Discurs comemorativ_prof G. Moroianu by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

;•

' ' 1I

■

DISCURS COMEMORATIV

POSTIT ti TEATRUL MŢIOSAL DI CLUJ LA FESTIVA LUL DI 241AS, 1931 ORGANIZAT DE LIGA CULTURALA DE Prol 6. HOROIANlj PREŞEDINTELE LIGEI CULTURALE SECŢIUNEA CLUJ

CUPRINSUL: Omagiu Maj. Sale Regelui CAROL al il-lea. - Cum s’a îăcut Unirea Principatelor. — Rolul Ligei Culturale în pregătirea Unirel celei Mari.— Apel la Unirea sufletească dintre Ardeleni şi fraţii din Ţara Veche. Rolul Domnului Profesor N. IORGA în răspândirea şi afirmarea ideii de unitate naţională a neamului. * * •-

Prea onorată asistenţă! Deschizând în numele Ligei Culturale solemnitatea coraeînorărei a 72-a a Uuirei Principatelor, care astăzi o. .sărbăto rim pentru prima oară sub auspiciile domniei Regelui Carol al II-lea, născut pe pământul românesc şi crescut in tradiţiile şi legea noastră strămoşească, primul nostru gând se .îndreaptă respectuos şi pliu de iubire către tânărul nostru Suveran, bu curoşi de a-L vedea înscăunat pe tronul Angliştilor Săi prede cesori: înţeleptul Rege Carol întemeietorul şi Regele întregitor de Ţară Ferdinand întâiul, Marele Său Părinte. Adânc im presionaţi de îndrumările înţelepte pe care la toate prilejurile Majestatea Sa ni le dă nană Românilor spre o nouă viaţă, pre cum şi de suflul nou de dreptate, de înviorare morală, de mai multă încredere în noi înşine şi de nobile străduinţe şi îndem nuri spre întărirea ţârei noastre prin. muncă şi cultură, care adie dela suirea pe tron a Majestăţii Sale dela un capăt la celalalt al pământului românesc, noi toţi strâns uniţi cu dra goste şi credinţă în jurul tronului, sa urăm din toată inima sănătate şi ani îndelungaţi Regelui nostru, ca să poată duce la izbândă toate nobilele idealuri ce i frământă sufletul pentru viitorul eât mai frumos al ţării şi pentru fericirea neamului. Trăiască Regele! (Toată sala în picioare aclamă îndelung pc M. Sa, iar corul Şcoalei Normale de fete cântă Imnul Regal). Doamnelor şi Domnilor. Mergând cu gândul nostru la epoca din preajma uuirei Principatelor, ne reamintim do o manifestaţie din cele mai mişcătoare pe care tineretul român din Paris o făcea în Ianua rie 1847 marelui profesoraşi iilosof Fdgar Quinct, care în lec ţiile lui dela. College de France apăra .cu căldură drepturile popoarelor oprimate la o viaţă naţională liberă şi la .care Du mitru Byătiauu, purtătorul de cuvânt al Românilor, rosti

