Christian Tour - Ghid de vacante 2013 - scurt

Page 1

SOARE, PLAJĂ MARE, DISTRACȚIE... PESTE 40 DE DESTINAȚII DE VARĂ!

anț c a Ghid v ul tău complet de

e

VARA

2013


Anul 2013 marchează un moment important pentru compania noastră. Odată cu împlinirea vârstei de 16 ani pe piaţă, suntem hotărâţi să rămânem în continuare partenerul tău preferat. Inspiră-te din catalogul nostru și găsește-ţi vacanţa mult dorită! Vino apoi la una dintre reprezentanţele noastre sau la una dintre agenţiile partenere pentru mai multe idei și informaţii despre viitoarea ta vacanţă. Te așteptăm!

Echipa Christian Tour

Îţi mulţumim că ai avut încredere în noi

Poziţia noastră s-a întărit în ultimul an și știm că acest lucru ţi-l datorăm ţie și tuturor celor care au avut încredere în noi. De aceea, profităm de această ocazie ca să îţi mulţumim. Nu există un moment de bilanţ mai potrivit decât lansarea ofertei pentru noul sezon. Drept urmare, acum când suntem gata să lansăm noul catalog, ne uităm în urmă spre anul care s-a încheiat. Cifrele lui 2012 ne fac să fim mândri și ne încurajează să continuăm pe același drum.

Rămânem partenerul tău preferat

La finele anului trecut am încheiat cu succes o primă parte a poveștii noastre. Christian Tour a devenit unul dintre cele mai respectate nume din turismul românesc, iar compania a devenit un brand naţional, bine reprezentat prin partenerii săi în toate judeţele ţării. Adevărata provocare începe însă abia

2

acum. Vrem să rămânem partenerul tău preferat și suntem gata să facem tot ce trebuie în acest sens. Cel mai important pas a fost lansarea celui mai mare grup de turoperatori din România, care a luat naştere prin intrarea Christian Tour în acţionariatul a trei dintre liderii pieţei de turism autohtone, asociere considerată de specialiştii din domeniu cel mai mare eveniment al anului 2012. Astfel, avem alături de noi un campion al turismului low cost, un specialist în turism premium și unul în operaţiuni de turism intern. Prin suportul grupului vom putea oferi cea mai variată gamă de produse turistice. Un alt aspect important este atenția acordată agenţiilor de turism partenere. Echipa de specialiști va putea să le ofere partenerilor noștri întreaga asistenţă de care au nevoie. Sistemul de rezervări online este cel mai complet şi mai uşor de folosit din întreaga piaţă românească de turism. În cursul anului 2013, sistemul de rezervări online va primi un upgrade din punct de vedere vizual, dar și funcțional, prin noua pagină specială pentru Turismul Intern și prin actualizarea paginii de Cazări în Lume. Cei care vor avea totuși dificultăţi în utilizarea lui vor fi îndrumați de membrii noii noastre divizii online. Nici la nivelul spaţiilor proprii de birouri

nu stăm mai prejos. Începând cu 2012, Christian Tour are o nouă adresă, chiar în centrul vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan. Aici te vom aștepta la vară la primul Travel Concept Store din Romania. Și pentru că vrem ca oaspeţii noștri să se simtă la fel de bine ca și în vacanţă, dar și datorită succesului înregistrat în 2012, terasa exterioară va fi amenajată în continuare cu specific grecesc.

Vacanțe croite pe tiparul tău

Fiecare turist va găsi în oferta noastră excursia care i se potrivește. Pentru a facilita căutările, am menţinut conceptul cluburilor Christian Tour cu o nouă adăugare. Familiștii vor putea alege hotelurile Family Club, amatorii de răsfăţ vor putea opta pentru Relax Club, cei care vor să le ofere copiilor clipe de neuitat vor merge la Kids Club, iar cei care vor maximum de distracţie în vacanţă vor ajunge la Aventuro Party. În premieră, din 2013, aducem conceptul Aquamania, adresat întregii familii și care include hoteluri cu multe tobogane și piscine pentru distracția celor mari și celor mici. De acest univers al personalizării ţine și hotărârea noastră

ChristianTour în cifre la finele lui 2012 ✔✔Peste 120.000 de turişti

în 2012 ✔✔Peste 10.000 de turiști Senior Voyage ✔✔ 37.000.000 euro cifra de vanzari ✔✔ 1.300 de agenţii partenere ✔✔Peste 20 de autovehicule în flota proprie ✔✔ 35 zboruri pe săptămână ✔✔ 30 de autocare charter săptămânal ✔✔ 138 de circuite cu autocarul ✔✔ 98 de circuite cu avionul ✔✔ Zboruri directe din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu şi Iaşi

de a lansa noi și noi produse. Senior Voyage, brandul sub care am adunat programele destinate persoanelor peste 55 de ani, a fost și anul trecut vedeta sezonului toamnă/primăvară.

Membru fondator Memento Holidays

Grupul Memento Holidays a luat naștere la iniţiativa noastră, în vara lui 2011 prin alăturarea partenerilor din șapte ţări europene, iar Christian Tour este membru fondator. Deși brandul este nou, sub umbrela sa se găsesc agenţii cu experienţă îndelungată pe pieţele naţionale și cu o situaţie financiară foarte solidă. Deocamdată, din perimetrul în care Memento își desfășoară activitatea fac parte șapte ţări europene: Grecia, Turcia, Spania, Italia, Cipru, Bulgaria și Romania. În sezonul care tocmai s-a încheiat grupul și-a extins aria de activitate prin deschiderea unor sedii proprii Memento Holidays în Antalya, Mallorca, Costa del Sol. Acestea funcționează ca agenţii de incoming pentru respectivele destinaţii.


Cuprins De ce să alegi una dintre excursiile noastre 4 Memento Holidays

6

Christian Tour Grou

7

Servicii corporate

8

Ticketing 9

GRECIA

32

Creta

34

Rodos

72

Kos

98

Santorini

116

Mykonos

132

Corfu

148

Senior Voyage & Aventuro

10

Lefkada

168

Sejururi și circuite exotice

11

Zakynthos

178

Circuite culturale

12

Kefalonia

204

Flota noastră

13

Thassos

214

Cluburile de vacanţă

14

Halkidiki

232

Riviera Olimpului

246

TURCIA

262

AquaMania 15 Kids Club

16

Family Club

17

Aventuro Party

18

Relax Club

19

Rezervări online

20

Unde mergem în 2013 22 Plecări cu autocarul

24

Transferuri la aeroport

25

Orarul zborurilor

26

Legenda catalogului

Kusadasi

264

Bodrum

282

28

Marmaris

290

Bonus-uri și reduceri

29

Antalya

296

Impresii de vacanță

31

SPANIA

346

Agenția

este acreditată să distribuie produsele Christian Tour. Prin ea vei putea achiziționa pachetele noastre turistice la prețuri identice cu cele practicate în toată rețeaua noastră.

Mallorca

348

Tenerife

361

Costa Dorada

368

Costa Brava

376

Almeria

382

Costa del Sol

390

Portugalia

396

CROATIA

404

FRANTA 460

San Remo

463

Canes

464

Nisa

465

EGIPT 466 Makarska 408 Podgora

411

Trogir

412

Dubrovnik

413

Muntenegru

414

Sharm el Sheikh

468

Hurghada

474

UNGARIA 482

Budva

418

Becici

419

Bulgaria

424

Gyula/ Szeged

484

Debrecen/Visegrad 485 Hajduszoboszlo

486

Oroshaza/Tarcal

487

ROMÂNIA 488

Sunny Beach

428

Nisipurile de Aur

435

Chaika

440

Albena

441

ITALIA

446

Sicilia

448

Sardinia

454

Mamaia

490

3


De ce să alegi una dintre excursiile noastre Poţi alege una dintre excursiile noastre la orice agenţie de turism acreditată din reţeaua de distribuţie. Excursia va avea același preţ, indiferent de locul din care o vei achiziţiona.

1 2 3 4 5

Cu noi plătești mai puţin Pentru că avem propria flotă de autocare Unul dintre secretele preţurilor pe care ţi le oferim este că te vom duce la destinaţia dorită cu propria noastră flotă de autocare. Acest lucru înseamnă că, eliminând un intermediar și anume firma transportatoare, ne permitem să îţi oferim tarife mai scăzute. Pentru ofertele de avion utilizăm aeronave în sistem charter Ca să îţi ofere pachete turistice de calitate la un preţ convenabil, agenţia noastră operează zboruri charter. Astfel beneficiezi de reduceri semnifi­cative ale tarifelor de transport aerian. Pentru că obţinem discount-uri de cantitate Pentru a satisface solicitările celor aproximativ 100.000 de turiști care ne aleg în fiecare an, rezervăm un număr mare de vile, de hoteluri și de locuri pentru avion, pentru care depunem garanţii. Astfel obţinem discounturi de cantitate de la furnizori, ceea ce se traduce în tarife mai mici pentru tine. Pentru că îţi plătești vacanţa așa cum vrei tu În momentul rezervării se achită un avans de 30–50%. Diferenţa o poţi plăti în oricâte rate dorești tu, cu până la 14 zile înaintea plecării. Pentru că beneficiezi de reduceri Avem discounturi pentru grupurile organizate și pentru cei care își fac rezervările din timp. Fă-ne o vizită ca să îţi putem da toate detaliile!

Ne gândim permanent la tine Vacanţe pentru toate gusturile și pentru orice buzunar În acest catalog vei găsi o mulţime de sugestii atractive, indiferent de preferinţele pe care le ai sau de buget.

fac special. Astfel vei putea vedea foarte ușor care sunt hotelurile care oferă servicii All Inclusive, care sunt cele potrivite pentru familii sau pentru tineri sau unde te vei putea bucura de un spa ieșit din comun.

Cazare atent selecţionată Locaţia și calitatea serviciilor joacă un rol esenţial în procesul de selecţie al unităţilor de cazare. Pentru a fi siguri că se ridică la înălţimea standardelor tale, verificăm toate unităţile de cazare pe care ţi le punem la dispoziţie înainte de a le introduce în ofertă.

Sistemul de rezervări online Acest serviciu le este destinat doar agenţiilor de turism partenere Christian Tour. Drept urmare, dacă faci parte din acestă categorie, accesează cu încredere b2b.christiantour.ro și vei putea afla toate informaţiile de care ai nevoie. Astfel vei economisi atât bani, cât și timp.

Transport de top Alături de noi vei călători în cele mai noi și moderne autocare din industria turistică din România, toate clasificate și echipate cu sistem audio-video, aer condiţionat și scaune rabatabile. Dacă vei alege o excursie cu avionul, trebuie să știi că zborurile în sistem charter se efectuează cu aeronave Boeing 737–800/400/300 și Airbus A320/321, la bordul cărora te vei bucura de tot confortul și vei savura din plin călătoria.

Suntem ușor de găsit Avem parteneriate cu peste 1300 de agenţii de turism din toate orașele ţării. Astfel, ca să pleci în vacanţa mult visată, intră în orice agenţie care are afișat semnul „Agent acreditat Christian Tour” și alege pachetul turistic care ţi se potrivește.

Vacanţă garantată Gata cu grijile legate de schimbarea planurilor de vacanţă! Agenţia nostră se ocupă atent de toţi turiștii, pentru a se asigura că fiecare dintre ei va avea parte de concediul visat. Ghizi specializaţi și însoţitori de grup cu experienţă Toţi ghizii și însoţitorii noștri de grup sunt atent selectaţi și bine pregătiţi. În plus, prin agenţia noastră vei avea la dispoziţie și ghizii locali, care îţi vor oferi asistenţă și informaţii pe tot parcursul sejurului. Asistenţă turistică prietenoasă Pentru că nu vrem să îţi pierzi vremea rătăcind în paginile catalogului în căutarea excursiei dorite, am creat un sistem de marcaje care îţi vor arăta în dreptul fiecărui hotel care sunt facilităţile care îl

Mai multe reprezentanţe zonale Ne-am extins din dorinţa de a fi cât mai aproape de tine. În București ne găsești pe Bd. Magheru, pe Bd. M. Kogălniceanu, pe Bd. Mihai Bravu, pe Șoseaua Ștefan cel Mare, pe Calea Moșilor, în Liberty Center și la City Mall, iar în ţară ne poţi găsi în Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Bacău, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Sfântu Gheorghe, Giurgiu, Focsani, Deva, Arad, Braila și Sibiu.


ani alături de tine

îţi mulţumim ţie, turistul care a avut încredere în noi, și îţi promitem că ceea ce urmează va fi și mai frumos După cum te-am obișnuit deja, și anul acesta îţi propunem câteva noi destinaţii. Pe lângă deja clasicele staţiuni din Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, Croaţia sau Muntenegru, te așteptăm alături de noi pe ţărmurile însoritei Mediterane, în Spania (Costa del Sol, Mallorca, Costa Brava, Costa Dorada, Tenerife și Almeria) sau în Italia (Sicilia, Sardinia și Sorrento) și pe plajele de la Oceanul Atlantic ale Portugaliei sau chiar în stațiunile cosmopolite ale Coastei de Azur (Nisa, Cannes, San Remo). Cei care vor să aprofundeze istoria bătrânului continent vor avea la dispoziţie un întreg catalog de circuite cultu­rale, iar cei care vor să ajungă foarte departe, vor putea să găsească răspunsuri în catalogul nostru de sejururi și circuite exotice. În plus, pentru ca tu să îţi găsești mai ușor în paginile acestui catalog următorul sejur, am adăugat un nou club de vacanţă la cele 4 deja cunoscute, fiecare destinat unui anumit gen de turist. Astfel petrecăreţii vor putea să se distreze la Aventuro Party, familiștii la Family Club-uri sau la Kids Club-uri, iar cei care vor să fie răsfăţaţi, vor putea alege cu încredere Relax Club-urile. Pentru a îmbina distracția în familie cu plăcerea copiilor de a se bălăci, am lansat noul club Aquamania care promite distracție fără limite şi lipsa totală a plictiselii.


Memento Holidays Group of incoming companies Christian Tour este membru fondator al celui mai mare grup de incoming prezent în 7 țări

Christian Tour este membru fondator al Memento Holidays, cel mai mare grup turistic de incoming prezent pe piaţa din România. Prin forța grupului, turiștii români beneficiaza de cele mai bune servicii și prețuri la destinațiile alese. Memento Holidays a fost creat în vara anului 2011, iar membrii săi sunt agenţii de turism din 7 ţări europene, care au decis să abordeze piaţa sub același nume. Sub umbrela Memento Holidays se găsesc numai agenţii cu experienţă îndelungată pe pieţele naţionale și cu o situaţie financiară foarte solidă. Criteriul care a stat la temelia acestei asocieri a fost viziunea comună asupra turismului. Toate companiile din grup cred în posibilitatea de a oferi mai multă valoare pentru același preţ, cred în sinceritate faţă de turist și știu că cele mai importante aspecte, cele care transformă o simplă agenţie de turism într-o companie de încredere, sunt stabilitatea și serviciile de calitate.

asociate tot pachetul de servicii de incoming. Aceste operaţiuni sunt făcute după un standard care odată stabilit nu mai face obiectul niciunei negocieri sau derogări ulterioare. Ca urmare, turiștii oricărei companii membre a Memento Holidays care ajung într-o ţară în care grupul este prezent sunt primiţi de o agenţie parteneră care se va ocupa de cazări, de organizarea excursiilor opţionale, de transferuri și de toate acele aspecte care trebuie bifate pentru ca vacanţa să fie într-adevăr perfectă. Pentru a facilita relaţia cu alţi tur operatori, Memento Holidays va avea și sedii proprii. Primele astfel de birouri au fost înfiinţate în Antalya, în Palma de Mallorca, pe Costa Dorada, pe Costa del Sol, în Malaga și în Grecia, pe Riviera Olimpului și în Halkdiki.

Raţiunea care justifică existenţa acestei asociaţii este mulţumirea turistului. Astfel, fiecare membru al grupului asigură pentru clienţii celorlate agenţii

Ţările din reţeaua Memento Holidays

București–Creta

Perioadă de operare: 4 iun.–24 sept. Zi de operare: luni Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP–HER

A3 4343

17:15–19:00

HER–OTP

A3 4342

14:30–16:15

România

Spania Italia

Bulgaria Grecia

Turcia București–Larnaca (Cipru) Perioadă de operare: 16 iun. – 8 sept. Zi de operare: sâmbătă

6

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

BBU–LCA

JOR 137

07:00–09:45

LCA–BBU

JOR 138

Cipru10:30–12:45


În 2012 s-a încheiat o etapă a poveștii Christian Tour, ale cărei începuturi datează din 1997. În această perioadă a fost creat și consolidat brandul, au fost organizate primele zboruri charter și au fost achiziţionate autocarele. Tot în acest interval, odată cu deschiderea filialelor din țară, reţeaua proprie de agenţii a ajuns la un număr de 25, iar reprezentanţele prin parteneri la 1.300. Astfel se poate spune că agenţia și-a extins prezenţa la nivel naţional. Anul trecut a marcat trecerea într-un nou stadiu de dezvoltare, atât ca infrastructură, cât și ca

viziune. Evenimentul care a dat semnalul începutului acestei noi etape a fost ieșirea din leasing a autocarelor, ele devenind acum proprietate integrală a agenției. Tot în 2012 Christian Tour formează cel mai mare grup de tur operatori prin intrarea în acționariatul unora dintre cei mai mari jucători pe piața turismului din România, formând astfel Christian Tour Group. Se are în vedere totodată ca începând cu acest an să se continue achiziţiile strategice de către acţionariatul grupului în domeniul turistic.

Clădirea Christian Tour Group

Patru importante agenții de turism din România au format Christian Tour Group. Agenția Christian Tour (liderul vacanțelor externe), Europa Travel (liderul pentru vacanțe low-cost), Pegas Holidays (divizie de lux) și Bibi Touring (turism intern) și-au dat mâna pentru a oferi partenerilor revânzatori cel mai bun produs turtistic

Travel Concept Store

Christian Tour Group Grupul Christian Tour Pentru ca tu să ai vacanţe garantate, sigure, la standarde europene, cu până la 50% mai ieftine, am fondat Grupul Christian Tour. Cel mai mare grup de turoperatori din România a luat naştere prin intrarea Christian Tour în acţionariatul a trei dintre liderii pieţei de turism autohtone. Asocierea celor patru mari agenţii este considerată de specialiştii din domeniu cel mai mare eveniment al anului 2012. Avem alături de noi un campion al turismului low cost, un specialist în turism premium și unul în operaţiuni de turism intern. Pegas Holidays este divizia premium a grupului Christian Tour. Vine în întâmpinarea clienţilor săi cu pachete turistice de cea mai

înaltă calitate şi servicii ireproşabile, în hoteluri de 4 și 5*. Compania a mizat de la bun început pe trei aspecte esenţiale: garanţia calităţii, destinaţii sigure şi un raport calitate/ preţ echitabil. De asemenea, în politica de fidelizare, au fost aduse elemente inedite, aşa cum este Pegas VIP, produsul-concept special creat pentru cei care adoră să se simtă răsfăţaţi în vacanţă. Europa Travel este agenţia de turism numărul unu pe low cost în România, a cărei ofertă cuprinde sejururi care demonstrează că poţi merge în vacanţă și cu bani puţini, în condiţii bune și chiar foarte bune. Promisiunile cu care compania a venit în faţa turiștilor și a pieţei în general: accesibilitate,

responsabilitate și un raport excelent între calitate și preţ sunt respectate, astfel încât Europa Travel a câștigat o poziţie solidă pe lista de preferinţe a publicului. BIBI Touring este specialistul Grupului Christian Tour pe categoria turism intern. Cu peste 1000 de locaţii româneşti în oferta sa, indiferent dacă e vorba despre sejururi pe litoral, despre turismul balnear, despre excursii la munte sau în Delta Dunării, oferta Bibi Touring este cât se poate de convingătoare. A lansat încă din anul 2004 conceptul de “Înscrieri timpurii”, o iniţiativă curajoasă la acel moment, astăzi, un program naţional de succes.

7


Corporate și Team Building

Acest departament propune o gamă variată și cuprinzătoare de servicii adresate direct firmelor. Suntem gata să oferim soluţii de călătorie inovative și perfect adaptate nevoilor companiei tale. În calitatea de client al nostru vei putea beneficia de servicii competente și de încredere de la o singură sursă. Astfel, vei putea economisi timp și energie și vei avea garanţia că toate aspectele care au legătură cu nevoile de călătorie ale companiei vor fi rezolvate cu maximum de eficienţă. Într-o perioadă dificilă în care este nevoie de un management ferm pentru a ţine costurile sub control, departamenul Corporate al companiei noastre își propune să devină un partener de încredere și un bun consultant în ceea ce privește organizarea tuturor activităţilor de t&e (Travel and Entertainment) ale companiei tale.

Profesioniști ai organizării Organizarea unui team building necesită experiență, flexibilitate, originalitate și un manager de proiect cu viziune de ansamblu. Activitățile pe care le propunem sunt inovative, îți oferă o experiență unică, incurajează participanții să colaboreze, să-și asume riscuri, să gestioneze conflicte, să construiască încredere reciprocă și să rezolve problema creativ și eficient. Participanții vor trăi bucuria evadării din agitația urbană, decorul deosebit adaugând valoare experienței. În afară țarii, printre cele mai populare locații pentru desfășurarea team building-urilor se numară: Grecia, Bulgaria, Spania, Croația, Turcia, Gipru și destinațiile exotice. Pentru mai multe informații te invităm sa contactezi departamentul de corporate la adresa corporate@christiantour.ro

8

✔✔Bilete de avion; ✔✔Cazări interne și externe; ✔✔ Organizări de evenimente interne și externe; ✔✔ Organizare de team building-uri; ✔✔Incentive; ✔✔Închirieri de autocare; ✔✔Asigurări medicale.


Bilete de avion

Specialiștii echipei noastre vor găsi întotdeauna cea mai bună soluţie de transport aerian, indiferent dacă e vorba despre zborurile companiilor de linie sau de cele ale companiilor low cost. În prezent, zborul cu avionul face posibile călătoriile în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, într-un timp extrem de scurt. Astfel, dacă te afli în Europa, să ajungi în America sau în Asia nu mai este o aventură, ci un lucru la îndemâna oricui. Ştim cât de important este pentru tine să câştigi timp şi să beneficiezi de cea mai bună variantă de zbor, astfel încât sa profiţi la maximum odată ajuns la destinaţie, fie că pleci în vacanţă, fie în interes de serviciu De foarte multe ori biletul de avion reprezintă o componentă esenţială, de care depinde întreaga călătorie. Alegerea variantei optime presupune combinarea unor variabile precum compania aeriană, datele şi orarele de zbor, conexiunile, care la final se reflectă şi asupra tarifului. Tocmai de aceea, ne perfecționăm continuu în scopul îmbunătățirii serviciilor şi personalizăm ofertele în funcţie de necesităţile fiecărui client. Folosim sisteme de rezervări care ne permit accesul permanent la zborurile operate de toate companiile de linie, inclusiv la ofertele speciale valabile în fiecare moment.

Rezervări online După cum te-ai obişnuit deja, încercăm să venim mai aproape de tine. Acum, pentru a-ţi facilita accesul la serviciul de ticketing, îţi punem la dispoziţie platforma de rezervări online, cu multiple avantaje: ✔✔Îţi poti rezerva biletul de avion direct de acasă sau de la birou ✔✔Primeşti consultanţă atât înainte, cât şi după emiterea biletului ✔✔Utilizezi o interfaţă accesibilă şi prietenoasă ✔✔Ai tarife speciale pentru rezervările online ✔✔Ai acces la informaţii utile (aeroporturi, companii aeriene, oferte speciale etc.) şi sfaturi de călătorie ✔✔Eşti la curent cu ultimele noutăţi ✔✔Câştigi timp ✔✔Beneficiezi de servicii online sigure, garantate de o agenţie de turism stabilă, cu reţea de distribuţie extinsă la nivel naţional

Nu uita: ✔✔Prin sistemele de rezervare pe care le folosim, ai acces la ofertele tuturor companiilor de linie. Aceasta este premisa care ne permite să fim siguri că specialiștii noștri întotdeauna îţi recomandă varianta optimă de zbor, la un preţ competitiv. ✔✔Serviciile noastre se adresează atât clienţilor direcţi, cât şi clienţilor corporate, cărora le oferim consiliere, transparenţă şi profesionalism, pentru alegerea celei mai bune variante de călătorie

9


C   ircuite culturale

Vei găsi în ofertă noastră weekend break-uri, circuite în care vei vizita cele mai renumite metropole europene, pelerinaje în Țara Sfântă și răgazuri de soare și plajă pe frumoasele ţărmuri ale bătrânului continent. Iată avantajele de care vei beneficia în momentul în care vei alege produsele departamentului nostru de circuite

Dispunem de un important parc auto propriu și le oferim clienţilor transferuri gratuite garantate, indiferent de numărul minim de turiști pentru circuitele cu autocarul. Transferurile contra cost vor fi efectuate la preţuri modice. În ultimii ani am avut un grad de realizare al programelor prezentate în cataloage de peste 90%, procent care reprezintă un record absolut pentru piaţa de turism românească. Ca urmare a acestui succes ne-am supus cererii și ne-am diversificat programele și am suplimentat numărul de plecări pentru anumite destinaţii. Pentru înscrierile timpurii, oferim o reducere de tip turbo bonus valabilă pentru anumite programe până la 31 martie 2012. Acest termen se poate însă prelungi în funcţie de solicitările pieţei.

12

Oferta noastră este foarte atractivă și din punct de vedere al sistemului de reduceri la care vei putea avea acces. Astfel, reducerile noastre se pot cumula și pot ajunge până la un cuantum de maxim 20% din valoarea excursiei. Avem reduceri pentru grupuri de peste 6 persoane la programele de autocar și, mai nou, reduceri pentru grupuri de peste 8 persoane pentru programele de avion, apoi avem reduceri pentru clienţii fideli și reduceri pentru ultimele 5 locuri pe lista cu ordinea de îmbarcare în autocar. Turiștii care solicită partaj în cameră dublă, pentru care agenţia nu găsește partener, nu vor plăti suplimentul pentru cameră single. Majoritatea programelor noastre au un preţ minim garantat în funcţie de numărul nopţilor de cazare, de amplasarea unităţilor hoteliere, de tipul de masă și de excursiile opţionale.

Excursiile pe care vi le propunem în acest an: ✔✔Serbia, Croaţia și Muntenegru ✔✔Polonia, Germania și Cehia ✔✔Austria și Bavaria ✔✔Elveţia, Bavaria și Coasta de Azur ✔✔Italia și Grecia ✔✔Italia Clasică și Insula Capri ✔✔Paris Magique ✔✔Franţa, Belgia și Germania ✔✔Franţa și Italia ✔✔Franţa și Benelux ✔✔Anglia și Benelux ✔✔Anglia și Franţa ✔✔Anglia, Scoţia și Irlanda ✔✔Ţările Nordice ✔✔Fiorduri Scandinave ✔✔Scandinavia și Ţările baltice ✔✔Turcia – Fascinaţia Cappadokiei ✔✔Spania și Costa Brava ✔✔Spania și Andaluzia ✔✔Spania și Portugalia ✔✔Spania, Portugalia și Maroc


MAN Lion’s Top

Flota noastră

Soluţia ta de transport pentru grupuri de la 15 la 70 de turiști

Număr de locuri: 57 + 2; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, 2 lcd-uri, dvd și radio cd. Setra 417 HDH Top Class

Număr de locuri: 54 + 2; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, lcd, dvd și radio cd. Setra 417 HDH Top Class

Autocare pe care să te poţi baza și servicii impecabile

De la an la an flota noastră se îmbogăţește cu noi autocare și microbuze. Numitorul comun al tuturor mașinilor de care dispunem este perfecta stare de funcţionare. Poţi fi convins că niciunul dintre ele nu te va lăsa la greu. Cu toate acestea, alături de noi ești asigurat și în improbabila situaţie în care vor apărea neplăceri. Astfel, în cazul unei defecţiuni, vom înlocui autocarul în cel mai scurt interval cu putinţă cu un alt exemplar din flota proprie sau cu un autocar al unuia dintre numeroșii noștri parteneri din întreaga Europă. Echipaje de profesioniști

Pe lângă abilităţile de comunicare și decenţă – 2 criterii pe care trebuie să le îndeplinească în mod obligatoriu – șoferii noștri trebuie să știe turism. După mai multe sute de mii de kilometri parcurși pe autostrăzile bătrânului continent, putem spune că membrii echipajelor noastre nu mai sunt niște novici. De experienţa lor turistică vei beneficia de fiecare dată când un turist va dori să afle vreo informaţie sau când ghidul va intra în impas. Întotdeauna omul de

la volan va ști ruta cea mai scurtă spre cetatea Dubrovnik-ului, va putea să recomande cel mai bun restaurant din Thassos sau să-i spună câte ceva despre monumentele din Praga. Preţuim confortul

Succesul nostru se datorează în primul rând faptului că punem turistul pe primul loc, indiferent de obiectivul spre care ne concentrăm atenţia. Această filosofie am aplicat-o și în momentul în care ne-am construit flota. Drept urmare, fiecare dintre autocarele și microbuzele noastre au toate acele dotări care garantează o excursie plăcută. Mașinile noastre nu sunt doar acele obiecte care transportă turișii până la destinaţia lor de vacanţă, ci sunt vehiculele în care pasagerii vor beneficia de confort pe toată durata excursiei.

Număr de locuri: 59 + 2; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, lcd, dvd și radio cd. Setra 416 HDH Top Class

Număr de locuri: 52 + 2; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, lcd, dvd și radio cd. Setra 415 HDH Top Class

Număr de locuri: 48 + 2; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, lcd, dvd și radio cd. Mercedes Sprinter

Număr de locuri: 14 + 1; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, lcd, dvd și radio cd. Mercedes Sprinter

Număr de locuri: 16 + 1; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent și radio cd.

NOTĂ: Acestea sunt doar câteva dintre cele peste 20 de autovehicule din flota companiei de transport, parte a grupului Christian Tour.

13


Succesul unei vacanțe petrecute în familie depinde în mare măsură de cât de bine se vor simți copii. Înțelegem perfect acest lucru și tocmai de aceea am creat conceptul Kids Club

Am selecţionat câteva hoteluri care, prin amplasare și prin facilităţi, se prețează în mod special vacanţelor în familie. Aici tinerii oaspeţi vor avea parte de activităţi variate și, cel mai important, vor avea o echipă de animaţie vorbitoare de limbă română care se va sigura că toată lumea se simte excelent. Chiar dacă dispun de toate facilităţile care îi vor face fericiţi pe cei mici, aceste hoteluri sunt utilate astfel încât să satisfacă dorinţele fiecărui membru al familiei. Animatori profesioniști pentru o vacanţă de neuitat

Mascotele noastre te vor ajuta să alegi vacanţa potivita

Kids Club

b Family Clu

16

Indiferent de hotelul pe care îl vei alege, trebuie să știi că, odată ajuns la Kids Club, copilul tău va avea parte de o vacanţă incredibilă. Se va distra de minune pe parcursul întregului sejur, va avea prilejul să înveţe o mulţime de lucruri utile și își va face noi prieteni. De acest lucru se va ocupa un personal calificat și special format pentru lucrul cu copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Rolul liderilor de club și al animatorilor este de a se asigura că cei mici vor avea parte de o vacanţă de neuitat. Astfel, ei vor avea grijă

să îi distreze pe copii cu programe și activităţi care de care mai incitante, fiind în permanenţă atenţi la acele mici detalii legate de conduită. Avem grijă de cei mici pentru ca tu să ai mai mult timp pentru tine

Multe hoteluri prezentate în acest catalog au propriile cluburi pentru copii. Însă doar cele marcate cu simbolurile Kids Club au echipe de animaţie care vor putea să le acorde celor mici toată atenţia în limba română.

Activităţi sportive și nu numai

În afară de programele oferite de echipa de animaţie, vei putea, în funcţie de specificul unităţii de cazare, să îţi înscrii copilul la varii activităţi sportive și nu numai. Astfel, există Kids Club-uri unde se organizează cursuri de fotbal, altele unde cei mici pot învăţa să înoate și unele unde vor fi ajutaţi să își descopere și să își dezvolte abilităţile actoricești. Un alt aspect important este că toate Kids Club-urile noastre sunt deschise cel puţin 4 ore pe zi, de luni până sâmbătă, iar unele dintre ele sunt deschise chiar și seara.

Piticoţi (3–5 ani)

Pufarini (6–8 ani)

Pentru ei am pregătit o mulţime de jocuri, cursuri de pictură și multe povești. Iar pe lângă toate aceste activităţi oarecum clasice, avem și câteva surprize care le va face piticoţilor sejurul mult mai interesant.

Aceștia nu vor avea șansa să se plictisească, pentru că în Kids Club-urile noastre vor participa la aventuri intergalactice, se vor distra împreună cu supereroii favoriţi și își vor face o mulţime de prieteni noi. Juniori (9–12 ani)

Copiii care fac parte din acest interval de vârstă sunt cei mai greu de mulţumit. Cu toate acestea nu avem emoţii! Ne-am pregătit cu multă grijă și suntem gata să le oferim ceea ce le place mai mult: nenumărate activităţi sportive, jocuri și provocări pe echipe.


Aceste hoteluri și resorturi sunt destinate vacanțelor în familie. Fiecare dintre ele oferă, alături de facilitățile pentru cei mari, activități dedicate exclusiv copiilor

Pentru că înţelegem cât de important este timpul petrecut alături de familie, te vom ajuta să pui la punct toate acele detalii care transformă o vacanţă frumoasă într-una excelentă. Atât consultanţii din agenţii, cât și reprezentanţii noștri locali îţi stau la dispoziţie pentru a te ajuta cu toate informaţiile necesare și pentru a-ţi sugera modalităţi de a îmbunătăţii sejurul ales. Fie că este vorba despre o cameră familială, de un sejur prelungit sau de facilităţile resortului ales, suntem alături de tine pentru a-ţi oferi vacanţa dorită! Pentru cei mici

Cei mai mici dintre turiștii noștri vor decoperi o lume plină de culoare și zâmbet în fiecare dintre hotelurile și resorturile marcate cu simbolurile Family Club. Indiferent de hotelul pe care îl vei alege, atâta vreme cât face parte din această categorie, va avea o ofertă proprie de facilităţi și activităţi dedicate celor mici. Am pregătit pentru ei locuri unde, chiar dacă vor fi departe de ochii părinţilor, se vor putea distra în siguranţă.

Pentru cei mari

Însă destinaţiile Family Club nu le sunt dedicate exclusiv copiilor. Astfel, în perioada în care cei mici se distrează în mini-cluburile lor, cei mari se pot relaxa cu activităţile sportive sau de agrement disponibile în cadrul hotelului ales. Iar dacă cineva își va dori o noapte petrecută doar între adulţi, discotecile și barurile hotelurilor îi vor sta la dispoziţie, în timp ce o dădacă pusă la dispoziţie de serviciul de babysitting îi va putea supraveghea pe cei mici.

Pentru întreaga familie

Nu puţini sunt cei care vor dori să-și petreacă timpul cu restul familiei. Lor le-am pregătit distracţii de care se vor putea bucura cu toţii, fie în cadrul hotelului, fie în imediata lui apropiere. Iar mai târziu, când va veni seara, întreaga familie va putea încheia o zi perfectă, relaxându-se la spectacolul oferit de echipa de animaţie. Family Club înseamnă All Inclusive

Când vine vorba despre mâncare, niciodată nu vei duce lipsă de nimic, pentru că toate aceste cluburi funcţionează în sistem All Inclusive. Vei avea asigurate toate cele trei mese importante ale zilei, dar și gustări între ele. Pentru cei mici, îngheţată și răcoritoare vor fi la discreţie. Adulţii vor avea gratuit cafea și unele băuturi alcoolice. În anumite hoteluri Family Club vei avea la dispoziţie o zonă a restaurantului special amenajată pentru copii, dar și restaurante à la carte în altele, pentru părinţii ce-și doresc o seară între adulţi.

Alege avantajele Family Club Când alegi Family Club, alegi cea mai bună consultanţă în materie de vacanţe pentru familii! Când recomandăm un parc de divertisment, îţi prezentăm informaţiile direct de la sursă. Fie că este vorba despre resorturi cu propriul parc sau despre cele mai distractive dintre atracţiile locale, la fiecare unitate de cazare Family Club vei putea descoperi ceva nou. În vara lui 2013 vei putea să evadezi oriunde în jurul Mediteranei. Indiferent dacă vei dori să încerci Grecia, Turcia sau dacă vrei să descoperi ce ofera litoralul bulgar sau cel spaniol, îţi garantăm că fiecare hotel a fost atent selecţionat pentru a-ţi garanta servicii excelente și o atmosferă totală de vacanţă.

17


Destinaţiilearty Aventuro P aluf ile de Aur Mallorca: Mag each și Nisipur B y nn Su : ia Bulgar ganas Zakynthos: La ssos ni so Creta: Her rum od B și si Kusada er și Alanya Antalya: Kem a ap N Cipru: Ayia a, or Ch : Mykonos ari Santorini: Kam i ak Rodos: Falir

Ă Ț N A C A V E D R O L I R E C E R T E P L U TM

RI

turi de le de vară ală ţi p o n i -ţ ce e Petr reţii! bertatea tine noi și simte e,licele mai ofertante zone din jurul

și tin mai tari cluburi Am ales, pentru numai), cu cele ţinem nu ob (și i să ne ca ra ru ite nt Med mod firesc, pe În e. e am aj er pl un ne op cele mai bu la această pr cele mai nţe de neuitat, ca re nt va di ei i un ur eţ ta pr ţe re ri cu lecţie de hotelu adăugat și o se maxim se savurează la avantajoase. poţi ile de petrecere să pţ ar no do că ru nu nt tu Și pe cut în așa fel ca fă i, ni am te ă, ie șc pr ga numai în i împreună cu sau în ai bune preţur i m ur le io ce ud la st a în ec pl cu ei caza împreună dar să te și poţi *. apartamente

ele tale Vom fi călăuz e noapte d într-ale vieteţibiine toate destinaţiile pe care ţicrleuri

r întâmpina noștri care te vo reprezentanţii la ghideze prin te de e să ă liil ur ta ăs de nt cei mai în m su Ei le mai bune i. lu ce cu cu lo la faţa pună la curent te să și r lo turo Party ni en agitaţia staţiu nebunești. Av cerile cele mai ii. Pentru aţ tre pe rm fo cu in și și ţii ii loca t decât sugest ul m talog, ai ca m n să di în ţi înseamnă petrecăre stinaţiile pentru ar fi: de m re cu nt ri di su re nu ca bo fie t de sei, include și un se i din partea ca acest concept cluburi, băutur ite de um iile an fic în ne te . Be intrări gratui la consumaţie inată e sau reduceri în pagina dest te ta mese rezervat en ez pr nt su ta de l ofi pr tfe a as i te re care vei pu spunde fiecă rty care îi core lui Aventuro Pa destinaţii.

lu ar o mulţime de Cunoaștem fo să-ţi povestim m dintre te re Pu ca . fie em în propun văzut și făcut ită er m ce ne ea bu ce despre tot găsirea celor e vorba despre să discuţi. ele. Iar, când vin care va trebui cu i ce em nt su i care le no t pe e to ril petreceri, cu prezentă rty din documentarea Pa ro tu en Av Îţi poţi începe aţiile re dintre destin ct în agenţii, iar vei găsi la fieca mai multe dire a ate afl a te pu i i putea primi to ve , catalog. Ve să ea în staţiunea al ge un aj i ve nd câ

care ne pentru cei Vacanţe nebu ri de noi ultimele zile își petrec alătu sau de burlăciede o singură petrecere a burlaciloră de ag De ce să ai parte poţi să ai o săptămână între e nunta și când , pi or ro el ap ciţ se rlă ţi bu a De aceea, dacă ?! im care vei ax în m i la lu ie tu distracţ intea momen na di de e ăm pe zil pt e vrei ca ultimel il mare, te aște sărbătorite în st fie să a!” „D e spun la noi.

! E I Ț C A R T S I D A L L U T R TY A R T A S P Ă O R D U T N E V A E E CLUBURIL

18

ALEG

*Cazarea în studiouri și apartamente se poate face pentru de la 2 până la 6 persoane. Deoarece numărul de unităţi de cazare de acest tip este limitat, oferta este valabilă în funcţie de disponibillitate.


Relax

Conceptul li se adresează acelora care vor să petreacă un concediu într-un hotel select și liniștit, dar sunt hotărâţi să-și condimenteze sejurul cu câteva vizite la un centru spa bine pus la punct. Alege hotelurile relax club pentru a-ţi satisface dorinţele legate de confortul absolut.

Pentru hotelurile Deluxe, servicii cu adevărat excepţionale

Fie că dorești să petreci un sejur împreună cu familia, o vacanţă romantică sau doar vrei să iei o pauză de la stresul de zi cu zi, hotelurile din categoria Relax Club promit să ofere un răspuns fiecărei nevoi și dorinţe legate de confortul absolut. În fiecare dintre unităţile de cazare pe care ţi le recomandăm sub acest nume vei găsi acea doză de liniște de care avem cu toţii nevoie atunci când simţim nevoia să fugim de lume. Zonele în care sunt amplasate resorturile și hotelurile Relax Club sunt absolut remarcabile și întotdeauna aproape de plajă. Camerele sunt aranjate într-atât de confortabil încât sunt șanse să te simţi chiar mai bine decât acasă, iar paturile comode te așteaptă pentru a-ţi oferi cel mai plăcut și mai odihnitor somn. În funcţie de resortul ales vei putea opta pentru panorame superbe de la cele mai bune camere, vile cu piscine private, centre spa cu tratamente multiple pentru liniștirea corpului și a minţii, programe sportive pentru odihnă activă sau rezervări la sălile de cinema sau la restaurantele à la carte pentru o seară care trebuie să se încheie perfect. Servicii de lux pentru întreaga familie

Toate hotelurile și resorturile în dreptul cărora vei vedea simbolul Relax Club fac parte din categoriile Premier și Deluxe. Este vorba de unităţi de cazare excelente, care oferă cele mai bune facilităţi și servicii nu doar pentru tine, ci și pentru cei mai

Deluxe

tineri membri ai familiei. Cei mici vor fi încântaţi de mini-club-urile hotelurilor și de activităţile organizate de către echipele de animaţie ale acestora. În timp ce adulţii se vor răsfăţa la spa, cei mici se vor distra în piscine încăpătoare, sau se vor juca în spaţiile special amenajate pentru ei. Mare parte dintre aceste hoteluri oferă meniuri speciale pentru copii. Nunta perfectă și luna de miere de vis

Nimic mai dificil decât să te decizi să îţi faci nunta într-o destinaţie îndepărtată. Și totuși, toate acele detalii care transformă nunta într-un demers cvasiimposibil pot fi puse în ordine cu ajutorul unor experţi. Pe scurt, suntem alături de tine ca să te ajutăm și să te consiliem în organizarea nunţii de vis. Hotelurile pe care le-am selectat în acestă categorie sunt gata să vină cu soluţii pentru fiecare dintre așa-zisele crize care apar de-a lungul organizării unei nunţi.

Clienţii noștri vip vor fi răsfăţaţi cu un set de servicii care le va transforma sejurul într-o perioadă de vis: transferuri private către și dinspre hotel, excursii opţionale private cu ghid doar pentru ei, piscină privată, rezervări la restaurantele à la carte cu prioritate și tratamente spa la cerere în cameră. Cea mai bună servire, cea mai bună mâncare, cele mai frumoase camere, cele mai bune condiţii și lista ar putea continua.

Avem și hoteluri doar pentru adulţi

Cei care își doresc o vacanţă petrecută doar alături de persoana iubită sau împreună cu prietenii și nu doresc să fie deranjaţi, au la dispoziţie câteva hoteluri din categoria Adults Only care le sunt destinate exclusiv lor. Aceste unităţi de cazare nu au facilităţi pentru copii și nici nu îi acceptă pe aceștia pe lista de oaspeţi. Prin urmare, dacă îţi dorești un sejur liniștit, ia-ţi jumătatea și găsește hotelul care ţi se potrivește în paginile acestui catalog.

Nou! Deluxe by Pegas Holidays

Hoteluri exclusiviste din gama produselor de lux ale Pegas Holidays

19


Sistemul de rezervări online pentru agențiile din rețea ac e a s tă pag i n ă l e e s t e d e d i c ată e xc lu s i v ag e n ţ i i lo r d e t u r i s m pa r t e n e r e . co n tac t e a z ă d e pa r ta m e n t u l n o s t r u d e r e z e r vă r i c a s ă o bţ i i pa r o l e l e d e acc e s î n s i s t e m ș i toată a s i s t e n ţa d e c a r e a i p u t e a av e a n e v o i e .

b2b.christiantour.ro La adresa b2b.christiantour.ro vei avea acces instantaneu la sistemul nostru de rezervări online. Rezervarea îţi va fi făcută cu maximum de eficienţă și rapiditate, iar tu nu vei mai cheltui timp și bani pe telefoane. Un alt instrument pe care l-am construit pentru a-ţi crește eficienţa este outgoing.ro, link-ul unde îţi sunt oferite toate informaţiile legate de produsele și servciile noastre. Sistemul nostru de rezervări online este în așa fel gândit încât să fie ușor de accesat și să te asiste în mod substanţial la operaţiunile de ofertare și la realizarea rezervărilor. Anul acesta, prin el, vei

avea acces la următoarele categorii de servicii: pachete turistice, circuite, cazări individuale și bilete de avion. Pentru a-ţi oferi din ce în ce mai multe avantaje, continuăm să dezvoltăm atât interfaţa cât și serviciile oferite de către sistem. În curând vor fi disponibile și secţiunile: Avion + Hotel, Transfer / Atracţii și Intern. Pentru manualul sistemului de rezervări online și pentru alte informaţii utile accesează outgoing.ro.

Pachete

În această secţiune vei găsi pachetele care includ cazare, transfer și transport cu avionul sau cu autocarul pentru destinaţiile operate de noi: Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Spania, Italia și Portugalia. Tot aici vor fi disponibile și pachetele pentru sejururile exotice.

Circuite

În mod evident, în această zonă a sistemului vei putea verifica disponibilitatea și vei putea face rezervări atât pentru circuitele pe care le facem în Europa, cât și pentru cele pe care le operăm în locuri mai îndepărtate.

Hoteluri

Aici vei găsi informaţii complete legate de tarife și de dispo- nibilitate și vei putea face rezervări pentru toate hotelurile contractate direct de noi. Noutatea constă în faptul că tot în această categorie vei găsi și tarife și informaţii legate de disponibilitate și vei putea face rezervări la peste 100.000 de hoteluri din întreaga lume. Sistemul înglobează cele mai importante motoare de căutare din lume pentru hoteluri care îţi vor oferi cel mai bun tarif de pe piaţă.

Avion

Pe lângă posibilitatea de a afla toate detaliile în legătură cu zborurile de care este interesat, aici utilizatorul poate să își facă rezervările de care are nevoie. Astfel, el poate verifica disponibilităţi, rute, escale și tarife și, în doar câteva click-uri, poate să rezerve biletele dorite.


Cel mai complet și mai ușor de folosit sistem de rezervări online din România

În curând şi pagină de Turism Intern

Avantajele sistemului de rezervări online • Confirmare imediată; • Posibilitatea de a monitoriza statusul rezervării; • Actualizarea ofertei în timp real; • Verificarea disponibilităţii în timp real pentru transport și cazare; • Posibilitatea de a descărca documentele de călătorie.


Unde mergem în 2013

CROAȚIA

Grecia

PORTUGALIA

Riviera Olimpului, Halkidiki, Thassos, Corfu, Zakynthos, Creta, Rhodos, Kos, Santorini, Mykonos, Kefalonia şi Lefkada

Ajuns în Grecia vei putea explora anticele situri arheologice, vei putea să te încarci cu splendida priveliște a întinderii de apă de culoarea safirului, vei putea face plajă într-una dintre numeroasele staţiuni, te vei putea plimba prin prăvălii sau vei putea să savurezi bucătăria locală la o tavernă, pierzând noţiunea timpului. Insula Kefalonia este una dintre cele mai populare destinaţii din Insulele Ionice, cunoscută sub numele de „insulă a navigatorilor”. Insula Lefkada este situată foarte aproape de partea continentală ceea ce a făcut să nască povestea conform căreia candva demult, Lefkada făcea parte din Grecia continentală, depărtandu-se încet, încet de aceasta. Strălucitoare și plină de viată, insula Mykonos îţi oferă imaginea perfectă a destinaţiei ideale de vacanţă.

FRANȚA

SPANIA

Kusadasi, Bodrum, Marmaris, Antalya

Turcia

ITALIA

Situată în locul unde Orientul se întâlnește cu Occidentul, Turcia a devenit în ultimii ani un spaţiu cosmopolit, extrem de primitor care are potenţialul necesar pentru a satisface preferinţele oricărui vizitator. Aici vei avea parte de momente minunate, fie că ai venit în căutarea unor clipe de relaxare în condiţii excelente, fie că ești un iubitor de artă, un pasionat de arheologie, un mare gurmand sau un împătimit al sporturilor de apă.

Croația

Dubrovnik, Brac, Hvar, Makarska, Tucepi, Trogir

Spania Mallorca, Costa Brava, Costa Dorada, Costa del Sol, Almeria şi Tenerife Mulţi scriitori şi artişti s-au perindat de-a lungul timpului prin Mallorca sperând să găsească inspiraţia în clima idilică, în peisajul magnific şi, mai presus de toate, în pacea şi liniştea de aici. Tenerife este cea mai mare insulă din arhipelagul Canare, considerată și una dintre cele mai frumoase din lume, fiind și singura destinație europeana unde se poate face plajă tot timpul anului. Deși administrativ aparține de Spania, este mai apropiată de Africa.

Bulgaria Sunny Beach, Nisipurile De Aur, Albena, Elenite, Nessebar, Primorsko, Constantin & Elena Bulgaria este o destinaţie fascinantă, cu plaje și pârtii de schi, mănăstiri și munţi, cu specii rare de păsari și uimitoare peisaje cu floră salbatică. Coasta bulgară a Mării Negre se întinde de la graniţa Bulgariei cu România, în partea de nord, până la graniţa cu Turcia mai în sud, iar staţiunile moderne de aici le oferă turiștilor un amalgam perfect echilibrat de frumuseţi naturale, istorie și arhitectură modernă.

Muntenegru Budva, Becici În această ţară cu plaje cu nisip din cel mai fin și soare îmbietor, dar și cu munţi înalţi, presăraţi cu lacuri cu apă ca de gheaţă, ritmul calm și confortul vieţii cotidiene sunt condimentate de frumuseţea sălbatică a naturii și de eleganţa ţărmului vechilor orașe litorale, cu tradiţia lor maritimă și influenţele italiene.

Mulţi turiști plasează Croaţia printre cele mai frumoase ţări ale Europei. Faima și-o datorează în mare măsură Coastei Dalmate, ieșirea sa la Marea Adriatică, una dintre cele mai spectaculoase zone de litoral din întreaga lume. În plus, aici pot fi găsite numeroase monumente medievale precum și ruine romane foarte bine conservate. Calitatea impecabilă a serviciilor oferite de croaţi îi face extrem de greu de asociat cu ceea ce se înţelege în mod obișnuit prin termenul de naţiune balcanică.


MUNTENEGRU

UNGARIA

ROMÂNIA

BULGARIA

TURCIA

Litoralul românesc, stațiuni montane EGIPT

Ungaria

GRECIA

Haiduszoboszlo, Tarcal, Gyula, Szeged, Visegrad, Debecen Turismul în Ungaria se concentrează asupra peisajelor naturale și a moștenirii sale istoriei bogate. Traversată de apele Dunării, Ungaria dispune de un peisaj variat, incluzând munți de altitudine medie, regiuni clasice precum Lacul Balaton, regiunea viticolă Tokaj și Rezervația Națională Hortobagy, care este una din cele bine păstrate câmpii din Europa.

Descoperă România – cu bogate tradiţii istorice şi culturale! Vizitează locuri magice, care oricând pot rivaliza cu marile destinaţii ale lumii! România Explorează străvechi fortăreţe medievale, castele măreţe, mănăstiri milenare din Maramureş şi Moldova, treci dincolo de Munţii Carpaţi şi de pădurile semeţe în Transilvania, plimbă-te prin Bucureşti şi prin alte oraşe deosebite! Prospeţimea Deltei Dunării, splendoarea locurilor, nenumaratele resurse balneare, litoralul românesc, frumuseţea oamenilor, toate îmbie la relaxare, iar bogăţia şi savoarea bucatelor abia aşteaptă recunoaşterea binemeritată!

Egipt

Hurghada, Sharm el Sheikh Oricine vizitează Egiptul găseşte întotdeauna ceva, care să-l atraga. Marea Roşie oferă oportunităţi inedite pentru cei îndragostiţi de scufundări şi sporturi nautice, iar pentru cei pasionaţi de arheologie şi istorie, misterele unei civilizaţii de 5000 de ani reprezintă impresii de neuitat. Aveţi ocazia de a vizita vestitele piramide de la Gizeh şi Sfinxul, renumitul bazar din Cairo - Khan el Khalili, comorile lui Tutankhamon din Muzeul de Egiptologie, templele din Luxor și Karnak, mormintele regale în Theba, muzeul aflat în Memphis, piramidele din Sakkara sau vestigiile romane din Alexandria.

Portugalia Lisabona, Estoril, Sintra, Cascais Undeva după mijlocul secolului XV, din acest colţ al Europei a început, odată cu Vasco da Gama, cartografierea întregii lumi. Turistul va avea ocazia să descopere în cele 2 metropole portugheze Lisabona și Porto, toate semnele lăsate de acea perioadă în care regii portughezi erau cei mai puternici oameni ai pământului, iar exploratorii lusitani făceau legea pe oceanele și mările lumii. După ce festinul cultural va lua sfârșit, distracţia va putea continua pe plaja.

Franța

Italia Sardinia, Sicilia, San Remo Destinaţia italiană în care te invităm anul acesta este Sicilia, cea mai mare insulă a Mediteranei, locul unde Italia profundă coexistă de multe secole alături de tradiţiile grecești, africane și arabe. Sicilia este locul care satisface toate cerinţele, indiferent dacă este vorba despre iubitorii de plaje superbe, de mare și de natură sau de pasionaţii de artă, cultură, tradiţie sau istorie.

Nisa, Canes Capitala Coastei de Azur şi binecuvântată de un climat însorit, temperat, Nisa atrage vizitatori din întreaga lume, fiind ea însăşi un punct de atracţie. Marea de un verde-albstru intens, magazinele şi restaurantele chic, ori arhitectura deosebită, toate acestea fac din Nisa oraşul de care fiecare se îndrăgosteşte. Este o destinaţie cosmopolită, unde Piața de Flori Cours Saleya, Muzeul Matisse, ruinele antice romane sau Catedrala Rusă sunt doar câteva dintre locurile pe care nu trebuie sa le ratezi.


Plecări cu autocarul Deva

Deva

Calafat

Calafat

Riviera Olimpului și Halkidiki Orașul de îmbarcare Cluj Napoca Turda Luduş Iernut Târgu Mureş Sighişoara Braşov Ploieşti Bucureşti Iaşi Bacău Focşani Galaţi Brăila Buzău Constanţa Alba Iulia Sibiu Râmnicu Vâlcea Piteşti Oradea* Arad* Deva* Timişoara* Lugoj * Reşiţa* Caransebeş* Orşova* Drobeta Turnu Severin* Craiova*

Calafat

Ora 14:00 14:30 15:00 15:20 15:45 16:45 19:30 21:30 23:30 15:30 17:30 19:30 19:00 19:30 21:00 19:00 17:00 18:30 20:30 22:00 12:00 14:00 13:30 15:00 16:00 16:30 17:00 19:30 20:00 22:00

Deva

Punctul de plecare Sala Sporturilor Autogara Sens Vest Benzinăria Rompetrol Benzinăria Lukoil Intrare parcare Mall Promenade Parcarea Penny Market McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal Benzinăria Mol McDonald’s Hotel Traian Petrom Vamă Stadion CFR (capăt troleu) Benzinăria Petrom V (lângă Gară) Motel Petrom (Pod Cibin) Benzinăria Dacos McDonald’s (Gară) Vulturul Negru Gară McDonald’s Staţie autobuz 19 vizavi Modex Peco Omv (intrare dinspre Timişoara) Peco Rompetrol (ieşire Caransebeş) Gară Gară Peco Rompetrol (ieşire Craiova) Casa Studenţilor

Thassos Orașul de îmbarcare Cluj Napoca Turda Calafat Luduş Iernut Târgu Mureş Sighişoara Braşov Ploieşti Bucureşti Iaşi Bacău Focşani Galaţi Brăila Buzău Constanţa Sibiu Râmnicu Vâlcea Piteşti Oradea Arad Deva Timişoara Deva Lugoj Reşiţa Caransebeş Orşova CalafatTurnu SeverinDeva Drobeta Craiova

Ora 13:30 14:00 14:30 14:50 15:15 16:15 19:00 21:00 22:30 14:30 16:30 18:30 18:00 18:30 20:00 18:00 17:00 19:00 20:30 12:00 14:00 13:30 15:00 16:00 16:30 17:00 19:30 20:00 22:00

Punctul de plecare Sala Sporturilor Autogara Sens Vest Benzinăria Rompetrol Tișnița Benzinăria Lukoil Intrare parcare Mall Promenade Parcarea Penny Market McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal Benzinăria Mol McDonald’s Hotel Traian Petrom Vamă Stadion CFR (capăt troleu) Motel Petrom (Pod Cibin) Benzinăria Dacos McDonald’s (Gară) Vulturul Negru Gară McDonald’s Staţie autobuz 19 vizavi Modex Peco Omv (intrare dinspre Timişoara) Peco Rompetrol (ieşire Caransebeş) Gară Gară Peco Rompetrol (ieşire Craiova) Casa Studenţilor

Zakynthos și Kefalonia Orașul de îmbarcare Braşov Ploieşti Calafat Bucureşti Constanţa Craiova Râmnicu Vâlcea Piteşti

Ora 08:00 10:00 12:00 08:00 05:00 08:00 10:00

Punctul de plecare McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Stadion CFR (capăt troleu) Motel Petrom (Pod Cibin) Benzinăria Dacos McDonald’s (Gară)

Tișnița

*Valabile doar pentru destinaţia Riviera Olimpului.

Kusadasi

Calafat

Tișnița Tișnița

Calafat Calafat

Bulgaria Orașul de îmbarcare Cluj Napoca Turda Luduş Iernut Târgu Mureş Sighişoara Braşov Ploieşti Bucureşti Iaşi Deva Deva Bacău Focşani Galaţi Brăila Calafat Buzău Calafat Iaşi* Bacău* Galaţi* Brăila* Constanţa* Mangalia*

Corfu și Lefkada Ora 20:30 21:00 21:30 21:50 22:15 23:15 02:00 04:00 06:00 22:00 00:00 02:00 01:00 01:30 03:30 23:00 01:00 04:00 04:30 09:00 10:30

Punctul de plecare Sala Sporturilor Autogara Sens Vest Benzinăria Rompetrol Benzinăria Lukoil Intrare parcare Mall Promenade Parcarea Penny Market McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal Benzinăria Mol McDonald’s Hotel Traian Petrom Vamă Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal McDonald’s Hotel Traian Gară Gară

* Valabile doar pentru programul cu plecare vineri

24

Orașul de îmbarcare Ora Braşov 14:00 Ploieşti 16:00 Bucureşti 18:00 Iaşi 10:30 Bacău 12:30 Focşani 14:30 Galaţi 14:00 Brăila 14:30 Buzău 16:00 Constanţa 14:00 Sibiu 13:00 Râmnicu Vâlcea 15:00 Piteşti 16:30 Arad* Deva 12:00 Deva* 11:30 Timişoara* 13:00 Lugoj * 14:00 Caransebeş* 15:00 Calafat Orşova* 17:30 Drobeta Turnu Severin* 18:00 Craiova* 20:00 * Valabile doar pentru destinaţia Corfu.

Punctul de plecare McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal Benzinăria Mol McDonald’s Hotel Traian Petrom Vamă Stadion CFR (capăt troleu) Motel Petrom (Pod Cibin) Benzinăria Dacos McDonald’s (Gară) Gară McDonald’s Staţie autobuz 19 vizavi Modex Peco Omv (intrare dinspre Timişoara) Gară Gară Peco Rompetrol (ieşire Craiova) Casa Studenţilor

Orașul de îmbarcare Braşov Ploieşti Bucureşti Deva Iaşi Bacău Focşani Galaţi Brăila Calafat Buzău Constanţa Sibiu Râmnicu Vâlcea Piteşti

Ora 10:00 14:00 16:00 08:00 10:00 12:00 11:30 12:00 13:30 12:00 11:00 13:00 14:30

Punctul de plecare McDonald’s (şos. Bucureşti) Petrom Metro Stața de metrou Izvor Palatul Culturii Parcarea Stadionului Municipal Benzinăria Mol McDonald’s Hotel Traian Petrom Vamă Stadion CFR (capăt troleu) Motel Petrom (Pod Cibin) Benzinăria Dacos McDonald’s (Gară)

Ora 15:00 16.30 19.00 21:00

Punctul de plecare Metrou Izvor McDonald`s – Gara Casa Studenţilor Peco Rompetrol – ieşire Craiova

Muntenegru Orașul de îmbarcare Bucureşti Piteşti Craiova Dr. Turnu Severin


Nou! Shuttle Bus spre aeroport din orașul tau!

Transferuri la aeroport București Cluj-Napoca Pentru zborurile Cluj-Napoca - Antalya (joi) Transfer din Sibiu, Alba Iulia, Turda, Târgu Mureș, Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare, Deva, Oradea Pentru zborul Cluj-Napoca - Zakynthos (luni) Transfer din Sibiu, Alba Iulia, Turda, Târgu Mureș, Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare, Deva, Timișoara, Oradea, Arad Pentru zborul Cluj-Napoca - Creta (luni) Transfer din Sibiu, Alba Iulia, Turda, Târgu Mureș, Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare, Deva Pentru zborul Cluj Napoca - Rodos (marti) Transfer din Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Alba Iulia, Turda, Târgu Mureș, Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare, Deva Oradea Taxă de rezervare 5 €/sens/persoană. Pentru Timișoara, Oradea și Arad - taxă de Arad rezervare 12 euro/sens/persoană. Pentru Deva - taxă de rezervare 10 euro/ sens/persoană

Satu Mare Baia Mare Bistrița

Oradea

Târgu Mureș

Arad

Turda

Alba Iulia

Brașov

Sibiu

Deva

Buzău Râmnicu Valcea

Galați

Ploiești

Brăila

Pitești Constanța Satu Mare Craiova

Baia Mare

Oradea

Giurgiu

Bistrița

Târgu Mureș Arad

Turda Alba Iulia

Satu Mare

Brașov

Sibiu

Bistrița

Baia Mare

Râmnicu Valcea

Deva

Buzău Ploiești

Turda

Pitești

Alba Iulia

Sibiu

Deva

Constanța Brașov

Buzău

Râmnicu Valcea

Ploiești

Timișoara Pentru zborul Timișoara - Creta (luni) Transfer din Oradea, Arad Taxă rezervare 7 Eur/pax/sens

Galați Brăila

Târgu Mureș

Craiova

Galați

Giurgiu

Pentru zborurile București – Antalya (luni și joi) Transfer din Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Valcea, Pitești, Galați, Brăila, Buzău, Constanţa Pentru zborul București - Zakynthos (luni) Transfer din Brașov, Ploiești, Constanţa Pentru zborurile București - Creta (luni și miercuri) Transfer din Brașov, Ploiești, Constanţa Pentru zborul București - Corfu (luni) Transfer din Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Valcea, Pitești, Constanţa Pentru zborul București - Rodos (marţi) Transfer din Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Valcea, Pitești, Constanţa Pentru zborul București – Kos (marţi) Transfer din Brașov, Ploiești Pentru zborul București - Mallorca (miercuri) Transfer din Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Valcea, Pitești, Constanţa Taxă de rezervare pentru orice oraș - 5 €/sens/persoană. Excepție Craiova, Constanţa, Galaţi și Brăila - 12 €/sens/persoană.

Brăila

Pitești Satu Mare Constanța

Craiova

Baia Mare

Oradea

Iași

Bistrița

Giurgiu

Târgu Mureș Arad

Iași

Turda Alba Iulia Brașov

Sibiu

Pentru zborul Iași - Antalya (luni) Transfer din Bacău Pentru zborul Iași – Creta (miercuri) Transfer din Bacău Taxă de rezervare 5 €/sens/persoană.

Râmnicu Valcea

Deva

Buzău

Galați

Brăila Ploiești Pitești Constanța

Craiova

Giurgiu

Nota: transferurile sunt valabile pentru minim 4 persoane și se confirmă în limita locurilor disponibile”

Airlines

PARTENER SPECIAL ÎN ROMÂNIA – Christian Tour Group

Aegean Airlines deţine cea mai nouă flotă regională din Europa (cea mai veche aeronavă este din 2009) 27 aeronave AIRBUS A320/321 cu 168/195 locuri

Cea mai bună companie aeriană din Europa (World Airline Awards SKYTRAX 2011) Cel mai mare transportator din Grecia. Cea mai bună companie aeriană din Europa (World Airline Awards)

25


Plecări cu avionul 41

FR ANTA

de zboruri la dispoziția ta! PORTUGALIA Lisabona

Cost aD o

SPANIA

Tenerife

Costa del So

Malaga

Zboruri din București

l

a rad

ta Brava Cos Barcelona

Palma

Mallorca

Almeria

Alborán (Spain)

București–Kos

București–Zakynthos

Perioada de operare: 04 iunie – 01 octombrie Zi de operare marti

Perioada de operare: 03 iunie – 30 septembrie Zi de operare luni

București –Malaga

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Perioada de operare: 06 – 27 iunie 05 – 26 septembrie Zi de operare joi Cursa Numărul cursei

OTP–KGS

A3 4329

18:30-20:00

OTP–ZTH

A3 4325

17:00-18:30

OTP-AGP

OB 125

14:40-17:45

KGS-OTP

A3 4326

09:30-11:15

ZTH-OTP

A3 4324

14:30-16:00

AGP-OTP

OB 126

18:30-23:30

București–Santorini Perioada de operare: 11 iunie – 01 octombrie Zi de operare marti

București–Antalya

București–Lisabona

Perioada de operare: 03 iunie - 23 septembrie Zi de operare luni

Perioada de operare: 13 iunie - 11 septembrie Zi de operare joi / miercuri retur

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP-JTR

A3 4327

12:15-13:45

OTP-AYT

ZY 1126

13:00-14:45

OTP-LIS

TP 723

05:35-08:00

JTR-JMK-OTP

A3 4328

14:45-17:30

AYT-OTP

ZY 1125

10:05-12:00

LIS-OTP

TP 722

22:45-04:45

București–Catania

București–Antalya

București–Mykonos Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Perioada de operare: 07 iunie – 26 iulie 06 septembrie & 04 octombrie Zi de operare vineri Cursa Numărul cursei

OTP-JTR-JMK

A3 4327

12:15-15:15

OTP-AYT

BUR 401

07:00-08:45

OTP-CTA

OB 145

08:20-09:35

JMK-OTP

A3 4328

16:00-17:30

AYT-OTP

BUR 402

15:00-16:45

CTA-OTP

OB 146

10:25-13:30

Perioada de operare: 06 iunie - 19 septembrie Zi de operare joi

Perioada de operare: 11 iunie – 01 octombrie Zi de operare marti

București–Nisa

București –Antalya

București–Corfu

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Perioada de operare: 06 iunie – 04 iulie 05 septembrie - 03 octombrie Zi de operare joi Cursa Numărul cursei

OTP–CFU

A3 4321

14:00-15:30

OTP-AYT

BUR 101

07:00 – 08:45

OTP-NCE

OB 149

18:05-19:45

CFU-OTP

A3 4320

11:30-13:00

AYT-OTP

BUR 102

20:10 – 21:55

NCE-OTP

OB 150

20:30-23:55

Perioada de operare: 03 iunie - 23 septembrie Zi de operare luni

Perioada de operare: 10 iunie – 30 septembrie Zi de operare luni

București–Creta Perioada de operare: 20 mai – 30 septembrie Zi de operare luni

București –Bodrum

București-Alghero

Perioada de operare: 23 mai – 03 octombrie Zi de operare joi

Perioada de operare: 22 mai – 23 octombrie Zi de operare duminică

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP–HER

A3 4303

18:15-20:00

OTP-BJV

BUR 405

17:30 - 19:05

OTP-AHO

W6 3169

06:05-07:40

HER-OTP

A3 4302

15:30-17:15

BJV-OTP

BUR 406

19:50 - 21:25

AHO-OTP

W6 3170

08:10-11:40

București–Creta

București –Alghero

București –Tenerife

Perioada de operare: 12 iunie – 18 septembrie 01 mai - 14 mai Zi de operare miercuri Cursa Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP-HER

BUR 303

07:00-08:45

OTP-TFS

IWD 9228

08:10 - 11:00

OTP-FCO-AHO

AZ 503

06:25-10:25

HER-OTP

BUR 304

15:00-16:45

TFS-OTP

IWD 9227

22:50 - 07:10

AHO-FCO-OTP

AZ 502

11:15-17:40

Perioada de operare: 02 aprilie - 28 mai Zile de operare luni, marți, vineri, sâmbătă, duminică

Perioada de operare: 12 iunie – 25 septembrie Zi de operare miercuri / marti retur

București –Creta Perioada de operare: 15 iunie – 21 septembrie Zi de operare sambata

București–Barcelona

București –Split

Perioada de operare: 07 iunie - 04 octombrie Zi de operare vineri

Perioada de operare: 11 iunie – 17 septembrie Zi de operare marti

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP-HER

BUR 601

07:00-08:40

OTP-BCN

OB 107

07:55-10:15

OTP-SPU

BUR 203

16:00-16:20

HER-OTP

BUR 602

09:25-11:05

BCN-OTP

OB 108

11:05-15:15

SPU-OTP

BUR 204

17:05-19:25

București–Rhodos

București –Mallorca

București –Hurghada

Perioada de operare: 04 iunie – 01 octombrie 01 mai - 28 mai Zi de operare marti Cursa Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP–RHO

A3 4319

18:15-20:00

OTP-PMI

BUR 303

17:30-19:30

OTP-HRG

05

07:00-10:00

RHO-OTP

A3 4318

15:30-17:15

PMI-OTP

BUR 302

20:15-23:59

HRG-OTP

06

11:00-14:00

Perioada de operare: 17 aprilie – 25 septembrie Zi de operare miercuri

Perioada de operare: 30 aprilie – 29 octombrie Zi de operare marti

București –Rodos

București –Almeria

București –Sharm El Sheikh

Perioada de operare: 15 iunie – 21 septembrie Zi de operare sambata

Perioada de operare: 11 iunie – 01 octombrie Zi de operare marti

Perioada de operare: 30 aprilie – 29 octombrie Zi de operare marti

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP-RHO

BUR 605

17:00-18:40

OTP-LEI

BUR 201

07:00-09:30

OTP-SSH

07

14:45-17:45

RHO-OTP

BUR 606

19:25-21:05

LEI-OTP

BUR 202

10:15-15:10

SSH-OTP

08

18:30-21:30


POLONIA CEHIA

GERMANIA

UCR AINA

SLOVACIA ELVETIA

AUSTRIA

Iași

UNGARIA SLOVENIA

Timișoara

CROATIA

Nisa

Sibiu București

BOSNIA HERTEGOVINA

Split

ITALIA

MOLDOVA

Cluj-Napoca

SERBIA

MUNTENEGRU

BULGARIA Alghero

MACEDONIA

Sardinia ALBANIA

Corfu

GRECIA

TURCIA

Sicilia Catania

Zakynthos

Kusadasi, Bodrum Bodrum Marmaris Kos

Mykonos

LEGENDA

– aeroport – zborurile cu plecare din București – zborurile cu plecare din Cluj-Napoca – zborurile cu plecare din Timișoara – zborurile cu plecare din Iași – zborurile cu plecare din Sibiu

Santorini

Heraklion

Antalya SIRIA

Rodos

CIPRULarnaca

Creta

LIBAN Beirut Damascus

București –Antalya (mai) Perioada de operare: 29 aprilie – 27 mai Zi de operare luni Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

OTP-AYT

BUR 101

07:00-08:45

AYT-OTP

BUR 102

09:30-11:15

București –Antalya

Zboruri din Cluj-Napoca

Jerusalem

ISRAEL

Amman

IORDANIA

Cluj-Napoca –Creta Perioada de operare: 03 iunie – 30 septembrie Zi de operare luni

Perioada de operare: 29 aprilie – 27 mai Zi de operare luni

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

CLJ–HER

A3 4301

12:30-14:30

OTP-AYT

BUR 101

07:00-08:45

HER-CLJ

A3 4300

09:30-11:30

AYT-OTP

BUR 102

09:30-11:15

Zboruri din Timișoara Timișoara– Creta Perioada de operare: 10 iunie – 23 septembrie Zi de operare luni

Cairo

EGIPT

Cluj-Napoca– Zakynthos

Sharm El Sheikh

Perioada de operare: 03 iunie – 30 septembrie Zi de operare luni Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

CLJ–ZTH

A3 4323

11:45-13:30

ZTH-CLJ

A3 4322

09:00-10:45

Hurghada

Cluj-Napoca– Rhodos

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

TSR–HER

A3 4315

12:00-14:00

HER-TSR

A3 4314

09:00-11:00

Timișoara– Barcelona Perioada de operare: 09 iunie – 22 septembrie Zi de operare duminica

Perioada de operare: 11 iunie – 01 octombrie Zi de operare marti Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

CLJ-RHO

A3 4317

12:30-14:30

RHO-CLJ

A3 4316

09:30-11:30

Cluj-Napoca –Antalya

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

TSR-BCN

W6 3563

19:25-21:15

BCN-TSR

W6 3564

21:50-01:30

Timișoara–Antalya Perioada de operare: 07 iunie – 27 septembrie Zi de operare vineri

Iași–Creta

Perioada de operare: 06 iunie – 19 septembrie Zi de operare joi

Perioada de operare: 12 iunie – 18 septembrie Zi de operare miercuri

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

CLJ-AYT

BUR 403

12:15-14:15

IAS-HER

BUR 305

12:15-14:15

AYT-CLJ

BUR 404

09:30-11:30

HER-IAS

BUR 306

09:30-11:30

Cluj-Napoca –Antalya

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

TSR–AYT

BUR 503

12:15 – 14:15

AYT-TSR

BUR 504

09:30 – 11:30

Zboruri din Sibiu

Zboruri din Iași

Iași–Antalya

Perioada de operare: 03 iunie – 23 septembrie Zi de operare luni

Perioada de operare: 27 mai – 30 septembrie Zi de operare luni

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

CLJ-AYT

BUR 103

12:15 – 14:15

IAS-AYT

BUR 105

17:35 - 19:25

AYT-CLJ

BUR 104

09:30 – 11:30

AYT-IAS

BUR 106

15:00 – 16:50

Cluj-Napoca –Mallorca

Sibiu–Antalya

Perioada de operare: 08 iunie – 21 septembrie Zi de operare sâmbătă

Perioada de operare: 07 iunie – 23 septembrie Zi de operare vineri Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

Cursa

Numărul cursei

Orar de zbor

SBZ-AYT

BUR 505

17:35 – 19:25

CLJ-PMI

W6 3419

07:00-09:00

AYT-SBZ

BUR 506

15:00 – 16:50

PMI-CLJ

W6 3420

09:35-13:30

NOTĂ: Orarul de zbor trebuie reconfirmat de către turist cu 24 de ore înainte de plecare. Informațiile despre zboruri sunt valabile la data publicării catalogului și pot suferi modificări, acestea fiind supuse conditiilor companiilor aeriene şi ale aeroporturilor pe care se operează.


Legenda catalogului Am simplificat modalitatea de afișare a programelor noastre și am punctat grafic toate informaţiile pe care trebuie să le afli dintr-o singură privire. Rasfoieşte catalogul și alege-ţi vacanţa ghidându-te după simbolurile prezentate în continuare.

Simbolurile folosite pentru precizări legate de unităţile de cazare

Simbolurile folosite pentru serviciile de transport

Mascotele noastre te vor ajuta să-ţi găsești vacanţa Ca să recunoști mai ușor destinaţiile Family Club, am înveselit paginile dedicate lor cu un set nou de mascote. Găsește hotelurile și resorturile în care am organizat Kids Club, orientându-te după simboluri și mascotele. Fii sigur că indiferent de hotelul ales, copiii tăi se vor simti extraordinar. Trebuie să mai știi un lucru: majoritatea activităţilor care îi vor ţine ocupaţi pe cei mici nu te vor costa nimic.

Transportul aferent pachetului turistic se face cu avionul. ALL INCLUSIVE

L ULTRA AL INCLUSIVE

Transportul aferent pachetului turistic se face cu autocarul. Plecări individuale (cu autoturismul propriu etc.).

Hotelurile și resorturile în dreptul cărora se găsesc aceste simboluri, oferă o anumită clasă de servicii All Inclusive sau Ultra All Inclusive.

EXCLUSIV Christian Tour

Abrevieri folosite la descrierea tipurilor de camere

Unităţile de cazare însoţite de acest simbol pot fi găsite în România numai în oferta noastră. Pentru fiecare dintre ele suntem în măsură să-ţi oferim un preţ excelent.

bbbbb

Clasificare internă pentru hotelurile prezentate în catalog Self Catering – vile ce oferă doar servicii de cazare, nu au recepție sau personal de serviciu, turiștii se gospodăresc singuri pe perioada sejurului

Categorii de preţ folosite pentru clasificarea unităţilor de cazare

49

de la

€ Economic

Hoteluri și vile economice care oferă servicii de cazare standard și un raport preţ-calitate foarte bun.

€ turistic

Servicii de cazare medii, de regulă de 3 stele, la un preţ favorabil. Vei fi plăcut surprins.

255

de la

de la

PREMIER

Resorturi de 5 stele, care oferă servicii și facilităţi de cazare foarte bune și dotări excelente.

28

Cameră triplă (3 adulţi)

sgl

Cameră single (un adult)

sv

Sea view (vedere la mare)

ssv

Side sea view (vedere laterală la mare)

mv

Mountain view (vedere spre munte)

gv/gs

Garden view/side (vedere spre grădină)

lv

Land view (vedere spre uscat)

mb

Main building (camere clădirea principală)

std

Standard (camere standard)

ec

Economic (camere economice)

Cluburile noastre de vacanță

FamilyClub AquaMania FamilyClub și AquaMania sunt unităţi de cazare potrivite pentru familiile cu copii. Oferă servicii All Inclusive și au în apropiere sau în cadrul hotelului un parc tematic sau un parc acvatic. Ajunși aici, cei mici vor putea să se distreze împreună cu echipa de animaţie special adusă pentru ei și vor putea participa la varii activităţi sportive și artistice.

RelaxClub Hoteluri și resorturi recomandate celor care în concediu vor să se răsfeţe. În cadrul lor sau în apropiere se găsește un centru spa sau un centru wellness.

Deluxe

Cele mai bune dintre hotelurile și resorturile noastre. Toate sunt de 5 stele și, pe lângă condiţiile de cazare de lux, acestea oferă și servicii excepţionale.

Aventuro

CONFORT

Hoteluri de 4 stele, care oferă servicii de cazare foarte bune și facilităţi variate.

551€

Cameră dublă (doi adulţi)

tpl

Pentru cei mici, aceste resorturi reprezintă paradisul terestru. Ajunși aici vor avea acces la programe de animaţie cu o echipă vorbitoare de limbă română, vor putea să se perfecţioneze în sporturi ca înotul sau fotbalul și vor putea să își descopere talentele actoricești. Indiferent de hotelul ales, vei beneficia de servicii All Inclusive.

Aici intră toate cazările low budget care se află în staţiuni aglomerate, cu viaţă de noapte incendiară. Strict recomandate tinerilor.

ADULT ONLY

176

de la

dbl

Evidentiaza hotelurile care nu accepta la cazare copii.

La hotelurile care prezintă această etichetă vei putea găsi și datele de plecare și tarifele aferente acestora incluse în programul Senior Voyage.

Informaţiile și fotografiile din acest catalog sunt prezentate cu titlu de marketing și sunt limitate de spaţiul repartizat.


50 Reduceri de pâna la

% Reducerile sunt o componentă importantă a politicii noastre de preţ. Astfel, anul acesta, îţi vei putea găsi vacanţa mult dorită cu un discount de până la 50%. Avem reduceri pentru înscrierile din timp (early booking, first booking, first minute), pentru grupuri, pentru tineri căsătoriţi, pentru pensionari și oferte speciale cu locuri limitate. Pentru a-ţi livra o ofertă cât mai completă și pentru a putea să îţi oferim cele mai mari discount-uri pentru înscrieri din timp, anul acesta am detaliat acest sistem de reduceri și l-am particularizat în funcţie de destinaţia, hotelul și mijlocul de transport alese. Astfel, în paginile acestui catalog vei găsi preţuri cu reduceri incluse, aplicate la pachet sau la cazare.

Reduceri generale

Reduceri pentru grupuri

Reduceri speciale

Early Booking

40% reducere la o persoană,

5% pentru tinerii căsătoriţi

La fiecare hotel din acest catalog vei găsi discountul de early booking (înscrieri din timp). Reducerile sunt valabile pentru plata unui avans de 50% la înscriere și restul de plată la expirarea termenului ofertei. Rezervările făcute în perioada de early booking nu permit modificări de nume sau anulări. Orice modificări aduse rezervării iniţiale duc la recalcularea preţului și, implicit, la pierderea acestei facilităţi. La anumite oferte speciale se cere plata integrală. Aceasta trebuie efectuată în maxim 5 zile de la confirmarea rezervării.

pentru grupuri de la 15 la 20 de persoane plătitoare;

O gratuitate la o persoană,

pentru grupuri de la 20 la 30 de persoane plătitoare;

O gratuitate și 50% reducere la o persoană,

pentru grupuri de la 30 la 40 de persoane plătitoare. * Se aplică la tarifele standard și în functie de destinație.

* Reducerile se aplică doar la pachetul de bază. Acestea nu se aplică la taxe sau la suplimente. Reducerile nu sunt valabile în cazul ofertelor speciale. Reducerile nu se cumulează și nu sunt transmisibile. În urma rezervării și contractării serviciilor turistice conform catalogului, apariţia unei oferte speciale nu poate să influenţeze tariful deja stabilit.

Bonusuri

Anul acesta ne-am îmbogăţit politica de discounturi cu câteva facilităţi care te vor ajuta să faci niște economii destul de semnificative. Cu cât îţi vei planifica vacanţa mai din timp, cu atât vei primi mai multe bonusuri și te vei bucura de mai multe avantaje pentru concediul tău.

Camere pentru familiile cu copii

Portofoliul nostru include camere tip „family“, pentru 2 adulţi cu 2 copii, și hoteluri stil club, dedicate în special familiilor cu copii. Pentru anumite hoteluri nu vei mai avea de plătit pentru copii decât biletul de avion și taxele de aeroport, cazarea și masa fiind gratuite.

Gratuităţi și reduceri pentru copii

Catalogul de faţă aduce în prim plan cele mai bune oferte pentru familii. În sezonul următor copii tăi vor merge în vacanţă la cele mai reduse tarife existente pe piaţă. Pentru majoritatea destinaţiilor, contractele pe care le-am negociat includ gratuităţi la cazare pentru cei mici. Astfel, tu vei fi eliberat de grija acestor costuri.

Masa gratuită pentru copii

La hotelurile unde nu se plătește cazare pentru copii și unde masa este în sistem bufet, cei mici vor putea mânca gratis alături de părinţii lor.

Cumpără-ţi excursia din timp, pentru economii consistente

Anul acesta avem cele mai mari reduceri și avantaje pentru rezervările făcute din timp. Drept urmare, pentru a putea beneficia de reduceri cât mai mari, grăbește-te să faci rezervarea înainte ca acestea să expire. Nu uita, numărul locurilor este limitat, de aceea te așteptăm cât mai repede!

Exclusivităţi

Ca noutate a acestui an şi special pentru turiştii noştri, am semnat contracte cu hoteluri de top din Europa şi deţinem exclusivităţi pe mai multe lanţuri hoteliere, cum ar fi: Aquis Resorts & Hotels, Mitsis Hotels sau Atrium Hotels, din Grecia. Astfel, alegând pachetele noastre de vacanţă, beneficiaţi de servicii de calitate superioară, care răspund celor mai exigente preferinţe. Pe lângă stilul, eleganţa şi ineditul serviciilor de cazare, prin parteneriatele speciale pe care le-am

De această reducere beneficiază toţi cei care își vor petrece luna de miere apelând la serviciile noastre. La înscriere, tariful se calculează normal, iar reducerea va fi returnată în urma prezentării certificatului de căsătorie.

Reduceri pentru pensionari cu cardul Senior Voyage 5% la tarifele standard și la oferte speciale și 3% la tarifele cu reduceri aplicate Early Booking și First Minute

* De aceste reduceri beneficiază persoanele care la înscriere prezintă Cardul Senior Voyage.

încheiat, suntem în măsură să vă oferim o multitudine de produse şi servicii cu preţ special și minim garantat pe piaţa din România. De asemenea, pentru un zbor de calitate pe cursele charter pe care le organizăm, am devenit partener special în România al Aegean Airlines, cel mai mare transportator din Grecia și cea mai bună companie aeriană din Europa (conform World Airline Awards SKYTRAX 2011).

Siguranţă financiară

Suntem una dintre cele mai mari agenţii de turism de pe piaţă și ne mândrim cu stabilitatea noastră financiară, mai ales acum, în această perioadă dificilă. Drept urmare, fă-ţi rezervarea din timp, pentru că nu ai niciun motiv de îngrijorare.

Preț minim garantat

Pentru că întelegem că nu întotdeauna cazarea este cel mai important aspect al unei vacanţe și pentru că știm că nu vrei să cheltuiești mai mult decât e cazul, am selecţionat pentru fiecare dintre destinaţiile din catalog și câteva hoteluri și vile economice. Pe toate acestea le vei găsi grupate în categoria Economic. Aceste unităţi îţi vor garanta întotdeauna condiţii bune de cazare la preţuri minime, iar cu banii economisiţi, tu te vei putea

bucura de toate celelalte aspecte ale vacanţe reușite.

Vacanţe All Inclusive

Dacă în această vacanţă vrei să scapi de toate bătăile de cap, atunci îţi sugerăm să optezi pentru unul dintre hotelurile care oferă sistem All Inlcusive. În mod evident, preţul va fi mai mare decât la ofertele ce includ doar una sau cel mult două mese, însă atunci când vei face alegerea, ia în calcul toate lucrurile pe care acest sistem le oferă. Vei avea 3 mese pe zi, snack-uri, băuturi răcoritoare și alcoolice locale și gustări tradiţionale. Mai mult, la unele hoteluri vei avea posibilitatea să folosești fără nicio taxă suplimentară chiar și unele facilităţi pentru sport și agrement.

Excelenţă în calitate și servicii

După 16 ani de activitate pe această piaţă știm ce înseamnă o vacanţă perfectă în ochii turistului: este vorba despre cel mai bun raport între calitatea serviciilor și preţul excursiei. De aceea refuzăm orice compromis și suntem gata, ca de obicei, să îţi oferim calitate excelentă, servicii de top și asistenţă pentru tot ceea ce ai putea să îţi dorești.

Pentru mai multe detalii vă puteţi adresa agenţiilor partenere. Prioritate vor avea doar informaţiile primite în agenţie.

29


Inimi mari pentru zâmbetele celor mici A      sociaţia noastră, „Aripi spre viaţă”, are   drept scop îmbună­tăţirea cali­tă­ţii vieţii și condiţiilor de tra­ta­ment pentru copiii și tinerii care suferă de leucemie, cancer și alte maladii necruţătoare. Anual în Institutul Clinic Fundeni, Secţia de pediatrie sunt internaţi peste 5 000 de copii din toate colţurile ţării. Din nefericire, o mare parte dintre aceștia sunt diagnosticaţi cu leucemie, cancer și alte boli grave. Tratamentul pentru cele mai multe dintre aceste maladii implică și citostaticele. După administrarea acestor tratamente, însă, copiii intră în aplazie medulară și sunt predispuși la infecţii grave. În prezent, aceste proceduri care le răvășesc practic organismele micuţilor pacienţi, se efectuează fără anestezia corespunzătoare, în sala de tratament, iar citostaticele se administrează, în mare parte, în saloane comune cu 6 paturi. Proiectul nostru, „Inimi mari pentru zâmbetele celor mici”, constă în strângerea de fonduri pentru reamenajarea și dotarea a 6 rezerve din cadrul Secţiei de pediatrie din Institutul Clinic Fundeni. Acest lucru va permite efectuarea în condiţii de maximă siguranţă pentru micii pacienţi a tratamentului cu citostatice, precum și a unor proceduri invazive cărora ei trebuie să le facă faţă: puncţii medulare, biopsii osoase, puncţii lombare, puncţii hepatice etc. În același timp, niște

30

rezerve moderne ar faci­lita imens operaţiunile de monitorizare a copiilor aflaţi sub tratament. Astfel de saloane există în prezent în toate spitalele din ţările Uniunii Europene. Înfiinţarea lor și în Secţia de pediatrie de la Spitalul Fundeni înseamnă de fapt o aliniere la standardele europene și o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii copiilor afectaţi de cancer. Proiectul asociaţiei noastre este reali­za­bil imediat. Costurile necesare dotării și reamenajării în mod corespunzător se ridică la 100 000 de euro. Orice donaţie, oricât de mică, este binevenită. Vă mulţumim! Iată conturile noaste: ro88 rncb 0521 1146 0782 0001 pentru donatii în lei și ro34 rncb 0521 1146 0782 0003 pentru donatii în euro. Copiii afectaţi de leucemie, cancer și alte boli grave au nevoie de sprijinul nostru. Împreună le putem oferi o șansă la viaţă.


DE VACANȚĂ

ÎN 2012

IMPRESII

Insula Santorini, Hotel Afroditi Venus Beach & Spa 4* „Când le spuneam prietenilor mei că plec în Santorini nu mai scăpam de toate povestirile despre ce-o să văd eu acolo și ce mult o să-mi placă în cel mai frumos loc din Grecia. Unii dintre ei au știut sămi spună chiar și pe ce străzi din Kamari, stațiunea unde am stat, pot să găsesc anumite restaurante. Când am ajuns, am înţeles ușoara manie și nebunie de a povesti despre Santorini. Am fost în locurile de unde se spune că se vede cel mai frumos apus din lume, Oia, și în Fira, capitala insulei Santorini. Este senzațional, de o liniște care creează dependenţa. Am făcut călătoria tradițională pe un măgăruș,

pe treptele ce duc din port în capitala Fira. Nu am ratat baia în Marea Egee și plimbarea cu tălpile goale pe nisipul negru și pe cel roșu; am văzut și vulcanul încă activ. Acum sunt unul dintre cei care voi povesti înnebunit despre ce am văzut acolo, oricui vrea să meargă în Santorini. Le mulțumesc tare pentru asta și pentru cele câteva zile de liniște celor de la agenția Christian Tour”, Cornel Ilie - formaţia Vunk

Insula Rodos, Kresten Royal Hotel and Spa 5* „Unul dintre secretele căsniciei mele, care durează de 19 ani de zile, este acela că, cel puțin odată pe an, evadăm singurei într-o destinație romantică, un loc pe care ni-l alegem de fiecare dată mergând pe firul unei povești de dragoste, așa cum a fost Mallorca, unde s-a consumat idila dintre George Sand și Chopin. Vara trecută am ales Rodos, insula Soarelui, cel mai sudic punct al Greciei, aproape respirând același aer cu cel al Turciei. Este interesant cum problemele economice ale grecilor nu se resimt în

serviciile lor. Poate că am ales această destinație și dintr-un sentiment de solidaritate faţă de această nație, care se mândrește cu un popor frumos, cu o istorie bogată și o civilizație antică ce a deschis drumul altor popoare către dezvoltare. Am pus mâna pe telefon și am sunat la agenția Christian Tour care ne-a oferit câteva hoteluri de cinci stele cu servicii all inclusive și astfel, am ales un resort nou, situat la 6 km de Orașul Vechi Rodos, Kresten Royal Hotel and Spa! … Perla insulei Rodos este, după părerea mea, orășelul Lindos, cu o calderă, case inspirate pe munte, pe al cărui vârf tronează castelul, un simbol al istoriei

bogate. Un golf superb se deschide către mare, plin cu ambarcațiuni de la cele mai mici până la iahturi de lux. Aici poți opta pentru o baie în apele cristaline ale mării printr-o plimbare cu barca, poți face shopping în orășelul vechi sau poți să mănânci fructe de mare și pește proaspăt. Orice ar fi, nu trebuie sa ratați vizitarea castelului și plimbarea cu măgărușul. Am să vă las pe voi să descoperiți Parcul cu fluturi, Cele șapte izvoare și lăcașul icoanei făcătoare de minuni, Sfânta Maria, la mănăstirea Tsampika!” Dana Savuica

Insula Creta, Hotel Ikaros Beach 5* „Vara trecută am avut parte de o vacanţă minunată în Creta! Alegerea făcută a fost excelentă. Mâncarea a fost o surpriza pentru noi, foarte diversificată, iar dulciurile, de-a dreptul delicioase, cum nu am mai mâncat altundeva! Aveau și mâncare pentru copii, ceea ce pentru noi a fost important, întrucât am fost împreună cu fetița noastră, care încă nu împlinise un an. Serile le-am petrecut pe terasa principală a hotelului, unde am ascultat muzică grecească, ne-am plimbat pe aleile ca un labirint, iar ziua am făcut plajă. Nu ai cum să te plictisești pentru că există posibilitatea de a face foarte multe lucruri, de la scufundări, până la excursii la Peștera lui Zeus, vizita la casa memoriala a lui El Greco și excursie în Santorini. Hotelul Ikaros ne-a oferit multe facilități: centrul SPA cu tratamente aromatice și marine, terenuri de tenis, loc de joacă pentru copii, amfiteatru cu animație, club de golf și multe alte activităţi distractive. Recomand din suflet Insula Creta și hotelul Ikaros celor dornici de un sejur reușit. Ne vom întoarce cu siguranță pentru că este o destinație memorabilă. Mă bucur ca am ales agenția Christian Tour pentru că a dat dovadă de seriozitate și promptitudine.” Simona Pătruleasa, Digi 24

Insula Mallorca „Anul trecut am avut parte de o vacanţă de vis la Mallorca. Mi-a plăcut mai ales faptul că acolo se îmbină distracţia cu istoria şi cu relaxarea. Am văzut plaje minunate, clădiri impresionante, dar şi o viaţă de noapte intensă. Peisajul este de departe superb, nu poate fi comparat cu niciun alt loc, iar serviciile au fost de 5 stele.” Livia Graur, Prima TV

31


Grecia Grecia sau țara care petrece! O destinație romantică, cu o istorie că, bogată și petreceri nocturne tradiționale. Se află în Peninsula Balcanică, a. la sud de Bulgaria, Republica Macedonia și Albania, și la vest de Turcia. Are un litoral cu plaje fine și nisipoase, care se întinde pe 13.676 km, având îesire la Mările Egee, Ionică și Mediterană.

Creta - Insula Miracolelor! Este a doua insulă ca mărime din estul Mediteranei, dupa Cipru, considerată un loc al muzeelor, vestigiilor și siturilor arheologice.

Santorini - cea mai romantică Insula din Grecia! Se afla în Marea Egee, are climat mediteranean și plaje cu nisip alb, negru sau roșu.

32

Riviera Olimpului Halkidiki

Thassos

Corfu

Paralia Katerini, Olympic Beach și Nei Pori reprezintă perlele staţiunilor de pe litoralul Greciei de Nord și sunt situate la aproximativ 75 de kilometri sud de Salonic și sunt dominate de legendarul Munte Olimp.

Thassos, Insula de smarald, este situată în golful Kavala, în partea nordica a Mării Egee. Thassos este mai mică decât Insula Rodos și mai mare decât Samotraki. Plajele insulei au un farmec aparte și de aceea îţi recomandăm să vizitezi cât mai multe dintre ele.

Sunt mari șansele ca o simplă plimbare pe ţărmul mării să te convingă că legenda cu privire la iubirea dintre nimfă și Poseidon este adevărată, pentru că insula pare a fi un tărâm al zeilor.

Peninsula Halkidiki se află în Nordul Greciei și este compusă din 3 braţe scăldate de valurile Mării Egee: Kassandra, Sithonia și Athos. Kassandra, cel mai vestic braţ al peninsulei, este cea mai cunoscută și cea mai populată zonă din Halkidiki.


Mykonos

Lefkada

Kefalonia

Strălucitoare, plină de viață, insula Mykonos îți oferă imaginea perfectă a unei destinații ideale de vacanță! Insula este recunoscută prin nopțile vibrante și atmosfera cosmopolita a capitalei, preferata starurilor care i-a atras pe Jackie Kennedy și Aristóteles Onásis.

Insula este plină de magie, mister şi locuri de o frumuseţe deosebită. Despre Lefkada se spune ca deţine cele mai frumoase plaje din Grecia. Istoria spune că insula este locul în care s-a născut cea mai importantă poetă lirică a tuturor timpurilor, pe nume Safo.

Insula Kefalonia cunoscută sub numele de Kephalonia, este una dintre cele mai populare destinaţii din Insulele Ionice și cea mai mare insulă a grupului. Apele albastre şi transparente, nisipul fin, clădirile istorice şi situri arheologice alcătuiesc locul ideal pentru vacanţa minunată în Kefalonia.

Insula Mykonos

Fiskardo Lefkada

Aj. Nikitas

Insula Lefkada

Kariotes Ligia

Ag. Effimia

Ag. Stefanos Nidri

Mikonos

Oros Kasteli Sami

Kalafati Ag. Ioannis Omos

Vasiliki

Psarou

Lixouri Argostoli

Platis

Poros

Svoronata

Insula Kefalonia

Zakynthos

Creta

Rhodos

Kos

Insula preferată a zeilor Artemis și Apolo datorită peisajelor idilice, a minunatelor plaje, a apelor adânci și clare, a peșterilor de pe coaste și a apusurilor magice.

În Creta vei întâlni atât atmosfera cosmopolită a Europei, cât și liniștitul caracter asiatic și arșiţa Africii. Insula are o infrastructură turistică foarte bine dezvoltată, care include hoteluri, bulevarde cu magazine, restaurante și agenţii de închirieri auto.

Rodos este o provocare pentru orice vizitator: staţiuni cosmopolite cu plaje minunate și hoteluri moderne, toate acestea alături de o istorie fascinantă care trăiește încă în ruinele răspândite pe coline.

Insula Kos, insula lui Hipocrate, părintele medicinei, a fost binecuvântată cu un climat cald, peisaje magnifice, plaje încântătoare și însorite, câmpii fertile dar și cu localnici foarte ospitalieri și cu o mulţime de situri arheologice.

Skala

Santorini Casele de un alb orbitor, cu acoperișuri rotunjite, par chilii săpate în lava pietrificată. Străduţele mici și înguste duc spre magazine și taverne cu priveliște către mare. Dar ca să te convingi că toate aceste lucruri minunate există cu adevărat, trebuie să le vezi cu ochii tăi!

33


PLEC Ă ĂRI RI CU AVIONUL DIN București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara Transfer din: Brașov, Ploiești și Constanţa (la București); Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Deva, Bistriţa, Alba Iulia, Turda și Satu Mare (la Cluj-Napoca); Bacău (la Iași); Arad și Oradea (la Timișoara)

34

Creta În Creta vei întâlni atât atmosfera cosmopolită a Europei, cât și liniștitul caracter asiatic și arșiţa Africii Insula are o infrastructură turistică foarte bine dezvoltată, care include hoteluri, bulevarde cu magazine, restaurante și agenţii de închirieri auto. Principalele orașe: Heraklion, Rethymnon și Chania, așezate de-a lungul coastei nordice, împart între ele influenţe bizantine, romane, arabe, veneţiene și turcești, toate într-un puternic ambient grecesc. Vizitarea tuturor acestor locuri este o călătorie în timp și spaţiu. Insula are 4 prefecturi: Chania, Rethymnon, Heraklion și Lassithi. Fiecare dintre ele are situri arheologice mustind de istorie, monumente naturale, precum și o mulţime de sate tradiţionale unde turiștii sunt primiţi cu căldură.


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Oportunităţile pe care le au a la dispoziţie cei cărora nu le place să se culce devreme sunt nelimitate. Vei găsi uun amestec eclectic de localuri în Hersonissos, Agios Nikolaos și Chania, unde taverne grecești stau alături de cluburi de noapte în vogă. După cum e de așteptat, Heraklio Heraklionul are și el de oferit câte ceva petrecăreţilor, cu o selecţie de baruri, cluburi și rrestaurante. Dacă îţi place să petreci zgomotos și energic, îndreaptă-te către Malia. Dacă preferi ca serile tale să fie la fel de relaxante ca zilele, alege un local pe malul mării, servește raki (băutura alcolică C specifică Cretei) și ascultă sunetul liniștitor al mării.

Obiecte din piele de calitate se întâlnesc la tot pasul și vei fi răsfăţat cuu numeroase oferte de genţi, curele, pantofi, portofele și haine. Bijuteriile ile din aur se găsesc în orașe și în staţiunile mari, de la modele moderne la modele antice tradiţionale grecești, toate la preţuri accesibile. Meșteșugurile tradiţionale oferă suveniruri autentice, deși nu foarte ieftine, de la reproduceri fin lucrate în aur ale olorate și cuverturi pandantivelor minoice antice, la ceramică ornamentală, broderii viu colorate de perete, expuse chiar pe stradă. Komboloi se găsesc prețutindeni în Creta și constituie o amintire plăcută și utilă, prefirarea mărgelelor printre degete fiind o modalitate de relaxare.

cunoscut cei trei fraţi, a devenit rege al Cretei și a condus insula din palatul său din Knossos. Fratele lui Minos, Radamantis, l-a ajutat pe primul să își conducă regatul, în timp ce Sarpedon și-a fondat propriul regat în Licia.

Mâncarea Geografia pe scurt Creta este cea mai sudică insulă grecească din Marea Mediterană. Cu o suprafaţă de 8.261 km², o lungime de 264 km și cu o lăţime medie de 55 km, Creta este cea mai mare insulă din Grecia și a cincea ca mărime din Marea Meditearană. Așezată la intersecţia drumurilor ce unesc trei continente – Asia, Africa și Europa – insula este puternic influenţată de acestea. Are cosmopolitismul european, liniștitul caracter asiatic, dar și arșiţa Africii. Centru al celei mai vechi civilizaţii europene, al celei minoice, Knossos-ul, palatul aflat la scurtă distanţă de capitala Heraklion, te va ajuta să înţelegi orientarea Europei spre spaţiul urban. Aici sunt cele mai lungi veri din Grecia. Ploile sunt aproape inexistente între mijlocul lunii mai și sfârșitul lui august. Ca și curiozitate, în anul 2000 nu a plouat din aprilie până la sfârșitul lui octombrie.

Insula Creta este faimoasă pentru brânzeturile delicioase și vinurile aromate. În plus, nu trebuie uitat că datorită îndelungatei ocupaţii turce, cretanii preferă mâncărurile condimentate. Gastronomia cretană are câteva feluri de mâncare specifice pe care merită să le savurezi. Încearcă choirino kritiko, mâncare clasică ce constă în cotlete groase de porc, înăbușite până ce se frăgezesc sau stifado, preparat din carne de vită sau iepure, cu arpagic, verdeţuri și roșii. Iar pentru cei care doresc ceva cu adevărat exotic, recomandăm saligkaria sau melci, alături de băutura spirtoasă locală tsigouthia. Încheie masa cu loukoumades, gogoșele bine prăjite, înmuiate în sirop de miere și presărate cu scorţișoară. Pentru gusturi mai familiare, însă, vei putea oricând să comanzi o salată grecească, acest amestec colorat de roșii,

Mituri și istorie Istoria insulei este presărată cu bătălii pentru libertate împotriva veneţienilor, turcilor și germanilor. Creta este locul unde civilizaţia minoică a înflorit. Se crede că minoicii au fost primii care și-au adus contribuţia la crearea Greciei clasice. Legenda spune că Insula Creta este locul natal al lui Zeus, părintele tuturor zeilor. Mama lui, Rhea, a venit în Creta cu ajutorul Gaiei pentru că se temea de Cronos, tatăl lui Zeus. El obișnuia să își înghită copiii, de teamă ca aceștia să nu îi uzurpe puterea. Zeus s-a născut într-o peșteră și a fost crescut de nimfe. După o luptă crâncenă cu Cronos, Zeus a devenit numărul unu, stăpân al tuturor zeilor. Într-o zi Zeus, luând forma unui taur, a răpit-o pe Europa din Fenicia și a adus-o în Creta. Din uniunea celor doi s-au născut trei fii: Minos, Radamantis și Sarpedon. Minos, cel mai

Temperatura medie în est (ºC) Temperatura medie în vest (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 16 16 7

castraveţi, măsline, ceapă și cuburi de brânză feta. Ca și curiozitate, trebuie menţionat că arheologii au scos la lumină splendide ustensile de bucătărie și ingrediente neobișnuite din perioada minoică.

Mai 19 20 9

Iun. 23 24 11

Iul. 25 26 12

Aug. 25 26 11

Sept. 23 23 9

Oct. 20 19 6

35


Grecia Plaje și sporturi acvatice în Insula Creta Creta are un peisaj de coastă spectaculos, care variază de la stânci abrupte care se prăvălesc în mare, la fâșii întinse de nisip fin. Plaja Matala situată la 70 km vest de Heraklion se laudă cu nisip auriu și cu un trecut agitat. În pereţii abrupţi de gresie ce se apleacă asupra plajei au fost săpate în perioada romană morminte. Mai târziu acestea au fost transformate în grote locuite de primii creștini, de ciobani și de mai recenţii hipioţi. Exotica plajă Vai din Siteia se află în topul primelor 10 plaje din Grecia și este un paradis tropical încadrat de o pădure veche de palmieri. Paleohora, pe coasta de sud, este cea mai renumită plajă din Creta pentru activităţile pe care le oferă. Descoperită în anii 1960 de comunitatea hippie, Paleohora oferă o plajă largă de nisip, nenumărate sporturi acvatice, o școală de windsurfing și posibilitatea de a observa delfini înotând în mare. În Elounda și Aghios Nikolaos se găsesc plaje premiate cu steag albastru pentru puritatea apei, calitatea nisipului și facilităţile excelente. Plajele din Herssonisos și Malia sunt populare printre cei care doresc să asculte ultimele sounduri în timp ce se bucură de soare și nisip. Aici, de-a lungul ţărmului sunt înșirate baruri, magazine, taverne și hoteluri. Există autobuze pe insulă care leagă aceste staţiuni, iar cursele sunt frecvente. Astfel, poţi experimenta în fiecare zi o plajă nouă și te vei întoarce cu fotografii care îi vor face invidioși pe vecinii care au vizitat insula înaintea ta.

36


Grecia E[curVii opģionale

Palatul Knossos În această excursie vei descoperi impresionanta civilizaţie minoică. Vei face o incursiune în istorie vizitând ruinele palatului regelui Minos din Knossos, iar după-amiaza o vei petrece în Heraklion, capitala Cretei, unde vei avea ocazia de a face shopping și de a vizita orașul. Imaginează-ţi să fii în Paris și să nu vizitezi Turnul Eiffel. Similar este să ajungi în Creta și să nu vizitezi Knossos-ul.

Insula Santorini Santorini, frumoasa insulă din sudul arhipelagului Insulelor Cicladice este cunoscută datorită fenicienilor, a vulcanului care a erupt în secolul xv î.Ch. și drept ultimul loc în care a trăit Homer. Este o destinaţie pe care nu trebuie să o ratezi. În Santorini

12 2 3

Jeep Safari În jurul orei 9 dimineaţa se pleacă din Hersonissos spre satul Kastelli. Vom face o oprire de 30 de minute pentru o cafea sau un snack (extra) și vom continua drumul până la intersecţia cu Alkalokhory. Odată ajunși în satul Avli va începe prima parte din safariul nostru. După aproximativ o oră ajungem în Schianis, de unde ne îndreptăm spre Keratokambos, pe plajă și oprim 2 ceasuri pentru a lua prânzul și a înota în mare. De aici mergem spre Ano Viannos și mai departe spre satul Karavado unde vom face o scurtă pauză de cafea înainte de a ne întoarce la Hersonissos.

Spinalonga Barbeque După o plăcută călătorie cu autocarul până în satul de pescari Elounda, te vei îmbarca într-o

mini-croazieră spre insula Spinalonga, o fostă colonie de leproși. Dovada ocupaţiei veneţiene o constituie fortăreaţa care împrejmuiește satul, astăzi abandonat. Drumul nostru continuă către Insula Kolokytha, unde te poţi desfăta în apele de cristal ale Golfului Mirabello și poţi participa la un barbeque. Pe drumul de întoarcere vom face o scurtă pauză de cafea în faimosul oraș Agios Nikolaos.

Seară cretană Petrece o seară în stil cretan, în satul tradiţional Karouzanos, unde vei degusta specialităţi din bucătăria grecească iar vinul va fi la discreţie. Și pentru ca seara să fie completă, vei asista la un spectacol de muzică și dansuri grecești pe care vei avea ocazia să le exersezi.

lucruri pe care nu trebuie să le ratezi în Insula Creta

Nu este posibil să vezi tot ce poate oferi Creta într-o singură călatorie, dar putem să îţi sugerăm cele mai bune lucruri de văzut și experimentat: monumente cu arhitectură impresionantă, superbe situri arheologice, minuni ale naturii și gastronomie unică.

1

vei face turul insulei, oprind în orașele Oia și Fira (capitala insulei). Excursia se va face cu catamaranul.

Descoperă vechile orașe Chania și Rethymnon, care și-au păstrat farmecul tradiţional. Plimbă-te pe străduţele pitorești și admiră eleganta arhitectură veneţiană și otomană. Palatul din Knossos, cel mai mare și mai atent restaurat dintre palatele minoice, construit în jurul anului 1900 î.Ch. Muzeul de Arheologie din Heraklion, care adăpostește cea mai importantă colecţie de

4

artefacte minoice, oferind o imagine clară a complexei civilizaţii care a înflorit în Creta cu peste 3000 de ani în urmă.

8

Delectează-te cu loukoumades, gogoșele bine prăjite, înmuiate în sirop de miere, presărate cu scorţișoară și întâlnite numai în Creta.

Urcă la Grota Diktiana, situată pe impresionantul Platou Lasithi, împresurat de peste 10.000 de mori de vânt cu pânze albe. Conform legendei, Rhea l-a născut pe Zeus în această peșteră.

9

Încearcă tsikoudhia, băutură tare, tradiţional cretană, alături de un pahar cu apă și de câteva cuburi de gheaţă.

10

Testează-ţi abilităţile într-unul dintre variatele sporturi acvatice ale insulei: scubadiving, schi nautic, banana rides etc.

11

Petrece noaptea în cluburile și barurile elegante din Hersonissos, Malia, Agios Nikolaos sau Elounda.

12

Citește cărţile celui mai celebru scriitor al Cretei, Nikos Kazantzakis și lasă-te captivat de descrierile impresionante ale insulei.

5

Vizitează un sat cretan și observă meșteșugurile tradiţionale.

6

Explorează Cheile Samariei, cel mai lung defileu din Europa. Aici vei putea admira cel mai spectaculos peisaj din Creta.

7

Comandă pește sau fructe de mare proaspete, simplu preparate la o tavernă de pe ţărm.

37


Grecia

Insula Creta

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Plajă privată de nisip Design modern îmbinat cu arhitectura cretană Centru SPA.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe durata sejurului.

ALL INCLUSIVE

Hotel Agapi Beach bbbb Localizare: Hotelul este situat în Ammoudara, la 12 km de Heraklion. Hotelul este situat pe plajă şi combină designul modern cu arhitectura cretană tipică oferindu-ţi de asemenea şi numeroase facilităţi. Este compus din două clădiri principale şi mai multe bungalowuri confortabile. Hotelul este ideal pentru familiile care doresc să combine o vacanţă relaxantă la plajă cu explorarea culturii minoice din apropiere. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, taverne, snack-bar, beach-bar, teatru în grădină, lobby-bar cu terasă, sala video.

Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului Agapi Beach au baie cu duş sau cadă, uscător de păr, balcon sau terasă, telefon, TV-satelit, frigider, A/C. Sport și agrement: Teren de tenis cu nocturnă, sporturi acvatice, centru

mountain-bike, centru fitness, saună, spa, masaj,volei pe plajă. Piscină: 3 piscine cu şezlonguri şi umbrele.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 FIRST MINUTE Loc în DBL cu EARLY BOOKING Loc în DBL REDUCERE 20% aplicată la cu REDUCERE 15% aplicată cazare, până la 28.02 la cazare, până la 30.04

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 21.08, 28.08, 04.09, 11.09

677 €

705 €

786 €

10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08

733 €

764 €

856 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Foarte aproape de central staţiunii Ideal pentru familii cu copii Piscină pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe durata sejurului.

64

Hotel Elmi Suite bbbb Descriere: Elmi Suites este un loc în care privează relaxarea și liniștea. Hotelul oferă turiștilor spații luminoase de cazare, servicii de calitate și mai presus de toate, îi întâmpina cu o atmosferă prietenoasă și caldă și cu numeroase facilități pentru o vacanță de neuitat. Localizare: Situat în Hersonissos, insula Cretă, la aproximativ 150 m de plajă. Centrul stațiunii se află la 900 m, stațiunea Malia la 8 km, iar orașul Heraklion și aeroportul la 27 km. Facilități hotel: Hotelul dispune de piscină, piscină pentru copii, snack bar, bar la piscină, restaurant, salon TV, jacuzzi, baie turcească, masaj (contra cost), saună (contra cost), sală

de fitness (contra cost), mini market, cabinet medical, teren de baschet, umbrele, șezlonguri, saltele - gratuit la piscină.

Facilități camere: Baie proprie, aer condiționat (contra cost), telefon, televizor, seif, frigider, chicinetă, uscător de păr.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTA SPECIALA Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, 15% aplicată la cazare, 10% aplicată la cazare, până la 31.05 până la 30.04 până la 28.02

STANDARD Loc în DBL

12.06

397 €

407 €

417 €

436 €

19.06, 26.06, 11.09

420 €

431 €

442 €

464 €

03.07

448 €

461 €

474 €

500 €

10.07, 28.08, 04.09

470 €

484 €

499 €

527 €

17.07

492 €

508 €

524 €

555 €

21.08

498 €

514 €

530 €

562 €

24.07, 31.07, 07.08, 14.08

509 €

526 €

543 €

576 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Grecia

Insula Creta de la

CONFORT

ADULT ONLY

Hotel The Island bbbb The Island Hotel este locul în care inovația și inspirația sunt vizibile în fiecare colțisor, în fiecare spațiu decorat cu mult bun-gust, în fiecare element de design și arhitectură. Hotelul este ideal pentru petrecerea unei vacanțe romantice. Localizare: The Island Hotel este localizat pe plajă din Gouves, la 17 km de aeroportul din Heraklion. Facilități hotel: Hotelul dispune de restaurant, tavernă, baruri, piscine, piscină interioară cu hidromasaj, centru fitness, teren de tenis, teren de baschet, tenis de masă. Facilități camere: Camere moderne și elegante, în tonuri naturale de bej, creând o atmosferă de confort

și relaxare. Majoritatea oferă vedere panoramică spre Marea Egee sau grădină și au că dotări standard: baie (open space sau închisă), aer condiționat, telefon, frigider, seif,

televizor LCD, acces internet Wi-Fi extra, halate și papuci de baie, prosoape de plajă, facilități pentru pregătirea ceaiului/cafelei, balcon/ terasă.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04

COOL ROOM Loc în DBL

12.06, 19.06

681 €

731 €

26.06

697 €

747 €

03.07, 10.07, 17.07, 28.08, 04.09, 11.09

735 €

790 €

21.08

791 €

852 €

24.07

803 €

865 €

31.07, 07.08, 14.08

814 €

877 €

PLECĂRI

PUNCTE FORTE Hotel destinat în exclusivitate adultilor Ideal pentru petrecerea unei vacante romantice. Camere moderne și elegante

RelaxClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă. 2 piscine pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Nana Beach bbbb Hotel Nana Beach, construit în stil tradițional grecesc, este locația excelentă pentru cei care vor să aibă parte de experiențe unice, îmbinând distracția cu liniștea și relaxarea profundă oferită de plimbările prin grădinile complexului. Localizare: Situat direct pe plajă, la 25 km distanță de Aeroportul Internațional Heraklion. Facilități hotel: Hotelul pune la dispoziția turiștilor facilități pentru copii (piscină, miniclub, teren de joacă, animație), amfiteatru în aer liber, parcare, internet, șezlonguri și umbrele gratuite la piscină, prosoape cu plată, 1 piscină principală, 2 piscine pentru copii, 1 piscină

acoperită. Animalele de companie nu sunt acceptate în hotel. Facilități camere: 500 camere, împărțite în clădirea principală și

bungalow-uri. Camerele sunt dotate cu baie privată, aer condiționat, tv, frigider, uscător de păr, seif, telefon, balcon sau terasă.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL GV EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 12% aplicată la GV cu REDUCERE 8% aplicată cazare, până la 31.03 la cazare, până la 30.04

STANDARD GV Loc în DBL GV

12.06

650 €

668 €

11.09

694 €

714 €

705 € 755 €

19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 28.08, 04.09

702 €

723 €

765 €

17.07

714 €

735 €

778 €

21.08

771 €

795 €

843 €

24.07, 31.07, 07.08, 14.08

783 €

807 €

856 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

65


Grecia

Insula Creta

Knossos Beach Bungalows & Suites bbbb Localizare: Situat la doar 12 km distanţă de capitala Cretei, oraşul Heraklion şi legendarul Palat din Knossos, hotelul Knossos este locul ideal pentru relaxare, vacanţe cu familia, romantice sau de afaceri. Knossos Beach este situat în Kokkini Hani, aproape de Heraklion, unul dintre cele mai luxoase resort-uri, cu multe facilităţi şi servicii care vă transformă vacanţa dumneavoastră într-o experienţă de neuitat. Construit în jurul unui golf creat natural, Knossos Beach Bungalows & Suites este un complex de familie, pe coasta de nord a insulei Creta, construit direct pe o plajă de nisip cu ape de mică adâncime, oferind

66

clienţilor vederi panoramice la Marea Egee albastră. Facilităţile hotelului: Unele dintre restaurantele cele mai delicioase din Kokkini Hani se află în interiorul hotelului şi sunt gata să servească oaspeţilor în orice moment, gusturi tradiţionale din bucătăria cretană. Hotelul dispune, de unele dintre cele mai frumoase baruri din Kokkini Hani. Printre facilităţile hotelului veţi mai găsi: parcare, recepţie 24 de ore, internet (contra cost), Wi-Fi în zona de lobby a hotelului, PC complet echipat cu acces la internet (contra cost), cameră cu TV satelit, masaj service, lobby bar. Facilităţile camerelor: Dotările camerelor constau în baie cu duş sau

cadă, balcon cu vedere la grădină sau vedere la mare, aer condiţionat individual, frigider, TV satelit, canale de muzică, linie telefonică directă, uscător de păr, seif. Facilităţi bungalouri suite: dormitor master cu pat matrimonial şi plan deschis sau separat de sufragerie dotate cu aer condiţionat şi încălzire centralizată, TV satelit cu ecran plat 32 inch, SONY, Hi-Fi cu staţie iPod suplimentară, acces Internet, seif (potrivit pentru laptop 15cm ), mini frigider, facilităţi pentru ceai şi cafea. Mobilier pe terasă: masa cu scaune şi umbrelă, dressing cu oglindă, accesorii de baie, telefon în baie, halate de baie şi papuci, uscător de păr.

Sport și agrement: Pentru relaxare şi sport vei putea beneficia de teren de tenis, aerobic, gimnastică, sală de fitness, aqua aerobic, windsurfing, bărci, canoe, water-skiing, jet-ski, banana, parasailing, minigolf. Piscină: Hotelul dispune de două piscine cu apă de mare şi apă dulce, o piscină cu apă încălzită în aprilie, mai şi octombrie. Umbrele şi şezlonguri gratuite. Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii cu apă de mare şi apă dulce, pătuţuri, meniu pentru copii, serviciu de babysitting (la cerere), mini club pentru cei cu vârsta între 4 și 12 ani.


Grecia

Insula Creta de la

PREMIER

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Locaţie excelentă, într-un golf natural cu vedere panoramică asupra Mării Egee Plajă privată cu nisip.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL Bungalow SV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 28.02

EARLY BOOKING Loc în DBL Bungalow SV cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 31.03

STANDARD Loc în DBL Bungalow SV

11.09

620 €

642 €

686 €

12.06, 19.06, 28.08, 04.09

645 €

669 €

716 €

26.06

681 €

707 €

758 €

03.07, 10.07, 17.07

771 €

801 €

863 €

21.08

734 €

763 €

863 €

24.07

785 €

817 €

881 €

14.08

808 €

842 €

908 €

31.07, 07.08

824 €

858 €

926 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

67


Grecia

Insula Creta

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă. Aquapark + tobogane copii Aer condiţionat inclus în preţ

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe durata sejurului.

ALL INCLUSIVE

Hotel Star Beach bbbb Complexul Star Beach este considerat împărăţia distracției și de divertisment! Bucurați-vă de atmosfera unică şi naturală ce Star Beach o poate oferi. Toate elementele de design ale hotelului Star Beach susțin unicitatea acestui hotel și creează un cadru plin de farmec. Eleganța și rafinamentul sunt vizibile în fiecare spațiu interior, în fiecare cameră special amenajată pentru relaxarea turiștilor Toate elementele de design ale hotelului Star Beach susțin unicitatea acestui hotel și creează un cadru plin de farmec. Eleganță și rafinamentul sunt vizibile în fiecare spațiu interior, în fiecare cameră special amenajată pentru relaxarea turiștilor. Localizare: Hotelul Star Beach este situat la aproximativ 50 m de plajă, lângă Star Beach Water Park, la 1.5 km de centrul stațiunii Hersonissos și 25

km de aeroportul din Heraklion. Facilități hotel: Hotelul dispune de restaurant principal, snack bar la piscină, bar, piscină cu secțiune pentru copii, șezlonguri și umbrele la piscină, jacuzzi, mini club, animație, salon TV. Facilități camere: Camerele dispun de balcon sau terasă, aer condiționat (inclus în preț), chicinetă, frigider, TV, acces internet (contra cost), radio,

seif (contra cost), baie cu cadă/dus, uscător de păr.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 12% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în DBL

12.06

592 €

639 €

11.09

627 €

679 €

19.06

639 €

693 €

28.08, 04.09

653 €

709 €

26.06, 03.07, 10.07

702 €

765 €

21.08

734 €

801 €

17.07

782 €

855 €

24.07, 31.07, 07.08, 14.08

795 €

870 €

PLECĂRI

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

68


Grecia

Insula Creta de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

ADULT ONLY

Hotel Aquis Silva Beach bbbb Aquis Silva Beach este construit în stilul unui sat cretan, fiind recomandat celor care caută un sejur relaxant și o atmosferă liniștită. Complexul este recomandat în exclusivitate adulților. Localizare: Hotel Aquis Silva Beach este situat pe plajă din Hersonissos, în centrul stațiunii. Distanță față de orașul Heraklion este de 25 km. Facilități hotel: La Aquis Silva Beach veți beneficia și de: restaurant principal bufet cu preparate grecești, italienești și internaționale, restaurant cu specific mediteraneean a la carte, sushi bar, romantic bar la piscină, bar pe plajă, 2 piscine cu șezlonguri, umbreluțe și prosoape, acces

PUNCTE FORTE Situat pe plajă în central staţiunii Acces internet Wifi Aer condiţionat inclus în preţ

RelaxClub SERVICII INCLUSE AVION

internet Wi-Fi, închiriere laptop, casă de schimb valutar, salon TV, sală gimnastică, baie de aburi, jacuzzi, saună, amfiteatru, tenis de masă, program de animație și divertisment. Facilități camere: Spațiile de cazare dispun de: baie proprie, uscător de

păr, aer condiționat, acces internet WiFi, TV satelit LCD, DVD player, seif, telefon direct, mini frigider.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 PLECĂRI 12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 28.08, 04.09, 11.09

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 31.03 694 €

STANDARD Loc în DBL GV 744 €

21.08

735 €

10.07

743 €

789 € 798 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08

751 €

807 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

PREMIER

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă 2 piscine pentru copii Aer condiţionat inclus în preţ

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Creta Maris Beach Resort bbbbb Complexul Creta Maris Beach Resort din Hersonissos este un mic parc natural cu arhitectură specific locului și facilități de lux. Localizare: Este situat pe plajă, intrun golf cu plaje cu nisip fin și ape de cristal. Facilități hotel: Clienții hotelului au la dispoziție parcare, rent a car, centru de afaceri, exchange, discotecă, minimarket, restaurant, restaurant a la carte, piscină interioară, 2 piscine exterioare, 2 piscine pentru copii, teren de joacă pentru copii, mini club, jacuzzi, baby cot (contra cost). Facilități camere: Camerele sunt frumos decorate și spațioase garantand confort și relaxare. Acestea

sunt dotate cu: baie proprie cu dus sau cadă, aer condiționat, TV satelit, telefon direct, frigider, balcon sau terasă, seif (contra-cost), acces internet.

Activități: Puteți opta pentru plimbări relaxante în frumoasă grădină a hotelului sau pentru sporturi pe apa. Echipă de animație relizează sesiuni zilnice de amuzament, gimnastică etc.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, până la 28.02

STANDARD Loc în DBL GV

12.06

616 €

710 €

19.06, 26.06, 11.09

687 €

798 €

03.07

699 €

814 €

10.07, 28.08, 04.09

730 €

852 €

17.07

744 €

869 €

21.08

764 €

895 €

24.07, 31.07, 07.08, 14.08

778 €

912 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

69


Grecia

Insula Creta

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Situat în central stațunii Best sale product

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Hersonissos Central bbb Staţiunea Hersonissos este recomandată familiilor cu copii. Îi așteaptă două parcuri acvatice, un acvariu în Hersonissos și unul în apropiere, în Gouves. La toate acestea se adaugă locurile de joacă, cluburile pentru copii și alte activități la care pot lua parte în cadrul hotelurilor din stațiune. Aflat în centrul stațiunii, hotelul este o alegere ideală pentru turiștii care vor să descopere frumusețea stațiunii și implicit a insulei. Localizare: Hotelul este situat la 28 km distanță de Heraklion și de aeroport. Hotelul oferă o vacanță relaxantă și are o poziție excelentă în Hersonissos, la 300 m de plajă.

Facilități hotel: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, bar, cafenea, salon pentru masă, piscină, biliard, închiriere seif, parcare. Facilități camere: Camerele au 2 paturi, cu posibilitatea de a adaugă un pat suplimentar, și sunt doate

cu baie, telefon, radio, terasă, aer condiționat (contra cost), telefon direct, seif, minibar.

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTA SPECIALA Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE STANDARD 20% aplicată la cazare, 15% aplicată la 10% aplicată la cazare, Loc în DBL până la 28.02 cazare, până la 30.04 până la 31.05

12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 28.08, 04.09, 11.09

375 €

383 €

392 €

408 €

21.08

391 €

400 €

410 €

428 €

10.07

394 €

404 €

413 €

432 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08

397 €

407 €

417 €

436 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat aproape de centrul staţiunii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe durata sejurului.

70

Hersonissos Maris bbbb Construit în stil tradițional cretan, resortul este înconjurat de o frumoasă grădină, special amenajată pentru a încânta privirile turiștilor care iubesc natură. Localizare: Hersonissos Maris este despărțit de plajă de nisip de o străduță îngustă. Este localizat la aproximativ 900m de centrul stațiunii și la 25 km de aeroportul din Heraklion. Facilități hotel: Printre facilitățile hotelului se numără restaurant principal, bar, salon TV, lounge, sală de internet, internet wireless (în spații amenajate în hotel), schimb valutar, spălătorie, serviciu medical, cameră de depozitare a bagajelor, închiriere

de automobile, motoscutere, 2 piscine. Șezlongurile și umbrelele la piscină sunt fără plată; pe plajă, se plătesc suplimentar. Facilități camere: Toate camerele

12.06

standard sunt dotate cu: baie sau dus (foehn), toaletă, balcon sau terasă, aer condiționat (individual), telefon, televizor, frigider, seiful (contra cost).

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06 EARLY BOOKING Loc în DBL cu STANDARD PLECĂRI REDUCERE 20% aplicată la cazare, Loc în DBL până la 30.04 474 € 532 €

11.09

480 €

540 €

19.06, 26.06, 03.07, 04.09

487 €

548 €

10.07

495 €

558 €

28.08

519 €

588 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08

543 €

618 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Grecia

Insula Creta de la

DELUXE

PUNCTE FORTE Panoramă superbă asupra golfului Elounda Numeroase activităţi pentru petrecerea timpului liber.

Deluxe

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistenţă turistică pe durata sejurului.

Hotel Blue Palace bbbbb Localizare: Hotelul se află situat în Elounda, la 12 km de Agios Nikolaos, chiar pe plajă. Complexul se află la 80 de km de aeroport şi are o staţie de autobuz chiar în faţa hotelului. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de mai multe restaurante, de room service, jacuzzi, saună, masaj, magazine (de bijuterii, de piele, centru de presă), sală de conferinţă şi SPA.

Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu aer condiționat, TV-satelit, doua linii telefonice directe, acces internet, mini-bar, seif, uscător de păr şi balcon sau terasă. Sport și agrement: Vei putea avea acces la: şcoala de scufundări, terenul şi masa de tenis, sala de fitness şi la terenul de golf. De asemenea, aici se pot închiria yacht-uri.

Piscină: O piscină acoperită şi 2 piscine în aer liber dintre care una cu apă de mare şi bar la piscină. Facilităţi pentru copii: Piscină, teren de joacă, mini-club pentru copii între 3 şi 12 ani şi babysitting (contra cost).

Plecări din București, Cluj, Timișoara și Iași. Al doilea zbor de București (Miercuri) este disponibil începând cu 12.06, al treilea zbor de Bucureşti (Sâmbată) este disponibil începând cu cu 15.06

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 20% DBL cu REDUCERE 10% STANDARD aplicată la cazare, până aplicată la cazare, până Loc în DBL la 15.04 la 15.02

12.06

1013 €

1110 €

1206 €

19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07, 28.08, 04.09, 11.09

1103 €

1211 €

1318 €

24.07

1141 €

1254 €

1366 €

21.08

1167 €

1283 €

1398 €

31.07, 07.08, 14.08

1192 €

1311 €

1430 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Datele de plecare afişate sunt pentru zborul de Miercuri Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj şi Timişoara 30 €/persoană, supliment plecare din Iași 30 €/persoană (plecare în fiecare miercuri), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

71


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București și Cluj-Napoca Transfer din: Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Pitești și Constanţa (la București); Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Deva, Bistriţa, Alba Iulia, Turda, Satu Mare, Timișoara și Arad (la Cluj-Napoca)

72

Rodos Rodos este o provocare pentru orice vizitator: staţiuni cosmopolite cu plaje minunate și hoteluri moderne, toate acestea alături de o istorie fascinantă care trăiește încă în ruinele răspândite pe coline. Datorită poziţiei sale, climatului și atracţiilor naturale, Rodos a devenit un important centru regional, fiind cunoscută ca Insula Soarelui. Pindar, unul dintre marii poeţi lirici ai antichităţii, menţionează insula într-una din odele sale, opinând că aceasta s-ar fi născut din unirea zeului Helios cu nimfa Rhoda.


SHOPPING

DISTREAZĂ-TE!

Fie ca ești interesat de mărci mă de renume sau de obiecte de artizanat, suveniruri sau accesorii, Rodos Town este potrivit pentru toate gusturile. Partea medievală a orașului este dedicată magazinelor m cu bijuterii din aur și argint. Manopera este de b calitate, iar preţurile bune. Dacă vrei un suvenir, îţi recomandăm uleiul de măsline combina inspirate. Ierburile și mirodeniile din Rodos sunt și ele preparat în combinaţii atrăgăt În cazul în care dorești un obiect util, merită să arunci o un suvenir atrăgător. privire asupra ccolecţiilor de oale de lut. În centrul vechi al orașului există și numeroas magazine cu haine din bumbac și piele. numeroase

Rodos înseamnă muzică, dans și distracţie - viaţa de noapte a insulei este printre cele mai intense din întreaga Grecie. Rodos poate oferi de la plimbări romantice pe plajă, la nopţi albe în cluburile și discotecile insulei. sulei. Cei chităţii, situat pasionaţi de istorie vor fi impresionaţi de Lindos, orașul cetate al antichităţii, la aproximativ 50 de kilometri de capitală, spre sudul insulei. Oraşul are câteva mii de uveniruri. Cele mai locuitori, străduţe abrupte, case văruite în alb şi multe magazine cu suveniruri. mari atractii turistice sunt Valea Fluturilor, ruinele templelor lui Atena și Zeus, Kameiros, ruinele orașului dorian și Kalithea cu băile termale, Koskinou, Afandou, Faliraki și Rodi.

Romani, bizantinii, arabii, genovezii, Cavalerii Ordinului Sfântului Ioan al Ierusalimului, otomanii și italienii, cu toţii au trecut pe aici, lăsând o amprentă deloc efemeră asupra insulei. Mărturie stau odeonuri, basilici, fortăreţe sau minarete, un tezaur arhitectonic, care a făcut ca din 1988, vechiul oraș Rodos să intre în Patrimoniul Universal UNESCO.

Geografia pe scurt Cu 78 de km lungime, 38 de km lăţime și în jur de 50.000 de locuitori, Rodos este cea mai mare dintre Insulele Dodecaneze. Insula este poziţionată în sud-estul Mării Egee, la doar 11 mile marine de Asia Mică. Cel mai înalt punct al insulei este reprezentat de Muntele Attavyros, care se ridică până la o altitudine de 1215 m. În rest, insula este un spaţiu fertil, cu o mare varietate de vegetaţie iubitoare de soare, de la viţă de vie la „petalude“ care, datorită rășinii lor parfumate, adună colonii întregi de fluturi multicolori. Insula abundă în locuri încântătoare și interesante, care merită să fie vizitate.

Mituri și istorie Se spune că Insula Rodos a fost descoperită de Helios, zeul soarelui care, împreună cu Apolo, zeul luminii, a făcut în așa fel încât Rodos să fie cea mai însorită insulă de pe întreg pământul. Trei cetăţi-stat, Ialyssos, Kamiros și Lindos au fost populate încă din neolitic (4000 î.Ch.). Dorienii s-au stabilit aici începând cu anul 2000 î.Ch., iar după ruperea legăturilor cu Atena, cele trei polisuri importante ale insulei s-au unificat, stabilindu-și capitala la Rodos. Au urmat trei secole cunoscute drept Epoca de aur a Rodosului, timp în care insula a reprezentat forţa predominantă din zona Mării Egee. Bine apărat de flota sa, cu o poziţionare strategică, orașul Rodos a prosperat ca centru comercial, în ciuda mezalianţelor cu Atena, Sparta, Persia și chiar cu Alexandru cel Mare. După un asediu lung de un an de zile, din care rodienii au ieșit învingători împotriva luptătorilor lui Demetrios Polyorketes, rămășiţele de bronz ale armamentului au fost topite, iar din ele sculptorul Chares din Lindos a construit una dintre cele șapte Minuni ale lumii antice: Colosul din Rodos.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 19 7

Mâncarea Restaurante în clădiri medievale renovate, taverne de pește la marginea apei și taverne în satele mici, dar pline de istorie, iată doar câteva din opţiunile care îţi stau la dispoziţie în Rodos. Bucătăria rodiană combină cu multă imaginaţie peștele, legumele proaspete, uleiul de măsline și cărnurile. Trebuie neapărat să savurezi pitaroudia, crochete făcute din năut, kapamas, carne de capră la cuptor cu năut și fasole, soupiorizo, adică risotto cu caracatiţă, manatsouki, o specialitate din fasole sau năut, gătită într-un vas de pământ și rifiki, spate de capră sau oaie umplut cu orez și gătit peste noapte într-un vas de pământ. La desert, iată doar două dintre dulciurile pe care le poţi savura aici:

melekouni, asemănătoare cu sarailiile și talagoutes, clătite cu miere, nuci, scortișoară și susan. Faimoase pentru vinurile sale, podgoriile din Rodos sunt de multă vreme asociate în minţile grecilor cu cele mai plăcute momente de relaxare. În aceste condiţii, nu ai cum să nu cedezi tentaţiei de a încerca gustosul vin al insulei.

Mai 25 9

Iun. 28 10

Iul. 32 12

Aug. 32 11

Sept. 28 8

Oct. 21 6

73


Grecia

Nu

rata în Rodos

Este greu pentru un străin să pătrundă din prima toate tainele bine păstrate ale acestui loc. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care, odată ajuns aici, nu trebuie să le ratezi sub nicio formă.

74

1

Valea Fluturilor, un loc de poveste și o zonă ecologică unică, o adevărată minune a naturii, cu poteci înguste, iazuri umbrite de nuferi, podeţe rustice, pârâuri și cascade. În fiecare an, de la jumătatea lunii iunie până în septembrie, vei putea fi martor al unui spectacol unic: mii de fluturi din specia Panaxia Quadripunktaria invadează zona, decorând trunchiurile pinilor.

2

Petrece o după-amiază în Parcul Rodini, un loc cu vegetaţie luxuriantă, cu multă verdeaţă, trandafiri, lacuri și poduri. Parcul adăpostește mai multe morminte din perioada elenistică și un monumental mormânt roman.

3

Te invităm să descoperi Insula Symi, cu străzile sale înguste și pavate. Aici, numeroasele biserici și mânăstiri, tavernele și magazinele creează un decor cu adevărat magnific.

4

Dacă te pasionează sporturile acvatice, oferta pentru snorkeling și scuba diving este generoasă în Kallithea.

5

O vizită în Port este un „must“, imaginile de aici sunt deosebite, uriașele nave de croazieră, iahturile elegante și bărcile pescarilor ţesând un peisaj extraordinar.

6

Merită să vizitezi și orașul Lindos. Frumuseţea uimitoare a castelului, Acropola din Lindos, acompaniată de priveliștea încântătoare asupra golfului Sfântul Paul (locul unde se pare că ar fi ajuns apostolul în anul 58 d. Ch.) și străduţele pavate ale orașului, vor fermeca orice vizitator.

7

Marele Hamam, situat în piaţa Arionos din orașul vechi, este una dintre cele mai importante băi publice din fostul Imperiu Otoman.

8

Șapte izvoare, un loc în care natura își dezvăluie frumuseţea, un loc unde te vei putea relaxa, departe de căldura și forfota staţiunilor!

9

O excursie la Marmaris. Profită de oportunitatea de a vizita orașul Marmaris din Turcia.

10

Dacă ești amator de istorie, atunci nu rata o vizită în orașul vechi din Rodos Town.

11

Îndrăzneţii se pot relaxa pe plaja de nudiști.


Grecia E[curVii opģionale

Turul insulei Rodos Vei străbate insula de la est la vest, trecând prin câteva sate tradiţionale și pe lângă plaje minunate. Vei vedea Valea Fluturilor și Kamiros, castelul Monolithos, satul Embona, renumit pentru producţia de vinuri (turul include și o vizită la fabrica de vinuri Emery) dar și pentru livezile de măslini. În timpul care îţi va rămâne la dispoziţie, vei putea face plajă.

Croazieră în insula Symi Iată o relaxantă croazieră către Insula Symi, care cu siguranţă te va face să trăiești sentimente demne de Hollywood. Primul popas se va face la Mănăstirea Panormitis, cu biserica Arhanghelului Mihail, bogată în fresce bizantine. De aici, tot cu vaporul, se ajunge în orășelul Yalos. Decupată parcă dintr-o pictură, mica așezare este renumită pentru tavernele, dar și pentru magazinele sale.

Plaje și sporturi acvatice În partea de nord-est a insulei, plajele au nisipul fin. Faliraki este cea mai bună plajă din această zonă și, după părerea multora, din întreaga insulă. Are 4 km de nisip fin, auriu, cu o intrare lină în mare și oferă condiţii excelente pentru înot și plajă. Recomandăm plaja Prassonissi iubitorilor de sporturi nautice, foarte frecventată de surferi în lunile iulie și august, sau Ialyssos, una dintre cele mai cosmopolite plaje din Rodos, o locaţie populară, ideală pentru windsurfing. Plaja Anthony Quinn poartă acest nume de când marele actor

Seară grecească Te invităm să participi la un program artistic tradiţional grecesc, unde vei putea savura mâncărurile și băuturile specifice acestei ţări. Mai mult, vei putea chiar învăţa câţiva pași din dansurile tradiţionale sirtaki și zorba.

Marmaris În această excursie în staţiunea turistică de pe ţărmul turcesc vei avea ocazia să vezi cel mai mare bazar din zona nord-estică a Mediteranei. Atenţie, bazarul este o adevărată ispită pentru iubitorii de covoare orientale, de aur și de produse din piele. După ce vei asista la o prezentare a bijuteriilor și a covoarelor, vei avea suficient timp la dispoziţie să îţi faci cumpărăturile plănuite sau să te plimbi pe frumoasa faleză a orașului Marmaris. Pașaportul este obligatoriu!

unde se află localitatea Lindos cu antica sa acropolă. Acesta este cel mai vechi și cel mai frumos sit arheologic de pe insulă. Pe drum ai posibilitatea să admiri câteva sate tradiţionale ale insulei, printre care: Afandou, Archangelos, Malona și Masari. Turul include și o scurtă oprire în Archangelos, pentru vizitarea fabricii de ceramică.

Filerimos Vei ajunge la Muntele Filerimos, la acropola anticului Ialyssos. Chiar pe vârful muntelui, la 270 m deasupra nivelului mării se află mănăstirea cu hramul Sfânta Fecioară, cu faimoasa icoană despre care se spune că a fost pictată de Sfântul Luca. Se pleacă din Filerimos doar după o pauză în care se servește o cafea grecească sau tradiţionalul lichior Șapte ierburi.

Excursie în Lindos Ne vom deplasa înspre estul insulei, pentru ca să ajungem la aproximativ 50 km de orașul Rodos,

a filmat aici Tunurile din Navarone și este o plajă mai mică, adapostită de un golf, foarte frumoasă, cu ape limpezi, de cristal. Plajele din Rodos sunt foarte variate. Vei găsi aici de la plaje cu nisip fin la plaje cu pietricele, dar și plaje exotice, așa cum este Kallathos, sau chiar și plaje pentru nudiști. Un alt detaliu important: plaja Kalithea este preferata elitei din Rodos. Dacă te pasionează lumea de sub ape, cu fauna și flora ei aparte, în Kalithea oferta pentru snorkeling și scuba diving este generoasă.

75


Grecia

Insula Rodos

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Face parte din lanţul hotelier Mitsis Situat în centrul orașului Rodos Restaurante cu diferite specialităţi

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mitsis Grand bbbbb Soare, mare și plaje frumoase în insula Rhodos Pentru mulți turiști, Rodos înseamnă soare, mare și plaje frumoase. Totul depinde doar de tine, căci Rodos îţi poate oferi foarte multe, de la plimbări romantice pe plajă, la nopţi albe în cluburile și discotecile insulei. Localizare: Este situat peste drum de plajă, în centrul oraşului Rodos aproape de principalele atracţii turistice şi la doar 300 m de port. Cele mai importante atracții turistice ale insulei se află în imediata apropiere a hotelului, cum ar fi Orașul Vechi, Cetatea Cavalerilor, portul Mandraki, precum și numeroase restaurante, baruri și magazine, dar și Cazinoul. Distanţa până la aeroport este de 15 km. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă oaspeţilor săi restaurante (cu diferite

specialităţi), snack bar, cafenea, room service, sală de conferinţă, rent a car, schimb valutar, acces internet wireless, baby sitting la cerere, saună, centru fitness, curăţătorie şi spălătorie, minimarket, piscină exterioară, piscină interioară, piscină pentru copii, programe de animaţie, teren de tenis şi sporturi nautice. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 400 de camere dispuse în trei corpuri de clădire. Toate camerele au următoarele facilități: telefon, TV satelit, aer condiţionat şi sistem de

încălzire centralizat, minibar, seif, baie cu cadă/duş, uscător de păr, balcon sau terasă, vedere la mare sau la piscină.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

OFERTĂ EARLY BOOKING Loc în FIRST MINUTE Loc în STANDARD SPECIALĂ DBL cu REDUCERE 20% DBL cu REDUCERE 15% Loc în DBL aplicată, până la 30.04 locuri limitate aplicată, până la 01.03

01.05 - 6 NOPȚI (PAȘTE)

452 €

375 €

375 €

375 €

07.05

496 €

395 €

395 €

395 €

14.05, 21.05

560 €

448 €

476 €

493 €

28.05

580 €

464 €

493 €

510 €

10.09, 17.09, 24.09

585 €

468 €

497 €

515 €

04.06, 11.06

595 €

476 €

506 €

524 €

18.06, 25.06, 02.07

623 €

498 €

530 €

548 €

544 €

578 €

598 €

09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 680 € 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09 Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/ fiecare persoană

15 €

Supliment cameră SV/pers./sejur

30 €

Supliment SGL

180 €

Supliment All Inclusive/pers./sejur

40 € (01.05-13.05); 60 € (14.05-08.07 și 10.09-30.09); 80 € (09.07-09.09)

Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul și al doilea copil 2-14.99 ani plătesc fiecare 140 euro transportul + taxe aeroport. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

80


Grecia

Insula Rodos de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Face parte din lanţul hotelier Mitsis Situat în centrul orașului Rodos În apropiere de staţia de autobuz Cina se servește în cadrul Hotelul Mitsis Grand, ce oferă servicii de 5 stele

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mitsis La Vita Beach bbbb Viața de noapte din Rhodos este cea mai intensă din intreaga Grecie Rodos înseamnă în același timp muzică, dans și distracţie, viaţa de noapte a insulei fiind cea mai intensă din întreaga Grecie. O vizită în Port este un „must“, imaginile de aici sunt deosebite, uriașele nave de croazieră, iahturile elegante și bărcile pescarilor ţesând un peisaj extraordinar. Bucurându-se de o poziţie privilegiată, Hotelul Mitsis La Vita Beach Resort este situat la mică distanţă de oraşul Rhodos şi de Castelul Cavalerilor. Localizare: Hotelul Mitsis La Vita Beach Resort este situat la plajă, în orașul Rodos, la doar 1.5 km de centrul vechi al orașului. Facilităţile hotelului: Babysitting/ servicii pentru copii (la cerere), schimb valutar, închirieri auto, fax/ copiator, 4 restaurante, lounge bar, 2 piscine exterioare, acces internet

în locurile publice (contra cost), spălătorie, seif, magazine pentru suveniruri. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat şi minifrigider. Fiecare cameră are o baie privată dotată cu articole de toaletă şi uscător de păr. Acestea sunt în culori pastelate și au pardoseală din marmură. Piscină: Hotelul pune la dispoziţia turiştilor 2 piscine exterioare şi o piscină interioară, în cadrul Hotelului Mitsis Grand.

