Cântece și Lacrimi by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

V1NT1LĂ PETRESCU-VRANCEA

‘

\‘

k i

. II

I CÂNTECE !

■

§1

ÎL

lacrimi * s

■

"V,

i ■

i Ir

P '

.’

î *(l

BUCUREŞTI — 1936 — *

153*

* ]'

, #

CV■

7 / O?^'50 H

• ■v

VINTILĂ PETRESCU-VRANCEA

;

.«•

».o rv

CÂNTECE

■

Şi

LACRIMI t§p -v»

Editară zlârulvl «Le Progres roumain» BUCUREŞTI

01. AUG. m

/? v R A H *,

vXA/iu

S'r

Zamfire*^

Cântecele mele, cântece de slavă Dragoste curată fără de noroc: Eu ţi-am dat iubire..* tu mi-ai dat otravă Şi atâta foc 1.. Cântecele mele, moarte fără groapă Răsvrătiri d'asurda, strigări în pustiu; Inima mi-o frânge,., rană'n suflet sapă Totul e târziul.. Cântecele mele.nimeni nu le-aude: Plâns fără nădejde şi făr'înţeles Gene inrourate şi de lacrimi ude Atât de ades!.. Cântecele mele, imn de primăvară, Gânduri de iubire, cari nu mai mor ; Cântecele mele... azi, te întristară Dar, e trecător Cântecele mele, dragoste curată, Cântece sublime,., urma unui vis Ce e astăzi este,., nu ce-a fost odată: Aşa, mi-a fost scris 1. .♦

Cântecele mele au murit pe strune, Lacrimi ca şi mirul dintre gene curg, Viaţa mi se stinge,.. în curând apune Intr'un trist amurg I..

Dragoste curată, Un parfum de floare ; Clipă fermecată, Răsărit de soare 1..

Lacrimele mele, iarbă'n rourată Strop râsleţ de viaţă din a vieţii scrum ; Lacrimele mele*.* apă fermecată Isvorâtă'n druml...

Dragoste Popas în Tu mi-ai Inimă de

Lacrimele mele,.* prinos de iubire Pe obrajii palizi, cad mereu,.* pe rând Ochii lăcrimează, şi aşa 'neştire Mă trezesc plângând 1..

păgână, viaţă, fost stăpână, gheaţă 1...

Dragoste cernită, Ţintirim şi-o cruce, Toţi au o ursită Care-i ia şi-i duce 1..

Lacrima-i şiragul de mărgăritare. Legături de suflet, cari se desfac; N'am părinţi... nici casă şi nimic sub soare, Fiindcă sunt sărac !.♦

Dragostea m'apasă Fără stăpânire, Eu te-am vrut mireasă Şi tu m'ai vrut mire !.♦

Dragoste ca focul, Arde în neştire, C'aşa mi-e norocul, Fără de iubire !.♦

Lacrimele mele, mir,., boabe de rouă: Dragoste sublimă fără de păcat, Mâine ve-i începe,... o viaţă nouă Iar eu,., te-am ertat

Dragoste pribeagă, Plină de zăgazuri, Cât mi-ai fost de dragă Atâtea necazuri 1..

Lacrimele mele pentru totdeauna Le-oi vedea 'nainte ; le-oi vedea mereu Şi curând la nuntă,., fi-or uda cununa Că n'ai Dumnezeu I,.

Dragoste firavă, Chin şi suferinţă Cupă de otravă Şi apoi căinţă 1,.

Lacrimele mele, tremură'n pleoape Nu'ş găsesc astâmpăr ; nu-şi găsesc popas Vor veni străinii mâini să mă îngroape Să-şi ea bun rămas 1..

Dragoste săracă, Fără bucurie, Cin 'să te desfacă Dumnezeu să ştie ?!.. j*

-V> *

\ .

J |Cântec de leagăn

•

Lui Mărişel

V I

Nani, nani, strop de soare, îngeraş cu plânsul dulce Şi cu ochii de cicoare ; Somnul lin o să te culce: Nani, nani, strop de soare.

ij i

Copilaş, minune vie, Peste-a genelor maramă Trece somnul să te 'mbie, Trece gând curat de mamă Şi-ţi aduce bucurie.,.

•!

Vine somnul, iată-1 vine, Coborând ca o săgeată ; Peste culmi, cu aur pline : Viaţa fie-ţi fermecată Şi în veci să ai tot bine ! Din a soarelui lumină Eşti şi tu o mică rasă ; Mama veşnic se închină Şi la căpătâi stă pasă : Viaţa fie-ţi tot senină.,*

/ Nani, nani, strop de soare, -7 îngeraş cu negre plete Şi cu ochii de cicoare ; Vine somnul să te ’mbete: Nani, nani, strop de soare 1 J

Dormi!.. Afară în grădină, Merii florile îşi scutur' Şi pământului se 'nchină; Uite ici-colo un flutur : Fie-ţi viaţa 'n veci senină!

Flori te-or desmierda pe frunte, Flori te-or desmierda pe umăr; Peste tine-or face punte Flori frumoase fără număr: Flori de câmp şi flori de munte. 8

immmk

m\'-

|§§^tg0âMim C

Melancolie P

Pace

Frunze pal ide uscate, Frunze galbene de tei, Scuturate de furtună, Fac pământului cunună Răspândite pe alei.

Aici în cimitir i-atât de trist Şi sufletul i-atâta de stingher Pe cruci îţi par că-i răstignit un Christ Cu faţa blândă, ochii către cer. Toţi sunt uitaţi sub lespedele reci:... Pe alţii îi aşteapt-aceste gropi Ce stau rânjind, căscându-se când treci Ca să primească prada ce»o îngropi.

Cerul a'nceput să plângă, Cum au plâns şi ai tăi ochi, Chiar ş'acum îi văd 'nainte Şi nu pot să-i scot din minte, Nu le fie de deochi.

I-atât de trist aici în cimitir Şi pasul tău o simţi că-i pas de mort: Colo o nalbă, colo-un trandafir Pe umeri toţi acelaş greu îl port.

Melancolic, cat afară Ploaia bate tristă’n geam, Zilele, mereu le număr, Au fost frunze fără număr, Ş'acum una e p'un ram.

O lumânare mică s'a aprins Şi din căfuie smirna fumegând Se suie'n sus, salcâmii floare-au nins Pe jos, iar tu ca mâine treci la rând.

Dar, ş'aceia o să pice Ş'o aşterne pe alei. Noapte bună 1.. Nu e şagă Tu mi-ai fost atât de dragă.. Ş'azi, au plâns şi ochii mei J..

F pace-adâncă'n tristul cimitir Şi sufletul i-atâta de stingher Din ochi curg lacrimi clare ca de mir Mereu mereu şi alte vezi că pier ii®

Floare albă Desnădejde O jale-amarăt sufletu-mî frământă, Necazul meu, de ce l'aşî spune oare, Când n'am o zi, măcar de sărbătoare, Şi când durerea mai adânc se'mplântă, !

! !

