Cărți jubiliare în anul 2019!

Cărți jubiliare în anul 2019!

La mulți ani cărților! Vă mulțumim ca existați și ne faceți viața mai frumoasă.

,,

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris Încet gândită, gingaș cumpănită, Ești ca o floare, anume înflorită În mâinile mele care te-au deschis.”

Nu poţi deschide o carte şi să nu înveţi ceva.

Confucius

Cartea este considerată ca fiind un adevărat izvor de înțelepciune, pentru că prin intermediul ei aflăm multe lucruri interesante, ne îmbogățim vocabularul, ne dezvoltam spiritual, moral și multilateral. Cartea a avut dintotdeauna o semnificație aparte pentru anume în cărți este păstrată istoria neamului, şi tot filele din cărți sunt martore a progresului tehnologic, științific și creativ.

Izvorul creației minunate este cartea. Acest lucru ne inspira multă curiozitate. În cărți ne regăsim trecutul. O carte, o simplă carte este istoria întregii vieți.. Când deschidem o carte putem spune că suntem la începutul unui drum pe care îl parcurgem după noi cunoștințe. Drumul este foarte lung, iar viața este prea scurtă pentru o călătorie pe care nu o poți duce până la capăt.

Cartea este un univers dumnezeiesc pe care l-am moștenit-o ca pe o cunună de flori de la străbunii noștri. În cărți găsim mereu multe lucruri interesante care s-au întâmplat cândva sau care sunt din prezent sau care, posibil, se vor întâmpla în viitor. Niciuna din celelalte surse de informație (radioul, televiziunea sau internetul) nu pot înlocui în întregime cartea. Cu cât citești mai mult, cu atât dorești să mai citești, iar aceasta nu are decât efecte pozitive.

Cartea este un obiect cultural care ne luminează mințile și ne călăuzește sufletele. Ea este un univers magific în care marii visători își lăsau zestrea lor de gânduri și de sentimente.

Dacă vreți să obțineți cheia succesul pierdeți-vă în labirintul cărților și sorbiți lacom din nectarul cunoștințelor!!!

Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele); Trei pe două biciclete / Jerome K. Jerome. – București: Adevărul Holding, 2009. – 398 p.

130 de ani de la publicare.

Trei într-o barcă e un roman de aventură în care Jerome K. Jerome îmbină cu măiestrie ironia fină, autoironia şi tragicul într-o poveste care a atras atenţia mai multor generaţii. Când îl citeşti, ai plăcuta impresie că în faţa ta se destăinuie un adolescent, pentru care totul acţionează împotriva lui, dar care răzbate tocmai prin faptul că nu e grav şi tratează întâmplările cu mult umor.

Primul lucru care atrage la Trei într-o barcă e felul în care se leagă povestea călătoriei de amintiri amuzante, care stârnesc râsul şi celui mai crispat dintre cititori. Umorul de situaţie e adesea extrem de puternic, iar ironia e dusă de multe ori la cote dintre cele mai înalte, încât captivează. Şi ar putea să devină plicticos, dacă Jerome K. Jerome ar fi ironic doar cu celelalte personaje, dar autoironia nu lipseşte deloc. Un roman savuros şi extrem de inteligent.

Război şi pace / lev Tolstoi.

Chișinău: Gunivas, 2002. – 1343 p.

–

150 de ani de la publicare.

Concentrându-se asupra membrilor a două familii importante, Bolkonski și Rostov, „Război și pace” folosește istoriile lor individuale pentru a portretiza Rusia în pragul unui conflict apocaliptic cu Franța lui Napoleon Bonaparte.

Evenimentele împing repede personajele centrale spre confruntarea inevitabilă. Nici un alt scriitor nu se compară cu Tolstoi în amploarea viziunii epice, ce cuprinde stările sufletești prin care trec orașe întregi, mișcările armatelor, prevestirile de rău augur ce planează asupra întregii societăți. În moștenirea artistică a lui Lev Tolstoi, „Război și pace” ocupă un loc central.

Acest roman a cerut scriitorului imense eforturi creatoare: Tolstoi a lucrat la „Război și pace” timp de șase ani: din 1863 până în 1869. Ciorna schițelor și variantelor care depășesc prin volumul lor textul de bază al romanului, precum și nenumăratele îndreptări făcute în paginile de corectură, arată destul de elocvent proporțiile muncii scriitorului care a căutat neobosit cea mai desăvârșită formă de exprimare artistică a concepției operei sale.

Spartacus / Raffaello Giovagnoli. – Chişinău: Literatura artistică, 1990.

– 458 p.

145 de ani de la publicare.

Exploatarea robilor pe plan de muncă cât şi distractiv, adusese Romei faima practicării sclaviei. În secolul I î.e.n, mulţi robi aduşi din Italia, erau învăţaţi să lupte în așa zisele şcoli- închisori, devenind astfel gladiatori, pentru ca mai apoi să lupte unii cu alţii. Aceste lupte ale gladiatorilor erau scene de distracţie a nobililor din Roma, ba chiar, barbaţii organizau astfel de lupte pentru femeile lor, care priveau cum sângele gladiatorilor umplea arena de luptă fără pic de milă.

