Transilvania - istorie și dăinuire românească

Page 1

Transilvania – istorie și dăinuire românească Transilvania îsi trage numele din expresia latină - Trans Silva - ce înseamnă - Țara de dincolo de Păduri - datorită pădurilor dese ce acopereau munții ce înconjoară, așa cum vom vedea, această zonă atât de importantă pentru România, și chiar pentru o parte a Europei. Este una dintre provinciile României, greu încercată de-a lungul timpului, leagăn de formare al poporului român dar nu în ultimul rând un important centru cultural și economic al țării. Este situată în interiorul lanțului Carpatic și constituie o zonă bogată în obiective turistice naturale și istorice. Istoria zonei este foarte veche, ea începând odată cu Epoca Pietrei de când datează primele descoperiri de ramășițe umane și de așezări, atingând un punct de vârf în prima vârstă a fierului, când în interiorul arcului carpatic civilizația dacică a atins un înalt grad de cultură materiala și spirituală, fapt dovedit de numeroasele descoperiri arhelogice de la Cioclovia, Ohaba Ponor, Pecica Cucuteni, sau Ariusd. Odată cu trecerea în era noastră mărturiile despre cunoștințele astronomice, medicale, cât și spiritualitatea strămoșilor noștrii daci sunt din ce în ce mai numeroase, dovadă stând aici atât descoperirile arheologice cât și izvoarele scrise, ce dovedesc că gradul de cultură era similar cu cel al civilizațiilor antice din Grecia sau Egipt. Acestea și multe alte dovezi bine documentate, arată că Transilvania a fost nu doar leagănul din care au luat naștere românii, ci și o mare parte a neamurilor europene, având contribuții de căpătâi în dezvoltarea scrierii, a astronomiei sau medicinei. Prezenta expoziție este o încercare de a elucida un bogat patrimoniu de carte românească transilvăneană, aflat în colecţiile bibliotecii „Transilvania”, şi include 65 de cărți din diferite domenii ale cunoaşterii, care sunt distribuite în capitole conform Clasificării Zecimale Universale. Este un omagiu adus colegilor noştri ardeleni, tuturor celor care cu generozitate, competenţă şi simţul răspunderii au contribuit la ctitorirea la Chişinău a unui important templu al cărţii româneşti, adevărat sanctuar al culturii naţionale, la care ne închinăm mereu cu toţii. Vă invităm cu mare drag, să le lecturați.

Lectură plăcută, dragii noștri cititori!


Cultură, pedagogie, etnografie Anuarul muzeului Etnologic al Transilvaniei pe anii 1962-1964. – București : Cluj-Napoca, 1966. – 949 p. Lucrarea dată constituie un studiu profund al imensei colecții etnografice, celor mai reprezentative monumente ale arhitecturii populare, tipuri zonale de gospodării și instalații tehnice țărănești, ceramica din zona Bihor, mobila cioplită din zona Lăpuș, informație ce elucidează activitatea marilor folcloriști și etnografi Artur Corvei și Simon Mangiuca, studiul meșteșugurilor în lemn de la Budureasa, aspecte din exploatarea sării în trecut la Ocna-Dej, croiuri de cămăși bărbătești și femeiești, obiceiuri românești în legătură cu înmormântarea „Cântecul Zorilor”. Ardelean, T. Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI / Teodor Ardelean. – Cluj-Napoca : Ed. Limes, 2009. – 282 p. Operă doctă și edificatoare, ale cărei dominante sunt noutatea, originalitatea și factura personală, care se distilează în toate componentele, temeinicindu-i, prin valoarea, oportunitatea și unitatea aportului ei, rațiunea de a fi, toate acestea, arcuindu-se în piscurile creativității. Căci exegeza uimește și încântă prin noutatea abordării, străină șabloanelor și sfidând seniorial tiparele, exultând din gestarea și chipul personal al alcătuirii ei, din arhitectura proprie a conceperii, organizării și elaborării ei, surprinzând „sunetul specific”, cum spuneau Ibrăileanu și Caragiale, viziune și manieră repudiate, poate, de orgoliul ori „fumul atotputerniciei” unor specialiști și în care se răsfrânge personalitatea autorului, toate purtând, suveran și autoritar, pecetea creației personale.


Bolovan, Sorina P. Familia în satul românesc din Transilvania / Sorina P. Bolovan. – Cluj-Napoca, 1999. – 204 p. Această cercetare istorică actuală s-a extins spre spații noii, iar istoricul și-a asumat, ca o datorie morală, descifrarea unor aspecte neglijate, dar deloc neglijabile. Demografia istorică, istoria mentalităților umane au căpătat interesul cercetătorilor, cu toate dificultățile de metodă și de documentare. Comportamentul cotidian al individului, mutațiile pe care le cunoaște la nivelul mentalității și sensibilității sale pot oferi explicații plauzibile faptelor „izolate”, faptelor „de ierbar”. Iat motivele vieții (nașterea, iubirea, moartea ...), formule traiului zilnic, relațiile interumane întregesc înțelesul unei epoci.

Bucșan, Andrei. Jocuri din Ardealul de Sud / Andrei Bucșan. – București : Ed. de Stat Didactică și Pedagogică, 1957. – 114 p. În volumul de față sunt publicate 15 jocuri selecționate dintr-un material provenit din diferite culegeri efectuate în diverse epoci de către autorulacestor rânduri în colaborare cu alți cercetători în domeniul folclorului și anume: 1. O culegere personală în comuna Rășinari (1948); 2. O culegere în comuna Sibiel (1955); 3. O culegere în comuna sita (1956). Melodiile au fost culese prin notație directă. În conformitate cu principiile Institutului de Folclor, sa păstrat peste tot forma originală a jocurilor, nepermițându-se nici un fel de „prelucrare”, ce ar fi putut denatura frumusețea modelului.


