Prof. Dr. Takis Alexiu - Forţa Prieteniei by CENTRE OF ARTS 4 SEASONS

Prof. Dr. Takis Alexiu

FORŢA PRIETENIEI

DE LA TIRANIA PIEŢELOR LA SOCIETATEA CETĂŢENEASCĂ 4 SEASONS PUBLICATIONS

Cartea „FORŢA PRIETENIEI – De la Tirania Pieţelor la Societatea Cetăţenească” de Prof. Dr. Takis Alexiu a fost publicată ca un e-book, în Martie 2014. Director de producţie şi de creaţie: Takis Alexiu. Coperta faţă: Mirela Traistaru. Traducerea în limba român: Nina Iordache Punere în pagină: Litsa Maranti. COPYRIGHT: 4 Seasons Publications, Tel. 0030_6944128460, Fax: 0030-210-6011904 email: profalex@otenet.gr 2

PROF. DR. TAKIS ALEXIU

FORŢA PRIETENIEI De la Tirania Pieţelor la Societatea Cetăţenească

4 SEASONS PUBLICATIONS – Atena 2014 3

Demokritus 4

„Aşa cred eu că stau lucrurile. Aceasta este teoria mea. Încearcă s-o îmbunătăţeşti.” Thales din Milet „De lestrigoni şi de ciclopi / Şi de mâniosul Poseidon nu-ti fie frică / N-ai să întâlneşti asemenea făpturi în calea-ţi / Câtă vreme gândurile-ţi sunt nobile, / Câtă vreme entuziasmul / Îţi cuprinde sufletul şi trupul. ” Konstantinos P. Kavafis „Nu ştiu în ce măsură umanitatea va urma cu conştiinciozitate Legea Iubirii. Dar nu are rost să ne îngrijorăm. Legea Iubirii va acţiona aşa cum acţionează şi Legea Gravitaţiei, fie că acceptăm sau nu acest lucru.” Mahatma Gandhi „Credeai că mintea ta funcţionează de una singură, oricum? Dacă aşa credeai, te-ai înşelat profund!” Prof. Gerald Hüther „Aceleaşi zone ale creierului implicate în emoţiile pozitive au legătură cu aptitudinea de a gândi.” Dr. Daniel Goleman „Probabilitatea de a evolua în continuare … este tot atât de posibilă, cât e şi probabilitatea ca umanitatea să evolueze, transformându-se într-o comunitate de termite de cel mai rău soi.” Dr. Konrad Lorenz „Doar acela care construieşte viitorul are dreptul să critice trecutul.” Friedrich Nietzsche „Dialogul critic despre rău nu este un scop în sine. Reprezintă piatra de temelie a schimbării.” Prof. Mahmud Helmi „Zdrobind fiece durere din mânia de pe faţa ta/în clipa în care visurile noastre ţâşnesc din nou/Ca un fulger în jurul arborelui vieţii”. Karl Marx „Nici un intelectual nu a fost atât de neînţeles cum a fost Karl Marx”. Panayotis Kanelopulos „Prietenii îmi sunt întreaga avuţie”. 5

Emily Dickinson

DEDICAŢIE Prieteniei, care, prin Artă, poate schimba LumeaPaşnic. Fiindcă, aşa cum obişnuia să spună Naghib Mahfuz, „Ştiinţa este limbajul minţii. Arta este limbajul întregii personalităţi umane”. DEDICAŢIE Şi celor care doresc un dialog constructiv sincer pentru o societate cu adevărat Democratică şi Creatoare. DEDICAŢIE Şi în cele din urmă şi mai ales, tuturor elevilor şi studenţilor care doresc săceară ei înşişi o alternativă şi esenţialmente o Educaţie modernă şi Democratică

Immanuel Wallerstein 7

RICINE PRETINDE că este vorba doar despre o aversă şi că va trece, minte cu neruşinare. Este vorba despre o criză fără cale de întoarcere pentru noi toţi. Şi este evident, că şi pentru Germania sau Franţa, oricât de serioase ar fi măsurile luate … De aceea, câştigătorii vor fi, în cele din urmă, ţările care, fără să mai aştepte, vor începe planificarea şi aplicarea treptată a unui nou sistem social care să ne fie alături în următorii circa 500 de ani, şi, pentru prima oară în istoria Omenirii, să servească nevoile reale ale tuturor cetăţenilor şi nu lăcomia şi interesele de profit ale celor puţini. În cuvintele lui Karl R. Popper (pe care ni le aminteşte helenistul istoric şi analistul politic de largă recunoaştere internaţională, Prof . Pavlos Tzermas): „Ceea ce încearcă Marx să demonstreze de fapt este că nu există decât două posibilităţi: Menţinerea susţinută a unei lumi groaznice (care devine treptat din ce în ce mai groaznică) sau apariţia uneia mai bune. Deoarece nu merită să luăm în considerare prima opţiune în mod serios, profeţia lui Marx este complet justificată”. Este suficient să înţelegem că pentru atingerea acestui scop nu avem nevoie de o conştiinţă anticapitalistă, ci mai degrabă a uneia prodemocratice. Nu avem nevoie de fronturi de luptă, de ciocniri armate, de bătălii pentru a-i răsturna pe cei de la putere. Mai degrabă, avem nevoie de un dialog constructiv şi sincer, fără orgolii şi prejudecăţi, pentru întemeierea unei societăţi civile mai bune. Capitalismul de Piaţă este falimentat în conştiinţa tuturor Naţiunilor la fel ca Socialismul fostei Uniuni Sovietice. Să nu ne prăbuşim odată cu ele. Nu e totul pierdut!!!

RAGI PRIETENI, Egiptul modern a produs doi intelectuali de marcă: Kavafis în Alexandria şi Mahfuz în Cairo. Kavafis, după părerea mea, şi nu este o părere arbitrară, este fiu al Egiptului fiindcă atunci când a fost 8

întrebat, în timpul unei călătorii în Grecia, de ce, de vreme ce este grec, nu revine la patria mamă, răspunsul său a fost: „Nu sunt grec, sunt alexandrin!”. Aşa că şi eu sunt alexandrin, cum este Kavafis şi am ajuns să cunosc Egiptul mai bine prin opera unică a lui Naghib Mahfuz. L-am cunoscut cu adevărat mai bine decât prin „Înţelepciunea unei vieţi întregi”, prin cartea lui „Amman El Arsh” („Regatul Tronului”), care a fost publicată la început în limba arabă în anul 1983 şi abia apoi a fost tradusă în limba greacă în anul 2011. Mă refer la principiile şi valorile scriitorului distins cu Premiul Nobel, Naghib Mahfuz, privitoare la libertate, etică, politică şi desigur, la Democraţie… Într-un loc, Osiris, adresându-se Regelui Menes, spune: „Avem propria noastră părere în ceea ce priveşte felul în care vom evalua pe cei care ne vor conduce ţara şi faptele lor…” În alt loc, Mustafa an-Nahhas Pasha s-a adresat Preşedintelui Anwar El Sadat, spunând: ”Am ascultat proclamaţia dumneavoastră despre Democraţie şi am rămas perplex… Apoi mi-am dat seama că doriţi o guvernare democratică, deşi cu o putere dictatorială”. Şi mai departe, vorbind în numele lui Saad Zaghloul : „Democraţia nu este un dat, ea se cucereşte … cu unitate şi libertate, cu muncă şi ştiinţă, cu înţelepciune şi documentare, cu un Guvern al poporului pentru popor, cu dreptate socială absolută, cu cultură şi, desigur, în mod paşnic.” Ştim cu toţii cât de îndepărtată de realitate poate fi o viziune. Mai ştim cu toţii şi cât de afectată este astăzi Democraţia în Lumea Occidentală care, după cum spune Akhenaton (În aceeaşi carte), a capitulat în faţa „păgânismului lucrurilor pământeşti” şi după cum spune şi Profesorul Joseph E. Stiglitz (Premiul Nobel în Economie): în faţa „individualismului exacerbat şi a fundamentalismului pieţelor”. Mă refer la tematica Democraţiei care este astăzi mai actuală decât oricând, nu numai pentru Egipt şi lumea arabă, dar şi pentru Grecia şi pentru întreaga lume. Aş considera că ar fi un fapt criminal dacă Democraţia afectată (nu aş numi-o 9

complet absentă) a Occidentului, care nu are nimic de a face cu guvernarea poporului pentru popor, ar fi exportată în lumea arabă ca un standard demn de urmat. A sosit momentul ca pieţele (cu politicienii occidentali drept avangardă) să nu mai spere că pot re-coloniza lumea în numele, de data aceasta, „Democratizării” popoarelor … Spiritul marelui literat şi Democrat autentic, Naghib Mahfuz nu s-a pierdut. Acelaşi lucru este adevărat pentru etosul şi demnitatea lui El Ferdaus şi mulţi alţi egipteni şi arabi. Aceasta este cea mai preţioasă moştenire pentru crearea unei Democraţii reale în Egipt şi în toată lumea arabă.

TUNCI CÂND, ACUM 18 ANI, a fost publicat pentru prima oară eseul „Pentru Unificarea Mişcării şi Politicilor din Grecia” (Takis Alexiu, Editura PANIFE, Atena 2003, nimeni nu se aştepta la criza distrugătoare pe care o parcurgem azi. În acel moment criza era mai ales instituţională şi culturală, astăzi a devenit şi financiară. Pe atunci aproape nimeni nu-i dădea vreo atenţie. Acum, din ce în ce mai mulţi trag cu urechea şi se întreabă ce se întâmplă. Îmi amintesc, pentru a suta oară, cuvintele „Domnului K” din Bertolt Brecht care nu simţea nevoia să trăiască într-o anume ţară: „Pot flămânzi oriunde”. Când, în timp ce acuzatul era întrebat de către judecător dacă ar prefera un jurământ solemn secular sau religios, el a răspuns: „Sunt şomer” … Îmi mai amintesc şi de două pasaje scurte în care se arată că „ Mişcarea Unificatoare a fost fondată în anul 1993 în condiţii vitrege în timpul marelui blocaj spre care au condus ţara guvernul şi opoziţia în ultimii ani. Totul s-a prăbuşit şi s-a ajuns la un nivel critic. Dacă nu începem imediat să depunem eforturi care vor privi direct indivizi din toate partidele politice ale ţării noastre cu excepţia extremei drepte şi ale extremei stângi, când vom acţiona? Ce mai aşteptăm? În final, îmi aduc aminte cuvintele încurajatoare 10

Josef E. Stiglitz 11

ale regretatului Academician Aggelos Aggelopulos în cea de-a 2-a ediţie din 1995 pe care le redau aici: „Dragă Domnule Alexiu, Mulţumesc pentru scrisoarea din 4.06.93, cât şi pentru cartea dumneavoastră „O educaţie vie”. Faţa lumii se va schimba cu adevărat dacă toate naţiunile, toţi oamenii ar îmbrăţişa ideea universalităţii, la a cărei predominaţie aspiră Mişcarea Unificatoare. Cu prietenie, Aggelos Aggelopulos.”

