99 de întrebări și răspunsuri despre Spovadă

Radu și Oana Capan

99 DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVADĂ

Radu și Oana Capan

99 DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVADĂ

Nihil Obstat: Pr. Florin Bozântan Cenzor eparhial Eparhia de Cluj-Gherla

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României CAPAN, RADU 99 de întreb ri i r spunsuri despre spovad / Radu i Oana Capan ; consultor : pr. dr. Marius Grigore Furtun - Cluj-Napoca : Via a Cre tin , 2016 Con ine bibliografie ISBN 978-973-674-138-8 I. Capan, Oana II. Furtun , Marius Grigore, pr. dr. (consultor) 265.62

Casa de Editură „Viața Creștină” Str. Moților, nr. 26, 400001 Cluj-Napoca tel: 0264-439018, int.111; 0729-884889 e-mail: viata.crestina@gmail.com www.viata-crestina.ro

Radu și Oana Capan

99 DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVADĂ aproape tot ce ai dorit să știi, dar pe cine nu ai avut curajul să întrebi ocazia Consultor: Pr. dr. Marius Grigore Furtună

Cluj-Napoca 2016

Isus Cristos către Sf. Faustina Kowalska: Scrie, vorbește despre milostivirea Mea. Spune sufletelor unde trebuie să caute alinarea, și anume la tribunalul milostivirii; acolo au loc cele mai mari miracole care se repetă fără încetare. Însă pentru a obține acest miracol nu este nevoie să facă pelerinaje îndepărtate, nici să se supună unor ceremoniale exterioare, ci ajunge să se arunce cu credință la picioarele celui care îmi ține locul, să îi mărturisească lui mizeria, iar miracolul milostivirii lui Dumnezeu se va manifesta în toată plenitudinea sa.

Chiar dacă un suflet ar fi în descompunere ca un cadavru, și chiar dacă, omenește vorbind, nu ar exista întoarcere la viață și totul ar părea pierdut – nu este așa la Dumnezeu: miracolul milostivirii lui Dumnezeu îi va reda complet acestui suflet viața.

(Micul jurnal, nr. 1448)

Introducere „În viața trupului, un om poate uneori să se îmbolnăvească, iar dacă nu ia medicamente, să moară. La fel, în viața spirituală un om se îmbolnăvește în urma păcatului. De aceea, el are nevoie de medicamente, pentru ca să se însănătoșească la loc; iar acest har este acordat în Sacramentul Penitenței.” Iată o expunere simplă și clară despre Spovadă, făcută de nimeni altul decât Sf. Toma de Aquino, probabil cea mai strălucită minte teologică din Biserica Catolică.

Părinții Bisericii, atât din Apus cât și din Răsărit, au căutat să vorbească despre Spovadă pe limba noastră. Păstrând aceeași imagine a spiritului îmbolnăvit de păcat, care se însănătoșește prin Spovadă, Sf. Vasile cel Mare, de exemplu, vorbea despre păcat ca fiind o rană, pe care, dacă o ascundem de Spovadă, devine nevindecabilă.

O imagine puternică, un îndemn puternic la a merge în scaunul de Spovadă, în confesional. Unde batem? Despre Spovadă se poate vorbi cu un limbaj accesibil tuturor: celor care fac acum primii pași în credință, dar și celor, să spunem, avansați.

Paginile care urmează au tocmai acest obiectiv: să vorbească despre Spovadă astfel încât să putem înțelege cele scrise fără să consultăm dicționarul, fără să parcurgem zeci de note de subsol și, mai ales, fără să ne doară capul după fiecare pagină. Capitolele sunt foarte scurte: exact două pagini fiecare. Lectura ar trebui deci să fie una ușoară, dar, în același timp, „suculentă”, oferind informații concrete și invitând la reflecție și aprofundare. În cele 99 de capitolașe despre Spovadă vom parcurge întrebările cele mai frecvente privind atât motivația pentru a ne apropia de acest Sacrament (Partea I – DE CE) cât și modul concret de practicare a lui (Partea a II-a – CUM), urmate de câteva concluzive (Partea a III-a – LA FINAL). Întrebările nu epuizează, desigur, tot ce s-ar putea spune despre Spovadă. Pentru tot ce mai dorești să știi și nu apare scris aici, invitația noastră este să apelezi la catehisme, preoți, cateheți...

Speranța noastră este că vei începe cu începutul, parcurgând capitolele în ordine, căci există o înlănțuire între ele și o construire 7

a fiecăruia pe cele anterioare. Dacă însă simți că anumite întrebări nu prezintă interes prea mare pentru tine, poți sări direct la ce te interesează. Ulterior, te invităm să revii și la întrebările „ușoare”, pentru că aproape sigur vei găsi acolo (noi) idei și argumente care să te ajute să fii apostol al Spovezii pentru prietenii și cunoscuții tăi care sunt blocați în întrebări de „începători”.

Da, pe lângă trăirea Spovezii, trebuie să ne preocupe și să fim „apostoli” ai acestui Sacrament, recomandându-l și explicându-l în special celor care nu ajung la biserică și la preot. De ce am face aceasta? Doar pentru a duce mai departe o practică bimilenară? Din sentimentalism spiritual sau din dorința de conservare a ceva vechi și exotic? Evident că nu. Miza este mult mai mare și ne vom opri la trei motivații, din multele existente.

Spovada trebuie să fie cunoscută și practicată ca instrument concret de luptă cu păcatul. Așa după cum ne spune Sf. Pavel, suntem într-o luptă împotriva forțelor întunericului (reale, nu ca în Războiul Stelelor, și categoric mult mai perfide și mai feroce), iar în orice luptă este esențială identificarea dușmanului și a pericolelor, precum și înarmarea corespunzătoare. În al doilea rând, trebuie să ne spovedim și să îi invităm și pe alții să o facă pentru că acesta este locul în care experimentăm prin excelență milostivirea lui Dumnezeu. Pare poate greu de crezut, dar sunt atâția credincioși care nu conștientizează că sunt iubiți de Dumnezeu sau cât de așteptați sunt în scaunul de Spovadă pentru a primi îmbrățișarea Tatălui.

Nu în cele din urmă, Spovada este importantă pentru că ne readuce la viață – vorbim, desigur, de viața spiritului – ori de câte ori am „decedat” printr-un păcat de moarte. Dacă niște ochelari speciali ne-ar arăta cine din jur este viu, respectiv mort spiritual, ce am vedea oare? Ne-am simți ca într-un film cu zombi?

Revenind la carte, vei observa că după fiecare întrebare există o secțiune care invită la aprofundare, urmărind să te ajute să mergi dincolo de răspunsul scurt dat de noi. Materialul poate fi folosit și în grup: în familia de acasă (biologică), sau în familia de la parohie (spirituală), de exemplu la cateheză – caz în care, desigur, se va răspunde doar în conștiință la aprofundările care ating aspecte personale/intime.

8

Prin stilul de abordare, ea se adresează în principal tinerilor (chiar și adolescenților), dar nu înseamnă că îi exclude pe adulți. Prin paleta de teme atinse, credem că va fi utilă atât celor care sunt la început de drum cu Spovada, cât și celor cu „vechime”. Astfel, cei care se mai luptă cu îndoieli, sperăm să găsească în aceste pagini clarificările necesare. Iar cei care vor să practice mai bine Spovada, sperăm să găsească aici un impuls.

De fapt mulți dintre cei care se spovedesc de ani buni au ca motivație faptul că... trebuie. Mulți se simt prinși în capcana Spovezilor „la indigo”, în care repetă aceleași păcate, lună după lună, an după an. Parcurgerea acestor pagini, a ultimelor în special, sperăm să îi ajute să redescopere Spovada ca o întâlnire cu Cristos, una care are puterea să ne transforme, încet dar sigur, o întâlnire la care merg pentru că vreau, conștient că în centrul ei nu este păcatul meu ci milostivirea lui Dumnezeu, de care am atâta nevoie.

Dorim să îi mulțumim pr. Marius Furtună, consilier cu învățământul religios și cateheza, care ne-a oferit sugestii valoroase pe text; pr. Florin Bozântan, consilier teologic, și pr. Traian Coste-Deak, vicar judecătoresc, care au verificat de asemenea conținutul; prietenilor noștri Doru Chiorean și Adrian Sîrbu, care ne-au ajutat parcurgând textul din perspectiva credinciosului dornic să crească spiritual; adolescenților din grupele de cateheză din parohie, cu care am „testat” mai multe dintre capitolașe, interesul și discuțiile provocate încurajându-ne să finalizăm proiectul sub formă de carte; și, desigur, Editurii „Viața Creștină,” care a crezut încă de la început în acest proiect editorial.

Mulțumim și Domnului pentru toate aceste luni în care am studiat și descoperit atâtea lucruri frumoase despre Spovadă. Îl rugăm să îi răsplătească pe toți cei care au făcut posibilă apariția acestei cărți, iar pe cititori să îi ajute să aprofundeze tot ce este bun și de folos în următoarele pagini.

Cluj-Napoca, 16 noiembrie 2016 sărbătoarea Sf. Matei, apostol și evanghelist

Radu și Oana Capan

9

Important de citit!