Romanii stăpâneau peste tot, distrugeau civilizaţii întregi, mii de sclavi îşi trăiau visele într-o lume a suferinţelor la voia stăpănilor lor. Marcus Crassus, cel mai bogat om din lume, însetat de avere şi de putere,înrobeşte mii de oameni spunând că Roma depinde de el. Batiatus, stăpânul gladiatorilor din Capua, o vede pe Varinia, o sclavă frumoasă, şi o doreşte pe aceasta pentru el. O cumpără la o licitaţie a sclavilor şi o duce ca slugă în Capua. Varinia se îndrăgosteşte de Spartacus, cu care mai apoi se căsătoreşte în ascuns.

Eroul gladiator înfrânge armatele romanilor în mai multe rânduri, iar armata Romei fierbe de nelinişte gândindu-se că Spartacus va ataca Roma.

Despot Vodă; Fântâna Blanduziei / Vasile Alecsandri. – Bucureşti: Cartex 2000, 2013. – 224 p.

140 de ani de la publicare.

Drama romantica Despdt Voda are ca temă Moldova în perioada de decadență de după Ștefan cel Mare și Sfânt. Ea a fost scrisă în iarna anului 1878-1879, când poetul împlinea 60 de ani. Prin urmare drama Despot-Vodă apare ca o operă de maturitate artistică deplină scrisă la vârsta experiențelor estetice verificate.

Despot-vodă este pusă în scenă în seara zilei de 30 septembrie 1879.

Alecsandri mărturisește că s-a simțit atras de „figura originală acestui Domn, precum și de trecerea fulgeroasă prin istoria Moldovii”.

Alexandria își caracterizează el însuși eroul drept un personaj excepțional în împrejurări excepționale. Evoluția conflictului dramatic, personajele, întâmplările și situațiile care concură la închegarea drum a lui Alecsandri pledează în favoarea caracterului romantic al acestei drame.

135 de ani de la publicare. „Fântana Blanduziei” e cea mai izbutită lucrare dramatică a lui Vasile Alecsandri, întrucât, din câteva trăsături, a reușit să ne poiecteze o viziune antică: iată linia dealurilor pleșuve, iată grația coloanelor unui templu desfăcut pe orizont ca niște albe degete; încolo aproape nimic: marea albastră, cerul albastru, pamântul calcinat, din care răsar câțiva maslini și câțiva sicomori; atât și de ajuns pentru a ne fixa un fragment de antichitate.

Aventurile lui Huckleberry Finn / Mark Twain. – Bucureşti: Andreas, 2009. – 335 p.

135 de ani de la publicare.

Aventurile lui Huckleberry Finn, unul dintre cele mai citite romane clasice din întreaga literatură universală, e o poveste savuroasă, construită în jurul a trei băieţi curajoşi aflaţi într-un tărâm magic – malurile fluviului Mississippi. În această carte este vorba despre prietenul lui Tom Sawyer, Hucleberry Finn.

După ce cei doi au găsit comoara, o văduvă l-a adoptat pe Huck. L-a învățat bunele maniere, ce este bine și ce este rău, dar băiatul nu se simțea în largul lui. Voia să fie propriul său stăpân. Așa că a fugit de acasă. Și-a făcut o plută, și dus a fost. A navigat până a găsit o insulă unde a rămas. De atunci în colo aceasta avea să fie casa lui. Trecură zile, săptămâni, ba chiar luni și toți îl credeau pe Huck mort. Într-o zi, pe insulă, băiatul se întâlni cu Jim, negrul sorei văduvei care îl adoptase. Negrul se bucură să îl vadă pe Huck, iar el de asemenea. Îi explică faptul că a auzit-o vorbind despre plecarea lui în sud. Așa că a fugit. Jim i-a mai spus că trebuie să fie atenți, căci văduva a pus o recompensă pe el.

La finalul cărții, mătușa Sally îl adoptă pe Huck, iar acesta rămâne cu Jim. Aceasta este una din cele mai frumoase cărți! Citiți-o!

Un yankeu la curtea regelui Arthur / Mark Twain. – Chişinău: Prut Internațional, 2011. – 404 p.

130 de ani de la publicare.

Cartea este despre un american care lucrează la o fabrică de arme. El călătorește involuntar în timp din secolul 18 până în secolul 6, ajungând la curtea regelui Arthur. Este luat prizionier de un cavaler, Sir Kay și se hotărăște că va fi ars pe rug. Yankeul reușește însă să se salveze, pretinzând că este un vrăjitor și făcând să dispară soarele (acest lucru s-a întâmplat de fapt în timpul unei eclipse, dar oamenii de atunci nu știau ce sunt eclipsele). Astfel, yankeul ajunge cel mai mare sfetnic al regelui, i se dă porecla „Șeful” și îl întrece în faimă pe Merlin, care devine invidios. Yankeul face și alte „vrăji” pentru a-și demonstra puterea, vrăjile fiind desigur, doar niște șmecherii. Oamenii erau simpli și superstițioși, așa că era mereu crezut.

