Vremelnicii

-f

îi

ti .

MIHAIL STERI ADE

& ■

%

i

VREMELNICII

l i

ZĂPEZI DE AUR ARS POETICA OSTROAVE MICI i

;l

/ / l'(

•î-.

I?

vita U şfe©s®^

1924

:

L

I.V .

H

------------?

'• i'. % >:- ■

\ /

V

/ / /

\

5*yu (Jv/t M*4u,u\ /%(//[

/

.

Z^UsĂck -.

y/f-f2y

7 / / '

; J

,A

* f

I

l

| ■

,

I I

\

f

i

!

3 '

!

K

Ii I : ■

V

/

i o

I i I

I

' :

’

%

4-

G

VREMELNICII ’

r.‘

«.

' : i

i i

I

i

i

bE ACELAŞI AUTOR:

I

PAJIŞTILE SUFLETULUI

PĂRINŢILOR MEI

<£•>»

ŞI-AL DOILEA CULES DE ROADE M. S. 924

VERSURI 1923

I* 7

{

i

!

Biblioteca Judeţeană i

VRA N C EA < „Duiliu Zamfîrescu" ii

.

=-------- - FOCŞANI 77ea

învăţătorul Romîn" S- A. ■

■ 1 9 2 4 ..........

(5%1'b

ii

:

' :

MIHRIL STER I A D E

i

*

VREMELNICII ZĂPEZI DE AUR ARS POETICA OSTROAVE MICI

£

•f

I 9 2 «4

A

•! i

i

; 1

!

■

!• v

:

1

;i i

:

fi i

' ' i ’c

i .

ZĂPEZI DE AUR

:

».

I

10

11

! ,

h

i

'

f i

*; !

i i

!

Luminişuri de tristeţe şi tristeţe în lumină...

Păsări care trec în zare, zări care se strîng în sbor Toamnă fără de durere, dureroasă şi senină tuturor.

TOAMNĂ ■ DOAMNEI

I

LAURA DRAGQMIRESCU

« i

4

•i

»

6

L

i ‘

| !

12

13

t

\

I ■

i

i

' ;

%

DÎRA VIEŢEI

Nutrind mereu nădejdi spre mîne sînt pururi fără de trecut; dar simt în urmă-mi—desfăcut— un viitor care rămîne.

I

; . ţ i.

i

ii

n

14

15

[■{

.

îmi plac ai vieţei lauri trişti

PRIN LUMINĂ, TOTUL...

crescuţi din noapte şi ruină: asemeni umbrei de exişti atîrni de-o rază de lumină. !>

i

I

J 16

17

li

s I

ş

Şi

if :

i

■

Toate sînt vremelnicii de-au fost ţipăt sau cîntare că menirea-i de-a muri.

l

Dar şi moartea-i trecătoare

v

TOATE SÎNT VREMELNICII

■

. !

t

i

i

i

C r>

/ 2

f 1

— .

'

I

!

ARS POETICA <5 L O 5 5 E.

j

*

>>

VRANvC:H

20

V^Pwinu Zamflrasqw <

h parveni e ţelul cel dintîi al artei; a te'ncînta e ţelul cel din urmă.

Rtins întîiul, moare; cursul soartei vrea să rămînă vecinie cel din urmă.

I

De focul sacru nimeni nu s'aprinde; !cel mult îl porţi cu tine, precum un licurici îşi duce licărirea, cum ar purta merinde, şi-şi luminează-o clipă orgiile lui mici.

I

22

23 i

•: « f

De meşteşug nu-i vorbă; ce-i meşteşug nu-i artă.

Cuvîntul strîns cu trudă şi-mperechiat cu silă nu e cristal, nici aur; şi pe artist nu-l iartă, Deaceea-atîtea versuri sînt cioburi de argilă. Şi-aici e doar zăgazul între popor şi tine: el ştie clar cuvîntul, iar tu şi taina lui; el pipăie cu mîna superbele statui; tu singur—trup şi suflet —le înţelegi în sine.

L

|

:

v

24

25

»

' i

k!

■i

•

Ca să'nţelegi un lucru înseamnă'ntîi să-l vezi, să nu-l mai poţi pe urmă vedea, numai să-l crezi; îl vei crea prin formă cînd vrei 5ă-l spui cuiva.

Poete, cultul formei e'ntîia lege-a ta!