Am căutat să nu folosim prea multe abrevieri în carte. Cel mai des vei găsi CBC, sau Catehismul, pentru Catehismul Bisericii Catolice (1992). Alte abrevieri, folosite mai rar, sunt: • RP – exortația apostolică post-sinodală Reconciliatio et paenitentia a Papei Ioan Paul al II-lea (1984); • MJ – Micul jurnal al Sfintei Faustina Kowalska; • CCEO – Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene (1990); • CIC – Codul de Drept Canonic pentru Biserica Apuseană (1983); • PSJM – documentul Preotul, slujitor al Milostivirii Divine al Congregației pentru Cler (2011).

Pentru trimiterile biblice am preferat să scriem Matei în loc de Mt, din același considerent. Important: din cauza diferențelor dintre versiunea catolică și cea ortodoxă ale Bibliei, uneori vor fi indicații duble, gen Psalmul 51 (50), după cele două numerotări. Când vei vedea indicații gen v.14, înseamnă versetul 14. Dacă însă vei vedea v. Î14, înseamnă vezi Întrebarea 14.

Dacă dorești să citești mai multe pe fiecare temă în parte, cu trimiteri la ceea ce apare în Aprofundări, dar și cu completări, te invităm să mergi pe www.spovada.ro/99intrebari/ și vei găsi o pagină dedicată acestei cărți, care îți va permite să explorezi mai bine tema tratată la fiecare întrebare.

Dacă nu ai Catehismul acasă, îl poți găsi integral online, pe site-ul www.credinta-catolica.ro, unde se găsesc și alte catehisme catolice care îți mai pot aduce lumină în diverse aspecte ce țin de credința noastră. În fine, vei fi invitat des la a citi viețile unor sfinți: se găsesc de regulă publicate pe situl www.sfinticatolici.ro, dar, desigur, și în alte locații de pe internet. Atunci când apar trimiteri spre documente, ale unor Papi sau conciliare, îți recomandăm să le cauți pe www.magisteriu.ro.

10

Partea I:

DE CE

1. De ce m-aș spovedi?

Sunt bine. Ok, recunosc, poate nu chiar 100% bine. Dar, oricum: de ce m-aș spovedi?

Mănânci, bei, respiri, dormi, umbli, te distrezi...? Totul pare ok cu tine. Ai toate semnalmentele unui om sănătos. De ce ai avea nevoie de Spovadă? Nu este cazul să îți pierzi vremea cu așa ceva. cel cu codiță

Ai grijă de sufletul tău! Este de mare preț! De fapt este mai de preț decât trupul (cel de acum, doar știi, este trecător). Și atunci de ce doar trupul tău ar avea nevoie de baie, de a fi îngrijit și curățat? cel cu aripi

Astăzi auzim tot mai mulți declarând că sunt persoane spirituale, dar nu religioase. Trecând peste faptul că o astfel de declarație ascunde de regulă un resentiment față de religia organizată, strict în contextul acestei întrebări un aspect este totuși pozitiv: se recunoaște implicit că omul nu are doar trup, ci și suflet. În mod cert, despre Spovadă este foarte greu – dacă nu imposibil – să discutăm dacă nu avem ca premisă comună faptul că omul este trup spiritualizat sau spirit întrupat, cum dorești.

Dacă admitem existența sufletului, atunci și față de el avem o responsabilitate, așa cum avem față de trup. Viața nu se reduce la mâncat și dormit, adică la cele necesare trupului – dacă acestea ne sunt prioritățile de vârf, atunci nu suntem departe de animale. Nici dacă adăugăm activitățile pentru intelectul nostru, precum lectura, nu putem spune că ne îngrijim în mod total de ființa noastră. Nu. Am ignora sufletul, ori sufletul nu este un apendice invizibil. Și sufletul are nevoie să fie „hrănit”... să fie „întreținut”... Știm că nu este bine să lăsăm deșeuri în urma noastră în natură.

Societatea are grijă prin diverse campanii să ne atragă și ea atenția asupra importanței păstrării unui mediu curat, pentru binele nostru și al generațiilor viitoare. Dacă trecem de la mediul natural la cel familial, al casei noastre, cu siguranță nu ne place să trăim într-o casă murdară. Chiar dacă nimeni nu ne-ar trece pragul casei, noi 12

înșine nu am putea tolera noroi pe haine, gunoi pe jos... sau ca trupurile noastre să miroasă ca și când nu am mai fi trecut o lună pe la duș...

Iartă imaginile nu tocmai frumoase! Dar, chiar dacă la un nivel ce scapă simțurilor noastre, și sufletul se poate murdări. Și el poate... mirosi urât. Probabil știi de sfinți ale căror trupuri, după moarte, emană în mod natural un miros plăcut. Dar știi că au fost sfinți care simțeau după miros dacă un suflet are păcate și cât de mari? De exemplu, Sf. Ecaterina de Siena. Imaginează-ți, pentru un moment, că ai avea o astfel de abilitate. Cum te-ai descurca mergând pe stradă?

Dar, mai ales, cum te-ai descurca cu propriul miros?! Și atunci? Dacă admitem că avem suflet și dacă suntem de acord că trebuie să îl îngrijim, Spovada apare ca fiind ceva natural. Cum așa? Pentru că Autorul sufletului este și Autorul metodei lui de curățare. Metoda de spălare pe care Dumnezeu a ales-o pentru suflet este Spovada. Iar ea a fost încredințată Bisericii, „spălătorii” fiind preoții. Dumnezeu dorește binele nostru, dorește să ierte, este mereu dispus să ierte... dacă ne pregătim și noi să primim iertarea Sa. Sigur ai văzut – în filme cel puțin – că în anumite țări există spălătorii publice. Omul vine cu hainele murdare, alege una dintre mașinile de spălat, bagă o monedă și spălatul începe. Înainte să existe această rețea pentru haine și așternuturi, Biserica a creat rețeaua ei de spălătorii publice pentru suflet. Sunt bisericile, confesionalele, locurile unde preoții ne așteaptă să ne descărcăm murdăria păcatelor noastre, să ne lăsăm spălați de harul acestui Sacrament, pentru ca la ieșire să avem sufletul curat. Și totul fără nicio monedă, doar cu deschiderea noastră spre iertare.

Aprofundare: 1. Cum ai explica prietenilor tăi necesitatea Spovezii?

2. Pe lângă Spovadă, cum ne mai putem îngriji de suflet?

3. Caută sfinți care aveau abilitatea descrisă în text și citește-le viețile.

13

2. De ce să mă spovedesc la preot?

Nu este și preotul om? Nu greșește și el? Doar eu nu lui i-am greșit!

De ce te-ai umili mărturisind lucruri intime din viața ta în fața unui preot?! Nu este și el om ca tine? Nu ai auzit suficiente scandaluri legate de preoți? cel cu codiță

Preotul este urechea prin care Dumnezeu te ascultă. Este glasul prin care El te călăuzește.

Este mâna prin care primești dezlegarea și îmbrățișarea Sa. cel cu aripi

Apostolii stăteau închiși în cenacol, temându-se de iudeii care tocmai îl uciseseră pe Învățătorul lor, pe Isus Cristos. Și pe când stăteau ei așa, Isus le-a apărut deodată și le-a spus: „Pace vouă!”

Apostolii și-au făcut cruce, nevenindu-le să creadă. Dar Isus le-a arătat rănile, așa că îndoielile au început să li se risipească. Și a continuat: „Primiți pe Spiritul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute.”

Dar apostolii îl priveau iarăși cu îndoială: „Pe bune? Cum vom ști noi păcatele oamenilor?” Isus căzu puțin pe gânduri, apoi fața i se lumină brusc: „Știu! Vă voi da puterea să citiți gândurile!” Fețele apostolilor înghețară. Petru tuși puțin, apoi luă cuvântul: „Doamne, să nu ne grăbim cu darul acesta. Îți dai seama cum vor fugi oamenii de noi dacă le vom putea citi gândurile?” Isus reflectă o secundă, apoi spuse hotărât: „Ai dreptate! Atunci facem așa: oamenii vor trebui să vă mărturisească personal păcatele lor, ca să fie dezlegați de ele!” „Amin”, răspunseră apostolii în cor.

Ai dreptate, nu așa este textul: apostolii nu și-au făcut cruce, căci semnul crucii a început să fie folosit doar peste câteva secole. În rest, prima parte este destul de fidelă textului biblic (vezi Ioan 20,19-23).

A doua parte, însă, nu o vei găsi așa în Scriptură. Dialogul imaginar ne ajută să vedem comicul situației când încercăm să ne justificăm Spovada fără preot. Dacă Isus le-a dat apostolilor puterea să ierte păcatele, cum ar fi putut ei oare să își practice această putere dacă nu și ascultau păcatele respective?!

14

Isus Cristos le-a cerut apostolilor să meargă să boteze neamurile; să ierte păcatele; să celebreze ceea ce El însuși a celebrat la Cina cea de Taină. Toate acestea fac parte dintr-o misiune pe care Isus a dorit-o nu doar până la capătul pământului, ci și până la capătul veacurilor. De aceea apostolii și-au lăsat succesori, care și-au lăsat la rândul lor succesori ș.a.m.d. Episcopii și preoții nu fac decât să continue ceea ce Isus a făcut în cei trei ani de misiune publică și a încredințat apoi cercului Său de discipoli, și anume, printre altele, să dea dezlegare de păcate.

Avem deci nevoie de preot pentru a ne spovedi, dar actorii principali ai Spovezii rămân mereu penitentul și Dumnezeu. Preotul acționează acolo în numele lui Cristos, nu în numele său personal.

