Mărășești în fapte și imagini

Aurel Neculai

Stănel Ion

MĂRĂŞEŞTII ÎN FAPTE ŞI IMAGINI O istorie în date

Editura ATEC

MĂRĂŞEŞTII ÎN FAPTE ŞI IMAGINI

O istorie în date

2017

Stănel Ion este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi predă istoria la Liceul Pedagogic „Spiru Haret“ din Focşani. Este profesor asociat la Departamentul de Pregătire al profesorilor, filiala Focşani. A publicat: ●Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007. ●Dicţionarul biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008 (coautor). ●Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009 (coautor). ●Evul Mediu românesc. Dicţionar biografic, Editura Meronia, Bucureşti, 2010 (coautor). ●Personalităţi străine în istoria României: dicţionar biografic, Editura Meronia, Bucureşti, 2011 (coordonator şi coautor). ●Dcţionar general al Evului Mediu românesc, Editura Meronia, Bucureşti, 2013 (coautor).

este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii din Bucureşti şi predă istoria la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu“ din Mărăşeşti. A fondat şi coordonează din 1998 revista de istorie Clio de Mărăşeşti. A publicat: ●Războiul pentru Întregirea Naţională în expresii memorabile, Editura Andrew, Focşani, 2008. ●Istorii regăsite, Editura Andrew, Focşani, 2009. ●Copiii în istorie. Texte şi documente, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2014.

Aurel

Neculai

Aurel Neculai

Stănel Ion

MĂRĂŞEŞTII ÎN FAPTE ŞI IMAGINI O istorie în date

Ediţie revizuită și adăugită

Editura ATEC EDITURA ATEC EDITURA ATEC - 2015

Coperta I: Mausoleul Mărăşeşti (w.w.w.panoramic.ro) Coperta IV: Uricul lui Roman I (w.w.w.melidonium.ro)

Consilier editorial: dr. Teodora Fîntînaru

Résumé: prof. dr. Oana Dima Summary: prof. Oana Adriana Irimia Corector: prof. Roxana Amariei Tehnoredactare si machetare computerizată: ABC DESIGN SRL – Râmnicu Sărat Carte apărută cu sprijinul Primăriei orașului Mărășești, primar Chitic Valerică.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Neculai, Aurel; Ion, Stănel Mărăşeştii în fapte şi imagini. O istorie în date / Aurel Neculai; Stănel Ion. - Focşani: Editura Atec, 2017.

Bibliogr.

ISBN 94(498)

ARGUMENT A scrie istoria unei localităţi este, în egală măsură, o tentaţie şi o provocare pentru orice cunoscător şi iubitor de istorie. A scrie istoria oraşului Mărăşeşti presupune nu doar o bună cunoaştere a ei, dar şi o conştientizare a faptului că istoria acestei localităţi depăşeşte cu mult graniţele unei istorii locale. au intrat definitiv, prin victoria repurtată aici în vara anului 1917, în conştiinţa naţională. S-a spus, fără nicio urmă de exagerare, că în perioada interbelică, Mărăşeştii au fost, fără precedent în istoria modernă naţională, un adevărat Ierusalim al neamului românesc1. Mărăşeştii au fost un centru de pelerinaj, un loc de atracţie şi de preocupare a personalităţilor celor mai înalte ale statului din acea vreme, începând cu membrii familiei regale şi continuând cu alţi oameni de seamă ai timpului, şansă unică pentru acest oraş. Cu toţii au contribuit, în limitele impuse de condiţiile grele de după Războiul Întregirii Naţionale, la valorificarea istoricomorală a victoriei de la Mărăşeşti şi la refacerea acestei localităţi istorice. În scrierea acestei cărţi ne-a fost de folos un mare număr de lucrări care abordează direct sau tangenţial istoria oraşului Mărăşeşti, dar, în mod special, monografiile dedicate acestui oraş scrise de-a lungul timpului. Amintim aici de Monografia comunei rurale Mărăşeşti, după programul Ministerului de interne din anul 1903, autor doctor Dumitru Galian, Tipografia Modernă M.T. Dumitrescu, Focşani, 1903 şi, mai ales, de Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, autor profesor Stănel Ion, Editura Andrew, Focşani 2007.

Documentarea de arhivă, preluată integral din această lucrare, ne-a ajutat la rescrierea, în acest format, a prezentei cărţi. Ne-a fost de folos şi colecţia revistei Clio de Mărăşeşti (fondator şi L.I. Dâlga, Mărăşeştii – Ierusalimul neamului românesc, în Frontul Mărăşeşti, anul III, nr. 11 din iunie 1938, p. 3.

1

coordonator profesor Neculai Aurel) care, după anul de apariţie, 1998, a consemnat, ca într-o adevărată cronică a zilelor noastre, evenimentele petrecute până în prezent. Am scris această carte pornind şi de la ideea scritorului Octavian Paler care afirma că „ un popor care nu are trecut şi nu-şi respectă statuile, nu are viitor.“Ori noi, cei care cu migală, pasiune şi interes intelectual ne-am aplecat, ani de-a rândul, asupra istoriei acestui oraş, afirmăm, cu satisfacţie, că oamenii acestor locuri au avut, ca nimeni alţii, vocaţia ctitoririi de monumente şi crearea de veritabile evenimente istorice. Am mai scris această carte, pornind şi de la faptul că, începând din anul şcolar 2013-2014, la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu“, s-a introdus ca obiect de studiu opţional Istoria oraşului Mărăşeşti. Astfel, ne dorim, ca această carte să devină şi un necesar manual pentru elevi. Nu ne-am propus, aşadar, să scriem o nouă monografie, în înţelesul său clasic, ci, mai curând, să scriem o carte care, îmbinând exigenţa ştiinţifică şi accesibilitatea, să vină în interesul cât mai multor iubitori de istorie. Sperăm că informaţia propriu-zisă, completată de inovaţia structurală, bibliografie suplimentară şi imagine, să contribuie la împlinirea scopului nostru. Suntem conştienţi că, pentru această generoasă temă, este loc oricând de completări, ori de alte forme de abordare, dar acestea pot face subiectul unor alte ediţii.

Prof. Aurel Neculai Prof. Stănel Ion

MĂRĂŞEŞTII ÎN EVUL MEDIU Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io, Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei de la munte până la mare. Am dat, cu fiii mei Olecsandro şi Bogdan, slugii noastre Ioanăş Viteazul, pentru credincioasa lui slujbă, 3 sate pe Siret, uric (act de danie, n. a.), lui cu tot venitul, în veac, şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, cu tot dreptul.

Numele satelor: Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi şi Bucurăuţi. Iar hotarul lor să fie din jos de Mărişeuți, valul care este de-a curmezişul Câmpului, până la Siret, apoi pe cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă, şi de acolo, drept peste luncă, la fântână o movilă, şi de acolo drept la bucovină (bucovină: făget, pădure, n.a.), o movilă, şi de acolo drept la bucovină, o movilă, şi de acolo, pe marginea bucovinei, în sus, până la hotarul lui Şer<bă>nescu, la tei, o movilă, de acolo către topliţă (topliţă: baltă, pârâiaş cu apă caldă, ochi de apă care nu îngheaţă iarna n.a.), acolo o movilă, şi de acolo către Siret, movila de la mijloc, şi de acolo <peste> Siret, în sus, până la bucovina cea mare, pe unde este drumul de la Dobrinăuţi, la capătul Câmpului, şi de acolo, pe marginea bucovinei, pe deal la vale, până la val. Aceasta îi este hotarul întregului ocol […]. Iar pentru tăria acesteia şi pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, ca să nu fie clintită aceasta niciodată, în veac. S-a scris aceasta în anul 6009 sute deplin (1392), luna martie, în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman I. (Uricul lui Roman I din 30 martie 1392, în Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975, p. 3-4)

1392 ►30 martie. Prima atestare documentară a localităţii Mărăşeşti; printr-un uric2 (Foto 1) emis de cancelaria Moldovei din timpul domnitorului Roman I3 (Foto 2), Ioanăş Viteazul primea în dar de la voievod trei sate de la Siret: Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi şi Bucurăuţi. Printre hotare apare şi toponimul de Mărăşeşti care poate fi identificat, aproape sigur, cu localitatea noastră: Iar hotarul lor din jos, de la Mărişeuţi (subl. n), un val, ce-i de-a curmezişul câmpului până la Sereti, apoi de cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă […].4 Hotarele moşiei satului sunt: Bucurăuţi (Bucureşti) pe Siret şi Nicoreşti, pe Siret, de la Tecuci.

Existenţa altor toponime în text Şerbăneşti, Dobrineşti, localizate în această zonă a vechiului ţinut Tecuci, ne îndreptăţeşte să afirmăm că textul se referă la localitatea noastră. Documentul este cu atât mai important cu cât este primul emis de cancelaria domnitorului Romani I, cel care se intitula, în formula de început a uricului, în calitate de unificator al Moldovei de Sus cu Moldova de Jos: Marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei de la munte până la Mare.

Importanţa istorică a acestui document este dată şi de faptul că el este întărit cu prima din cele două peceţi (sigilii) ale voievodului Roman I care s-au păstrat de la cancelaria domnitorului. În concluzie, documentul face prima menţiune a localităţii Mărăşeşti, demnă de reţinut căci, aşezările, ca şi oamenii, îşi au şi ele momentul lor de naştere. Este important Uric: document domnesc de proprietate funciară ereditară; act de danie sau de întărire a dreptului de proprietate.

3 Roman I, domn al Moldovei: 1391-1394.

4 Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare, vol. I, Iaşi, 1931, p. 8.

2

de ştiut acest moment deoarece el dă un plus de identitate comunităţii din aşezarea noastră. Evul Mediu aduce, aşa cum arată şi documentul mai sus citat, şi primele atestări documentare ale localităţii Mărăşeşti. Dar, ar fi cazul să explicăm originea denumirii de Mărăşeşti. Acest toponim, un nume de persoană, MAREŞ-MARIŞ, poate fi identificat cu un moş fondator sau stăpânitor, moştenitor al locului. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte un document emis de Ştefan cel Mare în 1491 în care se vorbeşte despre un sat pe nume Mărăşeni, de pe Vaslui şi Bârlad: din uric moşului lor, a lui Dămăcuş stolnic, ce l-au avut el de la moşul nostru, de la Alexandru Voievod, un sat pe Bârlad, mai sus de Vaslui, anume Mărăşeni, unde au fost Mareş judele.5

1633 ►31 ianuarie. Un document din timpul lui Alexandru Iliaş6 (Foto 3), aduce şi el în discuţie numele de Mărăşeşti. Actul întăreşte lui Drăguş o parte din moşia satului Mărăşeşti pe care i-a dat-o Lupul al Nastei din Mărăşeşti pentru că i-a plătit capul: Iată au venit Drăguş înaintea noastră şi a boierilor noştri cu un zapis (document, înscris, act de vânzarecumpărare, n.a.) de mărturie de la Iane Ţigănuş voitu cu 12 pârgari din târgul Tecuciului, cu pecete oraşului şi de alţi mulţi oameni buni şi târgoveţi bătrâni de la acel târg i săteni din Mărceşti, anume Nicoară vătaf şi Toader ban şi Fantu Trifan, aşa cum scriind şi mărturisind, precum au venit înaintea lor Lupul al Nastei din Mărişeşti (subl. n.), de nume siliţi, nici asupriţi, ce de a lui bunăvoie au dat parte lui de moşie din satul Mărişeşti. Aceasta au dat-o numitului de sus, slugii noastre Dragoş, pentru că i-au plătit capul dint-o

5 6

Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, p. 479.

Alexandru Iliaş: domn al Moldovei: 1620-621; 1631-1633.

vinovăţie.7 Plata capului însemna înţelegerea între vinovat şi victimă sau rudele victimei, prin care vinovatul răscumpăra de la ei dreptul de răzbunare prin plata de bani sau cedarea unor bunuri, în cazul de faţă pământ. Această practică juridică feudală era întrebuinţată în toate în toate cazurile de răscumpărare a vieţii: omor, furt sau tâlhărie.

1634 ►Mai. Busiiuc de Măreşeşti (subl. n.) alături de alţi martori aleşi dintre cei buni şi bătrâni întăreşte actul prin care Vasile Crucean de Ionăşeşti şi Ioniţă de Călimăneşti alegeau jumătate din satul Todereşti cumpărată de la Ileana Comisoaia şi Vasile Boboc.8

1650 ►10 mai. Zapisul lui Dumitraşcu cu fraţii săi în copie adeverit de postelnicul Jora, prin care arată că Dumitraşcu şi fraţii săi sunt feciorii lui Toader Bobiscu, nepoţii Măriuţii; prin care vând de veci părţile lor din Mărăşăşti (subl. n.) şi din alte hotare.9

7

Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol XXI (1632-1633), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971, p. 362.

8 Documenta Romaniae Historica, A, vol. XXII, 1634, volum întocmit de C. Cihodariu, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1974, doc. 109, p.120.

9 C. Solomon, C.A. Stoide, Documente tecucene, vol. I, sec. XVII-XVIII, Bârlad, Tipografia Lupaşcu S-Sori, 1938, doc. XXVIII, p. 31.

1651 ►20 septembrie. Hrisovul (hrisov, act care servea ca drept de proprietate, n.a.) domnitorului Vasile Lupu10 (Foto 4), este cel mai sigur document în privinţa atestării şi localizării satului Mărăşeşti: întăreşte lui Lupaşcu Armaşu, nepotul lui Nădăbaico vornic, a lui dreaptă ocină şi moşie din sat Mărăşeşti (subl. n.) în ţinutul Putnei pe apa Siretului, două pământuri în frunte pân să împreună cu hotarul Crucii precum şi altă parte de ocină de la Blăneşti în ţinutul Tecuciului.11 Aşadar, atestarea documentară a unei localităţi făcându-se în baza celui mai vechi document descoperit până la un moment dat, putem conchide că în cazul aşezării Mărăşeşti, cel mai vechi document care-i atestă existenţa este cel emis de Roman I, în 30 martie 1392. Mai exact decât acesta, în afara oricăror discuţii, este, cu siguranţă, atât în privinţa denumirii cât şi a localizării, cel emis în timpul lui Vasile Lupu, în 20 septembrie 1651.

1677 ►Iulie. Vornicul Ionaşcu Balş era trimis să lămurească gâlceava ţărmurilor Săretului. Iată cum descrie acesta neînţelegerile privind hotarele unor moşii din zona Mărăşeştilor: Deci eu pentru voia dumitale am mers şi am strâns mulţi oameni buni ţărmuraşi şi din ceia parte despre Putna şi dincoace despre Tecuci, şi am întrebat pe oamenii dumitale de niscai urice sau cu cine vor putea să dovedească acel lucru ce au zis că le trece hotarul peste Siret. Ei cu nimic nu au putu dovedi nici cu scrisori nici cu oameni […]. Iar ţărmurenii despre Putna au adus împreună cu Gheorghe cinci urice. Un uric de la Iliaş Vodă de 240 de ani. Altul al 10 11

Vasile Lupiu, domn al Moldovei: 1632-1653.

C. Solomon, C.A. Stoide, op. cit., doc. XLI, p. 32.

Mărăşeştilor (subl. n.), altul al Drăgoeştilor, altul al Văcăreştilor din gios de Străjeşti, din zilele cele bătrâne de când s-au tocmit acele hotară a Putnenilor despre Tecuceni. Şi scrie până în dealul Siretului.12 Documentul relevă şi faptul că locuitorii din Mărăşeşti, Drăgoeşti şi Văcăreşti deţineau, cu urice, moşii ce se întindeau până la dialul Siretului , formulă care indică faptul că moşiile se întindeau şi pe malul stâng al Siretului. De altminteri, hotarele satelor se stabileau în prezenţa unor dregători şi chiar a domnilor, pentru a întări caracterul lor veşnic, de nestrămutat. Încălcarea hotarelor, adică muarea pitrelor de hotar sau a stâlpilor cu bouri, atrăgea după sine sancţiuni care constau în confiscarea a 24 până la 50 de boi.

1698 ►9 iunie. Sunt emise două documente de vânzare cumpărare în care apare numele localităţii Mărăşeşti. Primul atesta faptul că Ioniţă Ştefan, feciorul lui Pavel Grama vând lui Ilie stolnicul partea lor de moşie din satul Mărişeşti (subl. n.), 50 de paşi din apa Siretului până la hotarul târgului Tecuci, cu 23 de lei.13 Al doilea document consemna faptul că Toadera şi Maria, fetele lui Grigore Paron, vând lui Ilie stolnicul partea lor de moşie din satul Mărişeşti, 48 de paşi din apa Siretului până la hotarul târgului Tecuci, cu 23 de lei.14 ►24 iunie. Este consemnată o mărturie hotarnică de la Gheorghe Străzescul vornic de poartă şi Gvril biv vornic prin care au ales şi au stâlpuit părţile lui Ilie stolnic din satul Mărăşăştii (sbl. n.), Golumbii, Iulceştii şi Mărceştii ce sunt pe apa Săretului în Ţinut Tecuci, cu vad de pod în Săretiu şi cu tot 12

Ibidem, doc. LXVIII, p. 34-35.

Catalogul Documentelor Moldoveneşti din Direcţia Arhivelor Centrale, vol. IV, 1676-1700, Bucureşti, 1970, doc. 1998, p. 440.

14 Ibidem.

13

venitul.15 O săptămână mai târziu, la 1 august 1698, este emis şi hrisovul Domnului Antioh Constantin Cantemir16 (Foto 5) întăritor hotărniciei de mai sus pe părţile lui Ilie Enachi stolnic din satele Iulceştii Golumbii, Mărăşeştii şi Mărceştii pă apa Săretului, pân la hotarul târglui Tecuci şi cu vad de pod în Săret.17 Documentul evidenţiază, dincolo de atestarea aşezării Mărăşeşti, un vad de pod ce punea în legătură cele două maluri ale Siretului.

1700 ►13 septembrie. Ion Batica cu soţia, vând lui Apostol Clucerul mai multe părţi de moşie din Mărişăşti (subl. n.), 82 de stânjeni din apa Siretului până la hotarul Târgului Tecuci.18

1710 ►30 octombrie. Intervenţia domnitorului Moldovei într-o chestiune de clarificare a hotarelor unei moşii ne prilejuieşte o nouă menţionare a localităţii Mărăşeşti: Gheorghiţă Costin şi Stamatin pârcălab fac cunoscute alegerea ce-au făcut-o, în urma cărţii lui Nicolae Alexandru Voievod 19 (Foto 7), adusă de [Tofana] spătăroaia, soţia răposatului Ilie spătar, părţile acesteia de moşie din părţile Mărişeşti (subl. n.) şi Gulubi, ţinutul Tecuci, pe apa Siretului şi în ţinutul Putna, la satul

15

C.Solomon, C.A.Stoide, op. cit, doc. CIX, p. 3.

Constantin Antioh Cantemir, domn al Moldovei: 1695-1700; 1705-1707.

17 Ibidem, doc. CX, p. 49.

18 Catalogul Documentelor Moldoveneşti din Direcţia Arhivelor Centrale, vol. IV, 1676-1700, doc. 2201, p. 482.

19 Nicolae Mavrocordat, domn al Moldovei: 1709-1710; 1711-1716; domn al Ţării Româneşti: 1716; 1719-1730.

16

Văcăreşti şi la satul Străzeşti, pe apa Siretului, arătând câte funii şi câţi paşi măsoară partea fiecăreia din aceste moşii.20

1742 ►20 aprilie. Carte către starostele de Putna să poruncească oamenilor nesupuşi din Mărişeşti (sbl. n.) să facă slujbă obişnuită stăpânului moşiei.21 Informaţi aceasta ca şi celelalte de mai jos, pe anul 1742, o avem din Condica lui Constantin Mavrocordat22. Condica sa, păstrată, a fost donată, în 1882, Academiei Române de D.A. Sturdza şi, într-o primă formă, a fost publicată de Nicolae Iorga. Materialul documentar din Condică se referă, în primul rând, la problemele interne ale ţării şi este, prin conţinutul său foarte bogat şi divers, o sursă directă de cunoaştere a societăţii româneşti din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. ►20 aprilie. Altă carte, tij lui, la Dumitraşco starostele de Putna, să de poroncă oamenilor de Mărişeşti, de vreme ce s-au jeluit că nu-i fac slujbă ca să aibă a-l asculta, făcându-i slujbă pe obicei. Dară nesupuindu-să poruncii, să-i pue în butuci şi să-i trimită aice. Şi de unde sunt aşăzaţi, necăiuri să nu să mute.23 ►15 iunie. Se scrie starostelui de Putna să oblige pe vornicelul de Mărăşeşti să restituie sătenilor banii luaţi din bir.24 Ibidem, vol. V, 1701-1720, Bucureşti, 1975, doc. 981, p.p. 262-263.

Condica lui Mavrocordat, I, editor Corneliu Istrate, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi“, 2008, p. 175.

22 Constantin Mavrocordat, domnitorul fanariot cu cele mai multe domnii (şase în Ţara Românească şi patru în Moldova).

23 Ibidem, vol. II, p. 167.

24 Ibidem, vol I., p. 198.

20

21

►15 iunie. O carte legată s-au scris la starostele de Putna, jăluind oamenii de Mărişeşti pe un vornicel ce-au fost în sat, că le-au mâncat din cisleli satului 44 lei 4 potronici pe sama ce le-au luat comisul Isufache şi pentru 24 de holtei ce le-au schimbat peceţile Lorinţi vameşul şi pe urmă au socotit şi dintr-acei 24 de holtei au luat bani pe 12 holtei şi au scăzut şi oamenilor din Pădureni. Şi s-au scris la starostele să ţie samă / 15 lei banii acelor 12 holtei din cei 44 lei 4 potronici ce-au aflat mâncaţi de vornicel, să-i de oamenilor de Mărişeşti.25

1774 ►Catagrafia întocmită de Starostia de Putna pentru comandamentul armatei ruse de ocupaţie din timpul războiului ruso-turc (1768-1774) menţionează satul Mărăşeşti în Ţinutul Putna, Ocolul Luncii. Potrivit Catagrafiei, la Mărăşeşti existau 57 de case cu 39 de birnici şi 18 rufeturi - şase nevolnici şi babe, 3 slujitori şi 9 slugi boiereşti - (rufet, breaslă, corporaţie, tagmă, aici cu sensul de scutit de dări, n.n.). Din cei 39 de birnici făceau parte un rotar, un rogojinar, un morar, un mătăsar, un ciobotar şi doi chelari,26 probabil pielari/tăbăcari, ceea ce denotă o activitate economică importantă dacă ne raportăm la numărul de contribuabili. Constatăm că stăpânul moşiei Mărăşeşti era banul Costin Catargiu, altul decât cel din secolul XIX, şi el proprietar de moşie la Mărăşeşti şi fost de ministru de interne al Moldovei, calitate în care s-a opus unirii Moldovei cu Ţara Românească la 1859. Iniţial, Mărăşeştii au fost organizaţi sub forma unei obşti săteşti libere, care avea să se destrame de-a lungul timpului. Cu toate acestea, pe la 25

Ibidem, vol. III, p. 345.

Dmitriev P. Gh., Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773.

Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea a II-a, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1975.

26

mijlocul secolului al XVIII-lea încă mai erau ţărani liberi din moment ce, la 8 iulie 1741, locuitorii chemaţi de Andrei Ruset la Divan, să-i vecinescă, (să-i transforme în vecini, ţărani dependenţi n.n.) declară că ei se ştiu a fi oameni de moşie de Mărişeşti.

1789 ►30 iulie. În contextul războiului ruso-austro-turc (17871792), când Principatele Române devin teatru de război, parte importantă a trupelor ruso-austriece de sub comanda Principelui de Saxa-Coburg şi Suvorov merg, în Moldova, pe trei coloane: o coloană merge de la Adjud, pe drumul satului Domneşti spre Focşani, iar celelalte două pe drumuri paralele până la Mărăşeşti. De aici, Suvorov a trimis un ofiţer cu 30 de cazaci într-o misiune de cercetare, de unde s-au întors cu ştirea că au observat patrule turceşti: La Mărăşeşti, lagărul următor, arnăuţii, subt căpitanul Falkenhagen, şi cazacii lui Ivan Grecov dădură de cetele înaintate ale turcilor, şi se încăierară o adevărată luptă.27 În timpul acestor evenimente, în condiţii neelucidate, Mărăşeştii au ars. Localitatea s-a refăcut, documente ulterioare menţionând-o în acelaşi loc şi având acelaşi număr de familii, ca şi în Catagrafia din1774.

1811 ►La Mărăşeşti exista un pod de care se îngrijeau locuitorii din Ionăşeşti în înţelegere cu biv vel spătarul Iordache Catargiu.

Documentul existent consemna: Ne îndatorim a ţine cu toată paza şi silinţa podu de peste Siret de la Mărăşeşti, să-l dezlegăm la vreme de sloată, să-l păstrăm, să-l păzim şi, iarăşi la vreme cuviincioasă să-l legăm îndată şi să avem acolo în N. Iorga, Ceva despre ocupaţia austriacă în anii 1789-1791, în Analele Academiei Române, tom XXXIII, Memoriile Secţiunii istorice no. 8, p. 9.

27

peatră, în toată vremea, oameni trebuincioşi de rând pentru pază, [...] din venitul căruia nu avem a trage noi nici o împărtimire, iar cheresteaua trebuincioasă, scândurile şi odgoanele, este dator dumnealui boieriul a ni le da, noi cu aceia avem a le căra pe toate cele trebuincioase de pin’ pregiur. [...] Dacă năvălirile şi adăugirile Săretiului va cere trebuinţă cu grăbire a se dezlega podul şi a să trage la mal, ca să nu să prăpădească din şăile şi din cherestea.[...] La legatul şi dezlegatul podului şi alti vremi di răceală, când să va mai adăoga osteneala noastră la lucrul podului, să aibă a li da, dumnealui boieriul, câte o vadră de rachiu sau două-trii vedre de vin să putem şi noi a lucra la vremile greli ce vor fi.28

1819 ►Spătarul Iordache Catargiu mută două iarmaroace de la Panciu (Crucea de Jos) la Mărăşeşti spre nemulţumirea egumenului mănăstirii Bogdana din ţinutul Bacăului, care face o jalbă către domnul Moldovei, Mihail II Suţu (1819 – 1821).29 Situaţia a fost tranşată abia în 1826 când domnul Ioniţă Sandu Sturdza (1822–1828), printr-un hrisov, întărea vel vistiernicului Iordache Catargiu dreptul de a face târg pe moşia Mărăşeşti de şase ori pe an.30

28

Documente istorice tecucene, vol. III, sec. XIX, p. 41- 42, doc. 31.

Constantin C. Giurescu, Contribuţii la studiul originilor şi dezvoltării burgheziei române până la 1848, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 84.

30 Ibidem, p. 85.

29

.

Uricul lui Roman I

Foto 1

Roman I

Foto 2

Foto 3

Alexandru IliaĹ&#x;

Foto 4

Vasile Lupu

Sigiliul lui Vasile Lupu

Foto 5 Constantin Ĺ&#x;i Antioh Cantemir

Foto 6

Nicolae Mavrocordat

Foto 7

Constantin Mavrocordat

MĂRĂŞEŞTII ÎN EPOCA MODERNĂ ȘI ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL Mărăşeştii – Ierusalimul neamului românesc …Jertfele armatei române au făcut din regiunea Mărăşeşti o regiune sfântă a neamului nostru, unde, an de an, românii se duc să cinstească amintirea celor care au pierit ca să trăiască România, unită, mare şi nedespărţită.

Mărăşeştii sunt, în adevăr, Ierusalimul neamului românesc. Să ne ridicăm sufletele până la înălţimea jertfelor celor care şi-au găsit acolo eroicul mormânt. Da, şi-au înscris numele, cu cinste, în Cartea de Istorie a Neamului!

Să ne înălţăm sufletele până la înălţimea datoriei sfinte, împlinite de ei şi să pricepem cerinţa zilei de azi.

Ni se cere bărbăţie şi devotament pentru consolidarea României Noi. Mărăşeştii, ţinut sfânt al Patriei, tu eşti Ierusalimului neamului românesc. Nemuritoare slavă eroilor care dorm în firidele Gloriei tale şi ne îndeamnă pe noi, urmaşii lor, să fim la înălţimea jertfelor lor.

(L.I. Dâlga, Mărăşeştii – Ierusalimul neamului românesc, în Frontul Mărăşeşti, anul III, nr. 11 din iunie 1938, p. 3)

1827 ►Moşia Mărăşeşti aparţinea aceluiaşi Iordache Catargiu, care o va arenda lui Gheorghe Ianoliu.31

1828 ►August, Karl Osvalt realiza planul topografic al moşiei Mărăşeşti cuprinsă între râurile Siret, Şuşiţa, Putna. Legenda planului avea următoarea denumire: Harta moşiei Mărăşeştilor cu toate siliştile lor şi megieşile moşii, măsurate întocmai de mine.32 Este interesant faptul că Mărăşeştii reprezintă a doua moşie din Moldova acelor timpuri căreia i se întocmeşte un astfel de plan.

1830 ►Începe refacerea bisericii din Mărăşeşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului, menţionată înainte de 1809.

Reconstrucţia se datorează boierului Costin Catargiu care suportă toate cheltuielile, conform pisaniei de deasupra intrării în biserică: În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ziditusa această Biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ în anul mântuirii de la Hristos 1830 – 1835 de către Costin Catargiu şi soţia sa.33 Lucrările fiind încheiate în 1835 vor asigura stabilitatea construcţiei până la 1889 când noul Dimitrie Russu, Patrimoniul public şi starea economică a judeţului Putna în cifre şi icoane, Focşani, Tipografia „Cartea Putnei”, 1933, p. 93.

32 Apud Constantin C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolul XV-începutul sec. XIX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, p. 68-69.

33 Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mărăşeşti – 170 de ani de la ctitorie, în „Clio de Mărăşeşti, revista de istorie şi artă,” anul IV, nr. 14, aprilie 2004, p. 10.

31

proprietar al moşiei Mărăşeşti şi marele industriaş, Gheorghe Ulise Negropontes, a contribuit la repararea acesteia.

1833 ►Locotenent-colonelul Bergenheim I şi căpitanul Galiţin au alcătuit harta Moldovei din porunca generalului Pavel Kisseleff în care Mărăşeştii erau una din cele opt plăţi ale Ţinutului Putna.34

1835 ►Harta rusă din acest an menţionează că Mărăşeştii cuprindea 181 de gospodării,35 cu circa 905 locuitori.

1837 ►Costin Catargiu arendează moşia Mărăşeşti supusului austriac Ioan Pirvovici, preţul arenzii anuale fiind de 1.100 galbeni.36

1845 ►Iordache Catargiu a donat bisericii din Mărăşeşti, ca sesie parohială, un lot agricol de 10 hectare şi 3.804 metri pătraţi.

C. Apreotesei, Toma Iorga, Al. Străoneanu Balş, Monografia comunei Străoane, Focşani, f. e., 1997, p. 134.

35 Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului al XX-lea. Constatări istorice, geografice, economice şi statistice pe temeiul hărţii ruse din 1835, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1957, p. 261 şi 290.

36 Ovidiu Teodoru, Mărăşeşti, Iaşi, fără editură, 1973, p. 25.

34

Locul de construcţie cu suprafaţa de 6.114 metri pătraţi a fost rezervat de autoritatea locală prin tabela A din anul 1864.37 ►Începe construirea vechiului drum al Siretului: Cornu Luncii-Fălticeni-Roman-Bacău-Mărăşeşti-Tecuci în cadrul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849), lucrările fiind încheiate la 1849.38 Calitatea drumului a fost semnalată câţiva ani mai târziu de domnul României Carol I (1866-1914) cu prilejul primei sale călătorii prin partea Moldovei la 10/22 august 1866: Pe la 5 după-amiază, se urmează călătoria spre Mărăşeşti, lângă Siret. Aici se ajunge pe o şosea bună, construită de hospodarul Mihail Sturdza.39

1846 ►Mărăşeşti făcea parte din ocolul Bilieşti, Ţinutul Putna având 172 de liuzi,40 circa 1.032 de familii, dacă ne raportam la faptul că începând din 1783 o liude cuprindea 6 familii solidare la plata impozitului.

1853 Stănel Ion, Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007, p. 52.

38 Dezvoltarea economică a Moldovei între anii 1848 şi 1864. Contribuţii.

Redactor responsabil V. Popovici, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963, p. 431-432.

39 Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. I (1866-1869), Bucureşti, Editura Machiavelli, 1995, p. 92.

40 Vasile C. Nicolau, Priviri asupra vechei organizări administrative a Moldovei, Bârlad, Tipografia şi Legătoria de cărţi Constantin D. Lupaşcu, 1913, p. 285.

37

►Mărăşeşti devine staţie de poştă41 din necesitatea punerii în valoare a poziţiei sale pentru a facilita traficul de călători dinspre Tecuci. Anterior cea mai apropiată staţie de poştă se găsea la Puţul lui Haret (localitatea Haret de astăzi) aflată pe drumul care lega Nordul de Sudul Moldovei.

1859 ►Începe construirea şoselei Mărăşeşti-Focşani-Galaţi-Brăila,42 iar la tronsonul Mărăşeşti-Focşani au lucrat între 1859-1866 trupele de geniu ale armatei române.43 ►Cea mai veche informaţie despre existenţa unei şcoli de băieţi la Mărăşeşti datează din acest an.44 ►5 februarie. Alexandru Ioan Cuza, (Foto 1) proaspăt ales domn al celor două principate române, se opreşte la moşia Mărăşeşti a boierului Costin Catargiu, în cadrul primei călătorii de la Iaşi la Bucureşti în noua calitate pe care o avea.45 Deşi boierul moldovean a fost un adversar al unirii, noul domn a trecut peste aceste amănunte şi i-a făcut cinstea de a se opri la curtea lui. I.M. Dimitrescu relatând aşteptarea domnului la Focşani scria: Sosirea Domnului întârzia şi lumea, mai ales duducele, îmbrăcate în toalete mai subţiri, îngheţaseră de frig.

Gurile rele şopteau în mare taină, că Domnitorul s-ar fi oprit 41

Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 290.

Dan Berindei, Epoca Unirii, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1979, p. 137.

43 Istoria militară a poporului român, vol. IV, Bucureşti, Editura Militară, 1987, p. 431.

44 Ionel Budescu, Istoria învăţământului din judeţul Vrancea- de la origini până la 1918, Bucureşti, Editura Paideia, 2003, p. 87.

45 I. M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul Focşani, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina,” 1931, p. 29.

42

la Mărăşeşti, la curtea boierului Costin Catargiu, care avea pe lângă el pe frumoasa lui fată, Nataliţa Catargiu …46 Aluzie, probabil, la fiica mai mare a lui Costin Catargiu şi a Smarandei Catargiu, Maria Obrenovici (Foto 2), care avea să devină amanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Frumoasă, inteligentă, cultivată şi bogată, Maria Obrenovici a fost căsătorită de două ori: prima dată cu un general sârb iar a doua oară cu un prinţ din familia domnitoare a Serbiei, Obrenovici, cu care a avut un fiu, Milan, care a devenit rege al Serbiei (1882-1889). Maria Obrenovici a fost amanta unui domnitor (Alexandru Ioan Cuza, având doi copii cu acesta, Dimitrie şi Alexandru) şi doamnă de onoare a împărătesei Augusta a Germaniei (soţia Kaizerului Wilhelm I). La 41 de ani, pe când era la Dresda, aflând că este bolnavă de cancer, s-a sinucis.47

1862 ►Octombrie. Mărăşeşti făcea parte din plasa (despărţitura) Bilieşti, având 200 de familii şi 261 de contribuabili. Satul avea următoarele limite: la Est se învecina cu Ionăşeşti, la Vest cu Panciu, la Sud cu Bizigheşti şi la Nord cu Pădureni.48

1864 ►Martie. Staţia de poştă (Foto 3) de la Mărăşeşti deservea Traseul nr. IV Focşani-Bacău-Târgu Ocna, fiind dotată cu 32 de cai, un căpitan, un ceauş, 8 postilioni şi câte un surugiu la fiecare 4 cai. Antreprenorii erau datori a avea la fiecare poştă

46

Ibidem, p. 47.

Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, Memoriile unui boier de viaţă (XII), în Clipa, septembrie 2012.

48 Stănel Ion, op. cit. p. 41.

47

câte un ceasornic de perete spre a se putea verifica orele de sosire şi de plecare.49 ►16 martie 1864. Membrii judeţului (Consiliul comunal) din Mărăşeşti erau Ioan Costea Negoiţă, Stan Rusu şi Toader Mănăilă, notarul comunei fiind I. Mihăilescu. Primarul, ales de Consiliul Local, dintre membrii săi, va fi Stan Rusu. În listele electorale din 1864, la Mărăşeşti erau 245 de alegători.50 ►August 1864. Prin reforma agrară realizată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) Ţăranii din Mărăşeşti erau împroprietăriţi în funcţie de numărul de vite (boi) astfel: 16 clăcaşi cu patru boi (7,2 ha fiecare), 95 cu doi boi (5,7 ha fiecare), 40 cu braţele (3,5 ha fiecare) şi 77 cu locuri de casă (0,14 ha fiecare), adică în total 228 de săteni (791,60 ha total). Împroprietărirea s-a realizat cu pământuri din moşia lui Costin Catargiu care l-a asistat pe inginerul Calistrat Sfiderschi la măsurătorile de împroprietărire. Din cele aproximativ 7.650 de hectare cât avea moşia la acel moment, au rămas după împroprietărire circa 6.858 de ha.51 ►10 decembrie 1864. Conform datelor raportate, la Mărăşeşti cei 193 de proprietari înregistraţi cultivaseră terenurile de curând primite cu porumb, orz, fasole, linte, cartofi, tutun, cam jumătate dintre ei şi fân fiecare dintre aceştia.52

1865 49

Ibidem, p. 36.

Ibidem, p.41 51 Ibidem, p. 26.

52 Ibidem.

50

►19 ianuarie. Consiliul Local Mărăşeşti cu aprobarea Protoieriei Districtului Putna stabilea obligaţiile ţăranilor faţă de preot: a căra şi a face clacă la preot pe 2 fălcii de fâneaţă; să-i primească la păşune, între vitele sătenilor, 6 vite; ca urmare a intervenţiei locuitorilor pe lângă logofătul Costin Catargiu, acesta oferea preotului lemnele trebuitoare pe perioada iernii, care urmau să fie aduse de săteni; câte o baniţă de porumb, boabe, în postul Crăciunului, care se vor aduna de pe la casele oamenilor prin ajutorul Consiliului Comunal.53 ►Recensământul din acest an oferă următoarele date despre Mărăşeşti: 229 de case locuite de 260 de familii, populaţia atingând cifra aproximativă de 1.300 de oameni.54 ►Staţia de poştă din Mărăşeşti dispunea de o casă destinată căpitanului şi cancelariei şi 5 case pentru surugii. În toamna aceluiaşi an, s-au făcut reparaţii la 6 case cu fonduri date de subprefectul plăşii Bilieşti, materialele necesare fiind cumpărate de la Costin Catargiu.55 ►Primul buget cunoscut de la Mărăşeşti menţiona 2.388 de contribuabili, totalul veniturilor era de 5.720 lei, la fel şi cheltuielile. Un fapt interesant la capitolul cheltuieli este acela că dascălul (învăţătorul) primea un salariu mult mai mic decât văcarul şi vătăşelul un simplu funcţionar al primăriei.56

1868 Stănel Ion, op. cit., p. 52.

Ibidem, p. 23.

55 Ibidem, p. 36.

56 Ibidem, p. 42.

53 54

►Se afla la Mărăşeşti un pod de fier peste râul Siret în lungime de 576,50 metri.57 ►11 septembrie. Directorul general al Poştelor, Ion Fălcoianu, prefectul de Putna, Nicolae Constantinescu şi prefectul de Tecuci, D. Pop au fost demişi de domnul Carol I, ca urmare a unor incidente desfăşurate la Poşta din Mărăşeşti.

Constantin Minescu relatează faptele în cartea sa dedicată istoriei poştelor române: În ziua de 7 septembrie 1868, conductorul poştal N. Teodosiu, care plecase cu o cariolă (trăsură uşoară cu două roţi, cu suspensie pe arcuri şi trasă de un cal n.a.) din Galaţi, prin Mărăşeşti – Adjud, spre Iaşi, ajungând în zorii zilei la Domneşti, observă uşa cariolei deschisă şi din interiorul ei lipsă câteva pachete, saci cu corespondenţă şi două gente cu gropuri (săculeţ cu bani pecetluit, care se expediază prin poştă n.a.), în valoare de 60.000 lei. Directorul Fălcoianu, fiind încunoştiinţat despre acest fapt, plecă imediat la Mărăşeşti, unde se găseau deja prefectul de Putna, N. Constantinescu, şi cel de Tecuci, D. Pop, şi alţi funcţionari administrativi, precum şi personalul poştei din Mărăşeşti şi al cariolei din care dispăruse valorile, adus acolo spre cercetare. La cercetări, conductorul cariolei susţinea că plecând de la poşta Mărăşeşti, unde avusese de predat obiecte, a închis bine uşa cariolei şi că ajungând la Domneşti a găsit uşa deschisă şi înăuntru numai câţiva pepeni şi alte mici lucruri. Afirmaţiunea că la plecarea din Mărăşeşti s-a închis bine uşa cariolei şi faptul că în cariolă au rămas pepenii uşori şi rotunzi şi nu s-au găsit gentele grele cu gropuri, formă credinţa celor ce anchetau că la mijloc nu poate fi decât un furt, comis de personalul poştei de la Dezvoltarea economică a Moldovei între anii 1848 şi 1864. Contribuţii.

Redactor responsabil V. Popovici, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963, p. 434.

57

Mărăşeşti, sau cel al cariolei. Convingerea făcută şi cum personalul nu au intervenit să se înceteze torturarea personalul bănuit, din cari cauze unii au şi murit, iar alţii au rămas betegi. Faptul făcând zgomot, parchetul Curţii de apel din Focşani se sesizează de afacere, face cercetări şi dă în judecată pe funcţionarii cari au autorizat şi au luat parte la torturarea bănuiţilor, iar ministrul de interne, cu raportul nr.

14.991 din 11 septembrie 1868, cere motivat destituirea directorului general Fălcoianu şi a celor doi prefecţi, care se şi aprobă de domn în aceeaşi zi. În urma judecării procesului, Fălcoianu fu condamnat la închisoare şi în timpul când îşi făcea osânda muri în penitenciar. Adevărul asupra faptului care a cauzat atâtea nenorociri nu s-a aflat decât peste 6-7 ani şi el s-a petrecut în împrejurările următoare: Conductorul plecând din Mărăşeşti n-a închis bine cariola şi în cursul drumului uşa s-a deschis, iar genţile având la partea inferioară stinghii de lemn, lustruite prin întrebuinţare, au alunecat cu uşurinţă şi au fost găsite de un grup de ţărani din judeţul Putna, între cari se afla şi un popă. Banii în numerar s-au împărţit între cei ce îi găsise, iar valorile în hârtii şi genţile au fost îngropate lângă o cruce, în curtea bisericii la care slujea popa care luase parte la găsirea valorilor. Peste timpul mai sus arătat unul dintre făptuitori certându-se cu nevasta, aceasta la necaz a spus altor ţărani şi aceştia denunţând cazul, s-au făcut mărturisiri complete şi cei în drept şi-au primit pedeapsa.58

1870 Constantin N. Minescu, Istoria poştelor române. Originea, dezvoltarea şi legislaţiunea lor, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1916, p. 279-280.

58

►27 decembrie. S-a deschis provizoriu, fără aprobarea guvernului român, segmentul de cale ferată Adjud-MărăşeştiTecuci cu o lungime de 45 km, exploatată pentru un timp limitat de concesiunea Strousberg. Linia avea o rezistenţă de 9 kg/tonă şi raze minime de 600 m. Staţia Mărăşeşti s-a înfiinţat la aceeaşi dată, fiind prevăzută cu 5 linii.59

1872 ►Populaţia din satul Mărăşeşti era de 1.300 de locuitori.60

1873 ►La Mărăşeşti se folosea o maşină de treierat de 10 cai putere adusă din Anglia.61 ►Ordinea şi liniştea publică la Mărăşeşti era asigurată de jandarmul de zi Preda Vlase şi jandarmul de noapte Petrea Puşcaşu.62 ►Mai. Ministerul de Interne decidea înfiinţarea unor pichete de călăraşi în permanenţă pe traseul Mărăşeşti-Focşani pentru a stopa jafurile făcute prin violenţă în această regiune asupra oamenilor care luau mărfuri din gara Mărăşeşti şi le transportau pe această şosea.63 Radu Bellu, Mică enciclopedie a căilor ferate din România, vol. IV, Regionala de căi ferate Galaţi şi Constanţa, p. 36 şi 49.

60 Dimitrie Frunzescu, Dicţionaru topograficu şi statisticu alu Romaniei, Bucureşti, Tipografia Statului, Hotelul Şerban-Vodă, 1872, p. 283.

61 Stănel Ion, op. cit., p. 28.

62 Ibidem, p. 47.

63 Ibidem, p. 35.

59

1876 ►Recensământul din acest an, la care a participat şi preotul Gheorghe Apostol din Mărăşeşti, menţiona pentru localitatea noastră 325 de contribuabili majori, 327 şosele, 22 de patentabili, iar venitul proprietăţilor de pământ era de 59.744 lei.64

1877 ►25 aprilie. Ca urmare a Convenţiei militare româno-ruse (4 aprilie 1877) se permitea trecerea trupelor ruse pe teritoriul României. Primarul din Mărăşeşti, Simion Bucătaru alături de notarul I. Antonescu au fost nevoiţi să asigure condiţiile tranzitului acestor trupe. La data menţionată au sosit la Mărăşeşti 15.000 de soldaţi ruşi care trebuiau să ajungă la Focşani. Aceştia au fost ajutaţi să-şi care bagajele cu toate carele disponibile din localitate. Venirea a încă 10.000 de soldaţi, câteva ore mai târziu, l-a pus în dificultate pe primar care solicită prefecturii 70 de care luate din Făurei şi Ciuşlea.65 În general nu au fost semnalate probleme deosebite, cu o singură excepţie, cazul locuitorului din Mărăşeşti, Toma Vlaschi, care acuză soldaţii ruşi că i-au schimbat boii săi cu alţii foarte osteniţi şi picaţi de slăbăciune. În ciuda apelării la prefectul de Putna pentru a merge la Râmnicu-Sărat, acesta nu a reuşit să-şi recupereze animalele.66 ►8 mai. Tot cu ocazia tranzitului ruşilor prin Mărăşeşti s-a mai petrecut o întâmplare. Un soldat rus care a stat în gazdă la 64

Ibidem, p. 42.

Ibidem, p. 42-43.

66 Ibidem, p. 43.

65

săteanul Marin Ursu, a uitat în casa acestuia o puşcă cu baionetă.67 ►6 decembrie 1877. S-a oprit în Gara Mărăşeşti ţarul Alexandru al II-lea (Foto 4). Prefectul de Putna descrie vizita în raportul înaintat ministrului de Externe, Mihail Kogălniceanu: Gara Mărăşeşti foarte mică în raport cu importanţa sa, a fost decorată cu ghirlande de brazi în partea sa exterioară despre linia ferată, toţi stâlpii peronului îmbrăcaţi în brazi cu ecusoane şi trofee de stindarde ruse şi române. [...]

Domnul Heraclie Juvoni îngrijitorul general al moşiei Mărăşeşti ca întotdeauna cu o deosebită afabilitate ne-a procurat mobilele trebuincioase precum şi domnul Sroider, şeful staţiunii. La ambele extremităţi ale gării Nord şi Sud s-au ridicat două arcuri triumfale monumentale pe sub care a trecut trenul Imperial. [...] În cap prefectul şi la stânga oficierii, iar clerul cu Protopopul în cap îmbrăcaţi cu odăjdii precum şi autoritatea comunală cu pâinea şi sarea tradiţionale. [...]

La 11 ore şi 46 minute trenul Imperial a intrat în gară.

Muzica a intonat imnul naţional rus şi urări entuziaste au însoţit trenul Imperial care s-a oprit în faţa gării.

Majestatea sa s-a coborât îndată din tren, neînsoţit de nimeni, a salutat mulţimea şi îndreptându-se spre protopop s-a închinat şi a sărutat Sfânta Evanghelie. [...] după care Majestatea Sa a salutat mulţimea s-a retras în vagonul său şi în tot timpul a stat la fereastră.

Trenul mişcându-se ca să ia apă s-a oprit cam 15 minute, în care timp Majestatea sa aflându-se la dejun, a trimis pe generalul Ghica să comande Vânătorilor, iar muzica în tot timpul a intonat arii naţionale, după care trenul pornind, Majestatea Sa s-a sculat de la masă şi a salutat din nou 67

Ibidem.

mulţimea care a însoţit pornirea trenului cu urări entuziaste.68 Un alt amănunt interesant al opririi ţarului a fost acela că tava de argint pe care a fost prezentată pâinea şi sarea s-a luat după obiceiul rusesc spre a se depune la muzeu spre aducere aminte.69 ►La Războiul de Independenţă au participat din Mărăşeşti, 28 de săteni dintre care 4 şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă (Gafta Ioan, Staicu Ioniţă, Padină Pavel şi Paraschiv Ion), iar în 1903 mai erau în viaţă doar 10 dintre aceştia.70

1878 ►Februarie. Marele Duce Nicolae, moştenitorul tronului Imperiului Rus s-a oprit în Gara Mărăşeşti. Acesta a revenit în judeţul Putna la 26 noiembrie 1912, dormind o noapte în staţia Putna Seacă în drumul său spre Bucureşti, pentru a-i înmâna regelui României Carol I, bastonul de mareşal.71 Astfel acesta devenea primul mareşal din istoria României. ►15 iulie. Patru participanţi la Războiul de Independenţă (1877-1878) din Mărăşeşti, din Batalionul III Vânători, erau decoraţi cu Medalia „Trecerea Dunării“ şi cu Medalia Comemorativă Rusă: soldat Preda Ioan al II-lea, soldat

Apud Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, Vizita ţarului Alexandru al II-lea la Mărăşeşti şi Adjud (6 decembrie 1877), în „Cronica Vrancei,” vol.

III, coord. Horia Dumitrescu, Focşani, Editura Palass, 2002, p. 86-87.

69 Ibidem, p. 88.

70 Dumitru Galian, Monografia comunei rurale Mărăşesci după programul Ministerului de Interne din anul 1903, Tipografia Modernă M.T. Dumitrescu, Focşani, 1903, p. 39.

71 Ibidem, p. 89. şi I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 61.

68

Seripeanu Ion, soldat Manolache Otrocol şi soldat Grosu Mihai.72

1881 ►Prima menţiune a unei şcoli de fete în Mărăşeşti.73 Astfel de şcoli se înfiinţau doar în satele mai mari unde existau copii de vârstă şcolară în număr mai mare. Opt ani mai târziu erau înscrise la această şcoală 42 de eleve, din care frecventau cursurile doar 24, iar învăţătorul era la 1895, Ilie Cristescu.74

1882 ►Anghel Saligny proiectează podul peste Siret de la Cosmeşti (Foto 5), construit sub coordonarea sa între anii 1885 – 1888.

Acesta înlocuia vechiul pod ridicat între 1868 şi 1870, care fusese avariat serios în timpul inundaţiilor din 1871, circulaţia trenurilor fiind întreruptă până la 13 octombrie 1872. Desele probleme provocate de ape au dus la distrugerea acestuia şi necesitatea construirii unui pod mult mai înalt şi mai solid.

Podul lui Saligny avea 430 m lungime şi era dublu, conţinând calea ferată în partea de sus şi şoseaua în partea de jos.75

1884 ►Ianuarie. Alegerile din Mărăşeşti dădeau componenţa Consiliului Local: Ion Scurtu, Niţă Vasiliu, Ion N. Mocanu, Mihalachi Manoilă, Eni Vasile Nica. Conform legii din acea

Stănel Ion, op.cit. p. 43.

Ionel Budescu, op. cit. p. 170.

74 Stănel Ion, op. cit., p. 49.

75 Primaria.cosmesti.ro 72 73

perioadă, consilierii l-au ales primar pe Niţă Vasiliu şi ajutor de primar pe Ion N. Mocanu.76 Juraţii comunali din Mărăşeşti erau Mihai C. Manole, preotul Gheorghe Apostol şi Mihalache Nastasă, ca suplinitor.77 Începând din 1864, Curtea cu Juraţi era formată din 12 membri, desemnaţi din rândul oamenilor celor mai destoinici, care se pronunţau în cazuri criminale, sentinţa fiind dată de un complet format din 3 judecători.

1885 ►Agricultorii din Mărăşeşti foloseau 2 maşini de treierat, 3 de secerat şi aveau 67 de pluguri,78 înregistrându-se un progres faţă de perioada anterioară. ►Muncile agricole erau realizate cu 260 braţe de muncă, 125 care, 504 boi, 54 cai, care lucrau 5131 de ha teren agricol, din care mai mult de jumătate (2881 ha) era pământ arabil, iar fruntaşii satului erau Niţă Vasiliu şi Costea Petrea.79 Iată că nu întâmplător Niţă Vasiliu fusese ales primar cu un an în urmă.