atunci o cuvântare emoţionanta făcând apel la Quinet ca să ia pe viitor în lecţiile lui dela College de France şi apărarea Românilor la o viată liberă cum o luase pe aceea a Poloniei. Răspunzând la apelul Românilor Quinet le-a spus ca să nu se descurajeze în sforţările lor pentru liberarea şi unirea patriei lor. „Dvoastră, spunea el, care reprezentaţi tinerimea română din Moldova şi Muntenia şi care sunteţi speranţa ţării voastre, să nu vă lăsaţi descurajaţi de nici un obstacol”. Ce sunt aceste obstacole în comparaţie cu scopul măreţ pe care-1 urmăriţi? De a apăra o naţionalitate, de a conserva, de a salva sufletul unui popor, este ori ce s’ar zice, cea mai sfântă che mare ce se poate oferi unor oameni”. In adevăr Românii nu s’au descurajat, ci dimpotrivă încre zători în viitorul neamului lor. ei au acţionat cu energie, cu înţelepciune şi patriotism, bătând la uşile tuturor celor cari aveau un cuvânt hotărâtor de spus în treburile europene, pen tru a le lămuri dreptatea cauzei lor şi a-i ruga să-i ajute spre a o duce la.izbândă. Mult au făcut atunci pentru cauza română un Quinet, un Michelet, un Lamartine, un Paul Bataillard ziaristul precum şi împăratul Napoleon al. 111-lea în Franţa, apoi un Gladstone şi Lord Palmerstone în Anglia, un Oavonr în Italia, cari cu toţii au ajutat şi susţinut unirea Principatelor Române. In atmosfera astfel pregătită in Europa pentru Congresul din Paris dela 1856, care a încheiat pacea între Franţa, Sardinia şi Rusia învinsă în războiul Crimeic, şi care a urni hoţărît în afară de această pace să scoată Principatele Dunărene de sub protectoratul rusesc, precum şi divanurile ad boc ale Moldovei şi Munteniei, să se întrunească la. Bucureşti şi Iaşi la 1857 spre a se pronunţa ce fel de întocmire politică vor avea să primească pe viitor cele două. Principate. Divanurile s’au întrunit şi au hotărît: 1. Să se facă unirea Moldovei eu Muntenia într’o singură ţară numită România. 2. Ţara unită să fie neutră şi pusă sub garanţia marilor puteri europene. 3. Să se aducă pe tronul României un principe dinir’o fa milie domnitoare streină, pentru a tăia scurt cu competiţiunile interne la, domnie, şi al 4-lea, ţara să-şi dea o constituţie în baza căreia să fie guvernată. Dorinţele.acestea alo Românilor au fost aduse la cunoştinţa

5 puterilor garante întrunite într’un nou congres la Paris la 1858 pentru a da o întocmire definitivă celor două ţări române. Congresul dela 1858 a admis toate dezideratele divanurilor ad-hoc afară de unul singur, adecă acela privitor la Principele strein. Această ultimă propunere a divanurilor a fost viu com bătută de Turcia şi Austria, dar mai ales de Austria, care se temea cu drept cuvânt că o Românie puternică putea prezintă o primejdie pentru dânsa, care avea sub stăiDânirea ei un aşa mare număr de români. Congresul a admis numai o unire pe jumătate, adecă Moldova şi Muntenia aveau să poarte pe viitor numele de Principatele Unite, fiecare din aceste două tari avându-şi Domnitorul ei deosebit, parlamentul ei, ministerul ei propriu, cu aceleaşi legi, Insă întocmite de o comisiune mixtă cu reşedinţa la Focşani şi cu o armată organizată iarăşi la fel. Dar Românilor nu le-au convenit deciziunile congresului din Paris şi ei au hotărât să facă unirea deplină cu orice preţ. In Ianuarie 1859 trebuia să se întrunească cele două divanuri în Iaşi şi Bucureşti, pentru a alege fiecare pe Domnitor. Cel dintâi s’a întrunit divanul Moldovei la Iaşi în ziua de 5 Ianuarie şi. conducătorii partidului naţional moldovean în frunte cu Kogălniceanu, Negri, Alexandri, Anastase Panu şi alţii au ştiut înlătura cu multă iscusinţă cele peste 30 de candi daturi cari se îmbulzeau la domnie, alegând cu unanimitate de Domn al Moldovei pe Alexandru Ion Cuza, locţiitor de hatman al Moldovei şi fost pârcălab de Galaţi. El a depus jurământul în fata divanului prin aceste simple şi cuprinzătoare cuvinte: „Jur a respecta legile pentru toţi şi toate, de a evita prigonirea şi toată ura, de a iubi deopotrivă pe cei cari m’au iubit şi pe cei cari m’an urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi. fericirea natiunei române”. ~ Trei săptămâni în urmă, la 24 Ianuarie, s’a întrunit şi di vanul Munteniei la Bucureşti sub prezidenţia metropolituîui ţărei, pentru alegerea Domnitorului. Conducătorii partidului liberal din Muntenia anume: Costaehe Rosetti, fraţii Dumitru şi Toan Brătiauu, Ion Ghica, Elia.de Rădulescu, fraţii Goleşti, Va sile Boerescu şi alţii, au ştiut la rândul lor să înlăture cu multă îndemânare pe numeroşii candidaţi, cari pretindeau şi aici domnia pentru ei, — şi la propunerea lui Vasile Boerescu mare jurist şi orator, membrii divanului au concentrat cu toţii voturile lor asupra Domnului Moldovei, dându-se astfel satis facţie aspiraţiilor ţării,. împăcând toate duşmăniile şi impu-

6 nând Europei, care se opunea unirei depline, voinţa ţârei printr’un vot unanim. înştiinţat telegrafic despre votul divanului din Bucureşti, Cuza Vodă a răspuns din Iaşi că „primeşte cu mândrie şi recu noştinţă să fie. şi Domn al Ţârei Româneşti, precum e Domn al Moldovei”. Când s’a aflat la Iaşi clespre această îndoită alegere poporul a alergat din toate părţile în număr covârşitor spre cea mai mare piaţă a oraşului, care poartă d’atunci numele do Piaţa Unirei, unde s’a jucat atunci hora unirei în mijlocul unei mari însufleţiri şi unde 50 de ani în urmă a fost aşezată statuia marelui Domn al primei uniri. Tot aici au depus jură mântul 58 de ani mai târziu înaintea marelui Rege Ferdinand I-iiil desrobitorul, voluntarii ardeleni, cari se duceau să lupte pe frontul Moldovei pentru unirea cea mare. Alexandru Ioaii Cuza deşi n’a domnit decât 7 ani şi a legat numele de o mulţime de acte naţionale însemnate cum au fost întemeierea celor 2 Universităţi din Iaşi şi Bucureşti, a Curţei de ^Casaţie, şi tle organizarea armatei. Dar cele două mai mari acte politice naţionale de care Cuza Vodă şi-a legat pentru vecie numele în istoria ţârei, şi la încheierea cărora a fost tot timpul secundat cu un rar devo tament de Marele său Miniştrii Mihail Kogălniceanu — fără îndoială cel mai mare om de Stat ce l’au avut Românii până înainte de unirea cea mare —- au fost secularizarea averilor mănăstirilor închinate, desfiinţarea clăoei, şi împroprietărirea ţăranilor prin legea dela 1864. Prin secularizare s’an înapoiat patrimoniului naţional 3 milioane de hectare, de pământ pe care-1 stăpâneau streinii şi tot acest pământ a. fost apoi distribuit ţăranilor români. Pun toate aceste reforme, prin aşezăm;mtele creiate în iară. şi prin întocmirile administrative'ce le-a săvârşit, Cuza Vodă, a reuşit, să dea ţărci o adm in,graţie robustă, care a înlesnit ma relui său urmaş-lui Vodă Carol, să continue cu organizarea tot mai tomeiniccă a marilor instituţia ni de stat, în vederea unui rol de seamă pe care .România era chemată să-l joace în viitor. Desfiinţarea clăcii şv împroprietărirea, ţăranilor şi-au dat roadele bogate pe câmpiile de luptă ale Bulgariei în războiul dela 1877—78 în strălucitele, victorii ale urmatelor române (lela Flevna, Gr.ijviţa, Smârdan împotriva Turcilor, cari au adus inde pendenţa jărei şi regalitatea. In ţam aşezată acum pe temelii trainice şi condusă de un rege înţelept, s’au desvol'tal înflorind

i_^

7 minunat, agricultura, comerţul industria şi- finanţele precum şi. artele şi ştiinţele. De asemenea România la adăpost acum de şicanele şi lă comia vecinilor, şi-a asigurat o situaţie respectată între statele Europei, astfel că, oamenii ei de stat şi toată intelectualitatea românească de dincolo de Carpati, am început să fie tot mai * atenţi şi să se intereseze tot mai deaproape de noi cei d’aiei, cari luptam din greu împotriva unui regim multisecular de opresiune. Strigătul nostru de durere a avut totdeauna um adânc ră sunet în inimile fraţilor noştri din ţara veche, dar mai ales alunei când. luptele noastre pentru libertate şi pentru apărarea fiinţei noastre naţionale, au fost mai aprinse, adică în preajma anilor 1890, când mai mult ca altă dată temniţele ungureşti an început să se umple de condamnaţii politici ai) Românilor arde leni şi bănăţeni, aceste suferinţe ale noastre au provocat o pu ternică reacţiune în România veche, împotriva regiimului de asuprire la care eram supuşi. Din această reacţiune a ieşit me moriul studenţilor universitari din Bucureşti şi Iaşi adresat uni versităţilor europene. prin care fraţii noştrii protestau împotriva regimului asum care ne stăpânea, şi apărau călduros legitimita tea revendicărilor noastre naţionale. Atunci a luat fiinţă şi Liga Culturală, care s’a inaugurat în Bucureşti în mijlocul unei mari însufleţiri naţionale în ziua de 24 Ianuarie 1891, sunt azi exact patruzeci de ani. Avem azi deci o dublă sărbătoare, aceea a aniversăm a 72-a a unirei principatelor şi jubileul de 40 de ani al societăţii patriotice, care a fost şi este Liga pentru unitatea culturală şi naţională a tutu ror Românilor. Se cuvine deci să spunem în această zi mare .câteva cuvinte despre această societate. In jurul Ligei Culturale s’au "rup&t după cum ştiţii cei mai de seamă fruntaşi ai ţârei ca, Nicolae Filipescu, Alexandru Orâscu, Grigore T. Brătianu care a fost primul ei preşedinte, după Al. Orăscu care a prezidat-o câteva luni, V. A. Ureche, Barbu Delavrancea, Cantacuzino Râfoveanu, Ion şi Pelrachc Grădişleanu, şi alţi câţiva, între oairi S. Mehedinţi, care fusese în fruntea studenţilor univ. cari au publicat memoriul amintit mai sus, ardeleanul Ion Bianniî, şi bănătianul LupuOiescu, cari au făcut parte din primul ei comitet central, punând inima şi sufletul lor românesc în serviciul ideei naţionale. Liga culturală a contribuit mai mult ca oricare altă institiiiţiune la. desvoltarea ideei de solidaritate şi do unitate naţio-

Dală între fraţii da iei. şi de dimcolo, danci pe lângă propaganda caillnnalăj patriotică şi naţională în ţară şi streinătate numeroase ajutoare materiale de studii la atâţia tineri ardeleni şi mai ales la numeroşii noştrii condamnaţi politici, care suferiau penIru dreptate şi cari de cele mai/ multe ori erau oameni săraci şi necăjiţi, cari nu-şi puteau plăti nici măcar amenzile grele la care-i condamnau curţile cu juraţi ş:. tribunalele ungureşti, lor . în streinătate liga a fost aceea; care prin anii 181)0 şi următorii,, a popularizat mai mult ca orişicine cauza noastră naţională. Secţiunile ei clin Belgia şi Franţa şi mari ales Liga clin Paris au stat neadormite an'1 dearândul teu postul de onoare în timpul marilor evenimente politice ce se petreceau la Romanii din Ardeal. Procesul Keplicei — clin 1893, numeroasele procese de presă. . şi marele proces al Memorandului d\n 1894, — cel mal mon struos proces politic al veacului itxeout, — liga a fost aceea care le-a popularizat în presa europeană prin inimoşii oi con ducători şi prin mijlocirea generoasă a marilor coti dian© din Paris şi Bruxelles cum au fost Journal des Debats al lui Patinot, La Justice a lui Clemenceau, Le Siecle,. al Ini Yves Guvoi. La Republique FranQaise, a lui Jules Moline, La Reforme a lui George Lorancl şi I/Independence Belge din Bruxelles a lui Gercild Harrn bătrânul şi distinsul preşedinte de onoare al asociaţi unii presei belgiene — care trăieşte şi uzi şi care în mod nobil şi dezinteresat, a apărat cauza transilvăneană ani îndelungaţi. Dl preşedinte al Consiliului. Mironeseu a făcut o faptă frumoasă acordând acum 2 anii acestui nobil campion al cauzei naţionale a Ardealului o decoraţie românească, pre cum şi prin mijlocirea altor multe ziare franţuzeşti. Mai amintesc revista La Revue de Paris a lui Ernest Lavisseunde învăţatul profesor Henry Gaidoz dela College de France şi Şcoala de Ştiinţe Politice, a scris un ('important studiu despre românŞ din Ungaria. în Mai 1894, la care a răspuns foarte fu rioasă contesa maghiară de Almâssy îutr’un articol rancunos şi de-o rară superficialitate îu numărul din August acel aş an al. revistei. lot sub iinpuisiunea ligei culturale a fost organizat marele mceting dela Sorbona din 11 Mai 1894 în favoarea Românilor ardeleni, prezidat de marele istoric .şi academician Lavisse şi la care Enril Picot a ţinut o conferinţă impresionantă despre Românii ardeleni, relevând credinţa lor nestrămutată într’un vii tor mai bun.