Hirotonirea sa este cea care contează. Harul ce acționează prin preot este cel important. Dacă preotul este unul sfânt, foarte bine! Dacă este unul cu minusuri, dezlegarea este la fel de validă! Nici Botezul, nici Spovada, nici Euharistia (de fapt niciunul dintre Sacramente) nu sunt mai sfinte dacă preotul este mai sfânt, pentru că sfințenia lor vine de la Isus Cristos, nu de la celebrant.

Spunând acestea nu neglijăm nici nu diminuăm rolul preotului.

Dimpotrivă, așa cum într-o operație ne simțim în siguranță știind că chirurgul are școală și practică în acest domeniu, tot așa când ne spovedim ne simțim în siguranță știind că o facem în prezența unuia pregătit special pentru așa ceva, cu sute sau mii de ore petrecute în confesional. Da, este om asemenea nouă. Cu părți bune și părți mai puțin bune. Dar a fost ales de Dumnezeu pentru o slujire specială, una orientată spre noi, credincioșii.

Aprofundare: 1. Citește pasajul indicat de la Ioan pentru a vedea instituirea Spovezii.

2. Urmărește pe Spovada.ro videoclipul despre Spovadă de la Sophia Institute.

3. Caută să afli în care Biserici s-a păstrat succesiunea apostolică și, drept urmare, practică valid Spovada.

15

3. De ce să nu mă spovedesc direct la Dumnezeu?

Doar Dumnezeu poate ierta păcatele, așa că nu ar trebui să i le spun Lui direct, fără intermediari?

Mărturisirea greșelilor trebuie să fie strict între tine și Dumnezeu. Păcatele sunt, la urma urmelor, ceva foarte personal. Cere-i lui Dumnezeu iertare și... gata! cel cu codiță

Gândește-te mai bine: Spovada în fața unui preot este de fapt Spovada în fața lui Dumnezeu, pentru că preotul stă acolo nu ca persoană fizică, ci ca „delegatul” lui Dumnezeu. cel cu aripi

Magazinele Ikea au mare succes pornind de la o filosofie simplă: Te interesează un scaun? Noi îți dăm părțile lui și instrucțiunile de montare, tu ți-l asamblezi! Nemontat nu este doar mai ușor de transportat, ci și mai ieftin. Ceea ce propun magazinele Ikea se înscrie mai generic sub numele do it yourself – pe scurt, DIY. Copiii sunt fascinați de activități tip DIY, că este vorba de făcut felicitări, căsuțe pentru păsărele sau suporturi pentru creioane. Oamenilor mari le place să aibă acasă propriul atelier de reparații, sau de croitorie, sau de fotografie.

Trebuie să fie minunat să știi să repari o țeavă spartă, o haină descusută, un televizor stricat. Nu depinzi de nimeni! Îți dai seama?

Un om așa priceput ar putea trăi singur, pentru că își este suficient!

Cool! Sau poate nu chiar atât de cool... La urma urmelor, nu poate fi chiar totul DIY, nu? Spovada, de exemplu: un chestionar descărcat de pe internet (poate de pe Spovada.ro) plus un crucifix cumpărat de la Ikea, în fața căruia să stăm... ar ajunge pentru a ne mărturisi păcatele și a primi iertare de la Dumnezeu? În fond, Dumnezeu ne știe faptele, gândurile: nu am putea doar să ne pară rău și să fim iertați instantaneu? O experiență pur spirituală! Dacă îngerii ar avea Spovada, probabil că așa ar arăta la ei, dar pentru noi, oamenii, lucrurile stau altfel. Suntem spirite întrupate, iar trupul nu este o simplă „carcasă”, niciun accident, un „adaos” nenecesar, ci a fost voit de Creatorul nostru.

16

Dumnezeu ar fi putut să ne mântuiască cu un gând al Său, dar, în schimb, a ales să se întrupeze, adică să aibă trup, să sufere cumplit în acest trup, murind pe cruce, nu în cele din urmă înviind în trup și ridicându-se cu trupul la cer. Fii atent la minunile Sale: poate au fost și unele făcute exclusiv cu gândul, dar în cele relatate în Evanghelie recunoaștem un tipar – un gest al lui Isus Cristos, o atingere, o materie (ex: pământ cu salivă) sau măcar câteva cuvinte, receptate prin trup de subiectul minunii. Toate acestea pentru că știe că omul, spirit și materie, trăiește toate experiențele, inclusiv cele spirituale, în trup.

Continuând activitatea Lui pe pământ, prin Sacramente în special, Biserica nu se folosește de telepatie, ci, asemenea Mirelui ei, de gesturi și de cuvinte care ne „ating” trupurile: fie că este apa de la Botez, uleiul de la Mir, pâinea și vinul consacrate de la Liturghie sau cuvintele de dezlegare din cadrul Spovezii. Toate cele șapte Sacramente au o parte accesibilă simțurilor trupului, care ne ajută să primim harul, să credem că îl primim cu adevărat.

Să vedem ce aduce în plus Spovezii prezența preotului, spre deosebire de „spovedirea” direct lui Dumnezeu: prin dialog, preotul ne ajută să ne examinăm și acele aspecte care poate ne-au scăpat; ne dă sfaturi în baza celor mărturisite de noi și a experienței sale pastorale; ne oferă un canon de îndreptare; dar, mai ales, face clară iertarea lui Dumnezeu rostind cuvintele dezlegării. Într-un dialog mental cu Dumnezeu am putea rămâne mereu cu îndoieli: am făcut bine? am mărturisit tot? ce să fac spre reparare? am fost iertat?

Prezența preotului poate ajuta la clarificarea unor astfel de îndoieli.

Aprofundare: 1. Îngerii pot păcătui?

2. A lege câteva stări sau sentimente (ex: nerăbdare, frică, mânie, iubire...) și analizează cum se resimt în trup.

3. Ia pe rând simțurile și reflectează la ce percep ele în actul Spovezii și cu ce folos.

17

4. Ce să fac dacă îmi este teamă să mă spovedesc?

Transpir și numai gândindu-mă la Spovadă. Nu cred că pot să fac așa ceva...

Imaginează-te la Spovadă. Ești supus fără anestezie unei disecări a propriei tale vieți. Cum să nu simți un fior rece pe spate?

Cum să nu te panichezi? Sfatul meu: stai departe de așa ceva. cel cu codiță

Teama de necunoscut se învinge... cunoscând, experimentând, practicând Spovada în cazul acesta. Nu te lăsa paralizat de gânduri negative ci acționează cu curaj. Acum. cel cu aripi

Un comedian spunea: „Toată lumea are frică de înălțime. Eu, de lățime.” Dar tu? Suferi de acrofobie? Arahnofobie? Ofidiofobie?

Claustrofobie? Astrafobie? Tripanofobie? Spovadofobie? Unele dintre aceste fobii te-au făcut să îți dorești un dicționar, nu? Ei bine, spovadofobia nu există! Cel puțin medical nu s-au înregistrat cazuri.

Să observăm că psihologia vorbește despre temeri iraționale, precum fobiile tocmai pomenite, și despre temeri raționale, care, de fapt, sunt expresii ale prudenței. Acestea din urmă sunt depășibile.

De exemplu, trebuie să traversezi o cameră necunoscută, aflată în întuneric: vei simți un sentiment de panică, neștiind dacă în ea nu este un dulău înfiorător, dacă nu este mobilă de care să te ciocnești, neștiind nici unde este ușa pentru a ieși din cameră. Teama este normală. Și ar putea fi alungată cu o simplă apăsare a întrerupătorului. Cam așa stau lucrurile pentru unii dintre noi și cu Spovada: ne sperie – mai ales dacă este pentru prima oară, sau după mult timp – pentru că nu știm ce se va întâmpla acolo.

Oare nu am putea cumva aprinde lumina și în cazul Spovezii?

Ba da. O facem chiar acum. Cea mai bună metodă de a lupta împotriva „întunericului” care poate învălui Spovada este să citim ce este și cum se face; să povestim cu un prieten care se spovedește, în care avem încredere și care, astfel, ne poate încuraja; nu în cele din urmă, poate fi util să avem o discuție preliminară cu preotul la care ne vom spovedi.

18

Uneori poate apărea ispita de a crede că în Spovadă întâlnim un judecător, un călău. Dacă nu îl cunoaștem deja pe preot, să o facem atunci înainte de a ne spovedi. Vom prinde astfel curaj pentru pasul cel mare. Așa cum sigur îți dai seama, și preoții au nevoie să se spovedească. Cunosc deci Spovada din ambele părți: ca preot, dar și ca penitent. Drept urmare, dacă pentru tine Spovada este o „cameră” complet neagră, spune-i aceasta: preotul te va călăuzi prin „cameră” pas cu pas, luminându-ți pașii. La capătul celălalt vei descoperi că nu ai avut parte de un proces, de vreo decapitare, ci ai fost condus în brațele Tatălui milostiv, care te așteaptă să te copleșească cu iertarea Sa. Sau poate temerile tale sunt în alte direcții. Poate te temi că nu vei reuși să spui tot ce trebuie să spui. Dacă este așa, procedează cum fac copiii la Prima Spovadă: notează pe o hârtie păcatele, indicând natura lor și cât de des le comiți. Da, la Spovadă poți veni cu fițuici! Dacă te blochează faptul că nu știi „formulele”, de la cea de introducere la actul de căință final, din nou nu îți face probleme.

Apelează, de exemplu, la o carte de rugăciuni în care sunt aceste texte sau spune-i preotului că nu le știi și acesta le va spune împreună cu tine.