Numărul de locuitori din Mărăşeşti era de 1411, dintre care existau: - 376 de capi de familie - 730 bărbaţi - 681 femei - 611 căsătoriţi - 714 necăsătoriţi - 85 văduvi - 1 divorţat

Stănel Ion, op. cit., p. 44.

Ibidem, p. 48.

78 Dimitrie Rotta, op. cit., p. 75.

79 Ibidem.

76 77

Din punct de vedere etnic, românii erau în număr de 1381, 12 israeliţi, 6 greci şi 13 nemţi, care locuiau în 321 de case.80 ►Sătenii din Mărăşeşti deţineau 4.710 animale (504 boi, 367 vaci, 54 cai, 3645 oi, 10 capre, 130 porci).81

1888 ►Moşia Mărăşeşti aflată în proprietatea lui Ulise Negropontes avea o suprafaţă de 4.500 de fălci, circa 6.750 ha. O parte era lucrată prin acordarea ţăranilor cu dijmă, conform legii învoielilor agricole şi cealaltă parte era lucrată de proprietar cu forţe proprii.82 ►La Mărăşeşti, ca şi în alte 3 localităţi din judeţul Putna, s-au produs mişcări ţărăneşti.83

1890 ►Nomenclatura judeţului Putna din acest an menţiona că la Mărăşeşti agricultura se face aici foarte sistematic, de proprietarul principal Ulise Negropontes, care uzează de plugul cu vapori, posedând un atelier de fierărie şi unul de lemnărie pentru unelte agricole.84

80

Ibidem.

Ibidem.

82 Stănel Ion, op. cit., p. 29.

83 Nichita Adăniloaie, Răscoala ţăranilor din 1888, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1988, p. 185.

84 Nomenclatura judeţului Putna în anul 1890, fără loc, fără editură, p. 35.

81

1892 ►1 noiembrie. Printr-o nouă împărţire administrativă, Mărăşeşti face parte din plasa Şuşiţa, devenind reşedinţa acesteia.85 Raţiunile noului statut pentru localitatea noastră par să ţină de nivelul de dezvoltare economică, dar şi de accesibilitatea mai mare dată de posibilităţile de transport.

1895 ►Se înfiinţa la Mărăşeşti primul birou telegrafic-poştal, realizând un venit pe anul 1896-1897 de 5.886 lei şi 90 de bani.86

1896 ►1 iulie. Şcoala din Mărăşeşti era mixtă (fete şi băieţi), funcţiona în două clădiri aflate în proprietatea comunităţii locale, care nu se prezentau în condiţii prea bune. Cei 123 de elevi din clase diferite erau îndrumaţi de doar doi învăţători care aveau gradul didactic definitiv, Ilie Cristescu şi Zoe Constantinescu.87

1897 ►17 august. Ziarul „Epoca” relatează despre începerea lucrărilor la fabrica de zahăr (Foto 6, 7, 8): Duminica trecută (10 august 1897 n.a.) s-a pus la Mărăşeşti, cu mare Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind situaţia fostului judeţ Putna şi a oraşului Focşani la sfârşitul secolului al XIX-lea,), în „Cronica Vrancei,” vol. I, coord. Horia Dumitrescu, Focşani, Editura D.M. Press, 2000, p. 80.

86 Marele dicţionar geografic al României, vol. I, p. 285.

87 Stănel Ion, op. cit., p. 49.

85

solemnitate, piatra fundamentală a clădirii fabricii de zahăr, proprietatea domnilor G. M. Negroponte&comp. După terminarea serviciului divin, toţi invitaţii, în număr foarte mare, au luat parte la un banchet. Clădirea se ridică aproape de veche gară, lângă linia Mărăşeşti-Tecuci şi în apropiere de râul Putna.88 ►16 decembrie. Revizorul şcolar C. Antonescu făcea o descriere a situaţiei şcolii din Mărăşeşti în urma unei inspecţii: Şcoala funcţionează în două localuri, ambele în bune condiţii igienice. Mobilierul este defectuos, curăţenia este bine întreţinută. Spaţiul sălilor în raport cu numărul şcolarilor este suficient. Şcolarii fac exerciţii corporale şi cântări. Starea de sănătate a şcolarilor este bună, doar că puţini copii sunt anemici. În condică se trec zilnic lecţiile predate. Zestrea didactică, câtă are şcoala, se păstrează bine. Direcţiunea şcolii este bine condusă. Elevii înscrişi la clasele I-V erau în număr de 195, din care, au fost prezenţi în momentul inspecţiei 128.89 ►La Mărăşeşti existau 22 de cârciumi, 3 hanuri şi 16 comercianţi.90 ►Marele istoric Nicolae Iorga descrie atmosfera din gara Mărăşeşti din acest an: Noua fabrică de zahăr de la Mărăşeşti, gătită ca o vilă; gara spaţioasă prin care se îmbulzesc „boieri” şi funcţionari cu mult ifos, cam caraghios. Evrei îngânduraţi de grija câştigului, ţărani obosiţi, slabi şi murdari, soldaţi pe care-i aduc şi iau trenurile.91 „Epoca”, anul III, seria II, no. 536, duminică 17 august 1897, p. 2.

Stănel Ion, op. cit., p. 49.

90 Ibidem, p. 33.

91 Nicolae Iorga, România cum era până la 1918, vol. II, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p. 258.

88 89

1898 ►7 iunie. Prefectul judeţului Putna, Apostoleanu, autoriza pe Josef Hertz să înfiinţeze la Mărăşeşti o fabrică de îngrăşăminte chimice (foto 9), care producea clei, grăsimi de oase şi făină de oase.92 ►1 octombrie. Ziarul „Ecoul Vrancei” scrie despre fabrica de zahăr: Fabrica de zahăr din Mărăşeşti va pune în consumaţie primul zahăr fabricat aici. Fabrica valora 2.750.000 de lei, beneficia de maşini care ca perfecţiune putea rivaliza cu cele mai tari fabrici din lume; toate maşinăriile sunt ultimul cuvânt în materie. Era fondată pe moşia Mărăşeşti, terenul fiind dăruit de Ulise Negropontes, aparţinea unei societăţi anonime pe acţiuni de mai multe milioane, acţiunea de 200 de lei, numărul acţionarilor fiind foarte redus. Principalii acţionari sunt domnul Crisovelonii, bancher, Ulise şi George Negropontes şi Economu Ioanid. Conducerea fabricii se realiza astfel: partea comercială este încredinţată domnului Economu, ginerele domnului Negropontes, un om foarte cult şi foarte competinte în materie, care era şi proprietarul unei mari fabrici în Triest; partea tehnică este încredinţată unui sviţerean (elveţian, n.a.) care a condus mai multe fabrici.

Recolta sfeclelor de zahăr, foarte delicate în cultura lor, se produc pe moşiile Mărăşeşti şi vecine. Un hectar poate produce până la 5 vagoane, 270 lei vagonul, care se vând ca pâinea caldă şi plătită numerar. Ţăranii din Mărăşeşti au început cu sfeclă şi spuneau că scapă de sărăcie anul acesta. Ţăranul care munceşte singur poate câştiga la hectar, 500 de lei. Preţul va fi cu câţiva bani mai eftin decât cel austriac şi de

92

www.primariamarasesti.ro

două ori mai bun. Fabrica va produce 2.000.000 kg, iar în ţară se consumă 20 de milioane. E tot o picătură în mare.93 ►Ministerul Instrucţiunii Publice a decis înfiinţarea de biblioteci populare pe lângă şcolile primare din comunele rurale, înzestrate cu scrierile cele mai alese şi cu o limbă curat românească, cu scopul de a pune la dispoziţia ţăranilor cunoscători de carte, mijloacele pentru întinderea cunoştinţelor uzuale, pentru întărirea şi înălţarea simţământului lor de oameni şi de români [...], în fine, de a le deschide sufletul pentru frumos, bine şi adevăr. Banii necesari pentru aceste biblioteci erau daţi din bugetul „Casei Şcoalelor“, din cele 320 de biblioteci, se înfiinţa una şi la Mărăşeşti, judeţul Putna.94

1899 ►În cadrul recensământului din acest an s-au înregistrat următoarele cifre: totalul populaţiei permanente 2328, din care 1420 de sex masculin şi 1088 de sex feminin. După vârstă: 0 – 7 ani – 429 locuitori 8 – 14 ani – 371 locuitori 15 – 20 ani – 310 locuitori 21 – 40 ani – 726 locuitori 41 – 70 ani – 457 locuitori Peste 70 ani – 35. Pe perioada campaniei de fabricare a zahărului, care durează circa 4 luni, se adaugă o populaţie flotantă de 700 – 1000 oameni, iar în restul anului se înregistrează 100 – 300 de muncitori sezonieri.

Stoica Lascu, Mărturisiri de epocă privind situaţia fostului judeţ Putna şi a oraşului Focşani la sfârşitul secolului al XIX-lea, în „Cronica Vrancei”, vol. I, coordonator H. Dumitrescu, Muzeul Vrancei, Focşani, Editura D. M. Press, 200, p. 106.

94 Stănel Ion, op. cit. p. 51.

93

După religie: 2.190 ortodocşi, 80 catolici, 30 protestanţi, un armean, 47 mozaici.

După etnie: 2.150 români (90%), 47 evrei şi 151 străini.

Densitatea era de 1.200 locuitori pe km2.

După ocupaţie: 1.950 agricultori, 30 comercianţi, 45 meseriaşi, 4 profesii libere, 50 funcţionari publici, 60 funcţionari comerciali, 60 servitori, 150 muncitori (în cifre aproximative).

Străinii aveau funcţii tehnice speciale industriale la cele două fabrici, comerţul şi practicarea diverselor meserii calificate.95

1900 ►23 martie. Inginerul Nicolae Gabrielescu din Bucureşti depunea actele pentru construire liniei ferate Mărăşeşti-Panciu necesară pentru a uşura transportul vinurilor din localitate, care se face cu mare greutate astăzi, va atrage călătorii şi lumea de afaceri spre Vrancea, care e o zonă bogată, dar neexploatată.96 Terenurile aferente liniei au fost obţinute prin donaţie şi prin expropriere, iar construcţia a fost realizată de Societatea Forestieră „Tişiţa“, între 1901-1904, care a construit 18 km de cale ferată.97 ►13/26 august. Consiliul de Miniştri (Guvernul) oferea Fabricii de produse chimice/îngrăşăminte chimice de pe moşia Mărăşeşti, judeţul Putna, scutiri de plata taxelor vamale pentru următoarele materiale, necesare construirii fabricii: rezervoare pentru apă şi păcură, serpentine de fier şi cupru pentru încălzit, conducte de plumb, tuburi pentru apă şi aburi, corpuri încălzitoare cu aripi, vase de fier şi aramă pentru condensare, plăci turnante, cauciuc şi azbest de diferite forme, obiecte din alamă şi aramă, carbolineum, conducte de sârmă pentru 95

Dumitru Galian, op.cit., p. 5.

Ibidem, p. 38.

97 Radu Bellu, op. cit., p. 195.

96

instalaţie electrică, izolatori, lămpi cu arc şi fără arc, diferite console, ţevi şi obiecte din aramă, alamă sau fier de care se fixau lămpile electrice. 98 ►G. Ulise Negropontes a făcut parte din delegaţia României la Expoziţia universală de la Paris, având diferite responsabilităţi la nivelul unor subcomisii, şi a participat cu o expoziţie de vinuri şi rachiuri de vin, precum şi cu produse ale industriei forestiere.99

1901 ►Marele dicţionar geografic al României menţiona la Mărăşeşti 500 de familii, grupând 1.717 suflete, din care: 418 agricultori, 12 meseriaşi, 8 industriaşi, 59 comercianţi, 10 având profesiuni libere, 98 muncitori şi 46 de servitori, aceştia locuind în 321 de case. Aceeaşi sursă informa despre existenţa unui brutar, 6 cizmari, 3 croitori, 3 fierari, 2 rotari.100 ►Primarul, învăţătorul şi preotul au înfiinţat la Mărăşeşti o bancă populară la care sătenii depuseseră până la 1903 suma de 7.900 lei.101

1903 ►Primarul comunei Mărăşeşti, Niţă Vasiliu şi Vasile Măgdălinoiu, înfiinţau un comitet format din 38 de cetăţeni „Revista economică”, an II, nr. 33 din 13/26 august 1900, p. 8.

Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, Participarea Vrancei la expoziţia universală de la Paris din anul 1900, în „Cronica Vrancei”, vol. IV, coord.

Horia Dumitrescu, Focşani, Muzeul Vrancei, 2003, p. 111-112.

100 Marele dicţionar geografic al României, vol. IV, fascicola 2, p. 285.

101 Dumitru Galian, op. cit., p. 23.

98 99

care avea ca scop construirea de obiective de interes social şi cultural.102 ►Mărăşeştii aveau o suprafaţă de 2 km2 şi erau formaţi dintr-o singură vatră. Satul avea circa 600 de locuinţe, cuprinzând casele sătenilor, gara şi cele două fabrici. Casele sătenilor erau construite din vălătuci, paiantă şi doar 16 erau din zid, exceptându-le pe cele care aparţineau de gara şi fabrici. Toate casele aveau grădini cu excepţia unora aflate în zona gării în care locuiau comercianţi, funcţionari sau meseriaşi. Mare parte a locuinţelor erau grupate pe strada gării, iar celelalte erau risipite. O gospodărie de ţărani avea în medie 4 membri.103 Existau 13 bordeie (unul în sat şi 12 la fabrica de zahăr folosite ca locuinţe pentru muncitori), 277 de case aveau o singură încăpere, 124 două camere, 31 cu trei camere, 14 cu patru camere, 6 cu cinci camere, şi câte una cu şase, zece sau cincisprezece camere. În privinţa acoperişului, 90 erau acoperite cu tablă, 174 cu scânduri (circa 12 cu şindrilă), 80 cu paie şi 112 cu trestie. Doar 1/5 dintre locuinţe erau podite cu scânduri, restul cu pământ. Casele cu una sau două camere au ferestre mici şi fixe, cu o mărime cuprinsă între 0,50 – 100 cm.

Mobilierul era compus din paturi de lemn primitiv confecţionate, scaune puţine pentru că ţăranii şed de obicei pe pat, mese înalte, dar şi joase rotunde, dulapurile, care sunt rare, cuferele de lemn, vopsite pe dinafară „în care se păstrează rufăria curată, hainele şi obiectele de valoare, sunt destul de comune. Ţăranii mai înstăriţi şi lucrătorii la fabrici deţineau un inventar mai deosebit: perdele, oglinzi, ceasornice de masă, tablouri pe pereţi. După lăsarea întunericului casele se luminau cu petrol.

Ovidiu Teodoru, Mărăşeşti, Iaşi, fără editură, 1973, p. 29.

Dumitru Galian, op.cit., p. 5. Toate celelalte informaţii pentru anul 1903 provin din aceeaşi lucrare şi nu le mai facem trimiteri la note de subsol decât în cazul unor citate ale autorului.

102 103

►Marea proprietate agricolă aparţinea lui George Ulise Negropontes cu o întindere de 6.158 de ha. Aproximativ 10% din pământ era dat cu dijmă la ţărani, care primeau jumătate din producţie dacă lucrau doar cu braţele şi două treimi dacă lucrau cu vitele. Mica proprietate ţărănească forma circa 900 de ha, în medie 3,23 ha de fiecare contribuabil funciar, iar 125 de gospodării nu aveau pământ deloc, iar cam 80 aveau între 0,5 şi 3 ha. Nicio familie împroprietărită la 1864 nu mai deţine proprietatea întreagă datorită fărâmiţării acesteia ca urmare a moştenirilor, oferirii de zestre şi prin vânzări. Cele mai dese motive pentru vânzarea pământului erau înmormântări în familie, mutarea din localitate sau cumpărarea de vite, în condiţiile în care o falce (1,5 ha) valora 250-300 de lei. ►Marele proprietar ară folosind la plug 4, 8 sau 10 boi, adâncimea brazdei fiind de 25-30 cm, iar micii proprietari ară cu 2, 4 boi sau doi boi şi un cal, realizând o brazdă de 8/15 cm.

Dacă marele proprietar ară de două ori pentru cultivarea grâului şi a sfeclei, ceilalţi ară o singură dată. Negropontes foloseşte tehnici agricole pentru eficientizarea producţiei, cum ar fi rotaţia şi asolamentul pe patru ani (grâu, porumb, sfeclă, tolocă), treieră grâul cu maşini de treierat şi dispune de patru garnituri de maşini agricole. ţăranii treieră cu caii pe arie şi se întovărăşesc pentru a închiria maşini agricole. ►Mâna de lucru în agricultură fiind mică, se aduc circa 2.5003.000 de oameni pe an din alte comune. De asemenea, se aduc muncitori din Austria, Serbia sau Bulgaria, cam 1.000-1.500, fiind plătiţi lunar (30-35 lei) sau semestrial (170-180 lei).

Aceştia locuiesc în condiţii destul de bune şi stau câte 45-50 zile primăvara, iar toamna, 30-45 zile, iar cei angajaţi semestrial stau şase luni. Sunt înţelegeri privind hrana: mămăligă, brânză, carne, iar pe timpul postului, legume şi orez.

►Legumicultura era practicată de bulgari, care primeau în arendă de la Negropontes, 20-30 ha, apa necesară era adusă din gârla morilor sau de la fabrica de zahăr. „Gârla morilor“ era derivată din Putna, străbătea localitatea pe la Sud, punea în mişcare două mori şi se vărsa în Siret, trecând mai întâi prin Ciuşlea. Aceştia cultivau: cartofi, pepeni, praz, ceapă, ardei, tomate şi varză. ►Viile se cultivau pe 45,5 ha, sătenii şi 110 ha, marele proprietar, care nu făcea vin ci prefera să vândă strugurii.

Acesta stropea via de două ori pe an, iar ţăranii nu o stropeau deloc. Tescovina rezultată după stoarcerea strugurilor era cumpărată de un cârciumar care o distila. ►Negropontes deţinea 300 de ha de pădure de stejar şi plop. ►Islazul aparţinea lui Negropontes, avea 1.000 de ha, suficient pentru vitele sătenilor din Mărăşeşti, care plăteau 40 de lei pentru o pereche. Marele proprietar avea 300 de boi pentru muncile agricole, dar şi 1.500-2.000 de vite mari crescute pentru îngrăşare, cu resturile de la fabrica de zahăr, dar şi cu nutreţul artificial obţinut pe cele 30 de ha. Ţăranii aveau 630 de vite de muncă, iar în tot satul existau 7 capre şi 208 vaci, care ofereau produse lactate la întreaga comunitate, revenind în medie o vacă la 14 suflete. ►Fabrica de zahăr avea un capital de 6.000.000 lei, reprezentând teren, maşini, numerar şi producea în principal zahăr, dar şi melasă folosită ca îngrăşăminte pentru vite, precum şi vacsul pentru ghete. Plata muncitorilor necalificaţi era 2,20 lei pe zi, muncitorii calificaţi erau aduşi din străinătate.

Fabrica de produse chimice avea un capital de 1.000.000 lei, cuprinzând aceleaşi valori ca la cea de zahăr. Se producea clei, grăsime de oase, făină de oase, clei de piele, angajaţii fiind în număr de 150-200, trei sferturi erau bărbaţi şi aveau vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, în mare majoritate locuitori din Mărăşeşti, dar şi străini din Bulgaria, Austria, Serbia, Turcia.

Se aduc lucrători din localităţile apropiate: Ciuşlea, Mirceşti, Străoane, Focşani, Odobeşti. Plata se făcea la 8 zile cu sume între 1,50 – 5 lei pe zi în funcţie de calificare. Românii erau folosiţi în proporţie de 75% pentru muncile calificate cum ar fi: benzineri (lucrători la bandă), morari, supraveghetori, fochişti, lăcătuşi. Dumitru Galian emite o părere interesantă privind atitudinea ţăranilor faţă de lucrul în fabrici: ţăranii preferă a lucra la fabrică părăsind munca câmpului; părăsesc lucrul fabricii când sunt forţaţi de tocmelile agricole a munci la proprietar sau pe câmpul lor. Unii plătesc altora ca să le muncească pământul, şi să nu întrerupă lucrul la fabrică.

Mulţi renunţă la repausul duminical, chiar la cel legal, deoarece fabricile în activitate lucrează cu foc neîntrerupt. Ţăranii, care au pământ, se angajează în număr destul de mare la lucrul fabricii, cu deosebire atunci când n-au muncă la ei.

Un număr considerabil de săteni s-au aclimatizat în mediul industrial şi au dobândit aptitudini frumoase în lucrările speciale, mecanice, care reclamă o abilitate fizică şi intelectuală deosebită. Ei evită lucrările ce reclamă o dezvoltare de forţă brută sau o rezistenţă deosebită la frig sau la căldură.104 Cele două fabrici se bucurau din 1899 de avantajele legii de încurajare a industriei naţionale şi mai aveau aceste beneficii până în 1914. Un amănunt interesant este faptul că fabricile aveau case de ajutor pentru muncitori.

Acelaşi Dumitru Galian observa trei avantaje, economic, igienic şi cultural, pentru prezenţa celor două fabrici la 104

Ibidem, p. 17.

Mărăşeşti: Importanţa economică constă în utilizarea unor materii prime produse în ţară şi procurarea de mijloace de trai, prin muncă, unei populaţii numeroase indigene; cea igienică se manifestă, mai cu seamă la fabrica de produse chimice, prin utilizarea şi distrugerea unor materii organice, cum sunt oasele, copitele, unghiile, coarnele, răsătura de piele şi constituind astfel un factor de asanare. Singurul inconvenient, ce prezintă această fabrică, este mirosul neplăcut de substanţe volatile empireumatice, dezvoltat în timpul fabricării […]. Cât despre importanţa culturală a acestor stabilimente industriale, ar fi inutil a releva influenţa educativă a contactului cu o lume mai înaintată cultura generală şi în specialităţile profesionale. Cererea de braţe de muncă şi mai cu seamă de dexterităţi speciale va crea un curent, în populaţia indigenă, de a îmbrăţişa cariere mai bănoase ca agricultura, care din cauza sărăciei şi a ignoranţei lor, i-a făcut oameni săraci pe un pământ bogat.105 ►Meseriaşii din Mărăşeşti care făceau diverse servicii erau formaţi din 6 români, 5 evrei, 2 austro-ungari şi 2 greci.

Industria casnică era realizată prin cele circa 300 de războaie de ţesut, existente în sat, produsele fiind utilizate în familie.

Existau trei mori, două de apă şi una cu aburi, toate proprietatea lui Negropontes, unde ţăranii îşi măcinau porumbul. ►Existau 30 de prăvălii, unde se vindeau, pe lângă nelipsitele băuturi spirtoase, articole coloniale, de manufactură, unelte agricole şi alte produse necesare în gospodărie. Se mai aflau şi 23 de cârciumi proprietatea unor localnici de etnie română, care aduceau din afară marfa constând din vin şi rachiu.

Produsele agricole erau vândute de marele proprietar, prin intermediari la Brăila, iar ţăranii le dădeau la colectori de 105

Ibidem, p. 17-18.

cereale sau la târgurile din Tecuci şi Focşani. Sătenii făceau troc pentru produsele legumicole cu bulgarii din localitate oferindu-le mălai în schimbul legumelor. Comerţul cu vite se realiza în oboarele din Focşani, Tecuci, Cosmeşti sau cu ocazia târgurilor organizate la Mărăşeşti la 15 mai şi 8 septembrie.

Satul nu era luminat noaptea, iar paza se realiza de 300 de săteni grupaţi câte 10 pe noapte. ►Biserica avea 17 pogoane de pământ, exista un cimitir organizat conform legii, sătenii nu se duceau regulat la biserică şi aveau mare încredere în preot, care avea o influenţă morală binefăcătoare. ţăranii cheltuiau între 50 şi 200 de lei pentru o nuntă, 20 şi 80 de lei pentru un botez şi 50-200 de lei pentru o înmormântare. ►Şcoala avea două localuri proprii, unul construit în 1873 şi cel de-al doilea în 1895. Copii de vârstă şcolară erau de 350, frecventau 180. Cei care nu-şi trimiteau copii la şcoală erau amendaţi, câte 60 – 80 pe an. Dacă fetele învăţau să coase sau să împletească, băieţii nu aveau în program lucru manual, însă toţi făceau practică la grădinărie şi agricultură. Exista şi o şcoală pentru adulţi. Biblioteca înzestrată cu lucrări didactice, morale, ştiinţifice şi istorice nu stârnea interesul şcolarilor. ►Bolile mai des întâlnite erau cele gastro-intestinale, în sezonul cald şi cele pulmonare sau reumatismale în sezonul rece, în timp ce paludismul (friguri, malarie, provocată de ţânţari) se întâlnea pe întregul an indiferent de anotimp.

Asistenţa sanitară era asigurată de medicul de plasă care venea cam de 12 ori pe lună, consultaţii oferea şi medicul celor două fabrici şi al gării, aceştia nu pretindeau plată de la săteni. Nu exista moaşă în sat, ci doar la nivelul plăşii, numai că distanţa până la reşedinţa acesteia fiind foarte mare, moaşa nu era solicitată. În farmacia existentă se aflau puţine medicamente,

ca sarea amară, chinina etc, acestea fiind distribuite bolnavilor de către primar, notar sau de agentul sanitar, proaspăt înfiinţat, dar care deservea mai multe sate. ►O problemă delicată pentru acele vremuri era alcoolismul.

Dumitru Galian avea o părere interesantă despre cauzele acestuia: Alcoolismul e foarte răspândit din cauza relaţiilor comerciale întinse. Ţăranii au o părere eronată asupra efectului alcoolului. I se atribuie puterea de a înviora organismul în timpul muncii şi de a alunga supărările şi necazurile. Nu cunosc, în genere, efectele lui dezastruoase: materiale, fizice şi morale. Despre falsificarea băuturilor n-au idee clară. Muncitorul, în mintea lui, obnubilată de neştiinţă şi cu organismul istovit de o alimentaţie insuficientă şi o muncă grea şi fără spor, cere instinctiv un excitant sau un narcotic, fără a întreba dacă otrava e otrăvită sau e otravă pură.106 ►În condiţiile votului censitar, când votau doar cetăţenii cu o anumită avere, interesul sătenilor pentru politică era limitat.

Cum era de aşteptat cei care se implicau mai mult în chestiuni politice erau aceia cu drept de vot precum comercianţii şi funcţionarii care se întruneau pentru discuţii în localurile publice, pe drumuri sau în curtea primăriei. Aceştia decideau alegerea primarului şi a consiliului local. Până la 1903 cele mai importante realizări ale administraţiei locale aerau: clădirile şcolilor, întreţinerea şoselelor şi a podurilor, restaurarea bisericii, înfiinţarea serviciului de pompieri al satului, dotarea primăriei cu mobilier, construirea unui rezervor monumental de apă pentru uzul locuitorilor şi stingerea incendiilor. ►Îmbrăcămintea se încadra în tiparele timpului. Femeile nu mai erau interesate de costumul naţional, ci doar bărbaţii îl mai foloseau pentru că era foarte practic şi destul de estetic.

106

Ibidem, p. 38.

Primarul, notarul şi învăţătorul se îmbracă europeneşte, hainele erau cumpărate de la comercianţi, foarte puţine fiind confecţionate în casă. Femeile purtau haine din stambă, mai rar din lână, iar la ocazii deosebite din mătase sau catifea. ►Un sfert din locuitori purtau opinci, iar ceilalţi aveau pantofi, ghete sau cizme. Comercianţii, funcţionarii, lucrătorii industriali, în special străinii, erau îmbrăcaţi mai bine, mai modern. ►Distracţia era asigurată prin participarea la horă, unde se dansau dansuri naţionale, dar şi moderne, scrânciobul de Paşti şi câteva zile după şi conversaţii în numeroasele cârciumi. ►15 mai. Comitetul celor 38 de cetăţeni de la Mărăşeşti a trimis o scrisoare doamnei Elena Cuza în care anunţau dorinţa lor pentru construirea unui monument dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Fosta primă doamnă trimitea un răspuns în care nota: Domnului preşedinte al comunei Mărăşeşti. La primirea scrisorii dumneavoastră şi a procesului verbal făcut de dumneavoastră şi locuitorii din Mărăşeşti, sufletul meu a fost cuprins de o adâncă mângâiere, văzând că poporul nu dă uitării pe binefăcătorul lor. Primiţi dar, Domnule preşedinte atât dumneavoastră, cât şi toţi locuitorii iscăliţi în acest proces verbal simţirile mele de recunoştinţă.107 ►21 iunie. Primăria Mărăşeşti a făcut un împrumut pe 20 de ani la „Casa creditului judeţean şi comunal“ în sumă de 40.000 lei pentru construirea unui spital.108

107 108

Ovidiu Teodoru, op. cit., p. 33.

Ibidem, p. 33.

1904 ►1 martie. După construirea liniei Mărăşeşti – Panciu s-a înfiinţat remiza de locomotive Mărăşeşti aparţinând Societăţii Anonime Vrancea. Remiza a avut în dotare: 2 locomotive cu abur Tender, 2 vagoane clasa I-II, 2 vagoane clasa a III-a, 2 vagoane bagaj, 15 vagoane platformă, 5 vagoane acoperite, 2 vagonete şi o drezină. Traficul de călători era de două trenuri pe zi. Astăzi se mai păstrează castelul de apă cu o înălţime de 18 metri, construit din beton în anul 1897.109 ►11 aprilie. Se înfiinţa la Mărăşeşti Spitalul „Sfântul Ioan Botezătorul“ cu 15 paturi, fiind al doilea spital din mediul rural după cel de la Vidra.110 Baza înfiinţării spitalului a fost împrumutul din 1903 despre care am relatat mai sus, dar şi bani strânşi la diverse serbări, baluri, fiind dotat cu cele necesare prin generozitatea lui G. Ulise Negropontes. Primul medic al spitalului a fost Dumitru Galian, care a funcţionat în perioada 18 aprilie 1904 – 1 octombrie 1907), fiind înlocuit de doctorul Bondescu.111 ►1 mai. O nouă lege administrativă făcea o nouă împărţire a teritoriului, Mărăşeşti devenind plasă, ca o recunoaştere a gradului de dezvoltare atins.112 ►S-a construit a doua biserică la Mărăşeşti cu hramul „Sfântul Gheorghe“. Clădirea era din zid masiv, dispunând de o turlă tot din zid, acoperişul era învelit cu tablă. Biserica era construită la 109

Radu Bellu, op. cit., p. 192.

Virgil Paragină, Valeria Paragină, Medicina şi farmacia din ţinutul Putnei pe masa de disecţie a istoriei, vol. I, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1993, p. 140.

111 Stănel Ion, op. cit., p. 52.

112 Cezar Cherciu, op. cit., p. 209.

110

cimitirul din localitate, avea o singură navă (încăpere), cu o lungime de 13 metri, iar lăţimea de 5,80 metri, cu o suprafaţă totală de 75,4 m2. Biserica dispunea de un clopot, 24 de strane, lucrate din stejar, pereţii erau pictaţi, iar catapeteasma era din lemn de tei pictată. Pe lângă biserică, mai exista şi casa intendentului cimitirului, cu 3 camere, construită din zid masiv, învelită cu tablă. Cele două clădiri erau înconjurate de un gard realizat din şipci groase de brad, cu o înălţime de 1,50 m.113

1905 ►La Mărăşeşti se aflau 5 jandarmi, sediul acestora era într-o clădire închiriată de la Gheorghe Ulise Negropontes pe o perioadă de trei ani, cu o chirie anuală de 500 de lei.114 ►Lua fiinţă banca „Talpa ţării“ compusă din 428 de membri, având un capital social de 582 283 lei şi un fond de rezervă de 73.800 lei.115 ►Cu bani din fondul comunelor s-a construit la Mărăşeşti rigole, trotuare şi un pod de 4 m deschidere peste gârla Morilor.116

1906 ►Fabrica de produse chimice din Mărăşeşti avea un capital de 630 004 lei cu 150 de muncitori români şi 70 străini.117 Stănel Ion, op. cit., p. 52.

Expunerea situaţiunii judeţului Putna pe anul 1905, p. 21. Expunerea situaţiunii judeţului Putna pe anul 1905, presentată Consiliului General în sesiunea ordinară de la 15 octombrie de către Prefectul Judeţului, administrator al intereselor judeţului, Focşani, Tipografia Alex. Codreanu, 1905, p. 21.

115 Dimitrie R. Russu, op. cit., p. 169.

116 Expunerea situaţiunii judeţului Putna pe anul 1905, p. 28.

113 114

►Funcţionau la Mărăşeşti următoarele ateliere de meserii: 2 frizerii cu 4 lucrători, 2 brutării cu 9 lucrători, 2 cizmării cu 24 de lucrători şi ucenici, o croitorie cu 2 lucrători, 10 fierării cu 10 angajaţi, un atelier mecanic cu un angajat. Mai existau mici întreprinderi precum cea a lui David Haisler care producea limonadă şi apă gazoasă, la care lucrau 2 români şi un străin, două mori cu abur şi 2 cu apă, proprietatea lui G. Ulise Negropontes, cu 4 angajaţi români şi 2 străini.118

1907 ►6/19 martie. Agentul de control de pe lângă fabrica de zahăr din Mărăşeşti era informat: Răspândindu-se şi pe aici în comună diferite versiuni, după care ar exista intenţiunea de a imita exemplele celor răzvrătiţi din alte judeţe şi deoarece atât noi, cât şi onor Minister de Finanţe am putea fi, la un moment dat, expuşi la pagube însemnate, ne facem datoria a vă atrage atenţiunea dumneavoastră şi a ruga de a interveni pe lângă onor Minister de Finanţe a dispune cele de cuviinţă pentru siguranţa depozitelor noastre de zahăr.119 ►7/20 martie. S-au semnalat agitaţii pentru învoielile agricole la Mărăşeşti. A doua zi, delegaţii sătenilor din localitate s-au dus la sediul Prefecturii unde au stabilit învoielile cu arendaşul moşiei Mărăşeşti, Fischer.120

117

Cezar Cherciu, op. cit., p. 169.

Radu Emil, Oraşul Mărăşeşti. Studiu de geografie umană şi economică, lucrare de gradul I nepublicată, Bucureşti, 1990, p. 17.

119 Documente privind marea răscoală a ţăranilor din 1907, vol. II, Desfăşurarea răscoalei. A. Moldova, Ion Ionescu Puţuri, Andrei Oţetea (coordonatori), Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1983, p. 695, doc. 1.

120 Ibidem, p. 697, 708, doc. 6, doc. 29.

118

►8/21 martie. Autorităţile trimiteau trupe la Mărăşeşti.121 ►19 martie/1 aprilie. Era trimisă la Mărăşeşti o companie din Regimentul 2 Geniu pentru paza fabricilor din localitate, printre care şi cea de produse chimice condusă de supusul austro-ungar Carol König, suplimentată cu încă 80 de soldaţi.

Acest fapt se datora unei adrese trimise de prim-ministrul român, Dimitrie A. Sturdza, către prefectul de Putna: Legaţiunea austro-ungară din Bucureşti având temeri pentru uzina Chimică de la Mărăşeşti, dirijată de supusul austroungar, Carol-König, am onoarea a vă ruga să binevoiţi a lua de urgenţă toate măsurile ce vă stau în putinţă pentru a se apăra menţionata fabrică.122 ►Începe construirea liniei ferate înguste Mărăşeşti-SovejaTulnici, urcând până la graniţa cu Austro-Ungaria, cu o lungime de 94 de km, necesară pentru exploatarea lemnului din Munţii Vrancei. Construcţia s-a încheiat în 1908.123

1908 ►22 februarie. S-a încheiat un contract de asociere prin care domnii M. Crespi, H. Steinbach şi Dr. C. Pecol formând societatea Ing. Steinbach Crespi Co, cu sediul în Bucureşti şi domnii G.U. Negropontes, Teodor Halla şi Grigore Gheorghiu, formând societatea Negropontes Co., cu sediul în Mărăşeşti, înfiinţează o societate cu sediul la Mărăşeşti (biroul Negropontes), cu timpul până la 28 mai 1910, care se va prelungi pe alţi 7 ani prin înţelegere mutuală. Scopul societăţii 121

Ibidem, p. 699, doc. 12.

Ibidem, p. 708, doc. 30.

123 Ionuţ Iliescu, Aspecte ale activităţii Societăţilor forestiere străine în vechea Vrance (I), în „Cronica Vrancei,” vol. III, coord. Horia Dumitrescu, Focşani, Editura Palass, 2002, p. 276.

122

era de a fabrica materiale de ciment, cărămizi, blocuri, ţigle, tuburi etc. pentru construcţii. Ing. Steinbach şi Negropontes vor pune câte 25.000 lei, iar Grigore Gheorghiu furniza cu 1,15 bani m3 de nisip şi 2,60 lei pietriş, transportate direct la fabrică. Negropontes a dat gratis un hectar te teren lângă linia ferată, pentru a se construi fabrica. Firma societăţii a fost „Fabrica de cărămizi şi produse de ciment, Ing. Steinbach, Crespi, Gheorghiu Co., Mărăşeşti.124 ►5-18 aprilie. Consiliul de Miniştri acorda fabricii de cărămidă şi produse de ciment, ce urma a fi înfiinţată la Mărăşeşti numită “Ing. Steinbach Crespi Gheorghiu et Comp.“, avantajele legii pentru încurajarea industriei naţionale astfel: Scutirea de plata taxelor vamale pentru maşini, părţi şi accesorii, cu începere de la data acestui jurnal şi pe termen de 15 ani, conform art. IV din lege.125 ►10 noiembrie. Consiliului Comunal solicită ca Mărăşeştii să devină comună urbană, prezentându-se următoarele argumente: aşezarea acestei comune într-unul din locurile de şes cele mai fertile ale judeţului, aşa că cu timpul a devenit un însemnat centru agricol, iar prin fixarea gării C.F.R. a luat o mare dezvoltare devenind un centru industrial, de când prin stăruinţă s-au înfiinţat cele trei fabrici, una de zahăr, una de produse chimice şi alta de cărămidă, tuburi, ţiglă şi altele confecţionate din ciment la care în permanenţă se găsesc 1.500-2.000 lucrători, o balastieră de extras pietriş, balast şi nisip la care se găsesc de la 80-100 lucrători. Veniturile comunale sporesc, atingând prin bugetul în curs cifra de 32.514 lei, căci avem construit cu fondurile comunale un spital cu 34 de paturi care funcţionează regulat, avem şcoală tip urban, instalată în două localuri proprietatea comunei, un 124 125

Monitorul Oficial din data de 22 februarie 1908, p. 9661.

Monitorul Oficial nr. 15 din data de 5/18 aprilie 1908.

abator, local de primărie modern, piaţă publică, toate străzile pietruite, şi mai bine de jumătate din ele cu trotuare construite din bolovani pe ambele părţi. Funcţionează serviciul de incendiu şi iluminat, şi se ţin aici două bâlciuri anuale. Avem două gări una C.F.R. care este una din cele mai importante din ţară şi alta a societăţii anonime „Vrancea“ de interes privat.

De mai multă vreme este înfiinţat aici oficiul telegrafic poştal şi administraţia plasei Mărăşeşti.126 ►Este menţionată o fabrică de cărămidă, tuburi, ţiglă şi alte produse din ciment, la care lucrau 1.500-200 de lucrători şi o balastieră de extras pietriş, balast şi nisip, la care munceau 80100 de lucrători.127 ►La Mărăşeşti funcţiona o farmacie.128

1909 ►15 octombrie. Preotul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Mărăşeşti era iconom Constantin Andrei, licenţiat în teologie, născut la 30 noiembrie 1882.129 ►Fabrica de zahăr din Mărăşeşti avea un capital de 5,6 milioane de lei, 950 de muncitori, dintre care 700 români şi 250 străini.130

1910 126

Ovidiu Teodoru, op. cit., p. 28-29.

Ovidiu Teodoru, op. cit., p. 29.

128 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 55.

129 Anuarul Eparhiei Romanului, 1936, p. 233.

130 Cezar Cherciu, op. cit. p. 46.

127

►S-au aşezat pe moşia lui Negropontes 14 lingurari veniţi din comuna Măgura, judeţul Buzău.131

1911 ►30 aprilie. Funcţiona la Mărăşeşti farmacia domnului I. Bordeanu, unde solicitase de la medicul primar al judeţului Putna, transferul pentru a face practică, elevul Mihai Manoliu, din anul al II-lea, la farmacie.132

1912 ►Conform unui recensământ populaţia din Mărăşeşti creşte, ajungând la cifra de 4.459 de locuitori, dintre care de sex masculin, 2.516 şi de sex feminin, 1.943.133

1914 ►10 noiembrie. Ministerul de Război era interesat de înfiinţarea unei unităţi militare de infanterie la Mărăşeşti, o zonă strategică importantă, trimiţând o comisie care a ales două terenuri: unul de 16 hectare destinat antrenamentelor de tir şi altul de 27 de hectare, care era destinat bâlciului, pentru exerciţii militare. G. Ulise Negropontes punea la dispoziţie un alt teren de 9 hectare necesar construirii cazărmii şi magaziilor aferente aflate în apropiere de cale aferată.134 Din păcate acest proiect nu s-a realizat.

Stănel Ion, op. cit., p. 29.

Ibidem, p. 53.

133 Anuarul Statistic al României 1928, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Eminescu S. A. str. Parlamentului nr. 2, 1929, p. 23.

134 Stănel Ion, op. cit., p. 60 131 132

1915 ►20 iulie. Niţă Vasiliu oferă lui Vasile Măgdălinoiu o carte scrisă de Manu Savel, Domnia marelui domnitor român, în care scrie o dedicaţie enumerând realizările din Mărăşeşti până la acel moment: Fac cadou această carte iubitului meu prieten Vasile Măgdălinoiu, care împreună cu noi şi alţi 38 de ţărani din Mărăşeşti, judeţul Putna au format un comitet şi au desfăşurat stăruinţă morală şi materială la înfăptuirea următoarelor îmbunătăţiri în comuna Mărăşeşti, pentru aducerea în mică parte la îndeplinire a proclamaţiei şi dorinţei exprimată de nemuritorul şi în veci neuitatul fostul mare Domn român şi părinte al poporului român Alexandru Ioan Cuza, dată în ziua de 14 august 1864, prin decretul Domnesc nr.

1015 semnată şi de nemuritorul Mihail Kogălniceanu şi alţi trei mari patrioţi. S-au înfiinţat: Banca Populară „Sporul muncii”, care funcţionează, spitalul pus în funcţie la 19 octombrie 1905 cu 24 de paturi; Piaţa comunală, Abatorul, Monumentul, bazinul şi puţul cu pompă al împroprietăririlor din 1864; localul şcolii şi al primăriei; cimitirul; pietruirea tuturor străzilor comunei Mărăşeşti, în mare parte cu trotuar de bolovani pe ambele părţi; plantarea cimitirului şi aproape toate străzile comunei Mărăşeşti cu copaci de esenţă: salcâm, frasin, arţari şi tei; Monumentul celui mai mare fost Domn român Alexandru Ioan Cuza şi altele.135

1916

135

Ovidiu Teodoru, op. cit., p. 30.

►25 decembrie. Ca urmare a înfrângerilor suferite pe front, judeţul Putna era împărţit în două regiuni: una cu sediul la Focşani, formată din 50 de comune controlate de inamic şi cealaltă cu 32 de comune, cu reşedinţa la Sascut, liberă, ce începea de la Nord de comunele Făurei şi Mărăşeşti.136

1917 ►22 iulie. Armata adversă ajunge până la linia ferată Mărăşeşti, halta Siret, iar armata rusă, în replică se aliniază în porumbul domnului Negroponte la circa 200 de metri de satul Mărăşeşti.137 Populaţia a fost evacuată peste Siret în satele din jurul Tecuciului, ultimii locuitori (200 persoane), fiind direcţionaţi spre Pădureni în noaptea de 8/9 august din ordinul Corpului V Armată.138 Cassian Munteanu la un an de la încheierea războiului descrie greutăţile suportate de locuitori ca urmare a evacuării: Am întâlnit un moşneag veteran, refugiat din Mărăşeşti, care puţin mai spre nord se aşezase cu căruţa plină de boccele în marginea drumului, privind calm bombardarea casei lui şi, evident, împiedicând circulaţia. I-am spus să plece undeva într-un sat mai departe; dar el mi-a răspuns hotărât că aşteaptă să se înapoieze la casa lui, după ce vor ataca trupele române.139 ►24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie. S-a desfăşurat bătălia de la Mărăşeşti între Armata I-a Română, alături de Armata a IV-a Rusă în faţa ofensivei Armatei a IX-a Germane.

136

Cezar Cherciu, op. cit. p. 248.

Stănel Ion, op. cit. p. 61.

138 Cezar Cherciu, op. cit. p. 265.

139 Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti. Zilele de glorie ale Armatei I a Române (24 iulie-10 august 1917), în volumul Pe aici nu se trece. Mărturii. Amintiri, editat de Constantin Căzănişteanu, Rusu Dorina, Bucureşti, Editura Albatros, 1982, p. 210.

137

Feldmareşalul Mackensen era foarte sigur de victorie, luându-şi rămas bun la plecarea din Bucureşti cu formula: La revedere, peste două săptămâni la Iaşi.140 Marele comandant şi-a văzut propria înfrângere urmărind cu binoclul desfăşurarea ostilităţilor de pe măgura Odobeştilor. ►24 iulie/6 august. Armata a IX- a Germană a fost oprită la Sud de Pădurea Prisaca, înainte organizând un atac de artilerie de trei ore.141 ►25 iulie/7 august. În cadrul respingerii mail multor atacuri în zona Doaga, s-a consemnat episodul numit fantomele albe, când Regimentul 32 Mircea, sub comanda maiorului Constantin Malamuceanu, s-a acoperit de glorie. Mihail Sadoveanu şi-a imaginat momentul scriind: Aşteptând să vie vremea, în arşiţa nemiloasă a soarelui, în pulberea şi fumul înecăcios care-i înconjura, soldaţii se făcură sprinteni.

Lepădară bocanci şi haine, zvârliră coifurile; păstrară pe ei numai armătura şi muniţia. [...] Şi-au pornit: au izbit năprasnic în puhoiul duşman. Trebuiau să-i oprească cu orice preţ. Soldaţi, ofiţeri, comandanţi, ca-n timpurile de odinioară, au scris cerc de pământ în jurul lor, rostind o frază sacramentală: „Aici vom muri!“ Şi au murit acolo cu toţii până la unu, fără să dea un pas înapoi.142 ►26 iulie/8 august. Regina Maria, îngrijorată de desfăşurarea ostilităţilor nota în jurnalul său: S-a ivit o pauză în înaintarea germanilor. Lupta continuă lângă Focşani pe linia MărăşeştiGalaţi [...]. Inima ne e împărţită între nădejde şi teamă; totuşi Ion Cupşa, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Bucureşti, Editura Militară, 1967, p. 61.

141 Ibidem, p. 239.

142 Mihail Sadoveanu, File însângerate. Povestiri şi impresii de pe front, în volumul Pe aici nu se trece. Mărturii. Amintiri, p. 224.

140

continuăm cu pregătirea bagajelor şi ne pregătim pentru o plecare subită dacă va fi nevoie.143 ►26/27 iulie – 8/9 august. Divizia 9 Infanterie sub comanda generalului Constantin Scărişoreanu, a apărat satul şi gara Mărăşeşti, restabilind linia frontului după un singur contraatac.144 ►27 iulie. Bătălia de la Cosmeşti. Iată cum este văzută lupta de caporalul Vasile Mihăilescu: Aduc la cunoştinţă şefului că am sosit şi povestesc ce am văzut la Cosmeşti…Aici am avut ocazia să văd un adevărat carnagiu, se muşcă cu dinţii în lupta piept la piept, lovesc ai noştri cu adevărat româneşte cu arma ca cu bâta, dau cu picioarele în testicole, se apără cu arma într-o mână şi baioneta în cealaltă, cu dinţii rânjiţi, mulţi dintre nemţi, îngroziţi, nu mai parează lovitura, ei întind braţele în lături pentru a o primi, căci ai nostri sunt grozavi când ajung la baionetă. Se aud foarte bine încrucişările de arme căci acum artileriia numai trage, doar numai semnale roşii, albastre, un fel de rachete, se văd la inamic aruncând[…].145 ►30 iulie/12 august. Generalul Eremia Grigorescu prelua comanda trupelor româno-ruse de la Mărăşeşti, emiţând următorul ordin de zi: Ostaşi ai Armatei I, aţi ştiut prin vitejia voastră să opriţi fiara flămândă, făcând-o să simtă adânc că Maria Regina României, Povestea vieţii mele, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 204.

144 Leonida Moise, Contribuţia armatei române la realizarea Marii Uniri, în volumul România în primul război mondial, p. 390.

145 Vasile Mihăilecu, Ai văzut un rege plângând, cititorule? Amintiri din Campania pentru întregirea neamului1916-1918. Editura A.T.U., Sibiu-Hermannstadt, 2015, p. 88-89. Ediţie îngrijită de Mihai Adafini şi Mihai Liviu Adafini.

143

nu se poate trece peste pământul sfânt al ţării voastre.146 Generalul Grigorescu se remarcase în toamna anului 1916, când a respins un atac austro-ungar în pasul Oituz, lansând formula devenită celebră Pe aici nu se trece!. Preluând comanda Armatei I, cerea soldaţilor să pună în aplicare noua formulă Nici pe aici nu se trece!147, aceştia îndeplinind dorinţa generalului. ►4 şi 5 august/16 şi 17 august. Au fost zile de odihnă a trupelor. Cu acest prilej un participant la luptele din zonă făcea o descriere a Mărăşeştilor după câteva săptămâni de conflicte: Pretutindeni, într-o parte şi în alta, gospodăriile cu locuinţe frumuşele, unele cu înfăţişări de clădiri moderne, sunt prefăcute în ruini. Satul Mărăşeşti e pustiu. Nu se află nici o vietate, nici o lighioană nicăieri. Singurii care veghează în urma populaţiei silită de bătaia tunurilor să se risipească oriunde, sunt apărătorii trupelor române, dosiţi şi ei pentru puţină odihnă, prin cuiburile lor, în gropi acoperite cu grinzi deasupra, ori în alte adăposturi. Pe lângă garduri, câte o cruce în umbră desluşeşte locul unui mormânt, al unui erou sfârtecat de schije, ieri sau alaltăieri [...]. În umbra pomilor de la porţi, acum odihnesc cadavre dezgropate din ţărână de câinii flămânzi, uitaţi, sălbăticiţi.148 ►6/18 august. În această zi s-a desfăşurat cea mai dramatică încleştare. Un martor ocular ne-a lăsat descrierea începutului marii confruntări: În ziua de 6 august pe la 5 dimineaţa inamicul dă drumul unui bombardament straşnic asupra 146

Col. Dr. Nicolae Ciobanu, Dumitru Preda, Epopeea armatei române în bătălia de la Mărăşeşti, în volumul România în anii primului război mondial, vol. II, coord. General-colonel Vasile Milea, Acad. Ştefan Pascu, Bucureşti, Editura Militară, 1987, p. 245-246.

147 Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916-1917, p. 242.

148 Gabriel Drăgan, Pe frontul Mărăşeşti învie morţii, ediţia a VI-a, Bucureşti, Editura Albatros, 1973, p. 107.

poziţiilor noastre, prefăcând în praf tranşeele româneşti şi castelul Negropontes; viţa-de-vie sărea din pământ, împrăştiindu-se pe arătură [...]. Mărăşeştii încep să ardă pe la margine, gara se dărâmă pe jumătate, iar calea ferată e întoarsă complet pe dos de uraganul bombardamentului [...].

Pădurea Răzoare, bătută groaznic de prăpădul artileriei, se aprinde. Fiecare pom arde cu flacără mare, ca o făclie la căpătâiul celor morţi, iar fumul se înalţă drept în sus, ca o jertfă lui Dumnezeu pentru sufletele celor dispăruţi acolo.149 Căpitanul Grigore Ignat, comandantul unei subunităţi de mitraliere, şi-a condus soldaţii riscându-şi viaţa, fiind găsiţi străpunşi de baionetele inamice, cu mâinile încleştate pe mitraliere şi înconjuraţi de cadavrele duşmanilor. Tot în acea zi s-a înregistrat actul de eroism al fetiţei de doar 12 ani din Pădureni, Măriuca Zaharia, care a înlocuit un observator de artilerie atins de un proiectil. În timp ce transmitea telefonic informaţii despre manevrele trupelor germane a fost lovită de focul artileriei inamice şi a murit.150 Cu toate eforturile depuse trupele germane nu au reuşit cucerirea gării şi satului Mărăşeşti, trecând în defensivă. ►8/21 august. Generalul Eremia Grigorescu a lansat un emoţionant ordin de zi declarând: La Şuşiţa şi Siret aţi năruit sforţările groaznice ale sălbaticului duşman, dovedind lumii odată mai mult că nici pe aici nu se trece. Aici cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeştii fu mormântul iluziilor germane. [...] În mijlocul vostru, înconjurat de statul meu major, lângă podul de la Cosmeşti, v-am privit şi urmărit cu încredere cum aţi deschis piepturile voastre largi, înfruntând uraganul dezlănţuit asupra voastră.

