Circuite 2016 circuite culturale winterbreaks summerbreaks
ediČ›ie nouă
CIRCUITE CULTURALE pa radi sul numit Eu r opa d e ca re te v e i îndrăgosti IREM EDIAB IL .
S
ă ai lumea la picioare și să te bucuri din plin de cele mai frumoase destinații europene. Să te fotografiezi alături de celebrități la Muzeul de ceară Madame Tussauds din Londra sau să te plimbi agale pe potecile de poveste din Parcul Natural Plitvice din Croația. Pare un vis, nu? Ȋnsă, tu, iubitorule de călătorii și circuite culturale, îți poți îndeplini acest vis: de a vedea cu proprii ochi frumuseți naturale și culturale, la care alții doar suspină.
Sau poate îți dorești să te simți că un semizeu în timp ce meditezi de pe unele dintre cele mai spectaculoase stânci din Scandinavia, să fotografiezi crestele montane acoperite de zăpada sau să guști din bucătăria tradițională a țărilor Baltice? De toate acestea poți avea parte datorită circuitelor cu autocarul sau cu avionul, pe care Christian Tour le organizează pentru iubitorii de călătorii și frumuseți naturale.
Culoare, liniște, aer curat, obiective turistice sau culturale, munți impunători sau fiorduri care îți tăie răsuflarea, într-un cuvânt, paradisul numit Europa, de care te vei îndrăgosti iremediabil. Mereu surprinzătoare, Europa nu încetează să îți ofere experiențe senzoriale de nedescris, tărâmuri de poveste și circuite ce merită să fie păstrate în albumul cu amintiri de neuitat.
Special pentru tine am creat circuite care te vor purta prin locuri inedite, peisaje în culori de poveste și prin orașe cu arhitectură impresionantă. Hmm? Deja nu mai ai răbdare? Vrei să pornești în călătoria vieții tale cât mai repede? Ofertele sunt variate, poți să dai startul la căutarea destinației mult dorite încă de pe acum, pentru că, la anul, să te bucuri de tot ceea ce au de oferit orașele europene.
Fie că alegi să călătorești cu autocarul sau să fii “la altitudine”, printre nori, te vei îndrăgosti de ceea ce îți dezvăluie unele dintre cele mai frumoase țări europene precum Spania, Italia, Franța sau Portugalia. Odată ajuns în astfel de paradisuri, te vei lasă parfumat de miresmele livezilor de citrice și măslini, vei sorbi un Prosecco rece, vei înota în apele calzi ale Mării Mediterane sau vei fi martor al celor mai frumoase apusuri de soare.
Te așteptăm cu drag, Echipa ta Christian Tour
CUPRINS 2
Christian Tour în cifre
70 Anglia – Scoția – Irlanda
132 Coasta de Azur – Elveția
3
Prezentare brand Pellerin
72
Polonia – Țările Baltice
134 Franța – Benelux
4
Flota Christian Tour
74
Țările Nordice
136 Benelux
76
Țările Nordice – Țările Baltice
137 Anglia – Franța
78
Fiorduri Scandinave
138 Anglia – Benelux
5 Puncte de îmbarcare și transferuri din țară 6 Transferuri garantate pentru
80 Scandinavia – Țările Baltice
140 Anglia – Franța – Benelux
circuitele cu autocarul
82
Spania – Costa Brava
142 Anglia – Țara Galilor – Irlanda
8
Echipa ghizilor Christian Tour
84
Spania Clasică
146 Anglia – Scoția
10
Reduceri şi Bonusuri
86
Spania – Andaluzia
148 Anglia – Scoția – Irlanda
11
Plecări in ordine cronologică
88
Spania – Portugalia
150 Scoția – Irlanda – Benelux
15 Clasificarea circuitelor după gradul de dificultate 101 Welcome Bonus 175 Condiții generale de călătorie 176 Tarife de intrare la obiectivele turistice
152 Polonia – Țările Baltice WINTER BREAKS 91
WinterBreak Milano - Veneţia
92
WinterBreak Florenţa - Roma
93 WinterBreak Roma - Coasta Amalfitană
circuite cu autocarul
94 WinterBreak München
16
Istanbul – Poarta Orientului
95
WinterBreak Praga – Cracovia
17
Istanbul – Insula Prințului
96
WinterBreak Praga – Viena
18
Turcia – Fascinația Cappadociei
97
WinterBreak Lisabona - Fatima
20 Cappadocia 21
Croația – Slovenia
22
Serbia – Croația – Muntenegru
24
Muntenegru – Albania
25
5 Capitale
26
Viena
27
Austria – Bavaria
28
Praga și Viena
29 Praga – Viena – Castelele
- Nürnberg
32
Elveția – Bavaria – Lombardia
34 Elveția – Bavaria – Coasta de Azur 36
Veneția
38
Veneţia – Italia, circuit şi sejur
40 Italia Clasică 42
Italia Clasică și Insula Căpri
44
Italia – Coasta de Azur
46
Coasta de Azur – Elveția
48
Liguria – Elveția
50 Paris 52
Benelux
54
Franța – Germania
56
Franța – Belgia – Germania
58
Franța – Benelux
60 Anglia – Belgia 62
Anglia – Benelux
64
Anglia – Franța, economic
66
Anglia – Franța
68
Anglia – Franța – Benelux
158 Țările Nordice – Țările Baltice 160 Fiorduri Scandinave 162 Scandinavia – Țările Baltice 164 Spania – Costa Brava 165 Spania Clasică 166 Spania – Andaluzia 168 Spania – Portugalia 170 Spania – Portugalia – Maroc 172 Portugalia – Maroc 174 Portugalia
98 WinterBreak Andaluzia - Gibraltar 99
WinterBreak Madrid
Summer Breaks 110 Cehia – Germania
Pelerinaje 102 Israel – Tărâmul Făgăduinţei 104 Pelerinaj Israel – Iordania
Boemiei 30 Polonia – Germania – Cehia
154 Țările Nordice
111 Roma – Cetatea eternă 112 Londra - capitala de pe Tamisa 144 Irlanda 145 Scoția 156 Tallinn - Stockholm - Helsinki 157 Fiorduri Scandinave
circuite cu avionul 106 Turcia – Cappadocia 108 Cappadocia 109 Istanbul 113 Paris Magique 114 Austria – Bavaria 115 Praga – Viena și Castelele Boemiei 116 Polonia – Germania – Cehia 118 Elveţia – Bavaria - Lombardia 120 Elveţia – Lombardia 121 Elveția – Coasta de Azur 122 Elveția – Bavaria – Coasta de Azur 124 Veneția – Italia circuit și sejur 126 Liguria - Elveţia 127 Italia 128 Italia Clasică și Insula Capri 130 Italia – Coasta de Azur
1
rism
în top
tu
nr.
l
fi
rmelor d
e
u
CHRISTIAN TOUR ÎN CIFRE
agenția de turism
Am organizat vacanțe pentru un număr de
cu Senior Voyage au ales să călătorească
În sezon operăm
de turiști
de turiști
de curse charter cu autocarul pe săptămână, din toată țara
NE BUCURĂM DE îNCREDEREA A PESTE
De
185000 12000 36 1500
de agenții partenere
18
În Dubai și destinații exotice și-au petrecut vacanța
ani familia Christian Tour se mărește cu noi membri
Operăm
35
de turiști Am crescut cifra de vânzări la peste
de zboruri charter săptămânal, în sezon, din București, Bacău, Cluj Napoca, Iași, Timișoara şi Chişinău. Am organizat
413 circuite cu avionul și cu autocarul
2500
50
Începând din 2016 vom avea
de milioane de euro
10
noi autocare în flota Christian Tour Flota de transport a ajuns la un număr de
47
autovehicule și autocare
am deschis
4
noi birouri în străinătate – republica moldova, Ungaria, Polonia și Serbia
Topul Naţional al Firmelor din România
TopHotel Awards 2015
Topul firmelor din Municipiul BUCUREŞTI
Gala Premiilor din Industria Transporturilor
Activități ale agențiilor turistice și ale tur-operatorilor (2015)
CEA MAI BUNĂ AGENŢIE DE TURISM A ANULUI
domeniul de activitate ŞI clasa de MĂRIME turism (2014)
Cel mai mare operator de transport turistic (2014)
„Sistemul Cameral premiază performanţa economică, spiritul antreprenorial, curajul de a inova şi de a investi în inovare, comportamentul etic în afaceri, toate acestea fiind criteriile luate în calcul în realizarea clasamentului.” (C.C.I.B.)
„TopHotel Awards premiază cele mai eficiente şi inovatoare proiecte care au marcat evoluţia industriei hoteliere, a turismului şi ospitalităţii din România.” (EVENSYS)
„Sunteţi un model pentru cei aflaţi la început de drum, pentru cei aflaţi într-un moment dificil şi care au nevoie de un strop de motivaţie, dar şi pentru cei care vor să se reinventeze!” (C.C.I.B.)
„Scopul acestei iniţiative comune a asociaţiilor de transport din România a fost premierea celor mai performante companii din fiecare mod de transport, pentru a promova împreună competitivitatea transporturilor ca sector important al economiei naţionale.” (U.N.T.R.R.)
Locul 1 Locul 1 Locul 1 Locul 1
2
PELLERIN îț i p l ace să fii m e re u p e d rum u ri , s ă că lătorești în ju ru l lu m i i , să a dun i amintiri d e neu i tat
Î
ncă din cele mai vechi timpuri, rădăcinile cuvântului „turism” au fost strâns legate de călătoriile efectuate de popoarele Biblice pentru descoperirea tărâmurilor îndepărtate. De exemplu, știai că termenul „turism” a fost folosit prima dată pentru a descrie călătoria profetului Moise către pământurile din Canaán? Pelerinii au devenit astfel primii turiști ai lumii, iar de atunci istoria se referă la ei drept persoanele care călătoresc cel mai mult. Și pentru că acești turiști străvechi ne-au inspirat, am considerat că ție, călătorule modern, însetat de cunoaștere, drumeții și locuri noi din întreaga lume, ți se potrivește perfect apelativul „Pellerin”. Nu de alta, dar toate semnele sunt de partea ta: îți place să fii mereu pe drumuri, să călătorești în jurul lumii, să aduni amintiri de neuitat. Aștepți cu nerăbdare să vizitezi locuri inedite și te hrănești spiritual cu fiecare tărâm nou pe care îl descoperi.
Brandul „Pellerin” a luat naștere din dorinţa de a vă oferi atât ţie, cât și celorlalţi împătimiţi de călătorii o gamă variată de programe turistice care să potolească tuturor setea de nou și inedit. Produsele se adresează călătorilor care ar renunța oricând la confortul unui sejur la plajă, în favoarea unei experiențe atipice. Acestea fiind spuse, ești dispus să lași sesiunea de bronzat de-o parte și să pornești într-o aventură cu ajutorul căreia vei descoperi istorie, destinații turistice noi, obiceiuri și culturi unice?
Programele „Pellerin” îți pun la dispoziție o gamă largă de opțiuni în materie de călătorii. Poți opta pentru circuite culturale, pelerinaje sau chiar city break-uri în destinații dintre cele mai impresionante. Toate opțiunile vin la pachet cu un „bagaj” plin de cultură și spiritualitate, de care te vei bucura din plin și care îți va îmbogăți sufletul. Bonus: o serie de facilități și servicii adiționale care vin în completarea programului ales, astfel încât vacanțele tale să se transforme într-o serie de experiențe și senzații noi. Pellerin e ca o familie! Una plină de membri pasionați de călătorii și însetați de aventură. Fiecare membru va face parte din Pellerin Club Card, un concept creat special pentru el, și va purta însemnele Pellerin în toate călătoriile sale. Adaugă în desaga de vacanță și în jurnalul tău de călătorie experiențe unice cu ajutorul Pellerin Club Card. Acesta îți oferă posibilitatea să vizitezi cele mai interesante și inedite destinații turistice din lume! Cum poți deveni membru? Regulamentul și toate detaliile de care ai nevoie sunt disponibile pe site-ul www.christiantour.ro Pellerin Club Card este un card nominal care se achiziționează contra cost (25 euro) și vine în întâmpinarea ta cu o multitudine de avantaje, încă de la început: de la asigurări gratuite (medicală/ storno sau bagaje), la reduceri de până la 25% acordate la circuitele cumpărate, dar și beneficii oferite de partenerii Christian Tour, în ţară şi în străinătate.
3
Flota Christian Tour Ne m ă ri m f lota d e au to ca re s pe ci a l pe ntr u co nfortul tău
Detalii privind clasificarea autocarelor utilizate la Circuitele Culturale organizate de Christian Tour Suntem mândri să te anunțăm că, la finalul anului 2015, flota de autocare Christian Tour se va mări cu 10 modele noi. Achiziția este cu atât mai importantă pentru noi cu cât autocar ele sunt special concepute să ofere tuturor călătorilor condiții excelente de transport, fiind dotate cu echipamente de ultimă generație. Printre acestea se află un sistem de asistență la schimbarea benzii de mers, asistență la frânar ea de urgență sau un program electronic pentru stabilitate pe șosea. Autocarele sunt marca Neoplan, brand-ul de lux al deja celebrei companii MAN, unul dintre liderii europeni în ceea ce privește astfel de vehicule. Noile autocare sunt dotate cu scaune de ultimă generație, confecționate din piele textilă și cu protecție eficientă pentru zona lombară.
autogara christian tour Modernă, dotată cu aer condiționat, loc pentru bagaje, Wi-Fi și toalete în apropierea stației de îmbarcare, autogara Christian Tour face așteptarea mult mai confortabilă.
2 stele, 35 - 38 loc., cca 10 m lungime, 2 axe
3 stele, 54 - 59 loc., cca 13 m lungime, 3 axe
3 stele, 40 - 41 loc., cca. 11 m lungime, 2 axe
3 stele, 59 - 63 loc., cca 14 m lungime, 3 axe
4 stele, 43 - 44 loc., 12 m lungime, 2 axe
2 stele, 64 - 67 loc., peste 14 m lungime, 3 axe
3 stele, 46 - 49 loc., 12 m lungime, 2 axe
Midi-autocarele de cca. 22 – 34 de locuri, chiar dacă ar avea distanţa între scaune suficientă, în general nu pot obţine clasificări mai mari
de 2 stele, fie din cauza spaţiului mic pentru 3 stele, 52 - 54 loc., cca. 12,7 m lungime, 2 axe
bagajele de cală, fie lipsa cotierelor pentru pasagerii de la geam sau lipsa suporţilor
pentru sprijinirea picioarelor etc. De aceea,
utilizarea midi-autocarelor este pe cât posibil evitată. 4 stele, 52 - 54 loc., cca. 13 m lungime, 3 axe
Există şi excepţii, în sezonul 2015 fiind utilizate
midi-autocare chiar şi de 4 stele. Existenţa sau lipsa toaletei nu este criteriu de clasificare nici măcar pentru 2 stele, mai ales că toaletele nu se folosesc, chiar dacă ar exista în dotarea autocarelor.
4
Punctele de îmbarcare autocar Chisinau
+32 km
Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu 15 - 30 minute înainte de ora comunicată. Orele sunt estimative, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de trafic. Numerele de telefon ale ghizilor sau şoferilor se vor comunica cu 2 - 3 zile înaintea plecării, urmând a ţine legătura cu aceştia pentru a te informa privind situaţia concretă din ziua plecării (ora exactă a sosirii în oraşul tău). Te rugăm să respecţi ora îmbarcării, pentru că grupul nu va aştepta după turiştii care întârzie. Dacă turiştii se îmbarcă dintr-o altă localitate decât Bucureşti, aceştia trebuie să informeze agenţia la care s-au înscris cu minim 15 zile înainte de data plecării. Înscrierile cu mai puţin de 15 zile înainte se vor face numai în funcţie de capacitatea mijloacelor de transport utilizate. Dintre cele doua trasee de tranzitare a României către frontiera de vest doar unul este cu doar 35km mai lung decat cel mai scurt traseu posibil. Daca prin exceptie în capetele de sezon vom fi nevoiţi să alegem un traseu cu alţi 20-30 km mai lung, turiştii din Bucureşti vor primi GRATUIT croaziera pe Dunăre (fără cină) la Budapesta pentru disconfortul creat.
• În unele oraşe de pe traseu, autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor. • Obiectivele turistice redactate cu litere înclinate (italice) se vizitează doar la exterior. • Ordinea cazarilor și vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se pot modifica, cu asigurarea vizitarii tuturor obiectivelor incluse in program. • Pentru explicaţii la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali. • Intrările la obiective turistice nu sunt incluse în preţul excursiilor. Acest lucru este valabil şi pentru excursiile opţionale. • Pentru marea majoritate a excursiilor, copiii beneficiază de reducere pentru cazare în cameră cu doi adulţi. • Suplimentul single nu include şi cazarea de pe ferryboat.
• Majoritatea hotelurilor din Țarile scandinave nu sunt clasificate oficial pe stele • Multe hoteluri din Anglia, între care și cele din lantul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. • Pe cele mai multe programe, autocarul va prelua turistii sositi cu avionul, precum și pe cei de la Budapesta din / spre orasele prin care se tranziteaza Romania. • Pe programele pe Turcia, pentru explicatii la obiective, grupul va achita 5-15 euro / pers. pentru servicii de ghizi locali (impus prin lege) • Din cauza cererii reduse pentru varianta de transport cu autocarul este posibil ca pe unele programe pe Spania/ Portugalia, sa fie utilizate mijloace de transport de capacitate mica pana la Barcelona și retur, urmand ca de acolo sa fie utilizate autocare de peste 40 persoane. • Grupul minim pentru excursiile cu autocarul este format din 35 de persoane.
• Grupul minim pentru excursiile cu avionul este format din 10 - 20 de persoane. • Prețurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiștii vor putea să își dea acceptul pentru achitarea diferenței de tarif față de prețul din ziua achitării pachetului turistic. BONUS 75 - Turiştii cu domiciliul în Baia Mare, Satu Mare şi Oradea, pot solicita îmbarcare - debarcare la BUDAPESTA (fără cazări şi mic dejun în prima şi ultima zi) şi obţin o REDUCERE de 75 euro (necumulabilă) din preţul de catalog.
Îmbarcări și transferuri din țară Îmbarcări gratuite
PIATRA NEAMT 15 € Parcare hot Central
Bucureşti
Autogara Christian Tour - Calea Grivitei 158 05.45
SUCEAVA
15 € Parcare hotel Bucovina
05.30
PITEŞTI
Petrom iesire Pitesti Est
07.00
IAŞI
15 € Parcare Billa (Sos. Arcu nr. 29)
05.00
Rm. VÂLCEA
Petrom iesire Pasarela Nord
08.30
CHISINAU-IASI 10 € PARCARE HOTEL NATIONAL
SIBIU
Petrom Obor Calea Surii Mari
11.30
CRAIOVA
SEBEŞ
Rompetrol iesire Lancram
12.00
SLATINA
DEVA
Mc. Donald’s Gară
14.00
ARAD
Gara Centrală
16.00
Transferurile contra cost efectuate cu autovehicule Christian Tour sau inchiriate, sunt GARANTATE pentru minim 4 persoane (reconfirmare cu 2 - 3 zile inainte de plecare) şi sunt LIMITATE în funcţie de capacitatea maxima a mijlocului de transport utilizat (4, 8, 14, 18, 28, 34 sau 49 de locuri). Pentru mai putin de 4 pers. / sens, turistii care solicita transfer privat, pot accepta suportarea diferentei de pret, sau li se restituie dublul sumei achitate pentru transferul pe sensul neefectuat, daca nu exista variante de transfer cu transportul public. Efectuarea transferului cu autovehicule Christian Tour sau inchiriate, la plecarea in circuit, nu implica și efectuarea transferului privat pentru retur, daca nu este intrunit numarul minim de 4 pers. / sens. In aceste situatii se vor putea utiliza variantele de transport public prezentate in paginile urmatoare. Pentru turistii din Bacau, Piatra Neamt, Suceava, Iasi și Chisinau care nu solicita transfer oferim GRATUIT o cazare (la dus sau la intors, la alegerea turistilor) in Bucuresti la un hotel 3*** in apropierea Garii de Nord și a locului de imbarcare din Autogara Christian Tour. Preturile din tabel sunt exprimate in euro/sens/persoana.
BACĂU
Îmbarcări contra cost PLOIEŞTI
5 € Petrom METRO
07.00
CÂMPINA
8 € CASA BUCUR – POPAS KM 92
07.30
10 € McDonald’s Cal. Bucureşti
09.00
BRAŞOV
Sf.Gheorghe 10 € Petrom V- ieşire Braşov
08.00
TG. MURES
10 € Parcare Promenada Mall
11.30
CLUJ
10 € Intrarea în parcarea Polus Mall 13.30
ORADEA
10 € Intrare parcare SELGROS
18.00
TIMIŞOARA
5 € Parcare AUCHAN, CaleA AradULUI 15.00
CONSTANŢA
8 € Gara Centrală
02.00
BUZĂU
8 € PETROM Pod Maracineni
06.00
BRĂILA
10 € Intr. parcare CARREFOUR
04.30
GALAŢI
10 € McDonald’s
04.00
FOCSANI
10 € Benzinaria lukoil centru
04.30
15 € Parcare Stadion Municipal
10 € McDonald’s Cal. Bucureşti 8 € Parcare Hotel Parc
06.00 07.00
02.00 06.30 08.00
5
Transferuri garantate indiferen t d e n u m ă ru l mi ni m d e pers oan e
Sezonul 2015 vine cu noutăţi pentru programele de circuite. Acum este mult mai uşor să accesezi programele noastre din aproape toate orasele ţării. Ne face plăcere să vă anunţăm că am găsit soluţii pentru efectuarea transferurilor din ţară chiar dacă nu este întrunit numărul minim de 4 persoane, pentru transferurile private. Aceste oferte de transferuri se fac utilizând transportul public şi sunt garantate indiferent de numărul de turiști care le solicită. Orarele prezentate în tabelele de mai jos sunt estimative şi pot suferi modificări. Din cauza traficului rutier pot apărea unele întarzieri. În aceste tabele sunt specificate orelele de plecare ale mijloacelor de transport, turiștii fiind rugaţi să se prezinte la îmbarcare cu 15–30 de minute mai devreme.
Transferuri pentru circuitele cu autocarul t r a n s f e r u r i g a r a n tat e p e n t r u c i r c u i t e l e c u a u t o c a r u l persoane înscrise pentru transfer:
(excepție
Oră plecare
c i r c u i t e l e p e t u r c i a ), i n d i f e r e n t d e n u m ă r u l d e
Oraș de îmbarcare
Loc de îmbarcare
Loc de îmbarcare retur
Craiova
Autogara Bacriz
06.00
Rm. Valcea – Petrom ieșire Pasarela Nord
23.00
Slatina
Autogara Transbuz
07.00
Rm. Valcea – Petrom ieșire Pasarela Nord
23.00
Chisinau
Gara Auto Sud
19.00
Targu Mures - Autogara
19.00
Iasi
Monument Mihai Viteazu
22.30
Targu Mures - Autogara
19.00
Roman
Gara
23.30
Targu Mures - Autogara
19.00
Piatra Neamt
Autogara
00.30
Targu Mures - Autogara
19.00
Bacau
Parcare Stadion Municipal
23.30
Targu Mures - Autogara
19.00
Chisinau
Gara Auto Sud
21.00
Brasov – Autogara Bartolomeu
21.00
Iasi
Monument Mihai Viteazu
01.00
Brasov – Autogara Bartolomeu
21.00
Roman
Gara
02.00
Brasov – Autogara Bartolomeu
21.00
Piatra Neamt
Parcare Hotel Central
02.30
Brasov – Autogara Bartolomeu
21.00
Bacau
Parcare Stadion Municipal
03.30
Brasov – Autogara Bartolomeu
21.00
t r a n s f e r u r i g a r a n tat e p e n t r u c i r c u i t e l e c u a u t o c a r u l i n c l u s i v c e l e p e t u r c i a / r e t u r m u n t e n e g r u indiferent de numărul de persoane înscrise pentru transfer:
6
Ora plecare
Loc de îmbarcare retur
Oră plecare retur
-
albania,
Oraș de îmbarcare
Loc de îmbarcare
Constanta
Gara CFR
00.00
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
Ora plecare retur 01.10
Medgidia
Parcare Restaurant Balada
00.30
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
01.10
Focsani
Lukoil Centru
01.00
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
01.00
Buzau
McDonald’s
02.00
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
01.00
Galati
Mc Donald’s
00.00
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
01.00
Braila
Magazin Billa, Calea Buzaului
00.30
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
01.00
Brasov
Hotel Aro Palace
00.40
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
23.30
Sinaia
Parcul Central
01.50
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
23.30
Campina
Banești “La Avion”
02.20
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
23.30
Ploiesti
Petrom Metro
02.50
Autogara Christian Tour, Calea Griviței, nr. 158
23.30
Transferuri pentru circuitele cu avionul t r a n s f e r u r i g a r a n tat e p e n t r u c i r c u i t e l e c u av i o n u l i n d i f e r e n t d e n u m ă r u l d e p e r s o a n e î n s c r i s e pentru transfer din orașele de mai jos:
GALATI - BRAILA - otopeni și retur
constanta - otopeni și retur constanta - gara centrala 00:45
03:00
06:00
08:00
10:30
12:00
14:00
medgidia - parcare restaurant balada 01:15
03:30
06:30
08:30
aeroportul otopeni 04:15
06:30
10:00
11:30
aeroportul otopeni 01:30
03:10
05:30
11:30
06:10
08:30
14:30
06:40
09:00
14:30
16:30
20:00
23:00
14:00
15:30
17:30
19:30
23:00
02:00
13:00
14:30
16:00
17:20
19:30
22:20
16:00
15:00
22:30
12:30
constanta - gara centrala 05:00
19:30
11:00
medgidia - parcare restaurant balada 04:30
16:00
16:30
17:30
19:00
20:20
22:30
01:20
18:00
19:30
20:50
23:00
01:50
galati mcdonald’s 00:00 02:30
01, 00
03, 30
06, 30
08, 00
buzau mc donald’s 02, 00
04, 30
07, 30
09, 00
aeroportul otopeni 04, 00
06, 30
09, 30
11, 00
00:30 03:00 06:00
01:00
02:30 04:00
12, 00
13, 30
14, 30
17, 00
22, 30
10, 30
13, 00
14, 30
15, 30
18, 00
23, 30
12, 30
15, 00
16, 30
17, 30
20, 00
01, 30
15:00
17:00
19:00
10:00 14: 00
16:00
17:00
19:00
21:00 00:30
17:00
18:00
20:00
22:00
focsani lukoil centru 03:00
09, 30
14:00
03:00 04:30 06:00
04:00 05:30 07:00
11:00
15: 00
08:30
22:30
01:30
06, 45
07, 45
slatina autogara 06, 45
07, 45
08, 45
12, 25
13, 25
08, 45
09, 45
10, 45
11, 45
12, 45
09, 45
10, 45
11, 45
12, 45
13, 45
14, 25
15, 25
16, 25
17, 25
aeroportul otopeni * stop autogara pelendava 08:30
09.30
10.30
slatina autogara 09.10
12.10
13.10
14.10
11.30
15.10
craiova autogara bacriz 10.10
13.10
14.10
15.10
16.10
14.30
16:00
21: 30 22: 00
13: 00 14:00
16:30
04:30
06:30
09:30
12:30
15: 00
16: 30
20:00 01: 30
11:00
17:30
aeroportul otopeni
00:00 01:00 02:30 04:00 08:00 12:00 14:00 15:00
braila magazin billa calea buzaului 03:30 04:30 06:00 07:30
11:30
15:30
17:00 19:00 22:30
17:30 18:30
20:30 22:30 02:30
04:00 05:00 06:30 08:00 12:00 16:00 18:00 19:00
21:00 23:30 02:30
galati mcdonald’s
brasov hotel aro palace 00:40
03:30
07:30
10:00
12:00
15:00
18:00
22:00
13:40
16:40
19:40
23:40
12:10
14:10
17:10
20:10
00:10
13:00
15:00
18:00
21:00
01:00
14:00
16:00
18:00
20:00
23:30
16:50
18:50
20:50
00:20
17:20
19:20
21:20
00:50
19:00
21:00
23:00
02:30
campina banesti „la avion” 02:20
05:10
09:10
11:40
ploiesti petrom metro 02:50
05:40
09:40
03:40
06:30
10:30
aeroportul otopeni 02:00
04:00
12:00
ploiesti petrom metro 02:50
04:50
12:50
14:50
15.30
05:20
13:20
15:20
brasov hotel aro palace
aeroportul otopeni * stop autogara ritmului 11, 25
13:30
11:30
aeroportul otopeni
03:20
CRAIOVA - SLATINA - otopeni și retur 05, 45
12: 30
09:00
campina banesti „la avion” craiova autogara plenedava
11: 00
BRASOV - CAMPINA - PLOIESTI- Otopeni
08:00 12: 00
buzau mc donald’s 02:00
07:30
aeroportul otopeni
aeroportul otopeni 00:00
07:00
braila magazin billa calea buzaului
FOCSANI - BuZAU - otopeni și retur focsani lukoil centru
05:30
05:00
07:00
15:00
17:00
18, 25
12.30
13.30
16.30
18.00
16.10
17.10
18.10
19.10
20.10
21.10
17.10
18.10
19.10
20.10
21.10
22.10 00.10
23.10
IMPORTANT
* transferurile la / de la Aeroportul Otopeni se vor face în funcție de orarul de zbor, cu cea mai apropiata cursa ca ora de sosire / plecare. * costul transferurilor spre / dinspre Aeroportul Otopeni pentru circuitele cu avionul este același cu costul transferului pentru circuitele cu autocarul din orasele respective. 7
Echipa Departamentului Circuite Christian Tour
Echipa REZERVĂRI - Dispecerat Circuite
Iulia Dumitrescu Dispecer Senior
Adrian Gheorghiu Manager Circuite: A-B-C-D-EF-I-J-K-M-N-P-R-S-V-X-Z-W
Carmen Rusu Dispecer Junior
Cristina Aldea Senior Agent Rezervări
Ghizi Scandinavia, Polonia, Ţările Baltice
Manuela Avram A-B-C-E-H-J-K-N-O-R-ST-V-Y-Z-W
Doru Higea A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-OP-R-U-V-Y-Z
Cristina Johnson A-B-C-D-G-H-I-J-O-P-R-Y-Z
Sava Cretu A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-MN-O-P-R-S-T-U-V-X-Y-Z
Ghizi pentru Serbia, Muntenegru, Croaţia
Lucia Gliga B-D-E-J-N-V-Z
Claudia Radita B-D-E-J-K-M-N-W-Z
Marius Berca Director operațional, B-E-I-J-K-N-Z
Magda Tomasek E-J-N-Z
Ghizii pentru Anglia, Scoţia, Irlanda, Benelux
Madalina Apostol A-B-C-D-G-H-I-J-L-O-P-RS-T-U-X-Y-Z
8
Simona Higea A-B-C-D-I-J-K-L-M-P-U-V-X-Z
Catalina Chiriac A-B-C-D-I-J-M-P-Z
Ana Stoica A-B-C-D-E-I-J-L-N-P-U-Z
Ghizii pentru Franţa, Germania
Anca Duta A-B-C-D-I-J-M-P-Z
Tiberiu Munteanu B-C-D-I-J-M-P-R-Z-W
Blank Maxim A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-L-M-NO-P-R-T-U-X-Y-Z
Miruna Petre B-E-I-J-N-Z
Ghizii pentru Italia
Aurelian Dristaru B-C-D-F-I-J-K-M-O-P-R-V-X-Y-Z
Emilia Ghita B-E-I-J-K-M-Z
Mihaela Vlad B-M-Z
Elena Dumitriu A-B-C-D-I-J-K-M-P-S-T-X-Z-W
Ghizii pentru Spania, Portugalia, Maroc
Corina Stancu B-C-D-E-F-H-I-J-K-M-N-OP-R-S-V-X-Y-W-Z
Maria Stefan A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-MN-O-P-R-S-T-U-V-X-Y-Z-W
Nina Milian B-I-M-S-X-Z
Victoria Vartopeanu B-F-I-J-K-M-S-X-Z-W
Ghizii pentru Turcia, Grecia
Yanis Kozaridis K-W-W-W-W-W-W-W-W
Aris Kozaridis K-W
Alina Constantinescu W-M
Ion Racheru K-W
Ghizii pentru Elveţia, Cehia, Austria
Sorin Slavu A-B-C-D-E-F-J-K-M-OP-R-X-Y-Z
Mugur Mos A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-MN-O-P-R-S-T-U-V-X-Y-Z-W
Laura Costache B-D-V-Z
Gheorghe Munteanu B-F-I-J -M-Z-W
specializările ghizilor pentru fiecare destinaţie • a - anglia • b - austria • c - belgia • d - cehia • e - croaţia şi slovenia • f - elveția • g - estonia, letonia, lituania
• h - filanda • i - franța • j - germania • k - grecia • l - irlanda şi irlanda de nord • m - italia • n - muntenegru şi serbia
• • • • • • •
o - norvegia p - olanda r - polonia s - portugalia t - rusia u - scoția v - sicilia
• • • •
x - spania y - suedia z - ungaria w – turcia
9
Reduceri de până la
primii 5%
5
reducere pentru primii
grupuri de autocar 5
turisti
aceasta reducere se ofera pentru primii 5 turisti inscrisi in fiecare excursie pana la 25 noiembrie 2015.
early booking 5%
reducere p e n t r u a c h i ta r e a a 50% ava n s d i n p r e t u l e x c u r s i e i pa n a l a
25
noiembrie
2015
r e d u c e r e 3-10% p e n t r u g r u p u r i d e autocar (minimum 6 persoane pe acelaşi circuit şi aceeaşi plecare)
a. Pentru un grup minim de 6 persoane adulte care merg pe acelaşi circuit de autocar şi aceeaşi dată de plecare, se calculează un procent de reducere egal cu jumătate din numărul de turişti ai acelui grup. Exemplu 3% pentru 6 persoane sau 7% pentru 14 persoane. b. Reducerea nu este aplicabilă grupurilor de elevi unde profesorii organizatori primesc o gratuitate pentru fiecare 10 turişti înscrişi (al 11-lea gratuit), cu condiţia să însoţească grupul.
grupuri de avion reducere
2-6%
p e n t r u g r u p u r i d e av i o n
Reducerea se acorda pentru minimum 8 persoane pe acelaşi circuit de avion şi aceeaşi plecare
clienti fideli
r e d u c e r e 3-5% p e n t r u (minimum 3 excursii)
clienţi fideli
Vacanţe organizate de Christian Tour sau prin colaboratorii săi) - vezi condiţiile de înscriere. Turiştii care au mai călătorit în cel puţin 3 excursii cu Christian Tour, înscrisi direct sau prin revânzători (trebuie să se regăsească rezervările în sistem) beneficiază de 3% reducere care se poate cumula cu celelalte reduceri din tabel. La 4 călătorii cu Christian Tour au 4% iar la 5 călătorii
sau mai mult
au 5% reducere.
ultimele locuri
r e d u c e r e 3% p e n t r u u lt i m e l e 5 l o c u r i p e l i s ta c u o r d i n e a d e î m b a r c a r e î n a u t o c a r
Reducere 3% pentru cei care optează de la înscriere pentru ultimele 5 locuri pe lista de îmbarcare în autocar (valabilă doar pentru grupurile de autocar).
legenda catalogului Simbolurile pentru serviciile de transport Transportul aferent pachetului turistic se face cu avionul. Transportul aferent pachetului turistic se face cu autocarul.
Notaţii şi abrevieri Notaţia **+ semnifică o cazare de confort două stele superior.
Notaţia ***+ semnifică o Cameră stnd. = Cameră cazare de confort trei stele standard superior.
Supl. single = Supliment single (diferenţa de preţ pe care turistul o va plăti dacă va dori să stea singur în cameră.)
Clasificarea circuitelor în functie de dificultate
COMPLEX – programe bogate in vizite și obiective turistice pe traseu, excursii opționale; durata programelor mergand pana la 19 zile; distanta medie parcursa pe zi este intre 90-470 km; sunt disponibile in varianta de autocar și varianta de avion;
COMPACT – programe bogate in vizite și obiective turistice pe traseu dar intinse pe un numar mai mic de zile intre 9 și 16 zile; posibilitatea participarii la excursii opționale; distanta medie parcursa pe zi este intre 160 - 510 km; sunt disponibile in varianta de autocar și varianta de avion;
RELAX – programe ce cuprind principalele obiective turistice de pe traseu dar vizitele zilnice sunt mai lejere, turistii alegand fie sa se relaxeze in statiunile de la malul marii fie sa viziteze obiectivele din zona; distanta medie parcursa pe zi este intre 10 - 390 km ; sunt disponibile in varianta de autocar și varianta de avion;
ECONOMIC - programe foarte bogate in vizite turistice, condensate și intinse pe un numar mic de zile variind intre 4 pana la 10 zile turistice; distanta medie parcursa zilnic este de mai mare 310-675 km.
ATENTIE: Pentru anumite programe, va recomandam un examen medical amanuntit inainte de inscriere/plecare. Recomandam atentie sporita persoanelor cu rau de altitudine și probleme cardiace, in program fiind incluse incursiuni la altitudini de peste 3600m. Examenul medical este necesar indiferent de varsta. * Agenţia nu este responsabilă pentru eventualele neconcordanţe care pot apărea între informaţiile din prezentul catalog şi informaţiile primite în agenţie. Întotdeauna vor avea prioritate informaţiile primite în agenţie; În urma rezervării şi contractării serviciilor turistice conform catalogului, apariţia unei oferte speciale nu poate să influenţeze tariful deja stabilit. Rezervările făcute în perioada de early booking nu permit modificări de nume sau anulări. Orice modificări aduse rezervării iniţiale, duc la recalcularea preţului şi implicit la pierderea acestei facilităţi. Reducerile se aplică doar la pachetul de bază, acestea nu se aplică la taxe sau suplimente.
10
Plecări în ordine cronologică DENUMIRE CIRCUIT Israel - Pamantul Fagaduintei 3- avion Winter Break - Milano, Veneția 1 - avion Winter Break - Florența, Roma 1 - avion Winter Break -Lisabona, Fatima 1 - avion Winter Break - Roma, Coasta Amalfitana 1 - avion Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 1 - avion Winter Break - Milano, Veneția 2 - avion
PLECARE TRANSPORT Nr. zile 2-feb.-2016 Avion 6 13-feb.-2016 Avion 4 16-feb.-2016 Avion 5 22-feb.-2016 Avion 5 23-feb.-2016 Avion 5 28-feb.-2016 Avion 5 29-feb.-2016 Avion 4
Preţ 185 € 295 € 355 € 355 € 275 € 345 € 295 €
DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Israel - Pamantul Fagaduintei 4- avion 1-mar.-2016 Avion 6 Winter Break - Munchen, Nurnberg 1 - avion 4-mar.-2016 Avion 4 Winter Break -Lisabona, Fatima 2 - avion 7-mar.-2016 Avion 5 Winter Break - Praga, Cracovia 1 - avion 10-mar.-2016 Avion 5 13-mar.-2016 Avion 5 Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 2 - avion Winter Break - Praga, Viena și Castelele Boemiei 1 - avion 14-mar.-2016 Avion 5 Winter Break - Munchen, Nurnberg 2 - avion 19-mar.-2016 Avion 4 21-mar.-2016 Avion 5 Winter Break -Lisabona, Fatima 3 - avion Winter Break - Milano, Veneția 3 - avion 23-mar.-2016 Avion 4 26-mar.-2016 Avion 5 Winter Break - Florența, Roma 2 - avion Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 3 - avion 29-mar.-2016 Avion 5
Preţ 185 € 295 € 355 € 355 € 345 € 345 € 295 € 355 € 295 € 355 € 345 €
DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ Winter Break - Roma, Coasta Amalfitana 2 - avion 3-apr.-2016 Avion 5 275 € Winter Break - Milano, Veneția 4-avion 10-apr.-2016 Avion 4 295 € 11-apr.-2016 Avion 5 395 € Winter Break -Lisabona, Fatima 4-avion Israel - Iordania 1- avion 12-apr.-2016 Avion 7 225 € 12-apr.-2016 Avion 6 185 € Israel - Pamantul Fagaduintei 5- avion Istanbul 1- avion 13-apr.-2016 Avion 5 175 € Istanbul -Poarta Orientului 1- autocar 13-apr.-2016 Autocar 5 155 € 15-apr.-2016 Avion 4 295 € Winter Break - Munchen, Nurnberg 3 - avion Turcia Capadokia 1 16-apr.-2016 Autocar 12 355 € Istanbul - Insula Printului 1 17-apr.-2016 Autocar 7 de la 195 € Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 4-avion 17-apr.-2016 Avion 5 345 € Israel - Pamantul Fagaduintei 6- avion 19-apr.-2016 Avion 6 185 € Istanbul 2 - avion 20-apr.-2016 Avion 5 de la 175 € Istanbul -Poarta Orientului 2 - autocar 20-apr.-2016 Autocar 5 de la 155 € Winter Break - Praga, Cracovia 2 - avion 20-apr.-2016 Avion 5 355 € 22-apr.-2016 Avion 5 395 € Winter Break -Lisabona, Fatima 5 - avion Praga și Viena 1 24-apr.-2016 Autocar 6 de la 199 € Winter Break - Praga, Viena și Castelele Boemiei 2 avion 25-apr.-2016 Avion 5 345 € Istanbul 3 - avion 27-apr.-2016 Avion 5 175 € 27-apr.-2016 Autocar 5 155 € Istanbul -Poarta Orientului 3 - autocar Capadokia 1 28-apr.-2016 Autocar 8 265 € Capadokia 1- avion 28-apr.-2016 Avion 8 365 € Croatia Slovenia 1 28-apr.-2016 Autocar 7 275 € 28-apr.-2016 Autocar 8 359 € Paris 1 29-apr.-2016 Autocar 4 155 € 5 Capitale - 1 Muntengru Albania 1 29-apr.-2016 Autocar 5 215 € Turcia Capadokia 2 29-apr.-2016 Autocar 12 365 € Turcia Capadokia 2- avion 29-apr.-2016 Avion 12 365 € Viena autocar - 1 29-apr.-2016 Autocar 5 175 € Winter Break - Munchen, Nurnberg 4-avion 30-apr.-2016 Avion 4 295 € DENUMIRE CIRCUIT Veneția 1 Italia Clasică 1 Praga și Viena 2 Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 5 - avion Istanbul 4- avion Istanbul -Poarta Orientului 4- autocar Spania Clasică 1 Spania -Portugalia 1 Winter Break - Milano, Veneția 5 - avion Turcia Capadokia 3 Turcia Capadokia 3- avion Spania Clasică 1 - avion Spania -Portugalia 1 - avion Israel - Iordania 2- avion Israel - Pamantul Fagaduintei 7- avion Istanbul 5 avion Istanbul -Poarta Orientului 5- autocar Praga, Viena și Castelele Boemiei 1
PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ 2-mai-2016 Autocar 6 229 € 3-mai-2016 Autocar 10 de la 433 € 3-mai-2016 Autocar 6 de la 199 € 3-mai-2016 Avion 5 345 € 4-mai-2016 Avion 5 175 € 4-mai-2016 Autocar 5 155 € 5-mai-2016 Autocar 13 595 € 5-mai-2016 Autocar 21 975 € 5-mai-2016 Avion 4 295 € 7-mai-2016 Autocar 12 de la 365 € 7-mai-2016 Avion 12 de la 385 € 8-mai-2016 Avion 7 375 € 8-mai-2016 Avion 15 755 € 9-mai-2016 Avion 7 225 € 9-mai-2016 Avion 6 185 € 11-mai-2016 Avion 5 de la 175 € 11-mai-2016 Autocar 5 de la 155 € 11-mai-2016 Autocar 8 de la 253 €
Winter Break - Florența, Roma 3 - avion 11-mai-2016 Avion 5 355 € Turcia Capadokia 4 12-mai-2016 Autocar 12 365 € Turcia Capadokia 4- avion 12-mai-2016 Avion 12 365 € Cehia Germania 1 - avion 13-mai-2016 Avion 5 de la 195 € 14-mai-2016 Autocar 11 de la 455 € Italia Clasică - Insula Capri 1 Winter Break - Roma, Coasta Amalfitana 3 - avion 15-mai-2016 Avion 5 275 € Israel - Pamantul Fagaduintei 8 - avion 16-mai-2016 Avion 6 185 € Italia Clasică - Insula Capri 1 - avion 16-mai-2016 Avion 9 de la 455 € Winter Break -Lisabona, Fatima 6 - avion 16-mai-2016 Avion 5 395 € Capadokia 2 17-mai-2016 Autocar 8 265 € 18-mai-2016 Avion 5 175 € Istanbul 6 - avion Istanbul Poarta Orientului 6 - autocar 18-mai-2016 Autocar 5 155 € Roma - Cetatea Eterna 1 - avion 18-mai-2016 Avion 6 215 € Spania -Andaluzia 1 18-mai-2016 Autocar 16 735 € 18-mai-2016 Autocar 12 365 € Turcia Capadokia 5 Turcia Capadokia 5 avion 18-mai-2016 Avion 12 365 € Praga și Viena 3 19-mai-2016 Autocar 6 de la 209 € 21-mai-2016 Autocar 14 de la 545 € Italia - Coasta de Azur 1 Spania -Andaluzia 1- avion 21-mai-2016 Avion 10 535 € 22-mai-2016 Avion 5 345 € Winter Break - Andaluzia, Gibraltar 6 - avion Istanbul - Insula Printului 2 22-mai-2016 Autocar 7 de la 215 € Israel -Pamantul Fagaduintei 9- avion 23-mai-2016 Avion 6 185 € Italia - Coasta de Azur 1 - avion 23-mai-2016 Avion 11 de la 545 € Paris 2 23-mai-2016 Autocar 8 359 € Capadokia 3 24-mai-2016 Autocar 8 265 € 24-mai-2016 Avion 8 365 € Capadokia 3- avion Istanbul 7-avion 25-mai-2016 Avion 5 de la 175 € 25-mai-2016 Autocar 5 de la 155 € Istanbul -Poarta Orientului 7-autocar Praga, Viena și Castelele Boemiei 2 25-mai-2016 Autocar 8 de la 253 € Turcia Capadokia 6 25-mai-2016 Autocar 12 365 € 25-mai-2016 Avion 12 365 € Turcia Capadokia 6- avion Praga, Viena și Castelele Boemiei 2- avion 26-mai-2016 Avion 6 de la 255 € Spania Clasică 2 26-mai-2016 Autocar 13 600 € Spania -Portugalia - Maroc 1- avion 26-mai-2016 Avion 19 1.095 € Cehia Germania 2 - avion 27-mai-2016 Avion 5 de la 195 € Italia Clasică 2 27-mai-2016 Autocar 10 de la 433 € Polonia - Germania - Cehia 1 27-mai-2016 Autocar 10 355 € Franța- Germania 1 29-mai-2016 Autocar 10 de la 415 € 29-mai-2016 Autocar 10 409 € Serbia Croatia Muntenegru 1 Spania Clasică 2 - avion 29-mai-2016 Avion 7 399 € Viena autocar - 2 29-mai-2016 Autocar 5 175 € Israel - Iordania 3- avion 30-mai-2016 Avion 7 225 € 30-mai-2016 Avion 6 185 € Israel - Pamantul Fagaduintei 10- avion Paris Magique 1 - avion 31-mai-2016 Avion 6 de la 295 € Portugalia - Maroc 1- avion 31-mai-2016 Avion 12 995 € DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ 1-iun.-2016 Avion 5 175 € Istanbul 8 - avion Istanbul -Poarta Orientului 8 - autocar 1-iun.-2016 Autocar 5 155 € Winter Break - Milano, Veneția 6 - avion 2-iun.-2016 Avion 4 295 € Elveția Bavaria Lombardia 1 3-iun.-2016 Autocar 11 459 € Paris 3 3-iun.-2016 Autocar 8 365 € Italia Clasică 3 4-iun.-2016 Autocar 10 de la 435 € Paris 4 4-iun.-2016 Autocar 8 359 € Turcia Capadokia 7 4-iun.-2016 Autocar 12 365 € Veneția 2 5-iun.-2016 Autocar 6 232 € 6-iun.-2016 Autocar 9 395 € Benelux 1 Italia avion 3 6-iun.-2016 Avion 7 de la 435 € Roma - Cetatea Eterna 2 - avion 7-iun.-2016 Avion 6 215 € Winter Break - Florența, Roma 4-avion 8-iun.-2016 Avion 5 355 € Benelux 1 - avion 8-iun.-2016 Avion 5 359 € 9-iun.-2016 Autocar 11 465 € Elveția Bavaria Coasta de Azur 1 Praga și Viena 4 9-iun.-2016 Autocar 6 de la 209 € Serbia Croatia Muntenegru 2 9-iun.-2016 Autocar 10 de la 385 € Anglia Belgia 1 10-iun.-2016 Autocar 10 425 € 10-iun.-2016 Avion 9 489 € Elveția Bavaria Coasta de Azur 1 - avion Spania Clasică 3 10-iun.-2016 Autocar 13 599 € Portugalia 1- avion 11-iun.-2016 Avion 7 465 € Anglia - Franța, Economic 1 12-iun.-2016 Autocar 10 435 € Italia Clasică - Insula Capri 2 12-iun.-2016 Autocar 11 de la 465 € Spania Clasică 4 12-iun.-2016 Autocar 13 600 € Spania Costa Brava 1 12-iun.-2016 Autocar 13 de la 509 € Spania -Portugalia 2 12-iun.-2016 Autocar 21 985 € 11
Plecări în ordine cronologică Capadokia 5 - avion Anglia- Benelux 1 Elveția Bavaria Lombardia 2 Italia Clasică - Insula Capri 2 - avion Paris 5 Praga, Viena și Castelele Boemiei 3 Serbia Croatia Muntenegru 3 Turcia Capadokia 8 Turcia Capadokia 8 - avion Elveția Bavaria Lombardia 2 avion Fiorduri Scandinave 1 Istanbul 9 -avion Istanbul -Poarta Orientului 9 -autocar Spania Clasică 4-avion Spania Costa Brava 1 - avion Spania -Portugalia 2 - avion Anglia- Benelux 1 - avion Cehia Germania 3 - avion Franța - Belgia - Germania 1 Fiorduri Scandinave 1 - avion Paris Magique 2 - avion Elveția Bavaria Lombardia 3 Istanbul - Insula Printului 3 Italia Clasică 4 Fiorduri avion - 1 Italia - Lido di Jesolo 1 Serbia Croatia Muntenegru 4 Țarile Nordice 1 Turcia Capadokia 9 Turcia Capadokia 9 - avion Veneția 3 Anglia - Franța 1 Austria Bavaria 1 Italia avion - 4 Italia - Lido di Jesolo 1 - avion Țarile Nordice - Țarile Baltice 1 Austria Bavaria 1- avion Elveția Lombardia 3 - avion Istanbul 10 - avion Istanbul -Poarta Orientului 10 - autocar Polonia - Țarile Baltice 1 Roma - Cetatea Eterna 3 - avion Scandinavia -Țarile Baltice 1 Anglia - Franța 1- avion Fiorduri Scandinave 2 Țarile Nordice - Țarile Baltice 1 - avion Țarile Nordice 1 - avion Anglia Belgia 2 Italia - Coasta de Azur 2 Praga și Viena 5 Scandinavia -Țarile Baltice 1 - avion Anglia - Franța, Economic 2 Elveția Bavaria Coasta de Azur 2 Paris 6 Polonia - Germania - Cehia 2 Serbia Croatia Muntenegru 5 Spania -Andaluzia 2 Tallinn, Helsinki, Stockholm 1- avion Fiorduri Scandinave 2 - avion Italia - Coasta de Azur 2 - avion Liguria - Elveția 1 Muntengru Albania 2 Polonia - Germania - Cehia 2 - avion Elveția Coasta de Azur 2 - avion Liguria - Elveția 1 - avion Fiorduri avion - 2 Franța- Germania 2 Spania -Andaluzia 2 - avion Spania Costa Brava 2 Anglia - Scoția - Irlanda 1 Elveția Bavaria Lombardia 4 Praga, Viena și Castelele Boemiei 4 Elveția Bavaria Lombardia 4-avion 12
13-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 14-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 15-iun.-2016 16-iun.-2016 16-iun.-2016 16-iun.-2016 18-iun.-2016 18-iun.-2016 19-iun.-2016 19-iun.-2016 19-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 20-iun.-2016 21-iun.-2016 21-iun.-2016 21-iun.-2016 21-iun.-2016 21-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 22-iun.-2016 23-iun.-2016 23-iun.-2016 23-iun.-2016 23-iun.-2016 24-iun.-2016 24-iun.-2016 24-iun.-2016 24-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 25-iun.-2016 26-iun.-2016 26-iun.-2016 26-iun.-2016 26-iun.-2016 26-iun.-2016 27-iun.-2016 27-iun.-2016 28-iun.-2016 28-iun.-2016 28-iun.-2016 28-iun.-2016 28-iun.-2016 29-iun.-2016 29-iun.-2016 30-iun.-2016
Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Avion avion Autocar Avion Autocar Avion Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Avion Autocar Avion Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Avion Avion Avion Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Avion
8 14 11 9 8 8 10 12 12 9 16 5 5 7 7 15 10 5 12 11 6 11 7 10 6 11 10 13 12 12 6 12 7 7 9 16 5 6 5 5 13 6 19 8 16 11 8 10 14 6 14 10 11 8 10 10 16 5 11 11 9 5 9 7 7 6 10 10 13 19 11 8 9
365 € 599 € 455 € de la 465 € 359 € de la 253 € de la 385 € de la 375 € de la 385 € 455 € 809 € 175 € 155 € 399 € de la 265 € 765 € 549 € de la 205 € de la 475 € 865 € de la 295 € 461 € de la 215 € de la 435 € 555 € 455 € de la 389 € 675 € 375 € 375 € 229 € 499 € 275 € de la 435 € 435 € 765 € 255 € 415 € de la 175 € de la 155 € 485 € 219 € 955 € 475 € 809 € 815 € 675 € 419 € de la 545 € de la 209 € 985 € 435 € 475 € 359 € 365 € de la 389 € 735 € 525 € 865 € de la 545 € 395 € 215 € 365 € 425 € 395 € 555 € de la 415 € 535 € de la 539 € 855 € 465 € de la 259 € 475 €
Paris Magique 3 - avion 30-iun.-2016 Avion 6 de la 315 € Praga, Viena și Castelele Boemiei 4- avion 30-iun.-2016 Avion 6 de la 259 € Serbia Croatia Muntenegru 6 30-iun.-2016 Autocar 10 de la 399 € DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ Anglia - Scoția - Irlanda 1 - avion 1-iul.-2016 Avion 12 835 € Cehia Germania 4-avion 1-iul.-2016 Avion 5 de la 205 € Spania Costa Brava 2 - avion 1-iul.-2016 Avion 7 de la 295 € Anglia - Franța - Benelux 1 2-iul.-2016 Autocar 15 639 € Italia Clasică - Insula Capri 3 - avion 2-iul.-2016 Avion 9 de la 469 € 3-iul.-2016 Autocar 19 955 € Scandinavia -Țarile Baltice 2 Spania -Portugalia 3 3-iul.-2016 Autocar 21 985 € Anglia - Franța - Benelux 1- avion 4-iul.-2016 Avion 11 589 € Elveția Bavaria Lombardia 5 4-iul.-2016 Autocar 11 471 € 4-iul.-2016 Autocar 11 465 € Italia - Lido di Jesolo 2 Țarile Nordice 2 4-iul.-2016 Autocar 13 675 € Austria Bavaria 2 5-iul.-2016 Autocar 7 275 € 5-iul.-2016 Avion 9 439 € Italia - Lido di Jesolo 2 - avion Italia Clasică 5 5-iul.-2016 Autocar 10 de la 435 € 5-iul.-2016 Avion 14 985 € Scandinavia -Țarile Baltice 2 - avion Austria Bavaria 2- avion 6-iul.-2016 Avion 5 255 € Istanbul 11 - avion 6-iul.-2016 Avion 5 175 € Istanbul -Poarta Orientului 11 - autocar 6-iul.-2016 Autocar 5 155 € Serbia Croatia Muntenegru 7 6-iul.-2016 Autocar 10 de la 399 € Spania -Portugalia 3 - avion 6-iul.-2016 Avion 15 765 € 7-iul.-2016 Avion 6 425 € Elveția Lombardia 5 - avion Italia avion - 5 7-iul.-2016 Avion 7 de la 435 € 7-iul.-2016 Avion 6 515 € Scoția avion - 1 avion Tallinn, Helsinki, Stockholm 2- avion 7-iul.-2016 Avion 5 525 € Țarile Nordice 2 - avion 7-iul.-2016 Avion 8 675 € 8-iul.-2016 Autocar 9 405 € Benelux 2 Fiorduri Scandinave 3 8-iul.-2016 Autocar 16 809 € Roma - Cetatea Eterna 4-avion 8-iul.-2016 Avion 6 225 € Spania Clasică 5 8-iul.-2016 Autocar 13 605 € Spania Costa Brava 3 8-iul.-2016 Autocar 13 de la 565 € Franța - Belgia - Germania 2 9-iul.-2016 Autocar 12 de la 475 € Coasta de Azur - Elveția 1 10-iul.-2016 Autocar 12 545 € Elveția Bavaria Coasta de Azur 3 10-iul.-2016 Autocar 11 485 € 10-iul.-2016 Autocar 8 de la 259 € Praga, Viena și Castelele Boemiei 5 Veneția 4 10-iul.-2016 Autocar 6 229 € Coasta de Azur - Elveția 1- avion 11-iul.-2016 Avion 10 545 € Elveția Bavaria Coasta de Azur 3 - avion 11-iul.-2016 Avion 9 489 € 11-iul.-2016 Avion 6 555 € Fiorduri avion - 3 Fiorduri Scandinave 3 - avion 11-iul.-2016 Avion 11 865 € Paris Magique 4-avion 11-iul.-2016 Avion 6 de la 315 € Polonia - Germania - Cehia 3 11-iul.-2016 Autocar 10 375 € 11-iul.-2016 Autocar 10 de la 409 € Serbia Croatia Muntenegru 8 11-iul.-2016 Avion 7 405 € Spania Clasică 5 - avion Spania Costa Brava 3 - avion 11-iul.-2016 Avion 7 de la 325 € Elveția Coasta de Azur 3 - avion 12-iul.-2016 Avion 7 435 € Irlanda avion -1 12-iul.-2016 Avion 7 419 € Londra - capitala de pe Tamisa 1 - avion 12-iul.-2016 Avion 6 415 € Anglia - Scoția - Irlanda 2 13-iul.-2016 Autocar 19 865 € Istanbul 12 - avion 13-iul.-2016 Avion 5 de la 175 € Istanbul -Poarta Orientului 12 - autocar 13-iul.-2016 Autocar 5 de la 155 € Anglia - Franța 2 14-iul.-2016 Autocar 12 499 € 14-iul.-2016 Autocar 11 471 € Elveția Bavaria Lombardia 6 Elveția Bavaria Lombardia 6 - avion 15-iul.-2016 Avion 9 475 € Italia Clasică 6 15-iul.-2016 Autocar 10 de la 435 € Praga și Viena 6 15-iul.-2016 Autocar 6 de la 213 € Scoția- Irlanda - Benelux 2 - avion 15-iul.-2016 Avion 15 795 € 16-iul.-2016 Avion 8 479 € Anglia - Franța 2- avion Anglia - Scoția 1 - avion 16-iul.-2016 Avion 9 675 € Fiorduri Scandinave 4 16-iul.-2016 Autocar 16 809 € Italia avion - 6 17-iul.-2016 Avion 7 de la 435 € 17-iul.-2016 Autocar 9 405 € Liguria - Elveția 2 Portugalia 2- avion 17-iul.-2016 Avion 7 465 € Scoția avion - 2 avion 17-iul.-2016 Avion 5 475 € Anglia - Franța - Benelux 2 18-iul.-2016 Autocar 15 629 € Italia - Lido di Jesolo 3 18-iul.-2016 Autocar 11 475 € Liguria - Elveția 2 - avion 18-iul.-2016 Avion 7 405 € Veneția 5 18-iul.-2016 Autocar 6 229 € Viena autocar - 3 18-iul.-2016 Autocar 5 175 €
Fiorduri Scandinave 4-avion Italia - Lido di Jesolo 3 - avion Praga, Viena și Castelele Boemiei 6 Țarile Nordice - Țarile Baltice 2 Anglia - Franța - Benelux 2- avion Anglia - Franța, Economic 3 Paris 7 Polonia - Țarile Baltice 2 Praga, Viena și Castelele Boemiei 6 - avion Scandinavia -Țarile Baltice 3 Cehia Germania 6 - avion Fiorduri avion - 4 Italia Clasică - Insula Capri 3 Polonia - Țarile Baltice 2 - avion Țarile Nordice - Țarile Baltice 2 - avion Italia Clasică - Insula Capri 4 Țarile Nordice 3 Scandinavia -Țarile Baltice 3 - avion Serbia Croatia Muntenegru 9 Anglia Belgia 3 Italia Clasică - Insula Capri 4-avion Coasta de Azur - Elveția 2 Elveția Bavaria Coasta de Azur 4 Tallinn, Helsinki, Stockholm 3 - avion Țarile Nordice 3 - avion Coasta de Azur - Elveția 2 avion Elveția Bavaria Coasta de Azur 4-avion Elveția Bavaria Lombardia 7 Italia - Coasta de Azur 3 Roma - Cetatea Eterna 5 - avion Anglia - Scoția - Irlanda 3 Anglia- Benelux 2 Austria Bavaria 3 Elveția Bavaria Lombardia 7-avion Londra - capitala de pe Tamisa 2 - avion Veneția 6 Anglia - Franța 3 Austria Bavaria 3 - avion Italia - Coasta de Azur 3 - avion Anglia- Benelux 2 - avion Fiorduri avion - 5 Franța - Benelux Scoția- Irlanda - Benelux 3 - avion Anglia - Franța 3 - avion Elveția Bavaria Lombardia 8 Franța - Benelux - avion Polonia - Germania - Cehia 4 Anglia - Țara Galilor - Irlanda - avion Paris Magique 5 - avion Polonia - Germania - Cehia 4-avion Spania -Portugalia 4
19-iul.-2016 19-iul.-2016 19-iul.-2016 19-iul.-2016 20-iul.-2016 20-iul.-2016 20-iul.-2016 20-iul.-2016 20-iul.-2016 20-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 21-iul.-2016 22-iul.-2016 22-iul.-2016 23-iul.-2016 23-iul.-2016 24-iul.-2016 24-iul.-2016 24-iul.-2016 24-iul.-2016 25-iul.-2016 25-iul.-2016 25-iul.-2016 25-iul.-2016 25-iul.-2016 26-iul.-2016 26-iul.-2016 26-iul.-2016 26-iul.-2016 26-iul.-2016 26-iul.-2016 27-iul.-2016 27-iul.-2016 27-iul.-2016 28-iul.-2016 28-iul.-2016 28-iul.-2016 28-iul.-2016 29-iul.-2016 30-iul.-2016 30-iul.-2016 30-iul.-2016 31-iul.-2016 31-iul.-2016 31-iul.-2016 31-iul.-2016
Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Avion Avion Autocar Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Avion Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Avion Avion Avion Autocar
11 9 8 16 11 10 8 13 6 19 5 6 11 11 11 11 13 14 10 10 9 12 11 5 8 10 9 11 14 6 19 14 7 9 6 6 12 5 11 10 6 14 15 8 11 10 10 13 6 9 21
865 € 449 € de la 263 € 765 € 599 € 435 € 359 € 485 € de la 265 € 955 € de la 215 € 555 € de la 471 € 485 € 815 € de la 475 € 675 € 985 € 429 € 419 € de la 475 € 551 € 485 € 525 € 675 € 549 € 489 € 471 € de la 545 € 225 € 865 € 599 € 275 € 475 € 415 € 229 € 499 € 255 € de la 545 € 559 € 555 € 595 € 795 € 489 € 471 € 585 € 375 € 795 € de la 315 € 375 € 975 €
DENUMIRE CIRCUIT Benelux 3 Italia avion - 7 Italia Clasică 7 Paris 8 Anglia - Franța - Benelux 3 Elveția Lombardia 8 - avion Franța- Germania 3 Scandinavia -Țarile Baltice 4 Benelux 3 - avion Fiorduri Scandinave 5 Praga, Viena și Castelele Boemiei 7 Spania -Portugalia 4-avion Anglia - Franța - Benelux 3- avion Irlanda avion - 2 Paris Magique 6 - avion Scoția avion - 3 avion Țarile Nordice 4 Cehia Germania 7-avion Elveția Bavaria Coasta de Azur 5 Serbia Croatia Muntenegru 10
PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ 1-aug.-2016 Autocar 9 405 € 1-aug.-2016 Avion 7 de la 435 € 1-aug.-2016 Autocar 10 de la 435 € 1-aug.-2016 Autocar 8 359 € 2-aug.-2016 Autocar 15 645 € 2-aug.-2016 Avion 6 435 € 2-aug.-2016 Autocar 10 de la 415 € 2-aug.-2016 Autocar 19 955 € 3-aug.-2016 Avion 5 375 € 3-aug.-2016 Autocar 16 809 € 3-aug.-2016 Autocar 8 de la 263 € 3-aug.-2016 Avion 15 755 € 4-aug.-2016 Avion 11 605 € 4-aug.-2016 Avion 8 445 € 4-aug.-2016 Avion 6 de la 315 € 4-aug.-2016 Avion 6 515 € 4-aug.-2016 Autocar 13 675 € 5-aug.-2016 Avion 5 de la 215 € 5-aug.-2016 Autocar 11 485 € 5-aug.-2016 Autocar 10 429 €
Spania Clasică 6 Spania Costa Brava 4 Veneția 7 Elveția Bavaria Coasta de Azur 5 - avion Fiorduri Scandinave 5 - avion Scandinavia -Țarile Baltice 4-avion Tallinn, Helsinki, Stockholm 4-avion Turcia Capadokia 10 Turcia Capadokia 10 - avion Anglia - Franța 4 Coasta de Azur - Elveția 3 Elveția Bavaria Lombardia 9 Elveția Coasta de Azur 5 - avion Italia Clasică 8 Liguria - Elveția 3 Țarile Nordice 4- avion Coasta de Azur - Elveția 3 - avion Elveția Bavaria Lombardia 9 - avion Fiorduri avion - 5 Liguria - Elveția 3 - avion Praga și Viena 7 Spania Clasică 6 - avion Spania Costa Brava 4- avion Anglia - Franța 4-avion Italia avion - 8 Anglia Belgia 4 Italia Clasică - Insula Capri 5 Roma - Cetatea Eterna 6 - avion Capadokia 6 Capadokia 6- avion Franța - Belgia - Germania 3 Italia - Coasta de Azur 5 Anglia - Scoția - Irlanda 4 Anglia- Benelux 3 - avion Elveția Bavaria Lombardia 10 Italia Clasică - Insula Capri 5 - avion Muntengru Albania 3 Turcia Capadokia 11 Turcia Capadokia 11 - avion Anglia - Scoția 2 - avion Paris 9 Paris Magique 7-avion Praga, Viena și Castelele Boemiei 8 Spania -Andaluzia 3 5 Capitale - 2 Praga, Viena și Castelele Boemiei 8 - avion Scoția avion - 4 avion Scoția- Irlanda - Benelux 4-avion Țarile Nordice - Țarile Baltice 3 Veneția 8 Benelux 4 Cehia Germania 8 - avion Elveția Lombardia 10 - avion Italia - Coasta de Azur 4 Polonia - Germania - Cehia 5 Austria Bavaria 4 Polonia - Germania - Cehia 5 - avion Serbia Croatia Muntenegru 11 Spania -Andaluzia 3 - avion Țarile Nordice - Țarile Baltice 3- avion Anglia - Franța 5 Austria Bavaria 4-avion Franța- Germania 4 Italia - Coasta de Azur 4-avion Polonia - Țarile Baltice 3 Elveția Bavaria Coasta de Azur 6 Polonia - Țarile Baltice 3 - avion Portugalia 3- avion Praga și Viena 8 Tallinn, Helsinki, Stockholm 5 - avion Turcia Capadokia 12 Turcia Capadokia 12 avion
5-aug.-2016 5-aug.-2016 5-aug.-2016 6-aug.-2016 6-aug.-2016 6-aug.-2016 6-aug.-2016 6-aug.-2016 6-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 7-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 8-aug.-2016 9-aug.-2016 9-aug.-2016 10-aug.-2016 10-aug.-2016 10-aug.-2016 10-aug.-2016 11-aug.-2016 11-aug.-2016 11-aug.-2016 11-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 12-aug.-2016 13-aug.-2016 13-aug.-2016 13-aug.-2016 13-aug.-2016 13-aug.-2016 14-aug.-2016 14-aug.-2016 14-aug.-2016 14-aug.-2016 14-aug.-2016 14-aug.-2016 15-aug.-2016 15-aug.-2016 15-aug.-2016 15-aug.-2016 15-aug.-2016 16-aug.-2016 16-aug.-2016 16-aug.-2016 16-aug.-2016 16-aug.-2016 17-aug.-2016 17-aug.-2016 17-aug.-2016 17-aug.-2016 17-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016 18-aug.-2016
Autocar Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Avion Avion Autocar Autocar Autocar Avion Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Avion
13 13 6 9 11 14 5 12 12 12 12 11 7 10 9 8 10 9 6 7 6 7 7 8 7 10 11 6 14 8 8 12 14 19 10 11 9 5 12 12 9 8 6 8 16 4 6 5 15 16 6 9 5 6 14 10 7 9 10 10 11 12 5 10 11 13 11 11 7 6 5 12 12
609 € de la 595 € 229 € 475 € 865 € 985 € 525 € de la 375 € de la 385 € 505 € 555 € 471 € 449 € de la 435 € 405 € 675 € 555 € 475 € 555 € 415 € de la 213 € 409 € de la 355 € 489 € de la 435 € 419 € de la 475 € 225 € 599 € 265 € 365 € de la 475 € de la 545 € 865 € 559 € 471 € de la 475 € 215 € 375 € 375 € 685 € 359 € de la 315 € de la 263 € 735 € 155 € de la 265 € 475 € 795 € 765 € 229 € 405 € de la 215 € 435 € de la 545 € 375 € 275 € 375 € de la 409 € 535 € 815 € 505 € 255 € de la 415 € de la 545 € 485 € 485 € 485 € 465 € de la 213 € 525 € 375 € 375 € 13
Plecări în ordine cronologică
14
Anglia - Franța 5- avion Paris Magique 8- avion Elveția Bavaria Lombardia 11 Elveția Coasta de Azur 6 - avion Anglia - Franța - Benelux 4 Anglia - Franța, Economic 4 Coasta de Azur - Elveția 4 Elveția Bavaria Lombardia 11 - avion Istanbul - Insula Printului 4 Spania -Portugalia 5 Țarile Nordice 5 Veneția 9 Coasta de Azur - Elveția 4-avion Italia Clasică - Insula Capri 6 Spania Costa Brava 5 Anglia - Franța - Benelux 4- avion Capadokia 7 Irlanda avion - 3 Londra - capitala de pe Tamisa 3 - avion Serbia Croatia Muntenegru 12 Anglia- Benelux 3 - avion Istanbul 13 - avion Istanbul -Poarta Orientului 13 - autocar Italia Clasică - Insula Capri 6 - avion Spania -Portugalia 5- avion Țarile Nordice 5- avion Turcia Capadokia 13 Turcia Capadokia 13 - avion Elveția Bavaria Lombardia 12 Paris 10 Spania Clasică 7-avion Spania Clasică 8 Spania Costa Brava 5- avion Anglia - Scoția - Irlanda 5 Anglia- Benelux 4- avion Benelux 5 Elveția Bavaria Lombardia 12 - avion Roma - Cetatea Eterna 7-avion Italia Clasică 9 Paris Magique 9 - avion Praga și Viena 9 Anglia Belgia 5 Benelux 5 - avion Veneția 10 Viena autocar - 4 Anglia - Scoția - Irlanda 5 - avion Italia avion - 9 Italia - Lido di Jesolo 4 Praga, Viena și Castelele Boemiei 9 Italia - Lido di Jesolo 4-avion Serbia Croatia Muntenegru 13 Turcia Capadokia 14 Cehia Germania 9 - avion Elveția Bavaria Coasta de Azur 7 Istanbul 14-avion Istanbul -Poarta Orientului 14-autocar Paris 11
19-aug.-2016 19-aug.-2016 20-aug.-2016 20-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 21-aug.-2016 22-aug.-2016 22-aug.-2016 22-aug.-2016 23-aug.-2016 23-aug.-2016 23-aug.-2016 23-aug.-2016 23-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 24-aug.-2016 25-aug.-2016 25-aug.-2016 25-aug.-2016 25-aug.-2016 25-aug.-2016 26-aug.-2016 26-aug.-2016 26-aug.-2016 26-aug.-2016 26-aug.-2016 27-aug.-2016 27-aug.-2016 27-aug.-2016 28-aug.-2016 28-aug.-2016 28-aug.-2016 28-aug.-2016 29-aug.-2016 29-aug.-2016 29-aug.-2016 29-aug.-2016 30-aug.-2016 30-aug.-2016 30-aug.-2016 31-aug.-2016 31-aug.-2016 31-aug.-2016 31-aug.-2016 31-aug.-2016
Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar
8 6 11 7 15 10 12 9 7 21 13 6 10 11 13 11 8 7 6 10 14 5 5 9 15 8 12 12 11 8 7 13 7 19 10 9 9 6 10 6 6 10 5 6 5 12 7 11 8 9 10 12 5 11 5 5 8
479 € de la 315 € 465 € 449 € 645 € 435 € 555 € 475 € de la 215 € 995 € 675 € 229 € 555 € de la 475 € de la 545 € 605 € 265 € 419 € 415 € de la 409 € 599 € 175 € 155 € de la 475 € 775 € 675 € 375 € 375 € 465 € 359 € 409 € 609 € de la 305 € 865 € 555 € 401 € 475 € 225 € de la 435 € de la 325 € de la 209 € 419 € 375 € 229 € 175 € 825 € de la 435 € 465 € de la 263 € 445 € de la 395 € 375 € de la 215 € 475 € de la 175 € de la 155 € 359 €
DENUMIRE CIRCUIT Anglia - Franța 6 Elveția Bavaria Coasta de Azur 7-avion Anglia - Franța 6- avion Polonia - Germania - Cehia 6 Spania -Andaluzia 4 Anglia - Franța, Economic 5 Capadokia 8 Capadokia 8 - avion Istanbul - Insula Printului 5 Liguria - Elveția 4 Polonia - Germania - Cehia 6 - avion Elveția Bavaria Lombardia 13 Italia Clasică - Insula Capri 7 Liguria - Elveția 4- avion
PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ 1-sept.-2016 Autocar 12 499 € 1-sept.-2016 Avion 9 475 € 3-sept.-2016 Avion 8 475 € 3-sept.-2016 Autocar 10 365 € 3-sept.-2016 Autocar 16 735 € 4-sept.-2016 Autocar 10 435 € 4-sept.-2016 Autocar 8 265 € 4-sept.-2016 Avion 8 365 € 4-sept.-2016 Autocar 7 de la 215 € 4-sept.-2016 Autocar 9 401 € 4-sept.-2016 Avion 9 355 € 5-sept.-2016 Autocar 11 461 € 5-sept.-2016 Autocar 11 de la 471 € 5-sept.-2016 Avion 7 415 €
Praga și Viena 10 5-sept.-2016 Autocar 6 de la 209 € Spania Costa Brava 6 5-sept.-2016 Autocar 13 de la 499 € Turcia Capadokia 15 5-sept.-2016 Autocar 12 375 € 5-sept.-2016 Avion 12 375 € Turcia Capadokia 15 - avion Austria Bavaria 5 6-sept.-2016 Autocar 7 275 € Elveția Bavaria Lombardia 13 - avion 6-sept.-2016 Avion 9 465 € Paris 12 6-sept.-2016 Autocar 8 359 € Serbia Croatia Muntenegru 14 6-sept.-2016 Autocar 10 de la 395 € 6-sept.-2016 Avion 10 535 € Spania -Andaluzia 4-avion Austria Bavaria 5- avion 7-sept.-2016 Avion 5 255 € Istanbul 15 - avion 7-sept.-2016 Avion 5 175 € Istanbul -Poarta Orientului 15 - autocar 7-sept.-2016 Autocar 5 155 € 7-sept.-2016 Avion 9 de la 469 € Italia Clasică - Insula Capri 7-avion 7-sept.-2016 Autocar 8 de la 259 € Praga, Viena și Castelele Boemiei 10 Veneția 11 7-sept.-2016 Autocar 6 229 € Paris Magique 10 - avion 8-sept.-2016 Avion 6 de la 325 € Praga, Viena și Castelele Boemiei 10 - avion 8-sept.-2016 Avion 6 de la 259 € Spania Clasică 8- - avion 8-sept.-2016 Avion 7 405 € 8-sept.-2016 Avion 7 de la 255 € Spania Costa Brava 6 - avion 8-sept.-2016 Autocar 13 605 € Cehia Germania 10 - avion 9-sept.-2016 Avion 5 de la 215 € Roma - Cetatea Eterna 8 - avion 9-sept.-2016 Avion 6 219 € Italia - Coasta de Azur 6 10-sept.-2016 Autocar 14 de la 545 € 5 Capitale - 3 11-sept.-2016 Autocar 4 155 € 11-sept.-2016 Autocar 12 de la 365 € Turcia Capadokia 16 Turcia Capadokia 16 - avion 11-sept.-2016 Avion 12 de la 365 € Croatia Slovenia 11 12-sept.-2016 Autocar 7 275 € Italia - Coasta de Azur 5 - avion 12-sept.-2016 Avion 11 de la 545 € 12-sept.-2016 Avion 7 465 € Portugalia 4-avion Serbia Croatia Muntenegru 15 13-sept.-2016 Autocar 10 de la 385 € 14-sept.-2016 Avion 5 de la 175 € Istanbul 16- avion Istanbul -Poarta Orientului 16- autocar 14-sept.-2016 Autocar 5 de la 155 € Praga, Viena și Castelele Boemiei 11 15-sept.-2016 Autocar 8 de la 259 € 16-sept.-2016 Avion 8 365 € Capadokia 9- avion Capadokia 9 16-sept.-2016 Autocar 8 265 € Italia Clasică - Insula Capri 8 16-sept.-2016 Autocar 11 de la 455 € Spania -Portugalia - Maroc 2- avion 16-sept.-2016 Avion 19 1.095 € Veneția 12 16-sept.-2016 Autocar 6 229 € 17-sept.-2016 Autocar 12 365 € Turcia Capadokia 17 Turcia Capadokia 17-avion 17-sept.-2016 Avion 12 355 € Istanbul - Insula Printului 6 18-sept.-2016 Autocar 7 de la 215 € Italia Clasică - Insula Capri 8 - avion 18-sept.-2016 Avion 9 de la 465 € Istanbul 17-avion 21-sept.-2016 Avion 5 175 € 21-sept.-2016 Autocar 5 155 € Istanbul -Poarta Orientului 17-autocar Portugalia - Maroc 2- avion 21-sept.-2016 Avion 12 995 € Spania Clasică 8 21-sept.-2016 Autocar 13 595 € 21-sept.-2016 Avion 7 de la 269 € Spania Costa Brava 7-avion Spania Costa Brava 7 21-sept.-2016 Autocar 13 de la 515 € Serbia Croatia Muntenegru 16 22-sept.-2016 Autocar 10 de la 379 € 24-sept.-2016 Avion 7 375 € Spania Clasică 9- - avion Capadokia 10 26-sept.-2016 Autocar 8 265 € 26-sept.-2016 Autocar 10 de la 433 € Italia Clasică 10 Croatia Slovenia 12 27-sept.-2016 Autocar 7 275 € Istanbul 18 - avion 28-sept.-2016 Avion 5 de la 175 € Istanbul -Poarta Orientului 18 - autocar 28-sept.-2016 Autocar 5 de la 155 € Capadokia 10 - avion 29-sept.-2016 Avion 8 365 € Turcia Capadokia 18 29-sept.-2016 Autocar 12 355 € Turcia Capadokia 18 - avion 29-sept.-2016 Avion 12 355 € Veneția 13 30-sept.-2016 Autocar 6 232 € DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ Spania -Portugalia 6 1-oct.-2016 Autocar 21 975 € Capadokia 11 4-oct.-2016 Autocar 8 265 € Istanbul 19 - avion 5-oct.-2016 Avion 5 175 € Istanbul 20 - avion 12-oct.-2016 Avion 5 de la 175 € Istanbul -Poarta Orientului 20 - autocar 12-oct.-2016 Autocar 5 de la 155 € Istanbul 21 - avion 19-oct.-2016 Avion 5 de la 165 € 19-oct.-2016 Autocar 5 de la 145 € Istanbul -Poarta Orientului 21 - autocar Istanbul 22 - avion 26-oct.-2016 Avion 5 de la 165 € Istanbul -Poarta Orientului 22 - autocar 26-oct.-2016 Autocar 5 de la 145 € DENUMIRE CIRCUIT PLECARE TRANSPORT Nr. zile Preţ Spania -Portugalia 7 1-nov.-2016 Autocar 21 975 €
Lista circuitelor clasificate în FUNCŢIE de dificultate COMPLEX Anglia - Scoția - Irlanda Anglia - Scoția - Irlanda Scoția -Irlanda Benelux Anglia- Țara Galilor - Irlanda Spania -Portugalia Spania -Portugalia Spania -Portugalia - Maroc Scandinavia -Țarile Baltice Scandinavia -Țarile Baltice Fiorduri Scandinave Fiorduri Scandinave Anglia - Franța - Benelux Anglia - Franța - Benelux Italia - Coasta de Azur Italia - Coasta de Azur Franța - Benelux Franța - Benelux Polonia - Țarile Baltice Polonia - Țarile Baltice DENUMIRE CIRCUIT COMPACT Spania -Andaluzia Portugalia - Maroc Țarile Nordice Scoția- Irlanda - Benelux Anglia - Franța Anglia - Franța Benelux Benelux Franța- Germania Elveția Bavaria Lombardia Elveția Bavaria Lombardia Elveția Bavaria Coasta de Azur Elveția Bavaria Coasta de Azur Italia Clasică Italia Clasică - Insula Capri Praga, Viena și Castelele Boemiei Polonia - Germania - Cehia Polonia - Germania - Cehia Liguria - Elveția Liguria - Elveția - avion Franța - Belgia - Germania Spania -Andaluzia Anglia- Benelux Anglia- Benelux Capadokia Israel - Pamantul Fagaduintei Israel - Iordania Țarile Nordice - Țarile Baltice Fiorduri Avion Winter break - Milano, Veneția Winter break - Praga, Cracovia Winter break - Andaluzia, Gibraltar
km/zi 185 160 425 140 470 320 340 430 270 470 320 410 300 425 160 430 300 470 380 PLECARE km/zi 265 460 475 425 475 280 490 260 580 470 345 490 390 480 480 400 420 255 510 220 450 495 460 350 290 115 165 375 245 90 225 160
km+exc. Opționale 260 235 440 190 490 360 370 440 280 480 330 440 340 470 290 475 370 490 390 TRANSPORT km+exc. Opționale 285 490 490 440 545 390 525 335 640 520 395 535 490 520 520 470 440 280 580 330 510 510 490 390 - - - 380 - 210 235 -
Tip Transport Autocar Avion Avion Avion Autocar Avion Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Nr. zile Tip Transport Avion Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Autocar Autocar Avion Avion Avion Avion Autocar Avion Avion Avion Avion
RELAX km/zi Istanbul - Insula Printului 185 370 Italia - Lido di Jesolo Italia - Lido di Jesolo 30 Turcia Capadokia 335 Turcia Capadokia 280 Coasta de Azur - Elveția 430 Coasta de Azur - Elveția 260 Elveția Lombardia 330 310 Elveția Coasta de Azur Serbia Croatia Muntenegru 380 Spania Costa Brava 420 Spania Costa Brava 20 Istanbul -Poarta Orientului 250 Istanbul 10 Cehia Germania 10 Paris Magique 10 Londa - capitala de pe Tamisa 10 Roma, cetatea eterna 10 Scoția avion 10 Tallinn, Helsinki, Stockholm 10 Irlanda 145 Spania Clasică 220 Țarile Nordice 210 Țarile Nordice - Țarile Baltice 160 Italia - avion 110 Italia Clasică - Insula Capri 110 Praga, Viena și Castelele Boemiei 120 Portugalia - avion 140 Anglia - Scoția avion 140 Winter break - Roma, Coasta Amalfitana 50 Winter break - Munchen, Nurnberg 100 95 Winter break - Lisabona, Fatima Winter break - Madrid 40 Winter break - Florența, Roma 75 Winter break - Praga, Viena, Castelele Boemiei 70 DENUMIRE CIRCUIT PLECARE ECONOMIC km/zi Anglia - Franța, Economic 570 5 Capitale 645 Viena autocar 480 Paris 625 Muntengru Albania 550 Veneția 580 Capadokia 450 Croatia Slovenia 1 530 Austria Bavaria 510 Austria Bavaria 255 Spania Clasică 550 Anglia Belgia 520 Praga și Viena 485
km+exc. Opționale - 530 210 - - 460 280 340 360 440 475 100 260 20 120 90 395 450 485 - 200 230 230 170 285 320 215 190 240 70 165 195 70 135 155 TRANSPORT km+exc. Opționale 615 - 520 680 - 685 - 565 - - 560 570 545
Tip Transport Autocar Autocar Avion Autocar Avion Autocar Avion Avion Avion Autocar Autocar Avion Autocar Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Avion Nr. zile Tip Transport Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Autocar Avion Autocar Autocar Autocar
15
AUSTRIA
UNGARIA
Tatabánya Szombathely
Kitzbuhel
Oradea
Szolnok Veszprém
Kecskemét
Graz
Miercurea-Ciuc Békéscsaba
Zalaegerszeg Klagenfurt
Bacău
Târgu Mureş
Székesfehérvár
Maribor
Stiniu Gheorghe
Alba Iulia
Szeged
Kaposvár
Deva
Timisoara
Pécs
Ljuljana
Postoja
Reşiţa
CROATIA
Ploieşti
Rimnicu-Vilcea
Tirgoviste
Novi Sad
Zagreb
Tulcea
Slatina
Vidin
Turgovishte
Lovech
Sliven
Dubrovnik
Bartın
Zonguldak
Stara Zagora
Pristina
Cetinje
Yambol
BULGARIA
Plovdiv
Kyustendil
Pogorica L'Aquila
Pernik
KOSOVO
Burgas
Gabrovo
Sofia MUNTENEGRU
Varna
Shumen
Veliko Tarnovo Vralsa
Perugia
Dobrich
Razgrad
Montana
Split
Ancona
Ruse
Alexandria
Pleven
SERBIA
Sarajevo
Constanta
Călăraşi Silistra
Giurgiu
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA Zadar
Slobozia
Drobeta Turnu-Severin
Rijeka
SAN MARINO
Bucuresti
Piteşti
Tirgu Jiu
Belgrad
TALY
Galaţi
Brăila
Sibiu
Buzău
Trieste
ezia
de la 5 zile 145€ ROMANIA
Braşov
Sebes
Szeksard
SLOVENIA
Focşani
Arad
Khaskovo
Pazardzhik
Blagoevgrad
Skopje
Smolyan
Kırklareli
Istanbul
Edirne
Kŭrdzhali
Bolu Düzce
Izmit Adapazar
Rome)
BONUS
MACEDONIA
Tirana
Durres
Yalava
Tekirdağ
Komotini GRECIA
Bilecik Bursa
Campobasso
Eskişehir Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Çanakkale
TURCIA Balıkesir
Kasani
Kütahya
Potenza Afyon Mytilini
Larisa
Ioannina
Uşak Kerkyra
Manisa Isparta Izmir
Catanzaro
B o s fo r, I s ta nb ul
Larnia
Denizli
Burdur
Aydin
Athina (Athens)
Patra
Palermo Tripoli
Istanbul,
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 1 şi 5;
ITINERARIU: Edirne • Istanbul • Moscheea Albastră • Sfânta Sofia • Palatul Topkapi • Marea Maramara • Insula Prințului • Strâmtoarea Bosfor • Palatul Dolmabahce
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti, de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei nr. 158, pe ruta Russe - Edirne- Istanbul. În Edirne se vizitează Moscheea Selimiye, a cărei importanţă e subliniată de cele patru minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO. Cazare la Istanbul.
Ziua 2: Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara, program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul.
Ziua 3: Istanbul - Insula Prinţului
Ermoúpoli
Servicii incluse
Poarta Orientului Ziua 1: Bucureşti - Istanbul (625 km)
Antaly Muğla
• g r at u i t Tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor în Asia. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
(include turul insulei cu trăsura şi masa de prânz cu băuturi). Întoarcere în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul.
Ziua 4: Istanbul - Croazieră pe Bosfor Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce, situat pe malul Bosforului, simbol al măririi şi decadenţei Imperiului Otoman. Opţional, croazieră pe Bosfor (10 euro). Timp liber în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul.
Iraklio • 4 cazări cu mic dejun în hotel echivalent 3* (standarde locale); • Tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor în Asia; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 51 grupuri, din care 45 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Nu sunt incluse în preţ • Excursie opţională în Insula Prinţului, cu masa de prânz inclusă; • Croazieră pe Bosfor (10 euro/pers). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Ziua 5: Istanbul - Bucureşti (625 km) Mic dejun. Plecare din Istanbul. Se tranzitează teritoriul Bulgariei. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Mic dejun. Timp liber în Istanbul sau opţional (40 euro) Croazieră pe Marea Marmara spre Buyukada - Insula Prinţului DATE DE PLECARE 2016 ART’Otel (sau similar) / Loc în cam. DBL Grand S 4* (sau similar) Loc în cam. DBL 16
19.10, 26.10
13.04, 27.04, 04.05, 18.05, 01.06, 15.06, 06.07, 24.08, 07.09, 21.09, 05.10
20.04, 11.05, 25.05, 22.06, 13.07, Supl. 31.08, 14.09, 28.09, 12.10 SGL
Copii 6-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
145€
155€
155€
59€
131€
141€
175€
-
181€
79€
155€
165€
AUSTRIA
UNGARIA Szombathely
Kitzbuhel
ck
Bacău
Târgu Mureş
Székesfehérvár Kecskemét
Graz
Miercurea-Ciuc Békéscsaba
Zalaegerszeg Klagenfurt
Oradea
Szolnok Veszprém
Maribor
Stiniu Gheorghe
Alba Iulia
Szeged
Kaposvár
Deva
Timisoara
Pécs
Reşiţa
CROATIA
Ploieşti
Rimnicu-Vilcea
Tirgoviste
Novi Sad
Zagreb
Slatina
Vidin Montana Vralsa
MUNTENEGRU
Lovech
Dubrovnik
Sliven
Yambol
BULGARIA
Bartı
Zonguldak
Stara Zagora
Pristina
Cetinje
Burgas
Gabrovo
Plovdiv
Kyustendil
Pogorica L'Aquila
Pernik
KOSOVO
Varna
Shumen
Turgovishte
Sofia
Perugia
Dobrich
Razgrad Veliko Tarnovo
Split
Ancona
Ruse
Alexandria
Pleven
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Constanta
Călăraşi Silistra
Giurgiu
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA SAN MARINO
Slobozia
Drobeta Turnu-Severin
Rijeka
a
Bucuresti
Piteşti
Tirgu Jiu
Belgrad
Kırklareli
Khaskovo
Pazardzhik
Blagoevgrad
Skopje
Smolyan
Istanbul
Edirne
Kŭrdzhali
Bolu Düzce
Izmit Adapazar
(Rome)
Durres
BONUS
MACEDONIA
Tirana
Yalava
Tekirdağ
Komotini GRECIA
Bilecik Bursa
Campobasso
Eskişehir Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Çanakkale
TURCIA Balıkesir
Kasani
Kütahya
Potenza Afyon Mytilini
Larisa
Ioannina
Uşak Kerkyra
Manisa
Larnia
Catanzaro Patra
Palermo Tripoli
Istanbul,
Ziua 2: Istanbul Mic dejun. Timp liber pentru shopping sau vizite individuale. Cazare în Istanbul.
Ziua 3: Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul.
Aydin
Athina (Athens) Muğla
Isparta
Burdur
Ant
Ermoúpoli
• g r at u i t Tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor în Asia. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de pellerin club card
Servicii incluse
Iraklio
ITINERARIU: Edirne • Istanbul • Moscheea Albastră • Sfânta Sofia • Palatul Topkapi • Marea Marmara • Insula Prinţului • Strâmtoarea Bosfor • Palatul Dolmabahce
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti, de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei nr. 158, pe ruta Russe - Edirne - Istanbul. În Edirne se vizitează Moscheea Selimiye, a cărei importanţă e subliniată de cele 4 minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO. Cazare la Istanbul.
Denizli
• g r at u i t - Croazieră pe Bosfor.
Insula Prinţului Ziua 1: Bucureşti - Istanbul (625 km)
Izmir
I ns ul a B uy uk a da
M a rel e B a z a r, I s ta n bu l
ITALY
Tulcea
Buzău
Trieste
Postoja
Galaţi
Brăila
Sibiu
Ljuljana
Venezia
de la 7 zile 195€ ROMANIA
Braşov
Sebes
Szeksard
SLOVENIA
Focşani
Arad
Ziua 5: Istanbul Mic dejun. Timp liber pentru shopping sau vizite individuale. Cazare în Istanbul.
Ziua 6: Istanbul - Croazieră pe Bosfor Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce, situat pe malul Bosforului, simbol al măririi şi decadenţei Imperiului Otoman. Opţional, croazieră pe Bosfor (10 euro). Timp liber în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul
Ziua 7: Istanbul - Bucureşti (625 km)
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 1 şi 7; • 6 cazări cu mic dejun în hotel echivalent 3* (standarde locale); • Croazieră pe Bosfor; • tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor în Asia; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în 2014 şi 2015 s-au realizat 5 grupuri. Toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 2-4*.
Nu sunt incluse în preţ • Excursie opţională în Insula Prinţului, cu masa de prânz inclusă; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Mic dejun. Plecare din Istanbul. Se tranzitează teritoriul Bulgariei. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Ziua 4: Istanbul - Insula Prinţului Mic dejun. Timp liber în Istanbul sau opţional (40 euro) Croazieră pe Marea Marmara, spre Buyukada - Insula Prinţului (include turul insulei cu trăsura şi masa de prânz cu băuturi). Întoarcere în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul.
DATE DE PLECARE 2016 ART’Otel (sau similar) / Loc în cameră DBL Hotel Grand S 4* (sau similar) / Loc în cameră DBL
17.04
22.05, 19.06, 21.08, 04.09, 18.09
Supl. SGL
Copii 6-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
195€
215€
89€
175€
185€
235€
245€
109€
198€
224€ 17
Biblio te ca lu i Ce lsu s, E fe s L a mpa da re in Ista n bu l Pa muk k a l e, Turc i a E fes
Turcia, Fascinaţia Cappadociei
ITINERARIU: Istanbul • Ankara • Cappadocia • Goreme • Uchisar • Kaymakly • Konya • Antalya • Side • Aspendos • Manavgat • Pamukkale • Hyerapolis • Marmaris • Insula Rodos • Bodrum • Milet • Didyma • Efes • Troia
Ziua 1: Bucureşti - Istanbul (625 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti, de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei nr. 158, pe ruta Russe Edirne - Istanbul. În Edirne se vizitează Moscheea Selimiye, a cărei importanţă e subliniată de cele patru minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO. Cazare la Istanbul.
Ziua 2: Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Hipodromul, Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara - program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul.
Ziua 3: Istanbul - Ankara (450 km) Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce, situat pe 18
malul Bosforului, simbol al măririi şi decadenţei Imperiului Otoman. Plecare spre Ankara unde vă vor încânta Coloana lui Iulian, Băile Romane, Moscheea Haci Bayram Camii (ridicată în sec. al XV-lea), Templul lui Augustus, Zidurile Oraşului cu Turnul Otoman. Cazare în Ankara.
Ziua 4: Ankara Cappadocia - Goreme Uchisar (230 km) Mic dejun. Vizită la Mausoleul lui Atâturk, părintele Turciei moderne. Traseul continuă spre tărâmul fascinant al Cappadociei, aflat parcă în afara timpului. Se vizitează muzeul în aer liber din Valea Goreme, unde mulţimea bisericuţelor dăltuite în piatră de generaţii de protocreştini alcătuiau un important centru monastic. Urmează Uchisar, important centru turistic al regiunii. Seara cazare la Nevsehir.
Ziua 5: Kaymakly - Konya Antalya (485 km) Mic dejun. Vizita oraşului subteran Kaymakly, loc de refugiu al primilor creştini. Plecare spre Konya, pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray. În Konya, vechea capitală a sultanatului Selgiucid, patria dervişilor rotitori, vizităm ruinele Palatului Selgiucid şi mormântul lui Mevlana, cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervişii. Traseul continuă pentru cazare în zona Antalya.
Ziua 6: Antalya Mic dejun. Vizita frumoasei staţiuni Side, care oferă o impresionantă “colecţie” de vestigii arheologice: Amfiteatrul grec, Apeductele romane şi Templele lui Apolo şi Artemis. Urmează o scurtă oprire la renumita cascadă Manavgat, apoi admirăm cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mică, teatrul din Aspendos. Încheiem ziua cu
o plimbare pietonală în centrul istoric al Antalyei (Portul Vechi). Timp liber pentru shopping în zona comercială a oraşului. Opţional Croazieră pe Mediterană. Cazare în zona Antalya.
Ziua 7: Pamukkale Hyerapolis - Marmaris (430 km) Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira „Piscina Cleopatrei”, de unde izvorăsc ape termale captate în cetatea antică Hyerapolis situată în apropiere. Continuăm spre Marmaris, renumita staţiune de pe ţărmul Mediteranei. Cazare în Marmaris.