Activităţi / Divertisment: scuba diving (contra cost), jet ski (contra cost), parasailing (contra cost).

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată, până la 31.05

OFERTĂ SPECIALĂ locuri limitate

21.05

395 €

336 €

352 €

28.05, 24.09

435 €

370 €

387 €

04.06

460 €

391 €

409 €

17.09

465 €

395 €

414 €

11.06, 10.09

495 €

421 €

441 €

18.06, 25.06, 27.08, 03.09

510 €

434 €

454 €

02.07

530 €

451 €

472 €

20.08

540 €

459 €

481 €

09.07

555 €

472 €

494 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08

585 €

497 €

521 €

Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar /fiecare persoană

10 €

Supliment SGL

150 €

Supliment cameră cu balcon/pers./sejur

20 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-12.99 ani plăteşte 140 € transportul + taxe aeroport. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

81


Grecia

Insula Rodos

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Aproape de plajă Camere spațioase, elegante și confortabile Programe de animație

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel La Marquise Luxury Resort Complex bbbbb Localizare: Situat în stațiunea Kallithea, la 200 m de plaja cu nisip și pietricele și la 10 km de centrul orașului Rodos. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, 3 restaurante cu specialități diferite, bar, room service, Wi-Fi în hotel gratuit, spălătorie și curățătorie, rent-a-car, cabinet medical, baby cot (la cerere și gratuit), baby sitting (la cerere și contra cost), centru Spa, saună, masaj, centru de înfrumusețare, sală de conferințe, piscine exterioare, bar la piscine, mini club, sală de jocuri, loc de joacă pentru copii, parcare subterană, iar stația de autobuz se află în fața hotelului.

Facilitățile camerelor: Toate camerele hotelului au în dotare aer condiționat, încălzire centralizată, telefon, TV satelit LCD, minibar

(contra cost), ceainic / cafetieră cu aprovizionare zilnică, seif, baie cu duș sau cadă, halate și papuci, uscător de păr și balcon sau terasă.

Plecări din București

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc EARLY BOOKING Loc în DBL în DBL Superior cu STANDARD Loc în Superior cu REDUCERE 15% REDUCERE 20% aplicată la DBL Superior aplicată la cazare, până la 30.04 cazare, până la 28.02

15.06, 22.06, 29.06

632 €

657 €

730 €

06.07

652 €

677 €

754 €

14.09

658 €

684 €

762 €

13.07, 24.08, 31.08, 07.09

677 €

705 €

786 €

20.07

699 €

728 €

813 €

17.08

706 €

735 €

822 €

27.07, 03.08, 10.08

727 €

758 €

849 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Un hotel elegant cu servicii de calitate Situat pe plaja din Ixia Numeroase activităţi pentru petrecerea timpului liber

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune. Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

94

Hotel Sentido Ixian Grand bbbbb Ixian Grand este un resort de 5 stele ce se adresează în primul rând cuplurilor, oferind o atmosferă elegantă, cazare de lux și servicii impecabile. După renovarea completă din anul 2007, hotelul este considerat unul dintre cele mai luxoase și prestigioase hoteluri din Rhodos. Localizare: Situat chiar pe plaja din Ixia, la 6 km de orașul Rhodos și la 7 km de aeroport. Facilitățile hotelului: Recepție, Wi-Fi, mini market, magazin de bijuterii, servicii medicale (la cerere), piscină exterioară pentru adulți și copii, tenis, windsurf, jet schi, golf, aqua aerobic. Facilitățile camerelor: Hotelul

deține 124 de spații de cazare: 57 de camere standard elegant decorate, cu vedere la mare sau la gradină, 64 de Junior Suite spațioase, 5 Estate Suite cu living separat și

87 de camere Garden Superior. Toate camerele sunt dotate cu aer condiționat, sofa, TV LCD cu satelit, seif (gratuit), uscător de păr, telefon, frigider, halat și papuci și balcon.

Plecări din București

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc EARLY BOOKING Loc în DBL în DBL Superior GW cu STANDARD Loc în Superior GW cu REDUCERE 10% REDUCERE 15% aplicată DBL Superior GW aplicată la cazare, până la 30.04 la cazare, până la 28.02

14.09

496 €

511 €

541 €

07.09

525 €

542 €

575 €

15.06, 22.06, 29.06, 06.07, 13.07

547 €

565 €

601 €

31.08

562 €

581 €

618 €

20.07, 27.07, 03.08, 10.08, 17.08, 24.08

651 €

675 €

723 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale


Grecia

Insula Rodos de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Camere spațioase și confortabile Programe de animație ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Sunshine Vacation Club bbbb Hotelul Sunshine Vacation Club este situat în apropiere de orașul antic Ialyssos, fiind considerat un paradis pentru iubitorii de surfing. Localizare: Hotelul Sunshine Vacation Club este situat pe plaja cu nisip și pietricele și la aproximativ 7 km de orașul Rodos. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor săi recepție, restaurant principal, bar, lounge, snack bar, internet caffe, saună, piscină exterioară cu șezlonguri și umbrele gratuite, piscină pentru copii, bar la piscină, teren de joacă pentru copii. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului dispun de aer condiționat,

telefon, TV satelit, minibar, seif (contra cost), baie proprie cu cadă sau duș, uscător de păr, balcon sau terasă. Activități/Divertisment: Pentru

petrecerea timpului liber hotelul dispune de programe de animație, volei pe plajă, teren de tenis și sporturi nautice.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL GV DBL GV cu REDUCERE cu REDUCERE 10% aplicată la 15% aplicată la cazare, cazare, până la 30.04 până la 28.02

STANDARD Loc în DBL GV

15.06, 22.06, 07.09, 14.09

490 €

505 €

534 €

31.08

514 €

530 €

562 €

29.06

546 €

564 €

599 €

06.07, 13.07, 20.07

568 €

587 €

625 €

27.07

593 €

614 €

655 €

03.08, 10.08, 17.08, 24.08

657 €

681 €

730 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe prima linie de la plajă Camere moderne și spațioase

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Lutania Beach bbbb Situat într-un cadru natural deosebit, Hotelul Lutania Beach oferă toate facilitățile, serviciile și condițiile necesare pentru petrecerea unei vacanțe confortabile la malul Mării Egee. Localizare: Hotelul Lutania Beach este situat în stațiunea Kolymbia, în prima linie de hoteluri de la plajă, la aproximativ 50 m de aceasta și la 1.5 km distanță de centrul stațiunii. Facilitățile hotelului: Acest hotel pune la dispoziția oaspeților recepție, restaurant, acces internet Wi-Fi (gratuit în lobby) și internet corner (contra cost), late check-out, baby cot (la cerere), mini market, servicii medicale (la cerere), piscină pentru

adulți, piscină pentru copii, bar la piscină, loc de joacă pentru copii, volei, biliard, teren de tenis și parcare. Facilitățile camerelor: Cele 123 de camere ale hotelului oferă turiștilor

o priveliște minunată și dispun de aer condiționat, TV satelit, telefon, frigider, baie cu cadă sau duș, uscător de păr și balcon sau terasă.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în DBL STANDARD SSV cu REDUCERE 20% aplicată SSV cu REDUCERE 10% Loc în DBL la cazare, până la 28.02 aplicată la cazare, până la 30.04 SSV

15.06, 22.06

565 €

605 €

646 €

14.09

573 €

615 €

656 €

29.06

581 €

624 €

666 €

06.07, 13.07, 20.07

588 €

631 €

674 €

27.07

597 €

642 €

686 €

03.08, 10.08, 17.08, 24.08, 31.08, 07.09

621 €

669 €

716 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

95


Grecia

Insula Rodos

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Pe plajă Camere spaţioase și luxoase, ce oferă vedere spectaculoasă la mare Centru SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Elysium Resort & Spa bbbbb Localizare: Hotelul este situat pe plajă, în apropiere de izvoarele din Kalithea, la 9 km de oraşul Rodos şi la doar 4 km de stațiunea Faliraki. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția oaspeților o serie de facilități precum: recepție, restaurante, baruri, cafenea, lobby bar, Centru Spa, masaj, rent-a-car, magazine, piscine exterioare pentru adulți și copii, bar la piscină și grădină. Facilităţile camerelor: Este un hotel de lux alcătuit din 3 corpuri construite în stil modern. Camerele hotelului au un design modern, cu mobilă elegantă fiind dotate cu aer condiționat, TV satelit, telefon, mini

frigider, acces internet (contra cost), seif, baby cot (la cerere și gratuit), baie cu cadă, uscător de păr și balcon. Facilităţi pentru copii: Cei mici vor avea o piscină doar pentru ei. Plajă: Plaja cu nisip din faţa hotelului este amenajată cu şezlonguri şi

umbrele şi se întinde pe o lungime de 400 m. Sport și agrement: Sportivii vor avea la dispoziţie: sală de fitness, teren de tenis, mini-golf, tenis de masă, volei pe plajă şi centru de sporturi acvatice în apropiere. În hotel se organizează şi animaţie.

Plecări din București PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL Deluxe SV STANDARD Loc în DBL Superior SV

15.06, 22.06, 29.06, 14.09

828 €

884 €

06.07, 13.07, 24.08, 31.08, 07.09

919 €

975 €

20.07, 27.07, 03.08, 10.08, 17.08

1010 €

1066 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Camere moderne, elegante și spațioase Centru Wellness

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

96

Hotel Rodos Palladium bbbbb Localizare: Amplasat pe plaja cu nisip și pietricele din Kalithea, certificată cu Steagul Albastru. Orașul Rhodos se află la 8 km distanță, iar stațiunea Faliraki la doar 4 km. Facilitățile hotelului: Recepție, restaurante, baruri, săli de conferință, salon TV, seif, Wi-Fi, schimb valutar, spălătorie, rent-a-car, magazine, centru Wellness cu sală de fitness, saună, baie cu aburi, masaj, facilități pentru organizarea nunților, piscină exterioară și interioară încălzită, piscină pentru copii. Facilitățile camerelor: Telefon, TV satelit, CD/DVD player, radio, aer condiționat, seif, frigider, acces internet wireless (contra cost), baie

cu cadă sau duș, uscător de păr, oglindă și balcon. Activități/Divertisment: Hotelul dispune de 2 terenuri de tenis, teren

de baschet, volei, volei pe plajă, mini golf, aerobic și aqua-gym, sală de jocuri, biliard, tenis de masă, miniclub pentru copii.

Plecări din București PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV

STANDARD Loc în DBL SV

15.06, 22.06

744 €

786 €

14.09

754 €

796 €

29.06

804 €

846 €

06.07, 13.07, 31.08, 07.09

814 €

856 €

24.08

825 €

867 €

20.07

880 €

922 €

27.07, 03.08, 10.08, 17.08

891 €

933 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-6.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale


Grecia

Insula Rodos de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Foarte aproape de plajă Camere spațioase și confortabile Aproape de centrul orașului Rodos

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Agla bbb Numele hotelului vine din mitologia greacă, de la Aglaia, una dintre cele 3 fiice ale lui Zeus, care în traducere înseamnă „genial sau splendoare”. Datorită locației sale și a serviciilor de calitate oferite, hotelul atrage an de an foarte mulți turiști. Localizare: Hotelul Agla este situat într-o zonă mai liniștită, la 50 m de plajă și la numai 5 minute de mers pe jos de centrul orașului Rodos, în apropierea multor obiective turistice. Facilitățile hotelilui: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, restaurant, bar, snack-bar, terasă, room service, rent-a-car, casă de schimb valutar, acces internet Wi-Fi (contra cost), seif, cameră de

bagaje, mini market, grădină, piscină exterioară, bar la piscină și parcare. Facilitățile camerelor: Hotelul dispune de aer condiționat, telefon, TV satelit, radio, frigider, filtru pentru cafea sau ceai, baie cu cadă sau duș, uscător de păr și balcon.

Sport și agrement: biliard, tenis de masă și sporturi nautice (schi jet și windsurf ).

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 31.03

STANDARD Loc în DBL

15.06, 22.06

385 €

401 €

29.06 06.07, 13.07, 20.07, 27.07, 03.08, 10.08, 17.08, 24.08, 31.08, 07.09, 14.09 Un copil 0-1.99 ani GRATUIT.

435 €

456 €

455 €

478 €

PLECĂRI

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Foarte aproape de plajă Situat în centrul orașului Rodos Internet Wi-Fi gratuit

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel City Center bbb Hotelul City Center fiind o contrucție modernă, promite oaspeților săi un sejur plăcut, oferindu-le și servicii de bună calitate. De asemeni, nu foarte departe de hotel turiștii pot vizita Teatrul Național, Cazinoul, centrul istoric, care este înconjurat de vechea fortăreață, portul și multe alte atracții turistice ce nu trebuiesc ratate. Localizare: Hotelul City Center este un hotel de 3* modern situat în centrul orașului Rodos, la 100 m distanță de plajă și la 500 m de orașul vechi. Facilitățile hotelului: recepție,

restaurant, snack-bar, cafenea, aer condiționat, acces internet Wi-Fi (gratuit în lobby) Facilitățile camerelor: Toate cele 52 de camere ale hotelului sunt

dotate cu aer condiționat, TV satelit, telefon, frigider, baie cu duș.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic Dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 20% aplicată la cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 31.03 cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în DBL

15.06, 22.06

347 €

354 €

29.06

375 €

383 €

373 € 408 €

06.07, 13.07, 24.08, 31.08, 07.09, 14.09

386 €

395 €

422 €

17.08

399 €

409 €

438 €

20.07

405 €

416 €

446 €

27.07, 03.08, 10.08

408 €

419 €

450 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

97


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București Transfer din: Brașov și Ploiești (la București)

Insula Kos Paradisul Copiilor Cu apele sale limpezi și vegetaţie luxuriantă, combinând plajele nisipoase cu peisajele montane, Kos este o destinaţie atractivă Insula Kos, insula lui Hipocrate, părintele medicinei, a fost binecuvântată cu un climat cald, peisaje magnifice, plaje încântătoare și însorite, câmpii fertile dar și cu localnici foarte ospitalieri și cu o mulţime de situri arheologice. Cu o lungă istorie în spate, cu ape limpezi și o vegetaţie luxuriantă, combinând plajele nisipoase cu peisajele montane, Kos este o destinaţie atractivă pentru sezonul estival, atât pentru turiștii care caută distracţie, cât și pentru familii și amatorii de sporturi acvatice.

98


SHOPPING

DISTREAZĂ-TE!

Kos e un loc potrivit care te t va feri de îmbulzeala și de atmosfera brutală a marilor orașe. Magazinele din Kos te îmbie cu suveniruri și obiecte decorative, dar și cu îmbrăcăminte șiș încălţăminte de calitate superioară. Aici vei descoperi cât de relaxant poate fi de fapt shoppingul! În pofida numărului mare de ai localnicii duc o viaţă liniștită, vânzând produsele lor turiști care trec pe aici, Astfe în amintirea zilelor fericite petrecute aici, vei putea tradiţionale. Astfel, păstra un crâm crâmpei din atmosfera autentică a insulei, ducând acasă mirodenii miere, alune, covoare ţesute manual sau broderii. mirodenii,

ar Amatorii de distracţii nocturne vor găsi o mare varietate de terase și cluburi, iar pasionaţii de istorie vor fi răsplătiţi cu o multitudine de situri arheologice. Koss este locul în care vei avea ocazia să vizitezi monumente istorice ce aparţin tuturor epocilor antină, până la istorice care au marcat insula, de la perioada miceniană, trecând prin cea bizantină, perioada dominaţiei italiene. ta lui Capitala Insulei este orașul Kos, cu numeroasele situri arheologice din imediata ar sub numele vecinătate, un loc ideal pentru plimbările pe jos sau cu bicicleta, cunoscut chiar de orașul bicicletelor.

Relaxare

Geografia pe scurt Aflată în insulele Dodecaneze, în Arhipelagul Sporade, insula Kos este cea de-a treia ca mărime, după Rodos și Karpathos. Insula este situată în sud-estul Mării Egee, la sud de Kalimnos și la nord de Nisiros, în Golful Keramiko, la doar trei mile marine de coasta Asiei Mici. De altfel, insula este mai aproape de Turcia continentală decât de Grecia, întinzându-se pe o suprafaţă de 290 km², cu 112 km de coastă și aproximativ 27.000 locuitori. Conform ultimelor studii geologice, între insulele Nisiros și Kos există șapte vulcani inactivi, dintre care unul este localizat în istmul Kefalos. Cea mai mare erupţie s-a produs în urmă cu 160.000 de ani, între Nisiros și Kefalos, acoperind vestul insulei Kos cu un strat de cenușă gros de aproximativ 30 de metri.

Mituri și istorie Rădăcinile istorice ale Insulei Kos ne poartă până în antichitate. Hipocrate, părintele medicinei, s-a născut pe această insulă și, cu toate că a avut reputaţia unui mare călător, și-a petrecut mult timp în Kos, înfiinţând aici renumita sa școală de medicină. Cei care vizitează insula au ocazia să se odihnească la umbra bătrânului platan unde, conform legendei, Hipocrate le preda studenţilor săi. Adevărata magie a Insulei Kos se găsește însă în capitala omonimă, un amalgam între prezentul efervescent și trecutul bogat. De-a lungul timpului, fiecare dintre nenumăratele naţii care au trecut pe aici, au împrumutat din identitatea lor culturală câte ceva acestui loc absolut fascinant.

Mâncarea În Kos vei putea savura nesfârșitele clipe de răsfăţ pe care bucătăria mediteraneană le oferă tuturor celor fascinaţi de ea. Astfel, dacă îţi place peștele, legumele, uleiul de măsline și pastele, vei fi plăcut surprins de reţetele tradiţonale de aici. Iată câteva dintre specialităţile populare în Kos: xinomyzithra, o supă locală cu brânză; galomyzithra, un fel de brânză preparată din lapte de vacă, krasotyri, o brânză unică, iute, care conţine vin; sarsoymades, un desert local tradiţional cu miere; loukoumades și xerotigana, snacksuri dulci, prăjite. Bineînţeles, desertul pe bază de miere și vinul nu pot să lipsească. Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Dacă ești în căutarea unei atmosfere mai relaxante, atunci Kefalos este locul potrivit. Astăzi, un sat pitoresc din sud-vestul orașului Kos, Kefalos a fost în antichitate capitala insulei. Deși vei găsi și aici restaurante, baruri și câteva cluburi de noapte, staţiunea este mai potrivită pentru turiștii care vin să se relaxeze și care caută liniște. Unele dintre cele mai renumite plaje de pe insulă pot fi găsite chiar în Kefalos, așa cum este de exemplu Paradise Beach, iar lângă Kefalos se află mănăstirea Agios Ioannis, unde în fiecare an, la sfârșitul lunii august, are loc o ceremonie prin care se celebrează sărbătoarea Sfântului Ioan.

Plaje și sporturi acvatice Kos are ape limpezi, iar plajele amplasate în golfuri largi îţi vor oferi tot confortul de care ai nevoie pentru o vacanţă de vis. Kos este o destinaţie ideală nu doar pentru plajă ci și pentru windsurf, alături de alte sporturi nautice, care pot fi practicate aici și de cei mai puţin iniţiaţi. De altfel, în centrul insulei vei găsi unul din cele mai mari parcuri acvatice din Grecia. Este vorba de Lido Waterpark, cu o suprafaţă de 74.000 de metri pătraţi, construit într-un an de zile, din 2004 până în 2005.

Situată în satul cu același nume, Plaja Kardamena este una dintre cele mai mari plaje ale insulei, întinzându-se pe trei kilometri. Un adevărat colţ de rai, cu nisip alb și ape cristaline extrem de curate, plaja Paradise Beach este una dintre cele mai cunoscute plaje ale insulei Kos. Plaja Limnionas este un loc foarte liniștit, iar plaja Mastichari este un loc exotic, cu nisip alb și ape turcoaz. O particularitate a insulei Kos este faptul că multe plaje combină într-un mod unic nisipul cu pietricelele. Toate sunt bine amenajate, iar pe faleze vei găsi numeroase restaurante cu specific pescăresc sau grecesc, dar și cu preparate din gastronomia internaţională.

Apr. 18 9

Mai 24 11

Iun. 29 12

Iul. 31 12

Aug. 32 12

Sept. 31 11

Oct. 26 9

99


E[curVii opģionale

Turul Insulei Kos Transfer de la hotel cu ghid profesionist. Se pornește spre Asklepieion, pentru o vizită de aproximativ o oră (inclusă în preţ), apoi vei merge spre pitoreasca așezare Zia (din Muntele Dikairos) unde te vei putea plimba și vei lua o pauză de cafea. Vei trece prin satele Pyli și Kardamena spre Kefalos. Prânzul se servește într-un restaurant pe plajă în Golful Kamari (inclus în preţ), după care întoarcerea la hotel se face prin Antimachia și Mastichari. Turul durează între 5 și 7 ore.

Insula Kos noaptea Se pleacă de la hotel spre Kos, cu destinaţia Bar Street, o zonă faimoasă pentru cluburile de noapte și discoteci, în care vei putea să-ţi petreci restul nopţii.

Kalymnos–Plati–Pserimos Plecarea se face în jur de ora 9:30 din portul Kos, la bordul unui vapor din lemn (excursia până la Kalymnos

durează aproximativ 90 de minute). Vei ajunge în pitorescul oraș din Kalymnos, Pothia, te vei plimba de-a lungul portului, vei vizita fabrica de bureţi unde vei vedea și o demonstraţie legată de modul de fabricare al acestora. Te vei îndrepta apoi cu același vapor, spre plajele nisipoase din Plati pentru înot, iar la bord vei participa la un barbeque cu ouzo (inclus în preţ). Mai târziu vei naviga spre golful Pserimos unde te poţi relaxa, urmând să ajungi înapoi în Kos în jur de ora 17:30.

Vizită la parcul acvatic Lido din Mastichari Vei fi însoţit la Parcul Acvatic Lido pentru înot și distracţie.

Nissyros Se pleacă de la hotel spre Kardamena cu autocarul (aproximativ 45 minute), iar apoi cu vaporul spre Nissyros. Vei ajunge în Mandraki, unde vei face o scurtă plimbare prin port înainte de a pleca cu mini-furgonetele spre vulcan (drum de 30 de minute) pentru a coborî spre crater. Urmează întoarcerea la Mandraki, unde vei vizita orașul idilic și vei lua prânzul

Nu

rata în Insula Kos

1

Explorează capitala, orașul Kos, o combinaţie unică între arhitectura tradiţională, medievală și cea modernă.

2

Bucură-te de o zi în Bodrum, paradisul cumpărăturilor.

3

Admiră apusul soarelui în KosZia, localitatea situată pe cel mai înalt munte al insulei. Petrece o seară departe de locul de cazare, în mijlocul munţilor, într-una dintre tavernele frecventate chiar de către localnici.

4

Distrează-te pentru o zi la Waterpark. Relaxează-te plutind pe apă, înoată sau încearcă diferitele tobogane cu apă.

5

6

Vizitează faimosul copac al lui Hipocrate din faţa Castelului Cavalerilor, în centrul orașului Kos. Legenda spune că a fost plantat de Hipocrate, care obișnuia să predea studenţilor la umbra lui. Încearcă windsurfing pe plaja Tigaki, un loc foarte cosmopolit și bine organizat, care se întinde pe o distanţă de 10 km.

100

7

Răsfaţă-te la Paradise Beach, o plajă situată la aproximativ șapte kilometri de Kefalos. Aici vei descoperi un adevărat colţ de rai, cu nisipuri albe și ape cristaline extrem de curate.

8

Pentru iubitorii de istorie, Asklepeio este cel mai semnificativ sit arheologic al insulei. Asklepeio a fost construit într-o zonă verde, plină de chiparoși, servind ca sanatoriu dedicat lui Aesculap, fiul lui Apollo protectorul sănătăţii și al medicinei.

9

Delectează-te cu sarsoymades, un desert local tradiţional, cu miere.

un sat și observă 10Vizitează meșteșugurile tradiţionale. Îţi recomandăm Zia, Pyli, Asfendiou sau Zipari.

într-o tavernă autentică. Opţional poţi vizita Mănăstirea Panagia Spiliani, apoi te vei întoarce în Kardamena, iar la hotel vei ajunge în jur de ora 18:00.

Bodrum Îmbarcare din portul Kos pe un vas și plecare în jurul orei 9:00, după verificarea pașapoartelor. În 25 de minute se va ajunge în Bodrum (Alikarnassos), după care se va începe turul cu o mică oprire pentru fotografierea morilor de vânt, urmează vizitarea Mausoleului (opţională) și teatrul antic. Pauza de cafea se ia întrun centru comercial, urmează apoi prânzul la o tavernă și o plimbare prin oraș și în port. După controlul vamal, la ora 16:00 se pleacă înapoi spre Kos, de unde vei fi transportat către hotel în jurul orei 17:00. Pașaportul este obligatoriu!

Înot în ape termale Plecare de la hotel spre Thermae pentru înot și plajă în apele termale terapeutice.

Seară grecească Se pleacă de la hotel cu autocarul la ora 18:30 spre satul Zia, de unde vei putea admira apusul soarelui. Cina se servește într-un restaurant cu vedere panoramică asupra împrejurimilor. Se servesc mâncăruri grecești, vin de casă și suc de portocale (incluse în preţ). Muzică live și dansuri tradiţionale grecești. Întoarcerea la hotel are loc în jurul orei 23:30.


Grecia

Insula Kos de la

DELUXE

PUNCTE FORTE Pe plajă Echipă de animaţie

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Marmari Palace bbbbb Marmari Palace Hotel este un loc perfect pentru a vă bucura de relaxare prin serviciile oferite, ospitalitate și atmosfera prietenoasă. Localizare: Complexul este localizat chiar pe plajă, în staţiunea Mastichari la aproximativ 30 de minute de oraşul Kos. Facilităţile hotelului: Recepţie 24 h, restaurant, magazine, saună, jacuzzi, masaj, snack-bar, tavernă, acces internet (contra cost), curte interioară şi parcare. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt prevăzute cu baie proprie cu cadă sau duş, uscător de păr, seif, TV-satelit, mini-bar, linie

telefonică directă, acces internet, balcon sau terasă şi room service (contra cost). Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici vei găsi: loc de joacă şi miniclub.

Piscină: La piscină vei găsi şi un pool-bar. Sport și agrement: Cei preocupaţi de sport se vor putea ţine în formă pe terenul de tenis.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% până la 31.01

STANDARD Loc în DBL

04.06, 24.09

631 €

674 €

17.09

649 €

694 €

11.06

721 €

774 €

18.06, 25.06, 02.07, 27.08, 03.09, 10.09

757 €

814 €

09.07

847 €

914 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

883 €

954 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-13.99 ani plătește 140 euro transportul +taxe aeroport. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Acces facil la mijloacele de transport în comun ce asigură legătura cu orașul Kos Health club și SPA.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Marmari Beach bbbbb Hotelul Marmari Beach dispune de toate facilitațile și de tot confortul necesar pentru petrecerea unei vacanțe memorabile la malul mării. Localizare: Hotelul este situat pe coasta de nord a insulei, în staţiunea Mastichari, la 17 km de oraşul Kos şi la 4 km de aeroport. Facilităţile hotelului: Restaurant, bar, spălătorie, acces internet, masaj, rent-a-car, închirieri biciclete şi sală de conferinţe. Facilităţile camerelor: Hotelul are 320 camere dotate cu baie proprie cu cadă sau duş, uscător de păr, A/C, frigider (la cerere), telefon, TV, seif (contra cost), balcon sau terasă şi room service (contra cost). Hotelul

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

are şi camere pentru nefumători. Facilităţi pentru copii: Una dintre piscinele hotelului le este dedicată doar copiilor. Piscină: Hotelul dispune de piscină. Sport și agrement: Sală de jocuri, programe de animaţie şi tenis. Plecare din Bucureşti

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% până la 31.01

STANDARD Loc în DBL

24.09

595 €

657 €

17.09

605 €

669 €

18.06, 25.06, 02.07, 27.08, 03.09, 10.09

669 €

744 €

PLECĂRI

09.07

716 €

799 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

734 €

821 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-13.99 ani plătește 140 euro transportul +taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

111


Grecia

Insula Kos

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Acces facil către capitala insulei Loc de joacă pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Tigaki Beach Hotel bbbb Hotelul Tigaki Beach este recunoscut pentru amabilitatea personalului și atmosfera destinsă și prietenoasă, fiind combinația perfectă pentru o vacanța de vis cu iz mediteraneeaan. Localizare: Tigaki Beach este foarte bine amplasat, la doar 50 m până la plaja privată a hotelului. În imediata apropiere a hotelului există o stație de autobuz, supermarketuri, taverne, baruri și restaurante. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția clienților receptie, 4 lifturi, casă de schimb valutar, serviciu fax, restaurant principal, bar, snack bar, tavernă, TV, minimarket, magazin de suveniruri, 2 piscine cu apă dulce, bazin cu hidromasaj, 2 piscine pentru

copii, loc de joacă pentru copii. Facilitățile camerelor: Hotelul deține 78 de camere superioare dotate cu aer condiţionat centralizat (gratuit între 15 iunie-15 septembrie), baie proprie cu cadă/duș, uscător de păr, telefon, seif (contra cost), radio, frigider și balcon. Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 17% până la 15.05

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

04.06, 11.06, 18.06, 10.09, 17.09, 24.09

438 €

438 €

25.06

447 €

447 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09

502 €

502 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Facilități pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

112

Atlantis Hotel bbbb Hotelul Atlantis din zona Lambi, este un complex modern, cu acces facil către Kos Town, capitala insulei, capitală ce te va impresiona imediat prin străzile sale imense, dar totuși perfect integrate spațiilor verzi, constituind un proiect urbanistic extrem de reușit. De un pitoresc aparte este și portul orașului, care adăpostește foarte multe bărci destinate pescuitului sau excursiilor, alături de luxoase yacht-uri. Localizare: Hotelul Atlantis se află situat chiar pe plaja privata cu nisip și pietricele din Lambi, la 30 km față de aeroport și la 2 km fata de centrul orașului Kos.

Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție, restaurant principal, tavernă, bar la piscină, bar pe plajă, 2 piscine, mini club, animație, tenis de masă, biliard, seif (contra-cost), exchange, lounge și lobby, loc de joacă pentru copii, parcare, bar pe plajă. Facilitătile camerelor: Camerele

sunt dotate cu aer condiționat (în perioada 15 iunie-15 septembrie), TV satelit, frigider, seif (contra-cost), balcon sau terasă. Sport și agrement: animație, tenis de masă și billiard. Piscină: Hotelul are 2 piscine cu pool bar.

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% până la 15.05

STANDARD Loc în DBL

04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

419 €

450 €

09.07, 27.08

470 €

510 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

490 €

534 €

PLECĂRI

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Grecia

Insula Kos de la

DELUXE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă cu nisip fin Spa și centru Wellness Facilități pentru sport.

SERVICII INCLUSE AVION

Neptune Resort Hotel bbbbb Localizare: Neptune Hotel Resort este amplasat în partea de nord a insulei, pe plajă, la 3 km de stațiunea Mastichari. Totodata se află la 8 km de Aeroportul International și la 15 km de siturile arheologice ale insulei. Facilitățile hotelului: Complexul oferă oaspeților săi 4 restaurante (restaurant principal, restaurant gourmet, restaurant italian, tavernă grecească), 8 baruri, 4 piscine în aer liber, un centru de conferințe modern, multiple facilităti pentru sport, baby sitting, program de animație, spa. Facilitățile camerelor: Complexul dispune de 570 camere, suite și apartamente ce garantează cel mai

înalt grad de confort. Camerele duble dispun de balcon sau terasă, baie, uscător de păr, halat de baie, oglindă, telefon cu linie directă, radio, TV satelit, aer condiționat, mini bar (la cerere), acces la internet (contra cost) și seif.

Activităti și divertisment: În cadrul hotelului aveți mai multe opțiuni de divertisment precum sporturi nautice, tenis, golf, fitness și aerobic.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

STANDARD Loc în Suite

24.09

693 €

1010 €

04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 03.09, 10.09, 17.09

723 €

1094 €

02.07

756 €

1142 €

09.07

800 €

1206 €

27.08

811 €

1210 €

16.07

833 €

1245 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

877 €

1297 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-13.99 ani plătește 140 euro transportul +taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Într-o zonă liniștită, în apropiere de capitala insulei Spa și centru Wellness Multiple facilități pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Blue Lagoon Resort bbbbb Localizare: Hotelul Blue Lagoon Resort este construit recent şi este situat în Lambi, în apropiere de oraşul Kos, în nordul insulei. Are o clădire principală şi 2 anexe cu o grădină mare. Hotelul este situat la 75 m de plajă şi la doar 2 km de centrul oraşului Kos. Facilităţile hotelului: bar cu terasă, lounge-bar, restaurant, sală de conferinţe, acces internet, minimarket, snack-bar, spa şi centru welness, jacuzzi. Facilităţile camerelor: Cele 410 camere sunt dotate cu: baie, uscător de păr, telefon, internet (contra cost), A/C individual, mini-frigider, seif (contra cost) şi TV-satelit.

Sport și agrement: Sală de gimnastică, biliard, sporturi acvatice, teren de tenis, teren de fotbal şi teren de mini-golf. Piscină: Ajuns aici vei găsi atât piscină interioară cât şi piscină exterioară.

Facilităţi pentru copii: Mini-club, piscină şi loc de joacă pentru copii.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUECERE DBL cu REDUCERE 10% 15% până la 28.02 până la 30.04

STANDARD Loc în DBL

04.06

550 €

568 €

11.06

575 €

595 €

604 € 634 €

18.06, 25.06, 02.07, 10.09, 17.09, 24.09

639 €

663 €

709 €

09.07, 03.09

711 €

739 €

794 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08

740 €

770 €

828 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

113


Grecia

Insula Kos

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat într-o zonă liniștită Acces facil către capitala insulei Muzică live.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Platanista Hotel bbbbb Psalidi oferă plaje bine amenajate și întreținute, dar și locuri unde pasionații pot practica sporturi nautice, în special surfing. Tot aici se găsește și singurul camping de pe insulă. Plaja Psalidi este situată foarte aproape de orașul Kos, la doar 2,5 km, pe drumul ce duce la Agios Fokas și Thermae. Este o plajă cu nisip și pietricele, amenajată cu umbrele și șezlonguri, cu taverne și cu facilități pentru practicarea sporturilor acvatice. Cu un stil architectural unic, ce îmbină stilul modern mediteraneean cu cel venețian, hotelul Platanista este alegerea ideală pentru aceia ce iși doresc relaxare într-o oază de verdeață, departe de agitația cotidiană. Localizare: Hotelul Platanista se află într-o locație linistită, la doar 150 m distanță față de plajă, la 2.5 km de orașul Kos, la 1 km de port și la 25 km de aeroport.

Facilitățile hotelului: Platanista Hotel pune la dispoziția oaspeților săi restaurant, snack bar, 2 piscine exterioare, 1 jacuzzi, bar la piscină, sală de gimnastică, saună, hammam, masaj, salon de frumusețe, teren de tenis, mini golf, masă de tenis, mini soccer, polo și activități de animație precum spectacole și muzică live. Pentru copii hotelul le-a pregătit o piscină special amenajată și un loc de joacă.

Facilitățile camerelor: Hotelul dispune de camere duble, superioare, family și apartamente, toate fiind foarte spațioase și elegant mobilate. Camerele duble standard dispun de baie, cabină de duș, uscător de par, TV satelit, telefon, minibar, A/C, balcon sau terasă cu vedere la gradină sau la piscină.

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL Superior cu REDUCERE 10% aplicată până la 31.03

STANDARD Loc în DBL

STANDARD Loc în DBL Superior

04.06, 11.06, 17.09, 24.09

508 €

559 €

538 €

594 €

18.06

533 €

587 €

567 €

626 €

10.09

540 €

595 €

573 €

634 €

25.06, 02.07, 09.07, 03.09

552 €

609 €

587 €

650 €

27.08

582 €

634 €

619 €

677 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

593 €

644 €

632 €

688 €

PLECĂRI

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

114


Grecia

Insula Kos de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plaja cu nisip fin Programe de animație zilnice.

SERVICII INCLUSE ALL INCLUSIVE

Caravia Beach Hotel bbbb Hotelul Caravia Beach a fost renovat complet în anul 2007, oferind servicii de calitate pentru o vacanță de neuitat în insula Kos. Localizare: Situat pe una dintre cele mai frumoase plaje din Kos, în Marmari, hotelul Caravia Beach este inconjurat de grădini, încadranduse astfel în peisajul superb al zonei. Hotelul se află situat la 15 minute distanță de aeroport și la 15 minute distanță de centrul orașului. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de un cocktail lounge, snack bar, restaurant cu specific grecesc și international, discotecă, 2 piscine. De asemenea, hotelul deține și o sală de conferință cu o capacitate de 400

de persoane dotată cu cea mai noua tehnologie. Facilitățile camerelor: Toate camerele hotelului dispun de baie proprie cu uscător de păr, seif electronic (contra-cost), TV satelit, telefon, radio, aer condiționat

individual, room service (contra-cost), mini-frigider. Activități și divertisment: Teren de tenis și de mini golf cu nocturnă, teren de volei, teren de joacă pentru copii,tenis de masă, biliard și cameră TV.

AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% DBL cu REDUCERE 10% până la 28.02 până la 30.04

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

24.09

504 €

519 €

04.06

542 €

560 €

550 € 595 €

11.06, 18.06, 25.06, 03.09, 10.09, 17.09

568 €

587 €

625 €

27.08

602 €

623 €

665 €

02.07

653 €

677 €

725 €

09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

687 €

713 €

765 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

DELUXE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Thalasso Spa Acces facil către capitala insulei.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Grecotel Kos Imperial Hotel bbbbb Localizare: Hotel de lux situat în Psalidi, la 4 km de orașul Kos pe plaja cu nisip și pietricele. Facilitățile hotelului: Piscină interioară, 6 piscine exterioare, plajă privată, lounge și terasă, lounge bar, restaurant, restaurante a la carte, bar pe plajă, coafor, internet corner (contra cost), wi-fi, sală TV-video, servicii medicale, spălătorie. Facilitățile camerelor: Camerele sunt dotate cu balcon/terasă, AC, TV satelit, linie telefonică directă, radio, frigider, seif, conexiune internet, halat și papuci, mini HI FI, baie cu uscător de păr. Activități și divertisment: teren de tenis, saună, sală de gimnastică

(contra cost), tenis de masa, loc de joacă pentru copii, thalasso-spa, centru de sporturi acvatice. Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD STANDARD Loc DBL MV cu REDUCERE 15% DBL VV cu REDUCERE 15% Loc în DBL MV în DBL SV aplicată până la 31.03 aplicată până la 31.03

24.09

624 €

651 €

691 €

723 €

04.06

696 €

719 €

776 €

803 €

11.06

725 €

764 €

810 €

857 €

18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 03.09, 10.09, 17.09

736 €

783 €

824 €

878 €

27.08

777 €

834 €

872 €

938 €

16.07

839 €

910 €

945 €

1029 €

23.07, 30.07

880 €

962 €

993 €

1089 €

20.08

895 €

976 €

1010 €

1106 €

06.08

917 €

998 €

1036 €

1131 €

13.08

931 €

1012 €

1053 €

1148 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 euro transportul + taxe aeroport Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

115


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

Santorini Santorini, deseori identificată cu legendara atlantida, e unul dintre locurile splendide în care trebuie ajuns într-una dintre vacanţele unei vieţi Odată ce ai pus piciorul pe pământ, privirea îţi este atrasă de pereţii de roci vulcanice de diverse nuanţe, parcă pictate (de la alb-gri la roșu, maro și negru), perfect asortate cu albastrul pur al Mării Egee. Casele de un alb orbitor, cu acoperișuri rotunjite, par chilii săpate în lava pietrificată. Între acestea, străduţele mici și înguste duc spre magazine și taverne cu priveliște către mare. Dar ca să te convingi că toate aceste lucruri minunate există cu adevărat, trebuie să le vezi cu ochii tăi! Pentru turiștii care traversează grăbiţi insula urcând cu catârii din portul vechi al Thirei și căutând în douătrei zile să atingă punctele de interes notate în ghidurile din care citesc conștiincios, Santorini, identificată deseori cu legendara Atlantida, e doar unul dintre „miracolele“ care trebuie bifate în vacanţele unei vieţi.

116


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Insula Santorini este destinaţia d ideală pentru cei cărora le place viaţa de noapte. Numeroasele cluburi, baruri, cafenele de pe plajă sau din staţiuni oferă posibilitatea unor nop nopţi de neuitat. Majoritatea barurilor și cluburilor de noapte din Santorini se afla în stațiunile Kamari și Perissa, și în capitala insulei, Fira. Acesta atrage o mulț mulțime de oameni și, din acest motiv multe cafenele, baruri și cluburi de noap noapte s-au stabilit acolo. Iată și câteva repere. În Fira vei găsi Enigma Night CClub, Koo Night Club, iar pe plaja Kamari vei putea să te distrezi în Dom Night Club.

zanalee Lucruri de cumpărat: broderii, bunuri croșetate, covorașe, produse artizanale locale, vin și năut. Preţurile sunt cam piperate, pentru că locuitorii nu trăiesc răiesc decât din turism. O cafea la o terasă și o apă costa în jur de 4€ fiecare. Dacă vrei să îţi amintești de farmecul local din Santorini, vizitează Ilios,, în centrul orașului menea, la mare căutare Fira, unde există o ofertă impresionantă de obiecte artizanale. De asemenea, ecât la Atena, dar sunt bijuteriile din aur de 24 de carate. La Fira sunt ceva mai scumpe decât mas Jewelry și Linderi oferta e mult mai consistentă. Iată două dintre bijuteriile celebre: Thomas Gold Jewerly. De asemnea nu uita de băuturi: Canava Antonis Argiros în Exo Gonia.

Geografia insulei pe scurt Insula Santorini se află în Marea Egee și este cea mai sudică dintre insulele Ciclade. Acest grup de 5 insule a apărut în urma erupţiei devastatoare de acum 3600 de ani a vulcanului cu același nume, erupţie care a avut ca efect scufundarea în mare a părţii centrale a insulei, dar și apariţia actualei Caldera, o lagună ce măsoară aproximativ 12 pe 7 kilometri și adâncă de vreo 400 de metri. Suprafaţa insulei principale este de 96 de kilometri pătraţi și se află la 130 de mile marine de Golful Pireu. Linia de coastă abruptă a părţii vestice este în opoziţie cu plajele întinse din partea de est, unele nisipoase iar unele cu pietricele. Coasta de vest este crestată de stânci spălate de apa albastră a mării, iar partea de est are o geografie mai prietenoasă, cu golfuri delicate și cu munţii Profitis Ilias. Capitala Insulei, Fira, este așezată într-un perete vulcanic, pe o faleză înaltă de 300 de metri. Casele de un alb orbitor, cu acoperișuri rotunjite, par chilii săpate în lava pietrificată. Printre ele, straduţele mici și înguste duc spre magazine și taverne cu privire la mare. Un adevărat spectacol vizual, suspendată la aproape 300 de metri de ţărm, capitala nu are plajă. Cei care doresc să se relaxeze la soare pot alege dintre numeroasele plaje care se află la distanţe decente faţă de Fira. Cea mai populată dintre ele este Perissa, aflată la circa 15 kilometri de capitală. La zece kilometri distanţă se găsește Kamari.

Mituri și istorie Monument de arhitectură și geologie, pentru multă lume insula este emblema vizuală a Greciei. Santorini, atrage turiștii mai ales datorită legendei potrivit căreia în această regiune se află legendara Atlantida. Numele Santorini este unul mai recent, și vine de la biserica de pe insulă, închinată Sfintei Irene,

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 17 7

numită Aghia Irini de către greci și Santa Rini de marinarii străini. Cercetările arheologice au arătat că cei 69 de kilometri de ţărm ai insulei au fost probabil populaţi încă din vremurile preistorice, în timp ce prima civilizaţie atestată prin scrieri a fost cea a fenicienilor. De-a lungul timpului insula a fost cucerită de diferite popoare: spartani, atenieni, bizantini și turci. În 1967, în urma săpăturilor arheologice s-a descoperit orașul antic Thira, lângă plaja de la Akrotiri. Printre rămășite se numără piese din ceramică, piatră și unelte din bronz, ornamente și obiecte de artă. O serie de fresce sugerează existenţa unei comunităţi dezvoltate, iar unii cercetători consideră că acest loc provine din mitica Atlantida. Potrivit înţelepciunii grecești populare, Santorini este locul în care sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă și mai mulţi măgari decât bărbaţi.

Mâncarea Santorini este unul dintre locurile reprezentative pentru mâncarea specific grecească. Datorită pământului fertil de aici, Santorini este renumită pentru legumele sale unice, cum ar fi: vinetele albe, roșiile mici denumite cherry tomatoes sau

fava. Nu ezita să guști keftedes cu roșii, făcut din cherry tomatoes și musaca cu vinete și legume locale. Pământul roditor a făcut din Santorini o locaţie perfectă pentru cultivarea viţei de vie. Astfel, insula este faimoasă și pentru vinurile sale. Vei găsi aici vinuri ca Boutari, Canava Roussos și Santo.

Mai 19 9

Iun. 25 11

Iul. 27 12

Aug. 27 12

Sept. 24 9

Oct. 21 7

117


Grecia

PLAJE ȘI SPORTURI ACVATICE Santorini are plaje deosebite, iar marea este ideală pentru practicarea înotului. Sporturile acvatice sunt un mod plăcut de a dinamiza zilele însorite, deoarece în lunile iulie și august temperatura este foarte ridicată. Wave Water Sports Club este situat pe plaja Perivolos, lângă Chili Bar, iar pe plaja Kamari vei găsi Jet Watersports, și vei putea încerca: jet ski, schi nautic și windsurf. Printre cele mai bune plaje, unele cu nisip negru și altele cu pietricele, sunt Kamari sau Armeni, Amoudi Baxedes Perissa, Monolithos și Kokini Paralia. Staţiunea Kamari este recunoscută prin plaja cu nisipul negru și fin, care se întinde pe coasta de est, locul de întâlnire a practicanţilor de windsurf și de schi nautic. Plaja Roșie este unică datorită nisipului în două culori, negru și roșu, și se află aproape de Akrotiri. Plaja Albă este acesibilă cu barca din Akrotiri. Tot în Santorini vei găsi câteva plaje mai puţin populate: Paradise, Cape Columbo și Vourvoulou.

118


Grecia E[curVii opģionale

Descoperă sudul Insulei Santorini Excursia începe din partea de sud a insulei. Prima oprire va fi la Mănăstirea Prophet Elias, construită în cel mai înalt punct al insulei Santorini, unde vei putea admira o panoramă impresionantă. Apoi se vizitează cel mai tradiţional sat din Santorini, Megalohori. Excursia continuă cu Akrotiri, sit arheologic unde există un castel veneţian și numeroase biserici. Vei vizita împrejurimile acestei așezări antice, iar apoi vei pleca spre Emborio, un sat mare, situat în zona de centru-sud a insulei. Vei părăsi satul tocmai la timp ca să poţi savura specialităţile de la Salty Beach Club sau să te relaxezi pe plaja Perivolos. Excursia se încheie cu degustări la o vinărie care are și o priveliște superbă asupra vulcanului.

Thira antică Plecarea este din Kamari. Se vizitează Thira antică, asezată pe Muntele Messa Vouno, la altitudinea de 356 de metri. Localitatea a fost înfiinţată în secolul ix î.Ch., de către coloniștii dorieni conduși de Theras și a continuat să fie locuită până la începutul periodei bizantine.

Apus de soare în Oia Prima vizită din această excursie va fi la Mănăstirea Panagia Episkopi, construită în perioada bizantină (secolul xi î.Ch.) cu pereţii foarte frumos pictaţi. Biserica acestei mănăstiri a reușit să supravieţuiască multor cutremure. Excursia continuă cu Mesa Gonia, satul fantomelor ce a fost părăsit după cutremurul din 1956. În drumul spre Oia se face o oprire la rămășitele castelului Veneţia din Pyrgos, apoi în Imerovigli, pentru a admira priveliștea superbă asupra vulcanului. Ultima oprire va fi în Oia, unde

se vizitează galeriile de artă ale artiștilor ce își expun aici creaţiile inspirate de frumuseţea locului. Excursia se încheie în satul Oia, unde vei admira un apus de soare spectaculos.

Croazieră la Caldera Tranfer în portul Anthinios, unde se face îmbarcarea pe un vapor tradiţional. Prima oprire va fi la Insula Nea Kameni, unde te vei apropia de craterul vulcanului, încă activ. Nea Kameni s-a format în urma unei erupţii vulcanice între anii 1550 și 1500 î.Ch. Așa a apărut Caldera și încă două mici insule, Thirassia și Nea Kameni. Ultima oprire este la Insula Thirassia, unde vei putea lua prânzul sau vei putea face o baie. Excursia se încheie în satul Oia unde vei admira unul dintre cele mai spectaculoase apusuri de soare din lume.

10

lucruri care nu trebuie ratate în Santorini

1

Dacă ajungi în Santorini și nu vezi apusul soarelui la Oia, poţi spune că ai bătut drumul degeaba. Nimeni nu știe exact cum sau când și de ce asfinţiturile de la Oia au devenit celebre, dar cert este că imediat după orele amiezii oamenii încep să se îndrepte spre terasele care dau spre mare. Fără să se formalizeze, ultimii sosiţi se așează pe unde apucă: pe jos, pe parapeţii caselor, ba chiar și pe acoperișuri. Ca la un semn, când astrul dispare în mare, mulţimea se dezlănţuie: aplaudă, strigă și fluieră.

2

Turiștilor le este rezervată o sărbătoare demonstrativă a vinului. Principalii vinificatori au programe speciale, care presupun degustări, muzică și mâncare într-un festival al vinului, care celebrează încheierea vinificării. Acest lucru se întâmplă la fiecare sfârșit de săptămână, până la terminarea sezonului turistic.

3

Închiriază un scuter sau o mașină și pornește în explorarea insulei, pentru a vizita cele mai importante mânăstiri de pe insulă și satele tradiţionale.

4

Petrece o noapte albă în capitala insulei, Fira, într-unul din cluburile acesteia: Enigmă Night Club și Koo Night Club.

5

Renunţă pentru câteva ore la confortul mașinii în faţa unei experienţe inedite: plimbarea cu măgărușul.

6

Nu rata cunoscutele plaje cu nisip vulcanic (negru), nisip roșu și alb.

7

Fă o plimbare printre străduţele orașului Fira pentru cumpărături, Santorini fiind recunoscută pentru magazine sale cu produse de lux.

8

Nu rata plimbarea cu vaporașul și explorarea insulei Nea Kameni (insula vulcanului).

9

Fă o plimbare în urcare pe Muntele Profetul Ilie, cel mai înalt vârf al insulei.

10

Nu rata practicarea sporturilor nautice pe plajele Perivolos și Kamari.

119


Grecia

Insula Santorini

de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Situat la 50 m de plaja din Perissa Mijloace de transport în comun în apropiere Wi-fi gratuit

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Kouros Hotel & Studios bbbb Perissa Aici vei găsi una dintre cele mai populare plaje din Santorini și este situată în partea de sud-est a insulei. Nisipul negru și apa cristalină a mării compun împreună o imagine magnifică. Turiștii pot găsi foarte ușor, de-a lungul plajei, restaurante, taverne, cafenele și baruri. Localizare: Hotelul Kouros este situat în staţiunea Perissa, în partea de sud est a insulei Santorini. Plaja se află la 50 m distanță, aeroportul la 4 km, Portul Athinios la 7 km, iar centru capitalei, Fira, se află la o distanță de aproximativ 18 km. În apropierea hotelului veți găsi multe cafenele, restaurante, magazine cu suveniruri, buticuri și supermarket.

Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 ore, salon pentru mic dejun, bar, piscină, bar la piscină, loc de joacă pentru copii. Prin simplitatea architecturală şi servicii de calitate, hotelul este o alegere bună pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă reuşită. Facilităţile camerelor: Cele 35 de camere sunt mobilate tradiţional,

marea majoritate dintre ele având vedere la piscină. Camerele sunt echipate cu toate facilităţile necesare pentru un sejur confortabil: aer condiţionat, TV-satelit, mini-bar, seif și telefon.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în FIRST MINUTE Loc în DBL/ STANDARD DBL/ TPL cu REDUCERE TPL cu REDUCERE 35% Loc în DBL 30% aplicată, până aplicată, până la 30.04 la 31.05

OFERTĂ SPECIALĂ locuri limitate

04.06

545 €

354 €

382 €

398 €

11.06

565 €

367 €

396 €

412 €

18.06

585 €

380 €

410 €

427 €

25.06, 02.07, 24.09

615 €

400 €

431 €

449 €

09.07, 17.09

625 €

406 €

438 €

456 €

16.07, 27.08, 03.09, 10.09

645 €

419 €

452 €

471 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

683 €

444 €

478 €

499 €

Supliment SGL

160 €

Un copil 0-1, 99 ani GRATUIT. Un copil 2-5.99 ani plătește numai transportul 140 € + taxe aeroport.; Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

124


Grecia

Insula Santorini de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plaja Loc de joaca pentru copii Centru Spa & Welness

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Mediteranean Beach Hotel bbbb Relax pe malul mării O vacanță perfectă nu este tocmai ușor de găsit, însa Mediterranean Beach este locația ideală pentru un sejur de vis. Locația pitorească face ca acest hotel să fie ideal pentru cupluri și familiile cu copii. Localizare: Mediterranean Beach Hotel este situat lângă plaja din Kamari. Aproape de hotel găsiți multe taverne, magazine, cluburi și mijloc de transport în comun ce vă poate duce aproape în toate stațiunile insulei. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție 24 ore,

seif, restaurant, piscină exterioară, piscină pentru copii, loc de joacă pentru copii, bar la piscină, bar tropical, sezlonguri și umbrele la piscină, internet, parcare, spălătorie, saună, teren de tenis, teren de baschet. Facilitățile camerelor: Toate camerele au vedere la mare, balcon

sau terasă, aer condiționat, TV satelit, mini frigider, telefon, baie, uscător de păr.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE 10% Junior Suite SV cu REDUCERE Loc în DBL aplicată până la 30.04 10% aplicată până la 30.04

STANDARD Loc în Junior Suite SV

04.06, 11.06, 18.06, 17.09, 24.09

503 €

620 €

530 €

659 €

25.06

515 €

635 €

543 €

676 €

10.09

576 €

711 €

611 €

761 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

588 €

727 €

624 €

778 €

27.08

680 €

796 €

727 €

856 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

717 €

824 €

768 €

887 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

125


Grecia

Insula Santorini

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Piscină cu apă filtrată din mare Wi-Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Imperial Med Resort & Spa Hotel bbbbb Agia Paraskevi Staţiunea Agia Paraskevi este o viziune egeeană cu arhitectură tradiţională a Cicladelor. Acest complex de apartamente luxos, de tip boutique, a fost complet renovat şi prezintă un amestec magic de alb elegant şi marmură rece, printre alei şi curţi înflorite abundent. Toate acestea sunt amplasate minunat pe fundalul strălucitor al albastrului intens al cerului şi al mării. Pentru oaspeţii critici, eleganţa rezultată şi ospitalitatea înaltă promit

o vacanţă de neuitat în această ţară de mit şi soare.” Localizare: Hotelul Imperial Med 4* este situat pe plaja retrasă din Agia Paraskevi, între Kamari și Monolithos. Facilitățile hotelului: Hotelul oferă oaspeților săi receptie 24h, informații turistice, room service 14 ore, spălătorie, masaj și internet, restaurant a la carte și bufet, gratar,

amfiteatru, piscină, bar la piscină, rent a car, plimbări cu barca, masaj, salon de înfrumusetare, salon TV, parcare. Facilitățile camerelor: Camerele dispun de A/C, TV satelit, CD player, minibar, seif, uscător de păr, balcon/ terasă.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD STANDARD Loc DBL cu REDUCERE 10% Junior Suite cu REDUCERE Loc în DBL în Junior Suite aplicată până la 30.04 10% aplicată până la 30.04

04.06, 17.09, 24.09

414 €

496 €

432 €

523 €

11.06

423 €

514 €

442 €

543 €

18.06, 25.06, 02.07, 10.09

446 €

559 €

467 €

593 €

09.07

484 €

588 €

509 €

625 €

03.09

559 €

646 €

593 €

689 €

16.07, 27.08

578 €

660 €

614 €

705 €

23.07

612 €

704 €

652 €

754 €

20.08

681 €

792 €

728 €

852 €

30.07, 06.08, 13.08

698 €

814 €

747 €

877 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

126


Grecia

Insula Santorini de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat într-o zonă liniștită, oferind o priveliște spectaculoasă asupra vulcanului Recomandat tinerilor căsătoriţi.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Belvedere bbbb Hotelul este situat în Firostefani, lângă Fira, capitala insulei, oraşul alb ce stă agăţat la marginea craterului format de vulcan. Acest hotel are o arhiterctură în stil italienesc şi oferă o panoramă încântătoare. Complexul cuprinde studiouri, apartamente şi căsuţe, fiecare mobilate tradiţional dar beneficiind de tot confortul modern: băi proprii şi balcoane cu vedere panoramică. Localizare: Situat la aproximativ 4 km de plajă şi are vedere asupra

Insulei Thira şi a Mării Egee. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie şi saună. Hotelul a fost complet renovat în 2011-2012. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu A/C, TV-satelit, telefon direct, seif, uscător de păr, balcon sau terasă. Sport și agrement: Cei care vor să se menţină în formă, vor putea încerca sala de gimnastică a hotelului. Piscină: Piscină cu jacuzzi, şezlonguri şi umbreluţe.

Plajă: Deşi nu există plajă în apropierea hotelului, el este foarte frecventat de turişti, datorită spectaculoasei imagini asupra vulcanului care poate fi văzută de aici.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc EARLY BOOKING Loc în Junior Suite cu STANDARD Loc STANDARD Loc în în DBL Superior cu Junior Suite REDUCERE 10% aplicată REDUCERE 10% aplicată în DBL Superior până la 30.03 până la 30.03

24.09

846 €

942 €

911 €

1018 €

04.06

877 €

990 €

946 €

1071 €

11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07

955 €

1108 €

1032 €

1202 €

17.09

1022 €

1158 €

1106 €

1257 €

16.07

1068 €

1228 €

1158 €

1336 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 1154 € 1318 € 1253 € 1436 € 20.08, 27.08, 03.09, 10.09 Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

127


Grecia

Insula Santorini

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Puncte forte Construit în stil tradiţional Camere modern mobilate.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi Mic dejun; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Aegean Plaza bbbb Hotelul Aegean Plaza este situat în staţiunea Kamari. Este construit în stil arhitectural specific insulei, dar oferă oaspeţilor săi facilităţi moderne şi luxoase. Localizare: Hotelul este situat la numai 80 m de faimoasa plajă Kamari. Facilităţile hotelului: În cadrul hotelului te vei putea bucura de facilităţi de lux ca: spa și centru wellness, dar și de baruri, restaurante, saună, jacuzzi și hamam. Facilităţile camerelor: Camerele hotelului sunt spaţioase, ideale pentru familii, şi sunt dotate cu A/C, telefon, TV-satelit, seif, uscător de păr, balcon sau terasă cu vedere la

piscină. Suitele au mobilă modernă, un living room spaţios şi confortabil, A/C, telefon direct, TV-satelit, seif, uscător de păr şi balcon sau terasă cu vedere la piscină. Sport și agrement: Cei care vor să facă şi puţin sport în vacanţă, vor avea la dispoziţie sală de gimnastică şi teren de tenis.

Piscină: Piscina principală are şi jacuzzi. Facilităţi pentru copii: Hotelul are printre facilităţile lui piscină pentru copii.

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată până la 30.04 584 €

PLECĂRI 04.06, 11.06, 18.06

STANDARD Loc în DBL 621 €

25.06

620 €

660 €

02.07, 09.07, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

626 €

666 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

733 €

785 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE În centrul staţiunii Posibilitate practicare sporturi acvatice în staţiune.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

128

Afroditi Venus Beach Hotel & Spa bbbb Localizare: Hotelul este situat pe plaja Kamari. Facilităţile hotelului: Recepţie, 2 restaurante, restaurant a la carte, rent-a-car, servicii de spălătorie şi de călcat, exchange, TV lounge, spa, grădină bizantină cu ruine, mese din marmură, muzică clasică, lounge şi spa cu jacuzzi interior încălzit, saună, baie turcească, masaj şi tratamente. Facilităţile camerelor: A/C, TVsatelit, frigider, muzică, telefon direct, seif, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, halate de baie, papuci de baie, prosoape pentru baie, balcon sau terasă cu vedere la munte sau la piscină.

Piscină: O piscină principală în interiorul complexului, o piscină în apropierea snack bar-ului, pe plajă, un jacuzzi exterior, şezlonguri, umbreluţe şi pool snack-bar. Facilităţi pentru copii: Hotelul are o piscină şi spaţiu de joacă pentru copii

şi oferă servicii de babysitting. Sport și agrement: Pe plaja Kamari se pot practica o mulţime de sporturi acvatice: windsurfing, water skiing sau paddleboats. Masă: Snack-barul Mythos se află pe plajă şi este deschis toată ziua.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI 04.06, 11.06, 18.06, 24.09

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată până la 30.04 525 €

STANDARD Loc în DBL 572 €

25.06

537 €

17.09

570 €

585 € 625 €

02.07, 09.07, 03.09, 10.09

604 €

665 €

16.07

631 €

696 €

27.08

671 €

743 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

698 €

775 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Santorini de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Arhitectură tradițional cicladică Camere cu vedere la mare.

SERVICII INCLUSE AVION

Akrotiri Hotel bbb Satul-Stațiune Akrotiri este situat lângă faimoasa plajă roșie și este cel mai important sit arheologic de pe Insula Santorini. Akrotiri a fost inițial o așezare minoică, situl arheologic semănând foarte mult cu ruinele de pe insula Creta: cu pereți acoperiți cu picturi florale, delfini, scene de pescuit din viața de zi cu zi a locuitorilor din antichitate. Akrotiri este destinația perfectă pentru iubitorii istoriei antice grecești, dar și pentru cei care își doresc să petreacă o vacanță liniștită. Locația ideală, farmecul împrejurimilor și diversele posibilități de relaxare, reprezintț

punctele forte ale hotelului Akrotiri care își asteaptă călduros oaspeții. Localizare: Akrotiri Hotel este situat lângă una dintre frumoasele plaje din Santorini, în Akrotiri, un important sit arheologic al insulei. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor grădină,

televizor, internet, restaurant, bar, parcare, recepție, exchange, rent a car, seif, spălătorie. Hotelul acceptă animale de companie. Facilitățile camerelor: Camerele au vedere la mare și dispun de balcon, aer condiționat, telefon, seif, frigider, espressor, baby cot.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

STANDARD Loc în Studio

04.06, 24.09

388 €

406 €

17.09

405 €

422 €

11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 03.09, 10.09

427 €

444 €

23.07

458 €

486 €

27.08

465 €

497 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

481 €

518 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat într-o locație linistita, în apropiere de Fira Wi-Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE AVION

El Greco Resort bbbb Construit în stil tradițional unic, hotelul dispune de camere cu o panoramă magnifică. Resortul El Greco este locul unde simplitatea și tradiționalismul locului se imbină aromonios cu luxul și eleganța, ceea ce fac ca acest hotel să fie alegerea perfectă pentru o experiență de neuitat. El Greco este recomandat familiilor, dar și cuplurilor. Localizare: El Greco Resort este situat în Fira, la 450 m de centrul stațiunii. Facilitătile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție 24 de ore, lobby, bar, șezlonguri, umbreluțe, restaurant, room service, sală de

fitness, saună, centru de conferințe, spălătorie, acces la internet, servicii de secretariat, autobuz, închirieri de mașini. Facilitățile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiționat, televizor cu satelit, seif (contra cost), frigider/mini bar, uscăor de păr, telefon direct, balcon sau terasă.

Studiourile și marea majoritate a suitelor au chicinete complet utilate. Piscină: Hotelul dispune de 2 piscine, piscină pentru copii, jacuzzi exterior, pool/snack bar.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată până la 30.04

STANDARD Loc în DBL

04.06

565 €

600 €

11.06

587 €

624 €

18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

616 €

656 €

PLECĂRI

16.07

637 €

680 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

691 €

740 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

129


Grecia

Insula Santorini

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Camere mari, spațioase Piscină pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Drossos Hotel bbb Perissa este una dintre cele mai populare plaje din Santorini și este situată în partea de sud-est a insulei. Nisipul negru și apa cristalină a mării compun împreună o imagine magnifică. Turiștii pot găsi foarte ușor, de-a lungul plajei, restaurante, taverne, cafenele și baruri. Hotelul Drossos a fost construit în 1999 și combină arhitectura tradițională cu cea modernă pentru a vă oferi o vacanță de neuitat. Este alegerea ideală pentru turiștii care doresc să aibă parte de intimitate, într-un cadru natural inconfundabil, cu priveliști asupra Mării Egee care iți taie respirația.

Localizare: Hotelul este situat la doar 150 m de plaja din Perissa. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție 24 h, acces la internet în lobby, piscină exterioară, jacuzzi și piscină pentru

copii, spațiu pentru picnic/gratar, restaurant, parcare gratuită. Facilitățile camerelor: Camerele au în dotare aer condiționat, telefon, frigider, TV satelit, uscător de păr, seif, balcon.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL STANDARD DBL cu REDUCERE 15% cu REDUCERE 10% aplicată Loc în DBL aplicată până la 28.02 până la 31.05

04.06, 17.09, 24.09

323 €

327 €

334 €

11.06

337 €

342 €

351 €

10.09

359 €

365 €

376 €

18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 27.08, 03.09

374 €

380 €

393 €

20.08

382 €

389 €

403 €

23.07

414 €

423 €

441 €

30.07, 06.08, 13.08

430 €

440 €

460 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat pe plaja cu nisip vulcanic Piscină foarte mare.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

130

Kamari Beach Hotel bbb Cu vedere la Marea Egee, Kamari Beach Hotel dispune de toate facilitățile și serviciile pentru a avea parte de cele mai relaxante zile de concediu, fie ca mergeți în cuplu sau cu familia. Construit în 1972, renovarea completă din 2007, a adus stilului tradițional din anii ’70 un aer modern. Localizare: Kamari Beach Hotel este situat în stațiunea Kamari, pe plajă. Facilitățile hotelului: Hotelul oferă oaspeților săi recepție 24h, TV lounge, acces internet Wi-Fi gratuit în lobby, restaurant cu bucătărie tradițională grecească și mediteraneeană, piscină, bar la piscină, centru fitness, biliard.

Facilitățile camerelor: Cele 106 camere single, duble și triple sunt dotate cu aer condiționat, telefon, TV satelit, baie proprie cu cadă/ duș, uscător de păr, balcon/terasă.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% DBL cu REDUCERE 10% aplicată până la 28.02 aplicată pănă la 30.04

STANDARD Loc în DBL

04.06, 24.09

376 €

385 €

402 €

11.06

397 €

406 €

426 €

17.09

417 €

428 €

450 €

18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 10.09

448 €

460 €

486 €

03.09

481 €

496 €

525 €

23.07

503 €

519 €

551 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08

525 €

542 €

577 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Santorini de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Wi-Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE AVION

Levante Beach Hotel bbb Kamari este una dintre cele mai renumite stațiuni ale insulei și are câte ceva pentru fiecare: relaxare în timpul zilei, posibilitatea de a alege dintr-o mulțime de restaurante și nu în ultimul rând, viață de noapte pentru tineri. Hotelul Levante este recunoscut pentru renumita ospitalitate grecească, fiind situat în Santorini, unde apusurile de soare nu sunt niciodata la fel. Camerele spațioase, cu un design deosebit, asigură o ședere placută, confortabilă, turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța în acest colț de rai. Localizare: Hotelul Levante este pe plajă, la 100 m de stația de autobuz

principală din Kamari, la 4 km de aeroportul de pe insula Santorini, 8 km de portul din Santorini și 9 km de Fira, capitala insulei. În stațiune veți găsi multe magazine, taverne și baruri. Facilitățile hotelului: Hotelul are 46 camere decorate tradițional, piscină

exterioară, cameră pentru bagaje, serviciu de trezire, internet Wi-Fi (gratuit în locurile publice), recepție. Facilitățile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiționat, baie privată, frigider, telefon, seif, uscător de păr, balcon sau terasă.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

STANDARD Loc în Family Room

04.06, 11.06, 18.06, 17.09, 24.09

394 €

411 €

25.06

399 €

417 €

10.09

410 €

427 €

09.07

445 €

460 €

16.07

466 €

480 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09

506 €

520 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Camere mari, spatioase Wi-Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE AVION

Narkissos Hotel bbb Stațiunea Kamari este recunoscută pentru plaja cu nisip negru, care se întinde pe coasta de est, locul de întâlnire a practicanților de windsurfing și de schi nautic. Kamari se mândrește cu o industrie turistică înfloritoare, oferind o gamă largă de pensiuni și hoteluri, restaurant, cafenele, baruri și cluburi de noapte. Construit în stilul specific Insulei Santorini, hotelul Narkissos oferă turiștilor ocazia de a explora înteaga insula, acesta regăsindu-se pe strada centrală ce duce spre Fira, aproape de plaja Kamari și de tavernele cu specific grecesc. Localizare: Hotelul Narkissos este localizat în frumoasa stațiune Kamari.

Are acces usor la plajă, aceasta fiind la 50 m, dar și de mijloacele de transport în comun și de taverne. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție, bar, lounge TV, internet Wi-Fi, bar, centru Spa ( la cerere ), rent a car, restaurant.

Facilitățile camerelor: Camerele sunt echipate cu aer condiționat, TV satelit, frigider, baie, uscător de păr.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

04.06, 11.06, 24.09

341 €

18.06

349 €

17.09

357 €

25.06, 02.07, 09.07, 03.09, 10.09

369 €

27.08

388 €

16.07

417 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

436 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

131


Insula Mykonos

M ykonos Mykonos Ag. Stefanos Mikonos

Kalafati Ag. Ioannis Omos

Psarou

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

Platis

Insula Mykonos Strălucitoare, plină de viață, Insula Mykonos îți oferă imaginea perfectă a unei destinații de vacanță. Insula este recunoscută prin nopțile vibrante și atmosfera cosmopolită a capitalei, preferata starurilor care i-a atras pe Jackie Kennedy și Aristoteles Onasis. Mykonos a devenit o destinație preferată de cele mai cunoscute celebrități: Shakira, Lady Gaga, Monica Belluci, Giorgio Armani, Quentin Tarantino, George Michael. Îti recomandăm să vizitezi capitala insulei, Chora sau Mykonos Town, unul dintre cele mai atrăgătoare orașe din Ciclade, ce reprezintă o aglomerare pitorească de straduțe înguste și case văruite în alb, fântâni arteziene și magazine colorate. Alte orașe frumoase de pe insulă sunt: Agios Ioannis, Agios Stefanos și Psarou, iar stațiunile cele mai cunoscute sunt: Ornos, Ano Mera și Platis Gialos.

132


k Mykonos

SHOPPING

CLUBURI ȘI BARURI

Capitala insulei, Chora atr atrage valuri de turiști, iar o simplă plimbare se poate transforma într-o experie experiență veselă în multitudinea de magazine, galerii de arta ce creeaza un haos pitoresc. pitoresc Nu rata Matoyanni, strada principală a orașului și centrul comercial. Plin de mag magazine de bijuterii sau de îmbrăcăminte de calitate, buticuri cu suveniruri și obiec obiecte decorative pentru fiecare buget și fiecare gust. Cea mai potrivită alegere eesre labirintul de străduțe, unde poți resimți aura timpurilor savurâ o băutură într-o cafenea tradițională. Magazinele sunt trecute, savurând deschise îîntre 09:00 - 22:00 în fiecare zi, inclusiv duminica.

mită Dacă alegi să vizitezi Mykonos, trebuie să știi că insula este este renumită pentru viața de noapte activă și atmosfera dezlănțuită. Fiind comparată ată cu Ibiza și Ayia Napa, aici vei găsi numeroase baruri, cluburi, DJ internaționali aționali pul verii faimoși și o gamă largă de adepți ai diferitor genuri de muzica. În timpul există întotdeauna o multitudine de evenimente culturale și artistice, care aduc laolaltă artiști din întreaga lume. Pe scurt, Mykonos este insula care nuu doarme. Viața de noapte stimulează toate simțurile, cu varietatea sa de cluburi,i, dans, muzică live, restaurante și cafenele, baruri și taverne pe litoral.

Geografie pe scurt Strălucitoare și cu un farmec aparte, preferata starurilor, Mykonos este de departe cea mai frumoasă insulă a Greciei. Insula este situata în sudul marii Egee în arhipelagul Cicladelor, între Tinos, Syros, Paros și Naxos. Peisajul este o simfonie de culori orbitoare: case spălate în alb, străzi pavate, balcoane acoperite de flori și cele mai frumoase plaje de nisip, accentuate de albastru intens al Marii Egee. Alături de Santorini și Creta, Mykonos este una din cele mai dorite destinații de vacanță din lume.

Mit și istorie Potrivit miturilor elene, Insula Delos sora magică a insulei Mykonos, este locul nașterii zeului Apollo și a surorii sale gemene Artemis. Aici vestitul erou Hercule și Poseidon și-au unit forțele pentru a distruge Giganții care se războiau cu Zeus. În momentul în care aceștia au atins apa, s-au transformat în pietre de dimensiuni foarte mari, dând astfel naștere insulei Mykonos. Insula a fost stăpânită pe rând de fenicieni, egipteni și apoi de minoani și ionieni, iar din 1207 intră sub stăpânirea venețienilor. Începând cu anul 1537, insula intră sub dominație otomană, aceasta devenind un important centru comercial, fiind o țintă favorită a piraților. Ocupația turcă s-a încheiat în 1821, datorită Razboiului de Independența al Greciei și din 1950, o dată cu dezvoltarea turismului, insula Mykonos și-a recâstigat faima și puterea economică.

Mâncarea Fiecare insula din Grecia are o identitate culinară distinctă, care-i reflectă situarea geografică și istoria. Bucătăria tradițională din Mykonos este apreciată de turiști,

prin simplitatea și caracterul sănătos al gastronomiei elene dar și prin „fuziunea” de arome din bucătăria italiana și în special asiatică. Opţiunile sunt numeroase şi diverse, pentru toate gusturile şi toate bugetele. Stilul de viață al insulei Mykonos este cunoscut ca fiind diferit, aici prânzul se ia pe la orele 14-16, iar cina dupa ora 21:00. Puteți savura o cină autentică grecească, pe malul Marii Egee, la restaurantul Sea Satin din capitala insulei Chora: tzatziki, tarama salad, creveți prăjiți, caracatiță. La finalul serii nu ratați un delicios desert de iaurt grecesc cu miere și nuci, gogoși grecești însiropate cu miere, presărate cu nuci. Dacă ajungeți pe strada Matoyanni din Chora, nu puteți ocoli Phillippis, cu cea mai în vogă grădină a insulei, unde delicioasele mâncăruri greceşti sunt servite sub copaci, sau puteți încerca Interni cu un design minimalist ce atrage numeroase celebritati. În afară de Chora sunt foarte multe restaurante și pe plajele în stațiunile minunate din Mykonos iar printre cele mai cunoscute sunt: Agios Sostis, Kalo Livadi, Megali Ammos, Paraga și Psarou. Pentru o experiență culinară

diferită de cea grecească, restaurantul Matsuhisa – Nobu, este alegerea perfectă. Situat în hotelul Belvedere din capitala Chora, restaurantul japonez este foarte apreciat atât pentru atmosfera elegantă, cât și pentru vederea panoramică asupra Chorei.

133


Mykonos

„Mykonos Nighlife” în stil autentic Mykonos este un loc extraordinar pentru a explora istoria și peisajul insulei. Plajele sale neatinse și vremea perfectă, iți oferă imaginea vacanței mult visate. Dar odată ce soarele apune vei realiza că noaptea are la fel de multe opțiuni ca ziua. Viața de noapte dezlănțuită a insulei a fost comparată cu destinații precum Ibiza, Rimini sau Ayia Napa, fiind în topul destinațiilor din Mediterana pentru cluburile, barurile și petrecerile incendiare, ce contribuie la faima de tărâm al distracției. Prin urmare îți prezentăm cele mai apreciate baruri și cluburi pe care nu trebuie să le ratezi. Cele mai faimoase cluburi din Mykonos sunt Argo (muzica rock),

134

Cavo Paradiso (electronic, trance), Aigli și faimosul Pierro’s. În afară de capitala Chora, cele mai salbatice petreceri din Mykonos sunt organizate pe faimoasele plaje ale insulei Paradise, Super Paradise, Platis Gialos. Pe plaja Paradise, Barul Tropicana şi Barul Sunrise răspund gusturilor unei mulţimi de toate vârstele, cu preferințe muzicale și sexuale diferite. Tropicana Beach de pe plaja Paradise, a fost votat al 2-lea bar din lume, conform site-ului Travel Channel. Puteți ajunge la Tropicana Club Paradise Beach și cu mașina sau motocicleta, cu barca sau cu autobuzul ce pleacă din orașul Chora. Fie pe plajă, fie în decorul modern al cluburilor faimoase, distracția de noapte este garantată în Mykonos, începand cu ora 18:00 până … dimineața.

Plajele și sporturi acvatice Celebre pentru nisipul auriu și apa limpede, plajele magnifice din Mykonos, se află în partea de sud a insulei. Cele mai aglomerate în timpul sezonului estival sunt Super Paradise preferată de nudiști, unde petreceri dezlanțuite au loc odată cu lăsarea întunericului. Pentru relaxare puteți alege Agrari, Pasrou, Panoramos - plaje cu nisip galben și Kalo Livadi - o plaja foarte liniștită ce se afla la 10 kilometri de oraș. Elia este una din cele mai bune plaje de pe insulă unde puteți practica și sporturi acvatice (schi nautic, parasailing și windsurfing). Kalafatis este o plajă foarte activă cunoscută pentru sporturile de apă, cu centru de închiriere

jetski și centru de windsurfing. Plaja Ornos se află la 2 km de Mykonos cu nisip foarte fin și oferă facilități excelente pentru sporturile de apă. Cea mai cunoscută plajă din Mykonos este Platis Gialos, ce se afla la doar 10 minute de orașul Mykonos. Plaja este recomandată famiilor cu copii și se află într-un golf protejat, înconjurat de dealuri joase unde apa este limpede și cristalină, de culoare verdealbăstruie. Plaja a fost decorată cu distincția “Blue Flag”. Există şezlonguri şi umbrele de închiriat, plus posibilități de practicare a sporturilor nautice.


Mykonos Excursii optionale

Mica Veneție Mica Veneție este una din cele mai încântatoare zone din Mykonos Town și una dintre cele mai reprezentative peisaje ale Cicladelor. Aici casele cu 2-3 etaje, cu balcoane, uși și ferestre viu colorate sunt construite direct pe malul mării, oferind un tablou unic. Mica Veneție este locul perfect pentru a admira apusul.

Tur de oraș și de insulă Mykonos Town (Chora) este un oraș pitoresc din insulele Ciclade,

format dintr-un labirint de straduțe înguste, case cochete și biserici construite în jurul portului în centrul unui golf întins. Acesta este unul din cele mai cosmopolite și aglomerate orașe din insulele Mării Egee. Pe strazile orașului se găsesc numeroase magazine, boutiqueuri, galerii de artă, cafenele, baruri exclusiviste și restaurante. Biserica Paraportiani este una dintre cele mai cunoscute structuri arhitectonice din Grecia, numele semnificând ușă secundară sau interioară și provine de la zidurile de piatra ce inconjurau cetatea medievală.

Vizita orașului Ano Mera, Mănăstirea Ano Mera este un mic sat amplasat în centrul insulei, singura așezare locuită din insula fara deschidere la mare. Ano Mera este construit în jurul unei piete centrale unde se găsesc taverne grecești. Mănăstirea Panagia Tourliani, ce datează din 1542, este construită în stilul unei catedrale și este dedicată acestei sfinte, invitând vizitatorii să-i admire cunoscuta icoană făcătoare de minuni și impresionanta clopotniță.

Turul insulei Tinos Insula Tinos se află la doar 45 minute departare de Mykonos. Fiind de trei ori

mai intinsă, această insulă are multe de oferit vizitatorilor: orașul Tinos, precum și cea mai importantă biserică Evanghelică din Grecia, cu miraculoasa icoană și atmosferă magică de aici.

Croazieră la apus La această excursie ne indreptăm spre Delos, pentru a vedea portul antic și ruinele orașului, apoi între Delos și coasta Rhenia se pot observa micile insule Ano și Kato Rematiaris, în continuare itinerariul continuă spre sud spre insulele nelocuite Prassonissia, unde vom putea admira o priveliște unică a soarelui care apune deasupra orașului Delos.

Nu

rata în insula Mykonos

1

2

Explorează Insula Delos, situată la 2 km sud-vest de Mykonos, considerată un tărâm sfănt, aici fiind construite o serie de temple, sanctuare și statuete, închinate zeilor. Se spune că s-au născut pe acesta insula, Apollo, zeul luminii și Artemis, zeița vânătorii. Poți vizita sanctuarul lui Apollo și Terasa Leilor, unde cel puțin nouă statui din marmură, reprezentând niste lei, păzeau sanctuarul. Aceste elemente amintesc de căile de trecere păzite de animale, întalnite în Egiptul antic. Vizitează Farul Armenistis, în apropiere de Mykonos Town, ce reprezintă o mărturie a trecutul insulei Mykonos, vestită pentru priceperea în arta navigației a locuitorilor săi. Farul măsoară 19 m înălțime iar unul dintre elementele sale importante este turnul octogonal.

3

Locația perfectă pentru o evadare romantică este cartierul Little Venice, ce a devenit unul dintre cele mai fotografiate obiective din Europa și sursa de inspirație pentru artiști. Farmecul acestui loc sunt casele vechi elegante, așezate chiar pe mălul mării și magnificul apus de soare. Little Venice este situată în partea de est a portului și se întinde între plaja din Aleukantras și vechiul cartier al Castelului (Kastro).

4

Nu poți rata simbolul insulei Mykonos și anume morile de vânt, elemente esențiale ale insulei ce pot fi întâlnite în orașul Chora dar și în zona Aleykantra. Astăzi morile de vânt din Mykonos nu mai sunt funcționale, multe dintre ele sunt renovate și transformate în muzee, amintind de trecutul insulei.

5

Petrece o după-amiază vizitând Muzeul Agriculturii, situat în

spațiu liber, într-o moară din secolul al XVI-lea, situată în zona Ano Myloi, lângă orașul Chora unde poți admira colecție de obiecte și unelte agricole.

6

7

Vizitează Muzeul Arheologic, una din cele mai prestigioase instituții istorice de pe insulă, situată într-o frumoasa clădire în stil neo-clasic din orașul Chora. Înființat în anul 1902, muzeul prezintă colecții de vase din perioada preistorică și elenistică, statui funerare, stele sau urne și o statuie a lui Hercule, provenind de pe insulița Rhenia. Dacă ești pasionat de istorie, trebuie să vizitezi și Muzeul Etnografic din Mykonos, înființat în anul 1958, situat în cartierul Kastro și Muzeul Maritim ce

onorează îndelungata tradiție navală a insulei Mykonos.

8

9

Explorează stăduțele înguste vopsite în alb ale orașului Chora, unde te poți bucura de numeroase magazine, cafenele și baruri, ascunse pe străzile labirintice. Află povestea pelicanului Petros, mascota insulei Mykonos, direct de la localnici. Insula a devenit patria a trei pelicani ce pot fi zăriți în port sau pe plajele din orașul Chora.

din cele mai fotografiate 10Una biserici din lume este Biserica Panagia Paraportiani, având o poveste și o infățișare neobișnuită. Biserica este

alcatuită din cinci biserici mai mici, construite una peste cealaltă. O puteți admira în cartierul Kastro din Chora și cea mai veche datează din secolul XIV, restul fiind ridicate în XVI și XVII. biserici și mănăstiri foarte 11 Alte cunoscute pe insulă sunt Biserica Panagia Rodario, singura biserică catolică din Mykonos, situată în apropiere de morile de vânt din Chora, Mănăstirea Paleokastro și Mănăstirea Panagia Tourliani. pe cele mai populare 12 Destinde-te plaje de pe insulă precum Paradise, Super Paradise, Platis Gialos, Kalo Livadi și înoată în apa cristalină, de culoare verdealbăstruie.

135


Grecia

Insula Mykonos

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Wi-Fi gratuit Centru Spa.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Myconian Mare Art Boutique bbbb Mykonian Mare Resort & Spa este un boutique hotel extraordinar, creat în stilul tradițional specific insulelor Ciclade, pentru crearea unui ambiant relaxant și a unei experiențe unice la malul mării Egee. Localizare: Hotelul Mykonian Mare Resort & Spa este situat la 150 de metri de plaja Aghios Stefanos, la 700 de metri de port, la 3.5 kilometri de orașul Mykonos și la 5 kilometri de aeroportul insulei.

Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de piscină exterioară, pool bar, room service 24 de ore, spălătorie și curățătorie, wi-fi gratuit, camere pentru nefumători, shuttle bus către orașul Mykonos și plaja Aghios Stefanos, recepție deschisă 24 de ore, room service, prosoape de plajă la recepție, tratamente cosmetice (contra cost), hair stylist (contra cost), baby sitting (contra cost), rent a car/bike, cabinet medical și parcare.

Facilitățile camerelor: Toate camerele au în dotare: TV satelit, radio și muzică centralizată, seif electronic, card electronic de acces, telefon, wi-fi gratuit, aer condiționat, duș cu hidromasaj, papuci și halate, cosmetice Korres, mini hi-fi CD și DVD player, birou, mini bar și balcon.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în Junior STANDARD Loc în DeLuxe cu REDUCERE 10% Suite cu REDUCERE 10% DBL DeLuxe aplicată până la 31.03 aplicată până la 31.03

STANDARD Loc în Junior Suite

24.09

729 €

900 €

782 €

04.06

739 €

921 €

793 €

972 € 995 €

11.06, 18.06, 10.09, 17.09

770 €

981 €

828 €

1062 €

25.06

851 €

1091 €

918 €

1184 €

03.09

892 €

1145 €

963 €

1245 €

02.07, 09.07, 16.07

912 €

1173 €

985 €

1275 €

27.08

1004 €

1275 €

1087 €

1388 €

23.07

1034 €

1308 €

1121 €

1423 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

1126 €

1410 €

1223 €

1538 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

140


Grecia

Insula Mykonos de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Situat pe plaja Wi-Fi gratuit Centru Spa.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Royal Myconian Resort & Villas bbbbb Royal Myconian Hotel, ce face parte din grupul Myconian Collection Hotels & Resorts, este cel mai luxos hotel de pe insula Mykonos, fiind unic sub toate aspectele. Localizare: Royal Myconian este amplasat pe plaja din Elia, la 11 km față de centrul Mykonos, la 12 km față de aeroport și la 11 km față de Portul Vechi.

Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție, salon, 2 restaurante, 4 baruri, centru SPA, 3 piscine, piscină pentru copii, baby sitting, loc de joacă pentru copii, sală de conferințe, parcare, TV corner, internet, doctor (la cerere), magazine, squash, mini golf, tenis de masă, sporturi de apă, călărie, scuba diving. Facilitățile camerelor: Royal Myconian are camere duble deluxe,

camere superioare și suite. Toate camerele dispun de următoarele facilități: TV LCD, CD/DVD/MP3 player, internet wi-fi gratuit, aer condiționat, telefon, minibar, seif, feon, masă de călcat, baie cu cadă.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în DeLuxe STANDARD STANDARD Loc în DeLuxe cu REDUCERE 15% with outdoor jacuzzi cu REDUCERE Loc în DBL DeLuxe with outdoor aplicată până la 31.03 15% aplicată până la 31.03 DeLuxe jacuzzi

24.09

567 €

773 €

623 €

865 €

10.09, 17.09

587 €

804 €

646 €

901 €

04.06, 11.06

664 €

863 €

736 €

971 €

03.09

709 €

888 €

790 €

1000 €

18.06

711 €

891 €

792 €

1004 €

25.06, 02.07, 09.07

729 €

902 €

814 €

1017 €

16.07

808 €

1013 €

906 €

1147 €

27.08

824 €

1035 €

925 €

1173 €

23.07, 30.07

840 €

1057 €

943 €

1199 €

20.08

892 €

1109 €

1005 €

1260 €

06.08

927 €

1143 €

1046 €

1301 €

13.08

962 €

1179 €

1087 €

1342 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

141


Grecia

Insula Mykonos

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat în centrul orașului Mykonos Centru Spa

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Semeli bbbb Hotelul este alegerea perfectă dacă doriţi să descoperiţi oraşul Mykonos şi împrejurimile. Situat în cartierul Mica Veneţie, este opţiunea de cazare ideală pe sejurul dumneavoastră în Mykonos. O deplasare de 10 minute cu un autovehicul desparte hotelul de Paraga Beach, Paradise Beach şi Mykonos Island. Hotelul Semeli este locul ideal pentru relaxare și pentru petrecerea unei vacanțe minunate la malul mării Egee. Localizare: Este situat în centrul orașului Mykonos, capitala insulei, la 500 m distanță față de port și 2 km de aeroport. Cea mai apropiată plajă este Megali Ammos. La 100 m de hotel este o stație de autobuz.

Facilitățile hotelului: Hotelul oferă piscină exterioară, centru SPA, restaurant, bar la piscină, snack bar, sală de fitness, jacuzzi, aer condiționat în spații publice, spălătorie, baby sitting (la cerere), room service și parcare.

Facilitățile camerelor: Hotelul deține 42 de camere și 3 apartamente, dotate cu aer condiționat, TV satelit, telefon, mini bar, seif, radio, grup sanitar propriu cu cadă, uscător de păr, halate de baie, terasă.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

04.06, 24.09

698 €

11.06

727 €

17.09

785 €

18.06, 25.06, 02.07, 03.09, 10.09

901 €

27.08

997 €

09.07

1029 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

1125 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Acces facil către celebrele plaje: Paradise și Psarou Centru Spa

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

142

MyconianAmbassadorHotel&ThalassoCenterbbbbb Avand o poziționare ideală, cu o panoramă superbă asupra celebrei plaje Platis Yialos, Myconian Ambassador Hotel & Thalasso Spa Center este un „boutique hotel” care îți va oferi o experiență de neuitat. Localizare: Myconian Ambassador este situat la 200 metri de plaja de nisip Platis Yialos; de asemenea, în apropiere și foarte ușor accesibile sunt celebrele plaje Paradise, Paranga, Psarou, în timp ce Mykonos Center este localizat la 3 km. Distanța față de aeroport este de 2.5 km. Facilitățile hotelului: hotelul pune la dispoziția turiștilor valet parking, doctor ( la cerere), centru business, babysitting, rent-a-car, cursuri de

călărie și scuba-diving, centru spa, restaurant cu specific mediteranean, restaurant-a-la –carte, baruri, excursii private ( cu mașina de lux, elicopterul, yacht-ul, sau chiar cu avion privat). Facilitățile camerelor: Hotelul dispune de camere deluxe, superior

și camere executive și sunt dotate cu paturi matrimonial, sau paturi twin, baie cu cadă, uscător de păr, balcon/ terasă, LCD/DVD/CD/MP3-Radio Player, aer condiționat, telefon direct, internet Wi-Fi, minibar, seif, fier de călcat.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL DeLuxe cu REDUCERE 10% până la 31.03

STANDARD Loc în DBL DeLuxe

24.09

622 €

688 €

04.06, 11.06, 10.09, 17.09

664 €

737 €

18.06

743 €

829 €

03.09

758 €

848 €

25.06, 02.07, 09.07, 27.08

774 €

866 €

20.08

879 €

989 €

16.07

948 €

1071 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08

1018 €

1153 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Mykonos de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Acces facil către toate atracțiile insulei.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Petinos Beach bbbb Recent renovat, Hotel Petinos Beach a fost construit în stilul tradițional al Insulei Mykonos, beneficiind de o panoramă supebă. Hotelul a fost distins cu Premiul International pentru „25th Tourist Hotel și catering”. Este unul dintre cele mai bune hoteluri din Mykonos. Localizare: Situat la câteva minute de plaja de aur Platys Gialos, una dintre cele mai faimoase plaje de pe Insula Mykonos. De aici, turiștii vor avea acces foarte ușor către toate destinatiile insulei. Facilitățile hotelului: Printre facilitățile acestui hotel se numară bar, restaurant, recepţie deschisă nonstop, terasă, camere de familie,

check-in/ check-out express, seif, cameră de bagaje, aer condiționat, restaurant (à la carte), snack bar, lounge în aer liber, piscină în aer liber, saună, sală fitness, servicii de spălătorie și călcătorie. Facilitățile camerelor: Fiecare

cameră a hotelului Petinos Beach este luminoasă, are plafon din lemn și mobilier de epocă și dispune de facilități precum aer condiționat, TV, telefon, acces internet, birou, seif, mini bar, baie privată cu uscător de păr, halate și papuci.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL SV

24.09

738 €

04.06, 11.06, 18.06, 17.09

779 €

25.06

873 €

10.09

896 €

02.07, 09.07, 16.07, 03.09

943 €

23.07

1071 €

27.08

1103 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

1167 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Acces facil către capitala insulei Sală de fitness.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Petinos Mare bbb Acest hotel a fost complet renovat pentru a satisface și cele mai exigente prețenții ale turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța aici. Turiștii vor fi întâmpinati aici de personal calificat și foarte ospitalier gata să contribuie prin experiența lor la confortul dumneavoastră pe parcursul întregului concediu. Localizare: Hotelul Petinos se află la doar câțiva metri de plaja Platis Gialos și la mică distanță de mers cu autobuzul de orașul Mykonos. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor restaurant, bar, recepție 24h, grădină, terasă, camere/facilități pentru persoane cu handicap, seif, cameră de bagaje,

magazine în hotel, snack bar, saună, sală de fitness, room service, săli de conferință. Facilitățile camerelor: Camerele confortabile ale hotelului Petinos au aer condiționat, sunt elegant amenajate și oferă vedere la mare

sau la gradină. Fiecare cameră este dotată cu mini-frigider, TV cu canale prin satelit și uscător de păr.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

24.09

544 €

04.06, 11.06, 18.06, 17.09

555 €

25.06

653 €

10.09

677 €

02.07, 09.07, 16.07, 03.09

726 €

23.07

820 €

27.08

844 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

891 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

143


Grecia

Insula Mykonos

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Acces facil catre capitala insulei Internet corner.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Vanilla bbb Complet renovat în 2008, hotelul Vanilla vă invită să trăiți experiența unui complex tradițional, foarte aproape de una dintre cele mai bune plaje de nisip ale insulei, unde, cu siguranță vă veți simți răsfățați de razele soarelui puternic și de căldura cu care veți fi primiți de personalul hotelului. Localizare: Hotelul Vanilla este situat la numai 2.5 km de orașul Mykonos, la 3 km de aeroport și la 100 m de plajă, astfel oricine se poate bucura de priveliștea minunată asupra mării și de numeroasele activități din capitala insulei. Stația de autobuz se află la 50 m de hotel. Facilitățile hotelului: Hotelul

pune la dispoziția turiștilor piscină exterioară, bar la piscină, jacuzzi, zonă cu acces la internet, TV, servicii de curățătorie, organizare de excursii, închirieri mașini. Facilitățile camerelor: Toate camerele sunt echipate cu aer

condiționat, TV prin satelit, linie de telefonie directă, mini bar, seif, balcon sau verandă.

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% până la 30.04

STANDARD Loc în DBL

24.09

408 €

425 €

04.06, 11.06, 18.06, 17.09

449 €

471 €

10.09

472 €

496 €

25.06

480 €

505 €

02.07, 09.07, 03.09

502 €

530 €

27.08

558 €

592 €

16.07

576 €

612 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

632 €

674 €

PLECĂRI

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat în imediata apropiere a celebrelor plaje Psarou beach și Platis Gialos Acces facil către capitala insulei.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

144

Hotel Kamari bbb Hotelul Kamari se bucură de un stil arhitectural, tradițional grecesc, camerele sale fiind decorate cu mult bun-gust pentru a asigura tot confortul clienților săi. Serviciile de înaltă calitate prestate de personalul hotelului, locația ideală în apropierea celor doua plaje Platis Gialos Beach și Psarou Beach, fac ca acest hotel să fie o alegere excelentă pentru cupluri, familii sau grupuri de prieteni. Localizare: Hotelul este situat în stațiunea Platis Gialos în sud vestul insulei, la aproximativ 200 m de plajă cu același nume și de Psarou Beach. Tot langă hotel, la aproximativ 100 m se află un mini market iar la 20 m stația de autobuz. Distanța până la

aeroport este de 3.5 km iar până în orașul Mykonos de 4 km. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție 24 h, schimb valutar, acces la internet, închirieri mașini, seif, piscină exterioară, piscină pentru copii, loc de joacă pentru copii, jacuzzi, bar

la piscină, snack bar, cafenea atât în interiorul cât și în exteriorul hotelului, tenis de masă ți billiard, parcare gratuită. Facilitățile camerelor: Baie, TV, telefon, frigider, radio, seif, uscător de păr, balcon sau verandă cu vedere la mare, piscină sau gradină.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în Superior DBL

24.09

472 €

04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 17.09

520 €

02.07, 10.09

556 €

09.07, 16.07, 27.08, 03.09

646 €

23.07

742 €

20.08

790 €

30.07, 06.08, 13.08

814 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Mykonos de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Situat lângă celebrele mori de vant din Mykonos Wi-Fi gratuit Piscină cu Jacuzzi.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mykonos Theoxenia bbbbb Hotelul Mykonos Theoxenia, construit într-un stil architectural tradițional cicladic, reprezintă o oază de liniște și lux, aflat în apropiere de viața de noapte plină de farmec a orașului Mykonos. Localizare: Hotel Mykonos Theoxenia este situat lângă celebrele mori de vânt din Mykonos. Se află la câteva minute de mers pe jos de centrul orașului Mykonos, în apropiere de aeroport și port. Facilitățile hotelului: Clienții acestui hotel vor dispune de facilități și

servicii de calitate precum: recepție, lobby bar, seif, room service 24 h, restaurante și baruri. Hotelul dispune, de asemenea, de o piscină cu jacuzzi situată în mijlocul unei grădini amenajate, printre pini și palmieri. Pentru cei care vor să aibă parte de momente de relaxare și răsfăț, vor avea la dispoziție serviciile unui centru Spa cu sală de gimnastică complet echipată, baie de aburi, saună, masaj, precum și diferite tipuri de masaj și tratamente de înfrumusețare.

Facilitățile camerelor: Camerele acestui hotel sunt modern decorate și complet utilate. Acestea dispun de TV satelit, aer condiționat, minibar, baie, seif, uscător de păr, telefon cu linie directă, acces la internet, baie cu duș sau cada, balcon, terasă sau verandă cu vedere la grădină.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

STANDARD Loc în Superior DBL GV

STANDARD Loc în Superior DBL SV

STANDARD Loc în Deluxe Room GV

24.09

817 €

915 €

1083 €

04.06, 11.06, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09

1080 €

1160 €

1367 €

18.06

1104 €

1199 €

1398 €

25.06, 02.07, 09.07

1136 €

1251 €

1440 €

16.07

1272 €

1388 €

1577 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

1454 €

1570 €

1759 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

145


Grecia

Insula Mykonos

ALL INCLUSIVE

Hotel Cavo Tagoo bbbbb Simte ritmul vibrant al insulei Mykonos Viața de noapte dezlanțuită a insulei a fost comparată cu destinații precum Ibiza, Rimini sau Ayia Napa, fiind în topul destinațiilor din Marea Mediterană pentru cluburile, barurile și petrecerile incendiare, ce contribuie la faima de tărâm al distracției. În Mykonos distracția de noapte este garantată începand cu orele 18:00 până..dimineața. Distins cu premiul pentru Arhitectură Aplicată în regiunea Mării Egee, Cavo Tagoo este construit din aceeași piatră dură care domină peisajul insulei Mykonos. În unele încăperi, piatra este păstrată și ca element decorativ, dar în cele mai multe cazuri, pereții sunt albi, în stilul clasic al arhitecturii mediteraneene. Elemente colorate de decor creează contraste interesante, iar apa albastră

146

și translucidă a mării înconjoară clădirile. Localizare: Hotelul este localizat la numai 600 m de centrul orașului Mykonos, 500 m de portul vechi, 2.5 km de portul nou și 5 km de aeroport. Facilitățile hotelului: Hotelul oferă piscină cu apă sarată, șezlonguri la piscină, bar cu acvariu la piscină, centru de wellness și fitness, centru

SPA (tratamente faciale și corporale, cromoterapie, saună, baie cu aburi, tratamente de înfrumusetare), magazin, restaurant a la carte “Tagoo”, lifturi, parcare exterioară, servicii de curățătorie, recepție 24 h, babysitting, servicii medicale la cerere, excursii, livrarea ziarului la cerere. Facilitățile camerelor: Camerele sunt complet echipate, dotate cu aer condiționat, ceas cu alarmă, halat

și papuci de baie, TV cu ecran plat, uscător de păr, telefon cu linie directă internațională, minibar, DVD player, internet Wi-Fi, seif. Toate camerele au vedere la mare.


Grecia

Insula Mykonos de la d

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Wi-Fi gratuit Centru Spa & Wellness Camere cu vedere la mare.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

RelaxClub

Plecare din Bucureşti

Shoping în Chora Renumitul hotel Cavo Tagoo este situat în Chora, capitala insulei sau Mykonos Town, un oraș vibrant al insulei ce iubește atmosfera creată aici. Acest oraș, vizitat de multe celebritati, pune la dispozitie turistilor un mall - Atrium Mall este cel mai mare mall din Mykonos unde puteți găsi mini market, librărie, rent a car, cafenele iar dacă dorești să cumperi cadouri pentru prieteni sau doar suveniruri, în Atrium vei găsi o selecție de ceramică lucrare manual și bijuterii. Celebră pentru magazinele sale este și strada Mavrogenous, unde aproape toți designerii greci au un boutique aici. Misento este un magazin celebru cu bijuterii, unde toate piesele sunt realizate manual și unic.

STANDARD Loc în Classic DBL

STANDARD Loc în DBL DeLuxe

STANDARD Loc în Classic DBL cu piscină privată

04.06, 11.06, 18.06, 17.09, 24.09

1185 €

1311 €

1640 €

25.06

1293 €

1419 €

1748 €

10.09

1401 €

1527 €

1856 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

1437 €

1563 €

1892 €

30.07, 27.08

1527 €

1743 €

2072 €

06.08, 13.08, 20.08

1563 €

1815 €

2144 €

PLECĂRI

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

147


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București Transfer din: Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Pitești și Constanţa (la București)

CU AUTOCARUL DIN București, Constanța, Iași, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Galați, Buzău, Brașov, Ploiești, Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Deva, Arad, Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Drobeta Turnu-Severin și Craiova.”

148

Corfu Insula este un amalgam de frumuseţi naturale, cu trăsături tradiţionale și misterioase situri arheologice Corfu este cea mai nordică dintre insulele grecești din Marea Ionică și una dintre cele mai populare destinaţii turistice ale Greciei. Este insula pădurilor și a munţilor, cu sate cu case albe ascunse în văi, cu plaje cu nisip și cu locuitori vestiţi pentru ospitalitatea lor. Dacă alegi să vizitezi Corfu, e cazul să te pregătești pentru o experienţă incredibilă. Insula este un amalgam de frumuseţi naturale, cu trăsături tradiţionale și misterioase situri arheologice și se întinde de la Nordul Mării Ionice până la intrarea Mării Adriatice. Are 58 km lungime și 25 km lăţime, iar în centrul ei se află Muntele Pantokrator cu o înălţime de 906 m.


i Grecia

DISTREAZĂ-TE!

Festivale grecesti

Insula este faimoasă pent pentru petrecerile sale, dar nu va fi greu nici să găsești locuri în care să petreci o seară liniștită, fară sunetul basului pe fundal. Ipsos, Gouvia, Dassia, Kassiopi și Sidari sunt staţiuni cu viaţă de noapte animată, unde vei găsi baruri trendy și clubur cluburi de noapte moderne, care te provoacă să te distrezi de la apus până în zori. Da Dacă preferi să petreci serile cu un cocktail în mână, la un bar a pe plajă, privind apusul sau să savurezi o sticlă de vin pe o terasă plină de ascul verdeaţă, ascultând sunetul mării, îndreaptă-te către Paleokastritsa, Agios Ag Ioannis sau Saint Giorgios. Gordis, Agios

active ddiiinn Grecii știu sa petreaca! Iar sezonul estival este plin de evenimente atractive din de punct de vedere turistic. Insula Corfu este cunoscuta pentru variatia de festivalurilor, care se desfasoara în timpul verii, în special în lunile iuliee și august, stivaluri sunt cele dar și în iunie și septembrie. Printre cele mai apreciate și distractive festivaluri upa live, formata dim locale, care se numesc “paniyiri”. Se organizeaza în taverne, unde o trupa cinci membri, organizeaza dansuri traditionale, precum Kalamaniatos și Rouga, pe ritmuri grecești. În cadrul festivalului participa și se distreaza atat localnici catt și turisti. O alta mare atractie este “Festivalul Placintelor”, în Loustri, unde turiștii se pot testa placinte gigant.

Mituri și istorie Sunt mari șansele ca o simplă plimbare pe ţărmul mării să te convingă că legenda cu privire la iubirea dintre nimfă și Poseidon este adevărată, pentru că insula pare a fi un tărâm al zeilor. Cu mai bine de o sută de ani în urmă, frumuseţile Insulei Corfu au cucerit-o și pe împărăteasa Sissi a Austro-Ungariei. Fascinată de frumuseţea acestei insule și copleșită de problemele pe care le avea în familie, Sissi a ales să se stabilească aici. Împărătesei i s-a construit un palat, unde și-a petrecut ultimii 10 ani ai vieţii.

Shopping Dacă dorești să petreci timp încercând pantofi șic și haine croite după ultimele tendinţe, îndreaptă-te spre străzile stilate din Corfu Town. Aici vei găsi magazine elegante și boutique-uri care pot da cu ușurinţă bugetul de vacanţă peste cap. Bijuteriile din aur nu sunt mai ieftine decât acasă, dar te vor fermeca prin design. În Corfu se găsesc icoane remarcabile în magazine și în mănăstiri, care variază de la mici portrete de sfinţi, la picturi elaborate. Cele mai frumoase și mai scumpe sunt create folosind exclusiv tehnici tradiţionale. Există multe magazine de suveniruri cu produse naturiste, ceramică ornamentală, broderii și dantele, mirodenii și multe obiecte mărunte pe care trebuie să le descoperi. Insula este faimoasă pentru un fruct crescut aici, asemănător mandarinei, dar mult mai mic, koum quat, din care localnicii produc lichioruri, marmelade, dulciuri și prăjituri foarte gustoase. Un borcan de fructe glasate sau o sticlă de lichior cu design original pot fi suveniruri foarte originale.

Mâncarea Bucătăria din Corfu are un caracter unic datorat îndelungatei ocupaţii veneţiene. Sunt câteva feluri de mâncare specifice pe care trebuie să

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 21 7

le savurezi. Cu o mulţime de golfuri presărate în jurul insulei, peștele proaspăt și fructele de mare sunt abundente. Încearcă apreciatul chefal roșu sau peștele spadă, preparate simplu pe grătar, servite cu salată verde și stropite cu suc de lămâie. Dacă bogăţiile mărilor nu-ţi fac cu ochiul, răsfaţă-te cu alte specialităţi ale bucătăriei corfiote, ca sofrito, carne de vită fiartă cu ulei de măsline și roșii, condimentată cu usturoi proaspăt sau pastitsio, plăcintă cu straturi de macaroane, umplutură de carne cu roșii, sos și brânză pe deasupra. Îndulcește-te la sfârșit cu un desert tipic: iaurt cu miere alături de retsina, un vin local aromat.

Plaje și sporturi acvatice corfu are ape limpezi și plaje pentru toate gusturile, variind de la prundiș la nisip fin. Te poţi relaxa pe plaje întinse, amenajate cu toate facilităţile sau poţi închiria o barcă cu motor și poţi pleca în căutarea propriei plaje private, într-un golfuleţ izolat. Dacă ai copii, poţi sta liniștit. În majoritatea staţiunilor, plajele se pierd ușor în marea calmă, iar adâncimea mică a apei se menţine până departe de ţărm.

În Corfu poţi practica orice sport acvatic, îndeosebi în staţiunile mari, iar preţurile pentru închirierea echipamentelor sunt rezonabile. Multe dintre centrele care închiriază echipament asigură și antrenament doritorilor, drept urmare poţi face snorkeling în jurul ţărmurilor și scufundări, descoperind o bogată varietate de plante și animale marine.

Mai 23 10

Iun. 27 12

Iul. 29 12

Aug. 29 11

Sept. 27 9

Oct. 24 6

149


150


Grecia

Programul excursiei cu autocarul

insulei. Vom vizita Achillionul, palat construit pentru împărăteasa Elisabeta a Austriei, apoi vom continua cu Paleokastritsa și Sidari, un mic orășel aglomerat din nordul insulei, unde vei vedea „Canal d’amour“ și te vei delecta cu frumuseţile plajelor locale.

Plecări săptămânale în fiecare duminică ZIUA 1

Către Grecia

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora și locul stabilit în diagrama de plecări. Plecare spre insula Corfu pe traseul România–Sofia–Promahonas–Igoumenitsa– Corfu. Pe timpul nopţii se va traversa Bulgaria. ZIUA 2

Insula Corfu

Dimineaţa intrăm pe teritoriul Greciei, traversând pe rând mai multe provincii: Macedonia, a cărei capitală este Salonicul, Tessalia străbătută de Muntele Olimp și Grecia Centrală ale cărei înălţimi sunt dominate de Munţii Pindului. Vom poposi în Igoumenitsa, port la Marea Ionică, una dintre principalele „porţi de intrare” în Grecia. De aici ne vom îmbarca pe feribot pentru a traversa Marea Ionică spre insula Corfu. Traversarea durează circa 2 ore. În cursul după-amiezii se ajunge în staţiune. Cazare în funcţie de hotelul ales.

Kanoni–Kalypso–Corfu–Glyfada Excursia începe cu vizitarea mănăstirii Valcherna, construită în secolul xiii, unul dintre simbolurile insulei. Continuăm turul cu Peninsula Kanoni, de unde avem o panoramă superbă asupra Insulei Pontikoniossi. Vom pleca apoi într-o croazieră de-a lungul coastei descoperind Kalypso Star, Insula Vidos cu flora și fauna ei spectaculoase, orașul Corfu și superba plajă din Glyfada.

Paxi–Antipaxi Paxi și Antipaxi sunt două insule vecine din Marea Ionică situate la o distanţă de 14 km de Corfu și la 20 km de continent. Paxi seamănă cu o uriașă grădină plutitoare, acoperită cu flori de câmp și cu măslini verzi-argintii, plantaţi de veneţieni cu peste 300 de ani în urmă.

ZILELE 3–8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

Marele tur al Insulei Corfu În această excursie vei putea descoperi cele mai interesante atracţii naturale și istorice ale

Laguna albastră și ţărmul grecesc După doar 25 de minute de navigare, vom găsi peștera Mourtos, locul unde s-a ascuns flota grecească în timpul celui de-Al 2-lea război mondial. A doua noastră oprire va fi în minunatul golf al „Lagunei Albastre“. Nu ezita să faci o baie în

cristalinele ape exotice de aici. Ultima oprire va fi în satul pescăresc Sivota.

Seară grecească Te invităm să participi la un program artistic tradiţional grecesc, unde vei putea savura mâncărurile și băuturile specifice acestei ţări. Mai mult decât atât, vei putea învăţa câţiva pași din dansurile tradiţionale sirtaki și zorba.

Aqualand Ia-ţi familia și prietenii și vino în lumea jocurilor acvatice de la Aqualand, unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din sud-estul Europei. Veţi fi întâmpinaţi de tobogane acvatice cu diferite grade de dificultate, piscine, baruri și o mulţime de alte surprize. ZIUA 9

Către România

În cursul după-amiezii vom părăsi insula și ne vom îndrepta către portul Kerkyra pentru a traversa pe continent. Ne vom continua drumul spre ţară pe traseul Igoumenitsa–Ioanina–Promahonas–Kulata– Sofia–România. ZIUA 10

Din nou acasă

Sosim în România în cursul dimineţii în funcţie de condiţiile de trafic și de formalităţile vamale.

Nu

rata în Insula Corfu

Nu vei reuși să vezi tot ceea ce are de oferit Corfu într-o singură călătorie, însă putem să-ţi sugerăm cele mai bune lucruri de văzut și experimentat:

1

Explorează labirintul de străduţe ale vechiului oraș Corfu, un delicios amestec de arhitectură veneţiană, franceză și britanică, biserici frumoase și muzee interesante.

2

Palatul Achilleion, construit pentru împărăteasa Elisabeta a Austriei și impunătoarea statuie a lui Ahile, ce măsoară 15 m înălţime din grădina palatului.

3

Petrece o după-amiază în grădinile umbroase ale vilei Mon Repos, locul în care s-a născut Prinţul Philip al Marii Britanii și plimbă-te printre vestigii arheologice.

4

Destinde-te într-una din cafenelele de pe Liston, centru al vieţii boeme.

5

Admiră cel mai pitoresc loc din Corfu, Paleokastritsa, cu golfuri înconjurate de dealuri dens împădurite și stânci abrupte care se prăvălesc în mare.

6

Fă un tur cu vaporul în jurul coastelor insulei pentru a descoperi grotele din

împrejurimi, plajele izolate și priveliști care îţi vor tăia respiraţia.

7

Închiriază o barcă cu motor și rezervă o plajă pustie doar pentru tine.

8

Încearcă scuba-diving în apropierea ţărmurilor insulei și descoperă bogata viaţă marină sau iniţiază-te în windsurfing.

9

Lasă-te uimit de excelenta priveliște de pe Muntele Pantokrator, cel mai înalt punct de pe insulă (906m). În zilele senine, de pe el se poate zări ţărmul Italiei.

10

Înoată în apele extrem de limpezi de lângă celebra plajă Laguna Albastră.

11

Încearcă dintre specialităţile corfiote sofrito și pastitsio, dar și iaurtul cu miere, un desert minunat.

12

Cumpără lichioruri, bomboane sau deserturi realizate din koum quat, fruct cultivat doar în Corfu.

151


Grecia

Insula Corfu

ALL INCLUSIVE

Hotel Aquis Capo di Corfu bbbbb Zona Lefkimi Zona Lefkimi cuprinde o mare varietate de plaje pentru toate gusturile, iar împreună cu frumuseţea sălbatică a locului alcătuieşte locul ideal pentru o vacanţă memorabilă. Turiştii care viziteaza Lefkimi sunt încântaţi de plajele spectaculoase din Agios Petros, Kavos, Agios Gordis și Gardeno. Localizare: Complexul hotelier este amplasat pe o întinsă plajă de nisip fin în Agios Petros, la 2 km distanță de Lefkimi, la 45 km distanță față de aeroport și la numai 50 m distanță față de plajă. Hotel Aquis Capo di Corfu este amplasat în mijlocul unor grădini frumos amenajate. Facilităţile hotelului: Oferind o gamă largă de servicii pentru toţi membrii familiei, complexul Aquis

154

Capo di Corfu dispune de piscine impresionante cu mini tobogane de apă, teren de tenis, tenis de masă, loc de joacă şi restaurante cu specialităţi gastronomice excepţionale. Hotelul are 176 camere recent renovate, internet wireless gratuit, laptop (de închiriat), spălătorie, baby sitting, cameră pentru bagaje, magazin de suveniruri, rent a car, loc de joacă pentru copii, mini club.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiționat individual, TV LCD satelit, DVD player, telefon, minifrigider, seif (contra-cost), baie cu cadă, uscător de păr. Piscină: Hotelul dispune de o piscină foarte mare pentru adulți, piscină pentru copii, mini tobogane; șezlongurile atât la piscină, cât și la plajă sunt gratuite, prosoape (piscină/ plajă - depozit).

Sport și agrement: tenis de câmp, tenis de masă, volei pe plajă, sală de fitness, animație. Hotelul nu acceptă animale de companie.


Grecia

Insula Corfu de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Un copil până la 14 ani gratuit la cazare Băuturi internaționale de marcă Pe plajă cu nisip fin Situat în apropiere de Kavos – cea mai animată stațiune a insulei

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Aquis All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; Aquis All inclusive Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului INDIVIDUAL ALL INCLUSIVE

Supliment transport autocar din București 85 €/pers, Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Sibiu, Brașov – 105 €, Arad, Deva – 101 €, Rm. Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €, Timișoara, Lugoj, Caransebeş, Drobeta Tr. Severin, Craiova – 91 € Plecări cu autocar în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE 27% DBL cu REDUCERE 22% Loc în DBL aplicată până la 01.04 aplicată până la 15.05

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

02.06, 09.06, 22.09

545 €

398 €

425 €

452 €

16.06, 08.09, 15.09

580 €

423 €

452 €

481 €

23.06, 30.06, 07.07

599 €

437 €

467 €

497 €

01.09

620 €

453 €

484 €

515 €

25.08

660 €

482 €

515 €

548 €

14.07, 21.07, 28.07, 04.08, 695 € 11.08, 18.08 Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar Supliment SGL

507 €

542 €

577 €

30 €/ pers 370 €

Un copil 0-4.99 ani GRATUIT; Un copil 5-13.99 ani plătește transportul. Preţul nu include: biletul de ferryboat (20 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

Cazare 7 nopţi; Aquis All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE 20% aplicată până la 20.02

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată până la 20.05

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

03.06, 10.06, 23.09

620 €

496 €

527 €

558 €

17.06

660 €

528 €

561 €

594 €

24.06, 16.09

690 €

552 €

587 €

621 €

01.07, 09.09

710 €

568 €

604 €

639 €

08.07, 02.09

745 €

596 €

633 €

671 €

26.08

790 €

632 €

672 €

711 €

658 €

697 €

738 €

15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 823 € 12.08, 19.08 Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar Supliment SGL

30 €/pers 370 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

155


Grecia

Insula Corfu

de la

TURIS TUR IST TIC

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Acceptă 2 copii până la 14 ani la cazare în cameră Priveliște superbă asupra mării, muntelui Plajă privată cu șezlonguri și umbrele gratuit.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All inclusive Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Belvedere bbb Benitses Situat la 13 kilometri sud de orașul Corfu, Benites a fost un atrăgător sat de pescari transformat în timp într-o stațiune turistică importantă cu resorturi de lux, ce oferă o mare varietate de plaje încântătoare. Stațiunea este o îmbinare de vechi și nou, modern și tradițional, cu o atmosferă autentic grecească. Nu rata o vizită la Muzeul Sea Shell, unde sunt expuse cele mai fascinante colecții de scoici, corali și alte comori descoperite în adâncuri. Hotel Belvedere a fost fondat în 1986 şi renovat în 2011. El oferă o gamă largă de facilităţi şi servicii. Localizare: Hotelul este situat în stațiunea Agios Ioannis, aflată în partea sudică a stațiunii Benitses și oferă o priveliște superbă asupra mării, muntelui. Este situat la 16 km distanță față de capitala insulei și la 17 km față de aeroport.

Facilităţi hotel: Hotelul Belvedere dispune de 170 camere, ce au fost renovate în 2011, restaurant principal, salon TV, parcare (gratuit). Receptia funcţionează 24 de ore și oferă apel de trezire oaspeților care doresc. Facilităţile camerelor: Majoritatea camerelor au vedere la mare, piscină sau la munte şi sunt dotate cu aer condiționat (contra cost), TV satelit, minifrigider.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers, Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Sibiu, Brașov – 105 €, Arad, Deva – 101 €, Rm. Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €, Timișoara, Lugoj, Caransebeş, Drobeta Tr. Severin, Craiova – 91 € Plecări cu autocar în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE 40% DBL cu REDUCERE 30% Loc în DBL aplicată până la 20.02 aplicată până în 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

02.06

299 €

179 €

209 €

239 €

09.06, 16.06, 15.09, 22.09

329 €

197 €

230 €

263 €

23.06, 30.06, 08.09

369 €

221 €

258 €

295 €

07.07

389 €

233 €

272 €

311 €

25.08, 01.09

399 €

14.07, 21.07, 28.07, 04.08, 415 € 11.08, 18.08 Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar Supliment SGL

239 €

279 €

319 €

249 €

291 €

322 €

10€/pers

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE 30% DBL cu REDUCERE 25% Loc în DBL aplicată până la 20.02 aplicată până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

03.06

485 €

340 €

364 €

398 €

10.06, 17.06, 16.09, 23.09

499 €

349 €

374 €

409 €

24.06, 01.07, 08.07, 09.09

539 €

377 €

404 €

442 €

399 €

428 €

467 €

15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 570 € 12.08, 19.08, 26.08, 02.09 Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar

10 €/ pers

Supliment SGL

180 €

Reducere al 2-lea copil 2-13.99 ani cazare în cameră DBL cu pat suplimentar

50 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. 180 €

Primul copil 0-4.99 ani GRATUIT; Primul copil 5-13.99 ani plătește transportul; Al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Al doilea copil 2-13.99 ani are reducere 50 € la cazare în cameră DBL cu pat suplimentar. Preţul nu include: biletul de ferryboat (20 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

158

Piscină: Hotelul Belvedere dispune de o piscină cu apă sărată – șezlonguri și umbrele gratuit. Plajă: hotelul dispune de plajă privată, situată vizavi de hotel, cu șezlonguri și umbrele gratuit. Sport și agrement: sporturi nautice, scufundări, serviciu de închirieri biciclete - sunt contra cost.

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Corfu

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Facilități pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Nissaki Beach bbbb Localizare: Situat pe plajă, la 23 km de Corfu Town şi aeroport, la 2,5 km de satul Nissaki fiind înconjurat de plantaţii de măslini şi terase. Facilităţile hotelului: Două restaurante, bar la piscină, bar, piscină cu jacuzzi,exchange, rent a car, coafor, masaj, mini market, magazin de suveniruri/bijuterii, internet, autobuz gratuit până în Corfu Town. Pentru copii se poate oferii teren de joacă, piscină, meniu special, baby cot, mini club, baby sitting. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu balcon, telefon, baie, uscător de păr, TV, mini bar, seif, A/C. Activităţi: mini golf, teren tenis (nocturnă), tenis de masă, tir cu arcul,

puşcă, pistol, arbaletă şi boccia, volei de plajă, fitness, sporturi nautice şi centru de scufundări pe plajă, jocuri

video, biliard, animaţie, muzică live, seară grecească. Plajă: Nisip cu pietricele.

Plecare din Bucureşti

Date de plecare

FIRST MINUTE EARLY BOOKING STANDARD Al 2-lea copil Loc în DBL Al 2-lea copil 2-11.99 Loc în DBL Al 2-lea 2-11.99 ani în DBL Loc în ani în DBL SIDE SIDE VIEW cu SIDE VIEW cu copil DBL SIDE VIEW cu REDUCERE 10% VIEW cu REDUCERE REDUCERE 2-11.99 ani SIDE REDUCERE 8% aplicată până la 10% aplicata pana 8% aplicată în DBL SIDE aplicata pana la VIEW până la 30.04 la 31.03 31.03 VIEW 30.04

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 16.09, 23.09

528 €

388 €

534 €

392 €

558 €

404 €

09.09

562 €

406 €

569 €

409 €

596 €

423 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 26.08, 02.09

647 €

449 €

656 €

453 €

691 €

471 €

29.07

665 €

458 €

675 €

462 €

711 €

481 €

05.08, 12.08, 19.08

679 €

464 €

688 €

469 €

726 €

488 €

Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT.; Primul copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Plajă privată Parcare gratuită Acces facil către capitala insulei.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului

164

Hotel Dassia Chandris bbbb Localizare: Situat pe plajă, în stațiunea Dassia, la 11 km de orașul Corfu, la 12 km de Aeroportul Internațional și la 10 km de port. Facilitatile hotelului: 2 restaurante cu terasă, piscine exterioare pentru adulți și copii, 2 baruri la piscină, centru de fitness cu jacuzzi, saună, baie de aburi, facilităti pentru masaj, tavernă pe plajă, 2 baruri pe plajă, plajă privată, teren de joacă și mini-club supervizat pentru copii, coafor, cinema în aer liber, 3 terenuri de tenis, teren de golf, magazine, parcare gratuită, servicii de închirieri auto. Printre activitățile pe care turiștii le pot practica aici, se numară tenis, golf, volei, surf, parașutism, ski nautic,

scuba-diving, jocuri electronice, billiard.

Facilitățile camerelor: AC, balcon sau terasă, baie, televizor, radio.

Plecare din Bucureşti FIRST MINUTE

Date de plecare

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 02.09, 09.09, 16.09, 23.09 01.07, 08.07, 15.07, 22.07

Loc în DBL MV cu REDUCERE 20% aplicată până la 28.02

EARLY BOOKING

Al 2-lea copil Loc în DBL 2-11.99 ani în MV cu DBL MV cu REDUCERE REDUCERE 15% 20% aplicata aplicată pana la până la 28.02 31.03

OFERTA SPECIALA

STANDARD

Loc în DBL Al 2-lea copil Al 2-lea copil Al 2-lea MV cu 2-11.99 ani în 2-11.99 ani copil REDUCERE Loc în DBL MV cu în DBL MV cu 2-11.99 10% DBL REDUCERE REDUCERE ani în aplicata MV 15% aplicata 10% aplicata DBL pana la pana la 31.03 pana la 30.04 MV 30.04

539 €

394 €

557 €

404 €

575 €

413 €

611 €

431 €

637 €

443 €

661 €

455 €

685 €

467 €

733 €

492 €

26.08

644 €

447 €

669 €

459 €

694 €

472 €

743 €

497 €

29.07

651 €

450 €

676 €

463 €

701 €

476 €

751 €

501 €

05.08, 12.08, 19.08

662 €

455 €

688 €

469 €

714 €

481 €

765 €

508 €

Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT.; Primul copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Corfu

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Programe de animație Camere complet renovate în 2012 Piscină amenajată cu șezlonguri și umbrele.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Marbella bbbbb Luxosul hotel Marbella este așezat în trepte către mare oferind o panoramă deosebită asupra golfului din diferite locații ale sale. Localizare: Hotelul Marbella se află în staţiunea Agios Ioannis, pe coasta de est a insulei, la 15 km distanţă de Corfu Town. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilorun restaurant principal, restaurant a la carte, tavernă, snack-bar, magazine, coafor, spaţiu de acces internet, roomservice şi spălătorie, piscină pentru copii.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu A/C, telefon, TV-satelit, mini-bar, uscător de păr, seif, balcon sau terasă. Sport și agrement: Pentru iubitorii de sporturi, hotelul Marbella pune la dispoziție: 3 terenuri de tenis, baschet şi volei de plajă, sală de fitness, sală de gimnastică, gimnastică în apă, lecţii de dans, drumeţii şi sporturi nautice. În plus,

aici vei găsi un club de noapte şi program animaţie. Piscină: Hotelul dispune de piscină interioară şi exterioară, cu bar şi restaurant la piscină. Prosoapele sunt cu plată. Supliment All inclusive: 112 euro/ pers/sejur

Plecare din Bucureşti

Date de plecare

23.09

FIRST MINUTE EARLY BOOKING STANDARD Loc în DBL PROMO Loc în DBL DELUXE Loc în DBL PROMO Loc în DBL Loc în DBL DELUXE Loc în DBL DELUXE (Annex GV (Main Building) DELUXE (Annex PROMO GV (Main Building) DELUXE Building) cu cu REDUCERE Building) cu DELUXE cu REDUCERE 10% GV (Main REDUCERE 10% 20% aplicată până REDUCERE 20% (Annex aplicată până la 30.04 Building) aplicată până la 30.04 la 31.01 aplicată până la 31.01 Building) 502 € 544 € 533 € 594 € 565 € 618 €

16.09

570 €

624 €

610 €

686 €

649 €

717 €

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 09.09

581 €

637 €

622 €

701 €

663 €

733 €

01.07

582 €

639 €

623 €

705 €

664 €

735 €

08.07, 15.07, 26.08, 02.09

586 €

651 €

628 €

726 €

670 €

751 €

22.07

591 €

656 €

634 €

732 €

676 €

757 €

19.08

615 €

682 €

661 €

761 €

706 €

790 €

29.07, 05.08, 12.08

620 €

687 €

666 €

767 €

712 €

796 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT.; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

166


Grecia

Insula Corfu de la

CONFOR CON FORT T ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Plajă privată Facilități pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Sunshine Vacation bbbb Localizare: Hotelul este construit în trepte pe o colină deasupra mării, amplasat în satul Nissaki, la 25 km de oraşul vechi. Facilităţile hotelului: Baruri, restaurante, show-uri, loc de joacă pentru copii, salon de înfrumuseţare, aerobic, volei de plajă, teren de tenis, ping-pong, tir cu arcul, ciclism. Facilităţile camerelor: Hotelul deţine 312 de camere camere duble cu vedere la mare şi la grădină, camere familiale, bungalow-uri, apartamente), dotate cu A/C, TV, mini-frigider, balcon sau terasă şi seif.

Plecare din Bucureşti FIRST MINUTE Date de plecare

EARLY BOOKING

STANDARD

Loc în Bungalow Loc în Bungalow Loc în DBL SV cu Loc în DBL SV GV cu Loc în GV cu REDUCERE REDUCERE 15% cu REDUCERE REDUCERE 10% Bungalow 15% aplicată până aplicată până la 10% aplicată aplicată până la GV la 28.02 28.02 până la 30.04 30.04

Loc în DBL SV

03.06

468 €

500 €

480 €

515 €

506 €

544 €

23.09

491 €

522 €

505 €

538 €

534 €

569 €

10.06

527 €

554 €

543 €

571 €

576 €

607 €

17.06, 16.09

551 €

575 €

568 €

594 €

604 €

632 €

09.09

572 €

596 €

591 €

616 €

629 €

657 €

24.06

604 €

628 €

625 €

650 €

666 €

694 €

01.07, 26.08, 02.09

625 €

649 €

647 €

673 €

691 €

719 €

19.08

657 €

678 €

681 €

704 €

729 €

754 €

08.07

678 €

698 €

704 €

724 €

754 €

777 €

15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08

700 €

718 €

726 €

745 €

779 €

800 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT.; Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

ALL INCLUSIVE

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Pe plaja cu nisip – Kontagialos Internet Wi-Fi gratuit Facilități pentru copii Camere renovate și modern utilate.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Aquis Pelekas Beach bbbbb Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Pelekas, la doar 14 km de aeroportul din Corfu. Facilităţile hotelului: Resortul oferă numeroase servicii, printre care parcare, exchange, servicii de curăţătorie, shuttle bus gratuit până în Pelekas, cameră de bagaje, centru de închiriere maşini, baby-sitting, doctor la cerere, fax şi xerox, minimarket, restaurant principal pentru mic-dejun, prânz şi cina (bufet), restaurant a-la-carte, lobby bar, bar la piscină Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului au balcon, aer condiţionat individual, televizor LCD, DVD-player, telefon direct în cameră

şi în baie, internet WiFi gratuit, mini frigider, uscător de păr, seif şi servicii de curăţătorie contra cost. Activităţi: Piscină exterioară, piscină pentru copii, mini-club (4-12 ani), loc de joacă pentru copii, amfiteatru,

programe de animaţie, sală fitness, tenis de masă, volei pe plajă, billiard, masaj, tir cu arcul, sezlonguri şi umbrele la piscină gratuite.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti

Date de plecare

FIRST MINUTE Loc în DBL IV EARLY BOOKING Loc în STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată DBL IV cu REDUCERE 10% Loc în DBL IV până la 31.01 aplicată până la 31.03

03.06, 23.09

557 €

575 €

16.09

620 €

642 €

611 € 685 €

17.06, 24.06, 01.07, 26.08, 02.09, 09.09

667 €

691 €

740 €

08.07

738 €

767 €

824 €

15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08

792 €

824 €

887 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT.; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxele de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

167


Lefkada

Aj. Nikitas

Insula Lefkada

Kariotes Ligia

Nidri

Vasiliki

PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN București, Iași, Constanța, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Sibiu, Brașov, Deva, Rm. Vâlcea, Buzău, Ploiești, Pitești.

Lefkada Insula este plină de magie, mister şi locuri de o frumuseţe deosebită. Despre Lefkada se spune ca deţine cele mai frumoase plaje din Grecia. Lefkada este o insulă grecească din Marea Ionică, situată pe coasta de vest a Greciei și legată de continent printr-un drum pietruit lung și un pod plutitor. Insula are un climat tipic mediteranean – cu veri calde și ierni reci, mai ales în munți, motiv pentru care insula este populată cu turiști, cel mai adesea în timpul lunilor de vară și în prima parte din toamnă. Una dintre cele mai apreciate și cunoscute plaje din Lefkada este Porto Katsiki, situate pe coasta de vest a insulei.

168


SHOPPING

DISTRACŢIE

Lefkada deţine o mare varietate va de magazine în care poţi găsi haine semnate de designeri celebri, bijuteri bijuterii exclusiviste, antichităţi, produse din piele de calitate excepţională. Practic, insula ins este sursă inepuizabilă de suveniruri, cadouri, obiecte şi articole de îmbrăcămi îmbrăcăminte. Magazinele sunt deschise luni, miercuri şi sâmbătă de la m şi joi de la 09.00 la 20.00. Magazinele cu suveniruri sunt 09.00 la 15.00, iar marţi deschise zilnic într între orele 09.00-22.00. Turiştii pot cumpăra produse textile din lână, lucrat lucrate manual, broderii cu modele tradiţionale, obiecte sculptate în m în lemn de măslin sau bijuterii din aur şi argint.

pţii, Cele mai multe baruri şi cluburi se află în oraşul Lefkada. În timpul nopţii, majoritatea cafenelelor se transformă în cluburi, iar insula din liniştităă devine plină de viaţă şi sălbatică. Printre cele mai populare cluburi şi restaurante estaurante a), Copla (barse numără Byblos (situat în Nydri, fiind cel mai faimos club din Lefkada), rilor), 155 Cafe restaurant, aflat pe plaja Kathisma, renumit pentru calitatea mâncărurilor), azz după-amiaza şi Bar (unul dintre cele mai populare baruri din Vassiliki; aici se ascultă jazz as de ritmul muzicii, muzică grecească seara târziu). Oriunde ai alege să mergi, lasă-te atras atins de briza mării şi bucură-te de o vacanţă perfectă!

Geografia pe scurt Lefkada, este a 4-a insulă, ca mărime, dintre insulele ionice, situată pe partea vestică a Greciei, legată de continent printr-un pod mobil. Capitala insulei este oraşul Lefkada, situat în partea de nord, la 20 km de aeroportul naţional Aktion. Insula are 117 km de coastă şi o populaţie totală de 20 000 de locuitori. Vacanţele în insula Lefkada reprezintă adevărate incursiuni în lumea rurală grecească, într-un teritoriu cu plaje turcoaz, munţi înalţi, drumuri foarte înguste, vegetaţie luxuriantă şi sate liniştite cu plaje cu nisip fin.

Mituri și istorie Până în secolul VI insula a fost legată de continent, însă locuitorii din Corint ajunşi în zonă, au săpat un canal în jurul acesteia, pentru a uşura trecerea navelor. Istoria spune că insula este locul în care s-a născut cea mai importantă poetă lirică a tuturor timpurilor, pe nume Safo. Potrivit legendei, moartea faimoasei poete a avut loc pe această insulă, unde după ce şi-a urmărit iubitul marinar care i-a refuzat iubirea, într-un gest de disperare s-a aruncat de pe o stâncă în mare şi s-a înecat.

aperitive, cum ar fi : tzatziki (iaurt, castraveţi şi usturoi), moysakas (musaca), shrimp salad (salată de creveţi), squids (sepie), stifado, souvlaki (carne de pui cu cartofi prăjiţi şi salată) şi gyros. O cină costă în jur de 10 euro, o bere 1 euro în supermarket şi 2 euro în restaurant, apa (1,5 litri) între 30 de cenţi şi 1 euro, gyros 2 euro, salată grecească între 2 şi 5 euro, roşii 50 cenţi.

Plajele Plajele de pe coasta de vest a Lefkadei sunt de departe cele mai frumoase din Grecia, fiind un adevărat miracol natural, în timp ce Porto Katsiki face parte din cele mai celebre 3 plaje greceşti. PORTO KATSIKI BEACH oferă un peisaj de o frumuseţe rar întâlnită, bleu-ul incandescent al apei tăind răsuflarea oricărui turist. Situată la 40 de km de capitala Lefkada Town şi 9 km de satul Athani, Porto Katsiki în mod sigur vă v-a rămâne în memorie, peisajul fiind realmente incredibil: nisip alb, plaja ascunsă sub stânci abrupte, în faţă panorama capului Lefkas (farul), iar în spate minunata plajă de la Egremni.

Mâncarea În Lefkada, aveţi multe posibilităţi pentru a servi masa şi puteţi găsi ouzeri, mezedopolia, taverne, taverne pescăreşti, restaurante. În ceea ce priveşte băuturile, în afară de vinurile locale recunoscute pentru gustul deosebit, mai puteţi încerca şi câteva lichioruri aromatice, cum ar fi : rosoli, mint şi rose, precum şi băutură preparată din migdale, denumită soymada. Bucătăria locală nu este diferită de cea clasică mediteraneeană, dar are anumite elemente specifice, inspirate din bucătăria veneţiană. Desigur, puteţi gusta câteva delicatese tradiţionale greceşti,

Temperatura medie (˚C) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 19 8

EGREMNI Beach - 35 km, este o plajă extrem de lungă, de nisip, înconjurată de stânci. Peisajul este unul realmente de vis, apa bleu-ciel şi valurile spumoase făcându-te să te crezi într-o insulă exotică (pe coasta vestică a Lefkadei de obicei sunt valuri din cauza vânturilor caracteristice zonei).

Mai 24 9

Iun. 29 11

Iul. 32 13

Aug. 35 12

Sept. 28 9

Oct. 25 7

Clima insulei este tipic mediteraneana, caracterizată de veri calde și însorite, putin diferită faţă de cea a celorlalte insule ionice, din cauza vântului foarte puternic înregistrat în unele părţi ale insulei. Din acest motiv, Lefkada este faimoasă în rândul iubitorilor de windsurf și kitesurf.

169


Excursii optionale

Bulevardul Apusului din Lefkada Această excursie este ideală pentru a descoperi toate principalele atracții ale capitalei insulei. Vă veți plimba pe străzile înguste (cantounia) presărate cu mici case tradiționale construite din lemn cu acoperiș de zinc. Seara, în timpul plimbării în labirintul format din vechile străduțe veți descoperi magazine vechi tradiționale și taverne.Turiștii pot însoti localnicii în plimbarea acestora de seară (“volta”) în port, iar dacă vremea este prielnică, acest loc este ideal pentru a admira apusul.Noul port de ambarcațiuni este o altă atracție ce poate fi gasită aici, acesta fiind finalizat în anul 2003.

Turul insulei pe uscat Excursia începe cu o întoarcere în trecut prin vizita Castelului Santa Maura și a Muzeului de Arheologie. Urmează o experiență religioasă, întrucât se va vizita cel mai important monument de acest fel de pe insulă, Mânăstirea Faneromeni cu impresionantele peisaje ce se pot admira de aici. În timp ce savurați o înghețată sau o răcoritoare în apropierea portului, veți putea privi surferii pe valurile Mării Ionice. La întoarcerea spre Nidri, nu ratați ocazia de a fotografia pitorescul golf Sivota.

Turul insulei pe mare Această excursie este prilejul ideal de a explora insulele din jur. Inițial se va vizita faimoasa peșteră Papanikolis, în interiorul căreia se poate și înota. Următoarea oprire este pe Insula Meganissi, unde

se va vizita satul Spartahori, un loc ce pare uitat de vreme. La plecarea de pe insulă, se trece pe la cea mai frumoasă plajă de aici, unde, cu puțin noroc, se pot vedea și delfini înotând în larg. Se pornește în continuare spre Insula Scorpios, deținutî de familia Onassis.

Seara Grecească Se merge într-o croazieră cu un vas tradițional până în Meganissi. Seara grecească se va ține într-o tavernă administrată de către o familie, numită Lakis, aflată în Spartohori. Această tavernă a fost prezentată în multe programe de călătorie cu specific culinar, deci este posibil ca unii dintre turiști să fi văzut deja acest loc.

7

lucruri care trebuie făcute în Lefkada

1

2

Trebuie să vizitezi renumitul sat, Agios Nikitas. Este cel mai fermecător și totuși cel mai puţin călcat de turiși dintre locurile de pe insulă. Acest sătuc nu se poate mândri cu plaje impresionante, dar nimic nu egalează farmecul căsuţelor vechi de aici. Veţi putea savura farmecul tradiţiei originale grecești, care în multe locuri din Lefkada nu s-a păstrat atât de neatins. Nu poţi rata castelul Agia Mavra. Acest castel a fost construit în secolul XIV, însă datorită lucrărilor de renovare s-a păstrat în condiţii

170

bune până astăzi. Castelul a avut rolul de a proteja orașul Lefkada.

3

4

Dacă ai ajuns în Lefkada, nu poţi pleca fără a vedea Grota Papanikolis. Grota este situată foarte aproape de orașul Lefkada, însă pentru a ajunge aici trebuie să mergeţi cu barca din localitatea Nydri. Această grotă este a doua ca mărime din Grecia, fiind o peșteră carstica, parţial inundată. Plaja Porto Katsiki este locul perfect pentru a te bucura de frumuseţea naturii. Aceasta se

5

află la 40 km de orașul Lefkada și este înconjurată de stânci impresionante. La plajă se ajunge coborând 80 de trepte, sau cu barca, din satele Vassiliki și Nydri.

6

Pentru a descoperi pe deplin farmecul insulei, este obligatoriu să faceţi turul insulelor din jur cu vaporașul, cu plecare din Nidri: Kefalonia, Ithaka, Meganisi, Scorpios, Madouri.

Îţi propunem să profiţi de o partidă de windsurfing sau kite surfing, pe una dintre numeroasele plaje ale insulei. Aceasta este o celebră destinaţie pentru iubitorii de windsurfing și kite surfing, deoarece multe dintre plajele sale minunate vă pot oferi condiţii ideale pentru practicarea acestor sporturi.

7

Pentru cei mai spirituali, care iubesc frumosul și natura, recomandăm o excursie la mânăstirea Faneromeni, în drum spre care veţi putea vedea niște peisaje deosebite, de la înălţime.


Grecia

Insula Lefkada de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat foarte aproape de plajă Wi-Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Vasisliki Bay bbb Stațiunea Vassiliki este o locație excelentă care oferă o vedere încântătoare spre munții înalți și spre marea albastră curată. Localizare: Este situat în centrul stațiunii Vassiliki, portul se află la mică distanţă de mers pe jos şi oferă numeroase cafenele şi taverne tradiţionale. Aflat la doar 70 de metri de plajă, între plajele renumite Porto Katsiki şi Agiofili. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de aer condiționat, bar, vestiar, cafenea, schimb valutar, lift, stand de ziare, recepție - 24 ore, restaurant, seif, supermarket. În

apropierea hotelului este disponibilă o parcare privată gratuită. Facilitățile camerelor: Camerele şi suitele hotelului Vassiliki Bay sunt luminoase şi amenajate cu rafinament. Camerele sunt dotate cu

aer condiţionat, TV satelit şi frigider, uscător de păr, încalzire, internet Wi-Fi gratuit, sistem de muzică, radio, seif, duș, telefon; camerele dispun de balcon şi baie privată.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. INTRĂRI

Loc în DBL

Loc în SGL

Loc în TPL

01.05 – 30.06, 01.09 – 30.09

21 €

41 €

14 €

01.07 – 20.07

24 €

47 €

16 €

21.07 – 31.07

32 €

64 €

22 €

01.08 – 31.08

38 €

75 €

25 €

Mai multe informații legate politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat în centrul stațiunii Nydri, cea mai mare stațiune a insulei Parcare (gratuit).