ULŢI SE VOR ÎNTREBA ce înţeles mai pot avea cuvintele unui sfânt într-o epocă atât de dură cum e cea în care trăim? „Credinţa este puterea de a crede în ceea ce nu se poate vedea încă şi răsplata acestei credinţe este să vezi ceea ce crezi”, Sfântul Augustin. Unii se pot îndoi de vorbele unui autor transcendentalist cum a fost Henry David Thoreau: „Această lume nu este decât pânza pe care pictăm prin intermediul imaginaţiei noastre”. Până şi cuvintele unui dramaturg distins cu Premiul Nobel: „Imaginaţia este începutul creaţiei. Îţi imaginezi ceea ce doreşti, cauţi ceea ce îţi imaginezi, mobilizându-ţi voinţa şi, în cele din urmă, vei reuşi să creezi ceea ce cauţi”, George Bernard Shaw. Aşa stau lucrurile şi cu Nikos Kazantzakis care este de părere că: „Ai pensulele şi culorile, pictează cerul şi înalţă-te la el”. Putem să nu-i credem pe lideri politici faimoşi cum ar fi William Jennings Bryan care a spus: „Destinul nu este o chestiune de noroc, este o chestiune de alegere” şi pe Abraham Lincoln: „Credinţa în lucruri pe care le poţi vedea şi atinge nu este nici măcar credinţă. Dar Credinţa în invizibil este un triumf şi o binecuvântare”. Dar poţi să nu-l asculţi pe fizicianul distins cu Premiul Nobel, Albert Einstein, care era sigur că „Logica te va purta de la punctul A la punctul B. Imaginaţia te va duce pretutindeni”??? Nu cred aşa ceva! Pentru că a venit momentul să ne deschidem aripile Imaginaţiei şi să trecem la o societate Democratică adevărată fără ca nimeni să nu ne poată împiedica s-o facem … 12

ONFORM ŞTIINŢEI PSIHOLOGIEI şi a structurii tridimensionale a creierului uman, sexualitatea corespunde minţii instinctuale sau somatice, dragostea fizică corespunde zonei afective şi erotismului, iar sentimentul corespunde intelectului … Prietenia, dacă există, însoţeşte totalitatea funcţiilor umane. Ea are nevoie de Autocunoaştere şi conduce la Participare, care este cea mai importantă premisă pentru întemeierea unei societăţi mai bune… În ceea ce priveşte Arta, cred şi eu că „atunci când poezia, ca orice altă formă artistică, este ceva ce poate face oricine, poetul, ca orice alt artist, va fi capabil, după cum spune autorul argentinian Caesar Aria, „să fie un om ca toţi ceilalţi, el/ea se va elibera de orice povară psihologică pe care am numit-o talent sau stil, misiune sau muncă şi restul torturilor”. Cu alte cuvinte, el/ea se va elibera de povara lăcomiei noastre catastrofale, de individualismul exacerbat şi de ego-ul divinizat…

SEMENEA SEMNIFICAŢII ALE Dragostei şi Prieteniei care în trecut izvorau din sfera religioasă şi aveau un conţinut metafizic, au fost incorporate mai târziu în Psihologie - Psihoterapie - Psihiatrie, mai ales datorită recunoaşterii rolului important al Inteligenţei Emoţionale (EQ: Emotional Quotient1) şi în mod special a acelor emoţii pozitive, nu numai în cadrul sănătăţii fizice, dar şi în general în evoluţia Vieţii. În cele din urmă, semnificaţia ego-individualismului exacerbat, comportamentul negativ cel mai important care se află în opoziţie cu emoţiile pozitive, a intrat în vocabularul Neurobiologiei, cercetarea creierului uman, al Economiei, şi de curând şi al Politicii. Semnificaţiile recunoscute ale Dragostei şi Prieteniei folosite în acest eseu, cât şi importanţa lor majoră în depăşirea impasului şi crearea unei societăţi mai bune, nu ar trebui să ne alieneze. Ar trebui, în sfârşit, să înţelegem că orice 1

Emotional Quotient=Coeficient de inteligenţă emoţională, NT 13

forme de violenţă ce-şi au originea în experienţa traumatică şi în emoţiile negative, chiar cum spune şi Marx: „singurul lucru pe care au reuşit să-l facă, a fost să perfecţioneze statul, în loc să-l dizolve.” Cu alte cuvinte, au reuşit să-l facă mai dictatorial şi mai inuman … Prin urmare, consider că cea mai bună societate nu se va naşte dintre ruinele celei vechi, ci prin clădirea uneia noi pe un tărâm nou, În Mod Paşnic!!!

UMATUL dăunează grav sănătăţii … Dar indiferenţa noastră şi anestezierea faţă de oricine şi de orice, care (după părerea noastră) nu servesc EGO-ul nostru infinit, dăunează mult mai grav sănătăţii noastre … Exemplele sunt zilnice şi nenumărate: răsplătim „respectul” copiilor noştri cu daruri extrem de costisitoare, în loc să le oferim reguli de comportament şi o educaţie spirituală. Nu suntem punctuali când avem o întâlnire şi suntem nepoliticoşi atunci când nu urmărim un profit imediat sau vreo favoare. Animalului favorit care ne ţine de urât îi dăm de mâncare când ne aducem aminte şi planta care ne înfrumuseţează casa şi ne curăţă aerul pe care îl respirăm şi care nu latră şi nici nu miaună, poate aştepta săptămâni întregi pentru un pic de apă şi îngrijire. Cât despre vecinul de lângă noi, el/ea pur şi simplu nu există. Şi toate acestea pentru că ne grăbim fără să ştim de ce şi unde ne ducem, în momente când, cu excepţia egoismului şi lăcomiei noastre, nu ne hăituieşte nimeni şi nimic … P.S. Indiferenţa şi anestezierea sunt una, iar răutatea şi ura sunt alta. Dar când întorci spatele durerii celuilalt nu înseamnă că-l torturezi. Cel mai rău lucru care se întâmplă adesea este că „îţi face plăcere” durerea celuilalt, adică eşti o persoană răuintenţionată şi sadică ….

DINIOARĂ, fericirea era un modul de poezie şi filozofie, care în timp s-a extins în Literatură, Sociologie, Psihologie şi, mai nou, în Medicină şi 14

Martin Buber 15

Economie. Preferinţa pentru termenul de „fericire” şi nu pentru cel de „prietenie” are foarte multă relevanţă în cadrul societăţii egocentrice de astăzi. Acest lucru se datorează faptului că fericirea are legătură directă cu individualismul infinit şi fundamentalismul pieţelor financiare, în timp ce „prietenia” se eliberează din strânsura „eului” şi se extinde asupra lui „Tu” şi asupra lui „noi”. Fericirea este o chestiune individuală, nu ca prietenia, care are nevoie de cel puţin doi sau mai mulţi indivizi conştiincioşi … Când vom înţelege că structura politică de azi a cedat puterea necondiţionat în favoarea pieţelor financiare şi că este exclusiv responsabilă pentru criza de azi, vom fi în stare să schimbăm radical starea de lucruri şi să readucem speranţa şi zâmbetul pe feţele noastre. Noi ştim că întreaga noastră viaţă constă în rezolvarea problemelor de tot felul (Karl R. Popper), dar aş dori să adaug că nu trebuie neapărat să fie vorba despre o continuă repetare şi înrăutăţire a acelor probleme, aşa cum este cazul în ţara mea zi de zi. Prin urmare ar trebui să excludem orice formă de violenţă, să re-evaluăm înţelesul unor termeni cum ar fi Prietenie, Participare, Democraţie (Stat), când ne folosim din plin de tehnologia informaţională din zilele noastre şi mai ales de reţelele de socializare pentru a ajunge mai repede şi mai eficient la comunicarea internaţională…

UNCTUL NOSTRU DE PLECARE ESTE DEPLINA recunoaştere a faptului că economia fundamentalistă a pieţelor financiare se bazează pe individualismul fără limite (egoism) şi este alimentată de violenţa pe care am tot oferit-o în mod stupid până acum. Mai simplu spus, societatea modernă inumană va ajunge să devină atrofică, fără violenţă sau agresiune şi va sfârşi să existe în absenţa individualismului egoist … Astfel că problema creării unei societăţi mai bune este mai degrabă de natură biologico-antropologică, decât politico-economică şi depinde direct de antrenamentul nostru 16

în Prietenia adevărată. Cu toate acestea, deşi caracterizăm Prietenia drept reală, sinceră, de durată, puternică, bună, prezentă, neasemuită, unică, adâncă, lipsită de făţărnicie, etc. , Prietenia este esenţialmente o relaţie de tip „Eu-Tu” ce necesită (stabilirea, NT) unei relaţii de tip „Eu-Eu însumi” (Cunoaşterea de sine) care să se poată extinde într-o relaţie de substanţă de tip „Eu-Noi” (Participare) (Martin Buber). În cazul prieteniei (Eu-Tu) ea reprezintă un singur suflet în două trupuri (Aristotel). Adică o relaţie în care explicările nu-şi au locul (Catherine Mansfield) şi retorica, dezbaterile, disputele şi rivalităţile (cu care politicienii au inundat lumea) să fie absente. Conform spuselor lui Robert McAfee Brown, îmbătrânim înăuntru, asemenea societăţii, atunci când nu mai avem relaţii de prietenie, care, după cum spune Rachel Naomi Remen, se bazează pe tăcerea devotată, şi anume prin ascultarea reciprocă. Astfel Prietenia nu poate fi doar o obligaţie simpatică şi nu poate fi niciodată o ocazie (pornită din interes) (Khalil Gibran), de vreme ce ea conţine iubire, încredere, simţ de siguranţă şi fericire reală. Opinia lui K. S. Lewis că Prietenia şi Filozofia sunt tot atât de inutile ca Arta nu este adevărată deoarece astăzi până şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că Fericirea (care este conţinută de Prietenie) constituie un factor de bază al sănătăţii. Punctul de vedere al lui Nicholas A. Christakis şi al lui James H. Fowler care consideră că depindem unii de alţii nu este o noutate. Este ceea ce, printre altele, spune şi citatul din Goethe. El subliniază faptul că dacă îi tratezi pe oameni cum trebuie, îi vei ajuta să devină cum ar trebui să fie. Deşi, ne vom bucura de adevărata valoare a fericirii, doar dacă o vom împărţi cu alţii (Mark Twain), deoarece aşa cum spune şi Shakespeare, sufletul se bucură la gândul prietenilor buni cât şi de afecţiunea pe care o simţim faţă de ei (Thomas Jefferson). Nu trebuie să uităm că o Prietenie care s-a destrămat nu a fost niciodată adevărată (Sf. Ieronim) şi că adevărata Prietenie se 17

întemeiază pe Adevăr şi Cunoaştere (Henry David Thoreau)… Voi continua cu simpla constatare că Filozofia şi deci şi filozoful reprezintă arbitrul şi nu exponentul acestei epoci (Hugo von Hofmannstahl), având în vedere depăşirea criticilor şi formularea unei propuneri după un dialog semnificativ şi dorinţa continuă de a învăţa să aproximezi Adevărul în loc să „ai dreptate”. Nouă nu ni se permite să fim nici (măcar) puţin interesaţi să facem o impresie. După cum spune Schopenhauer, scopul nostru este nu acela de a seduce, ci de a învăţa şi de a-i învăţa şi pe alţii ca să ne eliberăm spiritul. Atunci şi doar atunci vom putea fi în stare să schimbăm lumea, folosind mereu un limbaj clar, simplu şi direct, amintindu-ne în acelaşi timp că „oamenii maturi nu au nevoie de conducători” (H. G. Wells), ci de prieteni ce posedă cunoaşterea de sine şi doresc să participe, să fie ca nişte asistente medicale vii şi nu nişte cadavre de oameni morţi (Friedrich Nietzsche) care în timp ce invocă libertatea şi lumina, sunt doar nişte bieţi sclavi orbiţi de egocentrismul lor fără limite şi care uneori inconştient, devin suporterii unei economii şi a unei politici fundamentaliste şi distructive!

