NELINIȘTI poeme by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

I. M. RflŞCU

NELINIŞTI POEME

4 ' / BUCUREŞTI 19 27

/ : I

■i

< î-,

■*

*.<~r

\ iVr .

"Si

}

\ \ I i i

: .

1 i

oqnatia i

.. ■

a r* a n

| ; ; i

NELINIŞTI

: i

.«■

< i

(

r/r /

''■ ••• V«>

'■m

l*".”

**5S$Hă

£# v.'■•r ■

■

■{ .. Vr '

: : : ! .

LJLt

I. M. RflŞCU

i ;■

NELINIŞTI Oraşele desamăgite.—Plaiuri vrîncene.—Cînd cîntă Credinţa

! 1927

T :/

01. NKL

! |

) ;

;

■

'vf

I i

■

!' i I

: ; i ■

ia 1 ; i ■

;

ORAŞELE DESAMAGITE

■

De-acum pc cărţi voi adormi uitat, Pierdut într’o provincie pustie... O, RacQvia

"SV:!

! .1? j

! 1.

Ah, splecn des nuils d’6t6L. Universel soupir... J. Laforguc

*1 vl

Î !

Oraşele desamăgite adorm cînd se pornesc prin gări Convoiuri de spinări plecate, şi suliţe... şi cai... uralc... Ah, pieţele apar ca lacuri oglinditoare dc’nserări, Ca pinzelc de năvi se-agită drapelele sentimentale. Şi rătăcesc ca’n vis pe urma atîtor sgomotc de armă, Urmînd cu pietate paşii speranţelor dc mult proscrise... L)e stilpi, de ziduri, de Irotoare, nervoasă liniştea se sfarmă, Sau se strecoară nevăzută printre ferestrele deschise.

;

î I

i i

Doar pianele de-o torturează... ...trăsurile plutesc pe străzi... Prin globurile somnoroase luminile sclipesc confuze... Iu suflet mi se sbat miragii şi strălucire dc părăzi, Dar vasta serilor tristeţe crispează zîmbetul pe buze. Iu izolarea ce mă’ncincge trăcsc romane ignorate... Desmierci cu ochii — fără voe — rotunde braţe de silfide, Sau file albe de volume... sau frunze leneş scuturate... Grădini cu bănci sub frunţi dc ramuri... şi plînsul verci mă ucide.

rX i

l 4 10 ■

; i

i i

i <

;

i t? ii! !

■

[ i

! I: : )

Chinuitor, trcsare,n cuget — săgeată vie — un refren... (Refren, duios din cine ştie ce nielancolică-operctă...) Şi gîndul mi se ’nfiripează în psalmodia unui tren, lu vagi concerte de motoare, sau în cîuiări de minavetă.

I : . i

;

s: !

' j i ■

wk\-

Şi când uimit rămîn Ia geamuri sub bolţi ce tremură de dor, Cînd plînsul cerului haotic în inimă mi se răsfrînge, Zăresc pe turnuri de’biserici cum trece-al Nopţii duh în shor, Tîrîndu-şi mantia stropită cu stele — picături de sînge.

1! » T

)i l

} !! I

2 i

C’est ravissant commc ţa vous soulc, D’allcr ainsi dans cc cirque bete... P. Vcrlaine . ..jusqu’â cc quc la iialure soit bicn bonnc, Tâchons dc vivre monotone.

/. I.a/orj'iir

■

, 'j

* Ah, berăriile de lînt^a bariere, La care-abia tramvaelc de-ajung... Spre care druimil totdeauna-i lung, Căci pururea vre-o tainică durere Te hideamnă să porneşti pe sub portalc Dc crăngi încununate cu petale, Dorind să stingi speranţele avide (supremă consolare ce ucide) In lumi inconştiente şi banale, Ce ’nfăşurate hi griji şi munci aride Dispar în liniştea de mahalale.

■

Pătrundem, printre porţi dc mult vopsite, In largi grădini cu mesele pustii... Trăsuri cu arcuri şubrede, 'nvechite, Aduc familii cu buclaţi copii Ce — trişti şi-ascultători: — privesc spre scena Ascunsă după-o veştedă cortină... Din apropiere-un sgomot dc uzină Şi-aruncă peste noi, murdară, trena. i

12 Acum cuprinşii ’ncct se populează... Figuri trudite povestesc la mese... Gîndaci se prind în horă şi dansează Sub becuri cu şoptiri neînţelese... Din false instrumente de alamă Tresar concerte stinse, aiurite... Pe scena putredă se joacă-o dramă (Avîntul nostalgiei ne înghite).. Cortina cade... iarăşi se ridică Şi saltimbanci îşi etalează fardul... Din ceruri cîte-o stea, timidă, pică... Şcolari obraznici sar, pe-ascunse, gardul.,. Iu vale plîng signalele de gară... E: sgomot surd de sticle în grădină... Şi chită greerii din mandolină Prin ramuri de copaci sculptaţi în ceară. Din vechi şi 'nalţi păreţi de lemn, ferestre Se cască hi noapte, vag întunecate... (Sini triste peisajele terestre...) De-acolo-aruncă frunze legănate, — Ostentativ — copii ştrengari, spre noi... Alene urmărim o pantomimă Jucată ;n sunet de trombon şi-oboi... Cmd brusc cortina cade peste-o crimă, Cu cheta vin actorii-cabotini, Pe umeri largi, cu mantii vişinii, Cu spadele la brîu, la chip haini, De sperie pe-anemicii copii Ascultători şi trişti — privind spre faţa Acestor palizi cavaleri flămînzi, Ce sigur că se scoală dimineaţa Visînd mereu monede şi izbînzi.

. ;

is_.

1 13

■

;

j; !'

Ah, desperarea clipelor sortite Să lunece hi pustiu, fără de veste! Ah, taina orelor prea mult trăite, Cu plastice aspecte de poveste... Ah, berării de lingă bariere, Voi ne-aţi şoptit că nu aceasta-i vicaja Cc-am fi sorbit-o poate hi alte sfere... Căci altfel ne-a vestit-o dimineaţa. Şi totuşi, condamnaţi să ducem dorul Tărîmurilor verzi, scăldate hi soare, Noi resimţim — artificial — fiorul Clipitelor prelung mîngîctoare... Gonind himere, nc-oni scălda hi noroiul Oraşelor pe veci desamăgite, Vom urmări şi noi — sdrobiţi — convoiul Nădejdilor în zare rătăcite, Vom asculta prin berării abjecte Concertul fals al surlelor stridente, Vom admira profilelc perfecte Şi vom nota pe cele ce-s absente, Şi aştcptînd cortina să se-ardicc Ca tunete de „bravo“ s’o hicunune, Noi vom privi la jocuri de popice In tinde cu mirezme de alune, Şihi miez de noapte vom pleca spre casă Rupînd distraţi petalele de flori, Ca altădată iarăşi, după masă, Să ne pornim, tăcuţi şi visători, Spre berăriile de lingă bariere, Fixînd figuri roz-albc prin perdele, Căci pururea vre-o tainică durere Nc va hidemna să nchidrcptăm spre ele...

i '

: i

\ l

t 1

{

; ;! 1 .

In tîrg sc face-o casa; scheletele de schele Uitate-şi ’nalţă hi noapte fantomele spre stele... ...Odăi şi coridoare... sub-sohiri... o terasă... Dar cine oare hi tîrgul acesta-şi face casă?

;

li 1 '

î I; iii.