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Athos Localizare: Athos Hotel este situat în stațiunea Nydri, stațiunea cea mai mare pe partea de nord-est a insulei Lefkada. Hotelul garantează un mediu prietenos și relaxant și oferă oaspetilor săi o vedere magică a tuturor împrejurimile sale. Hotelul se află la o distanță de 500 de metri față de plajă și la 31 de km față de aeroport. Centrul orașului Nydri este la doar 200 m distanță și oferă o varietate de magazine, restaurante și baruri. Facilitățile hotelului: Renovat în 2009, acest hotel oferă oaspeților o atmosferă confortabilă și de familie și cuprinde un total de 43 de camere.

Acesta dispune de seif, schimb valutar, cafenea și 2 baruri luminoase. Există un restaurant, iar oaspeții pot profita de accesul la Internet WLAN (contra-cost), facilităti de parcare și închiriere de biciclete. Facilitățile camerelor: Hotelul oferă

43 de camere cu toate facilitățile necesare, inclusiv balcon, A/C, seif, TV, cabină de duș, prosoape și frigider. Toate camerele dispun de balcon sau terasă sunt dotate cu TV cu plasmă, seif, aer condiționat centralizat, baie privată cu duș și uscător de păr.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. Loc în DBL

Loc în SGL

Loc în TPL

01.05 – 31.05, 01.10 – 31.10

INTRĂRI

19 €

38 €

13 €

01.06 – 30.06, 01.09 – 30.09

24 €

46 €

16 €

01.07 – 31.07

31 €

61 €

21 €

01.08 – 31.08

41 €

81 €

27 €

Mai multe informații legate politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

175


Grecia

Insula Lefkada

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat pe renumita plajă Limni Aer condiționat gratuit.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Pegassos bbb Nikiana: Stațiunea se află pe coasta de est a insulei, la 12 km distanță de capitala insulei și la doar 4 km distanță de Nidri, un oraș cosmopolit al insulei, ce oferă o gamă variată de restaurante și taverne. Din Nikiana se deschide o impunătoare și fascinantă panoramă a munților înalți ai Greciei Continentale. Peisajul este mai mult decat încantator, cu atât mai mult cu cât poți sta liniștit pe un șezlong și să privești în fața la arhipeleagul de insulițe (Meganisi, Kalamos, Scorpios și Sparti), insulițe situate foarte aproape de Nikiana.

Localizare: Hotelul Pegassos este situat în staţiunea Nikiana, pe plaja Limni. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepţie, restaurant, bar, gradină, snack bar, parcare, internet.

Facilitățile camerelor: Camerele acestuia au aer condiţionat, TV, telefon, internet (contra-cost), room service, frigider, seif, balcon, baie cu duş şi uscător de păr.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. INTRĂRI

Loc în DBL

Loc în SGL

Loc în TPL

01.06 – 30.06, 06.09 – 30.09

24 €

47 €

16 €

01.07 – 15.07, 23.08 – 05.09

32 €

64 €

22 €

16.07 – 22.08

44 €

87 €

29 €

Mai multe informații legate politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Supliment demipensiune – 10 €/ pers/ zi Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Situat foarte aproape de plajă Parcare (gratuit).

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Porto Ligia bbb Construit în conformitate cu canoanele insulei, hotelul este în perfectă armonie cu mediul înconjurător și frumusețea naturală a peisajului. Localizare: Este situat în staţiunea Ligia la o distanţă de 50 de m de plajă, la doar 5 km de Lefkas şi 10 km de Nidri. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de piscină, parcare privată, lift, snack bar și sală de mic dejun, cu vedere la mare. Facilitățile camerelor: Camerele sunt spaţioase, amenajate elegant

176

cu o panoramă frumoasă. Acestea au aer condiţionat, TV satelit, frigider, telefon, radio, room service.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. Loc în DBL MV

Loc în SGL MV

Loc în TPL MV

01.06 – 02.07, 11.09 – 30.09

INTRĂRI

32 €

53 €

25 €

03.07 – 24.07, 28.08, 10.09

42 €

64 €

34 €

25.07 – 27.08

53 €

82 €

43 €

Mai multe informații legate politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Early booking: 10% reducere pentru rezervări până la 20.05, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Grecia

Insula Lefkada de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Wi-Fi gratuit Facilități pentru copii.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Porto Gallini Seaside Resort & Spa bbbb Localizare: Hotel Porto Galini Seaside Resort & Spa este situat pe costa de Est a insulei, la 4 km de stațiunea Nydri cu o poziție excelentă, pe plajă, înconjurat de vegetație. Locaţia este ideală pentru practicarea sporturilor pe apă: surf, canoe, pescuit. Facilităţile hotelului: Turiștii se pot relaxa la cele două piscine exterioare, la centrul Spa cu piscine interioare, dintre care una încalzită, baie cu aburi, jacuzzi, saună, sală pentru yoga, aerobic în piscină. Hotelul dispune de 3 restaurante dintre

care unul à la carte, terenuri de volei pe plajă, terenuri de tenis. Acces la internet Wi-Fi gratuit în toate zonele publice, iar pentru copii există loc de joacă şi un club complet echipat cu jocuri şi activităţi recreative.

Facilităţile camerelor: Acestea sunt complet amenajate, confortabile, cu baie cu duş/cadă, uscător de păr, TV, telefon, aer condiţionat, balcon/ terasă.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. INTRĂRI

Loc în DBL Promo

Loc în DBL standard

Loc în DBL superior

01.06 – 30.06, 11.09 – 30.09

41 €

47 €

53 €

01.07 – 24.07, 26.08 – 10.09

58 €

64 €

76 €

25.07 – 25.08

82 €

89 €

105 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Early booking: 10% reducere pentru rezervări până la 10.05, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Wi-Fi gratuit Parcare (gratuit)

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Enodia bbbb Localizare: Este poziționat ideal, pe una dintre cele mai populare plaje din insulă, plaja Vasiliki. În apropiere se află portul Vasiliki, o locație superbă de vizitat, shopping, plimbări cu barca. Facilitățile hotelului: Dispune de recepție 24 ore, restaurant cu zonă pentru nefumători, piscină exterioară, bar la piscină, piscină pentru copii, internet W-Fi în zonele publice din hotel, lounge cu TV plasmă, sală de fitness, saună, parcare, farmacie. Facilitățile camerelor: Confortabile, mobilate modern, cu vedere la mare

sau la munte, au aer condiționat, TV plasmă satelit, internet gratuit, telefon, minibar, seif, baie cu duș/ cadă, uscător de păr, balcon.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 euro/ pers; Iași, Constanța – 115 €, Bacău, Galați, Brăila, Sibiu– 105 €, Brașov, Focșani, Rm.Vâlcea – 100 €, Buzău, Ploiești, Pitești – 95 €. Loc în DBL MV

Loc în DBL SSV

07.05 – 30.05, 23.09 – 06.10

INTRĂRI

38 €

42 €

Loc în Luxury Suite 93 €

31.05 – 27.06, 09.09 – 22.09

45 €

53 €

112 €

28.06 – 15.07, 29.08 – 08.09

73 €

82 €

132 €

16.07 – 28.08

92 €

102 €

180 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

177


PLEC ĂRI CU AVIONUL DIN București și Cluj-Napoca Transfer din: Brașov, Ploiești și Constanţa (la București); Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Deva, Bistriţa, Alba Iulia, Turda, Satu Mare, Timișoara, Oradea și Arad (la Cluj-Napoca)

CU AUTOCARUL DIN București, Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Pitești și Constanţa

178

Zakynthos Insula preferată a zeilor Artemis și Apolo datorită peisajelor idilice, a minunatelor plaje, a apelor adânci și clare, a peșterilor de pe coaste și a apusurilor magice Ajuns în Zakynthos vei putea să te familiarizezi cu vegetaţia mediteraneană. Astfel, plantaţiile de măslini și de citrice, precum și pădurile de pin sunt o priveliște destul de comună, mai ales în zonele de deal. Plajele sunt răsfirate de-a lungul coastelor de nord, sud și est, iar cele mai întinse și mai căutate se află pe coasta sudică a insulei. Se poate spune că aici se simte cel mai bine pulsul turismului din Zakynthos, zona atrăgând vizitatori din toată Europa până în luna octombrie.


DISTREAZĂ-TE!

SHOPPING

Poţi alege să faci plajă și să s înoţi în apele cristaline ale mării, să faci scufundări sau insulei, expediţii montane sau doar să te relaxezi, inspirat de o croazieră în jurul insule insulei. În oricare staţiune vei putea să te bucuri de sporturi atmosfera pașnică a insu nautice ca surfing-ul șiș schiul nautic, iar în Skinari, Keri, Alykes sau Marathonissi vei putea să te distre distrezi și într-o expediţie de pescuit. via de noapte pot să stea liniștiţi. Capitala și zonele turistice Cei care iubesc viaţa sunt împânzite cu discoteci, cluburi, pub-uri și baruri.

Insula este recunoscută pentru producţia de măsline, ulei de măsline și vinuri. Alte produse locale care merită atenţie sunt apa de colonie din iasomie (cea mai răspândită floare de aici), artefactele din piele și bijuteriile. uteriile. Magazinele cu suveniruri sunt deschise de luni până vineri de la ora 9 dimineaţa până e, confecționate seara târziu. În cadrul acestora vei putea admira o mulțime de icoane, manual, tablouri cu ornamente din scoici, bijuuri, casete de bijuterii, produse textile handmade și multe altele.

să ateste faptul că primii locuitori ai Insulei Zakynthos ar fi fost fiul regelui Dardanos, din Troia, numit Zakynthos, și oamenii lui.

Mâncarea Geografia pe scurt Dintre insulele ionice situate în vestul Peloponezului: Corfu, Ithaca, Kefalonia, Kythira, Lefkada și Zakynthos, cea din urmă este cea mai sudică și a treia ca mărime. Situată la 300 km vest de Atena, insula oferă turistului posibilitatea de a vizita cu ușurinţă și alte insule din Marea Ionică. Zakynthos este și o insulă a contradicţiilor: munţi cu păduri de pin, câmpii fertile, numeroase plaje și coaste punctate de peșteri spectaculoase. Insula Zakynthos are o suprafață de 410 km, iar litoralul se întinde pe o suprafață de aproximativ 123 km în lungime. În anul 1864, Zakynthos, împreună cu toate celelalte Insulele Ionice, a devenit membră cu drepturi depline a statului grec. Zakynthos are forma unui vârf de săgeată, “vârful” fiind (Capul Skinari) îndreptat spre nord-vest. Jumătatea de vest este un platou muntos, iar coasta de sudvest constă, în mare parte din, stânci abrupte. Jumătatea de est este formată dintr-o câmpie fertilă, dens populată, cu plaje lungi de nisip, cu dealuri întrerupte de zone izolate.

Insula Zakynthos se laudă cu preparate sănătoase și fresh, din bucătăria tradițională grecească. La fel ca în toate celelalte insule din Grecia, baza mâncărurilor constă în legume, precum vânătă, cartofi, varză, morcovi și pește. Condimentele de bază sunt oregano, rozmarin, bucuioc și celebrul ulei de măsline. Cu ce se deosebește Insula Zakynthos de celelalte? Pe lângă peisaje, bucătaria insulei oferă și preparate din miel și vită, cel mai adesea la ocazii speciale. Astfel că, nu rata specialităţile culinare pe care insula ţi le pune la dispoziţie: brânză lodotiri, pui umplut, iepure umplut, tocană de ceapă (ceapa se cultivă pe insulă și este întotdeauna proaspătă), skordostoumbi melitzana (tocană de vinete în sos de ceapă), ostropel de vită, tsilipourlo (o mâncare de Paște din măruntaie de ied sau miel. Localnicii stau bine și la capitolul deserturi. În

Mituri și istorie Insula a fost descoperită de Zakynthos fiul lui Dardanos, regele Troiei. A fost stăpânită de Ulise, regele Itacăi și ocupată pe rând de macedonieni, romani, britanici, veneţieni, francezi, italienii din Napoli și turci. Toate aceste dominaţii au lăsat urme adânci în cultura, arhitectura și stilul de viaţă de aici. Legenda spune că Zakynthos a fost insula preferată a zeilor Artemis și Apolo datorită peisajelor sale idilice, a minunatelor plaje, a apelor adânci și clare, a peșterilor de pe coaste și a magicelor apusuri de aici. Celebru poet antic, grec și scriitor, Homer, a menționat primul insula în cadrul capodoperelor sale - Iliada și Odiseea. Capodopere cu care a încercat

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 18 7

Grecia poți găsi de la prăjituri moi și pufoase, până la fursecuri crocante, bogate în miere, nuci, fructe și dulcețuri de casă. Vei putea încerca nuga mandolato sau pasteli (seminţe de susan caramelizate cu miere). Este imposibil să nu te lași ispitit de aspectul sau mireasma lor...

Mai 24 10

Iun. 28 12

Iul. 32 14

Aug. 32 12

Sept. 28 10

Oct. 24 7

179


Programul excursiei cu autocarul

plaja Navagio, cea mai celebră plajă din Zakynthos, datorită unui naufragiu care a avut loc aici în anii ’80. Următoarea oprire este la Keri. Vei putea să fotografiezi aici rocile Mikri Megali și Mikri Myzithra, care ţâșnesc din mare ca niște piramide. Ultimul popas îl vom face la Vassilikos pentru înot.

Plecări săptămânale în fiecare Duminică ZIUA 1

Către Grecia

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora și locul stabilit în diagrama de plecări. Plecăm spre insula Zakynthos pe traseul București–Giurgiu–Russe– Sofia–Promahonas–Salonic–Patras–Killini. ZIUA 2

Insula Zakynthos

În cursul dimineţii intrăm pe teritoriul Greciei, traversând pe rând mai multe provincii: Macedonia a cărei capitală este Salonicul, Tessalia străbătută de înălţimile Muntelui Olimp și Grecia Centrală ale cărei înălţimi sunt dominate de Munţii Pindului. Vom poposi în Killini, port la Marea Ionică. De aici ne vom îmbarca pe feribot pentru a traversa Marea Ionică spre insula Zakynthos. Traversarea durează circa 1 oră și 30 minute. ZILELE 3–8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

Excursie cu vaporul După micul dejun, în jur de ora 9:30, ne îmbarcăm în portul Zakynthos pe un vas de croazieră. Prima oprire va fi la Peștera Albastră, unde vom putea admira arcele de eroziune prin care se poate pătrunde în caverne și apa albastru-azur de aici. Al doilea punct de interes pe care îl vom atinge e

Turul insulei Traseul nostru va începe în jurul orei 9, iar primul obiectiv va fi Biserica Sfântul Dionysios din Zante Town, cea mai mare și mai frumoasă de pe insulă. Aici se găsește sicriul Sfântului Dionysios, patronul insulei, precum și Muzeul ecleziastic al mănăstirii. Apoi vom merge la Bohali, la 3 km de oraș, unde vom putea vedea un castel veneţian construit pe ruinele vechii acropole. Apoi vom ajunge la Anaphonitria, mănăstirea unde Sfântul Dionysios a fost călugăr. Vom face o oprire pentru cumpărături în staţiunea Volimes, celebră pentru covoarele și mătasea fabricate manual. Plaja Navagio, accesibilă doar de pe mare, o vom putea vedea de la bordul unui vapor. La Agios Nikolaos se poate face o vizită opţională la Peștera Albastră. În final vom vizita o cramă locală.

Olympia – locul nașterii Jocurilor Olimpice Ne vom îmbarca pe feribotul care pleacă din portul Zakynthos către portul Killini. În mijlocul văii Iliei, unul dintre cele mai vechi orașe-stat din Peloponez se află Olimpia, unde în epoca de glorie a marilor orașe grecești, la fiecare 4 ani erau organizate jocuri în onoarea lui Zeus. Chiar și în zilele noastre, flacăra olimpică este aprinsă la fiecare patru ani în

sanctuarul antic al Olimpiei și de aici transportată în statul unde se vor desfășura jocurile. Vom face o vizită la situl arheologic, după care ne va rămâne suficient timp pentru cumpărături și pentru a lua prânzul.

Kefalonia Vom traversa cu feribotul din portul Saint Nikolas către portul Pessada din Kefalonia, de unde vom porni în turul insulei cu autocarul. În Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, vei putea vizita Mănăstirea și Biserica Sfântul Gherasim (patronul insulei), cea mai venerată biserică de pe insulă. Sub ea se află peștera în care a locuit și s-a rugat sfântul, ale cărui moaște se află în mănăstire. De asemenea vom vizita Argostoli, capitala insulei. Complet reconstruit după cutremurul devastator din 1953, Argostoli este astăzi un oraș cât se poate de modern, pe care îl vom vizita după prânz. ZIUA 9

Către România

În cursul după-amiezii vom părăsi insula și ne vom îndrepta către portul Zante pentru a traversa pe continent. Ne vom continua drumul spre ţară pe traseul Kilini–Patras–Promahonas–Kulata–Sofia– România. ZIUA 10

Din nou acasă

Sosim în România în cursul dimineţii în funcţie de condiţiile de trafic și de formalitaţile vamale.

12

lucruri care trebuie făcute în Zakynthos

Nu vei reuși să vezi tot ceea ce are de oferit Zakynthos-ul într-o singură călătorie, însă putem să-ţi sugerăm cele mai interesante locuri și cele mai frumoase lucruri pe care poţi să le experimentezi.

1

Descoperă farmecul orașului Zante Town, capitala insulei.

2

Închiriază o bicicletă, un scuter sau o mașină și explorează zonele mai retrase ale insulei: sate de munte, mânăstiri, câmpii fertile și plaje izolate.

3

Caută faimoasele ţestoase Caretta-Caretta și observă de la distanţă obiceiurile acestora. Ţestoasele pot cântări până la 180 kg și își depun ouăle în nisipul despre care se spune că este

cel mai fin din Grecia.

4

Îmbarcă-te într-un tur cu vaporul în jurul insulei pentru a vedea impresionanta coastă și un set de priveliști care îţi vor tăia respiraţia.

5

Nu rata apusul unic de soare de pe insulă, care pote fi văzut cel mai bine în staţiunea Keri.

6

Testează viaţa de noapte și petrece până în zori în cluburile și barurile din Laganas.

7

Învaţă arta windsurfingu windsurfingu-lui lui în animată staţiune Alykes.

8

Încearcă snorkeling sau scufundări în apropierea costelor insulei și vei fi înconjurat de o bogată varietate de plante și animale marine, de la bancuri de peștișori minusculi și melci acvatici până la ţestoase uriașe și crabi uluitori.

9 10

Cumpără un ko komboloi, pentru a localnic te simţi ca un adevărat a și relaxează-te plimbând printre degete. mărgelele prin Savurează o cafea ca grecească alături de o bougatsa, bo budincă dulce peste care ca se presară pudră și scorţișoară. scorţi

pește sau fructe peșt 11 Comandă proaspete, simplu de mare proas

1180 80

preparate la o tavernă, pe însoritul ţărm al Mării Ionice.

12

Nu rata o petrecere unică pe Insula Cameo în staţiunea Laganas.


Grecia

Insula Zakynthos de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Într-o zonă liniștită a staţiunii Laganas În apropiere de plaja cu nisip fin Camere spaţioase și modern decorate Aproape de cluburi și taverne

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Bestwestern Zante Park bbbbb Stațiunea Laganas Hotelul este situat în stațiunea Laganas, într-o oază de linişte, fiind locul ideal pentru iubitorii de natură şi în acelaşi timp de confort. Stațiunea este cea mai mare, mai animată și mai populată din Insula Zakynthos și deține una dintre cele mai fine plaje de pe insulă. Plaja este o întindere de 9 kilometri lungime de nisip fin și are frumoasele ape limpezi precum cristalul. Localizare: Hotelul Zante Park este situat într-o zonă mai liniştită a staţiunii Laganas, la câteva minute de centrul staţiunii, la 5 km de aeroport şi 7 km de cosmopolitul Zante Town. La numai 300 m de hotel veţi găsi o superbă plajă cu nisip fin şi apă cristalină. Facilităţile hotelului: restaurant cu specific internaţional şi grecesc, cocktail bar, snack bar, magazin de suveniruri, parcare, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, room service, saună şi masaj (contra cost),

tratamente faciale şi coafor (contra cost), exchange, business center, servicii de secretariat, rent-a-car, servicii medicale (la cerere şi contra cost) şi spălătorie. Facilităţile camerelor: Camerele sunt spaţioase şi dispun de telefon direct, TV satelit, minibar (contra cost), A/C, seif (contra cost), baie cu duş/cadă, uscător de păr, balcon sau terasă. Piscină: Hotelul dispune de o piscină exterioară cu şezlonguri şi umbrele gratuite şi de un bar la piscină.

Sport și agrement: sală de fitness, sporturi nautice şi lounge cu TV satelit. Facilităţi pentru copii: baby cots şi babysitting la cerere şi contra cost.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers., Ploieşti – 95 €/pers.; Piteşti – 100 €/ pers.; Braşov, Râmnicu Vâlcea – 110 €/pers.; Constanţa, Craiova - 115 €/pers. Plecări cu autocarul în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni

PLECĂRI 02.06, 09.06, 16.06, 23.06, 15.09, 22.09 30.06, 07.07, 14.07, 21.07, 25.08, 01.09, 08.09

Plecări din Bucureşti şi Cluj

OFERTĂ STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în Loc în DBL GV cu REDUCERE 15% DBL GV cu REDUCERE 10% SPECIALĂ Locuri limitate aplicată, până la 30.03 aplicată, până la 01.03 GV 380 €

323 €

342 €

361 €

464 €

394 €

418 €

441 €

28.07

483 €

411 €

435 €

459 €

04.08, 11.08, 18.08

531 €

451 €

478 €

504 €

Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/fiecare persoană

25 €

Supliment SGL

315 €

Un copil 0-4.99 ani GRATUIT; Un copil 5-13.99 ani plăteşte transportul. Preţul nu include: biletul de ferryboat (22 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

ALL INCLUSIVE

PLECĂRI

STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ Loc în DBL GV cu REDUCERE 20% DBL GV cu REDUCERE 15% SPECIALĂ GV aplicată, până la 31.03 aplicată, până la 15.05 Locuri limitate

03.06, 10.06, 17.06, 09.09, 16.09, 23.09

634 €

507 €

539 €

571 €

24.06

682 €

546 €

580 €

614 €

01.07, 08.07, 15.07, 19.08, 26.08, 02.09

718 €

574 €

610 €

646 €

22.07, 29.07, 05.08, 12.08

748 €

598 €

636 €

673 €

Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/fiecare persoană

25 €

Supliment SGL

315 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plăteşte 140 € transportul + taxe aeroport. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

181


Grecia

Insula Zakynthos

de la

CONFOR CO FORT O T

PUNCTE FORTE Aproape de faimoasa plajă Kalamaki Waterpark inclus în preţ Wi-Fi

AquaMania SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

186

ALL INCLUSIVE

Hotel Caretta Beach Resort and Water Park bbbb Staţiunea Kalamaki Staţiunea Kalamaki te cucereşte prin plajele cu nisip şi localnicii extraordinar de primitori şi prietenoşi. Peisajul rural din jur, la fel ca şi plantaţiile de măslini apar uluitoare pe fundalul muntos şi reprezintă un cadru ideal pentru plimbările pe jos sau cu bicicleta. Localizare: Modernul hotel se află ÏO TUBǴJVOFB ,BMBNBLJ MB OVNBJ km distanţă de capitala insulei, 2 km de aeroport şi la 5 km de portul principal. Plaja acoperită cu nisip fin se află la numai 5 minute de mers pe jos şi reprezintă căminul renumitelor broaşte ţestoase Caretta-Caretta. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant, 3 baruri, cocktail bar, supermarket, seif (contra cost – 15 €/săptămână), schimb valutar, Wi-Fi gratuit, sală de internet (contra cost

- 3.5 €/30 min.) spălătorie, grădini frumos amenajate. Facilităţile camerelor: toate camerele sunt dotate cu bucătărie complet echipată (cuptor microunde, prăjitor pâine, cuptor, ceainic, frigider), telefon, TV-satelit, A/C, baie cu cadă/duş, balcon/terasă. Piscină: În incinta complexului hotelier există cinci piscine diferite pentru adulţi, o piscină mare pentru copii şi o piscină special amenajată pentru jocuri.

Sport și agrement: Waterpark inclus în preţ, loc de joacă pentru copii, programe de animaţie, tenis de masă, biliard.


Grecia

Insula Zakynthos

Caretta Beach Resort Aquapark Caretta Beach Aquapark este un loc unde fiecare membru al familiei va găsi o sursă de distracţie și relaxare, indiferent de vârstă. Astfel, copiii și adolescenții vor avea de ales între cele câteva tobogane cu apă spectaculoase. Înotul va fi mai plăcut în piscina cu valuri, iar joaca mai amuzantă în zona cu stropitori. Cine dorește o plimbare pe apă, este suficient să ia un colac și să pornească aventura pe Lazy River. Părinţii pot participa la distracţia celor mici sau pot savura o băutură răcoritoare și să se relaxeze, scăpând de orice grijă. Și acestea sunt doar câteva dintre surprizele pe care le vor descoperi iubitorii de apă și de soare la Caretta Beach Aquapark.

Puncte forte: t "DDFT HSBUVJU QFOUSV PBTQFǹJJ hotelului t ƷBTF UPCPHBOF DV BQNJ spectaculoase t 1JTDJONJ DV WBMVSJ t "DDFT HSBUVJU MB KidsWorld Extra Club pentru copiii cu vârsta între 3 -11 ani

Distracție în Kalamaki Centrul staţiunii Kalamaki adaposteşte o mulţime de baruri, magazine şi taverne greceşti tradiţionale, dar şi restaurante cu specific internaţional. Pentru iubitorii vieţii de noapte, Laganas se află la doar 5 minute de mers cu taxiul.

Caretta Beach Aquapark Prezent în topul parcurilor acvatice apreciate de turiştii din toată lumea, Caretta Beach Aquapark reprezintă un prilej de distracţie pentru întreaga familie. Inaugurat în anul 2011, oferă acces gratuit pentru oaspeţii hotelului. Supliment transport autocar din București 85 €/pers., Ploieşti – 95 €/pers.; Piteşti – 100 €/ pers.; Braşov, Râmnicu Vâlcea – 110 €/pers.; Constanţa, Craiova - 115 €/pers. Plecări cu autocarul în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD APP cu REDUCERE 15% APP cu REDUCERE 10% Loc în APP aplicată, până la 31.03 aplicată, până la 15.05

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

26.05, 02.06, 09.06, 08.09, 15.09, 22.09

546 €

464 €

491 €

519 €

16.06, 01.09

576 €

490 €

518 €

547 €

23.06, 25.08

592 €

503 €

533 €

562 €

536 €

567 €

599 €

30.06, 07.07, 14.07, 21.07, 630 € 28.07, 04.08, 11.08, 18.08 Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar /fiecare persoană

15 €

Primul și al doilea copil 0-4.99 ani GRATUIT; Primul și al doilea copil 5-13.99 ani plătesc fiecare doar transportul. Preţul nu include: biletul de ferryboat (22 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI 03.06, 10.06, 16.09, 23.09

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD APP cu REDUCERE 15% APP cu REDUCERE 10% Loc în APP aplicată, până la 15.04 aplicată, până la 15.05 748 €

636 €

673 €

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate 711 €

17.06, 24.06, 01.07, 02.09, 653 € 691 € 730 € 768 € 09.09 08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 678 € 718 € 758 € 798 € 05.08, 12.08, 19.08, 26.08 Reducere cazare în APP cu pat 15 € suplimentar/fiecare persoană Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul și al doilea copil 2-13.99 ani plătesc fiecare 140 € transportul + taxe aeroport; Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

187


Grecia

Insula Zakynthos

de la

CONFOR CO FORT O T

PUNCTE FORTE Situat în centru staţiunii Laganas Centru Spa de lux Parcare gratuită

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Majestic bbbb Zakynthos, insulă a contradicţiilor Zakynthos este și o insulă a contradicţiilor: munţi cu păduri de pin, câmpii fertile, numeroase plaje și coaste punctate de peșteri spectaculoase. În Laganas vei întâlni cea mai animată și mai populată stațiune din Insula Zakynthos, cu peisaje minunate din interiorul insulei, nisipul cel mai fin și ape limpezi. Viața de noapte este foarte activă, în Laganas există o largă varietate de cafenele, restaurante, magazine, taverne grecești și nu în ultimul rând peste 100 de baruri și cluburi cu DJ recunoscuți în toată lumea. Localizat în centrul staţiunii Laganas, hotel Majestic vă oferă vacanţe de neuitat prin standardele înalte de confort, stil şi bun gust. Camere spaţioase, centru Spa de lux, facilităţi bine puse la punct şi o bucătărie delicioasă - iată câteva dintre premisele care vă vor conduce către un sejur remarcabil. Localizare: Hotelul este situat în centrul staţiunii Laganas, la doar câteva minute de plajă, 7 km de Zante Town şi la 5 km de aeroport.

Facilităţile hotelului: recepţie, restaurant, bar, cafenea, lobby, lift, grădină frumos amenajată, acces internet (contra cost – 3 €/oră), rent-a-car, centru Spa, salon de înfrumuseţare, masaj, saună, Jacuzzi, parcare gratuită. Facilităţile camerelor: Toate camerele au TV satelit, telefon, A/C (inclus în preţ), seif (contra cost – 15 €/săptămână), frigider, acces internet, baie cu duş/cadă, balcon de unde veţi avea o privelişte superbă.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers., Ploieşti – 95 €/pers.; Piteşti – 100 €/ pers.; Braşov, Râmnicu Vâlcea – 110 €/pers.; Constanţa, Craiova - 115 €/pers. Plecări cu autocarul în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV

02.06, 09.06, 16.06, 23.06, 01.09, 386 € 08.09, 15.09, 22.09 30.06, 07.07, 14.07, 21.07, 28.07, 499 € 04.08, 11.08, 18.08, 25.08 Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/ fiecare persoană Supliment SGL

FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu REDUCERE 35% aplicată, până la 30.04

EARLY BOOKING OFERTĂ Loc în DBL GV cu SPECIALĂ REDUCERE 25% Locuri limitate aplicată, până la 31.05

251 €

290 €

324 €

324 €

374 €

419 €

20 € 210 €

Reducere al 2-lea copil 7-13.99 ani la cazare în 80 € cameră DBL GV cu pat suplimentar Primul copil 0-4.99 ani GRATUIT; Primul copil 5-13.99 ani plăteşte transportul; Al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Al doilea copil 2-6.99 ani plăteşte transportul. Preţul nu include: biletul de ferryboat (22 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

188

Piscină: Hotelul dispune de o piscină interioară încălzită, piscină exterioară pentru adulţi cu secţiune pentru copii, şezlonguri şi umbrele la piscină gratuite şi de un bar la piscină. Sport și agrement: salon TV, loc de joacă pentru copii, masă de biliard şi de snooker.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 02.09, 592 € 09.09, 16.09, 23.09 01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 690 € 05.08, 12.08, 19.08, 26.08 Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/ fiecare persoană Supliment SGL

FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu REDUCERE 30% aplicată, până la 30.04

EARLY BOOKING OFERTĂ Loc în DBL GV cu SPECIALĂ REDUCERE 20% Locuri limitate aplicată, până la 31.05

414 €

474 €

503 €

483 €

552 €

587 €

20 € 210 €

Reducere al 2-lea copil 7-13.99 ani la cazare în 80 € cameră DBL GV cu pat suplimentar Primul şi al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-13.99 ani plăteşte 140 € transportul + taxe aeroport; Al doilea copil 2-6.99 ani plăteşte 140 € transportul + taxe aeroport. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Insula Zakynthos de la

CONFOR CO FORT O T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Pe plaja din Laganas Servicii excepționale Aproape de zona de distracție Organizează seri tematice

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Galaxy Beach bbbb Golful Laganas este o minunată întindere de plajă Insula Zakynthos este o insulă îndrăgită. În afară de minunatele sale plaje și capitala interesantă, insula mai are și un avantaj unic: este principala zonă din Mediterană în care cuibărește țestoasa Caretta-Caretta. Golful Laganas este o minunată întindere de plajă cu nisip fin și intrare lină în apă, potrivită tuturor tipurilor de inotători. Galaxy Beach Hotel beneficiază de o localizare excelentă, pe plaja cu nisip fin, chiar lângă zona turistică a stațiunii Laganas. Este punctul de plecare ideal pentru o vacanţă perfectă, cu plajă, nisip auriu și mare cu apă cristalină. Hotelul reprezintă o alegere minunată pentru cupluri şi familii. Localizare: Hotelul Galaxy Beach este situat pe faimoasa plajă din Laganas, la 6 km de aeroport şi 8 km de Zante Town.

Facilităţile hotelului: Restaurant cu specific grecesc şi înternaţional, restaurant a la carte, bar pe terasă cu vedere panoramică asupra Golfului Laganas (deschis ocazional şi doar în vârf de sezon), cocktail bar, lounge cu TV satelit, room service (contra cost), baby cot. Facilităţile camerelor: Camerele spaţioase sunt dotate cu telefon, TV satelit, A/C, internet wireless (contra cost), frigider, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

Piscină: Hotelul dispune de o piscină exterioară cu şezlonguri şi umbrele gratuite, piscină pentru copii cu tobogane şi de snack bar la piscină. Sport și agrement: sporturi acvatice pe plajă, cursuri echitaţie, loc de joacă pentru copii, biliard, darts, seară grecească cu specific Zakynthian.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers., Ploieşti – 95 €/pers.; Piteşti – 100 €/ pers.; Braşov, Râmnicu Vâlcea – 110 €/pers.; Constanţa, Craiova - 115 €/pers. Plecări cu autocarul în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV

FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu REDUCERE 15% aplicată, până la 01.03

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 10% aplicată, până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV

FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu REDUCERE 15% aplicată, până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 12% aplicată, până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

02.06, 22.09

400 €

340 €

360 €

380 €

03.06, 16.09, 23.09

634 €

539 €

558 €

590 €

09.06, 15.09

425 €

361 €

383 €

404 €

10.06, 09.09

654 €

556 €

576 €

608 €

16.06

445 €

378 €

401 €

423 €

17.06, 24.06

684 €

581 €

602 €

636 €

23.06

465 €

395 €

419 €

442 €

718 €

610 €

632 €

668 €

30.06, 07.07, 14.07, 21.07, 25.08, 01.09, 08.09

01.07, 08.07, 15.07, 19.08, 26.08, 02.09

484 €

411 €

436 €

460 €

22.07, 29.07, 05.08, 12.08

748 €

636 €

658 €

696 €

28.07

503 €

428 €

453 €

478 €

04.08, 11.08, 18.08

551 €

468 €

496 €

523 €

Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/fiecare persoană

10 €

Supliment SGL

330 €

Un copil 0-4.99 ani GRATUIT; Un copil 5-13.99 ani plăteşte transportul.

Reducere cazare în DBL cu pat suplimentar/fiecare persoană

10 €

Supliment SGL

330 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plăteşte 140 € transportul + taxe aeroport. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

Preţul nu include: biletul de ferryboat (22 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

191


Grecia

Insula Zakynthos

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE În centrul stațiunii și foarte aproape de plajă Camere spațioase și de lux Aer condiționat gratuit

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopți; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Azure Deluxe Villas Cu un design aparte, cu camere moderne și spațioase, unde luxul și-a pus amprenta, Vilele Azure se află în perfectă armonie cu natura, oaspeții săi putându-se bucura de adevăratul farmec al insulei. Localizare: Se află în stațiunea Tsilivi, într-un mediu liniștit și confortabil, în centrul stațiunii, fiind foarte aproape de plaja cu nisip și de orașul Zante. Facilitățile vilei: Vilele pun la dispoziția turiștilor săi room service, grădină, acces internet, masaj, centru de înfrumusețare, prosoape pentru plajă și parcare. Facilitățile camerelor: Azure Villas este un complex format din 11 vile de lux, fiecare având parter și etaj. La

parter se pune la dispoziția turiștilor o chicinetă complet utilată, un living, un șemineu și o baie. La etaj vila are 2 dormitoare și 2 băi spațioase, una din ele având o cadă cu hidromasaj. Alte facilități: aer condiționat (inclus în preț), TV, radio, telefon, minibar,

filtru de cafea/expresso, acces internet, piscină privată amenajată cu șezlonguri și umbreluțe, mașină de spălat, uscător de păr și balcon.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Plecări cu autocarul în fiecare Duminică. Intrare la cazare în fiecare Luni. EARLY BOOKING EARLY BOOKING Vila 5 pax cu STANDARD Vila 8 pax cu STANDARD REDUCERE 10% aplicată la Vila 5 pax REDUCERE 10% aplicată la Vila 8 pax cazare, până la 28.02 cazare, până la 28.02

INTRĂRI 01.05 – 31.05

138 €

153 €

169 €

188 €

01.06 – 30.06; 01.09 – 30.09

180 €

200 €

232 €

258 €

01.07 – 31.07

263 €

292 €

295 €

327 €

01.08 – 31.08

315 €

350 €

336 €

374 €

Mai multe informații legate de politică reduceri copii sau preț sejur avion le puteți obține în agenție. Prețul nu include: biletul de ferryboat (22 €/persoană), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

TURIST TUR ISTIC IST IC

PUNCTE FORTE Camere spațioase și confortabile La câteva minute de mers pe jos de plaja cu nisip

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

200

Hotel Anagenessis Village bbb Localizare: Hotelul Anagenessis Village este situat în Kalamaki, pe partea de sud-est a insulei, în apropiere de plaja cu nisip fin, care este și o zonă de mare importanță ecologică datorită broaștele țestoase Caretta-Caretta care vin aici să-și depună ouăle. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția oaspeților săi recepție, restaurant, room-service, snackbar, lounge, salon cu TV, cafenea în aer liber, magazin de bijuterii, casă de schimb valutar, seif, rent-a-car, curățătorie, centru de înfrumusețare, masaj, grădină, piscină exterioară, piscină interioară, piscină pentru copii, bar la piscină și parcare.

Facilitățile camerelor: Camerele hotelului au vedere la mare, munte, piscină sau la grădină și au în dotare: aer condiționat (contra cost - 7 €/ cameră/zi) sau încălzire centralizată, chicinetă, frigider, telefon, TV satelit,

telefon, baie duș sau cadă, uscător de par și balcon sau verandă. Activități/Divertisment: Hotelul pune la dispoziția turiștilor mini-golf, tenis de masă și loc de joacă pentru copii.

Plecări din București și Cluj PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în APP cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în APP

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 02.09, 09.09, 16.09, 23.09

419 €

445 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07

454 €

487 €

26.08

475 €

511 €

29.07

476 €

512 €

05.08, 12.08, 19.08

485 €

522 €

Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul și al doilea copil 2-11.99 ani plătesc fiecare 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale


Grecia

Insula Zakynthos de la

CONFOR CON FORT FOR T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Recent renovat Situat pe plajă Facilităţi pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Louis Zante Beach bbbb Hotelul Louis Zante Beach este locul ideal pentru petrecerea unui sejur relaxant într-una dintre cele mai frumoase insule grecești, oferind condiții bune de cazare și facilități moderne. Localizare: Hotelul Louis Zante Beach este localizat pe plaja din stațiunea Laganas, la numai 10 minute de aeroport și la 15 minute de orașul Zante, capitala insulei. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor restaurant, bar, bar la piscină, bar pe plajă, mini market, internet corner (contra cost), casă de schimb valutar, centru de înfrumusețare, piscină pentru adulți și copii, loc de joacă pentru copii

și animație. Plaja din fața hotelului precum și centrul de sporturi acvatice nu aparțin acestuia. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului au în dotare telefon, aer

condiționat, TV satelit, mini frigider, seif (contra cost), baie cu duș sau cadă, uscător de păr și balcon cu vedere la grădină sau la mare.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București și Cluj PLECĂRI 23.09

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 5% aplicată la cazare, până la 30.04 674 €

STANDARD Loc în DBL GV 695 €

03.06, 10.06, 17.06, 02.09, 09.09, 16.09

716 €

739 €

24.06

746 €

771 €

26.08

759 €

785 €

01.07, 08.07, 15.07

822 €

851 €

22.07

836 €

865 €

29.07, 05.08, 12.08, 19.08

869 €

900 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

CONFOR CON FORT FOR T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Pe plaja premiată cu „steag albastru” Camere spaţioase, luminoase și confortabile

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Louis Plagos Beach bbbb Hotelul Louis Plagos Beach este unul dintre cele mai populare hoteluri de pe insulă, fiind locul ideal pentru cei ce își doresc să se relaxeze într-un decor cu priveliști inedite, beneficiind de ospitalitatea specifică insulei. Localizare: Hotelul Louis Plagos Beach este situat în stațiunea Tsilivi, la doar 2 km de zona animată de shopping din Planos Village și la 7 km de orașul Zante. Facilitățile hotelului: Restaurant, bar, cocktail bar, snack bar, internet corner (contra cost), piscină pentru adulți, piscină pentru copii, grădină, casă de schimb valutar și rent-a-car. Facilitățile camerelor: Hotelul oferă camere confortabile, luminoase,

spațioase și mobilate modern, ce au în dotare aer condiționat, telefon, TV satelit, mini frigider, facilități pentru prepararea ceaiului și a cafelei, seif, baie cu duș sau cadă, uscător de păr

și balcon cu vedere la grădină sau la mare. Sport și agrement: biliard, tenis de masă, aerobic, sală de fitness și diverse sporturi acvatice.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București și Cluj

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE DBL GV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, 10% aplicată la cazare, până la 30.04 până la 28.02

STANDARD Loc în DBL GV

03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 16.09, 23.09

580 €

598 €

09.09

621 €

641 €

634 € 682 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 26.08, 02.09

651 €

674 €

718 €

19.08

689 €

713 €

762 €

29.07, 05.08, 12.08

717 €

743 €

795 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-13.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

201


Grecia

Insula Zakynthos

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Cazare de lux și servicii de calitate superioară Foarte aproape de plaja cu nisip Centru Wellness și SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Lesante Hotel & Spa bbbbb Luxosul hotel este construit recent în stațiunea Tsilivi, fiind destinația perfectă pentru cei în cautare de peisaje frumoase, cazare de lux și calitate superioară a serviciilor. Localizare: Hotelul Lesante se află la 100 m de plaja cu nisip din stațiunea Tsilivi, premiata cu Steagul Albastru și la doar 5 km de capitala insulei. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, 2 restaurante, lounge piano bar, lounge cu TV, casă de schimb valutar, acces internet wireless, centru Spa, Jacuzzi, sală de fitness, centru de înfrumusețare, centru business, servicii de secretariat,

cameră de bagaje, servicii medicale și babysitting (la cerere și contra cost), spălătorie și curățătorie (contra cost), magazine de suveniruri, piscină exterioară pentru adulți, piscină pentru copii, bar la piscină, piscină interioară încălzită, loc de joacă pentru copii, cameră de jocuri, închiriere prosoape de plajă. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului sunt spațioase și sunt dotate cu aer condiționat individual,

seif, TV LCD cu satelit, DVD/ CD player, telefon, radio, acces internet wireless, facilități pentru prepararea cafelei și a ceaiului, minibar, baie cu cadă sau duș, uscător de păr, halat de baie și papuci, balcon.

Plecări din București și Cluj

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în DBL Deluxe cu REDUCERE 15% STANDARD Deluxe cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până Loc în DBL Deluxe aplicată la cazare, până la 30.04 la 28.02

23.09

559 €

576 €

610 €

03.06, 10.06, 17.06, 24.06

657 €

680 €

725 €

26.08, 02.09, 09.09, 16.09

687 €

711 €

760 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07

746 €

774 €

830 €

19.08

772 €

801 €

860 €

29.07

780 €

810 €

870 €

05.08, 12.08

806 €

837 €

900 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport. Mai multe informații legate de supliment SGL sau reduceri cameră TPL le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

202


Grecia

Insula Zakynthos de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Foarte aproape de centrul stațiunii Camere spațioase și confortabile

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Zakantha Beach bbbb Cu o atmosferă plăcută și primitoare, Hotelul Zakantha Beach este locația ideală pentru familiile cu copii, dar nu numai. Frumusețea împrejurimilor, amabilitatea personalului și stilul modern al hotelului sunt doar câteva dintre punctele forte al acestui resort. Localizare: Hotelul Zakantha Beach este amplasat pe plajă, în Golful Argassi, foarte aproape de centrul stațiunii și la aproximativ 3 km de Zante Town. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția oaspeților săi recepție, restaurant, lounge cu TV, snack bar, bar, lift, seif, grădină, spălătorie, curățătorie, casă de schimb valutar, rent-a-car, aer condiționat, facilități

pentru persoane cu nevoi speciale, piscină exterioară, piscină pentru copii, bar la piscină și parcare. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului sunt confortabile, au vedere la mare, la piscină sau la grădină și au în dotare aer condiționat gratuit

în lunile iulie și august și contra cost în restul sezonului (7 €/cameră/zi), încălzire centralizată, telefon, TV, seif și frigider (contra cost), baby cot (la cerere), baie cu cadă sau duș, uscător de păr și balcon.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București și Cluj PLECĂRI 03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 02.09, 09.09, 16.09, 23.09

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04 440 €

STANDARD Loc în DBL 452 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07

472 €

487 €

29.07

498 €

515 €

26.08

507 €

524 €

05.08, 12.08, 19.08

518 €

536 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

TURIST TUR ISTIC IST IC

PUNCTE FORTE Situat pe plaja cu nisip fin Aproape de centrul stațiunii

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Poseidon Beach bbb Hotelul Poseidon Beach este alegerea potrivită pentru o vacanță relaxantă la malul mării, fiind recomandat atât cuplurilor cât și familiilor cu copii. Localizare: Hotelul Poseidon Beach este situat pe frumoasa plajă cu nisip din stațiunea Laganas și foarte aproape de centrul acesteia, unde turiștii pot regăsi numeroase taverne, restaurante, baruri, magazine de suveniruri și cluburi. Distanța până la aeroport este de doar 5 km și 7 km față de capitala insulei Zakynthos. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, restaurant, bar, lounge, acces internet Wi-Fi, aer condiționat, jacuzzi, grădină frumos amenajată, piscină exterioară,

piscină pentru copii, teren de joacă pentru copii, sală de jocuri, biliard și parcare. Facilitățile camerelor: Camerele modern mobilate sunt dotate cu aer condiționat inclus în preț în lunile

iulie și august, iar în restul sezonului este contra cost – 20 €/cameră/ saptămână, telefon, TV prin satelit, frigider, seif, baie cu cadă sau duș, uscător de păr și balcon.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecări din București și Cluj PLECĂRI 03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 02.09, 09.09, 16.09, 23.09 01.07, 08.07, 15.07, 22.07

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04 450 € 500 €

STANDARD Loc în DBL 470 € 526 €

26.08

507 €

533 €

29.07

509 €

536 €

05.08, 12.08, 19.08

516 €

543 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), supliment plecare din Cluj 30 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

203


Fiskardo

Ag. Effimia Oros Kasteli Sami Lixouri Argostoli

Poros

Svoronata

Insula Kefalonia

PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Piteşti şi Constanţa

Skala

Kefalonia O insulă memorabilă, catalogată drept “Paradisul natural grecesc” Insula Kefalonia este una dintre cele mai populare destinaţii din Insulele Ionice și cea mai mare insulă a grupului. Este situată între Lefkada și Zakynthos şi se poate lăuda cu plaje spectaculoase cu nisip fin și turcoaz. Printre multe alte frumuseți pitorești, Insula Kefalonia deține Parcul Național, aflat pe cea mai mare atracție turistică grecească Muntele Ainos. Un parc unic, cu o pădure de brazi rari şi peisaje uimitoare, care îmbină duritatea munților cu suprafața lină a apelor. Este destinația ideală de vacanță, pentru iubitorii de natură şi sporturi de adrenalină.

204


CLUBURI ŞI BARURI

SHOPPING

Kefalonia are numeroase numero baruri şi cluburi pentru iubitorii de dans, muzică şi distracţie. Cele mai multe m dintre ele sunt situate în jurul capitalei, în Argostoli cluburi sunt situate în principalele staţiuni de pe insulă: Sami, iar multe baruri şi clu Lixouri, Skala, Poros şiş Fiskardo. Insula Kefalonia nu este cunoscută ca o insulă cu viaţă de noapte activă, a dar cei care au ales-o nu vor fi dezamăgiţi. Bass Club prefe este în topul preferințelor turiștilor. Situat în Argostoli (în apropiere de piața centrală), oferă muzică dance, grecească şi internațională non-stop, special pentru pe petrecăreți.

ecial Străzile comerciale ale insulei sunt situate în capitala Argostoli şi în special pe strada Lithostratos. În Kefalonia puteţi cumpăra vinurile Robola sauu miere Cephaloniană numită Miere de Aur. În Fiskardo veţi găsi magazine ine mici, cu suveniruri realizate de artiştii din port. De asemenea, puteți opta pentru produse cosmetice tradiționale din ulei de măsline, bijuterii handmade, sculpturi uri interesante în lemn de măslin sau dantelă şi broderie de calitate. Sunt doar câteva lucruri folositoare pe care le re orele 09:00 – 15:00, puteți achiziționa din magazinele cu suveniruri. Ele sunt deschise între cu excepţia magazinelor turistice, şase zile pe săptămână.

toate aşezările de pe insulă, lăsând numai localitatea Fiskardo în partea de nord neatinsă. După acest cutremur, Kefalonia a renăscut din ruine şi a devenit o insulă modernă.

Specificul culinar Geografia pe scurt Insula Kefalonia cunoscută sub numele de Cephalonia, este una dintre cele mai populare destinaţii din Insulele Ionice și cea mai mare insulă a grupului. Apele albastre şi transparente, nisipul fin, clădirile istorice şi situri arheologice alcătuiesc locul ideal pentru o vacanţă minunată în Kefalonia. Cunoscută sub numele de “insulă a navigatorilor”, Kefalonia este situată în largul coastei de vest a Greciei continentale, între insula Lefkada în nord şi Zakynthos la sud. Puteţi ajunge cu feribotul şi avionul, aeroportul internațional al insulei se află la 8 km de capitală.

Mit și istorie În conformitate cu mitologia greacă, regele Amphitryon din Teba, a fost ajutat de Kefalos, pentru a elimina Taphians sau Tealevoes (locuitori din Kefalonia). Amphtryon, după victoria sa, a dat insula lui Kefalos drept răsplată, fiind denumită Kefalonia. Insula ar fi trebuit să poarte numele Kefalos, care a fost primul rege al zonei, în timpul erei paleolitice. Potrivit localnicilor, acest rege a fondat cele patru oraşe principale ale insulei, Sami, Pahli, Krani şi Pronnoi, numite după fiii regelui. Datorită bogăţiei sale naturale imense, Kefalonia a căzut sub stăpânire bizantină, franceză, otomană, veneţiană şi mai târziu a fost ocupată de imperiul britanic. Anglia a protejat insula, până în 1864 atunci când toate insulele Ionice au devenit parte a Greciei. Kefalonia a fost în cele din urmă unită cu restul Greciei independente. În timpul celui de-al doilea război mondial, în 1941, insula a fost ocupată de trupele italiene, care s-au aliat cu germanii. În 1953, un cutremur masiv a distrus aproape

Temperatura medie (C) Durata de strălucire a Soarelui

Apr. 15 7

Insula Kefalonia se bucură de o bucătărie bogată şi variată, care nu este mult diferită de cea a Greciei continentale. Kefalonia promite o gamă largă de specialităţi greceşti pe care le puteţi încerca la taverne şi restaurante. Indiferent de locaţia pe care o vei alege nu poţi rata o experienţă culinară deosebită. Puteţi savura o cină tradiţională în capitala insulei sau la tavernele de pe plajă: kleftiko, stifado şi desigur pastitstio, celebra plăcintă kefaloniană. La finalul serii încercaţi un desert delicios cum ar fi baclavalele care sunt ambalate cu migdale şi miere sau încercaţi o felie de Galaktompoureko, plăcinta cu griș. Opţiunile sunt numeroase şi diverse, pentru toate gusturile şi toate bugetele

Plaje și sporturi acvatice Insula Kefalonia are plaje frumoase iar cele mai multe dintre ele au fost recompensate cu ”blue flag”. Cea mai cunoscută plajă este Myrtos şi a fost nominalizată între primele 5 cele mai frumoase plaje ale lumii. Pentru iubitorii de

plajă şi soare, există peste 35 de plaje pe insula Kefalonia: Lassi, Platis Gialos, Petani, Agios Nikolaos, Lourdata, Mandras, Minies, Poros, Trapezaki. Se organizează excursii de scuba diving, vizibilitatea apelor limpezi din Marea Ionică fiind perfectă pentru observarea vieţii subacvatice sălbatice.

Mai 18 9

Iun. 23 11

Iul. 26 13

Aug. 26 12

Sept. 22 9

Oct. 18 7

205


Programul excursiei cu autocarul Plecări săptămânale în fiecare Duminică ZIUA 1 Către Grecia Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora şi locul stabilit în diagrama de plecări. Plecăm spre insula Kefalonia pe traseul Bucureşti–Giurgiu–Russe–Sofia–Kulata– Promahonas–Salonic–Patras–Killini. ZIUA 2 Insula Kefalonia În cursul dimineţii intrăm pe teritoriul Greciei, traversând pe rând mai multe provincii: Macedonia a cărei capitală este Salonicul, Tessalia străbătută de înălţimile Muntelui Olimp şi Grecia Centrală ale cărei înălţimi sunt dominate de munţii Pindului. Vom poposi în Killini, port la Marea Ionică, iar de aici ne vom îmbarca pe feribot pentru a traversa marea spre insula Kefalonia. Traversarea durează circa 2 ore şi 30 minute.

Ithaka Tour Mergem să vizităm frumoasa şi liniştita insulă Ithaka, casa lui Odisseus, eroul lui Homer din poemul epic Odiseea. Ne vom îmbarca pe feribotul care pleacă din Sami către Piso Aetos. De aici vom urca în autocar pentru a merge către Vathy – oraşul capitală – pentru a ne servi cafeaua de dimineaţă. Apoi ne vom îndrepta către satul Stavros pentru a vizita muzeul local şi pentru a gusta din renumita delicatesă locală – Rovani. Spre finalul călătoriei ne vom îndrepta către pitorescul port Kioni pentru a servi masa de prânz şi pentru o scurtă vizită prin magazinele de suveniruri.

ZILELE 3-8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

de pe insulă – de unde vom avea oportunitatea de a fotografia renumita plajă Myrtos. Prânzul va fi servit în Agia Efimia, iar de aici următoarele opriri vor fi la magnificul lac Melissani şi Peştera Drogarati. Apoi vom avea o degustare de vinuri la Robola şi vom termina turul cu o vizită la Mănăstirea Sf. Gherasim.

Turul insulei După micul dejun, în jurul orei 09:00, începe traseul nostru, iar prima oprire va fi în portul cosmopolit Fiscardo, unde avem suficient timp pentru o plimbare. De aici ne îndreptăm către satul Assos – unul dintre cele mai fermecătoare şi frumoase sate

Croazieră în insula Lefkada Vom naviga către Peştera Papanikoli, a doua ca mărime din Grecia, peşteră ce poartă numele căpitanului submarinului ce a stat ascuns aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ne continuăm excursia mergând către Spartochori din insula Meganisi, de unde vom avea oportunitatea de a admira imaginea de ansamblu a Mării Ionice.

De aici vom naviga pe apele cristaline din jurul insulei Skorpios, care aparţine familiei magnatului grec Aristotelis Onassis. După ce vom asculta tragica poveste a familiei, vom avea timp pentru înot. Următoarea oprire va fi în oraşul Nidri, unde vom servi masa de prânz după care vom avea destul timp pentru o sesiune de shopping.

Croazieră în insula Zakynthos Traseul nostru începe din Skala, unde ne îmbarcăm pe feribot pentru a traversa marea şi a ajunge în Zakynthos, unde vom avea posibilitatea de a admira Peştera Albastră şi de a ne scălda în apa albastruazur de aici. Al doilea punct de interes pe care îl vom atinge este plaja Navagio sau “Golful Epavei” cum mai este denumită, datorită unui naufragiu care a avut loc aici în anii ‘80. După aproximativ 2 ore petrecute aici ne continuăm călătoria pe mare până în satul Alykes, unde vom poposi pentru prânz, iar de aici ne vom întoarce în Skala. ZIUA 9 Către România În cursul după-amiezii vom părăsi insula şi ne vom îndrepta către portul Preveza pentru a traversa pe continent. Ne vom continua drumul spre ţară pe traseul Killini–Patras–Promahonas–Kulata–Sofia– Russe–Giurgiu–Bucureşti. ZIUA 10 Din nou acasă Sosim în România în cursul dimineţii în funcţie de condiţiile de trafic şi de formalităţile vamale.

11

Locuri de vizitat în Kefalonia

1

2

3

Peștera Melissani se află la aproximativ 500 m de mare, având nivelul apei mai ridicat cu 1 m decât cel al mării. Lacul a fost numit după una dintre nimfe – Melissanthi, iar apa acestuia este un amestec de apă de mare și apă dulce. Bărcile ajunse aici, par să plutească pe un lac de lumină albastră, de unde se pot admira stalactitele create de peste 1.000 de ani. În timpul primei exploatări, ce a avut loc în anul 1951, a fost găsită o lampă veche, care se află acum la Muzeul Arheologic din Argostoli. Peștera Drogarati este o peșteră naturală creată acum 150 de milioane de ani, ce se află la doar 1.5 km de Sami. Splendoarea naturii este evidentă în fiecare centimetru din această sculptură unică de pământ și piatră. Adâncimea peșterii este de 60 m de la nivelul solului, temperatura este de 18 °C, iar umiditatea de 90%. O stalactită crește 1 cm la fiecare 100 de ani. Sala mare a peșterii se numește „Sala de apoteoză”, datorită acusticii sale perfecte. De aceea, Peștera Drogarati în timpul verii este adesea folosită pentru concerte muzicale și spectacole. Castelul Veneţian Saint George este situat la 7 km S-E de Argostoli, deasupra satului Peratata, ce a fost construit

206

iniţial în secolul XII de către bizantini, însă zidurile externe au fost construite în 1504 de către veneţieni. Castelul a fost în mare parte distrus de cutremurul ce a avut loc în anul 1953, însă în perioada sa de glorie, în interiorul acestuia erau locuinţe, clădiri publice, biserici, spitale, depozite cu alimente și arme și închisori. Castelul a fost capitala insulei înainte de Argostoli, ce a devenit noua capitală în anul 1757.

4

5

Orașul antic Sami este situat pe coasta de est a insulei, în golful cu același nume, la 22 de km de Argostoli, cu o populaţie de aproximativ 1.000 de locuitori, ce a fost construit în apropiere de ruinele uneia din cele patru orașe principale antice din Kefalonia. Orașul Sami este al doilea port de pe insulă, fiind situat într-o zonă de o frumuseţe incredibilă creată de dealuri impresionante și plaje uimitoare. În timpul verii se organizează evenimente culturale, precum concerte și spectacole de teatru. Kourkoumelata și Metaxata – Un sat mic ce merită vizitat este Kourkoumelata, care a fost și el zdrobit în urma cutremurului din 1953, dar care a fost complet reconstruit și restaurat de către Giorgos Vergotis, un armator grec. În satul Metaxata, care se află în apropiere de orașul Argostoli,

vom vizita bustul celebrului poet Lord Byron, care a fost ridicat în faţa casei acestuia.

6

Ithaka este o insulă situată în Marea Ionică, cu o suprafaţă de 120 km2 și puţin peste 3.000 de locuitori, ce se află în largul coastei de N-E a Kefaloniei și la V de Grecia continentală. Capitala insulei este Vathy sau Ithaki, fiind una dintre cele mai mari porturi naturale.

7

Mănăstirea Sf. Gherasim situată în Valea Omala, este închinată sfântului ce ocrotește întreaga insulă, fiind cea mai mare mănăstire de maici de pe insulă. Sf. Gherasim (1506-1579) și-a câștigat pacea locuind într-o peșteră izolată și ajutând un om la săparea mai multor fântâni în jurul mănăstirii. Astăzi, moaștele Sf. Gherasim sunt păstrate cu mare evlavie într-o raclă pusă într-un sarcofag de argint, așezat pe mormântul sfântului. Biserica

actuală a fost zidită și ea deasupra mormântului.

8

Muntele Ainos, al treilea vârf ca înălţime din Grecia, ce se află între Argostoli și Sami. Pădurea muntelui a fost declarată Parc Naţional în anul 1962, datorită florei și faunei existente aici. Drumul ce se poate parcurge este de aproximativ 6 km și destul de dur.

9

Muzeul de istorie Naturală, situat în satul Davgata, a fost fondat de către Societatea pentru Protecţia Mediului, înfiinţat pentru conservarea mediului natural a insulelor Kefalonia și Ithaka.

Sf. Andreas, este o 10Mănăstirea mănăstire din perioada bizantină, ce a fost grav avariată în timpul cutremurului din 1953, folosită acum drept muzeu, unde putem vedea veșminte și iconiţe, dar și o relicvă – talpa piciorului drept al Sf. Andreas.


Grecia

Insula Kefalonia de la

TUR U IST S IC C

PUNCTE FORTE Aproape de plajă Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare, spre Golful Argostoli

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Lorenzo bbb Hotelul Lorenzo oferă o panoramă spectaculoasă a Golfului Argostoli, fiind înconjurat de grădini frumos amenajate. Cu un design simplu și un personal prietenos, hotelul este alegerea perfectă pentru o ședere relaxantă la malul Mării Ionice. Localizare: Hotelul Lorenzo este situat în stațiunea Lassi, lângă capitala insulei - orașul Argostoli și se află la aproximativ 300 m de plajă. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție 24 de ore, room service, lounge, bar, snack bar, terasă pe acoperișul hotelului, grătar în grădină, piscină exterioară

amenajată cu șezlonguri și umbrele, pool bar, sala de jocuri, tenis de masă, biliard, facilități pentru persoane cu dizabilităţi și parcare. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului au în dotare aer condiționat (contra cost - 5 €/ cameră/zi), seif (contra cost),

frigider (la cerere și contra cost), telefon, TV satelit, baie cu duș, uscător de păr și balcon sau terasă.

Cazare minim 6 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL MV/SV/zi

Loc în SGL MV/SV/zi

01.05 – 31.05, 01.10 – 15.10

INTRĂRI

16 €

32 €

01.06 – 30.06, 01.09 – 30.09

23 €

46 €

01.07 – 31.08

31 €

63 €

Mai multe informaţii legate de reducere cameră TPL sau politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

de la

TUR U IST S IC C

PUNCTE FORTE Aproape de plaja cu nisip Makris Gialos Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Princess bbb Hotelul Princess beneficiază de o poziționare excepțională, aproape de animata capitală a insulei, orașul Argostoli. Turiștii ajunși aici se pot bucura de facilitățile hotelului într-o atmosferă primitoare, pot admira peisajele mirifice de la balconul camerei, se pot relaxa la piscină sau pot explora cosmopolita plajă “Makris Gialos”. Localizare: Hotelul este localizat în stațiunea Lassi, în apropierea faimoasei plaje “Makris Gialos”, recunoscută pentru calitatea nisipului auriu și a frumuseții apelor sale limpezi.

Facilitățile camerelor: Toate camerele au în dotare aer condiționat, TV satelit, telefon, frigider, seif, baby cot (gratuit, dar la cerere și în funcție de disponibilitate), baie cu duș, uscător de păr și balcon cu vedere la piscină sau la mare.

Facilitățile hotelului: Hotelul Princess dispune de recepție, restaurant, snack-bar, salon cu TV, Wi-Fi în spațiile publice, serviciu de schimb valutar la recepție, piscină exterioară, grădină, teren de tenis și parcare.

Cazare minim 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. INTRĂRI

Loc în DBL GV/ SV/zi

Loc în SGL GV/SV/zi

Loc în TPL Un copil 2-11.99 ani în GV/SV/zi DBL GV/SV/zi

01.05 – 31.05, 21.09 – 15.10

32 €

65 €

29 €

16 €

01.06 – 20.07, 25.08 – 20.09

55 €

109 €

49 €

27 €

21.07 – 24.08

64 €

128 €

57 €

32 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 20% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

209


Grecia

Insula Kefalonia

de la

TUR U IST S IC C

PUNCTE FORTE Situat în prima linie pe plaja lungă cu nisip Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare Internet Wi-Fi gratuit

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 6 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Limanaki bbb Localizat în stațiunea Lassi (Fanari), în centrul insulei Kefalonia, Hotelul Limanaki oferă turiștilor facilități și servicii moderne, într-un cadru relaxant, garantând o vacanță de vis. Localizare: Hotelul Limanaki este situat pe prima linie de la plajă, la 2 km de orașul Argostoli și la 8 km de aeroport. Facilități hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor săi recepție, restaurant, lobby, salon cu TV, internet Wi-Fi (gratuit), facilități pentru persoane cu dizabilități, grădină, piscină pentru adulți și copii, loc de joacă și parcare.

Facilitățile camerelor: Toate cele 32 de camere ale hotelului Limanaki sunt elegante, frumos decorate și dispun de aer condiționat, TV satelit, telefon, acces internet Wi-Fi, seif,

minibar, baie cu duș, uscător de păr și balcon sau terasă.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL GV/ SV/zi

Loc în SGL GV/SV/zi

04.05 – 15.06, 14.09 – 14.10

21 €

30 €

19 €

10 €

16.06 – 13.07, 18.08 – 13.09

29 €

41 €

26 €

15 €

14.07 – 17.08

37 €

55 €

33 €

19 €

INTRĂRI

Supliment demipensiune

Loc în TPL Un copil 2-11.99 ani în GV/SV/zi DBL GV/SV/zi

14 €/pers./zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

de la

CO FOR CON O T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Foarte aproape de capitala insulei – orașul Argostoli Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare Internet Wi-Fi

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

210

Hotel Mediterranee bbbb Situat într-o zonă liniștită, în partea de sud-vest a Kefaloniei, Hotelul Mediterranee este dotat cu toate facilitățile unui hotel de 4 stele și oferă turiștilor săi pe lângă gama largă de servicii moderne o vedere spectaculoasă asupra Golfului Lixouri. Localizare: Hotelul Mediterranee este situat în stațiunea Lassi, chiar pe plajă, la 3 km de orașul Argostoli, 7 km de Aeroportul Internațional, 25 km de Portul Internațional Sami și la 45 km de portul Poros. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție, restaurant principal, restaurant pe plajă, bar pe

plajă, bar, sală de conferințe, acces internet Wi-Fi, mini market, magazine, casă de schimb valutar, piscină exterioară pentru adulți, piscină pentru copii, teren pentru tenis de câmp, tenis de masă și parcare.

Facilitățile camerelor: Camerele hotelului au în dotare telefon, aer condiționat, TV satelit, mini frigider, seif, baie cu duș, uscător de păr și balcon.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL GV/zi

Loc în SGL GV/zi

Loc în TPL GV/zi

Un copil 2-11.99 ani în DBL GV/zi

01.05 – 31.05, 01.10 – 15.10

34 €

58 €

31 €

17 €

01.06 – 15.07, 26.08 – 30.09

49 €

75 €

45 €

24 €

16.07 – 25.08

65 €

99 €

60 €

32 €

INTRĂRI

Supliment cameră Sea View

8 €/pers./zi

Supliment demipensiune

12 €/pers./zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.


Grecia

Insula Kefalonia de la

TUR U IST S IC C

PUNCTE FORTE Aproape de plajă Arhitectura tradițională cu facilități moderne Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Karavados Beach bbb Hotelul este o combinație între arhitectura tradițională și facilitățile moderne ce oferă turiștilor confort și o atmosferă plăcută. Localizare: Hotelul Karavados Beach este situat la aproximativ 300 m de plaja St. Thomas, la 1.5 km de satul Karavados și la12 km de orașul Argostoli. Facilitățile hotelului: Hotelul oferă clienților servicii precum: recepție, restaurant, room service, cameră pentru bagaje, seif, serviciu de trezire, casă de schimb valutar, asistență medicală la cerere și renta-car.

Facilitățile camerelor: Toate camerele hotelului sunt dotate cu aer condiționat, TV, telefon, seif,

mini frigider, baie cu duș, uscător de păr și balcon.

Cazare minim 3 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL MV/zi

Loc în SGL MV/zi

15.05 – 31.05, 01.10 – 15.10

15 €

30 €

14 €

01.06 – 30.06, 11.09 – 30.09

19 €

37 €

17 €

9€

01.07 – 20.07, 26.08 – 10.09

26 €

51 €

23 €

13 €

21.07 – 25.08

31 €

63 €

28 €

16 €

INTRĂRI

Supliment cameră Sea View

Loc în TPL Un copil 2-11.99 ani MV/zi în DBL MV/zi 8€

4 €/pers./zi

Supliment demipensiune

14 €/adult/zi și 7 €/copil/zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

de la

TUR U IST S IC C

PUNCTE FORTE Aproape de plajă Situat într-o zonă liniștită Facilități de petrecere a timpului liber Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE

Hotel Athina bbb Hotelul Athina este locul unde personalul este mereu prietenos, gata oricând să ofere informații și să își servească oaspeții. Stațiunea Sami este recunoscută atât pentru peisajele pitorești, cât și pentru numeroasele taverne și baruri menite să vă anime vacanța. Localizare: Hotel Athina se află în estul Kefaloniei, foarte aproape de plajă, la aproximativ 1 km de orașul Sami - al treilea oraș al insulei după Argostoli și Lixouri, la 4 km de plaja Antisammos și la 24 km de capitala insulei. Facilitățile hotelului: Complexul

INDIVIDUAL

dispune de recepție, room service, cafenea, bar, lounge, salon cu TV, seif, fax, rent-a-car, acces internet, casă de schimb valutar, facilități pentru persoane cu dizabilități, teren pentru tenis de câmp, volei, baschet și parcare.

Facilitățile camerelor: Camerele au în dotare aer condiționat, telefon, TV satelit, radio, minibar/frigider, seif, acces internet, baie cu duș, uscător de păr, balcon cu priveliște spre mare/munte.

Cazare minim 6 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL MV/ SV/zi

Loc în SGL MV/SV/zi

Loc în TPL MV/SV/zi

01.05 – 15.06, 21.09 – 10.10

17 €

46 €

15 €

16.06 – 20.07, 01.09 – 20.09

29 €

55 €

26 €

21.07 – 31.08

41 €

64 €

37 €

INTRĂRI

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani GRATUIT. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

211


Grecia

Insula Kefalonia

de la

CO FOR CON O T

PUNCTE FORTE Situat pe prima linie de la plajă Camere spațioase și confortabile Centru Spa

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Mareblue Apostolata Resort & Spa bbbb Localizare: Mareblue Apostolata Resort & Spa se află în partea de sud-est a insulei, situat pe prima linie de la plajă, pe un deal înclinat ușor către mare, ce permite o vedere panoramică ideală. la 4 km distanță se află stațiunea Skala, la 7 km orașul Poros și la 37 km aeroportul internațional din Argostoli. Facilitățile hotelului: Recepție, restaurant, lobby bar, room service, cameră de bagaje, sală de conferințe, rent-a-car, acces internet Wi-Fi, babysitting și doctor la cerere, Centru Spa și wellness (jacuzzi, saună, baie turcească, masaj), piscină pentru adulți, piscină pentru copii, bar la piscină, loc de joacă pentru copii,

2 terenuri de tenis, tenis de masă și darts. Facilitățile camerelor: Toate camerele hotelului dispun de aer condiționat, telefon, TV satelit, seif,

internet Wi-Fi, minibar, baie cu cadă sau duș, uscător de păr, halate de baie, papuci și balcon sau terasă.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL MV/zi

Loc în SGL MV/zi

Loc în TPL MV/zi

Un copil 2-11.99 ani în DBL MV/zi

01.05 – 18.05, 13.10 – 20.10

32 €

51 €

29 €

16 €

19.05 – 01.06, 29.09 – 12.10

38 €

64 €

34 €

19 €

02.06 – 29.06, 15.09 – 28.09

60 €

96 €

54 €

30 €

30.06 – 06.07, 01.09 – 14.09

65 €

109 €

58 €

32 €

07.07 – 31.08

94 €

150 €

85 €

47 €

INTRĂRI

Supliment Gold All inclusive

30 €/adult/zi și 15 €/copil/zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 18% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING: 15% reducere pentru rezervări până la 31.05.2013, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

de la

CO FOR CON O T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Construit în stil tradițional grecesc Camere spațioase și confortabile

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

212

Porto Skala Hotel & Village bbbb Hotelul Porto Skala este un complex sub forma unui amfiteatru cu grădini luxuriante, împrejurimi liniștite și o vedere idilică spre Marea Ionică. Construit în stil tradițional grecesc, oferă spații de cazare luminoase, confortabile, unele cu vedere la mare. Localizare: Hotelul este localizat în sud-vestul insulei, pe plajă, la doar 3 km de centrul stațiunii Skala, unde sunt multe magazine, baruri și restaurante. Cea mai populară plajă cu nisip se află la aproximativ 1.5 km distanță și la 12 km de orașul Poros. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de recepție, restaurant, bar, mini-market, sală de conferință, acces internet Wi-Fi în spațiile publice,

sunt dotate cu aer condiționat, TV satelit, radio, telefon, mini-frigider, seif, baie cu cadă sau duș, uscător de păr și balcon cu vedere lateral spre mare sau la mare.

baby-sitting la cerere, spălătorie, sală de fitness, piscină exterioară, bar la piscină, loc de joacă pentru copii, biliard, tenis de masă și shuttle bus. Facilitățile camerelor: Camerele

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL SSV bunk bed/zi

Loc în SGL SSV bunk bed/zi

24.05 – 15.06, 11.09 – 01.10

21 €

42 €

19 €

10 €

16.06 – 24.07, 25.08 – 10.09

31 €

63 €

28 €

16 €

25.07 – 24.08

42 €

84 €

38 €

21 €

INTRĂRI

Supliment demipensiune

Loc în TPL Al doilea copil SSV bunk 2-12.99 ani în DBL bed/zi SSV bunk bed/zi

11 €/adult/zi și 5.5 €/copil/zi

Supliment pensiune completă

15 €/adult/zi și 7.5 €/copil/zi

Supliment All inclusive

21 €/adult/zi și 10.5 €/copil/zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-12.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 24.05.2013, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.


Grecia

Insula Kefalonia de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Aproape de plajă Camere moderne, elegante și spațioase Centru Spa

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Apollonion Resort & Spa Hotel bbbbb Recent construit, Hotelul Apollonion Resort & Spa este locul ideal pentru a vă relaxa departe de agitația cotidiană. Oferind servicii de 5 stele, rafinamentul, eleganța și bunul-gust sunt doar câteva dintre atuurile acestui hotel. Localizare: Apollonion Resort & Spa este situat la aproximativ 300 m de plaja Xi, în partea vestică a insulei, în stațiunea Xi Lixouri, care este cunoscută pentru plaja lungă de aici și nisipul auriu. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, restaurant, rent-a-car, acces internet, spălătorie, baby-sitting la cerere, magazin de suveniruri, Centru Spa,

sală fitness, piscină exterioară, bar la piscină, teren de tenis, tenis de masă, sală de jocuri, loc de joacă pentru copii și parcare. Facilitățile camerelor: Apollonion Resort and Spa dispune de 127 camere împărțite în mai multe tipuri:

deluxe, suites, maisonette, executive suite, ce dispun de telefon, aer condiționat, TV satelit, radio, minibar, acces internet, baie cu cadă sau duș, halate, papuci, uscător de păr și balcon.

Cazare minim 7 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. Loc în DBL Deluxe GV/zi

INTRĂRI

Loc în SGL Loc în TPL Deluxe GV/zi Deluxe GV/zi

26.04 – 31.05, 16.09 – 05.10

44 €

88 €

37 €

01.06 – 19.07, 28.08 – 15.09

60 €

121 €

50 €

20.07 – 27.08

75 €

151 €

63 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 15% reducere pentru rezervări până la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

de la

D UXE DEL U

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Camere moderne, elegante și spațioase Posibilitate cazare în camere cu vedere la mare Centru Spa

Hotel Ionian Emerald Resort bbbbb Construit în anul 2009, Hotelul Ionian Emerald Resort beneficiază de o poziție privilegiată cu vedere spre Marea Ionică, situat în apropierea stațiuni Sami. Resortul este un mixt reușit între natura cu peisaje care îți taie respirația și serviciile moderne promovate, cuvintele ce îl definesc fiind lux, eleganța și rafinament. Localizare: Hotel Ionian Emerald este situat pe plajă, la 1 km de stațiunea Sami, la 24 km de orașul Argostoli și la 15 km de faimoasa plajă Myrthos. Facilitățile hotelului: Resortul oferă oaspeților săi recepție, restaurant, bar, lobby, rent-a-car, seif, casă de schimb valutar, sală de conferințe, acces

internet, Centru Spa, sală fitness, spălătorie, facilități pentru persoane cu dizabilități, piscină pentru adulți și copii, bar la piscină și loc de joacă pentru copii. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului dispun de aer condiționat, TV satelit, telefon, minibar, seif,

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

acces internet, baie cu cadă sau duș, uscător de păr, balcon cu vedere laterală la mare sau la mare.

Cazare minim 6 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar: Plecări cu autocarul în fiecare Duminică din București – 85 €/pers.; Ploiești – 95 €/pers.; Pitești – 100 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vălcea – 110 €/pers.; Constanța, Craiova – 115 €/pers. Intrare la cazare în fiecare Luni. INTRĂRI

Loc în DBL Superior SSV/SV/zi

Loc în SGL Superior Loc în TPL Superior SSV/SV/zi SSV/SV/zi

01.05 – 15.06, 21.09 – 10.10

52 €

75 €

47 €

16.06 – 20.07, 01.09 – 20.09

75 €

104 €

68 €

21.07 – 31.08

99 €

139 €

89 €

Supliment demipensiune

15 €/pers./zi

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani GRATUIT. Prețul nu include: Bilet Ferry boat 22 €/persoană dus-întors; Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe opționale.

213


PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN București, Cluj-Napoca, Turda, Luduș, Iernut, Târgu Mureș, Sighișoara, Brașov, Ploiești, Oradea, Arad, Deva, Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Iași, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești.

214

Thassos …a fost atât de încântat de clima și de flora insulei, încât a decis să se stabilească aici. Thassos, Insula de smarald, este situată în golful Kavala, în partea nordica a Mării Egee și se află la doar 8 km de Grecia continentală. În partea ei cea mai întinsă, insula măsoară 22 km de la est la vest, 26 km de la nord la sud și are o circumferinţă de aproximativ 100 km. Astfel, Thassos este mai mică decât Insula Rodos și mai mare decât Samotraki.


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Le vei găsi mai ales în staţiunile de lângă ţărm. Iată câteva dintre cele mai The Island Café, Rock Cave Bar în Limenas, Cafe-Bar populare astfel de localuri: l Navsika și Boomerang Boomera Bar în Potos și Cafe Elysse și Cafe Bar Clasicco în Skala Prinos. Poţi încheia ziua în Bolero, una dintre cele mai populare discoteci în aer liber de pe insu insulă. Majoritatea tinerilor se întâlnesc aici seara, după ora 22:00. Muzica este pentru toate gusturile, iar discoteca este deschisă până dimineaţa.

Thassos are numeroase magazine de unde poţi cumpăra practic orice. Vei găsi aici de la bijuterii fine, până la antichităţi și produse din piele de o calitate excepţională. Iar pentru ca să înţelegi cât mai bine culoarea locală, ocală, vei găsi și magazine cu produse tradiţionale: miere de pin, măsline, vinn și brânză 00 și 15:00, de capră. Magazinele sunt deschise luni, miercuri și sâmbătă între 09:00 chise 7 zile pe iar marţi și joi între 09:00 și 20:00. Magazinele pentru turiști sunt deschise săptămână între 09:00 și 22:00.

supermarket și 2€ la terasă, cafelele sunt între 2 și 3€, iar un cocktail, ajunge cam la 5–6€. Te sfătuim să nu te abţii de la fructele de mare, să încerci musacaua, saganaki-ul și bineînţeles, nelipsitul tzatziki.

Plajele

Mituri și istorie Mitologia Greciei antice leagă descoperirea Insulei Thassos de una dintre numeroasele aventuri amoroase ale lui Zeus. Într-o zi, stăpânul Olimpului a răpit-o pe Europa, o frumoasă prinţesă feniciană, și a dus-o în Creta. Regele Agenor, tatăl răpitei a organizat o expediţie pentru a-și recupera fiica. După ce le-a ordonat să nu se întoarcă cu mâna goală, regele i-a numit conducători ai expediţiei pe fiii săi. Thassos era unul dintre ei. Thassos nu a reușit să-și găsească sora, însă în timpul căutărilor, a ajuns la un moment dat pe insula care în prezent îi poartă numele. A fost atât de încântat de clima și de flora insulei, încât a decis să se stabilească aici. Întâmplările povestite de legendă sunt susţinute de Herodot, marele istoric antic, care este categoric în această privinţă. El spune despre Thassos că: insula poartă acum numele fenicianului aceluia, Thassos.

Plajele insulei au un farmec aparte și de aceea îţi recomandăm să vizitezi cât mai multe dintre ele. Plaja Tripiti, deși nu are prea multe facilităţi, este foarte populară printre turiști. Se află lângă Limenaria, iar peisajul din jur este unul dintre cele mai impresionante de pe insulă. Golden Beach se întinde de-a lungul a 2 sate: Skala Panagia și Skala Potamia. Este întinsă, lată și înconjurată de verdeaţă. Plaja din Potos se întinde pe o lungime de 2 km pe coasta sudică a insulei. Skala Marion este una dintre plajele cel mai puțin cunoscute ale insulei, deși vara devine destul de aglomerată.

Mâncarea Thassos este renumită pentru specialităţile culinare de aici. Tavernele și restaurantele servesc o mulţime de preparate din pește și fructe de mare. Rețetele sunt simple, însă apreciate pentru aromele și gusturile naturale. Ingredientele definitorii ale bucătăriei grecești sunt uleiul de măsline și lămâia. Bineinteles, nu lipsesc nici condimentele armate precum oragano, rozmarin, menta, busuioc și fenic. Cele mai întâlnite legume din preparatele grecești sunt vinetele, roșiile, cartofii, fasolea verde, bamele și ardeii grași. În părţile dinspre munte vei găsi taverne care, pe lângă pește, servesc și cărnuri la grătar și numeroase preparate după reţete proprii. O masă pe cinste costă în jur de 10€ de persoană, o bere (Mythos-ul grecesc) este 1€ în

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 19 7

RentA-Car Iată datele de contact pentru 4 centre de închirieri de aici: Avis tel: 30 25930 22535; www.avis.com Hertz tel: 30 25930 23717; www.hertz.com National Car Rental www.nationalcar.com Sixt tel: 30 25930 58411; www.sixtusa.com

Mai 25 9

Iun. 30 10

Iul. 33 12

Aug. 33 11

Sept. 28 8

Oct. 22 6

215


Programul excursiei cu autocarul

bucuri de generosul soare al Greciei până când îţi va fi pregătit un barbeque pe vaporaș. Pentru amatorii de înot vom mai face câteva popasuri în golfuleţele insulei.

Plecări săptămânale în fiecare Miercuri ZIUA 1

Către Grecia

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora și locul stabilit în diagrama de plecări, în funcţie de orașul de îmbarcare. Ne îndreptăm spre Thassos, iar Bulgaria se va traversa pe timpul nopţii. ZIUA 2 Thassos, insula de smarald

În cursul dimineţii vom intra în Grecia și ne vom îndrepta spre Kavala, al doilea oraș ca importanţă geografică și istorică din regiunea Macedonia și apoi spre portul Keramoti unde ne îmbarcăm pe feribot pentru a traversa Marea Egee și pentru a ajunge în Insula Thassos. După circa 30 minute pășim pe tărâmul insulei de smarald, în capitala acesteia, Limenas. ZILELE 3–8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

Plimbare cu vaporașul Imediat ce vom ieși din port vom servi o gustare și o cafea, după care vom putea să ne concentrăm asupra peisajului. Prima oprire pe care o vom face este pentru pescuit. Amatorii vor putea să își încerce talentele de pescari cu undiţele care le vor fi puse la dispoziţie cu momeala gata pregătită. La următoarea oprire, vei putea să faci o baie și să te

10 1

2

Seară grecească Seara grecească se organizează în satul Theologos într-o tavernă tradiţională. Sunt servite preparate din carne de miel și pui, garnituri și salate grecești. Vinurile de Thassos sunt la discreţie pe tot parcursul serii. Vei putea urmări muzică bozouki live, cântăreţi, dansatori, costume tradiţionale și un dans cu cadână. La sfârșit vei avea parte de un moment special: cerc de foc pe scenă, în mijlocul căruia se dansează și se sparg farfurii.

Turul insulei Thassos Periplul nostru va începe în partea de nord-vest a insulei. După o scurtă oprire în care ne vom familiariza cu peisajul, ne vom îndrepta către Mănăstirea Arhanghelului Mihail. Construcţie spectaculoasă, amplasată pe stânci, deasupra mării,

ZIUA 9

Către România

În cursul după-amiezii ne vom îmbarca pe feribot pentru a traversa Marea Egee și pentru a ajunge pe partea continentală a Greciei. După aproximativ 30 de minute vom ajunge în Keramoti de unde ne vom continua drumul spre ţară. Kavala, al treilea oraș că mărime al Greciei, concurând ca frumuseţe cu Atena și Salonic, situat strategic pe Via Egnatia, drum care leagă Europa de Asia. Ne vom continua călătoria spre România pe traseul Kavala–Serres– Promahonas–Kulata–Sofia–România. ZIUA 10

Din nou acasă

Sosim în Romania în cursul dimineţii în funcţie de condiţiile de trafic și de formalitaţile vamale.

lucruri care trebuie făcute în Thassos

Nu rata mânăstirea Sfântul Arhanghel Mihail ce se află pe drumul dintre Astris și Aliki. Aici este păstrată o parte din Sfântul Cui folosit pentru crucificarea lui Christos. Imediat mai jos, lângă mare, este o peșteră cu apă sfinţită. Această peșteră are o poveste specială, ce merită menţionată. În timpul ocupaţiei turcești, în ciudă opresiunii cuceritorilor, credincioșii au continuat să viziteze templul Arhanghelului. Turcii, observând credinţa oamenilor și miracolele Sfântului, au trimis niște oameni să distrugă mănăstirea. Unul din ei a îndrăznit să intre în templu și să polueze apa sfinţită care curgea de mulţi ani. În același moment, acesta a fost trăznit și a murit, iar izvorul a dispărut din templu și de atunci apa sfinţită curge printre pietre. Se spune că dacă cineva care are o problemă de sănătate și bea puţin din această apa sfinţită, se însănătoșește. Închiriază un scuter sau o mașină și pornește în explorarea insulei. Vei putea vizita alte mânăstiri importante de pe insulă cum ar fi: Mânăstirea Sfântul Pantelimon, Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului,

216

Kavala, orașul amfiteatru Pentru a ajunge în Kavala va trebui să traversăm cu feribotul înapoi pe continent. În Kavala vei putea să îţi faci propriul traseu turistic. Asigură-te că nu vei rata cetatea, Imaretul turcesc, casa lui Mehmet Ali, Biserica Sfântul Nicolae sau apeductul roman. Poţi opta de asemenea pentru o partidă de shopping la cele mai renumite magazine de aici. Mai apoi vei putea merge la o cafea pe ţărmul mării, la una dintre cochetele terase de lângă port.

mănăstirea are o legendă frumoasă și o comoară de nepreţuit: Sfântul Cui cu care a fost răstignit Iisus. Vom vizita mănăstirea, vom bea apă sfântă adusă de măicuţe din izvorul care curge în peștera din apropiere, iar apoi ne vom îndrepta către Aliki. Aici vizităm ruinele vechilor temple de pe ţărmul mării din fosta carieră de marmură. Mergem apoi în satul tradiţional macedonean Panagia, cunoscut pentru biserica închinată Fecioarei Maria și pentru celebra fabrică de ulei de măsline de aici. Vom avea prilejul să gustăm renumita miere de pin produsă în Thassos. Ultima oprire va fi pe Golden Beach, cea mai mare și mai frumoasă plajă din insulă. Vom avea la dispoziţie aproximativ 2 ore în care ne vom putea bucura de valurile mării.

Biserica Panagia și vei putea vedea și câteva dintre satele tradiţionale din Thassos.

3

Fă o plimbare prin capitala Insulei Thassos, Limenas, oraș construit peste ruinele orașului antic. Aici turiștii pot vizita: Sanctuarul lui Poseidon, Teatrul antic, Acropole, Muzeul arheologic și Agora (vechiul centru politic).

4

Nu rata importantele festivaluri din Thassos din perioada iunie– august. Vei putea participa la festivalul Kazavitiana în Thassos Town, la Sărbătoarea strugurilor la Elaiohori, la evenimentele culturale dedicate Sfântului Kosmas în satul Sfântul Pantelimon și multe altele.

5

Pierde-ţi o zi la soare pe cea mai mare plajă a insulei, Golden Beach. Aceasta se întinde pe o distanţă de aproximativ 2 km. Alte plaje importante sunt Aliki, Limenaria, Paradise Beach.

6

Nu rata vizitarea orașului amfiteatru Kavala situat la numai 2 ore distanţă cu feribotul.

7

În zonele de munte vei găsi taverne în care, pe lângă

8

preparate proaspete din pește, vei degusta și preparate din reţete proprii. O masă costă în jur de 10€ / persoană.

9

Nu rata o zi de pescuit alături de localnici. Va fi o ocazie perfectă pentru a învăţa tainele acestui meșteșug.

Thassos are numeroase magazine de unde vei putea cumpăra orice, de la bijuterii fine, până la antichităţi și produse din piele de o calitate remarcabilă. Există în Thassos numeroase magazine cu produse tradiţionale: miere, măsline, vin și brânză de capră.

10

Fă o vizită în statul Panagia unde se află și o fabrică de ulei măsline. Acolo îţi va fi prezentat modul în care acesta se face, atât după vechea metodă tradiţională, cât și după cea nouă.


Grecia

Insula Thassos de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE În centru stațiunii Camere spațioase

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Pegasus bbb Oraşul Thassos sau Limenas ocupă jumatatea vestică a oraşului antic Thassos, remarcându-se prin ruinele zidurilor şi fundaţiile clădirilor şi templelor dispuse în semicerc. Acropola, Agora, Amfiteatrul antic, templul lui Apollo şi sanctuarul lui Dionis sunt doar câteva dintre atracţiile cu valoare istorică. Hotelul Pegasus este construit în stil arhitectural tradiţional. Atracaţiile oraşului Limenas şi frumuseţea locurilor se dezvăluie nestingherite, turiștilor curioși, în timp ce personalul amabil se ocupă cu profesionalism de cererile diversificate ale clienţilor. Localizare Hotelul Pegasus este situat în centrul oraşului Limenas, la câteva

minute de plajă. Facilitățile hotelului Hotelul oferă servicii foarte bune, satisfăcând şi cele mai înalte aşteptări. În hotel găsiţi restaurant, piscină, bar la piscină, internet corner, gimnastica cu jacuzzi

şi saună, masă de tenis, loc de joacă pentru copii şi parcare. Facilitățile camerelor Toate camerele hotelului sunt spaţioase şi frumos aranjate, oferind aer condiţionat 5 €/ cameră/zi, Wi-Fi, televizor şi frigider.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

INTRĂRI

Loc în DBL/zi

Loc în DBL SUP/zi

Loc în DBL/zi cu extrabed

Loc în DBL SUP/zi cu extrabed

Copil Copil 2-11,99 2-11,99 ani ani în DBL în DBL/zi SUP/zi

01.01-02.05; 06.05-13.05; 20.09-31.10

26 €

37 €

23 €

34 €

13 €

19 €

06.06-23.06; 12.09-19.09

30 €

42 €

27 €

38 €

15 €

21 €

03.05-05.05; 24.06-25.07; 27.08-11.09

34 €

51 €

31€

46 €

17€

26 €

26.07-26.08

41 €

58 €

37€

52 €

20 €

29 €

Mai multe informații legate de supliment SGL le puteți obține în agenție. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Îmbină stilul modern cu cel tradiţional Aproape de plaja Pahis Beach

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Louloudis Boutique & Spa bbbb Mica stațiune litorală Pachis Beach este situată la aproape 7 km de Limenas, capitala insulei. Este una dintre cele mai încântătoare şi idilice locaţii din insulă, cu plaje fabuloase într-un decor spectaculos, având în fundal munţii, înconjurată de livezi de măslini. Hotelul Louloudis a fost construit în anul 2005 şi îmbină perfect stilul modern cu cel tradițional, fiind înconjurat de grădini frumoase şi întinse. Localizare: Hotelul Louloudis este situat la 8 km de orașul Limenas şi la numai 50 de metri de frumoasa plajă cu nisip, Pahis Beach. La 200 m de hotel se află şi stața de autobuz. Facilitățile hotelului: Hotelul oferă

restaurant, piscină, bar la piscină, jacuzzi, recepţie, schimb valutar, rent-a car, seif, baby-sitting. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului au balcon cu masă şi

scaune de unde aveţi o fumoasă vedere spre mare. Toate sunt dotate cu aer condiţionat (contra cost 6 euro/zi), TV-satelit, telefon, frigider, uscător de păr.

Cazare minim 5 nopţi; Mic dejun/Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

INTRĂRI 01.05-10.06; 21.09-15.10 11.06-10.07; 01.09-20.09 11.07-31.08

Loc în Loc în DBL/ Loc în DBL/zi Loc în Suite/ Maisonettes / zi 2+1 cu extrabed zi 2+2 zi 2+2

Loc în suite 3 pers/zi

Loc în Copil 2-11,99 Maisonettes / ani în DBL/zi zi 3 pers

29 €

26 €

46 €

35 €

31 €

23 €

15 €

41 €

37 €

58 €

52 €

39 €

35 €

20 €

58 €

52 €

81 €

75 €

54 €

51 €

29 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. EARLY BOOKING: 10% REDUCERE pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

227


Grecia

Insula Thassos

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plaja din Skala Prinos

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Alea Hotel & Suites bbbbb Localizare: Alea Hotel & Suites este amplasat direct pe plaja de nisip din staţiunea Skala Prinos, la aproximativ 800 m de centru. La aproximativ 12 km se află capitala insulei - Limenas, unde turiştii au la dispoziție multe magazine, baruri şi restaurante. Facilitățile hotelului: Hotelul, deschis în 2010, este format dintr-o clădire principală şi mai multe clădiri secundare şi dispune de restaurant cu terasă, baruri, minimarket, parcare, program de animaţie, 3 piscine exterioare, şezlonguri şi umbrele la piscină şi la plajă, piscină interioară, tenis de masă, teren de tenis (rachete de tenis şi mingi cu garanţie), aerobic, volei la plajă, darts, centru

Spa, miniclub pentru copii (4-12 ani), piscină, teren de joacă, bufet. Facilitățile camerelor: Hotelul deţine 104 camere cu baie proprie, uscător de păr, telefon, TV satelit,

DVD-player, minifrigider, seif, aer condiţionat/încălzire centralizată, balcon/terasa.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

INTRĂRI

Loc în Loc în DBL DBL SUP cu SUP/zi extrabed/zi

Junior Suite 2 pers/zi

Junior Suite 3 pers/zi

Luxury Al doilea copil Al doilea copil Suite 2 2-11,99 ani în 2-11,99 ani în pers DBL SUP/zi Junior Suite/zi

01.05-23.05; 23.09-16.10

40 €

36 €

48 €

43 €

59€

20 €

24.05-13.06

48 €

43 €

57 €

51€

75€

24 €

24 € 28 €

14.06-18.07; 30.08-22.09

69 €

62 €

78 €

70€

102€

34 €

39 €

19.07-29.08

89 €

80 €

101 €

91 €

124 €

45 €

51€

Primul și al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani GRATUIT. Supliment All inclusive 14 €/pers/zi, 7 €/zi/copil; EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Are o frumoasă panorama asupra Mării Egee Recent renovat

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

228

Hotel Alexandra Beach&Spa Resort bbbbb Este unul dintre cele mai frumoase hoteluri ale insulei Thassos ce işi ademenește turiştii cu o atmosferă de linişte, confort deosebit, servicii impecabile şi un personal amabil şi prietenos. Localizare: Hotelul Alexandra Beach & Spa Resort este situat aproape de sţatiunea Potos şi are o frumoasă panorama asupra Mării Egee. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de restaurant principal, tavernă pe plajă, bar principal, internet corner, piscină, piscină pentru copii, bar la piscină, bar pe plajă, centru Spa, gimnastică, loc de joacă pentru copii, animaţie. Facilitățile camerelor: Camerele

hotelului sunt moderne şi spatioase, fiind dotate cu grup sanitar propriu cu duş sau cadă, uscător de păr, TV-satelit, frigider, seif, telefon, acces internet, aer condiţionat.

Activităţi/Divertisment: Pentru iubitorii de sporturi şi de distracţie hotelul oferă sporturi acvatice, volei pe plajă, baschet, 3 terenuri de tenis, 2 terenuri de mini-soccer, animaţie.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

Loc în DBL/zi

Loc în DBL cu extrabed/zi

Loc în DBL SUP /zi

Loc în DBL SUP cu extrabed/zi

01.05-31.05; 16.09-30.10

36 €

32 €

44 €

40 €

01.06-30.06; 01.09-15.09

53 €

48 €

61 €

55 €

01.07-31.07

63 €

57 €

74 €

67 €

01.08-31.08

85 €

76 €

96 €

87 €

INTRĂRI

Mai multe informații legate de supliment SGL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 15.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Grecia

Insula Thassos de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Situat în centrul stațiunii, la câteva minute de plajă

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Lido bbbb În Limenas vei descoperi cu plăcere toate atracţiile insulei, fie că este vorba de plajele amenajate sau salbatice, ruinele care dau un farmec şi mister aparte locului, oamenii foarte primitori şi prietenoşi, tavernele din care răsună la tot pasul muzica grecească sau străzile pline cu suveniruri. Hotelul Lido este un hotel tip boutique, ce oferă confortul şi facilităţile specifice unui hotel modern, dar şi ospitalitate grecească. Localizare: Hotelul Lido este situat în centrul oraşului Thassos, capitala insulei, la doar 400 m de plaja de nisip şi la 1 km de portul principal.

Facilitățile hotelului: Oaspeţii au acces gratuit la Wi-Fi, parcare privată, recepţie 24h, piscină, cafe-bistro, bar. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului sunt spaţioase şi confortabile, frumos mobilate, având toate facilităţile necesare

pentru un sejur confortabil: balcon, aer condiţionat, minibar/ frigider, televizor, telefon, uscător de păr.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

Loc în DBL/zi

Loc în DBL cu extrabed/zi

Copil 2-5,99 ani în DBL/zi

01.05-15.06; 30.09-30.10

33 €

26 €

8€

16.06-16.07; 29.08-29.09

37 €

28 €

8€

17.07-28.08

43 €

33 €

8€

INTRĂRI

EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Situat în centrul orașului Limenas Camere moderne și spațioase

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Aethria bbbb Cu un design atragător, atât în interior, cât și în exterior, resortul este locul potrivit pentru o experienţă unică, deosebită. Ospitalitatea şi amabilitatea personalului, serviciile foarte bune şi facilităţile hotelului vă promit o vacantă reusită. Localizare: Hotelul Aethria este situat în centru orașului Limenas, la aproximativ 350 m de plajă. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de teren de tenis, grădină, parcare, salon pentru mic dejun, loc de joacă pentru copii, piscină cu secţiune pentru copii şi bar langă piscină.

Facilitățile camerelor: Camerele hotelului sunt spaţioase şi au toate dotările necesare, astfel încât să vă bucuraţi de un sejur plăcut şi relaxant: aer condiţionat (6 euro/ cameră/ zi), televizor, telefon, frigider, seif (1.5 euro/ cameră/ zi), baie

proprie cu cabină de duş, uscător de păr şi balcon.

Cazare minim 3 nopţi; Mic dejun; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

INTRĂRI

Loc în DBL/zi

Loc în DBL cu extrabed/zi

Un copil 2-11,99 ani în DBL/zi

10.05-31.05; 01.10-03.10

22 €

20€

11 €

01.06-30.06; 01.09-30.09

28 €

25 €

14 €

01.07-31.08

35 €

31 €

17 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

229


Grecia

Insula Thassos

de la

DELUXE

PUNCTE FORTE Grădini tropicale Priveliște superbă asupra Mării Egee Camere elegante și confortabile.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Ilio Mare bbbbb Skala Prinos este privilegiată cu apusuri de soare spectaculoase mai ales în timpul sezonului de vară. Este perfect în timp ce servești masa în oraș să urmăreşti acest spectacol de lumini combinat cu sunetul valurilor. Pe timpul verii majoritatea restaurantelor şi tavernelor au muzică grecească tradiţională live. Sunt restaurante care organizează seri greceşti cu mâncăruri tradiţionale, muzică live şi dansuri specifice. Localizare: Unul dintre cele mai frumoase hoteluri din insula Thassos, Ilio Mare oferă camere elegante, spaţioase, grădini tropicale superbe şi o vedere asupra Marii Egee ce taie răsuflarea. Hotelul este situat în Skala Prinos, la 15 km de orașul Limenas, în apropiere de plajă. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de restaurant principal,

restaurant a la carte, 2 piscine, terasă, bar, minimarket, parcare, coafor, sală de fitness, loc de joacă pentru copii, teren de volei pe plajă. Facilitățile camerelor: Camerele hotelului sunt elegante şi confortabile. Acestea sunt dotate cu baie, uscător de păr, telefon, TV, radio, minibar, aer condiţionat, seif, balcon sau terasă cu vedere spre frumoasa

INTRĂRI

Loc în DBL clasic / zi

gradină a hotelului sau spre mare. Camerele deluxe sunt mai spaţioase şi au un lounge cu canapea, iar Suitele Deluxe au un living spaţios.

Loc în DBL Loc în DBL SV / zi SUP / zi

Loc în Fam Loc în DBL SUP Junior Suite / zi cu extrabed / zi SSV / zi

27.04-30.04; 25.09-15.10

37 €

43€

46€

50€

42€

01.05-09.06

42€

49€

51€

57€

46€

49€ 53€

10.06-30.06; 01.09-24.09

60€

66€

70€

86€

63€

77€

01.07-14.07; 21.08-31.08

70€

77€

79€

99€

71€

89€

15.07-20.08

92€

99€

102€

115€

92€

109€

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL sau politică reduceri copii le puteți obține în agenție. EARLY BOOKING: 15% reducere pentru rezervări până la 15.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 15.05.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

230


Grecia

Insula Thassos de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă, într-o zonă liniștită

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Makryamos Bungalows bbbb Insula Thassos este renumită pentru uleiul de măsline produs aici. Poți cumpăra cumpăra din toate magazinele sau chiar direct de la producători, produse proaspete din măsline precum şi cele obţinute din prelucrarea lor. Makryamos Bungalows este un resort construit în stil arhitectural grecesc şi este ideal pentru iubitorii de natură, pentru familiile cu copii sau pentru cei care cauta o vacanță liniștită şi relaxantă. Localizare: Makryamos Bungalows este situat la 2 km de Limenas, pe plajă. Facilitățile hotelului: Hotelul este dotat cu recepţie, piscină proprie cu secţiune pentru copii, pool bar,

beach bar, restaurant, tavernă, club pentru copii, minimarket, salon TV, sala de fitness, jacuzzi. Facilitățile camerelor: Camerele sunt situate în bungalow-uri, construite din piatră în stil tradiţional,

dotate cu mobilier modern, baie proprie, telefon, aer condiţionat, TV satelit, frigider, seif, uscător de păr şi terasă.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers.; Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Orșova, Drobeta, Craiova – 55 €/pers.; Arad, Deva, Ploiești, Pitești, Buzău - 65 €/pers.; Brașov, Râmnicu Vâlcea, Focșani - 70 €/pers.; Târgu Mureș, Sighișoara, Sibiu, Bacău, Galați, Brăila - 75 €/pers.; Turda, Luduș, Iernut - 80 €/pers.; Constanța, Cluj, Oradea, Iași, Alba Iulia - 85 €/pers.; Suceava, Piatra Neamț - 95 €/pers.; Plecări cu autocar în fiecare Miercuri. Intrare la cazare în fiecare Joi.

INTRĂRI

Loc în DBL/zi

Loc în DBL cu Loc în DBL extrabed/zi SUP /zi

Loc în DBL Loc în DBl Al doilea copil SUP cu cu bunk 2-11,99 ani în DBLcu extrabed/zi bed/zi bunk bed/zi

05.05-31.05; 21.09-15.10

31 €

28 €

37 €

33 €

37 €

19 €

01.06-20.06; 01.09-20.09

51 €

46 €

58 €

52 €

58 €

29 €

21.06-15.07

63 €

58 €

75 €

68 €

75 €

38 €

16.07-31.08

79 €

71 €

90 €

81 €

90€

45 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani GRATUIT. EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: Bilet Ferry boat 10 €/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Se află în portul principal din Kavala

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Demipensiune.

Hotel Lucy bbbbb Thassos este recunoscut pentru marmura sa, care este cea mai albă din lume. Poţi spune pe drept cuvânt că este o insulă făcută numai din marmură, întrucât o găseşti oriunde te uiţi! Localizare: Hotelul Lucy se află 2 km de portul principal din Kavala şi la 30 de minute cu maşina de Aeroportul Megas Alexandros. Facilitățile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, bar, recepţie deschisă nonstop, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, restaurant (à la carte), terasă la soare, room service, săli de conferinţă şi petreceri, centru de afaceri, spălătorie, curăţătorie chimică, mic

dejun în cameră, închirieri auto, birou de turism, fax/copiator, masaj, tenis de masă, piscină în aer liber și parcare. Facilitățile camerelor: Toate camerele sunt moderne şi au privelişte spre mare sau spre Kavala. Camerele sunt dotate cu TV cu ecran

plat cu programe prin satelit şi acces gratuit la internet prin cablu. Băile sunt dotate cu oglindă, accesorii şi uscător de păr.

Loc în DBL City Junior Loc în DBL Junior Sea View cu extrabed Sea view Sea View/zi view /zi Family /zi Family/zi

INTRĂRI

Loc în DBL City view /zi

Loc în DBL City View Family /zi

08.05-20.05; 01.10-31.10

43 €

46 €

42 €

49 €

55 €

60 €

01.05-07.05; 21.05-30.06; 01.09-30.09

49 €

52 €

47 €

55 €

60 €

66 €

01.07-31.08

55 €

58 €

52 €

60 €

66 €

72 €

EARLY BOOKING: 10% REDUCERE pentru rezervări până la 30.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

231


PLECĂRI RI CU AUTOCARUL DIN București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Iași, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Focșani, Galaţi, Brăila, Buzău și Constanţa.

232

Halkidiki Se spune că atunci când ajungi în acest loc te afli atât de aproape de paradis, încât îl poţi atinge Peninsula Halkidiki se află în Nordul Greciei, în Macedonia și este compusă din 3 braţe scăldate de valurile Mării Egee: Kassandra, Sithonia și Athos. Kassandra, cel mai vestic braţ al peninsulei, este cea mai cunoscută și cea mai populată zonă din Halkidiki. Numele lui vine de la regele Macedoniei, Kassandros, succesorul lui Alexandru cel Mare. Plajele sale albe, care alternează cu promontorii stâncoase acoperite cu pini, au fost primele atracţii ale turiștilor greci și străini.


CLUBURI ȘI BARURI

DISTREAZĂ-TE!

Cea mai cunoscută staţiune pentru viaţa de noapte de pe braţul Kassandra este Kallithea. Ajuns Aju aici trebuie să treci pe la Almyra, Bar on waves. Alte localuri interesante interesan de pe acest braţ sunt: Babewatch Beach Bar din Fourka, Pasha Beach Bar din Nea Flogita, Porto Valitsa Cafe Bar din Paliouri și Glarokavos Beach Bar din Pefkohori. În Sithonia poţi intra liniștit în Buddha Bar și Babeland Beach B Bar din Neos Marmaras și în Porto Paradiso Beach Bar Vourvourou În Halkidiki vei găsi o mulţime de discoteci cu o atmosferă din Vourvourou. excelentă excelentă.

mele Plajele cu nisip alb, apa azurie a mării și culmile dealurilor cu panoramele lor superbe sunt lucrurile care atrag turiștii aici. La toate acestea se adaugă augă viaţa de noapte extrem de atractivă a peninsulei. De asemenea, Halkidiki diki îţi oferă o largă ofertă de sporturi acvatice și nu numai. Pe lângă facilităţii pentru scuba diving, jet-ski, surfing, vei găsi numeroase terenuri de tenis, și alei de bowling. Vei putea face ciclism sau echitaţie de-a lungul pădurilor de pini sau a plajelor. Romanticilor le recomandăm plimbări de-a lungul străduţelor extrem de înguste, de cele mai multe ori în pantă, pe lângă clădirile în stil neoclasic.

restaurantelor din Grecia nu oferă ciorbe sau supe, dar acest lucru este compensat de alte preparate tradiţionale (tzatziki, friptură de miel, suotzoukakia), de renumita cafea grecească la ibric, de Metaxa și Uzo și numeroase soiuri de vinuri. Peninsula Halkidiki este recunoscută pentru produsele sale naturale: brânza, în partea centrală a peninsulei, mierea în Nikiti, dulceţurile și nu în ultimul rând uleiul de măsline.

Geografia pe scurt Sithonia este braţul din mijloc al peninsulei. Numele lui provine din mitologia greacă, de la unul dintre fiii zeului mărilor, Poseidon. Datorită peisajului spectaculos și vegetaţiei luxuriante, Sithonia, este denumită și parcul natural din Halkidiki. De-a lungul coastelor se întind încântătoare așezări pescărești cu porturi mici și plaje de toate mărimile înconjurate de păduri de pini. Despre Muntele Athos, al treilea și cel mai estic braţ, se spune că este și cel mai frumos. Agio Oros sau Muntele Sfânt este acoperit de păduri ce pornesc din mare, și merg până la 2030 m altitudine. Athos este un loc dedicat vieţii monahale, el fiind ca formă de guvernământ o republică monastică autonomă. Încă din secolul X, femeile nu au voie să pășească aici. În prezent adăpostește 20 de mănăstiri cu o arhitectură remarcabilă, situate în locuri spectaculoase. Bărbaţii care doresc să viziteze Athosul trebuie să obţină o viză specială. Dacă au ghinion, vor trebui să se mulţumească cu o croazieră în jurul peninsulei, având ca punct de plecare portul Ouranopolis. Turiștii pot să-și petreacă vacanţa într-unul dintre hotelurile de aici. Se spune că dacă te afli în acest loc, ești atât de aproape de paradis încât îl poţi atinge.

Mâncarea Mâncarea grecească este foarte sănătoasă, iar din punct de vedere estetic este un adevărat spectacol. În toate restaurantele și tavernele din staţiunile din peninsulă vei găsi preparate din pește și fructe de mare, musaca și souvlaki (frigăruile grecești). Majoritatea

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 19 7

Shopping Shopping-ul este “must do” în Halkidiki! Odata ajunși pe aceasta insula, este imposibil sa plecați cu mâna goala. Magazinele etaleaza o varietate impresionanta de bunuri, oferind cumpărătorilor produse de inalta calitate. Veti gasi imbracaminte și accesorii originale, cu etichete semnate de designeri renumiti, bijuterii rafinate, vintage și produse impresionante din piele naturala. Din magazine nu lipsesc artizanatele, obiectele de arta populara, hainele țesute manual, broderiile textile cu modele complicate, o multime de suveniruri din argint și obiecte sculptate din lemn măslin. Este un adevarat paradis al

shopping-ului de calitate, de unde turiștii își pot achizitiona produse traditionale grecești, practice și prețioase, confectionate manual.

Mai 25 9

Iun. 28 10

Iul. 32 12

Aug. 32 11

Sept. 28 8

Oct. 21 6

În Halkidiki sezonul de plajă și baie începe de obicei în prima jumătate a lunii mai și se încheie la începutul lui octombrie. Pe timpul iernii, doar câteva hoteluri rămân deschise. Majoritatea tavernelor și restaurantele sunt închise în această perioadă a anului. În sezonul estival, temperatura medie anuală este de 30°C iar temperatura apei de 22°C.

233


Programul excursiei cu autocarul Plecări săptămânale în fiecare vineri ZIUA 1

Către Grecia

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora și locul stabilit în diagrama de plecări, în funcţie de orașul de îmbarcare. Ne îndreptăm spre Halkidiki, iar Bulgaria se va traversa pe timpul nopţii. ZIUA 2

Salonic, capitala Macedoniei

În cursul dimineţii ajungem la Salonic, al doilea oraș ca mărime al Greciei. Se vizitează Biserica Sfântul Dumitru, iar apoi putem admira zidurile cetăţii Salonic, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Bulevardul Egnatia, Bulevardul Expoziţiei, Portul și Faleza întrun tur panoramic din autocar. Finalizăm cu o oprire la Turnul Alb, simbolul orașului. ZILELE 3–8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

Excursie la Petralona Te invităm să vizitezi faimoasa peșteră unde au fost descoperite relicve ale omului din Neanderthal, fapt care a dovedit existenţa unei așezări preistorice. Vom avea prilejul să admirăm stalactite și stalagmite maiestoase, precum și urmele primelor vetre de foc făcute vreodată de om. Ne vom continua călătoria cu vizitarea orașelor Nea Moudania și Afitos, unde vom avea timp liber pentru cumpărături și pentru a servi o cafea tradiţională grecească.

Excursie la Muntele Athos Ne vom deplasa spre Ouranopolis, de unde ne vom îmbarca pe vapor pentru a admira cele mai frumoase mănăstiri bizantine de pe Muntele Sfânt. Primul și cel mai dezvoltat centru monahal de pe teritoriul Greciei, Muntele Athos, poate fi văzut în croaziera pe care o vei face de-a lungul braţului.

dificultate, piscine cu valuri artificiale și hidromasaj, bar, cofetărie și multă, multă distracţie. ZIUA 9

Către România

Dimineaţă, program liber pentru ultimele cumpărături. După-amiază ne vom îmbarca în vederea deplasării pe traseul Kassandra– Promahonas–Kulata–Sofia–Ruse–Giurgiu–București.

Republica monahală Cuprinde astăzi 6 categorii de așezăminte monastice: mănăstirile, schiturile, chiliile, colibele, bordeiele și sihăstriile. Mănăstirile sunt în număr de 20, dintre care 17 sunt grecești, una rusească, una sârbească ș i una bulgărească.

ZIUA 10

Din nou acasă

Sosim în Romania în cursul dimineţii în funcţie trafic și de formalităţile vamale.

Excursie la Meteora Mănăstirile de la Meteora, veritabile muzee bizantine situate „între cer și pământ”, în vârful unor stânci gigantice, sunt unice în Europa. Trecerea prin orașele Larissa, Kalambaka, prin Valea Tembi și vizitarea a 2 dintre mănăstirile complexului te vor îmbogăţi spiritual și cultural.

Seară grecească Te invităm să participi la un program artistic tradiţional grecesc, unde vei putea savura mâncărurile și băuturile specifice acestei ţări. Mai mult decât atât, vei putea învăţa câţiva pași din dansurile tradiţionale: sirtaki și zorba.

Excursie la Waterland Te invităm să te distrezi în acest parc acvatic situat la 18 km de Salonic, recomandat tuturor vârstelor. Vei găsi tobogane cu apă de diferite grade de

10

lucruri care trebuie făcute în Halkidiki

1

Turul braţului Kassandra cu localităţile: Potidea cu zidurile sale antice, Nea Phocea cu turul bizantin, Kalitheea, în apropierea căreia se află se află templul lui Ammon Zeus, versiunea egipteană a zeului grec și Kalandra, a cărei biserică din secolul xvii are niște fresce minunate.

2

Turul Sithoniei cu sate tradiţionale pescărești, golfuri încântătoare, fortificaţii bizantine de la Toroni, misteriosul port de la Koufo, denumit cel surd pentru că marea este atât de liniștită încât nu scoate nici un sunet.

3

Vizitează Afitos, unul dintre cele mai autentice sate din peninsulă. Localitatea este amplasată pe latura de nord a peninsulei Kassandra.

4

Închiriază o mașină și pornește în căutarea celor mai exotice plaje ale peninsulei.

5

Nu rata vizitarea faimoasei peștere Petralona, unde au fost descoperite relicve ale omului Neanderthal. Tot aici vei putea vizita și Muzeului antropologic din Petralona.

6

Nu rata una din cele mai importante croaziere ale acestei destinaţii, Muntele Athos.

7

Petrece o noapte într-unul din cluburile din cea mai populată staţiune Kalithea.

8

Fă o plimbare pe străzile orașului Salonic și descoperă minunatele monumente istorice ale acestuia.

9 Nu rata o zi de distracţie la maxim în Aqua Park. 10Descoperă spectaculosul ansamblu monastic de la Meteora. 234


Grecia

Halkidiki de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plaja cu nisip Posibilitate practicare sporturi acvatice Facilităţi pentru copii.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Athos Palace bbbb Construit în 1997 și renovat în 2004, hotelul Athos Palace este destinația ideală atât pentru familiile cu copii, cât și pentru cupluri ce caută servicii de calitate, ospitalitate și distracție. Localizare: Hotelul este situat pe plajă, în staţiunea Kallithea. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, bar, room service, exchange, spălătorie şi rentacar. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu balcon, baie proprie cu uscător de păr, telefon, TV-satelit, A/C, mini-bar, frigider, seif şi acces internet. Sport și agrement: Hotelul îţi oferă posibilitatea de a practica tenis de

masă, tenis, volei pe plajă, biliard, mini-golf şi teren de tenis. Piscină: Piscina are şezlonguri, umbreluţe de soare şi pool-bar.

Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici există o piscină, mini-club, precum și servicii de babysitting.

Cazare minim 5 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada Sejurului.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers, Ploiești, Buzău, Pitești – 65 €; Brașov, Focșani, Rm. Vâlcea – 70 €; Târgu Mureș, Sibiu, Galați, Brăila, Bacău - 75 €; Constanța – 80 €; Cluj Napoca, Iași – 85 €; Suceava, Piatra Neamț - 95 €. Plecări cu autocar în fiecare Vineri. Intrare la cazare în fiecare Sâmbata Perioada

Loc în DBL Loc în TPL Loc în MV MV SGL MV

Loc în Jr Suite MV

Al doilea copil Al doilea copil 2-11.99 ani în 2-11.99 ani în Jr DBL MV Suite

12.05-22.05; 03.10-23.10

32 €

28 €

46 €

46 €

13 €

19 €

23.05-19.06; 19.09-02.10

47 €

42 €

70 €

70 €

19 €

28 €

20.06-03.07; 05.09-18.09

62 €

55 €

93 €

93 €

25 €

38 €

04.07-24.07; 25.08-04.09

70 €

63 €

105 €

105 €

28 €

42 €

25.07-24.08

78 €

61 €

116 €

116 €

31 €

47 €

Un copil 0-1.99 ani gratuit; Primul copil 2-11.99 ani gratuit; Supliment AI 19 €/adult și 10 €/copil REDUCERE 15% până la 31.01, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 10% până la 31.03, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și chieltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă privată de nisip Activităţi pentru copii.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada Sejurului.

Hotel Pallini Beach bbbb Stațiunea Kallithea, în traducere „vedere frumoasa”, este situată la 90 km de cosmopolitul oraș Salonic. Este faimoasă pentru plajele sale foarte bune, pentru restaurantele și pentru viață de noapte. Hotelul se adresează atât familiilor cu copii, cât şi cuplurilor sau grupurilor de toate vârstele. Localizare: Hotelul este localizat pe plaja cu nisip alb, la 1 km de Kalithea şi la 80 km de Aeroportul Internaţional din Salonic. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, bar, teren de tenis, mini-market, room service, exchange, spălătorie şi rent-a-car. Facilităţile camerelor: Toate

camerele sunt echipate cu baie proprie cu uscător de păr, A/C, TV prin satelit, acces internet, mini bar, telefon şi seif.

Sport și agrement: Tenis de masă, tenis, volei de plajă, biliard şi minigolf. Piscină: Hotelul are piscină.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers, Ploiești, Buzău, Pitești – 65 €; Brașov, Focșani, Rm. Vâlcea – 70 €; Târgu Mureș, Sibiu, Galați, Brăila, Bacău - 75 €; Constanța – 80 €; Cluj Napoca, Iași – 85 €; Suceava, Piatra Neamț - 95 €. Plecări cu autocar în fiecare Vineri. Intrare la cazare în fiecare Sâmbata Perioada

Loc în DBL Loc în TPL Al doilea copil Loc în DBL Loc în Loc în SGL Bungalow Bungalow Front 2-11.99 ani în SSV TPL SSV Front line line Bungalow Front line

26.04-24.05; 07.10-25.10

33 €

31 €

52 €

37 €

34 €

15 €

25.05-21.06; 16.09-06.10

50 €

45 €

79 €

56 €

50 €

23 €

22.06-12.07; 03.09-15.09

64 €

58 €

102 €

82 €

73 €

35 €

13.07-29.07; 20.08-02.09

72 €

65 €

115 €

93 €

84 €

37 €

30.07-19.08

81 €

73 €

128 €

107 €

96 €

43 €

Un copil 0-1.99 ani gratuit; Primul copil 2-11.99 ani gratuit; REDUCERE 15% până la 31.01, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 10% până la 31.03, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și chieltuieli personale.

239


Grecia

Halkidiki

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Situat pe plajă privată Centru Spa Miniclub copii (4-12 ani) Shuttle bus GRATUIT până în Nea Moudanis sau Potidea

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopți. Demipensiune /all inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Istion Club bbbbb Localizare: Hotel nou situat pe plajă în stațiunea N. Potidea. Hotelul se află la jumătate de oră de Aeroportul Macedonia și la 45 minute de Salonic. Facilități hotel: Elegantul hotel pune la dispoziție o paletă largă de facilități precum un restaurant principal, o tavernă grecească, un restaurant italian, un bar la piscină, un centru Spa, sporturi nautice, scufundări, un teren de tenis, un internet cafe, wireless în spațiile publice, servicii de spălătorie, închirieri de mașini și parcare. Pentru copii hotelul vă oferă o piscină special amenajată, un loc de joacă și un mini club (4-12 ani). Hotelul dispune și de un bar principal și un bar la piscină.

Facilități camere: Camerele duble sunt spațioase (25 mp), oferindu-vă telefon, TV satelit cu ecran TFT, mini bar, halate de baie, servicii de dupăamiază, uscător de păr și seif. Activităţi/Divertisment: Echipa de animație vă ofera activități precum

Perioada

aerobic, gimnastică, jacuzzi, sauna, ping pong, piscină, boccia, volley, serfing, scufundări și masaj.

Loc în DBL Loc în SGL Loc în TPL Loc în DBL Loc în SGL Loc în TPL All Demipensiune Demipensiune Demipensiune All inclusive All inclusive inclusive

01.05-20.05; 28.09-31.10

37 €

68 €

35 €

62 €

91 €

54 €

21.05-13.06; 10.09-27.09

64 €

108 €

57 €

88 €

133 €

79 €

14.06-22.07; 28.08-09.09

84 €

138 €

75 €

109 €

164 €

98 €

23.07-27.08

107 €

173 €

96 €

132 €

198 €

119 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Primul copil 2-13.99 ani gratuit la cazare. REDUCERE 20% până la 28.02, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 10% până la 31.03, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Miniclub copii (4-12 ani)

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotelul Atrium bbbb Hotelul Atrium a fost inaugurat în anul 1999 și încă de atunci oferă oaspeților camere frumos decorate, cu o panoramă superbă spre grădini, păduri de pini sau spre apa limpede și albastră a golfului Kassandra. Localizare: Hotelul este localizat pe plajă, la 300 m de centrul stațiunii Pefkochori și la 92 km de Aeroportul Internațional Thessaloniki. Facilităţile hotelului: Recepție, piscină, salon TV, telefon, schimb valutar, AC, încălzire centralizată, spălătorie, seif, bar la piscină, tavernă grecească, restaurant, snack bar. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt echipate cu balcon sau terasă cu vedere spre mare sau

240

munte, baie, aer condiționat, telefon, radio, TV satelit, încălzire centrală, frigider, uscător de păr. Sport și agreement: Pentru cei pasionați de sport, turiștii au la dispoziție teren cu nisip pentru voley,

Perioada

teren de tenis, teren de baschet, nocturnă pe toate terenurile, sală de aerobic, tenis de masă, billiard, video-games.

Loc în DBL 2+2

Loc în SGL

Al doilea copil 2-11.99 ani în DBL

30.04-30.05; 30.09-07.10

31 €

39 €

15 €

31.05-29.06; 01.09-29.09

40 €

52 €

20 €

30.06-15.07; 18.08-31.08

45 €

63 €

23 €

16.0 -17.08

59 €

90 €

30 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani gratuit în DBL la cazare; REDUCERE 25% până la 31.01.2013, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 20% până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 15% până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.


Grecia

Halkidiki de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Shuttle bus gratuit până la plajă. Camere de lux Baby cot gratuit

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Alia Palace Hotel bbbbb Localizare: Situat în Halkidiki, în partea de sus a satului Pefkohori într-un cadru liniștit cu vedere spre Golful Kassandra. La doar un pas distantă de magazine, restaurante și viață de noapte din Pefkohori. Facilitățile hotelului: restaurant, bar, bar la piscină, 24 de ore recepție, închiriere auto, excursie cu motocicletă, servicii de schimb valutar, servicii internet, wi-fi conexiune la internet (nu în camere), transfer (taxi și autobuz), servicii medicale, shutle de transfer cu autobuzul la 800m plajă (gratuit). Facilitățile camerelor: Camerele sunt decorate cu gust și oferă un plus de lux. Hotelul este format din 78

camere cu vedere direct sau lateral spre mare. Tipurile de camere sunt următoarele: cameră dublă, triplă, family room, executive bungalow. Toate camerele sunt dotate cu aer condiționat, baie privată, TV, telefon direct, seif, mini bar, uscător de păr. Agrement: piscină în aer liber, spa,

sauna, hammam, sală de jocuri, teren de tenis, volei pe plajă. Servicii pentru copii: piscină exterioară pentru copii, teren de joacă.

Loc în DBL

Loc în SGL

Loc în TPL

Un copil 2-12.99 ani în DBL cu extra bed

30.04-10.05; 04.10-10.10

36 €

49 €

33 €

18 €

11.05-31.05; 23.09-03.10

47 €

65 €

42 €

24 €

01.06-05.07; 25.08-22.09

56 €

83 €

51 €

28 €

06.07-24.08

66 €

94 €

60 €

33 €

Perioada

Cazare minim 3 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. REDUCERE 15% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE În apropiere de cea mai animata stațune Kalithea Plaja privata Meniu special pentru copii Mini club

SERVICII INCLUSE

Aegean Melathron bbbbb Localizare: Se afla pe bratul Kassandra din Peninsula Halkidiki. Hotelul este situat la 90 km distanţă de Salonic şi la doar 3 km distanţă de staţiunea cosmopolită Kallithea. Facilitatile hotelului: 3 baruri: bar receptie, bar piscina și bar pe plaja precum și 2 restaurante, magazin în incinta hotelului, schimb valutar, inchirieri masina sau motocicleta. Facilitatile camerelor: 254 camere, de diferite tipuri: camere duble, apartamente junior, vile private şi apartamente cu piscină privată. Camerele sunt dotate cu balcon sau terasa, AC, TV satelit, conexiune la internet, telefon, seif gratuit, baie cu cadă, frigider.

INDIVIDUAL

Agrement: 3 piscine exterioare și 1 piscina interioara, plaja privata de 200 m lungime ce dispune de umbrele și sezlonguri contra cost, teren tenis, volei, ping-pong. Se pot practica și sporturile nautice. În fiecare seara

hotelul ofera programe tematice cu muzica grecească și latino. Servicii pentru copii: meniu special pentru copii, petreceri private, mini club.

Cazare minim 3/7 nopți. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Supliment transport autocar din București 55 €/pers, Ploiești, Buzău, Pitești – 65 €; Brașov, Focșani, Rm. Vâlcea – 70 €; Târgu Mureș, Sibiu, Galați, Brăila, Bacău - 75 €; Constanța – 80 €; Cluj Napoca, Iași – 85 €; Suceava, Piatra Neamț - 95 €. Plecări cu autocar în fiecare Vineri. Intrare la cazare în fiecare Sâmbata Perioada

Un copil Un copil Loc în Loc în Loc în Junior Suite Junior Suite 2-12.99 ani 2-12.99 ani în DBL GV SGL GV DBL SV GV 2 pax GV 3 pax în DBL GV DBL SV

25.04-20.05; 01.10-31.10

73 €

120 €

52 €

86 €

61 €

86 €

21.05-20.06; 16.09-30.09

95 €

153 €

68 €

114 €

78 €

107 €

72 € 89 €

21.06-20.07; 01.09-15.09

131 €

209 €

92 €

151 €

106 €

151 €

126 €

21.07-31.08

186 €

265 €

130 €

209 €

146 €

209 €

174 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. REDUCERE 10% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

241


Grecia

Halkidiki

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Centru de antrenament complet echipat

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Lagomandra Beach bbbb Localizare: Hotelul Lagomandra Beach se afla lângă una dintre cele mai frumoase plaje din Halkidiki, la aproximativ 6 km depărtare de orășelul pitoresc Neos Marmaras, se află Lagomandra Beach, unul dintre cele mai moderne hoteluri din zonă. Hotelul este localizat la 103 km de Aeroportul Internațional Thessaloniki, pe plajă. Facilități hotel: Hotelul oferă două restaurante înconjurate de balcoane cu vedere spre mare, cu cea mai bună bucătărie grecească și servicii de calitate, bufet, bar principal, două baruri la piscină, tavernă grecească, seif, parcare, minimarket, piscină exterioară, umbrele și

șezlonguri, 2 jacuzzi, salon Tv, loc de joacă pentru copii. De asemenea, turiștii beneficiază de un centru de antrenament complet echipat, terenuri pentru baschet și volei, tenis de masă, seri speciale cu muzică grecească și dansuri, închiriere de biciclete, posibilitatea practicării

sporturilor nautice și a traseelor montane. Facilități camere: 70 de camere luxoase, echipate cu aer condiționat, baie, uscător de păr, telefon, frigider, Tv satelit și radio, verandă cu vedere spre mare.

Loc în DBL Loc în DBL Loc în DBL SUP Loc în Al doilea copil 6-11,99 sup 2+1 sup SV 2+1 SV cu extrabed Family 2+2 ani în family

Perioada 29.04-31.05; 01.10-20.10

32 €

35 €

29 €

42 €

01.06-19.06; 16.09-30.09; 29.04-10.05

48 €

50 €

42 €

56 €

11 € 11 €

20.06-14.07; 01.09-15.09

63 €

66 €

55 €

77 €

11 €

15.07-31.08

82 €

86 €

72 €

101 €

11 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Primul copil 2-11.99 ani și al doilea copil 0-59 ani gratuit la cazare în DBL/Family REDUCERE 15% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Aproape de plajă În apropiere de Golfului Toroneos.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Lagomandra Hotel bbbb Locație: Hotelul este situat la 30 m de plajă, în stațiunea Neos Marmaras, pe brațul Sithonia, la poalele muntelui Itamos, în imediata apropiere a Golfului Toroneos. Facilități hotel: Dispune de piscină exterioară, piscină pentru copii, bar, internet, restaurant, seif la recepție și parcare. Plaja are nisip iar intrarea în apa este lină. Facilități camere: Camere duble standard, duble superioare, junior suite, deluxe suite și maisonette. Camerele duble au în dotare: AC, CD player, feon, radio, frigider, seif, TV satelit, telefon și grup sanitar. Junior suite sunt formate din living cu canapea și dormitor, despărțite prin arcadă, cu baie cu cadă

242

și hidromasaj, terasă. Deluxe suite este o singură cameră spațioasă, baie cu cadă cu hidromasaj și dus. Dublă superioară are o cameră spațioasă și baie cu cadă cu hidromasaj. Maisonetta

Perioada 11.05-31.05; 01.10-20.10 01.06-19.06; 16.09-30.09; 29.04-10.05 20.06-14.07; 01.09-15.09 15.07-31.08

este compusă din două dormitoare, pe două nivele, despărțite prin scară interioară și are 2 băi.

Loc în DBL SUP Loc în DBL Loc în DBL Loc în DBL SUP SV cu cu EXTRABED SUP SV SUP 2+1 EXTRABED 2+1 min 3 pers.

Loc în Loc în SUP Loc în JR SUITE 3 + 1 min 3 MAISONETTE JR SUITE min 3 pers. pers. min 2 + 2

31 €

25 €

34 €

26 €

43 €

32 €

35 €

43 €

32 €

46 €

35 €

55 €

40 €

48 €

60 €

43 €

63 €

46 €

78 €

56 €

67 €

78 €

56 €

82 €

59 €

101 €

71 €

82 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Primul copil 2 -13.99 ani gratuit în DBL. Primul şi al doilea copil 2-15.99 ani gratuit în Maisonette REDUCERE 15% pana la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.


Grecia

Halkidiki de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Programe de animaţie Piscină pentru copii Loc de joacă pentru copii

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Kriopigi Beach bbbb Kriopigi Beach, construit în stil arhitectural grecesc, oferă o priveliște spectaculoasă asupra golfului Toroneo și a întregului braț Sithonia, oaspeții săi beneficiind de cele mai bune servicii într-un cadrul natural de vis. Localizare: Hotelul Kriopigi Beach este situat în apropierea stațiunii Kriopigi, la o altitudine de 120 m. Distanță de 800 m până la plajă poate fi parcursă cu ușurință pentru că hotelul pune la dispoziția turiștilor un shuttle bus gratuit o data pe oră către plajă. Facilităţi hotel: Hotelul oferă turiștilor restaurant, bar, cafenea,

piscină exterioară pentru adulți și pentru copii, fitness, parcare, saună (cu plată), mini market, internet la recepție și la barul de la piscină, animație. Între 15 iunie și 15 septembrie copii beneficiază de: meniu pentru copii (19.00 - 20.00), mini disco, miniclub pentru copii între 4 -12 ani (10.00 - 13.00, 17.00 20.00).

Facilităţi camere: Hotelul dispune de 170 de camere complet echipate și oferă toate facilitățile necesare unui sejur plăcut: TV, telefon, mini frigider, uscător de păr, aer condiționat.

Supliment transport autocar din București 55 €/pers, Ploiești, Buzău, Pitești – 65 €; Brașov, Focșani, Rm. Vâlcea – 70 €; Târgu Mureș, Sibiu, Galați, Brăila, Bacău - 75 €; Constanța – 80 €; Cluj Napoca, Iași – 85 €; Suceava, Piatra Neamț - 95 €. Plecări cu autocar în fiecare Vineri. Intrare la cazare în fiecare Sâmbata Perioada

Loc în Loc în DBL LV cu Loc în Loc în DBL DBL SUP extrabed min Family LV 2+1 2+1 3 pers. 2+2

Loc în Junior suite Loc în Loc în junior cu extrabed min SGL suite 2+2 3 pers.

27.04-19.05; 08.10-20.10

25 €

28 €

23 €

42 €

36 €

62 €

55 €

20.05-24.06; 20.09-07.10

33 €

35 €

30 €

47 €

47 €

69 €

63 €

25.06-16.07; 26.08-19.09

41 €

43 €

37 €

59 €

62 €

90 €

82 €

17.07-25.08

49 €

52 €

44 €

66 €

72 €

98 €

88 €

Un copil 0-1.99 ani gratuit; Primul copil 2-12.99 ani gratuit în DBL; Primul și al doilea copil 2-12.99 ani gratuit în Family și Jr Suite REDUCERE 20% până la 20.03, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 15% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

243


Grecia

Halkidiki

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Locuri de joacă pentru copii Centru Wellness Gratuit: parcare

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 6 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Possidi Holidays Resort & Suites bbbbb Staţiunea Possidi este una dintre cele mai renumite stațuni turistice din peninsula Halkidiki. Situată în peninsula Kassandra, plaja Possidi atrage mii de turişti în fiecare vară pentru apa sa caldă, nisipul alb și sporturile nautice. Localizare: Hotelul de lux este situat pe braţul Kassandra, plajă premiată an de an cu premiul Blue Flag pentru calitatea ei. Hotelul se află pe plajă, la aproximativ 105 km de Salonic. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispozitia turistilor: recepţie, restaurant, piscină exterioară, piscină pentru copii, internet, fax, servicii medicale, servicii de coafură, servicii de spălătorie, servicii de taximetrie,

mini market, sală de gimnastică. Facilităţile camerelor: Toate camerele dispun de TV satelit, aer condiţionat, telefon direct, radio, internet, mini-bar, seif, baie, uscător de păr.

Sport și agrement: 2 terenuri de tenis, teren de volei, masă de tenis.

Loc în Loc în Loc în DBL Loc în DBL MV DBL SV Suite TPL MV

Perioada

Loc în Loc în SGL Al doilea copil 0-11.99 TPL SV MV ani în DBL Suite

01.05-20.05; 01.10-15.10

44 €

48 €

104 €

40 €

43 €

72 €

53 €

21.05-20.06; 10.09-30.09

48 €

53 €

117 €

43 €

48 €

79 €

59 €

21.06-14.07; 26.08-09.09

61 €

66 €

142 €

54 €

59 €

99 €

71 €

15.07-25.08

78 €

84 €

153 €

70 €

75 €

125 €

77 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Primul copil 2 -11.99 ani gratuit în DBL. REDUCERE 25% până la 28.02, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 20% până la 31.03, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 15% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Foarte aproape de plajă, pe braţul Athos Tobogane Centru SPA.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

244

Hotel Aristoteles Holiday Resort & Spa bbbb Stațiunea Ouranopolis este situată pe coasta de nord-vest a peninsulei Athos, chiar la început, că parte integrantă a peninsulei Halkidiki. Este ultima localitate înainte de granită cu Muntele Athos - „Sfântul Munte”. Acesta atrage datorită locatiei mii de turiști anual. Localizare: Aristoteles Holiday Resort & Spa este situat la numai 50 m de plaja din stațiune, plajă cu nisip fin și auriu, în stațiunea Ouranopolis, pe brațul Athos, la 113 km de aeroportul din Salonic. Facilitătile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor restaurant, tavernă, mini club, mini market, piscină exterioară, piscină pentru

copii, bar la piscină. Facilitătile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu aer condiționat, telefon, TV satelit, uscător de păr, frigider. Sport și agrement: Atât în cadrul

Perioada 06.05-20.05; 01.10-31.10 21.05-30.06; 10.09-30.09 01.07-29.07; 26.08-09.09 30.07-25.08

Loc în DBL Loc în DBL ECO MV 2+1 SV 2+1 26 €

28 €

hotelului cât și pe plajă găsiți numeroase activivitati precum: teren de tenis, volei pe plajă, facilităţi pentru sporturi acvatice, centru de închiriere mașini și bărci.

Loc în DBL SV Loc în DBL sup. Loc în DBL cu extrabed min Cu extrabed min Sup 2+1 3 pers. 3 pers. 32 €

25 €

29 €

Family Room 4 PAX

Mezonette 2+2

28 €

55 €

31 €

36 €

39 €

32 €

36 €

29 €

58 €

39 €

46 €

55 €

38 €

49 €

36 €

75 €

58 €

65 €

84 €

54 €

75 €

34 €

112 €

Primul copil 0-1,99 ani gratuit; Primul copil 2-5.99 ani gratuit; Primul copil și al doilea copil 2-11 ani gratuit la cazare în MEZZO și APT; REDUCERE 15% până la 28.02, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.


Grecia

Halkidiki de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Lângă satul Ouranopolis, foarte aproape de plajă Centru SPA.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Alexandros Palace bbbbb Alexandros Palace îmbină tradiţionalul cu modernul într-un peisaj idilic, cu păduri de pini, plaje întinse cu nisip şi apa de cristal a mării. Localizare: Este situat pe braţul Athos al Peninsulei Halkidiki, la 150 m de plajă. Facilităţile hotelului: Restaurant, snack-bar, tavernă, magazin de suveniruri, jacuzzi şi saună. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu A/C, TV-satelit, telefon, facilităţi pentru prepararea ceaiului sau cafelei şi balcon sau terasă. Sport și agrement: Sportivii au la dispoziţie: sală de fitness, biliard,

teren de tenis, volei pe plajă şi sporturi acvatice în apropierea hotelului. Piscină: Piscina exterioară are şi poolbar. Şezlongurile şi umbreluţele de la piscină sunt gratuite.

Perioada

Plajă: Pe plajă vei găsi un beach-bar. Şezlongurile şi umbreluţele de aici sunt contra cost.

Cazare minim 3 nopţi. Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Loc în Loc în Loc în DBL Loc în Loc în Loc în Al doilea copil 0-11.99 DBL MV DBL PV Family Room TPL MV TPL PV SGL ani în DBL Family

27.04-31.05; 01.10-10.10

30

34

52

27

31

49

26

01.06-20.06; 09.09-30.09

45

49

79

41

44

72

40

21.06-21.07; 26.08-08.09

57

60

90

52

55

89

45

22.07-25.08

67

70

115

61

63

107

57

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Primul copil 2 -11.99 ani gratuit în DBL și Family REDUCERE 20% până la 28.02, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 15% până la 30.04, se aplică la tarifele din tabel. Prețul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă 4 piscine mari cu apă de mare și hidromasaj Programe de animaţie seara.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Theoxenia bbbb Localizare: Hotelul este situat la numai 30 m de plajă şi la 2 km de staţiunea Ouranoupolis, chiar pe Braţul Athos şi oferă condiţii şi facilităţi deosebite la preţuri accesibile tuturor oaspetilor săi, pentru petrecerea unui concediu minunat la malul Marii Egee. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispoziţia turiştilor: piscină exterioară semiolimpică, jacuzzi, recepţie deschisă 24 ore, bar, bar pe plajă, internet corner (contra cost), teren de tenis, spalatorie, mini market, restaurant, taverna, game room, room service, seif la receptive. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu,

telefon, TV-satelit, muzică, frigider, aer condiţionat şi balcon cu vedere spre mare sau spre grădină. Sport și agrement: Iată variantele de distracţie: tenis de câmp, baschet, volei de plajă, sporturi de apă, teren

Perioada 27.04-30.05; 09.09-30.09

de fotbal, sporturi de apă, jocuri electronice, salon TV. Facilităţi pentru copii: Hotelul dispune de piscine cu secţiune pentru copii, mini-club şi teren de joacă pentru copii.

Al doilea copil Loc în DBL Loc în DBL Loc în TPL Loc în TPL Loc în 2-11.99 în DBL Economic Standard Economic Standard SGL Economic 31 € 34 € 28 € 30 € 48 € 16 €

Cazare minim 5 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Al doilea copil 2-11.99 în DBL Standard 17 €

31.05-27.06; 23.08-08.09

41 €

45 €

37 €

41 €

51 €

20 €

28.06-19.07

44 €

48 €

40 €

43 €

72 €

22 €

23 € 24 €

20.07-22.08

52 €

58 €

47 €

52 €

95 €

26 €

29 €

Primul copil 0-1,99 ani gratuit; Primul copil 2-11.99 ani gratuit; REDUCERE 15% până la 31.01, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 12% până la 28.02, se aplică la tarifele din tabel. REDUCERE 10% până la 31.03, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include : Asigurarea medicală de calatorie și storno; Taxele de intrare la obiectivele turistice și programe optionale; Alte taxe și cheltuieli personale.

245


PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN București, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Deva, Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Drobeta TurnuSeverin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov, Ploiești, Iași, Suceava, Piatra Neamţ, Bacau, Focșani, Galaţi, Brăila, Buzău și Constanţa

246

Riviera Olimpului Cele mai frumoase staţiuni de pe litoralul Greciei de nord sunt dominate de legendarul Munte Olimp Grecia: staţiuni agitate, peisaje stâncoase, plaje ascunse și orașe antice. Cine vizitează o dată Grecia, va rămâne impresionat pe viaţă. Toată ţara este un întins și prietenos litoral. De-a lungul fâșiilor crestate de pământ dintre Marea Egee și Marea Ionică, cele mai vechi civilizaţii, timpuri legendare și obiceiuri puternic înrădăcinate, se întâlnesc și convieţuiesc alături în noul mileniu. Trecutul și prezentul alternează la fel de spectaculos ca și peisajul.


SHOPPING

DISTREAZĂ-TE!

Nu poţiţ ajunge j g pe Riviera Olimpului și să ratezi o sedinţă de shopping. Indiferent de staţiunea pe care ai a ales să o vizitezi, oferta este foarte variată. Vei găsi o mulţime de supermarket-uri, superma magazine de suveniruri, și magazine de confecţii. Pentru doamne, zona reprezintă o adevarată patrie a cumpărăturilor, aici găsindu-se peste 20 200 de magazine de blănărie, pielărie și bijuterii. Magazinele zilni între 09:00 și 13:30, iar apoi de la 17:00, până seara târziu. sunt deschise zilnic Există și unele supermarket-uri care sunt deschise toată ziua, fără pauză de prânz, inc inclusiv duminica.

Amatorii de sporturi cu motor pot închiria scutere, ATV-uri sau carturi.. Închirierea de scutere și ATV-uri este facilă, în Olympic Beach existând mai multe centre de închirieri, la preţuri ce variază în funcţie de model între re 15 și 30 € / zi. Daca ești fan al sporturilor cu motor, poţi să te bucuri pe îndeletee de hobbyul tău zonabile și mașinuţele pentru că staţiunea dispune de o pistă de carting, iar preţurile sunt rezonabile ere. Iar pentru a vedea de încredere. Vei putea practica sporturi nautice sau face scurte croaziere. spectacolul subacvatic, vei putea încerca scuba diving-ul. Pentru cei mici există tobogane de apă și un Luna Park.

