Cărți noi pe rafturule Bibliotecii „Transilvania”!

Page 1

Cărți noi pe rafturule Bibliotecii „Transilvania”! Sabia de sticlă / Victoria Aveyard. – București: Nemira, 2017. – 543 p. Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpânită de arginții. Cu sânge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale arginților, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singură așa. Misiunea ei este acum sa-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru că împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Plină de evenimente dramatice și de întorsături de situație tulburătoare, Sabia de sticla este o continuare alertă și palpitanta pentru cititorii Victoriei Aveyard.

Visul numărul 9 / David Mitchell. – București: Humanitas, 2018. – 520 p. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central. De pe insula Yakushima, Eiji pleacă la Tōkyō pentru a-și caută tatăl necunoscut. Fanteziile lui structurează narațiunea caleidoscopica. Firul principal se intersectează cu mai multe fire conexe - mama, internată din cauza alcoolismului într-o clinică izolată, încearcă sa-și recâștige fiul, pe care l-a părăsit; sora


lui geamăna, care s-a înecat în ocean, ii bântuie visele, se întâlnește cu fire întâmplătoare - prietenia lui Eiji cu proprietarul unui magazin de închiriat filme; relația lui cu o pianistă cu ceafa perfecta -, se ciocnește de altele pline de violentă atât în viața reală, cât și în irealitate - tânărul nimerește intru-un război nimicitor din lumea interlopă, dominată de Yakuza; isi asumă roluri de super-erou in jocuri electronice, sau se mută pe fire paralele. Eiji citește fabulele scrise de o bătrâna autoare surdă pentru nepotul ei sau jurnalul prezumtivului sau bunic, fost luptător kamikaze în marina militară.

Dash, Lily și Cartea Provocărilor / Rachel Cohn, David Levithan. – București: Trei, 2015. – 286 p. Apărută la Editura TREI, „Dash, Lily si cartea provocarilor” este o frumoasă carte de young fiction care te va acapăra încă de la prima pagină. O poveste de dragoste plină de suspans, intrigă și momente delicioase. Ce ai face dacă ai găsi o carte ce te-ar provoca la un joc de-a v-aţi ascunselea cu indicii? Ai accepta provocarea sau ai pune cartea înapoi în raft? Lily a lăsat în raftul librăriei preferate din New York un jurnal plin de provocări, care aşteaptă să fie găsit de băiatul potrivit. Acesta este Dash, un adolescent în vârstă de 17 ani, pasionat de cărţi şi cu o repulsie nemărginită faţă de tot ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului. El acceptă regulile jocului fetei. Dar sunt ei făcuţi unul pentru celălalt? Deşi par a se potrivi perfect în ceea ce privește exprimarea în scris, întâlnirile lor nu sunt lipsite de surprize şi le pun în pericol relația încă dinainte ca aceasta să se înfiripeze.


Fetițele; Rude sărmane / Ludmila Ulițkaia. – București: Humanitas fiction, 2013. – 255 p. In aceste povestiri excepționale, Ludmila Lițkaia oferă un tablou al vieții ca atare, cu luminile și umbrele ei, cu micile și marile ei comedii și drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, viețile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenței. Între acestea, faptul ca în dragoste, în credința, ba chiar și în preajma morții, oamenii își păstrează întotdeauna acea undă de seninătate și acea ironie care constituie omenescul însuși. „Fetițele e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea", spune Ludmila Ulițkaia despre volumul sau.

Universul pe umerii tăi / Jennifer Niven. – Bucureşti: Trei, 2017. – 460. O nouă poveste de iubire tulburătoare și antrenantă despre cum poți găsi persoana care te vede așa cum ești cu adevărat. Toată lumea crede că o cunoaște pe Libby Strout, fata care a fost poreclită cândva „Cea Mai Grasă Adolescentă" din America. Dar nimeni nu face efortul de a încerca să vadă dincolo de fizicul ei. Toată lumea crede că îl cunoaște pe Jack Masselin. E fermecător și amuzant. Dar nimeni nu știe că ascunde un secret. Deviza lui este: fii cool, dar nu te apropia prea tare de cineva.


Până când Jack o întâlnește pe Libby și amândoi se trezesc antrenați într-un joc dur de liceeni, ce presupune muncă în folosul comunității și consiliere – la început sunt furioși, apoi surprinși. Fiindcă își dau seama de ceva: cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât se simt mai puțin singuri. Pentru că atunci când cunoști pe cineva, și lumea ta, și lumea celuilalt se schimbă.