Cântece și tradiții populare despre Horea și Avram Iancu. – București : Ed. Minerva, 1985. – 222 p. Antologia aceasta vine să sporească cu piese și variante noi materialul folcloric în versuri sau în proză, în care apar într-o aură poetică, legendară chipurile de eroi ai românilor transilvăneni din anii revoluționari 1784-1785 si 1848-1849.Textele editate aduc mărturie și noi atestări ale cântecului si legendei populare cunoscute deja despre Horea si Avram Iancu, fiind o dovadă elocventă a marii iubiri de care sunt înconjurati eroii reprezentativi ai poporului roman. Comșa, Nicolae. Dascălii Blajului 1754 – 1948 / Nicolae Comșa. – București : Ed. Demiurg, 1994. – 236 p. Volumul de față este un omagiu la împlinirea celor 240 de ani de la deschiderea celebrelor școli din Blaj, include textul lucrării Dascălii Blajului, autorul simțindu-se dator, ca unul din nenumărații lor elevi, să aducă prinosul cuvenit lungului șir de dascăli, care și-au topit ființa în fluxul viu al glorioaselor tradiții.

Dejeu, Zamfir. Dansuri tradiționale din Transilvania / Zamfir Dejeu. – Cluj-Napoca: Ed. Clusium, 2000 – 668 p. Această lucrare include perioade succesive ale istoriei coreografiei europene, diferite forme și genuri de dans au alternat unele cu altele. Fiecare perioadă istorică cu forme de dans caracteristice, care s-au întrețesut înreaga viață a societății, fiecare schimbare de epocă istorică, a însemnat totodată schimbarea și transformarea treptată a formelor și genurilor de dans. Această schimbare a avut însă o


influiență mai redusă asupra dansurilor mai rezistente și mai viabile prilejuite de ceremonii rituale și o influiență mai mare asupra dansurilor de petrecere, care serveau necesitățile din totdeauna ale societății, pentru distracție. Focșa, Gheorghe. Țara Oașului. Studiu etnografic. Vol. II. / Gheorghe Focșa. – București : Muzeul satului, 1975. – 437 p. Volumul de față ne reflectă frumusețea naturală a peisajului din Țara Oașului, care iese în relief din multe puncte de reper posibile. Acestea pot să se refere la întreaga imagine a zonei pe care o putem cuprinde cu privirea fie din colina care domină Orașul Nou spre nord - est, fie din cea care se înalță de la Huta spre Maramureș când privirea noastră se orientează spre miază zi. Manuscrisele românești din Biblioteca Centrală de la Blaj. – Blaj, 1944. – 223 p. Cititorii, îndeosebi cei de specialitate, își vor putea da seama de imensa trudă, ce a trebuit depusă pentru a ajunge la sfârșitul acestei lucrări. Biblioteca Centrală Arhidiecesană de la Blaj este o instituțiune cu faimă în lumea cătrurarilor români. Ea este cunoscută drept un tezaur, în care se păstrează numeroase comori ale culturii românești, rezultatele activității culturale și științifice ale atâtor personalități mari, câte au oficiat. Mârza, Iacob. Etape şi momente din istoria învăţământului în Transilvania (sec. XVIIIXIX) / Iacob Mâzga. – Sibiu : Ed. Imago, 2002. – 299 p. Plănuit din perspectiva unui ataşament faţă de ideea regândirii istoriei, exprimată într-o formă perticulară de reprezentanţi ai grupării „Annales”, prezentul volum este încredințat cititorilor specializaţi ori iubitorilor culturii naţionale, cu speranţa apariţiei unei sinteze asupra istoriei


învăţământului românesc în veacul Luminilor. Căci, din acest punct de vedere, rămâne mereu actual îndemnul istoricului Pompiliu Teodor, care insista asupra necesităţii cercetării iluminismului românesc - învăţământul rămâne o componentă a fenomenului! – ca un element integrator în cultura europeană modernă. Monumente istorice și de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. – Cluj-Napoca, 1982. – 345 p. Echipa de autori care au contribuit la elaborarea și apariția acestui volum, s-au străduit să dea răspuns la întrebarea: „Cu ce a contribuit Biserica la unitatea poporului român?”

Munteanu, Romulus. Contribuția școlii ardelene la culturalizarea maselor / Munteanu Romulus. – București : Ed. de Stat Didactica Pedagogică, 1996. – 227 p. Lecturând lucrarea dată veți înțelege că preocuparea pentru culturalizarea poporului român capătă în Transilvania, Banat și Maramureș un caracter general. Ea nu este limitată la cercetările uniților, școlile din Blaj nefiind singurul focar de cultură, dimpotrivă, școlile din Brașov, Sibiu, Făgăraș, Timișoara au constituit, în anumite momente, când acțiunile de dezbinare religioasă și națională se întețeau, un mijloc mult mai sigur de a menține trează conștiința națională și elanul de luptă pentru libertatea socială. Muzeul de istorie din Cluj. – București : Ed. Meridiane, 1967. – 98 p. Lucrarea dată reprezintă un ghid în care veți găsi deslușirile necesare unei amănunțite cercetări a muzeului, însoțite de o bogată și frumoasă ilustrație.