I li i li ’i

;

I li ' .; ; . ■<

Pietrarii dorm sub lună, pe ude temelii... Pudraţi de var, schiţează contururi de mumii Cu gesturile simple de mini culcate hi cruce... Şi umbrele de nouri pe ziduri par năluce. Găleţile cu apă dorm duse, legănate De funii cu scripcte... şi hi aer suspendate, Visează marşuri repezi spre ncgru-acoperiş... Alene, paşi în noapte răsună pe prundiş Şi paznicii contemplă zidirea mutilată... Ce suflet, ce fiinţă, ce inimă ciudată Alesu-şi-a terenul de casă ’ntr’un oraş De doruri neprecisc şi linişte sălaş? Ce gînduri îndemnat-au pc-acest proprietar Să-aleagă tîrgul cel mai retras şi solitar?... De sigur el nu ştie că moarte perspective I-oferă hi văi de ceaţă pădurile masive, Nu ştie că pe stradă trăsurile, agale,

f ! I

Ca după-o himormîntare alunecă spre vale... Nu ştie că tot omul aici e trist şi mut, Că-amurgurile toamnei pe ceruri par de lut... Nu ştie că spre seară exotice flaşnete Ingînă pe sub arbori crîmpee de-operete, Că ies, la oră fixă, bolnavii ta plimbare, Că trec Slovaci, adesea, cu geamuri de vîn/.are, Strigînd atît de jalnic, de parcă-s duşi la moarte... De-ar şti..., o, de-ar cunoaşte durerea cc-o să-l poarte Curînd pc-aripi de doliu şi-avîntu-osă-i aplece...

| .5

Dar cine în palatul acesta va petrece? Şi oarc-i mujieroasă familia ce vine? Va fi şi vre-o fecioară, cu zîmbetc steline, Cu gratii de cochetă crescută prin saloane?... Atunci vor rîdc ochi-i, pe după verzi obloane, Iu nopţi tîrzii, cînd tatăl — ca’n basme — apăsat Striga-va: —Mariana, (să zicem) tc-ai culcai? — De ninll... ... şi mîna-i albă timid va prinde muia Alesului... din ceruri le va zîmbi... „stăpîna“... La geam apoi in şoapte vorbi-vor monoton... (Ei n’au ca Julieia nevoe de balcon). Din cînd în cînd pe-asfalturi suna-vor cavernos Grăbiţii paşi - eternii - sub cerul seînteios... Tîrziu, fereastra largă va sucomba orbită... Sub streşine de stele clădirea-i adormită... Prin camerele albe hicărcaţe de moluz Sbura-vor vagi concerte plăcute la auz, Pe zidurile pline de aspră tencuială Va rîdc hi rame blonde privirea marţială

i 1 .

i 1 '

A rarelor portrete... ..în colţ vor pune pianul... Sonorele-i accente vor excita elanul... Şi. dansurile calde pluti-vor leneş... o, Cascade expresive de valsuri şi lungo... Poeme dc-atitudiui, beţie de mişcări, Grandioase ca lansarea vapoarelor pe mări... Basinuri dc-armonie cu lebede sonore... Vă rccctesc pe toate în fraza unei orc.

;

H' ;M

■

)' 1-

Sau poate că stăpîuii vor fi doi bieţi bătrîni Ce nu mai privesc lumea de mult „cu ochi păgîni“... Bătrîni setoşi de-odihna pierdutelor cartiere, Şi vor să-şi poarte crucea de ani şi de durere, Uitaţi de oameni... singuri... în linişte ’nnecaţi. Şihi calde după-amieze, cu ochii injectaţi De umbra unor gînduri ascunse şi subtile, Pe largile terase din nou trăesc idile... Vîslesc aripi de boare, uşoare ca şi visul... Pe largile terase evocă, trişti, Parisul, Parisul tincreţei şi-al dragostei sglobii, Cu seri scăldate ’n sînge şi nopţi de feerii, Cu turnuri de biserici ’negrite şi murdare, Cu strigăte forţate, cu statui, cu tramcare Ce trîmbiţă şi — repezi — sosesc în tot minutul...

* •<

■

ţ ;ii

Pe largile terase îşi plîng, mişcaţi, trecutul. Se ’ntorc apoi în casă... ! 1

...un şucr lung -de tren Pe minţile uzate le presură polen Şi suliţi de dorinţe... ...deschid vre o gazetă Şi iarăşi vremea scursă cu jale o regretă...

7-‘ ,

V “

17 I •

Sub becurile blonde şoptesc şi se ’nfioară De glasuri răguşite, de paşii ce coboară, De sgomotul de ploae ce curge prin burlane, De etnii care latră, lunateci, prin maidane... ...Spirale de fum galben i’nlănţuc uşor... Şihi ochi cu neprecisul conturului de nor, Ei fac aceleaşi gesturi din vremile străvechi, întocmai că hi nuvela lui Gogol: Oameni vechi.

t i

« ■

-•

Dar nimeni nu cunoaşte enigma casei hialte Ce hitrece ’n maiestate pe toate celelalte. Nimic... Pustiu... Nici cîntec, nici jocuri de copii... Pietrarii dorm sub lună, pe ude temelii... Odăi şi coridoare... sub-soluri... o terasă...

■

Zău, cine oare hi tîrgul acesta-şi face casă?

1 :!

i . »i

1' 4 1 .

Mi, que la Vie est quotidienne.. J. I.uforgue

i i

Cînd iarna ’n zurgălăi de sănii sînt .scoşi copiii la plimbare Şi ’nfăşuraţi în blănuri scumpe privesc miraţi în jurul lor, îmi place să cerşesc sensaţii strălucitorului decor Ce-mi turbură de ani fiinţa cu goarnclc-i crepusculare, îmi place să cerşesc sensaţii copiilor anemiaţi, Ce ’nfăşuraţi în blănuri scumpe privesc în jurul lor miraţi, Copiiloi cu ochi-enigme lucind,în fragede expresii... Pe fruntea lor zăresc sigilul omoritoarelor obsesii, In gestul lor descopăr slova eredităţilor bolnave, Şi ’n glasuri le ascult sonate de vînt, prin crengile firave.

I t

Oraşul mort i-a ’ncins cu haina-i împodobită ’n flori de myrt... Neştiutori de alta lume, ei aiurează ’n întrebări, Cu ochi fixaţi pe colonade, pe firme galbene de birt, Pe trupuri de statui, pe geamuri sau pe zig-zaguri largi de zări. Şi mamele răspund trudite la chestionarul pueril: (E-atîta de nevinovată curiozitatea de copil!) Mhi fund palatul se clădeşte — dar nu e gata pîn’ la vară, „Spic vale, ’n dreapta, c ’nchisoarea şi-aici c Şcoala militarul

1 19

■

;

{

Şi-mi aiiiiulcsc.de mine însumi cu uni in urma cum eram, Cînd cu solemna bucurie şi neastîmpăr, aşteptam 1 răsura să mă plimbe hi goana fugarilor cu .grave graţii... Şi ce naiv, în tîrgul paşnic cătam multiple variaţii. Şi eu am urmărit în treacăt, molatec legănat pe teluri, Vitrine gingaşe de sticle şi frontispicii de hoteluri... Şi eu m’am cufundat în visuri nepricepute,-abia schiţate Şi nVam jucat pc-alci cu cercuri în roş şi-albastru colorate... Am ascultat din coridoare, la denii, toaca ce răsună Şi bufniţele de pe turnuri mi-au zis .adesea „noapte bună". In vaste lupte cu vedenii, m'au sbuciumat 'dulăi ce urlă Şi serile priveam cu spaimă la crucea strîmbă de pe turlă... — A fost un vis adine şi palid, din care nu m’am mai trezit Dccît o clipă, hi zări... departe... ...dar azi din nou am adormit. Dc-aceea simt o alinare venind spre voi, copii cuminţi, Cu mînilc de ceară albă şi-obrajii netezi şi fierbinţi. In voi îmi plîng desamăgirca copilăriei cristaline, Privind în ochii voştri .limpezi şi mari, eu mă revăd pe mine. De ce am respirat văzduhul doar noi în tîrguri adormite, Cehi guri deschise ca de monstru, demonic inima nehighite?... De ce ne-am educai simţirea şi gîndul sub otrăvuri dure, Lăsînd să cadăhi suflet (raze, ca şi topoarele hi pădure?.. Şi astăzi să rîvnim pămînturi în care n’ar fi fost exclus Vre-odată să fi prins lumina, plîngînd cil ochii fixi în sus. Şi astăzi să rîvnim oraşe (le veţi rîvni şi voi curînd) In care să-admirăm un soare sub alte dealuri apunînd, Şi alte casc, alte feţe, ;şi alte hitinse bulevarde, , Şi pe clădiri municipale colori streine pe stindarde... Şi astăzi tolerăm pumnalul oraşelor pe veci severe, Să ni se hnplîntc hi carnea tristă că s’a ’ntrupat fără de vrere...

