Cluj-Napoca - inima Transilvaniei

Page 1

Cluj-Napoca – inima Transilvaniei

Orasul Cluj-Napoca și împrejurimile sale imediate se găsesc pe o străveche vatră de locuire atestată încă din epoca paleolitică și cea neolitică, cu circa 15 milenii înainte de vremurile noastre. Viața și activitatea oamenilor a continuat în epoca bronzului și din cele două vârste ale fierului, când ele pot fi atribuite neamurilor traco-gete și celtice. Prima așezare importantă a fost întemiată de daci. El își invită astăzi contemporanii să descopere aerul medieval al străzilor sale, frumusețea arhitecturală a construcțiilor, dar și pe cea din sufletul oamenilor, modelat de-a lungul secolelor de condițiile geografice, economice și istorice, dar și de influențele culturale, care i-au făcut renumiți pe ardeleni prin seriozitate, chibzuința și cumpătare. Orașul Cluj-Napoca a fost în permanență un centru cultural-artistic și reprezintă o atracție turistică, atât datorită monumentelor aparținând trecutului istoric, cât și datorită bogatei activități cultural-științifice favorizată de inestimabile valori găzduite în muzee și biblioteci de rezonanță națională, de existența teatrelor dramatice și lirice, cu largă audiență și pe plan internațional și nu în ultimul rând de existența Grădinii Botanice – așezământ de notorietate europeană, în incinta căreia se află și un valoros muzeu botanic. Dragi cititori, Biblioteca „Transilvania”, în scopul promovării colecţiei de publicaţii despre Cluj-Napoca, a personalităţilor care locuiesc în oraș, a locurilor şi monumentelor istorice, vă propune o expoziție virtuală, de unde veți lua cunostinţă cu publicaţiile despre Cluj deţinute în colecţiile bibliotecii, astfel promovând și valorificând patrimoniu istoric și cultural al municipiului. Vă aşteptăm, dragii noştri iubitori ai cărţii, în biblioteca noastră!


Catalogul expoziției Marele Centru Ceramic Român de la Micăsasa: Îndeletniciri, Artă, Credințe. – Cluj-Napoca, 1996. – 24 p.: il. Cercetările de specialitate, întreprinse din anul 1976 şi până în prezent, în studierea urmelor arheologice aflate în vatra actualei comune Micăsasa (judeţul Sibiu), au dus la descoperirea a celei mai mari aşezări romane cunoscută, până astăzi, în partea răsăriteană a provinciei Dacia.

Moment aniversar: Uniunea „Vatra românească” – Cluj, 8 ani. – ClujNapoca, 1998.– 131 p. Momentele pline de neliniști ale începutului de an 90, care au determinat pe intelectualii clujeni să se organizeze într-o Uniune, ce avea să fie numită Vatra Românească se readuc în memoria Prezentului printr-un Simpozion ale cărui principale lucrări iau viață în volumul de față prin pagini tipărite, pentru a rezista uitării.


Muzeul Apei Cluj. – Cluj-Napoca: Ed. Sarmis, 1999. – 50 p. Istoria Clujului – oraș situat în partea de nord-vest a României, pe amândouă maluri ale râului Someș, într-o zonă colinară atrăgătoare – se pierde în negura anilor. Primii locuitori ai acestor meleaguri s-au stabilit aici în urmă cu 80-120 mii ani și este aproape cert că au fost ispitiți să rămână aici, deoarece elementul vital pentru existență – APA – se găsea din abundență.... Dacă citiți, aflați multe lucruri interesante.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca: Secția de istorie modernă. – Cluj-Napoca, 1998. – 32 p. Muzeul deținător al expoziției permanente destinată ilustrării epocii moderne, prezintă principalele aspecte ale dezvoltării istoriei Transilvaniei în succesiunea lor cronologică în strânsă conexiune cu cele din România și încadrate în Imperiul Habsburgic ți al istoriei europene.


Manciu, Luca. Presa românească din Cluj: (1845 – 1 decembrie 1918): Aspecte ale luptei pentru afirmarea idealului național / Luca Manciu. – Cluj: Napoca Star, 2002. – 111 p. Fenomenul apariției, dezvoltării și duratei vieții spirituale românești clujene, manifestată prin acel forum al circulației ideilor și atitudinilor publice care este presa de limba română de la începuturile ei și până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este cuprins, iată, într-o frumoasă și interesantă lucrare monografică pe care o datorăm profesorului Luca Manciu. Suntem astfel introduși într-o lume fascinantă a unui destin istoric românesc, marcat de atâtea potrivnicii în chiar mijlocul unei Europe ce se îndrepta atunci cu pași repezi spre modernitate și democrație.

