Apocalipsa Fecioarei Maria
Apocalipsa Fecioarei Maria Notă introductivă Această traducere a Apocalipsei Fecioarei1 este făcută după textul publicat de M. R. James în Texts and studies, II. 3, dintr-un manuscris din Biblioteca Bodleiană, pe care îl atribuie secolului al XI-lea. După ipoteza sa, originalul ar tine de secolul al IX-lea, privindu-l ca pe o compilaţie târzie şi neîndemânatică bazată pe (1) Legendele Răpirii şi pe (2) Apocalipsa lui Pavel. Trăsătura sa principală, intervenţia pentru cei osândiţi, se regăseşte în Testamentul lui Avraam, Apocalipsa lui Pavel, 4 Ezdra, Apocalipsa lui Baruh, Apocalipsa lui Ezdra şi Apocalipsa lui Zedra. Paralelele sunt indicate în note. ______________________________ 1
În această Apocalipsă şi în cea a lui Zedra, textul este în multe locuri atât de evident corupt încât traducătorul nu poate să fie încrezător că a redat în toate cazurile sensul corect al originalului.
APOCALIPSA MAICII SFINTE A DOMNULUI DESPRE PEDEPSE 1. Preasfânta Maică a Domnului se pregătea să meargă la Muntele Măslinilor ca să se roage; şi rugându-se Domnului nostru Dumnezeu, a spus: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh; lasă-l [Doamne] pe arhanghelul Gavriil să coboare, ca să mă înveţe despre pedepse şi despre lucrurile din cer, de pe pământ şi de sub pământ”. Nici nu terminase ce avea de spus, că arhanghelul Mihail coborî împreună cu îngerii Răsăritului şi ai Apusului şi cu îngerii de la miazăzi şi de la miazănoapte şi o salutară pe Cea mai aleasă şi îi ziseră: „Bucură-te, oglindire a Tatălui; bucură-te, sălaş al Fiului; bucură-te, locaş al Duhului Sfânt; bucură-te, boltă a celor şapte ceruri; bucură-te, boltă a celor unsprezece acoperăminte; bucură-te, cea slăvită de îngeri; bucură-te, mai apropiată de tronul lui Dumnezeu decât profeţii”. Şi Maica Sfântă a lui Dumnezeu a spus îngerului: „Slavă ţie, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], slujitor al Tatălui nevăzut, slavă, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], însoţitor al Fiului meu, slavă, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], cel mai de temut dintre cei cu şase aripi, slavă, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], care domneşti asupra tuturor lucrurilor şi eşti vrednic să stai lângă tronul Domnului, slavă ţie, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], care vei suna din trâmbiţă şi-i vei trezi pe cei adormiţi de veacuri. Slavă ţie, Mihail, căpetenia [arhanghelilor], cel dintâi dintre cei aflaţi în preajma tronului lui Dumnezeu”. 2. Şi, întâmpinând toţi îngerii în acelaşi fel, Cea mai aleasă l-a rugat pe mai-marele [arhanghelilor să-i spună] despre pedepse, zicând: „Spune-mi toate lucrurile de pe pământ”. Iar căpetenia [arhanghelilor] i-a spus: „Dacă mă întrebi tu, Cea mai aleasă, îţi voi spune”. Şi Cea mai aleasă i-a spus: „Cât de multe sunt pedepsele prin care este pedepsit neamul 1