Doar parcurgând paginile acestui ghid fără a vizita muzeul însuși, veți dobândi o idee limpede despre dezvoltarea istorică a meleagurilor transilvănene – în cadrul fruntariilor largi ale poporului român – din îndepărtata epocă a paleoliticului și până în preajma vremurilor moderne. Sperăm că lectura vă va îndemna să cautați cât mai degrabă să vedeți cu ochii lui, în sălile muzeului, mărturiile materiale ale acestei dezvoltări. Neagoe, Stelian. Viața universitară clujeană interbelică. – Vol. I. / Stelian Neagoe. – ClujNapoca : Ed. Dacia, 1980. – 263 p. Cartea de față este continuarea seriei intitulată Triumful Rațiunii Împotriva violenței – serie prin care autorul ei, își propune să releveze locul și rolul Universității în contextul general al problematicii fundamentale a dezvoltării României în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Nițu, V. Timotei Cipariu. Arhetipuri ale permanenței românești / Valentin Nițu. – Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1988. – 256 p. Dimensiunile concrete ale operei cipariene reclamă în chip necesar perspectiva interdisciplinară, pe care lucrarea de față a pus-o în joc, fără pretenția epuizării tuturor sensurilor operei cipariene. În cea dintîi parte ne-a preocupat o situație în epocă a cărturarului însoțită de de o firească biografie intelectuală și publică, bogată, și în consens cu aceea a contemporanilor săi. Pentru „Țara Oașului” ca și pentru toate celelalte unutăți de viață românească regională, această conștiință închegată în formele milenare ale unui mod propriu de viață locală a avut consecințe importante pentru existența, continuitatea și unitatea poporului nostru.


80 de ani de administrație românească la Cluj-Napoca. Vol. I. – ed. a II-a, revizuită. – Cluj-Napoca, 1999. – 241 p. Este o lucrare de sinteză, care-și propune să trateze ceea ce a fost mai semnificativ în viața orașului în perioada de 80 de ani ce au trecut. Autorul a încercat să ofere celor interesați și generațiilor viitoare informațiile de care au nevoie spre a putea prețui și cinsti cum se cuvine faptele înaintașilor, de a trage unele învățăminte din perioadele triste ale istoriei și a așeza fiecare eveniment și personalitate acolo unde îi este locul. Popa, Mircea. Eminescu în Transilvania 18661918. Bibliografie adnotată. – Cluj-Napoca, 2000. – 163 p. Bibliografia de față are intenția să dea o imagine operei așa cum a fost ea receptată în presa transilvăneană. Autorii au încercat să rețină și traducerile poetului în limba germană, înregistrând doar traducerile din „Romanische Revue” și pe cele în limba maghiară, așa cum leau fost furnizate ele de bibliografia Rethy-Vaczi. Retegan, Simion. Satul românesc din Transilvania, ctitor de școală (1850-1867) / Simion Retegan. – Cluj-Napoca : Ed. Historica, 1994. – 271 p. Conținutul acestui volum cuprinde acte de donație prin care satele cedează școlii anumite surse de venituri permanente, anumite suprafețe de pământ, anumite sume de bani, acte prin care fruntașii comunităților fixează plata învățătorilor și se obligă în cuvinte grave pe ei și pe urmașii lor pentru acurata ei achitare, contracte între sate și dascăli prin care se stabilesc, mai amănunțit sau mai fugitiv, obligațiile și drepturile celor două părți,


petiții prin care satele se adresează forurilor superioare bisericești în problemele atât de variate ale școlii.

Roth, Stephan L. Lupta pentru limbă în Transilvania / Stephan L. Roth. – București: Ed. 100+1 Gramar, 1998. – 158 p. Este o lucrare privind istoria Transilvaniei în prima junătate a secolului al XIX-lea, dacă ele au dobândit o valoare de simbol pentru înțelegerea și cooperarea între români și sași, opera sa, a cunoscut doar traduceri fragmentare, niciodată grupate într-o culegere de un conținut întins, variat și clasat sistematic, așa cum se prezintă cea de față, care, la rândul ei merită a fi urmată de una încă mai întinsă și mai deplin reprezentativă.

Sate și școli românești din Transilvania la mijlocul sec. al XIX-lea (1867-1875). – Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1994. – 255 p. Selecția de documente școlare sătești din perioada 1867-1875 înserate în prezentul volum cuprinde 175 de acte, dintre care 173 inedite și 2 edite, redactate toate în limba română. Ele au fost selectate din patru mari fonduri arhivistice: Fondul general al Mitropoliei Sibiu, Fondul general al Mitropoliei greco-catolice Blaj, Fondul general al Episcopiei greco-catolice și Biblioteca Academiei Române, București. Prezentate cronologic și numerotate cu cifre romane, documentele sunt precedate de scurte regrese și urmate de note explicative privind mai ales numele la alte documente din volum, precum și de indicația exactă a locului unde se păstrează astăzi aceste acte, sau a sursei lor de proceniență în cazul celor două documente editate.


Școala ardeleană. Antologie. – București : Ed. Tineretului, 1959. – 302 p. Ediția de față cuprinde texte din opera primilor trei fruntași ai Școlii ardelene (S. Micu, Gh. Șincai și P. Maior), din lucrările a trei epigoni ai acestora, cărturari de mai mică însemnătate, contemporani celor dintâi, cu preocupări mai mult filologice (R. Templea, P. Iorgovici, și C. DiaconoviciLoga), precum și alți cărturari, făcând parte din aceeată largă mișcare culturală care a fost Școala ardeleană: I. Molnar-Piuariu și Damaschin T. Bojîncă.