Popa, Mircea. Figuri universitare clujene / Mircea Popa. – Cluj-Napoca: Ed. Grinta, [S.a.]. – 205 p. Universitatea e ceva mai mult decât o școală superioară, chemată să pregătească profesioniști destoinici. Ea este o instituție de înaltă cultură careare nobila misiune de a limpezi, printr-o elaborare proprie curentele de gândire și numeroasele probleme pe care viața socială și culturală a poporului în dezvoltarea lui firească le pune pentru a fi rezolvate. În carte se perindează cele mai ilustre personalități clujene care au contribuit la această cauză.


Rad, Ilie. Învățământul jurnalistic clujean (1993-2006) / Ilie Rad. – ClujNapoca : Ed. Accent, 2006. – 360 p. La Editura Accent a apărut un volum consistent, intitulat Învăţământul jurnalistic clujean, semnat de prof. univ. dr. Ilie Rad, şeful Catedrei de Jurnalism de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Este o carte deosebit de atractivă, o istorie a drumului parcurs de jurnalism în primul deceniu de existenţă. Autorul lucrarii este o personalitate de acum cunoscută prin numeroasele volume editate, dar şi prin interviuri sau reportaje etc., publicate în mass-media. În ansamblul său, cartea este, prin conţinutul său, o „fereastră” larg deschisă spre interiorul unei şcoli superioare de jurnalism, dar poate interesa şi un public mult mai larg, prin conţinutul său cu frecvente aspecte inedite. Universitatea Babeș-Bolyai ClujNapoca : Facultatea de Teologie Ortodoxă. – Cluj-Napoca, 1999. – 43 p. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca își are începuturile în anul 1924, prin înființarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj, de către episcopul Nicolae Ivan (1921-1936). Fucționând în capitala Transilvaniei, această instituție urma să joace un rol important – prin formarea slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române și a românilor din această parte a țării în general.


University and Society: A History of Cluj Higher Education in the 20 th Century / Vasile Pușcaș. – Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1999. – 514 p.

Pop, Emil. Grădina botanică din Cluj / Emil Pop. – București: Ed. Meridiane, 1966. – 47 p. Grădina Botanică din Cluj este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă, subordonată Universităţii Babeş-Bolyai. Bazele acestei prestigioase instituţii au fost puse de către profesorul Alexandru Borza în 1920. Pe o suprafaţă de 14 ha, pe un teren cu configuraţie variată, potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de pe diferite continente, sunt cultivate circa 10.000 de categorii specifice. Grădina Botanică este împărţită în mai multe compartimente: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal.


Truță, Leonida. Apa Clujului / Leonida Truță. – Cluj-Napoca: Ed. Sarmis, 1999. – 119 p. „Apa Clujului” este un moment care trebuie considerat ca obligatoriu, fiind vorba de una din cele mai importante Sisteme de alimentare din Țară. O importantă parte a lucrării este dedicată istoricului alimentării cu apă a Clujului.

Așezăminte istorice de patrimoniu din Cluj-Napoca / ed. îngr. de Ioan Ciorca, Leonid Horvat. – Cluj-Napoca, 2011. – 246 p. Cartea oferă o scurtă plimbare prin Cluj, și este un bun prilej de a admira construcțiile medievale ale orașului și de a rememora vechea și bogata istorie a capitalei transilvane.


Cluj-Napoca: oraș al monumentelor = City of monuments. – Cluj-Napoca: Ed. Studia, 2006. – 63 p.: il. Cluj-Napoca, centrul administrativ al județului Cluj, se întinde pe văile Someșului și Nădășului, la o altitudine de 360 m, într-un amfiteatru natural străjuit pe trei laturi de dealuri și coline. Acest album propune valorile patrimoniale ale cetății, mărturii ale unui trecut pe care merită de păstrat cu reverență. Vă invităm să redescoperiți parfumul acestor minunate monumente și situri care au consemnat deja apartenența noastră la civilizația mondială.