Poate te temi că nu vei spune ceea ce trebuie: nu există afirmații corecte sau greșite în Spovadă. Fii sincer și totul va fi bine. Orice dubii legate de modul de a face Spovada discută-le deschis cu preotul: el a făcut o facultate pentru ca să fie alături de tine. Dacă temerile persistă atunci... acționează... cât mai repede. Cu cât trece timpul, cu atât emoțiile vor spori, iar îngrijorările vor deveni închisoare. Găsește curaj în rugăciune. Gândește-te la sufletul curat pe care îl vei avea la final.

Aprofundare: 1. Ce temeri ai acum sau ai avut cândva sau știi că au prietenii tăi legat de Spovadă?

2. Cum crezi că pot fi învinse aceste temeri? Ce argumente ai oferi?

3. Se poate un preot spovedi pe sine? Dar un Episcop? Dar Papa?

19

5. Pot fi păcatele mele prea mari ca să fie iertate?

Nu știu cum sunt ceilalți, dar pe mine mă cunosc: păcatele mele sunt uriașe...

Chiar crezi că Dumnezeu poate ierta oricât, orice, oricând?

Există o limită în toate și o știi bine. Iar tu – îmi pare rău să îți dau veștile proaste – ai depășit această limită. cel cu codiță

Păcatul tău nu poate fi mai mare decât milostivirea lui Dumnezeu. Oricât de jos ai căzut, brațul lui Dumnezeu este atât de lung încât să ajungă la tine, să te ridice. cel cu aripi

Cineva explica odată: „Dacă m-aș spovedi, preotul ar face stop cardiac auzindu-mi păcatele!” Astfel de scuze sunt deosebit de caritabile, de respectuoase, dar ignoră un fapt: în seminar, viitorii preoți sunt puși să citească dintr-o lucrare de uz intern intitulată „Cele mai oribile, odioase și terifiante 1000 de păcate din istoria Bisericii”, la ceas de noapte, la lumina lanternei, singuri în cameră, ca inima lor să fie pregătită să reziste la orice șoc.

Da?! Nu. Nu există o astfel de carte. Dar este adevărat că sunt pregătiți să asculte orice Spovadă. Preocuparea penitentului nu trebuie să fie inima preotului, ci păcatele proprii. Preoții acumulează în timp o experiență suficient de mare, astfel încât ceea ce pentru penitent este extraordinar și nemaiauzit, pentru ei intră la categoria „nimic nou sub soare”. Drept urmare, ne păcălim singuri dacă nu ne spovedim pentru că nu am vrea să îl omorâm sau smintim pe preot cu păcatele noastre. Oglinda nu se sparge în fața unei hidoșenii.

Nici preotul în fața hidoșeniei păcatelor: el reflectă milostivirea lui Dumnezeu orice ar auzi.

Dacă nu există păcate prea mari ca să fie ascultate de preot, există oare păcate prea mari pentru a fi iertate? Să reformulăm puțin: există un păcat prea mare pentru Dumnezeul atotputernic, infinit de iubitor și milostiv în care credem? Evident nu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de 20

orice nedreptate” (1Ioan 1,9). Singura condiție pusă, vedem clar, nu este mărimea păcatelor, ci mărturisirea lor, oricât de mari ar fi ele.

Istoria abundă în exemple de sfinți care trebuie să ne dea speranță. Înainte de convertire, Sf. Apostol Paul a persecutat numeroși discipoli ai lui Isus Cristos, unii fiind chiar omorâți – și a fost iertat. Înainte de convertire, Sf. Augustin de Hipona a dus, ca tânăr, o viață depravată, cu amantă și copil în afara căsătoriei – și a fost iertat. Exemplele pot continua pagini întregi: Dumnezeu are „antecedente” de iertare a unor păcate enorme. Dacă avem impresia că Dumnezeu nu ne poate ierta un anume păcat, credem, încă, într-un Dumnezeu... micuț. Spovada ne va ajuta să percepem mai bine „dimensiunea” Lui. [Câteva precizări de ordin mai tehnic. Mai întâi, există păcate ce nu pot fi dezlegate de preoți, dar nu pentru că ar fi prea mari, ci pentru că dezlegarea lor este rezervată unor trepte superioare, precum Episcopii sau Scaunul Apostolic de la Vatican. De asemenea, preoții nu pot da dezlegarea de păcate dacă penitentul nu își arată clar părerea de rău pentru păcatele sale. Acestea sunt doar câteva detalii din aspectele canonice mai complexe pe această temă.

O altă precizare privește ideea că ar exista totuși păcate de neiertat, cele împotriva Spiritului Sfânt, pe temeiuri biblice (Matei 12,31-32, Marcu 3,28-29, Luca 12,10-11). Biserica învață că este vorba de păcatele ce includ o atitudine de refuzare a mântuirii (Dominum et Vivificantem 46); Catehismul Bisericii Catolice, referindu-se la acest document, întărește: „Îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, dar cel care refuză în mod deliberat să o primească prin căință respinge iertarea păcatelor sale și mântuirea oferită de Spiritul Sfânt. O asemenea împietrire poate duce la nepocăința finală și la pierzarea veșnică” (1864).]

Aprofundare: 1. Ce alți sfinți care să fi avut păcate foarte grave cunoști? O idee: Fericitul Bartolo Longo, fost... preot satanist.

2. Citește pasajul indicat în text din Dominum et vivificantem.

3. Caută să te documentezi privitor la păcatele rezervate Episcopilor sau Scaunului Apostolic (ex: CCEO 727 și 728).

21

6. Mi-e rușine de păcatele mele. Este... normal?

Când mă gândesc la ce am greșit mă copleșește rușinea. Oare ar trebui să îmi înfrâng această rușine?

Rușinea este doar în mintea ta.

Eliberează-te de ea! Încetează să te mai gândești la reguli, să mai fii atât de sensibil în relație cu ceilalți și vei descoperi libertatea de a fi fără inhibiții, fără rușine. cel cu codiță

Rușinea este o reacție naturală când greșim în raport cu Dumnezeu sau cu semenii. Este semnul că am depășit o limită. Știind aceasta, la fel de natural este să căutăm repararea greșelii. cel cu aripi

Ai auzit vreodată de maladia numită analgezie congenitală?

Poate că nu. Este o boală foarte rară, caracterizată de incapacitatea de a simți durerea sub orice formă, în întreg corpul. Poate un prim impuls ne spune: „Ce extraordinar trebuie să fie să nu simți durerea!

Poți face ce vrei!” Dar, dacă stăm să reflectăm puțin, vom înțelege că, în realitate, este ceva cumplit. Mărturiile celor care suferă de așa ceva atestă un lucru aparent paradoxal: cât de necesară este durerea pentru o viață normală.

De ce? Pentru că durerea ne informează despre probleme: știm că ne-am tăiat, că ne-am fracturat osul, că dintele este cariat, că avem pietre la rinichi ș.a.m.d. Cei care suferă de maladia amintită trebuie să caute alte moduri pentru a detecta problemele. Trăiesc într-un permanent pericol de a se răni și a nu ști aceasta. Dacă noi sesizăm aproape instant că ne ardem la contactul cu o plită fierbinte, un bolnav de analgezie congenitală își va da seama abia când va simți mirosul de carne arsă. Groaznic! A ști că te-ai rănit în trup este, deci, vital.

Dar dacă ți-ai rănit sufletul prin păcat: cum știi? Care este semnalul care te anunță? Rușinea. Ce ar însemna să nu îți fie rușine de păcate, de relele comise? Că le-ai putea repeta oricând, ori de câte ori, fără să conștientizezi cât rău faci sufletului tău. Rușinea este, deci, un excelent mecanism de protecție pentru suflet, de aceea 22

trebuie prețuită, nu desconsiderată. Este foarte normal și de dorit să simțim rușine pentru păcatele comise.

Pe de altă parte, da, societatea ne-ar vrea lipsiți de rușine.

Exemplul cel mai clar îl vedem legat de sexualitatea umană: ceea ce creștinii ar numi rușinos, pentru mentalitatea de astăzi reprezintă depășirea unor inhibiții. Consecințele se văd și nu sunt bune: de la vestimentație, care dezvelește tot mai mult din corp, la frâul liber dat relațiilor cândva numite intime: de la vârste tot mai mici, în afara căsătoriei, între persoane de același sex ș.a.m.d. Anestezierea rușinii nu ne face mai liberi, ci ne rănește mai profund... dându-ne, în același timp, impresia că suntem ok. Adică o analgezie la nivel spiritual.

Rușinea pentru păcate este, deci, bună. De fapt, Papa Francisc vorbea într-o predică chiar de „virtutea rușinii”! Și Aristotel – iar mai apoi și Sf. Toma de Aquino, comentându-l – vorbea pozitiv despre rușine, chiar dacă o vedea într-un fel indispensabilă doar tinerilor, căci „ei trăiesc după patimi și de aceea comit multe erori, dar sunt ținuți în frâu de rușine”. Cine își analizează sincer viața va descoperi că la acest capitol este mereu tânăr, indiferent de ce spune cartea de identitate.