I i

■

20 i

De cc, cu rinjcle, destinul nc-â aruncat ca un lîlesicnl, Din lumea noastră anterioară, în lumea celor care gem, In groapa celor ce-şi uzează, netrebnici, zdrenţele fiinţei? De ce, înlănţuiţi dc soartă, aici ni s\au iubit părinţii? iulie—octomvrc 1013

! I! .

1 ■ 1

■■

’

t !

PLAIURI VRINCENE

2m*z

fi Nelinişti

Lăsaţi în urma codrii ce picura de ploac Şi umedele muguri şi şipotul din munţi... F- seară-albaslră hi aer şi galbene şivoac Pe albiile higuste alunecă sub punţi... ['. seară-albaslră hi aer... ca tragice blesteme Răsună în auzuri sbucnirile din nori... Pe dealuri codrii, totuşi, în van vor să ne cheme Spre lungi plimbări, căci frigul din ci îţi dă fiori. Spre sat dar!... şi visarea o vom lăsa pe alP-dată... - O, veşnica visare sub bolta înstelată! — Nc-ain fi pierdut prin crînguri şi-am fi sărit pîrae, Dar cum să mergi 'sub frunze ce picură de .ploae? Shi stins văpaia blondă, prelung gemînd în slavă, Furtunile hicctat-au strigarea lor bolnavă Şi cîmpul lin surîde seninului trufaş... Noi însă vom întoarce din drum ai noştri paşi... N’a fost menită seara aceasta schimbătoare Să dea din nou avînturi dorinţelor în floare., Nici luna să ne cheme pe calea \ci pribeagă Şi nici cărări în vaste pocni să ne atragă... Vom merge dar, prieteni, spre vagile lumini, Ce’n roşii lampioane se leagănăhi grădini, hi mari grădini încinse cu garduri de nude... Şihi cîrciumc-afumatc ne vom visa hi castele.

: i

rr i

. 1 i

' : ;

24 Nu poţi altfel petrece în staţii balneare Uitate şi sărace, clin satele avare In rîsete, distracţii, ascunse ’n munţi granitici... Aici trăesc bătrînii livizi şi paialitici Şi tineri plini de dorul tăcuteloi păduri... Ades pe la amiază, sub crudele călduri, Observi fecioare triste cetind, pe banei, romane... Din cînd în cînd trezeşte tăcerea de savane A staţiei balneare, în „piaţă", vre-o fanfara... Şi cînd începe ploaia... — o, ploile sdc vară! încet se’nchid ferestre şi ’n jghiaburi apa cînta... Zăreşti pe drumuri sure copite ce frămîntă Noroiul cu putere şi ritmic plîng tălăngi... Căleşte vechi şi ude se leagănă sub crăngi... Găini şi curci sub şură rămîn în poze fixe... Alene cade ploaia pe lemn de crucifixe Cu braţele deschise, ce par aripi de mori... Femeile pe uliţi gonesc pe rîmători... Şi seara, cînd văsduhul topit-a deşii nori, Copiii nebunateci se duq spre „căişori"... Flaşnetcle-atunci cîntă şi sboară toţi în cerc, A zilei lîncezeală din suflete şi-o şterg, Şi uşile de cîrciumi în lături se deschid, Exotice tarafuri se reazemă de zid Şi cobza ’ngînă ritmul picioarelor nervoase... Pămîntul, după ploae, a cucută miroase... Se’ricing în ganguri scunde bătute, sîrbe, hore... Fsmilii curioase privesc în jur Ia joc... întorşi din codrii vajnici, cu foşnete minore, Pc cîmpuri, mai aproape, noi stăm pierduţi în loc... Căci cîntccul acesta, ce vine ca torente Spre noi, în seara clară şi umedă de ploi,

■

25 Da, cîntecul acesta cu-atît de simplc-accente, Deşteaptri sentimente nebănuitehi noi... Vioara modulează cîntări din vremi bătrîne Şi cobzele mdărătnic ţin glasul să le v'ngînc... In tremur, pe la geamuri, trec trupuri rînduri-rînduri, De-aici se-aude-opinca cum zupăe pe seînduri Şi chiote de chefuri nostalgice se urcă, Ori glasuri cavernoase cehi sgomote sehicurcă, Ciocniri de sticle sparte şi zumzete de stupuri...

i; Vi . •:

Şi iarăşi plîns de cobză şi defilări de trupuri... Iu sufletu-mi speranţe, dureri rşi vis răsar... Văd albe bulevarde din noapte cum apar Şi turnuri, lacuri calme, clădiri şi ziduri 'nalte Fac inima-mi de farmec şi cîntec să ■tresalte. Mă-atrag chemări duioase spre locuri depărtate, Rămîfi în urmă şesuri, şi codri verzi, şi sate... Contemplu orizonturi crestate ’n catedrale Şi gări, muzee, statui şi arcuri triumfale...

iii (

Cc-aproape-mi este gîndul de-acele lumi rîvnite! Dar plînsul mort de cobză în mrcjcle-i mă highitc, Mă tîrîe spre-o lume dc-o vrajă nepătrunsă In care toată jalea acestei ţări i-ascunsă... Mă deapănă pc ghemuri ;dc palide nelinişti Şi-mi plimbă nori pe cuget, ca peste-un larg de mirişti... Arcuşurile roşii răcnesc dansînd. pe strune Cascadele de patimi din suflete străbune... O, scripeţi... c o taină nespusă cînd răsuni... De cc-aţi sorbit vieaţa, blajinii mei străbuni,

r •*

I ! ■

In jări atît de-opuse şi-atît dc '«depărtate, Trăind unu 'n oraşe şi altu'ii munţi, Ia sate? De ce-ai venit spre mine, o tu, 'bătrîn cucernic, Din (ari al căror — jalnic — eu astăzi sînt vistiernic, Filtrîndu-nii cald în suflet dorinii de zări senine? Iar tu, moşneag şăgalnic, de ce-ai înfipt în mine Cuţitul legăturei de-umilul teritoriu Şi'lichizi ades fiinţa-mi în turnuri de ivoriu? De ce mi-aţi nins în pieptu-mi orchestre de-antiteze Lăsînd ca nostalgia în juru-mi să creeze Vestmînt cernit... iar glasuri, ca plînsctul sirenei, Cu „contes bleus" uitate să-mi ude colţul genei, Ori tainic să m'adoarmă povestea Cosînzcnci?...

;

I î i

11 !

Ascult mereu cum jocul în circiumă se '«tinde, O flacără nebună în inimă-mi s’aprinde... Mă plec... şi sbor... alunec pe-o netedă cîmpie, In faţa mea, senine, pădurile adie, Vioarele suspină şi dansurile curg, Planează’n aer îngeri cu zîmhctc de-amurg... Zdrobit de vagi tendinţe molatec înă’ncovoi Sub tei cu ramuri negre ce picură de ploi, Din nou mă urc pe raze de-argiut... şi'n astă seară Mă simt uşor şi slobod, pribeag şi fără ţară...

! i

)

mart 191 <1

i ■

Poveşti umbrite In racle ilc sticlă, princcsc Oftau în dantele, mecanic... 0 Baco via

Jli Sicriele de sticlă sdiiţate’n fantazia Bolnavului cc zace sub grea temperatură Mi-ai; prins dorinţe svelte sub aprigă armură Şi-a lor înfăţişare mi-a stins copilăria... Sicriele de sticlă ’nainte mi-au plutit, In nopţile lipsite de visuri azurii, Cînd alţi copii; cu gîndul domol şi odihnit, Primeau sub pleoape ’nchise potop de feerii. Căci babele aduse de .spate, răpitor Ştiau să ticluească poveşti pe înserate — Cu glasul ca şi paşii ce calcă pe covor Şi hi ochi cu seînteierea ferestrei luminate. Şi cînd pe străzi înguste, mocnite sub ninsoare, O sanie tîrzie, trecînd, suna timid, Cînd focul în odaie, cu gesturi cobitoare, Picta, brutal, contururi de aripi peste zid, Cînd grelele tic-tacuri, ca şarpele de casă, Loveau prelung în zaua tăccrei de aramă, Bat linele, pe creşt et cu galbenă maramă,

:i i

:• l

wt !:

i !|'

■;

28 ■

Sfîrşcau un basm ce veşnic de-atunci mă tot apasă: ii .

nApoi princesa moartă de chinul aşteptărei, Cu-o stea de pietre scumpe în părit-i de-atir prinsă, In strimt sicriu de sticlă spre seară-a fost întinsă, Sub jurnal de tănuie'şi veghea lumînărei.; Şi noaptea într’un arbor înalt a /ost urcat Sicriul ei de sticlă cu lacăte ’ncuiat... Din lumi întunecate luceferii jăleau...