Pribeag;**, trudit,*, un mort ce nu cuvântă, Cadavru ambulant**, treaz pe picioare ; Tot colindând pe ploae,... pe ninsoare, Cu ochii'n gol, pierduţi,** inima frântă ; Aşa sunt eu, dar ce vă pasă vouă ?*«. V'aţi îngrăşat, văzându-mă cât sufăr : Din viaţă veche,**, ştiu, n'o'ţi face nouă, Necazul a ieşit ca şi un nufăr, La suprafaţa soartei blestemate: La ce să bat la uşi ce-s ferecate ? L. t

J- &

... Floare albă ’nrourată, floare-aleasă, floare rară, Răsărită ’n a mea cale, să ghicesc că-i primăvară, Tu mi-ai străjuit norocul, în atât ş’atâtea rânduri Iar cu râsul din petale, mi-ai oprit negrele gânduri Incălzindu-mi pentr’o clipă, inima-mi rece de ghiajă ; Floare alb’a primăverii, tu mi-ai dat o nouă viaţă !.,* Cine ml te-a scos ’nainte, floare rară floare aleasă, Taina firii ce d’apururi, va rămâne neînţeleasă, Sau sărutul-plin de vrajă, al frumoasei dimineţe; Cine mi te-a scos în cale, ca să-mi dai acum bineţe, Şi te-a 'nveşmântat cum alta, n’o mai fi de loc sub soare ?.. Tu eşti mândră, între mândre, tu, cea mai frumoasă floare 1?,.. Să te rup, îmi este milă, să te las, mai milă-mi este Vreau să mă gătesc ajută-mi, să fiu zână din poveste Şi să mă juruesc pe viaţă, că de acum o altă floare, N’oi mai pune-o la cosiţă,.. n’o mai pun la cingătoare. Tu, îmi eşti atât de scumpă ; tu îmi eşti atât de dragă Astăzi, răvăşitu-mi suflet, cu alt suflet, se încheagă Şfamândouă, mână’n mână, ochi în ochi şi gură ’n gură, Vom simţi, fiorii, vraja, a sărutului căldură, Vom fi două flori plăpânde, sub aceiaş bolt’albastră : Şi nici vântul,., şi nici ploaia, n’or şti pătimirea noastră I...

r! f Floare albă ’nrourată, răsărită în poene ; Floare albă ’nlăcrimată, ca şi mirul dintre gene Nu te ofili căci mâine, mă gătesc de sărbătoare, Să te-anin iar la cosiţă : să te-anin la cingătoare I..*

& & &

. :

' n

Făurarul li -

I li i

O vatră, nişte foaie, cărbunii sparţi, stau (os ; La mi(loc, nicovala, alături»., un baros ; Un cleşte ş'o matriţă... o daltă ş’un compas ; La banc, vre-o patru pile, din opt, au mai rămas Cu dinţii roşi de vreme... tociţi, ca de bătrân. In prag, cu ocbii umezi, şi mâinile în sân, Aşteaptă făurarul ;.. aşteaptă în zadar : Ţăranu-1 ocoleşte, sau vine tot mai rar ; La târg sunt fabrici multe, şi meşteri sunt destui Iar lucrul lui acuma, nu-1 place ori şi cui ?..

Fragment — Ce-ţi cer?**. Viaţa nu mi-e viaţă, iar sufletu.mi stingher Şi masa, nu mi-e masă, tot la icoane cat. Şi somnul nu mă prinde, să juri că-s fermecat, Şi cât de mare-i ziua, eu umblu tot năuc, Privesc albastra zare şi-mi vine să mă duc* Iar mama, şi cu fraţii, în urma mea şoptesc Şi râd pe înfundate!. Eu, totuşi, te iubesc Cum n'aş putea-o spune; cum nici c'ai fi gândit. O vorbă... doar o vorbă, ş'atunci sunt fericit Dar, gura ta e mută şi ochi-ţi sunt la fel z Te aş prinde fără veste..* nu vreau să fiu mişel Şi nici cu anasâna, să mă iubeşti I.. Eu ştiu Că totul e zadarnic, când sufletu-i pustiu Ş'atunci în van strădania... Degeaba să mai sper : Ce-ţi cer??..*

Ho,., bo,.. de-ar fi iar tânăr, cum s’ar încumeta Să rupă fieru 'n două 1.. Barosul ar cânta Pe nicovală vesel, cum a cântat ades In vremurile trecute 1 Doar el, Fa înţeles, Şi el i-a fost tovarăş; şi el i-a fost mai drag Fierarul, strânge pumnii: «Degeaba stau în prag „Strădania, e d'asurda, căci toţi mă ocolesc, „Ş'acum la bătrâneţe... Dar, nu I Eu nu cerşesc* «Şi mâna n'oi întinde-o, la careva în drum ; „V'ol aţâţa cărbunii, ce zac mocnind sub scrum* wM'oi apuca de muncă, mai aprig., mai vârtos* 1 Bătrânul se apleacă, se uită la baros, încearcă să-l urnească., dar... totu-iîn zadar I.* «Da, oamenl-au dreptate 1 Ce fel de făurar, «Ce fel de meşter Doamne, sunt eu, de nu-1 ridic «Ciocanul ca alt’dată ?.. La vorbă îs voinic «Dar la putere Sfinte, văd sunt copil plăpând l* Bătrânu-şi face cruce. «Şi azi rămân flămând, „Şi azi, ca ieri... Urgie !•• şi bobotind, nebun, Se duse să cerşească, să ’ntlndă mâna’n drum 1.

* &

Singuri ■

Luna-şi scutură molatic Tot polenul pe fereastră, Stinsă-i lampa din firidă — Ce stmgheră-i casa noastră, Moare'n glastră busuiocul, Măi nevastă 'n altă {ară Să ştii c'a fugit norocul. De ni-e pâinea-aşa amară L.

l I

r »!

: •

Moşul a tăcut... Bătrâna Lacrimile le usucă Parcă nu e ea... ci alta, Gându-i tot mereu la ducă. N'o îmbie nici o trebă, Ş'a uitat pe pat fuiorul, Şi nici ziua, şi nici noaptea Nu vrea s'o slăbească dorul... Moşului-i s’a stins ţigara Nici c'ar vrea să şi-o aprindă, Şi cu ochii plânşi tot cată Prin ogradă, şi prin tindă, Mai an ţărţ pe vremea asta, Tremura de râs pridvorul; Baba, plânge feţişoara; Moşu-şi plânge'n van, feciorul I.. *

Âsa a fost să fie... »

Mamei mele

Cu ochii'nlâcrimaţi sub gene, Durere fără de hotară, Te duc la groapă azi măicuţă Cu sufletul plin de povară : Surorile şi bietu-mi frate Şi tata nu-şi mai află locul, Iar în năfrămi, îndoliate, îşi plâng sărmanii nenorocul. E săptămâna luminată Şi tu — cea fără de prihană, Te sui la ceruri — ca o sfântă Iar eu în inimă am rană Ce-o sângera pe totdeauna Şi'n zi de Paşte — mai cu seamă: O suferinţă peste poate, Căci, nu mai am,., cui zice mamă. 17

Şi te-am gătit de sărbătoare Cu flori frumoase fără număr, Şi pân'la locul de odihnă, Sicriul scump, Fam dus pe umăr, Iar tu dormi somnul cel de moarte Şi rudele-au venit în doliu Să te mai vadă* Dar măicuţă, Tu lăcrămezi de sub linţoliu De ce plângi mamă, scumpă mamă Şi cerul oare de ce plânge ; De ce copiii se frământă Şi tata mâinele îşi frânge? De ce această suferinţă Şi chinul greu ce ne apasă: De ce ţi-am făurit — cu voe Din patru scânduri, altă casă Eram un ţânc d’abea de-o şchioapă, Neştiutor şi fără minte, Mă desmerdai cu'nfrigurare Cu cântece şi dulci cuvinte : Tu te-ai jertfit întotdeauna Şi n'ai cerut ceva vre-odată: Mi-ai dat cu mâinele amândouă Şi fără gânduri de răsplată.

