7 minute read
Ant-Man and the Wasp: Quantumania
- de la multiverse la microverse
Cu „Black Panther: Wakanda Forever”, cea de-a patra fază a Universului Cinematic Marvel (MCU) s-a încheiat, iar cu „Ant-Man and the Wasp: Quantumania” se dă startul fazei cinci. Se trece astfel de la Multiverse la Microverse, a.k.a. Quantum Realm (Tărâmul Cuantic), chiar dacă toate filmele din fazele 4-6 sunt cunoscute și drept The Multiverse Saga. Dacă până acum, eroii din filmele Marvel și-au purtat aventurile prin tot felul de realități paralele, acum ei vor trebui să salveze lumea luptându-se prin Quantum Realm, un tărâm subatomic care există în interiorul lumii noastre, dar în același timp în afara ei; o lume în afara timpului și spațiului în care trăiește o civilizație secretă.
Advertisement
În cea de-a 3-a parte a francizei, supereroii Scott Lang (Paul Rudd) și Hope Van Dyne (Evangeline Lilly) se reunesc pentru a-și continua aventurile întruchipându-i pe OmulFurnică și pe Viespea. O vor face alături de părinții lui Hope, Hank Pym (Michael Douglas) și Janet Van Dyne (Michelle Pfeiffer), dar și alături de fiica lui Scott, Cassie Lang (Kathryn Newton).
Apropo de aceasta, Cassie e un mic geniu, iar un gadget pe care-l dezvoltă va da totul peste cap și va face ca întreaga ei familie să ajungă captivă în Tărâmul Cuantic. Aici, cei cinci vor ajunge să interacționeze cu tot felul de creaturi ciudate într-o aventură care va testa limitele posibilului și imposibilului și care va influența restul filmelor Marvel din acest an.
În orașul Axia din Tărâmul Cuantic, ei vor descoperi o nouă civilizație al cărei guvernator este Lord Krylar (interpretat de minunatul Bill Murray), un personaj bizar și egocentrist, căruia îi place să se bucure de luxul pe care i-l oferă statutul privilegiat. De asemenea, între el și Janet ar exista o legătură misterioasă pe care aceasta își dorește să o țină ascunsă de toată lumea. Un alt personaj important din poveste este Jentorra (Katy M. O’Brian), conducătoarea puternică și respectată a Luptătorilor pentru Libertate. Viețile lor au fost date peste cap de apariția unui antagonist extrem de puternic și care va ajunge în conflict și cu eroii noștri: Kang.
Dincolo de Tărâmul Cuantic, care va deveni teren comun pentru multe dintre filmele Marvel care vor urma, Kang the Conqueror (Jonathan Majors) este cel mai important element din acest film. Despre el se spune că ar fi și cel mai temut răufăcător din întregul MCU.
Kang este un călător în timp și un adversar din multivers, care acum se trezește blocat în Tărâmul Cuantic. De asemenea, nu e prima dată când fanii Marvel se întâlnesc cu Kang. O altă versiune a sa dintrun alt timeline este personajul He Who Remains, creatorul Time Variance Authority (TVA), care ne-a fost prezentat în primul sezon din „Loki” (2021) - un serial care trebuie neapărat văzut înainte de această parte din franciza Ant-Man. De altfel, Majors a spus despre Kang că e foarte diferit de He Who Remains, două personaje complet diferite. De aceea, felul în care-l joacă în „Ant-Man 3” pe Kang este diferit de felul în care l-a jucat pe He Who Remains în „Loki”.
Regizorul Peyton Reed l-a comparat pe Kang cu Alexandru cel Mare, susținând că personajul istoric a fost o sursă de inspirație pentru Majors în compunerea personajului său. Mai mult, Majors s-a transformat fizic pentru acest rol, punând pe el încă 5 kilograme de mușchi. De fapt, transformarea fizică l-a ajutat pe Majors și pentru un alt film, care va avea premiera luna viitoare: „Creed 3”.
Puterea lui Kang stă în primul rând în abilitatea sa de a controla timpul, de a experimenta trecutul, prezentul și viitorul în același moment, ceea ce i-a permis să cucerească numeroase lumi și să acumuleze din fiecare tehnologii care l-au transformat într-unul dintre cele mai puternice și temute personaje din Univers. Întrun fel, Kang este și nemuritor, pentru că a abuzat de atât de multe ori de timeline încât există o infinitate de variante ale sale împrăștiate prin toate universurile paralele. Asta înseamnă că indiferent de câte ori Kang este înfrânt, misiunea sa va fi continuată de o altă versiune a sa.