■I

1 :

‘

:

u

iî î

j .• i

. ::

I i

L

în vers nu e permis să te frămînţi; sînt două forme: cîntul sau tăcerea.,.

Privighetorile îşi spun: eu-mi cînt durerea, pe tine ce te doare de nu cînţi?

. '

*

1

20

f

27

,

i

l I I

L

Precis; modest; şi sincer; licenţe nu există.

Sau dacă vrei, doar una: să ai vers genial...

O pildă pentru-această abatere prea triştă sînt versurile mele de aur şi cristal:

f

.

1

!

1 I

i

;

I

I

;

:

I

Vremelnicii mărunte ce mi-au surîs în suflet schimbînd durerea vieţei în albă fericire, vremelnicii mărunte ce'n ultimul răsuflet vor dispărea din mine trecînd la nemurire.

m ■

■

* i

!

'

OSTROAVE MICI

l

:

’

!i

i

!

■

/ !•

1 4

:

I

V.

30 31

i

LÎNGĂ PĂMÎNT

'

!

1 |

; ■

. '

k

Lîngă pămînt mi-e vieaţa Doamne şi-i cerul Tău lîngă pămînt Cu trupul blestemat şi sfînt te simt în desnădejdi de toamne, îrî rîsul dar de primăvară şi'n luciul apelor sglobii, că nu-i o clipă să nu fii în preajma mea, în orice seară.

Î7

■

.

i

32

\ i

\

i

j

!

Lîngă pămînt e vieata toată şi-i cerul Tău lîngă pămînt Tu le-ai creat; eu mă încînt încît nici moartea n'o să-mi poată curma cîntările senine Şi-s fericit: în juru-mi pier vieaţa, moartea, clarul cer, dar eu rămîn prin Tine • • • I I •

V

I:• !

i . , l

:

J •:•

i 1 ;

: 3

P L

M

CODRUL, TOAMNA...

POPULARA.

Codrule, dece-ţi îndoi ramurile la pămînt?

Umerii dece-ti sînt goi, cîntul — murmur surd de foi zarea —un mormînt?

— Toamna-i cuibărită 'n mine clipele îmi scad Crivăţul năprasnic vine, nici nădejdi şi nici lumine cuiburile cad.

3o

Cîntecul s'a dus pe foi, toamna mă doboară...

Visele-s furate'n ploi, frunza toată în noroi gata e să moară, >

de-am rămas pustiu, bătut de nimicnicie

I

t I

' Frigul mă'mpresoară mut, aripi negre mi-au crescut pentru-o vecinicie. !

: 38

39

\

păianjenul

<7

Ca un licăr de lumină cenuşie un păianjen cu picioare lungi şi fine :

lunecă pe ziduri pline de tăcută poezie

:

Parcă lasă 'n urma lui o dîră de lumină, de tăcere, şi de moarte. ! i ■i.

!

I

I

Şi nepăsător coboară cum îşi ţese plasa-i albă sau cum prinde-o gîză mică şi-o omoară Vieaţaînsăşi i-e credinţă, dumnezeu şi nemurire...

Spînzurat de firul său cum din clipă 'n clipă pare tot un alt medalion,

t

'!

•i 41

40

i i

Crezi că-i însăşi vremea, care I

tS i :#

mînă clipă după clipă înşirate pe un ■ fir, vecinie altele-aceleaşi

M

clipe care trec din moarte

r;

i \ I

I

în spre moarte... Şi cînd doarme, sau visează, sau îşi cîntă

i

— O! Tăcerea lui cu-atîtea înţelesuri--

'< -

desluşeşti din traiul său acelaşi vers

?

antică înţelepciune: „Cînd cu vremea mergi acelaşi mers şi-i te-asemeni în tăcere, nu cunoşti ce e durere nici nu ştii ce-i a pieri,"

'

)’

'

;: nH i

J

! >

■1

L

Dela el pînă la mine-i o cărare din subţire fir de el ţesută îneît luna crede că-i o rază din împărăţia ei căzută; astfel că în fiecare seară pe cărarea dela el pînă la mine luna lunecă uşoară— o fecioară în veşminte de lumine

r—— f J

43 . :

t

i

i

I

:

Prieten mic ascultă-mi ruga: învaţă-mă cu tîlcul tău să nu mă tulbure sfîrşitul şi să nu cred că fac vre-un rău.

