Ziua Internațională a familiei „Unele lucruri probabil se schimbă, dar noi începem şi sfârşim cu familia.” Anthony Brandt
Conform definiţiei Familia este o formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care uneşte pe soţi (părinţi) şi pe descendeţii acestora (copiii necăsătoriţi). În familie omului îi e asigurată hrana, odihna şi condiţiile pentru un trai decent, membrii familiei cooperând pentru a întreţine aceste condiţii. Pe lângă îndeplinirea funcţiilor biologice, familia mai are rolul de a susţine procesul de socializare, fiind un loc pentru introducerea copiilor în viaţa socială, familia reprezentând prima întâlnire a copilului cu socialul. De asemenea, în cadrul familiei, membrii acesteia care fac deja parte din societate, sunt în stare să se dezvolte în acest plan în interiorul familiei, îmbunătăţându-şi calităţile, cunoştinţele, valorile personale şi sociale. Familia e un loc unde membrii pot contribui la crearea unui fond material din care pot să profite fiecare membru al familiei, fiind uneori o modalitate bună de a împărţi veniturile membrilor într-un mod rezonabil şi raţional, ce va duce la prosperarea familiei şi a acumulării unor rezerve ce pot fi distribuite pentru diferite cauze, un exemplu fiind suportul material acordat copiilor de către părinţi. Crearea unei familii e un pas important în viaţa noastră, alegerea unei persoane responsabile şi potrivită fiind importantă. De asemenea trebuie de înţeles, că familia e un loc ce necesită atenţie, efort şi muncă. O familie plăcută care va contribui la menţinerea şi dezvoltarea fizică, morală şi spirituală necesită implicarea tuturor membrilor în egală măsură. Fiind grupul social primar din societatea noastră, familia este un spaţiu unde are loc iniţierea în viaţa socială a copilului, pregătindu-l pentru viaţa individuală la maturitate.
Cine nu are o familie sa-şi cumpere... Nu, nu este chiar aşa. Banii ar putea sa cumpere o familie, dar nu şi sa o fericească pentru prea mult timp. Nimic nu este mai important pe lumea aceasta decât a avea alături o familie care să te susţină, o familie în care să-ţi găseşti sprijinul şi relaxarea, impulsul şi motivaţia, o familie în sânul careia să te găseşti aşa cum esti şi îi găseşti şi pe toţi cei dragi aşa cum sunt ei. Biblioteca „Transilvania” vă propune o expoziţie virtuală cu cărţi despre aspectul familiei din punct de vedere psihologic, sociologic, educaţional, juridic. Vă informăm despre rolul colaborării dintre şcoală şi comunitate în formarea unui bun cetăţean al societăţii, despre importanţa cunoaşterii psihologice a copilului, pentru a avea o relaţie perfectă în comunicarea părinţi - copii - educaţie. Sperăm ca cărţile din acestă expoziţie, să vă ajute, să aveţi o familie trainică şi fericită!
Lectură plăcută!
Jacobson, Bonnie. Salvează-ţi căsnicia în cinci minute pe zi : Strategii simple pentru a-ţi îmbunătăţi relaţia de cuplu / Bonnie Jacobson, Alexia Paul ; trad. de Iulian Moga. – Bucureşti : Litera, 2013. – 190 p. – (Dezvoltare personală). Viaţa de cuplu devine adesea plictisitoare, iar zilele fericite de la început par uitate din diverse cauze: eşecuri în carieră, probleme de sănătate, dificultăţi financiare. Autorii acestui volum încurajează cititorii să nu-şi facă griji, deoarece o căsnicie fericită este la îndemâna oricui, dar cu condiţia de a acorda relaţiei de cuplu cinci minute zilnic. Cinci minute în care partenerii de viaţă se pot face unul pe celălalt fericţi prin metode simple: o îmbrăţişare, un cadou oferit fără un motiv anume, reacţii înţelegătoare în diferite momente dificile din viaţă, comunicare empatică şi emoţională între parteneri.
Drepturile copilului lipsit de sprijinul familial / Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. – Chișinău, 2009. – 12 p. : il. „Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial, sau care, în propriul interes, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi ajutor special din partea statului” (Art. 20, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului). Republica Moldova a aderat la Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului, prin Hotărârea Parlamentului nr. 408-XII din 12 decembrie 1990.
