Creatorul romanului științifico-fantastic Tot ce un om poate imagina, într-o bună zi un altul va realiza. Jules Verne
Mulți autori de romane science-fiction au prevăzut unele invenții sau modul în care se va schimba în timp societatea noastră. Puțini au fost însă așa vizionari precum Jules Verne, scriitorul care ne-a înseninat copilăria cu romanele sale de aventuri, dar pe care îl putem reciti acum cu alţi ochi, pentru a observa cum a intuit el evoluția tehnologiei şi științei. Jules Verne și-a câștigat locul binemeritat în istoria literaturii, fiind unul dintre cei mai importanți și vizionari scriitori SF. Cărțile lui au marcat copilăria noastră, cu aventurile eroilor săi, dar probabil că, la vârsta respectivă, nu ne-am gândit cât de intuitiv a fost scriitorul francez în raport cu invențiile viitorului. Din poziția unui om care a trăit în secolul 19, Jules Verne a uimit cititorii cu povești despre gadgeturi, vehicule și alte invenții care au devenit realitate mulți ani mai târziu. A trăit în era navelor cu aburi și telegrafului, dar a fost capabil să își imagineze submarine electrice, module spațiale, reclame atmosferice și pânze solare, la fel cum Isaac Asimov a prezis dezvoltarea roboților inteligenți sau H.G.Wells a prezis ușile automate cu senzori de mișcare și bombele atomice. Verne nu numai că a anticipat descoperirile de care ne bucurăm în prezent, dar a şi influențat cursul istoriei, romanele lui fiind surse de inspirație pentru oamenii de știință. Simon Lake, unul dintre pionierii submarinelor, spunea că a fost serios influențat de 20.000 de Leghe sub Mări, publicată
în 1870. Romanul îl prezintă pe Căpitanul Nemo străbătând oceanele lumii, la bordul unui submarin gigant, Nautillus, cu săli luxoase și alimentat cu energie electrică. Oameni de știință, exploratori şi pionieri care au fost profund influențați de opera lui Jules Verne sunt: Alberto Santos-Dumont, inventatorul dirijabilului, Igor Sikorski, inventatorul primului elicopter produs în serie, Richard Byrd, aviator şi explorator polar, Edwin Hubble, astronom şi cosmolog american, speologii Édouard-Alfred Martel şi Norbert Casteret, exploratorul polar Fridtjof Nansen, inventatorul Guglielmo Marconi, ori Yuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiul cosmic. Născut în 1828 la data de 8 februarie în Nantes, Franta, Jules Verne a urmat cariera tatălui său, luându-și doctoratul în drept în 1851, dar în acelaşi timp frecventa cu plăcere saloanele literare pariziene. Jules Verne a murit în 1905 la data de 24 martie în urma unor complicaţii provocate de diabet, lăsând în urmă o operă literară prolifică şi o viziune care avea să schimbe lumea. Top 5 ficţiuni ale lui Jules Verne devenite realitate: 1. Zborul pe Lună. 2. Submarinul electric. 3. Elicopterul. 4. Videoconferințele. 5. Buletinele de știri. Cu această ocazie vă propunem o expoziție virtuală a cărților lui Jules Verne pe care le puteți găsi pe rafturile bibliotecii „Transilvania”. Lectură plăcută!