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj în anii 1959-1965. – ClujNapoca: [S. n.], [s.a.]. – 386 p. Prezentul volum vă oferă o prezentare sintetică atât a activității desfășurate de Universitatea „Babeș-Bolyai” și de colaboratorii ei pe tărâmul didacticeducativ și științific, cât și a realizărilor în domeniul bazei materiale a învățământului și a muncii de cercetare, ca și în domeniul satisfacerii cerințelor sociale și culturale ale studenților și a cadrelor didacitice...


Istorie Bogosavlievici, Vladimir-Alexandru. Clujul văzut și nevăzut : Ghid istorico-turistic / Vladimir-Alexandru Bogosavlievici. – ClujNapoca, Ed. Mega, 2014. – 164 p. Unde începe și unde se încheie turul Clujului? În volumul dat sunt propuse diferite trasee ale orașului, dar acestea nu sunt trasee obligatoriu de urmat astfel. Turistul din fiecare dintre noi e liber să aleagă traseul cel mai potrivit și convenabil pentru el.

Ciolan, N. Ioan. Transilvania istorie și dăinuire românească / Ioan N. Ciolan. – București : Ed. Sirius, [s. a.]. – 319 p. Cartea dată are un conținut încurajator, recomandat și recomandabil de realitatea și necesitate: România – stat național unitar, patrie comună a tuturor locuitorilor ei, fără deosebire de naționalitate, așa cum o doresc mulțimile acestora, și cum se cuvine să fie privită întreaga comunitate a popoarelor. Coja, Ion. Transilvania. Invincibile argumentuum / Ion Coja. – București : Ed. Athenaeum, 1990. – 301 p. Această carte a fost împiedicată să vadă lumina tiparului pe timpul regimului totalitar din cauza elementelor progresiste maghiare între care profesotul Antalffy Endre din Tîrgu Mureș, au făcut totul ca populația maghiară din Transilvania să înțeleagă dreptul popoarelor la autodeterminare, să înțeleagă că unirea


Transilvaniei cu România era un act firesc pe care istoria l-a consemnat ca atare. Din istoria Transilvaniei : documente (1931-1945). – București : Ed. Tipoalex, 1999. – 380 p. Lucrarea conține valoroase date și informații din istoria Transilvaniei. Cele mai multe din acestea sunt necunoscute publicului larg, mai cu seamă generațiilor de după cel de al II-lea război mondial altele sunt parțial cunoscute chiar și de specialiști. Cronologia s-a realizat potrivit datelor la care au fost emise documentele. Existența din vechime a românior în Transilvania, Părțile Vestice, Banat și Maramureș, ponderea lor mare, de majoritate absolută, în tabloul demic al acestui spațiu sunt realități pe care documentația medievală le-a înregistrat fără nici o dificultate.

Giurescu, Constantin. Transilvania în istoria poporului român / Constantin Giurescu. – București : Ed. Științifică, 1967. – 159 p. Scopul lucrării date este să arate locul și însemnătatea pe care a avut-o Transilvania în istoria poporului român. Țară prin excelență a strămoșilor poporului români, dacii, care și-au avut, între hotarele ei, centrul puterii lor în epoca războaielor cu romanii. Parte esențială a provinciei romane Dacia care de asemenea, și-a avut aici capitala precum și sediul celor două legiuni.


Cluj-Napoca. Inima Transilvaniei. – ClujNapoca : Ed. Cluj, 1997. – 218 p. Această lucrare, unică prin felul ei, prin bogăția de informații istorico-culturale și a fotografiilor, în mare parte inedite, cât și prin concepția grafică, se adresează celor interesați de cunoașterea trecutului multimilenar care s-a derulat pe vatra și împrejurimile marelui oraș de pe Someșul Mic care este Clij-Napoca, denumit și INIMA TRANSILVANIEI. Autorii încredințează cititorilor acest rod al strădaniilor lor cu speranța că aduc o contribuție la mai buna cunoaștere a trecutului și prezentului acestui oraș cu care se mândrește întregul nostru popor, ce-i prețuiește valorile lui perene.

Istoria Clujului / sub red. acad. prof. Ștefan Pascu ; Consiliul popular al municipiului Cluj. – Cluj-Napoca : [S. n.], 1974. – 575 p. Un asemenea oraș, de o asemenea însemnîtate în trecut și cu deosebire astăzi se cuvine să se învrednicească de osteneala celor ce se îndeletnicesc cu cercetarea trecutului și înfățișarea prezentului spre știința viitorului. Cu dragoste și cu migală, cu pricepere și cu simțire i-au resconstituit trecutul, piatră de temelie pentru prezent și viitor. Au adunat cu rîvnă și cu sîrg și au analizat cu știință și conștiință tot ce este știut pentru a înțelege.


Istoria României. Pagini Transilvane / coord. acad. Dan Berindei. – ClujNapoca : Ed. Fundația culturală română, 1994. – 383 p. Volumul de față este rodul eforturilor a cincisprezece specialiști. Studiile variate care-l alcătuiesc au o finalitate comună și anume aceea de a arunca lumini asupra unor probleme sau aspecte referitoare la părțile apusene ori centrale ale României, respectiv spațiile transilvane, și, totodată, de a evidenția realitatea unității interromânești, ca și a legăturilor românilor cu alte etnii.

Lăncrănjan, Ion. Cuvânt despre Transilvania. – Ed. 2-a / Ion Lăncrănjan. – București : Ed. Coresi, 1995. – 233 p. Ideile și tezele cărții din fericire nu și-au pierdut din nefericire, actualitatea dată fiind recrudescența amintită, drept care s-a alcătuit această nouă ediție a Cuvântului despre Transilvania, care reproduce în forma sa inițială, eseul cu același nume, plus trei articole de răspuns față de denigrările venite din Ungaria. Se poate vorbi, așadar, de o ediție „nerevăzută”, dat fiind faptul că nu s-a mai apelat la nici o „retușare”, nici a eseului și nici a articolelor publicate...