Eroismul vostru a cutremurat lumea şi frumoasele noastre George Cornea, Simfonia Morţii, în volumul Pe aici nu se trece.

Mărturii. Amintiri, p. 218.

150 Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916-1917, p. 252.

149

ţinuturi au deschis mormintele eroilor din Transilvania şi Dobrogea, de la Jiu, Olt, Neajlov şi Călugăreni ca să admire răzbunarea chinului şi plângerii de 9 luni suferite de căminurile, de părinţii, de soţiile şi copiii voştri. Dimpreună cu voi depun pe mormintele eroilor ce au căzut în această năprasnică luptă florile recunoştinţei unui popor, care acum, mai mult ca întotdeauna, nădăjduieşte în întregirea lui. De la general la soldat, strângeţi rândurile pline de mândria eroilor admiraţi de lumea întreagă şi fiţi gata, ca atunci când ceasul deplinei răzbunări va suna, să goniţi dincolo de hotare pe vrăjmaşul cotropitor.151 ►Regina Maria prezentă în mijlocul soldaţilor români în nenumărate rânduri nota în jurnalul său impresia personală despre confruntarea de la Mărăşeşti: : Am fost cu ei peste tot în spitale, pe front, până în mijlocul tranşeelor [...]. Privind în ochii reginei lor, ei juraseră să stea dârji ca un zid, să apere ultimul petic de pământ românesc care mai era al nostru [...].

Rămăsesem smerită în faţa acestei minunate şi simple credinţe [...]. Revedeam în minte acea mulţime de chipuri anonime, acea mulţime de ochi care priviseră într-ai mei căutând o ultimă îmbărbătare. Simţeam iar acele sute de mâini tremurânde ce se agăţau de mine înainte de a aluneca în întunericul de veci şi în fundul inimii mele ştiam că mă pot bizui pe soldaţii noştri şi că deşi aveam o armată atât de mică, în cele din urmă tot a noastră va fi izbânda! Pentru mine, „mama poporului meu“, aceasta a însemnat bătălia de la Mărăşeşti.152 ►Septembrie. În cadrul raportului înaintat împăratului german, Wilhelm al II –lea pe Măgura Odobeştilor, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Documente militare, p. 334-335, doc. 164, Ordin de zi nr. 90.

152 Maria Regina României, op.cit., p. 211.

151

feldmareşalul Mackensen încerca să explice înfrângerea suferită la Mărăşeşti: Unei armate, sire, îi poţi da armament, ofiţeri, bravuri! Acest ceva care se cheamă dorinţa de a învinge nu i-l poţi da! Armata şi-l ia singură ( Foto 10).153 ►11 octombrie. La invitaţia regelui Ferdinand, liderul cehoslovac, T. G. Masaryk vizita frontul de la Mărăşeşti.

Acesta a fost primit la Tecuci de generalul Eremia Grigorescu şi condus pe front de generalul Bunescu. ►Nicolae Iorga a lăsat o descriere a localităţii după marea confruntare, în urma unei vizite: În acel moment am mers [...], pe frontul de la Mărăşeşti, unde de multă vreme nu se mai trăgea un foc de puşcă. Totul părea însă gata pentru o reluare a ostilităţilor, fiecare stând la postul său. Zidurile arse ale casei Negropontes se ridicau deasupra pământului răscolit de obuze şi frământat cu sânge. Pomii rupţi ridicau spre cerul îndurărilor membrele lor chinuite şi arse.154

1918 ►11/24 martie. Primul ministru, Alexandru Marghiloman, trecând prin zonă, lasă o descriere a fostului câmp de luptă: Tot lungul drumului presărat cu depozite de material lăsat de ruşi.

Parcursul Pădureni-Focşani, pe linia de bătaie de la Mărăşeşti, de o rară tristeţe. Totul este distrus. Găurile din pământ, netezirea locurilor unde au fost case, pomi suciţi şi

153

Cezar Cherciu, op. cit. p. 264.

Nicolae Iorga, Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, Bucureşti, Editura Meridiane, 1984, p. 367.

154

retezaţi, totul atestă violenţa luptei. Vizitez tranşeele. Unele sunt la 40 de metri de cele germane.155 ►21 iunie/4 iulie. Alexandru Marghiloman, în calitate de prim-ministru şi-a exprimat indignarea că a fost controlat de germani la trecerea prin Mărăşeşti, controlat de aceştia: Trecând prin Mărăşeşti, oameni de-ai poliţiei, printre care se pare un delegat de la O.K.M., au cercetat cu brutalitate vagonul meu şi au avut pretenţiunea să pătrundă în cabina mea. Telegrafiez generalului Eremia pentru a cere satisfacţie personală Feldmareşalului.156 ►23 octombrie/5 noiembrie. În depeşa prefectului de Focşani, Gheorghiu adresată primului ministru se arăta că germanii se retrag de la Mărăşeşti, iar şeful de gară german va pleca în cinci zile.157

155

Alexandru Marghiloman, Note politice 1897-1924, vol. III, 1917-1918, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., Parlamentului, 2, 1927, p. 403.

156 Ibidem, p. 555.

157 Ibidem, vol IV, p. 115-117.

Foto 1

Alexandru Ioan Cuza

Foto 2

Maria Obrenovici

Foto 3

Staţie de Poştă la mijlocul secolului al XIX-lea Obrenovici

Foto 4

Ţarul Alexandru al II-lea Obrenovici

Foto 5

Podul peste Siret la CosmeĹ&#x;ti construit de Anghel Saligny

Podul peste Putna la ĂŽnceputul secolului al XX-lea

Foto 6

Foto 6,7, 8

Fabrica de zahăr din Mărăşeşti la începutul sedcolului al XX-lea

Foto 7

Foto 8

Foto 9

Fabrica de produse chimice din Mărăşeşti în 1912

Bulevardul Carol I în 1907

Centrul Mărășeștilor în 1912

Foto 10

Wilhelm al II-lea la Cota 1001 Odobesti, 1917

Fabrica de cherestea Șușița în 1911

MĂRĂŞEŞTII ÎN TIMPUL LUPTELOR DIN VARA ANULUI 1917

Părinţi şi copii părăsind Mărăşeştii înaintea începerii luptelor

Rugăciune în ajunul luptelor de la Mărăşeşti, 1917

Regele Ferdinand I la Mărăşeşti urmărind pregătirea pentru luptă

Punct de observaţie într-un copac – Mărăşeşti-1917

Contraatac la Mărăşeşti, 1917

Vizita regelui Ferdinand pe frontul de la Mărăşeşti, 1917

Gara Mărăşeşti în timpul luptelor, 1917

Evacuarea răniţilor din Divizia 13-Mărăşeşti,1917

Gara după bombardament, 1917

Principele Carol în faţa a ceea ce a mai rămas din Palatul lui Negropontes din Mărăşeşti, 1917

Podul de la Cosmeşti după bombardament, 1917

Centrul oraşului Mărăşeşti după bombardament, 1917

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” după bombardament, 1917

Castelul de apă Negropontes după bombardament, 1917

Ruine din zona Gării Mărăşeşti, 1917

Ruinele Oficiului Telefonic Mărăşeşti, 1917

Ruine din zona Gării Mărăşeşti, 1917

Orfani de război din Moldova oi din Moldova

Refugiaţi întorcându-se la casele lor

Centrul Mărășeștilor după luptele din 1917 oi din Moldova

Biserica din Mărășești după luptele din 1917 oi din Moldova

MĂRĂŞEŞTII ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1939) ŞI ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1939-1945)

Călătorule care treci peste podul Cosmeştilor, prin câmpia care a fost scăldată de sângele a zeci de mii de români, descoperă-ţi capul şi fă o cruce pentru cei ce-şi odihnesc oasele în glia străbună, apărată cu atâta desnădejde de dânşii, după ce au zdrobit aici, cea mai falnică armată împărătească din câte au existat vreodată.

Să nu uiţi, că a venit chiar împăratul vrăjmaş la locul bătăliei, înconjurat de cei mai străluciţi generali şi chiar el încurajă oştile care porneau vijelioase să isprăvească odată cu noi şi să dea cea din urmă lovitura deznădejdei cu care ne apăram ultimul colţ de pământ scăpat de cotropirea duşmană. Şi a fost înfrânt mândrul Împărat de Regele modest, care nu avea altă nădejde, decât virtuţile strămoşeşti ale soldaţilor lui şi idealul sfânt al Neamului Românesc.

(D. Faur, institutor, Galaţiul nostru. Însemnări istorice şi culturale, Galaţi, Tip. „H. Goldenberg S-Sori“, perioada interbelică, p. 56)

1918 ►16 decembrie. Decretul lege de expropriere, prevedea exproprierea moşiilor particulare de la 100 de ha în sus. La Mărăşeşti, mare proprietar era G.U. Negropontes, primar al oraşului în anii 1920-1921, un om care a marcat prin faptele sale istoria acestui oraş. Potrivit Decretului lege de expropriere, pământul era trecut în proprietatea obştilor care aveau să se constituie sub îndrumarea Casei Centrale a Cooperaţiei şi Împroprietăririi. Prin exproprierea moşiei Negropontes, obştii din Mărăşeşti, care număra 260 de membri, îi reveneau 2.385, 5 ha. Pe moşia Negropontes aveau să fie împroprietăriţi şi 750 de locuitori din afara Mărăşeştilor, în obligaţia lor fiind plata taxei de 250 de lei pentru întreţinerea drumurilor folosite în timpul muncilor agricole. Printre cei împroprietăriţi se numără şi locuitori din Soveja, unii dintre ei lucrând pe moşia Negoponte dinainte de reforma agrară. Ei şi alţi împroprietăriţi din zona de munte şi-au făcut case la Modruzeni şi în zona Viile Noi pentru a fi aproape de loturi în sezonul muncilor agricole. Aplicarea reformei agrare din anii 1918-1921 avea să afecteze considerabil moşia Mărăşeşti de altădată. De altfel, din 1924, Negropontes se va retrage la Bucureşti, lăsând moşia pe mâna administratorului Kyru D. Kyru. În 1928 moşia mai avea 451 de ha cultivate astfel: 200 ha cu grâu, 32 cu orz, 83 ha cu ovăz, 60 ha cu fâneţe artificiale, 1 ha cu fâneţe naturale şi 75 ha cultivate cu porumb. Cele 30-40 de ha de vie erau arendate lui Herman Hartimberg din Focşani contra sumei de 300.000 de lei anual. Povestea moşiei din Mărăşeşti avea să se încheie odată cu instaurarea regimului comunist care a distrus, printre altele, proprietatea privată.

Rămâne, însă, povestea familiilor boiereşti, Catargiu, Negropontes, care au stăpânit de-a lungul timpului această

moşie şi care, prin faptele împlinite în slujba comunităţii, îşi găsesc locul meritat în cronica Mărăşeştilor. 158

1919 ►1 iunie. A avut loc primul parastas închinat eroilor de la Mărăşeşti. Iată cum este consemnat acest moment de publicistul şi memorialistul focşănean I. M. Dimitrescu (18821972): Cercul Studenţesc Putnean a organizat parastas pe câmpia glorioasă de la Mărăşeşti. Au oficiat 40 de preoţi, în frunte cu Arhimandritul Nicolau de la Mitropolia din Bucureşti. Erau de faţă mii de oameni, drapelul şi o companie a Regimentului 50 sub comanda căpitanului Constantin Dumitrescu. Au luat cuvântul domnii: General Referendaru, în numele generalului Grigorescu, profesorii Marin Ştefănescu, Rădulescu-Râmnic; învăţător Petre Anghel, colonel Botez; studenţii: A. Mavrodin, şi I. Manoliu. De pe câmpia jertfei s-a expediat Congresului Păcii de la Paris, o telegramă, cerându-se în numele morţilor de la Mărăşeşti, întreg Banatul159 ►7 iulie. Regina Maria consemnează în memoriile sale vizita sa la Mărăşeşti astfel: De la Focşani ne-am dus la ruinele de la Mărăşeşti şi acolo am avut o mare distribuire pentru săraci în grădina ruinată a lui Negropontes. Tot drumul de la Focşani era plin de superbe flori de câmp ce acopereau până sus nesfârşitele tranşee printre care erau răspândite morminte solitare. Am luat dejunul la Mărăşeşti în tren, căldura era tot

Stănel Ion, Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007, p. 88-89.

159 I.M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul Focşani, Institutul de Arte Grafice „Bucovina“, Bucureşti, 1931, p.70.

158

mai mare.160 În deplasarea sa prin locurile unde au avut loc bătăliile din vara anului 1917 regina a fost primită cu multă dragoste de populaţie. La încheierea vizitei în satele vrâncene, regina Maria a luat ceaiul la pavilionul din faţa Cotei 1001, acolo unde şi-a avut locul de comandă mareşalul von Mackensen şi unde, de altfel, aceasta fusese vizitat şi de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. ►21 iulie Încetează prematur din viaţă (la doar 56 de ani), la Bucureşti, comandantul Erou de la Mărăşeşti, Eremia Grigorescu (Foto 1). Cum ceruse ca la moartea sa să fie înmormântat la Mărăşeşti, acolo unde în calitate de comandant al Armatei I condusese ostaşii spre victorie, un tren special urma să-l aducă la Mărăşeşti. Trenul, însoţit de ministrul de război şi zeci de ofiţeri, întâmpinat cu onoruri în toate gările din oraşele prin care a trecut, l-a adus la Mărăşeşti, acolo unde a fost înmormântat în cimitirul oraşului. Exista şi o anumită legătură personală cu oraşul Mărăşeşti, generalul Eremia Grigorescu fiind ginerele lui Ulise Jean Negropontes, tatăl lui G. U. Negropontes, mare proprietar şi primar al oraşului în anii 1920-1921. Generalul o cunoscuse pe fiica lui Negropontes, Elena, pe când se afla în zona frontului de la Oituz, acolo unde îşi avea Cartierul General, într-o casă din Oneşti, proprietate a lui Negropontes. Din căsătoria celor doi, a rezultat un copil care a primit numele de Ulise, cunoscut mai tîrziu sub numele de Dan Eremia Grigorescu Negropontes, marele artist fotografic stins la Paris în 1990. La 29 august 1924, după finalizarea criptelor de la Mausoleul Mărăşeşti, Eremia Grigorescu a fost depus aici într-un sarcofag construit special.

Printre gesturile de recunoaştere a meritelor generalului Eremia Grigorescu se numără şi o sabie de onoare (Foto 2) primită din partea Japoniei, aliată cu Puterile Antantei. Sabia a fost adusă Maria Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. I, Bucureşti, Editura Albatros, 1996, p. 23.

160

de o delegaţie japoneză, reprezentând pe împărat, şeful statului nipon, şi înmânată generalului român în cadrul unei solemnităţi oficiale. Cu acest prilej, ziarul ieşean România, din 6 septembrie 1917, scria printre altele: Nebiruiţii fii ai Soarelui au descoperit, în strănepoţii dacilor de la poalele Carpaţilor, un popor înrudit prin eroismul său …Sabia oferită de Japonia eroismului românilor va trage în cumpăna istoriei, iar la masa păcii va scânteia deasupra hărţilor, arătând nu numai hotarele unui drept, ci şi hotarele unei vrednicii, de la Mărăşeşti.161 Sabia, lucrată în stil tradiţional, are atârnată de mâner o plăcuţă albă pe care se află inscripţia în limba niponă: Voi sunteţi cei ce scrieţi istoria ţării. Era modul în care îndepărtatul popor nipon omagia jertfa ostaşilor români în bătălia de la Mărăşeşti. Sabia oferită de împăratul Japoniei, împreună cu o altă sabie, de serviciu, a generalului Eremia Grigorescu au fost încredinţate de către soţia generalului, spre a fi păstrate, scriitorului Mihail Sadoveanu, un mare admirator al Eroului de la Mărăşeşti. După moartea scriitorului (1961), văduva acestuia, Valeria Sadoveanu, a înapoiat cele două arme fiului generalului, explicându-şi gestul faţă de acesta într-o emoţionantă scrisoare: Socot că acum după decesul soţului meu, ele nu pot rămâne într-o panoplie particulară şi vi le înmânez ca să le puteţi aşeza lângă celelalte mărturii ale faptelor măreţe de arme ale tatălui dumneavoastră.162 Cele două arme au fost donate, apoi, de fiul generalului Muzeului Militar Central din Bucureşti. Acelaşi muzeu mai păstrează o sabie pe care generalul Eremia Grigorescu a primit-o din partea Universităţii din Iaşi (Foto 3), acolo unde şi-afăcut studiile, din partea unui comitet format din foştii săi profesori, dintre care amintim de Petre Poni şi A.D. Xenopol. La 11 noiembrie 1918, în Aula Universităţii din Iaşi, s-a desfăşurat solemnitatea 161

Magazin istoric, anul IX, nr. 4, (97), aprilie 1975.

Grigore Alexndrrescu, Săbiile generalului Eremia Grigorescu, în Almanahul Flacăra, 1988, p. 53.

162

înmânării sabiei de onoare generalului Eremia Grigoescu. În alocuţiunea sa, care a precedat adunarea festivă, profesorul Petre Poni, preşedintele Academiei Române şi ministrul Instrucţiunii Publice, arăta că pe sabie sunt scrise glorioase nume: Oituz, Pralea, Mărăşeşti, care alături de numele sărbătoritului vor străluci în veci în istoria neamului nostru.163 La primirea sabiei, o adevărată operă de artă, de care era prins dragonul cu panglica Ordinului „Mihai Viteazul“, generalul Eremia Grigorescu avea să spună: Nu am făcut decât să execut un ordin pe care l-am simţit că este al ţării întregi. Mi s-a ordonat să nu las inamicul să treacă, şi l-am oprit.164Cu ocazia primirii sabiei de onoare din partea Universităţii din Iaşi, s-a tipărit o broşură pe care este scris de regina Maria: Motto: Uitarea nu va putea şterge niciodată numele aceluia a cărui amintire trăieşte în sufletul uni popor. Marie.165 ►În anul şcolar 1919-1920 în Mărăşeşti funcţionau două şcoli, una de băieţi (Foto 4) şi alta fete. Şcoala de băieţi avea un local propriu, director fiind Constantin R. Stoica, în timp ce grădiniţa avea un local închiriat; frecvenţa, mai ales la clasele mici, era destul de slabă. În 1921, Şcoala de băieţi avea 4 posturi de învăţători, numărul copiilor de vârstă şcolară era de 281. Se estima că numai pentru categoria de vârstă 7-12 ani erau necesare 4 posturi. Localul şcolii era donat, dispunând de 2 săli de clasă, deşi necesarul era de 4 săli. Acesta era construit din cărămidă, acoperit cu tablă, aflându-se într-o stare bună.

Locuinţa dirigintelui (directorului) era în corpul şcolii.

Suprafaţa curţii şcolii era de 370 m2 şi a grădinii şcolare, de 354 m,2 acestea fiind împrejmuite cu un gard. Şcoala de fete funcţiona simultan cu două clase, clasele (a II-a şi a III-a), îndrumate de Eliza Balaban. Şcoala de fete avea două posturi, 163

Ibidem, p. 54.

Ibidem.

165 Frontul Mărăşeşti, anul III, nr. 11, iunie 1938, p. 10.

164

numărul copiilor de vârstă şcolară era de 239 la categoria de vârstă 7-13 ani şi 64 de elevi la categoria de vârstă 12-16 ani.

Necesarul posturilor la categoria 7-12 ani, era de 4. Starea localului era necorespunzătoare, curtea şcolii avea o suprafaţă de doar 124 m,2 nu era împrejmuită şi nu avea grădină.

Locuinţa dirigintelui (directorului) era în clădirea şcolii.

Războiul afectase, şi şcoala din Mărăşeşti.166

1920 ►24 august. La ora 15,30 soseşte în gara Mărăşeşti trenul care ducea spre Târgovişte capul lui Mihai Viteazul, relicvă istorică ce fusese dusă la Iaşi în condiţiile în care autorităţile române se mutaseră în Moldova. (2/3 din teritoriul românesc fiind ocupate, în 1916, de trupele Puterilor Centrale). Sosirea trenului cu acest preţios simbol istoric în gara Mărăşeşti a fost întâmpinată de autorităţile locale şi cetăţeni ai oraşului. Preoţii au ţinut o slujbă religioasă. Trenul cu simbolul istoric avea să ajungă la Târgovişte (Mânăstirea Dealu) la 26 august, unde a fost primit cu o ceremonie specială, desfăşurată în prezenţa regelui Ferdinand I. Adresându-se celor prezenţi, regele exprima un sentiment de adâncă recunoştinţă a românilor faţă de Mihai Viteazul: Cu evlavie şi plini de admiraţie ne descoperim şi plecăm capetele noastre înaintea ta, Viteze Mihai, care ne-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea încercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru ostaşul nostru în toiul luptei, iar pentru întreg neamul românesc ai fost încă mai mult: simbol viu şi glorios al unităţii naţionale.167 ►Din punct de vedere administrativ Mărăşeştii făceau parte, în 1920, din plasa Carena care îşi avea sediul la Păuneşti; de la 12 Stănel Ion, op.cit., p. 138.

Cuvântări de Ferdinand I Regele României, 1880-1922, Din publicaţiile Fundaţiei Culturale – Pricipele Carol, Bucureşti, 1922, p. 87.

166 167

octombrie 1925 se formează plasa Mărăşeşti cu sediul la Răstoaca. Din 1926, se trece, prin decizia Prefecturii Putna, la o nouă formă de organizare a paşilor, conducerea acestora fiind asigurată de un pretor ajutat de un secretar de pretură. Prin aceeaşi decizie din 1930, oraşul Mărăşeşti, la o populaţie de 5.692 de locuitori alegea 12 consilieri, 4 consilieri supleanţi şi 8 de drept. Prin decretul din ianuarie 1930, plăşile (subunităţi administrative, n.n.) judeţului Putna erau reduse la trei, din ele făcând parte şi plasa Mărăşeşti care cuprindea 53 de localităţi rurale. De la 1 martie 1936 plasa Mărăşeşti îşi schimbă denumirea în aceea de Gârlele, ca, prin noua lege administrativă din 13 august 1938, să revină la vechea denumire, cuprinzând 36 de sate şi făcând parte din Ţinutul Dunărea de Jos, cu centrul la Galaţi. ►Octombrie. În contextul primei greve generale din România se desfăşoară acţiunile greviste la C.F.R. Mărăşeşti.

Autorităţile au luat măsuri pentru încetarea grevei. În acest sens, lucrătorii de la tracţiune şi mecanicii sunt aduşi cu forţa la lucru în timp ce patrulele de jandarmi circulau regulat între Mărăşeşti şi Putna Seacă. La 26 octombrie se prezentaseră la lucru 2 mecanici şi 6 fochişti, alţi 10 mecanici şi 8 fochişti continuându-şi greva. ►Serviciul sanitar era asigurat de spitalul Ioan Botezătorul, înfinţat în 1904. Spitalul avea 32 de paturi, aici fiind internaţi în perioada octombrie 1919-septembrie 1920, 260 de bărbaţi şi 181 de femei. Exista un singur medic, Virgil Stănescu, în vârstă de 46 de ani, şi un număr de 5 angajaţi. Spitalul percepea anumite taxe pentru ziua de spitalizare: 120 de lei la clasa I, 78 de lei la clasa a II-a, 12 lei la clasa a III-a. Intervenţiile chirurgicale puteau ajunge, în funcţie de dificultatea lor, până la 500 lei. Cercetarea de laborator costa 100 lei, o radiografie 150 de lei, anlizele de laborator 100 lei. O consultaţie costa

între 5-15 lei. Totul se plătea oficial, pe chitaţe legale. În 1926, din personalul medical făcea parte şi un subchirurg şi agentul sanitar al oraşului.168

1921 ►6 aprilie. Se constituie Societatea Mărăşeşti, având ca preşedinte de onoare pe generalul Popovici Ioan. Reorganizată la 30 mai 1929, Societatea Mărăşeşti, aparţinând foştilor luptători de toate categoriile din campaniile 1913-1916-1919 se alătura S.O.N.F.R.-ului şi Societăţii ,,Cultul Eroilor''. Societatea se afla sub Înaltul Patronaj al Reginei Maria, urmărind un scop patriotic şi având ca membri de onoare personalităţi de primă mărime din istoria politică şi culturală a României interbelice, dintre care amintim: I.P.S.S. Miron Cristea, Patriarhul României, marele istoric Nicolae Iorga, Constantin Argetoianu, fost prim-ministru, poetul Octavian Goga, istoricul Ion Nistor, Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, N.N. Săveanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, Nicolae Samsonovici, fost şef de Stat Major al Armatei I în bătălia de la Mărăşeşti, Iuliu Maniu, fost prim-ministru, Ion Mihalache, liderul P.N.Ţ, Alexandru Vaida Voievod, fost prim-ministru şi alte personalităţi remarcabile. La 6 mai 1933, Societatea Mărăşeşti îşi schimba numele în Frontul Mărăşeşti, editând o revistă cu acelaşi nume şi având ca scop punerea în valoare a semnificaţiei victoriei de la Mărăşeşti şi refacerea localităţii istorice Mărăşeşti. ►24 iulie. Cu ocazia comemorării bătăliei de la Mărăşeşti organizată de societatea cu acelaşi nume, participă regele Ferdinand, regina Maria, principesa Elena, membri ai guvernului, ataşaţi militari, oficialităţi locale şi mulţi locuitori.

168

Stănel Ion, op. cit., p. 153.

►Septembrie. A avut loc vizita la Mărăşeşti a renumitului geograf francez Emanuel de Martonne (cunoscut în România interbelică pentru contribuţiile sale esenţiale la trasarea graniţelor României Mari precum şi la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria geografiei României, a Munţilor Făgăraş, de a căror frumuseţe sălbatică, neatinsă şi pură a fost profund impresionat, numindu-i Alpii Transilvaniei). Însemnările lui I. M. Dimitrescu surprind această întâmplare cu adânci semnificaţii: În vara anului 1921, un grup de 150 de profesori universitari şi alţi intelectuali ai Franţei, în frunte cu rectorul Appel, de la Sorbona, au vizitat Mărăşeştii. Domnul profesor Clotz, de la Sorbona, declară în discurs că este fericit călcând „ţărâna sfântă a Mărăşeştilor, Marna României.“ Generalul Petain, ataşatul militar al Franţei la Bucureşti, evidenţiază sacrificiul armatei române, pentru libertatea lumii.

Recomandă tinerilor şi intelectualilor francezi „să privească cu simpatie acest nobil şi încercat popor, cel mai bun prieten al Franţei.“ Din partea noastră a răspuns domnul profesor universitar Şerban. Excursioniştii au vizitat câmpul istoric şi mormântul generalului Grigorescu, unde a vorbit studentul francez Legue. În timpul serbării, a sosit în gara Mărăşeşeti şi domnul profesor de Martonne, de la Sorbona, marele prieten al României, fiind mult ovaţionat de francezi şi de români.169 ►24 septembrie. Soseşte la Mărăşeşti Misiunea Naţională Italiană, compusă din senatori, deputaţi, primari, consilieri şi provinciali, înalţi magistraţi, profesori, studenţi, veterani, invalizi şi mutilaţi de război, industriaşi şi comercianţi, arheologi, artişti, gazetari etc., în total 200 de persoane.

Misiunea, sosită cu trenul de la Cernăuţi şi care a rămas în oraşul erou între orele 9,45-16,30, a fost primită de un Comitet special constituit, din care făceau parte personalităţi ale 169

I. M. Dimitrescu, op. cit., p.72.

oraşului, în frunte cu primarul Negropontes. La sosirea oaspeţilor, muzica Batalionului 50/60 Infanterie a intonat imnul Italiei, elevi de la şcolile din oraş au urat oaspeţilor bun venit strigând Viva l’Itali, Viva i nostri Fratelli Italiani, aruncându-le flori. Misiunea Italiană a oferit oraşului Mărăşeşti Coroana de Oţel (Foto 5) 170 în semn de preţuire pentru sacrificiile făcute în timpul luptelor din vara anului 1917. ►31 decembrie. Recensământul din acest an înregistra un număr de 3.520 de persoane (faţă de 4.459 cât se înregistrase în 1912), din care 1.014 capi de familie. Războiul, cu toate efectele sale, îşi făcea simţită prezenţa. Refacerea economică de după război şi revenirea la normalitate, aveau să se realizeze destul de repede din moment ce, în 1924, populaţia ajungea la 6.000. de locuitori, numărul cel mai mare atins în perioada interbelică. ►Liniştea era asigurată în perioada interbelică de către Poliţiei, înfiinţată în Mărăşeşti în 1921 (până atunci funcţionase o secţie de jandarmi). Comisariatul de Poliţei avea în 1934 un număr de 14 angajaţi, din care 10 gardieni repartizaţi pentru supravegherea străzilor ziua şi noaptea.

1922 ►August. Preocuparea autorităţilor comunale de a pune la dispoziţia cetăţenilor o piaţă pentru vânzarea de produse alimentare se concretizează în anii 1922-1923. În 1922, primăria a închiriat un teren pentru desfacerea produselor alimentare, iar în 1923 închiria un alt teren, situat pe strada Carol I, pentru piaţa de carne. Aici erau construite 5 barăci Coroana regilor longobarzi, obiect de cult şi una din cele mai vechi insignia regale ale Europei.

170

pentru măcelărie, una pentru pescărie şi un şopron deschis pentru vânzarea zarzavatului. ►15-17 octombrie. La Alba Iulia, în „Catedrala Reîntregirii“ a avut loc încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria (Foto 6) ca regi ai tuturor românilor. La eveniment a participat, alături de alţi delegaţi ai Putnei, şi Năstase Nedelcu, preşedintele Comisiei Interimare din Mărăşeşti, toţi delegaţii primind „Medalia Comemorării“

1923 ►1 noiembrie. Este dată în folosinţă noua clădire a Primăriei (Foto 7). Veche clădire a primăriei fusese distrusă în timpul luptelor din vara anului 1917. Sediul noii Primării, situat pe strada Sofia Negropontes, avea 14 camere şi în el funcţionau la un loc toate serviciile administrative comunale: Primăria, Casieria Comunală, Poliţia şi Percepţia Fiscală Statului. ►Dacă în acest an fabrica de zahăr din Mărăşeşti, distrusă în timpul luptelor din vara anului 1917, era demolată, fabrica de produse chimice, distrusă, la rându-i, total, este refăcută.

Fabrica producea 100 vagoane de clei, 30 vagoane de grăsime, 30 vagoane de negru animal şi 300 vagoane de îngrăşăminte chimice, având un capital investit de 20.000.000 de lei şi 300 de lucrători. Fabrica furniza şi curent electric pentru oraşul Mărăşeşti. ►Cooperativa „Varniţa“, care dispunea de 15 lucrători, producea scânduri cu un capital de 68.010 de lei. Mai târziu, în 1934, funcţiona Societate Forestieră „Predeluş“ care primea buştenii pe apa Siretului. În acelaşi domeniu, al industriei lemnului, funcţiona în 1937 fabrica de cherestea din Mărăşeşti, reconstruită şi repusă în funcţiune de Cooperativa regională

„Câmpia Dunării“ din Brăila. Fabrica lucra cu 4 gatere, avea secţii anexe de tâmplărie şi de lăzi unde lucrau lucrau 100 de muncitori. ►Prin reforma agrară se împroprietăreau cele două şcoli din Mărăşeşti, cea de băieţi şi cea de fete; accestea primeau în proprietate câte 4 ha de teren fiecare, în lanul numit „În Tarbă“. În toamna anului 1923, agentul agricol N. Th. Nastasă de la Centrul Agricol Mărăşeşti, măsura lotul Şcolii de fete în suprafaţă de 4 ha, amplasat între lotul Şcolii de băieţi şi lotul Bisericii, luat în primire de Primărie abia la 15 mai 1924. În acelaşi an, Şcoala de băieţi primea o socotitoare, o hartă a României, portretele regelui Ferdinand şi a reginei Maria, portretul regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. În bugetul oraşului pe 1924 erau prevăzuţi 300.000 de lei pentru construirea de noi localuri de şcoli, iar pentru întreţinere era prevăzută suma de 60.000 de lei, sumele erau insuficiente, pentru că, în 1925, se solicita trecerea în buget a câte 1.500.000 de lei pentru cele două şcoli. Această dorinţă nu se regăseşte în bugetul pe anul 1925 şi nici în 1926. 171 ►La Mărăşeşti funcţiona o „Şcoală Inferioară de meserii“ cu 5 secţiuni, iar la Focşani era înfiinţată o „Şcoală Tehnică Industrială de gradul I“, cu durata de 6 ani, la înzestrarea căreia au contribuit cu suma de 820.000 de lei oraşele Odobeşti, Mărăşeşti şi Adjud, care îşi pregăteau aici viitorii meseriaşi pe bază de contract. Meseriile în care se asigura pregătirea erau prelucrarea fierului şi a lemnului. În 1923, primăria prevedea prin buget suma de 30.000 lei pentru întreţinerea şcolilor din oraş. Suma nu acoperea toate nevoile şcolilor, dar era destul de importantă în condiţiile în care salariul primarului era de 300 de lei lunar.

171

Stănel Ion, op. cit., p. 139.

1924 ►Din 1924, la Mărăşeşti funcţiona „Şcoala Superioară de Arte şi Meserii“, care se afla în localul Cooperativei de Consum „Mărăşeşti“. Această şcoală era în subordinea Ministerului Instrucţiunii şi dispunea de 3 ateliere: fierărie, rotărie şi tâmplărie. Cei 70 de elevi care frecventau această şcoală erau împărţiţi în cinci clase. Şcoala dispunea de un internat în care erau cazaţi 25 de elevi, majoritatea dintre ei fiind orfani.

Aceştia luau masa la cantina şcolii, întreţinută din micile subvenţii venite de la de la minister. La 1 aprilie 1927, directorul şcolii, Gheorghe Crezu, menţiona că erau înscrişi 11 orfani, 3 în clasa I, 5 în clasa a II-a şi 3 în clasa a III-a. În bugetele comunale pe 1926 şi 1928, era prevăzută, pentru ajutorarea acestei şcoli, suma de 15.000 de lei, iar în 1927 primăria achita prima rată, de 420.000 de lei, pentru cumpărarea localului Şcolii de Arte şi Meserii. Subvenţiile de la minister au fost mult diminuate în anul 1928, conducerea şcolii fiind nevoită să folosească alte fonduri. În condiţiile în care s-au terminat toate fondurile disponibile, se profila desfiinţarea cantinei, urmarea fiind că toţi acei elevi săraci şi orfani să nu-şi mai poată continua şcoala. Pentru a veni în ajutorul acestora, se adresa un memoriu prefectului prin care se solicita ca, în bugetul pe anul 1929, comunele Soveja, Ţifeşti, Jariştea, Mărăşeşti, Domneşti, Bâlca şi Cornăţelul, care aveau elevi la această şcoală, să prevadă mici sume care să vină în sprijinul „Şcolii de Arte şi Meserii“. Nu numai că acest fapt nu s-a realizat, dar, în 1929, Şcoala de Arte şi Meserii a fost desfiinţată, reînfiinţându-se la 1 aprilie 1934. Motivele desfiinţării şcolii în această perioadă erau, cu siguranţă, legate de marea criză economică mondială din 1929-1933, care a afectat şi România şi, evident, şi Mărăşeştii.172 172

Ion Stănel, op. cit., p. 139.

►Exista o balastieră a cărui proprietar era inginerul Alexandru I. Scavani. În 1936, balastieraa folosea 20 de vagoane de postament, 10 vagoane fără postament şi 20 de bucăţi de linie îngustă în lungime de 7 km. În perioada aprilie-decembrie 1924 aici s-au încărcat 2.400 de vagoane cu pietriş. În 1938 avea să se înfiinţeze o a doua balastieră, proprietar fiind inginerul Emil Balaban. ►Bugetul pe acest an, 1924, prevedea, printre altele, la capitolul cheltuieli, sume pentru ajutorarea săracilor, „copiilor găsiţi“ şi pentru înmormântarea săracilor.

1925 ►Potrivit legii, 3/5 din membrii Consiliul Comunal erau aleşi şi 2/5 erau membri de drept. În acest an, membrii de drept erau: Ioan Vasiliu (învăţământul public), Nicolae Dinescu (învăţământul profesional), preotul Gheorghe Apostol, medicul Virgil Stăescu (sănătate şi drepturi sociale) şi Zaharia Stănescu (lucrări publice). Corpul electoral în acest an era format din 657 de alegători, din care 646 români, 7 evrei şi 7 greci.

1926 ►1 ianuarie. Dezvoltarea oraşului a dus la înfiinţarea Judecătoriei mixte a ocolului Mărăşeşti. Jumătate din cheltuielile înfiinţării şi întreţinerii acestei instituţii erau suportate de judeţ şi cealaltă jumătate era trecută în bugetul oraşului Mărăşeşti pe anul 1926. Judecătoriei mixte Mărăşeşti, care îşi avea sediul în Palatul Comunal, îi erau arondate localităţile: Mărăşeşti, Ciorani, Pufeşti, Pădureni, Bătineşti, Făurei şi Ciuşlea.

►19 februarie. Au avut loc alegeri pentru Consiliul Comunal din Mărăşeşti. Preşedintele secţiei de votare a fost Gheorghe Vârcolici, judecător, categoria a II-a, la Tribunalul Putna, ajutat de Hristea Ştefănescu, ajutor de grefier la acelaşi tribunal. Din cei 681 de alegători înscrişi pe listele electorale, s-au prezentat la vot un număr de 617 de alegători, de unde rezultă o prezenţă la vot de 98,5%. Situaţie care poate fi pusă în legătură cu interesul civic, dar şi cu faptul că atunci votul era obligatoriu. ►23 august. Generalul de divizie I. Popescu, comandantul Diviziei 13, cea pe frontul căreia s-a dus greul luptei decisive din 6 august 1917, este făcut Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti. ►27 octombrie. În această zi, Consiliul Comunal conferă titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti lui Mihail Manoilescu (foto 8), subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe. Era un gest de recunoştinţă pentru cel care făcea posibilă acordarea unui ajutor către Primăria Mărăşeşti, în valoare de 2.000.000 de lei, bani ce veneau din despăgubirile de război. ►Situaţia şcolilor din Mărăşeşti era următoarea: Şcoala de fete avea un teren de 1.600 m. p., din care suprafaţa clădită ocupa 140 m. p. cu 7 camere în valoare de 532.000 de lei, iar Şcoala de băieţi, avea un teren de 2. 000 m. p. din care suprafaţă clădită 150 m. p., cu 5 camere în valoare de 560.000 de lei.

Ambele şcoli aveau câte patru posturi de învăţături. Grădiniţa dispunea de un singur post. ►La Mărăşeşti, în sala „Robu“, funcţiona, un cinematograf, printre primele din judeţul Putna, care dispunea de un aparat cu manivelă al cărui proprietar era Gheorghe Romaşcanu din Tecuci. Cinematograful, care funcţiona fără autorizaţie, era

proprietatea lui Nicolae Manole din Adjud; aici aveau loc două reprezentaţii pe săptămână strângându-se 500-600 de lei pe seară.173. Cinematograful a fost una din formele de divertisment favorite. Au fost şi perioade în care cinematograful nu a funcţionat (1936-1937). În ianuarie 1944 purta numele generalului victorios în bătălia de la Mărăşeşti: Eremia Grigorescu. ►Între anii 1937-1940 a fost demolată linia ferată îngustă, de 0,76m, care lega Mărăşeştii de Munţii-Vrancea. Construită în 1906, linia îngustă măsura, cu toate ramificaţiile sale, 120 Km. Până în 1926 fusese folosită de Societatea „Tişiţa“, iar din 1929 de fabrica de cherestea „Soveja“, care avea un depozit în gara Mărăşeşti, la trei km de centrul oraşului. Până în 1933, staţia Mărăşeşti, care deservea staţiunile Vizantea şi Soveja, se bucura de reducere cu 50% din tarif pe transportul C.F.R. ►La sfârşitul acestui an, Primăria şi Consiliul Comunal realizează două obiective edilitare foarte importante pentru cetăţenii oraşului Mărăşeşti: primul constă în pavarea cu piatră cioplită a străzii principale, Carol I, pe toată lungimea sa, de la gară până la Primărie, iar al doilea consta în instalarea reţelei de iluminare cu electricitate. Curentul electric era cumpărat de la fabrica de produse chimice din localitate. În 1934 reţeaua de joasă tensiune de pe străzile oraşului Mărăşeşti măsura 8151 de metri şi era susţinută de 150 de stâlpi de stejar care dispuneau de 140 de becuri. Bugetul pe anul 1926 prevedea, pe lângă suma alocată pentru cumpărarea curentului electric şi bani pentru întreţinerea, îngrădirea şi înfrumuseţarea grădinii Monumentului lui Cuza.

Cezar Cherciu, Vrancea şi ţinutul Putnei o lume de altădată 1921-1945, Edirura Andrew, Focşani, 2005, p. 91.

173

1927 ►Recensământul din acest an consemna 4.667 de locuitori în Mărăşeşti. Structura etnică era următoarea: 4.183 români, 246 unguri, 63 evrei, 3 iugoslavi, 42 ruşi, 1 ucrainean, 1 bulgar, 3 turci şi alte 125 de naţionalităţi. Religia majoritară era cea ortodoxă (4.254), la care se adăugau, în ordine, religia romanocatolică (252) cea greco-catolică (86), mozaică (66) şi alte religii. Structura din punctul de vedere al ocupaţiei era şi ea destul de interesantă; existau: 667 agricultori, 225 meseriaşipatroni, lucrători, ucenici, 1 industriaş patron, 66 comercianţi, 262 funcţionari, 6 pensionari, 842 muncitori cu braţele, 100 servitori, 55 de alte profesii, şi 1.374 întreţinuţi de alţii. Putem constata, potrivit datelor acestui recensământ, o structură etnică şi religioasă uşor cosmopolită şi un grad de ocupare destul de ridicat în sectorul lucrativ.174 ►9 noiembrie. Consiliul Comunal aproba împroprietărirea rromilor lingurari cu locuri de casă în lanul Gârneţuş. Împroprietărirea avea să aibă loc doi ani mai târziu, când 48 de familii de rromi lingurari urmau să fie împroprietăriţi pe un teren destinat iarmarocului, pe locul „Deasa“, în partea de nord-est a oraşului.

1928 ►15 septembrie. Noul an şcolar era întâmpinat, ca în toţi anii interbelici, cu toată atenţia de către autorităţi şi copii. Cu ocazia noului an şcolar, la „Şcoala de băieţi“ s-a oficiat de către părintele Gheorghe Apostol serviciul divin cu sfinţirea apei în localul şcolii. La această solemnitate au luat parte institutorii şi elevii şcolii, Consiliul Comunal şi membrii Comitetului Şcolar.

174

Stănel Ion, op., cit., p. 78-79

După aceasta, directorul Constantin R. Stoica a ţinut o cuvântare despre însemnătatea zilei şi datoriile elevilor şi părinţilor. Subvenţia acordată de Primărie, în 1928, pentru întreţinerea şcolilor era de 140.000 de lei, iar în 1930, de 150.000 de lei. Sumele erau în scădere dacă avem în vedere că suma din 1930 reprezenta 23 de salarii primite de primar, faţă de 1923, când banii alocaţi şcolii echivalau cu 100 de salarii ale primarului. Un lucru demn de laudă era că în bugete erau alocate sume pentru ajutorarea elevilor merituoşi, suma cea mai mare fiind alocată în bugetul din 1928, de 10.000 de lei şi cea mai mică în bugetul din 1930, de 2000 de lei.

Spitalul oraşului avea următoarele servicii: -pavilionul de boli generale -pavilionul de boli contagioase -pavilionul de administraţie -camera mortuară - 30 m pătraţi -locuinţa medicului reconstruită în 1926 dispunea de 3 camere, două holuri şi pridvor.

Spitalul era acoperit cu ţiglă, nu avea alimentare centrală cu apă, aceasta fiind furnizată de fântâna cu roată din curtea spitalului. Exista o alee cu tei, 50 de pomi fructiferi şi 100 de arbori ornamentali. Spitalul avea 4 paturi pentru bolnavii T.B.C., secţie în care au fost internaţi, în cursul anului următor,171 de bolnavi.175

1929 ►15 iulie. Prin decizia Consiliului Comunal se constituie prima comisie care avea menirea să cerceteze toate străzile oraşului pentru a vedea ce denumire merita să aibă fiecare. Un an mai târziu, la 14 august, s-a constituit o nouă comisie care 175

Ibidem, p.154.

va finaliza această problemă a denumirii străzilor din Mărăşeşti şi numerotării caselor. Noul nomenclator al străzilor punea în evidenţă preocuparea autorităţilor locale de a cinsti numele eroilor din bătălia din 1917. În perioada interbelică (19181939) străzile au purtat, aşadar, alături de numele unor personalităţi importante din istoria naţională (Împăratul Traian, Ştefan cel Mare, Mihai Bravul, Mihail Kogălniceanu, CuzaVodă ş.a.) numele eroilor din Primul Război Mondial (General Dragalina, Subl. Gabriel Pruncu, Mareşal Averescu, General Eremia Grigorescu, Maior Ignat ş.a.). Denumirile altor străzi au cinstit cu numele lor membrii familiei regale (Rgele Carol I, Rgele Ferdinad, Regina Maria, Bulevardul Carol al II-lea, Principele Nicolae). Schimbarea radicală a denumirilor de străzi s-a făcut odată cu instaurarea regimului comunist în România (1948-1989). Unele denumiri, mai cu seamă cele care aminteau de familia regală şi care deveniseră neconvenabile noului regim, au fost înlocuite. Astfel, printr-un ordin emis de Prefectura Putna la 7 ianuarie 1948 se cerea primăriei din Mărăşeşti să înlocuiască toate denumirile de străzi care aminteau de membrii familiei regale, acestea fiind înlocuite cu „eroii“ şi „evenimentele“ consacrate de noul regim (Str. Ilie Pintilie, Str. Vasile Roaită, Str. 6 Martie, Str. 7 Noiembrie ş.a.).

Până şi denumiri de străzi care nu aveau legătură cu regimul politic (Împăratul Traian) au fost înlocuite. Era un prim pas spre scoaterea din memoria colectivă a istoriei adevărate, de falsificare a trecutului. Odată cu revenirea la democraţie în (1989), au început, firesc, să se facă, de către administraţia locală, cuvenitele reparaţii istorice cu privire la denumirile de străzi. ►Posedau arme de vânătoare în Mărăşeşti un număr şapte cetăţeni. Nu întotdeauna acestea erau folosite conform destinaţiei lor. Astfel, la 16 iulie 1929, şeful Poliţiei din Mărăşeşti solicita prefectului să retragă permisul de port-armă

lui Nicolae Berari deoarece acesta, noaptea înarmat cu arma de vânătoare fură recolta locuitorilor de pe câmp, ameninţând paznicii comunali cu arma, fapt pentru care a fost dat judecăţii de noi în ziua de 11 iulie 1929 pentru fapt de furt de recoltă în dauna locuitorului Alexandru A. Stamatin. În 1934, Inspectoratul de vânătoare acorda drepturile de vânătoare asupra terenurilor oraşului Mărăşeşti lui Gheorghe Vlădescu din Focşani, iar în 1937, Consiliul Comunal acorda dreptul de vânat pe aceleaşi terenuri, pe timp de trei ani, Societăţii „Căprioara“ din oraş, contra unei arende anuale de 1.050 de lei.176 ►În acest an s-a luat iniţiativa construirii unui canal de scurgere de la gară, prin strada Carol I şi Cuza-Vodă, pentru a preveni inundaţiile foarte frecvente. Planul oraşului din 1946 îl plasează pe următorul traseu: de la depoul C.F.R., unde se spălau locomotivele, prin partea de nord a străzii Cuza-Vodă, după care ocolea oraşul ajungând la Sireţel. Tot în acest an se plantează pe strada Carol I, în locul salcâmilor scoşi datorită vârstei lor, tei, castani şi duzi tineri.

1930 ►29 decembrie. Recensământul din acest an evidenţia la nivelul judeţului Putna 194.105 de locuitori; din aceştia, 4.532 locuiau în Mărăşeşti. Structura etnică a populaţiei din Mărăşeşti suferea unele modificări faţă de recensământul din 1927; aceasta arăta astfel: 4.152 români, 91 unguri, 33 germani, 36 ruşi, 8 iugoslavi, 7 polonezi, 62 evrei, 44 greci, 1 armean, 1 turc, 75 ţigani şi alte 16 etnii. După religie, recensământul evidenţia: 93, 7 % ortodocşi, 0,1 % grecocatolici, 3,9 % romano-catolici, 0, 2 % luterani, 1,7 % mozaici, 0,2 % alte religii. Starea civilă era următoarea: 2.345 176

Stănel Ion op. cit. p. 82-83.

necăsătoriţi, 1903 căsătoriţi, 243 văduvi, 15 divorţaţi, 26 nedeclaraţi.177 ►Ianuarie. Un elev s-a îmbolnăvit de scarlatină. Controlânduse „Şcoala de fete“, nu s-a mai găsit niciun alt caz de scarlatină, dar pentru că multe fete au fost în contact cu copilul bolnav, s-au luat măsuri, văruindu-se clasele până la înălţimea de 2,5 m, băncile şi podelele urmând a fi spălate cu leşie fierbinte.

Agentul sanitar, Ifrim Aristide primea, ca sarcină, de la doctorul Virgil Stănescu, să meargă din casă în casă pentru a lua în evidenţă copiii bolnavi, fără a se mulţumi cu spusele părinţilor, ci va controla efectiv fiecare copil. ►În acest an şcolile din Mărăşeşti se confruntau cu mai multe probleme, resimţindu-se efectele crizei economice. „Şcoala de băieţi“ avea un local insalubru şi insuficient, cu 2 săli de clasă, plus una închiriată, în care încăpeau 120 de elevi. Băncile erau insuficiente: 21 de câte 2 elevi, 11 de câte 4 elevi şi 24 de câte 2 elevi, împrumutate de la Şcoala de Arte şi Meserii (desfiinţată). Locuinţa directorului avea 3 camere şi o săliţă, o bucătărie şi un antreu ataşat de local, iar în curte o magazie cu un beci. Exista şi o bibliotecă. Încălzirea se făcea cu sobe.

Suprafaţa curţii era de 2.000 m2 şi grădina, 500 m.2 Cele 4 ha de teren agricol erau cultivate de învăţători, care îl dădeau în arendă cu 520 de lei pe ha, care nu se achitase. În total, la cele două şcoli, numărul de elevi era de 415 băieţi şi 396 de fete.

Datorită lipsei de local şi de învăţători, 411 băieţi şi fete nu au fost înscrişi la şcoală.178

1931

177 178

Ibidem, p. 79.

Ibidem, p. 141.

►1uinie-31 decembrie. S-a amenajat spaţiul din preajma Statuii lui Cuza, s-a înfiinţat un atelier de ţesătorie şi cusături naţionale şi un altul de tâmplărie, s-a pus firul patru la reţeaua electrică de pe starda Carol I şi s-a extins iluminatul electric pe Strada Sublocotenent Gabriel Pruncu.

1932 ►Viaţa comercială a oraşului se îmbogăţea cu noi firme.