NCERC SĂ EXPRIM, cât pot de simplu şi pe scurt, ceea ce înţeleg eu din criza generalizată care nu este doar grecească sau europeană, ci internaţională şi consider că discursul tuturor celor care cunosc adevărul despre ce se întâmplă şi nu-l dezvăluie în totalitate este criminal. Ei fac acest lucru, punând în discuţie subiecte lipsite de importanţă, cum ar fi contractele de împrumut, referendumurile, o altă reţetă (de succes), alegerile şi alte asemenea, dând sistematic la o parte chestiunea responsabilităţii individuale şi posibilitatea ca „evoluţia” umanităţii spre o comunitate de termite de cel mai rău soi… (Lorenz). 18

Nikolai Kontratieff 19

ESPRE CE ADEVĂR VORBESC? George Irvin afirmă: „Veţi supravieţui în zona Euro doar prin creştere” în timp ce Franklin Allen consideră că cea mai bună soluţie este falimentul. Genaro Zezzo propune dilema: schimbările din cadrul instituţiilor europene sau „statele-colonii” şi conducătorul Socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schultz afirmă că „avem bani, dar sunt distribuiţi greşit” … Câţi dintre voi au auzit acest lucru în Grecia??? În final, Marina Fragaki este convinsă că scopul (în cadrul unei politici economice alternative pentru Europa) este acela de a servi necesităţile societăţii (şi nu pe cele ale capitalului) prin reglementarea şi controlarea capitalului financiar. Există concepţia conform căreia o politică financiară alternativă este capabilă de a obliga capitalismul să devină mai uman… O concepţie care ignoră profund principiul de bază că „Sistemele se nasc, durează mult timp şi la un moment dat sunt afectate de criză, devin divizate şi se transformă într-un alt lucru”. În plus, „perioada de tranziţie este cât se poate de imprevizibilă şi vulnerabilă din cauza acţiunilor individuale şi de grup” (Prof. Immanuel Wallerstein).

IKOLAI KONDRATIEV A FOST UNUL dintre cei mai importanţi economişti sovietici şi un reformator original din timpul anilor 1920. A fost trimis în Siberia în 1930 de către Regimul Stalinist şi acolo a „dispărut”… În memoria acestui mare om şi savant, Josef Schubeter a denumit variaţiile economice pe termen lung „Ciclurile lui Kondratiev”. Aceste cicluri constau dintr-o fază „A” (de creştere) şi o fază „B” (de declin) a unei durate medii de 25 până la 35 de ani fiecare. Ştim cu toţii că ne aflăm într-o fază de declin. Ceea ce, probabil, nu ştim, este că această fază coincide cu un ciclu de 500 de ani în timpul căruia, un alt ciclu, necunoscut, va înlocui sistemul capitalist. Este sigur că va exista o confruntare 20

pe viaţă şi pe moarte deoarece conform sociologului american de elită Wallerstein, pe care l-am citat anterior, vorbim aici despre întemeierea unui sistem istoric care va urma timp de 500 de ani….

ISTEMUL CARE ESTE CUPRINS de o criză profundă acum este sistemul lăcomiei sistemului capitalismului financiar, o perioadă de tranziţie care a început încă de acum, fără ca noi să ştim ce formă va avea acest „alt” sistem (social următor). Ceea ce ştim cu certitudine este că în perioadele de criză numărul de indivizi cu libertate de voinţă şi gândire responsabilă creşte, oferindu-ne astfel o ocazie unică de creativitate umană care ar putea găsi o soluţie şi să descopere căi eficiente de rezolvare a impasului de astăzi.

IBERTATEA DE VOINŢĂ înseamnă pur şi simplu atitudinea de viaţă responsabilă care caracterizează comportamentul indivizilor care cultivă în mod conştient relaţiile semnificative cu: a. ei înşişi, b. vecinii lor şi c. societatea (Prof. Martin Buber). Indivizii care acceptă în mod sincer egocentrismul lor nelimitat şi doresc să participe la viaţa politică prin relaţii semnificative de Prietenie adevărată… Mă refer la triada: AUTO-CUNOAŞTERE – PRIETENIE – PARTICIPARE. Mă refer la nevoia de transformare paşnică a societăţii prin proceduri participatorii şi nu prin cucerirea puterii statului…

EORGE MONBIOT AFIRMĂ că este imposibil să citeşti istoria antică şi modernă fără să-ţi însuşeşti „cunoştinţele neplăcute” că Homo Sapiens este o specie cu o aptitudine neobişnuită de violenţă şi distrugere …”, fără a menţiona că Homo Sapiens este capabil şi de opusul ei. Mult-premiatul jurnalist şi scriitor, aşa ca mulţi alţii, crede că 21

„puterea nu cedează de bună voie (şi că), în cazul în care o vrem, noi trebuie s-o apucăm ... (ceea ce) necesită implicarea activă a unei reţele de revoluţionari care trebuie să fie gata să-şi rişte viaţa pentru a schimba lumea… (prin coordonarea) atacului lor … ca membri ai unei specii şi nu ai unei naţiuni … în timp ce iau controlul politicii mondiale”. Aici este vorba despre încă un caz de contradicţie cognitivă absolută şi nonsens literal a celui care este mai interesat de putere, decât de schimbare şi care ignoră cu desăvârşire faptul că „viaţa nu este în primul rând o căutare a plăcerii”, cum credea Freud sau o „căutare a puterii” cum le preda Adler studenţilor săi, ci mai degrabă o căutare a semnificaţiei… (care permite omului) să rămână brav, demn şi generos (în cele mai grele condiţii) aşa cum ne asigură Viktor E. Frankl (stimat profesor de psihologie care a petrecut ani de zile în lagărele de concentrare naziste)…

E DISCUTĂ MULT ÎN ULTIMA VREME despre Economia „Reală”, deşi (aşa cum ne informează experţii) banii aparţin sferei „realităţii virtuale”… oricum ar sta lucrurile ceea ce lipseşte este realizarea faptului că economia „reală” a capitalismului este cea care s-a născut din criză. Pe de altă parte, ar fi afirmaţia lui Friedrich Nietzsche: „lumea reală este mult mai mică decât lumea imaginaţiei!. Deşi avem nevoie de bani lichizi pentru nevoile noastre imediate, ceea ce ne trebuie mai mult decât oricând este Imaginaţie. „Racheta” lui Jules Verne ne va purta în realitatea unei lumi mai bune…

ÂND BANII DEVIN scopul absolut în viaţă nu mai există limite pentru un comportament acceptabil” (Prof. Josef E. Stiglitz Premiul Nobel în Ştiinţe Economice). Acest fapt nu-i afectează doar pe bancheri şi politicieni, ci mai ales pe noi cetăţenii care, cu ajutorul egocentrismului nostru şi al consumismului fără limite care a fost ridicat la rangul 22

Arthur Schopenhauer 23

de psihoterapie (terapia prin cumpărături), susţin în continuare acest sistem financiar bazat pe piaţă… Prin urmare consider acest subiect mai ales financiar şi nu neapărat politic (aşa cum pretind mulţi) sau social. Este în primul rând o chestiune individuală, adică una morală. Heraclit obişnuia să spună „Ethos Anthropo Daemon”/ „Caracterul omului este destinul său”2 sau, dacă preferaţi o terminologie modernă, este vorba despre o chestiune neurobiologică deoarece „noi chiar trăim într-o lume în care nu totul este cum ar trebui”. „Această lume însă este tot ce avem. Şi de vreme ce oamenii ca noi au făcut-o astfel, noi suntem singurii care ar putea s-o schimbe. La început, desigur, va trebui să ne schimbăm noi înşine” după cum ne informează Gerald Hüther, un stimat Profesor de neurobiologie de la Clinica Universitară din Göttingen. El a adăugat că: „ reţeaua de conexiuni neurale din creierul nostru se modifică atunci când oamenii o folosesc în mod diferit”… Felul în care o fiinţă umană foloseşte organul gândirii sale şi produsele ei depinde în mod direct de tipul de emoţie care a pus stăpânire pe acesta/aceasta, de motivele care îl/o încurajează şi de intenţiile care îl/o conduc… Când eul (şi banii) devin o frână a gândirii, sentimentelor şi a acţiunii, omul se coboară la nivelul inferior al unui animal (Geerk F.), adică la nivelul lumii barbare a pieţelor financiare în care trăim în ultima vreme atât de intens. Acel „altceva”, acel alt drum de urmat, –din nou – după spusele lui Hüther, este Drumul Iubirii şi al Prieteniei … această dăruire emoţională profundă, această emoţie adâncă de solidaritate a oamenilor … „Deci, oricine doreşte să-şi folosească mintea mai deplin, trebuie să înveţe să iubească deoarece Iubirea creează în mintea omului sentimentul că el/ea aparţine profund totului” Deoarece emoţiile pozitive, Iubirea şi Prietenia sunt cele care extind nu numai percepţia noastră 2

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=12947 (NT) 24

senzorială şi mentală, dar toate emoţiile noastre, conştiinţa şi libertatea noastră de voinţă, care sunt singurele premise pentru o schimbare adevărată.

STFEL, CAPITALISMUL nu constă numai din bănci, bancheri şi acţionari majoritari. Capitalismul nu este egal cu industriaşii, antreprenorii şi marii comercianţi. Nu este egal nici măcar cu totalitatea pieţelor financiare şi cu interesele de profit ale celor puţini. Capitalismul nu se referă la marii investitori – tot felul de investitori de genul lui „Soros” - şi la agenţiile de rating … Capitalismul de cel mai rău soi (care alimentează restul de soiuri rele ale sale) nu este altceva decât egocentrismul nostru fără limite, această Himeră de care, Belerefontes, Sf. Gheorghe şi alţi asemenea „Înţelepţi” au încercat fără succes să ne elibereze, încă din antichitate. Monstrul care nu ne permite să fim atenţi la nevoile vecinului nostru, să-l înţelegem şi să ne pese cu adevărat de el … Rumi, un mare Umanist, Filozof şi Poet din secolul al XII-lea din Bactria, Asia Centrală, a spus: „Iubire, Iubire, altceva nu avem de făcut …” şi acesta este ţelul măreţ care trebuie să se transforme din vorbe goale în acţiune dacă dorim să trăim zile mai bune … „Nu ştiu în ce măsură umanitatea poate urma cu conştiinciozitate calea Iubirii. Dar nu este cazul să ne îngrijorăm. Legea va continua să fie valabilă în exact acelaşi fel ca legea gravitaţiei, fie că acceptăm sau nu acest lucru.” (Gandhi). Ce este Iubirea? Iubirea este empatie, solidaritate, amabilitate, sinceritate, cinste, demnitate, plăcere, bucurie, pace, libertate, siguranţă, sensibilitate, dialog şi respect… În plus, emoţiile pozitive şi gândirea constructivă nu se limitează la om, ci mai degrabă se extind şi asupra tuturor organismelor vii, cum ar fi Natura şi întregul univers… 25

N CEEA CE PRIVEŞTE STAREA cognitivă tragică a politicienilor, mă pot referi doar la excepţionalul articol al marelui filozof Arthur Schopenhauer, „Arta de a avea întotdeauna dreptate”3 în care menţionează următoarele trucuri: „Provocarea furiei adversarului”, „(Dacă ne dăm seama că adversarul a dezvoltat o argumentaţie care-i va permite să mă învingă,) trebuie să-l împiedicăm să ajungă la capătul demonstraţiei, întrerupând la timp cursul discuţiei, eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaţii.” , formularea unui raţionament fals, „camuflarea intenţiilor”, „Conchiderea”, „Întoarcerea argumentului împotriva lui”, „A-i sugera că-şi taie craca de sub picioare”…

N CEEA CE-I PRIVEŞTE PE CREDITORII NOŞTRI, consider foarte interesant capitolul „Nenorocirile împrumutatului” din ETICA lui Plutarh (45 – 120 d. Hr.). Plutarh a subliniat, printre altele, că „Ei transformă piaţa în iad pentru bieţii datornici. Sunt nişte măcelari şi nişte devoratori …” Plutarh a ajuns la concluzia: „Posezi? Nu împrumuta fiindcă nu vei pierde nimic. Nu posezi? Nu împrumuta fiindcă nu vei putea să-ţi plăteşti datoria” şi în cele din urmă, libertatea ta va deveni restrânsă şi se va pune semnul „de vânzare” asupra demnităţii tale.

