Poesis 45
Vasile Ionac Convenție Lumea nu este doar ceea ce putem vedea și nici timpul nu este numai cât trăim; dincolo de noi, forma clipelor este o succesiune de lumină și întuneric care se revarsă una în alta precum gândurile în cuvinte clipele au ochii lor de vedere și urechile lor spre a auzi orice renunțare devenită simțământ fiecare dintre noi poartă și va lua în neființă propriul timp prezent; însăși nașterea este locul de unde începe risipirea timpul, această rotire a noastră cu pământul pe după Soare, este o stagnare învolburată a curgerii, un fel de a vedea cuvintele cu propriul gând. Intersecții Asfaltul vorbește pașilor mei despre trecere, așa cum ochii spun zărilor despre suflet nu există stânga și dreapta în interiorul nostru. numai în afara noastră sunt puncte cardinale. în noi va rămâne mereu starea cea mai pură a gândului ca o clepsidră care-și ascultă nisipul, inima își irosește bătăile; acele acestui ceasornic se învârt în sensul invers al veșniciei nimeni nu va depune mărturie despre existența mea; cerul acesta a stat la fel de nemișcat în umbletul lui
și deasupra străbunilor mei la fel, ca pe mine acum, îmi va privi mormântul prin pânza neantului venirea, trecerea și plecarea ființei din noi fac parte din fotografia uitării (Poeme din volumul Priviri peste timp de Vasile Ionac, Editura 24 ore, Iași, 2021) Flutur de vânt Vine vânt dinspre furtună, vine ploaia dinspre picuri; eu mă pierd printre nimicuri și mă-mprăștii, când s-adună lumea-n vechile tipicuri. cocoțate pe pălanturi, veștile colindă satul, cum că a plecat spre altul, ocolind movile, șanțuri și pășind rar printre salturi, primărița, dăscălița, preoteasa, spițerița, cornurăreasa, poticara, doamna ce-ncasează gara și, trecând înspre livadă, făcând seara să nu vadă, cârdurile de neveste care dau pe sunt, ce este. foaie verde de rugină, doamnă cu țânțarul mare, nu uita că-mi ești vecină și, când treci sub felinare, văd pe crâșmar cum își vâre pe sub fustă, ca-n pădure, mâna-i grea și mădularul, de gândești că dă cu parul. bate vânt ca alizeul; vreme-ar fi să fac pe zmeul și, cum dau cu coasa-n ierburi, să m-apuc de alte treburi, cât mi-e lumea pe-amiroase și simt Eve năpârcoase. (Poem din volumul Flutur de vânt, de Vasile Ionac, Editura Timpul, Iași, 2021) 200