Ziua 8: Insula Rodos Mic dejun. Timp liber în staţiune. Opţional croazieră în „Insula Trandafirilor”. În oraşul Rodos se recomandă folosirea trenuleţului turistic, apoi se admiră Portul (cu locul unde se află „Colosul”),
Trento
Ljuljana Trieste
Postoja
Venezia
Buzău Reşiţa
CROATIA
Drobeta Turnu-Severin
Rijeka
Belgrad
Slobozia
Constanta
Călăraşi
Slatina
Silistra
Giurgiu Ruse
Alexandria Vidin
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Bucuresti
ROMANIA
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA SAN MARINO
Tirgoviste
Piteşti
Tirgu Jiu
Zagreb
Bologna
Ploieşti
Rimnicu-Vilcea
Novi Sad
Pleven
Dobrich
Razgrad
Turgovishte
Montana
Shumen
Varna
Veliko Tarnovo
Vralsa
nze
ITALY
Lovech
Split
Ancona
Gabrovo
KOSOVO
MUNTENEGRU
Perugia
Stara Zagora
Pazardzhik
Cetinje
Skopje
BULGARIA Plovdiv
Kyustendil
Pristina
Pogorica L'Aquila
Pernik
Kŭrdzhali
MACEDONIA
Tirana
Karabük
Düzce Bolu Izmit Adapazar
Yalava
Bilecik
ALBANIA
Napoli
Balıkesir
Kasani
Ankara
Mytilini
Larisa
Ioannina Kerkyra
Manisa
GREECE
Afyon
Kayseri
Kah
Niğde
Konya
Uşak
Osmaniye
Adana Isparta
Izmir Pamukkale Denizli Kusadasi Yatagan Muğla Antalya Bodrum Marmaris Rodos
Larnia
Catanzaro
Bergama
Kırşehir
Cappadokia Nevşehir Aksaray
Kütahya
TURCIA
Yozgat
Kırıkkale
Çanakkale
Potenza
Sivas
Çankırı
Eskişehir Bari
Karaman
Mersin
Burdur
Athina (Athens) Patra
Palermo
Ermoúpoli
Tripoli
G Ordu
Tokat
Amasya
Bursa
Campobasso Thessaloniki
Samsun
Kastamonu Zonguldak
Istanbul
Tekirdağ
Komotini
355€ Sinop
Çorum
Kırklareli Edine
Blagoevgrad
Bartın
BULGARIA
Khaskovo
Smolyan
Roma (Rome)
Burgas
Sliven
Yambol
Sofia
12 zile
de la
Antiach
Side
CIPRU Nicosia
LEBANON
BONUS
M o s c he e a A lba stră
Beirut
Iraklio
Jerus
Orta hi s a r, Nev s ehi r, C a p a d o k i a
ISRAEL
• 50% r e d u c e r e la Croazieră în Rodos (excepţie taxele de port 15€/pers.) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b card
Aleea Cavalerilor şi Palatul Guvernamental. Utilizând mijloacele de transport local se poate ajunge în Lindos, renumit pentru Templul Atenei şi Castelul Cruciaţilor. Întoarcere pentru cazare în Marmaris.
Ziua 9: Bodrum - Milet Didyma - Kusadasi (295 km) După micul dejun, plecare spre Bodrum, oraşul lui Herodot unde se înălţa în antichitate încă una din cele 7 minuni ale lumii: Mausoleul de la Halikarnassos. Vizită la castelul medieval, transformat azi în muzeu de arheologie submarină. Drumul continuă spre Kusadasi, cu o scurtă oprire la cetăţile antice Milet şi Didyma. Cazare în Kusadasi.
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 2 şi 8; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri 2-4* (vezi suplimentul de cină); • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Ziua 11: Kusadasi Bergama - Troia (390 km)
• Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 42 grupuri, din care 38 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 2-4*.
Mic dejun. În drum spre Marea Marmara, scurte popasuri pentru a vizita Cetăţile Pergamon şi Troia. Seara sosire şi cazare în Canakkale.
Ziua 12: Canakkale București (615 km) Mic dejun. Traversăm Dardanelele şi continuăm traseul spre ţară. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Ziua 10: Efes - Casa Fecioarei Maria Mic dejun. Excursie la Efes, oraş antic renumit pentru Templul Zeiţei DATE DE PLECARE 2016
Servicii incluse
Artemis, minune a lumii antice. Se vizitează situl arheologic, cu impunătoarea bibliotecă şi Casa Fecioarei Maria. După-amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Kusadasi. Cazare la acelaşi hotel.
16.04, 29.09
29.04, 07.05*, 12.05, 18.05, 25.05, 04.06, 11.09*, 17.09
Grad de realizare & clasificare autocare Exemple de cazări 2015 Istanbul Zona Ankara Nevsehir Antalya Marmaris Kusadasi Canakkale
www.grandshotel.com/english/ www.sergah.com/#/english/hotel/about-hotel/ www.taskinhotel.com.tr/index.php www.startotel.com/ www.kocerbeachhotel.com www.clubscalanuova.com/?dil=en www.hotelbogaz.com/eng/
Nu sunt incluse în preţ • Croaziera (cca 44 € + 15 € taxa de port) şi transportul local în Rodos şi Istanbul; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Opţional supliment 25 €/pers pentru 5 cine la restaurantele hotelurilor pentru plecările care au cazări la hoteluri de 3* (minim 20 pers.) • Opţional supliment 50 €/pers pentru 5 cine la restaurantele hotelurilor (minim 20 pers.) pentru plecările care au cazări la hoteluri 4* (07.05*, 14.06*, 06.08*, 11.09*)
14.06*, 20.06, 06.08*, 12.08, 18.08, 24.08, 30.08, 05.09
Supliment SGL
Copii 6-12 ani
Hotel 3* / Loc în cameră DBL
355€
365€
375€
165€
345€
Hotel 4* / Loc în cameră DBL
-
445€
455€
165€
425€ 19
CROATIA
Postoja
Bucuresti
Tirgu Jiu
Zagreb
Slobozia
Rijeka
Belgrad
Giurgiu
Silistra
Razgrad
Vidin
SERBIA
Constanja
Ruse
Alexandria
Sarajevo
Zadar
Slatina
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Pleven
Turgovishte
Montana Vralsa Lovech
Gabrovo
KOSOVO
Plovdiv Pazardzhik
Skopje
8 zile de la 265€
BULGARIA
Kastamonu
Karabük
Kırklareli
Istanbul
Edirne
Kŭrdzhali
Sakarya
Sivas
Çankırı
Bolu
Düzce
Yozgat
Kırıkkale
Izmit
Tekirdağ
Yalava
Ankara
Bilecik
Kırşehir
Bursa
Campobasso
Eskişehir Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Tokat
Amasya
Çorum
Khaskovo
Komotini
MACEDONIA
G Ordu
Bartın
Burgas
Zonguldak
Blagoevgrad Smolyan
Tirana
Sliven
Stara Zagora
Kyustendil
Cetinje
quila
Pernik
Pristina
Pogorica
Sinop
Varna
Shumen
Yambol
Sofia
MUNTENEGRU
Dobrich
Samsun
Veliko Tarnovo
Split
Ancona
ROMANIA
Călăraşi
Drobeta Turnu-Severin
Çanakkale
TURCIA
Kütahya
Balıkesir
Kasani
Nevşehir
Potenza
Goreme
Cappadokia Aksaray
Afyon
Kahram
Bergama Mytilini
Larisa
Ioannina
Osmaniye
Uşak Kerkyra
GREECE
Pamukkale Izmir
Ca pa do kia
Larnia
Catanzaro
Athina (Athens) Patra
Cappadocia
alermo
Konya
Manisa
Tripoli
Karaman
Mersin
Burdur Aydin
Antiach
Denizli
Yatagan Muğla
Bodrum
Ermoúpoli
Isparta
Adana
Side
Antalya
Marmaris Rodos
Lefkosia (Nicosia)
LEBANON
BONUS
CYPRUS B o s fo r, Ista n bu l
ITINERARIU: Istanbul • Pamukkale • Hierapolis • Antalya • Side • Aspendos • Manvgat • Konya • Kaymakly • Uchisar • Goreme • Ankara • Troia
Beirut
Iraklio
Ziua 1: Bucureşti - Istanbul (625 km) Ora 6:00. Plecare din Bucureşti, de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei nr. 158, pe ruta Russe - Edirne - Istanbul. În Edirne se vizitează Moscheea Selimiye, a cărei importanţă e subliniată de cele patru minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO. Sosire şi cazare în zona Istanbul - Izmit.
Ziua 2: Istanbul - Pamukkale Hierapolis - Antalya (790 km) Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira imaculatele formaţiuni calcaroase („Piscina Cleopatrei”) de unde izvorăsc ape termale captate în cetatea antică Hierapolis, situată în apropiere. Continuăm circuitul nostru spre Antalya, renumita staţiune de la ţărmul Mediteranei. Cazare în zona Antalya.
Ziua 3: Antalya - Side - Cascada Manavgat - Aspendos Mic dejun. Vizita frumoasei staţiuni Side, care oferă o impresionantă “colecţie” de vestigii arheologice: Teatrul Roman din sec. 2 AD, Apeductele romane şi Templele lui Apollo şi Diana. Urmează o scurtă oprire la renumita cascadă Manavgat şi apoi admirăm teatrul din Aspendos, cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mică. Încheiem ziua cu o plimbare pietonală în centrul istoric al Antalyei (Portul Vechi). Timp liber pentru shopping în zona comercială a oraşului. Opţional croazieră pe Mediterană. Cazare în zona Antalya.
Ziua 4: Antalya - Konya Kaymakly (485 km) Mic dejun. Plecare spre Konya, vechea capitală a sultanatului Selgiucid, patria dervişilor rotitori, se vizitează ruinele Palatului Selgiucid şi mormântul lui Mevlana, cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervişii. Traseul continuă pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray. Vizita oraşului subteran Kaymakly, loc de refugiu pentru primii creştini. Seara cazare la Nevsehir. 20
Mic dejun. Ne aflăm pe tărâmul fascinant al Cappadociei, situat parcă în afara timpului. Se vizitează muzeul în aer liber din Valea Goreme, unde mulţimea bisericuţelor dăltuite în piatră de generaţii de protocreştini alcătuiau un important centru monastic. Urmează apoi Uchisar, important centru turistic al regiunii. Plecare spre Ankara unde vă vor încânta Coloana lui Iulian, Băile Romane, Moscheea Haci Bayram Camii (ridicată în sec. al XV-lea), Templul lui Augustus, Zidurile Oraşului cu Turnul Otoman. Cazare în Ankara.
Ziua 6: Ankara - Istanbul (445 km) Mic dejun. Vizită la Mausoleul lui Ataturk, părintele Turciei moderne. Plecare spre Istanbul: Palatul Dolmabahce situat pe malul Bosforului - simbol al măririi şi decadenţei imperiului otoman. Urmează Croazieră pe Bosfor, apoi cazare la Istanbul.
Ziua 7: Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara, program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare la Istanbul.
Ziua 8: Istanbul - Bucureşti (625 km) Mic dejun. Plecare din Istanbul. Se tranzitează teritoriul Bulgariei. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
• g r at u i t tur de Istanbul cu trecere peste Bosfor. • g r at u i t croazieră pe Bosfor + Side şi Cascada Manavgat. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 7; • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri 2-4*; • Tur de Istanbul cu trecere peste Bosfor; • Croazieră pe Bosfor + Side şi Cascada Manavgat; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 19 grupuri, din care 17 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Zona Istanbul-Izmit www.otelaltinnal.com Zona Antalya www.startotel.com Nevsehir www.taskinhotel.com.tr/index.php Ankara www.sergah.com/#/english/hotel/about-hotel Istanbul www.grandshotel.com/english
Nu sunt incluse în preţ • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Jerusa
ISRAEL
Ziua 5: Cappadocia - Goreme Uchisar - Ankara (230 km)
28.04, 17.05, 24.05, 31.05, 13.06, 11.08, Copii Al 3-lea adult în Supl. SGL 23.08, 04.09, 16.09, 26.09, 04.10 6-12 ani cameră 265€
109€
215€
239€
Rzeszów L'viv Katowic Tern Krakáw Hradec Králové Pardubice Caen Praha (Prague) Rouen Ostrava Plzeñ Olomouc Ivano-Frankivs'k CZECH REPUBLIC Jihlava Paris Zilina Saarbrücken Châlons-en-Champagne Prešov Metz Brno Zlin České Budějovice Rennes Uzhhorod Košice Trenčín Stuttgart SLOVACIA Banská Bystrica Strasbourg Trnava Miskolc Orléans Nitra Bratislava Nyíregyháza Satu Mare Linz Sankt Pölten München Baia Mare EgerDebrecen Salgótarján Viena Nantes Salzburg Bistriţa Eisenstadt Budapesta Zalău Gyár Tatabánya Dijon AUSTRIA Oradea Bregenz Cluj Szolnok Székesfehérvár Besançon Târgu Mureş Veszprém Poitiers Szombathely Bern Vaduz Innsbruck Kecskemét Graz Békéscsaba Zalaegerszeg LICHTENSTEIN Alba Iulia Szeged Arad Klagenfurt Maribor Kaposvár SWITZERLAND UNGARIA Bolzano Deva Sibiu Limoges Szeksard Clermont-Ferrand SLOVENIA Pécs Trento Ljubljana Lyon Aosta ROMANIA Trieste Reşiţa Bordeaux Rimnicu Novi Sad Postoja CROATIA Venezia Tirgu Jiu Milano Vilcea Pit FRANCE Zagreb Drobeta Turnu Torino Sl Belgrad Craiova Rijeka tander Pola BOSNIA Genova Bologna HERTEGOVINA Toulouse Vidin SAN MARINO Zadar SERBIA Vitoria Montana Montpellier Vralsa Pamplona BUL Sarajevo Firenze Split MONACO Ancona Marseille Logroño ITALY Sofia Mostar Andorra la Vella Pernik MUNTENEGRU Perugia Kyustendil ANDORRA Cetinje Podgorica Paz Zaragoza Blagoevg Skopje L'Aquila Ajaccio Barcelona Roma (Rome) Tirana MACEDONIA Campobasso Karlovy Vary
Wiesbaden Mainz ArlonLUX Luxemburg
35
BONUS
Croația, Slovenia
ITINERARIU: Belgrad • Canionul Tara • Podgorica • Cetinje Valencia Palma Mallorca • Fiordul Kotor • deDubrovnik • Mostar • Split • Zadar • Parcul Plitvice • Insula Krk • Peninsula Istria • Peştera Cagliari Postojna • Ljubljana • Zagreb • Balaton Murcia Ziua 1: Bucureşti - Belgrad (795 km) Ora 6:00. Plecare din Bucureşti, Autogara Christian Tour. Sosire la Belgrad și tur de oraş: Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad.
Ziua 2: Belgrad - Canionul Tara Podgorica - Cetinje (550 km) Mic dejun. Traversăm Serbia și Muntenegru, pentru a admira copleşitorul Canion Tara, al doilea după Marele Canion din Statele Unite. Străbătând apoi capitala Muntenegrului - Podgorica, vom ajunge la cazare în zona pitorescului orăşel Cetinje.
Ziua 3: Cetinje - Fiordul Boka Kotorska - Dubrovnik - Mostar Međugorje - Sinj (445 km) Mic dejun. Scurt tur de oraş în Cetinje, capitala istorică a ţării și deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik - „Perla Adriaticii”, unde vom admira Biserica Franciscană (care conţine o farmacie din sec. al XIV-lea), Palatul Rector din 1441 şi zidurile oraşului medieval. Timp liber în Dubrovnik. Trecem frontiera în BosniaHerţegovina, pentru a vizita centrul istoric al oraşului Mostar, cu influenţe arhitecturale otomane şi neoclasice din timpul dominaţiei habsburgice. După destrămarea Iugoslaviei, martiriul oraşului s-a soldat cu distrugeri inimaginabile, faimosul Pod de piatră construit de Soliman Magnificul în 1566 şi toată zona centrului istoric fiind în prezent restaurate. În apropiere, vom opri la Međugorje, vizitat anual de peste 1 milion de pelerini, cea mai importantă zonă turistică a ţării. După întoarcerea în Croaţia, urmăm coasta Dalmată, pentru cazare în zona Sinj - Split.
Ziua 4: Split - Zadar - Parcul Plitvice - Opatija (480 km) Mic dejun. În Split (al 2-lea oraş ca mărime din ţară) se vizitează Palatul şi Mausoleul lui Diocleţian (astăzi transformat în
Catedrală), Poarta de Aur şi Templul lui Jupiter. Continuăm spre Parcul Naţional Plitvice, unde salba de lacuri este „legată” printr-o adevărată „reţea” de cascade de spectaculoase. Pe traseu, oprire în Zadar pentru un tur pietonal în centrul istoric al oraşului. Seara cazare în zona Rijeka.
Ziua 5: Insula Krk - Peninsula Istria - Postojna (335 km) Mic dejun. Plecare spre Insula Krk, de unde opţional (25€) vă puteţi îmbarca pentru Croazieră (cca. 3 ore) pe Marea Adriatică (Insulele Krk, Cres, Plavnik şi Kormati). Urmează Peninsula Istria, unde vizităm renumita staţiune Pola, un adevărat “oraş muzeu”, cu Amfiteatrul roman. Plecare spre Slovenia, la Postojna, pentru a vizita celebra peşteră, fenomen carstic de excepţie în Europa. Seara cazare în zona Postojna - Ljubljana.
Ziua 6: Ljubljana - Zagreb Balaton - Budapesta (495 km)
Plitvice , Cro a tia
7 zile de la 275€
BONUS
Napoli B ud a p es ta , U n ga ria
N
Amiens
Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Potenza
Kasani
GREECE Larnia
Catanzaro
Patra
Palermo
Tripoli
• n o u ! u p g r a d e traseu Mostar + Medjugorje, Bosnia & Hertegovina • 50% r e d u c e r e la croaziera pe Dunăre de la Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n club card. • g r at u i t Ljubljana, Insula Krk şi Peninsula Istria. • g r at u i t excursia la Opatjia şi Postojna. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Mic dejun. Dimineaţa, opţional vizită în capitala Sloveniei - Ljubljana. Traseul continuă către Ungaria, via Zagreb, capitala Croaţiei, unde parcurgem turul oraşului: Catedrala, Muzeul de Artă, Universitatea. Traversăm Ungaria pe lângă lacul Balaton, spre Budapesta. Seara sosire în capitala Ungariei. Opţional, croazieră fără cină (14€) pe Dunăre (+ 15€ supliment cină), având inclus şi un tur al Budapestei: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Grad de realizare & clasificare autocare
Ziua 7: Budapesta - Bucureşti (895 km)
Nu sunt incluse în preţ
După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în camera DBL
Larisa
Ioannina Kerkyra
Pe acest program în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 22 grupuri, din care 20 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Belgrad www.centarbalasevic.rs/en/ Cetinje hotelgrand.me/index.html Sinj www.hotel-alkar.hr/home.html Zona Rijeka www.vi-hotels.com/en/opatija/the-hotel/ Zona Ljubljana www.epiceco-hotels.com/en/hotels/ljubljanaresort-hotel.html/ Budapesta www.expohotelbudapest.com
• servicii opţionale: Croazieră pe Marea Adriatică, Croazieră pe Dunăre la Budapesta, toate minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
28.04, 20.05, 08.06, 19.06, 01.07, 13.07, 25.07, 06.08, 18.08, 31.08, 12.09, 27.09 275€
Supl. Copil 6-12 Al 3-lea adult single ani în camera 120€
255€
265€ 21
A
Ca te dra la S t. S a va , Be lgra d Pa rc ul Na ti on a l Plitvice , Cro a tia Dub ro v ni k , C ro a ti a
Serbia, Croația, Muntenegru
ITINERARIU: Belgrad • Canionul Tara • Podgorica • Cetinje • Fiordul Kotor • Dubrovnik • Mostar • Medjugorje • Split • Zadar • Coasta Dalmata • Parcul Plitvice • Insula Krk • Peninsula Istria • Veneția • Postojna • Ljubljana • Zagreb
Ziua 1: București - Belgrad (795 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Seara sosire la Belgrad. Începem turul de oraş cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad.
Ziua 2: Belgrad - Canionul Tara - Podgorica - Cetinje (550 km) Mic dejun. Traversăm Serbia, apoi Muntenegru pentru a admira peisajele copleşitoare din Canionul Tara, al doilea după Marele Canion din Statele Unite. Străbătând apoi capitala Muntenegrului- Podgorica, vom ajunge la cazare în zona pitorescului orăşel Cetinje. 22
Ziua 3: Cetinje - Fiordul Boka Kotorska Dubrovnik - Mostar Međugorje - Sinj (445 km) Mic dejun. După un scurt tur de oraş în Cetinje, capitala istorică a ţării, deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik - „Perla Adriaticii”, unde vom admira Biserica Franciscană (care conţine o farmacie din sec. XIV), Palatul Rector din 1441 şi zidurile oraşului medieval. Timp liber în Dubrovnik. Trecem frontiera în BosniaHertegovina, pentru a vizita centrul istoric al orașului Mostar, cu influente arhitecturale medieval otomane și neoclasice din timpul dominatiei habsburgice. După destramarea Iugoslaviei, martiriul orașului asediat 18 luni, s-a soldat
cu distrugeri inimaginabile, faimosul Pod de piatra construit de Soliman Magnificul în 1566 și toata zona centrului istoric fiind însa în prezent perfect restaurate. În apropiere, vom opri și la Međugorje, vizitat anual de peste 1 milion de pelerini, devenit cea mai importanta zona turistică a tarii. După întoarcerea în Croația, urmăm spre nord coasta Dalmată, pentru cazare în zona Sinj - Split.
Ziua 4: Split - Zadar Parcul National Plitvice - Opatija (480 km) Mic dejun. În Split (al 2-lea oraş ca mărime din ţară), se vizitează Palatul şi Mausoleul lui Diocleţian (astăzi transformat în Catedrală), Poarta de Aur şi Templul lui Jupiter. Deplasarea continuă
spre Parcul Naţional Plitvice rezervaţie naturală UNESCO, unde salba de lacuri limpezi de munte este „legata” într-o adevărată „reţea” de cascade deosebit de spectaculoase. Pe traseu, oprire în Zadar pentru un tur pietonal în centrul istoric al oraşului. Seara cazare în zona Rijeka.
Ziua 5: Valuri, Plaja, Soare şi multă distracţie Mic dejun. Program liber pentru a vă bucura de soare, plajă şi apa incredibil de limpede a Adriaticii. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 6: Insula Krk Croazieră Spre Patru Insule - Peninsula Istria Mic dejun. Program liber la dispoziţie sau excursie în Insula Krk de unde opțional (30 euro), vă
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Paris
Ostrava
Plzeñ
CZECH REPUBLIC Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Khmelnytskyy
Pardubice
Praha (Prague)
Luxemburg
Ternopil
Krakáw
Hradec Králové
Mainz
Olomouc
Ivano-Frankivs'k Jihlava
Zilina Zlin
Brno
Prešov
SLOVAKIA
10 zile de la 379€
České Budějovice
Chernivtsi
Uzhhorod
Košice
Trenčín
Stuttgart
Banská Bystrica
Strasbourg
Trnava
Orléans
Salzburg
Salgótarján
Szombathely
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND Limoges
Innsbruck
Trento Aosta
FRANCE
Venezia
Postojna
MONACO
Sarajevo
SERBIA
Mostar
Veliko Tarnovo Vralsa Lovech
KOSOVO MUNTENEGRU Pristina
Podgorica
Gabrovo
BULGARIA
Pernik
Stara Za Plovdiv
Kyustendil Pazardzhik
Cetinje
L'Aquila
Skopje
MACEDONIA
Tirana Campobasso
Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Kasani
Larisa
Ioannina
GREECE
Kerkyra
Cagliari
Larnia
Catanzaro
Veneti a , I ta l i a
Potenza
Palma de Mallorca
Athina (Athens)
Patra
• n o u ! u p g r a d e Traseu Mostar + Medjugorje, Bosnia & Herzegovina • 40% r e d u c e r e la excursia de Veneţia pentru posesorii de Palermo
Tripoli
35
puteţi îmbarca pentru Croazieră (cca. 4 ore) pe Marea Adriatică (Insulele Krk, Cres, Plavnik și Kormati). Nu uitati costumul de baie! Urmează Peninsula Istria. După amiază vizită în renumita staţiune Pola, un adevărat “oraş muzeu”, cu Amfiteatrul roman, excelent conservat. Revenim la hotel pentru cazare.
Ziua 7: Croazieră la Veneţia Mic dejun. Program liber sau opțional excursie în Veneţia. Croazieră spre San Marco, unde se află Campanilla, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri bizantine. (Pret 65€ - în care sunt incluse biletele pentru vaporaş). Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 8: Farmecul Mării Adriatice Mic dejun. Program liber la dispoziţie. Valuri, plajă, soare şi multă distracţie. Turiștii cazați în Buzet vor vizita orașul medieval Buzet, cu clădiri din sec. al XV-lea excelent conservate. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel.
K o to r, M unteneg ru
pellerin club card
BONUS
Ziua 9: Postojna Ljubljana - Zagreb Budapesta (590 km)
Ziua 10: Budapesta București (895 km) După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 / Loc în cameră DBL
• g r at u i t toate celelalte excursii (excepție croazierele) la achitarea opționalei la Veneția • g r at u i t biletul de vaporaș la achitarea opționalei de Veneția. • g r at u i t transfer zilnic (dimineața dus, seara retur) cu autocarul la plaja pentru turiștii din Buzet. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse
Mic dejun. Plecare spre Slovenia la Postojna pentru a vizita celebra peşteră, fenomen carstic de excepţie în Europa. Apoi vizită în capitala Sloveniei - Ljubljana. Traseul continuă către Ungaria, via Zagreb, capitala Croaţiei, unde parcurgem turul oraşului: Catedrala, Muzeul de Artă, Universitatea. Seara sosire și cazare la Budapesta.
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 33 grupuri, din care 31 grupuri au beneficiat de autocar clasificat 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Belgrad Cetinje Sinj Zona Rijeka Budapesta
www.centarbalasevic.rs/en/ hotelgrand.me/index.html www.hotel-alkar.hr/home.html www.vi-hotels.com/en/opatija/the-hotel/ www.hotelfontanabuzet.com www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Ljubljana, Croazieră la Veneția, Croazieră pe Marea Adriatica, toate minimum 30 persoane • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
29.05, 09.06, 22.09 14.06, 13.09
20.06, 25.06
30.06, 06.07
11.07
22.07, 05.08
16.08, 23.08
K
Blagoevgrad Smolyan
BONUS
Roma (Rome)
Giurgiu
Rus
Montana
Sofiya (Sofia)
Ajaccio
Bucu
Slatina
Craiova
Vidin
Perugia
Barcelona
Piteşti
Drobeta Turnu-Severin
Pleven
Split
Ancona
Plo
Tirgoviste
Alexandria
Andorra la Vella
NDORRA
Rm.Vilcea
Novi Sad
Belgrad
Zadar
Firenze
ITALY
Braşov
Sibiu
BOSNIA HERTEGOVINA
Montpellier
Marseille
Sfiniu Gheorghe
Alba Iulia
Deva
Zagreb
SAN MARINO
Bacă
Miercurea-Ciuc
Tirgu Jiu
Bologna
Piatra-Neamţ
Târgu Mureş
Reşiţa
CROATIA
Pola
Genova
Arad Szeged
Pécs
Rijeka
Torino
Toulouse
UNGARIA
Cluj
ROMANIA
Békéscsaba
Szeksard
Trieste
rdeaux Milano
Kecskemét
Kaposvár
SLOVENIA Ljubljana
Clermont-Ferrand
Lyon
Veszprém
Zalaegerszeg Klagenfurt
Oradea
Szolnok
Graz
Bolzano
Bistriţa Zalău
Tatabánya
Besançon
Bern
Debrecen
Székesfehérvár
Bregenz Poitiers
Baia Mare
Eger
Budapesta
Gyár
Eisenstadt
AUSTRIA
Dijon
Botoşan
Suceava
Nyíregyháza
Satu Mare
Wien
Sankt Pölten
Miskolc
Nitra
Bratislava Linz
München
30.08, Supl. 06.09 SGL
H.Fontana (Buzet)
379€
385€
389€
399€
409€
429€
409€
395€
145€
H Opatija (cam.std)
409€
419€
429€
435€
439€
-
435€
425€
145€
H. Opatija cam. A/C
435€
445€
455€
459€
465€
-
459€
449€
165€ 23
Kŭrdzh
Luxemburg
Plzeñ CZECH REPUBLIC
Saarbrücken
Châlons-en-ChampagneMetz
Stuttgart Strasbourg
Orléans
Besançon
Poitiers
Limoges
Bregenz Vaduz
Bern
LICHTENSTEIN SWITZERLAND Clermont-Ferrand Lyon
ux
Aosta Milano
FRANCE
Torino Genova
Toulouse Montpellier Marseille
MONACO
ndorra la Vella
A Ajaccio
Barcelona
Zilina
Zlin
Brno
České Budějovice
Trenčín
Ivano-Frankivs'k
Prešov
SLOVAKIA Banská Bystrica
Košice
Chernivtsi
Uzhhorod
Botoşani MOLDOVA Suceava Nyíregyháza Satu Mare Chişinău München Sankt Pölten Wien Salgótarján Baia Mare Eger Lasi Debrecen Salzburg Bistriţa Eisenstadt Gyár Budapesta Piatra-Neamţ Vaslui Zalău Tatabánya AUSTRIA Oradea Szombathely Szolnok Bacău VeszprémSzékesfehérvár Târgu Mureş Innsbruck Békéscsaba Kecskemét Miercurea-Ciuc Graz Zalaegerszeg Stiniu Gheorghe Alba Iulia Focşani Galaţi Klagenfurt Kaposvár Szeged Arad Szeksard Bolzano Maribor Deva UNGARIA Braşov Sebes Brăila Tulcea Sibiu SLOVENIA Trento Pécs Timisoara Buzău ROMANIA Ljuljana Ploieşti Trieste Reşiţa Tirgoviste Postoja Novi Sad Rimnicu-Vilcea CROATIA Tirgu Jiu Venezia BucurestiSlobozia Piteşti Zagreb CălăraşiConstanta Drobeta Turnu-Severin Slatina Belgrad Silistra Rijeka Craiova Alexandria Giurgiu Dobrich BOSNIA Razgrad Ruse Bologna HERTEGOVINA Varna Shumen VidinMontana Pleven SAN MARINO Turgovishte Zadar Veliko Tarnovo Vralsa Firenze SERBIA Sarajevo Lovech Gabrovo Split Sliven Burgas Ancona ITALY Sofia BULGARIA Yambol MUNTENEGRU KOSOVO Stara Zagora Perugia Pernik Plovdiv Khaskovo Podgorica Pristina Kırklarel Kyustendil Pazardzhik Cetinje Edime Dubrovnik Blagoevgrad L'Aquila Smolyan Kŭrdzhali Skopje Bratislava
Linz
Dijon
Olomouc
Jihlava
Trnava Nitra
Roma (Rome)
Miskolc
5 zile de la 215€
Tirana
Bari Napoli
Potenza
Cagliari
Muntenegru,
Mytilini
Larisa GREECE Larnia
Catanzaro
Palermo
Çanakkale
Kasani Ioannina
Kerkyra
Tekirdağ
Thessaloniki
ALBANIA
BONUS C a ni o nul Ta ra , M u n te n e gru
Palma de Mallorca
Komotini
MACEDONIA
Durres
Campobasso
Athina (Athens)
Patra Tripoli
Sk a nd erb erg , Ti ra n a , A lba n ia
Paris
Ermoúpoli
Iraklio
Albania
Ziua 1: Bucureşti - Belgrad (795 km) Ora 6:00. Plecare din Bucureşti, de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei nr. 158. Seara sosire la Belgrad. Începem turul de oraş cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad.
Ziua 2: Belgrad - Canionul Tara Podgorica - Cetinje (550 km) Mic dejun. Traversăm Serbia, apoi Muntenegru pentru a admira peisajele copleşitoare din Canionul Tara, al doilea după Marele Canion din Statele Unite. Străbătând apoi capitala Muntenegrului - Podgorica, vom ajunge pentru cazare la Cetinje, capitala istorică a ţării.
Ziua 3: Cetinje - Fiordul Boka Kotorska - Dubrovnik - Cetinje (280 km) Mic dejun. După un scurt tur de oraş în Cetinje, deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik - „Perla Adriaticii”, unde vom admira Biserica Franciscană (care conţine o
farmacie din sec. al XIV-lea), Palatul Rector din 1441 şi zidurile oraşului medieval (sec. XI - XVII). Timp liber în Dubrovnik. Întoarcere pentru cazare la Cetinje.
Ziua 4: Cetinje - Dures - Tirana Skopie (540 km) Mic dejun. Începem traversarea Albaniei şi vizităm Durres, al doilea oraş ca importanţă al ţării: Fortăreaţa (sec. 6 AD.), amfiteatrul roman şi Palatul regelui Zugo. Continuăm cu vizitarea capitalei Tirana, unde admirăm Moscheea Ethem Bey, Piaţa Skandenberg, Muzeul lui Enver Hoxha. Seara sosire şi cazare la Skopje.
Ziua 5: Skopje - Sofia - Bucureşti (590 km) Mic dejun. Vizită în capitala Macedoniei: Fortăreaţa Bizantină, Podul din perioada Otomană, Piaţa cu Statuia lui Alexandru Macedon, casa memorială a Maicii Theresa. Plecare spre Bucureşti, cu tranzitarea Bulgariei. Scurt tur de oraş în Sofia, cu oprire la impunătoarea Catedrală Alexander Nevsky. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 29.04, 26.06, 12.08 Loc în cameră DBL 24
215€
Supliment Copil 6-12 Al 3-lea adult în single ani cameră 85€
195€
205€
• g r at u i t vizita în Canionul Tara, Fiordul Boka Kotorska și Sofia. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • vizita în Canionul TARA, Fiordul Boka Kotorska și Sofia; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 6 grupuri, din care 5 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Nu sunt incluse în preţ • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. D u brovn i k, C roa t ia
ITINERARIU: Belgrad • Canionul Tara • Podgorica • Cetinje • Fiordul Kotor • Dubrovnik • Albania: Dures • Tirana • Macedonia: Skopje • Sofia
Izm
BELGIUM
GERMANY
Kódz
Zielona Góra
's Hertogenbosch
Middelburg Brugge
Lublin
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Erfurt
Mans
Liberec
4 zile
Opole
Ústínad Laben
Katowic Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Pardubice
Praha (Prague)
Ostrava
Plzeñ
CZECH REPUBLIC Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Krakáw
Hradec Králové
Mainz
Luxemburg
Paris
Olomouc Jihlava
Zilina Zlin
Brno
Rzeszów
L'viv
Ternopil
Khmelnytskyy
Ivano-Frankivs'k
Chernivtsi Uzhhorod
Košice
Trenčín
Stuttgart
155€
de la Prešov
SLOVAKIA
České Budějovice
Rennes
Rivne
Dresden
Liège
Namur
Luts'k
Kielce
Wroclaw
Maastricht Wavre
Banská Bystrica Strasbourg
Linz
München
Sankt Pölten
Nantes Salzburg
Viena Szombathely
Besançon
Vaduz
Innsbruck
Graz
Klagenfurt
Bolzano
Clermont-Ferrand
Debrecen Bistriţa
Tatabánya
Oradea
Szolnok
Székesfehérvár
Milano
Arad Szeged
Deva ROMANIA
Rm.Vilcea
Reşiţa
Belgrad
Torino
Piteşti
Turnu-Severin
Rijeka Genova
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Toulouse
SAN MARINO
Craiova
MONACO
Marseille
ITALY
Veliko Tarnovo Lovech
Split
Ancona
Zaragoza L'Aquila
Ajaccio
Roma (Rome)
Tea trul Na ti o na l, Z a gre b, Cro a tia
Perugia
ANDORRA
MUNTENEGRU
BONUS
Dubrovnik
Pernik
KOSOVO
Pogorica
Stara Zagor Plovdiv
Kyustendil
Pristina
Cetinje
Pazardzhik
Skopje
Smolyan
Durres
Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
35
Palma de Mallorca
BONUS
5 Capitale Cagliari
Ziua 2: Belgrad - Zagreb - Lacul Balaton - Gyor (695 km) Mic dejun. Plecare spre Zagreb, capitala Croaţiei, unde parcurgem turul oraşului: Catedrala, Muzeul de Artă, Universitatea. Traseul continuă prin Ungaria spre Gyor, cu scurtă oprire la Lacul Balaton. Seara sosire şi cazare la Gyor.
Ziua 3: Gyor - Bratislava - Viena Budapesta (395 km)
Loc în camera DBL
155€
Athina (Athens)
Patra
Palermo
Tripoli
urmează apoi un tur panoramic cu autocarul pentru a descoperi frumuseţea fostei capitale imperiale: Prater, Sediul ONU, Turnul Dunării, Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Catedrala Sf. Ştefan, Opera. Program liber la dispoziţia turiștilor pentru tur pietonal în centrul istoric spre Monumentul Ciumei și Domul Sf. Ştefan sau shopping pe Mariahilfer Strasse. După amiază, plecare spre Budapesta pentru un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre: 14€ fără cină (*Vezi Bonus) + opţional 15€ supliment pentru cină. Cazare la Budapesta.
Ziua 4: Budapesta - Bucureşti (895 km) După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
29.04, 14.08, 11.09
GREECE
• 50% r e d u c e r e - Croazieră pe Dunăre la Budapesta (fără cina) pentru posesorii de p e l l e r i n club card. • g r at u i t - Excursia la Porţile de Fier - Cazanele Dunarii. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d Larnia
Mic dejun. Deplasare spre Bratislava pentru un scurt tur al centrului istoric. Traseul continuă spre Viena pentru a vizita Palatul Schonbrunn şi grădinile acestuia, DATE DE PLECARE 2016
Larisa
Ioannina
Catanzaro
ITINERARIU: Porţile de Fier • Cazanele Dunării • Belgrad • Zagreb • Lacul Balaton • Bratislava • Viena • Budapesta
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158, pe traseul Piteşti- Craiova- Drobeta Turnu Severin. Traversarea Dunării la Porțile de Fier în Serbia. Excursie prin Defileul Dunării (lacul de acumulare, Cazanele Mari și Mici) spre Belgrad, unde începem turul de oraş cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad.
Kasani
Potenza
Kerkyra
Supliment single 45€
Kŭrdzhali
Ko
MACEDONIA
Tirana
Kha
Blagoevgrad
Campobasso
Valencia
Gabrovo
BULGARIA
Sofiya (Sofia)
Andorra la Vella
Ziua 1: Bucureşti - Drobeta Turnu Severin - Porţile De Fier - Belgrad (595 km)
Ruse Pleven
Vralsa
Firenze
Barcelona
Giurgiu
Alexandria
Montana
Montpellier
amplona
Bucure
Slatina
Vidin
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Ploieş
Tirgoviste
Tirgu Jiu
F
Braşov
Sibiu
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 3 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • Excursia la Porţile de Fier - Cazanele Dunării; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 4 grupuri. Toate grupurile au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Belgrad www.centarbalasevic.rs/en/ Gyor www.danubiushotels.hu/szallodak-gyor/hotel-raba Budapesta www.bestlinehotel.hu/
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Croazieră pe Dunăre la Budapesta, minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. B r at isl av a, Sl o vac ia
FRANCE
Sebes
Novi Sad
Zagreb
Stiniu Gheorghe
Alba Iulia
Timisoara
Pécs
CROATIA
Postojna
Venezia
Bacău
Miercurea-Ciuc
Kaposvár
Trieste
Târgu Mureş
Kecskemét
Ljuljana
Aosta
Bordeaux
Cluj
Békéscsaba
UNGARIA Szeksard
Maribor
Piatra-Neamţ
Zalău
Zalaegerszeg
SLOVENIA
Trento Lyon
Baia Mare
Eger
C a z a nel e Du n a rii
LICHTENSTEIN SWITZERLAND Limoges
Salgótarján
Budapesta
Veszprém
Suceava
Nyíregyháza Satu Mare
Gyár
Bregenz
Bern
Miskolc
Eisenstadt
AUSTRIA
Dijon
Poitiers
Botoşani
Trnava
BratislavaNitra
Orléans
Copil 6-12 ani 141€ 25
Utrecht
London
Hannover
Potsdam
Arnhem
BELGIUM
Magdeburg
GERMANY
Kódz
Zielona Góra
's Hertogenbosch
Middelburg Brugge
Lublin
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Düsseldorf
Hasselt
Leuven
Lille
Erfurt
Mans
5 zile de la 175€
Dresden Liberec
Liège
Namur
Luts'k
Kielce
Wroclaw
Maastricht Wavre
Opole
Ústínad Laben
Rzeszów
Katowic
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Mainz
Paris
Plzeñ
Saarbrücken
Metz
Kh
Ostrava
CZECH REPUBLIC Châlons-en-Champagne
Ternopil
Pardubice
Praha (Prague)
Luxemburg
L'viv
Krakáw
Hradec Králové
Rivne
Olomouc
Ivano-Frankivs'k Jihlava
Zilina Zlin
Brno České Budějovice
Prešov
SLOVAKIA
Chernivtsi Uzhhorod
Košice
Trenčín
Stuttgart
Banská Bystrica Strasbourg
Wachau Viena BratislavaNitra Trnava
Orléans Linz
München
Sankt Pölten
Eisenstadt
AUSTRIA Bregenz
Bern
Limoges
Innsbruck
UNGARIA
Graz
Klagenfurt
Baia Mare Debrecen Bistriţa
Szolnok
Kecskemét
Aosta
Arad
FRANCE
Deva
ROMANIA Reşiţa
Tirgu Jiu
Belgrad
Toulouse
MONACO
• 50% pe Dunăre la SERBIA Sarajevo Zadar Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n Split club ca rd. Sofiya (Sofia) BULGA • g r at u i t - Excursia Cotul Dunării: Esztergom, MUNTENEGRU KOSOVO Visegrad, Szentendre. Pogorica Pristina DubrovnikDefileul Dunării - Abaţia Melk. • g r at u i t - Excursia Cetinje Skopje • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagajMACEDONIA pentru Tirana posesorii de p e l l e r i n c lDurres ub card Pleven
Vralsa
Firenze
Lovech
ITALY
Ancona
Andorra la Vella
Pernik
Perugia
NDORRA
Plovdiv
Kyustendil
L'Aquila
Barcelona
75
BONUS
Napoli
Mic dejun. În Viena începem vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia, apoi tur panoramic cu autocarul pentru a descoperi frumuseţea fostei capitale imperiale: Roata Mare din Prater, Sediul ONU, Turnul Dunării, Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Universitatea, Burgtheatre, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera, apoi program liber în Viena. Vă sugerăm o sesiune de shopping pe Mariahilfer Strasse. Cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing.
Ziua 3 Viena - Defileul Dunării Abaţia Melk - Bratislava (285 km) După micul dejun, deplasare spre Wachau, pentru a vizita Defileul Dunării, cu popas în Durnstein. Traseul continuă spre Abaţia Melk. După amiază, întoarcere la Viena şi timp liber la dispoziţia turiştilor. Sugerăm vizitarea muzeelor din Palatul Hofburg sau a Muzeului de Istorie a Artei (Kunsthistorisches Museum). Seara, deplasare pentru cazare la Bratislava.
Thessaloniki
Bari
Servicii incluse
ALBANIA
Kasani
Larisa
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
Palermo
Ziua 2 Budapesta - Viena (245 km)
Campobasso
Potenza
ITINERARIU: Viena • Bratislava • Budapesta • Defileul Dunării (Wachau) • Melk • Cotul Dunării (Esztergom, Visegrad, Szentendre)
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Sosire şi cazare la Budapesta.
Smolyan
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Palma de Mallorca
Ziua 1 Bucureşti - Budapesta (895 km)
Blagoevgrad
Ziua 4 Bratislava - Esztergom, Visegrad, Szentendre - Budapesta (255 km) Mic dejun. Scurt tur al centrului istoric în Bratislava. Urmează excursia opţională pe Valea Dunării, cu superbele orăşele amplasate într-un cadru natural unic: Esztergom (Catedrala încoronării regilor Ungariei), Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) şi Szentendre. Sosire la Budapesta pentru un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre: 14€ fără cină (*Vezi Bonus) + opţional 15€ supliment pentru cină. Cazare la Budapesta.
Exemple de cazări 2015
GREECE Larnia
Budapesta www.bestlinehotel.hu/ Viena www.lenas-west.at/1/hotel-information/ Bratislava www.hotelmodena.sk/eng-site/rooms/ business.html Budapesta www.bestlinehotel.hu/ Catanzaro
Athina (Ath
Patra
Tripoli
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2014 şi 2015 s-au realizat 5 grupuri, din care 1 grup a beneficiat de autocar clasificat 2*.
Nu sunt incluse în preţ • Servicii opţionale: Cina în Grinzing, Croazieră pe Dunăre la Budapesta, toate pentru minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Ziua 5 Budapesta - Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în camera DBL
S t r a us s, V ie n a
Viena
Roma (Rome)
K a rl K i rc he, V i e n a
Pazardzhik
Ajaccio
26
Alexandria
Vidin
Montana
Montpellier
Marseille
Slatina Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA r e d u c e r e - Croazieră
SAN MARINO
Tirgoviste
Piteşti
Drobeta Turnu-Severin
BONUS
Bologna
Sibiu
Rm.Vilcea
Novi Sad
Torino
Genova
Sebes
Zagreb
Rijeka
Stiniu
Alba Iulia
Timisoara
CROATIA
Postoja
Venezia
Târgu Mureş
Miercurea-Ciuc
Szeged
Pécs
Trieste Milano
Cluj
Békéscsaba
Ljuljana
deaux
P
Zalău
Oradea
Szeksard
SLOVENIA
Trento
Satu Mare
Kaposvár
Maribor
Bolzano
Suceava
Nyíregyháza
Eger
Budapesta
Székesfehérvár
Zalaegerszeg
Clermont-Ferrand
Lyon
Tatabánya
Veszprém
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Gyor
Szombathely
Besançon
Poitiers
Esztergom Visegrad
Melk
Salzburg Dijon
Miskolc Salgótarján
29.04, 29.05, 18.07, 28.08 175€
Supliment single 65€
Copil 6-12 ani 160€
BELGIUM
Magdeburg
GERMANY
Brugge
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille Mans
Erfurt
7 zile
Arlon
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Mainz
Pardubice
Krakáw
Olomouc Jihlava
Saarbrücken
Metz
Katowic
Ostrava
Plzeñ
CZECH REPUBLIC Châlons-en-Champagne
275€
Opole
Hradec Králové
Praha (Prague)
Luxemburg
Paris
de la
Liberec
Ústínad Laben
Amiens
Rouen
Dresden
Liège
Namur
Kielce
Wroclaw
Maastricht Wavre
Caen
Kódz
Zielona Góra
's Hertogenbosch
Middelburg
Zilina Zlin
Brno
Rennes
Prešov
SLOVAKIA
České Budějovice
Košice
Trenčín
Stuttgart
Banská Bystrica Strasbourg
Wachau Viena
Linz
Orléans
München
Sankt Pölten
Nantes
Newschwanstein
Dijon Bregenz
Bern
Innsbruck
Limoges Clermont-Ferrand
Lyon
Aosta
Bordeaux Milano
FRANCE Torino Santander
Genova Toulouse
75
Vitoria Montpellier
Pamplona
MONACO
Austria & Bavaria Marseille
Logroño
BONUS
Andorra la Vella
Salgótarján Visegrad Eger Esztergom Eisenstadt
Gyár
Tatabánya Veszprém
Kitzbuhel
Graz Klagenfurt
Bolzano
UNGARIA
Kecskemét
Békéscsaba
Szeged
Kaposvár
Maribor
Szeksard
SLOVENIA
Trento
Szolnok
Székesfehérvár
Zalaegerszeg
Debrecen
Budapesta
Tim
Pécs
Ljuljana Trieste
Postoja
Venezia
CROATIA
Novi Sad
Zagreb Belgrad
Rijeka
BOSNIA HERTEGOVINA
BONUS Bologna
Sarajevo Zadarpe Dunăre • 50%SANr MARINO e d u c e r e - Croazieră la Split Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n ITALY club card. MUNTENEGRU • g r at u i t Excursiile pe Valea Dunării (Ungaria), Pogorica Defileul Dunării (Austria) şi Munchen. Dubrovnik Cetinje • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru Roma (Rome) posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d Durres
SER
Firenze
Ancona
KO
Perugia
ANDORRA
Zaragoza
Pris
L'Aquila
Ajaccio
Barcelona
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Melk • Salzburg • St. Gilgen • Munchen • Neuschwanstein • Linderhof Innsbruck • Wattens • Kitzbuhel • Zell am See • Graz • Cotul Dunării • Budapesta
Tirana
Campobasso
Bari
ALBANIA
Napoli Potenza
Valencia
Palma de Mallorca
Kerkyra
Ziua 1 Bucureşti - Budapesta (895 km) Murcia
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti Autogara Christian Tour. Cazare la Budapesta.
Ziua 2 Budapesta - Viena (245 km) Mic dejun. Deplasare la Viena pentru vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia. Urmează tur panoramic de oraş: Prater, Sediul ONU, Turnul Dunării, Piaţa Maria Tereza, Ringstrasse, Muzeul de Artă, Primăria, Parlamentul, Universitatea, Burgtheatre, Palatul Hofburg (exterior). Apoi, tur pietonal pe Kartnerstrasse, Monumentul ciumei spre Domul Sf. Ştefan şi Opera. Cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în cartierul Grinzing.
Ziua 3 Viena - Defileul Dunării Melk - Salzkammergut (St. Gilgen) - Salzburg - Munchen (455 km) Mic dejun. Ne îndreptăm spre Salzburg. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, apoi Abaţia Melk. Traversăm zona montană Salzkammergut. Scurt popas în St. Gilgen. Urmează Salzburg cu tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen: Marienplatz, Primăria, Frauenkirche. Cazare la Munchen.
Ziua 4: Munchen - Castelele Linderhof şi Neuschwanstein Innsbruck (255 km) Mic dejun. Vizităm Palatul Linderhof urmat de Castelul Neuschwanstein. Plecare spre Innsbruck, capitala Tirolului, cu un tur pietonal în centrul istoric: Palatul Hofburg, Goldenes Dachl, Arcul de Triumf şi Partia de sărituri Bergisel. Cazare în zona Innsbruck.
Ziua 5: Wattens - Kitzbuhel Zell Am See - Graz (390 km)
Pri ma ri a , M unc hen
SPAIN
Ca ste lu l N e u sch w a n ste in , Ba va ria
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Bratislava
Szombathely
Besançon
Poitiers
Miskolc
Nitra
Melk
AUSTRIA
Salzburg
Trnava
Cagliari
Mic dejun. Deplasare la Wattens, unde admirăm produsele gigantului cristalelor Swarovski. Continuăm cu Kitzbuhel şi Zell am Zee. Plecare spre Graz: Grazer Landhaus, Johann Brunnen, Gemaltes Haus, Grazer Murinsel. Cazare în zona Graz.
Ziua 6: Graz - Viena - Esztergom Visegrad - Szentendre Budapesta (485 km) Mic dejun. Continuăm spre Viena, unde ne deplasăm la City Shopping Sud Vosendorf, la 12 km de capitala Austriei, cu peste 330 de magazine şi 70 de restaurante. Pentru turiştii mai puţin pasionaţi de shopping, deplasare cu autocarul în Piaţa Maria Tereza. Timp liber pentru vizite individuale. După amiază plecare spre Valea Dunării, cu superbele oraşe: Esztergom (Catedrala încoronării regilor Ungariei), Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) şi Szentendre. Traseul continuă spre Budapesta pentru un scurt tur de oraş: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Sf. Matias. În Budapesta, la final de excursie, se poate organiza opţional o croazieră pe Dunăre -14€ fără cină (* Vezi BONUS) + opţional 15€ supliment pentru cină). Cazare la Budapesta.
Ziua 7 Budapesta - Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în camera DBL
Catanzaro
Palermo
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Excursiile pe Valea Dunării (Ungaria), Defileul Dunării (Austria) şi Munchen; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Exemple de cazări 2015 Budapesta Viena Munchen Zona Innsbruck Graz Budapesta
www.tulipinnbudapestmillennium.com/ www.airo-hotels.at/de/smarthotel www.bavaria-motel.de/ www.tyrol-obsteig.at www.oekotel.com www.expohotelbudapest.com
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 13 grupuri, din care 11 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Cina în Grinzing, Croazieră pe Dunăre la Budapesta, toate pentru minim 30 persoane. • Deplasare Grinzing; funicular Salzburg; urcarea la Neuschwanstein. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
21.06, 05.07, 26.07, 16.08, 06.09 275€
Supl. single 109€
Copil 6-12 ani 251€
Al 3-lea adult în cameră 265€ 27
Biafystok
Hamburg
NETHERLANDS
Bremen
Assen Zwolle
Utrecht
BELGIUM
Potsdam Magdeburg
GERMANY
Brugge
6 zile de la 199€
Berlin
Hannover Arnhem
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Maastricht Mans
Liberec
Liège
Namur
Rzeszów
Katowic
Caen
Arlon
Rouen
Wiesbaden
LUX
Karlovy Vary
Mainz
Pardubice
Plzeñ
CEHIA Châlons-en-Champagne
Krakáw
Hradec Králové
Ostrava
Luxemburg
Paris
Praga
Olomouc
Jihlava
Zilina
Brno
Saarbrücken
Metz
Zlin
Stuttgart Strasbourg Orléans München Nantes
Bregenz Besançon
Bern
Vaduz
Banská Bystrica
Limoges
BONUS
Clermont-Ferrand
Praga - Viena
75
Bolzano
Trento
Eisenstadt
AUSTRIA
Székesfehérvár Veszprém
Graz
UNGARIA
Maribor
Oradea
Szolnok Békéscsaba
Timisoara
Pécs
ROMAN
Postoja
BONUS
Reşiţa
CROATIA
Novi Sad
Zagreb Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
ITINERARIU: Viena • Praga • Dresda • Karlovy Vary • Konopiste SAN MARINO MONACO • Brno • Bratislava • Szentendre • Visegrad • Esztergom ITALY
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Montpellier
Firenze
Marseille
Split
Ancona
Andorra la Vella
Ziua 1 Bucureşti ANDORRA - Budapesta (895 km) Zaragoza
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Sosire şi cazare la Budapesta. Barcelona
Ziua 2 Budapesta Viena - Praga (275 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira fosta capitală imperială: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera, apoi program liber în Viena. Sugerăm vizitarea muzeelor din Palatul Hofburg sau a Muzeului de Istorie a Artei (Kunsthistorisches Museum), ori shopping pe Mariahilfer Strasse. Cazare la Praga, la hotelul de 3* sau 4* solicitat. Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
Ziua 3 Praga, Oraşul de Aur Mic dejun. Praga găzduieşte anual milioane de turişti atraşi de splendida armonie arhitecturală a diferitor stiluri din epoci diverse. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul - considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc etc. După amiază, program liber la dispoziţia turiştilor în Piaţa Vaclavske pentru a cumpăra o mulţime de cadouri celor dragi. Seara opţional, Croazieră fără cină pe Vltava 12€ (+ 11€ supliment pentru cină). Cazare la acelaşi hotel în Praga.
Ziua 4 Praga - Dresda - Karlovy Vary - Praga Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional excursie în Germania la Dresda. Aici superbele edificii în stil baroc şi rococo, au fost aproape în totalitate distruse în timpul bombardamentelor aliate la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Unele lucrări de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au 28
H ra d ul , Pra g a , C ehi a
Pamplona
oño
Drob
Rijeka
Toulouse
Vitoria
Arad
Szeksard
Ljuljana
Venezia
Genova
Sa Debrecen
Szeged
Kaposvár
SLOVENIA
Bordeaux
Torino
Kecskemét
Zalaegerszeg Klagenfurt
Nyíregyháza
Eger
Budapesta
Gyár Tatabánya
Szombathely
Kitzbuhel
Trieste
FRANCE
Miskolc
Nitra
Bratislava Esztergom Visegrad
Sankt Pölten
Salzburg
Aosta
Milano
Trnava
Viena Linz
Innsbruck
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Uzhhorod
Košice
Trenčín
Newschwanstein
Dijon
Lyon
Po du l Ca ro l pe Va lta va , Pra ga
Rennes
Prešov
SLOVACIA
České Budějovice
Poitiers
Lublin
Opole
Ústínad Laben
Amiens
Bre
Kielce
Wroclaw
Dresda
Erfurt
Wavre
Warszawa (Warsaw)
Kódz
Zielona Góra
's Hertogenbosch
Middelburg
POLAND
Poznañ
Lelystad
La Haye 's-Gravenhage
London
Bydgoszcz
Szczecin
Amsterdam
Cardiff
Schwerin
Groningen
Leeuwarden
MUNTENEGRU
Perugia
KOSOVO
redat oraşului farmecul de odinioară. La Pogorica Pristina Dubrovnik întoarcerea spre Praga, excursia opţională Cetinje Skopj continuă cu Karlovy Vary care a devenit faimoasă prin izvoarele sale termale, fiind MACEDO Durres Tirana o populară destinaţie turistică printre Roma (Rome) celebrităţile din sec. al XIX-lea (Dresda + Karlovy Vary 20€ + 15€). Ne vom plimba pe • 50% r e d u c e r e - Croazierele pe Dunăre la ALBANIA aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, Budapesta şi Vlatva (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . fără a “neglija” numeroasele magazine de suveniruri întâlnite în cale. Întoarcere la • g r at u i t - excursia opţională Dresda-Karlovy Vary Praga pentru cazare. pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . L'Aquila
Ajaccio
Campobasso
Bari
Napoli
Ka
Potenza
Ioannina
Kerkyra
Ziua 5 Konopiste - Brno Bratislava - Valea Dunării Budapesta (525 km) Cagliari
Catanzaro
Mic dejun. Dimineaţa vizităm Castelul Konopiste, devenit celebru ca reşedinţă a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro- Ungariei, a cărui asasinare la Sarajevo a dus la declanşarea Primului Război Mondial. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în Brno şi Bratislava. Urmează excursia opţională pe Valea Dunării, cu superbele orăşele amplasate într-un cadru natural unic: Esztergom (Catedrala încoronării regilor Ungariei), Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) şi Szentendre. Seara sosire la Budapesta. Opţional, croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*vezi BONUS) + opţional 15€ supliment pentru cină, având inclus şi un tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matias. Cazare la Budapesta.
Ziua 6 Budapesta - București (895 km)
Palermo
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Excursia opţională de pe Valea Dunării: Estergom, Visegrad, Szentendre; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.bestlinehotel.hu/ Praga www.olympik.cz/cz/tristar/ www.olympik.cz/cz/olympik/ Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 23 grupuri, din care 19 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Nu sunt incluse în preţ
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016
• g r at u i t excursia pe Valea Dunării: Estergom, Visegrad, Szentendre. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
24.04, 03.05
• Excursiile opţionale: Dresda-Karlovy Vary, Croazieră pe Vlatva şi pe Dunăre la Budapesta, toate pentru minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
19.05, 09.06, 24.06, 27.08, 05.09
15.07, 08.08, 18.08
Supl. single
Copil 6-12 ani
Hotel 3* în Praga / loc în DBL
199€
209€
213€
89€
251€
Hotel 4* în Praga / loc în DBL
213€
223€
229€
95€
251€
G
Bremen
Assen Zwolle
Amsterdam
Cardiff
London
Utrecht
Berlin
Hannover
BELGIUM
Zielona Góra
's Hertogenbosch Antwerpen
Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille Mans
Erfurt
Amiens
Arlon
Rouen
Dresda
Liège
Namur
Châlons-en-Champagne
Rzeszów Krakáw
Hradec Králové Pardubice
Strasbourg Orléans München Nantes
75
Newschwanstein
Dijon Bregenz
Praga, Viena şi Besançon
Bern
Karlstein
Jihlava
BONUS
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Limoges
Olomouc
Brno
Zilina Zlin
České Budějovice
Po du l Ca ro l, Pra ga
Stuttgart
Prešov
SLOVACIA
U
Košice
Trenčín Banská Bystrica
Wachau Viena
Salzburg
Kitzbuhel
Innsbruck
Trnava
Miskolc
Nitra
Nyíregyháza Bratislava Salgótarján Eger Melk Esztergom Visegrad Debrecen Eisenstadt Gyár Tatabánya Budapesta AUSTRIA Orad Szombathely Veszprém Szolnok Székesfehérvár Graz Békéscsaba UNGARIA Kecskemét Zalaegerszeg Szeged Klagenfurt Kaposvár Arad
Linz
Maribor
Bolzano
Clermont-Ferrand
Lyon
Opole Katowic
Praga
CEHIA
Saarbrücken
Metz
Lublin
Ostrava Plzeñ
Rennes
Poitiers
Liberec
Mainz
Luxemburg
Paris
253€ Kódz
Kielce
Ústínad Laben
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
de la
Wroclaw
Maastricht Wavre
Caen
8 zile
Magdeburg
GERMANY
Brugge
Warszawa (Warsaw)
Potsdam
Arnhem
Middelburg
POLAND
Poznañ
Lelystad
La Haye 's-Gravenhage
Trento
BONUS
Castelele Boemiei
Szeksard
SLOVENIA
Aosta
ROM
Ljuljana
Trieste
Bordeaux
Timisoara
Pécs
CROATIA
Novi Sad
Zagreb • 50% r e Postoja d u c e r e Croazierele pe Dunăre la Belgrad Budapesta şi pe Vlatva la Praga (fără cină) pentru Rijeka posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . BOSNIA ITINERARIU: Szentendre • Visegrad • Esztergom • Viena • • g r at u i t excursia Dresda şiHERTEGOVINA Punkva la achitarea excursiei Karlovy Vary şi Karlstein, pentru posesorii SERBIA Abaţia Melk • Cesky Krumlov • Konopiste • Praga • Karlstein • SAN MARINO Sarajevo de p e l l e r i n c l u b c Zadar ard. Karlovy Vary • Dresda • Brno • Peştera Punkva Split MONACO ITALY • g r at u i t excursia pe Valea Dunării: Estergom, Visegrad, Szentendre. Ziua 1 Bucureşti - Budapesta printre celebrităţile din sec. al XIX-lea, MUNTENEGRU KOSOVO faimoasă prin izvoarele termale. Ne vom (895 km) • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, ANDORRA Pogorica Pristina plimba pe aleea colonadelor, către luxosul Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la asigurare storno, asigurare de bagaj pentru Dubrovnik Cetinje hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele Autogara CHR. Cazare la Budapesta. posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d Milano
FRANCE
Venezia
Torino
Genova
Bologna
Toulouse
Montpellier
Firenze
Ancona
Marseille
Andorra la Vella
Perugia
Zaragoza
L'Aquila
Ziua 2 Budapesta - Szentendre, Visegrad, Esztergom - Viena (275 km) Barcelona
Valencia
Mic dejun. Excursie pe Valea Dunării: Szentendre, Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) şi Esztergom (Catedrala încoronării regilor Ungariei). Continuăm spre Viena: de Mallorca Palatul şiPalmagrădinile Schonbrunn. Tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Cazare la Viena. Opţional (26€), cină tradiţională în cartierul Grinzing.
Ziua 3 Viena - Abaţia Melk - Cesky Krumlov - Konopiste - Praga (310 km) Mic dejun. Plecare spre Praga. Scurtă oprire pentru a admira Abaţia Melk. Continuăm cu vizitarea a două dintre cele mai reprezentative castele din Boemia: Cesky Krumlov şi Konopiste, celebru ca reşedinţă a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, a cărui asasinare a dus la declanşarea Primului Război Mondial. Cazare la Praga, la hotelul de 3 sau 4 stele.
Ziua 4 Praga, Oraşul de Aur Mic dejun. Tur de oraş la Praga: Mănăstirea Loreta, Hradul - cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc. După amiază, program liber în Piaţa Vaclavske. Seara opţional, croazieră fără cină pe Vltava 12€ (11€ supliment cină). Cazare la acelaşi hotel în Praga.
magazine. La întoarcerea, vizităm renumita Ajaccio fabrică de cristaluri de la Nizbor, situată Roma (Rome) foarte aproape de Castelul Karlstein. Turiştii care nu doresc vizitarea fabricii vor fi transportaţi cu autocarul la Castel şi vor avea timp pentru vizitarea individuală a acestuia. Întoarcere la Praga pentru cazare.
Ziua 6 Dresda - Praga Mic dejun. Timp liber sau opţional excursie (30€ - vezi reduceri) în Germania Cagliari la Dresda. Aici superbele edificii în stil baroc şi rococo, au fost aproape distruse în bombardamentele de la sfârşitul celui de-al 2-lea Razboi Mondial. Restaurarile, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au redat oraşului farmecul de odinioară. Întoarcere la Praga si cazare.
Ziua 7 Praga - Brno - Punkva Bratislava - Budapesta (525 km) Mic dejun. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în Brno şi Bratislava. Din Brno puteţi opta (10 € - vezi reduceri) pentru excursie la Peştera Punkva, cea mai vizitată peşteră a Moraviei. Seara, sosire la Budapesta. Opţional, croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Servicii incluse
Durres
Campobasso climatizat, clasificat 2* - 4*; • Transport cu autocar de 2* - 4*; • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri Bari • Excursia pe Napoli Valea Dunării: Estergom, Visegrad, Szentendre; Potenza • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
ALBANIA
Exemple de cazări 2015
Ioannina
Budapesta www.ibis.com/gb/hotel-1682-ibis-budapest-aero/ index.shtml Viena www.airo-hotels.at/de/smarthotel Praga www.olympik.cz/cz/tristar/ Catanzaro www.olympik.cz/cz/olympik Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en
Kerkyra
Grad de realizare & clasificare autocare Palermo
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 36 de grupuri, din care 34 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: cina în Grinzing, Karlovy Vary - Karlstein, Dresda, peştera Punkva, Croazieră pe Vlatva şi pe Dunăre, toate penru minim 30 persoane. • Autocarul deserveşte şi grupul sosit cu avionul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri. • Deplasare în Grinzing, transport local în Viena şi Praga • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Ziua 8 Budapesta - București (895 km) După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale. 11.05, 25.05, 14.06
29.06, 10.07, 07.09, 15.09
Ziua 5 Praga - Karlstein Karlovy Vary - Praga
DATE DE PLECARE 2016
Mic dejun. Timp liber sau excursie opţională (Karlovy Vary - Karlstein 25€ + 10€) la Karlovy Vary, o populară destinaţie turistică
Hotel 3* în Praga / loc în DBL
253€
259€
Hotel 4* în Praga / loc în DBL
279€
283€
19.07, 03.08, 13.08, 29.08
MAC
Tirana
Supl. single
Copil 6-12 ani
263€
125€
233€
289€
139€
259€ 29
Pa la tu l Ch a rlo tte n bu rg, Be rlin , G e r ma n ia Cze sto ch o w a , Po lo n ia P a l a tul C ul turi i s i Sti i l ntei Va rs o v i a , Po l o ni a
Polonia, Germania, Cehia
ITINERARIU: Cracovia • Auschwitz • Czestochowa • Varşovia • Poznan • Potsdam • Berlin • Dresda • Karlovy Vary • Praga • Karlstein • Brno • Punkva • Bratislava
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta Cracovia (390 km) Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia. 30
Ziua 3: Auschwitz Czestochowa - Varșovia (390 km) Mic dejun. Dimineaţa vizităm Muzeul Lagărului de concentrare de la Auschwitz. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoană „Madona Neagră”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasare Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Muzeul Chopin, oraşul Vechi Stare Miasto, cu Catedrala Sf.
Ioan şi Palatul Regal. Cazare la Varşovia.
Ziua 4 Varșovia - Poznan Berlin (590 km) Mic dejun. Plecare spre Germania. Pe traseu, scurtă oprire în Poznan, unul din cele mai vechi şi mai pitoreşti oraşe ale Poloniei. Seara cazare la Berlin.
Ziua 5: Berlin - Potsdam (80 km) Mic dejun. Tur de oraş cu autocarul în Berlin, apoi continuăm turul pietonal admirând: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Timp liber în Berlin sau excursie opţională (15 euro) la Potsdam la Palatul Sanssouci şi splendidele sale
grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Întoarcere pentru cazare la Berlin.
Ziua 6: Berlin Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Berlin. Sugerăm vizita Muzeului Pergamon, conţinând renumitele colecţii din Orientul Apropiat, antichităţi clasice şi Artă Islamică, sau vizită la Palatul Charlottenburg, cel mai important palat baroc din Berlin. Cazare la Berlin.
Ziua 7: Berlin - Dresda Karlovy Vary - Praga (490 km) Mic dejun. Plecare spre Dresda, unde vom admira: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat
Kaunas Vilnius Marijampole Alytus
Kaliningrad Gdańsk
Kiel
10 zile de la 355€
ardiff London
BELGIUM
Biafystok
Hamburg
Leeuwarden Groningen
NETHERLANDS
Schwerin
Amsterdam Lelystad La Haye 's-Gravenhage UtrechtArnhem
Amiens
Potsdam Magdeburg
Paris
Metz
Châlons-en-Champagne
ennes
Strasbourg
München
Poitiers
Besançon
Limoges
Bern
Salzburg
Newschwanstein Bregenz Vaduz Innsbruck LICHTENSTEIN
SWITZERLAND
Kitzbuhel
Clermont-Ferrand Lyon
Aosta Milano
FRANCE
Torino Genova
Toulouse Montpellier Marseille
MONACO
Andorra la Vella
Zilina Trenčín
Maribor r SLOVENIA e d u c e r e Croazieră
Kaposvár SzeksardSzeged
75
BONUS în stil baroc. Continuăm cu Karlovy Vary, binecunoscuta staţiune balneoclimaterică cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute. Seara, opţional, croazieră fără cină pe Vltava 12€ (11€ supliment pentru cină). Cazare la Praga.
Ziua 8: Praga - Karlstein Mic dejun. Tur de oraş: Podul Carol, Catedrala Sfântul Vit, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc etc. După amiază program liber sau excursie opţională (15 euro) la renumitul Castel Karlstein, evocând perioada de glorie a Boemiei. Cazare la Praga.
Ziua 9: Praga - Brno - Punkva - Bratislava Budapesta (525 km) Mic dejun. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în Brno şi Bratislava.
ROMANIA Alba Iulia
Arad
MUNTENEGRU Pogorica
Dubrovnik 2* - 4*; • Transport cu autocar climatizat, clasificat L'Aquila • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Excursiile Dresda şi Karlovy Vary Durres Roma (Rome) • Ghid însoţitor dinCampobasso partea agenţiei pe traseu.
Ajaccio
Cagliari
Uzhhorod
Košice
Banská Bystrica
Miskolc Viena Nyíregyháza Satu Mare Linz Sankt Pölten SalgótarjánEger Baia Mare Visegrad UNGARIA Melk Esztergom Debrecen Wachau Bistriţa Eisenstadt Zalău Budapesta Gyor Tatabánya AUSTRIA Oradea Szolnok Szombathely Târgu Mur VeszprémSzékesfehérvár Zalaegerszeg Graz Kecskemét Békéscsaba
Servicii incluse
Palma de Mallorca
Ivano-Frankivs'k Prešov
SLOVACIA
Sebes
Din Brno puteţi opta (15 euro) pentru excursie la Peştera Punkva, cea mai vizitată peşteră a Moraviei, datorită plimbării romantice cu barca pe râul subteran Punkva. Seara, sosire la Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Pristina Skopje
MACEDONIA Tirana
Bari Grad de realizare & clasificare autocare Napoli
Sofiya (Sofi Pernik Kyustendil Paz Blagoevgr
KOSOVO
Thessaloniki
ALBANIA
Kasani
Pe acest program, în sezoanele Potenza 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat toate cele 17 grupuri, din care 15 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3-4*.
Exemple de cazări 2015
Ioannina
Kerkyra
Larisa
GREECE
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Larnia Cracovia www.krakowexpress.pl/en Catanzaro Varșovia www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawa-reduta/index.shtml Patra Berlin www.hotelmardin.com/Karlshorst/ www.hotelfortunacityprague.com/ Praga Palermo Tripoli Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Potsdam, Karlstein, Croazieră pe Vlatva, Peştera Punkva, Croazieră pe Dunăre, toate pentru minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. Ca t e dr al a S t . Tyn, P r a ga
alencia
Zlin
Brno
Perugia
ANDORRA
Barcelona
Tern
Sibiu • 50% pe Vlatva (fără cină) pentru Deva Pécs Timisoara posesorii deLjubljana pellerin club card. Trieste Rimnicu CROATIA SERBIA Novi Sad Venezia• 50% r e d u c e r e Excursiile Palatul Sanssouci - Potsdam,Reşiţa TirguVilcea Jiu Zagreb Pit Belgradposesorii Drobeta Turnu-Severin Castelul Karlstein, Complexul carstic Punkva, pentru S Rijeka de p e l l e r i n c l u b c a r d . Craiova BOSNIA Bologna • g r at u i t - Excursiile la Dresda și Karlovy Vary Vidin HERTEGOVINA Zadar SAN Montana • nMARINO o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Firenze Vralsa Sarajevo storno, asigurare bagaj pentru posesorii pellerin club card Split Ancona Trento ITALIA
Bordeaux
OlomoucOstrava
BONUS Klagenfurt
Bolzano
S uk i enni c e, C ra c o v i a , Po l o ni a
agoza
Dijon
L'viv
Cracovia
Pardubice Hradec Králové CEHIA Jihlava
UCRAIN
Rzeszów
Auschwitz
Trnava Nitra Bratislava
Nantes
Luts'k
Kielce Opole
České Budějovice
Stuttgart
Orléans
Liberec Ústínad Laben Praga Plzeñ
Saarbrücken
Lublin
Wroclaw
Karlovy Vary
Brest
Kódz
POLONIA
Dresda
Erfurt
Varsovia
Zielona Góra
GERMANIA
Wiesbaden Mainz
Arlon LUX Luxemburg
Rouen
Poznañ
Berlin
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch Brugge Antwerpen Gent Düsseldorf LeuvenHasselt Bruxelles/Brussel Lille Maastricht Wavre Mans Namur Liège
Caen
Bydgoszcz
Szczecin
Bremen
Assen Zwolle
Hrodna
Olsztyn
UNITED KINGDOM
Ziua 10: Budapesta București (895 km) După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016
27.05
25.06, 03.09
11.07, 30.07, 15.08
Supl. single
Copil 6-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
Loc în cameră DBL
355€
365€
375€
145€
341€
355€ 31
D o mu l din M ila n o Ca ste lu l L in de rh o f, Ba va ria Zer ma tt Go r nerg ra t, E lve tia
Elveţia, Bavaria, Lombardia
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Abaţia Melk • Innsbruck • Neuschwanstein • Linderhof • Davos • St.Moritz • Lago di Como • Milano • Zermatt • Matterhorn • Montreux • Lausanne • Geneva • Chamonix • Mont Blanc • Berna • Interlaken • Liechtenstein • St.Gallen • Schaffhausen • Zurich • Lucerna • Kitzbuhell • Zell am See • Salzburg • Linz
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena - Defileul Dunării - Melk Tirol (695 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru un tur cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, Abaţia Melk. Cazare în zona Innsbruck.
Ziua 3: Innsbruck - Linderhof şi Neuschwanstein (240 km) Mic dejun. Plecare spre Innsbruck pentru un tur pietonal. Zi liberă în Innsbruck sau excursie opțională (20 euro) în Bavaria. Începem circuitul Castelelor Bavariei şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, 32
superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în regiunea Tirol.
Ziua 4: Davos - St. Moritz Lago Di Como - Milano (430 km) Mic dejun. Deplasare spre staţiunile de lux Davos și St. Moritz, apoi parcurgând sudul Elveţiei trecem în Lombardia din Italia şi urmăm drumul pe malul Lacului Como, către capitala Lombardiei Milano - unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, superb decorat în exterior. Întoarcere în zona Varese pentru cazare.
Ziua 5: Zermatt Matterhorn - Montreux Lausanne (465 km) După micul dejun, revenim în Ţara Cantoanelor, unde parcurgem zone montane de o frumuseţe rară, spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic. Opţional ascensiune la cota 3.883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi
„recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Deplasare spre Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 6: Geneva - Chamonix - Mont Blanc - Vf. Aiguille Du Midi (275 km) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St. Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primăria, iar seara, sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume, Aiguille du Midi - 3.777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
Ziua 7: Berna - Interlaken Liechtenstein (495 km) Mic dejun. Deplasare spre Berna, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Continuăm cu Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Se tranzitează Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn- Austria.
Ziua 8: Sankt Gallen Cascada Rinului - Zurich - Lucerna (345 km) Mic dejun. Ne deplasăm pe malul lacului Konstanz spre Sankt Gallen, unde oprim pentru a vizita renumita Abaţie Benedictina. Fondată în anul 613, aceasta a fost timp de multe secole principala Abaţie Benedictină din Europa. Excursia continuă spre Zurich. Oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel
Luleå Oulu
11 zile de la 455€
Steinkjer
Umeå FINLAND
Trondheim
Östersund
Molde
Ca ste lu l N e u sch w a n ste in , Ba va ria
Härnösand SWEDEN
NORWAY Hermansverk
Lillehammer Hamar
Bergen
Drammen
Helsinki
Turku Mariehamn
Oslo
Uppsala
Västeràs
Karlstad Tønsberg Moss Skien BONUS
Stavanger
TallinnRakvere
Rapla Paide
Kärdla Haapsalu Jóge ESTONIA T Pärnu Viljandi Nyköping • 50% r e d u c e r e - Croazieră pe Dunăre la BudapestaKuressaare (fără cină) Volga pentru posesorii de p eLinköpingen llerin club card.
Arendal Kristiansand
Örebro
Stockholm
75
DENMARK
Vejle
BONUS
A i g ui l l e d u M i d i , C ha mo n ix, F ra n ta
• 50% r e d u c e r e - Excursia Chamonix-Mont Blanc pentru LATVIA Göteborg posesorii de p e lJönköpingen l e r i n c l u b c a Visby rd. Rïga • g r at u i t - Excursia la Castelele Bavariei. ZEMGALE Aalborg• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Jelgava Växjö Liepäja Kalmar storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b Halmstad Šiauliai card. Viborg Panevėžys
Edinburgh
Servicii incluse København (Copenhagen)
Karlskrona
Kiel
Telšiai
Klaipèda
• TransportMalmö cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Excursia la Castelele Bavariei; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe Gdańsk traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare
UNITED KINGDOM
Ut
LITHUANIA Tauragé
Kaliningrad
Kaunas Viln Marijampole Alytus Hrodna
Olsztyn
Mare), Fraumunster (cu vitraliile Budapesta cu o scurtă oprire acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 24 Biafystok Hamburg Pe Schwerin din care 22 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*. remarcabile ale lui Marc Chagall) în Linz pentru un tur de oraş în grupuri, Groningen Leeuwarden Bydgoszcz Szczecin şi principala arteră comercială a centrul istoric. Opţional, laBremen final de NETHERLANDS Assen Exemple de cazări 2015 oraşului- Bahnhofstrasse. Încheiem excursie se poate organiza contra Zwolle pe Dunăre (29€ excursia la Lucerna pentru un tur Amsterdam costLelystad o croazieră Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Poznañ Warszawa (Warsaw) Brest La Haye de oraş: Kapellplatz, Rathaus, cu Utrecht cină sau 14€ fără cină), avândHannover Zona Tirol Berlin hotel-olympia-axams.at/en/ POLAND 's-Gravenhage Potsdam Arnhem London Zona Varese www.albergoitalia.novara.it St. Peterskapeele, Kapellbrucke, inclus şi un scurt tur al capitalei Magdeburg Kódz Zielona Góra BELGIUM GERMANY Zona Bellegarde www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Wasserturm. Seara întoarcere Middelburgungare: Parlamentul, Basilica Sf. 's Hertogenbosch Lublin Zona Dornbirn www.gasthof-tyrol.com pentru cazare în zona Dornbirn. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Brugge Antwerpen Zona Salzburg www.auerhahn.at/index.php?lI=68 Gent Pescarilor, Biserica DüsseldorfSf. Matiaş. Hasselt Kielce Budapesta www.expohotelbudapest.com Wroclaw Leuven Bruxelles/Brussel Ziua 9: Kitzbuhel - Zell Lille Am Maastricht Cazare în Budapesta. Erfurt Dresden
iff
Nu sunt incluse înLiberec preţ
Wavre See - Salzburg (390 km) Mans Liège Namur Ziua 11: Budapesta -
nes
Nantes
oza
Gävle Falun
Mikkel
Opole
Ústínad Laben
După micul dejun, vom avea ocazia Rzeszów • Opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Croazieră la Budapesta. Toate min. 30 pers. Katowic L'viv Krakáw la Bucureşti (895 km) Karlovy să admirăm produsele Amiens unice ale • Telecabina la Vary Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch, urcarea Hradec Králové Wiesbaden Pardubice Mainz Neuschwanstein; LUX gigantului cristalelor Mic Arlondejun. Plecare spre Bucureşti. Caen Rouen - Swarovski. Ostrava Praga Luxemburg LICHTENSTEIN • Intrările laPlzeñ obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de Continuăm cu renumitele staţiuni Sosire după 23.30, în funcţie de Olomouc Ivano ghizi locali, alteCEHIA taxe şi cheltuieli personale. pentru sporturi de iarnă Kitzbuhel trafic şi formalităţile vamale Jihlava Paris Zilina Châlons-en-ChampagneMetz Saarbrücken Prešov Brno Zlin și Zell am See. Deplasarea České Budějovice Uzhhorod Košice Trenčín continuă spre Salzburg, oraşul Stuttgart Banská Bystrica muzicii, dominat de fortăreaţa Strasbourg Trnava SLOVACIA Miskolc Orléanspentru un tur Nitra Viena Bratislava Linz Hohensalzburg, Nyíregyháza Satu Mar München Salgótarján Eger pietonal: Grădinile Mirabell, Debrecen Melk Visegrad Baia M Esztergom Domul, Casa lui Mozart, Oraşul Budapesta Eisenstadt Newchwanstein Zalău Dijon AUSTRIA Salzburg Gyár Szolnok vechi. Cazare la o pitorească Oradea Bregenz Clu Szombathely VeszprémSzékesfehérvár Poitiers Besançon pensiune din zona Salzburg. Interlaken Graz Berna
Ziua 10: Salzburg Lacurile Glaciare - Linz Limoges Budapesta (550Clermont-Ferrand km)
Geneva Bellegarde
Mic dejun. Se traversează superba Lyon Bordeaux zonă montană Salzkammergut, cu creste semeţe reflectate în oglinda FRANCE lacurilor glaciare Attersee şi Mondsee. Scurt popas în renumita staţiune St. Gilgen. Plecare spre Toulouse
DATE DE PLECAREMontpellier 2016 Loclaîn Andorra Vellacameră DBL ANDORRA
ELVETIA
14.06 Marseille
455€
Chamonix
Vaduz
St. Moritz
Klagenfurt
Bolzano
SLOVENIA
Trento Trieste
Aosta Milano
Venezia
Torino Genova
19.06, 05.09 461€
29.06, 20.08, 25.08 MONACO 465€
Kecskemét UNGARIA Békéscsaba Zalaegerszeg Kaposvár Szeged Arad Szeksard Timisoara Pécs
Innsbruck
Ljuljana
Postoja
Zagreb
SAN MARINO 04.07, 14.07, 25.07, 30.07, 07.08, 12.08 Perugia
Belgrad BOSNIA HERTEGOVINA
Firenze
471€
Ancona
L'Aquila
ROMANIA Reşiţa
Novi Sad
Rijeka
Bologna
ITALY
CROATIA
Zadar Supl.
single Split 159€
Copil
Sarajevo 6-12 ani
441€
SERBIA
Al 3-lea adult în cameră
MUNTENEGRU Pogorica DubrovnikCetinje
Alba I Deva
451€
Rim T Drobeta Tu
Vidin
KOSOVO Pristina 33 Skopje
S P
In te rla ke n , E lve tia G e n e va , E lve tia C o a s ta d e A z ur, Ni s a , Fra nta
Elveţia, Bavaria, Coasta de Azur
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Abaţia Melk • Innsbruck • Linderhof • Neuschwenstein • Schaffhausen Zurich • Lucerna • Liechtenstein • Interlaken • Berna • Montreux • Lausanne • Geneva Chamonix • Mont Blanc • Zermatt • Matterhorn • Monaco • Nice • San Remo • Milano • Verona • Graz
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena - Defileul Dunării - Melk Tirol (695 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru un tur cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, apoi splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în zona Innsbruck.
Ziua 3: Innsbruck - Linderhof şi Neuschwanstein (240 km) Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe 34
austriece, pentru un tur pietonal. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în zona Dornbirn- Austria.
Ziua 4: Cascada Rinului - Zurich - Lucerna Liechtenstein (345 km) Mic dejun. Timp liber în zona Dornbirn sau excursie opţională gratuită (în valoare de 35 euro) la Zurich. Oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrala protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială
a oraşului. Excursia opţională continuă spre Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Kapellbrucke, Rathaus, St. Peterskapeele, Wasserturm. Încheiem excursia opţională tranzitând Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn.
Ziua 5: Interlaken - Berna Montreux - Lausanne (495 km) Mic dejun. Deplasare spre Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Urmează Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde putem admira renumitul Castel Chillon.
Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 6: Geneva - Chamonix - Mont Blanc Vf. Aiguille du Midi (3842 m) (275 km) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primăria, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3.777m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
Ziua 7: Zermatt Matterhorn - Genova (535 km) După micul dejun, parcurgem zone montane de o frumuseţe
Gent
Bruxelles/Brussel
Düsseldorf
Hasselt
Leuven
Lille Mans
Erfurt
Dresden Liberec
Liège
Namur
Kielce
Wroclaw
Maastricht Wavre
Opole
Ústínad Laben
Rzesz
Katowic Amiens
Caen
LUX
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
Pardubice
Praha (Prague)
Luxemburg
Paris
Ostrava
Plzeñ
CZECH REPUBLIC
Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Krakáw
Hradec Králové
11 zile de la 465€
Mainz
Olomouc
Jihlava
Zilina
Zlin
Brno
Stuttgart
Prešov
SLOVAKIA
České Budějovice
Rennes
Trenčín
Košice
Banská Bystrica
Strasbourg Orléans
FRANTA
Nantes
München
Besançon
Poitiers
Bern
Lausanne
Geneva Bellegarde
Limoges Clermont-Ferrand
Chamonix
Lyon Bordeaux
Vaduz
ELVETIA
Marseille
Logroño
Rijeka
Aveiro
Sarajevo Split
Ancona
KOSO
P
BONUS
Zaragoza
Guarda
SERB
Zadar
Firenze
Perugia
ANDORRA
Viseu
Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA
Nisa
Andorra la Vella
Valladolid
Novi Sad
Zagreb
SAN MARINO
Vila Real
Coimbra
L'Aquila
MADRID
Castelo Branco
Barcelona
Cascada Rinului, Elvetia
Ajaccio
Leiria
Roma (Rome)
Santarém
Campobasso Portalegre
Toledo
PORTUGAL
etúbal
Mérida
Bari
SPAIN
Napoli Potenza
Évora Valencia
Beja
Sevilla Murcia
75
BONUS
C a ted ra l a Sa i nt- Pi erre, Genev a , E l v e tia
Palma de Mallorca
Cagliari
Tirana
ALBANIA
Ioa Kerkyra
Catanzaro
• 50% r e d u c e r e la toate excursiile opţionale (cu excepţia croazierelor) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • g r at u i t - Excursia la St. Gallen, Cascada Rinului, Zurich, Lucerna. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d . Palermo
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Excursia la St.Gallen, Cascada Rinului, Zurich, Lucerna; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare rară în Ţara Cantoanelor, spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional, ascensiune la cota 3.883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4.000 m, va fi „recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Traseul continuă prin Aosta şi regiunea Lombardia din Italia pentru cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 8: Monaco - Nice San Remo - Genova (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 9: Genova - Milano Verona - Padova (520 km) Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Verona pentru a admira: Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Drumul continuă pentru cazare în zona Padova- Udine.
Ziua 10: Udine - Graz Budapesta (690 km)
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 18 grupuri, din care 15 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta Zona Innsbruck Zona Dornbirn Zona Bellegarde Zona Genova- Savona Zona Padova- Udine Budapesta
www.tulipinnbudapestmillennium.com/en www.tyrol-obsteig.at www.basemontafon.at/ www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en www.poggiohotel.it/en/ www.hotelresi.it www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Coasta de Azur, Croazieră pe Dunăre la Budapesta, toate pentru minim 30 persoane. • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch, urcarea la Neuschwanstein. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Mic dejun. Plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Sosire şi cazare la Budapesta.
Va le a Du n ar ii, G er m an i a
Faro
Arad
CROATIA
Postoja
Venezia
Bologna
San Remo MONACO
Montpellier
Pamplona
Porto
Szeksard
Pécs
Ljubljana
ITALIA
Toulouse Vitoria
Bragança
Braga
Budapesta
UNGARIA
Maribor
Trieste
Genova
Debrecen
Szolnok
SLOVENIA
Verona
Nyí
Eger
SzékesfehérvárKecskemét Veszprém Békéscsaba Szeged Kaposvár
Zalaegerszeg
Klagenfurt
Bergamo
Santander
Viana do Castelo
Graz
Bolzano
Torino
Oviedo
Gyor Tatabánya Szombathely
AUSTRIA
Innsbruck
Milano Santiago de Compostela
Salzburg
Trento
Aosta
Salgótarján
Melk
Bregenz
Zurich
Miskolc
Nitra
Bratislava
Sankt Pölten
Neuschwanstein Rosenheim
Dijon
Trnava
Viena
Linz
GERMANIA
Ziua 11: Budapesta București (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
09.06
25.06, 31.08
465€
475€
10.07, 24.07, 05.08, 18.08 485€
Supl. single 175€
Copil Al 3-lea adult 6-12 ani în cameră 441€
461€ 35
Pa do va , Ita lia C a r na v a l Venetia , Ita lia Ve n e ti a , I t al i a
Veneţia
ITINERARIU: Viena • Padova • Veneţia • Murano • Verona • Milano • Postojna
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena Padova (790 km) După micul dejun, plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, 36
Primăria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Ştefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz - Udine. Seara cazare în zona Padova- Veneţia.
Ziua 3: Padova - Croazieră la Veneţia Şi Murano Mic dejun. Vizită în Padova la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Program liber la dispoziţia turiştilor în Padova, sau opţional croazieră în Oraşul Dogilor- Veneţia 12€
+ 14€ vaporaşul (se încasează din agenţie) spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. După amiază timp liber la dispoziţie în Veneţia. Turiştii care doresc pot merge însoţiţi de ghid spre Basilica San Giovani et Paolo, un adevărat Panteon al Veneţiei, apoi în croazieră pe Insula Murano (se achită biletul
de vaporaş). Întoarcere pentru cazare în zona Padova - Veneţia.
Ziua 4: Padova - Verona - Milano Mic dejun. Deplasare la Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. După amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Verona sau opţional (25 euro) excursie spre Milano,
Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille Mans
Erfurt
Dresden Liberec
Liège
Namur
Kielce
Wroclaw
Maastricht Wavre
Opole
Ústínad Laben Rzeszów
Katowic
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
LUX
Mainz
Châlons-en-Champagne
Plzeñ
Pardubice
Ostrava
Olomouc
Saarbrücken
Metz
Krakáw
Hradec Králové
Praha (Prague)
Luxemburg
Paris
6 zile de la 229€
Karlovy Vary
Wiesbaden
Jihlava
CEHIA
Zilina
České Budějovice
Rennes
Stuttgart
Trenčín
GERMANIA Trnava
Viena
Linz München
Bratislava
Eisenstadt
Gyár
Salzburg Bregenz
Bern
Szombathely
AUSTRIA Graz
Besançon
Poitiers
Miskolc Salgótarján
Melk
Dijon
Innsbruck Interlaken
Bolzano
Geneva
Limoges
SLOVENIA
Clermont-Ferrand
Veszprém Székesfehérvár
Lyon
Aosta
Bergamo
Maribor
Szeksard
Venezia
Verona
Torino
Genova
ROM
Pécs
CROATIA
Postoja
Novi Sad
Zagreb
Rijeka
ITALIA
nder
Arad
Szeged
Ljuljana
Padova
Milano
FRANCE
Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Toulouse
SAN MARINO
Vitoria
Or
Kecskemét
UNGARIA
Kaposvár
Trento
Bordeaux
Debrecen
Békéscsaba
Klagenfurt
ELVETIA
Nyíregyh
Eger
Budapesta Szolnok Tatabánya
Zalaegerszeg Lausanne
Košice
Nitra
Sankt Pölten
Neuschwanstein Rosenheim
Zurich
SLOVACIA Banská Bystrica
Strasbourg Orléans
Nantes
Prešov
Zlin
Brno
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Montpellier
Pamplona
Marseille
Logroño
Firenze
MONACO
Split
Ancona
BONUS
Andorra la Vella
ANDORRA
KOSOVO
MUNTENEGRU
Perugia
Pristina
Pogorica
Zaragoza
Cetinje
L'Aquila
B a s i l i c a Sa n M a rco
Ajaccio Barcelona
Roma (Rome)
Bari
AIN
ALBANIA
Napoli Potenza
Valencia Palma de Mallorca
• 50% r e d u c e r e la croaziera pe Dunăre de la Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • 50% r e d u c e r e - excursia opţională la Milano, pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
Murcia
Catanzaro
Palermo
card
75
unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Întoarcere pentru cazare în zona Padova- Veneţia.
15€ supliment pentru cină, având inclus şi un tur al Budapestei: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Ziua 5: Padova - Postojna Budapesta (690 km)
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 5 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat toate cele 18 grupuri, din care 16 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Zona Padova- Veneția www.hotelresi.it Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Veneţia şi Murano, Milano, Croazieră pe Dunăre la Budapesta, toate pentru minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Ziua 6: Budapesta București (895 km)
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
S a n M ar i no
Mic dejun. Plecare spre Ungaria tranzitând Slovenia unde vizităm Peştera Postojna, un fascinant fenomen carstic din Europa. Sosire la Budapesta. Opţional, croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*vezi REDUCERI) şi opțional
Go n d ol i er p e ca n ale , Ve net ia , I ta l i a
Servicii incluse
BONUS
02.05, 05.06, 20.06, 10.07, 18.07, 26.07, 05.08, 14.08, 21.08, 28.08, 07.09, 16.09 229€
MA
Tirana
Campobasso
Supl. single 70€
Copil 6-12 ani 199€
Al 3-lea adult în cameră 219€ 37
Ve n e tia , Ita lia
BONUS - Excursie Verona & Milano Excursie de o zi în paradisul iubitorilor de shopping Mic dejun. Pornim către Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul. Urmează o sesiune de shopping la numeroasele magazine cu produse de lux sau “doar” de calitate şi bun gust. Pentru iubitorii de artă propunem Pinacoteca Brera şi Basilica Santa Maria delle Grazie pentru „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci (doar cu rezervare prealabilă). La Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. În continuare timp liber. Turiştilor care au mai vizitat Verona, le propunem să viziteze Castelul şi Ponte dei Scaligeri şi Basilica San Zeno Maggiore cu o arhitectură unica şi aproape 1000 de ani vechime. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.
BONUS - Excursie Veneţia, Murano şi Padova Excursie de o zi, care nu include abonamentul la vaporeto - cca. 15 euro După micul dejun, plimbare cu vaporetto pe Grand Canal spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile şi Basilica San Marco. Timp liber pentru vizita în Palatul Dogilor, apoi muzeul Correr şi Ponte Rialto. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia vor merge cu ghidul către Panteonul Veneţiei, Basilica San Giovani e Paolo, apoi de la Fondamente Novo ne îmbarcăm pentru croazieră pe insula Murano. Întâlnire cu restul turiştilor la Ponte Rialto. Pe traseul de întoarcere, scurta oprire în Padova, pentru vizita la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.
Veneţia - Italia, circuit şi sejur
ITINERARIU: Graz • Padova • Veneţia • Murano • Verona • Milano • Pisa • Florenţa • Siena • San Marino • Ravenna • Ljubljana
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Graz Lido Di Jesolo Mic dejun. Plecare la Graz, al 2-lea oraş ca mărime din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare pentru cazare în Lido di Jesolo, superba staţiune de lângă Veneţia, cu plaje nesfârşite de nisip fin, sute de hoteluri şi o mulţime de posibilităţi de agrement.
Zilele 3 - 9. Lido Di Jesolo - Incursiune În Nordul Italiei Ne vom bucura de un sejur activ, cu o multitudine de opţiuni de 38
petrecere a timpului liber. În tot acest timp „obligatorie” este vizitarea superbei VERONA, cu binecunoscuta Casă a Julietei, dar şi cu atracţii pentru turiştii familiarizati cu oraşul: Castelul şi Ponte dei Scaligeri şi mai ales misterioasa Basilica San Zeno Magiore cu cei aproape 1.000 de ani de existenţă. Ne vom lăsa impresionaţi de asemenea de inegalabila VENEŢIE, cu palatele sale opulente străjuite de canale, unde vom vizita Basilica şi Piaţa San Marco, cu Palatul Dogilor şi Procuratiile. Ulterior se poate vizita Basilica San Giovani e Paolo, pe drumul spre Fondameto Nove de unde ne îmbarcăm pentru o croazieră spre Insula Murano, iar iubitorii de artă se pot “desfăta” cu Galeria del Academia.
Milano, capitala modei, îi va încanta pe toti iubitorii shoppingului, dar și pe cunoscatorii operelor de artă, care vor fi în largul lor în Pinacoteca Brera sau la Basilica Santa Maria delle Grazie pentru “Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci.
BONUS (Gratuit) Excursie de 2 zile (cazare şi mic dejun incluse) la Florenţa - San Marino - Ravenna. Plecare spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, cu maiestosul Dom al lui Bruneleschi, o minune a tehnicii de la acea vreme, Baptisteriul, cu renumitele uşi de bronz cu basoreliefuri biblice, Piaţa Senioriei veritabil „muzeu în aer liber”, Ponte Vecchio, Palazzo Vecchio şi Basilica Santa Croce. În
continuare, timp liber pentru a ne bucura de farmecul oraşului, iar pentru iubitorii de artă, vom vizita Galeriile Uffizi, una dintre cele mai impresionante şi complete colecţii de artă din lume. Seara, cazare la Montecatini Terme. A doua zi, după micul dejun, timp liber până la prânz. Plecare spre San Marino unde vizităm castelul medieval şi apoi Ravenna, fosta capitală a Imperiului Roman, cu faimoasele mozaicuri bizantine din secolul al V-lea.