5ă-mi ţes ca tine cîntul, fin, din fir subţire şi tăcere

. i

prin neştiutele unghere încît acei ce-or sta cîndva în preajma mea, să mă asculte să fie-atît de mulţumiţi, atît cît sunt cînd îţi privesc măiastră plasă.

i

' i

!

i

;

■Jf

;i

1j

L L

1

l

PF 44

45 * P

IRODI ADA

!

! ! » I

ţ

Pe-o stîncă stă ascetul privind nemărginirea; în jurul său pustiul se'ntunecă în seară • • • Vedenii de iubire îi turbură privirea şi 'ncontra lui i-e trupul feroce ca o fiară.

C-------■47 i

40

Furtună ce sbucneşte sub frunte de copil iluminînd dezastre în sufletul umil Irodiada cîntă, s'apropie încet I ii

I!

r

i

■

; :

LI

cu trupul plin de patimi încercuit cu aur, cu fruntea 'ncununată cu ramuri verzi de laur cu ochiii-adînci ce nu ştiu ce 'nseamnă un regret.

ii

I

:

E 'n torsul ei o albă şi fină 'mlădiere; pe-un ritm de bacchanală cîntată din ţitere îşi modelează trupul ciudat şi voluptos.

Rscetul o priveşte întîi cu teamă;-apoi

Un clocot de dorinţă şi poftă de orgie îi urlă-adînc în suflet, şi roşa nebunie îi flutură pe buze şi-o frînge furios.

tresaltă; se repede, cad frunzele de laur • • •

ispita îl trezeşte ca o durere-ascunsă şi uită de virtute... el ştie că sînt doi

E-un 5pasm de trup ce poartă brăţări de trup şi aur.

i L

rr I' •

: 48

49

t

*•

:*! * & ;

r

i;

Dar peste stînci tăcerea şi calmul s'au lăsat

Demo^ femee, încă o clipă să m'alinţi.

Rvem aceleaşi doruri ce'n trupuri se'nfiripă,

5e şterge viziunea şi peste tot e pace.

răsare-aceeaşi sete în tremurul de-o clipă. ji

i

Şi jură-mi astăzi, jură-mi, că mîne-o să mă minţi.

Coboară înserarea — enormă carapace — reaprinzîndu-şi ochiii de pasăre rapace.

. l i

. ••

Dar cîntă-mi: fie-a moarte, a vieaţă, nu mi-e teamă: *

în întuneric vieaţa aproape e de moarte

urcînd spre culmi mi-e trupul de-argint, de bronz, de-aramă

şi'n moarte e limanul şi puntea spre vecie,

isbit de-oi fi, suna-voi şi grav şi 'ndurerat...

I

Rscetul se îndreaptă spre văgăuni deşarte:

n r1 4

i

'• 50

Biblioteca Judeţeană VRA N C CA «OuîfFu Zamfirescu”

;

î ’

Vedenia îl doare şj-i pare-o nebunie.

Vedenia — mirajul în cadre largi de vis, edenu 'n veci zădarnic şi care e deschis doar celui care este lipsit de bucurie.

. i

.

I !

* i

Şi somnul se pogoară ca o durere parcă...

Potop de amorţire, pe care, ca o arcă pluteşte fantazia cu negurile ceţei.

■li

!

Rscetul se 'covoaie sub propria-i gîndire, şi 'n liniştea de moarte, în prag de nemurire, îşi vîntură cu gîndul realitatea vieţei: Erotic, visul pare nectar plin de venin; bacanta— trandafirul ce-ţi va înfige-un spin; uitarea —unde limpezi ce trec şi iarăşi vin eternizînd himera cumplitului destin.

\

t

;

1 i

I r

!

I

r=

j

52

51

*

1

.

NOCTURNĂ j I

;

h

DOMNULUI

MIHAIL DRAGOMIRESCU

!

5înt om

.

îl simt cum se mai sbate, ca vulturul în fiare,

în peştera de trup mi-e sufletul închis;

hemernicia vieţei de mult vrea să-l doboare ;

da 'n fiecare clipă îşi făureşte n vis un drum măreţ ce sfarmă cătuşele de lut.., 5înt om... în colivie simţi dor de ce-ai pierdut...

Cînd suferi creşte visul ca floarea pe mormînt...

Te sbaţi după lumină cînd ştii că eşti pămînt...

tj

,

Sînt om!

