Adormirea Fecioarei Maria
Adormirea Fecioarei Maria Adormirea stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi-n veci fecioară Maria, scrisă de Ioan, arhiepiscop al Thesalonicului
I Minunatei, preacinstitei şi cu adevărat marii stăpâne a întregii lumi, în veci fecioarei Maici a Mântuitorului nostru şi Dumnezeului Iisus Hristos, cu adevărat Născătoarei de Dumnezeu i se cuvin cântare neasemuită, cinstire şi slavă necontenită din partea tuturor făpturilor de sub cer, datorită binefacerilor cu care ea a miluit întreaga făptură în iconomia Venirii întrupate a Unului născut Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu şi al Tatălui. Aceasta - după ce Cuvântul cu adevărat dumnezeiesc s-a întrupat din ea pentru mântuirea noastră, făcându-se om, şi după ce a pătimit de bună voie, după ce a înviat şi s-a urcat la cer - a rămas împreună cu apostolii, trăind încă nu puţină vreme prin ţinutul Iudeii, în preajma Ierusalimului, şi anume - cum mărturiseşte dumnezeiasca scriptură -, în casa apostolului neîntinat şi preaiubit de Domnul. Pe când apostolii, îmboldiţi de Duhul Sfânt, predicau vestea cea bună pe întreg pământul, preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Fecioară a părăsit lumea, ajungând la firescul sfârşit. Unii au transmis prin scris minunile săvârşite atunci şi aproape toate făpturile de sub cer prăznuiesc an de an amintirea adormirii sale. Doar puţine obşti, între care şi aceasta, păzită de Dumnezeu, din jurul mitropoliei Thesalonicului nu ţin sărbătoarea. De ce? Să osândim nepăsarea şi indiferenţa strămoşilor? Aşa ceva nu vom spune şi nici măcar nu vom îndrăzni să gândim, de vreme ce numai ei, dintre toţi, au înlăturat prin lege, din ţinutul lor, acest lucru extraordinar, adică prăznuirea amintirii nu doar a sfinţilor locului, ci a tuturor sfinţilor de pe pământ, care au luptat pentru Hristos (apropiindu-ne de Dumnezeu duhovniceşte, prin slujbe şi rugăciuni). Nu, strămoşii noştri nu au fost nici indiferenţi, nici nepăsători. Dar, deşi cei care s-au aflat de faţă la Ierusalim (se spune!) au transmis adevărul despre sfârşitul Maicii Domnului, mai târziu au apărut nişte eretici făcători de rele, care au vârât zâzanie şi au răstălmăcit totul. Din această pricină părinţii noştri s-au îndepărtat de ei, socotindu-i în dezacord cu Biserica universală. Aşa praznicul însuşi a căzut în uitare. Nu vă miraţi auzind că ereticii au stricat Scripturile! S-a descoperit că au făcut la fel în mai multe rânduri, chiar şi cu epistolele Apostolului teofor sau cu sfintele evanghelii. Să nu scuipăm însă pe adevărul Scripturii, din pricina minciunii acelora, hulită de Dumnezeu, ci, îndepărtând sămânţa rea, să primim cele întâmplate cu adevărat sfinţilor întru slava lui Dumnezeu şi să le prăznuim cu folos sufletesc şi în chip plăcut Celui de Sus. Aşa am descoperit că au făcut atât strămoşii noştri apropiaţi, cât şi cei sfinţi de dinaintea lor, cei dintâi cu privire la aşa-zisele călătorii ale sfinţilor apostoli Petru, Pavel, Andrei şi Ioan; ceilalţi, cu privire la majoritatea scrierilor despre martirii cristofori. Într1