Clujul în legende / Irina Petraș, Ovidiu Pecican. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2010. – 104 p. Inspirați de fapte și evenimente istorice, dar elaborând narațiuni în legătură cu acestea, cei doi autori ai Clujului în legende au reușit să surprindă cu mijloacele prozei artistice momente și figuri cheie ale trecutului capitalei Transilvaniei. Acesta este al doilea volum prin care este promovat oraşul Cluj-Napoca.


Poantă, Petru. Clujul meu: anii șaptezeci / Petru Poantă. – Petru Poantă. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007. – 199 p. Cartea aceasta e un alt fragment din mozaicul eseist-memoralistic Clujul meu. Imaginea dominantă o constituie viața literară, dar proiectată în ambianța culturală mai cuprinzătoare a orașului din ultimele două decenii ale regimului comunist.

Poantă, Petru. Clujul meu: oameni și locuri / Petru Poantă. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2006. – 200 p. „Clujul meu” e titlul ales pentru o istorie vie si neconvențională a unei lumi în care personajul principal va fi Orașul. Fiecare volum din mai multele plănuite se va organiza în jurul unei imagini dominante. Va fi, în cele din urma, o carte despre ambianțe, locuri, contexte, dar mai ales despre oameni reali, cu faptele și înfăptuirile lor, așa cum le-a înregistrat memoria autorului.


Cubleșan, Constantin. Eminescologi clujeni / Constantin Cubleșan. – ClujNapoca: Ed. Limes, 2011. – 239 p. În această nouă carte, profesorul Constantin Cubleşan îşi propune, după cum se exprimă în preambulul volumului, să urmărească activitatea cercetătorilor care s-au angajat în analiza vieţii şi a operei lui Eminescu, activi în spaţiul universitar clujean. Cu autoritatea pe care i-o conferă desăvârşita competenţă în domeniu, autorul opinează însă că în cazul Clujului nu putem vorbi de o „şcoală” literară dedicată eminescologiei, în sensul tare al termenului („o personalitate puternică, un critic sau istoric literar, un scriitor care a creat în jurul său, prin propriul demers creator/creativ, un curent de idei, o mişcare de idei, un corp de idei capabil a coagula şi structura în jurul său discipoli, elevi, totul exercitând o influenţă majoră asupra fenomenului literar”, cu principii literare, metode de lucru şi de creaţie împărtăşite, constatând că cercetătorii clujeni care s-au oprit asupra creaţiei eminesciene au fost spirite independente, fiecare propunând unghiuri diferite de abordare filologică-estetică ori filozofică (Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. Popovici, Ioana Em. Petrescu, Mircea Popa, Vasile Muscă, Rodica Marian, Ioana Bot etc.). Ulterior, însă, profesorul Cubleşan acceptă că în Cluj s-a dezvoltat, datorită acestor contribuţii valoroase la studiul operei eminesciene, o „bună şcoală de eminescologie”, axată în principal pe două direcţii de cercetare, cea pozitivistă, iniţiată de către ilustrul profesor G. Bogdan-Duică (linie rămasă fără adepţi de marcă, oarecum vetustă chiar în momentul apariţiei ei), şi cea exegetică „prin excelenţă, dezvoltată din comentariile pe criterii pur valorice, estetice”, al cărei cap de serie a fost profesorul D. Popovici, şi pe care se înscriu contribuţiile esenţiale ale Ioanei Em. Petrescu şi ale Ioanei Bot, cea care ar avea posibilitatea să formeze o reală şcoală de studii eminescologice, adunând în jurul său, „prin exemplul propriilor studii, temeinice, tineri cercetători”.


Anton, A. Cluj: Ghid turistic a județului / Aurel Anton, Iuliu Cosma, Vasile Popa ș. a. – București: Ed. pentru turism, 1973. – 141 p. Un volum plin de informatie utila, intr-un format adecvat unui ghid turistic, ilustrat. Include istoria orasului si a zonei, Top 3 repere turistice pe categorii (Cladiri istorice, Muzee, Palate, Castele si conace, Vestigii istorice etc.), trasee turistice prin oras (cu repere descrise si marcate pe harta), puncte de interes turistic in imprejurimile orasului (orase istorice, biserici si manastiri etc.). In final, o selectie de hoteluri si restaurante. De asemenea, ghidul include harta zonei turistice a orasului si harta imprejurimilor Clujului.

