BOALA – LUPTA CU MIJLOACE NATURISTE 2007-2010 Silvian Guranda
Cu cât boala este mai veche, cu atât trebuie lucrat mai mult la întărirea corpului şi a susţinerii funcţiilor sale, prin mijloace naturale - acestea nu au efectele adverse ale medicaţiei alopate şi, dacă sunt corect dozate, nu sunt toxice. Efectul lor se instalează mai lent, dar este unul de durată. Boala cronică – indiferent despre ce boala ar fi vorba, este una complexă şi, în general, afectează întregul organism (chiar dacă este vorba de o boală a unui anumit organ, nimeni nu ştie cu precizie dinainte dacă, cum şi cât de mult vor fi afectate şi alte organe!). De aceea, tratamentul trebuie să fie unul complex şi să se adreseze, cu ajutorul mijloacelor naturale, întăririi şi susţinerii întregului organism. Indicaţiile de mai jos sunt orientative, deşi deosebit de valoroase, şi merită luate serios în calcul şi aplicate cu perseverenţă (aceasta este cheia). PENTRU A REUŞI ÎN LUPTA CU BOALA: Este extrem de important (1) să vă menţineţi DORINTA de a LUPTA cu boala, oricât de lungă sau complicată ar putea fi lupta (nimeni nu ştie dinainte!) (2) să va menţineţi SPERANTA ca veţi reuşi (3) să ajutaţi corpul să aibă o cât mai bună IMUNITATE, o FUNCŢIONARE EFICIENTĂ şi să susţineţi FUNCTIILE VITALE prin următoarele mijloace: 1. ALIMENTAŢIE DE CALITATE eliminaţi alimentele dăunătoare: prăjelile de orice fel (inclusiv cartofi prăjiţi sau carne prăjită, margarina, zahărul (folosiţi miere de albine şi polen), sarea de bucătărie (eventual, în cantităţi foarte mici, e permisă sarea de mare), carnea – în special cea de mamifere (consumaţi numai peşte oceanic de adâncime, cu carne albă, sau carne de pui crescut natural, fără antibiotice), mezelurile, laptele dulce (e permis laptele acru sau iaurtul), brânzeturile fermentate – caş, telemea, caşcaval etc. (e permisă brânza de vacă proaspătă, nesărată), pastele făinoase şi pâinea albă (mâncaţi numai neagră şi bine coaptă, eventual faceţi Dvs.!), alunele şi arahidele, seminţele prăjite (cu sau fără ulei) şi/sau sărate (înlocuiţi-le cu seminţe de dovleac, in, floarea soarelui, susan – toate crude, neprăjite şi nesărate); consumaţi alimente cât mai puţin prelucrate termic (de preferinţă crude!): multe fructe şi salate de legume şi rădăcinoase rase, precum şi frunze verzi sau uscate (pătrunjel, mărar, ţelină, măghiran, etc. – toate contin clorofilă, care este puternic detoxifiantă; plantele aromatice sunt şi antibacteriene, antivirotice şi antifungice); ceapă, usturoi, praz; produse apicole: polen, miere, propolis; folosiţi argilă (apă de argilă, intern) 2. LICHIDE (min. 2 litri pe zi – ceaiuri, sucuri naturale, ciorbe, apă etc); apa de la robinet să o fierbeţi neapărat (conţine microorganisme patogene; parţial, clorul se elimină prin fierbere) 3. EXCREŢIE BUNĂ – prin toate cele 4 porţi de eliminare. INTESTIN - să aveţi măcar un scaun pe zi (folosiţi clismele la nevoie [gălbenele, muşeţel], sau ceaiuri laxative, prin rotaţie, câte 2 săptămâni, cu pauze; eventual, supozitoare cu glicerina);