B.P. HASDEU
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015 Chișinăul în date și evenimente 2015 reprezintă o continuare firească a tradiției inițiate în 2010 de către Departamentul „Memoria Chișinăului” de a elabora, anual, un calendar cu informații interesante despre viața urbei. În prezenta ediție textul este divizat după lunile anului, iar la final se află informațiile ce au putut fi identificate doar parțial (fără data sau luna concretă). Limitele cronologice ale ediției cuprind anii 1420-2005. Calendarul Chișinăul în date și evenimente 2015 include informații despre personalități (primari, profesori, sculptori, pictori, dirijori, compozitori, artiști de balet, scriitori, bibliografi, chirurgi, chimiști), evenimente, monumente, reviste, instituții (teatre, muzee, biserici, universități, colegii, centre) ș.a. În total au fost identificate 316 date referitoare la Chișinău, printre acestea: fondarea la Chișinău a Grădinii Botanice, fondarea Conservatorului, actualmente Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, fondarea Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, inaugurarea Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși”, deschiderea Fabricii de încălțăminte „Zorile”, construirea Complexului Memorial „Eternitate”, fondarea Spitalului Clinic Republican „Emilian Coțaga”, deschiderea Teatrului Republican „Luceafărul” ș.a. În seria numelor notorii amintite în calendar se înscriu: Pantelimon Sinadino, Grigore Vieru, Ion Ciocanu, Maria Cebotari, Vasile Coroban, Maria Iliuț, Haralambie Corbu, Claudia Cobizev, Ion Șpac, Spiru Haret, Gheorghe Bezviconi, Lazăr Dubinovschi, Maria Bieșu, Paul Gore, Vasile Iovu, Ștefan Neaga ș.a.
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
3
IANUARIE 215 ani de la nașterea arhiepiscopului Chișinăului și Hotinului ANTONIE (10 ianuarie 1800 – 13 martie 1871) 185 de ani de la nașterea fabulistului, poetului și traducătorului Ioan SÂRBU, absolvent al Gimnaziului nr. 1 din Chișinău (18 ianuarie 1830 – 10 aprilie 1868) 155 de ani de la naşterea prozatorului şi publicistului Pavel CRUŞEVAN. A lucrat ca funcționar în Duma orășenească din Chișinău. A înființat la Chișinău ziarul cotidian de limba rusă Bessarabeț (Бессарабец) (15 ianuarie 1860 – 5 iunie 1909). 150 de ani de la nașterea la Chișinău a istoricului Vladimir SAVVA, absolvent al Gimnaziului regional (gubernial) din Chișinău (23 ianuarie 1865 – 26 februarie 1920) 130 de ani de la nașterea lui Jean ATHANASIU, bariton, a cântat la Chișinău alături de Anastasia Dicescu, în spectacolele Faust de Gh. Gounod, Rigoletto de G. Verdi ș.a. (28 ianuarie 1885 – 20 noiembrie 1938) 105 de ani de la nașterea la Chișinău a pictorului și graficianului Anatolie CUDINOFF, absolvent al Școlii de Arte din Chișinău. A participat, împreună cu B. Nesvedov, la zugrăvirea Bisericii Măzărache din Chișinău (27 ianuarie 1910 – 2 iunie 1978) 105 de ani de la naşterea compozitorului şi pedagogului Solomon LOBEL, profesor la Conservatorul de Stat din Chişinău (27 ianuarie 1910 – 2 aprilie 1981) 100 de ani de la naşterea lui Victor GHERLAG, actor, regizor, pedagog, organizator al procesului teatral. În perioadele 1963-1968 și 19791981 a îndeplinit funcția de director al Teatrului moldovenesc „A.S. Pușkin” (astăzi Teatrul Național „Mihai Eminescu”) din Chișinău (19 ianuarie 1915 – 18 august 2007). 4
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
95 de ani de la apariția la Chișinău a revistei Moldova de la Nistru (ianuarie 1920 – decembrie 1922) 90 de ani de la nașterea sculptorului Iosif PONIATOVSKI, coautor al monumentului Memorialul Gloriei Militare din Chișinău (19 ianuarie 1925 – 21 martie 1985) 90 de ani de la nașterea poetului și prozatorului Valentin ROȘCA, secretar responsabil al Uniunii Scriitorilor, membru al consiliului artistic al Radiodifuziuni (7 ianuarie 1925 – 28 septembrie 1987) 90 de ani de la naşterea sopranei Nina DOBROVOLSCHI. Între 19591970 activează ca profesoară de canto la Şcoala de muzică serală pentru adulţi din Chişinău (25 ianuarie 1925 – 23 noiembrie 1984). 85 de ani de la nașterea profesorului universitar Orest MELNICIUC, doctor habilitat în științe geografice, cercetător științific, coordonator al Institutului de Geografie și al Institutului de Ecologie și Geografie ale AȘM (18 ianuarie 1930) 75 de ani de la naşterea scriitorului Nicolae ESINENCU (13 ianuarie 1940) 75 de ani de la naşterea lui Ion CIOCANU, critic şi istoric literar, poet, prozator, publicist (18 ianuarie 1940) 70 de ani de la fondarea Colegiului Național de Comerț din Chișinău, fostul Tehnicum de Comerț Sovietic, din 1998 unitate funcțională a Academiei de Studii Economice din Moldova (30 ianuarie 1945) 65 de ani de la naşterea pictorului şi pedagogului Veaceslav BACHIȚCHI. O mare parte din creaţia sa o ocupă peisajele urbanistice ale Chişinăului (7 ianuarie 1950) 55 de ani de la naşterea lui Grigore BELOSTECINIC, economist, specialist în marketing și logistică, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (7 ianuarie 1960) 15 ani de la inaugurarea CENTRULUI ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU (CAIE), filială a BM „B.P. Hasdeu” (15 ianuarie 2000) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
5
FEBRUARIE 135 de ani de la nașterea lui Gheorghe TOFAN, critic și istoric literar, publicist, participant activ la reorganizarea învățământului în Basarabia (5 februarie 1880 – 15 iulie 1920) 125 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Dumitru BEREZOVSCHI, bas cantabil, a debutat la Opera Basarabeană din Chișinău (28 februarie 1890) 125 de ani de la nașterea profesorului și publicistului Constantin TOMESCU, primul prodecan al Facultății de Teologie din Chișinău (20 februarie 1890 – 5 iulie 1983) 115 ani de la nașterea hidrobiologului Mihail IAROȘENCO, savant, decan al Facultății Științe Naturale a Institutului Pedagogic din Chișinău, unul dintre fondatorii hidrobiologiei și ihtiologiei din RM (13 februarie 1900 – 11 aprilie 1985) 105 ani de la nașterea, la Chișinău, a cântăreţei de operă, sopranei Maria CEBOTARI (10 februarie 1910 – 9 iunie 1949) 105 ani de la nașterea istoricului, criticului literar, doctorului în filologie Vasile COROBAN, promotor al valorificării moștenirii literare clasice pe teritoriul Basarabiei (14 februarie 1910 – 19 octombrie 1984) 100 de ani de la nașterea la Chișinău a pictoriței și graficienei Eugenia IFTODI (16 februarie 1915 – 2005) 100 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Teodor CUZMINOV, bariton lirico-dramatic, solist al Teatrului Moldovenesc de Operă și Balet din Chișinău (16 februarie 1915 – 6 ianuarie 1989) 90 de ani de la nașterea matematicianului Valentin BELOUSOV, din 1962 șef de sector la Institutul de Matematică al AȘM, iar în 1966-1977 profesor, șef de catedră la Universitatea de Stat (20 februarie 1925 – 23 iulie 1988) 90 de ani de la nașterea istoricului Pavel DMITRIEV (DIMITRIU), a depistat informații valoroase referitoare la componența etnică, starea 6