ENTRU DEBITORII NOSTRI, consider că nu trebuie, în nici un caz să rămânem la rutina noastră, cu alte cuvinte, să ne trezim că datorăm şi plătim pentru greşelile şi jaful politicienilor corupţi care au condus ţara în această stare tragică. Este datoria debitorilor, (adică noi cetăţenii care ne dăm seama de situaţia în care ne aflăm şi suntem gata să 3 Versiunea în limba română aici: http://www.scribd.com/doc/12838215/ SchopenhauerArta-de-a-Avea-Intotdeauna-Dreptate, NT 26

Alain Touraine 27

acţionăm responsabil ca indivizi cu libertate de voinţă şi gândire conştientă) să contribuie cu toate resursele pentru crearea unei Democraţii Participative care va proteja constituţional nevoile reale ale tuturor cetăţenilor şi nu ale intereselor de profit ale celor puţini (aşa cum a fost cazul până astăzi cu toate guvernele socialiste) ...

ELE 20 (cât şi cele 8) CELE MAI „DEZVOLTATE” şi „competitive” ţări din lume care şi-au propus să definească soarta planetei sunt cele unde se află cei mai mulţi dintre milioanele de oameni fără adăpost, şomeri, înfometaţi şi loviţi de sărăcie. Acest lucru se întâmplă în ciuda exploatării celorlalte naţiuni (prin mijloace financiare sau război) care se exercită de către unele dintre cele mai dezvoltate ţări. Faimoasele, de-acum, „creştere” şi „competitivitate” nu au absolut nimic de-a face cu societăţile civile. Acestea din urmă au mai mare nevoie de cooperare, decât de competitivitate. În ceea ce priveşte „creşterea”, ea ar trebui să se concentreze pe prosperitatea tuturor şi pe protejarea mediului. În acest sens, Produsul Intern Brut (PIB) este cel mai prost mijloc de măsurare a prosperităţii sociale deoarece exclude condiţiile de trai precare a milioane de oameni extrem de săraci, muncitori prost plătiţi şi pensionari. PIB-ul exclude şi categoria oamenilor deprimaţi care, deşi au un venit mediu sau important, se simt efemeri şi nu mai înţeleg rostul vieţii. Acest lucru este evidenţiat de creşterea recentă (mai ales în ultimii zece ani) fără precedent a utilizării de medicamente psihotrope. Profesorul de Economie Richard Layard (specializat în tema fericirii) ne informează că „Esenţialmente, oamenii nu au devenit mai fericiţi în ultimii ani. Ei au devenit mai bogaţi, muncesc mai puţin, au mai multe vacanţe, călătoresc mai mult şi trăiesc mai mult … dar nu sunt mai fericiţi. Acest fapt şocant trebuie să conducă la o cercetare mai amănunţită …” mai ales în sectoarele Psihologiei şi 28

Neurobiologiei Ştiinţelor Sociale şi ale celor Economice … Să ne folosim de acest exemplu pentru a ne aminti de cuvintele lui Democrit (460-370 î.Hr.)care prefera să „trăiască sărac în democraţie, decât bogat în tiranie”. El credea că „sărăcia în democraţie este preferabilă tuturor bogăţiilor dintr-o Aristocraţie sau Autocraţie, fiindcă Libertatea este preferabilă Sclaviei”…

UD ADESEA „ARGUMENTUL” că au fost mereu săraci, oameni sărmani, fără adăpost, înfometaţi şi loviţi de sărăcie şi că ei vor exista de-a pururi … Eu nu sunt de acord în nici un chip şi afirm )cu fapte şi cu ghilimele) că la un moment dat în timp comerţul cu sclavi şi pieţele de sclavi erau înfloritoare şi viaţa umană conta mai puţin decât un disc aruncat în timpul unui concurs de tir … La un moment dat femeile nu se bucurau de nici o formă de egalitate şi le era interzis studiul la fel cum s-a întâmplat şi cu afroamericanii … Pot menţiona mult mai multe exemple, dar un lucru este sigur. La un moment dat nu vor mai fi oameni săraci dacă li se dă şansa să trăiască o viaţă demnă … Ce este mai vital şi mai nobil decât politica democratică cu adevărat socială? Dar ca acest lucru să se întâmple, cred că profesiunea „închisă ermetic” a politicienilor trebuie să fie eliberată de totalitarismul tuturor partidelor care-şi urmăresc propriile interese mai presus de istoria unei ţări şi de viitorul Poporului ei …

IN NEFERICIRE, folosirea limitată a violenţei este unanim acceptabilă (la fel ca şi sărăcia), permisă şi adesea impusă într-o societate care se doreşte democratică --- Întrebare: Oare când o întreagă naţiune este redusă la disperare şi deprimare din cauza acţiunilor politice greşite (ale guvernului şi ale opoziţiei), acest fapt constituie 29

folosire a forţei moderată sau excesivă??? Trimiterea a sute de mii de oameni în şomaj datorită acţiunilor politice greşite (ale guvernului şi ale opoziţiei) constituie folosire a forţei moderată sau excesivă??? Şi la urma urmei, chiar şi când condamni un singur individ la sinucidere din cauza acţiunilor politice greşite (ale guvernului şi ale opoziţiei) constituie folosire a forţei moderată sau excesivă???

UM AŢI CARACTERIZA regimul unui oraş (şi prin extensie, a unei ţări) în care există „sărăcia oamenilor fără adăpost, străzile arse, nivelul crimelor a atins cotele alarmante ale unui război civil, divizarea oraşului în săraci şi bogaţi, negri şi albi, bolnavi şi sănătoşi, în care corupţia răspândită, panica sălbatică şi moartea” şi despre care se vorbeşte în cartea „Despre Oraşe şi Femei” a binecunoscutului poet şi pictor Etel Adnan. Este vorba despre New York City din S.U.A. Un simbol al „Libertăţii” şi „Democraţiei” lumii occidentale, care, fără îndoială, nu este nici liber şi nici democratic… Suntem obligaţi să trăim în această lume nebună unde fiecare lucru este „opusul a ceea ce ar trebui să fie…” (Rumi). Mă gândesc la cazul Firdaus . Era o doamnă cu adevărat liberă şi demnă care a fost condamnată la moarte în mod pur şi simplu nejustificabil (pentru că l-a omorât pe un peşte violent). Ea a refuzat graţierea oficială a lui Sadat, Preşedinte al Egiptului de pe atunci, pentru că nu a dorit să datoreze viaţa ei Puterii … Ce încerc eu să spun? A sosit vremea să ne trezim şi să vedem realitatea aşa cum e, nu pentru a continua s-o acceptăm (ceea ce am făcut până acum) ci mai degrabă pentru a o schimba în mod paşnic, treptat… Mi-aş dori ca fiecare Putere să aibă „prostituate” ca Firdaus fiindcă este sigur că lumea noastră ar fi deja mult mai bună… 30

AndrĂŠ Breton 31

EORETIC, întrebarea „Democraţie sau Tiranie?” nu se pune niciodată. Cu toate acestea, în practică, datorită condiţiilor inumane impuse de către capitalismul financiar, democraţia a fost complet catalizată şi transformată într-o tiranie „parlamentară”… într-o guvernare democratică cu „putere dictatorială” aşa cum a fost descrisă de autorul distins cu Premiul Nobel Naghib Mahfuz în aleasa sa carte „În faţa Tronului”, cu referire la Anwar Sadat… Definiţia democraţiei oferită de Profesorul de filozofie Karl R. Popper, şi anume „o stare liberă din punct de vedere politic când instituţiile politice permit cetăţenilor să schimbe guverne fără vărsare de sânge …” nu este deloc suficientă. Deoarece fără vărsările de sânge (din prezent), „Democraţiile” care nu respectă şi care ignoră în mod sistematic comanda populară şi nevoile reale ale naţiunii şi care fac uz de violenţă, nu sunt Democraţii adevărate. Repet: trăim, după cum spune Konrad Heiden, „într-o epocă de ticăloşie mentală şi etică” şi singurul mod în care ne putem întoarce la o normalitate elementară este să îmbrăţişăm Adevărul, Dreptatea şi Dialogul Critic şi să ne ferim de egoism, aroganţă, culise, corupţie, înarmare, fonduri secrete şi cel mai mult, de diplomaţia secretomană şi capricioasă care a fost adoptată de partidele şi de mentalităţile politice de până acum …

EODATĂ, toţi liderii noştri spirituali s-au trezit şi se preocupă de asemenea topici, cum ar fi NaţiuneEuropa şi Globalizare (Nikos Paraskevopulos), anunţă veşti proaste din Europa (John Keane) şi descoperă că există un deficit de Democraţie în Uniunea Europeană (Erik O. Eriksen). Tot brusc, ne informează cu toţii că Democraţia este în declin (Costas Duzinas) şi că există un nou triunghi al anomaliei care cuprinde pieţele, UE şi Blocul pro-austeritate (Stathis Kuvelakis). Deodată, ei identifică complexitatea politicii (Dimitris Christopulos), miopia politică a guvernelor (Luccino Galino) şi insistă că Democraţia este în pericol (Luke 32

Martell). Tot brusc, aceştia se întreabă cine ne conduce (Guinto Rossi), confirmă regresul Democraţiei (Jean Paul Fitoussi), recunoscând că există o oligarhie europeană a pieţelor (Xenofon Kondiatis) şi, desigur, că Grecia a devenit jucăria lor (Gesine Letzsch). Deodată, deficitul de democraţie se dovedeşte a fi vârful de lance al tulburărilor sociale (Serge Halimi), există un regres al Democraţiei (Giovanni Perelli), ei ne explică de ce ar trebui să ne mâniem, (Rebecca Herms) şi de ce drepturile noastre sunt atacate (Judith Butler). Deodată ei confirmă în cele din urmă punerea în operă a puciului de către pieţe (Bill Meyer) şi multe alte lucruri de aceeaşi natură … Adică suntem îndopaţi cu descoperiri şi analize care au fost cunoscute de zeci de ani, dar nu ni se spune efectiv cel mai important lucru: Sugestiile specifice pe care trebuie să le facem cu toţii, fiecare din propriul său punct de vedere, pentru o societate mai bună, noi, copiii şi nepoţii noştri, am dori să trăim cu demnitate.

