Senior Voyage 2016-2017

Page 1


Senior Voyage este conceptul graţie căruia turiștii

de peste 55 de ani (şi nu numai) pot beneficia de programe complete pentru a-şi petrece vacanţele în perioada sezonului turistic redus, în intervalul octombrie–mai. Acest brand le este destinat în primul rând seniorilor. Publicul principal al acestui brand sunt persoanele peste 55 de ani. Preţul pe care îl au aceste excursii este adaptat special pentru ei, drept urmare, doar ei sunt cei care pot beneficia de el. Însă fiecare senior poate călătorii alături de un însoţitor mai tânăr, care va beneficia în acest caz de acelaşi preţ. Persoanele care nu au însoţitor cu vârsta de peste 55 de ani, plătesc un supliment. Totuşi, acest supliment nu trebuie achitat de posesorii cardului Senior Voyage Club.

Preţul, unul dintre punctele forte ale programelor noastre

Destinaţii atent selectate

În viziunea noastră o vacanţă reuşită nu este un lux. E un lucru de care ar trebui să se bucure toată lumea cel puţin o dată pe an. Pornind de la această premisă, am reuşit să construim excursiile Senior Voyage în aşa fel încât şi preţul să fie unul dintre aspectele care le recomandă. Pentru a face acest produs uşor accesibil pentru cât mai multă lume, Christian Tour subvenţionează o parte din costurile călătoriei. O altă metodă de a ţine costurile sub control sunt parteneriatele cu organismele de turism din ţările de destinaţie. O bună parte dintre acestea au acceptat să subvenţioneze programele noastre, pentru a dinamiza activitatea în sezonul turistic redus. Acest fapt transformă produsul Senior Voyage într-o prezenţă unică pe piaţa din Europa.

Destinaţiilepropuse în programul Senior Voyage au un numitor comun: clima lor în sezonul rece este deosebit de plăcută, chiar dacă media de temperatură nu recomandă plaja ca principală distracţie a sejurului. Pentru sezonul 2016–2017, turiştii care vor opta pentru pentru aceste sejururi, vor avea ocazia să viziteze unele dintre cele mai frumoase ţări ale Europei: Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, dar şi Dubai sau Elveția. Senior Voyage este însă un brand cu o dezvoltare foarte rapidă. De aceea, în fiecare nou sezon, în portofoliul nostru ve găsi noi şi noi destinaţii.


Cuprins Italia

04 Toscana 06 Napoli 08 Sicilia 10

Elveția Franța

Coaziere

26 Croazieră Brizele Mediteranei 28 Croazieră Dubai - Qatar 30 Croazieră Dubai - Oman 32 34

Grecia România

12 Coasta de Azur 14 16 18 20 22 24

Spania

Costa del Sol Țara Bascilor Madrid - Barcelona Tenerife

Portugalia Dubai

37 38 40 42 43 44 45 46 47

Pelerinaje

Constantinopol - Incursiune în capitala Bizanțului Israel - Pămânul făgăduinței Israel – Iordania Grecia – Sf. Nectarie Taumaturgul Grecia – Sf. Paisie Aghioritul-Muntele Athos Grecia – Sf . Dimitrie Izvorâtorul de Mir Grecia – Sfântul Munte Athos Pe urmele Părintelui Arsenie Boca Pelerinaj la Părintele Ilie Cleopa


Bine ai venit în Clubul de fidelitate Senior Voyage! Pentru a-ţi răsplăti fidelitatea față de noi, am creat Clubul Senior Voyage, care îţi oferă o gamă largă de servicii, nu doar turistice. Acest Club se adresează persoanelor depeste 55 de ani și nu numai.

Senior Voyage Club Card te ajută să ai parte de o vacanță liniștită, la un preț avantajos, cu multe facilități pe perioada sejurului și multe servicii extra oferite de partenerii noștri externi, pe care le poți folosi zi de zi. Toate materialele Senior Voyage au fost construite în așa fel încât să fie ușor de citit și, mai ales, ușor de înțeles. Indiferent dacă navighezi pe site sau dacă răsfoieşti vreun material tipărit, nu va trebui să căuți prea mult ca să găseşti reducerile. Din punct de vedere grafic, beneficiile Senior Voyage Club Card au fost în așa fel semnalate încât tu să le poți identifica de la bun început. Cu acest card beneficiezi de discounturi la: asigurarea de călătorie, excursii opționale, premii atractive pe tot parcursul anului, transport gratuit, locuri preferențiale în autocar, discount la bagaj de cală extra, produse personalizate Christian Tour, dar și discounturi la cafenele, restaurante, clinici medicale și de stomatologie, cursuri gratuite pentru copilul sau nepotul tău și multe altele. O vacanţă reușită nu este un lux. Este un lucru de care ar trebui să se bucure toată lumea, indiferent de vârstă, cel puțin o dată pe an. Pornind de la această premisă am venit în întâmpinarea ta cu excursiile Senior Voyage în care prețul să fie unul dintre aspectele care le recomandă.

2

Ca deținător al Club Card Senior Voyage ai următoarele avantaje: • 10% discount la excursiile opționale; • 10% discount la asigurarea de călătorie; • Consilier personal; • Set de cataloage gratuite anual; • Ești primul care află ofertele Christian Tour; • Periodic posibilitatea de a câștiga premii atractive prin tragere la sorți; • Evenimente speciale Senior Voyage; • 10% discount la produsele personalizate Christian Tour; • Gratuit excedent de bagaj la autocar; • Internet gratuit pe perioada călătoriei cu autocarul pe teritoriul României și Bulgariei; • 10% discount în cafenelele • 1 DayPass la • 15% discount la parcarea de la Otopeni Air Park; • Voucher – o spălare mașină gratis la Air Park + transfer gratuit parcareaeroport-parcare; • 50% discount la clasele de Senior Program la Alexandreea Club Fitness&Spa; • 20% discount pentru prima lună de abonament la cursurile • 10% discount la Cursurile Vară/Toamnă oferite de • 10% discount la toate produsele de pe www.cărturești.ro;

• 15% discount la abonamentele lunare/trimestriale la with Music + o lecție demonstrativă GRATUIT; • 7% discount în rețeaua de magazine

& Learn

și pe www.plafar.net;

• 15% discount la cumpărături de minim 300 lei în rețeaua de magazine *Excepție- produsele cosmetice • 15% discount la produsele • De la 20% discount la serviciile oferite de • 15% discount la produsele oferite de


• 15% discount în Clinicile Hipocrat 2000; • Gratuit o zi la salina Hipocrat 2000; • 10% discount în Clinica Donna Medical Center;

• De la 10% până la 25% discount în Clinica stoma tologică • 10% discount în restaurantele City Grill; Caru’ cu bere; Hanu’ Berarilor Casa Oprea Soare; Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu; Trattoria Buongiorno.

Bonusuri Senior Voyage Club Card • O excursie opţională de o jumătate de zi (inclusă la fiecare program în parte) pentru posesorii de Senior Voyage Club Card. • Reducere 10% la pachetul de excursii opţionale la achiziţionarea a 3 excursii opţionale pentru posesorii de Senior Voyage Club Card. • Reducere 5% la pachetul de excursii opţionale la achiziţionarea a 3 excursii opţionale pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card. • Posesorii de Senior Voyage Club Card nu achită suplimentul de 50 euro la achiziţionarea pachetului de vacanţă, supliment pe care trebuie să îl plătească non-seniorii. Acest card se poate achiziţiona contra cost (25 € /card) la rezervarea oricărui pachet Senior Voyage, pentru a putea beneficia de numeroase avantaje. Cardul este nominal şi este valabil pe o perioadă de 2 ani de la data emiterii.

Depunem toate eforturile posibile pentru ca tarifele, informațiile și fotografiile din catalog să fie exacte. Totuşi, pot exista situatii în care aceste informaţii să fie diferite de cele din momentul achiziţionării pachetului turistic. Prioritate vor avea informaţiile primite în agenţie. Îţi multumim pentru întelegere.

3


295€

de la

Tariful include:

• Transport avion București – Florența – București sau transport avion Iași – Bologna - Iași; • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistență turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opțională de jumătate de zi (Pistoia sau Bologna, in funcție de aeroportul de sosire); • O excursie opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Prato).

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

Italia - Toscana “Sub soarele Toscanei”

București • 2016: 22.09, 25.09, 27.09, 02.10, 04.10, 06.10, 09.10, 16.10, 23.10, 27.11, 28.12 • 2017: 13.04, 20.04, 23.04, 27.04, 04.05, 09.05, 11.05, 14.05, 16.05, 18.05, 21.05, 23.05, 25.05, 28.05 Iași • 2016: 24.09, 01.10, 08.10 • 2017: 06.05, 13.05, 20.05, 27.05

Florența – Pisa – Insula Elba – Cinque Terre – Genova – Assisi – Siena – Chianti – San Gimignano – San Marino – Ravenna – Roma – Pistoia - Prato Senior Voyage vă aduce o destinație preferată din Italia și anume Toscana. Aceasta este așezată în mijlocul Italiei, iar fluviul Arno - cel mai mare fluviu din regiune străbate tot ținutul. Acesta este compus din minunate coline toscane renumite pentru plantații viticole și culturi de măslini. Toscana este considerată punctul de pornire al Renașterii, datorită unor nume mari ca Michelangelo, Leonardo da Vinci sau Donatello. Este de asemenea cunoscută ca și leagănul limbii și culturii italiene. Poeți și scriitori ca Dante, Machiavelli, sau Boccacio și-au lăsat amprenta pe aceste locuri. Șase localități toscane au fost desemnate ca făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO: centrul istoric al Florenței; centrul istoric al Sienei; piața catedralei din Pisa; centrul istoric al San Gimignano; centrul istoric al Pienza și Val da Orcia. Toscana are și o veche dar și nouă tradiție muzicală, și a oferit lumii mulți compozitori și muzicieni, cum ar fi Giacomo Puccini și Pietro Mascagni. Sudul Toscanei este însă diferit față de restul regiunii, în Maremma specifice fiind marea albastră, plajele lungi, rocile negre, dealurile acoperite de păduri, mlaștinile și terenurile netede și băile termale naturale. Ca principal obiectiv turistic putem menționa Parco Naturale della Maremma.Mondial UNESCO: centrul istoric al Florentei, centrul istoric al Sienei, piata catedralei din Pisa, centrul istoric al San Gimignano. Sudul Toscanei este însa diferit față de restul regiunii, in Maremma specifice fiind marea albastra, plajele lungi, rocile negre, dealurile acoperite de păduri, mlăstinile și terenurile netede și baile termale naturale. Ca principal obiectiv turistic putem mentiona Parco Naturale della Maremma. In centrul Toscanei, aproape de Florenta putem gasi Volterra, orașul alabastrului prin excelență. Toscana este renumita in jurul lumii si pentru vinurile sale de calitate. Se pot vizita podgoriile unde se produc clasicele vinuri Chianti, nobilul Brunello di Montalcino și vinuri albe aromate, precum Vernaccia di San Gimignano.

Atracții Florența Orașul a inflorit înca din secolul XIV prin piețe elegante, biserici decorate cu fresce și palate care acum gazduiesc colectii minunate de arta. În centrul orașului se află Domul Santa Maria Del Fiore, unde cupola a fost proiectată de unul din parinții stilului renascentist, Filipppo Brunelleschi. Această catedrală este închinată Madonei din Florenta. Complexul cuprinde și faimoasa cladire cunoscută sub numele de Baptisteriul, considerată cea mai veche clădire a Florenței. Cele mai atractive elemente ale Baptisteriului sunt cele 3 portaluri. Porțile Paradisului sunt cele mai apreciate, panelele sunt decorate cu șcene din Vechiul Testament, cu un stil narativ si un rafinament tehnologic nemaiîntalnite.

4

Siena Siena este de asemenea un alt oraș medieval din Toscana care merită sa fie vizitat. Este capitala provinciei cu același nume din Toscana și este înscrisa în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În centrul ei se află Campo, cea mai vestită piața a Italiei, apoi în imediata sa apropiere se înalta Domul, în timp ce, de jur împrejur, un labirint magic de straduțe ce oferă un fundal de vis. Cinque Terre Regiunea Cinque Terre este cunoscuta pentru frumusetea sa si mai ales pentru incapatanarea pe care o afiseaza in lupta cu ceea ce inseamna “timpuri moderne”. Atat zona coastei, cele cinci sate, ca si dealurile care le inconjoara protector

fac parte din Patrimoniul UNESCO, din situl protejat mondial denumit Parcul National Cinque Terre. Pisa Pisa este o destinație asaltată de milioane de turiști în fiecare an fiind atrași în special de faimosul Turn Inclinat. Acesta este celebru pentru că stă scufundat în solul instabil.


Excursii opționale neincluse în preț • Florența și San Gimignano Este o oportunitate unică de a vedea Cetatea Florența care are foarte multe de oferit. Sunt multe muzee și monumente care nu trebuie ratate cum ar fi: Santa Croce, Piazza della Signoria cu fantana lui Neptun, Loggia dei Lanzzi, Palazzo Vechio, Galeriile Uffizi, Catedrala Santa Maria dell Fiore, Baptisteriul, Palazzo Bargello, Palatul Piti, Ponte Vechio. În cel mai mare muzeu de artă din lume, Galeria Uffizi, sunt picturi de Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo și alți mari artiști ai renașterii. Vom porni apoi spre San Gimignano faimos pentru arhitectura sa medievală și a turnurilor care oferă o priveliște impresionantă asupra orasului. Turiștii au posibilitatea de a vizita biserica San Francesco, Piazza della Cisterna si Piazza del Duomo, Collegiata- fosta catedrala a satului, Capella di San Gimignano si de a se bucura de vinul sau alb, Vernaccia di San Gimignano.

• San Marino - Ravenna San Marino, republica independentă, este a treia cea mai mică țară din Europa, după Vatican și Monaco. Nu vom rata Cetatea, Palatul Capitanilor Regenti si Muzeul Torturii. Vom vizita apoi și Ravenna- fosta capitala a Imperiului Roman de Apus, portul sau reprezentand o poartă către restul lumii, iar imprejurimile sale, un zid impotriva armatelor barbare invadatoare. Vom vedea bisericile paleocrestine: San Francesco, Mormantul lui Dante Aligiheri, Sant’apollinare, San Vitale și Santa Maria în Porto.

• Pisa și Insula Elba În Piazza dei Miracoli, Piata Miracolelorconsiderata mandria Pisei, se afla Turnul Înclinat, Baptisteriul și Domul. Nu vom rata nici Palatul Cavalier. Insula Elba este cea mai mare, mai frumoasă și mai bogată din arhipelagul Toscan. Este încarcată de mii de ani de istorie, panorame uluitoare și povesti despre oameni și civilizatie. Gasim câteva amintiri ale

trecutului sau glorios vizitand insula, de la descoperirile arheologice din muzee pana la fortaretele impresionante si constructiile militare cum ar fi Castelul Volterraio si apoi catre resedinta lui Napoleon a anilor 1800, Palazzina dei Mulini.

• Assisi – Siena - Chianti Dimineată vom porni spre Assisi orașul natal al Sfântului Francisc este în șine un oraș atrăgător, împânzit de biserici, galerii de artă, străzi presate cu flori și clădiri medievale decorate cu marmură roz. Bazilica sa, formată din două biserici gemene împodobită cu operele celor mai renumiți pictori ale acestor vremuri, este unul din cele mai importante lăcașuri religioase din punct de vedere artistic. Apoi vom porni mai departe spre Siena – citadela medievală perfectă a Italiei. Principalele obiective turistice ce nu trebuie ratate sunt: Piazza del Campo, Palazzo Pubblico, Torre del Mangia- localizat în Piazza del Campo, Domul din Siena-una din cele mai frumoase catedrale din Italia. Vom vizită după-amiază și Chianti-ce oferă peisaje unice, cu dealuri blânde, verzi acoperite cu podgorii vaste și plantații de măsline, cu sate mici de piatră, parohii caracteristice și case rurale din piatră. Zona viticolă a Chianti se întinde în apropiere de Florența și chiar către Arezzo, Pistoia și Montepulciano. Putem vizită cramele atât de renumite în lume.

Excursii gratuite • Pistoia - Zbor Florența Se vizitează orașul Pistoia cu un tur panoramic, în care vom vedea Piazza del Duomo domnata de către Catedrala San Zeno cu fațada sa romanescă, de Palazzo del Comune și de Palazzo del Podesta. Tot în piață vom vedea Baptisteriul din secolul 14, construit în stil gotic cu marmură albă și verde caracteristică stilului gotic toscan. Mai putem vedea Palazzo dei Vescoci dar și Turnul Catilina. Vom efectua acest tur în prima sau ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel, în funcție de orarul de zbor. • Bologna -Zbor Bologna Se vizitează orașul Bologna cu un tur panoramic, pornind de la fântâna lui Neptun, îndreptându-ne apoi spre Piazza Maggiore cu Palazzo D’Accursio, Bazilică Sf. Petroniu, Muzeul Morandi și Muzeul Civic Arheologic. Vom efectua acest tur în prima sau ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel, în funcție de orarul de zbor. • Prato Prato este localizat lângă orașul Florența cu multe puncte de interes: Basilica, Piața Centrală cu Fântâna lui Bacchus și Primăria orașului, Palatul Praetorian – unde puteți admira lucrările lui Bernardo Daddi, Giovanni da Milano, Filippo and Filippino și mulți alți artiști. Tot aici se află Basilica Sânta Măria delle Carceri care a fost construită din ruinele unei vechi închisori, Palatul Datini, Biserică Sân Domenico, Muzeul de Pictură murală. Piazza Sânta Măria delle Carceri continuă de-a lungul străzii Via Mazzini și ajunge în Piazza Sân Marco, punctul de întâlnire între orașul vechi și modern. Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

Tariful nu include:

• Cinque Terre și Genova Nu ratați plimbarea de pe Sentiero Azzuro care leagă cele cinci orașele ale Cinque Terre: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare - care se înaltă spectaculos între două promontorii ce se întind pe tarmul stancos al coastei ligurice, din nord-vestul Italiei. Vom vizita Manarola, Levanto, Corniglia. Vom continuă deplasarea către orașul port Genova înscris în lista Patrimoniului Mondial Unesco. Se vizitează centrul vechi al orașului, Catedrala San Lorenzo, Acvariul, Palatul Ducal, Casa lui Cristofor Columb si Galeonul din Portul Vechi

• Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Supliment 50 euro/persoană pentru plecările din București în lunile septembrie, mai și iunie; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment de 30 euro/persoană pentru plecările din Bucuresti 02.10-09.10 si 07.04 si pentru plecarile din Iasi 24.09, 20.05, 27.05 .

Hotel Terme Pellegrini sau similar

Hotel Le Fonti

Localizare

Localizare

Hotelul Terme Pellegrini este situat în centrul Montecatini Terme, faimosul oraș termal din inima regiunii Toscania.

Hotelul Le Fonti este localizat într-un punct strategic pentru a descoperi patrimoniul artistic și natural extraordinar de Toscana, mai exact în stațiunea Montecatini Terme.

Facilitățile hotelului Hotelul pune la dispozitie turistilor 2 lifturi, încalzire centralizată și aer conditionat, restaurant, bar, sală de jocuri, terasa panoramica la ultimul etaj, zonă de relaxare si gradina. Aproape de hotel, se afla “Osteria da Guido”, restaurant cu specific Toscana.

sau similar

Facilitățile hotelului Hotelul pune la dispoziția turiștilor: restaurant, parcare, piscina, acces internet, acces persoane cu dizabilitati, Wine Bar, room service si de asemenea permite accesul animalelor de companie.

Facilitățile camerelor

Facilitățile camerelor

Toate camerele sunt echipate cu baie, TV satelit, telefon, seif, uscător de par, minibar, clima si terasă.

Hotelul oferă diverse servicii pentru a îndeplini nevoile clienților noștri. Mobilate cu gust si dotate cu baie proprie , televizor și aer condiționat, uscator de par, frigider, seif.

REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment single 30 euro; • Reducere a 3-a persoană 50 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în camera cu doi adulți; • Pentru plecarea de Revelion – supliment 130 euro/pers (nu include masa festivă); • Masa festivă de Revelion obligatorie 85 euro/pers; • Pentru plecarea de Paşte – supliment 70 euro/pers (nu include masa festivă); • Pentru plecările din Bucuresti in perioada septembrie/mai /iunie se va achita un supliment de 50 euro/ persoană; • Pentru plecările din Bucuresti 02.1009.10 si 07.04 si pentru plecarile din Iasi 24.09, 20.05, 27.05 se va achita un supliment de 30 euro/persoană;

5


295€

de la

Tariful include:

• Transport avion București – Napoli – București; • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistență turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie optionață de jumatate de zi (Napoli); • O excursie opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Sorento).

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

Napoli - Sorrento

• 2016: 20.09, 22.09, 24.09, 27.09, 29.09, 01.10, 04.10, 06.10, 08.10, 11.10, 13.10, 18.10, 22.10, 26.11, 28.12 • 2017: 11.03, 13.04, 18.04, 22.04, 27.04, 02.05, 04.05, 06.05, 09.05, 11.05, 13.05, 16.05, 18.05, 20.05, 23.05, 25.05, 27.05, 30.05

“Bella Italia”

Roma – Vatican – Napoli – Vulcanul Vezuviu – Peninsula Sorrento – Insula Capri – Coasta Amalfitană - Pompei Napoli, cu istoria sa grandioasă, este un loc pe cât de bogat în obiective turistice, pe atât de decadent în imagine. Sorrento, renumitul oraş-staţiune, loc al luxului şi al plăcerilor estivale, este amplasat pe latura de nord a Peninsulei Sorrentino, chiar vizavi de marele Napoli. Cele două destinaţii ale acestui program sunt despărţite de marea unui golf presărat cu nestemate naturale şi capodopere ale geniului uman.

Atracții Napoli

Capitala a zonei Campania, Napoli era faimoas pe vremuri pentru frumusețea sa, fiind numit “Bella Napoli”. “Vedi Napoli e poi mori”, spune o vorbă veche italiană, care se traduce prin “vezi Napoli și apoi poți sa mori”. Napoli este un oraș creat de greci și desăvârșit de italieni. Napoli este orașul unde a fost inventată pizza. Legendă spune că prima pizza a fost preparată în 1889, când regele Umberto și soția sa, Margherita, au mers într-o călătorie în Napoli. La acea vreme, pizza avea forma unei plăcinte obișnuite, consumată în mare parte de populația săracă. Pentru a-l impresiona pe rege, un bucătar a ales să improvizeze puțin banală rețetă. Așa că, pe lângă suc de roșii, brânză și frunze de leuștean, bucătarul a mai pus și oregano. Ornamentul de pe pizza imită perfect steagul Italiei. Această invenție a devenit cunoscută sub denumirea de “pizza Margherita”.

latentă și poate fi admirat de catre turisti, chiar de la marginea craterului sau.

Sorrento

Este locul ideal pentru a ne bucură de o “passeggiata”, numele dat de italieni unei tradiții ce datează de secole: promenada de seară, efectuată înainte de cină. Sorrento este un oraș stațiune de renume, un oraș de lux și de plăceri estivale, plasat pe latura de nord a peninsulei sorrentine, chiar vizavi de marele Napoli. Străzile înguste din centrul orașului, ce reflectă planul vechiului oraș român Surrentum, și numeroasele clădiri ce datează de secole bune au făcut din Sorrento o destinație ideală pentru relaxare încă de acum sute de ani, printre numele celebre ce au vizitat această cetate numărându-se Goethe și Casanova. Nu părăsiți orașul fără a încerca limoncello, lichiorul tradițional produs din coajă lămâilor Vezuviu Este cel mai cunoscut vulcan al Italiei, a carui ce cresc în această regiune. Atenție însă: eruptie catastrofală din anul 79 i.Ch. a îngropat conține cel puțin 35% alcool, așa că nu în cenusă, prezervandu-le în forma originală, exagerați! Această băutură poate fi savurată cel doua orase romane de renume, Pompei și mai plăcut seară, după o cină savuroasă întrHerculaneum. Astăzi, vulcanul este în stare unul din restaurantele ce oferă o spectaculoasă

6

panoramă asupra golfului, Vezuviul, insula Căpri și orașul Napoli numărându-se printre obiectivele ce pot fi admirate.

Insula Capri

Destinație de lux, Capri a fost dintotdeauna stațiunea preferată a împăraților, artiștilor și scriitorilor. Plimbările cu barca sunt o parte esențială a excursiilor în Insula Capri, deoarece se poate admira îndeaproape combinația de țărm stâncos, golfuri, peșteri și stâncile uriașe din larg.


Excursii opționale neincluse în preț • Roma și Basilica San Pietro Este o oportunitate unică de a vedea Cetatea Eternă, una dintre cele mai mari capitale ale lumii. Niciun alt oraș nu poate egala bogățiile arhitectonice, artistice și istorice și niciun alt oraș nu poate să ofere plimbări în asemenea locuri care îți tăie respirația. Vom admiră într-un tur pietonal și cu mijloacele de transport în comun: Colosseum, Via dei Fori Imperiali, Columna lui Traian, Piața Veneția și Monumentul Vittorio Emanuele ÎI, Capitoliul, Panteonul, Piață Navona, Fontana di Trevi și Piață Spaniei. Definiția grandorii o vom află în Basilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume (în ea pot încăpea 60.000 de oameni) și reprezintă inima româno-catolicismului.

Excursii gratuite mai înalt punct al insulei este uluitor. La coborâre, nu ratăm Villa San Michele. Astăzi, această vilă constituie un important obiectiv turistic, fiind renumită mai ales pentru grădinile împodobite cu opere de artă din antichitate, ce oferă totodată o panoramă impresionantă asupra golfului. • “Amalfi Drive” și faimoasa Coastă Amalfi Amalfi Drive este recunoscut că unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa, oferind o panoramă care ne va lăsa fără suflare. Coasta Amalfi este cea mai frumoasă zonă de coasta a Italiei, o combinație de stânci abrupte, sate idilice ce coboară sprintene înspre mare și pante muntoase împădurite.

• Muzeele Vaticanului și Basilica San Pietro

• Orașul antic Pompei și Vezuviu

Oferă lucrări de artă, încăperi întregi pictate de Michelangelo și frescele de pe tavanul Capelei Sixtine. Expozițiile sunt răspândite prin câteva muzee și sute de încăperi, iar că să le vizitezi pe toate trebuie să parcurgi cam 8 kilometri. Capella Sixtină-cea mai frumoasă capodoperă a artei a prins viață sub forma unei capele modeste, construită în 1473. A durat patru ani până când lucrarea a fost finalizată, patru ani în care Michelangelo a trebuit să muncească în condiții foarte grele – de la temperaturi extreme și săptămâni de pictat în poziții chinuite, întins pe spate. Vom încheia excursia cu vizită la Basilica San Pietro.

Orașul Pompei își fascinează vizitatorii și astăzi, oraș distrus de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79. Orașul este pe lista Minunilor Lumii, iar excavațiile care au început în secolul al XVIII-lea pentru a descoperi orașul îngropat în anul 79 de erupția vulcanului, continuă și astăzi. Ghidul ne va conduce pe străzile din Pompei unde vom vizită Băile Romane, Forumul și vile ridicate de către împărații romani. Cu siguranță vom rămâne impresionați de acest sit arheologic și de muzeul în care sunt mulaje a cadavrelor care atestă marea catastrofă de la Pompei.

• Capri – Insula Imperială O vacanță în Sorrento nu ar fi completă fără o excursie în Insulă Căpri. La fel cum toate drumurile duc la Roma, în insula Capri, totul se învârte în jurul “Grotta Azzurra”. Din port putem lua funicularul pentru a ajunge în principalul oraș, Căpri, unde merită să ne oprim pentru a bea un cappucino în celebra piață Umberto. Ajunși în Anacapri, putem urca pe muntele Solaro cu ajutorul telescaunului. Odată ajunși sus, descoperim că efortul a meritat. Peisajul ce poate fi observat din cel

• Vezuviu – vulcanul care nu doarme Vulcanul Vezuviu a devenit cunoscut după ce a erupt, devastând prosperele orașe romane Pompei și Herculaneum. Orașele antice se găseau în apropiere de poalele Muntelui Vezuviu, în Golful Napoli. Ajungem la vulcanul Vezuviu până la altitudinea de 3000 m, o parte din drum se va face pe jos. Avem ocazia să pășim chiar pe craterul vulcanului.