î i i :

*

J

y

\

54 55

j. <

, I

•;

;

i

{ i

I

5înt zeu!

Vedenii dare mi-o spun din vreme'n vreme...

Prin plasa viziunei poţi să-ţi pătrunzi destinul; porţi năzuinţi în cadrul vieţei de-altă vreme: mi-a fost un cuib vecia; azi pasărea-i declinul Cin zeu ce nu-şi da seama de măreţia lui a fost cuprins de-o formă ce i-a strivit avîntul.

Simt aripi uriaşe că-mi sfredelesc pămîntul; spre culmea de-altă dată vreau iarăş să mă sui.

:

• ţ ‘

{

1

ji

Da'n temniţa de beznă mă sbat şi mai cumplit; Sînt om şi-mi este dor de tot ce e afară.., Ţărîna mă robeşte şi pentru-a doua oară: vreau iar să văd curn luna pe deal a răsărit, s'asculi cum valul apei îngîn'un val de umbră, şl cum prin pajişti limpezi alunecă tăcerea, cînd creangă după creangă —înlănţuind vederea — aşterne pe ţărînă păenjeni mari de umbră

u

I I

K7 !

50

57

iî ■!

i

j

' 1

!

i' •!

•i 1

j

i

f

Să-mi luminez odaia cu tot ce-am vrut să piară?

Cu tot ce-mi stînjeneşte dorinţa liberărei?

Să mă înclin în faţa celui sortit să moară?

Cînd zarea nu mi-i roabă să tiu supusul zarei ?

ţ ■

ii ■<

i \

i i

i

'Nu! Să-mi dispară lutul ce m'a robit durerei şi din lumină pură m'a preschimbat în sclav căci trupul este moartea eternă-a tuturor!

Să-mi moară lutul silnic, şi să renasc, să sbor, va! de lumini cu aripi vîslind eternitate şi-iluminînd abisul —miraj scînteetor — să-mi simt Divinitatea din nou Divinitate!

rr 58

59

f .

1 j

i

Dar este moartea oare cărarea spre liman? Şi-i un liman vecia în care nu vei şti de moarte şi de vieaţă, de plîns şi bucurii, de trup şi nici de spirit, de traiul sfînt şi van?

î

' , ' )

(Jn zeu e farul care nu vede; luminează!

R trebuit ţărîna, prin mijlocirea morţei, să-mi tîkuiască rostul cioplit de dalta sorţei...

Mi-e sete de vieaţa vremelnică, dar trează!

Jk

!

I

iLL_

' •• •>

co

1 -i

i

: 1 ' \ > |

i

! ! [

■

Dau storul la o parte: pe lespezi de coralii aşterne luna umbra vigiei din vitralii.

Minune! Mi-e privirea purificată. Pace!

Pe căile 'nserărei, călăuziţi de stele, vin zeii să se culce în trupul meu de pace sub binecuvîntarea reînvierei mele. în jurul frunţei albe sînt zările eterne.

Mi-e sufletu-armonia stăpînitoare'n lume.

Simt aripile morţei sbătîndu-se 'n caverne dar trupu-mi n'are teamă, durerile sînt spume... Şi peste truda celor ce nu-şi găsesc cărarea mă Jnalţ — val de lumină vîslind eternitate — îmbrăţişez cu paterni —ca pe-o femee — zarea şi-mi simt Divinitatea din nou Divinitate!

«.

:

[ p 1

t

c

n Q.

f'j 1

-

Y2)

h ■ O i

v,

\j £-<,

1

:

c.,. ■f-C

ŞIRAGUL VREMELNICILOR:

i. . ' i

i

i

: f

Zăpezi de aur Toamnă

«

li

i

i

■

' ţ

10

Dîra vieţei

i

!

.

Prin lumină, totul .

14 16

flrs poetica .

19

Osiroave mici

29

Lîngă pămînt

30

Codrul, toamna

34

Păianjenul

38

Irodiada

44

Nocturnă

52

ii -

.V

f

f

12

Toate sini vremelnicii

ii *

\

9

k;

Bibiibteco jnrM-^nCi V RA N C 0 A

„Duiliu Zamfirescu"

r • i . f |

i

i

},

•

i :

>

J I :

5'au tipărit 25 exemplare pe hîrtie de Iu* şi 225 pe hîrtie velină superioară, toate hors commerce.

*

:■

I ' !

■

I

'•

!

I

J