* !!

;

' 5

S 1

Cînlau în slavă paseri, jos preoţii cîntauu. Uimit, în noaptea dură — imensă panoplie — Zăream săgeţi de ramuri crestate printre nori Şi’n lumea lor zăpada schiţa prelungi sicrie... Zvîrleau vestiri de doliu chemările de ciori . Sub şubreda cupolă a pomilor fantasme, Simţeam prezenţa vagă a umbrelor din basme... Căci vaetele slabe şi-atîl de ne’nţelcse, Ce cîntec altul oare puteau la geam să’ngînc, De nu povestea tristă a moartelor princesc?

1 5

’i

Cînta la geam furtuna cu gemete bătrîne... I

Cînta la geam furtuna... şi;n veşteda grădină Treceau amanţii dornici de cîntec şi lumină, Privind, pe frunţi de arbori, perdelele de .nea. Prin crengile uscate simţirea mea vîslea Spre vîrfuri legănate în.plînsetc umile, Spre raza 'mbălsămată a blondelor profile. A doua zi, o cît de mişcat priveam prin rame Rotunde de lentilă, în scunde panorame, Războaie uriaşe zbătîndu-se prin văi, Corăbii largi, cu pînze, pierind pe-albastre căi j

i ; i

;

k -

■

29 Şi îngeri cu trompete! de aur lingi» buze, Apoi — zburind prin aer — sălbatece obuze, Convoiuri lungi de haine cernite, himormîntări De mari monarhi, şi’n urmă soldaţi venind călări... Dar mai cu seamă cît de barbar porneau să ţese In sufletu-mi vedenii frumoasele princesc, Cehi mină ţinînd încă paharul cu venin, In racle mici de sticlă mureau zîmbindvsenin...

De-atunci priveam tabloul de basme evocat Mereu vibrînd hiainte-mi în fel de fel de forme... Pc turnuri de biserici, pe cerul înstelat, Plutind pierdut în lumea planetelor enorme, Vedeam sicriul gingaş cu lacăte hieuiat... Şi azi mă urmăreşte — stăpînă hi veci pc ghid — Tinzînd mai îndărătnic în crcer să se hnplînte — Aceeaşi viziune... deşi c mult de cînd Poveştile din suflet au încetat să cînte... Deşi c mult din vremea palatelor cu zîne Cc-au populat poiana unor nădejdi păgîne, Şi azi culeg flori sfinte din trena hitunecată A mantiei de vise carc-o purtam odată... Şi văd peste tot locul intimele imagini In faţă-mi înşirate, ca mulurile hi pagini... Pc strada străjuită cu strcşinc-aplecate AVajung din ui mă racle pe umere purtate, Şi preoţii invocă pc bunul Dumnezeu... Să fi pornit prin iarnă, spre ţărmuri ignorate, Princcsele uitate din umedul muzeu? Mă hitîmpină prin pieţe aceleaşi vii obsesii : In geam de magazine, priviri fără expresii Fixează grele statui sau strîmbe felinare...

M i

m 30 Cu braţe paralele, aşteaptă îndurare Femeile eu-obrajii masivi şi incolori... De sinul lor de ceară gîndire-atîrnă flori, Le culcă pe satinul din fund, ca’ntr’o «cutie, Şi sticla de vitrină le ’ucliide ca’n sicrie...

'I i

Mă urc apoi agale pe uliţi întristate Şi tot mai clar sbucneşte, din coşuri, negrul fum... Zăresc în treacăt oameni cu saci informi în spate, Sau cîni pribegi, prin vastul troian făcîndurşi drum. Acasă, lingă sobă, răinîn s’ascult cum vîntiil In hornuri îşi roteşte şi-şi mistuc cuvîntul, Cum sună pe întinderi o sanie timid... S’admir cum focu-aruncă văpăilc-i pe zid... Şi'n noaptea cîud nici boare de doruri nu m’alintă, In noaptea cînd în juru-mi enigmele colindă, Cînd oarbele iluzii de mult s’au frînt de mal Si dorm acum zdrobite iu racle de cristal, De ce din nou n’or spune bătrînclc, uşor, Aceleaşi melodioase poveşti pe înserate — Cu glasul ca şi paşii ce calcă pe covor Şih: ochi cu seînteierea ferestrei luminate? Şi n’or şopti molatec, sub purpura visărei:

•

„Apoi. priucesa moarta de chimii aşiepiarei“... octoiuvre 1914 i

; ! .

■

Viziuni senine Lui M. Crucrunţi

Tablou desprins din cadre de veacuri prăfuite, Discret fixat pe trupul sonorelor coline, Tu chemi seninătatea străvechilor clipite Şi-adii exuberanţa pădurilor virgine. Păşesc forţat prin ierburi — gigantice egrete, Cehi rîvna lor fertilă îmi cresc pînă la brîu — Şi-admir, sub raze coapte, un stol sglobiu de fete Albind trudită pînza la margine de rin. Prin fragedele viţe intrînd, dau într’o parte Cîrccii ce-mi aruncă o plasă pe priviri... Mă’ntind apoi pe frunze, cu degetul în carte, Să nu pierd cumva firul subtilei povestiri. Ciupind sticloase boabe din strugurii ce-aiîrnă Pe creşteiu-mi, ca nişte lampioane vcncţicnc, Urmez fără de voie, pc-un capăt sur de bîrnă, O gîză hi căutare de căi aeriene. Stindardele tăcerei pc-a dealurilor coamă Infiptu-s’au eroic cahi muchile de zid... Distrat, strivesc în deget bobiţelc de poamă Şi nu mă ’ndur volumul pe braţe să-l deschid.

)

:■

32 Nici vîrstă n'ain, nici mime, nici tloniri sii răşloârlid Oînclirilc senine plutind ca barei în larg... De-aceea viersul aprig, ca sunetul de goarne, AI fetelor ce spală 'eu nu-1 primesc cu drag,

: ;

:i ' .

Căci vag sădeşte’n inimi — sensibile lentile — Frînturi de aspiraţii şi vaste frămîntări, Moiivc ce voalează extaze de idile, Pasiuni naufragiate ca navele pe. mări — Şi astăzi vreau, în tihnă, porniri nevinovate Uşor să netezească din suflet orice cute Şi doar volumul galben din mînă să-mi arate Că vieţucsc prin anii o mie nouă sute... Să sorb nectar din fructe, din freamăt — înţelesuri, Să simt pămîntul umed în juru-mi cum se svîntă, Culcat în vegetaţia hotarelor dc şesuri, S'ascult pe drumuri corul căruţelor cum cîntă...

!•

Tablou desprins din cadre de veacuri prăfuite, Discret fixat pe trupul sonorelor coline, Tu chemi seninătatea străvechilor clipite Şi-aduci cu tine boarea pădurilor virgine. april 1917 j

; :

I j I

i. r t

Din cerdac ;

Do, ini, sol, — Me, bonsoir la lunci Verlaine

I i

Pe scîndurile de cerdacuri păşesc morfinizat de visul Din care ni’ani desprins de-o clipă, lăsîndu-i mai pustiu abisul, Căci glasurile din pridvoare, din drum, fanfara din grădină • Mi-au rupt a somnului aripă şi-au pus pe divagări surdină.