Şi când bolnav, — cuprins de friguri, Cu-obrajii roşii ca şi focul Eu te strigam, veneai pe dată Să-mi strejueşti iarăşi norocul: La căpătâi stăteai tot trează Plângând în colţuri de năframă: Orice poţi căpăta în viaţă, Dar nu poţi căpăta,.♦ o mamă. Cu ochii 'nlăcrămaţi sub gene Durere fără de hotară, Te-am dus la locul de odihnă, Intr'un amurg de primăvară: Că nu mai eşti, o văd cu groază Şi doar acuma bag de seamă: Nimica nu-i mai scump pe lume De cât o mamă, scumpă mamă!.. &

Şi, m'ai trimes apoi la şcoală, Rupându-ţi veşnic dela gură: Din mâna ta, pâinea cea neagră, Gândeam că-i cuminicătură Şi aşteptai ziua ’n poartă Şi noaptea chiar, fără de teamă Să-ţi vie fiul de departe, Ca să-l desmerzi iar, dragă mamă 18

! >• li

•

întors

Răsbunare

Rănit, schilod, aşa-I acum, c'obraz de ceară ochi de foc ŞI cât de vesel a plecat, la luptă grea, răsbol cumplit O umbră-i azi din ce-a fost erl, un mort ce încă nra murit : Pesemne, f-a zâmbit şl lui, atunci în cale nenoroc I

In ochi albaştrii de cicoare Şi mari, frumoşi cum alţii nu-s, Sâdit-am lacrimi viitoare Durerii care n'a apus.

ŞI dorul Pa mânat la drum, un doc de casă neînvins, Pe mamă sa — ce Pa crescut, s»o mal privească ce n'ar da ŞPncet cu trudă, cu dureri, văzu că tot poate umbla: Şi dorul după maica lui, truditu-I suflet Pa aprins.

ŞI,... a pornit pe drum de fler şPn noapte trenul a afuns : Bătrâna cum a şl slm{it, voioasă a dat să-I ese'n prag O îmbrăţişare, un sărut, căci el, doar el l-a fost mai drag : A'nmărmurit şi a tăcut şi ’n gene lacrimi le-a ascuns.

Ş'apoi, pe faţa de zăpadă Cum alta'n lume cred că nu-i, Lăsat-am pulbere să cadă, Din înălţimea cerului!.,

Şi casa e’n acelaş loc. Şi toate sunt la locul lor: • Dulapu'n colţ. Pe un perete icoana — chipul lui Isus Sărmana o priveşte’n taină, iar ochii înlăcrimaţi cat sus: Feciorul ei întruchipează azi suferinţa tutulor. De ce-a plecat, Prea Sfinte Doamne, căci Pam oprit,., dar el nătâng S’a dus, ş’acuma-i o ruină, şi cel mai drag doar el mi-a fost; De ce-a plecat, căci viaţa noastră, d'acuma n'are nici un rost ? Bătrâna plânge, fiul plânge şi toţi vecinii — afară plâng I.. j®

In părul tău puse-i cunună, De flori de măr şi de cais Şi ţi am svârlit polei din lună Mai eri, când te-am văzut în vis,

Eu te-am iubit cum nu se poate Si tu ai râs şi râzi ş'acum, £)ar stai puţin şi te socoate, Iubirea n'o găseşti în drum,

;

Curând, aducerile aminte, Te-or copleşi fără răgaz; Curând şi lacrima ferbinte Se va prelinge pe obraz. »i-mi va veni, atuncea vrerea lâ mă răsbun! Dar,., ce vorbesc M’o’nlănţui mai mult durerea Şi n'am să râd, căci te iubesc. Şi haz n'oi face şi nici glume; Nu pot să râd, de ce mi e drag : De mâine, va porni în lume, Un urgisit şi un pribeag.

Pe urma unui vis Dormi suflete, e noapte-afară şi 'n noapte doarme toată firea, Dormi suflete şi lasă-ţi veghea. Nu ţi-e deajunsă amăgirea Ce peste tine se revarsă ? Mai las'a a lacrimei risipă Nu te întrista. Gândeşte iarăşi, la cea din urmă dulce clipă l

* *

A fost un vis, deşărtăciune, poveste fără de'mplinire Şi-ai năsuit în van sărace dup'o scântee de iubire ; A fost un vis — ca toate alte şi a murit cum floarea moare : S'a dus ca rouă dimineţei, când vine lin, rasa de soare I Acuma s'a pornit să cadă, o ploaie rece'n mii de picuri Iar vântul — alergând sburdalnic o pleacă ca pe-un lan de spfeuri Şi'mprăştiată cu putere, loveşte ciocănind in geamuri : Copacii gem şi se frământă şi-şi scutur frunsa de pe ramuri.... Iţi aminteşti de luna plină, ce ne'nvelea cu-a sa privire ? In noi era un singur suflet; în noi, o singură simţire Pământu mâini, ne-o fi mormântul şi de pe busele pălite N'om mai culege — ca altădată, acele sărutări dorite... Şi cât imi eşti acum de dragă 1 Şi cât ţi-am fost odată drag 1 Să aşteptăm necunoscutul să schimbe-al silelor şirag? Sau din văsduh să cearnă pacea spre-a stăpâni a noastre gânduri ? Speranţa nu se duce-odată, ea pleacă în mai multe rânduri. i

i !

Iubito 1 Timpul ce tot trece, n'o să se'ntoarcă vre-odată... Să scormonim cenuşa vremei, de amintiri împovărată Căci vrafa dragostei curate să ştii că nimenea n'o fură ? Doar siagurul îndrăgitorul, când e plecat pe a ta gură !

Şi astăzi ta, doar ta-mi eşti totul. Iubirea moare doar cu mine, N'aştept nimic, doresc iertarea, căci nopţile aşa senine S'au dus ca spuma albă*a măref, ca o furtună trecătoare Şi am rămas numai cu gândul, dar şi acesta mâine moare.

: ■

Dormi suflete I Se face ziuă. Dar nu e ziuă pentru tine, E-a celor ce străbat cuprinsul, grăbiţi trecând să se închine Şi'n cântece să prea-slăvească altarul dragostei eterne : Dormi suflete şi lasă visul, să treacă pe-ale tale gene, J* J>

Vraja ochilor Ochi-s o minune vie; Ce la dragoste te 'nbie. i

Două stele înlăcrimate Şi,.. isvoare de păcate 1.. Lacrimi, ce tot curg mereu : Inimi fără Dumnezeu, Ochi, d'apururi fermecaţi, Zilnic pe la ei te-abaţi.

;

Ochii umezi cari plâng: Rouă florilor în crângl

Ochi vrăjiţi şireţi şi mici, Strălucind ca licurici* I 24

Doi ochi negrii — un abis, Sărutaţi numai în vis. 25

ŢŢ p,(

Ochi căprii, şi ochi de jar, Boabe de mărgăritar. Ochi albaştrii — cer senin, Unii fug, iar alţii vin. Ochii adormiţi sub gene. Ca şi iarba în poene. Şi frumoşi cum alţii nu-s Să-i iubeşti cu drag nespus.

Rugă! Mi-ai dat amarul şi tot chinul Să-l sorb de-odată fără murmur,. Din cupa 'ntinsă... şi veninul Eu Fam golit, cu mintea ’n tulbur; - De sus din cer mi-ai dat lumina, Să văd şi lanurile 'n treer, Să văd şi dălile *n grădină Şi să aud cântat de gree ; Şi mi-ai dat sare, mi-ai dat pâne Şi din isvoare, apă vie : Fii bine cuvântat Stăpâne, Mărire Ţie; Slavă Ţie!...

Visători ochi de femee, Joc în ploae curcubee. Ochi închişi, fără cuvânt, Un sicriu şi un mormânt 1..

;

J» J» *

CS ^ N

S oN

i. ■

\ V

; .

îs

A ^

i/N

k,- •

6\.

