Testamentul lui Iov
Testamentul lui Iov INTRODUCERE Vă aducem aminte că aceasta este doar o carte apocrifă. Vă recomandăm să o priviţi cu ochii critici, chiar dacă este un exemplu complet de dărnicie. Nimeni nu poate confirma în mod sigur că lucrurile scrise în această carte sunt adevărate, chiar dacă dă un indiciu asupra numelui său şi neamul de unde se trage Iov. Numele este de fapt “Iob” şi nu Iov, la fel ca şi “Abraam” şi nu Avraam. Aceasta se întâmplă deoarece la începutul primelor traducerilor în limba română, traducătorii au ales ca litera B - beta să fie tradusă cu litera V, în română, de aceea în Biblia Ortodoxă se găseşte Valaam şi nu Balaam. Totuşi, şi în traducerea Cornilescu au rămas câteva utilizări ale literei V în loc de B. I În ziua în care s-a îmbolnăvit, a dorit să pună rânduială în casa lui. De aceea şi-a chemat toţi copiii, şapte băieţi şi trei fete. Copiii mei, veniţi şi staţi împrejurul meu, ca să vă arăt ce-a făcut Domnul cu mine şi toate câte mi s-au întâmplat. Căci eu sunt tatăl vostru Iov, care a îndurat peste poate, iar voi sunteţi neam ales şi slăvit, din seminţia lui Iacov, tatăl mamei voastre. Eu mă trag din fii lui Esau, fratele lui Iacov din care se trage şi maica voastră Dinah, care v-a născut pe voi. Prima mea femeie a murit de o moarte năprasnică împreună cu cei zece copii ai noştri. Acum ascultaţi-mă cu luare-aminte şi vă voi dezvălui tot ce mi s-a întâmplat. II Numele meu era Iobab, înainte ca Domnul să mă numească Iov. Aşadar, pe când mă numeam Iobab locuiam chiar lângă templul unui idol la care se închina multă lume. Şi tot privind eu la jertfele necontenite ce se aduceau acolo, am prins a cugeta în mine însumi şi a zice: „Oare acesta să fie Dumnezeul care a făcut cerul şi pământul şi marea şi pe noi oamenii? Cum să aflu adevărul?”. III Într-o bună noapte, pe când dormeam, un glas mare a venit asupra mea, din mijlocul unei lumini, şi mi-a strigat: „Iobab, Iobab!”. Eu am răspuns : „Iată-mă!”. Şi glasul a zis: „Scoală-te şi îţi voi arăta cine este cel pe care vrei să-l cunoşti. Acesta căruia i se aduc jertfe şi (libatii) nu este Dumnezeu, ci însăşi puterea Diavolului prin care se înşeală firea omenească”. Auzind acestea, am căzut la picioarele patului, cu faţa la pământ, şi am zis: „Stăpânul meu, care ai venit anume ca să îmi mântuieşti sufletul, ajută-mă! Căci dacă lucrul acesta este al Satanei pentru amăgirea oamenilor, atunci, rogu-te, dă-mi puterea să merg şi să-l curăţ şi să fac ca niciodată de acum încolo să nu se mai slujească în el. Oare cine ar cuteza să mă împiedice pe mine, prinţul acestui ţinut !?”. IV Lumina mi-a răspuns, zicându-mi: „Negreşit că vei putea să cureţi locul acela. Ascultă-mă însă. Iată ce mi-a poruncit Domnul să-ţi aduc la cunoştinţă!”. Şi eu am răspuns: „Tot ce-a poruncit Domnul slugii Sale voi asculta şi voi împlini”. 1