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
economică, structura socială a târgului Chișinău (14 februarie 1925 – 14 aprilie 1996) 90 de ani de la nașterea la Chișinău a dirijorului de orchestră, profesorului și compozitorului Valentin VILINCIUC, dirijor al Orchestrei de muzică populară și de estradă a Radiodifuziunii din Chișinău, șef al Catedrei de instrumente populare la Institutul de Arte „G. Musicescu” (28 februarie 1925) 85 de ani de la nașterea acad. Haralambie CORBU, doctor habilitat în filologie (15 februarie 1930) 85 de ani de la nașterea lui Victor BURHAT, actor al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” din Chișinău (12 februarie 1930) 85 de ani de la nașterea la Chișinău a geologului Anatol DRUMEA, savant fondator al școlii științifice în domeniul seismologiei din RM (14 februarie 1930 – 12 iunie 2010) 85 de ani de la naşterea lui Valentin SOBOLEV, fizician, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (28 februarie 1930) 80 de ani de la nașterea protozoologului Teodor CIORIC, doctor habilitat în biologie, absolvent al Institutului Agricol din Chișinău (26 februarie 1935 – 23 noiembrie 1992) 80 de ani de la nașterea traumatologului și otorinolaringologului Ion PRISĂCARU, doctor habilitat, președinte al Ligii Medicilor din RM, șef al Catedrei de medicină socială și management sanitar, decan al Facultății de perfecționare a medicilor (5 februarie 1935 – 30 august 1996) 80 de ani de la nașterea lui Grigore VIERU, poet (14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009) 80 de ani de la nașterea lui Petru CĂRARE, poet, prozator, publicist şi dramaturg (13 februarie 1935) 80 de ani de la nașterea lui Arhip CIBOTARU, poet, prozator şi dramaturg (20 februarie 1935 – 4 ianuarie 2010) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
7
75 de ani de la naşterea lui Pavel GOIA, fagotist, dirijor şi profesor (27 februarie 1940) 65 de ani de la nașterea lui Serafim URECHEAN, primar al Chișinăului în perioada anilor 19942005 (2 februarie 1950) 65 de ani de la naşterea lui Petre NEAMŢU, dirijor al orchestrelor de muzică populară din Chişinău; director artistic şi prim dirijor al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Chişinău (4 februarie 1950) 60 de ani de la naşterea lui Valeriu CANŢER, fizician, academician (5 februarie 1955) 60 de ani de la naşterea prozatorului şi publicistului Boris DRUŢĂ (5 februarie 1955) 60 de ani de la naşterea lui Ion DIVIZA, poet, umorist, ziarist şi traducător (7 februarie 1955) 60 de ani de la naşterea cântăreţei de muzică populară Maria ILIUŢ (23 februarie 1955)
8
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
MARTIE 175 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Dimitrie CRĂCIUNESCU, membru al Societății „Junimea”, colaborator al revistei Convorbiri literare, absolvent al Liceului regional din Chișinău (1 martie 1840 – 13 martie 1908) 140 de ani de la naşterea pictorului, graficianului Şneer COGAN, fondatorul şi profesorul Şcoalei de Arte Plastice (1920-1930) din Chişinău. (30 martie 1875 – 2 martie 1940) 135 de ani de la nașterea la Chișinău a pictoriței Lidia ARIONESCUBAILLAYRE (22 martie 1880 – 1923) 130 de ani de la nașterea lui Yodl (Iuli) GUZ pianist-concertist, profesor la Conservatorul „G. Musicescu” din Chișinău (28 martie 1885 – 18 septembrie 1971) 130 de ani de la nașterea la Chișinău a dirijorului de cor și profesorului Zaharia POROSECI, dirijor al Corului învățătorilor din Chișinău (24 martie 1885 – 1944) 120 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Gheorghe STOICOV, basbariton, pedagog de canto la Conservatorul din Chișinău (30 martie 1895 – 28 august 1981) 110 ani de la nașterea sculptoriței Claudia COBIZEV, profesoară la Școala de Arte Plastice din Chișinău, responsabilă de readucerea monumentului lui Ștefan cel Mare de la Craiova la Chișinău (20 martie 1905 – 28 aprilie 1995) 110 ani de la nașterea dirijorului și profesorului Boris MILIUTIN, dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chișinău, profesor la Conservatorul din Chișinău, dirijor al Orchestrei Teatrului Moldovenesc de Operă și Balet din Chișinău (1 martie 1905 – 24 septembrie 1993)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
9
100 de ani de la nașterea scenaristei Esfir KURȚ, redactor-șef al Redacției emisiuni literar-dramatice de la Televiziunea din Chișinău (15 martie 1915 – 17 octombrie 1981) 90 de ani de la nașterea scriitorului Iosif GAISANIUC (23 martie 1925 – 16 ianuarie 1992) 85 de ani de la nașterea la Chișinău a actorului și regizorului Gheorghe SIMINEL, actor la Teatrul Muzical-Dramatic „A.S. Pușkin”, regizor la Teatrul televizat „Dialog”, regizor la Studioul „Telefilm”, regizor la Studioul „Moldova-Film”. A regizat peliculele Orașul meu natal și Chișinău – capitala Moldovei Sovietice. (2 martie 1930 – 9 ianuarie 1989) 85 de ani de la nașterea bibliologului şi bibliografului Ion ŞPAC (11 martie 1930) 85 de ani de la nașterea lui Khiril KOVALGI, poet, prozator, critic şi traducător din limba rusă (14 martie 1930) 80 de ani de la nașterea poetului, publicistului și traducătorului Liviu DAMIAN, redactor-şef adjunct al revistei Nistru (13 martie 1935 – 20 iulie 1986) 80 de ani de la nașterea scriitorului şi scenaristului Serafim SAKA (16 martie 1935 – 20 mai 2011) 80 de ani de la nașterea lui Stanislav BABIUC, pictor, pedagog. A pictat Chişinăul, peisaje, portrete (21 martie 1935) 80 de ani de la apariția la Chișinău a săptămânalului România creștină (martie 1935 – martie 1938) 80 de ani de la apariția la Chișinău a săptămânalului Zorile, sub direcția lui Em. Socor (martie 1935 – martie 1936) 75 de ani de la naşterea lui Spiru HARET, actor al Teatrului „Luceafărul” (12 martie 1940 – 24 septembrie 1999) 75 de ani de la fondarea la Chișinău a Societății scriitorilor și publiciștilor basarabeni (24 martie 1940)