O călătorie spre centrul Pământului; Goana după meteor / Jules Verne. – Bucureşti : Adevărul Holding, 2009. – 429 p. Profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie, locuia într-un apartament din Hamburg, împreună cu un nepot pe nume Axel, o servitoare Martha şi cu nepoata sa, Grauben . Într-o zi profesorul a adus acasă o carte veche care conţinea o foaie cu un limbaj codat, semnată „Arne Saknussemm”. În ciuda celor mai laborioase eforturi, profesorul Lidenbrok eşuează în încercarea sa de a descifra codul; pentru asta se autopedepseşte cu înfometare, extinzând această pedeapsă şi asupra celorlalţi membri ai casei sale. Din întâmplare Axel, rămas singur în odaia acestuia, descifrează mesajul şi vrea să-l arunce în foc după ce îi citeşte conţinutul, adică instrucţiunile lui Arne legate de o descindere în centrul Pământului: "Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris.... Așa începe călătoria, dacă sunteți curioși vă propunem să lecturați cartea. „Goana după meteor" a fost publicat abia în 1908, la trei ani după moartea autorului, fiind unul dintre cele şapte romane postume care au fost modificate semnificativ de către fiul romancierului, Michel Verne. E povestea rivalităţii dintre doi astronomi amatori dintr-un orăşel. Ei sunt martorii căderii unui meteor şi doresc să-şi asume meritul descoperirii separat. Iar când în scenă apare un alt om de ştiinţă, de data asta un inventator excentric, cei doi îşi dau seama că meteoritul căzut în localitatea lor nu este o simplă bucată desprinsă dintr-un corp cosmic, ci o adevărată comoară. Se crede că acest personaj, inventatorul, este născocirea lui Michel, fiul lui Verne. Şi această carte, precum toate scrierile semnate Jules Verne, a prezis ceva important: Statele Unite ale Americii numără astăzi 51 de state (faţă de 46 câte erau la momentul publicării cărţii, în 1908).
Copiii căpitanului Grant. Vol. 1 / Jules Verne. – David; Litera, București; Chișinău. – 319 p. Copiii căpitanului Grant. Vol. 2 / Jules Verne. – David; Litera, București; Chișinău. – 303 p.
Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat pe parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe nava Britannia. Găsind în pântecele unui rechin masiv, capturat din ocean, o sticlă cu o cerere disperată de ajutor, lansată chiar de căpitanul Grant după ce nava sa naufragiase, lordul şi doamna Glenarvan, din Scoţia, dau un anunţ la ziar, reuşind astfel să intre în legătură cu Mary şi Robert, cei doi copii ai acestuia. Impresionaţi de starea copiilor, lordul şi soţia sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediţie de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră şterse parţial, astfel încât nu se cunoştea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediţia ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai conţine câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei limbi: engleză, franceză şi germană. Textul este lacunar, chiar şi după coroborarea celor trei texte, cărora li se dau diverse interpretări pe parcursul cărţii, în încercarea de a afla locul unde a naufragiat căpitanul Grant.
Insula misterioasă : [în 2 vol.]. Vol. 1 / Jules Verne. – București, Chișinău : David : Litera, 1997. – 304 p. Insula misterioasă : [în 2 vol.]. Vol. 2 / Jules Verne. – București, Chișinău : David : Litera, 1997. – 320 p.
Insula misterioasă este povestea a cinci personaje (inginerul Cyrus Smith, servitorul Nab, jurnalistul Gédéon Spilett, marinarul Pencroff şi adolescentul Harbert) care decid să evadeze din Richmond în timpul Războiului Civil din America. Pentru a reuşi acest lucru fără să fie văzuţi, ei decid să fure un balon în timpul unei furtuni puternice. Uraganul le poartă balonul până pe o insulă pustie, pe care ei o numesc Lincoln. Aceasta se dovedeşte a fi o insulă bogată atât din punct de vedere al hranei, cât şi din punct de vedere al resurselor solului. Inginerul Cyrus Smith reuşeste prin priceperea sa şi cu ajutorul bravilor săi însoţitori să localizeze insula, să fabrice explozibili, cărămizi, lumânări, sticlă, chiar şi o corabie cu ajutorul căreia ajung pe o insuliţă din apropiere. Pe insulă se petrec deseori lucruri stranii, misterioase, dar, surprinzător, mereu favorabile celor naufragiaţi. Ce fiinţă misterioasă îi păzeşte pe insulă şi de ce veţi afla numai citind cele două volume ale romanului "Insula misterioasă", de Jules Verne.