Rușinea este, așadar, o reacție normală la săvârșirea unei gre­șeli – față de Dumnezeu, față de semeni, chiar și față de propria persoană. Este semnalul de alarmă tras de conștiință, însăși dovada că nu ne este anesteziat simțul moral. Încearcă să o privești în această perspectivă. Să revenim la plita fierbinte: dacă o atingem, durerea ne face să luăm imediat mâna de pe ea, căci ne-ar face rău. Similar, rușinea (ante-păcat) trebuie să ne facă imediat să ne îndepărtăm de rău; dacă nu a reușit, și ne-am „ars” cu răul, atunci rușinea (post-păcat) trebuie să ne propulseze spre o unică destinație: Spovada.

Aprofundare: 1. Cum am putea lupta împotriva anestezierii rușinii promovată de mass-media în special și de societate în general?

2. Ce practici ne-ar putea ajuta să dezvoltăm în noi „virtutea rușinii”?

3. Din experiența ta, ce se întâmplă cu rușinea după ce ne-am spovedit?

23

Partea a II-a:

CUM

31. Unde și când mă pot spovedi?

Mă pot spovedi doar în biserica de care aparțin? În ce zile, la ce ore, cu ce frecvență?

Dacă insiști să te spovedești, nu uita că trebuie să o faci o singură dată pe an. Dacă se poate, fă-o chiar în seara dinaintea Paștelui. cel cu codiță

Spovada îți este accesibilă aproape oriunde, aproape oricând. Fă din ea o prioritate, de maximă urgență când ai păcate de moarte. cel cu aripi

Unde poate fi făcută Spovada? Locul predilect este biserica, nu neapărat cea parohială. În timp, dar și în spațiu, adică geografic vorbind, practicile au diferit: de la a se face Spovada în tinda (pronaosul) bisericii, la a se face în fața icoanei lui Isus Cristos de pe iconostas. Astăzi, bisericile au de regulă drept confesionale mici încăperi dedicate Spovezii, iar unele un fel de „dulapuri” din lemn. În confesional găsim un crucifix sau o icoană a Mântuitorului, tocmai pentru a ne aminti că El, prin jertfa de pe Cruce, a făcut posibilă iertarea păcatelor, dar și că mărturisirea păcatelor o facem înaintea Sa. Și, de regulă, un scaun pentru preot și un scaun/”îngenunchetor” pentru penitent.

Pentru situații excepționale există și soluții excepționale. Astfel, Spovada este posibilă și pe patul de spital sau acasă, pentru bolnavi; la marginea drumului, pentru cel aflat în pelerinaj pe jos; sau între brazi, pentru tinerii aflați într-o tabără în munți, cu un preot. Regula rămâne biserica, iar excepțiile trebuie să asigure caracterul secret al celor mărturisite în Spovadă.

Când poate fi făcută Spovada? Din fericire la orice oră, din zi sau din noapte. Desigur, dacă este disponibil și preotul. Iar pentru situații de urgență, precum iminența morții, preotul va fi disponibil chiar și în miez de noapte. Altfel, în toate parohiile, preoții stau de regulă la dispoziție pentru Spovezi înainte și după Sfânta Liturghie.

Consultă orarul de la afișierul parohiei sau discută direct cu preoții.

74

Pe cât posibil, evită Spovada în timpul Liturghiei, altfel sau una sau alta riscă să aibă de suferit.

O observație importantă: dacă este prima Spovadă după o perioadă lungă, foarte lungă, sau dacă pur și simplu estimezi că ar putea dura ceva timp, caută să îți faci o programare specială pentru Spovadă și nu să stai atunci când sunt și alte 5-10-20 de persoane la rând. De asemenea, tot în situația în care mai așteaptă și alți credincioși, rezumă-te la Spovadă și lasă partea de consiliere spirituală pe o altă întâlnire. Altfel, eu mă spovedesc și sunt bine, dar i-am încărcat cu noi păcate – făcute în special cu gândul – pe cei ce așteaptă după mine.

Când trebuie să ne Spovedim? Biserica cere credinciosului cel puțin o Spovadă pe an, pentru ca, în consecință, să poată să și primească Euharistia, cel puțin o dată pe an, de Paște. Dar vorbim de un prag minim, insuficient pentru cel pentru care credința nu este un accesoriu de afișat de sărbători. Și atunci? Recomandarea este să ne spovedim la două-patru săptămâni, o frecvență care asigură că, în loc să trimitem păcatele sub preșul uitării, le punem în lumină în fața Domnului spre a fi iertate, iar sufletele noastre vindecate.

Desigur, atunci când avem păcate de moarte vom căuta cât mai repede să ne spovedim.

Pe de altă parte, Biserica recomandă anumite perioade din an ca timpi speciali pentru a ne spovedi: este vorba, desigur, de Posturile principale, când omul este chemat la un itinerariu spiritual special, din care nu poate lipsi curățirea sufletului de păcate. În fine, Biserica recomandă cu tărie Spovada și în anumite momente importante din viața credinciosului (o operație chirurgicală, plecarea într-o călătorie lungă, începerea unei noi etape majore...).

Aprofundare: 1. Cunoști orarul pentru Spovezi în parohia ta?

2. Cum ai explica cuiva de ce nu este bine să se spovedească în timpul Liturghiei?

3. Frecvența cu care te spovedești este mai aproape de cerința minimă sau de recomandarea Bisericii?

75

32. Cine mă poate spovedi?

La cine mă pot spovedi? Cum aleg la cine să mă spovedesc?

Nu prea tânăr și fără experiență, nu prea bătrân și surd; inteligent, dar să nu te ia de sus; ar fi bine să fie și înțelegător, răbdător, amabil... până ajungem la finalul listei nu mai rămâne niciunul! cel cu codiță

Dacă există un preot disponibil iar tu ai nevoie de Spovadă, acționează. Nu amâna după mofturi și toane. Consumă-ți timpul cu pregătirea ta pentru Spovadă, nu cu alegerea preotului. cel cu aripi

Ai idee cam câți preoți catolici sunt în toată lumea? Peste 400.000, dintre care 99,9% pot să te spovedească. De ce nu 100%?

Dacă un preot tocmai a fost hirotonit, se poate să nu fi primit încă facultatea de a spovedi. O va primi, de regulă, la câteva zile după hirotonire. Un alt caz este când, din motive disciplinare, unui preot îi este retrasă această facultate. [Atenție, prin facultate înțelegem capacitate/putere, nu studii.]

Peste 400.000 de preoți, dar să nu uităm nici de cei peste 5.000 de Episcopi: iată o rețea multinațională disponibilă nouă aproape oriunde și oricând! Un pelerinaj sau o vizită peste hotare nu înseamnă, deci, abandonarea Spovezii: pot apela, dacă reușesc să trec, desigur, de bariera lingvistică, la orice preot sau Episcop catolic, de oriunde de pe glob. Dacă rămânem între granițele țării, avem la dispoziție circa 2.000 de preoți catolici, de ambele rituri. Desigur, nu sunt distribuiți uniform, ceea ce face ca în unele orașe mari să fie cu zecile, iar în alte localități mai greu de găsit. Oricum, principial, unde sunt credincioși catolici sunt și preoți catolici.

Apropo de rituri: să reținem că greco-catolicii se pot spovedi la (preoți) romano-catolici, precum și invers. Chiar mai mult!

Presupunând că sunt blocat într-un sat, undeva în România, fără acces la un preot catolic, dar am nevoie rapid de Spovadă, dacă găsesc un preot ortodox dispus să mă spovedească, pot merge la el.

Rezumând: ne putem spovedi la orice preot catolic, de orice rit, in 76

extremis chiar și ortodox. Cum alegem la cine? Când sunt urgențe, nu alegem: mergem! Dar în situațiile normale cum facem?

Un criteriu esențial este accesibilitatea, așa că primii „candidați” sunt, de regulă, preotul paroh sau unul dintre vicarii săi. Nu vom alege un preot din capătul opus al orașului, sau dintr-un sat îndepărtat, pentru că atunci riscăm să tot tărăgănăm Spovada. Pe cine anume vom alege depinde și de nevoile spirituale. De exemplu, cineva aflat la început de drum cu Spovada s-ar putea deschide mai ușor în fața unui preot pe care nu îl știe deloc, sau, dimpotrivă, a unui preot pe care îl știe, în care are încredere. Va fi alegerea sa.

Pentru cel care se spovedește de ceva timp, cu regularitate, există însă un alt criteriu important: preotul ales să îl ajute să progreseze în viața spirituală. Nu trebuie să alegem, deci, unul care ne încuviințează minusurile. Nu este spre binele nostru. O astfel de căutare, pe lângă că nu are mari sorți de izbândă, este un act de lașitate față de propria viață spirituală. Este ca și cum am căuta stomatologul care ne-ar spune: „Nu îți face probleme! Și ce dacă ai carii? Nu te preocupa de ele. Gândește pozitiv: uite câți dinți sănătoși ai!” În locul unui preot „după chipul nostru”, trebuie să căutăm unul care să ne provoace cu exigențele sale, desigur exigențe realiste, corelate cu puterile și slăbiciunile noastre; un preot cu care putem comunica bine. Atenție: când, în confesional, mărturisirea păcatelor ocupă mai puțin timp decât discuțiile cu preotul, ceea ce facem este mai mult îndrumare spirituală decât Spovadă. Nu este ceva greșit, dar sunt lucruri diferite, care, la nevoie, pot solicita persoane diferite (un preot pentru Spovadă și altul pentru îndrumare).

Aprofundare: 1. Îi cunoști pe toți preoții din parohia ta și din parohiile învecinate?

