de Lucian Perța Poeme de Ana Ardeleanu, Rodica Dragomir, Camelia Buzatu, Ottilia Ardeleanu, Miruna

Silvia Bodea Sălăjan

Vârste

cândva cerul era mereu senin și ploile veneau toate la vreme pe prispa timpului nu se ofilea nicio floare și anii nu ne puneau pe la trecere semne cupola albastră deschidea aripi noi în seri cu povești și cu zâne nu ne-ntrebam dacă lumea-i lumită știam că ne-așteaptă o nouă zi lămurită de ploi

din ramuri de sălcii și din plopi scuturam clopoței pe cărare nimic nu cernea nici tristețe nici lacrimi când culegeam zâmbet din scoică de soare pe vatră mirosul de pâine chema un stop pentru-un joc ne-ntrerupt dar timpul viclean ne urca ispitit către vârste ce-n față aveau povârnișul abrupt

acum s-a desprins depărtarea ca drumul ce-și rupe cărarea din el rămâne nostalgia ce ascunde regretul că niciodată nu va mai fi la fel

Aripi inutile

Vine o vreme când ne privim în ochi și ne rugăm pentru încă o lumină când lăsăm în urmă trecutul în care-au căzut tronuri înghițite de apele unui potop necheltuit în care-au ars nădejdile în locuințele lor când torțele vulcanilor consumați în disperarea unui incendiu universal poartă în ochii ascunși cenușa iubirilor toate vine o vreme poate că a și venit când verdele viperelor înghesuit în cuvânt ne bântuie tristețile cu nefirescul veșmânt al respirației nopților în aerul încremenit al ceasornicului nisipul irosit se-așază în locul inimii în timp ce catargele vremii cad peste lutul nears strivindu-l cu cea din urmă chemare

de-acum aripile coborâte în bernă au devenit inutile

Parodie de Lucian Perța

Silvia Bodea Sălăjan Vârste

Cândva învățământul era învățământ și profesorii se pensionau la vremea lor, talanții* pentru cultură nu se risipeau în vânt și se punea preț și pe tot omul muncitor –tineretul își avea clubul lui și întinerea acolo ascultând povești cu eroi în fiecare săptămână, totdeauna joia, și știam că de poveste vom putea fi cândva și noi

din ramuri de sălcii și din papură știam să facem lucruri utile, nu eram triști fiindcă știam că ne apără legea meritocrației, de impostori și pile –pe vatră pâinea mirosea a pâine, o aveam la tichet stând la coadă, dar știam că are același preț și mâine, ba, uneori speram chiar să și scadă

acum ne-am deprins cu depărtarea, tot pe drumuri, căutăm Graalul în alte țări, nu mai întreb unde-s vremurile acelea, întrebarea e doar dacă va mai fi cine să pună-ntrebări!

*Cuvintele cu bold reprezintă sau fac aluzie la titluri de volume ale autoarei.