1. Raftul greu cu cărţi

Raftul greu cu cărţi Gabriel Funica În mod normal ar trebui să ne pliem pe realitate şi să facem, indiscernabil, elogiul Maşinii, să punem în paranteză un întreg patrimoniu cultural, acumulat şi transmis „greoi” de raftul cu cărţi.Altfel spus, să alunecăm sprinţar pe suprafeţele ecranelor de toate dimensiunile.Se spune că nu este important suportul pe care citim, important este numai să citim.În virtutea acestei înţelepciuni a actului esenţial putem rămîne tot la cărţi, cel puţin pînă acum hîrtia s-a dovedit a fi un suport durabil.

Visăm desigur, că oamenii, publicul, au devorat toate cărţile de prin biblioteci, au epuizat şi stocurile din librării aşa încît, la presiunea cererii, firmele producătoare au scos pe piaţă dispozitive cu o memorie menită să satisfacă pînă şi cele mai nelimitate pofte de citit.Ori, cum se ştie, după calcule făcute de unii sau de alţii, cel mai pasionat şi mai erudit cititor nu poate citi într-o viaţă, fie consacrînd tot timpul acestui lucru, decît un număr foarte limitat de cărţi prin comparaţie cu cantitatea de scrieri existentă.Ecologiştii, ce bine că există această categorie, vor argumenta susţinînd că aşa nu se mai taie pădurile.Numai că aici cam dau în urmă, doar o cantitate infimă de masă lemnoasă provenită din despăduriri este folosită la fabricarea hîrtiei, existînd acum şi posibilitatea reciclării.

Dar se pare că e în datul omenesc relaţionarea asimetrică, dezechilibrată, cineva ar spune bezmetică, cu tehnologia.O folosim fără măsură şi în situaţii în care însuşi bunul simţ ne spune că nu este necesară.Cum se întîmplă, impui prin tot felul de strategii o măgăoaie ce devine indispensabilă apoi un grup de cercetători constată (tîrziu în noapte) că individul s-a prostit, i-a scăzut dramatic I.Q.-ul, şi ar trebui programe pentru deşteptare, cum ar fi cititul din cărţi.Prin urmare fie şi prin această formă îngrijorată de recuperare „nu speraţi că veţi scăpa de cărţi” vorba scriitorului Eco. Desigur că, prin multiplicare excesivă, inflaţionistă, cartea tipărită pe hîrtie s-a transformat dintr-un obiect cvasireligios, luminofor, într-un recipient strict funcţional.Adevărat că şi informaţia tipărită circulă şi este asimilată mai lent.Dar nu cumva mai temeinic ?