2. Care sunt așteptările tale de la preotul la care te spovedești?

3. Ce așteptări ar trebui să aibă un preot de la credinciosul pe care îl spovedește?

77

33. Ce este îndrumarea/direcțiunea spirituală?

Am auzit că sfinții au avut, de regulă, îndrumători spirituali.

Ar trebui să am și eu unul?

Tu ești stăpânul propriei tale vieți și nu ai nevoie să îți spună altul direcția în care să mergi, ce să faci, cum să faci! cel cu codiță

Auto-suficiența este un semn de mândrie. Când crezi că te poți conduce absolut singur, te crezi, practic, un mic dumnezeu. cel cu aripi

Cu adevărat, pentru mulți sfinți direcțiunea spirituală a fost esențială. Citind viața Sf. Tereza de Avila, vom vedea cât de important a fost rolul directorului spiritual, Sf. Francisc Borgia, care a ajutat-o să își discearnă viziunile, să își găsească pacea. Aceasta nu o face pe Sf. Tereza rodul preotului iezuit, ci al Spiritului Sfânt, care a acționat prin respectivul preot. Pentru că, în esență, aceasta este direcțiunea spirituală: a descoperi, la lumina Spiritului Sfânt, asistat de directorul spiritual, voința lui Dumnezeu pentru viața ta.

Desigur, însuși cuvântul „director” naște pentru mulți repulsie.

Trebuie, de aceea, să spunem din start că directorul spiritual nu este o persoană care ne spune ce să facem! Oh, cât am vrea uneori așa ceva, în special în fața unor alegeri dificile. Ce face în schimb, în baza experienței sale, este să ne învețe cum să „citim” semnele lui Dumnezeu, cum să înțelegem voința Sa, cum să răspundem chemării Sale. Căci, cu cuvintele Cardinalului Newman, „nu suntem chemați o dată, ci de multe ori; toată viața Cristos ne cheamă”.

Dacă sfinții, atât de apropiați încă din viața aceasta de Isus Cristos, au avut nevoie de direcțiune spirituală pentru a înțelege ce așteaptă Domnul de la ei... cu cât mai mult noi? Tocmai de aceea, conștient sau nu, în Spovadă ne trezim spunându-i preotului: „Părinte, nu știu ce să mă fac cu această problemă... Nu știu cum să aleg între una și alta... Nu știu dacă fac voia Domnului...” Și, în timp ce nu vom auzi niciodată de la preot: „Hei, păcatele! Ești aici să îți spui păcatele!”, ci, dimpotrivă, vom auzi diverse sfaturi, de fapt noi am combinat Spovada cu îndrumarea spirituală.

78

Pentru a fi mai clar: orice Spovadă include, principial, chiar dacă uneori în doar câteva cuvinte, elemente ale direcțiunii spirituale. În schimb, direcțiunea spirituală nu este Spovadă: chiar dacă s-ar vorbi despre anumite păcate, scopul nu este ștergerea lor, ci găsirea unor soluții pentru a lupta cu ele. Intersecția dintre cele două vine și din faptul că, pentru cei mai mulți, confesorul (preotul la care ne spovedim) este și îndrumătorul spiritual. Ceea ce este, în principiu, o situație fericită.

Cine poate fi îndrumător spiritual? Contrar așteptărilor, nu se reduce totul la „ani de experiență”. Există și cursuri speciale pentru îndrumătorii spirituali, iar ele pot fi urmate nu doar de preoți, ci și de persoane consacrate și de laici. De fapt, în istorie se găsesc câteva exemple de laici care au fost îndrumători spirituali pentru alții (vezi Sf. Ecaterina de Siena). În practică, îndrumătorii spirituali sunt cel mai adesea preoți, uneori călugări și călugărițe.

Cine are nevoie de îndrumător spiritual? Toți (cei care înțeleg că sunt chemați la sfințenie). Sfântul Pavel ne prezintă viața ca o cursă pentru câștigarea cununii nepieritoare. Dacă nu vrem să mergem la pas, plictisiți, ci să alergăm cu sârguință în această cursă, atunci avem nevoie de antrenori. Directorul spiritual este antrenorul nostru împotriva atrofiei spirituale, care pare a fi atât de comună credincioșilor încât nici nu o mai identificăm ca problematică. Nu ai reflectat niciodată până acum la ideea unui îndrumător spiritual?

Poate este timpul să o faci.

Aprofundare: 1. Compară rolul unui antrenor cu cel al unui îndrumător spiritual: ce similarități găsești?

2. Apelezi la îndrumare spirituală? În cadrul Spovezii sau separat?

3. Care ar fi câteva probleme spirituale majore în care crezi că ai putea fi ajutat de un îndrumător spiritual?

79

34. Cum se desfășoară efectiv Spovada?

Nu m-am mai spovedit vreodată/de foarte mult timp. Nu știu ce trebuie să fac, ce trebuie să spun...

Spovada este un ritual catolic străvechi și complex! E ca mersul pe coji de ouă: trebuie să fii atent să spui ce trebuie, când trebuie, să memorezi formule... cel cu codiță

Spovada este un dialog prietenesc pe care îl ai cu preotul. De fapt cu Domnul, prin preot, acesta din urmă fiind acolo ca să te ajute, nu să te evalueze. cel cu aripi

Ultima ta grijă trebuie să fie ce vei face dincolo de ușa confesionalului: acolo ești pe mâinile sigure ale preotului, care te va călăuzi pas cu pas, în special dacă ești la început. Prima ta grijă trebuie să fie, însă, pregătirea până la intrarea în confesional, iar pentru aceasta sunt primii trei pași ai Spovezii (îi vom vedea în curând pe toți cinci). Cum însă, inerent, la o primă apropiere de Spovadă apar neliniștile specifice situațiilor în care ne confruntăm cu ceva nou, să vedem ce se întâmplă mai exact... sau aproximativ.

De ce aproximativ? Pentru că întreg ritualul Spovezii nu este bătut în cuie, în formule și gesturi de la care nu se poate face abatere.

De fapt, felul în care are loc Spovada diferă mult de la parohie la parohie, de la preot la preot, de la credincios la credincios. Desigur, elementele esențiale sunt aceleași, dar în partea de „ambalaj” există multă flexibilitate. Și o constatăm de când intrăm, având de regulă de optat între două poziții: pe scaun sau în genunchi. Vârsta, obișnuința, durata Spovezii și alți factori te vor ajuta să decizi modul în care vei sta.

Preotul – care fie stă în picioare, fie pe un scaun – poartă cel mai adesea patrafirul (epitrahilul) peste reverendă. Dacă este înainte/ după Liturghie se poate să fie îmbrăcat cu toate veșmintele. Acest patrafir îl va așeza pe capul nostru pe toată durata Spovezii, sau doar la dezlegarea finală. Așa după cum indică și rugăciunea pe care o rostește atunci când „îmbracă” patrafirul, acesta este simbol al harului lui Dumnezeu, revărsat peste preoți și, prin ei, și asupra 80

noastră. Ce imagine frumoasă și profundă este cea a penitentului cu patrafirul așezat pe cap!

La intrare, penitentul salută și își face semnul crucii. Preotul, dacă nu spune credinciosul imediat, va începe cu două întrebări: când a fost ultima Spovadă, respectiv dacă a fost împlinit canonul primit atunci. Apoi penitentul își mărturisește păcatele, începând cu cele de moarte, căutând să le prezinte cât de obiectiv poate, fără justificări, fără îndulciri, fără detalii inutile. Preotul ascultă și, uneori, intervine pentru anumite clarificări. Pe parcurs, sau la final, va oferi și anumite sfaturi de viață spirituală.

Penitentul își exprimă în continuare părerea de rău pentru păcatele comise și propunerea de îndreptare (pot fi exprimate liber, dar există și diverse formule consacrate). Aceste texte există, de obicei, în confesional, tipărite, iar dacă nu, preotul ne poate ajuta spunându-le împreună cu noi. Am ajuns acum la ultimul act în confesional, în care preotul – acționând în persoana lui Isus Cristos – rostește formula de dezlegare de păcate, dă binecuvântarea finală și indică un canon de împlinit. Penitentul salută și iese din confesional.

Gata! (De fapt... este gata după împlinirea canonului.) Penitentul va răsufla ușurat: nu pentru că a scăpat cu viață, deși cu emoțiile dinaintea unei prime Spovezi poate așa gândește, ci pentru că a ieșit cu viață, cu viața divină în el. Frumos este să intre în biserică, să meargă în fața Preasfântului Sacrament, pentru a-i mulțumi Domnului pentru darul primit. Și dacă va face liniște, maxim de liniște, va auzi muzică și clinchet de pahare, căci, spunea Papa Francisc, „când recunoaștem păcatele noastre și cerem iertare, în cer este sărbătoare” (16 decembrie 2015).

Aprofundare: 1. Există rugăciuni speciale de rostit înainte de a intra la Spovadă.

Caută în cărțile tale de rugăciuni.

2. Învață pe de rost actul de părere de rău cu propunerea de îndreptare.

3. Află ce rugăciune spune preotul când își ia patrafirul, precum și simbolismul patrafirului.

81

35. Eu spun, Dumnezeu iartă: așa funcționează?

Dacă am înțeles bine: mă duc la preot, îmi spun păcatele, primesc dezlegarea... Ajunge?

Da, Spovada este doar o variantă mai ieftină și mai scurtă la o oră la un psiholog. Intri, te descarci, ieși și ai impresia că ai fost iertat. Și aceasta fără o canapea confortabilă. cel cu codiță

Dacă cineva relatează ceva ce a greșit, nu înseamnă că își cere iertare, că vrea iertare.