Cele cinci sute de milioane ale Begumei / Jules Verne. – Bucureşti : Editura Tineretului, 1968. – 188 p. Romanul Cele cinci sute de milioane ale Begumei aduce în fața cititorului două personaje antitetice, moștenitorii unei fabuloase averi, pe care o vor utiliza în scopuri diferite: doctorul Sarrasin, care va construi un oraș bazat pe principiul binelui social, și inventatorul Schultze, care-și folosește averea și geniul în scopuri malefice. Uluitoarea capacitate a autorului de a-și imagina unele descoperiri pe care posteritatea le va cunoaște abia în zilele noastre - rachetele cu rază variabila de acțiune, armele biologice, sateliții artificiali ai Pământului precum și numeroasele aventuri ale eroilor - oferă cititorului o varietate de situații care-i intrețin interesul până la ultima filă a carții.
Descoperirea Pămîntului / Jules Verne. – București : Editura Ion Creangă, 1994. – 176 p. Această carte a fost împărțită în două volume care au apărut în 1870 și 1878. Primele călătorii despre care se relatează sunt cele făcute înaintea erei noastre de Hannon, Herodot și Pytheas, despre care au rămas relatări folosite multe veacuri în continuare. Era noastră începe cu călătoriile lui Pausanias și ale chinezului Fa Sian.
Un oraş plutitor / Jules Verne. – Piteşti : Paralela 45, 2006. – 141 p. Un oraş plutitor spune povestea unei tinere femei care călătoreşte împreună cu soţul, domnul Alfred Cohen, pe vasul Marele Est. Această ambarcaţiune este cu totul spectaculoasă din cauza dimensiunilor. Poate fi uşor confundată cu un oraş plutitor, aşa cum ni se sugerează din titlu. Marele Est transportă pe direcţia Liverpool – New York câteva mii de oameni, fiecare cu firi şi caractere diferite. Pe timpul călătoriei destinele pasagerilor se întrepătrund, iar doamna Cohen îşi regăseşte o mare iubire…
Doi ani de vacanţă / Jules Verne. – Bucureşti : Corint Junior, 2007. – 344 p. Tentaţiei lui Robinson Crusoe nu-i putea scăpa nici Jules Verne. Cei cinsprezece eroi, între 8 şi 14 ani, care nimeresc pe o insulă pustie, retrăiesc peripeţiile celebrului solitar, punându-şi în joc inteligenţa, destoinicia şi curajul proprii vârstei lor. Iar aceste calităţi devin şi mai necesare când, în afara vitregiilor naturii, aceşti băieţandri trebuie să înfrunte şi asaltul unor ucigaşi netrebnici! O aspră confruntare, din care ies mai oţeliţi, mai puternici, mai siguri pe ei. Doi ani de vacanţă care înseamnă, mai presus de orice, o inedită şcoală a vieţii.
Ocolul pământului în 80 de zile / Jules Verne. – Bucureşti : Cartex 2000, 2008. – 232 p. Povestea începe la Londra, pe 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuieste la adresa 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscută, domnul Fogg trăieste o viață modestă, cu tabieturi respectate cu precizie matematică. Foarte puține se pot spune despre grupul de prieteni și cunoștinte ai domnului Fogg, în afara faptului că el este un membru al Reform Club. După ce și-a concediat valetul pentru că i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în loc de 86, domnul Fogg îl angajeaza pe francezul Passepartout, care are in jur de 30 de ani....
De la Pământ la Lună / Jules Verne. – Bucureşti : Datina, s. a. – 367 p. După sfârșitul războiului civil, Baltimore Gun Club și presedinte acestuia, Barbicane, încearcă să trimită o ghiulea pe Lună. După mai multe întalniri, Gun Club organizează o strângere de fonduri de-a lungul planetei pentru a avea bani necesari proiectului. După colectarea banilor, proiectul se conturează sub forma unui tun urias, Columbiad...