Tu care 'ntinsului de ghiaţă, I-ai dat mişcare şi răsuflet, Şi tuturor Le-ai dat viaţă Şi tuturor dăt-u-Le-ai suflet; Tu care ai sădit iubirea In inimă,., spre idealuri Iar mie, dat-a-mi fericirea Ce pribegea pe-a vieţii valuri; Fi-i binecuvântat Mărite, Nici când puterea-Ţ* n'o apune, Şi nu mă duce în ispite; Primeşte-mă la rugăciune!..

Tu care ai lăsat anume, S'avem şi iarnă,.. primăvară; Tu care ai creiat o lume, Fără zăgazuri şi hotară; Tu care ai făcut şi munţii Pământu’ntreg cu 'ntreaga mare, Şi mir mi-ai pus d'asupra frunţii, Tu,.* care n'ai asemănare, Te rog arunc'a Ta privire, Spre cel ce'n drum îngenunchiază; Din milostiva-Ţi mântuire, Coboară şi 'n spre el o rază !♦. Tu care-ai vrut să port pe umăr, Povara zilelor de fale, Durerile-mi sunt fără număr, Prinosul bunătăţii Tale : Tu care ai oprit vremelnic, Să simt al chinului arsură Cu ochii plânşi, îţi cer cucernic. Cereasca cuminicătură: Stăpâne,... lacrimi de căinţă, Le simt că tremură'n pleoape Şi scapă-mă de suferinţă, Căci mâine, vin să mă îngroape 1..

(Iubire... In zarea ochilor tăi negrii Mereu cu drag am căutat: Mi-ai râs în nas; ai râs cu hohot De-aceia trist m'am depărtat. Mai eri, te-am strâns uşor de mână Am vrut să* ţi spun doar, un cuvânt Tu, ai privit în altă parte Şi vorba s'a pierdut în vânt I M’am prins în horă lângă tine La mine, nici că te-ai uitat: Şi noaptea am făcut-o ziuă Şi umblu parcă's fermecat. Pe buze, zâmbetele tale Atâtea mângâeri însemn Ş'am aşteptat cu 'nfrigurare O vorbă9 ntreacăt, sau un semn.

\ z-'

0 §

Şi faţa ta atât de albă Ga floarea d'albă de cais, Atâtea nopţi am mângăiat-o Ş'am sărutat-o doar în vis.

m >.

Tu mândro eşti, minune vie Cum alta nu se află'n sat, M'ai ispitit — o ştie Domnul Dar, n'am făcut nici un păcat.

' ' V

Şi calea ţi-am finut-o'ntr'una: Tu ai trecut,., eu am fugit. Când eşti atâta de frumoasă Eu aşi putea fi fericit I. Aşi vrea ca să te ştiu nevastă, A mea întreagă — doar a mea, Eşti bună, asta-am priceput-o Vesi !♦♦. lumea însă-i, foarte rea. De lume însă, nici că-mi pasă Nu ea va fi al meu noroc : De cât o viaţă fără tine, Mai bine satulu-î dau foc I... &

\J$

Spovedanie i

! i

j»

Ai ochi frumoşi peste măsură Şi buce rumene mai ai, Ş'acum mai simt a lor arsură : Săami dai.,« dar ce mai poţi să«.mi dai Aşi vrea polenul — de pe gură Să-l sorb dintr'o înghiţitură : Nectar ce minţile îţi fură Parfum de mai Şi sânu-a'nmug-urit sub ie, Şi ştiu că mâine'n pârg; va da; Eu îţi sunt drag;,... tu drag;ă mie Atunci de ce-aş mai aştepta ? Isvor îmi eşti de bucurie. De ce nu vrei săami fii soţie ? Tu ştii, şi lumea *ntreag;ă ştie, Că eşti a mea Ai trupul svelt de căprioară, Subţire,., tras printr'un inel, Când te-am văcut — întâia oară Eu nu m'am sinchisit de fel. Dar astâci, chinul mă doboară 5 De taci,... ca mâini o să te doară î Te-am apucat de subţioară, Dar, nu-s mişel!...

& • *v*

. V

i**

IMauo# pIpartUAin de ia pltiţy Şt rÂu HA Crnip cA mi*a părutî îmi toi v*m«A* «'alerg, nii fug, SA vU* iUiîi «A Ic nărui t SA văr» şl lacrimi din befyag Şl sa mă Ierţi l„ Dar ce îndrug ; Nvi-s vită ca SA trag în jug, Aşa am vrut I?.. Şl pentru co să.ţi ccr iertare v And Ci» nimic nu {i-am greşit ? Au plâns doi ochi de fată mare. Dar ochii ăştia, i-am iubit ŞJ-i mai iubesc ! Cer ascultare : D’ajuns, atăta frământare; D’ajuns, atâta aşteptare Ctcd«... suntem chit i«.«

•w

Te-am supărat, o ştiu prea bine Dar ce săaţi fac. Aşa sunt eu I.. Nici nu mai ştiu, ceBo fi cu mine Din greu, o duc tot în mai greu. Cum ai plâns ieri, şi mie»mivine Dar sunt bărbat şi mă pot ţine: Eu nu te am decât pe tine Şi Dumnezeu

Iii

Ji &

; : !

Scrisoare Iubito! E noapte afară şi pace şi întun'eric, Aşi vrea d'acum dorinţa, în inimă s'o ferec; SVncătuşez d'apururi, dar n’am să pot Ertare De-oi face ca să plângă, doi ochi de fată mare Doi ochi, cum nu sunt alţii, la fel în astă lume. Ţi-aştern aceste gânduri, dar, pentru ce anume Le scriu, nici eu prea bine, nu ştiu de ce le scriu: IVIi-e sufletu-o povară şi traiul mi-e pustiu, Iar somnul nu mă prinde şi te visez deştept Şi zile întregi de-arândul, înfrigurat te-aştept Să vii — ca altă dată —durerea să ţi-o spun. Şi fruntea — fără pată — cu crini s'o încunun Şi să-ţi alint obrajii, cei roşii — ca de mac. Iubirea mea-i frumoasă, dar e de om sărac Şi nu-ţi pot da podoabe, nici azi să te găteşti Căci tot aşa de mândră şi fără ele eşti; Şi nu ţi pot da inele cu pietre de safir, Ce-o lacrimă curată, mai clară ca un mir.

*7 r ff

Din gânduri şi din vise ţi-oi face aşternut, Iar sufletul d'apururi, ţi-o fi un veşnic scut Şi te-oi iubi năprasnic, cu patimă cu dor j De bucurie-oi plânge, azi plânsul tuturor A celor cari sufăr, cum eu sufăr acum. Iubirea mea e-o floare, ce-a răsărit în drum; Un suflu de viaţă, în cel mai greu impas Şi-o lacrimă in gene, să-ţi spună; „bun rămas11.

. .

’

:7,

E noapte neagr'afară. Pe boltă două stele Firave şi plăpânde d'abea mai licăresc; Te’nduplecă frumoaso, de lacrimele mele, Te'nduplecă şi vino, mai mult nici că doresc La căpătâiul morţii o lumănare-ţi cer ; C'o stea, doar, numai una, a mai rămas pe cer.

■ V A

Agonie

;

Când plânsul a murit pe strune, eu am ştiut atunci prea bine, Câ dusă este — pe vecie, viaţa ce trăia în mine. Când ori ce freamăt, orice larmă, o'năbuşea a nopţii vaer Şi când caişi şi meri în floare, împrăştiau parfum în aer, Şî luna după două dealuri, vrând cerul tot ca să-i aprindă Şi tot râdea în colţul gurii, privind în lac, ca'ntr'o oglindă. Eu am ştiut că c zadarnic, că firul dragostei se curmă Şi,., câ această noapte este, din toate, noaptea cea din urmă!..

