O noua provocare pentru cei mici: mersul pe bicicleta
Începând cu vârsta de 4 ani, copiii preşcolari fac tranziţia de la tricicletă la bicicletă. Deoarece distracţia pe 2 roţi începe primăvara şi durează adeseori până toamna târziu, este bine ca orice copil să facă mişcare multă şi să colecţioneze cât mai multe amintiri pe bicicletă. Dar, înainte de a porni în marea aventură pe două roţi (sau pe 4, la început, cu roţile ajutătoare), iată ce reguli trebuie să-l înveţi pe copilul tău pentru ca cel mic să folosească în siguranţă cel mai ecologic mijloc de tansport de pe planetă: Dezvaţă-l de tricicletă Pentru că bicicleta este un pas înainte faţă de tricicletă, un copil pregătit să meargă cu bicicleta trebuie să aibă un mijloc de transport potrivit pentru vârsta şi înălţimea sa. După ce învaţă cum să circule corect pe stradă, când are voie să traverseze şi când nu, copilul trebuie să înveţe cum să ţină direcţia şi să pedaleze cu încredere, înainte de a-l lăsa fără roţile ajutătoare. Învaţă-l să meargă fără ajutor Chiar dacă la început i-ai fost alături pas cu pas atunci când a învăţat să folosească bicicleta, copiii învaţă pe la 6-7 ani să meargă pe 2 roţi. În timp ce unii îi imită pe copiii mai mari, alţii sunt un pic mai temători la primele încercări, de aceea nu este indicat să îi forţezi să renunţe la roţile ajutătoare până nu au încredere că pot reuşi să meargă singuri, fără ajutor.