! ' |

Cerusem patului de pustnic din colţul şubredei chilii. In ore limpezi de -’nserare, tăceri de-albastre reverii Ce nu hitîlncşti nici cînd în cale prin proza scoarţei de planetă. Dar pe ferestrele deschise, filtrînd privirea ei de cretă, Plîngea rotunda lună’n ochii-mi... şi seva nopţilor de vară. Concert de grceri pe sub geamuri, miros de cucută amară, Foşniri de nuci, lătrat de cine, şoptiri şi rîsetc în stradă Dansau în aerul din juru-mi, căzînd pe nervii mei grămadă... Şi m’air trezit... domol, spre uşă ’ndreptindu-mi paşii ’ncet, [nesiguri, Infiorîndu-ină din creştet şi pînă’n tălpi, ca prins de friguri, Cînd boarea spaţiului veşnic mi-a ’ntins anemicclc-i mîni Să-mi smulgă trupul şi simţirea din cadrul stîlpilor bătrîni... i

Un bec s’a stins subit în poartă... nici ora cît poate să fie 3

TFfi

34 |

;

Nu ştiu... nu vreau să ştiu... o voce ca vîntu’n hornuri de sglobie Rosteşte vorbe cc-şi strecoară conturul clar peste zaplaz... Aud ciocniri de sticle, freamăt ca plînsetele de talaz, Oftaturi, murmure şi note în treacăt pianului furate... O fredonare fericită străbate-odăi întunecate Şi fraze care par sculptate în atmosferă, vîlvătae Se 'nvolbură... Le-ascult în tihnă, fixat pe scaunu-mi de pae. i Din stradă-acclea^i graiuri blînde sau aspre schimbă vagi impresii... Mă simt statornicit sub cortul turburătoarelor obsesii, Disting cum rîsete stridente la garduri însoţesc .cuvinte... Alămurile din „grădină" îţi storc aducerile-aminte... Şi bănuesc — pe-alei cotite — aglomerări cotidiane, Rotiri în cerc meschin, nisipuri şi forfotiri de caravane, Banale glume (ah, curajul de a trăi în amănunte!)... Şi tuturora mulţumirea de-a fi le-o descifrezi pe frunte. Din bezna cîmpului haotic ce ’ncinge tîrgul ca’n baraje Apar greoaie diligenţe pe-acopcriş purtînd bagaje. In svoiiuri rustice de leucă şi zurgălăi, ating limanuri De multă vreme întrezărite, oprindu-se la porţi de hanuri. Fanfareie-au murit trudite la ora-atîta de tîrzie Şi simt cum filmul din grădină ridează fără melodie... S au stins luminile *n iatacuri şi-obloanele s’au tras prelung... Piu iazuri moarte, peste vîrfuri de case şi copaci, ajung Concerte-obraznice de broaşte ce strigă ’n ritm grăbit de tren. Un pas întîrziat... ...o frunză tresare, i ( al florilor polen Intona imnuri de mirezme... Răcoare...

1 :

Somnul mă doboară, Mi-atingc girului cîte-o clipă, cu basmele-i mă infioară... Zăresc atunci carete sure ureînd alee de grădini, Răsună muzici militare din nou... potirele de crini De sub cerdac, în chip de fată cu glas melodic se transformă Şi iar sosesc frînluri de vorbe ciudate, iară nici o normă: - „Papa i-a zis de inult“... — „De Weber... — „Aici ar trebui andante'1... încet alunec pe-ale vieţei uşor-legănătoare pante Şi iar fixez realitatea cu ochi uimiţi şi-adînci de-oglindă... Un gest nu pot schiţa, privirea nu pot s’o mai înalţ spre grindă, Dar sufletu-mi e val de doruri anihilate de tăcere, De vraja nopţei, de ’ntunerec, de spaţiul care ne cerc, Şi’n taina care nu-mi dă voc spre ceruri braţele să ’ntind, îmi pare c’am surprins păinîntul în jurul soarelui rotind...

octomvrc 1918

\ ■

> : i, !

Livezi r

Lui O. Tutoveunu

;

Ca ’n văi de(paradise în vis întrezărite, Păşesc pe verzi velinţe crestate de cărări... Pe trupu-mi plouă pomii cu braţele dospite Şi-absorb ale luminei tiranice chemări.

’

Se coace vara hi aer... şi lin, ca pe conducte, Se urcă *n ţevi de ramuri, ce hifig în raze căngi, A brazdei sevă caldă, vibrînd sub coji de fructe... Şi seva se bulbucă la capete de crăngi.

•>

Şi-atunci ţîşnesc din ale frunzişului unghere Gutui ce-atîrnă crude, greoi, ca pline pungi, Sau pere — inimi roşii sau pumni rotunzi de mere Şi prunc ce par picuri albastre şi prelungi. I

Avînd aceiaşi formă ca şipote de munte, Din arbori frunza-şi cerne izvor de sunet slab... Aşi vrea ca pururi note să-mi susure pe frunte Şi foşnetul livezei să-I sorb ca de pe jghiab. Colori, stropind spre-azururi avînturi de drapele, O) fructe dulci, pomana pămîntului iubit, Contururi de lumină — umflate ca vîntrele — Pe care ochi de Evă şi-Adam s’au odihnit,

kLS^-

O, fructe vii, cu linii armonice, eterne, Cu grafiile svelte şi-aspectul feminin, In voi mi’ngrop făptura ca ’n puful unei perne Şi sufletul la-a voastpă mireasmă mi-1 închin. Muşcînd din carnea voastră, spre antedeluviene Epoci mereu mă poartă sensaţiile pure... Mă simt cum, gol şi liber, pe pajişti de poiene Alerg şi cum în fiare arunc cu steiuri sure. Simt zumzetul de-albine de-aiunci cum mă ’mpresoară, Ş! vîntul ce’ şopteşte, şi aerul dc-atunci, Şi freamătul de frunze cîntînd ca o vioară, Si sprintenele pasări certîndu-se prin lunci... Livezi fecunde, vaste livezi de pomi tixite, Cu fructe carc-atîrnă ca mii de stalactite, Livezi, sonore temple cu svelte colonade, Cu trunchiuri ce par tuburi de orgă — cu arcade, Livezi, în pilcuri dese pe lume semănate Să recitaţi poeme de primitivitate, Mă culc sub bolta voastră de ’nalt cavou cu soare Şi beat de pribegia prin spaţiu şi prin vreme, Aştept să plîngă hi ochi-mi a stelelor paloare Şi hicet s’adorm sub cerul candidelor poeme. iulie 1920

In salonul vechi de ţară

In salonul vechi ele ţara am păşit ca ’ntr’un altar... Sfiicios, copilăria mă privea de prin unghere. Prins de zid, acelaşi ornic urcă-al timpului calvar Şi aceleaşi bibelouri dorm pe ’nguste etajere. I

Dorm străbunii hi vechi tablouri aplecate trist spre mine Şi de-afară vine-acclaşi zumzet proaspăt de albine Printre storuri de şindilă verde şi ferfeniţită... Trec din cînd în cînd căruţe pe şoseaua prăfuită. Inserări de basme sure tind pe turle-un loc s’apuce, Estompînd conturul aspru-al Iiauului dela răscruce. Orice lucru-atins c-o clapă ce trezeşte un ecou... Şi pe seînduri îmi port paşii ca pe lespezi de cavou.

! ■

In acest muzeu dc-obiecie, amintiri, dorin ţi discrete, In acest altar de pace, rece şi patriarhal, Furişez timid fiinţa-mi covirşiiă de regrete Şi pe creştet las să-mi cadă- vremea moartă, ca un val.

r ■

■ ■

Stingherit, pe-un scund fotoliu azi rămas fără de teluri, Mă aşez să'ncerc creaţii vagi de reconstituire... îmi acopăr ochii harnici ce-au fixat atîtca ţeluri, Să iui vad cum mă’ncun joară strîmbe cruci de cimitire. I

;