Arhipelagul în flăcări / Jules Verne. – Bucureşti : Lucman, 2005 – 187 p. Romanul marchează un moment de cotitură în inspiraţia lui Jules Verne. După călătoria lunară, înconjurul lumii într-un submarin şi în optzeci de zile, autorul începe să înlocuiască intrigile "tehnologice" cu exotismul şi romantismul. Arhipelagul în flăcări este unul dintre cele patru romane istorico-politice ale lui Jules Verne, alături de Nord contra Sud, Drumul Franţei şi Familia fără nume.
Ocolul pământului în 80 de zile / Jules Verne. – Bucureşti : Corint, 1997. – 173 p. În această carte este vorba despre o extraordinară călătorie în jurul lumii, realizată în timp record de către un gentleman pe nume Phileas Foog. El era un om înstărit și la locul lui. Avea un valet pe nume Passpartout. Stăpânul se ducea în fiecare zi la un club, unde, împreună cu amicii săi, juca o partidă de cărți. Odată, nu știu cum se aduse vorba despre un hoț care furase o sumă de bani de la banca Angliei. Unii dintre ei, inclusiv domnul Foog, spuneau că lumea este atât de mică, încât oricine ar fi putut face un ocol al pământului în optzeci de zile. Pe de altă parte, ceilalți, îi contraziceau. Așa că au pus un mic pariu: ca domnul Foog să facă acestă călătorie. Miza era două mii de lire....
Un pământ cu susu-n jos / Jules Verne. – Bucureşti : Corint, 2005. – 160 p. Un pământ cu susu-n jos este o dovadă a spiritului năvalnic al geniului scriitor. Eroii din ,,De la Pământ la Lună'' cor, nici mai mult, nici mai puţin, decât să schimbe axa de rotaţie a Pământului! De ce? Cititorul va descoperi singur, parcurgând cu sufletul la gură savuroasele şipline de mister pagini ale acestui roman atât de original!
Vulcanul de aur / Jules Verne. – Bucureşti : Regis Group, s. a . – 400 p. în acest roman, Jules Verne este în mod deliberat pesimist. Pesimismul său se referă la natura umană, pentru că eroii creaţi de el nu vor putea înfrunta febra aurului, acea dorinţă nesăbuită de a intra în posesia unor comori visate. Şi din acest roman se simte pasiunea lui Jules Verne pentru natură. Jules Verne se foloseşte de două fenomene naturale - un cutremur şi erupţia unui vulcan - pentru a sublinia năruirea viselor, a vieţilor a doi verişori. Un alt lucru inedit pentru romanele semnate de Jules Verne este că printre personaje apar doar două femei, măicuţe a căror vocaţie este să lucreze într-un spital...
Cinci săptămâni în balon / Jules Verne. – Bucureşti : Regis, s. a . – 352 p. Acesta este unul dintre primele romane ale lui Jules Verne şi conţine germenii "ingredientelor" operei viitoare, amestecând cu îndemânare intriga fecundă cu aventurile, întorsăturile de situaţie şi descrierile tehnice, geografice şi istorice. Cartea oferă o prezentare bună a explorărilor continentului african, incomplet cunoscut de către europeni la acea dată, dar străbătut de exploratorii care voiau să îi descopere secretele. Succesul cărţii este rapid, aducându-i lui Jules Verne liniştea financiară şi un contract cu editura lui Jules Hetzel, care avea să publice multe dintre operele sale în următorii ani.
O călătorie spre centrul Pământului / Jules Verne. – Bucureşti : Tedit FZH, 2008. – 303 p. Un roman fabulos care se axează pe o temă predilectă operei luiJules Verne : relsţis dintre om şi natură. Autorul imaginează, de data aceasta, o lume subterană, asemănătoare celei existente cu milioane de ani în urmă, la suprafaţa globului. Profesorul de mineralogie Otto Lidenbrock şi nepotul său Axel pornesc incursiunea lor subterană printr-un vulcan din Islanda şi ajung în plină Mediterană, în Stromboli. Întreg periplul are un caracter fantastic, cei doi descoperind monştri preistorici, mări subterane, structuri geologice dispărute…
Căpitan la cinsprezece ani. / Jules Verne. – Bucureşti : Regis, s. a . – 319 p. În această carte este vorba despre un tânăr, Dick Sand, care era marinar pe puntea bricului Pilgrim. Acest vas avea scopul de a vâna balene și a le vinde negustorilor. oate aventurile lor încep atunci când, căpitanul Hull zărește în depărtare o balenă. El, împreună cu echipajul mic, se duc să o omoare, dar nu se mai întorc. Atunci rămâne căpitan Dick Sand. Pe urmă ei găsesc un vas părăsit, care plutea pe mare. Acolo găsiseră cinci negri și un câine pe nume Dingo.