Ziua 10 Lido Di Jesolo Ljubljana - Budapesta (690 km) Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Plecare spre Budapesta. Opţional, la final
Bruxelles/Brussel Lille Maastricht Wavre Liège Mans Namur
Paris
Metz
Saarbrücken
Rennes
GERMANIA Dijon
Jihlava
Bern
Lausanne
Bergamo
Aosta FRANCE
Torino
Verona
Viena Sankt Pölten
Gyár
Vitoria
Bologna
Montpellier MONACO
Marseille
Logroño
Montecatini Pisa
Andorra la Vella
Graz
Maribor
Siena
Szolnok
Oradea
Békéscsaba
Szeged
Arad
Szeksard
CROATIA
Trieste
D
Reşiţa
Novi Sad
Zagreb Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA
Florenta
Nyíregyháza
Debrecen
Pécs
Ljuljana
Lido di Jesolo Venezia
Uzhho
Kecskemét
UNGARIA Kaposvár
San Marino
ANDORRA
Budapesta
Tatabánya
Zalaegerszeg
Ravena
Toulouse Pamplona
Miskolc SalgótarjánEger
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Santander Genova
Košice Banská Bystrica
Bratislava
Eisenstadt
SLOVENIA
Padova
Milano
Prešov
Zilina
SLOVACIA Trnava Nitra
Klagenfurt
Trento ITALIA
Lyon
Zlin
Trenčín
AUSTRIA
Bolzano
Geneva
Bordeaux
Ostrava
Olomouc Brno
Salzburg
Innsbruck
ELVETIA Clermont-Ferrand
Linz
Zurich
Poitiers
Limoges
Pardubice
München
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Rzeszów
Krakáw
11 zile de la 455€ Praga
CEHIA
Strasbourg
Orléans
Katowic
České Budějovice
Stuttgart
Nantes
adolid
SERBIA
Zadar Split
Ancona
Sarajevo
MUNTENEGRU
Perugia
Pristina
Zaragoza
Sko
Pogorica
L'Aquila Ajaccio
MADRID
Barcelona Roma (Rome)
BONUS
MACED
Tirana
Campobasso Bari
Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
75
BONUS
Pa l a tul Do g i l o r, Veneti a
ALBANIA • 50% r e d u c e r e - Croazieră pe NapoliDunăre la Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a rPotenza d. • g r at u i t Excursie de 2 zile (cazare şi mic dejun incluse) la Ioannina Florenţa - San Marino - Ravenna. Kerkyra • g r at u i t Veneţia (vaporaş contra cost), Padova, Verona, Cagliari Milano. Catanzaro • g r at u i t 7 Cine pentru cazările din Lido di Jesolo. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Palermo storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b card.
SPAIN
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • BONUS: 7 cine în hotelul din Lido di Jesolo; • Excursii: Milano-Verona; Florenţa-San Marino-Ravenna; VeneţiaMurano-Padova; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare
Excursie opțională la Siena şi Pisa Ca t e dr al a di n P is a
o
Châlons-en-Champagne
Plzeñ
Opole
Hradec Králové
Karlovy Vary
Wiesbaden Mainz
Arlon LUX Luxemburg
Rouen
Liberec
Ústínad Laben
Amiens Caen
Dresden
Erfurt
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 8 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta Lido di Jesolo Montecatini Terme Budapesta
www.bestlinehotel.hu/ www.hotelveneziajesolo.it/en www.hotelvillaanna.it/en/rooms-hotel-montecatini-terme.php www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ Excursii de câte 3 - 4 ore fiecare (timpul include şi deplasarea Florenţa- Siena şi retur, respectiv Montecatini- Pisa şi retur). Tariful pentru ambele destinaţii 35 euro/pers., sau o singură destinaţie 20 euro/pers., care nu include intrările la obiectivele turistice. De la Florenţa, opţional excursie la Siena, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. După cazarea cu mic-dejun, timp liber în Montecatini Terme sau excursie opţională la Pisa pentru a vizita Domul, Turnul înclinat şi Baptisteriul. de excursie se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*vezi Reduceri) şi supliment pentru cină 15€, având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
• Excursii opţionale: Pisa, Siena, Croazieră pe Dunăre, toate pentru minim 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Hotel Venezia la Viletta 3* (sau smilar) MD + CINA (băuturile se achită separat). Situat în centrul staţiunii Lido di Jesolo la 50 m de plajă (umbrele şi şezlonguri contra cost). Camerele sunt dotate cu grup sanitar, balcon, aer condiţionat, TV şi Wi-Fi gratuit. Hotelul dispune de restaurant, terasă cu muzică live, Wi-fi şi aer condiţionat, mini club, serviciu de babysitting. www.hotelveneziajesolo.it
Ziua 11 Budapesta București (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
20.06 455€
04.07, 29.08 465€
18.07 475€
Supl. single 175€
Copil 6-12 ani 425€ 39
Co lo sse u m, R o ma In su la Ca pri, Ita lia C a mp a ni l a Pi a ta Sa n M a rc o
Italia clasică
ITINERARIU: Graz • Padova • Veneţia • Verona • Pisa • Florenţa • Roma • Tivoli • Napoli • Insula Capri (sau Pompei) • Assisi • San Marino • Ljubljana
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Graz Padova (765 km) După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită la Basilica Sf. Anton de Padova, renumit centru de pelerinaj. Seara, cazare în zona Padova.
Ziua 3: Veneţia - Verona Montecatini (390 km) Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre San Marco, unde se află Campanilla, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe Insula Murano. 40
Continuăm spre Verona unde admirăm Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Cazare în zona Montecatini.
Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 4: Pisa - Florenţa Roma (350 km)
Ziua 6: Roma - Tivoli
Mic dejun. Excursie opţională (15 euro) la Pisa pentru a vizita Domul, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Deplasarea continuă spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei „veritabil muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vechio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la Hotel Principe) în stațiunea Pomezia.
Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizită la Castelul Sant’Angelo şi Pal. Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira maestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare.
Ziua 5: Roma
Ziua 7: Roma - Napoli Insula Capri Sau Pompei (450 km)
Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea
Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie (22 euro) către
Napoli (seara, scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri (20€ x 2 vaporaşele + 16€ microbus dusîntors Capri-Anacapri+ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 persoane). Întoarcere pentru cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 8: Assisi - San Marino - Padova (595 km) Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Traseul continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Cazare în zona Padova.
Gent Düsseldorf Bruxelles/BrusselLeuven Hasselt Lille Maastricht Wavre Liège Mans Namur Amiens Caen
Arlon LUX Luxemburg
Rouen Paris
Châlons-en-Champagne
Ústínad Laben
Rennes
Dijon Poitiers
Lausanne
Bern
Aosta FRANCE
Milano
Santander
ITALIA
Montpellier MONACO
Marseille
Logroño
Montecatini
Gyár
435€
Ivano-Frankivs'k
SalgótarjánEger
Nyíregyháza
Satu Mare Baia Mare
Debrecen
Budapesta Szolnok
Oradea
Cluj
Békéscsaba
Kaposvár UNGARIA
Szeksard
Szeged
CROATIA
ROMANIAAlba Iulia Arad
Pécs
Deva
San Marino
Tirgu Jiu
Florenta
Belgrad
Vidin Montana
Sarajevo
Split
Ancona
Assisi
MUNTENEGRU
Kyustendil
Pristina Skopje
Pogorica
L'Aquila Barcelona
Roma
MACEDONIA
Tirana Campobasso
Toledo
SPAIN
Valencia
Capri
Thessaloniki
Bari
Napoli
ALBANIA
Kasani
Potenza Larisa
Ioannina
Palma de Mallorca
BONUS
Kerkyra
GREECE
Cagliari
Larnia
Murcia
Catanzaro Patra
75
BONUS Hotel Principe 4* (sau similar, cu mic-dejun şi cină)
Situat la 17 km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dotate cu: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, uscător de păr, A/C. Facilităţi hotel: restaurant, bar, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. www.hotelprincipegroup.it/
Hotel Princess 4* (sau similar cu mic dejun bufet) Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu A/C, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. www.hotelprincess.com
Ziua 9: Padova - Ljubljana - Budapesta (690 km)
Ziua 10: Budapesta București (895 km)
Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Plecare spre Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*Vezi Reducere) sau cu supliment pentru cina 15€, având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
Va ti c a n, R o ma
Ved ere d i n Na p o l i , I ta l i a
Palermo
Tripoli
• 50% r e d u c e r e la croaziera pe Dunăre din Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • 50% r e d u c e r e la excursiile opţionale Tivoli şi Napoli pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • g r at u i t Padova şi Verona pentru achitarea excursiei opţionale la Pisa. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 6 şi 7; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • 4 cine pentru turiştii care aleg Hotelul Principe; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat toate cele 18 grupuri, din care 16 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3-4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta Zona Padova Montecatini Terme Roma Zona Padova Budapesta
www.tulipinnbudapestmillennium.com/ www.hotelresi.it www.hotelvillarita.com www.hotelprincipegroup.it/ www.hotelprincess.com www.hotelresi.it www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Padova, Tivoli, Pisa, Napoli, Insula Capri, Croazieră pe Dunăre, toate pentru minim 30 persoane. • Vaporaşul (cca. 14€/pers.), taxa de autocar (cca. 11€/pers) la Veneţia (se încasează în agenţie) • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (sau similar) (MD+ cină) în staţiunea Pomezia/ Loc în cameră DBL Hotel Princess 4* (sau similar) (doar MD) la ROMA/ Loc în cameră DBL
04.06, 19.06, 05.07, 15.07, 01.08, 07.08, 27.08
Supl. single
Copil 6-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
455€
175€
411€
431€
435€
165€
401€
421€
Pa
Blagoevgra
Ajaccio
MADRID
Vralsa
Sofia Pernik
ANDORRA Zaragoza
P
Drobeta Turnu-Severi Craiova
SERBIA
Zadar
Ri V
Reşiţa
Novi Sad
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Târgu Mu
Kecskemét
Zalaegerszeg
Zagreb
Venezia
Bistriţa
Zalău
Tatabánya
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Trieste
Tern
Uzhhorod
Miskolc
Bratislava Eisenstadt
Ljuljana
Pisa
Andorra la Vella
Valladolid
Viena Sankt Pölten
L'viv
Prešov
Košice Banská Bystrica
Trenčín
SLOVENIA Maribor
Toulouse Pamplona
Zilina
SLOVACIA Trnava Nitra
Graz
Padova Verona
Torino Genova
rida
Bergamo
Zlin
Rzeszów
Krakáw
de la
Olomouc
Klagenfurt
Trento
Bordeaux
Bragança
10 zile
AUSTRIA
Bolzano
Geneva
Clermont-Ferrand
Ostrava
Brno
Salzburg
Innsbruck
Lyon
Vitoria
Jihlava
München
Zurich
ELVETIA
Oviedo
CEHIA
Linz
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Katowic
České Budějovice
GERMANIA
Nantes
mpostela
Pardubice
Plzeñ
Stuttgart
Limoges
Praga
Strasbourg
Orléans
Opole
Hradec Králové
Saarbrücken
Metz
Liberec
Karlovy Vary
Wiesbaden Mainz
Luts'k
Kielce
Wroclaw
Dresden
Erfurt
41
R o ma , Ita lia D e ta liu F o n ta n a di Tre vi, R o ma , Ita lia Santa Maria del Fiore, Florenta
Italia Clasică şi Insula Capri
ITINERARIU: Viena • Padova • Veneţia • Verona • Milano • Pisa • Florenţa • Roma • Tivoli • Napoli • Insula Capri (sau Pompei) • Assisi • San Marino • Ljubljana
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena Padova (790 km) După micul dejun, plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Ştefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz - Udine. Seara cazare în zona Padova- Veneţia.
Ziua 3: Veneţia - Padova - Verona Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe Insula Murano. Traseul continuă spre Verona. Opţional (8 euro) vizită în Padova la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. În Verona putem admira Arenele 42
Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Seara sosire şi cazare în zona Lago di Garda.
Ziua 4: Milano - Pisa Montecatini (350 km) Mic dejun. Deplasare spre Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Baptisteriul şi Turnul Înclinat. Cazare în zona Montecatini- Florenţa.
Ziua 5: Florenţa - Roma (350 km) Mic dejun. Plecare spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei - veritabil „muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii
cazaţi la hotel Principe) în staţiunea Pomezia.
grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare.
Ziua 6: Roma
Ziua 8: Roma - Napoli Insula Capri Sau Pompei (450 km)
Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 7: Roma - Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în opere de artă, rezultând cele mai spectaculoase
Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie (22 euro) către Napoli (seara scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri (20€ x 2 vaporaşele + 16€ microbus dus - întors Capri-Anacapri + ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 pers.). Întoarcere pentru cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 9: Assisi - San Marino - Padova (595 km) Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale
Brugge Antwerpen Gent Bruxelles/BrusselLeuven Hasselt Lille Maastricht Wavre Liège Mans Namur
Düsseldorf
Caen
Paris
Châlons-en-Champagne
Metz
GERMANIA
Nantes Dijon
Besançon
Poitiers Lausanne
Aosta
Bordeaux FRANCE
Milano
Genova
Bragança
Montpellier MONACO
Marseille
Logroño
Montecatini
Valladolid
Miskolc
Satu Mare Baia Mare
Szolnok
Oradea
Cluj
Békéscsaba
Kaposvár UNGARIA
Szeksard
Szeged
ROMANIAAlba Iulia Arad
Pécs
Deva
San Marino Florenta
Tirgu Jiu
Split
Ancona
Vidin
Assisi
Montana
Sarajevo
MUNTENEGRU
Kyustendil
Pristina Skopje
Pogorica
L'Aquila Barcelona
Roma
MACEDONIA
Tirana Campobasso
Toledo
SPAIN
Valencia
Capri
Thessaloniki
Bari
Napoli
ALBANIA
Kasani
Potenza Larisa
Ioannina
Palma de Mallorca Kerkyra
BONUS
GREECE
Cagliari
Larnia
Palermo
75
BONUS
Si rena , Na p oli, Ita lia
Murcia
Hotel Principe 4* (sau similar, cu mic-dejun şi cină) Situat la 17 km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dotate cu: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, uscător de păr, A/C. Facilităţi hotel: restaurant, bar, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. www.hotelprincipegroup.it/
Hotel Princess 4* (sau similar cu mic dejun bufet) Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu A/C, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. www.hotelprincess.com lui Giotto. Traseul continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Cazare în zona Padova.
Ziua 10: Padova Ljubljana - Budapesta (690 km) Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Plecare spre Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*vezi Reduceri) + supliment pentru cină 15€, având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri,
Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Ziua 11: Budapesta Bucureşti (895 km) După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (sau similar) (MD+ cina) în stațiunea Pomezia/ Loc în camera DBL Hotel Princess 4* (sau similar) (doar MD) la ROMA/ Loc în camera DBL
• 50% r Catanzaro e d u c e r e - Croazieră pe Dunăre la Budapesta (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b card. • 50% r e d u c e r e - excursia opţională Napoli pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • g r at u i t Padova şi Milano pentru achitarea excursiei opţionale la Tivoli • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d .
Patra Tripoli
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*, exceptând zilele 7 şi 8; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2* - 4*; • 4 cine pentru turiştii care aleg Hotelul Principe; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 24 grupuri, din care 22 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta Zona Padova Zona Lago di Garda Montecatini- Florența Roma Zona Padova Budapesta
www.tulipinnbudapestmillennium.com/ www.hotelresi.it www.hotelcangrande.it www.hotelmodernofirenze.it www.hotelprincipegroup.it/ www.hotelprincess.com www.hotelresi.it www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Padova, Tivoli, Napoli, Insula Capri, Croazieră pe Dunăre, toate pentru minim 30 persoane. • Vaporaşul (cca. 14€/pers.) şi taxa de autocar (cca. 11€/pers.) la Veneţia (se încasează din agenţie). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
14.05, 16.09 465€ 455€
12.06
30.06, 05.09
475€
481€
465€
471€
21.07, 10.08, 22.08 485€ 475€
Supl. Copil 6-12 ani single 185€ 175€
Pa
Blagoevgra
Ajaccio
MADRID
Vralsa
Sofia Pernik
ANDORRA Zaragoza
P
Drobeta Turnu-Severi Craiova
Belgrad
SERBIA
Zadar
Ri V
Reşiţa
Novi Sad
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Târgu Mu
Kecskemét
Zagreb
Venezia
Bistriţa
Zalău
Tatabánya
CROATIA
Trieste
Nyíregyháza
Debrecen
Budapesta
Zalaegerszeg
Ljuljana
Pisa
Andorra la Vella
Gyár
Uzhhorod
SalgótarjánEger
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
SLOVENIA Maribor
Toulouse Pamplona
Eisenstadt
Vero na , I ta l i a
rida
ITALIA
Košice Banská Bystrica
SLOVACIA
Graz
Padova Verona
Torino
Santander
Vitoria
Bergamo
Prešov
Zilina
Trnava Nitra Bratislava
Viena Sankt Pölten
Klagenfurt
Trento
Tern
Ivano-Frankivs'k
Zlin
Trenčín
AUSTRIA
Bolzano
Geneva
Clermont-Ferrand
L'viv
Olomouc Brno
Salzburg
Innsbruck
Lyon
Oviedo
Jihlava
Linz
Zurich Bern
ELVETIA
mpostela
CEHIA
München
Neuschwanstein Rosenheim
Rzeszów
Krakáw
Ostrava
České Budějovice
Stuttgart
Limoges
Pardubice
Strasbourg
Orléans
Katowic
11 zile de la 455€
Praga
Plzeñ
Saarbrücken
Rennes
Opole
Hradec Králové
Karlovy Vary
Wiesbaden Mainz
Arlon LUX Luxemburg
Rouen
Liberec
Ústínad Laben
Amiens
Luts'k
Kielce
Wroclaw
Dresden
Erfurt
445€ 435€
43
S a n M a rin o M o l e A nto nel l i a n a , To rin o
Italia, Coasta de Azur
ITINERARIU: Viena • Padova • Veneţia • Verona • Milano • Torino • Genova • Monaco • San Remo • Nice • Cinque Terre • Pisa • Florenţa • San Gimignano • Siena • Roma • Tivoli • Insula Capri • Pompei • Assisi • San Marino • Ljubljana
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km)
Scaligerilor. Sosire şi cazare în zona Lago di Garda.
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti de la Autogara Christian Tour, Calea Griviţei, nr. 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 4: Milano - Torino Genova (455 km)
Ziua 2: Budapesta - Viena Padova (790 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz - Udine. Seara, cazare în zona Padova-Veneţia.
Ziua 3: Veneţia - Padova Verona (195 km) Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe Insula Murano. Traseul continuă spre Verona. Opţional (8 euro) vizită în Padova la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele 44
Mic dejun. Vizită în Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Torino pentru a vizita Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale, Palazzo Madama şi simbolul oraşului, Mole Antonelliana, cândva cea mai înaltă clădire din lume. Urmează Genova unde admirăm Casa lui Columb, Palatul Ducal, Catedrala San Lorenzo şi Acvariul, al 2-lea ca mărime din Europa. Cazare în zona Genova.
Ziua 5: Monaco - Nice San Remo (390 km) Mic dejun. Zi liberă sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la
întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova.
Ziua 6: Genova - Parcul Naţional Cinque Terre Pisa - Florenţa (225 km) Mic dejun. Plecare spre Toscana. Pe traseu, opţional (25€ + 15€), excursie în Parcul National Cinque Terre şi Pisa. Deplasare spre Sestri Levante, de unde utilizăm trenuleţul (contra cost) pentru a admira cele cinci orăşele (oprire în 2 dintre ele) amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare. Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. După îmbarcarea turiştilor din La Spezia, continuăm excursia opţională cu Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Turiştii care nu doresc vizita în Pisa, vor avea timp liber într-un centru comercial local. Deplasare pentru cazare în zona Montecatini- Florenţa.
Ziua7. Florenţa Mic dejun. În Florenţa, oraşul artelor, întreaga zi o alocăm pentru a vizita Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei - veritabil „muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palatul Pitti şi Basilica Santa Croce. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 8: San Gimignano Siena - Sorrento (595 km) După micul dejun, admirăm superbul orăşel medieval locuit şi impecabil conservat San Gimignano. Opţional (15 euro) excursie la Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent păstrată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. Deplasarea continuă spre sud, către Sorrento. Seara întoarcere pentru cazare în zona Napoli- Pompei.
Ziua 9: Insula Capri Napoli - Pompei - Roma (320 km) Mic dejun. Dimineaţa opţional ne îmbarcăm contra cost spre splendida Insulă Capri 20€ x 2
Gent Düsseldorf Bruxelles/BrusselLeuven Hasselt Lille Maastricht Wavre Liège Mans Namur Amiens Caen
Rouen Paris
Châlons-en-Champagne
Metz
GERMANIA Dijon
Limoges
FRANCE Santiago de Compostela
Oviedo
Bergamo
Aosta
Bordeaux
Torino
ITALIA
Santander
Genova Vitoria
astelo Bragança
Braga Porto Vila Real
Toulouse Montpellier
Pamplona Andorra la Vella
Aveiro Viseu Coimbra
San Remo Marseille
Logroño Valladolid
Verona
Cinque Terre Pisa
MONACO
Nisa
Bratislava Gyár
Szolnok Békéscsaba
Kaposvár UNGARIA
Szeged
Szeksard
Arad
Pécs
Reşiţ
Novi Sad
Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
SERBIA
Zadar
San Marino
Split
Ancona
Assisi
Sarajevo
MUNTENEGRU Pristina
Zaragoza
Sk
Pogorica
L'Aquila Ajaccio
MADRID
Castelo Branco
Oradea
Kecskemét
ANDORRA Guarda
Nyíregyháza
Debrecen
Zagreb
Venezia
Siena
Tatabánya
CROATIA
Trieste
Montecatini Florenta
SalgótarjánEger
Budapesta
Zalaegerszeg
Graz
Uzhh
Miskolc
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Ljuljana
Padova
Milano
Košice Banská Bystrica
SLOVACIA Trnava Nitra
SLOVENIA Maribor
Trento
Prešov
Zilina
Eisenstadt
Klagenfurt
Bolzano
Zlin
Viena Sankt Pölten
Salzburg
ELVETIA
Lyon
Ostrava
Trenčín
AUSTRIA
Innsbruck
Geneva
Clermont-Ferrand
Rzeszów
Krakáw
Olomouc Brno
Linz
Zurich Bern
Lausanne
Jihlava
München
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Pardubice
České Budějovice
Strasbourg
Poitiers
Katowic
14 zile de la 545€ Praga
CEHIA
Plzeñ
Stuttgart
Nantes
Opole
Hradec Králové
Karlovy Vary
Saarbrücken
Rennes Orléans
Liberec
Ústínad Laben
Wiesbaden Mainz
Arlon LUX Luxemburg
Kielce
Wroclaw
Dresden
Erfurt
Barcelona
Roma
Tirana
rém
MACED
Campobasso
Portalegre TUGAL
Toledo Mérida
Bari
Napoli
SPAIN
Capri Sorrento Palma de Mallorca
Sevilla Murcia
75
BONUS (vaporaşele) + 16€ (microbus cu climă, dus-întors Capri - Anacapri + ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Excursia continuă către Napoli cu un scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal. Apoi se vizitează vechiul Pompei, unde parcurgem turul „Oraşului Mort” îngropat de lava vulcanului Vezuviu. Plecare spre nord pentru cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la hotel Principe) la Roma.
rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.
Ziua 10: Roma
Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul, în centru. Plecare spre Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină 14€ (*vezi reduceri) + 15€ supliment pentru cină având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Mic dejun. Vizită în Roma: St. Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină la Roma.
Ziua 11: Roma - Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în opera de artă,
Ioannina
BONUS
Cagliari
Ziua 12: Assisi - San Marino - Padova (595 km) Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Traseul continuă spre San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Cazare în zona Padova.
Ziua 13: Padova Ljubljana - Budapesta (690 km)
Ziua 14: Budapesta București (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23:30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
ALBANIA
Potenza
Kerkyra
C a z i no ul d i n M o nte C a rl o
Valencia
Beja
Po mp ei s i v ul c a nu l Ve zu viu
Évora
Catanzaro • 50% r e d u c e r e Croazieră pe Dunăre Palermola Budapesta (fară cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b card. • g r at u i t excursia Pisa + Siena + Tivoli pentru achi -tarea excursiei opționale pe Coasta de Azur, pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 5 și 11; • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • 3 cine pentru turiștii care aleg Hotelul Principe; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 13 grupuri, din care 12 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.ibis.com/gb/hotel-1682-ibis-budapest-aero/index.shtml Zona Padova www.hotelresi.it Zona Lago di Garda www.hotelcangrande.it Zona Genova www.poggiohotel.it/en/ Montecatini- Florența www.hotelmodernofirenze.it Zona Napoli www.augustus-hotel.com Roma www.hotelprincipegroup.it/ www.hotelprincess.com Zona Padova www.hotelresi.it Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Padova, Coasta de Azur, Cinque Terre, Pisa, Siena, Tivoli, Insula Capri, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Vaporașul (cca. 14€/pers) și taxa de autocar (cca. 11€/pers) la Veneția (se încasează din agenție) • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale) • Serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (sau similar) (MD+ cină) în staţiunea Pomezia / Loc în cameră DBL Hotel Princess 4* (sau similar) (doar MD) la ROMA/ Loc în cameră DBL
21.05, 24.06, 25.07, 15.08, 10.09
Supl. single
Copil 6-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
555€
249€
515€
539€
545€
239€
505€
529€ 45
Cin qu e Te rre , Ita lia Sa i nt B er na rd , E l v eti a
Coasta de Azur, Elveţia
ITINERARIU: Ljubljana • Padova • Verona • Milano • Cinque Terre • Genova • Cannes • Monaco • Nice • San Remo • St. Tropez • Marsilia • Avignon • Lyon • Annecy • Chamonix • Mont Blanc • Geneva • Berna • Zurich • Liechtenstein • Melk
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta Ljubljana - Padova (750 km) După micul dejun, plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova.
Ziua 3: Verona - Milano Riviera Ligurica (390 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde admirăm Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Traseul continuă spre Milano pentru a vizita: Castelul Sforzesco, 46
Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova- Savona.
Ziua 4: Parcul Național Cinque Terre - Genova Coasta de Azur (215+220 km) Mic dejun. Zi liberă (camerele se eliberează dimineața), sau opţional (35 euro) excursie în Parcul National Cinque Terre + Genova. Deplasare spre Spezia, de unde utilizam trenuletul pentru a admira cele cinci orașele amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjeaza” în mare (oprire în 2 dintre ele). Atât micile asezari cu stradutele lor pitoresti, cât și natura generoasa în peisaje care “iti taie rasuflarea” sunt incluse
în Patrimoniul Mondial UNESCO. Continuam excursia opțională cu capitala Liguriei- Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul sau de stradute inguste, Catedrala, Palatul Ducal și casa lui Cristofor Columb. Seara, deplasare pentru cazare în zona Nice- Cannes.
Un alt sinonim pentru “lux” este Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino, iar replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană este San Remo. Cazare în zona NiceCannes
Zilele 5 - 6 - 7. Cannes Monaco - Nice - San Remo - St. Tropez
Ziua 8: Coasta de Azur Marsilia - Avignon - Lyon (540 km)
Ne vom bucura de un sejur activ, cu o multitudine de opţiuni de petrecere a timpului liber. În tot acest timp „obligatorie” este vizita faimoaselor stațiuni de pe Coasta de Azur: Saint Tropez, cu o istorie deosebit de bogata, mergand inapoi în timp până în perioada romana, Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres și Nice, unde ne va încantă o plimbare pe Promenade des Anglais.
Mic dejun. Plecare spre Marsilia, cel mai mare oraș al Frantei După Paris, unde vom admira din pitorescul Vieux-Port (Portul Vechi) silueta masiva a Chateau d`If, de pe insula omonima, faimos datorita romanului Contele de Monte Cristo. Traseul continuă spre Avignon pentru a admira grandiosul Palat Papal şi podul St. Benezet. Seara cazare în zona Lyon, apoi opţional (8 euro) scurtă vizită în Lyon by night.
's Hertogenbosch
Middelburg Brugge
Lublin
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Düsseldorf
Hasselt
Leuven
Lille
Wroclaw
Maastricht
Erfurt
Wavre Mans
Dresden Liberec
Liège
Namur
Kielce
Opole
Ústínad Laben Rzeszów
Katowic
Amiens
Rouen
12 zile
Wiesbaden
LUX
Mainz
de la
Praha (Prague)
Luxemburg
Paris
Plzeñ
CZECH REPUBLIC
Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Olomouc
Jihlava
Brno
České Budějovice
Rennes
Stuttgart Strasbourg
Dijon Besançon
Berna
Lausanne
Lyon
Bordeaux
Santiago de Compostela
Bergamo
Torino
Montpellier
Marseille
Bragança
Braga Vila Real
Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
Nice Cannes Saint Tropez
Logroño
Porto
ANDORRA
Viseu
Genova
Avignon
Toulouse Vitoria Pamplona
Padova
San Remo MONACO
Debrecen
Békéscsaba
Szeged Arad
Pécs
CROATIA
Novi Sad
Zagreb
Rijeka
Cinque Terre
Ora
Szolnok
Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA SAN MARINO
SERBIA
Zadar Sarajevo
Firenze
Split
Ancona
KOSOVO
Perugia
Pristina
Zaragoza
Guarda
L'Aquila
Leiria
MADRID
Castelo Branco
BONUS
Barcelona
Ajaccio
Roma (Rome)
Santarém
• g r at u i t Saint Tropez, Cannes, Nice, Monaco, San Remo • g r at u i t Padova la achitarea opționalei de Chamonix - Mont Blanc • g r at u i t Lyon by night la achitarea opționalei de Cinque Terre • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n
MA
Tirana
Portalegre
Toledo
PORTUGAL Mérida
Lyo n , F ra n ta
Campobasso
Setúbal
SPAIN
Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Cagliari Faro
Kecskemét Kaposvár
Ljuljana
Trieste
Nyíregyháza
Eger
Székesfehérvár
UNGARIA Szeksard
Bologna
Coimbra
Sevilla Murcia
Bari
Napoli
ALBANIA
Potenza
Ioannina Kerkyra
Catanzaro
75
BONUS Ziua 9: Annecy - Chamonix - Mont Blanc - Vf. Aiguille du Midi - Bellegarde (355 km) Mic dejun. Plecare spre pitorescul orășel Annecy, superb amplasat pe malul lacului omonim. Ne vor încantă Castelul, Palatul d`Isle și Catedrala Saint Pierre. Traseul continuă spre micuta stațiune pentru sporturi de iarna St. Gervais les Bains de la poalele Mont Blanc-ului. Timp liber sau excursie opțională (15 euro) spre taramul stancilor vesnic inzapezite. Daca vremea permite, se urca din Chamonix la cea mai înaltă stație de telecabina din lume, Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Deplasare pentru cazare în zona Bellegarde-sur-Valserine.
Ziua 10: Geneva - Berna Zurich - Liechtenstein (480 km) Mic dejun. Stabatem intreaga Elvetie incepand cu Geneva pe care o vizităm intr-un tur de oraș: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primaria, Maison Tavel, sediul ONU. Continuam cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom admira: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu.
În Zurich începem turul pietonal cu: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Se tranzitează apoi Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn- Austria.
Ziua 11: Abația Melk Budapesta (855 km) Mic dejun. Tranzităm Germania (la aeroportul din Munchen se îmbarcă turiștii sosiți cu avionul pentru zborul de retur spre țara) și Austria spre Budapesta. Pe traseu admirăm splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 12: Budapesta București (895 km)
C a z i no ul d i n M o nte C a rl o
Palermo
club card
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Excursii opționale: Saint Tropez, Cannes, Nice, Monaco, San Remo; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 8 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.ibis.com/gb/hotel-1682-ibis-budapest-aero/index.shtml Zona Padova www.hotelresi.it Zona Genova www.poggiohotel.it/en/ Zona Nice- Cannes www.balladins-cannes-lecannet.com/en/ Zona Lyon www.ibis.com/gb/hotel-0778-ibis-lyon-gerland-7eme/index. shtml Belgrad www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Zona Dornbirn- Austria www.gasthof-tyrol.com/ Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Padova, Cinque Terre, Genova, Lyon, Chamonix-Mont Blanc, toate minimum 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. Ca nn e s, F r an t a
Lisboa (Lisbon)
Szombathely
Veszprém Zalaegerszeg
Maribor
Venezia
Verona
Miskolc
Nitra
Budapesta Tatabánya Gyár
SLOVENIA
ITALIA
Santander
Viana do Castelo
Košice
Salgótarján
Graz
Klagenfurt
Trento
Aosta
Trnava Bratislava
Eisenstadt
AUSTRIA
Bolzano
Milano
Oviedo
Melk
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Chamonix Annecy
Viena
Salzburg
ELVETIA
Geneva
Prešov
SLOVAKIA
Sankt Pölten
Zurich
Limoges Clermont-Ferrand
Zilina
Zlin
Banská Bystrica
München Rosenheim
GERMANIA Neuschwanstein
FRANTA
Poitiers
Ostrava
Trenčín
Linz
Orléans
Nantes
545€ Krakáw
Hradec Králové
Pardubice
Bucuresti
Caen
Arlon
Karlovy Vary
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, în jurul orei 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în camera DBL
10.07
24.07
545€
551€
07.08, 21.08 Supl. single 555€
245€
Copil 6-12 ani 521€ 47
Cin qu e Te rre , Ita lia G e n o va , Ita lia Zuri c h E l v eti a
Liguria, Elveţia
ITINERARIU: Ljubljana • Padova • Verona • Milano • Genova • Monaco • Nice • San Remo • Cinque Terre • Aosta • Annecy • Chamonix • Mont Blanc • Montreux • Berna • Zurich • Sankt Gallen • Liechtenstein • Melk
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta Ljubljana - Padova (750 km) După micul dejun, plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova.
Ziua 3: Verona - Milano Riviera Ligurica (390 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele 48
Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova- Savona.
Ziua 4: Monaco - Nice San Remo - Savona (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des
Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 5: Savona - Parcul National Cinque Terre Genova - Aosta (215+240 km) Mic dejun. Zi liberă sau opţional (35 euro) excursie în Parcul National Cinque Terre+Genova. Deplasare spre Spezia, de unde utilizam trenuleţul pentru a admira cele cinci oraşele amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare (oprire în 2 dintre ele). Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul UNESCO. Continuăm excursia opţională cu capitala
Liguriei - Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. După amiază deplasare si cazare în zona Aosta.
Ziua 6: Chamonix - Vf. Aiguille du Midi - Annecy Geneva - Bellegarde (225 km) Mic dejun. Traseul traversează printre crestele impunătoare ale munţilor Alpi spre Franţa prin tunelul Mont Blanc, spre micuţa staţiune pentru sporturi de iarna St. Gervais les Bains de la poalele Mont Blanc-ului. Timp liber sau excursie opţională (15 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite - Chamonix- Mont Blanc. Daca vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înalta staţie
's Hertogenbosch
Middelburg Brugge
Lublin
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Düsseldorf
Hasselt
Leuven
Lille
Maastricht
Erfurt
Wavre Mans
Liberec
9 zile
Mainz
Hradec Králové
Praha (Prague)
Luxemburg
Paris
Plzeñ
de la Pardubice
CZECH REPUBLIC
Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Olomouc
Jihlava
Stuttgart
395€ Krakáw
Ostrava
Zilina
Zlin
Brno
České Budějovice
Rennes
Rzeszów
Katowic
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Arlon
Rouen
Opole
Ústínad Laben
Amiens
Caen
Dresden
Liège
Namur
Kielce
Wroclaw
SLOVAKIA
Prešov
Uz
Košice
Trenčín
Banská Bystrica
Dijon Besançon
Poitiers
Lausanne Bellegarde Limoges Clermont-Ferrand
Lyon
Bordeaux
München Rosenheim
GERMANIA Neuschwanstein
FRANTA
Nantes
Bern Geneva Chamonix
Zurich
ELVETIA
Santiago de Compostela
Torino
Oviedo
Padova
Toulouse Vitoria Viana do Castelo
Montpellier
Pamplona
Vila Real Andorra la Vella
Valladolid
ANDORRA
Viseu
MONACO
San Remo
Szeged Arad
Pécs
R
CROATIA
Novi Sad
Zagreb
Rijeka
Cinque Terre
Oradea
Békéscsaba
Belgrad
BOSNIA HERTEGOVINA SAN MARINO
SERBIA
Zadar
Sarajevo
Firenze
Split
Ancona
KOSOVO
Perugia
Pristina
Zaragoza
Guarda Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
BONUS
Barcelona
L'Aquila
Ajaccio
Roma (Rome) Campobasso
Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
Bari
SPAIN
ALBANIA
Napoli
C h a mo n ix, F ra n ta
Potenza Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Ioannina
Kerkyra
Cagliari Faro
MAC
Tirana
Santarém
Sevilla Murcia
Catanzaro
Palermo
• 50% r e d u c e r e la excursia Cinque Terre și Genova pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t excursia Chamonix la achitarea opționalei de Coasta de Azur • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
de telecabina din lume, Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. După amiază continuăm traseul cu vizita pitorescului orăşel Annecy, superb amplasat pe malul lacului omonim. Ne vor încânta Castelul, Palatul d`Isle şi Catedrala Saint Pierre. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, sediul ONU. Cazare în zona Bellegarde-sur-Valserine din Franța.
Ziua 7: Montreux - Berna - Zurich - St. Gallen Liechtenstein (320 km) Mic dejun. Străbatem întreaga Elveţie începând cu Montreux, o plăcută staţiune de lux pe malul lacului Leman cu o scurtă oprire la renumitul Castel Chillon. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. În Zurich începem turul pietonal cu: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. La
Sankt Gallen, oprim pentru a vizita renumita Abatie Benedictină. Fondata în anul 613, aceasta a fost timp de multe secole principala Abatie Benedictină din Europa, fiind inclusă şi în patrimoniul UNESCO. Se tranzitează apoi Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 8: Abația Melk Budapesta (855 km) Mic dejun. Tranzitam Germania (la aeroportul din Munchen se imbarca turiștii sositi cu avionul pentru zborul de retur spre tara) și Austria spre Budapesta. Pe traseu admirăm splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Sosire şi cazare la Budapesta.
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 9 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.ibis.com/gb/hotel-1682-ibis-budapest-aero/index.shtml Zona Padova www.hotelantille.com/en_stanze.htm Zona Genova www.poggiohotel.it/en/ Zona Nice- Cannes www.balladins-cannes-lecannet.com/en/ Zona Lyon www.ibis.com/gb/hotel-0778-ibis-lyon-gerland-7eme/index. shtml Bellegarde www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Zona Dornbirn-Austria www.basur.at Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Genova-Cinque Terre, Coasta de Azur, Padova + Chamonix - Mont Blanc (gratuit pentru achitarea Coastei de Azur), toate minimum 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
L j ub lja n a, Sl o ven i a
75
BONUS
Pri nc i p a tul d e M o na c o
Lisboa (Lisbon)
Debrecen
Szolnok
Kaposvár
Bologna
Nice Cannes Saint Tropez
Logroño
Porto
Aveiro
Marseille
Bragança
Braga
Nyíregyháza
Eger
UNGARIA Szeksard
Postoja
Venezia
Verona
Genova
Avignon
Kecskemét
Zalaegerszeg
Ljuljana
Trieste
ITALIA
Santander
Graz
Maribor SLOVENIA
Trento
Milano
Salgótarján
Klagenfurt
Bolzano
Bergamo
Bratislava
Miskolc
Nitra
Budapesta Tatabánya Gyár Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Eisenstadt
AUSTRIA
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Trnava
Sankt Pölten
Melk Salzburg
Aosta
Annecy
Viena
Linz
Bucuresti
Strasbourg Orléans
Ziua 9: Budapesta București (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, în jurul orei 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
26.06
17.07, 07.08
04.09
395€
405€
401€
Supl. single 165€
Copil 6-12 ani 375€ 49
A rcu l de Triu mf, Pa ris Tur nul E iffe l, Pa ris B a s i l i c a Sa c re C o eur, Pa ri s
Paris
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Strasbourg • Paris • Versailles • Valea Loirei • Fontainebleu • Reims • Luxembourg • Heidelberg • Nurnberg • Abația Melk
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 2: Viena - Salzburg Munchen (645 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Cazare la o pensiune din zona Salzburg Munchen. 50
Ziua 3: Munchen Strasbourg - Paris (795 km) Dimineața, După micul dejun, vom pleca spre capitala Alsaciei, Strasbourg, unde se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa maiestuoasa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Deplasarea continuă către Paris unde sosim în cursul serii şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris.
Versailles (fără acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Panteonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 4: Paris - Versailles (80 km)
Ziua 5: Paris Fontainebleau - Valea Loarei (420 km)
Dimineaţă, După micul dejun, vom vizita somptuosul Palat de la
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru
explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). Daca veti ramane în Paris, nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croazieră pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Opţional (10 euro) excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loarei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
8 zile de la 359€
Vadsz
BONUS
ísafördur
Tromsø
• 50% r e d u c e r e la Croazieră pe Sena (fară cină) pentru posesorii de
Saudharkrokur
pellerin club card
Akureyri Borgarnes
Reykjavik
ICELAND
• 50% r e d u c e r e la excursia Valea Loirei + Fontainebleau pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t excursiile la Heidelberg + Luxembourg • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Egilsstadir
Bodø
Pla ce Co n co rde , Pa ris
Selfoss
Servicii incluse
Rovaniemi
Luleå
Oulu
Steinkjer Umeå
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 5 (contra FINLAND cost cu transport public); • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • Excursiile la Heidelberg + Luxembourg; SWEDEN • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. NORWAY Trondheim
Östersund
Molde
Härnösand
Grad de realizare & clasificare autocare Hermansverk
Pe acest program, în sezoanele 2013 și 2014, 2015 s-au realizat 24 grupuri, din care 21 grupuri au beneficiat de autocare de 3* și 4*. Lillehammer
Hamar
Bergen
Gävle
Exemple de cazări 2015
Helsinki
Turku
Falun Mariehamn
Oslo
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Munchen www.bavaria-motel.de/ Zona Paris www.hotel-bb.com/fr/hotels/paris-est-bondy.htm?arrivalDate=20/08/20 Stockholm 15&departureDate=21/08/2015&selectPersonNumber=1 Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Uppsala
Drammen
Karlstad
Paide
Rapla
Haapsalu
Kärdla
ESTONIA
Örebro
Skien
Stavanger
Tallinn
Västeràs
Moss
Tønsberg
Pärnu
Vilja
Nyköping
Arendal
75
BONUS
Belfast
IRELAND
C a ted ra l a No tre Da me, Pa ri s
Edinburgh
Kuressaare
Linköpingen
Kristiansand
Nu sunt incluse în preţ
L
Visby
Göteborg
Jönköpingen
Rïga
• Excursii opționale: Valea Loirei, Fontainebleu, Croazieră Sena, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Vaporașe (I’Ill, Sena), funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de DENMARK København (Copenhagen) ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
ZEMGAL
Aalborg
Växjö
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Halmstad
Šiauliai
Viborg
Panevėžys
Telšiai
Karlskrona
LITHUANI
Klaipèda
Vejle
Tauragé
Malmö
Kaunas Marijampole Kaliningrad
Dublin
Alytus
Gdańsk
Ziua 6: Reims - Luxembourg Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, UNITED KINGDOM Podul cu Lanţuri, Bastionul - Heidelberg - Nurnberg Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. (795 km)
Kiel
Ziua 8: Budapesta Bucureşti (895 km)
Zwolle Poznañ
Lelystad Utrecht
Magdeburg
Leuven
Maastricht
Erfurt
Wavre
Mans
Arlon
Fontainebleau Orléans
Reims
Ústínad Laben
LUX
Plzeñ
Luxemburg
Metz
Nurnberg
České Budějovice
LIECHTENSTEIN
Lausanne ELVETIA
Clermont-Ferrand
Chamonix Lyon
DATE DE PLECARE 2016
Santander
Bergamo
Padova
Hotel IBIS 2* (sau similar), MD bufet Avignon (suburbii Paris) / Loc în cameră DBL Montpellier
Pamplona
Marseille
Bragança Logroño Andorra la Vella
Nice Cannes
Békéscsaba
Szeged
359€
SAN MARINO
Novi Sad
Supl. single
Copil 6-12 ani
145€
339€
BOSNIA HERTEGOVINA Zadar
Belgrad
SERBIA
Sarajevo
Firenze Ancona
De Reşiţa
CROATIA
Rijeka
Bologna
R
Arad
Pécs
13.08, 25.08, 31.08, 06.09
San Remo MONACO
Veszprém Kecskemét UNGARIA
Oradea
Szolnok
Ljuljana
Trieste
ITALIA
Genova
Debrecen
Szeksard
Venezia Zagreb Verona 14.06, 28.04, 23.05, 04.06, 25.06, 20.07, 01.08,
Toulouse
Vitoria
Maribor
Milano
Torino
Székesfehérvár
Kaposvár
SLOVENIA
Nyíregyháza
Eger
Budapesta
Tatabánya Gyár Szombathely Zalaegerszeg
Uzhhorod
Miskolc
Bratislava Nitra
Klagenfurt Trento
Aosta
Annecy
Prešov
SLOVACIA
Trnava
Bolzano
Limoges
Rzeszów
Košice Banská Bystrica Salgótarján
Graz
AUSTRIA
Innsbruck
Geneva
Zilina
Trenčín
Eisenstadt
Lublin
Krakáw
Sankt Pölten
Melk Salzburg
Zurich
Bern
Poitiers
Bordeaux
Valladolid
Besançon
Brno
B
POLONIA
Olomouc Ostrava Zlin
Viena
Linz
München Rosenheim
Neuschwanstein
Nantes
Dijon
Jihlava
Stuttgart GERMANIA
Strasbourg
FRANTA
Praga CEHIA
Saarbrücken
Katowic
Hradec Králové Pardubice
Karlovy Vary
MainzWiesbadenHeidelberg
Châlons-en Champagne
Opole
Liberec
Amiens Rouen
Dresden
Liège
Namur
Kielce
Wroclaw
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Valea Loirei
Kódz
Zielona Góra
Antwerpen
Gent
Rennes
Oviedo
Potsdam
Arnhem
's Hertogenbosch
Middelburg
Brugge
Paris
Warszawa (Warsaw)
Berlin
Hannover
BELGIUM Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi Bruxelles/Brussel formalităţile vamale
Caen
Bydgoszcz
Szczecin Assen
Amsterdam
La Haye 's-Gravenhage
London
Ziua 7: Nurnberg - Abația Melk - Budapesta (730 km) Mic dejun. La Nurnberg începem turul de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Plecare spre Ungaria. Pe traseu, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Opţional, croazieră fără cină (14€) pe Dunăre (+ 15€ supliment pentru cina), având inclus şi un tur al capitalei ungare:
Schwerin
Bremen
Mu z eu l L u vr u, Pa r is
NETHERLANDS Cazare la Budapesta.
Cardiff
Biafystok
Groningen
Leeuwarden
Mic dejun. Plecare spre Germania, cu oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Continuăm spre Luxembourg pentru a vizita Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Urmează frumosul oraş medieval Heidelberg cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania. Cazare la Nurnberg.
Hrodn
Olsztyn
Hamburg
Split
51 KOSOVO
Ca te dra la S a in t N ich o la s, G e n t, Be lgia A b a ti a M el k , A ustria Nuremb erg , Ger ma ni a
Benelux
ITINERARIU: Melk • Nurnberg • Luxembourg • Bruxelles • Waterloo • Bruges • Anvers • Gent • Haga • Amsterdam • Delft • Rotterdam • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Munchen • Salzburg
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Melk Nurnberg (740 km) După micul dejun, plecare spre Nurnberg- Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg. 52
Ziua 3: Nurnberg Luxembourg - Bruxelles (655 km) Mic dejun. Traversăm Germania spre Luxembourg pentru vizita la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. Cazare la Bruxelles.
Ziua 4: Bruxelles Waterloo - Anvers - Bruges - Gent - Bruxelles (340 km) Mic dejun. Timp liber în Bruxelles sau excursie opţională WaterlooAnvers– Bruges– Gent (25 eurovezi REDUCERE). Începem vizita cu Waterloo, locul celebrei batalii care a schimbat soarta Europei,
apoi în Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, admirăm Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Continuăm cu Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o plimbare cu barca și apoi ne oprim în Gent unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Seara întoarcere pentru cazare la Bruxelles.
Ziua 5: Bruxelles Amsterdam - Haga (270 km) Mic dejun. Plecare la Amsterdam - „Veneţia Nordului”. Ne rezervăm o zi pentru a vizita Muzeul Van Gogh, Rijkmuseum şi pentru a ne îmbarca în minicroaziera pe canale
(15€- vezi reducere), cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Întoarcere pentru cazare în zona Haga.
Ziua 6: Haga - Delft - Rotterdam - Koln Koblenz (400 km) După micul dejun vizităm Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Programul continuă cu pitorescul orăşel Delft, apoi Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. După-amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una
Vejle Malmö
IRELAND Dublin Gdańsk
9 zile de la 395€ Kiel
UNITED KINGDOM
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
Cardiff
London
Brugge Gent
Berlin Hannover
Düsseldorf Koln
Anvers Hasselt Leuven Bruxelles Wavre Mans
BELGIA
Namur
Arlon
Rouen Reims
Paris
Orléans
BONUS
Besançon Lausanne
Opole
Nurnberg
Olomouc Ostrava Zlin
Jihlava CEHIA České Budějovice Brno Viena
Linz
SLO
Trnava
Bratislava Nitra
Sankt Pölten
Melk
Eisenstadt AUSTRIA Graz
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Klagenfurt Maribor 50%Bolzanor e d u c e r e la Croazieră SLOVENIA
ELVETIA
Trenčín
Stuttgart
Salzburg
Zurich Bern
Kat
Praga Hradec Králové Pardubice
München Neuschwanstein Rosenheim
Nantes
Poitiers
Karlovy Vary Plzeñ
Strasbourg
FRANTA
Dijon
GERMANIA
Wiesbaden Heidelberg Mainz
Saarbrücken
Châlons-en-Champagne
Rennes
Wroclaw
Ústínad Laben
Luxemburg
Metz
POLONIA
Liberec
Liège
Amiens Caen
Zielona Góra
Dresden
Erfurt
Frankfurt
Poznañ
Potsdam
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Maastricht
Lille
Bydgoszcz
Szczecin
Assen
Bud Tatabány Gyár Szombathely S Zalaegerszeg Veszprém
UNGAR • pe Dunăre (fară cină) la Budapesta și Bergamo Amsterdam pentru posesorii Ljuljana de Padova Lyon CROATIA pellerin club card. Milano Verona Venezia • 50% r e d u c e r e la excursia Torino ITALIA opțională Waterloo - Gent - Anvers BOSNIA Genova HERTEGOVI - Bruges pentru posesorii de Avignon u bMARINO card. San Remo p e l l e r i n c lSAN MONACO Marseille • n o u ! Pachet asigurări inclus: Nice Cannes asigurare medicală, asigurare Saint Tropez storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . Geneva
Limoges Clermont-Ferrand
Chamonix Aosta Annecy
Bordeaux
Kaposvár
Pécs
Trento
Trieste
Zagreb
Santiago de Compostela
R i j k mus eum, A ms te rda m
Oviedo Santander
Toulouse Vitoria
ana do Castelo
Montpellier
Pamplona Bragança
Braga
Logroño
Porto
Vila Real Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
ANDORRA
Viseu Zaragoza
Guarda Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Servicii incluse
Barcelona
Toledo
bal
aro
Mérida
SPAIN
Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
75
Sevilla Murcia
din celelalte localităţi pitoreşti din zonă.
Ziua 7: Valea Rinului - Frankfurt Munchen Salzburg (645 km) Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Continuăm cu o vizita în Frankfurt, pentru turul centrului istoric. Plecare spre Salzburg, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Sosire şi cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg.
Ziua 8: Salzburg – Budapesta (525 km) Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Salzburg, oraşul muzicii: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui
BONUS
Mozart, Oraşul vechi. Continuăm itinerariul spre Budapesta, unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină (14€- vezi REDUCERE + 15€ supliment pentru cină), având inclus şi un tur al Budapestei: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Bologna
Zadar
Firenze
Split
Ancona
Perugia
L'Aquila
Ajaccio
Roma (Rome) Campobasso
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Bari Napoli Potenza
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 9 grupuri, din care 8 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*. Cagliari
Exemple de cazări 2015
Catanzaro
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09b9 a0a38611/index.html Zona Salzburg www.auerhahn.at/index.php?lI=68 Budapesta www.expohotelbudapest.com Palermo
Nu sunt incluse în preţ • Excursiile opționale: Gent-Anvers, Bruges, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Vaporașul (Amsterdam reducere 50%, Bruges) și transportul local în Bruxelles. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
Co v o r ul d e f lo r i di n B r u xe lle s
Portalegre
PORTUGAL
M o a ra d e v a nt i n Ol a nd a
Santarém
Rijeka
Ziua 9: Budapesta – București (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
06.06 395€
08.07, 01.08, 15.08 405€
26.08 401€
Supl. single 145€
Copil 6-12 ani 375€ 53
Co n siliu l E u ro pe i, S tra sbo u rg, F ra n ta Pa la tu l Ve rsa ille s, F ra n ta C a ted ra l a d i n K o l n, Ger ma ni a
Franța, Germania
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Strasbourg • Reims • Paris • Versailles • Fontainebleu • Valea Loirei • Gent • Bruges • Bruxelles • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Nurnberg • Abația Melk
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Viena Salzburg - Munchen (645 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Cazare la Munchen. 54
Ziua 3: Munchen Strasbourg - Reims - Paris (795 km) Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, Strasbourg, unde se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii pentru cazare la Paris.
Ziua 4: Paris - Versailles (80 km) Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris vom face un tur panoramic al cartierului
de zgârie nori, La Defence. Începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite, inima istoricospirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Panteonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 5: Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turistilor în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu.
Celor pasionaţi de distractie le sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). Pentru cei care raman în Paris, nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croazieră pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris.
Ziua 6: Paris Fontainebleau - Valea Loarei (420 km) Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loarei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
DENMARK
København (Copenhagen)
Vejle
Malmö
IRELAND
Kaliningrad
Dublin Gdańsk Kiel
10 zile de la 415€
UNITED KINGDOM
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
London
Brugge Gent Lille
BELGIA
Reims
Fontainebleau Valea Loirei Orléans
Metz
Wiesbaden
Heidelberg Mainz
Lausanne
BONUS
Geneva
Zurich Bern ELVETIA
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Clermont-Ferrand
Lyon
Bordeaux
Chamonix Aosta Annecy
Bergamo Milano
Torino
Oviedo
Vitoria Viana do Castelo
Montpellier
Pamplona Logroño Vila Real Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
ANDORRA
Viseu
Padova
San Remo MONACO Nice Cannes Saint Tropez
Szeksard Pécs
CROATIA
Rijeka
Nov
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Zadar
Firenze
Split
Ancona
Sarajevo
Perugia
Zaragoza
Guarda
L'Aquila
Coimbra Ajaccio
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Barcelona
Roma (Rome)
Santarém
Lisboa (Lisbon)
Kaposvár
Zagreb
SAN MARINO
Marseille
Bragança
Braga Porto
Székesfehérv Veszprém Kecskemét
Ljuljana
Trieste
Verona Venezia
Genova
Avignon
UNGARIA
Szombathely Zalaegerszeg
Maribor SLOVENIA
ITALIA
Santander
Toulouse
AUSTRIA
Klagenfurt
Trento
Salgótarján
Gyár Budapesta Tatabánya
Eisenstadt Graz
Bolzano
Limoges
Nitra
Bratislava
Sankt Pölten
Melk
Salzburg
Banská Byst
SLOVACIA Trnava
Viena
Linz
Campobasso Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
Bari
SPAIN
Napoli Potenza
Évora Valencia
Beja
Sevilla Murcia
75
BONUS Ziua 7: Paris - Gent - Bruges - Bruxelles (340 km )
Ziua 9: Nurnberg - Abația Melk - Budapesta (730 km)
Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf.Iacob. Timp liber în Gent sau, opţional (15€) excursie în Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles.
Mic dejun. Tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sf. Sebaldus şi Citadela. Plecare spre Ungaria. Scurtă oprire pentru a admira Abația Melk. Opţional, croazieră fără cină 14€ (* vezi Reducere) pe Dunăre (15€ supliment pentru cina) -, având inclus şi un tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Ziua 8: Bruxelles - Koln Valea Rinului - Frankfurt - Nurnberg (655 km) Mic dejun. Plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Urmam apoi minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Nurnberg, cu vizită în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare în Nurnberg.
Ziua 10: Budapesta Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Gra d i ni l e Pa l a tul ui Vers a i l l es , Fra nta
Palma de Mallorca
Faro
• 50% r e d u c e r e la Croazieră pe Sena (fară cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e la excursia Valea Loirei - Fontainebleau pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e la Croazieră pe Dunăre (fară cină) la Budapesta pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b Cagliari
Catanzaro
Palermo
card
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 6 (contra cost cu transport public); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 11 grupuri, toate au beneficiat de autocare 3*și 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Zona Munchen www.bavaria-motel.de/ Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villettecite-des-sciences-19th/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expoatomium/index.shtml Zona Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotelmercure-nuernberg-an-der-messe/index.shtml Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Valea Loirei și Fontainebleu, Bruges, Croazieră pe Dunăre, Croazieră pe Sena, toate minimum 30 persoane. • Vaporașe (I’Ill, Sena) - reducere 50%, funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Campanile 2* (sau similar) MD bufet (suburbii Paris) / loc în cameră DBL Hotel IBIS 3* (sau similar) MD bufet (în Paris)/ loc în cameră DBL
29.05
28.06, 02.08, 17.08
Krakáw
Zilina
Trenčín
Stuttgart
Rosenheim Neuschwanstein München
Poitiers
Olomouc Ostrava Zlin
GERMANIA
Strasbourg
FRANTA Besançon
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Jihlava CEHIA České Budějovice Brno
Saarbrücken
Nantes
Santiago de Compostela
Karlovy Vary Plzeñ
Nurnberg
Luxemburg
Châlons-en-Champagne
Dijon
K Opole
Liberec Ústínad Laben
Arlon LUX
Paris
POLONIA Wroclaw
Dresden
Erfurt
Frankfurt
Maastricht
Kódz
Zielona Góra
Liège
Namur
Rouen
Rennes Rennes
Düsseldorf Koln
Anvers Bruxelles Hasselt Leuven
Wars
Poznañ
Potsdam
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Wavre Mans
Amiens Caen
Berlin
Hannover
Tu r n u l E iffe l, Pa ris
Cardiff
Bydgoszcz
Szczecin
Assen
Olsztyn
Supl. single Copil 6-12 ani
415€
415€
185€
395€
459€
445€
195€
415€ 55
A ba tia M e lk, A u stria Pe tit F ra n ce , S tra sbo u rg, F ra n ta Gra nd A rc he, Pa ri s
Franța, Belgia, Germania
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Strasbourg • Reims • Paris • Versailles • Fontainebleu • Valea Loirei • Gent • Bruges • Bruxelles • Anvers • Louvain • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Nurnberg • Abația Melk
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara CHR, Calea Grivitei, nr 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Viena - Salzburg Munchen (645 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Cazare la Munchen.
Ziua 3: Munchen Strasbourg - Reims - Paris (795 km) Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, Strasbourg, unde se 56
vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii pentru cazare la Paris.
Ziua 4: Paris - Versailles (80 km) Mic dejun. Vizităm somptuosul Palat de la Versailles şi grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence, L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi deplasare pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle. Cazare la Paris.
Ziua 5: Paris - L’ille de la Cite Mic dejun. Continuam explorarea oraşului: L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversăm într-un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon şi Grădinile Luxemburg. Seara, timp liber în renumitul cartier Montmartre pentru a admira impozanta Bazilică Sacre Coeur şi pitoreasca Place du Tertre. Cazare la Paris.
Ziua 6: Paris Fontainebleau - Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loarei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura
sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Ziua 7: Paris - Disneyland Mic dejun. Timp liber în Paris, paradis al pasionaţilor de shopping, iar pentru „copiii” de toate vârstele sugerăm o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). În Paris nu rataţi impozantul Dom al Invalizilor, mormântul lui Napoleon Bonaparte, Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croazieră pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris.
Ziua 8: Paris - Gent Bruges - Bruxelles (340 km) Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Timp liber sau, opţional (15 euro) excursie în Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi
IRELAND
Kaliningrad
Dublin Gdańsk Kiel
UNITED KINGDOM
Olsztyn
Schwerin
Hamburg
12 zile de la 475€
Groningen
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
Cardiff
London
Brugge
BELGIA Namur
Reims
Fontainebleau
Metz
GERMANIA
Strasbourg
Stuttgart
FRANTA Dijon
Poitiers
Lausanne Geneva
BONUS
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Melk
Salgótarján
Gyár
Budapesta Tatabánya
Eisenstadt
AUSTRIA
UNGARIA
Szombathely Zalaegerszeg
Maribor SLOVENIA
Kaposvár Szeksard Pécs
Ljuljana
CROATIA • 75% r e d uLyon c e r e la achitarea tuturor excursiilor opționale Milano Verona Venezia (excepție croaziere) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c ard Torino ITALIA BOSNIA • 50% r e d uAvignon c e r e la Croaziere pe Sena și Dunăre (fară cină) HERTEGOVINA Genova pentru posesorii de p e l l eSan r iRemo n c l u b c a r dSAN MARINO MONACO Nice inclus: asigurare medicală, asigurare • n o u ! PachetMarseille asigurări Cannes storno, asigurareSaintbagaj Tropez pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Padova
Trieste
Zagreb
Santiago de Compostela
Oviedo
Rijeka
Santander
Bologna
Toulouse Vitoria Viana do Castelo
Zadar
Montpellier
Pamplona
Vila Real Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
Perugia
ANDORRA
Viseu Zaragoza
Guarda
Servicii incluse
Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Barcelona
Santarém
Lisboa (Lisbon)
Split
Ancona
Logroño
Porto
Sarajevo
Firenze
Bragança
Braga
L'Aquila
Ajaccio
Roma (Rome)
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 6 (contra cost cu transport public); • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Campobasso
Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
Bari
SPAIN
Napoli
Potenza
Palma de Mallorca
Faro
Sevilla Murcia
75
BONUS atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles.
Ziua 9: Bruxelles - Anvers Louvain Koln - Koblenz (340 km) Mic dejun. Timp liber în Bruxelles pentru a vizita Atomium şi MiniEuropa, sau excursie opţională (20€) la Anvers şi Louvain. La Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, începem turul cu Grote Markt, Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Urmează Louvain, „Oxfordul” Belgiei, renumit atât prin Universitatea Catolică a Belgiei, Grote Markt şi Primăria Medievală, cât şi prin Fabrica şi Berăria Veche Stella Artois, cu garanţia reţetei sale originale. După-amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din localităţile pitoreşti din zonă.
Ziua 10: Valea Rinului Frankfurt - Praga (655 km) Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare în Praga.
Ziua 11: Praga - Budapesta (525 km)
Grad de realizare & clasificare autocare Cagliari
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 7 grupuri, din care 6 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*.
Catanzaro
Exemple de cazări 2015
Palermo
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Munchen www.bavaria-motel.de/ Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-cite-dessciences-19th/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09b 9a0a38611/index.html Praga www.hotelfortunacityprague.com/ Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: (vezi reduceri) Valea Loirei și Fontainebleu, Bruges, Anvers + Louvain, Croazieră pe Sena, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Vaporașe (I’Ill, Sena), funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. P o du l A le xa nd r u I I I , P a ri s
Valencia
Beja
C a ted ra l a d i n R ei ms , Fra nta
Évora
Mic dejun. Tur de oraş în Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta, unde opţional, se poate organiza o croazieră pe Dunăre fără cină 14€ + 15€ supliment pentru cina având inclus şi un tur al capitalei ungare. Cazare în Budapesta.
Ziua 12: Budapesta Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016
11.08
Supl. single
E
Székesfehérv Veszprém Kecskemét
Graz
Trento
Bergamo
Trnava
Klagenfurt
Bolzano
Chamonix Aosta Annecy
Krakáw
Nitra Bratislava
Sankt Pölten
Salzburg
Zurich Bern
Limoges
Clermont-Ferrand
Viena
Linz Rosenheim Neuschwanstein München
Besançon
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Olomouc Ostrava Jihlava Zlin CEHIA Zilina P České Budějovice Brno Trenčín SLOVACIA Banská Byst
Saarbrücken
Nantes
Bordeaux
Karlovy Vary Plzeñ
Nurnberg
Luxemburg
Châlons-en-Champagne
Valea Loirei Orléans
K Opole
Ústínad Laben
Wiesbaden
Heidelberg Mainz
Kódz
POLONIA Wroclaw Liberec
Liège
Arlon LUX
Paris
Zielona Góra
Dresden
Erfurt
Wars
Poznañ
Potsdam
Magdeburg
Frankfurt
Maastricht
Rouen
Rennes Rennes
Düsseldorf Koln
Anvers Hasselt Bruxelles Leuven Wavre Mans
Amiens Caen
Berlin
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent Lille
Bydgoszcz
Szczecin
Assen
Bucuresti
Leeuwarden
16.06
09.07
Copil 6-12 ani
Hotel Campanile 2* (sau similar) MD bufet (suburbii Paris)/ loc în cameră DBL
475€
475€
475€
205€
445€
Hotel IBIS 3* (sau similar) MD bufet în Paris/ loc în cameră DBL
535€
505€
505€
225€
475€ 57
Nov
Ca ste lu l H ra d, Pra ga Tur nul E i ffel , Pa ri s
Franța, Benelux
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Strasbourg • Luxembourg • Reims • Versailles • Paris • Fontainebleu • Valea Loirei • Bruxelles • Gent • Bruges • Anvers • Haga • Amsterdam • Delft • Rotterdam • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena Salzburg (540 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg.
Ziua 3: Salzburg - Munchen - Strasbourg (495 km) Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira 58
pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg.
Ziua 4: Strasbourg Luxembourg Reims - Paris (490 km) Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosire și cazare la Paris.
Ziua 5: Paris - Versailles (80 km) Mic dejun. Vizită la Palatul Versailles şi opţional în grădinile sale, apoi tur al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea cu L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Grand Palais, Petit Palais, Place de la Concorde, Podul Alexandru al III-lea, Palais Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon. Urmează L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu
impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Cazare la acelaşi hotel în Paris.
Ziua 6: Paris Mic dejun. Continuăm vizitarea oraşului utilizând transportul în comun: Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. După-amiază vizităm Muzeul Luvru. Opţional, seara, Croazieră pe Sena sau ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris.
Ziua 7: Paris Fontainebleau - Valea Loirei (420 km) Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Ziua 8: Paris - Gent Bruges Bruxelles (340 km) Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf.Iacob. Excursia continuă spre Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles.
Ziua 9: Bruxelles - Anvers Haga (185 km) Mic dejun. Plecare spre Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, unde admirăm Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Călătoria continuă spre Haga, oraşul regal, unde vizităm: Palatul Păcii, Parlamentul, Muzeul Regal Mauritshuis şi renumita staţiune la Marea Nordului, Scheveningen. Cazare în zona Haga.
Ziua 10: Haga - Amsterdam - Haga (120 km) Mic dejun. Plecare spre Amsterdam -”Veneţia Nordului”.
14 zile de la 595€
Vadsz
ísafördur
Murmansk
Tromsø
• 50% r e d u c e r e la Croazieră pe Sena (fară cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • g r at u i t Bruges, Luxembourg și Frankfurt. • g r at u i t Fontainbleau la achitarea excursiei pe Valea Loirei. n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes
Reykjavik Selfoss
ICELAND
M o u la in R o u ge , Pa ris
BONUS
Egilsstadir
Bodø
Rovaniemi
card
Luleå
Oulu
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 6 (contra cost cu transport public); • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; FINLAND • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Steinkjer
A ms terd a m, Ol a nda
Umeå
Trondheim
Östersund
Molde
75
Grad de realizare & clasificare autocare SWEDEN Härnösand
Mikkeli
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat toate cele NORWAY 2 grupuri, din care au beneficiat de autocare 3* și 4*.
BONUS
Hermansverk
Exemple de cazări 2015 Lillehammer
Hamar
Bergen
Gävle
Helsinki
Turku
Sankt-Peterburg
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Zona Salzburg www.pensionsonnenhof.at/ Oslo Tallinn Strasbourg www.accorhotels.com/gb/hotel-1588-ibis-strasbourg-aeroport-lezenith/index.shtml Stockholm ESTONIA Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-cite-dessciences-19th/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml LATVIA Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Rïga Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09b ZEMGALE LATGALE 9a0a38611/index.html Praga www.hotelfortunacityprague.com/ Budapesta www.expohotelbudapest.com Falun
Mariehamn
Kohtla-Järve
Uppsala
Drammen
Moss
Tønsberg
Rapla
Karlstad
Ne rezervăm o zi pentru a vizita Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh, şi pentru a ne îmbarca într-o minicroaziera pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Întoarcere pentru cazare în zona Haga. Edinburgh
Ziua 11: Delft - Rotterdam Koln (400 km) Belfast
Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Tartu
Nyköping
Jönköpingen
Aalborg
Växjö
Panevėžys
Nu sunt incluse în preţ
DENMARK
Rennes
Nantes
Poitiers
Ziua 13: Praga - Budapesta (525 km) Bordeaux
Oviedo
După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Santander
Vitoria
Valladolid
Vilnius
Alytus
Minsk
Gdańsk
Kiel
Hrodna
Olsztyn
Biafystok
Schwerin
Hamburg
Bydgoszcz
Szczecin
Bremen Berlin Hannover
Magdeburg
Potsdam
Zielona Góra
POLONIA
Lublin Kielce
Luts'k
UKRAINA
Rivne
Opole
Liberec
Liège
Kódz
Wroclaw
Dresden
Erfurt
Frankfurt
BELARUS Brest
Warszawa
Poznañ
GERMANIA
Hasselt
Ústínad Laben
Rzeszów Katowic L'viv Krakáw Ternopil Praga Hradec Králové Khmeln Pardubice Karlovy Vary Rouen Plzeñ Ostrava Olomouc Ivano-Frankivs'k Reims Jihlava Zlin Paris Nurnberg Saarbrücken CEHIA Zilina Prešov Chernivtsi České Budějovice Brno Châlons-en-Champagne Metz Košice Uzhhorod Trenčín Fontainebleau Stuttgart Banská Bystrica SLOVACIA Botoş Valea Loirei Trnava Miskolc Nyíregyháza Suceava Nitra Strasbourg Viena Orléans Linz FRANTA München Bratislava Satu Mare Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Budapesta Bistriţa Piatra-Neamţ Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg Tatabánya Gyár Besançon Oradea Zurich Szolnok Szombathely Târgu Mureş SzékesfehérvárKecskemét Bern Graz Innsbruck AUSTRIA Miercurea-Ciuc Zalaegerszeg Veszprém Lausanne LIECHTENSTEIN Békéscsaba ROMANIA Klagenfurt ELVETIA Stiniu Gheorghe Alba Iulia Geneva Szeged Kaposvár UNGARIA Maribor Bolzano Deva Limoges Braşov Szeksard Clermont-Ferrand Arad SLOVENIA Chamonix Pécs Trento Rimnicu Vilcea Aosta Plo Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Reşiţa Padova Novi Sad Lyon CROATIA Tirgoviste Tirgu Jiu Piteşti Milano Venezia Zagreb Verona Drobeta Turnu-Severin Bucu DATE DE PLECARE 2016 Torino 28.07 Rijeka Supl. single Copil 6-12 ani Slatina Belgrad Craiova ITALIA Giurgiu Avignon Loc în cameră DBL Marseille
Andorra la Vella
Kaunas
Marijampole
Kaliningrad
Groningen
Montpellier
Pamplona Logroño
Utena
Tauragé
• Excursii opționale: Valea Loirei și Fontainebleu (vezi bonus), Croazieră pe Dunăre, Croazieră pe Sena, toate minimum 30 persoane. • Plimbarile cu vaporașe, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
Nice Cannes Saint Tropez
Heidelberg
Wiesbaden
Arlon LUX Mainz Luxemburg
Toulouse
Bragança
LITHUANIA
Klaipèda
København (Copenhagen)
Vejle
Malmö
Maastricht
Mic dejun. Traseul urmează Valea Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga.
Daugavpils
Šiauliai
Telšiai
Karlskrona
Middelburg 's Hertogenbosch
Caen
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Zwolle
Ziua 12: Koblenz - Valea Rinului - Frankfurt - Praga (645 km)
Visby
Göteborg
Arnhem
Namur
Pskov
Vòru
Linköpingen
Lelystad
Leuven
Pôlva
Volga
Kuressaare
Kristiansand
Utrecht
London
Viljandi
Arendal
Dublin
Cardiff
Jógeva
Pärnu
Viborg
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. IRELAND După micul dejun, vizităm Sosire după 23.30, în funcţie de pitorescul orăşel Delft, apoi trafic şi formalităţile vamale. continuăm drumul spre UNITED KINGDOM Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur Assen pietonal prin centrul oraşului. Amsterdam După-amiază plecare spre Haga OLANDA Germania. Scurtă oprire în Rotterdam Koln pentru a admira măreţia Brugge Düsseldorf Anvers impresionantă a Catedralei. Gent Cazare în Koblenz sau într-una Bruxelles Lille Koln Wavre Mans din celelalte localităţi pitoreşti BELGIA Amiens din zonă. Leeuwarden
Haapsalu
Kärdla
Halmstad
Ziua 14: Budapesta Bucureşti (895 km)
Paide
Örebro
Skien
Stavanger
Rakvere
Västeràs
Genova San Remo MONACO
595€
Bologna
SAN MARINO
BOSNIA HERTEGOVINA
225€
Zadar
Alexandria
555€ Vidin
SERBIA
Pleven Montana
Sarajevo
Firenze Ancona
Veliko Tarnovo Vralsa Lovech
Split
Sofiya (Sofia) Perugia
KOSOVO
Gabrov
BULGARIA 59
Pernik Kyustendil
Stara Plovdiv
Co vo ru l de flo ri din G ra n d Pla ce , Bru xe lle s L o n dra B rux el l es
Anglia, Belgia
ITINERARIU: Melk • Nurnberg • Koln • Bruxelles • Anvers • Bruges • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Stratford • Oxford • Luxembourg • Strasbourg • Munchen • Salzburg • Viena
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Melk Nurnberg (740 km) Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Nurnberg- Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare în zona Nurnberg.
Ziua 3: Nurnberg - Koln Bruxelles (615 km) Mic dejun. Plecare spre Bruxelles. Se tranzitează Germania, cu o scurtă oprire în 60
Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei cea mai mare de pe teritoriul Germaniei, ale cărei fundaţii au fost puse în anul 1248. Ajunşi în capitala Belgiei ne începem vizita cu: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în zona Bruxelles.
Ziua 4: Anvers - Bruges Canterbury - Londra (365 km) Mic dejun. Plecare spre Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, pentru a descoperi Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Programul continuă cu Bruges unde admirăm Primăria, Turnul Belfort, Biserica Sf. Maria din Bruges care adăposteşte «Fecioara» lui Michelangelo. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat-ul. Oprire la
Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Seara cazare la Londra.
Ziua 5: Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa (12 GBP). Deplasare cu autocarul la Greenwich pentru renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 6: Londra - Windsor Stratford - Oxford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12€- Vezi REDUCERE) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor,
cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela St. George. Excursia opţională continuă spre Stratford –uponAvon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25€- Vezi REDUCERE), cel mai vechi centru universitar, unde vom vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Cazare la acelaşi hotel la Londra.
Ziua 7: Londra Luxembourg - Strasbourg (735 km) Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul spre Strasbourg ne oprim pentru o scurta vizită în Luxembourg, pentru a admira fortificaţiile sale impunătoare, Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. În cursul serii sosire în Strasbourg. Opţional, croazieră
10 zile de la 419€
ísafördur
u n ive rsita te a O xfo rd
BONUS
Tromsø
Vadsz
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes
tiago de Compostela
Reykjavik Selfoss
ICELAND
Egilsstadir Bodø Rovaniemi
• 50% r e d u c e r e la Croazieră pe Dunăre (fară cină) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e la excursia Windsor - Oxford - Stratford pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b Luleå
Oulu
Steinkjer
Umeå
card
FINLAND
Trondheim Östersund
Servicii incluse Molde
Härnösand
• Transport cu autocar climatizat, SWEDEN clasificat 2-4*, excepție ziua 6 (contra cost cu transport NORWAYpublic); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • deplasarea cu autocarul la Greenwich; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Hermansverk
Lillehammer
Hamar
75
BONUS
B i g B en, L o nd ra
Keflavik
Gävle
Helsinki
Turku
Bergen
Grad de realizare & clasificare autocare Falun
Oslo
Mariehamn
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 8 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*. Uppsala
Drammen
Talli
Västeràs
Moss
Tønsberg
Karlstad
Rapla Haapsalu
Kärdla
Örebro
Exemple de cazări 2015 Skien
ESTON
Stockholm
Stavanger
Pärnu Nyköping
Arendal
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Londra www.euroqueenshotel.com/ Zona Strasbourg www.majestic-alsace.net/index.php?page=en Zona Salzburg www.auerhahn.at/index.php?lI=68 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Linköpingen
Kristiansand
cu vaporaşul pe râul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France şi Consiliul Europei. Cazare în zona Strasbourg.
Ziua 8: Strasbourg Munchen - Salzburg (435 km) IRELAND
Belfast
Dublin Mic dejun. Începem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Notre Dame de Strasbourg şi Palatul Rohan. Plecare la Salzburg, cu popas în Munchen, unde vă vor încânta: Primăria, Marienplatz şi Frauenkirche. Cardiff În cursul după-amiezii sosire în oraşul muzicii, unde printrun tur pietonal avem ocazia să admirăm: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare în zona Salzburg.
Ziua 9: Salzburg - Viena Budapesta (545 km)
Jönköpingen
Växjö
Karlskrona
Dover Calais
Nu sunt incluse în preţ
Gdańsk
Olsztyn
Szczecin
Bremen Berlin Hannover
Magdeburg
Namur
Zielona Góra
POLONIA
Kódz
Lubli Kielce
Wroclaw
Dresden
Erfurt
Frankfurt
Opole
Liberec
BELGIA Arlon LUX
Rouen
Koln
Potsdam
Warszawa
Poznañ
GERMANIA
Düsseldorf
Maastricht Liège
Bydgoszcz
Groningen
Leeuwarden
Hasselt Bruxelles Leuven
Wavre Mans
Biafystok
Hamburg
Ústínad Laben
Wiesbaden
Luxemburg
Mainz Heidelberg
Nurnberg
Saarbrücken
Stuttgart
Rzeszów Katowic Krakáw Praga Hradec Králové Pardubice Karlovy Vary Plzeñ Olomouc Ostrava Jihlava Zlin CEHIA Zilina Prešov České Budějovice Brno Košice Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA Trnava Miskolc Nyíregyház Nitra Viena Linz Bratislava Sankt Pölten
Melk Salzburg
Milano Torino
Verona ITALIA
AUSTRIA
Klagenfurt
Supl. Maribor single
Szombathely Zalaegerszeg
Trieste
Zagreb
Rijeka
Debrecen
Ora Bucur
Szolnok
Békéscsaba
Copil 6-12 ani Szeged Kaposvár
Arad
Szeksard
195€ Ljuljana
Venezia
Eger
Székesfehérvár UNGARIA Veszprém Kecskemét
SLOVENIA
Trento
Lyon
Salgótarján
Budapesta Tatabánya Gyár
Eisenstadt Graz
Bolzano
Santander
Kauna Marijampole
Kiel
Mic dejun. Plecare spre Viena Rennes Reims Metz Paris Châlons-en-Champagne pentru a admira într-un scurt FRANTA Strasbourg tur de oraş frumuseţea fostei Orléans München capitale imperiale: Ringstrasse, Nantes Rosenheim Neuschwanstein Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Dijon Besançon Primaria, Palatul Hofburg, Domul Zurich Poitiers Bern Sf Stefan, Opera. Continuăm Innsbruck Lausanne LIECHTENSTEIN itinerariul spre Budapesta unde ELVETIA Geneva DATE Limoges DE PLECARE 2016 24.06, 23.07, 10.08, 28.08 opţional se poate organiza o Clermont-Ferrand Chamonix croazieră (* vezi REDUCEREA) Loc în cameră DBL 419€ Aosta Bergamo Annecy pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu Padova Bordeaux Oviedo
Tauragé
Malmö
• Excursii opționale: Oxford-Stratford, Windsor (vezi bonus), Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Plimbarile cu vaporașul (Londra, Strasbourg) și transportul local în Londra. • Taxele de traversare a Canalului Manecii - 45 euro/pers (se achită la înscriere). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de Schwerin personale. ghizi locali, alte taxe și cheltuieli
Anvers
Amiens Caen
LITHUA
København (Copenhagen)
Vejle
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent Lille
Panev Telšiai
Klaipèda
DENMARK
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam Brugge
Šiauliai
Viborg
Kaliningrad
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. London Oxford Greenwich Windsor Canterbury
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Halmstad
Ziua 10: Budapesta București (895 km)
ANGLIA
Rïga
Aalborg
Edinburgh
Stratford
Visby
Göteborg
cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Kuressaare
Pécs
CROATIA
385€
R Novi Sad
61 Belgrad
Ca ste le u l S a lzbu rg S e diu l U N E S CO , A mste rda m B i g B en, L o nd ra
Anglia, Benelux
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Heidelberg • Luxembourg • Amsterdam • Haga • Rotterdam • Anvers • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Bruges • Bruxelles • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Praga
Ziua 1: Bucureşti Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Viena Salzburg (560 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Continuarea deplasării pentru cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg.
Ziua 3: Salzburg - Munchen Heidelberg (490 km) Mic dejun. În Salzburg, oraşul muzicii, tur pietonal Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Continuăm spre oraşul medieval 62
Heidelberg cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania. Cazare în zona Mannheim.
Ziua 4: Heidelberg Luxembourg - Haga (595 km) Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru vizită la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Cazare în zona Haga.
Ziua 5: Amsterdam Rotterdam - Haga (195 km) Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam- Veneția Nordului cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Apoi opţional, ne îmbarcăm într-o minicroaziera pe canale (15 euro vezi REDUCERE 50%), cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Continuăm cu Rotterdam cel mai
mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal în centrul oraşului. Cazare în zona Haga.
Ziua 6: Haga - Anvers Canterbury - Londra (455 km) Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu oprire la Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, pentru a descoperi Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat-ul. Oprire la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare la Londra.
Ziua 7: Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie sau
plimbare cu vaporaşul pe Tamisa (12 GBP). Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 8: Londra Mic dejun. Dedicăm înca o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţie în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 9: Londra - Windsor Stratford - Oxford (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford-upon-Avon, locul de naştere al inegalabilului
14 zile de la 599€ R o tte rda m, O la n da
BONUS
• 50% r e d u c e r e la Croazierele în Amstrdam și Londra (la achitarea abonamentului la metrou) pentru posesorii de pellerin club card
• 50% r e d u c e r e la toate excursiile opționale (cu excepția croazierelor) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t excursia opțională la FRANKFURT • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b Vadsz
ísafördur
Murmansk
Tromsø
card
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes Keflavik
Reykjavik Selfoss
ICELAND
Servicii incluse
Egilsstadir
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 8 (contra cost cu transport public); • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4* și din lanțul Travelodge; • deplasarea cu autocarul la Greenwich; • Excursia opțională la Frankfurt; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Bodø
Rovaniemi
Luleå
Oulu
H a g a , Ol a nd a
75
BONUS
Grad de realizare & clasificare autocare Steinkjer
Umeå
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizatFINLAND 14 grupuri, din care 13 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*. Trondheim
Östersund
Molde
Härnösand
SWEDEN
Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra.
Ziua 10: Londra - Bruges Bruxelles (325 km) Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul spre Bruxelles, ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-oIRELAND minunată plimbare cu barca. Cazare la Bruxelles. Belfast
Dublin
Ziua 11: Bruxelles - Koln Koblenz (310 km) Mic dejun. În Bruxelles, vom vizita: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. După-amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în zona Koblenz.
Hermansverk
Lillehammer
Hamar
Mariehamn
Oslo
Calais
Gent Lille
Jönköpingen
Nu sunt incluse în preţ
LATGALE
Jelgava
Liepäja Kalmar
Daugavpils
• Excursii opționale: Oxford-Stratford, Windsor (vezi bonus), Croazieră pe LITHUANIA Dunăre, toate minimum 30 persoane. DENMARK • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra (*vezi reducerea), transport local în Londra şi Amsterdam • Taxele de traversare a Canalului Manecii - 45 euro/pers (se achită la înscriere). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. Šiauliai
Viborg
Panevėžys
Telšiai
Utena
København (Copenhagen)
Tauragé
Kaunas
Marijampole
Kaliningrad
Groningen
Leeuwarden
Biafystok
Bremen Berlin Hannover
Magdeburg
Maastricht
Zielona Góra
Heidelberg
Karlovy Vary Plzeñ Nurnberg
Besançon
Sankt Pölten
Melk
Klagenfurt
14.06, 26.07, 10.08, 24.08 Bolzano
Chamonix
Bergamo
599€
Milano Torino
Padova Verona
Trieste
Venezia
San Remo
L'viv
Ternopil
Prešov
Košice Uzhhorod Banská Bystrica SLOVACIA Miskolc Nyíregyháza Nitra Satu Mare Salgótarján Baia Mare Eger Debrecen Budapesta Bistriţa Zalău Tatabánya Gyár Oradea UNGARIA Szolnok Szombathely Târgu Mureş Székesfehérvár Miercur Zalaegerszeg Veszprém Kecskemét Békéscsaba Trenčín
Szeged
Kaposvár Szeksard Pécs
195€
Copil Arad 6-12 ani
ROMANIA Alba Iulia
Deva
Br
Rimnicu Vilcea
Reşiţa
559€
Novi Sad
Tirgu Jiu
Piteşti
Drobeta Turnu-Severin
Rijeka
ITALIA
Genova
Rzeszów
Krakáw
Ivano-Frankivs'k Zilina
CROATIA
Zagreb
Rivne
Bratislava
Supl. single
Ljuljana
Luts'k
UKRAINA
Trnava
Maribor
SLOVENIA
Trento
Aosta
Eisenstadt
AUSTRIA
Graz
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Geneva
Viena
Linz
München Rosenheim Salzburg
Zurich Bern
Lausanne
Avignon
Brno
Stuttgart
Neuschwanstein
Annecy
Olomouc Ostrava Jihlava Zlin
České Budějovice
Strasbourg
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
CEHIA
Saarbrücken
Lublin Kielce
Opole
Liberec
LUX Mainz Luxemburg
Kódz
Wroclaw
Ústínad Laben
FRANTA
Clermont-Ferrand DATE DE PLECARE 2016
POLONIA
Dresden
Erfurt
Frankfurt
Koln
Liège
Potsdam
BELARUS Brest
Warszawa
Poznañ
GERMANIA
Düsseldorf
Limoges
Bydgoszcz
Szczecin
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Lyon
Hrodna
Olsztyn
Schwerin
Hamburg
Bruxelles Wavre Mans Namur
Poitiers
Alytus
Kiel
AnversHasselt
Dijon
Vilnius
Gdańsk
Wiesbaden
Montpellier
ZEMGALE Växjö
Halmstad
Leuven
Orléans
Pskov
Vòru
Rïga
Aalborg
Middelburg 's Hertogenbosch
Rouen
Pôlva
Volga
Visby
Göteborg
Santander
Viana do Castelo
Viljandi
Linköpingen
Kristiansand
BELGIA
Toulouse
Tartu
Pärnu
Kuressaare
Malmö
Brugge
Bordeaux
Stockholm
Arendal
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Loc în cameră DBL
Jógeva
Nyköping
Vejle
Oviedo
Vitoria
Örebro
Skien
Arlon
Paris
Haapsalu
Kärdla
Klaipèda
Amiens Caen
Rakvere
Paide
Rapla
Karlstad
Stavanger
Assen
Dover
Kohtla-Järve
Tallinn
Västeràs
Moss
Tønsberg
Karlskrona
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. ANGLIA
Uppsala
Drammen
Ziua 14: Budapesta București (895 km)
London Oxford Greenwich Windsor Canterbury
Helsinki
Turku
Falun
Edinburgh
Cardiff
Gävle
Bergen
După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional, se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Stratford
Mikkeli
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Zona Salzburg www.pensionsonnenhof.at/ Mannheim www.balladinsHotels.com/index.php?id=104 Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html www.euroqueenshotel.com/ Londra Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml ESTONIA Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09 b9a0a38611/index.html www.hotelfortunacityprague.com/ Praga LATVIA Budapesta www.expohotelbudapest.com
Ziua 13: Praga - Budapesta (535 km)
Nantes
Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita în Frankfurt, pentru un tur al Santiago de Compostela
centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga.
Rennes
Ziua 12: Valea Rinului Frankfurt - Praga (655 km)
Exemple de cazări 2015 NORWAY
Belgrad
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
SAN MARINO
Zadar
Vidin
SERBIA
63 Montana
Slatina
Ale
Pleven
Ca te dra la N o tre D a me , R e ims Ga rd a reg a l a , L o nd ra
Anglia, Franța - economic
ITINERARIU: Viena • Salzburg • Munchen • Reims • Paris • Versailles • Fontainebleau • Valea Loirei • Canterbury • Londra • Greenwich • Luxembourg • Nurnberg
Ziua 1: București Budapesta (895 km)
Ziua 3: Munchen - Reims Paris (795 km)
Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara CHR, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Mic dejun. Plecare spre Paris, cu scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosim la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris.
Ziua 2: Budapesta - Viena Salzburg - Munchen (640 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Traseul continuă spre Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Cazare în zona Munchen. 64
Ziua 4: Paris - Versailles (80 km) Mic dejun. Dimineaţa vizităm somptuosul Palat Versailles (fără acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm cu: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon, apoi
L’Ille de la Cité, inima istoricospirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Ziua 5: Paris Fontainebleau - Valea Loirei (450 km)
Ziua 6: Paris - Canterbury Londra (450 km)
Mic dejun. Timp liber în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm excursie la Disneyland (deplasare cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croazieră pe Sena (15 euro) şi bineînţeles ascensiunea pe Turnul Eiffel. Opţional (10 euro)
Mic dejun. Traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversam Canalul Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei în atmosfera medievală dominată de catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra.
Ziua 7: Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham,
10 zile de la 435€ BONUS
Vadsz
ísafördur
Mu
Tu r n u l L o n dre i, L o n dra
Tromsø
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes
iago de Compostela
ila Real
Reykjavik Selfoss
ICELAND
Egilsstadir Bodø Rovaniemi
• 50%
la Croazieră pe Sena pentru posesorii de
reducere
pellerin club card
Luleå
• 50% r e d u c e r e la excursia Valea Loirei - Fontainbleau pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c lFINLAND ub Oulu
Steinkjer
Umeå
Trondheim
card
Östersund Molde Härnösand
Servicii incluse
SWEDEN
Mikkeli
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; NORWAY • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3*; • deplasarea cu autocarul la Greenwich; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Hermansverk
Lillehammer
Hamar
Gävle
Helsinki
Turku
Bergen
Falun
Grad de realizare & clasificare autocare Oslo
75
Nurenb erg , Ger ma ni a
Keflavik
Uppsala
Drammen
Tønsberg
Dublin
Cardiff Ziua 8: Londra Luxembourg - Mannheim (795 km)
Haapsalu
Kärdla
Örebro
Exemple de cazări 2015
Nyköping
Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul spre Mannheim ne oprim pentru o scurtă vizită în Luxemburg, unde admirăm fortificaţiile sale impunătoare, Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Seara Rennes sosire pentru cazare în zona Mannheim.
Visby
Göteborg
Jönköpingen
Ziua 9: Mannheim Nurnberg - Budapesta (895 km)
Santander
Vitoria Pamplona Bragança Logroño
Lille
Paris
Nu sunt incluse în preţ
Limoges
Bordeaux
DATE DE
Tauragé Kaunas
Vilnius
Marijampole
• Excursia opțională: Fontainbleau și Valea Loirei, minimum 30 persoane. • Transportul local și vaporașele în Paris și Londra, ascensiunea în Turnul Eiffel. • Taxele de taversare a Canalului Manecii - 45 euro/pers (se achită la înscriere). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe Schwerin și cheltuieli personale. Kaliningrad
Alytus
Gdańsk
Kiel
Hrodna
Olsztyn
Biafystok
Hamburg
Groningen
Bydgoszcz
Szczecin
Assen
Bremen Berlin Hannover
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Anvers Hasselt Bruxelles Leuven Maastricht
Erfurt
Frankfurt
Koln
Wavre Liège MansBELGIA Namur
Potsdam
Zielona Góra
Kielce
Mainz
Nurnberg
Luxemburg
CEHIA
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz Fontainebleau
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Karlovy Vary Plzeñ
České Budějovice
U
Opole
Ústínad Laben
Heidelberg
Lublin
Wroclaw Liberec
Wiesbaden
Kódz
POLONIA
Dresden
BELARU Brest
Warszawa
Poznañ
GERMANIA
Düsseldorf
Arlon LUX
Jihlava
Olomouc Ostrava Zlin
Brno
Rzeszów
Krakáw
L'viv
Ivano Zilina
Prešov
Košice Uzhhorod Banská Bystrica SLOVACIA Miskolc Nitra Strasbourg Viena Nyíregyháza Linz Bratislava Satu Mare München Sankt Pölten Salgótarján Baia Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Budapesta Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg AUSTRIA Tatabánya Gyár Besançon Szolnok Oradea Cluj Zurich Szombathely Székesfehérvár Bern Graz Innsbruck Zalaegerszeg UNGARIA Kecskemét Veszprém Lausanne LIECHTENSTEIN Békéscsaba Szeged Klagenfurt ROMANIA ELVETIA Alba Iulia Geneva Kaposvár Maribor Bolzano Szeksard Clermont-Ferrand Arad SLOVENIA Chamonix Deva Pécs Trento Aosta Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Reşiţa Padova Novi Sad Lyon CROATIA Tirgu Jiu PLECARE 2016 12.06, 25.06, 20.07, Supl. single Copil 6-12 ani Milano 21.08, 04.09 Venezia Zagreb Verona
Valea Loirei Orléans
Poitiers
Utena
København (Copenhagen)
Vejle
Malmö
Rouen
Caen
Panevėžys
Klaipèda
Amiens
Nantes
După micul dejun, plecare spre Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Traseul continuă Oviedo
Calais
Šiauliai
Telšiai
Karlskrona
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam Gent
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Halmstad
Leeuwarden
Dover
Vòru
Linköpingen
Kristiansand
Viborg
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Brugge
Volga
Kuressaare
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en LATVIA Munchen www.bavaria-motel.de/ Rïga Paris www.hotel-bb.com/fr/hotels/paris-est-bondy.htm?arrivalDate=20/08/ ZEMGALE 2015&departureDate=21/08/2015&selectPersonNumber=1 Londra www.euroqueenshotel.com/ Mannheim www.balladins-hotels.com/index.php?id=104 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en LITHUANIA DENMARK
Ziua 10: Budapesta București (895 km)
Greenwich Canterbury
Tartu
Viljandi
Arendal
Växjö
London
Jógeva
Stockholm
Pärnu
spre Budapesta, unde, după un scurt tur panoramic de oraș se ajunge la hotel pentru cazare.
ANGLIA
Paide
Rapla
Karlstad
Aalborg
Belfast
Rakvere
Västeràs
Moss
Skien
Edinburgh
Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Parlamentul, Turnul Londrei, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s - Muzeul figurilor deIRELAND ceară, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Deplasare cu autocarul la Greenwich, pentru renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Koh
Tallinn
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 8 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*. ESTONIA
Stavanger
BONUS
Mariehamn
Loc în cameră DBL Toulouse Montpellier
Trenčín
Stuttgart
FRANTA
Trnava
Drobeta Turnu
Torino
Marseille
435€
Genova
Avignon Nice
Rijeka
ITALIA
San Remo MONACO
Bologna
SAN MARINO
Belgrad
185€
BOSNIA HERTEGOVINA Sarajevo
Ancona
Vidin
SERBIA
Zadar
Firenze
415€
Split
65
Mont
Sofiy
D o mu l In va lizilo r, Pa ris Gra d i nile L u xe mbo u rg, Pa ris Podul Westminster, Big Ben, Londra
Anglia, Franța
ITINERARIU: Melk • Nurnberg • Luxembourg • Reims • Paris • Versailles • Fontainebleau • Valea Loirei • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Strasbourg • Munchen • Salzburg • Viena
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
pietonal către Place de l’Armee şi Palatul Ducal. În drum spre Paris, scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara târziu, cazare la Paris.
Ziua 2: Budapesta - Melk Nurnberg (740 km)
Ziua 4: Paris - Versailles (80 km)
Mic dejun. Plecare spre Nurnberg cu tranzitarea Austriaiei. Scurtă oprire pentru a admira Abația Melk. Sosire la Nurnberg și tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg.
Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles (fara acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizita cu: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite, inima istoricospirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de
Ziua 3: Nurnberg Luxembourg - Reims - Paris (795 km) Mic dejun. Plecare spre Luxembourg, pentru un tur 66
unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 5: Paris Fontainebleau - Valea Loirei (450 km) Mic dejun. Timp liber în Paris. Sugerăm o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). Nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, Centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croazieră pe Sena (cca 15 euro) şi ascensiunea în Turnul Eiffel. Opţional (10 euro) excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Ziua 6: Paris - Canterbury Londra (450 km) Mic dejun. În continuare traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra.
Ziua 7: Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds- Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa (cca 12 GBP). Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Halmstad Viborg Karlskrona
DENMARK
Belfast
København (Copenhagen)
Vejle
Malmö
12 zile
Dublin
de la
Kiel
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
ANGLIA
Stratford
Cardiff
Assen
Brugge
Dover Calais
Berlin Hannover
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Anvers Bruxelles Hasselt Leuven
Gent Lille
Szczecin
Maastricht
Paris
Valea Loirei Orléans
Nantes
Stuttgart
Strasbourg
Besançon Lausanne
Clermont-Ferrand Lyon
Montpellier
Pamplona Bragança
Braga Vila Real
Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
ANDORRA
Viseu
Marseille
Nice Cannes Saint Tropez
Logroño
Porto
San Remo MONACO
Zagreb
Rijeka
Bologna
SAN MARINO Firenze Ancona
Perugia
L'Aquila
Coimbra Ajaccio
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Barcelona
Roma (Rome)
Santarém
Campobasso Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
SPAIN
BOSNIA HERTEGOV
Zadar
Zaragoza
Guarda
Lisboa (Lisbon)
CROATIA
Venezia
Verona
Genova
Veszprém
Pécs
Ljuljana
Trieste
ITALIA
Avignon
Toulouse Vitoria
Zalaegerszeg
SLOVENIA Maribor
Padova
Milano Torino
Szombathely
Kaposvár
Bergamo
Santander
• 50% r e d u c e r e la Croazierele din Budapesta (fara masa), Paris și Londra (pentru achitarea abonamentului la metrou) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e la excursia Valea Loirei - Fontainbleau pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e la excursia Windsor - Stratford - Oxford pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
Split
Bari
Napoli
Évora Valencia
Beja
Potenza
Palma de Mallorca
Sevilla Murcia
75
BONUS Ziua 8: Londra - Windsor Stratford - Oxford (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional excursie la Windsor (12€). Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia continuă spre Stratford-upon-Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere și cazare la acelaşi hotel la Londra.