Singurii care știau că vrăjile erau de fapt niște trucuri erau Clarence și alți câțiva băieți, care îl ajutau pe yankeu să pună la cale unele minuni.Yankeul se hotărăște să introducă unele schimbări în ținut și chiar reușește să inventeze unele lucruri, cum ar fi: săpunul, peria de dinți, școlile, bicicletele, telefoanele, chibriturile, etc, în ciuda faptului că biserica se împotrivea schimbărilor.

Americanul reușește să-și facă o prietenă, domnița Alisanda, cu care pleacă într-o misiune. Însă curând, yankeul are necazuri, în urma unei călătorii pe care o întreprinde alături de regele Arthur, ajungând de la cel mai de sus post din regat după rege, la cel mai de jos.

Douăzeci de mii de leghe sub mări / Jules Verne. – Bucureşti : Regis, s. a.

– 416 p.

150 de ani de la publicare.

Acesta este un fel de roman inițiatic, în care se împletesc elemente didactice, aventurile, imaginarul și confruntarea cu necunoscutul. În această carte, Jules Verne anticipează tehnologia submarinului, ale cărui modele primitive existau deja la data publicării romanului. Verne a scris o continuare la acest roman, Insula misterioasă, în care furnizează mai multe detalii despre căpitanul Nemo (sau prințul Dakkar).

Romanul prezintă povestea căpitanului Nemo și a submarinului Nautilus, așa cum o vede profesorul francez Pierre Aronnax, autor al cărții Secretele adâncimilor oceanului. În anii 1866-1867 se semnalează numeroase dezastre maritime misterioase pe toate mările lumii. Printre speculațiile presei legate de cauza acestora se numără un monstru marin necunoscut pînă atunci, sau un vehicul subacvatic cu o forță mecanică extraordinară. Aronnax bănuiește existența unui narval uriaș, care străpunge corăbiile cu molarii. În calitatea sa de cercetător marin, în anul 1867 Aronnax este invitat de guvernul american să clarifice aceste fenomene. Împreună cu servitorul său, Conseil, un om calm și liniștit, Aronnax se urcă la bordul fregatei Abraham Lincoln.

După săptămâni de căutare în Pacificul de Nord, Aronnax își atinge obiectivul. În timpul urmăririi, Aronnax, slujitorul Conseil și harponierul canadian Ned Land sunt duși în largul mării. În cele din urmă găsesc o suprafață de sprijin, care se dovedește a fi presupusul „monstru” căutat. După un timp se deschide o trapă și cei trei sunt duși de membrii echipajului într-o celulă a submarinului. Mai târziu sunt prezentați căpitanului care se numește Nemo, ceea ce înseamnă „Nimeni” în latină .

Robinson Crusoe / Daniel Defoe. – București: Regis, S.a. – 334 p.

300 de ani de la publicare.

Încă din primul an de la apariţie, romanul lui Defoe a fost un best-seller. Bazat pe relatarea reală a unui marinar scoţian numit Alexander Selkirk, cartea este totuşi o ficţiune despre personajul Robinson Crusoe, un naufragiat englez care petrece 28 de ani pe o insulă tropicală din vecinătatea Venezuelei După ce părăseşte Anglia, fugind de o carieră în avocatură şi avântându-se pe mare, în septembrie 1651, Crusoe trece printr-o serie de aventuri în urma cărora, într-un final, eşuează pe o insulă pustie unde rămâne absolut singur.

Depăşindu-şi disperarea, îşi construieşte un adăpost lângă o peşteră şi îşi foloseşte toate resursele pentru a supravieţui. Cultivă porumb şi grâu şi începe să vâneze. Citeşte Biblia şi devine religios, considerând că nu î Îi descoperă însă şi pe aceştia peste câţiva ani, atunci când dă peste un grup de canibali. Salvează din mâna lor un prizonier de culoare pe care îl numeşte Vineri şi care devine însoţitorul sau. îl învaţă engleză şi îl creştinează. împreună, cei doi vor supravieţui singurătăţii, canibalilor şi intemperiilor naturii şi vor ajunge, în cele din urmă, înapoi în Anglia.

Cartea care i-a adus celebritatea scriitorului englez Daniel Defoe (1660-1731) este Robinson Crusoe care, de la apariţia ei în 1719 şi până în zilele noastre, se bucură de o netrecătoare popularitate, fiind una din cărţile de temei ale omenirii, cartea care a fascinat atâtea generaţii de copii şi tineri din toate ţările lumii, dar care a plăcut şi unor spirite strălucite, ca scriitorul şi criticul Samuel Johnson, care a orânduit-o alături de Don Quijote sau ca Jean-Jacques Rousseau... Tânărul Mihai Eminescu a citit şi el acest măreţ poem al orientării utile a omului în cosmos.

Cartea ”Robinson Crusoe” a fost adăugată în lucrarea "1001 de Cărți de Citit Într-o Viață" de Peter Boxall, Profesor de Limbă Engleză la Universitatea Sussex.

O călătorie spre centrul Pământului / Jules Verne. – Bucureşti: Tedit FZH, 2008. – 303 p.

155 de ani de la publicare.

O călătorie spre centrul Pământului este un roman scris de Jules Verne din seria Călătorii extraordinare şi publicat în 1864.

Profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie, locuia într-un apartament din Hamburg, împreună cu un nepot pe nume Axel, o servitoare Martha şi cu nepoata sa, Grauben . Într-o zi profesorul a adus acasă o carte veche care conţinea o foaie cu un limbaj codat, semnată „Arne Saknussemm”. În ciuda celor mai laborioase eforturi, profesorul Lidenbrok eşuează în încercarea sa de a descifra codul; pentru asta se autopedepseşte cu înfometare, extinzând această pedeapsă şi asupra celorlalţi membri ai casei sale. Din întâmplare Axel, rămas singur în odaia acestuia, descifrează mesajul şi vrea să-l arunce în foc după ce îi citeşte conţinutul, adică instrucţiunile lui Arne legate de o descindere în centrul Pământului: "Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendelor lui Iulie, călător îndrăzneţ, şi vei ajunge în centrul Pământului. Ceea ce eu însumi am facut. Arne Saknussemm.". Profesorul vine acasă, află şi el mesajul şi imediat îşi face bagajele, care includeau tot felul de accesorii de alpinism etc., spre dezamăgirea lui Axel, care nu era pregătit pentru o astfel de călătorie din nici un punct de vedere.

Vrăjitorul din Oz / Lyman Frank Baum.

– Bucureşti: Regis Group, 2007. – 189 p.

120 de ani de la publicare.

A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Dorothy, care avea un căţel pe nume Toto. Ea locuia cu unchiul şi mătuşa ei, în Kansas. Întro zi a venit o furtună uriaşă, un ciclon, care a ridicat în aer casa lor. Unchiul Henry şi mătuşa Em au reuşit să se ascundă în pivniţă, dar Dorothy nu s-a dus, pentru că îl căuta pe Toto, ascuns sub un pat.

Casa a zburat, cu Dorothy şi Toto în ea, până a aterizat în locuri depărtate.

Fetiţa îşi dorea să se întoarcă acasă, dar nu ştia drumul. Se aflau în ținutul altinezilor. Casa aterizase taman peste o vrăjitoare rea, de la Răsărit, pe care o omorâse. O altă vrăjitoare, din Miazănoapte, îi explică fetiţei ce s-a întâmplat. În ţara lui Oz erau patru vrăjitoare: două bune şi două rele. Acum mai era doar una rea, cea din Apus. Iar Oz, era marele vrăjitor, din Oraşul Smaraldelor.

Dorothy a primit pantofii de argint de la vrăjitoarea răpusă, care aveau puteri necunoscute. Apoi au fost îndreptaţi, ea şi câinele ei, să meargă în Oraşul Smaraldelor din mijlocul ţării, pentru a afla drumul spre casă chiar de la marele vrăjitor. Drumul spre Oz era pavat cu pietre galbene. Deci cei doi au pornit la drum.... În cale s-au împrietenit mai întâi cu o sperietoare de ciori, pe nume Sperie Ciori. Acesta, spre surprinderea fetiţei, putea vorbi... Era foarte mâhnit că nu avea minte... şi că stătea toată ziua atârnat să sperie ciori... Fetiţa l-a dat jos şi el s-a alăturat fetiţei în călătorie, dorind ca Oz să-i dea un pic de minte...

Mai apoi, trecând printr-o pădure, Dorothy a eliberat şi pe Omul de Tinichea, un om făcut din tinichea, care ruginise... iar ea i-a uns încheieturile cu ulei... Și acesta li s-a alăturat la drum, dorind să-i ceară lui Oz o inimă..

David Copperfield / Charles Dickens – Bucureşti: Regis, s. a.– 160 p.

170 de ani de la publicare.

Romanul, publicat în 1849-1850, este, în cea mai mare parte, de inspirație autobiografică, dupa cum preciza scriitorul însuși: „Am lucrat din zori și până în noapte, cu răbdare și cu greu. Am scris o poveste cu subiect luat din propria mea experiență. Cartea de față nu face în fond decât să aștearnă în scris amintirile mele.” Viata lui David Copperfield este însă mai mult decât un roman autobiografic, fiind în același timp și o cronică a societății engleze din epoca reginei Victoria. Romanul urmărește destinul lui David Copperfield care, rămânând orfan de tată ( înainte cu şase luni de a se naşte) şi apoi şi de mamă, la vârsta de 10 ani, David Copperfield (zis Davy) va cunoaşte asprimea tatălui său vitreg (mister Edward Murdstone) şi a surorii acestuia (miss Jane Murdstone), oameni meschini şi fără inimă. Nesuportându-l în cadrul familiei, David va fi îndepărtat de aceştia. Mai întâi, fu trimis (de la Blunderstone, comitatul Suffolk, unde locuiau) la o şcoală din apropierea Londrei, condusă de mister Creakle, iar apoi, după moartea mamei sale, fu silit să lucreze la firma tatălui său vitreg aflată pe malul Tamisei, ca spălător de sticle, cu 6 şilingi pe săptămână. Simţindu-se părăsit de toţi, ca un copil al nimănui, Davy va pleca în căutarea mătuşii lui, pe nume Betsey Trotwood, care locuia în Dover. De acum înainte, mătuş va fi aceea care se va îngriji de educaţia lui, suportând cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere. Va urma şcoala doctorului Strong, din Canterbury şi va locui în casa avocatului Wickfield.