Insula cu elice / Jules Verne. – București, Regis, s.a . – 352 p. Romanul are o dramă relativ simplă și liniară. Povestea este construită în jurul a patru instrumentiști francezi de calibru, care, mânați de dorința de a cunoaște faima dar și prosperitatea, pleacă în America. Pe insulă fac cunoștință cu miliardezii, locuitorii unicului oraș al acesteia: Milliard City, o populație pentru care milionul este un lucru comun și care trăiesc izolați pe un teritoriu propriu, construit special pentru ei- cei favorizați de soartă. De regulă, pe Standard-Island domnește buna înțelegere și aparentul calm al locuitorilor săi face ca acțiunea romanului să aibă o intrigă amânată până la finalul romanului, deși unele atenționări ale autorului, pe parcursul romanului, ne fac să o așteptăm înorice clipă. Astfel, utopicul Milliard City a fost construit pentru a reprezenta America.
Castelul din Carpaţi / Jules Verne. – Chişinău : Universitas, 1992. – 148 p. Un vizitator, contele Franz de Telek în vârstă de 27 de ani, nu crede în aceste legende şi vrea să verifice chiar el ce se întâmplă la acel castel. Află că proprietarul este nimeni altul decât baronul Rodolphe de Gortz, o cunoştinţă mai veche de-a lui. Dar Telek şi Gortz nu au fost amici, ci rivali - cu ani în urmă, cei doi s-au luptat pentru inima aceleiaşi femei, doamna La Stilla, o cântăreaţă italiană. Contele a crezut că femeia murise, însă începe să îi vadă imaginea în castel şi chiar să îi audă vocea. Acest lucru îl motivează şi mai mult să continue ancheta despre castel şi baron. Acțiunea romanului se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania.
Şarpele de mare / Jules Verne. – Cluj-Napoca : Maxim Bit, 2007. – 127 p. Şarpele de mare, roman de mici dimensiuni, le propune cititorilor o incursiune palpitantă în adâncurile din oceanele şi mările lumii, acolo unde sălăşluieşte o creatură bizară, de nimeni văzută, despre care povesteşte cu nesaţ Cabidoulin. Stăpânind arta suspansului, romancierul alege un final în coadă de peşte. Mitologicul monstru marin, care face ravagii şi nu se lasă prins niciodată, arătându-se cât să-şi exercite forţa malefică şi să aprindă imaginaţia, se transformă într-un ideal la care aspiră echipajul balenierei Saint Enoch.
Căpitan la cincisprezece ani / Jules Verne. – Chişinău : Arc, 2011. – 112 p. Această carte evocă vitejia adolescentului Dick Sand, natura sălbatică a Africii Ecuatoriale, exprimând în acelaşi timp un înflăcărat protest împotriva ănrobirii omului de către om. Personajele principale ale romanului sunt : Căpitanul Hull, Dick Sand, doamna Weldon şi fiul acesteia Jack, Benedict. Pe data de 2 februarie 1873 vasul Piligrim a părăsit apele Noii Zelande după o bogată vânătoare de balelene, îndreptându-se spre San Francisco. James Weldon este nevoit să părăsească Noua Zeelandă, fiind chemat să încheie o afacere importantă fiind nevoită să îşi lase acasă soţia şi copilul.