Nu? Este nevoie de ceva mai mult decât „informarea” des­pre păcate. cel cu aripi

Într-o zi, fiul cel mic, sătul de sărăcia în care ajunsese din cauza deciziilor sale financiare neinspirate, a decis să revină acasă. „Îl voi informa pe tatăl meu de prostiile făcute și totul va fi bine.

Iar după o vreme îi voi cere din nou jumătate din avere, și poate mă voi descurca mai bine.” Zis și făcut. Tatăl l-a ascultat, l-a iertat, iar după câteva luni inima sa a fost din nou frântă când fiul cel mic i-a spus: „Ce zici, tată? Îmi dai partea de avere ce mi se cuvine?

Desigur, din averea ce o mai deții acum. Și... sper să nu ne mai vedem, dar cine știe?”

Spovada cere mai mult decât să îl informăm pe Dumnezeu despre păcatele noastre, fapt pe care îl intuim din chiar propria experiență: ca să acordăm cuiva iertarea noastră, avem nevoie să auzim câteva lucruri, și anume că este conștient ce a greșit, că îi pare rău că a greșit și, nu în cele din urmă, că va repara și va căuta să nu mai repete greșeala. Și dorim aceasta din orgoliu? Doar ca o satisfacție personală? Nu. Dacă unele dintre elementele enumerate lipsesc, acordarea și primirea iertării devin între dificile și imposibile. În timp ce Dumnezeu iartă cu o larghețe a inimii infinit mai mare, pentru ca noi să primim cum se cuvine iertarea Sa trebuie să facem anumite lucruri. Mai exact, Biserica ne învață că sunt cinci pași pe care trebuie să îi urmăm cu seriozitate. Ne pot ajuta în memorarea lor cinci cuvinte începând cu litera c: conștiință, căință, corectare, confesare și canon. Cei 5 C! 82

În următoarele întrebări vom explora pașii mai în detaliu, dar, pe moment, câteva scurte explicații. Legat de CONȘTIINȚĂ, avem pasul numit (1) examinarea conștiinței sau cercetarea cugetului, prin care vizăm să ne identificăm păcatele făcute de la ultima Spovadă încoace. Urmează CĂINȚA, adică pasul numit (2) părerea de rău, acea durere pe care trebuie să o resimțim după ce am văzut cu ce l-am supărat pe Dumnezeu. Al treilea pas vizează CORECTAREA, fiind numit (3) propunerea de îndreptare. Da, știu că am păcătuit, îmi pare rău că am păcătuit, dar trebuie să mă și angajez că voi căuta să mă îndrept. Acești primi trei pași se pot face acasă, chiar și la biserică, dar în afara confesionalului.

Abia apoi suntem pregătiți să intrăm în confesional, unde vom face CONFESAREA, adică pasul numit (4) mărturisirea păcatelor.

După cum am văzut deja la întrebarea anterioară, în confesional mai facem ceva după ce ne-am mărturisit păcatele: tot în fața preotului repetăm părerea de rău (de la pasul 2) și propunerea de îndreptare (de la pasul 3). Să ne amintim că preotul nu are puterea de a citi gândurile noastre: trebuie să audă exprimate părerea de rău și propunerea de îndreptare pentru a putea da dezlegarea! În fine, primind dezlegarea, ultimul pas este legat de CANON, și anume (5) împlinirea canonului. Preotul dă penitentului un canon spre ispășire, care trebuie împlinit după Spovadă, cât mai repede posibil. Să observăm că vorbim de pași, care trebuie urmați în ordinea indicată. Nu îți poți lua tricoul peste jachetă, să dai sonorul mai tare înainte să pornești televizorul, să fierbi oul tare după ce l-ai spart crud. Pașii contează. Ordinea este importantă: nu îți poți face părerea de rău înainte de a-ți identifica păcatele, nici să primești canonul înainte de mărturisire.

Aprofundare: 1. În relațiile cu semenii, când îți ceri iertare promiți și îndreptare?

2. Vezi în al doilea paragraf cele patru lucruri pe care avem nevoie să le auzim de la cineva pentru a ierta: cum le corelezi cu pașii de la Spovadă?

3. Reține cei 5 C, în ordine, sau folosește orice altă tehnică mnemonică pentru a memora corect pașii Spovezii.

83

36. Ce este conștiința?

Aud des, chiar și în Biserică, spunându-se: „Fă ce îți spune conștiința”. Serios? Mă pot încrede în ea?

Conștiința este un tribunal care te face să te simți prost, apăsat de vină, mizerabil. Pune-i lacăt și evită să treci pe acolo. cel cu codiță

Conștiința este un loc sfânt de întâlnire între tine și Dumnezeu.

Trebuie să prețuiești acest loc și să apelezi frecvent la el. cel cu aripi

„Conștiința este nucleul cel mai tainic și sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri” (CBC 1776). Scurt și frumos! Dacă ne gândim la biserică, locul ei cel mai tainic, sanctuarul, este zona altarului, cu masa altarului, unde Dumnezeu este prezent într-un mod special, în Preasfântul Sacrament. Și noi avem un astfel de „altar” în noi înșine, unde Dumnezeu este prezent într-un mod special: în acest „loc” putem să îl întâlnim, să îl ascultăm, să stăm de vorbă cu El. Conștiința ne permite să știm dacă o anumită decizie, care trebuie luată sau care a fost luată, este sau a fost bună ori rea.

Conștiința trebuie să fie un loc al clarității, în care să auzim, dincolo de orice dubiu, vocea lui Dumnezeu oricând avem de luat o decizie morală. Tocmai de aceea, Biserica spune că trebuie să acționăm după cum ne dictează conștiința. Dar, din cauza păcatului, conștiința poate să fie amuțită sau pervertită, încât să nu mai indice adevărul, la fel cum o busolă poate fi defectă și să nu mai indice nordul.

Se întâmplă așa când confundăm conștiința cu poftele și dorințele noastre. Spunem: „Îmi voi cumpăra aceasta/voi face aceasta, căci conștiința mea spune că este bine”, dar, de fapt, vorbesc poftele. Ne putem justifica orice cu o astfel de răstălmăcire! Se întâmplă așa și atunci când nu putem discerne vocea conștiinței de celelalte numeroase voci care ne asaltează, de la prieteni la mass-media. Tocmai de aceea, Biserica vorbește despre importanța tăcerii, a interiorizării, a meditației, pentru a ajunge în adâncul ființei noastre, în sanctuarul unde ne vorbește Dumnezeu.

84

Cel mai des însă conștiința devine confuză din cauza mulțimii păcatelor noastre. Indienii navajo au o imagine interesantă. Ei văd conștiința ca un triunghi care se învârte în inimă atunci când greșim, și, lovind pereții inimii, ne provoacă disconfort, impulsionându-ne să ne corectăm. Dar, spun acești indieni, când persistăm în păcat, triunghiul se învârte și se tot învârte până ce colțurile i se tocesc, iar pereții inimii se întăresc... nu ne mai deranjează nimic, conștiința nu mai ajută la nimic. A fost redusă la tăcere.

Cum împăcăm, atunci, îndemnul Bisericii de a ne asculta conștiința cu faptul că totuși ea poate fi pervertită? Simplu: văzând până la capăt ce spune Biserica. Pentru că, în timp ce vorbește despre ascultarea conștiinței, vorbește și despre formarea ei. Pe lângă adevărurile deductibile prin observație și bun simț, precum că este rău a fura, a omorî, a minți..., sunt și adevăruri pe care le învățăm de la Dumnezeu (din revelația Sa), prin Biserica Mamă. Conștiința are nevoie să crească, să se maturizeze la lumina acestor adevăruri...

Cu alte cuvinte, trebuie să ne lăsăm educați de Biserica Învățătoare.

Principiul după care trebuie să ne ghidăm este, deci, acesta: dacă avem o conștiință bine formată, o putem urma; când însă asupra unei decizii plutește dubiul, suntem datori să căutăm îndrumare și formarea conștiinței în acea direcție. A nu ne ocupa de formarea conștiinței nu este o opțiune. Cel puțin nu în viziunea Bisericii, care în Catehism fixează clar până la ce vârstă trebuie să avem această preocupare: „Educarea conștiinței este o obligație pentru întreaga viață” (CBC 1784).

Aprofundare: 1. Învață frumoasa definiție dată de CBC conștiinței.

2. Cum discernem între pofte/dorințe și glasul conștiinței?

3. Caută să nu faci totul pe fundal de radio, tv, muzică... Încearcă, de asemenea, să petreci periodic un timp în liniște și reflecție.

85

37. Cum se (de)formează conștiința?

Cum pot evita deformarea conștiinței? Cum îmi pot forma conștiința?

Poți face din conștiință un aliat de nădejde, dacă o strunești să fie în acord cu tine. Învață-ți conștiința să te asculte, să dorească și să aprobe ce vrei tu. cel cu codiță

Conștiința nu este un bun de care să dispui după bunul plac.