J- j*

O-

. V'

Azi, sufletul stingher şi trudnic, colindâ'n voe tot cuprinsul, Albi, fulgi de nea, mi-a nins in plete, şi-o văd, şi-o simt, câ sunt învinsul î De undeva — nu pot pricepe, un glas, mereu, mereu, mă cheamă, Şi mama, galeş mă priveşte, plângând în colţuri de năframă, Si pleacă, se tot plimbâ'n tindă, strângând din pumni, muşcându-şi buza: Din merii înfloriţi — alt' dată, şi din caişi, căzut au frunza Iar candela ce mă veghează, s'a stins şi ea. S'a stins şi focul Şigurami arde!.. «Apă, apă «.. l’n strop să-mi ude nenorocul, O lacrimă, din geana care, am sârutat-o altă dată, Că lacrima — boabă de rouă, e apa vieţii fermecată !♦..

Mâi tată! No mai plânge tată. Ce vrei?.. Aşa a fost să fie. In Ioc de reazem bătrâneţe!, iţi fac această bocurie. Dar bon e Domnol, Şterge-ţi ocho. Te-o ajota sa scapi u cu bine: Si no oiţa, că’n Iomea asta, mai drag, avoto-m'ai pe ▼ mine A răsărit pe cer o mie, de stele cari luminează. Şi una moare, şi pe urmă, în locu-i alta învîază : Cu gândul sunt mereu la tine, căci tu mi-ai fost viaţa 'ntreagâ. Priveşte.«. uită-te, priveşte, din cer, a mai căzut o stea. ii'n minte, îmi apare noaptea, care mi-a fost atât de dragă, ;i de mă duc — să ştii prea bine, că steaua ce-a căzut, i-a mea &

Dorinţa In ţara celor, cari nu cuvântă; In ţara celor, cari dorin sub glie, Am poposit, o clipă, —- doar o clipă Dar mi-a părut o'ntreagă. veşnicie: Am vrut să fiu cu ea, să-mi rezem tâmpla De lespedea cea rece ca de ghiaţă : Cu rouă lacrimilor din pleoape Să dau şi ierbii dreptul la viaţă. Dar totu-i veştejit: Uscat e crinul Şi nalba şi garoafa, trandafirul. Zâdarnic, mi-este truda şi zadarnic Sunt lacrimile clare ca şi mirul; Mă infioarâ liniştea, tăcerea Şi crucea ce mormântu-1 strejueşte: Ş'atâta pace, s'a lăsat din ceruri, Că simt şi salciea din pământ cum creşte. Şi vântul nu adie nici o frunză; Şi întunericul se lasă, tot se lasă ; Şi-aceaş jale şi durere încă Ca eri — ş'acum, pe sufletu-mi apasă : Trezeşte-te din somnul tău de moarte Căci mâine e târziu şi cine ştie De-oi mai putea înviora vre-o floare Ş’oi mai avea vre-o zi de bucurie!.

;

36 :

Dar ce folos, zadarnic m'am rugat: Am tot bătut pământu'n lung şi lat Insă dreptate nu am căpătat !,♦ Toţi sunt sâtui, dar numai eu flămând? Toţi au un gând, dar eu n’am nici un gând Şfn viaţă toţi au rând, eu nu am rând !♦. Noroc, au toţi, dar eu ştiu n'am de loc Intins-am mâna, îns'am dat de foc Şi mi-a zâmbit în cale,., nenoroc !♦..

Tânguire Eu sunt aşa,., ş'aşa am fost mereu, Trudit,... .muncit, din greu, tot în mai greu: Bătut de oameni... şi de Dumnezeu !.♦

Să plec d'aici, dar spune und’ să plec Şi viaţa asta, cum s'o mai petrec: Ce greu o duci atunci, când capu-isec!.. &

Eu vite, n'am... şi n'am nici grapă, plug, M'aşi înjuga să trag singur la jug, Să am şi eu, măcar, un an belşug! Dar n'am pământ şi casă. N'am părinţi Degeaba strig degeaba-mi ies din minţi Şi ’n pungă n'am, nici treizeci de arginţi!... Toţi strâng ceva, dar eu ce pot să strâng ? Şi inima mereu, în piept o frâng: Atât am învăţat, să ştiu să plâng !... M'am închinat mereu,... şi mă închin, Ca Domnul să mă scape de ăst chin Şi’n ţara mea... să nu mai fiu străin !.. 38

’

Un scrâşnet dc maşină; un urlet ca de iad. Un dute-vino, larmă !.. E seară şi-i târziu, Furnalele re vărs, pe guri argintul viu : Roş galben de-ţi iau ochii, d'apururi fermecat Fluid-arzând în clocot, ce'n forme c turnat !.♦ Şi tu’ţi topeşti viaţa... alături în cuptor : Munceşti — de unul singur, azi munca tuturor, Din zori şi până’n noapte te sbaţi ca să trăeşti, Şi cum ai fost alt-dată, şi cum acuma eşti. îmbătrânit şi gârbov şi slab... cu ochiul trist... Un mucenic al muncii... te-asemăn cu unCrist!

Mucenicul Un fluer de sirenă, strident şi răguşit S'aude 'n zorii zilei... iar şirul nesfârşit De lucrători în sdrenţe, în fabrici, au intrat: Dau drumul Ia motoare, cu mersul lin,... rotat, Un monstru se'nferbântă, şi tremură'n ţâţâni Şi fierul, din cuptoare, îi iau atâtea mâini, Prin rândul de maşine îl plimbă tot mereu, Iar fabrica mugeşte, şi ei muncesc din greu !.

n {

' A r< .

i -eJifi.

. <

\r: •

Titan te văd la lucru, la drepturi un pigmeu, O frunză în furtună, bătut de Dumnezeu. Şi ziua n'ai odihnă, iar noaptea n'ai răgaz. Te 'neacă, praful, fumul, ieşit fără zăgaz Şi nu cârteşti. Ce bine, când lucrătorii tac Căci vorba ţi-e d'asurda... un glas de om sărac!..

;

/ !

■ '/o

rv ., \ "s'-f .'W: '

'S'

Furnalele 'nroşite, scot aur din oţel : Toţi au un ţel în viaţă.,, doar tu nu ai un ţel, Şi eşti hulit de oameni, de nimeni înţeles; Tu reprezinţi aicea, al ţărilor progres : La muncă'n fruntea frunţii, la drepturi doar la rând In mâna ta metalul, se frânge că-i plăpând; In ritm de nicovală, ciocanele au spor; In laminoare sârma, e toarsă din foior Şi cuie din matriţe, mereu, mereu tot cad; 40

!• \c \

/. • ţ r- c, ■

: U '< : / &&

Mai ieri, v'aţi înfrăţit cu moartea, Ca să ne daţi o altă ţară: Cei ce-au fugit, sunt azi în cinste, Iar voi,*., ajuns-aţi de ocară !,« !

;

Oştenilor Eroi La voi gândesc în ăste clipe, Si sufletu-mi spre voi aleargă : In veci de vece, amintirea, Din mintea mea n'o să se şteargă, Azi,«.. las o lacrimă să pice, Din genele înrourate, Iar plânsul meu — să ştiţi cu toţii, Că este numai plâns de frate*

1,:

Din suferinţă şi durere, Aţi plămădit întreaga viaţă Şi ceas cu ceas, zăbranic negru Aţi pus pe inima de ghiaţă: Voi nu ştiţi ce ebucuria; Vă ofiliţi ca şi o floare Eroi ai României mele, Voi n’aveţi zi de sărbătoare ! !>'

Pe munţi, pe dealuri şi poene, Sunt răsleţitele morminte Fără de cruci, fără de candeli. Ş'acum, aducerile-aminte, Mă copleşesc şi nu-mi dau pace: Mi-am îngropat aţâţi prieteni, Sub bolta cerului albastră Şi umbra codrului de cetini!.. Câţi Doamne, câţi, zac azi sub glie Răpuşi de fierul rece al morţii?! Din întunericul din cripte, Noi am aprins lumina torţii, Să arătăm o cale nouă Celor rămaşi lângă neveste: Nu toţi nătângii pot să urce Uşor, pe a nemurirei creste Voi v'aţi făcut doar datoria Să sângeraţi pentru moşie, Să apăraţi limba şi neamul Cum vfaţi luptat, doar Domn'o ştie Nu cereţi astăzi, de la nimeni Dreptate, ca să vi se facă: Păcat de ţar'aşa bogată, Cu inima, aşa săracă 1..