Buta, Iuliu. Cluj-Napoca / Iuliu Buta, Mihaela Bodea, Nicolae Edroiu. – București: Ed. Sport Turism, 1989. – 161 p. Lucrarea de față oferă elementele necesare înțelegerii drumului îndelungat pe care l-a parcurs localitatea de la cele dintâi urme de viețuire umană până în zilele noastre.


Chiș, Ancuța-Lăcrimioara. Clujul de altădată: fascinant, elegant, spectaculos = Fascinating, elegant, spectacular Old Cluj / AncuțaLăcrimioara Chiș, Ucu Bodiceanu. – Cluj-Napoca: Dokia, 2014. Această carte pune în evidenţă și încântă sute de mii de oameni din întreaga ţară, Clujul. Este una dintre cele mai interesante cărţi consacrate istoricului municipiului. Ea încearcă să redea pentru generaţiile de azi şi de mâine acele elemente care vorbesc despre dimensiunea cu totul excepţională a acestui oraş. Cartea conţine 150 de imagini vechi, inedite cu Clujul, un oraş spectaculos. Fiecare poză este însoţită de câteva informaţii ce îi vor duce pe cititori într-o cu totul altă lume.

Chiș, Ancuța-Lăcrimioara. Clujul interbelic în imagini și reclame = The interwar Cluj in pictures and advertisements / Ancuța-Lăcrimioara Chiș, Ucu Bodiceanu. – Cluj-Napoca: Dokia, 2013. – 95 p. Albumul are 96 de pagini, împărţite pe capitole. „Albumul „Clujul interbelic în imagini și reclame / The interwar Cluj in pictures and advertisements” și este cel mai complex și fascinant instrument prin care putem cunoaște viața din urbea de pe Someș între 1918 și 1939. S-a lucrat la el aproximativ doi ani şi majoritatea fotografiilor s-au obţinut din albume de familie, nu de la colecţionari. Imaginile sunt inedite, sunt însoţite de texte explicative în limbile română şi engleză şi nu au mai circulat până acum în alte medii”.


Cluj-Napoca: Inima Transilvaniei. – Cluj-Napoca: Ed. Studia, 1997. – 218 p. Mărturie a vechimii şi persistenţei poporului român în centrul Transilvaniei, oraşul Cluj-Napoca se prezintă astăzi ca o veritabilă capitală culturală de nivel european. Important centru istoric si universitar, Clujul reuşeşte să îmbine armonios moştenirea seculară şi agitaţia contemporană. Iar ceea ce atrage în mod deosebit este aerul medieval, frumuseţea arhitectonică a construcţiilor, dar şi cea a sufletului locuitorilor săi.

Cluj-Napoca: Municipiu cu vocație europeană = A City of european vocation. – Cluj-Napoca: Ed. Studia, 2001. – 179 p. Albumul bilingv (român-englez) este realizat la iniţiativa Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Informaţiile sunt prezentate în paralel, pe coloane, în cele două limbi. Lucrarea prezintă date şi momente de referinţă din istoria, viaţa economicosocială, culturală, administrativă, medicală, încercându-se creionarea unei cărţi de vizită a municipiului ClujNapoca.


Cluj-Napoca: Străvechi centru de cultură și civilizație românească. – ClujNapoca, [S.a.]. – 24 p. Este un catalog realizat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Situat în centrul Transilvaniei, Clujul şi-a adus o bogată contribuţie la dezvoltarea culturii din acest teritoriu. Evoluţia oraşului este strâns legată de istoria Transilvaniei, care a fost şi este centrul vieţii culturale româneşti, şi care a dat neamului românesc, în sec. al XV-lea şi al XVIlea, începuturile literaturii şi temelia limbii literare.

Cluj-Napoca în 300 imagini. – ClujNapoca, [S.a.]


Clujul: Ghid istoric / Ștefan Pascu, Iosif Pataki, Vasile Popa. – ClujNapoca, 1957. – 191 p. O carte pentru locuitorii și vizitatorii care fac un popas în orașul Cluj, vor să știe ceva din trecutul orașului, din transformările din ultima vreme, din perspectivele sale din viitor, vor să cunoască măcar în linii generale străduințele oamenilor de demult, ale celor de azi și ale celor de mâine.