Bonchiş, Elena. Familia şi rolul ei în educarea copilului / Elena Bonchiş. – Iaşi : Polirom, 2011. – 422 p. Un ghid complet ce prezintă sistematic tema familiei şi a rolului său în educarea copilului, de la tipologiile familiilor şi stilurile de parenting la parteneriatul educaţional familie-gradiniţă sau familieşcoală, la familiile cu copil unic sau cele cu copii „dificili”. De asemenea, sunt amplu discutate subiecte precum contextul familial propice copilului supradotat sau celui cu cerinţe educative speciale, dar şi familia şi prietenii copilului ca factori de risc în dezvoltarea acestuia. Remarcabil prin complexitate, volumul este un instrument de lucru pentru profesionistul în domeniu, fiind totodata util, mai ales prin sugestiile practice pe care le oferă, pentru parinţi şi pentru cadrele didactice.
Rudic, Tiberiu. Familia in faţa conduitelor greşite ale copilului / Tiberiu Rudică. – Bucureşti : Editura didactică şi pedagogică, 1981. – 232 p. Obiectivul principal al materialului este de a atrage atenţia părinţilor asupra unor metode educative, de a insista mai ales asupra acelor atitudini şi climate familiale care sunt structurate deficitar. Consecinţa imediată este înscrierea copilului pe căi sinuoase ale dezvoltării sale principale şi morale şi, implicit, adoptarea de către acesta a unor comportamente inadecvate în relaţiile cu ceilalţi din jur, precum şi în atitudinea sa faţă de sine însuşi.
Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale. Vol. I. Strategii educative ale familiilor contemporane / Elisabeta Stănciulescu ; pref. de Agnes Pitrou. – Iași : Polirom, 1997. – 270 p. Autoarea ne prezintă argumentări ştiinţifice a răspunsurilor la mai multe întrebări: care este rolul familiilor contemporane în ansamblul agenţilor educativi; sunt părinţii principalii responsabili / vinovaţi de evoluţia psihologică a copiilor lor; în ce măsură sunt justificate stereotipurile despre rolul educativ natural, deci absolut indispensabil al mamei în familie, şi rolul secundar, aleatoriu al tatălui; care este vinovăţia părinţilor care se despart; criza de autoritate în raporturile dintre părinţi şi copii etc.
Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale. Vol. II. Familie şi educaţie în societatea românească : O istorie critică a intervenționismului utopic / Elisabeta Stănciulescu. – Iași : Polirom, 1998. – 430 p. Conţinutul cărţii reprezintă cea de-a treia parte a unei teze de doctorat a Elisabetei Stănciulescu, lucrare ştiinţifică în care se demonstrează, prin metode calitative de studiu şi evaluări, istoria dezvoltării şi rolul educativ al familiei româneşti în perioadele modernă, interbelică şi postbelică.
Cuzneţov, Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Larisa Cizneţov; Univ. Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă‘‘ din Chişinău. – Chișinău : CEP USM, 2008. – 624 p. Pentru prima dată în ţară sunt elaborate fundamentele teoretice şi metodologice ale educaţiei pentru familie într-o abordare sistematică. Curriculum-ul educaţiei pentru familie este unul relevant în spaţiul european. El include finalităţile, conţinuturile, modelele, strategiile şi tehnologiile educaţionale, validate în cadrul unui experiment amplu, ce sunt destinate instituţiilor preşcolare, învăţământului primar, gimnazial, liceal, universitar şi educaţiei părinţilor în context partenerial.
Cuzneţov, Larisa. Etica educaţiei familiale / Larisa Cuzneţov – Chișinău : CEP al A.S.E.M., 2000. – 298 p. După cum se menţionează în prefaţa volumului, lucrarea dată intenţionează să contureze în ansamblu tendinţele dezvoltării familiei şi a educaţiei copilului, elucidând mai multe teme: familia ca secţiune psihopedagogică, stilurile şi conţinuturile educative ale familiei contemporane, aspecte psihopedagogice ale relaţiilor părinţicopii, părinţi – adolescenţi, rolul şi locul bunicilor în educarea copiilor, esenţa şi mecanismul conflictelor părinţi – copii şi profilaxia acestora etc.
Ciofu, Carmen. Interacţiunea părinţi-copii / Carmen Ciofu. – Bucureşti : Edituta Medicală Amaltea, 1998. – 218 p. Cartea este destinată nu în ultimul rând şi părinţilor. Suntem convinşi că lectura ei va stimula potenţialului cititor o autoanaliza, cu accente autocritice referitor la modul în care îşi exercită „meseria de părinţi”. Sperăm de asemenea că aceştia să găsească şi sugestii pentru atitudini viitoare. Mesajul cărţii este transparent. El sună simplu şi nu patetic: „Iubiţi copiii; ei au nevoie de dragostea părinţilor lor”.
Colac, Tudor. Familia : valori şi dimensiuni culturale / Tudor Colac. – Chișinău : Universul, 2005. – 364 p. „Ca o categorie etnologică microstructurală familia s-a impus, prin complexitatea şi multilateralitatea manifestărilor sale, abea la o etapă relativ târzie de dezvoltare. Însă familia a fost dintotdeauna modul generator de cultură şi civilizaţie, prin care fiecare popor şi-a exprimat devenirea istorică, gândirea şi sensibilitatea, aspiraţiile spre sublim, evoluţia spre o viaţă mai bună. În acest sens un rol de seamă revine valorilor materiale şi spirituale care compun tradiţiile familiale moştenite şi reclădite de fiecare generaţie… ” (Tudor Colac). În volumul dat autorul aduce foarte multe argumente ce relevă importanţa familiei în dezvoltarea culturii populare la români, transmiterea vechilor tradiţii de creaţie în artă, dar şi receptivitatea faţă de inovaţiile în tehnica muncii creatoare curente.
Bătrânu, Emilia. Educaţia în familie / Emilia Bătrânu. – Bucureşti : Politică, 1980. – 216 p. Prezenta carte dezvăluie rolul familiei în integrarea socială a generaţiilor.
Fleancu, Gheorghiţă. Copii, familie, educaţie ştiinţifică / Gheorghiţă Fleancu, Ion Stanciu. – Bucureşt : 1964. – 64 p. Care părinte nu-şi doreşte fericirea copiilor săi? Cine nu vrea ca fiica sau fiul lui să devină un om integru, bine pregătit pentru viaţă, care prin munca sa rodnică să contribuie la înflorirea patriei şi, astfel, la propria lui fericire? Desigur, la rândul lor, şi părinţii noştri au avut această firească şi nobilă dorinţă. Mulţi dintre noi îşi pot aminti cu câtă grijă - adesea luptând cu multe greutăţi materiale - părinţii noştri reuşeau să ne îndrume pe o cale sănătoasă, să ne educe în aşa fel, încât, într-o societate controversată, să ne putem menţine ca oameni cinstiţi, cu dragoste pentru cei mulţi şi oropsiţi, pentru o viaţă mai luminoasă, mai umană.
Medicina pentru familie / sub red. prof. dr. Marin Voiculescu. – Bucureşti: Editura Medicală, 1986. – 767 p. Cartea prezintă informaţii complete pentru sănătatea întregii familii, medicina alternativă şi convenţională, dulăpiorul cu medicamente, când să chemăm medicul, urgenţele şi primul ajutor la multe simptome şi opţiunile lor terapeutice, imagini care prezintă simptome vizibile ale unor afecţiuini diverse, mic atlas de anatomie.
Caras-Cumpenici, Maria. ABC-ul familiei / Maria Caras-Cumpenici. – Chișinău : Pontos, 2010. – 260 p. Cartea este un apel către cei ce vor să făurească binele. Ea vă poate învăţa cum să luaţi o atitudine, atunci când se cere, să influienţaţi benefic caracterul propriu sau cel al copilului, să demonstraţi demnitate, verticalitate, etc.
Bunescu, Gheorghe. Educaţia părinţilor strategii şi programe / Gheopghe Bunescu, Gabriela Alecu, Dan Badea. – Bucureşti : Didactică şi pedagogică, 1997. – 150 p. Este un ghid pentru formarea formatorilor şi reprezintă o sinteză a rezultatelor unei cercetări iniţiate din convingerea că educaţia părinţilor este necesară pentru rolul său în creşterea şi educarea copiilor. Ghidul oferă o strategie de educaţie a părinţilor pentru a-şi educa corect copiii.
Ciurea-Codreanu, Rodica. Drama familiei destrămate / Rodica Ciurea-Codreanu. – Bucureşti : Ed. Ştiinţifică, 1968. – 78 p. Divorţul – drama familiei. Disoluţia familiei sau divorţul este un fenomen psihosocial complex care în forma sa finală se soldează cu desfacerea unei căsătorii. În procesul de divorţ sunt angrenaţi partenerii de cuplu – soţul şi soţia – dar, după caz, şi terţe persoane precum descendenţii acestora (copii), părinţi, rude, colegi de serviciu, prieteni sau vecini (în calitate de martori). In comunităţile tradiţionale şi la anumite etnii divorţul este o problemă care implică neamuri sau chiar întreaga comunitaţe.
Moisin, Anton. Arta educării copiilor şi adolescenţilor in familie şi în şcoală / Anton Moisin. – Bucureşti : Didactică şi pedagogică, 2008. – 136 p. Educaţia reprezintă o prioritate în condiţiile actualei crize mondiale a societăţii. Cartea este adresată cu precădere părinţilor preocupaţi de activitatea educativă a copiilor proprii, la diferite vârste, dar cuprinde şi aspecte de interes deosebit pentru cadrele didactice. Limbajul este accesibil, păstrând echilibru între rigorile ştiinţei pedagogice şi arta practică a educaţiei.
Crain, William. Dreptul la copilărie / William Crain. – Bucureşti : LUCMAN, 2003. – 268 p. Autorul pledează cu multă căldură pentru dezvoltarea firească a însuşirilor specifice primilor ani de viaţă, demonstrând că ele au o valoare perenă. Cartea este un îndrumar de preţ pentru părinţii care doresc să-i ofere copilului lor şansa de a se dezvolta armonios, complex, de a creşte şi a se maturiza cu bucurie. Pentru aceasta părinţii trebuie să vadă în copil, la diferite etape ale dezvoltării sale, un explorator cutezător, un cercetător al naturii, un artist plastic, sau poet, sau lingvist etc. Copilul are o serie de abilităţi valoroase, de a căror dezvoltare depinde bogăţia personalităţii sale adulte, încrederea în sine, dragostea de învăţătură pe durata vieţii, echilibrul său sufletesc.
Goody, Jack. Familia europeană: o încercare de antropologie istorică / Jack Goody. – Iaşi : Polirom, 2003. – 256 p. Cuprins: • Inceputurile: • Trăsături comune ale vieţii de familie; • Eurasia şi epoca bronzului; • Diferenţe interne; • Creştinismul; • Rezistenţa; • Continuităţi şi discontinuităţi
Gagauz, Olga. Familia contemporană între tradiţional şi modern / Olga Gagauz. – Chișinău : [S. n.], 2012. – 280 p. • Bazele teoretico-metodologice ale studierii familiei din perspectiva sociodemografică • Evoluţia familiei sl căsătoriei • Tranziţia demografica si tendinţele de lunga durată ale natalităţii • Familia ca obiect şl subiect al politicilor demografice
Iluţ, Petru. Sociopsihologia şi antropologia familiei / Petru Iluţ. Iaşi : Polirom, 2005. – 294 p. Confruntarea cu probleme specifice, cum ar fi sărăcia, şomajul, infidelitatea, divorţul, dar şi complexe, de tipul transformărilor sociale din ultimele decenii şi liberalizarea la nivel mondial a concepţiilor referitoare la relaţia de cuplu, familia a fost pusă în faţa unei reevaluări ştiinţifice, având nevoie de abordări şi soluţii menite să vină în întâmpinarea cerinţelor societăţii. Explicând şi interpretând fenomenele majore ale restructurării instituţiei familiale, la care se adaugă o analiză în extenso a situaţiei din cultura euro-americană, autorul realizează un studiu complet al tematicii nu numai din perspectiva sociopsihologică, ci şi antropologică. Dincolo de valoarea pe care o are pentru cei ce se specializează în domeniul ştiintelor socioumane, lucrarea prezintă interes şi pentru cititorul nespecializat, în luarea deciziilor premaritale şi optimizarea vieţii de familie.
Bucur, Gheorghe-Eugeniu. Educația pentru sănătate în familie și în școală / GheorgheEugeniu Bucur, Octavian Popescu. – București : Fiat Lux, 2004. – 271 p. Volumul reprezintă rezultatul colaborării exemplare a unor specialişti cu o bogată experienţă teoretică şi practică în pediatrie, igiena şi medicina şcolară, epidemiologie, psihosociologie şcolară, educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii. Această lucrare cu caracter de pionierat, tratează întreaga problematică a educaţiei pentru sănătate în familie şi în şcoală, de la etapa preşcolară la vârsta adolescenţei.
Cosma, Traian. Ședințele cu părinții în gimnaziu. Ideisuport pentru diriginți / Traian Cosma; ed. a 2-a rev. – Iași: Polirom, 2008. – 173 p. Un îndrumar adresat diriginţilor claselelor gimnaziale care propune câteva repere metodologice esenţiale în consilierea psihopedagogică şi în educarea părinţilor. Lucrarea se adresează în mod direct părinţilor, pentru a le oferi un ghid metodic şi un mic dicţionar de termeni, idei şi obiective specifice politicii educaţionale. Astfel, colaborarea dintre diriginţi şi părinti, dintre şcoală şi familie este necesară. Sperăm să vă fie utilă, dragi cititori!
Popescu, Raluca. Întroducere în sociologia familiei: familia românească în societate / Paluca Popescu. – Iaşi : Polirom, 2009. – 198 p. Ca institutie sociala fundamentală, familia este relaţionată cu multiple domenii ale vieţii sociale. Lucrarea abordează problematica familiei dintr-o perspectivă integrativă, incluzând, pe lângă temele clasice ale sociologiei familiei, aspecte teoretice legate de calitatea vieţii şi stilurile de viaţă, sociologia valorilor, demografie sau politici sociale. Secţiuni speciale sunt destinate uniunilor consensuale, fenomen relativ nou şi puţin analizat în literatura de specialitate, şi fertilităţii scăzute, problemă cu implicaţii majore asupra întregii societăţi. Volumul se adresează studenţilor şi profesorilor de la facultăţile de sociologie şi asistenţă socială, precum şi specialiştilor din domeniu.
Ginott, Haim G. Între părinte şi copil: ghid de comunicare / dr. Haim G. Ginott. – Bucureşti : Humanitas, 2006. – 212 p. Sentimentele copilului, bune sau rele, trebuie confirmate de părinte, comportamentele copilului trebuie limitate. De aici noţiunea de comunicare afectuoasă, adică ţinând cont de afectivitatea copilului. Pare dificil şi abstract, dar veţi găsi în carte nenumărate ilustrări, cu exemple revelatoare de dialoguri copil-părinte, pentru că autorul consideră că stilul comunicării verbale cu copilul este esenţial. Principiile de comunicare din această carte sunt aplicabile indiferent de vârsta copilului dumneavoastră, desigur, dacă a început să vorbească. Dar, surprinzător, sunt valabile şi în relaţia de cuplu sau dintre oricare doi adulţi. O dovadă, poate, că autorul a descoperit un adevăr fundamental.
Briers, Stephen. Ghid practic pentru părinţi / Stephen Briers. – Iaşi : Polirom, 2009. – 252 p. Oricât de mult ne iubim copiii, uneori ei ne suprasolicită emoţional, mental şi fizic. În astfel de momente, ce părinte nu şi-ar dori să aibă puteri speciale pentru a controla comportamentul copilului? Stephen Briers vine cu altă soluţie: nu părinţii au nevoie de aceste puteri, ci copiii, pentru a-şi păstra controlul în cele mai dificile situaţii. Cartea oferă tehnici şi strategii care vor creşte semnificativ capacitatea de autocontrol a copilului dumneavoastră şi vă vor ajuta să-l pregătiţi pentru a face faţă provocărilor vieţii.
Caron, Gerard. Îndrumarea copilului, la şcoală şi acasă, în funcţie de temperamentul său / Gerard Caron. – Bucureşti : Lucman, 2001. – 340 p. Deschizând această carte, te pregăteşti să trăieşti o călătorie minunată, o expediţie palpitantă în Lumea Copilului, dar orice asemanare cu Disneyland va fi o pură coincidenţă! Vei fi invitat să cercetezi viaţa, pentru că un copil simbolizează tot ceea ce este mai viu. Din întâmplare, nu este nevoie sa fii părinte sau profesor pentru a citi această carte, deşi se adresează în primul rând acestor două grupe de cititori. Orice persoană care-şi rezervă dreptul de a avea o inimă de copil, care-şi face timp să traiască şi să se amuze în jocul cunoaşterii de sine va descoperi raţiunea acestei cărţi practice: de a recunoaşte în sinea sa mica fiinţă care cere să traiască, să fie liberă, care doreşte să exploreze toate forţele ce o vor antrena în hazardul împrejurărilor, să experimenteze ceea ce, din necesitate lăuntrică, îi comandă calităţile şi defectele sale. Această operă vrea să fie o pledoarie în favoarea descoperirii aspiraţiei copilului.
Caron, Gerard. Cum să susţinem copilul în funcţie de temperamentul său la şcoală şi acasă: principiile psihologiei tradiţionale / Gerard Caron. – Bucureşti : Didactica Publishing House, 2009. – 324 p. Această lucrare se vrea o pledoarie pentru descoperirea visului copilăriei, două teme se vor suprapune încontinuu: susţinerea şi temperamentele copiilor. Originalitatea cărţii constă în totala apropiere (holistică) de copil, datorită cunoaşterii temperamentului său dominant.
Cajal, M. Educarea copilului în familie / M. Cajal. – București: Editura Medicală, 1975. – 155 p. Părinţii au pretenţia de a fi înţeleşi de copii, dar trebuie ca la rândul lor şi ei să-l înţeleagă pe copil, să-l trateze ca pe un amic mai puţin vârstnic. De cele mai multe ori părinţii au şi ei nevoie de a învăţa cum se pot educa copii. Sperăm că această lucrare să vă vină în ajutor.
Iluţ, Petru. Familia. Cunoaştere şi asistenţă / Petru Iluţ. – ClujNapoca: Ed. „Argonaut”, 1995. – 221 p. Cartea prezintă o sinteză a achiziţiilor clasice şi mai recente pe problemele familiei şi fenomenelor conexe. Vizează pe toţi cei sensibili la cunoaşterea ştiinţifică a mariajului şi vieţii de familie.
Rose, Vincent. Cunoaşterea copilului / Vincent Rose. Bucureşti : Ed. Didactica şi pedagogica, 1972. – 310 p. Este absolut necesară cunoaşterea copilului, pentru a pătrunde în esenţa individualităţii sale şi a grupurilor sociale din care face parte şi de a determina starea de maturizare psihică, intelectuală şi socială a acestuia.
Vallieres, Suzanne. Trucuri psihologice pentru părinţi: educaţia adolescenţilor / Suzanne Vallieres. Iaşi : Polirom, 2013. – 252 p. – (Psihologia copilului & parenting). Cum putem stabili o bună comunicare cu adolesceţii? Cum să reacţionăm atunci când se îndrăgostesc pentru prima dată? E bine să aibă televizor şi calculator în cameră? De ce tigările, bautura şi drogurile sunt pentru ei o tentaţie atât de puternică? Sunt întrebări pe care şi le pun toţi părinţii ai căror copii au ajuns la această vârstă dificilă. Cartea va ofera răspunsuri şi numeroase sfaturi practice, spulberând miturile legate de perioada adolescenţei. Uşor de pus în practică, trucurile psihologice prezentate vă ajută să aveţi o relaţie armonioasă cu adolescenţii şi să-i sprijiniţi în deciziile importante pe care le iau.
Vallieres, Suzane. Trucuri psihologice pentru părinţi: cum să ne educăm copilul (9-12 ani) / Suzane Vallieres ; trad. : Andra Hâncu, Gabriel Cheşcu. – Iaşi : Polirom, 2012. – 259 p. – (Psihologia copilului & parenting). Ce puteţi face în cazul în care copilul dumneavoastră este dependent de calculator, jocuri video sau telefonul mobil? La ce vârstă e bine să începeţi să-i daţi bani de buzunar? Cum îl puteţi ajuta să scape de anxietate? Cum îl determinaţi să nu vă mintă? Această carte oferă sfaturi practice pentru rezolvarea principalelor probleme cu care se confruntă părinţii preadolescenţilor.
Vallieres, Suzanne. Trucuri psihologice pentru părinţi : Cum să ne educăm copilul (3-6 ani) / Suzanne Vallieres ; trad. de Aurora Irimia. – Iaşi : Polirom, 2010. – 251 p. – (Psihologia copilului & parenting). Cum să-i determinăm pe copiii noştri să meargă la culcare? Cum îi convingem să mănânce anumite alimente? Certurile între fraţi sunt un lucru normal? Cum să reacţionăm când copilul minte? Ce consecinţe poate avea asupra personalităţii sale faptul că îl alintăm? Cele mai frecvente întrebări ale părinţilor îşi găsesc răspunsul în acest volum, în care sunt descrise toate etapele de dezvoltare a copilului între 3 şi 6 ani şi problemele lor specifice. Sfaturile practice vă ajută să-i asiguraţi copilului dumneavoastră un mediu familial armonios, să-i formaţi personalitatea şi să-l pregătiţi pentru noile etape din viaţa lui: grădiniţa şi şcoala.
Vallieres, Suzanne. Trucuri psihologice pentru părinţi : Cum să ne educăm copilul (6-9 ani) / Suzanne Vallieres ; trad. de Aurora Irimia. – Iaşi : Polirom, 2010. – 251 p. – (Psihologia copilului & parenting). Începerea şcolii reprezintă pentru copil deschiderea către lumea socială; acum el devine independent şi responsabil. Volumul descrie diversele aspecte ale evoluţiei copi-lului – motivaţia pentru învătaţură, influenţa prietenilor, efectuarea temelor, perseverenţa, socializarea, timiditatea – oferind părinţilor soluţii pentru dilemele cu care se confruntă în această etapă deosebit de importantă din viaţa întregii familii.
Vallieres, Suzanne. Trucuri psihologice pentru părinţi : Cum să ne educăm copilul (0-3 ani) / Suzanne Vallieres ; trad. de Aurora Irimia. – Iaşi : Polirom, 2010. – 251 p. – (Psihologia copilului & parenting). Venirea pe lume a unui copil aduce schimbări majore în viaţa de cuplu, iar educarea lui reprezintă o adevărată aventură pentru ambii părinţi, care se confruntă cu numeroase dileme: „Greşim dacă îl alintăm şi îl legănăm toată ziua? Cum îl învăţăm să doarmă singur? Cum îl ajutăm să-şi depăşească temerile? Cum ar trebui să reacţionăm dacă face o criză de nervi?”. Volumul prezintă miturile legate de educaţia celor mici şi explică anumite comportamente ale acestora, oferind sfaturi utile, concrete părinţilor care doresc să creeze un mediu armonios pentru copiii lor.
Leleu, Gerard. Cum să fim fericiţi în cuplu: între fidelitate şi infidelitate / Gerard Leleu. – Bucureşti : Ed. Trei. 20023. – 214 p. Nu este o simplă carte de dezvoltare personală, dar nici una despre NLP în relaţia de cuplu, cu termeni de neînţeles şi exerciţii complexe. Cartea nu te mângâie pe creştet şi îţi spune că nu meritai să fii înşelat, ci îţi explică cele mai importante cauze ale infidelităţii şi modalităţile prin care poţi restabili dialogul cu persoană iubită. Şi nu uita, pentru a fi fidel celuilalt, trebuie mai întâi să fii fidel propriei tale persoane. Observă care sunt defectele şi calităţile tale, aspiraţiile şi nevoile, iar apoi iubeşte-te şi acceptă-te!
Langis, Robert. Cînd să spunem nu copiilor / Robert Langis. – Iaşi : Polirom, 2010. – 190 p. Copilul dumneavoastră nu apreciază ceea ce faceţi pentru el, dovedeşte lipsă de respect sau tendinţa de a vă manipula? Puteţi evita astfel de situaţii dacă învăţaţi să-i spuneţi din când în când nu. Îi veţi asigura astfel o educaţie adecvată şi vă veţi bucura împreună de o relaţie echilibrată. Studiul dat reprezintă cele mai potrivite metode de a refuza un copil atunci când este cazul şi de a-l convinge că aveţi dreptate. Părinţii, psihologii, educatorii şi învăţătorii pot utiliza grilele din volum pentru a-şi evalua comportamentul şi a-şi corecta atitudinile greşite.
Dumesnil, Francois. Tot ce trebuie să ştie părinţii / Francois Dumesnil. – Iaşi : Polirom, 2010. – 246 p. Cartea oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinţilor şi sfaturi practice care vă ajută să găsiţi soluţiile optime în problemele dificile legate de educaţia copiilor şi adolescenţilor. În fiecare zi, părinţii se confruntă cu întrebări la care nu pot răspunde bazându-se doar pe instinct sau pe experienţa proprie. Poate un copil să aibă secrete? E bine să-i „bârfim” prietenii? Cum să-l încurajăm să obţină performanţe şcolare? Cum să-l criticăm fără să-i distrugem încrederea în sine? Cum putem contracara efectul negativ pe care unele emisiuni TV îl au asupra celor mici? Cartea oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinţilor şi sfaturi practice care vă ajută să găsiţi soluţiile optime în problemele dificile legate de educaţia copiilor şi adolescenţilor.
Talan, Kenneth H. Ajută-ţi copilul să revină pe calea cea bună: cum să rezolvi problemele emoţionale şi de comportament ale copilului / Kenneth H. Talan. – Bucureşti : Ed. Trei, 2013. – 460 p. Eşti îngrijorat că preşcolarul tău are crize de furie sau, în ciuda faptului că învăţase să facă la oliţă, de curând a reînceput săşi murdărească lenjeria? Sau poate că este vorba de un şcolar de clasa a treia sau a patra care pare impulsiv şi hiperactiv, tensionat sau deprimat, iar învăţătoarea lui te-a anunţat de curând că nu învaţă în ritmul la care se aştepta ea. Te preocupă emoţiile şi comportamentul copilului tău şi doreşti să afli ce anume poţi face pentru a-l ajuta? Atunci cartea aceasta ţi se adresează. Ea abordează aspecte cum ar fi intervenţii specifice de autoajutorare, psihoterapia, tratamentul medical, testarea psihologică şi perspective de înţelegere şi de tratare a anumitor simptome (de exemplu, anxietatea, agresivitatea, schimbările de dispoziţie şi accesele de furie).
Dolto, Francoise. Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti / Francoise Dolto. – Bucureşti : Ed. Trei, 2005. – 200 p. Cei care lucrează în domeniul educaţiei, învăţământului sau asistenţei acordate copiilor şi tinerilor cu probleme fizice, psihice, afective, familiale sau sociale ştiu cât de importante sunt cuvintele rostite sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viaţa unui copil, de cele mai multe ori fără ştiinţa lui şi, uneori, chiar fără ştiinţa celor din jur. Copiii au nevoie de adevăr şi au dreptul de a-l auzi. Deşi adesea dureros, acest adevăr le permite să se construiască şi să se umanizeze. Bazându-se pe experienţa nenumăraţilor ani de practică psihanalitică Francoise Dolto oferă în această carte sfaturi şi îndrumări pentru interacţiunile de zi cu zi cu copilul.
Piaget, Jean. Psihologia copilului / Jean Piaget. – Chișinău : Cartier, 2011. – 160 p. După cum ne informează autorii acestui studiu în postfaţa ediţiei: „…deşi copilul prezintă un foarte mare interes prin el însuşi, la aceasta se adaugă, întradevăr, faptul că maturul este explicat de copil tot pe-atâta, ba uneori chiar mai mult decât îl explică maturul pe copil, pentru că dacă adultul îl educă pe copil prin intermediul unor multiple transmisii sociale, orice adult a început, totuşi, prin a fi un copil …” Expunerea informaţiei este scurtă şi simplă, iar cititorul va înţelege creşterea mentală, indisociabilă creşterii fizice şi a maturizării copilului până la 16 ani.
Klein, Melanie. Psihanaliza copiilor / Melanie Klein. – Bucureşti : Ed. Trei, 2009. – 464 p. Această lucrare, publicată pentru prima dată în 1932, a revoluţionat psihanaliza copilului şi cuprinde sintetic experienţa clinică a Melaniei Klein în aplicarea tehnicii psihanalitice în analiza copiilor. Prin tehnica specială de analiză prin joc pe care a creat-o pentru investigarea inconştientului, Melanie Klein a făcut posibilă extinderea domeniului de acţiune al psihanalizei ca terapie de la tratamentul adulţilor, la cel al copiilor şi adolescenţilor.
Muntean, Ana. Adopţia şi ataşamentul copiilor separaţi de părinţii biologici / Ana Muntean. – Iaşi : Polirom, 2013. – 414 p. Elaborat pornind de la o cercetare naţională, volumul valorifică experienţa autoarei în domeniul protecţiei copilului şi implicarea sa directă într-o serie de studii privitoare la adopţie. Sunt tratate aspecte legate nemijlocit de asistenţa socială şi protecţia copilului, precum şi implicaţiile psihologice pe care abandonul şi adopţia le au asupra copilului, a părinţilor biologici şi a celor adoptivi. Partea teoretică, în care o atenţie specială este acordată cadrului şi procedurilor legale legate de adopţie, este completată de sfaturi practice pentru cei care doresc să adopte.
Ziglar, Zig. Secretul căsniciei fericite / Zig Ziglar. – Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2011. – 278 p.
Nu lăsaţi dragostea din căminul dumneavoastră să pălească. Acest sentiment care vă leagă trup şi suflet de partener vă poate însoţi şi chiar se poate amplifica odată cu trecerea anilor.
Drepturile familiei și a copilului: culegere de acte normative Vol. I. – Chișinău: Museum, 2001. – 116 p. Este o culegere de acte normative privind drepturile familiei şi copilului.
Filipescu, Ion P. Tratat de dreptul familiei / Ion P. Filipescu; ed. rev. și compl. – București: ALL Educațional, 1998. – 616 p. O carte despre caracterizarea generală a relaţiilor de familie, familia fiind o formă de relaţii sociale oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie.
Emese, Florian. Dreptul familiei / Florian Emese. Cluj-Napoca : Ed. LIMES, 2003. – 398 p. Lucrarea constituie o analiză a raporturilor personale şi patrimoniale care izvorăsc din căsătorie, rudenia firească şi civilă şi a raporturilor asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie. Spre deosebire de alte ramuri ale dreptului civil, finalitatea normelor dreptului familiei nu este aceea de a institui o justiţie comutativă, ci de a organiza instituţii de pază ale „stării de bine”, personale şi patrimoniale, a fiecăruia din membrii familiei, prin echilibrul între independenţa fiecăruia şi solidaritatea intrafamilială. Ziua internaţională a familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237, reprezentând o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile. Familiile puternice sunt capabile să reziste la eşecuri şi crize, menţinând o atitudine pozitivă, valori comune şi convingeri care le ajută să facă faţă provocărilor. Vă invităm cu drag ca să consultați aceste cărți din colecțiile Bibliotecii „Transilvania”!
Catalog electronic: https://opac.hasdeu.md/