10
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
65 de ani de la nașterea acad. Tudor LUPAȘCU, doctor habilitat în chimie, director al Institutului de Chimie al AȘM (2 martie 1950) 65 de ani de la nașterea a arhitectului Anatol GORDEEV, a participat la proiectarea Hotelului „Codru”, Restaurantului „La izvor” (17 martie 1950) 65 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Nicolae COVALIOV, bas, solist al Operei Naționale din Chișinău (12 martie 1950) 60 de ani de la naşterea lui Vasile MOVILEANU, pictor, grafician. A pictat peisaje ale Chişinăului vechi (19 martie 1955 – 5 iulie 2011)
50 de ani de la crearea Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău (martie 1965) 20 de ani de la fondarea ziarului Flux (10 martie 1995) 15 ani de la semnarea acordului de înfrățire între orașul Chișinău și orașul Erevan, Armenia (24 martie 2000) 10 ani de la deschiderea centrului comercial „Jumbo” (martie 2005)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
11
APRILIE 595 de ani de la atestarea pentru prima dată, în actele domnești interne, într-un hrisov de pe timpul lui Alexandru cel Bun a denumirii râului Bâc (25 aprilie 1420) 115 ani de la nașterea lui Ipate SOROCEAN, chirurg, primul director al Institutului de Medicină din Chișinău (31 aprilie 1900 – 20 februarie 1964) 115 ani de la nașterea fitofiziologului Lazăr DOROHOV, membru corespondent al AȘM (13 aprilie 1900 – 11 martie 1964) 110 ani de la nașterea lui Șico ARANOV, compozitor, dirijor, conducător muzical al Ansamblului de dansuri populare Joc (19471956), conducător artistic al Orchestrei de jaz Bucuria (1956-1963) și al Orchestrei de estradă a Radiodifuziunii moldovenești (1964-1966). (23 aprilie 1905 – 28 februarie 1969) 105 ani de la nașterea lui Alexandru DAVID, bibliograf, istoric literar, publicist (aprilie 1910 – 8 aprilie 1935) 105 ani de la nașterea la Chișinău a pictorului, graficianului Victor IVANOV (18 aprilie 1910 – 2007) 105 ani de la nașterea lui Gheorghe BEZVICONI, cercetător literar, istoric, publicist (14 aprilie 1910 – 30 aprilie 1966) 100 de ani de la nașterea folcloristului și istoricului literar Gheorghe BOGACI (20 aprilie 1915 – 28 noiembrie 1991) 90 de ani de la naşterea scriitorului, publicistului, traducătorului Alexandru GROMOV (22 aprilie 1925 – 12 iulie 2011) 85 de ani de la nașterea lui Mihail GARAZ, poet, publicist, traducător, redactor la Televiziunea din Chișinău (13 aprilie 1930 – 1 august 1991) 75 de ani de la naşterea filologului, lingvistului şi poetului Nicolae MĂTCAŞ (27 aprilie 1940) 12
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
70 de ani de la deschiderea Magazinului Central Universal „Unic” (aprilie 1945) 70 de ani de la deschiderea la Chișinău, pe strada Haralampievskaia 74, în locul unui atelier de confecționare a încălțămintei, a primei fabrici de încălțăminte din Moldova, actualmente Fabrica de încălțăminte „Zorile” (aprilie 1945) 60 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Valeriu BUTNARU, director al Teatrului chișinăuian „Eugène Ionesco”, fondator și director al săptămânalului Flux (17 aprilie 1955) 50 de ani de la inaugurarea Cinematografului „Moscova”, din 2007 sediul Teatrului „Eugène Ionesco” (29 aprilie 1965) 25 de ani de la fondarea Federației Moldovenești de Fotbal (14 aprilie 1990)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
13
MAI 185 de ani de la începutul construcției Catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău ctitorită de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (26 mai 1830) 130 de ani de la edificarea monumentului lui A.S. Pușkin în Parcul Central din Chișinău, actualmente Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (26 mai 1885) 130 de ani de la nașterea profesorului Traian POPOVICI, fondatorul și directorul Conservatorului Național de Muzică din Chișinău (21 mai 1885 – 1953) 125 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Piotr ALEXEEV, bariton, profesor de canto la Consevatorul din Chișinău în perioada anilor 1953-1964; solist la Teatrul Moldovenesc de Operă și Balet (18 mai 1890 – 1972) 110 de ani de la nașterea scenografei Elena BARLO-IACOBOVICI (10 mai 1905) 105 ani de la nașterea sculptorului Lazăr DUBINOVSCHI, autor a multiple lucrări din Chișinău, printre care monumentul lui Grigore Kotovski, o serie de busturi din cadrul Aleii Clasicilor – Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi ș.a. (1 mai 1910 – 29 noiembrie 1982) 100 de ani de la nașterea lui Nicolae CORLĂTEANU, lingvist, scriitor, profesor universitar, academician (14 mai 1915 – 21 octombrie 2005) 85 de ani de la nașterea matematicianului Ion VALUȚĂ, doctor în științe fizico-matematice (29 mai 1930) 80 de ani de la nașterea Elfridei COROLIOV, teatrolog, doctor în studiul artelor, conferenţiar. A elaborat câteva lucrări consacrate Teatului Naţional de Operă şi Balet (12 mai 1935) 14
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
80 de ani de la nașterea lui Nicolae COJOCARU, specialist în domeniul ştiinţelor sociale, doctor în filozofie, conferenţiar universitar (20 mai 1935) 80 de ani de la nașterea lui Dimitrie URSU, istoric şi etnolog, doctor habilitat în ştiinţe istorice, profesor universitar (22 mai 1935) 80 de ani de la nașterea poetului, prozatorului şi epigramistului Ion DIORDIEV (20 mai 1935) 80 de ani de la nașterea lui Ion MADAN, istoric, bibliolog, bibliograf şi profesor universitar (31 mai 1935 – 4 februarie 2008) 75 de ani de la nașterea pedologului Grigore STASIEV, doctor habilitat în biologie, profesor universitar (6 mai 1940) 75 de ani de la nașterea graficianului Isai CÂRMU (15 mai 1940) 70 de ani de la apariția la Chișinău a publicației Viața satului (mai 1945 – 1997) 65 ani de ani de la nașterea compozitorului şi cântăreţului de muzică uşoară Petre TEODOROVICI (18 mai 1950 – 5 iulie 1997) 40 de ani de la construirea Complexului Memorial „Eternitate” din Chișinău (9 mai 1975) 20 de ani de la conferirea statutului de „Aeroport Internațional” Aeroportului din Chișinău (31 mai 1995) 20 de ani de la fondarea Regimentului de patrulă și santinelă „Scut” al Comisariatului General de Poliție al municipiului Chișinău (22 mai 1995) 20 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului, situat la intrarea în orașul Chișinău din direcția Aeroportului (18 mai 1995)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
