24 Cronica literară
Dascălul devotat şi criticul exigent
De la clasic la online
Frumuseţea vine, pentru fiecare dintre noi, în momentul în care conştientizăm că ceea ce facem este ca o mănuşă. În urmă cu ani păşeam, un copil timid de la ţară, după susţinerea mai multor examene drastice, cu cinci candidaţi pe loc, în cea mai importantă clasă a celei mai renumite şcoli bistriţene: Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, clasa A, profil Matematică-fizică. Mă gândeam că voi avea o carieră în matematică unde, până în acel moment, aveam rezultate deosebite. De atâtea ori vorbim despre educaţie şi despre rolul important pe care aceasta trebuie să-l aibă pentru fiecare dintre noi, mai ales în vremurile acestea virusate. Povestea mea nu are legătură cu şcoala online de astăzi, ci cu dascăli devotaţi care, în faţa clasei, aşezau adevărate poveşti pe tablă. Aşa am ajuns să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de română (deşi nu era materie principală la profilul meu) şi să mă de(s)part din ce în ce mai mult de matematică. Lucrul acesta s-a datorat profesoarei Daniela Fulga, care a ştiut să aşeze, dincolo de principiul didactic, în sufletele noastre, dragostea pentru scriitori, pentru limba română curată şi pentru adevăratele repere culturale. Aşa se face că nu am ajuns un matematician, ci am urmat Filologia, astfel încât astăzi nu pot decât să spun că dascălii adevăraţi devin modele pentru noi. M-a bucurat apariţia volumului „15 eseuri”, la Editura Grinta, sub semnătura Danielei Fulga. Un dascăl deosebit care putea urma oricând o carieră universitară, însă care a ales să rămână la Bistriţa. Metoda didactică aplicată la şcoală a făcut însă înconjurul lumii, astfel încât a fost luată drept exemplu şi astfel au apărut cărţi precum: Ro-
Menuţ Maximinian
mână. Bacalaureat. Proza. (Booklet, Bucureşti, 2003), Română. Bacalaureat. Poezia (Booklet, Bucureşti, 2006), Pentru o lectură didactică a poeziei (Nomina, Bucureşti, 2011) – auxiliare de lectură didactică a literaturii, în care autoarea aduce un echilibru între metoda structuralistă (uşor prăfuită, dar benefică pentru o înţelegere de bază a textului) şi deschiderile interpretative mai îndrăzneţe. Doctor în Litere al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniela Fulga şi-a publicat teza în cartea Zâmbetul îngerului: de la teoria semiotică la roman (Clusium, Cluj-Napoca), în care discută în oglindă două cărţi de Umberto Eco, Tratatul de semiotică generală şi Numele trandafirului, studiul fiind singular pe piaţa de carte românească. Dincolo de titlul clar şi limpede al volumului de faţă, întâlnim eseuri în care descoperim, pentru a câte oară, seriozitatea, rigurozitatea şi grila critică a Danielei Fulga. Aceste eseuri, publicate în reviste de renume, surprind viaţa literară în diferite unghiuri între critica propriu-zisă, supusă obiectului discutat, şi propensiunea eseistică speculativă care survolează sau chiar trădează textul-bază. Daniela Fulga nu scrie foarte des în publicaţiile literare, fiecare eseu sub semnătura acesteia apărând în urma unei munci şi devenind astfel sărbătoare. Tocmai de aceea apariţia în carte a cincisprezece texte despre scriitori români şi străini (doi autori contemporani consideraţi de critic reprezentativi pentru literatura de astăzi, Alexandru Uiuiu şi Mihai Octavian Ioana, cinci scriitori clasici români „citiţi cu bucuria (re)descoperirii”, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, I.L. Caragiale, Mihai Eminescu 191
şi patru autori străini din spaţii culturale diferite: Susan Sontag, Italo Calvino, Milan Kundera, Umberto Eco) este una ce merită semnalată. Însăşi autoarea spune că eseurile au un discurs „sofisticat, realizat cel mai adesea prin conjugarea unei analize fine – uneori excesiv de suspicioase – cu referinţe culturale solide şi consideraţii inedite”. Încă din titluri vedem acordarea unor verdicte în ceea ce priveşte opera unor scriitori. Spre exemplu, despre romanul „Ţara ascunsă”, de Alexandru Uiuiu, Daniela Fulga spune că este „romanul gândurilor bune”. Criticul spune că în scrierile lui Alexandru Uiuiu apare „o lume în care durerea poate fi în permanenţă contrabalansată prin diverse mişcări de redresare. Sfâşierea (individului, lumii) este dublată mereu de o mişcare inversă de ţesere a pânzei semantice salvatoare… Pecetea inconfundabilă a scriitorului de la Bistriţa este dată de preeminenţa dominantei care tolerează însă neaşteptate juxtapuneri, suprapuneri sau intersectări