La datorie 'n fruntea frunţii, Iar la răsplată, cei din urmă Şi nenorocul şi năpasta, Viaţa voastră o tot scurmă; 43 42

Să plângv să râd, nu ştiu anume Ce pot să fac în ăste clipe; In mintea mea, un gând de ducă. A început să se 'nfiripe; Dar uncT să plec când ştiţi prea bine Calci ml-am îngropat părinţii Şi tot aicea — pentru .mine, Găsesc isvorul suferinţii ?! Copilăria mi-am făcut-o Sub cerul ăst, ş'aceleaş stele ; Şi plopul falnic dela poartă, Văzut-a lacrimile mele, Şi parcă pe obraji ş'acuma, e Simt buza sfântă de părinte: \]Mă 'neacă plânsul, mă doboară ^ Băeţi, aducerile aminte!..

Vc -

Aşa a fost scris, pare-mi-se Ca să cerşim din poartă'n poartă; Să ne'nfrăfim cu nenorocul Şi să răbdăm amara soartă ; D'acum, pe plaiurile acestea, Noi nu vom mai întinde hora; Iar mâini — d'atâta suferinţă Vom plânge, plânsul, tutulora !..

România !

Să colinzi întreg; pământul, n'oi g;âsi o altă ţară Mai frumoasă, mai bog;ată'n rod, şi flori, de primăvară ; Munţi-o strejuesc de veacuri şi de-alungul şi de-alatul Râuri şerpuind la vale, îi înăbuş? oftatul ; Blânzi plăvani, cu ochii'n rouă, se'nfrăţesc şi eilaplug\ Iar ţăranul, lat în spete, seamănă de zor belşug; !... Tot pământul i-o g;râdină numai flori,,., numai verdeaţă In poeni, mărg-ăritarul — alb ca varu-ţi râde'n faţă, A 'nverzit slăvitul codru de stejari şi de brădet, Iar isvoare cristaline, printre pietre trec încet; Căprioare, cerbi şi epuri, mii şi mii, sălbăticiuni Tot g;onesc, iar sus pe boltă, se văd stoluri de lăstuni; Lanur'le cu spice pline, aurite sunt de soare i Fluturii 'mpânzesc câmpia, şi tot sbor din floare'n floare. Văile răsună vesel, de al morilor tic, tac, Iar în faptul dimineţii, cântă'n grâu, un pitpalac; Lesele sunt toate pline, şi hambarele°s aşa De an bun» îmbelşug;are, cine nu s'ar bucura. Iar în beciuri răcoroase, stau butoaele la rând J Roşu, profir, tămâiosul nu ţi«=o mai ieşi din gând. Tot cuprinsul e de aur, presărat cu mii de pietre Aur e şi fn mămăliga, care zilnic fierbe'n vetre î

Dâc*at sfredeli pământul, sare'n sus isvor de au Mrene'n apele de munte, strălucesc ca un balaur* Zarzări, merii şi caişii, cu flori albe de omăt, Cu parfumul — dus de vânturi, tot pământul îl itnh^ Şi pe câmpul de mătase, se văd valuri de sulc-nă Şi în aer se aude, zumzet harnic de albină!*.. 1 Cer c'al nostru, nu-i în lume, şi albastru şi 'nstelat* Uite colo-i Cosinzeana, în castelul fermecat, Merele svâcnind sub ie, aşteptând doar să se coacă Face poftă chiar acelor, cu musteţi de promoroacă! Raiul, văd că nu-i în ceruri... E la noi aicea jos: Să-ţi faci streaşină privirii, nu te saturi de frumos *, Iar flăcăi şi mândre fete, chiuind întind ei hora, Voia bună, veselia, e pe faţa tuturora î T

Şi neveste 'mpeliţate, cu ochi negrii ce te fură, Te îmbată, te adoarme, vorba de-ţi îngheţată'n gară, Cu catrinţe ce-ţi iau ochii, şi cusute cu arnici, Strălucesc — cum ştiţi în iarbă, străluceşt'un licurici, Mai încolo, Lae chiorul, a frânt dibla'n a sa mână, Cântă cum nu ştie altul, şi ţigani'l tot îngână !..

Doina, o auzi pe şesuri... Doina o auzi pe munţi; Doina 'nlăcrămiază ochii... descreţeşte atâtea frunţi: Doina-i suflet, e viaţă, vers de jale zis cu foc Plâns în zile de restrişte; râs în zile de noroc !.♦. Ţara mea-i minune vie, şi ca dânsa alta nu-i: Ce păcat însă române, că e ţara ori şi cui

Carpatul Atâtea veacuri ai rămas de veghe, Păzind pământul ţării'n lung şi lat: Potop, urgie, hoardele barbare, Nu te-au clintit, bătrânule Carpat; Nici dinţii vremii, n'au putut să muşte, Din trupul tău, de cremene şi stânci: Cei ce au cercat să se cocoaţe'n creştet, S'au prăvălit în văile adânci!.. Iar tu râdeai atunci in barba-ţi sură Privind în jos la ei, nişte pitici t Din tronu-ţi aşezat între poene, Nici nu cercai măcar să te ridici. Şi somnul, bată-1 vina ca să-l bată, In genele de plumb s'adăpostea Şi dup'un tei bătrân şi luna, Şireată 'n colţul gurii, tot râdea!., In vremuri de restrişte — zile grele, Romănu'n ţara lui, n'avea vr'un rost Şi fugărit de cetele păgâne, La sânul tău găsea un adăpost, II mângâia»i cu vorbe dulci, iar ochii De suferinţa lui se umezeau : Plângea şi el, plângeai şi tu, şi cerul, Stejarii, plopii, brazii, toţi plângeau.

47 46

Aţâţi viteji, suiră pân'la tine Sătui de umilinţă şi de chin, Să haiducească'n secularii codrii Căci nenorocul li era destin, Cu flintele pe umăr, şi cu ghioage Ieşeau in pâlcuri, noaptea Ia poteci: Dreptatea, bieţii singuri, să şi-o facă, Să încălzească inimile reci /♦«. Şi,.» au venit iar zile de bejenie, Şi lacrămi pe obraji, nu s9au uscat: Potop ucigător — cum nu se poate, Vâzut-ai tu, bătrânule Carpat; Iar cei mai buni feciori ai ţării mele, Străpunşi de fierul morţii, au căzut: La sacrificiul fără umilinţă Şi tu, din jeţul tău, rămas-ai mut Se înroşise râur'le de sânge, Pământul scârţia din 'ncheeturi Văzduhul tot, era numai un vaer Şi foc, şi fum, ieşea prin mii de guri. Şi s'au bătut Românii, luni de zile Nici gând n'aveau măcar să se despart' Tu, stând cu mâinele încrucişate Priveai la ei, bâtrânule Carpat 1. Şi ziuă s'a făcut după aceea, Alt soare pentru ţar'a răsărit: Cu lacrimi isvorâte în pleoape, Ii numărai pe cei cari au murit. Şi azi... morminte scumpe, fără candeli Si fără cruci de lemn la căpătâi, Sunt strejuite de privirea lunii, Iar candele aprinse's ochii ei v*