Ziua 9: Londra Strasbourg (735 km) Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. În cursul serii sosire în Strasbourg. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France şi Consiliul Europei. Cazare în zona Strasbourg.
Ziua 10: Strasbourg Munchen - Salzburg (485 km) Mic dejun. Începem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Notre Dame de Strasbourg şi Palatul
Rohan. Plecare spre Salzburg, cu popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. După-amiază, sosire în oraşul muzicii, unde printr-un tur pietonal avem ocazia sa admirăm: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare în zona Salzburg.
Ziua 11 Salzburg - Viena Budapesta 545 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg, Domul Sf Stefan, Opera. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Ziua 12: Budapesta Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Va l ea L o i rei , Fra nta
Cagliari
Faro
Catanzaro
Palermo
card
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, cu excepția zilei 7 (contra cost transport public); • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 și 3*; • Deplasarea cu autocarul la Greenwich; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 12 grupuri, din care 10 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Paris www.hotel-bb.com/fr/hotels/paris-est-bondy.htm Londra www.euroqueenshotel.com/ Strasbourg www.ibis.com/gb/hotel-1588-ibis-strasbourg-aeroport-le-zenith/ index.shtml Zona Salzburg www.pensionsonnenhof.at/ Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Fontainebleau și Valea Loirei, Oxford-Stratford, Windsor, Croazieră pe Dunăre, minimum 30 persoane. • Transportul local și vaporașele în Strasbourg, Paris și Londra, ascensiunea în Turnul Eiffel. • Taxele de taversare a Canalului Manecii - 45 euro/pers (se achită la înscriere). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
21.06, 14.07, 27.07, 01.09 499€
07.08, 17.08 505€
Supl. single 205€
Nitra
Bu Tatabánya Gyár
Eisenstadt
AUSTRIA
Klagenfurt
Trento
Aosta
Annecy
Oviedo
Melk
Bolzano
Chamonix
SLO
Bratislava
Sankt Pölten
Graz
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Trnava
Viena
Linz
München Rosenheim Salzburg
Zurich Bern
Geneva
Bordeaux
Viana do Castelo
Nurnberg
Neuschwanstein
BONUS Limoges
Opole
Kat Praga Hradec Králové Pardubice Karlovy Vary Plzeñ Olomouc Ostrava Jihlava Zlin CEHIA České Budějovice Brno Trenčí
Saarbrücken
FRANTA Dijon
Santiago de Compostela
Heidelberg Mainz
Luxemburg
Poitiers
Wroclaw Liberec
Wiesbaden
Reims Châlons-en-Champagne Metz Fontainebleau
Rennes
POLONIA
Ústínad Laben
Arlon LUX
Rouen
Zielona Góra
Dresden
Erfurt
Frankfurt
Koln
Amiens Caen
Bydgoszcz
Poznañ
Potsdam
GERMANIA
Düsseldorf
Wavre Liège MansBELGIA Namur
Gdańsk
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
London Greenwich Canterbury
Oxford Windsor
499€
Pa rl a me n tu l din B u da pe sta
IRELAND
Copil 6-12 ani 475€ 67
A mste rda m, O la n da B rug es , B el gia
Anglia, Franța, Benelux
ITINERARIU: Melk • Nurnberg Luxembourg • Reims • Paris • Versailles • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Bruges • Gent • Amstrdam • Haga • Delft • Rotterdam • Anvers • Bruxelles • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Melk Nurnberg (740 km) Mic dejun. Plecare spre NurnbergGermania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abația Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg.
Ziua 3: Nurnberg Luxembourg - Reims - Paris (795 km) După micul dejun, plecare spre Luxembourg, pentru un minunat tur pietonal către Place de l’Armee şi Palatul Ducal. În drum spre Paris, scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Spre seara, târziu, sosire și cazare la Paris. 68
Ziua 4: Paris Mic dejun. Tur panoramic cu auto carul în Oraşul Luminilor: L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Timp liber pentru vizitarea Muzeului Luvru. Urmează L’lIle de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame, Cartierul Latin şi Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 5: Paris - Versailles Canterbury - Londra (450 km) După micul dejun, tur cu autocarul al cartierului de zgârie nori La Defence, apoi se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. În continuare traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în
atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra.
Ziua 6: Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds- Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispozitie sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 7: Londra Mic dejun. Dedicăm înca o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţie în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 8: Londra - Windsor Stratford - Oxford (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie
la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford-upon-Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra.
Ziua 9: Londra - Bruges Gent - Haga Mic dejun. Plecare spre Dover pentru a reveni pe continent pe ruta Dunquerque-BrugesGent. După prânz, vom admira frumuseţea oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. În Gent se vizitează Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf.Iacob. Călătoria continuă spre zona Haga pentru cazare.
Ziua 10: Amsterdam Mic dejun. Dedicam ziua vizitei oraşului Amsterdam - Veneția Nordului - cu Rijkmuseum, Muzeul
15 zile de la 629€
Tra fa lga r S qu a re
BONUS
Vadsz
ísafördur
Murmansk
A b b ey d e N e u mu n ste r, L u xe mbo u rg
Tromsø
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes Keflavik
• g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • g r at u i t excursia opțională la Frankfurt • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
Reykjavik Selfoss
ICELAND
Egilsstadir
75
BONUS
card
Servicii incluse
Bodø
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, cu excepția zilei 7 (contra cost cu transport public); • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • deplasarea cu autocarul la Greenwich; • Excursia opțională la FRANKFURT; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Rovaniemi
Luleå
Oulu
Grad de realizare & clasificare autocare Steinkjer
legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga.
Ziua 11 Haga - Delft - Rotterdam - Anvers Bruxelles (185 km)
Ziua 14: Praga - Budapesta (535 km)
Mic dejun. Vizită în Haga: Vredes paleis (Palatul Păcii), Binnenhof (Parlamentul), moderna Primărie, Muzeul Regal de Pictură Mau ritshuis cu renumite picturi de Rembrandt, Rubens şi Vermeer, Tribunalul Internaţional. După o oprire în pitorescul Delft - cele bru pentru ceramica albastră, continuăm spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un tur IRELAND pietonal în centrul oraşului. Plecare spre Anvers, unde poposim lângă Grote Markt, cu Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Cazare la Bruxelles.
Ziua 12: Bruxelles - Koln Koblenz (310 km)
Cardiff
Mic dejun. Tur de oraş în Bruxelles: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Înainte de a părăsi capitala Belgiei admirăm simbolul oraşului, Atomium-ul amplasat lângă Rennes parcul Mini-Europa. Plecare spre Germania. Scurtă oprire în Nantes Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare la Koblenz sau într-una din localităţile pitoreşti din zonă.
Ziua 13: Valea Rinului Frankfurt - Praga (655 km) Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu
Santiago de Compostela
Santander
a do Castelo
Pamplona Bragança
Molde
Härnösand
SWEDEN
Exemple de cazări 2015 NORWAY
Mikkeli
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-cite-dessciences-19th/index.shtml Londra www.euroqueenshotel.com/ Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html ESTONIA Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/index.php Praga www.hotelfortunacityprague.com/ LATVIA Budapesta www.expohotelbudapest.com Hermansverk
Lillehammer
Hamar
Bergen
Gävle
Helsinki
Turku
Mariehamn
Oslo
Uppsala
Drammen
Moss
Tønsberg
Karlstad
Haapsalu
Kärdla
Örebro
Jógeva
Stockholm
Tartu
Pärnu
Viljandi
Nyköping
Pôlva
Arendal
Vòru
Linköpingen
Kristiansand
Visby
Göteborg
Jönköpingen
Rïga
Nu sunt incluse în preţ
ZEMGALE
Aalborg
Växjö
Daugavpils Šiauliai
• Excursii opţionale: Fontainebleau şi Valea Loirei, Oxford-Stratford, Windsor, LITHUANIA Croazieră pe Dunăre, minim 30 persoane DENMARK • Transportul local şi vaporaşele în Strasbourg, Paris şi Londra, ascensiunea în Turnul Eiffel • Taxele de taversare a Canalului Mânecii – 45 euro/pers. (se achită la înscriere) • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale Viborg
Utena
Klaipèda
København (Copenhagen)
Vejle
Tauragé
Malmö
Kaunas
Dover Calais
Gent
Alytus
Hrodna
Lille
Caen
Berlin Hannover
Maastricht Liège
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Orléans
Poitiers
Clermont-Ferrand
Heidelberg
Mainz
Nurnberg
CEHIA
Saarbrücken
České Budějovice
Luts'k
UKRAINA
Rivne
Opole Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Karlovy Vary Plzeñ
Lublin Kielce
Wroclaw
Dresden
Wiesbaden
Kódz
POLONIA
Ústínad Laben
Olomouc Ostrava Jihlava Zlin Brno
Rzeszów
Krakáw
L'viv
Ternopil
Khmelny Ivano-Frankivs'k
Zilina
Prešov
Chernivtsi
Marseille
Trenčín
Stuttgart
02.07
18.07
639€
Avignon Montpellier
Zielona Góra
Košice Uzhhorod Banská Bystrica SLOVACIA Botoşani Trnava FRANTA Miskolc Nyíregyháza Suceava Nitra Strasbourg Viena Linz Bratislava Satu Mare München Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Bistriţa Budapesta Piatra-Neamţ Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg AUSTRIA Tatabánya Gyár Besançon Oradea Zurich Szolnok Szombathely Bac Târgu Mureş Székesfehérvár Bern Graz Innsbruck Miercurea-Ciuc Zalaegerszeg Szeged Békéscsaba Veszprém Kecskemét Lausanne LIECHTENSTEIN ROMANIA Klagenfurt ELVETIA Stiniu Gheorghe Alba Iulia Geneva Kaposvár Maribor UNGARIA Bolzano Deva Braşov Szeksard Arad SLOVENIA Chamonix Pécs Trento Rimnicu Vilcea Aosta Ploieş Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Reşiţa Padova Novi Sad Lyon CROATIA Tirgoviste Tirgu Jiu Piteşti Milano Venezia Zagreb Verona Drobeta Turnu-Severin Bucur Torino Slatina Rijeka Belgrad Craiova ITALIA Giurgiu
DATE DE PLECARE 2016
Bordeaux
Potsdam
Liberec
Luxemburg
Limoges
Erfurt
Frankfurt
Koln
Arlon LUX
Paris
Magdeburg
BELARUS Brest
Warszawa
Poznañ
GERMANIA
Düsseldorf
BELGIA
Amiens Rouen
Bydgoszcz
Szczecin
Bremen
Hasselt
Bruxelles Wavre Mans Namur
Biafystok
Schwerin
Groningen
Anvers
Minsk
Gdańsk
Kiel
Middelburg 's Hertogenbosch
Leuven
Vilnius
Marijampole
Kaliningrad
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam Brugge
Vits
Panevėžys
Telšiai
Karlskrona
Assen
London Greenwich Canterbury
LATGALE
Jelgava
Liepäja Kalmar
Olsztyn
ANGLIA
Pskov
Volga
Kuressaare
Hamburg
Oxford Windsor
Rakvere
Paide
Rapla
Skien
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Stratford
Kohtla-Järve
Tallinn
Västeràs
Halmstad
Leeuwarden
Sankt-Peterburg
Falun
Ziua 15: Budapesta Bucureşti (895 km)
Toulouse Vitoria
Östersund
Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional, se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Loc în cameră DBL
Oviedo
Trondheim
Edinburgh
Dublin
FINLAND
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 11 grupuri, din care 9 grupuri au beneficiat de autocare 3* și 4*.
Stavanger
Belfast
Braga
Umeå
Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Opţional, minicroaziera pe canale (cca 15€), cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga.
02.08, 21.08
629€
Genova San Remo MONACO
Supl. single
645€
Copil 6-12 ani
265€
589€
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
SAN MARINO
Sarajevo
Firenze Ancona
Alexandria
Ru Vidin
SERBIA
Zadar
Split
69 Pleven
Montana
Veliko Tarnovo
Vralsa Lovech
Gabrovo
S a bo ti tra ditio n a li, O la n da S co tia
Anglia, Scoția, Irlanda
ITINERARIU: Melk • Nurnberg • Luxembourg • Bruxelles • Bruges • Canterbury • Londra • Windsor • Greenwich • Oxford • Leeds • Stratford • York • Manchester • Liverpool • Dublin • Belfast • Castelul Dunluce • Giant’s Causeway • Lake District • Glasgow • Edingburg • Loch Ness • Newcastle • Stirling • Durham • Amsterdam • Haga • Rotterdam • Delft • Koln • Valea Rinului • Frankfurt • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara CHR, Calea Grivitei, nr 158. Cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Melk Nurnberg (740 km) Mic dejun. Plecare spre Nurnberg. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira Abația Melk. Sosire la Nurnberg și tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg.
Ziua 3: Nurnberg Luxemburg - Bruxelles (655 km) Mic dejun. Traversăm Germania spre Luxemburg pentru vizita la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Continuăm spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. Cazare la Bruxelles.
Ziua 4: Bruxelles - Bruges Canterbury - Londra (315 km) Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu ne va încânta oraşul Bruges, pe care îl vom descoperi pietonal şi printr-o plimbare cu barca. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat-ul de la Calais la Dover. Oprire la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei. Seara sosire şi cazare la Londra. 70
Ziua 5: Londra - Greenwich Mic dejun. Vizita la Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds- Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare la Greenwich cu renumitul Observator Astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 6: Londra Mic dejun. Dedicăm o zi explorării oraşului cu transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 7: Londra - Oxford - Windsor - Stratford Nottingham (415 km) Mic dejun. Plecare la Windsor, unde se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia. Continuăm cu Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde vom vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Urmează Stratfordupon-Avon, locul de naştere al lui Shakespeare, apoi ne deplasam spre zona Nottingham pentru cazare.
Ziua 8: Nottingham - Leeds - York - Manchester Chester (340 km) Mic dejun. Deplasare spre Leeds unde vom vizita Muzeul
Armurilor, apoi spre York, unde se pot admira fortificaţiile oraşului vechi, inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. După ce se vizitează Manchester - Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, cazare în zona Chester.
Ziua 9: Liverpool - Dublin (215 km) Mic dejun. Deplasare spre Liverpool pentru tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri. Traversare în Irlanda cu ferry-boat de la Holyhead. După debarcare începem vizita în Dublin cu: Castelul Dublin, Catedrala St. Patrick’s, Colegiul Trinity, iar la final faimoasa Fabrică Guinness. Cazare în zona Dublin.
Ziua 10: Belfast - Castelul Dunluce - Giant`s Causeway - Dumfries (320 km) Mic dejun. Înaintam către Belfast unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway 20€) se vizitează ruinele castelul Dunluce, amplasat pe o
impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. După întoarcerea la Belfast, traversarea cu ferryboat-ul la Cairnryan. Cazare în zona Dumfries.
Ziua 11: Dumfries - Lake District - Glasgow (430 km) Mic dejun. Timp liber în pitorescul orăşel Dumfries, sau excursie opţională (24 euro) în Parcul Naţional Lake, cu peisaje superbe în care piscurile celor mai înalţi munţi din Anglia se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii cât şi pitoreştile orăşele „ascunse de civilizatie”. Întoarcere în Dumfries. Urmează Glasgow unde vom vizita Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Timp liber pentru a descoperi farmecul oraşului. Cazare în zona Glasgow.
Ziua 12: Scoția De Nord: Cast.stirling Loch Ness Inverness (485 km) Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Vizităm Castelul Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow.
19 zile de la 855€
U n ive rsita te a Q u e e n s, Be lfa st
BONUS
75
BONUS
• 50% r e d u c e r e la Croazierele în Budapesta (fară cină), Amsterdam și Londra (la achitarea abonamentului la metrou) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e pentru excursia opțională Scoția De Nord Loch Ness pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • g r at u i t Frankfurt, Oxford, Windsor. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, cu excepția zilelor 6 și 13 (contra cost cu transport public); • 17 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • 1 cazare pe ferry Anglia-Olanda, cabine de 4 persoane; • deplasarea cu autocarul la Greenwich • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu Vadsz
Grad de realizare & clasificare autocare Ziua 13: Edinburgh Mic dejun. Vizită în Edinburgh cu transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Catedrala St. Giles, Parlamentul, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Timp liber la dispoziţie pentru a descoperi farmecul capitalei Scoţiei. Cazare în zona Glasgow. ísafördur
Saudharkrokur
Akureyri
Borgarnes
Ziua 14: Edinburgh ICELAND Durham - Newcastle Upon Tyne (250 km) Egilsstadir
Keflavik
Reykjavik Selfoss
Mic dejun. Plecare spre Newcastle pentru traversarea Mării Nordului spre Olanda. După ce se vizitează micul orăşel medieval Durham renumit prin splendida sa catedrală din secolul XI, urmează un scurt tur pietonal în Newcastle, înainte de a ne prezenta în port cu minim 2 ore înainte de îmbarcare. Cazare pe ferryboat, în cabine de 4 persoane.
Ziua 17: Valea Rinului Frankfurt - Praga (615 km)
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 11 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare 3* și 4*.
Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/en Nurnberg www.accorhotels.com/gb/hotel-2924-congress-hotel-mercurenuernberg-an-der-messe/index.shtml Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/room.shtml www.euroqueenshotel.com/ Londra Nottingham www.parkinn.co.uk/hotel-nottingham Liverpool www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/gb/en/liverpool/lplrl/hoteldetail Dublin www.claytonhoteldublinairport.com/ Zona Dumfries www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/gretna-green/days-inngretna-green-m74/hotel-overview FINLAND Glasgow www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/lanarkshire/days-innabington-m74/hotel-overview?cid=local Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/index.php www.hotelfortunacityprague.com/ Praga Budapesta www.expohotelbudapest.com Rovaniemi
Bodø
Luleå
Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare în Budapesta.
Oulu
Umeå
Steinkjer
Începem vizita cu Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un tur pietonal prin centrul oraşului. Urmează Amsterdam-”Veneţia Nordului” cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi vizita la o renumită fabrică de prelucrare a diamantelor. Opţional ne îmbarcăm într-o mini croazieră pe canale (cca 15 euro), cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga.
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Härnösand
Molde
Nu sunt incluse în preţ
Helsinki Turku Kohtla-Järve
• Excursiile opționale: Oxford-Stratford, Windsor, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. ESTONIA • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra, transportul local în Londra (inclusiv la Windsor), Belfast, Dublin, Glasgow, Edinburgh, etc.; • Taxele de traversarea Canalului Manecii și ferry spre Irlanda şi Irlanda de Nord LATVIA 123€/pers (se achită la înscriere). Rïga • Excursii opţionale: NORWAY Castelul Dunluce + Giant`S Causeway, Lake District, Loch Jelgava Ness + Nordul Extrem al Scotiei, toate minim 30 pers Jönköpingen • Supliment (opţional) pentru cabina dublă pe ferry 35 euro/ pers. Liepäja Göteborg Šiauliai Panevėžys U • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de SUEDIA Telšiai LITHUANIA ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. Växjö Kalmar Klaipèda Aalborg Gävle
Hermansverk
Hamar
Rakvere
Tallinn
Mariehamn
Lillehammer
Paide
Falun
Jógeva
Rapla
Uppsala
Tartu
Haapsalu
Kärdla
Bergen
Västeràs
Oslo
Volga
Stockholm
Drammen
Vòru
Kuressaare
Örebro
Karlstad
Pôlva
Viljandi
Pärnu
Moss
Nyköping
Tønsberg
Linköpingen
Stavanger
Arendal
ZEMGALE
Visby
Kristiansand
Halmstad
Karlskrona
Tauragé
Viborg Loch Ness
Mikkeli
Östersund
Trondheim
Skien
Ziua 19: Budapesta Budapesta (895 km)
După micul dejun, vizităm Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Continuăm cu pitorescul orăşel Delft, apoi dupăamiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din celelalte localităţi pitoreşti din zonă.
Tromsø
Ziua 18: Praga - Budapesta (535 km)
Ziua 15: Rotterdam - Amsterdam
Ziua 16: Haga - Delft - Koln (390 km)
Murmansk
Copenhagen Malmö
DANEMARCA
Edinburgh
Kaunas Viln
Marijampole
Alytus
Kaliningrad
Hrodn
Vejle
Glasgow
Olsztyn
Gdańsk
Dumfries
Biafystok
Durham
Dunluce
IRLANDA
Belfast
Lake District
Liverpool Manchester
Hamburg
Leeds
Groningen Leeuwarden
Dublin
Stratford Cardiff
Schwerin
Poznañ Berlin
Oxford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Middelburg 's Hertogenbosch Rotterdam Anvers
Brugge Gent
Calais
Lille
Amiens
Arlon
LUX
Paris
DATE DE PLECARE 2016
28.06 Orléans
Reims Châlons-en-Champagne
Poitiers
Stuttgart
Zurich Bern
865€ELVETIA Chamonix
Clermont-Ferrand
Annecy Lyon
Klagenfurt
390€
Bergamo Milano
Padova Verona
Tatabánya Gyár Szombathely
Graz
Zalaegerszeg
Szolnok
Székesfehérvár
Kecskemét UNGARIA Veszprém
Copil 6-12 ani
Békéscsab
Szeged
Kaposvár
Maribor
Szeksard
Pécs
805€
SLOVENIA
Bolzano
Trento
Aosta
AUSTRIA
Supl. single
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Lausanne Geneva
Melk Eisenstadt Salzburg
Neuschwanstein
Besançon
855€ Limoges
Sankt Pölten
München Rosenheim
Strasbourg
13.07, 26.07, 12.08, 26.08 Dijon
Nantes
Nurnberg
Luxemburg
FRANTA
Krakáw
Hradec Králové Pardubice Ostrava Prešov Olomouc Karlovy Vary Zilina Zlin Plzeñ Košice Jihlava Banská Bystrica Trenčín CEHIA Brno SLOVACIA Miskolc Nyír České Budějovice Trnava Nitra Deb Bratislava Salgótarján Eger Viena Budapesta Linz
Wiesbaden
Metz
Rzeszó Katowic
Praga
MainzHeidelberg
Rouen
Liberec
Ústínad Laben
Saarbrücken
Caen Rennes
Erfurt
Liège
Namur
Opole
Dresden
Frankfurt
BELGIA
Wavre Mans
Wroclaw
Koln
Maastricht Bruxelles
Leuven
Kielce
Magdeburg
GERMANIA
Düsseldorf
Hasselt
Dover
Hannover
Lublin
Kódz
POLONIA
Zielona Góra
Potsdam
Zwolle
Amsterdam Lelystad Haga OLANDA Utrecht Arnhem
ANGLIA
Warszawa
Szczecin
Bremen
Assen
Nottingham
Loc în cameră DBL
Bydgoszcz
Kiel York
Novi Sad
CROATIA
Ljuljana
Trieste Zagreb
Venezia Rijeka
71
BOSNIA HERTEGOVINA
Pa la tu l S a n so u ci, Po stda m, G e r ma n ia M u ze u Ba bilo n , Be rlin , G e r ma n ia R i g a , L eto ni a
Polonia - Ţările Baltice
ITINERARIU: Cracovia • Auschwitz • Czestochowa • Varșovia • Kaunas • Tallinn • Helsinki • Rundale • Riga • Vilnius • Gdansk • Berlin • Postdam • Dresda • Karlovy Vary • Praga • Bratislava
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta Cracovia (390 km) Mic dejun.Tranzitând Slovacia, se pleaca spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi și mai mari orașe din Polonia, fosta reședință a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cu ghid local, cel mai important complex arhitectonic, aparținând resedinței regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia.
Ziua 3: Auschwitz Czestochowa Varșovia (365 km) Mic dejun. Dimineața vizităm Muzeul lagărului de concentrare de la Auschwitz.Plecare spre Czestochowa la Mănăstirea JasnaGora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră”, 72
care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea și frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumarate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Orașul Vechi - Stare Miasto, cu Catedrala Sf. Ioan, Palatul Regal și Muzeul Chopin. Cazare la Varșovia.
Ziua 4: Varșovia - Kaunas Riga (655 km) Mic dejun. Tranzităm Lituania cu o scurtă oprire în Kaunas, al doilea oraş ca mărime al ţării. Traseul continuă spre Letonia, unde începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Cazare la Riga.
Ziua 5: Riga - Tallinn (345 km) Mic dejun. Timp liber în Riga. Plecare spre Estonia. Începem vizita cu ghid local în Tallinn, capitala celei mai mici Republici
Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Tompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. Cazare la Tallinn.
Ziua 6: Tallinn - Helsinki - Tallinn Mic dejun. Timp liber în Tallinn sau excursie opțională cu ferryboat-ul la Helsinki (biletele pentru ferry și transport în Helsinki nu sunt incluse în preț), pentru a vizita superba capitala a Finlandei. Tur de oraş pietonal și cu transportul public în Helsinki: Piaţa Senatului, Primăria, Catedrala Luterană, Parlamentul şi Templul Circular. Seara, îmbarcare pe ferryboat pentru traversare înapoi spre Tallinn.
Ziua 7: Tallinn - Palatul Rundale - Vilnius (580 km) Mic dejun. Părăsim Estonia și tranzităm Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale, construit în stil baroc târziu. Continuăm traseul spre Lituania. Sosim în cursul după amiezii în Vilnius și începem turul de
oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Cazare la Vilnius.
Ziua 8: Vilnius - Gdansk (560 km) Mic dejun. Timp liber în Vilnius. Plecare spre Gdansk, oraș- port la Marea Baltică, pentru un tur pietonal: Strada Dluga, Fântâna lui Neptun, Biserica Mariacki, Str. Mariacka, portul medieval cu celebra macara, construita în 1444. Cazare în zona Gdansk.
Ziua 9: Gdansk - Berlin (490 km) Mic dejun. Se traversează nordul Poloniei către Germania, pentru un tur de oraş cu autocarul în Berlin, apoi continuăm turul pietonal: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin.
Ziua 10: Berlin - Potsdam (80 km) Mic dejun. Timp liber în Berlin. Sugerăm vizitarea Muzeului Pergamon, cu renumitele colecții
Umeå
Trondheim Östersund Molde Härnösand
Hermansverk
13 zile
485€ Mikkeli
de la
Lillehammer Hamar
FINLANDA
Gävle
Bergen
Turku Helsinki
Falun Uppsala
Oslo
Tønsberg
Örebro
SUEDIA
Arendal
Göteborg Edinburgh
Dumfries
NDA
Marijampole Kaliningrad Kiel
Nottingham
Oxford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Gent Lille
Hannover
POLONIA
BELGIA Namur
Liège
Erfurt
Frankfurt
Lublin Auschwitz
Wroclaw
Hasselt
Koln
Kódz
Zielona Góra
GERMANIA
Düsseldorf
Bruxelles Maastricht
Leuven
Wavre Mans
Poznañ
Magdeburg
BELARUS Brest
Varsovia
Berlin Potsdam
Middelburg 's Hertogenbosch
Anvers
Hrodna
Bydgoszcz
Szczecin
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Minsk
Biafystok Schwerin
Assen Cardiff
Olsztyn
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA
Vitsyeb
Vilnius Alytus
Gdańsk
Leeds
Panevėžys Utena
Tauragé Kaunas
York Manchester
Telšiai
LITHUANIA
Copenhagen Malmö
Vejle
Liverpool
Klaipèda
LATGALE
Daugavpils
Šiauliai Karlskrona
DANEMARCA
ZEMGALE ZEMGALE
Jelgava Jelgava
Liepäja Liepäja
Kalmar
Viborg Durham
blin
Rïga Rïga
Aalborg Växjö
Pskov
LATVIA LATVIA
Visby
Jönköpingen
Halmstad Belfast
Rakvere Rapla Paide Jógeva ESTONIATartu Pärnu Viljandi Pôlva Volga Vòru Kuressaare Haapsalu
Kärdla
Linköpingen
Kristiansand
Glasgow
Tallinn
Stockholm Nyköping
Skien
NORWAY
Stavanger
Karlstad
Moss
Kohtla-Järve
Västeràs
Drammen
Sankt-Peterburg
Mariehamn
Dresden
Cracovia
Luts'k
UKRAINA
Rivne
Opole
Liberec Ústínad Laben
75
Heidelberg
Wiesbaden
Arlon LUX
BONUS
C ra c o v i a , Po l o ni a
Rzeszów Katowic L'viv Krakáw Ternopil Praga Hradec Králové Khmelnyts Pardubice Karlovy Vary Rouen Mainz Plzeñ Caen Olomouc Ostrava Nurnberg Ivano-Frankivs'k Luxemburg Jihlava Zlin Saarbrücken CEHIA Zilina Prešov Chernivtsi Reims Metz České Budějovice Brno Rennes Châlons-en-Champagne Paris Košice Uzhhorod Trenčín Stuttgart Banská Bystrica SLOVACIA Botoşani Trnava FRANTA Miskolc Nyíregyháza Suceava Nitra Strasbourg Viena Orléans Linz Bratislava Satu Mare München Nantes Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Bistriţa Piatra-Neamţ Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg AUSTRIA Tatabánya Budapesta Gyár Besançon Oradea Zurichexcursiile Szolnok Poitiers Szombathely • g r at u i t Toate Cluj Bacău Târgu Mureş Székesfehérvár Bern Graz Innsbruck Miercurea-Ciuc Zalaegerszeg opționale cu excepțiaLIECHTENSTEIN Veszprém Kecskemét Lausanne Békéscsaba Klagenfurt ELVETIA Stiniu Gheorghe ROMANIA UNGARIA Alba Iulia Geneva Szeged croazierelor. Kaposvár Maribor Bolzano Limoges Deva Braşov Szeksard Clermont-Ferrand Arad SLOVENIA Chamonix • n o u ! Pachet asigurări Pécs Trento Rimnicu Vilcea Aosta medicală, inclus: Ploieşti Bergamo Trieste Annecyasigurare Ljuljana Reşiţa Padova Bordeaux Novi Sad Lyon CROATIA Tirgoviste asigurare storno, asigurare Tirgu Jiu Piteşti Milano Venezia Zagreb de bagaj pentru posesorii de Verona Drobeta Turnu-Severin Bucures Torino Slatina • Transport cuRijekaautocar climatizat, clasificat 2-4*,Belgradexcepția ziua 6 (contra Craiova ITALIA pellerin club card Giurgiu Amiens
A u sch w i tz
BONUS
Toulouse
Vitoria
din Orientul Apropiat, antichități Montpellier clasice și Arta Islamica sau vizita la Palatul Charlottenburg, cel mai importantANDORRA palat baroc din Berlin. La prânz, excursie la Potsdam, unde vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini. Cazare la Berlin.
Pamplona Logroño
Andorra la Vella
Zaragoza
Barcelona
Ziua 11: Berlin - Dresda Karlovy Vary - Praga (490 km) Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
Mic dejun. Plecare spre Dresda, unde vom admira: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Programul continuă cu Karlovy Vary- binecunoscuta staţiune balneoclimaterică cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute. Sosire la Praga pentru cazare.
Servicii incluse
Genova
Avignon
Bologna
Remo Primăria şi Turnul cuSanCeas, Marseille EvreiescMONACO Cartierul etc. Plecare Nice Cannes spre Ungaria cu o scurtă vizită în Saint TropezSosire la Budapesta, Bratislava. unde opţional se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29€ cu cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Firenze
Ajaccio
Ziua 13: Budapesta Bucureşti (895 km) Cagliari
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
BOSNIA cost cu transport public); HERTEGOVINA • 12 cazări cu MD în hoteluri de 2-4*; SAN MARINO • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu; • Ghizi locali la Cracovia, Tallin și Berlin.
Alexandria
Ruse Vidin
SERBIA
Zadar
Pleven Montana
Veliko Tarnovo
Sarajevo
Vralsa Lovech
Split
Ancona
Sofiya (Sofia)
KOSOVO
Grad de realizare & clasificare autocare Perugia
Gabrovo
BULGARIA
Pernik
Stara Zagora Plovdiv
Kyustendil
Pristina
Pazardzhik
Skopje 7 grupuri, Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat din care 6 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015
Roma (Rome)
Tirana
Smolyan
MACEDONIA
Campobasso
Budapesta Cracovia Varșovia Riga Tallinn Vilnius Gdansk Berlin Praga Budapesta
www.tulipinnbudapestmillennium.com/ ALBANIA www.krakowexpress.pl/en/ www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawa-reduta/index.shtml www.hotelbellevue.lv/ www.susi.ee/?lang=en GREECE www.karolina.lt/en/viesbutis.php www.hotelolivia.org.pl/index.php?id=&idml=1 hotelmardin.com/Hoppegarten/ www.hotelfortunacityprague.com/ www.expohotelbudapest.com Thessaloniki
Bari
Napoli
Kasani
Potenza
Larisa
Ioannina
Kerkyra
Larnia
Catanzaro
Athina (Athens)
Patra
Palermo
Nu sunt incluse în preţ
Tripoli
• Excursii opționale: Croazieră pe Dunăre, minimum 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
Ziua 12: Praga - Bratislava - Budapesta (525 km)
DATE DE PLECARE 2016
Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol,
Loc în cameră DBL
22.06, 20.07, 17.08 485€
Kh
Blagoevgrad
L'Aquila
Supl. single 195€
Copil 6-12 ani 451€
Al 3-lea adult în cameră 475€ 73
Kŭrdzhali
Ka rlo vy Va ry, Ce h ia Ca te dra la sin U ppsa la , S u e dia Po a rta B ra nd emb urg , B e rlin
Țările Nordice
ITINERARIU: Cracovia • Varșovia • Stockholm • Drottningholm • Uppsala • Oslo • Helsingor • Goteborg • Copenhaga • Hamburg • Berlin • Potsdam • Dresda • Karlovy Vary • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Cracovia - Varșovia (650km) Mic dejun.Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Varșovia.
Ziua 3: Varșovia - Gdynia (ferry) (480 km) Mic dejun. Începem turul de oraș în Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi - Stare Miasto, 74
cu Catedrala Sf. Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Gdynia (sau Swinoujscie) şi îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia (la Karlskrona sau Ystad). Cazare la bordul navei în cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi pe ferry 39€/ pers)
Ziua 4: Karlskrona (sau Ystad) - Stockholm (490 km) Mic dejun. Traversăm sudul ţării către Stockholm, capitala Suediei „răsfirată” pe un adevărat arhipelag de insuliţe. Cazare la Stockholm.
Ziua 5: Stockholm Castelul Drottningholm Mic dejun. Începem turul de Stockholm: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, (în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel), Muzeul Vasa. Timp liber. Sugerăm vizita „Muzeului Satului”-Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opțional excursie (gratuit) cu autocarul sau croazieră
cu vaporaşul ( 25€ ) spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. Întoarcere la Stockholm pentru cazare.
Ziua 6: Stockholm Uppsala - Oslo (520 km) Mic dejun. Dimineaţă excursie spre Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. După amiază traversăm Suedia către Oslo. Cazare la Oslo.
Ziua 7: Oslo Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace) Fortăreaţa Akershus. Timp liber în capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene din peşte etc. Cazare la Oslo.
Ziua 8: OSLO - Goteborg Helsingor - Copenhaga (560 km) Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Gotheborgs Utkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferryboat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga.
Ziua 9: Copenhaga Mic dejun. Vizita în Copenhaga pietonal și cu transport public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită în Copenhaga, în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
Östersund Molde Härnösand
Mikkeli
13 zile de la 675€
Hermansverk Lillehammer Bergen
Gävle
Hamar Oslo
NORVEGIA
Karlstad
Skien
Edinburgh
Viborg
DANEMARCA
Liverpool
LITHUANIA
Malmö
Kaunas Tauragé Marijampole Vilnius Kaliningrad Alytus Gdańsk
Kiel
Nottingham
Hamburg
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Oxford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Anvers
Gent Lille
Wavre Mans
BELGIA Namur
Orléans
Nantes
75
FRANTA BONUS
Poitiers
Bordeaux
o Santander
Toulouse Vitoria Pamplona Logroño Andorra la Vella
Valladolid
ANDORRA
Besançon
Nurnberg
Olomouc Ostrava Zlin
Jihlava
CEHIA
České Budějovice
Brno
Stuttgart
Sankt Pölten
Melk Salzburg
Zurich Bern
Viena
Linz
München Rosenheim
Neuschwanstein
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
KarlovyPlzeñ Vary
Lu
UK
Cracovia Opole
Ústínad Laben
Heidelberg
Strasbourg
Lublin
Eisenstadt
AUSTRIA
Graz
Rzeszów
Krakáw
Prešov
Košice Uzhhorod Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA Miskolc Nyíregyháza Nitra Bratislava Satu Mare Salgótarján Baia Eger Debrecen Zalău Tatabánya Budapesta Gyár UNGARIA Oradea Szolnok Szombathely Székesfehérvár Zalaegerszeg Veszprém Kecskemét Békéscsaba Trnava
Toledo
Barcelona
Mic dejun. Traversare cu ferry în SPAIN Germania la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St. Michaelis şi zona portuară. Urmează Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin. Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
Ziua 11: Potsdam - Dresda Karlovy Vary - Praga (370 km) Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Continuăm cu o scurtă vizită în
Alba Iulia
Deva
Szeksard
Pécs
Trento
Trieste
Reşiţa
Novi Sad
Tirgu Jiu
Zagreb
Rijeka
Drobeta Turnu-S
Belgrad
Cra
Bologna
Vidin
Montan
Zadar
Sarajevo
Firenze
Split
Ancona
Cannes Saint Tropez
pellerin club card
Karlovy Vary- staţiune balneara cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute. Cazare la Praga.
Grad de realizare & clasificare autocare Ajaccio
Roma (Rome)
Pernik
Kyustendi
Pristina
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 12 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*. Tirana
Exemple de cazări 2015
Sofiya
KOSOVO
Perugia
Skopje
L'Aquila
Ziua 10: Copenhaga Hamburg - Berlin
ROM
Kaposvár
Bolzano
Zaragoza
MADRID
L'viv
IvanoZilina
Innsbruck Lausanne • g r at u i t - deplasarea LIECHTENSTEIN Klagenfurt Szeged cu autocarul Geneva ELVETIA Maribor Clermont-Ferrand Arad SLOVENIA la Uppsala și Chamonix Aosta Drottningholm. Bergamo Annecy Ljuljana Padova Lyon CROATIA • n o u ! Pachet Servicii incluse Milano Venezia Verona asigurări inclus: Torino • Transport ITALIA cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepția ziua 9 (contra asigurare medicală, BOSNIA cost cu transport public); Genova HERTEGOVINA Avignon asigurare storno, • 11 cazări cu mic dejun SERBIA SAN MARINOîn hoteluri de 3 - 4* și IBIS; San Remo asigurare de bagaj Montpellier • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; MONACO Marseille pentru posesorii de Nice • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Gr ad in i le Ti v o l i , Da nema rc a
Limoges
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Dijon
Dresden Liberec
Mainz
Luxemburg
Paris
Erfurt
Frankfurt
Kódz
Wroclaw
Wiesbaden
Arlon LUX
Rouen
Rennes
BONUS
Koln
Liège
POLONIA
Zielona Góra
GERMANIA
Düsseldorf
Hasselt
Bruxelles Maastricht
Leuven
Poznañ
Potsdam Magdeburg
Hannover
BELARUS Brest
Varsovia
Berlin
Middelburg 's Hertogenbosch
Amiens Caen
Bremen
Pa l a tul Dro ttni ng ho l m, S u e dia
Cardiff
Hrodna
Bydgoszcz
Szczecin
Assen
Olsztyn Biafystok
Schwerin
LeeuwardenGroningen
ANGLIA
Panevėžys Utena
Telšiai
Klaipèda
Gdynia
Leeds
D
Šiauliai
York Manchester
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Karlskrona
Copenhagen
Vejle
Rïga
Växjö Halmstad
Durham
LATVIA
Visby
Jönköpingen
Aalborg
Dumfries
Dublin
Nyköping
Linköpingen Göteborg
IRLANDA
Stockholm
Örebro
SUEDIA
Arendal
Belfast
Rakvere Paide Haapsalu Rapla Jógeva Kärdla ESTONIA Tartu Pärnu Viljandi P Volga Vòru Kuressaare
Västeràs
Kristiansand
Glasgow
Tallinn
Moss
Tønsberg
Stavanger
Kohtla-
Mariehamn
Uppsala
Drammen
Helsinki
Turku
FINLANDA
Falun
MACEDONIA
Campobasso Thessaloniki
Bari
ALBANIA Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Varșovia www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawa-reduta/index.shtml Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Scandic-Jarva-Krog/ Oslo www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true Berlin hotelmardin.com/Hoppegarten/ Praga www.hotelfortunacityprague.com/ Budapesta www.expohotelbudapest.com Napoli
Kasani
Potenza
Ziua 12: Praga - Budapesta (525 km) Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină / 29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Ziua 13: Budapesta Bucureşti (895km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, funcţie de trafic şi formalităţile vamale. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Lar
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
GREECE Larnia
Catanzaro
Patra
Palermo
Trip
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Croazieră opțională la Drottningholm, minimum 25 persoane. • Traversările cu ferry la Gdynia, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri și autocar, în total 55€/pers (se achită la înscriere). • Supliment (opțional) pentru cabina de 2 paturi pe ferry • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
20.06, 04.07, 21.07, 04.08, 21.08 675€
Supl. single 285€
Copil 6-12 ani 635€ 75
Ha mbu rg, G e r ma n ia Pa rl a me n tu l, O slo , N o rve gia
Ţările Nordice, Ţările Baltice
ITINERARIU: Cracovia • Czestochowa • Varșovia • Vilnius • Rundale • Riga • Tallinn • Helsinki • Stockholm • Drottningholm • Uppsala • Oslo • Goteborg • Helsingor • Copenhaga • Hamburg • Berlin • Potsdam • Dresda • Karlovy Vary • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta Cracovia - Czestochowa - Lodz (650 km) Mic dejun.Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră”, care atrage peste 5 mil. de pelerini anual. Cazare în Lodz.
Ziua 3: Lodz - Varșovia Vilnius (675 km) Mic dejun. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din 76
cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi- Stare Miasto, cu Catedrala Sf. Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Lituania. Sosire în cursul serii în Vilnius pentru cazare.
Ziua 4: Vilnius - Rundale Riga (320 km) Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat Rundale, construit în stil baroc târziu După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga.
Ziua 5: Riga - Tallinn Helsinki (310 km) Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Tallinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferryboat pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză, Helsinki.
Ziua 6: Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului,
Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. Seara, îmbarcare pe ferry pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei, cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi 39€/ pers.)
Ziua 7: Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm.
Ziua 8: Castelul Drottningholm - Uppsala Mic dejun. Timp liber în Stokholm sau opţional excursie cu autocarul (Gratuit) ori croazieră cu vaporaşul (25€ ) la Castelul Drottningholm, reşedinţa familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. După amiază opţional (25€) excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul Regal și prestigioasa Universitate. Cazare la Stokcholm.
Ziua 9: Stockholm - Oslo (520 km) Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Stockholm. După amiază traversăm Suedia pentru cazare la Oslo.
Ziua 10: Oslo Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akershus. Timp liber pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo.
Ziua 11: Oslo - Goteborg Helsingor - Copenhaga (560 km) Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: GotheborgsUtkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferryboat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător
Steinkjer Umeå
Trondheim Östersund
16 zile de la 765€
Molde
Härnösand
Mikkeli
Hermansverk
FINLANDA
Lillehammer Bergen
Gävle
Hamar
NORVEGIA
Tønsberg
Stavanger
Skien
Uppsala
Karlstad
Göteborg Edinburgh
Dumfries
Viborg
DANEMARCA Vejle
Liverpool
Dublin
Manchester
Schwerin
Assen Oxford
Amsterdam Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
BONUS
Gent Lille
Amiens
75
BONUS Anvers
Wavre Mans
Hasselt
Bruxelles Maastricht
Leuven
BELGIA Namur
Liège
Koln
Berlin
POLONIA
Dresden
Mainz
Nurnberg • g r at u i t - deplasarea cu Luxemburg autocarul Reims la Uppsala și Metz Paris Châlons-en-Champagne Drottningholm. FRANTA • Orléans n o u ! Pachet asigurări Strasbourg inclus: München Rosenheim asigurare medicală, asigurare Neuschwanstein Dijon Besançon storno, asigurare de bagajZurich pentru posesorii de p e lBern lerin Innsbruck Lausanne LIECHTENSTEIN
Dres d a , Ger ma ni a
Nantes
Poitiers
Limoges
prin arhitectura sa sobră. Cazare în Bordeaux capitala Danemarcei, Copenhaga.
Ziua 12: Copenhaga
Stuttgart
club card Clermont-Ferrand
Geneva
ELVETIA
Chamonix
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Wiesbaden
KarlovyPlzeñ Vary
CEHIA
Cracovia
Olomouc Ostrava Jihlava Zlin
České Budějovice
Brno
Rzeszów
Krakáw
Vitoria
Pamplona
Logroño
Andorra la Vella
Zaragoza
MADRID
Barcelona
Valencia
Palma de Mallorca
Ziua 13: Copenhaga Hamburg - Berlin (590 km) Mic dejun. Traversare cu ferry în Germania la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St.Michaelis şi zona portuară. Urmează Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag - Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin. Murcia
Rivne
L'viv
Ternopil
Kh Ivano-Frankivs'k
Zilina
Prešov
Chernivtsi
Košice Uzhhorod Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA Trnava Miskolc Nyíregyháza Suceava Nitra Viena Linz Bratislava Satu Mare Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Debrecen Melk Bistriţa Piat Eisenstadt Zalău Salzburg AUSTRIA Tatabánya Budapesta Gyár Oradea Szolnok UNGARIA Szombathely Târgu Mureş Székesfehérvár Graz Bucuresti Miercurea-Ciuc Zalaegerszeg Veszprém Kecskemét Békéscsaba Klagenfurt Stiniu Gh ROMANIA Alba Iulia Kaposvár Maribor Bolzano Szeged Deva Braşov Szeksard Arad SLOVENIA Pécs Trento Rimnicu Vilcea Reşiţa Trieste Ljuljana Padova Tirgu Jiu Novi Sad CROATIA Tirgov Piteşti Venezia Zagreb Verona Drobeta Turnu-Severin
Aosta sale grădini (fost Palat Bergamo Annecy de Vară Lyon Servicii incluse al Regelui Prusiei, Frederick cel Milano Mare). Apoi tur de oraş înTorino Dresda: • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepția zilele 7 și 12 ITALIA Opera, Domul şi Palatul Zwinger, (contra cost cu transport public); BOSNIA Genova HERTEGOVINA fastuos ornamentat Avignon în stil baroc. • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 - 4* și IBIS; SERBIA SAN MARINO Continuăm cu o scurtă vizită înSan Remo Montpellier • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; MONACO Marseille Karlovy Vary- staţiune balneara cu Nice • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Cannes izvoare termale şi hoteluri luxoase KOSOVO Saint Tropez Grad de realizare & clasificare autocare care au atras aristocraţia secolelor trecute. Cazare la Praga. Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 7 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3*și 4*. Ziua 15: Praga - Budapesta Rijeka
Santander
Mic dejun. Vizita în Copenhaga Toulouse pietonal și cu transport public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Pal. Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn ANDORRA şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, vizită în parcul deSPAIN distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
Luts'k
UKRAINA
Opole
Liberec
Ústínad Laben
Heidelberg
Lublin
Czestochowa
Wroclaw
Erfurt
Frankfurt
BELARUS Brest
Kódz
Zielona Góra
GERMANIA
Saarbrücken
Rennes
Hrodna
Varsovia
Poznañ
Magdeburg
Minsk
Biafystok
Bydgoszcz
Szczecin
Potsdam
Hannover
Düsseldorf
Arlon LUX
Rouen
Caen
Middelburg 's Hertogenbosch
Olsztyn
Bremen
Zwolle
Ta l l i n n , E sto n ia
Cardiff
Toledo
Kaunas Tauragé Vilnius Marijampole Kaliningrad Alytus Gdańsk
Hamburg
LeeuwardenGroningen
Panevėžys Utena
LITHUANIA
Kiel
ANGLIA
Valladolid
Šiauliai
Malmö
LATGALE
Daugavpils
Telšiai
Klaipèda
Gdynia
Leeds
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
York
Nottingham
iedo
Rïga
Karlskrona
Copenhagen
Pskov
LATVIA
Visby
Växjö Halmstad
IRLANDA
Pärnu Kuressaare
Jönköpingen
Aalborg
Durham
Kärdla
Stockholm
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Nyköping
Linköpingen
Kristiansand
Belfast
Tallinn
Örebro
SUEDIA
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Västeràs Moss
Sankt-Peter
Mariehamn
Oslo Drammen
Helsinki
Turku
Falun
Belgrad
Slatina
Craiova
Bologna
Alexandria
Vidin
Pleven
Montana
Zadar
Sarajevo
Firenze
Ve Vralsa Lovech
Split
Ancona
Sofiya (Sofia)
BULGA
Pernik
Perugia
Pristina
Skopje
L'Aquila
Plovdiv
Kyustendil
Pazardzhik
Blagoevgrad Smolyan
Ajaccio
Roma (Rome)
(525 km)
Tirana
Exemple de cazări 2015
MACEDONIA
Campobasso
Mic dejun.Tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc etc. Continuăm spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină / 29€ cu cină). Cazare la Budapesta. Cagliari
Thessaloniki
Bari
ALBANIA Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Lodz www.ibis.com/gb/hotel-3096-ibis-lodz-centrum/index.shtml Vilnius www.karolina.lt/en/viesbutis.php Riga www.hotelbellevue.lv/ GREECE Helsinki www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Finland/Helsinki/Hotels/S candic-Grand-Marina/ Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Scandic-Jarva-Krog/ Oslo www.radissonblu.com/parkhoteloslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/ScandicGlostrup/?redirected=true Napoli
Kasani
Potenza
Larisa
Ioannina
Kerkyra
Larnia
Catanzaro
Athina (Athe
Patra
Palermo
Tripoli
Ziua 16: Budapesta Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale
Ziua 14: Potsdam - Dresda Karlovy Vary - Praga (370 km)
DATE DE PLECARE 2016
Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele
Loc în cameră DBL
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Croazieră opțională la Drottningholm, Croazieră pe Dunăre, minimum 25 persoane. • Traversările cu ferry la Tallinn, Helsinki, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri și autocar, în total 65€/pers (se achită la înscriere). • Supliment (opțional) pentru cabina de 2 paturi pe ferry • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
21.06, 19.07, 14.08 765€
Supl. single 349€
Copil 6-12 ani 725€ 77
Trondheim, Norvegia Ca sca da Vo rin gsfo ss, N o rve gia S o gn e fjo rd, N o rve gia
Fiorduri Scandinave
ITINERARIU: Cracovia • Varșovia • Stockholm • Uppsala • Drumul Trolilor • Drumul Vulturilor • Geiranger • Nordfjord • Sognefjord • Bergen • Fiordul Hardanger • Voringsfos • Oslo • Goteborg • Helsingor Copenhaga • Hamburg • Berlin • Dresda • Karlovy Vary • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Cracovia - Varșovia (650 km) Mic dejun.Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Varșovia.
Ziua 3: Varșovia - Gdynia ferry (480 km) Mic dejun. Tur de oraș în Varşovia, notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa. Se vizitează Oraşul Vechi Stare Miasto, cu Catedrala Sf. Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Gdynia (sau Swinoujscie) şi îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia (la Karlskrona sau Ystad). Cazare la bordul navei în cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi pe ferry 39€/ pers.) 78
Ziua 4: Karlskrona (sau Ystad) - Stockholm (490 km)
Ziua 7: Lillehammer - Drumul Atlanticului Molde (420 km)
Mic dejun. Traversăm sudul ţării către Stockholm, capitala Suediei „răsfirată” pe un adevărat arhipelag de insuliţe. Cazare la Stockholm.
Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă din 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul „Drum al Atlanticului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insulițe. Cazare în pitorescul oraş Molde.
Ziua 5: Stockholm Castelul Drottningholm (150 km) Mic dejun. Începem turul de Stockholm pietonal și cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Parlamentul, Palatul Regal, Primăria, unde în Salonul Albastru şi Salonul Auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din Suedia. Opțional excursie cu autocarul sau croazieră cu vaporaşul (25€) spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. Cazare la Stockholm.
Ziua 6: Stockholm Uppsala - Hamar (550 km) Mic dejun. Opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde vizităm Catedrala încoronării regilor suedezi Castelul regal şi prestigioasa Universitate, sau shopping lângă Uppsala. După amiază se traversează Suedia pentru cazare la Hamar.
5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale „gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, Mariakirke vechiul port, şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului.
Ziua 8: Drumul Trolilor - Fiordul Geiranger Nordfjord (320 km)
Ziua 10: Bergen - Fiordul Hardanger - Oslo (495 km)
Mic dejun. Traseul străbate „Ruta de Aur” cu peisaje spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu ferryboat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira versanţi abrupţi „prăvălindu-se” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” şi „Cele 7 surori”. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr-o plimbare de circa o oră. Sosire pentru cazare în zona Forde- Sogndal.
Ziua 11: Oslo - Goteborg Helsingor - Copenhaga (560 km)
Ziua 9: Aurland Sognefjord - Gudvangen - Bergen (230 km) Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24,
Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul Fiordului Hardanger pe care îl traversăm la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraș în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vige land, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul) Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akershus. Cazare la Oslo.
Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: GotheborgsUtkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim,
a (Lisbon)
Luleå
Oulu
16 zile de la 809€
Steinkjer
Umeå
Trondheim
Östersund
Molde
Kristiansund
Härnösand
Mikkeli
Geiranger
SUEDIA Hermansverk
Gävle
Hamar Hamar Oslo
Bergen Eidfjord
Hardangerfjord
FINLANDA
Lillehammer
Flam
NORVEGIA
Karlstad
Skien
Edinburgh
Aalborg
Dumfries
Viborg Vejle
Dublin
York Manchester
Leeds
75
Nottingham
ANGLIA Cardiff
Oxford
Lyse fjo rd, N o rve gia
Liverpool
BONUS
Stratford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Dover
BONUS
Calais
Lille
Anvers
Malmö
Schwerin
Liège
Hrodna Biafystok
Szczecin Berlin Potsdam
Hannover
POLONIA
Magdeburg
Kódz Lublin
Zielona Góra Wroclaw
Erfurt
Frankfurt
Dresden
BELARUS Brest
Varsovia
Poznañ
GERMANIA
Koln
BELGIA
Olsztyn
Bydgoszcz
Bremen
Düsseldorf
Bruxelles Maastricht Namur
Kaunas Tauragé Vilnius Marijampole Kaliningrad Alytus Gdańsk
Hasselt
Leuven
Wavre Mans
LITHUANIA
Hamburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent
Panevėžys Utena
Telšiai
Klaipèda
LATGALE
Daugavpils
Šiauliai
Gdynia
LeeuwardenGroningen
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Kiel
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Brugge
Rïga
Karlskrona
Copenhagen
P
LATVIA
Visby
Växjö
DANEMARCA
Durham
Kuressaare
Jönköpingen
Halmstad Belfast
Pärnu
Nyköping Linköpingen Göteborg
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Kristiansand
IRLANDA
Tallinn
Västeràs
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Moss
Tønsberg
S
Mariehamn Uppsala
Drammen
Stavanger
Helsinki
Turku
Falun
Luts'k
Cracovia
UKRAINA
Opole
Liberec
Rzeszów Katowic Amiens • g r at u i t - deplasarea cu Krakáw Praga Hradec Králové Heidelberg Pardubice Arlon LUX Karlovy Vary Rouen autocarulCaenla Uppsala și Mainz Plzeñ Olomouc Ostrava Nurnberg Ivano-Frankivs'k Luxemburg Drottningholm. Jihlava Zlin CEHIA Zilina Prešov Reims Metz České Budějovice Rennes Brno Paris Châlons-en-Champagne Košice Uzhhorod Trenčín • n o u ! Pachet asigurări Banská Bystrica SLOVACIA FRANTA Miskolc Nyíregyháza Strasbourg Viena Orléans Linz inclus: asigurare medicală, Bratislava Satu Mare München Nantes Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk asigurare storno, asigurare Dijon Bistriţa Eisenstadt Zalău Salzburg Tatabánya Budapesta Gyár AUSTRIA Oradea Zurich de bagajPoitiers pentru posesorii de Besançon UNGARIA Târgu Mure Székesfehérvár Ústínad Laben
L'viv
Ternopil
Gheta rul B ri k s d a l
Wiesbaden
Saarbrücken
Stuttgart
Trnava
pellerin club card Limoges
Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferryboat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga. Santiago de Compostela
Logroño
Porto
Vila Real
Valladolid
Aveiro
Viseu
Guarda
Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Ziua 12: Copenhaga
Setúbal
Toledo
Mérida
Évora
Beja
Faro
Clermont-Ferrand
Chamonix
Zalaegerszeg
Bucuresti
Veszprém Kecskemét
Maribor
Kaposvár
Békéscsaba
Deva
Arad
Szeksard
SLOVENIA
ROMANIA Alba Iulia
Szeged
Trento
Pécs
Rimni Vilce Tirgu Jiu
Piteşt
Zagreb
Rijeka
Drobeta Turnu-Severin
Belgrad
pe vapor în cabine de 4 paturi; • 1 cazareGenova HERTEGOVINA Mic dejun. În Potsdam vizităm Avignon Toulouse SERBIA SAN MARINO • GhidSanînsoţitor din partea agenţiei pe traseu. Remo Palatul Sanssouci şi splendidele Montpellier MONACO Nice sale grădini (fost Palat de Vară Marseille Cannes Grad de realizare & clasificare autocare KOSOVO al Regelui Prusiei, Frederick cel Saint Tropez ANDORRA Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 11 Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*. Opera, Domul şi Palatul Zwinger, MACEDONIA fastuos ornamentat în stil baroc. Exemple de cazări 2015 Continuăm cu o scurtă vizită în Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ ALBANIA Karlovy Vary - staţiune balneara cu Varsovia www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawareduta/index.shtml izvoare termale şi hoteluri luxoase Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ care au atras aristocraţia secolelor Scandic-Jarva-Krog/ GREECE trecute. Cazare la Praga. Zona Hamar www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Norge/Hamar/Hotels/ BOSNIA
Bologna
Vidin
Montana
Zadar
Pamplona
Sarajevo
Firenze
Ziua 13: Copenhaga Hamburg - Berlin (590 km) Mic dejun. Traversare cu ferry în Germania la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St.Michaelis şi zona portuară. Urmează Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag - Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin.
Vralsa
Split
Ancona
Sofiya (Sofia)
Andorra la Vella
B
Pernik
Perugia
Kyustendil
Pristina
Zaragoza
Skopje
L'Aquila
Blagoevgrad
Ajaccio
Roma (Rome)
Tirana
Thessaloniki
Bari
Napoli
Kasani
Potenza
Valencia
Larisa
Ioannina
Palma de Mallorca
Kerkyra
Cagliari
Sevilla
Murcia
Sla
Craiova
Campobasso
Mic dejun. Vizita în Copenhaga SPAIN pietonal și cu transportul public: Palatul Rosenborg -fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă - simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
PORTUGAL
Klagenfurt
Bolzano
Barcelona
Santarém
Portalegre
ELVETIA
Servicii incluse
Geneva
Szolnok
Szombathely
Graz
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Novi Sad
Vitoria
Bragança
Bern
Trieste
Santander
Braga
Lausanne
Salgótarján
Ziua 14: Potsdam - Dresda -Annecy • Transport Aosta Bergamo cu autocarPadova climatizat, Ljuljana clasificat 2-4*, excepție zilele 7 și Reşiţa 12 Bordeaux Lyon CROATIA Karlovy Vary - Praga (contra cost public); Milano cu transport Venezia Verona Torino cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 - 4* și IBIS; • 14 (370 km) ITALIA
Oviedo
Viana do Castelo
Nitra
Sankt Pölten
Ziua 15: Praga - Budapesta (525 km) După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc etc. Continuăm spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină / 29€ cu cină). Cazare la Budapesta.
Ziua 16: Budapesta Bucureşti (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
ScandicHamar/ Molde www.choicehotels.no/choice/no/molde-hotel-quality-no088no?cid=139019&tab=0 Forde www.ricahotels.com/hotels/norway/western-norway/forde/ricasunnfjord-hotel Bergen www.thonhotels.com/hotels/countrys/norway/bergen/thonhotelbergen-airport/ Oslo www.radissonblu.com/parkhoteloslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/ScandicGlostrup/?redirected=true
Larnia
Catanzaro
Patra
Palermo
Tripoli
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Croazieră opțională la Drottningholm, Croazieră pe Dunăre, minimum 25 persoane. • Croazieră (traversare cu ferry) pe Geiranger și Sognefjord (la Flam) 35€ + 35€ / pers (se achită la înscriere). • Traversările cu ferry la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri și autocar, în total 95€/pers (se achită la înscriere). • Supliment (opțional) pentru cabina de 2 paturi pe ferry • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
15.06, 23.06, 08.07, 16.07, 03.08 809€
Supl. single 395€
Copil 6-12 Al 3-lea adult în ani cameră 769€
789€ 79
Pazardz
L o fo te n , D ru mu l A tla n ticu lu i, N o rve gia
Scandinavia, Ţările Baltice
ITINERARIU: Cracovia • Czestochowa • Varșovia • Vilnius • Rundale • Riga • Tallinn • Helsinki • Stockholm Drottningholm • Uppsala • Lillehammer • Geiranger • Nordfjord • Sognefjord • Bergen • Hardanger • Voringsfoss • Oslo • Goteborg • Helsingor • Copenhaga • Hamburg • Berlin • Potsdam • Dresda • Karlovy Vary • Praga
Ziua 1: București Budapesta (895 km)
Ziua 5: Riga - Tallinn Helsinki (310 km)
Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour. Sosire și cazare la Budapesta.
Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Tallinn, capitala celei mai mici republici Baltice: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferryboat pentru traversare în Finlanda. Cazare în Helsinki.
Ziua 2: Budapesta Cracovia - Czestochowa Lodz (650 km) Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia. Pe colina Wawel se vizitează: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră”, care atrage peste 5 mil. de pelerini anual. Cazare în Lodz.
Ziua 3: Lodz - Varșovia Vilnius (675 km) Mic dejun. Traseul continuă spre Varşovia. Se vizitează Oraşul VechiStare Miasto, cu Catedrala Sf. Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Lituania. Sosire în cursul serii în Vilnius pentru cazare.
Ziua 4: Vilnius - Rundale Riga (320 km) Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat Rundale. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga. 80
Ziua 6: Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber. După amiază îmbarcare pe ferry pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei, cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi 39€/ pers.).
Ziua 7: Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm.
Ziua 8: Stockholm Castelul Drottningholm - Uppsala Mic dejun. Timp liber în Stockholm sau opţional excursie cu autocarul
(Gratuit) ori croazieră cu vaporaşul (25€ ) la Castelul Drottningholm, reşedinţa familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. După amiază opţional excursie la Uppsala unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul Regal, Universitatea. Cazare la Stockholm.
Ziua 9: Stockholm - Oslo Hamar (550 km) Mic dejun. Dimineaţă se traversează Suedia spre Oslo. Timp liber pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare în zona Hamar.
Ziua 10: Lillehammer - Drumul Atlanticului Molde (420 km) Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm „Drumul Atlanticului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insulițe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde.
Ziua 11: Drumul Trolilor - Fiordul Geiranger Nordfjord (320 km) Mic dejun. Străbatem „Ruta de Aur” cu peisaje spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu feriboat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul
Vulturilor către Geiranger. Contra cost, croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira versanţi abrupţi „prăvălindu-se” în apele fiordului și cu apele învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” şi Cele 7 surori. Urmează Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr-o plimbare de circa o oră. Cazare în zona Forde- Sogndal.
Ziua 12: Aurland Sognefjord - Bergen (230 km) Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24, 5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale „gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, Mariakirke, vechiul port, şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului.
Ziua 13: Bergen - Fiordul Hardanger - Oslo Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger pe care îl traversăm la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraș în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vige land, Palatul Regal, Stortinget
isbon)
Luleå
Oulu
19 zile de la 955€
Steinkjer
Umeå
Trondheim
Östersund
Molde
Kristiansund
Härnösand
Mikkeli
Geiranger
SUEDIA Hermansverk
Gävle
Hamar Hamar
Bergen Eidfjord
Hardangerfjord
FINLANDA
Lillehammer
Flam
Stavanger
NORVEGIA
Karlstad
Skien
Göteborg
Dumfries
Kalmar
Manchester
Nottingham
BONUS
Cardiff
Oxford
BONUS
Stratford
Windsor London
Czestochowa, Polonia
75
Leeds
ANGLIA
S to ckh o lm, S u e dia
Liverpool
Dublin
York
Greenwich
Malmö
Gdynia Gdańsk
Bremen Berlin Hannover
Brugge • g r at u i t - deplasarea Canterbury cu autocarul la Anvers Düsseldorf Dover Uppsala și Drottningholm.Calais Gent Bruxelles Frankfurt Koln Lille Wavre Mans BELGIA • n o u ! Pachet asigurări inclus: Amiens Heidelberg asigurare medicală, asigurare storno, Arlon LUX Rouen Mainz Caen asigurare de bagaj pentru posesorii Luxemburg de p e l l e rRennes in club card Reims Metz Paris Châlons-en-Champagne Middelburg 's Hertogenbosch
Potsdam
POLONIA
Magdeburg
Erfurt
Dresden
(Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akershus. Cazare la Oslo.
Strasbourg
Karlovy Vary Plzeñ
CEHIA
Olomouc Ostrava Jihlava Zlin
České Budějovice
Stuttgart
Orléans
München
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Wiesbaden
Cracovia
Luts'k
UKRAINA
Ri
Opole
Liberec
Ústínad Laben
Nurnberg
Lublin
Czestochowa
Wroclaw
Liège
Saarbrücken
Kódz
Zielona Góra
GERMANIA
BELARUS Brest
Varsovia
Poznañ
Hasselt
Maastricht
Nantes
Hrodna Biafystok
Bydgoszcz
Szczecin
Alytus
Olsztyn
Hamburg Schwerin
Panevėžys Utena
Kaunas Vilnius
Tauragé
Kiel
LeeuwardenGroningen
Namur
Telšiai
LITHUANIA
Copenhagen
LATGALE
Daugavpils
Kaliningrad
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Leuven
ZEMGALE
Šiauliai Klaipèda
Psko
LATVIA
Rïga Jelgava
Liepäja
Karlskrona
DANEMARCA Vejle
Visby
Växjö
Viborg Durham
Kuressaare
Jönköpingen
Aalborg Halmstad
Belfast
Pärnu
Nyköping Linköpingen
Edinburgh
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Kristiansand
IRLANDA
Tallinn
Västeràs
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Moss
Tønsberg
Sank
Mariehamn Uppsala
Oslo
Drammen
Helsinki
Turku
Falun
Brno
Rzeszów
Krakáw
L'viv
Ternopil
Ivano-Frankivs'k Zilina
Prešov
Košice Uzhhorod Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA Trnava Miskolc Nyíregyháza Nitra Viena Linz Bratislava Satu Mare Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Debrecen Melk Salzburg Bistriţa Eisenstadt Zalău Budapesta GyárTatabánya Oradea Szolnok Székesfehérvár Szombathely AUSTRIA Graz Târgu Mureş Zalaegerszeg M Békéscsaba Veszprém Kecskemét Klagenfurt ROMANIA Alba Iulia Kaposvár Maribor Szeged UNGARIA Deva Szeksard Arad SLOVENIA Pécs Rimnicu Vilcea Reşiţa Trieste Ljuljana Tirgu Jiu Novi Sad CROATIA
Rosenheim Neuschwanstein tur de oraş cu autocarul, ca apoi să Dijon Besançon continuăm turul pietonal admirând Zurich Poitiers Innsbruck de aproape: Poarta Brandenburg, Lausanne Bern LIECHTENSTEIN ELVETIA Geneva Unter den Linden Bolzano Limoges Strasse, Clermont-Ferrand Servicii incluse Trento Reichstag - Insula muzeelor, Opera, Chamonix Ziua 14: Oslo - Goteborg Aosta Annecy Padova Catedrala. Bordeaux Cazare la Berlin. • TransportBergamo cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție zilele 6 și 15 Lyon FRANTA Copenhaga (560 km) Piteşti Milano Venezia Verona (contra cost cu transport public); Zagreb Drobeta Turnu-Severin Ziua 17: Potsdam Dresda Torino Craiova Rijeka Belgrad Mic dejun. Părăsim Norvegia Slatin Santander • 17 cazări cuITALIA mic dejun în hoteluri de 3 - 4* și BOSNIA IBIS; Karlovy Vary - Praga Genova Bologna pentru o ultimă vizită în Suedia HERTEGOVINA Avignon cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; • 1 Toulouse SERBIA SAN MARINO Montpellier Zadar (370 km) la Goteborg, cel de-al doilea Vitoria San Remo Firenzepartea agenţiei pe traseu. • Ghid însoţitor din Sarajevo Split Ancona oraş ca mărime al ţării şi cel maiLogroño PamplonaMic dejun. În Potsdam vizităm Marseille Nice MONACO BU Cannes ANDORRA Valladolid & clasificare autocare KOSOVO mare port scandinav. Tur de Palatul Sanssouci şi splendidele Saint Tropez Grad de realizarePerugia oraş: GotheborgsUtkiken - turnul Zaragoza sale grădini SPANIA(fost Palat de Vară Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 9 grupuri, L'Aquila principal, Opera, Centrul Maritim, Montserrat al Regelui Prusiei,Costa Frederick cel Ajaccio toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*. Roma Brava Madrid MACEDONIA Radhuset (Primăria), Bursa şi Mare). Apoi turBarcelona de oraş în Dresda: Exemple de cazări 2015 Campobasso Centrul Istoric GustavToledo Adolfs Torg. Opera, Domul şi Palatul Zwinger, PORTUGAL ALBANIA Helsinki www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Finland/Helsinki/Hotels/ Deplasare către sudul Suediei, fastuos ornamentat în stil baroc. ScandicGrand-Marina/ pentru traversare spre Helsingor. Continuăm cu o scurtă vizită în Valencia Palma de Mallorca Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Traseul trece pe lângă Caselul Karlovy Vary - staţiune balneara cu GREECE Scandic-Jarva-Krog/ Kronborg, locul tragediei lui izvoare termale şi hoteluri luxoase Zona Hamar www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Norge/Hamar/Hotels/ Hamlet, impunător prin arhitectura care au atras aristocraţia secolelor ScandicHamar/ sa sobră. Cazare la Copenhaga. trecute. Cazare la Praga. Molde www.choicehotels.no/choice/no/molde-hotel-quality-no088Santiago de Compostela
Oviedo
Vidin
Plev
Montana
Viana do Castelo
Vralsa
Braga
Porto
Lovec
Bragança
Sofiya (Sofia)
Vila Real
Pernik
Aveiro
Kyustendil
Pristina
Viseu
Guarda
Pazardzhik
Skopje
Coimbra
Blagoevgrad
Leiria
Castelo Branco
Tirana
Santarém
Portalegre
Thessaloniki
Bari
Setúbal
Napoli
Mérida
Kasani
Potenza
Évora
Beja
Larisa
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
Faro
Larnia
Sevilla
Murcia
Catanzaro
Ath
Patra
Ziua 15: Copenhaga
Palermo
Ziua 18: Praga - Budapesta (525 km)
Mic dejun. Vizita în Copenhaga pietonal și cu transportul public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
Ziua 19: Budapesta Bucureşti (895 km)
Ziua 16: Copenhaga Hamburg - Berlin
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Mic dejun. Traversare cu ferry în Germania la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St. Michaelis şi zona portuară. Urmează Berlin pentru un
no?cid=139019&tab=0 Forde www.ricahotels.com/hotels/norway/westernnorway/forde/ricasunnfjord-hotel Bergen www.thonhotels.com/hotels/countrys/norway/bergen/thonhotelbergen-airport/ Oslo www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true
Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc. Continuăm spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€/ pers fără cină sau 29€/ pers cu cina). Cazare la Budapesta.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Tripoli
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Croazieră la Drottningholm, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 25 persoane • Croazieră (traversare cu ferry) pe Geiranger și Sognefjord (la Flam) 35€ + 35€ / pers. (se achită la înscriere). • Traversările cu ferry la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri și autocar, în total 95€/pers (se achită la înscriere). • Supliment (opțional) pentru cabina de 2 paturi pe ferry • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
22.06, 03.07, 20.07, 02.08 955€
Supl. single 475€
Copil 6-12 ani 905€ 81
G ra z, A u stria
Vadsz
Tromsø
Murmansk
ri
Egilsstadir
Bodø
Rovaniemi
Luleå
Sa g ra d a F a milia , B a rce lo n a
Oulu
Steinkjer Umeå Trondheim Östersund Petrozavodsk
Molde
Kristiansund
Härnösand
Mikkeli
Geiranger
SUEDIA
Hermansverk
FINLANDA
Lillehammer
Flam
Spania - Costa Brava Gävle
Hamar Hamar
Bergen
Eidfjord
Hardangerfjord
NORVEGIA
Karlstad
Skien
Kohtla-Järve Tallinn
Västeràs
Moss
Tønsberg
Tartu Pôlva Vòru
Viljandi
Pskov
Volga
Kuressaare
Linköpingen
Velikiy Novgorod
ESTONIA
Pärnu
Nyköping
Kristiansand
Rakvere RaplaPaide Jógeva
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Arendal
Sankt-Peterburg
Mariehamn
Uppsala
Oslo
Drammen
Stavanger
Helsinki
Turku
Falun
Visby Göteborg ITINERARIU: Graz • Padova • Verona • Milano • Cannes • Andorra • Costa Brava • Barcelona • Montserrat Jönköpingen LATVIA Rïga Edinburgh Glasgow Aalborg • PortAventura • Nice • Monaco • Genova • Postojna Växjö Jelgava ZEMGALE
Belfast
ANDA
ublin
Ziua 1: București Durham Budapesta (895 km)
LATGALE
Liepäja
Kalmar
Halmstad
Dumfries
Viborg
Daugavpils
Šiauliai
Panevėžys Karlskrona unde putem admira Arenele Festivals et des Congres. Cazare Botanică din Parcul Montjuic, DANEMARCA Klaipèda Telšiai şi cină pe Costa Brava la hotelul B-dul Ramblas,Utena Piaţa Catalunia. Romane, Casa Julietei, Piaţa LITHUANIA Copenhagen Vejle Malmö ales. Vă maiKaunas sugerăm: excursie la delle Erbe, Palatul şi Mormintele Tauragé Ora 6:00 Plecare din București de Vilnius York Marijampole Montserrat la celebra Mănăstire Scaligerilor. Traseul continuă spre la Liverpool Autogara Christian Tour. Cazare Kaliningrad Manchester Zilele 5 9. Costa Brava construita Alytus pe stâncile abrupte ale Milano unde vizităm: Castelul Gdynia la Budapesta. Leeds Kiel - Distractie pe malul Gdańsk muntelui Montserrat, faimos loc Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Olsztyn Hrodna Nottingham Ziua 2: Budapesta - Graz Hamburg Mediteranei de pelerinaj; shopping în Andorra Victor Emanuel şi Domul, pe cât Biafystok LeeuwardenGroningen ANGLIA Bydgoszcz Padova (795 km) Ne bucuram (paradisul non-tax), Parcul de de decorat în exterior, pe atâtSchwerin de Szczecin de o mare incredibil Assen Bremen de frumoasă, un soare strălucitor, Stratford plecare spre distracţii PortAventura din Salou, După micul dejun, sobru în interior, punând în valoare Amsterdam Cardiff BELARUS Oxford Haga de Berlin spiritul latin exuberant, de croazieră pe Graz, al doilea oraş din Austria, vitraliile sale unice. Seara sosire şi BrestMediterană. Cazare la OLANDA Windsor Potsdam Varsovia Poznañ Greenwich Hannover Rotterdam London multimea de opţiuni de petrecere hotelul ales cu MD + cina Kódz unde parcurgem un turCanterbury pietonalBrugge în cazare în zona Genova. Magdeburg POLONIA Kyyiv (K Zielona Góra restaurante, Lublin a timpului liber: centrul istoric. Apoi deplasare spre Anvers Dover Düsseldorf GERMANIA Ziua 10: Costa Brava Gent Ziua 4: Genova Cannes Calais piscine, discoteci, cluburi. În tot Zhytomyr Bruxelles Cracovia Wroclaw Padova, pentru vizită la Basilica Sf. Frankfurt UKRAINA Lille Erfurt Koln Wavre Dresden Andorra - Coasta De Azur acest timp „obligatorie”Opole este vizita BELGIABrava (820 km) Anton, renumit centru de pelerinaj. MansCosta Amiens Nice (645 km) Katowic Rzeszów Mic dejun. Ne vom deplasa spre superbei Barcelona. Ne lăsam Seara cazare în zona Padova. Krakáw Praga Hradec Králové Vinnytsya Heidelberg Arlon LUX Rouen Pardubice Costa Brava, traversând minunata Karlovy Mic dejun. Traversăm Pirineii într-o impresionaţi de Catedrala Sagrada Mainz Vary Khmelnytskyy Plzeñ Caen Nurnberg Ostrava Ziua 3: Verona - Milano Olomouc Coastă Luxemburg de Azur. Scurtă oprire excursie cătreIvano-Frankivs'k Principatul Andorrei, Familia, operăJihlava a arhitectului Zlin CEHIA Rennes Ligurică (590 km) Reims Riviera Metz Prešovparadis tax free pentru iubitorii înagne renumita staţiune Cannes, cu Gaudi, Parcul Zilina Paris Châlons-en-Champ ČeskéPalatul Budějovice Regal, Brno Trenčín Košice Uzhhorod Mic dejun. Plecare spre Verona, aleea vedetelor lângă Palais des Guell, Muzeul Picasso, Grădina Banská Bystrica de shopping. Plecare pentru SLOVACIA Vitsyebsk
Smolensk
Mahilyow
Minsk
Home
Zwolle
Lelystad
Utrecht
Arnhem
Middelburg 's Hertogenbosch
Hasselt
Leuven
Luts'k
Maastricht
Namur
Liège
Rivne
Liberec
Ústínad Laben
Wiesbaden
L'viv
Ternopil
Saarbrücken
Chernivtsi
Stuttgart
Strasbourg
Orléans
Nantes
München Rosenheim
Neuschwanstein Dijon Poitiers
Besançon
Zurich
Bern Lausanne Geneva
Limoges
ELVETIA
Chamonix
FRANTA
Aosta
Lyon
Bergamo
Milano
Toulouse
Vitoria
Montpellier
Marseille
Pamplona Logroño
ANDORRA Zaragoza
Avignon
Nice
Trieste
San Remo MONACO
Graz
Zalaegerszeg
Oradea
Suceava
UNGARIA
Reşiţa
Piteşti Drobeta Turnu-Severin Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Split
Slatina
KOSOVO
Varna
Burgas
Stara Zagora Plovdiv
Kırklareli Edime Kŭrdzhali
Roma Tirana
MACEDONIA
Bari Napoli Potenza Palma de Mallorca
Călăraşi Silistra
Ruse
Blagoevgrad
Skopje
Campobasso
82 Valencia
Tulcea
Slobozia
Veliko Tarnovo
BULGARIA
Pernik
Pristina
L'Aquila
Bucuresti
Alexandria Giurgiu
Sarajevo
SPANIA
Costa Brava Barcelona
Brăila
Pleven
Sofia
Ajaccio
Galaţi
Ploieşti Tirgoviste
Vidin
SERBIA
Zadar Ancona
Bacău
Braşov
Rimnicu Vilcea
Novi Sad
Vaslui
Stiniu Gheorghe Focşani
Deva
Arad
Szeksard
Pécs
Belgrad
SAN MARINO
Piatra-Neamţ
Alba Iulia
Zagreb
Firenze
Chişinău Lasi
Bistriţa
Zalău
Târgu Mureş Szeged
Kaposvár
MOLDOVA
Botoşani
Baia Mare
ROMANIA
Békéscsaba
Perugia
Montserrat
Satu Mare
Debrecen
Szolnok
Kecskemét Veszprém
Rijeka
Cannes Saint Tropez
Eger
Budapesta
GyárTatabánya Szombathely Székesfehérvár
CROATIA
ITALIA
Genova
Eisenstadt
Nyíregyháza
Ljuljana
Venezia
Verona
Torino
Melk
SLOVENIA
Padova
Nitra
Salgótarján
Maribor
Trento
Annecy
er
Salzburg
Miskolc
Bratislava
Klagenfurt
Bolzano
Clermont-Ferrand
Bordeaux
Trnava
Sankt Pölten
AUSTRIA
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Viena
Linz
Komotini
Tekirdağ
Thessaloniki
ALBANIA
Kasani
Çanakkale
13 zile de la 499€
75
BONUS
Pa l a tul de pe M o n tju ic, B a rce lo n a
Pa rcu l G u e l, Ba rce lo n a
BONUS
• 6 cazări pe Costa Brava cu demipensiune. • g r at u i t excursiile la Padova, Andorra, Genova. • g r at u i t excursia la Barcelona pentru turiștii cazati la hotel 2*. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Transport cu autocar clasificat 2-4; • 6 cazări cu MD în hoteluri de 2-4*; • 6 cazări cu mic dejun și cina intr-o stațiune de pe Costa Brava la hotel 2, 3 și 4* (în funcție de rezervare); • Excursiile la Padova, Andorra, Genova; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu; • Asistență turistică pe Costa Brava.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 20 grupuri, din care 19 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015
cazare în zona Aix-en-ProvenceNice. În Nice ne vom delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais.
Ziua 11: Nice - Monaco Genova - Padova (530 km) Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia - Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Sosire şi cazare în zona Padova.
Ziua 12: Padova - Postojna - Budapesta (690 km) Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitând Slovenia unde se vizitează Peştera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. Sosire la Budapesta. Opţional croazieră pe Dunăre (cu cină 29€/ fără cină 14€). Cazare în Budapesta.
Ziua 13: Budapesta Bucureşti (895 km)
Budapesta Zona Padova Zona Genova Costa Brava Zona Nice- Cannes Budapesta
Nu sunt incluse în preţ • Vizite opționale: Barcelona și Montserrat 15€ + 25€/pers, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
Hotel Cartagonova 3* (sau similar) MD+CINĂ bufet Situat în Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Are 154 camere renovate, cu baie, balcon, telefon, TV-satelit. Facilităţi hotel: restaurant, piscină, biliard, discotecă (hotelul nu este recomandat turistilor care prefera zone linistite). www.cartago-nova.com
Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Hotel Tropik Park 4* (sau similar) MD+CINĂ bufet
www.tulipinnbudapestmillennium.com/ www.hotelresi.it/ (la dus și la retur) www.poggiohotel.it/en/ www.cartago-nova.com/ www.tropic-park.com/ www.racodenpepe.com antibes.starshotels.com/photo-gallery www.expohotelbudapest.com
Hotel Raco d’en Pepe * (sau similar) MD+CINĂ bufet
Situat în staţiunea Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Dispune de 200 camere cu A/C, baie, balcon, telefon, minibar, TVsatelit, seif (contra cost). Facilităţi hotel: restaurant, bar, 2 piscine exterioare şi una interioară, saună, tenis de masă, biliard, parcare. www.tropic-park.com
Situat la 400 m de plaja cu nisip din Calella, acest hotel vesel, cu o grădină frumoasă şi piscină în aer liber, are acces facil la centrul oraşului. Dispune de 50 de camere dotate cu grup sanitar și telefon. iar ca facilitati hotel: restaurant, bar, lift, seif, cameră de bagaje, închirieri auto. www.racodenpepe.com
DATE DE PLECARE 2016 / loc în DBL
12.06
28.06
08.07
05.08
22.08
05.09
21.09
Supl SGL
Primul copil 2-12 ani
Al 2-lea copil 2-12 ani
Hotel Cartagonova 3*
525€
565€
609€
635€
589€
555€
515€
175€
Red. 110€
Red. 50€
Hotel Tropik Park 4*
575€
609€
639€
665€
645€
595€
559€
215€
Red. 120€
Red. 55€
Hotel Raco den Pepe 2*
509€
539€
565€
595€
545€
499€
-
155€
Red. 70€
Red. 40€ 83
S a gra da F a milia , Ba rce lo n a El E sco ria l, M a drid Va l enc i a , Sp a ni a
Spania clasică
ITINERARIU: Graz • Padova • Verona • Milano • Cannes • Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • El Escorial • Vale de los Caidos • Toledo • Aranjuez • Valencia • Andorra • Nice • Monaco • Genova • Postojna
Ziua 1: București Budapesta (895 km) Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 2: Budapesta - Graz Padova (795 km) Mic dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Deplasare spre Padova, pentru vizită la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Cazare în zona Padova.
Ziua 3: Verona - Milano Riviera Ligurică (590 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în 84
interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara cazare în zona Genova.
pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 4: Genova - Cannes Costa Brava (820 km)
Ziua 6: Barcelona Zaragoza - Madrid (630 km)
Mic dejun. Ne deplasam spre Costa Brava, traversând Coasta de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festivals et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 5: Barcelona Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a lui Gaudi, Palatul Regal, Parc Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizita Muzeul Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat, unde admirăm celebra Mânăstire construită pe stâncile muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona
Mic dejun. Plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bd. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 7: Madrid - El Escorial (150 km) Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau excursie la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada ContraReformei. Mânăstirea, reşedinţa
istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Cazare la Madrid.
Ziua 8: Toledo - Aranjuez Valencia (485 km) Mic dejun. Pornim spre Toledofosta capitală a ţării, adevărat „oraș-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. Continuăm spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale) şi a grădinilor superbe care îl înconjoară. Cazare la Valencia.
Ziua 9: Valencia PortAventura - Costa Brava (360 km) Mic dejun. Tur de oraş în Valencia - centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi
Nurnberg
Luxemburg Rennes
Paris
Reims Châlons-en-Champagne Metz
13 zile
Poitiers
de la Dijon
Besançon
Clermont-Ferrand
595€ Zurich
Bern
Innsbruck LIECHTENSTEIN ELVETIA
Bergamo
Aosta
Lyon
Bolzano Trento
Chamonix Annecy
FRANTA
München Rosenheim
Neuschwanstein
Lausanne Geneva
Limoges
Bordeaux
Stuttgart
Strasbourg
Orléans
Nantes
Saarbrücken
Padova
Milano Torino
Santiago de Compostela
Oviedo
Santander
Toulouse
Vitoria
Avignon
Montpellier
Viana do Castelo Bragança
Braga Porto
Marseille
Pamplona
ANDORRA
Logroño
Vila Real
Valladolid Aveiro
Viseu
Bologna
Genova
San Remo
SAN Firenze
Nice
MONACO Cannes Saint Tropez
Pe
Zaragoza
Guarda Coimbra
Montserrat
El Escorial
Leiria Castelo Branco
SPANIA
Madrid Santarém
Lisboa (Lisbon)
Verona
ITALIA
Port Aventura
Toledo
Ro
Ajaccio
Costa Brava Barcelona
Portalegre
PORTUGAL
Setúbal
Aranjuez
Mérida Évora
Valencia
Beja
Faro
Palma de Mallorca
BONUS
Sevilla
Cagliari Murcia
• 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava • g r at u i t excursiile la Padova, El Escorial, Vale de los Caidos, Andorra, Genova. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b card
Servicii incluse
75
BONUS
Ziua 10: Costa Brava Andorra - Coasta de Azur - Nice (645 km) Mic dejun. Traversăm Pirineii într-o excursie către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne vom delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais
parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia - Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Sosire şi cazare în zona Padova.
Ziua 12: Padova - Pestera Postojna - Budapesta (690 km) Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitând Slovenia unde se vizitează Peştera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. Sosire la Budapesta. Opţional Croazieră pe Dunăre (cu cină 29€/ fără cină 14€). Cazare în Budapesta.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 21 grupuri, din care 19 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Zona Padova www.hotelresi.it/ www.poggiohotel.it/en/ Zona Genova Costa Brava hotelneptuno.com/rooms/ Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/tojal/ hoteldetail/photos-tours Valencia www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/valencia/vlcbo/ hoteldetail/photos-tours Costa Brava en.hotelriviera.cât Zona Nice-Cannes antibes.starshotels.com/photo-gallery Zona Padova www.hotelresi.it/ Budapesta www.expohotelbudapest.com
Nu sunt incluse în preţ • Vizite opționale: Montserrat, Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. • Autocar local și transport public în ziua 7 (conform normelor AETR). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
Ziua 13: Budapesta București (895 km)
Ca t e dr a la , Z ar a go z a, Sp an ia
Catedrala, unde este păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat despre care se crede că ar putea fi chiar Sfântul Graal. Continuăm traseul spre Salou - staţiune de top pe Coasta Dorada, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timp liber la plajă, cafenele, magazine restaurante sau făcând o plimbare pe faleza Les Palmeres. Opţional PortAventura - cel mai mare parc de tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), și prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava.
To l ed o , Sp a ni a
• Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, cu excepția zilei 7 (transport local contra cost); • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • BONUS 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Excursiile la Padova, El Escorial, Vale de los Caidos, Andorra, Genova; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
Ziua 11: Nice - Monaco Genova - Padova (530 km) Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
05.05, 21.09 595€
26.05, 12.06 08.07, 05.09 05.08, 22.08 600€
605€
609€
Supl. single
Copil 2-12 ani
Al 3-lea adult în cameră
225€
565€
585€ 85
D a n sa to a re fla me n co , S pa n ia M a ca c, G ibra lta r
Spania - Andaluzia
ITINERARIU: Graz • Padova • Verona • Milano • Cannes • Barcelona • Montserrat • Madrid • Zaragoza • El Escorial • Aranjuez • Toledo • Cordoba • Sevilla • Gibraltar • Costa del Sol • Granada • Valencia • Port Aventura • Andorra • Nice • Monaco • Genova • Ljubljana
Ziua 1: București Budapesta (895 km)
Festivals et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour, Calea Grivitei, nr 158. Sosire și cazare la Budapesta.
Ziua 5: Costa Brava Zaragoza - Madrid (695 km)
Ziua 2: Budapesta - Graz Padova (795 km) După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova, unde vizităm Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara, cazare în zona Padova.
Ziua 3: Verona - Milano Riviera Ligurică (590 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova.
Ziua 4: Cannes - Costa Brava (760 km) După micul dejun, ne vom deplasa spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des 86
Mic dejun. Plecare spre Madrid. Pe traseu oprire în Zaragoza, unde vizităm Basilica St. Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bld. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 6: Madrid - El Escorial (150 km) Mic dejun. Cu transportul public, dedicăm dimineaţa explorării Palatului Regal şi Muzeului Prado. Timp liber în Madrid sau excursie la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra-Reformei. Mânăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Cazare la Madrid.
Ziua7. Madrid - Aranjuez Toledo - Cordoba (485km) Mic dejun. Plecare spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale) şi a grădinilor
superbe care îl înconjoară. Urmează Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat „oraş-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, Podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Deplasarea continuă spre Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Seara, cazare la Cordoba.
Ziua 8: Cordoba - Sevilla Gibraltar (395 km) Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, unde vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime. Străbatem sudul țării, pentru a ne caza în Algeciras. Excursie în Gibraltar, teritoriu britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 9: Algeciras - Costa Del Sol - Cordoba Granada (395 km) Mic dejun. Parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Începem vizita în
Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrala după reconquista- „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara sosire şi cazare la Granada.
Ziua 10: Granada Valencia (290 km) Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Alhambra (35 euro / pers. se încasează din agenție), cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Ne îndreptăm spre Valencia pentru cazare.
Ziua 11: Valencia PortAventura - Barcelona (360 km) Mic dejun. Tur de oraş în Valenciacentrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala. Continuăm traseul spre Salou- staţiune de top pe Costa Dorada, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, cafenele, restaurante sau
ísafördur
Tromsø
16 zile de la 735€
Saudharkrokur Akureyri Borgarnes Keflavik
Reykjavik
ICELAND
BONUS
Egilsstadir
Bodø
• 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava • g r at u i t excursiile la Padova, Montserrat, Gibraltar, El Escorial, Vale de los Caidos, Andorra, Genova. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare Kristiansund de bagaj pentru posesorii de
Co rdo ba , S pa n ia
Selfoss
Steinkjer
Östersund
Molde
Geiranger pellerin
Hermansverk
Servicii incluse
S e vilia , S pa n ia
75
BONUS
club card
Härnösand
SUEDIA
Lillehammer
Flam
Gävle
Hamar
Hamar zilei 6 Falun • Transport cu autocar climatizat,Bergen clasificat 2-4*, cu excepția Eidfjord (transport local contra cost); Hardangerfjord Oslo Drammen Västeràs • 15 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; Moss Tønsberg Stavanger Karlstad • BONUS 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava; Örebro NORVEGIA Skien • Excursiile la Padova, El Escorial, Vale de los Caidos, Andorra, Genova; Arendal • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Linköpingen Kristiansand Göteborg
Grad de realizare & clasificare autocare Edinburgh
Uppsala
Stoc Nyköping
Visby
Jönköpingen
Aalborg
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat Halmstad 11 Växjö Kalmar Dumfries grupuri, din care 10 grupuri au beneficiat de autocare Viborg clasificate 3* și 4*. Glasgow
Belfast
IRLANDA
său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Sosire şi cazare în zona Liverpool Dublin Padova.
magazine. Opţional vă propunem PortAventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impre-sionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Umeå
Trondheim
Karlskrona
DANEMARCA
Durham
Exemple de cazări 2015
Vejle
Copenhagen
Malmö
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ York Zona Padova (dus- întors) www.hotelresi.it/ Manchester Leeds Zona Genova www.poggiohotel.it/en/ Kiel Costa Brava (dus- întors) hotelneptuno.com/rooms/ Nottingham Hamburg Ziua 15: Padova Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/ LeeuwardenGroningen ANGLIA Szczecin tojal/hoteldetail/photos-tours Schwerin Ljubljana - Budapesta Assen Bremen Cordoba www.hotelcarmencordoba.com/# (690 km) Amsterdam Cardiff Oxford Stratford Berlin Algeciras www.expressgibraltar.es Haga Potsdam Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, OLANDA Windsor Hannover Granada www.maciavillablanca.com Greenwich Rotterdam London Magdeburg Canterbury capitala Sloveniei, pentru a Brugge www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/valencia/ Valencia Zielona Góra GERMANIA Anvers Düsseldorf Dover parcurge un tur panoramic cu vlcbo/hoteldetail/photos-tours Gent Calais Bruxelles Zona Nice- Cannes Lille www.hotellouisiane.fr/photos.html autocarul în centru. Opţional Erfurt Frankfurt Dresden Koln Wavre Mans BELGIA Budapesta www.expohotelbudapest.com croazieră pe Dunăre (cu cină 29€/
Gdynia
Gdańs
Bydgoszcz
Zwolle
Ziua 12: Barcelona Mănastirea Montserrat
Lelystad
Utrecht
Arnhem
Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra La Rambla, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 13: Costa Brava Andorra - Coasta De Azur - Nice (645 km)
Ziua 16: Budapesta Bucureşti (895 km)
Liberec
Liège
Ústínad Laben
Amiens
fără cină 14€). Cazare la Budapesta.
NuCaensunt incluse în preţArlon LUX Rouen
Heidelberg
Wiesbaden
Mainz
Rennes
Stuttgart
Nantes
Dijon
Zurich
Berna Lausanne Geneva
FRANTA
Bordeaux
ELVETIA
Bergamo
Santiago de Compostela Oviedo Santander
Genova
Avignon Toulouse
Vitoria
Marseille
Pamplona
ANDORRA
SPANIA
ITALIA
B HER
Bologna
MONACO Cannes Saint Tropez
Perugia
Ajaccio
Costa Brava
Roma
Barcelona
PortAventura
Aranjuez
Split
Ancona
L'Aquila
Montserrat Madrid
Toledo
Zadar
Firenze
Zaragoza El Escorial
CROATIA
Zagreb
Rijeka
SAN MARINO
Nice
UN
Ljuljana
Venezia
Verona
San Remo
Montpellier
Trieste
Padova
Milano
Zalaegerszeg
Maribor SLOVENIA
Trento Aosta
Annecy
GyárTa Székesfe
Szombathely
Graz
Klagenfurt
Bolzano
Chamonix Lyon
AUSTRIA
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Torino
Lisabona
B
Eisenstadt
Besançon
Clermont-Ferrand
Bragança
Trnava
Sankt Pölten
Limoges
Valladolid
Olomouc Os Zlin
Jihlava • vizite opționale: Alhambra (doritorii pot achită doar din tara la înscriere), CEHIA Reims Metz České Budějovice Brno Croazieră pe Dunăre, toate minimum 30 persoane. Paris Châlons-en-Champagne • Autocar local și transport public în ziua 6 (conform normelor AETR). Strasbourg Viena Orléans München • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile deLinz Rosenheim Melk Salzburg ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale. Neuschwanstein Poitiers
Vila Real
Praga Hradec Králové Pardubice
Saarbrücken
Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale
Braga Porto
KarlovyPlzeñ Vary
Nurnberg
Luxemburg
Aveiro
Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia - Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul
Wroclaw
Maastricht
Namur
Viseu Mic dejun. Traversăm Pirineii Guarda Coimbra într-o excursie către micul Leiria Principat al Andorrei, paradis tax Castelo Branco Santarém free pentru iubitorii de shopping.Portalegre PORTUGALIA Plecare pentru cazare în zona Setúbal Aix-en-Provence-Nice. În Nice Évora ne vom delecta cu o plimbare peBeja Promenade des Anglais. Faro
POLO
Hasselt
Leuven
Viana do Castelo
Ziua 14: Nice - Monaco Genova - Padova (530 km)
Poznañ
Middelburg 's Hertogenbosch
Campobasso Bari Napoli
Mérida
Valencia
Potenza
Palma de Mallorca
Cordoba
Cagliari
Sevilla Granada
Murcia
Catanz
Marbella Algeciras
Malaga Palermo
Gibraltar
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
18.05, 25.06, 13.08, 03.09 Supl. single Copil 2-12 ani Al 3-lea adult în cameră 735€
295€
695€
719€ 87
S in tra , Po rtu ga lia F a n ta n a Cibe le , M a drid
Spania & Portugalia
ITINERARIU: Graz • Padova • Verona • Milano • Cannes • Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • El Escorial • Toledo • Cordoba • Granada • Costa del Sol • Gibraltar • Sevilla • Lisabona • Evora • Sintra • Fatima • Alcobaca • Batalha • Tomar • Coimbra • Porto • Santiago • Leon • Burgos • Bilbao • Biarritz • Andorra • Nice • Monaco • Genova • Ljubljana
Ziua 1: București Budapesta (895 km)
Ziua 5 Barcelona Mănăstirea Montserrat
Ora 6:00 Plecare din București de la Autogara Christian Tour. Sosire și cazare la Budapesta.