Geografia pe scurt Plaje întinse, munţi înalţi și dealuri pline cu măslini, viţă de vie și pini îţi vor oferi experienţe memorabile. Paralia Katerini, Olympic Beach și Nei Pori reprezintă perlele staţiunilor de pe litoralul Greciei de Nord și sunt situate la aproximativ 75 de kilometri sud de Salonic și sunt dominate de legendarul Munte Olimp. Aici, sezonul de plajă și baie începe în prima parte a lunii mai, și se încheie în a doua jumătate a lunii octombrie.

Mituri și istorie Dacă închizi ochii pentru o secundă și simţi nisipul fin sub picioare, îţi poţi imagina că stai chiar în locul pe care Afrodita a pășit pentru prima oară din valurile înspumate ale mării, sau că stai în locul din care Zeus însuși privea cu nesaţ la frumoasele muritoare. În Nordul Greciei, la numai 700 km de București, se află provincia numită Macedonia, prima patrie a grecilor. Macedonienii s-au instalat aici la începutul mileniului 2 î.Ch. Apoi s-au răspândit în Pieria, zona din partea nordică a Muntelui Olimp, numită ţara bogată sau ţara de sub munte.

mirodenii coapte în vase de lut), typiti (pastă de brânză picantă), musaca cu vinete, pasticcio (musaca cu paste) sau souvlakia (un fel de frigărui artistic condimentate). Poţi alege de asemenea salate proaspete, toate preparate cu faimosul ulei de măsline și o mare varietate de preparate din pește sau fructe de mare. Dintre dulciurile tradiţionale, poţi încerca baclavaua sau deliciosul iaurt cu fructe confiate. În Nei Pori poţi încerca tavernele Kima, Alkazar sau Volcano unde vei avea ocazia să guști atât produse culinare tradiţionale grecești cât și din bucătăria internaţională.

Stațuni importante Cand spui Paralia Katerini, spui shopping. Plaja este situata în Riviera Olimpului, la 4 km est de Katerini și la 70 km sud de Salonic. Este renumita pentru hotelurile traditionale, taverne, restaurante, baruri și cluburi de noapte. Are plaje curate, cu nisip fin, premiata cu Steagul Albastru. Olympic Beach se afla la doar 15 minute de mers pe jos de Paralia. Stațunea atrage anual un numar impresionant de turisti, datorita plajelor largi, cu nisip fin, auriu. Nei Pori este o stațune linistita, perfecta pentru vacante

Mâncarea Cele mai multe terase au meniurile scrise în limbile: engleză, germană, franceză, greacă, poloneză, croată și română. Chelnerii te invită în limba română să iei loc, îţi urează poftă bună, îţi mulţumesc că te-ai oprit la terasa lor și te invită să revii. Odată ajuns pe Riviera Olimpului trebuie să încerci toate specialităţile culinare pe care le vei întâlni prin restaurante și taverne. Iată câteva dintre ele: buiurdi (o varietate de brânzeturi și

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 15 7

relaxante. Are plaje largi, neaglomerate, cu nisip fin, magazine cu suveniruri și taverne grecesti cu preparate traditionale.

Mai 17 9

Iun. 21 10

Iul. 27 12

Aug. 32 11

Sept. 30 8

Oct. 25 6

Clima de aici este unică în Grecia. Munţii din apropiere le protejează și creează o senzaţie de răcoare mai ales în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate.

247


Programul excursiei cu autocarul

vechi și vom încheia excursia cu o scurtă oprire la Termopile.

Plecări săptămânale în fiecare vineri ZIUA 1

Către Grecia

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora și locul stabilite în diagrama de îmbarcări. Plecare spre Riviera Olimpului în funcţie de orașul de îmbarcare. Pe timpul nopţii se va traversa Bulgaria. ZIUA 2

Salonic, capitala Greciei de Nord

În cursul dimineţii ajungem la Salonic, al doilea oraș ca mărime al Greciei, capitala regiunii Macedonia, oraș cu o bogată cultură și istorie. Se vizitează Biserica Sf. Dumitru, apoi putem admira zidurile cetăţii Salonic, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Bulevardul Egnatia, Bulevardul Expoziţiei, portul și faleza, întrun tur panoramic din autocar. Finalizăm cu o oprire la Turnul Alb, simbolul orașului. După amiază vom ajunge în Riviera Olimpului. ZILELE 3–8 Îţi propunem să participi la următoarele excursii opţionale:

Excursie la Atena Te invităm să descoperi capitala Greciei, Atena, într-un tur panoramic în care vom vizita complexul Acropole, excelentă mostră a arhitecturii grecești antice. Vom continua cu o plimbare prin orașul

Croazieră pe Insula Skiathos Aceasta e una dintre cele mai frumoase insule ale Arhipeleagului Sporadelor de Nord. Splendoarea ei a inspirat o mulţime de poeţi și artiști. Croaziera include și o vizită în orașul Skiathos, capitala insulei.

Excursie la Meteora Veritabile muzee bizantine, mănăstirile de la Meteora, situate undeva „între cer și pământ“, în vârful unor stânci gigantice în formă de turnuri, sunt unice în Europa și în lume. Ca să ajungem la cele 2 mănăstiri pe care le vom vizita, vom trece prin orașele Larissa, Kalambaka și prin Valea Tembi.

Excursie la Waterland Parcul este situat la 18 km de Salonic. Surprizele de care vei avea parte odată ajuns aici, îţi vor oferi clipe minunate, indiferent de vârsta pe care o ai. Vei găsi tobogane acvatice, piscine cu valuri artificiale și hidromasaj, bar, cofetărie și multă, multă voie bună. ZIUA 9

Către România

Dimineaţă, program liber pentru ultimele cumpărături. După-amiază ne vom îmbarca în vederea deplasării pe traseul Riviera Olimpului– Salonic–Promahonas–Kulata–Sofia–România. ZIUA 10

Din nou acasă

Sosim în ţară în cursul dimineţii, în funcţie de condiţiile de trafic și de formalităţile vamale.

Excursie la muntele Olimp Acum ai ocazia să pătrunzi în lumea legendară a celor 12 zei ai Olimpului. Primul popas îl vom face la refugiul Stavros, la 910m altitudine. De aici vei putea admira fermecătoarea panoramă a regiunii Pieria între Marea Egee și poalele muntelui. Apoi vom coborî pentru o plimbare relaxantă pe străzile din Litochoro, „orașul de piatră“.

Seară grecească Te invităm să participi la un program artistic tradiţional grecesc, unde vei putea savura mancărurile și băuturile specifice acestei ţări. Mai mult decât atât, vei putea învăţa câţiva pași din dansurile tradiţionale: sirtaki și zorba.

9

lucruri care trebuie făcute în Riviera Olimpului

1

Meteora, loc de ascetism și rugăciune. Te invităm să descoperi aceste mânăstiri deosebite, veritabile muzee bizantine, situate „între cer și pământ”, în vârful unor stânci gigantice, în formă de turnuri, unice în Europa. Trecerea prin orașele Larissa, Kalambaka și Valea Tembi, precum și vizitarea a două dintre mănăstirile complexului, te vor îmbogăţi atât spiritual, cât și cultural.

6

Grecilor le place să petreacă. De aceea tavernele, restaurantele, barurile și cluburile sunt întotdeauna pline. Nu trebuie să te miri dacă vei vedea oameni comandându-și cina la miezul nopţii. Pentru distracţie maximă, trebuie să ajungi și în vestitele cluburi și discoteci din Paralia Katerini. Cele mai vestite dintre ele sunt: Casa de la note, Omilos, DaLuxe și Havana.

2 3

Nu rata o croazieră pe Insula Skiathos.

7

Amatorii de sporturi cu motor pot închiria scutere, ATV-uri sau carturi. Staţiunea care stă cel mai bine la acest capitol este Olympic Beach. Pistele sunt bune, iar preţurile rezonabile.

8

Petrece o seară minunată la taverna Perigiali din Olympic Beach, de pe ţărmul Mării Egee, cu dansuri tradiţionale pe ritmurile muzicii grecești. Încearcă delicatese ale bucătăriei mediteraneene (pește, calamar, fructe de mare, tzatziki) și băuturile tradiţionale, participând la degustări de vin și uzo.

9

Oferta de shopping este foarte variată. În Paralia Katerini vei găsi o mulţime de supermarket-uri și magazine de suveniruri. Tot aici vei găsi cele mai multe magazine de blănuri, piele și bijuterii. Drept urmare, îţi dorim spor la cumpărături.

4

5 248

Pătrunde în lumea legendară a celor 12 zei ai Olimpului, printr-un popas la refugiul Stavros (910 m) de unde vei putea admira fermecătoarea panoramă a regiunii Pieria, situată între Marea Egee și poalele muntelui. Apoi se va putea coborî în orașul Litochoro, pentru o plimbare plăcută pe străzile pitorești ale acestui loc, supranumit „orașului de piatră”. Te invităm să descoperi Atena, capitala Greciei, într-un tur panoramic, cu oprire pentru vizitarea Complexului Acropole, bijuterie a arhitecturii antice, iar apoi printr-o plimbare prin orașul vechi. În final, se va putea face și o scurtă oprire la Termopile. Fă o plimbare pe străzile orașului Salonic și descoperă minunatele monumente istorice ale acestuia.


Grecia

Riviera Olimpului de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Se află într-o locaţie frumoasă pe plaja Pieria cu nisip fin și auriu

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mediterranean Village bbbbb Localizare: La poalele Muntelui Olimp, într-o locaţie frumoasă pe plaja Pieria care are nisip fin, oferind celor care petrec vacanţa aici peisaje frumoase asupra Muntelui Olimp precum şi a mării Egee cu valurile ei spumoase. Hotelul este la o distanţă de 700 de m de oraşul Paralia şi poţi ajunge repede făcând o plimbare frumoasă pe malul mării. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă servicii deluxe, la restaurantul hotelului oaspeţii pot gusta diferite feluri de mâncare mediteraneene, la

fel şi la restaurantul pizza a la carte care vă oferă pizza şi paste, patiserie, lounge bar-ul oferă băuturi şi cafea, în cadrul hotelului se afla o zona de divertisment pentru zi şi noapte, club de noapte cu DJ, săli de conferintă, magazin, recepţie, spaţiu pentru jocuri, parcare gratuita. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 176 camere luxoase de cazare şi sunt dotate cu TV LCD, telefon, seif, aer condiţionat, minibar, baie proprie, uscător de păr, balcon sau terasă.

Activităţi: Pentru relaxare hotelul dispune de centru SPA, sauna, sală fitness şi gimnastică, piscine în stil laguna. Se organizează în fiecare săptămână seara grecească cu muzică și dans. O varietate de baruri şi restaurante pot satisface toate gusturile. Plaja: Hotelul dispune de plajă privată, umbrelele şi şezlongurile sunt contra cost.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări

Loc în DBL LP/zi

Loc în DBL GV/zi

Loc în DBL SSV/zi

Loc în DBL FR/zi

Loc în SGL/zi

28.04-20.05; 26.09-30.10

38 €

42€

45 €

50 €

50 €

21.05-08.06; 18.09-25.09

41 €

48 €

52 €

58 €

58 €

09.06-10.07; 25.08-17.09

66 €

74 €

79 €

84 €

95 €

11.07-24.08

83 €

n/a

n/a

n/a

n/a

Copil 0-6,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări pana la 31.01.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări între 01.02-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

255


Grecia

Riviera Olimpului

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Se află într-o zonă linistită și cu verdeată și este recomandat familiior cu copii.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mediterranean Princess bbbb Localizare: Situat la poalele muntelui Olimp, intr-o zonă verde şi în apropiere de plaja cu nisip fin și premiata cu steagul albastru. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă servicii de calitate în cadrul căruia găsim, restaurantul a la carte cu preparate specifice Greciei, barul unde într-o atmosferă relaxanta şi cu o băutură răcoroasă putem petrece cu prietenii, recepţie cu program nonstop, cameră de bagaje, sală de conferinta dotată modern, lift, aer condiţionat, grădina intinsă cu multe flori și palmieri. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit. Parcarea este privată și gratuită. Animalele de companie nu

sunt acceptate. Facilităţile camerelor: Camerele frumos mobilate sunt dotate cu TV, telefon, balcon, aer condiţionat, baie proprie, uscător de păr. Activităţi: Teren de joacă şi piscină în

aer liber. În Paralia Katerini vei putea practica schi nautic, sailing, jet schi şi scufundări. Aflăndu se într-o zonă linistită şi plină de verdeaţă, hotelul este recomandat familiilor cu copii.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări

Loc în DBL LP/zi Loc în DBL ST/zi

Loc în DBL cu Copil 7-13,99 ani Loc în SGL/zi Extrabed ST/zi în DBL ST/zi

28.04-20.05; 26.09-30.10

27 €

31 €

28 €

40 €

16 €

21.05-08.06; 18.09-25.09

31€

34 €

31€

46 €

17 €

09.06-10.07; 25.08-17.09

45 €

55 €

50 €

65 €

28 €

11.07-24.08

59 €

67 €

60 €

76 €

34 €

Copil 0-6,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervari pana la 31.01.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 15% reucere pentru rezervari intre 01.02-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Hotelul este renovat de curând; Camere spaţioase și confortabile;

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mediterranean Resort bbbb Localizare: hotelul se află în staţiunea Paralia Katerini, la căteva minute de centrul staţiunii şi în apropiere de plaja cu nisip fin. Hotelul este ferit de agitaţia staţiunii şi este recomandat celor care vor să îmbine relaxarea cu distracţia. Facilităţile hotelului: hotelul a fost de curând renovat în culori deschise şi oferă o atmosferă de confort şi relaxare. Aici putem gasi snack bar,cafenea, restaurant principal, sala de conferintă dotată cu echipament modern, recepţie cu program non stop, cameră de bagaje, internet wireless, minimarket şi parcare. Facilităţile camerelor: Camerele sunt spaţioase şi confortabile şi sunt

256

dotate cu TV, telefon, baie proprie, uscător de păr, aer condiţionat, minibar. Activităţi: pentru petrecerea unei vacanţe frumoase hotelul oferă piscină exterioară şi interioară,

jacuzzi, sauna, sala fitness, se pot practica sporturi nautice ca: schi nautic și surfing.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări

Loc în DBL LP/zi Loc în DBL ST/zi

Loc în DBL cu Copil 7-13,99 ani Loc în SGL/zi Extrabed ST/zi în DBL ST/zi

28.04-20.05; 26.09-30.10

22 €

24 €

22 €

31 €

12 €

21.05-08.06; 18.09-25.09

24 €

27 €

25 €

34 €

14 €

09.06-10.07; 25.08-17.09

35€

40 €

36 €

52 €

20 €

11.07-24.08

45 €

51 €

46 €

67 €

25 €

Copil 0-6,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări păna la 31.01.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări între 01.02-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Grecia

Riviera Olimpului de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Se află pe plaja premiată cu Steagul Albstru;

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Panorama Hotel bbb Kafeneon este cel mai apropiat lucru din Grecia de un bar sau un pub de cartier. Deschis toată ziua şi de obicei şi dupa miezul nopţii, serveşte cafea (grecească sau instant), băuturi alcoolice greceşti, bere şi retsina, adesea cu o farfurie de gustări. Ouzeri serveste ouzo (bineînteles), vin, bere şi cafea, aproape întotdeauna însotite de mese, o serie de gustări consistente care pot ajunge la dimensiunea unei mese usoare. Localizare: Hotelul este situat în centrul staţiunii Paralia Katerini la poalele Muntelui Olimp pe plaja Mării Egee. Facilitătile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu baie proprie,

încălzire centrală, aer condiţionat, telefon, radio, TV color, uscător de păr, mini-bar, seif. Alte facilităţi: lift, bar, room service.

Activităti: În Paralia Katerini puteţi practica schi nautic, sailing, jet schi şi canoe, scufundări.

Cazare minim 3 nopți; Mic dejun; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări / Categorii de preț

Loc în DBL/zi

Loc în SGL/zi

Loc în Loc în Family Loc în Family DBL/zi cu Room/zi Room/zi extrabed 2 pers 3 pers

Loc în JR SuiteSV/zi 2 pers

Loc în JR Suite RV/zi 2 pers

01.02-31.05; 01.10-31.12

28 €

47 €

23 €

37 €

25 €

40 €

37 €

01.06-30.06

33 €

51 €

25 €

43 €

29 €

43 €

40 €

01.07-12.07

34 €

58 €

27 €

46 €

31 €

46 €

43 €

13.07-31.08

42 €

65 €

31 €

51 €

34 €

49 €

46 €

01.09-30.09

32 €

54 €

26 €

43 €

29 €

42 €

39 €

Copil 0-6,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări pănă la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Se află în centru stațunii Paralia Katerini.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Mic dejun/ Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Regina Hotel bbb Pe Riviera Olimpului ai la dispoziţie numeroase posibilităţi de a va petrece timpul liber şi cel mai greu va fi să alegi între variantele disponibile: restaurant pescăresc, tavernă sau fast-food grecesc? Discotecă, bar sau club de noapte? Motor, cart sau ATV? Minicroazieră sau excursie de o zi? Şi... încotro? Spre Salonic, însula Skiathos, site-ul arheologic de la Dion, oracolul de la Delphi, Muntele Olimp, complexul de mânăstiri bizantine de la Meteora sau Sfântul Munte Athos? Posibilităţile sunt multiple şi atractive toate! Localizare: Hotelul este situat la 30 m de plajă, în centrul staţiunii Paralia Katerini.

Facilităţile camerelor: Toate camerele au grup sanitar propriu cu duş, uscător de păr, televizor, telefon, frigider, balcon, aer condiţionat. Alte facilităti: Hotelul dispune de

recepţie, restaurant şi bar. Activităti: În Paralia Katerini puteţi practica schi nautic, sailing, jet schi şi canoe, scufundări.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări / Categorii de preț/zi

Loc în DBL/ Loc în DBL/ Copil 2-11,99 Loc în DBL Loc în DBL Loc în SGL Loc în SGL zi cu BB cu zi cu HB cu ani în DBL cu cu BB/zi cu HB/zi cu BB/zi cu HB/zi extrabed extrabed HB/zi

01.04-10.05; 01.10-31.10

17 €

21 €

30 €

35 €

16 €

19 €

10 €

11.05-31.05; 16.09-30.09

20 €

26 €

35 €

43 €

18 €

23 €

13 €

01.06-15.07; 21.08-15.09

25 €

31€

44 €

52 €

22 €

27 €

15 €

16.07-20.08

28 €

34 €

51 €

57 €

25 €

30 €

17 €

Copil 0-11,99 ani gratuit cu mic dejun; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări pănă la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

257


Grecia

Riviera Olimpului

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Se poate organiza croazieră la insulele Skiathos și Trikeri sau în jurul golfului.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopți; Mic dejun; Asistenţă turistică locala

Leda Village Resort Din peninsula Pelion poţi ajunge foarte usor pe insula Skiathos. Numele provine de la cuvântul grecesc SKI însemnand umbră şi de la muntele sacru Athos care se alfă la 140 km Nord Est. Insula din umbra lui Athos. Localizare: Leda Resort este uşor de găsit, el se află în partea centrală a Greciei în peninsula Pelion, la 47 km de Volos la intrarea în satul Horto. Hotelul este construit în stil amfiteatru şi are camere cu vedere la golful Pagasetic şi la peninsulă. Facilităţi hotel: hotelul dispune de recepţie, restaurant principal, restaurant a la carte, pool bar, beach bar, bar, gradină, kids club, piscină

exterioară, jacuzzi pool, piscină pentru copii, internet, loc de joacă pentru copii, centru fitness, sală gimnastică, saună, lecţii yoga. Faciltăţi cameră: camerele sunt dotate cu TV satelit, aer condiţionat,

încălzire, telefon, minifrigider, baie, uscător de păr, balcon. Activităţi: teren tenis, minigolf, masa ping-pong, centru diving, şah, windsurfing

Loc în DBL pus / zi;

Loc în SGL pus / zi;

Loc în DBL cu extrabed pus / zi;

Loc în Quadruplă pus / zi;

27.04-14.06; 11.09-30.09

22 €

35 €

17 €

15 €

15.06-05.07

28 €

48 €

22 €

19 €

06.07-02.08

40 €

70 €

29 €

24 €

03.08-17.08

51 €

92 €

37 €

30 €

18.08-31.08

43 €

75 €

31€

26 €

01.09-10.09

26 €

42 €

20 €

17 €

Intrări

Copil 0-10,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări până la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Hotelul oferă condiţii bune de cazare la preţuri avantajoase.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Olympion Melathron bbb Oraşul Platamonas este considerat ca fiind una dintre destinatiile turistice cele mai semnificative din Pieria. Conform legendei numele său provine fie de la copacii platan fie de la plajele largi de nisip, ambele putând fi găsite în zonele din jurul oraşului. Reperul său cel mai cunoscut este Castelul Veneţian de la Platamonas. Oraşul dispune de numeroase restaurante, cafenele, hoteluri şi campinguri şi este situat la 54 km de oraşul de Larisa şi 38 km de oraşul Katerini. În apropiere se afla cel mai înalt munte din Grecia, faimosul Munte Olimp. Platamonas este legat de oraşele Katerini şi Larissa, prin linii de autobuze şi trenuri.

258

Hotelul îsi întampină clienţii cu ospitalitatea specifică zonei şi oferă servicii de calitate la preţuri accesibile pentru a vă bucura de o vacantă cu iz mediteraneean la malul Mării Egee. Localizare: Olympion Melathron hotel este situat la 100 m plajă, în staţiunea Platamonas.

Intrări

Facilităţi hotel: Hotelul oferă recepţie, piscină, bar la piscină, WiFi, salon pentru mic dejun, snack-bar, internet. Facilităţi camere: Camerele sunt confortabile, dotate cu baie, televizor, telefon, frigider, aer condiţionat.

Loc în DBL /zi

Loc în SGL/zi

01.05-31.05; 01.10-10.10

23 €

35 €

Loc în DBL cu Extrabed /zi 21 €

01.06-30.06; 01.09-30.09

29 €

42 €

26 €

01.07-31.08

33 €

54 €

30 €

Copil 0-7,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Grecia

Riviera Olimpului de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Pe plaja din Litochoro Recent renovat Centru SPA Facilităţi pentru copii

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Dion Palace Beauty & Spa bbbbb Litochoro este un oraș situat la poalele Muntelui Olimp, la aproximativ 90 km de Salonic şi pe târmul de vest al golfului Thermaic. Dacă vrei sa escaladezi muntele Olimp o poti face din acest orasel denumit şi Orașul Zeilor. Hotelul Dion Palace este locul unde răsfăţul este la el acasă, turiştii putându-se bucura de servicii la standarde de lux. Hotelul este recent renovat și este deschis tot timpul anului. Localizare: Hotelul este situat pe plajă, în staţiunea Litochoro. Facilităti hotel: Hotelul dispune de gradină, centru Spa, 3 restaurante, 4 baruri (bar principal, bar la piscină,

bar pe plajă şi spa bar), teren de joacă pentru copii, mini club, biliard, mini market, spălătorie, centru de schimb valutar, magazin de bijuterii. Facilităti camere: Toate camerele

au balcon sau terasă, cu vedere la gradină, mare sau munte şi sunt dotate cu baie proprie, TV satelit, telefon direct, seif, minibar, uscător de păr, aer condiţionat, internet.

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune, Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Loc în DBL Loc în DBL Copil 2-11,99 Copil 2-11,99 Loc în DBL Loc în Loc în SGL MV /zi cu BB SV/zi cu ani în DBL ani în DBL MV/zi DBL SV/zi cu/zi cu extrabed extrabed MV /zi SV/zi

Intrări 01.04-31.05; 01.10-31.10

41 €

45 €

64 €

37 €

41 €

20 €

23 €

01.06-30.06; 14.09-31.09

48 €

52 €

78 €

43 €

47 €

24 €

26 €

01.07-17.07; 21.08-13.09

57 €

62 €

88 €

52 €

56 €

29 €

31 €

18.07-20.08

69 €

73 €

112 €

62 €

66 €

35 €

37 €

Copil 0-11,99 ani gratuit; Supliment All inclusive 17 €/pers/zi ; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări pănă la 31.01.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervari între 01.02-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Hotelul are gradină mare și acces direct la plaja de nisip fin.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Sun Beach bbb Dacă petreci vacanţa în Platamonas trebuie neapărat să vizitezi Castelul bizantin care este o fortificaţie datând din secolul al X-lea, amplasată la poalele Muntelui Olimp, având o poziţie strategică asupra drumului de legătură dintre Macedonia şi Thessalia şi Grecia de Sud. Sun Beach hotel este recunoscut pentru serviciile de calitate oferite şi pentru amabilitatea personalului care îti vor transforma vacanta într-o adevarată oază de relaxare. Localizare Hotelul este situat pe plaja Platamonas, la 10 minute de centrul orașului Platamonas. Facilităţi hotel Sun Beach hotel oferă oaspeţilor săi restaurant, cafe-

bar, piscină, terasă, room service, rent a car. Locaţia hotelului este ideală pentru sporturile de apa, cum ar fi schi nautic, ciclism nautic, parasutism şi scufundari. Facilităţi camera Camerele elegante şi spaţioase de la Sun Beach hotel

Intrări

Loc în DBL SSV /zi

oferă un balcon mare cu vedere la mare şi la munte. Toate camerele dispun de TV satelit cu ecran plat, baie de marmura şi aer condiţionat.

Loc în SGL SSV/zi

Loc în DBLSSV Al doilea copil 2-11,99 cu Extrabed /zi ani în DBL/zi SSV

24.05-06.06; 22.09-06.10

35 €

60 €

32 €

17 €

07.06-11.07; 25.08-21.09

46 €

83 €

41 €

23 €

12.07-24.08

50 €

94 €

45 €

25 €

Copil 0-11,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări până la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

259


Grecia

Riviera Olimpului

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Are gradină mare și este aproape de plaja intinsă cu nisip fin și auriu.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Grand Platon bbbb Din Paralia Katerini poţi lua trenul sau autobuzul spre Salonic, care este al doilea oraş ca marime, capitala Macedoniei şi a Greciei de Nord, acest oraș a fost tăramul lui Alexandru cel Mare, numit dupa sora acestuia, Thessaloniki, atunci cand a fost fondat în 316 i.H. Oraşul este mărginit de coline, fiind asezat cu faţa către Golful Thermaikos. În ciuda faptului că este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, astăzi oraşul Salonic este modern şi plin de viată, mai atractiv decât Atena, cu sosele late, parcuri şi pieţe frumoase. Din cauza zonei predispuse la cutremure, Salonic are clădiri joase, lucru care ii oferă un farmec aparte.

Localizare: Hotelul este situat în Paralia, la 200 de m de plajă, înconjurat de gradini bine întreţinute. Facilităţi hotel: Recepţie 24 de ore, sală TV, bar, piscină exterioară, bar la piscină, tavernă pe plajă, restaurant a la carte.

Facilităţi cameră: Camerele sunt moderne, utilate cu TV satelit, telefon, mini frigider, aer condiţionat, încălzire, baie, uscător de păr. Activităţi: În Paralia Katerini puteţi practica schi nautic, sailing, jet schi, canoe, scufundări.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări

Loc în DBL / zi

Loc în SGL / zi

Loc în DBL cu extrabed / zi

Copil 7-11,99 ani în DBL / zi

01.02-08.06

31€

43€

28€

16€

09.06-03.07; 09.09-04.10

37€

51€

34€

19€

04.07-08.09; 20.12-31.12

43€

59€

39€

22€

Copil 0-5,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervari pana la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervari intre 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Are camere cu vedere la golful Thermaikos Wi –Fi gratuit.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Mic dejun; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

260

Hotel Porto del Sol Din Paralia Katerini poţi închiria o maşină şi poţi face o excursie pe Valea Tempi la izvorul Agiei Paraskevi. Valea Tempi este un defileu de 10 km lungime, croit de-alungul râului Pinios, înainte de vărsarea acestuia în Marea Egee. Străjuită de stâncărişuri, roci carbonatice, şisturi şi gnaise, de până la 500 m înălţime, şi binecuvântată cu păduri de copaci seculari şi o vegetaţie luxuriantă, valea adăposteşte Biserica Agiei Paraskevi, loc în care pelerinii şi turiştii, în special cei cu probleme de vedere, în drumul lor spre Meteora, se opresc să se închine. Localizare : situat la 30 de m de plaja din Paralia, Hotelul este deschis tot

timpul anului. Facilităţi hotel: recepţie 24 ore, coffee-bar-restaurant la parter, terasă acoperită, lobby, internet corner. Activităţi: în Paralia Katerini puteţi practica schi nautic, sailing, jet schi, canoe, scufundări

Facilităţi cameră: camerele sunt modern mobilate utilate cu TV satelit, mini frigider, baie, uscător de păr, aer condiţionat, internet, balcon.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Intrări

Loc în DBL / zi

Loc în SGL / zi

Loc în DBL cu extrabed / zi

Copil 7-11,99 ani în DBL / zi

16.09-14.06

20 €

31€

19 €

10€

15.06-30.06; 01.09-15.09

24€

39 €

21€

12€

01.07-31.08

29€

49€

25€

15€

Copil 0-5,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 10% reducere pentru rezervări până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Grecia

Riviera Olimpului de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plaja din Leptokaria.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Olympian Bay bbbb Kalambaka este un oraş micuţ şi modern situat în apropiere de Meteore - rocile care dau cea mai importantă caracteristică a orizontului în partea de nord. Vizitatorii Meteorei se pot caza în mai multe hoteluri din Kalambaka, iar strada principală este plină de mici magazine pentru turişti, de cafenele şi restaurante. Localizare: Situat direct pe plajă, în Leptokaria, la 1 km de centrul staţiunii, la 25 de km de Katerini. Facilităţi hotel: hotelul dispune de recepţie, loby, restaurant, bar, bar la piscină, bar pe plajă, braserie, tavernă pe plajă, mini market, magazine cu îmbracăminte, magazine cu bijuterii,

servicii de curătaţorie, rent a car. Facilităţi camera: camerele sunt confortabile, cu vedere la mare sau munte, dotate cu aer condiţionat, baie, uscător de păr, mini bar, TV

satelit, balcon sau terasă, seif. Activităţi: pe plaja din Leptokaria poţi practica sporturile de apa, animaţie 6 zile pe săptămână, locuri de joacă pentru copii.

Loc în Loc în DBL Loc în Loc în Fam Al doilea copil Al doilea copil Loc în Loc în BGL DBLM/V M/V cu DBLS/V BGL 2 pers 2-11,99 ani în 2-11,99 ani în BGL / zi 3 pers / zi / zi extrabed / zi / zi / zi DBL BGL / zi FAM BGL / zi

Intrări 01.05-21.05 22.05-25.06; 28.09-15.10 26.06-23.07; 31.08-27.09 24.07-30.08

39€

36€

43€

39€

46€

43€

20€

22€

52€

47€

56€

50€

59€

56€

26€

28€

59€

53€

63€

56€

66€

63€

30€

31€

78€

70€

81€

73€

85€

81€

39€

41€

Copil 0-11,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 20% reducere pentru rezervări până la 28.02.2013, se aplică la tarifele din tabel. EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări între 01.03-30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

ECONOM ECO NOMIC IC

PUNCTE FORTE Hotelul ofera o atmosfera primitoare, familiala și relaxanta.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; Fara masa; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Christian Cănd ajungem în Grecia trebuie să vedem Meteorele. Expresia “cu capul în nori” se aplică la propriu la Meteore. Construite pe vârf de stâncă, mănăstirile de la Meteora se pierd printre nori dacă nu ai noroc de o zi senină. Poate călugării secolului XI au vrut să fie mai aproape de Dumnezeu sau s-au refugiat pe coloșii de piatră pentru a-și apăra mai bine credința sau pentru a-și găsi liniștea. Spectacolulul Meteorelor se desfăşoară în faţa ta, o pădure de stânci gigantice pe vârfurile cărora se zăresc locuințe ca de jucărie, cu ferestre cât un degetar. Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Paralia Katerini, la 100 m

de plaja cu nisip fin. Hotelul oferă o atmosferă primitoare, familială şi relaxantă. Facilităţi hotel: Hotelul dispune de recepţie, loby, salon pentru mic dejun.

Facilităţi camera: Camerele sunt confortabile, cu mobilier modern şi sunt dotate cu TV, minifrigider, aer condiţionat contra cost, wi-fi, baie şi balcon.

Supliment transport autocar din: București 55 €/pers, Timişoara, Lugoj/Reşiţa, Caransebeş, Drobeta, Craiova 55 € Arad, Piteşti, Ploieşti, Buzău – 65 €, Râmnicu Vălcea, Deva, Braşov, Focşani – 70 €, Sibiu, Tărgu Mureş, Bacău, Galati, Brăila – 75 €, Constanţa - 80 €, Oradea, Cluj Napoca, Alba Iulia, Iaşi-85 €, Suceava, Piatra Neamţ -95 € Loc în DBL / zi

Loc în DBl cu extrabed / zi

Copil 6-11,99 ani în DBL / zi

28.04-31.05; 01.09-30.09

11€

11€

6€

01.06-30.07

16€

16€

8€

01.08-31.08

20€

20€

10€

Intrări

Copil 6-11,99 ani gratuit; EARLY BOOKING 15% reducere pentru rezervări până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

261


Turcia Este situata în Mediterană, în regiunea Anatoliei a Asiei de Vest, cu o mică secțiune în sud-estul Europei, separate prin Stramtoarea Bosfore. Stramtoare care formeaza granița dintre Rumelia, partea europeană a Turciei, și Anatolia, partea asiatică.

Turcia se află la confluenţa a două mari civilizaţii: cea orientală ală și cea occidentală și reprezintă un amalgam de tradiţii vestice și estice, o puntee între cultura europeană și cea asiatică. Minunile culturale și arheologice ale Turciei, împreună cu staţiunile de pe coastele egeană și mediteraneană, eană, reprezintă o Mecca pentru turiști și atrage milioane de călători din toate te colţurile lumii în fiecare an. Însă Turcia oferă mai mult decât albastrul mărilor și căldura nisipurilor aurii. Aventurierii vor fi încântaţi de exotismul cascadelor dee calcar de la Pamukkale, de peisajul unic al Capadocciei, de orașele și de porturile milenare.

262

Turcia reprezintă un amalgam de tradiţii vestice și estice, o punte între cultura europeană și cea asiatică


Kusadasi

Bodrum

Marmaris

Antalya

Kușadası este un oraș-stațiune de pe coasta Mării Egee a Turciei Se află la 95 km la sud de regiunea cu cel mai mare centru metropolitan din Izmir. Turismul este sursa primara de venit, fiind o destinație importanta a Turciei, mai ales pe timp de vara.

Bodrum s-a transformat, în ultima jumatate de secol, întruna dintre cele mai populate destinații din Turcia. Viata de noapte activa, plaje bătute de vânt și ape strălucitoare ... Toate oferă fundalul perfect pentru o evadare perfecta.

Coastă frumoasă, oameni prietenoși, alimente proaspete și vinuri locale delicioase. Marmaris este un oraș port și o stațiune turistica de pe coasta mediteraneană, care face deliciul turistilor, iubitori de navigatie și scufundari.

Antalya este un oraș de pe coasta mediteraneană, din sud-vestul Turciei. Este al treilea cel mai vizitat oras din lume, avand peste 10,5 milioane de turisti anual. Are un climat mediteranean, cu veri calde și uscate și ierni blânde și ploioase.

263


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

CU AUTOCARUL DIN București, Iași, Bacău, Focșani, Buzău, Galaţi, Brăila, Constanţa, Brașov, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Pitești

264

Kusadasi Kusadasi, una dintre cele mai importante staţiuni din întreaga Turcie, îi oferă turistului numeroase posibilităţi de a petrece o vacanţă de neuitat. Kusadasi este un oraș-port la Marea Egee care s-a dezvoltat sub câteva civilizaţii succesive: greacă, romană, veneţiană, genoveză și otomană. Este una dintre cele mai importante staţiuni din Turcia și îţi oferă numeroase posibilităţi pentru a petrece o vacanţă de neuitat.


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Cei care vor să aibă parte de nopţi albe în vacanţă, nu vor fi dezamăgiţi. Ei vor avea la dispoziţie nenumărate baruri, ba cluburi și discoteci. Viata de noapte din Kusadasi este concentrată în centrul ve vechi al orașului, pe străzile pitoresti și înguste, mărginite de Bu și Sokak Saglik. Nici o excursie în Turcia nu e completă Barbaros Hayrettin Bulvari fără un spectacol fol folcloric turcesc de noapte. Iar unul dintre cele mai bune Carav localuri este Caravanserail Club, din Atatürk Bulv, Ankara. Pe langa acesta, în centrul vechi al orasului gasiti: Ecstasy Bar, Heaven, Yaba Bar, Kusadasi Bar Street, Au Authentic Bar, Kusadasi Club & Bar.

Kusadasi este considerat un paradis al cumpărăturilor. Este cel mai bunn tre loc pentru cumpărători, cu numeroase piete și buticuri, precum și centre ici vei găsi comerciale, unde vei descoperi o mulțime de opțiuni. În bazarele de aici u, onix și sidef. Însă bijuterii, piele, covoare și antichităţi, textile și broderii, piese din cupru, gazine. Vei avea ocazia aici shopping-ul înseamnă mai mult decât o simplă plimbare prin magazine. să descoperi plăcerea de a negocia cu vânzători care nu este exclus să te invite la un ceai urcești este că sunt în timp ce îţi prezintă produsele. Unul dintre avantajele magazinelor turcești deschise 7 zile pe săptămână.

windsurfing, schi nautic și volei de plajă, navigatie sau te vei putea aventura în mini excursii cu barca, pentru pescuit.

Mâncarea Geografia pe scurt Situată pe coasta de vest, marcată la nord de Izmir și la sud de Bodrum, este cunoscută drept cea mai atractivă localitate de pe ţărmul turcesc al Mării Egee. Clima de aici este mediteraneană, cu veri foarte calde și ierni blânde, care favorizează un lung sezon turistic. Kusadasi este răsfăţat de razele soarelui timp de 300 zile pe an. Punctele de interes, atractii turistice importante, sunt National Park din Peninsula Dilek, castelul bizantin Kadıkalesi, Ladies Beach, ruinele Panionium, Peninsula Yılancı Burnu, satul traditional Kirazlı Village, peninsula Guvercin Adası sau “Pigeon Island”, moschea Kaleiçi Camii și Zidurile Orasului. Orașul Kusadasi este un port de escală pentru navele de croazieră. Portul este legat de Aeroportul Adnan Menderes din Izmir, de o autostrada cu sase benzi. Transportul în jurul orasului este asigurat de dolmuş (microbuz). Există servicii de transport cu autobuzul și taxiul la cele mai apropiate aeroporturi, în Izmir și Bodrum. De asemenea, sunt disponibile excursii de o zi cu barca cu plecări din Kusadasi și Güzelçamlı.

Bucătăria turcească este considerată una dintre cele mai spectaculoase din întreaga lume. Mâncărurile turcești combină tradiţiile culinare din trecutul popoarelor nomade din Asia Centrală cu influenţele Orientului Mijlociu și cu bucătăria mediteraneană. Nu trebuie să pleci de aici fără să încerci: shish kebab, doner kebab, dolma precum și renumitele dulciuri: baclava, kataiful, rahat, halva, sutlac și kazandibi. Dintre băuturi trebuie să încerci tradiţionalul rachiu, ayranul, ceaiul, cafeaua neagră, berea turcească și vinul roșu sau alb. Turcilor le place să cineze în taverne (meyhane) în care mâncarea tradiţională este acompaniată de muzică populară și dans. Îţi recomandăm să încerci măcar unul dintre restaurantele sau barurile de mai jos: Ali Baba, Café Seyhan, Hann Café, Keyif, Yucca, Ladies Beach Cafe, Sherwood, Captain’s Cafe Bar & Restaurant.

Plaje și sporturi acvatice În Kusadasi vei găsi numeroase plaje cu nisip fin, cu apă caldă și cu atmosferă liniștită: Baradan Bay, Pamucak Beach, Kustur Beach, Sunset Beach, Ladies Beach, Green Beach și Long Beach. Ladies Beach, cunoscuta în limba turcă ca Kadinlar Denizi, este una dintre cele mai populare plaje mai aglomerate și în Kusadasi. Plaja oferă o varietate de restaurante, cu specifice turcesc, chinez și chiar indian, unde turistii sunt rasfatati cu preparate realizate dupa retete traditionale. Staţiunea este o alegere inspirată și pentru iubitorii de sporturi nautice sau de plajă. Ajuns aici, vei putea practica:

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 21 7

Rent-A-Car Pentru a închiria un autoturism, trebuie să ai permis de conducere valabil și vârsta minimă de 19 ani. Majoritatea companiilor rent-a-car au birouri în orașele mari și în aeroporturi.

Mai 23 10

Iun. 27 12

Iul. 29 12

Aug. 29 11

Sept. 27 9

Oct. 24 6

Kusadasi te va întâmpina cu un climat mediteranean tipic, cu veri călduroase și ierni blânde. Staţiunea este răsfăţată de razele soarelui timp de 300 de zile pe an.

265


Programul excursiei cu autocarul

Plecări săptămânale în fiecare miercuri ZIUA 1 – Spre Turcia…

Întâlnire cu însoţitorul de grup la ora 18.00 de la parcul Izvor din Bucureşti. Plecare ora 18.30 pe traseul Bucureşti - Giurgiu - Ruse - Veliko Tarnovo Edirne – Canakkale - Kusadasi. Pe timpul nopţii se va traversa Bulgaria. ZIUA 2 - “Hos geldiniz!” - Bine aţi venit în Turcia !!

Sosim la Kapikule, prima intrare în Turcia. Traversăm Strâmtoarea Dardanele cu ferry boat-ul la Canakkale, puntea de legătură între Europa şi Asia. În cursul după-amiezii ajungem în Kusadasi. Cazare la Hotel Arora 4*. ZIUA 3 – 8 Vă propunem să participaţi la urmatoarele excursii opţionale:

Excursie la Efes - orașul antic. Excursie pe coasta de sud a Turciei, oraşul care gazduieşte una dintre cele 7 minuni ale lumii antice - Templul zeiţei Artemis. Putem vizita Marele Teatru (cu o capacitate de 25.000 locuri), Biblioteca lui Celsius, Templul lui Hadrian și Fântâna lui Traian.

Excursie la Pamukkale - terasele de calcar. Ne lăsăm fascinaţi de cascadele din calcar şi de cea mai originală piscină din Turcia - piscina Cleopatrei.

266

Vizitarea teraselor de la Pamukkale ne prilejuieşte descoperirea vechiului oraş Hierapolis. Astăzi putem admira: Teatrul, Biserica Bizantină, Martiriul Sf. Filip, Drumul de marmură, Templele, Necropolele, Poarta Bizantină şi Arcul lui Domitian.

Excursie la Cetatea Pirene, Miletos Situată aproape de lunca sinuosului râu Meander, dar pe un vârf stâncos şi înconjurat de impresionante fortificaţii, cetatea Priene. se mândreşte cu Templul Zeiţei Athena, Casa Sacră, Templul lui Zeus. Cetatea Milet este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Ioniei, aflat la nord de Soke şi la 60 km de Kusadasi. Este, de asemenea, oraşul multor oameni de stiinţă şi filozofi, ca Thales, Isidor (arhitectul Hagiei Sofia din Istanbul).

Seara turcească Puteţi petrece o seară plăcută la un spectacol organizat în cel mai vechi castel din Kusadasi – Kervansaray. Veţi viziona momente artistice cu specific turcesc: dansuri populare precum şi vestitele dansatoare din buric. (În preţ sunt incluse transportul, cina, băuturile răcoritoare).

Picnic pe vapor Plimbare cu vaporaşul pe Marea Egee – Turcia este renumită pentru frumuseţea ţărmurilor iar această plimbare vă oferă ocazia de a o descoperi în toată

splendoarea ei. Staţiunea Kusadasi deţine unul dintre cele mai mari porturi de yahturi de pe coasta egeeană, impozante vase de croazieră acostând aici în fiecare an (în preţ sunt incluse transportul, prânzul, băuturile răcoritoare).

Adaland și Aquafantasy – parcuri de distracţii Doua din cele mai mari parcuri de distracţii cu apă din Europa. Situate în inima naturii, parcurile de distracţii satisfac cele mai exigente preferinţe (în preţ sunt incluse: transportul şi taxele de intrare). ZIUA 9 - Catre Romania ...

Mic dejun. Program liber. După-amiaza ne vom îmbarca în vederea deplasării spre Romania pe traseul Kusadasi –Canakkale- Edirne - Ruse - Giurgiu - Bucureşti. ZIUA 10 - Din nou acasă!!!

În cursul dimineţii, în funcţie de formalităţile vamale, vom sosi în Bucureşti.


12

lucruri de făcut în Kusadasi

Kusadasi este o staţiune plină de viaţă care are câte ceva de oferit fiecăruia. Fie că îţi place să explorezi, să te relaxezi pe una dintre minunatele plaje sau să profiţi de o reducere, Kusadasi le are pe toate. Mai jos găsești 12 lucruri care trebuie bifate atunci când ajungi în vacanţă în Kusadasi:

1

O vacanţă în Kusadasi nu este completă fără un tur al spectaculoaselor ruine ale orașului antic Efes și al Casei Fecioarei Maria.

2

Savurează un ceai turcesc la o terasă din port și privește vasele de croazieră acostând. Imaginea este minunată.

3

Descoperă savoarea bucătăriei turcești într-unul dintre numeroasele restaurante din centrul staţiunii.

4

Petrece-ţi ziua pe una dintre plajele din Kusadasi. Ladies Beach, Long Beach, Silver Sands Beach sau Love Beach sunt doar câteva dintre ele și fiecare oferă activităţi diferite pentru o zi de relaxare totală.

5

Explorează Insula Porumbeilor și vizitează muzeul. Insula Porumbeilor, cunoscută și sub numele de Insula Păsărilor, este simbolul local al staţiunii, deoarece de aici își are orginile și numele insulei (Kusadasi însemnând Insula Păsărilor). Vizitează muzeul din interiorul

vechiului castel bizantin sau pur și simplu bucură-te de peisaj.

6

Ia parte la un safari. Vei avea ocazia să explorezi împrejurimile orașului la bordul unor mașini de teren. Îţi vei putea petrece întreaga zi descoperind munţii din parcul naţional sau dealurile din spatele satului Sirince.

7

Adaland și Aqua Fantasy sunt principalele parcuri acvatice din Kusadasi. Petrece o zi pe tobogane cu nume ca Tunetul negru sau Kamikaze, alatură-te celor care dansează dansul ploii sau alege varianta relaxantă de a pluti într-un colac de cauciuc în jurul Râului Leneș.

8

Vizitează orașul Selcuk, o mică localitate situată cam la 20 de minute de Kusadasi. Aceasta este printre cele mai vizitate destinaţii turistice din Turcia graţie apropierii sale de Efes. Există și alte locuri de interes în Selcuk, cum ar fi Castelul, Biserica Sfântul Ion și moscheea Isa Bey. Poţi de asemenea să încerci deliciosul „çöp” (bucăţi mici de carne de miel și grăsime) servit în numeroase restaurante.

9

Vizitează vechiul sat grecesc Sirince. Situat la 30 km de Kusadasi, acest sat pitoresc are mici cafenele și crame cu o superbă vedere asupra dealurilor, livezilor, viilor și măslinilor. Tot aici vei putea gusta clătitele

tradiţionale turcești și vinurile din fructe pentru care Sirince este atât de faimos. la un safari pe cai. Dacă 10Iaîţi parte plac caii aceasta este excursia ideală pentru tine. Vei avea ocazia să mergi la trap prin păduri și peste munţi până vei ajunge la plaja rurală de la Pamucak unde vei avea ocazia să înoţi călare și să galopezi pe plajele nisipoase. o baie în Peștera lui Zeus. 11 FăÎnainte de intrarea în parcul naţional, ascunsă printre copaci și flori, vei găsi mistica Peșteră

a lui Zeus. Apa minerală din interiorul peșterii este deosebit de curată, fapt care face ca acest loc să fie perfect pentru a te îmbăia. Răcoarea de aici recomandă această zonă ca un refugiu binevenit după căldura covârșitoare de afară. în Grand Bazaar, cel mai 12 Shopping mare centru comercial din zonă, care se află în apropierea portului din Kusadasi. Important este să te tocmești, pentru că numai astfel vei reuși să ajungi la preţuri cu până la jumătate mai mici decât cele cerute iniţial.

267


Turcia

Kusadasi

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

Echipă de animaĹŁie Aqua slide la piscină Recomandat familiilor cu copii Camere renovate ĂŽn 2011

FamilyClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive; AsistenČ›Äƒ turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive; ĂŽnsoĹŁitor de grup; AsistenČ›Äƒ turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului

Hotel Pigale Beach bbbb ĂŽn stil all-inclusive O alegere iscusită pentru o vacanČ›Äƒ ĂŽn familie. Hotelul are un restaurant tip bufet, DV WFEFSF MB HSÇ…EJOÇ… JBS [POFMF VDzPS BDDFTJCJMF TVOU 5VTBO #FBDI ,VTBEBTJ #FBDI DzJ 1MBKB 1BNVDBL "MUF BUSBDĚźJJ EJO [POÇ… JODMVE $BTB 'FDJPBSFJ .BSJB DzJ %FOJ[J ,BEJOMBS Localizare: Hotelul este situat la 2,5 km de centrul staĹŁiunii Kusadasi. FacilitÄƒĹŁile hotelului: 2 restaurante dintre care unul ĂŽn aer liber, salon de mic-dejun, patiserie, lobby-bar Ĺ&#x;i TOBDL CBS DPGFUÇ…SJF SFTUBVSBOU " -B Carte, disco bar, spălătorie, parcare exterioară, grădină, discotecă. FacilitÄƒĹŁile camerelor: Camerele au fost renovate ĂŽn 2011. Acestea au vedere la grădină sau la piscină, Ĺ&#x;i dispun de grup sanitar propriu cu duĹ&#x;, TV, telefon, uscător de păr, balcon, A/C individual Ĺ&#x;i mini-bar. FacilitÄƒĹŁi pentru copii: 1JTDJOÇ… exterioară cu secĹŁiune pentru copii,

loc de joacă pentru copii, mini club pentru copiii cu vârste ĂŽntre 4 Ĺ&#x;i 12 ani, supravegheat pe durata zilei, mini disco pentru cei mici organizată cu echipa de animaĹŁie, baby sitter disponibil la cerere. Sport Č™i agrement: Cei care vor să se păstreze ĂŽn formă vor avea la dispoziĹŁie: sală de fitness, teren de UFOJT EF WPMFJ Ç°J CBTDIFU 1FOUSV divertisment, hotelul pune la dispoziĹŁie: darts, salon TV, animaĹŁie pe durata zilei la piscină Ĺ&#x;i ĂŽn grădină Ĺ&#x;i spectacole organizate seara, centrul de jocuri. 1JTDJOB FYUFSJPBSÇ… BSF Ç°F[MPOHVSJ Ç°J

Supliment transport autocar din BucureČ™ti 85 â‚Ź/pers; GalaČ›i, Brăila, ConstanČ›a–85 â‚Ź, Tisita–90 â‚Ź, Bacău, PloieČ™ti, PiteČ™ti - 95 â‚Ź; Rm. Vâlcea – 100 â‚Ź; IaČ™i , Sibiu, BraČ™ov – 105 â‚Ź; Plecări cu autocarul ĂŽn fiecare Miercuri. Atentie! Intrare la cazare ĂŽn fiecare joi FIRST MINUTE Loc ĂŽn EARLY BOOKING Loc ĂŽn OFERTÄ‚ STANDARD DBL cu REDUCERE 40% DBL cu REDUCERE 25% SPECIALÄ‚ Loc ĂŽn DBL aplicată, până la 29.02 aplicată, până la 30.04 Locuri limitate 175 â‚Ź 218 â‚Ź 233 â‚Ź 22.05, 29.05, 05.06, 18.09, 25.09 291 â‚Ź 12.06, 19.06, 28.08, 04.09, 11.09 332 â‚Ź 199 â‚Ź 249 â‚Ź 266 â‚Ź 26.06 352 â‚Ź 211 â‚Ź 264 â‚Ź 282 â‚Ź 21.08 389 â‚Ź 233 â‚Ź 292 â‚Ź 311 â‚Ź 03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 239 â‚Ź 299 â‚Ź 319 â‚Ź 399 â‚Ź 07.08, 14.08 Reducere cazare ĂŽn cameră DBL cu pat suplimentar 15 â‚Ź/persoană Supliment SGL 175 â‚Ź Primul copil 0-4.99 ani GRATUIT; Primul copil 5-12.99 ani plăteČ™te transportul; Al 2-lea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Al 2-lea copil 2- 12.99 ani are reducere 80 â‚Ź, cazare ĂŽn cameră DBL cu pat suplimentar. PreĹŁul nu include: biletul de ferryboat Cannakkale: 10 â‚Ź/ pers., asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Č™i programele opČ›ionale PLECÄ‚RI

270

umbreluĹŁe gratis, pool-bar. Concept masă: All Inclusive: mese Ĺ&#x;i gustări pe toată durata zilei, băuturi răcoritoare Ĺ&#x;i băuturi alcoolice locale. #Ç…VUVSJMF EF JNQPSU TBV Ă?NCVUFMJBUF ĂŽngheĹŁata Ĺ&#x;i sucurile naturale sunt contra cost.

Plecări din BucureČ™ti PLECÄ‚RI

FIRST MINUTE Loc ĂŽn EARLY BOOKING Loc ĂŽn STANDARD DBL cu REDUCERE 25 % DBL cu REDUCERE 15 % Loc ĂŽn DBL aplicată până la 20.03 aplicată până la 10.05 334 â‚Ź 378 â‚Ź 445 â‚Ź 469 â‚Ź 352 â‚Ź 399 â‚Ź 489 â‚Ź 367 â‚Ź 416 â‚Ź 509 â‚Ź 382 â‚Ź 433 â‚Ź 519 â‚Ź 389 â‚Ź 441 â‚Ź

OFERTÄ‚ SPECIALÄ‚ Locuri limitate 405 â‚Ź 427 â‚Ź 445 â‚Ź 463 â‚Ź 472 â‚Ź

23.05, 26.09 30.05, 19.09 06.06, 12.09 13.06 20.06, 05.09 27.06, 04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 532 â‚Ź 399 â‚Ź 452 â‚Ź 484 â‚Ź 22.08, 29.08 Reducere cazare ĂŽn camera tripla / fiecare persoana 15 euro; Supliment SGL 175 â‚Ź; Primul Ĺ&#x;i al doilea copil 0 – 1, 99 ani – GRATUIT. Primul copil 2 – 12, 99 ani plăteČ™te numai biletul de avion 140 â‚Ź + taxe aeroport. Al 2-lea copil 2-12, 99 ani are reducere 80 â‚Ź din PreĹŁul de DBL PreĹŁul nu include: taxele de aeroport (95 â‚Ź/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Ĺ&#x;i programele opĹŁionale


Turcia

Kusadasi de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Amplasat central Acces facil la mijloacele de transport ĂŽn comun Se află pe Ladies Beach, cea mai bună plajă de nisip din Kusadasi

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive; AsistenČ›Äƒ turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive; ĂŽnsoĹŁitor de grup; AsistenČ›Äƒ turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopĹŁi; All Inclusive AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului

Hotel Asena bbb Ladies Beach -BEJFT #FBDI DVOPTDVUÇ… Ă?O MJNCB UVSDÇ… DB ,BEJOMBS %FOJ[J TF BGMÇ… Ă?O BQSPQJFSFB DFOUSVMVJ PSBDzVMVJ ,VTBEBTJ Č™i este una dintre cele mai populare plaje din staČ›iune, datorită apelor curate, de mică adâncime, Č™i a QMBKFJ HFOFSPBTF DBSF TF Ă?OUJOEF QF VO LJMPNFUSV -BEJFT #FBDI EFĚźJOF P WBSJFUBUF EF SFTUBVSBOUF DV specific turcesc, chinezesc Č™i chiar autentic indian, centre sporturi nautice, umbrele, Č™ezlonguri, salvamari specializaČ›i. Este una dintre destinaČ›iile perfecte pentru un sejur relaxant Č™i distractiv alături de familie. Hotelul Asena este intim, beneficiază de camere mobilate modern, cu balcoane cu vedere la Marea Egee. Odată ajunČ™i acolo veČ›i beneficia, nu doar de o priveliČ™te de vis, ci Č™i de o primire calduroasă. Localizare: Hotelul este situat pe QMBKÇ… Ă?O [POB -BEJFT #FBDI MB EPBS km de centrul oraĹ&#x;ului Kusadasi. FacilitÄƒĹŁile hotelului: Iată câteva dintre facilitÄƒĹŁile hotelului: restaurant, restaurant ĂŽn aer liber, lobby-bar Ĺ&#x;i snack-bar. Hotelul deČ›ine un restaurant interior cu capacitate totala de 400 de oaspeČ›i Č™i o piscina

BNQMBTBUÇ… QF BDPQFSJDz %F BTFNFOFB oaspeČ›ii pot beneficia de o sală de Č™edinČ›e cu o capacitate de 40 de locuri, o sală de lectură Č™i TV. FacilitÄƒĹŁile camerelor: 'JFDBSF DBNFSÇ… FTUF NPCJMBUÇ… modern, având un design simplu, Č™i oferă un balcon cu vedere la mare. Toate camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu cu duĹ&#x;, TV, telefon, uscător de păr, balcon Ĺ&#x;i A/C centralizat. Sport Č™i agrement: Ajuns aici, vei putea practica sporturi de apă Ĺ&#x;i de plajă, tenis de masă, tenis pe plajă,

salon TV Ĺ&#x;i animaĹŁie pe durata zilei. Piscină: -B QJTDJOÇ… WFJ HÇ…TJ Ç°F[MPOHVSJ Ĺ&#x;i umbreluĹŁe gratuite Ĺ&#x;i un pool-bar. Concept all inclusive: All inclusive: mese Ĺ&#x;i gustări pe toată durata zilei, băuturi răcoritoare Ĺ&#x;i băuturi BMDPPMJDF MPDBMF #Ç…VUVSJMF EF JNQPSU sau ĂŽmbuteliate, ĂŽngheĹŁata Ĺ&#x;i sucurile sunt contra cost.

Supliment transport autocar din BucureČ™ti 85 â‚Ź/pers; GalaČ›i, Brăila, ConstanČ›a–85 â‚Ź, Tisita–90 â‚Ź, Bacău, PloieČ™ti, PiteČ™ti - 95 â‚Ź; Rm. Vâlcea – 100 â‚Ź; IaČ™i , Sibiu, BraČ™ov – 105 â‚Ź; Plecări cu autocarul ĂŽn fiecare Miercuri. Atentie! Intrare la cazare ĂŽn fiecare joi PLECÄ‚RI

FIRST MINUTE Loc ĂŽn EARLY BOOKING Loc ĂŽn OFERTÄ‚ STANDARD DBL cu REDUCERE 40% DBL cu REDUCERE 30% SPECIALÄ‚ Loc ĂŽn DBL aplicată, până la 29.02 aplicată, până la 30.04 Locuri limitate 175 â‚Ź 204 â‚Ź 233 â‚Ź 291 â‚Ź 332 â‚Ź 199 â‚Ź 232 â‚Ź 266 â‚Ź 352 â‚Ź 211 â‚Ź 246 â‚Ź 282 â‚Ź 389 â‚Ź 233 â‚Ź 272 â‚Ź 311 â‚Ź

22.05, 29.05, 05.06, 18.09, 25.09 12.06, 19.06, 28.08, 04.09, 11.09 26.06 21.08 03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 239 â‚Ź 279 â‚Ź 319 â‚Ź 399 â‚Ź 07.08, 14.08 Reducere cazare ĂŽn cameră DBL cu pat suplimentar 15 â‚Ź/persoană Supliment SGL 175 â‚Ź Primul copil 0-4.99 ani GRATUIT; Primul copil 5-12.99 ani plăteČ™te transportul; Al 2-lea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Al 2-lea copil 2- 12.99 ani are reducere 80 â‚Ź, cazare ĂŽn cameră DBL cu pat suplimentar. PreĹŁul nu include: biletul de ferryboat Cannakkale: 10 â‚Ź/ pers., asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Č™i programele opČ›ionale

Plecări din BucureČ™ti PLECÄ‚RI

FIRST MINUTE Loc ĂŽn EARLY BOOKING Loc ĂŽn STANDARD DBL cu REDUCERE 25 % DBL cu REDUCERE 20% Loc ĂŽn DBL aplicată până la 20.03 aplicată până la 20.04 334 â‚Ź 356 â‚Ź 445 â‚Ź 469 â‚Ź 352 â‚Ź 375 â‚Ź 489 â‚Ź 367 â‚Ź 391 â‚Ź 509 â‚Ź 382 â‚Ź 407 â‚Ź 519 â‚Ź 389 â‚Ź 415 â‚Ź

OFERTÄ‚ SPECIALÄ‚ Locuri limitate 401 â‚Ź 422 â‚Ź 440 â‚Ź 458 â‚Ź 467 â‚Ź

23.05, 26.09 30.05, 19.09 06.06, 12.09 13.06 20.06, 05.09 27.06, 04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 530 â‚Ź 398 â‚Ź 424 â‚Ź 477 â‚Ź 22.08, 29.08 Reducere cazare ĂŽn camera tripla / fiecare persoana 15 euro Supliment SGL 175 â‚Ź Primul Ĺ&#x;i al doilea copil 0 – 1, 99 ani – GRATUIT. Primul copil 2 – 12, 99 ani plăteČ™te numai biletul de avion 140 â‚Ź + taxe aeroport. Al 2-lea copil 2-12, 99 ani are reducere 80 â‚Ź din PreĹŁul de DBL PreĹŁul nu include: taxele de aeroport (95 â‚Ź/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Ĺ&#x;i programele opĹŁionale

271


Turcia

Kusadasi

de la

PREMIE PRE MIER R

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Aqua park propriu Centru SPA Programe de animaţie atât ziua, cât și seara Muzica live.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Însoţitor de grup; Asistență turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopţi; All Inclusive Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Aqua Fantasy Resort & Spa bbbbb Complexul este înconjurat de apa albastră a Mării Egee şi de o pădure cu pini. Aici puteţi găsi tot ceea ce aţi visat, un complex relaxant dar în care veţi putea găsi minunatul Aquapark construit special atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Localizare: Hotelul este situat pe ţărmul mării, la 10 km de centru, la marginea oraşului Izmir.

Supliment transport autocar din București 85 €/pers; Galați, Brăila, Constanța–85 €, Tisita–90 €, Bacău, Ploiești, Pitești - 95 €; Rm. Vâlcea – 100 €; Iași , Sibiu, Brașov – 105 €; Plecări cu autocarul în fiecare Miercuri. Atentie! Intrare la cazare în fiecare joi CLUB STANDARD CLUB STANDARD ROOM Loc în DBL CLUB STANDARD PERIOADA ROOM Loc în cu EB / zi min ROOM SGL / zi DBL / zi 3 pers 28.03.13-30.04.13 36 € 53 € 32 € 01.05.13-20.05.13;

43 €

64 €

39 €

21.09.13-11.10.13

12.10.13-31.10.13

55 €

81 €

49 €

21.05.13-07.06.13

62 €

92 €

55 €

08.06.13-21.06.13; 14.09.13-20.09.13

74 €

111 €

67 €

22.06.13-05.07.13; 31.08.13-13.09.13

93 €

138 €

84 €

24.08.13-30.08.13

96 €

144 €

87 €

06.07.13-23.08.13

116 €

173 €

104 €

Copil 02-11.99 ani- Gratuit Copil 02-11.99 ani în DBL cu 2 adulti- Gratuit REDUCERE EARLY BOOKING 10% valabila pana la 28.02.2013 REDUCERE EARLY BOOKING 5% valabila pana la 30.04.2013 Preţul nu include: biletul de ferryboat Cannakkale: 10 €/ pers., asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

276

Facilităţile hotelului: Odată ajuns aici, vei avea la dispoziţie: recepţie, 2 restaurante principale, 2 restaurante a la carte, 13 baruri, magazine, exchange, coafor, doctor, spălătorie, internet, cinema, parcare, saună, baie turcească, jacuzzi, masaj, bibliotecă şi parcare. Facilităţile camerelor: Camerele hotelului sunt dotate cu baie cu duş sau cadă, uscător de păr, telefon, TV, seif, mini-bar, A/C individual şi balcon.

Sport și agrement: Sală fitness, aerobic, volei, baschet, mini-fotbal, 2 terenuri tenis, darts, tir, bowling, sporturi acvatice, scufundări şi salon TV. Piscină: Hotelul are 4 piscine exterioare şi 2 piscine interioare. Facilităţi pentru copii: Cei mici vor avea la dispoziţie un teren de joacă şi numeroase tobogane. Plajă: 1MBKB DV OJTJQ B IPUFMVMVJ FTUF privată.

Plecări din București PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în Club EARLY BOOKING Loc în Club STANDARD Loc Room cu REDUCERE 10% Room cu REDUCERE 5% aplicată în Club Room aplicată la cazare, până la 28.02 la cazare, până la 30.04 557€ 573€ 589€ 587€ 605€ 623€ 594€ 613€ 631€ 644€ 665€ 686€ 664€ 686€ 708€ 692€ 716€ 740€ 735€ 762€ 788€ 764€ 792€ 820€ 770€ 798€ 826€ 814€ 845€ 875€ 854€ 887€ 920€

26.09 19.09 23.05, 30.05 06.06 13.06 12.09 20.06 27.06, 05.09 29.08 22.08 04.07 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 890€ 925€ 960€ 08.08,15.08 Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Turcia

Kusadasi de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat ĂŽntr-un golf spectaculos Centru SPA Programe de animaĹŁie

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopĹŁi; All inclusive AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului. AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopĹŁi; All inclusive ĂŽnsoĹŁitor de grup; AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopĹŁi; All inclusive AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului

Hotel Tusan Beach bbbbb Localizare: Situat ĂŽn apropierea mării, ĂŽntr-un golf spectaculos, la 5 km de centrul staĹŁiunii de vacanĹŁÄƒ, Kusadasi. 3VJOFMF &GFT Ç°J $BTB 'FDJPBSFJ .BSJB TF află la doar 10 km de hotel. FacilitÄƒĹŁile hotelului: Complexul oferă profesionalism Ĺ&#x;i ospitalitate QSJO TFSWJDJJ EF DBMJUBUF 1SJOUSF facilitÄƒĹŁi se numără mai multe restaurante, bar, recepĹŁie nonstop, grădină, terasă, seif, magazine, aer condiĹŁionat, săli de conferinĹŁe Ĺ&#x;i

evenimente, parcare privată gratuită, piscină ĂŽn aer liber, facilitÄƒĹŁi pentru persoane cu handicap. Se mai adaugă servicii de spălătorie, room service, schimb valutar Ĺ&#x;i acces la JOUFSOFU DPOUSB DPTU 'VNBUVM FTUF interzis ĂŽn toate spaĹŁiile publice Ĺ&#x;i private. Hotelul deĹŁine Ĺ&#x;i un centru 41" DV GBDJMJUÇ…Ç´J QSFDVN NBTBK saună, baie turcească sau cu aburi, un teren de tenis, sală de fitness, tenis de masă, billiard, iar pentru cei

cărora le place viaĹŁa de noapte, o NJOJEJTDPUFDÇ… DV %+ FacilitÄƒĹŁile camerelor: Hotelul dispune de nenumărate camere diferite, cu vedere la mare sau la grădina, toate fiind bine mobilate Ĺ&#x;i dotate cu baie proprie cu uscător, aer condiĹŁionat, televizor, telefon, minibar, seif.

Supliment transport autocar din BucureČ™ti 85 â‚Ź/pers; GalaČ›i, Brăila, ConstanČ›a–85 â‚Ź, Tisita–90 â‚Ź, Bacău, PloieČ™ti, PiteČ™ti - 95 â‚Ź; Rm. Vâlcea – 100 â‚Ź; IaČ™i , Sibiu, BraČ™ov – 105 â‚Ź; Plecări cu autocarul ĂŽn fiecare Miercuri. Atentie! Intrare la cazare ĂŽn fiecare joi PLECÄ‚RI

EARLY BOOKING Loc ĂŽn FIRST MINUTE Loc ĂŽn STANDARD DBL cu REDUCERE 20% DBL cu REDUCERE 15% Loc ĂŽn DBL aplicată, până la 15.06 aplicată, până la 20.03 223 â‚Ź 237 â‚Ź 279 â‚Ź 333 â‚Ź 266 â‚Ź 283 â‚Ź 344 â‚Ź 275 â‚Ź 292 â‚Ź

OFERTÄ‚ SPECIALÄ‚ Locuri limitate 265 â‚Ź 316 â‚Ź 327 â‚Ź

25.09 18.09 22.05 29.05, 05.06 12.06, 04.09, 283 â‚Ź 301 â‚Ź 336 â‚Ź 354 â‚Ź 11.09 28.08 434 â‚Ź 347 â‚Ź 369 â‚Ź 412 â‚Ź 19.06, 26.06 447 â‚Ź 358 â‚Ź 380 â‚Ź 425 â‚Ź 03.07 454 â‚Ź 363 â‚Ź 386 â‚Ź 431 â‚Ź 10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 399 â‚Ź 424 â‚Ź 474 â‚Ź 499 â‚Ź 07.08, 14.08, 21.08 PreĹŁul nu include: biletul de ferryboat Cannakkale: 10 â‚Ź/ pers., asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Č™i programele opČ›ionale

Plecări din BucureČ™ti PLECÄ‚RI

FIRST MINUTE Loc ĂŽn EARLY BOOKING Loc ĂŽn STANDARD DBL cu REDUCERE 20% DBL cu REDUCERE 15% Loc ĂŽn DBL aplicată până la 20.04 aplicată până la 15.06 403 â‚Ź 428 â‚Ź 504 â‚Ź 548 â‚Ź 438 â‚Ź 466 â‚Ź 549 â‚Ź 439 â‚Ź 467 â‚Ź

OFERTÄ‚ SPECIALÄ‚ Locuri limitate 444 â‚Ź 482 â‚Ź 483 â‚Ź

26.09 23.05 19.09 30.05, 06.06, 13.06, 05.09, 454 â‚Ź 482 â‚Ź 499 â‚Ź 567 â‚Ź 12.09 29.08 633 â‚Ź 506 â‚Ź 538 â‚Ź 557 â‚Ź 20.06, 27.06 644 â‚Ź 515 â‚Ź 547 â‚Ź 567 â‚Ź 04.07, 22.08 650 â‚Ź 520 â‚Ź 553 â‚Ź 572 â‚Ź 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 544 â‚Ź 578 â‚Ź 598 â‚Ź 680 â‚Ź 08.08, 15.08, PreĹŁul nu include: taxele de aeroport (95 â‚Ź/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice Ĺ&#x;i programele opĹŁionale Mai multe informatii legate de Suplimentul SGL, Reduceri camera TRL Ĺ&#x;i politica de reduceri pentru copii le puteČ›i obtine ĂŽn agentie.

277


Turcia

Kusadasi

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Piscină Infinity cu vedere superbă la Marea Egee La câteva minute de centrul orașului Kusadasi Sporturi nautice

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

L ULTRA AL INCLUSIVE

Hotel Charisma De Luxe bbbbb Localizare: Acest minunat hotel de 5* oferă o piscină Infinity, cu vedere superbă la Marea Egee. Are o plajă privată de 60 de metri şi este la o plimbare de 10 minute de centrul oraşului Kusadasi. Facilităţi hotel: Hotelul vă oferă recepţie 24h, bar, camere pentur nefumători, facilităţi pentru personae cu handicap, lift, seif, cameră de bagaje, magazine în hotel, plajă privată, restaurant buffet şi a la carte, snack bar, terasă, room service, spălătorie. Facilităţi camere: Toate camerele au balcon cu vedere la mare, televizor -$% NJOJCBS CBJF QSJWBUDž DV VTDDžUPS de păr şi cadă spa.

Activităţi: saună, sală de fitness, spa / centru erllness, masaj, teren de joacă pentru copii, billiard, tenis de masă,

cadă cu hidromasaj, baie turcească, mini golf, piscină în aer liber, piscină interioară, sporturi nautice.

Plecări din București FIRST MINUTE Loc în STD DBL EARLY BOOKINGLoc în STD STANDARD Loc cu REDUCERE 15% aplicată la DBL cu REDUCERE 10% aplicată în Standard cazare, până la 28.02 la cazare, până la 30.04 26.09 502 516 544 23.05 505 519 548 30.05, 06.06, 13.06 552 569 603 12.09, 19.09 558 575 610 05.09 561 579 614 20.06 562 580 615 27.06, 04.07, 29.08 564 582 617 11.07 572 591 627 22.08 598 618 657 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 623 645 687 Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-9.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. PLECĂRI

de la

PREMIE PRE MIER R

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Localizat pe malul mării Plajă privată cu ponton Posibilitate de practicare a sporturilor acvatice Tobogane pentru adulţi și pentru copii Camere cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

278

Hotel Sealight Resort bbbbb Localizare: -B LN EF DFOUSVM oraşului Kusadasi, pe malul mării. Facilităţile hotelului: Restaurant a la carte, baruri, restaurante cu specific internaţional, turcesc şi mediteranean, centru medical, acces internet, serviciu de secretariat pentru oameni de afaceri, magazin, curăţătorie, spălătorie, baie turcească, saună, masaj, jacuzzi şi parcare. Facilităţile camerelor: Telefon, TVsatelit, A/C individual, mini-bar, seif electronic şi uscător de păr. Sport și agrement: Sală de fitness, tenis de masă, biliard, surfing, canoe, hidrobicicletă, jet ski, sporturi acvatice cu motor şi cursuri de diving.

Facilităţi pentru copii: Hotelul are mini-club, iar la cerere, poate pune la

dispoziţie serviciu de babysitting.

Plecări din București PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL SV cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, până la 28.02 550€ 563€ 580€ 616€ 624€ 644€ 672€ 692€ 696€ 704€ 708€

STANDARD Loc în DBL SV

23.05 622€ 30.05, 26.09 638€ 19.09 660€ 06.06 704€ 13.06, 20.06,12.09 715€ 05.09 739€ 27.06 775€ 04.07, 11.07, 22.08, 29.08 799€ 15.08 805€ 18.07 814€ 25.07, 01.08, 08.08 820€ Primul și al doilea copil 0 – 1,99 ani – GRATUIT Primul copil 2 – 11,99 ani plateste numai biletul de avion 140 € + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Turcia

Kusadasi de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Centru SPA Baie turcească Wi-Fi gratuity

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopți cazare All Inclusive

Hotel Batihan bbbb Localizare: Hotelul este situat la malul Mării Egee, hotelul oferă plajă privată fiind la doar 7 km de oraĹ&#x;ul Kusadasi. FacilitÄƒĹŁi hotel: 1JTDJOF NBSJ Ă?O BFS liber cu tobogane cu apă Ĺ&#x;i facilitÄƒĹŁi de spa. Complexul are 3 restaurante, CBSVSJ Ç°J VO DMVC $FOUSVM 41" QVOF la dispoziĹŁie o baie turcească, saună Č™i o piscină interioară. OaspeĹŁii pot beneficia, de asemenea, de masaje sau de tratamente de ĂŽnfrumuseĹŁare. 6O DFOUSV EF GJUOFTT CJOF FDIJQBU FTUF destinat amatorilor de miĹ&#x;care. FacilitÄƒĹŁi camere: Aer condiĹŁionat Ĺ&#x;i 8J 'J HSBUVJU 5PBUF DBNFSFMF BV CBMDPO cu vedere la mare, piscină sau grădină. 6OFMF DBNFSF PGFSÇ… VO QBUJP DF TF deschide spre piscină.

Plecări din BucureČ™ti

PLECÄ‚RI

FIRST MINUTE Loc ĂŽn DBL LV EARLY BOOKING Loc ĂŽn DBL LV cu STANDARD cu REDUCERE 10% aplicată la REDUCERE 15% aplicată la cazare, Loc ĂŽn DBL LV cazare, până la 30.04 până la 28.02

23.05

468â‚Ź

456â‚Ź

492â‚Ź

30.05

502â‚Ź

488â‚Ź

529â‚Ź

06.06

542â‚Ź

526â‚Ź

574â‚Ź

13.06, 20.06, 26.09

553â‚Ź

536â‚Ź

586â‚Ź

19.09

573â‚Ź

555â‚Ź

608â‚Ź

27.06

607â‚Ź

587â‚Ź

646â‚Ź

29.08, 05.09, 12.09

622â‚Ź

602â‚Ź

663â‚Ź

04.07

628â‚Ź

607â‚Ź

670â‚Ź

22.08

637â‚Ź

615â‚Ź

679â‚Ź

11.07

660â‚Ź

637â‚Ź

705â‚Ź

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

673â‚Ź

649â‚Ź

719â‚Ź

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-12.99 ani plăteĹ&#x;te 140 â‚Ź transport + taxe aeroport Mai multe informaĹŁii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteĹŁi obĹŁine ĂŽn agenĹŁie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno, Intrarea la obiectivele turistice, Alte taxe Č™i cheltuieli persoanale

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Grădini luxuriante OraČ™ul antic Efes este la 15 min de hotel L ULTRA AL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Ephesus Princess bbbbb Localizare: )PUFMVM &QIFTVT 1SJODFT este situat ĂŽn Kusadasi, ĂŽn zona OVNJUÇ… 1BNVDBL #FBDI DIJBS QF plajă. FacilitÄƒĹŁi hotel: Elegantul hotel pune la dispoziČ›ia turiČ™tilor 4 restaurante, baruri, coafor, centru medical, babysitting, seif, internet, magazin, curÄƒĹŁÄƒtorie, spălătorie, parcare, piscină cu secĹŁiune pentru copii, babysitting, mini club, piscină interioară Ĺ&#x;i exterioară cu secĹŁiune pentru copii, plajă privată, baie turcească, saună, sală de fitness, masaj, Jacuzzi, mini club, tenis de masă, billiard, surfing, canoe, hidrobicicletă, jet ski, Ĺ&#x;coală de scufundări.

FacilitÄƒĹŁi camere: Camerele sunt dotate cu aer condiĹŁionat, tv satelit,

minibar, seif, baie cu duĹ&#x; sau cadă, uscător de păr, telefon direct.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopți cazare Ultra All Inclusive

Plecări din BucureČ™ti EARLY BOOKING Loc ĂŽn Club Room cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 31.03

STANDARD Loc ĂŽn Club Room

26.09

473â‚Ź

510â‚Ź

23.05

502â‚Ź

544â‚Ź

30.05, 06.06, 13.06

522â‚Ź

568â‚Ź

19.09

528â‚Ź

575â‚Ź

20.06

533â‚Ź

581â‚Ź

12.09

538â‚Ź

587â‚Ź

27.06, 04.07, 29.08, 05.09

600â‚Ź

659â‚Ź

PLECÄ‚RI

11.07, 22.08

617â‚Ź

679â‚Ź

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

659â‚Ź

729â‚Ź

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plăteĹ&#x;te 140 â‚Ź transport + taxe aeroport Mai multe informaĹŁii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteĹŁi obĹŁine ĂŽn agenĹŁie. Tariful nu include: taxa de aeroport 95 euro/pers; asigurare medicală sau storno; intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe Č™i cheltuieli personale

279


Turcia

Kusadasi

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Localizat pe malul mării Instructori pentru sporturi nautice Grădină frumoasă Č™i multe facilitÄƒĹŁi pentru petrecerea timpului liber.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopĹŁi; Deluxe All Inclusive; AsistenČ›Äƒ turistică pe perioada sejurului.

Hotel Grand Blue Sky bbbbb Localizare: -VYPTVM IPUFM FTUF TJUVBU pe una dintre cele mai frumoase QMBKF EJO ,VTBEBTJ -BEJFT #FBDI (SBOE )PUFM #MVF 4LZ *OUFSOBUJPOBM este unul din cele mai bune hoteluri din staČ›iune. FacilitÄƒĹŁile hotelului: Hotelul are restaurant principal Ĺ&#x;i restaurante a la carte, snack-bar, bar ĂŽn lobby, discobar, saună, jacuzzi Ĺ&#x;i parcare. FacilitÄƒĹŁile camerelor: Camerele dispun de grup sanitar propriu cu duĹ&#x; sau cadă, telefon direct, TVsatelit, A/C individual Ĺ&#x;i balcon. Sport Č™i agrement: Centru de fitness, 2 terenuri de tenis cu nocturnă, tenis de masă, biliard, animaĹŁie pe tot parcursul zilei,

sporturi nautice, lecĹŁii de tenis. Piscină: 1JTDJOF FYUFSJPBSF Ç°J QPPM bar-uri.

FacilitÄƒĹŁi pentru copii: Hotelul are o piscină pentru copii. Plajă: 1MBKÇ… QSJWBUÇ…

Plecări din BucureČ™ti EARLY BOOKING Loc ĂŽn DBL cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 31.03

PLECÄ‚RI

STANDARD Loc ĂŽn DBL

26.09

497â‚Ź

540â‚Ź

19.09

506â‚Ź

551â‚Ź

23.05, 12.09

534â‚Ź

583â‚Ź

30.05, 06.06, 13.06, 20.06

554â‚Ź

607â‚Ź

05.09

562â‚Ź

616â‚Ź

27.06

577â‚Ź

634â‚Ź

04.07, 22.08, 29.08

607â‚Ź

670â‚Ź

11.07

620â‚Ź

685â‚Ź

15.08

684â‚Ź

760â‚Ź

18.07, 25.07, 01.08, 08.08

697â‚Ź

775â‚Ź

Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-12.99 ani plăteĹ&#x;te 140â‚Ź biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaĹŁii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteĹŁi obĹŁine ĂŽn agenĹŁie Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe Č™i cheltuieli persoanale

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Renovat ĂŽn 2012 Pe plajă cu nisip fin Grădină

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopČ›i; All Inclusive; AsistenĹŁÄƒ turistică pe perioada sejurului.

280

Hotel Sentinus bbbbb Localizare: Hotelul este situat pe QMBKB DV OJTJQ -POH #FBDI Ă?O ,VTBEBTJ la doar 5 minute de mers cu maĹ&#x;ina de centrul oraĹ&#x;ului unde puteĹŁi găsi numeroase activitÄƒĹŁi de petrecere a timpului liber. FacilitÄƒĹŁi hotel: recepĹŁie 24h, restaurant, snack bar, piscină Ĺ&#x;i bar la piscină, prosop pentru piscină, bar pe plajă, gradină sau parc, lift, masaj, acces direct pe plajă, baie cu aburi, coafor, parcare, sală de conferinĹŁÄƒ, sală fitness, saună, scenă spectacol, seif, spălătorie. FacilitÄƒĹŁi camere: aer condiĹŁionat, baie privată cu uscător de păr, minibar, TV-satelit, telefon.

ActivitÄƒĹŁi: ping-pong, volei pe plajă, surf, navigare, ĂŽnchirieri bărci Plecări din BucureČ™ti PLECÄ‚RI 23.05, 30.05

FIRST MINUTE Loc ĂŽn STD ROH cu EARLY BOOKING Loc ĂŽn STD ROH cu STANDARD REDUCERE 15% aplicată la cazare, REDUCERE 10% aplicată la cazare, Loc ĂŽn Standard până la 28.02 până la 30.04 399 408 425

26.09

417

427

446

19.09

434

445

466

06.06

446

477

480

13.06

465

477

502

12.09

490

504

532

20.06

507

522

552

27.06, 29.08, 05.09

524

540

572

22.08

552

570

605

04.07

571

590

627

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 590 610 649 08.08, 15.08 Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-12.99 ani plăteĹ&#x;te 140â‚Ź biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaĹŁii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteĹŁi obĹŁine ĂŽn agenĹŁie. Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe Č™i cheltuieli persoanale


Turcia

Kusadasi de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Facilităţi de petrecere a timpului liber Complet renovat 3 piscine exterioare. ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Surmeli Efes Resort bbbbb Localizare: Este situat pe malul mării, aproape de ruinele orașului antic Efes și de centrul orașului Kusadasi. Facilităţile hotelului: Cameră TV, animaţie, grădină, serviciu de închiriere maşini, spălătorie, sauna, masaj, centru de înfrumuseţare, gimnastică, cabinet medical. Facilităţile camerelor: Room service, TV satelit, baie cu duş, AC, mini-bar, telefon, wireless. Sport și agrement: Teren de tenis şi tenis de masă, biliard, terenuri de volei şi volei pe plajă, mini golf şi mini fotbal, polo, darts, sporturi nautice motorizate şi nemotorizate. Piscină: 3 piscine exterioare, şi o piscină acoperită cu Jacuzzi.

Facilităţi pentru copii: Mini-club pentru copii cu vârsta între 4 şi 12 ani.

Plajă: Hotelul dispune de plajă proprie cu nisip.

Plecări din București FIRST MINUTE Loc în Promo Room EARLY BOOKING Loc în Promo Room STANDARD cu REDUCERE 20% aplicată la cu REDUCERE 17% aplicată la cazare, Loc în Promo cazare, până la 31.03 până la 30.04 Room 26.09 445 452 491 23.05 494 503 552 19.09 517 527 581 30.05, 06.06, 12.09 529 539 596 13.06 544 554 614 05.09 565 577 641 20.06, 27.06, 29.08 580 592 659 22.08 590 602 672 04.07 599 612 683 11.07 624 638 715 18.07 632 646 725 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 652 667 750 Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-13.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli persoanale

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Superior All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

PLECĂRI

de la

L ULTRA AL INCLUSIVE

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Mini Aqua Park Aproape de orașul antic Efes Grădină

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Kustur Club Holiday Village bbbbb Localizare: Situat aproape de centrul oraşului Kusadasi, la 15 minute de Efes, chiar pe malul mării. Facilități hotel: Restaurant principal, restaurant fast food, restaurant à la Carte, snack bar, bar la piscină şi pe plajă, shopping center, parcare, disco, amfiteatru, piscină exterioară cu tobogane, piscină pentru copii, baie turcească, saună, centru de fitness. Serviciile medicale şi de spălătorie, masajul, seiful, jocurile electronice, telefonul sunt contra cost. Hotelul are plajă privată cu nisip și pietricele. Facilități camere : %JTQVOF EF camere duble, 64 triple, 24 camere family, 6 apartamente. Camerele sunt dotate cu balcon, telefon, minibar, TV

satelit, aer condiţionat, baie cu cadă sau duş şi uscător de păr.

Activități: Tenis, tenis de masă, şah, biliard, terenuri de volei şi de basket.

Plecări din București FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 28.02

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc DBL GV

23.05

498€

512€

540€

30.05

532€

548€

579€

06.06, 13.06, 19.09

576€

594€

631€

20.06

589€

608€

646€

12.09

603€

623€

663€

27.06

606€

626€

666€

29.08, 05.09

623€

645€

687€

04.07

657€

680€

726€

22.08

681€

706€

755€

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

725€

752€

806€

PLECĂRI

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-11.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli persoanale

281


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

Bodrum Bodrum este o încântătoare destinaţie care satisface exigenţele oricui și care își așteaptă vizitatorii să-i descopere misterele Bodrum, cu atmosfera sa boemă, este un oraș magic situat pe coasta egeană a Turciei, pe o peninsulă, în apropierea Insulei Kos. Este un bun punct de pornire într-o călătorie de-a lungul coastei cariene, cu bagajul său mitologic și istoric, cu arhitectură tipic mediteraneană, cu plaje de nisip spectaculoase și mici golfuri stâncoase. Bodrumul este o încântătoare destinaţie turistică care satisface exigenţele oricui și care își așteaptă vizitatorii să-i descopere misterele.

282


CLUBURI ȘI BARURI Fiind una dintre destinați destinațiile de vacanta populare din Turcia, Bodrum se lauda cu o gama largă de restaurante restaurant și o viata de noapte intensa. De indata ce apune soarele, ras în tot orasul. Bodrum are suficiente discoteci și cluburi muzica live incepe sa rasune pe o singura strada - Cu Cumhuriyet, poreclita “Barstreet” - pentru a tine turistii în no petrecere intreaga noapte. Marea majoritate se muta de la un bar la altul, pana la orele diminetii. În plus față de convenționale cluburi de noapte, turcii au meyhane, un lo loc în care poti mânca, bea, socializa și chiar petrece pe tra muzica traditionala.

SHOPPING Este raiul pasionatilor de shopping! Orașul se mândrește cu o multimee oate magazine, de la buticuri swanky, la magazine locale de artizanat. Cu toate bazarurile din aer liber, Bodrum pare, de multe ori, ca o piata imensa. O piata ete originale de unde te poti tocmi, la orice! Iti poti achizitiona imbracaminte cu etichete designeri, produse din piele de calitate, covoare, incaltaminte, tesaturiri traditionale și multe omert și turism, motiv accesorii și artizanate, care iti vor fura privirile. Este o zona axata pe comert pentru care preturile produselor pot ajunge chiar și la jumatate... dacaa stii sa negociezi!

wakeboarding, iar lista poate continua... Cat despre pescuit, pasionatii pot experimenta o multime de locuri și pot obtine capturi impresionante. Tot ce trebuie sa faci este sa te avanti intr-o mini excursie de pescuit, oferita de firmele specializate din porturi.

Câteva detalii istorice Cunoscut în antichitate sub numele de Halicarnas, orașul Bodrum și-a câștigat celebritatea prin faptul că este orașul natal al lui Herodot și totodată locul unde se găsește Mausoleul din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Ca loc unde oamenii au trăit continuu de mii de ani, Bodrum are un trecut incredibil de bogat. Poziţia sa strategică, într-un loc pe unde au trecut numeroase mari civilizaţii și evenimente ale istoriei antice, a făcut din Bodrum un loc important pentru istorici și arheologi. Bodrum a fost un oraș liniștit de pescari și scafandri până în mijlocul secolului al 20-lea. Bodrum are o istorie remarcabilă a extremismului politic sau religios. Primul centru de intelectuali a început să formeze după 1950, cand celebrul scriitor Cevat Sakir Kabaağaçlı a descoperit frumusetea nemarginita a peninsulei, declarandu-se fascinat de oras. De atunci, a urmat o dezvoltare rapida a orasului, mai ales din punct de vedere ruristic. Astazi, Bodrum este una dintre cele mai atractive destinații turistice din Turcia.

Food&Drink Bodrum este paradisul gurmanzilor! Bucataria este un amestec intre preparatele turcesti din Istambul și preparatele din Europa și Asia. O zona unde traditionalismul dinspre Marea Neagra se intalneste cu Marea Mediterana. Ce a iesit? Un amestec de alimente turcesti, cu ingrediente mediteraneene, precum ulei de masline, carne de miel, vinete, pește proaspăt, fructe de mare, fructe proaspete, miere și migdale. Cat despre condimente, puteti testa chimen, cuișoare, ardei iute, și scorțișoară. O masă perfectă în Bodrum te-ar putea surprinde cu un amestec de feta, pepene verde și salata de rosii, caracatita la gratar și biban de mare prăjit. Bodrum se remarca și la capitolul bauturi. Una dintre

Plaje și sporturi Plajele din și în jurul Bodrum sunt atât de diferite încât nimeni nu poate spune care este mai fascinanta. Cea mai cunoscuta este plaja “Down Town” din Bodrum, plina de terase, care seara se transforma intr-un imens restaurant în aer liber. Plaja din Turgutreis ofera mai multa intimitate, cu toate ca este destul de aproape de localurile de pe bulevard. În orice caz, în Bodrum exista plaje pentru toata lumea! Puteti alege Turgutreis, Torba, Gundogan sau Bitez. Daca va plac distractia și sporturile de apa, plaja Gumbet va poate satisface toate dorintele. Aici veti putea practica sporturi nautice de adrenalina precum windsurfing, scuba diving, surf, navigatie, skijet, snorkeling,

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 21 8

cele mai populare este Ayran. O băutură făcută din iaurt, diluat cu apă, care trebuie servit rece. Este ideala în zilele toride de vara. Printre bauturile alcoolice de calitate gasim Raki, insa cele mai cautate sunt ceaiurile și cafelele turcesti, care au o savoare unica.

Mai 24 9

Iun. 29 9

Iul. 32 11

Aug. 32 12

Sept. 28 9

Oct. 26 8

283


Excursii opģionale

Mausoleul din Halicarnas Acest monument este renumit deoarece a fost una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice. Pentru cei care găsesc o plăcere melancolică în a vedea ravagiile timpului este o minunată alegere, deși s-a păstrat destul de puţin din monumentul original. În preţul excursiei nu este inclus transferul.

Excursie la Pamukkale Aici vom găsi cascade din calcar și cea mai originală piscină din Turcia: piscina Cleopatrei. Cu această ocazie

284

vom putea descoperi vechiului oraș Hierapolis unde vom putea admira: Teatrul, Biserica bizantină, Martiriul Sfântului Filip, Drumul de marmură, templele, necropolele, Poarta bizantină și Arcul lui Domiţian.

Seara turcească Vei putea petrece o seară plăcută la un spectacol unde vei viziona momente artistice cu specific turcesc: dansuri populare precum și vestitele dansatoare din buric. În preţ sunt incluse transportul, cina și băuturile răcoritoare.

Plimbare pe Marea Egee și picnic pe vapor Turcia este renumită pentru frumuseţea ţărmurilor, iar această

plimbare îţi va oferi ocazia de a o descoperi în toată splendoarea ei. Staţiunea Bodrum are unul dintre cele mai frumoase porturi de iahturi de pe coasta egeeană, care se găsește în imediata apropiere a Castelului Sfântul Petru. În preţ sunt incluse transportul și prânzul, cu posibilitate de All Inclusive.

Excursie la Efes, orașul antic Anticul Efes se găsește pe coasta de sud a Turciei și găzduiește una dintre cele 7 minuni ale lumii: templul zeiţei Artemis. Odată ajuns aici, trebuie să vizitezi Marele teatru, cu o capacitate de 25.000 locuri, Biblioteca lui Celsus, Templul lui Hadrian și Fântana lui Traian.

Excursii de pescuit Pentru împătimiţii acestui sport se pot face incursiuni în diferite zone și anume Turgutreis, Torba–Gumbet– Bitez sau Yalikaval–Gundogan. De asemenea, se organizează excursii și pentru alte activităţi sportive, de relaxare sau de distracţie: rafting, jeep safari, echitaţie, aquapark, baie turcească, shopping sau crazy night prin discoteci. În plus, în fiecare zi se poate traversa în insula Kos pentru a descoperi un strop din farmecul Greciei.


12

lucruri de facut în Bodrum

1

Castelul Sfântul Petru. Este cel mai maiestuos monument al orașului. În interiorul lui se ajunge trecând prin șapte porţi împodobite cu blazoane și inscripţii. Dincolo de curte se află alei codate cromatic pentru a ghida vizitatorii prin complexul de clădiri și expoziţii organizate aici. Principalele galerii ale castelului sunt deschise de marţi până duminică. Castelul Sfântul Petru este iluminat mirific pe timp de noapte.

2

Muzeul subacvatic de arheologie. Este recunoscut ca unul dintre cele mai bune din lume, colecţia sa incluzând comori de pe epava Seytan Deresi din Golful Gokova, precum și cea mai bogată captură de obiecte miceniene care s-a găsit în afara Greciei. Cea mai interesantă dintre expoziţii este cea a Epavei de sticlă, o navă medievală găsită în portul Serce, restaurată meticulos de arheologi. O atracţie recentă este Sala prinţesei cariene. Mormântul ei, descoperit din întâmplare la Bodrum în 1989, conţinea rămășiţele unei femei care a trăit prin 360 î.Ch., ale cărei bijuterii și veșminte aveau aplicaţii de aur. Turnul Englezesc reprezintă o atracţie deosebită pentru copii datorită efectelor sonore existente, trofeelor de război și armurilor strălucitoare.

3

Mausoleul din Halicarnas. Este una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice. Pentru cei care găsesc o plăcere melancolică în a vedea ravagiile timpului este o minunată alegere, în ciuda faptului că au rămas puţine dintre rămășiţele monumentului original.

4

Gumbet. În traducere înseamnă cisternă de apă, și este un sat de vacanţă situat la 5km de Bodrum și are o lungă plajă nisipoasă și o școală de windsurfing care, spre deliciul tinerilor, organizează cursuri de scufundare.

5

Bitez. Este un frumos sat de vacanţă, situat într-un golf, la câţiva kilometri spre vestul Bodrumului. Și aici vei găsi o școală de windsurfing și o apă cristalină în care se poate înota. În spatele satului se află livezi de mandarini. În vreme ce Gumbet este renumit printre tineri, Bitez este mai bine cotat în rândul persoanelor mai în vârstă.

6

Ortakent. Este un sat de vacanţă situat la vest de Bodrum, pe șoseaua principală. Plaja sa este considerată de mulţi a fi cea mai bună de pe peninsulă.

7

Gumusluk. Localitatea este renumită pentru locurile sale izolate și, mai mult decât atât, este desemnat ca sit arheologic unde nu este permisă nicio modificare drastică adusă peisajului. Gumusluk este locul străvechiului Myndos, iar principalele atracţii sunt portul și plajele vestice împodobite cu pereţi de fortificaţie scufundaţi în mare.

8

Plaja de la Yalikavac. Se știe că Turcia este cea mai mare sursă de bureţi de mare din lume. Plaja de la Yalikavac este un loc relaxant care îţi oferă și posibilitatea de a pescui aceste exotisme. Dealurile din jurul satului de

vacanţă Yalikavak sunt ideale pentru picnicuri și plimbări. Cele mai bune momente pentru astfel de îndeletniciri sunt primăvara și vara, când totul este acoperit din abundenţă de flori sălbatice.

9

Amfiteatrul Antiv. Aici se găsesc unele dintre cele mai bine conservate vestigii ale trecutului orașului Bodrum. Vei găsi aici coloane dorice, ruine aparţinând templului lui Ares, segmente din pontoane antice, toate acestea fiind imprăștiate în jurul ruinelor Mausoleului din Halicarnas.

de vânt. Acestea sunt făcute din piatră și 10Morile lemn și dateaza din secolul xviii. Morile se află pe dealul dintre Bodrum și Gumbet, pe drumul spre Turgutreis și în jurul fostului port pescăresc

Yalikavak și au fost utilizate până în anii 70, pentru măcinarea făinii. În prezent, vechile mori de vânt sunt restaurate. Myndos. Este tot ce s-a mai păstrat din 11 Poarta zidurile vechiului Halicarnas, care măsurau în vremurile de glorie ale orașului 6 kilometri. Poarta a fost construită în secolul iv î.Ch. de către Regele Mausolus și a fost locul prin care au trecut Alexandru cel Mare și armata sa, în anul 333. din Bodrum. Principala atracţie a 12 Plajele staţiunii sunt plajele. Acestea se găsesc în partea de est a orașului și se prezită sub forma unei fâșii lungi și înguste de nisip. Turiștii vin aici și datorită numărului mare de cafenele și cluburi.

285


Turcia

Bodrum

de la

PREMIE PRE MIER R

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Pe malul mării, cu ponton Înconjurat de verdeaţă Shuttle bus către Bodrum.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Kadikale Resort bbbbb Localizare: Kadikale Resort este unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Bodrum. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, 2 restaurante a la carte, disco-bar, servicii medicale, internet, spălătorie, Spa, baie turcească, saună, masaj, jacuzzi şi coafor. Facilităţile camerelor: Baie cu cadă, uscător de păr, telefon în baie, minibar, seif, balcon, TV, AC. Camerele sunt cu vedere la mare sau la grădină. Sport și agrement: Sporturi nautice, 4 terenuri de tenis, tenis de masă, biliard, mini-golf, baschet, mini-golf, tir, teren de mini-fotbal, fitness. Piscină: O piscină interioară, 2 piscine exterioare, 2 piscine cu

cascadă, o piscină cu tobogane (mini aqua-park), jacuzzi şi pool-bar. Facilităţi pentru copii: 2 piscine,

PLECĂRI

animaţie şi teren de joacă. Hotelul oferă şi serviciu de babysitting. Plajă: Plaja privată cu nisip.

FIRST MINUTE Loc EARLY BOOKING Loc STANDARD în Promo Room cu în Promo Room cu Loc în Promo REDUCERE 15% aplicată la REDUCERE 10% aplicată Room cazare, până la 31.03 la cazare, până la 30.04 498€ 512€ 540€ 515€ 530€ 560€ 524€ 539€ 570€ 558€ 575€ 610€ 619€ 640€ 682€ 629€ 651€ 694€ 711€ 737€ 790€ 731€ 759€ 814€ 772€ 802€ 862€

23.05, 30.05 26.09 06.06 13.06, 12.09,19.09 20.06, 05.09 27.06, 29.08 22.08 04.07 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 Primul și al doilea copil 0 – 1,99 ani – GRATUIT Primul copil 2 –12,99 ani plateste numai biletul de avion 140 € + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

de la

PREMIE PRE MIER R

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Inaugurat în 2009 Servicii și cazare de lux SPA & Wellness cu facilităţi moderne Numeroase activităţi de recreere.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

286

Hotel Kefaluka Resort bbbbb Localizare: Hotelul este situat pe o plajă de nisip privată în Turgutreis, aflându-se la o plimbare cu vaporul de portul Kos. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, bar, disco-bar, cinema. Facilităţile camerelor: Încălzire şi aer condiţionat, balcon sau terasă, duş sau cadă, uscător de păr, telefon direct, mini-bar, seif, TV prin satelit, canale de radio. Sport și agrement: Masaj, saună, baie de aburi, baie turcească, jacuzzi, fitness, volei pe plajă, fotbal, basket, masă de tenis, biliard, badminton, programe de gimnastică, aerobic, water polo, volei în apă, bowling, sporturi nautice, jocuri electronice.

Piscină: Hotelul oferă turiştilor un aquapark cu Jacuzzi şi 5 tobogane, piscină principală cu hidromasaj, şi o piscină interioară încălzită.

Facilităţi pentru copii: Programe de animaţie, mini-club pentru copii, restaurant pentru copii, babysitting, piscină exterioară.

FIRST MINUTE Loc în Promo EARLY BOOKING Loc în Promo STANDARD Room cu REDUCERE 15% aplicată Room cu REDUCERE 10% aplicată Loc în Promo la cazare, până la 28.02 la cazare, până la 30.03 Room 26.09 614€ 635€ 676€ 23.05,30.05, 06.06, 19.09 665€ 689€ 736€ 12.09 723€ 750€ 804€ 13.06 737€ 765€ 821€ 20.06, 05.09 766€ 796€ 855€ 27.06 773€ 803€ 863€ 29.08 800€ 832€ 895€ 04.07, 11.07 814€ 846€ 911€ 22.08 828€ 862€ 928€ 18.07 872€ 908€ 979€ 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 915€ 953€ 1030€ Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale PLECĂRI


Turcia

Bodrum de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Vedere panoramică Aproape de centrul orașului Bodrum Facilităţi pentru scufundări și pentru practicarea altor sporturi acvatice.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Salmakis Resort & Spa bbbbb Pentru a face totul sau absolut nimic, pentru a vă relaxa sau a lucra, Salmkis Resort&Spa este cel mai bun loc de a-ți petrece vacanța...Aproape ca acasă! Salmakis Resort este un refugiu absolut cu o atmosferă liniștită și mult confort având un decor idilic în inima magnificului Golf Bodrum. Aici veți găsi o plajă cu nisip cu Blue Flag cu vedere la port și la castelul din Bodrum. Hotelul este o oază de grădini ce oferă farmecul primitor al designului otoman combinat cu ospitalitatea Egeană. Localizare: Este localizat la graniţa ce desparte Bodrum de Gumbet, la doar 1 km distanţă de centrul oraşului Bodrum, la 1 km de golful Gumbet, şi la 35 km de aeroportul Milas. Facilităţile hotelului: Restaurant, lobby bar, coafor, sală TV şi de jocuri, mini-market, magazin de suveniruri, internet wireless, sală de conferinţă, room service, cameră pentru bagaje, casă de schimb valutar, curăţătorie, internet cafe, serviciu de rent-a-car, doctor (la cerere).

Facilităţile camerelor: Camerele au vedere la mare sau la grădină, aer condiţionat, TV prin satelit, baie cu duş, telefon direct, mini-bar, uscător de păr, seif, balcon sau terasă. Sport și agrement: Iată oferta pentru iubitorii de sport şi de divertisment: centru fitness, pilates, yoga, aerobic, step, volei pe plajă, tenis cu nocturnă, tenis de masă, gimnastică în apă, scufundări, saună, baie cu aburi, baie turcească, masaj, tratamente faciale, tratamente

corporale, pachete SPA, Jacuzzi, animaţie ziua şi seara, muzică live cu DJ, biliard. Piscină: Hotelul dispune de piscină interioară şi exterioară cu bar. Facilităţi pentru copii: Cei mici vor găsi un mini-club, loc de joacă, piscină interioară, piscină exterioară cu tobogane şi mini-discotecă. Plajă: Plaja este privată.

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în STD Room EARLY BOOKING Loc în STD Room STANDARD Loc cu REDUCERE 15% aplicată la cu REDUCERE 10% aplicată la în STD Room cazare, până la 28.02 cazare, până la 30.04 524€ 540€ 572€ 538€ 555€ 588€ 575€ 594€ 632€ 596€ 616€ 656€ 619€ 641€ 684€ 637€ 660€ 705€ 738€ 767€ 824€ 744€ 773€ 831€ 747€ 776€ 834€ 762€ 792€ 852€

23.05, 30.05 26.09 06.06 13.06, 20.06, 27.06 05.09, 12.09, 19.09 29.08 04.07 15.08, 22.08 08.08 11.07, 18.07, 25.07, 01.08 Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-12.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

287


Turcia

Bodrum

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Transport zilnic gratuit către Beach Club care oferă șezlonguri și hamace gratuite Aproape de atracţii importante: Castelul Sf. Petru, muzeul subacvatic, ruinele mausoleului Bar la piscină cu vedere panoramică către Myndos Gate.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

Hotel L’Ambiance bbbb Localizare: Situat la 1 km de centrul oraşului. La 35 km distanţă se află aeroportul din Bodrum. Facilităţile hotelului: A/C, restaurant tip bufet, café bar şi snack bar, piscină exterioară, grădină, sală de fitness, saună, baie turcească, masaj, peeling, aerobic, step, tenis de masă, servicii de spălătorie, medic, închirieri auto, colţ de internet, parcare. Facilităţile camerelor: Camerele luminoase cu un design tradiţional, dispun de aer condiţionat, TV satelit, mini bar, telefon, seif, baie cu duş, uscător de păr, WC. Sport și agrement: Facilităţi pentru relaxare la centrul Spa dotat cu baie turcească, servicii de masaj.

Piscină: Piscină exterioară cu şezlonguri şi umbrele pentru soare aşezată lângă un sit arheologic.

Facilităţi pentru copii: Hotelul oferă serviciu de baby sitting la cerere, piscină pentru copii.

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în OFERTA SPECIALĂ Loc ROH cu REDUCERE ROH cu REDUCERE 15% în ROH cu REDUCERE STANDARD 20% aplicată la cazare, aplicată la cazare, până 10% aplicată la cazare, Loc în ROH până la 31.05 la 30.04 până la 31.03 26.09 345€ 352€ 358€ 370€ 19.09 358€ 365€ 372€ 386€ 23.05, 12.09 368€ 375€ 383€ 398€ 05.09 384€ 392€ 401€ 418€ 30.05 389€ 397€ 406€ 422€ 06.06, 13.06, 29.08 396€ 405€ 415€ 433€ 11.07, 18.07, 25.07, 01.08 435€ 447€ 459€ 482€ 22.08 437€ 449€ 461€ 485€ 20.06 448€ 460€ 473€ 498€ 04.07 459€ 472€ 486€ 512€ 27.06, 08.08, 15.08 468€ 482€ 496€ 524€ Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-12.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale PLECĂRI

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Priveliște panoramică superbă Programe de animaţie Camere cu vedere la mare.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

288

ALL INCLUSIVE

Hotel Grand Newport bbbb Localizare: Hotelul este situat la 35 km de aeroport, 3 km de centrul regiunii Gumbet şi 5 km de centrul oraşului Bodrum. Facilităţile hotelului: Restaurant, bar, snack bar, sală de conferinţă, internet wireless (zona lobby), parcare, room service, servicii de curăţătorie, seif, casă de schimb valutar, doctor (la cerere), centru de închirieri auto, programe de animaţie. Facilităţile camerelor: Camerele pot avea vedere la mare sau la grădină și sunt dotate cu uscător de păr, cabină de duş, seif, aer condiţionat, TV LCD, mini-bar. Piscină: Piscină interioară şi exterioară, bar la piscină.

Plajă: Plaja privată este la 10 minute de mers pe jos. Facilităţi pentru copii: Babysitting (la cerere), loc de joacă, secţiune

PLECĂRI 26.09

pentru copii în piscina exterioară. Sport și agrement: Saună, centru fitness, baie turcească, sporturi de apă.

FIRST MINUTE Loc în DBL Room EARLY BOOKING Loc în DBL STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată la Room cu REDUCERE 10% Loc în DBL cazare, până la 31.03 aplicată la cazare, până la 30.04 420€ 430€ 450€

23.05

425€

436€

456€

30.05, 06.06, 19.09

441€

452€

474€

13.06, 12.09

461€

474€

498€

20.06, 05.09

477€

490€

516€

27.06

505€

520€

549€

04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 22.08

542€

559€

593€

Primul și al doilea copil 0 – 1,99 ani – GRATUIT Primul copil 2 – 5,99 ani plateste numai biletul de avion 140 € + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale


Turcia

Bodrum de la

PREMIE PRE MIER R

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Priveliște panoramică către Castelul Sf. Petru Camere spaţioase și primitoare În centrul staţiunii Bodrum.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Diamond of Bodrum bbbbb Localizare: Situat pe malul mării în centrul stațiunii Bodrum, la 30 minute de aeroportul din Bodrum. Hotelul este primitor și este înconjurat de multă verdeață. Facilități hotel: Restaurant principal interior și exterior, restaurant à la carte, roof bar, pool bar, lobby bar, vitamin bar, miniclub, internet café, coafor, magazine, servicii medicale și de spălătorie, piscină exterioară cu secțiune pentru copii și interioară, plajă privată, cu nisip și pietricele, se coboară în trepte, șezlonguri, salteluțe și umbrele de soare , centru de fitness, tenis de masă, darts, aerobic, baie turcească, saună, jacuzi, masaj, centru de sănătate, școală de scufundări.

Facilități camere: Camerele sunt spațioase, primitoare și sunt dotate cu: seif, telefon, TV satelite, minibar, aer condiționat centralizat, nu toate

camerele au vedere catre mare și balcon, baie cu duș sau cadă, uscător de păr.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

FIRST MINUTE Loc în Promo EARLY BOOKING Loc STANDARD Room cu REDUCERE 15% în Promo Room cu Loc în Promo aplicată la cazare, până la REDUCERE 10% aplicată la Room cazare, până la 30.04 31.03

PLECĂRI 23.05, 30.05, 26.09

540€

557€

589€

06.06

557€

575€

609€

19.09

559€

576€

611€

13.06, 20.06, 27.06

600€

620€

659€

29.08, 05.09, 12.09

606€

626€

666€

04.07

627€

648€

691€

22.08

631€

653€

696€

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

695€

720€

771€

Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-12.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

Hotel Bitez Garden Life & Suite bbbb Hotel Bitez Garden este alegerea ideală pentru recreere şi petrecerea unui sejur liniştit. Localizare: La 150 m de plajă, la 1,5 km de plaje publice şi 6 km de centrul oraşului Bodrum. La 40 km se află aeroportul din Bodrum. Facilităţile hotelului: Restaurant tip bufet, restaurant a la carte, café bar şi bar la piscină, snack bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, saună, baie turcească, masaj, peeling, aerobic, polo pe apă, sală de fitness. Hotelul oferă servicii închirieri auto, colţ de internet, medic, fotograf, parcare, terasă la soare. Facilităţile camerelor: Camerele modern mobilate sunt dotate cu aer

condiţionat, minibar, TV satelit, telefon, seif, baie cu duş, uscător de păr. Sport și agrement: Hotelul oferă facilităţi pentru relaxare la centrul Spa dotat cu baie turcească, servicii

PLECĂRI 23.05

Programe animaţie pentru copii organizate de o echipă calificată Camere cu vedere la grădină sau la piscină Multiple variante de petrecere a timpului liber.

SERVICII INCLUSE AVION

de masaj (contra cost), programe de animaţie zilnic, jocuri la piscină, fitness. Piscină: Piscină exterioară cu şezlonguri şi umbrele pentru soare.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

FIRST MINUTE Loc în STD DBL EARLY BOOKING Loc în STD STANDARD Loc cu REDUCERE 10% aplicată la DBL cu REDUCERE 15% aplicată în Standard DBL cazare, până la 30.04 la cazare, până la 28.02 394€ 403€ 421€

30.05, 26.09, 19.09

411€

401€

429€

06.06

421€

411€

441€

13.06

448€

437€

471€

20.06, 12.09

454€

442€

477€

27.06, 22.08, 29.08, 05.09

486€

473€

513€

04.07, 15.08

527€

511€

558€

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08

581€

562€

618€

Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-12.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie Tariful nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

289


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

Marmaris Marmaris poate fi considerat punctul de plecare pentru croaziere de-a lungul coastei turcești, oferind totodată distracţie și posibilităţi infinite de shopping. Situată într-un frumos golf, în locul de întâlnire dintre Marea Egee și Marea Mediterană, staţiunea Marmaris este înconjurată de o minunată pădure de pini care te poartă în lumea liniștii și a armoniei. Portul, aproape în totalitate natural și așezarea splendidă, merită cu adevărat toată admiraţia vizitatorului. Marmaris poate fi considerat punctul de plecare pentru croaziere de-a lungul coastei turcești, oferind totodată distracţie și posibilităţi infinite de shopping. Un lucru inedit este taxiul acvatic care, spre deliciul familiilor cu copii, face curse regulate între Marmaris și Hotelul Munumar din Icmeler, cea mai apropiată staţiune de Marmaris.

290


CÂTEVA DETALII ISTORICE

MÂNCAREA

În secolul al 6-lea î.î.Hr., Marmaris era un oras cunoscut sub numele de Physkos și considerat ca fiind fiin parte din Caria. Anticul Physkos, actualul Marmaris, a punct de pornire pentru cei care aveau de străbătut reprezentat un important imp traseul Anatolia–Rhodos–Egipt. Anatolia–R Numele Marmaris vine din zilele în care Soliman Magnificul, Magnificu atacând Rodosul, și-a exprimat mânia când a văzut starea de aici. Sub impulsul momentului, acesta a exclamat: deplorabilă a fortăreţei fort Mimari as!, adică: adi Spânzuraţi arhitectul!

Marea majoritate a restaurantelor traditionale turcesti ofera mancaruriri precum supa de linte, supa de legume, Köfte (un fel de chiftea Turcă), “Șișlik” (grătar de pui, carne de vită) și multe tipuri de salate și mai mult. ult. ce și sub numele Pide este o mâncare tradiţională turcească cunoscută în zonele turistice de pizza turcească. La fel ca și pizza, pide este făcută dintr-un blat pe care sunt puse ingrediente variate, apoi băgată la cuptor. Cele mai obișnuite topping-uri -uri sunt: kasarli (brânză), kiymali (carne tocată de miel condimentată și amestecată cuu suc de roșii), sucuklu (cârnăciori turcești) și yumurtlu (ou cu brânză).

7

lucruri care trebuie văzute

Este un oraș liniștit aflat 1 Turunc. la 10 km de Marmaris, un superb

Se află la 50km nord de 4 Mugla. Marmaris și este un oraș care a

loc care oferă relaxare, o plajă nisipoasă, sporturi acvatice și câteva restaurante și baruri care așteaptă să fie descoperite. Kumlubuk este situat în sudul Turunc-ului acolo unde albastrul mării și verdele pădurii se ciocnesc. Este un loc liniștit de o imensă frumuseţe naturală, cu plaje excelente și locuri interesante de vizitat. Este o prezenţă fascinantă, 2 Knidos. situată în vârful peninsulei, unde interesant este un teatru și o clădire rotundă, cunoscută ca Templul Afroditei. Monumentul, se pare că a găzduit o statuie a zeiţei, creată de sculptorul Praxiteles (390–330 î.Ch.), renumită în lumea antică.

3

Kaunos. Aici vei avea de vizitat ruinele unui teatru roman, o basilică bizantină uriașă și o casă romană cu fântână și ample inscripţii. Cea mai interesantă parte a acestor ruine sunt niște morminte de piatră de influenţă liciană, dintre care cel mai mare nu a fost niciodată terminat și care reflectă metoda de construcţie, și anume de la vârf. Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Excursii opģionale

Dalyan Vei avea ocazia să faci o baie de nămol așa cum făcea odată Cleopatra, iar apoi te vei putea relaxa pe plajele aurii din Insula Ţestoasei. Excursia include: prânzul, baia, plimbare cu vaporașul și asistenţa turistică.

Pamukkale Relaxează-te în piscinele termale naturale și bucură-te de minunatele terase de calcar. Nu-ţi uita aparatul foto pentru a imortaliza aceste minunăţii ale naturii situate în apropierea anticului oraș Hierapolis. Excursia include: intrările la obiective și micul dejun.

Hisaronu – excursie cu vaporașul Plimbarea cu vaporașul prin golfuri și vizitarea Insulei Iepurelui și a siturilor arheologice. Cu această

ocazie vei admira peisaje care îţi vor tăia răsuflarea. Excursia include și un barbeque.

Kervansaray noaptea Dansuri din buric, dansuri tradiţionale și multe altele. O noapte pentru familie. Include: cina, vin la masă și băuturi răcoritoare.

Excursie de lux cu iahtul Grupul din care vei face parte nu va fi compus din mai mult de 10 persoane. Astfel, personalul va putea avea grijă de tine așa cum se cuvine. Vei avea la dispoziţie echipamente pentru snokerling și pescuit. Excursia include și un barbeque.

Efes Ajuns aici, vei avea ocazia să vizitezi templul zeiţei Artemis, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. La întoarcere vei putea trece pe la băile romane. Excursia include micul dejun și prânzul.

Marmaris – excursie cu vaporașul Această excursie le este recomandată celor ce

Apr. 21 8

păstrat intactă o mare parte a moștenirii sale arhitecturale. În Mugla vei găsi multe case turcești vechi, caravanseraiuri, fântâni și moschei păstrate până azi. Aici se găsesc cele mai bune mostre de arhitectură otomană domestică. Frumoasa plajă Iztuzu este 5 Iztuzu. unul dintre puţinele locuri din Mediterană unde broaștele ţestoase vin să-și depună ouăle. Spectaculoasa insulă 6 Rodos. grecească se află la doar 45 de minute de Marmaris. Se găsește la 10 kilometri 7 Icmeler. de Marmaris, în partea de vest a golfului, și este renumit pentru apele sale minerale cu proprietăţi terapeutice în tratarea afecţiunilor digestive.

Mai 24 9

Iun. 29 9

Iul. 32 11

Aug. 32 12

Sept. 28 9

Oct. 26 8

iubesc înotul și/sau snorkeling-ul. Vom face opriri la Insula Caprei, Gren Sea Kadirga Bay, Kumlubuk, Peștera de fosfor și Insula paradisului. Barbeque inclus.

Insula Cleopatrei Vei avea ocazia să înoţi acolo unde a înotat și regina, să te bucuri de nisipul fin și de apa de turcoaz. Excursia include și un barbeque.

vip hamam Tratamentul de care vei beneficia include: scrub, masaj cu ulei și masaj cu săpun.

Aqua Dream O zi perfectă pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru întreaga familie. Vizitează cel mai mare parc acvatic din Marmaris unde distracţia este garantată. Excursia include transferul. De asemenea, se organizează excursii și pentru alte activităţi sportive, de relaxare sau de distracţie ca jeep safari, baie turcească sau shopping.

291


Turcia

Marmaris

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Resort în stil mediteranean, cu foarte multe facilităţi Plajă privată Activităţi de agrement și sportive variate Muzică live.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

Hotel Elegance International bbbbb Localizare: Hotelul se află pe plajă, la 3 km de centrul oraşului Marmaris. Facilităţile hotelului: 5 restaurante, 5 baruri, parcare, coafor, farmacie. Oaspeţii pot alege să ia masa la restaurantul Roof. Este posibil chiar să luaţi masa lângă apă, pe o terasă plutitoare. În timpul zilei, cafeneaua serveşte produse de patiserie proaspete. Hotelul organizează, în mod regulat, nopţi tradiţionale turceşti şi spectacole de muzică. Facilităţile camerelor: Camerele pot avea vedere la mare sau la grădină, şi sunt dotate cu aer conditionat centralizat, telefon, baie cu cadă, uscător de păr, seif, mini-bar, TV prin satelit.

Sport și agrement: Oaspeţii se pot relaxa în saună, precum şi la biliard, sau în sala de jocuri, cu table, tenis de masă şi 3 aparate PlayStation2.

Piscină: Hotelul pune la dispoziţia oaspeţilor săi 2 piscine în aer liber. Facilităţi pentru copii: Mini-club, loc de joacă, piscină.

Plecare din București

23.05

EARLY BOOKING Loc în STD ROH cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 15.04 516€

30.05

572€

626€

06.06, 13.06, 26.09

594€

652€

PLECĂRI

STANDARD Loc în Standard ROH 561€

20.06

634€

700€

29.08, 05.09, 12.09, 19.09

641€

708€

27.06

658€

728€

22.08

743€

828€

04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

760€

848€

Primul și al doilea copil 0 – 1,99 ani – GRATUIT Copil 2-5.99 plateste biletul de avion + 95 euro taxe aeroport. Mai multe informatii legate de supliment SGL, reducere camera TPL, politica reduceri copii, le puteti obtine în agentie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

de la

PREMIER

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Arhitectură modernă Recent renovat Înconjurat de grădini de palmieri Plajă privată premiată cu Blue Flag.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

292

Hotel Aqua bbbbb Localizare: Situat la câteva minute de centrul orașului Icmeler pe plajă, pe coasta sud-vestică a Turciei, în locul în care Marea Mediterană și Marea Egee se intâlnesc. Facilități hotel: Room service 24 h, babysitting, coafor, spălătorie, teren de joacă pentru copii, piscină pentru copii, animație, piscină interioară și exterioară pentru adulți, piscină pentru copii, plaja privată, șezlonguri, umbrele, saltele, sală fitness, saună, baie turcească, tenis de masă, teren de tenis, masaj, biliard, internet café și sporturi nautice. Facilități camere: Camerele sunt dotate cu: aer condiționat centralizat, telefon, balcon sau terasă, televizor,

baie cu dus sau cadă, uscător de păr . Facilităţi pentru copii: Teren de joacă, piscină, mini-club, animaţie şi serviciu de babysitting.

Plajă: Plaja privată este lungă de 100 m şi are şezlonguri, umbrele şi saltele.

Plecare din București PLECĂRI 23.05

EARLY BOOKING Loc în Promo Room cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04 638€

STANDARD Loc în Promo Room 680€

30.05, 26.09

664€

708€

06.06

693€

741€

19.09

703€

752€

13.06, 20.06, 29.08, 05.09

733€

785€

22.08

742€

795€

27.06

760€

815€

04.07, 11.07, 18.07,25.07, 01.08, 08.08, 15.08

796€

855€

Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani plătește numai biletul de avion 140 € + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale


Turcia

Marmaris de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Grădină luxuriantă Aproape de centrul orașului Marmaris Camere cu design modern.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Maritim Grand Azure bbbbb Localizare: Este la mai puţin de 500 de metri de Marea Mediterană, la doar 3 km de Castelul Marmaris. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de centru de înfrumuseţare, farmacie, închirieri auto, internet wireless (lobby), room service, doctor (la cerere). Restaurantul Maritim serveşte preparate din bucătăria internaţională şi mâncăruri tradiţionale turceşti realizate din ingrediente proaspete. Facilităţile camerelor: Fiecare cameră este dotată cu AC / încălzire, internet (contra cost), TV prin satelit, minibar, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, telefon direct, seif. Hotelul dispune şi de camere pentru

persoane cu dizabilităţi. Piscină: Acesta are o piscină mare în aer liber cu terasă, şezlonguri şi umbreluţe, piscină interioară cu Jacuzzi.

Facilităţi pentru copii: Programe de animaţie, loc de joacă, piscină, babysitting (la cerere). Plajă: Plaja privată cu nisip şi pietricele.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din București

23.05

EARLY BOOKING Loc în DBL STD cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04 623€

26.09

651€

719€

30.05

691€

767€

06.06, 13.06, 20.06, 29.08, 05.09, 12.09, 19.09

719€

799€

22.08

731€

813€

27.06

748€

834€

04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

760€

848€

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL Standard 687€

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2- 6.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Shuttle bus până la plajă Înconjurat de o pădure de pini 2 piscine exterioare cu pool bar Internet wireless. ALL INCLUSIVE

Hotel Green Nature Resort & Spa bbbbb Localizare: Hotelul este situat la 3 km de Marmaris. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant principal, restaurant a la carte, vitamin-bar, aromaterapie, centru Spa, cameră de relaxare, baie turcească, saună, jacuzzi, magazine, coafor, servicii de spălătorie, internet cafe, parcare, room service. Facilităţile camerelor: Din cele 630 de camere ale hotelului, 220 sunt standard, iar 30 sunt camere familiale. Toate camerele sunt dotate cu baie cu duş sau cadă, uscător de păr, telefon, TV, seif, mini-bar, A/C individual (inclus în tarif ) şi balcon. Sport și agrement: Pentru sport şi divertisment vei avea la dispoziţie:

teren de tenis, teren de baschet, sporturi nautice, aerobic, centru de fitness, volei, fotbal, bingo, animaţie şi seară turcească. Piscină: Piscină interioară și exterioară.

Facilităţi pentru copii: Teren de joacă, 2 piscine pentru copii cu tobogane, serviciu de babysitting, mini-club pentru copii între 4 şi 12 ani şi mini-disco. Plajă: Plaja se află la 500 m de hotel.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din București FIRST MINUTE Loc în STD DBL EARLY BOOKING Loc în STD DBL STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată la cu REDUCERE 10% aplicată la Loc în cazare, până la 31.03 cazare, până la 30.04 Standard 23.05 448€ 459€ 481€ 30.05, 06.06, 13.06, 26.09 457€ 468€ 491€ 19.09 476€ 488€ 513€ 20.06 504€ 518€ 546€ 27.06, 29.08 522€ 538€ 568€ 04.07, 22.08 549€ 566€ 600€ 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 617€ 638€ 680€ Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-11.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale PLECĂRI

293


Turcia

Marmaris

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat în centrul staţiunii Icmeler Design elegant Camere decorate unic Numeroase sporturi acvatice. ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mersoy Exclusive bbbb Localizare: La doar 150 de metri de coasta Mării Egee. Acesta este un hotel elegant şi confortabil, fiind recomandat familiilor cu copii şi nu numai. Hotelul dispune de 64 de camere şi 20 de apartamente. Facilităţile hotelului: Room service, spălătorie, coafor, exchange, sală de conferinţe, depozit bagaje, acces la internet, parcare, rent-a-car. Restaurant şi bar la piscină; restaurant á la carte. Facilităţile camerelor: Camere dotate cu AC, TV, balcon, baie cu duş, uscător de păr, telefon, minibar, seif. Sport și agrement: Sporturi acvatice, tenis, fotbal şi biliard. Pentru momente de relaxare: saună, masaj,

baie turcească, jacuzzi. Piscină: Hotelul dispune de o piscină interioară şi 2 piscine în aer liber.

Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici există o piscină şi mini club. Plajă: Plaja este cu nisip şi pietriş.

Plecare din București PLECĂRI

EARLY BOKING Loc în STD Room cu REDUCERE 10% STANDARD Loc în aplicată la cazare, până la 30.04 STD Room

23.05

426€

445€

30.05, 06.06, 13.06, 26.09

433€

453€

19.09

452€

474€

20.06

460€

483€

27.06, 04.07

465€

488€

05.09, 12.09

477€

502€

29.08

483€

508€

11.07

508€

536€

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 22.08

515€

544€

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-12.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

de la

ALL INCLUSIVE

CONFORT

PUNCTE FORTE Centru SPA Sporturi nautice Facilităţi pentru familii și copii Piscină cu tobogane.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

294

Hotel Grand Cettia bbbb Localizare: Hotelul este situat la 1 km de plajă, la 2,5 km de centrul oraşului. Facilităţile hotelului: pune la dispoziția turiștilor recepţie, restaurant interior şi exterior, pool bar, vitamin bar, snack bar, restaurant a la carte, restaurant pescăresc, aerobic, doctor, masaj, saună, jacuzzi, baie turcească, centru frumuseţe, fitness, spălătorie, coafor, magazin, internet, schimb valutar, parcare, shuttle bus, mini club, piscine pentru adulţi şi copii, mini disco, sală conferinţă, volei, baschet, gimnastică. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 161 camere standard, 20

condiţionat centralizat (inclus în tarif ), balcon.

camere familiale, toate sunt dotate cu baie cu cadă sau duş, uscător de păr, telefon, TV, seif, minibar, aer Plecare din București

PLECĂRI 23.05

EARLY BOOKING Loc în FIRST MINUTE Loc în STD Room STANDARD STD Room cu REDUCERE cu REDUCERE 15% aplicată la Loc în STD 10% aplicată la cazare, până cazare, până la 28.02 Room la 30.04 425€ 435€ 455€

30.05, 06.06, 13.06, 26.09

435€

446€

467€

19.09

466€

478€

503€

20.06

476€

489€

515€

27.06, 29.08, 05.09, 12.09

506€

521€

551€

04.07

532€

548€

581€

22.08

540€

557€

591€

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

566€

584€

621€

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-12.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale


Turcia

Marmaris de la

ALL INCLUSIVE

PREMIER

PUNCTE FORTE Înconjurat de pădure cu pini Tobogane Animaţie și muzică live

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Grand Yazici Turban bbbbb Localizare: Pe malul mării şi inconjurat de o pădure de pin. Facilităţi hotel: Restaurantul principal, 3 restaurante a la carte, 6 baruri, 2 piscine exterioare, piscină interioară, 2 tobogane, cabinet medical, SPA, coafor. Gratuit: sauna, baie turcească, baie cu aburi, sala de fitness, aerobic, volei pe plajă, 2 terenuri de tenis, tenis de masă, darts, boccia, mini-golf, sporturi acvatice fară motor, muzică live, program de animaţie, discotecă, wireless (în lobby). Contra cost: masaj, lecţii de tenis, biliard, lecţii de diving, internet - cafe şi sporturi acvatice cu motor. Facilităţi camere: AC, televizor, telefon, mini-bar, seif, balcon,

curăţenie în cameră – zilnic, schimbarea lenjeriei – de 3 ori/

săptămână, cadă / duş, uscător de păr.

Plecare din București

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

EARLY BOOKING Loc în STD DBL FIRST MINUTE Loc în STD DBL STANDARD Loc cu REDUCERE 20% aplicată la cu REDUCERE 15% aplicată la în Standard cazare, până la 31.03 cazare, până la 30.04 23.05 537€ 555€ 606€ 26.09 602€ 582€ 662€ 30.05 585€ 606€ 666€ 06.06 600€ 621€ 684€ 19.09 608€ 629€ 694€ 13.06 636€ 659€ 729€ 20.06 655€ 680€ 753€ 12.09 660€ 685€ 759€ 29.08, 05.09 680€ 707€ 785€ 27.06, 04.07, 11.07 703€ 731€ 813€ 18.07 717€ 746€ 831€ 22.08 732€ 762€ 850€ 25.07, 01.08, 08.08, 15.08 753€ 784€ 876€ Primul copil 0-1.99 ani GRATUIT; Copil 2-5.99 ani plăteşte 140€ biletul de avion + taxe de aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale PLECĂRI

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Aproape de centrul staţiunii Marmaris Design elegant Facilităţi pentru copii. ALL INCLUSIVE

AVION

Hotel Kaya Maris bbbb Localizare: Hotelul este situat la 20 m de plajă, la 5 km de Icmeler. Facilităţile hotelului: Iată care sunt facilităţile hotelului: 2 restaurante în interior şi exterior, baie turcească, saună, internet şi parcare. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 95 de camere standard dotate cu baie cu duş sau cadă, uscător de păr, telefon, radio, minifrigider, seif, TV, A/C şi balcon. Sport și agrement: Biliard, masă de tenis, centru de fitness, sporturi nautice, scufundări. Piscină: În apropierea piscinei exterioare se găseşte un pool-bar. Facilităţi pentru copii: Loc de joacă şi piscină pentru copii.

SERVICII INCLUSE

Plajă: Plaja publică se află la 30 m distanţă de hotel. Concept all inclusive: All Inclusive: mic dejun, prânz şi cină la

restaurantul principal, băuturi locale, gustări, îngheţată şi supa de la miezul nopţii.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistență turistică pe perioada sejurului.

Plecare din București PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în STD ROH cu STANDARD REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04 Loc în STD ROH

26.09

444€

465€

23.05, 30.05, 06.06, 05.09, 12.09, 19.09

458€

481€

29.08

493€

520€

13.06

502€

529€

20.06, 27.06, 04.07

509€

537€

11.07

513€

542€

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08. 22.08

540€

572€

Primul și al doilea copil 0 – 1,99 ani – GRATUIT Primul copil 2 – 11,99 ani plateste numai biletul de avion 140 € + taxe aeroport Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reducere cameră TPL, politică reduceri copii, le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxa de aeroport 95 euro/pers; Asigurare medicală sau storno; Intrarea la obiectivele turistice; Alte taxe și cheltuieli personale

295


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu Transfer din: Brașov, Ploiești, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Galaţi, Brăila, Buzău și Constanţa (la București pentru zborul de joi); Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Deva, Bistriţa, Alba Iulia, Turda și Satu Mare (la Cluj-Napoca pentru zborul de joi); Bacău (la Iași)

Antalya Este considerată capitala turismului din Turcia, graţie serviciilor excelente, a plajelor foarte bune și a nenumăratelor obiective cu importanţă istorică și culturală. În jurul orașului Antalya este concentrat cel mai mare număr de turiști din Turcia, iar toate hotelurile de aici sunt localizate aproape de cele două mari plaje: Lara și Konyaalti. Numeroasele hoteluri tematice au fost cele care au transformat această zonă într-un paradis turistic, și au atras atenţia asupra bogăţiilor culturale de aici. Centrul vechi al orașului este împânzit de clădiri istorice protejate și de vestigii arhitecturale în stil bizantin și roman.

296


DISTRACTIE Ziua vei avea posibilitatea p de a profita din plin de soare și de mare, iar seara vei putea vizita orașul Antaly Antalya, mângaiat de adierea brizei și de a face cumpărături sau un tur panoramic al oraș orașului. Apoi vei putea servi cina într-un restaurant cu specific pescăresc, unde te vei putea p delecta gustând diversele preparate din pește și fructe de mare. Iar noaptea incepe distractia! Petreceri cu muzica life și cluburi de top! Poti alege distractia din localuri precum Ally’s, din Kaleic, Club Arma, cunoscut Clu 29, Gizli Bahce, Olympos, Oxyd - club de dans popular, sau de tineret ca Club James Joyce Irish Pub unul dintre favoritele din Antalya.

SHOPPING âtt de A merge la cumpărături în Antalya este o activitate pe cât de plăcută, pe atât de iere. educativă, pentru că vei avea ocazia să îţi exersezi abilităţile de negociere. rit, piese De aici vei putea cumpăra: textile, îmbrăcăminte, covoare, vase de olărit, uri. Hainele la de metal, pietre preţioase și bijuterii, toate de diverse categorii și preţuri. inecunoscută pentru modă se pot cumpăra la preţuri rezonabile, iar pielea turcească este binecunoscută calitatea ei. Totuși, reţine un pont: îmbrăcămintea și genţile sunt de o calitate superioară uie să știi că este încălţămintei. În cazul în care vei dori să achiziţionezi antichităţi, trebuie nevoie de o licenţă specială de export.

armonios cu arhitectura de azi. Side, fost port antic, încă se mândrește cu magnificul teatru, coloanele și arcadele vechilor ziduri și cu măreţul templu al lui Apollo de pe malul mării. Alanya (iniţial numită Alaiye) s-a dezvoltat de-o parte și de alta a peninsulei pe care se află impunătoarea fortăreaţă cu ale sale 150 de bastioane.

Geografia pe scurt În ultimii ani, Golful Antalya cu linia sa de coastă de 200 km, cu golfuri și grote, umplute de apele cristaline ale Mării Mediterane a devenit una dintre cele mai populare regiuni turistice ale Turciei. Regiunea este situată chiar în mijlocul coastei turcești a Mării Mediterane, iar priveliștile de aici sunt compuse dintr-o combinaţie elegantă de peisaje montane și ţărmuri pitorești. Acest amalgam fac din Antalya o destinaţie excelentă pentru iubitorii alpinismului. Zona turistică începe de la vest de orașul Antalya, cu staţiunile Tekirova, Kemer, Goynuk și Beldibi, toate aflate la poalele munţilor Taurus și continuă la est de oraș cu plajele nesfârșite ale staţiunilor Lara, Kundu, Belek, Kumkoy, Colaki, Side, Sorgun și Alanya.

Mâncarea Tradiţia culinară a Antalyei este similară cu cea din restul Turciei. Este binecunoscut faptul că bucătăria turcească este considerată una dintre cele mai spectaculoase din întreaga lume, și asta în primul rând graţie nenumăratelor influenţe care o marchează. Mâncărurile turcești combină tradiţiile culinare din trecutul popoarelor nomade din Asia Centrală cu influenţele Orientului Mijlociu și bucătăria mediteraneeană. În Antalya, terasele și restaurantele sunt deschise până peste miezul nopţii, astfel încât poţi savura oricând meze, shish kebab, doner kebab, dolma precum și renumitele dulciuri: baclavalele, kataiful,

Câteva repere istorice Orașul Antalya a fost fondat în 159 î.Ch. de Attalus al doilea, rege al Pergamonului, care și-a folosit propriul nume pentru a boteza noul oraș Attaleia. Deși zguduit serios de invaziile arabe din secolul vii, orașul a rămas în mâini bizantine până la sosirea selgiucizilor, în 1206. Antalya era o escală obișnuită pentru cruciaţi pe drumul lor către Pământul Sfânt. În anul 1390, controlul a fost preluat de otomani, până în 1919, când zona a fost dată Italiei. Trei ani mai târziu însă, a fost înapoiată Turciei. Tot golful Antalyei este împânzit de situri arheologice de mare valoare istorică (Perge, Myra, Aspendos, Side, Selge, Kas, Kekova, Demre, Olympus, Limyra). Orașele-staţiuni Side și Alanya oferă o lecţie de istorie într-un cadru modern, urmele vechilor cetăţi îmbinându-se

Temperatura medie (ºC) Temperatura apei (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

rahat, halva, sutlac și kazandibi. Dintre băuturi trebuie să încerci tradiţionalul rachiu, ayranul, ceaiul, cafeaua neagră, berea turcească și vinul roșu sau alb.

Apr.

Mai

Iun.

Iul.

Aug.

Sept.

Oct.

21 19 8

26 21 9

30 24 9

34 27 11

34 28 12

31 24 9

28 24 8

297


Excursii opģionale

Demre–Myra–Kekova Un superb tur de coastă în vestul Antalyei, la finalul căruia vom găsi ruinele orașului lician Myra cu teatrul greco-roman, necropola liciană cu morminte săpate în munte după modelul caselor, biserica și mormântul Sfântului Nicolae. După masa de prânz vom face o mini croazieră spre orașul scufundat de pe insula Kekova și vom vizita Cetatea Simena.

Side Fostul oraș-port Melograno, unul dintre cele mai cunoscute orașe antice ale Turciei, este în prezent o frumoasă staţiune balneară. Cu anticele sale ruine, cu cele două plaje cu nisip fin și cu numeroasele sale magazine și servicii turistice de calitate, Side atrage o mulţime de turiști. Teatrul din orașul antic, construit pe coloane și arcade este cel mai mare din întreaga regiune. Din motive de restaurare, teatrul este închis deocamdată. Alte monumente importante ale orașului sunt: Agora, Templul lui Apolo și Necropolisul.

Kemer–Phaselis–Trei Insule

Teatrul roman Aspendos și croazieră pe râul Manavgat

Pornim croaziera din portul staţiunii Kemer, navigând de-a lungul golfurilor de la poalele Munţilor Taurus pe un traseu ce va include opţional o oprire și o vizită la ruinele orașului Phaselis, fost oraș-port în Federaţia Liciană. Masa de prânz se va servi pe vaporaș și va conţine fără doar și poate pește marin. Următorul popas îl vom face lângă staţiunea Kiriș, unde vom putea înota în voie.

Excursie de o zi la Pamukkale Aici vom găsi cascade din calcar și cea mai originală piscină din Turcia, piscina Cleopatrei. Tot aici, odată cu vizitarea teraselor, vom descoperi vechiul oraș Hierapolis și vom putea admira: teatrul, Biserica bizantină, Drumul de marmură, templele, necropolele, Poarta bizantină și Arcul lui Domiţian.

Nu

rata în Antalya

După o lecţie de istorie în aer liber la cel mai bine conservat teatrul roman din lume, teatrul de la Aspendos, vom face o plimbare cu vaporașul pe râul Manavgat până la vărsarea acestuia în mare. Vom debarca pe bancul de nisip de la întâlnirea râului cu marea și vom avea posibilitatea de a încerca diverse sporturi nautice. Prânzul îl vom lua pe vaporaș. Vedeta meniului va fi păstrăvul care se va lua din păstrăvăriile de pe râu, chiar sub ochii noștri. La finalul programului vom vizita Cascada Manavgat, una dintre cele patru cascade din perimetrul Antalyei.

Rafting Iată o ocazie care nu trebuie ratată de amatorii de senzaţii tari! De-a lungul râului Koprucay, pe

Seară turcească Vei face cunoștinţă cu portul naţional și dansurile specifice din diversele zone etno-folclorice ale Turciei, cu obiceiurile de nuntă, dar și cu bucătăria specifică. Tot acum vei avea ocazia să admiri secretele unduirilor dansatoarelor orientale. Transferul până la locul unde se organizează programul și returul la hotel se va efectua de către agenţie.

1

Orașul antic Aspendos. Este situat la 4 km de autostrada AntalyaAlanya, lângă râul Eurymedon și a fost fondat de civilizaţia Aka în anul 10 î.Ch. Aspendos a fost ridicat pe două dealuri și a fost unul dintre cele mai bogate orașe ale zonei în antichitate. Unul dintre obiectivele importante este teatrul, care a fost construit de romani în anul 2 d.Ch.

2

Zona Kaleici. Unul dintre cele mai populare obiective turistice din Antalya este orașul vechi, Kaleici în turcă. Această zonă constă în vechi case turcești, care au fost transformate în restaurante, hoteluri, mici boutique-uri, cafenele și magazine. Ajuns aici, nu trebuie să te rezumi doar la străzile principale. Plimbă-te și pe străduţele adiacente, pentru că doar așa vei înţelege farmecul acestui pitoresc colţ al Turciei. De aici vei putea coborî înspre port, în căutarea celor mai plăcute ceainării ale zonei.

3

4 298

o distanţă de 12 km, vei avea ocazia să petreci o zi deosebită, practicând un sport deosebit și admirând frumuseţile munţilor. După instructaj și preluarea echipamentului, se face îmbarcarea în bărci pneumatice de câte 8 sau 15 persoane. În barcă vei fi însoţit de instructor care e în același timp și animator al grupului. De la el se vor primi informaţiile și ajutorul de rigoare.

Poarta lui Hadrian. Este o monumentală poartă cu trei arcade boltite, cioplite în marmură, care a fost dedicată împaratului roman Hadrian. Cele două părţi care au supravieţuit până în zilele noastre nevătămate se sprjină de pereţii citadelei. Monumentul a fost restaurat în 1960. Turnul cu ceas. Acesta este singurul care a supravieţuit dintre turnurile citadelei care înconjura

orașul Antalya. În trecut, numărul total al acestora era de 80. Lângă parcul Karaalioglu, pe stânci, este situat turnul Hidirlik. Este o structură cu două etaje și în timp ce etajul de sus are un plan circular, parterul este pătrăţos. Nu s-a înţeles niciodată utilitatea acestui turn. Se presupune că este un far sau un mausoleu și că datează din secolul ii d.Ch.

5

Portul vechi din Antalya . Este vorba mai degrabă despre un golfuleţ înconjurat de stânci, transformat în zilele noastre întrun debarcader foarte stilat care oferă o gamă largă de servicii atât ambarcaţiunilor mai mici, cât și iahturilor. Portul servește drept punct de pornire pentru tururile cu barca. Astăzi, această zonă își întâmpină turiștii cu pub-uri, cafenele, restaurante, cluburi și numeroase magazine, într-o atmosfera veche de 150 de ani.

6

Moscheea Yivli . Lăcașul sfânt se află în centrul orașului și reprezintă simbolul acestuia. Vizitatorul va fi profund impresionat de arta caligrafilor care s-au ocupat cu decoraţiunile interioare.

7

Delfinariul din Antalya . Chiar dacă se numește așa, acest loc seamănă mai degrabă cu un parc de distracţii.


Turcia

Antalya - Lara de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Luna parc pentru copii Meniu pentru copii Aproape de zona comercială din Lara Animație în timpul zilei cu programe și competitii seara.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Royal Wings bbbbb Lara Cartierul deține una dintre cele mai lungi plaje de nisip din Turcia- Lara Beach. Este populat cu hoteluri de lux, de cinci stele, în special în zona Kundu. Cele mai multe dintre hoteluri sunt replici ale unor locuri celebre din întreaga lume, precum Palatul Topkapi, Veneția, Kremlin, datorită cărora cartierul a fost poreclit „Las Vegas-ul turcesc”. Hotelul Royal Wings aparţine grupului Stone Hotels, a fost deschis în anul 2005 și se întinde pe o suprafață de 72.000 mp. Hotelul este specializat pe turismul de lux și confort, oferind oaspeților săi camere cu design atractiv, privelişti spectaculoase, grădini îngrijite și facilităţi de top. Acesta are grădini spectaculoase și o piscină de 4672 m2 pentru adulți. Există și piscine pentru copii, înconjurate de copaci pentru a face oaspeții să se simtă ca acasă, cu ajutorul unui pachet ultra all inclusive Este un hotel de elită din cadrul Stone Grups Hotels.