Grănescu, Adrian. Porțile orașului meu: o carte transpusă integral în imagini de Cristian Cheșuț / Adrian Grănescu. – Cluj-Napoca: Tribuna, 2012. – 180 p. Cartea este un splendid ghid sentimental al Clujului etern, înțesat cu detalii de ordin subiectiv, situații, evenimente, imagini cu cei apropiați, etc. E o notă profundă și persistentă de melancolie, una care înnobilează evocarea lui Grănescu.


Old. Cluj-Napoca: 1377-1940 The most beautiful pictures = Cele mai frumoasde imagini = A legszebb Kepek. – ClujNapoca, 2011. Zestrea unui oraș este formată din toate acele imagini alb-negru care au fost cândva colorate cu experiențele celor care au trăit înaintea noastră”, așa sună, poetic, începutul prezentării unuia dintre cele mai frumoase albume despre ClujNapoca disponibile pe piață. Este vorba despre „Old Cluj-Napoca”, o carteobiect, cu coperți de lemn, legată la exterior cu fâșii de piele, așa cum erau mai demult cărțile, pe vremea când o bibliotecă bine garnisită însemna cu adevărat că ești bogat, material și intelectual. Albumul strânge între coperțile sale aproximativ 300 de imagini însoțite de texte explicative în engleză, germană, română și maghiară, din 1377 până în 1940. Rezultatul este un excelent ghid al Clujului, pentru cei care vor să înțeleagă orașul, nu doar să îl viziteze. Istoria, oamenii, administrația, cultura și educația, locurile de agrement, viața economică, vechile reclame, lăcașurile de rugăciune, monumentele de for public defilează elegant ca o promenadă interbelică prin paginile albumului.

Popa, Gabriela. Cluj-Napoca: Ghid ilustrat = Ilustrated guide / Gabriela Popa, Liviu Stoica. – Cluj-Napoca, 2007. – 101 p. Eforturile realizării acestor pagini, întinse pe durata mai multor ani, se adresează unui public cât mai larg, astfel încât textele, grafica, imaginile și informația prezente aici să fie acceptate și înțelese cât mai ușor.


Administrația românească în județul Cluj. – Cluj-Napoca, 1937. – 463 p. O carte unde autorii au avut intenția să evidențieze afirmarea românească în județul Cluj din toate punctele de vedere și sub toate aspectele. Geniul latin, pretutindeni și în toate timpurile a creat opere de progres social. Cu dreptate se poate afirma că latinitatea a creat civilizația de azi, de ieri și din toate veacurile.

Anuarul Institutului de Istorie din Cluj. Vol. VII. – Cluj-Napoca: Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1964. – 389 p. Prin apariția ei, lucrarea contribuie la înțelegerea profundelor transformări economice politice și sociale, ce au avut loc în România în anii puterii populare.


Anuarul Institutului de Istorie Cluj. Vol. XXXI. – Cluj-Napoca: Ed. Academiei Române, 1992. – 285 p. O ediție dedicată istoricului național David Prodan. Reconstituirea trecutului în scrierile sale este primordială. În cercetările sale David Prodan a reașezat cu eminență la nivel de cultură într-un echilibru modern raporturile științei cu tradiția istorică. În lumea prin care am trecut și trecem, ce imensă nevoie avem de asemenea repere.

Bogosavlievici, VladimirAlexandru. Clujul văzut și nevăzut: Ghid istorico-turistic = Cluj, seen and unseen: A historicaltourist guide / Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, Laura Zmicală. – Ed. a 2-a rev. și adăugită. – ClujNapoca: Ed. Mega, 2014. – 164 p. Autorul a propus diferite trasee pentru a uşura vizitarea principalelor obiective turistice ale oraşului, dar acestea nu sunt trasee obligatoriu de urmat astfel. Turistul din fiecare dintre noi e liber să aleagă traseul cel mai potrivit şi convenabil pentru el.


Comșa, Daniela. Clujenii și Marea Unire / Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude. – ClujNapoca, 1998. – 203 p. Despre evenimentele din toamna anului 1918, încununate cu Marea Adunare Națională de la 1 decembrie de la Alba Iulia s-a scris mult, din diferite aspecte. În acest context, lucrarea de față și-a propus să reconstituie mai ales evenimentele care s-au petrecut în urmă cu 80 de ani în orașul de pe Someș.