Lehrer, Mioton G. Ardealul pământ românesc... / Milton G. Lehrer. – Cluj-Napoca : Ed. Vatra românească, 1991. – 575 p. Lucrarea reflectă performanțe de abiitate politică și diplomatică, dar și de o omenie intrinsecă, definitorie pentru poporul român, parțial cunoscută și nu o dată ocultată de grave dezinformări, unele deliberat calomnioase.

Manciulea, Ș. Așezările românești din Ungaria și Transilvania în secolele XIV-XV / Ștefan Manciulea. – Ed. Sarmis, 2002. – 303 p. Acest studiu conține probleme de la venirea ungurilor în Panonia și extinderea lor în Câmpia Tisei și până la sfârșitul secolului al XV-lea.

Mustață, Constantin. File din biblia Transilvaniei / Constantin Mustață. – Cluj-Napoca : Ed. Daco Press, 1994. – 352 p. Cartea dată ne răvășește drama uitării: crima colectivă din strada Moților nr. 19, petrecută în anul 1944, toamna, când la Cluj se instalase administrația sovietică de ocupație. Acolo locuia familia Ovar. La masa copioasă a familiei erau prezenți mai-marii administrației militare sovietice. S-a mâncat și s-a băut ca-n poveste, iar vinul roșu a declanșat asaltul sovietic


asupra sexului frumos, prezent în casa familei Ovari. Ce a urmat? A doua zi dimineața întreaga familie Ovari își dormea somnul de veci în groapa comună din spatele casei. Nistor, Silviu I. Legendele Clujului / Silviu I. Nistor. – Cluj-Napoca : [S. l.], 2010. – 81 p. Legendele Clujului reprezintă un volum îndelung așteptat. Pe de o parte, clujenii crescuți aici „din tată în fiu” au nevoie de o carte care să le amintească poveștile auzite de la bunici, iar pe de alta, cei veniți mai recent doresc să afle mai multe despre orașul unde sunt acum „acasă”. Care dintre aceste povești sunt adevărate și care sunt legendă rămâne să descoperiți din paginile cărții. Tot aici veți găsi și un capitol dedicat femeilor celebre legate de istoria orașului Cluj. Netea, Vasile. O zi din istoria Transilvaniei / Vasile Netea. – București : Ed. Țara noastră, 1990. – 187 p. Cartea dată este o monografie, mică ca volum, nicidecum mică ca importanță, o radiografie exactă a celei mai mărețe zile din istoria Transilvaniei și a țării. Informația pe care o vehiculează este de-a dreptul copleșitoare. Scriitura inspirată, captivantă. Lectura ei este o desfătare, dar și o obligație morală a fiecărui român. Ea ne instruiește benefic despre 1 Decembrie 1918, dar face și o succintă retrospectivă a istoriei țării de până atunci. Pe scurt, este o operă viabilă, pasionantă, cu valoare documentară indiscutabilă.


Pascu, Ștefan. Clujul medieval / Ștefan Pascu. – București : [S. l.]. – 1969. – 91 p. Istoria orașului Cluj, vreme de un veac și jumătate, cu suișuri, opriri și uneori, cu vremelnice coborâșuri, ilustrează însăși istoria Transilvaniei. Și într-un caz și în altul, piedicile sunt învinse, societatea evoluiază, urcând, lent dar neîncetat, treaptă cu treaptă.

Prodan, D. Transilvania și iar Transilvania. Considerații istorice / David Prodan. – București : Ed. Enciclopedică, 1992. – 196 p. Lucrarea dată abordează sub o formă nouă problema Transilvaniei. Prilej a fost marea bucurie a eliberării după un lung răstimp de umilire istorică, în plin entuziasm după sacrificiul poporului român de sânge admirat de toată lumea, care i-a redeschis larg porțile Europei.

Pușcariu, Sextil. Spița unui neam din Ardeal / Sextil Pușcariu. – Cluj-Napoca : Ed. Clusium, 1998. – 396 p. Lucrarea este menită să fie un fidel păstrător al adevărului, fără înfrumusețări. Este un exemplu demn de urmat de alte monografii genealogice care ar putea ajuta la înțelegerea sporului sănătos și înălțarea neamului românesc.


Revoluția română din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. – Ed. a 2-a rev. și adăugată / conf. univ. dr. în istorie G.D. Iscru. – București : Ed. Nicolae Bălcescu, 1996. – 383 p. Autorul preocupându-se de activitâți științifice a ajuns să sintetizeze munca sa într-o lucrare specială de față, privind introducerea în studiul istoriei moderne a României. În acel moment de cristalizare autorul era cadru didactic în facultatea de istorie din București – înțelegând că revoluțiile cunoscute, „clasice”, nu înseamnă totul, ci însemnau chiar foarte puțin față de procesul revoluționar care a avut loc în perioadele de trecere la o nouă epocă în istoria societăților umane, exprimându-și această opinie în scris și în catedră. Roscin, J. Transilvania, leagăn românesc. – Cluj-Napoca : Ed. Tipomir, [s.a.]. – 78 p. Cartea dată este un document care înregistrează valurile unor învolburate ape postdecembriste și ecoul lor în conștiința veacului. Trezită după o opresiune fizică, materială și spirituală de aproape o jumătate de secol, populația rătăcită în apele tulburi și nămoloase ale unui regim nedorit, s-a aruncat în cele ale democrației, căutând fiecare, după pricepere, structură biologică și psihică, să-și găsească locul, într-o lume a generației tinere, alta decât cea în care a trăit. Ruffini, Mario. Istoria românilor din Transilvania / Mario Ruffini; trad. : Florin Chirițescu. – București: Ed. „Proteus”, 1993. – 261 p. Prezentul studiu relatează italienilor întâmplările unei părți a poporului român, cel din Transilvania, care sunt mai puțin cunoscute, dar nu și mai puțin interesante. Autorul a fost îndemnat să povestească nu din dorința de a face o operă originală, care de