Cartea Junglei / Rudyard Kipling. – Bucureşti: Tedit FZH, 1997. – 256 p.

125 de ani de la publicare.

Totul a început în India, sau mai degrabă întrun sat din India, unde un copil, nu se știe cum, a fost dus în junglă. Acolo a fost găsit de o familie de lupi. O lupoaică, un lup și cei trei pui ai lor. Așa a crescut Mowgli, căci acesta era numele său, printre animale.

Lui Mowgli îi plăcea foarte mult în junglă. Mânca, bea, dormea și se juca cu Bagheera, pantera neagră și fioroasă. După un timp, a trebuit să asculte și să învețe sfaturile și „legea junglei” de la Baloo, ursul cafeniu.

Totul era minunat pentru Mowgli, numai că, într-o seară, mama lui îi spuse că, atunci când l-au găsit, de fapt l-au luat din labele tigrului Shere Khan care voia să îl mănânce, și că acesta a promis că se va răzbuna. Lui Mowgli nu îi păsa atât de mult de aceste cuvinte, și oricum, zicea el, dacă Shere Khan va veni vreodată, îl va omorî pe loc. Uite că într-o zi, tigrul veni și se înfruntă față în față cu Mowgli. După o luptă crâncenă, băiatul câștigă. Shere Khan era înfrânt.

După un timp, Mowgli nu se mai simțea atât de bine în junglă și s-a hotărât să se ducă în lumea oamenilor. Baloo, Baghera și cei trei frați lupi ai lui Mowgli au acceptat, căci era firesc să simtă acest lucru, pentru că el nu era lup, era om.

Așa s-a terminat cartea, când Mowgli a decis că este mai bine să se întoarcă în lumea oamenilor.

Aceasta este o carte foarte frumoasă. Este cu totul o altă lume, lumea lui Mowgli. Sper să o citiți și voi!

Morcoveaţă / Jules Renard.

București: Gramar, 2009. – 128 p.

–

125 de ani de la publicare.

Povestea lui Morcoveață surprinde universul copilariei văzut prin ochii unui copil sensibil și cu o personalitate complexă. Sub ironia ușor amară, se ascunde tandrețea pentru tatăl sau, care-l ignoră, și pentru mama sa, care-l persecută, profunzimea sentimentelor fiind analizată cu mare finețe și sensibilitate.

Această carte este despre un băiețel pe nume Morcoveață. Părinții lui sunt domnul și doamna Lepic, iar frații lui sunt Ernestina și Felix. Părinții lui Morcoveață îi iubesc pe Ernestina și Felix, dar nu și pe Morcoveață. Pe el îl pun să facă toate treburile: el dă drumul câinelui, îl cheamă să mănânce și-l strigă seara să vină acasă, el închide găinile în coteț în fiecare seară, el smulge buruienile și le dă la vaci, el își ajută tatăl la tăiat lemne, el ucide vânatul adus de viu, el taie burta peștilor și le scoate mațele, el ajută la depănatul sculurilor, el râșnește cafeaua, el ia pantofii și îi duce pe coridor când tatăl lui se descalță, iar atunci când cineva trebuie să facă un drum mai lung, cum ar fi la farmacist, tot el o face . Cu toate că lucrează atât de mult pentru casă, mama lui e nedrept cu el și deseori îl pedepsește când el n-are nicio vină. De asemenea, lui Felix îi plăcea adesea să îl păcălească pe Morcoveață și era răutăcios cu el. Însă Morcoveață considera toate aceste lucruri ceva normal. Morcoveață este obișnuit cu toate lucrurile pe care trebuie să le facă, astfel că nu se plânge niciodată și nu ripostează. Singura dată când s-a împotrivit a fost la sfârșitul cărții, când se supărase pe mama lui. Însă Morcoveață nu e tot timpul prietenos. De fapt, câteodată este crud și nemilos.

Băieţelul din Coliba Albastră / Spiridon Vangheli. – Chişinău: Editura pentru copii „Guguţă”, 2011. – 95 p.

55 de ani de la publicare.

Fiecare copil are o colibă. Fiecare colibă are o culoare. Coliba noastră era albastră. Eram fericiţi. Noi am văzut lumea prin culorile şi liniile lui Igor Vieru. Noi ştiam că „Dealul s-a urcat sus-sus şi a scos flori să le miroase Soarele".

Dealul se scrie cu literă mare. Şi el este în coliba noastră. Şi Coliba se scrie cu literă mare. Aşa ca Rodica. Aşa ca Radu. Aşa ca Spiridon Vangheli. „Ştii de ce plouă? De aceea că Pământul e negru. El o roagă pe Ploaie să-l spele. Ploaia coboară din cer, îl spală şi Pământul se face verde.” Aşa am învăţat noi, cei care am ieşit din Coliba Albastră, ploaia.

Noi mai ştiam că „grâul e bătrân, are mustăţi, dar îi place să se dea în leagăn".

Iar „Copacii s-au strâns în Codru, că lor li-e urât câte unul”.