•>

Păcat Cât ai privi în lung şi lat, Pământul ni-i înstrăinat, Şi vin cu toţii, vin mereu La noi,,, şi noi, muncim din greu î Suntem uitaţi de Dumnezeu Şi e păcat Cei morţi, sub glie putrezesc; Cei vii la moarte se gândesc, Pustii sunt horele în sat Şi doinele le- am îngropat: Pe strunele ce odihnesc Şi e păcat I.. Dreptate, nu e pentru noi Şi ne stropesc toţi cu noroi; Ce-aveam mat bun, ni s'a luat Cârmuitorii ne tot bat: 49 <r^

fîc ducem traiul In nevoi* Şi c păcat Străinii, beau şi chefuesc Şi ţara o secătuesc. Dar de 'ntrebat, nu ne-a'ntrebat, De-am fost flămânzi, sau de-am mâncat Şi fraţii pe la uşi cerşesc. Şi e păcat I.. In fie* care plânge-un mort, Şi greu samarul toţi îl port : Dar cine ne-o fi blestemat, Şi limba să ne-o fi uitat, Străini suntem, străini la port. Şi e păcat 1... Cei ce-au murit, la ce au murit, Să şi vadă neamul cotropit Ei pentru asta au luptat, Să n'aibă loc de îngropat ? Copilul lui, e urgisit... Şi e păcat 1.. Le ştie chinul codrii deşi, Şi munţi pleşuvi şi urieşi ; Pământul tot,.. în lung şi lat, Cu sânge cald a fost udat; Uitaţi sunt azi, acei plăeşi, Şi e păcat I.,. S

Năzuinţă • Te văd trudit... Bolnav te văd Pribeag, fără de casă. Prigoană ieri,.,, şi azi prăpăd, Iar jalea te apasă. Eşti gol şi rupt şi eşti flămând, Când ţara e bogată : In lumea asta, toţi au rând, Dar tu,„. nu ai vreodată. Şi isgonit, — cum e mai rău, Când n'ai greşit în viaţă; Ai vrut un drept — care-i al tău Iar altul se răsfaţă; Tu muncă ai cerut,., iar ei, Ţi-au râs în nas! Urgiei.. Acuma,,, spune ce mai vrei ?.., ...Aşa a fost să fie!.. Dar, pentru tine, nu e loc, In ţara asta mare; Şi tu n'ai parte de noroc, De zi de sărbătoare, 51

De-ai fi supus, de-af fi plecat Le-ai săruta grumazul Şi mâna U Atuncea eşti scăpat, S'a irosit necazul fi* Dar tu eşti demn,., cinstit,., nu laş Altfel, ţi- ar fi ruşine; Ţi-e foame — ştiu, dar nu te laşi, Un drept ce ţi se cuvine, Ia-1 tău, să crezi, şi nu e greu, In luptă te aruncă: Cu tine mâini, e Dumnezeu Căci ceri un drept la muncă fi.

•7-

•;

Pustiu

Aţâţi străini, avem aici, Veniţi peste hotară. Ei,., sunt cei mari. Noi,., cei mai mici Rămânem fără ţară Căci stăm cu mâinele în sân; Ne sapă temelia!... Ridică-te,.. de eşti român, Ca noastră-i România I...

Trei plopi, de veghe stau la poară, Şi crengile în vânt îşi scutur, Şi frunzele cum sbor în aer Iţi par c'ar fi aripi de flutur ; Trei plopi, mândrefe cum nu-i alta Ce străjuesc bătrână casă, Iar când îi văd, aceaş jale Şi-acelaş chin, mă tot apasă !.♦

Să fim un suflet, căci altfel Păcat de cei sub glie : Cine-i netrebnic,., şi mişel Deoparte să rămâie. Avem un crez,... un ideal: Prin faptă şi povaţă, Vom înfrunta al vremei val, Cu dreptul Ja viaţă fi.

Tristeţea s'o lăsat pe-o geană ; Pustiu i-acum în bătătură Şi pe obrajii albi ca varul Simt azi a lacrimii arsură; Pridvorul stă şi el să cadă Şi rău s'au coşcovit pereţii, Iar în livadă năpădit-au Cucuta, bozul şi scaeţii!

& & &

Vecinii mi-au eşit'nainte Să-mi spună c'au murit părinţii Ş'apoi s'au dus, iar eu rămas-am Să plâng în pragul suferinţii; 53

Un câine s'a pornit să urle, Iar ploaia rece bate'n geamuri, Şi plopii mândrii dela poartă, îşi scutur frunza după ramuri !,♦ De ce-am plecat, d'aici de-acasă, Când mă simţeam aşa de bine?,. Pe maica o lăsa-i cu jalea Şi la icoane să se 'nchine: Să 'nalfe rugă către Domnul, Să strângă lacrimi în năframă : De ce-am plecat în ţări străine, Că astăzi n'am cui zice : mamă ? Aşa mi-a fost norocu'n viaţă. Să n'am pe nimeni pe sub soare; Să n'am pământ, să n'am nici casă, Şi chinul crunt să mă doboare, Norocul meu e suferinţa Ce-a răsărit ca şi o floare: Isvor de lacrimi fără număr, Şi cântec pentru îngropare 1*.

Aş vrea să plec în lumea largă, C'aici simt că mă'ncinge focul. Pustiu şi jale e în tindă : Pustiu şi jale'n bătătură, Şi n'am nici după ce bea apă i Şi nici ce mesteca în gură .... Un câine s'a pornit să urle Şi întunericul se lasă, Durerea — fără de cuvinte Pe sufletu-mi stingher apasă; Intr'un ungher cu faţa suptă, O văd şi-acum pe biata mamă, Cu ochii înroşiţi de larcimi Ca altă dată, şi mă cheamă 1.. >

j’

Dar plânsul, oare., ce-o fi plânsul ? ... E rouă nălbei din poene Şi nestimate, pietre rare, Ce veşnic strălucesc în gene ! In glastrele dela fereastră Voi strânge lacrima ca mirul, Cu ea să'nviorez garoafa, Să 'nviorez şi trandafirul !„ Trei plopi de veghe stau la poartă, Să-mi străjuiacă nenorocul. 54

— N'am ? — Nu. — Ce să mă fac ?

:*-■

Wmm

in-,

■

Fragment din „Sboina“ — Pe ce juri voinice ? — Pe mare...

— Nu pe ea Se sbate, se frământă şi astăzi nimenea N'o înţelege. — Atuncea... — Ia zii... — De vrei, pe cer. — Şi cerul se tot schimbă... — Pe stele... — Nu, că pier! — Pe codrul verde'n frunză... — Dar iarna-i desfrunzit Şi-i tot pustiu. — Domniţo, mă jur pe răsărit Pe soare!.. — Dar apune. — Pe munţi ce străjuesc Hotarul ţării mele... # — Nu, stai să mă gândesc La nu-mi aduc aminte.,, pe ce ? — Pe ce ? — Pe vânt. Dar vântu-i prea sburdalnic... — Atuncea.,, pe pământ, Voinice, n*ai ghicit-o 56

— Maf spune... — De... Domniţă, la inimă-s sărac La inimă şi suflet... — Glumeşti ? — Mă juruesc Pe ochi! — Pe ei ?... — Domniţo ! — îmi plac. — Ţi-i dăruesc: Ai tăi atunci să fie !... — Ai mei ?.«. — Ţi-i dau *n dar: Iubirea mea frumoaso, e fără de hotar Şi fără de nădejde... — De ce vorbeşti aşa ? Mă îngrozesc Domniţo. Ca mâini... a altuia Ş’atunci! — S'atunci ! — Iertare!... — Ţi-am spus de-atâtea ori Ş'aştepţi!... Iubirea este ca rouă de pe flori — Iubirea-i piatra rară şi scumpă şi de preţ. — Iubirea pentru mine... e nesfârşitu'ngheţ. — Iubirea e isvorul cu unda apei clară. — Iubirea-i vântul nopţii şi un amurg de vară. — Iubirea n'are stăvili şi nici că are frâu Se pârgueşte'n suflet ca boabele de grâu, O simţi când încolţeşte ş'atuncea te cutremuri... — Domniţo, vezi., iubirea-i la felca'n alte vremuri Pe nesimţit în inimi ea trebui să'nflorească Aşa-lăsat pe semne, o pronie cerească. }