altfel nici nu e, ci de gândul că: „este datoria noastră, în era de față, să cunoaștem chiar și acele colțișoare mai puțin cunoscute din istoria unui popor, care nu numai că lupta atât de viteaz alături de noi în efortul nostru decisiv pentru menținerea propriei existențe și propriei civilizații, dar care, din punct de vedere spiritual este atât de apropiat de noi prin comuna moștenire de la Roma, căreia-i perpetuiază în Orientul european numele, limba și prestigiul”. Scurtu, Ioan. Alba Iulia 1 Decembrie / Ioan Scurtu. – București : Ed. Sport-Turism, 1988. – 128 p. Cartea se adresează atât cititorilor cu preocupări speciale în domeniul istoriei – profesori din învățământul gimnazial și liceal, elevi, studenți – cât și publicului larg, doritor să cunoască mai îndeaproape drumul spre acel memorabil 1 Decembrie 1918, împrejurările concrete în care s-a înfăptuit Marea Unire și receptarea acestui act de către cei mai iluștri contemporani, locurile legate de acest măreț eveniment.

Șuiaga, Victor I. Hunedorenii la Marea Unire 1 Decembrie 1981 / Victor I. Șuiaga. – Deva : Ed. Polidava, 1993. – 107 p. Prin lucrarea dată autorul oferă informații generațiilor prezente și viiitoare, despre cei care au făcut parte din cei 1228 delegați ce au votat Unirea Transilvaniei cu partia mamă. Pentru aceasta a întocmit prezenta lucrare, drept modest omagiu adus generației 1918, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la Marea Unire. Convins de unitatea acestei lucrări scriitorul a însoțit numele fiecărui delegat de câte o scurtă biografie, cuprinzând frânturi din viața sa și o fotografie, unde a fost posibil din păcate doar procurarea a 106 fotografii.


Voci latine de la frați la frați. Culegere de studii, articole și adeziuni la Mișcarea Națională din Transilvania și Banat din 1892-1894 realizată de Vasile Alexandrescu-Urechia. – Galați : Ed. PortoFranco, 1993. – 139 p. La lecturarea acestei cărți sperăm că, cei ce vor lectura vor găsi justificată publicarea acestor texte nu în plan sentimental, nu tendențios, ci din dorința sinceră de a pune la dispoziție o literatură istorică despre o „Mișcare Națională”, cum a numit-o V.A. Urechia, din care se poate vedea, din perspectiva istoriei, că nu a fost rezultatul unei presiuni sociale, ci rezultantă în numele unor drepturi strămoșești, bazată pe o politică maturizată de-a lungul secolelor, pe dreptul natural al omului, libertatea, împotriva unor mecanisme statale învechite, a unor metode tiranice de asuprire și lichidarea ființei naționale, rezultate din orgolii, înfumurări și ambiții nejustificate, condamnate istoric.

Zilele Împăratului Traian și latinitatea românilor. – Cluj-Napoca, 1997. – 178 p. Acest volum reflectă date despre cunoașterea trecutului (și cu atât mai mult al despărțământului Cluj”, încărcat de glorie, realizări și personalitate) este una din condițiile de asigurare a viitorului, de reușita noastră în opera de „promovarea științei și culturii, învățământului, artei și literaturii”.


Personalități transilvănene Brad, Traian. Lectura şi Biblioteca Publică la Cluj / Traian Brad. – Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001. – 390 p. Volumul de față este alcătuit din trei compartimente mari. Cel dintâi, în perspectivă istorică, reconstituie începutul lecturii publice clujene, situându-l, nuanțat și documentat, în panorama largă a vieții culturale și socialpolitice a Transilvaniei de până la Unire și din perioada interbelică. Cel de-al doilea compartiment include istoria postbelică a bibliotecii publice și al treilea compartiment acoperă deceniul cel mai dinamic și mai spectaculos din viața Bibliotecii Județene, cel de după Revoluție, când s-a reușit valorificarea părților bune ale unei moșteniri încărcate și realizarea unor pași importanți către biblioteca viitorului. Aflat mereu în primele rânduri ale mișcării bibliotecare, autorul a dispus de toate informațiile, îi erau la îndemână comparații cu bibliotecile din țară, dar și cu cele occidentale și a putut comenta perspectivele lecturii publice în România. Brad, Ion Întâlniri de taină în Grecia / Ion Brad. – București : Ed. Fundația Europeană Titulescu, 2009. – 486 p. În această carte autorul relatează întâmplările așa cum s-au petrecut și nu încearcă să le poleiască, să le facă mai frumoase decât au fost cu adevărat... Ion Brad era un ambasador al României, al spiritualității ei, și încearca, fără niciun fel de răgaz, să-i convingă și pe cei pe care-i întâlnea în împrejurări felurite, nu numai diplomatice, că țara lui e creatoare și depozitara unor valori de mare preț, iar oamenii merită un destin mai bun. Frumusețea locurilor unde se afla, nu-i alungă din minte suferințele celor de acasă.