Localizare: Hotelul este localizat în Lara, la 15 km distanță de Aeroportul Antalya și la 17 km de centrul orașului Antalya. Hotelul este situat chiar pe plajă. Facilităţile hotelului: Restaurantul principal pentru bufet deschis, restaurante a la carte- turcesc, italian, thailandez și bucătărie de fructe de mare, baruri în diferite locații ale complexului deschise 24 de ore, baie turcească, saună, jacuzzi și baie cu aburi gratuite. Sport și divertisment: Pentru iubitorii de sport și de distracție, hotelul pune la dispoziție sală de finess, terenuri de tenis, volei de

LL ULTRA AV INCLUSI E

plajă, tenis de masă și sporturi acvatice nemotorizate, toate gratuite. Nocturna pentru terenul de tenis, lecțiile de tenis, masajul, peelingul, sporturile nautice și școala de scufundări sunt cu plată. Piscină: Hotelul dispune de piscină interioară, piscină exterioară și aqua park cu 9 tobogane și piscine cu valuri. Pentru turiștii mai mici hotelul pune la dispoziția lor piscine şi mini club pentru copii.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc STANDARD Loc în DBL SUP LV cu în DBL SUP LV REDUCERE aplicată la cazare până la 30.04

EARLY BOOKING OFERTA Loc în DBL SUP LV cu SPECIALĂ REDUCERE aplicată la Locuri Limitate cazare până la 15.05

16.09 , 19.09

842 €

782 €

812 €

822 €

09.09 , 12.09

890 €

825 €

860 €

870 €

03.06, 06.06,

916 €

847 €

886 €

896 €

10.06, 13.06

946 €

877 €

916 €

926 €

17.06, 20.06

956 €

887 €

926 €

936 €

26.08, 29.08, 02.09, 05.09

966 €

897 €

936 €

946 €

24.06, 27.06

976 €

907 €

946 €

956 €

08.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.08, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08

1037 €

939 €

1007 €

1017 €

01.07, 04.07

1018 €

944 €

988 €

998 €

19.08, 22.08

1021 €

946 €

991 €

1001 €

11.07, 15.08

1017 €

959 €

978 €

988 €

Preţul nu include: Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni şi joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni), taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

303


Turcia

Antalya - Lara

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Hotelul a fost deschis în 2011 Luna Park și tobogane pentru copii Camere spaţioase și amenajate de lux Centru Spa & Wellness Mini-club pentru copii

AquaMania SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

LL ULTRA AV INCLUSI E

Hotel Royal Holiday Palace bbbbb Un Las Vegas în Turcia Royal Holiday Palace este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Lara, cunoscut ca şi „Las Vegas-ul turcesc” . A fost construit ca o combinație de istorie, mister și confort al arhitecturii moderne de astăzi, fiind o proprietate ideală pentru a petrece o vacanță luxoasă. Camerele au un design elegant/confortabil, iar oaspeții sunt întâmpinați la sosire cu mici cadouri, precum coşuri cu fructe locale, proaspete. Este un hotel de vis, pentru o vacanță de basm. Localizare: Hotelul Royal Holiday Palace a fost inaugurat în primăvara anului 2011 şi este situat în staţiunea Lara, la 15 km de aeroportul Antalya şi 17 km de centrul oraşului. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de 500 camere şi oferă un restaurant principal, restaurante a`la carte, baruri, asistenţă medicală, baby-sitter, rent a car, coafor, miniclub (4-12 ani) şi numeroase activităţi pentru copii, minidisco, magazine de bijuterii, minimarket, pielărie, curăţătorie, internet -cafe. Animaţie în fiecare zi, spectacole seara. Băuturile locale alcoolice şi nealcoolice şi unele din import

sunt incluse. Produse de patiserie, îngheţată, gustările sunt incluse la anumite ore din zi. Hotelul dispune de plajă privată cu nisip, cu şezlonguri şi umbrele fară plată. Prosoapele de plajă sunt cu depozit la recepţie. Hotelul oferă piscine exterioare cu tobogane pentru adulţi şi copii şi piscine interioare. Dintre facilităţile hotelului mai fac parte urmatoarele: sală de fitness, saună, baie turcească, tenis, volei, baschet, tenis de masă, darts gratuite; nocturnă la tenis, billiard şi bowling, sporturile de apă, lecții de tenis - cu plată.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL SUP LV EARLY BOOKING Loc în DBL SUP STANDARD Loc OFERTA SPECIALĂ cu REDUCERE aplicată la cazare LV cu REDUCERE aplicată la cazare în DBL SUP LV Locuri Limitate până la 30.04 până la 15.05

16.09 , 19.09

912 €

845

882 €

892 €

09.09 , 12.09

956 €

885

826 €

936 €

03.06, 06.06,

989 €

915

959 €

969 €

10.06, 13.06

1009 €

935

979 €

989 €

17.06, 20.06

1019 €

945

989 €

999 €

24.06, 27.06, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

1029 €

955

999 €

1009 €

15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08

1087 €

1002

1059 €

1067 €

01.07, 04.07

1085 €

1004

1055 €

1065 €

19.08, 22.08

1099 €

1018

1069 €

1079 €

08.07, 11.07,13.08, 15.08

1107 €

1023

1077 €

1087 €

Preţul nu include: Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni şi joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni), taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

304

Facilităţile camerelor: camerele standard au o suprafată de 46m˛, fiind dotate cu baie cu cadă/ duş, telefon, uscător de păr, wifi, canapea, minibar, Tv, aer condiţionat centralizat, telefon direct, mochetă, balcon.


Turcia

Antalya - Lara

Aqua & Fun În stil Holiday Palace Distracția nu ține cont de ore! Hotelul are programe tentante de entertaiment În apa și pe uscat!

Bazine Č™i Piscină interioară Copiii Č™i parintii se pot distra ĂŽn piscina cu tobogane cu apă, de 3700 m², 270 m² Č™i respectiv 50 m². Familiile cu bebeluČ™i au propria piscina interioară, alături de care se găsesc două bazine jacuzzi. Piscinele interioare sunt disponibile până la 1 aprilie.

Program de divertisment

Aquapark Royal Holiday Palace r 0SFMF EF GVODÇ´JPOBSF BMF BRVBQBSL VMVJ TVOU urmatoarele: 10.00 – 12.00 / 14.30 – 17.30 r $PQJJJ QPU GJ TVQSBWFHIFBÇ´J Ă?O UJNQ DF TF distrează ĂŽn piscină sau la toboganele cu apă, care se află chiar lângă Clubul Copiilor. r "RVBQBSL VM PGFSÇ… UPCPHBOF QFOUSV BEVMÇ´J Ç°J 3 tobogane pentru copiii sub 15 ani, fiecare cu diferite grade de dificultate. Atât toboganele pentru adulĹŁi cât Ĺ&#x;i cele pentru copii dispun de câte o piscină.

ĂŽn Amfiteatrul hotelului se organizează spectacole de seară, de animaČ›ie. Amfiteatrul are o capacitate de 1000 de locuri, iar tema spectacolelor se schimbă zilnic. ActivitÄƒČ›ile constau ĂŽn gimnastica de dimineaČ›Äƒ, cursuri de dans, jocuri de inteligenČ›Äƒ, tenis de masă, volei pe plajă, gimnastică ĂŽn apă. ActivitÄƒČ›ile de noapte constau ĂŽn dansuri profesionale, spectacole muzicale, competiČ›ii sportive Č™i show-uri de divertisment.

KIDS CLUB Mini Club pentru copiii cu vârste ĂŽntre 4 Č™i 12 ani. Copiii cu vârsta sub 4 ani trebuie să fie ĂŽnsoČ›iČ›i de părinČ›i. Programele Kids Club se desfÄƒČ™oară ĂŽntre orele 10:00 - 12:00 Č™i 14.30 Č™i 17.00. Copiii vor fi răsfÄƒĹŁaĹŁi cu picturi pe faČ›Äƒ, jocuri de masă, filme cartoon Č™i mini Baschet, iar noaptea se vor bucura de o petrecere ĂŽn stil Mini Disco.

305


Turcia

Antalya - Lara

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Hotel deschis în anul 2012 ce oferă servicii de lux Camere foarte moderne și luxoase Numeroase facilități pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

LL ULTRA AV INCLUSI E

Hotel Delphin Imperial bbbbb Lux, confort și glorie Situat pe o suprafață totală de 54.000 m2 Hotelul Delphin Imperial este locul de odihnă ideal pentru cei ce visează la o vacanță perfectă . Hotelul are o arhitectură unică și interioare luxoase, camere decorate cu un gust autentic ce combina luxul cu confortul și eleganța. Localizare: În stațiunea Lara, la 15 km de orașul Antalya și la 10 km față de aeroport, aproape de centrul de cumpărături și obiectivele turistice. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, 7 restaurante a la carte, 7 baruri, patiserie, biliard, discotecă, internet, servicii medicale, piscină exterioară, piscină pentru copii, Aquapark, centru de înfrumusețare. Aerobic, tenis de masă, darts, canoe, boccia, biliard, polo, bowling și volei pe plajă. Programe de animație la piscină în timpul zilei, iar seara o

puteți petrece urmărind diversele spectacole. Pentru cei mici: miniclub, discotecă, cinema, meniuri speciale, piscină și programe de animație. Facilităţile camerelor: Aer condiționat, TV LCD satelit, minibar, telefon cu linie directă, internet wireless, seif, baie proprie cu uscător de păr. Sport și agrement: darts, canoe, biliard, polo, bowling, voley pe plajă, aerobic, surfing (cu certificat), sală de fitness, saună, teren de tennis cu instructor, sporturi de apă motorizate.

Facilități pentru copii : bufet, meniu special, bufet, loc de joaca, mini club (4 – 12 ani), junior – club (13 – 16 ani), luna park, carucior (cu garantie). Plaja: este proprie cu nisip . Prosoape de plajă: cu garanție. Beach Bar: gratuit. Umbrele, paturi și saltele la piscină: gratuit. Umbrele de plajă, sezlonguri, saltele: gratuit.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în SUPERIOR FIRST MINUTE Loc în DBL DBL STD cu REDUCERE LAND VIEW STD cu REDUCERE aplicată aplicată la pachet până Loc în DBL la pachet până la 31.03 la 31.04

OFERTA SPECIALĂ Locuri limitate

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 16.09, 19.09

1020 €

980 €

990 €

1000 €

20.06, 12.09

1030 €

990 €

1000 €

1010 €

09.09

1041 €

1001 €

1011 €

1021 €

24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

1044 €

1004 €

1014 €

1024 €

04.07

1051 €

1014 €

1024 €

1031 €

22.08 1058 € 1018 € 1028 € 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 1068 € 1028 € 1038 € 12.08, 15.08, 19.08 Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-6.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport;

1038 € 1048 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

310


Turcia

Antalya - Lara de la

LL ULTRA AV INCLUSI E

CONFORT

PUNCTE FORTE Servicii de lux Numeroase facilități pentru copii Concept de Ultra All Inclusive foarte bogat Sporturi de apă motorizate Cursuri de scuba diving

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Delphin Palace Deluxe Colection bbbbb Localizare: În stațiunea Lara, la 15 km față de centrul orașului. Hotelul se află pe plajă. Facilităţile hotelului: Restaurant principal bufet și 7 restaurante a la carte. Barurile servesc băuturi locale și de import. Pentru relaxare saună, baia turcească, baia cu aburi și jacuzzi-ul sunt gratuite, iar masajul, peelingul, centrul Spa și salonul de înfrumusețare sunt contra cost. Hotelul are piscină exterioară cu aqua park și piscina interioară. Sala de fitness, terenurile de tenis, volei pe plajă, table, darts. Animație în timpul zilei cu activități la piscină. Seara au

loc spectacole. Pentru copii: miniclub, părculețe tematice, piscină specială pentru aceștia, aquapark și servicii de babysitting (contra cost). Facilităţile camerelor: Camerele sunt spațioase cu mobilier din lemn și accente de decor turcești, fiecare fiind dotată cu baie privată cu cadă și uscător de păr, cosmetice în baie, A/C , telefon, TV satelit, seif, minibar. Camerele pot avea balcon cu vedere totală sau parțială la mare. Facilități pentru copii : bufet, meniu special, bufet, loc de joaca, mini club (4 – 12 ani), junior – club (13 – 16 ani), luna park, carucior (cu garantie).

Sport ăi agrement: volei pe plajă, aerobic, mini fotbal, 2 terenuri de tenis, dats, tir cu arma, sporturi nautice fără motor, aqua aerobic, sală de fitness, windsurfing, biliard, bowling, diving, aerobic. Plaja : Proprie, cu nisip. Bar pe plajă – gratuit. La piscine și la plajă : umbrele, sezlonguri, saltele – gratuit. Prosoape de plajă – cu garanție.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 16.09, 19.09 20.06, 12.09

FIRST MINUTE Loc în STANDARD DBL STD cu REDUCERE LAND VIEW aplicată la pachet până Loc în DBL la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL STD cu REDUCERE aplicată la pachet până la 31.04

OFERTA SPECIALĂ LOCURI LIMITATE

937 €

897 €

907 €

917 €

947 €

907 €

917 €

927 €

09.09

957 €

917 €

927 €

937 €

24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

961 €

921 €

931 €

941 €

04.07

971 €

931€

941 €

951 €

22.08 974 € 934 € 944 € 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 984 € 944 € 954 € 12.08, 15.08, 19.08 Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-6.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport;

954 € 964 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

311


Turcia

Antalya - Lara

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Camere confortabile, modern mobilate Concept de Ultra All Inclusive foarte bogat Numeroase facilităţi pentru copii Programe de animaţie Aproape de zona comercială din Lara.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

LL ULTRA AV INCLUSI E

Delphin Diva Premiere Hotel bbbbb Localizare: Hotelul este situat pe plaja din Lara, la 15 km de centrul oraşului Antalya şi la 11 km de aeroport. Hotelul a fost contruit în 2004 și are o suprafata totala de 24.000 mp. Facilităţile hotelului: Delphin Diva Premier pune la dispozitia turistilor restaurant principal, restaurante a la carte, baruri în cadrul complexului hotelier. Room service (cu plată), jacuzzi, baie turcească, saună, fax, internet, spălătorie, salon de înfrumuseţare, asistenţă medicală, coafor, masaj şi centru Spa.

Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu minibar reumplut zilnic (băuturi non alcoolice, bere, apă, alune şi ciocolată), telefon direct, TV-satelit, A/C, baie, uscător de păr, seif şi balcon. Sport și agrement: Sporturi: volei, baschet, sporturi de apă, centru de fitness, tenis de masă, aerobic şi polo. Piscină: Hotelul are piscină interioară şi exterioară şi tobogane. Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici vei găsi: piscine, teren de joacă şi serviciu de babysitting.

Centrul SPA: Hotelul pune la dispoziția turistelor salon de cosmetică, baia Cleopatrei, masaj aromatic, masaj Thai, masaj anticelulitic, peeling, masaj medical și diverse tratamente cosmetic de infrumusețare. Plajă: Pe plaja privată cu nisip, şezlongurile, umbrelele şi prosoapele de plaja sunt fără plată.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în STANDARD LV cu REDUCERE 15% DBL LV cu REDUCERE Loc în aplicată la cazare, până 12% aplicată la cazare, DBL LV până la 31.03 la 28.02

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 16.09, 19.09

881 €

903 €

992 €

09.09

902 €

925 €

1016 €

24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

905 €

928 €

1020 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 929 € 953 € 1048 € 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

312


Turcia

Antalya - Lara de la

CONFORT LL ULTRA AV INCLUSI E

PUNCTE FORTE Arhitectură modernă Cel mai bun resort cu All Inclusive din Turcia Mini bar reîncărcat zilnic Centru Spa.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Concorde Deluxe Resort & Spa bbbbb Localizare: Situat pe plaja de nisip fin din Lara, Hotelul are un design modern, având forma unui avion. Se află la 14 km de aeroport. La aproximativ aceeași distanță este și centrul orașului Antalya. Facilităţile hotelului: Iată care sunt facilităţile hotelului: restaurant principal Le Buffet, restaurante a la carte, toate cu rezervare în avans şi baruri pe toată întinderea complexului hotelier. Doctor, curăţătorie, spălătorie, coafor, salon de înfrumuseţare, masaj, renta-car şi magazine, toate acestea contra cost şi baie turcească, saună, baie de aburi, jacuzzi, fără costuri suplimentare.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt decorate în stil modern şi sunt dotate cu baie privată cu cadă sau duş, telefon, uscător de par, minibar (cu apă, băuturi răcoritoare şi bere), TV-satelit, muzică, conexiune internet, A/C, seif şi balcon. Sport și agrement: Pentru iubitorii de sport şi de distracţie, hotelul pune la dispoziţie: volei pe plajă, baschet, sală de fitness, 3 terenuri de tenis, sporturi acvatice nemotorizate şi mini-fotbal, fără cost suplimentar şi sporturi acvatice motorizate, nocturnă pentru terenul de tenis, bowling, biliard şi jocuri pe calculator contra cost. Program de animaţie în timpul zilei şi seara.

Piscină: Hotelul are piscine interioare şi exterioare şi tobogan de apă. Facilităţi pentru copii: Piscine interioare şi exterioare pentru copii, mini-club pentru copii şi serviciu de babysitting (contra cost). Plajă: Plaja privată cu nisip amenajată cu umbrele, sezlonguri și umbrele. Bar la plajă – gratuit. Servicii contra cost: centru SPA, bowling, biliard, lectii de tenis, sporturi nautice, cursuri de diving, internet.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL LV STANDARD Loc cu REDUCERE 20% aplicată la în DBL LV cazare, până la 31.05

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 12.09, 16.09, 19.09

871 €

1023 €

27.06, 09.09

880 €

1035 €

01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 29.08, 02.09, 05.09

893 €

1051 €

18.07,

906 €

1067 €

26.08

912 €

1075 €

22.07

932 €

1099 €

25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08, 22.08

938 €

1107 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

313


Turcia

Antalya - Lara

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Hotel tematic inspirat din arhitectura Asiatica Plajă lată cu nisip fin Aqua park Numeroase facilități pentru copii

L ULTRA AL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Limak Lara De Luxe Hotel bbbbb Localizare: Localizat în Lara, la 10 km de aeroportul Antalya și la 15 km de centrul orașului. Facilități camere: 446 camere, toate dotate cu baie privată cu duș, cadă, uscător de păr, A / C, telefon, seif, minibar (băuturi răcoritoare, apă și bere), TV satelit, TV cu plasmă și balcon. Facilități hotel: Restaurant principal, restaurante A`La Carte, gustări lângă piscină, baruri în complexul hotelier. Doctor, baby sitting, spălătorie, telefon, fax, internet, coafor, rent a car, magazine, toate cu plată. Plaja: Hotelul are plajă privată de nisip, cu sezlonguri, umbreluțe și prosoape de plajă.

Sporturi: Piscina interioară și exterioară, piscină pentru adulți și copii, tobogane cu apă, baie turcească, saună, centru de fitness, terenuri de tenis, tenis de masă, sporturi de apă nemotorizate. Masajul, centrul Spa, cursurile de

tenis și echipamentul, nocturna pentru terenul de tenis, sporturile de apă motorizate, biliardul și bowlingul sunt cu plată. Program de animație în timpul zilei și seara, mini club pentru copii cu echipe profesioniste.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti EB 10 % pana la 30.04

OFERTA STANDARD

03.06, 06.06

PLECĂRI

840 €

904 €

10.06

862 €

928 €

13.06

894 €

964 €

17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

916 €

988 €

01.07, 29.08

935 €

1010 €

04.07, 26.08

965 €

1043 €

08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08

984 €

1065 €

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 22.08

985 €

1065 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Arhitectură modernă Programe de animație organizare de o echipă profesionistă Aproape din zona comerciala din Lara Renovat în 2011 Posibilitatea de practicare a sporturilor nautice.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

314

L ULTRA AL INCLUSIVE

Titanic Beach Resort bbbbb Localizare: Situat în cartierul Lara la 12 km de centrul orașului Antalya și la 10 km de aeroport. Resortul are o suprafață de 95 000 mp și 9 nivele, fiind o adevarată capodoperă arhitecturală ce exprimă un vas de croazieră. Facilități camere: Camerele sunt decorate în stilul crozierelor de lux, au balcon sau terasă, baie privată cu cadă, uscător de păr, telefon, AC și încalzire, camerele standard au canapea, minibar, seif, TV satelit și muzică, mochetă, garderoba, birou. Facilități hotel: Restaurant principal, restaurante à la Carte (taxă de rezervare de 10 euro). Hotelul dispune de lobby Bar, disco bar,

coafor, spălătorie, centru de sănătate, doctor, baby sitting, internet café. Piscină: Piscină acoperită și în aer liber, o piscină olimpică, Aqua Park, tobogane. Facilități pentru copii: Piscină

pentru copii interioară, secțiune pentru copii în piscina exterioară, loc de joacă, Santa Maria Kids Club, Aqua Park. Plaja: Privată de nisip cu umbrele, sezlonguri și prosoape fără plată.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTA camera DBL LV EB 15 % în camera DBL LV EB STANDARD pana la 28.02 12.5% pana la 30.04

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

774 €

789 €

866 €

24.06, 05.09

784 €

799 €

878 €

27.06, 02.09

799 €

816 €

896 €

01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 26.08, 29.08

810 €

826 €

908 €

15.07, 22.08

827 €

844 €

928 €

18.07, 19.08

852 €

870 €

958 €

22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08

869 €

887 €

978 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Lara de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Design modern și camere spaţioase Discotecă și cinema în aer liber Centru Spa Numeroase sporturi de apă. L ULTRA AL INCLUSIVE

AVION

Miracle Deluxe Resort bbbbb Localizare: La 12 km de aeroport şi la 11 km de centrul oraşului Antalya. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, restaurante a la carte. Room service-ul, băuturile de lux, băuturile din import, vinurile îmbuteliate şi sucurile proaspete sunt cu plata. Facilităţile camerelor: Balcon, baie cu uscător de păr, A/C, telefon, seif, mini-bar şi TV-satelit. Sport și agrement: Sală de fitness, gimnastică, fotbal, mini-fotbal, volei de plajă, baschet, tenis, tenis de masă, tir cu arcul, darts, teatru acoperit, programe de animaţie, pub, muzică live, toate fără plată. Piscină: Piscină interioară, piscină exterioară, pool-bar şi tobogane.

SERVICII INCLUSE

Facilităţi pentru copii: Piscine pentru copii, animaţie pe timpul zilei, mini-club pentru copii între 4 şi 13 ani, junior club şi cu plată serviciu de

babysitting şi maşinuţe pentru copii. Plajă: Hotelul are plajă privată de nisip. Şezlongurile, umbrelele şi prosoapele de plajă sunt fără plată.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu REDUCERE DBL LV cu REDUCERE STANDARD 25% aplicată la cazare, 20% aplicată la cazare, Loc în DBL LV până la 30.04 până la 31.03

19.09

676 €

704 €

16.09

691 €

732 €

817 € 838 €

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 09.09, 12.09

702 €

743 €

852 €

24.06, 05.09

721 €

764 €

878 €

27.06, 02.09

751 €

795 €

917 €

01.07, 04.07, 26.08, 29.08

770 €

816 €

943 €

08.07, 22.08

785 €

832 €

963 €

11.07, 19.08

808 €

856 €

993 €

15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 08.08, 05.08, 823 € 872 € 1013 € 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Concursuri, spectacole și muzica live în timpul serii Servicii de calitate Aqua park. ALL INCLUSIVE

AVION

Fame Residence Lara & Spa bbbbb Localizare: La 10 km de aeroport şi la 15 km distanţă de centrul oraşului Antalya. Hotelul este situat pe plajă. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, restaurante a la carte. Hotelul dispune de saună, baie turcească, baie cu aburi şi jacuzzi. Contra cost: masaj, peeling, centrul Spa şi salonul de înfrumuseţare. Facilităţile camerelor: Toate camerele au balcon cu vedere totală sau parţială la mare sau la uscat, baie privată cu cadă şi uscător de păr, A/C, telefon direct, seif, mini-bar (apă, băuturi răcoritoare, bere, alune şi ciocolată care se reîmprospătează zilnic), TV-satelit şi programe de muzică.

Sport și agrement: Centru de fitness, terenuri de tenis, volei de plajă, table, darts şi sporturi de apă nemotorizate, toate gratuite. Piscină: Piscină interioară, piscină exterioară.

SERVICII INCLUSE

Facilităţi pentru copii: Piscină, părculeţe tematice şi mini-club pentru copii 4 – 12 ani. Plajă: Hotelul are plajă privată cu nisip, cu şezlonguri, umbrele şi prosoape gratuite.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Fame Style All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI 03.06, 16.09, 19.09

FIRST MINUTE Loc în DBL LV cu STANDARD Loc în REDUCERE 15% aplicată la cazare, până DBL LV la 30.04 695 € 771 €

06.06

728 €

810 €

12.09

739 €

823 €

10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

772 €

862 €

04.07

805 €

901 €

22.08

816 €

914 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 850 € 953 € 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

315


Akka Antedon

Crystal Deluxe

Euphoria Tekirova

Geografia pe scurt Micuţa și cocheta staţiune balneară Kemer este situată între Marea Mediterană și lanţul muntos Taurus, la 45 de kilometri de orașul Antalya. Aici, peisajul este superb. Vei găsi tot ce vrei, de la plaje nisipoase, la zone verzi formate din păduri de pini ce îmbracă Munţii Toros Daglari. Cât despre facilităţile pentru turiști, aceștia pot profita atât de apele cu proprietăţi termale, cât și de una dintre cele aproximativ 300 de ambarcaţiuni care îi așteaptă pe doritorii de plimbări pe mare sau pe iubitorii de sporturi de apă.

Kemer

Câteva detalii istorice

Micuţul oraș antic a devenit azi un important centru turistic. El a fost unul dintre punctele de interes în proiectele de la începutul anilor ‘80 care urmau să transforme Antalya într-o capitală a turismului. În anul 1910, vechiul oraș Eski Koy primește numele de Kemer, aceasta însemnând în turcă apeduct. Nume provine de la apeductul de 23 de kilometri pe care locuitorii l-au ridicat la poalele munţilor, pentru a-și proteja orașul de inundaţii. În prezent, Kemer-ul este celebru pentru numeroasele situri arheolgice dar și pentru cafenelele și magazinele de unde poţi coborî pe plajă. În parcul Yoruk vei găsi produse artizanale tradiţionale. Tot aici vei putea asista la confecţionarea unui covor sau a tradiţionalei băuturi ayran. Printre plantaţiile de pini se găsesc locuri de promenadă cu magazine de bijuterii, dar și terenuri sportive, unde turiștii se pot relaxa la o partidă de tenis sau fotbal.

316

De-o parte și de alta a străzii principale, Liman Cadessi, se găsesc numeroase baruri, cafenele, restaurante, magazine de unde se pot achiziţiona bijuterii, articole din piele și covoare turcești. În partea de nord a acestei străzi se află marina (portul turistic), iar în partea de sud plaja.

Temperatura medie (ºC) Temperatura apei (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 21 19 8

La 12 kilometri de Kemer se află regiunea Beldibi cunoscută ca zonă balneară dar și pentru vestigiile preistorice găsite aici. La 15 km sud de Kemer, la poalele Munţilor Tahtali, se află staţiunea antică Phaselis cu trei porturi care datează din secolul v. Important port comercial în perioada elenistică, Phaselis ajunge mai târziu sub ocupaţia romană. Din acea perioadă datează zidurile cetăţii, templul lui Jupiter, via Karal Antonius Caravella și teatrul.

Mai 26 21 9

Iun. 30 24 9

Iul. 34 27 11

Aug. 34 28 12

Sept. 31 24 9

Oct. 28 24 8

În Kemer este o climă tipic mediteraneană, cu veri calde și aride, ierni temperate și ploioase. Mângâiat de razele soarelui 300 de zile pe an, Kemer oferă un lung sezon turistic.


Turcia

Antalya - Kemer de la

ALL INCLUSIVE

PREMIER

PUNCTE FORTE În centrul orasului Kemer aproape de zona cu restaurante, cluburi și magazine Plajă privată premiată cu Blue Flag Ideal pentru tineri.

SERVICII INCLUSE

Fame Residence Kemer Hotel bbbbb Localizare: În centrul oraşului Kemer, la 50 km de aeroport şi la 40 km de centrul oraşului Antalya. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, restaurant a la carte, patiserie, pub, lobby-bar, snackbar, saună, internet, centru de înfrumuseţare, baie turcească, magazine, doctor, spălătorie, serviciu rent-a-car şi room service. Facilităţile camerelor: Balcon, baie proprie cu duş şi uscător de păr, A/C centralizat, TV-satelit, telefon direct, mini-bar şi seif (extra). În cameră se face curăţenie zilnic. Sport și agrement: Baschet, volei de plajă, centru de fitness, tenis de masă, sporturi de apă, biliard, program

de animaţie în timpul zilei, darts şi muzică. Piscină: Piscină acoperită şi piscină exterioară cu pool-bar. Facilităţi pentru copii: Piscină, loc de joacă, serviciu de babysitting

AVION

(contra cost), mini-club pentru copii între 4 şi 12 ani, scaune pentru copii la restaurant şi pătuţ. Plajă: Plaja privată, premiată cu Steag Albastru. Sezlongurile, umbreluţele şi prosoapele sunt gratuite.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Fame Style All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04 564 €

PLECĂRI 03.06, 16.09, 19.09

STANDARD Loc în DBL LV 617 €

06.06

589 €

647 €

12.09

598 €

657 €

10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09,

623 €

687 €

04.07

662 €

732 €

22.08

674 €

747 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 713 € 792 € 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE În centrul orașului Kemer aproape de zona cu restaurante și magazine Plajă privată amenajată Ideal pentru tineri ALL INCLUSIVE

AVION

Crystal De Luxe Resort & Spa bbbbb Localizare: Aflandu-se la 75 m de plaja sa privata din Kemer, hotelul este un adevarat paradis al familiilor cu copii oferind un aqua park cu o varietate de piscine aceprind peste 1100 m2. Facilități hotel: Spa echipat complet cu centre de sănătate și infrumusețare, dușuri speciale și paturi de relaxare. Facilități camere: 290 de camere standard cu vedere la mare, toate dotate cu TV satelit, minibar, seif, telefon, wireless (contra cost), A/C. Baia este dotată cu telefon, uscător de păr și cadă. Există camere pentru nefumători și pentru persoane cu dizabilități.

Sport și agrement: Activități gratuite: teren de tenis, centru fitness, dart, aerobic, stretching, Waterball, aquarobic, teren de basket, tenis de masă.

SERVICII INCLUSE

Facilități pentru copii: Piscină pentru copii, aquapark și mini-club pentru copiii între 4-12 ani. Plaja: Hotelul dispune de o plajă privată cu pietricele.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Fame Style All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în STD LV EARLY BOOKING Loc în STD LV STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată la cu REDUCERE 10% aplicată la Loc în STD LV cazare, până la 30.04 cazare, până la 28.02

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

631 €

654 €

698 €

20.06, 05.09

659 €

683 €

731 €

02.09

687 €

713 €

764 €

24.06, 27.06, 01.07, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08,

697 €

723 €

775 €

04.07, 15.08

725 €

753 €

808 €

12.08

753 €

782 €

841 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 762 € 792 € 852 € 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

317


Turcia

Antalya - Kemer

de la

PREMIER

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Posibilitate de practicare a sporturilor nautice Camere cu design modern Programe de animție în fiecare seara.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Akka Antedon Hotel bbbbb Localizare: Hotelul Akka Antedon este situat în mijlocul unei păduri de pini, la baza munților Beydaglari din zona Beldibi, faimoasă pentru apele sale turcoaz. Facilitati camere: Deschis în anul 2005, dispunde de 340 de camere decorate în stil turcesc, dotate cu TV satelit, telefon, minibar, seif, aer condiționat și balcon. Facilitati hotel: Restaurant principal, 4 restaurante a la carte, restaurant pentru copii, snack bar, beach bar, vitamin bar, disco bar, sauna, centru de masaj, centru spa, 8 sali de conferinte, internet wireless, baie turceasca.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în OFERTA SPECIALĂ STD LV cu REDUCERE STD LV cu REDUCERE Loc în STD LV cu STANDARD 25% aplicată la cazare, 22% aplicată la cazare, REDUCERE 15% aplicată Loc în STD LV până la 28.02 până la 31.03 la cazare, până la 30.04

03.06 665 € 681 € 719 € 799 € 06.06 680 € 697 € 736 € 820 € 10.06, 13.06, 17.06, 19.09 696 € 714 € 754 € 841 € 20.06 698 € 716 € 757 € 844 € 16.09 700 € 718 € 759 € 847 € 24.06 707 € 725 € 767 € 856 € 12.09 710 € 728 € 770 € 859 € 27.06, 01.07, 04.07, 08.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 711 € 730 € 772 € 862 € 09.09 11.07 716 € 734 € 776 € 867 € 15.07 731 € 749 € 793 € 887 € 18.07, 22.07, 25.07, 29.07 738 € 757 € 802 € 897 € 22.08 742 € 761 € 806 € 902 € 01.08 749 € 769 € 815 € 912 € 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 764 € 785 € 832 € 932 € 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Posibilitatea de practicare a sporturilor nautice Camere cu design modern Discotecă în aer liber Programe de animaţie în fiecare seară.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

318

L ULTRA AL INCLUSIVE

AKKA Alinda Hotel bbbbb Localizare: Situat la 62 km de aeroport, la 7 km de oraşul Kemer, în staţiunea Kiris, chiar pe malul mării. Facilităţile hotelului: Restaurant principal și a la carte, 4 baruri, cabinet medical, coafor, spălătorie, rent-a-car, parcare, doctor, internet cafe, baie turcească, saună şi jacuzzi. Facilităţile camerelor: Baie cu cadă şi uscător de păr, A/C, TV-satelit, telefon, mini-bar, seif şi balcon. Sport și agrement: Fitness, baschet, mini-fotbal, biliard, darts, tenis de masă, sporturi nautice, program de animaţie, cursuri de scufundări, salon TV, 2 terenuri de tenis. Piscină: Piscină exterioară, piscină acoperită şi 2 tobogane.

Facilităţi pentru copii: Piscină, loc de joacă, serviciu de babysitting (contra cost), mini-club, mini-disco,

scaune pentru copii la restaurant. Plajă: Plaja privată. Sezlonguri, umbreluţe şi prosoape gratuite.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc EARLY BOOKING Loc OFERTA SPECIALĂ STANDARD în Classic Room cu în Classic Room cu Loc în Classic Room cu Loc în REDUCERE 25% aplicată REDUCERE 22% aplicată REDUCERE 15% aplicată Classic la cazare, până la 28.02 la cazare, până la 31.03 la cazare, până la 30.04 Room 588 € 601 € 654 € 697 € 602 € 615 € 670 € 715 € 605 € 619 € 674 € 720 € 620 € 620 € 675 € 721 € 624 € 639 € 697 € 745 €

06.06, 10.06, 17.06 13.06, 19.09 20.06 24.06 12.09 27.06, 04.07, 15.07, 26.08, 628 € 643 € 701 € 750 € 29.08, 02.09, 05.09, 09.09 11.07 631 € 646 € 705 € 754 € 18.07, 25.07 649 € 665 € 727 € 778 € 22.08 652 € 668 € 730 € 782 € 05.08, 12.08, 19.08 669 € 670 € 732 € 784 € 01.08 658 € 674 € 737 € 790 € 08.08, 15.08 670 € 686 € 752 € 806 € Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Kemer de la

PREMIER

LL ULTRA AV INCLUSI E

PUNCTE FORTE Numeroase facilităţi pentru petrecerea timpului liber Piscină exterioara cu 5 tobogane Meniuri pentru copii Echipă de animaţie atât pe parcursul zilei cât și seara.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Limak Limra Hotel & Resort bbbbb Kemer îmbina viața de noapte cu atracțiile turistice Situat la mică distanță de Antalya, această stațiune îmbină viața de noapte cu atracțiile turistice și plajele de excepție. Kemer-ul trage prin abundența hotelurilor de 5 stele dar și prin frumusețea muntilor Taurus care se îmbină armonios cu marea. Localizare: Hotelul este situat în regiunea Kiris, la 5 km de Kemer şi la 70 km de aeroportul Antalya. Facilităţile hotelului: Hotelul are un restaurant principal, o patiserie şi mai multe restaurante a la carte, cu specific italian, chinezesc, japonez, pescăresc şi turcesc, alături de restaurantul barbeque. Restaurantele cu specific japonez şi mexican sunt cu plată. Hotelul mai are şi baruri, săli de masaj, centru Spa, 6 săli de conferinţe, internet wireless, centru de înfrumuseţare, magazine, doctor, room service, spălătorie şi curăţătorie, rent-a-car, baie turcească şi saună. Facilităţile camerelor: Camerele hotelului Limak Limra sunt dotate cu baie proprie cu cadă (unele băi au jacuzzi) şi uscător de păr, A/C

centralizat, TV-satelit, telefon direct în baie şi în cameră, mini-bar cu băuturi răcoritoare, apă şi bere, reînnoite zilnic, seif şi balcon sau terasă cu vedere spre mare sau spre grădină. În camere se face curăţenie zilnic. Sport și agrement: Baschet, volei pe plajă, tenis de masă, mini-fotbal, centru de fitness, 2 terenuri de tenis, sporturi de apă, biliard, discotecă în aer liber, cinema, concursuri la piscină şi pe plajă, jocuri pe calculator, iar seara spectacole şi concursuri. Piscină: Hotelul are o piscină acoperită, 4 piscine exterioare şi aqua park cu 5 tobogane. Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici vei avea la dispoziţie: piscină, loc de joacă, serviciu de babysitting (contra cost), mini-club pentru copii

între 4 şi 12 ani, scaune pentru copii la restaurant, pătuţ şi junior club pentru copii peste 12 ani. Plajă: Plaja privată cu pietricele şi nisip este dotată cu ponton, cu şezlonguri, umbreluţe şi cu prosoape gratuite. Ultra All Inclusive: Mic dejun, prânz şi cină tip bufet. În cursul zilei gustări uşoare, băuturi alcoolice şi răcoritoare autohtone și de import nelimitat între orele: 00:00-24:00.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în STD EARLY BOOKING Loc în STANDARD park cu REDUCERE 10% STD park cu REDUCERE Loc în DBL aplicată la cazare, până 15% aplicată la cazare, Park View la 31.03 până la 30.04

03.06, 06.06, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09, 02.09, 09.09, 16.09

653 €

676 €

722 €

29.08

685 €

710 €

760 €

13.06

696 €

721 €

772 €

17.06, 20.06, 24.06, 27.06

713 €

739 €

792 €

04.07

751 €

780 €

837 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 22.08

766 €

796 €

855 €

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Primul și al doilea copil 2-13.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

319


Turcia

Antalya - Kemer

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

LL ULTRA AV INCLUSI E

Situat într-o oază de verdeaţă Programe de animaţie, spectacole și concursuri în fiecare seară Camere spaţioase, renovate integral în 2011 Internet wireless Centru Spa.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Euphoria Tekirova Hotel bbbbb Localizare: Hotelul este localizat în regiunea Tekirova, la 17 km de Kemer şi la 78 km de aeroportul din Antalya. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă un restaurant principal şi restaurante a la carte, baruri, săli de masaj, 8 săli de conferinţe, centru de înfrumuseţare, baie turcească şi saună. Facilităţile camerelor: Baie proprie cu cadă şi uscător de păr, A/C centralizat, TV-satelit, telefon direct, mini-bar (doar apă), seif şi balcon sau terasă. În cameră se face curăţenie zilnic. Sport și agrement: Baschet, volei pe plajă, tenis de masă, centru de fitness,

terenuri de tenis, mini-fotbal, sporturi de apă, biliard, discotecă în aer liber, concursuri la piscină şi pe plajă. Piscină: Piscină exterioară, piscină acoperită şi tobogane. Facilităţi pentru copii: Piscină, loc de joacă pentru copii, serviciu de babysitting (contra cost), mini-club pentru copii între 4 şi 12 ani, scaune pentru copii la restaurant şi pătuţ. Plajă: Plaja este privată, cu pietricele şi nisip. Aici vei găsi şezlonguri, umbreluţe şi prosoape gratuite. Concept All Inclusive: Ultra All Inclusive: mic dejun, mic dejun târziu, prânz şi cină la restaurantul principal, restaurante a la carte (cu

rezervare prealabilă), bufet pentru copii, gustare la miezul nopţii, pizza, cartofi, hamburger şi alte gustări la restaurantul Snack, plăcinte turceşti şi alte preparate tradiţionale, diferite prăjituri şi îngheţată, băuturi locale şi de import, room service şi mini-bar.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti EARLY BOOKING Loc în Deluxe Club Room cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în DBL Deluxe Club Room

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 16.0919.09 17.06 12.09 20.06 24.06, 27.06, 01.07, 04.07, 08.07, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

715 € 740 € 748 € 766 €

796 € 826€ 836 € 856 €

774 €

866 €

15.08

801 €

898 €

PLECĂRI

11.07 794 € 890 € 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 822 € 922 € 12.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

320


a

Al va D Se Ve onn ns ra a im Cl ar ub Be lek

il l o nZ eu gm Pa p

Plaje și sporturi acvatice Belek se poate mândri cu cele mai fine plaje de pe coasta turcească, cu 16 km de nisip alb, curat, franjurat de pini umbroși ușor înclinaţi pentru a limpezi apele turcoaz. Este un loc de joacă perfect pentru copii și iubit de broaștele ţestoase caretta-caretta, care își depun aici ouăle. Apele de culoarea cristalului de aici sunt un adevărat paradis pentru iubitorii de sporturi nautice.

Shopping Cele mai multe dintre hotelurile din Belek au magazine de suveniruri, însă pentru cei care vor să facă mai multe cumpărături, variata corectă este bazarul imens care se deschide în fiecare zi de sâmbătă. Dacă nu vei uita că în Turcia, la cumpărături, trebuie să negociezi vei pleca din Belek cu foarte multe cadouri pentru cei dragi.

Cluburi și baruri Viaţa de noapte în Belek nu este foarte activă, resorturile au însă propriile lor cluburi de noapte, baruri și divertisment.

De vizitat

Belek Cele mai interesante activităţi pe care le vei putea face avea aici: excursiile cu barca, echitaţia, vizitarea cascadei Manavgat, safari prin munţi și vizitarea băilor termale din Pamukkale. Situat pe ţărmul Mediteranei, în partea de est a provinciei Antalya, Belek este un adevarat paradis pentru turiști. Oferind 300 de zile de soare, plaje cu nisip auriu, ape turcoaz, terenuri de golf și hoteluri moderne, a devenit un refugiu pentru cei care caută luxul. O selecţie generoasă de hoteluri în cea mai mare parte de 5 stele, atrage milioane de turiști din Europa, Rusia și statele din Golful Persic. Cele mai multe hoteluri din Belek sunt construite de curând și de aceea se prezintă mai bine decât multe hoteluri europene în staţiuni similare.

Datorită celor șase terenuri care se găsesc aici, Belekul este o destinaţie favorită a iubitorilor de golf.Staţiunea se mândrește de asemenea cu 109 specii de păsări, inclusiv frumoasele Tyto Alba, (bufniţele cu glugă), pe care le vei putea observa în timp ce stai la plajă.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 21 8

Unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în apropierea staţiunii este Aspendos, cu amfiteatrul deosebit de cunoscut și foarte bine conservat. Acesta a fost un important centru comercial în epoca romană. În fiecare an, în lunile iunie și iulie, acesta găzduiește Festivalul operei și baletului de la Aspendos, iar cele 15.000 de locuri sunt mereu ocupate. Un alt vestigiu care s-a păstrat destul de bine este apeductul care facilita intrarea apei în oraș. Priveliștea sa e de-a dreptul impresionantă. La doar 18 km de Antalya se găsește Perge, un fost oraș important în Pamfilia, vizitat de Sfântul Paul în timpul călătoriilor sale misionare. Astăzi, lucrurile care merită văzute aici sunt poarta orașului flancată de turnuri înalte, teatrul și băile.

Mai 26 9

Iun. 30 9

Iul. 34 11

Aug. 34 12

Sept. 31 9

Oct. 28 8

Regiunea are o climă temperat continentală mediteraneană, cu o temperatură medie a apei de 22°C.

321


Turcia

Antalya - Belek

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Aqua park și Luna park pentru copii Club de noapte în aer liber Numeroase facilitaţi de relaxare și petrecere a timpului liber Înconjurat de o luxuriantă padure de pini Posibilitate cazare în bungalow, camere standard în aripa pentru adulţi și camere standard sau familial în aripa pentru familii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

LL ULTRA AV INCLUSI E

Hotel Club Voyage Belek bbbbb O bijuterie în mijlocul pădurilor de pini Cu plajă privată la Marea Mediterană, Voyage Belek este un complex elegant de 5 stele situat ca o bijuterie în mijlocul pădurilor de pini din Belek. Arhitectura sa include concepte de design modern în armonie perfectă cu natura. Numărul mare de restaurante a la carte, piscinele exterioare precum și activitățile de divertisment, parcul de distracții pentru copii fac ca acest complex să fie alegerea ideală de vacanță pentru familiile cu copii. Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Belek, pe malul mării, la o distanţă de numai 300 m de plajă, resort-ul a fost deschis în 2007. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de lobby, lobby-bar, 8 restaurante a la carte, patiserie, 10 baruri, ceainărie, săli de conferinţe, magazine cu suveniruri, coafor, serviciu medical, saună, hammam. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie cu cadă, telefon direct, TV-satelit, A/C, mini-bar, seif şi balcon.

Sport și agrement: Teren de volei, 4 terenuri de tenis, minifotbal, tenis de masă, mini-golf, sală de fitness şi aerobic. În plus, se pot practica şi numeroase sporturi nautice precum: canotaj, windsurfing, banana rides, parasailing, jet ski. În hotel mai există: un amfiteatru, o discotecă, un mic cinematograf, iar seara turiştii sunt animaţi de programul de divertisment al hotelului. Piscină: Piscină interioară, 5 piscine exterioare.

Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici există piscine, tobogane cu apă, mini-club pentru copii între 4 şi 12 ani, junior club pentru copii între 13 şi 16 ani, loc de joacă special amenajat şi mini-disco. Plajă: Pe plaja cu nisip a hotelului există umbrele, hamace, saltele şi prosoape de plajă.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în Bungalow cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, până la 28.02

EARLY BOOKING OFERTA SPECIALĂ Loc în Bungalow Loc în Bungalow cu STANDARD REDUCERE 10% cu REDUCERE 15% Loc în Bungalow aplicată la cazare, aplicată la cazare, până la 30.04 până la 31.03

03.06, 06.06, 16.09, 19.09

904 €

945 €

985 €

1065 €

10.06, 12.09

920 €

962 €

1003 €

1085 €

09.09, 13.06

944 €

987 €

1030 €

1115 €

17.06, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

960 €

1004 €

1048 €

1135 €

24.06, 22.08

976 €

1021 €

1066 €

1155 €

19.08, 27.06 01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 15.08 Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT.

1000 €

1047 €

1093 €

1185 €

1016 €

1064 €

1111 €

1205 €

Un copil 2-12.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport; Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

322


Turcia

Antalya - Belek de la

PREMIER

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Ideal pentru familii cu copii Petreceri pe plajă, seri festive și cinema Camere spatioase și elegant mobilate Piscină cu tobogane.

FamilyClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ela All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

BONUSURI FAMILY

Ela Quality Resort Hotel bbbbb Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Belek, la 35 km de aeroportul din Antalya şi la 45 de km de centrul oraşului Antalya. Facilităţile hotelului: Restaurant principal Enderun, restaurante a la carte cu specific mexican, fructe de mare, turcesc, italian, franţuzesc, brazilian şi japonez, acesta din urmă cu plată, diferite baruri în cadrul complexului, baie turcească, saună şi jacuzzi. Cu plată sunt: asistenţa medicală, spălătoria, coaforul, magazinele, centrul Spa, centrul de frumuseţe, accesul internet, jocurile pe calculator şi serviciul rent-a-car. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de un total de 550 de camere, dintre care 350 standard (cu suprafaţa de 35–45 mp, baie cu cadă, uscător A/C, telefon direct, mini-bar, seif, conexiune internet cu plată, LCD, balcon cu vedere spre mare sau spre

uscat), 78 de camere duplex familiale (suprafaţa de 65–75 mp, la primul nivel living şi baie, LCD, mini-bar şi cutie muzicală pentru copii, ursuleţ şi halat de baie pentru copii, la al doilea nivel: un dormitor, o baie şi LCD), 64 camere familiale – Vila la piscină (suprafaţă:100 mp, 2 dormitoare, 2 băi, o piscină comună pentru vile, iar restul dotărilor ca şi în camerele familiale duplex), 25 de suite family, 5 suite Resort, 8 suite Deluxe, 3 suite Elegance, 2 suite Superior, 2 suite Premier, 5 vile King Royal Ela şi 2 vile rezidenţiale Royal Ela. Sport și agrement: Teren de tenis, tenis de masă, volei de plajă, baschet, mini-fotbal, sală de fitness, sporturi nautice nemotorizate şi biliard, toate incluse. Cu plată sunt nocturna pentru terenul de tenis, sporturile motorizate şi bowling-ul. Program de animaţie cu echipe profesioniste în

timpul zilei, spectacole seara, cursuri de gătit. Piscină: Hotelul are atât piscine interioare cât şi în aer liber şi un aqua park. Facilităţi pentru copii: Iată oferta hotelului pentru cei mici: piscine interioare şi în aer liber, miniclub pentru copii de la 4 la12 ani, programe speciale pe terenul de joacă, mini-disco seara şi serviciu de babysitting la cerere. Plajă: Plaja privată a hotelului este cu nisip, iar prosoapele de plajă, şezlongurile şi umbrelele de soare sunt gratuite.

Meniuri speciale pentru copii Posibilitate de cazare în camere familiale Mini club, mini disco și loc de joacă special amenajat Serviciu baby sitter la cerere.

ALTE SERVICII OFERITE Loc de joacă Minibar cu mascotă Restaurant pentru copii Camere video cu conexiune la TV în cameră Pager system 3 Săli de cinema Aqua park cu piscine cu 5 topogane

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în Main STANDARD FIRST MINUTE Loc în Main Building GV cu REDUCERE 20% Building GV cu REDUCERE 15% Loc în Main aplicată la cazare, până la 30.04 aplicată la cazare, până la 15.05 Building GV

06.06

951 €

993 €

1116 €

19.09

968 €

1010 €

1137 €

12.09

989 €

1033 €

1163 €

10.06, 17.06, 24.06, 26.08, 02.09

1011 €

1058 €

1198 €

08.07, 15.07

1033 €

1082 €

1226 €

13.06, 20.06, 27.06, 29.08, 05.09

1041 €

1088 €

1228 €

22.08

1052 €

1099 €

1242 €

29.07

1050 €

1099 €

1247 €

04.07

1057 €

1105 €

1248 €

11.07, 18.07

1063 €

1112 €

1256 €

25.07

1075 €

1124 €

1271 €

01.08, 08.08, 15.08

1080 €

1129 €

1277 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

323


Turcia

Antalya - Belek

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Înconjurat de verdeaţă Meniu dietetic Programe de animaţie pentru copii, mini disco și mini bowling Cinema, sală de jocuri și dicotecă.

ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; High Class All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Papillon Ayscha Hotel bbbbb Localizare: Situat la 3 km de Belek, la 45 km de Antalya şi la 35 km faţă de aeroportul din Antalya, pe plajă, chiar lângă terenurile de golf Gloria. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, 2 restaurante a la carte, vitamin-bar, aquarium-bar, lobbybar, saună, baie turcească, centru de sănătate şi shopping center. Vei avea acces la internet doar în salon-bar, în sala de conferinţe şi în lobby. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt echipate cu A/C, încălzire, telefon, TV-satelit, mini-bar, uscător de păr, balcon şi seif. Facilităţi pentru copii: Piscină, loc de joacă, mini-disco, mini-bowling, mini-club pentru copii între 4 şi 12

ani, junior-club pentru copii între 13 şi 16 ani şi serviciu de babysitting. Plajă: Plaja este cu nisip fin, duş şi

cabine de schimb, iar şezlongurile, umbrelele, saltelele şi prosoapele de plajă sunt fară plată.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în GV cu REDUCERE STANDARD 10% aplicată la cazare, până la 30.04 Loc în DBL GV

19.09

736 €

16.09

765 €

789 € 822 €

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07

773 €

831 €

04.07

778 €

836 €

08.07

796 €

856 €

11.07, 15.07, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09

805 €

866 €

18.07

809 €

871 €

22.07

827 €

891 €

15.08

832 €

896 €

25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08

836 €

901 €

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Renovat în 2011 Este înconjurat de o gradina luxuriantă Au echipă de animație profesionistă

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; High Class All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

324

Papillon Zeugma Hotel bbbbb Localizare: Hotelul se află la 4 km de centrul stațiunii Belek și la 45 km de Antalya. Facilități hotel: Restaurant principal, 5 restaurante a la carte (mediteranean, chinezesc, pescăresc, oriental, mexican), cafenea, baruri, 2 piscine exterioare (din care una cu tobogane), centru fitness, baie turcească, saună, sporturi acvatice, canoe, windsurfing și catamaran, gimnastică, jocuri în piscină, programe de animație, muzică live, discotecă, săli de conferințe, parcare. Facilități camere: Toate camere sunt dotate cu telefon, televizor, minibar, aer condiționat, seif, uscător de păr, mochetă, balcon.

Facilitati pentru copii: Miniclub, bufet special pentru copii, club pentru adolescenți, mini disco, animație.

Plajă: Plaja este privată, cu nisip. Sezlongurile și umbrelele sunt gratuite.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

19.09

FIRST MINUTE Loc în GV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04 744 €

16.09

774 €

843 €

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07

776 €

845 €

04.07

781 €

851 €

08.07

803 €

875 €

11.07, 15.07, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09

814 €

887 €

18.07

821 €

895 €

19.08

828 €

903 €

22.07

850 €

927 €

15.08

857 €

935 €

25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08,

864 €

943 €

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL GV 810 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Belek de la

PREMIER LL ULTRA AV INCLUSI E

PUNCTE FORTE Numeroase piscine exterioare Centru Spa & Wellness Vinotecă 8 restaurante a la carte Meniu special pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Susesi Deluxe Resort & Spa bbbbb Localizare: Hotelul se află la aproximativ 1 km faţă de centrul staţiunii Belek şi la 35 km de aeroportul din Antalya. Facilităţile hotelului: Restaurantul principal pentru bufet deschis Turquoise, 10 baruri, disco-bar , de 3 ori pe săptămână Club Mor Gogo Bar, patiserie, lift panoramic, jacuzzi cu apă înclăzită, saună, hamam, frizerie, internet wifi la recepţie şi 8 săli de conferinţă. Cu plată sunt: serviciile medicale, masajul, spălătoria, internet cafe-ul, jocurile pe calculator, serviciu rent-a-car şi magazinele. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu grup sanitar complet utilat, cadă, uscător de păr, oglindă cosmetică, telefon, TV-satelit LCD, minibar, seif, încălzire / climatizare şi balcon.

Sport și agrement: Squash, 2 terenuri de tenis, baschet, tenis de masă, centru de fitness, fotbal, golf, sporturi de apă, night club, discotecă, cinema, muzică live, animaţie şi spectacole seara. Contra cost: cursurile, echipamentul şi nocturna la tenis, bowling-ul, biliardul, jocurile Play Station, internet cafe-ul şi sporturile de apă motorizate. Piscină: Hotelul are 2 piscine interioare şi piscină exterioară. Umbreluţele, şezlongurile şi prosoapele sunt gratuite. Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici, hotelul pune la dispoziţie: miniclub, meniu special, animaţie, loc de joacă, mini-disco, piscine şi serviciu de babysitting (contra cost).

Plajă: Plajă privată cu nisip amestecat cu puţin pietriş. Accesul în mare e destul de facil, iar umbreluţele, şezlongurile şi prosoapele pe plajă sunt gratuite. Concept All Inclusive: Ultra All Inclusive: bufet deschis pentru toate mesele de pe parcursul zilei, gustări după-amiază şi la miezul nopţii, ceai, prăjituri, cafea, toate băuturile de import standard alcoolice şi nealcoolice, suc proaspat de portocale doar la mic dejun, restaurant pentru bufet târziu, gratuit. Cu plată sunt vinurile speciale, băuturile de lux, room service-ul şi băuturile îmbuteliate.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

Plecări

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DELUXE DBL STD cu REDUCERE DBL STD cu REDUCERE OFERTA Specială LAND VIEW aplicată la pachet până aplicată la pachet până Locuri limitate Loc în DBL la 31.03 la 31.04

19.09

842 €

802 €

812 €

822 €

16.09

861 €

821 €

831 €

841 €

03.06

871 €

831 €

841 €

851 €

06.06

905 €

865 €

875 €

885 €

10.06

973 €

933 €

943 €

953 €

12.09

929 €

899 €

909 €

919 €

26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

979 €

939 €

949 €

959 €

17.06, 24.06

990 €

950 €

960 €

970 €

22.08

1001 €

951 €

961 €

981 €

27.06, 01.07, 08.07

1008 €

958 €

968 €

988 €

04.07

1018 €

968 €

978 €

998 €

11.07

1027 €

977 €

987 €

1007 €

19.08

1030 €

990 €

1000 €

1010 €

15.07

1034 €

994 €

1004 €

1014 €

18.07, 22.07, 25.07

1038 €

998 €

1008 €

1018 €

29.07

1055 €

1015 €

1025 €

1035 €

01.08, 05.08, 08.08, 12.08 15.08

1068 €

1028 €

1038 €

1048 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-6.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iasi - 30 euro/pers (în fiecare luni).

325


Turcia

Antalya - Belek

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Servicii de înaltă calitate Programe de animaţie Înconjurat de grădini Restaurante cu meniuri diversificate Teren de golf.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Deluxe All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

Cornelia De Luxe Resort & Spa bbbbb Localizare: Hotelul este situat în Belek, la 48 km de centrul oraşului Antalya şi la 38 km de aeroport. Facilităţile hotelului: Restaurante principale cu buffet deschis Hedera şi Cornelius, restaurant a la carte, baruri în cadrul complexului hotelier, Jacuzzi, centru de sănătate şi frumuseţe, masaj şi baie turcească. Facilităţile camerelor: Balcon sau terasă, vedere la mare sau la grădină, baie cu cadă, uscător, A/C, telefon, seif, mini-bar, TV-satelit, canale de muzică şi internet, gratuit. Sport și agrement: Sală de fitness, teren de tenis, tenis de masă, volei, baschet, volei de plajă, zid pentru alpinism şi sporturi nemotorizate, toate gratuit. Program de animaţie

în timpul zilei, spectacole seara, cină festivă la fiecare 14 zile, petrecere în grădină şi jocuri pe calculator. Facilităţi pentru copii: Spaţiu de joacă pentru copii cu tobogane, piscină, mini-club şi serviciu de babysitting (la cerere). Concept Deluxe All Inclusive: Masa: Mic dejun 07.00-10.00 restaurantul principal Cornelius, Brunch 10.00-11.00 restaurantul principal Cornelius, Gustari 12.30-16.00 Florian Restaurant, Masa de prânz 12.30 14.30 restaurantul principal Cornelius, Ceai și prajituri 16.30-18.00 Harmonia Lobby Bar, Cina 19.00 - 21.30 restaurantul principal Cornelius, Cina tarzie 23.30-00.00 Harmonia Lobby Bar, Gustari non-stop: Harmonia

Lobby Bar, 00.00-07.00 - room-service gratuit Băuturi: Băuturi alcoolice și nealcoolice locale, unele bauturi importate, Sucuri proaspete la Citrus Bar, Minibar umplut la sosire, zilnic alimentat cu băuturi răcoritoare și bere, Citrus Bar: 10.00-17.30, Harmonia Lobby Bar: non-stop, Amores Disco: 23.00-02.00

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

STANDARD FIRST MINUTE Loc în Loc în DBL Cornelia Garden cu REDUCERE 15% aplicată la CORNELIA Garden cazare, până la 30.04

03.06

840 €

06.06

871 €

942 € 978 €

10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 04.07, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

891 €

1002 €

26.08

908 €

1022 €

08.07

917 €

1032 €

11.07, 22.08

942 €

1062 €

15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08

951 €

1072 €

Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

326


Turcia

Antalya - Belek de la

PREMIER

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Arhitectură deosebită Teren de golf Concept Ultra All Inclusive variat, include serviciul de spălătorie Piscină cu tobogane.

RelaxClub

Xanadu Resort bbbbb Localizare: Situat în staţiunea Belek, la 40 km de aeroportul din Antalya şi la 50 km de oraşul Antalya. Facilităţile hotelului: Printre facilităţile hotelului vei găsi: 6 restaurante a la carte, un restaurant principal: Ipekyolu, 7 baruri, Spa, amfiteatru, cabinet medical, magazine, room service 24 h, parcare exterioară, spălătorie, uscătorie, internet cafe, baie turcească, jacuzzi, saună, masaj şi coafor. Facilităţile camerelor: Camerele au o frumoasă vedere către mare sau către grădină și sunt dotate cu baie, uscător de păr, telefon cu linie directă, muzică, mini-bar, seif, TVsatelit, halat, A/C şi balcon.

Sport și agrement: Centru de fitness, 6 terenuri de tenis, sală de gimnastică, biliard, bowling, darts, masă de tenis, baschet, tir, animaţie, mini-fotbal, sporturi nautice, jocuri video, discotecă şi club de noapte. Piscină: Piscină interioară, 3 piscine exterioare şi 3 tobogane.

Facilităţi pentru copii: Loc de joacă, 2 piscine şi centru de divertisment pentru copii. La cerere, serviciu de babysitting. Plajă: Plaja privată a hotelului este cu nisip fin, iar prosoapele de plajă, şezlongurile şi umbrelele de soare sunt gratuite.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; High Class All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

FIRST MINUTE Loc în DBL GV cu STANDARD Loc REDUCERE 12% aplicată la cazare, în DBL GV până la 31.03

PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

821 €

897 €

24.06, 22.08

847 €

927 €

27.06, 19.08

887 €

972 €

01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 913 € 1002 € 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

Letoonia Golf Resort bbbbb Localizare: Cu grădini luxuriante, Letoonia Golf Resort este situate pe plaja din Belek, la 48 km de Antalya. Facilităti hotel: Restaurant, bar, grădină, cameră de bagaje, aer condiţionat, zonă pentru fumători, zonă de plajă privată, snack bar, terasă la soare, room service, babysitting/servicii pentru copii, salon de frumuseţe, facilităţi VIP în cameră, schimb valutar, magazin de suveniruri/cadouri, închirieri biciclete, prânz la pachet, închirieri auto, birou de turism, fax/copiator, serviciu de concierge, animatori, club de noapte/ DJ, serviciu de transfer (contra cost), meniuri cu diete speciale (la cerere), facilităţi de sporturi nautice la hotel.

Teren de golf Programe de agrement și de relaxare Zonă publică colorată și plină de viaţă Piscine exterioare mari, grădină bogată Camere mobilate în stil modern.

SERVICII INCLUSE Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în Bungalow cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, până la 31.03

EARLY BOOKING OFERTA SPECIALĂ Loc în Bungalow Loc în Bungalow STANDARD cu REDUCERE 15% cu REDUCERE 10% Loc în DBL LV aplicată la cazare, aplicată la cazare, până la 31.05 până la 30.04

03.06, 06.06, 10.06

626 €

649 €

673 €

719 €

13.06

629 €

653 €

676 €

723 €

17.06

635 €

659 €

683 €

730 €

20.06

637 €

661 €

685 €

733 €

24.06

645 €

670 €

694 €

753 €

27.06

669 €

695 €

721 €

773 €

19.09

685 €

712 €

739 €

793 €

01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09

693 €

721 €

748 €

803 € 845 €

18.07

726 €

756 8

786 €

22.08

738 €

768 €

799 €

859 €

22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08

771 €

804 €

836 €

901 €

AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Superior All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Copil 0 -1.99 GRATUIT Primul copil 2-12 ani plateste 140 € + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

327


Turcia

Antalya - Belek

de la

PREMIUM

PUNCTE FORTE Design avangardist Plaja lata cu nisip fin Activitati pentru petrecerea timpului liber

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

Alva Donna Exclusive Hotel & Spa bbbbb Localizare: Hotelul Alva Donna Exclusive Hotel & SPA este localizat în Belek / Bogazkent aproape de centrul Belek-ului. Este la 50 km de centrul Antalyei și la 40 km de aeroportul din Antalya. Facilitati camere: Camerele sunt dotate cu: minibar, TV satelit, aer condiționat centralizat, balcon, seif ( gratuit ), cadă în baie, telefon direct, carpetă, uscător de păr. Facilitati hotel: Restarant principal și 5 restaurante a la carte, baruri, cinema, magazine, discotecă, internet cafe, spălătorie, saună, hamam, baie cu aburi, cameră de relaxare, cabinet medical, spa, centru de înfrumsețare, solar, masaj ( cu miere, cu ciocolată,

clasic, tailandez), jacuzi cu vin, piscină cu apă minerală. Piscina: Hotelul dispune de 3 piscine din care una dintre ele este dotată cu tobogane, piscină interioară cu jacuzzi, piscină cu apă minerală, aqua park.

Facilități pentru copii: Mini club ( 4 6 ani ), midi club ( 7-12 ani), teen club ( 13-16 ani), mini discotecă, cinema pentru copii, restaurant pentru copii, piscină exterioară și interioară, piscina cu tobogane, aqua park pentru copii, cameră de jocuri, bufet pentru copii.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în STANDARD Relax cu REDUCERE 15% DBL Relax cu REDUCERE Loc în DBL aplicată la cazare, până 10% aplicată la cazare, până Relax la 28.02 la 31.03 786 € 799 € 859 €

27.06, 19.09

802 €

815 €

877 €

01.07, 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09

823 €

836 €

901 €

18.07

830 €

844 €

909 €

22.08

837 €

851 €

917 €

25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08

873 €

887 €

957 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Deschis în 2010 Camere spaţioase și moderne Centru Spa Plajă lată cu nisip fin Activităţi pentru petrecerea timpului liber: cursuri de pictură, yoga.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

328

ALL INCLUSIVE

Sensimar Belek Resort & Spa bbbbb Acest hotel este dotat cu toate facilităţile necesare asigurând oaspeţilor o vacanţă de neuitat. Hotelul Sensimar Belek Resort & Spa este recomandat exclusiv pentru adulţi. Localizare: Hotelul este situat pe malul mării, în localitatea Bogazkent, la 15 km de centrul staţiunii Belek şi 40 km de aeroportul Antalya. Facilităţile hotelului: Recepţie, lobby, bibliotecă proprie, 2 restaurante, restaurant A la Carte, 5 baruri şi magazine. Facilităţile camerelor: 200 de camere spaţioase şi decorate modern Camerele sunt dotate cu facilităţi precum A/C, TV satelit,

minibar, seif, baie cu duş, uscător de păr, parchet, balcon sau terasă. Camerele oferă vedere directă sau parţială la mare. Piscină: Piscină exterioară foarte spatioasă şi piscină interioară.

Plajă: proprie cu nisip şi pietricele mici.Pe plajă există umbrele, şezlonguri şi saltele gratuite.Oaspeţii vor găsi pe plajă şi un bar unde pot servi diferite băuturi răcoritoare.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL LV cu REDUCERE DBL LV cu REDUCERE Loc în 12% aplicată la cazare, 10% aplicată la cazare, DBL LV până la 30.04 până la 31.03 03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 667 € 676 € 722 € PLECĂRI

01.07

678 €

687 €

734 €

04.07, 19.09

693 €

703 €

752 €

08.07, 11.07, 15.07, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09

704 €

714 €

764 €

18.07

712 €

722 €

773 €

15.08

715 €

725 €

776 €

22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08

722 €

733 €

785 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Belek de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

L ULTRA AL INCLUSIVE

Vera Club Hotel Mare bbbbb Localizare: Hotelul este situat la 500 m de Bogazkent, 15 km de Belek şi la 45 km de aeroportul Antalya şi la 55 km de oraşul Antalya şi este deschis din 2008. Facilităţile hotelului: Restaurant principal cu terasă, 3 restaurante a la carte cu specific turcesc şi pescăresc, 5 baruri, centru Spa, baie turcească, saună, centru comercial, spălătorie, curăţătorie şi 2 săli de conferinţe. Facilităţile camerelor: Toate camerele au baie cu cadă, uscător, A/C split, telefon direct, mini-bar, seif, TV-satelit, canale de muzică, conexiune internet (contra cost) şi balcon. Camerele pot avea vedere la mare sau la grădină.

Piscină: Piscină în aer liber, piscină interioară şi tobogane. Facilităţi pentru copii: Mini-club pentru copii între 4 şi 12 ani, junior club pentru copii între 13 şi 16 ani, piscină, teren de joacă, bufet special,

animaţie, tobogan şi serviciu de babysitting. Plajă: Pe plaja privată cu nisip a hotelului, umbreluţele, şezlongurile şi saltelele sunt gratuite.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în DBL LV

Camere spaţioase Programe de animaţie atât ziua, cât și seara În restaurant se servesc simultan 5 bucătării internaţionale Piscină cu tobogane Plaja lata cu nisip fin vizitată și de broaștele ţestoase Caretta Caretta.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

03.06 599 € 659 € 06.06 599 € 679 € 10.06 651 € 719 € 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 26.08, 29.08, 659 € 729 € 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09 01.07 699 € 777 € 19.08 710 € 789 € 22.08 712 € 753 € 04.07, 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 731 € 813 € 29.07, 01.08, 05.08, 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la L ULTRA AL INCLUSIVE

PREMIER

PUNCTE FORTE Luna park pentru copii Aqua park Camere modern mobilate Sporturi nautice motorizate.

SERVICII INCLUSE AVION

Belek Beach Resort bbbbb Localizare: Hotelul este situat în zona Bogazkent, în staţiunea Belek, la o distanţă de 40 km de aeroport şi 45 km de centrul oraşului Antalya. Facilităţile hotelului: Un restaurant principal, 2 restaurante a la carte, coafor, centru comercial, spălătorie, curăţătorie, schimb valutar, rent-a-car, parcare, cabinet medical. Facilităţile camerelor: Camerele standard au baie cu cadă, uscător de păr, aer condiţionat, minibar, seif (cu plată), TV satelit, telefon, parchet laminat şi balcon. Sport și agrement: Tenis, volei în apă, volei pe plajă, mini golf şi mini fotbal, tenis de masă, darts, sală fitness, baie turcească, saună,

aerobic în apă, cinema, biblioteca, programe de animaţie în timpul zilei şi spectacole seara. Piscină: 3 piscine exterioare şi 2 piscine interioare.

Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii, mini club, baby sitter (la cerere), teren de joacă, tobogane. Plajă: Plaja privată cu nisip; şezlongurile, umbrelele şi prosoapele sunt gratuite.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06

FIRST MINUTE Loc în DBL LV cu STANDARD REDUCERE 12% aplicată la cazare, Loc în DBL LV până la 31.03 617 € 666 €

13.06

635 €

17.06

671 €

686 € 726 €

20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09

679 €

736 €

22.08

697 €

756 €

04.07

706 €

766 €

19.08

723 €

786 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 741 € 806 € 08.08, 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/ pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

329


tal Cr ys

Orașul a fost ridicat de către coloniștii veniţi de la nord de Smirna. Se spune că vechii săi locuitori preferau să se ocupe cu pirateria, decât să se încerce meserii mai puţin riscante, ca pescuitul sau marinăria. Numele orașului vine de la fructul de rodie, care a rămas simbol al localităţii. La 15 kilometri de Side se află vechiul oraș Bucaksihlar (Pamphylia) ale cărui vestigii vorbesc despre moștenirea antică a acestui loc. Ajuns aici vei putea vizita centrul orașului cu agora, baia romană, un mausoleu, un teatru antic și o biserică. Băile romane de aici sunt un important obiectiv turistic. Construite în secolul ii, sunt acum mărginite de două rânduri de magazine. Băile din Agora adăpostesc astăzi Muzeul arheologic, unde se reflectă gloriosul trecut al orașului Side. Unul dintre cele mai renumite monumente ale perioadei grecoromane este teatrul din Side, un important obiectiv la nivelul întregii Asia Minor. Cu o capacitate de 15.000 de spectatori, teatrul era folosit pentru luptele cu gladiatorii. O altă moștenire din acea epocă este Templul Atenei și al lui Apolo.

Ay d

inb Su ey en Ki o B ng e Sil Re ach s Tu ence ort ra n P Be rin ach ce W or ld

Ad m

ira

l

ce Ve ra St on eP ala

Câteva detalii istorice

De vizitat Din Side vei putea ajunge destul de ușor la Manavgat. Avesta este un vechi oraș cu puternice influenţe romane, a cărui primă atestare datează din anul 200 î.Ch. , moment în care, se pare că se făceau transporturi pe râul cu același nume. În partea de nord a râului se găsește lacul Oynapinar, localizat în mijlocul unui peisaj superb, alături de Manavgat Dams. Zona este recunoscută pentru o superbă cascadă înaltă de 50 de metri, formată pe râul care

Side În side, noul și vechiul se îmbină armonios, acest oraș devenind în ultimii ani o populară destinaţie de vacanţă izvorăște din Munţii Taurus. Localitatea se află la 80 km de Antalya, 10 de Side și dispune de o bogată ofertă de resorturi pe partea de coastă, dar și situri arheologice, vestigii arhitecturale antice și moschei, fiind o zonă mai conservatoare. Manvgat este unul dintre orașele tipic turcești cu magazine diverse, dar în care preţurile nu sunt afișate, tocmai pentru a te putea târgui.

Pitorescul orășel side, construit pe locul vechiul Pamphylia, se găsește pe ţărmul Mării Mediterane, la 65 km est de Antalya. Datorită plajelor nisipoase și a facilităţilor pe care le oferă, a devenit în momentul de faţă un mare centru turistic. Pe lângă faptul că găzduiește numeroasele magazine de piele și aur, această staţiune este și un loc de distracţie, cu multe baruri și discoteci. Cu toate acestea, principala atracţie a zonei rămân ruinele din perioada elenistică și romană. La est de Side se întind complexele de vacanţă Sorgun și Titreyengol, în mijlocul unei păduri de pini. Plaje apreciate se găsesc la est de orașele Kumkoy și Colakli. Tot acolo se găsesc și o serie de resorturi.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

330

Apr. 21 8

Mai 26 9

Iun. 30 9

Iul. 34 11

Aug. 34 12

Sept. 31 9

Oct. 28 8


Turcia

Antalya - Side de la

LL ULTRA AV INCLUSI E

PREMIER

PUNCTE FORTE Plajă privată amenajată Numeroase facilități pentu copii Meniuri dietetice Sporturi acvatice pe plajă.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Vera Stone Palace bbbbb Localizare: Hotelul Stone Palace Side este situat la 45 km de aeroportul orașului Antalya, la 11 km de orașul Side, la 250 m de plaja proprie. Construit în anul 1998, are o suprafată de 30000 mp, ultima renovare - în anul 2002. Facilități hotel: Meniuri dietetice,restaurant à la carte (pescăresc, cu rezervare, o dată în timpul sejurului – gratuit), 6 baruri,2 piscine exterioare,o piscină acoperită, 2 tobogane de apa, cabinet medical (medic la cerere), coafor,centru comercial,spălătorie, schimb-valutar,

rent-a-car, parcare,sala TV, 2 sali de conferinte (pentru 50 și 350 pers.), baie turcească, sauna,jacuzzi,fitness, aerobic, volei pe plajă, tenis de masă, darts, program de animatie, masaj, peeling, discotecă. Facilități camere: Baie, foehn,aer condiționat centralizat, TV,telefon,mini-bar (numai apă plată și carbogazoasă, gratuit) seif (în camera, contra cost) pardoseală – mochetă în dormitor și gresie în coridor,balcon, în cameră se face curațenie zilnic, schimbarea asternuturilor de 2 ori pe saptamâna.

Sport și agrement: Fitness, aerobic, volei pe plajă, tensi de masă, drts, teren tenis. Contra cost: biliard, închiriere rachete și mingi de tenis, nocturnă teren tenis,aparate de joc,internet-Cafe, sporturi acvatice pe plajă.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu STANDARD Loc REDUCERE 15% aplicată la cazare, în DBL LV până la 30.04

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 04.07, 19.09

574 €

16.09

579 €

619 €

29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09

585 €

626 €

613 €

26.08

607 €

650 €

08.07,

609 €

653 €

11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 636 € 683 € 12.08, 15.08, 19.08, 22.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

331


Turcia

Antalya - Side

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

LL ULTRA AV INCLUSI E

Hotel nou deschis în 2012 Mini parc de distracții Echipa de Animație ce organizează programe speciale și spectacole atât ziua, cât și seara Piscina cu tobogane pentru adulți, dar și pentru copii, Grădină luxuriantă Stil arhitectural elegant

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

AquaMania

Hotel Royal Alhambra Palace bbbbb Intre istorie și confort Royal Alhambra Palace Hotel este un adevărat paradis turistic! Suprafață de 50.000 m2 şi arhitectura sa, este o combinație între istorie și confortul modern. Construit pentru facilităţi Ultra All Inclusive, hotelul oferă oaspeților săi diverse opțiuni în funcție de preferințe, de unde nu lipsesc luxul, delicatesele și sporturile acvatice, relaxante și de adrenalină. Localizare: Hotelul este localizat la 5 km de centrul orașului Side, la 10 km de centrul orașului Managvat şi la 40 de km de Aeroportul internațional din Antalya. Facilităţile hotelului: Impresionant prin arhitectură, servicii și facilități pentru familii cu copii, hotelul oferă un standard ridicat al calității și confortului. Hotelul dispune de recepţie, lifturi de acces, disco bar, lobby bar, dar şi baruri la piscină și la plajă. Turiștii vor servi masa în restaurantul principal în regim de bufet, unde vor savura preparate culinare internaționale și locale. Pe lângă acesta, hotelul mai dispune și de 5 restaurante a la carte. Gratuit,

332

hotelul oferă internet wireless în lobby. De asemnea, hotelul dispune și de 2500m2 de piscine cu o varietate de tobogane, centru Spa cu baie turcească, masaj; sporturi pe apă, gimnastică în piscină, tenis de masă, darts, volei pe plajă, teren de baschet, tenis cu nocturnă, centru fitness, programe de animație, grădini cu vegetație luxuriantă Facilităţile camerelor: Toate cele 579 de camere oferă turiștilor tot confortul necesar, fiind foarte spaţioase și frumos decorate. Toate camerele dispun de TV- satelit cu diverse canale naţionale și internaționale, minibar, au covoare şi dispun de balcon, linie telefonică

directă, uscător de păr, baie cu cadă, telefon în baie, A/C centralizat și seif electronic. Contra cost, se pot solicita papuci și halate de baie. Facilități pentru copii – piscină, bufet,3 tobogane, locc de de jjoacă, oaaacă o că luna că una na park, mini clyb, baby bab ba byy ssitting. Plaja: Plajă proprie, nisip. Bar pe o plajă - gratuit. La piscină și pee p plajă: laj lajă ajjă: ajă: aj ajă ă: umbrele, sezlonguri, saltelee - g gratuit. gra gr ratu ra atu atui at tuiitt. Prosoape de plajă - gratuit. ui ui


Turcia

Antalya - Side

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL SUP STANDARD Loc LV cu REDUCERE 10% aplicată la în DBL SUP LV cazare până la 30.04

16.09, 19.09

750 €

807 €

09.09, 12.09

797 €

859 €

03.06, 06.06

832 €

898 €

10.06, 13.06, 17.06, 20.06

852 €

918 €

24.06, 27.06, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

872 €

938 €

19.08, 22.08

911 €

983 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08

914 €

989 €

01.07, 04.07

919 €

990 €

12.08, 15.08

934 €

1009 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-9.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport; Preţul nu include: Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni şi joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni), taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

333


Turcia

Antalya - Side

de la

PREMIER

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Plajă premiată Blue Flag Aqua Park 10 restaurante a la carte Facilități pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Turan Prince World bbbbb Localizare: Situat pe plaja premiata cu Steag Albastru din Side, . Hotelul este situat la 75 km de aeroportul din Antalya, la 12 km de orasul Manavgat și are o suprafață totală de 150,000 mp. Ultima renovare a fost facută în 2010. Facilități hotel: 3 restaurante a la carte, 10 baruri, recepţie deschisă nonstop, camere de familie, lift, aer condiţionat, 3 piscine în aer liber,coafor, medic, magazine, internet café, spalătorie și curățătorie, sală de conferințe, Aqua Park. Facilități pentru copii: Pisciă, loc de joacă pentru copii, mini park, luna park, aqua park, baby sitting (contra cost)

Plaja: proprie, nisip/pietris, ponton. La piscină și pe plajă: prosoape de

plajă, umbrele, paturi și saltele gratuit. Bar pe plajă: gratuit.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în OFERTA SPECIALĂ STANDARD Club STD cu REDUCERE CLUB STD cu REDUCERE Loc în CLUB STD cu Loc în CLUB 18% aplicată la cazare, 15% aplicată la cazare, REDUCERE 12% aplicată STD până la 28.02 până la 31.03 la cazare, până la 30.04

PLECĂRI

03.06, 06.06

565 €

576 €

587 €

631 €

10.06

573 €

584 €

598 €

646 €

13.06

585 €

597 €

609 €

656 €

17.06, 20.06, 16.09, 19.09

593 €

606 €

618 €

667 €

24.06, 12.09

602 €

614 €

627 €

686 €

27.06, 09.09

614 €

627 €

640 €

691 €

01.07, 04.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

622 €

635 €

649 €

701 €

08.07, 22.08

634 €

647 €

661 €

729 €

11.07, 19.08 651 € 665 € 679 € 736 € 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 662 € 677 € 692 € 750 € 08.08, 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Centru Wellness Plajă cu nisip Spectacole de gătit Cursuri de dans Degustări de vinuri ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

334

Hotel Sensimar Side Resort & Spa bbbbb Localizare: Hotelul se află la o distanţă de 60 de km de Aeroportul din Antalya, la 10 km de centrul oraşului Manavgat şi la 7 km de centrul oraşului Side. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de baruri, restaurant principal, două restaurante a la carte. Gratuit, turiştii au acces la sala de fitness, baia turcescă şi sauna finlandeză, volei pe plajă, polo. Facilităţile camerelor: Camerele standard dispun de balcon, baie cu duş, uscător de păr, telefon în baie, AC, telefon, minibar, seif, un televizor LCD cu TV-satelit, acces la wireless. Cele Deluxe au în plus hol cu canapea şi două televizoare LCD.

Sport și agrement: Programe de animaţie zilnic atât pe timpul zilei cât şi seara. Aceste programe sunt formate din cursuri de fitness, yoga, gimnastică şi aerobic, sporturi uşoare.

Piscină: O piscină exterioară, o piscină interioară şi o piscină jacuzzi. Sezlongurile şi umbrelele sunt gratuite. Plaja: Hotelul oferă şezlonguri, umbrele şi prosoape pentru plajă.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în DBL LV EARLY BOOKING Loc în DBL LV STANDARD cu REDUCERE 12% aplicată cu REDUCERE 10% aplicată la Loc în DBL LV la cazare, până la 31.03 cazare, până la 30.04

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06,

667 €

676 €

722 €

01.07

678 €

687 €

734 €

04.07, 19.09

693 €

703 €

752 €

08.07, 11.07, 15.07, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09

704 €

714 €

764 €

18.07

712 €

722 €

773 €

15.08

715 €

725 €

776 €

22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 722 € 733 € 785 € 08.08, 12.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Side de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Centru SPA & thalasso Piscinã exterioară cu 9 tobogane Mini club pentru cei mici, luna parc și cărucioare la cerere.

AquaMania SERVICII INCLUSE AVION

LL ULTRA AV INCLUSI E

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Ultra All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Silence Beach Resort bbbbb Kizilagac Kizilagac este un sat în Saimbeyli, Provincia Adana, din Riviera Turcească, situat la doar 13 km de orașul plin de viață de Manavgat. Satul permite resorturilor să aibă o pozițe turistică excelentă, cu vedere la plajă, beneficiind și de restaurante, baruri și cluburi pentru toate vârstele. Localizare: Hotelul Silence Beach este localizat la 85 km de aeroportul orașului Antalya, la 13 km de orașul Manavgat, în stațiunea Kizilagac, pe malul mării. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, 6 restaurante a la carte, 11 baruri, saună, 2 terenuri de fotbal, bowling, biliard, squash, închiriere de rachete și mingi de tenis, windsurfing, hidrobicicletă cu panza, sporturi acvatice, cinematograf, aerobic, volei pe plajă, baschet, mini-fotbal, mini-golf, darts, canoe, tir cu arcul, tenis de masă, 6 terenuri de tenis, program de animație și discotecă, 5 piscine exterioare, piscină interioară, piscină interioară cu apă de mare. Umbrelele, șezlongurile și saltelele sunt gratuite. Copii vor fi rasfațați la acest hotel datorită multiplelor facilități create special petnru ei: 4 piscine, teren de

joacă, mini-club pentru cei între 4 și 6 ani, junior club (între 7 și 12 ani). Plaja de care dispune hotelul este cu nisip și pietriș. Umbrele, șezlongurile şi saltelele sunt gratuite pe plajă. Prosopele de plajă se schimbă gratuit o dată pe zi. Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului sunt dotate cu baie cu cadă, uscător de păr, A/C centralizat, TV, telefon, mini-bar, seif și balcon.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în DBL STD cu REDUCERE DBL STD cu REDUCERE aplicată la pachet până aplicată la pachet până la 31.04 la 31.03

OFERTA SPECIALĂ LOCURI LIMITATE

STANDARD Garden View Loc în DBL

19.09

624 €

634 €

644 €

664 €

06.06

627 €

637 €

647 €

667 €

11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 05.09, 12.09

652 €

662 €

672 €

692 €

13.06

659 €

669 €

679 €

699 €

29.08

673 €

683 €

693 €

713 €

20.06, 27.06, 04.07, 08.08, 15.08, 22.08

701 €

711 €

712 €

732 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-11.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe aeroport; Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

335


Turcia

Antalya - Side

de la

CONFORT ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Numeroase facilități pentru persoanele adulte Mini AquaPark

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Grand Prestige Hotel bbbbb Localizare: Hotelul Grand Prestige este situat în regiunea Titreyengol, pe plajă, 75 km de aeroportul Antalya și 7 km de orașul vechi Side. Facilitati hotel: Restaurant principal pentru bufet deschis, restaurante A`La Carte: Sultan Sofra (bucătărie turcească), Fish Restaurant (bucătărie mediteraneană), restaurant Italian și baruri în cadrul complexului. Asistența medicală, baby sitting, spălătorie și curățătorie, coafor, conexiune la internet și jocuri pe calculator în cafenea, magazine, rent a car sunt contra cost. Facilități camere: Toate camerele au baie privata, cu cada, dus, uscator de par, A / C centralizat, telefon,

seif (contra cost), satelit TV și canale muzicale, minibar (doar bauturi racoritoare) și balcon. Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti FIRST MINUTE Loc în DBL LV cu REDUCERE 20% aplicată la cazare, până la 28.02 569 €

PLECĂRI 03.06, 12.09

EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL LV cu REDUCERE Loc în 15% aplicată la cazare, DBL LV până la 30.04 589 € 646 €

06,06, 10.06, 13,06, 17.06, 20.06, 24.06, 16.09, 19.09

585 €

606 €

666 €

27.06

604 €

626 €

690 €

09.09

611 €

633 €

698 €

01.07, 04.07, 08.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

630 €

653 €

722 €

22.08

644 €

668 €

740 €

11.07

652 €

676 €

749 €

19.08

666 €

691 €

767 €

15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 680 € 707 € 785 € 08.08, 12.08, 15.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Foarte multe facilități pentru copii Construit în 2011 Animație atât în timpul zilei cât și seara.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

336

ALL INCLUSIVE

Hotel Port Side bbbbb Localizare: Construit în 2011 hotelul este situat la 70 km de Antalya la numai 160 m de plaja cu nisip fin. Facilități hotel: 2 Tobogane de apă, magazine,baruri, piscine, sală de conferintă, centru spa, cabinet medical (contra cost), sală de cinemă, restaurante a la carte: (turcesc, italian, fructe de mare, cu rezervare, pe durata sejurului o vizita la fiecare restaurant o data pe saptamâna gratuit), restaurant principal, Internet cafe, Wi-Fi în lobby, tenis de masă, aerobic și aqua gym, animație, volei pe plajă, darts, disco, saună,baie turcească. Facilități camere: TV satelit, telefon, seif, uscător de păr, AC,mini bar.

Plaja: Proprie, nisip. Prosoape de plajă: gratuit. Beach Bar: gratuit. Umbrele, paturi și saltele la piscina:

gratuit. Umbrele de plajă, sezlonguri, saltele: gratuit.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti FIRST MINUTE Loc în GV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04

STANDARD Loc în DBL GV

03.06, 06.06, 10.06

599 €

645 €

13.06,

617 €

665 €

19.09

634 €

685 €

17.06

652 €

705 €

20.06, 24.06, 27.06, 01.07, 29.08, 26.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 16.09

661 €

715 €

22.08

675 €

731 €

04.07

682 €

739 €

19.08

696 €

755 €

PLECĂRI

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 710 € 771 € 12.08, 15.08, Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).


Turcia

Antalya - Side de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

L ULTRA AL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE

Aydinbey King Palace & Spa bbbbb Localizare: Hotelul Aydinbey King Palace & Spa este situat pe malul marii, la 15 km de orasul Side. Facilități hotel: Restaurantul principal, 5 restaurante a la carte (cu rezervare în prealabil, o vizită gratuită la fiecare restaurant/sejur de o saptamană), 6 baruri, 2 piscine exterioare, piscină interioară, 3 tobogane, cabinet medical, centru SPA, coafor, lant de magazine, spalatorie, . Gratuit - baie turcească, saună, baie cu aburi, jacuzzi, sala de, fitness, aerobic, aqua-aerobic, volei pe plajă, tenis de masă, darts, program de animație, discotecă, wireless (în lobby). Contra cost masaj, bowling (2 piste), biliard,

aparate electronice, internet-café. Facilități camere: Cada, foehn, AC, televizor, telefon, mini-bar (bauturile răcoritoare se suplimentează zilnic, gratuit), seif (gratuit), pardoseală – mochetă, balcon.

Ideal pentru familiile cu copii Situat pe una dintre cele mai frumoase plaje Luna Park pentru copii Petreceri pe plajă și seri tematice

AVION

Facilitati pentru copii: 2 piscine, loc de joacă, mini-club (4-12 ani). Plaja: Plajă proprie, nisip. Bar pe plaja – gratuit. La piscină și pe plajă: umbrele, sezlonguri, saltele – gratuit. Prosoape de plajă – cu garantie.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu STANDARD REDUCERE 15% aplicată la cazare, Loc în până la 15.04 DBL LV 673 € 747 €

PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06, 19.09 13.06, 16.09

681 €

757 €

17.06, 12.09

715 €

797 €

20.06, 24.06, 27.06, 01.07,04.07,22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

732 €

817 €

19.08

744 €

831 €

08.07

756 €

845 €

15.08

768 €

859 €

11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08

774 €

866 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Aqua park Echipă de animație profesionistă Plajă privată ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Crystal Admiral Resort Suites & Spa bbbbb Localizare: Hotelul este situat pe plaja din Kizilot, la 80 km de aeroportul din Antalya. Acesta oferă un amplu parc acvatic, prevăzut cu piscine, tobogane şi locuri de joacă. Facilitati hotel: Restaurant, bar, recepţie deschisă nonstop, grădină, camere pentru nefumători, Facilităţi pentru persoane cu handicap, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, magazine în hotel, fumatul interzis în toate spaţiile publice şi private, aer condiţionat, zonă de plajă privată, restaurant (à la carte), restaurant (bufet), snack bar, room service, săli de conferinţă şi petreceri, babysitting/servicii pentru copii, spălătorie, curăţătorie chimică,

bărbier/salon de frumuseţe, serviciu de călcătorie, magazin de suveniruri/ cadouri, închirieri auto. Facilitati camere: Toate camerele complexului Crystal Admiral Resort sunt luminoase şi au aer condiţionat,

televizoare prin satelit şi minibaruri. Sporturi și agrement: Teren de tenis, saună, sală de fitness, cameră de jocuri, spa & centru de wellness, masaj, teren de joacă pentru copii.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultimate All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în STD LV EARLY BOOKING Loc în STD STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată LV cu REDUCERE 10% aplicată Loc în la cazare, până la 28.02 la cazare, până la 30.04 STD LV

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09

596 €

616 €

656 €

20.06, 05.09,

619 €

640 €

683 €

02.09

641 €

664 €

710 €

24.06, 27.06, 01.07, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08

649 €

673 €

719 €

04.07, 15.08

677 €

702 €

752 €

12.08

705 €

732 €

785 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 715 € 742 € 796 € 29.07, 01.08, 05.08, 08.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (în fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (în fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (în fiecare luni).

337


Reso rt Beac h

Datorită așezării sale strategice, pe o mică peninsulă, sub Munţii Taurus, Alanya a fost folosită drept fortăreaţă de multe imperii din Mediterană. În Alanya vei găsi o cetate impresionantă din secolul xiv. Ridicată la o înălţime de 260 m faţă de așezarea urbană, adăpostește vestigii istorice de o valoare inestimabilă. Foarte aproape de fortăreaţă vei avea posibilitatea de a admira și ruinele unei biserici bizantine.

Long

Club Park Aydin Conti bey Gold Justi nian o

Gran ad Gale a Luxury ri Re sort

Câteva detalii istorice

Plajele Cea mai cunoscută plajă este Kleopatra Plaji (4 km), în partea de vest. Legenda spune că Marc Antoniu și Cleopatra ar fi petrecut aici clipe frumoase, iar mai apoi acesta i-ar fi dăruit reginei plaja. Ulaș Plaji, la 6 km în partea de vest, este o plajă mai puţin frecventată de către turiștii străini și mai mult de către turiștii băștinași.Alte plaje, mai mici, vei găsi pe ruta Anamur. Pe ţărm, există o mulţime de baruri prietenoase, case de ceai, cafenele și restaurante cu o gamă excelentă de preparate tradiţionale.

De vizitat Iată câteva dintre locurile pe care merită să le vezi odată ce ai ajuns aici: Grota Damlatas Parcul Ataturk Muzeul Alanya Grota Asiklar Grota Fosforlu

Alanya Plajele cu nisip fin și umbrite de palmieri, peisajul montan al munţilor Taurus, parcurile exotice, grădinile luxuriante și restaurantele îmbietoare, fac din Alanya o staţiune foarte atrăgătoare Oraș modern, situat la 100 km est de Antalya, Alanya este una dintre cele mai populare staţiuni ale Turciei. Se întinde cu eleganţă de-a lungul a două golfuri largi, are un port frumos și se găsește în topul preferinţelor turistice datorită plajelor întinse de nisip fin, a plantaţiilor de bananieri și a nenumăratelor hoteluri. Mulţi turiști, în special scandinavi, germani, ruși și olandezi, își fac vacanţele cu regularitate în Alanya pe timpul lunilor călduroase. Sunt atrași de această zonă datorită preţurilor accesibile,

temperaturilor ridicate, plajelor nisipoase, accesului către zonele istorice ale Alanyei și a bucătăriei rafinate. Plajele au pe margini hoteluri și restaurante construite în ultimii ani. Coastele stâncoase, împădurite, măresc farmecul peisajului. Grote numeroase se deschid printre stânci, unele dintre ele, Damlatas spre exemplu, împodobite cu stalactite. Turistul va găsi aici hoteluri luxoase, baruri, cafenele, restaurante în aer liber în care un

preparat tradiţional se compune fără doar și poate și din pește, sunt aliniate de-a lungul plajelor. Însă portul orașului cu cafenelele sale tradiţionale, cu parcul cu flori și cu boutique-uri cu haine sau bijuterii, este de departe cea mai animată și mai plină de viaţă zonă a orașului. Nu poţi pleca acasă, fără să deguști specialităţile tradiţionale locale, gozleme, binecunoscutele clătite turcești, alături de un pahar de ayran.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

338

Apr. 21 8

Mai 26 9

Iun. 30 9

Iul. 34 11

Aug. 34 12

Sept. 31 9

Oct. 28 8


Turcia

Antalya - Alanya de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Plajă privată Înconjurat de o grădină luxuriantă Facilități de agrement și relaxare Camere spațioase ALL INCLUSIVE

AVION

Hotel Justiniano Club Park Conti bbbbb Localizare: Hotelul este localizat în regiunea Okurcalar, la 90 km de aeroportul din Antalya și la 35 km de aeroportul din Alanya. Facilități hotel: Restaurant principal tip bufet, restaurant A la Carte cu specific pescăresc, turcesc, Italian, numeroase baruri, baie turcească, saună. Serviciile cu plată sunt: doctor, babysitting, spălătorie, coafor, internet, magazine, rent a car, masajul. Facilități camere: Hotelul dispunde de 501 camere. Sunt 2 corpuri de clădire: clădirea principala și bungalouri. Toate camerele sunt dotate cu baie cu cadă, duș, uscător de păr, aer condiționat, telefon direct,

minibar, seif, TV satelit, balcon sau terasă. Facilități pentru copii: Mini club pentru copii cu vârsta cuprinsa între 04 - 12 ani. SPA & WELNESS: Centrul spa include sală de gimnastică, saună, piscină

SERVICII INCLUSE

interioară și cadă cu hidromasaj. Baia tradițională turcească este disponibilă pentru oaspeții care doresc să se relaxaze cu băi cu bule și masaje.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL LV cu REDUCERE 12% aplicată la cazare, până la 30.04

PLECARI

STANDARD Loc in DBL LV

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 20.06, 24.06, 27.06, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09, 12.09, 19.09 01.07, 22.08

507 €

552 €

523 €

570 €

04.07, 19.08

547 €

597 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 563 € 615 € 08.08, 12.08, 15.08 Infant 0-1.99 GRATUIT; Copil 2-6.99 plătește biletul de avion 140 euro + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

de la

ALL INCLUSIVE

PREMIER

PUNCTE FORTE Piscină cu apă de mare Numeroase facilități pentru copii Stil architectural moden Camere spațioase

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Long Beach bbbbb Localizare: Situat la 20 km de orașul Alanya, în zona Incekum. Facilități hotel: Hotelul dispune de 5 baruri, 6 piscine exterioare (una dintre ele cu apa de mare), piscină acoperită, 8 tobogane , Sala TV, cinema, biblioteca, cabinet medical , coafor, solar, beauty salon – SPA Thalasso – Welness, spălătorie, curățătorie, schimb valutar, sală de conferințe, internet wireless , restaurant principal, 4 restaurante À la Carte , 5 baruri. Facilități camere: Camerele sunt dotate cu baie, foehn, aer condiționat centralizat, televizor, telefon, minibar (la sosire apă- gratuit) seif (în camera–contra cost), balcon.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECARI

03.06, 06.06, 16.09, 19.09

EARLY BOOKING OFERTA SPECIALA FIRST MINUTE Loc în DBL Loc în DBL LV cu Loc în DBL LV cu LV cu REDUCERE 15% STANDARD Loc REDUCERE 8 % REDUCERE 12% aplicată la cazare, până in DBL LV aplicată la cazare, aplicată la cazare, la 28.02 până la 30.04 până la 31.03 612 € 624 € 640 € 673 €

12.09

623 €

636 €

653 €

687 €

10.06

629 €

642 €

659 €

693 €

09.09

641 €

655 €

673 €

708 €

26.08, 29.08, 02.09, 05.09

653 €

667 €

686 €

722 €

17.06, 20.06, 24.06, 27.06

671 €

686 €

705 €

743 €

22.08

675 €

689 €

709 €

748 €

01.07

688 €

703 €

723 €

763 €

19.08

708 €

724 €

745 €

787 €

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

04.07 714 € 729 € 751 € 793 € 08.07, 11.07,15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 731 € 747 € 769 € 813 € 08.08, 12.08, 15.08 Un copil 2-6.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

339


Turcia

Antalya - Alanya

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Plajă privată Design elegant Sporturi nautice Mini club și serviciu de baby sitter la cerere.

ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Saphir Resort & Spa Hotel bbbbb Localizare: Hotelul este situat în Okurcalar, la 33 km de Alanya şi la 90 km de aeroportul din Antalya. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, restaurante a la carte, baruri, baie turcească şi saună. Serviciile medicale, coaforul, masajul, centrul de înfrumuseţare, serviciul rent-a-car, magazinele, internetul şi spălătoria sunt contra cost Facilităţile camerelor: Camerele au uscător de păr, A/C centralizat, telefon, mini-bar, seif, TV-satelit şi balcon. Piscină: Hotelul are mai multe piscine interioare şi exterioare. Facilităţi pentru copii: Piscine interioare şi exterioare pentru copii şi

tobogane. Hotelul dispune de echipă de animaţie şi programe artistice pe timpul zilei şi seara şi de mini-club

pentru copii între 4 şi 12 ani. La cerere vei putea beneficia de serviciu de babysitting.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în GV EARLY BOOKING Loc în GV STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată cu REDUCERE 10% aplicată la Loc in DBL GV la cazare, până la 31.03 cazare, până la 15.05

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 09.09, 16.09, 534 € 550 € 582 € 12.09, 19.09 17.06 538 € 554 € 586 € 05.09 544 € 561 € 594 € 20.06 548 € 565 € 598 € 02.09 555 € 572 € 606 € 24.06, 27.06, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08 558 € 575 € 610 € 01.07 565 € 583 € 618 € 15.08 578 € 597 € 634 € 04.07 585 € 604 € 642 € 12.08 599 € 619 € 658 € 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 606 € 626 € 666 € 29.07, 01.08, 05.08, 08.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plaja cu nisip fin Tobogane Foarte aproape de Alanya

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

340

Hotel Saphir bbbb Localizare: Hotelul Saphir 4* este alcatuit din doua corpuri și este situat pe malul mării la 12 km de orașul Alanya la 500 de metri de centrul stațiunii Konakli. Facilitati hotel: Bar, recepţie deschisă nonstop, grădină, magazine în hotel, restaurant (à la carte), room service, babysitting/servicii pentru copii, spălătorie, bărbier/salon de frumuseţe, serviciu de călcătorie. Facilitati camere: Toate camerele sunt dotate cu A/C centralizat, uscator de par, TV, telefon, mini bar, seif, balcon. Plaja: proprie, nisip/pietris, chei și platformă. Umbrele, sezlonguri, saltele - gratuit. Prosoape de plaja:

contra cost. La piscină: umbrele, sezlonguri, saltele - gratuit.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în GV EARLY BOOKING Loc în GV STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată cu REDUCERE 10% aplicată la Loc in DBL GV la cazare, până la 31.03 cazare, până la 15.05

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 09.09, 16.09, 534 € 550 € 582 € 12.09, 19.09 17.06 538 € 554 € 586 € 05.09 544 € 561 € 594 € 20.06 548 € 565 € 598 € 02.09 555 € 572 € 606 € 24.06, 27.06, 19.08, 22.08, 26.08, 29.08 558 € 575 € 610 € 01.07 565 € 583 € 618 € 15.08 578 € 597 € 634 € 04.07 585 € 604 € 642 € 12.08 599 € 619 € 658 € 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 606 € 626 € 666 € 29.07, 01.08, 05.08, 08.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).


Turcia

Antalya - Alanya de la

PREMIER

LL ULTRA AV INCLUSI E

PUNCTE FORTE Camere moderne și spaţioase Servicii de înaltă calitate și numeroase facilităţi Plajă privată Numeroase activităţi sportive Concept de Ultra All Inclusive foarte bogat.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Delphin Deluxe Hotel bbbbb Hotelul Delphin Deluxe se bucură de o amplasare privilegiată fiind înconjurat de o gradină de palmieri, camerele având o vedere panoramică a Marii Mediterane. Oaspeții se pot bucura de diverse forme de divertisment pe tot parcursul zilei, inclusiv jocuri acvatice, activităţi sportive, spectacole live şi muzică. Localizare: Hotelul este localizat în Okurcalar, în zona Alanya, la 32 de km de centrul Alanyei şi la 90 de km de aeroportul Antalyei. Facilităţile hotelului: Coaforul, curăţătoria, masajul, salonul de înfrumuseţare, cabinetul medical, serviciul rent-a-car, internetul (gratuite în zona recepţiei) şi jocurile pe calculator sunt contra cost. Gratuit: saună, baie turcească şi jacuzzi.

Facilităţile camerelor: Cele 416 camere ale hotelului sunt dotate cu: baie cu duş sau cadş, uscător de păr, A/C, telefon, seif, mini-bar, TV-satelit şi balcon sau terasă. Camerele sunt cu vedere la grădină sau la mare. Sport și agrement: Turiştii dornici de relaxare sau de activitate sportivă beneficiază de: centru de fitness, terenuri de tenis, masă de tenis, volei de plajă, darts şi sporturi nemotorizate, toate gratuite. Contra

cost sunt lecţiile şi echipamentele de tenis, biliardul, şcoala de scufundări şi sporturile motorizate. Facilităţi pentru copii: Piscină, tobogane, loc de joacă pentru copii şi serviciu de babysitting (la cerere). Plajă: Plaja este cu nisip, pietricele şi ponton. Prosoapele, şezlongurile şi umbrelele sunt gratuite. Website: botanikhotel.com.tr

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL LV cu REDUCERE DBL LV cu REDUCERE Loc in 20% aplicată la cazare, 16% aplicată la cazare, DBL LV până la 28.02 până la 31.03

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 16.09, 19.09

710 €

733 €

20.06, 12.09, 19.09

729 €

753 €

824 € 848 €

24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09

754 €

779 €

880 €

04.07

774 €

800 €

904 €

22.08

780 €

807 €

936 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 799 € 827 € 936 € 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

341


Turcia

Antalya - Alanya

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE

LL ULTRA AV INCLUSI E

Grădini luxuriante Facilităţi pentru familiile cu copii Shuttle gratuit spre Alanya, Side și Manavgat Concept de All Inclusive foarte bogat Școală de scuba diving.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Delphin Botanik Hotel bbbbb Teritoriul acestui hotel reprezinta o gradină botanică cu peste 3000 de specii de plante. Este unul dintre cele mai bune hoteluri din Alanya fiind ideal pentru familiile cu copii. Serviciile sunt la standarde înalte iar bucatarie este excelenta. Localizare: Hotelul este localizat în Okurcalar, în zona Alanya, la 32 de km de centrul Alanyei şi la 90 de km de aeroport. Facilităţile hotelului: Coaforul, curăţătoria, masajul, salonul de înfrumuseţare, cabinetul medical, serviciul rent-a-car, internetul (gratuite în zona recepţiei) şi jocurile pe calculator sunt contra cost. Gratuit: saună, baie turcească şi jacuzzi. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 617 camere. Camerele

sunt dotate cu balcon sau terasă, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, A/C, telefon, mini-bar (reumplut zilnic cu băuturi soft, bere, apă şi ciocolată), seif şi TV-satelit. Camerele sunt cu vedere la grădină sau la mare. Sport și agrement: Centru de fitness, terenuri de tenis, masă de tenis, volei de plajă, darts şi sporturi nemotorizate, cinema în aer liber, discotecă, muzica live, animaţie şi seară turcească, toate gratuite. Contra cost sunt lecţiile şi echipamentele de tenis, biliardul şi sporturile

motorizate. Facilităţi pentru copii: Piscină, tobogane, mini-club, loc de joacă pentru copii şi serviciu de babysitting (la cerere). Plajă: Plaja este privată, cu nisip şi pietricele. Prosoapele, şezlongurile şi umbrelele sunt gratuite. Website: botanikhotel.com.tr

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în STANDARD DBL LV cu REDUCERE DBL LV cu REDUCERE Loc in 25% aplicată la cazare, 20% aplicată la cazare, DBL LV până la 28.02 până la 31.03

03.06, 06.06, 10.06, 13.06, 17.06, 16.09, 19.09

514 €

542 €

20.06, 12.09

525 €

554 €

810 € 834 €

24.06, 27.06, 01.07, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

540 €

571 €

866 €

04.07

551 €

583 €

890€

22.08

555 €

587 €

898 €

08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 566 € 599 € 922 € 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08, 19.08 Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

342


Turcia

Antalya - Alanya de la

PREMIER

LL ULTRA AV INCLUSI E

PUNCTE FORTE Aquapark cu 8 tobogane; Arhitectură în stil oriental Centrul Spa&Welness Servicii și facilităţi de calitate Mini club și loc de joacă special amenajat pentru cei mici Localizare pe plaja privată.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mukarnas Spa Resort bbbbb Localizare: Situat pe malul mării, la 1 km de Okurcalar, 30 km de staţiunea Alanya şi 90 km de aeroport. Facilităţile hotelului: Recepţie, room service, restaurant principal, 3 restaurante A la Carte; 7 baruri, internet cafe, centru comercial, săli de conferinţe, schimb valutar, coafor, sală de cinema, servicii rent a car, servicii medicale, servicii de spălătorie, discotecă, parcare. Facilităţile camerelor: Baie cu cadă sau duş, uscător de păr, AC, televizor, telefon, mini bar, seif, acces la internet şi balcon. Relaxare: Baie de aburi, 2 saune,

jacuzzi, 2 băi turceşti, masaj, tratamente de înfrumuseţare. Sport și agrement: Sală de fitness, aerobic, aqua aerobic, volei pe plajă, baschet, teren de tenis, darts, bowling, biliard. Deasemenea pentru cei care doresc să aibă parte de puţina adrenalină vor putea practica şi sporturi nautice motorizate precum banana, parasailing, jet-ski, catamaran (cu licenţa), water ski. Programe de animaţie atât în timpul zilei cât şi seara. Piscină: Hotelul dispune de piscină exterioară (1.300 mp), piscină interioară (300 mp), piscină exterioară

pentru copii, piscină interioară pentru copii, piscină cu tobogane pentru copii. Facilităţi pentru copii: Pentru copii există loc de joacă special amenajat, mini club, servicii de baby sitting şi programe de animaţie. Plaja hotelului este cu nisip şi pietricele.Umbrelele, şezlongurile şi saltelele sunt gratuite. Plaja: Privată cu nisip și pietriș. Umbrelele și sezlongurile la piscină și pe plajă sunt gratuite, prosoapele sunt gratuite.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc FIRST MINUTE Loc în STANDARD în Standard LV cu STD LV cu REDUCERE Loc in 22% aplicată la cazare, REDUCERE 10% aplicată DBL LV la cazare, până la 30.04 până la 28.02 627 € 661 € 733 € 653 € 689 € 766 € 662 € 698 € 777 € 679 € 717 € 799 € 687 € 726 € 810 € 692 € 732 € 816 € 697 € 737 € 822 € 706 € 747 € 834 € 715 € 757 € 846 €

03.06, 06.06, 13.06, 09.09, 12.09, 16.09, 19.09 05.09 17.06 02.09 20.06, 24.06, 27.06, 22.08, 26.08, 29.08 01.07 19.08 04.07 15.08 08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 720 € 762 € 852 € 01.08, 05.08, 08.08, 12.08 Copil 0 – 1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plăteşte 140 € transport + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

343


Turcia

Antalya - Alanya

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

LL ULTRA AV INCLUSI E

Arhitectură modernă foarte special Camere spațioase Acces facil către mijloacele de transport în comun ce fac legatura cu Alnaya.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Granada Luxury Resort And Spa bbbbb Localizare: Situat la 90 km de aeroportul orasului Antalya, la 30 km de Alanya și la 30 km de Side, la 1 km de Okurcalar, pe malul marii. Facilitati hotel: Restaurant principal, 6 restaurante a la carte, 8 baruri, piscina exterioara, piscina pentru copii, aquapark, piscina interioara, sauna, baie turceasca, baie cu aburi, centru fitness, mini club, programe de animatie, discoteca, spectacole in timpul serii, muzica live, cinema, discoteca și cinema pentru copii, tenis de masa, darts. Servicii cu plata: rezervare in restaurantele a la carte, babysitter, room service, masaje, tratamente in centrul Spa&Wellness,

servicii medicale, fotograf, coafor, nocturna pentru tenis, volei și fotbal, jocuri, telefon, fax, curatatorie și spalatorie, narghilea, sporturi acvatice, internet,magazine, inchirieri masini. Concept Honeymoon: cos cu fructe și sampanie la sosire; halate de baie, papuci și trandafir pe pat; mic dejun in camera, o data pe sejur; rezervare pentru unul dintre restaurantele a la carte (cu exceptia restaurantului Tappanyaki); reducere 10% pentru un masaj in centrul Spa; reducere 50% in pavilioane. Facilitati camere: Telefon, televizor, minibar, seif, aer conditionat, uscator de par, parchet, balcon (majoritatea

camerelor). Plaja de nisip și pietricele, cu platforma și dig (150-200 m). Sport și agrement: Baie turcească, Saună, Sală de fitness, aerobic, teren de tenis, tenis de masă, darts, boccia, programe de animație, discotecă, biliard, diving, bowling. Plaja: Plaja amenajată cu pontoane.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în Bungalow cu REDUCERE Bungalow cu REDUCERE STANDARD 15% aplicată la cazare, 10% aplicată la cazare, Loc in DBL LV până la 28.02 până la 31.03

06.06, 13.06, 20.06, 19.09

612 €

632 €

673 €

27.06

632 €

654 €

697 €

12.09

639 €

661 €

705 €

04.07

659 €

683 €

729 €

22.08

668 €

692 €

739 €

11.07 , 29.08, 05.09

685 €

710 €

759 €

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

719 €

746 €

799 €

Copil 0 -1.99 GRATUIT Primul copil 2-12 ani plateste 140 € + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

344


Turcia

Antalya - Alanya de la L ULTRA AL INCLUSIVE

PREMIER

PUNCTE FORTE Plajă privată lată cu nisip fin Animaţie și facilităţi pentru copii Discotecă în aer liber și muzică live

SERVICII INCLUSE AVION

Aydinbey Gold Dreams bbbbb Localizare: Face parte din lantul hotelier Aydinbei de luxe si este situat la 50 m de plaja, ajungandu-se printr-un pasaj subteran. Facilități hotel: Restaurant principal, restaurant A`la Carte, bar pe plaja, spalatorie, baby-sitter (contra cost), sala de conferinte, cabinet medical, salon de infrumusetare, rent-a-car, parcare, plaja privata, umbrele, sezlonguri, saltele, prosoape sunt gratuite, piscina exterioara, piscina interioara, piscina pentru copii, topogane, sala fitness, baie turceasca, sauna, jacuzzi, darts, animatie, tenis de masa, biliard, fotbal de masa, volei pe plaja, aerobic, gimnastica acvatica, baschet, animatie, discoteca in aer

liber, muzica live, spaţiu de joaca pentru copii, mini-club (4-12 ani). Facilități camere: Hotelul dispune de 345 camere: 307 camere standard, 3 camere pentru persoane cu dizabilitati si 35 suite. Toate

camerele sunt prevazute cu vedere spre mare si sunt dotate cu baie, telefon, uscator de par, TV satelit, aer conditionat individual, minibar (apa incarcata zilnic gratuit), telefon cu linie directa, seif, balcon.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti FIRST MINUTE Loc în GV cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, până la 30.04 488 €

PLECĂRI 03.06, 06.06, 10.06, 19.09 13.06, 16.09

497 €

STANDARD Loc in DBL GV 530 € 540 €

17.06, 12.09

531 €

580 €

20.06,24.06, 27.06, 01.07, 04.07, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09

548 €

600 €

19.08

562 €

616 €

08.07

575 €

632 €

15.08

589 €

648 €

11.07, 15.07, 18.07, 22.07, 25.07, 29.07, 01.08,05.08, 08.08, 12.08

596 €

656 €

Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE

L ULTRA AL INCLUSIVE

Pel plaja de nisip fin Facilităîi pentru copii Multiple activități sportive și de agrement.

SERVICII INCLUSE AVION

Galeri Resort bbbbb Hotelul Galeri Resort oferă toate condițiile pentru a petrece o vacanță liniștită la Marea Mediterană. Alanya, este la mică distanță de hotel. La fiecare 15 minute trec microbuze prin fața hotelului ce fac legatură atât cu Alanya cât și cu Side. Localizare: Hotelul este situat la 30km de Side, pe plajă. Facilități hotel: Restaurant principal, 5 baruri, Vitamin bar, restaurant a la carte , piscina exterioara ,piscina interioara , piscina pentru copii, animație,aquapark, minidiscotecă, loc de joacă pentru copii, baie turcească, saună, camera de relaxare, jacuzzi, parcare, coafor, SPA, rent a car,magazine, servicii medicale,

spălătorie, fotograf. Facilitati camere: AC, TV, telefon , minibar, uscator de par, balcon, seif.

Plaja: La 50 m de hotel se află plaja cu nisip.

Plecări din: Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bucureşti

PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în Bungalow cu REDUCERE Bungalow cu REDUCERE STANDARD 15% aplicată la cazare, 10% aplicată la cazare, Loc in DBL LV până la 31.03 până la 31.04

03.06, 06.06

506 €

521 €

551 €

10.06

523 €

539 €

572 €

13.06, 19.09

536 €

553 €

586 €

17.06, 16.09

542 €

559 €

593 €

20.06

560 €

578 €

614 €

12.09

566 €

584 €

621 €

578 €

597 €

635 €

649 €

673 €

719 €

24.06, 27.06, 22.08, 26.08, 29.08, 02.09, 05.09, 09.09 04.07,08.07, 11.07, 15.07, 18.07, 22,07, 25.07, 29.07, 01.08, 05.08, 08.08, 12.08, 15.08

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Copil 0 -1.99 GRATUIT Primul copil 2-11,99 ani plateste 140 € + taxe Supliment plecare din Cluj-Napoca - 30 euro/pers (in fiecare luni și joi), supliment plecare din Timisoara şi Sibiu - 30 euro/pers (in fiecare vineri), supliment plecare din Iași - 30 euro/pers (in fiecare luni).

345


Spania Spania este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Europa. Cunoscută în lumea întreagă pentru celebrul flamenco, pentru luptele cu tauri, pentru plajele fantastice, pentru arta culinară şi pentru soarele generos, Spania are câte ceva de oferit pentru fiecare. re.

Cei pasionaţi de cultura urbană vor găsi în marile oraşe spaniole atât capodopere ale arhitecturii clasice, asice, cât şi remarcabile piese ale modernităţii, iar cei care are iubesc plaja şi soarele, vor putea să se bucure de ţărmurile ărmurile scăldate de valurile Mediteranei ale Costei del Sol, ale Insulei Mallorca, ale Costei Brava sau ale Costei ostei Dorada. Spaniolii spun pur şi simplu că ţara lor este diferită, însă nu specifică niciun alt termen de comparaţie. paraţie. La o privire mai atentă însă, această afirmaţie se explică: fiecare dintre regiunile Spaniei are anumitee trăsături atât culturale, cât şi de climă, profund und originale.

346


Mallorca

Costa Brava Costa Dorada

Mulţi scriitori și artiști s-au perindat de-a lungul timpului prin Mallorca și prin celelalte Insule Baleare, sperând să găsească inspiraţia în clima idilică, în peisajul magnific și, mai presus de toate, în pacea și liniștea de aici

Costa Brava este ca o pictură unde artistul – în cazul acesta natura însăși – a reușit să îmbine cu o măiestrie desăvârșită verdele intens al pinilor cu fineţea nisipului de aur, masivitatea rocilor și albastrul ameţitor al mării.

Cei care s-au îndrăgostit deja de ţărmurile Mediteranei vor descoperi cu plăcere această fâșie a litoralului spaniol, care se întinde chiar în sudul Costei Brava

Costa del Sol Tenerife

Almeria

Costa del Sol este cea mai populară zonă turistică din partea continentala a Spaniei. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că aici există mai multe ski jet-uri pe cap de locuitor decât oriunde altundeva în Europa

Vazut de pe meterezele imensei Alcazabra, Almeria seamănă cu Africa de Nord, pe fundalul unui deșert auriu și are un amestec de case în culori mediteraneene, cu acoperișul plat.

Tenerife, cunoscută și ca Insula Eternei Primăveri, este cea mai mare, cea mai înaltă și de asemenea, cea mai populată dintre insulele din Arhipelagul Insulelor Canare.

Nordul Spaniei este umed şi verde, centrul, în care altitudinea reliefului e foarte joasă, e cel mai puţin dens populat, coasta mediteraneană e fertilă şi strălucitoare, iar sudul, Andaluzia, zona cea mai renumită, este uscată, fierbinte şi luminoasă, ca vopseaua albă cu care sunt pictate casele de aici.

Tenerife Bajamar

Almeria

Tegueste La Laguna Tacoronte El Sauzal

Santa Cruz de Tenerife

Puerto de la Cruz San Juan de la Rambla Buenavista del Norte

Masca

Garachico

Los Realejos

La Orotava

La Guancha

Icod de los Vinos

Candelaria

Güímar

Almeria

Santiago del Teide Pico del Teide 3718m Pico Viejo 3134m

Los Gigantes

Parque Nacional del Teide

Fasina

Puerto de Santiago Guía de Isora

Arico

Roquetas de Mar

Vilaflor

Cabo de Gata

Grandilla de Abona

Adeje Arona

San Miguel de Abona Playa de las Américas Los Christianos

Aeropuerto Reina Sofia

Las Galletas

Alborán

347


Magalluf Paguera Santa Ponsa Valldemossa Soller Ca’n Picafort Sa Coma El Arenal Ca’n Pastilla Palma de Mallorca

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN Plecări cu avionul din Bucureşti în fiecare miercuri. Plecări cu avionul din Cluj-Napoca în fiecare sâmbătă (solicitaţi tarifele în agenţie). Transfer din Brașov și Ploiești. Taxă de rezervare: 5 € / pers. / sens. Transfer din Constanța și Craiova. Taxă de rezervare: 15 € / pers. / sens.

348

Mallorca

Mulţi scriitori și artiști s-au perindat de-a lungul timpului prin Mallorca și prin celelalte Insule Baleare, sperând să găsească inspiraţia în clima idilică, în peisajul magnific și, mai presus de toate, în pacea și liniștea de aici Claudia Schiffer, Michael Douglas, Regele Juan Carlos al Spaniei sunt doar câteva dintre personalităţile care au vile sau alte proprietăţi imobiliare în Mallorca. În fiecare vară, membrii familiei regale spaniole își petrec vacanţele în Palatul Marivent de lângă Palma. Din fericire însă, există suficient spaţiu pentru toţi și nu trebuie conturi bancare chiar atât de mari pentru a putea descoperi frumuseţea insulei. Clima excelentă, cu aproximativ 300 de zile însorite pe an, plajele minunate, oferta culturală bogată, ospitalitatea localnicilor și atmosfera cosmopolită fac din Mallorca una dintre destinaţiile de vacanţă preferate din întreaga Spanie. Drept urmare, aeroportul din Palma este extrem de aglomerat în sezonul de vârf, iar economia Balearelor se bazează în foarte mare măsură pe turism.


CLUBURI ȘI BARURI

RENT-A-CAR

Deși fiecare coastă a insulei insu abundă în staţiuni pline de locuri în care distracţia este detașat este Magalluf. Cluburile și barurile acestei localităţi la ea acasă, liderul detașa pentru tinerii din toată lumea. Toţi iniţiaţii într-ale funcţionează ca un agregator agre vieţii de noapte știu că noţiunea de distracţie fără limite își are originea aici. Există însă și alte staţiuni ccare pot aspira la un loc în top: Ca’n Pastilla, El Arenal, Playa de Palma și Ca’n PPicafort fiind doar câteva dintre ele.

Deși nu este vorba despre un standard absolut, de cele mai multe ori, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a închiria un autoturism suntt următoarele: 21 de ani împliniti, permis de conducere valabil cu vechime me de cel puţin 2 ani și prezentarea unui act de identitate (pașaport sau cartee de identitate). Pentru a evita neplăcerile cauzate de neprofesionalism sau de preţurilee piperate, te sfătuim te familiar. Un alt să-ţi închiriezi mașina de la una dintre companiile al căror brand îţi este aspect pe care nu trebuie să îl lași la voia întâmplării este asigurarea. Înainte de a închiria mașina, asigură-te ca nu cumva respectiva companie să se fi rezumat la asigurări parţiale.

Geografia pe scurt Insulele Baleare, situate în vestul Mării Mediterane, în largul coastei de est a Peninsulei Iberice, sunt o comunitate autonomă spaniolă, cu capitala la Palma de Mallorca. Limbile oficiale sunt catalana și spaniola, iar principalele insule sunt Mallorca, Menorca (Minorca), Ibiza (Eivissa) și Formentera, toate destinaţii turistice populare. Alte insule, destul de cunoscute, însă mai mici decât acestea sunt: Cabrera, Es Conills, Es Vedrà, Sa Conillera, Sa Dragonera, S'Espalmador, S'Espardell, Ses Bledes, Santa Eulària, Plana, Foradada, Tagomago, Na Redona, Colom, L'Aire etc. Arhipelagul este popular în rândurile celor cu dare de mână și în rândurile acelor turiști care caută o vacanţă în care să poată beneficia de toate facilităţile. Mallorca sau Perla Mediteranei este cea mai importantă insulă a arhipelagului și totodată capitala Insulelor Baleare. Este cea mai mare insulă a Spaniei după criteriul suprafaţă, și a doua ca populaţie, după Tenerife. Insula reprezintă o destinaţie turistică de top pentru europeni și nu numai. Este considerată o insulă a contrastelor. În partea de sud se găsesc orașe turistice și plaje, iar în partea de nord peisaje naturale, neatinse de om, și munţi. Majoritatea turiștilor se îndreaptă spre sudul insulei, dar dacă îţi vei acorda timp pentru a explora și partea nordică, vei simţi viaţa rurală originală a insulei, neatinsă încă de turismul în masă și vei descoperi munţii care la întâlnirea cu marea oferă plaje superbe, nemaiîntâlnite.

Câteva detalii istorice În Antichitate, specialitatea războinicilor din arhipelag era praștia. Ei erau atât de temuţi pentru abilitatea de a manevra această armă, încât romanii au numit cele 2 insule mari Balear Maior și Balear Minor, după numele grecesc al praștiei: ballo. Cartaginezii, a căror dominaţie datează de la mijlocul secolului VII î.Ch., au profitat de talentele localnicilor și au recrutat pentru războaiele lor împotriva romanilor mercenari din Baleare. Insulele au fost cucerite

până la urmă de romani, însă foarte greu, abia la 20 de ani după distrugerea Cartaginei (146 î.Ch.). În perioada destrămării Imperiului Roman, vandalii au cucerit insulele și s-au stabilit aici până au fost alungaţi de bizantini. Au urmat apoi 3 secole de dominaţie musulmană care au lăsat în urmă, pe lângă o superbă moștenire arhitectonică, puternice influenţe toponimice. Astfel, vei găsi aici o mulţime de localităţi al căror nume începe cu particulele Bin sau Al. Reconquista, înfăptuită în 1229 sub regele Jaime de Aragon, a adus Balearele în sfera de influenţă a creștinismului, și mai exact a Cataloniei. Evenimentul a fost decisiv pentru evoluţia culturală a insulelor, fiecare dintre ele vorbind până în ziua de astăzi propria variantă de catalană. Odată cu creșterea Imperiului Otoman, în secolul XVI, Insulele Baleare au devenit un bastion de apărare a Imperiului Spaniol aflat în plină expansiune. Mărturie pentru aceasta stau toate turnurile de pază care împânzesc insula. În 1708 britanicii au pus stăpânire pe Insula Menorca și,

cu excepţia unei scurte ocupaţii franceze, au rămas aici până în 1781. Farmecul Insulelor Baleare a început să fie descoperit de turiștii străini pe la mijlocul secolului XIX. Începând cu celebrul cuplu George Sand și Frederic Chopin, un val de scriitori și artiști au vizitat în mod constant aceste insulele, care pe unii i-au fascinat într-atât încât s-au și stabilit aici.

349


Excursii opģionale Turul insulei

Valldemossa și La Granja

Această excursie te va conduce din sudul insulei spre centrul acesteia, cu un mic popas în orașul Inca. După ce se străbat serpentinele Munţilor Tramontana, se va face cu popas la importanta Mănăstire Lluc unde se va putea vizita capela cu statuia Sfintei Virgen Morena, patroana insulei. Drumul continuă spre Sa Calobra se va vizita Torrent de Pareis. Timp liber pentru masă, plajă și înot. În continuare se face o croazieră spre portul Soller. Drumul de întoarcere de la Soller spre Palma se face cu trenuleţul istoric, al cărui traseu prin munţi, presărat de numeroase tunele, este extrem de frumos.

Orășelul Valldemossa își datorează renumele în mare parte lui Frederic Chopin și iubitei acestuia, George Sand. Chopin a compus aici câteva dintre cele mai apreciate piese ale sale, iar George Sand a scris„O iarnă în Mallorca”, lucrare ulterior ecranizată. Aici va vizita mănăstirea Cartuziana și muzeul dedicat lui Chopin şi se pot vizita chiliile, inclusiv cele în care au locuit cei doi artiști. Se mai păstrează pianul folosit de Chopin, masca mortuară a acestuia și câteva obiecte ale iubitei sale. În continuare se va vizita minunatul palat al regelui Sancho. Aici se poate audia un concert de pian în memoria acestui faimos compozitor. După vizită, vom avea timp liber pentru cumpărături și vizite.

Pollença și Formentor Dacă ești cazat în partea de sud a Insulei Mallorca, vei putea astfel să traversezi toată insula de la sud până la nord, admirând minunatele priveliști de aici. Se face o scurtă oprire în orașul Inca, recunoscut internaţional ca important centru de prelucrare a pieii, pentru a vizita una din renumitele fabrici. Drumul continuă spre Pollença de unde te vei îmbarca într-o croazieră până la splendida plajă Formentor. Aici vei avea timp pentru plajă, după care urmează să pornim spre Palma.

Grota Cuevas del Drach Se pornește din Palma, iar apoi se trece prin orașul perlelor, Manacor. Drumul continuă spre idilicul Porto Cristo, un superb orășel cu ieșire la mare și maluri stâncoase. Peștera Dragonului, cu o lungime de aproape 2000 de metri și 6 lacuri subterane, a fost descoperită în apropiere de Porto Cristo, pe coasta de est, în 1896, de către speologul francez Martel. Un alt speolog celebru care a explorat peștera este

românul Emil Racoviţă. Vizitatorilor li se oferă un itinerar istoric și un concert de muzică clasică în sala celui mai mare lac subteran din Europa, Lacul Martel. O barcă va traversa lacul, iar ecoul muzicii lui Wagner va răsuna în întreaga peșteră, aducând-o la viaţă.

bunuri. După ce îţi vei spăla ochii cu priveliștea acestor târgoveţi profesioniști, vei avea ocazia să vizitezi fabrică de pielărie, Inca fiind cel mai important centru de prelucrare a pielii din Mallorca.

Palatul și satul La Granja

O renumită proprietate maiorchină din apropierea capitalei și-a deschis porţile pentru a găzdui un celebru spectacolul de dans clasic spaniol și flamenco de neuitat. Într-o imensă și confortabilă sală înconjurată de frumoase grădini exotice, vei avea ocazia să urmărești un spectacol a cărui senzualitate latină nu poate lăsa pe nimeni indiferent: Es Foguero. Coregrafia evenimentului este semnată de Victor Muro, unul dintre marile staruri ale baletului spaniol.

Se vizitează palatul seniorial La Granja, construit în secolul X, cu grădinile sale impresionante. În satul din preajma acestei frumoase proprietăţi, cei care îndrăgesc tradiţiile vor putea vedea artizani autentici, specializaţi în meșteșuguri ca împletitul de coșuri, făcutul brânzei sau în tors. Tot aici se vor putea degusta vinuri și produse de patiserie.

Piaţa Inca

Es Foguero

Piaţa Inca este o fascinantă manifestare săptămânală, ce se desfășoară în fiecare joi și pune vizitatorul în faţa unei imense varietăţi de

Nu

rata în Mallorca

1

2

3

Palma de Mallorca. Catedrala medievală construită în stil gotic, se înalţă ca o stâncă rozalie în centrul orașului. A fost începută în secolul XIII și terminată în secolul XVI. Un alt obiectiv interesant este Castel de Bellver, care a fost iniţial construit ca palat de vară. Palau d’Almudaina care datează din secolul XIII, să află lângă catedrală, și a fost construit pe fundaţia unei fortăreţe arabe. El este folosit și în ziua de astăzi de către familia regală, în probleme oficiale. În jurul catedralei se află zona ocupată de fostul oraș arab, cunoscut ca Medina Mayurka. Valldemossa este un superb oraș, ale cărui străzi pietruite și case tradiţionale te duc cu gândul la niște vremuri de mult apuse. La Real Cartuja de Valldemossa, construită iniţial ca și palat pentru familia regală, în secolul XIII, se află mănăstirea unde George Sand și Chopin și-au petrecut o iarnă. Ca urmare a acestei experienţe Sand a scris „O iarnă în Mallorca”, iar Chopin a compus aici unele dintre cele mai frumoase partituri ale sale. Palma Aquarium. La Palma Aquarium poţi descoperi o lume fascinantă cu peste 8000 de specimene din 700 de specii de floră și faună ale celor mai mari

350

oceane ale lume. Bucură-te de impresionanţii corali vii și de atracţia principală de aici: Marele albastru, cel mai adânc acvariu pentru rechini din Europa, care are incredibila adâncime de 8,5 m. Cu peste 100 de specimene vii printre care și 10 rechini uriași, este cu adevărat ceva ce nu trebuie să ratezi.

4

Pirates Adventure. Un spectacol dinamic, cu acrobaţii, demonstraţii de echilibru, comedie și dansuri montat într-un decor magic-pirateresc. Spectaculoasele salturi, minunatele dansatoare și carafele de sangria rece îţi vor oferi o experienţă de neuitat.

5

Parcurile de distracţii din Mallorca Pe insula Mallorca se găsesc suficiente parcuri acvatice încat să nu te plictisești un sejur întreg: Aqualand-ul din S’Arenal, Aquapark-ul din Magalluf, Hidropark-ul din Port d’Alcudia, Marineland din Portals Nous și Western Water Park din Magalluf. Toate acestea au tobogane și piscine, ba unele au chiar și show-uri cu delfini. În plus, pe insulă mai există și un Safari Zoo prin care poţi face o plimbare cu o mașină de teren pentru a vedea girafe, zebre și maimuţe sau poti vizita „baby zoo” unde

există elefanţi și reptile născuţi în captivitate.

6

Mănăstirea Lluc. Este o importantă destinaţie de pelerinaj pentru cei care vin să

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 18 9

vadă celebra statuie Moreneta, despre care se zice că poate îndeplini dorinţe. Pentru a rămâne peste noapte, trebuie făcută o rezervare din timp.

Mai 22 9

Iun. 27 11

Iul. 30 11

Aug. 30 10

Sept. 27 7

Oct. 23 7


Spania

Insula Mallorca de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat peste drum de plajă Camere cu design elegant și modern Piscină pe terasa superioară a hotelului cu priveliște către portul de iahturi și plajă Wi-Fi gratuit

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune/pensiune completă* Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

RelaxClub Hotel LTI Fashion Nautic bbbbb

BONUSURI

C’an Pastilla Călătorind de-a lungul coastei de sud-est, din capitala Palma, prima stațiune la care veți ajunge se numește C’an Pastilla. Aceasta se află în imediata apropiere de Palma și de Aeroportul Internațional Son Sant Joan. De la C’an Pastilla la aeroport se fac aproximativ 15-20 minute de mers cu mașina. Orașul este cunoscut pentru celebra plaja „Playa de Palma”, care se întinde pe o suprafață de două mile, de-a lungul căreia veți întâlni o varietate de restaurante și baruri. Localizare: Situat în staţiunea C’an Pastilla, în primul rând de hoteluri, vizavi de plajă și de clubul nautic din staţiune. Este localizat la 2 km de aeroport, 6 km de oraşul Palma, în apropiere de magazine și restaurante, la 100 m de staţia de autobuz. Facilităţile hotelului: Recepţie 24h, restaurant tradițional, sală de conferinţe echipată, sală de evenimente, bar, lift, room service, spălătorie, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, internet wifi. Hotelul funcţionează pe un concept nou de îmbinare a ideii de hotel urban și modern, cu localizarea aproape de mare.

Facilităţile camerelor: Camerele modern mobilate sunt dotate cu baie proprie cu duş, uscător de păr, AC inclus, încălzire centralizată, telefon, TV, minibar, seif (extra). Piscină: Piscină exterioară pe terasa hotelului, bar la piscină, prosoape de plajă pentru închiriat cu depozit. Sport și agrement: Sporturi nautice, închirieri biciclete, centru SPA, masaj, saună, jacuzzi, sală fitness.

Centru SPA Lounge Bar Dușuri cu aromaterapie Hammam Facilităţi de relaxare totală.

pot alege dintr-o varietate de pachete de masaj şi tratamente de înfrumuseţare, având mai multe camere special amenajate. De asemenea, un centru de fitness este disponibil pentru utilizare.

Pentru relaxare: Centru SPA, care include o piscină acoperită cu apă caldă, un jacuzzi şi o saună. Zona de Spa este accesibilă pentru persoanele peste 16 ani şi are un tarif suplimentar. În plus, oaspeţii

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE 25% aplicată, până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 20% aplicată, până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

17.04, 24.04 *

449 €

349 €

379 €

399 €

01.05, 08.05, 15.05, 22.05 *

479 €

399 €

399 €

399 €

29.05 *

559 €

419 €

439 €

459 €

05.06, 12.06

665 €

499 €

532 €

552 €

19.06, 25.09

699 €

524 €

559 €

580 €

18.09

749 €

562 €

599 €

622 €

11.09

769 €

577 €

615 €

638 €

26.06, 03.07, 10.07, 04.09

789 €

592 €

631 €

655 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08, 28.08

842 €

632 €

674 €

699 €

Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar

25 €

Supliment SGL

310 €

Primul şi al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-6.99 ani plătește 190 € transportul + taxele de aeroport; Primul copil 7 -12.99 ani are reducere 100 € la cazare în cameră DBL cu pat suplimentar. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06 * Program cu regim special Senior Voyage, servicii de masă pensiune completă cu apă și vin incluse

351


Spania

Insula Mallorca

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Priveliște panoramică către golf 50 m de plajă Piscină exterioară cu secţiune pentru copii Best Sale product

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; All Inclusive/ pensiune completă* Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

ALL INCLUSIVE

FamilyClub Las Arenas bbbb Palma Golful Palma este situat la sud de orașul Palma de Mallorca și la sud-vestul Insulelor Baleare. Este locul cel mai popular de pe întreaga insulă, deoarece poate găzdui 80% dintre turiștii care sosesc anual în Mallorca. Fiind cunoscută ca destinație de litoral, din Palma se organizează excursii opționale oriunde pe insulă. Orașul vechi are un număr impresionant de biserici și case ancestrale, rămânând preferatul turiştilor. Dacă ați ajuns în Palma, trebuie să vizitați Palatul Almudaina, Băile arabe sau Castelul Bellver. Vacanța în Palma înseamnă să trăiești ca localnicii: ritmul spaniol înseamnă că după-amiazele încep la aproximativ 16:00 și se extind până la 21.00. Toate magazinele își închid porțile la 14.00 și se redeschid la 17.00. Unele redeschid la ora 20:00 sau chiar mai târziu. Localizare: Hotelul este situat la 50 m de plajă, în superbul Golf Palma și la 12 km de oraşul Palma de Mallorca. La 100 m de hotel se află o înșiruire de baruri, restaurante și diverse magazine. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepție 24 de ore,

cameră pentru bagaje, acces internet în lounge și la barul de la piscină, restaurant cu aer condiționat, snack bar, schimb valutar, servicii de spălătorie, serviciu medical. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie cu duș, uscător de păr, aer condiționat, minibar, seif (contra cost), telefon, TV prin satelit, balcon sau terasă, majoritatea cu vedere panoramică către golf. Sport și agrement: Hotelul oferă programe de animaţie și activități sportive cu animatori locali, sală de jocuri, polo pe apă, aerobic, animație seara pentru copii, mini

disco, câteva seri pe săptămână cu muzică live, cabaret și alte spectacole susținute de dansatori profesioniști. Piscină: Piscină exterioară pentru adulți cu şezlonguri şi umbrele. Facilităţi pentru copii: Hotelul are o piscină exterioară pentru copii, programe de animație, activități sportive cu animatori locali și un mini disco local.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PLECĂRI

STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE 20% aplicată, până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată, până la 05.05

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

17.04, 24.04 *

449 €

349 €

379 €

399 €

01.05, 08.05, 15.05, 22.05 *

479 €

399 €

399 €

399 €

29.05, 05.06 *

559 €

419 €

439 €

459 €

12.06

695 €

556 €

591 €

632 €

19.06, 25.09

745 €

596 €

633 €

678 €

18.09

805 €

644 €

684 €

733 €

11.09

815 €

652 €

693 €

742 €

26.06, 03.07, 10.07, 04.09

835 €

668 €

710 €

760 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08, 28.08

869 €

695 €

739 €

791 €

Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar

30 €

Supliment SGL

370 €

Primul şi al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-6.99 ani plătește 190 € transportul + taxele de aeroport; Primul copil 7 -12.99 ani și al doilea copil 2 – 12.99 ani au reducere 130 € la cazare în cameră DBL cu pat suplimentar. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06 * Program cu regim special Senior Voyage, servicii de masă pensiune completă cu apă și vin incluse

352


Spania

Insula Mallorca de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Pe plajă Cala Estaciasia Numeroase facilităţi Majoritatea camerelor sunt cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel BQ Anfora bbb Localizare: Hotelul este localizat în staţiunea C’an Pastilla, pe plaja Cala Estacias, la numai 3 km de aeroport. Facilităţile hotelului: Lounge bar, snack-bar, lifturi, restaurant în regim bufet, cu preparate tradiționale, cameră pentru bagaje, sală de biliard, salon TV, aer condiţionat, centru de închirieri biciclete, acces internet wireless. Facilitățile de agrement includ o piscină în aer liber și o piscină pentru copii. Accesul dial-up la Internet (contra cost) este disponibil în zone publice. Facilităţile camerelor: Complet modernizat, hotelul BQ Anfora dispune de 61 camere, distribuite pe 5 etaje şi dotate cu aer condiţionat,

încălzire centralizată, telefon, TV satelit, balcon sau terasă și baie proprie. Toate spațiile de cazare

au balcoane, marea majoritate a camerelor având vedere spre mare.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări din Bucureşti şi Cluj PLECĂRI

FIRST MINUTE Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE 20% Loc în DBL aplicată, până la 30.04

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată, până la 15.06

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

05.06

550 €

440 €

468 €

490 €

12.06

581 €

465 €

494 €

517 €

19.06, 26.06

599 €

479 €

509 €

533 €

04.09, 11.09, 18.09, 25.09

622 €

498 €

529 €

554 €

28.08

629 €

503 €

535 €

560 €

03.07

636 €

509 €

541 €

566 €

541 €

566 €

520 €

553 €

579 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08

669 €

535 €

569 €

595 €

Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar

15 €

Supliment SGL 200 € Copil 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-12.99 ani în perioada 01.06-04.07 plătește 190 € transportul + taxe aeroport; Un copil 2-12.99 ani în perioada 05.07-21.09 are reducere 80€ la cazare în cameră DBL cu pat suplimentar. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Foarte aproape de Palma Aquarium Două piscine exterioare

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel El Cid bbbb Hotelul El Cid este alegerea potrivita pentru turiștii care doresc sa aibă parte de o ședere plăcută și de o vacanţă de neuitat în insula Mallorca. Localizare: Resortul este situat pe plajă, la 5 km de aeroport, la 1 km de Acvariu și la 7 km de Aqualand. Cea mai apropiată stație de autobuz se află la 100 m de hotel. Facilităţi hotel: Hotelul pune la dispoziția turiștilor recepție, snack bar, lounge bar, acces internet în zonele publice, restaurant, program show culinar, sală de conferințe, parcare. Facilităţi camere: Camerele dispun de baie proprie, uscător de par, terasă, telefon, aer condiționat,

TV prin satelit, minibar, seif, acces internet wireless. Activităţi/Divertisment: Pentru petrecerea timpului liber hotelul oferă sală de fitness, saună, baie turcească, solar, teren de tenis,

închirieri biciclete, teren de volei, tenis de masa, animație. Piscina: Hotelul are 2 piscine exterioare și 1 piscină interioară încălzită

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PERIOADA

FIRST MINUTE STANDARD Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

05.06, 12.06, 19.09, 26.06

738 €

651 €

698 €

713 €

25.09

772 €

681 €

732 €

747 €

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

794 €

701 €

754 €

769 €

03.07

798 €

705 €

758 €

773 €

21.08

866 €

766 €

826 €

841 €

10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08

878 €

777 €

838 €

853 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

355


Spania

Insula Mallorca

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE La 100 m faţă de staţia pentru mijoacele de transport în comun Camere cu design modern Hotel confortabil și intim La mică distanţă de atracţiile din staţiune.