Iubirea este totul, iar dorul neînfrânt Svâcneşte, tot svâcneşte... ca baterea de vânt* — Iubirea-ţi dă viaţă şi ochi-ţi luminează**. — Intr'un pustiu de moarte a răsărit o rază* — Iubirea-i plânsul, cântul şi jalea şî suspinul* — Iubirea te îmbată cum te îmbată vinul; — Iubirea i totu'n lume, a vieţii înviere Iubirea-i floare rară... — Dar creşte în durere : Iubirea-i mângâere a celora pe ducaBoboc ce înfloreşte şi apoi se usucă, Parfum cu mii mirezme împrăştiat în aer Lumina ce omoară şi sufletele'ncaer, Şi inima îţi bate în piept ca vechiul ornic — Frumos vorbeşti... — Nu râde... Rămas-am tot statornic Şi gându-i tot la tine şi te visez deştept: Mă doare... uite-aicea... arsură am în piept Şi din ochi, nu odată, căzut-au lacrimi...

De-ai şti ce-mi stă pe suflet.*, cât sufăr**. O! [de-ai şti.*. N'ai sta aşa de piatră şi nu m'ai ocoli Şi m'ai lăsa ca ochi şi gura doar în vis Să le sărut în voie,** Vezi, rana mi ai deschis* Dac am răbdat atâta... dac-am tăcut şi tac, Iubirea mea e jale şi chin de om sărac O frunză în furtună, un val pe mare... Eu N’am noroc în viaţă... iar tu n'ai Dumnezeu. Dac-at avea Domniţo, n'ai sta să te tocmeşti Când ştii, şi ştii prea bine, c'atât de dragă-mi eşti; Că ziua — toată ziua — acelaş drum îl bat, Că ochii tăi cei negrii, doar ei m'au fermecat; Că fără tine'n lume, viaţa n'o'nţeleg Şi dup'o vorbă bună, alerg ca s'o culeg, Şî pentr'un zâmbet*,. Uite... aicea mă prăval: Un val al desnâdejdii... s'aruncă azi în val !*♦ * J- *

— Ştiu. — S'au răspândit pe faţă ca şi argintul viu. Dar ţie, ce să-ţi pese, de lacrimi dacă curg Sau de lucesc în gene, ca raza în amurg 1,. Zâmbeşti,.I-uşor Domniţo, dar vezieun'am să pot Să te opresc vreodată. Şi chiar de aş fi despot, Tot de-aşi lăsa ca'n voe să râzi, să faci şi haz Şi sa privesc făr'saţiu gropiţa din obraz Căci râsul tău Domniţo înseninează frunţi Şi^ fac ca să zâmbească încărunţiţi! munţi!., Când crezi că sunt mai vesel., atuncea sunt ................... [mai trist... ~~ Şi ^ făcui să plângă ăşti ochi de ametist? Copile !.„ t Domniţă, dar văd că şugueşti Când ai putea— prea bine—şi tu să mă iubeşti \ 59

1 59 V,

. 1 ■j

fe-oi răsplăti de osteneală Cum aşi putea şi cât de iute, Şi rouă genelor,,, ca mirul Oi strânge-o 'n a năfrămiei cute, Dar nu oprii,,. Cărunta, tâmplă Lipeşte-o cât vei şti mai bine De învechita ta lăută, Şi 'n jurul tău, toţi să suspine !„

m jilţ ■ :-i

Durere ii

Să plângă morţii din morminte; Să lăcrimeze 'ntreaga fire, Oftarea ei, să fie a noastră, Căci zile nu-s de fericire : Am îngropat de veci nădejdea Sub bolta cerului albastră; Şi jalea, strunelor, moşnege,.. E toată suferinţa noastră !

Mai zii moşnege din lăută, Să mă cutremur ca alt'dată, Să plâng... să-mi lăcrămeze ochii Comoară ce n'o fi secată; Mai zi moşnege vechiul cântec, Căci de durere avut-am parte; Pe umeri gârbovi-port cu trudă Nădejdea fericirii moarte 1 ...

Eri, învechita ta lăută, însufleţea sârba şi hora; Azi, ţine isonul durerii, Ş'apoi şi plânsul tuturora Şi vinu'n cupe nu mai curge, Cum poţi să ţii în gură fiere ? Moşnege,,, cântul tău de jale, Doar el, ne este mângăere !

In jurul tău, toţi lăcrămează Şi mama iar sărmanul tată... Moşnege, uită-te cum plânge Şi şi şterge fruntea 'ngândurată ; Desgroapă cântecul de jale, Şi lasă-ţi firea ta nătângă : Şi sfar'mă în mâini lăuta, Şi fă şi cerul ca să plângă 1.., Indoaie-1 frânge-1 şi pe strune, Arcuşul lasă-1 ca să cadă, Să ne 'nfrăţim, căci deacuma, Nu-i timp de certuri, nici de sfadă; De eşti ţigan, acelaşi doruri Ş'aceleaşi gânduri te frământă : Mâncăm o amărâtă pâine Cu toţii !,♦ Cântă 1. Haide.,, cântă 1. 60

Mai bine, n'om vedea vreodată Şi ori ce-amface; oriceam drege Strădania, va fi d'asurda ; Dar cine oare ne 'nţelege ?„. In suflet, ni-e întregul sbucium, Căci am ajuns azi de ocară: Norocul nostru-ar fi bătrâne Toţi, să plecăm din astă ţară,.. 6)

Un adăpost şi-o biată pâine* Le-om câştiga fără de trudă# Aici# străinii vin# mănâncă: Românul# pentru ei asudă# Ei n'au nici timp să fac'o cruce Şi ochii — ştii, le ard ca focul: Pe lanurile pârguite# îşi plâng săracii nenorocul !..♦

CUPRINSUL: Pag.

Moşnege,.. cântă înainte# Căci mă sufoc# o vezi prea bine; Eu sunt străin în a mea ţară 1., Moşnege# spune# ce-i cu mine ; Cui să mă plâng;... cui să mă jelui, Dreptate, o mai fi sub soare ?.. Moşnege... mă îneacă plânsul Şi cântă-mi azi de îngropare !...

jfi

I i i

• f

<•

5 8 10 11 12 13 14 15 16 17 20 21 23 25 27 29 31 33 35 37 38 40 42 45 47 49 51 53 56 60

1 Cântece şi Lacrimi — 2 Cântec de Leagăn 3 Melancolie — — 4 Pace — — 5 Desnădeţde — — 6 Floare alba — — 7 Făurarul — — 8 Fragment — — 9 Singuri — — — 10 Aşa a fost să fie 11 întors — — 12 Răsbunare — — 13 Pe urma unui vis — 14 Vraja Ochilor • — 15 Rugă — — 16 Iubire — 17 Spovedanie — 18 Scrisoare — 19 Agonie — 20 Dorinţă — 21 Tânguire — 22 Mucenicul — 23 Oştenilor Eroi — 24 România — 25 Carpatul — — 26 Păcat — — 27 Năzuinţă — — 28 Pustiu — — 29 Fragmentdin „Sboina“ 30 Durere — —

V R A N C£ A Zarnî »r

-î (J O'l l i

/■

n ;