15
IUNIE 150 de ani de la nașterea lui Leon CASSO, jurist, publicist, om politic din Chișinău (8 iunie 1865 – 26 noiembrie 1914) 150 de ani de la nașterea lui Constantin STERE, om politic, scriitor, jurist, savant, absolvent al Gimnaziului gubernial pentru băieți nr. 1 din Chișinău, al doilea președinte al Sfatului Țării (1 iunie 1865 – 26 iunie 1936) 115 ani de la nașterea pedagogului și savantului Alexandru CHERDIVARENCO, specialist în domeniul mecanizării agriculturii, șef al Catedrei mecanizare de la Institutul Agricol „M.Frunze” din Chișinău, azi Universitatea Agrară de Stat din Moldova (19 iunie 1900 – 19 noiembrie 1978) 110 ani de la nașterea la Chișinău a violonistului, dirijorului și compozitorului Victor IUȘCHEVICI (IUȘCEANU), absolvent al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Chișinău (23 iunie 1905 – 3 august 1976) 105 ani de la nașterea arhitectului Valentin MEDNEK autor al proiectelor unor edificii publice din Chișinău, ex., Academia de Științe a Moldovei, Ministerul Telecomunicațiilor ș.a. (1 iunie 1910 – 27 octombrie 2008) 100 de ani de la nașterea la Chișinău a pianistei Ghita (Ghetla) STRAHILEVICI, solistă la Filarmonica din Chișinău și în Ansamblul de cântece și dansuri Doina al Filarmonicii din Chișinău, pianistă acompaniatoare la Radio Chișinău (13 iunie 1915 – 20 decembrie 2002) 100 de ani de la nașterea actorului Arcadie PLĂCINTĂ, profesor la Institutul de Arte „G. Musicescu” (12 iunie 1915 – 2 septembrie 1995) 95 de ani de la nașterea compozitorului și dirijorului Mihai BREDICEANU. A debutat în 1988 la Chișinău în compania violonistului Ion Voicu (14 iunie 1920 – 4 martie 2005) 16
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
90 de ani de la nașterea la Chișinău a sculptoriței Ana CORDONEȚ (12 iunie 1925) 85 de ani de la nașterea poetului şi publicistului Alexandru DONOS (11 iunie 1930) 85 de ani de la nașterea Argentinei CUPCEA-JOSU, scriitoare, traducătoare, critic literar (22 iunie 1930) 80 de ani de la nașterea virusologului și fitopatologului Mihail MOLDOVAN, absolvent al Institutului Agricol „M. Frunze” din Chișinău, azi Universitatea Agrară de Stat din Moldova (22 iunie 1935 – 11 august 1979) 75 de ani de la naşterea lui Anatol CIOCANU, poet, publicist şi traducător (3 iunie 1940 – 19 iunie 2012) 75 de ani de la naşterea actriţei de teatru Larisa HROMOVA. Actriţă la Teatrul rus „A.P. Cehov” din Chişinău (16 iunie 1940) 70 de ani de la naşterea pictorului Vladimir PALAMARCIUC. A pictat Chişinăul vechi, peisaje, portrete (18 iunie 1945) 65 de ani de la naşterea lui Alexandru BANTOŞ, publicist, scriitor şi editor, redactor-şef al revistei Limba Română (23 iunie 1950) 60 de ani de la naşterea jurnalistului, profesorului universitar Constantin MARIN, președinte al companiei „Teleradio Moldova” (1 iunie 1955) 60 de ani de la naşterea scriitoarei Claudia PARTOLE (14 iunie 1955) 45 de ani de la nașterea lui Gheorghe CAȘU, participant la mișcarea de renaștere națională, una din străzile Chișinăului îi poartă numele (7 iunie 1970 – 14 decembrie 1991) 20 de ani de la semnarea acordului de înfrățire între orașul Chișinău și orașul Sacramento, SUA (29 iunie 1990) 20 de ani de la apariția la Chișinău a publicației Curierul ortodox (iunie 1995) 15 ani de la semnarea acordului de înfrățire între orașul Chișinău și orașul Minsk, Belarus (29 iunie 2000) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
17
IULIE 145 de ani de la nașterea la Chișinău a pictorului Toma (Foma) RĂILEAN, a pictat Catedrala din Chișinău (7 iulie 1870 – 20 iunie 1936) 140 de ani de la nașterea la Chișinău a istoricului basarabean Paul (Pavel) GORE, vicepreședinte al Zemstvei, director al Muzeului Național din Chișinău (27 iulie 1875 – 8 decembrie 1927) 140 de ani de la nașterea lui Pantelimon SINADINO, medic, scriitor, om politic, primar al Chișinăului în anii 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910 (17 iulie 1875 – 1940) 120 de ani de la nașterea lui Pavel BACININ, violoncelist în Orchestra simfonică a Filarmonicii din Chișinău, profesor de violoncel la Conservator și dirijor de orchestră la Radio Chișinău (31 iulie 1895 – 6 iunie 1976) 120 de ani de la nașterea savantului, pedagogului și publicistului Vasile HAREA, membru al Sfatului Țării, director al Liceului „B.P. Hasdeu” din Chișinău (25 iulie 1895 – 30 ianuarie 1987) 120 de ani de la nașterea preotului, profesorului și publicistului Ilie TOCAN, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, profesor și duhovnic la Liceul Eparhial de Fete din Chișinău (20 iulie 1895 – august 1972) 120 de ani de la nașterea la Chișinău a pianistului și compozitorului Constantin ROMANOV, profesor de pian la Școala de Muzică din Chișinău (2 iulie 1895 – 1961) 110 ani de la nașterea la Chișinău a sculptoriței Elly (Elisabeta) HETTE (9 iulie 1905 – 16 noiembrie 2002) 105 ani de la nașterea compozitorului Leonid GUROV, şeful Catedrei de teorie a muzicii şi compoziţie la Conservatorul de Stat din Chişinău (3 iulie 1910 – 5 iulie 1993) 105 ani de la nașterea lui Anton MATER, scenograf de teatru și cinema, a participat la crearea primelor filme de animație din RSSM Punguța cu doi bani, Capra cu trei iezi ș.a. (15 iulie 1910 – 15 mai 1984) 18
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