Acestui personaj incredibil de puternic i se va opune cel mai mic dintre eroii Marvel, dar probabil cu cea mai mare inimă.
Pe 17 februarie vom vedea cum AntMan va reuși să-l învingă pe cel care nu poate fi surprins de nimic, pentru că trăiește în același timp în trecut, prezent și viitor.
Titlu original: ANT-MAN AND THE WASP: QUANTUMANIA
Regia: Peyton Reed
Cu: Michelle Pfeiffer, Evangeline Lilly, Paul Rudd
Gen: Acţiune
Durata: 125 de minute
Distribuit de: Forum Film România
Premieră în România: 17 Februarie 2023
Unul dintre marile plusuri pe care le are cinematografia este acela de a aduce în faţa noastră fascinante poveşti adevărate. De data aceasta ne întâlnim cu povestea lui Emmett Till, adusă altfel în atenţia spectatorilor.
În timp ce vizitează familia unchiului său din Money, Mississippi, Emmett Till, în vârstă de 14 ani, un afro-american din Chicago, este ucis cu brutalitate, pe 28 august 1955, pentru că ar fi flirtat cu o femeie albă de 21 de ani, în magazinul soţului acesteia, fapt petrecut cu patru zile mai devreme. El a intrat, a cumpărat nişte bomboane şi la ieşire a fost auzit spunând: „La revedere, fată!”. Nu existau martori în magazin, dar Carolyn Bryant – femeia din spatele tejghelei – a afirmat mai târziu că i-a făcut avansuri şi a fluierat-o în timp ce ieşea. Roy Briant, soţul femeii, a decis să-şi răzbune consoarta „agasată” şi alături de un cumnat l-au luat cu forţa pe Till în maşină. Trei zile mai târziu, cadavrul său a fost recuperat, dar a fost atât de desfigurat încât Mose Wright, unchiul lui Till, nu a putut să îl identifice decât după un inel. Autorităţile doreau să îngroape cadavrul rapid, însă mama lui Till a solicitat să fie trimis la Chicago. Mai mult decât atât, aceasta a decis să aibă o înmormântare cu sicriu deschis, astfel încât toată lumea să poată vedea ce i-au făcut criminalii rasişti singurului ei fiu.
Practic, pelicula „Till” vorbeşte despre viaţa mamei lui Till de după uciderea acestuia, în special despre lupta ei împotriva unui sistem rasist, în cei mai grei ani pe care populaţia afroamericană din SUA i-a îndurat în secolul precedent.
Titlu original: TILL
Regia: Chinonye Chukwu
Cu: Danielle Deadwyler, Jalyn Hall
Gen: Biografic, Dramă
Durata: 130 de minute
Distribuit de: Forum Film România
Rolul principal, cel al lui Mamie Till-Mobley, este jucat de Danielle Deadwyler, cunoscută publicului după rolurile din „The Harder They Fall” şi „Station Seven”. Interpretarea sa a atras atenţia multor critici, fiind inclusiv nominalizată pentru premiile BAFTA, la categoria cea mai bună actriţă într-un rol principal.
Whoopi Goldberg şi Frankie Faison joacă şi ei în pelicula regizată de Chinonye Chukwu, o cineastă aflată la al treilea lungmetraj din carieră.
„Till” nu este neapărat un favorit al premiilor BAFTA şi Oscar, dar este genul de film care va marca pentru o lungă perioadă spectatorii, deşi, paradoxal, momentul tragic de la care pleacă filmul are o abordare diferită faţă de cum ne-am fi aşteptat.
Din 17 februarie va rula şi în cinematografele din România.
Premieră în România: 17 Februarie 2023
Lumea asasinilor este una misterioasă.
Învăluită într-o reţea de crimă organizată şi corupţie politică, munca unui ucigaş sub contract este, în general, ceva despre care oamenii ştiu, dar nu au o experienţă directă, ceea ce o face de fiecare dată la fel de fascinantă pentru publicul de cinema. Acum, o nouă abordare a arhetipului personajului asasin este explorată cu Assassin Club, ce ajunge în luna februarie pe marile ecrane.