Vă propunem câteva cărți din colecția bibliotecii în limba franceză Cinq semaines en ballon / Jules Verne. – Paris : E.E.P.R., 1992. – 228 p. Ce roman raconte les aventures de Samuel Fergusson, un docteur scientifique passionné d'inventions, avec son ami Dick Kennedy, chasseur incontestable et son dosmestique Joe, toujours prêt à s'aventurer aux ordres de son maître. Samuel a imaginé alors un ballon, gonflé à l'hydrogène, qui serait capable de traverser l'Afrique.
Un capitaine de quinze ans; Maître Zacharius; Un drame dans les airs / Jules Verne. – Paris : E.E.P.R., 1992. – 240 p. Le Pilgrim vogue vers l'Amérique. Dick Sand, jeune homme de quinze ans, y côtoie quelques passagers pittoresques: Mrs. Weldon, le cousin Bénédict, et quelques Noirs américains. Par un concours de circonstances des plus mystérieux, l'équipage disparaît. Dick se retrouve aux commandes. Alors qu'il croit mener l'embarcation à bon port, le "capitaine de quinze ans" et ses compagnons se retrouvent en Afrique. Parmi les esclavagistes...
20000 lieues sous les mers; Un hivernage dans glaces / Jules Verne. – Paris : E.E.P.R., 1992. – 239 p. Ce roman d’aventures de Jules Verne, composé en 2 parties de respectivemement 24 et 23 chapitres, est le sixième de la série des Voyages Extraordinaires. Il a été publié chez Hetzel, à Paris, en 1869.
Les enfants du capitaine Grant Jules Verne . – Paris : E.E.P.R., 1992. – 280 p. Les enfants du capitaine Grant L'action commence en 1864. Alors que Lord et Lady Glenarvan font une excursion au large de Glasgow à bord de leur yacht, le Duncan, l'équipage pêche un requin dans le ventre duquel on découvre une bouteille de Veuve Clicquot qui contient un message de détresse en mauvais état, de la part d'un dénommé capitaine Grant et de deux de ses compagnons à cause du naufrage du Britannia ; ce dernier indique bien le degré de latitude (37° 11') du naufrage du Britannia, mais toute indication de longitude est devenue illisible. Heureusement, le capitaine Grant avait écrit 3 messages identiques mais de langues différentes.
Le chateau des Carpathes / Jules Verne. – Paris : Gallimard, 1996. – 241 p. Dans le village de Werst, Frick, un berger, remarque un jour qu’une fumée semble sortir du château en ruine de Rodolphe de Gortz: l’édifice serait donc à nouveau habité. Cette nouvelle terrifie les villageois, persuadés que le château est hanté et que ce sont des fantômes qui sont venus l’occuper. Le jeune forestier Nick Deck accompagné du Docteur du village décident d’aller au château mais sont victimes de surprenants phénomènes. C’est à ce moment-là qu’arrive au village le jeune comte Franz de Télek.
Cinq semaines en ballon / Jules Verne. – Paris : Gallimard, 1994. – 378 p. L'Angleterre n'est pas peu fière de ses explorateurs. Surtout lorsqu'ils ont la jeunesse, la bravoure et la simplicité du docteur Fergusson. Celui-ci a mis sur pied une expédition pour le moins téméraire dont le but est la découverte des sources du Nil... en ballon! Le voilà parti pour un long voyage, cinq semaines entre ciel et terre, dans une fragile nacelle, à la merci des dangers les plus inattendus. Un merveilleux classique de l'aventure.
Le tour du monde en 80 jours / Jules Verne. – Paris : Gallimard, 1995. – 345 p.
En 1872, un riche gentleman londonien, Phileas Fogg, parie vingt mille livres qu’il fera le tour du monde en quatre-vingts jours. Accompagné de son valet de chambre, le dévoué Passepartout, il quitte Londres pour une formidable course contre la montre. Au prix de mille aventures, notre héros va s’employer à gagner ce pari.
Putem înfrunta legile făcute de om, dar în faţa legilor naturii suntem neputincioşi.