Mic dejun. Turul Barcelonei: Sagrada Familia, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, Las Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat. Întoarcere în Barcelona pentru spectacolul de sunet şi lumini „Fântâna Magica”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 2: Budapesta - Graz Padova (750 km) Mic dejun. Plecare spre Graz unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Cazare în zona Padova.
Ziua 3: Verona - Milano Riviera Ligurica (460 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Continuăm spre Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, cu vitraliile sale unice. Sosire şi cazare în zona Genova.
Ziua 4: Genova - Cannes Costa Brava (760 km) Mic dejun. Deplasare spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festivals et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava. 88
Ziua 6: Barcelona Zaragoza - Madrid (620 km) Mic dejun. Plecare spre Madrid. Oprire în Zaragoza la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara, tur panoramic cu autocarul: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 7: Madrid - El Escorial Mic dejun. Cu transportul public, dedicăm dimineaţa explorării Palatului Regal şi a Muzeului Prado. Timp liber sau opţional excursie (15 euro) la Escorial. Cazare la Madrid.
Ziua 8 Toledo - Cordoba Granada (595 km) Mic dejun. Plecare către Andaluzia. Oprire la Toledo, adevărat „oraș-
muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin. După amiază vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală - „Mezquita- Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc. Cazare la Granada.
Ziua 9 Granada - Costa Del Sol - Gibraltar (255 km) Mic dejun. Vizita în Granada: Alhambra (35 euro /pers. se încasează din agenție), cel mai important monument de artă islamică din Spania, unde admirăm Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala Capilla Real. Străbatem Costa del Sol pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 euro), excursie în Gibraltar. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială este un adevărat paradis. Întoarcere pentru cazare.
Ziua 10 Sevilla - Evora Lisabona (565 km) Mic dejun. Plecare spre Sevilla unde vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2, 5 tone de aur şi lemn de mahon şi loc de înmormântare al
lui Cristofor Columb. Ne îndreptăm spre Lisabona, cu o scurtă vizită în Evora, orășel medieval din patrimoniului UNESCO. Cazare în Lisabona.
Ziua 11: Lisabona - Sintra Cabo da Roca Mic dejun. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal și cu transportul public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Oceanarium. După amiază, timp liber sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici. În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Cazare la același hotel.
Ziua 12: Fatima - Alcobaca Tomar - Batalha - Coimbra (265 km) Mic dejun. Plecare spre Fatima unde avem timp liber sau excursie opţională (25 euro) pentru a admira Mănăstirile Alcobaca şi Batalha, castelul Cavalerilor Templieri și mănăstiriea de la Tomar. Întoarcere în Fatima. Seara cazare la Coimbra.
21 zile de la 975€ BONUS ísafördur
Tromsø
Saudharkrokur Akureyri
Keflavik
Reykjavik
ICELAND
Selfoss
E l E sco ria l, S pa n ia
Borgarnes
Egilsstadir
Pia ta E n ca r n a cio n , S e villa , S pa n ia
Bodø
75
BONUS Ziua 13 Coimbra - Porto Santiago de Compostela (335 km) Mic dejun. În Coimbra vizităm cartierul Baixa și Catedrala. Plecare spre Porto unde vom admira Biserica Sf. Francisc, libraria Lello y Eramo, Bisericile Carmo s Carmelita şi Podul Dom Luis. Cazare la Santiago de Compostela.
Ziua 14 Santiago - Leon Burgos (545 km) Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în Evul Mediu. Catedrala este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic, iar Palatul Episcopal şi Universitatea sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm spre Leon, unde s-a înfiinţat „Cortes de Leon” unul din primele Parlamente din Europa. Vizităm Biserica San Isidoro, Panteonul şi Catedrala. Seara, sosire şi cazare la Burgos.
Ziua 15: Burgos - Bilbao Biarritz - Lourdes (450 km) Mic dejun. Vizită în Burgos. Traversăm Ţara Bascilor cu o scurtă oprire în Bilbao, pentru a admira arhitectura Muzeului Guggenheim, apoi ne îndreptăm spre Franţa, unde ne vor încânta plajele golfului Biscaya din Biarritz. Cazare în zona Lourdes.
Ziua 16: Lourdes - Andorra - Costa Brava (535 km) Mic dejun. În Lourdes, se vizitează Biserica Notre Dame. Traversăm Pirineii către Principatul Andorrei, paradis pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava.
• 4 Cine pentru cazările de pe Costa Brava • r e d u c e r e 27 e u r o la achitarea tuturor excursiilor opționale. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l Kristiansund lerin club card Steinkjer
Östersund
Molde
Servicii incluse
Härnösand
Geiranger
SUEDIA
Hermansverk • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4, cuFlamexcepția zilelor 7, Lillehammer 11, 17 (transport local contra cost); Bergen Hamar Hamar • 20 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; Eidfjord Hardangerfjord Oslo • BONUS 4 cine pentru cazările de pe Costa Brava;Drammen Moss Tønsberg • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Stavanger Karlstad
Ziua 18: Costa Brava - Coasta De Azur - Nice (590 km)
NORVEGIA
Grad de realizare & clasificare autocare
Skien
Gävle Falun Uppsala Västeràs
St
Örebro
Nyköping
Arendal Linköpingen
Kristiansand
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat Göteborg 9 grupuri, Jönköpingen toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*. Edinburgh
Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice, ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais.
Aalborg
Glasgow
Exemple de cazări 2015
Viborg
Kalmar
Karlskrona
DANEMARCA
Durham
Visby
Växjö
Halmstad
Dumfries
Belfast
IRLANDA
Ziua 19 Nice - Monaco Padova (580 km)
U
Trondheim
Budapesta www.tulipinnbudapestmillennium.com/ Copenhagen Vejle Malmö Zona Padova (dus- întors) www.hotelresi.it/ Zona Genova www.poggiohotel.it/en/ York Liverpool Manchester Gdynia Costa Brava en.granhoteldonjuan.com Leeds Gd Kiel Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/ Nottingham Hamburg tojal/hoteldetail/photos-tours LeeuwardenGroningen Bydgos ANGLIA Schwerin Granada www.maciavillablanca.com Szczecin Assen Bremen Algeciras www.expressgibraltar.es Amsterdam Stratford Cardiff Berlin Oxford Lisabona www.bernavipexecutivehotel.com/Accommodation.html Haga Potsdam Poznañ OLANDA Windsor Hannover Greenwich Rotterdam www.bestwestern.es/hotel-dluis/index.php/eng Coimbra PO London Magdeburg Canterbury Brugge Zielona Góra Santiago de Compostela www.hotelcongreso.com/en/ GERMANIA Anvers Düsseldorf Dover Gent Wrocl Burgos www.hotelcentroburgos.com/en/ Calais Bruxelles Erfurt Frankfurt Dresden Koln Lille Wavre Lourdes www.hotel-angelic.com/ Mans BELGIA Amiens Zona Nice- Cannes www.hotellouisiane.fr/photos.html Praga Hradec Králové Heidelberg Pardubice Budapesta Arlon LUX KarlovyPlzeñ Vary Rouen www.expohotelbudapest.com Mainz
Mic dejun. Deplasare spre MonacoDublin unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1. Continuăm spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova.
Zwolle
Lelystad
Utrecht
Arnhem
Ziua 20: Padova Ljubljana - Budapesta (690 km)
Middelburg 's Hertogenbosch
Maastricht
Namur
Mic dejun. Plecare spre Ljubljana pentru tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta.
České Budějovice
FRANTA
Strasbourg
Torino
Bergamo
Milano
Bilbao
Biarritz
Burgos
Viana do Castelo Braga
MONACO Cannes Saint Tropez
Madrid
PortAventura
Aranjuez
CROATIA
Zagreb
H
SAN MARINO
Zadar Split
Ancona Perugia L'Aquila
Montserrat
Tomar Castelo Branco Fatima Toledo
Marseille
U
Maribor
Bologna Firenze
Nice
Zalaegerszeg
Rijeka
ITALIA
San Remo
Ajaccio
Roma
Barcelona
Campobasso Bari
Mérida
Napoli Potenza
Évora
Valencia
PORTUGALIA
Palma de Mallorca
Cordoba Faro
Cagliari
Sevilla
Granada Marbella
Algeciras
Gyá Széke
Szombathely
Graz
Venezia
Zaragoza
El Escorial
Santarém
Montpellier
ANDORRA
SPANIA
Viseu Aveiro Coimbra
Genova
Avignon
Lourdes
Pamplona
Porto
Toulouse
Eisenstadt
Ljuljana
Trieste
Padova Verona
Oviedo
Sankt Pölten
SLOVENIA
Trento Aosta
Annecy
Viena
Linz
Chamonix Lyon
Z
Brno
Stuttgart
München Nantes • Opționale: Padova, Montserrat, El Escorial, Gibraltar, Alcobaca-Batalha-Tomar, Rosenheim Neuschwanstein Melk Salzburg Sintra-Cabo da Roca, Croazieră peDijonDunăre, toate minimum 30 persoane. Besançon Zurich Poitiersși transport public în zilele 7, 11, 17 • Autocar local (conform normelor AETR). AUSTRIA Bern Innsbruck LIECHTENSTEIN serviciile de • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), Lausanne ELVETIA Klagenfurt Geneva Bolzano ghizi locali, alteLimoges taxe și cheltuieli personale. Clermont-Ferrand
Olomouc
Jihlava
CEHIA
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Nu sunt incluse în preţ Paris
Orléans
Leon
Lisabona
Nurnberg
Luxemburg
Rennes
Bordeaux
Cabo da Roca
Ústínad Laben
Caen
Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi de formalităţile vamale.
Alcobaça
Liberec
Liège
Wiesbaden
Ziua 21 Budapesta - București
Santiago de Compostela
Hasselt
Leuven
Murcia
Malaga
Palermo
Gibraltar
Ziua 17: Costa Brava Plaja și soare pe malul Mediteranei
DATE DE PLECARE 2016
Mic dejun. Zi liberă. Cină şi cazare în acelaşi hotel pe Costa Brava.
Loc în cameră DBL
05.05, 31.07
12.06, 03.07
21.08
Supl. single
975€
985€
995€
375€
Copil Al 3-lea adult în 2-12 ani cameră 935€
949€ 89
C ea s ul a s tro no mic, Pra ga
WINTER BREAKS & SUMMER BREAKS
D
e atâtea ori ți-ai promis că îți rezervi un bilet de avion către o destinație cât mai departe de casă, care să te facă să uiți de responsabilitățile zilnice, de griji. Ȋnsă, tot de atâtea ori ai amânat momentul, gândindu-te că totul va fi bine și că nu are sens să risipești banii pe călătorii. și uite așa, sunt ani buni de când nu ai mai fost doar tu cu gândurile tale sau cu o persoană dragă ție în vacanță. Ce-ai spune dacă ai luă atitudine acum, și nu mâine, și ai pleca într-un WinterBreak sau Summer Break marca Christian Tour?
Ce îți propunem? Ştim că este dificil să îţi iei liber mai mult de o săptămână, de la serviciu, așa că ne-am gândit la programe scurte de vizitare, de 4-5 zile, în principalele orașe europene, cu date fixe de plecare și tarife garantate. Astfel, începând cu luna februarie și până aproape de sfârșitul lunii mai a anului 2016, îți vei încărca bateriile vizitând cele mai frumoase orașe europene: Roma – Florența, Roma - Coasta Amalfitană, München – Nürnberg, Praga – Cracovia, Lisabona – Fatima, Andaluzia – Gibraltar etc.
Pare interesantă oferta noastră? Şi mai tentat va fi ceea ce îți vom spune acum: prețurile la biletele de avion pornesc de la 275 euro/ persoană/pachet (bilet de avion, autocar la dispoziție conform programului, cazare, transfer și ghid însoțitor), taxele de aeroport nefiind incluse. Odată ajuns la destinație, vei fi cazat la hoteluri situate în zone centrale, cu acces la obiectivele turistice locale, și vei avea posibilitatea să participi și la excursii opționale, care îți vor dezvălui locuri în care nu ai mai fost sau peisaje din care nu-ți vei mai dori să pleci: Castelul cavalerilor templieri de la Tomar, Complexul Alhambra din Granada, Palatul Zwinger din Dresda, vechiul oraș Pompei, livezile de citrice de pe Coastă Amalfitană și stâncile abrupte, pe care stau cocoțate casele colorate, sunt doar câteva exemple.
SUMMER BREAKS Oricum, credem că ai tot dreptul să te bucuri de surprizele cu care te așteaptă Europa. Mai ales vara, perioadă în care îți iei doar rucsacul în spate, o pereche de șlapi și ochelarii de soare. iar pentru vara anului 2016 ți-am pregătit oferte interesante, adică SUMMER BREAKS cu o durată de 7 zile, dar cu un conținut bogat de vizite adaptat fiecărei destinații în parte: Roma – Cetatea Eternă; Londra Capitala de pe Tamisa, Irlanda, Scoția, Tallinn - Helsinki – Stockholm, Fiordurile Scandinave. Prețurile pentru aceste programe sunt fixe și includ biletul de avion până la destinație, transferurile de la aeroport la hotel și retur, autocar la dispoziție conform programului, cazare și ghid însoțitor. Plecările sunt programate începând cu jumătatea lunii mai și până la jumătatea lunii septembrie a anului 2016. Ȋncepe anul 2016 cu promisiunea că vei călători mai mult, pentru că de restul ne ocupăm noi.
90
4 zile de la 295€
Ca n a l G ra n de , Ve n e tia
Cin qu e te rre , Ita lia
BONUS
Winter Break
Milano, Veneţia Veneţia - Padova - Bologna Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 12:00 pentru zbor Bucureşti - Milano (Linate) cu Blue Air. După întâlnirea cu ghidul, începem turul de oraş: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. O experienţă unică este şi urcarea pe acoperişul Domului, printre sutele de statuete cu care este decorat. Urmează shopping la numeroasele magazine cu produse de lux sau “doar” de o calitate şi bun gust ireproşabile. Deplasare la hotelul de la Milano pentru cazare.
Ziua 2. CINQUE TERRE - GENOVA (395 km) Mic dejun. Zi liberă în Milano. Pentru iubitorii de artă propunem Pinacoteca Brera şi Basilica Santa Maria delle Grazie pentru „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci (doar cu rezervare prealabilă). Excursie opţională (35 euro) în Parcul National Cinque Terre + Genova. Deplasare spre Spezia, de unde utilizăm trenuleţul pentru a admira cele cinci orăşele amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare. Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Continuăm excursia opţională cu capitala Liguriei- Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Cazare la acelaşi hotel din Milano.
Ziua 3. VERONA - Veneţia - Padova (245 + 80 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde vom admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Timp liber pentru a “explora” numeroasele magazine pe care le-am admirat în prima parte a deplasării noastre. Turiştilor care au mai vizitat Verona, le propunem să viziteze individual Castelul şi Ponte dei Scaligeri şi mai ales Basilica San Zeno Maggiore cu o arhitectură unică şi aproape 1000 de ani vechime. Traseul continuă spre hotelul de la Padova, pentru cazare. Timp liber în Padova, sau excursie opţională (25 euro) la Veneţia. Vom începe cu o plimbare cu vaporetto spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Timp liber pentru a vizita Palatul Dogilor care abundă de lucrări de artă celebre, apoi Ponte Rialto. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia vor merge cu ghidul catre Panteonul Veneţiei, Basilica San Giovani e Paolo, apoi de la Fondamente Novo ne îmbărcam (contra cost) pentru croazieră pe insula Murano. Întâlnire cu restul turiştilor la parcarea de autocare. Întoarcere la hotelul de la Padova pentru cazare.
Ziua 4. PADOVA - BOLOGNA - Bucureşti (120 km) Mic dejun. Pentru returul din 03.03, transfer la aeroportul din Bologna la ora 07:30 pentru DATE DE PLECARE Loc în DBL
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti-Milano, BolognaBucureşti, zbor Blue Air; • 3 cazări cu mic dejun în hotel 3* -4*; • Vizită Milano, Verona, Padova; • Vizită Bologna (pentru grupurile din 13.02 şi 26.03) • Ghid însoţitor din partea agenţiei
SERVICII NEINCLUSE
ITINERARIU: Milano - Cinque Terre - Genova - Verona Ziua 1. Bucureşti - MILANO
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
• Taxă de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 95 €/pers; • Excursii opţionale (grup minim 20 pers); • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în • excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Blue Air OTP-LIN // 13:50-15:05 (plecările 13.02, 29.02, 23.03) sau 14:05-15:20 (plecările 10.04, 05.05, 02.06) BLQ-OTP // 17:35-20:35 (plecările 13.02, 23.03); 13:00-16:00 (plecările 10.04, 05.05); 11:10-14:10 (plecarea 29.02); 14:55-17:55 (plecarea 02.06) Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări. zbor la Bucureşti. Pentru zborurile la retur din 16.02 şi 26.03, începem turul în Padova vizitând Piazza Pratto della Vale, cu Basilica St. Giustina, apoi continuam cu Basilica di San Antonio, renumit centru de pelerinaj. În piazza Donatello, Capella di San Giorgio expune fresce de Titian, iar în apropiere, Grădina Botanică- monument UNESCO, este una din cele mai vechi din lume. Plecare spre Bologna pentru un tur pietonal (excepţie în 03.03 când se face transferul direct la aeroport), pornind de la Basilica San Francesco, fântâna lui Neptun, îndreptându-ne apoi spre Piazza Maggiore cu Palazzo D’Accursio şi Basilica Sf. Petroniu. Transfer la aeroport pentru zborul catre Bucuresti.
13.02, 29.02, 23.03, 10.04, 05.05, 02.06
Supl. Single
Copii 6-12 ani
295 €
65 €
275 € 91
5 zile de la 355€
Winter Break
Mic dejun. Zi liberă în Florenţa, sau excursii opţionale de câte jumătate de zi fiecare la Siena şi Pisa. Preţ pentru ambele destinaţii 35 euro / pers, sau o singură destinaţie 20 euro / pers, care nu include intrările la obiectivele turistice. De la Florenţa, plecare spre Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent conservată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. După amiază, excursia opţională continuă spre Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Întoarcere la hotelul de la Florenţa pentru cazare. 92
Ziua 3. Florenţa - ROMA (270 km) Mic dejun. Plecare spre Roma, capitală a Italiei şi Capitală a lumii pentru multe secole, unde vom merge direct la hotel pentru cazare. După prânz, începem vizita pietonală în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei. Întoarcere la hotelul de la Roma pentru cazare.
Ziua 4. ROMA - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită la Basilica San Pietro şi la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (15 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel de la Roma.
• Taxă de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 95€/pers; • Excursii opţionale (grup minim 20 pers); • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Blue Air OTP-BLQ // 07:40-08:55 (plecările 16.02, 26.03) sau 11:05-12:20 (plecările 11.05, 08.06) FCO-OTP // 18:50-22:05 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări. Tur n u l din P is a
Ziua 2. Florenţa - SIENA- PISA (145 + 150 km)
Servicii incluse
SERVICII NEINCLUSE
ITINERARIU: Florenţa –Siena - Pisa - Roma - Tivoli
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 05.45 pentru zbor Bucureşti - Bologna cu Blue Air. După întâlnirea cu ghidul, deplasare spre hotelul de la Florenţa pentru cazare. După prânz, începem turul în Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, cu maiestosul Dom al lui Bruneleschi, o minune a tehnicii la acea vreme, Baptisteriul, cu renumitele uşi de bronz cu basoreliefuri biblice, Piaţa Senioriei veritabil “muzeu în aer liber”, Ponte Vecchio, Palazzo Vecchio şi Basilica Santa Croce. Timp liber pentru a ne bucura de farmecul oraşului, iar pentru iubitorii de artă, vizita în Galeriile Uffizi, una dintre cele mai impresionante şi complete colecţii de artă din lume. Deplasare la hotelul de la Florenţa pentru cazare.
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
• Bilet de avion Bucureşti-Bologna, RomaBucureşti zbor Blue Air; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3*- 4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei; • Vizită Florenţa şi Roma.
Florenţa - Roma Ziua 1. Bucureşti - Bologna Florenţa (110 km)
Ba silica S f. Pe tru , Va tica n
F o n ta n a di Tre vi, R o ma
BONUS
Ziua 5. ROMA - Bucureşti Mic dejun. Eliberăm camerele şi lăsăm bagajele în luggage room. Program liber pentru vizite individuale sau shopping în Roma. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti. DATE DE PLECARE Loc în DBL
16.02, 26.03, 11.05, 08.06
Supl. Single
Copii 6-12 ani
355 €
85 €
325 €
5 zile de la 275€
Co a sta A ma lfita n ă
In su la Ca pri
BONUS
Winter Break Roma, Coasta Amalfitană - Coasta Amalfitană Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.45 pentru zbor Bucureşti - Roma (Ciampino) cu compania Wizz Air. După întâlnirea cu ghidul, deplasare spre hotelul de la Roma pentru cazare. După prânz, începem vizita pietonală în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei. Întoarcere la hotelul de la Roma pentru cazare.
Ziua 2. ROMA - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită la Basilica San Pietro şi la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (15 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel de la Roma.
Ziua 3. ROMA - NAPOLI - Insula CAPRI (255 km) Mic dejun. Plecare către Napoli (scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă
Capri (20 x 2 vaporaşele +16 € microbus dus-întors Capri- Anacapri+ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Seara, cazare în zona Sorrento.
Ziua 4. POMPEI - Coasta Amalfitană (25 + 80 km) Mic dejun. Program liber, sau excursii opționale la Pompei şi la Positano, pe Coasta Amalfitană. Preţ pentru ambele destinaţii 35 euro / pers, sau o singură destinaţie 20 euro /pers, care nu include intrările la obiectivele turistice. Oraşul Pompei, distrus de erupţia Vezuviului în anul 79, este pe lista Minunilor Lumii, prin lucrările arheologice începute din sec. XVIII. Ghidul ne va conduce pe străzile impecabil conservate, unde vom vizita Băile Romane, Forumul şi vile ridicate de către patricienii romani. Rămânem impresionaţi de acest sit arheologic şi de muzeul în care sunt mulaje a cadavrelor care atestă marea catastrofă de la Pompei. După amiază, excursia opțională continuă cu pitoreasca localitate Positano, parcurgând unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa, ce oferă o panoramă care ne va lăsa fără suflare. Coasta Amalfi este cea mai frumoasă zonă de coastă a Italiei, o combinaţie de stânci abrupte, sate idilice ce coboară înspre mare DATE DE PLECARE Loc în DBL
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti-Roma, zbor Wizz Air • Bilet avion Napoli-Bucureşti, zbor Blue Air; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3*-4*; • Vizită Roma şi Napoli; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
ITINERARIU: Roma - Tivoli - Napoli - Insula Capri - Pompei
Ziua 1. Bucureşti - ROMA
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
SERVICII NEINCLUSE • Taxă de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 95€/pers; • Excursiile opţionale (grup minim 20 pers). • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR IARNă OTP-CIA // 16:40-17:55 (plecarea din 23.02) sau 15:40-16:55 (plecările din 03.04, 15.05), compania aeriană Wizz Air NAP-OTP // 13:00-15:55 (plecările din 03.04 şi 15.05) sau 19:25-22:20 (plecarea din 23.02), compania aeriană Blue Air Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări.
şi pante muntoase împădurite. Cazare la acelaşi hotel din zona Sorrento.
Ziua 5. NAPOLI - Bucureşti Mic dejun. Transfer la aeroport la ora 09.30 pentru zbor la Bucureşti. Pentru returul din data de 27.02, eliberăm camerele şi lăsăm bagajele în luggage room. Program liber pentru vizite individuale sau shopping în Sorrento. Întoarcere la hotel utilizând transportul public. Transfer la aeroport la ora 16.00.
23.02, 03.04, 15.05 275 €
Supl. single 85 €
Copii 6-12 ani 245 € 93
4 zile de la 295€
Winter Break München, Nürnberg
• Bilet avion Bucureşti-Munchen- Bucureşti, zbor Tarom; • 3 cazări cu mic dejun în hotel 3* - 4*; • Vizită Nurnberg, Regensburg, Munchen; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
SERVICII NEINCLUSE
Linderhof - Neuschwanstein
Ziua 2. Nürnberg - REGENSBURG München (225 km)
în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într- un cadru natural unic. Seara, întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Munchen.
Ziua 4. München - Bucureşti Mic dejun. Eliberăm camerele şi lasăm bagajele în luggage room. Incepem vizita în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Program liber la dispoziţia turiştilor în Munchen. Transfer la aeroport la ora 16.30 pentru zbor la Bucureşti unde se aterizează în jurul orei 22.50.
• Taxă de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 125 €/pers; • Excursiile opţionale (grup minim 20 pers); • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în • excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Tarom OTP-MUC // 07:40-09:35 MUC-OTP // 19:50-22:50 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări.
P r im ar ia, Mu n ch en
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor Bucureşti - Munchen cu Tarom. După întâlnirea cu ghidul şi deplasare spre hotelul din Nurnberg pentru cazare. După prânz, începem turul de oraş în Nurnberg: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sf. Sebaldus şi Citadela Oraşului. Seara se poate încheia cu o plimbare de neuitat cu trăsura în jurul Oraşului Vechi.
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
Servicii incluse
ITINERARIU: München - Nürnberg - Regensburg Ziua 1. Bucureşti - München Nürnberg (170 km)
Pa la tu l lu i L u dw ig II, Ba va ria , G e r ma n ia
Ca ste lu l L in de rh o f, Ba va ria , G e r ma n ia
BONUS
Mic dejun. Plecare spre Regensburg, un superb oraş în care circa 1000 de imobile sunt considerate monumente istorice și majoritatea sunt restaurate, formând centrul medieval al oraşului, aparţinand patrimoniului UNESCO: Podul de piatră peste Dunăre, Catedrala şi piaţa Krauterermarkt, Muzeul Catedralei Domschatzmuseum şi farmacia istorică Adler fiind printre cele mai importante monumente din oraş. După amiază, plecare spre Munchen, capitala Bavariei. După ce ne vom caza, program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Munchen.
Ziua 3. Incursiune în lumea Castelelor Bavariei: LINDERHOF şi NEUSCHWANSTEIN (275 km) Mic dejun. Zi liberă în Munchen, sau excursie opțională (20 euro) în Bavaria. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei 94
DATE DE PLECARE Loc în DBL
04.03, 19.03, 15.04, 30.04 295 €
Supl. single 65 €
Copii 6-12 ani 275 €
5 zile de la 355€
Winter Break - Praga, Cracovia ITINERARIU: Praga - Dresda - Czestochowa - Cracovia Brno - Punkva - Viena Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 06.00 pentru zbor Bucureşti - Praga cu Tarom. După aterizare, transfer la hotel pentru cazare. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul - considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc etc. Seara program liber la dispoziţia turiştilor în Piata Vaclavske pentru a cumpara cadouri celor dragi, sau opţional, Croazieră fără cină pe Vltava 12 € (11 € supliment pentru cină). Intoarcere pentru cazare la hotel în Praga.
Ziua 2. PRAGA - DRESDA - WROCLAW (390 km) Mic dejun. Plecare spre Germania la Dresda, unde superbele edificii baroc şi rococo, au fost aproape în totalitate distruse în timpul bombardamentelor aliate din cel de-al 2-lea Război Mondial. Unele lucrări de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au redat oraşului farmecul de odinioară. Continuarea deplasarii spre Polonia, pentru cazare la Wroclaw.
Ziua 3. Wroclaw - Czestochowa CRACOVIA (335 km) Mic dejun. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagra”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Continuăm spre Cracovia, unul din cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti-Praga, VienaBucureşti, zbor Tarom; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3* - 4*; • Vizită Praga, Dresda, Czestochowa, • Cracovia, Brno, Viena; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
SERVICII NEINCLUSE reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia.
Ziua 4. CRACOVIA - BRNO - Peştera PUNKVA (325 km)
Mic dejun. Plecare spre Cehia pentru un tur de oraş în Brno. Timp liber în Brno, sau opţional excursie spre Peştera Punkva* (15 euro/pers), cea mai vizitată peşteră a Moraviei, datorită plimbării romantice cu barca pe râul subteran Punkva. Seara, întoarcere pentru cazare la Brno.
• Taxă de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 95 €/pers; • Excursii opționale (grup minim 20 pers); • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Tarom OTP-PRG // 08:05-09:00 VIE-OTP // 17:50-20:20 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări. P ala t u l reg al, Va r s o via, P o lo nia
Ziua 1. BUCUREŞTI - Praga
Ba rba ca n a din Cra co via
O ra su l Ve ch i, Pra ga , Ce h ia
BONUS
Ziua 5. BRNO - VIENA - BUCUREŞTI (135 km)
După micul dejun, traseul continuă spre Viena, pentru un tur de oraş cu autocarul în care vom admira frumuseţea fostei capitale imperiale: UNO City, Turnul Dunării, Piaţa Maria Tereza, Ringstrasse, Muzeul de Arta, Primăria, Parlamentul, Universitatea, Burgtheatre, Palatul Hofburg (exterior). Apoi parcurgem un tur pietonal pe Kartnerstrasse, Monumentul ciumei spre Domul Sf. Ştefan şi Opera. Dupa amiaza transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti, unde aterizăm în jurul orei 20.20. *Vizita la Peştera Punkva necesită rezervare prealabilă.
DATE DE PLECARE Loc în DBL
10.03, 20.04 355 €
Supl. single 85 €
Copii 6-12 ani 325 € 95
5 zile de la 345€
Winter Break - Praga, Viena şi Castelele Boemiei Brno - Punkva - Viena
Ziua 2. VIENA - Cesky KrumlovKonopiste - PRAGA (355 km) Mic dejun. În drumul spre capitala Cehiei, vizităm doua din cele mai reprezentative castele din Boemia: Cesky Krumlov, inclus în patrimoniul UNESCO prin spectaculoasa amplasare într-un cot al râului în formă de potcoava şi Castelul Konopiste, devenit celebru ca reşedinţă a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro - Ungariei, a cărui asasinare la Sarajevo a dus la declanşarea Primului Război Mondial. În cursul serii, sosire şi cazare la Praga.
Ziua 3. PRAGA, oraşul de Aur Mic dejun. Praga găzduieşte anual milioane de turişti atraşi de splendida armonie arhitecturală a diferitelor stiluri din epoci diverse. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul- considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Ulita Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul 96
• Bilet de avion Bucureşti-Viena, PragaBucureşti, zbor Tarom; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3* - 4*; • Vizita Viena şi Praga; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
SERVICII NEINCLUSE Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc, etc. După amiază, program liber la dispoziţia turiştilor în Piața Vaclavske pentru a cumpăra o mulţime de cadouri celor dragi. Opţional, croazieră fără cină pe Vltava 12 € (11 € supliment pentru cină). Cazare la acelaşi hotel în Praga.
Ziua 4. PRAGA - DRESDA - KARLOVY VARY - PRAGA (425 km) Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional excursie în Germania la Dresda. Aici superbele edificii în stil baroc şi rococo, au fost aproape în totalitate distruse în timpul bombardamentelor aliate la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Unele lucrări de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au redat oraşului farmecul de odinioară. La întoarcerea spre Praga, excursia opţională continuă cu Karlovy Vary care a devenit faimoasă prin izvoarele sale termale, fiind o populară destinaţie turistică printre celebrităţile din sec. al XIX-lea (Dresda + Karlovy Vary 20 + 15 €). Ne vom plimba pe aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele magazine de suveniruri întâlnite în cale. Întoarcere la Praga pentru cazare.
• Taxa de aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 95 €/pers; • Excursii opționale (grup minim 20 pers); • Asigurare medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în • excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Tarom OTP-VIE // 08:05-08:35 PRG-OTP // 09:45-12:35 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări.
K ar l sk irc h e, V i e na
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor spre Viena cu Tarom. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer la hotel, unde se lasă bagajele în luggage room. Întâlnire cu ghidul pentru vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia. Urmează un tur panoramic de oraş pentru a admira frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Seara cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing.
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CAR
Servicii incluse
ITINERARIU: Praga - Dresda - Czestochowa - Cracovia Ziua 1. Bucureşti - VIENA
Bise rica S fa n tu l S te fa n , V ie n a
Po du l Ca ro l, Pra ga
BONUS
Ziua 5. PRAGA- Bucureşti Mic dejun. Transfer la aeroport în jurul orei 06.45 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 12.35. DATE DE PLECARE Loc în DBL
14.03, 25.04 345 €
Supl. single 85 €
Copii 6-12 ani 325 €
5 zile de la 355€
Tu r n u l B e le m, L isa bo n a
F a tima , Po rtu ga lia
BONUS
Winter Break Lisabona, Fatima
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti-Lisabona- Bucureşti, zbor TAP Portugal; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3* - 4*; • Vizită Fatima, Evora şi Lisabona; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
ITINERARIU: Lisabona - Fatima - Coimbra - Batalha -
SERVICII NEINCLUSE
Alcoboca - Obidos - Nazare - Tomar - Evora - Sintra Cascais - Estoril - Cabo da Roca Ziua1. Bucureşti - Lisabona - FATIMA COIMBRA (125 + 165 km)
Ziua 3. FATIMA - EVORA - LISABONA (355 km)
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 02.30 pentru zborul Bucureşti- Lisabona, cu TAP Portugal. După aterizare, transfer pentru cazare în hotel la Fatima. După amiaza, timp liber în Fatima sau excursie opțională în Coimbra (15 euro/pers), cu una din primele Universităţi din Europa, unde vizităm cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie şi Catedrala din sec. XII, cea mai bine conservată catedrală în stil romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Seara, întoarcere pentru cazare la Fatima.
Deplasare spre Evora, orăşel medieval din patrimoniul UNESCO, unde admirăm Capela dos Ossos din Biserica S. Francisco, Apeductul, unic prin clădirile construite între arcadele sale, Termele romane şi Templul Dianei, datând din sec. I, precum şi catedrala romanică din sec. XII. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea Lisabonei: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa. Timp liber pentru shopping sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. Cazare în zona Lisabona.
Ziua 2. Fatima - Mănăstirea Alcobaca + Batalha - Obidos - NAZARE - TOMAR (230 km ) Timp liber în Fatima, sau excursie opţională (35 euro) pentru a se admira capodoperele goticului portughez, Mânăstirile Alcobaca şi Batalha. Excursia opțională continuă cu vizita orăşelului medieval Obidos, care încântă cu fortificaţiile sale excelent conservate, apoi facem un popas pe malul oceanului Atlantic, în Nazare, cu peisajele sale de vis şi plajele lungi de nisip (cele mai renumite din toată Portugalia). Încheiem ziua vizitând castelul Cavalerilor Templieri şi splendida mănăstire de la Tomar (patrimoniu UNESCO). Seara, întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel de la Fatima.
Ziua 4. LISABONA - CASCAIS - ESTORIL SINTRA - Cabo da Roca Mic dejun. Dimineaţa, timp liber în Lisabona sau opţional (25 euro/pers.) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril + Sintra şi Cabo da Roca. După amiază, excursia opţională continuă spre Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale), apoi deplasare la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei DATE DE PLECARE Loc în DBL
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
• Taxă aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 125 €/pers; • Excursii opţionale (grup minim 20 pers); • Asigurarea medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană TAP Portugal OTP-LIS // 04:05-06:30 (plecările 22.02, 07.03, 21.03) sau 05:00-07:35 (pentru plecările 11:04, 22.04, 16.05) LIS-OTP // 09:10-15:20 (plecările 22.02, 07.03, 21.03) sau 22:15-04:15 (pentru plecările 11:04, 22.04, 16.05) Orarul de zbor este valabil la data publicarii ofertei şi poate suferi modificari. continentale. Întoarcere la același hotel pentru cazare.
Ziua 5. LISABONA - BUCUREŞTI Pentru zborurile cu retur din 26.02, 11.03 şi 25.03, transfer la aeroport în jurul orei 06.00. Pentru zborurile de retur din 15.04, 26.04 şi 20.05, după micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispoziţia turiştilor în Lisabona. Transfer la aeroport în jurul orei 19.00 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 04.15 în ziua urmatoare.
22.02, 07.03, 21.03 11.04, 22.04, 16.05 355 €
395 €
Supl. Single 85 €
Reducere copii 6-12 ani 30 € 97
5 zile de la 345€
Co mple xu l A lh a mbra , G ra n a da , S pa n ia
G ibra lta r
BONUS
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
Winter Break Andaluzia, Gibraltar
• Bilet avion Bucureşti-Malaga-Bucureşti, zbor Blue Air; • 4 cazări cu mic dejun în hotel 3* - 4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei; • Vizită Gibraltar, Sevilia, Cordoba, Granada.
SERVICII NEINCLUSE
ITINERARIU: Malaga - Gibraltar - Sevilia - Cordoba Granada
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 05.00* pentru zbor Bucureşti - Malaga cu Blue Air. După întâlnirea cu ghidul, deplasare spre hotelul din Algeciras pentru cazare. După prânz, începem vizita în Gibraltar, teritoriu britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 2. GIBRALTAR - SEVILIA (190 km) Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania. Scurtă oprire la hotel, pentru efectuarea cazării, apoi începem explorarea oraşului şi vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2, 5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 3. Sevilia - CORDOBA - Granada (335 km) Mic dejun. Deplasare spre Cordoba, considerat cel mai populat oraş din lume în sec. al X-lea. Cucerit de musulmani în sec al VIII-lea, a atins apogeul în perioada Califatului de Cordoba, când se estimează că oraşul dispunea de cca. 300 de moschei, 300 de băi publice şi cea mai mare bibliotecă a lumii din acea perioadă, cu 98
1.000.000 de volume. Oprire la hotel pentru cazare. După prânz vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista- “Mezquita- Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara, deplasare pentru cazare la Granada.
Ziua 4. GRANADA - Malaga (125 km) Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Alhambra (35 euro /pers. se încasează din agenție), cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Seara, deplasare pentru cazare la Malaga.
• Taxă aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 125 €/pers; • Excursii opţionale (grup minim 20 pers). • Asigurarea medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR ORAR DE ZBOR VARĂ Compania aeriană Blue Air OTP-AGP // 06:50-10:10 AGP-OTP // 10:45-15:35 ORAR DE ZBOR IARNĂ Compania aeriană Blue Air OTP-AGP // 15:35-18:55 AGP-OTP // 19:40-00:30 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări.
Ziua 5. MALAGA - Bucureşti
P al at u l N as r id , G r a n ada , S pa ni a
Ziua 1. Bucureşti - MALAGA - GIBRALTAR (130 km)
Servicii incluse
După micul dejun, transfer la aeroport la ora 08.30* pentru zbor la Bucureşti. *Orarul de zbor din program este cel de vară. Pentru plecările 29.03, 17.04, 03.05, 22.05, orarul de zbor va fi confom grilei de iarnă, iar programul va fi uşor modificat ca ordine de vizitare a obiectivelor pe zile pentru a se încadra.
DATE DE PLECARE Loc în DBL
28.02*, 13.03* 345 €
29.03, 17.04, 03.05, 22.05 345 €
Supl. Single 85 €
Copii 6-12 ani 325 €
4 zile de la 275€
E l E sco ria l, M a drid, S pa n ia
BONUS
M a d r id, S pa n ia
n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
Winter Break - Madrid Toledo- Aranjuez Ziua 1. Bucureşti - MADRID
Ziua 4. MADRID - Bucureşti
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 14.00 pentru zbor Bucureşti - Madrid cu Blue Air. După întâlnirea cu ghidul, deplasare la hotelul de la Madrid pentru cazare.
După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Dedicăm întreaga dimineața explorării Palatului Regal şi faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid. Transfer la aeroport în jurul orei 16.30 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.40 în ziua următoare.
Mic dejun. Dimineaţa, tur panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bd. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Timp liber în Madrid sau excursie la Escorial (15 euro/ pers), simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra-Reformei. Mânăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Întoarcere la acelaşi hotel de la Madrid pentru cazare.
• Bilet avion Bucureşti-Madrid-Bucureşti, zbor Blue Air; • 3 cazări cu mic dejun în hotel 3* -4*; • Vizită Madrid și Toledo; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
SERVICII NEINCLUSE
ITINERARIU: Madrid - El Escorial - Vale de LOS CAIDOS -
Ziua 2. MADRID - EL ESCORIAL (105 km)
Servicii incluse
• Taxă aeroport şi transfer aeroport-hotelaeroport 125 €/pers; • Excursii opţionale (grup minim 20 pers). • Asigurarea medicală şi storno; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
ORAR DE ZBOR Compania aeriană Blue Air OTP-MAD // 16:00-19:10 MAD-OTP // 19:55-00:40 Orarele de zbor sunt valabile la data publicării ofertei şi pot suferi modificări.
Mic dejun. Pornim spre Toledo - fosta capitală a ţării, adevărat “oraș-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. Continuăm spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale ) şi a grădinilor superbe care îl înconjoară. Întoarcere la hotelul de la Madrid pentru cazare.
Fa n t an a Ci be le , M ad r id
Ziua 3. TOLEDO - ARANJUEZ - Madrid (165 km)
DATE DE PLECARE Loc în DBL
06.04, 27.04, 11.05 275 €
Supl. single 65 €
Copii 6-12 ani 245 € 99
Senior Voyage E t i m pu l să te gând eşti l a t ine!
B
ine ai venit în Clubul de fidelitate Senior Voyage! Pentru a-ţi răsplăti fidelitatea față de noi, am creat Clubul Senior Voyage, Club care îţi oferă o gamă largă de servicii, nu doar turistice. Acest Club se adresează persoanelor de peste 55 de ani și nu numai.
Senior Voyage Club Card te ajută să ai parte de o vacanță liniștită, la un preț avantajos, cu multe facilități pe perioada sejurului și multe servicii extra oferite de partenerii noștri externi, pe care le poți folosi zi de zi. Toate materialele Senior Voyage au fost construite în așa fel încât să fie ușor de citit și, mai ales, ușor de înțeles. Indiferent dacă navighezi pe site sau dacă răsfoieşti vreun material tipărit, nu va trebui să căuți prea mult ca să găseşti reducerile. Din punct de vedere grafic, beneficiile Senior Voyage Club Card au fost în așa fel semnalate încât tu să le poți identifica de la bun început. Cu acest card beneficiezi de discounturi la: asigurarea de călătorie, excursii opționale, premii atractive pe tot parcursul anulu, transport gratuit, locuri preferențiale în autocar, discount la bagaj de cală extra, produse personalizate Christian Tour, dar și discounturi la cafenele, restaurante, clinici medicale și de stomatologie, cursuri gratuite pentru copilul sau nepotul tău și multe altele. O vacanţă reușită nu este un lux. Este un lucru de care ar trebui să se bucure toată lumea, indiferent de vârstă, cel puțin o dată pe an. Pornind de la această premisă am venit în întâmpinarea ta cu excursiile Senior Voyage în care prețul să fie unul dintre aspectele care le recomandă. 100
ca deținător al club card senior voyage ai următoarele avantaje:
• 10% discount la excursiile opționale; • 10% discount la asigurarea de călătorie; • Consilier personal; • Set de cataloage gratuite anual; • Primul care află ofertele Christian Tour; • Periodic posibilitatea de a câștiga premii atractive prin tragere la sorți; • Evenimente speciale Senior Voyage; • 10% discount la produsele personalizate Christian Tour; • Gratuit excedent de bagaj la autocar; • Internet gratuit pe perioada călătoriei cu autocarul pe teritoriul României și Bulgariei; • 10% discount la achiziționarea de produse în autogară și din autocar, pe traseu; • 15% discount la produsele personalizate Christian Tour; • 10% discount în cafenele Gloria Jean’s; • 1 DayPass la World Class; • 3% discount la Evomag – pe www.evomag.ro; • 15% discount la parcarea de la Otopeni Air Park; • Voucher – o spălare mașină gratis la Air Park + transfer gratuit parcare-aeroport-parcare; • 50% discount la clasele de Senior Program la Alexandreea Club Fitness&Spa; • 20% discount pentru prima lună de abonament la cursurile Fastrack Kids; • 10% discount la Cursurile Vară/Toamnă oferite de English Kids Academy; • 10% discount la toate produsele de pe www.cărturești.ro; • 15% discount la abonamentele lunare/trimestriale la Miko Kids & Learn with Music + o lecție demonstrativă GRATUIT; • 7% discount în rețeaua de magazine Plafar și pe www.plafar.net; • 10% discount la toate produsele oferite de www.zambirici.ro; • 15% discount la cumpărături de minim 300 lei în rețeaua de magazine Debenhams;*Excepție- produsele cosmetice • 15% discount la produsele Optinova; • De la 20% discount la serviciile oferite de AquaTeam; • 15% discount la produsele oferite de Optiplaza; • 15% discount în Clinicile Hipocrat 2000; • Gratuit o zi la salina Hipocrat 2000; • 10% discount în Clinica Donna Medical Center; • De la 10% până la 25% discount în Clinica stomatologică Didenta; • 10% discount în restaurantele City Grill; Caru’ cu bere; Hanu’ Berarilor Casa Oprea Soare; Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu; Trattoria Buongiorno.
Welcome Bonus P l ec i r e l a xat în c ir cu i tu l a les
T
e obosește ca în noaptea dinaintea zborului să vii cu mijloace de transport în comun la Otopeni? Preferi să călătorești în ziua precedentă, iar în noaptea dinaintea zborului să te bucuri de o noapte de cazare cu mic dejun la un hotel de 3* din apropierea aeroportului și transfer gratuit, la ora solicitată, către aeroport?
Nu mai este nevoie să-ţi faci griji în acest sens. Acum pleci în vacanță relaxat! Christian Tour se gândește la confortul tău! Asigurăm gratuit cazare la un hotel 3* din apropierea aeroportului Otopeni și transfer gratuit la aeroport pentru zborul tău sau îţi asigurăm gratuit parcarea pentru mașina ta și apoi transferul către terminalul de plecări al aeroportului.
facilități pentru parcare la circuitele cu avionul Pentru turiștii cu domiciliul în alte județe decât București sau județul Ilfov, care doresc să sosească la aeroportul Otopeni cu autoturismul propriu, asigurăm GRATUIT PARCAREA în spaţii autorizate din aproprierea aeroportului, precum și TRANSFER GRATUIT la aeroport. La întoarcerea din vacanță nu trebuie decât să apelezi responsabilii serviciului de parcare pentru reconfirmarea orei de sosire a avionului și vei beneficia de transfer GRATUIT de la aeroport la parcarea de unde îţi ve prelua autoturismul propriu.
Această promoţie „Welcome Bonus” pentru circuitele cu avionul, se aplică doar la cerere, excepţie de la aceasta ofertă făcând: • programele de tip city break: Istanbul, CehiaGermania, Paris Magique • programele de tip WinterBreak: Milano Veneţia, Roma – Florenţa, Roma – Coasta Amalfitană, München - Nürnberg, Praga – Cracovia, Praga Viena şi Castelele Boemiei, Lisabona – Fatima, Andaluzia – Gibraltar, Madrid • programele: Cappadocia, Fascinaţia Cappadociei, Israel - Pământul Făgăduinţei, Israel Iordania
welcome bonus la circuite cu autocarul Pentru turiştii din Bacău, Piatra Neamţ, Suceava şi Iasi care nu solicită transfer, oferim gratuit o cazare (la dus sau retur, la alegerea turiştilor) în Bucureşti la un hotel de 3* în apropierea Gării de Nord şi a locului de îmbarcare din Autogara Christian Tour. 101
S fâ n tu l M o r mâ n t, Ie ru sa lim Z idu l Plâ n ge rii, Ie ru sa lim
Israel - Pământul Făgăduinței
ITINERARIU: Haifa - Cana Galileii - Muntele Tabor - Muntele Fericirilor - Capernaum Qumran - Marea Moartă - Ierusalim, Muntele Maslinilor, Muntele Sion, Via Dolorosa Bethleem - Mănăstire Sf. Sava - Mănăstire Hozeva
Ziua 1, București - Tel Aviv - Haifa Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 07.45 pentru zbor BucureștiTel Aviv cu compania El Al. Ajunși în Tel Aviv, după formalitățile vamale ne incepem pelerinajul în Țara Sfântă urcând coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Cezareea, locul unde Corneliu a fost botezat şi de unde Sf. Pavel a plecat la Roma. Scurt popas pentru vizitare la apeductul roman. Continuăm cu vizitarea orașului Haifa și a frumoaselor grădini suspendate Bahai și Biserica Stella Marris (grota prorocului Ilie Tezviteanul). Cazare și cină la hotel în Tiberias/ Nazareth.
Ziua 2, Cana Galileii Nazareth - Muntele Tabor - Muntele Fericirilor - Capernaum Mic dejun. Ne incepem ziua de pelerinaj cu vizită la Cana din Galilea, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin; continuăm cu orașul Nazareth, situat în partea nordică a Israelului, descris ca fiind 102
locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire în incinta căreia se află grota în care Fecioara Maria a fost inștiințată de Arhanghelul Gavriil ca Îl va naște pe Iisus. Ne îndreptăm către Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Continuăm cu Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica ce fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri. Muntele se înalță la 175 m deasupra nivelului Mării Galileii, dar totodată este la 35m. sub nivelul Mării Mediterane. Ne vom relaxa cu o croazieră pe Marea Galilei așa cum era pe vremea Mântuitorului. Vom merge către Capernaum, oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul și unde a săvârșit cele mai multe minuni; aici
vom putea vedea ruinele Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru. La mică distanță se află Tabgha - loc ce aminteşte de minunea înmulţirii a 5 pâini şi 2 peşti și hrănirea a peste 5000 de oameni. Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.
Ziua 3, Qumran - Massada Marea Moartă Mic dejun. Coborâm pe valea Iordanului cu oprire la râul Iordan - Yardenit unde este un loc amenajat pentru binecuvântarea credincioșilor în apele Râului Iordan. Ajungem în zona orașului Ierihon, cel mai vechi oraș din lume și vizitam lângă Qumran un magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, locul unde au fost găsite manuscrisele de la Marea Moarta. De aici ne îndreptăm către Cetatea Massada - locul unde s-au luptat evreii cu romanii după care vom face un scurt dar relaxant popas la Marea Moarta - lipsită de viață și situată în cel mai jos punct al lumii -420 m. sub oceanul planetar. Plecăm spre Ierihon, de unde vom avea vedere
panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 4, Ierusalim - Muntele Maslinilor - Bethleem Biserica Nașterii Domnului După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în forma de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăința a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica
6 zile de la 185€ S tra da Ca rdo , Ie ru sa lim
BONUS n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n club card
G ra din ile B a h a i, H a ifa , Isra e l
Servicii incluse
Mormântul Maicii Domnului unde vom coborî cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. După aceea vom merge pe Muntele Sion unde sunt Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” (locul primei biserici creștine din lume) şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Vizita în zona evreiască a Sfintei Cetăți la Zidul Plângerii. După amiaza vom merge în Bethleem unde vom admira Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). Cazare și cină în Bethleem.
Ziua 5, Măn. Sf. Sava - Măn. Hozeva - Ierusalim - Via Dolorosa (Drumul Crucii) După micul dejun ne vom deplasa în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia - mama Sf. Sava, Sf. Evloghia mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota - mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din Sec V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis doar bărbaţilor). Apoi vom
merge către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe ale cărei baze au fost puse de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Inițial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Tot în mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Vom pleca spre Ierusalim și vom intra în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan. Parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 6, Ein Karem - Tel Aviv - București Mic dejun. Deplasare la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Ne deplasăm către Tel Aviv și facem tur de oraș cu autocarul apoi vizităm orașul vechi Jaffa, unde admirăm biserica ce adăpostește moaștele Sf. Gheorghe. Transfer la aeroport pentru zborul spre țară.
• transport avion Bucureşti - Tel Aviv - Bucureşti. • taxe de aeroport, • asistenţă în aeroport la sosire, • 5 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3* (categorie valabilă şi aferentă pentru Israel) • demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, iesire cu mic dejun) • taxe de intrare la obiectivele din program, • croazieră pe Marea Galileii • transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului, • preot însoţitor din partea agenției și ghid local vorbitor de limba română.
SERVICII NEINCLUSE • taxiul pe Muntele Tabor (aproximativ 5 Euro de persoană) • taxiul la Mănăstirea Sf. Sava (aproximativ 5 euro de persoană) • biletul pentru telecabina și biletul de intrare la Cetatea Masada • tips & porter 2 Euro/pers/zi (se plătește obligatoriu către ghidul israelian) • supliment opțional pentru M. Galileii pentru prânz la croaziera pe M. Galileii (aprox. 15 Euro/pers) • mesele de prânz • cheltuieli personale.
Trebuie să vezi Haifa Haifa e locul ce combină influențele arabe și est-europene, tradiția cu modernul. Una dintre atracțiile principale ale orașului este Muntele Carmel, ce oferă o panoramă minunată asupra orașului. Templul Baha’i, supranumit biserica tuturor religiilor, a fost finalizat în anul 1953 și a devenit în scurt timp una dintre principalele atracții turistice din Haifa, oraș cunoscut drept centrul religiei Baha’i și al treilea oraș ca mărime din Israel. Nazareth Orașul Nazareth este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos, grație acestui fapt, orașul este un centru de pelerinaj creștin. Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil din Nazareth echivalează cu Biserica Catolică Buna-Vestire din Nazareth. Biserica a fost ridicată desupra izvorului considerat a fi al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei în care a locuit. Există 18 biserici ale Bunei-Vestiri în Nazareth, având diferite confesiuni și comunități. Ierusalimul Ierusalimul este considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană. Orașul care numără astazi aproximativ 800.000 locuitori cu o zbuciumată istorie antică și medievală, s-a extins din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetății vechi, mai cu seamă în partea de vest, care acoperă în zilele noastre cea mai mare parte a suprafeței orașului. Bethleem Jumătate dintre locuitorii orașului sunt creștini, jumătate sunt musulmani. Biserica Nașterii Domnului este cea mai veche biserică creștina din Țara Sfântă, ridicată din ordinul împăratului Constantin deasupra peșterii Nașterii Mântuitorului. Forma actuală datează dintre anii 527-565. În prezent, biserica este sub trei jurisdictii: armeană, romano-catolică și greco-ortodoxă. În Grota Nașterii, locul nașterii Mântuitorului este marcat cu o stea de argint cu 14 colțuri dăruită în 1717 de domnul Țarii Românești, Nicolae Mavrocordat.
185 € 5 nopți cazare cu mic dejun și cină, transport, bonusuri +175 € bilet de avion +135 € taxe de aeroport, ghid local vorbitor de limba română DATE DE PLECARE 2015 - 16.11; 30.11 DATE DE PLECARE 2016 - 02.02; 01.03; 12.04; 19.04; 09.05; 16.05; 23.05; 30.05 Lo c î n c a m e ra D B L
S u p li m e n t d e s i n g le
Re d u c e re p e n t ru c o p i i 6 - 1 2 a n i
1 85 €
100 € 20 €
103
Bise rica S fa n tu lu i M o r ma n t, Ie ru sa lim M a sa da , Isra e l
Pelerinaj Israel
- Iordania
ITINERARIU: Haifa - Muntele Tabor - Nazareth - Petra - Amman - Madaba - Ierihon Bethleem - Mănăstirea Sf. Sava - Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Via
Dolorosa - Ein Karem Ziua 1, București - Tel Aviv - Tiberias Prezentare în Aeroportul București Otopeni la ora 07.45 pentru zbor București-Tel Aviv cu compania El Al. Decolare la ora 10.45 din Bucuresti cu destinatia Tel Aviv, sosire la ora 13.20 pe aeroportul Ben Gurion-Tel Aviv. După formalitățile vamale ne începem pelerinajul în Țara Sfântă urcând coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Cezareea, locul unde Corneliu a fost botezat și de unde Sf. Pavel a plecat la Roma. Vizităm orașul Haifa și frumoasele grădini suspendate Bahai și Biserica Stella Marris (grota prorocului Ilie Tezviteanul). Cazare și cină la hotel în Tiberias.
Ziua 2, Tiberias - Muntele Tabor - Nazareth - Cana Galileii - Amman Mic dejun. Vom merge către Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Față a Domnului; în biserică greco-ortodoxă se află icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După aceea ne deplasăm către Nazareth, cel mai populat oraș arab din Israel; este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei 104
Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserică pictată de frații Morosanu în 1977, apoi vom merge către Biserică Catolică Buna Vestire în incintă căreia se află și casa parintilor Fecioarei Maria. Plecăm către Cana din Galileia, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin. Opțional ne putem relaxa cu o croazieră pe Marea Galileii cu o barcă asemenea celei de pe timpul Mintuitorului. După amiază ne deplasare la Ben She”an (Decapolis), trecând din Israel în Iordania. Ne îndreptăm spre Amman, capitala Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Cazare și cină la hotel, în Amman.
Ziua 3, Amman - Petra - Amman Dupa micul dejun, vom vizita Petra, supranumit și orașul roșu. O minune a lumii, Petra este fără îndoiala cea mai valoroasă comoară a Iordanului și cea mai importantă atracție turistică: un oraș vast și unic ce a fost sculptat în munții Sahara de către nabataeans acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elvețianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812. Principala intrare se face printr-un culoar
îngust lung de un km (Siq) și flancat pe ambele părți de stânci înalte de 80 metri iar culorile formațiunilor de piatră sunt absolut uimitoare. La capătul aleii vei ajunge la Al-Khazneh: o fațadă masivă sculptată din piatră roz pură ce diminuează orice altă atracție în jurul sau. Aici vei descoperi totodată Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun. (încălțăminte comodă pentru mers pe jos cca. 4 km). Părasim Petra și trecând peste Valea lui Moise, revenim la Amman și facem un tur panoramic al orașului. Cazare și cină la hotel în Amman.
Văii Iordanului și a Mării Moarte. Deplasare spre graniță și vom trece în Israel în dreptul orasului Ierihon-cel mai vechi oras din lume, apoi ne îndreptam spre valea Iordanului și vom vizita locul botezului Domnului nostru Iisus Hristos; în apropiere este Mănăstirea Sf. Gherasim pe care o vom vizita și noi. Ne deplasăm către Ierihon, de unde vom avea privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. După aceea ne vom deplasa către Mănăstirea „Dudul lui Zaheu” şi Aşezământul Românesc de la Ierihon. Cazare şi cină la hotel în Bethleem.
Ziua 4, Amman - Madaba Ierihon - Bethleem
Ziua 5, Ierusalim, Muntele Măslinilor, Via Dolorosa
Mic dejun. Ne îndreptăm către “Orașul Mozaicului” - Madaba, unde principala atracție este Biserica Greco - Ordodoxă Sf. Gheorghe și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței: reprezentarea grafică conține două milioane de bucăți viu colorate ce ilustrează dealuri, vai, orase dar și Delta Nilului. Vom continua turul spre Muntele Nebo, unul din cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei de unde Moise a vazut pamantul fagaduintei și de unde ne vom bucura de o panorama spectaculoasa asupra
După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde ne vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Inaltarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea și locul unde a fost gasit pentru a doua oara capul Sf. Ioan Botezatorul, Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit traditiei Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidita in forma de “lacrima”, pe locul
7 zile de la 225€
M a re a M o a rtă , Isra e l
BONUS n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n club card
Ie ru sa lim, Isra e l
Servicii incluse
unde Mantuitorul Iisus Hristos a plans lipsa de pocainta a celor din Cetatea Sfinta dar a deplins și soarta pe care o va avea Ierusalimul, Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins, Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom cobota cele 48 de trepte pina la Mormintul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost inchis Iisus inainte de judecata. Intram in Cetatea Sfanta a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri in care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Cazare şi cină la hotel în Bethleem.
Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de Maicii Domnului numita “Betleemita” sau “Aparatoarea Bethleemului”); de aici la proximativ 500m se afla Grota Laptelui, unde potrivit traditiei era adapostita Maica Domnului cu Pruncul, in noaptea in care Dreptul Iosif a primit porunca de la inger sa paraseasca Betleemul și sa fuga in Egipt. Deplasare la Ein Karem, patria Sfantului Ioan Botezatorul. Aici vizitam Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare Om nascut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul intalnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 6, Măn. Sf. Sava Bethleem, Biserica Nașterii Domnului - Ein Karem
Mic dejun. Deplasare către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe, locul unde a trăit ultima parte a vieții sale Sf. Ioan Iacob Românul și unde sunt unde sunt sfintele sale moaştele. Deplasare pe Muntele Sionului - ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Zidul Plângerii. Transfer la aeroport pentru zborul spre țară. Prezentare în Aeroportul Ben Gurion pentru zbor Tel Aviv-București cu compania El Al. Decolare la ora 19.40 din Tel Aviv cu destinația București, sosire la ora 22.30 pe aeroportul Otopeni Bucuresti.
Mic dejun. Dupa micul dejun ne vom deplasare în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia - mama Sf. Sava, Sf. Evloghia - mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota - mama Sf. Cosma şi Damian. De la Manastirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile catre Mănăstirea Sf. Sava, manastirea care dateaza din Sec V și care adaposteste moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis doar bărbaţilor). Dupa amiaza vom merge in Bethleem unde vom admira Biserica
Ziua 7, Măn. Hozeva Muntele Sion - Tel Aviv - București
• transport avion București - Tel Aviv - București, • taxe de aeroport, • transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului, • 6 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3*(categoria este valabilă şi aferentă pentru Israel) conform clasificării • demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, iesire cu mic dejun) • taxe de intrare la obiectivele din program • tips & porter • preot însoţitor din partea agentiei și ghid local vorbitor de limba română
SERVICII NEINCLUSE • taxiul pe Muntele Tabor (aproximativ 5 Euro de persoană) • taxiul la Mănăstirea Sf. Sava (aproximativ 5 euro de persoană) • taxe de rezervare și de viză pentru Iordania - 45Euro/pers. (se achita la înscriere) • mesele de prânz • cheltuieli personale.
Trebuie să vezi Bethleem Bethleem (casa pâinii, traducere din ebraică) este situat la 10 km sud de Ierusalim, avnd jumătate dintre locuitorii orașului creștini, jumătate musulmani. Biserica Nașterii Domnului este cea mai veche biserică creștina din Țara Sfântă, ridicată din ordinul împăratului Constantin deasupra peșterii Nașterii Mântuitorului. Ierusalim Ierusalimul considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană. numără astăzi aproximativ 800.000 locuitori cu o zbuciumată istorie antică și medieval. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului. Aici se află Zidul Plângerii, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. Nazareth Situat în partea nordică a Israelului, Nazareth este cel mai populat oraș arab din Israel, având aproximativ 80.000 locuitori. Orașul Nazareth este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos, grație acestui fapt, orașul este un centru de pelerinaj creștin. Biserica Sf. Arhanghel Gavriil din a fost ridicată desupra izvorului considerat a fi al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei în care a locuit. Petra Oraşul din piatră din pustiul Iordaniei captează atenţia lumii întregi. „Una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii”, după cum îl descrie UNESCO, oraşul a fost declarat in anul 1985 monument mondial. Petra este situată de-a lungul poalelor muntelui Hor, întinzându-se apoi pe laterala estică a văii Arabah, cuprinsă între Marea Moartă şi Golful Aqaba. Madaba - Biserica Sf. Gheorghe Biserica Sfântul Gheorghe, aflată în purtarea de grijă a grecilor, este biserica ortodoxă din localitatea Madaba, Iordania. În interiorul acestei biserici, într-un mozaic original ce acoperă o parte din pardoseală, se păstrează până astăzi una dintre cele mai vechi hărți ale Țării Sfinte. Harta din mozaic, întinsă pe podeaua bisericii, datează din anul 560. Pe această hartă apar ilustrate Palestina, cetatea Ierusalim, orașul Betleem, orașul Ierihon, râul Iordan, Marea Tiberiadei și Marea Moartă.
225 € 7 zile cazare cu mic dejun și cină, transport, bonusuri +235 € bilet de avion și transferuri +185 € taxe de aeroport + tips + intrari la obiective DATE DE PLECARE 2016 - 12.04; 09.05; 30.05 Lo c î n c a m e ra D B L
S u p li m e n t d e s i n g le
225 € 155 €
105
Ca ppa do cia , Tu rcia I nsu la R o do s Pa muk k a l e, Turc i a
Turcia, Fascinaţia Cappadociei
ITINERARIU: Istanbul • Ankara • Cappadocia • Goreme • Uchisar • Kaymakly • Konya • Antalya • Side • Aspendos • Manavgat • Pamukkale • Hyerapolis • Marmaris • Insula Rodos • Bodrum • Milet • Didyma • Efes • Bergama • Troia
Ziua 1. Bucureşti - Istanbul Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 15.30 pentru zbor spre Istanbul cu compania PEGASUS Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer pentru deplasare la hotel pentru cazare, iar seara intalnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania
Ziua 2. Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Hipodromul, Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul.
Ziua 3. Istanbul - ANKARA (450 km) Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce, situat pe malul Bosforului, simbol al măririi şi decadenţei Imperiului Otoman. Plecare spre Ankara unde vă vor încânta Coloana lui Iulian, Băile 106
Romane, Moscheea Haci Bayram Camii (ridicată în sec. al XV - lea), Templul lui Augustus, Zidurile Oraşului cu Turnul Otoman. Cazare în Ankara.
Ziua 4. ANKARA CAPPADOCIA - GOREME UCHISAR (230 km) Mic dejun. Vizită la Mausoleul lui Ataturk, părintele Turciei moderne. Traseul continuă spre tărâmul fascinant al Cappadociei, aflat parcă în afara timpului. Se vizitează muzeul în aer liber din Valea Goreme, unde mulţimea bisericuţelor dăltuite în piatră de generaţii de protocreştini alcătuiau un important centru monastic. Urmează Uchisar, important centru turistic al regiunii. Seara cazare la Nevsehir.
Ziua 5. KAYMAKLY - KONYA ANTALYA (485 km) Mic dejun. Vizita oraşului subteran Kaymakly, loc de refugiere al primilor creştini. Plecare spre
Konya, pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray. În Konya, vechea capitală a sultanatului Selgiucid, patria dervişilor rotitori, vizităm ruinele Palatului Selgiucid şi mormântul lui Mevlana, cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervişii. Traseul continuă pentru cazare în zona Antalya.
Ziua 6. ANTALYA Mic dejun. Vizita frumoasei staţiuni Side, care oferă o impresionantă “colecţie” de vestigii arheologice: Amfiteatrul grec, Apeductele romane şi Templele lui Apolo şi Artemis. Urmează o scurtă oprire la renumita cascadă Manavgat, apoi admirăm cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mică, teatrul din Aspendos. Încheiem ziua cu o plimbare pietonală în centrul istoric al Antalyei (Portul Vechi). Timp liber pentru shopping în zona comercială a oraşului. Opţional Croazieră pe Mediterană. Cazare în zona Antalya.
Ziua 7. PAMUKKALE HYERAPOLIS - MARMARIS (430 km) Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira imaculatele formaţiuni calcaroase („Piscina Cleopatrei”), de unde izvorăsc ape termale captate în cetatea antică Hyerapolis situată în apropiere. Continuăm spre Marmaris, renumita staţiune de pe ţărmul Mediteranei. Cazare în Marmaris.
Ziua 8. INSULA RODOS Mic dejun. Timp liber în staţiune. Opţional croazieră în „Insula Trandafirilor”. În oraşul Rodos se recomandă folosirea trenuleţului turistic, apoi se admiră Portul (cu locul unde se află „Colosul”), Aleea Cavalerilor şi Palatul Guvernamental. Utilizând mijloacele de transport local se poate ajunge în Lindos, renumit pentru Templul Atenei şi Castelul Cruciaţilor. Întoarcere pentru cazare în Marmaris.
Botoşani
Trnava
Sankt Pölten
Miskolc
Nitra
Bratislava Linz
München
Suceava
Nyíregyháza Satu Mare
Wien
Salgótarján
Lasi
Debrecen Salzburg
AUSTRIA
Bistriţa
Budapesta
Gyár
Eisenstadt
Innsbruck
Kecskemét
Kaposvár
Maribor
Stiniu Gheorghe
Alba Iulia
Szeged
Braşov Brăila
Ljuljana
o
Reşiţa
Rimnicu-Vilcea
Piteşti
Novi Sad
Silistra
Ruse
Giurgiu
Alexandria
Sarajevo
Zadar
Slatina
Vidin
SERBIA
Dobrich
Razgrad
Pleven Montana
Constanja Călăraşi
ROMANIA
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
355 €
Slobozia
Bucuresti
Drobeta Turnu-Severin
Belgrad
Simferopol
Tirgoviste
Tirgu Jiu
Rijeka
de la
Ploieşti
Zagreb
SAN MARINO
Tulcea
Buzău
CROATIA
Postoja
Venezia
12 zile
Galaţi
Deva
Pécs
Trieste
Focşani
Arad
Szeksard
SLOVENIA
Trento
Miercurea-Ciuc Békéscsaba
Zalaegerszeg Bolzano
Vaslui
Bacău
Târgu Mureş
Székesfehérvár
Graz
IN Klagenfurt
Oradea
Szolnok Veszprém
Krosnodar
Odesa
Piatra-Neamţ
Zalău
UNGARIA
Tatabánya Szombathely
Kherson
Chişinău
Baia Mare
Eger
Sinop Varna
Shumen
Turgovishte
Veliko Tarnovo
Samsun
Ordu
Vralsa
Firenze
ITALY
Lovech
Split
Ancona
Plovdiv
Istanbul
Kŭrdzhali
Tekirdağ
Komotini
Karabük
Yalava
Düzce Bolu Izmit Adapazar
Sivas
Çankırı
Yozgat
Kırıkkale Ankara
Bilecik Bursa
Campobasso
Kırşehir
Kayseri
Eskişehir Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Cappadokia
Çanakkale Balıkesir
Kasani
TURCIA
Bergama Kerkyra
Nevşehir
Kütahya
Potenza
Pamukkale
Kusadasi
Catanzaro Patra
Palermo
Aydin
Yatagan Muğla Bodrum
Athina (Athens)
Osman
Adana
Izmir
Larnia
Niğde
Konya
Uşak
Manisa
GREECE
Aksaray
Afyon
Mytilini
Larisa
Ioannina
Tokat
Amasya Çorum
Kırklareli Edine
Blagoevgrad
MACEDONIA
Tirana
Kastamonu Zonguldak
Khaskovo
Pazardzhik
Skopje
Smolyan
Roma (Rome)
Yambol
Bartın
Burgas
Stara Zagora
Kyustendil
Cetinje
L'Aquila
Pernik
Pristina
Pogorica
Sliven
BULGARIA
Sofia
KOSOVO
MUNTENEGRU
Perugia
Gabrovo
Isparta
Denizli
Karaman
Mersin
Burdur
Antalya
An
Side
Ermoúpoli
Tripoli
Marmaris Rodos
CIPRU Nicosia
LEBAN
Bei
BONUS
Iraklio
C a p p a d o c i a , Turc i a
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Plecare cu avionul, retur autocarul Ziua 9. BODRUM - MILET DIDYMA - KUSADASI (295 km) După micul dejun, plecare spre Bodrum, oraşul lui Herodot, unde se înălţa în antichitate încă una din cele 7 minuni ale lumii: Mausoleul de la Halikarnassos. Vizită la castelul medieval, transformat azi în muzeu de arheologie submarină. Drumul continuă spre Kusadasi, cu o scurtă oprire la cetăţile antice Milet şi Didyma. Cazare în Kusadasi.
Ziua 10. EFES - CASA FECIOAREI MARIA Mic dejun. Excursie la Efes, oraş antic renumit pentru Templul Zeiţei Artemis, minune a lumii antice. DATE DE PLECARE 2016
• Bilet avion București - Istanbul, zbor PEGASUS Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 2 şi 8; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri 2-4* (vezi suplimentul de cină); • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 43 grupuri, din care 36 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015
Se vizitează situl arheologic, cu impunătoarea bibliotecă şi Casa Fecioarei Maria. După - amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Kusadasi. Cazare la acelaşi hotel.
Istanbul www.grandshotel.com/english/ Zona Ankara www.sergah.com/#/english/hotel/about-hotel/ Nevsehir www.taskinhotel.com.tr/index.php Antalya www.startotel.com/ Marmaris www.kocerbeachhotel.com Kusadasi www.clubscalanuova.com/?dil=en Canakkale www.hotelbogaz.com/eng/
Ziua 11. KUSADASI BERGAMA - TROIA (390 km)
Orar de zbor
Mic dejun. În drum spre Marea Marmara, scurte popasuri pentru a vizita Cetăţile Pergamon şi Troia. Seara sosire şi cazare în Canakkale.
Ziua 12. Canakkale București (615 km) Mic dejun. Traversăm Dardanelele şi continuăm traseul spre ţară. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 17.09, 29.09
ISRAEL
Servicii incluse
29.04, 12.05, 18.05, 25.05, 11.09*
Pentru plecările 12.05, 18.08, 11.09, 29.09 București-Otopeni decolare ora 17.20 Aterizare Istanbul 18.40 Pentru plecările 29.04, 18.05, 25.05, 20.06, 12.08, 24.08, 05.09 București-Otopeni decolare ora 12.15 Aterizare Istanbul 13.40 Pentru plecările 07.05, 14.06, 06.08, 17.09 (Turkish) București-Otopeni decolare ora 10.05 Aterizare Istanbul 11.30
Nu sunt incluse în preţ • Transfer aeroport-hotel-aeroport + taxe aeroport 95 € (pot suferi modificari). • Croaziera (cca 44 € + 15 € taxa de port) şi transportul local în Rodos şi Istanbul; • asigurarea medicală şi storno • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
07.05*, 14.06*, 06.08*
20.06, 12.08, 18.08, 24.08, 05.09
Supl. SGL
Copii 6 - 12 ani
Hotel 3* / Loc în cameră DBL
355 €
365 €
385 €
375 €
165 €
345 €
Hotel 4* / Loc în cameră DBL
-
445 €
465 €
-
165 €
425 €
OPŢIONAL supliment 25 €/pers pentru 5 cine la restaurantele hotelurilor pentru plecările care au cazări la hoteluri de 3* (minim 20 pers.) OPŢIONAL supliment 50 €/pers pentru 5 cine la restaurantele hotelurilor (minim 20 pers.) doar pentru plecările 07.05, 14.06, 06.08, 11.09, care au cazări la hoteluri 4* 107
SLOVAKIA
Brno České Budějovice
Chernivtsi Uzhhorod
Košice
Trenčín
Stuttgart
MOLDOVA
Banská Bystrica Strasbourg
Botoşani
Trnava
Miskolc
Nitra
Bratislava Linz
München
Salgótarján
AUSTRIA
Dijon
Tatabánya
Bregenz
Lasi
Innsbruck
Kaposvár
Maribor
Simferopol
Stiniu Gheorghe
Alba Iulia
Szeged
Milano
Brăila
Deva
Pécs
Ploieşti
Rimnicu-Vilcea
Piteşti
Novi Sad
Tirgoviste
Tirgu Jiu
Bucuresti
Zagreb
Rijeka
Belgrad
SAN MARINO
MONACO
Marseille
Giurgiu Alexandria
Ruse
ITALY
SERBIA
Turgovishte
Montana Lovech
Gabrovo
Sliven
Sofia
KOSOVO
MUNTENEGRU
Perugia
Plovdiv Pazardzhik
Skopje
Edine
Kırklareli
Istanbul
Kŭrdzhali
Bilecik
Bursa
Yozgat
Ankara Kırıkkale
Yalava
Campobasso
Sivas
Çankırı
Bolu
Düzce
Sakarya Izmit
Tekirdağ
Komotini
MACEDONIA
Tirana
Kırşehir Eskişehir
Thessaloniki
ALBANIA
Napoli
Çanakkale
Potenza
Larisa
Ioannina Kerkyra
GREECE
Cagliari
Larnia
Catanzaro Patra
Tripoli
Cappadocia Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 15.20 pentru zbor spre Istanbul cu compania PEGASUS Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer pentru deplasare la hotel pentru cazare în zona Istanbul - Izmit, iar seara întâlnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania.
Ziua 2. Istanbul - PAMUKKALE HIERAPOLIS - ANTALYA (790 km) Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira imaculatele formaţiuni calcaroase („Piscina Cleopatrei”) de unde izvorăsc ape termale captate în cetatea antică Hierapolis situată în apropiere. Continuăm spre Antalya, renumita staţiune la ţărmul Mediteranei. Cazare în zona Antalya.
Ziua 3. ANTALYA - SIDE - Cascada MANAVGAT - ASPENDOS Mic dejun. Vizita frumoasei staţiuni Side, care oferă o impresionantă “colecţie” de vestigii arheologice: Teatrul Roman din sec. 2 AD, Apeductele romane şi Templele lui Apollo şi Diana. Urmează o scurtă oprire la renumita cascadă Manavgat şi apoi admirăm cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mică, teatrul din Aspendos. Încheiem ziua cu o plimbare pietonală în centrul istoric al Antalyei (Portul Vechi). Timp liber pentru shopping în zona comercială a oraşului. Opţional croazieră pe Mediterană. Cazare în zona Antalya.
Ziua 4. ANTALYA - KONYA KAYMAKLY (485 km) Mic dejun. Plecare spre Konya, vechea capitală a sultanatului Selgiucid, patria dervişilor rotitori, se vizitează ruinele Palatului Selgiucid şi mormântul lui Mevlana, cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervişii. Traseul continuă pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray. Vizita oraşului 108
Kahrama
Aksaray
Afyon Bergama
Osmaniye
Uşak
Konya
Manisa
Pamukkale Izmir
Isparta
Adana Karaman
Mersin
Burdur Aydin
Denizli
Antiach
Antalya
Yatagan
Side
Muğla
Bodrum Ermoúpoli
Marmaris
BONUS
ITINERARIU: Istanbul • Pamukkale • Hierapolis • Antalya • Side • Aspendos • Manvgat • Konya • Kaymakly • Uchisar • Goreme • Ankara Ziua 1. Bucureşti - Istanbul
Goreme Cappadokia
Mytilini
Athina (Athens)
Palermo
Nevşehir
TURCIA
Kütahya
Balıkesir
Kasani
Ca ppa do cia , Tu rcia
Bari
Tokat
Amasya Çorum
Khaskovo
Ajaccio
Roma (Rome)
Kastamonu Karabük
Zonguldak
Blagoevgrad Smolyan
Ordu
Bartın
Burgas
Stara Zagora
Kyustendil
Cetinje
Gires Samsun
Yambol
Pernik
Pristina
Pogorica L'Aquila
Sinop Varna
Shumen
BULGARIA
Veliko Tarnovo
Split
Ancona
Dobrich Razgrad
Pleven
Vralsa
Firenze
Constanja
Silistra
Vidin
Sarajevo
Zadar
Slatina
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Slobozia
ROMANIA Călăraşi
Drobeta Turnu-Severin
Torino
Genova
Tulcea
Buzău Reşiţa
CROATIA
Postoja
Venezia
Galaţi
Braşov
Ljuljana Trieste
Focşani
Arad
Szeksard
SLOVENIA
Aosta
8 zile de la 365 €
Miercurea-Ciuc Békéscsaba
Zalaegerszeg
Trento Lyon
Vaslui
Bacău
Târgu Mureş Kecskemét
Graz
Klagenfurt
Bolzano
Oradea
Székesfehérvár
Krosnodar
Odesa
Piatra-Neamţ
Zalău
UNGARIA Szolnok
Veszprém
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Bistriţa
Szombathely
Besançon
Bern
Budapesta
Gyár
Eisenstadt
Kherson
Chişinău
Baia Mare
Eger Debrecen
Salzburg
Mykolayiv
Suceava
Nyíregyháza Satu Mare
Wien
Sankt Pölten
Iraklio
subteran Kaymakly, loc de refugiu pentru primii creştini. Seara cazare la Nevsehir.
Grad de realizare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 22 de grupuri, dintre care 19 au beneficiat de autocare de 3* și 4*.
Exemple de cazări 2015 Zona Istanbul-Izmit www.otelaltinnal.com/ Zona Antalya www.startotel.com/ Nevsehir www.taskinhotel.com.tr/index.php Ankara www.sergah.com/#/english/hotel/about-hotel/ Istanbul www.grandshotel.com/english/
Ziua 6. ANKARA - Istanbul (445 km) Mic dejun. Vizită la Mausoleul lui Atâturk, părintele Turciei moderne. Plecare spre Istanbul, unde vom vizita Palatul Dolmabahce situat pe malul Bosforului simbol al măririi şi decadenţei imperiului otoman. Urmează Croaziera pe Bosfor (10 euro), apoi cazare la Istanbul.
Orar de zbor compania PEGASUS
Ziua 7. Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara, program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare la Istanbul.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
• g r at u i t - tur de Istanbul cu CYPRUS trecere peste Bosfor. • g r at u i t - Side şi Cascada Manavgat. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
• Bilet avion Bucureşti - Istanbul - București, zbor Pegasus Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 7; • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2-a până în ziua a 7-a inclusiv, apoi asistență turistică.
Mic dejun. Ne aflăm pe tărâmul fascinant al Cappadociei, situat parcă în afara timpului. Se vizitează muzeul în aer liber din Valea Goreme, unde mulţimea bisericuţelor dăltuite în piatră de generaţii de protocreştini alcătuiau un important centru monastic. Urmează apoi Uchisar, important centru turistic al regiunii. Plecare spre Ankara unde vă vor încânta Coloana lui Iulian, Băile Romane, Moscheea Haci Bayram Camii (ridicată în sec. al XV - lea), Templul lui Augustus, Zidurile Oraşului cu Turnul Otoman. Cazare în Ankara.
Mic dejun. Plecare din Istanbul. Transfer la aeroport pentru zbor la București.
Lefkosia (Nicosia)
Servicii incluse
Ziua 5. CAPPADOCIA - GOREME UCHISAR - ANKARA (230 km)
Ziua 8. Istanbul - BUCUREŞTI (625 km)
Rodos
Pentru plecările 28.04, 11.08, 04.09., orarul de zbor va fi urmatorul: București-Otopeni decolare ora 17.20 Aterizare Istanbul 18.45 Istanbul decolare ora 15.10 Aterizare Otopeni 16.40 Pentru plecările 13.06, 16.09, 26.09, orarul de zbor va fi urmatorul: București-Otopeni decolare ora 12.15 Aterizare Istanbul 13.55 Istanbul decolare ora 10.05 Aterizare Otopeni 11.35 Pentru plecarea din 24.05, orarul de zbor (Turkish Airlines) va fi urmatorul: București-Otopeni decolare ora 10.05 Aterizare Istanbul 11.30 Istanbul decolare ora 19.30 Aterizare Otopeni 20.05
Nu sunt incluse în preţ • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Transfer aeroport-hotel-aeroport + taxe aeroport 95 euro (pot suferi modificări).
28.04, 24.05, 13.06, 11.08 04.09, 16.09, 26.09 365 €
Supl. SGL 109 €
Copii 6 - 12 ani 325 €
Al 3-lea adult în cameră 349 €
LEBANON Beirut
D
Jerusale
ISRAEL
F o rta re a ta R u me li Ista n bu l
5 zile de la 165 €
Po d ul d e p es te B o s fo r, I s ta nb ul , Turcia
BONUS
Istanbul
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion București - Istanbul - București, zbor PEGASUS Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • 4 cazări cu MD în hotel echivalent 3* (standarde locale); • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
Grad de realizare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 51 grupuri.
Orar de zbor compania PEGASUS
ITINERARIU: Istanbul • Insula Buyukada
București-Otopeni decolare ora 12.15 Aterizare Istanbul 13.40 Istanbul decolare ora 15.10 Aterizare Otopeni 16.40
Ziua 1. BUCUREŞTI - Istanbul
Nu sunt incluse în preţ
Ziua 2. Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul.
Ziua 3. Istanbul - Insula Prinţului Mic dejun. Timp liber în Istanbul sau opțional (40 euro), Croaziera pe Marea Marmara spre Buyukada - Insula Prinţului (include turul insulei cu trasura şi masa de DATE DE PLECARE 2016 ART’Otel (sau similar) / Loc în cam. DBL Hotel Grand S 4* (sau similar) / Loc în cam. DBL
19.10, 26.10
prânz cu băuturi). Întoarcere în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul.
• Excursie opţională în Insula Prinţului, cu masa de prânz inclusă; • Croazieră pe Bosfor (10 euro/pers). • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Taxe aeroport şi transfer aeroport-hotel-aeroport 95 euro.
Ziua 4. Istanbul - Croazieră pe Bosfor Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce situate pe malul Bosforului simbol al măririi şi decadenţei Imperiului Otoman. Opţional, croazieră pe Bosfor (10 euro). Timp liber în Istanbul pentru vizite individuale şi shopping. Cazare în Istanbul.
Ziua 5. Istanbul - BUCUREŞTI După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispozitia turistilor în Istanbul. Transfer de la hotel la aeroport în jurul orelor 10.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 16.40.
13.04, 27.04, 04.05, 18.05, 01.06, 15.06, 06.07, 24.08, 07.09, 21.09, 05.10
M os ch e e a A lba st r ă , I st an bu l
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 10.00 pentru zbor spre Istanbul cu compania PEGASUS Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer pentru deplasare la hotel. Cazare la hotelul ales, apoi program liber la dispozitia turistilor în Istanbul. Seara intalnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania.
20.04, 11.05, 25.05, 22.06, 13.07, Supl. SGL Copii 6 - 12 ani 31.08, 14.09, 28.09, 12.10
165 €
175 €
175 €
59 €
155 €
195 €
-
205 €
79 €
185 € 109
's-Gravenhage
Utrecht
Berlin
Hannover
Potsdam
Arnhem
ELGIUM
Magdeburg Middelburg
Brugge
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Maastricht
Amiens
Arlon
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Mainz
Luxemburg
Paris
Châlons-en-Champagne
Plzeñ
Saarbrücken
Metz
Wroclaw
Liberec
GERMANIA
Liège
Namur
Dresda
Erfurt
Wavre Mans
Zielona Góra
5 zile de la 195 €
's Hertogenbosch
Hradec Králové
Praga
Karlstein
Pardubice
CEHIA
Olomouc Jihlava
BONUS
Brno České Budějovice
Pra ga , Ce h ia
Stuttgart Strasbourg Sankt Pölten
M uz eul Zw i ng er, D re sda , G e r ma n ia
Bregenz Besançon
Bern
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
Bolzano
Aosta
Cehia, Germania
Milano
FRANCE
Torino
ITINERARIU: Praga • Karlstein • Karlovy Vary • Dresda Ziua 1. BUCUREŞTI - PRAGA Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor Bucureşti - Praga cu compania CSA. După aterizare, transfer Montpellier la hotel pentru cazare, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Praga.
Ziua 2. PRAGA
Marseille
Mic dejun. Praga găzduieşte anual milioane de turişti atraşi de splendida armonie arhitecturală a diferitelor stiluri din epoci diverse. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul - considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc etc. După amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Piaţa Vaclavske. Seara opţional, Croazieră fără cină pe Vltava 12 € (11 € suplim. pentru cină). Cazare la acelaşi hotel în Praga.
Genova
suveniruri întâlnite în cale. La întoarcerea spre Praga, vizităm renumita fabrica de cristaluri de la Nizbor, situată foarte aproape de Castelul Karlstein. Turiştii care nu doresc vizitarea fabricii vor avea timp Firenze la dispoziţie pentru vizitarea individuală a Castelului. Întoarcere la Praga pentru cazare.
MONACO
Ziua 4. Praga - DRESDA - Praga
Mic dejun. Timp liber în Praga sau excursie opţională (Karlovy Vary - Karlstein 25+ 10 €) la Karlovy Vary, care a devenit faimoasă prin izvoarele sale termale, fiind o populară destinaţie turistică printre celebrităţile din sec. al XIX - lea. Ne vom plimba pe aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele magazine de
Eisenstadt
AUSTRIA
G
Szombathely
Kitzbuhel
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare Graz medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p eKlagenfurt llerin club card
Zalaegerszeg
Maribor
Servicii incluse
SLOVENIA
de avion Bucureşti - Praga - București, zbor CSA sau TAROM. (orele sunt locale şi pot suferi modificări) Ljuljana • Programul este de tip City Break (ATENTIE, locuri Trieste limitate) cu date fixe de plecare sincronizate cu Venezia programele de autocar al căruiPostoja Ghid va însoţi şi turiştii Zagreb sosiţi cu avionul. • 4 cazări cu mic dejun la hotel 3* sau 4* (minimum 12 persoane la fiecare) Rijeka • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2-a până în ziua a 4-a inclusiv, în rest asistenţă turistică.
CROA
H
Grad de realizare & clasificare autocare
Bologna
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au SAN MARINO Zadar realizat 29 grupuri.
Orar de zbor TAROM Ancona
Split
ITALY Otopeni 08.05 Praga 09.00 Praga 09.45 Otopeni 12.35
Nu sunt Perugia incluse în preţ
Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional • Transportul local în Praga excursie (30 euro) în Germania la Dresda. • Excursii opţionale (Autocarul deserveşte şi grupul sosit cu Aici superbele edificii baroc şi rococo, au autocarul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Karlovy fost aproape în totalitate distruse în timpul Vary-Karlstein, Croazieră L'Aquila cu cină pe Vltava, Dresda, toate minimum 25 persoane împreună cu cei de pe autocar). bombardamentelor aliate din cel de - al • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 99 euro 2 - lea RăzboiAjaccio Mondial. Unele lucrări de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Hotel Olympic Tristar 3* Domului şi a Palatului Zwinger, au redat Roma (Rome) (sau similar ) www.olympik.cz/cz/tristar/ oraşului farmecul de odinioară. Întoarcere Este situat aproape de centrul oraşului, la 5 min. de staţia de Campobasso la Praga pentru cazare. metrou linia B şi doar câteva staţii de centru. Hotelul oferă
Ziua 5. Praga - București Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor la Bucureşti.
Ziua 3. Praga - KARLSTEIN KARLOVY VARY - Praga
110
Salzburg
Trento• Bilet
Summer Break
B
Innsbruck
rmont-Ferrand
Lyon
Viena
Melk
Newschwanstein
Dijon
Wachau
Linz
München
DATE DE PLECARE 2016
13.05, 27.05
restaurant, room service. Camerele au telefon, TV satelit şi baie cu duş.
Hotel Olympic Prague 4*
Napoli
(sau similar) www.olympik.cz/cz/olympik/ Amplasat aproape de centrul oraşului şi de staţia de metrou. Renovat şi modern Potenza remobilat, hotelul dispune de restaurante, bar, magazine de suveniruri şi de 319 camere echipate cu baie, aer condiţionat, TVsat, radio, telefon, minibar, seif.
16.06, 01.07
21.07, 05.08, 15.08, 31.08, 09.09
Supl. single
Hotel 3* în Praga / loc în DBL
195 €
205 €
215 €
65 €
Hotel 4* în Praga / loc în DBL
215 €
225 €
235 €
79 €
Cagliari
Bari
Toulouse Montpellier Marseille
Montecatini
MONACO
San Marino Florenta
Split
Ancona
6 zile de la 215 €
Pisa
rra la Vella
Zadar
Assisi
A
Tivoli
L'Aquila
Ajaccio Barcelona
Roma Campobasso Bari
Napoli Capri Palma de Mallorca
Potenza
BONUS Cagliari
Summer Break Roma - Cetatea eternă
C o l l o s eum, R o ma , Ita lia
Catanzaro
ITINERARIU: Roma • Vatican • Tivoli • Napoli • Insula Capri (sau Pompei) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 14.45 pentru zbor Bucureşti - Roma cu Blue Air. După aterizare şi îmbarcare în microbuzul de transfer, deplasare spre hotelul de la Roma pentru cazare.
Ziua 2 Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Întoarcere la hotelul de la Roma pentru cazare.
Ziua 3 Roma - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira maestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel la Roma.
Ziua 4 Roma - Napoli - Insula CAPRI sau POMPEI (450 km) Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie
(22 euro) către Napoli (seara scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri (20 x 2 vaporaşele +16 € microbus dus-întors Capri - Anacapri+ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minimum 10 persoane). Întoarcere pentru cazare la hotelul de la Roma.
Ziua 5 Roma Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ şi de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist - fascist. Cazare la același hotel de la Roma.
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion Blue Air Roma - Bucureşti și retur. Orele sunt locale și pot suferi modificari. • 5 cazări cu mic dejun în hotel de 4* în Roma; • Ghid însoţitor din partea agenţiei din seara primei zile până în Dimineața zilei a 5 - a, apoi asistenţă turistică
Orar de zbor Blue Air București 16.50-Roma 18.05 Roma 19.10-București 22.25 Pentru oricare din datele de plecare ale acestui program, se poate utiliza și zborul de Dimineața București - Roma cu Wizz Air. În acest caz, turiștii nu vor beneficia de transfer și ghid în prima zi, avand program liber la dispozitie în Roma. București cursa Wizz Air 06.00 Aterizare Roma (Ciampino) 07.05
Nu sunt incluse în preţ • transportul local la Roma; • Excursii opţionale: Tivoli, Napoli, Capri 20x2 (vaporaşele) + 16€ (microbuz cu climatizare dus-întors Capri-Anacapri+ghid local), toate minimum 20 persoane; • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 175 euro • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Hotel Princess 4*
(sau similar cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu A/C, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare.
Ziua 6 Roma - București
P an t h e o n, R om a , I t al ia
Ziua 1. București - Roma
Palermo
După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Roma. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti.
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Princess 4* (sau similar) (doar MD) la Roma/ Loc în cameră DBL
18.05, 07.06
22.06, 09.09
215 €
219 €
08.07, 25.07, 10.08, 26.08 225 €
Supl. single 125 €
Copil 6 12 ani 185 € 111
ANGLIA6 zile
de la
415 €
Stratford Oxford Windsor
Ams Haga Rotterdam
Londra Greenwich
Brugge
Dover Calais
Rennes
Summer Break Londra Capitala de pe Tamisa
Nantes
B i g B en si We stmin ste r, L o n dra , A n glia
BONUS
Ziua 2. Londra -Oviedo Greenwich
Santiago de Compostela
Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie sau plimbare cu Bragança vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
a
iseu
Branco
Vila Real
Ziua 3. Londra
Valladolid
Mic dejun. Dedicăm înca o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul Guarda public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţie în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent MADRID Garden. Cazare la Londra.
Ziua 4. Londra - WINDSOR STRATFORD - OXFORD (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau Toledo opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi Mérida unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele
L
Reims Châlons-en-Champ
FRA
Dijon
Poitiers
• Bilet de avion Bucureşti - Londra și retur, cu Blue Air. Orele sunt locale și pot suferi modificari. • Transport autocar cu climatizare, clasificat 2-4*, Limoges conform programului • 5 cazări cu MD în hoteluri de 3*; Clermont-Ferrand • Ghid însotitor din partea agenției
Orar de zbor Blue Air
Bordeaux București decolare 08.25 ATERIZARE Londra LUTON 09.50 Londra LUTON decolare 18.00 ATERIZARE Otopeni 23.10
• excursii opţionale Oxford-Stratford, Windsor, StonehengeSalisbury-toate minimum 20 persoane • Taxe aeroport și transfer aeroport-hotel-aeroport195 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Ziua 5. Londra - Stonehenge - Salisbury
Santander
Mic dejun. Timp liber în Londra sau opțional (29 euro) excursie la Stonehenge, unde vom vizita renumitul ansamblu Vitoria megalitic, a cărui construcție rămâne un Pamplona mister pană astăzi. Urmează Salisbury, pentru a admira catedrala gotică din sec. Logroño XIII, capodoperă a arhitecturii medievale, având cel mai înalt turn din Marea Britanie. întoarcere pentru cazare la Londra.
Toulouse
Montpellier Andorra la Vella
ANDORRA
Ziua 6. Londra - București
După micul dejun, se elibereazăZaragoza camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Londra. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 14.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 23.10.
12.07, 26.07, 23.08
Loc în cameră DBL
Lyon
Nu sunt incluse în preţ
Barcelona
Supl. single
415€
175 €
Valencia
112
BE
Servicii incluse
regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford - upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra.
SPAIN DATE DE PLECARE 2016
Bruxel Wavre Mans
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich
O xf o rd, A n gl ia
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti - Londra cu compania Blue Air. După aterizare şi îmbarcare în microbuzul de transfer, deplasare spre hotelul de la Londra pentru cazare. După amiază, timp liber la dispozitie în Londra.
Leuv
Orléans
ITINERARIU: Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Stonehenge • Salisbury Ziua 1. București - Londra
Lille
Rouen
Paris
An
Gent
Amiens Caen
Middelb
S to n e h e n ge A n glia
Cardiff
Palma de Mallorca
Copil 6 - 12 ani 385 €
Avign
Mar
Bruxelles/Brussel
Hasselt
Leuven
Lille Wavre Mans
Namur
de la Amiens 6 zile 295 € Rouen
Arlon
Caen
Versailles
Reims
Paris
Met
Châlons-en-Champagn FRANTA
Rennes
Fontainebleau Orléans Valea Loirei Nantes
BONUS
Ve de re de pe S e n a , Pa ris, F ra n ta
Dijon
Bordeaux
Paris Magique Oviedo
Santander
ITINERARIU: Paris • Versailles • Fontainebleau • Valea Loirei Ziua 1. Bucureşti - Paris Bragança
Vitoria
Prezentare în Aeroport Bucureşti Otopeni la ora 07.00 pentru zbor Bucureşti - Paris cu compania Tarom. De asemenea se pot Logroño utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din Valladolid alte oraşe ale ţării direct pentru destinaţia Paris şi care au zboruri apropiate ca dată cu datele acestei excursii. După aterizarea la Paris, transfer la hotel. În continuare, program liber, la dispozitia turiştilor. Cazare la Paris.
Ziua 2. PARIS - VERSAILLES MADRID
Mic dejun. Timp liber sau, opţional, excursie pentru a vizita somptuosul Palat de la Versailles şi grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie Toledonori La Defence, L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, SPAIN Şcoala Militară, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III - lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi deplasare pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle. Întoarcere la hotel utilizând transportul public. Cazare la Paris.