Astfel, de la 28 februarie funcţiona, pe strada Carol I la nr. 82. restaurantul „La zece butoaie”, aparţinând lui Teodor Magearof, iar de la 30 iunie prăvălia „La cumpăna dreaptă“ aparţinînd lui Fabiş Herşcovici, situată tot pe strada principală, Carol I, nr. 41., şi care comercializa mărunţişuri de manufactură. Anumiţi comercianţi erau interesaţi de vânzarea altor produse necesare locuitorilor, aşa cum era cazul firmei lui Ioan Ciobotaru, înfiinţată la 15 septembrie 1932, care oferea obiecte de librărie, galanterie şi debit de tutun şi care se afla tot pe strada Carol I. ►17 septembrie. Spre cinstea comunităţii locale, în acest an greu, apăsat de criza economică, Comisia Interimară, condusă de Neculai Mateescu, preşedinte, decidea să acorde lui Gheorghe Dragomirescu din Mărăşeşti, student în anul IV la Şcoala Politehnică din Timişoara, un ajutor de 2.000 de lei, pentru a putea acoperi cheltuielile necesare continuării studiilor. Tatăl său era pensionar, iar familia din care provenea avea 4 membri. ►22 iunie. Preocuparea pentru starea sanitară şi de igienă a locuitorilor din oraşul Mărăşeşti se constată într-o solicitare pe care autorităţile locale o făceau către Direcţia Generală a C.F.R. Prin aceasta se solicita ca cetăţenii să poată face baie în cele 3 camere de baie ale C.F.R., prevăzute cu 17 duşuri. O

lună de zile mai târziu, directorul C.F.R. aproba această solicitare, urmând ca cetăţenii oraşului să plătească o taxă de 6 lei, de trei ori mai mare decât cea a salariaţilor de la C.F.R. ►Iunie 1932. Primăria oraşului stabilea Regulamentul cu privire la înmormântări: Locurile sau cimitirele consacrate pentru înmormântări vor fi cu cel puţin 200 m depărtare de raionul oraşului. Aceste locuri vor fi închise cu zid, uluce sau şanţ adânc, având un gard viu pe lângă dânsul. Fiecare cimitir va avea o capelă, o casă mortuară compusă din 2 până la 3 compartimente şi o cameră pentru paznic. Orice mort poate fi transportat la casa mortuară a cimitirului îndată după verificarea decesului. Înmormântarea se va face după 36 de ore socotite de la ora decesului. Mortul adus în cimitir se va depune în camera mortuară, iar nu în capelă şi a doua zi după săvârşirea serviciului divin, se va transporta în capelă, unde va sta până la oficierea şi înmormântarea lui. După terminarea fiecărei ceremonii funebre, capela şi camera mortuară se vor aerisi prin deschiderea uşilor, ferestrelor şi altor ventilatoare. În caz de epidemie, primarul, după avizul medicului comunal, va prescrie dezinfectarea specială a capelei şi a camerei mortuare. Săpatul gropii priveşte familia mortului care va plăti groparului 40 de lei pentru copii şi 50 de lei pentru maturi.179 Desprindem de aici grija autorităţilor pentru igiena şi pentru protejarea locuitorilor de eventualele boli cauzate de nerespectarea acestor reguli. ►Din fondurile „Comitetului de Refacere“, s-a achiziţionat un car funebru pentru „onorul cetăţenilor decedaţi“. ►Agricultura continua să fie ramura economică principală. În 1932-1933, existau în Mărăşeşti următoarele maşini agricole: 179

Ibidem, p. 151.

290 de pluguri, 2 maşini de semănat, 2 maşini de secerat, 6 prese pentru struguri şi 115 vehicole. În ceea ce priveşte numărul de animale acesta era, în 1935, următorul: 199 de cai, 432 de boi, 146 de vaci, 1.210 oi, 28 de capre şi 190 de porci.

1933 ►6 august. Cu ocazia sărbătoririi victoriei de la Mărăşeşti, la Mausoleu are loc o importantă solemnitate la care au participat regele Carol I şi generalul Nicolae Samsonovici fost şef de Stat Major al Armatei I în timpul bătăliei de la Mărăşeşti. În cadrul festivităţii, oraşul erou Mărăşeşti a fost decorat, prin Înaltul Decret Regal nr. 2253 din 3 august 1933, cu medalia Virtute Militară (Foto 9). În timp ce regele înmâna decoraţia primarului, 11 avioane, din care s-au aruncat flori, au survolat Mausoleul. Primarul Nicolae Mateescu a oferit regelui o frumoasă troiţă lucrată „din pământul sfânt al Mărăşeştilor.“ După ceremonia de la Bserica Neamului, regle Carol I a inaugurat secţia noului Muzeu Militar din oraş (Foto 10).

Autorităţile reuşiseră să pietruiască străzile Elena Doamna şi Ştefan cel Mare. ►12 octombrie. Prefectul autoriza pe doamna Ancuţa Sava ca să pună la dispoziţia solicitanţilor localul său pentru adunări culturale, şezători, nunţi şi hore atât ziua, cât şi noaptea.

Localul se găsea în casele sale din strada Carol I, colţ cu Strada Cuza-Vodă. Afară de acest local mai existau trei: unul aparţinând lui Mihai Ion, destinat nunţilor, balurilor şi cinematografului, altul aparţinând lui Bojan Andrei şi un al treilea, sala „Camarina“, aparţinând, probabil, lui Cristu Camarina, un important comerciant de-al locului. Orice alt cetăţean putea organiza nunţi şi baluri, forma principală de petreceri în perioada interbelică, cu condiţia obţinerii unei autorizaţii speciale din partea Prefecturii şi a remiterii unei

dovezi a fondurilor obţinute. Unele din baluri aveau scopuri caritabile: în 1935, Societatea „Străjerii Neamului“ solicita aprobarea unui bal la sala „Bojan“ pentru strângerea de fonduri necesare sfinţirii drapelului Societăţii; aceeaşi Societate primea, la 25 ianuarie 1936, aprobarea să organizeze un bal „mascat şi costumat“ care avea ca scop să strângă fonduri pentru ridicarea unui monument regelui Ferdinand I. În 1938, Constantin Dambă aducea o diversificare a petrecerilor: el organiza hore la care era prezent şi dulapul (instalaţie distractivă alcătuită din mai multe leagăne care se rotesc în jurul unei axe, n.a.).180 ►Comitetul de Refacere al localităţii istorice Mărăşeşti de pe lângă Primăria oraşului Mărăşeşti, dona bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, în 1933, un car funebru, construind în curtea bisericii o remiză (magazie) pentru păstrarea acestuia. ►Normele morale existente în comunitatea din Mărăşeşti erau bine reglate şi ele ar putea surprinde omul modern al zilelor noastre. Astfel, la căsătorie, tinerele fete aveau nevoie, după cum ne dovedeşte un document al timpului, de un certificat de moralitate: Subsemnatul Duba Ghorghe, domiciliat în oraşul Mărăşeşti, judeţul Putna, binevoiţi a confirma atestarea făcută de un număr de cinci capi de familie pentru eliberarea unui certificat de moralitate necesar cumnatei mele, domnişoara Safta Vasile Dumitresu, din oraşul Mărăşrăşti pentru căsătorie. Cei cinci capi de familie declarau că domnişoara repectivă este personal cunoscută nouă şi se bucură de o frumoasă educaţiune precum şi de o onorabilitate cunoscută.181

1934 180 181

Ibidem, p. 84.

Ibidem, p. 85.

►20 iulie. Au avut loc alegeri locale. Preşedintele Biroului electoral a fost judecătorul Ştefan Lăduncă de la Judecătoria Mixtă din Mărăşeşti, asistat de grefierul Vasile Begea. Din cei 1.189 de alegători s-au prezentat la scrutin un număr de 850 de votanţi (71,4%). Au fost 784 de voturi pentru lista nr. 1, cea a consilieri P.N.L. (în număr de 18). Deoarece lista nr. 2, cea a consilierilor P.N.Ţ. (18 propuneri), a obţinut doar 54 de voturi, sub 20 %, cei 339 de alegători absenţi au fost amendaţi cu 500 de lei fiecare, votul fiind, potrivit legii de atunci, obligatoriu. ►6 august. Cu ocazia comemorării zilei de 6 august, eveniment la care a fost prezent şi regele Carol al II-lea, la Mărăşeşti a avut loc Congresul Asociaţiei „Făuritorii României Mari“. Foştii combatanţi întruniţi la Congres, constatau cu nemulţumire că Mausoleul nu era încă terminat şi că oraşul Erou Mărăşeşti nu era destul de bine îngrijit, fiind lipsit de apă, lumină, pavaj şi de un local de şcoală. Pornind de la această constatare, foştii combatanţi propuneau ca în noul Mărăşeşti, simbol al rezistenţei româneşti, să se construiască următoarele obiective: 1. Palatul invalizilor, care să adăpostească Muzeul cu relicvele eroilor căzuţi pe câmpul de luptă şi armele şi obiectele donate de foştii combatanţi.

2. O cazarmă pentru un Corp de trupă, dotată cu o Baterie antiaeriană, care să facă parte din Gardă şi care să asigure paza Mausoleului.

3. Un liceu militar şi, eventual, Academia Militară.

4. O clădire pentru Instituţia Educaţiei Preregimentare şi Cercetaşi.

5. Un mare Stadion sportiv 6. Un mare aerodrom.

7. O şcoală de aviaţie.

8. Un palat al Principelui Moştenitor.

9. Un Palat pentru Arhiepiscopia Mărăşeştilor.

10.Un Palat comunal pentru toate autorităţile şi serviciile publice locale.

11. Şcoală locală.

12. O şcoală de Arte şi Meserii model.

13. O şcoală de agricultură.

14. Un spital modern.

15. Blocuri cu locuinţe pentru funcţionari şi personal.

16. Cartiere pentru locuinţele Corpului didactic, ofiţeri, particulari.

17. Ridicarea a două statui: o statuie ecvestră, de mari dimensiuni, reprezentând pe regele Ferdinand I Întregitorul şi o alta reprezentând pe generalul Eugen Cristescu, primul comandant al bătăliei de la Mărăşeşti.

18. Realizarea unei căi pietruite („Calea Eroilor“), eventual peste calea ferată, care să lege oraşul de Mausoleu.182 Proiectul urma să fie realizat prin colectă publică şi prin banii prevăzuţi la bugetele tuturor localităţilor, în următorii trei ani.

Un proiect măreţ şi generos dar, din păcate, nu s-a pus în practică. ►Din cele 47 de unităţi comerciale, 35 se aflau de-a lungul Bulevardului Carol I: 2 restaurante, un hotel, 2 cafenele, 14 cârciumi, 2 băcănii, 4 frizerii, 4 brutării, o cofetărie, 4 manufacturi şi o farmacie. În acest an existau în Mărăşeşti 18 cârciumi: 14 pe Strada Carol (astăzi Strada Republicii), 3 pe strada Regina Maria şi un pe Strada Eremia Grigorescu.

Existau şi 5 restaurante, dintre care 2 la gară, frecventate de Maria Mihăilescu, Proiectul şi apelul pentru terminarea Mausoleului Eroilor, ridicarea Bisericii Neamului şi refacerea oraşului istoric Mărăşeşti, în Clio de Mărăşeşti, anul VIII, nr. 15, octombrie 2004, p. 10-11.

182

„funcţionari, lucrători şi hamali“, şi unde atmosfera era întreţinută de lăutari cu vioara, flaut şi ţambal. La restaurante şi birturi, se fixau, în 1932, următoarele preţuri: supa de vită, 5 lei, borşul din carne de vită 6 lei, mâncărurile cu carne de vită sau porc 8 lei, friptura de vită sau porc 10 lei, 150 g. Patronii de restaurante şi birturi erau obligaţi să afişeze aceste preţuri.

Gara, care era un spaţiu propice comerţului, nu a fost ocolită de comercianţi. În chioşcul din piaţa gării Mărăşeşti, construit din scânduri (14 m. p.), se comercializau fructe, mezeluri, ceai, ziare, tutun, ţigări, chibrituri etc. În 1932, acest chioşc era dat în arendă văduvei Ancuţa P. Sava, pe 3 ani, de la 1 septembrie 1932 la 1 septembrie 1935. Nu numai preţurile erau fixate de primărie, ci şi orarul unităţilor comerciale. La 2 iulie 1938, se fixa următorul orar: pentru intervalul 1 iulie -15 septembrie magazinele erau închise între orele 13-16, iar seara se închideau la ora 20, în toate zilele de lucru, inclusiv în ajunul duminicilor şi sărbătorilor legale. Gardienii publici, vegheau la respectarea acestui program. Existau situaţii de încălcări ale orarelor de funcţionare cum preciza un raport al Poliţiei Mărăşeşti: Localurile publice s-au închis la orele reglementate afară de comerciantul de băuturi spirtoase Emil Morozanu din strada Carol I, care a ţinut deschis până la ora 1,30. În aprilie 1938, se fixa orarul magazinelor, bodegilor şi cârciumilor, duminica şi în zilele de sărbători legale: bodegile vor fi închise până la ora 12 şi apoi deschise tot timpul, iar cârciumile, de asemenea, închise până la 12, deschise până la ora 7 seara. În cazul brutăriilor, mezelăriilor, lăptăriilor, pescăriilor, magazinelor de zarzavat sau fructe era invers, întrucât erau deschise până la ora 12. Tot în 1938 are loc şi o reorganizare pe clase a restaurantelor, cele din clasele I şi a II-a fiind obligate să aibă feţe de mese şi tacâmuri curate, iar cele de clas a III-a urmănd să aibă mesele curate şi învelite, cel puţin, cu hârtie. La clasa I existau 3 restaurante, iar la clasa a II-a 5 restaurante. De semnalat este faptul că, în 1940 restaurantul

gării era clasificat ca restaurant de lux. Până în 1943 preţurile la resturant erau puse de direcţia C.F.R., ca din 1943, preţurile să fie fixate de primărie. ►29 septembrie. Consiliul Comunal acorda titlul de Cetăţean de Onoare lui N.N. Săveanu, preşedintele Camerei Deputaţilor ziaristului Pamfil Şeicaru şi sculptorului Oscar Han pentru contribuţia deosebită pe care au avut-o la ridicarea Monumentului Victoriei de la Tişiţa. ►8 octombrie. „Uniunea Ofiţerilor de Rezervă“ solicita un teren pe care să urma să se planteze nuci pentru constituirea unei „păduri sacre“. Agronomul şef al Regiunii Agrare Mărăşeşti, Alexandru Nicolau, propunea, ca soluţie, moşia Modruzeni care dispunea de un loc pentru aceasta. ►17 octombie. Funcţionau în Mărăşeşti, expresie a unei societăţi democratice şi pluraliste cum a fost cea din România anilor 1918 - 1938, următoarele grupări politice: P.N.L.preşedinte Ion N. Vasiliu, P.N.Ţ. - preşedinte Nicolae Vornicelu, P.N.L. - Gheorghe Brătianu - preşedinte Emanuel Purcherea, Partidul Poporului- preşedinte Alexandru Balaban şi partidul Naţional Agrar- preşedinte Constantin Cocută. ►17 octombrie. Serviciul sanitar şi veterinar din Mărăşeşti era asigurat de : - spitalul Ioan Botezătorul - dispensarul staţiei C.F.R. - medicul de la fabrica de produse chimice - medic chirurg- Virgil Stănesu - agent sanitar- Mihai Burlă - agent sanitar dispensar- Teodorescu - moaşă comunală – Ana Burlă - agent veterinar – Anghel David

1935 ►Aprilie. „Şcoala de băieţi“ din Mărăşeşti înregistra o creştere calitativă a activităţii. Biblioteca şcolii, care funcţiona sub conducerea directorului Gh. Vâlcu, avea 638 de volume şi un număr important de periodice. Printre cititorii bibliotecii se numărau, alături de elevi, şi un număr de 50 de adulţi. Existau în şcoală două coruri, unul religios dirijat de Constantin Racoviţă şi un altul condus de Vasile Tomescu. La sfârşitul lunii martie 1935, s-a înfiinţat Cooperativa Şcolară „Maior Ignat“care avea 120 membri, cu un capital subscris de 2 400 lei şi în activitatea căreia erau implicaţi şi învăţătorii. Şcoala avea un muzeu în ale cărei colecţii se găseau monede vechi, seminţe, minerale, plante şi lucrări ale elevilor. Materialul didactic, deşi insuficient, era bine întreţinut. Terenul agricol al şcolii, de 4 ha, s-a arendat de către învăţători, dar nu s-a cultivat sistematic, fiind departe şi expus furturilor şi stricăciunilor. Între familie şi şcoală exista o strânsă legătură, părinţii interesându-se de programul şi realizările copiilor. Se dorea începerea noului local de şcoală de care se vorbea de 15 ani, pentru care exista suma de 6.000.000 de lei depuşi la B.N.R. Până la construirea acestuia, (1935-1940) şcoala funcţiona în 3 localuri, din care doar unul era proprietatea oraşului; acesta dispunea de două săli de clasă, cancelarie şi locuinţă pentru director, la care se adăugau două săli de clasă închiriate. Deşi curate şi îngrijite, acestea erau departe de a face faţă nevoilor de educaţie a comunităţii.183 ►Aprilie. Societatea Frontul Mărăşeşti (preşedinte colonel G. Drăgănescu, ofiţer rănit în bătălia de la Mărăşeşti şi decorat de preşedintele Republicii Franceze cu ordinul Legiunea de 183

Stănel Ion, op. cit., p. 144.

Onoare în grad de ofiţer) care a adus imense servicii oraşului Mărăşeşti, publica în revista sa, cu acelaşi nume, Programul de înfăptuiri al Societăţii „Frontul Mărăşeşti“: A. Eternizarea bătăliei de la Mărăşeşti 1. Cumpărarea sau exproprierea, pe cale legală, a fracţiunii din câmpul bătăliei de la Mărăşeşti, unde s-au dat luptele cele mai crunte şi s-au făcut jertfele cele mai grele, care să se transforme în locuri de închinăciune şi să se decreteze ca locuri istorice.

2. Determinarea câmpului de bătălie de la Mărăşeşti şi marcarea lor pe teren prin stejari sau duzi, purtând fiecare numele unui erou.

3. Plantarea la cota 100 a unui parc naţional în care să se construiască instalaţiunile necesare serbărilor, ce se vor da în fiecare an la 6 August.

4. Refacerea şi întreţinerea pădurii Răzoare, unde s-au petrecut lupte corp la corp, care au adus victoria zilei.

5. Crearea de alei de legături între oraşul Mărăşeşti şi linia frontului, plantarea cu stejari şi duzi purtând numele eroilor.

6. Înzestrarea parcului şi aleelor cu statui şi monumente care să eternizeze eroi şi faptele lor.

7. Întocmirea de hărţi în relief, aşezate la adăpost, în diferite puncte ale frontului, prin care să se reprezinte fazele bătăliei de la Mărăşeşti pe zile; iar a celei de la 6 august pe ore.

8. Facerea filmului bătăliei de la Mărăşeşti pentru ca ţara întreagă şi străinătatea să cunoască actele de bravură, care fac gloria neamului românesc.

9. Societatea „Frontul Mărăşeşti“, pe a sa cheltuială, patronează în fiecare an la 6 August serbările pentru comemorarea luptelor de la Mărăşeşti. În viitor, cu concursul C.F.R., va face posibilă participarea la aceste serbări ale

românilor din toate unghiurile ţării, spre a simţi sacrificiile ce s-au făcut aici şi a le spori dragostea şi puterea de jertfă pentru Rege, Neam şi Ţară.

B. Formarea localităţii Mărăşeşti.

1. Construirea unei coloane-monument cuprinzând fazele luptei de la Mărăşeşti, având un far care să lumineze toată zona frontului de la Mărăşeşti.

2. Ridicarea de monumente căpeteniilor oştirii şi marilor bărbaţi de stat care au preparat sufletul românesc pentru jertfa supremă şi a acelora care au luat hotărârea de a păşi la realizarea întregirii neamului.

3. Construirea Bisericii Neamului.

4. Construirea unui palat care va cuprinde: a.) Muzeul Militar; b.) Biblioteca Neamului; c.) o sală de teatru şi cinematograf.

5. Construcţia unui palat care să servească pentru adăpostul invalizilor de război care nu-şi mai pot câştiga existenţa, cu o aripă destinată a adăposti persoanele care vor veni să viziteze localitatea istorică Mărăşeşti.

6. Cumpărarea tuturor terenurilor disponibile din jurul Mărăşeştilor, care să se parceleze şi să se aloce luptătorilor distinşi în marele război şi doritori a se stabili la Mărăşeşti. Pe aceste parcele, Societatea, în limitele posibilităţilor, să le construiască locuinţe moderne tip, în schimbul unor mici anuităţi (plăţi, n.a.)

C. Realizări făcute până astăzi de Societate Frontul Mărăşeşti.

1. Planul de sistematizare al oraşului Mărăşeşti.

2. A refăcut biserica „Adormirea Maicii Domnului“, dărâmată în timpul războiului.

3. A înfiinţat o şcoală de meserii.

4. A întocmit planul uzinei hidro-electrice.

5. A ajutat comuna Mărăşeşti cu suma de 1.000.000 de lei, cu care bani s-a făcut o reţea electrică de 8 km.

6. Prin stăruinţa Societăţii „Frontului Mărăşeşti“, comuna a primit două milioane de lei din despăgubirile de război.

7. A organizat în fiecare an, cu cheltuiala sa, serbarea de la 6 august.

8. La stăruinţa Societăţii se construieşte un mare edificiu pentru şcoala primară de băieţi şi de fete, în valoare de peste 7.000.000 de lei, sumă ce s-a colectat la Banca Naţională prin patriotica bunăvoinţă a domnului M. Oromolu, pe atunci guvernator.

9. Editeză revista „Frontul Mărăşeşti“, organ de publicitate, care are ca scop principal să facă educaţiune patriotică-naţională şi să răspândescă în masele poporului măreţia glorioasei biruinţei de la Mărăşeşti.

D. Program de lucrări şi construcţiuni edilitare, pe care urmează să le facă statul şi comuna pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea localităţii istorice Mărăşeşti.

1. Alimentarea oraşului cu apă potabilă.

2. Canalizarea oraşului.

3. Pavarea străzilor care vor purta numele eroilor morţi sau în viaţă şi care vor fi împodobite cu statuile lor.

4. Înfiinţarea unei uzine care, prin căderea apei din Siret, să producă atât electricitate iluminatului oraşului cât şi acel necesar forţei motrice penru fabricile ce se vor construi în Mărăşeşti.

5. Înfiinţarea unei băi comunale.

6. Construirea uni abator.

7. Înfiinţarea unei grădini publice.

8. Construirea unui palat administrativ.

9. Refacerea bisericii „Sfântul Gheorghe“ distrusă în urma războiului.

10. Construirea de cazărmi încăpătoare pentru unităţile militare ce vor fi stabilite la Mărăşeşti.

11. Ridicarea localului gării cu încă un etaj, faţada trebuind să fie îmbrăcată cu plăci de marmură albă pe care să se scrie cu litere de aur numele tuturor ofiţerilor care au luptat la Mărăşeşti, precum şi episoade din timpul luptelor.

12. Construirea unui edificiu pentru o şcoală profesională de fete şi o şcoală de gospodărie.

13. Construirea unui palat şcolar conţinând un liceu de băieţi şi unul de fete.

14. Construirea unui local pentru o şcoală de arte şi meserii, cu o secţiune specială de mecanică şi strungărie pentru prepararea mecanicilor necesari căilor ferate.

15. Construirea unui local pentru şcoala de agricultură, care să aibă ca teren de experienţă vecinătatea câmpului de bătălie. În toate şcolile menţionate sub numele Nr. 12, 13. 14. 15 să fie aduşi elevi din toate judeţele ţării, care să fie îndrumaţi în spiritul dragostei şi jertfei pentru Rege, Neam şi Ţară.184 ►9 Iunie. S-au pus bazele „Cooperativei de Aprovizionare, Producţie şi Desfacerea Produselor Agricole Mărăşeşti“, asociere care se baza pe proprietatea privată. Societatea, care pleca la drum cu un număr de 42 de membri şi un capital subscris de 61.000 de lei, avea să ajungă în 1942 la 96 de membri şi la un capital subscris de 245.500 de lei. Cooperativa avea propria sa brutărie, primăria oraşului punându-i la dispoziţie un fond de rulment în valoare de 3.000.000 de lei, necesar pentru achiziţionarea făinii pentru pâine. În 1942, când Cooperativa înregistra cea mai bună evoluţie, printre acţionari se număra primarul Petre A. Ionescu, doctorul Maria Meran şi 184

Frontul Mărăşeşti, anul II, nr. 5 şi 6, martie-aprilie, 1936, p. 15-16.

G. Negropontes (fiul), care avea şi cea mai mare participaţie, 50.000 de lei. ►29 unie. Zi foarte importantă deoarece s-a constituit Comitetul de Construcţie al Şcolii din Mărăşeşti. Acesta era compus din: - Mihail Oromolu, preşedinte; - Radu N. Săveanu, vicepreşedinte; - Membri: Alexandru N. Leon, Ioan N. Vasiliu, Vasile T. Apostol, Gheorghe I. Vâlcu, domnii şefi ai Staţiei şi Depoului C.F.R. Mărăşeşti, Kyru D. Kyru, Vasile Ioan şi Ioan P. Popescu.

Din fondul strâns pentru construirea şcolii „Maior Ignat“, Mihail Oromolu a cumpărat imobilul, proprietatea fraţilor Enache şi Cristu Camarina, pe care l-a donat oraşului Mărăşeşti, pentru ca împreună cu vechiul teren al Şcolii de băieţi, proprietatea oraşului, să formeze un lot pe care să se construiască noul local de şcoli primare. Imobilul donat de Mihail Oromolu avea 1.931 m, fiind compus din două case: una cu 10 camere şi 2 antreuri şi alta cu 4 camere şi 2 antreuri plus un beci cu 2 ramificaţii şi 2 intrări. Construcţia şcolii a fost executată prin „Casa Şcoalelor“şi „Direcţiunea Tehnică“, iar fondul a fost colectat prin prima „Societate de Credit Funciar Rural“. Recepţionată la 9 mai 1940, clădirea se prezenta astfel: - subsolul – 15 încăperi - pentru calorifer, baie, cantină şcolară, 2 magazii şi 4 camere pentru personalul de serviciu; - parterul – 22 de încăperi – 7 săli de clasă, 4 cancelarii, 2 closete, 3 culoare, 1 balcon de intrare şi o sală de festivităţi cu 4 camere pentru culise şi garderobă; - la etaj – 20 de încăperi – 7 săli de clasă, 4 camere pentru sala de şedinţe, biblioteca, cooperativa şcolară şi material didactic, 2 closete, un balcon de spectatori, 2 camere garderobă, 3 culoare şi un balcon exterior;

un turn – casa scărilor, 2 încăperi de observaţie şi balcon de jur împrejur pentru veghe.

Evaluarea clădirii era de 10.000.000 de lei, urmând ca Ministerul Educaţiei să înceapă lucrările de instalaţii electrice şi dotarea cu mobilier. Noua şcoală dispunea de sălile de şedinţe, camere pentru personalul de serviciu, cantină şcolară, bibliotecă, camere pentru garderobă şi pentru cooperativa şcolară. Cea mai importantă încăpere era sala de festivităţi, care există şi astăzi în clădirea Liceului tehnologic „Eremia Grigorescu“ din Mărăşeşti, o adevărată bijuterie arhitectonică, încăpătoare, destinată spectacolelor, fiind dotată, în acest scop, cu toate cele necesare. Din februarie 1939, atât „Şcoala de băieţi“, director Constantin Racoviţă, cât şi „Şcoala de fete“, director, Domnica Ghimpu, funcţionau în noul imobil, care dispunea avea 14 săli de clasă, 7 la parter şi 7 la etaj, cursurile făcându-se pe jumătăţi de zi din cauza mobilierului insuficient.

Biblioteca avea 1.800 de volume istorice, religioase şi ştiinţifice. Cooperativa şcolii, condusă de C. Florescu şi Ana Vornicelu, avea un capital social de 3.331 de lei. Terenul şcolar, aflat la 2 km de şcoală, conform legii, a fost declarat loc de experienţă pe 3 ani, pe 3 ha din cele 4 existente. Şcolile din Mărăşeşti au beneficiat, în peroada interbelică, de un personal didactic de calitate, implicat activ în viaţa comunităţii. Este cazul învăţătorilor Constantin R. Stoica, Constantin Racoviţă, Vasile Tomescu, Ana Vornicelu, Gheorghe Ghimpu, de la Şcoala de băieţi şi Ecaterina Sirion, Eliza Balaban, Domnica Ghimpu, Elena Balaban, de la Şcoala de fete, precum şi a educatoarelor Maria Costian, Lucia Stanciu şi Eliza Robu. Unii dintre învăţători au îndeplinit şi funcţia de primar. Este cazl lui Ioan N. Vasiliu, primar între anii 19231924 şi 1133-1938 şi al lui Constantin R. Stoica, primar în 1928. Alţi învăţători au reprezentat interesele şcolii în calitate de membri ai Consiliului Comunal, cum este cazul -

învăţătorilor Constantin R. Stoica, Gheorghe Creţu, Gheorghe Vâlcu şi Constantin Racoviţă. 185 ►8 decembrie. Medicul Ioan C. Rădulescu preda inventarul Spitalului din Mărăşeşti, doamnei doctor Maria Meran.

Medicamentele necesare erau oferite de singura farmacie din oraş, proprietatea farmacistului Petre A. Ionescu, primar al oraşului între 1938-1944. Un cabinet dentar nu exista la Mărăşeşti, dar, începând din 1935, venea în oraş, de două ori pe săptămână, tehnicianul dentist Fişman Mayer din Focşani, care primea comenzi pentru lucrarea danturii şi de care populaţia era foarte mulţumită.

1936 ►2 septembrie. În şedinţa din 2 septembrie, Consiliul Comunal acorda titlul de Cetăţean de Onoare lui Gheorghe Tătărescu (foto 11), prim-ministrul României (1934-1937; 1939-1940). În adresa de înştiinţare, primarul Ioan N. Vasiliu arăta: Avem onoare, a vă aduce la cunoştinţă că în şedinţa de la 2 septembrie, prin deciziunea Nr. 38/936, anexată în copie, Consiliul Comunal, ca recunoştinţă pentru înaltul sprijin ce aţi binevoit a-l acorda pentru refacerea localităţii istorice, v-a proclamat ca Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti. Vă rugăm să binevoiţi domnule prim-ministru, asigurarea întregului nostru devotament.186 Dincolo de aceasta, trebuie spus că existau, deja, anumite afinităţi cu Mărăşeştii, prin legăturile dintre familia Tătărescu şi familia Negropontes. Fiica lui Gheorghe Tătărescu, Sanda Tătărescu (Foto 12), a fost căsătorită cu fiul cel mare al lui George Ulise Negropontes. În aceeaţi şedinţă din 2 septembrie 1936, Consiliul Comunal acorda titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti şi 185 186

Stănel Ion op. cit., p. 146-147.

A.N.Vn., fond Primăria oraşului Mărăşeşti, dos. 4/1937, fila 15.

altor trei personalităţi care au contribuit la ridicarea Mausoleului şi la refacerea oraşului Mărăşeşti: Alexandrina Catacuzino, preşedinta S.O.N.F.R., Mircea Cancicov, ministru de finanţe şi Petre Bejan, secretar de stat la Ministerul Armamentului. ►2 septembrie. S-a încheiat cu Societatea de Telefoane o înţelegere pentru instalarea noului traseu de telefonie (prin cablu subteran), şi a instalaţiilor conexe, care a devenit, apoi, proprietate comunală. În 1943 se dădea în funcţiune primul cablu subteran de comunicaţie interurbană din ţară, pe distanţa Ploieşti-Buzău-Mărăşeşti-Galaţi.Anterior, cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărăşeşti (1881), toate staţiile C.F.R. de pe acest tronson fuseseră dotate cu instalaţii de telegrafie Morse, care au funcţionat până în 1960 când au fost înlocuite cu instalaţii telefonice de căi libere. În 1938, oficiul telefonic din Mărăşeşti avea legături cu Focşani, Panciu, Adjud, Pădureni şi Păuneşti. Linia telefonică Mărăşeşti-Păuneşti-Adjud, cu circuit dublu, măsura 40 km, iar linia telefonică Mărăşeşti-Panciu (şi aceasta cu circuit dublu) măsura 15 km. ►1 decembrie. A avut loc o serbare cu caracter naţional, ca atâtea multele desfăşurate în perioada interbelică: după-amiază a avut loc o serbare cu caracter naţional unde s-au recitat poezii şi s-au cântat cântece naţionale de către elevii şi elevele şcolii primare şi tinerii premilitari, cu care ocazie a vorbit despre însemnătatea acestei zile preotul Constantin Vornicel, Dinu Adamache, directorul Şcolii primare de băieţi, Constantin Teodosiu avocat, Gheorghe Ghimpu institutor, comisarul de poliţie Ioan Vasiliu, dirigintele poştei Gheorghe Volcu şi Ioan N. Vasiliu, primarul oraşului Mărăşeşti.

Serbarea s-a încheiat cu imnul naţional, cântat de elevii şi elevele şcolii primare. 187 187

Stănel Ion, op. cit, p. 83.

1937 ►20 noiembrie. Au avut loc alegeri generale, ultimele democratice în România până în 1990. La Mărăşeşti s-a organizat secţia a IV-a de votare a judeţului Putna, aici urmând să voteze cetăţenii cu drept de vot din Mărăşeşti, Ciorani, Domneşti, Pădureni şi Pufeşti. Din cei 3.280 de alegători înscrişi pe lista celor care alegeau membrii Camerei Deputaţilor, au votat 2.202 (67,1%)de electori, iar din cei 2.050 înscrişi pe lista celor care votau membrii Senatului s-au prezentat la vot un număr de 1.284 (62,6%) de votanţi.

Numărul absenteiştilor a fost, după cum se vede, destul de mare şi asta în condiţiile în care votul era obligatoriu. Trebuie avute în vedere şi dificultăţile pe care le presupuneau, mai ales atunci, deplasările alegătorilor din localităţile învecinate la secţia de votare din Mărăşeşti. Cum la nivel naţional nici un partid nu a obţinut cel puţin 40% din voturi pentru a ieşi învingător şi pentru a prelua guvernarea, regele Carol I l-a numit prim-ministru pe Octavian Goga, al cărui partid (Partidul Naţional Creştin), obţinuse cel mai mic număr de voturi. Era ultima stratagemă a regelui Carol I în dorinţa sa de instaurarea regimului de autoritate personală, fapt care avea să se producă la 10 februarie 1938. Începea amurgul democraţiei în România şi lungul drum al dictaturilor care aveau să se perinde, în diferite forme, până în 1989. Noul regim politic instaurat la 10 februarie 1938 îşi va pune amprenta şi asupra modului de constituire şi funcţionare a autorităţii publice din Mărăşeşti. Printr-o notă confidenţială trimisă pretorilor din judeţul Putna la 16 februarie 1938, se cerea revocarea Comisiilor interimare şi numirea de primari cu autoritate unică în administraţia locală. Se dorea ca viitorul primar să facă parte

dintre demobilizaţi, să fi avut în armată cel mai înalt grad şi să nu fi avut funcţia de primar sub alte regimuri politice. După acest portret robot a fost numit primar în Mărăşeşti, pe o perioadă de 6 ani, Petre A. Ionescu, născut în 1888, care făcuse războiul, avea gradul de maior în rezervă, era licenţiat în farmacie şi căsătorit.188 ►Produsele fabricii chimice ajungeau până în S.U.A. În aprilei 1937 se expediau la Brăila, cu destinaţia S.U.A., 1.120 saci cu făină de oase, cântărind 101.600 kg, solicitându-se aprobarea preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie şi a medicului veterinar primar al judeţului Putna, pentru comercializarea mărfii respective. După două zile, era expediat un transport de 2.240 saci cu făină de coarne, în greutate de 203.200 kg, având aceeaşi destinaţie. Sacii erau marcaţi cu inscripţia: Made în România T.T.T. ►Între anii 1937-1940 a fost demontată linia ferată îngustă, de 0,76 m, care lega Mărăşeştii de Munţii-Vrancei. Construită în 1906, linia îngustă măsura, cu toate ramificaţiile sale, 120 Km. Trenul Tişiţa, care deservea această linie, avea vagoane pentru transportul buştenilor dar şi un vagon pentru transportul călătorilor. Până în 1926, când trece în proprietatea statului, linia a fost folosită de Societatea Tişiţa, în a cărei proprietate era, iar din 1929 linia a fost folosită de fabrica de cherestea Soveja; aceasta avea un depozit în gara Mărăşeşti, la trei km de centrul oraşului. Până în 1933, staţia Mărăşeşti, care deservea, pe linia îngustă, staţiunile Vizantea şi Soveja, se bucura de reducere cu 50% din tarif pe transportul C.F.R.

1938

188

Ibidem, p. 115-117.

►29 mai. Cu ocazia serbării ridicării Pavilionului Naţional la Şcoala de băieţi, revizorul şcolar, Nicolae Hagiu, a vizitat expoziţia Şcolii de fete, aranjată într-o sală a Şcolii de băieţi din Mărăşeşti, fiind impresionat de ceea ce văzuse: Am rămas surprins că o şcoală de fete cu eleve în general sărace, a fost în stare să organizeze o expoziţie şcolară şi străjerească aşa de bogată. Fiecare clasă a expus lucrări executate cu atâta gest artistic, încât a uimit pe toţi cei ce-au văzut-o. Am văzut expus lucrul de mână ca: ii, feţe de mese, şerveţele, carpete, ciorapi, fulare, diferite feluri de dantelă şi foarte multe tablouri. În plus, s-au mai adăugat hărţi geografice, caiete de clasă şi tablouri de ştiinţe naturale. 189 ►15 iulie. Numărul destul de mare al servitorilor (aşa cum am văzut, numărul acestora era, potrivit recensământului din 1927, de 100) făcea necesară o atentă verificare medicală a acestora. În acest sens, Serviciul Sanitar al oraşului stabilea ca în fiecare sâmbătă să fie aduse la vizita medicală toate servitoarele de la particulari, toate femeile de la hoteluri, cafenele, restaurante, precum şi acele femei are hoinăresc noaptea pe străzi, suspectate că ar practică prostituţiunea clandestină. 190 ►18 iulie. Afişe puse la Primărie, şcoală şi biserică anunţau trista veste a încetării in viaţă a reginei Maria. Instituţiile comunale au arborat drapelul cel mic al ţării, s-a ţinut doliu şi s-au făcut slujbe religioase în fiecare zi, până la înmormântarea Reginei Maria (Foto 13). Era adus şi la Mărăşeşti, ca în întreaga ţară, omagiul celei care şi-a legat atât de mult numele de Mărăşeşti şi de Războiului Întregirii Naţionale. De luni spre seară, ţara întreagă a fost cuprinsă de plânset şi jale. Plângem cu toţii-nota scriitorul Cezar Petrescu- săvârşirea din viaţă a Reginei Maria, care a suferit alături de noi în anii războiului şi 189 190

Ibidem, p. 147.

Ibidem, p. 82.

s-a bucurat într-un suflet cu noi, în vremurile de biruinţă de unire şi de pace […]. Clopotele o jelesc până în cel mai îndepărtat colţ al ţării. O jelesc cei care au fost ostaşi în vremea războiului şi au cunoscut cât de neînfricată pogora în tranşeele frontului, mergea la spitale şi lazarete să aline durerea răniţilor, veghea la soarta văduvelor şi orfanilor. Şi o mai jeleşte întreaga suflare românească, fiindcă în timp de pace, cu aceeaşi inimă bună de Mamă şi de Regină a ascultat toate păsurile […]. Acum, ochii aceia limpezi şi blânzi s-au închis peste toate frumuseţile lumii. Florile pe care le iubea atâta, stau culcate pe o raclă. S-au răcit degetele albe care au dezmierdat atâtea frunţi de copil. A tăcut pe veşnicie glasul care mângâia atâtea dureri. Gândul nostru se întoarce cu evlavie la tot ce a săvârşit bun pentru noi, pentru ţară, pentru cei nevoiaşi şi umili.191 Prezentă pe front în tranşee sau în spitale (existase la Pădureni un spital de campanie care purta numele reginei) alături de răniţi, pe care-i îngrijea (Foto 14), regina Maria primea adesea de la aceştia, la întrebările sale pline de îngrijorare, următorul răspuns: Mă doare, dar nu-i nimic, numai să te faci împărăteasa tuturor românilor.192 De altminteri, dragostea şi preţuirea românilor faţă de regina Maria, o femeie cu o personalitate foarte puternică şi devotată ţării sale, avea să se vadă şi cu prilejul aducerii ei din Germania, unde fusese la tratament în 1938. A intrat în ţară cu trenul prin nordul ţării, în ziua de 16 iulie 1938, pe o căldură de nesuportat. Până pe 17 iulie, când a ajuns la Sinaia, a trebuit să suporte calvarul zilelor lui cuptor; se spune că ţăranii stropeau vagonul Reginei cu apă, pentru a-i uşura suferinţa. Pe 18 iulie, la Castelul Pelişor, inima Reginei a încetat să mai bată. Pe 24 iulie 1938, Regina Maria a fost înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeş, alături de soţul său, regele Ferdinand I. Frontul Mărăşeşti, anul III, nr. 13-14, august septembrie 1938, p. 3.

Neculai Aurel, Oameni şi vremuri, Editura Rafet, Râmnicu Sarat, 2012, p. 67.

191 192

Regina Maria ceruse prin testament ca inima să-i fie aşezată într-o casetă şi depusă în bisericuţa Stella Maris, de la Balcic, unde se găsea reşedinţa de vară din Cadrilater. Caseta cu inima Reginei Maria, înfăşurată în drapelul românesc şi britanic, a fost introdusă într-o casetă mai mare, de argint, de 561 de grame şi bătută cu 307 pietre preţioase, pe care Regina Maria o primise la venirea în ţară, în 1893, de la doamnele române.

Caseta de argint a fost dusă cu nava „Regina Maria“ la Balcic, unde a fost depusă într-o urnă de marmură albă, în biserica Stella Maris. După cedarea Cadrilaterului Bulgariei, în dramaticul an 1940, principesa Ileana a adus inima la Cotroceni şi de aici la Bran, unde a fost depusă iniţial la o bisericuţă de lemn. În 1941, inima a fost mutată într-o capelă săpată în stânca situată vizavi de castelul Bran. Liniştea casetei cu inima Reginei Maria, a durat până în 1968, când grilajul metalic protector a fost distrus şi inima a fost luată şi depusă în casa de bani a Muzeului Bran. În 1971, casetele cu inima Reginei Maria au fost duse la Muzeul de Istorie a României, unde se află şi astăzi.193 Aşa s-a încheiat călătoria inimii Reginei Maria, cea care a fost numită, pe drept cuvânt, ultima romantică.194 ►În acest an aveau trăsură, mijloc de transport predominant al timpului, un număr de patru locuitori; de trăsuri dispuneau, de asemenea, Fabrica a de produse chimice, Cooperativa „Câmpia Dunării“, via „Sofia“ şi administraţia moşiei Negropontes. ►Printr-un ordin al primarului Petre A. Ionescu se interzicea cu desăvârşire de a mâna prea iute un vehicul pe străzi sau drumuri, viteza maximă a automobilelor în oraş fiind fixată la 6 km/ oră. E drept că la acea dată, în Mărăşeşti, era un singur deţinător de automobil. Aceeaşi ordonanţă afişa interdicţia de a 193

Ibidem, pp. 180-181.

După romanul omonim: Hannah Pakula, Ultima romantică. Viaţa Reginei Maria, Editura Lider, Bucureşti, 2003.

194

tulbura liniştea oamenilor noaptea, prin ţipete, cântece sau petreceri cu lăutari sau muzici. Se interzicea locuitorilor aruncarea gunoaielor în faţa locuinţei şi aruncarea în curţi pe străzi, animale sau păsări moarte; ele vor fi îngropate. 195 ►În acest an de vârf al economiei româneşti, la Mărăşeşti existau: 7 ateliere de tâmplărie, 6 de fierărie, 2 de tinichigerie şi unul mecanic. Din aceste ateliere, 11 se găseau pe strada principală, Carol I (azi Strada Republicii).

1939 ►9 mai. La această dată se expropria terenul Mariei Carp, domiciliată în Adjud, situat pe strada Carol I nr. 52-54.

Terenul, în suprafaţă de 4.339 m. p., era expropriat, contra unei despăgubiri de 55 lei pe metru pătrat, în vederea construirii unei pieţei comunale, proiect realizat de I. Simionescu. Noua piaţă era necesară deoarece până la acea dată primăria plătea chirie pentru spaţiile destinate vânzării produselor agroalimentare. ►În oraşul Mărăşeşti existau 3 bariere: Bariera nr.1, la gară, cu doi angajaţi pe timp de zi şi noapte, Bariera nr. II la iarmaroc, probabil pe drumul judeţean nr. 4 care venea de la Tecuci, cu un angajat şi Bariera nr. III, pe strada Eremia Grigorescu, probabil pe drumul judeţean nr. 6, care venea de la Străjescu, cu un angajat. Barierele, bare mobile sau bârne dispuse de-a latul drumului, la intrarea într-un oraş, au jucat, de-a lungul timpului, diferite roluri. Iniţial, acestea au fost puncte de colectare a taxelor pentru mărfurile care erau aduse spre vânzare în oraş, iar mai târziu, odată cu desfiinţarea acestui serviciu, barierele au devenit locuri de control asupra 195

Stănel Ion, op. cit., p. 84.

intrării şi ieşirii din oraş, cu scopul de a preîntâmpina faptele ostile comunităţii. ►1 septembrie 1939. Pe când izbucnea Al Doilea Război Mondial, dar fără nicio legătură cu acesta, printr-un ordin al rezidentului regal al Ţinutului Dunării de Jos, se hotăra distrugerea viilor indigene, hibride. La Mărăşeşti existau la acea dată 44, 33 ha de vie hibridă, la un număr de 132 de locuitori. Pentru defrişarea acestor vii locuitorii urmau să fie despăgubiţi. ►26-30 septembrie. În cadrul unor acţiuni organizate în mai multe localităţi din judeţul Putna, s-a desfăşurat Campania Sanitară din oraşul Mărăşeşti. Un număr de 6 medici, organizaţi în 6 echipe, au cercetat şi au îngrijit din punct de vedere sanitar, toate gospodăriile şi toate fântânile din Mărăşeşti. În casele în care mergeau, medicii acordau şi asistenţă medicală, seara aceasta desfăşurându-se în localul şcolii şi al Primăriei. În zilele 29-30 septembrie, în gara Mărăşeşti a staţionat un tren amenajat pentru baie, unde s-au îmbăiat 1.391 de persoane.196 1940 ►12 ianuarie. În condiţiile în care întreaga lume era cuprinsă de flăcările războiului, s-au luat şi la Mărăşeşti unele măsuri de siguranţă, chiar dacă România nu intrase în conflictul mondial.

Una dintre acestea a fost aceea de a se da o cotizaţie pentru procurarea armamentului necesar apărării antiaeriene a oraşului, cotizaţia urmând a fi plătită de proprietarii de imobile, în funcţie de mărimea, importanţa şi profitul pe care îl aduceau acestea. Existau la Mărăşeşti, la acea dată, 90 de proprietari 196

Stănel Ion, op. cit., p. 155.

mari şi mijlocii şi 64 de proprietari mici. Printre marii proprietari se număra Fabrica de produse chimice, care contribuia cu suma de 200.000 de lei, G. Ulise Negropontes, care contribuia cu suma de 50.000 de lei, Cooperativa „Câmpia Dunării“, care venea cu suma de 25. 000. de lei şi Depozitul de petrol „Compeco“. Acesta din urmă, contribuia cu o taxă de 25.000 de lei. În 1942, oraşul Mărăşeşti primea un număr de 9 căşti de oţel care erau repartizate astfel: 2 la postul de Poliţie, 2 la pompieri şi 5 la echipele de prim-ajutor. 197 ►Anul 1940 avea să fie unul dintre primii ani de suferinţe pentru întreg poporul român, care va fi greu încercat, atât prin schimbările internaţionale cât şi cele interne. Ca urmare a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1939, România a trebuit să-şi organizeze armata, acest lucru făcându-se prin concentrarea unui mare număr de bărbaţi. Cei plecaţi au lăsat în urmă familii care se confruntau cu diferite probleme: cea mai de seamă nevoie de moment – se preciza la 24 ianuarie 1940 – ar fi rezolvarea ajutorării familiilor concentraţilor nevoiaşi care, în marea lor majoritate, au rămas acum, în toiul iernii, fără lemne şi strictul necesar existenţei zilnice. Prin legea din 3 martie 1940, se acorda un ajutor tuturor familiilor gradelor inferioare până la plutonier, inclusiv, dacă sunt concentraţi cel puţin 35 zile. Situaţia celor îndreptăţiţi a primi ajutoare urma să fie întocmită de un comitet parohial coordonat de preoţii: Constantin Andrei, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“şi Scarlat Dimitriu, biserica „Înălţarea Domnului“. Se constituia o Comisie Comunală şi două Comitete Parohiale, care aveau sediul la Cancelaria Căminului Cultural din strada I. G. Duca. În iulie 1940, 164 de familii ale concentraţilor primeau ajutoare băneşti cu sume cuprinse între 800 şi 1.800 de lei.198 197 198

Ibidem, p.128.

Ibidem, p. 85.

►Au început lucrările la dublarea căii ferate Buzău-Mărăşeşti, după ce, între anii 1930-1933, fusese dublată calea ferată Adjud-Mărăşeşti-Tecuci. Dublarea căii ferate pe tronsonul Coteşti-Mărăşeşti a început în martie 1941 şi a fost finalizată în iulie 1942. Dublarea liniei a fost grăbită, desigur, de intrarea României în război. ►Noiembrie. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, s-a produs un mare cutremur care a provocat pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire, la Mărăşeşti, nu au existat victime omeneşti şi nici răniţi, înregistrându-se doar pagube materiale. Erau avariate 51 de case, din care 17 afectate mai tare; se înregistraseră 35 de sinistraţi provenind din diferite categorii sociale: 15 agricultori, 10 meseriaşi, 5 comercianţi, şi 5 funcţionari. Dintre clădirile publice cele mai afectate au fost: Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, care avea pereţii dislocaţi, bolta şi clopotniţa ameninţând cu prăbuşirea. Şcoala din Mărăşeşti avea crăpături profunde, turnul trebuind să fie dărâmat. Erau afectate spitalul, clădirea staţiei C.F.R. şi localul Primăriei.

1941 ►15 februarie. În condiţiile izbucnirii războiului, recrutarea tinerilor pentru încorporare capătă aspecte dramatice. Pe data de 15 februarie 1941, are loc încorporarea contingentului 1941, primindu-se instrucţiuni despre modul în care trebuia să se comporte tinerii: În ziua plecării la încorporare, recruţii să fie adunaţi, mai întâi la primărie, după ce li se va vorbi în puţine cuvinte bine simţite, despre datoria care o au faţă de ţară, vor fi duşi la biserică pentru a primi binecuvântarea preotului.

După aceasta li se va vorbi de către preot sau învăţător, despre vitejia strămoşilor noştri, [...] luptând pentru întregirea ţării, toţi ostaşii trebuie să-şi facă serviciul militar cu dragoste şi se va atrage atenţia că nu trebuie să dezerteze, făcând de râs, prin această urâtă faptă, familia şi satul. Nici un recrut să nu intre prin cârciumi, să nu se lege de femei pe drum sau să facă alte blestemăţii. Aceşti tineri vor intra în linia întâi peste câteva luni, în condiţiile în care, la 22 iunie 1941, România alături de Germania, participă la atacul asupra U.R.S.S. În august 1941, este înregistrată prima victimă din Mărăşeşti în acest război, în persoana unui lingurar, Costea A. Nistor, care avea doar 23 de ani. 199 ►Lipsurile provocate locuitorilor de război, au determinat autorităţile locale ca, din octombrie, să organizeze o cantină obştească. Constantin Racoviţă, directorul şcolii, arata că se serveşte ceaiul şi masa la un număr de 60 de copii lipsiţi de mijloace, adulţi nu s-au înscris până acum, dar pe timpul iernii vor fi şi din aceştia. Cantina mai dispune de un fond de 10. 000 lei, trebuind să fie căutate noi resurse. Noile resurse veneau prin generozitatea lui Ioan P. Popescu, conducătorul Cooperativei Agricole „Mărăşeşti“, care se angaja ca din luna octombrie 1941 să ajute cantina obştească cu câte 1.000 lei lunar, fie în numerar, fie cu alimente: zahăr, făină etc. Mai dădea 5.000 lei contribuţie la crearea fondului de ajutorare a săracilor din comună de Sărbătorile Crăciunului. Acelaşi Ioan P. Popescu dona 5 metri lemne de foc de la depozitul care era în proprietatea sa. În iulie 1941, 34 de oameni de la Serviciul de pompieri Mărăşeşti erau de acord să li se oprească din soldă unele sume pentru ajutorarea familiilor celor căzuţi pe frontul de luptă .Erau forme de solidaritate, lăudabile, impuse de vremurile dificile, provocate de război.200 199 200

Ibidem, p. 87.

Ibidem.

►1 noiembrie. Un Ordin al Ministerului Afacerilor Interne către primarul oraşului Mărăşeşti, cu titlu confidenţial preciza că: Domnul Mareşal Antonescu doreşte să se acorde un tratament special invalizilor şi familiilor celor care au murit pe front (mame, soţii, copii). La serbările oficiale urmează a avea locul de cinste în dreapta autorităţilor, iar în şcoli, copiii orfani de război şi cei ai invalizilor să fie aşezaţi în primele bănci. Aceasta reprezenta o palidă recunoştinţă pentru cei care îşi pierduseră viaţa într-un război care, din iulie 1941, nu mai era al lor.201 ►În anul şcolar 1940-1941, populaţia şcolară a Mărăşeştilor era în total de 753 de copii, din care : 405 la Şcoala de băieţi, 294 la Şcoala de fete şi 54 la grădiniţă. În acest an şcolar, religia a fost predată de preotul Gheorghe Zamfir, iar de la 1 septembrie 1941, ieşea la pensie, după o fructuoasă activitate, învăţătoarea Ecaterina Sirion. Materialele didactice existente în 1940 erau: 14 hărţi ale României, 4 hărţi ale Europei, 7 hărţi ale continentelor şi un glob pământesc. Biblioteca dispunea de 865 de volume, în scădere faţă de perioada anterioară.