100 de ani de la nașterea prozatorului Samson ȘLEAHU (20 iulie 1915 – 27 martie 1993) 90 de ani de la nașterea poetului și traducătorului Vladimir RUSSU, director al Studioului „Moldova-Film” (31 iulie 1925 – 9 noiembrie 1959) 85 de ani de la introducerea prin decret regal a stemei orașului Chișinău, elaborată de Comisia Consultativă pentru Heraldică de pe lângă Ministerul de Interne al Regatului României (31 iulie 1930) 85 de ani de la nașterea lui Serghei KRAMCEANINOV, zootehnician, doctor habilitat în Științe Agricole, absolvent al Institutului Agricol din Chișinău, azi Universitatea Agrară de Stat din Moldova (4 iulie 1930) 85 de ani de la nașterea lui Valentin MÂNDÂCANU, lingvist, publicist şi traducător (27 iulie 1930 – 29 octombrie 2012) 75 de ani de la nașterea regizorului de film şi actorului Vasile BRESCANU (20 iulie 1940 – 3 ianuarie 2010) 65 de ani de la nașterea lui Vasile IOVU, naist, flautist, profesor universitar (24 iulie 1950) 55 de ani de la naşterea lui Petru VUTCĂRĂU, regizor, actor, directorul artistic al Teatrului „Eugène Ionesco” (11 iulie 1960) 15 ani de la semnarea acordului de înfrățire între orașul Chișinău și orașul Tel Aviv, Israel (17 iulie 2000)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
19
AUGUST 135 de ani de la înălțarea la Chișinău a Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, str. M. Kogălniceanu 67 (24 august 1880) 130 de ani în urmă Mihai Eminescu trecea prin Chișinău în drum spre Odesa, unde avea să urmeze un tratament cu „ape și nămol” în sanatoriul medicului Felician Iahimovici de la Kuialnik (august 1885) 125 de ani de la nașterea lui Jean BOBESCU, violonist, profesor, dirijor al orchestrei și trupei de operă de la București. A prezentat publicului din Chișinău spectacolele Tosca de G. Puccini, Aida de G. Verdi, Faust de Ch. Gounod ș.a. (5 august 1890 – 5 august 1981) 120 de ani de la nașterea lui Elefterie SINICLIU, fost deputat în Sfatul Țării, viceprimar al municipiului Chișinău (4 august 1895 – 1979) 115 ani de la nașterea la Chișinău a hidrobiologului Theodor BUȘNIȚĂ, autor al unor lucrări în domeniile ihtiologiei, pisciculturii și limnologiei (11 august 1900 – 22 august 1977) 110 ani de la nașterea academicianului Anton ABLOV, chimist, primul director al Institutului de Chimie al AȘM (3 august 1905 – 18 mai 1978) 110 ani de la nașterea prozatoarei, criticului literar, profesorului școlar Vera PANFIL (15 august 1905 – 9 decembrie 1961) 105 ani ai fotbalului moldovenesc, la 20 august 1910 s-a jucat primul meci de fotbal între echipele gimnaziilor din Odesa și Chișinău (20 august 1910) 105 ani de la nașterea lui Victor SMIRNOV, doctor în arhitectură, arhitect-șef al Chișinăului, șeful Catedrei de arhitectură a Institutului Politehnic „S.Lazo”, azi Universitatea Tehnică a Moldovei (13 august 1910 – 23 iunie 1975) 85 de ani de la naşterea lui Iurie ŞIBAEV, pictor, pedagog. A pictat Chişinăul în perioada reconstrucţiei, Chişinăul nou (21 august 1930 – 3 octombrie 1986)
20
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
85 de ani de la naşterea lui Ion TĂBÂRŢĂ, grafician, profesor, unul dintre fondatorii Liceului-Internat de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chişinău (2 august 1930 – 2012) 80 de ani de la naşterea lui Ion UNGUREANU, regizor, actor de teatru şi film, om de stat (2 august 1935) 80 de ani de la nașterea la Chișinău a artistei de balet Claudia OSADCI, solistă la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău (25 august 1935) 80 de ani de la nașterea sopranei Maria BIEȘU, solistă a Operei Naționale, fondatoare a Festivalului Internațional „Invită Maria Bieșu” (3 august 1935 – 16 mai 2012) 80 de ani de la nașterea compozitorului Oleg NEGRUȚA (6 august 1935) 80 de ani de la nașterea prozatorului şi dramaturgului Andrei STRÂMBEANU (25 august 1935) 75 de ani de la nașterea profesorului Alexei CAȘU, doctor habilitat în științe fizico-matematice, cercetător științific la Institutul de Matematică și Informatică al AȘM (20 august 1940 ) 75 de ani de la întemeierea Institutului Pedagogic, actualmente Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (16 august 1940)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
21
70 de ani de la fondarea Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare Joc (23 august 1945)
65 de ani de la nașterea fizicianului Leonid CULIUC, director al Institutului de Fizică Aplicată (11 august 1950) 60 de ani de la nașterea lui Iurie COLESNIC, istoric literar, cercetător, scriitor, autor de câteva volume despre istoria Chişinăului (12 august 1955) 45 de ani de la fondarea Bibliotecii „Alexandru Donici”, filială a BM „B.P. Hasdeu” (24 august 1970) 25 de ani de la inaugurarea Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși” (15 august 1990)
22
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
SEPTEMBRIE 195 de ani de la exilarea lui Aleksandr Pușkin la Chișinău, după expulzarea acestuia din Sankt Petersburg (21 septembrie 1820) 140 de ani de la nașterea preotului și publicistului Ion ANDRONIC, misionar eparhial la Chișinău, din 1920 spiritual la Seminarul Teologic din Chișinău (6 septembrie 1875) 120 de ani de la nașterea la Chișinău a celebrului regizor de cinema american Lewis MILESTONE (30 septembrie 1895 – 25 septembrie 1980) 115 ani de la nașterea la Chișinău a avocatului Mihail MEREACRI, fost viceprimar al municipiului Chișinău (29 septembrie 1900) 105 ani de la nașterea geografului și economistului Macarie RADUL, director al Institutului Pedagogic din Chișinău, director al Institutului de economie al AȘ a RSSM (4 septembrie 1910 – 2 mai 1971) 105 ani de la nașterea lingvistului și istoricului literar Iosif VARTICEAN, decan al Facultății de Istorie și Filologie a Universității din Chișinău (22 septembrie 1910 – 13 mai 1982) 105 ani de la nașterea lui Isai ALTERMAN, dirijor la Teatrul Moldovenesc de Operă și Balet și profesor la Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău (21 septembrie 1910 – 1 noiembrie 1985) 100 de ani de la nașterea pianistei și profesoarei Tatiana VOIȚEHOVSKI, șef al Catedrei pian principal la Conservatorul „G. Musicescu” din Chișinău (1 septembrie 1915 – 26 februarie 1976) 90 de ani de la deschiderea, la Chișinău, a primei expoziții din Basarabia în prezența Regelui Ferdinand, Reginei Maria, primministrului I.C. Brătianu, a altor membri ai guvernului și a delegațiilor din orașele și satele basarabene (8 septembrie 1925) 85 de ani de la nașterea Ludmilei TESTEMIȚANU (NOVIKOVA), terapeut, pedagog, doctor în medicină, profesor universitar, șef al Catedrei de medicină internă și semiologie (16 septembrie 1930 – 6 aprilie 1994) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