Este un receptor special, pe care, dacă nu îl îngrijești, va prinde orice alt canal decât cel divin. cel cu aripi

În 1534, cancelarul Thomas Morus ajungea să fie aruncat în închisoare, pe fondul dezacordului cu regele Henric al VIII-lea, care, după conflictul avut cu Papa, dorea să fie recunoscut drept cap al Bisericii din Anglia. Cele 14 luni de închisoare, cu interogatorii, torturi și izolare, nu au dat roade: Morus a rămas fidel la ceea ce îi spunea conștiința, și anume un „nu” clar la cerința regelui. De fapt, conștiința este laitmotivul scrisorilor sale din închisoare (peste o sută de repetări).

Morus era și este și acum greu de înțeles pentru mulți: principiile tale sunt mai importante decât sănătatea/viața ta? Doar o mică ajustare a acestor principii și răspunsul său putea deveni „da”! Pentru Morus, însă, în linie cu învățătura Bisericii, conștiința nu se formează după criterii arbitrare, ci „în adevăr”. Așa după cum busola este verificată și corectată luând nordul ca referință, și conștiința o verificăm raportând-o la învățătura lui Dumnezeu, transmisă de Biserică. Nu suntem de acord cu anumite învățături? Este semnul insuficientei formări, dacă nu al pervertirii conștiinței.

Catehismul exprimă sintetic posibilele surse de deformare a conștiinței: „Necunoașterea lui Cristos și a Evangheliei Lui, exemplul rău dat de alții, robia pasiunilor, pretenția unei autonomii prost înțelese a conștiinței, refuzarea autorității Bisericii și a învățăturii ei, lipsa convertirii și a dragostei pot fi la originea deviațiilor de judecată în conduita morală” (1792). Șase avertismente la care merită meditat 86

îndelung! Răsturnate, aceste surse ne oferă idei despre cum ne putem forma conștiința.

Astfel, cât de benefic ne este sfatul Papei Francisc de a citi zilnic câteva rânduri din Scriptură! Poate că citind parabola cu vameșul și fariseul simțim un disconfort, identificându-ne cu acesta din urmă: este semnul corectării conștiinței noastre. Cu cât vom reflecta mai mult, cu cât vom sta mai mult la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, cu atât conștiința noastră va fi mai bine formată. Cu cât „lumina” ne vine mai mult de la prieteni dubioși, de la filme, cărți sau situri problematice din punct de vedere moral, cu atât conștiința noastră va fi mai deformată.

Un alt element important în formarea conștiinței este respectarea autorității și învățăturii Bisericii. Dacă avortul, hirotonirea femeilor, neparticiparea duminică la Liturghie (și lista poate continua pagini întregi) ni se par acceptabile, deși Biserica spune că nu sunt, este timpul să ne „lucrăm” conștiința, descoperind ce – și de ce – învață Biserica. În fine, să nu uităm de lupta cu patimile, căci dacă suntem sclavii unora – chiar și uneia singure! –, atunci nu doar libertatea ne este afectată, ci și conștiința.

Ce avem concret de făcut? Lectură biblică și spirituală, cunoașterea solidă a credinței, practicarea virtuților, a fericirilor, a mortificărilor, a carității, a rugăciunii, urmarea sfinților ca modele, primirea frecventă a Spovezii și Împărtășaniei... O agendă exigentă, dar care, dacă o urmăm, ne ajută să ne asigurăm că atunci când ascultăm conștiința nu ne ascultăm propria voce, ci vocea lui Dumnezeu. Mai există însă ceva foarte concret și foarte important de făcut. Să ne antrenăm conștiința, chiar zilnic, prin examinarea ei.

Aprofundare: 1. Ia cele șase surse de deformare a conștiinței și reflectează la fiecare în parte.

2. Identifică învățături catolice pe care poate nu le înțelegi sau ți se par chiar greșite, și află cu exactitate poziția Bisericii.

3. Parcurge sugestiile din ultimul paragraf și adoptă câteva idei de acolo pentru formarea conștiinței tale.

87

Cuprins INTRODUCERE................................................................................................ 7 IMPORTANT DE CITIT!............................................................................... 10

Partea I: DE CE.....................................................................................11 1. De ce m-aș spovedi?

2. De ce să mă spovedesc la preot?

3. De ce să nu mă spovedesc direct la Dumnezeu?

4. Ce să fac dacă îmi este teamă să mă spovedesc?

5. Pot fi păcatele mele prea mari ca să fie iertate?

6. Mi-e rușine de păcatele mele. Este... normal?

7. Mi-e rușine să mă spovedesc. Ce să mă fac?

8. Mă pot spovedi prin telefon/internet?

9. Spovada este dificilă. Nu se putea găsi o cale mai ușoară?

10. Oare ce va gândi preotul despre mine, după Spovadă?

11. Preotul ține minte păcatele mele? Dar Dumnezeu?

12. Preotul poate spune cuiva ceva din Spovadă?

13. Nu cred că am păcate: mă interesează atunci Spovada?

14. Ce este, de fapt, păcatul?

15. Cum adică păcat ușor? Cum adică păcat de moarte?

16. Cum păcătuim?

17. Este ispita păcat?

18. De ce păcătuim?

19. Păcatele mele... nu sunt doar problema mea?

20. Când păcătuim, Dumnezeu ne pedepsește?

21. Când păcătuim, Dumnezeu ne abandonează?

22. Când păcătuim, Dumnezeu ne iubește mai puțin?

23. Cum este prefigurată Spovada în Vechiul Testament?

24. Ce ne spune despre Spovadă Noul Testament?

25. Cum s-a practicat Spovada de-a lungul timpului?

26. Cum este reflectată Spovada în scrierile sfinților?

27. De ce mai multe nume pentru același Sacrament?

28. Ce este, de fapt, un Sacrament?

29. De ce să aleg Spovada și nu consilierea psihologică?

30. Sunt sceptic: poate Spovada să schimbe ceva?

235

Partea a II-a: CUM............................................................................. 73 31. Unde și când mă pot spovedi?

32. Cine mă poate spovedi?

33. Ce este îndrumarea/direcțiunea spirituală?

34. Cum se desfășoară efectiv Spovada?

35. Eu spun, Dumnezeu iartă: așa funcționează?

36. Ce este conștiința?

37. Cum se (de)formează conștiința?

38. Cum îmi examinez zilnic conștiința?

39. Cum îmi fac examinarea conștiinței pentru Spovadă?

40. Cum identific păcatele în examinarea conștiinței?

41. Mă pot ajuta Poruncile în examinarea conștiinței?

42. Ce înseamnă să îl pun pe Dumnezeu pe primul loc?

43. Ce înseamnă să nu am alți dumnezei?

44. Ce importanță are numele?

45. Trebuie să mă duc duminica la biserică?

46. Cum ar trebui să arate duminica?

47. Cum îi cinstim pe părinți?

48. Care sunt îndatoririle părinților?

49. Care sunt provocările la adresa vieții?

50. Și dacă eu nu iau viața nimănui?

51. Cum trebuie trăită sexualitatea?

52. Ce înseamnă a trăi cast?

53. Eu nu fur! Sau poate o fac?

54. Eu să fur de la săraci?

55. Care sunt formele de minciună?

56. Cum pot fi un om al adevărului?

57. Ce este greșit la a pofti?

58. Cum lupt cu poftele?

59. Ce este greșit cu poftele trupești?

60. Ce este greșit cu poftele după bunuri?

61. Ce spun Poruncile bisericești (I)?

62. Ce spun Poruncile bisericești (II)?

63. Ce sunt faptele milei trupești?

64. Ce sunt faptele milei sufletești?

65. Ce sunt păcatele capitale?

66. Ce sunt virtuțile?

67. Examinarea m-a îngrozit: ce să fac?

68. Examinarea nu m-a ajutat: ce să fac?

69. Cum aș putea confunda păcatul mic cu cel mare?

236

70. Ce înseamnă părerea de rău?

71. Cum pot avea o părere de rău sinceră și bună?

72. Pot eu promite că mă voi îndrepta?

73. Ce să fac ca să mă îndrept?

74. Ce să (mai) fac ca să mă îndrept?

75. Sunt oare pregătit pentru mărturisirea păcatelor?

76. Cum fac propriu-zis mărturisirea păcatelor?

77. Ce înseamnă mărturisire clară?

78. Ce înseamnă mărturisire concisă?

79. Dar cu păcatele ușoare cum rămâne?

80. Deci... spovedesc totuși și păcatele ușoare?

81. Cum se primește dezlegarea?

82. Ce efecte sau urmări are dezlegarea?

83. Care sunt pedepsele șterse de Spovadă?

84. De ce dezlegarea nu este ultimul pas al Spovezii?

85. În ce constă canonul și cum este el stabilit?

86. Cât de... obligatoriu este canonul?

87. Cum ispășesc răul făcut altora?

88. Cum ispășesc răul făcut mie?

89. Ce sunt indulgențele?

90. Cum se obțin indulgențele?

Partea a III-a: LA FINAL................................................................ 195 91. Deci... poate Spovada să schimbe ceva?

92. Spovada este un loc unde învăț?

93. Spovada ca un drum de creștere?

94. Spovada este un loc de întâlnire cu Cristos?

95. Spovada este un loc de vindecare?

96. Care sunt principalele beneficii ale Spovezii?

97. M-am spovedit: acum mă pot împărtăși?

98. De ce m-aș spovedi foarte des?

99. Eu să fiu sfânt?

A 100-a întrebare îți aparține!

RUGĂCIUNI................................................................................................... 217 CHESTIONAR PENTRU EXAMINAREA CONȘTIINȚEI................. 223 BIBLIOGRAFIE.............................................................................................. 233

237

Radu și Oana Capan

99 DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVADĂ