Emil Gârleanu prietenul celor care nu cuvântă
Nimic nu e mai amar ca otrava prieteniei false.
S-a născut la Iaşi dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldoveneşti, lumea plină de taină a celor care nu cuvântă, frumuseţea basmelor. Ne este cunoscut pentru schiţele „Din lumea celor cari nu cuvântă“, pe care le-au popularizat cu mare succes manualele şcolare, şi prea puţin pentru bogata viaţă cultural-obştească: a întemeiat, la Bârlad, revista „FătFrumos“, a condus Teatrul Naţional din Craiova, a pus umărul la realizarea filmului „Cetatea Neamţului“ (1913), a înfiinţat Societatea Scriitorilor Români (1908) ş.a. Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878, Iaşi – 2 iulie 1914) a rezultat „din prima căsătorie a locotenent-colonelului Emanoil Gârleanu cu o grecoaică, Pulheria Antipa“, ne informează G. Călinescu, care continuă: „Tatăl aparţinea unei familii de răzeşi din Bacău, Gîrlenii, risipiţi prin ţară şi căreia cineva i-a făcut un arbore genealogic.“ Este „sugeratorul şezătorilor“ cu scriitori. La debut în anul 1900 a folosit, pseudonimul Emilgar (soţiei i se spunea… Emilgarina. Emil Gârleanu debuteaza în anul 1900 în revista Arhiva, cu schiţa Dragul mamei şi poezia Iubitei.
Opera lui Emil Garleanu cuprinde în esenţă două mari arii sociale: pe de o parte lumea satului, a ţăranilor obidiţi, pe de alta, lumea maruntă, necajită a oraşului: funcţionari modeşti, actori nevoiţi să ducă o viaţă în continuă peregrinare, publicişti; literaţi, mici burghezi, surprinşi într-un loc caracteristic: la cafenea, în faţa unei ceşti, discutând. Scenele ce aduc în prim plan razboiul nu stăruie asupra aspectelor de razboi propriu-zis, cât mai ales asupra modului în care aceste evenimente se rasfrâng în conştiinţa oamenilor. În Lumea celor care nu cuvanta "scriitorul ne dă un număr de monografii de vietăţi: gâza, gandăcelul, cărăbuşul, furnica, musculiţa, păianjenul, greierul, gaiţa, buha, vulturul, cucoşul, motanul, calul etc." în care "pictura şi metaforele lipsesc aproape cu desăvârşire, şi monografiile devin monotone prin fabule şi duioşii", aici este concentrată multă observaţie. Dramele necuvântătoarelor prilejuiesc autorului o fină analiză şi, prin generalizare,, se ridică uneori la valoare de simbol. Povestirile sunt străbătute de o undă de lirism delicat, cu evidenţa tentă moralizatoare. Lupta, infrângerea, victoria sau moartea unei necuvântătoare nu sunt privite ca fapte izolate, ele fac elogiul raţiunii, prudenţei, al jertfei de sine pentru salvarea aproapelui. Dar, de cele mai multe ori, reflecţiile pline de amărăciune lasă loc unei viziuni optimiste. La 2 iulie 2014 emil Gârleanu se stinge din viaţă, pe când nu avea decât 36 de ani. Moartea sa prematură, grăbită de unii răuvoitori, care iniţiaseră o întreagă companie de calomniere a redutabilului director al Teatrului Naqţional din Craiova, a fost deplânsă de mari scriitori ai timpului, ca Gala Galaction, Cincinat Pavelescu şi alţii. Noi vă propunem o expoziţie virtuală ce conţine operele lui Emil Gârleanu de pe raftutile bibliotecii „Transilvania”. Lectură plăcută!
Nuvele şi schiţe / Emil Gârleanu. – Chişinău : Litera, 1997. – 261 p. Pătrunsă de un cald sentiment de umanitate, cu pagin, de duioşie şi blândţe, reluând cu deosebire calităţile morale ale oamenilor şi procesele lor lăuntroce... opera lui emil Gârlenu continuă să emoţioneze şi pe cititorul de azi. Teodor Vârcolaci
Când stăpânul nu-i acasă / Emil Gârleanu. – Bucureşti : Litera, 2014. – 31 p. În odaie linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până la cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Sănchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca acesta de acum... – fragment
Nucul lui Odobac : nuvele şi schiţe / Emil Gârleanu. – București : Minerva, 1982. – 442 p. Nucul lui Oclobac inseamna, de bună seamă, o lectură instructivă. Notabil e înainte de toate îndemnul implicit al acestui text de a se renunța la o prejudecată destul de veche: aceea ca literatura sămănătoristă ar presupune neapărat idilizarea ori înfrumusețarea antirealistă a lumii rurale în opoziție cu cea cotidiană. O asemenea strădanie poate, în adevăr, fi pusă pe seama articolelor polemice ale lui N. Iorga.
Opere alese / Emil Gârleanu. – București : Ed. de Stat pentru Literatură și Artă, 1955. – 307 p. Cucoana Caşuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luândşi pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu faţa plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Raclis, soțul coanei Caşuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, sta toată ziua, şi chiar mânca, dimpreună cu boierul Gavrila, caruia şi lui îi plecase feciorul şi soţia la moşie, chemaţi de trebi şi muncă. Şi iată-i pe amândoi, faţă în faţă, la masă din sufrageria încăpătoare, pe a careia fereşti deschise străbate, în şopot dulce, freamătul livezii... Bătranii fragment
Pagini alese / Emil Gîrleanu. – Bucureşti : Ed. Tineretului, 1956. – 258 p. Ceea ce a facut celebritatea de scriitor a lui Emil Gârleanu au fost sciţele şi povestirile cuprinse în volumul „Din lumea celor care nu cuvanta“. În literatură acest volum ocupă un loc unic. Sunt nu numai povestiri propriuzise, înfăţişând întâmplări dramatice ori pline de haz din viațța gâzelor, păsărilor sau animalelor, ci şi poeme cuprinzând anumite simboluri referitoare la viaţa omului. Lirismul fin şi cadrul bogat al naturii, precum şi contrastul dintre armonia din natură şi tragediile de o clipă ale micilor viețțuitoare ridică şi mai mult valoarea acestor povestiri.
Din lumea celor care nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Chişinău : Arc, 2014. – 63 p. Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cât o neghină sau cât un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumile, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi încotro trebuie să te îndrepţi.
Din lumea celor care nu cuvîntă / Emil Gârleanu. – Chişinău : Cartier, 2000. – 110 p. Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă... Căprioara, fragment
Din lumea celor care nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Chişinău : Cartier, 2006. – 112 p. Parcă s-a trezit dintr-un somn şi parcă era de când lumea pe pământ. Se tot gândea, el, gândăcelul, de unde apăruse şi al cui era. Era mic, firav, cu picioruşe fragede, adăpostit sub o frunzişoară umbroasă şi răcoroasă. Într-o zi ieşi afară, la lumină ,şi fusese orbit de atâta strălucire. Când s-a văzut în mijlocul naturii, încălzită de un bulgăre de aur, adică de soarele strălucitor, parcă se simţea şi mai mic... Gândăcelul, fragment
Din lumea celor care nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Bucureşti : Eden, 1995. – 144 p. Odată cu ivirea zorilor, razele luminii fac minuni pe apă. Sclipesc atât de frumos, încât, îţi oferă imagini ca de oglindă sau plăci de oţel sau comori de galbeni. Toate acestea învăluite de o linişte ca de rai. Cocostârcul este primul care s-a sculat. Cu picioarele lui lungi şi subţiri îşi leagănă trupul prin baltă... Mărinimie, fragment
Din lumea celor care nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Bucureşti : Ed. Tineretului, 1981. – 139 p. Şi păsările se înţeleg între ele. Poate nu mă veţi crede, dar eu ştiu lucrurile astea de la gaiţa mea, care, fiindcă am învăţat-o să vorbească, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. Dacă, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit aşa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povaţă puilor ei. O vrabie ciripeşte pe ogoare, ţie puţin îţi pasă. Şi ei, biata, i-a sărit inima din loc: Uliul! ..... Cioc! Cioc! Cioc!, Fragment
Cea dintîi durere / Emil Gârleanu. – Bucureşti : Vizual, 1997. – 124 p. De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așț a cum așț fi văzut-o aseară, cu înțțelegerea mea de acum, cu ochii șț i inima mea de atuncea...Poate să fi avut vreo cinci-șț ase ani. Într-o seara mă jucam în grădinuțța din fațță. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic șț i deznădăjduit al trâmbițței de foc. Șț i într-o clipă năvăli, în goană nebună a cailor, şirul întreg de care cu soldațți, ale căror căşti galbene tăiară repede o dunga luminoasă în înseratul zilei... Cea dintîi durere, fragment Din lumea celor care nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Cluj-Napoca : Dacia, 2007. – 124 p. O clipă țținu noaptea, cât țțin nopțțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Șț i totușț i îndată ce se trezi fluturul, în răcoarea umedă a diminețții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: "Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!" Dar ca şi cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfira din înalt manunchiul strălucitor al razelor de soare, şi peste câmpie năvăli un val de aur. Fluturul îşi păpăi de câteva ori aripele, şi din vârful galben al tulpinii de lumânărică, unde poposise de cu seara, îşi luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă intr-acolo... Hoinar, fragment
Din lumea celor cari nu cuvântă / Emil Gârleanu. – Chişinău : Cartier, 1998. – 107 p. S-a ridicat, deodată, din prăpastia întunecoasă, umedă a munţilor falnici. Şi doritor de lumină, în această dimineațță scaldată de soare, a întins aripele, ca o flamură, deasupra brazilor bătrâni. S-a înalţat mai întâi drept în sus, ca o săgeată; a străbătut văzduhul răcoros, apoi a rămas acolo, s-a legănat în aer, îmbătat de plăcerea să fluture la înalțțimea uriaşă; a plecat capul şi-a privit în jos. Pe câmpiile lucii, satele împrășț tiate, ca grăunțțele, scoteau sclipiri repezi ca a prundişului spălat de ape. Oamenii nu se zăreau; deasupra, dedesubtul lui, primprejur - nici o vietate... Vulturul, frafment
Viaţa şi opera în imagini / Emil Gârleanu. – Iaşi : Regina, 2007 . – 112 p. Citate de Emil Gârleanu: Cinstea e ca sângele; daca-ţi lipseşte, mori. Tinereţea, chiar în mijlocul mâhnirilor, are o lumină a ei. Realitatea nu poate fi interesantă decât prin ea însăşi; transpusă, în toată cruditatea ei. Munca stăruitoare îmbinată cu un talent frumos pot da, uneori, roade uimitoare.
Emil Gârleanu / Domnica FilimonStoicescu. – Bucureşti : Ed. Tineretului, 1968. – 175 p. Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cât o neghină sau cât un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tau scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumile, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi încotro trebuie să te îndrepţi. (Emil Gârleanu) Opera lui Emil Gârleanu aduce imagini din societatea româneasca..., aspecte caracteristice din viața grea a ţărănimii, din viața plină de neajunsuri a intelectualității, critica putredă morală a orânduirii burgheze şi instituţiile acesteia. Pătrunsă de un cald sentiment de umanitate, cu pagini de duioşie şi blândețe, relevând cu deosebire calităţile morale ale oamenilor și procesele lor lăuntrice, zugrăvind în culori pline de gingăşie şi sensibilitate universul gâzelor, plantelor și animalelor, presărată cu un umor fin, opera lui Emil Gârleanu continua să emoționeze şi pe cititorul de azi.
O carte iubita e o ruda, o sora scumpa a sufletului nostru.
http://www.emilgarleanu.ro/opere.php#.WkpvTN9l_IU