• Napoli, orașul contrastelor Vizităm Napoli cu un tur în care vom descoperi: Castelul Nuovo, Teatrul San Carlo, Piața Plebiscitului și Palatul Regal. Situat pe malul golfului cu același nume și susținut de profilul vulcanic aparte al Vezuviului, orașul a fost celebrat de poeți și pictori, din cele mai vechi timpuri, drept unul dintre cele mai frumoase și mai binecuvântate locuri de pe Pământ. • Peninsula Sorrentina Vizităm Sorrento și Peninsula Sorrentina într-un tur panoramic. Sorrento este una dintre cele mai renumite stațiuni italiene pentru peisajele frumoase. În Sorrento vom avea timp liber pentru vizită sau o sesiune de shopping pentru doritori. În momentul în care am ajuns aici ne putem relaxa consumând una dintre băuturile specifice acestui loc, “limoncello”, o băutură alcoolică făcută din multă lămâie *Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARDSENIOR VOYAGE

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Supliment plecare de Revelion și Paște sau cină festivă; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment 20 euro/persoană pentru plecările din lunile septembrie/mai/iunie.

Hotel La Canonica sau similar

Hotel Meridiana

Localizare

Localizare

Hotel La Canonica este situat în inima regiunii Napoli, la jumătatea distanței dintre Napoli și Sorrento (ambele orașe sunt la numai 20 km distanță) și în apropiere de Castellammare di Stabia la doar 5 km distanță.

Grand Hotel Meridiana se afla in Lettere, colina din apropierea Castellammare di Stabia, intr-o pozitie strategica cu priveliste asupra celor mai importante atractii ale regiunii. Pozitionat in regiunile interioare luxuriante ale Peninsulei Sorrentina, intre Golful Napoli si Golful Salerno, acest hotel ofera o oaza de liniste.

Facilitătile hotelului Hotelul La Canonica pe lângă minunatele vederi panoramice ne oferă și numeroase facilități: recepție 24 ore, restaurant cu o bucătărie tradițional variată, snack bar, parcare gratuită, wi-fi. Oaspeții pot profita de o grădină mare pentru relaxare și o minunată piscină. Facilitătile camerelor Hotel La Canonica oferă oaspeților camere luminoase și aerisite, într-un cadru convenabil, care combină farmecul tradițional cu confortul modern. Fiecare cameră are baie proprie cu dus sau cadă, uscător de păr, telefon, TV satelit, aer condiționat.

sau similar

Facilitățile hotelului Hotelul pune la dispozitia turistilor terasa, restaurant, camera pentru bagaje, gradina, check-in/ check-out express, lift, mic dejun tip bufet, bar, aer conditionat.

Facilitățile camerelor Camerele dispun de baie proprie, uscator de par si televiziune prin cablu/satelit, telefon, minibar.

REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment single 130 euro; • Reducere a 3-a persoană 20 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în cameră cu doi adulți; • Supliment obligatoriu pentru sărbatorile de Paste 70 euro/pers; • Supliment obligatoriu pentru Revelion 130 euro/pers; • Supliment obligatoriu cina festiva de Revelion 85 euro/pers; • Supliment 20 euro/persoană pentru plecările din lunile septembrie/mai/iunie.

7


295€

de la

Tariful include:

• Transport avion Bucuresti – Catania – București; • 7 nopţi cazare la hotel de 4*; •Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistenta turistica pentru întreaga perioada; •O excursie opțională de jumătate de zi (Riviera Ciclopilor) • O excursie opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Turul Cataniei)

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

• 2016: 23.09, 25.09, 28.09, 30.09, 02.10, 05.10, 07.10, 09.10, 12.10, 16.10, 23.10, 28.11, 29.12 • 2017: 11.03, 26.03, 12.04, 21.04, 28.04, 05.05, 07.05, 10.05, 12.05, 14.05, 17.05, 19.05, 21.05

Italia - Sicilia “Riviera Ciclopilor”

Palermo – Riviera Ciclopilor – Catania – Taormina – Siracusa – Muntele Etna – Agrigento – Malta – Il Padrino Sicilia este un tărâm aparte, o insulă separată de restul Italiei, nu numai de mare, ci și de secole de experiențe istorice și culturale. Și totuși, este o parte extrem de importantă a țării iar scriitorul german Johann Goethe, profund impresionat de frumusețile insulei, spunea „sa vezi Italia fără să vezi Sicilia este că și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii tari”. De-a lungul timpului, acesta insulă i-a atras pe cartaginezi, români, greci, vandali, arabi, normanzi, spanioli și francezi.

Atracții Catania

Catania este al doilea oraș ca mărime din Sicilia, fiind situat pe coastă de est, la mică distanță de vulcanul Etna. Aspectul unic al Cătăniei se datorează în mare parte pietrei vulcanice, de culoare gri, folosită pentru numeroase edificii publice și palate. Frmusetea și valoarea artistică și istorică a centrului baroc al Cătăniei a fost recunoscută prin includerea ei în Patrimoniul UNESCO. Palermo Capitala Siciliei, Palermo este un oraș modern, cu un ritm alert de viață și numeroase obiective interesante, mai ales vechi monumente și clădiri. Dar în afară obiectivelor culturale vom

8

găsi și magazine, piețe, restaurante și localuri tradiționale. În Piața Marină se află Parcul Garibaldi. Aici, Bălcescu are un bust așezat chiar lângă cel al prietenului sau Giuseppe Garibaldi. Parcul are o vechime de peste 100 de ani, fiind fondat în 1886, iar statuia lui Bălcescu este străjuită de imenși ficuși cu trunchiuri împletite și de palmieri exotici. “Nicolae Bălcescu, grande storico e patriotă romeno morte a Palermo”, scrie pe soclul statuii revolutionarului de la 1848. Taormina Taormina este recunoscută că fiind “Perla Mării Mediterane” și este situată pe coastă de est a insulei, deasupra a două golfuri a căror imagine este desprinsă parcă dintr-o carte poștală. Stațiunea a fost construită pe Muntele Tauro, iar în fundal se vede vulcanul Etna; este o priveliște care îți tăie pur și simplu respirația. Taormina poate fi cel mai bine descrisă că fiind o combinație între munți, mare de azur, stânci dramatice și istorie. Renumitul teatru grec din Taormina este una dintre atracțiile turistice importante; de aici puteți admiră o frumoasă priveliște a coastei de est. O plimbare pe străduțele înguste ale Taorminei cu magazine chic, cafenele și restaurante este un prilej

de încantare. Nu trebuie să ratați o plimbare prin grădinile publice din Taormina, pline de verdeață și flori multicolore. Il Padrino-„Nașul” Numele insulei Sicilia duce inevitabil cu gândul la Mafia Siciliană. Mafia s-a născut la Corleone: un sătuc “ratacit” în munți, “ascuns” în spatele orașului Palermo, pământ de agricultori și păstori, cicoare și ricotta. Aici se află “Olimpul” nașilor, aici este centrul puterii a celebrei Cosa Nostră. Vulcanul Etna „Vulcanul care nu doarme niciodata”, a fost un subiect de mare interes pentru mitologia clasică și credințele populare; s-a încercat explicarea comportamentului vulcanului prin religie, considerându-se că zeii uriași din legendele române și grecești controlează vulcanul.


Excursii opționale neincluse în preț • Excursie în Taormina Este una dintre cele mai populare destinații turistice din Sicilia. Orașul a fost construit pe o panta în trepte, ceea ce face Taormina o atracție unică. Vom vizita renumitul teatru grec. Opțional, se poate face o mini croazieră în jurul golfului, până la Capul Taormina, pentru a vedea grotele din împrejurimi. • Excursie în Siracusa Vizităm Siracusa, oraș declarat patrimoniu mondial UNESCO. Începem cu un tur de oraș cu vizitarea principalelor atracții: Templul lui Zeus, teatrul grec, Catedrala din Siracusa din Insula Ortigia, atelierul de papirus și Urechea lui Dionis. Vom incheia ziua cu o plimbare în Insula Ortigia. Nu ratați frumoasele străzi de piatra, cafenelele și restaurantele din Siracusa. • Excursie la Rezervaţia Naturală Etna O excursie pe muntele Etna este într-adevar o adevarată aventură, acesta fiind cel mai activ vulcan din Europa. Se vizitează Refugio Sapienza la 1900 m altitudine. De aici puteți cumpara suveniruri sau sticle de vin sculptate în lavă intarita. O parte din traseul până la 3000 m se face cu telescaunul iar apoi ne continuăm ascensiunea pe jos. La această altitudine vom putea merge pe rauri de lava întarita „simtind” sub picioare căldura emanata de vulcan. • Excursie la Palermo Pentru a descoperi acest oraș plin de locuri istorice și artistice, se vor vizita: Palazzo dei Normani cu Capela Palatina, Catacombele Capucinilor, Catedrala, Biserica Martorana. Nu putem rata Catacombele Capucinilor unde se pot vedea peste 8000 de fosti locuitori ai orașului Palermo mumificați, unii aproape scheleți, altii păstrati într-o stare foarte bună. În drum spre Palermo vom vizita Monreale. Catedrala din Monreale este una dintre cele mai mari și frumoase catedrale. Minunatele

Hotel Antares

mozaicuri, încanta privirea oricarui pelerin care îi calca pragul.

Excursii gratuite

• Pe urmele „Nașului”

• Riviera Ciclopilor

Vom ajunge la Savoca, locul în care „Nasul” intalneste familia miresei sale, vom savura briose și cappucino exact în barul în care au fost semnate documentele căsătoriei dintre cei doi. Ne vom îndrepta spre orașul Forza d’Agro și vom vizita locurile în care s-au filmat scene din filmul „Nasul” urmate de oprire la Biserica La Traiade, biserica în care Corleone mergea sa se roage. • Valea Templelor în Agrigento Cea mai renumită atracție este situl arheologic ce contine ramașițele diferitelor temple dorice datând din secolul V I.Ch. Templul Concordia: Ridicat in 430 I.Ch., este cel mai bine pastrat templu doric și unul din cele mai frumoase din punct de vedere al proportiei și armoniei formei. Templul Giunone: are 40 de coloane, din care 16 cu capiteluri. În apropiere sunt altarele de sacrificiu. Templul lui Hercules: Este cel mai vechi templu din Agrigento, construit cu un singur rand de coloane pe toate lațurile. Templul lui Zeus: una din cele mai mari cladiri a arhitecturii grecești, masurand 112/ 56 m, a fost construit în 480 I.Ch. în cinstea lui Zeus, după victoria impotriva Cartaginezilor. • Turul Maltei* Vizităm Valletta oraș modern dar vechi de peste 400 ani cu obiectivele: Catedrala Sf. Ioan, Palatul Marilor Maestri (exterior) si Gradinile Barrakka. Catedrala Sf. Ioan este cel mai cunoscut obiectiv turistic maltez și cel mai bun exemplu de stil baroc. Catedrala adaposteste una din cele mai impresionante și faimoase opere de arta ale Europei: Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul pictat de Caravaggio. Vizitam apoi Mdina, fosta capitala a Maltei cu catedrala Sf. Paul. *Această excursie se va organiza în funcţie de programul catamaranului.

sau similar

Reprezintă istorie, cultură, natură. Acest loc se află în Acireale și a fost făcut faimos de către Homer în Odiseea sa. Riviera Ciclopilor oferă un peisaj frumos și pitoresc către insulele Lachea si Le Corbusier.

• Turul Cataniei Vom vizita orașul de la poalele Etnei: centrul istoric, Domul si Piata Domului. Simbolul orasului este Fantana Elefantului, compusă dintr-un elefant sculptat din lavă neagră și un obelisc egiptean deasupra. Elefantul aparține epocii romane, iar obeliscul are origine egipteana, realizat din granit. Ambele componente sunt antice și sunt ridicate pe un soclu de marmura alba. Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de statiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Supliment plecare de Revelion și Paste sau cină festivă;• Intrările la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment de 30 euro/pers pentru plecările din septembrie/mai/iunie.

REDUCERI & SUPLIMENTE

Localizare

• Supliment single 130 euro/pers;

Complexul hotelier Antares Olimpo-Le Terrazze este situat de-a lungul coastei siciliene, pe un deal cu vedere la Letojanni. Are o poziție cu o vedere panoramică uimitoare asupra Golfului Taormina.

• Reducere a 3-a persoană 20 euro;

Facilitățile hotelului Hotelul Antares este un loc bun pentru a explora Sicilia, dar si un loc relaxant, de odihnă. Acesta vă oferă parcare, seif, restaurant, bar, lift, cameră pentru bagaje, aer condiționat, două piscine, acces la internet, centru de închiriat mașini și biciclete, schimb valutar, spălătorie.

Facilitățile camerelor Hotelul dispune de 136 camere modern mobilate care vă garantează un sejur confortabil. Toate camerele au facilități ca: baie cu duș sau cadă, uscator de par, telefon, TV, minibar, seif, filtru de cafea si ceai.

• Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în cameră cu doi adulți; • Supliment obligatoriu pt Revelion 130 euro/ pers; • Supliment opţional cină; festivă de Revelion 85 euro/pers, obligatoriu; • Supliment obligatoriu pentru sărbătorile de Paște 70 euro/pers; • Pentru plecarile din septembrie/ mai/iunie se achita un supliment de 30 euro/pers.

9


345€

de la

/pers/sejur

Tariful include:

• Transport avion București – Torino Cassele – București; • 7 nopţi cazare la hotel de 4* ; •Mic dejun și cină cu 1 pahar de apă și vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • O excursie opțională de jumătate de zi inclusă (Torino); • O excursie opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD ( Aosta); • Asistență turistică pentru întreaga perioadă.

DATE DE PLECARE:

• 2016: 20.09, 24.09, 27.09, 04.10, 08.10, 11.10, 18.10 •2017: 04.05, 06.05, 09.05, 13.05, 16.05, 20.05, 25.05, 27.05

Elveția – Franța - Italia “Povestea Alpilor”

Geneva – Lausanne – Montreux – Chamonix – Zermatt – Lucerna Torino Senior Voyage vă oferă posibilitatatea să vizitați cea mai interesantă țară europeană, Elveția. Contrastele o fac unică: confederație de 26 de cantoane, patru limbi naționale, libertate religioasă deplină, independentă și neutralitate păstrate de secole. Este învecinată cu Germania, Franța, Italia, Austria și Liechtenstein și este cunoscută în lumea întreagă pentru sistemul sau bancar, faimoasele sale ceasuri, lacurile, ciocolată și minunatele peisaje, pe care le poți admiră. Elveția este o țara bogată, deși nu are suprafața mare, economia să este axată pe sectorul serviciilor (mai ales finanțe și turism) și pe câteva ramuri ale industriei prelucrătoare (aparate de precizie, ceasuri). Serviciile financiare reprezintă principalul motor al economiei, neutralitatea fiind un garant al tezaurelor adăpostite acolo. Ceasurile elvețiene sunt fabricate mai ales în zonă Munților Jură, există aici nu mai puțin de 15 ateliere de fabricație ce contribuie esențial la cifră de afaceri înregistrată de această industrie mai ales după 1980: Swach, Rolex, Patek Philippe, Piguet, Ebel. De asemenea, ceasurile marilor mărci internaționale de lux, precum Cartier, Gucci sau Chanel, sunt produse în Elveția.

Atracții Berna

Sediu al autorităților elvețiene, este situată la poalele Alpilor, într-un meandru al râului Aare, la graniță dintre Elveția germanică și cea romanică. Partea veche a orașului conservă caracterul medieval. Aici se pot vizită turnurile vechi, străduțele înguste și piețele care mai întotdeauna au în mijlocul lor un monument. Trebuie neapărat vizitate vechile străzi: Spitalgasse (stradă comercială mărginită de arcade), Marktgasse (magazine de lux, piețe de flori) sau Kramgasse (unde la numărul 49 a locuit, la început de sec. XX, Albert Einstein).

Geneva

Situat pe malul lacului cu același nume este sediul a numeroase organisme internaționale, Geneva este cel de-al doilea centru al ONU (după New York). Este frecvent numit „Roma protestanta“, deoarece aici a trăit fondatorul mișcării reformate, Calvin. Tot aici se află Monumentul Reformei (statuile a patru

10

reformatori: Guillame Farel, Calvin, Theodore de Beze și John Knox). Vechiul oraș are mici străzi pitorești unde se află clădiri din sec XVIII-XIX. Pe Grand Rue, între numeroasele librării, anticariate și magazine, se află casa natală a lui Jean-Jacques Rousseau. Lausanne Doar 60 de kilometri despart Geneva de Lausanne, al patrulea oraș al Elvetiei. Tradiția culturală a acestui oraș l-a transformat astazi într-un important centru cultural, sportiv si economic. Particularitatea acestui oraș constș în faptul ca este de trei ori capitala: a cantonului Vaud, a districtului Lausanne și, depasind granitele sale, capitala olimpică.

Masivul Matterhorn

Tara Cantoanelor a fost înzestrata de Mama Natura cu o mulțime de minunații, printre care masivul Matterhorn. Se află la graniţa dintre Elvetia si Italia, iar piscul acestuia se înaltă la

4.478 de metri deasura nivelului marii.

Lucerna

Orașul Lucerna este situat în zona centrală Elveției, pe malul lacului cu același nume. Lucerna a devenit renumit și prin arhitectura specifică a podurilor ce unesc malurile și cartierele orașului.


Excursii opționale neincluse în preț • Geneva și Lausanne Excursia începe cu Geneva, unul dintre cele mai cosmopolite orase din Europa. Vizităm Catedrala St.Pierre, amplasată în cel mai înalt punct din Orașul Vechi. Un loc foarte bun pentru a admira o privire de ansamblu asupra orașului este turnul din partea de nord. Continuam cu Place Neuve, Primaria, Maison Tavel si sediul ONU. Ne îndreptam, apoi, spre Lausanne, unde vizităm Catedrala din centrul istoric. Este una dintre cele mai frumoase structuri gotice din Europa. Închinata Fecioarei Maria, catedrala se înalta până la înaltimea de 150 de metri deasupra Lacului Geneva. Orasul gazduieste Muzeul Olimpic, cel mai vizitat obiectiv turistic din Elvetia și Baletul Bejart din Lausanne este unul dintre cele mai renumite din lume. • Montreux și Berna

înconjurată de o impresionantș panoramș montanș. Continușm excursia noastra cu Interlaken, una dintre cele mai vechi stațiuni turistice din Elvetia. Așa cum îi spune și numele, Interlaken este “orașul dintre lacuri”, fiind situat între lacurile Thun, în vest și Brienz în est, intr-o zona numită Bodeli. • Chamonix-Annecy-Albertville

Excursii gratuite • Torino În Torino admirăm Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale si Palazzo Madama si simbolul orasului, Mole Antonelliana, cândva cea mai înalta clșdire.

• Aosta

Începem excursia cu Chamonix, perla Alpilor. Daca vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înalta statie de telecabina din lume Aiguille du Midi 3777 m, in apropiere de Mont Blanc. Vizitam Annecy, orașul numit Venetia din Mont Blanc.

Aosta este cel mai mare oraș din Valle d’Aosta în Alpii italieni. Se află la începutul părții italiene a Tunelului Mont Blanc. Localitatea se află la distanța de 200 km de Milano și la numai 180 km de Geneva. Aici vom putea admira catedrala contruita in secolul 4 ca anexa la forumul roman, biserica gotica Sant’Orso, colegiul Saint-Benin construit in anul 1000, sau podul medieval Grand Arvou.

*Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

• Zermatt și Matterhorn

Începem acestă excursie cu Montreux, denumit drept Coasta de Azur a Elveției. Este situat într-un golf, pe malul lacului Geneva, unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Plecăm spre Berna, capitala Elvetiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse si Kramgasse, Catedrala St. Vicentiu. Berna este cu siguranță cel mai frumos și cel mai vizitat oraș din Elvetia. Este un oraș linistit cu straduțe pietruite, clădiri în stil vechi ce par să nu se fi schimbat deloc în ultimele cinci secole, dar și cu magazine moderne și un stil de viată aparte. • Lucerna și Interlaken Prima oprire este în Lucerna, unul din cele mai pitorești orașe din Europa. Vizitam: Kapellplatz, Rathaus, St. Peterskapeele, Kapellbrucke,Wasserturm. Lucerna este

Zermatt, o combinație de sat alpin tradițional și stațiune sotisficată de vacantă, este dominat de Matterhorn, o piramidă pe care umbra și lumina dansează permanent pe fatada ușor de recunoscut. Zermatt este un sat elvetian tipic cu vile pitorești, totul sub privirea vigilentă a celui vestit simbol al Elveției, grandiosul munte Matterhorn. Strada principală este interzisă pt circulația mașinilor. Chiar și locuitorii satului trebuie sa își lase vehiculele la baza vaii, in Taesch, și să-și continue drumul cu trenuletul până la Zermatt.

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicala de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Intrările la obiectivele turistice din program și alte taxe si cheltuieli personale; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările din septembrie si mai.

Hotel Alpe Chiara sau similar

Hotel Mont Blanc

Localizare

Localizare

Hotel Alpechiara se află la poalele masivului Mont Blanc, cel mai înalt munte din Europa, la doar 1 km nord de Pré-Saint-Didier.

Hotelul Mont Blanc 4* este situat în stațiunea Courmayeur din regiunea Aosta, la 500 m de telecabina Checrouit.

sau similar

Facilitățile hotelului Facilitățile hotelului Hotelul pune la dispozitia turistilor: restaurant, bar, lounge, sala de conferinta, garaj, camera pt. depozitarea echipamentelor de ski, sala de jocuri.

Facilitățile camerelor Camerele sunt confortabile sunt dotate cu grup sanitar propriu, TV, telefon, frigider, seif contra cost, incalzire centrala.

Hotelul pune la dispoziția oaspeților receptie deschisă nonstop, schimb valutar, seif, camera de bagaje, serviciu de concierge, babysitting, spălătorie/ curatatorie/calcatorie, fax/copiator, ascensor, ziare, facilitati pentru persoanele cu dizabilitați, încălzire, saună, masaj. Restaurantul servește specialitați din regiunea Aosta și o selecție de vinuri alese. Internetul wireless este disponibil în zonele publice și este gratuit.

REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment SGL 160 euro; • Reducere a 3-a persoană 30 euro; • Copil 0-1.99 ani plătește taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro in camera cu doi adulți; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările din septembrie și mai.

Facilitățile camerelor Camerele hotelului sunt specifice regiunii Aosta, cu podea din lemn, și sunt dotate cu TV, minibar și o baie privată cu halat si papuci.

11


395€

de la

/pers/sejur

Tariful include:

• Biletul de avion Bucureşti – Nisa – Bucureşti; • Transfer aeroport – hotel – aeroport; • 7 nopti de cazare hotel 4*; • Mic dejun + cină+ 1 pahar de apă și vin la masă; • O excursie opţională de o jumătate de zi (Villefranche sur Mer); • O excursie opţională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Beaulieu sur Mer); • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă.

DATE DE PLECARE:

Coasta de Azur

• 2016: 25.09, 29.09, 02.10, 06.10, 09.10, 13.10, 16.10, 20.10, 27.11, 29.12 • 2017: 27.04, 04.05, 07.05, 11.05, 14.05, 18.05, 21.05

de la Genova la Cannes

Nisa – Villefranche sur Mer – Beaulieu sur Mer – Menton – Cannes – Antibes – Monaco – Monte Carlos – Torino – Genova – San Remo Senior Voyage îți aduce ceva unic ca destinație de vacanță: Sudul Frantei și Nord-Vestul Italiei, mai exact Coasta de Azur până la Cannes. Sudul Frantei (Cote d’Azur) este o destinație de vacanță extrem de populara și un loc unde foarte mulți dintre noi și-ar dori să trăiască. De o frumusețe care îți taie răsuflarea, cu o climă excelentă, Riviera Franceza și-a câștigat un loc fără egal printre zonele de vacanță cele mai stilate din lume. Cele mai simple plăceri sunt probabil cele mai atrăgătoare și durabile: marea albastră și strălucitoare, plajele umbrite de pini, aroma de ierburi, lavanda și satele din cărămida arsă, asezate în peisaje stâncoase spectaculoase.

Atracții

Nisa

Cu o bogație de muzee, grădini, fântâni și palmieri, minunatul oraș Nisa face din viața de zi cu zi, o formă de artă. Labirintul de străzi înguste, subțiri ale orașului vechi este acum un teritoriu cu multe bistrouri, cluburi de noapte și galerii, toate cu ziduri de culoare ocru și obloane turcoaz, care îți sar în ochi.

Cap d`Antibes

La fel ca toate orașele de coastă de pe Riviera Franceza, are propria atmosferă unică care s-a născut din originile sale. Este un oraș la malul mării, cu plaje frumoase și apa limpede, un oraș cu porturi lungi și piete în apropiere. Zidurile orasului au fost reconstruite mai tarziu de Vauban, in secolul XVII. Deasupra portului este orasul vechi, un labirint de stradute înguste cu una din cele mai bune piețe (de două ori pe săptămână are loc un targ de suveniruri).

de strălucire. Vizitatorii vin pentru viată de noapte plină de lumină, pentru hotelurile luxoase și restaurantele scumpe. Din 1949, de cand printul Rainier al III-lea a urcat pe tron în calitate de monarh absolut, el și-a transformat principatul într-un business, extinzandu-l atat pe verticala, cât și pe orizontală, cu zgarie-nori, transformându-l intr-un Hong Kong al Mediteranei. Centrul vechiului Monaco, situat pe promontoriul franjurat al Rocher-ului, este o zonă imaculata de vile elegante, piețe mici și încantatoare, și, desigur, o gramadă de magazine de suveniruri. Dincolo de port se află Monte Carlo, cu fantasticul sau cazinou și cu impresionanta Opera, locuri ce nu trebuie ratate. Gradinile de palmieri din jurul cazinoului si minunatele terase care le înconjoara ofera privelisti foarte frumoase asupra Mediteranei.

Torino Apare ca un oraș elegant, plin de parcuri, Monaco și Monte Carlo Orașul este un magnet pentru cei în căutare palate, arcade, cafenele vechi și o frumoasă

12

arhitectura baroca. Este și “caminul” mult disputatului Giulgiu și al giganticei corporații Fiat. În 2006, Torino a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă, un eveniment care nu numai că a atras atentia intregii lumi asupra unui oraș într-o dinamică de schimbare, dar a dus și la restaurarea multor clădiri și piete.


Excursii opționale neincluse în preț • Menton și Nisa Linia de coastă dintre Menton și Nisa este presarată de tufe frumos mirositoare de levantică și cu sate în varful dealurilor.Vom începe excursia cu Menton un oraș răsfațat ce se mândrește cu grădini subtropicale. Vizita la muzeul JeanCocteau, Cazinoul, Palatul Europa și Primaria. Cea de a doua oprire este în Nisa - un labirint de strșzi înguste cu ziduri colorate ce reflecta apropierea de granița cu Italia. Aici avem prilejul să vedem Piata Massena, Primaria, Prefectura și Catedrala Sf. Nicolas. • Antibes și Cannes

luxului. Putem vizita promontoriul franjurat al Rocher-ului cu Palais du Prince, resedința familiei Grimaldi sau Muzeul Oceanografic situat pe faleza stancoasă. Ne vom îndrepta apoi spre cel mai nou port - Fontvieille, spre Gradina de Trandafiri a printesei Grace și apoi spre Jardin Exotique. Dincolo de port se afla Monte Carlo- nu putem rata aici faimosul cazinou cu împresionanta sa operă, construită de Charles Garnier- cel care isi asuma meritul și pentru Opera Garnier din Paris. Vom include în excursia noastră și Hotelul Paris și Hotelul Hermitage - cu gradina sa de iarna al cărei acoperis de sticlă a fost realizat de Gustave Eiffel. • Torino La o cercetare mai atentă, Torino apare ca un oraș elegant, plin de parcuri, palate, arcade și o arhitectura baroca. In 2006, orașul a găzduit Jocurile Olimpice de Iarna. Vom incepe excursia cu un tur al orasului în care vom vizita cele mai atractive obiective turistice: Duomo di San Giovanni, a fost început de arhitecții toscani (Giulgiul din Torino pastrat in Catedrala este una dintre cele mai importante relicve sfinte crestine), Piazza Castello cu cele 2 palate Madama si Reale.

Vom pleca in cursul dimineții spre Antibes- una dintre adevaratele ascunzători exclusiviste de pe Coasta de Azur. Acesta este un oraș străvechi situat vis-a-vis de Nisa peste Baie des Anges. Majoritatea plajelor de aici sunt stancoase si in starea lor naturalș. De asemenea, nu putem rata obiective turistice ca: Promenad Amiral Grasse, cu portul Vauban, Castelul Grimaldi unde astăzi functioneaza Muzeul Picasso. Continuam excursia spre unul din cele mai fascinante orase - Cannes, intesat de o mulțime de hoteluri, restaurante, plaje și magazine. Cand spunem Cannes, automat ne gândim la Festivalul International de Film care are loc aici in fiecare an. Putem mentiona însa și cateva obiective turistice care nu merită trecute cu vederea: Palatul Festivalurilor si al Congreselor și celebrul bulevard La Croisette.