«iL

39 Şi mă simt strein în cadre penumbrite şi domoale... Simplitatea ce planează peste tot e viu contrast Cu-al meu suflet ce nu poate sbuciumul să şi-l potoale, Alergînd pe al ştiinţei cîmp ispititor şi vast. Cunoştinţi culese trudnic după nopţi de vegetare, Aplecat pe vraf de pagini, de pe cînd eram copil, Teorii, principii, date... ce ciudată mi se pare Amintirea voastră astăzi în acest salon umil. In acest salon în care a ’mpietrit fugara vreme Dc demult, ca picătura lînccdă de albă ceară — Incrustând în ea contururi dragi şi fragede embleme, Amintirea voastră trece peste creer, ca o ghiară. In acest salon de ţară cu miros uscat de cimbru Ce iiepotrivitc-s ale traiului ccrinţi moderne!... In tăcerea ce-1 apasă sorb al veacurilor timbru Şi-ale ornicului clipe răbdătoare par eterne. Am lăsat la uşă geanta cu volume 'prăfuite, Cu muncite file pline de trunchiate însemnări, Ca să fiu din nou copilul cu privirile hisorite, Cînd neştiutor de toate alergam spre larg de zări. Ca să fiu din nou ogorul ncdcsţelenit vde soartă: Fruntea netedă şi clară, gîndurilc fără cute... Să trezesc din nou în juru-mi, ca în basme, vraja moartă... Seva t în ară din plante forţa ei să-mi împrumute. Premenindu-mi ţcselura sufletului pentru-o clipă, Să renasc, uitînd dc vîrstă, griji, durere, timp şi loc, Şi-aşezat în faţa mesei să plutesc pe-a vremii- aripă, Construind mereu castele din albastre cărţi dc joc. august 1920

r . :

Excursii

fj i

Lui A PiUat

Excursii destrămate pc panglici dc şosele Ascunse ;n praful moale şi fin pulverizat... Plimbări legănătoare sub aripi de umbrele, Priviri de duioşie spre vetrele de sat... Căruţe dc lemn verde, ureînd domol pripoarc . In plîns strident de osii şi svon de zurgălăi, Fîntîni eu străşini negre ce’mprăştie răcoare, Cînd soarele oglindă-şi făcea din albe căi... In rame colorate topiţi surîs candid, In zări de curcubee sclipiţi nervos, ca lancea, Iar gmdu-mi, ca o minge lovită brusc de-un zid, Se-aruncă spre seninul naiv şi clar din Vrancca.

i / i

î )i ■:

••V

„...Porniţi astfel cu ziua, în sunet de tălăngi, Suind mereu spre vîrfuri, prietene iubit, Plecînd adesea capul sub braţele dc crăngi, Cînd cerul împrumută văpăi de asfinţit, Sosim în sate ’ntiuse, cu numele sonore, Din munţi a căror coamă străjer ne-a fost pe drum... Lăsat-am mai în urmă tăpşanele de hore... In juru-nc, din funduri dc curţi, sc'nalţă fum.

41 E ora mesei; tainic miresme de fiertură Adie 'n aer... Turme se ’ntorc dela imaş... Un corn trezeşte ’n ţarini a vremurilor zgură Şi-ţi parc, pe ’nserate, c’asculţi „le ranz des vaches“... Ciocnirile ritmate în doage de butoaie Răsună ca şi timbrul uscat de darabană, Cînd rumenele raze de soare — vii şivoaie — Din soare curg pe ’ntinderi, spumos, ca dintr’o vrană. Sub frunţi de pomi vezi mese zîmbind îmbelşugate, Surprinzi în treacăt fraze din lungi istorisiri... O ciutură scînccşte... Un om cu-un sac în spate Sc’ndreaptă către-o şură; buchet de trandafiri Pe geam, la o căsuţă, răsare dintr’o glastră Şi alte case ’n dreapta şi’n stingă se ivesc... Ferestrele-s deschise să intre seara-albastră Şi darurile firei pe uşă năvălesc. Un dîmb doseşte-o culă... ...cînd dîmbu ’ncet dispare, In suflctu-mi extase se ’nvolbură prelung... Cerdacuri largi şi pivniţi cu uşi ca de altare Şi pomii din pridvoare la ştreşine ajung... In scundelc-odăiţc din dos, printre perdele, Zăreşti borcane groase cu roşu vişinat... Tircoalc ’n jur de cuiburi dau svelte rîndunele Şi cînelui din lanţuri dă drumul un argat. Dar ceea ce mă poartă spre ţărmuri de poveste, Uitînd că vizitiul ini-arată cu-al lui bici Enorma vîlvătae aprinsă sus pe creste Sau dincoace ’n răspîntii, o luptă de voinici — E-uii chip blajin de fată, sfioasa visătoare, Pe-uii scaun în ceardacuri cetind atent o carte... O clipă ’nalţă ochii... ...privirea ei de soare

Noianuri de-aurore şi linişte împarte. Cu păru'n cozi bogate adus abil pe creştet, Ca „noua Heloisă" nimbînd un farmec sfînt, Ea da fiori de vieaţâ trecutului meu veşted 5 In care-a plîns nostalgic al patimilor cîiit. Ea dă fiori de viaţă intensă, parfumată, întregului amestec de-orchestre şi imagini... Ah, mina ei de floare ce’ntoarce albe pagini, Ah, toată-a ei fiinţă pe zidul alb pictată!

t : :

' ; !.

Simbolul inocenţei şi-al purei căsnicii Din iedera invoaltă pornea să’nfiripcze Intime interioruri şi rîsetc sglobii... (Ah, visurile noastre de fericiri burgheze!) Icoana vieţei limpezi şi-al tihnei ideal Si razele de pace şi lacuri fără cute, Din cula de sub munte, în ropote de val, Cădeau vibrînd în inimi de flăcări, pehitrecute. Spre palida fecioară-simbol îmi îndreptam Eternele-aspiraţii de scrum, pe veci înfrînte, Şi coruri de dorinţe, ca frunzele pe ram, In paşnica ’nserare timid sbucneau să cînte. Şihi vreme ce departe pocnea vre-un foc de puşcă, Pe cînd copii în zdrenţe fugeau cerşind pe calc, Pe cînd birjaru-mi vesel, cu coada de biciuşca Rotea greoaie gesturi spre puncte cardinale, Iu vreme ce lumina pe piscuri descreştea Şi umbrele la vale rîvneau să se coboare, Gindirca-mi chipul fetei din cadru-i desprindea, La inimă prinzîndu-1, discret, ca pe o floare..."

octomvre 1918

j >.

7* ■

Popasuri Lui Al. L ascaro r- Moldo va:;ii

i'iamaeie incuwse c.imsteîo <vviacwî„ %tthK\C tttMR' dospise U r;vV,-;\\ vvîur.i \Uiw ^vVv .o,,, şt paivă xl>ţm vio vxVxv^Us

Citul uşile iu UlUtti SC diUU Că In al ta VW >t*v,u v'*u x\'Nil emioi umw s;Vs conducătoR v'mutul cu ol a laud lomtilov- sbmviahucu Ce 'ut roabă vio pogoane* vio fructe, vio localnic*, Şi-vnlailo scrutează e'uu ochi cercetător,*, lu timp oo omul căsoi dă scurte desluşiţi Şi'ucot îndreaptă coltul covorului vio tară, iu timp oo’u adăpostul străvechilor clădiri Xc-asemulem vio prigoana oăldurci ca vio v> liara... Pin uoi so vluoo imul iiect spre pianul mut Şi’utăi o reverenţă faoînvlu i, drept salut. Cu geanta ’u spate, plina, so-aşoaz i zîmbitor... Şi-o blinda melodie începe să-şi ia sbor Pin clapele do fildeş, din lemnul părăsit, Pin veşteda cutie iu oarc-au lîncczit Acorduri somptuoase şi limpezi sonatine...

V l

O vrajă nenteleasă nervos pulseazi ’n mine... i

E-un vals care le-adoarme ca orice „valse lente**,

T 44

I I

■

îi

Evocator nostalgic de cadru elegant... Un vals ce-aruncă *n aer buchete mari de crini Şi inimile noastre pe rînd ni le sărută... Un vals în care hi spasmuri şi ’n ropot de lumini Palpită tinereţea de-apururea pierdută... Din cînd în cînd de-afară vin foşnete de nuci Şi strigăte răsleţe pornite din răscruci... Iar cîntul plouă ’n aer cu roze şi pansele, Cu visuri, cu speranţe, cu plînsete, cu stele... încet se prind turiştii de talie şi rar Măsoară hi ritm de leagăn parchetul de stejar. Pornesc apoi mai repezi, trec praguri de odăi Trezite sub torentul de cîntec şi văpăi, Şi cum în armonie se mişcă şi plutesc, Atenţi în ce chip cadrul odăei să măsoare, Iţi par că în decorul de vară, cîmpenesc, îşi poartă tinereţea şi sufletul spre soare... O pauză...