Aventuro SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel HSM Don Juan bbb Magaluf Este o stațiune de vacanță cu o importanță majoră, aflată pe Insula Mallorca. Se află în municipiul Calvià și este situată în cadrul unui grup de orașe - Torrenova și Palma Nova. Principalul aeroport din Mallorca este la aproximativ 24 km distanță de Magaluf. Stațiunea are o plajă cu nisip alb și o viață de noapte intensă, cele mai multe cluburi aflându-se în centrul stațiunii. HSM Don Juan este o locație ideală pentru vacanțe cu familia în Palma. Hotelul Don Juan este situat în inima Insulelor Baleare, în Magalluf, Mallorca. La 400 de metri distanță vă puteți bucura de o frumoasă plajă de nisip alb, care oferă tot felul de facilități, printre care și posibilitatea de a practica diferite activități pe apă, precum windsurf, skijet, navigație

sau pescuit. Indiferent de tipul de vacanță sau escapadă doriți, hotelul poate satisface cerintele aproape fiecărui client, oferind diferite posibilități de a petrece timp de calitate împreună cu familia! Localizare: Hotelul este situat la 18 km de aeroport, la 20 minute de oraşul Palma, în imediata apropiere a plajei (350 m) şi a centrului oraşului Magalluf. Facilităţile hotelului: Recepţie (24h), restaurant, AC, lobby bar, lift, acces internet Wi-Fi în lobby gratuit, internet corner (extra), spălătorie, parcare. Facilităţile camerelor: baie proprie, balcon, telefon cu apelare directă, seif, TV prin satelit, acces internet Wi-Fi (extra).

Piscina: Piscină exterioară amenajată cu șezlonguri și umbrele gratuite, bar la piscină. Sport și agrement: Jocuri, masă de biliard (extra), tenis de masă, animaţie ziua și seara, spectacole sau muzică live, organizate de câteva ori pe saptămână. Facilităţi pentru copii: Hotelul pune la dispoziția clientilor săi un miniclub pentru copii, piscină pentru copii. De asemenea, sunt disponibile și pătuţuri și scaune pentru restaurant gratuite.

Plecări din Bucureşti şi Cluj PLECĂRI

STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE 20% aplicată, până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE 15% aplicată, până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

452 € 480 € 497 € 05.06 565 € 479 € 509 € 527 € 12.06 599 € 495 € 526 € 545 € 19.06, 26.06 619 € 514 € 546 € 565 € 04.09, 11.09, 18.09, 25.09 642 € 519 € 552 € 571 € 28.08 649 € 525 € 558 € 577 € 03.07 656 € 544 € 578 € 598 € 10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08, 680 € Reducere cazare în cameră DBL cu pat suplimentar 10 € Supliment SGL 240 € Primul şi al doilea copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul şi al doilea copil 2-2.99 ani plătesc 190 € transportul + taxele de aeroport; Primul copil 3 -12.99 ani în luna iunie plătește 140 € transport + taxele de aeroport. Primul și al doilea copil 3 -12.99 în iulie, august și septembrie au reducere 90€ la cazare în camera DBL cu pat suplimentar. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

356


Spania

Insula Mallorca de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Aer condiționat în cameră Piscine pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Roc Leo bbb Recomandat pentru serviciile de calitate și locatia excelenta, hotelul se afla aproape de plaja şi de oraşul Palma. Localizare: Hotelul este situat la 9 km de capitala Palma şi la 4 km de aeroport. Facilităţi hotel: Facilităţile oferite de hotel includ recepţie, sala de conferinţe, internet, centru închirieri maşini, parcare (contra cost, 3 euro/ zi), servicii medicale, fax. Faciliăţi camere: Toate camerele sunt dotate cu TV satelit, seif ( contra cost), aer condiţionat, baie proprie cu duş sau cadă, balcon sau terasă. O parte dintre camere oferă vedere la mare.

Activităţi/Divertisment: Pentru timpul liber hotelul oferă teren de mini-golf, biliard, programe de divertisment pentru adulţi şi copii.

Piscină: Hotelul are 2 piscine, dintre care una dedicată celor mici.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc Loc în DBL cu în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE REDUCERE până până la 15.04 aplicată la cazare la 31.03

29.05

536 €

459 €

469 €

511 €

05.06

587 €

503 €

513 €

562 €

25.09

624 €

534 €

544 €

599 €

12.06, 19.06, 04.09, 11.09, 18.09

636 €

545 €

555 €

611 €

26.06

643 €

551 €

561 €

618 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07

660 €

565 €

575 €

635 €

28.08

681 €

583 €

593 €

656 €

31.07

706 €

604 €

614 €

681 €

07.08, 14.08, 21.08

714 €

611 €

621 €

689 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Aer conditionat in camera Piscina pentru copii Aproape de plaja din Playa de Plama

SERVICII INCLUSE AVION

Roc Linda bbb Hotelul Roc Linda este recomandat atât celor care doresc să se bucure de soare, cât şi celor care doresc sa fie aproape de principalele atracţii turistice din Palma. Localizare: Hotelul are o locaţie ideală, fiind situat la numai 9 km de orasul Palma, 3 km de aeroport și aproape de plajele Can Pastilla și Playa de Palma. Facilităţi hotel: Hotelul se remarcă datorită facilităţilor de calitate pe care le pune la dispoziţia clienţilor săi: recepţie, restaurant bufet cu o gamă largă de preparate locale şi internaţionale, lobby bar, acces la internet, rent a car, parcare. Facilităţi camere: Hotelul are 189

de camere confortabile, toate dotate cu aer condiţionat, TV satelit, baie cu cadă, seif, terasă sau balcon. Activităţi/Divertisment: Roc Linda pune la dispoziţia clienţilor săi sală de

jocuri, darts, biliard, mini golf, precum şi programe de divertisment atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Piscină: Hotelul are 2 piscine, una pentru adulţi şi una pentru copii.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din Bucureşti şi Cluj FIRST MINUTE EARLY BOOKING OFERTĂ SPECIALĂ STANDARD Loc în DBL cu Loc în DBL cu Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE până REDUCERE până REDUCERE aplicată la 31.01 la 15.04 la cazare 434 € 451 € 489 € 25.09 514 € 438 € 456 € 495 € 29.05 520 € 486 € 507 € 555 € 05.06 580 € 18.09 585 € 490 € 512 € 560 € 500 € 522 € 572 € 04.09, 11.09 597 € 12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07, 24.07 614 € 513 € 536 € 589 € 540 € 564 € 622 € 28.08 647 € 31.07 675 € 562 € 588 € 650 € 07.08, 17.08, 21.08 685 € 570 € 597 € 660 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. PERIOADA

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

357


Spania

Insula Mallorca

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Localizat în centrul stațiunii Internet Wireless în zonele publice Aproape de plaja Palmira, cu nisip fin

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

HSM Linda Playa bbb HSM Linda Playa renovat în 2009, oferă facilităţi moderne și o atmosferă de familie cu renume în rândul clienților care se întorc an de an. Localizare: Hotelul este amplasat în stațiunea Paguera. Cea mai apropiată plajă este Palmira (la 175 m distanţă), iar centrul stațiunii se afla la 100 m de hotel. Palma de Mallorca se afla la 22 km distanta, iar aeroportul se afla la 32 km de hotel. Facilitați hotel: Hotelul pune la dispoziția oaspeților recepție 24h, punct de schimb valutar, cameră de bagaje, garderobă, sală de conferințe, restaurant tip bufet, snack bar, acces la internet, lounge, servicii medicale, spălătorie.

Facilitați camere: Camerele dispun de baie proprie complet echipată, aer condiționat, încălzire centralizată, TV prin satelit, seif, balcon/ terasă. Multe camere oferă vedere la mare. Piscină: Hotelul este dotat cu piscină interioară, piscină exterioară cu terasă, șezlonguri, umbrele.

Facilități pentru copii: Cei mici beneficiază de mini disco și animație. Activităţi/Divertisment: Cei aflați în căutarea unei vacanţe active dispun de cameră de jocuri, tir sportiv, polo, aerobic. Pe timpul zilei sau seara au loc activităţi de animație cu show-uri și muzică live.

Plecări din Bucureşti şi Cluj FIRST MINUTE EARLY BOOKING STANDARD Loc în DBL cu Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE până REDUCERE până la 28.02 la 15.04

PERIOADA

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

05.06, 12.06, 19.06, 26.06, 03.07

644 €

565 €

575 €

619 €

10.07

657 €

577 €

587 €

632 €

25.09

721 €

635 €

645 €

696 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08, 28.08, 04.09, 11.09, 18.09

734 €

647 €

657 €

709 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Bine poziţionat faţă de magazine, restaurante și terase Camere cu design modern Facilităţi pentru recreere sau practicarea diferitelor sporturi Situat într-o zonă liniștită.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

358

Hotel HSM S’Olivera bbbb Hotelul HSM S’Olivera oferă o atmosferă relaxantă pentru cupluri sau familii, poziţionat strategic faţă de centrul staţiunii. Localizare: Situat în staţiunea Paguera, în apropierea plajei. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, acces internet, WI-FI, restaurant, piscină pentru adulţi, piscină separată pentru copii cu şezlonguri şi umbreluţe, bar la piscină și în interior, piscină interioară deschisă în extra sezon, jacuzzi, saună, sală de jocuri, terenuri de sport, tenis de masă, biliard, închirieri maşini, personal poliglot. Animaţie şi spectacole cu muzică live de mai multe ori pe saptămână.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat sau încălzire, seif (contra cost), telefon, TV prin satelit, sistem audio, baie cu uscător de păr, balcon.

Facilităţi pentru copii: Piscină exterioară pentru copii, programe de animaţie, mini club cu animator, teren de joacă. Există pătuţuri în camera şi scaune înalte în restaurant.

Plecări din Bucureşti şi Cluj EARLY BOOKING OFERTĂ SPECIALĂ FIRST MINUTE Loc în Loc în DBL cu Loc în DBL cu DBL cu REDUCERE REDUCERE aplicată REDUCERE până până la 28.02 la cazare la 15.04 553 € 594 € 639 € 25.09 664 € 05.06, 12.06, 19.06 667 € 556 € 596 € 642 € 26.06 675 € 562 € 604 € 650 € 579 € 623 € 671 € 03.07 696 € 18.09 701 € 583 € 627 € 676 € 622 € 670 € 724 € 28.08, 04.09, 11.09 749 € 21.08 762 € 632 € 683 € 737 € 647 € 699 € 756 € 10.07 781 € 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08 795 € 658 € 712 € 770 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06 PERIOADA

STANDARD Loc în DBL


Spania

Insula Mallorca de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Renovat recent Camere cu design modern decorate în culori mediteraneene SPA cu baie turcească La 10 km faţă de terenul de golf Son Antem.

Hotel HSM Golden Playa bbbbb Localizare: Hotelul situat pe plajă în Playa de Palma, la 12 km de Palma de Mallorca şi 4 km de aeroport, iar la 200m se află staţia de autobuz. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, acces internet, Wi-Fi, restaurant cu show cooking, piscină, şezlonguri şi umbreluţe, bar la piscină şi în interior, piscină interioară, baie turcească, hidroterapie, jacuzzi, saună, sală de gimnastică, sală de intâlniri. Facilităţile camerelor: Camerele hotelului sunt dotate cu baie, uscător de păr, aer condiţionat sau încălzire, mini - frigider, seif (contra cost), telefon, LCD prin satelit, balcon. Sport și agrement: Hotelul dispune

SERVICII INCLUSE

de facilităţi pentru recreere jacuzzi, saună, tenis de masă, biliard (contra cost), sală de jocuri. Turiştii pot vizita impresionantul Palma Aquarium, unul dintre cele mai mari din Europa,

situat la 2km distanţă şi Water Park Aquacity, situat la 4 km. Facilităţi pentru copii: Piscină exterioară pentru copii, pătuţuri şi scaune înalte în restaurant fără plată.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 15.04

AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

631 € 641 € 691 € 05.06, 12.06, 19.06 716 € 26.06 724 € 637 € 647 € 699 € 03.07 742 € 654 € 664 € 717 € 10.07 758 € 669 € 679 € 733 € 757 € 767 € 832 € 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08 857 € 25.09 875 € 774 € 784 € 850 € 28.08 877 € 775 € 785 € 852 € 04.09, 11.09, 18.09 904 € 800 € 810 € 879 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Camere renovate Aproape de centrul staţiunii Animaţie și spectacole cu muzică live de mai multe ori pe saptămână atât în timpul zilei cât și seara.

SERVICII INCLUSE

Hotel HSM Atlantic Park bbbb Hotelul HSM Atlantic Park iese în evidenţă datorită localizării ideale aproape de plajă, într-o zonă liniştită, departe de agitaţia vieţii de noapte. Localizare: Hotelul este situat în Magalluf, la 400 m de plajă. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, restaurant cu show cooking, acces internet, Wi-Fi, bar la piscină şi în interior, piscină pentru adulţi, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbreluţe, schimb valutar, spălătorie, sală de conferinţe complet echipată. Facilităţile camerelor: Camerele hotelului sunt spaţioase cu un decor modern şi colorat, dotate cu baie

AVION

cu uscător de păr, aer condiţionat, minifrigider, seif (contra cost), telefon, parchet, LCD prin satelit, balcon.

Sport și agrement: Terenuri de sport, tenis de masă, biliard (contra cost), sală de jocuri.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 30.04

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

520 € 583 € 598 € 05.06 623 € 533 € 599 € 613 € 12.06 638 € 543 € 611 € 626 € 25.09 651 € 550 € 619 € 634 € 19.06, 18.09 659 € 561 € 634 € 649 € 26.06 674 € 590 € 670 € 685 € 03.07 710 € 601 € 683 € 698 € 10.07 723 € 611 € 697 € 712 € 11.09 737 € 636 € 728 € 743 € 28.08, 04.09 768 € 648 € 742 € 757 € 21.08 782 € 663 € 761 € 776 € 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08 801 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

359


Spania

Insula Mallorca

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Hotelul este recomandat în special familiilor cu copii. Parc tematic Flinstone unic în Palma de Mallorca. Trei piscine exterioare Situat în prima linie de hoteluri, pe plajă

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Sol Antillas Barbados bbbb Sol Antillas Barbados este recomandat în special pentru familiile cu copii. Este unul dintre hotelurile tematice din lanțul hotelier Sol Melia, încântându-i pe cei mici cu decorul și personajele din îndrăgitele desene animate „The Flinstones”. Localizare: Hotelul este situat în prima linie de hoteluri, pe plajă, cu vedere spre golful Magalluf. Se află la doar 14 km de Palma de Mallorca și 26 km de aeroport. Facilităţi camere: Camerele hotelului dispun de aer condiționat, încălzire centralizată, TV prin satelit, telefon cu apelare directă, terasă, programe sportive zilnice, animație, centru fitness, terenuri de sport.

Facilităţi hotel: Recepție, internet, 3 piscine exterioare pentru adulți, o piscină interioară încălzită, parcare, magazin de suveniruri, restaurant, bar, facilități pentru conferințe.

Facilităţi pentru copii: Pentru aceștia se pun la dispoziție secțiuni in piscine, animație, mini club.

Plecări din Bucureşti şi Cluj

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03

OFERTĂ SPECIALĂ EARLY BOOKING Loc Loc în DBL cu în DBL cu REDUCERE REDUCERE aplicată până la 30.04 la cazare

05.06

716 €

666 €

676 €

691 €

25.09

734 €

684 €

694 €

709 €

04.09, 11.09, 18.09

751 €

701 €

711 €

726 €

12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07

758 €

708 €

718 €

733 €

28.08

819 €

769 €

779 €

794 €

17.07, 24.07

828 €

778 €

788 €

803 €

31.07

864 €

814 €

824 €

839 €

07.08, 14.08, 21.08

870 €

820 €

830 €

845 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE Recomandat tinerilor Situat în centrul staţiunii Numeroase activităţi de recreere și divertisment

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic Dejun; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

360

Hotel Sol Trinidad bbb Localizare: Situat la 50m de faimoasa plajă din golful Magalluf, la 16km de Palma de Mallorca şi 25km de aeroport, iar la 100m se află cea mai mare discotecă din Europa, BCM. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, internet în zone comune, restaurant, show cooking, meniu italian, lobby bar, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi. Facilităţile camerelor: Camerele spaţioase, sunt dotate cu baie complet echipată cu duş sau cadă, frigider, seif (contra cost), telefon, TV prin satelit, ventilator, balcon. Sport și agrement: Programe de distractie și animatie, tir cu arcul, polo

pe apă, tenis de masă, sport, play station, spectacole cu muzică live, club golf.

Piscină: Piscină exterioară pentru adulţi cu şezlonguri şi umbrele pentru soare, piscină interioară.

Plecări din Bucureşti şi Cluj FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc STANDARD DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE Loc în DBL până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare 483 € 493 € 527 € 29.05 552 € 05.06 568 € 497 € 507 € 543 € 12.06 579 € 507 € 517 € 554 € 19.06 674 € 520 € 530 € 569 € 25.09 603 € 529 € 539 € 578 € 26.06 610 € 535 € 545 € 585 € 18.09 615 € 540 € 550 € 590 € 11.09 626 € 549 € 559 € 601 € 04.09 630 € 553 € 563 € 605 € 03.07, 10.07, 17.07, 24.07 652 € 573 € 583 € 627 € 28.08 663 € 583 € 593 € 638 € 31.07 683 € 601 € 611 € 658 € 07.08, 14.08, 21.08 688 € 605 € 615 € 663 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. Plecări din Cluj Napoca în fiecare zi de sâmbătă începând cu 08.06 PERIOADA


Tenerife Bajamar Tegueste La Laguna Tacoronte El Sauzal

Santa Cruz de Tenerife

Puerto de la Cruz San Juan de la Rambla Buenavista del Norte

Masca

Garachico

Los Realejos

La Orotava

La Guancha

Icod de los Vinos

Candelaria

Güímar Santiago del Teide Pico del Teide 3718m Pico Viejo 3134m

Los Gigantes

Parque Nacional del Teide

Fasina

Puerto de Santiago Guía de Isora

Arico Vilaflor Grandilla de Abona

Adeje Arona

San Miguel de Abona Playa de las Américas Los Christianos

Aeropuerto Reina Sofia

Las Galletas

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN Bucuresti Plecari în fiecare miercuri

Tenerife „Insula eternei primăveri”, unde vacanța ține tot anul! Cunoscută și sub numele de „Insula eternei primăveri”, Tenerife este cea mai mare și mai populată insulă din arhipelagul Canar, din Oceanul Atlantic, fiind vizitată anual de milioane de oameni. De la plajele cu nisip auriu, până la piesajele dramatice ale Muntelui Teide, din Parcul Național, Tenerife oferă atracții pentru toate gusturile. Aici, vacanța ține tot anul! Motivul: clima temperată, plajele relaxante, varietatea resorturilor și sporturile nautice. De asemenea, Insula Tenerife are o remarcabilă diversitate ecologică, deținând peste1400 de specii de plante și mii de specii de pești, păsări, țestoase marine, balene și delfini. Ce mai, un paradis tropical favorabil oricărui tip de vacanță.

361


CLUBURI ȘI BARURI

DISTRACȚIE

Pasiune, cluburi amețitoare, ritm ritmuri latino, ținute colorate și cocktail-uri exotice! Tenerife are o viață de noapte int intensă, presărată cu cele mai importante ingrediente. Atmosfera sse încinge după ora 22.00, iar marea majoritate a cluburilor țin deschis până în zorii zilei. Barurile și cluburile stațiunii sudice și vestice sunt orientate spre stilul britanic de a petrece. Însă, în Puerto de la Cru Cruz și Santa Cruz veți simți adrevăratele ritmuri internaționale de salsa și latino. Iar cele mai bune acte de cabaret și karaoke le întâlnești în Playa de Las Americas.

iză Incredibila varietate de activități și atracții din Tenerife vă va ține în priză pe întreaga perioadă a sejurului. Parcuri tematice, golfuri superbe, grădini ădini zoologice impresionante, sporturi nautice și peisajele naturale… suntt doar rată încurajează câteva dintre lucrurile care nu te vor lăsa să te plictisești. Clima temperată activitățile în aer liber, motiv pentru care cele mai populare distracții sunt practicarea anoe sau yachting și sporturilor nautice! Încearcă scuba diving, windsurfing, snorkeling, canoe descoperă cele mai fascinante peșteri din întreaga Spanie. Dacă, însă, preferi distracția pe țărm, optează pentru climbing, parapanta, muzee, cățărare, drumeții sau volei pe plajă.

roșie, morcovul, ceapa sau roșiile. Iar cel mai popular sos este Mojo roșu sau verde, din ardei roșii picanți sau pătrunjel, coriandru și usturoi. Marea majoritate a preparatelor sunt fierte sau pregătite pe grătar.

Geografie Insula Tenerife este de origine vulcanică și se află la 300 km de continentul african și la 1000 km de Peninsula Iberică, precum și celelalte insule din arhipelag. Insula s-a format în urma erupțiilor vulcanice submarine, iar peisajele acesteia sunt diversificate și unice în lume. Parcul Național Tiede din Tenerife cuprinde păduri dextinse de pin, suprapuse peste peisajul vulcanic al vârfurilor Tiede și Malpaís de Gűímar. De asemenea, plajele naturale, precum El Medano (cu porțiuni protejate ca Montaña Roja și Montaña Pelada), văile cu floră tropicală și subtropicală, pădurile de dafin, cheile adânci și abrupte la Anaga și Teno, întregesc acest peisaj unic.

Shopping În Tenerife găsești centre comerciale pline cu îmbrăcăminte de marcă și hipermarket-uri care vând orice. Majoritatea magazinelor închid între 13.30-16.30 și stau deschise până la 21.00. Cea mai bună zonă de shopping este Santa Cruz, de unde poți lua parfumuri rare și de calitate. Iar dacă iubești brânza, Tenerife este lumea ta! Vei găsi

Mâncare Bucătăria tradițională este bogată în preparate din fructe de mare și pește precum dorada, sardine sau macrou de Atlantic. Fructele de mare, precum creveți, midii și caracatiță sunt, de asemenea, populare. Midiile sunt, de obicei, aburite sau fierte, servite cu un dressing de usturoi sau vin alb. De larg consum este carnea de porc (în special coastele) și carnea de pui. Cât despre legume, nu lipsesc cartofii, porumbul dulce, sparanghelul, sfecla

brânză de capră delicioasă: Arico și Benijos sunt cele mai renumite. De asemenea, un produs tradițional este mierea de castane, de preferat preparată de localnici. Are un gust aparte.

Nu rata în Insula Tenerife 1

2

Muntele Teide și Las Canadas. Muntele Teide este cel mai înalt munte din Spania și al treilea vulcan ca mărime din lume, iar Las Canadas este craterul de 16 km lățime, care înconjoară El Teide. Un peisaj mitic, unde s-a filmat pelicula „Clash of the Titans”, în care joacă Liam Neeson și Ralph Fiennes. Santa Cruz este amplasat între golful Santa Cruz și masivul Anaga. Orașul este situat într-o zonă abruptă, formând o zonă metropolitană, cu orașul San Cristóbal de La Laguna. Santa Cruz se mai numește „Orașul

362

Prietenos” și găzduiește unul dintre cele mai mari carnavaluri din lume.

3

4

El Medano este un oraș sflat în municipiul Granadilla de Abona, din Insula Tenerife. El Medano este încă una dintre cele mai bune locații din lume pentru windsurfing și kitesurfing. Peștera Santo Hermano Pedro este situată lângă El Medano, pe partea de sud a Insulei Tenerife. Este considerată una dintre cele mai importante zone de pelerinaj din Insulele Canare, care atrage anual peste 300.000 de vizitatori.

5

Cueva del Viento-Sobrado (Peștera Vântului) este situată în orașul Icod de los Vinos, în partea de nord a Insulei Tenerife. Peștera se extinde pe mai mult de 17 de kilometri lungime și conține trei niveluri diferite de trecere.

6

Roque del Conde (Piatra Contelui) este situat în masivul de Adeje, în municipiul Adeje, pe insula Tenerife, în apropierea coastei. Acesta atinge o latitudine de peste 1001 de metri deasupra nivelului mării. Este o imagine spectaculoasă din Tenerife, atractivă pentru fotografi.

7

La Masca este considerat a doua mare atracție turistică din Tenerife, după vulcanul Teide. Se află în Valea Masca, iar drumul până acolo poate fi străbătut la pas, de-a lungul canionului care coboară spre ocean.

8

Macizo de Teno (Masivul Teno) se află în nord-vestul insulei, pe Muntele Gala. Aici se găsesc Stâncile Giganţilor (Acantilados de Los Gigantes), numite în antichitate Pereţii Iadului.


Spania

Insula Tenerife de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Centru Wellness Locație superbă cu priveliște către mare și munte

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Pensiune completa + 1 pahar de apa și vin la masa Asistență turistică pe perioada sejurului

Diamante Suites Tenerife este cea mai mare insulă din arhipelagul Canare, considerată și una dintre cele mai frumoase insule din lume, fiind și singura destinație europeană unde se poate face plajă tot timpul anului. Cu o populație de aproape un milion de locuitori este probabil una dintre ultimele insule „paradis” din Europa. O insulă fascinantă, cu păduri întinse, floră și faună exotică, deșerturi, munți, coaste incredibil de frumoase și plaje spectaculoase. Acest hotel elegant şi confortabil oferă oaspeților o varietate de servicii personalizate, iar locaţia excelentă oferă priveliști extraordinare către mare și muntele Teide precum și accesul facil către numeroasele atracţii turistice din zonă. Localizare: Diamante Suites este situat în nordul insulei, la 250 m de Playa Jardin și la 100 km de

aeroportul din sud, Reina Sofia. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția oaspeților săi următoarele facilități: 3 restaurante, bar, piscină exterioară, snack bar la piscină, centru wellness, acces la internet, mini market, programe de animație. Facilitățile camerelor: Toate camerele au în dotare aer

condiționat, acces Wi-fi (contra cost), TV, telefon, minibar (contra cost), seif (contra cost), baie cu duș și uscător de păr și balcon.

Plecare din Bucureşti STANDARD Loc în DBL

OFERTA SPECIALĂ Locuri limitate

12.06

PLECĂRI

729 €

575 €

19.06, 11.09, 18.09

749 €

595 €

26.06, 03.07, 10.07, 04.09

769 €

625 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08, 28.08

799 €

645 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

363


Spania

Insula Tenerife

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Multiple posibilităţi de practicare a golfului Centru Spa

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Vincci Tenerife Golf bbbb Vincci Tenerife Golf este un minunat hotel de patru stele, situat la mica distantă de terenul de golf “Golf del Sur”. Este ideal pentru cei care vor să exploreze tot ceea ce are de oferit această insulă minunată. Personalul hotelului, amabil şi prietenos, a fost instuit pentru a oferi servicii profesioniste care va impresiona chiar şi cei mai exigenţi vizitatori. Localizare: Hotelul este situat chiar pe malul mării, la doar 5 km de aeroportul Reina Sofia, în localitatea San Miguel de Abona Facilităţile hotelului: La doar 100 de metri se află terenul de golf “Golf de Sur” unde turiştii cazaţi la acest hotel beneficiază de discounturi

speciale. Hotelul pune la dispoziţia oaspeţilor săi internet wireless în lobby, piscină cu secţiune pentru copii, sală de fitness, tenis, squash, centru Spa, masaj, baie cu aburi, saună. În restaurantul hotelului puteţi servi preparate tradiţionale sau din

bucataria internatională. Facilităţile camerelor: Hotelul are în total 125 de camere. Toate camerele sunt dotate cu aer condiţionat, minibar, conexiune internet Wi-Fi, TVsatelit, telefon cu linie directă, grup sanitar propriu.

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE pana la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07

681 €

626 €

656 €

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

712 €

657 €

687 €

24.07

732 €

677 €

707 €

21.08

737 €

682 €

712 €

31.07, 07.08, 14.08

742 €

687 €

717 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Hotelul a fost complet renovat în 2011 Se află la 200m de plajă și foarte aproape de zona cu magazine și restaurante Recomandat tinerilor și cuplurilor

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

364

Luabay Costa Adeje bbbb Costa Adeje este cea mai nouă staţiune din Tenerife, un bandaj litoralde hoteluri şi atracţii moderne. Este locul unde o mare parte din bani au fost investiţi recent pentru dezvoltarea zonei, dorindu-se crearea unei zone de lux aparte pentru cupluri şi familii cu copii. Până şi plajele din Costa Adeje tind să fie noi, cu facilităţi mai bune atât pe apă cât şi pe uscat. Puteţi incerca să practicaţi windsurfing, navigaţie, schi-nautic, jet-biking printre multe altele. Plaja Duque este una dintre cele mai nune plaje de pe insula, deşi preferata familiior cu copii mici este plaja Fanabe, o plajă unde apa oceanului este mult mai liniştită.

Localizare: Hotelul este situat în frumoasa staţiune Costa Adeje, la 200m de plajă. Renumita staţiune cosmopolită Las Americas se află la doar 2 km de hotel. Facilităţile hotelului: Hotelul a fost renovat complet în 2011. Hotelul oferă un restaurant principal şi două

restaurante cu specific mexican şi tradiţional, trei baruri, lift, cameră de bagaje, aer condiţionat, snack bar, centru SPA, piscină în aer liber. Facilităţile camerelor: TV LCD cu satelit, radio, telefon, aer condiţionat, minibar, seif, uscător de păr, balcon.

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL cu Loc în DBL REDUCERE pana la 31.01

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

12.06, 19.06, 26.06

749 €

681 €

724 €

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

770 €

700 €

745 €

03.07

772 €

702 €

747 €

21.08

801 €

730 €

776 €

10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08

817 €

745 €

792 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.


Spania

Insula Tenerife de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Apartamente spațioase Ideale pentru familiile cu copii Piscină exterioară

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Los Olivos bbb Localizare: Complex de apartamente şi studiouri, situat la câțiva metri distanță de plaja Playa de Fañabe. Este localizat în Costa Adeje, la numai 20 km de aeroportul Reina Sofia. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă numeroase facilități precum: recepție 24h, baruri, restaurant bufet, birou pentru închirieri maşini sau biciclete, schimb valutar, fitness, 2 piscine în aer liber, terasă, parcare privată, internet Wi-Fi în anumite zone ale hotelului. Micul dejun sau cina se pot servi la restaurantul hotelului Lagos de Fanabe, situat la 300 m distanță. Facilităţile camerelor: Hotelul oferă cinci tipuri de apartamente: studio

(2 adulți sau 2 adulți și un copil), apartamente cu un dormitor (3 adulți sau 2 adulți şi doi copii), apartamente cu două dormitoare (5 adulți sau 4 adulți şi doi copii), apartament duplex cu două dormitoare (5 adulți sau 4 adulți şi doi copii). Toate apartamentele au un decor modern

şi sunt dotate cu balcon, living unde se pot servi mesele, TV cu plasmă, cu programe prin satelit, un seif, canapea și chicinetă utilată (aragaz, cuptor cu microunde, fierbător electric).

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti PERIOADA 12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 04.09, 11.09, 18.09

FIRST MINUTE Loc în STANDARD DBL cu REDUCERE pana Loc în DBL la 31.03 626 € 681 €

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate 656 €

28.08

706 €

651 €

681 €

10.07

730 €

675 €

705 €

17.07, 24.07, 31.07, 07.08, 14.08, 21.08

755 €

700 €

730 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Recomandat celor care doresc o vacanţă animată Piscine de dimensiuni mari

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Best Tenerife bbbb Localizare: Hotelul este localizat în sudul insulei, în cea mai populară zonă a acesteia Playa de Las Americas la doar 350 metri de plaja Las Vistas. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de un restaurant bufet unde veţi putea servi preparate locale şi din bucataria internaţională, zone cu internet wireless gratuit, bar, snack bar, salon TV, piscină exterioară (încalzită iarna), piscină pentru copii, terasă spaţioasă cu umbrele şi şezlonguri, miniclub, programe de animaţie în timpul zilei şi seara. Contra cost: magazin de suveniruri, sală de gimnastică, internet corner, squash, ping pong şi coafor. Facilităţile camerelor: Camerele

dispun de balcon, grup sanitar complet echipat, uscător de păr, telefon, TV Satelit, minifrigider, aer condiţionat, acces pe bază de card

magnetic. Opţional seif şi internet Wi-Fi.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE pana la 31.03

12.06

723 €

668 €

698 €

19.06

736 €

681 €

711 €

PERIOADA

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

26.06, 03.07

750 €

695 €

725 €

10.07

777 €

722 €

752 €

11.09, 18.09

782 €

727 €

757 €

04.09

793 €

738 €

768 €

17.07, 24.07, 28.08

804 €

749 €

779 €

31.07, 21.08

820 €

765 €

795 €

07.08, 14.08

836 €

781 €

811 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

365


Spania

Insula Tenerife

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Piscină exterioară cu jacuzzi Centru SPA Foarte multe activități pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistență turistică pe perioada sejurului

Hotel Cleopatra Palace bbbb Localizare: Situat în stațiunea Playa de las Americas. Aeroportul Tenerife Sud se află la 15 km. Hotelul este alcătuit din 3 clădiri, fiecare oferind turiştilor săi servicii ireproşabile. Facilităţile hotelului: Internet Wi-Fi gratuit, AC, recepție 24 h, seif, parcare gratuită (în limita locurilor disponibile), schimb valutar, curățătorie, servicii medicale la cerere, pătuțuri pentru copii, birou de informații, închirieri mașini. Piscină în aer liber, Jacuzzi, bar la piscină, şezlonguri, prosoape (garanție de 15 euro/prosop) , centru SPA, club unde se organizează petreceri. Cei mici se pot bucura de un mini club, împărțit pe categorii de vârstă,

păr și telefon, TV satelit cu programe contra-cost, minibar, linie directă de telefon, seif, muzică pe fundal, WiFi, la cerere pătuț pentru copil.

pentru copii de la 6 luni la 16 ani, unde se organizează diferite activități atât în aer liber cât şi în interior. Restaurantele oferă preparate internaționale sau cu specific, seri tematice sau show-uri de gătit. Facilităţile camerelor standard: balcon, AC, baie dotată cu uscător de Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE pana la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

12.06, 19.06

747 €

692 €

722 €

26.06

752 €

698 €

727 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07

782 €

727 €

757 €

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

794 €

739 €

769 €

07.08, 14.08, 21.08

807 €

752 €

782 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Turiștii au acces la Centrul spa al comeplexului Mare Nostrum, unde există și o cadă cu hidromasaj, centrul de fitness și la terenurile de tenis.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

366

Sir Anthony bbbbb Los Cristianos este una dintre cele mai populare staţiuni din Insulele Canare. Plajele sunt frumoase, există şi un port frumos de unde se pot organiza excursii de pescuit, croaziere de agreement, excursii de scufundări si reprezintă punctual de plecare al feriboturilor către insula vecină, La Gomera. Localizare: Hotelul Celopatra Palace este localizat pe plajă la 1.6 km de plaja Los Cristianos şi la 1,7 km de Centrul de Congres Magma Center. Hotelul face parte din complexul Mare Nostrum Resort – varianta de lux din cadrul complexului. Facilităţile hotelului: Restaurant, recepţie, bar, grădină, terasă, lift,

cameră de bagaje, magazine în hotel, aer condiţionat, teren de tenis, saună, fitness, teren de golf ( la 3 km ), cameră de jocuri, solar, masaj, billiard, tenis de masă, cadă cu hidromasaj, baie turcească/ baie de aburi, mini golf, pisicină în aer liber,

room-service, serviciu de babysitting, spălătorie, serviciu de călcătorie, închirieri biciclete, rent a car, Wi-Fi. Facilităţile camerelor: Aer condiţionat, baie cu dus sau cada, minibar, seif, TV cu ecran plat, balcon, vedere la mare, telefon, radio.

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL Superior

FIRST MINUTE Loc în DBL Superior cu REDUCERE pana la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

1034 €

979 €

1009 €

12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07, 24.07

1037 €

982 €

1012 €

31.07

1048 €

993 €

1023 €

21.08

1081 €

1026 €

1056 €

07.08, 14.08

1104 €

1049 €

1079 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.


Spania

Insula Tenerife de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Centrul Spa de lux Nammu, cu o suprafaţă de 2500 de metri pătraţi 5 Piscine exterioare

SERVICII INCLUSE AVION

Vincci La Plantación bbbbb Hotelul, situat într-o zonă privilegiată, este construit în stilul colonial canarian, este înconjurat de grădini tropicale şi are un decor rafinat plin de armonie şi eleganţă la fiecare colt. Localizare: Hotelul este localizat pe Coasta Adeje la 20 de minute de mers cu maşina faţă de Aeroportul Reina Sofia şi la 500 de metri de plaja Dusque. Facilităţile hotelului: Hotelul este construi în stil colonial şi dispune de 5 piscine înconjurate de terase şi grădini, restaurant tip bufet – cu showuri de gatit, restaurant tradiţional a la carte Canary Gourmet, restaurant La Jaima – cu specific mediteraneean, 2 baruri, servicii

medicale, parcare privată, internet corner, sală de gimanstică ( yoga, pilates, fit-ball, body – forming ) echipă de animatori, teren de golf la 3 km de hotel, cadă cu hidromasaj, baie turcească/ baie de aburi, piscină în aer liber, room service.

Facilităţile camerelor: Aer condiţionat, baie cu cadă cu hidromasaj, duş, halate de baie, uscător de păr, oglindă pentru ras, televizor cu ecran plat, telefon, conexiune internet, minibar, seif.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE pana la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

12.06

850 €

795 €

825 €

19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07

865 €

810 €

840 €

04.09, 11.09, 18.09

900 €

845 €

875 €

24.07

916 €

861 €

891 €

28.08

917 €

862 €

892 €

31.07, 07.08, 14.08, 21.08

926 €

871 €

901 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Club pentru copii Recomandat familiilor Așezat pe plaja cu nisip fin

SERVICII INCLUSE AVION

Mediterranean Palace bbbbb Hotelul face parte din complexul Mare Nostrum Resort şi este varianta de hotel pentru familii cu copii. Localizare: Hotelul Mediterranean Palace este localizat pe plajă la 1.6 km de plaja Los Cristianos şi la 1,7 km de Centrul de Congres Magma Center. În zona hotelului se mai găsesc alte 2 cunoscute plaje, şi anume: Plaja Troya – la 3,6 km şi Plaja Torviscas 3 km. Facilităţile hotelului: Aer condiţionat, recepţie 24 h, seif, parcare gratuită, cameră de bagaje, casă de schimb valutar, fax/scanner, serviciu de călcat, spălătorie, servicii medicale, piscină, piscină pentru copii, saună, şezlonguri, telefon, coafor, rent a car, serviciu

de babysitting, conexiune internet, room service. Hotelul dispune de restaurant a la carte, cu meniu specializat şi cu meniu tradiţional. De asemenea, hotelul are un restaurant principal şi 4 baruri. Activităţi contra-cost puse la dispoziţie pentru turişti: golf, minigolf, squash, tenis,

fitness, călărie, karting, scuba diving, parasailing, bowling, windsurfing şi altele. Facilităţile camerelor: Aer condiţionat, seif, internet gratuit pe perioada şederii, TV -satelit, balcon sau terasă, telefon, minibar, baie cu duş şi muzică ambientală.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE pana la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri Limitate

12.06, 19.06

727 €

672 €

702 €

26.06

733 €

678 €

708 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07

762 €

707 €

737 €

28.08, 04.09, 11.09, 18.09

774 €

719 €

749 €

07.08, 14.08, 21.08

787 €

732 €

762 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (125 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

367


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București Plecări din Bucureşti în fiecare vineri.

Costa Dorada Cei care s-au îndrăgostit de ţărmurile Mediteranei vor descoperi cu plăcere această fâșie a litoralului spaniol, care se întinde chiar în sudul Costei Brava Salou este cea mai mare staţiune de pe Costa Dorada. Ea își întâmpină turiștii cu o atmosferă caldă și cu o viaţa de noapte foarte agitată. Are statutul de capitală a coastei, întrucât a devenit unul dintre cele mai importante centre turistice din regiune. Este situată la 10 km de Tarragona și la 92 km de Barcelona. Alte staţiuni importante sunt La Pineda și Cambrils. Acestea sunt mai mici și mai liniștite, cu numeroase hoteluri. În ultimii ani, câteva orașe au devenit mari centre turistice. Printre acestea, cele care merită vizitate în primul rând, sunt Reus, Valls, Montblanc și Tortosa. Peisajul din Prades și Siurana împreuna cu zonele montane unde se pot practica căţărările și vânatul sportiv (Tivissa, Cardo și Ports de Tortosa) sunt de asemenea atracţii ce merită vizitate. Cei în căutare de aventură și peisaje spectaculoase le vor găsi în Deltei Ebrului, iar pentru cei care călătoresc în scop cultural, cel mai indicat loc este orașul Tarragona.

368


SHOPPING

PLAJE

Ceramica este o tradiție în orașele din Costa Dorada. Puteti găsi ceramică în Benissanet, Vendrell El El, Ginestar, Galera La, La Selva del Camp, Tivenys și Torredembarra. În plus, burdufuri din piele de capra, fier forjat, coșurile din răchită sau broderii sunt atrac atractiile shopping-ului. Ca și în Costa Brava, staţiunile din Costa Dorada au o mulţime de magazine și boutique-uri de unde poţi achiziţiona, de la suveniruri tradiţ tradiţionale, la haine ale celor mai renumiţi designeri. Paradisul cumpărăturilor se află însă în Andorra, unde comercianţii nu au nici o taxă adăugată adăugată.

Pe Costa Dorada plajele au pante line cu nisip fin. În regiunea nordică, se află cele mai mari plaje. Delta Ebrului are plaje foarte largi cu nisip fin și aje, unele pământuri tipice formate din aluviuni. În Tarragona sunt mai multe plaje, evant este una dintre ele premiate cu Steagul albastru, toate având nisip auriu fin. Llevant dintre cele mai cunoscute plaje și se găsește în Salou. Este acoperită cuu nisip fin auriu, are e. Llarga este o altă o lungime de 1200 m, o lăţime de 70 m, iar valurile mării sunt liniștite. plajă excelentă din Salou, este acoperită cu pietriș mărunt și destul de liniștită. Staţiunea La Pineda are una dintre cele mai extinse plaje continue din Costa Dorada.

Geografie pe scurt Costa Dorada se află în provincia Tarragona și este zona de litoral din sudul Barcelonei. Această zonă costieră din nordul Spaniei are lungimea de 216 km și se întinde de la Vilanova și Geltru în nord, la Delta Ebrului, cu localitatea Alcanar în sud. Costa Dorada are o suprafaţă de aproximativ 6 283 km². Deţine 10 ţinuturi și 183 de municipii și este compusă din 12 zone: Altafulla, Calafell, Cambrils, Coma-Ruga, El Vendrell, Hospitalet Infant, L Ametlla de Mar, La Pineda, Miami Platja, Montbrio del Camp, Salou și Tarragona, care este și capitala. Pe lângă fâșia de coastă de 216 km lungime Costa Dorada se poate lăuda și cu 786 hectare de plaje cu nisip fin și foarte curat, cu o plajă cu intrate lină în mare și cu o apă cristalină.

dispoziţie o largă paletă de restaurante, de cele mai sofisticate și elegante până la localurile rustice ale variilor localităţi de aici. Propunerile culinare cuprind minunata bucătărie montană (bazată pe carne și salamuri), sofisticata bucătarie urbană (care oferă preparate tradiţionale) și bucătăria marinărească, unde vei putea găsi pește și fructe de mare combinate într-o infinitate de variante cu fructe și diferite arome spectaculoase. Principalele ingrediente din mâncărurile tradiţionale catalane sunt uleiul de măsline, roșiile, usturoiul, ardeiul iute, vânăta, dovleacul și ierburile aromate, care amestecate, formează samfaina, un sos delicios și foarte popular, care se servește alături de multe feluri de carne și pește. Alte sosuri cunoscute sunt romesco, cu nuci, roșii și boia de ardei și allioli, o maioneză tare, pe bază de usturoi. Consumul de fructe de mare este de asemenea foarte mare, de la mai simplele sardine la grătar la consistenta sarsuela, tocăniţă cu fructe de mare. Trebuie testată și varianta locală de paella, numită fideua, la prepararea căreia se folosesc tăieţei în loc de orez, precum și platourile îmbietoare cu moluște și crustacee.

Mâncarea Provincia autonomă a Cataloniei, din care fac parte atât Costa Brava, cât și Costa Dorada, este considerată a fi cea mai interesantă regiune din punct de vedere culinar a Spaniei. Vei avea la

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 20 7

Mai 22 8

Iun. 27 10

Iul. 30 11

Aug. 29 11

Sept. 27 8

Oct. 22 7

Atât Costa Brava cât și Costa Dorada sunt bine cunoscută pentru climatul blând de aici, acesta fiind un motiv în plus pentru popularitatea lor turistică, atât în sezoanele calde, cât și iarna.

Nu rata în Costa Dorada 1

2

Tarragona. Acest orăsel situat în sudul Cataloniei, se află la doar 100 km de Barcelona și are ieșire la Marea Mediterană. Înconjurată de parcuri de pini, cu portocali înfloriţi pe fiecare stradă, cu biserici medievale, cu muzeuri, magazine, baruri și restaurante și cu o plajă incredibilă numită El Miracle, Tarragona este una dintre perlele Cataloniei. Vestigiile din Trraco. Aceste ruine sunt incluse pe lista UNESCO World Heritage. Însă călătorul ajuns aici va putea admira și

de peste 34.000 m2, este divizată în cinci zone: calma Mediterania, exotica Polinezia, milenara China, Mexicul plin de culoare și nu în ultimul rând, impresionantul Vest Sălbatic. Peste 30 de moduri de a călătorii, 100 de spectacole zilnice, variate magazine și 75 de restaurante cu specific diferit sunt doar câteva din numeroasele motive pentru care ar trebui să ajungi aici.

numeroasele biserici medievale: Catedrala construită în stilurile roman și gotic, datând din secolul XII, mănăstirea Poor Clares, mănăstirea Santa Teresa, mănăstirea Poblet și ruinele bisericii Santa Maria del Miracle, unde se zvonește că s-ar fi întâmplat adevărate minuni și vindecări miraculoase.

3

Port Aventura. Alt plus adus acestei zone este prezenţa unui parc tematic de clasă mondială în acest oraș și anume Universal Studios Port Aventura. Suprafaţa

4

Delta Ebrului. Acest parc natural cu peisajele sale mirifice a rămas (deocamdată) neafectat de

problemele poluării, în ciuda faptului că se află destul de aproape de una dintre cele mai mari metropole ale lumii.

5

Vila Centcelles și Centrul Picasso. Pentru cei pasionaţi de artă, mozaicurile vechi de la Vila romană Centcelles și Centrul Picasso din Horta de Sant Joan, ce expune copii a numai puţin de 200 de picturi ale lui Pablo Picasso, pot fi două obiective interesante.

369


PortAventura Trăieşte clipa! Cele mai mari sunt cele mai bune! Doar vizitează parcul tematic PortAventura şi vei vedea. Aproape de plajele cu nisip fin ale staţiunilor din Costa Dorada, PortAventura este unul dintre cele mai mari parcuri tematice din Europa. Este format din 5 tărâmuri de vis adunate de pe întreg globul pământesc care promit emoţii şi distracţie. Şi asta nu este tot! Mai ai la dispoziţie şi toboganele şi tunelele din parcul acvatic PortAventura. Left Luggage

umption. minimum cons subject to a

ce.

CHINA

35

46

44

EW VERSION NEW N

NEW

455

33

31

60

13

55

78

16

82

N ON NEW VERSIION

Santa Claus g will be waitin a here to have u yo th wi oto ph

23

N NEW VERSION

73

95

83

18

96

COLLECT YOUR

80

issues.

EW VERSION NEW N

rtAventura HotelssPo to the Park

6

VAT I

Direct acce

New

10 st lattest alll the late ee all See S ons here. atioons innovvati inno

a PortAventurrk Aquatic Pa

100

a + PortAventur

11

N NEW VERSION

FAR WEST

SE R

NEW VERSION

115

eperie New cr

8

3

112

92

VINOSFERA TAPES I VINS UR STA A

RE

ther rational or wea technical, ope close due to services may

2

111

Logger’s Crepes

R maa di Rom Il Cafffffè di

NT

98

116

MEDITERRÀ

97

93

91

NIA

yoghurt bar

114

92

99

1

PHOTO HERE

New

113

La Cantonadworlad

the Come and discover of Coca-Cola!

· Guest Services · Lost Propertyy ange encyy Exch · Currenc

C

ld River HotessltoGo the Park Direct acce

, 30 December 2010 2005, with Law 42, of In accordance s Law 28, of 26 December and the which substitute ures against smoking ion and to smoke in:entura. on health meas It is prohibited supply, consumpt moAv , Sésa sales area of y . regulation · The famil co products. play area in China s and any other advertising of tobac · The children’s theatres, shop · Restaurants, building. ned specifically for children. · Areas desig for all rides. · The queues

POLYNESIA

P OFFICCEE

B Office CLLUB CLU

PICK-U -UP service Request the PICKand collect at our shops here free your purchasesge. of char

Leave your pet here.

Bus stop

EDITERRÀNIA

of Volume 2.504

71

75

RE

81

POLYNESIA

24

S

77 EW VERSION NEW N

25

22

64

61

NEW NE NEW FILMS

17

39

158, Register, Folio

51

PlayStation 3D

38

32

Plan not to scal

MÉXICO 63

or other restaurants Some rides,

41

42

57

370

36

40

62

tura SésamoAven

ENTRANCE

GROUPS

Hotel El Paso

FAR WEST

SHOWS

CHINA

TS RESTAURAN

RIDES 51

Tea Cups

60

!

ide alone: 1 30 m

Polo Buffet Marco

l cuisine. Buffet of internationa

SHOWS

RIDES 71

73

s Los Potrillo ! to ride alone: 1.15 m

77

NEW VERSION

Minimum height

El Diablo - Tren

de la Mina !

ta La Gran Fies de Navidad

78

El Bosque Encantado

91 92 93

Carrouselt to ride alone: 1.20 m! Minimum heigh

Buffalo Rodeo ht: 1.40 m Maximum heig

Tomahawk

113

SHOWS

RIDES

MÉXICO

NEW

Hotel Caribe

PORT AVENTURA

56

tion in this guid

76

our Have fun with Woody, characters: Cookie Betty Boop, the... Monster e. and many mor

rma e. The info

53

rs Characte famous

ON

. at the entrance office located st Services e in the Gue es are availabl nal guidelin Park’s operatio tura Aven Port

34

ona, Spain. , km 2 s/n, Tarrag e Pere Molas 76306 - Av. Alcald 00, Tax Ref. A-63-7 Page no. - T-40.5

this will be

of Companies,

and nding to dine visitors inte

ona Business ENT, S.A., Tarrag ENTERTAINM

be granted to

out prior noti to change with

will only ends, access Information ent recomm n Managem s and/or whe ng peak time s are held, duri ance orm perf where In restaurants

Recycling Bin

Cash machines

Pushchair Hire

e is subject

nes Public telepho toilet facilities * Located at all Lost Children

SERVICES

Wheelchair hire

e babyToilets * All hav changing facilities Meeting Point

100 101 101

! id alone: 1 20 m

On Ice PortAventura NEW VERSION

ams Christmas Dre NEW VERSION

pel Christmas Gos NEW VERSION

NTS

The Old se Steak Hou

entertainment meats, etc. Salads, barbecued

* Self-service with

114

d

Jeremia’s Foo

one’s Pizzas to suit every SHOPS 115

tastes

General Store


PortAventura Theme Park Vei porni în călătoria cea mai palpitantă pe care ţi-ai imaginat-o vreodată: vei descoperi misterele Chinei Imperiale, vei cunoaşte viaţa plină de peripeţii şi pericole din Vestul Îndepărtat, vei fi uimit de comorile civilizaţiei aztece, vei explora junglele din Polinezia şi vei admira superbe scene specific mediteraneene. Localizare: Situat pe Costa Dorada, la 1km de staţiunea Salou, la aproximativ 10 kilometri de Reus şi la circa 120 de Barcelona, are o suprafaţă de peste 34.000 metri pătraţi, divizaţi în cinci zone: calma Mediterranie, exotica Polinezie, milenara China, Mexicul plin de culoare şi nu în ultimul rând, impresionantul Vest Sălbatic adresându-se atât copiilor cât şi celor care vor să încerce cele mai tari senzaţii. Aici vă veţi bucura de plimbări palpitante, show-uri excepţionale, spectacole de artificii şi lumini la miezul nopţii, restaurante cu bucătăria tipică fiecărei zone precum şi magazine de suveniruri. Parc PortAventura este parcul tematic unde veţi trăi experienţele uimitoare şi aventuri incredibile, fiind considerat cel mai mare parc din Spania şi al doilea din lume după Disneyland. PortAventura este

singurul parc tematic din Europa care include printre punctele sale de atracţie marea. Restaurantul Lumine, care oferă o panoramă superba a Marii Mediterane, e o adevărată delectare a simţurilor.Peste 30 de moduri de a calatorii, 100 de spectacole zilnice, variate magazine și 75 de restaurante cu diferite specifice sunt doar câteva din numeroasele motive pentru care ar trebui să ajungeţi în Port Aventura. Informaţii generale Parcul este deschis 298 de zile pe an, perioada cea mai plină fiind cea cuprinsă între lunile iunie şi septembrie, când parcul îşi închide porţile la miezul nopţii. În anumite locuri accesul se face în funcţie de înălţimea vizitatorilor, limita minimă fiind de 1,20 m. Nu se face nici o excepţie de la regulă. Mediterrania te transpune imediat în pielea personajului Marco Polo modern. Woody şi Betty Boop te

însoţesc pe ritmuri de dans în călătoria prin oraşul tipic catalan. Îmbarcă-te pe un vapor, cu întreaga familie de pe ţărmul Mediteranei pentru o experienţă liniştită pe mare în cazul în care adrenalina e la cote maxime. Polynezia învaţă să porţi o pareo la spectacolele lor de dans, sau admiră dansurile tradiţionale tahitiene, ţinute de dansatori nativi căutând binecuvântarea zeilor. Show-ul Makamanu cu papagali şi alte păsări din paradis îţi face imaginaţia să zboare. Tutuki Splash este cea mai palpitantă călătorie cu barca printre stânci, cu o coborâre abruptă de pe vârful unui vulcan în erupţie, direct într-un lac. China cu spectacole fascinante prezentate într-o revoluţie de forme şi culoare la templul Jing Chou, unde călătoria cu Dragon Khan, inspirat dintr-o legendă chinezească, un

roller-coaster uriaş, cu 8 bucle, ce poate atinge viteza de până la 65 km/h te va face să simţi adrenalina la maxim. Mexic: fi un cutezător mariachi şi duelează-te cu profesionişti pe ritmuri de dans, sau lasă-te prins de focul aventurii prin jungla mayaşă. Senzaţiile trăite aici sunt unice, Templul Focului, El Diablo sau Trenul din mină sunt câteva din ingredientele lor care vor condimenta călătoriile. Porneşte călătoria prin Vestul Sălbatic, încearcă rodeo pe tauri neîmblânziţi sau testează-ţi talentul de cowboy dar ai grijă când îţi alegi momentul de a trece prin faţa unei bănci, o urmărire ca în filme cu soldaţi şi bandiţi s-ar putea să te surprindă. "The Silver River Flume" şi "The Grand Canyon Rapids" sunt două curse nebuneşti care nu se pot descrie uşor în cuvinte.

371


Spania

Costa Dorada

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Facilităţi pentru familii cu copii Situat într-o zonă liniștită Situat în prima linie la plajă.

FamilyClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Blaumar bbbb Salou este o municipalitate din provincia Tarragona, în Catalonia, Spania. Salou se mândrește cu plaje recunoscute pe plan mondial, având 34 de Steaguri Albastre. Una dintre atracțiile principale din Salou este celebrul parc de distracții Port Aventura. În Salou se pot practica sporturi nautice, precum windsurf, skijet, navigatie, există centre de închirieri ambarcatiuni și se organizează excursii pe plaja Llevant. Localizare: Situat într-o zonă rezidenţială din staţiunea Salou, după faleza ce desparte plaja de hoteluri. Facilităţile hotelului: Piscină cu şezlonguri şi umbrele, recepţie 24

de ore, schimb valutar, serviciu de baby sitting, serviciu de spălătorie, un restaurant bufet şi un restaurant à la carte, bar, cafenea.

Facilităţile camerelor: Camerele dispun de baie proprie cu cadă sau duş, TV prin satelit, un minibar, uscător de păr, telefon, chicinetă.

Plecări din Bucureşti PERIOADA

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ SPECIALĂ STANDARD cu REDUCERE aplicată la DBL cu REDUCERE aplicată Loc în DBL cu reducere Loc în DBL cazare pâna la 31.03 la cazare pâna la 30.04 aplicată la cazare

13.09, 20.09, 27.09

564 €

461 €

519 €

539 €

06.09

616 €

505 €

571 €

591 €

07.06

647 €

529 €

602 €

622 €

14.06, 21.06, 28.06

731 €

601 €

686 €

706 €

23.08

746 €

636 €

701 €

721 €

16.08

770 €

657 €

725 €

745 €

30.08

746 €

676 €

701 €

721 €

05.07, 12.07, 19.07

830 €

687 €

785 €

805 €

02.08, 09.08

830 €

711 €

785 €

805 €

26.07

830 €

760 €

785 €

805 €

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE 2 piscine exterioare În apropiere de Parcul Portaventura Animaţie și jocuri

FamilyClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

372

Hotel Calypso bbb Localizare: Situat în zona centrală a stațiunii Salou, la doar 10 minute de mers pe jos faţă de Playa Capellans şi la aproximativ 2, 5 km faţă de celebrul parc de distracţii Port Aventura. Facilităţile hotelului: Restaurant cu mese servite în stil bufet, recepţie 24 de ore, WI-FI disponibil în zone publice contra-cost, o sală de jocuri (biliard, tenis de masă, bowling), animaţie pentru toate vârstele, loc de joacă pentru copii, schimb valutar. De la recepţia hotelului se pot închiria maşini. Facilităţile camerelor: Hotel Catypso deține 532 de camere. Toate

sunt dotate cu baie proprie, balcon, aer condiţionat (în timpul verii), TV

prin satelit, telefon și seif (contra cost).

Plecări din Bucureşti PERIOADA

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc STANDARD cu REDUCERE aplicată la DBL cu REDUCERE aplicată în DBL cu REDUCERE Loc în DBL cazare pâna la 31.03 la cazare pâna la 30.04 aplicată la cazare

419 € 456 € 476 € 20.09, 27.09 501 € 423 € 461 € 481 € 13.09 506 € 423 € 462 € 482 € 7.06 507 € 451 € 491 € 511 € 06.09 536 € 462 € 504 € 524 € 14.06 549 € 465 € 506 € 526 € 30.08 551 € 490 € 535 € 555 € 21.06 580 € 494 € 539 € 559 € 28.06 584 € 542 € 590 € 610 € 05.07 635 € 547 € 596 € 616 € 12.07, 19.07, 23.08 641 € 552 € 601 € 621 € 16.08 646 € 575 € 626 € 646 € 26.07 671 € 580 € 631 € 651 € 02.08, 09.08 676 € Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Spania

Costa Dorada de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Localizat aproape de PortAventura, Centru Spa,

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Gran Regina bbbb Localizare: Situat la 700 m de centrul turistic al statiunii Salou. Plaja de nisip se afla la 10 minute de hotel. Vis-a-vis este staţia de autobuz. Facilităţile hotelului: Recepţie 24h, Wi-Fi, solarium, serviciu de spălătorie, lift, restaurant tip bufet, show culinar, AC, piscină cu şezlonguri şi umbrele, bar la piscină, centru Spa, sală gimnastică, saună, aquagym, masaj, reflexoterapie, tratamente faciale, tratamente corporale, manichiură, pedichiură, cosmetică. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie complet utilată, TV prin satelit / cablu, telefon cu linie directa, seif, frigider, terasă, aer condiţionat, încălzire centrală.

Plecări din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

423 € 448 € 468 € 27.09 493 € 20.09 508 € 438 € 463 € 483 € 444 € 490 € 510 € 07.06 535 € 13.09 534 € 464 € 489 € 509 € 14.06 567 € 473 € 522 € 542 € 498 € 523 € 543 € 06.09 568 € 21.06 604 € 506 € 559 € 579 € 30.08 598 € 528 € 553 € 573 € 28.06 643 € 541 € 566 € 618 € 556 € 581 € 601 € 23.08 626 € 579 € 604 € 658 € 05.07 683 € 12.07 725 € 617 € 642 € 700 € 623 € 648 € 707 € 19.07, 26.07 732 € 16.08 698 € 628 € 653 € 673 € 657 € 682 € 702 € 02.08 727 € 09.08 732 € 663 € 688 € 707 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat în Salou Aproape de plajă și de centrul staţiunii Centru Spa

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Playa Margarita bbb Localizare: Situat în staţiunea Salou, la 200 m de frumoasa plajă Capellans, la câteva minute de mers pe jos de centrul oraşului. Staţia de autobuz se află vis-a-vis de hotel (la100m). Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant, show culinar, bar interior, Jacuzzi, SPA şi piscină încălzită, piscină exterioară cu secţiune pentru copii, şezlonguri şi umbrele. Facilităţile camerelor: Camerele standad au terasă, baie proprie complet utilată, AC, TV satelit, încălzire, frigider, telefon şi seif. Camerele family au aceleaşi dotari ca şi camerele standard, dar în plus beneficiază de o cameră de zi cu canapea extensibilă.

Plecări din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 30.03 până la 30.04 aplicată la cazare

07.06

510 €

422 €

465 €

485 €

20.09

493 €

423 €

448 €

468 €

14.06

527 €

437 €

482 €

502 €

13.09

508 €

438 €

463 €

483 €

06.09

525 €

455 €

480 €

500 €

21.06

554 €

461 €

510 €

529 €

30.08

550 €

480 €

505 €

525 €

28.06

584 €

488 €

513 €

559 €

05.07

629 €

530 €

555 €

604 €

23.08

610 €

540 €

565 €

585 €

12.07

662 €

560 €

585 €

637 €

19.07, 26.07

679 €

575 €

600 €

654 €

16.08

664 €

594 €

619 €

639 €

02.08

669 €

599 €

624 €

644 €

09.08

679 €

609 €

634 €

654 €

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

373


Spania

Costa Dorada

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Aproape de plajă și de centrul staţiunii Salou Centru Spa

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Salou Park bbbb Localizare: Situat în zona turistică din Salou, la doar 100 de metri de plajă, la câteva minute de mers pe jos de centrul oraşului. Vis-a-vis de hotel este o staţie de autobuz (25 metri). Facilităţile hotelului: Recepţie 24 ore, parcare, schimb valutar, Wi-Fi, solar, restaurant, cafe-bar, bar la piscină, piscină pentru adulţi şi copii. Facilităţile camerelor: Terasă, AC, încălzire, baie cu uscător de păr, TV prin satelit, telefon cu apelare directă, seif şi frigider (opţional, contra cost). Activităţi/Divertisment: Hotelul dispune de o sala de jocuri, centru Spa cu piscină interioară, saună cu aburi, saună uscată, piscină încălzită, masaj terapeutic.

Plecări din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare

422 447 467 27.09 492 € 20.09 510 € 440 465 485 13.09 538 € 468 493 513 470 519 539 07.06 564 € 14.06 568 € 473 523 543 06.09 571 € 501 526 546 502 554 574 21.06 599 € 30.08 595 € 525 550 570 547 572 624 28.06 649 € 23.08 635 € 565 590 610 05.07 693 € 588 613 668 611 636 693 12.07 718 € 19.07, 26.07 722 € 614 639 697 16.08 794 € 624 649 669 02.08 714 € 644 669 689 649 674 694 09.08 719 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE În centrul staţiunii Salou La câteva minute de Plaja Levante Facilităţi pentru copii La 1,5 km distanta de Port Aventura.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

374

Hotel Piramide bbbb Hotel Piramide poziţionat strategic cu spectacole de animaţie şi activităţi pentru copii este alegerea perfectă pentru petrecerea unei vacanţe de neuitat. Localizare: Situat pe Costa Dorada, este poziţionat la 250m de centrul comercial. Facilităţile hotelului: Recepţie 24 ore, restaurant, sanck bar, internet, salon TV, spălătorie, parcare. Facilităţile camerelor: Baie cu uscător de păr, cablu Tv/satellite, internet, mini bar, frigider, seif, aer condiţionat, terasă. Sport și agrement: Tenis de masă, darţ, lounge cu bar, sală de jocuri, programe de animaţie.

Piscină: 2 piscine exterioare, dintre care una este dedicată copiilor şi o

terasă cu umbreluţe şi şezlonguri. Tot aici există şi un snack bar.

Plecări din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare

457 € 498 € 518 € 20.09, 27.09 543 € 462 € 504 € 524 € 07.06 549 € 465 € 506 € 526 € 13.09 551 € 14.06 579 € 489 € 534 € 554 € 509 € 554 € 574 € 06.09 599 € 30.08 610 € 519 € 565 € 585 € 21.06 614 € 521 € 569 € 589 € 526 € 574 € 594 € 28.06 619 € 05.07 670 € 574 € 525 € 645 € 580 € 631 € 651 € 12.07, 19.07, 23.08 676 € 16.08 685 € 588 € 640 € 660 € 629 € 685 € 705 € 26.07 730 € 638 € 694 € 714 € 02.08, 09.08 739 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Spania

Costa Dorada de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE La caţiva metri de plaja San Pere Wi-Fi în zona reecepţiei Hotel cu atmosferă familială Programe de animaţie în timpul zilei și seara.

SERVICII INCLUSE

Hotel Best Maritim Cambrils bbb Hotel cu numeroase facilităţi de recreere, Best Maritim, este dedicat în special familiilor şi cuplurilor. Localizare: Situat în prima linie de hoteluri, în staţiunea Cambrilis. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant, show cooking, bar, cafenea, snack bar, piscină exterioară pentru adulţi şi pentru copii, solarium, fitness, biliard, tenis de masă, saună, masaj. Facilităţile camerelor: AC, baie complet echipată, TV satelit, telefon, seif (la cerere) şi balcon sau terasă. Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii, kids club (cu vârsta între 5 – 12 ani), programe de animaţie, loc de joacă.

AVION

Plecări din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE DBL cu REDUCERE până DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03 la 30.04 la cazare

434 € 462 € 497 € 27.09 522 € 07.06 548 € 457 € 486 € 524 € 20.09 555 € 463 € 493 € 530 € 13.09 606 € 510 € 540 € 581 € 14.06 630 € 529 € 560 € 605 € 21.06 643 € 541 € 573 € 618 € 06.09 658 € 556 € 588 € 633 € 30.08 676 € 573 € 605 € 651 € 28.06 698 € 591 € 624 € 673 € 05.07 723 € 614 € 547 € 698 € 626 € 658 € 710 € 12.07 735 € 23.08 747 € 637 € 670 € 722 € 639 € 672 € 725 € 19.07 750 € 26.07 752 € 641 € 674 € 727 € 02.08 801 € 685 € 719 € 776 € 09.08, 16.08 809 € 692 € 727 € 784 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Aproape de plaja lunga La Pineda 9 piscine Centru SPA cu facilităţi moderne Pivniţă cu vinuri și piano bar

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Estival Park bbbb Localizare: Ideal poziţionat, la 3km de Port Aventura, la 5km de Salou şi la 100km de Barcelona. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant tip bufet, piano bar, pivniţă de vinuri, piscină exterioară pentru adulţi şi pentru copii cu terasă la soare, solarium. Spa cu jacuzzi, saună, baie turcească, sală de fitness, tratamente şi masaj, disco. Facilităţile camerelor: Baie cu uscător de păr, TV prin satelit, telefon, aer condiţionat, seif, terasă. Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii, mini club loc de joacă, programe de animaţie.

Plecări din Bucureşti

PERIOADA 27.09 20.09 13.09 06.09 07.06 30.08 14.06 21.06 28.06 23.08 05.07 12.07 19.07, 26.07 02.08 09.08, 16.08

STANDARD Loc în DBL 534 € 597 € 627 € 657 € 670 € 714 € 746 € 759 € 817 € 822 € 842 € 863 € 863 € 923 € 932 €

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare 445 € 501 € 529 € 556 € 566 € 607 € 634 € 646 € 698 € 704 € 722 € 740 € 744 € 794 € 803 €

489 € 552 € 582 € 612 € 625 € 669 € 701 € 714 € 772 € 777 € 797 € 818 € 821 € 878 € 887 €

509 € 572 € 602 € 632 € 645 € 689 € 721 € 734 € 792 € 797 € 817 € 838 € 841 € 898 € 907 €

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

375


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București* și Timișoara** * Plecări din Bucureşti în fiecare vineri. ** Plecări din Timișoara în fiecare duminică.

376

Costa Brava Costa Brava este ca o pictură unde artistul – în cazul acesta natura însăși – a reușit să îmbine cu o măiestrie desăvârșită verdele intens al pinilor, cu fineţea nisipului de aur și cu albastrul ameţitor al mării. Printre numele mari care au avut o slăbiciune pentru Costa Brava se numără Salvador Dali și Pablo Picasso, cei doi mari pictori spanioli ai secolului XX. În zilele noastre frumuseţea Costei Brava continuă să atragă turiști din toată lumea. Ea a rămas printre destinaţiile preferate ale călătorilor pentru peisajele sale superbe, pentru renumele Barcelonei și nu în ultimul rând graţie climei sale deosebit de plăcute, chiar și în anotimpurile mai reci.


DISTREAZĂ-TE!

SHOPPING

Costa Brava are o viaţă vi de noapte intensă, cu discoteci în aer liber cu vedere la mare, pub-uri și tterase unde, în fiecare seară, tinerii se distrează până dimineaţa. Cei care vor să lase acasă toate inhibiţiile se vor simţi excelent în staţiunea Calella. Numeroase cluburi de noapte, restaurante, taverne și terase, petreceri în stradă, flam spectacole de flamenco sau salsa: asta îi asteaptă pe turiștii care aleg Costa des Brava ca și destinaţie pentru următorul concediu.

Costa Brava este un loc ideal pentru shopping. Blanes este cea mai importantă destinaţie de shopping, însă nu vei fi dezamăgit nici în Girona, rona, unde cele mai multe magazine se găsesc în El Barri Vell (cartierul vechi) hi) și în bi Barcelona. l’Eixample. Daca îţi place să faci cumpărături, atunci în mod cert vei iubi Aici există o faimoasă linie urbană de de 5 km dedicată shopping-ului.. Aceasta se acia până la întinde de pe Rambla prin Placa de Catalunya și apoi pe Passeig de Gracia Avenguda Diagonal.

Plaje

Geografie pe scurt Costa Brava este o regiune de coastă în nordestul Cataloniei, în provincia Girona. Se întinde pe 200 km de-a lungul litoralului și cuprinde o mulţime de orășele și comune. Călătorul va rămâne fascinat de peisaje, mai ales datorită felului dramatic în care funcţionează împreună muntele cu marea. Costa Brava se întinde spre nord până la frontiera cu Franţa, iar cele mai cunoscute staţiuni sunt: Santa Susana, Lloret del Mar, Malgrat de Mar și Tossa de Mar. Calitatea apei și temperaturile perfecte de care se bucură regiunea catalană pe toată perioada anului, atrag mereu un număr mare de turiști. Varietatea ofertei de cazare este un alt punct forte al staţiunii, la fel ca și varietatea centrelor de distracţie și recreere. În plus, datorită ţărmului stâncos, s-au format golfuri destul de adânci care sunt propice scufundărilor. Însă Costa Brava stă foarte bine și la oferta culturală. Te vei putea plimba în voie pe străduţele înguste și pitorești ale orășelelor de aici și vei avea ocazia la tot pasul să admiri frumoasele clădiri cu arhitectură specifică zonei. Tavernele care se află practic la orice colţ de stradă, dar care parcă sunt și mai frecvente pe ţărmul mării, te vor ademeni să guști o sangria, una dintre băuturile tradiţionale spaniole. Ce au în comun Picasso, Gaudi și Dali? Ei bine, răspunsul este Barcelona. Toţi trei au locuit și au creat în capitala catalană. În inima Cataloniei se află Barcelona, un oraș de negustori, cuceritori și oameni cu educaţie aleasă, rafinaţi, cărora le place luxul. Puţine lucruri s-au schimbat de când aceste rânduri au fost scrise într-un ghid de călătorie din secolul XIX.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 17 7

Plajele din Costa Brava se remarcă prin imaginea inedită pe care o oferă turiștilor veniţi din toate colţurile Europei: stâncile abrupte, cu vegetaţia impresionantă se întâlnesc cu marea lină, de un albastru-cobalt. Plaja largă și îngrijită, divizată în mai multe golfuleţe stâncoase, reprezintă, pe timp de zi, principala atracţie a staţiunilor. Claritatea și culoarea apei pot constitui un imbold de a învăţa să înoate pentru cei care nu au făcut-o încă.

Bucătărie Bucătăria Cataloniei este considerată a fi cea mai distinctivă şi mai interesantă regiune culinară a Spaniei, creativitatea în domeniul culinar neavând limite. Puteţi alege de la restaurantele cele mai sofisticate şi elegante până la cele mai familiare şi rustice. Propunerile culinare constă în minunata bucătărie montană (bazată pe carne şi salamuri), sofisticata bucătărie urbană (care

oferă preparate tradiţionale) şi bucătăria marinărească, unde puteţi găsi preparate vegetariene, peşte şi fructe de mare ce sunt combinate într-o infinitate de variante cu fructe şi diferite arome extraordinare.

Mai 20 8

Iun. 24 10

Iul. 27 11

Aug. 28 11

Sept. 26 8

Oct. 21 7

Clima este evident influenţată de Marea Mediterana, drept urmare este foarte blândă și plăcută. Climatul mediteranean este caracterizat de veri calde și însorite și ierni blânde și umede, cu aproximativ 300 de zile cu soare intens, având o medie de 11 ore de soare pe zi în timpul verii.

377


Excursii optionale

Principatul Andorra Excursie opţională în Principatul Andorra, stat european din Munţii Pirinei. O şansă unică de a vizita două ţări într-o singură zi şi de a face cumpărături la cele mai atractive preţuri din Europa. Timp liber în principat pentru explorarea capitalei Andorra, La Vella. Important: pentru excursia în Andorra este necesar paşaportul!

Girona și lumea lui Dali O excursie opţională de o zi întreagă în care vom vizita Girona, un fermecător oraş istoric, situat la aproximativ 100 km nord de Barcelona şi apoi plecare spre Figuerres pentru vizitarea Teatrului Muzeu Dali, ansamblu suprarealist şi cel mai original muzeu din Catalunya. Incursiune în fascinantul univers al celebrului Salvador Dali.

Barcelona by night și cină cu spectacol flamenco Tur by night al Barcelonei unde putem admira spectacolul de sunet şi lumină de la Fântâna Magică, precum şi o seară de neuitat cu o cina tipic mediteraneană şi un energic şi năucitor spectacol

flamenco pe care-l veţi trăi de la cap la coadă. Vizitarea Barcelonei fără a participa la un spectacol de flamenco este ca şi cum nu am fi pătruns cu adevarat în sufletul şi ritmul Spaniei. Vom simţi intens vibraţiile acestui stil inconfundabil de dans iar ritmul puternic al muzicii şi sunetul inconfundabil al castanietelor îl vom purta în suflet mult timp după terminarea acestui spectacol!

Montserrat Excursie opţională la Montserrat, parte esentială din viaţa catalană şi un centru spiritual important. Timp liber pentru vizitarea basilicii. În mănăstire se află Moreneta, făcătoarea de minuni. Legenda spune că Statuia Fecioarei Negre – La Morreneta a fost găsită de nişte călugări benedictini şi neputând să o mute au hotărât să construiască mănăstirea în jurul ei. De atunci este venerată ca şi patron spiritual al Cataloniei. La Montserrat se află şi muzeul Montserrat ce adăposteşte lucrări de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet sau Sisley. Mănăstirea a fost întemeiată între anii 1025 – 1035, de către abatele de Ripoll, Obiba, un călugar benedictean, fapt ce o face printre cele mai vechi mănăstiri din Europa. Opţional urcare cu funicularul pe vârful muntelui sau vizitarea muzeului mănăstirii.

Castelul medieval Mergeţi 400 de ani înapoi în timp şi vă treziţi într-un castel din Evul Mediu! Veţi fi întampinaţi în sala mare a castelului de către conte şi contesa cu care veţi face poze, apoi veţi fi poftiţi în sala unde veţi servi cina. În timp ce vă veţi delecta cu mâncarea gustoasă, cavalerii castelului vă vor distra cu numere de echitaţie şi cu dueluri cu săbii, scuturi şi macete. După cină veţi coborî în sala de bal a castelului pentru a dansa pe muzica live şi pentru a vă bucura de un spectacol de dans flamenco. Cu siguranţă va fi o seară pe care nu o veţi uita uşor!

Barcelona lui Gaudi Tur de oraş cu vizitarea celor mai importante atracţii turistice: Parcul Guell, Sagrada Familia, Casele Gaudi, Plaza Catalunya. Timp liber la dispoziţie pentru cumpărături pe Rambla. Se pot vizita în zonă: Catedrala, Plaza del Rey, Statuia lui Cristofor Columb, Portul. După pauză, turul continuă cu: Arcul de Triumf, Citadella, Muzeul Maritim, Plaza Spania şi popas pe Montjuic.

Nu

rata în Costa Brava

1

2

3

Barcelona. Este situată la sud de Costa Brava, și se poate ajunge la ea atât într-o excursie organizată, cât și individual, cu trenuleţul de coastă, până în Piaţa Catalunya. Capitala Cataloniei, una din cele mai fermecătoare orașe europene, te va încântacu siguranţă. Marile atracţii de aici sunt: Catedrala Sagrada Familia, Parcul Guell, Catedrala Barcelona, La Rambla (principala arteră pietonală a Barcelonei), portul cu statuia lui Cristofor Columb, Stadionul olimpic, Acvariul, Cartierul gotic, La Pedrera și Casa Batlo. Principatul Andorra. Acum vom avea prilejul să vizităm Principatul Andorra, minusculul stat european din Munţii Pirinei. Cu această ocazie, vom avea șansa să vizităm o altă ţară a Europei în aceeasi zi. Doritorii vor putea face cumpărături la preţuri atractive, pentru că Andorra este scutită de taxe. Vom avea la dispoziţie suficient timp pentru a explora pe îndelete Andorra La Vella, capitala Andorrei. Pașaportul este obligatoriu în cazul în care vrei să participi la această excursie. Lumea lui Dali și Girona. Vom avea la dispoziţie o zi întreagă în care vom vizita Figueres pentru a face o incursiune în fascinantul univers al celebrului Salvador Dali. Vom vizita Muzeul Dali, cel mai original muzeu din Catalonia dar și un important ansamblu suprarealist. Ne continuăm drumul cu o

378

vizită la Girona, un oraș istoric fermecător, situat la aproximativ 100 km nord de Barcelona.

4

Barcelona by night și cină cu spectacol flamenco. Vom efectua un tur de seară al Barcelonei în care vom putea admira spectacolul de sunet și lumină de la Fântâna Magică. Vom petrece o seară de neuitat cu o cină tipic mediteraneană și un energic și năucitor spectacol flamenco. Se spune că acest stil muzical, împreună cu dansul care îl acompaniază, sunt adevăratele chei către sufletul și ritmurile Spaniei. Ritmul muzicii, mișcările pasionale ale dansatorilor și sunetul inconfundabil al castanietelor ne vor rămâne în suflet mult timp după terminarea acestui spectacol!

5

Montserrat. La Montserrat se găsește unul dintre cele mai importante centre spirituale din Catalonia. Ajunși aici, vom avea suficient timp pentru a vizita mănăstirea, în interiorul căreia se află La Moreneta, statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Negre. Legenda spune că La Moreneta a fost găsită de niște călugări benedictini, care deoarece nu au reușit să o mute, au hotărât să construiască mănăstirea în jurul ei. Mănăstirea Montserrat este una dintre cele mai vechi din Europa și este celebră datorită statuii făcătoare de minuni și celui mai vechi cor de băieţi din Europa, „Escolonia”.

Opţional, vom putea face o urcare cu funicularul pe vârful muntelui sau vom putea vizita muzeul mănăstirii.

6

Noapte la castelul medieval. Vom vizita castelul medieval Palafolls. Așezat într-o poziţie strategică, castelul a fost construit pentru a controla drumul de la Girona la Barcelona de-a lungul coastei. Vom fi întâmpinaţi în sala mare a castelului de către contele și

contesa cu care se vor putea face poze, iar apoi vom fi poftiţi în sala unde se va servi cina. În timp ce ne vom delecta cu mâncarea gustoasă, cavalerii castelului ne vor distra cu numere de echitaţie și cu dueluri. Acum vom avea prilejul să vedem cum mânuiesc adevăraţii maeștri săbiile, scuturile și macetele. După cină vom coborî în sala de bal a castelului, pentru a dansa pe muzică live.


Spania

Costa Brava de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Grădină frumos amenajată Cursuri de yoga Foarte aproape de plajă

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Luna Club bbbb Localizare: Luna Club Hotel este situat la aproximativ o oră distanță, nord de Barcelona, între stațiunile Santa Susanna și Malgrat. Plaja este la numai câteva minute de hotel. Facilitățile hotelului: Oferă o piscină interioară și una în aer liber, centru de fitness și cursuri de yoga, recepție 24 ore. Oaspeții se pot retrage de asemenea în gradina frumos amenajată. Facilitățile camerelor: Camerele au în dotare TV prin cablu, mobilier modern, decor sofisticat, aer condiționat. baie cu cadă sau duș, uscător de păr, balcon cu vedere la piscină.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06). STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată pâna la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată pâna la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

31.05, 07.06, 14.06, 21.06, 20.09, 27.09 *

535

425

425

425

13.09 *

555

475

475

475

30.08, 06.09

556

501

516

531

23.08

581

526

541

556

28.06

655

590

615

630

16.08

681

626

641

656

05.07

716

661

676

691

12.07

744

689

704

719

19.07

763

708

723

738

26.07, 02.08, 09.08

771

716

731

746

PERIOADA

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Mai multe informatii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteți obtine în agentie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. * Program cu regim special Senior Voyage, servicii de masă demipensiune cu apă și vin incluse

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Facilităţi pentru familii cu copii Animaţie Wi-Fi gratuit

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel GHT Hotel Balmes bbb Calella este un oraș de litoral, pe Costa del Maresme, la 58 km nord-est de Barcelona, în Catalonia, intre Sant Pol de Mar și Pineda de Mar. Plaja din Calella are doi kilometri lungime și deține Steagul Albastru. Plaja este o atractie turistică în lunile de vara, cand este populată cu localnici și turiști. Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Callela, aproape de plajă. Facilităţile hotelului: Acces pentru persoanele în scaune cu rotile, parcare, servicii medicale şi de spălătorie, schimb valutar, închiriere maşini, o piscină pentru adulţi şi una pentru copii, loc de joacă pentru copii, sală de jocuri, restaurant bufet, zonă Wi-Fi gratuit.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, baie proprie, uscător de păr, seif (contra-

cost), minifrigider, telefon, televizor, Wi-Fi gratuit.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06). FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE Loc în DBL cu reducere aplicată pâna la 31.03 aplicată pâna la 30.04 aplicată 398 € 423 € 456 € 07.06 481 € 27.09 496 € 413 € 438 € 471 € 14.06 505 € 421 € 446 € 480 € 21.06 510 € 425 € 450 € 485 € 13.09, 20.09 510 € 426 € 451 € 485 € 463 € 488 € 525 € 06.09 550 € 28.06 563 € 474 € 499 € 538 € 478 € 503 € 541 € 30.08 566 € 23.08 578 € 508 € 533 € 553 € 05.07 618 € 526 € 551 € 593 € 12.07, 19.07 618 € 548 € 573 € 593 € 26.07 623 € 553 € 578 € 598 € 02.08, 09.08, 16.08 654 € 584 € 609 € 629 € Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

379


Spania

Costa Brava

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Aproape de plaja Fenals, cea mai liniștită din Lloret del Mar Camere confortabile și modern decorate Servicii de înaltă calitate Centru Spa deschis în 2011 cu sală de gimnastică, șezlonguri încălzite, dușuri termale și masaj.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

GHT Hotel Oasis Park & Spa bbbb Localizare: Hotelul este situat la 15 minute de centrul oraşului. Facilităţile hotelului: Wi-Fi gratuit, restaurant tip bufet, cafenea, bar, schimb valutar, garaj, gradină, spălătorie. Piscină exterioară cu şezlonguri şi umbreluţe, sala de jocuri, camera cu TV, tir cu arcul. Facilităţile camerelor: Baie, uscător de păr, aer condiţionat, încălzire, seif (contra cost), minifrigider (la cerere), telefon, TV prin satelit, balcon. Sport și agrement: Spa gratuit cu Jacuzzi, gimnastică, duşuri termale, masaj (contra cost). Animaţie şi spectacole pentru adulţi şi copii. Se pot practica, în zonă sporturi nautice, minigolf, paintball.

Piscină: Piscina exterioară pentru adulţi şi pentru copii cu şezlonguri şi umbrele pentru soare.

Facilităţi pentru copii: Programe de animaţie, piscină exterioară, mini club cu mascotă, loc de joacă.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06). FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING OFERTĂ SPECIALĂ Loc în balcon cu REDUCERE Loc în DBL balcon cu DBL balcon cu REDUCERE până la 31.03 REDUCERE până la 30.04 aplicată la cazare 423 € 448 € 482 € 07.06 507 € 27.09 517 € 433 € 458 € 492 € 14.06 539 € 452 € 477 € 514 € 13.09, 20.09 541 € 455 € 480 € 516 € 456 € 481 € 519 € 21.06 544 € 507 € 532 € 574 € 28.06 599 € 06.09 607 € 515 € 540 € 582 € 540 € 565 € 608 € 30.08 633 € 23.08 643 € 549 € 574 € 618 € 05.07, 12.07, 19.07 655 € 560 € 585 € 630 € 26.07 662 € 567 € 592 € 637 € 02.08, 09.08, 16.08 703 € 604 € 629 € 678 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Design modern Acces internet Wi-Fi gratuit Centru SPA Show cooking în restaurantul principal. Lift panoramic.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

380

GHT Hotel Aquarium & Spa bbbb Localizare: Situat într-o zonă liniştită, în apropierea plajei Fenals, în zona de shopping a staţiunii şi la 800m de centrul oraşului. Facilităţile hotelului: Recepţie 24 de ore, AC, încălzire, restaurant tip bufet, cafenea, bar, gradină, terasă, parc pentru copii, spălătorie, piscină exterioară pentru adulţi cu şezlonguri şi umbreluţe, piscină exterioară pentru copii, piscină încălzită, Spa gratuit, cu sală de gimnastică, Jacuzzi, saună, şezlonguri încălzite, duşuri termale calde şi reci, masaj (contra cost), sală de jocuri, cameră cu TV, tir cu arcul, galerie foto. Facilităţile camerelor: Camerele confortabile şi modern decorate sunt

dotate cu baie, uscător de păr, aer condiţionat, încălzire, seif (contra

cost), minifrigider (la cerere) telefon, TV prin satelit, balcon.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06). FIRST MINUTE Loc EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc în în DBL balcon cu DBL balcon cu REDUCERE DBL balcon cu REDUCERE REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare 438 € 463 € 499 € 07.06 524 € 445 € 470 € 505 € 27.09 530 € 468 € 493 € 532 € 14.06 557 € 13.09, 20.09 557 € 469 € 494 € 532 € 473 € 498 € 537 € 21.06 562 € 28.06 625 € 531 € 556 € 600 € 06.09 629 € 536 € 561 € 604 € 562 € 587 € 633 € 30.08 658 € 05.07 687 € 589 € 614 € 662 € 601 € 626 € 646 € 23.08 671 € 12.07, 19.07 687 € 617 € 642 € 662 € 626 € 651 € 671 € 26.07 696 € 679 € 704 € 724 € 02.08, 09.08, 16.08 749 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. PERIOADA

STANDARD Loc în DBL


Spania

Costa Brava de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Localizat în centrul staţiunii Camere cu decor modern și colorat Programe de animaţie Acces internet wireless

SERVICII INCLUSE

Hotenco Augusta Club Hotel bbbb Localizare: Hotelul este situat la 1 minut de strada principală. Facilităţile hotelului: Restaurant tip bufet cu o selecţie largă de mâncăruri gustoase, cine tematice şi show cooking dimineaţa şi seara, café bar, colţ de internet, lounge-uri spaţioase cu TV, piscină exterioară cu şezlonguri şi umbreluţe, piscină interioară încălzită, sală de gimnastică, parcare interioară. Facilităţile camerelor: Camerele spaţioase, dotate cu baie cu cadă, complet echipată, aer condiţionat, seif (contra cost), telefon, TV prin satelit, terasă. Plajă: Piscina exterioară cu şezlonguri şi umbrele pentru soare, piscină

încălzită. Facilităţi pentru copii: Hotelul oferă

programe de animaţie şi alte facilităţi pentru recreere şi distracţie.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06).

AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING OFERTĂ SPECIALĂ Loc în balcon cu REDUCERE Loc în DBL balcon cu DBL balcon cu REDUCERE până la 31.03 REDUCERE până la 30.04 aplicată la cazare 460 € 485 € 505 € 27.09 530 € 462 € 487 € 507 € 07.06 532 € 13.09, 20.09 550 € 480 € 505 € 525 € 484 € 509 € 529 € 06.09 554 € 14.06, 30.08 565 € 495 € 520 € 540 € 518 € 544 € 564 € 23.08 589 € 552 € 577 € 597 € 21.06 622 € 28.06 640 € 570 € 595 € 615 € 591 € 616 € 636 € 05.07 661 € 12.07 663 € 593 € 618 € 638 € 16.08 671 € 601 € 626 € 646 € 638 € 663 € 683 € 19.07 708 € 26.07, 02.08, 09.08 726 € 656 € 681 € 701 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

de la

TURIST TUR ISTIC IST IC

PUNCTE FORTE Programe de divertisment Facilităţi de relaxare La 200 m de statia de autobuz.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Santa Monica bbb Localizare: Situat la 200 m de plajă, la 55 km de Barcelona. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant, bar, snack bar, lounge, acces la internet, cameră pentru bagaje, parcare, terasă cu umbreluţe şi şezlonguri. Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului sunt complet mobilate şi utilate. Acestea dispun de: baie proprie, Tv-satelite, aer condiţionat centralizat, seif. Sport și agrement: Hotelul dispune de piscina exterioară pentru adulţi şi pentru copii, terasă la soare. Oferă programe de divertisment pentru toate varstele. Piscină: Hotelul dispune de 2 piscine

exterioare dintre care una este pentru adulţi şi una pentru copii.

Facilităţi pentru copii: Programe de animaţie, piscină exterioară.

Plecări București, din Timișoara (în fiecare zi de Duminică începând cu 09.06).

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

FIRST MINUTE Loc în DBL EARLY BOOKING Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc în STANDARD Loc balcon cu REDUCERE până DBL balcon cu REDUCERE DBL balcon cu REDUCERE în DBL balcon la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare 416 € 455 € 475 € 07.06 500 € 422 € 460 € 480 € 20.09, 27.09 505 € 14.06, 13.09 509 € 425 € 464 € 484 € 444 € 484 € 504 € 06.09 529 € 454 € 495 € 515 € 30.08 540 € 21.06 559 € 470 € 514 € 534 € 478 € 522 € 542 € 28.06 567 € 23.08 605 € 514 € 560 € 580 € 16.08 614 € 522 € 569 € 589 € 05.07 639 € 545 € 594 € 614 € 12.07. 19.07 648 € 554 € 603 € 623 € 570 € 621 € 641 € 26.07 666 € 02.08, 09.08 669 € 573 € 624 € 644 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale. PERIOADA

381


Almeria

Almeria Roquetas de Mar

Cabo de Gata

Alborán

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București Plecări în fiecare marți

Almeria .... sau “Oglinda mării” din Mediterană. Un tărâm virgin, unic în Europa, foarte puțin explorat și, totuși, cu un potențial turistic surprinzător! Orașul Almeria, din provincia Andaluzia, este situat pe coasta Mării Mediterane și oferă un refugiu relaxant și, totodată, aventuros oaspeților săi. Aici natura este bogată, soarele prietenos, iar ospitalitatea e la ea acasă. Puține locuri se bucură de frumusețea naturală a acestei provincii. Geografia zonei este amplă, combinând peisajele de munte din Parcul Natural Sierra Nevada, cu imaginea plajelor spectaculoase din Parcul Cabo de Gata Nature. Aflată în cea mai însorită regiune a Spaniei, Almeria este bogată în plaje, cu nisip fin, auriu. Cât despre activitățile turistice, mulți dintre vizitatori optează pentru plimbările cu barca sau yachting.

382


DISTRACȚIE

SHOPPING

În ceea ce privește viața de noapte, Almeria nu este printre cele mai cunoscute din Spania pentru distracție, însă puteți să vă simțiți bine într-unul dintre numeroasele baru baruri de noapte și cluburi, ascultând muzică până târziu. În timpul verii, există zone active pe timp de noapte chiar pe plajă. O modalitate bună de a începe sseara ta este de a face o plimbare prin Puerta de Purchena, unde sute de alme almerieni ies ca să fie văzuți și să cunoască lumea.

ne Orașul Almeria oferă o varietate de magazine centrate în jurul unor zone precum Puerta de Purchena, Paseo de Almeria, Calle de las Tiendas și Obispoorbera. Dacă sunteți în căutare de ceva specific almerian, puteții opta ropiere se află pentru ceramica tradițională sau produsele textile și din răchită. În apropiere ri. Roquetas are, de Roquetas, unde vei găsi o mulțime de tarabe la care se vând suveniruri. asemenea, un mare centru comercial, Gran Plaza, unde comercianții vând îmbrăcăminte și accesorii de marcă, printre o mare varietate de alte bunuri. Orașul din apropiere, Nijar, este și el renumit pentru selecția sa largă de ceramică realizată manual și ieftin și pentru covoare.

Mit și istorie Conform tradiției, numele provinciei își are originile în cuvântul arab „Mariyya”, care în traducere ar însemna „Oglindă”, Almeria fiind comparată cu „oglinda mării” datorită apelor sale cristaline. În zilele noastre, interpretarea cea mai acceptată a conturat un alt sens tot cu origini arabe, însă tradus ca „Turnul de Veghere”. Almeria este cunoscută încă din timpuri preistorice când civilizațiile neolitice și paleolitice populau peșterile Almanzora. În 1489, aceasta a fost preluată de către monarhii catolici, iar populația musulmană a fost expulzată odată cu sosirea acestora. În 1522, a fost devastată de un cutremur, însă reconstrucția sa și recuperarea de după acest mare dezastru s-au făcut abia începand cu secolul al 19-lea. Astăzi, un fort mare de natură islamică, Alcazaba, domină capitala provinciei, fiind memento principal al gloriei orașului Almeria atunci când acesta a fost cel mai important port al califatului Cordoba. În timp, orașul a cunoscut o creștere în ceea ce privește comerțul și industria textilă, fiind recunoscut pentru mătasea țesută din viermii de mătase de Alpujarras.

peăte. Pe lângă acestea, nu rata specialitatea „gurullos”, un fel de aluat de grâu, sau produsele „tapas” populare în aceasta parte a Andaluziei, în jurul cărora se învârt nenumărate legende ale iscusitului rege spaniol, Alfonso. De asemenea, orezul este o garnitură des întâlnită în preparatele almerieriene. Restaurantele oferă nenumărate și variate meniuri locale, în special cele localizate în cartierul vechi al capitalei, în jurul catedralei.

Plajele și sporturi acvatice Să nu uităm că Almeria se află în cea mai însorită regiune a Spaniei, iar în apropiere există numeroase plaje, multe dintre ele virgine, înconjurate de stânci impresionante și premiate cu steag albastru. Plajele din Cabo de Gata sunt considerate printre cele mai bune și mai variate plaje din Spania, un adevărat paradis al naturii recomandat pentru iubitorii de plajă dar și pentru cei de scuba-diving. Partea de vest a coastei, denumită și Poniente, deține plaje echipate cu tot ceea ce este necesar, oferind servicii de calitate. În Levante, pe coasta de est a

Mâncarea Preparatele din bucătăria locală reflectă istoria orașului și a provinciei maur și este, prin urmare, puternic influențat de stiluri arabe și nord-africane. Varietatea felurilor de mâncare, care pot fi degustate pe parcursul acestei provincii, este spectaculoasă. Ai de unde alege când vine vorba de gastronomie: de la preparate simple din carne și legume, la specialități din pește și fructe de mare. Supele din Almeria sunt recunoscute în lume și celebre pentru ingredientele lor: supe din fructe de mare sau de usturoi, supă neagră, supă de carne sau de

Almeriei, plajele surprind turiștii cu trăsăturile lor unice: virgine, solitare, înconjurate de natură și cu nisip fin auriu de o rară frumusețe. Tot aici se află și cea mai bună plajă considerată de către spanioli o bucată a Mării Caraibe: Playa de Los Muertos. Dintre activitățile pe apă, cele mai populare sunt plimbările cu barca și yachtingul.

383


Excursii opŲionale

Sevillia Oraşul oferă numeroase obiective turistice: monumente, parcuri, grădini, biserici. În Sevilla se vizitează centrul oraşului şi monumentele sale cele mai interesante precum Catedrala magnifică din sec. XV construită în stl gotic, cu uimitoarele sculpturi ale lui Martinez Montanez şi picturi de Murillo, Zurburan și Goya şi turnul cu clopot Giralda, apoi Parcul Maria Luisa şi Santa Cruz, vechiul cartier evreiesc. În timpul călătoriei se pot vedea sate tipic andaluziene, ca de exemplu Guadix.

Granada Acesta este un oraş plin de istorie cu o arhitectură magnifică. În timpul acestei excursii, vizităm Catedrala Regală, construită în 1523, ce adăposţeste mormintele reginei Isabel şi a regelui Ferdinand. Descoperim Palatul Alhambra ce reprezintă cea mai mare atracţie a Spaniei, vizitată de aproximativ 2 milioane de turişti anual.

Nu

Cordoba Cordoba este un loc foarte special. Pentru a explora oraşul vizitam Alcazar de los Reyes Cristianos (Fortăreaţa Monarhilor Creştini), Calleja de los Flores, Jardin Botanico (Gradina Botanică), Virgen de los Faroles, Moscheea – Catedrală construită în 786.

Almeria După plecarea de la hotel se începe excursia cu un tur panoramic al oraşului. Se vizitează Alcazaba, o fortăreaţă arabă ce datează din prima jumătate a secolului X, de unde se poate vedea panorama oraşului şi golful. Se mai vizitează Catedrala, una dintre puţinele considerate catedrală – castel, apoi centrul oraşului pentru cumpărături în “plaza vieja”.

Cabo de Gata Excursia începe cu călătoria spre oraşul Nijar, centrul administrativ al regiunii, recunoscut pentru produsele sale tradiţionale: covoare, ceramică şi obiecte din spar. Urmează timp liber

rata în Almeria

Chiar și într-un tur de mers pe jos prin Almeria, vizitatorii vor observa imediat faptul că este un oraș ce oferă nenumărate urme de istorie și cultură. Aici pot explora literalmente cerul și stelele la Calar Alto, iar a doua zi să pornesti într-o călătorie spre centrul Pământului, așa cum a descris Jules Verne în timp ce explora peșterile din Sorbas. Ori ai putea trece de la munții acoperiți de zăpadă din Sierra Nevada, la singurul deșert uscat din Europa, Tabernas, în doar 30 minute de mers cu mașina.

1

2

Nu rata capitala provinciei, Almeria, și frumoasele ei obiective și muzee. Alcazaba, cetatea arabă construită în anul 955, domină orașul cu zidurile și turnirile sale crenelate. Catedrala fortificată din capitală este recunoscută pentru Sol de Portocarrero, un soare imens sculptat pe fațada din piatră simbolizând clima privilegiată din Almeria. Casinoul din Almeria, un splendid palat burghez din secolul al 19-lea, a fost inițal casa lui Don Emilio Perez Ibanez. Interiorul clădirii păstrează nota distinctă a acelei perioade, cu toate că a fost modificat pentru a putea găzdui casinoul din zilele noastre.

384

3

Nu trebuie ratat parcul tematic Mini-Hollywood din Deșertul Tabernas, unde poți vizita vechile platouri de filmare ale acestui Vest Sălbatic spaniol. Aici s-au filmat scene din filme precum „Lawrence of Arabia” sau „Indiana Jones and the last Crusade”.

4

Regiunea Las Alpujarras se află sub Sierra Nevada, trecutul său arab fiind dezvăluit de o mulțime de râuri mici și izvoare, sate mici, albe și liniștea stejarilor mediteraneeni.

5

Parcul Natural Cabo de Gata, atracție principală a Spaniei și rezervație a biosferei pe lista UNESCO, protejează plaje magnifice și golfuri ascunse, multe dintre ele fiind folosite ca scene pentru filme.

6

Peșterile Sorbas sunt spectaluoase datorită celor peste 1000 de peșteri sculptate în alabastru și galeriilor pline de stalactite și stalagmite, care contureză un frumos peisaj subteran demn de vizitat.

pentru cumpărături sau plimbare pe străzile oraşului. Se continuă călătoria către linia de coastă pâna la Parcul Natural Cabo de Gata.

Gibraltar Dominând Strâmtoarea dinspre Spania şi Maroc, Gibraltar este un important obiectiv turistic. Vom vizita: Catalan Bay, Europa Point (de aici aruncăm o privire peste strâmtoare spre Maroc care se află la 23 km depărtare) şi Rezervaţia Naturala Upper Rock ce cuprinde Peştera Sf. Mihail şi Bârlogul Maimuţelor.

Mojacar – Satul Mojacar este situat la 2km de coastă, pe o vale fertilă ce datează din Neolitic şi Epoca Bronzului. În Mojacar avem timp liber pentru a ne bucura de o plimbare pe străduţele sale ciudate, se vizitează faimoasele fântani arabe. Civilizaţia arabă şi-a pus amprena asupra zonei, acest lucru văzându-se în străzile înguste, strălucitoarele case albe, pieţele existente aici.


Spania

Almeria de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Pe plajă Posibilitate cazare 2 adulți cu 2 copii în cameră standard.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipesniune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Portomagno Portomagno a fost complet renovat în anul 2004 și dotat cu toate facilitățile necesare pentru un sejur de vis. Localizare: Situat pe plajă, în liniștita stațiunea Aguadulce, la numai 8 km de Almeria și 15 km de Aeroport. Portul de agrement al orașului se afla la doar 400 m de hotel. Facilitățile hotelului: Pentru

petrecerea unei vacanțe deosebite, hotelul pune la dispoziția turiștilor numeroase facilități, cum ar fi: recepție deschisă 24h, rent a car, casă de schimb valutar, lift, sală de fitness, 5 piscine exterioare, piscină interioară, parcare (contra cost), restaurant, room service, acces internet, teren de tenis și programe de animație atât pentru adulți cât și pentru copii.

Facilitățile camerelor: Camerele modern mobilate, sunt dotate cu aer condiționat, TV, seif, telefon, minibar, acces internet, baie cu duș/cadă.

Plecare din București STANDARD ROOM Loc in DBL 599 €

EARLY BOOKING Loc în DBL STD cu REDUCERE aplicată la pachet până la 31.03 395 €

11.06, 18.06, 25.06 *

599 €

475 €

475 €

17.09, 24.09

663 €

475 €

475 €

10.09

708 €

663 €

683 €

02.07, 09.07,

715 €

670 €

690 €

16.07

761 €

716 €

736 €

27.08, 03.09

768 €

723 €

743 €

23.07, 30.07

769 €

724 €

744 €

20.08

789 €

744 €

764 €

06.08, 13.08

843 €

798 €

818 €

PLECĂRI 27.05, 04.06 *

OFERTA SPECIALA locuri limitate 445 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale * Program cu regim special Senior Voyage, servicii de masă demipensiune cu apă și vin incluse

385


Spania

Almeria

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Pe plajă În apropiere de clubul de golf Playa Serena. Cazează 2 adulţi cu 2 copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Playacapricha bbbb Situat pe plaja Serena, de-a lungul superbei faleze a stațiunii, hotelul este ideal pentru familii cu copii, datorită facilităților pe care le oferă. Piscinele cu un design atrăgător, toboganele și fântânile sunt doar câteva dintre elementele care fac din acest hotel alegerea ideală de vacanță. Nisipul fin al plajei, scăldat de valurile line ale mării și razele soarelui se contopesc într-un tablou ireal. Localizare: Playacapricho Hotel este situat pe plajă, în apropiere de zona cu magazine, restaurante și clubul de golf Playa Serena. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispozitia turistilor recepție 24h,

piscină interioară și exterioară, piscină pentru copii, cameră pentru bagaje, lift, Wi-fi (acces limitat 1 h). Facilitățile camerelor: Camerele

frumos mobilate sunt dotate cu A.C, TV cu satelit, telefon, minibar (contra cost), seif (contra cost), uscător de păr, balcon sau terasă.

Plecare din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL OFERTĂ SPECIALĂ cu REDUCERE aplicată la Loc în DBL cu REDUCERE cazare până la 31.03 aplicată la cazare

11.06

617 €

572 €

592 €

18.06

642 €

597 €

617 €

17.09, 24.09

661 €

616 €

636 €

25.06

680 €

635 €

655 €

10.09

758 €

713 €

733 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

797 €

752 €

772 €

30.07, 27.08

849 €

804 €

824 €

06.08, 13.08, 20.08

870 €

825 €

845 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Pe plajă Aproape de 3 terenuri de golf și Centrul de Conferințe și Expoziție. Cazează 2 adulţi cu 2 copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică locală

386

Hotel Playadulce Localizat în pitoreasca stațiune Aguadulce, hotelul oferă turiștilor un decor exclusivist, panoramele observate de la balcoanele complexului fiind de-a dreptul uimitoare. Localizare: Playadulce Hotel, este localizat în Aguadulce, pe malul mării, la numai 5 minute de Centrul de Conferinţe şi Expoziţie. Facilitățile hotelului: Recepție 24h, piscină interioară încălzită, piscină exterioară, piscină exterioară pentru copii, bar, facilități pentru persoane cu dizabilități, restaurant, Wi-fi în lobby (acces limitat 1h), cameră de jocuri. Contra cost puteți beneficia de parcare, prosoape la piscină, asistență

medicală, teren de tenis, rent a car, babysitting. Facilitățile camerelor: Camerele modern mobilate au în dotare aer

condiționat, TV cu satelit, minibar (contracost), balcon sau terasă, seif (contra cost) și baie cu uscător de păr.

Plecare din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL OFERTĂ SPECIALĂ cu REDUCERE aplicată la Loc în DBL cu REDUCERE cazare până la 31.03 aplicată la cazare

11.06

601 €

557 €

576 €

18.06

625 €

563 €

600 €

17.09, 24.09

642 €

597 €

617 €

25.06

659 €

614 €

634 €

10.09

726 €

681 €

701 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

760 €

715 €

735 €

30.07, 27.08

813 €

768 €

788 €

06.08, 13.08, 20.08

834 €

789 €

809 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Spania

Almeria de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Internet Wi-Fi gratuit

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Hesperia Sabinal bbbb Deoarece hotelul Hesperia Sabinal este situat chiar lângă mare, puteţi participa la o gamă largă de sporturi nautice sau pur şi simplu vă puteţi relaxa în linişte la piscină. În timpul lunilor de vară, plajele din jur sunt prevăzute cu acces uşor pentru persoanele cu handicap fizic. Hotelul este ideal pentru familiile cu copii. Localizare: Situat în staţiunea Roquetas de Mar, pe plajă, despărţit de aceasta de faleza staţiunii. Facilităţi hotel: Hotelul pune la dispoziţia turiştilor: recepţie 24 ore, restaurant, pool bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, loc de joacă pentru copii, Spa, saună, masaj, sală de fitness, rent-a-car,

parcare, cameră de jocuri, programe de animaţie. Facilităţi camere: Camerele hotelului, decorate clasic, dispun de

baie proprie, aer condiţionat, internet Wi-Fi gratuit, TV satelit, telefon, balcon, seif (contra-cost), uscător de par.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE pana la 15.04 REDUCERE aplicată la cazare

11.06, 10.09, 17.09, 24.09

638 €

571 €

613 €

18.06

664 €

595 €

639 €

03.09

677 €

606 €

652 €

25.06, 02.07, 27.08

683 €

612 €

658 €

09.07

709 €

636 €

684 €

16.07, 23.07, 30.07

744 €

667 €

719 €

20.08

761 €

682 €

736 €

06.08

765 €

686 €

740 €

13.08

774 €

694 €

749 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Prețul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers), asigurarea medicalp de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Servicii foarte bune și diversificate pentru copii Posibilitatea practicării unei game variate de sporturi Foarte aproape de un centru comercial.

Hotel Colonial Mar bbbb Localizare: La numai 5 minute de mers, se află Gran Palza Shopping Mall. Transportul în comun este foarte aproape de hotel şi circulă la un interval de 30 de minute. Facilităţile hotelului: AC în zonele publice, bar, parcare, cafenea, schimb valutar, sală de jocuri, serviciu de curăţătorie, servicii medicale disponibile la cerere, recepţie 24 de ore, restaurant, seif, terasă. Pentru petrecerea timpului liber, hotelul oferă posibilitatea practicării diverselor sporturi printre care şi sporturile de apă, dar şi cele în cadrul hotelului. Pentru cei mici, hotelul pune la dispoziţie scaune speciale în restaurant, loc de joacă şi Kids Club.

SERVICII INCLUSE AVION

Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de un numar de 321 de camere, mobilate în stil modern şi foarte elegant, pentru toate gusturile.

Camerele sunt dotate cu AC, balcon, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, frigider, seif, sistem audio, telefon, televizor şi încălzire centrală.

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

FIRST MINUTE Loc în DBL cu OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03 REDUCERE aplicată la cazare

11.06, 18.06, 17.09, 24.09

611 €

566 €

586 €

25.06

617 €

572 €

592 €

10.09

654 €

609 €

629 €

02.07, 09.07

658 €

613 €

633 €

16.07

704 €

660 €

679 €

27.08, 03.09

711 €

666 €

686 €

23.07, 30.07

712 €

667 €

687 €

20.08

731 €

686 €

706 €

06.08, 13.08

782 €

737 €

757 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

387


Spania

Almeria

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Piscine exterioare cu tobogane Aproape de terenul de golf Playaserena

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Playasol bbbb Localizare: Situat în staţiunea Roquetas de Mar, pe plajă, despărţit de aceasta de faleza staţiunii, hotelul Playasol este înconjurat de grădini şi se află la 800 m de terenul de golf Playaserena. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispoziţia turiştilor: recepţie 24 ore, restaurant, restaurant a-lacarte, lounge bar, pool bar, piscine exterioare cu tobogane, piscină interioară încălzită, jacuzzi, hamace la piscină, animaţie, mini-club, volei, aerobic, aquagym, darts, sală de jocuri, Spa, coafor, internet wi-fi în lobby (gratuit 1 oră), cameră de bagaje, exchange, centru medical, rent-a-car, babysitter (la cerere),

parcare, magazin de suveniruri, spălătorie, curăţătorie. Facilităţile camerelor: Toate camerele dispun de baie proprie, aer condiţionat, TV-satelit, telefon,

minibar (contra-cost), balcon, seif (contra-cost), uscător de păr.

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL REDUCERE până la 31.03 cu REDUCERE aplicată la cazare

11.06, 17.09, 24.09

609 €

564 €

584 €

18.06

632 €

587 €

607 €

10.09

638 €

593 €

613 €

03.09

650 €

605 €

625 €

25.06

667 €

622 €

642 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07

767 €

722 €

742 €

27.08

784 €

739 €

759 €

30.07

817 €

772 €

792 €

06.08, 13.08, 20.08

837 €

792 €

812 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Aproape de clubul de golf Playaserena Staţie de autobuz lângă hotel, Aproape de plajă

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

388

Hotel Playaluna bbbb La Hotelul Playaluna personalul prietenos al hotelului se straduieşte zilnic pentru a oferi cele mai bune servicii pentru a garanta un sejur de neuitat în cadrul hotelului. Localizare: Hotelul este situat în Roquetas de Mar, despărtit de plajă de faleza staţiunii şi la câteva minute de clubul de golf Playa Serena. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 ore, restaurant, restaurant a la carte, pool bar, lounge bar, camera pentru bagaje, piscină exterioară cu tobogane, piscină interioară încălzită, hamace la piscină, jacuzzi, animaţie, mini-club, babysitter (la cerere), sală de jocuri, internet Wi-Fi în lobby

(gratuit 1 oră), centru de prim ajutor, lifturi, garaj, facilităţi pentru persoanele cu dizabilitati, coafor, rent-a-car, spălătorie, curăţătorie, magazin de suveniruri, exchange.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie proprie, uscător de păr, TV-satelit, aer condiţionat, telefon, seif (contra-cost), minibar (contra-cost), balcon.

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03 REDUCERE aplicată la cazare

11.06

446 €

401 €

421 €

18.06

469 €

424 €

444 €

17.09, 24.09

486 €

441 €

461 €

25.06

501 €

456 €

476 €

10.09

559 €

514 €

534 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

589 €

544 €

564 €

30.07

644 €

599 €

619 €

06.08, 13.08, 20.08

666 €

621 €

641 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.


Spania

Almeria de la ALL INCLUSIVE

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Poziție ideală cu panoramă deosebită către mare Camere cu design deosebit Aces la internet în cameră

SERVICII INCLUSE AVION

Diverhotel Aguadulce bbbb Hotelul oferă o gama largă de facilităţi clienţilor săi, unul dintre atuu-rile acestuia fiind cadrul natural de o frumuseţe uimitoare în care este amplasat şi poziţia hotelului, acesta fiind orientat către mare. Imediata vecinatate a mării cu apele sale turcoaz, la numai 50 de metri, întregeşte peisajul idilic, conferind un farmec aparte, complexului. Pentru ca totul să fie perfect, camerele hotelului îşi primesc clienţii cu un design deosebit, o atmosferă caldă şi primitoare, în care confortul este elementul de referinţă. Localizare: Diverhotel Aguadulce se află la 50 m de plajă, între staţiunile Almeria şi Aguadulce. La 10 minute

de mers pe jos veţi găsi numeroase magazine, restaurante, iar la 18 km se află aeroportul Almeria. Facilităţi hotel: Hotelul oferă turiştilor recepţie 24h, bar, schimb valutar, restaurant, rent a car, loc de joacă pentru copii şi parcare.

Facilităţi camere: Camerele confortabile au în dotare TV, telefon, încălzire centralizată, seif, uscător de păr şi acces la internet.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti STANDARD Loc FIRST MINUTE Loc în DBL cu OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL în DBL REDUCERE până la 31.03 cu REDUCERE aplicată la cazare

PERIOADA 18.06

709 €

664 €

684 €

25.06

725 €

680 €

700 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

804 €

759 €

779 €

30.07, 27.08

854 €

809 €

829 €

06.08, 13.08, 20.08

874 €

829 €

849 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Aproape de plajă. Cazează 2 adulţi cu 2 copii

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Playalinda bbbb Hotelul este alegerea ideală pentru turiștii care își doresc o vacanță relaxantă, plină de farmec și culoare. Având marea la câțiva pași, hotelul dispune de toate elementele necesare unei vacanțe de vis: camere mari și luminoase, asigurând cel mai înalt grad de confort, design deosebit, personal calificat și amabil, facilități dintre cele mai diverse, peisaje unice și servicii de calitate. Localizare: Playalinda Hotel este situat în stațiunea Roquetas de Mar, la numai 50 m de plajă și 800 m de clubul de golf Playa Serena. Facilitățile hotelului: Piscină exterioară, restaurant, WI-fi în lobby (acces limitat 1 h), recepție 24h,

room service, cameră pentru bagaje și facilități pentru persoane cu dizabilități. Contra cost: parcare, rent a car, asistență medicală, prosoape la piscină.

Facilitățile camerelor: Camerele spațioase sunt dotate cu A.C, TV cu satelit, telefon, minibar (contracost), seif (contracost), baie cu uscător de păr, balcon sau terasă.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecare din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL OFERTĂ SPECIALĂ cu REDUCERE aplicată la Loc în DBL cu REDUCERE cazare până la 31.03 aplicată la cazare

11.06

617 €

572 €

592 €

18.06

640 €

595 €

615 €

17.09, 24.09

657 €

612 €

632 €

25.06

674 €

629 €

649 €

10.09

741 €

696 €

716 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09

775 €

730 €

750 €

30.07, 27.08

827 €

782 €

802 €

06.08, 13.08, 20.08

848 €

803 €

823 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

389


PLECĂ ĂRI CU AVIONUL DIN București Plecări în fiecare joi

Costa del Sol Costa del Sol este cea mai populară zonă turistică din partea continentală a Spaniei. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că aici există mai multe ski jet-uri pe cap de locuitor decât oriunde altundeva în Europa În ultimul deceniu, numărul turiștilor care au vizitat anual cel puţin una dintre staţiunile Costei del Sol nu a scăzut niciodată sub 7 milioane. Motivele care i-au determinat pe cei mai mulţi dintre ei sunt staţiunile de un rafinament aparte, cu plaje cu nisip fin și ape limpezi, peisajele spectaculoase, infrastructură turistică excelentă, un prezent și un trecut cultural de invidiat și o viaţă de noapte greu de egalat.

390


DISTRACTIE

SHOPPING

Costa del Sol este recunos recunoscută drept paradis al jucătorilor de golf. De aceea, unul dintre numele ei informa informale este „Costa del Golf”. Aici se găsește cea mai mare concentrare de terenuri de golf din Andaluzia și de pe continentul european. Acestea sunt distribuit distribuite după cum urmează: 21 în Marbella, 11 în Mijas, 10 în Benah și Roque San, 3 în Malaga, 2 în Casares, Rincon de la Estepona, 6 în Benahavis Benalm Victoria și Benalmadena și 1 în Vélez-Malaga, Fuengirola, Nerja, La Linea de la M Concepcion și Manilva. La acestea se adaugă cele din Puerto Banus.

pestte Costa del Sol este locul ideal pentru cumpărături. Pe Costa el Sol existăă peste 30 de centre comerciale, dintre care majoritatea sunt situate la intrările le în orașele mai mari. Majoritatea zonelor urbane centrale sunt indicatee pentru e. În plus, cele iubitorii de shopping, cu o serie de buticuri și magazine de specialitate. mai multe orașe și sate au pieţe stradale săptămânale, care vând de laa produse alimentare ei care vor să viziteze proaspete, la ceramică. Costa del Sol poate fi un loc minunat pentru cei tia este Marbella. Tot magazinele mari de modă, iar staţiunea cea mai indicată pentru aceștia de-a lungul coastei vei găsi magazine pline de mărfuri din piele, de la poșete la pantofi.

producerea de ulei de măsline, fructe și legume. Portul din Malaga datează din anul 600 î.Ch. și este un punct de oprire pentru multe croaziere.

Mâncarea Geografie pe scurt Situată în partea de sud a Peninsulei Iberice în zona vestică a Mării Mediterane, Costa del Sol ocupă 161 de kilometri de coastă. Este situată între Costa de la Luz și Costa Tropical, în comunitatea autonomă Andaluzia și cuprinde orașele de coastă și comunităţile de-a lungul ţărmului mediteranean a provinciei Malaga, ajungând pâna la provinciile vecine, Granada și Cadiz. Zona de vest a Costei del Sol este cea mai cosmopolită. Începe la Malaga și se întinde spre vest până la frontiera cu orașul Cadiz. Statiunile sale la vest de Malaga sunt Torremolinos (15 km), Benalmadena (22 km), Fuengirola (27 km), Mijas (31 km), Marbella (58 km), Estepona (85 km), și Manilva (97 km). Toate aceste orașe, de la Nerja la Manilva, sunt conectate de autostrada de coastă.

Gastronomia de pe Costa del Sol este specifică zonei mediteraneene. Cele mai bune sardine și cel mai bun vin dulce se găsesc în Malaga, iar în Almeria se cultivă cei mai buni castraveţi și cele mai gustoase roșii. Mâncăruri tradiţionale sunt: gazpacho, care este o supă de roșii refrigerată, servită cu legume tăiate cuburi. Rabo de toro este un estofado din coadă de taur (tocană), care se mănâncă după lupte de tauri, folosind drept materie primă animalele ucise în ziua respectivă. Arroz marinero este orez cu fructe de mare servite într-un cazuela (oală mare cu capac). Ar putea avea almejas (scoici), mejillones (midii) sau gambas (creveţi). Printre și câteva dintre mâncărurile cunoscute pentru gurmandul român: mânzat, fasole ronda, sparanghel amar, cartofi în ajopoleo (sos de usturoi), supă de pește, pește cu cartofi, friptură de

Istorie Localităţile din regiune datează din epoca bronzului. Coasta a fost invadată de-a lungul vremii de fenicieni, greci, romani, cartaginezi, vandali, vizigoţi și mauri. Influenţele și amprenta acestora sunt evidente în cultura și arhitectura Costei del Sol. Din punct de vedere istoric, populaţia de aici a trăit în satele de pescuit și în munţii de-a lungul coastei. Multe dintre satele din apropierea coastei s-au transformat în staţiuni elegante, dar cu toate acestea și-au păstrat farmecul lor arhaic. Comunităţile ascunse în zonele muntoase au păstrat vechile tradiţii, moștenite de la strămoșii lor romani, iberici și mauri, extrem de atractive pentru turiștii mai aventuroși. Cele mai multe orașe au început ca fortificaţii și, de-a lungul secolelor, multe dintre acestea și-au dezvoltat agricultura, insistând pe

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 17 7

ton, orez cu fructe de mare, papanduas (prăjituri din cod), espetones de Sardinas (sardine prăjite pe bambus).

Mai 22 9

Iun. 28 11

Iul. 32 11

Aug. 32 11

Sept. 28 8

Oct. 20 7

391


Excursii opģionale

Excursie în Cordoba Cordoba a fost cel mai impunător oraș, nu doar al Spaniei, ci al întregii Europe în timpul „perioadei de aur” a cuceririi maure. La unicitatea sa stilistică au contribuit toate cele 3 mari religii monoteiste: creștinii, maurii și evreii. Pentru a înţelege mai mult despre acest oraș vom vizita: Alcazar de los Reyes Cristianos (Fortăreaţa monarhilor creștini), Calleja de los Flores, Jardin Botanico (Grădina botanică), Virgen de los Faroles și catedrala-moschee Mezequita.

Excursie în Mijas Vom face un tur al orășelului Mijas, amplasat într-un frumos peisaj montan. Aici vom putea vizita încântătoarea biserică Parroquial de la Inmaculada Conception și Bar Porras în Plaza de la Libertad. Priveliștea asupra Mării Mediterane pe care ţi-o oferă acest oraș te va trimite cu gândul la imaginea pe care ai vedea-o dacă te-ai afla într-un imens balcon.

Excursie la Motril Pentru a descoperi acest oraș interesant atât pentru iubitorii de artă cât și pentru pasionaţii de istorie, vom vizita: Castillo de Carchuna, Casa de Palma, Museo Preindustrial de la Cana de Azucar, Ermita de San Antonio, Iglesia Nuestra Senora de la Cabeza și Teatro Calderon.

Excursie la Sierra Nevada Sierra Nevada este o destinaţie turistică foarte populară, deoarece vârfurile acestui masiv sunt cel mai sudic punct al Europei în care schiatul este posibil. La poalele sale se găsește orașul Granada, iar ceva mai departe, Malaga și Almeria.

Excursie la Sevilia Turistul va găsi în acest mare oraș andaluz, care oferă numeroase obiective extrem de interesante: monumente, parcuri, grădini și biserici. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Giralda (clopotul catedralei) și Turnul de Aur. Cunoscută în trecut sub numele de Catedrala de Santa Maria de la Sede, este în prezent cea mai mare catedrală

romano-catolică din lume. Catedrala este renumită pentru impresionantele decoraţiuni de aur, obiecte de cult, sculpturi și picturi dar și pentru că aici se află mormântul lui Cristofor Columb. Intrarea în catedrală nu este inclusă în tariful excursiei.

Excursie în Granada Iată un oraș plin de istorie, cu o arhitectură remarcabilă, cu oameni primitori și cu o delicioasă tradiţie culinară. Granada a fost ultimul dintre orașele cucerite de musulmani în Spania și a fost considerată până în momentul Reconquistei perla califatului. Cea mai preţioasă bijuterie a Granadei este fără doar și poate complexul Alhambra și Generalife, palatul cu splendidele sale grădini, construit în secolul XIV sub dinastia califilor Nazari. Intrarea la Alhambra nu este inclusă în tariful excursiei.

Nu

rata în Costa del Sol

1

2

392

Bioparcul din Fuengirola este un nou model de grădină zoologică, bazat pe respectul pentru natură și conservarea speciilor naturale, un model care a fost deja dovedit a fi un deschizător de drumuri pentru Europa. Bioparc Fuengirola este un concept diferit de grădină zoologică,unde este recreat habitatul natural al animalelor.

3

Castelul Gibralfaro. Turnul cel mai bun de observare din Málaga este Castelul Gibralfaro. Această cetate a fost ridicată în secolul al XlV-lea, pentru a apăra Alcazaba. Din acest monument istoric s-au conservat metereze solide, în interiorul cetăţii în sine, veţi găsi unele clădiri și curţi, amintind de cele din Alhambra.

4

Castelul Sohail. Sohail Castillo care a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, este fără îndoială simbol al monumentelor din Fuengirola, atât pentru istoria sa lungă și turbulentă și silueta sa inconfundabilă, care a devenit

Plajele din Costa del Sol Plaja este axa în jurul căreia se învârte viaţa în această parte a lumii. Cu doar câteva excepţii, aici nu vei găsi plaje pustii, în schimb toate sunt atent întreţinute, curăţate periodic, cu salvamari, baruri pe plajă și cabine de duș. Printre plajele din Malaga plaja La Malagueta iese în evidenţă. Este situată în centrul orașului Malaga, are o lungime de 1,5 km și este acoperită cu nisip fin. În Marbella , există plaje cu nisip auriu: Plaja Guadalmina, cu nisip, Playa de Linda Vista cu nisip și pietricele, Playa del Cortijo Blanco. Cele două plaje, Rio Verde și Duke, sunt printre cele mai bune din oraș, iar Plaja din Faro, La Fontanilla și Venus sunt cele mai centrale din Marbella. Plajele din Las Chapas, Artola și Cabopino (aceasta din urmă, singura plajă de nudiști din Marbella) sunt acoperite cu nisip fin, auriu și pietricele. Playa del Cristo din staţiunea Estepona este o plajă cu nisip. Costa Natura este singura plajă de nudiști din Estepona și e situată între plajele Guadalobon și Arroyo Vaquero.

Ronda este unul dintre orașele cele mai frumoase și mai vechi din Costa del Sol, plin de istorie și cultura. Situat pe un platou falnic în munţi, la 48 km distanţă de Marbella,Ronda este rupt în două de un canion adânc de 100 de metri; se întinde, pe ambele părţi ale canionului, având case construite spectaculos până la marginea prăpastiei. El Tajo este numele dat de localnici acestui canion, iar pe fundul său curge un mic râu numit Guadalevin.

simbol al orașului. Alcazaba, situat în centrul districtului istoric din Málaga, este un edificiu construit între secolele XI și XIV și care a servit ca o cetate și palat. Aici au trăit conducătorii musulmani din Málaga. Alcazaba este cetatea maură cea mai bine conservată din Spania.

5

Teatrul Roman din Malaga a fost construit în epoca lui Augustus și a rămas în uz până în secolul al treilea. În timpul invaziei arabe a servit ca sursă de piatră pentru noile structuri construite de cuceritori.

6

Peșterile lui Nerja au fost deschise pentru public în 1960. Declarate monument de interes cultural datorită descoperirilor geologice, biologice și arheologice. În fiecare an în luna iulie, Festivalul Internaţional de Muzică și Dans are loc în peșteri.

7

Parcul Natural Sierra de Royals Bermeja include un total de 1236 de hectare de teren protejat, este situat la intersecţia dintre Estepona, Genalguacil și Casares, deși majoritatea speciilor de pădure de brad spaniolă se găsește în Genalguacil.


Spania

Costa del Sol de la

ALL INCLUSIVE

CONFORT

PUNCTE FORTE Club Spa Piscine cu valuri și tobogane Facilităţi pentru iubitorii de sport.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Holiday Palace bbbb Hotel Holiday Palace, cu un design deosebit care te transpune într-un cadru spectaculos tip Arab Palace cu privelişti fantastice către Marea Mediterană, este ideal pentru relaxare. Localizare: Hotelul este situat în apropierea plajei, departe de zgomot, într-o atmosferă liniştită, cu cele mai spectaculoase apusuri de soare care se pot vedea din aproape toate camerele. La 15km se află aeroportul din Malaga. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă restaurant tip bufet, internet cafe, snack bar la piscină, programe de animaţie profesionale în timpul zilei şi seara, piscină exterioară şi piscină

pentru copii, bar la piscină, Beach Club. Există de asemenea recepţie 24 de ore, schimb valutar, magazine, spălătorie, serviciu medical, lift, parcare. Facilităţile camerelor: Chicinetă, frigider, telefon, aer condiţionat , TV prin satelit, seif, balcon sau terasă.

Pătuţuri pentru copii sunt disponibile la carere, fără plată. Sport și agrement: Turiştii se pot relaxa la piscina exterioară, sau la cea interioară, la club Spa cu tratamente şi terapii, baie turcească, (cu plată). Pot beneficia de facilităţiile de la Beach Club (fără costuri).

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

STANDARD FIRST MINUTE Loc EARLY BOOKING OFERTĂ SPECIALĂ Loc în Loc în Junior în Junior Suite cu Loc în Junior Suite cu Junior Suite cu REDUCERE Suite REDUCERE pana la 31.03 REDUCERE pana la 30.04 aplicată la cazare

PERIOADA

06.06 919 € 821 € 874 € 894 € 839 € 895 € 915 € 13.06 940 € 20.06, 12.09, 19.09 968 € 865 € 923 € 943 € 892 € 953 € 973 € 27.06 998 € 05.09 1008 € 901 € 963 € 983 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

ALL INCLUSIVE

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă Beach Club cu 9 piscine Facilităţi pentru iubitorii de sporturi acvatice Hotel amenajat în stil oriental.

SERVICII INCLUSE

Hotel Holiday Polynesia bbbb Hotel Holiday Polynesia recrează atmosfera polyneziană ale celor trei insule Bora Bora, Samoa şi Insula Paştelui. Localizare: Deschis în 2009, oferă un design inovator şi vederi panoramice. Este situat pe plajă la 20m deasupra marii, între Banalmadena şi Fuengirola şi la 10 minute de aeroport Malaga. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă mai multe restaurante cu meniu polynezian tradiţional, snack bar, piscină, bar, teatru, piano bar, cinema, auditorium, snack bar la piscină. Există de asemenea magazine, spălătorie, serviciu medical, închirieri auto, paturi cu hidromasaj, baie

AVION

romană, baie turcească, saună, bowling, minigolf, discotecă, parcare. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu living spaţios, dormitor, bucătărie echipată, mini frigider, baie cu uscător de păr, WC, LCD prin satelit, telefon, muzică, seif (la cerere) şi terasă mobilată.

Sport și agrement: Hotelul oferă un club pe plajă, Beach Club, la care este asigurat transportul, unde turiştii atât copii cât şi adulţi se pot relaxa la piscine cu valuri, jacuzzi, pot face scufundari sau pot practica sporturi, tenis, fotbal în nămol, paddleball.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE pana la 31.03 pana la 30.04 aplicată la cazare

06.06

989 €

854 €

944 €

13.06

1007 €

870 €

962 €

964 € 982 €

20.06, 12.09, 19.09

1031 €

891 €

986 €

1006 €

27.06

1058 €

916 €

1013 €

1033 €

05.09

1099 €

953 €

1054 €

1074 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

393


Spania

Costa del Sol

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Aproape de plajă și Port Marina Facilităţi de relaxare și sport Camere moderne.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Bali bbb Hotel Bali, modern şi elegant, este ideal pentru familii şi cupluri. Localizare: Situat în apropiere de parcul de distracţii Tivoli şi La Paloma. Facilităţile hotelului: Recepţie 24 de ore, restaurant tip bufet, snack bar, Wi-Fi în bar şi lounge, sală de jocuri, gradină (5000m2), piscină exterioară pentru adulţi, piscină exterioară pentru copii, bar la piscină. Facilităţile camerelor: Camerele mobilate sunt dotate cu aer condiţionat, încălzire, baie complet echipată cu uscător de păr, TV prin satelit, telefon, şi balcon. Sport și agrement: Hotelul oferă facilităţi de relaxare la piscina exterioară cu bar, gradina tropicală.

Pentru iubitorii de sport există în apropiere terenuri de golf, Se pot practica sporturi pe apă, windsurfing, scufundări, jet ski, caiac, pescuit. Staţiunea oferă o varietate de activităţi culturale şi sportive, continuând să fie un punct de

atracţie pentru turiştii de peste tot. Piscină: Există piscină exterioară, piscină pentru copii. Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii, loc de joacă, sală de jocuri.

Plecări din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE pana la 31.03 pana la 30.04 aplicată la cazare

06.06

567 €

503 €

522 €

542 €

19.09

572 €

508 €

527 €

547 €

13.06, 20.06

573 €

509 €

528 €

548 €

27.06

629 €

559 €

584 €

604 €

12.09

638 €

567 €

593 €

613 €

05.09

642 €

571 €

597 €

617 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Situat în centrul staţiunii Camere spaţioase și moderne Programe de animaţie pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

394

Gran Hotel Cervantes bbbb Gran Hotel Cervantes este modern şi confortabil, oferind servicii şi facilităţi pentru toate categoriile de turişti. Localizare: Situat la 900m de plajă, în zona centrală şi de shopping, în apropierea staţiei de tren, iar la 7 km este aeroportul Malaga. Facilităţile hotelului: Recepţie 24 de ore, restaurant tip bufet, barbeque, TV lounge, internet corner, bar la piscină, piscină exterioară, piscină interioară şi un centru de fitness, pe acoperiş cu vederi panoramice către centrul oraşului şi mare, cu saună, masaj, gradină luxuriantă, terasă la soare pe acoperiş, personal poliglot, miniclub, sală de conferinţe, birou de închirieri auto.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie cu uscător de păr, minibar, telefon, TV prin satelit, AC, terase spaţioase, cele mai multe au vedere panoramică la mare. Sport și agrement: Turiştii se pot relaxa la hotel la piscina de pe

acoperis, la saună, masaj, sau pot face shopping la Plaza Mayor Malaga la numai 6 km distanţă, sau se pot bucura de atracţiile locale, muzeul Picasso, oraşul vechi Marbella. Facilităţi pentru copii: Pentru copii există un mini club, piscină.

Plecări din București PERIOADA

FIRST MINUTE* Loc EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc STANDARD în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE Loc în DBL pana la 31.03 pana la 30.04 aplicată la cazare

06.06, 13.06 635 € 509 € 590 € 610 € 20.06 692 € 554 € 647 € 667 € 27.06 701 € 562 € 656 € 676 € 19.09 637 € 562 € 592 € 612 € 12.09 642 € 567 € 597 € 617 € 05.09 683 € 598 € 628 € 658 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.


Spania

Costa del Sol de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Localizat pe plajă Camerele sunt compuse din apartamente cu un dormitor, numeroase facilităţi pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Sunset Beach Club bbbb Localizare: Localizat pe plaja din Benalmadena, la aproximativ 30 km de Malaga. Facilităţile camerelor: Hotelul este compus din apartamente cu un singur dormitor, cu terasă proprie şi bucătărie. Pe lângă dormitor, apartamentul are şi o cameră de zi în care se găseşte o canapea, o zonă pentru cină, bucătărie complet echipată, baie cu uscător de păr, fier şi masă de călcat, balcon spaţios cu mese şi scaune, sistem de climatizare propriu, telefon, seif (cu plată), TV- satelit. Curaţenia camerei se realizează zilnic, lenjeria de pat este schimbată de două ori pe saptamană, iar prosoapele zilnic.

Facilităţile hotelului: Restaurant, sală de jocuri şi supermarket. Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, posibilitatea de a beneficia contra cost de pătuţuri pentru copii şi scaune înalte pentru copii. Divertisment: O sală de fitness. În fiecare zi vă puteţi delecta cu programele oferite de echipa de

animatori profesionişti ai hotelului. Se pot practica scuba diving, darts, gimnastică, fotbal pe plajă, polo, tir cu arcul, tenis de masă şi sporturi acvatice. Piscină: Hotelul dispune de mai multe piscine exterioare şi o piscină interioară (cu taxă în cadrul centrului de fitness).

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din București

PERIOADA

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc STANDARD Loc Apartament Interior în Apartament Interior în Apartament Interior în Apartament cu REDUCERE pana cu REDUCERE pana cu REDUCERE aplicată Interior la 31.03 la 30.04 la cazare

19.09 595 € 520 € 550 € 570 € 556 € 586 € 606 € 06.06, 13.06, 20.06, 12.09 631 € 574 € 604 € 624 € 05.09 649 € 27.06 661 € 586 € 616 € 636 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Amplasat într-o zonă liniștită, aproape de plaja cu nisip Posibilitate practicare sporturi nautice în staţiune.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel MS Amaragua bbbb Hotel Amaragua, complet renovat în 2001 este localizat într-o zonă rezidenţială liniştită. Localizare: Hotelul este situat la Marea Mediterană la câţiva metri de plajă, pe aleea de promenadă şi la 2km de portul Marina din Benalmadena. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă recepţie 24 de ore, lobby bar, salon, baie turcească, sală de conferinţe. Facilităţile camerelor: Camerele moderne cu o atmosferă călduroasă sunt dotate cu baie complet echipată, minibar, telefon, aer condiţionat , TV prin satelit, balcon, cele mai multe au vedere panoramică la mare.

Sport și agrement: Turiştii se pot relaxa la piscina exterioară, pe plaja lată cu nisip sau pot vizita celebrul port Marina din Benalmadena la o distanţă de 15 minute de mers. Se practică de asemenea sporturi nautice, windsurfing, parasailing, ski

nautic. Piscină: Piscină exterioară cu şezlonguri şi umbrele. Facilităţi pentru copii: Piscină pentru copii.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecări din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE pana la 31.03 pana la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

06.06, 13.06, 20.06

751 €

639 €

706 €

726 €

27.06

784 €

669 €

739 €

759 €

19.09

870 €

746 €

825 €

845 €

12.09

886 €

761 €

841 €

861 €

05.09

898 €

772 €

853 €

873 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

395


Portugalia Chiar daca geografic pare izolată de restul continentului, această ţară se poate mândri cu o cultură bogată, cu veritabile accente de universalism, orașe minunate și peisaje încântătoare

Deși suprafaţa Portugaliei aliei este destul de mică (88.889 km2) graţie coastei sale de 832 km și munţilor din zona situată în apropierea Spaniei, ea se bucură de o diversitate a reliefului absolut incredibilă. Într-o tr-o călătorie de o zi poţi descoperi munţii acoperiţi cu păduri duri bogate în nord, apoi munţii stâncoși cu pante abrupte upte și cascade în centru, peisaje aproape deșertice în regiunea egiunea Alentejo și să ajungi în final pe minunatele plaje din in Algarve. Farmecul aparte al ţăriiii se datorează și satelor împrăștiate de-a lungul ul coastelor șerpuite, castelelor medievale ce aduc aminte minte de acele vremuri demult apuse și dealurilor acoperite operite cu flori. Plajele scăldate în soare, precum cum Cascais și Sagres, oferă o atracţie hedonistă mai degrabă. Într-adevăr stâncile dramatic de abrupt, brupt, plajele acoperite cu dune de nisip și golfurile olfurile spectaculoase, au încântat de mult privirile rivirile turiștilor și localnicilor deopotrivă. ă.

396

Mituri și istorie Cu o fâșie de coastă generoasă, gen Portugalia a fost expu expusă de-a lungul timpului contactelor cu c numeroase popoare de navigatori. navigator Aici au debarcat fenicieni, greci, cartaginezi, gr romani, populaţii din nordul Europei și din Mauritania. În ci ciuda acestui amestec de culturi, Portugalia este vechi naţiuni ale una din cele mai vec Europei. În secolul XII, sub conducerea contelui Afonso H Henriques și-a independenţa faţă de câștigat independ secol mai târziu, în mauri, iar un sec regiunii Algarve, urma cuceririi re Portugalia și-a definit graniţele d continentale. În următoarele trei secole, navigatorii navigato portughezi au fost printre cei c mai mari exploratori euro europeni.


Cascais

Costa de Estoril

Carcavelos

Staţiune de litoral modernă, situată la câţiva kilometri distantă de Lisabona oferă turiștilor toate condiţiile pentru un sejur de neuitat: hoteluri excelente, plaje largi cu nisip deosebit de fin, restaurante și terase la tot pasul, dar și discoteci, baruri și cluburi de noapte. Fostă staţiune regală, Cascais este vestită pentru strălucirea dată de curtea împeriala. Fiind dezvoltată în jurul vechiului port, se pot admira multe biserici și capele vechi.

Localitatea de coastă favorită a Portugaliei, Estoril, îmbrățișează cel mai vestic punct al Europei Continentale, Cabo da Roca. Farul din Cabo, din 1846, emite o rază de lumină vizibilă de la 42 km de pe mare. Capul Roca este punctul cel mai vestic al Europei Continentale și cel mai aproape de Americi.

Este o staţiune situată la doar 12 kilometri distanţă, vest de Lisabona, la mijlocul distanţei între centrul orașului și Cascais. Carcavelos este un paradis al surferilor în special în timpul verii datorită valurilor de dimensiuni medii și mari. O excursie la Carcavelos este defapt o intrare într-o lume în care farmecul este dat de magia caracteristică mării: plaje, nisip, valuri și soare.

397


Lucruri pe care nu trebuie sa le

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

398

1

Lisabona. În această splendidă metropolă europeană, în timpul zilei viaţa înseamnă consum cultural și relaxare în cafenele. În timpul nopţii însă, orașul explodează în barurile și restaurantele din Bairro Alto și Alfama. În Bairro Alto se poate ajunge cu tramvaiul și este principalul loc de distracţie noctună, pentru că această zonă e plină de baruri, cluburi și localuri cu muzică braziliană și africană. Bairro Alto este în același timp locul ideal pentru o după-amiază de plimbări și cumpărături. Alfama, vechiul cartier maur așezat la poalele castelului, cu străzi înguste și abrupte ce coboara spre râu, este cea mai norocoasă

împreună cu orașul olandez Rotterdam, capitala culturală a Europei. Vinul de Porto este o marcă recunoscută în toată lumea. Valea Douro este patria vinului, regiunea binecuvântată a podgoriilor din care se face această comoară de Porto. Cel mai vechi ziar portughez, Jornal de Noticias, își are tot în acest oraș redacţia, într-una dintre cele mai înalte clădiri ale orașului. Tot în Porto are cartierul general și Porto Editora, cea mai importantă editură portugheză.

porţiune a Lisabonei, întrucât a scăpat intactă după marele cutremur din 1755. Catedrala, construită de Don Afonso după alungarea maurilor, are aerul unei fortăreţe și amintește de istoria zbuciumată a acelor vremuri. Monumentul Masteiro dos Jeronimos, închinat marelui Vasco da Gama și călătoriei sale în India, este cel mai glorios monument al Lisabonei.

2

Porto. Este al doilea oraș ca mărime din ţară, iar prosperitatea sa a început odată cu expediţiile de descoperire iniţiate de prinţul Henric. Cea mai interesantă zonă din Porto este cartierul Ribeira, cu străduţele sale înguste și abrupte și cu căsuţe vechi cu balcon. În 2001, Porto a fost

3

Costa de Prata (Cosata de Argint). Numele regiunii este dat de reflexiile intense ale apei oceanului. Situat în partea centrală a ţării, acest tărâm al plajelor aurii oferă posibilităţi


SHOPPING

SPORT ȘI AGREMENT

Magazinele sunt deschise de luni până vineri, de la 9:00 sau 10:00, până la 19:00. Sâmbăta e program scurt, scurt magazinele închizându-se la ora 13:00. Numeroasele centre comerciale sunt deschise d de la ora 10:00 până la miezul nopţii, în fiecare zi a săptămânii. Aici se ggăsesc magazine ale principalelor branduri internaţionale. Produse tradiţionale pot fi găsite în special pe străzile din cartierele vechi ale orașelor. Înainte dde apariţia mall-urilor, strada Garret din Lisabona era cea mai importantă zonă de shopping. Recuperată în urma marelui incendiu, aceasta eeste un must see nu numai pentru pasionaţii de cumpărături.

Iubitorii de golf vor găsi aici distracţie pe măsura pasiunii lor, pentru căă terenurile din Sul do Tejo, din apropierea Lisabonei, sunt cu adevărat remarcabile. Un alt teren de golf renumit este Praya d’El Rey situat între re Munţii trece clipe de Serra d’El Rey și mare. Drumeţiile sunt un alt mod în care vei putea petrece nte ale acestei ţări, neuitat. Dacă ajungi în Minho, poti să descoperi multe peisaje fascinante lui natural Peneda Geres. inclusiv priveliștile care pot fi văzute în timp ce străbaţi traseele Parcului Cei mai îndrăzneţi vor putea face ture cu canoea în Minho. Aici există râuri de dificultăţi, astfel că indiferent de abilităţile de matelot, există opţiuni de navigare pentru fiecare.