• Genova și San Remo Excursia opțională la Genova- La Superba - va începe cu un tur al orasului și vizita celor mai importante atracții turistice: casa lui Christopher Columb, Palatul Dogilor, Catedrala San Lorenzo-catedrala Genovei, Piazza San Matteo, Palazzo Bianco și Farul Vechi, simbol al orasului. Turnul are o înaltime de 117 metri, iar priveliștea din vârful sau este una dintre cele mai frumoase din oraș. După o scurtă pauză continuăm cu San Remo și vizita la Vila Nobel, Catedrala San Siro, Parcul și Vila Ormond, Piazza dei Dolori, Piazza Cassini, Chiesa di Santo Stefano, Cazinoul, La Pigna.

• Monaco și Monte Carlo Principatul Monaco, cum este denumit oficial, este a doua cea mai mică tară din lume. Acesta este situat pe Coasta de Azur, între Marea Mediterana și Franta. De cand printul Rainer a urcat pe tronul principatului, acesta s-a transformat în epicentrul

Grand Hotel & Des Anglais

sau similar

Excursii gratuite • Villefranche sur Mer Rada portului este celebra prin frumusețea sa: lungimea de 2 km și latimea de 1 km, poate adăposti o escadrilă întreagă. A fost portul de razboi al regilor din Sardinia. Vechiul oraș, construit în amfiteatru, a păstrat intact caracterul sau vechi: se poate vedea o stradă asezată curios, numită Strada Obscură. Pitorescul și încantatorul mic port de pescari a conservat prin inscriptii amintirea lui Charles-Quint si al Papei Paul III in 1538. Trebuie remarcata Citadela, construita în secolul XVI de catre Emanuel – Philibert de Savoie. Ea a traversat epoca noastra si a fost denumită Capelle de St. Pierre, decorată de frescele lui Jean Cocteau. • Beaulieu sur Mer Unul din punctele de interes ale acestei agreabile stațiuni este Vila Kerylos, situata în Portul Fourmis - arheologul Theodore Reinach l-a determinat pe arhitectul Emmanuel Pontremoli să o construiască, reprezentând copia fidelă a unei vile grecesti antice. Toate elementele au fost realizate dupa piesele vechi autentice și au fost folosite cele mai bune materiale: marmura de Carrara, de Sienna, de Seravezza pentru baile exotice, mobila etc. Multe din obiectele de arta autentica sunt în egală măsură conservațe. *Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de statiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Supliment plecare de Revelion și cina festivă; • Mesele de prânz; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările din septembrie și mai.

REDUCERI & SUPLIMENTE

Localizare Grand Hotel & Des Anglais este localizat central, la doar 250 de metri de cele mai frecventate plaje din San Remo și se poate ajunge la hotel foarte usor pe jos de la Cazinoși Teatrul Ariston din San Remo. Cei care călătoresc cu avionul pot ajunge de la aeroportul din Nisa în doar 45 de minute.

Facilitățile hotelului Hotelul oferă un numar de 85 de camere împartite în single, duble sau triple. Toate camerele sunt echipate cu Televiziune prin satelit, telefon, conexiune wi-fi gratuită, frigider, baie proprie cu duș ți uscător de par.

Facilitățile camerelor Grand Hotel & Des Anglais este o construcție antică transformată în hotel, care înca mentine stilul și o parte din mobilierul din acea perioada. Hotelul oferă facilitați cum ar fi: Camere pentru nefumatori, lift, seif, încalzire, aer condiționat recepție deschisă nonstop, camera de bagaje, room service, sali de conferinta și petreceri, spalatorie, curățătorie chimică, fax/copiator, restaurant și bar.

• Supliment single 130 euro; • Reducere a 3-a persoană 20 euro; • Copil 0-1.99 ani plătește taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în cameră cu doi adulți; • Supliment obligatoriu pentru Revelion 130 euro/ persoană; • Supliment obligatoriu cina festivă de Revelion 85 euro/pers; • Pentru plecările din lunile septembrie/mai/iunie se achită un supliment de 30 euro/pers.

13


395€

de la

Tariful include:

• Biletul de avion Bucureşti–Malaga– Bucureşti sau Cluj Napoca-Malaga-Cluj Napoca; • Transfer aeroport–hotel–aeroport; • 7 nopţi de cazare la hotel 4* • Mic dejun + cină+ 1 pahar de apă și vin la masă; • O excursie opţională de o jumătate de zi (Malaga); • O excursie opţională pentru posesorii de Senior Voyage Club Card (Marbella şi Puerto Bano); • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă.

/pers/sejur

DATE DE PLECARE: București • 2016: 27.09, 29.09, 01.10, 04.10, 06.10, 08.10, 11.10, 15.10, 22.10, 26.11, 27.12 • 2017: 13.04, 18.04, 25.04, 30.04, 07.05, 09.05, 11.05, 14.05, 16.05, 18.05, 20.05, 21.05, 23.05, 25.05, 27.05

Spania – Costa del Sol

Cluj Napoca 2016: 24.09, 01.10, 08.10, 15.10, 22.10, 29.10 2017: 22.04, 29.04, 06.05, 13.05, 20.05, 27.05

Descoperă farmecul Andaluziei

Marbella – Puerto Bano – Benalmadena – Sevillia – Torremolinos – Fuengirola – Mijas – Gibraltar – Ronda – Cordoba – Satul Nerja – Granada – Sierra Nevada – Maroc Denumită „coasta soarelui”, Costa del Sol este o destinație care surprinde prin farmecul ei, stațiunile fiind căutate în special pentru plajele minunate cu nisip fin și ape limpezi, dar și pentru rafinamentul aparte. Este destinația ideală având o climp blândp și un sezon turistic care durează tot anul. Plajele cele mai bune, cu nisip fin și aglomerațe, sunt în El Bajondillo și La Carihuela. Costa del Sol este situată de la Nerja pana la Gibraltar și este cea mai emblematică zonă de litoral a Spaniei. Amplasarea excelenta, favorizează accesul foarte uțor spre vizitarea orașelor: Granada, Sevillia, Cadiz, Malaga si Cordoba. Cele mai cunoscute stațiuni de pe Coasta del Sol sunt: Marbella, Benalmadena, Torremolinos, Fuengirola.

Atracții Marbella

Benalmadena

Plajele cele mai renumite sunt: Carvajal, Asezată de la munții Mijas până la Marea Torreblanc, Playa de Fuengirola, Los Boliches si Mediterana, în trepte, stațiunea Benalmadena Santa Amalia. oferă o panoramă deosebita. Aici vom avea Sevillia posibilitatea să vizităm Castelul Bil-Bil, un parc de distracții internațional și gradinile Muro, dar și frumoasele plaje: Santa Ana, Maites si La Vibora

Torremolinos Este una dintre principalele desținatii de pe Costa del Sol. Punctele de atracție sunt plajele și bulevardul pietonal Calle San Miguel, care Una dintre cele mai importante stațiuni, este aliniat de magazine și se întinde din centru datorită calității exceptionale a infrastructurii și pănă spre plajă. a serviciilor pe care le oferă. Dezvoltata în jurul Fuengirola Portului Banos, stațiunea este reprezentativă și Este asezată în jurul orașului Andaluz cu prin obiectivele turistice: piața Los Naranjos, același nume. Obiectivele turistice importante Primaria, Casa del Corregidor, fortareața araba, ale stațiunii sunt: Biserica Nuestra Senora Parcul Natural Sierra de las Nieves, Santa Clara del Rosario, Castelul Sohail, Torreblanca, Golf. Cele mai renumite plaje sunt: Casablanca, Gradina Zoologica Municipala, Parcul Acvatic, Artola, Cabo Pino, El Pinillo, El Alicante si Hipodromul. Nueva Andalucia.

14

Este situată în partea de sud-vest a Peninsulei Iberice și este capitala Comunitatii Autonome a Andaluziei precum și a provinciei Sevillia. Sevillia este considerată centrul artistic, cultural, financiar, economic și social al sudului Spaniei.


Excursii opționale neincluse în preț • Excursie în Granada Acesta este un oraș plin de istorie cu o arhitecturp magnificp. În timpul acestei excursii, vizităm Catedrala Regala, construită în 1523, ce adăposteste mormintele reginei Isabel și a regelui Ferdinand. Descoperim Palatul Alhambra ce reprezinta cea mai mare atracție a Spaniei, vizitată de aproximativ 2 milioane de turisti anual.

• Excursie în Mijas Orașul Mijas este amplasat într-un frumos peisaj montan, unde merită vizitată încantatoarea Biserica Parroquial de la Inmaculada Conception (Imaculata Conceptie) si Bar Porras în Plaza de la Libertad.

• Excursie la Sevillia Orașul oferă numeroase obiective turistice: monumente, parcuri, grădini, biserici. Printre monumentele cele mai faimoase se numară Giralda (Clopotul Catedralei) si Turnul de Aur. Cartierul Triana este unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale Sevilliei. • Excursie în Cordoba Cordoba este un loc foarte special. Pentru a explora orașul vizitam Alcazar de los Reyes Cristianos (Fortareata Monarhilor Crestini), Calleja de los Flores, Jardin Botanico (Gradina Botanica), Virgen de los Faroles, Mezquita Cathedral. • Excursia în Gibraltar Dominand Stramtoarea dinspre Spania și Maroc, Gibraltar este un important obiectiv turistic. Vom vizita: Catalan Bay, Europa Point (de aici aruncăm o privire peste strâmtoare spre Maroc care se afla la 23 km departare) și Rezervația Naturala Upper Rock ce curpinde Pestera Sf. Mihail si Barlogul Maimutelor. • Excursie în Africa Ne îmbarcam pe un feribot din porturile spaniole Algeciras sau Tarifa, și în aproximativ o oră traversăm strâmtoarea Gibraltar pentru a pune piciorul pe un alt continent și a intra pentru scurt timp in atmosfera Tangerului, un oraș interesant, un amestec de exotism, soare și caracter oriental specific. Piata Grasocco este una dintre atracțiile turistice ale orașului și unul dintre cele mai frumoase locuri din Tanger.

Excursii gratuite • Malaga Orașul Malaga transmite încantare celor ce vizitează Spania. Vom fi impresionați de Catedrala, Muzeul Picasso, Plaza de la Marina, gradinile umbroase străjuite de palmierii din Paseo del Parque sau pe Calle Marques de Larios. Admiram labirintul de pasaje din Pasaje Chinitas și la apus mergem pe Paseo Maritimo sa vedem farul. Vom efectua această excursie în prima sau in ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel, în functie de orarul de zbor.

• Marbella și Puerto Bano

• Excursie la Motril Pentru a descoperi acest oraș plin de locuri istorice și artistice vizitam: Castillo de Carchuna, Casa de Palma, Museo Preindustrial de la Cana de Azucar, Ermita de San Antonio, Iglesia Nuestra Senora de la Cabeza și Teatro Calderon.

Vizitand orasul propriu-zis, va veti intreba de ce Marbella a devenit atat de celebra, loc de vacanta pentru staruri de film si familii regale. Pentru a descoperi Marbella vizitam artera principala Avenida Ricardo Soriano si Paseo Maritimo, plin de restaurante, piata centrala Plaza de los Naranjos (Piata Portocalilor). Bogatia statiunii straluceste cel mai puternic la Puerto Bano inconjurat de luxosul port cu iahturi uriase si stralucitoare si nenumarate magazine si restaurante. Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

• Excursie la Sierra Nevada În această excursie putem admira forța și grandoarea acestor munți într-o zi de vis. Este cea mai populară destinație turistică deoarece vârfurile sale muntoase fac posibil schiatul în cea mai sudică regiune a Europei. La picioarele sale s-a format orașul Granada și un pic mai departe Malaga si Almeria. • Excursie în Satul Nerja În timpul acestei excursii se vizitează Peșterile lui Nerja renumite pentru gama lor fascinantă de stălactite si stalagmite. Dupa aceasta vizita, se merge in satul Nerja pentru a vedea celebrul Balcon de Europa, situat în centrul oraşului vechi. De asemenea, facem o plimbare pe strazile inguste din centrul comercial, vizavi de Plaza del Carmen pentru a vizita Biserica El Salvador, un amestec de stiluri arhitecturale.

Hotel Holiday World sau similar Localizare Holiday World este un resort localizat pe zona de coastă din Benalmadena și este aproape de Torremolinos, Malaga, Estepona și Marbella. Plaja din Fuengirola este la doar 1,5 km distanta. Acest complex turistic de pe Costa del Sol este unic la nivel internațional în oferta turistică, datorită dimensiunii sale, diversitații de unitati, securițatii, tehnologiei aplicate si serviciilor personalizate excelente. Facilitățile complexului Resortul dispune de o galerie comercială cu cinema, supermarket, teatru interior și exterior, mini-club, cursuri de golf, centru de congrese, Spa, centru medical, clinică medicală, restaurante, bar, piscine. Holiday World Hotels vor să creeze cel mai mare complex turistic din Europa în următorii ani. Facilitățile camerelor Camerele hotelului sunt dotate cu mini-frigider, aer condiționat, uscător de păr, telefon, televiziune prin satelit, sistem audio, seif, birou, room-service, apel de trezire.

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Supliment plecare de Revelion și Paște sau cina festivă; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment de 30 euro/pers pentru plecările din septembrie/mai/iunie.

REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment single 130 euro/pers; • Reducere a 3-a persoană 30 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 95 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în cameră cu doi adulți; • Supliment obligatoriu pentru Revelion 130 euro/pers; • Supliment obligatoriu cina festivă de Revelion 100 euro/pers; • Supliment obligatoriu pentru sărbătorile de Paște 70 euro/pers; • Pentru plecarile din septembrie/ mai/iunie se va achita un supliment de 30 euro/pers.

15


395€

Tariful include:

de la

• Bilet de avion Bucureşti-Madrid- Bucureşti; • Transfer aeroport– hotel– aeroport; • 7 nopţi de cazare hotel 4*; • Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masăl; • O excursie opţională de jumătate de zi (Burgos cu prânz inclus); • O excursie opţională de o jumătate de zi pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Santander); • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă.

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

• 2016: 01.10, 02.10, 05.10, 08.10, 10.10, 15.10, 18.10, 22.10 • 2017: 14.04, 21.04, 23.04, 28.04, 01.05, 05.05, 06.05, 07.05, 08.05, 12.05, 13.05, 14.05, 15.05, 19.05, 20.05, 21.05, 22.05

Spania – Țara Bascilor

“Romantismul clasic pe plajele regilor”

Burgos – Santander – Bilbao – Rioja – Vitoria – Gijon – Oviedo – San Sebastian – Biarritz – Pamplona – Guernica – Valadolid – Palencia – Santillana del Mar Senior Voyage vă oferă posibilitatatea să vizitați una dintre regiunile romantismului clasic, frecvent mentionată în marile opere literare și nu numai – Tara Bascilor, Pais Basque cum e cunoscută în franceza, sau Eskadi Herral în dialectul spaniol basc.

Atracții Bilbao

Burgos

Orașul Bilbao este reprezentantul modern al Țarii Bascilor. Acesta a reușit cu succes să combine cultura traditională basca cu noua viziune pentru viitor. Bilbao este inima Tarii Bascilor și cel mai mare oraș din această regiune. Este unul dintre cele mai cosmopolite orașe din zona și este intr-o continuă evoluție. Printre noile proiecte din planul de dezvoltare al orașului se regăsește apreciatul Muzeu Gunggenheim proiectat de catre arhitectul Frank Gehry. Astazi, Bilbao este sofisticat și vibrant. Indiferent ce anume îți dorești, fie ca e bucatăria savuroasa basca, cultura basca, shopping, viața de noapte, arta etc., aici le vei gasi pe toate.

Burgos a fost fondat in 884 și mostenirea sa istorică este imediat evidentă vizitatorilor. Este un oraș monumental, fermecator prin acea atmosfera medievala nord-castiliana.

Guernica

Biarritz La fel de strălucitor precum sugereaza numele, acest orășel de coasta plin de stil și-a pornit aventura ca stațiune turistică începând cu sfarșitul secolului 18 cand Napoleon III și soția sa de origine spaniolă, Eugenie, îl vizitau cu regularitate. De-a lungul tarmului dantelat se regăsesc marci arhitecturale din epoca de aur a statiunii și din perioadele „La belle epoce” si „art deco” care i-au urmat.

16

dezvoltarea portului mai ințai pentru pescarii locali, vanatorii de balene, și ocazionalii pirați, ulterior transformandu-se în oraș-port cu trafic naval mare dispre Castilla catre Lumea Noua. Din nefericire, un incediu a devastat orașul medieval din centru in 1941, ramanand în urma sa foarte putine clădiri istorice care să aminteasca de trecutul bogat al orașului. Însa aceasta a fost și o ocazie de care Santander a profitat pentru a se dezvolta, începand cu construirea resedintei de vara a monarhiei spaniole, comandata de regele Alfonso XIII la inceputul secolului 20. Palatul de la Magdalena rămâne unul dintre principalele obiective de vizitat.

Santander Cu origini foarte vechi, orașul Sandander și-a început existenta datorita locatiei ideale oferită de Golful Santander, protejată de vanturile puternice de pe coastă și de forta marii pe timp de iarnă. Cele mai timpurii dovezi ale asezarii dovedesc o ocupație romană îndelungata, cu ocazionale incursiune ale razboinicilor nordici, urmată de

Pablo Picasso a prezentat în tabloul cu același nume , masacrul produs de aviația germană asupra Nord –Estului Spaniei. Lucrarea a fost multă vreme prezența în sediul Natiunilor Unite de la New York, acum aflându-se la Madrid, în Centrul de arta Reina Sofia.


Excursii opționale neincluse în preț • Bilbao - Guggenheim - Guernica La numai 14 km de Oceanul Atlantic, în estuarul creat de Nervion, este capitala provinciei Vizcaya; port și centru industrial, unul dintre cele mai moderne orașe din Europa de sud (in 2010 a primit premiul Nobel pentru urbanism). Într-un tur panoramic de-a lungul apei vom admira podurile, unul dintre acestea fiind construit de marele arhitect spaniol contemporan Santiago Calatrava, Universitatea Deusto, Primaria, cartierul cel mai vechi, numit “Las siete calles” – cele 7 strazi. Ne oprim apoi la Muzeul Guggenheim, un edificiu emblematic (premiul Pritzker pentru arhitectura) – o sculptura gigantică din titan, calcar și cristal, situată în zona industrială, pe malul apei Nervion.

Excursii gratuite

Concha si Ondarreta. Dupa o plimbare pe malul oceanului, vom urca pe muntele Igueldo, din apropiere, pentru o panoramă deosebită. Biarritz - la mai puțin de 25 km de granita cu Spania, asezată pe malul Oceanului Atlantic pe o lungime de 4 km, eleganta stațiune balneara din sud-vestul Frantei era altadata locul de vilegiatura preferat de nobili, oraș imperial cu palatul daruit împaratesei Eugenie de catre Napoleon III, azi – capitala europeana pentru surf. Stanca Fecioarei este una dintre emblemele orașului, o pasarelș lucratș în atelierele Eiffel, leaga tarmul de stancă. Cazinoul este in stil Art Deco si este asezat aproape de plaja.

• Burgos – „Țărmul Castelelor” Extraordinara catedrală gotică din Burgos este una dintre bijuteriile cele mai apreciate ale Spaniei în materie de arhitectură religioasă și domină orizontul orașului. Aceasta este inclusa în obiectivele protejate Unesco World Heritage. La suprafața, conservatorul Burgos pare să dețina toate stereotipurile unui oraș spaniol din zone central-nordica, cu arhitectura traditionala din piatra gri, mâncaruri consistente și un climat al extremelor. Dar acest oraș își recompensează exploratorii cu un iz de legendă: sub maiestuasele spire ale catedralei se afla unul dintre cei mai apreciati fii ai săi, El Cid. Aceasta minunata excursie o vom efectua în prima sau în ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel, în functie de orarul de zbor.

• Oviedo, Gijon, Santillana del Mar – „Descoperind coasta Cantabrica”

• Vitoria, Rioja, Pamplona – „In vino veritas” Vitoria - Capitala celei mai mari provincii basce Alava, este sediul oficial al Parlamentului și la institutiilor regiunii autonome basce Euskadi. Este asezat în inima unui podis semănând mai degrabă cu Castilia decat cu colinele umede ale coastei cantabrice, in apropiere de doua lacuri artificiale. Intram în orasul vechi, în Plaza Virgen Blanca – centrul orasului – si admiram casele nobiliare cu fatadele împodobite cu blazoane, cu “miradores” (verande) si cu vitralii, biserica San Miguel, sub porticul caruia se află stațuia protectoarei orașului, Maria Blanca. Vinurile Rioja, dintre cele mai renumite sunt vinuri ușor aromate cu un buchet excelent și se obțin din podgoriile ce se afla in regiunile autonome La Rioja, Pais Basco si Navara. Continuăm excursia noastră cu marele oraș al Pirineilor spanioli, Pamplona, veche capitală a regatului Navarei, care a păstrat aspectul unui vechi oraș fortificat. Sunt renumite coridele de San Fermino, care se desfasoară între 6-14 iulie, toata Spania urmărind cu pasiune acest spectacol plin de emotie. • San Sebastian si Biarritz – “Pe plaja Regilor”

San Sebastian - Donostia - în limba basca, este cunoscut drept “perla Cantabriei”, asezat într-un golf în forma de scoica, strajuit de munți, are două plaje cu nisip fin, care formează o curbă aproape perfectă:

• Santander Construit în jurul Golfului Sandander (Bahia de Santander) și lângă Golful Biscay, acest modern și popular oraș spaniol este locația unuia dintre cele mai aglomerate porturi. Însa cele care atrag atenția și turistii sunt frumoasele plaje din Santander, în special în eleganta stațiune El Sardinero unde „Playa Primero de El Sardinero” este o plajă superbă, lată și cu nisip fin, care își menține popularitatea fără efort.

Începem minunată noastră excursie cu vizita orașului Oviedo, centru religios, administrativ, universitar al principatului și capitala a regatului de Asturia in sec. al IX-X-lea. Casco antigo, zona veche a orașului, acolo unde aroma trecutului și a istoriei va îmbie să fotografiati unul dintre cele mai frumoase orașe asturiene. Catedral San Salvador, Palacio de Valdecarzana, sediul pentru Audiencia Provincial, vechea universitate, fondata de inchizitorul general al Spaniei, Palacio Regional – Parlamentul, sau Palacio de Congressos, construit de arhitectul spaniol contemporan, Santiago Calatrava.

Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

• Valladolid - Palencia – „Capitalele regionale”

Tariful nu include:

Începem excursia noastră cu vizitarea orașului Valladolid. Capitala a Castiliei y Leon, și, timp de cinci ani, capitala Spaniei; aici s-au căsătorit regii catolici, aici s-a nascut Filip II, cel care a transferat capitală la Madrid, și tot aici s-a născut Ana de Austria, viitoarea regina a Frantei. Vom vizita Muzeul național de sculptura policromatic și vom încheia plimbarea in oraș cu Casa de Cervantes, ramasă aproape intacta cu ceea ce era la sfârsitul sec. al XVII-lea. Palencia, capitala provinciei cu același nume, asezată la 750 m altitudine, este unul dintre cele mai sustenabile și curate orașe din Spania. Cristo de Otero este o sculptura de mari dimensiuni, reprezentându-l pe Isus, una dintre cele mai mari din lume, asezată pe ocolina din apropierea orașului.

• Taxele de aeroport 125 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Supliment plecare Paste 75 euro/persoană • Mesele de prânz; • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale; • Supliment de 30 euro/persoană pentru plecările din luna mai.

Hotel Felisa & Spa sau similar

Hotel Gran Suances sau similar Hotel Milagros Golf sau similar

Localizare

Localizare

Hotelul se află într-o zonă exceptională din Localizat deasupra apelor Marii Cantabrice, Santillana del Mar, asezat între mare și munte, la doar 400 m de plaja, Gran Hotel Suances este redeschis din 2011 intr-o cladire unde converg peisajele unice alte Cantabriei. Victoriana care combină arhitectura clasică Facilitățile complexului cu facilitatile modern. Hotelul oferă toate facilitațile necesare unei vacanțe fără griji. Restaurantul oferă mic dejun Facilitățile complexului în sistem bufet, pranzul și cina fiind de tip a la Restaurantul oferă mesele în stil bufet, iar carte (pentru grupuri e posibil ca meniul sa fie meniurile cuprind sortimente de mancaruri pretabilit). Atracția principală a hotelului este locale. Alte servicii disponibile: cafenea, centrul SPA si tratamentele disponibile aici. Fie lobby bar, camera de TV, ziare în fiecare ca doriti o baie in piscine interioara, o sauna sau zi, internet wifi, piscine exterioara, room service, spalatorie, parcare exterioara masaj, aici veți găsi soluția ideala de relaxare. gratuita.

Facilitățile camerelor

Camerele standard sunt modern mobilate și echipate cu baie, uscător de par, TV satelit, aer condiționat, telefon, radio, balcon sau terasa. Turistii pot utiliza și restul serviciilor disponibile în camera (contra cost) cum ar fi mic dejun în camera, spălătorie, alarma trezire, seif, informații turistice, Închiriere mașini. Totul pentru un sejur cat mai placut.

Facilitățile camerelor Toate camerele sunt echipate cu facilitățile necesare ce include maie, zone de birou, telefon cu linie directă, uscător de par, TV, încălzire, minibar, seif, internet wifi, serviciu de spalatorie si balcon.

REDUCERI & SUPLIMENTE

Localizare Hotelul se află în orașul de coasta Mogro din Cantabria, aproape de plaja Usil. Parte a lanțului de hoteluri Hoteles de Cantabria, acesta este deschis din anul 200.

Facilitățile complexului Hotelul are un restaurant a la carte cu fructe de mare proaspete, o cafenea cu terase largi și vedere catre plaja, camere de evenimente, chiosc de ziare, teren de golf, piscine interioară, Jacuzzi, baie turcească, garaj și parcare, De asemenea, este disponibil internet wifi și acces pentru persoane cu dizabilitati. Animalele de companie nu sunt permise.

Facilitățile camerelor Camerele standard sunt echipate cu baie, uscător de par, TV satelit, aer conditionat, încalzire, minibar, seif, aer condiționat, telefon, internet. Paturile suplimentare sunt disponibile în functie de disponibilitate.

• Supliment SGL 150 euro; • Reducere a 3-a persoană 30 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 125 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 100 euro în cameră cu doi adulţi; • Supliment plecare Paşte – 75 euro/persoană; • Pentru plecările din luna mai se va achita un supliment de 30 euro/persoană.

17


395€

Tariful include:

de la

• Transport avion; • 7 nopţi cazare la hotel de 4*; • Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Transport autocar Barcelona-Madrid si Madrid-Barcelona; • O excursie opţională de jumătate de zi inclusă (Barcelona); • O excursie opţională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Zaragoza)

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

Madrid - Barcelona

•2016: 03.10, 04.10, 06.10, 07.10, 11.10, 12.10, 13.10, 14.10, 18.10, 19.10, 20.10, 21.10 • 2017: 29.03, 30.03, 03.04, 04.04, 05.04, 06.04, 17.04, 18.04, 19.04, 20.04, 24.04, 25.04, 26.04, 27.04, 01.05, 02.05, 03.05, 04.05, 08.05, 09.05, 10.05, 11.05, 15.05, 16.05, 17.05, 18.05, 22.05, 23.05, 24.05, 25.05, 29.05, 30.05, 31.05

“El Corazon d’Espana”

Barcelona – Sagrada Familia – Monsteratt – Madrid – El Escorial – Toledo - Zaragoza Senior Voyage te invită să cunoști două dintrele cele mai mari orașe ale Spaniei: Barcelona și Madrid.

Atracții Barcelona

Zaragoza

Capitala Cataluniei, Barcelona este unul dintre marile centre culturale ale Europei, iar locuitorii orașului iradiază o prosperitate, o încredere și un rafinament care nu mai pot fi regăsite nicăieri în Spania. Ce au în comun Picasso, Gaudi și Dali? Au locuit și au creat în Barcelona, iar dacă ești suficient de deschis, te poți impregna cu o „bucatica de creativitate” dacă mergi acolo. Pentru mulți vizitatori ai orașului, Barcelona se confundă cu arhitectură unică a lui Gaudi. La un an după începerea lucrărilor la o biserică neogotica, Gaudi e însărcinat să o finalizeze. El schimbă toate planurile și prelungește termenele pe măsură ce avansa șantierul. Această urmă să fie Sagrada Familia, în care Gaudi a investit cam tot ce avea, în proiect (ultimii 16 ani din viață și toți banii câștigați), lăsându-le barcelonezilor o construcție unicat și datoria morală de a o finaliza.

În Zaragoza vei găsi bulevarde și piețe lărgi, o viață comercială dinamică și un labirint de străduțe întunecate. Extraordinarul amestesc de stiluri cuprinde pe cel original, gotic și baroc , impodobil în stil spaniol.

Muntele și Mănăstirea Montserrat Muntele sfințit Montserrat, format din gresie, se află la mai puțin de 50 km de Barcelona și se poate ajunge de-a lungul unui drum spectaculos pe valea râului Llobregat. Deopotrivă loc de pelerinaj și rai al cățărătorilor și mountainbikerilor, locul are o frumusețe naturală deosebită. Stâncile dezgolite se îmbină perfect cu lăcașul de cult și împreună dau senzația de austeritate și pace.

18

Madrid Capitală țării și cel mai mare oraș din Spania, Madrid s-a dezvoltat în ceea ce privește avangardismul și stilul, pe fondul unei creșteri a afacerilor și a înfloririi galeriilor de artă. Identitatea culturală a Madridului s-a impus în conștiință mondială datorită proiectelor culturale ambițioase din cadrul itinerariului Paseo del Arte – „kilometrul de muzeu”. Orașul este cosmopolit, cu mâncare excelentă, modă și viață de noapte. El Escorial Este mănăstirea-palat a lui Filip al ÎI-lea, acum un loc popular pentru excursioniștii madrileni. Regele a vrut că palatul să restaureze gloria dinastiei hasburge, dar, în același timp, să fie și un loc unde să se poată retrage într-o existența mult mai contemplativă decât cea pe care o putea duce în Madrid. Toledo Este unul dintre cele mai mare orașe istorice din Spania, situat spectaculos pe vârful unui deal și înconjurat practic de răul Tajo. Pictorul grec El Greco a trăit și pictat în Toledo, lăsând o

copleșitoare moștenitoare artistică. Aranjuez Aranjuez este un oraș regal cu grădini nesfârșite, pacuri umbroase, mărginite de râurile Tajo și Jarama, o arenă veche de 200 de ani și două reședințe regale de lux. Orașul ți-ar putea aminti de palatul regal francez de la Versailles, de lângă Paris. Segovia Segovia este unul dintre cele mai seducătoare orașe din nordul Spaniei. În plus față de monumentele care au inclus acest oraș în Patrimoniul Mondial Unesco, Segovia are o viață culturală bogată și o gastronomie bazată pe carne și vânat, pregătită în cuptoare încăpătoare de caramaida.


Excursii opționale neincluse în preț

Excursii gratuite

• Madrid și Escorial

• Barcelona lui Gaudi În această excursie vom vizită cele mai importante lucrări ale lui Gaudi, artistul care și-a pus într-un mod atât de spectaculos amprenta asupra Barcelonei. Vom vizită: Parcul Guell, Sagrada Familia, Casele Gaudi, Batllo și Casa Mila. Țur pietonal în Barrio Gotico în care vom vedea: Catedrală, Plaza del Rei, Plaza San Felipe Neri, Biserică San Felipe Neri, Palau del Lloctinent cu Salon del Tinel, Plaza Jaume 1 cu Primăria și Guvernul Catalan. Ne va rămâne timp și pentru cumpărături pe Rambla, celebra arteră din capitală Cataloniei. • Montserrat și flamenco

În capitala Spaniei vizităm Piața și fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piața Mayor, Bulevardul Grand Via, Piața Spaniei cu Monumentul lui Cervantes și Palatul Regal. La Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al ÎI-lea în perioada Contra-Reformei, vizităm Mănăstirea, reședința istorică a Regelui Spaniei, muzeu și important nucleu de cultură, fiind declarat patrimoniu cultural UNESCO. • Toledo și Aranjuez Pornim spre Toledo-fostă capitala a țării, adevărat “oras-muzeu” în care a trăit și creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan și podul San Martin cu zidurile fortăreței medievale. Ne continuăm călătoria spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reședință de vară a familiei regale) și a grădinilor superbe care îl înconjoară • Salamanca și Segovia

Excursie opțională la Montserrat, parte esențială din viață catalană și un centru spiritual important. Timp liber pentru vizitarea bazilicii. În mânăstire se află Moreneta, făcătoarea de minuni. Legendă spune că Statuia Fecioarei Negre – La Morreneta a fost găsită de niște călugări benedictini și neputând să o mute au hotărât să construiască mănăstirea în jurul ei. De atunci este venerată că și patron spiritual al Cataloniei. La Montserrat se află și muzeul Montserrat ce adăpostește lucrări de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet sau Sisley. Petrecem o seară de neuitat în compania unui energic și năucitor spectacol flamenco. Se spune că acest stil muzical, împreună cu dânsul care îl acompaniază, sunt adevăratele chei către sufletul și ritmurile Spaniei. Ritmul muzicii, mișcările pasionale ale dansatorilor și sunetul inconfundabil al castanietelor ne vor rămâne în suflet mult timp după terminarea acestui spectacol!

Hotel Luna Club

sau similar

Localizare

Salamanca ne va da o perspectivă asupra vieții academice a Spaniei și o imagine completă a evoluției arhitecturii spaniole. Salamanca se lăuda cu multe obiective turistice: Plaza Mayor, Casa de las Conchas, Rua Mayor, Catedrala Nueva, Catedrala Vieja, și nu în ultimul rând Uni versitatea din Salamanca, construită în 1218. Continuăm cu Segovia a cărui emblemă este apeductul român din sec. I, care se înaltă la 28 m chiar în centrul orașului. Catedrală în stil gotic renascentist de secol XVI, impresionează prin dimensiuni și frumusețea ieșită din comun, iar impunătoarea fortăreața Alcazar, construită de mauri, a devenit Palatul regal favorit al monarhilor spanioli.

• Barcelona - city tour! Tur panoramic de oraș, cu trecerea în revista a urmatoarelor obiective turistice din Barcelona: Cartierul Gotic, Catedrala, Plaza Sant Jaume, Villa Olimpica, Stadionul Olimpic, Montjuic. Vom efectua această excursie în prima sau în ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel, în functie de orarul de zbor. • Zaragoza Istoria Zaragozei o vom întalni la Forumul Roman, aflat in fata Catedralei La Seo, care domină capatul estic al orașului. Gigantul edificiu a cunoscut importante lucrări de restaurare, iar interiorul său este strălucitor. O altă catedrala importanta este Basilica St. Maria del Pila, construită pe locul în care se presupune ca Fecioara Maria i-a aparut Apostolului Iacob, in anul 40, cand acesta se indrepta spre Compostela.

*Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno; • Taxa de stațiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Intrarile la obiectivele turistice din program și alte taxe și cheltuieli personale.

OBSERVAȚII

•Programul include 3 nopți de cazare în Barcelona/Madrid și 4 nopți în Madrid/ Barcelona. Ordinea cazarilor și a vizitelor diferă în funcție de data de plecare, conform tabelului de mai jos.

Hotel Exe Dome Las Tablas sau similar

REDUCERI & SUPLIMENTE

Localizare

• Supliment SGL: 120 euro;

Hotelul este situat la nord de Barcelona, la aproximativ 70 de Hotelul este situat in parcul de afaceri Las Tablas. km, între statiunile Santa Susanna si Malgrat de Mar. Luna Club Facilitățile complexului se află la doar 250 de metri de plaja din Malgrat de Mar. Camerele hotelului sunt spatioase si sunt dotate cu aer Facilitățile complexului conditionat, acces gratuit la internet wireless, TV LCD, telefon, Camerele hotelului dispun de internet wi-fi, balcon, aer minibar, seif, baie privata cu cada, uscator de par. condiționat, telefon, frigider, baie proprie, uscator de par, Facilitățile camerelor televiziune prin satelit, televizor cu ecran plat, seif, birou. Facilitatile hotelului includ receptie deschisa nonstop, camera Facilitățile camerelor de bagaje, room service, spalatorie/curatatorie/calcatorie Hotelul Luna Club ofera internet prin cablu (contra-cost), (contra cost), ascensor, aer conditionat. Hotelul mai pune la sală de internet, piscina interioară și exterioară, restaurant, dispozitie oaspetilor o piscina in aer liber, o sala de gimnastica, bar, spălătorie, aer condiționat, receptie 24 h, servicii de internet wireless gratuit in tot hotelul, cafe-bar, facilitati pentru înfrumusețare, cafenea, terasa pe acoperiș, centru de fitness, persoanele cu dizabilitati. asistență medicală, facilități de spa și masaj, room service și grădină. Data de plecare

Program cazari

• Reducere a 3-a persoană: 30 euro; • Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport); • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar); • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: platest supliment 50 euro; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecarile din mai.

Program

11.10, 13.10, 29.03, 03.04, 17.04, 26.04, 01.05, 10.05, 15.05, 24.05, 29.05

București – Madrid – Barcelona – București 4 nopți Madrid + 3 nopți Barcelona

12.10, 14.10, 30.03, 04.04, 18.04, 27.04, 02.05, 11.05, 16.05, 25.05, 30.05

București – Madrid – Barcelona – București 3 nopți Madrid + 4 nopți Barcelona

03.10, 06.10, 18.10, 20.10, 05.04, 19.04, 24.04, 03.05, 08.05, 17.05, 22.05, 31.05

București – Barcelona – Madrid – București 4 nopți Barcelona + 3 nopți Madrid

04.10, 07.10, 19.10, 21.10, 06.04, 20.04, 25.04, 04.05, 09.05, 18.05, 23.05

București – Barcelona – Madrid – București 3 nopți Barcelona + 4 nopți Madrid

19


595€

de la

Tariful include:

• Transport avion București – Tenerife Sud – București; • 7 nopţi cazare la hotel de 4*; • Pensiune completă (intrare cu cină, ieșire cu mic dejun) cu 1 pahar de apă și vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistență turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opțională de jumătate de zi (Puerto de la Cruz).

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

Bucureşti: •2016: 25.09, 02.10, 09.10, 02.11, 09.11, 16.11, 23.11, 30.11, 07.12, 14.12, 21.12, 28.12 •2017: 04.01, 05.04, 12.04, 19.04, 26.04, 03.05, 10.05, 17.05, 24.05

Insulele Canare - Tenerife

“Insula primăverii eterne”

Santa Cruz de Tenerife – San Cristobal de La Laguna – Playa de Las Americas – Puerto de la Cruz Senior Voyage oferă ca destinație de vacanţă insula Tenerife sau Insula Primaverii Vesnice, cea mai mare insulă din arhipelagul Canare, considerată și una dintre cele mai frumoase insule din lume, fiind și singura destinație europeana unde se poate face plajă tot timpul anului . Deși din punct de vedere administrativ aparține de Spania, din punct de vedere geografic este mai apropiatăde Africa. Aici există 2 elemente naturale care atrag deopotrivă vizitatorii: plajele nenumărate şi diferite una de cealaltă, de la plaje cu nisip auriu, la cele cu nisip negru vulcanic; dar şi vulcanul Teide - unde se află cea mai mare altitudine din teritoriile Spaniei – peste 3700 m. Priveliștea de sus este pur si simplu amețitoare. În fiecare an, în luna februarie sau martie (în funcție de data Sf. Paşte) se organizează pe insulă un festival recunoscut şi pe plan internațional, care şi-a căpătat numele de „Festival cu Interes Turistic la Nivel Internaţional”. Cu o tradiție de peste 3 secole, festivalul se organizează anual şi durează aproape 3 săptămâni

Atracții Plajele

de a reprezenta un loc de distracție si relaxare. Aici veți putea găsi baruri, cluburi de noapte, restaurante, plaje – cele mai multe cu nisip adus din Africa. Playa de Las Americas este un centru al vieții de noapte din Tenerife.

Los Cristianos

Natura vulcanică a insulei indică faptul că doar câteva din plajele actuale sunt naturale, caracterizate de nisip negru de origine vulcanică. Din dorința de a transforma această insulă într-o importantă destinație turistică, au fost create resorturi și plaje cu nisip auriu importat din diferite regiuni.Monaco si Monte Este un oraș cu istorie de pe insula si care in ultimii ani a devenit si o foarte cunoscuta si Carlo apreciata stațiune turistica. Puteți alege sa Playa de Las Americas faceți excursie in jurul portului pentru a vedea Este una dintre cele mai renumite stațiuni din in larg, cu puțin noroc, delfini sau balene. Aici Tenerife. Aflata in sudul insulei, stațiunea a sunt 2 plaje cu nisip fin auriu : plaja principala fost construita in anii 1960 cu scopul principal (Playa de Los Cristianos) si Las Vista Beach –

20

creata artificial de om. Acestora li se alătura si o plaja cu nisip negru vulcanic si pietricele în zona Rincon. Santa Cruz de Tenerife Este capitala insulei şi a comunității autonome a Insulelor Canare, împreună cu orașul Las Palmas. Orașul reprezintă un punct de întâlnire pentru mai multe culturi fapt ce-i conferă caracterul cosmopolit. Odată ajunși aici, nu ratați Auditorio de Tenerife – o clădire emblematica pentru arhitectura Spaniei, şi Torres de Santa Cruz – 2 turnuri gemene care sunt cele mai înalte clădiri din Insulele Canare.


Excursii opționale neincluse în preț • Turul insulei Plecare spre oraşul de Icod de los Vinos, cu o scurtă oprire la Drago-ul milenar (opţional). Urcare la Mirador de Garachico spre munţii din nord-vestul insulei. Ajunşi la Cumbre de Erjos vom cobori la municipalitatea din Santiago del Teide si litoralul sau, unde veţi vedea stâncile Los Gigantes. Parcurgând oraşele de pe coasta de sud a insulei, se ajunge la Playa de Las Americas, unde vom avea timp liber pentru prânz sau picnic (opţional). Pe Autostrada de Sud, ne vom îndrepta în direcţia de ieşire din Puerto de la Cruz, vizitând Villa Mariana de Candelaria, unde vom face o scurtă vizită la Sfânta Protectoare a arhipelagului Canarias. • Santa Cruz capitala - munţii Anaga – Satul Taganana Plecare spre Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei, cu oprire în zona comercială pentru oferi posibilitatea de a face cumpărături. După amiază vom continua în satul Taganana, trecând prin cartierul de pe scari San Andrés, in drum, pe şoseaua Bailadero vom avea o vedere frumoasă către Playa de Las Teresitas. Ne vom îndrepta apoi către Cordillera de Anaga, de unde puteţi aprecia pădurea din zonă şi vom coborî apoi la satul de Taganana. La sosire, timp liber pentru prânz sau picnic (opţional) şi pentru a vizita satul. După vizita la Taganana, vom urca Muntele Mercedes (600 m deasupra nivelului mării) până la „La Laguna. • Parcul Loro Situat în Puerto de la Cruz, culmea Insulelor Canare şi “must” –ul tuturor vizitatorilor. Acesta isi așteaptă vizitatorii numărate specii de: leii de mare, delfini, papagali şi desigur, balena ucigașă. “Planet Penguin” este o replică perfectă a Antarcticii în care cca. aproximativ 200 de pinguini se distrează scufundându-se în apa îngheţată şi se tăvălesc în cele 12 de tone de zăpadă adevărata - şi toate acestea în timpul primăverii constante din Tenerife. În afară de gorile, tigri, aligatori, rechini, etc. acesta oferă si o grădină botanică unică, cu o multitudine de plante exotice şi peste de 8000 de palmieri • Isla de la Gomera, printre insule cu barca Excursia va începe cu vizitarea Parcului Naţional Garajonay, rezervaţie autentică de laurisilva şi

patrimoniu al Umanităţii. Oprire la Mirador de Agando. Între orele prânzului vom avea timp liber pentru masa de prânz în una dintre comunele Las Rosas sau Agulo (ambele situate in zona de mijloc a rutei). În restaurant vom avea o demonstraţie de cântece la fluierul gomer. Continuam către Valea Hermigua, San Sebastian, locul în care se găsesc ultimele rămăşiţe istorice ale trecerii lui Cristofor Columb înainte de a pleca în America: La Torre del Conde (Turnul Contelui), capela şi Pozo de la Aguada (Puţul Aguanda). • Excursie printre insule, cu avionul

Excursii gratuite • Puerto de la Cruz Puerto de la Cruz este o stațiune mai liniștită și mai răcoroasă ce se găsește în nord-vestul insulei. Stațiune cu tradiție pe insulă, pune la dispoziție oaspeților săi numeroase baruri, terase, restaurante cu specific internațional sau local, precum și locuri unde puteți face cumpărături negociind prețul obiectelor.

Trecând prin Puerto del Carmen, ne îndreptăm către Yaiza, trecând prin satele Macher şi Uga, pentru a lua micul dejun. Mai târziu ne îndreptam către “Grajdurile Cămilelor” situate la intrarea în Parcul Naţional Timanfaya. Vom face o plimbare cu cămila de aprox. 20/25 de minute. În continuare vom vizita Munţii de Foc de pe ¨Islote del Hilario¨ unde vom realiza experimente geotermice şi experimente vulcanice. Imediat apoi vom face ¨Ruta Vulcanilor¨ unde putem observa interiorul parcului şi numeroșii săi vulcani. După masă ne îndreptam către partea de nord a insulei. Trecând prin satele Teguise, vechea capitală a insulei, Los Valles şi Haria, unde vom avea o privelişte minunată către “Valea celor 1.000 de Palmieri.” • Castelul San Miguel Excursie nocturna cu o seară plăcută şi relaxată ambientată în timpurile medievale. Cavalerii Mesei Rotunde vă vor da bun venit, după care vor avea loc parade, turniruri călare şi jocuri în timp ce dumneavoastră veţi savura cina. Un spectacol minunat în stilul epocii şi în a carui desfăşurare, vizitatorii participă activ. Vom fi acompaniaţi de o orchestră şi ne vom distra cu numeroase atracţii. • Excursie Croazieră pe mare Royal Delfin este un catamaran modern cu puntea de cristal. Datorită acestui fapt, pasagerii se pot bucura într-un mod optim de delfinii şi balenele care populează oceanul din jurul insulei Se pot vedea mereu balene şi delfini pentru că vaporul este prevăzut cu uriaşe cabine subacvatice ce dau senzaţia unui acvariu gigant. După vizita balenelor vom ancora într-un golf pentru a ne putea bucura de mâncare si unde pasagerii pot înota in oceanul Atlantic.

Hotel Concordia Playa sau similar Admiraţi munţii sau Oceanul Atlantic din propria dvs. cameră spaţioasă în acest hotel modern, situat în fermecătoarea staţiune Puerto de la Cruz din Tenerife. Alegeţi între a vă petrece ziua pe plajele magnifice din zonă sau lângă piscina proprie în aer liber de la Concordia Playa. De asemenea, vă puteţi îndrepta spre bazinele cu apă sărată din apropiere de Lago Martiánez, una dintre lucrările celebrului artist din Insulele Canare, Cesar Manrique. Începeţi fiecare zi cu micul dejun servit în restaurantul elegant şi modern de la Concordia Playa. De asemenea, puteţi servi masa de prânz şi cina înainte de a ieşi să vă bucuraţi de vibranta viaţă de noapte locală.

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 125 euro/persoană; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările 30.11, 04.01, 24.05; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Taxa de staţiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Supliment plecare de Revelion şi Paşte sau masă festivă; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe şi cheltuieli personale.

REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment SGL 220 euro; • Reducere a 3-a persoană 50 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 125 euro; • Copil 2-11.99 ani reducere 150 euro în cameră cu doi adulţi; • Supliment plecare Craciun 120 euro/persoana, Revelion 130 euro/ persoană (include masa); • Supliment plecare Paste 05.04 si 12.04 (fara masa festiva inclusa) 80 euro/ persoană; • Supliment 30 euro/persoana pentru plecarile 30.11, 04.01, 24.05.

21


Tariful include:

• Transport avion Bucuresti – Lisabona – București; • 7 nopţi cazare la hotel de 4*; • Mic dejun + cină + 1 pahar de apă şi vin la masă; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistentă turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opțională de jumatăte de zi (Tur panoramic Lisabona); • O excursie opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Sintra și Cabo da Roca).

445€

de la

/pers/sejur

Portugalia

DATE DE PLECARE:

• 2016: 20.09, 22.09, 24.09, 27.09, 29.09, 01.10, 04.10, 06.10, 08.10, 11.10, 13.10, 18.10, 20.10, 25.10, 29.10, 26.11, 27.12 • 2017: 06.04, 13.04, 20.04, 27.04, 02.05, 04.05, 06.05, 09.05, 11.05, 13.05, 16.05, 18.05, 20.05, 23.05, 25.05, 27.05, 30.05

“Simte aerul sărat al Atlanticului” Lisabona - Sintra - Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei) Fatima - Porto - Coimbra - Evora Senior Voyage îţi propune Portugalia, o destinaţie ideală având o climă blândă şi un sezon turistic care durează tot anul. Portugalia nu este, cu siguranţă, pretenţioasă. Cunoscuţi ca fiind rezervaţi, portughezii sunt, de fapt, oameni cordiali, înclinaţi spre independenţă şi poligloţi – deci cu atât mai multe motive pentru a-i cunoaşte.

Atracții Lisabona

Porto Al doilea oraş ca mărime al Portugaliei, cu mai mult de un milion de locuitori, Porto se mândreşte cu câteva atracţii importante aflate pe malul râului. Structura urbană densă a oraşului şi ţesută încă de pe vremea fenicienilor şi romanilor cand Porto era cunoscut drept Cale (cuvântul grecesc pentru „frumos”), adăugându-se la el, mai târziu, Portus (port) pentru a deveni PortusCale – de aici originea numelui naţional.

Oferă un tablou unic de atracţii culturale, restaurante excelente şi accesibile, străzi lăturalnice ireale şi aerul sărăt al Atlanticului – vei avea sentimentul limpede că te afli pe marginea Europei. Inima comercială a Lisabonei se întinde între două pieţe, Praca Doom Petro IV, mult mai cunoscută ca Rossio, şi încântătoarea Praca do Comercio, care are deschidere la râu. Lisabona este considerat oraşul celor şapte coline, însă monumentul de pe vârful cel mai vizibil este fără nici o îndoiala Castelo Sao Jorge. Principalele districte de interes pentru vizitatori sunt centrul Baixei, Chiado, Bairro Alto şi Alfama. Către vest se întinde Belemul, un loc care nu trebuie ratat.

22

Cabo da Roca Localitatea de coasta favorita a Portugaliei, CLocalitatea de coastă favorită a Portugaliei, Costa de Estoril, îmbrăţişează cel mai vestic punct al Europei Continentale, Cabo da Roca (Capul Roca). Farul din Cabo, din

1846, emite o rază de lumină vizibilă de la 42 km de pe mare. Capul Roca este punctul cel mai vestic al Europei Continentale şi cel mai aproape de Americi. Priveliştile de 360 de grade sunt fantastice, iar o cruce de pe un versant al stâncii marchează punctul cel mai vestic. Unul din oraşele care nu trebuie ratate este Evora. Este înconjurat de ziduri masive şi încununat de o catedrală care domină casele aflate pe terase neregulate. Labirintul de străzi pavate pare să nu aiba niciun ritm sau motiv. După fiecare colţ se pare că este un conac, o biserică sau o structură excepţională. Multe clădiri datează din perioada de prosperitate din timpul Renaşterii.


Excursii opționale neincluse în preț • Coimbra Coimbra este un oraş plin de istorie, cu o arhitectură magnifică. Aici vom vizita: Universitatea din Coimbra, vestita bibliotecă veche, Grădina Botanică, Muzeul National, Vechea Catedrală, Cartierul Medieval, Sf. Lucia a lui Iisus Memorial, Parcul Manuel Braga şi Parcul Verde de Mondego, Parcul Central de pe râul Mondego

dulce de Porto. Este al doilea mare oraş în Portugalia şi capitala regiunii de nord-est. De asemenea, a fost denumit “Coasta Verde” din cauza vegetaţiei sale luxuriante şi a culturilor de struguri. • Lisabona

• Fatima

Excursii gratuite • Lisabona panoramic Vizită panoramică a unuia dintre cele mai vechi oraşe din lume. Este plasat pe coasta de vest, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo, se varsă în ocean. Inima oraşu­ lui este „Baixa” sau “Oraşul de Jos”, zona unde se află Castelul Sao Jorge şi Cate­ drala Santa Maria Maior. Cel mai vechi cartier al oraşului este Alfama, aproape de râul Tejo. • Sintra și Cabo da Roca

Fatima, sanctuarul cel mai important al Portugaliei, acţionează ca un far pentru patru milioane de pelerini anual. Cu toate că Fatima este mai rar recomandat cuiva care nu este un credincios frecvent – oraşul este puţin mai mult decât un adapost pentru pelerini - el este fascinant şi trebuie vizitat. Bazilica în stil neoclasic, poate primi 300.000 de oameni. Se spune ca în Fatima, în 1917, trei copii care păşteau oi au fost martorii unei apariţii ale Fecioarei Maria. • Porto

Lisabona este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei. Este un oraş în care puteţi găsi nenumărate puncte de interes de care vă veţi bucura şi descoperi alături de ghidul nostru profesional care vă însoţeşte pe tot parcursul excursiei. În scopul de a descoperi acest oraş plin de locuri istorice şi artistice, vom vizita: Castelul S. Jorge, Comert Square, Marques de Pombal, Catedrala Sf. Maria Maggiore, Mănăstirea Jeronimo (în interior este mormântul lui Vasco da Gama)

Această excursie va începe cu vizita oraşului Cabo de la Roca. O cruce de pe un versant al stâncii marchează punctul cel mai vestic. Aici un mic birou de turism eliberează certificate care atestă că ai atins cel mai vestic punct al Europei. Sintra, un oraş frumos la poalele munţilor cu acelaşi nume (munţii sunt parte a Parcului Natural Sintra-Cascais), se întinde de-a lungul unui drum care se încolăceşte în sus pe deal. Atracţia cea mai mare din Sintra este Palacio Nacional de Sintra, ale cărui coşuri albe şi dominante se ridică inconfundabile deasupra centrului oraşului. Tot oraşul este clasificat unul dintre locurile care aparţin Patrimoniului Universal UNESCO.

• Evora

SENIOR VOYAGE

Evora este unul dintre cele mai rafinate şi mai încântătoare oraşe ale Portugaliei. Este un adevărat muzeu în aer liber cu un număr mare de monumente conservate şi clădiri de interes public, ce au facut ca UNESCO să protejeze localitatea, încadrând-o în Patrimoniul Cultural Mondial.

Nu degeaba istoria ar aminti cu drag că Porto este locul care a împrumutat numele său vinului

Hotel Aldeia Dos Capuchos sau similar Localizare Complexul este situat în satul istoric Capuchos, la 3 km de plaja din Costa da Caparica. Facilităţi hotel Proprietatea are un centru Spa extins, piscine interioare şi în aer liber, precum şi 2 restaurante. Restaurantul Terraço Al-Madan are terasă cu vedere panoramică la împrejurimi și servește preparate portugheze şi mediteraneene. Hotelul Capuchos are un bar la piscină, care oferă cocktailuri exotice şi băuturi răcoritoare. De asemenea, hotelul are un teren de golf. Printre opţiunile de relaxare de la proprietate se numără o cadă cu hidromasaj, o baie turcească şi o saună. În plus, oaspeții au la dispoziție o sală de fitness modernă, dotată cu aparate cardio şi greutăți. Facilităţi camere Camerele moderne de la Aldeia dos Capuchos Golf & Spa au balcon și sunt dotate cu TV prin cablu și aparat de ceai/cafea. Băile private sunt prevăzute cu articole de toaletă de lux. Oaspeții beneficiază de acces WiFi gratuit în întregul hotel.

*Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD

Tariful nu include: • Taxele de aeroport 125 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Taxa de staţiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Intrările la obiectivele turistice din program şi alte taxe şi cheltuieli personale; • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările din perioada 20.09-06.10 (inlcusiv) şi 23.05-03.06 (inclusiv) . REDUCERI & SUPLIMENTE • Supliment SGL 170 euro; • Reducere a 3-a persoană 20 euro; • Copil 0-1.99 ani plăteşte taxele de aeroport 125 euro; • Copil 2-9.99 ani reducere 50 euro în cameră cu doi adulţi; • Pentru plecarea de Revelion – supliment 130 euro/pers (nu include masa festivă); • Pentru plecarea de Paşte – supliment 80 euro/pers (nu include masa festivă); • Supliment 30 euro/persoană pentru plecările din perioada 20.09-06.10 (inclusiv) şi 23.05-03.06 (inclusiv).

23


590€

de la

Tariful include:

• Transport avion București/Cluj-Napoca Dubai - București/Cluj Napoca; • 7 nopţi cazare la hotel de 4*; • Mic dejun si cina (2 mese pe zi - conform programului); • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistenta turistică pentru întreaga perioadă • O excursie de opțională pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD (Tur Dubai 1/2 zi).

/pers/sejur

DATE DE PLECARE:

Bucureşti: • 2016:21, 28.10; 04, 12, 19.11; 03, 23, 27, 29.12; • 2017: 07, 14, 21, 28.01; 04, 11, 18, 25.02; 04, 11, 18, 24, 31.03; 07, 14, 21, 28.04; Cluj-Napoca: •2016: 12, 19, 26.11; 03, 27.12 • 2017: 07, 14, 21, 28.01 04, 11, 18, 25.02; 04, 11, 18.03

Dubai

Senior Voyage îți aduce mai aproape destinația Dubai, orașul care în ultimul secol a întregistrat cel mai fulminant progres. Cea mai bună perioadă pentru a vizita Dubaiul este din octombrie până în aprilie, când temperatura este ideală, iar sezonul este plin de evenimente: Dubai Shopping Festival, Jazz Festival, Dubai Air Festival, Dubai World Cup, Dow Boat Race, Dubai Air Show, Dubai Film Festival. „Dacă aveţi un vis, noi îl putem construi!” Cea mai înaltă clădire din lume? Schi în deşert? Insule având forma Pământului? Dubai este un loc excelent de vizitat, pentru plajele sale superbe, barurile şi restaurantele sofisticate, cumpărături, hoteluri luxoase şi zgârie-nori (incluzând, desigur şi Burj Kalifa). În ciuda aparenţe lor, cultura Dubaiului este încă adânc înrădăcinată în Islam şi generaţii întregi de beduini. Juxtapunerea între trecutul tradiţional şi prezentul „hi-tech” îl face atât de interesant şi atrăgător. Dubaiului îi plac cumpărăturile! Oraşul stăpâneşte perfect arta de a construi şi a promova cele mai impresionante Malluri (Dubai Mall, Mall of the Emirates) unde, pe lângă cumpărături, îţi poti petrece timpul cu familia şi prietenii, într-o atmosferă foarte plăcută. Lângă Dubai Mall poţi asista şi la spectacolul de apă, lumină şi culoare al Fântânilor Magice, care au fost proiectate de către cei care au gândit şi celebrele fântâni din Las Vegas. O zi perfectă în Dubai ar putea să includă o plimbare cu balonul în zori, urmată de vizita la Burj Kalifa, o incursiune în bazarele tradiţionale de aur şi mirodenii, iar seara puteţi servi cina pe Dubai Creek, într-o plimbare cu ambarcaţiunea tradiţională

24

numită Dhow. Oraşul este renumit în întreaga lume şi pentru hotelul Burj al Arab, care, deşi nu este cotat oficial de 7 stele, atrage totuşi atenţia şi îmbogăţeşte imaginaţia turiştilor de pretutindeni. Unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte este construcţia insulelor artificiale, precum Insula Palmier şi insula care are forma Pământului.

De ce Dubai? Pentru că în fiecare moment se transformă şi atunci când crezi că ai văzut totul, se iveşte un nou proiect spectaculos, fiind cel mai dinamic nucleu al ţărilor arabe. Este o ţară sigură şi stabilă, iar posibilităţile de recreere şi distracţie pentru toate vârstele sunt aproape inepuizabile! Dubai este fără niciun dubiu destinaţia secolului XXI!


Excursii opționale neincluse în preț

Excursii gratuite

Tur de oraș – Abu Dhabi Plecând din Dubai, ne sunt necesare aproximativ 2 ore să ajungem în Abu Dhabi. Pe parcurs vom trece pe lângă portul Jebel Ali şi Zona Liberă, care este cel mai mare port artificial din lume. După ce ajungem în capitală, vom vizita Moscheea cea Mare, o capodoperă a artei şi frumuseţii. Ne vom opri pentru o sesiune de fotografii în faţă la Emirates Palace. Vizita la The Heritage Village ne va introduce în atmosfera din trecut, prezentandu-vă realist modul de viaţă din trecut al cetăţenilor din Emiratele Arabe Unite. Turul se incheie pe insula Yas, unde puteţi admira Ferrari World. (86 euro)

• Safari în Deşert cu cină Barbeque şi spectacol local

• Tur de oraș - Dubai În acest tur vom merge către Bastakiya, cel mai vechi district rezidenţial din Dubai. Acolo vom avea timp liber la dispoziţie pentru o scurtă plimbare (15-20 min). Ne vom deplasa către Dubai Museum, ne vom plimba prin “Old Souk” (Piaţa de mirodenii şi Piaţa de aur), vom merge de-a lungul Jumeirah Road şi vom face fotografii în faţa Moscheii Jumeirah. De asemenea, avem programate vizite la centrul islamic de manufacturi şi o şedinţă de fotografii la Burj al Arab.

*Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE

•Dhow cruise cu cină pe Dubai Creek Îţi promitem o experienţă fotografică unică, în timp ce priveşti apusul deasupra deşertului. Plecăm după-amiază într-un vehicul 4x4 către deşert, pentru a ne aventura printre dune de nisip auriu, către inima deşertului. Ne vom opri pe parcurs pentru o şedinţă foto la o fermă de cămile. Către seară ajungem la locul de destinaţie din deşert, unde vom fi întâmpinaţi în stil tradiţional arăbesc. Ne vom bucura de un ambient tradiţional în tabăra de beduini, cu covoare tradiţionale, mese joase şi pernuţe pentru a sta cât mai confortabil. Vom putea experimenta plimbări cu cămila, picturi cu henna, putem proba costume arăbeşti sau ne putem bucura de diversele arome de Shisha (narghilea). Merită să degustăm din bufetul ce conţine o largă varietate de cărnuri, salate şi deserturi. Toată această seară impresionantă se va desfăşura sub cerul luminat de miliarde de stele, bucurându-ne în acest răstimp de spectacolul exotic al dansatorilor din buric. (80 euro/persoană)

Holiday Inn DownTow Deira

Tariful nu include: Taxele de aeroport 145 euro/ persoană; • Catering la bord (WizzAir); • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno - nu sunt; obligatorii, însă agenţia vă recomandă să le încheiaţi; • Intrările la obiectivele turistice şi alte taxe Dhow este un vas traditional din lemn folosit in vremurile străvechi pentru comerţ. Vasul este acum decorat cu lumini colorate, insuflând o atmosferă specific arăbească. Vom naviga pe apele liniştite ale râului, admirând oraşul în continuă dezvoltare şi expansiune. Putem admira The Heritage Village, parcul naţional din Dubai, Camera de Comerţ şi podurile frumos construite din Deira. Oraşul este împărţit de Dubai Creek în Deira şi Bur Dubai, râul având o lungime de 14 km. (65 euro)

şi cheltuieli personale.

sau similar

• Localizare Holiday Inn Downtown se afla la 10 minute de mers cu maşina de Aeroportul Dubai, în centrul zonei Deira. Stația de metrou Al Riqqa se află la 2 minute de mers pe jos. Hotelul este situat aproape de mai multe malluri, printre care Al Ghurrair Mall, City Center Mall şi Hamarain Shopping Center. • Facilităţile hotel Restaurant, o cafenea şi un lounge. Oaspeţii se pot relaxa în zona cu şezlonguri de lângă piscină. De asemenea, centrul Holiday Spa oferă diverse tratamente spa şi masaje. • Facilităţile camere Camere dispun de tv cu ecran plat, seif, filtru cafea, minibar, sistem de control al temperaturii, baie privata cu halat de baie si uscator. Unele camere au ferestre mari cu vedere panoramica spre oras.

Alte variante de a ne petrece timpul liber : • Vizită la Burj Kalifa – costul biletului de intrare: între 35 şi 55 euro (în funcţie de oră); • Dhow Cruise cu cină pe Dubai Marina: 45 euro/persoană; • Croazieră cu catamaranul cu masă de prânz inclusă (4 ore): 178 euro/persoană; • Cină/prânz la Burj al Arab: de la 237 euro persoană rezervarea; • Ceaiul de după-amiază la Burj al Arab (Sky View Bar): de la 147 euro/persoană; • Tur cu elicopterul (15 minute) - cu transfer inclus: de la 220 euro/persoană; • Tur cu elicopterul (25 minute) - cu transfer inclus: de la 343 euro/persoană; • Ferrari World Bronze Package: aprox. 70 euro/persoană.

25


599€

de la

Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti-Roma-Bucureşti, compania Tarom; • Transfer aeroport– port– aeroport; • 7 nopţi la bordul vasului de croazieră; • All Inclusive (la bord) ; • Asistenţă turistică în limba română la bordul vasului.

/pers./ sejur

DATE DE PLECARE:

• 2016: 27.07; 03.08, 10.08, 17.08, 24.08, 31.08; 07.09, 14.09, 21.09; • 2017: 11.04; 02.05, 09.05, 16.05, 23.05, 30.05; 20.06, 27.06; 04.07, 11.07, 18.07, 25.07 ; 01.08, 08.08, 15.08, 22.08, 29.08; 05.09, 12.09, 19.09, 26.09;

Brizele Mediteranei Roma - Livorno– Provence– Barcelona –Sardinia – Napoli – Roma - (traseu 2016 Roma - Livorno - Nice - Provence - Barcelona - Napoli - Roma - (traseu 2017) Senior Voyage îți aduce ceva unic ca destinație de vacanță: Croaziera All Inclusive Brizele Mediteranei. Un traseu inedit care te va purta prin cele mai frumoase orașe ale Mediteranei și în care te vei putea bucura de fiecare clipă a vacanței tale, la bordul unui frumos „oraș-plutitor”.

Atracții Roma - este cel mai mare şi cel mai important oraş al Italiei, un centru economic şi cultural, un oraş împânzit de monumente istorice lasate de trecerea vremii şi care are de oferit câte ceva pentru toate gusturile. Florenţa - abundă de palate vechi, domuri ondulate, biserici splendide pline de opere de artă de cea mai înaltă clasă şi galerii de artă cunoscute în toată lumea, cum ar fi Galeriile Uffizi. Pisa - Cunoscută în special pentru turnul său înclinat, Pisa a fost una dintre cele mai celebre republici maritime ale Evului Mediu, ce pastrează încă vestigii monumentale ale acelei ere. Toulon - În Toulon pe lista vizitelor trebuie să includeți Muzeul de artă cu o serie de opere de artă, datând din secolul XVI. Coasta de Azur este sinonimă cu eleganţă şi “high life” încă de mai bine de un secol. Este un teren de joacă pentru cei bogaţi, în special când călătoresc în locuri stilate, precum Nisa, Cannes, St. Tropez şi, desigur, epicentrul extravaganţei: Monte Carlo.

26

Barcelona, supranumit şi “oraşul lui Gaudi”, este remarcabil prin arhitectura sa unică, în centrul căreia stă imensa catedrală Sagrada Familia. De-a lungul timpului, oraşul s-a transformat în una dintre cele mai elegante capitale ale lumii. Olbia este un vechi oraş antic din perioada fenicienilor şi a grecilor, aflat în insula Sardinia. Napoli este cel mai mare oraş din Italia de Sud şi al treilea ca mărime din ţară. Este un oraş care fascinează prin numeroasele atracţii turistice.

Tariful nu include • Taxa portură: 190 euro/persoană obligatorie (se va achita la agenţie); • Asigurarea medicală de călătorie şi storno (nu sunt obligatorii, dar agenţia va recomandă să le încheiaţi); • Taxa de serviciu (se va achita la bordul navei de croazieră - 72 euro/pers). Servicii opţionale • Serviciul add-on pentru turiştii care doresc să rezerve zborul de legătură, din Iaşi, Cluj Napoca şi Timişioara. Costul unui bilet este de 100 euro/pers. Locurile sunt limitate.


Program detaliat al croazierei: • ZIUA 1 – Cetatea eternă ne aşteaptă! Întâlnire la Aeroportul Internaţional Otopeni Bucureşti cu reprezentantul agenţiei (însoţitorul de grup) pentru formalităţile de check-in şi îmbarcare cu aproximativ 2 ore înainte de decolare (ora 11:00). Se decolează de pe Aeroportul Internaţional Henry Coandă – Otopeni la ora 13:00. Se aterizează pe Aeroportul Internaţional Fiumicino din Roma la ora 14:10, de unde se realizează transferul în port. Se vor realiza formalităţile de check-in şi îmbarcare. Odată ajunşi la bordul vasului de croazieră Sovereign veţi fi însoţiţi la cabinele dumneavoastră de către un membru al echipajului. După ce v-aţi facut comozi aveţi timp liber pentru a face un prim tur al vasului, pentru a servi masa şi a vă acomoda cu atmosfera de aici. Vasul Sovereign va părăsi portul din Civitavecchia la ora 19:00. • ZIUA 2 – Florenţa şi Pisa După prima noapte petrecută la bordul vasului de croazieră, la ora 08:00 acesta va acosta în portul Livorno. Program liber până la ora 20:00. La această primă debarcare, veţi avea posibilitatea de a vizita două dintre cele mai celebre şi frumoase oraşe ale Italiei: Florenţa şi/sau Pisa. Vă propunem urmatoarele excursii opţionale: Best of Florence, Turul oraşului Florenta, Pisa şi vinurile Toscanei. • ZIUA 3 – Provence 2016/Coasta de Azur 2017 În cea de-a treia zi, puteți descoperi minunile uneia dintre cele mai frumoase zone din Franta, respectiv Provence. Una dintre cele mai mari atractii este orasul Avignon, unul dintre cele mai bine pastrate orase medievale. Nu ratati nici vizita in orasul Aix en Provence, odata capitala a tinutului Provence. În cea de-a treia zi, vom părăsi frumoasa peninsulă Italică pentru a descoperi noi tărâmuri pline de culoare şi strălucire. Vom ajunge în această zi pe celebra, eleganta şi distinsa Coastă de Azur. Vasul va acosta în portul Nice la ora 07:00 şi veţi avea la dispoziţie timp liber până la ora 15:00 pentru a vizita Monaco, Montecarlo sau Nisa – două dintre emblemele cele mai de seamă ale luxului.

• ZIUA 4 – Barcelona 2016/ Provence 2017 La ora 09:00 vasul ajunge în celebrul port din Barcelona, aici veţi avea timp liber până la ora 18:00 pentru a vizita această minunăţie de oraş, care fără îndoială că va rămâne adânc întipărit în mintea şi sufletul dumneavoastră. Vă propunem pentru această oprire urmatoarele excursii opţionale: Barcelona – universul lui Gaudi, Turul oraşului Barcelona. • ZIUA 5– Distracţie pe mare 2016 / Barcelona 2017 Cea de-a 5 a zi de vacanţă va fi dedicată în totalitate distracţiei pe mare. În această zi călătorii putându-se bucura din plin de toate facilităţile şi serviciile All Inclusive de care dispune vasul Sovereign. Veţi putea înota în piscină, relaxa în jacuzzi, savura un cocktail delicios la barul de la piscină, distra la sala de jocuri sau veţi putea practica multe alte activităţi ideale pentru vacanţă (căţărare, spa, saună, shopping în duty free, masaj, etc.). • ZIUA 6 – Olbia 2016/ Distracție pe mare 2017

În această zi se va debarca în portul Olbia – Sardinia o destinaţie plină de istorie şi cultură, care impresionează orice călător. Vasul ajunge în portul Olbia la ora 07:00, iar turiştii au la dispoziţie timp liber până la ora 15:00 pentru a vizita împrejurimile. Pentru această locaţie se propun următoarele excursii opţionale: Vizita Insulei Maddalena; Savorile Insulei Sardinia; Costa Esmeralda

Concept All Inclusive La bordul vasului Sovereign turiştii se pot bucura de numeroasele beneficii ale sistemului All Inclusive • Mic dejun, prânz şi cină ce pot fi servite la restaurantul principal sau la bufet; • Diferite tipuri de preparate culinare şi gustări gratuite între mese, nelimitat; • Băuturi răcoritoare gratuite, nelimitat, la orice oră (Coca Cola, Fanta, Sprite, etc.); • Băuturi alcoolice gratuite, nelimitat, la orice oră (Martini, Ballantines, etc.); • Apă nelimitat, la orice oră; • Meniuri speciale pentru copii; • Meniuri personalizate pentru persoanele care au un regim impus; • Acces la piscină, jacuzzi, spa, sală de fitness, sală de spectacole şi sală de internet; • Activităţi şi jocuri speciale organizate pentru copii şi adolescenţi (Tibu Club); • Show-uri cu muzică live, cabaret, teatru şi discotecă organizate în fiecare seară (Sala Broadway) *Pentru mai multe detalii vă rugăm consultati Fisa All Inclusive a vasului de croaziera Sovereign

• ZIUA 7 – Napoli Din Sardinia pătrundem din nou pe continent, unde vom debarca la Napoli în jurul orei 9:00, avand cca. 10 ore la dispoziţie pentru a-i descoperi frumuseţile. Pentru asta avem la dispoziţie mai multe variante de excursii: Vizita la Napoli, Sorrento şi Coasta Amalfitana, Pompei şi Capri. La ora 09:00 vasul Sovereign va intra triumfător în portul din Civitavecchia, după această incursiune prin cele mai frumoase părţi ale Mediteranei. Se efectuează formalităţile de check-out şi debarcare. După aceea, se va realiza transferul din port spre Roma unde veţi putea participa la o excursie opţională Tur de Roma alături de însoţitorul de grup sau veţi putea descoperi frumuseţile oraşului pe cont propriu. În jurul orei 19:00 se va realiza transferul la Aeroportul Fiumicino din Roma. Se vor efectua formalitatile de check-in. Avionul va decola la ora 21:30 şi va ateriza la Bucureşti în jurul orei 00:30

27


de la

590€

/pers./sejur

Tariful include:

• Bilet de avion - Bucuresti-Dubai-Bucuresti, compania Tarom; • Transfer aeroport– port– aeroport; • 7 nopți la bordul vasului de croaziera MSC Fantasia; • 3 mese principale si doua gustari intre mese; • Apă și băuturi răcoritoare la micul dejun • Asistentă turistică în limba română pe parcursul programului; • Apă, ceai, suc la dozator pe tot parcursul zilei; • Participarea la activitățile zilnice de la bordul vasului.

DATE DE PLECARE:

Croazieră - Dubai- Qatar

2016: 03.12 2017: 14.01; 04.02; 25.02; 18.03

Dubai- Abu Dhabi – Insula Sir Bani Yas - Bahrain - Qatar -Dubai Senior Voyage iți aduce ceva unic ca destinație de vacanță: Croaziera MSC Emiratele Arabe Unite – Bahrain - Qatar. Pregătițivă să porniți într-o experiență unică pentru a descoperi luxul modern al unor orașe în continuă dezvoltare tehnologică și urbanistică, minunile naturii specifice Orientului Mijlociu dar și moștenirea culturală a unor meleaguri, până nu de mult mici sătuce pescărești. Croaziera „Emiratele Arabe Unite – Bahrain - Qatar” propusă de MSC Cruises ne poartă într-o incursiune în apele cristaline ale Mării Arabiei. Veți putea face plajă în cele mai exclusiviste locuri, veți vizita locații pline de istorie și tradiție, dar veți putea descoperi minuni ale lumii noi!

Program Croazieră Emiratele Arabe Unite şi Qatar Iată ce vă propune croaziera Emiratele Arabe Unite si Oman: Primul pe lista este impresionantul Abu Dhabi capitală a Emiratelor Arabe Unite cu o serie de insule, 400 de kilometri de coastă, oaze liniștite, sit-uri înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, peisaje urbane moderne, zone stâncoase și deșerturi uimitoare, ce oferă vizitatorului o diversitate de experiențe. Insula Yas, Ferrari World, Emirates Palace, moscheea Sheikh Zayed sunt doar câteva din punctele de interes în această debarcare.

în trecerea de la dunele de nisip fin din Abu Dhabi, la peisajul citadin futuristic al Dubai-ului, mall-uri, și celebra insulă Palmier; la bogatul Bahrain. Cei mai mulți dintre pasageri ce vor debarca în Dubai vor fi dornici să experimenteze facilitățile mall-urilor unui oraș considerat adesea Mecca cumpărăturilor! De asemenea un alt loc în care cei pasionați de achiziționarea de noi suveniruri vor dori să-l viziteze este piața de aur, condimente și parfumuri. Cumpărături, vizita Burj Khalifa, desert safari, vizita în orașul vechi, iată ce puteți bifa în debarcarea în Dubai. La doar 250 km distanță de coasta orașului Indiferent pentru ce veți opta, va fi greu să Abu Dhabi se află o micuță insula Sir Bani vă luați „la revedere” de la surprinzătorul Yas, cunoscută de fapt ca rezervație a lumii Dubai. sălbatice. În premieră programul MSC Emiratele Arabe Unite vă propune o nouă destinație în itinerariu și anume Bahrain. Țara cu 1000 de ani de cultură, mai este cunoscută drept “regatul celor două mări” pentru că se învecinează cu marea ce ajunge până la tărâmurile Qatarului în sud și cu marea ce ajunge până la țărmurile Arabiei Saudite în vest. T0t o premieră a acestui itinerariu este portul Hamad în Qatar. Este momentul să descoperiți una dintre cele mai futuriste capitale din golful Persic, Doha. Această țară se pregătește pentru găzduirea Cupei Mondiale de Fotbal din 2022. Contrastul vă va surprinde cu siguranță:

28

Tariful nu include: • Taxa de aeroport: 145 euro/persoană; • Taxa portuara: 120 euro/persoană; obligatorie (se va achita la agenţie); • Asigurarea medicală de călătorie şi storno (pentru Bahrain este obligatorie); • Taxa de serviciu (se va achita la bordul navei de croazieră - 8,5 euro/pers/zi; copii cu vârsta peste 3 ani achită jumatate; copii cu vârsta până în 3 ani nu achită taxa de seviciu; • Pachete de băuturi pentru prânz şi cină, excursii opţionale.


Program detaliat • ZIUA 1 – Bun venit in Dubai! Impresionant, sofisticat, opulent orașul Dubai este unul dintre cele mai cunoscute centre de cumpărături, din lume. Atrage anual milioane de vizitatori, datorită infrastucturii ultra moderne. Acesta este portul nostru de îmbarcare, de aceea este bine ca planurile de vizitare și shopping să le programăm pentru ziua a 7-a când vom avea la dispoziție o zi întreagă.

• ZIUA 2 – Vizită în capitala

Înainte de a experimenta shopping-ul în impresionantele mall-uri din Dubai, veți putea intra în contact cu produsele tradiționale emirateze, realizate de artiști locali. Buticurile de suveniruri, aur, parfumuri tradiționale, mătăsuri, covoare iraniene și ceramică va așteaptă să le treceți pragul.

• ZIUA 3 – Sir Bani Yas Island Spre deosebire de restul destinațiilor ce se vizitează pe perioada croazierei, insula Sir Bani este recunocută ca e o imensă rezervație naturală a unor specii de animale pe cale de dispariție din Peninsula Arabiei și din Africa. Aici veți avea oportunitatea de experimenta un safari în sălbaticie, sau de ce nu o zi relaxantă de plajă.

• ZIUA 4 – Distracție pe mare In această zi nu se va debarca. Asta înseamnă că vă veți bucura de toate facilitățile vasului MSC Fantasia o zi întreagă!

ZIUA 5 – Surprinzătorul Bahrain

Abu Dhabi este cunoscut drept « cel mai bogat oraș din lume » fiind de asemenea și cel mai mare oraș din cele 7 emirate. O listă “must-see” în Abu Dhabi include: Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare construcție din lume realizată din marmură albă și a patra ca mărime din lumea musulmană. Un alt important punct de interes este Emirates Palace, transformat într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe mapamond. În Abu Dhabi veți putea vizita, atât clădiri moderne, așa cum este Fundația Culturală, locație ce adăpostește o serie de evenimente culturale, fiind în același timp și muzeu de artă contemporană; dar și un muzeu în aer liber ce recrează moștenirea culturală: viața celor din deșert, a pescarilor, a constructorilor de bărci.

03.12.2016, 14.01.2017

Tarif/pachet/persoană

Cabină Inside

590€

Cabină Outside

673€

Cabină Balcony

789€

Copil 0-17,99 ani

255€

Reducere a 3-a persoană

50 €

04.02.2017, 25.02.2017

Tarife

Cabină Inside

599€

Cabină Outside

698€

Cabină Balcony

814€

Copil 0-17,99 ani

255€

Reducere a 3-a persoană

50 €

18.03.2017

Tarife

Cabină Inside

623€

Cabină Outside

715€

Cabină Balcony

831€

Copil 0-17,99 ani

255€

Reducere a 3-a persoană

50 €

Cu ocazia ancorării în Bahrain, veți avea posibilitatea vizitării capitalei Manama. Un oraș în care se îmbină noul și vechiul, clădiri noi alături de clădiri vechi. Muzeul Național este un excelent mod de a cunoaște tradiția și cultura acestei țări. Pentru o experiență mistică, se poate vizita moschea Al Fateh, un imens monument de cult, cu 2 minarete, ce poate adăposti pana la 7000 de credincioși. Acest monument de cult este o adevarată bijuterie a lumii arabe: 1000 de

lămpi italiene, un candelabru din cristale Swarovsky, marmură italiană Carrara. La o mică distanță de capitală se află și fortul Qal’at al Bahrain.

• ZIUA 6 – Insule artificiale și bogății Vizita în Doha este un minunat prilej de a vedea celebrul Aspire Tower una dintre cele mai înalte clădiri, ce domină cerul de la cei 300 m înălțime. Un alt obiectiv de bifat este portul Pearl, o construcție circulară din nordul orașului.

• ZIUA 7 – Dubai Am amintit deja facilitățile de care dispune un împătimit de shopping. Dar tot in Dubai, vor putea evada într-un paradis de plaje cu nisip fin și verdeață, în Al-Mamzar Park sau de ce nu, pot opta pentru o vizită la zoo. Cei mai activi dintre participanții la croaziera vor putea opta pentru o incursiune în deșert cu „desert safari”. O vizită la Muzeul Național din Dubai vă va pune la curent cu evoluția deosebită a acestui oraș, de la un mic sat pescaresc, la metropola ce avea sa devină 60 de ani mai târziu. In completare nu trebuie ratat un tur al cartierului Bastakiya, o locație cu clădiri din secolul al XIX-lea, galerii de artă, cafenele și buticuri.

Vasul Msc Fantasia ofertă posibilitatea de a vă bucura de o atmosfera deosebită la bordul vasului, incluzand baruri, restaurante și cafenele, buticuri și magazine duty free. De asemenea la bordul vasului se pot practica o serie de sporturi: tennis, basket, minigolf, simulatoare Formula 1, cinema 4D. Cabina Inside Bella: dispune de baie cu duș, TV, telefon, dressing, minibar, seif, aer condiționat. Suprafata aprox. a cabinei este de 13m². Acces internet contra cost. Beneficii cabina bella: acces la bufet 20 de ore/zi, la pisicină, la sala de fitness.

Zi Sa Du Lu Ma Mi Jo Vi Sa

Destinație Oră sosire Oră plecare Dubai Îmbarcare 23:00 Abu Dhabi 05:00 23:00 Sir Bani Yas (UAE) 09:00 17:00 Distracție pe mare Bahrain 08:00 18:00 P. Hamad, Doha, Qatar 08:00 18:00 Dubai 09:00 23:59 Dubai 00:01 Sfârșit croazieră 29


Servicii incluse

de la

599€

• Bilet de avion - București-Dubai-Bucuresti, compania Tarom; • Transfer aeroport– port– aeroport; • 7 nopți la bordul vasului de croazieră MSC Fantasia; • 3 mese principale și două gustări între mese; • Apă și băuturi răcoritoare la micul dejun; • Asistență turistică în limba română pe parcursul programului; • Apă, ceai, suc la dozator pe tot parcursul zilei; • Participarea la activitățile zilnice la bordul vasului.