; :

Propagandei Ligei Culturale se da toreş te şi ineetingul dela celebra, universitate din Oxford din Martie 1894, prezidat de în văţatul filolog englez Morfill care ne cunoştea limba şi trecutul precum şi tara şi Ardealul unde călătorise si care a ţiinut arunci o înălţătoare ou van tare despre romanitatea neamului nostru combătând totodată regimuil) politic aspru la care eram supuşi noi Ardelenii. Acest meeting la care a vorbit şi o fran ceză, profesoara Jeanne DePHonnne şi Românii Dim. Gliica şi profesorul dela Academia Comercială din Cluj Marin Demetrescu, a fost împreună cu cel dela Sorbona din Paris una din cele. mai măreţe manifestaţii de sini naţie, făcute de intelec tualii din. Europa apuseană în favoarea luptelor naţionale -ele Românilor din Ardeal. Cei cari au acţionau în Liga -Culturală dând din avutul lor pentru scopurile ei nobile au fost în imensa, lor majoritate Ii ornam din ţara veche, căci dacă în ţară au fost printre ei şi câte unul dintre ai noştri d’iaiici emigraţi dincolo, apoi în sec ţiunile ei din stre\nătate din Belgia şi. din Franţa noi Ardelenii eram abia cale degete la o mână. Bar am lucrat împreună cu ei în cea mai frăţească înţelegere. Se cuvine deci pentru dragostea şi .solidaritatea frăţiască ce n\ le-au arătat în decursul luptelor noastre aspre pentru li bertate. fraţii din Vechiul Regat, pentru cuvintele calde si fră ţeşti. pe care fruntaşii intelectuali şi politici de peste munţi le-au rostit în acea vreme an de an în adunări publice şi mai ales în parlamentul ţăreâ şi pe Ja 'diferite congrese internaţionale in favoarea revendicărilor naţionale şi politice ale Românilor ar deleni, se cuvine zic să le arătăm aici în numele Ardealului toată, dragostea şi recunoştinţa noastră frătias^ă:.şL. sunt: bucu ros că .pot face aceasta eu ca Ardelean, care-mă găsesc.la acest loc în această solemnă împrejurare ca preşedinte, all: Ligii Oulfu-rle din Cluj.şi oare am lucrat cu dânşii-.în ţară şi peste hotare în interesul popularizării doleanţelor :.ş\. legitimelor revendicări ale Românilor din Ardeal şi le cunosc,deci sufleCuMoivbun, larg şi primitor. Fac aceasta mai ales. că astăzi., mai mult ca.,ori şi când, este nevoie de înfrăţirea cât. mai strânsă,■ (şi mai caldă a sufle telor noastre a celor d’.aici.şi din. toate .provinciile unite,, cu fraţii din ţara veche. Această înfrăţire,această unitate sufle tească a tuturor Românilor este problema, cea mai arzătoare a ceasului de faţă.şi ea treime să,se .încliege.fiât mai neîntârziat,

10 cu concursul loial şi ele fiecare clipă al întregei noastre clase intelectuale şi a tuturor Dom a n ilor ele bine căci ea este pro blema nafională. care ni se impune imperios şi mai presus ele orice ambiţii şi de orice meschine şi egoiste consideraţii politice şi de partid, în interesul consolidării noastre naţionale şi de stat.

Doamnelor şi Domnilor, Foaie v’ati mirat că în legătură cu Liga Culturala n’aţi auzit numele dini profesor Nicolae Jorga. L’am lăsat anume pentru încheiere căci puternica personalitate a ilustrului pre şedinte, al Ligei Centrale care conduce de peste douăzeci de ani cu atâta autoritate şi prestigiu această institut-iune, are o situaţie cu totul aparte în viata noastră politică, naţională şi culturală. Marele nostru istoric, profesor şi neîntrecut confe renţiar şi orator a ţinut vie în sânul românimei de aproape 40 de ani făclia conştiinţei de unitate culturală şi naţională prin incomparabila sa activitate profesorală şi publicistică, atât în tară cât şi peste hotare. Prin sutele de volume şi broşuri ce le-a publicat, prin con ferinţele sale savante tinute în atâtea capitale europene şi în America, dl lorga a făcut cea mai strălucită propagandă în favoarea României al cărei trecut şi. aspiraţii le-a spus pretu tindeni cil incomparabilul său talent, făcând să radieze în.mod viu interesul şi simpatia acelor străvechi centre de cultură şi civilizaţie către tara şi neamul nostru. Fără îndoială că dela Dimitrie Cantemir învăţatul principe al Moldovei şi dela marele spătar Nicolae Milescu neamul ro mânesc n’a mai avut o personalitate aşa.de proeminentă ca pe Nicolae lorga, care prin diversitatea, temeinicia şi bogăţia cu noştinţelor şi activităţii sale i-a lăsat în urmă şi pe ei. Şi cum printr’o fericită coincidentă în acest an jubiliar al Ligei Cul turale, care va fi sărbătorit sper la Bucureşti la primăvară cu toată strălucirea ce o comportă, Dl lorga împlineşte şi Domnîasa 60 de ani de o nobilă existentă, — jubileu pe care nu mă în doiesc că tara şi neamul nostru vor şti să-l serbeze şi încoro neze după cum merită acest mare fiu al lor, uoi aducem Dini Torga omagiul respectului şi admiratiunii noastre împreună cu urările cele mai calde în pragul acestui jubileu.

! 1 ! 1

: I

11 "

Înainte de a termina simt fericit să aduc omagiul meu tuturor reprezentanţilor puterilor streine aici prezente şi în special reprezentanţilor Franţei, Angliei şi Italiei pentru spri jinul preţios pe care publiciştii şi oamenii lor de stat l-au dat poporului român atât când cu Unirea Prncipatelor cât şi mai târziu în pregătirea unirei celei mari a neamului nostru. Şi acum nu-mi mai rămâne decât să aduc în numele Ligei Culturale salutul, omagiile şi mulţumirile noastre înaltelor au- . torităţi ale Statului: Dini Director Ministerial al Ardealului ca reprezentant al Guvernului, apoi onoraţilor reprezentanţi ai Bisericilor, ai Universităţii şi Armatei, Academiilor, Socie tăţilor Culturale şi de binefacere, tuturor şcoalelor şi numero sului public cari au binevoit să ia parte ca de obicei la această impunătoare festivitate. „Trăiască România“!

r ’

I *.

■Mfm

-•

. -

Preţul Lei 8 ■

■