Domșa, Tit-Liviu. Cluj-Napoca – Decembrie 1989: „Împușcați-i, că nu-s oameni!”: Dosarele Cluj. Vol I. / Tit-Liviu Domșa, Victor Eugen Mihai Lungu. – Cluj-Napoca, 1998. – 239 p. Volumul de față redă desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989. Valoarea istorică a ceea ce s-a întâmplat atunci, adică înlocuirea unui sistem (comunismul) și apariția faimoasei „democrații originale”, a președintelui Ion Iliescu, merită a fi analizată sub toate aspectele (atât în ceea ce privește implicarea serviciilor secrete ale unor țări care controlau lumea în acel moment, a împărțirii eventualelor sfere de influiență a nașterii noii clase politico-economice din vechea clasă nomenclaturisto-


securistă, cât și privința jafului economic pe care aceasta l-a practicat în detrimentul poporului român). Neagoe, Stelian. Viața universitară clujeană interbelică: Vol. I și II / Stelian Neagoe. – Cluj-Napoca: Dacia, 1980. Prin Viaţa universitară clujeană interbelică, Stelian Neagoe oferă cititorilor o monografie în două volume a Universității din Cluj.. Primul volum este structurat în 3 mari capitole: capitolul I: Ultimul dor al vieţii lui Avram Iancu, capitolul II: Datoria vieţii noastre şi capitolul al III-lea: Întîiul deceniu. Capitolul I este unul introductiv, conturând tabloul începuturilor, prin cele patru subcapitole: Preliminarii ale învăţământului universitar în Transilvania, care tratează demersurile din acest domeniu din sec. al XVI-lea până la începutul sec. al XIX-lea, Ultimul dor al vieţii lui Avram Iancu, care din punct de vedere cronologic tratează sec. al XIX, cu încercările şi năzuinţele românilor transilvăneni de a avea o Universitate Naţională, Universitatea din Cluj în anii 1872-1914 şi Prolog şi epilog la „Vrem să ne unim cu ţara!”, subcapitol care tratează apecte privind potenţialul cultural şi ştiinţific al Românilor în preama evenimentelor de la 1918 şi primele demersuri privind naţionalizarea Universităţii clujene. Al doilea capitol este structurat şi el pe trei subcapitole: Comisiunea universitară, Datoria vieţii noastre, Inaugurarea Universităţii Daciei Superioare. Acestea prezintă organizarea activităţii Universităţii, demersurile Comisiei Universitare, deschiderea Universităţii, lecţia inaugurală Datoria vieţii noastre rostită de Vasile Pârvan, structura Universităţii, cadre didactice, biblioteca, viaţa studenţească etc. în primul an universitar 1919-1920, şi prima Dare de seamă a rectorului Sextil Puşcariu. Ultimul capitol al primului volum reconstituie istoria Universităţii în primul deceniu, pe parcursul a patru subcapitole sugestiv intitulate: Rectoratul şi Senatul universitar, Profesorii, Studenţii, Extrauniversitare. Volumul se încheie cu Surse documentare şi note bibliografice.


Pascu, Ștefan. Clujul medieval / Ștefan Pascu, Viorica Marica. – București: Ed. Meridiane, 1969. – 91 p. Mari grupuri de coloniști sași s-au așezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ștefan al V-lea al Ungariei după decimarea populației orașului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraș Liber Regesc, scoțându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a ajutat Clujul să devină un centru pentru producția și schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar și cu distracțiile specifice orașului. Pe atunci populația era formată din sași, secui și în mică măsură români. Rolul meșteșugului în muncile orașului a crescut mult, ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești. Tot acum orașul a primit dreptul de a își clădi ziduri, bastioane și turnuri de apărare. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul secolului al XVI-lea. Suprafața noii cetăți (45 ha) era aproximativ dublă față de cea a primei incinte medievale, traseul fiind de-a lungul Pârâului Țiganilor la est, la nord în perimetrul dintre actualele străzi Potaissa și Mihail Kogălniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul Canalul Morilor. Fortificația timpurie își păstrează funcțiile de apărare devenind un castellum al orașului. Incinta este practic terminată în preajma jumătății veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforți de întărire, creneluri și metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de retragere. O a doua etapă de construcție se întinde intre anii 1470-1507 când se construiesc între altele Poarta de vest și Turnul Podului. În cele din urmă, lucrări importante sunt efectuate între 1515 și 1525, un edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii orașului.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.