/pers./sejur

DATE DE PLECARE:

Croazieră - Dubai- Oman

2017: 28.01; 11.02; 11.03

Dubai- Abu Dhabi – Muscat – Khasab – Sir Bani -Dubai Senior Voyage iți aduce ceva unic ca destinație de vacanță: Croaziera MSC Emiratele Arabe Unite – Oman. Pregătiți-vă să porniți într-o experiență unică pentru a descoperi luxul modern al unor orașe în continuă dezvoltare tehnologică și urbanistică, minunile naturii specifice Orientului Mijlociu dar și moștenirea culturală a unor meleaguri, pînă nu de mult mici sătuce pescărești. Croaziera „Emiratele Arabe Unite – Oman” propusă de MSC Cruises ne poartă într-o incursiune în apele cristaline ale Mării Arabiei. Veți putea face plajă în cele mai exclusiviste locuri, veți vizita locații pline de istorie și tradiție, dar veți putea descoperi minuni ale lumii noi!

Program Croazieră Emiratele Arabe Unite şi Oman Primul pe lista este impresionantul Abu Dhabi capitală a Emiratelor Arabe Unite cu o serie de insule, 400 de kilometri de coastă, oaze liniștite, sit-uri înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, peisaje urbane moderne, zone stâncoase și deșerturi uimitoare, ce oferă vizitatorului o diversitate de experiențe. Insula Yas, Ferrari World, Emirates Palace, moscheea Sheikh Zayed sunt doar câteva din punctele de interes în această debarcare.

debarca în Dubai vor fi dornici să experimenteze facilitățile mall-urilor unui oraș considerat adesea Mecca cumpărăturilor! De asemenea un alt loc în care cei pasionați de achizitionarea de noi suveniruri vor dori să-l viziteze este piața de aur, condimente și parfumuri. Cumpărături, vizita Burj Khalifa, desert safari, vizită în orașul vechi, iată ce puteți bifa în debarcarea în Dubai.

Indiferent pentru ce veți opta, va fi greu să vă luați „la revedere” de la La doar 250 km distanță de coasta surprinzătorul Dubai. orașului Abu Dhabi se află o micuță insula Sir Bani, cunoscută de fapt ca o imensă rezervație de lumii sălbatice. Croaziera continuă cu Oman, o țară arabă ce are în partea de nord Emiratele Arabe Unite, iar în partea de vest Arabia Saudită. Vom vizita vestigiile orașului fortificat Muscat, dar și Khasab, oraș enclavă, capitala a Peninsulei Musandam, cunoscut și sub numele „Norvegia Arabiei”. Contrastul vă va surprinde cu siguranță: în trecerea de la dunele de nisip fin din Abu Dhabi, la peisajul citadin futuristic al Dubai-ului, mall-uri, și celebra insulă Palmier; la istoricul Muscat, aflat parcă la secole distanță de evoluția copleșitoare ale Emiratelor Arabe Unite. Cei mai mulți dintre pasageri ce vor

30

Tariful nu include: • Taxă de aeroport: 145 euro/persoană; • Taxă portuară: 120 euro/persoană obligatorie (se va achita la agenţie); • Asigurarea medicală de călătorie şi storno (pentru Bahrain este obligatorie); • Taxă de serviciu (se va achita la bordul navei de croazieră - 8,5 euro/pers/zi; copii cu vârsta peste 3 ani achită jumătate; copii cu vârsta până în 3 ani nu achită taxa de seviciu; • Pachete de băuturi pentru prânz şi cină, excursii opţionale.


din deșert, a pescarilor, a constructorilor de bărci. Înainte de a experimenta shopping-ul în impresionantele mall-uri din Dubai, veți putea intra în contact cu produsele tradiționale emirateze, realizate de artiști locali. Buticurile de suveniruri, aur, parfumuri tradiționale, mătăsuri, covoare iraniene și ceramică vă așteaptă să le treceți pragul.

Program detaliat • ZIUA 1 – Bun venit în Dubai!

• ZIUA 3 – Distracție pe mare În această zi nu se va debarca. Asta înseamnă că vă veți bucura de toate facilitățile vasului MSC Fantasia o zi întreaga! Impresionant, sofisticat, opulent orașul Dubai este unul dintre cele mai cunoscute centre de cumpărături, din lume. Atrage anual milioane de vizitatori, datorită infrastucturii ultra moderne. Acesta este portul nostru de îmbarcare, de aceea este bine ca planurile de vizitare și shopping să le programam pentru ziua a 7-a când vom avea la dispoziție o zi întreagă. • ZIUA 2 – Vizită în capitala Emiratelor Arabe Unite - Abu Dhabi Abu Dhabi este cunoscut drept « cel mai bogat oraș din lume » fiind de asemenea și cel mai mare oraș din cele 7 emirate. O lista“must-see” în Abu Dhabi include: Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare construcție din lume realizată din marmură albă și a patra ca marime din lumea musulmană. Un alt important punct de interes este Emirates Palace, transformat într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe mapamond. În Abu Dhabi veți putea vizita, atât clădiri moderne, așa cum este Fundația Culturală, locație ce adăpostește o serie de evenimente culturale, fiind în același timp și muzeu de artă contemporană; dar și un muzeu în aer liber ce recrează moștenirea culturală: viața celor

• ZIUA 4 – Muscat – Oman

mergeți la cumparaturi în piața cu produse tradiționale, în special argint, șaluri din cașmir și o tămâie ce se găsește doar în aceste regiuni. • ZIUA 5 – Sir Bani Yas Island Spre deosebire de restul destinațiilor ce se vizitează pe perioadă croazierei, insula Sir Bani este recunscută ca o imensă rezervație naturală a unor specii de animale pe cale de dispariție din Peninsula Arabiei și din Africa. Aici veți avea oportunitatea de experimenta un safari în sălbăticie, sau de ce nu o zi relaxantă de plajă. • ZIUA 6 – Kasab „Norvegia Arabiei” Fondat în secolul al XVII-lea de către portughezi, Kasab este un fost oraș pescăresc, cunoscut azi drept „Norvegia Arabiei”, datorită peisajului stâncos dar și datorită așa ziselor fiorduri ce vor putea fi admirate din confortabila barcă cu covoare și perne orientale. • ZIUA 7 – Dubai

Unul dintre pachetele de excursii propune un tur al orasului Muscat, ce include oprirea la forturile impunatoare Mutrah și Ruwi, care chiar dacă sunt închise publicului, sunt încă în uz. În acest itinerariu, sunt incluse și Marea Moschee a Sultanului Qaboos, una dintre clădirile importante pentru trecutul Omanului. Marea Moschee este o clădire impresionantă, ce adăpostește al doilea cel mai mare covor lucrat manual, din lumea musulmană. În acest tur de oraș veți face o vizită și la Moscheea Zawawi, construită din marmura roz, cunoscută pentru forma inedită de floare de lotus întoarsă și în special pentru domul acoperit cu aur de 22 de carate. Dupa această experiență spirituală, veți avea oportunitatea sa

Am amintit deja facilitățile de care dispune un împătimit de shopping. Dar tot in Dubai, vor putea evada într-un paradis de plaje cu nisip fin și verdeață, în Al-Mamzar Park sau de ce nu, pot opta pentru o vizita la zoo. Cei mai activi dintre participanții la croazieră vor putea opta pentru o incursiune în deșert cu în „desert safari”. O vizită la Muzeul Național din Dubai vă va pune la curent cu evoluția deosebită a acestui oraș, de la un mic sat pescăresc, la metropola ce avea să devină 60 de ani mai târziu. În completare nu trebuie ratat un tur al cartierului Bastakiya, o locație cu clădiri din secolul al XIX-lea, galerii de artă, cafenele și buticuri.

Vasul Msc Fantasia oferă posibilitatea de a vă bucura de o atmosferă deosebită la bordul vasului, incluzând baruri, restaurante și cafenele, buticuri și magazine duty free. De asemenea la bordul vasului se pot practica o serie de sporturi: tennis, basket, minigolf, simulatoare Formula 1, cinema 4D. Cabina Inside Bella: dispun de baie cu duș, TV, telefon, dressing, minibar, seif, aer condiționat. Suprafața aprox a cabinei este de 13m². Acces internet contra cost. Beneficii cabina bella: acces la bufet 20 de ore/zi, la pisicina, la sala de fitness. 28.01.2017, 11.02.2017

Tarif/pachet/persoană

Cabină Inside

599€

Cabină Outside

689€

Cabină Balcony

814€

Copil 0-17,99 ani

255€

Reducere a 3-a persoană

50 €

11.03.2017

Tarife

Cabină Inside

623€

Cabină Outside

715€

Cabină Balcony

831€

Copil 0-17,99 ani

255€

Reducere a 3-a persoană

50 €

Zi Sa Du Lu Ma Mi Jo Vi Sa

Desținatie Dubai Abu Dhabi

Oră sosire Oră plecare Îmbarcare 23:00 05:00 23:00 Distracție pe mare Muscat (Oman) 08:00 18:00 Kasab (Oman) 08:00 16:00 Sir Bani Yas (UAE) 09:00 17:00 Dubai 09:00 23:59 Dubai 00:01 Sfârșit croazieră

31


Insula Corfu - Grecia

“Pe urmele împărătesei Sissi”

245€

de la

/pers/sejur

Corfu – Kanoni – Kassiopi – Sidari - Canal d’Amour – Paleokastritsa – Achilleion – Paxi – Antipaxi

DATE DE PLECARE • 27.09 // 245 euro/ pers/ hotel 3*; • 13.09, 20.09// 275 euro/ pers/ hotel 3*; • 20.09, 27.09// 295 euro/ pers/ hotel 4*; TARIFUL INCLUDE • Transport avion Bucureşti – Corfu – Bucureşti; • 7 nopţi cazare la hotel de 3 sau 4*; • Mic dejun şi cină; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opţională de jumătate de zi ;inclusă (Tur panoramic oraş Corfu, timp liber 4 ore în capitala insulei). TARIFUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Supliment All Inclusive 30 euro/persoană; • Supliment plecare din Cluj Napoca (13.09, 20.09) 20 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe şi cheltuieli personale.

Atracții Orașul Corfu; Palatul Achilleion; Paleokastritsa ; Canal D’Amour; Paxi și Antipaxi

Hotel Memento St. Spiridon sau similar

• Localizare Hotelul Memento Saint Spiridon este situat la 300 de metri de satul Kassiopi de pe Insula Corfu. Capitala insulei și aeroportul insulei se află la aproximativ 35 km. • Facilități hotel Acesta pune la dispoziție o piscină în aer liber cu terasă la soare și o grădină. Hotelul oferă acces gratuit la internet Wi-Fi în zonele publice. La câțiva pași se află un restaurant și un supermarket. Hotelul oferă o parcare privată gratuită. • Facilități camere Studiourile în sistem self-catering se deschid spre un balcon și au vedere la mare, la grădină sau la piscină. Camerele dispun de TV, aer conditionat contra cost: 5 euro/ camera/ zi. Acestea includ o chicinetă cu frigider și o baie cu duș. Copilul nu va beneficia de pat suplimentar. Mesele se vor servi la Memento Kassiopi Resort 4*, la numai 30 metri distanță.

Insula Creta - Grecia “Între Europa şi Africa

295€

de la

/pers/sejur

Heraklion – Knossos – Agios Nikolaos – Spinalonga – Chania – Gramvousa – Balos - Santorini

DATE DE PLECARE • 14.09, 21.09 TARIFUL INCLUDE • Transport avion Bucureşti – Heraklion Bucureşti; • 7 nopţi cazare la hotel de 3*; • All Inclusive; • Transfer aeroport-hotel-aeroport;

Atracții

Orașul Heraklion; Portul Agios Nikolaos; Insula Santorini; Palatul Knossos; Grota Diktiana; seara cretană

• Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opţională de jumătate de zi inclusă (Lassithi şi Peştera lui Zeus).

Hotel Panorama Village sau similar

TARIFUL NU INCLUDE

• Localizare Panorama Village este localizat în Agia Pelagia, la doar 500 m de plajă cu nisip (Plaja Lygaria), 50 m de staţia de autobuz, magazine, baruri şi taverne la câteva minute de mers pe jos.

• Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Supliment plecare din Iaşi, Cluj Napoca şi Timişoara 30 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe şi cheltuieli personale.

32

+

• Facilități camere Camerele sunt dotate cu televizor cu satelit, telefon, frigider, balcon sau terasă, grup sanitar propriu cu duş, aer condiţionat (inclus), seif (contra cost, 15 euro/ săptămână). • Facilități hotel Hotelul pune la dispozitia clienților biliard, tenis de masă, darts, piscină, sezlonguri și umbrele, pool bar, piscină pentru copii, loc de joacă în aer liber, recepție, salon TV, lounge, snack bar, restaurant.


Insula Rodos - Grecia

“Insula Soarelui și a Cavalerilor”

295€

de la

/pers/sejur

Heraklion – Knossos – Agios Nikolaos – Spinalonga – Chania – Gramvousa – Balos - Santorini

DATE DE PLECARE 12.09, 19.09 TARIFUL INCLUDE • Transport avion Bucureşti – Rodos Bucureşti; • 7 nopţi cazare la hotel de 3*; • All Inclusive; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opţională de jumătate de zi inclusă (Tur panoramic oraş Rodos cu timp liber pentru shopping). TARIFUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Supliment plecare din Cluj Napoca 30 euro/ persoană; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe şi cheltuieli personale.

Atracții

Orașul Rodos; Orasul antic Lindos; Insula Symi; Filerimos; Valea fluturilor

Hotel Evi

sau similar Localizare Hotelul este situat în Faliraki, una dintre cele mai populare zone turistice ale Insulei Rodos, la 15 minute de mers pe jos până la plajă. Până în Rhodos Town sunt doar 14 km, iar aeroportul se află la 20 km distanţă. Facilităţi hotel Oaspeții hotelului au la dispoziție recepţie, seif (contra-cost), acces internet în lobby (contra cost), cocktail bar, lounge cu televizor, snack bar, bar la piscină, restaurant și mini market. Hotelul oferă 2 piscine exterioare, cu umbrele şi şezlonguri gratuite, tenis de masă, volei, programe de animație ocazionale. Facilităţi camere Hotelul dispune de 240 camere confortabile, împărţite în 9 clădiri. Acestea sunt dotate cu baie cu duș/ cadă, uscător de păr (disponibil la cerere la recepţie), telefon, aer condiţionat, TV, minibar/ frigider, balcon sau terasă.

Insula Zakynthos - Grecia “Floarea Levantului”

295€

de la

/pers/sejur

Zakynthos – Fortareaţa veneţiană - Insula Marathonisi – Grotele Albastre – Plaja Navagio– Insula Kefalonia

DATE DE PLECARE • 12.09, 19.09, 26.09 TARIFUL INCLUDE • Transport avion Bucureşti – Zakynthos Bucureşti; • 7 nopţi cazare la hotel de 3*+; • All Inclusive; • Transfer aeroport-hotel-aeroport; • Asistenţă turistică pentru întreaga perioadă; • O excursie opţională de jumătate de zi inclusă (Zante by night). TARIFUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport 95 euro/persoană; • Supliment plecare din Cluj Napoca şi Timişoara 30 euro/persoană; • Asigurarea medicală de călătorie şi asigurarea storno; • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe şi cheltuieli personale.

Atracții

Orașul Zakynthos; Testoasele Caretta-Caretta; Grotele albastre; Muzeul Bizantin; Manastirea Aghios Ioannes Prodromos; Fortareata venetiana; Insula Marathonisi; Volimes + Hotel Majestic sau similar

Localizare Hotelul Majestic se află la câteva minute de plaja cu nisip, la 7 km de capitală, Zante Town, și la 5 km de aeroport. Situat în centrul stațiunii Laganas, cea mai animată și importantă stațiune din Zakynthos, vă puteți bucura de viața intensă de noapte cu cluburi, baruri și restaurante. Facilități camere Hotelul oferă oaspeților săi personal multilingv, recepție 24 h, restaurant, bar, bar la piscină, cafenea, lobby, lift, piscină exterioară cu șezlonguri gratuite, centru Spa, conexiune la internet (contra cost, 2 euro/h), grădină frumos amenajată, centru de închiriere mașini, parcare privată gratuită. Facilități hotel Toate camerele sunt spațioase, decorate modern și complet echipate astfel încât să ofere oaspeților confort maxim: balcon cu vedere la piscină sau la stațiune, baie proprie cu duș sau cadă, TV prin satelit, aer condiționat (gratuit), telefon direct, seif (contra cost, 20 euro/săptămână), minifrigider (gratuit) și acces la internet (contra cost, 2 euro/h).

33


Senior Voyage România

159€

159€

159€ 34


159€

159€

159€ 35


37


115 euro 4 zile - autocar

DATE DE PLECARE:

2016: 28.09; 26.10; 02.11 Grup minim 35 pers. Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocarul clasificat • 3 nopți de cazare cu mic dejun la hotel de 3* • Ghid și preot însoţitor din partea agenţiei TARIFUL NU INCLUDE • Taxe și intrări la obiective • Ghid local • Mesele de prânz și seară • Croaziera opțională pe Bosfor (aproximativ 6 Euro/pers.) • Cheltuieli personale. BONUSURI • Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj, pentru posesorii cardului PELLERIN CLUB.

Constantinopol - Incursiune în

capitala Bizanțului

Măn. Izvorul Tămăduirii – Biserica Vlaherne – Palatul Dolmabahce – Palatul Topkapi – Catedrala Sf. Sofia Program

• ZIUA 1, București – Istanbul (650 km.) Întâlnire la ora 20.30 în București de la Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158, plecare la ora 21.00 pe ruta Ruse - Edirne - Istanbul. • ZIUA 2, Măn. Izvorul Tămăduirii – Biserica Vlaherne – Patriarhia Ecumenică Ajunși în Istanbul,ne îndreptăm spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii care a fost construită de către împăratul Leon I (457-474). Continuăm cu vizită la Biserica din Vlaherne cu hramul Acoperământul Maicii Domnului; cel mai important eveniment a avut loc în anul 626, atunci când Constantinopolul a fost asediat de avari, în timp ce împăratul Heracle cu trupele sale erau plecați la luptă cu perșii. Icoana Maicii Domnului Blachernitissa a fost scoasă în procesiune, iar avarii au încetat asediul; victoria a fost pusă pe seama Maicii Domnului; după Catedrala Sfânta Sofia, aceasta este cea mai importantă biserică închinată Maicii Domnului din oraș. Ziua continuă cu vizită la Patriarhia Ecumenică. Cazare la hotel în Istanbul. • ZIUA 3, Biserica Românească – Palatul Dolmabahce – Muzeul Chora După micul dejun ne deplasăm către Biserica Românească din Istanbul cu hramul Sfânta Muceniţă Paraschevi și Sfinţii Martiri Brâncoveni după care vom vizita Palatului Dolmabahce, Moscheea Suleymanyie, construită după modelul Catedralei Sfânta Sofia și Muzeul Chora, fostă biserică ortodoxă, socotită una din cele mai frumoase biserici bizantine din Turcia; după ce a fost transformată în moschee, astăzi este muzeu bizantin. Opţional, se poate încheia ziua cu o frumoasă croazieră pe Bosfor în care se pot vedea diverse obiective aflate pe malul European și Asiatic. Cazare la hotel în Istanbul. • ZIUA 4, Palatul Topkapi – Catedrala Sf. Sofia – Moscheea Albastră După micul dejun se pleacă într-un tur pietonal vazitând cele mai importante obiective din Istanbul: Coloana Încercuită ridicată pe locul forumului lui

Constantin, Palatul Topkapi, fosta reședință a sultanilor otomani, astăzi muzeu; alături de Hagia Sofia, palatul este cel mai vizitat loc din Turcia; adăposteşte exponate unice: sabia Psalmistului David, Toiagul lui Moise, partea frontală a craniului şi mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezatorul, Turbanul lui Iosif și cel al lui Avraam, sabia Sfântului Ştefan cel Mare; Catedrala Sfânta Sofia (Biserica Sfintei Înțelepciuni) fosta Catedrală a Patriarhiei din Constantinopol, apoi moschee, astăzi fiind muzeu; prima biserică a fost construită în anul 325 de către Constantin cel Mare, ultima ceremonie creștină fiind ținută în data de 29 mai 1453, Basilica Cisterne, Moscheea Albastră (singura moschee din lume cu 6 minarete) cea mai mare moschee din Istanbul, fiind un simbol al Turciei; moscheea este cunoscută sub numele de Moscheea Albastră datorită celor 21.000 de panouri de faianță; locul fostului Hipodrom, unde acum se află: Fântâna lui Wilhem II, Obeliscul Egiptean, Coloana Şerpuită, Coloana lui Constantin Porfirogenetul. Timp liber în Bazarul lui Bayazid. Cazare la hotel în Istanbul. • ZIUA 5, Istanbul – București (650 km.) După micul dejun vom pleca spre București. Vom ajunge Bucureşti în funcţie de traficul auto și de formalităţile vamale.

REDUCERI& SUPLIMENTE • Supliment de single 95 € • Reducere pentru a 3-a pers. în cameră 15 €

TREBUIE SA VEZI • Mănăstirea Izvorul Tămăduirii Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Istanbul mai este cunoscută și sub numele de Mănăstirea Izvorului Maicii Domnului, fiind una din cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Istanbul. Biserica Izvorul Tămăduirii se află în apropiere de Balikli, în cartierul Zeitinburnu. Potrivit unei vechi tradiții, biserica a fost construită de împăratul Leon I Tracul (457-474), datorită unei minuni de care s-a împărtășit acesta pe când era încă soldat. Îndată după ce a fost uns împărat, Leon a construit o biserică măreață, închinată Maicii Domnului, pe locul acelui izvor cu apă tămăduitoare. Datorită așezării sale în afara zidurilor cetății, biserica a servit adesea ca loc pentru exilarea persoanelor de seamă. O serie de 25 de trepte din piatră coboară până la izvorul cel tămăduitor. Mai ales în ziua de vineri, în Săptămâna Luminată, când este prăznuit Izvorul Tămăduirii, și în ziua de 14 septembrie, mănăstirea este vizitată de un număr însemnat de pelerini ce vin aici pentru a lua apa tămăduitoare de neputințe sufletești și trupești. • Palatul Topkapi Dintre miile de obiective turistice care împânzesc Istanbulul, niciunul nu este mai reprezentativ pentru istoria capitalei fostului Imperiu Otoman decât Palatul Topkapi, emblema traiului somptuos pe care îl ducea Măria Sa, sultanul, între acești pereți, înveșmântat în cele mai scumpe stofe și încărcat cu cele mai strălucitoare bijuterii. • Catedrala Sf. Sofia Cel mai important edificiu creştin din Istanbul este Catedrala „Sfânta Sofia“, care a găzduit scaunul episcopal al Constantinopolului timp de 916 ani. Deşi a fost transformată pentru 481 de ani în moschee şi din 1935 în muzeu, lăcaşul este o voce puternică a veacurilor creştine apuse. Construită în perioada 532-537, Catedrala „Sfânta Sofia“ este un ansamblu impresionant prin dimensiuni (75,5 m x 69,5 m) şi arhitectură, fapt care l-a făcut pe Sfântul Împărat Justinian cel Mare (527-565), care a rectitorit-o din temelii, să exclame: „Te-am întrecut, Solomoane!“, cuvinte care dau mărturie de faptul că biserica ar fi fost mult mai frumoasă şi mai impunătoare decât templul iudaic ridicat de fiul regelui şi profetului vechi-testamentar David.

37


185 €

6 zile - avion

+ 175 € (bilet de avion + transferuri) + 135 € (taxe de aeroport + ghid vorbitor de limba română + intrări la obiective)

Israel – Pământul Făgăduinței Haifa – Cana Galileii – Muntele Tabor – Muntele Fericirilor – Capernaum – Marea Moartă – Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Via Doloros - Bethleem – Mănăstirea Sf. Sava – Mănăstirea Hozeva DATE DE PLECARE 2017

31.01; 06.02; 13.02; 20.02; 27.02; 06.03; 23.03; 03.04; 06.04; 10.04; 24.04; 25.04; 01.05; 02.05; 03.05; 09.05; 15.05; 16.05; 22.05; 23.05; 29.05; 30.05; 05.06; 12.06; 03.07 Grup minim 35 pers.

Program • Ziua 1, București – Tel Aviv – Haifa Prezentare în Aeroportul București OTOPENI la ora 08.00 pentru zbor București-Tel Aviv cu compania El Al. Decolare la ora 11.00 din Bucureşti cu destinaţia TelAviv, sosire la ora 13.30 pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Ajunși în Tel Aviv, după formalitățile vamale ne începem pelerinajul în Țara Sfântă urcând coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Cezareea, locul unde Corneliu a fost botezat și de unde Sf. Pavel a plecat la Roma. Ajungem în oraşul Haifa unde vizităm frumoasele grădini suspendate Bahai și Biserica Stella Marris (grota prorocului Ilie Tezviteanul). Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.

• Ziua 2, Cana Galileii – Nazareth – Muntele Tabor – Muntele Fericirilor – Capernaum Mic dejun. Ne începem ziua cu vizită la Cana din Galilea, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin; continuăm cu orașul Nazareth, situat în partea nordică a Israelului, descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire în incinta căreia se află grota în care Fecioara Maria a fost înștiințată de Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Iisus. Ne îndreptăm către Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Continuăm cu Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica ce fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri. Muntele se înalță la 175 m deasupra nivelului Mării Galileii, dar totodată este la 35m. sub nivelul Mării Mediterane. Opţional, se poate face o frumoasă şi relaxantă croazieră pe Marea Galilei, așa cum era pe vremea Mântuitorului. Vom merge către Capernaum, oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul și unde a săvârșit cele mai multe minuni; aici vom putea vedea ruinele Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru. La mică distanță se află Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulţirii a 5 pâini şi 2 peşti și

38

hrănirea a peste 5000 de oameni. Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.

• Ziua 3, Râul Iordan – Hozeva – Marea Moartă – Ierihon Mic dejun. Coborâm pe valea Iordanului cu oprire la râul Iordan - Yardenit unde este un locul amenajat pentru binecuvântarea credincioșilor în apele Râului Iordan. Apoi vom merge către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe ale cărei baze au fost puse de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Inițial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Tot în mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Ne îndreptăm spre Qumran, unde vom merge la un magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, după care vom face un scurt dar relaxant popas la Marea Moartă – lipsită de viață și situată în cel mai jos punct al lumii -420 m. sub oceanul planetar. Plecăm spre Ierihon, cel mai vechi oraș din lume unde vor vizita Biserica Dudul lui Zaheu apoi ne îndreptăm către Muntele Ispitirii pentru a avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. Aşezământul Românesc de la Ierihon. Cazare și cină la hotel în Bethleem.

• Ziua 4, Ierusalim – Muntele Măslinilor – Muntele Sion – Via Dolorosa După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în

care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom coborâ cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). După aceea ne vom îndrepta Muntele Sion unde se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” (locul primei biserici creștine din lume) şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Vizită în zona evreiască a Sfintei Cetăți la Zidul Plângerii. Cazare și cină la hotel în Bethleem.

• Ziua 5, Bethleem – Măn. Sf. Sava După micul dejun vom vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului din Bethleem, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). La aproximativ 500m se află Grota Laptelui, unde, potrivit tradiţiei s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul şi să fugă în Egipt. După aceea mergem în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din sec. V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis numai domnilor, doamnele pot merge la Turnul Femeii, de unde se poate vedea mănăstirea şi locul unde s-a nevoit Sf. Sava). Revenim în Bethleem pentru a vizita Biserica Câmpul Păstorilor, locul unde înnoptau păstorii, în noaptea în care s-a născut Pruncul Iisus Hristos. Continuăm cu vizită la Biserica Sf. Nicolae. Cazare și cină la hotel în Bethleem.

• Ziua 6, Ein Karem – Tel Aviv – București Mic dejun. Mergem spre Tel-Aviv pentru a vizita Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Deplasare la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Ne deplasăm către Lod unde se află biserica ce adăpostește mormântul, lanţul cu care a fost legat şi o parte din moaștele Sf. Gheorghe. Facem un tur de TelAviv (oraşul primăverii), cel mai modern oraş din Israel şi apoi ne îndreptăm către Aeroportul din Ben Gurion pentru formalitățile vamale și îmbarcare pentru zborul de București. Decolare din Tel Aviv la ora 19.40, sosire în București la ora 22.30.