Buletinul veteranilor de război nr. 4. – Sibiu : Ed. Tribuna, 1995. – 227 p. Volumul de față este un omagiu celor căzuți în timpul celui de al II-lea război mondial, cu mărturisiri despre soarta țării și a întreg poporului român cu referiri la documente istorice.

Burghele, Th. Viața și opera academicianului N. Hortolomei. – București : Ed. Medicală, 1972. – 171 p. Această lucrare este despre viața și opera academicianului Nicolae Hortolomei – chirurg de mare valoare și om în adevăratul sens al cuvântului, care a dominat multe decenii prin activitatea sa practică neobosită și de învățământ medical din România, fiind o încercare dificilă. Uneori greu de înțeles și mai ales de adoptat, prin principiile sale în munca de fiecare zi – atât în învățământ, cât și în cercetare. Poptămaș, D. Philobiblon mureșan / Dimitre Poptămaș. – Târgu Mureș, 2002. – 346 p. Lectura Philobiblion mureșan se cuvine a rosti cuvinte de laudă autorului mai întâi pentru implicarea în atâtea domenii ale scrisului și cunoașterii. Și aceasta pentru Dimitrie Poptămaș, ca un mare iubitor al cărții, omul care a citit mult, are ceva de spus, mereu cu înțelepciune...


Este binevenită citata lui P.P. Panaitescu: Cinstirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, nu este numai o datorie față de cei plecați dintre noi, un cult al morților, tot așa de vechi ca și omenirea, este și o întărire a temeliei pe care stă un popor. Duicu, Serafim. Pe urmele lui Samuil MicuClain / Serafim Duicu. – Bucureşti : Sport-Turism, 1986. – 341 p. Serafim Duicu și-a câștigat definitiv consacrarea scriitoricească printr-o valoroasă incursiune din perspectivă contemporană în biografia a trei mari personalități istorice ale Ardealului: Gheorghe Șincai, Samuil MicuClain și Petru Maior. Analiza totală a operei lui Samuil Micu, a fost o premieră absolută în istoriografia literară românească. Realizând un triptic monografic de mare valoare și sinteză referitor la Școala Ardeleană, el a împlinit cu maximă fidelitate o obsesie mai veche privind iluminismul transilvănean. El a fost nu numai un critic și istoric literar, ci a avut și o intensă activitate publicistică, publicând articole de istorie și critică literară în revistele Vatra, Tribuna, Steaua, România Literară, Cronica, Ateneu, Familia, Ramuri, Convorbiri Literare, Orizont s.a.

Irimie-Docolin, A. Traian Brad : un slujitor al cărții / Anca Irimie-Docolin. – ClujNapoca : Ed. Casa Cărții de Știință, 2005. – 296 p. Acest volum omagial este unul consistent și alcătuit cu iubire. Cititorul atent al paginilor adunate între aceste coperte, va putea medita asupra a cel puțin trei personaje complicate intersectate: Traian Brad-bibliotecarul, Cartea, Biblioteca. Pentru noi sunt toate apropiate. E o încântare să le răsfoiești istoria.


Pall, Francisc. Inochenţiu Micu-Klein. Exilul la Roma 1745-1768 / Francisc Pall. – Cluj-Napoca : Centrul de Studii Transilvane Fundaţia Culturală Română, 1997. – 242 p. : il. Cartea evidențiază activitatea lui Inochentie Micu Klein în favoarea națiunii sale - revendicând în special drepturi politice pentru românii din Transilvania într-o epocă marcată de reacții profund negative ale stărilor privilegiate față de doleanțele românilor.

Pănade 700 de ani : [monografie] / Traian Brad, Ioan Raţiu, Titu Orian. – Blaj : Astra, 1999. – 376 p. Centralizarea lucrărilor specializate, în special monografii, referitoare la localitățile din România, fie sub formă de culegere de subiecte fie dedicate unui subiect sau grup de subiecte specifice (de la monografia unei regiuni etnografice, la cea a unei comune sau unui sat). Câteva generații de intelectuali au visat să citească strânse întrun hronic datele de naștere și poveștile creșterii în timp a satului lor, așezat între dealuri înalte ca într-un leagăn uriaș, zicându-i Terra Panad. Așadar, încă o așezare românească își primește acum


cartea de istorie pe care ea însăși a scris-o, pe care locuitorii ei o pot citi astăzi cu venerație. Patriarhul ardelean. Studii, eseuri și evocări despre Raoul Șorban. Document inițiat și îngrijit de Artur Silvestri. – București : Ed. Iter Mundus, 2008. – 160 p. Această carte nu s-a născut la întâmplare, căci ea se include într-un program început demult și căruia i s-ar putea spune mai pe scurt, și formular emblematic, „Pomenirea Părinților”. Locul lui Raoul Șorban în această evocare colectivă asemănătoare unei liturgii laice este cum nu se poate mai potrivit căci și el a fost, și va trebui socotit și mai stăruitor odată cu vremurile nedeslușite ce vor veni, un adevărat „Părinte al Patriei”.

Poantă, Petru. Dicționar de poeți. Clujul contemporan / Petru Poantă. – ClujNapoca : Fundația Culturală Forum, 1998. – 213 p. Pentru prima dată sânt cuprinși într-un singur volum poeții ai căror destin literar se leagă de Clujul contemporan. Scopul acesui dicționar constă în configurarea unei panorame, cu mijloacele istoriei și criticii literare, asupra unui spațiu poetic precis delimitat cronologic: de la al doilea război mondial până în prezent. Este un dicționar critic realizat de un singur autor, comentariile fiind integrate unei perspective unice și valoroase.