După aia am învăţat din „Abecedar" că „era odată un împărat, într-o zi, ce-i dă în gând? Pune la cale un război. „Tra-ta-ta! Tra-ta-ta!”, sună trâmbiţele. Îndată s-au adunat oştenii. Aveau coifuri, aveau suliţe şi erau gata de luptă. împăratul şi-aprins sabia la şold. Dar la război nu te duci cu capul gol. Când a datsă-şi ia coiful, l-a găsit răsturnat. Ce-i văd ochii? O porumbiţă albă îşi făcuse cuib în coiful împăratului...

Mult s-a mirat împăratul şi a căzut pe gânduri. Poate că pasărea îi apără viaţa?

Apoi le-a spus oştenilor: — Război nu va fi, întoarceţi-vă la casele voastre.

De atunci i se spune porumbelului pasărea păcii".

Amintiri din copilărie / Ion Crangă. – Chişinău: Silvius Libris, s. a. – 64 p.

140 de ani de la publicare.

Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă. Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a Petrei, și diversele persoane cu care interacționează.

Ea urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu Neamț) la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași.

Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în particularități dialectale din zona Moldovei.

Amintiri din copilărie a fost editată și publicată de mai multe ori, și este văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română. A constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza filmului omonim din 1964, realizat de Elisabeta Bostan.

Mara / Ioan Slavici. – Chişinău: Litera, 1996, Chişinău: Combinatul Poligrafic, 1997. – 288 p.

125 de ani de la publicare.

Mara este o femeie rămasă văduvă cu doi copii pe nume Persida şi Trică, pe care îi iubea nespus de mult şi pentru care era capabilă să facă orice pentru a-i vedea sănătoşi şi fericiţi, într-un cuvânt pentru a le fi cât mai bine. strângea bani zi de zi pentru ei doi şi pentru înmormântare. Dorea mereu ca fata ei să fie deosebită şi băiatul la fel. pe fată vroia s-o trimită la mănăstire să fie bine educată, ea simţind că nu-i va putea da o bună educatie de una singură, iar pe băiat voia să-l facă ucenic, calfă la casa lui Bocioacă.

Maica Aegidia era foarte respectată de Mara şi de aceea şi-a lăsat fiica în seama ei, la o mănăstire cu o reputaţie foarte bună. cu timpul Persida s-a ataşat mult de maica Aegidia şi maica de faţa, atat de mult încât se poate spune că Persida era preferata maicii. Maica o ajuta pe Mara cu bani pentru că femeia să aibă bani pentru Trica, acesta din urmă învaţă la scoală. la şcoala Trică se cam bătea cu cei pe care nu-i suferea, acesta fiind cazul în care a luat bătaie de la un băiat mai mare ca el.

Romanul Mara a fost publicat în foileton in anul 1894, în revista Vatra, editată în București,devenind cel mai reușit roman al lui Ioan Slavici și unul dintre cele mai bune romane românesti. El reprezuntă cea mai valoroasă creație epică de mare întindere. Acesta face parte din categoria bildungsroman deoarece pe parcursul romanului este urmărita evolutia celor doi copii de la copilărie la maturitate și în același timp integrarea lor în greul vietii.

Viaţa lui Ştefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. – București : Eminescu, 1982. – 206 p.

85 de ani de la publicare.

Fragment din cartea „Viața lui Ștefan cel Mare” de Mihail Sadoveanu. „La anul`58 a venit veste de mirare între moldoveni, cu neguțătorii din sus, cum că Vladislav, craiul Țării Ungurești, a căzut jos și a murit, la petrecerea nunții sale. Asemenea lucru nu se întâmpla oamenilor de rând. Pentru domnia acelei țări a fost semn, căci Dumnezeu a îngăduit să cadă cumpănă alegerii sale înspre un fecior tânăr, abia de cincisprezece ani, feciorul lui Iancu-Vodă. Iar nunta cea veselă s-a prefăcut în una crâncenă, caci unii magnți au tras în altă parte; și s-a amestecat și Maiestatea sa împăratul Frederic, neavând ce face la împărăția nemțească și dorind să fie și la Ungaria crai. Matias nu s-a putut aseza desăvârșit în scaunul Țării decât după trei ani, între tulburări și răscoale, ajutându-i puterea unora dintre nobili și cumințenia altora. El însuși fiind un tânăr aprig și semeț, deși râvnea la fapte mari, nu uita să numere cu grija pe potrivnicii săi, ca să le plătească la timp cu cel mai potrivit metal. Între acești potrivnici se aflau sașii de la Ardeal, care ținuseră cu împăratul lor neamț, precum și Ștefan-Vodă, care rostise vorbe potrivite că domniile țărilor nu sunt dulciuri să le mănânce, nici jucării sa le strice copiii”.

Mesajul cărții de față este unul de excepție prin aducerea în prim-plan a unei personalități de geniu care s-a zbuciumat o viață pentru păstrarea, consolidarea și prosperarea Moldovei istorice, luptând cu dăruire pentru fiecare petic de pământ stramoșesc, fie acesta Chilia sudică, Hotinul nordic fie - de nu? - Palanca de la Nistru, Giurgiuleștii de la Dunare etc.

Moş Goriot / Honore de Balzak. – Bucureşti: Mondero, 1997. – 242 p.

185 de ani de la publicare.