IN CE ÎN CE MAI MULŢI OAMENI îşi dau seama de faptul că faimoasa „umanizare” a capitalismului, sau a capitalismului „popular” (după cum mai este denumit) nu este, cel puţin pe termen lung, o propunere alternativă pentru o societate Democratică. De aceea, crearea recentă a cooperativelor de credit non-profit autogestionate în S.U.A., unde deponenţii sunt singurii acţionari, capitalul este investit în programe de dezvoltare a firmelor mici şi mijlocii sau a oraşelor, la fel ca băncile pentru săraci (Graamen Bank, fondată de Profesorul Muhammad Yunus, distins cu Premiul Nobel în Economie) nu reprezintă o măsură drastică, ci mai degrabă o reacţie la un sistem nedrept existent care, în ciuda vârstei înaintate, este încă în stare să distrugă sau să asimileze, adică să înghită pe nerăsuflate în sfera intereselor lui pe oricine este considerat un corp străin, în acelaşi mod în care a acţionat cu Profesorul Muhammad Yunus de la Graamen Bank, pe care l-a acuzat de abateri… 33

M PUTEA SĂ O LUĂM de la început dacă ne-a da seama că: a) criza capitalismului financiar va mai dura mult timp şi b) avem nevoie să proiectăm şi să construim fără întârziere, un sistem echitabil social şi centrat pe om, cu protejarea mediului ca o prioritate în această perioadă de tranziţie pe care o parcurgem. A sosit timpul să ne dăm seama că „trebuie să afirmăm că Democraţia (în care oamenii aparţin Conducătorului) care-i transformă pe oamenii care muncesc în cetăţeni responsabili (care înseamnă cetăţeni cu libertate de voinţă) constituie o premisă de bază pentru îndreptarea economică şi socială, cel puţin în ţările care au ales libertatea politică şi nu totalitarismul (capitalist sau comunist)” (Alain Touraine).

CADEMICIANA Jacqueline Romilly subliniază faptul că „în politică, transparenţa nu este suficientă fără suportul unei moralităţi puternice, cu alte cuvinte, a unei onestităţi intacte ce va ghida opţiunile politice, deşi ştim cu siguranţă că în politica modernă lipsesc nu numai onestitatea şi moralitatea, dar şi transparenţa. Procesul de gândire al politicienilor nu este numai neclar şi partinic, dar şi egoist. Cuvintele lor nu sunt numai necizelate şi contradictorii, dar şi ipocrite. Dialogul sincer critic şi constructiv rămâne un ţel greu de atins deşi reprezintă singurul „mecanism” de rezolvare a problemelor şi o cale paşnică de ieşire din criză. Preşedintele PASOK şi fostul prim ministru a recunoscut în repetate rânduri greşelile pe care le+au făcut el, guvernul şi partidul său. Au repetat pentru a suta oară aceleaşi greşeli. Dar şi mai important, în loc să fie pedepsiţi ei, noi suntem aceia care plătim pentru greşelile lor… Până când??? A sosit timpul ca politicienii din toate partidele, în special oricine se află la putere, să înţeleagă că vor fi pedepsiţi pentru greşelile lor, nu dându-şi demisia (pe care nu şi-o dau oricum niciodată), ci cu 34

Gerald H端ther 35

averea lor personală, în acelaşi fel în care suntem noi pedepsiţi când nu putem să ne achităm creditele şi ne pierdem casele (din cauza imposibilităţii generate de şomaj şi nu neapărat din cauza greşelilor noastre)…

RECEM DE LA O VREME (şi vom mai trece) printr-o serie de şocuri psihologice succesive, nu atât din cauza consecinţelor măsurilor financiare aspre luate de guvern pe seama celor cu venituri mici şi mijlocii, ci mai degrabă datorită confruntărilor violente dintre membrii Guvernului şi ai Parlamentului asupra unor topici vitale care privesc prezentul şi viitorul acestei ţări şi datorită comportamentului eratic al unui prim ministru dezorientat care spune un lucru, vrea să spună altceva şi face cu totul altceva în ţara noastră şi în străinătate, ignorându-şi partenerii, bătându-şi joc de o întreagă naţiune pe care o poartă cu brutalitate spre abis. Ori de câte ori această naţiune şi-a exprimat resentimentul şi frustrarea, a fost intimidată, agresată şi scăldată în substanţe chimice cancerigene şi aceste lucruri dau peste cap cea mai elementară logică şi fermitate a Democraţiei, adică a sistemului care se bazează pe Justiţie care la rându-i, în căutarea adevărului, rezolvă orice diferenduri ÎN MOD PAŞN

CUM NOI ŞTIM RĂSPUNSUL la întrebarea „Ce a fost mai întâi: oul sau găina?”. Tot astfel ştim că fiecare impas dintr-o societate îşi are originea în impasurile create de indivizii care fac parte din acea societate. Prin urmare, cele mai bune societăţi au nevoie de minţi mai luminate care nu se formează prin mijloace violente, revolte şi revoluţii, ci mai degrabă în mod paşnic şi cu ajutorul emoţiilor pozitive care însoţesc dorinţa omului de Cunoaştere. Adevărul este direct legat de Cunoaştere, oricum. Cu toate acestea, adevărul nu este legat de putere care tinde mereu să devină totalitară prin propria sa natură şi intenţie chiar în cele mai avansate „Democraţii” capitaliste cum ar fi Danemarca… 36

EMOCRAŢIA nu este nici urbană, nici de centru, nici aliată, nici socialistă, nici stângistă şi nici comunistă (a „poporului”). Nu este monarhică sau prezidenţială. Nu este nici Creştină sau Islamică; nu este nici directă, nici indirectă … Democraţia nu are nevoie de un adjectiv care s-o descrie! Democraţia este un sistem social autonom care se bazează, aşa cum am arătat mai înainte şi o repet aici, pe Justiţie care, în căutarea Adevărului, rezolvă În Mod Paşnic orice dispute ce pot apărea. Democraţia şi Capitalismul sau Democraţia şi Comunismul sunt incompatibile deoarece au făcut şi încă fac uz de VIOLENŢĂ. Violenţă extremă!!! Problema aici nu este în ce lume nu dorim să trăim, ci în ce lume dorim să trăim. Democraţia este Viaţă şi are nevoie de, în această ordine, relaţii adevărate cu sine însuşi, cu vecinul şi cu societatea noastră … Democraţia este singurul Sistem Social Paşnic care ar putea fi sincer interesat de nevoile tuturor cetăţenilor şi nu de speculaţiile câtorva dintre ei.

ENUMITUL PSIHIATRU şi autor Nawal El Saadawi a declarat într-un interviu din 2005 că „Oamenii trebuie să ia atitudine … ei trebuie să acţioneze şi să răstoarne aceste regimuri… Nu putem schimba imaginea… lumii… dacă nu-i schimbăm sistemele politice…” Cu toate acestea, mă întreb pentru a suta oară, oare aceasta este ordinea lucrurilor? De la Revoluţia Egipteană din 1919 împotriva ocupaţiei britanice până la cea din 1952 împotriva monarhiei şi până la cea împotriva lui Mubarak din 2011, ce anume s-a schimbat cu adevărat, înafara faptului că ocupaţia britanică a devenit egipteană, mai întâi militară şi acum probabil religioasă??? După Piaţa Tahrir din Cairo a venit rândul Pieţii Syntagma din Atena şi întrebarea este: Acum că ne-am trezit, putem realiza că Democraţia, ca sistem social, este complet absentă pe întreaga planetă şi că ea este, de fapt, scopul principal??? Democraţia 37

are propriile ei structuri în toate sectoarele vieţii de zi cu zi şi trebuie să ne folosim de ele, treptat, în secolul 21, dacă avem ca punct de pornire schimbarea din mintea noastră. Aceasta este măreaţa „revoluţie” mai presus de toate, şi de fapt, unica în stare să nu ne ducă spre impas…

N CONCLUZIE, aş dori să subliniez încă o dată că: 1)Nu există Democraţie! Oricât de multe încercări de umanizare a pieţelor financiare vor avea loc, vor fi toate sortite eşecului, deoarece Capitalismul, ca sistem, se apropie de sfârşitul ciclul său de viaţă. Este imposibil să dai ceasul înapoi cu câteva decenii, când avea o faţă mai puţin sălbatică decât azi. 2)Capitalismul de Piaţă şi Democraţia sunt doi termeni cu înţelesuri incompatibile. 3) Capitalismul nu are viitor şi noi ne aflăm deja într-o perioadă de tranziţie cu o destinaţie necunoscută şi cu informaţia că resurecţia modelului comunist nu constituie o soluţie alternativă pentru secolul 21. 4)Este mai mult decât evident că avem nevoie de o societate mai bună - O societate civilă, participativă şi cu adevărat democratică ce va rezulta paşnic din reformele radicale şi nu în mod violent prin revoluţii (Eric Hobsbaum), astfel garantând constituţional (aşa cum am mai spus) nevoile reale ale tuturor cetăţenilor şi nu lăcomia şi interesele de profit ale celor puţini …

ĂSPUNSUL NOSTRU la întrebarea rezonabilă referitoare la cum putem scăpa de epidemia internaţională de lăcomie care stă la baza capitalismului de piaţă (denumit „fundamentalismul pieţelor” de către economistul de elită, Prof. Stiglitz)este următorul: aşa ca în cazul oricărei boli, prin terapeutică şi cu extrem de multă Prietenie (un termen nepolitic) drept medicament. Prietenia are nevoie de Autocunoaştere şi conduce la Participare cu 38

Simon Weil 39

ajutorul Artei socializate, conştiente şi concrete. Karl Marx ne asigură că „ideile sunt ca nişte lanţuri, nimeni nu se poate elibera de ele fără să-şi frângă inima”, adică fără să fii afectat profund şi fără să recunoşti că atitudinea de viaţă negativă din prezent (individualismul egoist) este greşită, după cum ne spune Hüther. Este vorba aici despre o nouă abordare în sfera Educaţiei şi a Culturii în general cu crearea unui model socioeconomic mai uman şi mai prietenos pentru mediu ca măsură următoare.

U ESTE POSIBIL, nu este democratic să aduci destinul unui stat în situaţia să depindă de faptul că liderii (a două partide importante care au condus ţara în prăpastie în ultimii 37 de ani) sunt sau nu de acord. Alegerile şi guvernele formate din mai multe partide nu pot reprezenta soluţia la problemă, pentru simplul motiv că problema este capitalismul de piaţă, care este sprijinit de două partide majoritare şi de filialele lor în orice mod posibil. Aşa numita Stângă progresistă tradiţională nu are propuneri alternative complete şi realiste pentru o societate democratică mai bună care necesită nu numai timp, dar esenţialmente Imaginaţie: Minţi Noi şi Idei Noi care lipsesc total din întregul spectru al politicii moderne…

NAFARĂ DE André Breton care ne îndemna să denunţăm partidele (încă) din anii ′50, este momentul să ne amintim de cuvintele lui Simone Weil care ne transmit că indivizii care doresc să-şi ofere serviciile politicii ghidaţi de Justiţie şi de Adevăr, trebuie să fie sprijiniţi de Prietenii lor şi nu de partide, deoarece: „Un partid politic este o maşină de producţie a unei pasiuni colective. Un partid politic este o instituţie făcută să exercite o presiune colectivă asupra gândirii oricărei 40

persoane care face parte din acel partid. Primul şi singurul scop al fiecărui partid politic este să devină cât mai puternic în mod nelimitat. Această caracteristică tridimensională ne arată că fiecare partid politic este totalitar prin însăşi natura şi intenţiile sale. „Partidele politice sunt instituţii care au luat naştere oficial în public într-un fel menit să desfiinţeze noţiunile de Adevăr şi de Justiţie.” Ceea ce este atunci absolut necesar este ca noi, ca cetăţeni plătitori de taxe, să întoarcem spatele totalitarismului partidelor şi să încetăm să plătim pentru fărădelegile lor financiare, pentru împrumuturile lor şi să nu mai susţinem financiar costul alegerilor până când vom scăpa de această cangrenă politică şi economică! Politicienii ar trebui să-şi suporte singuri aceste cheltuieli şi anume cu maximă transparenţă. Cu privire la acest subiect merită să menţionăm sprijinul financiar prin internet acordat de alegătorii simpatizanţi Preşedintelui American Barack Obama la ultimele alegeri … Politicile socialiste, social-democratice, laburiste şi de tot felul de nuanţe conservatoare şi neo-liberale care sunt la dispoziţia pieţelor financiare sunt sortite pieirii la fel ca toţi cei cărora le e dor de modelul social comunist al fostei Uniuni Sovietice …