Geografia pe scurt Portugalia este situata în sud-vestul Europei și include Insulele Azore și Madeira din Oceanul Atlantic. Portugalia continentală este împărţită în două zone de râul ei principal Tejo (Tagus). În partea de nord relieful este în general muntos, iar în sud predomină câmpiile și dealurile joase. Insulele Azore sunt nouă la număr și se găsesc în Oceanul Atlantic. Distanţa până la continent poate fi parcursă în 2 ore cu avionul. Al doilea arhipelag portughez, Madeira, se află în Oceanul Atlantic la 500 km de coasta africană și la 1000 km de continentul european. Două dintre insuele arhipelagului, Desertas și Selvagens sunt rezervaţii naturale și nu sunt locuite. Capitala Lisabona și celălalt mare oraș, Porto, situat în nordul ţării sunt locuri cu adevărat magice pentru călătorul pasionat. Vei găsi aici străduţe pietruite, tramvaie zgomotoase și imagini urbane pline de pitoresc, încadrate de turnurile unor somptuoase catedrale. Lisabona se află la scurtă distanţă de staţiunile Cascais și Estoril, în care agenţia noastră oferă cazare în acest an.

Se consumă însă și carne de vită și de pui, care, în multe cazuri este marinată în vin de Porto înainte de a fi friptă la grătar. Orice înșiruire a celor mai populare feluri de mâncare trebuie să înceapă cu bacalhau. Codul, peștele naţional al Portugaliei poate fi gătit într-o multitudine de feluri, iar bacalhau, pește uscat și sărat, reprezintă forma cea mai populară. Caldeirada este o tocană pe bază de pește făcută la foc mic, peste care se mai adaugă ceapă, usturoi, roșii, cartofi și doar un strop de ulei de măsline. Caldo vedre este cea mai populară supă a Portugaliei și e făcută din cartofi presaţi și ceapă presată, alături de care se pun mazăre tocată și varză taiată franjuri. Trebuie menţionat că orice masă tradiţională include obligatoriu și o supă. Queijo da Serra este cea mai populară specialitate de brânză a Portugaliei. Este marcă protejată și e făcută din lapte de oi crescute pe cele mai înalte vârfuri ale munţilor de aici. Pasteis de Nata este desertul naţional, omniprezent în

Specific culinar

ratezi în Portugalia nesfârșite pentru practicanţii de sporturi nautice. Vitalitatea sărbătorilor tradiţionale și a artei populare din Costa de Prata este contagioasă. Farmecul locurilor și culorile folosite de artizanii populari cu siguranţă că îţi vor atrage privirile și îţi vor atinge sufletul.

4

Montanhas. Piatra e sufletul acestei regiuni situate în extremitatea nord-estică a ţării. Aici, vizitatorul va fi întâmpinat de granitul templelor și al caselor, de versanţii stâncoși și de stabilitatea unui popor care a păstrat intactă puternica influenţă celtică în dansurile și cântecele tradiţionale. Cu puţin noroc, vei putea fi martor al unor sărbători sau procesiuni,

în al căror ritual se combină în mod savuros moștenirea păgână cu cea creștină.

5

Algarve se afla în sudul extrem al Portugaliei. Acest teritoriu a fost ultimul cucerit de la mauri de către regele Portugaliei în 1292. Urmele arabe pot fi descifrate în arhitectura cu terase, hornuri și case albe. În nord, dealurile Espinhaco de Cao, Monchique și Caldeirao apără coasta de vânturile puternice. Regiune viu colorată, cu smochini, portocali și migdali înfloriţi, Algarve este cea mai verde și mai fertilă zonă din ţară. Coasta de sud este formată dintr-un lung șir de plaje cu nisip fin, intrerupte de faleze stâncoase și de grote fantastice.

Gustoasa bucătărie portugheză este considerată a fi una dintre cele mai sănătoase din lume. Ingredientele ei de bază sunt peștele, carnea, legumele și fructele. Codul este peștele cel mai consumat în Portugalia, în special sub formă uscată și sărată (bacalhau). Urmează sardinele, macroul și fructele de mare, în special creveţii, caracatiţele și sepia. Tonul este folosit ca materie primă pentru friptură în special în Insula Madeira. Portughezii însă nu fac mofturi atunci când au de-a face cu carnea. Porcul este foarte apreciat, mai ales atunci când se prezintă sub formă de cârnaţi. Pentru această atitudine este responsabilă în mare măsură influenţa spaniolă.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 16 8

patiserii, cofetării și magazine alimentare. Este o mică tartă umplută cu cremă de vanilie și presărată cu scorţișoară și zahăr pudră, coaptă apoi la cuptor. Vinurile portugheze sunt recunoscute pe plan internaţional încă din timpurile Imperiului Roman. Câteva dintre cele mai bune vinuri sunt: Vinho Verde, Vinho Alvarinho, Vinho do Douro, Vinho do Alentejo, Vinho do Dao, Vinho da Bairrada, iar dintre cele dulci: vinul de Porto, vinul de Madeira și Moscatel-ul din Setubal și Favaios.

Mai 18 10

Iun. 22 11

Iul. 23 11

Aug. 24 11

Sept. 23 9

Oct. 19 6

În Portugalia clima variază de la o zonă la alta în funcţie de relief, latitudine și de distanţa faţă de mare. Verile sunt uscate și călduroase mai ales în centru și în nord-est. De-a lungul coastei se simt influenţele mării, iar temperaturile sunt ușor mai scăzute.

399


Portugalia

Caparica

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat în apropierea terenurilor de golf Vedere spre Oceanul Atlantic La 10 minute de Lisabona

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion zbor linie Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic Dejun Asistenţă turistică locală

Hotel Costa da Caparica bbbb Portugalia este localizată în Peninsula Iberica, în sud-vestul Europei, învecinându-se cu Spania la est. Portugalia nu este, cu siguranță, pretențioasă. Cunoscuți ca fiind rezervați, portughezii sunt, de fapt, oameni cordiali, înclinați spre independență și poligloți - deci cu atât mai multe motive pentru a-i cunoaște. Localizare: Hotelul este situat la 10 minute de mers cu maşina de centrul oraşului Lisabona şi la 20 de minute de mers cu maşina de aeroportul internațional. Poziţia sa este excelentă, turiştii având vedere spre cea mai lungă plajă din Lisabona şi spre Oceanul Atlantic. Facilități hotel: Internet wireless gratuit disponibil în întregul hotel, recepţie 24/24 h, cameră de bagaje, magazine, aer condiţionat, restaurant

(à la carte), restaurant (bufet), snack bar, room service, săli de conferinţă şi parcare contra cost (8 euro/zi). Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului Costa da Caparica au balcon privat, cu vedere spre munte sau ocean. Fiecare cameră oferă TV prin satelit, uscător de păr şi baie privată. Sport și agrement: Terenul de golf Aroeira este la 7 km de hotel şi există alte 5 terenuri de golf pe o rază de 40

km. În hotel există centru SPA, sală de fitness, masaj, biliard, bibliotecă şi se pot închiria biciclete. Piscină: Turiştii au la dispoziţie în perioada sezonului piscină în aer liber. Facilităţi pentru copii: Teren de joacă pentru copii.

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

08.06, 07.09

595 €

495 €

15.06, 22.06, 31.08

625 €

525 €

29.06, 06.07

645 €

545 €

13.07, 20.07, 27.07, 03.08, 10.08, 17.08, 24.08

665 €

565 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers.); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

400


Portugalia

Estoril/Cascais

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Vedere panoramică Înconjurat de grădini Centru SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Vila Gale Cascais bbbb Cascais este un oraș situat în partea de vest a Portugaliei, pe malul Atlanticului. Suburbie a capitalei portugheze, localitatea a evoluat de la un mic port pescăresc la o stațiune balneoclimaterică vestită. Este imposibil să ajungi în Cascais și să nu vizitezi măcar una dintre plaje. Localizare: Hotelul este situat la doar 5 minute de centrul oraşului şi la numai câţiva metri de renumitul Cascais Marina. Profitaţi de oportunitatea de a vizita cel mai mare cazinou din Europa: Cazinoul din Estoril. Facilităţi hotel: Internet wireless (gratuit şi disponibil în zone publice),

Facilităţi pentru copii: Teren de joacă modern pentru copii. Sport și agrement: Teren de golf, aflat la o distanţă de aproximativ 3 km, programe de animaţie, saună, biliard.

restaurant, bar, recepţie 24/24 h, grădină, lift, seif, încălzire, parcare gratuită. Facilităţi camere: Camerele hotelului Vila Gale Cascais sunt spaţioase şi confortabile, internet wireless (contra cost). Piscină: Piscină în aer liber.

Bilet avion zbor linie Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic Dejun Asistenţă turistică locală

Plecare din Bucureşti în fiecare Joi PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL OFERTĂ SPECIALĂ Loc cu REDUCERE aplicată la în DBL cu REDUCERE cazare până la 31.03 aplicată la cazare

13.06, 20.06

703 €

648 €

678 €

27.06

733 €

678 €

708 €

04.07, 11.07, 29.08, 07.09

745 €

690 €

720 €

22.08

755 €

700 €

730 €

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

815 €

760 €

790 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers.); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat în apropierea plajei Tamariz Restaurant tradițional portughez Centru SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Vila Gale Estoril bbbb Estoril este o regiune a Portugaliei cu un puternic potențial cultural, sportiv și activități relaxante. Preparatele culinare fantastice, prietenia și ospitalitatea oamenilor și climatul de excepție, au transformat zona într-o destinație de vacanță atractivă. Localizare: Hotelul este situat la 20 km distanţă de Lisabona şi la aproximativ 2 minute de plaja Tamariz de pe coasta din Estoril. Cazinoul Estoril, cel mai mare din Europa, se află la 400 de metri de Vila Galé. Facilităţi hotel: Hotelul Vila Gale Estoril pune la dispoziția oaspeților săi internet wireless (disponibil în camerele hotelului contra cost),

bar, recepţie 24/24 h, lift, cameră de bagaje, aer condiţionat, restaurant (à la carte). Facilităţi camere: Camerele hotelului Vila Gale Estoril sunt spaţioase şi includ un birou, TV prin satelit și AC.

Piscina: Clienţii hotelului au la dispoziţie piscină în aer liber. Sport și agrement: Hotelul Vila Gale Estoril pune la dispoziția turiștilor saună, teren de golf (la maximum 3 km), cazinou, spa & centru de wellness, masaj, cadă cu hidromasaj, baie turcească/baie de aburi.

Bilet avion zbor linie Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic Dejun Asistenţă turistică locală

Plecare din Bucureşti în fiecare Joi PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

EARLY BOOKING Loc în DBL OFERTĂ SPECIALĂ Loc cu REDUCERE aplicată la în DBL cu REDUCERE cazare până la 31.03 aplicată la cazare

13.06, 20.06

703 €

595 €

637 €

27.06

733 €

631 €

661 €

04.07, 11.07, 29.08, 05.09

745 €

643 €

673 €

22.08

755 €

653 €

683 €

18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08

815 €

704 €

734 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers.); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

401


Portugalia

Estoril

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE 100 m de plajă Posibilitatea de practicare a sporturilor nautice 20 de minute de Lisabona

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Estoril Eden bbbb Localizare: Hotelul Estoril Eden este situat pe Coasta Estoril, între Estoril şi Cascais, spre mare şi la o distantţă de 100 metri de gară. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă condiţii excelente pentru congrese, întâlniri şi banchete şi este bine poziţionat faţă de terenurile de golf din apropiere. Alte facilităţi ale hotelului sunt: piscină interioară încălzită, restaurant, piscină exterioară, saună, masaj, jacuzzi, centru fitness, disco-bar, recepţie 24 h, seif (contra-cost), cameră pentru bagaje, rent-a-car, fax, computer cu acces la internet în lobby, şezlonguri şi prosoape la piscine, servicii de spălătorie, cameră pentru persoanele

cu nevoi speciale, parcare gratuită, organizări de evenimente (nunţi, botezuri, cocktailuri, dineuri, etc.), babysitting, internet în sala de şedinţe şi la recepţie. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, televizor LCD, telefon cu linie directă, seif, WC, chicinetă şi balcon.

Sport și agremet: Oaspetii hotelului au la dispozitie mai multe terenuri de golf și tenis, un hipodrom și terenuri de echitatie, o pista de curse și un aerodrom. De asemenea, se pot practica și diverse sporturi acvatice.

Plecare din Bucureşti în fiecare Joi PERIOADA 13.06, 20.06

FIRST MINUTE Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc STANDARD Loc DBL cu reducere până în DBL cu reducere până în DBL la 31.03 la 30.04 589 € 619 € 644 €

27.06

682 €

627 €

657 €

04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 646 € 676 € 701 € 22.08, 29.08, 05.09 Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale, alte taxe si cheltuieli personale

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Piscină exterioară Camere luminoase Restaurant cu vedere panoramică

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

402

Hotel Sana Classic Estoril bbb Localizare: Hotelul Sana Estoril este situat în Estoril, în Avenida Marginal, având locaţia perfectă pentru a vizita Estoril pe jos sau pentru a cunoaşte mai bine întreaga Coastă, de la Lisabona până la Guincho. Lisabona este la 20 minute distanţă de hotel iar Cascais la numai 5 minute. Facilităţile hotelului: Receptie 24 h, parcare privată (nr. locuri limitate), facilităţi pentru persoanele cu nevoi speciale, centru de afaceri, serviciu de securitate 24 h, room service, închirieri maşini, babysitting, servicii de spălătorie şi curăţătorie, lift, aer condiţionat, acces la internet wireless, prosoape la piscine, bar cu terasă, lounge-bar, schimb valutar.

Facilităţile camerelor: Simplitatea şi sobrietatea sunt principalele caracteristici ale celor 97 de camere ale hotelului, răspândite pe 7 etaje. Înconjurate de un mediu linştit şi primitor, camerele sunt propice pentru o binemeritată odihnă după o zi la soare sau pregătirea întâlnirilor de afaceri. Hotelul deţine 8 camere single, 22 duble, 67 camere twin, 31

triple, 16 camere interconectate şi 55 camere cu verandă. Camerele sunt dotate cu baie proprie, radio, birou, detector de fum, aer condiţionat, mini bar, televizor LCD prin cablu, acces la internet wireless, telefon, uscător de păr, fax, seif, geamuri duble.

Plecare din Bucureşti în fiecare Joi

PERIOADA 13.06, 20.06, 27.06

STANDARD Loc în DBL 634 €

FIRST MINUTE Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 579 €

609 €

04.07, 11.07, 18.07, 25.07, 01.08, 08.08, 15.08, 22.08, 649 € 679 € 704 € 29.08, 05.09 Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers.); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.


Portugalia

Estoril/Cascais

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Design interior modern Internet wireless

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Praia Mar bbbb Localizare: Hotelul este situat în staţiunea Estoril, la 5 km distanţă de Lisabona, chiar la intrarea pe Coasta Estoril, cu vedere către plajă. Facilități hotel: Hotelul pune la dispoziţia clienţilor: recepţie 24/24 h, sală de conferinţe, sală TV, aer condiţionat în zonele comune, conexiune internet wireless, restaurant pentru mic dejun bufet, restaurant „Rosa dos Ventos” cu specific tradiţional şi internaţional, scaune pentru copii în restaurant. Facilități camere: Există 75 camere cu balcon privat şi vedere la Oceanul Atlantic. Toate camerele sunt spaţioase şi dotate cu TV prin satelit, telefon direct, grup sanitar, uscător

Sport și agrement: Hotelul oferă turiştilor facilităţi sportive în apropiere, precum tenis de câmp şi surfing, piscină în aer liber.

de păr, aer condiţionat şi acces la internet wireless. Hotelul dispune de facilităţi şi de camere adaptate persoanelor cu nevoi speciale. Piscină: Piscină exterioară pentru adulţi cu şezlonguri, saltelele, umbrelele şi prosoape pentru piscină gratuite.

Bilet avion zbor linie Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic Dejun Asistenţă turistică locală

Plecare din Bucureşti PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

08.06, 07.09

595 €

495 €

15.06, 22.06

604 €

525 €

29.06, 06.07, 13.07, 20.07, 31.08

645 €

545 €

27.07, 03.08, 10.08, 17.08, 24.08

695 €

595 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers.); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Vedere către ocean Centru SPA Camere elegante cu design modern Înconjurat de grădini exotice.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Pestana Cascais bbbb Localizare: Hotelul este situat într-o zonă liniştită, la câteva minute de centru oraşului Cascais şi de plaja Guincho, catre care hotelul asigură transport. La 35km se alfă aeroportul din Lisabona. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 de ore, restaurant cu evenimente tematice, Atlantico bar, bar la piscină, gradină, parcare ( fără plată ), serviciu medical. Hotelul oferă piscine exterioare dintre care una pentru copii cu şezlonguri şi umbreluţe, jacuzzi, saună, baie turcească, sală fitness, centru de întreţinere şi înfrumuseţare. Pentru iubitorii de sport există teren de tenis şi volei.

Facilităţile camerelor: Camerele elegante, mobilate modern sunt dotate cu baie cu duş şi cadă, AC, frigider, chicinetă, TV satelit, telefon, seif, balcon. Sport și agrement: Turiştii se pot relaxa la Spa, cu tratamente de întreţinere şi înfrumuseţare, masaj, baie turcescă, jacuzzi, saună. Hotelul

oferă programe de animaţie şi spectacole cu muzică live. Piscină: Piscina exterioară pentru adulţi şi pentru copii are şezlonguri şi umbrele pentru soare, piscină interioară. Facilităţi pentru copii: Hotelul are o piscină exterioară pentru copii, kids club, program de aminaţie.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 zile (6 nopţi) Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti în fiecare Joi

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE până DBL cu REDUCERE până la 31.03 la 30.04

13.06, 20.06

714 €

659 €

689 €

27.06

750 €

695 €

725 €

04.07, 11.07, 29.08, 05.09

768 €

713 €

743 €

18.07, 25.07, 01.08, 8.08, 15.08, 22.08

818 €

763 €

793 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale, alte taxe si cheltuieli personale

403


Croaţia Fie că este vorba despre condiţiile de cazare, fie despre simpla politeţe, acest popor foarte civilizat este dificil de asociat cu ceea ce se înţelege în mod obișnuit prin sintagma de naţiune balcanică

Croaţia a fost multă vreme considerată drept una dintre cele mai frumoase ţări ale Europei. Faima și-o datoreaza în mare măsură Coastei Dalmate, ieșirea sa la Marea Adriatică, materializată într-una dintre cele mai spectaculoase zone de litoral din întreaga lume. Înainte de desprinderea Croaţiei din Republica Federativă Iugoslavia, în 1991, numai aici veneau anual peste 10 milioane de turiști. Războiul a stopat provizoriu această tendinţă, care începe acum să se manifeste din nou, parcă cu și mai multă putere. Occidentalii vizitează Croaţia pentru a se bucura de soare, mare și natură, într-o manieră extrem de economică. Pentru ei, ţărmul croat al Adriaticii este ușor accesibil și extrem de interesant. În plus, aici pot fi găsite nenumarate monumente medievale, precum și unele dintre cele mai bine conservate ruine romane din Europa. Un alt mare avantaj îl reprezintă calitatea impecabilă a serviciilor oferite de croaţi. Fie că este vorba despre condiţiile de cazare, fie despre simpla politeţe, acest popor foarte civilizat este dificil de asociat cu ceea ce se înţelege în mod obișnuit prin sintagma de naţiune balcanică.

Insulele Croate oferă navigatie, sporturi acvatice, plaje intime și all night party.

404


Dubrovnik

Trogir

Split

Makarska

Dubrovnik-ul reprezintă o îmbinare între istorie și peisajul natural unic iar turistul ce vizitează acest oras va fi fascinat atat de monumente, de atmosfera „încarcată” de istorie a orașului cât și de diversitatea peisajului și a activităţilor pe care le poate desfășura. Din anul 1979 centrul istoric al orasului Dubrovnik a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Partea din Marea Adriatica ce aparţine Croatiei este considerată ca fiind una dintre cele mai potrivite destinatii pentru scufundări, atrăgând numeroși pasionaţi ai sporturilor nautice în fiecare an.

Orășelul Trogir care la fiecare pas are o poveste a sa, este în adevăratul sens al cuvântului un oraș-muzeu cu o istorie lungă în spate din perioada epocii romane până în zilele noastre. Se consideră că Trogir este unul dintre cele mai bine păstrate orașe gotico-romanice din Europa, ceea ce îl face să fie unicat și deosebit. Nucleul orașului este reprezentat de castelul și turnul înconjurate de ziduri (protejate UNESCO), Trogir are o valoare deosebită prin catedrala Sf. Lovre și prin arta maistrului dalmatin din secolul al XIII-lea, Radovan, expusă pe ușa catedralei.

Split (numit in italiana Spalato) este cel mai mare și mai important oraș din Dalmaţia, și cel de al doilea oraș al Croaţiei. Este fost oraș veneţian, stăpânit de Veneţia de prin secolul XIV și până în 1797, iar centrul vechi istoric și Palatul lui Diocletian sunt înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Split este al doilea oras ca marime din Croaţia, cu aproape 200.000 de locuitori, și cel mai mare oraș de pe coasta Adriaticii, a carui istorie începe în antichitate, cănd coloniștii greci fondau aici prima așezare, cel mai probabil la jumatatea secolului III.

Makarska, un orășel simpatic din Dalmaţia de Sud, așezat la poalele minunatei văi a muntelui Biokovo, unul dintre orașele cu cea mai curată mare la Mediteraneană, este un centru turistic important pe riviera Makarska care se întinde de la Brelo la Gradac. Makarska este riviera plajelor lungi și însorite, riviera unui ţărm foarte frumos, cu mare și soare, pe care vara dalmatină o transformă într-o rivieră caldă și de neuitat.

405


Coasta Dalmata

406

Fiecare dintre regiunile Croaţiei are o puternică personalitate și îi poate dărui turistului ceva unic și greu de uitat, graţie peisajelor superbe și a capodoperelor arhitectonice. Coasta croată a Mării Adriatice este una dintre cele mai crestate din lume, cu nu mai puţin de 1185 de insule și insuliţe. Cea mai mare dintre acestea este Insula Krk, iar cea mai întinsă peninsulă este Istria. Toate aceste ţinuturi merită să fie vizitate pentru a le afla istoria, a le cunoaște cultura și a le admira frumuseţea. De fapt, întreaga Coastă Dalmată ar putea fi asemuită cu un șirag de perle, fiecare având o altă formă și mărime, singura asemănare fiind o strălucire aparte care îmbată privirea și încântă sufletul. Este greu de spus care parte din litoralul croat este mai potrivită pentru o vacanţă de vis, căci peste tot există tentaţii. Peninsula Istria, situată în nordul Coastei Dalmate, este o regiune idilică, binecuvântată cu orașe vechi, păduri și o mulţime de staţiuni turistice. Imediat la sud se află Insula Krk, cea mai mare din Croaţia, care este legată de coastă printr-un pod. Mergând spre sud se ajunge la Split, cel mai mare oraș de pe ţărmul croat al Adriaticii. Dubrovnik-ul, ultima mare cetate de pe coastă, e un labirint de străzi pavate cu piatră de râu, cu pieţe pavate cu marmură, biserici, palate, fântâni și muzee.


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Viaţa de noapte se petrece pe în jurul renumitelor kanoba. În staţiunile de coastă, cluburile își atrag clienţii cu interminabile petreceri pe plajă. Atât cafenelele și cluburil în Dubrovnik, cât și în Trogir sau în Split vei găsi restaurante și baruri în care vei putea să te famili familiarizezi cu specificul culinar local și vei putea petrece clipe p minunate, alturi de prieteni sau de familie. Papaya Zrće Beach, Novalja, Insula din cele mai faimoase cluburi de noapte din Croația, care Pag, este unul dintre gazduieste eve evenimente in fiecare vara, inclusiv festivaluri asortate.

ăcute Printre suvenirurile tradiţionale croate se numără cravate de mătase făcute manual, brânza Pag, dantela facută manual, plante medicinale aromate ate (în special lavanda), obiecte din sticlă și piatră. Principalele zone comerciale erciale din orașele mici și staţiunile din Croaţia sunt ușor de localizat datorită mulţimii de oameni. În majoritatea destinaţiilor poţi cumpăra bijuterii de calitate, suveniruri, agazine mici. piese de artă originale, lumânări, parfumuri, dantelă și haine de la magazine

mărit în mod considerabil. Se spune că în Croaţia orice turist poate să găsească plaja perfectă. Indiferent care sunt standardele personale, este imposibil ca odată ajuns aici, să nu îţi satisfaci dorinţa de a petrece un sejur estival splendid.

Mituri și istorie Datorită evenimentelor istorice și a mixului de culturi, Croaţia abundă în monumente istorice și culturale din perioade diferite. Influenţa culturii mediteraneene, numeroasele monumente din antichitate și din vremurile romanice, precum și conservarea așezărilor urbane, definitivează imaginea coastei Croaţiei. Partea continentală a Croaţiei aparţine sferei culturii central europene și este punctată de situri preistorice, orașe vechi, fortificaţii și castelele precum și de monumente și clădiri din perioada barocă.

Mâncarea Croaţii se dau în vânt după mâncărurile cu mult ulei sau slăninuţă. Printre acestea se numără tradiţionala burek, o plăcintă preparată din mai multe straturi de carne sau brânză, precum și piroska, un desert cu brânză întâlnit cu predilecţie în regiunea Zagrebului. Dintre specialităţile continentale cele mai cunoscute sunt manistra od bobica (o supă fasole uscată

Plaje și sporturi acvatice Litoralul croat se întinde pe 1778 de kilometri. La aceștia se adaugă încă aproximativ 4000 de kilometri de litoral pe care îi însumează cele peste 1000 de insule, din care doar 66 sunt locuite. Mândră de comoara maritimă pe care o deţine, Croaţia se numără printre ţările cu cele mai multe plaje cu Steagul albastru, un simbol ecologic, acordat conform unor criterii foarte stricte care vizează deopotrivă calitatea apei și a mediului înconjurător. În 2004, pe litoralul croat fluturau 98 de steaguri. Între timp, numărul acestora s-a Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 17 6

și din boabe noi de porumb) și struki (gogoși cu brânză prajite în ulei). La capitolul băutură, recomandarea noastră este să încerci vinurile locale. Mai 22 8

Iun. 26 9

Iul. 30 10

Aug. 28 9

Sept. 26 7

Oct. 18 6

Ce nu trebuie să ratezi în Dalmația 1

2

3

Descoperă Bazilica lui Eufrasius aflată în Porec și care face parte din patrimoniul Universal unesco din 1997. Punctele sale de rezistenţă sunt frescele dantelate cu aur, împodobite cu sidef și pietre preţioase și semipreţioase. Palatul lui Diocleţian, unul dintre cele mai importante atracţii ale Splitului, construit pe malul apei de către împăratul roman cu același nume. Dubrovnik, cea mai atractivă așezare de pe întreaga coastă croată, oraș care a prosperat secole întregi, protejat de zidurile sale.

4

Coasta Istriei cu frumoasele staţiuni Porec și Umag.

5

Pitorescul oraș Trogir, așezat pe o insulă îngustă, care este legată de uscat printr-un pod.

6

Meterezele fortăreţei Kamerlengo. Iată locul potrivit pentru a admira orașul Trogir. Fortăreaţa a fost construită de veneţieni în anul 1420 pentru a se apăra de atacurile turcilor. Bulevardul Riva. Plimbă-te pe bulevardul principal din Trogir, care în timpul verii este încadrat de iahturi scumpe, bărci și cafenele.

7

8

9

10

Krk, cea mai mare insulă din Croaţia. Vizitează localitatea Krk, unde orașul vechi este completat de o zonă modernă și atragătoare pe malul mării. Baska, staţiunea cea mai faimoasă de pe insula Krk și cu cea mai bună plajă, situată pe vârful sudic al insulei, unde creasta înaltă a munţilor Velebit se ridică din Adriatică precum un zid. Vechiul oraș roman Salona. Ruinele se întind pe o suprafaţă mare și povestesc distrugerea acestui oraș în secolulul vii și a panicii ce a acompaniat fuga locuitorilor în Split.

Naţional Plitvice. Lacurile 11 Parcul de aici, de un verde ca de smarald, sunt legate între ele printr-o reţea de podeţuri și poteci podite cu scânduri de lemn. unul dintre cele mai 12 Split-ul, atrăgătoare și mai pline de viaţă orașe de pe coasta Adriaticii.

407


Croația

Makarska

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Construcție nouă; Situat aproape de centrul stațiunii Makarska; Parcare.

Aventuro SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport – hotel – aeroport; Cazare 7 nopți; Self catering.

Vila David O vacanță liniștită și lipsită de griji în stațiunea Makarska În Makarska, se pot găsi multe hoteluri, taverne, puburi, pizzerii, cafenele, patiserii și tot ceea ce este necesar pentru o vacanță liniștită și lipsită de griji, pe plajele scăldate de soare ale Mediteranei. Majoritatea hotelurilor orașului se află aproape de golf și plajele lor private. Makarska, un orăşel din Dalmația de Sud, aşezat la poalele minunatei văi a muntelui Biokovo, unul dintre oraşele cu cea mai curată mare la Mediteraneană, este un centru turistic important pe riviera Makarska care se întinde de la Brelo la Gradac. Makarska este riviera plajelor lungi şi însorite, riviera unui ţărm foarte frumos, cu mare şi soare, pe care vara dalmatină o transformă într-o rivieră caldă şi de neuitat.

Localizare: Vila este situată la poalele munților Biokova în Stațiunea Makarska. Distanța până la plajă este de doar 300 m și 500 m distanța până în centrul stațiunii. Facilități vila: construcție nouă, dispune de 8 camere, 3 locuri de parcare, restaurant propriu. Facilități camere: camerele sunt dotate cu AC (contra cost, 35 Euro/ camera/sejur), frigider și plită electrică, baie proprie cu cabina duș și balcon

Masa: Self catering, cu posibilitate demipensiune (mic dejun și cină) la 13 Euro/persoană/zi.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL/TPL cu REDUCERE aplicată până la 31.03

OFERTA SPECIALA Locuri limitate

11.06, 18.06, 10.09

329 €

199 €

229 €

25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 27.08, 03.09

379 €

249 €

279 €

30.07, 06.08, 13.08, 20.08

399 €

279 €

309 €

Infant 0-1.99 ani GRATUIT. Un copil 2-11.99 ani plătește 140 € transportul + taxe aeroport Supliment SGL

100 €

Pretul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers ), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și excursiile opționale.

408


Croația

Makarska de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat foarte aproape de plaja Loc de joaca pentru copii In zona exista posibilitate de practicare sporturi nautice

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Dalmacija bbb Riviera Makarska reprezintă una dintre cele mai frumoase și spectaculoase zone din Croația. Zona este plină de restaurante cu preparate delicioase, taverne și buticuri din care se poate admira frumosul apus de soare pe Marea Mediterană. Localizare: Hotelul se află pe riviera Dalmată în Makarska la doar 50m distanță față de plajă și la 400m de centrul stațiunii. Facilitățile hotelului: Fiind o construcție modernă, hotelul vă oferă toate facilitățile pentru petrecerea unei vacanțe de reusită, restaurant, bar cu terasă, internet cafe, piscină, piscină pentru copii, loc de joacă

pentru copii, precum și sporturi pe plajă și sporturi nautice. In apropierea hotelului Dalmacija se află un port mic pentru ambarcațiuni. Facilitățile camerelor: Cele 190

camere mobilate modern, ofera TV satelit, telefon, minibar, aer conditionat și baie cu duș.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport – hotel – aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04

OFERTA SPECIALA LOCURI LIMITATE

10.09

527 €

439 €

482 €

502 €

03.09

567 €

475 €

522 €

542 €

11.06, 18.06, 27.08

597 €

502 €

552 €

572 €

25.06

630 €

532 €

585 €

605 €

20.08

641 €

542 €

596 €

616 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08

674 €

572 €

629 €

649 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție Pretul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers ), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și excursiile opționale.

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Situat la plajă; Parcare gratuită; Situat foarte aproape de centrul stațiunii.

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Meteor bbbb Zona Makarska este cunoscută pentru plajele sale lungi de nisip, activităţi pentru întreaga familie, distracţie şi bucurie, numeroase sporturi nautice, posibilități de recreere pentru toate generaţiile şi cele mai bune restaurante cu specific dalmat. Localizare: Hotelul Meteor este situat pe riviera Makarska, la 20 m distanță față de plajă, la 200 m de stația de autobuz și la 300 m de centrul orașului. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția oaspeților bar, recepție 24 ore, camere pentru nefumători, parcare, restaurant, lift, seif, piscină interioară, piscină exterioară, spa,

masaj, jacuzzi, solar, saună, spălătorie, internet, room service. Facilitățile camerelor: 270 camere moderne, dotate cu baie (dus)-wc, aer condiționat, tv-satelit, telefon, mini-bar, seif, uscător de păr, balcon.

Activități și divertisment: Biliard, karaoke, teren de tenis, centru fitness, magazine de suveniruri, sporturi nautice.

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport – hotel – aeroport; Cazare 7 nopți; Mic dejun.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04

OFERTA SPECIALA LOCURI LIMITATE

10.09

583 €

490 €

538 €

558 €

03.09

627 €

529 €

582 €

602 €

11.06, 18.06, 27.08

660 €

559 €

615 €

635 €

25.06

690 €

586 €

645 €

665 €

20.08

700 €

595 €

655 €

675 €

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08

730 €

622 €

685 €

705 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție Pretul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers ), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și excursiile opționale.

409


Croația

Makarska

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Situat chiar pe promenadă în Makarska; Parcare gratuită; Loc de joacă pentru copii.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport – hotel – aeroport; Cazare 7 nopți; Demipensiune.

Hotel Biokovo bbb Vă recomandăm excursii către spectaculosul canion al râului Cetina, râu pe care se poate practica și raftingul. Localizare: Hotel Biokovo este situat direct la promenadă, la doar 150 m distanță față de plaja. Stația de autobuz este de aproximativ 2 minute de mers pe jos de la hotel. Facilitătile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor parcare, restaurant, schimb valutar, camere pentru nefumatori, servicii spălătorie, bar, sală de conferințe, seif la recepție, salon TV, piscină interioară, saună, masaj, loc de joacă pentru copii, fitness.

Facilitățile camerelor: Hotelul are 55 de camere duble cu terasă sau balcon și 1 apartament. Toate camerele au în dotare telefon direct, tv-satelit, internet, baie cu duș,

uscător de păr, aer condiționat. Activități și divertisment: Iubitorii de sport pot practica handbal, fotbal, tenis, fitness, bowling sau scufundări.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04

OFERTA SPECIALA LOCURI LIMITATE

10.09

562 €

471 €

517 €

537 €

11.06

574 €

482 €

529 €

549 €

03.09

592 €

498 €

547 €

567 €

18.06, 25.06, 20.08, 27.08

604 €

509 €

559 €

579 €

02.07

634 €

536 €

589 €

609 €

13.08

679 €

576 €

634 €

654 €

09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08

709 €

603 €

664 €

684 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție Pretul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers ), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și excursiile opționale.

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Este un punct de pornire pentru excursii și călătorii;

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistenţă turistică locală;

410

Hotel Rosina bbb In Makarska are loc în fiecare an tradiţionalul carnaval de vară. În târgurile şi pe străzile oraşului va defila parada veselă în data de 31 Iulie. Localizare: Hotelul este situat pe o colină de unde poţi admira oraşul Makarska. Este un bun punct de plecare pentru excursii şi călătorii cu barca spre insulele Hvar, Brač şi Korčula, precum şi spre Split, Dubrovnik şi Međugorje. Zilnic se fac excursii cu ambarcaţiuni mai mici la golfuleţele din zonă. Facilităţi hotel: Hotelul dispune de restaurant, bar, recepţie deschisă 24 ore, grădină, terasă, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat,

teren de tenis, teren de joacă pentru copii, tenis de masă, karaoke, cadă cu hidromasaj, bibliotecă, mini golf, room service, spălătorie, curăţătorie chimică, serviciu de călcătorie, schimb valutar, închirieri biciclete, lustruire pantofi, închirieri auto, fax/

copiator, internet. Activităţi: drumeţii, ciclism, bowling, scufundări, snorkeling. Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu TV, baie cu duş, uscător de păr, aer condiţionat, minibar, balcon.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL ST Locuri limitate

11.06, 18.06, 27.08, 03.09, 10.09

506 €

441€

461 €

481 €

25.06

538 €

473 €

493 €

513 €

20.08

549 €

484 €

504 €

524 €

02.07, 09.07, 16.07,23.07,30.07, 06.08, 13.08

581 €

517€

536 €

556 €

Copil 0-1,99 ani gratuit. Pretul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers ), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și excursiile opționale.


Croația

Podgora de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Este situat pe promenada de coastă o orașului Podgora;

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Minerva bbb Pentru o vacanţă activă în Podgora sunt pregatite terenurile pentru tenis, volei, baschet, bowling, la fel şi sporturile de apa: schi, scufundări, navigaţie cu vaporaşe, bărci sportive, windsurfing. Localizare: Hotelul este situat pe promenada de coastă a oraşului Podgora, între Marea Adriatică şi Muntele Biokovo şi este situat la 10 metri de plajă. Facilităţi hotel: Hotelul dispune de recepţie 24 ore, bar, terasă, lift, seif, cameră de bagaje, magazine, aer condiţionat, restaurant, spălătorie, serviciu de călcătorie, schimb valutar, magazin de suveniruri/cadouri, teren de tenis, saună, sală de fitness, solar,

masaj, cadă cu hidromasaj, piscină interioară (deschisă în sezon),internet, parcare. Oaspeţii se pot relaxa la piscina interioară sau se pot bucura de masaj şi facilităţi de saună. În

apropierea hotelului sunt diferite magazine şi restaurante Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu telefon, TV satelit, baie, aer condiţionat, balcon.

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistenţă turistică locală

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL SSV REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ în DBL SSV REDUCERE Loc în DBL SSV aplicată până la 30.04 Locuri limitate

10.09

474€

409€

429€

03.09

502€

437€

457€

477€

11.06, 18.06, 25.06, 27.08

523 €

458€

478€

498 €

02.07

547€

482€

502€

522€

20.08

555€

490€

510€

530€

09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08,

579€

514€

534 €

554€

449€

Copil 0-1,99 ani gratuit. Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Aproape de plajă;

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Sirena bbb Podgora este locul unde te asteaptă aromele bogate ale mării, atingerea caldă a soarelui și mirosurile puternice ale vegetației mediteraneene. Podgora este alegerea potrivită pentru o vacanţă de neuitat. Din Podgora se organizează excursii la insulele din apropiere sau se pot vizita orasul antic Omis, Dubrovnik sau Split sau cascadele Krka. Parcul naţional Biokovo oferă posibilităţi de ciclism montan, drumeţii şi alpinism. Localizare: Hotelul este situat în partea de vest a satului pitoresc Podgora, la300 m de centrul orașului Frome şi la doar câțiva metri distanță de plajă.

Facilităţi hotel: Hotelul dispune de recepţie, restaurant, terasă, internet, piscină, parcare. Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit,

minibar, baie, uscător de păr, wi-fi, balcon.

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică locală;

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ în DBL ST REDUCERE Loc în DBL ST locuri aplicată până la 30.04 limtate

10.09

534€

469€

489€

509€

03.09

570€

505€

525€

545€

11.06, 18.06, 27.08

597 €

532€

552€

572€

25.06

625€

560€

580€

600€

20.08

635€

570€

590 €

610€

02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08,

663€

598€

618€

638€

Copil 0-1,99 ani gratuit. Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;

411


Croația

Trogir

de la

CONFOR CON FORT FOR T

PUNCTE FORTE Hotel renovat recent;

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistentă turistică locală;

Palace Hotel Trogir bbbb Trogir, centrul Rivierei Trogir este un oraş cu aproximativ 13000 de locuitori, situat în inima Dalmaţiei, la 20 km vest de oraşul Split. Drumul turistic Adriatic este situat în imediata apropiere a acestuia şi-l conectează cu locuri vecine ca: Kastela, Solin, Split. Oraşul este cel mai bine păstrat oraş medieval care prin terasele, pizzeriile şi berăriile oferă posibilităţi de a petrece timpul liber de dimineată până seara târziu. Localizare: Hotelul este situat la 200 m de orasul Trogir. Personalul profesionist şi prietenos stă la dispoziţia oaspetilor pentru a oferi orice informaţii ce ar putea fi necesare pentru a petrece o vacanţă

relaxantă şi frumoasă. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de recepţie 24 ore, restaurant a la carte, bar, terasă, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, room service, săli de conferinţă, spălătorie, curăţătorie

chimică, serviciu de călcătorie, lustruire pantofi, fax/copiator, serviciu de vânzare bilete, parcare, internet. Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu telefon, minibar, TV satelit, baie, aer condiţionat.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL SUP REDUCERE aplicată până la 31.03

OFERTĂ EARLY BOOKING Loc SPECIALĂ Loc în DBL SUP REDUCERE în DBL SUP aplicată pana la 30.04 locuri limitate

11.06, 19.06, 03.09, 10.09

639 €

574€

594€

614 €

25.06

650€

585€

605 €

625€

27.08

694€

629 €

649 €

669€

02.07, 09.07, 6.07, 23.07, 30.07, 6.08, 13.08, 20.08,

716€

651 €

671€

691€

Copil 0-1,99 ani gratuit. Copil 2-2,99 ani plăteste transport avion 140€ + taxe aeroport 95€; Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Situat în centrul orașului Trogir;

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistentă turistică locală;

412

Hotel Pasike bbb Orasul Trogir a fost selectat de UNCESCO datorită faptului că, de-a lungul timpului, s-a conservat impecabil. Oraşul care îşi datorează existenta grecilor se constituie ca o adevarată operă de artă pe care timpul pare că a ocolit-o fără să o distrugă în nici un fel. Localizare: Hotelul este situat chiar în centrul oraşului Trogir, în mijlocul unui labirint de străzi liniştite şi fermecătoare, fără zgomotul traficului Facilităti hotel: recepţie 24 ore, restaurant, bar, grădină, terasă, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, zonă pentru fumători, restaurant à la carte, terasă, room service, săli de conferinţă,

babysitting/servicii pentru copii, spălătorie, curăţătorie chimică, serviciu de călcătorie, schimb valutar, închirieri biciclete, lustruire pantofi, închirieri auto, fax/copiator, meniuri cu diete speciale (la cerere), internet, parcare.

Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit, minibar, baie, uscător de păr, balcon.

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 31.03

OFERTĂ EARLY BOOKING Loc SPECIALĂ Loc în DBL ST REDUCERE în DBL ST locuri aplicată până la 30.04 limitate

11.06, 18.06, 03.09, 10.09

611 €

546€

566 €

586 €

25.06

617€

552 €

572 €

592€

27.08

641€

576 €

596 €

616€

02.07, 09.07, 16.07; 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08,

653€

588 €

608€

628€

Copil 0-1,99 ani gratuit. Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;


Croația

Dubrovnik de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE In apropiere de fermecătorul golf Miramare;

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Lero bbb Oraşul Dubrovnik este şi gazda unui festival de dramă, muzică şi folclor care este în mod cert cel mai mare şi cel mai remarcabil eveniment cultural care se desfasoară anual între 10 iulie şi 25 august. Cu această ocazie întregul oraş se transformă într-o scenă uriasă, ceea ce reprezintă un stimul în plus pentru artişti şi un motiv suplimentar de încantare şi plăcere pentru spectatori. Localizare: Hotelul Lero se află în apropierea orasului vechi din Dubrovnik. Facilităţi hotel: recepţie 24 ore, bar, terasă, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, restaurant à la carte, terasă, săli

de conferinţă, centru de afaceri, spălătorie, curăţătorie chimică, salon de frumuseţe, serviciu de călcătorie, schimb valutar, lustruire pantofi, închirieri auto, fax/copiator, teren de tenis, sală de fitness, piscină în aer

liber (deschisă în sezon), internet, parcare. Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit, minibar, baie, uscător de păr, balcon.

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistentă turistică locală;

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ în DBL ST REDUCERE Loc în DBL ST locuri limitate aplicată până la 30.04

11.06, 18.06, 25.06

642€

578€

597€

617€

02.07

660€

596€

615€

635€

10.09 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09 Copil 0-1,99 ani gratuit.

669€

605€

624€

644€

705€

641€

660€

680€

Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;

de la

TURIS TUR IST IS TIC

PUNCTE FORTE Este amplasat într-o grădină mediteraneană pitorească;

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Splendid bbb Dubrovnik, perla turismului croat a reprezentat întotdeauna tezaurul bogăţiei arhitectonice şi culturale pentru turişti, iubitorii de cultură şi artişt. Zidurile şi fortăreţele vechiului oraş sunt incluse în lista UNESCO a moştenirilor culturale. Localizare: Hotelul este amplasat într-o grădină mediteraneană pitorească, care coboară spre plaja privată unde se află golful Lapad şi aproape de magazinele, restaurantele şi cafenelele de pe promenada lui. Facilităţi hotel: Hotelul dispune de recepţie 24 ore, restaurant, bar, grădină, aer condiţionat, room service, spălătorie, curăţătorie

chimică, serviciu de călcătorie, schimb valutar, magazin de suveniruri/cadouri, închirieri biciclete, închirieri auto, internet, teren de tenis, parcare.

Facilităţi camera: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit, minibar, baie, uscător de păr, balcon.

Bilet avion dus-întors cursă charter; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Mic dejun; Asistentă turistică locală;

Plecare din București

PLECĂRI

STANDARD

FIRST MINUTE Loc în DBL ST REDUCERE aplicată până la 31.03

EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ în DBL ST REDUCERE Loc în DBL ST locuri aplicată până la 30.04 limitate

11.06

667 €

603€

622 €

642 €

18.06

689€

624 €

644 €

664€

25.06, 02.07, 09.07, 20.08, 27.08, 03.09

743€

678 €

698 €

718€

16.07

757€

693 €

712 €

732€

13.08

779€

714€

734€

754€

23.07, 30.07, 06.08

793€

729 €

748€

768€

Copil 0-1,99 ani gratuit. Preţul nu include: taxele de aeroport ( 95 €/pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, alte taxe şi cheltuieli personale;

413


Muntenegru Istoria turbulentă a acestei ţări a lăsat în urmă numeroase monumente istorice pe tot teritoriul. Marea albastră cu plajele nesfârşite, râurile limpezi şi masivele muntoase, împreună cu spiritul vremurilor apuse, fac din Muntenegru destinaţia ideală pentru o vacanţă de neuitat. Ţara beneficiază de multe zile cu soare pe timpul verii şi o cantitate mare de zăpadă iarna, astfel că vă puteţi petrece vacanţa aici indiferent de anotimp.

Cunoscut și drept perla ascunsă a Mediteranei, Muntenegru, îţi va oferi satisfacţia petrecerii vacanţei într-un loc de o frumuseţe rară. Vei fi copleșit de peisaje de o diversitate uimitoare, de la plaje cu nisip din cel mai fin și soare îmbietor la munţi înalţi presăraţi cu lacuri cu apă ca de gheaţă. În această ţară, ritmul calm și confortul vieţii cotidiene sunt condimentate de eleganţa ţărmului vechilor orașe litorale cu tradiţia lor maritimă și influenţele italiene și de frumuseţea naturii sălbatice. Oraşele muntenegrene au o arhitectură bogată, datând din diverse perioade. Datorită numeroaselor evenimente şi festivaluri tradiţionale, turiştii au ocazia să afle şi mai multe despre tradiţiile şi obiceiurile locurilor. În ultimii ani, Muntenegru a intrat în pas cu modernitatea şi oferă facilităţi pentru sporturi extreme.

Munții au cele mai accidentate terenuri din Europa

414


Programul excursiei cu autocarul Plecări săptămânale în fiecare luni ZIUA 1 Către Muntenegru Întalnire cu însoţitorul de grup și plecare de la staţia de metrou Izvor pe traseul București–Craiova–Drobeta Turnu-Severin–Belgrad–Podgorica– Muntenegru. ZIUA 2 Muntenegru În cursul prânzului ajungem în Muntenegru. ZILELE 3–8 Îţi recomandăm următoarele excursii opţionale:

Turul Muntenegrului Vom călători de-a lungul coastei, străbatând munţii, delectându-ne privirea cu peisajele spectaculoase pe care le vom descoperi, până la vechea capitală a Muntenegrului, Cetinje. Ajunși acolo, vom vizita palatul Regelui Nicola I sau Mănăstirea Cetinje, locul de unde episcopii Muntenegrului au condus această mică ţară. Ne vom continua apoi călătoria peste muntele Lovcen și ne vom opri în satul Njegusi pentru a gusta din specialităţile culinare locale. La întoarcere, vom vedea Golful Kotor și vechiul oraș Kotor, o bijuterie mediteraneană aflată sub protecţia unesco, catedrala Sf. Tripun ce datează din secolul xii, una dintre cele mai vechi atracţii ale zonei. După vizitarea orașului ne întoarcem la hotel.

dintre cele mai frumoase și mai bine conservate orașe medievale mediteraneene, cu foarte multe monumente culturale, aflat sub protecţia unesco. În vechiul oraș, după vizitarea obiectivelor turistice alături de un ghid local, ne va ramâne timp liber pentru a servi masa de prânz (neinclusă în preţul călătoriei), pentru cumpărături, sau pentru a ne relaxa la una din frumoasele cafenele din acest oraș. După-amiază ne întoarcem cu autocarul la hotel.

O zi în Golful Kotor Dacă dorești să petreci o minunată zi la mare și să descoperi cel mai sudic fiord din Europa, nu trebuie să pierzi această excursie. Vom merge cu autocarul spre Tivat de unde ne vom îmbarca pe un vaporaș care ne va purta pe apa calmă a golfului, printre munţi. Această spectaculoasă combinaţie de peisaje va fascina cu siguranţă pe orice privitor. Vom trece prin pasajul Verige și vom vedea micile orașe de coastă: Lepetani, Stoliv, Prcanj, Muo și vechiul oraș din Kotor (aflat sub protecţia unesco), înconjurat de zidurile vechi. În inima Golfului ne vom opri pe mica insulă Gospa od Škpjela pentru a vizita o biserică din secolul xvii, un

binecunoscut loc sfânt decorat cu 68 de fresce pictate de celebrul pictor baroc din zona, Tripo Kokolja. Masa de prânz este servită la bord (inclusă în preţ).

Lacul Skadar, cu autocarul și vaporașul Lacul Skadar, cel mai mare lac din Peninsula Balcanică, este recunoscut pentru frumuseţea sa, dar și pentru bogăţia florei și faunei. Bucurându-ne de frumuseţea peisajului, vom merge cu autocarul de-a lungul coastei, peste munţi, până vom ajunge la acest lac, unde ne vom urca într-un vaporaș și vom face o croazieră în jurul său. Apa limpede și vegetaţia luxuriantă vor face ca această călătorie să fie de neuitat. La întoarcere, vom opri întrun restaurant local pentru a servi un prânz de pește proaspăt pregătit, gătit în mod tradiţional. După aceasta ne vom îndrepta spre hotel.

Fish Picnic pe vaporaș Ne vom îmbarca pe un vaporaș pentru o plimbare panoramică de-a lungul celei mai frumoase părţi a coastei. Vom trece prin vechiul oraș al Budvei, vom vedea apoi Insula Sfântul Nicola, Insula-hotel Sfântul Ștefan și câteva plaje ascunse, și tocmai de aceea mai exotice. Aici ne vom opri pentru

a savura un pește la grătar și câteva băuturi, apoi vom avea ocazia să înotăm în apele limpezi ale Adriaticii și să ne relaxăm la soare. După-amiază ne vom întoarce la hotel.

Safari pe munte Această excursie de o zi te va duce către cele mai frumoase și mai puţin vizitate locuri din Muntenegru. Plecăm dimineaţa devreme cu autocarul, trecem de lacul Scadar (cel mai mare lac din peninsula Balcanică, cu faună și floră foarte bogată), prin canionul Moraca, și ajungem într-un oraș micuţ, Kolašin, pentru a lua micul-dejun. Apoi vom începe safariul pe muntele Bjelasica. După masa de prânz (specialităţi naţionale) servită în natură, ne întoarcem la Kolašin și părăsim astfel coasta. ZIUA 9 Către România În cursul după-amiezii vom părăsi această frumoasa ţară și ne îndreptăm spre casă pe traseul Muntenegru– Podgorica–Belgrad–Drobeta TurnuSeverin–Craiova–București. ZIUA 10 Din nou acasă Sosim în Romania în cursul dimineţii, în funcţie de condiţiile de trafic și de formalităţile vamale.

Orașul Dubrovnik cu autocarul Vom începe călătoria cu autocarul de-a lungul frumosului Golf Kotor, cu cel mai sudic fiord din Europa unde vom traversa cu feribotul. După ce trecem de graniţa cu Croaţia, vom ajunge la faimosul și vechiul oraș Dubrovnik. Acesta este unul

Budva

Ulcinj

Becici

Przno

Este un oraș de coastă, apreciat pentru plajele sale cu nisip fin, viata de noapte și arhitectura mediteraneană. Este una dintre cele mai vechi asezari de pe coasta Mării Adriatice și una dintre cele mai frumoase coaste din lume, care detine 17 plaje.

Este o destinație turistică populară în timpul verii, datorita plajelor cu nisip fin, considerate ca fiind cele mai frumoase din Muntenegru. Majoritatea turiștilor în Ulcinj sunt albanezi, germani, italieni și est-europeni.

Orasul se afla la sud-est de Budva, Muntenegru și detine plaje cu nisip, care se intind pe o suprafata de peste 1.900 m. Este o destinatie cu facilitati de lux, care ofera plaje private, accesibile doar oaspeților hotelurilor de lux.

Un oras din Moravia-Silezia, din municipiul Tivat, care gazduieste celebrul resort Blue Horizont. Prozno detine una dintre cele mai populare și mai frumoase plaje din Budva, aflata intrun golf linistit, ideal pentru o vacanta de familie.

415


PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Baia Mare

Budva Coasta Budva este printre cele mai frumoase coastele din lume, avand 17 plaje și 21 km lungime. Budva este metropola turistica a Muntenegrului, datorită numărului mare de plaje, care au transformat zona in una dintre cele mai dorite destinatii turistice, cu iesire la Marea Adriatica. În afară de frumusețea sa naturală, insulele sale acoperite cu paduri de dafin și plaje de lux, Budva este bogata în monumente istorice. Orașul vechi se află pe o mică peninsulă și reprezintă o comoară a patrimoniului cultural. În timpul lunilor de vară, Budva se transformă într-un Oraș Teatru , unde se organizeaza numeroase spectacole locale, in institutii culturale, dar și in aer liber. În Grad Stari (orașul vechi), puteți vizita numeroase magazine, cafenele, restaurante și galerii. Mănăstirile Stanjevici, Podostrog, Rezevici și Grădiște sunt cele mai importante monumente istorice și religioase din Budva.

416


DISTREAZĂ-TE!

VIZITEAZA

Printre cele mai vizitate obiective o se numără orașul fortificat din Budva și digurile sale, care ofera o priveliște privelișt de neuitat asupra orașului, a mării și a insulei Sveti Nikola. S-au păstrat aici două porţi po din secolul XV: Poarta marină și Poarta continentală. În afl muzeul de arheologie care găzduiește, in special, artefacte apropierea curţii se află antice. Vei putea înce încerca schiul acvatic, paragliding-ul, barca zburătoare de ju cauciuc, bungee jumping-ul, sau vei putea face diferite excursii. Pietrișul fin, marea limpede ca lacrima și multe posibilităţi de distracţie, toate acestea la îns la un loc înseamnă Plaja Slavă.

ristice! e!! Budva este, fara doar și poate, o destinatie cu o multime de atractii turistice! Fiecare colt al orasului merita vazut. Daca, insa, timpul nu va permite, incercati sa atingeti macar cele cinci atractii importante ale destinatiei:i: Old Town, Sveti Stefan, Insula Sveti Nikola și Muzeul Etnografic Petrovic. Una dintre cele mai tatiunii este format la moda statiuni din Budva se afla pe Insula Sveti Stefan. Interiorul ostatiunii esc trei biserici și din străzi înguste, curbate, cu aspect pitoresc, alaturi de care se regasesc hoteluri elegante, construite in stil mediteranea. O zona care se pliazaa pe gusturile turistilor aventurieri, pasionati de arheologie.

baza folosite: ramuri parfumate de rozmarin, patrunjel tocat, usturoi, tei și cantitati majore de ulei de măsline. Iar acestea sunt doar cateva dintre aromele naturale folosite de bucatari in prepararea mancarurilor traditionale din Budva.

Plaja Geografia pe scurt Muntenegru este un stat din sudul Europei cu o populaţie de 621.000 de locuitori. Capitala ţării este orașul Podgorica, iar limba oficială este sârba. Pe lângă aceasta, în administraţia locală este folosită, unde este cazul, limba albaneză. Această mică ţară le are pe toate. În nord există peste 20 de vârfuri ce depășesc 2000 m, în timp ce pe coasta Adriaticii se află 73 km de plajă străjuită de creste destul de înalte. Plajele sunt acoperite cu nisip grunjos, dar există multe golfuri și golfuleţe în care vei putea găsi cel mai fin nisip de pe Coasta Dalmată. Peisajele spectaculoase din nord și nord-est sunt în mare parte rezultate în urma erodării din ultima era glaciară. Pe teritoriul Muntenegrului se află cel mai sudic fiord continental.

Orașul Budva, este un loc îmbibat de istorie, cu o vechime de peste 2500 de ani, în ale cărui împrejurimi există numeroase plaje cu nisip. Golful din Kotor este cea mai vizitată regiune turistică din Muntenegru. Acesta este adânc tăiat în ţărmul carstic și formează un impresionant port natural. Plaja Becici este considerată una dintre cele mai mari și mai frumoase plaje din partea de sud a Mării Adriatice. Este nisipoasă, lungă de 1950 m și se întinde de sub Zavala, până la Djevistenje. Cei mai curajoși vor dori cu siguranţă să ajungă și pe plaja Mogren. Pentru aceasta, ei vor trebui să traverseze un tunel săpat în stâncă. Mogren este o altă plajă care se mândrește cu Steagul albastru, meritat pentru marea curată, împrejurimi superbe

Mâncarea Muntenegru este o ţară fascinantă și prin cultura sa. Aici se împletesc străvechi influenţe bizantine cu cele austro-ungare, veneţiene și islamice. În artă și în arhitectură, stilul gotic se îmbină cu renascentismul și barocul. Toate aceste influenţe sunt foarte prezente și în arta culinară. Vei găsi aici mâncăruri asemănătoare cu cele românești, dar și delicatese mediteraneene, precum scoicile, calamarii, caracatiţa sau mâncăruri tradiţionale muntenegrene. Specialităţile culinare specifice sunt: pljeskavica (un soi de hamburger făcut din ingredientele alese de cumpărător), cevapi (varianta sârbeasca a micilor) sau ciorbele de pește riblja sau teleca corba. Cum bucataria este bogata in preparate pescaresti, este pacat sa nu incercati macar o parte dintre preparatele din fructe de mare din Budva, precum pentru salata de caracatiță, orez negru, midii în diferite sosuri sau pește pe grătar. Savoarea acestor preparate sunt unice, datorita ingredientelor de

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 14 6

și relicvele palatului de vară de aici. De aceasta se leagă plaja Jaz, lungă de mai bine de un kilometru și acoperită de nisip cu pietriș fin. Nu departe de aceasta vei găsi și minunata plajă Trsteno. Ulcinj este cea mai nouă și una dintre cele mai interesante staţiuni ale litoralului muntenegrean.

Mai 18 8

Iun. 23 10

Iul. 27 12

Aug. 25 10

Sept. 20 8

Oct. 17 6

417


Muntenegru

Budva/Becici

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE La câteva minute de plajă Aer condiţionat

SERVICII INCLUSE AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; Self catering; Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; Self catering Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Vila Mare Budva Budva este una din cele mai frumoase staţiuni de pe litoralul Mării Adriatice, fiind de asemenea considerată capitala turistică a Muntenegrului şi concurând cu unele din cele mai luxoase şi exclusiviste resort-uri europene. Budva este un orăşel primitor şi cochet, cu arhitectură specific mediteraneeană, ce oferă turiştilor numeroase oportunitaţi de distracţie, sport şi relaxare. Budva este una dintre cele mai vechi aşezări de pe litoralul muntenegrean. Datorită plajelor acoperite cu nisip, răspândite pe o lungime de coastă de 38 km, precum și datorită patrimoniului său cultural vast, arhitectura și viața de noapte vibrantă, Budva a devenit una dintre cele mai atractive destinații turistice din Muntenegru. Orașul se poate

lauda cu peste 550.000 de turiști, în sezonul de vară, iar cea mai populată plajă în timpul sezonului estival este Mogren. Localizare: Vila este situată în staţiunea Budva, la aproximativ 200 metri distanţă de plajă, vis à vis de satul turistic Slovenska Plaza. Facilităţile vilei: Vila oferă servicii de self catering şi dispune de camere cu

2 sau 3 paturi şi apartamente. Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului sunt dotate cu baie proprie, balcon, TV, aer condiţionat. Apartamentele sunt amenajate cu 4 paturi și baie proprie. Check-in se face la ora 13:00, iar Check-out la ora 8:00.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în STANDARD FIRST MINUTE Loc în DBL/ DBL/TPL cu REDUCERE Loc în DBL/ TPL cu REDUCERE 35 % 20 % aplicată, până TPL aplicată, până la 15.04 la 15.05

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

03.06, 10.06, 09.09, 16.09

149 €

97 €

119 €

134 €

17.06, 24.06, 26.08, 02.09

189 €

123 €

151 €

170 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08

209 €

136 €

167 €

188 €

Supliment SGL

95 €

Reducere cazare în Apt./fiecare persoană (minim 4 persoane)

5€

Un copil 0-4.99 ani GRATUIT; Un copil 5-9.99 ani plătește transportul; Preţul nu include: taxa de stațiune (obligatorie) 2.5 euro/zi/adult și 1.5 euro/zi/copil, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

418


Muntenegru

Budva

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Terasă panoramică Centru wellness Oază de liniște.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 6 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Queen Of Montenegro bbbb Budva Budva este deservită de peste 11 km de plaje cu nisip fin, în interiorul staţiunii sau mici golfuleţe retrase. Atracţia principală a orașului este dată de Centrul Istoric (Stari Grad) al orașului, un mini-Dubrovnik presurat cu străduţe înguste cu ziduri veneţiene, biserici, galerii de artă și magazine de suveniruri. Mare parte a orașului vechi a fost distrusă în urma cutremurului din 1979, dar a fost reconstruită complet găzduind multiple restaurante și terase tematice, Citadela, Muzeul Arheologic s.a. Anual în Budva se organizează multiple evenimente de ordin cultural și recreativ, Carnavalul din Budva (maști veneţiene), Festivalul Internaţional de Folclor, festivalul Cântecului Mediteranean. Localizare: Hotelul este situat întrun peisaj mediteranean pitoresc şi se află pe un deal cu o privelişte minunată asupra Mării Adriatice. Facilităţile hotelului: Centru de conferinţe cu mai multe săli în funcţie de numărul de participanţi, room service, spălătorie, uscătorie,

restaurant a la carte, restaurant cu show-kitchen, tavernă, bar pe plajă. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu: aer condiţionat, balcon / terasă, telefon cu conexiune directă, TV cablu cu ecran plat, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr.

Sport și agrement: Saună, sală de fitness, masaj, tratamente faciale, tratamente spa. Piscină: Piscină interioară şi exterioară cu secţiune pentru copii, şezlonguri şi umbrele.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi PERIOADA MINIM 6 NOPTI

Loc in DBL / zi

SGL /zi

Loc in DBL cu extrabed/zi

Un copil 2-11.99 ani in DBL

03.01-30.04; 16.10-29.12

43 €

60 €

41 €

21 €

01.05-14.06; 21.09-15.10

51 €

72 €

48 €

26 €

15.06-12.07; 24.08-20.09

70 €

104 €

65 €

35 €

13.07-23.08

91 €

145 €

84 €

45 €

Un copil 0-1.99 ani – gratuit; Baby Cot, la cerere 5 euro/zi Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;

419


Muntenegru

Budva

de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Poziţie excelentă faţă de plajă Aproape de centrul stațiunii Aer condiționat

SERVICII INCLUSE AUTOCAR

Transport autocar clasificat; Cazare 7 nopţi; Demipensiune Însoţitor de grup; Asistenţă turistică pe perioada sejurului. INDIVIDUAL

Cazare 7 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Mena bbb Budva este un oraș de coastă din Muntenegru. Riviera Budva este centrul turismului din Muntenegru, fiind cunoscută pentru plajele cu nisip fin, viață de noapte și arhitectura mediteraneană. Budva este una dintre cele mai vechi așezări de pe coasta Mării Adriatice. Localizare: Hotel Mena este situat în staţiunea Budva, la aproape 250 m de renumita plajă „Slovenska Plaza” şi la aproximativ 500 m de centrul staţiunii. Facilităţile hotelului: Hotelul are 16 camere și dispune de restaurant și recepţie. Personalul amabil şi atmosfera de familie vor face ca

vacanţa dvs. în acest hotel să fie una foarte placută. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu baie, aer

condiţionat, frigider, balcon, TV, internet Wi-fi.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi EARLY BOOKING Loc în FIRST MINUTE Loc în DBL/ STANDARD DBL/TPL cu REDUCERE TPL cu REDUCERE 31% Loc în DBL 20% aplicată, până aplicată, până la 15.03 la 15.05

PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

10.06, 09.09, 16.09

269 €

186 €

215 €

229 €

17.06, 24.06, 26.08, 02.09

309 €

213 €

247 €

263 €

01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08

329 €

227 €

263 €

280 €

Supliment SGL

190 €

Supliment HB copil 0 -6.99 (obligatoriu)

50 €/sejur

Supliment cameră renovată

35 €/ pers

Un copil 0-4.99 ani GRATUIT; Un copil 5-6.99 ani plătește transportul; Un copil 7-17.99 ani are reducere 70 € cazare în cameră DBL cu pat suplimentar Preţul nu include: taxa de stațiune (obligatorie) 2.5 euro/zi/adult și 1.5 euro/zi/copil, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Zonă spectaculoasă cu munte și mare Camere modern mobilate Plajă lungă cu nisip

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopti; Demipensiune; Asistenta turistica locala;

Hotel Tara Sentido bbbb Localizare: Hotelul este situat în zona Becici Budva, una din cele mai vechi așezări de pe Coasta Mării Adriatice, în partea central. Este inconjurat de munți și este situat la câteva minute de plaja lungă cu nisip. Aceasta regiune este cunoscută pentru viața de noapte activă și arhitectura Mediteraneană. Facilități hotel: Piscină exterioară, bar, sală de conferințe, restaurant, sală de fitness, salon de coafură, salon de masaj și de înfrumusețare, magazin de suveniruri, internet cafe, boutique, teren de sport, tenis de masă, spațiu de joacă pentru copii. Facilități cameră: Hotelul are 230

420

de camere printre care se număra și apartamente pentru familii și apartamente simple. Toate camerele au baie proprie, uscător de păr, linie telefonică directă, climă cu control direct, minibar, TV cablu, seif, acces

wireless la internet.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi Loc in DBL / zi

SGL /zi

Loc in DBL cu extrabed/ zi

Copil 2-7 ani in DBL cu Extrabed

01.04-11.05; 21.09-30.10

46 €

51 €

46 €

24 €

12.05-15.06

53 €

69 €

53 €

27 €

16.06-07.07; 25.08-22.09

62 €

90 €

62 €

31 €

08.07-24.08

80 €

119 €

80 €

40 €

PERIOADA MINIM 7 NOPTI

Un copil 0-1.99 ani - gratuit Supliment all inclusive camera standard 12 euro/zi/pers Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;


Muntenegru

Budva

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Pe plajă La câteva minute de centrul orașului Budva Multe posibilități de petrecere a timpului liber la hotel Tobogane copii

SERVICII INCLUSE

Hotel Slovenska Plaza bbb Localizare: Hotelul se află în Slovenska Palza, un sat turistic în stil mediteranean aflat chiar pe coasta Adriaticii, în Budva și este situate pe plajă. Dacă veți dori să faceți o plimbare, central orașului Budva este la 10 minute de hotel. Facilități hotel: Puteti găsi mai multe restaurante și baruri, inclusiv barul Aperitif care servește cafea cu produse de patiserie in fiecare dimineață, recepție 24 h, grădină, terasă, seif, cameră de bagaje, magazine in hotel, teren de tenis, sală de conferințe, salon de înfrumusețare, internet gratuity in zonele publice. Pe perioada

INDIVIDUAL sunt prevăzute cu aer condiționat, televizor prin cablu, frigider, birou, și baie privată cu uscător de păr. Suitele include o zonă separată de living iar unele au și balcon.

verii în complexul touristic au loc numeroase festivaluri și evenimente. Pentru cei interesați se organizează cursuri de aerobic, școală de dans din buric dar au și loc de joacă pentru copii precum și lecții de salsa, zumba, yoga și pilates. Facilități cameră: Toate camerele

Cazare minim 4 nopti; Demipensiune; Asistenta turistica locala;

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi PERIOADA MINIM 4 NOPTI

DBL cu balcon HB

DBL balcon Un copil 2-6.99 Un copil 7.00-11.99 ani in cu extrabed ani in DBL balcon DBL balcon cu HB cu HB HB

01.04-31.05; 01.10-31.10

31 €

30 €

16 €

22 €

01.06-30.06; 01.09-30.09

42 €

40 €

21 €

29 €

01.07-31.08

54 €

52 €

27 €

38 €

Un copil 0-1.99 ani - gratuit Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi, 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Design modern Vedere panoramică.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopti cazare; Mic Dejun; Asistenta turistica locala;

Hotel Avala & Villas bbbb Localizare: Hotelul se află la 300 de m distanţă de vechiul oraş Budva. Facilităţile hotelului: Restaurant, cafenea, cocktail bar, beach bar, săli de conferinţă, casă de schimb valutar, magazin de suveniruri. Facilităţile camerelor: Vilele resortului oferă o privire încântătoare către vechiul oraş Budva şi către Marea Adriatică. Hotelul este alcătuit din 67 de vile de 2 etaje, fiecare cu living propriu şi cu un dormitor la etajul inferior. În afară de acestea mai sunt 113 camere, 5 junior suite, 6 penthouse-uri şi 2 apartamente prezidenţiale. Toate camerele dispun de: aer condiţionat, ceas cu alarmă,

cu secţiune pentru copii, şezlonguri şi umbrele.

radio, balcon, uscător de păr, seif, internet, minibar, TV, seif. Sport și agrement: salon de înfrumuseţare, facilităţi SPA. Piscină: Piscină interioară şi exterioară

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi PERIOADA MINIM 4 NOPTI

DBL MV

DBL SV

SGL MV

27.04-30.05; 30.09-31.10

45 €

56 €

70 €

31.05-28.06; 01.09-29.09

59 €

68 €

90 €

29.06-31.08

78 €

85 €

116 €

Un copil 0-2.99 ani - gratuit cu baby cot Un copil 3-13.99 ani gratuit cu 2 adulti in DBL standard(fara extra bed) și superior(sofa) Supliment demipensiune 13 euro/adult/zi; 8 euro/copil EARLY BOOKING: 10% pentru rezervari pana la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel. Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;

421


Muntenegru

Budva

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat în orașul Budva Centru SPA

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopti cazare; Mic Dejun; Asistenta turistica locala;

Hotel Max Prestige bbbb Localizare: Hotelul este situat în Budva, la 10 minute de plajă.De aici vă puteți bucura de acces facil la tot ce acest oraș plin de viață vă poate oferi. Tradiţia spune că oraşul Budva s-a născut din dragoste, legendele amestecând denumirea oraşului în nenumăratele poveşti de dragoste ale olimpianului Zeus cu fecioarele pământene. Facilități hotel: Hotelul vă oferă o recepție non-stop, rent a car, spălătorie, restaurant cu specialități locale și internaționale, bar, parcare, lift, sală de confernțe, centru SPA,

grădină, terasă, teren de joacă pentru copii, piscină exterioară, cadă cu hidromasaj, room-service, internet. Facilități cameră: În fiecare cameră aveți acces gratuit la internet Wi-FI, seif, birou, mini-bar, halat de baie,

papuci, baie privată.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi Loc in DBL cu balcon / zi

SGL cu balcon /zi

Loc in DBL cu extrabed/zi cu balcon

Copil 2-6.99 in DBL cu balcon

01.05-19.06; 01.10-31.10

36 €

50 €

35 €

18 €

20.06-10.07; 26.08-30.09

48 €

71 €

46 €

24 €

11.07-25.08

59 €

100 €

57 €

30 €

PERIOADA MINIM 5 NOPTI

Un copil 0-1.99 ani - gratuit Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE 2 km de plajă cu nisip Zonă foarte bună pentru schi nautic

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopti; Mic Dejun; Asistenta turistica locala;

Hotel Garni Dolce Vita bbb Budva este un oraşel primitor şi cochet, cu arhitectura specific mediteraneană, ce oferă turiştilor numeroase oportunităţi de distracţie, sport şi relaxare. Budva este deservită de peste 11 km de plaje cu nisip fin, în interiorul staţiunii sau mici golfuleţe retrase. Spre deosebire de numărul mare de locuinţe private din Budva, oraşul Becici este format în cea mai mare parte din hoteluri medii şi mari. Unele dintre ele, au fost renovate în totalitate. Becici a fost alegerea pentru Rolling Stones şi Madonna, precum şi pentru Brad Pitt şi Angelina Jolie în timpul şederii lor în Muntenegru.

422

Localizare: Hotelul este situat în Becici, aproape de plajă, la 3 km de centrul orașului Budva și la cateva minute de stația de autobuz. Facilități hotel: Hotelul oferă restaurant, bar, saună, sală de fitness, lift, acces parcare, grădină de vară cu terasă.

Facilități cameră: Camerele sunt dotate cu aer condiționat, televizorm minibar, seif, baie proprie cu uscător de păr, balcon.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi PERIOADA MINIM 7 NOPTI

Loc in DBL / zi

TRPL Standard

Copil 2 - 9.99 ani in DBL

01.04-09.06; 15.09-25.12

28 €

28 €

20 €

10.06-30.06; 26.08-14.09

42 €

42 €

30 €

01.07-25.08

50 €

50 €

35 €

Copil 0-1.99 ani GRATUIT Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include: asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;


Muntenegru

Budva

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Este situat în inima localităţii Becici Plajă privată Echipamente ultramoderne Servicii de înaltă clasă Centru SPA & Wellness: hammam și jacuzzi

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopţi; Mic dejun Asistenta turistica locala;

Spledid Spa Resort bbbbb Hotelul Splendid Spa Resort face parte din categoria hotelurilor Premium şi beneficiază de o poziționare excelentă chiar lângă plajă, de-a lungul promenadei din Becic, la 3 km de centrul orașului Budva, de zona cu baruri, restaurante şi magazine. Localizare Acest luxos hotel este situat pe plaja lungă cu nisip, în centru localității Becici la doar 2 km de centrul orașului Budva. Facilități hotel Aici vi se va pune la dispozoție o zonă magnifică de spa care include: piscine interioare incălzite, saună, căzi cu hidromasaj și băi de aburi cu cristale Swarovski. Restaurantul a la carte servește mancaruri traditionale și internaționale. Alte facilități ar fi

recepție 24h, bar, grădină, terasă, camere pentru nefumători, facilități pentru persoanele cu dizabilități, lift, seif, cameră de bagaje, magazin in hotel, plajă privată, restaurant bufet, bancomat, animație. Facilități cameră: Camerele sunt decorate elegant și oferă aer condiționat, televizor LCD, balcon cu vedere la Marea Adriatică și Golful din Becici, baie privată cu halat de baie și uscător de păr.

Activități: teren de tenis, saună, sală de fitness, cameră de jocuri, cazino, solar, spa& centru wellness, masaj, teren de joacă pentru copii, tenis de masă, karaoke, cadă cu hidromasaj, baie turcească, piscina interioară și exterioară.

Supliment transport autocar din Bucureşti, Pitești, Craiova, Drobeta Tr. Severin: 85 € /pers Plecări cu autocarul în fiecare Luni. Intrare la cazare în fiecare Marţi PERIOADA MINIM 7 NOPTI

Loc in DBL / zi

SGL /zi

Loc in DBL cu extrabed/zi

Copil 2-11.99 ani in DBL cu Extrabed

01.05-31.05; 1.10-31.10

75 €

112 €

73 €

56 €

01.06-30.06; 01.09-30.09

88 €

132 €

85 €

65 €

1.07-31.08

124 €

185 €

120 €

92 €

Un copil 0-1.99 ani – gratuit; Baby cot gratuit Taxa statiune OBLIGATORIE: 1.00 €/copil/zi; 1.50 €/adult/zi Preţul nu include : asigurare medicala și storno; taxele de intrare la obiectivele turistice; alte taxe și cheltuieli personale;

423


Bulgaria În Bulgaria vei găsi indiferent de anotimp, locuri în care să îţi petreci vacanţa alături de prieteni. O vacanţă pe litoralul bulgar înseamnă mai mult decât soare și mare, pentru că modernele staţiuni de aici le oferă turiștilor pe lângă frumuseţea naturii și posibilitatea de a admira frumoase lucrări arhitecturale și vestigii ale unor trecute perioade istorice.

Bulgaria este o țară situată în sud-estul Europei, care se învecinează cu România, Serbia, Republica Macedonia, Grecia, Turcia și Marea Neagră. Este o țară cu o moștenire incredibil de bogată cultural și istoric. Are un climat continental, cu ierni reci, relativ lungi, și veri blânde, scurte. Sezonul turistic cel mai aglomerat este în lunile iulie și august, când marea majoritate a turiștilor vor să profite de perioada vacanței de vară.

Relieful Bulgariei este variat. Există zonele joase extinse, câmpii, dealuri, munți înalți, văi și multe chei adânci.

424


Obzor

Primorsko

Un mic paradis pe coasta Mării Negre, în apropiere de orașul liniștit Obzor. Este o stațiune unică, cu atracții naturale impresionante, dezvăluind o vedere incredibilă a uneia dintre cele mai frumoase regiuni de pe coasta bulgară a Mării Negre, unde apa mării este calmă și limpede precum cristalul.

Primorsko este un oraș și stațiune balneară, situată în sud-estul Bulgariei, pe coasta Mării Negre. Este o destinație favorită pentru mii de turiști care vin aici din toate colțurile lumii în fiecare sezon de vară. Primorsko este atractiv datorită peisajelor naturale, a monumentelor istorice și culturale și a petrecerilor de noapte.

Sunny Beach

Nisipurile de Aur

Albena

St. Constantin și Elena

Este cea mai mare stațiune de vacanță și cea mai populară din Bulgaria. De-a lungul plajei, care se întinde pe câțiva kilometri, sunt peste 200 de hoteluri de lux, restaurante și peste 130 de baruri, pub-uri cu muzică live, cluburi de noapte, discoteci și cafenele. Este destinația ideală pentru vacanțe de relax și party!

Este cea mai prestigioasă stațiune de plajă din Bulgaria. Plaja are 3,5 km lungime și până la 100 m lățime, fiind cunoscută ca una dintre cele mai bune plaje de nisip din Europa. Este plată, acoperită cu nisip fin și auriu, iar apa este limpede și calmă, ideală pentru scufundări și vacanțe cu copii. Majoritatea hotelurilor au piscină proprie cu baruri și facilități all inclusive.

Este o stațiune din nord-estul Bulgariei, cu ieșire la Marea Neagră, situată la 12 km de Balcic și la 30 km de Varna. Este una din stațiunile cu un stil arhitectural unic și uniform, care se remarcă prin plaja lungă de 5 km, cu nisip foarte fin și curat, de-a lungul căreia se află peste 40 de hoteluri de lux, dotate cu piscine proprii.

Este un oraș-stațiune de pe coasta bulgară a Mării Negre, într-un parc amenajat la 10 km nord de centrul orașului Varna și la 7 km sud de Nisipurile de Aur. Există plaje nisipoase, perforate de promontorii stâncoase, izvoare minerale calde, hoteluri moderne, centre de spa și agremente de yacht.

425


PLEC ĂR RII CU AUTOCARUL DIN În fiecare LUNI: Cluj Napoca, Turda, Luduș, Iernut, Sighișoara, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, București, Iași, Bacău, Focșani, Galați, Brăila, Buzău. În fiecare JOI: București, Constanța, Mangalia, Vama Veche. În fiecare SÂMBĂTĂ: Iași, Bacău, Galați, Brăila, Constanța, Mangalia, Vama Veche.

Ofertă SHOCK 50% reducere transport autocar până la 31.03 la achiziționarea unui sejur cu cazare inclusă

426

Litoralul Bulgăresc Bulgarii au festivaluri în cinstea recoltelor de struguri, a fecioarelor care devin femei, a trandafirilor care înfloresc și chiar a alfabetului chirilic. Vacanța în Bulgaria este extrem de ofertantă, de la mâncare, până la distracții nautice și excursii culturale. Aici turiștii se pot bucura de celebra kavarma sau baklava, centre de sănătate, care oferă toată gama de tratamente, muzee, catedrale, festivaluri și distracție nautică, precum surfing și navigație. Dacă ai ajuns în Bulgaria, nu trebuie să ratezi cascadele, parcurile acvatice sau scufundările. Cele mai bune locuri de pe litoralul românesc, unde se poate face scuba diving sunt Kavarna, Nessebar, Varna și Sozopol. Iar pentru și mai multă adrenalină, ai pista de carting din Sunny Beach. E în top sports!


CLUBURI ȘI BARURI

SHOPPING

Cluburile și barurile cu m muzică live vor percepe de cele mai multe ori o mică taxă de intrare. Restaurantele însă, îns au de obicei spectacole live gratuite. Cu toate acestea, membrii formaţiilor este posibil să ceară bacșiș. Așa cum e de așteptat, majoritatea spectacolelor destinat turiștilor au loc în staţiunile importante de la Marea spectaco lelor destinate Neagră. Nu te aștept aștepta la ultimele noutăţi în materie de spectacole de dans sau la concerte sofistic sofisticate de jazz, pentru că ceea ce contează aici este cultura de muz populară. Cu toate acestea, cluburile tehno și pub-urile cafenea și muzica irlandeze câștigă din ce în ce mai multă popularitate.

doxe Icoane și sculpturi în lemn, de regulă reproduceri ale iconografiei ortodoxe clasice, pot fi cumpărate de peste tot în ţară. Turiștii care vin în Bulgaria ia sunt uimiţi de textilele frumoase, viu colorate. Varna, în jurul Catedralei ei Fecioara Maria, este cel mai bun loc de unde se pot cumpăra dantele. Bulgaria mai este celebră și ouri, statuete, medalii pentru frumoasele vase ceramice. În pieţele de vechituri poţi găsi tablouri, gariei. Tot în Varna se și uniforme sovietice, ultimele mărturii ale trecutului comunist al Bulgariei. găsesc boutique-uri moderne care vând îmbrăcăminte de firmă, dar șii numeroși vânzători ambulanţi, care oferă suveniruri și obiecte meșteșugărești produse pe plan local.

Mâncarea

Geografia pe scurt Cu o suprafaţă relativ mică, acastă ţară are o diversitate foarte mare a reliefului. Turistul va găsi aici câmpii întinse, dealuri și munţi cu multă personalitate, râuri și lacuri, dar și un litoral generos la Marea Neagră. Linia de ţărm se întinde de la graniţa Bulgariei cu România, în partea de nord, până la graniţa cu Turcia în sud. Staţiunile cele mai importante sunt de la nord la sud: Albena, Nisipurile de Aur, Constantin & Elena, Obzor, Elenite, Sunny Beach și Nessebar.

Istorie și tradiţii Termenul bulgar datează de pe vremea triburilor turco-asiatice care s-au stabilit în partea de est a Peninsulei Balcanice în secolul VII. Poporul bulgar este în mare parte de origine slavă și provine din același neam cu sârbii, croaţii și slovenii, dar este și balcanic, având multe tradiţii în comun cu grecii, românii și turcii. O mare parte dintre vecinii puternici din punct de vedere cultural al ţării au contribuit la modelarea identităţii bulgare, dar turcii sunt cei care au avut cea mai mare influenţă. Tradiţia este importantă în Bulgaria, dar la fel de importantă este și buna dispoziţie. De aceea, există numeroase ocazii care să le îmbine pe amândouă într-un calendar plin de festivaluri. Bulgarii au festivaluri în cinstea recoltelor de struguri, a fecioarelor care devin femei, a trandafirilor care înfloresc și chiar a alfabetului chirilic.

Excursii opģionale

Seară bulgărească Te invităm să participi la o seară de neuitat, cu dansuri tradiţionale, distracţie și muzică. Gazdele te vor întâmpina cu pâine, iar înainte de cină vei putea observa meșteri autentici la treabă. Ba chiar vei putea încerca și tu unul dintre aceste meșteșuguri tradiţionale: olăritul. Apoi te vei putea îmbrăca în costum naţional bulgăresc și vei putea încerca unul dintre dansurile populare. Cina va începe acompaniată de un spectacol cu copii, apoi va continua cu muzică tradiţională și vin.

Varna–Balchik Vei descoperi Varna, cel mai important oraș bulgar de pe coasta Mării Negre, cu muzee, festivaluri de artă și operă. Vom vizita Grădina botanică și palatul Reginei Maria din Balchik, cu terasele lui îndreptate spre mare, decorate cu cascade mici și poduri, ca de exemplu Podul priveliștilor, construit în stil vienez. După un tur panoramic al orașului Balchik, vei avea timp liber pentru plimbări și cumpărături în Varna.

Cumpărături în Burgas Burgas este al doilea oraș bulgar ca mărime de pe coasta Mării Negre și este o destinaţie populară pentru shopping. Centrul orașului oferă o

mulţime de priveliști deosebit de plăcute: bulevarde și clădiri vechi și interesante, cu elegante decoraţiuni din fier forjat. Aici vei găsi magazine de firmă cu preţuri foarte competitive la îmbrăcăminte, accesorii și bijuterii. De asemenea, vei găsi articole din piele, suveniruri și articole artizanale.

Ocupaţia otomană de 500 de ani și-a lăsat foarte clar amprenta, dar Grecia, Italia au avut de asemenea o influenţă importantă. Bucătăria bulgară folosește ingrediente simple, proaspete, obţinute pe plan local. Încearcă kavarma, mâncarea naţională, supa de pește renumită în orașele de pe coastă, riba plakia (pește copt cu lămâie, ceapă, usturoi și roșii), sau tati (sardine prăjite în unt, cu multă sare). Aproape orice fel de mâncare include o salată, de obicei ca aperitiv, servită împreună cu rakia, băutura naţională. Îndulcește-te cu baklava sau garas torta, deliciosul tort bulgăresc de ciocolată.

Plaje și sporturi acvatice Nisipurile de Aur este cea mai mare staţiune din partea de nord a coastei Mării Negre, cu 4 kilometri de plaje aurii, a căror lăţime ajunge în anumite locuri până la 100 de metri. Albena este una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoralul bulgăresc. Se remarcă prin plaja sa de 6 kilometri și marea cristalină. Vara se organizează aici numeroase festivaluri mai mult sau mai puţin competitive, de la parașutism nautic la ciocniri cu bărci de cauciuc. Sunny Beach are o plajă de 6 kilometri, mărginită de dune înalte. Platoul mării coboară lin și este fără pietre ascuţite. Schiul pe apă și parașutismul nautic se numără printre ofertele acestei staţiuni. Nessebar are mai multe plaje, însă cea mai bună este cea din partea nouă a orașului. Pe lângă băile de soare, turiștii vor putea face scufundări și se vor putea distra practicând pescuitul. Plaja lungă de 6 kilometri a Obzorului reprezintă atracţia principală a staţiunii.

zonă, una din cele mai bogate în specii rare din Bulgaria, abundă în sate mici de munte, unde timpul parca stă pe loc. Merită să explorezi zona pentru a ajunge, pe unul dintre traseele dintre dealuri și de-a lungul râurilor, la cascada locală sau la una dintre peșterile din zonă.

Jeep Safari Pe parcursul unei zile vei putea lua parte la o excursie care te va purta prin Parcul Natural format de Munţii Strandzha, ce se întinde pe mai mult de 1000 de kilometri pătraţi înspre colţul de sud-est al Bulgariei. Această Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 17

Mai 21

Iun. 26

Iul. 28

Aug. 29

Sept. 24

Oct. 19

9

11

12

12

12

11

9

427


Bulgaria

Sunny Beach

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Foarte aproape de plajă Restaurant tradiţional bulgăresc – La Chouchoura Foarte aproape de centrul stațiunii ALL INCLUSIVE

FamilyClub SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Trakia Plaza bbbb Localizare: Hotelul este situat la 150 m de plajă şi la 500 m de centrul staţiunii Sunny Beach. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de piscină exterioară, pool bar, lobby bar, bar mezanine, restaurant clasic în hotel, room service, – casă de schimb valutar, internet cafe, magazin, jacuzzi. Facilităţile camerelor: Cele 182 de camere duble ale hotelului sunt dotate cu balcon, baie propie, aer condiţionat, TV, cablu, telefon, minibar, radio. Sport și agrement: Programe de divertisment și sporturi precum teren de tenis, biliard, înot, relaxare în jacuzzi.

Cazare minim 3 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Piscină: Trakia Plaza beneficiază de piscină exterioară, pool bar, şezlonguri şi umbrele la piscină. Pentru familii: Loc de joacă pentru copii. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare luni, joi și vineri către Nisipurile de Aur, Sunny Beach sau Albena din Cluj

Napoca, Turda, Luduș, Iernut, Sighișoara, Târgu Mureș – 55 euro /pers, Brașov - 45 euro/pers, Ploiești - 40 euro/pers, Bacău, Focșani 50 €, Galați, Brăila 55 €, Buzău 40 €, Constanța 30 €; București – 30 euro/ pers.; Iași – 60 euro/pers. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 30.04

INTRĂRI 01.05-09.06; 06.09-30.10

28 €

21 €

10.06-20.06

33 €

25 €

25 € 29 €

21.06-12.07; 24.08-05.09

39 €

30 €

35 €

13.07-23.08

49 €

38 €

43 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE În centrul stațiunii Aproape de plajă

SERVICII INCLUSE ALL INCLUSIVE

INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; All inclusive; Asistență turistică locală.

Hotel Yavor Palace bbbb Oricât de petrecăreț ai fi, trebuie să îți programezi măcar o zi de plajă! Sunny Beach și-a dobândit faima datorită plajei sale impresionante. Localizare: Hotelul este situat în partea centrală a staţiunii Sunny Beach, aproape de plajă. Facilităţile hotelului: Restaurant, lobby bar, magazin, centru medical, recepţie, bar la piscină, piscină exterioară, unde veți beneficia de șezlonguri şi umbreluţe gratuit. De asemenea, hotelul dispune și de piscină pentru copii, snack bar, grădiniță, saună, jacuzzi, baie cu aburi, baie turcească, biliard, seif contra cost, schimb valutar și spălătorie/curățătorie.

432

Facilităţile camerelor: AC, frigider, TV satelit, telefon direct, baie cu duș, uscător de păr, balcon sau terasă, minibar. Supliment transport autocar: PPlecări în fiecare LUNI către Sunny Beach din Cluj Napoca, Turda, Luduș, Iernut ,Sighișoara, Târgu Mureș, Galați,

Brăila 55 €, Brașov 45 €, Ploiești, Buzău 40 €, Iași 60 €, Bacău, Focșani 50 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 30.04

01.05-31.05; 06.09-30.09

20 €

17 €

01.06-15.06

26 €

21 €

18 € 23 €

16.06-05.07; 24.08-05.09

34 €

28 €

30 €

06.07-23.08

42 €

34 €

37€

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Sunny Beach de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Servicii de lux În centrul staţiunii Sunny Beach Centru SPA Parcare păzită Foarte aproape de plajă

SERVICII INCLUSE

Hotel Barcelo Royal Beach bbbbb Localizare: Hotelul este situat la 70 m de plajă. Facilităţile hotelului: Iată care sunt facilităţile hotelului: recepţie, lobby, birou de schimb valutar, magazine, doctor, curăţătorie, 2 restaurante, un bar, 4 cafenele, internet. Facilităţile camerelor: Hotelul pune la dispoziţie spaţii de cazare moderne şi spatioase, şi are în total 144 de camere şi 150 de apartamente. Camerele sunt primitoare şi dispun de baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon, TV, telefon, seif, mini-bar, A/C, acces internet şi birou. Sport și agrement: Program de animaţie, saună, masaj, solar, jacuzzi, baie turcească şi cinematograf.

Piscină: Hotelul are piscină exterioară şi interioară. Pentru familii: Pentru cei mici, hotelul dispune de un loc de joacă. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI către Sunny Beach din Cluj Napoca, Turda, Luduș, Iernut ,Sighișoara, Târgu Mureș, Galați,

INDIVIDUAL Brăila 55 €, Brașov 45 €, Ploiești, Buzău 40 €, Iași 60 €, Bacău, Focșani 50 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune Asistenţă turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers Loc în DBL/zi 2+1 Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE STANDARD MINUTE 10% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 30.03

INTRĂRI 03.05-31.05; 16.09-29.09

46 €

40 €

41 €

01.06-15.06

54 €

47 €

48 €

16.06-30.06; 01.09-15.09

60 €

52 €

53 €

01.07-31.08

75 €

64 €

66 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-5.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Renovat complet

SERVICII INCLUSE ALL INCLUSIVE

Cazare minim 3 nopţi; All inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Nessebar Beach bbb Un sejur în Sunny Beach nu înseamnă doar sporturi acvatice, relaxare și petreceri nocturne. Odată ajuns în stațiune, trebuie să încerci preparatele culinare. Localizare: Hotelul este situat pe plajă în apropierea hotelului Burgas Beach, renovat complet în anul 2002, dar i-au fost aduse câteva îmbunătățiri și în anul 2009, oferind o gamă largă de servicii şi condiţii bune de cazare. Facilităţile hotelului: Hotelul Nessebar Beach pune la dispoziția turiștilor 346 camere duble, restaurant principal, restaurant cu specific pescăresc, pizzerie, bar, piscină exterioară, loc de joacă

INDIVIDUAL

pentru copii, sală de internet, parcare păzită contra cost. Facilităţile camerelor: Camerele au în dotare baie cu duş, uscător de păr, telefon, TV, aer condiţionat, balcon. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI către Sunny Beach din Cluj Napoca, Turda, Luduș,

Iernut ,Sighișoara, Târgu Mureș, Galați, Brăila 55 €, Brașov 45 €, Ploiești, Buzău 40 €, Iași 60 €, Bacău, Focșani 50 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST 2+1 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02

Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 10% aplicat până la 30.04

01.05-09.06; 06.09-30.10

28 €

21 €

10.06-20.06

29 €

23 €

25 € 26 €

21.06-12.07; 24.08-05.09

35 €

27 €

31 €

13.07-23.08

43 €

33 €

38 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

433


Bulgaria

Sunny Beach

de la

CONFORT ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat în inima staţiunii Sunny Beach Centru SPA Foarte aproape de plajă

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Planeta bbbb Localizare: La doar 70 m de plajă, acest luxos hotel oferă diverse facilităţi de recreere, relaxare şi divertisment. Facilităţile hotelului: Recepţie, restaurant, lobby-bar, centru spa, centru medical, centru de înfrumusețare, acces la internet, magazine, parcare, magazine cu suveniruri. Facilităţile camerelor: Mobilate modern şi spaţioase, camerele sunt dotate cu uscător de păr, A/C, internet, balcon, TV-satelit, radio, mini-bar, frigider şi telefon direct. Sport și agrement: Sala de fitness, baie de aburi, saună, masaj, jacuzzi, biliard şi club de noapte.

Piscină: Hotelul are o piscină exterioară în apropierea căreia vei găsi un pool-bar. Pentru familii: Pentru cei mici, hotelul pune la dispoziţie un teren de joacă. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI către Sunny

Beach din Cluj Napoca, Turda, Luduș, Iernut ,Sighișoara, Târgu Mureș, Galați, Brăila 55 €, Brașov 45 €, Ploiești, Buzău 40 €, Iași 60 €, Bacău, Focșani 50 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers Loc în DBL PROMO/zi Loc în DBL/zi 2+2 Loc în DBL/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 20% FIRST MINUTE 15% MINUTE 10% aplicat 2+2 STANDARD aplicat până la 28.02 aplicat până la 15.05 până la 31.05 20.05-05.06; 11.09-15.10 32 € 25 € 27 € 29 € INTRĂRI

06.06-20.06

41 €

32 €

35 €

37 €

21.06-09.07; 21.08-31.08

49 €

38 €

41 €

44 €

10.07-20.08

61 €

47 €

51 €

54 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

Camere moderne Centru SPA Aproape de plajă

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Imperial bbbb Localizare: Hotelul Imperial este situat la 150 m de plajă şi la 3 km de centrul staţiunii. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor săli de conferinţe, bar, pub, A/C, restaurant, centru pentru tratament, centru de înfrumusețare, loc de joacă pentru copii. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 215 camere dintre care 182 camere duble, 25 de garsoniere şi 8 apartamente. Camerele sunt dotate cu baie cu duş sau cadă, uscător de păr, TV, telefon, mini-bar, seif, telefon, A/C şi balcon sau terasă. Sport și agrement: Teren de tenis, fitness, masaj, jacuzzi, bowling, saună,

434

programe antistress, club de noapte. Piscină: Hotelul pune la dispoziția turiștilor atât piscină interioară, cât şi exterioară cu pool-bar. Supliment transport autocar: : Plecări în fiecare LUNI către Sunny Beach din Cluj Napoca, Turda, Luduș, Iernut ,Sighișoara, Târgu Mureș, Galați,

Brăila 55 €, Brașov 45 €, Ploiești, Buzău 40 €, Iași 60 €, Bacău, Focșani 50 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 15% aplicat până la 30.04

01.05-05.06; 23.09-31.10

30 €

23 €

25 €

06.06-17.06; 05.09-22.09

35 €

27 €

29 €

18.06-11.07; 20.08-04.09

52 €

40 €

43 €

12.07-19.08

59 €

45 €

49 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Nisipurile de Aur

EXCLUSIV EXC X LUS SouIrV Christia an Tour Tou Christian

de la

TURISTIC

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă

Aventuro SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Gladiola bbb Mulţi consideră Nisipurile de Aur staţiunea cea mai preocupată de modă, fashion şi lux, restaurante pentru cele mai fine gusturi, selfservice-uri, cofetării, cafe-baruri, puburi, fast-food-uri, într-un cuvânt aici găsești un loc perfect pentru toată lumea. Complexul hotelier Gladiola dispune de o locație ideală pe malul mării, oferind un standard ridicat de cazare și de servicii. Complexul deține şi un club de reabilitare. Localizare: Hotelul Gladiola este situat pe malul mării, în centrul stațiunii Nisipurile de Aur Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant principal, piscină exterioară, bar la piscină,

piscină pentru copii, centru medical, saună, magazine, coafor, centru de înfrumusețare, casă de schimb valutar, cameră de bagaje, club internet, parcare cu plată. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu aer condiţionat, telefon, baie cu duș, TVsatelit, balcon.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Cazare minim 3 nopţi; All inclusive; Asistență turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers Loc în DBL/zi 2+1 Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST STANDARD MINUTE aplicat până la 28.02

INTRĂRI

Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE aplicat până la 30.04

10.05-17.06; 14.09-05.10

24 €

23 €

24 €

18.06-06.07; 24.08-13.09

30 €

29 €

29 €

07.07-23.08

43 €

41 €

42 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

EXCLUSIV EXC X LUSI IV Christian Christia an Tour Tou our

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE În centrul staţiunii Camere spaţioase cu terasă Complet renovat.

FamilyClub

ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE

Hotel Gladiola Star bbbb Staţiunea Nisipurile de Aur este recomandată familiilor cu copii datorită apelor calme, plajelor curate cu nisip fin, aer curat şi o diversitate de facilități precum: bazine pentru copii, locuri de joacă, restaurant cu meniuri speciale, animaţie. Localizare: Hotelul Gladiola Star se bucură de o poziționare ideală, care oferă turiștilor o priveliște surprinzătoare asupra plajei. Complexul hotelier este amplasat la aproximativ 30 m de plajă, chiar în faţa hotelului RIU Arabella. Cele două hoteluri le permit oaspeților săi să utilizeze în comun piscinele, magazinele, acestea având o legătură directă între ele.

INDIVIDUAL

Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, bar/pub, centru medical şi SPA, masaj, saună. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu aer condiţionat, telefon direct, baie cu duș, TV- satelit, minibar și balcon. Sport și agrement: Teren de tenis, darts, biliard.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Cazare minim 3 nopți; All inclusive; Asistență turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi 2+1 Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST STANDARD MINUTE aplicat până la 28.02

Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE aplicat până la 30.04

10.05-17.06; 14.09-05.10

24 €

23 €

24 €

18.06-06.07; 24.08-13.09

32 €

31 €

31 €

07.07-23.08

45 €

43 €

44 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

435


Bulgaria

Nisipurile de Aur

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Arhitectură modernă Dispune de apartamente Situat într-o zonă liniștită

SERVICII INCLUSE

ALL INCLUSIVE

INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; All inclusive; Asistență turistică locală.

Hotel Joya Park bbbb Nisipurile de Aur este o destinație populară, datorită climatului favorabil și a peisajului pitoresc. Apa este curată și liniștită, ideală pentru scufundări și vacanțe cu copii. Localizare: Hotelul Joya Park este situat la aproximativ 500 m de plajă, fiind recomandat familiilor. Facilităţile hotelului: Parcare, restaurant, terasă, coafor, salon de cosmetică, teren de joacă pentru copii. Facilităţile camerelor: Cele 68 de camere (duble și apartamente cu chicinetă) sunt dotate cu A/C, TV, telefon direct, frigider și acces la internet.

Sport și agrement: saună, jacuzzi, centru fitness, masaj, masă de biliard şi masă de tenis. Pentru familii: Piscină amenajată cu o secţiune pentru copii. Supliment transport autocar: : Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40

€, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI 01.05-04.06; 14.09-31.10

Loc în DBL/zi 2+1 Loc în DBL/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/ Loc în DBL PROMO/zi zi 2+1 2+1 FIRST MINUTE 20% FIRST MINUTE 20% MINUTE 15% aplicat STANDARD aplicat până la 28.02 aplicat până la 31.03 până la 30.04 28 € 21 € 22 € 23 €

05.06-18.06; 04.09-13.09

31 €

24 €

25 €

26 €

19.06-09.07; 24.08-03.09

39 €

30 €

31 €

33 €

10.07-23.08

47 €

36 €

37 €

39 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat în centrul staţiunii Internet gratuit Foarte aproape de plajă Facilităţi pentru copii

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; All inclusive; Asistență turistică locală.

436

Hotel Afrodita bbbb Localizare: Situat în centrul stațiunii Nisipurile de Aur, la doar 350 m distanță de plajă și foarte aproape de cluburile de noapte. În apropiere există numeroase restaurante, taverne tradiționale, snack baruri. Facilităţile hotelului: Restaurant cu terasă, pool bar, lobby bar, sky bar, disco, piscină exterioară şi una interioară, piscină pentru copii, fitness şi squash, ping-pong, cabinet medical, saună, solar, centru de înfrumuseţare, schimb valutar, room service, parcare, sală de conferinţe, seif, loc de joacă pentru copii. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 180 camere duble, de 28

de mp. fiecare. Camerele au în dotare aer condiţionat, frigider, TV satelit, telefon direct, baie. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €.

Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi 2+2 Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST STANDARD MINUTE aplicat până la 28.02

Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE aplicat până la 31.03

01.05-17.06; 07.09-10.10

23 €

21 €

22 €

18.06-10.07; 28.08-06.09

31 €

29 €

30 €

11.07-27.08

42 €

40 €

41 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Nisipurile de Aur de la

TURISTIC

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Hotelul este situat într-o zonă liniștită Acceptă 2 copii până în 12 ani gratuit în family room

SERVICII INCLUSE AUTOCAR

Hotel Perla bbb Nisipurile de Aur este perfectă pentru toate gusturile, fie că e vorba de o escapadă romantică cu persoana iubită, fie că e vorba de o călătorie cu colegii și prietenii sau un concediu cu familia. Localizare: Hotelul este unul dintre cele mai confortabile oaze de relaxare, fiind înconjurat de multă verdeaţă. Se află la aproximativ 450 m de plajă şi la aproape 500 m de centrul staţiunii. Facilităţile hotelului: Restaurant, grădină de vară, lobby-bar, centru balneologic, sală de internet, schimb valutar, seif la recepţie şi parcare. Facilităţile camerelor: Hotelul are 232 camere duble, toate dotate

cu baie cu duș, cablu TV, mini-bar, telefon, A/C şi balcon. Sport și agrement: Iată care sunt opţiunile pentru cei care vor să se menţină în formă sau să se relaxeze: tenis de masă, biliard, jacuzzi, saună şi fitness în aer liber. Piscină: Piscină exterioară cu secţiune pentru copii cu pool-bar. Pentru familii: Există loc de joacă

pentru copii, club pentru copii şi animaţie. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Cazare minim 3 nopți; All inclusive; Asistență turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers Loc în DBL/zi 2+1 Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE STANDARD MINUTE aplicat până la 28.02 15% aplicat până la 30.04

INTRĂRI 10.05-15.06; 08.09-31.10

22 €

18 €

19 €

16.06-11.07; 26.08-07.09

31 €

25 €

26 €

12.07-25.08

39 €

31 €

32 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Înconjurat de verdeaţă Priveliște panoramică

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică locală.

Hotel Edelweiss bbbb Localizare: Hotelul este situat la 18 km de Varna, la 1 km de centrul staţiunii şi la 250 m de plajă. Facilităţile hotelului: Dispune de restaurant cu terasă în aer liber, birou de schimb valutar, seif, magazine, bar de noapte, spălătorie, centru de înfrumusețare, centru medical, parcare, serviciu rent-a-car şi sală de conferinţe. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu baie cu duș, uscător de păr, telefon, mini-bar, A/C şi TV-satelit. Sport și agrement: Biliard, tenis de masă, masaj, sală de fitness, saună şi jacuzzi. Piscină: Hotelul are o piscină

exterioară şi o piscină interioară încălzită. Pentru familii: Pentru cei mici vei găsi un loc de joacă şi o secţiune specială în piscina exterioară. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €,

Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI 10.05-13.06; 09.09-10.10

Loc în DBL PROMO/zi 2+1 Loc în DBL/zi FIRST MINUTE 20% aplicat până 2+1 STANDARD la 28.02 21 € 17 €

Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 15% aplicat până la 30.04 18 €

14.06-07.07; 23.08-08.09

30 €

23 €

25 €

08.07-22.08

40 €

31 €

34 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

437


Bulgaria

Nisipurile de Aur

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Amplasat chiar în centrul staţiunii Nisipurile de Aur Parcare subterană

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; Demipensiune/All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Central bbbb Nisipurile de Aur, staţiune situată în mijlocul unei vegetaţii luxuriante, presărată de flori, stejari seculari şi terase umbroase, oferă condiţii perfecte pentru toate gusturile: cei care iubesc soarele şi plaja şi cei care se bucură de aerosoli, plimbări relaxante şi tratament. Localizare: Hotelul este situat la 250 de metri de plajă. Facilităţile hotelului: Hotelul este construit în 2008, dispune de piscină, piscină pentru copii, restaurant, bar, biliard, internet cafe, centru de înfrumusețare, fitness, masaj, spectacole de animaţie, room service, centru de prim ajutor, magazin, birou de schimb valutar, seif, lift, garaj.

Facilităţile camerelor: Cele 100 de camere duble, studiouri şi apartamente sunt spaţioase, mobilate elegant, cu terase frumoase, dezvăluind o vedere splendidă spre mare şi parc. Sunt utilate cu A/C, baie cu cadă, uscător de păr, televizor, telefon, mini bar, seif.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers

01.05-08.06; 09.09-30.09

20 €

Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST MINUTE 20% aplicat până la 28.02 15 €

09.06-08.07; 28.08-08.09

26 €

20 €

22 €

09.07-27.08

39 €

30 €

33 €

INTRĂRI

Loc în DBL/zi 2+1 STANDARD

Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 15% aplicat până la 30.04 17 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Un copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

ALL INCLUSIVE

CONFORT

PUNCTE FORTE Spectacole cu muzica live Piscină mare

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

HVD Viva Club Hotel bbbb Localizare: Hotelul este situat în zona sudică a staţiunii Nisipurile de Aur, la 800 m de plajă, în apropierea drumului principal ce leagă Varna, Nisipurile de Aur şi Albena. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, lobby bar, lounge bar, bar la piscină, piscină exterioară cu secţiune pentru copii, loc de joacă pentru copii, terasă, tenis de masă, acces internet (contra cost), frizerie, salon de înfrumuseţare, centru medical, sală de gimnastică, magazin, divertisment pentru copii între 2-4 ani dar şi pentru adulţi, billiard, tenis de masă. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV

438

satelit, telefon direct, balcon, baie cu duș, uscător de păr. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia,

Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi STANDARD

Loc în DBL PROMO/zi FIRST Loc în DBL/zi FIRST MINUTE 10% MINUTE 15% aplicat până la 28.02 aplicat până la 30.04

07.05-23.05

30 €

24 €

27 €

24.05-13.06; 11.09-30.09

33 €

27 €

30 €

14.06-30.06; 01.09-10.09

45 €

37 €

40 €

01.07-07.07

47 €

39 €

42 €

08.07-24.08

59 €

48 €

52 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Nisipurile de Aur de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Servicii de lux Situat într-o zonă linistită, pe o colină plină de verdeaţă Centru SPA Camere mobilate elegant.

SERVICII INCLUSE

Hotel Melia Grand Hermitage bbbbb Localizare: Hotelul este situat aproape de plajă. Hermitage este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din această staţiune. Facilităţile hotelului: Restaurant principal, restaurant tailandez, lobbybar, cofetărie, centru balneo, sală de internet, birou de schimb valutar, salon de înfrumuseţare, frizerie, seif la recepţie şi sală de conferinţe. Facilităţile camerelor: Camerele pot avea vedere la mare sau la parc şi sunt dotate cu: baie, uscător de păr, mini-bar, TV, telefon, seif şi A/C. Sport și agrement: Centru de fitness, masă de tenis, club de noapte, salon de biliard, saună, masaj şi jacuzzi.

Piscină: Piscină exterioară şi o piscină interioară încălzită. Pentru familii: Pentru cei mici vei găsi un loc de joacă şi o secţiune specială în piscina exterioară. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40

INDIVIDUAL

€, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Cazare minim 4 nopţi; Mic dejun; Asistenţă turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi STANDARD

Loc în DBL PROMO/zi FIRST Loc în DBL/zi FIRST MINUTE 10% MINUTE 15% aplicat până la 28.02 aplicat până la 30.04

20.04-31.05; 01.10-31.10

26 €

22 €

24 €

01.06-15.06; 13.09-30.09

31 €

25 €

28 €

16.06-06.06; 28.08-12.09

45 €

37 €

40 €

07.07-27.08

47 €

51 €

55 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Foarte aproape de centrul stațiunii Nisipurile de Aur și de plajă Spaţiu de joacă pentru copii

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică locală.

Hotel Marina Grand Beach bbbbb Localizare: Hotelul este situat în sudul staţiunii, la 30 m de plajă. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de parcare, birou de schimb valutar, magazine, boutique-uri, coafor, salon de înfrumusețare, restaurant, cafenea / bistro, bar, lobby-bar, centru pentru tratamente medicale și cosmetice, centru de afaceri, sală de conferinţe, spălătorie şi recepţie 24 de ore. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu TV-satelit, seif, baie cu duș, uscător de păr, mini-bar, radio, A/C şi linie telefonică directă. Hotelul are şi camere pentru nefumători. Sport și agrement: Sală de fitness, saună, masaj, solar, jacuzzi şi Spa.

Piscină: Hotelul are atât piscină interioară, cât şi exterioară cu poolbar. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia,

Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 30.04

01.05-31.05; 01.10-10.10

39 €

32 €

35 €

01.06-15.06; 10.09-30.09

47 €

39 €

42 €

16.06-06.07; 25.08-09.09

57 €

46 €

50 €

07.07-24.08

70 €

57 €

62 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

439


Bulgaria

Chaika

EXCLUSIV EXC X LUS SouIrV Christia an Tour Tou Christian

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Situat într-o zonă liniștită Parcare gratuită Camere spaţioase Se pot caza 2 adulți cu 2 copii ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Detelina bbb

Cazare minim 3 nopţi; All inclusive; Asistență turistică locală.

Localizare: Situat în regiunea Chaika, la aproximativ 3 km la sud de Nisipurile de Aur. Este la o distanță de aproximativ 15 km de Varna şi la aproape 300 m de plajă. Facilităţile hotelului: Dispune de restaurant, lobby bar, club de noapte, room service, sală de conferinţe, internet wireless, disponibil în locurile publice contra cost. De asemenea, turiștii se pot bucura de grădină, terasă, piscină cu secţiune pentru copii, bar la piscină, restaurant, teren de joacă pentru copii, schimb valutar, fitness, masaj, tenis de masă, cameră cu jocuri, recepţie, seif, parcare, autobuz până la plajă.

Facilităţile camerelor: AC, TV satelit, telefon, minibar, baie cu duș, uscător de păr. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €,

Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 15.05

15.05-21.06; 12.09-05.10

22 €

18 €

19 €

22.06-30.06; 01.09-11.09

28 €

23 €

25 €

01.07-17.07; 23.08-31.08

30 €

24 €

27 €

18.07-22.08

34 €

28 €

30 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Transport gratuit la plajă Parcare proprie

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopţi; All inclusive; Asistență turistică locală.

ALL INCLUSIVE

Hotel Vezhen bbb Localizare: Vezhen Hotel este situat în stațiunea Chaika - la 3 km de Nisipurile de Aur și la 18 km de Varna. Distanța față de plajă este de 350 m. Facilitățile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiștilor un restaurant, lobby-bar, piscină în aer liber, bar la piscină, șezlonguri și umbrele, parcare, loc de joacă pentru copii, precum și transportul la plajă este disponibil. Hotelul oferă servicii gratuite cum ar fi: informații turistice, doctor la cerere, serviciu de trezire, fier de călcat, schimb valutar, pingpong, dar şi servicii contra cost precum: închiriere seif, spălătorie, apeluri telefonice și de fax, room service, biliard, rent-a-bike.

440

Facilitățile camerelor: 64 camere duble, marea majoritate cu vedere panoramică la mare. Camerele sunt dotate: cu aer condiționat, TV-satelit, baie și WC, telefon, frigider, uscător de păr, balcon. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare LUNI, JOI și SÂMBĂTĂ

către Nisipurile de Aur din Brăila 40 €, Brașov 45 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 15.04

01.05-10.06; 15.09-10.10

19 €

15 €

17 €

11.06-20.06; 06.09-14.09

23 €

19 €

20 €

21.06-06.07; 26.08-05.09

27 €

22 €

24 €

07.07-25.08

32 €

26 €

29 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Albena de la

TURISTIC ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Arhitectură modernă Piscină exterioară cu secţiune pentru copii.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopţi; All Inclusive. Asistenţă turistică locală.

Complex Orhideya bbb Localizare: Complexul Orhideya este alcătuit din hotelurile Orhideya şi Orhideya Park. Situat la 500 metri de plajă, clubul all inclusive Orhideya corespunde la toate standardele unui club de familie. Natura unică din staţiunea Albena, îmbinată cu calitatea deosebită a serviciilor oferite, garantează o vacanţă plină de confort şi satisfacţii deosebite. Facilităţile hotelului: Complexul dispune de un restaurant cu aer condiţionat, restaurant a la carte, lobby bar, snack bar, bar la piscină, seif la recepţie, schimb valutar, spălătorie, teren de tenis, teren de volei, cabinet pentru masaj, acces internet, sală de animaţie, parcare.

Facilităţile camerelor: În fiecare cameră există baie cu duș, telefon, televizor cu program satelit, aer condiţionat, balcon. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia,

Vama Veche 30 €. Notă: Mai multe informaţii despre trasee găsiţi în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 15% aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

26 €

20 €

22 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

33 €

27 €

29 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

42 €

32 €

35 €

07.07-20.08

44 €

34 €

37 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

L ULTRA AL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat într-o zonă liniștită Piscină mare A obţinut distincţii importante.

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți; Ultra All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Ralitsa Superior bbbb Localizare: Situat la 800 m de plajă, hotelul Ralitsa se află la începutul complexului, în apropierea Teatrului Variete Albena, a clubului de hipism, a celor 3 terenuri de fotbal și a poştei. Facilităţile hotelului: Restaurant, un restaurant a la carte, lobby-bar şi bar de zi. Hotelul are propriul său centru spa, care constă într-un centru de fitness, saună, baie de aburi, cabinete de masaj, jacuzzi, cabinet medical, cabinet pentru electroterapie şi hidromasaj. Facilităţile camerelor: Camerele sunt amenajate confortabil, climatizate şi sunt dotate cu baie, balcon, telefon, radio, TV-satelit. Hotelul dispune de o cameră special

amenajată pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Sport și agrement: Terenuri de tenis, de baschet şi de volei, sală de fitness, sală de animaţie şi amfiteatru. Piscină: Hotelul are o piscină în apropierea căreia vei găsi un poolbar.

Pentru familii: Pentru cei mici există un spaţiu de joacă special amenajat. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

: Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

31 €

24 €

30 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

39 €

30 €

38 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

50 €

39 €

49 €

07.07-20.08

52 €

41 €

53 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

441


Bulgaria

Albena

de la

CONFORT ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Pe plajă Înconjurat de spaţii verzi

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 3 nopți; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Laguna Mare bbbb Hotelul Laguna Mare reprezintă o alegere excelentă pentru petrecerea unei vacanţe reuşite în familie în staţiunea Albena. Localizare: Hotelul se află la 100 m de centrul balneologic Medica, unde vei avea acces la diferite programe de îngrijire cosmetică şi programe de tratament, precum şi la o sală de fitness. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de un bar cu separeuri, casă de schimb valutar, salon de frizerie, cabinet pentru masaje, mini-market şi parcare. Vei putea folosi restaurantul hotelului alăturat: Laguna Garden.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt mobilate modern şi au A/C, balcon, telefon, TV-satelit şi baie cu duș. Se oferă spre închiriere frigider şi seif. Piscină: Oaspeţii hotelului pot folosi piscina în aer liber a hotelului Laguna Garden.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers. INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST 2+2 STANDARD MINUTE aplicat până la 28.02

Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

25 €

23 €

24 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

32 €

30 €

31 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

35 €

33 €

34 €

07.07-20.08

39 €

37 €

38 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă Înconjurat de spaţii verzi

SERVICII INCLUSE

ALL INCLUSIVE

INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopți All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Laguna Garden bbbb Localizare: Complexul hotelier se află chiar la începutul străzii comerciale din Albena, doar la câţiva metri de centrul balneologic Medica, unde vei avea acces la diferite programe de cosmetică şi programe de tratament, precum şi la o sală de fitness. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de un restaurant cu aer condiţionat, cocktail bar, magazine şi cabinet pentru masaj. Facilităţile camerelor: Camerele au baie şi toaletă, balcon, telefon, TVsatelit, mini-bar şi A/C. Se oferă spre închiriere frigidere şi seif. În cadrul hotelului există şi o cameră echipată pentru persoane cu dizabilităţi.

442

Sport și agrement: În apropiere se află un punct pentru inchiriat biciclete şi teren pentru mini golf. Piscină: Vei avea acces la piscina acoperită în apropierea căreia se găseşte un pool-bar. Pentru familii: O piscină doar pentru copii şi o sală de desene animate.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers. INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

32 €

24 €

31 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

42 €

32 €

41 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

47 €

37 €

46 €

07.07-20.08

60 €

46 €

59 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Albena de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat în mijlocul unei oaze de verdeaţă A fost renovat complet în anul 2008 Parcare proprie Programe de animaţie

SERVICII INCLUSE

Complex Magnolia bbbb Hotelul este situat într-un cadru plăcut, în mijlocul parcului natural ce înconjoară staţiunea Albena, într-o zonă liniştită şi relaxantă. Localizare: Complexul format din două clădiri, Magnolia Standard şi Magnolia Lux, oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe liniştite şi relaxante, la 750 metri de plaja staţiunii Albena. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de restaurant, restaurant a la carte, snack bar, lobby bar, bar la piscină, piscină exterioară cu două tobogane, piscină pentru copii, tenis de masă, biliard, coafor, cabinet pentru masaj, animaţie pentru copii. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor

INDIVIDUAL

shuttle bus către plajă între orele 09.30 şi 17.00. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu baie cu duș, telefon, tv satelit, balcon, aer condiţionat. Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ

către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Cazare minim 5 nopţi; All Inclusive. Asistenţă turistică locală.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 15% aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

24 €

19 €

20 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

31 €

24 €

26 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

35 €

27 €

29 €

07.07-20.08

39 €

30 €

33 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Toate camerele au vedere spre mare Camere renovate

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 5 nopti; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Hotel Slavuna bbbb Hotelul oferă condiţii excelente pentru petrecerea unei vacanţe minunate în Albena, fiind situat chiar la malul mării, oferind o atmosferă de linişte şi servicii de calitate. Localizare: Hotelul Slavuna se află pe malul mării, în staţiunea Albena. Facilităţile hotelului: Turiştii Hotelului Slavuna vor servi masa împreună cu turiştii de la Hotelul Mura în același restaurant şi se vor folosi de aceleasi facilităţi precum: piscină exterioară, piscină interioară (contra cost), jacuzzi, terasă, sală de fitness, bar, grădiniţă pentru copii, seif cu plata la recepţie, birou de schimb valutar, parcare.

Facilităţile camerelor: Toate camerele au aer condiţionat, telefon, radio, televizor cu program prin satelit, mini bar (contra cost), balcon. Oaspeţii au posibilitatea de a închiria frigider contra cost de la recepţia hotelului.

Supliment transport autocar: Plecări în fiecare JOI și SÂMBĂTĂ către Albena din Brăila, Galați 40 €, Iași 60 €, Bacău 50 €, Constanța, Mangalia, Vama Veche 30 €. Mai multe informații despre trasee găsiți în oferta detaliată.

Supliment transport autocar din București 30€/pers INTRĂRI

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+2 FIRST Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 2+2 STANDARD MINUTE 20% aplicat până la 28.02 15% aplicat până la 31.03

01.05-04.06; 21.09-31.10

33 €

26 €

28 €

05.06-21.06; 03.09-20.09

43 €

33 €

36 €

22.06-06.07; 21.08-02.09

53 €

41 €

44 €

07.07-20.08

63 €

49 €

53 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

443


Bulgaria

Nessebar/Obzor

de la

PREMIER

PUNCTE FORTE Cazare de lux și servicii de calitate superioară Pe plajă Club de noapte Centru Spa Posibilitate practicare sporturi motorizate de apă

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

ALL INCLUSIVE

Hotel Sol Nessebar Palace bbbbb Hotelul Sol Nessebar Palace este fără îndoială cea mai confortabilă unitate de cazare din zona Nessebar, dispunând de o gamă extrem de largă de facilităţi şi servicii în cadrul hotelului. Localizare: Hotelul, deschis în 2006, este situat la 2,5 km de oraşul Nessebar. Facilităţile hotelului: Hotel dispune de restaurant, restaurant a la carte, lobby-bar, magazin de suveniruri, birou de schimb valutar şi parcare, aceasta din urmă cu plată. Facilităţile camerelor: Toate cele 236 camere sunt dotate cu uscător de păr, A/C, telefon, TV, seif, minifrigider şi balcon.

Cazare minim 4 nopţi; All Inclusive; Asistenţă turistică locală.

Sport și agrement: Pentru cei activi, hotelul oferă o sală de fitness, terenuri de tenis, baschet, sporturi nautice, fotbal, volei, darts, biliard, animaţie, saună, solar şi masaj. Piscină: Hotelul are o piscină interioară şi o piscină exterioară cu pool-bar.

INTRĂRI

Pentru familii: Hotelul dispune de loc de joacă, secţiune specială în piscina exterioară şi de tobogane de apă pentru copii.

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 15.04

01.05-31.05; 23.09-31.10

39 €

32 €

35 €

01.06-15.06; 16.09-22.09

47 €

39 €

42 €

16.06-06.07; 29.08-15.09

63 €

52 €

56 €

07.07-28.08

81 €

66 €

71 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă Parcare Aqua Park

SERVICII INCLUSE

ALL INCLUSIVE

INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopți All Inclusive Asistență turistică locală

Hotel Sol Luna Bay bbbb Albena prezintă toate atuurile unui concediu perfect pentru toate categoriile de turişti, o lume a serviciilor de înaltă calitate având o gamă foarte largă de oferte şi posibilităţi de recreere. Hotelul Sol Luna Bay este o destinație de vacanță unică, potrivită în special pentru familii și cupluri sau pentru practicarea sporturilor nautice. În anul 2010 a fost votat de către turiști ca fiind cel mai popular hotel din Bulgaria. Localizare: Hotelul Sol Luna Bay este situat pe plajă, la 10 minute de orașele Byala și Obzor. Facilitățile hotelului: Pentru o vacanță căt mai reușită, hotelul oferă

444

turiștilor recepție, restaurant, lobby bar, exchange, piscină interioară și exterioară, pool bar, fitness, hidromasaj, Spa center, program de animație, mini club, parcare (contra cost), billiard, dart, tenis de masă, aerobic, volei pe plajă, sporturi acvatice.

INTRĂRI

Facilitățile camerelor: Camerele sunt dotate cu TV satelit, uscător de păr, , telefon, minibar, seif și baie cu duș.

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 15% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 15.04

01.05-31.05; 23.09-31.10

31 €

25 €

28 €

01.06-15.06; 16.09-22.09

38 €

31 €

34 €

16.06-06.07; 29.08-15.09

55 €

45 €

49 €

07.07-28.08

71 €

58 €

63 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.


Bulgaria

Elenite/Duni de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Pe plajă Parcare În apropiere se află un Aqua Park ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 4 nopți All Inclusive Asistență turistică locală

Hotel Royal Park bbbb Localizare: Hotelul Royal Park este situat în stațiunea Elenite, singura stațiune cu vedere orientată complet spre sud oferind turiștilor o priveliște de neuitat la răsăritul soarelui. Facilitățile hotelului: Restaurant principal, 3 restaurante a-la-carte, cafenea, lobby bar, snack bar, pool bar, club de noapte, 3 piscine pentru adulți și copii, gradiniță, animație pentru adulți și copii, fitness, biliard, saună, masaj, hipodrom, spălătorie, seif, sală de conferințe, parcare, șezlonguri și umbrele de soare, servicii medicale 24/24, baby sitting, minimarket, schimb valutar, internet, centru wellness și sport, baie turcească, jacuzzi, masaj.

Facilitățile camerelor: Camerele dispun de aer condiționat, telefon, TV satelit, minibar, terasă, baie cu duș. Majoritatea camerelor sunt cu vedere la mare. Sporturi: Lângă hotel puteți practica numeroase sporturi nautice pe plajă - windsurf, hidrobiciclete, skijet, etc;

călărie în apropiere; aqua park la 100 m; minigolf, teren de tenis.

Loc în DBL PROMO/zi Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 20% 2+2 STANDARD aplicat până la 28.02 25.05-14.06; 16.09-30.09 32 € 25 € INTRĂRI

Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 15% aplicat până la 31.03 27 €

Loc în DBL/zi 2+2 FIRST MINUTE 10% aplicat până la 30.04 29 €

15.06-24.06; 24.08-15.09

45 €

35 €

38 €

40 €

25.06-14.07

56 €

43 €

47 €

50 €

15.07-23.08

60 €

46 €

50 €

53 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-11.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

de la

CONFORT

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Înconjurat de verdeață Parcare gratuită Renovat recent în totalitate

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare minim 7 nopți All Inclusive Asistență turistică locală

Hotel Pelikan bbbb Renovat complet în anul 2009, Hotel Pelikan constituie un frumos și modern complex de vacanță, fiind înconjurat de verdeață și creând o atmosferă de cetate medievală. Localizare: Hotelul face parte din Duni Royal Resort și se află la 200 m de plaja privată, la 40 km sud de Burgas. Facilitățile hotelului: Aerobic, fitness, lecţii de dans, tenis de câmp (10 terenuri de tenis), tenis de masă, centrul de închiriere biciclete, centrul de trageri cu arcul, polo, volei pe plajă, fotbal pe plajă, darts, animaţie (există un amfiteatru cu o capacitate de 1600 de locuri), discotecă, acces la piscine, Jacuzzi, saună, centru Fitness.

Facilitățile camerelor: Toate cele 238 de camere ale hotelului, sunt dotate cu aer condiționat centralizat/ încălzire, satelit Tv, telefon direct, frigider, seif (contra cost), baie cu duș, uscător de păr, balcon sau terasă. Pentru familii: Piscină pentru copii, loc de joacă şi servicii comune

INTRĂRI

precum: animaţie pentru copii, mini club, mini disco, bufet pentru copii, spaţiu special pentru copii rezervat în restaurant, scaune înalte pentru copii în restaurantele principale, pătuţuri pentru copii la cerere.

Loc în DBL/zi Loc în DBL PROMO/zi 2+1 FIRST Loc în DBL/zi 2+1 FIRST MINUTE 2+1 STANDARD MINUTE 10% aplicat până la 28.02 10% aplicat până la 31.03

02.05-20.05; 01.10-10.10

33 €

29 €

30 €

21.05-14.06; 16.09-30.09

40 €

35 €

36 €

15.06-30.06; 01.09-15.09

54 €

47 €

48 €

01.07-31.08

66 €

57 €

58 €

Un copil 0-1.99 ani GRATUIT; Primul copil 2-12.99 ani în DBL cu 2 adulți GRATUIT. Mai multe informații legate de supliment SGL, reducere camere TPL, politica reduceri copii, le puteți obține în agenție. Pretul nu include: Taxa de stațiune (se achită la hotel), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice și programele opționale.

445


Italia Cine vizitează Italia, ţara sub formă de cizmă, va rămâne plăcut impresionat de frumuseţea ei.

Fiind una dintre destinaţiile preferate de turiştii din întreaga lume, aceasta oferă nenumărate oportunităţi de petrecere a timpului liber, fiind cunoscută în întreaga lume pentru arta sa culinară plină de preparate tradiţionale şi cultura bogată căpătată din Antichitate şi până în zilele noastre Gurmanzii vor găsi aici un paradis al mâncărurilor tradiţionale, unde pot degusta vestitele paste de diferite sortimente şi pizza napoletană. Pasionaţii de cultură şi istorie nu vor putea rata vestigiile antice din perioada Imperiului Roman sau obiectivele de natură renascentistă pentru că nu trebuie sa uităm faptul că în Italia a apărut renumita mişcare artistică. Casele de modă sunt de asemenea un motiv pentru care mulţi turişti şi oameni de afaceri aleg Italia. De la Giorgio Armani la Versace şi Gucci, Italia mulţumeşte toate gusturilor turiştilor mai pretenţioşi. Pentru cupluri, o plimbare cu barca prin romantica lagună a Venţiei este ideală într-o seară frumoasă de vară, iar iubitorii de religie porniţi în pelerinaje nu vor rata cetatea impunătoare a Vaticanului.

446


Sicilia

Sardinia

Sicilia este o insula din sudul Italiei, cea mai mare din Marea Mediterană. Pentru majoritatea oamenilor, acest loc este asociat cu Mafia, Vulcanul Etna și portocalele rosii. Este una dintre cele mai cunoscute destinaţii de vacanţă, lucru datorat în primul rând litoralului său precum şi a frumoasei naturi ce o acoperă.

Sardinia, deși este o insulă mică, reprezintă un teritoriu vast și plin de surprize. Un teritoriu fascinant, imens prin varietatea cu care îți poate surprinde ochiul flămând de a acoperi cât mai mulți kilometri de peisaj. Sardinia este la fel de aproape de Tunisia pe cât este de partea continentală a Italiei și aproape atinge insula franceză Corsica. Palau Isola Rossa

Baia dele Ninfe Alghero

Cagliari

Sardinia

447


PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București

Sicilia Sicilia, cea mai mare insulă din mediterană, este locul care satisface toate cerinţele celor care o aleg drept destinaţie de vacanţă, indiferent dacă este vorba despre iubitorii de plaje, de mare și de natură sau de pasionaţii de artă, cultură sau istorie Sicilia este un tărâm aparte, o insulă separată de restul Italiei nu numai de mare, ci și de secole de experienţe istorice și culturale. Este o parte importantă a ţării, despre care marele scriitorul german Johann Wolfgang Goethe, profund impresionat de frumuseţile insulei, spunea: Să vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii ţări.

448


DISTREAZĂ-TE!

SHOPPING

Palermo, orașul cel mai m mare și mai cosmopolit din Sicilia este unul dintre cele mai animate din întreaga Italie. Ital Aici vei găsi o mulţime de modalităţi de distracţie în timpul nopţii. Cluburile din Palermo sunt renumite pentru atmosfera lor frenetică, pentru eleganţă și orig originalitate. Vei găsi aici de la localuri în stil arab la locuri mai sofisticate, unde vei putea să savurezi expoziţii de artă și fotografie și de la baruri com între perne, vei putea asculta muzică de relaxare la în care așezat comod lumână lumina lumânărilor, până la cluburi unde vei putea dansa ore în șir pe cele su hituri. mai de succes

ese Indiferent dacă ești în căutarea unui simplu suvenir sau a unei delicatese regionale sau dorești să ai o amplă după-amiază de shopping, în Siciliaa ai la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi. Pieţele insulei îţi vor oferi o experienţă perienţă ate, obiecte din de neuitat. Turiștii pot achiziţiona de aici obiecte de artizanat de calitate, ceramică, antichităţi și artefacte la preţuri convenabile. Agrigento estee recunoscut pentru obiectele din piele. Există foarte multe magazine de unde îţi vei puteaa achiziţiona haine, pantofi, accesorii și obiecte lucrate manual de cea mai bună calitate. În Palermo vei găsi magazinele unor designeri de renume.

Mâncarea

Geografia pe scurt Insula Sicilia este o continuare a lanţului format din Munţii Apenini și Atlas. Drept urmare, formele de relief care se succed aici sunt: o regiune muntoasă care se întinde de la nord la est, urmează apoi un platou central, iar apoi o zonă mai joasă spre sud, care în apropierea coastei devine o câmpie fertilă. Sicilia este separată de Italia prin strâmtoarea Messina ce are doar 3,2 km în partea ei cea mai îngustă. Forma Siciliei este vag triunghiulară, și împreună cu alte insule din jur ca Lipari, Ustica, Ugadi, Pelagie și Panteleria, formează una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei. Cele nouă provincii din care este alcătuită sunt următoarele: Agrigento, Caltanissetta, Catania, Enna, Messina, Palermo, Ragusa, Siracusa, Trapani. Principalele orașe ale insulei sunt: Palermo, Catania, Siracusa, Agrigento, Messina, Caltanissetta, Trapani, Enna și Ragusa. Etna, cel mai mare vulcan din Europa, este situat în provincia Catania și domină estul și o parte din centrul Siciliei.

Sicilienii preferă produsele naturale. De aceea se folosește în bucătăria lor multă verdeaţă și zarzavaturi. Produsele lactate au un loc specific, iar carnea se gătește în cantităţi mici. Alte produse tradiţionale sunt uleiurile în diverse sortimente, pâinea, oregano și roșiile. Fiecare dintre cuceritorii care au trecut la un moment dat pe teritoriul Siciliei și-a pus amprenta atât asupra culturii, cât și a gastronomiei locale. În bucătăria siciliană există un fel principal de mâncare, pastele, care se pregătesc în diverse feluri: cu roșii, sardele, zarzavat, la cuptor, vinete sau urdă sărată. În partea vestică a insulei, influenţele culinare arabe sunt foarte pronunţate. Se folosesc foarte mult peștele, citricele, zahărul, scorţișoara, orezul și șofranul. Emblema bucătăriei siciliene o reprezintă arancinele, care sunt chiftele umplute cu carne și mazăre sau cu suncă și brânză. Vinurile de aici erau considerate cu ceva timp în urmă drept unele dintre cele mai bune din Italia. Astăzi, chiar daca nu toate și-au păstrat renumele – vinul de Marsala este excepţia care întărește regula –, vinurile de masă rezervă clipe de intensă

Câteva informaţii istorice Sicilia se află la punctul de întâlnire a celor mai mari culturi și civilizaţii din bazinul Mării Mediterane. În mod firesc, acest pământ a fost vizitat de-a lungul vremii de fenicieni, greci, romani, bizantini, arabi, normanzi, fiecare lăsând pe insulă puternice influenţe ale culturii proprii. Conducători greci, emiri arabi, episcopi bizantini și împăraţi romani, toţi și-au adus aportul pentru a transforma Sicilia în ceea ce a devenit în zilele noastre. Moștenirea lor culturală e impresionantă. Putem găsi aici așezări feniciene, orașe punice, temple grecești, amfiteatre romane, castele arabe și 30 de secole de istorie care se reflectă cel mai bine în artă. Astfel, aici coexistă capodopere ale clasicismul, alături de cele ale romantismulului, ale goticului și ale stilului baroc.

Temperatura medie (ºC) Durata de strălucire a soarelui (ore)

Apr. 20 7

plăcere. Deserturile cele mai renumite sunt: ciocolata de Modica cunoscută în toată lumea, dulciurile cu migdale și brânză ricotta, îngheţata, cannoli, biancomangiare, braccilatte, pignoli, bruccellati și prăjiturile cu susan.

Mai 24 8

Iun. 27 10

Iul. 30 10

Aug. 30 9

Sept. 28 8

Oct. 25 6

Coastele de nord, est și vest au o climă mai blândă decât cele din sud, iar mediile anuale sunt în jurul valorii de 18° C. Precipitaţiile practic sunt inexistente din luna iunie până în septembrie. Vara bate destul de des scirocco-ul, un vânt fierbinte originar din Sahara.

449


Excursii opģionale

Bălcescu, grande storico e patriota romeno morte a Palermo, scrie pe soclul statuii revoluţionarului de la 1848.

Palermo Capitala Siciliei este un oraș modern, cu un ritm alert de viaţă și cu numeroase obiective turistice – este vorba în special de vechi monumente și clădiri. Cel care va face o plimbare, va descoperi în afara obiectivelor culturale și magazine, pieţe, restaurante și localuri tradiţionale. În Piaţa Marina se află Parcul Garibaldi. Aici, Nicolae Bălcescu are un bust așezat chiar lângă cel al prietenului său Giuseppe Garibaldi. Parcul a fost fondat în 1886, drept urmare are o vechime de aproximativ 125 de ani, iar statuia lui Bălcescu este străjuită de imenși ficuși cu trunchiuri împletite și de palmieri exotici. Nicolae

Catania Acesta este al doilea oraș ca mărime din Sicilia și este situat pe coasta de est, la mică distanţă de vulcanul Etna. Aspectul unic al Cataniei se datorează în mare parte omniprezenţei pietrei vulcanice de culoare gri. Aceasta este materialul preferat de foarte mulţi dintre arhitecţii care și-au pus amprenta aici și a fost folosită pentru edificarea unui mare număr de clădiri publice și palate. Frumuseţea și valoarea artistică și istorică a centrului baroc al Cataniei a fost recunoscută prin includerea ei în Patrimoniul unesco.

Taormina Este recunoscută drept Perla Mării Mediterane și este situată pe coasta de est a insulei, deasupra a două golfuri a căror imagine este desprinsă parcă dintr-o carte poștală. Staţiunea a fost construită pe Muntele Tauro, iar în fundal se vede vulcanul Etna. Este o priveliște care îţi taie pur și simplu respiraţia. Taormina poate fi cel mai bine descrisă ca fiind o combinaţie între munţi, mare de azur, stânci dramatice și istorie. Renumitul teatru grec din Taormina este una dintre atracţiile turistice importante. De aici vei putea admira o frumoasă priveliște a coastei de est. O plimbare pe străduţele înguste ale Taorminei cu magazine chic, cafenele și restaurante este un prilej de încântare. Nu trebuie să ratezi o plimbare prin grădinile publice din Taormina, pline de verdeaţă și de flori multicolore.

12

lucruri care trebuie făcute în Sicilia

1

Vizitează Stromoboli, celebra insulă a îndrăgostiţilor Ingrid Bergman și Roberto Rossellini.

2

Descoperă Insula Malta și La Valletta, oraș modern dar vechi de peste 400 ani cu frumoasele sale puncte de atracţie: Catedrala Sfântul Ioan, Palatul Marilor Maeștri (exterior) și Grădinile Barrakka. Catedrala Sfântul Ioan este cel mai cunoscut obiectiv turistic maltez și cel mai bun exemplu arhitectural al stilului baroc din insulă.

3

O excursie la Etnaland este un prilej de distracţie excelent pentru familiile cu copii și nu numai. Parcul oferă numeroase atracţii precum: plimbări cu barca pe râurile junglei, parcul de dinozauri, spectacole cu laser, Jungle Splash, grădină botanică ș.a.m.d.

4

Vizitează câteva situri arheologice, pentru a înţelege o parte din istoria și cultura acestei zone. Vei avea de ales între: Valea templelor din Agrigento, cimitirele bizantino-creștine datând din secolele iv și v, amfiteatrele grecești din Taormina și Piaţa Armerina, cu mozaicurile din perioada romană.

5

Pornește într-o aventură de neuitat pe Muntele Etna. O excursie pe Etna este o adevărată aventură, acesta fiind cel mai mare vulcan încă activ din Europa. Se vizitează Refugio Sapienza situat la 1900 m altitudine. La 3000 m se poate ajunge cu telescaunul iar apoi pe jos. La această altitudine vei putea merge pe râuri de lavă întărită și vei putea simţi sub picioare căldura emanată de vulcan.

6

Comandă cât mai multe tipuri de mâncare tradiţională. Vei fi uimit să descoperi o simfonie de arome.

450

7

Relaxează-te într-o croazieră de poveste spre Insulele Eoliene, miticele insule ale Odiseei. Plajele extraordinare, bucătăria tradiţională și celebrul vin malvasia te vor fermeca.

8

Explorează regiunea viticolă a insulei descoperind o parte din tradiţia acestei ţări. Vei putea încerca unele dintre cele mai cunsocute vinuri ale Siciliei.

9

O excursie în Munţii Nebrodi iţi vor permite să faci câteva poze extraordinare și să încerci delicii culinare precum: miel, capră și porc negru de nebrodi, pregătite după reţete tradiţionale în satul Miraglia.

scuba-diving în apele 10Încearcă Insulelor Eoliene și descoperă luxurianta viaţă marină.

11 Descoperă superbele orașe

ale insulei: Taormina, Catania, Siracusa, Palermo, Messina și Cefalu sau oaza Vendicari. Fiecare dintre acestea găzduiește nenumărate obiective turistice care nu trebuie ratate. L’Angelo del Papiro și 12 Vizitează învaţă cum să transformi planta de papyrus în hârtie, utilizând metode vechi de peste 5000 de ani.


Italia

Insula Sicilia de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Aproape de centrul orașului Are camere cu vedere la mare

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopţi cazare Demipensiune/ Pensiune completă* Asistenţă turistică locală

Hotel Sporting Baia bbbb Sicilia este o parte într-atât de importantă a Italiei, încât Goethe, profund impresionat de frumuseţile insulei, spunea: „să vizitezi Italia fără să fi văzut Sicilia este ca şi cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii ţări”. De-a lungul timpului, această insulă i-a atras pe cartaginezi, romani, greci, vandali, arabi, normanzi, spanioli și francezi. Invadatorii Siciliei au lăsat insulei o extraordinară moștenire: teatrele de la Siracusa și Taormina, impozantele temple de la Agrigento și Sagesta, superbele mozaicuri din Piazza Armenia, stilul arhitectural cu influenţe maure sau maiestuosul stil arhitectural, moștenire ce se poate vedea cel mai bine la catedralele Monreale și Cefalu. Localizare: Este un hotel modern pe plajă, în frumosul golf Naxos. Distanţa faţă de aeroport este de 65 km, iar faţă de centrul oraşului şi de complexul de magazine este la o distanţă de 100 m. Hotelul oferă o panoramă superbă asupra Muntelui Etna, Taormina, Castelmola şi Reggio

Calabria. Vă puteţi relaxa la centrul de înfrumuseţare, fitness, saună, piscină sau chiar pe plajă, în faţa mării. Facilităţile hotelului: Hotelul Sporting Baia dispune de recepţie, restaurant principal, 2 baruri/ lounge, fitness, piscină interioară. Pe acoperiş există o terasă mare cu şezlonguri,

de unde se pot admira plaja şi munţii din jur. Hotelul se recomandă tuturor categoriilor de vârstă. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu 2 paturi, baie (cadă sau duş, uscător de păr), AC, telefon, TV satelit, seif în cameră, mini bar.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

OFERTA SPECIALĂ Locuri limitate

27.09

521 €

325 €

04.10, 11.10, 18.10

544 €

345 €

07.06, 14.06, 21.06, 20.09

598 €

395 €

28.06, 05.07

694 €

425 €

06.09

710 €

495 €

12.07, 19.07

760 €

545 €

26.07, 02.08

790 €

575 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (95 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

451


Italia

Insula Sicilia

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE În apropiere de centrul orașului Cape Mills Internet Wi-Fi

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion; Transfer aeroport-hotel-aeroport; Cazare 7 nopţi; Demipensiune; Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Park Hotel Capomulini bbbb Localizare: Park Hotel Capomulini se află într-una dintre cele mai frumoase zone, foarte aproape de centrul oraşului Cape Mills, chiar lângă mare. Magazine, baruri și restaurante sunt situate în apropierea hotelului. Facilităţile camerelor: Camere dotate cu tot confortul. Camerele sunt moderne şi funcţionale, dotate cu cabină de duș, aer condiţionat, TV prin satelit, mini-bar, TV și telefon. Facilităţile hotelului: Întreaga structură a hotelului beneficiază de serviciul de conectivitate la internet prin Wi-Fi. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor restaurant, bar, recepţie 24 de ore, camere nefumători, camere și facilităţi pentru persoane

cu handicap, lift, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, sală de fitness, săli de conferinţă și petreceri, curăţătorie chimică, internet prin modem disponibil în centrul de afaceri (5 € / oră), piscină exterioară, minibar la piscină, serviciu de spălătorie, terasă cu şezlonguri și umbrele de soare.