Cutremurul din 1940 a avariat parţial Şcoala din Mărăşeşti, desfăşurarea cursurilor nefiind afectată. Cantina şcolară a continuat să funcţioneze cu destule dificultăţi. La 4 decembrie 1940, inspectorul şcolar judeţean aproba ca Eliza Robu, educatoare la grădiniţă, să aibe program redus pentru a se ocupa de conducerea cantinei şcolare. Elevii contribuiau la ajutorarea familiilor cu probleme, întrucât din colectele făcute de sărbători, cu pluguşorul, hore etc., s-au adunat fonduri care au fost repartizate jumătate pentru cantina şcolară şi jumătate pentru familiile concentraţilor.202

201 202

Ibidem.

Ibidem, p.149.

1942 ►16 aprilie. Războiul şi dictatura antonesciană înăspresc regulile şcolii: Pentru ca nicio bucată de pământ productiv să nu rămână necultivată, o întreagă zi din săptămână, indiferent care, vor fi suspendate cursurile, iar copiii cu învăţătoarele şi învăţătorii lor vor merge la muncă. Acest fapt va fi consemnat în condica de prezenţă a şcolii unde vor semna numai cei care au luat parte. Orice neglijenţă sau abatere va fi sancţionată cu pedeapsă exemplară. 203 ► Proprietarii Boghici & Ducu aduceau pentru muncile agricole de primăvară, pe cele 50 ha de vie nobilă, un număr de 86 muncitori agricoli aduşi din comuna Bod-Precista, judeţul Neamţ, cu acordul primăriei de acolo. Aceşti muncitori veniseră cu trenul, având o reducere de 75 % din tariful de clasa a III-a a trenurilor de persoane.

1943 ►Apare la Focşani, sub coordonarea prof. Ion Diaconu, Monografia judeţului Putna. Din paginile monografiei reţinem următoarea radiografie făcută oraşului Mărăşeşti în anii ’40 ai secolului trecut: -suprafaţa totală a oraşului Mărăşeşti măsoară 5.652 ha, din care suprafaţa arabilă 3.069 ha.

-oraşul numără 1.541 de gospodării şi 4.963 de locuitori.

-spitalul dispune de 20 de paturi, canalizare, telefon, şi de băi publice construite, în faţa spitalului, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.

-fabrica de produse chimice „Mărăşeşti“ S.A.R., folosind ca materii prime oase, coarne, rozături de piei şi dispunând de cca.

150 de muncitori care lucrează într-o campanie anuală de 10 Stănel Ion, op. cit., p. 149.

203

luni, produce 700-800 de vagoane pe an de clei de oase şi de piele, negru de animal, gelatină industrială şi comestibilă, îngrăşăminte şi precipitat de oase. Multe din aceste produse sunt exportate peste ocean.

-fabrica de cherestea, proprietate a Cooperativei regionale „Câmpia Dunării“din Brăila dispune de 4 gatere şi cca. 80-90 de muncitori, produce anual 20.000 m.c. de cherestea, Buştenii sunt adusi pe Siret, iar de acolo, cu autocamioanele până la Mărăşeşti. 204

1944 ►Populaţia oraşului Mărăşeşti număra 5.132 de locuitori ►22 februarie. În contextul politicii antisemite duse de regimul Ion Antonescu, la balastiera din Mărăşeşti erau puşi la muncă 700 de evrei. ►18 noiembrie. Prefectul judeţului Putna trimitea un ordin prin care se retrăgeau toate hărţile în care Basarabia şi Bucovina de Nord erau cuprinse în hotarul României. Acestea trebuiau restituite editurilor respective, unde vor fi blocate şi depozitate prin propria răspundere a acestora. Se impunea, astfel, sub ocupaţie sovietică, nu numai o formă de cenzură, dar şi o falsificare brutală a istoriei. ►Noiembrie. Prezenţa trupelor sovietice, după 23 august 1944, în România, a produs pagube incomensurabile ţării. La Monografia judeţului Putna, coordonator Ion Diaconu, Tipografia şi legătoria de cărţi cartea Putnei-Alex. P. Alexandrescu, Focşani, 1943, p. 121-122.

204

intrarea trupelor ruseşti în Mărăşeşti locuitorii s-au refugiat, bunurile acestora fiind jefuite de trupele sovietice încartiruite aici. Multe locuinţe au fost ocupate de ruşi, unele din ele până în 1946. Unul din cei mai păgubiţi cetăţeni din Mărăşeşti a fost Cecilia Traian care deţinea 12 ha de vie în punctul numit „Viile Noi“. Plângerea sa este semnificativă pentru ceea ce a însemnat prezenţa trupelor sovietice la Mărăşeşti: Între datele de 1 septembrie-28 noiembrie 1944, grupuri masive de soldaţi sovietici trecând pe la via mea au forţat zi de zi deschiderea cramei, unde au consumat sau au distrus în întregime toate produsele viticole ce erau depozitate, neţinând seama de garda de jandarmi instalată de autorităţile militare, care, în repetate rânduri, a fost dezarmată, bruscată şi ameninţată cu moartea. În timpul acestor vizite, grupurile masive de soldaţi sovietici, pe lângă toate distrugerile provocate viei, în băuturi, vase, aparate, animale, mobilier, unelte, etc., au mai dat foc şi casei de locuit, compusă din 7 camere, complet mobilate. Pagubele au fost : 9 vagoane de vin nou, vârsat în cramă (vinul vărsat ajungea la genunchi), 1 vagon vin vechi, consumat sau transportat şi 1.000 de litri de rachiu de drojdie […]. Printre păgubiţi se număra şi Primăria, căreia i se luase aparatul de radio şi trăsura cu doi cai.205 ►10 decembrie. Pagubele pricinuite de trupele sovietice aflate în trecere spre front şi încartiruite în Mărăşeşti, au provocat pagube imense oamenilor din Mărăşeşti. Primăria oraşului Mărăşeşti făcea un raport către Ministerul Afacerilor Interne, în care relata: Lagărul de prizonieri nr. 5, sub presiune şi forţă, a impus Primăriei să livreze zarzavat, pâine, vite, fasole şi porumb, pentru care am eliberat bonuri tip militar în valoare de 1.632.240 lei. După multe stăruinţe, deplasări şi reclamaţiuni, am reuşit ca să fim dispensaţi de a continua livrarea fără să putem obţine valoarea de mai sus, am scăpat 205

Stănel Ion, op. cit., p. 175-176.

de livrări, însă lagărul dă făină şi lucrători prizonieri, fabricând 1.000 kg pâine zilnic, fără să dea combustibil, lumină, meşter brutar sau echivalentul lor în bani. De la fabrica de produse chimice, a cărei uzină furnizează curent electric comunei, in urma devastării este în curs de refacere, pentru a putea începe cât mai urgent iluminatul. Este în continuare însă atacată. I s-a luat motorina, benzina, sacii, butoaiele, etc. şi este zilnic presată a i se lua şi ce s-a mai putut salva. Se cer zilnic furaje, cereale şi tot felul de materiale, fără nici o formă sau să se ţină socoteala de regulile stabilite de Comisia de Armistiţiu. Primăria are un stoc de lemne tăiate pentru birourile sale. Zilnic ni se cer din ele pentru Comandamentul aliat. Cetăţenii continuă să fie dezbrăcaţi şi cu banii luaţi. Se continuă a se lua vitele de muncă de la căruţele întâlnite pe drumuri, de multe ori lăsându-se altele slabe sau bolnave în loc, iar unităţile ce pleacă iau vacile găsite pe câmp şi pleacă cu ele. A început să se dea foc la casele izolate, până azi arzând 3 proprietăţi la Viile Noi, de militari izolaţi. Jandarmii daţi pentru pază şi ordine, de la 21 septembrie la 8 decembrie 1944, au fost retraşi, fără a se trimite trupă în loc. Domnul Comandant aliat local, arată bunăvoinţă, dar nu poate lua măsuri din lipsă de ajutoare.206 ►Transporturile au deservit, pe timpul ocupaţiei sovieice, în primul rând, interesele Armatei Roşii, care trebuia să-şi transporte trupele şi echipamentele către zona de conflict, dar şi pentru a transporta în U.R.S.S. „prada de război.” În acest sens, în conformitate cu acordul încheiat între Comandamentul Militar al U.R.S.S. şi Direcţia Generală a C.F.R., unele linii au fost supuse lărgirii ecartamentului. Pe teritoriul U.R.S.S., toate liniile ferate aveau ecartamentul mai larg. Pe traseul BuzăuMărăşeşti, lucrările de lărgire a ecartamentului au fost executate între 1-20 septembrie 1944, de Regimentul I Căi 206

Ibidem, p. 175.

Ferate. Calea ferată de la Mărăşeşti spre Iaşi, era întreruptă la Vaslui, iar cea de pe valea Siretului, la Adjud, transbordări realizându-se la Adjud şi Bacău.

1945 ► Situaţia datelor privind populaţia în perioada 1 aprilie 1944-30 marie 1945 se prezenta astfel: 126 de născuţi, 149 de decedaţi şi 32 de căsătoriţi. Pentru prima dată numărul celor decedaţi depăşea pe cel al nou născuţilor, fapt cauzat de numărul celor morţi pe front. La 26 ianuarie 1945 oraşul avea 6.558 de suflete din care 3.218 locuitori de sex masculin şi 3.340 de sex feminin. Existau şi 869 de flotanţi la care se adăuga o parte din refugiaţii din Paşcani ►5 februarie. O dispoziţie dată către brutăriile din Mărăşeşti prevedea că în sarcina acestora pica obligaţia de a face pâinea necesară trupelor sovietice aflate în deplasarea lor cu trenurile spre front. În perioada 16 februarie-20 aprilie 1945, brutăria lui Gheorghe Dodici a copt 31.500 kg. de pâine, iar brutăria Cooperativei Agricole Mărăşeşti a produs 3.936 kg. de pâine.

Preţul stabilit de primărie era de 16 lei/kg.

Foto 3

Foto 1

Foto 2

Foto 4

Şcoala de băieţi din Mărăşeşti în 1934

Foto5

Foto 6 – Încoronarea de la Alba Iulia

Foto 7

Primăria din Mărăşeşti refăcută după bătălia din 1917

Foto 9

Foto 8

Muzeul Militar din Mărăşeşti, 1933 Foto 10

Foto 11

Gheorghe Tătărescu Gheorghe Tătărescu

Foto 12

Sanda Tătărescu

Foto 13

Funeraliile Reginei Maria, 1938

Foto 14

Regina Maria îngrijind răniţii

Mărăşeşti: casă refăcută după bătălia din 1917

Mărăşeşti: şcoală refăcută după bătălia din 1917

Te Deum la Pădureni, după 21 de ani de la bătălia din 1917

Şcoala Primară din Mărășești, 1940

Fabrica de produse chimice și munitii din Mărășești, 1924

Fabrica de produse chimice din Mărășești – Societate Anonimă

Birourile si magazia de material din Mărășești, 1926

Bulevardul Carol I din Mărășești în 1928

Castelul Negropontes din Mărășești în 1928

Spitalul din Mărășești în 1923

Fabrica de cherestea, 1943

Piaţa din Mărăşeşti, 1943

Plute pe Siret, 1940

Cazarma din Mărășești în anii interbelici

Fabrica de produse chimice, perioada interbelică

Gara Mărășești în 1930

MĂRĂŞEŞTII ÎN TIMPUL INSTAURĂRII COMUNISMULUI ŞI A PERIOADEI COMUNISTE (1944-1989)

În ciuda uneia din dintre cele mai vaste frazeologii pe care lea cunoscut evoluţia umanităţii – de la volumele articulate ale lui Marx şi până la rapoartele ocazionale ale celui mai mărunt activist raional –, în istoria României ca şi în istoria Europei de Est sau a lumii, comunismul a rămas o promisiune neonorată, o „fata morgana“ a prospecţiilor îmbătate de un ideal infailibil, dar şi imaterializabil. „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi“ – în fond, un principiu de o simplitate biblică, nobil ca intenţie – a devenit mobilul după care autoritatea politică, devenită arbitru suprem şi Big Brother orwellian, a luat arbitrar şi a distribuit arbitrar, compromiţând ideea echităţii comuniste.

(Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc. Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2005, p. 494.)

1945 ►13 mai. Organizaţia PSD Putna susţinuţă de alţi membri ai FND, se duceau la Mărăşeşti pentru a proceda la consultarea poporului din Mărăşeşti, pentru desemnarea trimisului Şi apărătorului lor din această localitate.207 ►30 mai. Primarul oraşului Mărăşeşti era Gheorghe Damian, reprezentant al P.C.R., de profesie şef tranzit C.F.R., fiind susţinut ca ajutor de primar, de Ioniţă Panaite, din partea P.N.L. Tătărescu, care era comerciant agricol.208 ►17 iunie. Se întrunea în şedinţă Consiliul de Colaborare al Primăriei oraşului Mărăşeşti, compus din 22 de membri printre care se regăseau, primarul, ajutorul de primar, secretarul primăriei, şeful depoului CFR, cei doi preoţi, directorul şcolii, judecătorul din localitate, şeful Comisariatului de Poliţie şi alţii. ►13 iulie. Primăria din Mărăşeşti trebuia să pună în practică un ordin al Comisiei Aliate de Control din Bucureşti conform căreia se înfiinţau posturi fixe pentru: ca să dea concursul plutăritului pe apa Siretului, în special pentru materialele ce se transportă în U.R.S.S. Aceste posturi vor îngriji, pe lângă altele, ca plutele să nu se împotmolească.209 ►27 iulie. Existau la Mărăşeşti un număr de 980 de copii care erau înscrişi la şcoală, dar frecventau doar 761, adică 78% din total.

Stănel Ion, Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007, p. 183.

208 Următoarele informaţii au fost luate din lucrarea de mai sus si nu s-au mai făcut trimiteri la note de subsol decât în anumite cazuri.

209 Ibidem, p. 182.

207

►August. Cooperativa Agricolă Mărăşeşti avea 123 de membri, un capital social de 1 512 000 lei, având ca obiect de activitate, colectarea de cereale, desfacerea mărfurilor alimentare şi a unor mărunţişuri, printre care sarea, petrolul şi sulfatul de cupru. Aceasta dispunea de un magazin propriu, iar în curtea sa se construia o secţie de lăptărie. Printre cei 148 de membrii ai cooperativei, în decembrie acelaşi an, se numărau cei patru urmaşi ai defunctului Gh. Ulise Negropontes, care contribuiseră cu câte 100.000 de lei fiecare, capitalul social al instituţiei crescând vertiginos la 3.742 000 lei. ►5 octombrie. Comitetul Agrar de Expropriere şi Împroprietărire din Mărăşeşti decidea modalitatea de împroprietărire a cetăţenilor astfel: 430 primeau câte 1,50 ha, 130 câte 1 ha, 131 câte 0,50 ha. Trei zile mai târziu aceştia erau puşi în posesie, rezultând un total de 701 locuitori, împroprietăriţi cu 850,5 ha de pământ. Familiei Negropontes îi erau lăsate câte 50 de ha pentru cei patru moştenitori ai lui Gheorghe Ulise Negropontes: Ulise, Sofia, Ioan şi Teodor, dar şi 3 ha pentru conac. ►10 octombrie. În seara acestei zile, clădirea şcolii din Mărăşeşti a fost incendiată din cauza neglijenţei „trupelor aliate sovietice“, care aveau în acel loc un garaj, dormitor, baie, bucătărie şi depozite.210 ►Octombrie. Existau la Mărăşeşti două ateliere de croitorie, trei de tâmplărie, şase fierării, două tinichigerii şi un atelier mecanic. ►Biroul Siguranţei Statului din Mărăşeşti urmărea activitatea mişcării legionare, a străinilor, a muncitorilor, a organizaţiilor 210

Ibidem, p. 189.

politice. În aceeaşi lună Comisariatul de Poliţie avea un nou şef, Botez Constantin, care îl înlocuise pe Niculescu Nicolae.

Localul instituţiei dispunea de şapte camere, un arest, două săli, curte şi pivniţă, iar sectorul pe care trebuia să-l acopere cuprindea o suprafaţă de 60.800 m2, cuprinzând 40 de străzi şi 1.039 de imobile. ►Activităţile comerciale erau realizate de zece restaurante, opt cârciumi, douăsprezece băcănii, trei frizerii şi o farmacie. ►23 noiembrie. Consiliul de Colaborare al Primăriei Mărăşeşti întrunit în şedinţă căuta soluţii pentru găsirea de spaţii pentru desfăşurarea activităţilor didactice după incendiul la şcoala din localitate. Directorul şcolii, Constantin Racoviţă propunea utilizarea celor patru săli ramase în picioare după incendiu, dar solicita primarului chiar mutarea în sediul Poliţiei, care dispunea de mai multe camere. Primarul Gheorghe Damian propunea două săli în clădirea Primăriei, două la sediul PCR din localitate şi localul Căminului Cultural. ►12 decembrie. Comitetul de Reconstrucţie al localului şcolii din Mărăşeşti, al cărui preşedinte era Ulise G. Negropontes, a făcut eforturi pentru strângerea de fonduri. Astfel, până la data menţionată se primise suma de 10 milioane lei de la Ministerul Afacerilor Interne şi 15 milioane de la Ministerul de Finanţe. ►Decembrie 1945. Trupele sovietice din Mărăşeşti erau încartiruite la staţia CFR, şcoală, dispensar, dar şi la locuinţele a 24 de locuitori, printre care se numărau, moştenitorii lui Gheorghe Ulise Negropontes, secretarul primăriei din localitate, administratorul moşiei Mărăşeşti.

1946 ►10 ianuarie. Totalul elevilor din Mărăşeşti era de 761, dintre care 510 erau copii ai angajaţilor CFR, adică 67%. La aceştia se mai adăugau 339 care frecventau „şcoala de analfabeţi”. ►22 ianuarie. Ca urmare a crizei alimentare, primarul Gheorghe Damian, emitea o hotărâre prin care interzicea, pe teritoriul oraşului Mărăşeşti, fabricarea, vânzarea şi consumul cornurilor, chiflelor, covrigilor şi a altor produse din făină, cu excepţia pâinii. Din aceleaşi motive, nu se permitea tăierea curcilor, curcanilor, gâştelor sau gâscanilor. ►5 februarie. Primarul Gheorghe Damian solicita ajutorul marelui industriaş, Max Aushnitt, pentru refacerea şcolii din Mărăşeşti, scriindu-i: cunoscând felul dumneavoastră de a ajuta şi contribui la astfel de opere de interes social, ne-am permis a apela să binevoiţi a acorda tabla de acoperiş şi cuiele necesare reconstrucţiei şcolii.211 ►15 martie. Comisariatul de Poliţie Mărăşeşti avea în componenţă doi comisari, doi agenţi, un şef de secţie şi şase gardieni publici. ►16 martie. Şarpanta acoperişului şcolii era gata şi se solicita livrarea tablei. ►26 martie. Regele Mihai emitea un decret-lege prin care se aproba un împrumut de 36 milioane lei pentru plata a 1.000 m3 buşteni de răşinoase în vederea refacerii şcolii din Mărăşeşti.

Lemnul a fost livrat de societatea „Inforex“ din localitate, la preţul oficial.

211

Ibidem, p. 190.

►13 aprilie. Comisia Judeţeană de Expropriere decidea în cadrul unei şedinţe crearea unei ferme model pe o suprafaţă de 50 ha din terenul expropriat al moşiei Negropontes. ►Aprilie. Ministerul Comerţului şi Lucrărilor Publice anunţa livrarea a 1.500 kg de tablă de la Uzinele Nădrag, proprietatea lui Max Aushnitt, care iată răspundea cererii primarului din Mărăşeşti. ►16 mai. Societatea „Inforex” arendaşa fabricii de cherestea din Mărăşeşti, înfiinţa o cantină pentru masa de prânz, destinată întregului personal format din 45-50 de oameni. ►6 septembrie. Primăria Mărăşeşti primea 2.800 de certificate de alegător, deşi primarul Gheorghe Damian afirma că erau necesare 3.600. Lista de alegători cuprindea 2.697 de cetăţeni, ceea ce însemna că estimarea primarului fusese greşită. ►11 septembrie. Ca urmare a Acordului dintre guvernele român şi sovietic, conform articolului 8, se decidea normalizarea tuturor liniilor largi de pe reţeaua CFR. Acestea fuseseră lărgite pentru a se permite trupelor sovietice să-şi transporte trupele, echipamentele, dar şi „prada de război“. ►24 octombrie. Ca urmare a secetei din acest an, 188 de agricultori din Mărăşeşti erau ajutaţi de Primărie, primind grâu de sămânţă, pe care urmau să-l restituie în natură în vara următoare, cultivând 124 de ha. ►11 noiembrie. Primarul Gheorghe Damian trebuia să asigure la primărie, existenţa în permanenţă a unei căruţe cu doi cai pentru rezolvarea unor eventuale deranjamente la reţeaua de telefonie, în vederea organizării alegerilor de la 19 noiembrie.

►Ca urmare a secetei din 1946 s-au introdus cartele la anumite produse alimentare: pâinea se distribuia prin bonuri săptămânale pentru instituţii şi economate, iar ceilalţi cetăţeni primeau de la brutărie câte 300 g de pâine de persoană. Cota de zahăr era de 1.300 kg pentru întreg oraşul pe lina ianuarie 1946, iar 664 de locuitori primeau câte 10 kg de porumb. ►Terenul arabil era în suprafaţă de 4.160 ha, fâneţele ocupau 24 ha, păşunile 314 ha, viile 321 ha, livezile 3 ha, pădurile 270 ha, clădirile şi curţile ocupau 196 ha, rămânând liber 770 ha teren. ►Activitatea industrială era realizată de: fabrica de produse chimice, fabrica de cherestea, moară cu motor, presă de ulei mecanică, moară de apă, atelier mecanic, atelier de tâmplărie, şi patru ateliere de fierărie. ►În gara Mărăşeşti se afla un Comandament Militar condus de locotenentul Drăgan Alexandru, care avea în subordine un caporal, doi fruntaşi şi patru soldaţi.

1947 ►21 ianuarie. La Mărăşeşti funcţionau două fabrici: cea de cherestea „Inforex“ (46 de angajaţi şi încă 12 la fabrica de lăzi, director fiind Marcovici Moise) şi fabrica de produse chimice (174 lucrători conduşi de directorul Otto Benescu). ►25 ianuarie. Corpul didactic al Grupului Şcolar Mărăşeşti era format din 20 de cadre didactice, dintre care 8 învăţători şi 12 învăţătoare.

►25 februarie. Primarul Gheorghe Damian solicita Ministerului Educaţiei Naţionale decorarea celor implicaţi în refacerea şcolii: Spre a servi de exemplu în viitor, drept recompensă pentru muncă, sârguinţă şi sacrificiile depuse în interesul învăţământului, avem onoarea a vă propune spre a se acorda „Medalia Răsplata Muncii“, pentru construcţia şcolii, acestui Comitet şi anume: - medalia Clasa I – domnului Ulise G. Negropontes, preşedintele Comitetului de Construcţie; - medalia Clasa I şi a II-a – domnului Ioan P. Popescu, sufletul şi îndrumătorul Comitetului (medalia Clasa I o posedă, din 1926, pentru acelaşi fapt); - medalia Clasa I - domnilor: N. Stănescu, avocat, preot Scarlat Dimitriu, N. P. Sava, N. Tăbăcaru, Teodor Matei, Costică Stamatin, Constantin Racoviţă, Ioan Guţă, învăţător, secretarului Comitetului, Anton Vasiliu, casier, inginerul Al. N. Stănescu, care a controlat tehnic lucrările şi arhitect Dumitru Silaghi, şeful Biroului Tehnic Comunal pentru supravegherea lor.212 ►Februarie. Comunitatea din Mărăşeşti s-a implicat prin diverse forme în reconstrucţia şcolii. Astfel, prin ordonanţe ale Primăriei se stabilea ca 500-700 lei/kg, din zahărul vândut de Cooperativa Mărăşeşti să fie oferiţi pentru şcoală, în mod similar se proceda pentru vânzarea porumbului şi făinii. De asemenea, T. Ignătescu şi G. Boghici donau vin unor comercianţi, iar banii obţinuţi erau oferiţi pentru construirea şcolii. ►Primarul solicita Ministerului Afacerilor Interne decorarea cu Medalia „Serviciul Credincios“ pe secretarul Primăriei, Ioan

212

Ibidem, p. 191.

P. Popescu, prilejuită de ieşirea acestuia la pensie începând cu data de 1 decembrie 1947. ►Efectele secetei din anul 1946 erau vizibile la începutul anului următor când 15 copii care sufereau de foame au fost trimişi la unele familii din Braşov, iar peste o lună plecau alţi 8 copii însoţiţi de învăţătorul Jianu Florescu. ►20 martie. Zidurile şcolii şi planşeele de beton erau finalizate, iar în decembrie Fabrica Elnor din Bucureşti era solicitată pentru livrarea materialelor pentru realizarea instalaţiei electrice. ►Aprilie. Un număr de 750 de locuitori au primit între 1 şi 9 kg de mălai, pe care Primăria Mărăşeşti îl avea de la „Crucea Roşie Americană“. ►Mai. Linia ferată Ploieşti-Buzău-Mărăşeşti-Adjud-Paşcani era normalizată după ce în perioada anterioară ecartamentul fusese lărgit la solicitarea trupelor sovietice. ►15 iulie. Prefectul judeţului Putna stabilea componenţa Comisiei Interimare din Mărăşeşti formată din 10 membri dintre care primarul era Gheorghe Damian, secretar Gheorghe Miloaia, 3 membri de la PCR, 2 de la PNL-Gheorghe Tătărescu şi câte unul de la PNP, PSD, PNŢ-Anton Alexandrescu. ►6 august. La manifestaţia tradiţională au participat reprezentantul regelui Mihai I, al Ministerului Apărării Naţionale, prefectul de Putna şi primarul oraşului Mărăşeşti. Sau depus coroane de flori, inclusiv de către reprezentanţii Comisiei Aliate de Control, a avut loc un serviciu divin, s-au ţinut cuvântări, la final au defilat în următoarea ordine: grupul de săteni, muncitorii, grupul A.R.L.U.S, grupul de voluntari

din „războiul antifascist“ şi Compania de Onoare. La ora 12, sa organizat la Primăria Mărăşeşti o masă pentru săraci. ►18 noiembrie. Primarul Gheorghe Damian propunea transformarea sălii de festivităţi a şcolii în cinematograf şi sală pentru spectacolele de teatru cu scopul culturalizării locuitorilor, obţinerea de fonduri pentru terminarea construcţiei şcolii şi pentru întreţinerea acesteia.213 ►Dintre cei 4.982 de locuitori din Mărăşeşti, majoritatea covârşitoare erau români (4.956), 3 germani, 4 unguri, un bulgar şi 18 de alte etnii. ►Şeful Gării Mărăşeşti, Aiacoboaiei Nicolae, conducea 357 de angajaţi, cei mai mulţi erau la Depoul CFR (201) şi Atelierul de zonă CFR (79). ►Medicul spitalului, Maria Meran, realizase 3.948 de consultaţii (106 la domiciliul bolnavilor), 330 de dezinsecţii şi 8.522 de deparazitări. ►Locuitorii din Mărăşeşti nu aveau apă curentă, însă utilizau 112 fântâni, nu aveau canalizare, dar exista curent electric.

1948 ►7 ianuarie. În cadrul unei solicitări a Prefecturii Putna adresată Primăriei Mărăşeşti se dorea înlocuirea tuturor denumirilor de străzi care purtau numele regelui Mihai, detronat la 30 decembrie 1947, precum şi a altor membri ai familiei regale.

213

Ibidem, p. 174.

►Ianuarie. Autorităţile locale realizau electrificarea unei străzi în lungime de 350 metri liniari şi se construise un castel de apă dotat cu toate componentele necesare. ►28 februarie. Primăria Mărăşeşti răspundea solicitării Prefecturii realizând înlocuirea unor denumiri de străzi. Astfel, strada Regele Carol I devenea Strada Republicii, Strada Regina Elisabeta – Strada 23 August, Strada Regina Maria – Strada13 Decembrie 1918, Strada Regele Mihai I – Strada Nicolae Bălcescu, Strada Regele Ferdinand – Strada 7 noiembrie 1917, Strada Regina Elena – Bulevardul Griviţa Roşie şi altele. ►29 martie. În cadrul alegerilor pentru Marea Adunare Naţională 357 de alegători din Mărăşeşti au fost scoşi de pe listele electorale datorită decesului, părăsirii localităţii, suportarea unor condamnări şi atitudine antidemocratică.

Printre aceştia se numărau doi foşti primari, Paraschiv Gafta (57 ani) şi Niţă Manoliu (60 ani). ►31 martie. Medicul dentist, Jean Ceauşu, era mutat de la Focşani la Mărăşeşti. ►9 mai. Primăria a cumpărat de la David Segal aparatura cinematografului „Scala“ din Focşani, pe care l-a instalat în sala de festivităţi a şcolii din Mărăşeşti cu o capacitate de 200 de locuri la parter şi 150 la balcon. Numele era „Cinematograful Muncitoresc Mărăşeşti“ şi funcţiona joia şi sâmbăta cu o reprezentaţie pe zi, iar duminica şi sărbătorile legale, cu două spectacole pe zi. ►12 mai. Grupul Şcolar Mărăşeşti primea de la primărie 10% din beneficiul net al cinematografului, iar veniturile obţinute din închirierea sălii reveneau în întregime Comitetului Şcolar.

►29 mai. Primarul Gheorghe Damian trimitea o scrisoare lui G.U. Negropontes în care îl anunţa că dorea să construiască la Mărăşeşti un ştrand şi un solarium şi că avea nevoie de terenul din jurul turnului de apă din curtea fostului palat al familiei Negropontes. Destinatarul îi replica faptul că respectivul palat fusese declarat monument istoric şi nu putea fi demolat.

Primarul s-a adresat Comisiei pentru Protecţia Monumentelor Istorice, care i-a oferit răspunsul pe car şi-l dorea, precum că ruinele fostului palat Negropontes din Mărăşeşti nu a fost declarat monument istoric.214 ►1 iunie. La Mărăşeşti se mai aflau încă la această dată 11 proprietari de restaurante. ►3 iunie. Primarul dorea cumpărarea a 5 metri de pânză americană pentru lărgirea ecranului la cinematograf, completarea cortinei şi realizarea unei perdele la uşa de intrare. ►11 iunie. Ca urmare a legii naţionalizării principalelor mijloace de producţie adoptată la data menţionată erau trecute în proprietatea statului următoarele întreprinderi private din Mărăşeşti: - presa ţărănească de ulei cu o capacitate de 1.440 litri ulei în 24 de ore, având un motor de 25 de cai putere, combustibilul folosit era motorina, avea 3 lucrători, o cameră de 200 m2 pentru presă şi 4 cuptoare, proprietar era Ulise Negropontes, domiciliat în Bucureşti, strada Polonă nr. 19, administrator Kyru D.Kyru; - moară cu o capacitate de 1.400 kg porumb sau grâu în 24 ore, având un motor cu o capacitate de 65 de cai putere, 2 valţuri, unul pentru porumb, celălalt pentru grâu, camera motorului are 48 m,2 avea 7 salariaţi, o 214

Ibidem, p. 197.

-

-

cameră de 100 m2 şi 2 camere pentru magazie şi instalaţie, 3 lucrători, clădirea era situată în strada Republicii nr. 2, proprietar Ulise Negropontes, administrator Kyru D. Kyru; fabrica de produse chimice „Mărăşeşti S.A“., producea 400 de vagoane anual, produsele realizate fiind: acid sulfuric, sulfaţi, clei şi îngrăşăminte. fabrica de Cherestea „Inforex“ proprietatea Societăţii „Câmpia Dunării“ din Brăila, capacitate 60 cai putere, producţie 16.000 m3 anual, avea 50-60 de lucrători.215

►Iunie. Cazematele din jurul oraşului Mărăşeşti au fost distruse cu dinamită de către Cooperativa „Zidarul“ din Bucureşti, bolovanii rezultaţi, afectând culturile agricole din acel teritoriu. ►În acest an erau înregistraţi la Mărăşeşti 5.940 de locuitori.

După realizarea naţionalizării întreprinderilor, 90% dintre muncitori lucrau la fabrica de produse chimice. ►S-a înfiinţat la Mărăşeşti un IAS cu 3.000 ha de teren cultivat în principal cu vie. ►Deszăpezirea liniilor CFR din zonă se realiza de către cetăţenii aduşi de forţele poliţieneşti conform unui grafic de mobilizări: 100 de locuitori din Mărăşeşti, 50 din Pădureni, 40 de la Călimăneşti şi 40 din Modruzeni. ►Comisariatul de Poliţie Mărăşeşti funcţiona într-o casă proprietatea lui G.U. Negropontes, având următoarea componenţă: un comisar şef, un ajutor de comisar, un agent principal, un agent şi 5 gardieni publici.

215

Ibidem, p. 194.

►Cele două unităţi şcolare din Mărăşeşti erau Grupul Şcolar, director Ion Guţă şi Şcoala primară de copii mici, directoare Elena Guţă. ►Spitalul din Mărăşeşti era mixt fiind dotat cu 30 de paturi, 8 salariaţi, iar director era Constantin Iftimie ►Farmacia lui Petre A. Ionescu nu a scăpat de naţionalizare, iar farmacistul Alexandru Ştefănescu a fost diriginte al Farmaciei 46 din Mărăşeşti între 1949 şi 1980.216

1949 ►12 mai. Banca Populară „Talpa Ţării“, ce funcţionase foarte multă vreme, era desfiinţată, bunurile care îi aparţineau fiind vândute, printre acestea se afla şi o maşină de scris achiziţionată de Miliţia Panciu. ►Iulie 1949. Cooperativa Agricolă Mărăşeşti îşi continua activitatea din perioada anterioară, s-au reînscris 230 de membri şi încă 60 de membri noi, erau comercializate produsele raţionalizate precum zahăr, ulei, făină, dar şi mărfuri textile sau alimentare. O altă cooperativă aparţinea de CFR, aprovizionând cetăţenii cu alte articole raţionalizate: stofe, încălţăminte, peşte, produse de băcănie. Carnea putea fi cumpărată de la societatea COMCAR, preluată de la abatorul din Mărăşeşti, iar alte mărfuri mai erau cumpărate de la magazinul „Dunărea“.

Virgil Paragină, Valeria Paragină, Medicina şi farmacia din Ţinutul Putnei pe masa de disecţie a istoriei, vol. II, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1994, p. 76.

216

►Frecventau cursurile şcolii 530 de elevi şi 60 de preşcolari, îndrumaţi de 20 de profesori şi învăţători. Clădirea şcolii era în refacere, necesitând reparaţii la tencuială, schimbarea geamurilor şi a mobilierului. ►Spitalul dispunea de apă curentă în toate compartimentele, instalaţia electrică a fost completată, s-a construit o baie, o gheţărie şi se îngrijea livada de 4 ha care era proprietatea instituţiei sanitare.

1950 ►Februarie. Uniunea Femeilor Democrate din România din Mărăşeşti avea 83 de membre şi desfăşura o activitate diversă: convingerea locuitorilor de a lucra pământul cu SMT din localitate, realizarea arăturilor la timp, activităţi culturale. Cu ocazia zilei de 8 martie 1950 în cadrul programului artistic se regăseau cântece precum Internaţionala, Să prăşim voioşi, Imnul Partizanilor, iar poeziile aveau titluri ca Femeia erou, Cânt lui Stalin înălţăm, Ogorul te cheamă. ►8 septembrie. Prin legea administrativă din această dată, Mărăşeşti devenea oraş raional, făcea parte din raionul Panciu şi regiunea Bârlad.217 ►Pe calea ferată Mărăşeşti – Panciu circulau patru perechi de trenuri pe zi care transportau călători. ►Directorul Grupului Şcolar Mărăşeşti era Nicolae Petrescu ce coordona activitatea a 684 de elevi, care frecventau cursurile 80% dintre ei. Existau la nivelul oraşului 23 de centre pentru cursurile de alfabetizare, dintre care 4 se aflau la Fabrica de Indicatorul alfabetic al localităţilor din R.P.R., Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică, 1954, p. 294.

217

produse chimice, frecventate de 110 oameni din 173 câţi erau înscrişi. ►S-a înfiinţat dispensarul anti TBC din Mărăşeşti.218 ►Proprietăţile Primăriei, în 1950, erau următoarele: Nr crt.

1 2 3 4

Tipul proprietăţii

Observaţii

Terenuri arabile

5

Livezi

6

Pădurea Constituţiei

7 8 9

Piaţa Iarmarocul Baia comunală

10

Abator

11

Hazna

12

Atelier comunal

13

Moară şi presă de ulei

14

Clădirea Primăriei

15

Cazarma Pompierilor

16 17

Fostul local al Primăriei Capelă cimitir

18 19 20

Statuia Pruncu Troiţa 12 poduri

30 ha în lanul „Ţigănuş,” cumpărat în februarie 1928 66 ha în lanul „Islaz,” cumpărat la 20 noiembrie 1909 2 ha, donaţie 1901 204 ha pentru păşunat, cumpărat la 20 noiembrie 1909 Livadă de nuci în lanul „Ţigănuş,” cumpărat la 17 februarie 1918 3 ha, pădure de stejar şi frasin, cumpărată la 17 decembrie 1928 Se află pe strada 13 decembrie 1918 1 ha aflat în apropierea canalului spre Modruzeni Situată pe strada Cuza Vodă, cu 16 încăperi, suprafaţa 180 m2 , apă curentă, canalizare, electricitate.

Situat la marginea oraşului, construit în 1926, are 1 încăpere de 24 m2 Construită în 1942 lângă baia comunală, cu 1 încăpere.

Construit în 1890, are 5 încăperi, fiind situat pe strada Eremia Grigorescu Situate pe strada Republicii, naţionalizate la 11 iunie 1948, clădirea a fost construită în 1910, are 5 încăperi şi 710 m.2 Construită în 1923 din cărămidă, are 15 încăperi plus o locuinţă, de 318 m2 plus 8 m2 Construită în 1942, din paiantă, are 3 încăperi cu suprafaţa de 60 m2 Construit în 1895 din cărămidă, avea 8 încăperi, suprafaţa totală de 212 m2 Construită în 1919 din cărămidă, are 2 încăperi, suprafaţa 60 m2 Construită în 1922, din bronz.

Construită în 1945 din lemn de stejar, suprafaţă 4 m2 2 din lemn, aflate pe drumul Mărăşeşti–Cozmeşti, cu

218

Teren cimitir Fâneţe şi islazuri

Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 74.

21 22 23 24

1 autocamion 1 macara 3 căruţe de boi 1 aparat de proiecţie cinematografică

o lungime de 10 m şi o lăţime de 6 m.

10 din beton, aflate pe drumul Modruzeni Mărăşeşti, cu lungimi de 6 m şi lăţimi de 8 m Proprietatea Primăriei Proprietatea Primăriei Cu osii de fier Proprietatea Primăriei

1951 ►13 ianuarie. În cadrul colectărilor de porumb, floarea soarelui, fasole şi lapte s-au înregistrat anumite forme de nesupunere: sunt oameni răuvoitori care alungă echipele de colectare, vociferează, aduc injurii la dresa P.M.R. [...]

Chiaburilor Tasică Petrea şi Toma Enacopol să li se facă un control la domiciliu şi apoi să li se încheie procese-verbale de dare în judecată ca sabotori. [...] Elementele duşmănoase chiabureşti, prin armele lor de luptă, zvonuri şi sabotaje, caută să frâneze realizarea planului de stat.219 ►20 februarie. Se decidea mutarea cinematografului din Sala de festivităţi a Grupului Şcolar Mărăşeşti pentru mai buna securitate a spectatorilor, evitarea murdăriei făcute de aceştia şi pericolul unui eventual incendiu de la cele două sobe de fier aflate în încăpere. ►10 mai. Sfatul Popular decidea înfiinţarea unei staţii de radioficare pentru 600 de abonaţi. Pentru realizarea acestui proiect se stabilea un local corespunzător şi se găseau resursele necesare pentru cazarea şi masa pe timp de 35 de zile pentru lucrătorii ce urmau să realizeze instalaţia. Pentru convingerea

219

Stănel Ion, op. cit., p. 193.

cetăţenilor să se aboneze se stabileau agitatori pentru fiecare stradă a oraşului. ►În 1951, erau consideraţi chiaburi următorii cetăţeni: - Bucur Zaia – avea încă prăvălie; - Tontu Dumitru – avea şi în prezent stână proprie cu 59 de oi proprietate; - Mariana Voicu – întrebuinţează muncă salariată mai mult de 30 de zile; - Ion Bălan – are pământ mult şi nu poate să-l lucreze singur; - Pitis Iani – exploatează şi foloseşte muncă salariată.220

1953 ►6 august. Exista la Mărăşeşti întovărăşirea „Înainte“ cu o suprafaţă de 115,15 ha teren agricol, ce avea 139 de membri înscrişi din rândul ţăranilor săraci şi mijlocaşi, dar şi salariaţi. ►2 decembrie. PMR numea un nou preşedinte al Sfatului Popular din Mărăşeşti, Constantin Balaban în locul lui Doru Zaharia, datorită problemelor de sănătate şi a unor nerealizări ale fostului preşedinte. ►Spitalul dispunea de 30 paturi şi 3 medici: Iftimie Constantin, Meran Maria şi Hâncu Mihai venit de la Adjud, iar la Circumscripţia Mărăşeşti, doctorul Alexandru Petraru o înlocuia pe Maria Meran. Fabrica de produse chimice avea un dispensar cu 5 paturi, iar medic era Elena Gherghiev.221

220 221

Ibidem, p. 193.

Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 92-93.

1955 ►Spitalul are pentru prima dată un medic oftalmolog, doamna Elena Mândru şi se face o reorganizare: 25 paturi chirurgieobstetrică, 19 paturi boli interne, 10 paturi pediatrie, 6 paturi boli contagioase. Se desfiinţează casa de naşteri şi la dispensarul TBC a fost angajat doctorul Zeidler Sigmung.222

1960 ►Spitalul avea 65 de paturi repartizate astfel: 20 boli interne, 30 chirurgie (medic Hâncu Petre, stagiar Manole Groza), 15 pediatrie (doctor Tinca Groza). Mai existau în oraş, 20 se paturi la dispensarul TBC şi 10 la Fabrica „Chimica“.223

1961 ►1 ianuarie. Începe să funcţioneze SMT Mărăşeşti dotat cu 167 tractoare, 160 pluguri, 180 semănători, 82 combine, 300 grape, 83 batoze.224

1964 ►Staţia electrică a fabricii de produse chimice care avea 110 kw a fost modernizată ajungând la 25 Mw pentru a face faţă noilor capacităţi de producţie.225

222

Ibidem, p. 93.

Ibidem, p. 94.

224 Ion M. Puşcă, Valea Şuşiţei, Bucureşti, Editura Sport - Turism, 1987, p. 112.

225 Anuarul Statistic al Judeţului Vrancea, 1981, p. 107.

223

1966 ►Nicolae Ceauşescu a vizitat oraşul Mărăşeşti, revenind în anul următor când s-a sărbătorit semicentenarul luptelor de la Mărăşeşti (6 august 1967).226

1968 ►Se desfiinţează depoul de locomotive Mărăşeşti, transformat în remiză subordonată depoului Adjud.227 ►Spitalul are un cabinet de stomatologie şi laborator de tehnică dentară.228

1974 ►S-a înfiinţat Atelierul de Zonă Mărăşeşti pentru repararea vagoanelor de marfă, care înlocuia depoul.229

1975 ►Cele două ferme zootehnice ale IAS –ului se aflau la Mărăşeşti cu 264 de locuri şi la Haret.230 ►Fabrica de pâine din Mărăşeşti realiza în acest an o producţie de 10 tone de pâine pe zi.231

Ion M. Puşcă, op. cit. p. 116.

Radu Bellu, Mică monografie a căilor ferate din România, vol. IV, Regionala de căi ferate Galaţi şi Constanţa, p. 197.

228 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 133.

229 Radu Bellu, op. cit., p. 197.

230 Anuarul Statistic al Judeţului Vrancea, 1981, p. 107.

231 Ibidem, p. 105.

226 227

1977 ►Numărul locuitorilor din oraşul Mărăşeşti, fără satele componente, ajungea la 7 334, dintre care 3.533 de sex masculin şi 3.801 de sex feminin. Satele respective aveau următoarea situaţie: Pădureni 672 locuitori (330 masculin, 342 feminin), Călimăneşti 443 locuitori (199 masculin, 244 feminin), Haret 602 (298 masculin, 304 feminin), Modruzeni 91 (47 masculin, 44 feminin), Siretu 949 (458 masculin, 491 feminin), Tişiţa 430 (209 masculin, 221 feminin).232 ►În acest an a fost inaugurat cablul de telefonie interurbană Mărăşeşti – Tecuci, lung de 72 km.233

1978 ►S-a pus în funcţiune la Mărăşeşti o Centrală Telefonică Automată cu 600 de linii şi 24 de joncţiuni.234 ►Spitalul avea 125 de paturi, iar conducerea era asigurată de directorul Hâncu Mihai.235

1979 ►În partea de Nord - Est a oraşului locuiau 239 de familii în cartierul Siret, care s-a numit până în anul 1968 „Cartierul Lingurari“. Meşteşugarii lingurari sunt menţionaţi în Mărăşeşti încă din secolul al XIX - lea, aceştia confecţionau din lemnul de esenţă moale, existent din belşug pe lunca Siretului, linguri, Date oferite de Direcţia de Statistică Vrancea.

Anuarul Statistic al Judeţului Vrancea, 1981, p. 99.

234 Ibidem, p. 110.

235 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 124-125.

232 233

fuse, furci de tors, scripeţi pentru războaiele de ţesut, coveţi şi altele.236 ►S-a construit în Mărăşeşti un complex de creştere a vacilor

1980 ►Muncitorii reprezentau 5.542 din totalul de 6.091 al personalului lucrător la nivelul oraşului Mărăşeşti. Densitatea populaţiei era de 143 locuinţe/km2, iar suprafaţa oraşului, era de 75,2 km2, inclusiv localităţile adiacente.237

1981 ►În oraşul Mărăşeşti existau 7 grădiniţe cu 501 copii şi 22 educatoare, 7 şcoli generale cu 1.914 elevi şi 79 profesori, un liceu cu 732 elevi şi 32 profesori.238

1986 ►Încep lucrările la hidrocentrala de la Călimăneşti (Mărăşeşti) car se vor încheia în 1995.239 (Foto 1)

1987 236

Gheorghe Constantinescu, Mihai Mazilu, Prelucrarea lemnului de esenţă moale în două centre din Judeţul Vrancea, în Vrancea-studii şi comunicări, vol. II, Focşani, Muzeul Judeţean de Istorie şi Etnografie Vrancea, 1979, p. 165-166.

237 Anuarul Statistic al Judeţului Vrancea, 1981, p. 12 şi 26.

238 Ibidem, p. 140 239 Ion M. Puşcă, op. cit. p. 112.

►Începe construirea Canalului Siret – Bărăgan, care în zona Mărăşeşti va avea 14 km din totalul de 51 km de pe teritoriul judeţului Vrancea.240(Foto 2) ►CAP Mărăşeşti cumula aproximativ 2.000 ha de teren arabil, lucrat de 1.400 de familii.241

240 241

Ibidem.

Ibidem.

Foto 1

Barajul hidrocentralei de la Călimăneşti

Foto 2

Canalul Siret-Bărăgan – încremenit în timp

Casa de Cultură “Emanoil Petruţ”- Mărăşeşti

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti

Şcoala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu“ Mărăşeşti

Hotel PARC din Mărăşeşti în anii ‘70

MĂRĂŞEŞTII DUPĂ 1990

Sunt fericită că m-am aflat într-o zi atât de importantă pentru oraşul Mărăşeşti, printre dumneavoastră. Dar aici fiind, în acest oraş simbolic pentru întreaga Românie, să nu uităm să le consacrăm gândurile noastre şi întreaga noastră recunoştinţă celor care s-au jertfit de-a lungul vremurilor, pentru ca noi să fim astăzi aici, în acest loc istoric unde înfloreşte din plin cultura, să fim împreună, la această mare sărbătoare. Fie ca Dumnezeu să ne ajute!

(Irina Mavrodin, discurs rostit la primirea Premiului Opera Omnia, la 6 noiembrie 2004, cu ocazia celei de a IV-a ediţii a Salonului Naţional al Literelor Vrâncene, eveniment organizat de Casa de Cultură „Emanoil Petruţ“ din Mărăşeşti, director, Constantin Ghiniţă)

1990 ►1 septembrie. Prin Ordinul de numire semnat de prefectul judeţului Vrancea, Pavel T., profesorul Virgil Răileanu (Foto 1) îşi începea primul mandat de primar al oraşului Mărăşeşti (1990-1992). A urmat un al doilea mandat (1992-1996), rezultat în urma primelor alegeri locale democratice organizate după mai bine de cincizeci de ani în România. Născut la 30 aprilie 1946 la Bucureşti, Virgil Răileanu este absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia Română-Franceză) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. A desfăşurat o îndelungată activitate la catedră, obţinând toate gradele didactice. În anii ’90, când România revenea după o lungă perioadă de dictatură la democraţie, misiunea primarului era una dificilă. Virgil Răileanu, provenind din zonă şi cunoscând bine oraşul şi oamenii, a trecut peste dificultăţile timpului. A îmbunătăţit serviciile publice şi a pus în aplicare Legea 18/1991 care prevedea repunerea în posesie a terenurilor naţionalizate abuziv de regimul comunist. Un al doilea proiect de interes comunitar a fost acela al rezolvării alimentării cu apă a oraşului prin forarea a două puţuri de mare adâncime. De asemenea, a continuat construcţiile de locuinţe începute înainte de 1989, iar aducţiunea de gaze în oraş a fost o altă importantă realizare.

Aşa cum profesorul Răileanu recunoştea, ar fi fost greu să realizeze toate aceste lucruri dacă nu ar fi avut sprijinul unor oameni, precum: Vlad Adrian (viceprimar: 1990-1992) Emilian Braşov (viceprimar: 1992-1996), Cojocaru Stana, doctorul Dima Cosmin, inginerul Iorgulescu Dan şi funcţionarii primăriei. Autor de articole, studii, şi eseuri publicate în diferite reviste şi ziare, profesorul Virgil Răileanu a revigorat, ca primar, activitatea culturală a oraşului, atrăgând în sprijinul aţiunilor sale oameni de cultură importanţi, dintre care amintim: academicianul Ştefan Pascu, prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu şi fii ai oraşului Mărăşeşti ca scriitorul Mircea

Novac, ori scriitorul Adrian Grăjdeanu, alături de multe alte personalităţi. După ce şi-a încheiat activitatea de primar, profesorul Virgil Răileanu a continuat să aibă o prezenţă activă în spaţiul cultural şi civic al oraşului Mărăşeşti.

1992. ►5 august. Primăria oraşului Mărăşeşti a organizat la Casa de Cultură din Mărăşeşti, în colaborare cu Fundaţia MărăşeştiMărăşti-Oituz, Sesiunea Ştiinţifică de Comunicări 75 de ani de la epopeea românească de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Au prezentat comunicări, printre alţii, acad. Ştefan Pascu (Foto 2), prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu, prof. dr. Radu Economu şi dr.