ECENT, S-A VORBIT MULT despre „egoism” cu privire la diferite personalităţi politice din Grecia – şi nu numai – … Dar oare şi-a făcut vreunul autocritica? Mă îndoiesc! Acceptarea unui comportament distructiv de care depinde soarta unei ţări întregi? Nici măcar! În ciuda marii crize, nimeni nu-şi dezvoltă conştiinţa şi libertatea de voinţă instantaneu. Trebuie să aibă loc un proces terapeutic, o procedură de alterare a mentalităţii care necesită timp, oricât de sincere ar fi intenţiile aceluia care doreşte să se elibereze de egoismul individualist, care a devenit, fără îndoială, o epidemie mondială, cea mai gravă din istoria omenirii … 41

ŞA CUM SPUNE Profesorul John Wheeler (colegul lui Albert Einstein şi al lui Niels Bohr) „nu suntem simpli spectatori care s-au trezit pe o scenă cosmică. Suntem participanţi şi creatori care trăim într-un univers participativ”. Sau cum spune Bertolt Brecht: „Omul nu este un strop în râul vieţii, el este forţa care dă naştere şi face să curgă râul vieţii”. Ca oameni cu conştiinţă şi libertate de voinţă putem deveni o asemenea forţă creatoare şi locuitorii unui univers participativ şi nu putem decât respinge, în cel mai categoric mod, orice formă de violenţă şi tiranie. Ar trebui să contribuim cu viaţa şi cu munca noastră la proiectarea şi consolidarea unei Democraţii Participative, la o societate de Cetăţeni Activi, la Statul lui Aristotel.

-AM ÎNTREBAT ADESEA cum este posibil ca limbajul violenţei şi al războiului (şi nu cel al Păcii şi al Dialogului) să domine în mijlocul partenerilor şi al aliaţilor unei Uniuni de popoare şi ţări cu o monedă comună. Nu mă refer aici doar la „bătăliile aprige” purtate adesea de către guvernatorii noştri de la Bruxelles, ci şi la „revoltele populare, la revoluţii şi la războaiele” sugerate cetăţenilor de către partidele de stânga. Acestea sunt incapabile să înţeleagă evidenţa. Alegerile şi schimbările aşteptate de partidele politice pe care acestea le consideră în mod categoric singura cale de ieşire din criză nu vor schimba absolut nimic. EI ar fi trebuit să ştie că gândirea creatoare nu este colectivă. Este o chestiune individuală şi individul nu dezvoltă o conştiinţă şi libertatea de voinţă instantaneu. Aceasta înseamnă că ceea ce urmăresc ei nu este în folosul poporului, aşa cum afirmă, ci mai degrabă, menţinerea sau chiar îmbunătăţirea procentelor obţinute de partidele lor. Ei ignoră faptul că singura întrebare semnificativă la care trebuie să răspundem este dacă, în această 42

Nawal El Saadawi 43

perioadă de tranziţie de la un tip de societate la alta, condiţiile de trai întregii naţiuni, vor fi, la modul relativ, mai umane şi mai demne, în interiorul şi în afara zonei Euro …

EMOCRAŢIE SAU TIRANIE? În Uniunea Europeană sau înafara ei? Teoretic cel puţin, nu se pun asemenea întrebări. Pentru simplul motiv că situaţia socială din zona Euro în următorii câţiva ani de perioadă de tranziţie de la capitalismul de piaţă inuman la o societate paşnică a cetăţenilor activi va fi neîndoios mult mai bună în Uniunea Europeană, având în vedere faptul că această criză nu este doar grecească. Este şi europeană şi mondială. Procesele care vor avea loc în anii ce vin pentru tranziţia către o Democraţie reală nu vor fi doar naţionale. Ele vor fi o chestiune europeană şi mondială.

EA MAI IMPORTANTĂ PROBLEMĂ de viaţă este nesiguranţa şi imprevizibilitatea. Visul occidental al turbo-capitalismului4 (reprezentat de Germania mai mult decât orice altă ţară europeană), cu alte cuvinte, cucerirea lumii (europene) este, în conformitate cu teoria haosului, o iluzie deoarece sistemele haotice pot zdrobi orice efort, predicţie şi control pe care l-am putea exercita. Aceasta înseamnă, mai simplu, că noi ar trebui, cel puţin, să ne dăm seama că nu suntem modelatorii naturii (şi prin extensie, ai societăţii), ci mai degrabă, partenerii ei creatori şi participatori (Dr. F David Peat – Prof. John Briggs). Permiteţi-mi să clarific faptul că purtarea noastră „haotică” la nivel individual şi la cel 4 Sintagma creată de Edward Luttwak şi care după cum spune, „(…)... I call it “turbo-capitalism,” meaning accelerated capitalism and often without the brakes and the counterweights to make the system balanced, in equilibrium ...” (“(…) Eu îi zic “turbo-capitalism”, adică un capitalism accelerat şi adesea fără sisteme de frânare şi contragreutăţi care ar echilibra sistemul …” ( « Crahul », Interviu PBS din primăvara anului 1999 cu Edward Luttwak, autor al « Turbo Capitalism : Winners and Losers in the Global Economy »), vezi mai mult aici : http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/crash/interviews/luttwak.html (NT) 44

colectiv, care s-a născut din egoismul nostru individualist fără limite, „the waste of our mind” („pierderea minţilor”, NT) cum îi spune eminentul psihiatru Prof. Irvin Yalom, nu are nimic de a face cu teoria ştiinţifică a Haosului…

REMARCĂ: Concepţia partenerilor noştri nordeuropeni care socotesc că în Grecia (ca şi în Portugalia, Italia sau Spania) nu există cetăţeni responsabili în timp ce la ei există un surplus este cât se poate de imprecisă deoarece faimoasa lor „responsabilitate” se limitează la totala supunere a unei majorităţi semnificative la un model social şi economic inuman care acum începe să-şi arate vârsta (Samir Amin). Acest soi de „responsabilitate” este o iluzie periculoasă care nu are nimic de a face cu libertatea de voinţă pe care trebuie s-o dezvoltăm dacă dorim să evităm probleme ulterioare şi să creăm o societate mai bună. De ce nu ne întrebăm cum este posibil ca cea de-a şaptea cea mai dezvoltată şi competitivă ţară/economie (Italia) să se afle în pragul falimentului şi că Portugalia, Irlanda, Spania, Belgia şi Franţa îi calcă pe urme???

STORIA EUROPEI a început cu un mit grecesc minunat despre iubirea lui Zeus, protectorul, al ospitalităţii, al jurămintelor, al justiţiei şi al democraţiei. Istoria Europei moderne a Secolului XX reprezintă o istorie de barbarie, durere şi nenorociri, cu două războaie mondiale, colonizare, nazism, fascism, cu închisori pline de prizonieri politici, lagăre de concentrare, tortură, exploatare, foamete, şomaj, sărăcie şi nenumărate victime. Politica colonială barbară, care a fost pusă în practică cu mult timp în urmă în numele civilizării naţiunilor „primitive”, a început să fie aplicată în ultimul timp în numele „democratizării” naţiunilor „ne-educate” politic. Se spune aşa, dar este practic acelaşi lucru… Europa, în zilele noastre, se sfârşeşte din cauza unui sistem economic inuman şi din cauza 45

zeificării pieţelor şi Germania este apărătorul acestui sistem. Este cât se poate de clar că Europa „cu mână de fier” are ca scop supunerea financiară a ţărilor „nesupuse” din Sud (schimbând până şi harta lor politică în timpul acestui proces) şi extinderea influenţei sale până la graniţele imperiului său, în timp ce oferă absolut gratuit „lecţii despre Libertate şi Democraţie” ţărilor arabe unde tocmai au avut loc revoluţii… Göbbels, Ministrul cu propaganda al Germaniei naziste obişnuia să spună: „O minciună repetată la nesfârșit, devine un adevăr”, referinduse, printre altele, la evreii care „miroseau urât”. Astăzi avem Ţările europene din Sud (PORCI), care miros urât, ca porcii … Totuşi ceea ce este ciudat este că în timp ce germanii consideră cuvântul porc (schwein) ca pe o înjurătură, porcul este şi mâncarea lor favorită.

ÂND RITMUL VIEŢII NOASTRE se defineşte prin bani şi nu prin oameni, ceva nu este în ordine… Astăzi ştim cu toţii (fie că suntem sau nu specialişti) cât de criminală a fost concepţia bine-cunoscutului arhitect şi urbanist Le Corbusier, simpatizant al naziştilor, potrivit căreia „oraşul vitezei este oraşul bucuriei”. În cadrul acestei viziuni, urmau să fie construite case asemănătoare unor maşini şi puncte de distribuţie de tip fast-food, distrugând tot ceea ce supravieţuise ritmului frenetic al unui „Profitopolis” inuman. Astfel a devenit clar încă din anii ′70 faptul că oamenii aveau nevoie de un alt fel de oraş (Josef Lehmlock & Wend Fisher)… Timpul este o funcţie a gândirii. În acelaşi fel, Adevărul este o funcţie a Cunoaşterii. Cunoaşterea empirică a „Profitopolisurilor” din întreaga lume sugerează că acestea prejudiciază serios şi ireversibil sănătatea umană (fizică, emoţională, logică şi mentală) … Recent, în ciuda menţinerii ritmului occidental al „dependenţei de muncă” (ce reprezintă, aşa cum ştim cu toţii, o afecţiune mentală gravă) climatul începe să se schimbe 46

Friedrich Nietzche 47

radical odată cu apariţia unei serii de restaurante de tip „Slow Food”5 în întreaga lume occidentală, ca rezultat al unui curent filozofic umanist cunoscut sub numele de „slow living”. Astfel teoria că omul învaţă din greşeli atunci când le recunoaşte şi le acceptă se confirmă încă o dată şi este un lucru foarte încurajator deoarece hărnicia este un lucru, dar dependenţa de muncă (o afecţiune mentală şi un indiciu al înrobirii omului sub acţiunea forţei barbare a pieţelor şi a intereselor de profit ale celor puţini …) este cu totul altceva …