Popa, Mircea. Figuri universitare clujene / Mircea Popa. – Cluj-Napoca: Ed. Grinta, [s.a.]. – 205 p. Universitatea este o instituție de înaltă cultură, care are nobila misiune de a limpezi, printr-o elaborare proprie, curentele de gândire și numeroasele probleme pe care viața socială și culturală a poporului în dezvoltarea lui firească le pune pentru a fi rezolvate. Ea are înalta datorie de a provoca curente de idei și luptă de idei, de a lua atitudine critică față de problemele științifice, sociale și culturale aruncate în circulație...

Popescu, Petru Demetru. Basarabii / Petru Demetru Popescu. – București : Ed. Albatros, 1989. – 236 p. Această lucrare elucidează istoria dinastiei Basarab. Lecturând–o, veți afla despre modul cum au știut să organizeze statul, să-și constituie oastea și s-o conducă în lupte, să se preocupe de viața economică, de progresele culturii în epoca lor, dezvăluind simțul de buni gospodari ai atâtor domnitori Basarabi, clarviziunea conducerii, perspectiva actelor întreprinse. Astfel își merită epitetele devenite clasice și atribuite pe drept cuvânt unor domnitori Basarabi – ca de altfel și Mușatinii – de „cel Mare”, „ cel Bun”, „cel Viteaz”. Sînt laude prin vreme aduse virtuților, talentului, dăruirii de care au dat dovadă, în grele împrejurări pe care le-a străbătut istoria națională, domnitori Basarabi de o excepțională structură și personalitate.


Poptămaș, D. Reflecții despre carte, bibliotecă și lectură / Dimitrie Poptămaș. – Târgu Mureș : Ed. Nico, 2009. – 186 p. Răsfoind această carte, veți realiza un act de lectură irepetabil și profund personal. Veți reflecta prin citate împreună cu personalitățile marcante ale omenirii despre ținutul vrăjit al bibliotecii, palat al desfătării, adăpost în care te poți adăposti împotriva furtunilor. Căci numai prin carte vei găsi încurajare și mângâiere, odihnă și fericire. Profesorul Ilie Șandru lasă, drept moștenire acest volum, care va completa realitățile și istoria destul de frământată a neamului nostru românesc din prima jumătate a secolului XX, perioadă în care s-a întregit țara și neamul nostru românesc. Șandru, I. Patriarhul Miron Cristea / Ilie Șandru. – Miercurea-Ciuc : Ed. Grai Românesc, 2008. – 399 p. Cartea este nu numai un document memoralistic, ci este și o provocare pentru tinerii teologi, mai ales din această parte de țară, care să continue să se aplece, mai departe, asupra documentelor, care se păstrează în mai multe arhive, cât și încă asupra „arhivei vii”, adică acei oameni care încă mai sunt astăzi printre noi și l-au cunoscut pe patriarh.

Tomuș, Mircea. Gheorghe Şincai / Mircea Tomuș. – Bucureşti : Ed. pentru Literatură, 1965. – 251 p. A merge pe urmele lui Gheorghe Șincai și a încerca să-i pui în lumină destinul înseamnă a cuprinde o epocă istorică și o epocă de


cultură. Este vorba de a doua jumătate a secolului XVIII-lea, în care se plasează începutul activității și operei uneia din cele mai strălucite generații creatoare din cultura română, generația Școlii ardelene. Dintre toți reprezentanții acesteia, Gheorghe Șincai a avut destinul cel mai tragic, unul din cei mai mari români martiri ai românismului. Tanco, Teodor. Basarabia, numele tău e Maria. – Cluj-Napoca : Virtus Romana Rediviva, 1997. Ajunsă la ce-a de-a IV-a ediţie, bineînţeles adăugită, cartea nonagenarului Teodor Tanco Basarabia, numele tău e Maria, se adaugă sutelor şi miilor de volume pe care acest neobosit „ardelean venit cu desagile pline ca să doneze biblioteci româneşti, pe urmele lui Onisifor şi Octavian Ghibu” (Acad. Alexandru Zub), le-a zidit în edificiul culturii naţionale, şi totodată spune povestea nenumăratelor sale periple: „Să treci Carpaţii, apoi Prutul pe podul de ştiinţă şi conştiinţă (cele de flori acum sunt amintiri şi legende), să păşeşti peste o graniţă de ţară şi peste încă una, ca să ajungi să porţi privirea, de pe metereze şi creneluri de cetăţi, în latul şi lungul Nistrului şerpuitor, după ce un timp mi-a fost oprită trecerea, pare un vis cosmogonic”, de unde visul Domniei Sale fusese „de a ajunge elev la Cernăuţi”. Când acesta se împlineşte – sigur, parţial, căci acum „scriitorul Teodor Tanco face parte din lunga suită de erudiţi ardeleni, la care mintea şi inima s-au asociat mereu pentru a sluji cauza naţională” (Al. Zub). Tutula, Vasile. File din coloana eroilor clujeni / Vasile Tutula. – Cluj-Napoca : Ed. Romserver, 2001. – 373 p. Cartea dată cuprinde informații despre mormintele, monumentele, cimitirele și locurile comemorabile dintr-un județ, inițiativă demnă de respect. Autorul este ferm convins, că exemplul său va fi urmat de cei pasionați de istorie și de destinul prin timp al acestui popor ce vor participa la restabilirea valorilor, a cinstirii prin toate mijloacele a eroilor care au căzut și s-au înălțat pentru Patrie.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.