Ziua 3. PARIS - L`Ille de la Cite, Montmartre Mic dejun. începem explorarea oraşului cu transportul public: L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversăm într-un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon şi Grădinile Luxembourg. Seara, timp liber în renumitul cartier Montmartre pentru a admira Bazilica Sacre Coeur şi pitoreasca Place du Tertre. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 4. PARIS - FONTAINEBLEAU Pamplona VAL. LOIREI (470 km)
M uz eul L u vru , Pa ris, F ra n ta
Poitiers
Besa
Lausa
Geneva Limoges Clermont-Ferrand
Lyon
Annecy
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • 50% r e d u c e r e - Croaziera (fara cina) pe Sena • g r at u i t - Versailles, Defence, tur Paris; • 50% r e d u c e r e - Fontainebleau +Valea Loirei Avignon pentruToulouse posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse
Montpellier
• Bilet de avion Bucureşti - Paris - Bucureşti, zbor Marseille Tarom(orele sunt locale şi pot suferi modificări). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, excepție ziua 3; • 5 cazări cu mic dejun la hotel 3* sau 2* (minimum 10 Saint Tro persoane la fiecare hotel; • Ghid însoţitor din partea agenţiei.
Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin Andorra la Vella rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel ANDORRA mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura Zaragoza sa medievală, iar la Grad de realizare & clasificare autocare întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au de istorie. Cazare la Paris. realizat 22 grupuri.
Ziua 5. PARIS - DISNEYLAND Mic dejun. Timp liber în Paris, paradis al shoppingului, iar pentru „copiii” de toate vârstele sugerăm o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). În Paris nu rataţi impozantul Dom al Invalizilor, mormântul lui Napoleon Bonaparte, Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în TurnulValencia Eiffel. Cazare la Paris.
Ziua 6. Au revoir PARIS
Hot. IBIS (sau similar) - (MD bufet) 2*+ suburbii Paris Hotel IBIS (sau similar) - (MD bufet) 3* în Paris
București-Otopeni decolare ora 09.15 Aterizare Paris-CDG 11.35 PARIS-CDG decolare ora 16.20 Aterizare Otopeni 20.10
EXEMPLE DE CAZĂRI 2015 1. Paris-hotel 3* www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-lavillette-cite-des-sciences-19th/index.shtml 2. Paris-hotel 2* suburbii www.hotel-bb.com/fr/hotels/paris-est-bondy.htm
Nu sunt incluse în preţ
Palma de Mallorca
După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Timp liber în Paris. Transfer la ora 13.00 la aeroportul Charles de Gaulle din Paris pentru zbor la Bucureşti sau la aeroporturile de destinaţie din ţară. Sosire la Bucureşti în Murcia jurul orei 20.10.
DATE DE PLECARE 2016
Barcelona Orar de zbor TAROM
• Croaziera Sena, urcarea în Turnul Eiffel, transport local în Paris • Transport cu autocar climatizat, min. 2* pentru opţionala din ziua 4 • Excursii opţionale (autocarul deserveşte și grupul sosit cu autocarul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri), Valea Loirei-Fontainebleau, minimum 20 persoane • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Transfer aeroport - hotel-aeroport + taxe aeroport 195 euro (pot suferi modificări).
31.05, 18.06
30.06, 11.07, 31.07, 04.08, 13.08, 19.08
27.08, 08.09
Supl. SGL
Copii 6 - 12 ani
295 €
315 €
325 €
135 €
Reducere 35 €
355 €
355 €
365
155€
Reducere 35 € 113
Bruxelles/Brussel
Leuven
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Wroclaw
Maastricht
Erfurt
Wavre Mans
Liberec
Liège
Namur
Arlon
Rouen
LUX
Mainz
Hradec Králové
Pardubice
Praha (Prague)
Ostrava
Plzeñ
CZECH REPUBLIC
Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Olomouc
Jihlava
Zilina Zlin
Brno České Budějovice
Rennes
Trenčín
Stuttgart Strasbourg
Nantes
Dijon Bregenz Besançon
Bern
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND Limoges Clermont-Ferrand
Lyon
WELCOME
Aosta
BONUS
Bordeaux
Milano
FRANCE
Torino
Austria - Bavaria
Wachau
Linz
München
Sankt Pölten
Salzburg Newschwanstein
Viena
Trnava Nitra Bratislava
Melk
Esztergo Eisenstadt
AUSTRIA
Gyár Tatabánya
Kitzbuhel
Szombathely Veszprém
Innsbruck
Graz Klagenfurt
Bolzano
BONUS
Kaposvár
S
SLOVENIA
Trento
Pécs
Ljuljana Trieste
Postoja
Venezia
CROATIA Zagreb
Rijeka Genova
BOSNIA HERTEGOVIN
Bologna
Toulouse
SAN MARINO
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Melk • Salzburg • MONACO St.Gilgen • München • Neuschwanstein • Linderhof Innsbruck • Wattens • Kitzbuhel • Zell am See • Graz
Zadar
Montpellier
Firenze
ITALY
Marseille
Split
Ancona
Andorra la Vella
Zaragoza
Valencia
ANDORRA Ziua 1. BUCUREŞTI - Viena
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor spre Viena cu Austrian Airlines. După aterizare, îmbarcare Barcelona în microbuzul de transfer la hotel, unde se lasa bagajele la luggage room. Timp liber la dispozitie până la prânz. În jurul orei 12.30 întalnire cu ghidul și autocarul pentru vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia. Urmează un tur panoramic de oraş pentru a admira frumuseţea fostei Palma de Mallorca capitale imperiale: Prater, UNO City, Turnul Dunării, Piaţa Maria Tereza, Ringstrasse, Muzeul de Arta, Primăria, Parlamentul, Universitatea, Burgtheatre, Palatul Hofburg (exterior). Apoi parcurgem un tur pietonal pe Kartnerstrasse, Monumentul ciumei spre Domul Sf. Ştefan şi Opera. Seara cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing.
Ziua 2. Viena - DEFILEUL DUNĂRII - MELK - Salzkammergut (St. GILGEN) - SALZBURG - München (455 km) Mic dejun. Ne îndreptăm spre Salzburg. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, apoi splendoarea barocului austriac, Abatia Melk. Traversăm superba zonă montană Salzkammergut, cu creste semeţe reflectate în oglinda lacurilor glaciare. Scurt popas în renumita staţiune St. Gilgen. Urmează Salzburg oraşul muzicii, în care parcurgem un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre München, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, Frauenkirche. Cazare la München.
Ziua 3. München - Castelele LINDERHOF şi Neuschwanstein INNSBRUCK (245 km) Mic dejun. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un 114
cadru natural unic. Plecare spre Innsbruck, capitala Tirolului, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, unde parcurgem Ajaccio un tur pietonal în centrul istoric: Palatul Hofburg, Goldenes Dachl, Arcul de Triumf şi admirăm Partia de sărituri Bergisel. Cazare în zona Innsbruck.
Ziua 4. WATTENS - KITZBUHEL ZELL am SEE - GRAZ (390 km) După micul dejun, deplasare la Wattens, unde vom avea ocazia să admirăm produsele unice ale gigantului cristalelor - Swarovski. Continuăm cu renumitele staţiuni pentru sporturi de iarnă, Kitzbuhel Cagliari şi Zell am Zee. Plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric: Grazer Landhaus (prima clădire renascentistă din oraş), Johann Brunnen, Gemaltes Haus (Casa Pictată), Grazer Murinsel (platforma plutitoare din mijlocul râului Mur, dată în folosinţă în anul 2013, an în care Graz a fost declarat Capitală Culturală Europeană). Cazare în zona Graz.
Ziua 6. GRAZ - Viena - București (190 km) După micul dejun, traseul continuă spre Viena, unde ne deplasam direct la City Shopping Sud Vosendorf (SCS), aflat la 12 km distanta de capitala Austriei, unul din cele mai mari centre comerciale din Europa, cu peste 330 de magazine și 70 de restaurante. Pentru turiștii mai putin pasionati de shopping, deplasare cu autocarul în Piata Maria Tereza. Timp liber la dispozitia turistilor pentru vizite individuale. După amiază transfer la aeroport la ora 16.30 pentru zbor la Bucureşti, unde aterizam în jurul orei 22.55.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în camera DBL
Szék
Zalaegerszeg
Maribor
Perugia
L'Aquila
I nteri o r A b a ti a M el k, A u stria
Poitiers
Ca te dra la S fa n tu l S te fa n , V ie n a , A u stria
Orléans
na
Katowic
7 zile de la 255 € Karlovy Vary
Wiesbaden
Luxemburg
Paris
Opole
Ústínad Laben
Amiens
Caen
Dresden
Sarajevo
Roma (Rome)
• g r at u i t - Excursiile pe Valea Dunării Campobasso (Ungaria), Defileul Dunării (Austria) şi München. Bari • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare Napoli medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj Potenza pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion București - Viena - București (orele sunt locale şi pot suferi modificări); • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2-4*; Catanzaro • 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Palermo
Orar de zbor AUSTRIAN AIRLINES București-Otopeni decolare ora 08.10 Aterizare Viena 08.50 Viena decolare ora 20.15 Aterizare Otopeni 22.55
Grad de realizare & Clasificare Autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 13 grupuri, din care 11 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Viena: München: Zona Innsbruck: Graz:
www.airo-hotels.at/de/smarthotel www.bavaria-motel.de/ www.tyrol-obsteig.at www.oekotel.com
Nu sunt incluse în preţ • Deplasare la Grinzing, funicular Salzburg, urcarea la Neuschwanstein; • Programe opţionale: Cină în Grinzing, grpul minimum de 30 persoane; • Taxe aeroport + transfer 145 €. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
22.06, 06.07, 27.07, 17.08, 07.09 255 €
Supl. single 85 €
Copil 6 - 12 Al 3-lea adult ani în cameră 225 €
245 €
Dubro
Biafystok
Hamburg
NETHERLANDS
Bremen
Assen Zwolle
Utrecht
Potsdam Magdeburg
Brugge
Antwerpen Gent
Bruxelles/Brussel
Leuven
Maastricht
Erfurt
Wavre Mans
Arlon
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Châlons-en-Champagne
Praga
Mainz Plzeñ
Saarbrücken
Metz
Rennes
Karlstein CEHIA
Pra ga , Ce h ia
WELCOME
Orléans
BONUS
Nantes
Bregenz
Vaduz
LICHTENSTEIN SWITZERLAND
şi Castelele Boemiei Limoges
Zilina
Innsbruck
Prešov
Zlin
Košice
Trenčín
SLOVACIA Trnava Nitra Bratislava
Wachau Viena Eisenstadt
BONUS
Banská Bystrica Miskolc Salgótarján Visegrad Eger Esztergom
Melk AUSTRIA
Budapesta
Gyár
Szombathely
Kitzbuhel
Besançon
Bern
Olomouc
Brno
Salzburg
Newschwanstein
Dijon
Veszprém
Bolzano
Trento
Békéscsaba Szeged
Kaposvár
Maribor
Szeksard Pécs
Ljuljana
Aosta
Trieste
FRANCE Melk • Cesky Krumlov • Konopiste ITINERARIU: Viena • Abaţia • Praga • Karlstein • Karlovy Vary • Dresda • Brno Milano
CROATIA
Postoja
Venezia
Ziua 1. BUCUREŞTI - Viena Toulouse
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor spre Viena cu AUSTRIAN Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer la ANDORRA hotel, unde se lasă bagajele în luggage room. Timp liber la dispoziţie până după prânz. În jurul orei 15.30 întâlnire cu ghidul şi autocarul pentru vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia. Urmează un tur panoramic de oraş pentru a admira frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Seara cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing. Montpellier
Andorra la Vella
Zaragoza
Barcelona
Valencia
Palma de Mallorca
Ziua 2. Viena - Abaţia Melk - Cesky Krumlov - Konopiste - PRAGA (310 km) Mic dejun. Plecare spre Praga. În drumul spre capitala Cehiei, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abatia Melk. Traseul continuă cu vizitarea a doua din cele mai reprezentative castele din Boemia: Cesky Krumlov, inclus în patrimoniul UNESCO prin spectaculoasa amplasare într-un cot al râului în formă de potcoava şi Castelul Konopiste, devenit celebru ca reşedinţă a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro - Ungariei, a cărui asasinare la Sarajevo a dus la declanşarea Primului Război Mondial. În cursul serii, sosire şi cazare la Praga, la hotelul de 3 sau 4 stele solicitat.
Ziua 3. PRAGA, oraşul de Aur Mic dejun. Praga găzduieşte anual milioane de turişti atraşi de splendida armonie arhitecturală a diferitelor stiluri din epoci diverse. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul - considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc, etc. După amiază, program liber la dispoziţia turiştilor în Piaţa Vaclavske pentru a
Rijeka
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
cumpăra o mulţime de cadouri celor dragi. SAN MARINO Seara opţional, croazieră fără cină pe Vltava MONACO 12 € (11 € supliment pentru cină). Cazare la ITALY acelaşi hotel în Praga Marseille
Ziua 4. PRAGA - KARLSTEIN KARLOVY VARY - PRAGA
Belgrad
SERBIA
Sarajevo
Zadar
Firenze
Arad
Timisoara
Novi Sad
Zagreb
Torino
Genova
Or
Kecskemét
SLOVENIA
Bordeaux
Pamplona
Debrecen
UNGARIA
Zalaegerszeg Klagenfurt
Nyíreg
Szolnok
Székesfehérvár
Graz
Clermont-Ferrand
Lyon
Pardubice
Jihlava
Linz
München
Praga, Viena
Krakáw
České Budějovice
Stuttgart Strasbourg
Poitiers
Rzeszów
Katowic Hradec Králové
Ostrava
Luxemburg
Paris
Opole
Ústínad Laben
Amiens
Lu
Kielce
Wroclaw
Liberec
Liège
Namur
Rouen
GERMANIA Dresda
Düsseldorf
Hasselt
Lille
Kódz
Zielona Góra
's Hertogenbosch
Warszawa (Warsaw)
Ca ste lu l K a rlste in , Ce h ia
BELGIUM
Caen
6 zile de la 255 €
Berlin
Hannover Arnhem
Middelburg
POLAND
Poznañ
Lelystad
La Haye 's-Gravenhage
London
Bydgoszcz
Szczecin
Amsterdam
Cardiff
Schwerin
Groningen
Leeuwarden
Split
Ancona
MUNTENEGRU
Perugia
Pogorica • g r at u i t - excursia Dresda şi Punkva la achitarea Dubrovnik Cetinje excursiei Karlovy Vary şi Karlstein, pentru posesorii Mic dejun. Timp liber în Praga sau excursie de p e l l e r i n c l u b c a r d . opţională (Karlovy Vary - Karlstein 25 € + 10 • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare €) la Karlovy Vary care a devenit faimoasă Roma (Rome) medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj Durres prin izvoarele sale termale, fiind o populară pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d destinaţie turistică printre celebrităţile din
KOSOV Pristina
L'Aquila
Ajaccio
M
Tirana
Campobasso
sec. al XIX - lea. Ne vom plimba şi noi pe aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele magazine de suveniruri întalnite în cale. La întoarcerea spre Praga, vizităm renumita fabrică de cristaluri de la Nizbor, situată foarte aproape de Castelul Karlstein. Turiştii care nu doresc vizitarea fabricii vor fi transportaţi cu autocarul la Castel şi vor avea timp la dispoziţie pentru vizitarea individuală a acestuia. Întoarcere la Praga pentru cazare. Cagliari
Ziua 5. DRESDA - PRAGA Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional excursie (30 euro - vezi Reduceri) în Germania la Dresda. Aici superbele edificii în stil baroc şi rococo, au fost aproape în totalitate distruse în timpul bombardamentelor de la sfârşitul celui de - al 2 - lea Razboi Mondial. Lucrările de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au redat oraşului farmecul de odinioară. Întoarcere la Praga pentru cazare.
Ziua 6. PRAGA - BRNO - Viena (385 km) Mic dejun. Plecare spre Viena cu o scurtă vizită în Brno. Transfer din Brno (cca 140 km) cu microbuz la aeroportul din Viena (în jurul orei 13.30) pentru zbor la Bucureşti. Sosire în Bucureşti în jurul orei 22.50.
Bari
Servicii incluse
ALBANIA
Napoli
Potenza
• Bilet avion Bucureşti - Viena - Bucureşti zbor Austrian Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2-4* • 5 cazări cu mic dejun în hot. de 3 - 4* • Ghid însoţitor după întâlnirea cu acesta din Viena;.
Ioannin Kerkyra
Grad de realizare & clasificare autocare Catanzaro
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 și 2015 s-au realizat 36 de grupuri, din care 32 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4* Palermo
Orar de zbor AUSTRIAN AIRLINES București-Otopeni decolare ora 08.10 // Aterizare Viena 08.50 Viena decolare ora 20.15 // Aterizare Otopeni 22.55
Exemple de cazări 2015 Viena: Praga:
www.airo-hotels.at/de/smarthotel www.olympik.cz/cz/tristar/ www.olympik.cz/cz/olympik
Nu sunt incluse în preţ • Deplasare în Grinzing, transport local în Viena+ Praga • Excursii opţionale (Autocarul deserveste grupul de autocar și cel de avion. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Cina în Grinzing, Karlovy Vary-Karlstein, Dresda, toate minimum 30 turişti. • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 175€
DATE DE PLECARE 2016
26.05
30.06, 08.09
20.07, 14.08
Supl. single
Copil 6 - 12 ani
Hotel 3* în Praga / loc în DBL
255 €
259 €
265 €
99 €
235 €
Hotel 4* în Praga / loc în DBL
279 €
285 €
289 €
115 €
259 € 115
Pa la tu l Cu ltu rii, Va rso via , Po lo n ia P a lat ul Sa ns So uc i , Po ts d a m, Ger ma ni a
Polonia, Germania, Cehia
ITINERARIU: Cracovia • Auschwitz • Czestochowa • Varşovia • Poznan • Potsdam • Berlin • Dresda • Potsdam • Karlovy Vary • Praga • Karlstein • Brno • Punkva • Bratislava • Viena
Ziua 1. BUCUREŞTI - Viena CRACOVIA (390 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor spre Viena cu compania AUSTRIAN Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer spre Slovacia (cca 175 km). După întâlnirea cu ghidul şi autocarul, deplasarea continuă spre Polonia, pentru vizita în Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe ale ţării, fostă reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia. 116
Ziua 2. AUSCHWITZ CZESTOCHOWA - VARȘOVIA (390 km) Mic dejun. Dimineaţa vizităm Muzeul Lagărului de concentrare de la Auschwitz. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna - Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoană „Madona Neagră”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasare Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Muzeul Chopin, oraşul Vechi - Stare Miasto,
cu Catedrala Sf. Ioan şi Palatul Regal. Cazare la Varşovia.
Ziua 3. VARȘOVIA - POZNAN Berlin (590 km) Mic dejun. Plecare spre Germania. Pe traseu, scurtă oprire în Poznan, unul din cele mai vechi şi mai pitoreşti oraşe ale Poloniei. Seara cazare la Berlin.
Ziua 4. Berlin - POTSDAM (80 km) Mic dejun. Tur de oraş cu autocarul în Berlin, apoi continuăm turul pietonal admirând: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Timp liber în Berlin sau excursie la Potsdam la
Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Întoarcere pentru cazare la Berlin.
Ziua 5. Berlin Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Berlin. Sugerăm vizita Muzeului Pergamon, conţinând renumitele colecţii din Orientul Apropiat, antichităţi clasice şi Artă Islamică, sau vizită la Palatul Charlottenburg, cel mai important palat baroc din Berlin. Cazare la Berlin.
Ziua 6. Berlin - DRESDA KARLOVY VARY - PRAGA (490 km) Mic dejun. Plecare spre Dresda, unde vom admira: Opera, Domul şi
Kaliningrad Gdańsk
Kiel
Olsztyn
OM
on
BELGIUM
Schwerin
Amsterdam Lelystad La Haye 's-Gravenhage UtrechtArnhem
Arlon LUX Luxemburg
Rouen Paris
Metz
Wiesbaden Mainz
Karlovy Vary
Clermont-Ferrand Lyon FRANCE
oulouse Montpellier Marseille
Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Programul continuă cu Karlovy Vary, binecunoscuta staţiune balneoclimaterică cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor Mallorca trecute. Seara, opţional, croazieră fără cină pe Vltava 12 € (11 € supliment pentru cină). Cazare la Praga.
Ziua 7. PRAGA - KARLSTEIN Mic dejun. Tur de oraş: Podul Carol, Catedrala Sfântul Vit, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc etc. După amiază program liber sau excursie opţională (15 euro) la renumitul Castel Karlstein, evocând perioada de glorie a Boemiei. Cazare la Praga.
Ziua 8. PRAGA - BRNO - PUNKVA - BRATISLAVA BUDAPESTA (525 km) Mic dejun. Plecare spre Viena cu scurte vizite în Brno şi Bratislava. Din Brno puteţi opta pentru
Lublin Kielce
Wroclaw Opole
Liberec Ústínad Laben
Rzeszów
Auschwitz Cracovia
Pardubice Hradec Králové CEHIA
Jihlava
OlomoucOstrava
České Budějovice
Stuttgart
Brno Zlin
Zilina Trenčín
Bratislava Trnava
Prešov
SLOVACIA Košice Banská Bystrica
Miskolc Nyíregyháza SalgótarjánEger Visegrad Melk Esztergom Debrecen Wachau Salzburg Eisenstadt Budapesta Newschwanstein Gyár Tatabánya Ora Bregenz Szolnok Szombathely Vaduz VeszprémSzékesfehérvár Kitzbuhel Bern Innsbruck BONUS Zalaegerszeg Graz UNGARIAKecskemét Békéscsaba LICHTENSTEIN • 50% r e d u c e r e - Croazieră pe Klagenfurt Kaposvár Szeksard SWITZERLAND Arad Maribor Vlatva (fără cină) pentru Szegedposesorii Bolzano de pellerin club card. SLOVENIA Pécs Trento ITALIA • g r at u i t - Excursiile Palatul Timisoara Ljuljana Trieste Aosta Sanssouci - Potsdam, Dresda, CROATIA SERBIA Novi Sad Venezia Re Milano ZagrebKarlovy Vary, Castelul Karlstein, Complexul carstic Punkva, pentru Belgrad Torino posesorii de p e l l e r i n c l u b Rijeka card. BOSNIA Bologna Genova • n o u ! Pachet asigurări inclus: HERTEGOVINA Zadar asigurare medicală, asigurare SAN MARINO storno, asigurare de bagaj pentru Firenze posesorii deSarajevo pellerin club card Split MONACO Ancona Nitra
AUSTRIA Sankt PöltenViena
München
Ajaccio
Barcelona
Kódz POLONIA
Plzeñ
Saarbrücken
Varsovia
Zielona Góra
Praga
355 €
Biafystok
C ra c o v i a , Po l o ni a
Besançon
Dresda
Erfurt
Strasbourg
Dijon
Limoges
Magdeburg Potsdam
GERMANIA
Châlons-en-Champagne Orléans
Poznañ
Berlin
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch Brugge Antwerpen Gent Düsseldorf LeuvenHasselt Bruxelles/Brussel Lille Maastricht Wavre Mans Namur Liège
Amiens
9 zile
Szczecin
Bremen
Assen Zwolle
camerelor, se depozitează bagajele în luggage room. Zi liberă la dispoziţie pentru vizita individuală în Viena, utilizând mijloacele de transport în comun. Transfer de la hotel la aeroportul din Viena (în jurul orei 17.30) pentru zbor la Bucureşti. Sosire în București în jurul orelor 23.00.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Servicii incluse
MUNTENEGRU Perugia • Bilet avion Bucureşti - Viena - Bucureşti, zbor Austrian Airlines (orele KOSOVO Pogorica sunt locale şi pot suferi modificări). Pristina Dubrovnik • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* 4*; L'Aquila
• 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* și 2*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, excepție dimineaţa primei zile şi ziua 9. Durres Roma (Rome)
excursie la Pestera Punkva, cea mai vizitată peşteră a Moraviei, datorită plimbării romatice cu barca pe râul subteran. Transfer din Bratislava (cca 65 km) cu microbuz la hotel în Viena pentru cazare.
Ziua 9. Viena București Mic dejun.Cagliari După eliberarea
P o ar ta B ra nd enb urg , B erl i n, Ger ma ni a
NETHERLANDS
de la Bydgoszcz
Hamburg
Leeuwarden Groningen
Campobasso
Orar de zbor: AUSTRIAN AIRLINES
MAC
Tirana
Bari
București-Otopeni decolare ora 08.10 Aterizare Viena 08.50 NapoliAterizare Otopeni 22.55 Viena decolare ora 20.15
Potenza
ALBANIA
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat TOATE Kerkyra cele 17 grupuri, din care 13 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*
Ioannin
Exemple de cazări 2015
Catanzaro Cracovia: www.krakowexpress.pl/en Varsovia: www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawa-reduta/index.shtml Berlin: www.hotelmardin.com/Karlshorst/ Palermo Praga: www.hotelfortunacityprague.com/
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Croazieră pe Vlatva (vezi reduceri), pentru minimum 30 persoane, împreună cu grupul de autocar. • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro.
26.06 365 €
31.07, 16.08 375 €
04.09
Supl. single
355 €
125 €
Copil 6 - Al 3-lea adult în 12 ani cameră 339 €
355 € 117
L u ce r n a , E lve tia Ca ste lu l S fo rze sco , M ila n o , Ita lia Gri nd el w a l d , E l v eti a
Elveţia, Bavaria, Lombardia
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Abaţia Melk • Innsbruck • Neuschwanstein • Linderhof • Davos • St.Moritz • Lago di Como • Milano • Zermatt • Matterhorn • Montreux • Lausanne • Geneva • Chamonix • Mont Blanc • Berna • Interlaken • Liechtenstein • St.Gallen • Schaffhausen • Zurich • Lucerna • Kitzbuhell • Zell am See • Salzburg • Linz
Ziua 1. BUCUREŞTI - Viena - Defileul DUNĂRII - MELK TIROL (445 km) Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 06:00 pentru zbor București - Viena cu Austrian Airlines. După aterizare, transfer cu microbuzul pentru Piata Maria Tereza în plin centrul capitalei austriece. Timp liber până după prânz. Întâlnire cu ghidul şi autocarul. Tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, apoi splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în zona Innsbruck.
Ziua 2. INNSBRUCK - LINDERHOF şi NEUSCHWANSTEIN (240 km) Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, pentru un tur pietonal. 118
Zi liberă în Innsbruck sau excursie opțională (20 euro) în Bavaria. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în regiunea Tirol.
Ziua 3. DAVOS - ST. MORITZ - LAGO di COMO - Milano (430 km) Mic dejun. Deplasare spre renumitele staţiuni de lux Davos și St. Moritz, apoi parcurgând sudul Elveţiei trecem în regiunea Lombardia din Italia şi urmăm drumul pe malul Lacului Como, către capitala Lombardiei - Milano - unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, superb decorat în exterior, culminând cu faţada sa impunătoare din marmură albă. Întoarcere în zona Varese pentru cazare.
Ziua 4. ZERMATT MATTERHORN - MONTREUX LAUSANNE (465 km) Mic dejun. Revenim în Ţara Cantoa nelor și parcurgem zone montane de o frumuseţe rară, spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic. Opţional ascensiune la cota 3.883 m. Priveliştea mag nifică a celor 38 de piscuri va fi „recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Deplasare spre Montreux, o staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 5. GENEVA - Chamonix - Mont Blanc - Vf. Aiguille du Midi (3842 m) (275 km) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St. Pierre, Place Neuve, Maison
Tavel, Primăria, iar seara, sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume, Aiguille du Midi - 3.777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
Ziua 6. BERNA - INTERLAKEN LIECHTENSTEIN (495 km) Mic dejun. Deplasare spre Berna: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Continuăm cu Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Se tranzitează Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 7. SANKT GALLEN Cascada RINULUI - ZURICH - LUCERNA (345 km) Mic dejun. Ne deplasăm pe malul lacului Konstanz spre Sankt
SWEDEN NORWAY Hermansverk
9 zile de la 455 €
Lillehammer Hamar
Bergen
Gävle
Ca ste lu l N e u sch w a n ste in , Ba va ria
BONUS
Falun
Drammen
Uppsala
Västeràs
Tønsberg Moss Skien
Stavanger
Mariehamn
Oslo Karlstad
Örebro
Stockholm Nyköping
Arendal Kristiansand
Linköpingen Göteborg
Visby
Jönköpingen
Aalborg • 50% r e d u c e r e - la achitarea tuturor excursiilor optionale Växjö pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r Kalmar d. Halmstadinclus: asigurare medicală, asigurare • n o u ! Pachet asigurări Viborg storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d . Karlskrona
urgh
DENMARK
WELCOME
Leeuwarden Groningen
BONUS
NETHERLANDS
Assen Zwolle
Malmö
• Bilet de avion Bucureşti - Viena - Bucureşti, zbor Austrian Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* și 2*; Gdańsk • Ghid însoţitor după întâlnirea cu acesta din Viena.
Ka
Orar de zbor: AUSTRIAN AIRLINES
O
Kiel
București-Otopeni decolare ora 08.10 Aterizare Viena 08.50 Hamburg Viena decolareSchwerin ora 20.15 Aterizare Otopeni 22.55
Szczecin Grad de realizare & clasificare autocare Bremen
Amsterdam Lelystad La Haye Utrecht 's-Gravenhage Arnhem London Ziua 10. Salzburg Gallen, unde oprim pentru a vizita BELGIUM renumita Abaţie Benedictina. Lacurile Glaciare - Linz Middelburg 's Hertogenbosch Fondată în anul 613, aceasta Viena (290 km) Brugge Antwerpen a fost timp de multe secole Gent Mic dejun. Se traversează superba Düsseldorf Hasselt Salzkammergut, principala Abaţie Benedictină Leuvenmontană Bruxelles/Brussel zonă cu Maastricht din Europa, fiind inclusă Lille şi în creste semeţe reflectate în oglinda Wavre patrimonial UNESCO. Excursia Liège Attersee şi Mans lacurilor Namur glaciare
Klaipè
ServiciiKøbenhavn incluse (Copenhagen) Vejle C a s c a d a R i nul ui , Sc ha ffha us en, E lve tia
TED KINGDOM
L
Bydgoszcz
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 24 grupuri, din care 20 grupuri au beneficiat de autocare 3*Poznañ şi 4*.
POLAND
Berlin
Hannover de cazări 2015 Exemple Potsdam
Magdeburg Zona Tirol www.hotel-olympia-axams.at/en/ Zielona Góra Zona Varese www.albergoitalia.novara.it Zona Bellegarde www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Zona Dornbirn www.gasthof-tyrol.com Zona Salzburg www.auerhahn.at/index.php?lI=68 Wroclaw Dresden Nu sunt Erfurt incluse în preţ
Liberec
Kódz
Opole
Laben • Excursii opţionale: CasteleleÚstínad Bvariei, Chamonix-Mont Blanc, toate pentru continuă spre Zurich. Pe traseu Mondsee. Scurt popas în renumita Katowic minimum 30 persoane. oprire la SchaffhausenAmiens pentru a K staţiune St. Gilgen. Transfer la Karlovy Vary Hradec Králové Wiesbaden • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch, urcarea la admira spectaculoasa cascadă a aeroportulLUX din Viena în jurul orelor Neuschwanstein; Pardubice Mainz Arlon Caen Rinului. În Zurich Rouen începem turul Ostrava Praga 16.00 pentruLuxemburg zbor la Bucureşti. • Taxe de aeroprot + transfer aeroport - hotel-aeroport 145 € Plzeñ pietonal: Grossmunster (catedrală Olomouc • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de Sosire la Bucureşti în jurul orelor CEHIA protestantă, fondată de Carol cel ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. 22.55. Jihlava Paris Zilina Mare), Fraumunster (cu vitraliile Châlons-en-ChampagneMetz Saarbrücken Brno Zlin České Budějovice remarcabile ale lui Marc Chagall) Trenčín Stuttgart şi principala arteră comercială a Banská Strasbourg oraşului - Bahnhofstrasse. Încheiem SLOVACIA Trnava Orléans Viena Bratislava Nitra excursia la Lucerna pentru un tur Linz München de oraş: Kapellplatz, Rathaus, Sal GERMANIA Melk Visegra St. Peterskapeele, Kapellbrucke, FRANTA Esztergo Eisenstadt Wasserturm. Seara întoarcere Newchwanstein Dijon AUSTRIA Salzburg Gyár pentru cazare în zona Dornbirn. Budapesta Bregenz
Poitiers Ziua 8. KITZBUHEL - ZELL AM
eaux
SEE - SALZBURG (390 km)
Besançon
Geneva
Berna
Interlaken
După micul dejun, vom avea ocazia să admirăm Limogesprodusele unice ale Bellegarde Clermont-Ferrand gigantului cristalelor - Swarovski. Continuăm cu renumitele staţiuni Lyon Chamonix pentru sporturi de iarnă Kitzbuhel Aosta și Zell am See. Deplasarea continuă spre Salzburg, oraşul muzicii, dominat de fortăreaţa Torino Hohensalzburg, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, DATE DE PLECARE 2016 Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească Toulouse Loc în cameră DBL pensiune din zona Salzburg.
Montpellier
Marseille
Innsbruck
Vaduz ELVETIA
SLOVENIA
ITALIA Trento Trieste
15.06 Genova
MONACO
455 €
Ljuljana
Venezia
Milano
Postoja 06.09 465 €
30.06, 15.07, 26.07, 08.08, 21.08, 26.08 Bologna
Firenze
UNGARIA
Zalaegerszeg Kaposvár Szege Szeksard Pécs
Klagenfurt
Bolzano
St. Moritz
Szombathely VeszprémSzékesfehérv
Graz
€ SAN 475 MARINO
Ancona
Zagreb
CROATIA
Rijeka Supl. Copil 6 - Al 3-lea adult BOSNIA single 12 ani în cameră 159 €
439 €
HERTEGOVINA 449 €
Zadar
Split
Sarajevo
119
Caen
Arlon LUX Luxemburg
Rouen Paris
deStuttgart la 6 zile 415 € Strasbourg
Orléans
München
GERMANIA
Nantes Dijon Poitiers
FRANTA
E lve tia , L u ce r n e , Po du l Ka pe lbru cke
Besançon
Limoges Bordeaux
WELCOME
BONUS
Elveția - Lombardia Toulouse
Vitoria
Ziua 2. ZERMATT - MATTERHORN MONTREUX - LAUSANNE (465 km)
Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primăria, iar seara, sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont
Trento Aosta Torino
Milano
ITALIA
Bologna
SAN M
BONUS
Firenze
MONACO
Perug
Ajaccio
ZiuaBarcelona 4. BERNA - INTERLAKEN -
Roma (Rom
LIECHTENSTEIN (495 km)
Mic dejun. Deplasare spre Berna, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Continuăm cu Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Se tranzitează Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi Palmacazare de Mallorca în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 5. SANKT GALLEN - Cascada RINULUI - ZURICH - LUCERNA (345 km)
Ziua 6. Milano - BUCUREŞTI În cursul dimineţii transfer la aeroportul din zona Milano pentru zbor la Bucureşti, unde aterizăm în jurul orei 19.20
Loc în camera DBL
• g r at u i t excursiiile la Cascada Rinului, Sankt Gallen, Zurich, Lucerna. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d .
Servicii incluse
Mic dejun. Ne deplasăm pe malul lacului Konstanz spre Sankt Gallen, unde oprim pentru a vizita renumita Abaţie Benedictină. Fondată în anul 613, aceasta a fost timp de multe secole principala Abaţie Benedictină din Europa, fiind inclusă şi în patrimonial UNESCO. Excursia continuă spre Zurich. Pe traseu oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi principala arteră comercială a oraşului - Bahnhofstrasse. Încheiem excursia la Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Rathaus, St. Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn.
DATE DE PLECARE 2016
Venezia
Genova
Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
Mic dejun. Revenim în Ţara Cantoanelor, unde parcurgem zone montane de o frumuseţe Murciarară spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehicule motorizate sunt interzise). Opţional ascensiune la cota 3883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi „recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Deplasare spre Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 3. Geneva - Chamonix Mont Blanc Vf. Aiguille du Midi (3842 m) (275 km)
Innsbruck St. Moritz Bolzano
E l v eti a , B er na
Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 12:00 pentru zbor București - Milano cu Blue Air. După aterizare, transfer în centrul oraşului pentru întâlnire cu ghidul şi restul grupului pentru a SPAINvizita: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, superb decorat în exterior, culminând cu faţada sa impunătoareValencia din marmură albă. Întoarcere în zona Varese pentru cazare.
Interlaken ELVETIA
Chamonix
Montpellier Pamplona ITINERARIU: Milano • Zermatt • Matterhorn • Montreux Marseille Logroño • Lausanne • Geneva • Chamonix • Mont Blanc • Berna • Andorra la Vella Interlaken • Liechtenstein • St.Gallen • Schaffhausen • Zurich • ANDORRA Lucerna Zaragoza Ziua1. București - Milano - Zona VARESE (160 km)
Newchwanstein Bregenz Vaduz AUSTRIA
Bellegarde
Clermont-Ferrand
Santander
Berna
Geneva
Lyon
120
Saarbrücken
Châlons-en-ChampagneMetz
Rennes
D
Mainz
Cagliari
• Bilet avion Bucureşti - Milano (Linate) - Bucureşti. (orele sunt locale și pot suferi modificări). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; • 5 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 1-5 inclusiv, apoi asistenţă turistică.
Orar de zbor: BLUE AIR București - Otopeni 14.05 Milano - Linate 15.20 Milano - Linate 16.05 Otopeni 19.20
Exemple de cazări 2015 Zona Varese www.albergoitalia.novara.it Zona Bellegarde www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/ en Zona Dornbirn www.gasthof-tyrol.com
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opționale: Chamonix-Mont Blanc, minimum 30 persoane. • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuletul din Tasch. • Taxe de aeroprot + transfer aeroport - hotel-aeroport 195 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
22.06
07.07
02.08, 15.08
415 €
425 €
435 €
Supl. single 139 €
Copil 6 - 12 ani 389 €
Al 3-lea adult în camera 415 €
MADRID
Châlons-en-Champagne
Saarbrücken
Metz
Rennes
Stuttgart
de la 7 zile GERMANIA 425 € Neuschwanstein Strasbourg
Orléans
München
FRANTA
Nantes
Rosenheim Dijon Besançon
Poitiers
Bern
Lausanne
Geneva Bellegarde
Limoges Clermont-Ferrand
Chamonix
Lyon
Ch a mo n ix, F ra n ta
Bordeaux
Santander
Elveţia - Coasta de Azur
Bregenz
Zurich
ELVETIA
Innsbruck
Vaduz
Bolzano
Trento
Aosta
Bergamo Milano
Torino
Verona
ITALIA Genova
Bologna
Toulouse
SAN
Vitoria
San Remo
Montpellier
Pamplona
Logroño ITINERARIU: Schaffhausen • Zurich • Lucerna • Liechtenstein • la Vella Interlaken • Berna • Montreux Andorra • Lausanne • Geneva Chamonix • Mont Blanc • Zermatt • Matterhorn • Monaco • Nice • San ANDORRA Remo • Milano Zaragoza
Ziua 1. BUCUREŞTI - Milano - Zona DORNBIRN (290 km) Prezentare în Otopeni la ora 12:00 pentru zbor București - Milano (Linate) cu compania Blue Air. După aterizare, transfer la hotel în zona Dornbirn - Austria. Cazare.
SPAIN Ziua 2. Cascada RINULUI - ZURICH LUCERNA - LIECHTENSTEIN (345 km)
Mic dejun. Timp liber în zona Dornbirn Valencia sau excursie GRATUITĂ la Zurich. Oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrala protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, Murcia principala arteră comercială a oraşului. Excursia opţională continuă spre Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Kapellbrucke, Rathaus, St. Peterskapeele, Wasserturm. Încheiem excursia opţională tranzitând Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn.
Ziua 3. INTERLAKEN - BERNA MONTREUX - LAUSANNE (495 km) Mic dejun. Deplasare spre Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Urmează Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde putem admira renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 4. GENEVA - Chamonix Mont Blanc Vf. Aiguille du Midi (3842 m) (275 km) Mic dejun. Plecare spre Geneva și de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primăria, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite,
MONACO
Marseille
Firenze
Nisa Perugia
BONUS
se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Barcelona Midi 3.777m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
M o nte C a rl o
olid
Paris
Ajaccio
Roma (Rome)
Ziua 5. ZERMATT - MATTERHORN GENOVA (535 km) Mic dejun. Parcurgem zone montane în Ţara Cantoanelor, spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate Palma de Mallorca sunt interzise). Opţional, ascensiune la cota 3.883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4.000 m, va fi „recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Traseul continuă prin Aosta şi regiunea Lombardia din Italia pentru cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 6. MONACO - NICE - SAN REMO - GENOVA (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 7. Milano - BUCUREŞTI (140 km) Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Transfer la aeroportul din Viena în jurul orelor 12.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orelor 19.20. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
27.06, 425 €
12.07 435 €
• g r at u i t - Excursia la St. Gallen, Cascada Rinului, Zurich, Lucerna. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e rCagliari in club card.
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - Milano (Linate) - Bucureşti, zbor Blue Air (orele sunt locale şi pot suferi modificări). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2 - 6 inclusiv, apoi asistenţă turistică.
Orar de zbor: BLUE AIR București-Otopeni 14.05 Milano - Linate 15.20 Milano-Linate 16.05 Otopeni 19.20
Exemple de cazări 2015 Zona Innsbruck www.tyrol-obsteig.at Zona Dornbirn www.basemontafon.at/ Zona Bellegarde www.kyriad-bellegarde-chatillon-enmichaille.fr/en Zona Genova-Savona www.poggiohotel.it/en/ Zona Padova-Udine www.hotelresi.it
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Coasta de Azur, toate pentru minimum 30 persoane. • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch. • Taxe aeroport + transfer-hotel-aeroport 195 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
07.08, 20.08 449 €
Supl. single 145 €
Copil 6 - 12 ani 395 €
Al 3-lea adult în cameră 425 € 121
M u ze u l de Isto rie a A rte i, V ie n a C a s tel ul L in de rh o f, G e r ma n ia Pro mena d e d es A ng l a i s , Ni s a
Elveţia, Bavaria, Coasta de Azur
ITINERARIU: Viena • Defileul Dunării • Abaţia Melk • Innsbruck • Linderhof • Neuschwenstein • Schaffhausen • Zurich • Lucerna • Liechtenstein • Interlaken • Berna • Montreux • Lausanne • Geneva Chamonix • Mont Blanc • Zermatt • Matterhorn • Monaco • Nice • San Remo • Milano • Verona • Graz
Ziua 1. BUCUREŞTI - Viena - Defileul DUNĂRII - MELK TIROL (445 km) Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 06:00 pentru zbor București– Viena cu compania Austrian Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer pentru Piata Maria Tereza în plin centrul capitalei austriece. Timp liber la dispozitie până după prânz. Întâlnire cu ghidul şi autocarul. Tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu admirăm Defileul Dunării, cu o scurtă oprire la Durnstein, apoi splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în zona Innsbruck. 122
Ziua 2. INNSBRUCK - LINDERHOF şi NEUSCHWANSTEIN (240 km) Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, pentru un tur pietonal. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 3. Cascada RINULUI - ZURICH - LUCERNA LIECHTENSTEIN (345 km) Mic dejun. Timp liber în zona Dornbirn sau excursie opţională GRATUITĂ la Zurich. Oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rinului. În Zurich începem turul pietonal:
Grossmunster (catedrala protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Excursia opţională continuă spre Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Kapellbrucke, Rathaus, St. Peterskapeele, Wasserturm. Încheiem excursia opţională tranzitând Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn.
Ziua 4. INTERLAKEN - BERNA MONTREUX - LAUSANNE (495 km) Mic dejun. Deplasare spre Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde
vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Urmează Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde putem admira renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde.
Ziua 5. GENEVA - Chamonix Mont Blanc Vf. Aiguille du Midi (3842 m) (275 km) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primăria, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3.777m, în apropiere de Mont
Bruxelles/Brussel
Hasselt
Leuven
Wroclaw
Lille
Maastricht
Erfurt
Wavre Mans
Dresden Liberec
Liège
Namur
Opole
Ústínad Laben Katowic
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
9 zile
Mainz
Luxemburg
Paris
Châlons-en-Champagne
de la
Rennes
Stuttgart
475 €
Praha (Prague)
Plzeñ
Saarbrücken
Metz
Hradec Králové Pardubice
Ostrava
CZECH REPUBLIC
Olomouc
Jihlava
Strasbourg Orléans
FRANTA
Nantes
München
Besançon
Poitiers
Bern
Neuschwanstein
Lausanne
Geneva
Melk
Bellegarde
Limoges Clermont-Ferrand
Chamonix
Lyon Bordeaux
Vaduz
Rijeka
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
San Remo
Montpellier
Zadar
Sa
Firenze
MONACO
Marseille
Logroño
Split
Ancona
Nisa
Andorra la Vella
Perugia
BONUS
L'Aquila
Ajaccio
MADRID
Barcelona
Roma (Rome) Campobasso
Toledo
Bari
SPAIN
Napoli Potenza
Valencia
C a s tel ul C hi l l i o n, L a c ul Genev a , E l v eti a
Mérida
Pri nc i p a tul de M o n a co
ANDORRA Zaragoza
da
Zagreb
SAN MARINO
Vitoria
Bragança
Valladolid
CROATIA
Postoja
Venezia
Verona
Toulouse
Pamplona
Szek
Pécs
Ljuljana
Trieste
Genova
Kaposvár
SLOVENIA
ITALIA
Santander
UNGA
Maribor
Bergamo
Torino
Oviedo
Bu Szé Veszprém
Zalaegerszeg
Klagenfurt
Milano
mpostela
Graz
Bolzano
Trento
Aosta
Gyár Tatabánya Szombathely
AUSTRIA
Innsbruck
ELVETIA
Nitra
Bratislava
Salzburg
Bregenz
Zurich
Trenčín
Trnava
Sankt Pölten
Rosenheim Dijon
Viena
Linz
GERMANIA
Zilina
Zlin
Brno
České Budějovice
Palma de Mallorca
Murcia
Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare.
Ziua 6. ZERMATT MATTERHORN - GENOVA (535 km) După micul dejun, parcurgem zone montane de o frumuseţe rară în Ţara Cantoanelor, spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional, ascensiune la cota 3.883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4.000 m, va fi „recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să „plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Traseul continuă prin Aosta şi regiunea Lombardia din Italia pentru cazare în zona Genova Savona.
Ziua 7. MONACO - NICE - SAN REMO - GENOVA (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare
pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 8. GENOVA - Milano Veron - Pavova (520 km) Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Verona pentru a admira: Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Drumul continuă pentru cazare în zona Padova - Udine.
Ziua 9. Udine - Graz - VIENA (445 km) Mic dejun. Plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Transfer la aeroportul din Viena în jurul orelor 16.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orelor 22.55. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Cagliari
• 50% r e d u c e r e la toate opţionala de Chamonix pentru achitarea excursiei de Coasta de Azur, pentru posesorii de pellerin club card. • g r at u i t - Excursia la St. Gallen, Cascada Rinului, Zurich, Lucerna. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d .
Catanzaro
Palermo
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - Viena - Bucureşti, zbor Austrian Airlines (orele sunt locale şi pot suferi modificări). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* și 2*; • Ghid însoţitor după întâlnirea cu acesta din Viena.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 18 grupuri, din care 15 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*
Exemple de cazări 2015 Zona Innsbruck Zona Dornbirn Zona Bellegarde Zona Genova-Savona Zona Padova-Udine
www.tyrol-obsteig.at www.basemontafon.at/ www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en www.poggiohotel.it/en/ www.hotelresi.it
Orar de zbor: AUSTRIAN AIRLINES București-Otopeni decolare ora 08.10 Aterizare Viena 08.50 Viena decolare ora 20.15 Aterizare Otopeni 22.55
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Coasta de Azur, toate pentru minimum 30 persoane. • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch, urcarea la Neuschwanstein. • Taxe aeroport + transfer-hotel-aeroport 145 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
10.06, 11.07, 25.07 489 €
06.08, 01.09 475 €
Supl. single 175 €
Copil 6 - Al 3-lea adult în 12 ani cameră 445 €
465 € 123
Ca te dra la din S ie n a , To sca n a , Ita lia
PREZENTARE EXCURSII GRATUITE Verona & Milano - paradisul iubitorilor de shopping (25€- *vezi condiții gratuit) Mic dejun. Pornim către Milano, capitala Lombardiei, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. O experienţă unică este şi urcarea pe acoperişul Domului, printre sutele de statuete cu care este decorat. Urmează o sesiune de shopping la numeroasele magazine cu produse de lux sau “doar” de calitate şi bun gust ireproşabile. Pentru iubitorii de artă propunem Pinacoteca Brera şi Basilica Santa Maria delle Grazie pentru „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci (doar cu rezervare prealabilă). La Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. În continuare timp liber pentru a “explora” numeroasele magazine pe care le - am admirat în prima parte a deplasării noastre. Turiştilor care au mai vizitat Verona, le propunem să viziteze individual Castelul şi Ponte dei Scaligeri, dar mai ales Basilica San Zeno Maggiore cu o arhitectură unica şi aproape 1000 de ani vechime. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. VENEŢIA, MURANO Şi Pavova (25 euro - *vezi condiții gratuit) (Excursie de o zi, care nu include abonamentul la vaporeto - cca. 15 euro) După micul dejun, vă propunem o abordare inedită a Veneţiei, unde vom începe cu o plimbare cu vaporetto pe Grand Canal spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Timp liber pentru vizita în Palatul Dogilor care abundă de lucrări de artă celebre, apoi muzeul Correr şi Ponte Rialto. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia vor merge cu ghidul către Panteonul Veneţiei, Basilica San Giovani e Paolo, apoi de la Fondamente Novo ne îmbarcăm pentru croazieră pe insula Murano. Întâlnire cu restul turiştilor la Ponte Rialto de unde pornim spre parcarea de autocare. Pe traseul de întoarcere, scurta oprire în Padova, pentru vizita la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Siena ŞI Pisa Excursii de câte 3 - 4 ore fiecare (timpul include şi deplasarea Florenţa - Siena şi retur, respectiv Montecatini - Pisa şi retur). Tariful pentru ambele destinaţii 35 euro/pers., sau o singură destinaţie 20 euro/pers., care nu include intrările la obiectivele turistice. De la Florenţa, opţional excursie la Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent conservată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. După cazarea cu mic - dejun, timp liber în Montecatini Terme sau excursie opţională la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul.
Veneţia - Italia, circuit şi sejur
ITINERARIU: Veneţia • Murano • Verona • Milano • Pisa • Florenţa • Siena • San Marino • Ravenna
Ziua 1. București - Veneția Lido di Jesolo Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.00 pentru zbor Bucureşti - Treviso cu compania Wizz Air. Apoi deplasare pentru cazare în Lido di Jesolo, superba staţiune de lângă Veneţia, cu plaje nesfârşite de nisip fin, sute de hoteluri şi o mulţime de posibilităţi de agrement.
Zilele 2 - 8. LIDO di JESOLO Incursiune în NORDUL ITALIEI Ne vom bucura de un sejur activ, cu o multitudine de opţiuni de petrecere a timpului liber. În tot acest timp „obligatorie” este vizita superbei Verona, cu binecunoscuta Casa a Julietei, dar și cu atracții 124
pentru turiștii familiarizati cu orașul: Castelul și Ponte dei Scaligeri și mai ales misterioasa Basilica San Zeno Magiore cu cei aproape 1000 de ani de existenta.
operelor de arta, care vor fi în largul lor în Pinacoteca Brera sau la Basilica Santa Maria delle Grazie pentru “Cina cea de Taina” a lui Leonardo da Vinci.
Ne lasam impresionaţi de inegalabila Veneţia, cu palatele sale opulente strajuite de canale, unde vom vizita Basilica și Piata San Marco, cu Palatul Dogilor și Procuratiile. Ulterior se poate vizita Basilica San Giovani e Paolo, pe drumul spre Fondameto Nove de unde ne imbarcam pentru croazieră pe insula Murano, iar iubitorii de arta se pot “desfata” cu Galeria del Academia.
Excursie opțională de 2 zile (cazare și MD incluse) la Florența - San Marino - Ravena (65 euro).
Milano va încantă pe iubitorii shoppingului, dar și pe cunoscatorii
Plecare spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, cu maiestosul Dom al lui Bruneleschi, o minune a tehnicii la acea vreme, Baptisteriul, cu renumitele usi de bronz cu basoreliefuri biblice, Piaţa Senioriei veritabil „muzeu în aer liber”, Ponte Vecchio, Palazzo Vecchio şi Basilica Santa Croce. În continuare timp liber pentru a ne
bucura de farmecul orașului, iar pentru iubitorii de arta, vizita în Galeriile Uffizi, una dintre cele mai impresionante și complete colectii de arta din lume. Seara cazare la Montecatini Terme. A doua zi, după micul dejun, timp liber până la prânz. Plecare spre San Marino unde vizita castelului medieval și apoi vizita în Ravena, fosta capitala a Imperiului Roman, cu faimoasele mozaicuri bizantine din sec. V, va vor oferi o vacanta completa.
Ziua 9. LIDO di JESOLO - București Mic dejun la pachet, apoi transfer la aeroport la ora 05.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 11.00.
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Poitiers Lausanne
Zurich
9 zile de la 435 Klagenfurt €
Bern
ITALIA
Lyon
Bergamo
Aosta
Bordeaux FRANCE
Torino
Milano
SLOVENIA
Trento
Verona Bologna
Genova
Marseille
Florenta
Pisa
Andorra la Vella
Siena
ANDORRA
Lido di Jesolo Venezia
Zagreb
San Marino
Montecatini
MONACO
CROA
Trieste
Ravena
Toulouse Montpellier
Zal
Maribor
Ljuljana
Padova
Szo Székesf
Graz
Bolzano
Geneva
Clermont-Ferrand
AUSTRIA
Innsbruck
ELVETIA Limoges
Eisenstadt
Salzburg
Zadar
Spl
Ancona
Perugia
BONUS
L'Aquila
Ajaccio Barcelona Roma (Rome)
Do mul d i n F lo re n ta , Ita lia
Dijon
agoza
Campobasso
Napoli
Potenza
Palma de Mallorca
Cagliari
WELCOME
BONUS
P od ul R ial t o , Veneti a , I ta l i a
alencia
Sankt Pölten
GERMANIA
Nantes
• g r at u i t 7 cine pentru cazările la Lido di Jesolo. • g r at u i t Excursia la Verona + Milano, pentru achitarea opționalei (cazare + MD) la Florența, San Marino și Ravena. • g r at u i t Veneţia + Murano + Pavova la achitarea opționalei Siena + Pisa. Palermo • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d .
Hotel Venezia la Viletta 3* (sau smilar)
Servicii incluse • Zbor București - Veneția - București. Orarul de zbor se poate modifica. • Taxa pentru cate un bagaj de cala pentru fiecare pasager; • Asistență turistică din partea agenției; • Programul este de tip City Break (ATENȚIE, locuri limitate) cu date fixe de plecare sincronizate cu programele de autocar al cărui Ghid va însoți și turiștii sosiți cu avionul, după întâlnirea cu aceștia la hotel în Lido di Jesolo.
Orar de zbor: WIZZ AIR București-Otopeni decolare ora 06.15 Aterizare Treviso (Veneția) 07.25 Treviso (Veneția) decolare ora 08.00 Aterizare Otopeni 11.00
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 7 grupuri, din care 6 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*
Exemple de cazări 2015
MD + CINA (băuturile se achită separat). Situat în centrul staţiunii Lido di Jesolo, la 50 m de plaja privată (umbreluţe şi şezlonguri contra cost). Camerele sunt dotate cu grup sanitar, balcon, aer condiţionat, TV şi Wi-Fi gratuit. Hotelul dispune de restaurant, terasă cu muzică live, Wi-Fi şi aer condiţionat, închiriere biciclete, mini club, serviciu de babysitting. www.hotelveneziajesolo.it
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
21.06 435 €
05.07 439 €
Lido di Jesolo www.hotelveneziajesolo.it/en Montecatini Terme www.hotelvillaanna.it/en/rooms-hotel-montecatini-terme.php
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport +transfer aeroport-hotel-aeroport 175 euro. • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2-4* pentru vizite opţionale, pentru grup minimum 20 persoane.
19.07 449 €
30.08 445 €
Supl. SGL 125 €
Copii 6 - 12 ani 419 € 125
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Mainz
Luxemburg
Paris
Châlons-en-Champagne
Metz
Rennes
Plzeñ
7 zile de la 395 €
CZEC
Saarbrücken
Stuttgart
Strasbourg Orléans
Dijon
Clermont-Ferrand
Bordeaux
Liguria, Elveţia
A n n e cy, F ra n ta
Limoges
Salzburg
Zurich
AUSTRIA Bern Innsbruck LIECHTENSTEIN Lausanne Klage Bellegarde ELVETIA Bolzano Geneva S Chamonix Trento Aosta Bergamo Trieste Annecy Lyon Padova Milano Verona Venezia Besançon
Poitiers
Oviedo
München GERMANIA Neuschwanstein Rosenheim
FRANTA
Nantes
Torino
ITALIA
Santander
ITINERARIU: Verona • Milano • Monaco • Nice • San Remo • Cinque Terre • Genova • Aosta • Chamonix • Mont Blanc • Annecy • Geneva • Montreux • Berna • Zurich • Sankt Gallen • Liechtenstein Toulouse
Vitoria
Montpellier
Pamplona
nça
Logroño
Andorra la Vella
Valladolid
Ziua 1. Bucureşti - Veneția Padova (40 km)
Ziua 5. Chamonix - Vf. Aiguille du ANDORRA Midi - Annecy - Geneva - Bellegarde (225 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni Zaragoza
la ora 12.00 pentru zbor Bucureşti - Veneţia MADRID cu Lufthansa, cu escală la Frankfurt. Transfer cu microbuzul spre Padova. Seara, cazare în zona Padova. Toledo
Ziua 2. Verona SPAIN- Milano - Riviera Ligurică (390 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Valencia Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Continuăm spre Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe Murcia atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 3. Monaco - Nice - San Remo Savona (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona.
Ziua 4. Savona - Parcul Naţional Cinque Terre - Genova - Aosta (215+240 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie în Parcul Naţional Cinque Terre + Genova. Deplasare spre Spezia, de unde utilizăm trenuleţul pentru a admira cele cinci oraşele (oprire în doua dintre ele) amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare. Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Continuăm excursia opţională cu capitala Liguriei Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. După amiază deplasare pentru cazare în zona Aosta. 126
Mic dejun. Traversăm creste impunătoare spre Franţa, prinBarcelona tunelul Mont Blanc, spre micuţa staţiune pentru sporturi de iarnă St. Gervais les Bains. Timp liber sau excursie opţională (15 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite - Chamonix - Mont Blanc. Daca vremea permite, se urcă la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume, Aiguille du Midi,Palma 3777 m, în apropiere de Mont de Mallorca Blanc. După amiază continuăm traseul cu vizita pitorescului orăşel Annecy, superb amplasat pe malul lacului omonim. Ne vor încânta Castelul, Palatul d`Isle şi Catedrala Saint Pierre. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St. Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, sediul ONU. Cazare în zona Bellegarde - sur Valserine din Franţa.
Ziua 6. Montreux - Berna - Zurich St. Gallen - Liechtenstein (320 km) Mic dejun. Străbatem Elveţia, începând cu Montreux, o plăcută staţiune de lux pe malul lacului Leman, cu o scurtă oprire la renumitul Castel Chillon. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. În Zurich, tur pietonal: Grossmunster (catedrală fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. La Sankt Gallen, oprim pentru a vizita renumita Abatie Benedictină, inclusă şi în patrimoniul UNESCO. Se tranzitează apoi Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 7. München - Bucureşti (195 km) Mic dejun. Tranzităm Germania spre München. Transfer la ora 12.00 la aeroportul din München pentru zbor la Bucureşti, cu aterizare la ora 18.10. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
27.06 395 €
Genova Bologna Avignon Cinque Terre SAN MARINO San Remo Firenze Marseille MONACO Nice Cannes Perugia Saint Tropez
BONUS
• 50% r e d u c e r e la excursia Cinque Terre şi Genova pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d Ajaccio • g r at u i t - excursia Chamonix la achitarea Roma (Rome) opţionalei de Coasta de Azur • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
L'A
Servicii incluse • Zbor Bucureşti-Veneția și München-Bucureşti cu compania Lufthansa. Orarul se poate modifica; • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*; Cagliari • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei după întalnirea cu acesta la Padova.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 5 grupuri, din care 4 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*
Exemple de cazări 2015 Zona Padova: www.hotelresi.it Zona Genova: www.poggiohotel.it/en/ Zona Nice-Cannes: www.balladins-cannes-lecannet.com/en/ Zona Lyon: www.ibis.com/gb/hotel-0778-ibis-lyongerland-7eme/index.shtml Bellegarde: www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Zona Dornbirn-Austria: www.gasthof-tyrol.com
Orar de zbor: compania Lufthansa București-Otopeni decolare ora 14.10 Aterizare Frankfurt 15.40 Frankfurt decolare ora 17.05 Aterizare Veneția 18.20 München decolare ora 15.30 Aterizare Otopeni 18.25 NOTA: Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport + transfer aeroport - hotel - aeroport 195 €; • Excursii opţionale: Genova-Cinque Terre, Coasta de Azur, Chamonix - Mont Blanc (gratuit pentru achitarea Coastei de Azur), toate minim 30 persoane; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
18.07, 405 €
08.08, 05.09 415 €
Supl. single 145 €
Copil 6 - 12 ani 375 €
P
GERMANIA
Nantes Dijon
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Poitiers Lausanne
Bern
Aosta
7 zile de la 435 €
FRANCE
Ljuljana Trieste
Genova
ITALIA
Montpellier
Pamplona
Marseille
Pia zza N a vo n a , R o ma , Ita lia
Logroño
Montecatini
MONACO
Andorra la Vella
olid
ANDORRA Zaragoza
CROATIA
BOSNIA HERTEGOVIN
Bologna
Toulouse
Szek
Pécs
Zagreb
Venezia
Torino
Santander
Kaposvár UNGARIA
SLOVENIA Maribor
Padova
Bud
Tatabánya
Zalaegerszeg
Klagenfurt
Bergamo
Milano
Gyár
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Graz
Trento
Lyon Bordeaux
Vitoria
Bolzano
Bratislava Eisenstadt
AUSTRIA
Innsbruck
Geneva
Clermont-Ferrand
Viena Sankt Pölten
Salzburg
Zurich
ELVETIA Limoges
Linz
München
San Marino Florenta
Zadar
Saraj
Split
Ancona
Pisa Assisi
M
L'Aquila
Ajaccio
ADRID
Barcelona
SPAIN
Italia
Valencia
Roma Campobasso
Capri Palma de Mallorca
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.00 pentru zbor Bucureşti - Treviso cu compania Wizz Air. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer şi deplasare către Veneţia pentru întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Croazieră în Veneţia spre San Marco, unde se află Campanilla, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Continuăm spre Verona unde admirăm Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Cazare în zona Montecatini.
Ziua 2. Pisa - Florenţa - Roma (350 km) După micul dejun, excursie la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Deplasarea continuă spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei „veritabil muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la hotel Principe) în stațiunea Pomezia.
Ziua 3. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 4. Roma - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela
Potenza
BONUS
ITINERARIU: Veneţia • Verona • Pisa • Florenţa • Roma • Tivoli Murcia • Napoli • Insula Capri (sau Pompei) Ziua 1. BUCUREŞTI - VENEŢIA –Veron - MONTECATINI (390 KM)
Bari
Napoli
Cagliari
Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizită la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira maestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare.
Ziua 5. Roma - Napoli - Insula CAPRI sau POMPEI (450 km) Mic dejun. Zi liberă în Roma. Excursie către Napoli (seara, scurt tur pietonal: Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri (20 € x 2 vaporaşele + 16 € microbus dus-întors Capri - Anacapri+ ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minimum 10 persoane). Întoarcere pentru cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 6. Roma Mic dejun. Zi liberă în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ și de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist-fascist. Cazare la Roma / Pomezia.
Ziua 7. Roma - București Micul dejun. Se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Roma. Întoarcere la hotel cu transportul public. Transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 22.25. DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (MD+ cină) în Pomezia/ Loc în cameră DBL Hotel Princess 4* (sau similar) (MD) la Roma/ Loc în DBL
• g r at u i t excursiile opționale la Pisa, Tivoli și Napoli. • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, Palermo asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d .
Catanzaro
Servicii incluse • Bilet avion Wizz Air Bucureşti - Veneţia și zbor Blue Air Roma - București. Orarul de zbor se poate modifica; • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*, exceptând ziua 5 (contra cost transport public); • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4*, 3* și 2*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei, în primele 5 zile (după întâlnirea cu acesta în Veneţia) apoi, asistenţă turistică;
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat toate cele 18 grupuri, din care 14 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* și 4*.
Orar de zbor Otopeni cursa Wizz Air decolare ora 06.15 Aterizare Treviso (Veneția) 07.25 Roma cursa Blue Air decolare ora 19.10 Aterizare Otopeni 22.25
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport, securitate + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro; • Vaporaşul (cca. 14 €/pers.) şi taxa de autocar (cca. 11 €/pers) la Veneţia (se încasează din agenţie) şi transport local la Roma; • Excursii opţionale: Insula Capri, minimum 25 persoane; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale) • Serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Hotel Principe 4* (sau similar, cu mic-dejun şi cină) www.hotelprincipegroup.it/ Situat la 17 km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Camere dotate cu telefon, internet, TV, minibar, seif, uscător de păr, AC. Restaurant, bar, parcare, sala de fitness, room service.
Hotel Princess 4* (sau similar cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu AC, TV satelit, frigider, baie, uscător de păr. Recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare.
06.06, 21.06, 07.07, 17.07, 03.08, 09.08, 29.08
Supl. single
Copil 6 - Al 3-lea adult în 12 ani cameră
445 €
145 €
409 €
429 €
435 €
135 €
399 €
419 € 127
Po n te Ve cch io , F lo re n ta , Ita lia I nsu la Ca pri, Ita lia Fo rta rea ta Gua i ta , Sa n M a ri no
Italia Clasică şi Insula Capri
ITINERARIU: Veneţia • Verona • Milano • Pisa • Florenţa • Roma • Tivoli • Napoli • Insula Capri (sau Pompei) • Assisi • San Marino
Ziua 1. București - Veneția Pavova - Veron (120 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.00 pentru zbor Bucureşti - Treviso cu compania Wizz Air. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer şi deplasare către Veneţia pentru întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantasticele mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Seara, sosire şi cazare în zona Lago di Garda.
Ziua 2. Milano - Pisa Montecatini (350km) Mic dejun. Deplasare spre Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile 128
Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Baptisteriul şi Turnul Înclinat. Cazare în zona Montecatini - Florența.
Ziua 3. Florența - Roma (350 km) După micul dejun, plecare spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei veritabil „muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la hotel Principe) în stațiunea Pomezia.
Ziua 4. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea
Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 5. Roma - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira maestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare.
Ziua 6. Roma - Napoli Insula CAPRI sau POMPEI (450 km) Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie (22 euro) către
Napoli (seara scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri (20 x 2 vaporaşele +16 € microbus dus-întors Capri - Anacapri+ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 pers.). Întoarcere pentru cazare şi cină în Pomezia.
Ziua 7. Roma - ASSISI - SAN MARINO - Roma (595 km) Mic dejun. Zi liberă în Roma. Opţional excursie către Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Excursia opţională (ambele 45€) continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Întoarcere cu un microbuz la Roma / Pomezia pentru cazare la acelaşi hotel.
GERMANIA
Nantes Dijon
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon
Poitiers Lausanne
Bern
Limoges
Aosta FRANCE
Milano
Genova
itoria
Klagenfurt
ITALIA
Montpellier Marseille
ño Andorra la Vella
CROATIA
Trieste Zagreb
Venezia
BOSNIA HERTEGOVINA
Bologna
Montecatini Florenta Pisa
MONACO
Szeksa
Pécs
Toulouse Pamplona
Kaposvár
Maribor
Padova
Verona
Torino
Zalaegerszeg
Ljuljana
Bergamo
Buda
Tatabánya
de la 9 zile 455UNGARIA € SLOVENIA
Trento
Lyon Bordeaux
Gyár
Szombathely Székesfehérvár Veszprém
Graz
Bolzano
Geneva
Clermont-Ferrand
AUSTRIA
Innsbruck
ELVETIA
Eisenstadt
Salzburg
Zurich
San Marino
Zadar
Sarajevo
Split
Ancona
Assisi
MU
ANDORRA Zaragoza
P
L'Aquila Ajaccio Barcelona
Roma Campobasso Bari
Napoli Valencia
Capri
Potenza
Palma de Mallorca
BONUS Murcia
Hotel Principe 4*
(sau similar, cu mic - dejun şi cină)
Situat la 17 km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dotate cu: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, uscător de păr, A/C. Facilităţi hotel: restaurant, bar, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. www.hotelprincipegroup.it/
Hotel Princess 4* (sau similar cu mic dejun bufet) Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu A/C, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. www.hotelprincess.com
Ziua 8. Roma Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ şi de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist - fascist. Cazare la Roma / Pomezia.
Ziua 9. Roma - București După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în
Roma. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 22.25
Pi s a , I ta l i a
A l ta re d el l a Pa tri a , R o ma , I ta l i a
Cagliari Catanzaro Palermo
• 50% r e d u c e r e la excursia opţională de la Napoli pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d .
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti-Veneţia (Wizz Air) şi Roma-Bucureşti (Blue Air). Compania aviatică poate modifica orarul de zbor. • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2*-4*, exceptând zilele 5 şi 6 (cu transport public); • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4, 3 și 2*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în primele 6 zile (după întâlnirea cu acesta în Veneţia) apoi, asistenţă turistică.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 24 grupuri, dintre care 21 au beneficiat de autocare 3* şi 4*
Orar de zbor: București-Otopeni Wizz Air decolare ora 06.15 Aterizare Treviso-Veneția 07.25 Roma cursa Blue Air decolare ora 19.10 Aterizare Otopeni 22.25
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Tivoli, Napoli (vezi bonus), Assisi+San Marino, Capri 20x2 (vaporaşele) + 16€ (microbuz cu climatizare dus-întors Capri-Anacapri+ghid local), toate minim 25 pers.; • Vaporaşul şi taxa de autocar (14 + 11 €) la Veneţia (se încasează din agenţie), telecabina în San Marino şi transportul local la Roma; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Taxele de aeroport și transfer: 195 euro
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (MD+ cină) în staţiunea Pomezia/ Loc în cameră DBL Hotel Princess 4*(sau similar) (doar MD) la Roma/ Loc în cameră DBL
16.05
14.06, 18.09
02.07, 23.07, 12.08, 07.09 24.08
Supl. single
Copil 6-12 ani
465 €
475 €
479 €
485 €
175 €
435 €
455 €
465 €
469 €
475 €
175 €
425 € 129
Ve ro n a , Ita lia Ca te dra la din S ie n a , Ita lia Po mp e i, Ve zu viu , Ita lia
Italia, Coasta de Azur
ITINERARIU: Veneţia • Verona • Milano • Torino • Genova • Monaco • San Remo • Nice • Cinque Terre • Pisa • Florenţa • San Gimignano • Siena • Roma • Tivoli • Insula Capri • Pompei
Ziua 1. Bucureşti - Veneția Pavova Veron (120 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.10 pentru zbor Bucureşti - Treviso cu compania Wizz Air. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer şi deplasare către Veneţia pentru întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. Opţional (8 euro) vizită în Padova la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Sosire şi cazare în zona Lago di Garda.
Ziua 2. Milano - TORINO Genova (455 km) Mic dejun. Vizita în Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Torino pentru a vizita Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale și Palazzo Madama și simbolul orașului, Mole Antonelliana, cândva cea mai 130
înaltă clădire din lume. Urmează Genova unde admirăm Casa lui Columb, Palatul Ducal, Catedrala San Lorenzo și Acvariul, al 2 - lea ca marime din Europa. Cazare în zona Genova.
Ziua 3. MONACO - NICE - San Remo (390 km) Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană. Cazare în zona Genova.
Ziua 4. GENOVA - Parcul Naţional CINQUE TERRE Pisa - FLORENŢA (225 km) Mic dejun. Plecare spre Toscana. Pe traseu, opţional (25€ + 15€), excursie în Parcul National Cinque Terre şi Pisa. Deplasare spre Sestri Levante, de unde luăm trenuleţul (contra cost) pentru a admira cele cinci orăşele (oprire în 2 dintre ele) amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare. Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul Mondial
UNESCO. După îmbarcarea turiştilor din La Spezia, continuăm excursia opţională cu Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Turiştii care nu doresc vizita în Pisa, vor avea timp liber într-un centru comercial local. Deplasare pentru cazare în zona Montecatini - Florenţa.
Ziua 5. FLORENŢA Mic dejun. În Florenţa, oraşul artelor, întreaga zi o alocăm pentru a vizita Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei - veritabil „muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palatul Pitti şi Basilica Santa Croce. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 6. SAN GIMIGNANO Siena - SORRENTO (595 km) După micul dejun, admirăm superbul orăşel medieval locuit şi impecabil conservat San Gimignano. Opţional (15 euro) excursie la Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent păstrată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. Deplasarea continuă spre sud, către Sorrento. Seara, cazare în zona Napoli - Pompei.
Ziua 7. Insula CAPRI Napoli - POMPEI - Roma (320 km) Mic dejun. Dimineaţa opţional ne îmbarcăm contra cost spre splendida Insulă Capri 20 € x 2 (vaporaşele) + 16 € (microbus cu climă, dus-întors Capri - Anacapri + ghid local), pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Excursia continuă către Napoli cu un scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal. Apoi se vizitează vechiul Pompei, unde parcurgem turul „Oraşului Mort” îngropat de lava vulcanului Vezuviu. Plecare spre nord pentru cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la hotel Principe) la Roma.
Ziua 8. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: St. Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină la Roma.
Ziua 9. Roma - TIVOLI Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul
Dijon
Neuschwanstein Rosenheim
Besançon Bern
Lausanne Limoges
11 zile de la 545 €
Bordeaux FRANCE
Milano
Torino
Genova Vitoria
Toulouse Montpellier
Pamplona
San Remo Marseille
Logroño Andorra la Vella
Valladolid
Venezia
ITALIA
Santander
Cinque Terre Pisa
MONACO
Nisa
CROATIA
Padova Verona
K
Ljuljana
Trieste
Bergamo
Zalaegerszeg
SLOVENIA Maribor
Trento
Lyon
Graz
Klagenfurt
Bolzano
Aosta
Gyár
Szombathely Székesfehérvár Ve
AUSTRIA
Innsbruck
ELVETIA
Geneva
Clermont-Ferrand
Eisenstadt
Salzburg
Zurich
Poitiers
Brat
Sankt Pölten
GERMANIA
Nantes
Zagreb
BO HERT
Bologna
San Marino Montecatini Florenta
Zadar Split
Ancona
Siena
Assisi
ANDORRA Zaragoza
L'Aquila Ajaccio
MADRID
Barcelona
Roma Campobasso Bari
Napoli
SPAIN
Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
Do mul din M ila n o , Ita lia
Toledo
Capri Sorrento
BONUS Cagliari
Hotel Principe 4* (sau similar, cu mic - dejun şi cină) Situat la 17 km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dotate cu: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, uscător de păr, A/C. Facilităţi hotel: restaurant, bar, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. www.hotelprincipegroup.it/
Hotel Princess 4* (sau similar cu mic dejun bufet) Situat în vestul Romei la cca. 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu A/C, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. www.hotelprincess.com Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în opera de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.
Ziua 10. Roma - ASSISI - San Marino (595 km) Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie către Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Excursia opţională (ambele 45 euro) continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale.
Întoarcere cu un microbuz la Roma / Pomezia pentru cazare.
Ziua 11. Roma - București Mic dejun. Se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, Basilica San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ și de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist - fascist. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 22.25.
Potenza
• 50% r e d u c e r e pentru opționalele Pisa + Siena + Tivoli pentru achitarea opționalei pe Coasta De Azur, pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d . • n o u ! Pachet asigurăriPalermo inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de
Catan
pellerin club card
Servicii incluse • Bilet avion Wizz Air pentru Bucureşti - Veneţia și zbor Blue Air pentru Roma - Bucureşti. Compania aviatică poate modifica orarul de zbor. • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2-4*, exceptând zilele 3 şi 9 (contra cost cu transportul public); • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4, 3 și 2**; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pentru primele 9 zile (după întalnirea cu Ghidul la Veneția), după care asistenţă turistică;.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 13 grupuri, din care 10 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Orar de zbor București-Otopeni cursa Wizz Air decolare ora 06.15 Aterizare Treviso (Veneția) 07.25 Roma cursa Blue Air decolare ora 19.10 Aterizare Otopeni 22.25
Exemple de cazări 2015 Zona Padova: Zona Lago di Garda: Zona Genova: Montecatini-Florența: Zona Napoli: Roma:
www.hotelresi.it www.hotelcangrande.it www.poggiohotel.it/en/ www.hotelmodernofirenze.it augustus-hotel.com www.hotelprincipegroup.it
www.hotelprincess.com
Nu sunt incluse în preţ • Vaporașul (cca. 14 €/pers) și taxa de autocar (cca. 11 €/pers) la Veneția (se încasează din agenție) și transportul local la Roma; • Excursii opţionale: Padova, Coasta de Azur, Pisa, Tivoli, Capri 20+20€ (vaporaşele) +16€ (microbuz climatizat dus-întors Capri-Anacapri+ghid local), toate minimum 25 pers.; • Taxe aeroport, securitate + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opționale), serviciile de ghizi locali, alte taxe și cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016 Hotel Principe 4* (MD+ cină) în staţiunea Pomezia / Loc în cameră DBL Hotel Princess 4* (sau similar) (doar MD) la Roma/ Loc în cameră DBL
23.05, 26.06, 27.07, 17.08, 12.09
Supliment Copil Al 3-lea adult single 6 - 12 ani în cameră
555 €
199 €
499 €
545 €
545 €
195 €
489 €
535 € 131
Ch a mo n ix, F ra n ta C i nq ue Terre , Ita lia C ha tea u D’ I f, Fra nta
Coasta de Azur, Elveţia ITINERARIU: Verona • Milano • Cinque Terre • Genova • Cannes • Monaco • Nice • San Remo • St. Tropez • Marsilia • Avignon • Lyon • Annecy • Chamonix • Mont Blanc • Geneva • Berna • Zurich • Liechtenstein • Melk Ziua 1. București - Veneția - Pavova
vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova - Savona.
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 12.00 pentru zbor Bucureşti - Veneţia cu Lufthansa, cu escală la Frankfurt. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer şi deplasare spre Padova. Seara, cazare în zona Padova.
Ziua 3. Parcul Național CINQUE TERRE - GENOVA Coasta de AZUR (215+220 km)
Ziua 2. Veron - Milano RIVIERA LIGURICĂ (390 km) Mic dejun. Plecare spre Verona, unde admirăm Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Traseul continuă spre Milano pentru a vizita: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare 132
Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie (camerele se eliberează dimineaţa) sau opţional (35 euro) excursie în Parcul Naţional Cinque Terre + Genova. Deplasare spre Spezia, de unde utilizăm trenuleţul pentru a admira cele cinci oraşele (oprire în doua dintre ele) amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjează” în mare. Atât micile aşezări cu străduţele lor pitoreşti, cât şi natura generoasă în peisaje care “îţi taie răsuflarea” sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Continuăm excursia
opţională cu capitala Liguriei Genova, unde vizităm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Seara, deplasare pentru cazare în zona Nice - Cannes.
Zilele 4 - 5 - 6. CANNES MONACO - NICE - SAN REMO - St. TROPEZ Ne vom bucura de un sejur activ, cu o multitudine de opţiuni de petrecere a timpului liber. În tot acest timp „obligatorie” este vizita faimoaselor staţiuni de pe Coasta de Azur: Saint Tropez, cu o istorie deosebit de bogată, mergând înapoi în timp până în perioada romană, Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres şi Nice, unde ne va
încânta o plimbare pe Promenade des Anglais. Un alt sinonim pentru “lux” este Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino, iar replica staţiunilor exclusiviste în „varianta” italiană este San Remo. Cazare în zona Nice-Cannes
Ziua 7. Coasta de AZUR MARSILIA - AVIGNON - LYON (540 km) Mic dejun. Plecare spre Marsilia, cel mai mare oraş al Franţei după Paris, unde vom admira din pitorescul Vieux - Port (Portul Vechi) silueta masivă a Chateau d`If de pe insula omonimă, faimos datorită romanului „Contele de Monte Cristo”. Traseul continuă spre Avignon, pentru a admira
Ústínad Laben
Amiens
Caen
Arlon
Rouen
Mainz
Luxemburg
Paris
Châlons-en-Champagne
Karlovy Vary
Wiesbaden
LUX
Praha (P
10 zile
Saarbrücken
Metz
Rennes
de la
Stuttgart
545 € Plzeñ
CZECH REP
České Budě
Strasbourg Orléans
GERMANIA Neuschwanstein
FRANTA
Nantes
Dijon
Lausanne Clermont-Ferrand
Bergamo
Avignon
San Remo MONACO Marseille Nice Cannes Saint Tropez
Logroño Andorra la Vella
alladolid
ANDORRA
Ajaccio
MADRID
Barcelona
SPAIN Valencia Palma de Mallorca
Murcia
grandiosul Palat Papal şi podul St. Benezet. Seara cazare în zona Lyon, apoi opţional (8 euro) scurtă vizită în Lyon by night.
Ziua 8. ANNECY - Chamonix - Mont Blanc - Vf. Aiguille du Midi - Bellegarde (355 km) Mic dejun. Plecare spre pitorescul oraşel Annecy, superb amplasat pe malul lacului omonim. Ne vor încânta Castelul, Palatul d`Isle şi Catedrala Saint Pierre. Traseul continuă spre micuţa staţiune pentru sporturi de iarnă, St. Gervais les Bains, de la poalele Mont Blanc-ului. Timp liber sau excursie opţională (15 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume, Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Deplasare pentru cazare în zona Bellegarde - sur - Valserine.
pe care o vizităm într-un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, sediul ONU. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom admira: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. În Zurich începem turul pietonal cu: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Se tranzitează apoi Liechtenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn - Austria.
Ziua 10. München - București Mic dejun. Tranzităm Germania spre München. Transfer la ora 12.00 la aeroportul din München pentru zbor la Bucureşti. Sosire în București în jurul orei 18.25.
Pri nc i p a tul d e M o na c o
edo
Venezia
Bologna
Cinque Terre
SAN MARINO
Firenze Ancona
Perugia
BONUS
Zaragoza
Servicii incluse
Lj
Trieste
ITALIA
Genova
Toulouse Montpellier
Padova
Verona
Santander
Pamplona
S
Trento
Torino
Vitoria
Klagenfurt
Bolzano
Chamonix Aosta Annecy Milano Lyon
Bordeaux
AUSTRIA
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Geneva
Limoges
M
Salzburg
Zurich Berna
Besançon
Poitiers
Linz
München Rosenheim
• g r at u i t - Saint Tropez, Cannes, Nice, Monaco,Roma San(Rome) Remo • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
L'Aquila
Cagliari
• Zbor București-Veneţia şi München-București. Orarul de zbor se poate modifica • Transport cu autocar modern, climatizat, clasificat 2-4* • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4* • Ghid din partea agenţiei după întâlnirea cu acesta la Padova.
Palermo
Orar de zbor: LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 14.10 Aterizare Frankfurt 15.40 Frankfurt decolare ora 17.05 Aterizare Veneția 18.20 München decolare ora 15.30 Aterizare Otopeni 18.25
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 8 grupuri, din care 7 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*
Exemple de cazări 2015 Zona Padova: www.hotelresi.it Zona Genova: www.poggiohotel.it/en/ Zona Nice-Cannes: www.balladins-cannes-lecannet.com/en/ Zona Lyon: www.ibis.com/gb/hotel-0778-ibis-lyon-gerland-7eme/index.shtml Belgrad: www.kyriad-bellegarde-chatillon-en-michaille.fr/en Zona Dornbirn-Austria: www.gasthof-tyrol.com/
Nu sunt incluse în preţ • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Excursiile opţionale: Cinque Terre-Genova, Lyon, Chamonix– Mont Blanc, toate minimum 30 persoane; • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro.
Ziua 9. GENEVA - BERNA ZURICH - LIECHTENSTEIN (480 km)
DATE DE PLECARE 2016
11.07
Mic dejun. Străbatem întreaga Elveţie, începând cu Geneva,
Loc în cameră DBL
545 €
25.07 549 €
08.08, 22.08 555 €
Supl. single 225 €
Copil 6 - 12 ani 519 € 133
D o mu l din Ko ln , G e r ma n ia R ijksmu se u m A mste rda m O la n da C a ted ra l a No tre Da me, Pa ri s
Franţa, Benelux
ITINERARIU: Strasbourg • Luxembourg • Reims • Versailles • Paris • Fontainebleu • Valea Loirei • Gent • Bruxelles • Bruges • Anvers • Haga • Amsterdam • Delft • Rotterdam • Köln • Valea Rinului
Ziua 1. BUCUREŞTI München - STRASBOURG Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti - München cu Lufthansa. La prânz, după întâlnirea cu ghidul şi îmbarcarea în autocar, vizităm München: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg.
Ziua 2. STRASBOURG LUXEMBOURG - REIMS - PARIS (490 km) Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi 134
Catedrala. Traseul continuă spre Paris, cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosire şi cazare la Paris.
Ziua 3. PARIS - VERSAILLES (80 km) Mic dejun. Vizită la Palatul Versailles şi opţional grădinile sale. Apoi tur al cartierului de zgârie - nori La Defence. Continuăm vizitarea: L’Arc de Triomphe, Champs Élysées, Grand Palais, Petit Palais, Place de la Concorde, Podul Alexandru al III - lea, Palais Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor, cu mormântul lui Napoleon Bonaparte. Urmează L’Île de la Cité, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală
Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie, cu delicata Sainte Chapelle. Cazare la acelaşi hotel în Paris.
Ziua 4. PARIS Mic dejun. Continuăm vizitarea oraşului utilizând transportul în comun: Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacré Coeur şi Montmartre. După-amiază vizităm Muzeul Luvru. Opţional, seara, Croazieră pe Sena sau ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris.
Ziua 5. PARIS FONTAINEBLEAU - VALEA LOIREI (420 km) Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau,
impresionant prin rafinamentul desăvârşit, apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Ziua 6. PARIS - GENT BRUGES - BRUXELLES (340 km) Mic dejun. Plecare spre Gent, în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Excursia continuă spre Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr - o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal,
IRELAND Dublin
Kiel
10 zile de la 585 €
UNITED KINGDOM
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Cardiff
London
Brugge
Berlin Hannover
Düsseldorf
Anvers
GERMANIA
Hasselt
Leuven
Wavre Mans
Maastricht Bruxelles Namur
Dresden
Erfurt
Koln
Liège
BELGIA
Amiens
Potsdam
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent Lille
Bremen
Frankfurt
Ústínad Laben
Pr
Heidelberg
Wiesbaden
Arlon LUX Mainz Luxemburg
Reims
Paris
Valea Loirei Orléans
České
Stuttgart
Strasbourg
FRANTA
Li
Dijon
Besançon
BONUS
Poitiers
Limoges
Lausanne
Clermont-Ferrand
Salzburg
Zurich Bern
Lyon
Bergamo
Torino Avignon Montpellier
Pamplona
Marseille
Bragança
Braga
Logroño
Porto
Vila Real Andorra la Vella
Valladolid Aveiro
Zaragoza
Guarda
Stra s b o urg , Fra nta
Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Santarém Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
SPAIN
Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Faro
Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles. Sevilla
Ziua 7. Bruxelles - ANVERS Haga (185 km) Mic dejun. Plecare spre Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, unde admirăm Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Călătoria continuă spre Haga, oraşul regal, unde vizităm: Palatul Păcii, Parlamentul, Muzeul Regal Mauritshuis şi renumita staţiune de la Marea Nordului, Scheveningen. Cazare în zona Haga.
Ziua 8. HAGA - Amsterdam Haga (120 km) Mic dejun. Plecare spre Amsterdam - ”Veneţia Nordului”. Ne rezervăm o zi pentru a vizita Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi pentru a ne îmbarca într - o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Întoarcere pentru cazare în zona Haga.
Ziua 9. DELFT - Rotterdam Köln (400 km) Murcia
După micul dejun, vizităm pitorescul orăşel Delft, apoi continuăm drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. După - amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Köln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din celelalte localităţi pitoreşti din zonă.
Ziua 10. Valea RINULUI Frankfurt - BUCUREŞTI Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului, cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Frankfurt. Transfer la ora 11.30 la aeroportul din Frankfurt pentru zbor la Bucureşti. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
San Remo MONACO
Bologna
SAN MARINO Firenze
• 50% r e d u c e r e la Croaziera Cannespe Sena (fără cină) pentru posesorii de p e l l e r i n Saint clu b card. Tropez • g r at u i t Bruges, Luxembourg • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Ancona
Perugia
ANDORRA
Viseu
Nice
Venezia
Verona
Genova
L
Trieste
ITALIA
Santander
Toulouse
Padova
Milano
Vitoria
SLOVE
Trento
Aosta
Annecy
Oviedo
Klagenfurt
Bolzano
Chamonix
Bordeaux
AUSTR
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Geneva
Viana do Castelo
Rosenheim München
Neuschwanstein
Nantes
Santiago de Compostela
CEHI
Nurnberg
Saarbrücken
Châlons-en-Champagne Metz Fontainebleau
Rennes
Karlovy Vary Plzeñ
L ux emb o urg
Rouen
Caen
L'Aquila
Ajaccio
Barcelona
Roma (Rome)
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - München şi Frankfurt - Bucureşti zbor Lufthansa (orele sunt locale şi pot suferi modificări); • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 4 (contra cost cu transport public); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* şi 2*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu (după întâlnirea în München). Cagliari
Orar de zbor : LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 06.45 Aterizare München 07.45 Frankfurt decolare ora 14.00 Aterizare Otopeni 17.20 NOTA: Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor.
Palermo
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat toate cele 3 grupuri şi toate au beneficiat de autocare 3*şi 4*
Exemple de cazări 2015 Strasbourg: www.accorhotels.com/gb/hotel-1588-ibis-strasbourg-aeroport-lezenith/index.shtml Paris: www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-cite-dessciences-19th/index.shtml Bruxelles: www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/room.shtml Zona Haga: www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Zona Koblenz: w ww.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09b 9a0a38611/index.html
Nu sunt incluse în preţ • Taxele de aeroport şi transfer aeroport–hotel–aeroport 195 €; • Excursii optionale: Valea Loirei şi Fontainebleu, Croazieră pe Sena, min.30 pers • Plimbările cu vaporaşe, urcarea în Turnul Eiffel, transport în vParis; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
30.07 585 €
Supl. single 175 €
Copil 6 - 12 ani 545 € (fara pat suplimentar) 135
Dublin
Kiel
UNITED KINGDOM
5 zile
de la Groningen
Leeuwarden
Assen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
Cardiff
London
Brugge Gent
GERMANIA
Middelburg 's Hertogenbosch
Düsseldorf Koln
Anvers Hasselt Leuven Bruxelles Wavre Mans
Reims
Bordeaux
Oviedo
Toulouse
Ziua 1. BUCUREŞTI - Frankfurt LUXEMBOURG - BRUXELLES (430 km) Logroño Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni Valladolid la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti Frankfurt cu compania LUFTHANSA. La prânz, după întâlnirea cu ghidul şi îmbarcarea în autocar, tranzităm Germania spre Luxembourg, pentru vizita la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei MADRID şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp Toledo liber. Cazare la Bruxelles.
arda
Mérida
SPAIN Ziua 2. BRUXELLES - ANVERS BRUGES - GENT - BRUXELLES (340 km)
Mic dejun. Timp liber în Bruxelles sau excursie opţională Anvers - Bruges - Anvers (25 euro vezi reducere). În Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, admirăm Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai Murcia importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Programul continuă cu Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr - o plimbare cu barca şi apoi ne oprim în Gent unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Seara întoarcere pentru cazare la Bruxelles.
a
Ziua 3. BRUXELLES - AMSTERDAM HAGA (270 km) Mic dejun. Plecare spre Amsterdam „Veneţia Nordului”. Ne rezervăm o zi pentru a vizita Rijkmuseum, Muzeul Van 136
Nurnberg
Saarbrücken
• 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2*-4*; Genova din partea agenţiei pe traseu • Ghid însoţitor Avignon
Vitoria
Bragança
Wiesbaden Heidelberg Mainz
Stuttgart • 50% r e dStrasbourg u c e r e - la achitarea tuturor excursiilor Orléans FRANTA opționale (excepţie München croaziere) pentru posesorii Neuschwanstein de p e l l e r i n c l u b c a r d Dijon • 50% r e d u c e r e Besançon Zurich Croaziera în Amsterdam Bern Inns • n o u ! Pachet asigurări Lausanne LIECHTENSTEIN inclus: asigurare medicală, ELVETIA Geneva asigurare storno, asigurare Bolzano Limoges Clermont-Ferrand de bagaj pentru posesorii Chamonix T de pellerin club card Aosta Bergamo Annecy Lyon Servicii incluse Milano • Bilet de avion Bucureşti - Frankfurt - București, orarul V de zbor se poate modifica; Torino ITALIA • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2*-4*
ITINERARIU: Luxembourg • Bruxelles • Gent • Bruges • Anvers • Haga • Amsterdam • Delft • Rotterdam • Koln • Valea Rinului Santander
Frankfurt
M o a ra de va n t, O la n da
Poitiers
Benelux
Metz
C o v o rul d e fl o ri d in A n ve rs, B e lgia
Nantes
e Compostela
Luxemburg
BONUS Châlons-en-Champagne
Rennes
Gogh şi pentru a ne îmbarca într - o minicroaziera pe canale (15 euro) (*vezi REDUCERE), cel Andorra mai labun mod de a gusta Vella farmecul oraşului. Întoarcere pentru cazare în zona Haga. ANDORRA
Pamplona
Remo Grad de realizare & clasificareSan autocare
Montpellier
Zaragoza Ziua 4. HAGA - DELFT - ROTTERDAM KOLN - LOBLENZ (400 km)
După micul dejun vizităm Haga, oraşul Barcelona istoric regal, unde se vor admira în centrul Palatul Păcii şi Parlamentul. Programul continuă cu pitorescul orăşel Delft, apoi Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. După - amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Valencia de Mallorca din celelalte Cazare în Koblenz sauPalma într-una localităţi pitoreşti din zonă.
MONACO
Marseille
Exemple de cazări 2015 Bruxelles: www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibisbrussels-expo-atomium/room.shtmlAjaccio Zona Haga: www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Zona Koblenz: www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0 a03702/042dc09b9a0a38611/index.html
Orar de zbor: LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 06.05 Aterizare Frankfurt 07.40 Frankfurt decolare ora 14.00 Aterizare Otopeni 17.20 NOTA: Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic
Nu sunt incluse în preţ
Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Frankfurt. Transfer la ora 11:30 la aeroportul din Frankfurt pentru zbor la Bucureşti. Sosire în București în jurul orelor 17:20.
• taxe aeroport + transfer aeroport - hotel - aeroport 195 €; • excurii opţionale: Gent-Anvers, Bruges, toate minimum 30 persoane • plimbările cu vaporaşul (Amsterdam, Bruges) și transportul local în Bruxelles; • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Loc în cameră DBL
08.06 359 €
Firenze
Pe acest program, în sezoaneleNice 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 9 grupuri, din care 7Cannes grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*. Saint Tropez
Ziua 5. VALEA RINULUI - Frankfurt - București (120 km)
DATE DE PLECARE 2016
M
BELGIA
Namur
Arlon
Rouen
Hannover
Liège
Amiens
Paris
Bremen
Maastricht
Lille
Caen
359 €
Hamburg
03.08, 28.08 375 €
Supl. single 95 €
Cagliari
Copil 6 - 12 ani 339 €
Copiii au reducere doar pentru cazarea în cameră cu 2 adulţi. Nu se acordă reduceri pentru Al 3-lea adult în cameră.
R
Halmstad Viborg
DENMARK
Belfast
København (Copenhagen)
Vejle
Malmö
IRELAND
8 zile de la 475 €
Dublin
Kiel
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
ANGLIA
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
London Greenwich Canterbury
Oxford Windsor
Brugge
Dover Calais
Gent Lille
Berlin Hannover
Anvers Bruxelles Hasselt Leuven Maastricht
Frankfurt
N o tre D a me , Pa ris, F ra n ta
Anglia - Franţa
Santiago de Compostela
Dijon
Lisboa (Lisbon)
Ziua 2. PARIS - VERSAILLES (80 km)
BONUS Limoges
Clermont-Ferrand
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Chamonix Bergamo
ANDORRA
Viseu
Ziua 5. Londra - Greenwich Guarda
Andorra la Vella
SLOVENI
Padova
Milano
Marseille
ITALIA
San Remo MONACO
Bologna
Castelo Branco
Portalegre
Toledo
Setúbal
Mérida
Évora
Valencia
Beja
Faro
Sevilla
Murcia
Ziua 3. PARIS - FONTAINEBLEAU VALEA LOIREI (450 km)
Ziua 7. Londra - STRASBOURG (735 km)
Mic dejun. Timp liber în Paris. Sugerăm o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). Nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, Centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena (cca 15 €) şi ascensiunea în Turnul Eiffel. Opţional (10 €) excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinament, apoi pe Valea Loirei (35 €). Se vizitează renumitul castel Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală. La întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris.
Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. În cursul serii sosire în Strasbourg. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France şi Consiliul Europei. Cazare în zona Strasbourg.
Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 €) excursie la Windsor unde se vizitează castelul, cel mai mare şi unul dintre cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta cu apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford-upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Londra.
Ziua 8. STRASBOURG - MÜNCHEN BUCUREŞTI (365 km) Mic dejun. Începem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Notre Dame de Strasbourg şi Palatul Rohan. Plecare spre Salzburg, cu popas în München, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Transfer la aeroportul din München pentru zborul spre Bucureşti.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
L'Aquila
Ajaccio
MADRID
Santarém
Ancona
Perugia
Zaragoza
Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, PORTUGAL SPAIN Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa (cca 12 GBP). Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Rije
SAN MARINO Firenze
Coimbra
Leiria
Barcelona
Roma (Rome)
• 50% r e d u c e r e la Croazierele din Paris şi Londra (pentru achitarea abonamentului la metrou) pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
N
Palma de Mallorca
Cagliari
Palermo
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - Frankfurt, München Bucureşti, zbor Lufthansa (orarul se poate modifica). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua a 5-a (contra cost transport public); • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 și 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei după întâlnirea cu acesta din Frankfurt.