Dumitru Preda. Sesiunea de comunicări a precedat evenimentul de a doua zi când, la Mausoleul Mărăşeşti, erau prezenţi pentru a comemora 75 de ani la bătăliile din vara anului 1917, Ion Iliescu, preşedintele României şi prim-ministrul Teodor Stolojan. ►Populaţia oraşului Mărăşeşti număra, fără satele componente, 10.034 de locuitori. Cu populaţia satelor componente, numărul locuitorilor ajungea la 12.370, din care, 6.044 de sex masculin şi 6.326 de sex feminin. 242 ►21 noiembrie 1994. În prezenţa Preafericitului Părinte Episcop Epifanie Norocel al Buzăului şi al Vrancei s-a sfinţit locul de Altar al bisericii cu Hramul „Sfântul Gheorghe“, şi s-a pus piatra de temelie a sfântului locaş (Foto 3). Cititorul a aflat deja, din capitolele precedente, că biserica având Hramul „Sfântul Gheorghe“, ctitorită la 1904, a fost total distrusă în timpul luptelor din vara anului 1917. Cu toate eforturile făcute de autorităţi şi enoriaşi în perioada interbelică, 242

Stănel Ion, op. cit., p. 210.

biserica nu a putut fi refăcută. Eforturile nu au rămas, totuşi, zadarnice deoarece ele au menţinut în mentalul colectiv ideea de reconstrucţie a sfântului lăcaş. Construcţia bisericii „Sfântul Gheorghe“ a început în 1995, după proiectul arhitectului C. Tomulescu, pe un teren din centrul oraşului alocat prin hotărâre de Consiliu Local. Pe toată perioada ridicării bisericii, şantierul a fost supravegheat de preotul paroh Costinel Voineag, care a depus un efort uriaş pentru întregirea sumelor necesare ridicării bisericii „Sfântul Gheorghe“. După o muncă de unsprezece ani, biserica era finisată şi dotată cu toate cele necesare, astfel că la 7 noiembrie 2006, au fost trimişi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Epifanie al Buzăului şi al Vrancei, pentru a oficia Sfinţirea cea Mică a bisericii „Sfântul Gheorghe“, P.C. Pr. Consilier Popescu şi P.C. Pr. C. Dobrin (Foto 4). Între timp, obţinând avizul de la Comisia de Pictură, pictorul Mosor Dumitru din Târgu Neamţ a pictat Catapeteasma, Sfântul Altar, Turnul Mare şi absidele, celelalte lucrări fiind în derulare. Se împlinea, prin rezidirea bisericii cu Hramul „Sfântul Gheorghe“, nu doar o necesară lucrare spirituală, dar şi o frumoasă faptă de recuperare a istoriei.243

1996 16 iunie. În al doilea tur de scrutin al alegerilor locale a fost ales primar al oraşului Mărăşeşti (1996-2000) Gheorghe Mihail (1947-2013), fost primar al municipiului Focşani între anii 1987-1989 (Foto 5). În timpul mandatului său a fost restaurat Monumentul Eroilor Regimentului 10 Dorobanţi. A sprijinit iniţiativa Uniunii Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor din Mărăşeşti (U.V.R.U.V) de a ridica Troiţa Eroilor din faţa Clubului copiilor. Tot în timpul mandatului său a fost inaugurat, la 6 august 1998, Monumentul Joffre, ridicat la 243

Sursa: preotul paroh Voineag Costinel.

iniţiativa lui Ştefan Cucu, preşedinte U.V.R.U.V. şi a gen. (R) Petre Corneliu Nechita, vicepreşedinte al U.V.R.U.V. Între anii 2000-2004, Gheorghe Mihail a fost membru al Consiliului Local Mărăşeşti. ►28 mai. S-a lansat primul număr al revistei de istorie Clio de Mărăşeşti (coordonator prof. Neculai Aurel). Revista, care apare la Şcoala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu, a ajuns, în anul 2013, la al 26-lea număr. A participat la Concursul Interjudeţean al Revistelor Şcolare organizat de casa Corpului Didactic Focşani şi Inspectoratul Şcolar Vrancea, unde a obţinut, la cele 11 ediţii, Marele Premiu Simion Mehedinţi (2001), Premiul I (2006 şi 2011), şi de mai multe ori Premiile II-III. După 15 ani de la apariţia primului număr al revistei Clio de Mărăşeşti, au fost distribuite elevilor, gratuit, peste 7.000 de exemplare şi mai mult de 300 de copii au contribuit la scrierea acestei reviste.

2000 ►13 mai. La Monumetul Joffre a avut loc o ceremonie prilejuită de vizita unor oaspeţi importanţi la Mărăşeşti.

Aliniaţi pe strada din faţa Monumentului Joffre, tineri ofiţeri francezi în uniformă de paradă (Foto 6), alături de care se aflau două plutone de jandarmi români, aşteptau sosirea generalului Fournaise, comandantul jandarmeriei franceze, şi a generalului Anghel Andreescu, comandantul jandarmeriei române. Cei doi generali au trecut în revistă grupul de ofiţeri francezi şi români după care au participat la ceremonia din Parcul Joffre. Au participat la acest eveniment Ştefan Cucu, preşedintele U.V.R U.V., gen (R) Petre Corneliu Nechita şi Ioana Brătianu, fiica marelui istoric şi om politic Gheorghe Brătianu (18981953), care în 1916, după absolvirea Liceului Naţional din Iaşi s-a înrolat voluntar în armată în timpul Războiului Întregirii

Naţionale. Gheorghe Brătianu, a fost, ca foarte mulţi oameni de seamă, condamnat şi ucis de comunişti la Sighet. Fiica sa, Ioana Brătianu, a primit din partea organizatorilor, cu ocazia prezenţei sale la Mărăşeşti, o frumoasă eşarfă roşie, simbol al eroismului ostaşilor români.244 ►iunie. Îşi începe primul mandat de primar (2000 - 2004), urmat de un al doilea mandat (2004 - 2008), Emilian Braşov .

Născut la 16 ianuarie 1950 în oraşul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Emilian Braşov a lucrat în administraţia locală a oraşului Mărăşeşti şi ca viceprimar (1992-1996; 1996-2000). În cele două mandate de primar a realizat proiecte importante pentru comunitate, cum este Sala de sport a oraşului (Foto 7) şi a deschis altele, din care amintim construcţia noii pieţe agroalimentare a oraşului. Importante au fost şi proiectele de infrastructură. A sprijinit activitatea culturală a oraşului. Astfel, Primăria şi Consiliul Local au susţinut publicarea primei monografii importante a oraşului, scrisă de profesorul Stănel Ion (Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007). Timp de opt ani, revista Clio de Mărăşeşti, editată de Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu“, a fost susţinută financiar de Primăria oraşului Mărăşeşti. Proiecte culturale importante, iniţiate de poetul Constantin Ghiniţă, cum au fost Sărbătoarea Literelor Vîncene şi Primăvara Poeţilor (8, 9, 10,), desfăşurate anual, au fost susţinute, de asemenea, de Primărie şi Consiliul Local în timpul mandatului primarului Emilian Braşov. La iniţiativa Uniunii Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor şi a Comitetului de Sprijin şi Iniţiativă a înfiinţat Muzeul Veteranului, singurul de acest fel, inaugurat în prezenţa regelui

Ion Constantinescu Mărăcineanu, În cetatea tăcerii, în Clio de Mărăşeşti, anul III, nr. 9, ianuarie 2002, p.11-12.

244

Mihai I. Muzeul este găzduit de Casa de Cultură „Emanoil Petruţ“ din Mărăşeşti. ►30 iulie. La Casa de Cultură a oraşului se reînnoda o veche tradiţie a comunităţii locale: se întrunea Adunarea Generală a locuitorilor din Mărăşeşti, în prezenţa primarului Emilian Braşov, în vederea constituirii Comitetului de Sprijin şi Iniţiativă. După ce cu 100 de ani în urmă, primarul Niţă Vasiliu împreună cu Vasile Măgdălinoiu au făcut un comitet care avea să realizeze importante proiecte pentru oraş, cetăţenii oraşului Mărăşeşti alegeau, în şedinţa din 30 iunie 2000, Comitetul de Sprijin şi Iniţiativă (CSI) format din 51 de persoane şi un Birou Executiv cu un număr de 13 membri. Preşedintele C.S.I. a fost ales în unanimitate regretatul inginer Constantin Vlase, care avea să devină şi primar între anii 2008-2012. C.S.I. s-a dovedit a fi o foarte bună idee, de-a lungul timpului implicându-se şi sprijinind multe proiecte şi acţiuni cu caracter cultural, sportiv şi nu numai. Amintim aici de organizarea anuală a Crossului oraşului, a Concursului de tenis şi de pescuit, de sprijinul acordat publicaţiilor locale şi elevilor merituoşi. ►21 noiembrie. La Mausoleul din Mărăşeşti au poposit, pentru o zi, Drapelul de luptă şi Sabia lui Ştefan cel Mare, aflate într-un naţional de prezentare.

2001 ►8 noiembrie. La aproape trei ani de la inaugurarea Monumentul Joffre, în faţa acestuia, Consiliul Local al oraşului Mărăşeşti a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti preşedintelui Franţei Jaques Chirac (prin reprezentantul său), ambasadorului francez la Bucureşti Pierre Menat şi ataşatului militar francez Ernest Segura. Cu acelaşi

prilej au primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti Ştefan Cucu, preşedintele U.V.R.U.V., gen. (R) Petru Corneliu Nechita, Năstase Poponete, veteran de război şi Decebal Bacinschi (născut la Mărăşeşti-18 iulie 1947), inginer şi om politic (Foto 11). Absolvent al Facultatii de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din Iaşi, a ocupat, până în 1989, diferite funcţii de conducere: şef de şantier la Întreprinderea Judeţeană de Construcţii Montaj (1970-1981), director de exploatare la I.G.O. Focşani 1985-1988 şi director al Atelierului de Proiectare Vrancea (1988-1989). În 1991 înfiinţează Societatea Comercială de Construcţii şi Proiectare ARCO S.A. A contribuit la proiectarea şi executarea unor sedii precum Banca Comercială şi Banc Post, la care se adaugă o serie de construcţii în domeniul învăţământului şi cu caracter social. A fost ales primar al municipiului Focşani începând din anul 2000. Nu a uitat niciodată oraşul în care s-a născut: de-a lungul anilor, a acordat un sprijin substanţial oraşului Mărăşeşti, fiind prezent la toate evenimentele importante din viaţa oraşului. ►29 noiembrie. La iniţiativa poetului Consatantin Ghiniţă, instituţia pe care o conducea, Casa de Cultură a oraşului, primeşte, prin Hotărârea nr.52 din 29 noiembrie 2001 a Consiliului Local, numele marelui actor Emanoil Petruţ, născut la Mărăşeşti.

2002 ►15 martie. Georgel Petruţ, fiul actorului Emanoil Petruţ, trimitea o adresă prin care se oferea să acorde o bursă pentru afirmarea tinerelor talente şi care urma să fie gestionată de Comitetul de Sprijin şi Iniţiativă Mărăşeşti: În amintirea regretatului meu frate Emanoil Petruţ, fiu al oraşului Mărăşeşti doresc să înfiinţez o bursă în valoare de 2.000.000

lei care se va numi Premiul „Emanoil Petruţ“. Bursa a fost acordată până în anul 2003 când Georgel Petruţ, fratele actorului Emanoil Petruţ, avea să se îmbolnăvească grav. ►Potrivit recensământului populaţiei din acest an, oraşul Mărăşeşti număra 13.039 de locuitori. Populaţia era astfel reprezentată : - Mărăşeşti: 11.122 locuitori - sat Modruzeni : 54 locuitori - sat Haret: 594 locuitori - sat Pădureni: 567 locuitori - sat Călimăneşti: 522 locuitori - Tişiţa (Doaga Blocuri): 210 locuitori După religie: - ortodoxă: 12.515 locuitori - penticostală: 144 locuitori - romano-catolică: 29 locuitori - baptistă: 19 locuitori - evanghelistă: 183 locuitori - alte religii: 8 locuitori După etnie : - 12.585 cetăţeni de etnie română - 264 cetăţeni de etnie rromă. Există unele estimări, dincolo de datele oficiale oferite de recensământ, care estimează că populaţia rromă s-ar ridica la circa 3.000 de locuitori, unii dintre ei nedeclarându-şi naţionaliatea de teama, probabil, a discriminării, tendinţă întâlnită, de altfel, şi la nivel naţional.245 - alte etnii: 49 locuitori

245

www.primariamarasesti.ro/orasul/populatie

2003 ►30 ianuarie. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 6, din 30 ianuarie 2003, se stabilea ca Zi a Oraşului Erou Mărăşeşti, ziua de 6 august, la 8 noiembrie rămânând să fie sărbătorit Patronul spiritual al oraşului, Arhanghelul Mihail. ►Consiliul Local al oraşului Mărăşeşti a stabilit nomenclatorul de străzi. Acesta a înlocuit denumirile care reprezentau simboluri comuniste de străzi, cu denumiri de evenimente şi nume de personalităţi istorice. Privind acest nomenclator, care cuprinde un număr de 56 de străzi, remarcăm faptul că multe dintre ele poartă astăzi nume de flori (Crinului, Crizantemelor, Ghioceilor, Garoafei, Cetinei, Liliacului, Zambilelor, Aleea Florilor).

2004 ►6 noiembrie. La Casa de Cultură din Mărăşeşti s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Salonul Naţional al Literelor Vrâncene, un adevărat forum al scriitorilor vrânceni, cu participarea de excepţie a unor scriitori şi oameni de litere din Bucureşti, Iaşi şi Bacău. Amintim aici de: Irina Mavrodin, Gheorghe Istrate, Cezar Ivănescu, Cassian Maria Spiridon şi Emilian Marcu.

Salonul a prilejuit, în prima sa parte, dezbateri interesante pe tema Simpozionului Internetul – agonia lecturii – moderator, eseistul Florin Paraschiv – precum şi lansarea a numeroase titluri de cărţi şi reviste. În a doua parte a întâlnirii au fost acordate premii, din care amintim premiul Opera Omnia decernat scriitoarei Irina Mavrodin (Foto 12). A mai fost premiată revista Clio de Mărăşeşti şi s-au acordat premiile „Mircea Deliescu“ şi „Constantin Ghiniţă“. Fondurile pentru susţinerea întregii acţiuni au fost asigurate de Primăria oraşului

Mărăşeşti – primar Emilian Braşov, Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu a judeţului Vrancea – director Gheorghe Vlăjie şi Primăria Focşani – primar Decebal Bacinschi. Invitatul special al salonului a fost scriitoarea Irina Mavrodin care la primirea Premiului Opera Omnia spus: Sunt fericită că m-am aflat într-o zi atât de importantă pentru oraşul Mărăşeşti, printre dumneavoastră. Dar aici fiind, în acest oraş simbolic pentru întreaga Românie, să nu uităm să le consacrăm gândurile noastre şi întreaga noastră recunoştinţă celor care s-au jertfit de-a lungul vremurilor, pentru ca noi să fim astăzi aici, în acest loc istoric unde înfloreşte din plin cultura, să fim împreună, la această mare sărbătoare. Fie ca Dumnezeu să ne ajute! 246

2008 ►15 iunie. În urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, cetăţenii din Mărăşeşti au ales în funcţia de primar (2008-2012) pe Constantin Vlase (Foto 13). Născut la 24 ianuarie 1939 la Mărăşeşti, Constantin Vlase a urmat studiile liceale la Panciu (şef de promoţie) după care a absolvit Facultatea de Fizică. A lucrat la Instalaţii Electrice din Craiova în calitate de inginer-şef şi o vreme a fost cadru didactic în învăţământul superior de specialitate din aceeaşi localitate.

După plecarea de la Craiova, a fost timp de doi ani director adjunct la firma „Edgar Surin“ din Bucureşti. Din 1996 se retrage la Mărăşeşti. Între anii 1996-2000 a fost membru al Consiliului Local. La 30 mai 2000 a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului de Sprijin şi Iniţiativă, calitate în care, aşa cum am arătat mai sus, a avut o serie de iniţiative care au revigorat viaţa culturală, sportivă şi civică şi a comunităţii Irina Mavrodin, Mărăşeşti – un loc cu puternică încărcătură istorică, în Clio de Mărăşeşti, anul VIII, nr. 16, aprilie 2005.

246

din Mărăşeşti. An de an a oferit celui mai bun elev al liceului din localitate premiul „Constantin Vlase“. A fost un om plin de iniţiativă, generos, deschis şi consecvent. Ca primar a fost un bun gospodar, a continuat proiectele predecesorului său, Emilian Braşov, cum este cazul noii pieţe agroalimentare şi a conturat altele noi, care ţin de infrastructura oraşului. Ca primar, a sprijinit toate acţiunile şi iniţiativele culturale iniţiate de Casa de Cultură „Emanoil Petruţ“ în timpul directoratului poetului Constantin Ghiniţă. Un accident tragic avea să pună capăt unei vieţi care, cu siguranţă, mai avea multe de dăruit comunităţii din care provenea.

2009 ►4 august. Au primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti veteranii de război: Durnescu Ion, Popa Ion şi Mocanu P. Marin. De altfel, există la nivelul oraşului Mărăşeşti o puternică organizaţie a veteranilor de război – Uniunea Veteranilor de Război şi Urmaşelor Veteranilor. În anii din urmă, organizaţia veteranilor de război din Mărăşeşti s-a implicat în recuperarea memoriei oraşului printre-o serie de proiecte, din care amintim: ridicarea Troiţei Eroilor, a Monumentului Joffre şi înfiinţarea Muzeului Veteranilor. De altfel, U.V.R.U.V. a fost mereu în prima linie în ceea ce priveşte comemorarea evenimentelor istorice (Foto 14). ►8 noiembrie. Cu ocazia sărbătorii Arhanghelului Mihail, Patronul spiritual al oraşului Mărăşeşti, au primit titlul de Cetăţean de Onoare Eugen Radu şi Ionuţ Ungureanu, membri ai formaţiei Provincialii (Foto 15) (care a obţinut în anul 2005 Trofeul Mamaia şi în anul 2006, la acelaşi Festival, Locul I la secţiunea Creaţie (cu melodia „Aproape de cer“). Rezultate meritorii în plan artistic şi o imagine pe măsură adusă oraşului din care provin, Mărăşeşti.

2011 ►Potrivit recensământului populaţiei din acest an, oraşul Mărăşeşti avea o populaţie stabilă de 7.758 de locuitori.

Populaţia stabilă din satele componente era următoarea: - Călimăneşti: 484 locuitori - Haret: 478 locuitori - Pădureni: 461 locuitori - Modruzeni: 33 locuitori - Tişiţa: 229 locuitori Total locuitori Mărăşeşti: 9.443247

2012 ►10 iunie. Prin votul liber exprimat de cetăţeni, a fost ales primar al oraşului Mărăşeşti, în mandatul 2012-2016, Valerică Chitic (Foto 16). În perioada 2008-2012 Valerică Chitic a îndeplinit funcţia de viceprimar al oraşului Mărăşeşti. În primul an al mandatului de primar (2012-2013) s-au asfaltat străzile Siret, Mareşal Averescu, Modruzeni şi au fost date în folosinţă noi obiective de interes comunitar. Astfel, la 15 iulie 2013 a fost deschisă Baza de agrement a oraşului Mărăşeşti (Foto 17). Construită în apropierea stadionului, având două piscine, baza a necesitat o investiţie de 800.000 de lei, din care Primăria a contribuit cu 250.000 de lei. În afara posibilităţilor de petrecere a timpului liber, baza de agrement a creat şi opt noi locuri de muncă. La 31 iulie 2013 a fost deschis Spaţiul de joacă -Bloc Intervenţii-, atât de necesar celor mici (Foto 18).

Există în portofoliul primarului Chitic Valerică proiecte de reabilitare a unor construcţii de mare interes civic. Sunt prinse Sursa: Centralizator de date provizorii pentru clădiri, locuinţe, persoane pe municipii, oraşe, comune. Recensământul populaţie şi al locuinţelor2011.

247

în acest proiect Scoala Nr.2 Mărăşeşti, Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ şi Casa de Cultură „Emanoil Petruţ“ care se doreşte să devină un Centru cultural al oraşului. Satele Pădureni şi Călimăneşti sunt prinse în proiectul de apăcanalizare. Continuă, într-o bună tradiţie, şi înmandatul primarului Chitic Valerică preocuparea pentru sărbătorirea evenimentelor legate de istoria oraşului Mărăşeşti şi încurajarea iniţiativelor culturale, sportive şi de interes civic.

Un moment important în istoria recentă a oraşului (19 octombrie 2012) l-a constituit vizita la Mausoleul Mărăşeşti a delegaţiei U.N.E.S.C.O. (Foto 19) Vicepreşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor şi Centrelor (W.F.U.C.A.) U.N.E.S.C.O., Ioannis Marotinis a înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, diploma şi distincţia U.N.E.S.C.O. pentru implementarea proiectului european Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial (Foto 20). Distincţia este un semn al recunoaşterii internaţionale a Mausoleului Mărăşeşti şi dechide noi perspective pentru acest important obiectiv istoric. ►10 iunie. În urma alegerilor locale din această zi cetăţenii oraşului Mărăşeşti şi-au ales reprezentanţii în Consiliul Local: Ostafi Ioan – viceprimar, Boeru Gina, Căşineanu Maria, Ciupercă Jana, Enoiu Romulus, Gagu Aurel, Chirilă Silviu Marian, Macrescu Minu, Popa Gheorghe, Prangate Vasile, Radu Emil, Lazăr Costea Mirela Ramona, Schifernet Silvia, Maeschi Florin, Drăgan Any Mary Elisabeta, Ciobotaru George, Stanciu Adriana.248

2013 ►Septembrie. Prima bibliotecă publică din oraşul Mărăşeşti îşi are originile, aşa cum cititorul a putut afla din paginile 248

www.primariamarasesti.ro/consiliu/consiliu-relatii

capitolelor anterioare, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Astăzi, biblioteca publică din oraşul Mărăşeşti funcţionează într-un local propriu, având ca bibliotecar pe Adriana Arghire, absolventă a Facultăţii de Psihologie, cu atestat în biblioteconomie, documentaristă cu o vechime de 16 ani în biblioteca şcolară şi trei ani în biblioteca publică a oraşului Mărăşeşti. În ultimii ani, biblioteca şi-a diversificat întreaga activitate având ca scop, pe de o parte, atragerea unui număr cât mai mare de cititori în spaţiul lecturii şi, pe de altă parte, de a veni în întâmpinarea cerinţelor, din ce în ce mai diverse, ale comunităţii locale.

Colecţii: 23.114; utilizatori înscrişi: 839; utilizatori activi: 744; documente împrumutate: 10.612 Biblioteca şi-a dezvoltat baza informatică prin echipamente electronice primite în cadrul Programului naţional Biblionetlumea în biblioteca mea, care constau în: 4 calculatoare cu webcam şi căşti, o imprimantă, un scanner, un videoproiector cu ecran de proiecţie şi softul aferent.249 ►15 septembrie. Învăţământul din oraşul Mărăşeşti era deservit de următoarele unităţi şcolare: - Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu“ (director prof.

Rusu Nicoleta) căreia îi sunt arondate Şcoala primară Siretu, Grădiniţa Siretu şi Grădiniţa Lizuca, frecventate de 841 de copii.

- Şcoala Gimnazială NR. 2 (director prof. Novetschi Mirela Lorelai), căreia îi sunt arondate Şcoala primară Haret, Şcoala primară Călimăneşti, Şcoala primară Doaga şi Grdiniţa NR.3, frecventate de 641 de copii.

- Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ (director prof.

Oancea Silvia), frecventat de 400 de elevi.

Veronica Crăciun, Vrancea. Ghid de biblioturism. Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu“-Focşani, Editura Andrew, Focşani, 2011, p. 185-186.

249

Foto 1 Primarul prof. Virgil Răileanu

Foto 2 Academicianul Ştefan Pascu la Mărăşeşti

Foto 3

Preafericitul Părinte Episcop Epifanie Norocel la sfințirea locului de Altar al Bisericii Sf. Gheorghe dinMărăşeşti

Foto 4

Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Mărășeşti

Foto 5 Primarul Gheorghe Mihail

Eseistul Gabriel Funica la Mărășești-2004

Foto 6

Gardă de Onoare la Monumentul Joffre

Scriitori vrânceni la Mărășești-2004

Foto 7

Foto 8

Mărăşeşti

Sala de Sport din Mărăşeşti

Generalul (R) Petre Corneliu Nechita la

Foto 9

Poetul Constantin Ghiniţă alături de poetul Gheorghe Istrate la Primăvara Poeţilor-Mărăşeşti

Foto 10

Scriitori la Sărbătoarea Literelor Vrâncene- Mărăşeşti

Muzeul Veteranului Român din Mărăşeşti

Constantin Ghiniță, la Sărbătoarea Literelor Vrâncene

Foto 11

Foto 12

Decebal Bacinschi, primarul oraşului Focşani , la una din manifestările din Mărăşeşti

Scriitoarea Irina Mavrodin la decernarea Premiului Opera Omnia

Foto 13

Foto 14

Primarul Constantin Vlase

Veteranii de rÄ&#x192;zboi alÄ&#x192;turi de copii

Foto 15

Foto 16

Formaţia „Provincialii“

Primarul Chitic Valerică, la deschiderea anului şcolar 2013-2014

Foto 17

Primarul Chitic Valerică, la deschiderea Bazei de agrement

Foto 18

Primarul Chitic Valerică, la deschiderea Spaţiului de joacă

Foto 19

Foto 20

Vizita delegaţiei UNESCO la Mărăşeşti

Înmânarea distincţiei UNESCO preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan

MONUMENTELE ISTORICE DIN ORAȘUL MĂRĂȘEȘTI Cine nu are trecut și nu-și respectă statuiele, nu are viitor.

(Octavian Paler)

GARA MĂRĂȘEȘTI 30 OCTOMBRIE 1881. Este inaugurată gara din Mărășești (Foto 1, 2). La 15 noiembrie 1879 începe construirea căii ferate Buzău – Mărăşeşti, prima proiectată şi realizată de constructori români sub coordonarea renumitului profesor inginer Dimitrie Frunză. Prin Legea nr. 591, din 26 martie 1879, calea ferată Buzău-Mărăşeşti este declarată de utilitate publică. Această linie, în lungime de 89,9 km a fost studiată şi executată în numai 25 de luni, 1 mai 1879-1 iunie 1881, fiind deschisă numai pentru circulaţia trenurilor de călători la 13 iunie 1881 şi la 1 septembrie 1881 pentru circulaţia de marfă.250 Clădirea gării din Mărășești era, până la reconstrucția în forma de astăzi, comparabilă ca frumusețe de cea de-a doua clădire a gării din Râmnicu Sărat. Având un plan dreptunghiular, cu două nivele, gara din Mărășești dispune la parter, în partea centrală, de un hol primitor, de sălile de aşteptare şi de sălile de bilete. Faţada principală pune în valoare intrarea în rezalit, acoperită separat, cu acces printr-o uşă semicirculară în partea superioară.

Etajele sunt demarcate printre-un brâu în retrageri de tencuială iar faţadele sunt ritmate de ferestrele semicirculare la parter şi dreptunghiulare la etaj. Peronul prezintă o colonadă ce susţine un atic dreptunghiular. Prin vechime, monumentalitate şi caracteristicile arhitecturale ale timpului, şi mai ales prin raritate, localul gării din Mărăşeşti reprezintă un monument important în istoria arhitecturii româneşti (subl. n)251.

Punerea în circulaţie a căii ferate Buzău-Mărăşeşti s-a făcut la 1 iunie 1881. Inaugurarea oficială, amânată din cauza timpului nefavorabil, are loc la 30 octombrie 1881, când Direcţia Căii 250

Radu Bellu, op. cit., p. 85.

Lelia Pavel, Dumitru Huţanu, Aurora-Emilia Apostu, Horia Dumitrescu, Patrimoniul cultural construit din judeţul Vrancea, Editura Pallas, Focşani, 2008, 210.

251

Ferate Buzău-Mărăşeşti anunţă inaugurarea primei linii de drum de fier construită în Ţara Românească prin ea însăşi, prima linie ce leagă direct Moldova de Muntenia. Ziua inaugurării a fost o mare sărbătoare. Duminică, 30 octombrie 1881, la ora 8,45, familia regală împreună cu guvernul României şi membri ai Parlamentului au pornit din gara regală Bucureşti-Cotroceni cu un tren special remorcat de locomotiva Unirea, simbolul Unirii celor două Principate. În fiecare staţie, de la Buzău la Mărăşeşti, trenul a oprit şi gările au fost sfinţite de P. S. Inochente al Buzăului. Ceremonia finală s-a realizat la Focşani.252

STATUIA LUI CUZA ►29 septembrie 1908. Era inaugurat la Mărăşeşti monumentul dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza (Foto 3). Bustul a fost executat de sculptorul Theodor Vidali din Ploieşti, iar pe frontispiciu sunt săpate în piatră următoarele cuvinte: Lui VodăCuza. Primul Domn al românilor şi părintele poporului. Ţărănimea din judeţul Putna. Recunoştinţă eternă. Unirea Principatelor.

Secularizarea averilor mănăstireşti. Împroprietărirea clăcaşilor. Chemarea poporului la viaţa publică, însoţită de versurile lui Vasile Alecsandri: Sunt nume destinate/ca numele tău mare/Să stea neclintite/pe a timpului hotare/Şi veşnic să răspândă-o falnică lumină/Pe seculii ce-n umbră/trecând li se închină.253 La eveniment, au participat o mulţime de cetăţeni din Mărăşeşti, Focşani, Panciu, Adjud, Odobeşti, Tecuci şi Bacău, Neamț (Foto 4), în faţa căreia primarul Niţă Vasiliu a citit un impresionant discurs în care spunea: Astăzi 29 septembrie 1908 ne-am învrednicit să sărbătorim această inaugurare bustului celui mai mare fost Domnitor român Alexandru Ioan Cuza al 252 253

Ibidem, p. 87.

Ovidiu Teodoru, op. cit., p. 34.

cărui chip îl vedeţi săpat în această piatră. Mulţi ne-au întrebat ce însemnătate are ridicarea tocmai în acest sat a monumentului de faţă şi de ce aceasta nu s-a înfăptuit într-un oraş. Nu am răspuns atunci fiindcă nu era timpul, dar îmi permit a răspunde astăzi: Domnul Cuza ajutat de nemuritorul M. Kogălniceanu primul său sfetnic ne-a dezrobit pe toţi ţăranii şi robii din Principatele Unite, Cuza-Vodă a sfărâmat lanţurile robiei care încătuşau mâinile a milioane de români.

Cuza-Vodă i-a chemat la viaţă publică, cetăţenească, i-a împroprietărit şi i-a făcut stăpâni pe braţele şi ogoarele lor.

De aceea ca dovadă a recunoştinţei pentru marele binefăcător în ziua de 15 mai 1903, ne-am constituit în comitet şi am pus la cale şi înfăptuit ridicarea acestui modest bust şi socotim onorată adunare că nemuritorul Cuza i s-ar cuveni a i se ridica în toate satele, târguşoarele şi oraşele acestei ţări, busturi şi statui întrucât dânsul a pus temeliile cele mai bune şi durabile în această ţară.254 Aşa cum era de aşteptat, autorităţile judeţene au boicotat evenimentul din motive politice, iar după refuzul reprezentanţilor autorităţii militare din Focşani, Tecuci şi Bacău, garda de onoare a fost asigurată de un regiment de infanterie, care s-a nimerit să fie în Gara Mărăşeşti, comandatul acestuia, motivând participarea prin faptul că Alexandru I. Cuza i-a oferit tresa de sublocotenent.255 Elena Cuza (Foto 5) nu a putut participa la inaugurarea monumentului din motive de sănătate, dar a trimis, la 17 decembrie, organizatorilor o emoţionantă scrisoare: Domnule preşedinte. Am primit scrisoarea dumneavoastră şi citind-o, am plâns pentru frumoasa dumneavoastră recunoştinţă adusă memoriei scumpului meu soţ şi bunului domn român, care şi-a iubit ţara şi poporul mai presus de orice pe lume. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi toţi descendenţii dumneavoastră; să dea bunul Dumnezeu ca brazda lucrată de sătenii din 254 255

Ibidem, p. 32.

Ibidem, p. 35.

Mărăşeşti să aducă aur la fiecare grăunte care se va pune în acest pământ. Aş dori ca întreaga Românie să se pilduiască de măreaţa dumneavoastră faptă. Eu aş fi fericită să mă găsesc în mijlocul dumneavoastră la această frumoasă serbare, însă vârsta mea înaintată şi slăbită fiind de povara anilor nu-mi mai permite să-mi pot procura această mare fericire. Vă rog dar să primiţi, cu adâncul meu regret, expresia recunoştinţei mele şi rog pe bunul Dumnezeu ca să reverse asupra satului dumneavoastră, toată binecuvântarea cerească.256

MONUMENTUL EROILOR REGIMENTULUI 10 DOROBANȚI ►17 mai 1909. În amintirea eroilor morţi în războiul neatârnării locuitorii din Mărăşeşti au construit, Monumentul Eroilor Regimentului 10 Dorobanţi (Foto 6). Pe frontispiciul acestui monument sunt săpate în piatră pentru eternitate numele celor care au căzut la datorie: Gafta Ioan, Staicu Ioniţă, Padină Pavel, Paraschiv Ion. Astăzi, acest monument străjuieşte în faţa Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu“ din Mărăşeşti.

MAUSOLEUL MĂRĂȘEȘTI ►8 iunie 1919. A avut loc în Sala Senatului din Bucureşti, primul Congres al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Preşedintele de onoare, I.P.S.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, a dat citire propunerii formulate de mai Lucia Borş, Doamna Elena Cuza, Craiova, Editura „Plendava” 1992, p. 231-232.

256

multe membre ale Societăţii în frunte cu principesa Alexandrina Grigore Cantacuzino (1876-1944), preşedinta S.O.N.F.R., de a construi o biserică pe mormintele de la Mărăşeşti. Participantele la Congres au trimis propunerile către prim-ministrul Ion. I.C. Brătianu şi regele Ferdinand I, propuneri care au fost primite favorabil. S-a trecut apoi la constituirea unui Comitet executiv care avea sarcina să se ocupe de construirea Bisericii Neamului (Mausoleul) de la Mărăşeşti. Importanţa acestui obiectiv era pusă în evidenţă şi de componenţa Comitetului executiv; din el făceau parte Mitropolitul Pimen, Alexandrina Grigore Cantacuzino (preşedintă), Zoe Gr. Râmniceanu, generalul Eugen Cristescu, generalul Constantin Ştefănescu, arhitectul Ştefănescu Roda, preşedintele Asociaţiei Arhitecţilor din România, inginerul George Barş, arhitectul Ghica Budeşti, ambii din Comisia Monumentelor istorice, G.U. Negrorpontes şi Ştefan Florescu care avea funcţia de secretar al Comitetului. În 1920 s-au adăugat alte personalităţi din care amintim pe istoricul Nicolae Iorga şi generalul Alexandru Averescu. În cursul lunii iunie au fost lansate 9.167 de liste de subscripţie, Mausoleul urmând a se construi prin colectă publică. De altfel, efortul de colectare de fonduri, făcut de-a lungul timpului, a fost prilejuit de două sărbători importante: Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) şi Schimbarea la Faţă (6 August). ►8 octombrie. În această zi s-a stabilit locul construcţiei Mausoleului. Iată cum ne înfăţişează Zefira Voiculescu, membră în Comitetul de construcţie a Mausoleului, acest eveniment la care a participat: Atunci, maiorul Miclescu, care luase parte la bătălia de la Mărăşeşti, în fruntea unui batalion, fiind grav rănit, ne-a condus pe locul unde ai noştri au dat acea luptă victorioasă de la 6 august 1917. După ce a evocat, în puţine dar emoţionante cuvinte, înfruntările la care a participat, maiorul Miclescu, spre surprinderea noastră, a scos

de sub pelerină un mic drapel tricolor pe care l-a înfipt pe pământ, rostid cam aşa: „Fie ca Mausoleul ce va fi înălţat aici să aducă aminte urmaşilor noştri că la Mărăşeşti s-a vărsat cel mai mult sânge românesc în apărarea pământului strămoşesc257 Participant la acest eveniment, G.U. Negropontes, mare proprietar de pământ şi primar al oraşului Mărăşeşti, a oferit, pentru ridicarea Mausoleului, prin Actul de donaţie din 14 iulie 1921, 20 ha de teren la care s-a adăugat suma de 50.000. de lei. Actul de donaţie autentificat de tribunalul Ilfov, a fost întocmit de donator, trecând terenul în proprietatea S.O.N.F.R. Acelaşi Negropontes aprobase bombardarea Comandamentului german încartiruit pe o proprietate a sa, contribuind, astfel, la deznodământul fericit al bătăliei de la 6 august 1917. ►6 august 1923. Zi memorabilă în istoricul ridicării Mausoleului de la Mărăşeşti. În cadrul unei ceremonii speciale, la care au participat Mitropolitul I.P.S.S. Pimen, reprezentante ale S.O.N.F.R, în frunte cu principesa Alexandrina Cantacuzino, reprezentanţi ai armatei, ai provinciilor unite, ai orfanilor şi veteranilor de război, s-a pus piatra de temelie a viitorului Mausoleu. Pentru acest moment important au fost pregătite trei pergamente, cu un conţinut identic: unul fost încredinţat Arhivelor Naţionale, al doilea a fost păstrat la S.O.N.F.R., iar al treilea a fost depus la temelia Mausoleului: Urmărind pilda strămoşilor din cartea de vitejie a trecutului s’au zidit şi s’au podobit acest sfânt lăcaş, pentru vecinica şi fericita pomenire, dând laudă vitejilor ce au primit moartea pentru cuvântul lui Dumnezeu şi întru tocmirea neamului nostru şi s’au cununat de cununa vitejiei şi a dreptăţei. Şi s’au zidit şi podobit acest sfânt lăcaş cu sălinţa, osteneala şi cheltuiala Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române şi Zefira Voiculescu, Întru slava eroilor neamului, Editura Militară, Bucureşti, 1971, p. 12-13.

257

cu ajutorul tuturor bunilor români şi creştini, după râvna cea adevărată de la Dumnezeu dăruită […].258 În vederea ridicării Mausoleului se organizase încă din 1921 un concurs pentru întocmirea proiectului. Arhitecţii Constantin Pompoiu şi George Cristinel au câştigat acest concurs cu un proiect care imagina o catedrală impresionantă (Biserica Neamului), cu înălţime de 45 m. Costul acestui proiect, care se ridica la 40.000.000 de lei, era cu mult peste posibilităţile financiare, aşa încât s-au realizat 11 reproiectări, rămânând ca arhitect doar George Cristinel. ►27 septembrie 1924. În această zi are loc, în prezenţa Reginei Maria, solemnitatea inaugurării criptelor de la Mausoleul Mărăşeşti (Foto 7). După aşezarea pietrei de temelie (6 august 1923), construcţia criptelor s-a desfăşurat într-un ritm alert, încheindu-se în vara anului 1924. Concomitent cu efortul făcut de constructori, Societatea Mormintele Eroilor (devenită, mai târziu, Cultul Eroilor) s-a îngrijit de exhumarea osemintelor eroilor căzuţi pe frontul de la Mărăşeşti, care au fost depuse în lăzi şi adăpostite, din noiembrie 1923, până la finalizarea criptelor, în pivniţele gării din Mărăşeşti.

Osemintele eroilor aveau să fie înhumate, din nou, cu ceremonial religios, în criptele Mausoleului, începând cu a doua parte a lunii iulie 1924. În Capela Centrală a fost depus, la sfârşitul lunii august, generalul Eremia Grigorescu. În cele 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune odihnesc 5.073 de eroi, din care 1926 sunt nominalizaţi, restul fiind eroi necunoscuţi.

La ceremonia din 27 septembrie, de inaugurare a criptelor, desfăşurată în prezenţa reginei Maria şi unor înalte personalităţi ale timpului, a fost oferit un praznic la care au participat 1.000 Maria Mihăilescu, Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti (1919-1938), Iniţiativă şi inaugurare, în Cronica Vrancei, vol IV, Muzeul Vrancei, Focşani, 2003, p. 191-192.

258

de persoane şi s-a adoptat un regulament de funcţionare a Bisericii Neamului, care stabilea şi hramul: Schimbarea la față (6 august). ►18 septembrie 1938. Zi memorabilă: în prezenţa regelui Carol al II-lea a avut loc solemnitatea inaugurării Mausoleului de la Mărăşeşti (8, 9, 10, 11). De la iniţiativa din 8 iunie 1919, până la inaugurarea Mausoleului, trecuseră 29 de ani, marcaţi de multe eforturi şi evenimente, care, în cele din urmă aveau să ducă la construirea unuia din cele mai impresionante monumente închinate eroilor din Primul Război Mondial. După o pauză de doisprezece ani de la inaugurarea Criptelor, între anii 1936-1938 s-a lucrat intens pentru finalizarea Mausoleului.

Noul monument funerar, cu o înălţime de 22 m, încadrat de mai multe terase suprapuse, dispuse simetric pe o lungime de 60 m, şi purtând în vârful său Crucea de 3,37 m, oferă o privelişte cu totul impresionantă. Cupola Gloriei este împodobită în exterior cu o friză realizată de marii sculptori Ion Jalea şi Corneliu Medrea. Cele 18 galerii ale Mausoleului, dispuse radial, cuprind un număr de 154 cripte individuale şi 9 comune şi în ele sunt adăpostite rămăşiţele pământeşti a peste 5.073 de eroi. În Capela Centrală este aşezat sarcofagul generalului Eremia Grigorescu; în partea superioară, pe laturile sarcofagului, stă scris: Aici odihnesc alături de generalul lor ostaşii necunoscuţi. Două scări spiralate, dispuse simetric, conduc spre Cupola Gloriei care impresionează prin fresca realizată de pictorul Eduard Săulescu. În vederea inaugurării Mausoleului, cu toată cinstea cuvenită, autorităţile s-au implicat din timp: au fost bătute 100 de medalii comemorative, din care 10 argintate, executate după macheta sculptorului Emil Becker, şi s-au luat măsuri ca biletele de tren până la Mărăşeşti să fie reduse cu 75%.259 La 18 septembrie 1938, în ziua Valeria Bălescu, Mausoleul de la Mărăşeşti, Editura Militară, Bucureşti, 1993, p. 18.

259

inaugurării, 24 de drapele tricolore străjuiau Mausoleul, iar pe platoul acestuia, de-a lungul esplanadei care merge de la treptele din faţă şi până la şoseaua naţională, precum şi de o parte şi de alta a aleilor fuseseră plantaţi 8.000 de trandafiri pitici, formând un adevărat covor roşu.260 Un martor ocular nota că populaţia a venit în număr de zeci de mii, în mase compacte, în costume naţionale, care formau o armonioasă îmbinare cu decorul natural al Câmpiei Mărăşeştilor. Ţărănimea, sfioasă, a venit din ajun, odată cu amurgul…A petrecut noapte sub cerul liber, pe pământul care-i pretutindeni sfinţit prin marele jertfe ale ostaşilor eroi.261 Odată cu revărsatul zorilor-notează un alt martor ocularCâmpia Mărăşeştilor a început să se însuflţească de un nou ritm de viaţă nouă. Din toate colţurile zării, pâlcuri, pâlcuri, bărbaţi, femei şi copii se desprind din trâmbele fumurii ale ceţii şi în pas voios se îndreaptă spre Mausoleu unde odihnesc osemintele eroilor care s-au jertfit aici pentru a pune stavilă puhoiului de cotropitori. Vin, deopotrivă, veteranii hârjoniţi în lupte grele şi tineretul voios, pentru a aduce un omagiu celor care au murit vitejeşte pentru Patrie. În lumina mohorâtă a dimineţii de toamnă, Biserica Neamului se conturează masivă: granit dur pe o zare colţuroasă de dealuri […]. În dreapta intrării în Biserica Neamului, este înălţat un baldachin acoperit cu catifea roşie, sub care vor lua loc M.S. Regele şi Marele Voievod Mihai, în stânga intrării un baldachin, la fel, sub care vor lua loc membrii guvernului şi celelalte personalităţi. În jurul Mausoleului au fost orânduite societăţile patriotice, delegaţiile asociaţiilor foştilor luptători şi delegaţiile de eleve ale tuturor şcolilor „Societăţilor ortodoxe“din ţară. La intrare, pe dreapta, stau grupurile de primari din judeţul Putna. În faţa lor, o Companie de onoare cu muzică şi drapel din Regimentul 10 Putna. În stânga intrării 260 261

Zefira Voiculescu, op.cit. p. 53.

Ibidem.

s-au aliniat stolurile de străjeri şi străjere, în uniforme albe.

Cât ţine zarea, până departe, se înşiruie, apoi, pelerinii pioşi, veniţi din toate meleagurile ţării.262 La ora 8 dimineaţa a început slujba religioasă pentru sfinţirea Mausoleului. Serviciul divin a fost oficiat de I.P.P.S. Mitropolitul Bălan al Ardealului şi de P.S.S. Episcopul Lucian al Romanului. La slujba religioasă a asistat tot Comitetul de construire a Bisericii Neamului în frunte cu Alexandrina Cantacuzino, preşedinta S.O.N.F.R. La ora 9,30 a sosit şi trenul ministerial din care au coborât I.P.P.S. Patriarhul Miron Cristea, prim-ministru, Armand Călinescu, Mihail Ghelmegeanu, P.S.S. episcopul Colan şi alţi membri ai delegaţiei. La scurt timp aveau să sosească şi să fie primiţi de Garda de onoare, în sunetul Imnului Regal, regele Carol al II-lea şi fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai. După instalarea importanţilor oaspeţi în locurile dinainte stabilite, a început slujba de pomenire a eroilor căzuţi pe câmpia Mărăşeştilor. În sunetul clopotelor şi al cântecelor corului de preoţi, înalţii demnitari ai statului au rămas într-o adâncă reculegere. Au urmat apoi discursurile prilejuite de o asemenea solemnitate. Primul a luat cuvântul P.P.S. episcopul N. Colan ministrul Cultelor şi al Artelor. A continuat Alexandrina Cantacuzino, cea care a condus Comitetul de construire al Mausoleului: Societatea ortodoxă a femeilor române poate astăzi glăsui cu evanghelistul: „Sloboade Doamne, pe robul Tău, căci văzură ochii mei mântuirea Ta!“ Cerem iertare că n-am putut face mai mult şi mai bine, însă avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut pe deplin datoria şi că am întrezidit aici crâmpeie de inimă vie a femeii române care a fost, este şi va fi îngerul păzitor al neamului românesc.263 Au luat cuvântul, în continuare, I.P.S.S. Nicolae Bălan Mitropolitul Ardealului şi generalul G. Argeşeanu, ministrul Apărării Naţionale. În 262 263

Frontul Mărăşeşti, anul III, octombrie 1938, p. 2.

Ibidem, p. 4.

cuvântarea de final, regele Carol al II-lea a rostit: Cu adâncă evlavie ne-am adunat astăzi aici, pe această glorioasă câmpie, spre a prăznui încă odată amintirea acelora care, prin credinţă şi prin jertfa lor, au făurit întrunirea pe veci a românilor de pretutindeni. Nu venim ca la morţii obişnuiţi, cu sufletele îndurerate, ci venim cu sufletele înălţate şi pline de seninătate, gândindu-ne la acei care, prin jertfa lor, trebuie să fie pildă vecinică tuturor locuitorilor acestei ţări […].264 Festivităţile inaugurării Mausoleului aveau să se încheie cu o paradă a trupelor, la care au participat Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul şi ofiţeri din garnizoanele Focşani şi Tecuci. La ora 12 a plecat din gara Mărăşeşti trenul regal, după care, la distanţă de 20 minute a plecat şi trenul ministerial. Se încheiase importanta solemnitate a inaugurării Mausoleului, împlinindu-se, astfel, Actul Ctitoresc: Desăvârşitu-s-a acest monument Naţional, ce s-a ridicat sub domnia Marelui Rege Ferdinand Întregitor de Neam şi a Reginei Maria, Doamna sufletului nostru, pentru cinstirea vitejiei românesti care a sfărâmat aci, pe acest pământ binecuvântat, un mileniu de robie, înfăptuind Unirea tuturor Românilor; chemând la viaţă liberă atâtea popoare şi înscriind pentru vecie numele de Român în Cartea de Aur a Eroilor marelui război de dreptate din 1916-1918. 265

STATUIA LUI GABRIEL PRUNCU ►Bustul lui Gabriel Pruncu este unul dintre monumentele importante ale oraşului Mărăşeşti (Foto 12). Gabriel Pruncu 264 265

Ibidem, p. 5.

Maria Mihăilescu, op. cit., p. 192.

(1896-1917) face parte din cei 3.195 de tineri în vârstă de 2123 de ani, cunoscuţi şi sub numele de promoţia războiului; elevi ai Şcolilor militare de Infanterie, Artilerie, Cavalerie, Geniu şi Medici, unde, la începutul anului 1917, au învăţat, în doar câteva luni, meseria armelor, aceştia au intrat direct în focul războiului: De la ghiozdanul cu cărţi până la armele ucigătoare n-am făcut decât un scurt popas. Anii de ucenicie au fost necunoscuţi pentru noi, am păşit direct în uzină, învăţând meşteşugul cu riscul propriului nostru sânge. Noi am fost o generaţie întreagă…266 Tinerii ofiţeri din „promoţia războiului“ şi-au adus o contribuţie deosebită la victoriile de la Măreşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917.

Sublocotenentul Gabriel Pruncu se afla la 6 august 1917, zi care a pus capăt bătăliei de la Mărăşeşti 267 , la comanda unui pluton din Batalionul I, Regimentul 50 Infanterie, când s-a produs atacul puternic al Armatei a 9-a germane cu scopul ruperii apărarii Diviziei 13 române în sectorul MărăşeştiDiocheţi şi, ulterior, să forţeze Siretul în sectorul Cosmeşti. Încă din zorii zilei, inamicul a executat o pegătire de artilerie de trei ore, transformând totul într-o linie de iad, foc şi fum268, după care a trecut la ofensivă. Încercările inamicului de a da peste cap liniile de apărare româneşti s-au lovit, în punctul cel mai critic, cel de la Răzoare, de puternicul contraatac a trei batalioane, printre care şi Batalionul I din Regimentul 50 Infanterie, din care făcea parte şi plutonul comandat de tânărul sublocotenet Gabriel Pruncu. Iată cum înfăţişează această încleştare decisivă unul din participanţii la bătălie: În acel Maior C.M. Sandovici, Destăinuirile unei generaţii-monografie istorică a promoţiei de ofiţeri din toate armele active şi de rezervă1917-Promoţia războiului, Tipografia „Vremea“, Bucureşti.

267 General de divizie N. Mihăiesu, Amintiri şi învăţăminte din Războiul de Întregire a Neamului 1916-1919, Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1936, p. 106.

268 I.M. Dimitresu, Jertfă şi biruinţă- Note de Război, Editura Librăriei Alex.N. Leon et Co., Focşani, 1920, p. 129.

266

moment de pierzare a minţilor, în sectorul Răzoare, pe frontul unei brigăzi, se produce un contraatac violent din partea Batalionului I al Regimentului 50, sub comanda căpitanului în rezervă I. Miclescu. Impetios, batalionul cade în flancul unui regiment prusac. Mişcarea este hotărâtoare. Inamicul îşi pierde piuitul, o rupe de fugă înapoi. Ai noştri, după ei, în care timp artileria grea de la Ionăşeşti şi 23 Artilerie lungeşte tirul sfârşind cumplit rândurile înspământătoare ale germanilor fugăriţi. Goana ţine până în aproprierea Şuşiţei, unde germanii s-au ascuns din nou în şanţuri. Căpitanul Miclescu cade greu rănit, printre cei dintâi. Sublocotenentul Raşcu şi Pruncu (subl. n.) pier în vâltoarea luptei. Toţi ofiţerii Batalinului I cad răniţi, afară de sublocotenentul N. Puşcă şi locotenentul D. Tigoianu, care conduce mai departe operaţia atât de fericită a căpitanului Miclescu.269 Pentru faptele sale de eroism duse până la sacrificiu, Gabriel Pruncu a fost decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul şi înhumat la loc de cinste în cripta nr. 1 de pe Culuarul Cavalerilor din Mausoleul Mărăşeşti (până la ridicarea Mausoleului mormântul său s-a aflat în cimitirul oraşului Mărăşeşti). Monumentul pe care îl putem vedea astăzi în spatele gării din Mărăşeşti este ridicat în amintirea Sub. Lt. Gabriel Pruncu din regimentul 50 Infanterie, în vârstă de 21 de ani, căzut pe câmpul de onoare în luptele de la Mărăşeşti, august 1917. Pe postamentul de beton se află bustul de bronz al lui Gabriel Pruncu, operă a sulptorului G. Dimitriu Bârlad. Monumentul, cu o înălţime de 2,47 m, are inscripţionate pe plăci de marmură versurile emoţionante ale fratelui său şi ale mamei sale: Nu-i mai mare fericire Pe acest pământ Decât pentru datorie Să preferi a fi’n mormânt 269

Ibidem.

Suflet bun nevinovat Până voiu veni la tine Te voi plânge neâncetat Durerea ca să-mi aline.

Fratele său

Mama ta.

MONUMENTUL VICTORIEI DE LA TIȘIȚA ►20 septembrie. S-a scris o nouă pagină de recunoştinţă faţă de eroii bătăliei de la Mărăşeşti. În această zi, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a membrilor guvernului, a avut loc ceremonia dezvelirii Mnumentului Victoriei de la Tişiţa (Foto 13, 14). Iniţiativa construirii acestui monument i-a aparţinut directorului ziarului „Curentul“ Pamfil Şeicaru. Acesta îşi exprima, în adresa pe care o trimitea prefectului de Putna la 12 septembrie 1933, indignarea faţă de lipsa de preocupare privind cinstirea locurilor istorice de la Mărăşeşti şi, ca urmare, îţi exprima dorinţa de a ridica un monument la intersecţia drumului Focşani-Mărăşeşti cu Soveja: Domnule Prefect, Toate amintirile războiului s-au simţit batjocorite, toată fiinţa mea românească s-a simţit umilită văzând locul mântuitoarei încordări a naţiei - istoricul loc al bătăliei de la Mărăşeşti – însemnat doar cu o inscripţie pe o bucată de tablă de tinichea, agăţată ridicol pe doi pari de lemn. Şi cum indignarea nu e suficientă spre a îndrepta ceva, pentru a înlătura această ruşine, vă rog să-mi îngăduiţi a ridica pe a mea socoteală, un monument al Victoriei de la Mărăşeşti, exact pe locul unde este astăzi inscripţia adică intersecţia drumului Focşani-Mărăşeşti cu drumul spre Soveja.