Concept masă: Demipensiune cu mic dejun în sistem bufet și cină cu meniu fix. În plus turiștii vor beneficia de apă și vin la masă. Supliment prânz 70 € / persoană / sejur și 100 € /persoană / sejur (luna mai).

Plecare din Bucureşti FIRST MINUTE Loc în STANDARD Loc DBL cu REDUCERE în DBL până la 31.03

PERIOADA

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

07.06, 14.06, 21.06, 28.06, 05.07, 495 € 552 € 567 € 592 € 12.07, 19.07, 06.09, 13.09, 20.09 Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Vedere panoramică asupra golfului Taormina Copil gratuit până la 12 ani Camere spațioase și confortabile

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopţi cazare Demipensiune Asistenţă turistică locală

Hotel Antares bbbb Sicilia este cea mai mare insulă din Marea Mediterană şi este locul care satisface toate cerinţele celor care o aleg drept destinaţie de vacanţă, indiferent dacă este vorba despre iubitori de plaje superbe, de mare şi de natură sau de pasionaţi de artă, cultură sau istorie. Localizare: Complexul hotelier este situat în staţiunea turistică Letojanni , de-a lungul coastei Mării Ionice din Sicilia. Se află la câţiva kilometri de centrul oraşului Taormina, o poziţie fantastică în care vă puteţi bucura de o vedere panoramică asupra golfului Taormina. Facilităţile hotelului: Oaspeţii au acces la serviciu de curăţătorie, restaurant în stil bufet, piano bar, sala de lectura, acces wireless la internet, birou de schimb valutar și parcare (număr limitat de locuri). De

452

asemenea recepţia este deschisă 24 de ore. Facilităţile camerelor: Cele 120 de camere mobilate modern au

următoarele facilităţi: baie proprie ce dispune de cadă sau cabină de duş, uscător de păr, telefon, televizor prin satelit, minibar şi aer condiţionat.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE SPECIALĂ aplicată, până la 15.02 aplicată, până la 31.03 Locuri limitate 688 € 713 € 728 €

07.06, 14.06, 21.06, 28.06, 05.07, 12.07

753 €

27.09

761 €

696 €

721 €

736 €

19.07

773 €

708 €

733 €

748 €

26.07, 06.09, 13.09, 20.09

781 €

716 €

741 €

756 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale


Italia

Insula Sicilia de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Aproape de zonele turistice cele mai importante Foarte aproape de mare și chiar în centrul stațiunii

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Albergo i Malavoglia bbb Localizare: Hotelul este un ideal punct de plecare pentru a vizita minunatele orașe siciliene bogate în istorie. Se află la doar 7 km distanţă de Acireale, interesant oraș baroc renumit pentru defilarea cailor alegorici din timpul carnavalului organizat în luna august, la 10 km de centrul istoric al Cataniei şi la 35 km de Taormina. Iar prin excursii zilnice se pot vizita şi Siracuza, Piazza Armerina, Agrigento, Ragusa Ibla şi Monica e Noto. Facilităţile hotelului: Hotelul pune la dispoziția turiştilor săi o piscină exterioară, restaurant, bar, sală de conferințe sau evenimente, conexiune Wi-Fi gratuită în lobby

şi în camere, garaj, sală de fitness şi saună. Hotelul oferă şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi. Facilităţile camerelor: Cele 49 de camere, majoritatea cu balcon sau terasă, sunt dotate cu climatizare, frigider, seif, telefon direct. Plaja: Hotelul este la câţiva paşi de apă (40 m) şi de faimoasele Insule ale

Ciclopului (Isole Dei Ciclopi). Potrivit unei legende locale, aceste 3 insule înalte de forma unor coloane sunt nişte stânci ce au fost aruncate de Ulise în Odiseea.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Demipensiune Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

07.06, 14.06, 21.06, 28.06, 05.07, 485 € 510 € 525 € 550 € 12.07, 19.07, 06.09, 13.09, 20.09 Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: taxele de aeroport (95 euro/pers.), taxa de staţiune, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxe de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

de la

TURIS TUR IST TIC

PUNCTE FORTE Aproape de centrul orașului Siracusa Internet disponibil în cadrul hotelului Gradină

SERVICII INCLUSE

Hotel Relax bbb Siracusa este un oraş antic, la mare, cu un minunat centru istoric pe Insula Ortigia. Este un oraş plăcut, cu o multitudine de atracţii, o destinaţie culturală interesantă. Centrul istoric de pe Insula Ortigia este un loc bun pentru a lua masa, pentru plimbare, cumpărături, dar principalele monumente şi obiective turistice se găsesc în apropierea ţărmului. Localizare: Hotelul Relax din Siracusa se află la doar câteva minute pe jos de centru. Fie că rămâneţi câteva zile sau pentru o durata mai lungă, acest hotel este situat într-o zonă ideală de unde puteţi profita de toate minunăţiile oraşului. Facilităţile hotelului: Cu un stil de

AVION amenajare plăcut, acest hotel de trei stele este situat în Siracusa. Mai multe tipuri de dotări sunt disponibile, cu precădere restaurant, bar, recepţie 24 de ore, ziare, camere nefumători, spălătorie, parcare gratuită, expres check-in/check-Out, televizor, aer condiţionat, televiziune prin satelit, saună, parcare cu plată. Acest

hotel vă pune la dispoziţie internet de mare viteză și un serviciu unic: grădină. Facilităţile camerelor: Cele de 57 camere sunt dotate cu uscător de păr, baie cu duș, telefon, televizor, balcon. Turiștii pot beneficia de room service (extra) sau de serviciu de mic dejun în cameră.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare

07.06, 14.06, 21.06, 28.06, 05.07, 653 € 678 € 693 € 718 € 12.07, 19.07, 06.09, 13.09, 20.09 Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: taxele de aeroport (95 euro/pers.), taxa de staţiune, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxe de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale

453


Palau Isola Rossa

Baia dele Ninfe Alghero

Cagliari

Sardinia

PLECĂRI RI CU AVIONUL DIN Bucuresti

Sardinia Sardinia are ceva pentru toată lumea de la jet schi pe faimoasa Costa Smeralda, cu peisaje uluitoare şi hoteluri exclusiviste, la coasta de sud virgină, cu multe plaje pustii şi ape turcoaz ca în Caraibe. Sardinia, sau în limba italiană, “Sardegna”, nu este o destinaţie mediteraneană pentru turism de masă, ci este o insulă italiană sofisticată, situată la vest de partea continentală a Italiei şi la sud de Corsica. Cu peste 1.000 de km de coastă virgină, este renumită pentru plajele frumoase, marea cristalină de culoare azuriu-albastru şi formaţiuni de rocă fascinante.

454


DISTREAZĂ-TE!

SHOPPING

Italienii petrec cea mai m mare parte a serilor socializând, luând cina şi bând sau cafenea de pe trotuar sau într-un restaurant. Alghero vin fie la o terasă sa şi Cagliari sunt cele mai recunoscute pentru viaţa de noapte. Costa Smeralda reprezintă spuma vi vieţii de noapte şi sociale de pe insulă . Aici se găsesc cele mai cunsocute cluburi la modă , discoteci, restaurante, alese adesea de celebrităţi pentru vacanţele lor. l La mare căutare în Sardinia sunt şi festivalurile, printre care Festa della Bira (Festivalul Berii) în San Pantaleo sau Festivalul de Jazz Algher , cconcertele sau piesele de teatru.

ești. Diferite regiuni ale insulei sunt renumite pentru tradițiile lor meșteșugărești. Femeile confecţionează încă în Castelsardo coșuri din frunze de pin, papură, ură, şi salcie. Ceramica face parte din istoria Sardiniei și este adesea pictată înn albastru pe alb, oferindu-i-se un aer grecesc. Puteți găsi ceramica în magazinele din orașele turistice mari aceasta reprezentând un suvenir pe măsură. Supermarketurile și centrele ntrele comerciale importante sunt situate la mică distanță, relativ aproape de toate zonelee turistice importante din erite perioade pe parcursul Sardinia. Există mai multe piețe în aer liber, care au loc în Sardinia în diferite anului oferind oportunitatea perfectă de a achitiţiona antichități, produse locale și suveniruri.

Nu

rata în Sardinia

1

Excursii opģionale

Arhipelagul La Maddalena Vom pleca din portul Palau și ne vom îmbarca pe ferry-boat către Arhipelagul La Maddalena, mai precis spre Insula Caprera (una din cele 7 insule ale arhipelagului care este locuită). Aici vom vizita orașul și casa muzeu a lui Giuseppe Garibaldi. Vom face apoi un tur panoramic al insulei La Maddalena cu opriri în golfuri pentru vederi panoramice asupra celorlalte insule ale arhipelagului. După prânz vom vizita Coasta de Smarald, cu opriri în Baja și Porto Cervo, cu plimbare în centru, pentru cumpărături.

Cagliari a fost capitala Sardiniei încă din perioada romană, și este un loc ce trebuie vizitat de cei care vor să descopere specificul și istoria acestor locuri. Este un loc surprinzător de atrăgător, cu un superb centru vechi, o serie de monumente istorice și acces ușor către plajele din imediata apropiere și lagunele populate cu sute de păsări flamingo.

4

Nu trebuie să ratezi sătucuri precum Mamoida, Arizo sau Fonni, care după cum le descria poetul Sebastiano Satta, sunt “la fel de îndepărtate unele de celelalte precum stelele”. Bătrânii de aici mai poartă și astăzi costumele tradiționale, fiind unul dintre puţinele locuri din Sardinia unde se mai păstrează portul popular.

2

Alghero este una dintre cele mai populare stațiuni din Sardinia, supranumită „mica Barcelona”, unde ineditul și spectaculosul se întrepătrund. Catalanii au domnit aici vreme de patru secole începând cu 1354. Influenţa catalanilor se face simțită și astăzi, atât în limbaj, cât și în stilul arhitectural. Principalele atracții turistice de pe labirintul de alei pietruite ale orașului sunt: Catedrala Piazza del Dumo, Biserica San Francesco și Grota lui Neptun.

5

Olbia este un oraș cu străzi înguste și pavate, clădiri vechi dar și construcții înalte și moderne. Istoria orașului se pierde undeva pe vremea grecilor, urmând apoi perioade de înflorire și decadenţă. Olbia este astăzi principalul nod maritim și aerian al Sardiniei, fiind învecinat cu numeroase puncte de atracție turistică.

3

Costa Smeralda sau Coasta de Smarald te așteaptă cu o mulțime de plaje superbe, ape turcoaz și stațiuni renumite ca: Porto Rotondo, Portisco, Baia Sardinia și cea mai cunoscută dintre toate, Porto Cervo. Toate sunt la fel de elegante și exclusiviste, dar și vestite pentru misterioasele “nuraghi” – așezări preistorice – renumite în întreaga lume.

Nuoro și Orgosolo Plecăm spre Nuoro, în inima Sardiniei. Vom vizita Muzeul Vieții și Tradițiilor Populare din Sardinia. Sunt peste 7000 de exponate prezentate în cadrul expozițiilor permanente, de la haine și bijuterii sau amulete la măști magice, ţesături, instrumente muzicale, unelte, lucrări de artă populară. Multe dintre piesele expuse au cel puțin două secole vechime și impresionează și astăzi prin finețea execuției și specificului sardinian. Vom face o plimbare în partea veche a orașului unde vom admira clădirile și străzile clasice, micile magazine cu obiecte de artizanat și suveniruri. Continuăm cu satul Orgosolo, cunoscut pe plan internațional pentru picturile sale celebre. Mai mult de 250

case împodobesc străzile din sat, un adevărat muzeu în aer liber. Orașul mai este renumit pentru cronicile și actele de banditism de pe vremuri, chiar dacă oamenii în zilele noastre sunt ospitalieri, cântând pe străzi melodii tradiționale. Vom încheia ziua cu o plimbare pe frumoasele străzi de piatră pline cu restaurante și cafenele.

Alghero Începem excursia noastră cu vizitarea catedralei Sf. Maria. Începută în 1570, Catedrala Sfântă Maria a fost deschisă în 1593, însă construcția s-a terminat în 1730. Originar, catedrala conserva un stil gotic-catalan așa cum se vede și în cele cinci capele precum și la baza clopotniței, însă naosul și cele două nave laterale sunt în stil renascentist

târziu. După-amiaza vizită opțională la Grota lui Neptun cu barca din portul Alghero, sau pe jos de la promontoriu de Capo Caccia de-a lungul unei scări de 654 de trepte.

Oristano Ne îndreptăm spre Oristano. Vizităm centrul istoric, Piaţa Romană, turnul Mariano al II-lea datând din 1290, bulevardul Corso Umberto I, Piaţa Eleanor și Catedrala S. Francisc care datează din secolul XIII. Continuăm cu Peninsula Sinis pentru a vizita situl arheologic Tharros, care este un fost oraș roman de pe coasta de vest a insulei. În momentul de faţă este un muzeu în aer liber, cocoțat pe vârful unei stânci.

455


Italia

Insula Sardinia

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Locaţia idilică a hotelului oferă o panoramă de basm Distanţa mică faţă de centrul staţiunii (400 m) și faţă de plajă Hotelul oferă servicii de înaltă calitate într-un peisaj feeric Plajele cu ape cristaline, considerate ca fiind cele mai spectaculoase din Italia

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Cazare 7 nopți Demipensiune/pensiune completă* Transfer aeroport-hotel-aeroport Asistență turistică locală.

Hotel Palau bbbb Sardinia, fiind a doua mare insula mediteraneană, are mult mai multe de oferit, cu o istorie interesantă, peisaje sălbatice de munte, oraşe vibrante, cu tradiţiile locale și festivaluri pline de culoare. Oamenii sunt calzi şi prietenoși şi se bucură într-un mod aparte de viaţă. O primire călduroasă vă aşteaptă în Sardinia. Localizare: În partea superioară a staţiunii Palau, la câteva minute de unul dintre cele mai pitoreşti porturi din Sardinia. Accesul la plajă este oferit prin serviciul de transfer gratuit hotel-plajă-hotel. Facilităţile hotelului: 2 piscine: una pentru adulţi şi una pentru copii, activităţi de divertisment, bar cu pian, discotecă, tenis, wind-surf, echitaţie,

lecţii de navigaţie sau şcoală de scufundări. Turiştii sunt invitaţi să descopere bucătăria locală într-unul din restaurantele hotelului. În incinta hotelului turiştii mai beneficiază de aer condiţionat, centru SPA & wellness, sală de fitness, parcare sau servicii de rent-a-car. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu wi-fi, minibar, telefon,

uscător de păr, satelit-TV, seif, aer condiţionat şi încălzire. Totodată hotelul acceptă şi animale de companie de talie mică.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

OFERTA SPECIALĂ Locuri limitate

22.05, 29.05, 05.06, 12.06, 19.06, 02.10, 09.10, 16.10

871 €

395 €

26.06, 03.07, 10.07, 11.09, 18.09, 25.09

941 €

445 €

17.07, 24.07, 28.08, 04.09

989 €

495 €

31.07, 07.08, 14.08, 21.08

1145 €

595 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (120 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

456


Italia

Insula Sardinia de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Hotelul este situat în centrul stațiunii Alghero, foarte aproape de toate punctele de atracție turistică De pe terasa hotelului poate fi admirată panorama întregii stațiuni, orașul vechi, dar și marea

SERVICII INCLUSE

Hotel La Margherita bbb Localizare: Situat în inima staţiunii Alghero, la aproximativ 10 minute de plajă şi 300 m de port. Aeroportul din Alghero se află la doar la 13 km distanță. Facilităţile hotelului: Complet renovat în anul 2010, hotelul beneficiază de toate facilităţile moderne, păstrându-și în acelaşi timp aspectul original. Printre facilități se numără: restaurant, bar, centru SPA (250 mp), acces internet, acces pentru persoane cu handicap, lift, parcare, sală fitness, echitație, serviciu spălătorie, închirieri biciclete și scutere, plajă privată, acces animale etc.

AVION

Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 56 camere spațioase și confortabile. Majoritatea au terasă cu vedere spre mare; fiecare cameră

dispune de baie cu wc/duș, TV satelit, AC, uscător de păr, telefon, minibar, acces internet.

Plecare din Bucureşti FIRST MINUTE Loc în DBL STANDARD cu REDUCERE aplicată până la 31.03

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04

OFERTA SPECIALA Locuri limitate

05.06, 12.06, 19.06

553 €

478 €

498 €

528 €

26.06

558 €

483 €

503 €

533 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07

570 €

495 €

515 €

545 €

25.09

593 €

518 €

538 €

568 €

04.09, 11.09, 18.09

605 €

530 €

550 €

580 €

28.08

635 €

560 €

580 €

610 €

31.07

645 €

570 €

590 €

620 €

07.08, 14.08, 21.08

658 €

583 €

603 €

633 €

Bilet avion Cazare 7 nopți Mic dejun Transfer aeroport-hotel-aeroport Asistență turistică locală.

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție Preţul nu include: Taxele de aeroport (120 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale

de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Este condus de o familie, motiv pentru care este recunoscut ca unul dintre cele mai prietenoase și primitoare hoteluri Oferă un confort simplu, o bucătarie excelentă, rafinată și servicii de calitate

Hotel La Playa bbb

SERVICII INCLUSE

Sardinia, fiind a două mare insula mediteraneană, cu o istorie interesantă, peisaje sălbatice de munte, oraşe vibrante, cu tradiţiile locale și festivaluri pline de culoare, are multe de oferit. O primire călduroasă vă aşteaptă în Sardinia. Oamenii sunt calzi şi prietenoși şi se bucură într-un mod aparte de viaţă. Sardinia este o insulă care vă permite să experimentaţi cu adevărat esenţa de viaţă mediteraneană. Localizare: Situat la 2 km de centrul orașului vechi și la 100 m față de plaja cu nisip Lido. Facilităţi hotelului: Dispune de restaurant cu specific italian, bar, piscină, grădină, piscină pentru copii, jacuzzi, terasă cu șezlonguri, lift, bibliotecă; stația de autobuz este la 1 minut distanță de hotel. Facilităţile camerelor: Camerele sunt în număr de 33 și sunt dotate cu: baie cu wc și duș, TV satelit, balcon, aer condiționat, acces internet.

AVION

Cazare 7 nopți Mic dejun Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Asistență turistică locală.

Plecare din Bucureşti

25.09

649 €

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03 574 €

04.09, 11.09, 18.09

654 €

579 €

599 €

629 €

05.06, 12.06, 19.06

675 €

600 €

620 €

650 €

26.06

679 €

604 €

624 €

654 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07

689 €

614 €

634 €

664 €

28.08

734 €

659 €

679 €

709 €

31.07

779 €

704 €

724 €

754 €

07.08, 14.08, 21.08

794 €

719 €

739 €

769 €

PLECĂRI

STANDARD

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04 594 €

OFERTA SPECIALA Locuri limitate 624 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (120 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale

457


Italia

Insula Sardinia

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Panoramă suberbă către Arhipelagul La Maddalena Plajă privată și shuttle bus gratuit de la hotel către plajă Aproape de doua puncte importante de interes turistic, stațiunile Palau și Santa Teresa di Gallura

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Residence & Spa Borgo Saraceno bbbb Localizare: Situat pe coasta de nord-est a insulei Sardinia, la 6 km de Palau, 14 km de Santa Teresa di Gallura, iar aeroportul din Alghero se află la aproximativ 120 km. Facilităţile hotelului: Piscină exterioară olimpică, piscină acoperită încălzită şi cu hidromasaj, restaurant interior cu terasă către piscină, parcare, Wi-Fi în zonele publice, AC, bar şi lounge, sală de biliard, centru Spa, room service, recepție 24h, prosoape pentru piscină şi plajă, serviciu de babysitter (extra). Facilităţile camerelor: Camerele sunt vesele şi elegante, fin decorate cu materiale textile locale în culori şi stiluri sarde. Toate au terasă sau

balcon privat, aer condiționat independent, telefon, TV satelit, seif şi mini-bar, uscător de păr. Plaja: Plajă privată cu nisip fin, aflată la câteva minute distanţă. Shuttle bus gratuit de la hotel la plajă (la ore fixe).

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

Oferta Specială Locuri limitate

Standard Loc în DBL

22.05, 29.05, 05.06, 12.06, 19.06, 02.10, 09.10, 16.10 728 € 395 € 26.06, 03.07, 10.07, 11.09, 18.09, 25.09 758 € 445 € 17.07, 24.07, 28.08, 04.09 808 € 495 € 595 € 31.07, 07.08, 14.08, 21.08 878 € Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: Taxele de aeroport (120 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Este un hotel luxos, intim și elegant, proiectat de faimosul architect italian Antonio Simon Mossa Are o localizare ideală, chiar în golful Nymph Bay, renumit prin frumusețe și grandoare

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Cazare 7 nopți Mic dejun Transfer aeroport-hotel-aeroport Asistență turistică locală.

458

Hotel El Faro bbbb Sardinia, cu peste 1.000 de km de coastă virgină, este renumită pentru plajele frumoase, marea cristalină de culoare azuriu-albastru şi formaţiuni de rocă fascinante. Localizare: Situat în mijlocul unui golf denumit de către romani “Baia dele Ninfe”. Aeroportul din Alghero este la 10 minute distanță, iar din centrul orașului se poate lua un shuttle bus care face curse regulate la hotel. Facilităţi hotelului: A fost conceput pe baza ideii de “corabie ancorată”, de aceea are și o “zona marină” complet echipată, dar și piscine cu apă de mare, servicii SPA, acces internet, sală de fitness, sală de conferințe,

restaurant cu specific mediteranean etc. Facilităţile camerelor: Camerele sunt decorate în stil sardinian și au

balcon sau terasă, telefon, TV satelit, aer condiționat, minibar, seif, uscător de păr la baie.

Plecare din Bucureşti

25.09

806 €

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 31.03 695 €

22.05

821 €

716 €

736 €

766 €

29.05, 05.06, 12.06, 19.06, 18.09

864 €

759 €

779 €

809 €

11.09

906 €

799 €

821 €

851 €

26.06

920 €

815 €

835 €

865 €

03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07, 21.08, 28.08, 04.09

962 €

857 €

877 €

907 €

14.08

1.004 €

899 €

919 €

949 €

07.08

1.018 €

915 €

935 €

965 €

PLECĂRI

STANDARD

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată până la 30.04 721 €

OFERTA SPECIALA Locuri limitate 751 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție Preţul nu include: Taxele de aeroport (120 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale


Italia

Insula Sardinia de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Cluburi pentru copii și adolescenți incluse Resort cu două piscine, un restaurant cu priveliște panoramică și plajă privată Zona rezidențială perfectă pentru familii ce oferă apartamente cu unul sau două dormitoare

FamilyClub SERVICII INCLUSE AVION

Bilet de avion zbor direct Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopți Self catering Asistenţă turistică locală

Residence Calarossa bbb Calarorra Village Residence este perfect așezat într-un peisaj spectaculos ce îmbină marea azurie cu ţărmul roșiatic al coastei de nord a Sardiniei. Compexul oferă turiștilor săi o varietate de facilități şi activităţi pentru o vacanţă cât mai plăcută. Localizare: Situat pe coasta de nordvest a insulei Sardinia, la doar 5 km de Isola Rossa. Aeroportul din Alghero se află la aproximativ 90 km. Facilităţile hotelului: Restaurant cu vedere panoramică, bar, amfiteatru, minimarket, serviciu de concierge, fitness, 3 piscine exterioare inclusiv una pentru copii cu șezlonguri şi parasolare, 3 terenuri de tenis, un teren de fotbal, parcare, recepție, serviciu de spălătorie (contra cost), serviciu medical (contra cost). Hotelul percepe un depozit la check-in ce se va returna la check-out.

Facilităţile camerelor: Complexul este format din apartamente cu unul sau două dormitoare ce includ balcon sau terasă, duş, frigider, ventilator, televizor, telefon, chicinetă, cuptor cu microunde, mașină de spălat vasele, kit de curăţenie. Toate apartamentele au lenjerie de pat schimbată înainte de checkin, un prosop de mâini și unul de baie per persoana, iar curăţenia se face în zona chicinetei, în restul apartamentului fiind contra cost. Apartamentele de la etaj nu sunt recomandate copiilor sub 6 ani.

Activităţi / Divertisment: Animație, show-uri, cursuri de fitness, concursuri şi turnee sportive. Centru de scuba diving, echitație, surf şi alte sporturi acvatice, club de noapte (extra), volei pe plajă, fotbal, tenis. Facilităţi pentru copii: Mini club, Junior Club. Zonă de joacă interioară cu tobogane, piscină pentru copii. Plaja: Plajă privată cu nisip fin, aflată la 300 până la 800 m distanţă de apartamente, accesibilă pe jos cu shuttle bus-ul gratuit. Plaja este echipată cu șezlonguri şi parasolare (gratuite). Plecare din Bucureşti

PERIOADA 25.09

OFERTĂ SPECIALĂ EARLY BOOKING FIRST MINUTE Loc STANDARD Loc în în apartament cu Loc în apartament cu Loc în apartament cu apartament REDUCERE aplicată REDUCERE aplicată REDUCERE aplicată la cazare până la 30.04 până la 31.03 420 € 326 € 365 € 395 €

18.09

486 €

382 €

431 €

461 €

22.05

508 €

400 €

453 €

483 €

29.05, 11.09

574 €

456 €

519 €

549 €

04.09

617 €

493 €

562 €

592 €

05.06

632 €

506 €

577 €

607 €

12.06, 19.06

675 €

543 €

620 €

650 €

26.06

709 €

572 €

654 €

684 €

03.07

735 €

593 €

680 €

710 €

28.08

752 €

608 €

697 €

727 €

10.07

803 €

651 €

748 €

778 €

17.07, 24.07

854 €

694 €

799 €

829 €

21.08

966 €

790 €

911 €

941 €

31.07

1004 €

822 €

949 €

979 €

07.08, 14.08

1116 €

918 €

1061 €

1091 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (120 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

459


Franța Peisaje contrastante, tradiții păstrate vii, o varietate de dialecte, 40.000 de monumente și castele, abații și conace, 6.000 de muzee și 1.000 de festivaluri... În Franța, diversitatea și bogăția extraordinară a moștenirii culturale sunt elementele de bază ale turismului.

Turnul Eiffel

Franța este cea mai populară destinație turistică de peste 20 de ani și este una dintre țările cu cel mai diversificat relief din Europa. Orașele sale ascund unele dintre cele mai mari comori din Europa, întreaga țară este prosperă și bine îngrijită și se mândrește cu unele dintre cele mai apreciate destinații turistice – orașul Paris, Riviera Franceză, plajele cu ieșire la Oceanul Atlantic, stațiunile de iarnă din Alpii Francezi, castelele de pe Valea Loirei, zonele Britania și Normandia. Franța este renumită și pentru gastronomia sa, în special pentru vinurile și brânzeturile cu mucegai nobil, pentru istorie, cultură și modă.

460


Party în... Cannes

Nisa

Cannes

Nisa este al 5-lea oraș ca mărime din Franța. Situat în sud-estul țării, pe coasta Mării Mediterane, la poalele Alpilor Maritimi, Nisa este o stațiune balneară și un centru turistic important, fiind supranumită „capitala Coastei de Azur”.

Cannes se află în sud-vestul Franței, pe malul Mării Mediterane, și este una dintre cele mai renumite stațiuni de pe Coasta de Azur, datorită industriei parfumiere și a Festivalului Internațional de Film.

Când spui Cannes spui eleganță, yachturi private, cocktail-uri exotice, apariții VIP și restaurante exclusiviste! Un paradis al distracției, cu viață de noapte activă și facilități top quality. Cannes s-a transformat într-o destinație de top, datorită cluburilor și restaurantelor exclusiviste de pe Riviera Franceză! Fie că îți dorești o seară relaxantă, un pahar de vin, un cocktail exotic sau ritmuri nebune de dans, de-a lungul Rivierei Franceze găsești orice tip de local vrei, cu servicii de incontestat! Atenție, însă! Ținuta și rochia eleganță sunt obligatorii orunde și la orice oră. Printre cele mai renumite localuri de distracție din Cannes sunt Palm Beach, Casino Barrière, Casino Barrière Les Princes, La Chunga și Charly’s – Rue du Suquet.

Clubbing în... Nisa Pe timp de noapte, Nisa se transfomă într-o imensă scenă de dans! Iar esența acțiunii este concentrată de-a lungul aleilor radiante din Avenue Jean Medecin. Turiștii și localnicii încep distracția nocturnă la una dinre cafenelele celebre precum Le Before, cu muzică clasică, sau Le Relais, cu muzică live de pian. Majoritatea partyurilor încep cu puțin înainte de miezul nopții cu spectacole de karaoke, concerte de muzică live și dansuri, în cluburile

din zona Old Town. Printre cele mai exclusiviste localuri sunt Scarlett O’Hara Irish Pub, William Pub, Chez Wayne și Le Master Home Bar.

Shopping de lux High fashion și îmbrăcăminte de marcă, bijuterii, parfumerii, saloane de frumusețe și galerii de artă ... între Rue d’Antibes și Croisette, nimic nu lipsește! În domeniul luxului, Cannes este în competiție cu Paris, Milano, Londra, New York sau Dubai. Cele

mai renumite branduri franceze și internaționale sunt reprezentate în Cannes: Cartier, Rolex, Chopard, Dunhill, Bulgari, Boucheron, Fred, Chanel, Dior, Lacroix, Hermes, Vuitton, Lancel, Céline, MaxMara, Escada, Lolita Lempicka, JeanPaul Gaultier ... iar lista poate continua.... cu gândul la Nisa! Da, în materie de shopping, nici Nisa nu se lasă mai prejos, etalând cele mai prestigioase branduri internaționale chiar în zone centrale ale orașului precum Avenue Jean Medecin, Rue Massena, Rue Paradis şi Rue de Verdun. Bineînțeles, pentru a le vizita pe toate este nevoie și de un buget consistent!

461


Franța

Rendez-vous pe Cote d’Azure! Sudul Franței (Cote d’Azur) este o destinație de vacantă extrem de populară și un loc unde foarte mulți dintre noi și-ar dori sa trăiască. De o frumusețe care îți taie răsuflarea, cu o climă excelentă, Riviera Franceză și-a câștigat un loc fără egal printre zonele de vacantă cele mai stilate din lume. Cele mai simple plăceri sunt probabil cele mai atrăgătoare și durabile: marea albastră și strălucitoare, plajele umbrite de pini, aroma de ierburi, lavandă și satele din cărămidă arsă așezate în peisaje stâncoase spectaculoase. O bogăție de muzee cu o abundentă de grădini, fântâni și palmieri, minunatul oraș Nisa face

din viața de zi cu zi o forma de artă. Labirintul de străzi înguste, subțiri ale orașului vechi, este acum un teritoriu cu multe bistrouri, cluburi de noapte și galerii, toate cu ziduri de culoare ocru și obloane turcoaz, care îți sar în ochi. Dincolo de port se află Monte Carlo, cu fantasticul său cazinou și cu impresionanta Operă, locuri ce nu trebuie ratate. Grădinile de palmieri din jurul cazinoului și minunatele terase care le înconjoară oferă priveliști foarte frumoase asupra Mediteranei. Cel mai vechi și mai mare port al Franței, Marsilia, este totodată un loc al plăcerilor, cosmopolit și în plină renaștere culturală.

Marsilia este considerată poarta Franței către Orientul Mijlociu și către Africa de Nord. Bulevardul La Canebiere, o arteră principală plină de viață, este locul unde magnații occidentali și potențialii orientali s-au întâlnit pentru prima dată, în vreme ce corăbiile lor acostau în port. Până destul de recent doar un mic sat pescăresc, mai ușor de ajuns la el pe mare decât pe uscat, St. Tropez a devenit unul dintre punctele fierbinți pentru care este renumită Coasta de Azur. San Remo este locul desfășurării

Festivalului anual de muzică italiană. Pe lângă ambianţa vremurilor trecute, San Remo mai oferă și o porțiune întinsă de plajă cu nisip și un Oraș Vechi pe deal, cunoscut ca „La Pigna”. Pentru plăceri cosmopolitane, cazinoul atrage o clientelă selectă, dispusă să-și încerce norocul.

Nu

rata pe Coasta de Azur

1

2

Vizitează Agay, un sat și stațiune de coastă, între SaintRaphael și Theoule-sur-Mer. Ocupând un golf natural cu vedere la Marea Mediterană, Agay deține o plajă lungă, susținută de un șir de mici cafenele, magazine și vile luxoase.

3

Antibes se află pe Riviera Franceză, între Cannes și Nisa, și este unul dintre locurile cele mai atractive, având clădiri istorice, un oraș antic interesant, o piață tradițională și o selecție impresionantă de muzee.

4

Bandol este un oraș de coastă popular situat în partea de vest a Coastei de Azur și la vest de Toulon. Aici au poposit celebrități precum Thomas Mann, Aldous Huxley, Marcel Pagnol și DH Lawrence.

5

462

Cagnes-sur-Mer se află pe Riviera Franceză, între Nisa și Antibes, și este compus din trei părți: Cagnes-sur-Mer, stațiune pe litoral; Orașul Cagnes, aflat în spatele stațiunii, și Hautde-Cagnes, un sat vechi, care atrage anual milioane de turiști.

Bormes-les-Mimosas este situat la câțiva kilometri de Coasta de Azur, între Toulon și SaintTropez. Orașul are două părți: un sat medieval și o zonă cu

vedere spre mare, port și plaje (Le Lavandou).

6

Vence este situat pe Riviera Franceză, la nord de Cagnessur-Mer. Este un oraș cu mare potențial turistic, fiind poziționat pe o zonă stancoasă și înconjurat de fortificațiile sale originale.

7

Port Grimaud se află într-un golf natural, la vest de Saint-Tropez, pe Riviera Franceză. Este un sat istoric, cu priveliști uluitoare, în care străzile par să iasă din apă. Orașul poate fi accesat numai cu barca sau pe jos.

8

Vizitează Iles d’Hyeres, un grup de insule din Marea Mediterană, de pe coasta sufică a Franței, în apropierea orașului Hyeres. Insulele sunt Porquerolles, Le Levant și Port-Cross și formează împreună cele mai rare peisaje din Franța. Fiind o zonă foarte scumpă, mulți turiști aleg o excursie de o zi , luând feribotul de pe continent.

9

Vizitează Peillon, satul aflat între munte și mare, pe vârful unei stânci din Alpii Maritimi, la doar câțiva kilometri nord de Monaco și Coasta de Azur. Este o locație uimitoare, fiind și unul dintre satele cele mai atractive din zonă.


Franța

San Remo de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Vedere panoramică asupra mării

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Grand Hotel & Des Anglais bbbb Grand Hotel & Des Anglais este o construcţie antică transformată în hotel, care menține în continuare stilul perioadei și o parte din mobilier. Acest hotel istoric în San Remo și-a conservat pe parcursul anilor caracteristicile și atmosfera din trecut, încă de când mobilierul era din lemn masiv, cheile din metal şi personalul mereu gata pentru a satisface orice cerere, cu zâmbetul pe buze. Localizare: Poziţia hotelului îi oferă o vedere panoramică asupra mării, fiind amplasat în San Remo, în districtul Foce-Solaro, la doar câteva minute de plajă, 1 km de port şi la 1.3 km de Teatrul Ariston. Facilităţile hotelului: Hotelul beneficiază de recepţie deschisă 24h, bar, lounge, sală de conferinţe, acces

la internet, restaurant. Facilităţile camerelor: Camerele oferă oaspeţilor facilităţi precum TV prin satelit, minibar, baie proprie cu articole de toaletă, aer condiţionat, balcon (o parte din camere), acces la internet prin wireless. Puncte forte: amplasare ideală în San Remo, în apropiere de

principalele puncte de interes şi de plajă; facilităţi moderne într-o clădire istorică.

Plecare din București STANDARD Loc în DBL

OFERTA SPECIALĂ Locuri limitate

06.06, 13.06, 19.09

688 €

585 €

20.06, 27.06, 05.09, 12.09

707 €

625 €

PLECĂRI

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

463


Franța

Cannes

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Plajă privată cu nisip fin Foarte aproape de de faimosul Croisette și de Palatul Fastivalurilor

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Embassy Quality bbbb Localizare: La doar câţiva paşi de faimosul Croisette şi de Palatul Fastivalurilor, Hotel Embassy invită la descoperirea oraşului Cannes şi a împrejurimilor sale. Se află la 39 km de aeroportul din Nisa. Facilităţile hotelului: Hotelul oferă oaspeţilor săi facilităţi precum restaurant, bar, jacuzzi, terasă, centru de afaceri, parcare, recepţie deschisă 24 h, cutie de valori, interner Wi-Fi gratuit, servicii spălătorie, salon pentru servirea micului dejun, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Facilităţile camerelor: Toate cele 60 de camere sunt vesele şi elegante, fin decorate cu materiale textile locale

în culori şi stiluri sarde. Camerele sunt de tip Classic, Superior şi Senior Suite, toate cu terasă sau balcon privat, aer condiționat independent, telefon, TV satelit, seif şi mini-bar, uscător de păr. La cerere se poate oferi pătuț pentru copii până în 2 ani (contra cost). Există de asemenea şi 3 camere cu acces pentru scaun cu rotile.

Plaja: Hotelul oferă turiștilor o plajă privată cu nisip fin, aflată la câteva minute distanţă. De asemenea pune la dispoziție şi un shuttle bus gratuit de la hotel la plajă (la ore fixe).

Plecare din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE până la 31.03 până la 30.04 aplicată la cazare

06.06, 13.06, 20.06, 27.06

882 €

817 €

842 €

857 €

26.09

964 €

899 €

924 €

939 €

05.09, 12.09, 19.09

997 €

932 €

957 €

972 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Plajă privată În apropiere de Croisette

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi Mic dejun Asistenţă turistică pe perioada sejurului

464

Hotel Mercure Croisette Beach bbbb Localizare: Situat în Cannes, în Golden Square, casa faimosului festival de film, hotelul Croisette Beach, vă aşteaptă într-un spațiu privat, retras. Un hotel încântător, cu un stil contemporan, Croisette Beach vă oferă o experiență cu adevărat specială. Facilităţile hotelului: Hotelul Croisette Beach oferă servicii de lux într-un mediu dedicat , asigurânduse că vă veţi bucura de sejurul dumneavoastră. Printre facilităţile sale se numără saună, plajă privată, room service 24 h, internet Wi-Fi (gratuit) , spălătorie, curăţătorie chimică, garaj. Hotelul dispune de facilități pentru a găzdui persoanele cu mobilitate

redusă. Facilităţile camerelor: Hotelul deţine 94 de camere, în care se combină farmecul discret al unui hotel de 4* cu facilităţi moderne şi o atmosferă plăcută. Toate camerele sunt izolate fonic şi au aer condiţionat, TV cu ecran plat,

telefon cu linie directă, Wi-Fi, seif, minibar. Cele mai multe dintre ele au un balcon cu vedere la mare sau la grădină.

Plecare din București

PERIOADA

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ SPECIALĂ Loc DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE aplicată la cazare până la 31.03 până la 30.04

06.06, 05.09, 12.09, 19.09, 26.09

766 €

701 €

726 €

741 €

13.06

866 €

801 €

826 €

841 €

20.06, 27.06

941 €

876 €

901 €

916 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/ pers), asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programe opţionale.


Franța

Nisa de la

TURISTIC

PUNCTE FORTE Bună localizare în centrul orașului, într-o zonă liniștită cu acces facil la obiectivele turistice și la plajă Camerele sunt recent renovate și decorate în stil modern

SERVICII INCLUSE

Le Florence Grand Hotel bbb

AVION

Nisa este un important centru turistic, fiind supranumită „capitala Coastei de Azur” . Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul Matisse, Muzeul de Arte, palatul-muzeu Massena, orașul vechi cu palatul-muzeu Lascaris și catedrala Saint Reparata, grădina și ruinele castelului, ruinele orașului roman Cimenelum, mănăstirea franciscană din Cimiez cu un superb rozariu, grădina botanică Phoenix cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de operă, catedrala ortodoxă rusă. Localizare: Hotelul este situat pe Riviera Franceză, pe o stradă pietonală liniştită, în inima oraşului. Principalele atracţii turistice, precum oraşul vechi, Piaţa de Flori, cât și plajele, sunt la 5 minute de mers pe jos de la hotel. Centrul de Convenţii Acropolis se află la 10 minute de mers cu tramvaiul. Facilităţile hotelului: În hotel, internetul Wi Fi este gratuit, iar cele 52 de camere recent recondiţionate sunt pentru nefumători. Parcarea publică se află în faţa hotelului.

Hotelul pune la dispoziția turiștilor bar, salon pentru servit micul dejun, centru de afaceri și servicii de spălătorie. În plus, hotelul permite accesul animalelor de companie.

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopţi cazare Mic Dejun Asistenţă turistică locală

Facilităţile camerelor: stil modern, dotate cu aer condiţionat, TV LCD, telefon cu linie directă, mini frigider, seif, baie cu uscător de păr și produse de toaletă organice.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

STANDARD Loc în DBL

FIRST MINUTE Loc în DBL cu REDUCERE aplicată, până la 31.03

EARLY BOOKING Loc în DBL cu REDUCERE aplicată, până la 30.04

OFERTĂ SPECIALĂ Locuri limitate

06.06, 13.06, 20.06, 27.06, 803 € 818 € 843 € 778 € 04.07, 05.09, 12.09, 19.09, 26.09 Reduceri și suplimente: Un copil 0-1.99 ani plătește 100 € transport. Un copil 2-6.99 ani plătește 210 € transport + taxe aeroport Preţul nu include: Taxă de aeroport (95 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli personale; programe opţionale.

de la

CONFORT

PUNCTE FORTE Localizat în centrul orașului, însă într-o zona liniștită; Terasa de la ultimul etaj oferă o vedere spectaculoasă asupra plajei;

SERVICII INCLUSE

Mercure Nice Centre Grimaldi Hotel bbbb Nisa este situată în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur și este centrul administrativ al departamentului Alpii Maritimi. De asemenea, este cel mai mare oraș din Franța. La momentul actual, primăria orașului este deținută de Christian Estrosi, ales în anul 2008. El este membru al partidului Uniunea Populară, grup politic care-l susține pe Președintele Nicolas Sarkozy. ceaiului, telefon, radio, seif. Există Facilitaţile camerelor: Camerele Localizare: Hotelul este ideal 3 camere pentru persoanele cu sunt dotate cu aer condiţionat, TV localizat în centrul pietonal al dizabilităţi. satelit, internet Wi Fi gratuit, facilităţi oraşului, la doar 300 metri de pentru prepararea cafelei sau a faimoasa Promenade des Anglais. Oraşul vechi și Piaţa se află la doar Plecare din Bucureşti 10 minute de mers pe jos. Foarte FIRST MINUTE Loc în EARLY BOOKING Loc OFERTĂ aproape de hotel se află staţii de STANDARD PLECĂRI DBL cu REDUCERE în DBL cu REDUCERE SPECIALĂ Loc în DBL aplicată, până la 31.03 aplicată, până la 30.04 Locuri limitate autobuz și de tramvaie. Facilitaţile hotelului: Hotelul deține 739 € 764 € 779 € 06.06, 13.06, 20.06 804 € 26.09 846 € 781 € 806 € 821 € 84 camere, terasă, recepţie deschisă 27.06 888 € 823 € 848 € 863 € 24 de ore, cameră pentru bagaje. 04.07, 05.09, 12.09, 19.09 902 € 837 € 862 € 877 € În hotel sunt acceptate animalele Reduceri și suplimente: Un copil 0-1.99 ani plătește 100 € transport. Un copil 2-6.99 ani plătește 210 € transport de companie, iar personalul oferă + taxe aeroport Preţul nu include: Taxă de aeroport (95 €/pers); asigurare medicală, asigurare storno; alte taxe și cheltuieli informaţii turistice. personale; programe opţionale.

AVION

Bilet avion Transfer aeroport-hotel-aeroport 7 nopţi cazare Mic Dejun Asistenţă turistică locală

465


Egipt .... destinația în care aventura nu se termină niciodată! Safarii de adrenalină, sporturi nautice, plaje cu nisip alb, ape turcoaz și diferite excursii în natură... Sunt doar câteva dintre atracțiile de top ale tărâmului egiptean.

Egiptul este una dintre marile zone ale turismului internațional! O țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza și de Marea Roșie, la sud de Sudan, iar la vest de Libia. Datorită frumuseții sale naturale și a diversității peisajelor, fiind una dintre destinațiile cu aer tropical și deșertic, Egiptul este considerat Mama Lumii turistice! Este colțul de rai al site-urilor grandioase, precum Piramidele din Giza, Abu Simbel sau malul de vest al Luxor. Iar acestea sunt doar câteva…. Marea majoritate a turiștilor optează pentru Egipt ca destinație de vacanță întrucât este una dintre puținele țări ale lumii cu multe plaje calde și alternative la acestea, care beneficază de servicii la prețuri rezonabile. Cât despre peisaje, sunt unele dintre marile bogății ale lumii, îmbinând cu finețe linia zonelor deșertice cu cea a apelor turcoaz, ideale pentru o escapadă de scuba diving....

466

Cairo Sharm El Sheik

Hurghada


Sharm El Sheik

Hurghada

Între munte și ocean! Sharm el-Sheikh, sau Orașul Păcii, este destinația cu mare potențial turistic, situată în partea de sud a peninsulei Sinai, în regiunea Janub Sina, pe fâșia de coastă între Marea Roșie și celebrul munte Sinai.

Situată pe țărmul Mării Roșii din Egipt, Hurghada un clasic al vacanțelor „all-inclusive”! Este destinația perfectă pentru iubitorii sporturilor de adrenalină, a vacanțelor de familie și, nu în ultimul rând, a navigatorilor experimentați.

Atracții și distracții pe hoteluri plutitoare Celebrele atracții turistice din Egipt sunt monumente vechi de milenii, pentru care Valea Nilului a căpătat renume mondial. Printre cele principale se regăsesc Piramidele și Sfinxul de la Giza Mare, templele Abu Simbel, Templul Karnak și Complexul Valea Regilor, aflat în apropiere de Luxor. De asemenea, Cairo, capitala Egiptului, se mândrește cu Muzeul din Cairo și Moscheea lui Mohamed Ali Pașa și zonele de coastă ale Peninsulei Sinai. Însă, printre marine atracții se regăsesc și croazierele pe Nil, cu facilități de all inclusive! Cele mai scurte croaziere sunt, de obicei, între Luxor și Aswan, iar cele mai lungi croaziere călătoresc spre nord, la Dendera. Croazierele care tranzitează Nilul sunt considerate de localnici hoteluril plutitoare. Cele mai multe dețin piscine mici, căzi cu hidromasaj, sală de gimnastică, cluburi de noapte, restaurante, magazine și chiar biblioteci mici. Iar dacă ești ceva mai pretențios, poți opta și pentru croaziere în care se organizează spectacole de divertisment și cursuri de belly dancing.

467


Sharm El Sheik

Naama Bay Montazah Ras Nasrany Bay Sharm El Sheik

Marea Roșie

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN București în fiecare marți.

Sharm El Sheikh Paradisul scufundătorilor Mult soare, peisaje uluitoare și distracții nautice pline de adrenalină! Sharm El Sheikh este paradisul scufundătorilor, a escapadelor nocturne și a vacanțelor relaxante în familie. Situat în Golful Aqaba, la aproximativ 300 km de Suez și19 km de Parcul Național Ras Mohammed, Sharm El Sheikh este recunoscută internațional ca fiind una dintre cele mai extraordinare destinații de scufundări din Marea Roșie, Egipt. Motivul? Apa limpede, de cristal, corali magnifici, flora acvatică exotică, peștii tropicali și plajele fine, cu care te întâmpină la suprafață! Ce mai, o destnație de must go, care te surprinde cu o mulțime de facilități și peisaje impresionante!

468


CLUBURI ȘI BARURI

DISTREAZĂ-TE

Beach party, cluburi exotice, exot muzică live, dansuri tradiționale... În Sharm El Sheikh nu se doarme! Distracția țține până în zori de zi, iar cluburile încing atmosfera cu party-uri vibrante într-u într-un stil tradițional aparte. În Na’ama Bay se găsesc cele mai incendiare cluburi, prin printre cele mai renumite fiind Space, Little Buddha, Monty’s Bar , Pirate’s Bar sau Roof Bar. Iar lista poate continua cu Taverna, un pub B de metrou, Viva Bar și multe altele! Atenție însă la alcool! englezesc vechi, Bar pe 18 ani pentru a savura berea și peste 21 pentru a ciocni Trebuie să ai peste p fie și un pahar de vin.

vatică șiși Sharm El Sheikh se mândrește cu cea mai largă gamă de distracție acvatică sporturi extreme! Pe lângă scufundări, snorkeling, navigație, windsurfing rfing și kitesurfing, puteți încerca chiar și parașutismul... din elicopter. Mai mult, de la Sharm El Sheikh, puteți rezerva excursii și safari în deșertul Sinai dinn apropiere, pentru or Sinai. Iar dacă a descoperi uimitoarea mănăstire Sf. Ecaterina sau frumusețile Munților uie. Vei găsi centre distracția înseamnă relaxare, atunci cu siguranță ai nimerit unde trebuie. uite senzații. Cât profesionale de welness și SPA, unde vei experimenta cele mai nebănuite despre shopping, poate fi considerat un paradis al fashionistelor...

Mâncare

Geografia și istoria Sharm El-Sheikh este situat pe coasta egipteană a Mării Roșii, la vârful sudic al peninsulei Sinai. Sharm el-Sheikh se află pe un promontoriu cu vedere la Strâmtoarea Tiran și la gura Golfului Aqaba. Poziția strategică a condus la transformarea zonei, dintr-un sat de pescuit, într-un port și o bază navală importantă pentru Marina egipteană. Sharm el-Sheikh („Golful Sheikh” în arabă) este cunocut și sub numele de „Orașul Păcii”, care se referă la numărul mare de conferințe internaționale de pace care s-au organizat aici. Acesta s-a numit Şarm-üş Şeyh în timpul dominației otomane și a fost cunoscut sub numele de Ofira în timpul ocupației israeliene între 1967 și 1982. Printre egipteni și israelieni, numele orașului este de obicei prescurtat „Sharm”. După tratatul de Pace din 1979, întreaga zonă a Golfului Aqaba a fost împărțită în patru orașe: Taba, Nuweiba, Dahab și Sharm El-Sheikh. Orașul Sharm el-Sheikh a fost împărțit în cinci centre omogene, și anume Nabq, Ras Nusrani, Naama Bay, Umm Sid și Sharm El Maya.

Excursii optionale

Luxor (cu avionul) O excursie de o zi în vechea capitală a Tebei, unde veți avea șansa de a vedea unele dintre cele mai celebre situri istorice din Egipt. Se vizitează Valea Regilor și mormintele faraonilor, apoi o fabrica de alabastru și veti vedea cum egiptenii sculptau în aceasta piatra. Mai apoi urmează o plimbare în Templul Reginei Hatshepsut și apoi Colosii lui Memnon.

DOLPHIN SHOW Petreceți o după-amiază relaxantă, cu cei dragi într-o atmosferă incredibilă! O scurtă excursie la Delfinariul va încânta toți membrii familiei. Bateti din palme în ritmul muzicii în timp ce delfinii fac trucurile lor în apă, acrobație, pictură și cântat.

PLIMBARE CU SUBMARINUL Pentru cei care doresc să vadă recifurilele de corali într-un mod unic, avem ceva special pentru dumneavoastra... Cele mai bune submarine sunt numai în Marea Roșie, veți cobori la 20m sub nivelul mării.

SHOW CU CROCODILI O excursie distractivă ideală pentru cei care nu se tem de reptile! Un spectacol înfricoșător, care scoate în evidență cele mai periculoase reptile, șerpi veninoși și crocodili!

1001 DE NOPTI Dacă doriți o experiență autentică , aceasta este excursia perfectă pentru a vă oferi o imagine asupra tradițiilor din Egipt. Începeți seara cu cina delicioasă orientale apoi relaxați-vă pe spectacol de sunet și lumină , care pun în scenă povestea faraonilor egipteni. Admirați spectacolul cu dansatoare din buric și dansuri folclorice.

Bucătăria egipteană tinde către preparate vegetariene deoarece se bazează foarte mult pe alimente care cresc în pământ, pește, fructe de mare. Dacă ajungi în Egipt, trebuie să încerci celebra pâine locală numită Eish Masri or Relish Salad. Pâinile sunt plate și largi, și au, de obicei, aproximativ 50 cm în diametru. Marea majoritate conțin semințe de schinduf pentru a crește conținutul de proteine. Iar o cină tradițională înSharm el-Sheikh înseamnă pâine tradiţională coaptă pe foc, orez picant şi carne. De asemenea, dacă prei să aprofundezi cultura culinară tradițională, încearcă mâncăruri precum Medames Ful (din fasole), Koshari (porumbei umpluți cu orez), Molokheyya (o plantă verde cu usturoi și sos de coriandru) și Meshaltet Fetir. Bucătăria egipteană are, de asemenea, preparate din produse alimentare din regiunea

Mediteranei de Est, precum orez, legume, viță de vie. Aici veți mai întâlni Shaworma, Kebab, Falafe, și baclavaua. Iar mâncarea națională este Koshari - un amestec de orez, linte și macaroane.

JEEP SAFARI Petreceți-va după-amiază într-un mod distractiv! Vizitați un sat de beduini într-o excursie de jumătate de zi prin Desertul de Est. Veti parcurge aproximativ 50 km pentru a vă bucura de traseele deșertului și să vedeti populația cea mai izolata din Egipt.

CAIRO (cu avionul) Veți vizita capitala Egiptului, în modul cel mai confortabil! Zbor dimineața devreme spre unul dintre cele mai mari orașe ale lumii,veți vedea zona Islamică din Cairo ( Cetatea de Salah El Din) și veți vizita Moscheea lui Mohamed Ali , simbol al independenței Egiptului de la Imperiul otoman. Mai apoi vă veți indrepta spre Muzeul Egiptean din Piața Tahrir. O scurtă croaziera pe Nil va fi urmata de masa de prânz și apoi de vizita Platoul Giza unde Piramida lui Keops, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

469


Egipt

Sharm el Sheikh

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Aqua Park 5 restaurante

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Rehana Royal Beach Resort bbbbb Naama Bay se află la jumătatea distanței dintre Aeroportul Sharm și Orașul Vechi și este o zonă plină cu hoteluri de 3-5 stele. Ca în orice locație din Sharm El Sheikh, atracțiile principale sunt snorkeling și scufundări. Aici există numeroase excursii cu barca și safari de scufundare, care vă permit să admirați frumusețea recifurilor de corali, pline cu specii colorate de pești. Localizare: Rehana Royal Beach este amplasat la 7 km de aeroportul Sharm El Sheikh, la 17 km de golful Naama Bay şi la 25 km de Oraşul Vechi, pe malul mării. Facilităţile hotelului: Oaspeţii

resortului vor avea la dispoziţie 5 restaurante, 4 baruri, 8 piscine exterioare, 2 tobogane de apă, spălătorie, medic la cerere, coafor, magazine, schimb valutar, parcare, comandă taxi, internet (contra cost), shuttle bus până în oraş (contra cost). Pentru petrecerea timpului liber, hotelul oferă centru de sănatate, saună, masaj, jacuzzi, sporturi nautice,

aqua park. Facilităţile camerelor: Toate camerele hotelului Rehana Royal Beach Resort dispun de următoarele facilităţi: duş, uscător de păr, mini-bar (contra cost), seif, aer condiţionat individual, TV, telefon, pardoseală – gresie, balcon sau terasă, room service (contra cost).

Plecare din Bucureşti OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE APLICATĂ aplicată până la 28.02

STANDARD Loc în DBL

30.04* (PASTE)

475 €

505 €

7.05, 14.05, 21.05, 28.05, 4.06, 11.06, 27.08, 3.09, 10.09, 17.09, 24.09, 1.10, 8.10, 15.10, 22.10

475 €

505 €

PLECĂRI

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

DELUXE DEL UXE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Posibilitate de practicare a sporturilor nautice Facilități pentru copii ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

470

Laguna Vista Beach Resort bbbbb Localizare: Este situat la 11 km de aeroport şi la 25 km de Naama Bay, pe prima linie de la mare. Hotelul este format din cladirea principală şi corpuri chalet, cu unul sau 2 nivele. Facilităţile camerelor: Baie cu cadă sau duş, uscător de păr, A/C central, telefon, TV-satelit, mini-bar, seif în cameră gratuit şi balcon sau terasă. Facilităţile hotelului: 4 restaurante dintre care 2 sunt a la carte, 6 baruri, cabinet medical, spălătorie, magazine, masaj (contra cost), internet cafe (contra cost) şi jacuzzi. Sport și agrement: Sală de fitness, tenis de masă, volei de plajă, baschet, fotbal, mini-fotbal, discotecă (bauturi, contra cost) şi muzică live. Contra

cost: biliard, canoe, catamaran, teren de tenis (o oră gratuit), sporturi acvatice, cursuri scuba diving şi călărie. Piscină: 3 piscine exterioare, o piscina acoperita; umbrele, sezlonguri, saltele, prosoape de baie – gratuit.

Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici, hotelul are: 2 piscine, teren de joacă şi mini-club. Plajă: Plaja hotelului este privată, cu nisip. Umbrelele, şezlongurile şi prosoapele de baie sunt gratuite.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în SPA Room STANDARD cu REDUCERE 10% aplicată la cazare, Loc in SPA Room până la 28.02

14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06

537 €

25.06

548 €

561 € 573 €

02.07, 09.07, 16.07

562 €

589 €

23.07

584 €

613 €

27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09, 01.10

588 €

617 €

08.10

598 €

629 €

20.08

602 €

633 €

30.07, 06.08, 13.08, 15.10, 22.10, 29.10

613 €

645 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Egipt

Sharm el Sheikh de la

DELUXE DEL UXE

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Posibilitate de proacticare a sporturilor nautice 6 restaurante cu bucătărie internațională

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Sharm Grand Plaza bbbbb Localizare: Hotelul este situat într-o frumoasă grădină, la 6 km de aeroport, la 20 km de Naama Bay şi de centrul oraşului, chiar pe plajă. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu telefon, TV-satelit, seif, mini-bar, uscător de păr, balcon sau terasă cu vedere spre grădină şi A/C. Facilităţile hotelului: Facilităţile hotelului sunt următoarele: 6 restaurante, 6 baruri, cafenele, internet, centru de frumuseţe, centru spa, magazin de suveniruri, amfi teatru, sală de conferinţe şi evenimente speciale, librărie, minimarket, internet cafe, exchange, doctor, saună, jacuzzi, masaj, wellness, spălătorie, parcare, transfer

cu autocar (cursa regulată locală în Naama Bay) şi room service 24 h. Sport și agrement: Pentru iubitorii de sport şi de distracţie oferta hotelului e următoarea: sporturi nautice, teren de tenis, baschet, volei, fotbal, tir cu arcul, centru de fi tness, tenis de masă, biliard, boccia, showul, discotecă şi tir. Piscină: Hotelul are 3 piscine

exterioare. Facilităţi pentru copii: Piscină, teren de joacă, mini-club pentru cei între 6 şi 12 ani, kids club, sala de jocuri, programe de animaţie în timpul zilei şi seara. Plajă: Hotelul are plajă privată cu nisip, iar la intrarea în mare sunt corali.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE APLICATĂ aplicată până la 28.02

STANDARD Loc in DBL STD

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10

475 €

490 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

PREMIE PRE MIER R

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Plajă privată cu corali Facilități pentru copii Centru SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel AA Grand Oasis bbbbb Localizare: La 2 km de aeroport, la 10 km de Naama Bay, în golful Sharks Bay, pe ţărmul mării. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu baie cu duş, A/C, uscător de păr, TV-satelit, telefon, mini-bar, seif şi balcon sau terasă. Facilităţile hotelului: Un restaurant principal și trei restaurante a la carte cu specifi c italian, marin și oriental, cabinet medical contra cost, sala de conferinta cu o capacitate de 10 persoane, bar pe plaja, baruri la piscina, lobby bar și snack bar, sauna, jacuzzi, și masaj (contra cost), sala de fi tness, bazar, magazine de suveniruri, shuttle bus pana in Naama Bay, internet cafe (contra cost).

Piscină: Vei găsi 2 piscine exterioare dintre care una este încălzită. Umbrelele, şezlongurile şi saltele sunt gratuite. Facilităţi pentru copii: Pentru cei mici vei găsi: piscină, miniclub şi

serviciu de babysitting (contra cost). Plajă: Plaja privată a hotelului este cu nisip, are ponton, iar la intrarea în apă sunt corali. Umbrelele, şezlongurile şi prosoapele sunt gratuite.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL Deluxe STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, Loc in DBL DELUXE până la 28.02

14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07

487 €

07.05

489 €

516 € 520 €

03.09, 10.09,17.09,24.09

497 €

528 €

16.07

499 €

531 €

23.07

501 €

533 €

30.07

510 €

543 €

27.08

520 €

556 €

06.08, 13.08, 20.08, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10

530 €

567 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

471


Egipt

Sharm el Sheikh

de la

DELUXE DEL UXE

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE 4 restaurante a la carte Centru SPA & Welness

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Radisson Blu Resort bbbbb Localizare: Hotelul este situat la 10 km de aeroport, la 20 km de Golful Naama Bay, în Golful Nabq Bay, pe ţărm. Facilităţile camerelor: Baie, duş, uscător de păr, bideu (Oriental), A/C, TV, telefon, acces internet (numai în Marine Club), mini-bar (contra cost), seif, balcon sau terasă şi set pentru ceai şi cafea (în Marine club contra cost). În camere se face curăţenie zilnic, iar aşternuturile sunt schimbate la 2 zile. Facilităţile hotelului: 5 restaurante (4 a la carte), 5 baruri, cabinet medical, salon de înfrumuseţare, centru spa, spălătorie, magazine, exchange, rent-a-car, parcare, ,

jacuzzi, saună, baie cu aburi, masaj şi room service 24 h (contra cost). Sport și agrement: Gratuit: aerobic, volei pe plaja, mini-fotbal, tenis de masă, darts, programe de divertisment, discotecă şi muzică live. Piscină: Hotelul are 2 piscine exterioare dintre care una cu încălzire. Facilităţi pentru copii: Oferta

hotelului pentru familiile cu copii e următoarea: piscină, teren de joacă, meniu pentru copii, mini-club, serviciu de babysitting (contra cost), spectacole pentru copii, pătuţ la cerere şi scaune la restaurant. Plajă Plaja privată a hotelului este cu nisip, are ponton, iar la intrarea în apă sunt corali. Umbrelele, şezlongurile şi prosoapele sunt gratuite.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL Deluxe STANDARD cu REDUCERE 15% aplicată la cazare, Loc in DBL până la 28.02 DELUXE

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09, 549€ 589 € 10.09, 17.09, 24.09, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10 Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Posibilitatea practicarii sporturilor nautice Programe de animație și muzică live.

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Hotel Melia Sharm bbbbb Localizare: Hotelul are o poziție privilegiată în Peninsula Sinai, în zona „Montazah Ras Nasrany Bay”, de-a lungul tarmului Marii Rosii, la doar 7 km de Sharm El Sheikh și Aeroportul Internaţional și Na’ama Bay - cunoscut pentru gama sa larga de magazine și bazaruri. Facilități hotel: Oaspetii hotelului vor avea la dispoziție restaurant principal unde se organizează diferite seri tematice, restaurant a la carte italian, restaurant grill, recepție 24 h, bancomat, schimb valutar, shuttle bus către centrul orasului, piscină exterioară, piscină exterioarăa pentru copii, animație.

Facilități camere: Hotelul dispune de 468 de camere confortabile dotate cu baie cu duș, aer condiționat, minibar, uscător de păr, TV satelit, balcon, telefon, seif, facilități pentru prepararea ceaiului/ cafelei. Activități și divertisment: Hotelul oferă sală fitness, tenis de masă, masă de billiard, teren de tenis cu

nocturnă, lecții de scuba diving, wind surfing, snorkeling, volei pe plajă. Pentru cei care doresc să exploreze zona, printre atracțiile locale sunt incluse: Ras Mohamed National Park, oferind cele mai celebre locatii pentru scufundări in Marea Rosie, cu pereti recif de 800 de metri adâncime și grădini de corali, Manastirea Sf. Ecaterina și Muntele lui Moise.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI 07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10

STANDARD Loc in DBL LV 514 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

472


Egipt

Sharm el Sheikh de la

PREMIE PRE MIER R ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Camere spatioase mobilate elegant. Numeroase sporturi acvatice

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Stella di Mare bbbbb Sharm el-Sheikh, una dintre cele mai dezvoltate stațiuni turistice din peninsula Sinai. Aceasta atrage prin soare, mare și nisip fin dar și prin luxul hotelurilor de cinci stele, sporturilor de apă, cumpărături și distracții. Plaja de aici este una din cele mai cunoscute fiind amenajată cu sezlonguri, umbrele și baruri. Sharm el-Sheikh este inconjurat de trei zone protejate: Parcul National Ras Mohammed, Parcul National Sf Ecaterina si Zona Protejata Nabq. Localizare: Hotelul este situat pe superba plajă din Sharm el Sheikh. Facilitati hotel: Bar, restaurante, sala de conferință, seif, bar piscină, centru de afaceri, room service, spălătorie,

magazine, rent a car, Wifi in zonele publice, coffe shop, parcare, grădină, piscină pentru copii, mini club. Facilități camere: Toate camerele de la Stella Di Mare sunt mobilate cu gust și sunt dotate cu televizor LCD/ cu plasmă, acces internet wireless (contra cost), cabină de duş şi cadă separate, balcon.

PLECĂRI

Sport și agrement: Baie cu aburi, Jacuzzi, piscine exterioara, piscine interioara , SPA, sporturi acvatice, teren de squash, teren de tenis, teren de golf, centru de fitness, scufundări, squash, snorkeling.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

EARLY BOOKING Loc în DBL SUPERIOR STANDARD GV cu REDUCERE 15% aplicată la Loc in DBL cazare, până la 28.02 SUPERIOR GV

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

492 €

522 €

30.07, 27.08

538 €

577 €

06.08, 13.08, 20.08, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10

556 €

598 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

Aflat intr-o zonă ideală pentru scufundări Programe de animație pentru copii Restaurant a la carte

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Cleopatra bbbbb Localizare: Hotelul este situate în golful Nabq pe plaja sa privată, în stațiunea Sharm El Sheikh. Facilități hotel: Restaurant, bar, recepţie deschisă nonstop, ziare, grădină, terasă, facilităţi pentru persoane cu handicap, camere de familie, lift, seif, hotel de design, cameră de bagaje, magazine în hotel, aer condiţionat, zonă de plajă privată, restaurant (à la carte), restaurant (bufet), snack bar, terasă la soare, room service, săli de conferinţă şi petreceri, centru de afaceri, babysitting/servicii pentru copii, salon de frumuseţe, facilităţi VIP în cameră, schimb valutar, închirieri auto, birou de turism, fax/copiator,

bancomat, serviciu de concierge, animatori, club de noapte/DJ. Facilități camere: Camerele cu decor elegant oferă TV cu ecran plat și canale prin satelit. Fiecare cameră cu aer condiționat este dotată cu minibar și Wi-Fi gratuit.

PLECĂRI

Sport și agrement: Teren de tenis, sală de fitness, spa & centru de wellness, masaj, teren de joacă pentru copii, biliard, tenis de masă, karaoke, darts, scufundări, snorkelling, piscină în aer liber, piscină în aer liber (deschisă tot anul).

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

EARLY BOOKING Loc în DBL SUPERIOR STANDARD GV cu REDUCERE 20% aplicată la Loc in DBL cazare, până la 28.02 SUPERIOR GV

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07

531 €

09.07

547 €

584 € 604 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08

553 €

612 €

27.08

573 €

636 €

01.10, 08.10, 15.10, 22.10

598 €

668 €

03.09, 10.09, 17.09, 24.09

621 €

696 €

Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

473


Marea Roșie Hurghada

Abu Soma Soma Bay

Hurghada

PLEC ĂR RII CU AVIONUL DIN

Hurghada

Bucuresti

Vacanță tropicală, în mijlocul deșertului Hurghada este un fost sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii, din Egipt. Din anii 1980, zona a devenit un centru turistic important, datorită peisajelor spectaculoase și a faunei subacvatice. Situată la Marea Roșie, Hurghada oferă o varietate de plaje superbe, de-a lungul cărora se regăsesc aproape 100 de hoteluri luxoase și restaurante atractive, cu vedere la mare. Stațiunea este un paradis al sporturilor pe apă, oferind turiștilor oportunități reale de a experimenta cele mai nebănuite senzații de scuba diving, printre recife subacvatice și sute de specii de pești tropicali. Este destinația perfectă pentru iubitorii sporturilor de adrenalină, a vacanțelor de familie și, nu în ultimul rând, a navigatorilor experimentați.

474


CLUBURI ȘI BARURI

Distracție

De la discoteci și cluburi, până la baruri și cafenele, Hurghada oferă o viață de noapte cu petreceri intense. În fiecare fie an, stațiunea se umple de tineri dornici de distracție și escapade nocturne, care ca iau cu asalt hotelurile orașului, discotecile, cluburile, barurile și cafenele în fifiecare noapte a săptămânii. Marea majoritate a cluburilor de- lungul bulevardului Hurghada Marine nsă, dacă vrei de top se găsesc de-a să petreci în stil tr tradițional, alege unul dintre localurile aflate de-a lungul coastei. Aici s-a s-au adunat baruri cu diferite culturi, care să mulțumească fi cerințele fiecărui turist în parte!

Nu poți părăsi sttațiunea fără să fi experimentat sporturile nautice! Vizitează parcul marin Giftun Island și pregătește-te pentru o experiență nță de scuba diving cum nu ai mai trăit! Asta pentru că în apele cristaline poțiți admira emenea, vizitează corali, poți vizita peșteri subacvatice unice în lume și canioane. De asemenea, centre marine precum Aquarium Hurghada și World Dolphin, unde poțiți vedea animale marine pe cale de dispariție, specii de pești tropicali și delfini. Cât despre pre distracțiile și lub și Chill Beach Bar, plajele turistice, cele mai populare sunt Old Vic Village, Papas Beach Club un local care oferă băuturi tropicale!

Shopping

Geografia pe scurt Hurghada este un fost sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii din Egipt, care a devenit un centru turistic important, din anii 1980. Astăzi, Hurghada se prezintă ca un șirag de hoteluri cu o arhitectonică orientală, înșirate de-a lungul litoralului Mării Roșii. În apropierea orașului se află un aeroport internațional. Așezarea El-Guna situată pe malul unei lagune a fost construită exclusiv în scop turistic. De asemenea, mai există lagune pe o lungime de 22 km. În fiecare an, populația Hurghadei se triplează în timpul sezonului turistic. Motivul: orașul este situat într-o regiune tropicală, el fiind vizitat chiar și după încheierea sezonului turistic. Regiunea înconjurătoare este deșertică, ideală pentru excursii safari cu vizitarea unor sate de beduini.

Hurghada este, de asemenea, cunoscută sub numele de “Veneția din Egipt”, datorită numărul mare de turiști care vin în fiecare an. Iar printer atracțiile de top ale stațiunii se află și… shopping-ul. Marea majoritatate a produselor comercializate în magazinele din Hurghada sunt realizate manual. Piețele și magazinele sunt pline de produse de calitate, de la textile, bijuterii, vase și până la ambarcațiunii. Pe Hurghada Marine Boulevard veți găsi peste 100 de magazine, care comercializează produse de la branduri internaționale, precum Adidas, Nike, Levis, Timberland, Gucci, Armani și multe altele. Suvenirurile attractive se găsesc în magazinele de pe Sekalla High Street, iar cele mai interesante chilipiruri sunt în Sekalla High Street.

Clima Hurghada are un climat subtropicaldeșert. Ceea ce înseamnă că sezonul de vară durează pe tot parcursul anului. În lunile decembrie-ianuarie-februarie vremea este moderată, în timp ce în noiembrie, martie și

Mâncarea Bucătăria egipteană este un amestec de influențe mediteraneene și din Orientul Mijlociu. Fast food-urile sunt la tot pasul, cele mai multe axându-se pe kebab, chiftele sau showorma preparată din carne tocată, cu sos de tahini, salată și lipie. Mâncarea națională se numește Medames ful (fasole bătută cu usturoi ceapa, patrunjel, ulei de masline și suc de lamaie). De asemenea, veți întâlni frunze de viță de vie, umplute cu orez sau cărnuri tocate pe la mai toate restaurantele tradiționale. De- lungul coastei, există o mulțime de restaurant, care oferă o varietate de preparate cu specific egiptean, indian, thailandez sau European, pentru fiecare turist în parte.

aprilie vremea este confortabilă, cu temperaturi între 24 – 26 grade. În lunile mai și octombrie este cald, iar în perioada iunie-septembrie soarele este foarte arzător, iar temperaturile potdepăși cu lejeritate 29 de grade. Temperatura medie anuală este de 24 de grade.

475


Egipt

Hurghada

de la

CONFOR CON FORT T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Situat pe plajă Aquapark Centru SPA

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului.

Amwaj Resort Some Bay bbbb Amwaj Resort este alegerea perfectă pentru cei care caută relaxare într-un cadru liniştit. Localizare: Hotelul este situat pe plajă, în Abu Soma – Hurghada. Aeroportul Internaţional Hurghada este la 4 km distanţă de hotel. Facilităţile hotelului: Resortul dispune de teren de tenis, 2 piscine pentru adulţi (încălzite iarna) şi 2 piscine pentru copii, centru fitness, lecţii aerobic şi gimnastică, jacuzzi, aqua park, mini club (pentru copiii între 4-12 ani), mini disco şi mini club. Hotelul deţine, de asemenea, 4 baruri, restaurant principal, restaurant a la carte cu specific italian, bistro unde se poate servi micul dejun târziu, snacks-uri şi prăjituri după amiază, serviciu rent a car. Faciliăţile camerelor: Amwaj Resort este o proprietate de 5 stele, ce dispune de camere spaţioase. Toate camerele sunt decorate într-un stil modern, pentru a oferi un sejur confortabil şi memorabil pentru oaspeţii hotelului. Sunt dotate cu duş , uscător de păr, telefon, TV

prin satelit, aer condiţionat, seif şi balcon sau terasă. Activităţi/ Divertisment: Pentru petrecerea timpului liber, hotelul vă pune la dispoziţie masaj, saună, baie de aburi, centru Spa, billiard, aquapark. Plaja: Hotelul este situat pe plaja cu nisip amenajată cu umbrele, sezlonguri şi prosoape de plajă.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE STANDARD APLICATĂ aplicată până Loc în DBL la 28.02

30.04* (PASTE)

477 €

447 €

7.05, 14.05, 21.05, 28.05, 4.06, 11.06,

477 €

447 €

27.08, 3.09, 10.09, 17.09, 24.09, 1.10, 8.10, 500 € 470 € 15.10, 22.10 Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CO FOR CON O T

PUNCTE FORTE Multe facilităţi pentru iubitorii de sport Centru de scufundări.

SERVICII INCLUSE

ALL INCLUSIVE

AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi; All inclusive Asistență turistică pe perioada sejurului

476

Hotel Caribbean World Soma Bay bbbbb Localizare: Hotelul de lux este situat pe malul mării, lângă plaja cu nisip, în portul Soma Bay, la 40 km de aeroport şi 45 km de centrul oraşului Hurghada. Facilităţile hotelului: 5 restaurante, dintre care “Caribbean”- bucătărie internaţională, “Tortuga Beach Grill”- grill, “The Barbeque Restaurant”- barbeque, “La Palma”- restaurant cu specific Italian şi “L’Entrecote”- cu prepararea meniurilor pe loc. Alte facilităţi: sală de conferinţe, internet wireless, magazine, bancomat, coafor, spălătorie, servicii medicale, cameră de depozitare a bagajelor, rent-a-car, piscină pentru copii, teren de joacă, aquapark, baby-sitting (contra cost). Şezlongurile, umbrelele şi prosoapele sunt gratuite atât la piscină, cât şi la plajă. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor biliard, bowling (cu rezervare în prealabil), tenis de masă, 2 terenuri de tenis, volei, volei pe plajă, polo în apă, teren de baschet, darts, aerobic, gimnastică subacvatică, sală de fitness, centru

SPA, saună, baie turcească, masaj, centru de scufundări, programe de animaţie ocazionale. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 529 camere spaţioase, majoritatea având vedere la Marea Roşie. Camerele sunt dotate cu aer condiţionat individual, minibar, TV prin satelit, telefon direct, seif, baie cu duş şi uscător de păr, balcon sau terasă, detectoare de fum.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE STANDARD APLICATĂ aplicată până Loc în DBL la 28.02

30.04* (PASTE) 475 € 505 € 07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 4.06, 11.06, 27.08, 3.09, 10.09, 17.09, 24.09, 1.10, 8.10, 475 € 505 € 15.10, 22.10 Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Egipt

Hurghada de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE

ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE

Iberotel Hotel bbbbb Localizare: Hotel Iberotel Aquamarine Hurghada este situat pe plajă , la 12,5 km de aeroportul din Hurghada. Acest complex pune la dispoziția turiștilor o plajă privată şi un club de scufundări. Facilități hotel: Restaurant, bar, recepţie deschisă nonstop, ziare, camere pentru nefumători, Facilităţi pentru persoane cu handicap, camere de familie, cameră de bagaje, magazine în hotel, aer condiţionat, zonă de plajă privată, snack bar, room service, spălătorie, curăţătorie chimică, bărbier/salon de frumuseţe, serviciu de călcătorie, fax/copiator. Facilități camere: Camerele sunt dotate cu TV şi minibar. Unele camere au o zonă separată de living cu canapele. Sport și agrement: saună, sală de fitness, spa & centru de wellness, masaj, tenis de masă, scufundări, piscină în aer liber, piscină interioară (deschisă tot anul). Centrul de scufundări de la Iberotel este locul ideal de la care să exploraţi reciful de corali din Hurghada. Oaspeţii au la

7 restaurante care servesc variate preparate din bucătăria internaţională. Facilități pentru copii Centru de scufundări

AVION dispoziţie şi activităţi precum volei pe plajă, plimbări cu cămila şi pescuit la adâncime. Plaja: PLaja privată cu nisip. Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistență turistică pe perioada sejurului

EARLY BOOKING STANDARD Loc în DBL Deluxe cu Loc in DBL REDUCERE 15% aplicată DELUXE la cazare, până la 28.02

30.04 , 07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07

520 €

556 €

09.07

534 €

572 €

16.07, 23.07, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

544 €

584 €

27.08

556 €

598 €

30.07

561 €

603 €

01.10

566 €

609 €

06.08, 13.08, 20.08,

573 €

617 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CO FOR CON O T

PUNCTE FORTE Hotelul beneficiază de aquapark Este amplasat pe plajă Numeroase restaurante

SERVICII INCLUSE

ALL INCLUSIVE

AVION

Hotel Three Corners Sunny Beach bbbb Localizare: Situat chiar pe plajă, la 5 km de aeroportul din Hurghada, între Hurghada şi El Gouna. În centrul oraşului se ajunge în 20 de minute. Facilităţile hotelului: Restaurant principal tip bufet cu seri tematice, spălătorie şi curăţătorie, clinică, lift, cramă/berărie, boutique, bar, bistro, rent-a-car, parcare, minimarket, room-service, scaune pentru copii în restaurant, internet corner, miniclub pentru copii. Pentru petrecerea timpului liber hotelul oferă diferite programe de animaţie în timpul zilei şi seara, muzică live. Pentru pasionaţii de sport, aceştia pot practica polo, volei pe plajă, aerobic, darts, tenis de masă, fitness, yoga, masaj. Contra cost: biliard, închiriere biciclete, plimbare cu cămila, surfing, echitaţie, golf, club de scufundări şi snorkeling. Hotelul are 2 piscine exterioare, încalzite pe timpul iernii şi Waterpark cu tobogane pentru copii şi adulţi. Plaja este privată, iar şezlongurile, umbreluţele şi prosoapele sunt gratuite.

Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu balcon sau terasă proprie, aer condiţionat, baie cu duş, minibar, TV prin satelit, telefon cu apelare directă, seif, detectoare de fum, uscător de păr. Toate camerele sunt pentru nefumători.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistență turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE STANDARD APLICATĂ aplicată până Loc în DBL la 28.02

30.04* (PASTE) 458 € 488 € 07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 4.06, 11.06, 27.08, 3.09, 10.09, 17.09, 24.09, 1.10, 8.10, 458 € 488 € 15.10, 22.10 Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

477


Egipt

Hurghada

de la

CO FOR CON O T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE 550 m de plajă privată Piscină de dimensiuni mari Aqua Park cu multe facilităţi pentru copii

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Hotel Tia Hights Makadi Bay bbbbb Localizare: Hotelul se află amplasat în Golful Makadi, la sud de Hurghada. Aeroportul este la 25 km de hotel, iar în centrul oraşului se ajunge în 35 minute (hotelul oferă transfer gratuit cu autobuzul spre centru). Facilităţile hotelului: 14 restaurante şi baruri cu specific italian, internaţional, mexican, libanez, egiptean sau pescăresc, spălătorie, curăţătorie, medic la cerere, parcare, coafor, magazine, internet cafe. Facilităţi pentru copii: Piscină, teren de joacă, meniu pentru copii, scaune pentru copii în restaurant, mini club (4-12 ani), program de animaţie, baby-sitter (contra cost), pătuţ pentru copil (la cerere, la recepţie).

Activități: Aerobic, volei pe plajă, sală fitness, darts, mini fotbal, tenis de masă, program de animaţie, muzică live cu discotecă. Alte servicii contra cost: saună, masaj, baie cu aburi, jacuzzi, teren de tenis, închirieri rachete de tenis, mini golf, billiard, banană, catamaran, jet ski, windsurfing, centru diving, plimbări cu cămila şi călărie.

Facilităţile camerelor: Hotelul îşi propune să atingă cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte luxul şi confortul. Camerele sunt dotate cu baie proprie (cadă sau duş, uscător de păr, WC), aer condiţionat, telefon, TV prin satelit, minibar, seif, balcon sau terasă, room service (contra cost). În cameră se face curăţenie și se schimbă aşternuturile zilnic.

Plecare din Bucureşti PLECĂRI

OFERTĂ SPECIALĂ Loc în DBL cu REDUCERE STANDARD aplicată aplicată până la 28.02 Loc în DBL

30.04* (PASTE)

486 €

516 €

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 4.06, 11.06, 27.08, 3.09, 10.09, 17.09, 24.09, 1.10, 8.10, 15.10, 22.10, 29.10

486 €

516 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

CO FOR CON O T

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Centru de talasoterapie Numeroase activități sportive Centru de diving

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

478

Hotel Le Cascade bbbbb Le Cascade este un hotel de lux ce oferă un teren de golf pentru campionate, fiind situat pe cel mai înalt punct al peninsulei Soma Bay. Centrul spa holistic de la hotel oferă o varietate de hidroterapii şi o piscină cu apă sărată. Localizare: Hotelul este situate in stațiunea Soma Bay, fiind creat special pentru iubitorii de talasoterapie. Fiind poziționat pe cel mai înalt punct al peninsulei, acest hotel are vedere panoramic. Facilitați hotel: Restaurant, bar, recepţie deschisă nonstop, camere pentru nefumători, facilităţi pentru persoane cu handicap, magazine în hotel, aer condiţionat, plajă privată,

snack bar, room service, spălătorie, bărbier/salon de frumuseţe, serviciu de călcătorie, fax/copiator, Centru Talasoterapie si SPA. Facilități camere: Toate camerele sunt dotate cu TV , balcon, seif,

minibar. cu canapele. Sport și agrement: Saună, sală de fitness, spa & centru de wellness, masaj, tenis de masă, scufundări, piscină în aer liber, piscină interioară, fitness.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL Deluxe STANDARD cu REDUCERE 10% aplicată la Loc in DBL cazare, până la 28.02 DELUXE

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 27.08, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09

724 €

824 €

09.07

733 €

836 €

20.08

743 €

848 €

16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08

791 €

908 €

01.10, 08.10, 15.10, 22.10

925 €

1076 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.


Egipt

Hurghada de la

D UXE DEL U

ALL INCLUSIVE

PUNCTE FORTE Pe plajă lată de nisip fin Piscină mare

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Steigenberger Al Dau Beach bbbbb Localizare: Este situat pe plajă, lângă Marea Roşie în centrul Hurghada şi oferă un refugiu de lux cu piscina sa mare şi cu facilităţi la standarde internaţionale. Facilităţile hotelului: Restaurant, bar, recepţie 24 h, grădină, terasă, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, magazine în hotel, aer condiţionat, room service, săli de conferinţă şi petreceri, transfer aeroport, business center, spălătorie, curăţătorie chimică, salon de înfrumuseţare, facilităţi cameră VIP, mic dejun în cameră, serviciu de călcat îmbrăcăminte, exchange, magazin de suveniruri şi de cadouri, saună, baie de aburi, spa & centru de frumuseţe,

masaj, serviciu de închirieri biciclete şi bancomat. Facilităţile camerelor: 388 de camere spaţioase dotate cu baie proprie cu duş, halat de baie, uscător de păr, internet wireless, A/C individual, seif, mini-bar şi TV-satelit. Există şi camere pentru nefumători, camere cu facilităţi pentru persoane cu handicap şi apartament nupţial.

Piscină: Hotelul are atât piscină interioară, cât şi piscină în aer liber. Facilităţi pentru copii: Teren de joacă, piscină, mini club pentru cei între 4 şi 9 ani, pătuţ, scaune pentru copii la restaurant şi. Plajă: Plaja proprie a hotelului este cu nisip şi e lată de 400 m. Plaja are un dig, iar prosoapele, şezlongurile şi saltelele sunt gratuite.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti EARLY BOOKING Loc în DBL Deluxe STANDARD Loc in DBL cu REDUCERE 10% aplicată la DELUXE cazare, până la 28.02

PLECĂRI 07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 03.09,10.09, 17.09, 24.09

674 €

27.08

706 €

716 € 752 €

01.10, 08.10, 15.10, 22.10

794 €

850 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

de la

PREMIE PRE MIER R

PUNCTE FORTE Camere spațioase Centru Spa & Welness Facilitîți pentru copii ALL INCLUSIVE

SERVICII INCLUSE AVION

Hotel Sonesta Pharaoh bbbbb Localizare: Complexul hotelier se află chiar pe ţărmul mării, la 18 km de aeroport şi la 15 minute de centrul oraşului Hurghada. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu A/C, balcon sau terasă, baie, uscător de păr, telefon, TV, mini-bar şi seif. Extra bungalowuri: aproape de piscină şi de mare, sunt construite în apropierea unui lac artifi cial, se pot rezerva la tarif suplimentar. În ele se pot caza maximum 6 persoane. Facilităţile hotelului: Restaurant principal bufet, restaurante a la carte, diferite baruri, pub, lobby, beach, pool, snack-bar, oriental cafe, fun pub cu biliard şi darts, room

service, magazine, coafor, rent-a-car, saună, baie cu aburi, masaj, asistenţă medicală. Piscină: Piscină interioară încălzită şi piscină exterioară. Paturile, umbrelele şi prosoapele sunt gratuite.

Facilităţi pentru copii: Piscină, teren de joacă, club pentru copii, programe speciale şi jocuri cu animatori, babysitting. Plajă: Plajă privată cu recif de corali. Paturile, umbrelele sunt gratuite.

Bilet avion cursă charter Transfer aeroport-hotel-aeroport Cazare 7 nopţi All inclusive Asistenţă turistică pe perioada sejurului

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

EARLY BOOKING Loc în DBL GV cu STANDARD REDUCERE 20% aplicată la cazare, Loc in DBL până la 28.02 GV

14.05, 21.05, 28.05, 04.06, 11.06, 18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 03.09, 10.09, 17.09, 24.09,

482 €

522 €

16.07

489 €

531 €

07.05

492 €

535 €

27.08

517 €

566 €

23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08,

531 €

584 €

01.10, 08.10, 15.10, 22.10

567 €

628 €

Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politica reduceri copii le puteți obține în agenție. Preţul nu include: taxele de aeroport (95 €/pers.), taxa viză 15 euro/persoană, taxa rezervare 10 euro/persoană, asigurarea medicală de călătorie, asigurarea storno, taxa de intrare la obiectivele turistice şi programele opţionale.

479


Egipt

Hurghada

CROAZIERĂ

ZIUA 1 - MARȚI Întâlnire la aeroport cu reprezentantul agenţiei pentru îmbarcare pe cursa charter Bucuresti – Hurghada. Ajungem în Hurghada unde se realizează transferul de la aeroport la hotel. Cazare şi cină la hotel.

ZIUA 2 - MIERCURI Pornim din Hurghada spre oraşul Aswan. Ne cazăm pe vasul de 5* unde luăm prânzul. Considerat o poartă către Africa, acest oraş

480

egiptean oferă turiştilor una dintre cele mai frumoase privelişti asupra Nilului. În Aswan, Nilul oferă cel mai frumos peisaj, curgând printre stânci de granit şi deşert. Două insule de smarald acoperite cu oaze de palmieri şi plante tropicale se remarcă: Insula Elephantine şi Insula Kitchener. Aceasta din urmă este cunoscută pentru grădinile şi plantele sale exotice aduse de generalul britanic Kitchener. Acestea continuă să înfl orească şi astăzi. În Aswan vizităm Marele Baraj, realizare

impresionantă a ingineriei moderne, construit de britanici între anii 1960 şi 1971, apoi extins, dar totuşi incapabil de a controla Nilul pentru irigaţii. Barajul are o înălţime de 111 m, o lungime de 3,5 km şi o lăţime de 1 km. Mai vizităm, la alegere, Templul Philae, închinat zeiţei Isis, sau Obeliscul neterminat, lung de 42 m, care odihneşte abandonat în cariera de granit roz, datorită unei fi suri transversale. După amiază facem o plimbare cu feluca pe Nil. Cazare şi cină pe vas.

ZIUA 3 - JOI De dimineaţă îţi propunem ca program opţional o vizită în Abu Simbel la Tempul lui Ramses al II-lea, monument considerat cel mai frumos templu ridicat de acest faraon. Faţada templului are 33 m înălţime, şi 38 m lăţime şi este păzită de patru statui ale lui Ramses al II-lea. Este un templu unic şi datorită modului în care soarele luminează patru statui din interiorul templului (ale lui Ra-Harakhte, Ptah, Amun-Ra, şi Ramses al II-lea zeifi cat) doar în


Egipt

Hurghada de la

PREMIE PRE MIER R

SERVICII INCLUSE AVION

Bilet avion cursă charter; Transfer aeroport–hotel–aeroport; Transfer Hurghada–Aswan, Luxor– Hurghada; Cazare 4 nopţi cu all inclusive la hotel Sonesta Pharaoh 5* (sau similar) în Hurghada; Cazare 3 nopţi cu pensiune completă pe vas de croazieră de 5*; Intrările la obiectivele turistice menţionate în program (exclusive cele opţionale); Ghid local de limba engleză pentru croazieră; Asistenţă turistică locală.

PREȚUL NU INCLUDE Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; Taxa de aeroport 95 € / pers; Taxa de viză 15 € / pers; Taxa de rezervare 10 € / pers; Bacșișul 20 € / pers; Băuturile pe vas; Excursiile opţionale și alte intrări la obiective turistice decât cele menţionate în program; Alte taxe și cheltuieli personale

PE NIL două zile din an 21 februarie, ziua regelui, şi pe 22 octombrie, ziua încoronării sale. După masă navigăm spre Kom Ombo şi vizităm Templul Sobek din Kom Ombo. Acesta are două intrări, fi ind închinat lui Sobek, zeul meşteşugarilor care prelucrau aurul şi lui Haro Eris, reprezentantul agricultorilor. Plecăm spre Edfu. Cazare şi cină pe vas.

ZIUA 4 - VINERI După micul dejun vizităm Templul Horus din Edfu, care a fost construit în 180 de ani, 3 luni şi 14 zile. Templul a fost găsit îngropat de oamenii lui Napoleon în 1797 şi scos la suprafaţă în 1850. Templul are o cameră dedicată „industriei” parfumurilor. Pe pereţi se afl ă toate reţetele parfumurilor egiptene. După-amiază plecăm spre Luxor. Cazare şi cină pe vas.

ZIUA 5 - SÂMBĂTĂ În ultima zi a croazierei vizităm monumentele istorice de pe malul de vest al Nilului: Valea Regilor. Vizităm Templul Reginei Hatshepsut, atracţia principală din valea „Mănăstirii Nordice”, cunoscut sub denumirea de „Splendoarea splendorilor”. Templul a fost proiectat de către Senemut, apropiat al curţii

regale, în scopul de a servi drept loc al săvârşirii serviciilor religioase închinate reginei, după moartea acesteia. Vizitam apoi Coloşii lui Memnon, singurii supravieţuitori ai templului funerar al lui Amenhotep al III-lea care, conform noilor descoperiri, a fost cel mai vast templu din Karnak. Cei doi coloşi au stat de strajă în ultimii 3400 de ani în necropola tebană, pe partea cealaltă a Nilului faţă de oraşul modern Luxor. Pe malul de est vizităm Templul Karnak, cunoscut în antichitate sub denumirea de Ipet-isut, adică locul cel mai ales de pe pământ. Este un oraş vechi de mai bine de 2000 de ani şi a fost dedicat triadei Amon, Mut şi Khonsu. Transfer spre Hurghada unde ne cazăm şi luăm cina.

ZIUA 6 - DUMINICĂ După micul dejun avem o zi întreagă să ne bucurăm de plajă, sau putem alege una dintre Interesantele excursii opţionale.

Plecare din Bucureşti

PLECĂRI

Loc în DBL

Loc în SGL

Loc în TPL

Copil 6-12 ani în DBL

07.05, 14.05, 21.05, 28.05, 04.06

559 €

640 €

547 €

445 €

27.08

562 €

653 €

550 €

446 €

03.09, 10.09, 17.09

604 €

714 €

592 €

467 €

24.09

586 €

683 €

571 €

456 €

01.10, 08.10, 15.10, 22.10, 29.10

593 €

694 €

578 €

464 €

Programul poate suferi modificări (în funcţie de navigare al vaporului, afluenţa circulaţiei pe Nil), cu păstrarea integrală a serviciilor.

481


Ungaria Descoperiţi acum ţara şi oamenii, arta şi natura, delicatesele şi specialităţile tradiţionele, aventura și relaxarea.

Budapesta, cu cele 30 de teatre, cu Opera şi Teatrul de Operetă, cu numeroasele săli de concerte şi Teatrul de Dans, este capitala ţării şi din punct de vedere cultural.

Ungaria nu se poate mândri cu mări sau cu munţi înalţi, dar are peisaje extrem de variate, spectaculoase pe alocuri. Unii turişti se simt bine în mijlocul Câmpiei Maghiare, acolo unde găsesc binemeritata linişte, dar şi o faună şi o floră bogată. Alţii preferă să se plimbe pe dealurile şi văile regiunii nordice şi ale teritoriului de dincolo de Dunăre. Cei care iubesc soarele, apa şi sporturile nautice au, de asemenea, nenumărate oportunităţi. Capitala ţării, Budapesta, numită şi “Perla Dunării”, dispune de o aşezare geografică unică, extrem de frumoasă. Dunărea desparte munţii pe care este aşezată Buda de câmpia pe care se întinde Pesta. La Budapesta sunt cele mai multe băi termale dintre toate capitalele lumii. Metropola cu o viaţă culturală efervescentă, oraş al contrastelor, oferă experiente de neuitat pentru toate categoriile de vârstă. Podul cu lanțuri din Budapesta Temperatura medie (C) Durata de strălucire a soarelui (ore)

482

Apr. 18°

Mai 22°

Iunie 26°

Iulie 28°

Aug. 28°

Sept. 23°

Oct. 16°


Nu

rata în Ungaria

1

2

3

Parc Aventura este primul parc din Ungaria având ca tematică epoca medievală. Parcul prezintă viaţa de zi de zi medievală cu ajutorul meșteșugarilor, actorilor, călăreţilor, arcașilor și a șoimarilor cu experienţă. Parcul tematic este situat pe 7,5 ha și este înpărţit în 5 părţi: satul medieval, centrul vechi, piaţa centrală, palatul și arena cavalerilor. În cele 35 de clădiri se găsesc ateliere, magazine, catering și alte sedii pentru traininguri și activităţi în grup.

4

Lacul Balaton este cel mai mare lac cu apă dulce din Europa Centrală. Cele mai cunoscute staţiuni de pe malul lacului: Siofok, Balatonfüred, Keszthely, Tihany.

5

Lacul Heviz este cel mai mare lac termal din lume. Apa de o tempertaură de 38oC are efect curativ. Temperatura apei nu scade sub 26o C nici în timpul iernii. La sfârșitul verii înfloresc nuferii roșii iar în timpul iernii aburii de pe suprafaţa apei învăluie zona într-o ceaţă misterioasă.

Regiunea viticolă Tokaji cel mai cunoscut vin este Tokaj aszú iar Regiunea Viticolă Tokaj face parte din Patrimoniul Mondial. Pentru istoria vinului se poate vizita Muzeul din Tokaj. Un alt loc de vizitat este Pivniţa Rakoczi, cu 24 de galerii de o lungime de 1,5 km, unde pot fi depozitate 20.000 hectolitri de vin.

6

Orasul Gyula cu una dintre cele mai frumoase băi din Ungaria aflată într-un parc al Castelului Almassy. Cetatea gotică este simbolul orașului care este singura din Europa Centrală construită din cărămidă.

7

Clădirea Parlamentului din Budapesta este una dintre cele mai frumoase clădiri legislative din Europa. Are o structură simetrică, o lungime de 268 m și o lăţime de 123 m.

8

Pentru Palatul Regal din Budapesta construcţia a început în secolul al XIII-lea în stil gotic și

Castelul Esterházy este situat în Eisenstadt, Austria, la 48 km de localitatea Röjtökmuzsaj. Castelul este considerat cel mai frumos castel baroc din Austria care a aparţinut familiei Esterhazy.

a continuat să fie extins timp de 300 de ani. Astăzi găzduiește trei muzee: Muzeul de Istorie, Galeria Naţională și Muzeul de Arte Contemporane.

9

Bastionul Pescarilor din Budapesta a fost construit în anul 1905 și are 7 turnuri, câte unul pentru fiecare dintre triburile maghiare. Deși este numit un bastion, de fapt este o terasă cu o priveliște deosebită.

Matyas se află în Buda 10Biserica și se numără printre cele mai importante obiective turistice din

Budapesta. Interiorul este decorat cu diverse forme geometrice și ornamentaţii florale care amintesc de moscheia care a existat aici.

11 Piaţa Eroilor din Budapesta este

parte a Patrimoniului Unesco. Este construită din semicercuri deasupra cărora sunt așezate simbolurile păcii și războiului, al muncii și a bunăstării, al cunoașterii și al gloriei. În mijlocul pieţei se află o coloană înaltă de 36 m iar în vârful coloanei se află statuia Arhangelului Gabriel.

Cultura băilor

Lacul Balaton

Eger-Tokaj

Bucatarie

Cultura băilor are o istorie lungă de 2.000 de ani pe teritoriul Ungariei unde, până azi, arheologii au descoperit urmele a peste 20 de băi din timpul romanilor. Băile construite de turci în secolul al XVI-lea funcţionează şi azi în Budapesta şi Eger. Pe tot teritoriul ţării, în jurul izvoarelor cu ape termale, s-au construit şi se construiesc în continuare băi, parcuri de distracţii acvatice, ştranduri, hoteluri şi pensiuni cu o bogată ofertă de servicii pentru toate buzunarele. Hévíz este cel mai mare lac natural cu apă termală din Europa. Temperatura apei nici iarna nu scade sub 25° C .

Lacul Balaton, cel mai întins lac din Europa, este un adevărat paradis pentru familiile cu copii mici şi amatorii sporturilor acvatice. Primăvara şi toamna sunt anotimpuri ideale pentru călărie şi plimbări cu bicicleta. Vă aşteaptă 200 de km de drumuri pentru bicicletă în jurul lacului.

Regiunea Eger-Tokaj oferă frumuseţi naturale, dar şi atracţii speciale. Pe teritoriul ei sunt trei parcuri naţionale, care fac parte din Patrimoniul Mondial. Băile de Peşteră la Miscolctapolca sunt unice în Europa. În regiunea viticolă Tokaj, tot parte a Patrimoniului Mondial, se găsesc 27 localităţi. Din această zonă provine cel mai faimos vin al Ungariei, Tokaji Aszú. Eger este cel mai frumos oraş baroc din Ungaria, care se mândreşte cu un trecut istoric şi cu valoroase monumente istorice. Eger este oraşul băilor termale, al studenţilor şi al vinurilor excelente care pot fi degustate în pivniţele seculare.

Specialităţile bucătăriei ungureşti şi vinurile sunt cunoscute şi apreciate de oaspeţii sosiţi din toată lumea. În afara specialităţilor tradiţionale, specifice bucătăriei maghiare, în Ungaria sunt prezente aproape toate bucătăriile din lume. Dovadă meniurile bogate şi multitudinea de restaurante care vă stau la dispoziţie. Sunt prezente atât hanurile numite csárda de pe marginea drumurilor cât şi micile restaurante „ca la mama acasă” sau restaurantele elegante, mondene, fiecare avînd posibilitatea de a alege locul perfect pentru a savura bucatele delicioase.

483


Ungaria

Gyula/Szeged

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Echipa de animație profesionistă În vecinătatea Băilor Cetăţii de renume internaţional din Gyula Oază de wellness Garaj subteran și parcare păzită

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare cu mic dejun, prânz tip meniu wellness și cină buffet Acces la oaza de wellness și la sala de fitness Halat de baie

Wellness Hotel Gyula bbbbb Localizare: În vecinătatea Băilor Cetăţii (la doar 10 metri) de renume internaţional din Gyula şi înconjurat de ambientul magnific a localităţii istorice, îşi deschide porţile primul hotel de patru stele superior al oraşului: Family Wellness Hotel Gyula. Facilităţile hotelului: Garaj subteran, parcare păzită, restaurant a la carte, loc de joacă pentru copii şi programe cu animatori, centru de conferinţe, grădină şi terasă, oază de wellness, masaj, salon de înfrumuseţare, sală de fitness, sală de jocuri, salon cu televizor, tenis de masă, business corner. La crearea tuturor facilităților hotelului: noua casă de joacă, serviciile pro familia, programele

diversificate, s-a ținut cont de necesitățile și nevoile părinților, de confortul și bunăstarea lor. Cu ajutorul animatorilor profesioniști distracția este îmbinată cu jocuri creative care ajută la formarea competenţelor copiilor. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 68 camere confortabile şi elegante: camere duble superior cu balcon, camere duble clasic,

apartamente junior, apartamente deluxe, camere pentru persoane cu handicap. Dintre camerele superior 18 pot fi transformate în camere familiale. Toate camerele sunt pentru nefumători. Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, uscător de păr, televizor LCD, telefon, acces la internet, minibar, aer condiţionat, seif, halat de baie.

Loc în DBL Classic

Loc în DBL Superior

02.01 – 01.07.2013; 31.08 – 22.12.2013

70 €

75 €

01.07 – 31.08.2013

74 €

79 €

INTRĂRI

Loc în Loc în Apartment Apartment Junior 2 pax Deluxe 2 pax 106 € 126 € 109 €

133 €

Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune (1,3 euro/ adult/ zi), parcare păzită (5 euro/ autoturism/ zi), garaj subteran (7 euro/ autoturism/ noapte)

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Recent renovat Pe malul râului Tisa, foarte aproape de centrul orașului Conectat cu Băile Napfényfürdő Aquapolis Szeged printr-un coridor închis Oferă cel mai lung tobogan din Europa

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare cu mic dejun Acces la piscina termală și saună

484

Hunguest Hotel Forrás bbbb Hotelul își așteaptă oaspeții proaspăt renovat, cu camere și servicii de patru stele! Localizare: Hotelul Hunguest Forrás din Szeged se află la 10 minute de mers pe jos, pornind din centrul orașului, într-un mediu verde în zona de grădină a orașului, pe malul râului Tisa. Facilităţile hotelului: Restaurant, sală de conferinţe, lobby bar, centru de bowling, biliard, cameră de joacă pentru copii, salon de înfrumuseţare, solar. Hotelul este conectat cu Băile Napfényfürdő Aquapolis Szeged printr-un coridor închis. Oferă cel mai lung tobogan din Europa (Anaconda cu o lungime de 272 m şi Kamikaze

cu o lungime de 223 m, pornind de la înălţimea de 30 m), piscină pentru copii, piscină interioară şi exterioară, jacuzzi, saună. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 162 camere duble spaţioase cu posibilitate de pat suplimentar , apartamente şi suite.

Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, halat de baie, uscător de păr, aer condiţionat, internet, televizor.

PLECĂRI

Loc în DBL

Loc în Apartament 2 pax

01.04 – 27.04.2013; 01.05 – 17.05.2013; 20.05 – 16.08.2013; 20.08 – 19.10.2013; 23.10 – 31.10.2013

71 €

85 €

01.01– 14.03.2013; 17.03 – 29.03.2013

75 €

89 €

Un copil 0-3.99 ani Gratuit. Un copil 4-11.99 ani are reducere 50% din tariful de adult la cazare în cameră dublă. Supliment demipensiune: 17 € / persoană / zi Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune (1,5 euro/ adult/ zi), parcare (400 HUF/ autoturism/ zi) – se plătește la faţa locului


Ungaria

Debrecen/Visegrad de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat în prima rezervaţie naturală a Ungariei Parcul Acvatic Mediteranean acoperit poate fi accesat direct din hotel Piscină cu valuri, 12 tobogane, perete de escaladare

Aquaticum Hotel Termal Wellness bbbb Hotelul de patru stele este situat în prima rezervaţie naturală a Ungariei, în zona de agrement a oraşului Debrecen. Facilităţile hotelului: Parcare, restaurant, drink-bar, centru de wellness. Parcul Acvatic Mediteranean acoperit poate fi accesat direct din hotel, printr-un pasaj de sticlă. Dispune de mai multe piscine pentru adulţi şi copii, piscină cu valuri, 12 tobogane, perete de escaladare, jacuzzi, centru de saune şi baie cu aburi. În inima hotelului se găseşte ”Insula Wellness”, unde turiștii sunt așteptați cu un concept complex de aproximativ 70 de servicii de păstrare şi îmbunătăţire

a sănătăţii şi programe orientale de mişcare ce garantează revigorarea organismului dumneavoastră. Facilităţile camerelor: Camere cu 2 paturi şi apartamente sau camere

PLECĂRI / CATEGORII DE PREȚ

SERVICII INCLUSE

familiale. Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu și duş (cadă în apartamente), televizor, , minibar, seif, uscător de păr, halat de baie, Wi-Fi (cu plată). Fiecare cameră are balcon.

Loc în DBL

INDIVIDUAL

Cazare cu demipensiune Acces nelimitat (în funcţie de orar) la baia termală, baie cu aburi (numai adulţi) Halat de baie Bilet de intrare la Parcul Acvatic

Loc în Apartament Loc în Apartament 2 persoane 3 persoane

01.01-14.06.2013; 01.09-22.12.2013*

75 €

91 €

113 €

01.01-22.12.2013**

80 €

102 €

124 €

Copil 0-2.99 ani Gratuit. Notă: tarifele nu sunt valabile în perioadele: 14-17.03.2013, 29.03-01.04.2013, 17-20.05.2013, 18-21.08.2013, 31.10-03.11.2013 *Duminică-Joi, cu excepţia: vacanţelor şcolare, zilele nelucrătoare **Vineri-Duminică, în zilele de vacanţă şcolară, zilele nelucrătoare, prelungirea pachetelor pentru zilele de vineri, sâmbătă şi zilele nelucrătoare **Vineri-Duminică, în zilele de vacanţă şcolară, zilele nelucrătoare, prelungirea pachetelor pentru zilele de vineri, sâmbătă şi zilele nelucrătoare Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune (1,5 euro/ adult/ zi), parcare (400 HUF/ autoturism/ zi) – se plătește la faţa locului

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Restaurant Duna cu vedere spre Dunăre Piscină de înot încălzită în aer liber Într-un mediu primitor, relaxant și idilic

SERVICII INCLUSE

Thermal Hotel Visegrád bbbbb Localizare: Unul dintre cele mai frumos poziţionate hoteluri, într-un mediu relaxant și idilic, Thermal Visegrad se află lângă Visegrad. Facilităţile hotelului: Restaurant, Drinkbar, Bar la piscină, Berărie, teren de joacă pentru copii, babysitter, magazin de suveniruri, parcare, garaj subteran, 10 săli de conferinţe cu echipament tehnic modern, programe team building, solar, salon de înfrumuseţare. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu balcon, aer condiţionat, televizor cu program sat, pay-tv, radio, telefon, minibar, seif, grup sanitar propriu, halat de baie, uscător de păr, internet Wi-Fi.

Posibilitate de un pat suplimentar şi pătuţ pentru copii. Wellness: Apa termală are un efect antiinflamator. Recomandată pentru dureri musculare, afecțiuni ale nervilor, ale aparatului locomotor, tratarea spasmelor vasculare. Hotelul oferă: Piscină interioară şi exterioară, piscină pentru copii,

INDIVIDUAL piscină de înot încălzită în aer liber, tepidariu, saună finlandeză, baie cu aburi, cabină aromată, fântână cu gheaţă, infrasaună, fitness, squash. Terapie: Consultanţă medicală, balneoterapie, hidroterapie, electroterapie, fizioterapie, inhalatii, terapie cu oxigen, tratament cu parafango, masaj medical.

PLECĂRI / CATEGORII DE PREŢ

Loc în DBL

Cazare cu demipensiune Acces la piscina interioară și exterioară

Supliment cameră SGL

01.01-15.03.2013; 17.03-29.03.2013; 01.04-01.05.2013; 03.11-22.12.2013

55 €

23 €

01.05-17.05.2013; 20.05-01.07.2013; 01.09-01.11.2013

59 €

24 €

01.07-17.08.2013; 20.08-01.09.2013

63 €

25 €

Un copil 0-5.99 ani Gratuit. Un copil 6-11.99 ani are reducere 60% din tariful de adult la cazare în cameră dublă Supliment camera cu vedere la Dunăre - 15 € / persoană / noapte Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune (1,5 euro/ adult/ zi), garaj subteran (6 euro/ autoturism/ zi)

485


Ungaria

Hajduszoboszlo

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat în centrul turistic al orașului Hajduszoboszlo Se află în vecinătatea celui mai mare ștrand ,,Hungarospa” unde oaspeții hotelului au trecere nelimitată și gratuită

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare cu demipensiune Acces la centrul de wellness (piscină, jacuzzi, saună) Acces la baia termală Hungarospa și Aqua Palace Halat de baie Internet Wi-Fi

Hunguest Hotel Aqua Sol bbbb Hotelul este situat în centrul turistic al orașului, Hotelul Aqua Sol se află în vecinătatea celui mai mare ștrand ,,Hungarospa”. Oaspeții hotelului au trecere nelimitată și gratuită. Facilităţile hotelului: restaurant, terasă de vară, drink bar, sală de conferinţă pentru max. 100 persoane, centru de business, garaj, parcare, centru de wellness (jacuzzi, piscină), saună, baie cu aburi, solar, sală de fitness, gimnastică, Dermalife spa & terapie wellness. Baia termală Hungarospa poate fi accesata printr-un coridor acoperit. La parterul hotelului se află un restaurant ce beneficiază de aer condiționat. Micul dejun bufet este îmbogăţit cu

produse Bio și Vital. Un sortiment bogat de preparate culinare, atât din bucătăria tradițională, cât și din cea internațională servite a la carte sau bufet, încântă turiștii. Pentru turiștii care sosesc cu mașina există o parcare nepăzită, cu o capacitate de 140 locuri și 13 locuri în garaj. Posibilitățile de conectare la internet,

fax și xerox stau la dispoziția tuturor. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, halat de baie, aer condiţionat, telefon, minibar, televizor, seif şi acces la internet. Băile sunt dotate cu cadă. Toate camerele sunt pentru nefumători.

Loc în DBL

Loc în Apartament 2 pax

03.01 – 14.03.2013; 17.03 – 29.03.2013

91 €

123 €

02.04 – 27.04.2013; 01.05 – 17.05.2013; 20.05 – 16.08.2013; 20.08 – 31.10.2013

99 €

123 €

PLECĂRI

Un copil 0-3.99 ani Gratuit. Un copil 4-11.99 ani are reducere 50% din tariful de adult la cazare în cameră dublă. Supliment pensiune completă: 22 € / persoană / zi Mai multe informaţii legate de supliment SGL, reduceri camera TPL, politica reduceri copii le puteţi obţine în agenţie. Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune (410 HUF/ adult/ zi), parcare (2 euro/ autoturism/ zi)

de la

TURIST TUR ISTIC IC

PUNCTE FORTE La 500 de metri de baia termală a orașului Hajduszoboszlo Piscină interioară și exterioară Secţie de reumatologie și terapeutică

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare cu demipensiune Acces la piscina termală și saună, piscina cu jacuzzi

486

Hunguest Hotel Hoforras bbb În Hajduszoboszlo apa termală iese la suprafaţă de la 1100 m adâncime cu 73 grade C, cu conţinut bogat de sare, iod şi brom. Hotelul Hunguest Hoforras se află la 500 de metri de baia termală a oraşului Hajduszoboszlo, pe aleea Matyas Kiraly. Facilităţile hotelului: Terasă, piscină interioară şi exterioară, piscină pentru copii, parcare. Restaurantul Hoforras aşteaptă clienţii cu mâncăruri gustoase ungureşti şi internaţionale. În holul hotelului se află un drinkbar, iar room service-ul este oferit la cerere. Hotelul are o secţie de reumatologie şi terapeutică. Servicii: masaj medical

terapeutic, masaj de reîmprospătare, gimnastică terapeutică, gimnastică sub apă, tangentor, mască cu noroi, tratamente electroterapeutice. În clădirea hotelului se află o piscină, jacuzzi, saună şi solari. Începând de 1 mai până în 30 septembrie clienţii pot profita de bazinul din aer liber, bazin termal şi bazin pentru copii. În

PLECĂRI / CATEGORII DE PREȚ

apropierea hotelului este teren de tenis şi fotbal. Facilităţile camerelor: Hotelul dispune de 93 de camere duble dotate cu grup sanitar propriu, televizor, minibar şi telefon.

Loc în DBL

Loc în SGL

Pat suplimentar

01.01-29.03.2013; 02.04-14.04.2013

44 €

56 €

38 €

14.04-22.12.2013

58 €

76 €

46 €

Un copil 0-2.99 ani Gratuit. Un copil 3-9.99 ani are reducere 50% din tariful de adult la cazare în cameră dublă; Un copil 10-13.99 ani are reducere 30% din tariful de adult la cazare în cameră dublă Tarifele nu sunt valabile în perioada de Paşte, Rusalii şi Festivaluri. Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; taxa de staţiune (1,5 EUR/ adult/zi, parcare); 400 HUF/autoturism/zi – se plăteşte la faţa locului


Ungaria

Oroshaza/Tarcal de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Baia termală și aqua park ce pot fi accesate direct din hotel Terasă de grătar lângă malul lacului

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare cu mic dejun bufet Acces la saună

Hotel Corvus Aqua bbbb Staţiunea Gyopárosfürdő este situată la cca. 3 km de centrul oraşului Orosháza. Oroshaza este situat în partea de sud-est a Ungariei, în apropierea graniţei cu România, la 80 km de Arad în judeţul Bekes. Localizare: Hotelul se află la câţiva paşi de băile termale şi Aquaparc, pe malul lacului Gyoparos. Facilităţile hotelului: Restaurant ce oferă mâncăruri maghiare, internaţionale şi mediteraneene, bar, terasă de grătar lângă malul lacului, parcare, acces la internet cablu şi parţial wireless, sală de conferinţe, fax, Xerox, meniu pentru copii, supraveghere de copii, transfer şi taxi la comandă, lift. Baia termală şi

aquaparcul pot fi accesate direct din hotel, printr-un pasaj acoperit. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, uscător de păr, telefon, televizor LCD, minibar, seif, aer condiţionat şi parţial cu balcon. Sport și agrement: teren de tenis, squash, bowling, biliard, tenis

PLECĂRI / CATEGORII DE PREȚ

Loc în DBL standard

de masă, sală de fitness, sporturi extreme (zbor planat, zbor cu deltaplanul, paraşutism), excursii, plimbare cu trăsura.

Loc în DBL Loc în Apartament 2 Loc în Apartament superior persoane standard 2 persoane superior

01.03-14.06.2013; 01.09-22.12.2013

51 €

55 €

67 €

82 €

14.06-01.09.2013 + Sărbători

60 €

64 €

75 €

87 €

Copil 0-2.99 ani Gratuit. Tarifele nu sunt valabile în perioada de Paşte, Rusalii şi Festivaluri. Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; taxa de staţiune de cca.1,2 euro/adult/zi , halat de baie (3 eur/ buc.)

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Situat în regiunea viticolă Tokaj Hotelul este găzduit într-un conac istoric reconstruit Mobilier în stil empire și ţesături luxoase

SERVICII INCLUSE

Hotel Castel Grof Degenfeld bbbb Localitatea Tarcal este situată în regiunea viticolă Tokaj, la 54 km de Miskolc şi la 120 km de Eger. Vinurile Grof Dagenfeld au câştigat mai multe premii naţionale şi internaţionale. Hotelul Gróf Degenfeld Castle este situat în mijlocul împrejurimilor pitoreşti din Tarcal, în inima regiunii vinicole Tokaj-Hegyalja şi le urează bun venit tuturor iubitorilor de vin bun şi de natură. Hotelul de 4 stele este găzduit într-un conac istoric reconstruit în mijlocul unei podgorii de 100 de hectare. Facilităţile hotelului: Restaurant elegant, terasă de vară, salon, cramă, piscină exterioară, saună, sală de fitness, teren de tenis, bibiotecă, sală

de conferinţe, seif, închiriere biciclete, cameră de bagaje, centru de afaceri, babysitting/servicii pentru copii, spălătorie, serviciu de călcătorie, magazin de suveniruri/cadouri. Este posibilă parcarea privată gratuit la proprietate (nu este necesară rezervare).

INDIVIDUAL Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu mobilier în stil empire şi ţesături luxoase în culori asortate, grup sanitar propriu, minibar, televizor, telefon, internet prin modem (inclus).

Loc in DBL

Loc in DBL superior

Loc in Apartament 2 pax

03.01-01.05.2013; 01.06-01.07.2013

129 €

143 €

163 €

01.05-01.06.2013; 01.07-01.11.2013

142 €

156 €

179 €

PLECĂRI

Cazare cu mic dejun bufet Aacces la piscină și saună

Supliment pensiune completă/persoană 22€ Un copil 0-5,99 ani Gratuit la cazare în cameră dublă cu doi adulți; Un copil 6-11,99 ani are reducere 50 % din tariful patului suplimentar la cazare în cameră dublă cu doi adulți. Asigurare medicală de călătorie şi asigurarea storno; Taxa de staţiune de 400 HUF/adult/zi.

487


România Descoperă principalele zone de interes turistic din România, Litoralul Mării Negre, nordul Moldovei, Valea Prahovei şi Braşov, Delta Dunării, Munţii Apuseni, Transilvania, Maramureş, precum şi obiective turistice renumite: Castelul Bran, Peleş, Transfăgărăşan, Cetatea Histria, Barajul Vidraru, Mânăstirile Putna şi Voroneţ, Peştera Urşilor

LUCRURI PE CARE

488

1

Zona Bucegi - Braşov, principala zonă a turismului montan şi hibernal din România cu oraşul Braşov şi staţiunile Poiana Braşov, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal. Pe Valea Prahovei se găsesc o serie de staţiuni renumite căutate de către turiştii din Romania dar şi din străinătate, pentru peisajul deosebit care-l oferă prin amplasarea acestor staţiuni, pentru sporturile de iarnă practicate aici, pentru efectele curative oferite.

2

Valea Oltului cu staţiuni balneare în judeţul Harghita (Tuşnad) şi Vâlcea

(Călimăneşti - Căciulata, Olăneşti, Govora). Din categoria atracţiilor naturale de pe Valea Oltului merită a fi menţionat Parcul National Cozia, situat în partea sudică a Carpaţilor Meridionali, fiind o suprafaţă naturală protejată, ce găzduieşte peisaje şi ecosisteme de o importanţă deosebită.Valea Oltului dispune de o varietate de resurse naturale terapeutice. Staţiunile balneare din zonă, precum Căciulata şi Călimăneşti sunt an de an vizitate pentru efectele curative ale tratamentelor de aici.


Litoralul Mării Negre Litoralul Mării Negre cu renumite staţiuni de cură heliomarină (Mamaia, Mangalia, Saturn, Jupiter - Cap Aurora, Venus, Neptun), de cură balneară (Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia), cu oraşe de vacanţă pentru copii (Năvodari) şi tineret (Costineşti, Vama Veche, 2 Mai), cu vestigii ale oraşelor antice (Tomis, Callatis, Histria). Litoralul românesc concurează cu cel al Mediteranei, fiind renumit pentru nisipul sau fin, de o calitate superioară. Apa Mării Negre are o salinitate redusă în comparaţie cu alte mări continentale, şi permite practicare sporturilor sub-acvatice şi nautice în condiţii

bune. Zona plajei are o înclinaţie extrem de redusă şi există zone întinse de 100-200 m unde apa nu depăşeşte 1-1,5 m adâncime, orice factor de risc fiind astfel exclus. Plaja este orientată spre est, ceea ce oferă turiştilor posibilitatea admirării răsăritului de soare şi o luminozitate maximă pe tot parcursul zilei.

NU TREBUIE SĂ LE RATEZI ÎN ROMÂNIA 3

4

Bucovina cu monumente de artă feudală incluse în catalogul UNESCO (bisericile cu fresce interioare şi exterioare de la Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Mânăstirea Putna şi Suceava, vechea capitală a Moldovei) Munţii Apuseni cu spectaculoase fenomene carstice (peşteri - inclusiv peştera cu gheţar fosil de la Scărişoara, cetăţile Ponorului, Cheile Turzii, defileul Crişului Repede) şi o cultură veche populară, nealterată.

5

6

lacuri mici si mari, canale legate intre ele sau de fluviu. Principalele bogăţii ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicola, stuful şi pădurile în special de esenţe moi. In vederea conservării florei şi faunei specifice, această zonă a Deltei constituie în acest moment Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Maramureşul, cu valori folclorice şi etnografice (o adevărată civilizaţie a lemnului: porţi sculptate, case, biserici cu turle înalte, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, port popular viu colorat) unice în ţară, cu staţiuni balneare (Ocna Şugatag) şi de sporturi de iarna (Borşa). Delta Dunării, o rezervaţie naturală recunoscută pe plan mondial, pentru frumuseţea peisajelor sale, aceasta fiind o importantă atracţie turistică. Braţele Dunării cuprind foarte multe

7

Porţile de Fier (cu staţiunea Băile Herculane, cunoscută din timpul romanilor; defileul Dunării, fenomene carstice în munţi şi podişul Mehedinţi: Topolniţa, Cloşani)

8

Munţii Făgăraş, supranumiţi «Alpii Transilvaniei».

9

Ceahlău - Lacu Roşu, Munţii Semenic, zona Târnavelor cu biserici fortificate, Munţii Retezat (cu parcul naţional omonim), Munţii Rodnei (inclusiv staţiunile balneare de pe Someşul Mare), centre turistice: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu (capitala culturala a Europei), Timişoara.

489


România

Mamaia

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Un concept unic de boutique hotel Cazare în camere elegante și apartamente tematice Toți oaspeții beneficiază de internet gratuit în întreaga incinta a hotelului Parte din resortul Marina Regia Residence

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopţi Masă conform pachetului ales

Hotel Arcadia bbbb Facilităţile hotelului: Face parte din resortul Marina Regia Residence şi dispune de: bar, restaurant, sală de conferinţă, plajă privată şi spaţii de cazare amenajate modern. Servicii gratuite: Şezlong şi umbrelă pe plajă (în urma unei rezervări, în limita locurilor disponibile), internet wireless, parcare păzită (în limita locurilor disponibile). Servicii cu plată: Aqua Area (piscina interioară, saune şi sală de fitness) din cadrul centrului Imperia, bar cu terasă, room service, spălătorie/ călcătorie, minibar. Facilităţile camerelor: Toate camerele şi apartamentele sunt dotate cu mobilă executată la comandă, balcoane (parţial), parchet

din lemn masiv, lenjerie de lux, băi placate cu piatră naturală, televizoare LCD şi televiziune prin internet, aer condiţionat centralizat, cabină de duş, terasă, IP TV – televiziune prin internet, seif, minibar, telefon, uscător de păr.

Facilităţi pentru copii: Baby cot (în urma unei rezervari), meniuri speciale pentru copii, piscină exterioară, loc de joacă amenajat pe plajă

Loc în DBL Loc în DBL Standard Loc în DBL Standard Standard Cu Mic Cu Pensiune Cu Demipensiune Dejun completă

Plecări 06.05, 11.05, 16.05, 21.05, 26.05, 31.05, 05.06, 10.06, 15.06, 20.06, 25.06 30.06

207 €

379 €

551 €

243 €

420 €

597 €

05.07, 10.07

252 €

430 €

608 €

15.07, 20.07, 25.07, 30.07, 04.08, 09.08

294 €

474 €

654 €

14.08

181 €

361 €

541 €

EARLY BOOKING: 15% reducere pentru rezervări până la 31.03.2013, se aplică la tarifele din tabel EARLY BOOKING: 10% reducere pentru rezervări până la 30.04.2013, se aplică la tarifele din tabel Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie.

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Resortul beneficiază de cea mai generoasă plajă din nordul staţiunii Mamaia Meniuri speciale pentru copii Parcare păzită Acces nelimitat la Aqua Area

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopţi Demipensiune

494

Arena Regia Hotel & Spa bbbbb Facilităţile hotelului: Centru SPA, piscină exterioară şi interioară şi Club Q. Plajă dotată cu şezlonguri, umbrele, teren de fotbal, 2 restaurante somptuoase unde oaspeţii pot savura o bucătărie de lux într-o atmosferă unică şi elegantă. Facilităţile camerelor: Toate camerele sunt dotate cu aer condiţionat centralizat, cabină de duş, terasă, seif, minibar, telefon. Mobilierul executat la comandă, parchetul din lemn masiv, lenjeria de lux, băile placate cu piatră naturală tv-urile LCD fac din camerele şi apartamentele hotelului locul ideal de a vă petrece sejurul într-un cadru luxos.

Servicii gratuite: Şezlong, umbrelă pe plajă (cu rezervăre, în limita locurilor disponibile), wireless, parcare păzită (în limita locurilor), acces nelimitat la Aqua Area.

Plecări 01.05, 06.05, 11.05, 16.05, 21.05, 26.05, 31.05, 05.06, 10.06 15.06, 20.06, 25.06

Facilităţi pentru copii: Baby cot (în urma unei rezervări), meniuri speciale pentru copii, piscină exterioară, loc de joacă amenajat pe plajă.

Loc în DBL Deluxe

Loc în DBL Pensiune completă

Loc în DBL Loc în DBL Family Family deluxe deluxe Pensiune Demipenisune completă

436 €

494 €

664 €

721 €

437 €

609 €

744 €

916 €

30.06

510 €

686 €

865 €

1042 €

05.07, 10.07

528 €

706 €

895 €

1073 €

15.07

608 €

787 €

1030 €

1209 €

20.07, 25.07, 30.07, 04.08, 09.08

609 €

789 €

1032 €

1212 €

14.08

549 €

729 €

931 €

1111 €

19.08, 24.08

534 €

714 €

906 €

1086 €

29.08, 03.09, 08.09, 13.09, 18.09, 23.09, 28.09 441 € 621 € 750 € 929 € Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie.


România

Mamaia de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Poziție privilegiată între mare și lac Centru Spa Plajă privată

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopți Mic Dejun și Prânz

Hotel Iaki bbbb Localizare: Așezat în centrul stațiunii, la numai 20 m de plajă. Facilităţile camere: Hotelul dispune de 122 de camere dotate cu: minibar, uscător de păr, aer condiţionat, televiziune prin cablu, internet, seif, balcon. Facilităţile hotelului: Cele 2 restaurante au bucătărie românească şi internaţională. Masa se poate servi şi pe terasa interioară, de lângă piscină. Hotelul are 4 săli de conferinţe şi dotări moderne, dar şi un important centru SPA, internet, piscină exterioară şi plajă privată, parcare exterioară. Salon de înfrumuseţare, restaurant, Piano Bar, masaje şi tratamente

corporale (centru SPA), teren fotbal şi tenis, boutique, cofetăriepatiserie, curăţătorie şi spălătorie,

Plecări

garaj subteran, Sunday Brunch, seri tematice, lecţii de dans cubaneze.

Loc in DBL Standard / lei

07.05, 12.05, 17.05, 22.05, 27.05 1358 01.06, 06.06, 11.06 1660 21.06 1538 26.06, 01.07, 06.07 1622 11.07 1840 16.07, 21.07, 26.07, 31.07, 05.08, 10.08 1986 15.08 1913 20.08, 25.08 1622 30.08 1469 04.09, 09.09 1714 14.09, 19.09, 24.09 1402 Copiii cu vârsta cuprinsă între 0-2.99 ani beneficiază de gratuitate la cazare şi masă (mic dejun, prânz). Copiii cu vârsta între 3-11.99 ani au gratuitate la cazare cu mic dejun şi 50% discount din prânz/cină. Copii peste 12 ani achită 50% dintr-un loc de cazare, dar achită masa conform perioadei. EARLY BOOKING: 14% reducere pentru rezervări până la 01.05.2013, se aplică la tarifele din tabel Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Plajă proprie cu beach bar Centru SPA Gelaterie în cadrul hotelului

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopți Mic dejun și prânz

Hotel Vega bbbbb Hotelul stelelor de odinioară, hotelul Starurilor de azi! Localizare: Amplasat în partea de nord a staţiunii Mamaia, chiar lângă plajă. Facilităţile hotelului: Restaurant deosebit, cu specific asiatic, mediteranean şi sud american, un cinema-bar luxos, un sky-bar situat la etajul 8 al hotelului şi o gelaterie. Dispune de piscină şi plajă proprie, beach bar, 2 săli de conferinţe, centru SPA si salon de înfrumuseţare, 1 restaurant, 2 baruri, gelaterie pe timp de sezon. Servicii gratuite: șezlong, prosop, umbreluţe, acces piscină, parcare, internet wireless la parterul hotelului si prin cablu in camere,

kinder garden, fitness gym. Servicii cu plată: masaj, tratamente corporale, saună, jacuzzi, închiriere limuzină sau minivan cu şofer. Facilităţile camerelor: Cele 125 de spaţii de cazare dispuse pe 8 nivele, au vedere la mare, dispun de internet

Plecări

prin cablu şi wireless, minibar, seif, LCD, CD player, ceas cu radio, telefon direct, grup sanitar cu cabină de duş, uscător de păr. Camerele matrimoniale au balcon, camerele cu două paturi nu au balcon, dar sunt mai spaţioase.

Loc în DBL Standard / lei

03.06, 02.09, 09.09

2577

10.06

2597

17.06, 24.06

2832

01.07

3212

08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08

3718

26.08

3465

Copiii între 0-6.99 ani beneficiază de gratuitate la cazare şi masă (în funcţie de masa plătită de adulţii însoţitori), între 7 – 11.99 ani au gratuitate la cazare fără pat suplimentar şi achită masa conform perioadei. Copiii peste 12 ani achita tarif de adult. EARLY BOOKING: 20% reducere pentru rezervări făcute cu până la 90 zile înainte de check-in. Se aplică la tarifele din tabel Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie

495


România

Mamaia

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Renovat complet Internet wireless în spaţiile publice Parcare gratuită Centru de conferinţe

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Hotel Golden Tulip bbbb

Cazare 5 nopți Demipensiune

La standarde internationale! Situat chiar lângă malul mării, în nordul staţiunii Mamaia, hotelul a fost renovat complet în 2008. Facilităţile hotelului: Masa se poate servi în restaurantele hotelului, care au specific internaţional şi o capacitate de 180 locuri. Acces la piscină, parcare, internet wireless în spaţiile comune şi prin cablu în cameră, trezire turişti, parcare gratuita în limita locurilor disponibile. Din 2010 hotelul are Centrul de Evenimente Zenith. În cadrul hotelului turiştii se pot distra cu: Aqua Gym Fitness Instructor, Daycare Child Attendant (în sezonul estival), biliard, darts, şah, table sau tenis de

masă. Hotelul are piscină în aer liber, pentru adulţi şi copii, loc de joacă pentru copii în recepţie, parcare, un centru de conferinţe cu 5 săli. Facilităţile camerelor: Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, minibar, internet prin cablu, TV,

seif, card magnetic pentru intrarea în cameră, uscător de păr, telefon, balcon.

Plecări

Loc în DBL Family / lei

01.06, 06.06, 11.06

1106

16.06, 21.06, 26.06

1290

01.07, 06.07, 11.07, 16.07, 21.07, 26.07, 31.07, 05.08, 10.08, 15.08, 20.08, 25.08

1515

30.08

1380

04.09, 09.09 1290 Copiii între 0-4 ani au gratuitate la cazare şi mic dejun, cazaţi în cameră dublă standard, copiii între 4-7 ani vor fi cazaţi în camere standard junior sau camere family. Copiii între 7 şi 14 ani sunt cazaţi în camerele family, maxim doi copii cu doi adulţi. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Deschis tot timpul anului Sky View Bar Mamaia Aproape de Aqua Magic și telegondolă

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopți Mic dejun

Hotel Parc bbbb Localizare: Amplasat la intrare în Mamaia, aproape de Pavilionul Expoziţional, de centrele de distracţie Europa şi Aqua Magic şi de telegondolă, chiar pe marginea plajei, are deschidere atât spre Marea Neagră cât şi spre lacul Siutghiol. Facilităţile hotelului: Deschis tot timpul anului, complexul deţine o sală de conferinţe, salon de mic dejun, restaurant, bar, magazine, sală fitness. Pot fi folosite restaurantele: Ambasador, Grill House Mamaia, Grill House Constanta, Sky View Bar Mamaia. Servicii gratuite: internet, acces în sala de fitness, tenis de masa, acces piscină si şezlonguri. Servicii cu platã: room service, curăţătorie.

496

Facilităţile camerelor: Hotelul deţine 186 de camere, din care 12 sunt apartamente. Acestea sunt dotate cu aer condiţionat, televizor,

Plecări

cablu TV, acces internet, balcon, birou de lucru, seif, cartelă magnetică pentru acces, uscător de păr.

Loc în DBL / lei

02.05, 07.05, 12.05, 17.05, 22.05

517

27.05

532

01.06, 11.06, 16.06

593

26.06

664

01.07, 06.07, 11.07

712

16.07

811

21.07, 26.07, 31.07, 05.08, 10.08, 15.08, 20.08

960

25.08, 30.08

712

04.09

676

09.09, 14.09, 19.09, 24.09

534

Copiii 0-6.99 ani au gratuitate la micul dejun şi la cazare fără pat suplimentar. Copiii între 7-11.99 ani beneficiază de cazare gratuită fără pat suplimentar, micul dejun se achită integral. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie


România

Mamaia de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Renovat complet Internet wireless în spaţiile publice Parcare

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopți Demipensiune

Hotel Comandor bbbb Localizare: Situat în partea nordicã a staţiunii Mamaia, hotelul face parte din lanţul hotelier Unita Turism alãturi de hotelurile Amiral şi Orfeu. Acesta a fost complet renovat în 2007. Facilităţile hotelului: Hotelul dispune de un restaurant cu o capacitate de 250 de locuri, o terasă şi un bar de zi. Servicii gratuite: pãstrare valori, intrare la piscina complexului, pat piscină cu salteluţã, loc de joacã pentru copii, parcare auto. Servicii cu platã: salon coafurã/ frizerie, salon masaj, saună, SPA, fitness. Hotelul dispune de parcare, două săli de conferinţe dotate cu: videoproiector, sonorizare, flipchart, ecran şi acces internet.

Facilităţile camerelor: Hotelul deţine 126 de camere duble şi apartamente. Acestea sunt dotate cu

aer condiţionat, televizor, cablu TV, telefon, minibar, cabină duş, uscător de păr, balcon.

Plecări

Loc în DBL vedere lac / lei Loc în DBL vedere mare / lei

01.06, 06.06

798

11.06

804

856 861

16.06, 30.08, 04.09, 09.09

824

884

21.06

840

885

26.06, 01.07

931

973

06.07

1204

1287

11.07

1207

1290

16.07, 21.07, 26.07, 31.07, 05.08, 10.08, 15.08, 20.08

1218

1302

25.08

623

687

14.09

789

830

19.09, 24.09 765 795 Copiii 0-1.99 ani au gratuitate la micul dejun şi la cazare fără pat suplimentar. Copiii între 2-6.99 ani au gratuitate la cazare fără pat suplimentar dar achită 50% din valoarea micului dejun. Copiii între 7-13.99 ani achită 50% din valoarea unui loc de cazare beneficiind de pat suplimentar şi achită micul dejun integral. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie

de la

CONFOR CON FORT T

PUNCTE FORTE Internet wireless Parcare gratuită Piscină unică, cu ponton chiar pe lac

SERVICII INCLUSE INDIVIDUAL

Cazare 5 nopți Mic dejun

Hotel Laguna bbbb Hotelul s-a deschis în anul 2007 şi oferã prin designul avangardist şi prin terasele mediteraneene liniştea şi intimitatea definitã prin stil şi rafinament. Localizare: Situat la intrarea în staţiune, la 100 m de plajã. Facilităţile camerelor: Hotelul are 36 de camere dotate cu baie proprie, TV, aer condiţionat, balcon, uscãtor de pãr, frigider, telefon, seif, internet wireless. Facilităţile hotelului: Exista doua restaurante, unul cu specific italian, La Fenice, ce se aflã la parterul hotelului şi Salon Kmy’s, pe malul lacului Siutghiol. Masa se mai poate servi şi pe terasele sau pontonul

hotelului de pe lacul Siutghiol. Servicii gratuite: saună, sală fitness, piscină, parcare. Servicii cu platã: spãlãtorie, masaj. Tratamentul se poate face în cadrul hotelului prin ozonoterapie. Piscina, construită în 2010, înconjurată de pontonul de tek construit pe malul lacului Siutghiol şi cocktailurile răcoroase creează o atmosferă incendiară în zilele şi serile

de vară. Hotelul dispune de o salã de conferinţe cu o capacitate de 30 de locuri cu videoproiector, ecran, flip chart.

Plecări

Loc în DBL Standard / lei

01.05, 06.05, 11.05, 16.05, 21.05, 26.05

984

31.05

1321

05.06, 10.06, 15.06, 20.06, 25.06, 30.06, 05.07, 10.07, 15.07, 20.07, 25.07, 30.07, 04.08, 09.08, 14.08, 19.08, 24.08, 29.08, 03.09, 08.09

1405

Copii 0-2.99 ani au gratuitate la cazare cu mic dejun. Mai multe informații legate de supliment SGL, reduceri cameră TPL, politică reduceri copii le puteți afla în agenţie

497



Food Travel Noi dăm startul, tu îți alegi destinația! Testează atmosfera de vacanță înainte de a pleca în... vacanță! Fii alături de noi în acest proiect special – Travel Concept Store by ChristianTour!

Conceptul pune la dispoziția clienților seri tematice, petreceri private, posibilitatea de a organiza workshopuri, prezentări și multe alte surprize!

TRAVEL CONCEPT STORE Travel Concept Store este un proiect unic în România, unde într-o locație inedită din Centrul Vechi al Bucureștiului îți poți comanda atât o cafea cât și o vacanță. Conceptul este însoțit de o tavernă grecească autentică unde amatorii bucătăriei grecești se pot delecta cu un meniu variat de preparate proaspete, pregătite după rețete tradiționale grecești servite într-o atmosferă deosebită.

Testează vacanță cu avionul la sol

INFO Centrul Vechi al Bucureștiului a devenit principalul punct de atracție atât pentru bucureștenii de toate vârstele și categoriile sociale, cât și pentru numarul din ce în ce mai mare de turiști care vizitează orașul în fiecare an.

Fie ca vei alege să bei un pahar de vin în avion privind pe hublou către nori și relaxându-te în scaunele originale sau că vei savura mâncărurile cu specific local pe terasa amenajată în stil grecesc în acest sezon, la Travel Concept Store vei putea experimenta fiecare etapă a vacanței înainte de a ajunge acolo.


Toate destinațiile

de la un singur tour operator GRECIA

Riviera Olimpului Halkidiki Thassos Kefalonia Lefkada Corfu Zakynthos Creta Rodos Kos Santorini Mykonos

TURCIA Kusadasi Bodrum Marmaris Antalya

BULGARIA

Sunny Beach Nisipurile de Aur Albena

CROAŢIA

ITALIA

Makarska

MUNTENEGRU Budva

SPANIA

Mallorca Costa Brava Costa Dorada Costa del Sol Tenerife Almeria

Sicilia Sardinia

PORTUGALIA Estoril Cascais

FRANȚA Nisa

Egipt

Hurghada Sharm el Sheikh

Branch Office – Kogălniceanu Bd. Mihail Kogălniceanu 23, Sector 5, Bucureşti; tel./fax: (+4) 021 313 52 26; kogalniceanu1@christiantour.ro

Branch Office – Banat Bld. 16 Decembrie 1989 11, Timişoara; tel./fax: (+4) 0256 240 321, fax: (+4) 0256 240 322; banat@christiantour.ro

Branch Office – Brăila Str Ana Aslan, nr.42-44 Tel.: 0339 710 310; 0339 710 311 brăila@christiantour.ro

Branch Office – Magheru Bd. Nicolae Balcescu, nr. 30, Sector 1, București Program : luni - vineri : 10.00-18.00 tel.: (+4) 021 312 01 66 (+4) 021 312 01 53 mobil: (+4) 0747 111 106 Email: magheru@christiantour.ro

Branch Office – Cluj-Napoca Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 10, Cluj-Napoca; tel.: (+4) 0264 411 101; fax: (+4) 0264 411 102; cluj@christiantour.ro

Branch Office – Arad Bd. Revolutiei, nr.31, ap.17, sc.A Tel: 0357711128;0357711129 arad@christaiantour.ro

Branch Office – Bacău Str. Mihai Viteazu 1, Bacău; tel.: (+4) 0234 525 298; fax: (+4) 0234 525 289; Bacău@christiantour.ro

Branch Office - Focșani Str. Republicii, nr.68 Tel: 0337711140;0337711141 focșani@christiantour.ro

Branch Office – Iaşi Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1C, Iaşi tel.: (+4) 0232 267 261; fax: (+4) 0232 267 263 Iași@christiantour.ro

Branch Office – Deva Bd. Decebal, bl.C Tel: 0354710310; 0354710311 deva@christiantour.ro

Branch Office – Constanța Bd. Tomis nr. 60, Constanţa, România tel: (+4) 0241 550 180; (+4) 0241 550 200 fax: (+4) 0241 550 131 constanța@christiantour.ro

Pegas Holidays Calea Dorobanti nr.54, Sector 1, București tel./fax: (+4) 0213 133 214; (+4) 0213 133 226 office@pegasholidays.ro; www.pegasholidays.ro

Branch Office – Moşilor Calea Moşilor 199, bl. 3, Sector 2, Bucureşti, tel.: (+4) 021 210 16 87; fax: (+4) 021 210 16 89; mosilor@christiantour.ro Branch Office – City Mall City Mall, parter, Şoseaua Olteniţei nr. 2, Sector 4, Bucureşti; tel.: (+4) 021 317 04 35; fax: (+4) 021 312 66 22; citymall@christiantour.ro Branch Office – Liberty Center Liberty Center, parter, Calea Progresului nr. 151-171, Sector 5, Bucureşti; tel.: (+4) 021 369 98 35; fax: (+4) 021 369 98 36 libertycenter@christiantour.ro Branch Office – Mihai Bravu Şos. Mihai Bravu 39, bl. P15, Sector 2, Bucureşti; tel: (+4) 021 252 19 40; fax: (+4) 021 252 19 39 mihaibravu@christiantour.ro Branch Office – Ștefan cel Mare Bd. Ștefan cel Mare nr. 5, Sectorul 2, Bucureşti; tel.: (+4) 021 211 11 49; fax: (+4) 021 211 11 39 stefancelmare@christiantour.ro Branch Office – Timişoara Str. Lucian Blaga 14, Timişoara; tel.: (+4) 0256 433 205; fax: (+4) 0256 433 206; timisoara1@christiantour.ro

Branch Office – Galați Str. Brailei, nr. 4, Galați Tel: (+4) 0236 317 077 (+4) 0236 318 018 (+4) 0236 318 318 galați@christiantour.ro Branch Office – Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian, nr.145, bl. D4, parter Tel: (+4) 0250 730 202 Fax: (+4) 0250 730 202 rmvalcea@christiantour.ro Branch Office – Sibiu Piata Mare, nr.16 Tel: 0369710310; 0369710311 sibiu@christiantour.ro

FRANCIZE CHRISTIAN TOUR Sun Travel Sfântu Gheorghe Str. Grof Miko Imre 6, Sfântu Gheorghe, Magazin Sugas, parter; tel.: (+4) 0267 310 047; fax: (+4) 0367 814 077; suntravel@suntravel.ro, rezervari@suntravel.ro Sun Travel Miercurea Ciuc str Petofi Sandor, Nr. 1, Magazin Tulipan, parter Tel:0266315476; fax: 0366815849 mciuc@suntravel.ro Blue Travel Complex comercial Ancora, et. 1, stand 9, Giurgiu; tel./fax: (+4) 0246 213 099; bluetravelgr@yahoo.com www.christiantour.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.