CHIMBĂ-TE, DEVINO TU ÎNSUŢI”, ne încurajează celebrul filozof german Friedrich Nietzsche. El nu ar fi avut cum să afle despre mitul pe care l-au lansat concetăţenii săi (în mod complet nejustificat) privitor la grecii cei înceţi şi leneşi. Numindu-l pe politicianul grec şi în special pe Primul Ministru neserios este însă un lucru absolut justificabil. Am devenit chiar şi un subiect de serial de televiziune britanic („Go Greek”6)… Aşa cum ştim cu toţii, însă, generalizările nu corespund niciodată realităţii! Poate dacă ar schimba titlul (serialului) în „Go Karagiozis” 7(care este leneş, servil (cocoşat), hoţ (cu braţe lungi) şi desigur ticălos)8 ar reprezenta 5 „Slow Food este mişcarea internaţională ce militează pentru satisfacerea plăcerii alimentare, dar apără biodiversitatea, răspândeşte educaţia gustului, pune în legătură producătorii „verzi” cu consumatorii şi consideră că gastronomia se intersectează cu politica, agricultura şi ecologia. Slow Food este o organizaţie ecogastronomică nonprofit care a fost fondată ca o replică la fast-fooduri, la viaţa contemporană consumată în viteză, la dispariţia tradiţiilor gastronomice locale şi a scăderii interesului oamenilor pentru mâncare. Povestea Slow Food a început în 1986 în orăşelul italian Bra, locul de baştină al fondatorului mişcării, jurnalistul Carlo Petrini. „ Citeşte mai mult: adevarul.ro/news/societate/slow-food-miscarea-internationala-lupta-fast-food1_50ac10b57c42d5a66384714e/index.html (NT). 6 În engleză în original: „Fă ca grecii!”, NT. 7 Karagiozis sau Karaghiozis este un personaj ficţional din folclorul grecesc care îşi are originea în teatrul de umbre cu păpuşi turcesc şi anume în păpuşa Karagöz şi Hacivat. El este personajul principal al poveştilor din teatrul de umbre cu păpuşi turcesc şi grecesc. (tradus şi adaptat de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Karagiozis, NT) 8 PASOK: Mişcarea Socialistă Panelenă, este un partid de centru-stânga. A fost 48

ceva real în ceea ce priveşte comportamentul unora dintre greci şi mai ales al politicienilor??? Chiar şi azi, Karagiozis (de origine otomană) care a devenit un erou naţional al Greciei moderne, reprezintă un punct de atracţie în şcolile primare şi în alte locuri din întreaga ţară. Acest personaj de teatru de umbre din Răsărit nu poate purta toată vina pentru trista soartă a ţării noastre. Oricât de mulţi am abandona această mentalitate, tot am cădea în plasa falsei culturi a consumatorului lacom occidental care poartă blugi, bea Coca-Cola şi dansează rock and roll… Se pare, prin urmare, că a sosit timpul să devenim noi înşine din nou.

OUL PRIM MINISTRU AL GRECIEI a creat, fără voia sa, probleme celor două partide de la guvernare, simpatizanţilor lor şi partidelor de stânga din Parlament din următorul motiv: tuturor le e teamă că vor pierde din putere dacă acesta va reuşi în sarcina sa dificilă şi anume de a elibera măcar pentru o vreme o naţiune întreagă care este obligată să supravieţuiască fără electricitate. Prin urmare, posibila contribuţie a noului Prim Ministru ca tehnocrat şi nu ca politician poate însemna a) începutul unei dezintegrări treptate a cercurilor conducătoare ale partidului totalitar şi b) crearea celui mai bun posibil climat economic de tranziţie în societatea greacă pentru proiectarea şi materializarea, fără violenţă, a societăţii umane …

N MOD PARADOXAL, un ministru şi membru executiv al PASOK9 cere o „auto-reflecţie naţională” în parlament într-un moment în care un coleg mult mai experimentat (din

înfiinţat în 3 septembrie 1974 de către Andreas Papandreu. In 1981 PA.SO.K. a devenit primul partid social democrat din Grecia care a obţinut majoritatea în Parlamentul Elen. Mai mul aici în limba engleză: http://en.wikipedia.org/wiki/Pasok, NT. 9 „The Golden Rule”, în engleză în original, NT. 49

acelaşi partid) arată pe bună dreptate la un show TV că în viitor: „Poporul va cere partidelor politice să fie democratice”. Cu alte cuvinte, se vorbeşte în mod justificat despre totalitarismul partidelor politice atâta vreme cât va continua să existe această barbarie a capitalismului pieţelor … Şi toate acestea, deoarece, după spusele unui fost ministru al Partidului Noua Democraţie în timpul aceluiaşi show TV, „Nu am avut o cultură a dialogului”. Acest lucru înseamnă că cea dintâi premisă a unei democraţii funcţionale, care este dialogul constructiv şi critic nu a existat şi nu există nici în prezent … Singura concluzie logică este că ar trebui să începem să lucrăm imediat, să depăşim critica plină de ură şi gândirea inspirată de dorinţe, fie ele bine intenţionate şi să proiectăm (în mod coordonat) următorul sistem politicosocial care va servi nevoile reale ale cetăţenilor, adică ar trebui să planificăm paşnic şi să construim Adevărata Democraţie a Secolului XXI care, printr-o evoluţie continuă, ne va însoţi pentru aproximativ cinci secole, dacă ne gândim că „Împărăţia Cerurilor este o stare a sufletului şi nu ceva care se coboară pe Pământ sau care vine după moarte” , Friedrich Nietzsche.

EGULA DE AUR”10, adică termenul englezesc pentru celebrul principiu al lui Hillel „Ce iţi este ţie urât, nu îi face vecinului tău”, cât şi punctul de vedere al lui Kant cu privire la respectul datorat semenilor nu sunt deloc suficiente pentru a defini un stat drept liber din punct de vedere politic…. Cred de asemenea că afirmaţia in extenso a lui Popper că suntem liberi atunci când ne putem elibera de oamenii care ne conduc fără vărsare de sânge » nu este de ajuns. Oricât de 10 �� „În Pirke Avot (Etica Patriarhilor) sunt înregistrate învăţăturile etice ale marilor rabini si erudiți ai perioadei talmudice (din secolul 2 î.Ch. până în secolul 2 D.Hr.). (…)Un (…) mare rabin ale cărui scrieri sunt incluse in Pirke Avot este rabinul Hillel care a spus (..) „Ce iți este ție urât, nu îi face vecinului tău”, sau - în varianta românească, „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. http://www.jen.ro/etica_files_4.html 50

Karl Marx 51

mult am dori să lăudăm Democraţia din lumea occidentală, descriind-o ca pe cel mai bun sistem politic, aceasta a avut şi încă are elemente de violenţă, vărsare de sânge, înfometare şi sărăcie care iau din ce în ce mai mult proporţii explozive în ultimii ani de criză în întreaga lume …. Astfel un stat este liber din punct de vedere politic, şi prin urmare este democratic, doar atunci când violenţa, vărsarea de sânge, cât şi exploatarea şi nedreptatea sunt eliminate prin procesele participative ale celor mulţi. Mai simplu spus, când statul nu va mai servi interesele speculative şi de profit ale celor puţini care se află în sediile băncilor şi în pieţele financiare, şi-şi va întoarce privirea spre nevoile reale ale celor mulţi, adică ale cetăţenilor unei ţări, fără să impună restricţii tuturor sau să acorde compensaţii … Personal, consider că această chestiune, deşi aparent este politică, nu va fi rezolvată de politicienii profesionişti care reprezintă interesele sau cedează în faţa intereselor pieţei de capital inumane, ci mai degrabă de către oamenii cu conştiinţă, iubitori de pace, activi, cetăţeni hotărâţi, artişti şi iubitori de artă, al căror număr creşte pe zi ce trece …

OTRIVIT LUI TUCIDIDE, Pericle considera că: „Deşi doar unii dintre noi sunt capabili să planifice şi să aplice o politică, noi suntem cu toţii în stare să o judecăm.” Asta nu înseamnă deloc că Poporul care ne include şi pe tine şi pe mine, adică indivizi cu libertate de voinţă şi gândire conştientă, nu poate avea idei sau nu poate să guverneze. Asta ar însemna că, de vreme ce unii dintre noi nu pot face un instrument muzical, am fi incapabili să cântăm la un instrument muzical. Democraţia nu a fost niciodată până acum Reală. Susţin punctul de vedere că poate şi trebuie să fie Reală! Nu sunt împotriva părerilor lui Popper, dimpotrivă. Apreciez profund, mai presus de credinţa noastră comună în Iluminism, Raţionalism şi în dialogul critic. Cred, cu toate acestea, că 52

multe s-au schimbat în ultimii 17 ani de la moartea lui şi că avem o datorie „sacră” să revedem totul pe baza noilor date şi evenimente. El a fost un adept al conceptului lui Thales din Milet. Adică, atunci când le vorbea studenţilor săi obişnuia să spună: „Aşa cred eu că stau lucrurile. Aceasta este teoria mea. Încearcă s-o îmbunătăţeşti.” De aceea, adaug cuvintele lui Democrit: „Sărăcia în democraţie este preferabilă tuturor bogăţiilor dintr-o Aristocraţie sau Autocraţie, fiindcă Libertatea este preferabilă Sclaviei”. Subliniez că acest fapt nu mai este valabil azi deoarece în aşa-zisele democraţii săracii nu mai pot nici măcar să supravieţuiască… Libertatea este evident mai bună decât sclavia. Mă întreb totuşi, ce poţi face cu libertatea când eşti şomer, nu ai unde locui şi ţi-e foame??? În ultimii ani „democraţiile” au sfârşit prin a deveni tiranii parlamentare ale pieţelor financiare, astfel că ne este imposibil să mai facem diferenţa între Democraţie şi Tiranie. Urmând acest curs logic Democraţia nu ar trebui să continue să funcţioneze într-un mod reacţionar doar pentru a proteja, potrivit lui Popper, „instituţiile anti-dictatoriale”. A sosit timpul ca Democraţia să funcţioneze într-un mod creator prin protejarea Prieteniei şi a instituţiilor care vor răspunde nevoilor reale ale celor mulţi (ale tuturor) şi nu a intereselor celor puţini. Atunci şi doar atunci, va conduce Poporul în Democraţie, aşa cum ar fi trebuit să fie încă de la bun început. Cu alte cuvinte, atunci când criza va lua sfârşit şi umanitatea va prospera…

RIN URMARE SA SPUNEM nu puterii partidelor, negocierilor din culise şi diplomaţiei secretomane, aşazisului „interes naţional”, propagandei, cheltuielilor militare şi războaielor. DA pentru Democraţie, transparenţă şi solidaritate a Popoarelor, Respectul Diferenţelor, pentru Educaţie şi Dialog. NU barbariei pieţelor financiare, exploatării, injustiţiei, goanei după profit, violenţei conştiente 53

şi violenţei îndreptate spre ţinte multiple. Da Culturii, Justiţiei Sociale şi prosperităţii tuturor cetăţenilor, Artei conştiente care îşi propune obiective. Sunt mulţi cei care nu adoptă atitudinea pasivă a lui Gandhi. Aceştia consideră violenţa ca singura soluţie sau, în cel mai bun caz, un rău necesar … Cu toate acestea, consider că astăzi a sosit momentul să respingem violenţa şi toate sentimentele distructive şi să cultivăm pe cele pozitive (Daniel Goleman) prin depăşirea rezistenţei pasive şi să împlinim singurul Adevăr al versurilor marelui nostru poet Cavafis:„Lestrigoni si Ciclopi / nici furiosul Poseidon nu îţi vor ieşi în cale dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet, / dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.”11

UM AŞ PUTEA SĂ MĂ OPRESC din scrisul acestui eseu când milioane de lucruri care ne cutremură şi ne şochează în fiecare zi? Nu mă refer acum la nou-veniţii de pe podiumul parlamentului, care sunt majoritatea tineri şi superficiali fără speranţă (dacă ne gândim la viitorul politic al ţării noastre) … Nu mă refer nici la apărătorii stridenţi ai săracilor care trăiesc în vile luxoase proprietate personală, cu piscină şi nici la cei care şi-au lăsat brusc barbă şi apără drepturile „muncitorilor” … Nu mă refer nici la cerinţele recente pentru Grecia din partea Secretarului de Stat german … Mă refer la ştirile că elevii leşină în şcoli din cauza malnutriţiei acum când Preşedintele Parlamentului anunţă că s-a aprobat „bonusul de performanţă” pentru personalul parlamentar şi la faptul că un vice-preşedinte PASOK foloseşte limba franceză pentru a-i încondeia pe greci nu numai drept „trântori/ idioţi , dar şi „malahiştii/onanişti”… Trebuie să ne asumăm responsabilitatea; consider că suntem obligaţi să recunoaştem că suntem „malahişti”, exact la fel cum şi ei trebuie să recunoască 11 Konstantinos Kavafis, Spre Ithaca, traducere în limba română aici: http:// www.poezie.ro/index.php/poetry/1816024/Spre_Ithaca (NT) 54

Carl Popper 55

că au fost şi sunt încă nişte „peşti” de cel mai rău soi de peste 38 de ani!!! Ceea ce este important de subliniat este că neam deşteptat cu toţii şi toţi cei care nu se căiesc vor dispărea, nu numai din Parlamentul Grec, dar şi din ţara noastră …. Ce este oare mai rău? Politicieni greci corupţi sau superintendenţi germani dependenţi de muncă??? Am sentimentul că în curând nu vom mai avea nevoie de nici una dintre aceste categorii de oameni!!!