: ii

1 r

şi iarăşi acorduri vii răsună Şi hicepe o romanţă cu flori şi clar de lună... Melodic sc’nfiripă o voce de tenor... „E-atîta vară hi aer“ şihi noi atîta dor Că prinşi pe nesimţite de-a ciutului putere, înlănţuiţi de mijloc, cîntăm cu toţii hi cor... Din fiecare suflet răspunde o durere... „Pe genunchii mei şedea-vei Vom fi singuri-singurei, Iar în păr, înfiorate, Or să-ţi cadă flori de tei".

{

■

:■ i

Cişmeaua plîuge ’n curte şi vîutu-şi pierde mersul

!' !

)

Prin pomi... O altă strofă îşi picură lin viersul:

}

„Vom visa un vis ferice, Ingîna-ne-vor c7un cînt Singuratece izvoare, Blinda batere ele vînt“.

: ’

: -

Şi ochii noştri cată viziunea din romanţă, Purtînd-o lin pe braţe de dor şi de speranţă... In camera vecină doi mici pantofi de lac, O rochie pe-un scaun... miresme în iatac... Noi o simţim aproape... e 7n fiecare rînd... E 7n toată melodia ce freamătă pe gînd, E 7n aerul din casă, ce-odată-a respirat, E’utinsă pe-aşternutul molatecului pat. Prin camere deşarte privim întineriţi, Sîntem de eu cu toţii o clipă 7ndrăgostiţi.

E clipa hnbălsămată de visuri şi de pace, E raza ce7ncălzeşte destinele sărace. Găseşti că fericirea pluteşte prin conacuri, Iu voal tă şi rotundă ca nuferii pe lacuri. Un cîntec o trezeşte, o cadră din părete, Cu albe iuterioruri sau tîrguri elveţiene, Ţi-o poartă pe privire, ca lacrima pe gene Atunci cînd cîntul tace... O, veştede regrete, Ca florile uitate în palide buchete...

I i

mart 1922

! ;

i !'

: 1

1 ;■

. :' . :

ii: * < j

i ■

CÎND CÎNTĂ CREDINŢA Mon âmc, c’cst cela... Verlaine

1; 1 : ■

■

i . . '

I■

1 ■

-i- V-V.U.

CTnd cîntă Credinţa

Dormind în paturi de arhondaricuri In taina după-amiezilor ce mor, Din nou zărim pusderii de nimicuri Prin somnu-atît de binefăcător, Ce ne alintă gîndurile obosite... Primim, grăbiţi, nebuna defilare A clipelor acum un ceas trăite, Le-amestecăm pe toate la ’ntîmplare, Şi ne-agăţăm, învinşi, de amănunte (Pilpîietoare candele sub frunte...)

! i

Trăsura fuge printre tei în floare Şi ne-am înfipt picioarele în fîn... Pe la fîntîni cînd trecem e răcoare... La dreapta, lîngă-un nuc stufos, rămîn Culcaţi pe iarbă-un cîne şi-un bătrîn. In văi se’mbată Dunărea de soare... Trei flori de mac, crescute 7n şanţ de drum Cu repezi clătinări ne-au salutat... Gunoaiele prin vii respiră fum... Am mai tăiat pieziş un trup de sat Şi iată-ne ureînd spre turnuri clare

i 50

Ivile peste frunzele opace’... Călugării cosesc... „Sosim!“

?•

;

ii)-

...nici zare

■

De alţi drumeţi... ...o cumpănă... flori...

Pace. Apoi şirag de negre comănacuri, Căruţe ce şi-au potolit sub streşini, goana. Vrc-c cîţiva paşi prin vastele cerdacuri, Şi’n urmă adormim, fixînd icoana...

■

1 !;

Dar pehiserate, clopote domoale Plîngînd vecernii, ritmic ne-au trezit... Ne-apropiem de geam, cu chip nedumerit, Uitîndu-ne afară’ntrebători... In jur de noi chiliile sînt goale, Căci le simţim — în ropot de fiori — Tăcerea între ziduri cum se sbate... Şi ne lăsăm din nou, robiţi, pe spate, încercuiţi de rustice mirezme: Tămîie, busuioc şi pîne caldă... Pin umbra vechilor catapetezme Pornesc nazale cînturi ce ne scaldă jn băi de soare carc-apunehi ceaţă... Ne svîrcolim, pătrunşi de-o altă vieaţă Cc-o lămurim, insinuant, cum nehicunjoară...

. ii

: j

} ! ' -1 i

O muscă enervată care sboară, O laviţă cum sînt acele de prin tinde Cu lut pe jos în loc de duşamele, Hîrtia păstrătoare de merinde Svîrlităhi colţ, ferestre cu zăbrele

!• ! ; ;

■L.

5l ^rin care curg foşnirile de vis, Şi cin tecul, ah, cîntccul Credinţei Molatec îngînat în paraclis, Aşa cum ştiu să’ngîne doar . părinţii Imbătrîniţi în albe rugăciuni, O, cîntccul dc-arhaice minuni, Ce l-au psalmodiat odată Magii... Au nins în sufletele noastre vii miragii, Nepricepute încă, incolore...

■

Da, cîntecul cărunt, cu notele-i minore, Cu toată 'mpovărarea lui de umilire A trupului şi-a sufletului, de postirc, De pocăinţă lungă şi de danii, De spovediri, de sfinte 'mpărtăşanii Şi de lăcaşuri înălţate întru slava Acelui prea puternic... toată lava Credinţelor profunde şi eterne In cari strămoşii noştri au crescut, Pc marea rătăcirilor moderne, Clădesc timid ostroave de Trecut... Spre ele uneori ne poartă pasul — Atraşi de o tiranică poruncă —, Pe cînd îndemnuri vrîstnicc alungă Simţirile ce ne vrăjiră pînă-atunci... Şi după ce străbatem codri, lunci, Şi-ajungem în siiiastrc lumi de mirodenii, Ingciiunchem, tîrîţi în anaforul unei vagi smerenii, Şi sărutăm, neştiutori, iconostasul — Şi ascultăm cîntările mocnite Din cărţi cu scoarţele pios împodobite, Păstrate ’n grele cătărămi de-argint...

imti-

;

rH I

i; .

t i

Planăm prin policandre licărind Ca nişte făclioarc ’n ţintirim. Aşa era cînd păstoria Antim Sau Dosoftei, mitropoliţi din vremi ce mint...

I . i: !•

■

I ')

;.ii

r fl

; :

.1 ■

’

Şi azi, dibuitor şi pe furiş, noi pipăim întregul suflet al acelor şterse leaturi, Sorbind cîntarea ce ne ţintueşte ’n paturi Şi ne’nfăşoară ’n giulgiuri cenuşii... Solemne, trăgănate şi pustii, Pe uşile deschise se strecoară Esenţa rugăciunilor ce ne doboară, Isonuri plutitoare ca o navă... Şi bănuesc transfiguraţi monahi, cu faţa gravă. Din filele gălbii, cu litere slavone, Smulgînd versete veştede şi monotone, Spre ceruri fluturîndu-şi bărbile ’ncîlcite... Cu ochii stinşi, cu tîmplele scobite, Tremurători, înşiruiţi în strane, se’nfierbîntă Ca ceara care picură — durere sfîntă — Din luminările cu moi clipiri ca de pleoape... Ei cearcă vremuri prăfuite să desgroape Şi să Ic dea vieaţă din eternitate Aici, în fund de dealuri şi’ii păduri uitate... Căci zilnic, în osoase strigăte de toacă, Sc-adună ghemuiţi lingă altar Călugării blajini, urmînd o rază ce se joacă Pe-un nimb de mucenic — pe cînd scînceşte rar O melodie simplă, descifrată In cărţilc-aşternute pe pupitre rotitoare... Şi’nsufleţiţi de atmosfera binecuvîntată, Monahii roagă steaua ’ntîrziată In veci pe-oglinda nimbului să sboare...