De aceia vă rog să-mi daţi autorizaţia de a ridica pe locul indicat monumentul Victoriei.

Suprafaţa necesară este de 100 m.p. Monumentul este executat de sculptorul O. Han şi a fost dat la turnat în bronz.

Inaugurarea s-ar putem face în ziua de 8 noiembrie (Sf. Mihail şi Gavril) anul acesta.

Monumentul va avea un soclu de 4 m, iar statuia Victoriei turnată în bronz alţi 4 m.

Pentru a se începe imediat lucrările de consolidare a terenului şi zidirea soclului, vă rog să-mi daţi urgent aprobarea.

Primiţi Domnule Prefect, asigurarea stimei mele.

Pamfil Şeicaru Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul270 Demersul directorului ziarului Curentul şi-a găsit ecoul în rândul autorităţilor din judeţul Putna. La data de 17 octombrie 1933, prefectul Ioan P. Ioan, trimitea o Adresă lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat al Ministerului de Interne prin care îl informează că: Domnul Pamfil Şeicaru, directorul Ziarului „Curentul“, cu adresa din 12 septembrie a.c., anexată în copie ne-a cerut a-i pune la dispoziţie o suprafaţă de teren, - la întretăierea şoselei naţionale - cu şoseaua Tecuci - 3 km, de Mărăşeşti -, pentru a ridica un monument „Statuia Victoriei“, imortalizând victoria din 1916-1918. Cu inginerul judeţului, luând parte şi sculptorul O. Han, s-a determinat locul statuii ca-n anexata schiţă. Lucrul a început. Soclul e aproape gata (soclul 5 m, statuia de 4 m). Doreşte a fi inaugurată la 9 noiembrie a.c. irevocabil, când crede că va veni şi M.S. Regele împreună cu toţi purtătorii Ordinului Mihai Viteazul ce vor lua masa la Sinaia în ziua de 8 Noiembrie (Sf. Arhg. Mihail şi Gavril).

Toate cheltuielile acestui monument îl privesc exclusiv pe D-l Pamfil Şeicaru. Solemnitatea271 inaugurării Monumentului Victoriei de la Tişiţa s-a desfăşurat la 20 septembrie 1934 şi la Maria Mihăilescu, Pamfil Şeicaru şi monumentul Victoriei-mărturii documentare în Cronica Vrancei, vol. III, Muzeul Vrancei, Editura Pallas, Focşani, 2002, p. 195.

271 Ibidem, p.196-197.

270

ea au participat, alături de Regele Carol al II-lea, Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, membri ai guvernului, mareşalul Constantin Prezan, mareşalul Alexandru Averescu, mitropolitul Moldovei, clerul judeţului Putna, notabilităţi, comandanţi ai luptelor de la Mărăşeşti. Pentru deplasarea publicului, venit în număr mare Direcţia Generală a C.F.R. a pus la dispoziţie trenuri speciale cu 40 de vagoane pentru transportul elevilor şi sătenilor. Emoţionant a fost, la inaugurare, cuvântul prefectului patriot al judeţului Putna, Vasile I. Ţiroiu: Sire.

Pe locurile unde acum şaptesprezece ani, a venit furtuna năprasnică a războiului şi pe câmpul unde atunci obuzele au răscolit pământul, stropindu-l cu sânge, se întinde astăzi aripa bine făcătoare a Păcii şi flutură flamuri şi steaguri de sărbătoare.

Aici pe Valea Siretului, sub umbra Măgurii, la poalele Vrancei pe colinele cu vii şi pomi, unde atunci a clocotit şi a şuierat glasul morţii, domneşte astăzi linişte şi munca creatoare stăpâneşte din nou din zori şi până în noapte.

Călătorul ce trece, nu bănuieşte însă că această câmpie a Mărăşeştilor păstrează în sânul ei ca într-un tezaur, oasele crailor de atunci.

Nu bănuieşte nici trecătorul, nici străinul şi mâine nu va bănui nici generaţia nouă ce răsare şi creşte după porunca vremii, că aici odată, Oastea Marelui Rege Ferdinand I a scris cu sângele ei cea mai sublimă pagină de istorie a acestui popor.

Cei ce au luptat şi cei ce au fost martorii acelei tragedii, vor păşi mai curând sau mai târziu, dincolo de viaţă. Şi atunci nu va mai fi cum să povestească celor ce n-au fost aici şi nici celor ce vin, despre apriga jertfă cu care la Mărăşeşti, s-a pecetluit fiinţa României Mari.

De aceea, pentru amintirea celor ce au murit aici pentru Ţară şi Tron, pentru înălţarea sufletească a celor ce vin

şi ca un semn al recunoştinţei noastre, se ridică în acest loc la răscrucea drumurilor de ţară, din iniţiativa unui om de inimă şi a unui suflet de erou, acest monument al „Biruinţii".

El ni-l încredinţează astăzi în bronz şi în piatră, iar noi ne legăm în faţa Majestăţii-Voastre, să facem din el imagine vie a vitejiei celor ce au căzut, simbol al recunoştinţei celor ce au rămas, pildă eternă pentru cei ce vor veni după noi.

Vor trece anii ca valurile râului şi în mijlocul ogoarelor, acest monument va străjui mereu viaţa de pace şi înfrăţire pe care ne-au asigurat-o luptătorii de la 1917. 272 Statuia, din bronz, având o înălţime de 2,50 m este opera marelui sculptor Oscar Han şi reprezintă o femeie cu sabia ridicată deasupra capului, personificare a zeiţei Victoriei. Pe faţada postamentului, la dezvelirea lui, pe o placă dreptunghiulară se putea citi: De dincolo de viaţă, fulgeră porunca lor: iubirea de patrie. Carol II Rege. Iar pe laterala din stânga: Umbrelor sacre închinarea noastră. Pamfil Şeicaru. Pe faţada postamentului, pe o placă dreptunghiulară de marmură, putem citi astăzi: Pe aici nu se trece. 1917.

TROIȚA EROILOR ►1942. A fost ridicată Troiţa eroilor din Mărăşeşti. La puţin timp de la intrarea României în Al Doilea Război Mondial, soseau în gara Mărăşeşti primele trenuri cu răniţi de pe frontul din răsărit, acolo unde armata română lupta pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Vestea sosirii trenurilor cu 272

Ibidem, p. 201-202.

răniţi se răspândea repede în tot oraşul şi oamenii, cu mic cu mare, alergau cu teamă spre gară, ca nu cumva, unul de-al lor, să se afle printre răniţi. Îngrijorarea creştea pe măsură ce trenurile cu răniţi deveneau tot mai frecvente. Acestea opreau în gara Mărăşeşti pentru a schimba locomotiva cu aburi, timp în care personalul medical din tren evacua pe cei care muriseră pe drum, predându-i autorităţilor locale pentru a fi înhumaţi în cimitirul oraşului. Dorind să cinstească memoria acestor eroi, preotul Scarlat Dumitriu a ridicat în faţa Căminului Cultural o Troiţă din lemn de stejar, înaltă de 2 m, cu acoperiş, prinsă într-o temelie dispusă în trei trepte, cu o cutie de nisip aşezată pe treapta de sus în care oamenii veneau şi puneau lumânări pentru eroi şi pentru protejarea celor aflaţi pe câmpul de luptă.

După câţiva ani de linişte şi evlavie în faţa acestei Troiţe, în 1945, odată cu ocupaţia sovietică, primarul acelor vremuri a demolat Troiţa, arucând-o în curtea bisericii. Preotul Scarlat Dumitriu a refăcut-o şi, mai tărziu, preotul Ciobotaru Grigore a reînoit-o. 273 La 8 noiembrie 1998, pe locul în care se ridica, în 1942, din inţiativa preotului Scarlat Dumitriu Troiţa Eroilor, s-a restaurat și sfinţit Troiţa Eroilor din Războiul Întregirii Naţionale şi din Al Doilea Război Mondial (Foto 15).

Iniţiativa venită din partea Uniunii Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor, s-a bucurat de sprijinul autorităţilor locale.

MONUMENTUL MĂRIUCĂI ZAHARIA DE LA HARET ►6 august 1977. În această zi în care se aniversau 60 de ani de la victoria de la Mărăşeşti, a fost inaugurat Monumentul Măriucăi Zaharia din satul Haret (Foto 16,). Când şi când, ceasurile istoriei se potrivesc cu ale noastre, comemorând sau Valerian Simion, Istoria unei troiţe, în Clio de Mărăşeşti, anul II, nr, 6, iunie 2000, p. 6-7.

273

aniversând o personalitate, un eveniment, o victorie. O zi, două sau mai puţin, se difuzează ştiri, devenim protocolari sau sentimentali, ne facem datoria, după care eroii se întorc la locul lor în cărţile şi în mormintele istoriei, iar unii, mai departe, în memoria noastră afectivă. Aşa s-a întâmplat deunăzi când un copil de 12 ani întrebă, fără nicio introducere, pe profesorul său de istorie: Cine a fost Măriuca Zaharia? Profesorul i-a povestit atunci, simpla dar tulburătoarea întâmplare a fetiţei Erou din satul Haret-Mărăşeşti. Măriuca avea în timpul marii bătălii de la Mărăşeşti din vara lui 1917, doar 12 ani când, ignorând primejdia, a intrat, fără să aibă timp pentru a-şi pune întrebări, direct în luptă.274 Satul Haret se afla în august 1917 în mijlocul frontului, acolo unde armatele române făceau mari eforturi pentru a stăvili atacurile armatelor germane. Comandamentul român organizase la Haret, în curtea lui Ion Zaharia, bunicul Măriucăi, un post de observaţie. Dintr-un copac înalt, sub camuflajul frunzelor, un soldat urmărea cu binoclul deplasarea unităţilor germane şi comunica poziţia acestora telefonistului aflat la rădăcina pomului. Soldatul telefonist transmitea datele către unităţile artileriei române situate în spate, care, astfel, îşi puteau regla tirul pentru a opri inamicul. După un timp, soldatul telefonist fu ucis şi observatorul Gherghina trebuia să coboare pentru a transmite datele, în locul acestuia, către unităţile de artilerie române şi apoi iar să urce pentru observare.

Atunci răsări în faţa lui o fetişcană care-i spuse, văzându-l încurcat: Hai nu te mai uita atât la mine şi dă-mi ajutor ca să mă urc în pom şi să-ţi spun eu cele ce văd, i-a spus fata râzând.

Căci, nu se poate vedea din nicio parte mai bine ca în pomul aista […]. Dintr-o aruncătură de ochi fata prinse cum stau lucrurile. Văzuse pe celălalt ostaş căzut jos lângă telefon, fără suflare şi pe Gherghina singur, jos, încurcat…Şi acum venise să-i dea o mână de ajutor, deşi gloanţele roiau cu sutele în Fîntînaru Teodora, Franciuc Andrei, Trei întrebări despre eroi şi morminte, în Clio de Mărăşeşti, anul II, nr. 4, februarie 1999, p. 3.

274

jurul pomului […] Fetişcana îşi făcea bine serviciul de observator. Un obuz se sparge la zece paşi de pom, sfărămăturile lui trec peste observator şi câteva pleznesc scoarţa stejarului gros. „Mi-e grije de tine fetiţo, că prea eşti mândră! Dă-te jos, că acum ne încadrează cu tunurile lor! Nu vezi că au început să tragă în noi?“ „Nici că mă gândesc, vreau să fac şi eu ceva pentru ţară“-răspunse fata privind continuu în zare […]. Un al doilea obuz se sparge la doi paşi în spatele pomului, acoperind cu praf telefonul, pe observator şi sfârtecând câteva crăci ale stejarului. Coaja zdrelită a pomului, zeci de frunze şi câteva crengi groase sar la zeci de paşi în lături. Când totul s-a risipit, telefonul zace cu firele rupte la câţiva paşi, iar soldatul Gherghina rănit la cap şi şold, stă întins pe locul telefonului. El nu-şi simte însă rănile şi priveşte cu ochii îngrijoraţi stejarul ca să vadă ce s-a întâmplat cu fata care-l ajutase atât de devotat ca să-şi îndeplinească serviciul…Deodată, vede cum un trup însângerat se prăvăleşte peste crăcile copacului şi cade, nu departe de el, acoperit de o creangă groasă. Rănit cum era, se târăşte până la locul unde căzuse fata, voind s-o ajute.

Găseşte, însă, un trup neînsufleţit, sângele curgându-i din belşug din gură, frunte şi piept. Mândrul observator, care i-a fost atât de folos, fusese doborât de fierul duşman, dar pe chipul fetii se aşternuse o seninătate şi o mulţumire, care uimi pe Gherghina […] Despre fată ştia că o chema Maria. Mai târziu s-a aflat că era una din fetele lui Ioan Zamfir din Pădureni.275 Aşa a fost Zaharia Măriuca, fetiţa de 12 ani.

Loviturile de tun, ţăcănitul mitralierelor, şuieratul gloanţelor, tristeţea aceea ameninţătoare a zilei de vară în care ea devenise deodată ostaş, n-au speriat-o. Până când, un glonţ al inamicului i-a străpuns pieptul, doborând-o. De atunci, Măriuca a devenit o amintire, o poveste, o lecţie, un Erou. Pentru toate Cluceru Dinu, Observatorul. Povestiri de pe front, în Frontul Mărăşeşti, anul II, nr. 7, mai 1936, p. 9-10.

275

acestea a fost înmormântată în Mausoleul Mărăşeşti (Foto 17), la loc de cinste, pe Culuarul Cavalerilor, acolo unde odihnesc şi eroii maior Grigore Ignat şi locotenent Gabriel Pruncu.

Aminteşte de fetiţa Erou şi monumentul ridicat în faţa şcolii din satul Haret în anul 1977, când se împlineu 60 de ani de la măreţele fapte din august 1917. Monumentul, cu o înălţime de 2,57 m, şi înconjurat de un lanţ susţinut de şase stâlpi de beton, este opera Zoiei Băicoianu. Pe un postament din beton placat cu marmură se află bustul din bronz al Măriucăi Zaharia. O ramură cu frunze de laur înconjoară bustul micei eroine în semn de omagiu adus curajului de care a dat dovadă. În partea stângă este înălţat un stâlp de beton, iar soclul este format din cele trei trepte din beton. Pe placa de marmură, prinsă de postament, citim: Aici a căzut alături de ostaşii români în luptele pentru apărarea patriei, la frageda vârstă de 12 ani, Maria Ion Zaharia.276

MONUMENTUL JOFFRE ►6 august 1998. În parcul mare al oraşului s-a inaugurat Monumentul Joffre (Monumentul II Mărăşeşti, numit astfel, deoarece este considerat al doilea ca importanţă după Mausoleul din Mărăşeşti) (Foto 18, 19). Urmând o veche şi frumoasă tradiţie şi vocaţie a locuitorilor oraşului de a ctitori monumente şi de a crea evenimente, doi mari prieteni ai Lelia Pavel, Dumitru Huţanu, Monumentele eroilor din judeţul Vrancea în lupta pentru independenţă, Editura Neuron, 1995, p. 26.

276

Mărăşeştilor, Ştefan Cucu, preşedintele Uniunii Veteranilor şi a Urmaşelor Veteranilor din România şi gen. (R) Petre Corneliu Nechita, au iniţiat şi realizat în anul 1998 Monumentul Joffre.

Motivaţia ridicării acestui monument este legată de personalitatea mareşalului francez Joffre Joseph Jacques Cesaire, cel care, în calitate de Şef al Marelui Cartier General al armatei franceze, a hotărât, după cum am mai arătat, trimiterea în România a unei misiuni militare franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot. Şi tot mareşalul Joffre a fost cel care, la 22 august 1920, pe locul numit La Răzoare, a decorat, în numele Franţei, oraşul Mărăşeşti cu medalia Crucea de război. În amintirea acestor momente de istorie, cinstind deopotrivă memoria mareşalului Joffre, a gen. Berthelot şi a lui Napoleon al-III-lea (pentru sprijinul acordat Unirii din 1859), s-a inaugurat la 6 august 1998 Monumentul Joffre (Monumentul II Mărăşeşti). În primăvara anului 1998, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Mărăşeşti, cei doi generoşi iniţiatori stabilesc locul de amplasare al Monumentului: Parcul mare al oraşului, care, din acest moment, se va numi Parcul Joffre. Lucrarea de artă monumentală Monumentul II Mărăşeşti (Monumentul Joffre) a fost realizată de: Mihai Buculei şi Ioan Bolbocea – sculptori (Bucureşti) şi S.C. Ars 93 Academy LTO, Bucureşti – constructor (director Ioan Bolbocea).

Monumentul Joffre se compune din: Aleea principală: de la intrarea din stradă spre coloana principală, străjuită în partea stângă de o placă din marmură inscripţionată cu date privind biografia mareşalului Joffre, iar în partea terminală străjuită de bustul, turnat în bronz, al împăratului Napoleon al-III-lea. În partea dreaptă, aleea este flancată la intrare de două plăci de marmură inscripţionate în limbile română şi franceză cu Ordinul de zi privind decorarea oraşului Mărăşeşti cu medalia franceză Crucea de Război; în partea terminală se găseşte o placă mai mică, din marmură,

inscripţionată cu fragmente din discursul mareşalului Joffre.

Această placă serveşte şi ca suport pentru drapelul român şi francez.

Coloana din piatră: este elementul principal al Monumentului Joffre, fiind dispusă pe un platou de gresie şi situată în capătul aleii. Coloana, având o înălţime de 4 m şi o grosime de 0,8 m, este cuprinsă în partea de sus de o coroană de lauri sculptată în piatră, sub care se află cele două medalioane turnate în bronz: Stema României Mari şi medalia Crucea de Război.Tot pe faţada coloanei se poate citi inscripţia: Recunoştinţă Eroilor neamului românesc şi Delegaţiei tuturor eroilor francezi de sub comanda generalului Berthelot, care şi-au vărsat sângele pentru visul nostru milenar, Unirea cea Mare! În numele preşedintelui şi guvernului francez se decernează Crucea de Război oraşului Mărăşeşti.

Pe placa din spatele coloanei sunt amintiţi iniţiatorii şi sponsorii acestui proiect.

Momentul inaugural de la 6 august 1998 s-a desfăşurat într-un cadru festiv deosebit. Pe lângă autorităţile locale şi judeţene, a fost prezentă şi o importantă delegaţie franceză condusă de col. Gerard Bieunille şi Gerard Planet, ataşatul militar la Bucureşti. Ştefan Cucu preşedintele U.V.U.V.R, sintetiza în cuvântul său semnificaţia acestui moment important de istorie: Astăzi se sfinţeşte Monumentul ridicat în memoria mareşalului Joffre şi a lui Napoleon al-III-lea. El va aminti generaţiilor viitoare, nu doar de prezenţa în oraşul nostru a mareşalului Joffre, ci şi de un moment esenţial al prieteniei româno-franceze. 277

Neculai Aurel, Isadora Lacrima Ghiniţă, Monumentul Jofrre (Monumentul II Mărăşeşti), în Cronica Vrancei, vol I, Muzeul Vrancei, Editura DMPres, Focşani, 2000, p. 233-237.

277

Foto 1,2

Gara din Mărăşeşti la începutul secolului XX

Foto 3

Bustul lui Alexandru Ion Cuza din Mărăşeşti- 1908

Ţărani din Ruginoasa, Neamţ, la inaugurarea statuii lui Cuza

Foto 4

Foto 5

Elena Cuza

Foto 6

Monumentul Eroilor Regimentului 10 Dorobanţi din Mărăşeşti - 1909

Foto 7

Osuarul de la Mărăşeşti (Frontul Mărăşeşti – anul I, nr. 1 noiembrie 1935)

Sabina Cantacuzino (1863-1944) la o ceremonie în faţa Mausoleului

Foto 8, 9

Regele Carol al II-lea ţinându-şi discursul la inaugurarea Mausoleului. În stânga sa, fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia , Mihai.

Regele Carol al II-lea şi Alexandrina Cantacuzino pe culuarul Mausoleului; generalul Argeşeanu, ministrul Apărării Naţionale, vorbind la inaugurarea Mausoleului; un mutilat de război prezent la momentul inaugural.

Membrii guvernului şi IPSS Patriarhul Miron Cristea deplasându-se spre locul defilării.

Foto 10,11

Regele Carol al II-lea şi Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, plecând de la Mausoleu.

Mausoleul Mărăşeşti

Sarcofagul generalului Eremia Grigorescu

Foto 12 â&#x20AC;&#x201C; Gabriel Pruncu

Foto 13 Foto 15

Troița Eroilor

Foto 14

1934: Inaugurarea MonumentuluiVictoriei de la Tişiţa

Foto 16

Monumentul Măriucăi Zaharia de la Haret

Foto 17

Mormântul Măriucăi Zaharia- Mausoleul Mărăşeşti

Foto 18

Monumentul Joffre

Foto19

Ambasadorul francez Pierre Menat la Monumentul Joffre

ZILE SEMNIFICATIVE DIN ISTORIA ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI

Guvernul francez decorează oraşul Mărăşeşti, nobilă localitate, martoră a zilelor de grea cumpănă şi a luptelor glorioase din 1917, în momentul în care armata română, luptând contra trupelor germane superioare ca număr, printr-o rezistenţă îndârjită a oprit o ofensivă care, după speranţa inamiclui, trebuia să fie hotărâtoare şi a silit pe duşman să renunţe la luptă, după pierderi grele.

(Ordinului de zi prin care orașul Mărășești este decorat de statul francez cu înalta distincție CRUCEA DE RĂZBOI)

PROCLAMAREA MĂRĂȘEȘTILOR ORAȘ ►17 august 1920. Parlamentul României proclamă Mărăşeştii comună urbană (oraş). Trebuie spus că încă din 1908 se încercase adoptarea acestui statut printr-o decizie a Consiliului Comunal. Decizia, motivată de nivelul dezvoltării edilitare, economice şi sociale, nu a devenit realitate, acest fapt fiind posibil, după cum am arătat mai sus, la 17 august 1920.

Ridicarea Mărăşeştilor la rangul de comună urbană a fost prilejuită de vizita pe care mareşalul francez Joseph Jacques Césaire Joffre (1852-1931) urma să o facă pentru a decora oraşul Erou Mărăşeşti cu înalta distincţie Crucea de Război, una din cele mai importante medalii franceze din Primul Război Mondial. Deoarece la acel moment, Mărăşeştii aveau statutul de comună rurală iar în Decretul semnat de preşedintele de atunci al Franţei, André Lefevre, se vorbea de oraşul Mărăşeşti, Parlamentul României a iniţiat şi a votat, la 17 august 1920, legea pentru ridicarea comunei rurale Mărăşeşti la rangul de comună urbană. Proiectul de lege, iniţiat în Camera Deputaţilor de ministrul de interne Constantin Argetoianu şi în Senat de ministrul de externe Take Ionescu, prevedea ca stema oraşului să fie reprezentată de Arhanghelul Mihail ucigând pe Lucifer şi purtând inscripţia „Pe aici nu se trece.“ Monitorul Oficial din 18 august 1920 publica Legea prin care Mărăşeştii deveneau oraş. Era haina nouă pe care o îmbrăca localitatea Mărăşeşti pentru a primi, ca martoră a zilelor de grea cumpănă şi a luptelor glorioase din 1917, medalia Crucea de Război adusă, după cum vom vedea, în numele Franţei, de mareşalul Joffre. Demersurile pentru realizare stemei au fost făcute de autorităţile din Mărăşeşti în iunie 1932. Păstrăm descrierea acesteia, aşa cum este ea inserată în Monitorul Oficial nr. 230 din 1 octombrie 1932: pe scut roşu, un zid crenelat de argint; în colţul drept de sus, în cartier verde,

Crucea de Război franceză de aur, iar în colţul stâng de sus, în cartier de argint, o flacără roşie. Deviza „Pe aici nu se trece“pe o eşarfă roşie. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu trei turnuri.278 Simbolizază vitejia soldaţilor români în Războiul Întregirii Naţionale (1916-1919), şi relevă, totodată, colaborarea româno-franceză. Din păcate, nu s-a păstra imaginea stemei, ori nu a fost realizată din moment ce stemele celorlalte oraşe din judeţ s-au păstrat.279

DECORAREA ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI CU MEDALIA FRANCEZĂ CRUCEA DE RĂZBOI ►22 august 1920. Această zi rămâne ca o filă aparte în calendarul istoric al oraşului Mărăşeşti. În această zi, Franţa, aliata României în Primul Război Mondial (alături de Anglia şi Rusia), a adus omagiul ei răsunătoarei victorii de la Mărăşeşti din vara anului 1917, decorând oraşul Mărăşeşti cu medalia franceză Crucea de Război (Foto 1). Cel desemnat ca în numele preşedintelui Franţei să decoreze oraşul Mărăşeşti a fost mareşalul Joseph Jacques Césaire Joffre (Foto 2), care în anii Primului Război Mondial a deţinut funcţia de Şef al Marelui Cartier General al armatei franceze. În această calitate a decis, alături de guvernul lui Aristide Briind, trimiterea în România a unei misiuni militare franceze condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931) care urma să fie consilier tehnic pe lângă Înaltul Comandament român. Potrivit Ordinului de Misiune din 28 septembrie 1916 generalul Berthelot va prezenta pe lângă marele Cartier General român pe generalul Dogaru Maria, Heraldica României, Editura J.I.F., Bucureşti, 1994, p. 137.

279 Neculai Aurel, Mareşalul Jofrre la Mărăşeşti, în Clio de Mărăşeşti, anul III, nr.9, ianuarie 2002.

278

Joffre, comandant al armatei franceze.280 Tocmai de aceea, prezenţa mareşalului Joffre în România şi decorarea oraşelor Bucureşti şi Mărăşeşti, căpăta un plus de greutate şi semnificaţie. După decorarea oraşului Bucureşti, la 20 august 1920, solemnitate la care a participat şi regele Ferdinand I, mareşalului Joffre i s-a pus, la 22 august, un tren special pentru a ajunge la Mărăşeşti. Momentul solemn al decorării oraşului Mărăşeşti, s-a desfăşurat pe platoul de la marginea pădurii La Răzoare, locul unde, la 6 august 1917, s-au desfăşurat cele mai aprige lupte. În prezenţa reprezentanţilor regelui Ferdinand I, a delegaţiilor străine şi a unui numeros public, mareşalul Joffre a transmis un emoţionant mesaj din partea armatei franceze: Mă închin cu un pios respect în faţa glorioasei amintiri a generalului Grigorescu şi salut în numele armatei franceze pe eroii români căzuţi pe acest câmp de onoare.281 În aplauzele mulţimii, colonelul Issaily a dat citire Ordinului de zi: Guvernul francez decorează oraşul Mărăşeşti, nobilă localitate, martoră a zilelor de grea cumpănă şi a luptelor glorioase din 1917, în momentul în care armata română, luptând contra trupelor germane superioare ca număr, printr-o rezistenţă îndârjită a oprit o ofensivă care, după speranţa inamiclui, trebuia să fie hotărâtoare şi a silit pe duşman să renunţe la luptă, după pierderi grele.282 Momentul culminant al sărbătorii de la Răzoare l-a constituit înmânarea decoraţiei Crucea de Război, de către mareşalul Joffre, primarului Negropontes, moment însoţit de intonarea imnului Franţei, Marseilleza, timp în care, în pădurea de la Răzoare, au răsunat 21 de salve de tun. Un elev de la liceul miltar din Târgu-Mureş a venit în faţa tribunei oficiale şi a recitat poezia Mărăşeşti.

Berthelot şi România, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 12.

Zefira Voiculescu, Întru slava eroilor neamului, Editura Militară, Bucureşti, 1971, p. 14 282 Colonelul Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916-1917, Editura militară, Bucureşti, 1967, p. 248.

280 281

Emoţionat, Mreşalul Joffre a coborât şi l-a îmbrăţişat. Martor la acest eveniment, Zefira Voiculesu, membră a Comitetul de construire a Mausoleului de la Mărăşeşti, sublinia semnificaţia solemnităţii de la Răzoare: Îşi poate închipui cineva ce-au însemnat festivităţile de la Mărăşeşti pentru noi, care porniserăm cu atâta entuziasm la ridicarea mausoleului ? Ele ne-au dat aripi să eternizăm în acest fel memoria eroilor patriei.283

ALEGEREA EOULUI NECUNOSCUT AL NEAMULUI ►14 mai 1923. Zi în care s-a desfăşurat, în biserica Adormirii Maicii Domnului din Mărăşeşti (Foto 3) ceremonia alegerii Eroului Necunoscut. Consecinţele dezastroase, fără precedent în istoria umanităţii, pe care le-a provocat Marele Război – cum au numit contemporanii prima conflagraţie mondială– îl determinau pe Paul Valéry să afirme un adevăr profund şi dramatic: Cât despre noi, civilizaţiile, înţelegem că suntem muritoare.284 De aceea, la doi ani de la încheierea Primului Război Mondial, a apărut în Franţa ideea cinstirii zecilor de mii de eroi necunoscuţi a căror identitate nu a putut fi stabilită.

Ideea a fost lansată pentru prima dată de Leon Balby, istoric al Primului Război Mondial, propunând şi modalitatea de stabilire a acestui simbol. Pentru ca solemnitatea să câştige în importanţă, n-ar trebui ca solemnitatea să se mărginească numai la un corp de erou, dintr-un loc al frontului, care îndată ar fi cunoscut, descris şi fotografiat. Ar trebui ca la ziua fixată, Zefira Voiculescu, Întru slava eroilor neamului, Editura Militară, Bucureşti, 1971, p. 15.

284 Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, partea I, 1900-1945, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p. 112.

283

şi cu totul tainic, zece camioane să plece din zece locuri ale frontului de luptă. În fiecare dintre ele un mort necunoscut să fie cules, adus la Paris şi depus în capela invalizilor, în sicrie asemănătoare, fără nici o indicaţie asupra originei.285 Mormântul Soldatului Necunoscut a fost realizat în Anglia şi Franţa în 1920, la 11 noiembrie, printr-o coincidenţă în chiar ziua în care s-a semnat armistiţiul care a pus capăt Primului Război Mondial (1918). La noi grija pentru eroii căzuţi în luptă aparţinea Societăţii Mormintele eroilor căzuţi în război, creată în 1919, care avea ca scop descoperirea locurilor unde existau morminte ale celor căzuţi în Războiul Întregirii Naţionale, pentru identificarea eroilor şi îngrijirea mormintelor lor. Pe mormintele ostaşilor neidentificaţi, Societatea aşeza câte o cruce pe care erau inscripţionate cuvintele Un erou mort pentru ţară. În România, s-a decis, după îndelungi dezbateri, ca mormântul soldatului necunoscut să fie aşezat în Parcul Carol din Bucureşti, considerat unul din cele mai liniştite locuri din Capitală. O delegaţie a Societăţii Mormintele Eroilor a dezgropat rămăşiţele pământeşti a zece soldaţi necunoscuţi, căzuţi pe fronturile unde au avut loc mari bătălii: Ardeal, Jiu, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz etc, puse în 10 sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi învelite în mătase roşie, toate identice şi transportate în vagoane speciale la Mărăşeşti şi depuse în biserica Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 13 mai 1923 (Foto 4, 5,). O preocupare specială a Ministerului de Război a fost aceea de a numi o persoană care să desemneze Eroul Necunoscut al României. Prin ordinul nr. 567, Ministerul a dispus alegerea unui orfan de război, elev in clasa I a unuia dintre liceele militare, cu media cea mai bună la învaţătură si cu un comportament moral desăvârsit.

Răspunsul venea la 5 mai 1923: Din cele patru rapoarte sosite de la liceele militare din Iaţi, Craiova, Chişinau si Mânăstirea Dealu, cel mai bun orfan de razboi este elevul Amilcar 285

wwwmapn.ro/traditii/erounec.

Sandulescu, din clasa I a Liceului militar „D. A. Sturdza“ din Craiova286. Liceul a fost anunţat că elevul desemnat pentru măreţul eveniment a fost Amilcar Săndulescu (al cărui tată murise pe front), care urma să se prezinte la Mărăşeşti în ziua de 13 mai, însoţit de un ofiţer. Ceremonia desemnării Eroului Necunoscut a început la orele 3, în după-amiaza zilei de 14 mai, în biserica Adormirea Maicii Domnului din Mărăşeşti, slujba religioasă fiind oficiată de episcopul militar Ştefulescu.

După Te-Deum a urmat momentul cel mare. Ministrul de Război Gheorghe Mărdărescu l-a luat de mână pe elevul Amilcar Săndulescu şi după ce a trecut cu el prin faţa celor 10 sicrie, l-a îndemnat: „Arată-ne care este tatăl tău!“ M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând şi stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conştiinţă, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi miau venit pe buze cuvintele: Acesta este tatăl meu! Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu287, şi-a amintit Amilcar Săndulescu. Celelalte 9 sicrie au fost înmormântate cu toate onorurile în cimitirul eroilor din Mărăşeşti. Din nefericire, soarta elevului Amilcar Săndulescu a fost crudă, înecându-se în lacul Techirghiol, la 28 iulie 1923. În amintirea elevului Amilcar Săndulescu s-a ridicat un Monument funerar în oraşul Craiova, acolo unde şi o stradă îi poartă numele (Foto 6). Pe Monumentul de la mormântul său din Craiova este reprezentat un basorelief cu momentul alegerii sicriului soldatului necunoscut. Revenind la solemnitate, sicriul ales a fost transportat, la ora 17, în gara Mărăşeşti şi depus pe o platformă construită special, acoperită cu tricolorul românesc. În mod simbolic, sicriul a fost purtat de 4 ofiţeri cavaleri ai ordinului Florian Bichir, Povestea Eroului Necunoascut, în Lumea credinţei, anul II, nr. 5 (10).

287 Ibidem.

286

Mihai Viteazul şi 4 gradaţi decoraţi cu „Virtutea Militară clasa I“. A doua zi – 15 mai 1923 – la ora 8 dimineaţa, un tren special a transportat la Bucureşti Soldatul Necunoscut. De la Gara de Nord, sicriul a fost aşezat pe un afet de tun tras de 8 cai cu care a fost transportat până la Biserica Mihai Vodă, unde a fost depus pentru a permite publicului omagierea eroului necunoscut. În dimineaţa zilei de 17 mai 1923, în cadru festiv, sicriul a fost depus în Parcul Carol (Foto 7). Delegaţii tuturor unităţilor din ţară au dat onorul înclinând drapelele, iar după un scurt serviciu religios, au ţinut cuvântări regele Ferdinand I şi primul ministru Ion I. C. Brătianu. Istoria Mormântului Soldatului Necunoscut nu avea să se încheie aici, deoarece în 1957, a fost mutat la Mausoleul de la Mărăşeşti, fiind readus la locul iniţial, din Bucureşti, pe 26 octombrie 1991. În tot acest periplu, a fost mutată şi lespedea pe care se afla următoarea inscripţie: Aici doarme fericit întru Domnul ostaşul necunoscut săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc.

Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite 19161919.288

MAJESTĂȚII SALE REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI I S-A DECERNEAZĂ TITLUL DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI ►7 noiembrie 2004. Cu ocazia Zilelor oraşului Mărăşeşti, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00, la Casa de Cultură Emanoil Petruţ a avut loc inaugurarea Muzeului Veteranului Român, unicat în peisajul muzeistic românesc. Iniţiativa înfiinţării acestui muzeu aparţine domnului Ştefan Cucu, preşedinte al Stănel Ion, Eroul necunoscut, în Clio de Mărăşeşti, anul IX, nr. 21, octombrie 2007, p. 1-2.

288

Uniunii Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor şi domnului General (R) Petre Corneliu Nechita, vicepreşedinte al U.V.R.U.V. Întregul sprijin material şi logistic a venit din partea primarului Emilian Braşov, primarului oraşului Focşani, Decebal Bacinschi şi regretatului poet, Constantin Ghiniţă, directorul Casei de Cultură „Emanoil Petruţ“. Evenimentul a căpătat o încărcătură deosebită şi prin aceea că panglica inaugurală a fost tăiată de oaspetele de onoare al Primăriei, regele Mihai I. Cu acest prilej, în prezenţa unei numeroase asistenţe, primarul Emilian Braşov a decernat Majestății Sale regelui Mihai I al României, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti (Foto 8, 9). Era nu doar o recunoaştere a rolului pe care monarhia l-a jucat în istoria modernă a României, ci şi o un gest de recunoştinţă faţă de regele Mihai I care, prin Decretul-lege din 26 martie 1946 aproba un împrumut de 36.000.000 de lei pentru refacerea şcolii primare din Mărăşeşti. (distrusă în urma incendiului din 10 octombrie 1945).

Foto 1 Crucea de Război

Foto 2

Mareşalul Joffre trecând în revistă Garda de onoare cu prilejul decernării Crucii de Război oraşului Mărăşeşti (22 august 1920)

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Foto 3

Foto 4 1010 Mărăşeşti -1923: Strada Carol I (astăzi Strada Republicii), momente din desfăşurarea ceremonialului desemnării Eroului Necunoscut

Foto 5

Cele 9 sicrie rămase după desemnarea Eroului Necunoscut au fost înmormântate în cimitirul din Mărășești

Foto 6

Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol-București

Amilcar SÄ&#x192;ndulescu

Foto 7

Craiova: Monumentul funerar al lui Amilcar SÄ&#x192;ndulescu

FAMILIA NEGROPONTES

Foto 8

Foto 9

Primarul Emilian Braşov înmânând M.S. Regelui Mihai I titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti -2004

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, semnînd în Cartea de onoare a Muzeului Veteranului român-Mărășești-2004

FAMILIA NEGROPONTES Act de Donaţiune, Între subsemnatul G. U. Negropontes domiciliat în Bucureşti str. Avram Iancu N.32 de o parte şi între Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române reprezentată prin prezenta Dna Alixandrina G. Cantacuzino a intervenit prezentul act de donaţiune. 1.Eu G. U. Negropontes declar că donez Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române în mod irevocabil de veci un teren de 20 hectare situat la capătul de nord al viei mele indigene în judeţul Putna, comuna Mărăşeşti şi care are următoarele margini: La Nord se mărgineşte cu şoseaua de legătură din Şoseaua Naţională spre Panciu - la sud, cu via, proprietatea mea G. U. Negropontes la Vest cu via Gorciu. Acest teren, pe care îl fac donaţiune are forma şi dimensiunile din alăturatul plan care face parte integrantă din acest act de do naţiune şi este destinat pentru a ridica pe el Mausoleul pentrn cinstirea eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşeşti. Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române va dispune de acest teren ca deplină proprietară din momentul autentificării acestui act fără nici o altă formalitate judecătorească. 3. Terenul îl donez liber de orice sarcini. 4.

Valoarea donaţiunei o estimez la 200.000 lei. 5. Subsemnata Alixandrina G. Cantacuzino, prezidenta Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române lucrând în numele şi pentru Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române declar că accept do naţiunea ce se face prin acest act. Făcut azi 14 Iulie 1921, în dublu exemplar în Bucureşti. Donator G. U. Negropontes, str. Avram Iancu nr.32''>4 (Actul prin care George Ulise Negropontes donează Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române terenul pentru construirea Mausoleului din Mărășești)

FAMILIA NEGROPONTES Mai dăinuie și astăzi în memoria oamenilor din Mărășești, după aproape 100 de ani, amintirea boierului Negropontes, proprietar al moșiei locului și primar al orașului la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut.

Istoria familiei Negropontes, intersectată la răscrucea secolelor XIX-XX cu cea a orașușui Mărășești, este una deosebit de interesantă și demnă de urmărit. Cele mai importante date legate de trecutul acestei familii nobiliare leam găsit în cartea Exilul interior. Dan Er. GrigorescuNegropontes, Editura Vremea, București, 2016. Este vorba de un interviu pe care Crisula Ștefănescu îl face cu Ariana Negropontes, soția lui Dan Eremia Grigorescu-Negropontes (1917-1990), fiul generalului Eremia Grigorescu și al Elenei Negropontes - fiica lui Jean Ulise Negropontes (1834-1914), cumpărător și proprietar al moșiei Mărășești.

Familia Negropontes s-a refugiat din insula Chios (Grecia), în condițiile masacrului făcut de turci în anii 1820,1821, la Constantinopol și de aici, în România. Primul Negropontes venit în România pe la 1840-1848, a fost Jean Negropontes care a făcut și primele achiziții aici, cumpărând case pe străzi din Brăila și Constanța. Fiul acestuia, Jean Ulise Negropontes, armator care în timpul războiului de independență și-a pus flota în slujba României, a cumpărat moșia Mărășești și castelul care avea să-i poarte numele, precum și moșiile Grozești și Afumați, ceea ce însuma apoape 42. 000 de ha. Jean Ulise Negropntes a fost casătorit cu Sophie Zarifi născută în 1848 la Constantinopol, într-o familie foarte bogată, tatăl ei, George Zarifi, fiind consilier și bancher al sultanului. Jean Ulise Negropontes și Sophie Zarifi au avut patru copii. Primul copil a fost Catina, născută în 1870 la Constantinopol care a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Paris. A fost căsătorită cu Hector Economos, fondator al

fabricii de zahăr din Mărășești în 1897, alături de Jean Ulise Negropontes, socrul său, și George Ulise Negropontes, cumnatul său.

Al doilea născut a fost George Ulise Negropontes (?-1945). Al treilea copil a fost Elena Negropontes (1879-1953). Elena Negropontes a fost căsătorită cu generalul Eremia Grigorescu.

Au avut un copil, Dan Eremia Grigoresu, un mare artist fotograf. Cel de-al patrulea copil al lui Jean Ulise Negropontes, Jean, a avut în copilărie un accident de călărie și a rămas în grija rudelor sale. Revenind la cel de-al doilea copil, George Ulise Negropontes, amintim că acesta a moștenit la moartea tatălui său (1914), moșiile Mărășești, Afumați și casele de pe străzile din Brăila și Constanța. George Ulise Negropontes este cel care avea să joace un rol important în viața orașului Mărășești după 1914 și, potrivit unor documente, chiar mai dinainte. El este cel care a fost primarul orașului Mărășești între anii 1920-1921, calitate în care a primit în 1920, la Mărășești, din partea delegației franceze condusă de mareșalului Jofrre, Crucea de Război.Tot el este acela care a donat 50.000 de lei și 20 ha de teren pentru construirea mausoleului din Mărășești. Numele său îl vedem și pe actul de fondare al fabricii de zahăr din Mărășești (1897). Familia Negropontes a contribuit la dotarea cu cele necesare a spitalului din Mărășești, înființat în 1904, și a fost foarte activă în viața economică a orașului. Și, datorită familiei Negropontes, comuna rurală Mărășești, din preajma Primului Război Mondial, avea o stare economică superioară celei din Mărășeștii de astăzi. George Ulise Negropontes, cel mai important reprezentant al familiei sale la Mărășești, a fost un mare pasionat de cai de rasă, deținătorul unei herghelii și a hipodromului din Băneasa. Pe seama pasiunii sale față de cai, circula la acea vreme o anecdotă. Se spune că soția sa l-a sunat să-i spună să vină repede acasă, întrucât unul din copii era bolnav de pojar, la acea vreme o boală gravă. Soțul său i-a

răspuns: „Nu pot că naște iapa, și are o grea naștere, cu complicații.“ „Cum, a replicat soția sa, o iapă este mai importantă decât fiul tău?“ „Eh, i-ar fi răspuns soțul, un prost de copil mai fac, dar o iapă ca asta unde mai găsesc?“.

George Ulise Negropontes a fost căsătorit cu Haricleea Scanavi și au avut patru copii: Ulise, Theodor și gemenii Vania și Zizica. Gemenii împreună cu mama lor Haricleea, care trăia în anturajul familiei regale, au reușit să plece din țară în 1947 cu trenul în care pleca în exil, după abdicare, regele Mihai.

Ulise, fiul cel mare al lui George Ulise Negropontes, avea să se căsătorească, în anul 1940, cu Sanda Tătărescu (1919-2005), fiica lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României între anii 1934-1937. Aici, în această familie, a găsit Sanda Tătărescu un mod de viață neconvențional și plăcut: Pe când aveam șase ani, am intrat în clanul (familia, n.a.)

Negropontes, unde erau patru fraţi, trei băieţi şi o fată. M-am legat toată viaţa, din copilărie, de familia Negropontes şi pe urmă m-am căsătorit cu fratele cel mare. Aşadar, copilăria mea a fost strâns legată de familia Negropontes, unde găseam tot mai puţin superficial în epoca aceea, pentru că în preajma lor era mult mai plăcut: erau mai veseli, erau mai deschişi, nu se făcea politică, viaţa era complet alta.289 … A fost o căsnicie - cum îşi amintea Sanda Tătărescu - bazată pe o mare prietenie şi pe o înţelegere extraordinară, care a durat 50 de ani fără pată - mai puţin perioada în care am fost obligată să fac acei ani de închisoare mai târziu.290 Sanda Tătărescu se referea la anii detenţiei comuniste la care a fost supusă întreaga familie (11 membri), în frunte cu tatăl său, Gheorghe Tătărescu, începând cu anul 1950. Pe actul de acuzare al Sandei Tătărescu, pentru care a făcut închisoare până în 1953, scria simplu: P.N.L. Torționarii regimului comunist nici măcar nu sAdrian Majuru, Copilăria la români. Schiţe şi tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi. Editura Compania, Bucureşti, 2006, p. 345 290 Ibidem, p. 349.

289

au străduit să-i găsească altă vină. Şi familia Negropontes, ca şi familia Tătărescu, făcând parte din elita societăţii româneşti, a avut de suferit după instaurarea regimului comunist în România. Soţul Sandei Tătărescu, Ulise Negropontes, un avocat de succes, avea să fie eliminat din magistratură şi să lucreze ca instalator, iar Theodor, fratele său, al doilea copil al lui George Ulise Negropontes, avea să fie arestat și deportat pentru opt ani și jumătate în Siberia.

O parte din familia Negropontes, așa cum am mai arătat, apropiată familiei regale, avea să plece din ţară cu regele Mihai, după abdicarea forţată de comunişti în 1947.

Din ramura familiei Negropontes plecate peste ocean, se numără câteva personalităţi foarte importante. Este vorba de verii soţului Sandei Tătărescu, fraţii Nicolas şi John Negropontes. Nicolas Negropontes se numără printre creatorii internetului, iar John Negropontes a fost ambasador al S.U.A în Irak şi la O.N.U. În 1995 John Negropontes avea să fie numit de preşedintele George Busch, Şeful Serviciilor Secrete Reunite ale S.U.A.291

Valentin Muscă, Vărul Sandei Tătărescu Negropontes. Un vrâncean ajuns mâna dreaptă a lui Bush, în „Ziarul de Vrancea“, luni 7 martie 2005, p. 3.

291

Castelul Negropontes din Mărășești, 1909

Hotelul Negropontes din Mărășești, 1915

Sophie Zarifi, soția lui Jean Ulise Negropontes Deținător – Familia Negropontes

Elena Negropontes, soția generalului Eremia Grigorescu Deținător – Familia Negropontes

Scriitorul Mihail Sadoveanu și Dan Eremia Grigorescu, fiul generalului Eremia Grigorescu.

Deținător – Familia Negropontes

Rolls-ul familiei Negropontes, perioada interbelică.

Deținător – Familia Negropontes

SCRIITORI ŞI OAMENI DE ARTĂ DIN MĂRĂŞEŞTI

Acasă! Acesta este primul cuvânt ce-mi inundă memoria, atunci când mă gândesc la Mărăşeşti-oraşul în care am devenit conştient de experienţa mea în Univers.

Aici m-am născut, aici mi-am trăit copilăria, aici m-au legănat visurile şi m-au cotropit fiorurile adolescenţei.

Pe izlaz, prin lanurile şi pădurile din jur m-am descoperit uimit ca fiind altceva decât restul lumii, dar în acelaşi timp, parte din ea.

Nicăieri în altă parte a lumii zborul păsărilor nu mi s-a părut mai înalt, nicăieri pe pământ norii nu s-au oferit mai generos spre a fi băuţi de ochii mei însetaţi de frumos. Şi nicăieri adevărul nu mi s-a părut mai profund şi bunătatea mai firească.

Atunci cînd îmi era greu singur, mă întorceam aici; când îmi doream să fiu cu adevărat singur, tot aici veneam.

M-am întors întotdeauna aici ca la un liman ce mă întărea pentru alte multe lungi şi istovitoare încercări ce-mi erau hărăzite alături de cei rătăciţi ca şi mine printre semeni străini.

(Adrian Grăjdeanu, Recurs la memorie, în Clio de Mărăşeşti, anul, VII, nr. 13, octombrie 2003, p. 30.)

►29 august 1919. S-a născut la Mărăşeşti Nicolae Otrocol, regizor de film documentar. Specializat în filme documentare şi de protocol, a realizat la Studioul Alexandru Sahia mai multe pelicule de specialitate: Ziua aviaţiei (1955), De strajă patriei (1956), 80 de ani da la Războiul de Independenţă (1957), Băiatul mamei (1960), Istoria unui manuscris (1967), Monumente la Porţile de Fier (1968), pentru care a primit Premiul la Festivalul filmului de turism de la Paris, Mistere de piatră (1968), Moara viselor (1968) şi Despre metabolism (1969).292 ►22 ianuarie 1922. S-a născut la Mărăşeşti actorul şi regizorul Paul Sava. A fost actor la Teatrul „Lucia Sturdza Blandra“ din 1949 unde a debutat cu piesa Cumpăna de Lucia Demetrius. Au urmat piesa Câinele grădinarului (1949) de Paul Sava si Toma Caragiu Félix Lope de Vaga Carpio, Învingătorii (1951) de Boris Cirskov, Trei generaţii (1974) de Lucia Demetrius ş.a. A regizat, la Teatrul Naţional, Căsuţa de la marginea oraşului (1957) de Aleksei Nicolaevici Arbuzov şi Festivalul Eminescu (1965). La Teatrul de Operetă a jucat în spectacolul Farmecul unui vals de Oscar Straus. A fost prezent în numeroase piese de teatru jucate la Teatrul Naţional Radiofonic. Pe marile ecrane a debutat cu filmul Directorul nostru (1955), după care au urmat alte roluri în filmele: Pe Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, Vocaţie şi destin, Editura Terra, Focşani, 2000, p. 220.

292

răspunderea mea, Pasărea furtunii, Setea, De-aş fi Arap-alb şi Facerea lumii. În anii ’70 a emigrat în Franţa şi a încetat din viaţă la Paris în 1995.293 ►10 decembrie 1927.

S-a născut la Mărăşeşti scriitorul şi publicistul Mircea Novac.

A absolvit cursurile Liceului Teoretic din Tecuci după care a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti. Ca publicist a Scriitorul Mircea Novac la primirea lucrat mai întâi la Viaţa titlului de Cetăţean de Onoare al sindicală şi la ziarul oraşului Mărăşeşti Zori Noi din Suceava, acolo unde i-a avut colegi, printre alţii, pe Traian Filip şi Dragoş Vicol. În 1956 Casa de Creaţie a regiunii Suceava i-a publicat volumul de reportaje Ţara de Sus. Continuă să publice proză scurtă în publicaţii precum Albina, Cutezătorii, Iaşul literar, Scânteia tineretului, Viaţa militară şi Pentru Patrie.

Timp de peste treizeci de ani a însoţit navele româneşti de pescuit oceanic în toate colţurile lumii, experienţă care îi prilejuieşte scrierea a zeci de romane care înfăţişează o lume exotică, cu întâmplări senzaţionale, romane care au fost citite cu mult interes de generaţii întregi. Dintre volumele publicate, de-a lungul timpului, amintim: Delfinii Sudului, Drumuri înalte, Am fost la capătul pământului, Copiii mării, Rătăcind prin necunoscut, Pe mări şi oceane, Scrisorile mării, Povestiri din Atlanticul de Sud, Naufragiu în Atlantic, şi altele.294 Cu Mircea Novac se închide triunghiul de aur al romanului de 293 294

w.w.w.cinemagia.ro >Actori.

Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, op. cit., p. 213.

călătorie românesc alături de Jean Bart şi Radu Tudoran. E adevărat că textele sale sunt mai aproape de reportajul fierbinte, de raportul documentar, de realitatea nudă, fără efecte butaforice, artificiale, dar, în acelaşi timp experienţa de viaţă este mai vie, mai credibilă.295 Deşi locuieşte de mulţi ani în Bucureşti, nu numai că nu a rupt legăturile cu oraşul natal, dar a fost, după 1990, de nenumărate ori prezent în Mărăşeşti, unde, în faţa cititorilor a lansat multe din romanele sale, făcând din aceasta, de fiecare dată, o adevărată sărbătoare. Pentru creaţia sa literară (este autorul a 30 de volume) şi pentru devotamentul său faţă de comunitatea din care a plecat, a primit titlu de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti. ►8 februarie 1932. S-a născut la Mărăşeşti marele actor de teatru şi film, Emanoil Petruţ (1932-1981).