23
85 de ani de la nașterea la Chișinău a actriței Constanța TÂRȚĂU, prima prezentatoare a Televiziunii Naționale (14 septembrie 1930 – 24 aprilie 2014) 85 de ani de la nașterea scriitorului şi folcloristului Ion BEJENARU (27 septembrie 1930 – 12 iulie 2013) 65 de ani de la nașterea pictorului Victor COBZAC (6 septembrie 1950) 65 de ani de la nașterea regizorului de teatru Titus Bogdan JUCOV, director artistic al Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici” (28 septembrie 1950 – 17 noiembrie 2013) 65 de ani de la fondarea la Chișinău a Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei (septembrie 1950)
55 de ani de la nașterea artistului plastic Valeriu HERȚA, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova (9 septembrie 1960) 25 de ani de la fondarea Academiei Naționale de Poliție „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, actualmente Academia „Ștefan cel Mare” a MAI (1 septembrie 1990) 15 ani de la inaugurarea Muzeului Academiei de Poliție, unde au loc expoziții de promovare a istoriei, tradițiilor MAI și a activităților Academiei „Ștefan cel Mare” din capitală (1 septembrie 2000) 24
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
OCTOMBRIE 205 ani de la zidirea Bisericii „Buna Vestire” din Chișinău (octombrie 1810) 170 de ani de la nașterea la Chișinău a filologului și istoricului Alexandru COCIUBINSCHI (22 octombrie 1845 – 13 mai 1907) 165 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Victor CRĂSESCU, medic, prozator, publicist (16 octombrie 1850 – 1918) 115 ani de la nașterea la Chișinău a pictorului, graficianului Theodor KIRIAKOFF, scenograf al Teatrului Național din Chișinău (24 octombrie 1900 – 28 aprilie 1958) 100 de ani de la naşterea pictorului Ivan ERŞOV. Profesor şi director la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău (19461958). A pictat Chişinăul, s-a manifestat în domeniul peisajului industrial (10 octombrie 1915 – 5 ianuarie 1987). 95 de ani de la nașterea lui Olimpiu RUSNAC, actor la Teatrul Muzical Dramatic Moldovenesc „A.S. Pușkin” din Chișinău (20 octombrie 1920 – 10 martie 1974) 95 de ani de la nașterea la Chișinău a pictoriței Valentina RUSU-CIOBANU (28 octombrie 1920) 85 de ani de la nașterea la Chișinău a graficianului Boris BRÂNZEI, redactor artistic la Editura „Cartea moldovenească”, pictor-șef la Editura „Lumina” (27 octombrie 1930 – 8 februarie 1993) 80 de ani de la înfiinţarea Companiei de Stat „TeleradioMoldova” (30 octombrie 1930) 75 de ani de la fondarea Conservatorului de Stat din Chișinău, actualmente Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (1 octombrie 1940) 75 de ani de la constituirea Uniunii Compozitorilor din Moldova (octombrie 1940) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
25
70 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (20 octombrie 1945)
70 de ani de la fondarea la Chișinău a Fabricii de cusut nr.1, actualmente Fabrica de confecții „Ionel” (octombrie 1945) 70 de ani de la deschiderea la Chișinău a Teatrului Republican de Păpuși „Licurici” (15 octombrie 1945) 65 de ani de la nașterea lui Vladimir AXIONOV, muzicolog, profesor, șef al Secției de muzicologie la Institutul de Istorie și Teoria Artei al AȘM (26 octombrie 1950 – 6 noiembrie 2012) 65 de ani de la naşterea pictoriţei Valentina BRÂNCOVEANU. În picturile sale Valentina Brâncoveanu abordează universul spațial și cel spiritual, descrie peisajul chișinăuian (24 octombrie 1950). 65 de ani de la naşterea dirijorului Alexandru SAMOILĂ (30 octombrie 1950) 60 de ani de la naşterea lui Eugen BÂZGU, arhitect, director al Muzeului Satului din Chişinău (29 octombrie 1955) 55 de ani de la fondarea Institutului Oncologic din Chișinău (octombrie 1960) 10 ani de la deschiderea la Chișinău a oficiului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (6 octombrie 2005)
26
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
NOIEMBRIE 150 de ani de la nașterea la Chișinău a lui Anton IANOVSKI, doctor în medicină, unul dintre fondatorii radiologiei ruse (4 noiembrie 1865 – 1942) 140 de ani de la nașterea savantului pomicultor Pavel DOROFEEV, pedagog la Institutul Agricol din Chișinău (20 noiembrie 1875 – 17 martie 1956) 135 de ani de la nașterea lui Ivan ZAIKIN, atlet, artist de circ, campion mondial la lupte greco-romane (5 noiembrie 1880 – 22 noiembrie 1948) 115 ani de la nașterea fiziologului Anatoli ZUBKOV, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de fiziologie normală a Institutului de Medicină din Chișinău (26 noiembrie 1900 – 5 decembrie 1967) 115 ani de la nașterea la Chișinău a dirijorului și compozitorului Vadim ȘUMSKI (26 noiembrie 1900 – 24 aprilie 1956) 115 ani de la nașterea la Chișinău a compozitorului, dirijorului și pianistului Ștefan NEAGA, profesor la Conservatorul din Chișinău, dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chișinău (24 noiembrie 1900 – 29 mai 1951) 100 de ani de la nașterea graficienei și scenografei Valentina BARDU (1 noiembrie 1915) 100 de ani de la nașterea la Chișinău a pianistului, compozitorului și dirijorului David FEDOV (FEIDMAN). A activat ca dirijor al Orchestrei de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii din Chișinău; dirijor în Orchestra de studio a Radioteleviziunii din Chișinău (24 noiembrie 1915 – 8 februarie 1984) 95 de ani de la începerea activității Teatrului Național din Chișinău (10 noiembrie 1920 – 1 aprilie 1935), teatru ce a stat la baza actualului Teatru Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. 90 de ani de la nașterea chimistului Mihail CHERDIVARENCO, decan al Facultății de Chimie a Universității de Stat din Moldova (4 noiembrie 1925 – mai 2009) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
27
90 de ani de la vizita la Chișinău a prozatorului francez Henri BARBUSSE (noiembrie 1925) 80 de ani de la nașterea actorului şi regizorului de teatru Sandri Ion ŞCUREA (14 noiembrie 1935 – 12 august 2005) 80 de ani de la nașterea lui Anatol CASIAN, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, membru titular al Academiei Internaționale de Termoelectricitate (17 noiembrie 1935) 80 de ani de la apariția la Chișinău a ziarului independent Gazeta Basarabiei (14 noiembrie 1935 – 1940) 75 de ani de la fondarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” (noiembrie 1940)
75 de ani de la nașterea la Chișinău a regizoarei de teatru Eleonora CONSTANTINOV, absolventă a Conservatorului „G. Musicescu” din Chișinău (5 noiembrie 1940) 75 de ani de la naşterea pictorului Sergiu CUCIUC, preşedinte al UAP din Republica Moldova (19871992). A pictat Chişinăul şi portrete ale chişinăuienilor (14 noiembrie 1940). 65 de ani de la naşterea lui Mihai JOMIR, pictor, artist-decorator (12 noiembrie 1950 – 8 iulie 2011) 25 de ani de la fondarea Colegiului de Microelectronică și Tehnică de Calcul din Chișinău (13 noiembrie 1990). 15 ani de la fondarea Editurii „Gunivas” din Chișinău (8 noiembrie 2000) 28
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
DECEMBRIE 145 de ani de la aprobarea decretului ce permitea Eparhiei Chișinăului să deschidă Fabrica de lumânări din Chișinău, ce activa în curtea Casei Arhiepiscopale (21 decembrie 1870) 140 de ani de la conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Chișinăului arhitectului A. Bernardazzi (1 decembrie 1875) 130 de ani de la nașterea lui Ioan SAVIN, teolog, publicist, profesor de filosofia religiei și apologetică la Facultatea de Teologie din Chișinău (19 decembrie 1885 – 22 februarie 1973) 130 de ani de la nașterea lui Daniel CIUGUREANU, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău, delegat în Sfatul Țării din partea CC al Partidului Național Moldovenesc, prim-ministru al Guvernului Republicii Democratice Moldovenești (9 decembrie 1885 – 5 mai 1950) 125 de ani de la nașterea la Chișinău a dirijorului de cor și compozitorului Alexandru CRISTEA, autor al muzicii imnului RM Limba noastră (13 decembrie 1890 – 27 noiembrie 1942) 110 ani de la nașterea zoologului și scriitorului de limbă rusă Gherasim USPENSKI, doctor habilitat în biologie, șef al Laboratorului de zoologie a vertebratelor al Institutului de Zoologie al AȘM (27 decembrie 1905 – 31 ianuarie 1994) 105 ani de la nașterea lui Andrei TIMOȘENCO, agrochimist, doctor habilitat în științe agricole, șef al Catedrei de agrochimie a Institutului Agricol „M. Frunze” din Chișinău, azi Universitatea Agrară de Stat din Moldova (1 decembrie 1910 – 24 aprilie 1967) 100 de ani de la nașterea istoricului și filologului Eugeniu RUSEEV, director al Institutului de Istorie al AȘM, colaborator al Institutului de Limbă și Literatură (24 decembrie 1915) 95 de ani de la apariția cotidianului Dreptatea, condus de C. Noe și Hr. Dăscălescu (26 septembrie 1920) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
29
85 de ani de la naşterea maestrului de balet Vladimir CURBET, conducătorul artistic al ansamblului Joc (5 decembrie 1930) 85 de ani de la naşterea mezzo-sopranei Ludmila ALIOŞINA (27 decembrie 1930) 80 de ani de la nașterea cineastului Vlad IOVIȚĂ, a semnat regia filmelor Se caută un paznic, Dimitrie Cantemir ș.a. (25 decembrie 1935 – 23 iunie 1983) 75 de ani de la naşterea dirijorului de cor şi folcloristul Andrei TĂMĂZLÂCARU (13 decembrie 1940) 70 de ani de la naşterea actorului Sandu-Aristin CUPCEA (27 decembrie 1945) 70 de ani de la naşterea lui Ion PROCA, publicist, poet şi dramaturg (1 decembrie 1945 – 5 iunie 2014) 65 de ani de la nașterea la Chișinău a violonistei Sofia PROPIȘCEAN, prim-violonistă în Cvartetul de coarde al Radioteleviziunii din Chișinău (2 decembrie 1950) 65 de ani de la nașterea la Chișinău a artistului plastic Andrei SÂRBU (6 decembrie 1950 – 16 aprilie 2000) 65 de ani de la naşterea pictorului Mihai MUNGIU. A pictat Chişinăul vechi. Directorul Centrului Expoziţional „Constantin Brâncuşi” (4 decembrie 1950) 60 de ani de la naşterea telejurnalistei Nina BOLBOCEANU (29 decembrie 1955) 60 de ani de la naşterea pictorului Tudor ZBÂRNEA, directorul Muzeului Naţional de Arte Plastice din Chişinău (29 decembrie 1955). 25 de ani de la instalarea în fața Muzeului de Istoriei al Republicii Moldova a statuii Lupa Capitolina, copie realizată după originalul din Roma, donată de către Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. 30 CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
Statuia a fost ulterior vandalizată și demontată de pe soclu. Actuala copie a Lupoaicei Romane cu Romulus și Remus a fost instalată în 2009 (1 decembrie 1990) 20 de ani de la fondarea Comisiei naționale de heraldică (5 decembrie 1995) 10 ani de la apariția patrulelor ecvestre de polițiști pe străzile capitalei (decembrie 2005) 10 ani de la deschiderea Centrului de Cultură Evreiască „Kedem” (15 decembrie 2005)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
31
Alte date 200 de ani de la fondarea primei arhive istorice din Basarabia, printr-o dispoziție a guvernatorului regiunii Basarabia I.M. Harting (1815) 200 de ani de la tipărirea primei cărți bisericești la Tipografia Eparhială din Chișinău, Liturghia scrisă în limba română (1815) 195 de ani de la apariția în Chișinău a unui orologiu, instalat în Grădina Publică orășenească, actualmente Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (1820) 190 de ani de la înființarea comunității luterano-evanghelice (1825) 185 de ani de la formarea comunității romano-catolice din Chișinău, compusă aproape exclusiv din polonezi (1830) 175 de ani de la începerea construcției Arcului de Triumf din Piața Marii Adunări Naționale, monument de arhitectură de însemnătate națională introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău (1840) 175 de ani de la înălțarea Bisericii Romano-Catolice din Chișinău, actualmente Catedrala Romano-Catolică „Providența Divină” din Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei 85, monument de arhitectură de însemnătate națională introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău (1840) 165 de ani de la stabilirea arhitectului A. Bernardazzi la Chișinău (1850) 155 de ani de la apariția la Chișinău a Centralei telefono-telegrafice, din 1944 Telegraful Republican, iar din 1993 Compania „Moldtelecom” (1860) 145 de ani de la construcția primei clădiri cu trei etaje din Chișinău – Gara (1870) 135 de ani de la începerea construcției primului spital de psihiatrie din municipiul Chișinău, actualmente Spitalul Clinic de Psihiatrie din str. Costiujeni, or. Codru (1880) 32
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
125 de ani de la începerea construcției Bisericii „Sf. Dumitru” din Chișinău (1890) 125 de ani de la nașterea la Chișinău a pasionatului bibliofil și bibliograf Manuil POLEAC (1890 – 1941) 120 de ani de la construcția Capelei Gimnaziului pentru fete a Zemstvei Basarabene, situată în preajma actualei Biserici „Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla” (1895) 120 de ani de activitate a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău (1895) 120 de ani de la nașterea lui Mihail BREZDENIUC, maestru de cor al Capelei corale Doina a Filarmonicii din Chișinău (1895 – 19 noiembrie 1975) 115 ani de la construirea la Chișinău, de către A. Bernardazzi, a edificiului Liceului de fete „Principesa Natalia Dadiani”, actualmente sediul Muzeului Național de Artă al Moldovei (1900) 110 ani de la apariția la Chișinău a publicației Bessarabskie kișiniovskie vedomosti (1905) 110 ani de la de la constituirea la Chișinău a Comunității surorilor de caritate Hârbovăț (1905) 110 ani de la nașterea la Chișinău a medicului și fiziologului Grigore BENETATU (1905 – 1972) 105 ani de la începutul construcției Casei Eparhiale (numită și Palatul Mitropolitan sau Casa Serafimov) aruncată în aer de către sovietici în 1941. Edificiul a fost construit cu binecuvântarea Arhiepiscopului Chișinăului Serafim Ciciagov în perioada 1910-1911 95 de ani de la numirea în funcție de vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și a Hotinului a PS Dionisie Tighineanu (1920) 95 de ani de la apariția la Chișinău a revistei literare Renașterea Moldovei (1920)
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
33
85 de ani de la apariția la Chișinău, sub redacția lui Pan Halippa, a cotidianului informațional-democrat Голос Бессарабии, editat în limba rusă (1930-1931) 85 de ani de la apariția revistei Scânteia leninistă, din 1990 revista Noi (1930) 85 de ani de la fondarea Capelei Academice Doina și a Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” (1930) 75 de ani de la fondarea Agenției oficiale de știri a Moldovei denumită ATEM (Agenția Telegrafică Moldovenească), din 20 iunie 1990 reorganizată în Agenția Informațională de Stat „Moldpres”, direcțiile de activitate ale căreia sunt editarea Monitorului Oficial al Republicii Moldova și difuzarea informațiilor de interes public (1940) 75 de ani de la mutarea sediului Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” de la Tiraspol la Chișinău, în clădirea fostului Teatru „Express”. În perioada 1941-1944 Teatrul a fost evacuat în orașul turkmen Marî. (1940) 75 de ani de la crearea Arhivei Centrale de Stat a RSSM, din 1990 Arhiva Națională a Republicii Moldova (1940) 75 de ani de la crearea la Chișinău a unei instituții de corespondență cinematografică, ce producea periodic reviste cinematografice, ocupându-se și de dublarea în limba română a filmelor artistice. Aceasta a stat la baza creării în 1957 a Studioului „Moldova-Film” (1940) 70 de ani de la fondarea Bibliotecii Științifice Medicale Republicane, str. N. Testemițanu 29 (1945) 70 de ani de la fondarea Biroului de expertiză medico-legală al Ministerului Sănătății, str. Vl. Korolenco 8 (1945) 70 de ani de la stabilirea definitivă a Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în clădirea fostei Sinagogi corale din Chișinău, sediu deținut până în prezent (1945) 70 de ani de la fondarea Ansamblului de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, conducător artistic și dirijor Serghei Ciuhrii (1945) 34
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
70 de ani de la fondarea la Chișinău a Uzinei de reparație a motoarelor, actualmente Uzina de tractoare „Tracom” (1945) 70 de ani de la fondarea la Chișinău a Tehnicumului FinanciarEconomic, actualmente Colegiul Financiar-Bancar (1945) 70 de ani de la fondarea Școlii de Muzică din Chișinău, actualmente Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” (1945) 60 de ani de la fondarea Spitalului Clinic Republican „Emilian Coțaga” din Chișinău (1955) 55 de ani de la deschiderea la Chișinău a Teatrului Republican „Luceafărul” (1960)
50 de ani de la fondarea Tehnicumului Industrial-Pedagogic, actualmente Colegiul de Ecologie din Chișinău (1965) 50 de ani ai Școlii de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, fondată în baza Școlii de Muzică nr. 2 din Chișinău (1965) 45 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, dirijor Nicolae Botgros (1970) CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015
35
45 de ani de la crearea Parcului „Boris Glavan”, actualmente Parcul „Râșcani” (1970) 45 de ani de la construirea clădirii aerogării / Aeroportului din Chișinău (1970) 35 de ani la construirea Palatului de Cultură al Feroviarilor (1980) 35 de ani la construirea în Chișinău a Sălii Prieteniei, din 1988 Centrul Republican de Cultură și Artă, iar din 1995 Palatul Republicii (1980) 30 de ani de la fondarea Bibliotecii de Arte „Tudor Arghezi”, filială a BM „B.P. Hasdeu” (1985) 25 de ani de la fondarea la Chișinău a Teatrului Satiricus „Ion Luca Caragiale” de către regizorul Alexandru Grecu (1990) 25 de ani de la apariția la Chișinău a revistei Sud-Est Cultural (1990) 25 de ani de la schimbarea denumirii Palatului „Octombrie” în Palatul Național (1990) 25 de ani de la desfășurarea la Chișinău a primei ediții a Festivalului „Maria Bieșu” (1990) 20 de ani de la fondarea Universității „Perspectiva-INT” din Chișinău (1995) 20 de ani de la deschiderea Muzeului de Istorie Militară, amplasat în incinta Casei Centrale a Armatei, subordonat Ministerului Apărării al Republicii Moldova (1995) 20 de ani de la fondarea Editurii „Cartier” (1995) 20 de ani de la fondarea Uniunii Artiștilor Fotografi din Republica Moldova UAFM (1995) 20 de ani de la fondarea Bibliotecii „Târgovişte”, filială a BM „B.P. Hasdeu” (1995) 20 de ani de la fondarea companiei de mobilă „Stejaur Market” din Chișinău (1995) 10 ani de la inaugurarea Centrului Britanic din cadrul Universității de Stat din Moldova (2005) 36
CHIȘINĂUL ÎN DATE ȘI EVENIMENTE 2015