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 12 grupuri, din care 10 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015 Paris www.hotel-bb.com/fr/hotels/paris-est-bondy.htm Londra www.euroqueenshotel.com/ Strasbourg www.ibis.com/gb/hotel-1588-ibis-strasbourgaeroport-le-zenith/index.shtml
Orar de zbor: LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 06.05 Aterizare Frankfurt 07.40 München decolare ora 21.45 Aterizare Otopeni 00.40
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Fontainebleau şi Valea Loirei, OxfordStratford, Windsor, minimum 30 persoane • Transportul local şi vaporaşele în Strasbourg, Paris şi Londra, ascensiunea în Turnul Eiffel • Taxele de taversare a Canalului Mânecii - 45 euro/pers. (se achită la înscriere) • Taxe de aeroprot + transfer aeroport - hotel-aeroport 195 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
23.06, 03.09 16.07, 19.08 29.07, 09.08 Supl. single Copil 6 - 12 ani 475 €
Ljulj
Trieste
Venezia
Verona
Genova
Nice Cannes Saint Tropez
Vila Real
Klagenfurt
Trento
Aosta
Annecy
Avignon Montpellier
AUST
Bolzano
Torino Toulouse
Me Salzburg
Zurich Bern
Geneva
Logroño
Ziua 6. Londra - WINDSOR STRATFORD - OXFORD (395 km)
Mic dejun. Traseul străbate Picardie spre Calais și traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra.
Lausanne
Lyon
Pamplona
Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles (fără acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârienori La Defence. Continuăm cu: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor, cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’ÎIe de la Cité, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie, cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 4. PARIS - Canterbury Londra (450 km)
Besançon
Poitiers
Bragança
Valladolid
Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 04:00 pentru zbor București-Frankfurt cu Lufthansa. Tranzităm Germania spre Luxembourg, pentru un tur pietonal către Place de l’Armee şi Palatul Ducal. Scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara târziu, cazare la Paris.
Linz Rosenheim München
Neuschwanstein
Vitoria
Aveiro
Strasbourg
Santander
Braga
Ziua 1. BUCUREŞTI - LUXEMBOURG REIMS - PARIS (595 km)
České Bu
Stuttgart
Oviedo
Viana do Castelo
Porto
CEHIA
Saarbrücken
FRANTA
Valea Loirei Orléans
Karlovy Vary Plzeñ
Nurnberg
Luxemburg
Bordeaux
ITINERARIU: Luxembourg • Reims • Paris • Versailles • Fontainebleau • Valea Loirei • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Strasbourg • München
Prag
Heidelberg
Mainz
Reims Châlons-en-Champagne Metz Fontainebleau
Nantes
Ústínad Laben
Wiesbaden
Arlon LUX
Paris
Rennes
Dresden
Erfurt
Koln
Amiens Caen
Z
GERMANIA
Düsseldorf
Wavre Liège MansBELGIA Namur
Potsdam
Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Rouen
Szczec
Bremen
P a la tu l B u ckin gh a m, L o n dra
Stratford
Cardiff
Assen
479 €
489 €
165 €
435 € 137
A to miu m, Bru xe lle s, Be lgia H ei d el b erg , Ger ma n ia B i g B en, L o nd ra
Anglia - Benelux ITINERARIU: München • Heidelberg • Luxembourg • Amsterdam • Haga • Rotterdam • Anvers • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Bruges • Bruxelles • Köln • Valea Rinului Ziua 1. BUCUREŞTI MÜNCHEN - HEIDELBERG (365 km) Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 04:45 pentru zbor București– München cu compania Lufthansa. La prânz, după întâlnirea cu ghidul şi îmbarcare în autocar, vizită în München, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Continuăm spre oraşul medieval Heidelberg, cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania. Cazare în zona Mannheim.
Ziua 2. HEIDELBERG Luxembourg - HAGA (595 km) Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru vizită la 138
Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Cazare în zona Haga.
Ziua 3. AMSTERDAM ROTTERDAM - HAGA (195 km) Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam, considerat « Veneția Nordului », cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Apoi, opţional, ne îmbarcăm într - o minicroazieră pe canale (15 euro - vezi REDUCERE 50%), cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Continuăm cu Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal în centrul oraşului. Cazare în zona Haga.
Ziua 4. HAGA - ANVERS CANTERBURY - Londra (455 km) Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu oprire la Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, pentru a descoperi Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Traversarea Canalului Mânecii cu feribotul. Oprire la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare la Londra.
Ziua 5. Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus Tower Bridge,
Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa (12 GBP). Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 6. Londra Mic dejun. Dedicăm încă o întreagă zi explorării oraşului, utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţie în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
DENMARK
København (Copenhagen)
Vejle
Malm
IRELAND Dublin
10 zile de la 549 € Kiel
Schwerin
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
Stratford
Cardiff
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
ANGLIA
London Oxford Greenwich Windsor Canterbury
Brugge
Dover Calais
Be Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch
GERMANIA
Düsseldorf
AnversHasselt
Gent Lille
Bremen
Leuven
Maastricht
Bruxelles Wavre Mans Namur
BELGIA
Amiens
Dr
Erfurt
Koln
Liège
Potsdam
Magdeburg
Frankfurt
Ústínad L
Heidelberg
Wiesbaden
Arlon
Rouen
Caen Rennes
Paris
BONUS Clermont-Ferrand
Oviedo Santander
Toulouse Vitoria
Montpellier
Logroño
Porto
Vila Real Valladolid
Aveiro
Viseu Zaragoza
Coimbra
Leiria
MADRID
Castelo Branco
Santarém Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
SPAIN
Évora Valencia
Beja
Faro
Andorra la Vella
ANDORRA
Guarda
Lisboa (Lisbon)
C a s tel ul W i nd s o r, St. Geo rg e C ha p el , A ng l i a
Pamplona
Sevilla Murcia
Ziua 7. Londra - WINDSOR STRATFORD - OXFORD (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta, printre altele, cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford - upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Londra.
Ziua 8. Londra - BRUGES BRUXELLES (325 km) Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul spre Bruxelles, ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr - o minunată plimbare cu barca. Cazare la Bruxelles.
Ziua 9. BRUXELLES - KÖLN KOBLENZ (310 km)
Barcelona
Va l ea R i nul ui , K a tz , Ger ma n ia
Bordeaux
Bragança
Besançon
MünchenRosenheim
Salzburg
Zurich Bern
Innsbruck LIECHTENSTEIN Kla ELVETIA Geneva Bolzano • 50% r e d u c e r e la Croazierele în Chamonixşi Londra (la achitarea Trento Amsterdam Aosta Bergamo Trieste Annecy abonamentului la metrou) pentru Padova Lyon posesorii de p e l l e r i n Milano club card Venezia Verona • 50% r e dTorino u c e r e la toate ITALIA Lausanne
Limoges
Braga
Strasbourg Neuschwanstein
Poitiers
Viana do Castelo
Stuttgart
FRANTA Dijon
Santiago de Compostela
Karlovy V Plze Nurnberg
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Orléans
Nantes
LUX Mainz Luxemburg
excursiile opţionale (cu excepţia Genova pentru posesorii de
croazierelor) Avignon
Bologna
pellerin club c rd SanaRemo Firenze MONACO •Marseille g r at u i t Nice deplasarea cu autocarul Cannes la Greenwich Saint Tropez • n o u ! Pachet asigurări inclus:
asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Roma (Rome)
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - München, Frankfurt - Bucureşti, zbor Lufthansa (orarul de zbor se poate modifica). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 6 (contra cost cu transport public); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* și 2* şi din lanţul Travelodge; • Ghid însoţitor din partea agenţiei după întâlnirea cu acesta din München până în dimineaţa zilei a 10 - a. Palma de Mallorca
Cagliari
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 14 grupuri, din care 12 grupuri au beneficiat de autocare 3* şi
Ziua 10. VALEA RINULUI Frankfurt - BUCUREŞTI (120 km)
Mannheim www.balladinsHotels.com/index.php?id=104 Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Londra www.euroqueenshotel.com/ Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/042dc09b9a0a03702/042dc09b 9a0a38611/index.html
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Perugia
Ajaccio
Mic dejun. În Bruxelles vom vizita: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. După - amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Köln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în zona Koblenz.
Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului, cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Frankfurt. Transfer la ora 11.30 la aeroportul din Frankfurt pentru zbor la Bucureşti. Sosire în Bucureşti în jurul orelor 17.20
SAN MARIN
Orar de zbor: LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 06.45 Aterizare München 07.45 Frankfurt decolare ora 14.00 Aterizare Otopeni 17.20
Exemple de cazări 2015
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Oxford-Stratford, Windsor (vezi bonus), toate minimum 30 persoane • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra (*vezi REDUCERE), transport local în Londra şi Amsterdam • Taxele de traversare a Canalului Mânecii - 45 euro/pers. (se achită la înscriere). • Taxe de aeroprot + transfer aeroport - hotel-aeroport 195 € • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
16.06,
26.08
549 €
555 €
28.07, 12.08 559 €
Supl. single 199 €
Copil 6 - 12 ani 499 € 139
Ve rsa ille s, Pa ris, F ra n ta M a n n e ke n Pis, B ru xe lle s, Be lgia L o nd ra , A ng l i a
Anglia, Franţa, Benelux
ITINERARIU: Luxembourg • Reims • Paris • Versailles • Canterbury • Londra • Greenwich • Windsor • Oxford • Stratford • Bruges • Gent • Amstrdam • Haga • Delft • Rotterdam • Anvers • Bruxelles • Köln • Valea Rinului
Ziua 1. BUCUREŞTI LUXEMBOURG - REIMS - PARIS (610 km) Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 06:30 pentru zbor București– Frankfurt cu TAROM. După întâlnirea cu ghidul şi îmbarcarea în autocar tranzităm Germania spre Luxembourg, pentru un tur pietonal către Place de l’Armee şi Palatul Ducal. În drum spre Paris, scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara târziu, cazare la Paris.
Ziua 2. PARIS Mic dejun. Tur panoramic cu autocarul în Oraşul Luminilor: L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor, cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, Podul Alexandru al III - lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Élysées, Place Concorde. Timp liber pentru vizitarea Muzeului Luvru. Urmează L’ÎIe de 140
la Cité, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame, Cartierul Latin şi Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris.
Ziua 3. PARIS - VERSAILLES CANTERBURY - Londra (450 km) După micul dejun, tur cu autocarul al cartierului de zgârie - nori La Defence, apoi se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi (opţional) grădinile sale. În continuare, traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra.
Ziua 4. Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham,
Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 5. Londra Mic dejun. Dedicăm încă o întreagă zi explorării oraşului, utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţie în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 6. Londra - WINDSOR STRATFORD - OXFORD (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul
dintre cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta, printre altele, cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Excursia opţională continuă spre Stratford - upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Londra.
Ziua 7. Londra - BRUGES GENT - HAGA (455 km) Mic dejun. Plecare din Londra spre Dover, pentru a reveni pe continent. Deplasare pe ruta Dunquerque - Bruges - Gent. După prânz, vizită pentru a admira frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. În Gent se vizitează Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Călătoria continuă spre zona Haga pentru cazare.
n)
IRELAND Dublin
11 zile de la 589 €
Kiel
Hamburg
Groningen
Leeuwarden
Stratford
Cardiff
Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht Arnhem OLANDA Rotterdam
ANGLIA
Oxford Windsor
London Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Lille
Maastricht
Er
Koln
Liège
BELGIA
Frankfurt Heidelberg
Wiesbaden
Arlon LUX
Mainz
Nurnberg
Luxemburg Paris
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Stuttgart
FRANTA
Orléans
Nantes
Hasselt
Bruxelles Wavre Mans Namur
Rouen
Rennes
BONUS
M
GERMANIA
Düsseldorf
Anvers Leuven
Amiens Caen
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent
Calais
Bremen
Strasbourg
M R
Neuschwanstein Dijon
Poitiers
Limoges
Clermont-Ferrand
Besançon •
g r atZurich uit
deplasarea cu Bern Innsbru Lausanne autocarul la LIECHTENSTEIN ELVETIA Greenwich Geneva • n o u ! Pachet Chamonix asigurări inclus: Aosta medicală, Bergamo Annecy asigurare Lyon asigurare storno, Milano asigurare de bagaj Ver pentru Torino posesorii de Bolzano
Bordeaux Santiago de Compostela
Oviedo Santander
Vitoria Viana do Castelo
Pamplona Bragança
Braga
Logroño
Porto
Vila Real Valladolid
Aveiro
Viseu Zaragoza
Guarda Coimbra
Leiria
Ziua 8. AMSTERDAM Santarém
Portalegre Mic dejun. Dedicăm întreaga zi PORTUGAL vizitei în Amsterdam - « Veneţia Setúbal Mérida Nordului », cu Rijkmuseum, Muzeul Évora Van Gogh şi Centrul de prelucrare Beja a diamantelor Coster Diamonds. Opţional ne îmbarcăm într - o minicroazieră pe canale (cca. 15 €), cel mai bun mod de a gusta Sevilla Faro farmecul oraşului. Cazare în zona Haga.
Ziua 9. HAGA - DELFT - ROTTERDAM - ANVERS BRUXELLES (185 km) Mic dejun. Vizită în Haga: Vredespaleis (Palatul Păcii), Binnenhof (Parlamentul), moderna Primărie, Muzeul Regal de Pictură Mauritshuis, cu renumite picturi de Rembrandt, Rubens şi Vermeer, Tribunalul Internaţional. După o oprire în pitorescul Delft, celebru pentru ceramica albastră, continuăm drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Plecare spre Anvers, unde poposim lângă Grote Markt, cu Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Cazare la Bruxelles.
Toledo
Ziua 10. BRUXELLES - KÖLN KOBLENZ (310 km)
SPAIN Tur de oraş în Bruxelles: Mic dejun. Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Valencia Pis. Înainte de a părăsi capitala Belgiei, admirăm simbolul oraşului, Atomium-ul amplasat lângă parcul Mini-Europa. Plecare spre Germania. Scurtă oprire în Murcia Köln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare la Koblenz sau într-una din localităţile pitoreşti din zonă.
Ziua 11. VALEA RINULUI Frankfurt - BUCUREŞTI (120 km) Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului, cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Frankfurt. Transfer la ora 11.30 la aeroportul din Frankfurt pentru zbor la Bucureşti.
ITALIA
pellerin club card
Genova
San Remo MONACO Marseille Nice TAROM, (orarul • Bilet de avion Bucureşti - Frankfurt - Bucureşti, zbor Cannes Andorra la Vella de zbor se poate modifica). Saint Tropez • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 5 ANDORRA (contra cost cu transport public); • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu Ajaccio
MADRID
Castelo Branco
Avignon
Toulouse
Pri ma ri a , L o nd ra
To w er B ri d g e, L o nd ra , A ng l i a
Tren
Servicii incluse Montpellier
Firenze
Grad de realizare & clasificare autocare Barcelona
Ro
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 11 grupuri, din care 9 grupuri au beneficiat de autocare 3*şi 4*
Orar de zbor: TAROM București-Otopeni decolare ora 08.35 Aterizare Frankfurt 10.15 Palma de Mallorca Frankfurt decolare ora 18.20 Aterizare Otopeni 21.45 PENTRU DATA 20.07* - ORAR DE ZBOR: COMPANIA LUFTHANSA București-Otopeni decolare ora 06.05 Aterizare Frankfurt 07.40 Cagliari Frankfurt decolare ora 14.00 Aterizare Otopeni 17.20
Exemple de cazări 2015 Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-cite-dessciences-19th/index.shtml Londra www.euroqueenshotel.com/ Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/ room.shtml Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/index.php
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Windsor Oxford-Stratford, minimum 30 persoane • Transportul local În Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles, plimbările cu vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Paris şi Londra, ascensiunea în Turnul Eiffel • Taxele de taversare a Canalului Mânecii - 45 euro/pers. (se achită la înscriere) • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale • Taxe de aeroprot + transfer aeroport - hotel-aeroport 195€
DATE DE PLECARE 2016
04.07
20.07*
04.08, 23.08
Supl. single
Copil 6 - 12 ani
Loc în cameră DBL
589 €
599 €
605 €
235 €
565 € 141
S a lisbu ry Ca th e dra l, A n glia Sto neheng e, A ng l i a
Anglia, Ţara Galilor, Irlanda
ITINERARIU: Londra •Windsor • Stonehenge • Salisbury • Cardiff • Rock of Cashel • Cork • Castelul Blarney Ring of Kerry • Killarney • Castelul Burnatty • Limerick • Dublin • Glendalough • Belfast • Castelul Dunluce • Giant`S Causeway • Lake District • York • Leeds • Manchester • Liverpool
Ziua 1.București - Londra Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti - Londra cu compania Blue Air. După aterizareincepem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Cazare la Londra.
Ziua 2.Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 3. Londra - STRATFORD - OXFORD (395 km) Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional excursie la Stratford - upon - Avon, locul de naştere al 142
inegalabilului Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra.
Ziua 4. Londra - WINDSOR - Stonehenge SALISBURY CARDIFF (290 km) Mic dejun. Plecare spre Windsor unde se vizitează castelul, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela St. George. Deplasare spre Stonehenge, unde vom vizita renumitul ansamblu megalitic, a carui constructie ramane un mister până astazi. Urmează Salisbury, pentru a admira catedrala gotica din sec. XIII, capodopera a arhitecturii medievale, avand cel mai inalt turn din Marea Britanie. Cazare la Cardiff.
Parcul Cathays cu Primaria și Universitatea, Castelul Cardiff, Stadionul Millennium, Golful Cardiff și Imobilul Pierhead. După prânz traversam cu ferryboat-ul în Irlanda la Rosslare, de unde ne îndreptăm spre Rock of Cashel, unul din cele mai spectaculoase atracții irlandeze, impresionanta colecție de elemente arhitecturale din timpul civilizatiei celtilor. Cazare în zona Cashel.
Ziua 6. CORK - Castelul BLARNEY - KILLARNEY (115 km) Mic dejun. Plecare spre Cork, al 2 - lea mare oraș al tarii, unde se viziteaza: Primaria, Strada St. Patrick, English Market, Catedrala St. Finbarre’s, Elizabeth Fort. Nu departe de Cork, continam vizita cu Castelul Blarney, impozant și pastrand misterele secolelor trecute, precum legendara piatra a elocventei. Cazare la Killarney.
Ziua 5. CARDIFF - Rock of Cashel (315km)
Ziua 7. RING of KERRY Killarney (180km)
Mic dejun. Vizita în capitala Tarii Galilor - Cardiff. Tur de oraș:
Mic dejun. Timp liber la dispozitie în Killarney, sau excursie opțională
(25 euro) Ring of Kerry. Parcurgem cei cca. 180 km ai celei mai spectaculoase rute de coasta din Irlanda - Ring of Kerry, precum și obiective din Parcul National Killarney: Muckross House, Castelul Ross, Pasul Gap of Dunloe. Cazare la Killarney.
Ziua 8. Killarney - Cliffs of Moher - Cast. BURNATTY Limerick - Dublin (390 km) Mic dejun. Plecare spre Cliff of Moher, faleze de peste 200 m înaltime care se „pravalesc” în mare oferind privelisti care fac din Irlanda un taram unic. Continuam vizita cu Castelul Bunratty și Limerick, Al 3-lea oraș ca marime din tara: King John’s Castle, Catedrala St. Mary, Universitatea. Seara sosire pentru cazare la Dublin.
Ziua 9. DUBLIN Glendalough (90 km) Mic dejun. Începem vizita în Dublin cu:Castelul Dublin, Catedrala St. Patrick’s, Colegiul Trinity (una dintre cele mai faimoase universităţi din lume), iar la final faimoasa Fabrică
13 zile de la 795 € Loch Ness
Glasgow
Dumfries
Dunluce
IRLANDA
Du
Belfast
Lake District
Dublin Liverpool
Cliffs of Moher Limerick
Edinburgh
York Manchester Leeds
Killarney Cashel Ring of Kerry
Nottingham
Cork
ANGLIA Stratford
Cardiff
BONUS
Windsor
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Stonehenge storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
London
card
Servicii incluse C l i ffs o f M o her, I rl a nd a
• Zbor București - Londra și retur Liverpool - București, (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4* excepție ziua 3 (cu transportul public) Caen • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu până în După amiază zilei a 11, iar în restul zilelor asistență turistică. Rennes
Orar de zbor: BLUE AIR București-Otopeni decolare ora 08.25 Aterizare Londra-Luton 09.50 Nantes Liverpool decolare ora 09.25 Aterizare Otopeni 14.55
Exemple de cazări 2015
Ziua 10. DUBLIN - BELFAST Castelul DUNLUCE - GIANT`S CAUSEWAY (350km) Mic dejun. Părăsim Dublinul şi înaintam spre nord către Belfast unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway 20€) se vizitează ruinele cast. Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. Întoarcerea la Belfast pentru cazare
Ziua 11. BELFAST - LAKE DISTRICT - YORK (360 km) Mic dejun. Traversare cu ferry la Cairnryan apoi excursie în Parcul Naţional Lake District, cu peisaje superbe în care piscuri ale celor mai înalţi munţi din Anglia (pe versanţii cărora se formează
Limo
Nu sunt incluse în preţ • Taxe de traversare cu ferry inclusiv autocar spre Irlanda + Irlanda de Nord 65€ (se achita la înscriere); Bordeaux • Vaporaşul și transportul local în Londra, Belfast, Dublin etc.; • Excursii opţionale: Oxford-Stratford, Ring of Kerry, Castelele Glendalough și Dunluce, Giant`S Causeway, toate minimum 25 pers. Santiago de Compostela aeroport şi Oviedo • Taxe transfer aeroport - hotel-aeroport 195 euro Santander
Vitoria
Ziua 12. YORK LEEDS - MANCHESTER - LIVERPOOL(170km)
Viana do Castelo
Pamplona Bragança
Braga Porto
Mic dejun. Deplasare spre Leeds Aveiro Viseu unde vizităm Muzeul Armurilor, apoi După ce se vizitează Coimbra Manchester - Universitatea, Opera, Leiria Primăria şi Catedrala, plecare la Castelo Branco Liverpool pentru un tur de oraş: Santarém Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Portalegre Lisboa (Lisbon) Docuri. Cazare la Liverpool. PORTUGAL
Logroño Vila Real
ANDORRA Zaragoza
Guarda
MADRID
Toledo
Mérida
Ziua 13. LIVERPOOL - București
Tou
Andorra la Vella
Valladolid
Setúbal
Bar
SPAIN
Évora Valencia
Beja
Transfer la aeroport la ora 06.30 pentru zbor la Bucureşti, unde aterizam în jurul orei 15.15. Faro
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Poitiers
1.Londra www.travelodge.co.uk/hotels/45/London-Docklands-hotel 2.Dublin www.travelodge.co.uk/hotels/378/Dublin-Airport-South-hotel 3.Liverpool www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/gb/en/liverpool/lplrl/ hoteldetail/photos-tours
numeroase cascade) se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii cât şi pitoreştile orăşele „ascunse de civilizatie”. Plecare spre York, unde vom admira fortificaţiile oraşului vechi inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. Cazare în zona York.
B la r ne y H o u se , Co r k, I r lan da
Guinness. Timp liber în capitala Republicii Irlanda.Opțional (15 euro) excursie la Glendalough, impresionant ansamblu monahal din sec. al VI - lea, spectaculos amplasata pe malul unui lac glaciar. Cazare la Dublin.
Palma de Mallorca
Sevilla
31.07 795€
Supl. single Murcia 295 €
Copil 6 - 12 ani 745 € 143
7/8 zile de la 419€
Loch Ness
Glasgow
Dumfries
Dunluce
Ca ste lu l Kilco e , Co rk, Irla n da
IRLANDA
Summer Break Irlanda
Ziua 2. CORK - Castelul BLARNEY KILLARNEY (115 km) Mic dejun. Plecare spre Cork unde vizităm Primaria, Strada St. Patrick, English Market, Elizabeth Fort, Catedrala St. Finbarre’s. Continam cu Castelul Blarney, impozant și pastrand misterele secolelor trecute, precum piatra elocventei. Cazare la Killarney.
Ziua 3. RING of Kerry - Killarney 180km Mic dejun. Timp liber în Killarney sau opțional excursie (25 euro) pe Ring of Kerry. Parcurgem 180 km ai celei mai spectaculoase rute de coasta din Irlanda - Ring of Kerry, precum și obiective din Parcul National Killarney: Muckross House, Castelul Ross, Pasul Gap of Dunloe. Cazare la Killarney.
Ziua 4. Killarney - Cliffs of Moher - Cast. BURNATTY - Limerick - Dublin (390 km) Mic dejun. Plecare spre Cliff of Moher, faleze de peste 200 m înaltime care se „pravalesc” în mare. Apoi vizităm Castelul Bunratty și Limerick, al 3-lea oraș ca marime din tara: King John’s Castle, Catedrala St. Mary, Universitatea. Sosire pentru cazare la Dublin.
Ziua 5. DUBLIN - Glendalough (90 km) Mic dejun. Vizita în Dublin: Castelul Dublin, Catedrala St. Patrick’s, Colegiul Trinity, iar la final faimoasa Fabrică Guinness. Timp liber sau opțional (15 euro) excursie la Glendalough, impresionant ansamblu monahal, spectaculos amplasata pe malul unui lac glaciar. Cazare la Dublin.
Ziua 6. Dublin - Belfast - Castelul Dunluce - Giant`S Causeway (350 km) Mic dejun. Părăsim Dublinul către Belfast: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul
Killarney Cashel Ring of Kerry
N
Cork
ANGLIA
• Zbor București - Dublin și retur (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport cu autocar / microbuz cu climatizare, clasificat 2-4*. • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3*/2*; * În 04.08 este o noapte de cazare suplimentară la Belfast (penultima), apoi ultima cazare la Dublin. • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu până în după amiază zilei a 6 - a, iar în restul zilelor asistenţă turistică.
Rennes
Orar de zbor: BLUE AIR București-Otopeni decolare ora 07.15 Aterizare DUBLIN 09.50 DUBLIN decolare ora 10.00 Aterizare Otopeni 15.40
Transfer la aeroport la ora 06.30 pentru zbor la Bucureşti, unde aterizam în jurul orei 15.40. * În 04.08 programul ofera o cazare suplimentara la Belfast, apoi ultima cazare la Dublin:
Nantes
Nu sunt incluse în preţ
Ziua 6. Dublin - Belfast - Castelul Dunluce - Giant`S Causeway (350 km) Mic dejun. Părăsim Dublinul şi înaintam către Belfast unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Santiago de Compostela Dunluce + Giant`S Causeway 20€) se vizitează ruinele castelului Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. Întoarcerea la Belfast pentru cazare.
• Excursii opţionale: Ring of Kerry, Castelele Glendalough și Dunluce, Giant`S Causeway, toate minimum 20 persoane. • Taxe aeroport şi transfer aeroport - hotel-aeroport 195 euro • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
Bordea
Oviedo Santander
Vitoria
Viana do Castelo
Pamplona
Braga Ziua 7. BELFAST - DUBLIN (165 km)
Bragança Logroño
Porto Vila Real Mic dejun. Timp liber pentru vizita individuala în Belfast. Transfer la hotelul din Dublin. După amiază timp liber pentru viziteAveiroindividuale. Viseu Cazare la Dublin.
Andor
Valladolid
Zaragoza
Guarda
Transfer la aeroport la ora 06.30 pentru Leiria zbor la Bucureşti, unde aterizamCastelo înBranco jurul orei 15.40.
MADRID
Santarém
Portalegre
Toledo
PORTUGAL
Setúbal
Stonehenge
Servicii incluse
Ziua 7. Dublin - București
Lisboa (Lisbon)
Cardiff
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway 20€) se vizitează ruinele castelului Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă. Întoarcerea la Dublin pentru cazare.
Coimbra Ziua 8. DUBLIN - București
Manchester
Mérida
SPAIN
G ia nt s Ca us e w ay, I r l an da
Prezentare în Aeroportul Otopeni la 06.30 pentru zbor Bucureşti-Dublin cu Blue Air. După aterizare ne îndreptăm spre Rock of Cashel, unul din cele mai spectaculoase atracții irlandeze, impresionanta colecție de elemente arhitecturale din timpul civilizatiei celtilor. Cazare în zona Cashel.
L
BONUS
ITINERARIU: Rock of Cashel • Cork • Castelul Blarney • Ring of Kerry • Killarney • Castelul Burnatty • Limerick • Dublin • Glendalough • Belfast • Castelul Dunluce • Giant`S Causeway Ziua 1. Dublin - Rock of Cashel (315km)
Belfast
Dublin Liverpool
Cliffs of Moher Limerick
Évora
DATE DE PLECARE 2016Beja
12.07, 23.08
Loc în cameră DBL
144 Faro
419 €
Sevilla
Edinb
04.08* 445 €
Supl. single 155 €
Copil 6 - 12Valencia ani 395 €
ANDOR
5/6 zile de la 475€ SCOTIA
Ca ste lu l E din bu rgh , S co tia
IRLANDA
Summer Break Scoția
Inverness
Stirling
Edinburgh
Glasgow
Dunluce
Dublin
Loch Ness
Durham
Belfast
Lake District
Liverpool
BONUS
York
Manchester
ITINERARIU: Glasgow • Edinburgh • Castelul Stirling • Loch Ness
Leeds • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare Nottingham de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Ziua 1.București - Glasgow
Servicii incluse
Edinburgh, turiştii vor avea încă jumatâte de zi la dispoziţie pentru vizite individuale, transferul la aeroport fiind la ora 14.30.
*Ziua 1.București - Glasgow Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti - Glasgow cu compania Blue Air. După aterizare şi îmbarcare în microbuzul de transfer, deplasare spre hotelul din Glasgow pentru cazare. Dupâ prânz timp liber la dispoziţie.
Ziua 2. Glasgow
Ziua 2. Scoția de Nord: Cast. Stirling LOCH NESS INVERNESS(485 km) Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început vizităm Castelul Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi dintre suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Glasgow.
Ziua 3. EDINBURGH După micul dejun, eliberăm camerele şi ne îmbarcăm în autocarul de transfer pentru hotelul din Edinburgh. Lăsăm bagajele în luggage room şi începem vizita în capitala Scoţiei cu transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Parlamentul, Catedrala St. Giles, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Cazare în Edinburgh.
Ziua 4. EDINBURGH Mic dejun. Timp liber la dispoziţie. Dedicăm întreaga zi pentru a descoperi farmecul oraşului utilizând transportul public. Seara, întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Edinburgh. Viana do Castelo
Ziua 5. Glasgow - București
Braga
Mic dejun. Timp liber în Glasgow. În jurul orei 18.00, întâlnire cu ghidul pentru turul de oraş în Glasgow: Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Cazare în Glasgow.
Ziua 3. Scoția de Nord: Cast. Stirling LOCH NESS - INVERNESS Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început vizităm Castelul Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi dintre suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din Glasgow.
Wav Ma
Nu sunt incluse Rennes în preţ
Paris
Reims Châlons-en-C
• Transportul local în Glasgow, şi Edinburgh; • Excursii opţionale: Loch Ness, toate minimum 30 pers., împreună cu grupul de autocar; Orléans • Taxe aeroport şi transfer 195 euro Nantes • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale) • Serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale • Asigurări medicale de călătorie şi storno.
F
Poitiers
Limoges
Clermont-Ferrand
Bordeaux
Santander
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie. Dedicăm întreaga zi pentru a descoperi Vitoria farmecul oraşului utilizând transportul public.Bragança Seara, întoarcere pentru cazare la Logroño acelaşi hotel din Edinburgh.
Mérida
Lille
pentru plecările din 07.07 și 04.08: Rouen 09.25 Otopeni Blue Air decolare ora 07.25 Aterizare Glasgow Caen Aterizare Otopeni 23.45 Glasgow Wizz Air decolareora 18.05
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie. Dedicăm întreaga zi pentru a descoperi farmecul oraşului utilizând transportul public. Seara, întoarcere pentru cazare la Santiago de Compostela acelaşi hotel din Oviedo Edinburgh.
Ziua 5. EDINBURGH
Gent
pentru plecările din 17.07 și 14.08: Otopeni Blue Air decolare ora 07.25 Aterizare Glasgow Amiens 09.25 Glasgow Blue Air decolare ora 10.10 Aterizare Otopeni 15.45
Ziua 4. EDINBURGH
PORTUGAL Évora
Calais
Orar de zbor
Porto Vila Real Mic dejun. Transfer la 06.30 la aeroportul din Glasgow pentru zbor la Bucureşti, unde *Ziua 6. Glasgow - Valladolid București aterizam în jurul orei 15.45. Mic dejun. Timp liber în Edinburgh. Transfer Aveiro *În datele de 07.07 și 04.08, programul Viseu la 14.30 la aeroportul din Glasgow pentru Guarda va avea 6 zile, cu 3 cazări la Glasgow şi 2 zbor la Bucureşti, unde aterizam în jurul orei Coimbra cazări la Edinburgh (o noapte suplimentară 23.45. la Glasgow). În prima zi, dupăLeiriatransferul MADRID Castelo Branco la hotel, turiştii vor beneficia de program DATE DE PLECARE 2016 17.07, 14.08 liber pentru vizite individuale în Glasgow, Santarém întâlnirea cu ghidul fiind în după amiază Portalegre Loc în cameră DBL Toledo 475 € Lisboa (Lisbon) zilei a 2-a. De asemenea, în ultima zi în Setúbal
ANGLIA
A • Bilet deCardiff avion Bucureşti - Bucureşti (orele Stratford - Glasgow Cambridge sunt locale şi pot suferi modificări) Oxford • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4* la Greenwich Windsor dispozitie conform programului London 2*; Rotte • 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* şiCanterbury Brugge • 5 cazări+MD în hoteluri de 3* și 2* în 07.07 și 04.08 • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe Dover traseu
SPAIN
Toulouse Montpellier
Pamplona
Ci m po i er, S co t i a
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti - Glasgow cu compania Blue Air. După aterizare şi îmbarcare în microbuzul de transfer, deplasare spre hotelul din Glasgow pentru cazare. Dupâ prânz timp liber la dispoziţie. În jurul orei 18.00, întâlnire cu ghidul pentru turul de oraş în Glasgow: Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Cazare în Glasgow.
Andorra la Vella
ANDORRA Zaragoza
07.07*, 04.08* 515€
Supl. single 179 €
Barcelona
Copil 6 - 12 ani Red. 40 € 145
Ke lvin Ha ll, G la sgo w, S co tia B i g B en, L o nd ra , A n glia Gl a s g o w, Sc o ti a
Anglia, Scoţia
ITINERARIU: Stratford • Liverpool • Manchester • Lake District • Glasgow • Edinburgh • Loch Ness • Durham • York • Notthingham • Oxford • Windsor • Londra • Greenwich Ziua 1.București - Londra - Stratford LIVERPOOL CHESTER (340 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti - Londra cu compania Blue Air. După aterizarea în capitala Marii Britanii, plecare spre Stratford - upon - Avon locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi deplasare spre Liverpool pentru un tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri. Cazare în zona Chester.
spre Parcul Naţional Lake, cu peisaje superbe în care piscurile celor mai înalţi munţi din Anglia (pe versanţii cărora se formează numeroase cascade) se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii cât şi pitoreştile orăşele „ascunse de civilizatie”. Deplasare spre Glasgow unde vizităm Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Cazare în zona Glasgow.
Ziua 2. CHESTER MANCHESTER - LAKE DISTRICT - Glasgow (415 km)
Ziua 3. Scoția de Nord: Cast. Stirling LOCH NESS INVERNESS (485 km)
Mic dejun. După ce se vizitează Manchester - Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, plecare
Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin
146
munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început vizităm Cast. Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow.
Ziua 4.EDINBURGH Mic dejun. Vizită în Edinburgh cu transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Catedrala St. Giles, Parlamentul, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Timp liber la dispoziţie pentru a descoperi farmecul capitalei Scoţiei. Cazare în zona Glasgow.
Ziua 5. Glasgow - DURHAM YORK - NOTTINGHAM (530 km) Mic dejun. Plecare spre Anglia, unde după ce se vizitează micul orăşel medieval Durham renumit prin splendida sa catedrală de secol XI, urmează York, unde vom admira fortificaţiile oraşului vechi inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. Deplasare spre Nottingham pentru cazare.
Ziua 6. NOTTINGHAM OXFORD - WINDSOR - Londra (280 km) Mic dejun. Plecarespre Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde vom vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala.
9 zile de la 675 € SCOTIA Loch Ness Glasgow
Edinburgh
Dumfries Dunluce
IRLANDA
Durham
Belfast
Lake District
Liverpool
Dublin
York
Manchester Leeds
Nottingham
E d i nb urg h, C a l to n Hi l l , Sc o ti a
Cardiff
ANGLIA
Stratford Cambridge Oxford Greenwich Windsor London Canterbury Dover Calais
BONUS
Ziua 7. Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţie turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Santiago de Compostela Tamisa. Opţional, deplasare la Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 8.Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o Viana do Castelo întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul Braga public: St. Porto
James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 9. Londra - București Mic dejun. se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispozitia turiștilor în Londra. Transfer la aeroport în jurul orei 13.30 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 23.10.
Lille
W M
card
Paris
• Bilet de avion Bucureşti - Londra - Bucureşti (orele sunt locale şi pot suferi modificări) • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4* excepție zilele 4 şi 8 Orléans (cu transport public) Nantes • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu
Reim Châlons-en
Orar de zbor: BLUE AIR
Poitiers București - Otopeni decolare ora 08.35 Aterizare Londra - Luton 09.50 Londra - Luton decolare ora 18.00 Aterizare Otopeni 23.10
Exemple de cazări 2015 Londra www.euroqueenshotel.com/ Limoges Nottingham www.parkinn.co.uk/hotel-nottingham Clermont-Ferrand Liverpool www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/gb/en/liverpool/lplrl/ hoteldetail/photos-tours Glasgow www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/lanarkshire/days-innabington-m74/hotel-overview?cid=local Bordeaux
Nu sunt incluse în preţ Oviedo Santander
DATE DE PLECARE 2016
• Asigurare medicală, intrări la obiective, ghizi locali • Vaporaşul pe Tamisa si transportul local în Londra, Glasgow, Edinburgh, etc.; • Excursii opţionale: Loch Ness, toate minimum 30 pers. • Taxe aeroport şi transfer 195 euro
Vitoria
16.07, 13.08 Pamplona
Loc în cameră DBL
675€ 685€
Bragança
Supl. single 239 €
Toulouse
Copil 6 - 12 ani
Montpellier
645 €
Logroño
Vila Real Valladolid
Ro
Gent
• g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich Amiens • g r at u i t Oxford, Windsor • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Rouen storno, asigurare de bagaj pentru Caen posesorii de p e l l e r i n c l u b
Servicii incluse Rennes
Continuăm cu Windsor, unde se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Sosire şi cazare la Londra.
Brugge
Andorra la Vella
147
Z iu a S fa n tu lu i Pa trick Di s ti le rie de w h iske y L o nd ra , A ng l i a
Anglia, Scoţia, Irlanda
ITINERARIU: Londra • Windsor • Greenwich • Oxford • Leeds • Stratford • York • Manchester • Liverpool • Dublin • Belfast • Castelul Dunluce • Giant’s Causeway • Lake District • Glasgow • Edingburg • Loch Ness • Newcastle • Stirling • Durham
Ziua 1. Bucureşti - Londra Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 13.30 pentru zbor Bucureşti - Londra cu compania Blue Air. După aterizarea în capitala Marii Britanii, transfer la hotel, apoi timp liber la dispozitia turiștilor. Cazare la Londra.
Ziua 2. Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare la Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 3. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului, utilizând transportul public: 148
St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 4. Londra - OXFORD - WINDSOR - STRATFORD NOTTINGHAM (415 km) Mic dejun. Plecare la Windsor, unde se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul dintre cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta, printre altele, cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Continuăm cu Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde vom vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Urmează Stratford - upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi ne deplasăm spre zona Nottingham pentru cazare.
Ziua 5. Nottingham - LEEDS - YORK - MANCHESTER CHESTER (340 km)
cele mai faimoase universităţi din lume), iar la final faimoasa Fabrică Guinness. Cazare în zona Dublin.
Mic dejun. Deplasare spre Leeds, unde vom vizita Muzeul Armurilor, apoi spre York, unde se pot admira fortificaţiile oraşului vechi, inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. După ce se vizitează Manchester - Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, cazare în zona Chester.
Ziua 7. BELFAST - Castelul DUNLUCE - GIANT`S CAUSEWAY - Dumfries (320 km)
Ziua 6. LIVERPOOL - DUBLIN (215 km) Mic dejun. Deplasare spre Liverpool pentru tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri. Traversare în Irlanda cu feribotul de la Holyhead. După debarcare începem vizita în Dublin cu: Castelul Dublin, Catedrala St. Patrick’s, Colegiul Trinity (una dintre
Mic dejun. Părăsim capitala Irlandei şi înaintăm spre nord, către Belfast, unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway - 20€) se vizitează ruinele castelul Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. După întoarcerea la
12 zile de la 825 € SCOTIA Loch Ness Glasgow Dumfries
IRLANDA Dunluce
Edinburgh
Durham
Belfast Lake District Liverpool
Dublin
York Manchester Leeds Nottingham
C a s tel ul E d i nb urg h, Sc o ti a
Cardiff
Belfast, traversare cu feribotul la Cairnryan. Cazare în zona Dumfries.
Ziua 8. DUMFRIES - LAKE DISTRICT - Glasgow (430 km)
Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness, faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow.
Mic dejun. Timp liber pentru vizită individuală în pitorescul orăşel Dumfries sau excursie opţională Ziua 10. EDINBURGH (24 euro) în Parcul Naţional Lake, Mic dejun. Vizită în Edinburgh cu peisaje superbe în care piscurile cu transportul public: Castelul şi celor mai înalţi munţi din Anglia Palatul Regal, Catedrala St. Giles, (pe versanţii cărora se formează Parlamentul, apoi Charlotte Square numeroase cascade) se reflectă în şi George Street în oraşul nou. oglinda unei adevărate salbe de Timp liber la dispoziţie pentru lacuri. O plimbare cu vaporaşul a descoperi farmecul capitalei pe Windermere, cel mai mare lac Scoţiei. Cazare în zona Glasgow. din Anglia, va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii, cât Ziua 11. DURHAM - Zona şi pitoreştile orăşele „ascunse de LUTON (635 km) civilizaţie”. Întoarcere în Dumfries. Mic dejun. Plecare spre Anglia, Urmează Glasgow unde vom vizita unde după ce se vizitează micul Catedrala, Cartierul Universităţii Santiago de Compostela orăşel medievalOviedo Durham renumit şi George Square. Timp liber prin splendida sa catedrală de la dispoziţia turiştilor pentru a secol XI, urmează Transfer în zona descoperi farmecul oraşului. Cazare Cambridge - Luton pentru cazare. în zona Glasgow.
Ziua 12. LUTON - București
Ziua 9. SCOŢIA de Nord: Viana do Castelo Cast. Stirling - LOCH NESS Braga INVERNESS (485 km) Porto
Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, Aveiro Viseu lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început vizităm Castelul
Vila Real
Transfer la aeroport la ora 07.30 pentru Bragança zbor la Bucureşti, unde aterizam în jurul orei 15.45. Valladolid
DATE DE PLECARE 2016 Guarda
Loc în cameră DBL
ANGLIA
Stratford
Cambridge Oxford Windsor Greenwich London Canterbury
BONUS
Brugge
Dover
Calais • g r at u i t deplasarea cu autocarul la Greenwich Lille • g r at u i t Oxford, Windsor • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b cAmiens ard
Servicii incluse
Gent
Rouen
Caen sunt locale, pot suferi • Bilet avion Bucureşti-Londra-Bucureşti (orele modificări) • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4* excepție zilele 3 şi 10 Rennes (transport public) Paris • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri 3 - 4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu din ziua a 2-a până în După amiază zilei a 11, iar în restul zilelor asistență turistică. Orléans
Re Châlons-
Nantes
Orar de zbor: BLUE AIR
București - Otopeni decolare ora 15.50 Aterizare Londra - Luton 17.15 Londra - Luton decolare ora 10.35 Aterizare Otopeni 15.45
Exemple de cazări 2015
Poitiers
Londra www.euroqueenshotel.com/ Nottingham www.parkinn.co.uk/hotel-nottingham Liverpool www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/gb/en/liverpool/lplrl/ Limoges hoteldetail/photos-tours Clermont-Ferrand Dublin www.claytonhoteldublinairport.com/ Zona Dumfries www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/gretna-green/days-inngretna-green-m74/hotel-overview Glasgow www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/lanarkshire/days-innBordeaux abington-m74/hotel-overview?cid=local
Nu sunt incluse în preţ • Asigurare medicală, intrări la obiective, ghizi locali • Taxe de traversare cu ferry (inclusiv autocar) spre Irlanda+Irlanda de Nord 65€ - se achita la înscriere • Vaporaşul și transportul local în Londra, Belfast, Dublin, Glasgow, Edinburgh, Toulouse etc.; Vitoria • Opţionalele: Castelul Dunluce + Giant`S Causeway Lake District, Loch Ness, Montpellier toate min. 30 pers. Pamplona • Taxe aeroport şi transfer aeroport - hotel-aeroport 195 euro Logroño • Serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
Santander
Andorra la Vella
01.07 835 €
29.08 825 €
Supl. single
ANDORRA Zaragoza
259 €
Copil 6 - 12 ani 775 €
Coimbra
149
Leiria Castelo Branco
MADRID
Be lfo rt, Bru ge s, Be lgia E d i nbu rgh F e stiva l, S co tia
Scoţia, Irlanda, Benelux
ITINERARIU: Luxembourg • Bruxelles • Bruges • Canterbury • Londra • Windsor • Greenwich • Oxford • Leeds • Stratford • York • Manchester • Liverpool • Dublin • Belfast • Castelul Dunluce • Giant’s Causeway • Lake District • Glasgow • Edingburg • Loch Ness • Newcastle • Stirling • Durham • Amsterdam • Haga • Rotterdam • Delft • Köln • Valea Rinului
Ziua 1. BUCUREŞTI Frankfurt - LUXEMBOURG - BRUXELLES (430 km) Prezentare în aeroportul Otopeni la ora 06:30 pentru zbor București– Frankfurt cu compania TAROM. La prânz, după întâlnirea cu ghidul şi îmbarcarea în autocar tranzităm Germania spre Luxembourg, pentru un tur pietonal către Place de l’Armee şi Palatul Ducal. Deplasarea continuă spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. Cazare la Bruxelles.
Ziua 2. BRUXELLES - BRUGES CANTERBURY - Londra (315 km) Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr - o minunată plimbare cu barca. Traversarea Canalului Mânecii cu feribotul de la Calais la Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Seara sosire şi cazare la Londra.
Ziua 3. Londra - Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, 150
Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussauds - Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare la Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra.
Ziua 4. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului, utilizând transportul public: St. James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra.
Ziua 5. Londra - OXFORD - WINDSOR - STRATFORD NOTTINGHAM (415 km) Mic dejun. Plecare la Windsor, unde se vizitează castelul, cel mai mare şi unul dintre cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta cu Apartamentele regale şi Capela St. George`s. Continuăm cu Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde vom vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Urmează Stratford - upon - Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare, apoi ne deplasăm spre zona Nottingham pentru cazare.
Ziua 6. Nottingham - LEEDS - YORK - MANCHESTER CHESTER (340 km) Mic dejun. Deplasare spre Leeds, unde vom vizita Muzeul Armurilor, apoi spre York, unde se pot admira fortificaţiile oraşului vechi, inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. După ce se vizitează Manchester - Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, cazare în zona Chester.
Ziua 7. LIVERPOOL - DUBLIN (215 km) Mic dejun. Deplasare spre Liverpool pentru tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri. Traversare în Irlanda cu feribotul de la Holyhead. După debarcare începem vizita în Dublin cu: Castelul Dublin, Catedrala St. Patrick’s, Colegiul Trinity (una dintre cele mai faimoase universităţi din lume), iar la final faimoasa Fabrică Guinness. Cazare în zona Dublin.
Ziua 8. BELFAST - Castelul DUNLUCE - GIANT`S CAUSEWAY - Dumfries (320 km) Mic dejun. Părăsim capitala Irlandei şi înaintăm spre nord, către Belfast, unde se vizitează: Catedrala,
Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway - 20€) se vizitează ruinele castelul Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. După întoarcerea la Belfast, traversarea cu feribotul la Cairnryan. Cazare în zona Dumfries.
Ziua 9. DUMFRIES - LAKE DISTRICT - Glasgow (430 km) Mic dejun. Timp liber pentru vizită individuală în pitorescul orăşel Dumfries sau excursie opţională (24 euro) în Parcul Naţional Lake, cu peisaje superbe în care piscurile celor mai înalţi munţi din Anglia (pe versanţii cărora se formează numeroase cascade) se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia, va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii, cât şi pitoreştile orăşele „ascunse de civilizaţie”. Întoarcere în Dumfries. Urmează Glasgow unde vom vizita
Lillehammer Hamar Bergen
Oslo
15 zile de la 795 € Drammen
Moss
Tønsberg
Skien
NORWAY
Stavanger
Arendal
Kristiansand
SCOTIA
G
Loch Ness Aalborg
Edinburgh
Glasgow Dumfries
Dunluce
IRLANDA
Viborg Durham
Belfast
DANEMARCA
Liverpool
Dublin
York Manchester
Leeds
Kiel
Nottingham
C a s telu l U rqu h a rt, L o ch N e ss, S co tia
Cardiff
Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Timp liber la dispoziţia turiştilor pentru a descoperi farmecul oraşului. Cazare în zona Glasgow.
Ziua 10. SCOŢIA de Nord: Cast. Stirling - LOCH NESS INVERNESS (485 km) Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început vizităm Castelul Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness, faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow.
Ziua 11. EDINBURGH Mic dejun. Vizită în Edinburgh cu transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Catedrala St. Giles, Parlamentul, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Timp liber la dispoziţie pentru a descoperi farmecul capitalei Scoţiei. Cazare în zona Glasgow.
Ziua 12. EDINBURGH DURHAM - NEWCASTLE UPON TYNE (250 km) Mic dejun. Plecare spre Newcastle pentru traversarea Mării Nordului, spre Olanda. După ce se vizitează micul orăşel medieval Durham, renumit pentru splendida sa catedrală din secolul al XI - lea, urmează un scurt tur pietonal în Newcastle, înainte de a ne prezenta în port cu minimum 2 ore înainte de îmbarcare. Cazare pe feribot, în cabine de 4 pers.
Santiago de Compostela
Oviedo
Porto
Aveiro
Valladolid
Coimbra
Toledo
Mérida
Ziua 14. Haga - DELFT - KÖLN (390 km) Faro
Sevilla
Ziua 15. VALEA RINULUI Frankfurt - BUCUREŞTI (120 km) Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului, cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Frankfurt. Transfer la ora 12.00 la aeroportul din Frankfurt pentru zbor la Bucureşti.
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
BELGIA Liège
FRANTA
Erfurt
Koln
Frankfurt Heidelberg
Wiesbaden
Arlon LUX
Mainz
Nurnberg
Luxemburg
Rennes
Paris
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Saarbrücken
Stuttgart
Strasbourg
Orléans
• 50% r e d u cNantes e r e la Croazierele în Amsterdam şi LondraNeuschwanstein Dijon (la achitarea abonamentului la metrou) pentru posesorii de Besançon pellerin club card
Poitiers
Lausanne
Zurich Bern
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Torino
Bolzano
Trento
Padova
V
Verona
ITALIA
Genova
Avignon
Toulouse
München Rosenheim
• Bilet de avion Bucureşti-Frankfurt-Bucureşti, zbor TAROM (orarul San Remo de Montpellier MONACO Marseille zbor se poate modifica). Nice Cannes • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 4 şi Saint Tropez ANDORRA 11 (contra cost cu transport public); • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* şi 2*; • 1 cazare pe ferry Anglia-Olanda, cabine de 4 persoane; • Ghid însoţitor din partea agenţiei după întâlnirea în Frankfurt.
Bologna
SAN Firenze
Andorra la Vella
Perugia
Ajaccio
MADRID
Castelo Branco
Santarém
După micul dejun, vizităm Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Continuăm cu pitorescul orăşel Delft, apoi după - amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Köln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din celelalte localităţi pitoreşti din zonă.
Amiens
Namur
Zaragoza
Leiria
Beja
Hasselt
Bruxelles Maastricht
Leuven
Wavre Mans
Logroño
Viseu
Évora
Düsseldorf
Anvers
Gent Lille
Magdeburg
GERMANIA
Rotterdam Middelburg 's Hertogenbosch
Pamplona
Vila Real
Setúbal
Brugge
Vitoria
Guarda
Lisboa (Lisbon)
Hannover
Arnhem
Calais
Rouen
Zwolle
Utrecht
Dover
Caen
Bremen
OLANDA
Windsor Greenwich London Canterbury
Servicii incluse
Bragança
Portalegre
Amsterdam Lelystad Haga
Oxford
Schwerin
Assen
Santander
Viana do Castelo
Braga
Stratford
• g r at u i t deplasarea cu autocarul la GreenwichGeneva ELVETIA Limoges Clermont-Ferrand Chamonix • g r at u i t Oxford, Windsor Aosta Annecy Bordeaux • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare Lyon medicală, asigurareBergamo storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a rMilano d
Ziua 13. Rotterdam - AMSTERDAM Începem vizita cu Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Urmează Amsterdam - ”Veneţia Nordului”, cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi vizita la o renumită fabrică de prelucrare a diamantelor. Opţional ne îmbarcăm într - o mini croazieră pe canale (cca 15 euro), cel mai bun mod de a gusta farmecul PORTUGAL oraşului. Cazare în zona Haga.
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA
BONUS
Cope
Vejle
Lake District
Barcelona
Roma (Rome)
ORAR ZBOR - TAROM
SPAIN
Otopeni 08.40 Frankfurt 10.15 // Frankfurt 18.20 Otopeni 21.45 Valencia
Grad de realizare & clasificare autocare Palma de Mallorca
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 11 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare 3* şi 4*
Cagliari
Murcia
Exemple de cazări 2015 Bruxelles www.accorhotels.com/gb/hotel-2846-ibis-brussels-expo-atomium/room.shtml Londra www.euroqueenshotel.com/ Nottingham www.parkinn.co.uk/hotel-nottingham Liverpool www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/gb/en/liverpool/lplrl/ hoteldetail/photos-tours Dublin www.claytonhoteldublinairport.com/ Zona Dumfries www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/gretna-green/days-inngretna-green-m74/hotel-overview Glasgow www.daysinn.co.uk/hotels/united-kingdom/lanarkshire/days-innabington-m74/hotel-overview?cid=local Zona Haga www.booking.com/hotel/nl/acleiderdorp.html Zona Koblenz www.hotel-zum-anker-andernach.de/index.php
Nu sunt incluse în preţ • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra, transportul local în Londra (inclusiv la Windsor), Belfast, Dublin, Glasgow, Edinburgh etc.; • Taxele de traversare a Canalului Mânecii şi ferry spre Irlanda şi Irlanda de Nord 123 €/pers. (se achită la înscriere) • Excursii opţionale: Castelul Dunluce + Giant`S Causeway, Lake District, Loch Ness + Nordul Extrem al Scoţiei, toate minimum 30 pers • Supliment (opţional) pentru cabină dublă pe feribot 35 euro/ pers. • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
15.07, 28.07, 14.08, 795 €
Supliment single 285 €
Copil 6 - 12 ani 725 € 151
A u sch w itz, Po lo n ia Ved ere d e pe E lba , D re sda , S a xo n ia , G e r ma n ia Ta l l i nn, E s to ni a
Polonia - Ţările Baltice
ITINERARIU: Cracovia • Auschwitz • Czestochowa • Varşovia • Kaunas • Tallinn • Helsinki • Rundale • Riga • Vilnius • Gdansk • Berlin • Postdam • Dresda • Karlovy Vary • Praga
Ziua 1. BUCUREŞTI CRACOVIA (390 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.00 pentru zbor spre Viena cu compania AUSTRIAN Airlines. După aterizare, îmbarcare în microbuzul de transfer spre Slovacia (circa 175 km). După întâlnirea cu ghidul şi autocarul, deplasare continuă spre Polonia, pentru vizita în Cracovia, unul dintre cele mai vechi și mai mari orașe ale țării, fosta reședință a regilor polonezi. Pe colina Wawel situată deasupra Vistulei, vizităm cel mai important complex arhitectonic, aparținând fostei reședințe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia.
Ziua 2. AUSCHWITZ Czestochowa - VARȘOVIA (365 km) Mic dejun. Dimineață vizităm Muzeul lagărului de concentrare 152
de la Auschwitz. Plecare spre Czestochowa, la Mănăstirea Jasna - Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră” care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea și frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Orașul Vechi - Stare Miasto, cu Catedrala Sf. Ioan, Palatul Regal și Muzeul Chopin. Cazare la Varșovia.
Ziua 3. Varşovia - KAUNAS Riga (655 km) Mic dejun. Tranzităm Lituania, cu o scurtă oprire în Kaunas, al doilea oraş ca mărime al ţării. Traseul continuă spre Letonia, unde începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi
Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Cazare la Riga.
Ziua 4. RIGA - TALLINN (345 km) Mic dejun. Timp liber în Riga. Plecare spre Estonia. Începem vizita cu ghid local în Talinn, capitala celei mai mici Republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale, cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. Cazare la Talinn.
Ziua 5. TALINN - HELSINKI - TALLINN Mic dejun. Timp liber în Tallinn sau excursie opțională cu feribotul la Helsinki (biletele pentru feribot și transport în Helsinki nu sunt incluse în preț), pentru a vizita superba capitală a Finlandei. Tur de oraş pietonal și cu transportul public în Helsinki: Piaţa Senatului, Primăria, Catedrala Luterană, Parlamentul şi
Templul Circular. Seara, îmbarcare pe feribot pentru traversare înapoi spre Tallinn.
Ziua 6. TALLINN - Palatul RUNDALE - VILNIUS (580 km) Mic dejun. Părăsim Estonia și tranzităm Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale, construit în stil baroc târziu. Continuăm traseul spre Lituania. Sosim în cursul după amiezii în Vilnius și începem turul de oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Cazare la Vilnius.
Ziua 7. VILNIUS - GDANSK (560 km) Mic dejun. Timp liber în Vilnius. Plecare spre Gdansk, oraș - port la Marea Baltică, pentru un tur pietonal: Strada Dluga, Fântâna lui Neptun, Biserica Mariacki, Str. Mariacka, portul medieval cu celebra macara construită în 1444,
Umeå
Trondheim Östersund Molde Härnösand
Mikkeli
11 zile de la 485 €
Hermansverk Lillehammer Hamar
Gävle
Bergen
Turku
Uppsala
Oslo
Örebro
SUEDIA
Arendal
Göteborg Edinburgh
Glasgow Dumfries
ANDA
Liverpool
ublin
Marijampole Kaliningrad Kiel
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Gent Lille
Amiens
Namur
Nantes
Auschwitz
Wroclaw
Erfurt
Frankfurt
Koln
Dresden
Heidelberg
Wiesbaden
Mainz
Karlovy Vary Plzeñ
Cracovia
Luts'k
UKRAINA
Rivne
Opole
Liberec Ústínad Laben
Arlon LUX
Lublin
Zielona Góra
GERMANIA
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Rzeszów
Krakáw
L'viv
Ternopil
Khmelnyts
Olomouc Ostrava Ivano-Frankivs'k Jihlava Zlin Saarbrücken CEHIA Zilina Prešov Chernivtsi Reims Metz České Budějovice Brno Paris Châlons-en-Champagne Košice Uzhhorod Trenčín Stuttgart Banská Bystrica Botoşani SLOVACIA Trnava FRANTA Miskolc Nyíregyháza Viena Suceava Nitra Strasbourg Orléans Linz Satu Mare München Bratislava Salgótarján Sankt Pölten Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Bistriţa Piatra-Neamţ Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg Tatabánya Budapesta Gyár Besançon AUSTRIA Oradea Zurich Szolnok Szombathely Cluj Bacău Târgu Mureş Székesfehérvár Bern Graz Innsbruck Miercurea-Ciuc Zalaegerszeg Veszprém Kecskemét Lausanne LIECHTENSTEIN Békéscsaba nou Klagenfurt ELVETIA Stiniu Gheorghe ROMANIA UNGARIA Alba Iulia Geneva Szeged Kaposvár Maribor Bolzano p e l l e rDeva in club Braşov Szeksard Clermont-Ferrand Arad SLOVENIA Chamonix Pécs Trento c a r d Rimnicu Vilcea Aosta Ploieşti Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Reşiţa Padova Novi Sad Lyon CROATIA Tirgoviste Tirgu Jiu Piteşti Milano Venezia Zagreb Verona Drobeta Turnu-Severin Bucures Torino Slatina Rijeka Belgrad ITALIA Giurgiu • Bilet avion București - Viena - București, zbor Austrian Airlines, Craiova orele Nurnberg
Luxemburg
Rennes
Limoges
Bordeaux
C ra c o v i a , p o l o ni a
BONUS
Poitiers
Vitoria
Montpellier
Pamplona
Marseille
Nice Cannes Saint Tropez
Logroño Andorra la Vella
ANDORRA
fapt ce o face cea mai veche din întreaga Europă. Cazare în zona Gdansk. Zaragoza
Barcelona
Ziua 8. GDANSK - Berlin (490 km) Mic dejun. Se traversează nordul Poloniei către Germania, pentru un tur de oraş cu autocarul în Berlin, apoi continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin. Valencia
Palma de Mallorca
Ziua 9. Berlin - POTSDAM (80 km) Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Berlin. Sugerăm vizita Muzeului Pergamon, conținând renumitele colecții din Orientul Apropiat, antichități clasice și Arta Islamică, sau vizita la Palatul Charlottenburg, cel mai important palat baroc din Berlin. La prânz, excursie la Potsdam, unde vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Cazare la Berlin.
• ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de
Servicii incluse
BOSNIA
Genova
Avignon
Toulouse
Murcia
BELGIA Liège
Kódz
POLONIA
Magdeburg
Düsseldorf
Bruxelles Maastricht
Leuven
Wavre Mans
Poznañ
Hasselt
Rouen
Caen
Hannover
BELARUS Brest
Varsovia
Berlin Potsdam
Middelburg 's Hertogenbosch
Anvers
Hrodna
Bydgoszcz
Szczecin
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Oxford
Minsk
Biafystok Schwerin
Assen Cardiff
Olsztyn
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA
Vitsyebs
Vilnius Alytus
Gdańsk
Leeds
Panevėžys Utena
Tauragé Kaunas
York Manchester
Nottingham
N
LITHUANIA
Copenhagen Malmö
Vejle
Telšiai
Klaipèda
LATGALE
Daugavpils
Šiauliai Karlskrona
DANEMARCA
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Viborg Durham
Pskov
Rïga
Aalborg Växjö
V
LATVIA
Visby
Jönköpingen
Halmstad Belfast
Pärnu Kuressaare
Linköpingen
Kristiansand
Kohtla-Järve
Rakvere Rapla Paide Jógeva ESTONIATartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm Nyköping
Skien
NORWAY
Stavanger
Karlstad
Moss
Tallinn
Västeràs
Drammen
Tønsberg
Mariehamn
Sankt-Peterburg
Helsinki
FINLANDA
Falun
Bologna
Alexandria
de zbor se pot modifica; HERTEGOVINA SERBIA SAN MARINO • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând ziua 5 (contra cost cu transport public); BULGARIA • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4*; KOSOVO • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu și ghizi locali la Cracovia, Tallin şi Berlin.
Ruse
Vidin
Pleven
San Remo MONACO
Firenze
Veliko Tarnovo
Sarajevo
Vralsa
Lovech
Split
Ancona
Gabrovo
Sofiya (Sofia) Pernik
Perugia
Grad de realizare & clasificare autocare
Cagliari
Ziua 11. PRAGA - BRNO Viena (405 km) Mic dejun. Tur de oraş Praga: Catedrala Sf. Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc etc. Plecare spre Viena cu o scurtă vizită în Brno. Transfer la aeroportul din Viena (în jurul orei 13.30) pentru zbor la Bucureşti. Sosire în jurul orei 22.50 DATE DE PLECARE 2016
Tirana
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 7 grupuri, ALBANIA 3*şi 4* din care 6 grupuri au beneficiat de autocare clasificate Thessaloniki
Bari
Kasani
Potenza
Orar de zbor: AUSTRIAN AIRLINES
Larisa
Ioannina
București-Otopeni decolare ora 08.10 Aterizare Viena 08.50 GREECE Viena decolare ora 20.15 Aterizare Otopeni 22.55 Kerkyra
Larnia
Exemple de cazări 2015
Catanzaro
Cracovia: Varsovia: Riga: Tallinn: Vilnius: Gdansk: Berlin: Praga:
Athina (Athens) Patra
Palermo
www.krakowexpress.pl/en/ www.accorhotels.com/gb/hotel-7125-ibis-warszawa-reduta/index.shtml www.hotelbellevue.lv/ www.susi.ee/?lang=en www.karolina.lt/en/viesbutis.php www.hotelolivia.org.pl/index.php?id=&idml=1 hotelmardin.com/Hoppegarten/ www.hotelfortunacityprague.com/ Tripoli
Nu sunt incluse în preţ • taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €; • Excursii opţionale: Helsinki şi Potsdam, minimum 20 de persoane; • Asigurarea medicală și intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
21.07, 18.08 485 €
Supliment single 165 €
Copil 6 - 12 ani 449 €
Kŭrdzhali
K
MACEDONIA
Campobasso
Napoli
Kh
Blagoevgrad
Smolyan
Roma (Rome)
Mic dejun. Plecare spre Dresda, unde vom admira: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Programul continuă cu Karlovy Vary - binecunoscuta staţiune balneoclimaterică cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute. Sosire la Praga pentru cazare.
Pazardzhik
Skopje
L'Aquila
Ajaccio
Stara Zagora
Plovdiv
Kyustendil
Pristina
Ziua 10. Berlin - DRESDA KARLOVY VARY - PRAGA (490 km)
Loc în cameră DBL
Montana
Zadar
Al 3-lea adult în cameră 475 € 153
S to ckh o lm, S u e dia Gra d i ni l e Tivo li, Co pe n h a ga , D a n e ma rca Mi ca si rena , C o p enha g a , Da nema rc a
Ţările Nordice
ITINERARIU: Stockholm • Drottningholm • Uppsala • Oslo • Helsingor • Goteborg • Copenhaga • Hamburg • Berlin
Ziua 1. Bucureşti - Stockholm Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti - Stockholm cu compania Air Berlin (cu escală la Berlin). După aterizarea în capitala Suediei, transfer la hotel. Cazare la Stockholm.
Ziua 2. Stockholm Castelul Drottningholm Mic dejun. Începem turul de Stockholm: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, (în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se decernează 154
Premiile Nobel), Muzeul Vasa. Timp liber. Sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opţional excursie (gratuită) cu autocarul sau croazieră cu vaporaşul (25 €) spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. Întoarcere la Stockholm pentru cazare.
Ziua 3. Stockholm UPPSALA - OSLO (520 km) Mic dejun. Dimineaţă excursie spre Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării
regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. După amiază traversăm Suedia către Oslo. Cazare la Oslo.
Ziua 4. OSLO Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru Pace), Fortăreaţa Akershus. Timp liber în capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge, cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene din peşte etc. Cazare la Oslo.
Ziua 5. OSLO - GOTEBORG - Helsingor - COPENHAGA (560 km) Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia, la Goteborg, cel de - al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Gotheborgs Utkiken turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei pentru traversare cu feribotul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura
8 zile de la 675 €
Hermansverk Lillehammer Bergen
Gävle
Hamar
Turku
Oslo
NORVEGIA
Moss
Skien
Örebro
Göteborg Edinburgh
DANEMARCA
Liverpool
Šiauliai
Karlskrona Malmö
Ka Tauragé Marijampole Kaliningrad
York Manchester
Gdynia
Leeds
Gdańsk
Kiel
Nottingham
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Amiens
Hasselt
Koln
BELGIA Liège
Namur
Dijon
Limoges
Bordeaux
Bern
Annecy
Plzeñ
Servicii incluse
ELVETIA
Chamonix Lyon
Rzesz
Olomouc Ostrava Zlin
Jihlava
CEHIA
České Budějovice
Brno
Zilina
Prešov
• Bilet avion Bucureşti - Stockholm şi Berlin - București cu Air Berlin Košice Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA (orele se pot modifica); Miskolc Nyíregyh Strasbourg • Transport cuMünchen autocar climatizat, 2-4*, exceptând ziua LinzclasificatViena Bratislava 6 (contra costRosenheim cu transport public); Eger Neuschwanstein Debrecen • 7 cazări cu mic dejun în hoteluriMelk de 3Eisenstadt - 4* şi IBIS; Salzburg Tatabánya Budapesta Gyár din ziua a 2-a până în ziua a 7-a inclusiv. • Ghid însoţitor din partea agenţiei UNGARIA AUSTRIA Zurich
Geneva Clermont-Ferrand
Cracovia
Liberec
Nurnberg
Saarbrücken
Besançon Lausanne
Wroclaw
Wiesbaden
FRANTA
Poitiers
Lu
Ústínad Laben
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Orléans
Nantes
Kódz
- Erfurt deplasarea cu autocarul la Uppsala şi Dresden Opole Drottningholm. Katowic Hradec Královémedicală, asigurare Krakáw • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare Praga Heidelberg Pardubice storno, asigurare bagaj pentru posesorii pellerin club card Karlovy Vary Mainz
D om u l di n B erl i n, Ger ma ni a
Paris
POLONIA
Zielona Góra
Frankfurt • g r at u i t
Luxemburg
Rennes
Poznañ
GERMANIA
BONUS
Düsseldorf
Arlon LUX
Rouen
Caen
Hannover
Bruxelles Maastricht
Leuven
Varsovia
Berlin
Anvers Wavre Mans
Szczecin
Potsdam Magdeburg
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent Lille
Bydgoszcz
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Biafyst
Schwerin
Assen Oxford
Olsztyn
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA Cardiff
Telšiai
Klaipèda
LITHUANIA
Copenhagen
Vejle
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Halmstad Durham
Dublin
Växjö
Viborg
ANDA
Visby
Jönköpingen
Aalborg
Dumfries
Belfast
Kuressaare
Linköpingen
Kristiansand
E
Pärnu
Nyköping
SUEDIA
R
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Karlstad
Arendal
Glasgow
Tallinn
Västeràs
Tønsberg
Stavanger
Mariehamn
Uppsala
Drammen
Helsinki
FINLANDA
Falun
Stuttgart
Trnava
LIECHTENSTEIN Grad deInnsbruck realizare
Salgótarján
Szombathely
Graz
& clasificare autocareVeszprém Zalaegerszeg
Klagenfurt
Székesfehérvár
Szolnok
Kecskemét
Békéscsaba
Szeged Maribor Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 12 Arad grupuri, din care 10 grupuri SLOVENIA au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*. Kaposvár
Bolzano
Szeksard
Pécs
Trento
Bergamode zbor: Orar AIR Berlin Ljuljana Padova
Aosta
Nitra
Sankt Pölten
Trieste
CROATIA
Novi Sad
București-Otopeni decolare ora 06.30 Aterizare Berlin 07.35 Milano Venezia Verona Berlin decolare ora 08.20 Aterizare Stockholm 09.50 Torino ITALIA Berlin decolare ora 09.45 Aterizare Otopeni 12.50 BOSNIA Biserica St. Michaelis şi zona NOTA: Preţuri valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după Genova HERTEGOVINA Avignon Berlin pentru un portuară. Urmează epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea MARINO tur de oraş cu autocarul, ca apoi San să Remo diferenţei de tarif SAN faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic. Montpellier continuăm turul pietonal admirând MONACO Marseille Nice Exemple de cazări 2015 de aproape: Poarta Brandenburg, Cannes Unter den Linden Strasse, Stockholm: www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Saint Tropez Reichstag Insula muzeelor, Opera, Scandic-Jarva-Krog/ www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Oslo: Catedrala. Cazare la Berlin. Zagreb
Rijeka
sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga. Toulouse Vitoria
Andorra la Vella
Zaragoza
Barcelona
KOSOV
Perugia
Copenhaga: www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true Berlin: www.hotelmardin.com/Hoppegarten/ Roma (Rome)
Pristina
L'Aquila
Ziua 8. Berlin - BUCUREŞTI (895km)
Ajaccio
Transfer la aeroport la ora 07.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 12.50.
Nu sunt incluse în preţ
Bari
Palma de Mallorca
ALBANIA
Ioannina Kerkyra
Cagliari
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
23.06, 07.07, 24.07, 07.08, 24.08 675 €
Palermo
MA
Tirana
Campobasso
• Taxele de aeroport şi transferuri 195 €; Napoli • traversările cu feribotul la Helsingor şi Puttgarden: taxele pentru pasageri şi Potenza autocar, în total 30 €/pers. (se achită la înscriere); • Excursie opţională Croazieră la Drottningholm, minimum 25 persoane; • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
Valencia
Mic dejun. Traversare cu feribotul în Germania, la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St. Jacobi, Binenalster,
Split
Ancona
Ziua 7. Copenhaga HAMBURG - Berlin Murcia
SERBIA
Sarajevo
Firenze
Mic dejun. Vizita în Copenhaga pietonal și cu transportul public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă ANDORRA regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie „Mica Sirenă” simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită în Copenhaga, în parcul de distracţii Tivoli (Al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
N
Bologna
Zadar
Ziua 6. COPENHAGA Pamplona
Logroño
Belgrad
Supliment single
Catanzaro
245 €
Copil 6 - 12 ani 635 € 155
Trondheim Östersund Molde
5 zile
Härnösand
Hermansverk Gävle
Hamar
NORVEGIA
Skien
Moss
Karlstad
SUEDIA
Arendal
Göteborg
h
Växjö
DANEMARCA Vejle
Karlskrona
Copenhagen
Malmö
York Kiel Hamburg
LeeuwardenGroningen Assen Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
atford
ndon
Schwerin Bremen Potsdam
GERMANIA Summer Break Tallinn,
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch
Anvers
Magdeburg
Lille
Amiens
Wavre Mans
BELGIA Namur
Liège
Frankfurt
Erfurt
n
Luxemburg
Ziua 1. Tallinn - HELSINKI Reims Metz
Saarbrücken
Paris Châlons-en-Champagne Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 04.00 pentru zbor Bucureşti - Tallinn cu FRANTA Orléans şi escala la Frankfurt. După Strasbourg Lufthansa
Klaipèda
Panevėžys Utena
Servicii Gdynia incluse
Kaliningrad
Alytus
Czestochowa Exemple de cazări 2015 Cracovia Wroclaw
Luts'k
UKRAINA
Dresden
Helsinki www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Finland/Helsinki/ Liberec Opole Hotels/Scandic-Grand-Marina/ Ústínad Laben Rzeszów Katowic Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/ L'viv Hradec Králové Krakáw Stockholm/Hotels/Scandic-Jarva-Krog/ DrottningholmPraga •
Heidelberg ITINERARIU: Tallinn • LUX Helsinki • Stockholm • Arlon Rouen Mainz Uppsala Nurnberg Wiesbaden
Šiauliai Telšiai
LATGALE
Daugavpils
Gdańsk Bucureşti - Tallinn și Stokcholm • Bilet de avion Olsztyn Hrodna Bucureşti cu Lufthansa. Orele sunt locale şi pot suferi modificări; Biafystok • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, la Bydgoszcz Szczecin dispoziţie conform programului. • 3 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 - 4* şi IBIS;BELARUS • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi (vezi supliment Brest Berlin Varsovia pentru Poznañcabina cu 2 paturi); Kódz agenţiei pe traseu exceptând • Ghid însoţitor din partea POLONIA ziua a 5 - a. Lublin Zielona Góra
Düsseldorf
Koln
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
LITHUANIA • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj Kaunas Tauragé pentru posesorii de p e l l e r i n Marijampole club card Vilnius
Hasselt
Bruxelles Maastricht
Leuven
LATVIA
BONUS
Helsinki, Stockholm Calais
Gent
Ps
Rïga
Kalmar
Halmstad Viborg
Rakvere Paide Jógeva Kärdla ESTONIA Tartu Pärnu Pôlva Volga Vòru Kuressaare
Visby
Jönköpingen
Aalborg
Leeds
Nyköping
Linköpingen
Kristiansand
Durham
Stockholm
Örebro
Kohtla-Järve Tallinn
Västeràs
C a ted ra l a L utera na s i M o n u me n tu l lu i A le xa n de r II, He lsin ki, F in la n da
Tønsberg
Sa
Mariehamn Uppsala
Drammen
Helsinki
Turku
Falun
Oslo
Stavanger
525 € Mikkeli
FINLANDA
Lillehammer Bergen
de la
Ternopil
Pardubice
KarlovyPlzeñ Vary
OstravaLUFTHANSA Orar Olomouc de zbor:
Ivano-Frankivs'k
Jihlava
Zlin decolare ora 06.10 Aterizare Frankfurt 07.45 Bucureşti - Otopeni Zilina Prešov Satului” - Skansen, unde sunt expuseČeské clădiri BudějoviceFrankfurt Brno decolare ora 10.05 Aterizare Tallinn 13.25 Košice Uzhhorod Trenčín Stuttgart tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm decolareSLOVACIA ora 11.50 Aterizare 20.40 Banská Bystrica München München decolare ora 21.55 Aterizare Otopeni 00.50 Stockholm. Trnava
CEHIA
Viena
Linz
Miskolc Nyíregyháza
Nitra Bratislava
Satu Mare Baia Mare Nu sunt incluse în preţ Eger Debrecen aterizare şi întâlnirea cu ghidul, începem Melk Bistriţa vizita în Tallinn, capitala celei mai mici • Excursii opţionale: Croazieră la Drottningholm, minimum Zalău 25 Eisenstadt Dijon Salzburg sau Mic dejun. Timp liber în Stockholm Tatabányacu grupul de autocar; Budapesta Gyár Besançon republici Baltice, bijuterie a arhitecturii persoane împreună AUSTRIA Oradea Zurich Szolnok UNGARIA ers Szombathely opţional excursie cu autocarul (Gratuit) ori cabină de 2 paturi pe ferry; Târgu Mure medievale, cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Székesfehérvár Bern Graz• Supliment (opţional) pentru Bucuresti Innsbruck (25 €) la Castelul Zalaegerszeg cu ferry la Tallinn, Helsinki: taxele pentru pasageri • Traversările croazieră cu vaporaşul Veszprém Kecskemét LausanneAl. LIECHTENSTEIN Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Békéscsaba şi autocar în total 45 € (se achită la înscriere); Klagenfurt regale, ELVETIADrottningholm, reşedinţa familiei Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază ROMANIA Alba Iulia Geneva Kaposvár €. Bolzano Limoges îmbarcare pe feribot pentru traversare Szeged numit şi „Versailles suedez”. După amiazăMaribor • Taxe aeroport + transfer 195 Deva Szeksard Clermont-Ferrand • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), Arad SLOVENIA opţional excursie la Uppsala, capitala Chamonix Pécs în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală Trento Rimnic serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale eclesiastică şi universitară a ţării, unde Vilcea finlandeză Helsinki. Aosta Reşiţa Bergamo Trieste Annecy Ljuljana se vizitează CatedralaPadova încoronării regilor Tirgu Jiu Novi Sad Lyon CROATIA Ziua 2. HELSINKI suedezi, Piteşti Milano Castelul Regal, prestigioasa Venezia Zagreb Verona Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Universitate. Cazare la Stockholm. Drobeta Turnu-Severin Torino Slatin Rijeka Belgrad Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, Craiova Ziua 5. ITALIA Stockholm - București monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul BOSNIA Genovamicul dejun, se Bolognaeliberează camerele şi După HERTEGOVINA şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. Vidin Avignon Toulouse se lasă bagajele în luggage room. Program SERBIA După amiază îmbarcare pe feribot pentru SAN MARINO Montana Zadar San Remo Montpellier liber în Stockholm. Întoarcere la hotel Sarajevo Vralsa traversare în Suedia. Cazare la bordul navei, Firenze L Split MONACO Marseille Ancona utilizând mijloacele de transport public. cabine cu 4 paturi (supliment pentruNice cabină Sofiya (Sofia) BU Transfer la aeroport la ora 15.00 pentru Cannes de 2 paturi 39 €/ pers.). Pernik KOSOVO zbor la Bucureşti, cu escala la München. Perugia Saint Tropez Kyustendil Ziua 3. Stockholm Pristina Aterizare la București în jurul orei 00.50 în Pazardzhik Începem turul de Stockholm pietonal şi cu urmatoarea zi. Blagoevgrad Skopje L'Aquila transportul public: vechiul oraş medieval Ajaccio (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Barcelona Roma (Rome) MACEDONIA Parlamentul, Primăria, unde în salonul Tirana DATE DE PLECARE 2016 25.06, 07.07, 24.07, 06.08, 18.08 Supliment single Copil 6 - 12 ani Campobasso albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se Sankt Pölten
Salgótarján
St o c kh o lm , Su e dia
München- Castelul Ziua 4. Stockholm Rosenheim Neuschwanstein DROTTNINGHOLM - UPPSALA
decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului
Loc în cameră DBL
Napoli
525 €
Bari
215 ALBANIA €
495 €
Thessaloniki
Kasani
Potenza
156 Ioannina
Larisa
6 zile de la 555 € Steinkjer
Trondheim Östersund Molde
Kristiansund Geiranger
SUEDIA Hermansverk
Lillehammer
Flam
Hamar Hamar
Glasgow
Edinburgh
Summer IRLANDABreak Fiorduri Belfast
Dumfries
Durham
ITINERARIU: Lillehammer • Drumul Trolilor • Drumul Vulturilor • Geiranger • Nordfjord • Sognefjord • Bergen • Fiordul York Hardanger • Voringsfos • Liverpool Oslo Dublin Manchester
Ziua 1. București - OSLO (245 km)
Leeds
Ziua 4. AURLAND - SOGNEFJORD GUDVANGEN - BERGEN (230 km)
D ru mu l A tla n ticu lu i, L o fo te n , N o rve gia
Bergen Eidfjord
Hardangerfjord
Oslo Tønsberg
Stavanger
NORVEGIA
Falun
Skien
Väst Moss Karlstad
Örebro
Ny
Arendal
BONUS
Linköpinge
Kristiansand
• n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurareGöteborg medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i Aalborg n club card
Jönköpingen Växjö
Kalm Halmstad Viborg Karlskrona • Bilet de avion Bucureşti - Oslo şi retur cu Lufthansa (orele sunt locale DANEMARCA şi pot suferi modificări); • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, Copenhagen Vejle • 5 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 - 4* şi IBIS; Malmö • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua 2 până ȋn ziua 5 inclusiv, apoi asistenţă turistică.
Servicii incluse
Exemple de cazări 2015
Dr um u l Tro li lo r, No r v e gia
Kiel Molde www.choicehotels.no/choice/no/molde-hotel-qualityPrezentare în Aeroportul Otopeni la ora no088-no?cid=139019&tab=0 Nottingham Hamburg 04.30 pentru zbor Bucureşti - Oslo cu Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de Fordehttps://www.rica-hotels.com/hotels/norway/westernLeeuwardenGroningen Lufthansa, cu escala la München. DupăANGLIAun pitoresc aparte spre cel mai lung tunel norway/forde/rica-sunnfjord-hotel Schwerin Szczecin www.thonhotels.com/hotels/countrys/norway/bergen/ Bergen aterizare şi îmbarcare în microbuzul de din lume (24, 5 km) pentru îmbarcare contra Assen thon-hotel-bergen-airport/ Bremen transfer, deplasare spre hotelul din Oslo cost într - o nouă croazieră, pe cele mai Zwolle Amsterdam Stratford Oslowww.radissonblu.com/parkhotel-oslo pentru cazare. După prânz timp liber la Cardiff Oxford îndepărtate ramificaţii ale „gigantului” fiord Lelystad Haga Berlin dispoziţie pentru vizite individuale în Oslo. Utrecht Sognefjord, impresionant prin cei 205 km şi Potsdam OLANDA Arnhem Orar de zbor: LUFTHANSA Windsor Hannover Greenwich Rotterdam adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul London Ziua 2.LILLEHAMMER - Drumul Magdeburg Otopeni decolare ora 06.30 Aterizare München 07.30 Middelburg 's Hertogenbosch Canterbury continuă pentru cazare la Bergen, prima Brugge Zielo ATLANTICULUI - MOLDE (420 km) ora 08.45 Aterizare OSLO 10.55 capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor. Vizităm AnversMünchen decolare GERMANIA Düsseldorf OSLO decolare ora 18.40 Aterizare München 20.55 Dover Mic dejun. Dimineața devreme (ora 6.30), cartierul medieval Bryggen Mariakirke Gent vechiulLeuven Hasselt München decolare ora 21.55 Aterizare Otopeni 00.50 transfer la hotelul din Hamar. Întalnire cu Calais urcare cu Bruxelles port, şi Rosenkrantz. Opţional, Maastricht Erfurt Frankfurt Dresden Koln Lille Wavre ghidul și grupul de autocar. Avansăm spre Libere telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă NuLiège sunt incluse în preţ Mans BELGIA Namur Ústínad Laben nord urmând malul lacului Mjosa către panoramă a oraşului. • Croaziera (traversările cu ferry) pe Geiranger şi pe Sognefjord Amiens Lillehammer, faimoasa staţiune montană Praga H Wiesbaden (la Flam) 35+35€ / persoane Heidelberg Ziua 5. BERGEN - Hardanger - OSLO unde s-au organizat Jocurile Olimpice de LUX • Traversările cu ferry la Norddalsfjord, Sognefjord, taxele Arlon Karlovy Vary Rouen Mainz Plzeñ 495 km Iarnă. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, pentru pasageri + autocar, în total 45 € (se achită la înscriere) Caen Nurnberg de unde urmăm spectaculosul „Drum al Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul • TaxeLuxemburg aeroport şi transfer aeroport-hotel-aeroport 195€ Atlanticului” trecând peste o salbă de • AsigurareaSaarbrücken medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv CEHIA fiordului Hardanger pe care îl traversăm Reims Metz České Budějov în opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli poduri care leagă o mulţime de insulițe. Rennes la Bruravik. Admirăm imensa Châlons-en-Champagne de Paris cădere Stuttgart personale Sosire pentru cazare în pitorescul oraş 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraș Molde. în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului FRANTA Strasbourg Orléans Linz München Nantes Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget Sankt P Ziua 3.Drumul TROLILOR - Fiordul Rosenheim Neuschwanstein (Parlamentul) Teatrul Naţional, Primăria (unde Melk GEIRANGER - NORDFJORD E se decernează premiile Nobel pentru pace)Dijon şi Salzburg AUSTRIA Besançon (320 km) Fortăreaţa Zurich Poitiers Akershus. Cazare la Oslo Mic dejun. Traseul străbate „Ruta de Aur” Bern G Innsbruck Ziua 6. OSLO - București Lausanne LIECHTENSTEIN cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Klagenfurt ELVETIA După micul dejun, se eliberează camerele şi Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm Geneva Marib Bolzano Limogesîn luggage room. Program se lasă bagajele cu ferryboat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Clermont-Ferrand SLOVENIA liber în Oslo. Întoarcere la hotel utilizând Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra Chamonix Trento mijloacele de transport public. Transfer cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Aosta Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Padova la aeroport la ora 15.30 pentru zbor la Geirangerfjord, în care veţi admira natura Bordeaux Lyon Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în sălbatică cu versanţi abrupţi „prăvălindu Milano Venezia Z Verona jurul orei 00.50 urmatoarea zi. se” în apele fiordului, împreună cu apele Oviedo Torino Rijeka învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” Santander ITALIA şi „Cele 7 surori”. Urmează apoi Nordfjord 20.06, 28.06, 11.07, Supliment Copil Al 3-lea adult în Genova Bologna DATE DE PLECARE 2016 şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari Avignon 08.08 21.07, 28.07, single 6 - 12 ani cameră Toulouse din Europa, la care se poate ajunge printr SAN MARINO Vitoria San Remo Montpellier - o plimbare de circa o oră. SosirePamplona pentru Loc în cameră DBL 555 € 245 € 525Firenze€ 539€ MONACO Marseille Ancona cazare în zona Forde - Sogndal. Nice Logroño Cannes Andorra la Vella Valladolid 157 Perugia Saint Tropez
Bragança
Co pe n h a ga , D a n e ma rca M o numentul Si b eliu s, H e lsin ki, F in la n da R i g a , L eto ni a
Ţările Nordice - Ţările Baltice
ITINERARIU: Vilnius • Rundale • Riga • Tallinn • Helsinki • Stockholm • Drottningholm • Uppsala • Oslo • Goteborg • Helsingor • Copenhaga
Ziua 1. Bucureşti - VILNIUS Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 12.15 pentru zbor Bucureşti - Vilnius cu compania Lufthansa (cu escală la Frankfurt). După aterizare, transfer la hotel pentru cazare
Ziua 2. VILNIUS - Rundale RIGA (320 km) Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat Rundale, construit în stil baroc târziu. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga. 158
Ziua 3. RIGA - Talinn HELSINKI (310 km) Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Tallinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale, cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe feribot pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză, Helsinki.
Ziua 4. HELSINKI Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. Seara, îmbarcare pe feribot pentru traversare în Suedia. Cazare la
bordul navei, cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi 39 €/ pers.)
Ziua 5. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm.
Ziua 6. Castelul Drottningholm - UPPSALA Mic dejun. Timp liber în Stockholm sau opţional excursie cu autocarul (Gratuit) ori croazieră cu vaporaşul
(25 €) la Castelul Drottningholm, reşedinţa familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. După amiază opţional (25 €) excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul Regal şi prestigioasa Universitate. Cazare la Stokcholm.
Ziua 7. Stockholm - OSLO (520 km) Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Stockholm. După amiază traversăm Suedia pentru cazare la Oslo.
Ziua 8. OSLO Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace)
Steinkjer Umeå
Trondheim Östersund
11 zile de la 815 €
Molde
Härnösand
Mikkeli
Hermansverk
FINLANDA
Lillehammer Bergen
Gävle
Hamar
NORVEGIA
Stavanger
Skien
Karlstad
Edinburgh
Dumfries
Viborg
DANEMARCA
Liverpool
Dublin
Kaunas Tauragé Marijampole Vilnius Kaliningrad Alytus
Gdynia
Leeds
Gdańsk
Kiel
Nottingham
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA
Schwerin
Assen
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Lille
Amiens Caen
BELGIA
Ústínad Laben
Paris
Mainz
Orléans
Nantes
Stuttgart
Strasbourg
Neuschwanstein Dijon Poitiers
Besançon Lausanne
Limoges
Bordeaux
Zurich Bern
Annecy
Rzeszów
Krakáw
L'viv
Ternopil
Trnava
Nitra
Sankt Pölten
Salgótarján
Orar de zbor: LUFTHANSA Graz
Szombathely
Zalaegerszeg
Székesfehérvár Veszprém Kecskemét
Szolnok
Târgu Mureş
Bucuresti
Miercu
București-Otopeni Klagenfurtdecolare ora 14.10 Aterizare Frankfurt 15.40 ROMANIA Maribor Szeged Deva Frankfurt decolare ora 20.30 Aterizare VILNIUS 23.30 Arad SLOVENIA COPENHAGA decolare ora 19.05 Aterizare München 20.40 Rimnicu Vilcea Reşiţa Bergamo München 21.45 Aterizare Otopeni 00.40 Ljuljana Padova decolare ora Tirgu Jiu CROATIA NOTA: Preţuril valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după Piteşti Milano Venezia Verona epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea ITALIA diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Chamonix Lyon
Rivne
Ostrava
Innsbruck LIECHTENSTEIN
ELVETIA
Geneva Clermont-Ferrand
Lublin
avion Bucureşti - Vilnius şiOlomouc Copenhaga - București cu Lufthansa.Ivano-Frankivs'k Jihlava Zlin Zilina Prešov Orarul de zbor CEHIA poate suferi modificari. České Budějovice Brno Košice Uzhhorod • Transport cu autocar 2-4*, excep zileleTrenčín 5 și 10. Banská Bystrica SLOVACIA • 1 cazare pe ferryboat în cabine de 4 persoane; Miskolc Viena Nyíregyháza Linz Satu Mare München cu MD în hoteluri • 9 cazări 3* şi 4* șiBratislava IBIS; Baia Mare Eger Rosenheim Debrecen Melk • Ghid însoţitor din ziua 2 până în ziua 10, inclusiv Bistriţa Eisenstadt Zalău Salzburg AUSTRIA Tatabánya Budapesta Gyár Oradea UNGARIA
Nurnberg • Bilet
Saarbrücken
Reims Châlons-en-Champagne Metz
FRANTA
Kódz
Katowic
Praga Hradec Králové Pardubice
Servicii Karlovy incluse Vary Plzeñ
Heidelberg
Luxemburg
Rennes
POLONIA
Zielona Góra
Liberec
Wiesbaden
Arlon LUX
Rouen
Poznañ
Luts'k
Frankfurt
Koln
Liège
Namur
Potsdam
BELARUS Brest
Varsovia
• gGERMANIA r at u i t deplasarea cu autocarul la Czestochowa Uppsala şi Drottningholm Cracovia Wroclaw UKRAINA • n oErfurt u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Dresden Opole storno, asigurare bagaj pentru posesorii pellerin club card
Düsseldorf
Hasselt
Bruxelles Maastricht
Leuven
Wavre Mans
Berlin
BONUS Magdeburg
Anvers
Hrodna Biafystok
Bydgoszcz
Szczecin
Hannover
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent
Olsztyn
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Oxford
Pri ma ri a , Os l o , No rv eg i a
Cardiff
Panevėžys Utena
Telšiai
LITHUANIA
Malmö
LATGALE
Daugavpils
Šiauliai Klaipèda
York Manchester
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Karlskrona
Copenhagen
Vejle
Rïga
Växjö Halmstad
Pskov
LATVIA
Visby
Jönköpingen
Aalborg
IRLANDA
Kuressaare
Linköpingen Göteborg
Durham
Pärnu
Nyköping
SUEDIA
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Kristiansand
Belfast
Tallinn
Västeràs
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Uppsala
Moss
Sankt
Mariehamn
Oslo Drammen Tønsberg
Helsinki
Turku
Falun
Alba Iulia
Kaposvár
Bolzano
Szeksard
Br
Pécs
Trento
Aosta
Békéscsaba
Trieste
Novi Sad
Zagreb
Drobeta Turnu-Severin
Torino
Santander
şi Fortăreaţa Akershus. Timp liber în capitala Norvegiei pentruToulouse a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge, cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi ANDORRAnorvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo. Vitoria
Pamplona
Logroño
Andorra la Vella
Zaragoza
Ziua 9. OSLO - GOTEBORG - Helsingor - COPENHAGA (560 km)
D
Barcelona
SPAIN
Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia, la Goteborg, cel de - al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: GotheborgsUtkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu feribotul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga. Valencia
Palma de Mallorca
Murcia
Rijeka
Ziua 10. COPENHAGA
Genova
Avignon Mic dejun. Vizita în Copenhaga San Remo pietonal și cu transport public: Montpellier Marseille Palatul Rosenborg - Nice fostaMONACO reşedinţă Cannes regală, Palatul Christiansborg, Saint Tropez Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie „Mica Sirenă” simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, vizită în parcul de distracţii Tivoli (Al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga. Ajaccio
Ziua 11. COPENHAGA - București
Al
Vidin
SERBIA
Zadar
Pleven Montana
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 7 grupuri, Sofiya (Sofia) toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4* BUL Sarajevo
Firenze
Vralsa
Lovech
Split
Ancona
KOSOVO
Exemple de cazări 2015 Perugia
Pernik Kyustendil
Pristina
Pazardzhik
Skopje
Vilnius www.karolina.lt/en/viesbutis.php Riga www.hotelbellevue.lv/ Helsinki www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Finland/Helsinki/Hotels/ Roma (Rome) MACEDONIA Tirana Scandic-Grand-Marina/ Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/ ALBANIA Hotels/Scandic-Jarva-Krog/ Oslo www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true L'Aquila
Blagoevgrad
Campobasso
Thessaloniki
Bari
Napoli
Kasani
Potenza
Ioannina
Cagliari
Loc în cameră DBL
Grad de realizare & clasificare autocare SAN MARINO Bologna
Slatina
Craiova
BOSNIA HERTEGOVINA
Larisa
GREECE
Kerkyra
După micul dejun, se elibereaza camerele și se lasa bagajele la „luggage room”. Program liber în Coepenhaga. La ora 16.00 transfer la aeroport pentru zbor la Bucureşti unde se aterizează în jurul orei 00.40. DATE DE PLECARE 2016
Belgrad
Nu sunt incluse în preţ
Larnia
• Asigurare medicală, intrări la obiective, ghizi locali • Supliment (opţional) pentru cabină de 2 paturi pe ferry • Travers. cu ferry la Tallinn, Helsinki, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri + autocar, în total 55 € (se achită la înscriere) • Croaziera opțională la Drottningholm (minimum 25 persoane) • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro Catanzaro
Athin Patra
Palermo
23.06, 21.07, 16.08 815€
Supl. single 295 €
Tripoli
Copil 6 - 12 ani 755 € 159
Tro lltu n ga , N o rve gia Po rtu l H a mbu rg, G e r ma n ia Drumul A tl a nti c ul ui , No rv eg i a
Fiorduri Scandinave
ITINERARIU: Stockholm • Uppsala • Drumul Trolilor • Drumul Vulturilor • Geiranger • Nordfjord • Sognefjord • Bergen • Fiordul Hardanger • Voringsfos • Oslo • Goteborg • Helsingor • Copenhaga • Hamburg • Berlin
Ziua 1. BUCUREŞTI - Stockholm Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti - Stockholm cu compania Air Berlin (cu escală la Berlin). După aterizarea în capitala Suediei, transfer la hotel. Cazare la Stockholm.
Ziua 2. Stockholm Castelul DROTTNINGHOLM (150 km) Mic dejun. Începem turul de Stockholm pietonal și cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Parlamentul, Palatul Regal, Primăria, unde în Salonul Albastru şi Salonul Auriu, în fiecare an, se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din Suedia. Opțional excursie cu autocarul sau croazieră cu vaporaşul (25 €) spre Castelul 160
Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. Cazare la Stockholm.
Ziua 3. Stockholm UPPSALA - HAMAR (550 km) Mic dejun. Opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde vizităm Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate, sau shopping lângă Uppsala. După amiază se traversează Suedia pentru cazare la Hamar.
Ziua 4. LILLEHAMMER - Drumul ATLANTICULUI MOLDE (420 km) Mic dejun. Avansăm spre nord, urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, faimoasa staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă din 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul „Drum al
Atlanticului”, trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insulițe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde.
Ziua 5. Drumul TROLILOR - Fiordul GEIRANGER NORDFJORD (320 km) Mic dejun. Traseul străbate „Ruta de Aur”, cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu feribotul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor, către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira natura sălbatică, cu versanţi abrupţi „prăvălindu - se” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” şi „Cele 7 surori”. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul dintre cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr - o plimbare de circa o oră. Sosire pentru cazare în zona Forde - Sogndal.
Ziua 6. AURLAND SOGNEFJORD - GUDVANGEN - BERGEN (230 km) Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24, 5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într - o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale „gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor”. Se va vizita cartierul medieval Bryggen, Mariakirke - vechiul port şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului.
Ziua 7. BERGEN - Fiordul HARDANGER - OSLO (495 km) Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul Fiordului Hardanger, pe care îl traversăm la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180
Luleå
Oulu
11 zile de la 865 €
Steinkjer
Umeå
Trondheim
Östersund
Molde
Kristiansund
Härnösand
Mikkeli
Geiranger
SUEDIA Hermansverk
Gävle
Hamar Hamar Oslo
Bergen Eidfjord
Hardangerfjord
FINLANDA
Lillehammer
Flam
NORVEGIA
Karlstad
Skien
Göteborg
Viborg Vejle
Liverpool
Dublin
Schwerin
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Lille
Wavre Mans
Düsseldorf BONUS Bruxelles
Reims Châlons-en-Champagne Metz
Orléans
Poitiers
Limoges
Bordeaux
Vitoria
CEHIA
Saarbrücken
České Budějovice
Servicii incluse
Zilina
Brno
Prešov
Valladolid
• Bilet avion Bucureşti - Stockholm şi Berlin - București cu Air Berlin. (orele sunt locale şi se pot modifica, cu notificare); • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4*, exceptând zilele 2 şi 9 (contra cost cu transport public); • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 - 4* şi IBIS; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu din ziua a 2-a până în ziua a 10 - a inclusiv, apoi asistenţă turistică.
Drobeta Turnu-Severin
Vralsa Lovech
BULG
Pernik Kyustendil Pazardzhik
Skopje
Blagoevgrad
Ajaccio
Barcelona
Roma (Rome)
Tirana
Campobasso
Ziua 10. COPENHAGA HAMBURG - Berlin (590 km)
SPAIN
Ziua 8. OSLO - GOTEBORG - Helsingor - COPENHAGA (560 km)
Valencia
Beja
Mic dejun. Traversare cu feribotul în Germania, la Puttgarden (45 min.). Vizită în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St. Jacobi, Binenalster, Biserica St. Michaelis şi zona portuară. Urmează Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag - Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare la Berlin. Palma de Mallorca
Sevilla
Mic dejun. Vizita în Copenhaga pietonal și cu transportul public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg,
Montana
Sarajevo
Split
Pristina
Évora
Ziua 9. COPENHAGA
Alex
Pleven
Zadar
Firenze
L'Aquila
MADRID
Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia, la Goteborg, cel de - al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: GotheborgsUtkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu feribotul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga.
Slatina
Craiova
Vidin
Perugia
Santarém
Mérida
Belgrad
BOSNIA Primăria, vechiul Port Nyhavn şi Genova HERTEGOVINA Avignon Toulouse Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 11 SERBIA celebra statuie „Mica Sirenă” SAN MARINO San Remo Montpellier simbolul capitalei daneze. Timp Marseille grupuri, MONACO din care 8 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4* Nice Cannes liber pentru vizită individuală în KOSOVO Saint Tropez Orar de zbor: AIR Berlin ANDORRA Seara, vizită în parcul Copenhaga. de distracţii Tivoli (Al 3-lea ca faimă București-Otopeni decolare ora 06.30 Aterizare Berlin 07.35 din Europa), deschis publicului încă Berlin decolare ora 08.20 Aterizare Stockholm 09.50 MACEDONIA din 1843. Cazare la Copenhaga. Berlin decolare ora 09.45 Aterizare Otopeni 12.50 Zaragoza
Coimbra
Toledo
C
Stuttgart
Andorra la Vella
Viseu
Rivne
Ternopil
Sofiya (Sofia)
Guarda
Faro
L'viv
Wiesbaden
Ancona
Logroño
Castelo Branco
UKRAINA
- deplasarea cu autocarul la Uppsala şi Drottningholm Rzeszów Katowic Krakáw Praga Hradec Králové • n o uMainz ! Heidelberg Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare Pardubice KarlovyPlzeñ Vary OlomoucpOstrava Nurnberg storno, asigurare bagaj pentru posesorii e l l e r i n c l u b c a r d Ivano-Frankivs'k Luxemburg Jihlava Zlin
Pamplona
Bragança
Leiria
Luts'k
Cracovia Opole
Liberec
Ústínad Laben
Bologna
Vila Real
Setúbal
Dresden
Rijeka
Viana do Castelo
Portalegre
Erfurt
Frankfurt
Torino ITALIA Grad de realizare & clasificare autocare
Santander
Lisboa (Lisbon)
Clermont-Ferrand
Wroclaw
Košice Uzhhorod Trenčín Banská Bystrica SLOVACIA Trnava FRANTA Miskolc Nyíregyháza Su Nitra Strasbourg Viena Linz Bratislava Satu Mare München Sankt Pölten Salgótarján Baia Mare Eger Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Bistriţa Eisenstadt Zalău Dijon Salzburg AUSTRIA Tatabánya Budapesta Gyár Besançon Oradea Zurich Szolnok UNGARIA Szombathely Târgu Mureş Székesfehérvár Bern Graz Bucuresti Innsbruck Miercurea Zalaegerszeg Veszprém Kecskemét Lausanne LIECHTENSTEIN Békéscsaba Klagenfurt ELVETIA ROMANIA Alba Iulia Geneva Kaposvár Maribor Bolzano Szeged Deva Braş Szeksard Arad SLOVENIA Chamonix Pécs Trento Rimnicu Vilcea Aosta Reşiţa Bergamo Trieste Annecy Ljuljana Padova Tirgu Jiu Novi Sad Lyon CROATIA Piteşti Milano Venezia Zagreb Verona
Oviedo
m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akershus. Cazare la Oslo. PORTUGAL Aveiro
Koln
Arlon LUX
Paris
Nantes
Maastricht
Liège
Lublin
Zielona Góra
GERMANIA
BELARUS Brest
Kódz
POLONIA
Magdeburg
BELGIA • g r at u i t Namur
Hrodna
Varsovia
Poznañ
Hasselt
Rouen
Caen
Hannover
Anvers
Leuven
Amiens
Rennes
Berlin Potsdam
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent
Bydgoszcz
Szczecin
Panevėžys Utena
Biafystok
Bremen
Amsterdam Zwolle Lelystad Haga Utrecht OLANDA Arnhem Rotterdam
Stratford
Oxford
Fi o rd ul Gei ra ng er, No rv eg i a
Cardiff
Olsztyn
Hamburg
LeeuwardenGroningen
Telšiai
Kaunas Tauragé Vilnius Marijampole Kaliningrad Alytus Gdańsk
Kiel
Assen
Braga
Malmö
Gdynia
Leeds
ANGLIA
Porto
Klaipèda
LATGALE
Daugavpils
Šiauliai
York Manchester
Jelgava
Liepäja
Kalmar
ZEMGALE
LITHUANIA
Copenhagen
Nottingham
Santiago de Compostela
Rïga
Karlskrona
DANEMARCA
Pskov
LATVIA
Visby
Växjö Halmstad
Durham
Kuressaare
Jönköpingen
Aalborg
Dumfries
Belfast
Pärnu
Nyköping Linköpingen
Edinburgh
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Kristiansand
IRLANDA
Tallinn
Västeràs
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Moss
Tønsberg
Stavanger
Sankt-
Mariehamn Uppsala
Drammen
Helsinki
Turku
Falun
Murcia
Ziua 11. Berlin - BUCUREŞTI (895 km) Transfer la aeroport la ora 07.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 12.50.
Exemple de cazări 2015
Thessaloniki
Bari
ALBANIA
Napoli
Kasani
Potenza
Stockholm: www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Scandic-Jarva-Krog/ GREECE Zona Hamar: www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Norge/Hamar/Hotels/ Scandic-Hamar/ Molde: www.choicehotels.no/choice/no/molde-hotel-quality-no088no?cid=139019&tab=0 Forde: www.rica-hotels.com/hotels/norway/western-norway/forde/rica-sunnfjord-hotel Bergen: www.thonhotels.com/hotels/countrys/norway/bergen/thon-hotel-bergen-airport/ Oslo: www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Copenhaga: www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true Berlin: hotelmardin.com/Hoppegarten/ Larisa
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
Larnia
Catanzaro
Patra
Palermo
Tripoli
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport şi transfer aeropor-hotel-aeroport 195€; • Croazieră (traversare cu feribotul) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 35 € + 35 € / pers. (se achită la înscriere). • Traversările cu feribotul la Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingo, taxele pentru pasageri şi autocar, în total 65 €/pers. (se achită la înscriere). • Excursia opţională: Croazieră la Drottningholm, minimum 25 de persoane; • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
DATE DE PLECARE 18.06, 26.06, 11.07, 19.07, 06.08 Supl. single Copil 6 - 12 ani Al 3-lea adult în cameră 2016 Loc în cameră DBL
865 €
395 €
815 €
845 € 161
Athina
G e ira n ge r, N o rve gia S ibe liu s M o n u me n t, He lsin ki, F in la n da C o p enha g a , Da nema rca
Scandinavia, Ţările Baltice ITINERARIU: Vilnius • Rundale • Riga • Tallinn • Helsinki • Stockholm Drottningholm • Uppsala • Lillehammer • Geiranger • Nordfjord • Sognefjord • Bergen • Hardanger • Voringsfoss • Oslo • Goteborg • Helsingor • Copenhaga Ziua 1. BUCUREŞTI - VILNIUS (675 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 12.15 pentru zbor Bucureşti - Vilnius cu compania Lufthansa (cu escală la Frankfurt). După aterizare, transfer la hotel pentru cazare.
Ziua 2. VILNIUS - Rundale RIGA (320 km) Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sf. Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat Rundale, construit în stil baroc târziu. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sf. Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga.
Ziua 3. RIGA - Tallinn HELSINKI (310 km) Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Tallinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale, cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Toompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa 162
Primăriei. După amiază îmbarcare pe feribot pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză Helsinki.
Ziua 4. HELSINKI Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. După amiază îmbarcare pe ferry pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei, cabine cu 4 paturi (supliment pentru cabină de 2 paturi 39 €/ pers.).
Ziua 5. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizitarea „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm.
Ziua 6. Stockholm Castelul DROTTNINGHOLM - UPPSALA Mic dejun. Timp liber în Stockholm sau opţional excursie cu autocarul (Gratuit) ori croazieră cu vaporaşul (25 €) la Castelul Drottningholm, reşedinţa familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. După amiază opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul Regal, prestigioasa Universitate. Cazare la Stockholm.
Ziua 7. Stockholm - OSLO HAMAR (550 km) Mic dejun. Se traversează Suedia spre Oslo. Timp liber în capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge, cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare în zona Hamar.
Ziua 8. LILLEHAMMER - Drumul ATLANTICULUI MOLDE (420 km) Mic dejun. Avansăm spre nord, urmând malul lacului Mjosa,
către Lillehammer, faimoasa staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul „Drum al Atlanticului”, trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insulițe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde.
Ziua 9. Drumul TROLILOR - Fiordul GEIRANGER NORDFJORD (320 km) Mic dejun. Traseul străbate „Ruta de Aur”, cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu feribotul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira natura sălbatică, cu versanţi abrupţi „prăvălindu - se” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” şi „Cele 7 surori”. Urmează Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul dintre cei mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr - o plimbare de circa o oră. Cazare în zona Forde - Sogndal.
Luleå
Oulu
14 zile de la 985 €
Steinkjer
Umeå
Trondheim
Östersund
Molde
Kristiansund
Härnösand
Mikkeli
Geiranger
SUEDIA Hermansverk Bergen
Gävle
Hamar Hamar
Hardangerfjord
FINLANDA
Lillehammer
Flam
Eidfjord Tønsberg
Stavanger
NORVEGIA
Karlstad
Göteborg Aalborg
Dumfries
Viborg
Dublin
Šiauliai
Manchester
LITHUANIA
Malmö
Nottingham
BONUS
Oxford
Windsor London
Greenwich Canterbury
Brugge
Dover Calais
Lille
Amiens Caen
Paris Orléans
Nantes
Anvers Wavre Mans
Bruxelles Maastricht
BELGIA Namur
Poitiers
Schwerin
Minsk
Hrodna Biafystok
Bydgoszcz
Liège
Szczecin
Zielona Góra
GERMANIA
Düsseldorf
Hasselt
Leuven
Erfurt Frankfurt Servicii incluse Koln
Czestochowa
Wroclaw Dresden
Cracovia
Luts'k
UKRAINA
Rivne
Opole
Liberec
Ústínad Laben
Rzeszów • Bilet avion Bucureşti - VilniusPraga şi Copenhaga - Katowic București cu Lufthansa. Hradec Králové Krakáw Heidelberg KarlovyPlzeñ Vary Orarul modifica. Pardubice Ostrava Mainz de zbor se poate Olomouc Nurnberg Ivano-Frankivs'k Luxemburg • Transport autocar 2-4*, excepţie zilele Jihlava 4 şi Zlin13. CEHIA Zilina Prešov Reims České Budějovice de 4Brnopersoane; Châlons-en-Champagne Metz • 1 cazare pe ferryboat în cabine Košice Uzhhorod Trenčín Banská Bystrica • 12 cazări cu mic dejun în hotel 3* şiViena 4*și Ibis;SLOVACIA Miskolc Nyíregyháza Strasbourg Linz Bratislava München din partea agenţiei din ziua a 2 până înEgerziua a 13 Satu MareBaia Mare • Ghid însoţitor Rosenheim Neuschwanstein Debrecen Melk Salzburg Bistriţa Eisenstadt Zalău inclusiv, apoi asistenţă turistică; Dijon Budapesta GyárTatabánya Besançon L'viv
Ternopil
Wiesbaden
Arlon LUX
Rouen
Rennes
Middelburg 's Hertogenbosch
Gent
Panevėžys Utena
• deplasarea cu autocarul la Uppsala şi Drottningholm BELARUS Berlin Brest • ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală,Varsovia asigurare Potsdam Poznañ Kódz POLONIA storno, asigurareMagdeburg bagaj pentru posesorii pellerin club card Lublin
Assen g r at uBremen it Amsterdam Zwolle Lelystad Haga nou Utrecht OLANDA Arnhem Hannover Rotterdam
Stratford
Olsztyn
Hamburg
LeeuwardenGroningen
ANGLIA Cardiff
Gdańsk
Kiel
LATGALE
Daugavpils
Kaunas Tauragé Marijampole Vilnius Kaliningrad Alytus
Gdynia
Leeds
Telšiai
Klaipèda
York
Tel ec a b i na U l ri k en, B e rge n , N o rve gia
Liverpool
ZEMGALE
Jelgava
Liepäja
Kalmar
Pskov
LATVIA
Rïga
Karlskrona
Copenhagen
Vejle
Visby
Växjö
DANEMARCA
Durham
Kuressaare
Jönköpingen
Halmstad Belfast
Pärnu
Nyköping Linköpingen
Edinburgh
Rakvere RaplaPaide Jógeva ESTONIA Tartu Viljandi Pôlva Volga Vòru
Haapsalu
Kärdla
Stockholm
Örebro
Kristiansand
IRLANDA
Tallinn
Västeràs
Arendal
Glasgow
Kohtla-Järve
Moss
Skien
Sankt-Peterburg
Mariehamn Uppsala
Oslo
Drammen
Helsinki
Turku
Falun
Khme
Saarbrücken
Chernivtsi
Stuttgart
Trnava
Zurich
AUSTRIA
Bot Suceava
Nitra
Sankt Pölten
Salgótarján
Székesfehérvár
Oradea
Szolnok
Szombathely
Piatra-Neamţ
Târgu Mureş Miercurea-Ci Stiniu G ROMANIA Alba Iulia Deva Braşov
LausanneOrar de zbor: LUFTHANSA Veszprém Kecskemét la Goteborg, cel de - al doilea Klagenfurt ELVETIA Geneva Bolzano Maribor UNGARIA Szeged oraş ca mărimeLimoges al ţării Clermont-Ferrand şi cel mai București-Otopeni decolareSLOVENIA ora 14.10 Aterizare Frankfurt 15.40 Arad Trento Chamonix Rimnicu mare port scandinav. Tur de Aosta Frankfurt decolare ora 20.30 Aterizare VILNIUS 23.30 Vilcea P Reşiţa Bergamo Annecy Ljuljana Padova Bordeaux Tirgu Jiu Lyon CROATIA FRANTA - turnul oraş: GotheborgsUtkiken Tirgovi COPENHAGA decolareVenezia ora 19.05 Aterizare München 20.40 Mic dejun. Dimineaţă străbatem Piteşti Milano Zagreb Verona Drobeta Turnu-Severin Buc principal, Opera, Centrul Maritim, München decolare ora 21.45 Aterizare Otopeni 00.40 Torino Craiova Rijeka zone de un pitoresc aparte spre Belgrad Slatina Santander ITALIA AlexandriaGi BOSNIA Radhuset (Primăria), Bursa şi cel mai lung tunel din lume (24, 5 Genova Bologna HERTEGOVINA Avignon Grad de realizare & clasificare autocare Toulouse Adolfs Torg. SERBIA SAN MARINO Montpellier km), pentru a ne îmbarca contra Vitoria Centrul Istoric Gustav Zadar San Remo Firenze Sarajevo Deplasare către sudul Suediei, Splitşi 2015 Marseille Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 s-au realizat 9 grupuri, MONACO Ancona cost într - o nouă croazieră, pe Pamplona Nice BULGARIA Logroño pentru traversare Cannes ANDORRA spre Helsingor. toatel grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4* KOSOVO cele mai îndepărtate ramificaţii Valladolid Saint Tropez Perugia Traseul trece pe lângă Castelul ale „gigantului” fiord Sognefjord, Zaragoza Exemple de cazări 2015 L'Aquila Kronborg,SPANIA locul tragediei lui impresionant prin cei 205 km Montserrat Roma Costa Brava impunător prin arhitectura Hamlet, Vilnius Ajaccio www.karolina.lt/en/viesbutis.php Madrid şi adâncimea maximă de peste MACEDONIA Barcelona Riga www.hotelbellevue.lv/ sa sobră. Cazare la Copenhaga. Campobasso 1300 m. Drumul continuă pentru
Ziua 10. AURLAND Sognefjord - BERGEN (230 km)
Bern
Innsbruck LIECHTENSTEIN
Graz
Zalaegerszeg
Békéscsaba
Kaposvár
Szeksard
Pécs
Trieste
Novi Sad
Santiago de Compostela
Oviedo
Vidin
Pleven
Montana
Veliko Tarno
Viana do Castelo
Vralsa
Porto
Lovech
Bragança
Braga
Gabr
Sofiya (Sofia)
Vila Real
Pernik
Aveiro
Guarda
Sta
Pazardzhik
Skopje
Coimbra
Plovdiv
Kyustendil
Pristina
Viseu
Blagoevgrad
Smolyan
Leiria
Castelo Branco
Tirana
Santarém
Lisboa (Lisbon)
Toledo
Portalegre
PORTUGAL cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor”. Se va vizita cartierul medieval Bryggen, Mariakirke, vechiul port, şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului. Setúbal
Ziua 13. COPENHAGA
Mérida
Évora
Beja
Faro
Sevilla
Ziua 11. BERGEN - Fiordul HARDANGER - OSLO Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger, pe care îl traversăm la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akershus. Cazare la Oslo.
Ziua 12. OSLO - Goteborg COPENHAGA (560 km) Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia,
Murcia
MicValencia dejun. Vizita în Copenhaga Palma de Mallorca pietonal și cu transportul public: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie „Mica Sirenă” simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, vizită în parcul de distracţii Tivoli (Al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
Ziua 14. Copenhaga - București După micul dejun, se eliberează camerele și se lasă bagajele la „luggage room”. Program liber în Coepenhaga. După amiază în jurul orei 16.00 transfer la aeroport pentru zbor la Bucureşti unde se aterizează în jurul orei 00.40. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Helsinki www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Finland/Helsinki/Hotels/ ALBANIA Scandic-Grand-Marina/ Stockholm www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Sverige/Stockholm/Hotels/ Scandic-Jarva-Krog/ Zona Hamar www.scandichotels.dk/Hotels/Countries/Norge/Hamar/Hotels/ GREECE Scandic-Hamar/ Molde www.choicehotels.no/choice/no/molde-hotel-quality-no088no?cid=139019&tab=0 Forde www.rica-hotels.com/hotels/norway/western-norway/forde/ricasunnfjord-hotel Bergen www.thonhotels.com/hotels/countrys/norway/bergen/thon-hotelbergen-airport/ Oslo www.radissonblu.com/parkhotel-oslo Copenhaga www.scandichotels.dk/da/Hotels/Countries/Danmark/Kobenhavn/ Hotels/Scandic-Glostrup/?redirected=true Thessaloniki
Bari
Napoli
Kasani
Potenza
Larisa
Ioannina
Kerkyra
Cagliari
Larnia
Catanzaro
Athina (Athens)
Patra
Palermo
Tripoli
Nu sunt incluse în preţ • Excursii opţionale: Croazieră la Drottningholm, croazieră pe Dunăre, toate minimum 25 persoane • Croazieră (traversare cu feribotul) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 35 € + 35 € / pers. (se achită la înscriere) • Feribotul la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri şi autocar, în total 95 €/pers. (se achită la înscriere) • Supliment (opţional) pentru cabină de 2 paturi pe feribot • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
24.06, 05.07, 22.07, 04.08 985 €
Supl. single 395 €
Copil 6 - 12 ani 925 € 163
Limoges
Clermont-Ferrand
Ch
Bordeaux Santiago de Compostela
Oviedo
Lyon
Annecy
7 zile de la 255 €
Santander
FRANTA
Avignon
Toulouse
Vitoria
Montpellier
Viana do Castelo
Vila Real
Valladolid Aveiro
Logroño
Viseu Guarda
Coimbra
Leiria
Madrid
Castelo Branco
Santarém
Toledo
Portalegre
Lisboa (Lisbon)
PORTUGAL
Setúbal
Mérida
Spania - Costa Brava Évora
Murcia
Barcelona. Ne lăsăm impresionaţi de Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Muzeul Picasso, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, B - dul Ramblas, Piaţa Catalunia. Vă mai sugerăm: excursie la Montserrat, la celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, faimos loc de pelerinaj; shopping în Andorra (paradisul non - tax), Parcul de distracţii PortAventura din Salou, croazieră pe Mediterană. Cazare la hotelul ales cu MD + cină.
Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 17.00 pentru zborul Bucureşti Barcelona, cu compania Alitalia. Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava.
Zilele 2 - 6. Costa Brava Distracţie PE MALUL MEDITERANEI
Costa Brava Barcelona
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 20 grupuri, din care 19 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*.
Exemple de cazări 2015
Mic dejun. La ora 08.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 18.10.
BARCELONA - un vis semnat Gaudi
Mic dejun. Începe explorarea Barcelonei: veţi lua un prim contact cu capitala Catalană în Piaţa Catalunya, celebra Ramblas, cartierul medieval Barrio Gotico cu impunătoarea Catedrală în stil gotic începută în sec. XIII şi statuia lui Cristofor Columb străjuind pitorescul port. Vizita continuă cu Sagrada Familia, cea mai neconvenţională biserică din Europa, opera celebrului Gaudi, Palatul Regal şi Parcul Guell, original prin arhitectura sa neobişnuită. Apoi urcaţi cu telecabina spre Montjuic pentru o panoramă deosebită şi pentru a vizita Citadela, Grădina Botanică sau Muzeul Naţional de Artă Catalană. Întoarcere pe Costa Brava pentru cină şi cazare.
Adrenalină la PORTAVENTURA După micul dejun, vă propunem PortAventura, cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob. Pentru cei care aleg să rămână în Barcelona recomandăm vizitarea Muzeului Picasso şi Poble Espanyol - un grup de clădiri inspirate din stiluri arhitecturale din diverse regiuni ale Spaniei. Complexul adăposteşte numeroase magazine artizanale, baruri, restaurante. Pentru microbişti, şi nu numai, recomandăm Stadionul Camp Nou şi Muzeul FC Barcelona. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.
BARCELONA - Mănăstirea MONTSERRAT Mic dejun. Timp liber pentru shopping sau excursie la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de plerinaj. La întoarcere vă recomandăm să admiraţi apusul de soare la una din terasele de pe malul mării pentru a surprinde „metamorfoza” Barcelonei de la zi la noapte. Seara vă invităm la fabulosul spectacol de lumină, culoare şi muzică Fântâna Magică din Montjuic. Cazare pe Costa Brava.
Palma de Mallorca
• Bilet avion Bucureşti-Barcelona-Bucureşti • 6 cazări cu demipensiune în hoteluri de 2*, 3* sau 4*; • asistenţă turistică din partea agenţiei;
PREZENTARE EXCURSII OPŢIONALE:
164
Montserrat
Servicii incluse
Ziua 7. BARCELONA - BUCUREŞTI (895 km)
Ne bucurăm de o mare incredibil de frumoasă, un soare strălucitor, de spiritul latin exuberant, de mulţimea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. În tot acest timp, „obligatorie” este vizita superbei
SPANIA
• 6 cazări pe Costa Brava cu demipensiune la hotel 3* sau 4*; • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Sevilla
Ziua 1. BUCUREŞTI - BARCELONA
Zaragoza
Valencia
ITINERARIU: Costa Brava • Barcelona • Montserrat • PortAventura
Ca Saint Tropez
ANDORRA
BONUS
Beja
Faro
Marseille
Pamplona S a gra da F a milia , Ba rce lo n a , S pa n ia
Bragança
Braga Porto
Hotel Tropik Park 4* (sau similar) MD + CINĂ bufet. Situat în Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Dispune de 200 camere cu AC, baie, balcon, telefon, minibar, TV-satelit, seif (contra cost). Hotel: restaurant, bar, 2 piscine exterioare şi una interioară, saună, tenis de masă, biliard, parcare. www.tropic-park.com Hotel Cartagonova 3* (sau similar) MD + CINĂ bufet. Situat în Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Camere renovate cu baie, balcon, telefon, TV-satelit. Hotel: restaurant, piscină, biliard, discotecă (hotelul nu este recomandat turiştilor care preferă zone liniştite). www.cartago-nova.com Hotel Raco den Pepe 2 * (sau similar) MD + CINĂ bufet. Situat la 400 m de plaja cu nisip din Calella. Grădină şi piscină în aer liber. Camere cu grup sanitar şi telefon. Hotelul dispune de restaurant, bar, lift, seif, cameră de bagaje. www.racodenpepe.com
Orar de zbor: ALITALIA București-Otopeni decolare 18.55 Aterizare Roma-Fumicino 20.05 Roma Fumicino decolare ora 21.50 Aterizare BARCELONA 23.40 BARCELONA decolare ora 11.50 Aterizare Roma Fumicino 13.35 Roma Fumicino decolare ora 15.00 Aterizare Otopeni 18.05 NOTA: În anumite perioade, cursele se vor putea efectua și cu Companiile low cost gen Blue Air și Wizz Air, sau cu alte Companii de linie, care pot avea și escala. Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport şi securitate + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 euro • Vizite opţionale: Barcelona, Montserrat, Andora, Salou, toate minimum 25 pers • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
DATE DE PLECARE 2016 /loc în DBL
15.06
01.07
11.07
08.08
25.08
08.09
24.09
Supl SGL
Primul copil 2 - 12 ani
Al 2 - lea copil 6 - 12 ani
Hotel Cartagonova 3*
279 €
319 €
365 €
389 €
345 €
309 €
269 €
175 €
Red. 110 €
Red. 50 €
Hotel Tropik Park 4*
329 €
365 €
395 €
419 €
399 €
349 €
315 €
215 €
Red. 120 €
Red. 55 €
Hotel Raco den PEPE 2*
265 €
295 €
325 €
355 €
305 €
255 €
-
155 €
Red. 70 €
Red. 40 €
Bordeaux Santiago de Compostela
Oviedo
Santander
FRANTA
7 zile de la 375 € Toulouse
Vitoria Viana do Castelo Bragança
Braga Porto
Logroño
Vila Real
Valladolid Aveiro
Viseu
Pamplona ANDORRA
Zaragoza
Guarda Coimbra
Montserrat
El Escorial
Leiria Castelo Branco
Lisboa (Lisbon)
To le do , S pa n ia
Santarém Portalegre
PORTUGAL
Setúbal
Mérida Évora
Spania clasică
Beja
ITINERARIU: Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • El Escorial • Vale de los Caidos • Toledo • Aranjuez • Valencia • PortAventura Ziua 1. Bucureşti - BARCELONA Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 17.00 pentru zborul Bucureşti Barcelona, cu compania Alitalia. Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava.
Ziua 2. BARCELONA - Mănăstirea MONTSERRAT Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a lui Gaudi, Palatul Regal, Parc Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizita Muzeul Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mânăstire construită pe stâncile muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 3. BARCELONA - ZARAGOZA MADRID (630 km) Mic dejun. Plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza, la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bd. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 4. Madrid - El ESCORIAL (150 km) Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau excursie
la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II - lea în perioada Contra Reformei. Mânăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Cazare la Madrid.
Ziua 5. TOLEDO - ARANJUEZ VALENCIA (485 km) Mic dejun. Pornim spre Toledo - fosta capitală a ţării, adevărat „oraș - muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. Continuăm spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale) şi a grădinilor superbe care îl înconjoară. Cazare la Valencia.
SPANIA
Madrid
Costa Barcelona Brava
Aranjuez
Valencia
BONUS
Sevilla
Faro
Toledo
Port Aventura
Palma de Mallorca
Murcia
• 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava • g r at u i t : El Escorial și Vale de Los Caidos • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti - Barcelona - Bucureşti; orele de zbor se pot modifica; • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4, exceptând ziua 4 (transport local contra cost); • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* sau2*; • BONUS 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2 - 6 inclusiv, apoi asistenţă turistică
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 21 grupuri, din care 19 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3* şi 4*.
Exemple de cazări 2015
Ziua 6. VALENCIA - PortAventura Costa Brava (360 km) Mic dejun. Tur de oraş în Valencia - centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde este păstrat „Santo Caliz”, un vas atribuit Sfântului Graal. Continuăm traseul spre Salou - staţiune de top de pe Coasta Dorada, unde aveţi întreaga după - amiază la dispoziţie pentru a petrece timp liber la plajă, în cafenele, magazine, restaurante sau făcând o plimbare pe faleza Les Palmeres. Opţional, Port Aventura - cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp) și prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 7. BARCELONA - București Mic dejun. La ora 08.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 18.10.
Costa Brava hotelneptuno.com/rooms/ Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/ madrid/tojal/hoteldetail/photos-tours Valencia www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/ valencia/vlcbo/hoteldetail/photos-tours Costa Brava en.hotelriviera.cât
Orar de zbor: ALITALIA București-Otopeni decolare ora 18.55 Aterizare Roma-Fumicino 20.05 Roma Fumicino decolare ora 21.25 Aterizare Barcelona 23.15 Barcelona decolare ora 11.50 Aterizare Roma Fumicino 13.35 Roma Fumicino decolare ora 15.00 Aterizare Otopeni 18.05 NOTA: În anumite perioade, cursele se vor putea efectua și cu Companiile low cost gen Blue Air și Wizz Air, sau cu alte Companii de linie, care pot avea și escala. Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport şi transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €. • vizite opţionale: Montserrat, minimum 25 persoane (împreună cu turiştii de pe programul de autocar); • autocar local şi transport public în ziua 4 (conform AETR). • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale
DATE DE PLECARE 2016
08.05, 24.09
29.05, 15.06
11.07, 08.09
08.08, 25.08
Supl. single
Copil 6 - 12 ani
Al 3-lea adult în cameră
Loc în cameră DBL
375 €
399 €
405 €
409 €
155 €
Reducere 40 €
Reducere 15 € 165
Mo
Po rt Ave n tu ra Gi b ra l ta r, M a re a B rita n ie Va l enc i a , Sp a ni a
Spania - Andaluzia
ITINERARIU: Barcelona • Montserrat • Madrid • Zaragoza • El Escorial • Aranjuez • Toledo • Cordoba • Sevilla • Gibraltar • Costa del Sol • Granada • Valencia • PortAventura
Ziua 1. Bucureşti BUDAPESTA (895 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 17.00 pentru zborul Bucureşti - Barcelona, cu compania Alitalia. Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava.
Ziua 2. Costa Brava ZARAGOZA - MADRID (695 km) Mic dejun. Plecare spre Madrid. Pe traseu oprire în Zaragoza, unde vizităm Basilica St. Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bld. Grand Via, 166
Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 3. Madrid - El ESCORIAL (150 km) Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau excursie la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II - lea în perioada Contra - Reformei. Mânăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Cazare la Madrid.
Ziua 4. MADRID - ARANJUEZ TOLEDO - CORDOBA (485km) Mic dejun. Plecare spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale) şi a grădinilor
superbe care îl înconjoară. Urmează Toledo - fosta capitală a ţării, adevărat „oraş - muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, Podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Deplasarea continuă spre Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Seara, cazare la Cordoba.
Ziua 5. CORDOBA - SEVILLA GIBRALTAR (395 km) Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4 - lea oraş ca mărime din Spania, unde vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime. Străbatem sudul țării, pentru a ne caza în Algeciras. Excursie în Gibraltar, teritoriu britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de
macaci, care încântă micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 6. ALGECIRAS - COSTA DEL SOL - CORDOBA GRANADA (395 km) Mic dejun. Parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Începem vizita în Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrala după Reconquista - „Mezquita Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara sosire şi cazare la Granada.
Ziua 7. Granada - VALENCIA (290 km) Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Alhambra (35 euro/ pers. se încasează din agenție),
Santiago de Compostela
Oviedo
Santander
10 zile Vitoria
Viana do Castelo Bragança
Braga Porto
Vila Real
Valladolid Aveiro
Logroño
de la
Pamplona
Viseu
ANDORRA
Zaragoza
Guarda Coimbra
Montserrat
El Escorial
Leiria Castelo Branco
Madrid
Santarém
Lisboa (Lisbon)
Toledo
Portalegre
Aranjuez
PORTUGAL
Setúbal
535 € Toulouse
SPANIA
Port Aventura
Costa Barcelona Brava
Mérida Évora
Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Cordoba Sevilla
Granada
Faro
Murcia Marbella
Algeciras
Malaga
Gibraltar
BONUS • 3 Cine pentru cazările din Costa Brava • g r at u i t excursiile la Montserrat, Gibraltar, El Escorial, Vale de los Caidos; • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n
A l c a z a r Pa ti o , Sev i l i a , Sp a ni a
club card
cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină a Palatului lui Carol al V - lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Ne îndreptăm spre Valencia pentru cazare.
Ziua 8. VALENCIA PortAventura - BARCELONA (360 km) Mic dejun. Tur de oraş în Valencia - centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala. Continuăm traseul spre Salou - staţiune de top de pe Costa Dorada, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, în cafenele, restaurante sau magazine. Opţional, vă propunem PortAventura - cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină în Costa Brava.
Ziua 9. Barcelona Mănăstirea MONTSERRAT Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra La Rambla, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 10. BARCELONA - București Mic dejun. La ora 08.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 18.00.
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti - Barcelona - Bucureşti; • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4, exceptând ziua 3 (transport local contra cost); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* sau 2*; • BONUS 3 cine pentru cazările din Costa Brava; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2 - 9 inclusiv, apoi asistenţă turistică
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 11 grupuri, din care 10 grupuri au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*.
Orar de zbor: ALITALIA București-Otopeni decolare 18.55 Aterizare Roma Fumicino 20.05 Roma Fumicino decolare ora 21.25 Aterizare Barcelona 23.15 Barcelona decolare ora 11.50 Aterizare Roma Fumicino 13.35 Roma Fumicino decolare ora 15.00 Aterizare Otopeni 18.05 NOTA: În anumite perioade, cursele se vor putea efectua și cu Companiile low cost gen Blue Air și Wizz Air, sau cu alte Companii de linie, care pot avea și escala Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Exemple de cazări 2015 Costa Brava (dus-intors) www.hotelneptuno.com/rooms/ Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/ tojal/hoteldetail/photos-tours Cordoba www.hotelcarmencordoba.com/# Algeciras www.expressgibraltar.es Granada www.maciavillablanca.com Valencia www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/valencia/ vlcbo/hoteldetail/photos-tours
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €; • autocar local şi transport public în ziua 3 (conform normelor AETR); • vizite opţionale: Alhambra (doritorii pot achita doar din ţară, la înscriere); • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016 21.05, 28.06, 16.08, 06.09 Supliment single Copil 6 - 12 ani Loc în cameră DBL
535 €
195 €
505 €
Al 3-lea adult în cameră 515 € 167
Montpe
Va le n cia , S pa n ia B a rce lo n a , S pa n ia
Spania - Portugalia
ITINERARIU: Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • El Escorial • Toledo • Cordoba • Granada • Costa del Sol • Gibraltar • Sevilla • Lisabona • Evora • Sintra • Fatima • Alcobaca • Batalha • Tomar • Coimbra • Porto • Santiago • Leon • Burgos • Bilbao • Biarritz • Lourdes • Andorra
Ziua 1. BUCUREŞTI - BARCELONA Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 17.00 pentru zborul Bucureşti - Barcelona, cu compania Alitalia. Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel în Costa Brava.
Ziua 2. BARCELONA Mănăstirea MONTSERRAT Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Las Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacolul de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 3. Barcelona ZARAGOZA - MADRID (620 km) După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza, la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara, începem 168
turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 4. MADRID - EL ESCORIAL Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra - Reformei. Mânăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. Cazare la Madrid.
Ziua 5. TOLEDO - CORDOBA GRANADA (595 km) Mic dejun. Plecare spre sud către Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Pe traseu oprire la Toledo - fosta capitală a ţării, adevărat „oraș - muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin, cu zidurile fortăreţei medievale. După amiază vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista „Mezquita - Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Cazare la Granada.
Ziua 6. GRANADA - COSTA DEL SOL - GIBRALTAR (255 km) Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Alhambra (35 euro/ pers. se încasează din agenție), cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor şi replica creştină a Palatului lui Carol al V - lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Străbatem Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 euro), excursie în Gibraltar, teritoriu britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încântă micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 7. SEVILLA - EVORA Lisabona (565 km) Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4 - lea oraş ca mărime din Spania, unde vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3 - a din lume ca mărime, decorată cu 2, 5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă, şi loc de înmormântare a lui Cristofor Columb. Părăsind Spania,
ne îndreptăm spre Lisabona, cu o scurtă vizită în Evora, orășel medieval aparținând patrimoniului UNESCO. Seara cazare în Lisabona.
Ziua 8. Lisabona - SINTRA Cabo da Roca Mic dejun. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal și cu transportul public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin. Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Oceanarium, unul dintre cele mai mari acvarii din lume. După amiază, timp liber la dispoziţie sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 9. FATIMA - Alcobaca Tomar - BATALHA - COIMBRA (265 km) Mic dejun. Plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Timp liber în Fatima sau excursie opţională (25 €) pentru a se admira capodoperele goticului portughez, Mănăstirile Alcobaca şi Batalha. Excursia opțională continuă cu vizita castelului Cavalerilor
Orléans
Nantes
Poitiers
15 zile de la 755 € Limoges
Clermont-Ferrand
Bordeaux
Santiago de Compostela
FRANTA
Oviedo Leon
Viana do Castelo Braga Porto
Viseu Coimbra
Alcobaça
B ia rritz, Ta ra Ba scilo r, S pa n ia
Templieri și a splendidei mănăstiri de la Tomar (UNESCO). Întoarcere în Fatima. Seara cazare la Coimbra.
Ziua 10. COIMBRA - PORTO SANTIAGO de Compostela (335 km) Mic dejun. În Coimbra, unde s - a înfiinţat şi una dintre primele Universităţi din Europa, vizităm cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie, sau cochetele magazine moderne şi Catedrala din sec. al XII - lea, cel mai bine conservată catedrală în stil romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Porto, al 2 - lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Biserica Sf. Francisc, cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extrem de laborios executate, librăria Lello y Eramo, Bisericile Carmo s Carmelita, împodobite cu azulejos în alb şi albastru, şi Podul Dom Luis. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela.
Ziua 11. SANTIAGO - LEON BURGOS (545 km) Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în Evul Mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. al XI - lea care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. al XV - lea sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Leon, unde, în 1188, s - a înfiinţat „Cortes de Leon”, unul dintre primele Parlamente din Europa. Vizităm Biserica San Isidoro, Panteonul, cu picturi excelent conservate, şi Catedrala, care domină practic toată aşezarea. Seara, sosire şi cazare la Burgos.
Ziua 12. BURGOS - BILBAO BIARRITZ - LOURDES (450 km) Mic dejun. Vizită în Burgos, faimos prin maiestoasa Catedrală, cu mormântul legendarului El Cid. Traversăm Ţara Bascilor, cu scurtă oprire în Bilbao pentru a admira arhitectura Muzeului Guggenheim, apoi ne îndreptăm spre Franţa, unde ne vor încânta plajele cu nisip fin şi apele azurii ale golfului Biscaya din binecunoscuta staţiune Biarritz. Cazare în zona Lourdes.
Ziua 13. LOURDES - ANDORRA - Costa Brava (535 km) Mic dejun. În Lourdes, unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din lume, cu peste 5 milioane de pelerini anual, se vizitează Biserica în stil romanic Notre Dame. În grota unde se consideră că au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare, se crede că izvoarele au puteri vindecătoare. Traversăm Pirineii către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 14. Costa Brava Valuri Plaja, Soare pe Malul Mediteranei
Montpellier
Lourdes
Pamplona
ANDORRA
Zaragoza
Guarda El Escorial
Tomar Castelo Branco Fatima Santarém Cabo da Roca Portalegre PORTUGALIA Lisabona
Logroño
Valladolid
Vila Real
Aveiro
Toulouse
Vitoria
Burgos
Bragança
Biarritz
Bilbao
Santander
Montserrat Madrid
Toledo
Aranjuez
Barcelona
SPANIA
PortAventura
Mérida
Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Cordoba Faro
Sevilla
Granada Murcia Marbella
Algeciras
Malaga
Gibraltar
BONUS • 4 cine pentru cazările din Costa Brava • 25 e u r o r e d u c e r e la achitarea Tuturor excursiilor opţionale • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion Bucureşti-Barcelona-Bucureşti; orele se pot modifica • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*, exceptând zilele 4, 8, 14 (transport local contra cost); • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* sau 2*; • BONUS 4 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2 - 14 inclusiv, apoi asistenţă turistică
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat Toate cele 9 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*.
Orar de zbor: ALITALIA București-Otopeni decolare 18.55 Aterizare Roma Fumicino 20.05 23.15 Roma Fumicino decolare ora 21.25 Aterizare Barcelona Barcelona decolare ora 11.50 Aterizare Roma Fumicino 13.35 18.05 Roma Fumicino decolare ora 15.00 Aterizare Otopeni NOTA: În anumite perioade, cursele se vor putea efectua și cu Companiile low cost sau cu alte Companii de linie, care pot avea escala. Preţurile sunt valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Exemple de cazări 2015
Mic dejun. Zi liberă. Ne vom bucura de soare, mare, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Cină şi cazare în acelaşi hotel pe Costa Brava.
Costa Brava en.granhoteldonjuan.com Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/ tojal/hoteldetail/photos-tours Granada www.maciavillablanca.com Algeciras www.expressgibraltar.es Lisabona www.bernavipexecutivehotel.com/Accommodation.html Coimbra www.bestwestern.es/hotel-dluis/index.php/eng Santiago de Compostela www.hotelcongreso.com/en/ Burgos www.hotelcentroburgos.com/en/ Lourdes www.hotel-angelic.com/
Nu sunt incluse în preţ
Ziua 15. BARCELONA - București Mic dejun. La ora 08.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 18.10.
• Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €. • Excursii opţionale: Montserrat, El Escorial, Gibraltar, Alcobaca-Batalha-Tomar, Sintra-Cabo da Roca, toate minimum 25 persoane • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
DATE DE PLECARE 2016
08.05, 03.08
15.06, 06.07
24.08
Supl. single
Loc în cameră DBL
755 €
765 €
775 €
259 €
Copil 6 Al 3-lea adult în cameră - 12 ani 699 €
739 € 169
Pa la tu l N a tio n a l Pe n a , S in tra , Po rtu ga lia O u rika va lle y, M o ro c
Spania - Portugalia - Maroc
ITINERARIU: Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • Toledo • El Escorial • Segovia • Santiago • Porto •Coimbra • Fatima • Alcobaca • Batalha • Tomar • Lisabona • Sintra • Cascais • Evora • Sevilla • Gibraltar • Fes • Meknes • Rabat • Casablanca • Marrakech • Granada • Valencia
Ziua 1. Bucureşti - Barcelona
Ziua 4. Madrid - Toledo (150 KM)
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 17.00 pentru zbor Bucureşti - Barcelona, cu Alitalia. Turiştii din celelalte oraşe pot utiliza zboruri ale unor companii care operează din oraşele dumnealor pentru Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această ex cursie. Transfer pentru cazare şi cină la hotel în Costa Brava.
Mic dejun. Cu transportul public, dedicăm dimineaţa explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber sau opţional excursie (25 euro) la Toledo - fosta capitală a ţării, adevărat „oraş-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Cazare la Madrid.
Ziua 2. Barcelona Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Turul Barcelonei cu Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Las Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacolul de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 3. Costa Brava ZARAGOZA - MADRID (620 km) Mic dejun. Plecare spre Madrid. Oprim în Zaragoza, la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara, începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. 170
Ziua 5. Madrid - Escorial - Segovia Santiago De Compostela (435 km) Mic dejun. Plecare spre Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II în perioada Contra-Reformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarata patrimoniu UNESCO. Urmează Segovia a cărui emblema este apeductul roman care se înalţa la 28 m în centrul oraşului. Catedrala în stil gotic renascentist de secol XVI impresionează prin dimensiuni şi frumuseţe, iar impunătoarea fortăreaţă Alcazar, construită de mauri, a devenit Palatul regal favorit al monarhilor spanioli. Cazare la Santiago de Compostela.
Ziua 6. SANTIAGO - PORTO COIMBRA (545 km) Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI este cea mai grandioasă construcţie romanica din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm spre Porto
unde admirăm Biserica Sf. Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extreme de laborios executate, libraria Lello y Ermao, Bisericile Carmo și Carmelita împodobite cu azulejos în alb şi albastru şi Podul Don Luis. Seara sosire şi cazare la Coimbra.
Ziua 7. Coimbra - Fatima - Alcobaca + Batalha Tomar - Lisabona (255 km) Mic dejun. În Coimbra, cu una din primele Universităţi din Europa, vizităm cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi Catedrala din sec. XII, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia. Plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Timp liber sau excursie opţională (25 euro) pentru a admira capodoperele goticului portughez, Mănăstirile Alcobaca şi Batalha. Excursia opțională continuă cu vizita castelului Cavalerilor Templieri și a splendidei mănăstiri de la Tomar (patrimoniu UNESCO). Seara sosire și cazare la Lisabona.
Ziua 8. Lisabona - SINTRA Cabo da Roca Mic dejun. Traversând Vasco da Gama, cel mai lung pod din Europa, pornim explorarea pietonal și cu transportul public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Oceanarium, unul dintre cele mai mari acvarii din lume. După amiază, timp liber sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În
continuarea excursiei opţionale (ambele 20 €), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 9. Lisabona - Cascais - Estoril - Evora - Sevilla (290 Km) Mic dejun. Timp liber în Lisabona sau opţional (10 €) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. La prânz ne îndreptăm spre Sevilia, cu o scurtă vizită în Evora, orăşel medieval din patrimoniul UNESCO. În Sevilla vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur și Bario Santa Cruz. Seara cazare în Sevilla.
Ziua 10. SEVILLA - ALGECIRAS - GIBRALTAR (435 km) Mic dejun. Vizita în Sevilla continuă cu Palatul Alcazar în apropierea căruia se înalţă Catedrala, a 3-a ca mărime din lume, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Străbatem sudul țării, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 11. Algeciras - Fes (360 km) Mic dejun. Traversăm în Africa cu destinaţia Fes, primul dintre oraşele imperiale al Marocului (patrimoniu UNESCO) pe care îl vom vizita: Medina medievală, Moscheea Karaouine şi Mausoleul Moulay Idriss. Cazare şi cina în Fes.
Rennes
Paris
Reims Châlons-en-Champag
Orléans
Nantes
19 zile de la 1095 €
Dijon
Poitiers
Limoges
Bordeaux
Santiago de Compostela
M o sch e e a H a ssa n II, Ca sa bla n ca , M o ro c
Porto
Santander
Viseu Coimbra
Alcobaça
Lisabona
Toulouse
Vitoria Logroño
Valladolid
Avigno
Mars
ANDORRA
Sa
Zaragoza Montserrat
El Escorial Madrid Toledo
Aranjuez
Barcelona
SPANIA
PortAventura
Mérida
Évora Valencia
Beja
Palma de Mallorca
Cordoba Faro
Sevilla
Granada Murcia Marbella
Algeciras
Malaga
Gibraltar Tanger
ALGERIA Meknes
BONUS
Rabat
• 3 + 5 cine pentru cazările din Costa Brava şi Maroc • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b
Ziua 12. Fes - Meknes Rabat - Casablanca (310 km) Mic dejun. Plecare spre Meknes, capitală a Marocului în sec. XVII, unde vom admira Poarta Bab Mansour, Palatul Regal şi fortificaţiile medievale. Deplasarea continuă spre Casablanca, cel mai mare și mai prosper oraş al ţării. Pe traseu vizităm Rabat, capitala ţării: Citadela Kasbah, Mausoleul lui Mahomed al V - lea, Palatul Regal, Turnul Hassan. Sosire, cazare şi cină în Casablanca.
Ziua 13. Casablanca Marrakech (245 km) Mic dejun. Începem vizita cu Moscheea Hassan al II-lea, a doua ca mărime din lume, Palatul Regal, Cartierul rezidențial Anfa. După amiază plecare spre Marrakech, unul din cele mai importante orașe ale Marocului. Sosire Marrakech. Cazare și cina.
Ziua 14. Marrakech Mic dejun. Descoperim frumusețea orașului imperial și începem vizita la necropola Saadina, Palatul și grădinile Bahia, Moscheea și Minaretul Koutoubia. Timp liber la dispoziția turiștilor. Cazare și cina în Marrakech.
Ziua 15. Marrakech Tanger (575 km) Mic dejun. Avansăm spre nord spre Tanger. Seara, cazare și cină în Tanger, oraș cosmopolit situat în apropiere de strâmtoarea Gibraltar.
Ziua 16. Costa Del Sol Cordoba - Granada (395 km) Mic dejun. Traversăm în Europa şi parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella.
Fes
MAROC
Casablanca
Marrakech
card
Servicii incluse Începem vizita în Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrala după reconquista - „Mezquita Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara cazare la Granada.
Ziua 17. Granada - Murcia (290 km) Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra (35 euro/pers. se încasează din agenţie), cel mai important monument de artă islamică din Spania reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V - lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Ne îndreptăm spre Murcia pentru cazare.
Ziua 18. Murcia - Valencia Costa Brava (565 km) Mic dejun. Plecare spre Valencia pentru un tur de oraş: centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde e păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat care se crede că ar putea fi Sfântul Graal. Sosire, cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 19. Barcelona - București Mic dejun. La ora 08.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 18.10. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
A
Montpellier
Lourdes
Pamplona
Guarda
Tomar Castelo Branco Fatima Santarém Cabo da Roca Portalegre PORTUGALIA
Lyon
Biarritz
Bilbao
Burgos
Bragança
Vila Real
Aveiro
FRANTA
Oviedo Leon
Viana do Castelo Braga
Clermont-Ferrand
• Bilet avion Bucureşti-Barcelona-Bucureşti; orele se pot modifica • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2* - 4*, exceptând zilele 8, 14 (transport local contra cost); • 18 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3* sau 2*; • BONUS 3 + 5 cine pentru cazările de pe Costa Brava şi Maroc; • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2-18 inclusiv, apoi asistenţă turistică
Grad de realizare & clasificare autocare Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 5 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*.
Orar de zbor: ALITALIA București-Otopeni decolare 18.55 Aterizare Roma Fumicino 20.05 Roma Fumicino decolare ora 21.25 Aterizare BARCELONA 23.15 BARCELONA decolare ora 11.50 Aterizare Roma Fumicino 13.35 18.05 Roma Fumicino decolare ora 15.00 Aterizare Otopeni NOTA: În anumite perioade, cursele se vor putea efectua și cu Companiile low cost sau cu alte Companii de linie, care pot avea și escala. Preţuri valabile pentru un număr limitat de locuri la zbor, după epuizarea cărora, turiştii vor putea să îşi dea acceptul pentru achitarea diferenţei de tarif faţă de preţul din ziua achitării pachetului turistic.
Exemple de cazări 2015 1. Costa Brava (dus-intors) www.hotelserhssantjordi.com 2.Madrid www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/madrid/ tojal/hoteldetail/photos-tours 3. Santiago de Compostela www.hotelcongreso.com/en/ www.hoteldluis.pt/hotel-overview.html 4.Coimbra www.viphotels.com/en/Homepage.aspx 5. Lisabona 6.Sevilla www.hoteljmjardindelareina.com www.hotelesalboran.com/ 7.Algeciras 8. Fes www.booking.com/hotel/ma/sofia.html 9. Casablanca atlasalmohades-casablanca.h-rzn.com/index.htm?lbl=ggl www.hotelsatlas.com/hotels.php 10. Marrakech 11. Tanger www.hotelsatlas.com/hotels.php 12. Granada www.hotelcamino.net/ 13. Valencia www.ihg.com/holidayinnexpress/hotels/us/en/ valencia/vlcbo/hoteldetail/photos-tours
Nu sunt incluse în preţ • Taxe aeroport + transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €. • Bacșiș 25 € în Maroc, se achita la înscriere; • Excursii opţionale: Montserrat, Gibraltar, Alcobaca-Batalha-Tomar, Sintra-Cabo da Roca, toate minimum 25 persoane; • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
26.05, 16.09
Supliment single
Copil 6 - 12 ani
Al 3-lea adult în cameră
1095 €
295 €
1035 €
1065 € 171
Ca pe la do s O sso s, E vo ra , Po rtu ga lia M o s c he e a H a ssa n II, Ca sa bla n ca , M o ro c M a rra k ec h, M a ro c
Portugalia - Maroc
ITINERARIU: Coimbra • Fatima • Alcobaca • Batalha • Tomar • Lisabona • Sintra • Cascais • Evora • Sevilla • Gibraltar • Fes • Meknes • Rabat • Casablanca • Marrakech • Algarve
Ziua 1. București - Lisabona - COIMBRA (190 km) Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 03.00 pentru zborul Bucureşti - Lisabona, cu compania TAP Portugal. După aterizare, transfer pentru cazare la hotel în Coimbra.
Ziua 2. Coimbra - Fatima - Alcobaca + Batalha Tomar - Lisabona (255 km) Mic dejun. În Coimbra, cu una din primele Universităţi din Europa, vizităm cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi Catedrala din sec. XII, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Timp liber la dispoziţie în Fatima, sau excursie opţională (25 euro) pentu a se admira capodoperele goticului portughez, Mănăstirile Alcobaca şi Batalha. Excursia opțională continuă cu vizita castelului 172
Cavalerilor Templieri și a splendidei mănăstiri de la Tomar (patrimoniu UNESCO). Seara sosire și cazare la Lisabona.
Ziua 3. Lisabona - SINTRA Cabo da Roca Mic dejun. Traversând enormul pod Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal și cu transportul public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Oceanarium, unul dintre cele mai mari acvarii din lume. După amiază, timp liber la dispoziţie sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei
opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Cazare la acelaşi hotel.
Ziua 4. Lisabona - Cascais - Estoril - Evora - SEVILLA (290 Km) Mic dejun. Dimineaţă timp liber la dispoziţie în Lisabona sau opţional (10 euro) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. La prânz, părăsind Portugalia, ne îndreptăm spre Sevilia, cu o scurtă vizită în Evora, orăşel medieval din patrimoniul UNESCO. În Sevilla vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur și Bario Santa Cruz. Seara cazare în Sevilla.
Ziua 5. SEVILLA - ALGECIRAS GIBRALTAR (435 km) Mic dejun. Vizita în Sevilla continuă cu Palatul Alcazar în apropierea căruia se înalţă Catedrala, a 3-a
din lume ca mărime, decorată cu 2, 5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Străbatem sudul țării, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 6. ALGECIRAS - FES (360 km) Mic dejun. Dimineaţa traversăm pe continentul African cu destinaţia Fes, primul dintre oraşele imperiale al Marocului (patrimoniu UNESCO) pe care îl vom vizita: Medina medievală, Moscheea Karaouine şi Mausoleul Moulay Idriss. Cazare şi cina în Fes.
Oviedo Santander
Leon Viana do Castelo Braga
12 zile
Porto
Vila Real
Aveiro
Viseu
Coimbra
Alcobaça
Bragança
de la
Guarda
Bi
Bilbao Vitoria
Burgos
995 €
Logroño
Valladolid
Pamplon
Tomar Castelo Branco Fatima Santarém Cabo da Roca Portalegre PORTUGALIA Mérida Lisabona Évora
Madrid Toledo
Aranjuez
SPANIA
Beja Cordoba Sevilla
Faro
Granada Murcia Marbella
Algeciras
Malaga
Gibraltar Tanger
C a s tel ul C a v a l eri l o r Temp l i eri , L i s a b o na , p o rtu ga lia
Meknes
Ziua 7. FES - MEKNES - RABAT - CASABLANCA (310 km)
Ziua 10. Marrakech TANGER (575 km)
Mic dejun. Plecare spre Meknes, capitală a Marocului în sec. XVII, unde vom admira Poarta Bab Mansour, Palatul Regal şi fortificaţiile medievale. Deplasarea continuă spre Casablanca, cel mai mare și mai prosper oraş al ţării. Pe traseu vizităm Rabat, capitala ţării: Citadela Kasbah, Mausoleul lui Mahomed al V - lea, Palatul Regal, Turnul Hassan. Sosire, cazare şi cină în Casablanca.
Mic dejun. Avansăm spre nord spre Tanger. Seara, cazare și cină în Tanger, oraș cosmopolit situat în apropiere de strâmtoarea Gibraltar.
Ziua 8. Casablanca Marrakech (245 km)
Ziua 12 Lisabona - BUCUREŞTI
Mic dejun. Începem vizita cu Moscheea Hassan al II - lea, a doua ca mărime din lume, Palatul Regal, Cartierul rezidențial Anfa. După amiază plecare spre Marrakech, unul din cele mai importante orașe ale Marocului. Sosire Marrakech. Cazare și cina.
Fes
MAROC
Casablanca
Marrakech
BONUS • 5 cine pentru cazările din Maroc • n o u ! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare bagaj pentru posesorii p e l l e r i n c l u b c a r d
Servicii incluse • Bilet avion București - Lisabona - București; orarul de zbor se poate modifica; • Transport cu autocar cu climatizare clasificat 2-4* excepție ziua 3, 9 (contra cost cu transport public) • 11 cazări cu MD în hotel de 4* și 3*; • 5 cine pentru cazările din Maroc; • Ghid însoţitor în zilele 2-10 inclusiv apoi asistență turistică.
Grad de realizare & clasificare autocare
Ziua 11 TANGER - ALGARVE Lisabona (680 km)
Pe acest program, în sezoanele 2013, 2014 şi 2015 s-au realizat 5 grupuri, toate grupurile au beneficiat de autocare clasificate 3*şi 4*
Mic dejun. Traversăm în Europa şi va deplasati spre Portugalia strabatand pitoreasca regiune Algarve, pentru a va caza la hotel în Lisabona.
Orar de zbor: TAP Portugal
După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispozitia turistilor în Lisabona. Transfer la aeroport în jurul orei 19.00 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 04.45 în ziua urmatoare.
Ziua 9. MARRAKECH Mic dejun. Descoperim frumusețea orașului imperial și începem vizita la necropola Saadina, Palatul și grădinile Bahia, Moscheea și Minaretul Koutoubia. Timp liber la dispoziția turiștilor. Cazare și cina în Marrakech.
Rabat
DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Zar
El Escorial
București-Otopeni decolare ora 05.00 Aterizare Lisabona 07.35 Lisabona decolare ora 22.15 Aterizare Otopeni 04.15
Exemple de cazări 2015 1.Coimbra www.hoteldluis.pt/hotel-overview.html 2. Lisabona www.viphotels.com/en/Homepage.aspx 3. Sevilla www.hoteljmjardindelareina.com 4. Algeciras www.hotelesalboran.com/ 5. Fes www.booking.com/hotel/ma/sofia.html 6. Casablanca atlasalmohades-casablanca.h-rzn.com/index.htm?lbl=ggl 7. Marrakech www.hotelsatlas.com/hotels.php 8. Tanger www.hotelsatlas.com/hotels.php
Nu sunt incluse în preţ • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Vizite opţionale: Gibraltar, Cascais + Estoril, Sintra+Cabo da Roca, Alcobaca+ Batalha + Tomar, toate minimum 25 persoane • Bacsis 25 € în Maroc, se achita la înscriere. • Taxe aeroport și transfer aeroport-hotel-aeroport 195 €.
31.05, 21.09
Supliment single
Copil 6 - 12 ani
Al 3-lea adult în cameră
995€
245€
935 €
965 € 173
7 zile de la 465 € Santiago de Compostela
Oviedo
Sant
Leon
L isa bo n a , Po rtu ga lia
Portugalia
Ziua 2. PORTO - Santiago de Compostela BRAGA - PORTO (430 km) Mic dejun. Timp liber în Porto sau excursie opțională (45 €) la Braga și în Spania, la Santiago de Compostela, cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în Evul Mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea sunt alte atracţii ale oraşului. Revenind în Portugalia, oprim în superbul oraș Braga, cu o istorie milenară și un rol de prim rang atât în plan religios, cât și cultural, ceea ce i-a atras denumirea de „Roma Portugaliei”. Aici vizităm Catedrala, un amestec unic de stiluri de la Romanic, la Baroc. Seara, întoarcere pentru cazare la același hotel de la Porto.
Ziua 3. PORTO - COIMBRA - FATIMA (210 km) Mic dejun. Dimineața timp liber în Porto. Plecare spre Coimbra, cu una dintre primele Universităţi din Europa, unde vizităm cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie și Catedrala din sec. XII, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Urmează Fatima, renumit centru de pelerinaj. Seara, cazare la Fatima.
Ziua 4. Fatima - Mânăstirea Alcobaca + Batalha Obidos NAZARE - TOMAR (230 km) Timp liber în Fatima sau excursie opţională (45 €) pentru a se admira capodoperele goticului portughez, Mânăstirile Alcobaca şi Batalha. Excursia opțională continuă 174
cu vizita orașelului medieval Obidos, care încantă cu fortificațiile sale excelent consevate, apoi facem un popas pe malul oceanului Atlantic, în Nazare, cu peisajele sale de vis și plajele lungi de nisip (cele mai renumite din Portugalia). Incheiem ziua vizitând castelul Cavalerilor Templieri și splendida mânăstire de la Tomar (patrimoniu UNESCO). Seara, întoarcere pentru cazare la același hotel de la Fatima.
Ziua 5. FATIMA - EVORA Lisabona(355 km) Deplasare spre Evora, orașel medieval din patrimoniul UNESCO, unde admirăm Capela dos Ossos din Biserica S. Francisco, Apeductul unic prin cladirile construite între arcadele sale, Termele romane, Templul Dianei din sec. I și catedrala romanica din sec. XII. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea Lisabonei: Turnul din Belem şi Mânăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin. Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa. Timp liber sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. Cazare în zona Lisabona.
Ziua 6. Lisabona - CASCAIS ESTORIL - SINTRA - Cabo da Roca Mic dejun. Timp liber în Lisabona sau opţional (30 €) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril + Sintra și Cabo da Roca. După amiază, excursia opțională continuă spre Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în patrimoniul UNESCO datorită palatelor (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale), apoi deplasare la Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa. Întoarcere la același hotel pentru cazare.
Ziua 7. Lisabona - BUCUREŞTI După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Lisabona. Transfer la aeroport în jurul orei 19.00 pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti în jurul orei 04.45 în ziua urmatoare. DATE DE PLECARE 2016 Loc în cameră DBL
Lisabona
Viseu Coimbra
Guarda El Escorial
Tomar Castelo Branco Fatima
Santarém
Toledo
Portalegre
PORTUGALIA
A
Mérida
Évora
BONUS
Beja
Cordoba • n o u ! PachetFaro asigurări inclus: asigurare Sevilla medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de p e l l e r i n c l u b c a r d
G
Servicii incluse • Bilet de avion Bucureşti - Lisabona şi retur, zborMarbella TAP Algeciras (orele sunt locale). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2-4, Gibraltar exceptând ziua 6 (transport local contra cost); • 4 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4*; • 2 cazări cu mic dejun în hotel de 3*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei și ghizi locali în Porto, Coimbra (doar la Universitate) și Lisabona;
Exemple de cazări 2015 Porto www.booking.com/hotel/pt/black-tulip.ro.html Fatima www.fatima-hotels.com/hotel-estrela-de-fatima/roompoppy Lisabona www.bernavipexecutivehotel.com/Accommodation.html
Orar de zbor: TAP Portugal București-Otopeni decolare ora 05.00 Aterizare Lisabona 07.35 Lisabona decolare ora 22.15 Aterizare Otopeni 04.15
Nu sunt incluse în preţ • Vizite opţionale: Braga + Santiago de Compostela, Alcobaca + Batalha + Tomar, Cascais + Estoril, Sintra + Cabo da Roca, toate minimum 25 persoane. • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice (inclusiv în opţionale) • Serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale • Taxe aeroport + transfer 195 €.
11.06, 17.07, 18.08, 12.09 465 €
Valladoli
Vila Real
Aveiro Alcobaça
Burgos
Bragança
Tu r n ul B e le m , L isa bo n a, P o r t u gal ia
Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 03.00 pentru zborul Bucureşti-Lisabona, cu TAP Portugal. Transfer și cazare în hotel la Porto. Timp liber. După amiază vizităm Porto unde vom admira Biserica Sf. Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni laborios executate, libraria Lello y Ermao, Bisericile Carmo și Carmelita cu faţade împodobite cu azulejos în alb și albastru şi Podul Don Luis. Întoarcere pentru cazare.
Porto
Cabo da Roca
ITINERARIU: Porto • Braga • Santiago de Compostela • Coimbra • Fatima• Alcobaca • Batalha Obidos• Nazare • Tomar • Evora •Lisabona • Cascais • Estoril • Sintra• Cabo da Roca Ziua 1. BUCUREŞTI –Lisabona - PORTO
Viana do Castelo Braga
Supl. single 145 €
Copil 2 - 12 ani 425 €
Al 3-lea adult în cameră 459 €
Malaga
Condiţii generale 01
În cazul în care, înaintea sau după începerea călătoriei, o parte importantă din serviciile prevăzute în contract nu poate fi realizată, agenţia se obligă:
a) să ofere turiştilor alternative, fără costuri suplimentare, în scopul continuării excursiei sau b) să restituie turiştilor, dacă este cazul, diferenţa dintre contravaloarea serviciilor achitate şi contravaloarea serviciilor efectiv prestate, conform analizei de preţ.
02
Agenţia este răspunzătoare de bună îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia cazurilor în care neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestor obligaţii este atribuită a) turistului; b) unui terţ care nu este parte în contract iar cauzele nerealizărilor nu puteau fi prevăzute sau evitate; c) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră.
03
În cazuri speciale, agenţia poate majora preţul excursiei cu cel mult 10% din valoare, acesta neconstituind motiv de anulare a excursiei. În cazul în care preţurile stabilite în contract sunt majorate cu mai mult de 10%, indiferent de motivele majorării, turistul poate rezilia contractul, fără nicio obligaţie faţă de agenţie, aceasta din urmă având obligaţia de a rambursa turistului toate sumele aferente călătoriei turistice plătite de acesta.
04
În cazuri speciale (defecţiuni ale mijlocului de transport, greve, demonstraţii, schimbări ale orarului de zbor, întârzieri sau anulări a curselor aeriene, supraaglomerări ale unităţilor de cazare etc.) agenţia poate opera modificări în structura şi organizarea programului turistic, înaintea sau în timpul derulării acestuia, fără a afecta însă calitatea şi/sau cantitatea serviciilor. De asemenea, în cazuri similare, agenţia poate înlocui
hotelul, restaurantul sau mijlocul de transport iniţial, asigurând servicii de calitate egală sau superioară, ambele situaţii neconstituind motiv de anulare a excursiei.
05
Agenţia poate anula, reprograma sau recalcula o acţiune turistică dacă grupul minim necesar nu s-a realizat, având obligaţia de a informa turiştii cu minimum 15 zile înaintea plecării. În cazul reprogramării sau a majorării preţului excursiei, ca urmare a acestui caz, turiştii au posibilitatea de a accepta noua dată de plecare, respectiv noul preţ sau de a se retrage fără penalizări. De asemenea, agenţia poate anula o excursie în cazul neobţinerii vizelor necesare realizării acesteia. Turistul este obligat să comunice agenţiei decizia sa în termen de 5 zile calendaristice de la primirea înştiinţării privind modificările.
06
Deoarece pentru retragerile din orice motiv înaintea plecării se aplică penalizări conform contractului, pentru a nu pierde sumele achitate, se recomandă plata unei asigurări storno (aproximativ 1,5% din preţul excursiei), care prevede restituirea banilor când nu se mai poate participa la excursie datorită îmbolnăvirilor, deceselor, accidentelor, furtului sau distrugerii paşaportului, devastării domiciliului în urma unui incendiu, a unei explozii, a unui furt ori a unei calamităţi naturale etc. Asigurarea storno se face la filiala unei societăţi de asigurări din localitatea în care îşi are sediul agenţia de turism care a efectuat înscrierea turistului.
07
În cazul în care turistul renunţă la excursie, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalităţi calculate din valoarea totală a excursiei: a) 25 % din preţul pachetului de servicii, pentru retragerea cu până la 30 zile calendaristice înainte de plecare/ intrare; b) 50 % din preţul pachetului de servicii, pentru retragerea în intervalul 29-16 de zile calendaristice înainte de plecare / intrare; c) 100 % din preţul pachetului de servicii, pentru retragerea în intervalul 15-0 zile calendaristice înainte de plecare / intrare sau dacă turistul nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de plecare, dacă nu poate pleca în călătorie pentru că nu are actele în regulă sau dacă este întors de la graniţă de către poliţia de frontieră. d) 100 % din preţul pachetului de servicii, în cazul în care turistul a achiziţionat pachetul de servicii turistice din cadrul programelor speciale de tip Early Booking, Black Friday, Last Minute, sau alte programe similare indiferent de data la care turistul solicită renunţarea.
08 09
Retragerea sumelor de către turist se va face în termen de 5 zile de la data depunerii cererii. Agenţia va acorda despăgubiri în funcţie de gradul de nerespecatre a obligaţiilor din contract, despăgubiri cumulate ce nu pot depăşi cel mult de două ori valoarea serviciilor turistice neprestate, conform analizei de preţ.
10
Agenţia Christian Tour nu se poate face responsabilă de situaţii în care apar nemulţumiri ca urmare a sesizării unor eventuale discordanţe dintre clasificarea oficială a anumitor servicii turistice (hoteluri, transport, restaurante etc.) şi calitatea acestora. Clasificarea unităţilor de cazare din anumite ţări vizitate, aşa cum este prezentată în ofertă, este cea oficial acordată de ministerele de resort din ţările respective şi poate să nu corespundă întotdeauna cu clasificarea unităţilor de cazare din România. De aceea, în programele excursiilor este precizata cazarea la 3* şi 2*, chiar dacă imensa majoritate a hotelurilor folosite este de cel puţin 3*.
11
Menţiunea în textul programului „Cazare la Paris” se referă şi la hotelurile din suburbiile marilor oraşe, la fel cum menţiunea: „cazare în zonă”, face referire şi la acele unităţi hoteliere care se află la o distanţă de până la 100 km în jurul destinaţiei menţionate.
12
Anumite programe turistice includ şi cazări pe ferry boat. Cabinele de ferry boat au de regulă paturi suprapuse şi nu au întotdeuna în dotare grup sanitar propriu, acesta fiind comun pentru mai multe cabine.
13
Micul dejun diferă, de asemenea, de la o ţară la alta, acesta putând fi gen bufet sau continental etc. De regulă, în Italia şi Franţa nu se pune accent deosebit pe micul dejun. Cu toate acestea, agenţia Christian Tour este preocupată de a contracta acele hoteluri care oferă şi un mic dejun consistent, gen bufet. Aceasta nu este însă o regulă. În respectul faţă de regulile internaţionale, este interzis de a scoate mâncare sau băutură din restaurante sau de a se aduce mâncare sau băutură în restaurante pentru consum. Turiştii care încalcă aceste norme sunt pasibili să fie obligaţi la o plată suplimentară către restaurant.
14
Transportul se asigură cu autocare şi companii aeriene licenţiate. În cazul transportului cu autocarul, se fac opriri regulate la intervale de 2,5–3 ore, pentru necesităţi, servirea mesei etc. Toaletele din autocare nu se folosesc, iar fumatul în autocar este interzis.
15
Excursiile opţionale se referă la acele excursii care nu sunt incluse în costul pachetului turistic, acestea putând fi cumpărate sau nu de către turişti. Inscrierea şi plata excursiilor opţionale – în cazul excursiilor organizate de terţi sau parteneri locali – pot fi comandate şi plătite şi la faţa locului, direct reprezentanţilor locali. În preţul excursiilor opţionale nu este inclusă şi intrarea la obiectivele turistice. Pe durata circuitelor, tururile de oraş se fac pietonal sau cu mijloace de transport locale, dacă în program nu este precizat altfel. Datorită restricţiilor de circulaţie în marile oraşe, autocarele nu au voie să intre în incinta sau în apropierea anumitor obiective turistice.
16
Agenţia Christian Tour foloseşte în circuitele pe care le organizează ghizi români autorizaţi. Conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul oraşelor, muzeelor, monumentelor, aşezăminte de cult etc. Astfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice, de obicei în autocar, iar ghidajul cu ghizi autorizaţi locali, acolo unde nu sunt prevăzuţi în program, putând fi posibil doar dacă grupul de turişti consimte la angajarea acestora, urmând ca ghidul român să efectueze traducerea. Vizitarea muzeelor, datorită intereselor şi gusturilor diferite ale turiştilor, se face individual, cu stabilirea în prealabil de către ghid a locului şi a orei de întâlnire cu grupul. Anumite obiective turistice incluse în program pot să-şi modifice orarul de vizitare fără înştiinţare prealabilă. În acest sens, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare.
17
Pe parcursul circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, uzual între 20:00 şi 22:00, putând apărea întârzieri datorită condiţiilor de trafic, vreme etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta,
în funcţie de programul turistic. Agenţia nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic datorită condiţiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea anumitor sectoare de drum etc.), a întârzierii turiştilor la punctele stabilite pentru întâlnire, a vremii sau a vămilor.
18
Taxele de aeroport şi de securitate pot fi modificate de către companiile aviatice fără înştiintare prealabilă, agenţia urmând a informa turiştii despre aceste modificări.
19
Agenţia nu se poate face răspunzătoare pentru nerespectarea programului turistic din vina turiştilor (întarzieri la program, atitudini ofensatoare sau ostile faţă de ghid sau faţă de conducătorii auto etc.).
20
Răspunderea privind pierderea, furtul, deteriorarea bagajelor, a obiectelor personale sau a actelor de călătorie este în sarcina turiştilor. Pe durata trasportului, bagajele turiştilor sunt asigurate de către firma transportatoare. În cazul pierderii bagajelor sau a furtului din bagaje pe durata transportului cu avionul, turistul îşi va adresa plângerea direct companiei aeriene.
21
Ocuparea locurilor în autocar se face în functie de data înscrierii. Locurile sunt confirmate de către agenţie la data achitării avansului, exceptând persoanele care călătoresc singure. Alocarea locurilor în cazul transportului cu avionul se face doar la birourile de check-in. Agenţia nu are obligaţia alocării unui anumit tip de camere la hotelurile pentru care s-a facut rezervarea, decât dacă acest lucru s-a precizat în contractul turistic, astfel camerele se alocă la recepţia hotelului. Oferta generală a agenţiei este bazată de regulă pe camere standard, dacă nu este altfel precizat, multe hoteluri percepând taxe suplimentare pentru alocarea preferenţială a anumitor tipuri de camere.
22
Camerele cu 3 paturi (triple) pot fi: a) cu 3 paturi de acelaşi fel sau b) cu 2 paturi de acelasi fel şi unul pliant sau c) cu un pat matrimonial şi unul normal sau pliant. Structura camerelor triple se ştie numai la faţa locului.
23
Copiii minori (sub 18 ani) pot ieşi din ţară dacă: a) sunt însoţiţi de ambii părinţi sau b) sunt însoţiţi de un părinte care are acordul notarial sau certificatul de deces al celuilalt, ori hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare a copilului etc. sau c) sunt însoţiţi de o persoană care are asupra sa propriul certificat de cazier judiciar şi declaraţiile notariale ale celor doi părinţi. Nerespectarea celor de mai sus duce la oprirea la frontiera română a copiilor, caz în care agenţia nu răspunde de consecinţe.
24
Dacă turistul este nemulţumit de serviciile turistice primite, are obligaţia de a întocmi o sesizare în scris, clar şi explicit cu privire la deficienţele constatate legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atât Agenţiei (ghidului însoţitor), cât şi prestatorului de servicii (conducerii hotelului, restaurantului) înainte de terminarea sejurului. Reclamaţiile făcute după terminarea sejurului nu pot fi identificate şi deci nu pot fi luate în considerare.
25
Atât agentia, cât şi prestatorul de servicii vor acţiona imediat pentru soluţionarea sesizării. În cazul în care sesizarea nu este soluţionată sau este soluţionată parţial, turistul va depune la sediul agenţiei o reclamaţie în scris, în termen de maxim 3 zile calendaristice de la încheierea călătoriei.
26
Dacă în urma analizei reclamaţiei se constată că agenţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, acesta va propune alternative de compensare sau va despăgubi turiştii reclamanţi cu contravaloarea serviciilor neprestate sau incomplet prestate, în termen de 30 de zile de la data depunerii reclamaţiei. Agenţia nu ia în considerare reclamaţiile sau notificările făcute în nume colectiv.
27
Tarifele, datele de plecare precum şi durata circuitelor prezentate în catalog sunt valabile la data redactării catalogului, acestea putând suferi mici modificări. Întotdeauna vor avea prioritate informaţiile actualizate primite în agenţie.
28
Imaginile prezentate în catalog au caracter informativ şi nu au valoare contractuală.
175
DENUMIRE OBIECTIV
TURCIA BISERICA SFANTA SOFIA PALATUL TOKPAPI - muzeul TOPKAPI - APART. HAREM PALATUL DOLMABAHCE DOLMABAHCE - HAREMUL MUSEUM PASS 72 ORE / 3ZILE MUZEUL IN AER LIBER- GOREME UCHISAR ORASUL SUBTERAN KAYMAKLY MORMANTUL MEVLANA CASCADA MANAVGAT TEATRUL DIN ASPENDOS HYERAPOLIS+ PISCINA CLEOPATREI CASTELUL MEDIEVAL- MUZEUL DE ARHEOLOGIE SUBMARINA CETATEA ANTICA DYDYMA COMPLEXUL EFES CASA FECIOAREI MARIA CETATEA PERGAMON - ACROPOLE TELEGONDOLA-Pergamon dus-intors CETATATEA TROIA
LOCATIE ISTANBUL ISTANBUL ISTANBUL ISTANBUL ISTANBUL ISTANBUL GOREME UCHISAR KAYMAKLY KONYA ANTALYA ANTALYA PAMUKKALE
PRET 30 TL 30 TL 15 TL 30 TL 20 TL 80 TL 20 TL 6 TL 20 TL 5 TL 5 TL 20 TL 25 TL
DENUMIRE OBIECTIV
CEHIA MANASTIREA LORETA HRADUL + CATEDRALA SF VIT + ULITA AURARILOR BISERICA SF NICOLAE CASTELUL KARLSTEIN CASTELUL KONOPISTE CASTELUL CESKY KRUMLOV PESTERA PUNKVA
LOCATIE
PRET
PRAGA
130 CZK
PRAGA PRAGA KARLSTEIN BENESOV KRUMLOV BLANSKO
250 CZK 100 CZK 270 CZK 220 CZK 240 CZK 170 CZK
POLONIA MUZEUL LAGARULUI DE AUSCHWITZ 40 PLN CONCENTRARE DE LA AUSCHWITZ VARSOVIA 22 PLN MUZEUL CHOPIN ITALIA BODRUM 25 TL CASTELUL SFORZESCO MILANO 8€ DYDYMA 10 TL MILANO 6€ OPERA SCALA KUSADASI 30 TL MILANO 10 € DOMUL KUSADASI 15 TL VERONA 10 € ARENELE ROMANE BERGAMA 25 TL VERONA 8€ CASA JULIETEI VERONA 3€ Basilica San Zeno BERGAMA 12 TL VENETIA 7€ CAMPANILA CANAKKALE 20 TL VENETIA 16 € PALATUL DOGILOR VENETIA 12 € MUZEUL CARRER VENETIA 3€ BASILICA SAN GIOVANI ET PAOLO FLORENTA 6€ Biserica St Croce FLORENTA 10 € BAPTISTERIUL FLORENTA 8€ PALAZZO VECHIO FLORENTA 13 € PALAZZO PITTI FLORENTA 38 € GALERIILE UFFIZZI PISA 18 € TURNUL INCLINAT PISA 5€ BAPTISTERIUL SIENA 4€ DOMUL SIENA 8€ PALLAZO COMUNALE GRECIA COLOSSEUM ROMA 12 € TRENULET - TUR ORAS RODOS RODOS 7€ ROMA 6€ MUZEELE CAPITOLINE RODOS 7€ CASTELUL CRUCIATILOR ROMA 6€ BASILICA SAN PIETRO ROMA 8€ CASTEL SANT’ANGELO CROATIA VILA D’ESTE TIVOLI 11 € PARCUL NATIONAL PLITVICE PLITVICE 110 HRK NAPOLI 11 € ORASUL ANTIC POMPEI GENOVA 8€ PALATUL DUCAL GENOVA 26 € ACVARIUL SLOVENIA 4€ TREN SESTRI LEVANTE - Cinque Terre GENOVA PESTERA POSTOJNA POSTOJNA 20 € VATICAN AUSTRIA VATICAN 16 € MUZEUL VATICAN PALATUL SCHONBRUNN VIENA 22 € PALATUL HOFBURG - audio ghid VIENA 11,5 € PALATUL HOFBURG - AP. IMPERIALE + MUZEUL SISI - tur ghidat VIENA 13,5 € TICKETUL SISI - VIENA 25,5 € VIENA 18,9 € VIENNA CARD - 48 ORE VIENA 14 € KUNSTHISTORISCHES MUSEUM CU BIRJA PRIN VIENA - MICUL CIRCUIT trasura pt 4 persoane VIENA 55 € CU BIRJA PRIN VIENA - MARELE CIRCUIT trasura pt 4 persoane VIENA 80 € TRANSPORTUL PUBLIC IN VIENNA BILET CALATORIE UNICA VIENA 2,2 € Elveția TRANSPORTUL PUBLIC IN VIENNA CASTEL CHILLON MONTREUX 12 CHF ABONAMENT 24 ORE VIENA 7,6 € TREN ZERMATT - GORNERGRAT ZERMATT 84 CHF TELECABINA ZERMATT - MATTERHORN ZERMATT 99 CHF MELK 12 € ABATIA MELK - tur ghidat TRENULET - TUR GENEVA GENEVA 12 CHF ABATIA MELK - fara ghid local MELK 10 € CATEDRALA SF VICENTIU GENEVA 6 CHF CASA LUI MOZART SALZBURG 10 € CASCADA RINULUI SCHAFFHAUSEN 6 CHF SALZBURG CARD - 24 ore SALZBURG 27 € FORTAREATA HOHENSALZBURG Franța funicular; acces fortareata SALZBURG 11,30 € TELECABINA - Aiguille du Midi CHAMONIX 84 € FORTAREATA HOHENSALZBURG PALATUL D’ISLE ANNECY 6€ fara funicular SALZBURG 8€ TURNUL EIFFEL - liftul etajul 2 PARIS 9€ FUNICULAR - Acces fortareata TURNUL EIFFEL - liftul etajul 3 PARIS 15,50 € HOHENSALZBURG SALZBURG 8€ TURNUL EIFFEL - scari etajul 2 PARIS 5€ PALATUL HOFBURG - AP. IMPERIALE INNSBRUCK 8€ PALATUL VERSAILLES VERSAILLES 15 € DOMUL INVALIZILOR + GERMANIA MORMANTUL LUI NAPOLEON PARIS 9,5 € CASTELUL NEUSCHWANSTEIN SCWANGAU 12 € SAINTE CHAPELLE PARIS 8,5 € SCWANGAU 3,5 € Urcarea la NEUSCHWANSTEIN NOTRE DAME- acces 2 turnuri PARIS 8,5 € CASTELUL LINDERHOF ETTAL 11 € PANTEONUL PARIS 7,5 € DRESDA 10 € PALATUL ZWINGER BASILICA SACRE COEUR - FUNICULAR PARIS 1,70 € MUZEUL PERGAMON BERLIN 14 € ARCUL DE TRIUMF PARIS 9,5 € PALATUL CHARLOTTENBURG BERLIN 12 € BILETE METROU, AUTOBUZ, ZONA 1-3 PARIS 1,7 € Abonament 1 zi “MOBILIS” - PARIS 6,8 € PALATUL SANSSOUCI POTSDAM 12 € 176
DENUMIRE OBIECTIV
PARIS VISIT - 1 ZI PARIS VISIT - 2 ZILE MUZEUL LUVRU MUZEUL D’ORSAY PALATUL FONTAINEBLEAU CASTELUL CHAMBORD CASTELUL BLOIS VAPORAS ILL - CROAZIERA
LOCATIE
PRET
PARIS 10,85 € PARIS 17,65 € PARIS 12 € PARIS 11 € FONTAINEBLEAU 11 € CHAMBORD 11 € BLOIS 9,8 € STRASBOURG 8€
BELGIA VAPORAS GENT GENT 7,5 € ANVERS 4€ CATEDRALA OLANDA RIJKMUSEUM AMSTERDAM 17,5 € AMSTERDAM 15 € MUZEUL VAN GOGH MAREA BRITANIE CATEDRALA CANTERBURY CANTERBURY 10,5 GBP 8,9 GBP METROU LONDRA - ABONAMENT 1 ZI LONDRA LONDRA 22 GBP TURNUL LONDREI LONDRA 15 GBP CATEDRALA SF PAUL MADAM TUSSAUDS - MUZEUL LONDRA 30 GBP FIGURILOR DE CEARA LONDRA 18 GBP WESTMINSTER ABBEY PALATUL WINDSOR WINDSOR 16,65 GBP DUBLIN 4,5 € CASTELUL DUBLIN DUBLIN 18 € FABRICA GUINNESS STIRLING 14 GBP CASTELUL STIRLING SUEDIA PRIMARIA STOCKHOLM 15 € STOCKHOLM 600 SEK MUZEUL VASA STOCKHOLM 170 SEK SKANSEN - MUZEUL SATULUI STOCKHOLM 1000 SEK PALATUL DROTTNINGHOLM UPPSALA 1220 SEK CATEDRALA UPPSALA NORVEGIA PALATUL REGAL OSLO 95NOK OSLO 1500 NOK PRIMARIA BERGEN 85 NOK TELECABINA BERGEN - VF FLOYEN DANEMARCA PALATUL ROSENBORG COPENHAGA 90 KR SPANIA SAGRADA FAMILIA BARCELONA 14,8 € MUZEUL PICASSO BARCELONA 11 € 4€ Catedrala La Seo del Salvador ZARAGOZA MADRID 14 € Muzeul Prado ESCORIAL 10 € Manastirea - El Escorial MEZQUITA- CATDEDRAL CORDOBA 8€ CATEDRALA + BISERICA SAN JUAN TOLEDO 11 € PALATUL ALCAZAR SEVILLA 9€ SEVILLA 8€ CATEDRALA 8€ Biserica San Isidoro, Panteonul LEON LEON 8€ Catedrala GRANADA 4,5 € Catedrala Palacio del Marques VALENCIA 4€ PORTUGALIA MANASTIREA JERONIMOS LISABONA 10 € ALCOBACA 6€ MANASTIREA ALCOBCA BATALHA 6€ MANASTIREA BATALHA Castelul Templierilor + TOMAR 6€ Manastirea Tomar COIMBRA 2€ CATEDRALA UNIVERSITATEA COIMBRA 9€ PORTO 3,5 € Biserica Sf. Francisc
Preturile sunt valabile la data tiparirii catalogului, iar agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele modificari ulterioare
CHRISTIAN HOPE Îm preu nă hrăn i m spe ra nţa c u fa pt e bune !
Î
n ultimii 18 ani am învățat cât de dificil este să crești și să te dezvolți prin propriile puteri însă prin muncă, ambiție și determinare am reușit să devenim cel mai mare tour operator din România.
Privind în urmă, am realizat cât de mult ar fi însemnat pentru noi, ca echipă mică și cu visuri mari, susţinerea din partea cuiva. Tocmai de aceea, ajunși în punctul în care avem puterea să venim în sprijinul comunității cu care ne-am împrietenit deja de mult timp, am pus bazele fundației Christian Hope, menită să ofere cât mai mult ajutor tuturor persoanelor cu care viața nu a fost blândă. Mii de copii din România fac parte din familii pentru care și pâinea reprezintă un lux. Familii care locuiesc în case dărâmate sau, mai rău, chiar sub cerul liber. Iar copiii nu au altă opțiune decât să învețe să supraviețuiască și să se maturizeze mult mai devreme decât și-ar dori. Alte mii sunt loviți de boli incurabile și își petrec mai toată copilăria în spitale, unde fac față unor tratamente pe care mulți dintre adulți nu le-ar putea suporta. Sunt oameni care nu au ales să ajugă în situații critice, dar se află în ele. Copii care, teoretic, nu au nici un fel de viitor. Practic însă, Christian Hope își propune să schimbe în bine destinul persoanelor nevoiașe și să le ofere copiilor o șansă la viață, la educație, la un trai decent. În ultimii ani am descoperit, verificat și contribuit la ajutorul multor familii care aveau nevoie de noi. Care erau disperate să supraviețuiască și pentru care am oferit tot ce ne-a stat în putință. Și pe care încă le ajutăm. Pentru că au nevoie de sprijin constant, de speranță... Fii alături de noi și nu rămâne indiferent la suferința celor din jur. Înscrie-te în echipa noastră de voluntari și întinde o mână de ajutor sau donează o sumă de bani. Un gest mărunt poate face o diferență majoră!
Pentru a te înscrie ca și voluntar, scrie-ne pe adresa contact@christianhope.ro, iar donații în RON sau EURO poți face în conturile: RO52BTRLRONCRT0315902501 (RON) RO74BRDE445SV28084054450 (RON) RO02BTRLEURCRT0315902501 (EURO) RO66BRDE445SV28084214450 (EURO) Christian Hope are planuri mari de viitor și ne-am bucura ca și tu să faci parte din ele.
Bucuria de pe chipul oamenilor a devenit misiunea noastră supremă și ne luptăm să le schimbăm destinele. Vrem să le oferim șansa la o viaţă mai bună, la o educaţie adecvată, la o familie, la fericire. Pentru că toţi avem dreptul să visăm și să sperăm la un trai mai bun!
Branch Office – Kogălniceanu Bd. Mihail Kogălniceanu 23, Sector 5, Bucureşti tel.: (+4) 021 313 52 26 Email: kogalniceanu@christiantour.ro
NOU! Branch Office – Gara de Nord Piaţa Gării de Nord, nr. 3-5, Bucureşti tel.: (+4) 021 211 11 39 E-mail: garadenord@christiantour.ro
Branch Office – Arad Bd. Revoluţiei, nr.31, ap.17, sc. A, Arad Tel: (+4) 0357 711 128; (+4) 0357 711 129 Email: arad@christiantour.ro
Branch Office – Magheru Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 25, Sector 1, Bucureşti tel.: (+4) 021 312 01 66; (+4) 021 312 01 53 Email: magheru@christiantour.ro
Branch Office – Mihai Bravu Sos. Mihai Bravu 39, bl. P15, Sector 2, Bucureşti tel: (+4) 021 252 19 40 mihaibravu@christiantour.ro
Branch Office - Focşani Str. Republicii, nr.68, Focşani Tel: (+4) 0337 711 140 Email: focsani@christiantour.ro
Branch Office – Moşilor Calea Moşilor 199, bl. 3, Sector 2, Bucureşti tel.: (+4) 021 210 16 87 Email: mosilor@christiantour.ro
Branch Office – Dorobanţi Calea Dorobanţi nr.54, Sector 1, Bucureşti tel.: (+4) 021 211 11 49 Email: dorobanti@christiantour.ro
Branch Office – Deva Bd. Decebal, bl.C, Deva Tel: (+4) 0354 710 310; (+4) 0354 710 311 Email: deva@christiantour.ro
Branch Office – City Mall Şoseaua Olteniţei nr. 2, Sector 4, Bucureşti tel.: (+4) 021 317 04 35 Email: citymall@christiantour.ro
Branch Office – Timişoara Str. Carol Telbisz nr. 3 (Centrul Comercial Bega – parter), Timişoara tel.: (+4) 0256 240 321; Email: banat@christiantour.ro
Branch Office – Ploieşti Bd. Republicii, nr.169, bl.26F, parter, Ploieşti Tel: (+4) 034 471 0305 Email: ploiesti@christiantour.ro
Branch Office – Liberty Center Liberty Center, parter, Calea Progresului nr. 151-171, Sector 5, Bucureşti; tel.: (+4) 021 369 98 35 Email: libertycenter@christiantour.ro Branch Office – Plaza Mall Plaza Mall, Bd. Timisoara nr. 26, Sector 6, Bucureşti tel.: (+4) 0374 913 442 Email: plaza@christiantour.ro
Branch Office – Cluj-Napoca Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 10, Cluj-Napoca tel.: (+4) 0264 411 101 Email: cluj@christiantour.ro Branch Office – Bacău Strada Erou Gh. Rusu, Nr. 2 (lânga Casa de Cultură), Bacău tel.: (+4) 0234 525 298; Email: bacau@christiantour.ro
Branch Office – Vitan Mall Vitan Mall, Calea Vitan nr.55-59, Sector 3, Bucureşti tel.: (+4) 0374 913 443 Email: vitan@christiantour.ro
Branch Office – Iaşi Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1C, Iaşi tel.: (+4) 0232 267 261 Email: iasi@christiantour.ro
Branch Office – Galeriile Titan Str. Liviu Rebreanu nr.6A, Sector 3, Bucureşti tel.: (+4) 0314 282 238 Email: titan@christiantour.ro
Branch Office – Constanţa Bd. Tomis nr. 60, Constanţa tel: (+4) 0241 550 180; (+4) 0241 550 200 Email: constanta@christiantour.ro
Branch Office – Mall Promenada Mall Promenada, Calea Floreasca nr. 246B, Sector 1, Bucureşti tel.: (+4) 0314 253 843 Email: promenada@christiantour.ro
Branch Office – Galaţi Str. Brăilei, nr. 4, Galaţi Tel: (+4) 0236 317 077; (+4) 0236 318 018 Email: galati@christiantour.ro
Nou! Branch Office – Băneasa Mall Băneasa Mall, parter, Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 44A Sector 1, Bucureşti tel: (+4) 031 710 56 20 Email: baneasa@christiantour.ro Nou! Branch Office – MegaMall Mega Mall, nivel –1; Bld. Pierre de Coubertin, nr. 3–5 Sector 2, Bucureşti tel: (+4) 031 710 55 22 Email: megamall@christiantour.ro NOU! Branch Office – Universitate Bld. Regina Elisabeta, nr. 29-31 Sector 5, Bucuresti tel: (+4) 021 314 14 92 Email: universitate@christiantour.ro
Branch Office - Buzău Bd. Unirii, nr. 232, Aurora Mall, Buzău Tel: (+4) 0338 71 03 10 Email: buzau@christiantour.ro Branch Office – Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian, nr.145, bl. D4, parter, Rm. Valcea Tel: (+4) 0250 730 202 Email: rmvalcea@christiantour.ro
Branch Office – Suceava Centrul Comercial Bucovina, Str. Ştefan cel Mare, nr. 56, Suceava tel.: (+4) 033 071 08 44; (+4) 033 071 08 45 Email: suceava@christiantour.ro Branch Office – Piatra Neamţ Bd.Traian, S3, parter, Piatra Neamţ Tel: (+4) 021 270 00 91 Email: pneamt@christiantour.ro Branch Office – Chişinău Bd. Constantin Negruzzi, nr. 5, Chişinău tel.: (+3) 732 227 00 90 Email: chisinau@christiantour.ro
FRANCIZE CHRISTIAN TOUR Sun Travel - Sf. Gheorghe Str. Grof Miko Imre, Nr. 6, Parterul Magazinului Şugaş, Sfântu Gheorghe tel.: 0267 – 312330; 310047 Email: suntravel@suntravel.ro Sun Travel - Miercurea Ciuc Str. Revoluţiei din Decembrie Nr. 9, Sc. B, Ap. 1; Miercurea Ciuc tel.: 0266 – 315476 Email: mciuc@suntravel.ro Blue Travel Str. Nicolae Bălcescu, bl.45, parter, Giurgiu tel.: (+4) 0371 325 031 Email: office@bluetravel.eu
Branch Office – Sibiu Piaţa Mare, nr.16, Sibiu Tel: (+4) 0369 710 310 Email: sibiu@christiantour.ro Branch Office – Brăila Str. Ana Aslan, nr.42-44, Brăila Tel.: (+4) 0339 710 310; (+4) 0339 710 311 Email: braila@christiantour.ro
www.christiantour.ro