Copilăria şi-a petrecut-o în oraşul Mărăşeşti până în 1939.

Când în copilărie spunea la biserica din Mărăşeşti, în faţa enoriaşilor, Tatăl nostru, se putea întrezări în rostirea sa, timbrul inconfundabil, de mai târziu, al marelui actor. De altfel, acesta îşi amintea: „Primul lucru pe care l-am făcut a fost teatrul. Şi am făcut

Virgil Răileanu, Mărăşeşti-repere literare: Mircea Novac şi Adrian Grăjdeanu, în Clio de Mărăşeşti, anul VIII, nr. 16, aprilie, 2005, p. 8.

295

teatrul la modul dezinvolt, în sensul că îmi plăcea foarte mult poezia.“296 Studiile liceale le-a făcut la Focşani, acolo unde, pe scena Teatrului Pastia, a interpretat primele sale roluri. Aici, la un spectacol, este văzut de marele actor George Vraca. Iată cum descrie Emanoil Petruţ întâlnirea cu acesta: Am jucat apoi rolul „Fiul meu“ a lui Gergelly Sandor. Eram foarte tânăr, aveam cincisprezece ani…Noi jucam la matineu. Seara, pe aceeaşi scenă, juca o trupă de la Bucureşti, unde rolul meu rol principal - îl deţinea George Vraca. Pot să-mi permit să zic rolul meu, fiindcă eu sunt modest, dar vreau să se ştie…

Tremuram îngrozitor, pentru că la arlechin, pe un scaun era Vraca. Venise foarte devreme, ca orice actor care se respectă, şi a început actul III. La urmă, în vreme ce mă îmbrăcam, vine cineva şi-mi zice că mă cheamă maestrul Vraca. Nici nu apucasem să mă demachiez. Am tremurat ca un căţel părăsit de părinţi şi lăsat în ploaie şi m-am îndreptat spre cabina domniei sale. George Vraca începuse să se machieze, nici nu s-a întors către mine; în clipa aceea îmi spuse: „Cum te cheamă“? „Zic : Maestre eu sunt Emanoil Petruţ. „Mda! Dragul meu să te faci actor.“ „Am de gând…Mai am…n-am terminat liceul.“ „Termină-ţi liceul şi fă-te actor.“ Prin ce-am trecut atunci…N-am transpirat în scenă trei ore cât a durat spectacolul, cât am transpirat în acea discuţie-monolog, de fapt în cabina Teatrului Pastia din Focşani.297 Emanoil Petruţ, încurajat de George Vraca şi cu sprijinul actorului Ion Lascăr care a obţinut banii necesari pentru studii de la comunitatea din Focşani, se înscrie în 1948 la Facultatea de Teatru din Iaşi, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti pe care îl absolvă în 1953.

Cariera actoricească avea să se desfăşoare sub bagheta unor 28. Emanoil Petruţ, Jurnal intim, publicat (postum), pentru prima dată, în revista Clio de Mărăşeşti, anul III, nr. 9, ianuarie 2002 (pp. 13-14) şi anul IV, nr. 10, mai 2002, p. 6-9.

297 Ibidem.

296

mari regizori din care amintim pe Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Andrei Blaier, Mircea Dragan şi Lucian Bratu Debutează în film în 1951 (În sat la noi, regia Jean Georgecu) şi în teatru în 1952 (cu trei roluri în Nepoţii gornistului, pentru care primeşte Premiul de Stat). A interpretat, pe scenă, peste 100 de roluri, cele mai multe principale. A jucat în peste 50 de filme artistice de lung metraj şi seriale TV, din care amintim: Tudor (1964 - regia Lucian Bratu - pentru care a primit Premiul Festivalului Cinematografic de la Constanţa), Erupţia, Secretul cifrului, Merii sălbatici, Ciprian Porumbescu, Cu mâinile curate, Ştefan cel Mare-Vaslui 1475, Fraţii Jderi, Muşchetarul român, Pentru patrie, Revanşa, Haiducii, Liniştea din adâncuri, Plecarea vlaşinilor ş.a. Parteneri de film i-au fost toţi marii actori contemporani, din care amintim pe George Vraca, Olga Tudorache, Ştefan Mihăilscu-Brăila, Liviu Ciulei, Toma Caragiu, Mircea Albulescu ş.a.298. După o viaţă dăruită teatrului şi filmului, marele actor Emanoil Petruţ afirma: Da, am jucat de-a lungul carierei mele tot felul de roluri, şi mari şi mici…nu aş putea să spun la care ţin cel mai mult. E ca şi cum ai întreba o mamă la care copil ţine mai mult… 299 În 1967 a primit înalta distincţie Ordinul Cultural Clasa a III-a, pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. La noi, din iniţiativa şi prin eforturile făcute de un alt mare fiu al oraşului Mărăşeşti, regretatul poet Constantin Ghiniţă, Casa de Cultură a oraşului poartă, din 2001, numele actorului Emanoil Petruţ, un gest de reverenţă făcut vieţii şi operei artistice a marelui actor. Fratele actorului, Georgel Petruţ, avea să aducă la Mărăşeşti un geamantan plin cu documente care ţineau de memoria actorului Emanoil Petruţ: fotografii cu scene din filme, file de jurnal, încercări poetice, distincţii şi alte înscrisuri Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu op. cit., p. 233 28. Emanoil Petruţ, Jurnal intim, publicat (postum), pentru prima dată, în revista Clio de Mărăşeşti, anul III, nr. 9, ianuarie 2002, p. 13-14 şi anul IV, nr. 10, mai 2002 p. 6-9.

298 299

extrem de importante. Toate aceste documente aveau să constituie sursa unor articole tematice publicate în revista Clio de Mărăşeşti, în alte publicaţii vrâncene şi în albumul Emanoil Petruţ. Album memorial, apărut, sub îngrijirea regretatului publicist Alexandru Deşliu, la Editura Pallas din Focşani, în 2003. ►15 iulie 1936. S-a născut la Mărăşeşti Ionel Nistor, inginer agronom, publicist şi poet. A intrat în gazetărie din 1953, iar din 1968, când s-a înfiinţat, odată cu judeţele, ziarul Milcovul, a lucrat aici ca redactor-şef până în 1994. În 1994 a fondat gazeta Democraţia, al cărei director a fost până în 1996. Între 19981999 a fost redactor-şef al publicaţiei Curierul economic editat de Camera de Comerţ şi Industrie Alimentară Vrancea.300 În 2010, i-a apărut la Editura Andrew din Focşani volumul de poezii Acorduri târzii, urmat de un al doilea volum de poezii, Flori alese. (Editura Andrew, Focşani, 2012). Este în curs de apariţie un al treilea volum de poezii, Hora sentimentelor. Dacă în precedentele volume, „Acorduri târzii” şi „Flori alese”, autorul ne dezvăluie, în subtext, ataşamentul faţă de profunzimile liricii blagiene şi ale filosofiei lui Constantin Noica, în acest al treilea volum, autorul ne propune o nouă viziune dominată de sentimente general valabile, văzute ca măsură definitorie a naturii umane şi aşezate, încă din titlu, sub semnificaţia multiplă a rotundului, a cercului reprezentat de hora arhaică. Astfel, bucuria de a fi, dragostea, patosul 300

Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, op. cit., p. 212-213.

dansului ritualic, dorinţa, tristeţea, evocarea strămoşilor, curgerea anotimpurilor şi a vieţii cu omenescul din ea, înseninarea şi pulsiunile apolinice, adică „lumea inimii” („Sentimentele ca fetele”), se metamorfozeză şi devin expresii subiective ale demersului auctorial aflat sub semnul descriptivului şi al ideii implicite. Timpul şi implacabila sa „trecere” rămân însă teme predilecte, de vreme ce se regăsesc în textul poetic în toate cele trei volume, devenind un veritabil leitmotiv, prin care autorul, aşezându-şi interogativ ego-ul poetic între trecut şi prezent, glosează comparativ, uneori detaşat, alteori cu o revoltă sceptică, retrospectiva existenţială […].301 ►2 mai 1937. S-a născut la Mărăşeşti Mircea Melnic (19371983), operator de film documentar. A realizat peste 100 de reportaje de protocol la studioul Alexandru Sahia. A obţinut premiul A.C.I.N. în 1971 pentru reportaj politic. Filmografie: Vlăstarele Greciei libere (1950), Pagini de vitejie (1959), Perspective (1970), Petrolul românesc pe firul vremii (1980), Metroul bucureştean (1981), ş.a.302 A filmat alături de Pantelie Ţuţuleasa, Paul Holban, Nicolae Marinescu şi Jean Michel vizita în România (1968) a preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle.303 ►29 iunie 1944. S-a născut la Mărăşeşti economistul şi epigramistul Ioan Zaharia.

Studiile gimnaziale şi liceale le-a făcut în Mărăşeşti. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Un Teodora Fîntînaru, în prefaţa la volumul Hora setimentelor, în curs de apariţie.

302 Ibidem, p. 191 303 jurnalul.ro/special – jurnalul/de gaulle–a spus– 301

profesionist desăvârşit, Ioan Zaharia a ocupat în ultimii cincisprezece ani de activitate funcţia de director de bancă în Iaşi. Deşi om al cifrelor, Ioan Zaharia, fire sensibilă şi de o rară modestie, a activat pe tărâmul literelor, debutând, în 1975, cu un gen literar în care excelează, cel de epigramist. Cu mai bine de 38 de ani în urmă a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra Iaşului, cenaclu devenit astăzi Academia Liberă Păstorel. Membru al Uniunii Epigramiştilor din România, Ioan Zaharia este prezent în 15 antologii şi culegeri de epigrame. A publicat în reviste şi ziare din Iaşi, Bucureşti şi a avut numeroase prezenţe la posturile de radio şi televiziune din Iaşi.

Recent (2015), i-a apărut la Editura PIM din Iași, volumul de poezii și epigrame Sub tensiunea echilibrului. ►20 ianuarie 1945. S-a născut la Mărăşeşti publicistul şi scriitorul Adrian Grăjdeanu.

Studiile gimnaziale şi liceale le-a făcut în Mărăşeşti, după care a absolvit, în 1969, Facultatea de Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. După încheierea studiilor îl găsim împărţindu-şi timpul între activitatea de dascăl în învăţământul preuniversitar şi universitar şi activitatea de jurnalist la Studioul Teritorial de Radio-Televiziune din Iaşi.

Autor de articole, comentarii, eseuri, Adrian Grăjdeaanu a debutat la Flacăra Iaşului în 1987. Primul volum, Radiografii subiective, i-a apărut în anul 1996 la Editura Venus din Iaşi. În 2004 a publicat la Editura Panfilius din Iaşi volumul Firul Ariadnei, carte ce cuprinde emisiunile de tip magazin ale rubricii Meridian de la Radio-Iaşi, al cărui succes a generat volumul cu acest titlu incitant. Crezul jurnalistului şi

scriitorului Adrian Grăjdeanu despre valorile autentice ale vieţii este sintetizat în ultima parte a cărţii: Până nu vom conştientiza că viaţa trebuie obligată să ne dea ceea ce ni se cuvine, că-n viaţă trebuie să ajungem să facem ceea ce ne place, pentru a nu fi nevoiţi să ne placă perpetuu ceea ce facem, până nu vom înţelege că pentru a aspira sus, pentru a smulge vieţii împliniri şi fericire nu ni se cere un efort mai mare decât cel necesar pentru a accepta insatisfacţiile şi, o dată cu ele, nefericirea, ei bine, până atunci vom avea parte numai de sfârşituri care, asemeni tuturor sfârşiturilor, nu pot fi decât triste şi dezamăgitoare“. Aserţiune găsită pentru a sublinia, „ieşirea din labirintul operei şi al vieţii (de fapt, viaţa e o lucrare continuă pentru împlinirea mai multor episoade ale aceleiaşi opere, -„opera magna“, aşa încât să nu fii niciun moment „un om sfârşit“). În acest sens, finalul cărţii, va fi o atenţionare de tip pedagogic, moral-civic, fără însă, doza de superficialitate care caracterizează majoritate îndemnurilor pedagogice de acest tip.304 Pe firul activităţii editoriale a lui Adrian Grăjdeanu notăm şi îngrijirea ediţiei cărţii fiului său, Adrian Radu Grăjdeanu, Argonaut în America, apărută în 1996 la Editura Venus din Iaşi. Are în pregătire cartea Prometeu dezlănţuit, volum ce cuprinde epigrame, sonete, rondeluri, balade, fabule, elegii şi alte creaţii literare. Este membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al Cenaclului Academia Liberă Păstorel din Iaşi care publică revista Scârţ, al cărei redactor-şef este. Este prezent în 5 antologii şi culegeri colective de epigrame şi poezie umoristică. Nu a uitat niciodată de oraşul din care a plecat. Ne amintim că, nu cu mulţi ani în urmă, pe când era redactor la Radio-Iaşi, Adrian Grăjdeanu, a realizat o emisiune, în direct, din Mărăşeşti, pe parcursul unei zile întregi.

Virgil Răileanu, Mărăşeşti-repere literare: Mircea Novac şi Adrian Grjdeanu, în Clio de Mărăşeşti, anul VIII, nr. 16, aprilie 2005, p. 8.

304

►10 noiembrie 1946. S-a născut la Clipiceşti-Ţifeşti poetul Constantin Ghiniţă (1946-2008). Revista Clio de Mărăşeşti păstrează în colecţia sa una dintre cele mai inspirate schiţe de portret făcută poetului Constantin Ghniţă, şi anume aceea gândită de prietenul său, profesorul Virgil Răileanu: „A vorbi despre Poet, este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea.“ Desigur, nu gândul uzurpator m-a împins, ca un păcat, să citez din Arghezi.

Nu, eu sunt un profesor cinstit, care, ca tot românul, am avut ceva har literar, pe care însă, se pare, l-am pierdut în lupta ca prozaismul vieţii, iar prietenul meu, Constantin Ghiniţă, este poet pentru că a câştigat această bătălie: „Cinstit îmi este pasul/ şi inima-mi se varsă ca o toamnă/ ca un olar bătrân/ pământul îl prefac într-o fecioară/ Cu mâinile mele puţine/ mă semăn grâu sub brazda de zăpadă/ şi rămân Poetul Tăriei“(Olar - în „Antologia lirică Dragoste de ţară“, apărută la Focşani în 1977). Să faci statui din fecioară din lutul patriei şi să vezi bobul de grâu încolţind din glia ţării, asta-i adevărata Poezie. Folosesc intenţionat majusculele, pentru că Ghiniţă însuşi a simţit nevoia, voiculesciană, cred eu, să hiperbolizeze tot ce se abstrage din lumea cea comună.

Constantin Ghiniţă s-a născut la 10 noiembrie 1946, în Vrancea, la Clipiceşti-Ţifeşti. Şi-a divinizat mama şi s-a lăsat furat de psalmii fredonaţi de tatăl său - cântăreţ în strana bisericii comunale. După cei şapte ani de acasă, unde a putut învăţa lecţia Omeniei, a urmat clasele primare în sat şi pe cele

gimnaziale la Vidra. Cum părinţii aveau ceva pământ şi niu voiau să-l treacă la C.A.P., a cunoscut, ca şi mine, de altfel, pedeapsa comunistă - nu s-a putut prezenta la liceu decât un an mai târziu, la Panciu, şi abia după ultimele clase a revenit la Vidra. După bacalaureatul de la Focşani (1965-1966), face armata la Transmisiuni, apoi este bibliotecar şi director de Cămin Cultural în comună, vara muncind şi pe la C.A.P., suplineşte în învăţământ, prin 1968-1969 la Clipiceşti şi 19691970 la Ireşti-Şerbeşti (de unde eu tocmai plecasem), pentru ca între 1970-1973 să fie student la „Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu“. Aici, „pasărea cu aripile crescute înăuntru“ (cum defineşte Nichita Stănescu poeţii) se căsătorise în 1970 şi divorţase în 1972, motiv pentru care va fi exmatriculat de la Teologie, dar, aşa cum excelent îl defineşte poetul şi publicistul Gheoghe Istrate, Constantin Ghiniţă „rămâne un preot în substanţă şi evlavie cărturărească, mai îndreptăţit decât noi-cei care suntem ai credinţei să judece lucrarea lui Dumnezeu, fiindcă el cândva şi de câteva ori, s-a aflat în Taină […].“ Constantin Ghiniţă l-a depăşit cu mult pe Aghezi, în nomenclatorul meseriilor practicate: socotitor la C.A.P., magaziner la M.A.T. Ţifeşti, pivnicer la viile Institutului Sărăcsău din Alba Iulia, încărcător-descărcător de vagoane la Sibiu, manipulant, controlor tehnic de calitate la Uzina Piese Auto, vânzător în piaţă, şef de bar la Odobeşti, cantaragiu şi prim-distribuitor la I.V.C. Vrancea, apoi, în perioada Bucureşti: săpător gropi pentru cavouri în Cimitirul Bellu, scris şi decorat firme la un Atelier de pictură, bandistrulant la Acumulatorul, merceolog la 7 Noiembrie, montator de piese la 23 August etc. Pe lângă acestea a fost pedagog la Compexul de internate ale Liceului „Alexandru Ioan Cuza“ din Focşani, bibliotecar, director de cămin cultural, professor suplinitor […].305 Şi lista este şi mai amplă. Dar, dincolo de Virgil Răileanu, Schiţă de portret. Poetul Constantin Ghiniţă – un Izechil la Regi, în Clio de Mărăşeşti, anul V, nr. 11, noiembrie, 2002, p. 22.

305

zbaterile personale, rămâne vocaţia poetului pentru ctitorirea de cenacluri literare. În anii studenţiei a înfiinţat la Sibiu cenaclul literar Lumină lină, la Odobeşti, împreună cu poetul Dumitru Pricop, cenaclul literar Duiliu Zamfirescu şi la Mărăşeşti cenaclul literar Poesis, devenit Spaţiul Mioritic şi din 1992, Dor de Eminescu. A desfăşurat o activitate intensă în cadrul Salonului Literar Dragosloveni (unde în 1975 a obţinut Premiul pentru poezie) ca şi la Milcovia şi revista Amphitryon din Râmnicu Sărat. Din 1997 s-a stabilit la Mărăşeşti unde, din acelaşi an, a ocupat funcţia de director al Casei de Cultură Emanoil Petruţ. Este perioada cea mai prolifică sub aspect cultural din viaţa poetului Constantin Ghiniţă. După ce a debutat cu volumul de poezii Chemarea scorpionului, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991, au urmat alte opt volume care întregesc opera poetului: Evanghelia a V-a, Editura Sas, Bucureşti, 1996.

Nunta continuă, Editura Zedax, Focşani, 2003.

Psalmi, Editura Zedax, Focşani, 2003. În numele tău, poezie, Editura Rafet, Rînmicu Sărat, 2005.

Logodnicul orei patru dimineaţa, Editura Zedax, Focşani, 2004.

Lamentouri, Editura Zedax, 2005.

Evanghelia după Constantin Ghiniţă. Eseuri, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2006.

Evanghelia a V-a. Antologie de poezie., Editura Valman, Rîmnicu Sărat, 2007.

Din 2006 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România Dar, despre Constantin Ghiniţă şi poezia lui să dăm cuvântul tot poeţilor: Poate cel mai fascinant şi totodată cel mai limpede adevăr care se poate institui în legătură cu personaliatea poetului Constantin Ghniţă – notează poetul Paul Spirescu, bunul său prieten - se referă tocmai la simetria aproape perfectă dintre propria sa poezie şi propria sa viaţă.

Nopţile lui, eternele lui nopţi de nesomn şi nelinişti

transcedentale, devin, miraculos, Poezie, tot aşa ca-n versurile scrise sub zodia Nesomnului şi a Neliniştii, i se încarnează în propria sa viaţă, alimentându-se unele pe altele, realizând magice şi invizibile transferuri, aşa, ca în basmele cu FeţiFrumoşi şi Ilene Consânzene. La Constantin Ghiniţă poezia însăşi este o formă de viaţă, iar viaţa o formă de poezie.306 Şi noi cei care l-am cunoscut pe poetul Constantin Ghiniţă putem spune, cu certitudine, că acesta a fost, cu asupra de măsură, un Om al Cetăţii sale, oraşul Mărăşeşti. Ani de-a rândul l-am văzut iniţiind şi organizând cu o energie şi o imaginaţie rar întâlnite, activităţi culturale şi de interes civic de dimensiuni greu de atins prea curând. De la Sărbătoarea Literelor Vrâncene la Primăvara Poeţilor, organizate anual, la omniprezenţa sa în spaţiul social, poetul Constantin Ghiniţă rămâne de neînlocuit. Putem spune, fără să exagerăm, că de la perioada interbelică încoace, Mărăşeştii n-au mai fost în centrul lumii spirituale din întreaga ţară, ca în ultimii douăzeci de ani, dacă ne gândim la lista impresionantă de scriitori şi oameni de cultură care au păşit în oraşul nostru, graţie implicării lui Constantin Ghiniţă. Şi mai trebuie să spunem că a avut şi capacitatea de a atrage de partea proiectelor sale culturale colaboratori importanţi şi, mai ales, autorităţile locale.

Acordarea postumă a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Mărăşeşti este o recompensă care se cere, cu siguranţă, urmată de alte gesturi de recunoştinţă.

Paul Spirescu, Faţa nevăzută a lui Constantin Ghiniţă, în Clio de Mărăşeşti, anul X, nr. 19, noiembrie 2006, p. 12.

306

RÉSUMÉ Premièrement, l’histoire d’une localité est certainement importante pour la communauté qui vit là-bas. Lorsqu’on parle d’une localité dont le passé s’entrecroise avec beaucoup de moments d’histoire nationale, le passé de cette communauté-là reçoit, sans doute, de grandes valeurs. C’est aussi le cas de l’histoire de la ville de Mărășești – le département de Vrancea – qui a l’une des plus anciennes attestations documentaires.

C’est ainsi que le nom de Mărișeuți apparaît dans l’un des premiers documents rédigés par la chancellerie du voïvode Roman Ier (1392-1394), celui qui a uni la Moldavie de Nord avec la Moldavie de Sud. Il s’agit de l’acte de propriété (« uric » : acte de don, n.n.) de Roman Ier daté du 30 mars 1392. Les documents médiévaux étudiés mettent en évidence une communauté importante de gens libres. En commençant avec l’époque moderne, les documents, beaucoup plus nombreux, nous permettent d’affirmer que Mărășeștii présente une typologie socio-économique de développement spécifique à la société roumaine de la fin du XIXe siècle et du début du XXe siècle. Favorisé par la position géographique et du fait qu’en 1881 devient un noyau ferroviaire très important, Mărășeștii enregistre un développement industriel significatif.

Autour de l’année 1914, il y avait deux fabriques fonctionnelles très importantes : celle de sucre et celle de produits chimiques. En partant de cet aspect, les édiles de ces temps-là ont essayé de gagner, en 1908, le statut de ville pour la commune de Mărășești. Alors ce fait n’a pas été possible. Il sera accompli après la Première Guerre Mondiale, dans les conditions où Mărășeștii est entré dans la conscience nationale

par la bataille qui avait eu lieu là pendant l’été de l’année 1917.

Alors l’armée roumaine a vaincu l’armée allemande en écrasant les illusions de conquérir le territoire libre de la Moldavie. Le modèle d’héroïsme et le sacrifice des 610 officiers et 26.800 soldats roumains morts héroïquement sur le champ de bataille des Mărășeștii sont restés vifs dans l’âme des Roumains. Dans la période d’entre les deux guerres mondiales, Mărășeștii est devenu un véritable Jérusalem du peuple roumain, un centre de pèlerinage, un endroit d’attraction et de préoccupation, en commençant par les personnalités les plus importantes de l’État et en continuant avec les gens les plus simples. Le 27 septembre 1924, dans la présence de la Reine Marie, on a inauguré les caveaux du Mausolée et le 18 septembre 1938, dans la présence du Roi Charles II, on a inauguré le Mausolée de Mărășești. La reconnaissance internationale de la victoire de Mărășești se retrouve aussi dans une série d’événements qui ont eu lieu à Mărășești. On y mentionne la visite du Maréchal Joffre à Mărășești le 22 août 1920. À cette occasion-là, au nom de l’État français, il a décoré Mărășeștii avec la distinction française la plus importante, la Croix de Guerre. Sa visite a fourni l’occasion au Parlement de la Roumanie d’accorder à Mărășeștii, le 17 août 1920, le statut de ville. Comme preuves de ces temps héroïques il y a les monuments construits alors : le Mausolée, la Statue de la Victoire de Tișița et la Statue de Gabriel Pruncu. Toujours à Mărășești, dans l’église l’Assomption de la Vierge Marie on a désigné, le 14 mai 1923, le Héros Inconnu de notre peuple. On pourrait y mentionner aussi les personnalités marquantes de l’histoire de Mărășești: les boyards Costin et Smaranda Catargiu qui ont fondé l’église l’Assomption de la Vierge

Marie entre les années 1830-1835 et le grand propriétaire G.U. Negropontes qui, au début du XXe siècle, a beaucoup contribué au développement de Mărășești. Des hommes importants de culture sont nés à Mărășești. On y mentionne les acteurs Emanoil Petruț et Paul Sava, les metteurs en scène Nicolae Otracol et Mircea Melnic et les écrivains Mircea Novac, Ionel Nistor, Ioan Zaharia, Adrian Grăjdeanu et Constantin Ghiniță.

On pourrait aussi y ajouter la vocation des gens de cet endroit de construire des monuments et d’honorer, constamment, le passé de leur ville.

SUMMARY The historical background of a settlement is particularly important for its community. In fact, when it comes to a place whose past has brought an important contribution to a nation’s history, glorious deeds have truly significant reverberations.

This is precisely the case of Mărășești-Vrancea, one of the oldest attested cities in Romania. It is known that the name Mărișeuți was mentioned in one of the first documents issued by the Chancellery of King Roman I (1392 – 1394), who united Upper Moldova and Lower Moldova. More precisely, it is the uric (donation act) issued by King Roman on March 30, 1392.

Furthermore, other medieval documents studied here present an important settlement formed of free citizens. Once the documents become more widespread, one can easily observe that Mărășești embodies a typical socio-economic pattern in the development of the Romanian society at the end of the 19th century and the beginning of the 20th century. Due to its position, and its status as an important railway hub starting with 1881, Mărășești experiences a prosperous industrial expansion. For example, in 1914 Mărășești hosted two important factories: the sugar one, and the chemical products one. This has actually led the city administration to try to unsuccessfully declare Mărășești a city in 1908. However, this recognition only came after the First World War, when Mărășești obtained an remarkable place in the history of Romania due to an important battle. In the summer of 1917, the Romanian army defeated the German army, and thus smashed any illusions the Germans had to conquer the free territory of Moldova. The brave sacrifice by the 610 officers and 26,800 soldiers who fell heroically on the battle ground in Mărășești resonate even today in the hearts of the Romanian people.

During the interwar period Mărășești became a true Jerusalem

of the Romanian Nation, seeing high officials of the state coming on pilgrimage, alongside regular citizens. On September 27, 1924 Queen Maria inaugurated the tombs of the Mărășești Mausoleum, followed by the inauguration of the Mausoleum itself on September 18, 1938 by King Carol II. The international renown of the Mărășești victory has also been celebrated throughout a more extensive series of events. We can mention here the visit by the French Marechal Joffre on August 22, 1920, who decorated the city with the prestigious War Cross, on behalf of the French State. It was precisely this event which stirred the Romanian Parliament to award Mărășești with the status of a city. Many monuments also stand testimony to the glorious moments in the history of the city: the Mausoleum, the Victory Statue at Tișița, and Gabriel Pruncu’s Statue. It was also in Mărășești that Romania’s collective Unknown Hero was proclaimed on May 14, 1923 in the Church of the Assumption of Virgin Mary. Discussing about a glorious city, we cannot leave aside some important personalities, such as the boyars Costin and Smaranda Catargiu, who built the Church of the Assumption of Virgin Mary during the years 1830-1835, as well as the great landowner G.U. Negropontes whose contribution to the development of the city has been particularly significant at the beginning of the 20th century. Many important cultural figures were also born in Mărășești, for example actors Emanoil Petruț, and Paul Sava, screen directors Nicolae Otracol and Mircea Melnic, as well as writers Mircea Novac, Ionel Nistor, Ioan Zaharia, Adrian Grăjdeanu and Constantin Ghiniță. Lastly we cannot omit the inhabitants’ preoccupation with building monuments to eternally celebrate the glorious past of their city.

MULȚUMIRI Autorii prezentului volum îşi fac o datorie de onoare din a mulţumi instituţiilor şi oamenilor devotaţi ai acestora, care, de-a lungul timpului, le-au pus la dispoziţie sursele documentare necesare în scrierea acestei cărţi. Amintim aici de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu“ Focşani (director dr.

Teodora Fîntînaru), de Muzeul Vrancei (director prof. dr. Horia Dumitrescu) şi de Arhivele Statului Vrancea (director Petru Obodariu). Mulțumim domnului Gheorghe Panait (Italia), a cărei prețioasă colecție de cărți poștale cu Mărășeștii de altădată a ajuns la noi prin intermediul domnului Balica Mircea, căruia îi suntem, deopotrivă, recunăscători. Mulțumim, nu în ultimul rând, domnului primar Chitic Valerică pentru sprijinul acordat în vederea publicării acestei cărți.

BIBLIOGRAFIE IZVOARE EDITE ●Anuarul Eparhiei Romanului, 1936, Institutul de Arte Grafice „Marvan”, S.A.R., Bucureşti, 1936. ●Anuarul Statistic al României 1928, Institutul de Arte Grafice Eminescu S.A., str. Parlamentului nr. 2, Bucureşti, 1929. ●Anuarul Statistic al Judeţului Vrancea, 1981, Direcţia Centrală de Statistică. ●23 August 1944. Documente 1939-1943, vol. I, coord. I. Ardeleanu, V. Arimia, Mircea Muşat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.

Bogdan, Ioan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, Bucureşti, 1913. ●Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie, Circumscripţia Bacău, Secţiunea Focşani, Anul 44 nr. 1-12, ianuariedecembrie 1934, Tipografia „Sentinela”, Focşani, 1934. ●Buletinul demografic al României, director dr. Sabin Manuilă, februarie-aprilie 1932, Editura Oficiului Demografic, str. Brezoianu 25, Bucureşti, 1932. ●Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a statului, vol. II, 1261-1651, vol. IV, 1676-1700, vol.

V, 1701-1720, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., Bucureşti, 1954, 1970 şi 1975. ●Condica lui Constantin Mavrocordat, ediţie cu introducere, note, indici şi glosar alcătuită de Corneliu Istrati, vol. I, II, III, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008. ●Costăchescu, Mihai, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. I, Iaşi, 1931. ●Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea. ●Documente istorice tecucene, vol. III, sec. XIX. Identificare, selecţie, transcriere, cuvânt înainte şi indice de Ştefan

Andronache, Biblioteca Municipală „Ştefan Petică”, Tecuci, 2002.

Documente privind istoria României, sec. XVI, A, Moldova, vol. IV (1591-1600), Ion Ionaşcu, L. Lăzărescu-Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, David Prodan, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1952. ●Documente privind marea răscoală a ţăranilor din 1907, vol.

II, Desfăşurarea răscoalei. A. Moldova, Ion Ionescu Puţuri, Andrei Oţetea (coordonatori), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1983. ●Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea, vol. I, Moldova, V. Mihordea, redactor responsabil, Ioan Constantinescu, Corneliu Istrate, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966. ●Documenta Romaniae Historica, A, (Moldova), vol. XXII, 1634, volum întocmit de C. Cihodariu, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974. ●Expunerea situaţiunii judeţului Putna pe anul 1905, presentată Consiliului General în sesiunea ordinară de la 15 octombrie de către Prefectul Judeţului, administrator al intereselor judeţului, Tipografia Alex. Codreanu, Focşani, 1905. ●Istoria Militară a poporului român, vol. IV, Editura Militară, Bucureşti, 1987. ●Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Documente militare, coordonator Constantin Căzănişteanu, Editura Militară, Bucureşti, 1977. ●Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. I (1866-1869), vol. II (1869-1875), vol. III, (1876-1877), Ediţia a II-a şi prefaţă de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995. ●Nomenclatura judeţului Putna în anul 1890, fără editură, fără loc. ●Pe aici nu se trece. Mărturii. Amintiri, editat de Constantin Căzănişteanu, Rusu Dorina, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.

●Poni, Petru, Statistica răzeşilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1921. ●Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, publicat de Dr. Sabin Manuilă, din recensământul general al populaţiei, vol. I: sex, stare civilă, grupe de vârstă, gospodării, infirmităţi, populaţie flotantă, vol.

II, partea a II-a, Editura Institutului Central de Statistică, Splaiul Unirii 28, Tipărit la M.O. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938. ●Recensământul populaţiei din 21 februarie 1956. Rezultate generale, Direcţia Centrală de Statistică, Bucureşti, 1956. ●România viaţa politică în documente 1946, coordonator Ioan Scurtu, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1996. ●România retragerea trupelor sovietice 1958, coordonator Ioan Scurtu, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996. ●Scurtu, Ioan, Mocanu, Constantin, Smârcea, Doina, Documente privind istoria României între anii 1918-1944, coordonator Ioan Scurtu, Editura Didactică şi Pedagogică R.A, Bucureşti, 1995. ●Sion, Constantin, Arhondologia Moldovei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973. ●Solomon, C., Stoide, C.A., Documente tecucene, vol. I, II, III, sec. XVII-XIX, Tipografia Lupaşcu S-Sori, Bârlad, 1938, 1941, 1942.

LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE ●Adăniloaie, Nichita, Răscoala ţăranilor din 1888, Editura Academiei R.S.R., 1988. ●Anghel Valeriu, Deşliu, Alexandru, Vocaţie şi destin, Editura Terra, Focşani, 2000.

●Apreotesei, C., Iorga, Toma, Străoneanu, Balş, Al., Monografia comunei Străoane, fără editură, Focşani, 1997. ●Atanasiu, Victor, România în primul război mondial.

Documente privind istoria militară a poporului român, Editura Militară, Bucureşti, 1977.

Batali, J., Mocanu, V., Strujan, I., Pe aici nu se trece, Editura Militară, Bucureşti, 1977.

Bălescu, Valeria, Mausoleul de la Mărăşeşti, Editura Militară, Bucureşti, 1993. ●Bellu, Radu, Mică monografie a căilor ferate din România, vol. IV, Regionala de căi ferate Galaţi şi Constanţa, fără editură, fără an. ●Berindei, Dan, Societatea românească în vremea lui Carol I (1866-1876), Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Eolion, Bucureşti, 2002. ●Berindei, Dan, Epoca Unirii, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1979. ●Bichir, Gheorghe, Cultura Carpică, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,1973. ●Bobi,Victor, Civilizaţia geto-dacilor de la Curbura Carpaţilor sec. VI î.Hr. – sec. II d.Hr., Biblioteca Tracologică XXIX, Bucureşti, 1999. ●Borş, Lucia, Doamna Elena Cuza, Ediţie îngrijită de Cârţu Lucia, Editura „Pelendava”, Craiova, 1992. ●Botez, Constantin, Urma, Dem, Saizu, Ion, Epopeea feroviară românească, Editura Sport-Turism, Bucureşti,1977. ●Budescu, Ionel, Istoria învăţământului din judeţul Vrancea de la origini până la 1918, Editura Paideia, Focşani, 2003. ●Caian, Dimitrie, F., Istoricul oraşului Focşani. Scris cu prilejul Jubileului de 40 de ani de domnie a Majestăţii Sale Regelui Carol I, Tipografia Legătoria de Cărţi şi Steriotizia Gh. A. Diaconescu, Focşani, 1906. ●Canianu, Mihail, Candrea, Aureliu, Dicţionar geografic al judeţului Putna, Tip. Thoma Basilescu, Bucureşti, 1897.

●Căpăţână, Adolf, Istoricul oraşului Panciu şi a schiturilor „Brazi” şi „Sfântul Ioan”, prăbuşite de cutremurele din noiembrie 1940, Tiparul „Cartea Românească”, Bucureşti, 1940. ●Cebuc, Alexandru, Mocanu, C., Din istoria transporturilor de călători în România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967. ●Cherciu, Cezar, Vrancea şi ţinutul Putnei. Un secol de istorie 1820-1920, Editura Neuron, Focşani, 1995. ●Cherciu, Cezar, Vrancea şi ţinutul Putnei. O lume de altădată 1921-1945, Editura Andrew, Focşani, 2005. ●Conea, Ion, Vrancea. Geografie istorică toponimie şi terminologie geografică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993. ●Cucu, Vasile, Marian, Ştefan, România. Ghid atlas al monumentelor istorice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979. ●Cupşa, Ion, Armata română în campaniile din anii 19161918, Editura Militară, Bucureşti, 1967. ●Idem, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Editura Militară, Bucureşti, 1967. ●Cuvântări de Ferdinand I Regele României, 1880-1922, Din publicaţiile Fundaţiei Culturale-principele Carol I, 1922. ●Deşliu, Alexandru, Emanoil Petruţ. Album memorial, Editura Pallas, Focşani, 2003. ●Idem, Vrancea-istorie trăită. Jurnalul unui corespondent de presă (1992-2004), Editura Pallas, Focşani, 2004. ●Dimitrescu, I. M., Însemnări cu privire la oraşul Focşani. Cu o prefaţă de G.G. Longinescu profesor universitar, Tipărit cu prilejul Congresului Ligii Culturale de la Focşani din 28-29 iunie 1931. Extras din revista „Natura”, Institutul de arte grafice „Bucovina”, I.E. Torouţiu, strada Gr. Alexandrescu, Bucureşti, 1931. ●Dimitrescu, I.M., Jertfă şi biruiţă-Note de război, Editura Librăriei Alex. N. Leon et co., Focşani, 1920.

●Dimitrescu, I.M., Ţinutul jertfei. Judeţul Putna de ieri şi de azi, Fără editură, Focşani, 1938. ●Duca, I. Gh., Memorii, vol. III, Editura Machiaveli, Bucureşti, 1994. ●Galian, Dumitru, Monografia comunei rurale Mărăsesci după programul Ministerului de Interne din anul 1903, Tipografia Modernă M.T. Dumitrescu, Focşani, 1903. ●Drăgan, Gabriel, Pe frontul Mărăşeşti învie morţii, Ediţia a VI-a, Editura Albatros, Bucureşti, 1973. ●Dogaru, Maria, Heraldica României, Editura J.I.F., Bucureşti 1994. ●Dobrinescu, V. Fl., Dumitrescu, H.,(coord.), 1917 pe frontul de Est, Editura Vrantop, Focşani, 1997. ●Enciclopedia României, vol. II-IV, Bucureşti, 1940-1943. ●Frunzescu, Dimitrie, Dicţionaru topograficu şi statisticu alu Romaniei, Tipografia Statului, Hotelul Şerban-Vodă, Bucureşti, 1872. ●Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002. ●Giurescu, Constantin C.,Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti între secolele al XV-lea şi începutul secolului al XIX-lea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973. ●Giurescu, Constantin, Contribuţii la studiul originilor şi dezvoltarea burgheziei româneşti până la 1848, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1972. ●Giurescu, Constantin, Istoria podgoriei Odobeştilor din cele mai vechi timpuri până la 1918, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969. ●Giurescu, Constantin, Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea. Constatări istorice, geografice, economice şi statistice pe temeiul hărţii ruse din 1835, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957.

●Giurescu, Constantin, Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă, Editura Universitas, Chişinău, 1992. ●Giurescu, Dinu C.(coord), Istoria României în date, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003. ●Giurgea, Emil, Vrancea, ghid turistic al judeţului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977. ●Gonţa, Alexandru I., Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII, Ediţie, prefaţă, bibliografie şi indice de I. Caproşu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989. ●Gonța, Alexandru I, Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. ●Grumăzescu, Horia, Ştefănescu, Ioana, Judeţul Vrancea, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970. ●Instituţii feudale în Ţările Române. Dicţionar, coordonatori Ovid Sachelarie şi Nicolae Stoicescu, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1988. ●Ion, Stănel, Monografia istorică a localităţii Mărăşeşti, Editura Andrew, Focşani, 2007. ●Ionescu, Nicolae, Generalul Eremia Grigorescu, Editura Militară, Bucureşti, 1967. ●Iordan, Ion, Gâştescu, Petre, Oancea, D. I., Indicatorul localităţilor din România, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974. ●Iorga, Nicolae, Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984. ●Iorga, Nicolae, România cum era până la 1918, vol. II, Editura Minerva, Bucureşti, 1972. ●Iorgu, Iordan, Toponimie românească, Editura Academiei, Bucureşti, 1963. ●Istoria economică a României, vol. I, De la începuturi până la cel de-al doilea război mondial, Ediţia a II-a, coordonator N. N. Constantinescu, Editura Economică, Bucureşti, 1988.

●***, Istoria Românilor, vol. VI, România între Europa Clasică şi Europa Luminilor (1711-1821), coordonator Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, 2002, vol. VII, tom I, Constituirea României moderne (1821-1888), coordonator, academician Dan Berindei, 2003, vol. VII, tom II, De la Independenţă la Marea Unire (1878-1918), coordonator, academician Gheorghe Platon, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003. ●Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989. ●Lecca, Octav, George, Familii boiereşti române, istorie şi genealogie, după izvoare autentice, cu adnotări, completări şi desene de Mateiu Caragiale. Editată de Alexandru Condeescu, Editura Libra, Bucureşti, fără an. ●Lucian Iorga-Filip, Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial, Editura Corint, București, 2016. ●Marele dicţionar geografic al României, alcătuit de George Ioan Lahovary, g-ral C.I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, vol.

I, vol. IV, fascicola I, vol. V, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, str. Berzei nr. 59, Bucureşti, 1901. ●Marghiloman, Alexandru, Note politice (1897-1924), vol. III, (1917-1918), Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., Parlamentului, 2, Bucureşti, 1927. ●Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie1918decembrie 1919), vol. I, Editura Albatros, Bucureşti, 1996. ●Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. I, II, III, Ediţia a II-a, Argument de Gheorghe Buzatu, traducerea de Măgărita Miller-Verghy, Editura Moldova, Iaşi, 1991. ●Mihăiecu, N., general de divizie, Amintiri şi învăţăminte din Războiul de Întregire Naţională, Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1936. ●Mihăilescu, Vasile, Ai văzut un rege plângând cititorule?

Amintiri din campania pentru întregirea neamului 1916-1918,

Editura A.T.U., Sibiu-Hermannstadt, 2015. Ediţie îngrijită de Mihai Adafini şi Mihai Liviu Adafini. ●Mihordea, Vasile, Relaţiile agrare din secolul al XVIII-lea, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1968. ●Milza, Pierre, Berstein, Serge, Istoria secolului XX, partea I, 1900-1945, Editura All, Bucureşti, 1998. ●Mocanu, Vasile, Căpitanul Grigore Ignat, Editura Militară, Bucureşti, 1967. ●Monografia judeţului Putna, materialul a fost colectat şi verificat de A. Gafencu şi prof. Ion Diaconu, Regatul României, Prefectura Judeţului Putna, Focşani, 1943. ●Neculai, Aurel, Oameni şi vremuri, Editura Rafet, Rîmnicu Sărat, 2012. ●Negropontes, Ariana; Ștefănescu, Crisula, Exilul interior.

Dan Er. Grigorescu, Editura Vremea, București, 2016. ●Nicolau, Vasile, C., Priviri asupra vechei organizări administrative a Moldovei, Tipografia şi Legătoria de cărţi Constantin D. Lupaşcu, Bârlad, 1913. ●***, Pagini de istorie locală, judeţul Vrancea, fără editură, Focşani, 1971. ●Paragină, Anton, Habitatul medieval la curbura exterioară a Carpaţilor în sec. X-XV, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2002. ●Paragină, Virgil, 130 de ani Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Vrancea, trecut, prezent şi viitor, Editura Sogend, Focşani, 1996. ●Paragină. Virgil, Valea Zăbrăuţului. Monografie. Memoria istoriei şi a societăţii din Zăbrăuţ, Editura Porto-Franco, Focşani, 1990. ●Paragină, Virgil; Paragină, Valeria, Iconografie medicofarmaceutică vrânceană, vol. III, Editura Neuron Focşani, 1995.

●Paragină, Virgil, Medicina şi farmacia din ţinutul Putnei pe masa de disecţie a istoriei, vol. I-II, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, 1994. ●Pavel, Lelia, Huţanu, Dumitru, Monumentele eroilor din judeţul Vrancea în lupta pentru independenţă, Editura Neuron, Focşani, 1995. ●Pavelescu, Ion, Pandea, Adrian, Ardeleanu, Eftimie, Proba focului, ultima treaptă spre Marea Unire. Dosare ale participării României la primul război mondial, vol. I, Editura Globus, Bucureşti, 1991. ●Petre, Iosif, Învăţământul primar din judeţul Putna, Editura „Cartea Putnei”, Focşani, 1934. ●Petrescu-Dâmboviţa, M., Daicoviciu, H., Teodor, Dan, Gh., Bârzu, Ligia, Preda, Florentina, Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1995. ●Popa, Mircea, Primul război mondial, 1914-1918, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. ●Preda, Constantin, Monedele geto-dacilor, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973. ●Puşcă, Ion, M., Valea Şuşiţei, Editura Sport-Turism, 1987. *Puşcă, Ion, M., Paragină, Anton, Popa, Vasile, Constantinescu, Gheorghe, Panciu, file de cronică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982. ●Puşcaşu, Voica, Actul de ctitorie ca fenomen istoric în Ţara Românească şi Moldova până la sfârşitul secolului al XVIIIlea, Bucureşti, Editura Vremea, 2001. ●***, România în anii primului război mondial, vol. I, II, coordonatori, academician Pascu Ştefan, general-colonel, Milea Vasile, Editura Militară, Bucureşti, 1987. ●***, România în primul război mondial, coordonatori Gh. Buzatu, Valeriu Florin Dobrinescu, Horia Dumitrescu, Editura Empro, Focşani, 1998.

●Rotta, Dimitrie, Geografie fizică şi istorică a judeţului Putna, 1885, fără editură, fără loc. ●Rotta Dimitrie, Dicţionarul geografic, topografic şi statistic al judeţului Putna, Tipografia Al. Codreanu, Focşani, 1888. ●Russu, Dimitrie, Patrimoniul public şi starea economică a judeţului Putna în cifre şi icoane, Tipografia „Cartea Putnei”, Focşani, 1934. ●Sandovici, C. M., maior, Destăinuirile unei generaţiimonografie istorică a promoţiei de ofiţeri din toate armele active şi de rezervă 1917-Promoţia războiului, Tipografia Vremea, Bucureşti, fără an. ●Săveanu, Nicolae, Şcolile rurale din judeţul Putna, Fără editură, Focşani, 1904. ●Serdar, Ştef, Virgiliu, Lupta de la Mărăşeşti-Oituz, cu desene de A. Murnu, Institutul de Arte Grafice „Minerva”, Bucureşti, 1919. ●Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997. ●Scurtu, Ioan, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), vol. II, Ferdinand I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001. ●Scurtu, Ioan, Monarhia în România 1866-1947, Editura Danubius, Bucureşti, 1991. ●Spinei, Victor, Moldova în sec XI-XIV, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. ●Spinei, Vicor, Relaţii etnice şi politice în Moldova meridională în sec. X-XIII. Români şi turanici., Editura Junimea, Iaşi, 1985. ●Stahl, Henri, H., Organizarea economică şi juridică a trupurilor de moşie, Editura Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1946. ●Istoria socială a satului românesc. O culegere de texte, Editura Paideia, Bucureşti, 2002.

●Stahl, Henri, H., Stahl, Paul, N., Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1968. ●Stoean, Gh., D., Pană, Gh., Ion, Epopeea Independenţei României 1877-1878, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977. ●Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, Bucureşti, 1974. ●Şeicaru, Pamfil, România în marele război, Editura Eminescu, Bucureşti, 1994. ●Teodoru, Ovidiu, Mărăşeşti, fără editură, Iaşi, 1973. ●Tucă, Florin, Triunghiul eroic Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.

Editura Junimea, Iaşi, 1977. ●Ţiroiu, Vasile, Kivu, Dinu, Călătorind prin Vrancea, Editura Meridiane, 1968. ●Ucrain, Constantin, Dascălu, Gheorghe, Pe aici nu se trece, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2003. ●Ungureanu, Alexandru, Oraşele din Moldova. Studiu de geografie economică, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1980. ●***, Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei (1941-1945). De la Stalingrad la Bătălia Moldovei (august 1942-august 1944), coordonatori general Vasile Barboi, general Gheorghe Ioniţă, colonel dr. Alexandru Duţu, Editura „Vasile Cârlova”, Bucureşti, 1997. ●Voiculescu, Zefira, Întru slava eroilor neamului. Istoricul Mausoleului de la Mărăşeşti,Editura Militară, Bucureşti, 1971. ●Vrancea – monografie, coordonatori Ion Pătraşcu, Ion Curocichin, Petrache Licsandru, Ionel Nistor, Editura SportTurism, Bucureşti, 1981. ●Zaharia, E., Petrescu-Dâmboviţa, M., Zaharia Gh., Aşezările Moldovei de la paleolitic până în sec. al XVIII-lea, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970.

●Zaharia, Liliana, Rezervele de apă din bazinul râului Putna.

Studiu de hidrologie, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1999.

PERIODICE ●Almanahul Flacăra, 1988. ●Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol“, tomurile III, XVIII, XIX, Editura Academiei R.S.R., Iaşi, 1966, 1981, 1982.

Realitatea ilustrată(sau Lucrurile așa cum le vedem cu ochii, 12, nr. 609, 21 septembrie 1938. ●Clio de Mărăşeşti, anul II, nr. 6, iunie 2000; nr 7, noiembrie 2002; anul III, nr. 9, ianuarie 2002; anul IV, nr. 14, aprilie 2004; anul V, nr.11, noiembrie 2002; anul VIII, nr. 15, octombrie 2004, nr. 16, aprilie 2005; anul IX, nr.21, octombrie 2007; anul X, nr. 19, noiembrie 2006. ●Cronica Vrancei, vol. I, II, coordonator Horia Dumitrescu, Muzeul Vrancei, Editura D.M. Press, Focşani 2000, 2001; vol.

III, Editura Palass, 2002; vol IV, Muzeul Vrancei, Focşani, 2003. ●Lumea credinţei, anul II, nr.5 (10) ●Frontul Mărăşeşti, coligat de 13 numere: anul I, nr. 1, noiembrie 1935- anul III, nr. 17-18, 1939. ●Magazin istoric, anul IX, nr. 4 (97), aprilie 1975. ●Milcovia, revistă regională de studii, anul I, vol. 1, vol. 2; anul II, vol. 1; anul IV, vol. 1-2, Redactor N. Al. Rădulescu, profesor secundar liceul Unirea, Tipografia „Cartea Putnei”, Focşani,1930, 1931, 1933. ●Vrancea-studii şi comunicări, vol. I, II, IV, V-VII, Muzeul Judeţean de Istorie şi Etnografie Vrancea, Focşani, 1978, 1979, 1981, 1982-1984; vol. VIII-X, Complexul Muzeal al Judeţului Vrancea, Focşani, 1991; vol. XI, Muzeul Vrancei, Editura Vrantop, Focşani, 1997.

SURSE IMAGINI ●Colecţia revistei Clio de Mărăşeşti. ●Kiriţescu, Constantin I., Istoria Războiului pentru Întregirea României, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1925. ●Frontul Mărăşeşti, coligat de 13 numere: anul I, nr. 1, noiembrie 1935- anul III, nr. 17-18, 1939. ●Mileniul românesc. 1.000 de ani de istorie în imagini, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2006., ●Muzeul Militar Naţional Regele Ferinand I. ●melidonium.com ●w.w.w.dacoromanica.ro: Fotografii din Războiul pentru Întregirea Neamului 1916-1919, Muzeul Militar Central, Institutul de Arte Grafice E. Marvan, Bucureşti, f.a. ●w.w.w.primariamarasesti.ro ●www.digibuc.ro

CUPRINS Argument……………………………………………………...1 Mărăşeştii în Evul Mediu………………………......................3 Mărăşeştii în epoca modernă și în timpul Primului Război Mondial.................................………………………………...19 Mărăşeştii în perioada interbelică (1918-1939) şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945)……………87 Mărăşeştii în timpul instaurării comunismului şi a perioadei comuniste (1914-1989)……………………………………..157 Mărăşeştii după 1990……………………………………….185 Monumentele istorice din orașul Mărășești...........................213 Zile semnificative din istoria orașului Mărășești...................251 Famila Negropontes...............................................................267 Scriitori şi oameni de artă din Mărăşeşti…………………....277 Résumé..................................................................................292 Summary……………………………………………………395 Mulțumiri…………………………………………………...297 Bibliografie…………………………………………………298

Uricul lui Roman I din 30 martie 1392, cel mai vechi document care atestă existenţa aşezării Mărăşeşti.

ISBN