Proză 21
Declarația
Viorel Tăutan
(fragment din narațiunea amplă Pornești din oriunde și ajungi nicăieri) ...joi, 26 aprilie 1973. Cel de-al patrulea an școlar de când terminase facultatea se apropia de sfârșit. Soneria de pe culoar îl prinse tocmai când încheia dialogul cu elevii dintr-a XI-a D privind redactarea temei pentru acasă; conversație de zece replici despre una din scrierile autorului francez preferat. Luă catalogul de pe catedră și ieși. Nu-i plăcea să lungească ora cu timp luat din pauzele elevilor. Atitudine abuzivă, în opinia sa. Rumoarea din clasă deveni gălăgie. Simțea un fel ciudat de bucurie la sfârșitul fiecărei lecții cu astfel de clase. Apucă hotărât clanța și deschise ușa larg. Pe coridor îl aștepta directorul adjunct. Îi zâmbi. La apariția sa bruscă și energică, acesta se trase ușor speriat un pas în spate. - Hopa! îi spuse zâmbind la rându-i. Cât pe ce să te scot din joc. Norocul tău că ușa se deschide înspre interior. Le era cunoscută tuturor meteahna adjunctului de-a trage cu urechea la ceea ce se întâmpla în sălile de clasă în timpul desfășurării lecțiilor. Cei mai „în vârstă” îl tachinaseră la început, pe urmă o neglijaseră. Fusese propusă alternativa amplasării unor uși cu geam în locul celor de acum, așa cum văzuseră unii dintre dascăli în filme străine ilustrând tema școlii, dar cheltuielile ar fi depășit posibilitățile bugetare. - Te rog să treci pe la direcțiune! Te așteaptă domnul director. În conversațiile intercolegiale nu foloseau decât întâmplător apelativul oficial, „tovarășul”, obligatoriu în timpul consiliilor profesorale și al celorlalte activități publice. - Știi cumva de ce? îi sări de pe buze întrebarea. - Nu. Tocmai intram în școală când a ieșit din cabinetul său și m-a rugat să te caut și să te anunț. În mod obișnuit, când avea ore în sălile de clasă de la primul și al doilea etaj, cobora cu pași lenți scările către sala profesorală. Era solicitat adesea de elevi pentru te miri ce probleme. De data asta, acceleră coborârea. Îl măcina curiozitatea. Încerca să intuiască motivul convocării. Trecu pe la sala profesorală, cancelaria, deh!, și lăsă catalogul pe masă, cu toate că indicația era să fie introdus în spațiul său din rastel. Dar câți o respectau? Porni către „direcțiune”, cum obișnuiau să-i spună cabinetului managerial. Acesta fusese amplasat în stânga holului de la intrarea prin-
cipală în liceu, vis-à-vis de secretariat, astfel încât să poată fi observată orice persoană care înainta pe aleea dinspre poartă. Bătu nehotărât în ușă. Așteptă să primească permisiunea de-a intra, după care apăsă pe clanță și pătrunse. Încăperea era aranjată în funcție de viziunea fiecărui director. În cea de acum spațiul era destul de aglomerat, o „masă de lucru”, destul de masivă, făcuse parte din mobilierul bibliotecii și al cabinetului de lucru al castelanilor, un dulap-bibliotecă și o masă ovală între șase scaune tapițate. Aici se țineau ședințele consiliului de administrație și alte întâlniri „de taină” ale managerului. Domnul director îl aștepta în picioare, cu spatele spre fereastră. - Bună ziua! Mi s-a... transmis că doriți să vorbiți cu mine... - Nu tocmai eu, ci dânsul, își întoarse privirea, de această dată sumbră, spre cealaltă persoană, un bărbat care ocupase unul dintre scaune, cu fața spre intrare. Vă rog să mă scuzați, i se adresă acestuia, vă las să vorbiți. Apoi părăsi încăperea. Concomitent, celălalt se ridică și, după ce se închise ușa, se recomandă: - Locotenent major Toader, de la serviciul securității statului. Luați loc! Ovidiu îl zărise din clipa când pătrunsese în direcțiune. Aflându-i îndeletnicirea, atenția i se acutiză, probabil sub imperiul instinctului de conservare, mai cu seamă că afla din emisiunile postului de radio Europa Liberă care sunt cauzele și consecințele întâlnirilor cu angajații Securității. Se conformă invitației așezându-se pe scaunul dinspre ușă. - Tovarășe profesor, am fost informați că ați mijlocit introducerea în școală a unor persoane dintr-un stat capitalist, occidental, deci, fără să cereți permisiunea, sau să anunțați conducerea unității de învățământ. Știți că ați încălcat legea securității naționale? Puteți fi acuzat de trădare a intereselor și de periclitare a siguranței statului român. În plus, v-ați mai întâlnit cu străinele respective în casa și în anturajul familiei Nădișan, ba chiar și la dumneavoastră acasă. Turuise fără pauză, cu o voce hâșâită, de fumătoare bătrână. Purta un costum gri închis, cămașă albastră și cravată bleu. Pe Ovidiu îl cuprinse un tremur imperceptibil, un amestec de neliniște și revoltă. Se strădui să-și stăpânească reacțiile folosind un ton de dialog civilizat: - Cred că exagerați. Am făcut peste doi ani de stagiu militar. Am depus un jurământ de credință față de 200