Moş Goriot face parte din Comedia umană, ciclu în a cărui componenţă intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane şi eseuri) şi 48 lucrări neterminate. Ideea continuităţii dintr-o lucrare în alta s-a născut în 1830, odată cu publicarea a două volume intitulate Scene din viaţa privată, în care a adunat toate nuvelele scrise până atunci. Romanul de faţă reprezintă cheia de boltă a întregului ciclu, întrucât Balzac introduce aici procedeul personajelor „reparaissant”– al căror destin este urmărit de-a lungul mai multor romane (Rastignac,Vautrin, doamna de Restand etc.). Acţiunea se desfăşoară în pensiunea doamnei Vauquer, unde întâlnim oameni provenind din diferite medii sociale: studenţi, negustori, ocnaşi, femei din burghezia scăpătată etc.

Moş Goriot şi-a sacrificat toată averea strânsă de-a lungul vieţii pentru a-şi face fericite fiicele: pe Anastasie de Restand (căsătorită cu un aristocrat) şi pe Delphine de Nucingen (căsătorită cu un bancher). Tinerele doamne îşi dispreţuiesc însă tatăl, considerat o persoană mult prea modestă pentru „înalta” societate din care ele ajunseseră să facă parte. Pentru cele două fiice, Goriot rămâne, pur şi simplu, o sursă permanentă de bani şi îl vor lăsa să moară în mizerie, vegheat doar de Rastignac, fără să îl viziteze nici măcar atunci când el se află pe patul morţii. Chiar şi pe ultimul drum, spre cimitir, Moş Goriot îl va avea alături doar pe Rastignac. La capătul zilelor, Moş Goriot ajunge la trista concluzie că adevăratele sentimente, sincere şi profunde, nu pot exista decât la oamenii săraci, lipsiţi de orice fel de avere.

Livada de vișini / Anton Cehov. – Bucureşti: Cartex 2000, 2005. – 78 p.

115 de ani de la publicare.

„A trecut viaţa, de parcă nici n-ar fi început.”

Emoţia pe care o stârneşte Livada cu vişini se naşte din contrastul dintre tragismul înăbuşit al subiectului şi comicul discret al personajelor. Şi mai mult decât în celelalte piese ale lui Cehov, tensiunea dramatică este creată de absenţa acţiunii. Prins în mrejele unui dialog aluziv, indolent, cotidian, publicul nu se mai aşteaptă la niciun fel de schimbare. Se teme chiar ca nu cumva vreo întâmplare neprevăzută să tulbure cursul vieţii de provincie şi mai ales se teme ca nu cumva să se vândă livada. Pentru că centrul piesei este tocmai această reşedinţă străveche a familiei, încărcată de amintiri, pe care proprietarii, aproape ruinaţi, vor fi siliţi să o vândă.

Liubov Raneskaia şi fratele ei, Leonid Gaev, se gândesc cu nostalgie la casa lor de la ţară, la camerele lor de când erau copii, la vişinii în floare. Dar sunt frivoli, incapabili să întreprindă ceva pentru salvarea locului pe care îl îndrăgesc atât de mult. Nici unuia dintre ei nu-i place să ia hotărâri, îşi amână mereu obligaţiile plictisitoare şi lasă rezolvarea problemelor în seama norocului. Liubov Raneskaia nu-şi dă nici măcar osteneala să ceară ajutorul unei mătuşi bogate care ar putea împiedica vânzarea moşiei, iar Gaev joacă biliard în aşteptarea dezastrului. Liubov Raneskaia are un iubit care o aşteaptă la Paris, iar Gaev e preocupat de perspectiva găsirii unui post la o bancă. Cât despre Ania şi Trofimov, pereche reprezentând tinereţea, ei întâmpină vesel pierderea livezii. „Rusia întreagă este livada noastră” îi spunea Trofimov Aniei. „Pământul nostru este întins şi frumos. Are o mulţime de locuri minunate.”

Crăiasa Zăpezii / Hans Christian Andersen.

– Bucureşti: Litera Internaţional, 2009. – 72 p.

175 de ani de la publicare.

Povestea este împărţită în şapte povestiri (şapte capitole), fiecare cu titlul său. „Întâia povestire, în care e vorba de o oglindă şi de cioburile ei” Se spune că era odată un vrăjitor atât de rău, încât părea să fie chiar cel rău (diavolul) pe pământ, care a născocit o oglindă... O oglindă a răului, în care, dacă se uita cineva, vedea totul schimonosit. Ucenicii vrăjitorului au plimbat oglinda pe la oameni, ca ei să vadă numai răul din lume, mărit şi întins. Dar apoi au vrut să se urce la cer, să arate oglinda îngerilor şi lui Dumnezeu, ca şi acolo să schimonosească... Se vede însă că puterea divină i-a oprit, că au scăpat oglinda din mână şi ea s-a spart în mii de cioburi, care - din nenorocire s-au împrăştiat în lume. Unele au intrat în ochii oamenilor, făcându-i să vadă totul numai în rău (erau cioburi mici, nu afectau vederea, doar că ... înrăiau oamenii), altele în inimă - şi atunci acelora li se făceau inimile de gheaţă..., din alte cioburi îşi făcuseră oamenii ochelari şi geamuri... Și unele cioburi erau purtate de vânt şi puteau ajunge la oricine... „A doua poveste, Un băieţel şi o fetiţă”. „A treia povestire, Grădina vrăjitoarei”. „A patra poveste, Prinţul şi prinţesa”. „A cincea poveste, Fetiţa tâlharilor”. „A şasea poveste. Lapona şi finlandeza”. „A şaptea poveste. Ce se întâmplase la palatul Crăiesei Zăpezii şi ce s-a mai petrecut în continuare”.