N CONCLUZIE, CONSIDER CĂ: Societatea mai bună la care visăm cu toţii de atâta vreme nu va apărea după demolarea celei vechi, folosind răngi şi cocteiluri Molotov, ci prin construirea unei noi societăţi, pe fundaţii noi. ÎN MOD PAŞNIC. Orice încercări de a restaura sau de a actualiza o societate pe ducă sunt sortite eşecului şi prin urmare sunt penibile. Fundamentalismul pieţelor monetare este strâns legat de individualismul nostru excesiv şi de egoismul nostru extrem, care se situează la opusul sentimentelor pozitive de Dragoste şi de Prietenie. Se bazează pe consumismul orb, mimetic, care a fost promovat la statut psihoterapeutic (terapia cumpărăturilor) … Cercetări recente asupra creierului omenesc şi neurobiologia se axează pe ideea de Prietenie şi cea de Dragoste, dovedind astfel marea importanţă a inteligenţei emoţionale şi a sentimentelor pozitive în general, nu numai pentru sănătatea noastră, ci şi pentru evoluţia generală a vieţii umane. Depăşirea crizei economice mondiale nu reprezintă un subiect de natură financiară, politică sau socială. Este mai ales o chestiune personală şi morală, cu alte cuvinte, o dezbatere neurobiologică. Este o chestiune de Educaţie şi de Cultură. Pentru că societatea noastră se va schimba în bine doar în măsura în care indivizii vor dobândi o conştiinţă şi o libertate de voinţă. Acum, ştim cu toţii că acest capitalism financiar necruţător nu are absolut nimic de a face cu o Societate Democratică a 56

Cetăţenilor şi noi suntem conştienţi şi de că dorinţa noastră pentru o Democraţie adevărată are nevoie de indivizi inovativi ce posedă Cunoaştere de Sine, relaţii de Prietenie şi Participare în problemele de zi cu zi. În cadrul acestui efort, Arta conştientă, sociabilă şi care şi-a stabilit obiective poate oferi foarte mult, lărgind percepţia umană şi deschizând noi orizonturi în căutarea unei societăţi mai bune care va sprijini nevoile reale ale tuturor cetăţenilor şi nu interesele de profit ale celor puţini. Iată de ce ne îndreptăm atenţia asupra G20 şi spunem: Voi sunteţi 20 într-o lume violentă care va dispărea în curând. Noi suntem milioanele unei lumi iubitoare de pace care se naşte.

N CÎTEVA CUVINTE, cel mai important lucru este realizarea faptului că: sistemul social crud al pieţelor monetare care exclude Democraţia şi ne conduce şi mai adânc în prăpastie, se apropie de capăt şi orice efort de a-l menţine va fi scurt şi temporar. Apoi mai trebuie să ne dăm seama şi că pentru a schimba societatea, noi, ca indivizi, trebuie mai întâi să ne schimbăm mentalitatea. Şi noua noastră mentalitate trebuie să fie una care să ne conducă afară din egoismul nostru nelimitat şi spre Prietenia care are nevoie de Cunoaşterea de Sine şi care coincide cu Participarea. Voi încheia cu o întrebare, răspunsul verificând cerinţa de mai sus: Ce anume am realizat cu adevărat în ultimii 38 de ani după ce „Democraţia” a fost restaurată în ţara noastră şi de ce afişăm acelaşi lozincă în timpul celebrării Revoltei de la Polytechnio12: „Pâine-Educaţie-Libertate”? 12 Polytechnio (Politehnica din Atena, NT): În data de 17/11/1973, dictatorul militar Georgios Papadopulos a decis să trimită armata şi poliţia militară, inclusiv un tanc pentru a suprima revolta studenţilor şi a altor civili care protestau împotriva dictaturii înăuntrul şi înafara Politehnicii. În cursul acţiunii militare au fost ucişi 24 de civili şi mult mai mulţi au fost răniţi. Acest eveniment a dus la căderea lui Papadopulos. Deşi dictatura nu a luat sfârşit imediat, acei studenţi şi civili care au luptat pentru democraţie şi pentru libertate au devenit cunoscuţi ca Eroii de la Polytechnio. (traducere şi adaptare de aici: http://gatetogreece.blogspot.ro/2009/11/polytechnio-one-day-before-17th.html , NT) 57

Takis Alexiu s-a născut în Egipt în oraşul Alexandria în data de 5 ianuarie, 1942. A studiat arhitectura în Germania (Diplomă în Arhitectură şi Proiectare, Technische Universität, Dresda, 1964). În anul 1967 şi-a completat studiile postuniversitare în psihologia perceptuală şi în anul 1968 şi-a obţinut titlul de Doctor în Inginerie. A lucrat ca Arhitect Proiectant în numeroase proiect în Grecia, Germania, Elveţia, Kuwait, Zambia şi Iran. Este membrul al asociaţiilor arhitecturale, tehnice şi de planificare urbană din Germania, Elveţia, Anglia şi Grecia şi a participat la numeroase seminarii, simpozioane şi conferinţe în Grecia şi în străinătate. A predat mai multe cursuri la universităţi europene, în Germania, Elveţia, Austria şi Grecia şi a fost Profesor Invitat la Universitatea Offenbach din Germania. A predat şi a creat ateliere având ca temă Dialogul, Democraţia, Design-ul Arhitectural şi Artele la Open University de la Ag. Paraskevi şi a fost timp de mai mulţi ani Profesor la American University de la Atena. A susţinut multe expoziţii personale şi de grup la Dresda, Brasilia, Paris, Veneţia, Londra, New York, Tokyo, Istanbul, Nicosia, Alexandria, Atena, Rodos şi în multe alte oraşe. A fost Preşedintele Centrului de Arte 4 Seasons şi Preşedintele Societăţii Filozofice şi Istorice Panelene şi a organizat simpozioane internaţionale şi conferinţe despre drepturile omului. A compus o tetralogie muzicală în patru părţi: „În şoaptă”, „Cântecul Păsărilor”, „Voci fără chip” şi „Vântul Roşu”. I-a fost conferit „Premiul Internaţional Cavafy” şi a fost declarat „Mare Donator” pentru activităţile sale filantropice pentru comunitatea greacă din Egipt. I s-a conferit prima Diplomă la (Festivalul) International Art Addiction, din Stockholm, Suedia. A.B I din SUA l-a inclus printre cele 5000 de personalităţi ale lumii şi i-au conferit International Peace Prize 2010 pentru practicarea Păcii în gândire, acţiune şi exemplu personal la nivel local şi mondial. Şi în sfârşit IB C din Cambridge, Marea Britanie l-a distins ca unul dintre cei 2000 de intelectuali ai Secolului XX şi Who is Who Elveţia l-au inclus în ediţiile lor. Numele său este menţionat în numeroase enciclopedii greceşti şi internaţionale. A publicat numeroase articole şi cărţi despre arhitectură, educaţie şi probleme sociale. Printre acestea: „Psihologia arhitecturii în exemplul Muzeului de Artă” (1968), „Al Treilea Cavafis” (1982), „Iaponia – Japan – Japon” (1984), „Abdi Ipekçi” (1986), „Carte de Predare pe Internet 1-6” (1989-1993), „Pentru o Mişcare Politică Unită în Grecia” (1993), „Japonia: Ţara Filozofiei Zen” (1995), „Nazism şi religie în pragul Secolului XXI” (1995), „Pentru femeia cu 12 Proiecte de Takis Alexiu” (1995), „După 40 de ani – Nikos Kazantzakis 58

(1997), „Adio Întunecime – Desene şi Scrieri” (2002), „Dincolo de tirania arhitecturii contemporane” (2004), „A trecut vremea fricii” (2004), „Ypatia, drumul spre libertate” (2006), „ Prizonier de conştiinţă” (2006), „Estetica Dragostei” (2008), „Înapoi la simţuri” (2008), „Cercul armoniei (2008) şi „Forţa Prieteniei” (2012), care a fost până acum tradusă în 12 limbi. În 2009, ca Preşedinte a CA4S-AthensArt, a creat şi a coordonează în prezent site-ul www.athensart-2010.ning.com. În 2010 a organizat Festivalul Internaţional al Artelor AthensArt în Technopolis/Atena, cu participarea a aproape 300 de artişti de pe 5 continente şi din 72 de ţări ale lumii. Până atunci a organizat multe expoziţii de grup şi filantropice în Grecia şi în străinătate, oferind şansa de participare oricărui artist şi iubitor de artă, fără discriminare, promovând „Latura pozitivă a vieţii” şi credinţa sa puternică despre faptul că „Prietenia poate schimba Lumea prin Artă” în mod paşnic. „… Democraţia nu este burgheză, sau de centru, aliată, socialistă, de stânga sau comunistă (populistă), monarhistă, prezidenţială, creştină, islamică, directă sau indirectă … Democraţia nu necesită adjective! Democraţia este un sistem social autonom care se bazează, aşa cum am menţionat mai înainte şi repet, pe justiţie care, în cursul căutării adevărului rezolvă orice diferenţe care apar în mod paşnic!!! Democraţia şi capitalismul sau comunismul sunt incompatibile prin definiţie deoarece acestea au folosit şi continuă să folosească VIOLENŢA (şi mă refer la violenţa excesivă). Nu este vorba despre ce fel de lume nu ne dorim. Ci mai degrabă este vorba despre lumea în care dorim să trăim. Democraţia constituie un înţeles al vieţii şi necesită relaţii semnificative cu noi înşine, cu vecinul nostru şi cu societatea, în această ordine… Democraţia este singurul Sistem Social Paşnic care poate fi interesat cu adevărat de nevoile tuturor cetăţenilor şi nu de goana după profit a celor puţini … Depăşirea crizei economice mondiale nu este un subiect social, politic sau financiar. Este mai ales o chestiune personală şi morală, cu alte cuvinte, o problemă neurobiologică. Este o chestiune de Educaţie şi de Cultură. Pentru că societatea se va schimba în mai bine doar în măsura în care ne schimbăm noi ca indivizi, dobândind o conştiinţă şi libertatea de voinţă … şi noua noastră mentalitate trebuie să fie una care să ne conducă înafara egoismului nostru limitat, spre Prietenie care necesită Cunoaşterea de sine şi coincide cu Participarea …” Declaraţie Takis Alexiu 2012