TARIFUL INCLUDE • transport avion București – Tel Aviv – București; • taxe de aeroport; • 5 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3*(categoria este valabilă şi aferentă pentru Israel) conform clasificarii; • demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, ieșire cu mic dejun); • transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului; • preot însoţitor din partea agentiei și ghid local vorbitor de limba română. TARIFUL NU INCLUDE • taxiul pe Muntele Tabor (aproximativ 7 Euro/pers, se plăteşte în Israel); • taxiul la Mănăstirea Sf. Sava (aproximativ 7 euro/pers, se plătește în Israel); • tips & porter în valoare de 2 Euro de persoană pe zi (se plătește obligatoriu către ghidul israelian); • mesele de prânz; • cheltuieli personale. SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment de single 120 € • Reducere copii 6-12 ani 20 € OPŢIONAL • ieşire nocturnă la Sf. Mormânt. BINE DE ȘTIUT • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului. • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeste, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră). • Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor. • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel. • Copiii beneficiază de reducere pt. cazare în cameră cu doi adulţi. • Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 20 kg/pers., bagajul de mână max. 7 kg/ pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite) • Tariful pentru opţionale este orientativ, acesta fiind valabil la data publicării programului • Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară

Trebuie să vezi • Haifa Haifa e locul ce combină influențele arabe și est-europene, tradiția cu modernul. Una dintre atracțiile principale ale orașului este Muntele Carmel, ce oferă o panoramă minunată asupra orașului. Pe munte se află locul sfânt Bahai, ce cuprinde Casa Universitara a Justiției și Altarul lui Bab și parcul Gan Haem. Templul Baha’i, supranumit biserica tuturor religiilor, a fost finalizat în anul 1953 și a devenit în scurt timp una dintre principalele atracții turistice din Haifa, oraș cunoscut drept centrul religiei Baha’i și al treilea oraș ca mărime din Israel. Templul a fost ridicat pe muntele Carmel și măsoara 40 de metri înălțime, cele 9 fațade ale sale ilustrând 9 dintre religiile lumii. Mănăstirea Stella Maris din Haifa este un așezământ monahal carmelit, de secol XIX, aflat pe versanții Muntelui Carmel, din Israel. • Nazareth Situat în partea nordică a Israelului, Nazareth este cel mai populat oraș arab din Israel, având aproximativ 80.000 locuitori (69% musulmani, 31% crestini). Orașul Nazareth este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos, grație acestui fapt, orașul este un centru de pelerinaj creștin. În sec al XIX lea s-au construit în oraș numeroase biserici și mănăstiri. Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil din Nazareth echivalează cu Biserica Catolică Buna-Vestire din Nazareth. Biserica a fost ridicată desupra izvorului considerat a fi al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei în care a locuit. În acest loc, Fecioara Maria a primit vestea de la îngerul Gavriil ca îl va naște pe Mântuitorul. Apa din izvor poate fi văzută curgând în absida bisericii. Există 18 biserici ale Bunei-Vestiri în Nazareth, având diferite confesiuni și comunități. Biserica Catolică Buna-Vestire din Nazaret este o biserică catolică modernă, construită pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. În incinta acestei biserici se află și locul casei Sfinților Ioachim și Ana. Biserica modernă a Bunei-Vestiri din Nazaret are un dom de peste 50 de metri înălțime, fiind cea mai mare biserică din orientul apropiat. A fost construită sub formă de crin, simbolul Fecioarei Maria. Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei Maria donate bisericii de către comunități creștine din întreaga lume. • Ierusalim Ierusalimul este așezat în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană. Orașul care numără astăzi aproximativ 800.000 locuitori cu o zbuciumată istorie antică și medievală, s-a extins din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetății vechi, mai cu seamă în partea de vest, care acoperă în zilele noastre cea mai mare parte a suprafeței orașului. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului (Har Habait). Aici se află Zidul de apus sau Zidul Plângerii, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. În partea de nord a orașului vechi se află Biserica Invierii, cel mai sfânt loc de pe pământ pentru creștini, cu mormântul lui Iisus Hristos. Ca si obiective creștine în Ierusalim avem: Via Dolorosa sau Drumul Crucii care începe de la Mănăstirea Ecce Homo (Iata Omul) și se termină la Biserica Învierea Domnului sau Biserica Sfântului Mormânt. Via Dolorosa este calea pe care Mântuitorul a fost dus spre Răstignire, începând cu judecarea Sa în Pretoriu și terminând cu punerea în mormânt. Drumul Crucii cuprinde 14 opriri, fiecare marcând un moment deosebit. Primele 9 opriri sunt în diferite puncte ale orașului, iar ultimele 5 sunt în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt. Fiecare din cele 14 opriri sunt însemnate printr-o plăcuță cu număr. Drumul Crucii începe din fața Porții Sfântului Arhidiacon Ștefan sau Poarta Leilor. Traseul are o distanța de aproximativ 1000 metri. Biserica Sfântului Mormânt mai este cunoscută și sub numele de Biserica Învierii, deoarece Învierea Domnului este temelia, biruința creștinilor. Inițial biserica a fost construită în secolul IV de Împărăteasa Elena, iar cruciații au construit Biserica actuală pe temelia celei vechi în sec al XI lea. Aici sunt adăpostite mai multe locuri importante cum ar fi: peștera în care Împărăteasa Elena a descoperit Crucea Domnului, Golgota, Mormântul Domnului. În Biserica Sfântului Mormânt slujesc 3 biserici: ortodoxă, catolică și coptă. În partea stangă a intrării, coloanele din marmură albă sunt fisurate deoarece, potrivit tradiției, se spune că ortodocsii într-un an, nu au putut achita taxele impuse de turci, aceștia slujind Sfânta Liturghie afară la intrarea în biserică. Lumina Sfântă, ce se pogoară în fiecare Sâmbătă Mare la Sfântul Mormânt, în chip minunat, a lovit aceste coloane, lăsând urme vizibile până astăzi. Înăuntrul bisericii, la câțiva metri se află Piatra Ungerii; lespede de piatra roșie, pe care Mântuitorul a fost așezat la coborârea de pe Cruce. În partea dreaptă se află o stâncă încadrată într-un paraclis cu două altare. Paraclisul este zidit pe Muntele Golgota, locul unde Mântuitorul a fost răstignit. În dreapta se regăseste altarul ce amintește de locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat de hainele Sale și pironit în cuie pe Cruce. În partea de jos, stanca este înroșită de sângele Mântuitorului. Credincioșii pot atinge stânca printr-un orificiu. În partea vestică a bisericii se află Sfântul Mormânt, loc în care trupul Mântuitorului a fost pus. Grădina Ghetsimani reprezintă locul în care Mântuitorul Iisus Hristos venea adesea împreună cu Apostolii. • Bethleem Bethleem (casa pâinii, traducere din ebraică) este situat la 10 km sud de Ierusalim, care, din anul 1996, a intrat sub Administrația Autorității Naționale Palestiniene. Jumătate dintre locuitorii orașului sunt creștini, jumătate sunt musulmani. Biserica Nașterii Domnului este cea mai veche biserică creștina din Țara Sfântă, ridicată din ordinul împăratului Constantin deasupra peșterii Nașterii Mântuitorului. Forma actuală datează dintre anii 527-565. În prezent, biserica este sub trei jurisdictii: armeană, romano-catolică și greco-ortodoxă. În Grota Nașterii, locul nașterii Mântuitorului este marcat cu o stea de argint cu 14 colțuri dăruită în 1717 de domnul Țarii Românești, Nicolae Mavrocordat. Steaua, montată pe o placă de marmură albă, poarta o inscriptie în latină care se traduce: Aici a fost născut Iisus Hristos de către Fecioara Maria. Din fața Bisericii Nașterii se transmite în fiecare noapte de Crăciun, Sfânta Liturghie. Prin interiorul bisericii se ajunge la grota Sfântului Ieronim. În apropiere de Biserica Nașterii se află Grota Laptelui: aici, conform tradiției, s-a refugiat Sfânta Familie după nașterea lui Iisus din fața furiei lui Irod, până la fuga în Egipt.

39


225 €

& zile - avion

+ 235 € (bilet de avion + transferuri) + 185 € (taxe de aeroport + intrări la obiective)

Israel – Iordania Haifa – Muntele Tabor – Nazareth – Petra – Amman – Madaba – Ierihon – Bethleem – Mănăstirea Sf. Sava – Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Via Dolorosa – Ein Karem DATE DE PLECARE: 2017: 19.03; 07.05

Program • Ziua 1, București – Tel Aviv – Tiberias Prezentare în Aeroportul București OTOPENI la ora 07.45 pentru zbor București-Tel Aviv cu compania El Al. Decolare la ora 10.45 din București cu destinația Tel Aviv, sosire la ora 13.20 pe aeroportul Ben GurionTel Aviv. După formalitățile vamale ne începem pelerinajul în Țara Sfântă urcând coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Cezareea, locul unde Corneliu a fost botezat și de unde Sf. Pavel a plecat la Roma. Vizităm orașul Haifa și frumoasele grădini suspendate Bahai și Biserica Stella Marris (grota prorocului Ilie Tezviteanul). Cazare și cină la hotel în Tiberias. • Ziua 2, Tiberias – Muntele Tabor – Nazareth – Cana Galileii – Amman Mic dejun. Vom merge către Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După aceea ne deplasăm către Nazareth, cel mai populat oraș arab din Israel; este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna Vestire în incinta căreia se află casa părinților Fecioarei Maria. Plecăm către Cana din Galilea, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin. Opțional ne putem relaxa cu o croazieră pe Marea Galileii cu o barca asemenea celei de pe timpul Mântuitorului. După amiază ne deplasam la Ben She”an (Decapolis), trecând din Israel în Iordania. Ne îndreptăm spre Amman, capitala Iordaniei, numita în antichitate Philadelphia. Cazare şi cină în hotel în Amman. • Ziua 3, Amman – Petra – Amman După micul dejun, vom vizita Petra, supranumit și orașul roșu. O minune a lumii, Petra este fără îndoială cea mai valoroasă comoară a Iordanului și cea mai importantă atracție turistică: un oras vast și unic ce a fost sculptat în munții Sahara de către nabataeans acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elvetianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812. Principala intrare se face printr-un culoar îngust lung de un km

40

(Siq) și flancat pe ambele părți de stânci înalte de 80 metri iar culorile formațiunilor de piatră sunt absolut uimitoare. La capătul aleii vei ajunge la Al-Khazneh: o fațadă masivă sculptată din piatră roz pură ce diminuează orice altă atracție în jurul său. Aici vei descoperi totodată Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun. (încălțăminte comodă pentru mers pe jos aprox. 4 km). Părăsim Petra și trecând peste Valea lui Moise, revenim la Amman și facem un tur panoramic al orașului. Cazare şi cină la hotel în Amman. • Ziua 4, Amman – Madaba – Ierihon – Bethleem Mic dejun. Ne îndreptăm către “Orașul Mozaicului” – Madaba, unde principala atracție este Biserica Greco – Ordodoxă Sf. Gheorghe și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței: reprezentarea grafică conține două milioane de bucăți viu colorate ce ilustrează dealuri, văi, orase dar și Delta Nilului. Vom continuăm turul spre Muntele Nebo, unul din cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei de unde Moise a văzut pământul făgăduinței și de unde ne vom bucura de o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului și a Mării Moarte. Deplasare spre graniță și vom trece în Israel în dreptul orașului Ierihon-cel mai vechi oraș din lume, apoi ne îndreptăm spre valea Iordanului și vom vizita locul botezului Domnului nostru Iisus Hristos; în apropiere este Mănăstirea Sf. Gherasim pe care o vom vizita și noi. Ne deplasăm către Ierihon, de unde vom avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. După aceea ne vom merge către Mănăstirea „Dudul lui Zaheu” şi Aşezământul Românesc de la Ierihon. Cazare şi cină la hotel în Bethleem. • Ziua 5, Ierusalim, Muntele Măslinilor, Via Dolorosa După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde ne vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezatorul, Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde

Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul, Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins, Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom coborâ cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan și parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Cazare şi cină la hotel în Bethleem. • Ziua 6, Măn. Sf. Sava – Bethleem, Biserica Nașterii Domnului – Ein Karem Mic dejun. După micul dejun ne vom deplasa în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstire care datează din sec V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis doar bărbaţilor). După amiază vom merge în Bethleem unde vom vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de Maicii Domnului numită “Betleemita” sau “Apărătoarea Bethleemului”); de aici la proximativ 500m se află Grota Laptelui, unde potrivit tradiției era adăpostită Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt. Deplasare la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare Om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Cazare și cină la hotel în Bethleem. • Ziua 7, Măn. Hozeva – Muntele Sion – Tel Aviv – București Mic dejun. Deplasare către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe, locul unde a trăit ultima parte a vieții sale Sf. Ioan Iacob Românul și unde sunt unde sunt sfintele sale moaştele. Deplasare pe Muntele Sionului – ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Tain㔺i Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Zidul Plângerii. Sosire la aeroport, decolare spre București.


TARIFUL INCLUDE • Transport avion București – Tel Aviv – București; • Taxe de aeroport; • Transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului; • 6 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3* conform clasificării din Israel si Iordania; • Demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, iesire cu mic dejun); • Taxe de intrare la obiectivele din program; • Preot însoţitor din partea agentiei și ghid local vorbitor de limba română. TARIFUL NU INCLUDE • Taxiul pe Muntele Tabor (aproximativ 7 Euro/pers, se achită în Israel); • Taxiul la Mănăstirea Sf. Sava (aproximativ 7 euro/pers, se achită în Israel); • Tips & porter în valoare de 2 Euro de persoană pe zi (se achită obligatoriu către ghidul local, în prima zi din fiecare țară, în funcție de numărul de zile petrecute în țara respectivă); • Taxe de rezervare și de viză pentru Iordania - 45 Euro/pers. (se achită la înscriere); • Cheltuieli personale. OPŢIONAL Ieșire nocturnă la Sf. Mormînt. BINE DE ȘTIUT • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului. • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeste, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră). • Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor. • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel. • Copiii beneficiază de reducere pt. cazare în cameră cu doi adulţi. • Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 20 kg/pers., bagajul de mână max. 7 kg/ pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite) • Tariful pentru opţionale este orientativ, acesta fiind valabil la data publicării programului • Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară

Trebuie să vezi Bethleem Bethleem (casa pâinii, traducere din ebraică) este situat la 10 km sud de Ierusalim, avnd jumătate dintre locuitorii orașului creștini, jumătate musulmani. Biserica Nașterii Domnului este cea mai veche biserică creștină din Țara Sfântă, ridicată din ordinul împăratului Constantin deasupra peșterii Nașterii Mântuitorului. Forma actuală datează dintre anii 527-565. În prezent, biserica este sub trei jurisdicții: armeană, romano-catolică și greco-ortodoxă. În Grota Nașterii, locul nașterii Mântuitorului este marcat cu o stea de argint cu 14 colțuri dăruită în 1717 de domnul Țarii Românești, Nicolae Mavrocordat. Steaua, montată pe o placă de marmură albă, poarta o inscriptie în latină care se traduce: Aici a fost născut Iisus Hristos de către Fecioara Maria. În apropiere de Biserica Nașterii se află Grota Laptelui: aici, conform tradiției, s-a refugiat Sfânta Familie după nașterea lui Iisus din fața furiei lui Irod, până la fuga în Egipt. Ierusalim Ierusalimul considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană, numără astăzi aproximativ 800.000 locuitori cu o zbuciumată istorie antică și medieval. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului. Aici se află Zidul Plângerii, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. În partea de nord a orașului vechi se află Biserica Invierii, cel mai sfânt loc de pe pământ pentru creștini, cu mormântul lui Iisus Hristos. Ca și obiective creștine în Ierusalim avem: Via Dolorosa (Drumul Crucii), Biserica Învierea Domnului și Grădina Ghetsimani. Drumul Crucii începe din fața Porții Sfântului Arhidiacon Ștefan sau Poarta Leilor, traseul avand o distanța de aproximativ 1300 metri. Lumina Sfântă, ce se pogoară în fiecare Sâmbătă Mare la Sfântul Mormânt, în chip minunat, a lovit aceste coloane, lăsând urme vizibile până astăzi. Grădina Ghetsimani are o întindere de aproximativ 20 hectare; cea mai mare parte a grădinii este în proprietatea Bisericii Ortodoxe, iar o mica parte în proprietatea Bisericii Romano-Catolice. Cuprinde 4 locuri importante precum: Biserica Sf. Ștefan, Peștera Ghetsimani, Biserica Mormântul Maici Domnului si Piatra Prinderii lui Iisus. Grădina Ghetsimani este locul în care Iisus venea cu Apostolii pentru a Se ruga, tot aici Iuda L-a vândut pe Mântuitorul pentru un pumn de arginți, cu un sărut mincinos, în amintirea acestui eveniment aici ridicându-se Bisericii Tuturor Națiunilor sau Biserica Agoniei cum mai este cunoscută. Nazareth Situat în partea nordică a Israelului, Nazareth este cel mai populat oraș arab din Israel, având aproximativ 80.000 locuitori. Orașul Nazareth este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos, grație acestui fapt, orașul este un centru de pelerinaj creștin. Biserica Sf. Arhanghel Gavriil din a fost ridicată desupra izvorului considerat a fi al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei în care a locuit. Apa din izvor poate fi văzută curgând în absida bisericii. Există 18 biserici ale Bunei-Vestiri în Nazareth apartinând diferitelor confesiuni și comunități. Biserica Catolică Buna-Vestire din Nazaret este o biserică modernă, in incinta acesteia aflăndu-se locul casei Sfinților Ioachim și Ana. Biserica este cea mai mare biserică din orientul apropiat. A fost construită sub formă de crin, simbolul Fecioarei Maria. Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei Maria donate bisericii de către comunități creștine din întreaga lume. Petra Oraşul din piatră din pustiul Iordaniei captează atenţia lumii întregi. “Una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii”, după cum îl descrie UNESCO, oraşul a fost declarat in anul 1985 monument mondial. Petra este situată de-a lungul poalelor muntelui Hor, întinzându-se apoi pe laterala estică a văii Arabah, cuprinsă între Marea Moartă şi Golful Aqaba. Pe parcursul a 1,2 km, cât se întinde defileul, drumul sinuos se îngustează şi până la 5 metri, fiind din ce în ce mai răcoare. Spre capătul defileului, drumul se lărgeşte, întâlnim alt loc de rugăciune, şi deodată piaţa centrală a oraşului oferă pelerinilor posibilitatea unui popas pentru a admira atracţia principală a Petrei: Al Khazneh sau Tezaurul. În spectacolul său arhitectural, Al Khazneh, una dintre cele mai elaborate faţade ale mormintelor din Petra, îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană. Tezaurul a fost construit pentru regele nabateenilor Aretas al IV-lea, sculptarea lui durând 40 de ani. Madaba – Bis. Sf. Gheorghe Biserica Sfântul Gheorghe, aflată în purtarea de grijă a grecilor, este biserica ortodoxă din localitatea Madaba, Iordania. În interiorul acestei biserici, într-un mozaic original ce acoperă o parte din pardoseală, se păstrează până astăzi una dintre cele mai vechi hărți ale Țării Sfinte. Harta din mozaic, întinsă pe podeaua bisericii, datează din anul 560. Pe această hartă apar ilustrate Palestina, cetatea Ierusalim, orașul Betleem, orașul Ierihon, râul Iordan, Marea Tiberiadei și Marea Moartă. În primele secole creștine, în orașul Madaba s-a dezvoltat o comunitate creștina destul de puternică. Astfel, prin secolul al VI-lea, orașul era deja renumit pentru școala de produs mozaicuri pe care o găzduia. Deși cei mai celebri meștesugari în mozaic au rămas cei din cetatea Constantinopol, trebuie știut faptul că majoritatea sunt tributari experienței și artei în mozaic dezvoltate în Madaba. Primele mozaicuri din Madaba au fost scoase la lumină din întâmplare, în timp ce locuitorii căutau pietre cioplite din vechile clădiri, pentru a le folosi la altele noi. În orașul Madaba au fost descoperite mai multe biserici bizantine, toate purtătoare de mozaicuri vechi. Imediat după aceasta dată, localitatea Madaba a ajuns renumită drept “orașul mozaicurilor” din Iordania. Harta în mozaic a fost descoperită în anul 1896, în timpul reconstruirii bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Inițial, această hartă a făcut parte din podeaua pardosită cu mozaic a unei biserici bizantine construite în vremea împăratului Iustinian (527-565). Se crede că harta ar fi servit inițial pentru orientarea mai ușoara a pelerinilor în Țara Sfântă. În deceniile următoare, mari porțiuni din moziac au fost avariate din cauza incendiilor. Harta din Madaba constituie cea mai veche reprezentare a Țării Sfinte și a cetății Ierusalim, care s-a păstrat până astăzi. Cu aproximativ două milioane de pietre colorate, harta infătisează dealuri și văi, sate și orașe din Palestina și delta Nilului. Inițial, harta avea o lungime de 21 de metri și o lățime de 7 metri. Astăzi, ea se păstrează în proporție de o treime.

41


245 euro 6 zile - autocar

DATA DE PLECARE: 06.11.2016

TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocar climatizat, clasificat ; • 4 cazări cu mic dejun la hotel de 3* • Ferryboat Pireu - Eghina – Pireu (Insula Eghina); • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu și preot însoțitor. TARIFUL NU INCLUDE • Intrările la obiectivele turistice (aproximativ 4 Euro de Mănăstire la Complexul Meteora); • Alte taxe şi cheltuieli personale.

Grecia – Sf. Nectarie Taumaturgul Salonic, Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Biserica Sf. Sofia – Complexul Monahal Meteora – Insula Eghina, Sf. Nectarie – Mănăstirea Nea Makri – Mănăstirea Sf. Paraschevi – Mănăstirea Rila Program • Ziua 1, 6 nov. București – Salonic(700 km.) Întâlnire la ora 19.30 în București la Autogara Christian Tour, plecare la ora 20:00 pe ruta București – Ruse – Plevna – Sofia – Kulata – Salonic. Ziua 2, 7 nov. Tur al orașului Salonic (75 km.) Salonic: Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Biserica Sfântul Gheorghe, Arcul lui Galeriu, Biserica Sfânta Sofia și apoi cătr e Catedrala Mitropolitană. Turnul Alb, simbol al oraşului, este ultimul obiectiv pe car e îl vizităm în turul pietonal al orașului Salonic. Cazare la hotel în Paralia Katerini. • ZIUA 3, 8 nov. Paralia Katerini – Meteora – Atena (550 km.) După micul dejun vom pleca spre zona Kalambaka, unde se vizitează Mănăstirile din Complexul Monastic Meteora (vom vizita 2 sau 3 mănăstiri) apoi ne vom delecta cu o prezentare a tehnicilor de pictare a icoanelor. Părăsim vestitul Meteora, nu înainte de a imortaliza mănăstirile „suspendate între cer și pământ”. Cazare în Atena. • ZIUA 4, 9 nov. Atena – Insula Eghina – Atena (200 km.) Mic dejun. Ne vom îndrepta către portul Pireu – de unde ne vom îmbar ca pe ferryboat cu destinația Egina. Odată ajunși pe insulă ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sfânta Treime, unde sunt adăpostite moaștele Sfântul Nectarie. O parte din moaștele Sfântului Nectarie se află la Mănăstirea Radu Vodă din București. Vom participa la Sfânta Liturghie cu ocazia prăznuirii Sfântului Nectarie. Revenind spre Atena vom trece prin Nea Makri. Pe “colina neprihăniților” din este Mănăstirea BunaVestire ce adăpostește moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Cazare la hotel în Atena.

42

• ZIUA 5, 10 nov. Atena – Măn. Sf. Paras chevi – Paralia Katerini (500 km.) Mic dejun. Ne îndreptăm către Paralia și facem o pauză pentru a vizita Mănăstir ea Sfânta Paraschevi. La mormîntul ei s-au făcut multe minuni de vindecare a ochilor, minuni care continuă şi în zilele noastre. În apropiere de Paralia vizităm Mănăstirea Sf. Efrem Sirul și Mănăstirea Sf. Dionisie din Olimp. Cazare la hotel în Paralia Katerini. • ZIUA 6, miercuri, 11 nov. Paralia Katerini – București (780 km.) Mic dejun. Plecăm spre casa și facem o oprire la Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană. Mănăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946). În biserica mănăstirii se păstrează moaștele Sf. Ioan de Rila, cel care este ocrotitotul Bulgariei. Ne urmăm drumul spre Sofia – Ruse – București. Se ajunge în București în funcție de trafic și for malitățile vamale.

BONUSURI • Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj, pentru posesorii cardului PELLERIN CLUB. REDUCERI & SUPLIMENTE Supliment de single 80 € Reducere pt a 3-a pers. în cameră 15 € TREBUIE SA VEZI Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Salonic Biserica Sfântul Dumitru din Salonic, sau Hagios Demetrios este principala biserica dedicată acestui sfânt, care este ocrotitotul orașului. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în 1912. Complexul Monahal Meteora Meteora în traducere înseamnă „mijlocul cerului”, „suspendat în aer” , este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele șase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munții Pindului, în centrul Greciei. Insula Eghina – Sf. Nectarie Insula Egina este cea mai apropiată insulă de Atena, la numai o oră depărtare cu ferryboatul. În total contrast cu Atena, reprezintă o oază de culoare şi liniste cu o dulceaţă aparte. Eghina, destinația favorită a atenienilor pentru weekend, este renumită pentru culturile de fistic, de măsline, de smochine și migdale și pentru nenumăratele specii de flori. Orașul Eghina este capitala și portul principal al insulei, Mănăstirea Sfântului Nectarie aflându-se la o distanță de aproximativ șase kilometri față de orașul Eghina. Biserica centrală a mănăstirii, numită și „Catedrala Sfântul Nectarie”, este una dintre cele mai mari și spațioase catedrale ortodoxe din Grecia. Sfântul Nectarie, protectorul nsulei Eghina, a ajutat la ridicarea acestei mănăstiri între anii 1904-1910.


95 euro

4 zile - autocar

DATE DE PLECARE: 15.09; 13.10 - 2016 Grup minim 35 pers.

Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată.

Trebuie să vezi • Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Salonic

Grecia – Sf. Paisie Aghioritul-Muntele Athos Salonic, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Souroti, Sf. Paisie Aghioritul – Mănăstirea Sf. Anastasia Vindecătoarea – Ouranopolis, croazieră în jurul Muntelui Athos – Mănăstirea Rila Program • Ziua 1, joi, București – Salonic (700 km.) Întalnire la ora 19.30 în București la Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr 158, plecare la ora 20.00 pe ruta București – Ruse – Plevna - Sofia - Kulata – Salonic.

• Ziua 2, vineri, Tur al orașului Salonic – Paralia Katerini (70 km.) Ajunși în Salonic ne vom îndrepta către Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir unde avem ocazia să ne închinăm la moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Ne vom deplasa pe jos către Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia (sec. V), apoi vom vedea Arcul lui Galeriu, monument situat pe Calea Ignatia, ridicat în anul 304 d.Hr., din porunca împăratului Galeriu în amintirea victoriei romanilor asupra perşilor din anul 297; ne îndreptăm către Biserica Sfânta Sofia (cea mai mare și renumită biserică din Salonic) unde sunt moaştele Sfântului Vasile cel Nou și apoi către Catedrala Mitropolitană care adăpostește moaştele Sfântului Grigorie Palama. Turnul Alb, simbol al oraşului, ridicat în sec. XV, aflat pe faleză este ultimul obiectiv pe care îl vizităm în turul pietonal al orașului Salonic. Cazare la hotel în Salonic/ Paralia Katerini.

• ZIUA 3, sâmbăta, Paralia Katerini – Souroti – Ouranopolis – Paralia Katerini (430 km.) După micul dejun ne îndreptăm către Mănăstirea Suroti. În biserica mare sunt adăpostite cu mare evlavie moaștele Sfântului Ioan Teologul și Sfântului Arsenie Capadocianul. Mănăstirea este ocrotită și de Cuviosul Paisie Aghioritul, care este înmormântat în curtea mănăstirii. De aici ne vom îndrepta către localitatea Vasilika, unde se află Mănăstirea Sfânta Anastasia Vindecătoarea. În biserica mănăstirii se păstrează Capul Sfintei Anastasia cea Izbăvitoare de otrăvuri, trupul întreg al Sfântului Teona, Lemn din Sfânta Cruce, dar făcut mănăstirii de Sfânta Teofana, dar și alte sfinte odoare. De aici ne îndreptăm către Ouranopolis de unde, opțional, se poate face o croazieră în jurul Muntelui Athos și vom putea vedea Mănăstirile Dochiariu, Xenofont, Russikon (Sf. Pantelimon), Xiropotamu, Portul Dafni, Simonopetra, Grigoriu, Dionisiu, Sf. Pavel, Schitul Nou (nea Skiti), Schitul Sfânta Ana (Agia Anna). Cazare în la hotel în Salonic/ Paralia Katerini.

Biserica Sfântul Dumitru din Salonic, sau Hagios Demetrios este principala biserică dedicata acestui sfânt, care este ocrotitotul orașului. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în 1912. În ziua de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni la sfintele sale moaște.

• Mănăstirea Sf. Ioan Teologul – Souroti

Dintre învățăturile Sf. Paisie Aghioritul amintim “Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei”, “Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui”, “După cum ciorchinele, dacă îl tai din viţă, se strică, putrezeşte şi nu se mai coace, tot astfel şi dragostea, dacă o desparţi de taina nunţii, prin care se hrăneşte din darul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul.” Mănăstirea are doua hramuri: unul al Sfântului Ioan Teologul (sărbătorit la 7 ianuarie), iar al doilea al Sfântului Arsenie Capadocianul (sărbătorit la 10 noiembrie), ale cărui Sfinte Moaște se află așezate în biserica mare. Cuviosul Paisie Aghioritul a fost unul dintre părinții care au viețuit la Sfântul Munte Athos. Născut în localitatea Farasa, lângă Capadocia, în Asia Mică, a fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul. În anul 1924, familia acestuia se va muta în Konita, Grecia. Părintele Paisie s-a îmbolnăvit în anul 1966 și a fost internat pentru o vreme într-un spital din Salonic unde a fost îngrijit pe toata durata bolii de viețuitoarele (viitoare călugărițe) din Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, din Suroti. Acest fapt a făcut ca Sfântul Părinte Paisie să fie legat de această mănăstire pe care nu o va mai parăsi. Trecerea sa la Domnul a avut loc în anul 1994, iar mormântul său se află în incinta mănăstirii. La mormântul Sf. Paisie Aghiroitul, mulți pelerini vin sa se închine, împărtășindu-i învățămintele. Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților în data de 13 ianuarie 2015, data de prăznuire fiind 12 iulie.

• ZIUA 4, duminica, Paralia Katerini – București (775 km.) Mic dejun. Plecăm spre casă și facem o oprire la Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană. Face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1983. Mănăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului așezământ monahal de aici în secolul al X-lea. În biserica mănăstirii se păstrează moaștele Sf. Ioan de Rila, cel care este ocrotitotul Bulgariei. Ne urmăm drumul spre Sofia – Ruse – București. Se ajunge în București în funcție de trafic și formalitățile vamale.

TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocar climatizat, clasificat; • 2 cazări cu mic dejun la hotel 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu și preot/teolog însoțitor. TARIFUL NU INCLUDE •Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale); • Alte taxe şi cheltuieli personale.

BONUSURI

• Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj, pentru posesorii PELLERIN CLUB CARD; • Reducere 20% la croaziera opțională în jurul Muntelui Athos pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD .

OPȚIONAL

• Croazieră în jurul Muntelui Athos (25 Euro/pers.); • Supliment de cină 15 Euro (2 cine). *nu sunt incluse în tariful de bază

REDUCERI & SUPLIMENTE

• Supliment de single 50 €; • Reducere ptr. a 3-a pers. în cameră 15 €.

43


95 euro

5 zile - autocar

Grecia – Sf . Dimitrie Izvorâtorul de Mir Salonic, Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Biserica Sfânta Sofia – Complexul Monahal Meteora – Mănăstirea Sf. Paraschevi – Souroti, Măn. Sf. Ioan Teologul – Mănăstirea Rila

Ziua 2, 7 nov. Tur al orașului Salonic (75 km.) Salonic: Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Biserica Sfântul Gheorghe, Arcul lui Galeriu, Biserica Sfânta Sofia și apoi cătr e Catedrala Mitropolitană. Turnul Alb, simbol al oraşului, este ultimul obiectiv pe car e îl vizităm în turul pietonal al orașului Salonic. Cazare la hotel în Paralia Katerini. • ZIUA 3, 8 nov. Paralia Katerini – Meteora – Atena (550 km.) După micul dejun vom pleca spre zona Kalambaka, unde se vizitează Mănăstirile din Complexul Monastic Meteora (vom vizita 2 sau 3 mănăstiri) apoi ne vom delecta cu o prezentare a tehnicilor de pictare a icoanelor. Părăsim vestitul Meteora, nu înainte de a imortaliza mănăstirile „suspendate între cer și pământ”. Cazare la hotel în Atena. • ZIUA 4, 9 nov. Atena – Insula Eghina – Atena (200 km.) Mic dejun. Ne vom îndrepta către portul Pireu – de unde ne vom îmbar ca pe ferryboat cu destinația Egina. Odată ajunși pe insulă ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sfânta Treime, unde sunt adăpostite moaștele Sfântul Nectarie. O parte din moaștele Sfântului Nectarie se află la Mănăstirea Radu Vodă din București. Vom participa la Sfânta Liturghie cu ocazia prăznuirii Sfântului Nectarie. Revenind spre Atena vom trece prin Nea Makri. Pe “colina neprihăniților” din este Mănăstirea BunaVestire ce adăpostește moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Cazare la hotel în Atena.

44

23.10.2016

Grup minim 35 pers. Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocar climatizat, clasificat; • 3 cazări cu mic dejun la hotel de 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu și preot însoțitor TARIFUL NU INCLUDE • Servicii opţionale: excursia optională la Meteore și Mănăstirea Sf. Paraschevi (25 Euro/ pers.); • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale) • Alte taxe şi cheltuieli personale. BONUSURI • Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj, pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD. • reducere 20% la excursia la Complexul Meteora pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD OPTIONAL • excursie optională la Complexul Monahal Meteora (25 Euro/pers.) – se organizează cu întrunirea a minim 25 pers. REDUCERI & SUPLIMENTE • supliment opțional de cină (20 euro/pers. - 3 cine) • supliment single 50 € • reducere pentru a 3-a pers în cameră 15€

TREBUIE SA VEZI

Program • Ziua 1, 6 nov. București – Salonic(700 km.) Întâlnire la ora 19:30 în București la Autogara Christian Tour, plecare la ora 20:00 pe ruta București – Ruse – Plevna – Sofia – Kulata – Salonic.

DATE DE PLECARE:

• ZIUA 5, 10 nov. Atena – Măn. Sf. Paras chevi – Paralia Katerini (500 km.) Mic dejun. Ne îndreptăm către Paralia și facem o pauză pentru a vizita Mănăstir ea Sfânta Paraschevi. La mormîntul ei s-au făcut multe minuni de vindecare a ochilor, minuni care continuă şi în zilele noastre. În apropiere de Paralia vizităm Mănăstirea Sf. Efrem Sirul și Mănăstirea Sf. Dionisie din Olimp. Cazare la hotel în Paralia Katerini. ZIUA 6, miercuri, 11 nov. Paralia Katerini – București (780 km.) Mic dejun. Plecăm spre casa și facem o oprire la Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană. Mănăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946). În biserica mănăstirii se păstrează moaștele Sf. Ioan de Rila, cel care este ocrotitotul Bulgariei. Ne urmăm drumul spre Sofia – Ruse – București. Se ajunge în București în funcție de trafic și for malitățile vamale.

• Complexul Monahal Meteora Meteora în traducere inseamna „mijlocul cerului”, „suspendat în aer” , este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele șase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munții Pindului, în centrul Greciei. În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (sfântul Duh, sfântul Dimitrie, sfântul nicolae Padova și altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlaam, sfânta Treime, sf. Ștefan, Rusanou, sf. nicolae). • Salonic – Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir Biserica sfântul Dumitru din salonic, sau Hagios Demetrios este principala biserică dedicată acestui sfânt, care este ocrotitotul orașului. Biserica actuală în care se află moaștele sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în 1912. • Souroti – Mănăstirea Sf. Ioan Teologul Dintre învățăturile sf. Paisie Aghioritul amintim “Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot și sufletele copiilor ei” , “nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie și de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul lui” , „După cum ciorchinele, dacă îl tai din viţă, se strică, putrezește și nu se mai coace, tot astfel și dragostea, dacă o desparţi de taina nunţii, prin care se hrănește din darul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul.”


155 euro 4 zile - microbuz

DATE DE PLECARE: 2016: 01.09; 13.10 Grup minim 6 pers. Prezentul program este parte integrantă a contractului de prestări servicii.

Trebuie să vezi • Marea Lavra este cea dintâi mănăstire cu viață de obște din Sfintul Munte. A fost zidită de Sfântul Atanasie Atonitul în anul 963, cu ajutorul împăraților bizantini Nichifor Focas (963-969) și Ioan Tsimiskes (969-976). Este considerată cea dintâi mănăstire atonită între cele 20, bucurându-se între toate de cinste și întâietate. Schitul românesc Prodromu, aparținând de Marea Lavră, a fost întemeiat de călugării moldoveni Iustin, Patapie și Grigore în 1810. În 1840 schitul a fost pustiit de armatele turcești. În 1848 alți doi monahi moldoveni, Nifon și Nectarie, construiesc un nou schit în locul celui risipit, cu ajutor de la domnitorul Grigore Ghica. A fost terminat și sfintit în 1866.

Grecia – Sfântul Munte Athos Un program destinat exclusiv domnilor

Dafny – Karyes – Mănăstirea Cutlumus – Mănăstirea Vatopedu – Mănăstirea Karakalu – Mănăstirea Marea Lavră – Mănăstirea Xenofont - Schitul Prodromu – Schitul Lacu • Ziua 1, București – Ouranopoli Întâlnire la ora 6.00 în București la Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr 158, plecare la ora 06.30 pe ruta București – Ruse – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Ouranoupoli. Cazare în Ouranopoli.

• Ziua 2, Ouranopoli – Karyes – Schitu Lacu La ora 6.00 pornim spre portul din Ouranopolis pentru îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Din Dafni ne îndreptăm către capitala Sf. Munte, Karyes. Luam masina si vizitam: Mănăstirea Iviron avem ocazia să ne închinăm la una din cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni Maica Domnului-Portărița și să mergem la Izvorul Maicii Domnului. La Mănăstirea Filotheu se află la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare. Continuăm cu Mănăstirea Caracalu unde se află o parte din Lemnul Sfintei Cruci, capul Sf. Apostol Vartolomeu, părticele de la Sf. Mucenic Mercurie, Sf. Ioan cel Milostiv, Sf. Mucenic Pantelimon. Schitul Lacu. Cazare la Chilia Buna-Vestire – Lacu a părintelui Ștefan.(în funcție de disponibilitatea grupului se poate face o drumeție până la biserica centrală - kiriakon)

• Mănăstirea Caracalu datează din secolul XI. Ajunsă în ruină în anul 1535, intră în grija domnului moldovean Petru Rareș care se angajează s-o refacă în întregime. Astfel s-a început cu construcția portului mănăstirii (arsanaua) și cu ridicarea unui turn înalt de pază. Se reconstruieste biserica și întreg ansamblul de chilii. • Mănăstirea Iviru (Iviria – Georgia) este una dintre cele mai importante mănăstiri atonite, a treia în ordine ierarhică. Cel mai de preț odor aflat aici este vestita icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Portărița”, poate cea mai renumită din toate țările ortodoxe. Tradiția spune că această icoana a venit singură pe mare de la Constantinopol, în secolul al VIII-lea. • Mănăstirea Vatopedu este una din cele mai vechi și mai mari mănăstiri atonite, a doua în ordine ierarhică după Marea Lavră. Din punct de vedere istoric, este considerată cea mai veche mănăstire din Sfântul Munte. Prima așezare, după tradiție, datează din anul 383. Pe un bazorelief de marmură montat pe unul din ziduri apare Sf. Ștefan cel Mare cu coroana pe cap, închinând Maicii Domnului cu Pruncul, o bisericuță. Mai jos se vede stema Moldovei, capul de zimbru și anul 1496. Este un semn de prețuire și aducere aminte pentru marile ajutoare date de acest însemnat domnitor și sfânt moldovean.

• Ziua 3, Măn. Marea Lavra – Schitul Prodromu De la Schitul Lacu plecăm cu mașina și ne vom îndrepta către Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). În drum spre Marea Lavra vom face un scurt popas la izvorul Sf. Atanasie. De la Marea Lavra vom pleca către Schitul Românesc Prodromu care adăpostește părticele din sfintele moaște ale Sfinților Ierarhi Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul, Sf. Ap. Matei, Sf. Muceniță Varvara, Cuvioului Antipa de la Calapodești dar și cunoscuta icoana făcătoare de minuni Maicii Domnului Prodromița. Cazare la Schitul Prodromu.

•Ziua 4, Ouranopoli – București De la Schitul Prodrumu ne vom pleca cu mașina până în capitala Sf. Munte Athos, unde vom vizita Biserica Protaton unde s-au ținut aproape toate sinoadele athonite, fiind totodată și cea mai veche biserică din Sfântul Munte Athos. Ne îndreptăm apoi către Mănăstirea Cutlumuș care adăpostește mai multe sfinte moaște, din care amintim: Sf. Mucenic Evstratie, Sf. Mucenițe Marina, Sf. Mucenic Eustatie Plachida, Sf. Haralambie, Sfintei Ana și o părticică din Lemnul Sfintei Cruci. Continuăm cu Schitul Sf. Andrei – Serai, unde avem posibilitatea de a ne închina într-una din cele mai mari biserici din Balcani. Aici găsim spre închinare o parte din Capul Sf. Ap. Andrei. În incinta schitului funcționează astăzi un Seminar Teologic, cunoscut sub denumirea de “Academia Athonită”, vrând a fi oarecum o continuare a fostei “Școli Athonite”, de lângă Mănăstirea Vatoped. În biserica schitului se păstrează o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, renumită pentru tămăduirea mai multor muți și paralizați. Ne indraptam catre portul Dafni de unde vom lua vaporul pentru Ouranopoli. Vom lua vaporul pentru a ieși din Muntele Athos prin Ouranopoli. Din Ouranopoli ne vom îndrepta către casă; sosire în București în funcție de formalitățile vamale și de trafic.

TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocarul climatizat, clasificat; • O noapte de cazare; • Însoțitot de grup preot/teolog. TARIFUL NU INCLUDE • Deplasarea în Sf. Munte (microbus, autobus) - aproximativ 100 Euro/ pers.(se achită în Grecia); • Taxe de intrare în Muntele Athos 25 Euro (se achită în Grecia); • Deplasarea cu vaporul OuranopoliDafni (10 Euro/pers. pe sens, se achită în Grecia).

45


185 lei

2 zile - autocar

DATE DE PLECARE:

2016: 17.09; 29.10; 19.11 Grup minim 35 pers.

Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată.

Trebuie să vezi •Mănăstirea Sinaia

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca Mănăstirea Sinaia – Mănăstirea Sâmbăta de Sus Mănăstirea Prislop, mormântul Pr. Arsenie Boca – Mănăstirea Cozia • Ziua 1, București – Măn. Sinaia – Măn. Brâncoveanu – Hațeg (460 km.) Întâlnire la ora 6.00 în București la Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158, plecare la ora 06.30. Primul popas duhovnicesc îl vom face la Mănăstirea Sinaia din cea mai cunoscută stațiune de pe Valea Prahovei - Sinaia. Mănăstirea Sinaia, așezată la poalele masivului Bucegi a fost ctitorită de Mihail Cantacuzino în anul 1690, la sfințirea ei participând însusi Sf. Constantin Brâncoveanu. După ce a fost nevoit să se retragă în localitatea Sinaia, părintele Arsenie Boca avea obiceiul să participe la slujbe aici. Ne continuăm drumul și trecem în Ardeal, având o privire panoramică asupra Cetății Râsnov. Primul popas în Ardeal îl facem la Mănăstirea Sâmbata de Sus. Prima vatra monahală a fost înființată din grija vornicului Preda Brâncoveanu iar prima biserică a fost ridicată din grija Sf. Constantin Brâncoveanu între anii 1696-1707. Între anii 1940-1944 aici a fost stareț Părintele Arsenie Boca. La aproximativ 15 min. de mers pe jos se află izvorul Părintelui Arsenie Boca. Cazare Deva/Hunedoara/Hateg.

• Ziua 2, Hațeg – Măn. Prislop – București (450 km.)

Dis de dimineață plecăm spre Mănăstirea Prislop în cimitirul cărei se află mormântul Pr. Arsenie Boca și ne așezăm pentru închinare la rândul format. După ce toate persoanele s-au închinat la crucea mormîntului Arsenie Boca ne îndreptăm spre București pe traseul Oraștie – Sebes – Sibiu. Vom trece prin unul dintre cele mai pitorești locuri din România – Valea Oltului, iar aici vom face un popas pentru a vizita prima și cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân – Mănăstirea Cozia. Aici avem ocazia să vedem locul unde este înmormântat voievodul Mircea cel Bătrân și locul unde a fost scrisă poezia “Umbra lui Mircea la Cozia”. Trecem pe lângă orașul tipografilor – Râmnicu Vâlcea, așa cum îl numea Nicolae Iorga, și ne îndreptăm către București. Se ajunge în București în funcție de trafic.

TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocarul climatizat, clasificat; • 1 noapte de cazare; • Însoțitor de grup preot/teolog. TARIFUL NU INCLUDE • Intrările la obiective; • Mesele pe parcursul călătoriei; • Cheltuieli personale. REDUCERI & SUPLIMENTE Supliment de single 55 lei.

46

Spătarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), însoţit de familia sa, fiind într-un pelerinaj la locurile sfinte a ajuns până la Muntele Sinai, unde a vizitat o vechea mănăstire ortodoxă Sf. Ecaterina (secolul IV). Impresionat de cele văzute a hotărât să construiască în acest loc o mănăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Ulterior, denumirea “Sinaia” s-a extins şi asupra localităţii. Mănăstirea închinată Sfântei Maria a fost construită între anii 1690 şi 1695. Biserica Mare a fost construită în perioada 1842 - 1846, iar în 1892 a fost adăugată clopotniţa cu un clopot de 1700 kg. Prin grija lui Carol I, a devenit primul lăcaş de cult electrificat din România. În pictură, pe un fond de mozaic aurit, realizată de pictorul danez Aage Exner apare şi regina Elisabeta, alături de prinţesa Maria, decedata la o vârsta fragedă şi Mihail Cantacuzino, întemeietorul bisericii vechi a mănăstirii.

• Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Mănăstirea a fost construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între anii 1696 - 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. În decursul istoriei sale locasul de cult a avut de suferit din cauza celor care doreau să schimbe credința stramoșească a ardelenilor. În secolul XVII a început calvarul distrugerii mănăstirilor și bisericilor din Transilvania, iar apogeul a fost atins atunci când mai mult de 150 de mănăstiri au fost distruse de generalul vienez Bucov, începând cu vara anului 1761. În acest timp și mănăstirea Brancoveanu a avut de suferit devenind pentru mulți ani ruină. Mitopolit Dr. Nicolae Bălan poate fi considerat al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus. Mitropolitul Nicolae Balan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfâsitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în Țara Românească odată cu ridicarea Mănăstirii Hurezi. IPS Antonie Plamadeală este al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus. Antonie Plamadeala a rezidit din temelie incinta Mănăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în anul 1985. Sub îndrumarea sa directă s-au făcut reparații capitale și s-a restaurat pictura de la vechea biserica brâncoveneasca. Viața Părintelui Arsenie Boca este legată de acesta mănăstire. În anul 1939, în luna iunie, tânărul Arsenie Boca intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. La data de 3 mai 1940 este tuns în monahism, primind acum numele de Arsenie. Doi ani mai târziu, la 10 aprilie 1942, el este hirotonit preot. Odată cu intrarea în monahist și cu amenajarea unei chilii în Munții Făgăraș, unde dorea să se retragă pentru a petrece timpul în rugăciune Părintele Arsenie Boca intra în vizorul securității, fiind anchetat în mai multe rânduri la Râmnicu Vââlcea și Brașov. Izvorul Tămăduirii, prăznuit în anul 1948, este ultimul mare praznic sărbătorit la Mănăstirea Sâmbăta.

Mănăstirea Prislop – mormântul Pr. Arsenie Boca

În zona Hațeg, cea încărcată de istorie, Sfântul Nicodim a ctitorit Mănăstirea Prislop, la 14 km de orașul Haţeg, după ce zidise Mănăstirile Vodiţa, Topolniţa, Vișina şi Tismana. La 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Bălan, a adus personal la Prislop, pentru restaurarea mănăstirii aflată în ruină, pe Ieromonahul Arsenie Boca, până atunci stareţul mănăstiri brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus, care cu două veacuri în urmă avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul, fiind distrusă cu tunurile din ordinul aceluiaşi general Bucov. În 1950, din lipsă de călugări, Prislopul devine mănăstire de călugăriţe. Protosinghelul Arsenie Boca, considerat al treilea ctitor al mănăstirii, a conceput şi a îndrumat toate lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a Mănăstirii Prislop, între anii 1948-1988. În cimitirul mănăstirii se află mormântul Pr. Arsenie Boca, devenit loc de pelerinaj pentru mulți oameni care vin cu dragoste și credință către părinte pentru a primi vindecare de neputințele sufletești și trupești dar mulți revin la Mănăstirea Prislop pentru a mulțumi pentru binefacerile pe care le-au avut în urma rugăciunilor către Părintele Arsenei Boca.


195 lei

2 zile - autocar

DATE DE PLECARE:

2016: 27.08; 01.10; 15.10 Grup minim 35 pers.

Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată.

Trebuie să vezi •Mănăstirea Neamț

Pelerinaj la Părintele Ilie Cleopa Catedrala din Buzău – Mănăstirea Horăița – Mănăstirea Văratec – Mănăstirea Agapia – Mănăstirea Neamț – Mănăstirea Sihăstria Program

“Opriti-vă de la căile voastre! Priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea buna și mergeți pe dânsa și veți afla odihnă sufletelor voastre.” Ieremia 6,16

• Ziua 1, București – Buzău – Roznov – Bălțătești (420 km.) Întâlnire la ora 6.00 în București la Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158, plecare la ora 06.30 pe traseul București – Buzău. Aici vizităm Catedrala Arhiepiscopala din Buzău, ctitoria lui Matei Basarab. După aceea plecăm spre zona neamțului pe traseul Focșani – Adjud – Bacău – Dobreni. Mănăstirea Horaița este următorul popas. Aici vom putea vedea o catapeteasma unicat în țară, probabil și în lume, datorită așezării amvonului-deasupra ușilor împărătești. Tot aici ne vom putea închina la odorul cel mai de preț al mănăstirii, icoana Maicii Domnului “Izbăvitoare de secetă” – icoană făcătoare de minuni. De aici ne vom îndrepta către Mănăstirea Văratec unde sunt adăpostite moaștele Sf. Cuv. Iosif de la Văratec și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana; mănăstirea a fost ctitorită de către maica Olimpiada între anii 1781-178. La mică distanță se află Mănăstirea Agapia pictată de către marele pictor Nicolae Grigorescu și unde se află icoana Maicii Domnului, secolul al XIV - lea. Cazare la Bălțătești.

Mănăstirea Neamț, potrivit documentelor datează din secolul al XIV-lea și este una din cele mai vechi mănăstiri din Moldova. Pe baza izvoarelor istorice, nu se cunoaște până în prezent cu exactitate cine a întemeiat mănăstirea Neamț, când anume și în ce împrejurări. Voievozii Petru Mușat (1375-1391), Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504) sunt ctitorii acestei mănăstiri. Un odor de mare preţ păstrat în acest lăcaş de cult de la începutul secolului al XIV-lea este icoana ”Hodighitria” sau „Lidiana”, a Maicii Domnului făcătoare de minuni, pictată în anul 665, în oraşul Lida, şi dăruită domnitorului moldovean Alexandru cel Bun de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul. Se pare că domnitorul a primit în dar de la împărat trei asemenea icoane, celelalte două aflându-se la mănăstirile Agapia şi Bistriţa de Neamț.

•Mănăstirea Horăița

Situată în comuna Crăcăoani, judeţul Neamţ, Mănăstirea Horaiţa este locul în care poţi să te simţi acasă. În arhitectura bisericii sunt prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în ceea ce priveşte forma şi numărul turlelor. Au fost construite opt pentru a se exprima veşnicia Bisericii. Catapeteasma este unicat, în primul rând datorită aşezării amvonului deasupra uşilor împărăteşti. În al doilea rând, iconostasul, în formă de mitră arhierească, este unic datorită dispunerii celor două registre: al Sfinţilor Apostoli, de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament, în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă-de-vie din lemn sculptat. În biserica mănăstirii se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Provenienţa ei nu se cunoaşte, dar se presupune însă că a fost pictată în secolul al XVIII-lea şi că ar fi stat în biserica de lemn ridicată de părintele Irinarh, la 1822. Este cunoscută sub numele de „Izbăvitoarea de secetă“ sau „Aducătoarea ploii“. Numele ei a fost dat de credincioşii prin satele cărora aceasta a trecut la vreme de secetă, aducând de îndată sau a doua zi ploaia. Dar icoana îi ajută nu numai pe cei năpăstuiţi de secetă, ci pe toţi oamenii care vin şi se roagă cu credinţă la ea.

• Ziua 2, Bălțătești – Măn. Neamț – Măn. Sihăstria – București (450 km.)

De dimineață ne îndreptăm către Mănăstirea Neamţ numită și “Ierusalimul ortodoxiei române”. Aici sunt adăpostite icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoana Maicii Domnului cu 3 mâini, moaștele Sf. Paisie de la Neamț și ale sfântului necunoscut. Următorul popas îl facem la Mănăstirea Sihastria locul unde a slujit marele duhovnic Părintele Cleopa Ilie. Aici vizităm la chilia Părintelui Cleopa și ne închinăm la mormântul părintelui. Vom continua cu vizită la Mănăstirea Secu unde se află icoana Maicii Domnlui făcătoare de minuni, cipriota și moaștele Sf. Varlaam, Mitropolitul Moldovei; în jurul prânzului plecăm spre București; vom ajunge în funcție de trafic.

TARIFUL INCLUDE • Transport cu autocarul climatizat, clasificat; • 1 noapte de cazare ; • Însoţitor de grup preot/teolog. TARIFUL NU INCLUDE • Intrările la obiective; • Mesele pe parcursul programului; • Cheltuieli personale. REDUCERI & SUPLIMENTE Supliment de single 55 lei.

BINE DE ȘTIUT • Minorii trebuie să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; • Programul actiunii poate fi modificat de către conducatorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcție de anumite situații speciale. • Distribuția camerelor la hotel se face de către recepția acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepție, asistat de însoțitorul de grup.

47


Pentru a putea participa la programele Senior Voyage, persoanele care nu au însoţitor cu vârsta peste 55 ani plătesc un supliment de 50 € /sejur de 7 nopţi.

BONUS! Pentru posesorii de Senior Voyage Club Card nu se percepe acest supliment.

Află mai multe detalii pe www.seniorvoyage.eu



UN PRODUS CHRISTIAN TOUR & PEGAS HOLIDAYS

Branch Office - Magheru 021 312 01 66 Branch Office – Universitate 021 314 14 92 Branch Office - City Mall 021 317 04 35 Branch Office - Liberty Center 021 369 98 35 Branch Office - Mihai Bravu 021 252 19 40 Branch Office - Plaza Mall 0374 913 442 Branch Office - Vitan Mall 0374 913 443 Branch Office - Titan 0314 282 238 Branch Office - Promenada 0314 253 843

Branch Office – Băneasa 031 710 56 20 Branch Office – MegaMall 031 710 55 22 Branch Office – Gara de Nord 021 211 11 49 Branch Office - Timişoara 0256 240 321 NOU! Branch Office - Timisoara Shopping City 0256 433 205 Branch Office - Cluj-Napoca 0264 411 101 Branch Office - Bacău 0234 525 298 Branch Office – Braşov 031 710 56 34 Branch Office - Iaşi

0232 267 261 Branch Office - Constanţa 0241 550 180 NOU! Branch Office - Constanţa CityPark 0241 550 200 Branch Office - Rm. Vâlcea 0250 730 200 Branch Office - Galaţi 0236 318 018 Branch Office - Brăila 0339 710 310 Branch Office - Focșani 033 371 06 05 Branch Office - Sibiu 0369 710 310 Branch Office - Deva 0354 710 310

Branch Office - Arad 0357 711 128 Branch Office - Ploieşti 0344 710 305 Branch Office - P. Neamţ 0333 710 605 Branch Office - Suceava 0330 710 844 Branch Office - Buzău 0338 710 310 Branch Office - Ploieşti 0344 710 305 Branch Office - P. Neamţ 0333 710 605 Branch Office - Suceava 0330 710 844 Branch Office - Buzău 0338 710 310


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.