Nicolae Vieru – un prozator în centrul lumii În cazul lui Nicolae Vieru, timpul n-a avut răbdare şi a fost necruţător cu el. A murit la doar 48 de ani, când abia se coace un prozator. Totuşi, el a reuşit să-şi dea măsura talentului. Aceasta o demonstrează proza sa scurtă şi romanele sale Omul din oglindă”, „Inele de iarbă”, „Râul şi frunza”, „Studioul Ileana-Film” ş.a. A fost un prozator viguros, care a mers pe filonul prozei psihologice şi analitice. Ar fi bine ca acest prozator să fie readus în actualitate. Criticul literar Ion Ciocanu l-a caracterizat pe Nicolae Vieru drept un prozator îndrăzneţ, iar scriitorul Vladimir Beşleagă a subliniat că romanul său „Omul din oglindă” este un roman absolut modern. „Nicolae Vieru era preocupat de temele veşnice: viaţa, sensul vieţii, dragostea şi moartea”, spune Vladimir Beşleagă. Personalitatea regretatului prozator Nicolae Vieru a fost evocată de către scriitorii Eugenia David, Nicolae Negru, Ion Bogatu ş.a. Nicolae Vieru s-a născut la 4 noiembrie 1947 în satul Bezeni, raionul Floreşti. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova şi la Cursurile superioare de literatură de la Institutul „M. Gorki” din Moscova. Debutează editorial cu volumul de nuvele „Vânt şi lumină” în 1974, urmat de volumele „Maria”, „Inele de iarbă”, „Întoarcerea cailor”, „Râul şi frunza”, „Noli me tangere”, „Târziu şi rece”. A fost redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1968-1971), la Editura „Literatura Artistică” (1979-1981) şi la revista „Nistru” (1988-1992). A activat în calitate de redactor-şef la studioul „Moldova-film”, iar în 1995 a fost numit director la Editura „Hyperion”. A realizat câteva scenarii pentru filme documentare la studioul cinematografic „Moldova-film”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova. Nicolae Vieru s-a stins din viaţă la 3 martie 1995 la Chşinău. Graţie cărţilor, exigenţei şi forţei de muncă, Nicolae Vieru rămâne în memorie.
Dragi copii şi părinţi, biblioteca noastră vă oferă câteva dintre lucrările autorului care sunt în colecţia bibliotecii şi pe care vă aşteptăm cu drag să le lecturaţi.
Omul din oglindă / Nicolae Vieru. – Chişinău : Prut Internaţional, 2004. – 318 p.
Acest roman care poartă titlul Omul din oglindă, scris de Nicolae Vieru a fost conceput, meditat în faţa oglinzilor apelor, care numai ele îl puteau răpi din biblioteca din biroul său, din cosmicitatea muzicii marilor compozitori ai lumii. Nicolae Vieru a fost unul din insaţiabilii melomani ai aşa-zisei muzici serioase. Tema părăsirii satului capătă o reflectare netradițțională, experimentală în Omul din oglindă unde sunt urmărite două destine diferite: Victor Negri, omul alienat în noul mediu orăşenesc, şi Teo Pilat, pictorul, care a rezistat la oraş tocmai datorită originii sale rurale. Materia epică lipseşte. Intriga este expediată la nivelul trăirilor personale ale eroilor cărţii. Tonul dominant e unul patetic. Romancierul introduce elemente de parabolă, pentru a suplini deficitul epic şi pentru a da o mai mare credibilitate proceselor de conştiinţă prin care trec protagoniştii. Cantaziadi, personajul-simbol, joacă rolul de semafor, care orientează sau confirmă orientările destinelor într-o direcţie sau alta. Dar Cantaziadi e şi portavoce a lumii patriarhale. (Tim. Melnic). Romanul nu scapă de un anume tezism maniheist, propriu perioadei în cauză, în ce priveşte zugrăvirea dihotomiei sat-oraş. Personajele feminine (Nataşa, Aurica sau Veruţa) sunt mai slab conturate, în general anemice, creatoare de fundal pentru chipurile viguroase de bărbaţi. „Nicolae Vieru este preocupat de „ochiul al treilea", de „lumea din interior", punând mereu fata personajelor oglinzi. O oglindă rece, metalică, aburită apare în faţa conştiinţei mereu prezentată ca un mecanism „kantian", angrenând fapte răzleţe şi interconexându-le, clasificându-le, categorisindu-le şi clasând ca pe nişte procese. Prozatorul conturează adevăraţi arbori genealogici, urmărindu-le atent ramificările şi încrengăturile ce configurează generaţii”. – Acad. Mihai Cimpoi.
Sfârşit de joc: Nuvele / Nicolae Vieru. – Chişinău : Cartea Moldovei, 2006. – 232 p. Cartea conţine nuvelele din ciclurile: Vânt şi lumină, Maria, Inele de iarbă. Nuvelele autorului sunt scrise calitativ, dominate de o atmosferă cuceritoare, lipsit de artificii şi fraze lanced, siropoase. Era un spirit correct de la natură: modest, înzestrat şi hotărât, care a reuşit să facă o dezlegare a esenţelor prin cuvânt. El a scris pentru un cititor cultivat. Prin lexicul Dumisaleclar, motivate, consictent, Nicolae Vieru ne-a grăbit să trăim valorile dezmorţindu-ne conştiinţa. – Ana Manole. In carte găsim şi fotografii ale autorului, familiei sale, moment de lucru cu colegi.
Târziu şi rece : [nuvele] / Nicolae Vieru. – Bucureşti, Chişinău : Litera Internaţional, 2004. – 30 p. Carte din seria Biblioteca şcolarului ce conţine nuvelele autorului şi referinţe istorico-literare. Mai toate nuvelele lui Nicolae Vieru sunt dominate de o cuceritoare atmosferă poetică, dar reţinem numaidecât şi priceperea nuvelistului de a surprinde şi de a zugrăvi cu siguranţă anumite trăsături ale eroilor, trăsături care îi exprimă mai bine decât ar face-o careva descrieri lungi şi obositoare. – Vladimir Beşleagă.
Noli me tangere : Nuvele. – Chişinău : Hyperion , 1991. – 233 p. Noli me tangere se dovedeşte o proporţie strict enunţiativă, semnificând nu refuzul de aieşi din cochilie, ori de a descifrataina unei lumi din apă, ci dorinţa de a nu ştirbi alel dar sfânt, ancestral, din lăunrtul fiinţei. Pentru orice moldovean care nu şi-a uitat originea, după lectura volumului, cu siguranţă acesr Noli me tangere enunţiativ, hotărât, va răsuna ca un ecran în timp, în memorie. – Vladimir Beşleagă.
Lectură plăcută!
https://www.moldpres.md/news/2017/11/04/17008669