53 Şi-atunci, păşesc pe lespezile găunoase Femei sărace şi copii mărunţi Ce, transportaţi, ating cu degetele frunţi Plecate în evlavii luminoase... Ei nu aud prin bolţi ciocniri de oase... Cu rîvnă, schivnicii evocă morţii Din slova paginilor afumate, Iar la chemarea lor, în pragul porţei, Răsar întruna cugete curate... Şi astfel retrăim, în sacre forturi, Clipite izvorî te din morminte... Ades la dînselc-ancorăm ca’n anonime porturi: Cu suflet gol, pe buze fără de cuvinte, Dar adieri din veacuri sure şi îndepărtate Ne mîngîie şi de noi înşine ne-aduc aminte...

Din paturile noastre fermecate Ne ridicăm cînd cîntul s’a topit... • Ne’ntindem, odihniţi, cu braţe răsfirate — Tălăngi se ceartă molcom şi dogit lu gîtu 1 caprelor ce vin dela păşune... Găleţi deşarte la cişmea încep să sune... Şi noi, la ghidul unei mese bune, Cu grijă aşezată hi largi pridvoare, La gîndul că în jurul ei vom convorbi cuminţi, Prinzînd pînă tîrziu, sub lună, doruri călătoare — Lăsînd să doarmă hi tihnă pe Părinţi —, La gîridul orelor de libertate Cc mai avem, deşi atît de scurte, In vreme ce-aştcptam să fim chemaţi de-un „frate , Surîdem mulţumiţi, privind în curte... septemvre 191(5

: ' / I

Sub bolţi de vis

8 !)Sii

K j

( f

i i!

■;

Plutesc uşoare miresme dulci de flori rozalbc... Bănuţi de soare 3 sub bolţi de vis, atîrnă’n salbe.

: I i : i

, -

Catolic templu umil şi trist exală cînturi... Pe zid contemplu icoane vechi... Şi’n albc-avînturi pribeagu-mi g'ind sc’nalţă lin pe note grave şi-ascult plîngînd înfiripări de rugi suave.

s i

: ■

Prelungi drapele cu sfinţi ciudaţi par vii cascade — pustii vîntrele pe mări de-argint cînd noaptea cade.

Pornesc cu vîntul acorduri grele dc bronz pribeag şi pe mormîntul atîtor trupuri dansează vag.

Cu-aripi sfioase imagini dragi planează’n taină: visări duioase, iluzii mii te ’mbracă’n haină multicoloră de umbre moi şi fermecate — o auroră pe ■ zări pustii de mări pictate.

i .j

iulie 1911

■

Revelaţii

n' \

Rcnonciation totale et doucc Pascal

; i

(

I i

! I

: '

;

In cartierele cu cărţi de rugăciune înşirate prin vitrinele pioase, Cînd, spre seară, clopotele ’ncep să sune Şi’ntreg aerul începe-a smirnă să miroase, înainte de-a păşi sonore praguri Şi-a mă prosterna, umil, lingă altare, îmi las sufletul să fîlfîie — ca steaguri — La răspîntii, printre lume şi tramcare... Şi statuile de blînzi predicatori, Cu fîntîni, ţîşnind din soclu, argintii, împrejur cu scuaruri mici scăldate ’n flori, Şi convoiurile liniştite de copii, Pietatea ce planează pe cartiere, Ca „sublimul" într’un cînt de epopee, Şi vitralii maiestoase şi severe Ce-oglindesc colorile de curcubee, Şi vitrinele cu-aspect de cimitire, Cu odăjdii orbitoare de polen, Cu icoane, crurifixe şi potire, Cu ediţii din „Sagessc" a lui Verlaine... Inii evoca astăzi, toate, vagi extaze,

Sentimente adormite de demult, Nentelese şi nespus de sacre fraze Ce din nou sub cripta visului le-ascult, îmi trezesc ale credinţei dulci comori Tăinuite de străbuni bigoţi în mine, Ce-au murit, patriarhali închinători, Ai bisericei catolice creştine. Şi-mi schiţează dimineţile cu soare Străbătînd prin storurile verzi, lăsate, Cînd — copii — învestmîntaţi de serbătoarc Ne pornim sprc-altarelc imaculate, Şi pe cîud privim timid figuri de sfinţi, Luminări ce fumegă, pupitre roase, Iuainte-ne răsar bătrîni părinţi Ce spre noi şi’ntind trudite mîni osoase, Tremurîndu-ne pe buze linguriţe Cu smeritu 'mpărtăşaniei nectar... ' Se strecoară prin ferestre razele ’n şuviţe, Iar în turlă clopotele cîntă clar. Ah, parfumul vibrător de mirodenii Şi privirile 'nălţate spre cafase, înclinările devote dela denii, Strălucirile de nimb, iconostase, Patrafire aurite, sfinte daruri Şi Christoşi cu trupul de carton văpsit, Aţi închis în inimă-mi neşterse haruri Ce din nou, în aste vremi, au tresărit... Şi deşi nazalele slomniri şi coruri Silit departe de-al credinţei Elizeu, Unde glasul orgelor urzind decoruri De bogate armonii, pluteşte greu, îmi topesc fiinţa'ntreagă 'n caste doruri: Toate drumurile duc la Dumnezeu.

; ■

[

li l!

jSî ! •:

i ’ r

58 * ■

• !

Mă ’mpresoară ziduri albe de emoţii Şi avînturi smulg nervos din suflet spinii..., Inviat-au brusc în miiie-acum toţi morţii, Regăsitu-mi-am pridvoarele luminei, Luminatu-s'au cupolole sperărei Şi amvonurile-i fierb de vieaţă nouă... Clocoteau încă pasiuni ca valul mărci, Dar un glas le-adoarme molcom: Pace vouă. Şi o cale ’mpodobită ’n flori de crin Se deschide ca o largă barieră: In acele lumi nu-i întristare nici suspin, Sînt mirezme, rîndunici şi-alei de seră, Sînt concerte de-aspiraţii irizate, Voluptăţi necunoscute ’n aste sfere, Premenirea gîndurilor vinovate, Şi necazurile noastre par himere. Tot mai mult mă 'nstreinez de-orice Jspită, Tot mai slab trecutul vitreg mă 'nfioară... Catedralele au vraja poleită Şi pe-albastrele plafoane îngeri sboară. Catedrala paşnice chemări ascunde, Catedrala limpezi psalmodii suspină Şi păşesc înfiorat sub bolţi profunde... „Renunţare liniştită şi deplină".

april 1918

, I

CUPRINSUL

\ ■

n 1 ;

: I

Pagină ORAŞELE DESAMĂGITE („Versuri şi proză", 1913)

9 11 14 18

2 3

PLAIURI VRÎNCENE Jîetlnlşii („Versuri şi proză", 1914)

Poceşti umdrlte („Versuri şi proză", 1914)

Viziuni senine („Vieaţa nouă", 1918)

Din cerdac („Vieaţa nouă", 1919)

JPioezl („Vieaţa nouă", 1921)

3n safonut veefii de fără („Vieaţa nouă", 1920)

Sxcursli („Vieaţa nouă", 1920)

Popasuri („Vieaţa nouă", 1922)

' ;

! !

CÎND CÎNTÂ CREDINŢA Gind cinlu Gredinfa („Vieaţa nouă", 1917)

Su6 6ofti de vis („Versuri", 1911)

Pcuefafii („Vieaţa nouă", 1919)

►*-- •

CT*.

fggC

: ■

■■

V BELETRISTICI* de I. M. RAŞCU

apărute: PoCypfiem, poem dramatic in două acte, de Albert Samain, tradu cere in versuri. Edit. „Asociaţia culturala", Biblioteca Apollo. Nr. 1, Iaşi, 1911. G”ucia1a copiitor, de Marcel Schwob, traducere. Editura Socec, Biblioteca Iaşilor, Nr. 25, Iaşi, 1912. I

Su6 cupofe de uis, poeme. Edit. „Versuri şi proză", laşi, 1913. Oraşefe desamâglfe, poeme (plachetă). Editura „Versuri şi proză" Iaşi, 1914.

vor apărea: rOi6rdri, proză. SRenunfărlfe fuminoasc, poeme, Sfînfa STereza din JPisieux, poem.

' i! â

' .

•• •

■

Un prieten al poetului a tipărit acest volum, fă Tip. „Lupta** N. Stroilă, in anul Domnuiui 1927. Bucureşti.

-m

40-tei-