Zilele de școală ale lui Isus / J.M. Coetzee. – Bucureşti : Humanitas, 2018. – 234 p. Roman nominalizat la Man Booker Prize în 2016, Zilele de scoală ale lui Isus continuă strania și fascinanta poveste a micului David și a părinților săi, protagoniștii din Copilărea lui Isus. Situată la granița dintre alegorie, distopie și roman de idei, narațiunea lui Coetzee nu oferă răspunsuri, ci le adresează cititorilor întrebări fundamentale. Zilele de scoala ale lui Isus continua explorarea ficțională a experiențelor unui copil într-o lume neliniștitoare. Evadand din Novilla, prima lor oprire în lumea noua imaginată de Coetzee în Copilaria lui Isus, unde personajele își încep viața fără amintirile trecutului de dincolo de ocean, micul David, Simon și Ines ajung în orașul Estrella. Zilieri la o fermă, apoi angajați în oraș, cei doi părinți sui generis încearcă să construiască un prezent și un viitor pentru fiul lor adoptiv. Dar viața unei așezări modeste nu este scutită de violență, de pasiuni devorătoare și fatale. Confruntat cu răul inexplicabil, David găsește consolare în armonia matematică a muzicii și dansului, care îi oferă, prin tipare imuabile, certitudini.


Ultima dorință / Andrzej Sapkowski – București: Nemira, 2015. – 294 p. În materie de fantasy, literatura engleză și americană a avut întotdeauna căile sale de a capta cititorul. Ultima dorință este partea introductivă în lumea imaginară a lui Geralt de Rivia, vânătorul de monștri. Geralt are aptitudini speciale care i-au fost inoculate de mic copil, aptitudini care îl fac ideal pentru această meserie: este imun la otrăvuri, vede în întuneric, e rezistent la farmece, are reflexe și dexteritate supraumană. Câteodată secondat de prietenul său poetul Jaskier dar de cel mai des singur luptă cu strigoi, vârcolaci, draci, elfi, djini (genii din sticlă), dezleagă enigme supranaturale și în general își asumă rolul de apărător tăcut al omenirii deși de multe ori este neînțeles și blamat pe nedrept. Câteodată se îndrăgostește. Aventurile sale sunt atinse de o doza zdravănă de umor pratchettian (mai ales replicile personajelor secundare). Prezentat ca roman cartea e de fapt de tip fix-up, compusă din mai multe nuvele centrate pe același personaj legate între ele printr-un cadru narativ

Sângele elfilor / Andrzej Sapkowski – București: Nemira, 2017. – 312 p. De peste un secol, oamenii, gnomii și elfii au trăit împreuna într-o pace relativa. Dar timpurile s-au schimbat, pacea s-a încheiat, iar rasele sunt iar în război. Geralt din Rivia, vânătorul de monștri, a așteptat decenii întregi nașterea copilului din profeție: Ciri, cea care va schimba lumea, fie în bine, fie în rău.


Intru-un tărâm aflat sub amenințarea războiului total, copilul este vânat pentru puterile lui extraordinare și numai Geralt îi poate proteja pe toți – aceasta este misiunea pentru care s-a nascut. După cele doua volume de povestiri ce prezintă lumea magică a seriei WITCHER, primul roman continuă explorarea universului plin de creaturi supranaturale inspirate din folclorul european și din bestiarul fantasy contemporan, cu Geralt și Yennifer în prim-plan luptând pentru supraviețuirea lui Ciri, care le poate aduce tuturor mântuirea.

Addison Cooke și mormântul lui Genghis-han / Jonathan W. Stokes. – București : Corint Books, 2017. – 494 p. În această noua aventură super haioasă, Addison Cooke și prietenii lui reușesc să scape de gangsteri și de capcane în cursa lor după legendara comoară pierdută a lui Genghis-han. Nimic mai potrivit pentru fanii lui Indiana Jones sau ai seriei Vanatorii de comori, de James Patterson, aparuta de asemenea la Editura Corint Junior! Atunci când mătușa și unchiul lui Addison ajung să fie implicați, împotriva voinței lor, intru-un plan banditesc de a invada mormântul celebrului conducător mongol Genghis-han, băiatul și prietenii lui se trezesc încă o data în mijlocul unui jaf internațional de multe mii de dolari. Înarmați doar cu istețime și sete de aventură, ei călătoresc de-a lungul Asiei în încercarea de a salva familia lui Addison și de a nu lăsa comoara să cadă în mâinile cui nu trebuie.


Un bărbat pe nume Ove / Fredrik Backman – Bucureşti: Art, 2017. – 433 p. Ove este o persoană inflexibilă, care crede în ordine, în rutină, în cumpătare și în lucrurile care rămân neschimbate. Se pricepe să repare și să construiască, îi plac numerele și casele, este fidel unei singure mărci de automobil: Saab. Vorbește puțin, dar face multe, pentru că „bărbații sunt ceea ce fac, nu ceea ce spun”. Nu are încredere în internet, în cardurile bancare, în vânzători, în oamenii care conduc mașini Audi, Toyota sau BMW. Își plătește facturile la timp și nu a avut vreodată concediu medical. Este încăpățânat și suspicios, convins că toată lumea vrea să-l înșele, că societatea s-a umplut de idioți care nu sunt în stare nici să schimbe un bec, în schimb se laudă cu casele și mașinile lor de parcă ei sunt cei care le-au construit. Cel mai tare îi urăște pe bărbații în cămăși albe cu expresiile lor îngâmfate, care au legea de partea lor și l-au umilit în repetate rânduri de-a lungul vieții.

Lectură plăcută!


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.