Dan, căpitan de plai: poezii patriotice / – Bucureşti: Minerva, 1974. – 267 p.

145 de ani de la publicare.

Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peștera de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune...

Așa și el apus-a din zile mari și bune!

Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: "Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai greu!

O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasă!

Când, când s-a toci oare a vremii lungă coasă!"

Apoi el pleacă fruntea și cade în visare, Iar munții, albi ca dânsul, se-nclină-n depărtare.

Ai timpilor eroici imagine augustă, Pe când era el tânăr, lumea-i părea îngustă Pentru bine, și largă, prea largă pentru rău!

El ar fi vrut-o bună ca bunul Dumnezeu.

Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie Pe cei care prin lume purtau bici de urgie, Și mult iubea când țara stiga: "La luptă, Dane!" (frafment)

DOC: microroman / Nicolae Esinencu.

– Chişinău: Lumina, 2011. – 127 p.

30 de ani de la publicare.

Este un microroman al „zbuciumul lăuntric”, care descrie lumea văzută de către un adolescent. Este descris mediul unei familii chişinăuiene și relaţiile dintre liceeni. Autorul reușește să schiţeze cele mai variate portrete şi scene de viaţă și pătrunde în psihologia specifică trăirilor interioare ale personajului principal, un adolescent, care la un moment dat spune: „Am cincisprezece ani, lumea îmi spune Doc şi, trebuie să recunosc, nu-s acoperit, încă, de slavă".

Tematic, microromanul este extrem de divers: de la radiografierea mediului unei familii din Chișinăul secolului al XX-lea, până la descrierea relaţiilor amicale, dar şi mai puţin amicale, ale liceenilor. Sunt cercetate: copilăria, afecţiunea faţă de cei apropiați sufletește, sincera prietenie, aglomerările urbane.

Cu certitudine, scriitorul Nicolae Esinencu a reuşit să ne convingă că este un deosebit vânzător/promotor de adevăr prin însuşirea de a prinde cât mai de jos, de pe pământ, zbuciumul unei vârste, facultatea de a purta cel mai încărcat bagaj - încercările vieţii! - pe sârma cea mai subţire şi mai rezistentă a realităţii, capacitatea omului de a nu se încovoia sub povara încercărilor lumeşti/fireşti pe care o duce în spate.

Stăpânul inelelor: în 3 vol. / J.R.R. Tolkien Adevărul Holding, 2010.

– Bucureşti:

Vol. 1: Frăţia inelului / J.R.R. Tolkien. – 573 p.

Vol. 2: Cele două turnuri / J.R.R. Tolkien. – 443 p.

Vol. 3: Întoarcerea Regelui / J.R.R. Tolkien. – 604 p.

65 de ani de la publicare.

Celebra trilogie a lui J.R.R. Tolkien, Stapanul Inelelor, continuă povestea începută de autor în cartea sa Hobbitul. Sauron, seniorul Întunecimii, a reușit să adune toate inelele puterii, dorința lui fiind aceea de a stăpâni peste întregul Pământ de Mijloc. Dar pentru a-și îndeplini visul îi lipsește un inel special.

Aici va începe odiseea tânărului hobbit Frodo, căruia i se încredințează o misiune ciudată, el nu trebuie să găsească, ci sa ascundă o comoara. Să ascundă Inelul. Frodo trebuie să pornească la drum din îndrăgitul sau Comitat până în întunecatul Mordor, ca să distrugă teribilul Inel și să-i zădărnicească Planurile lui Sauron. O sarcină uriașa pentru un hobbit atât de mic, dar Frodo nu va porni singur la drum.

Cei trei muschetari: roman în 2 vol. / Alexandre Dumas. – Bucureşti: Adevărul Holding, 2011.

Cei trei muschetari. Vol. 1 / Alexandre Dumas. – 382 p.

Cei trei muschetari. Vol. 1 / Alexandre Dumas. – 364 p.

175 de ani de la publicare.

Aceasta este impresionanta poveste, plină de acţiune, intrigi şi suspans, a lui D’Artagnan, un tânăr nobil în căutare de aventură, şi a celor trei curajoşi spadasini Athos, Porthos şi Aramis. Cei patru îşi unesc forţele pentru a-i apăra pe Rege şi pe Regină împotriva uneltirilor puse la cale de Cardinal, vicleanul lor rival politic. Prietenia lor, călăuzită de îndemnul „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi“, îi va ajuta să îşi ducă la bun sfârşit acţiunile eroice. Numeroase crime, dueluri, poveşti de iubire şi înfruntări mortale sunt presărate de-a lungul acestei minunate poveşti, din care triumfătoare ies, în cele din urmă, curajul, loialitatea şi prietenia.

Vă invităm să citiți și să recitiți aceste cărți minunate din colecția bibliotecii noastre!