Henry Golding (Crazy Rich Asians), Noomi Rapace (Prometheus), Sam Neill (Jurassic Park) şi Daniela Melchior (SuicideSquad) au colaborat pentru filmul AssassinClub, cu acţiunea desfăşurată pe meleagurile italiene. Veteranul EuropaCorp, compania de producţie fondată de Luc Besson, Camille Delamarre (Transporter:Refueled) regizează filmul, care a încheiat filmările în 2021
„Assassin Club oferă experienţa cinematografică pe care publicul o îndrăgește”, a declarat Ellen Wander, CEO Film Bridge International. „Va fi o plimbare palpitantă pentru publicul din întreaga lume.”
Assassin Club are loc în lumea spionilor internaţionali şi a asasinilor de elită. În această lume a ucigaşilor contractuali, Morgan Gaines (Henry Golding) este cel mai bun dintre cei mai buni. Când Morgan este angajat pentru a ucide şase oameni în întreaga lume, el descoperă curând că toate ţintele sunt şi ei asasini angajaţi pentru a-l omorî pe el. Rapace îl interpretează pe Falk, singurul asasin cu abilităţi care se potrivesc cu ale protagonistului. Sub îndrumarea mentoru-
Regia:
Gen:
Distribuit
Premieră lui său, Jonathan Caldwell (Neill), Morgan trebuie să-i învingă pe Falk şi pe ceilalţi asasini pentru a se menţine în viaţă, cât şi pe iubita lui Sophie (Melchior), pe care o folosesc ca pion în jocul lor mortal, forţându-l pe Morgan să facă un sacrificiu imposibil: singura cale de a-i salva viaţa este să şi-o piardă pe a lui. AssassinClub rulează în cinematografele româneşti din 17 februarie.
Mama adolescentei
June Allen dispare în timpul unei vacanţe romantice în Columbia alături de noul ei iubit; acesta este momentul în care filmul
„Missing” - pregătit de lansare în februarie la cinema - începe să câştige avânt în faţa spectatorilor. Tânăra de 18 ani cucereşte publicul instant datorită minţii agile şi intuiţiei de care dă dovadă în timp ce foloseşte toate instrumentele moderne pe care le are la dispoziţie pentru a rezolva misterul dispariţiei mamei ei, în acest thriller excelent construit.
Când mama ei (Nia Long) dispare, căutarea de răspunsuri de către June (Storm Reid) este împiedicată de birocraţia internaţională. Blocată la mii de kilometri distanţă, în Los Angeles, June foloseşte în mod creativ cele mai noi tehnologii la îndemână pentru a încerca să o găsească înainte de a fi prea târziu. Fata contactează FBI şi, de asemenea, localizează şi angajează un localnic columbian pentru a fi ochii şi urechile de la locul faptei. Studiază apoi chitanţele cardurilor de credit, serviciile de localizare, camerele turistice şi face tone de descoperiri online pentru a se apropia de adevăr. Pe măsură ce cercetează mai adânc, investigaţia ei digitală ridică însă mai multe întrebări decât răspunsuri... iar când June dezvăluie secrete despre mama ei, descoperă că nu a cunoscut-o niciodată cu adevărat.
June devine un adevărat hacker, testează cu atenţie parolele, utilizatorii repetându-le adesea pe dispozitive, şi accesează locaţii presupuse a fi sigure, precum profilul mamei sale într-o aplicaţie de întâlniri fictivă. Ea parcurge jurnalele de text la fel de uşor ca documentele judecătoreşti şi găseşte indicii în secretele pe care mama ei le-a ascuns de mai bine de un deceniu. S-ar putea să fii convins la finalul vizionării filmului să
Titlu original: MISSING îţi activezi autentificarea în doi factori pentru toate conturile tale. June stă umăr la umăr cu toţi ceilalţi detectivi de talie mondială, precum Veronica Mars sau Jessica Fletcher. Doar instrumentele s-au schimbat. June arată publicului o adevărată aptitudine în a ghici parole, iar jocul ei este feroce.
Filmul este un flex de know-how al generaţiei Z. Cel mai fascinant la „Missing” este că o adolescentă care îşi salvează mama din generaţia X foloseşte o tehnologie la care mama ei abia se pricepe. Filmul e o celebrare a posibilităţilor tehnologiei şi un bun reminder că parolele care includ numele animalelor de companie sau zilele de naştere ale copiilor nu sunt neapărat cea mai bună idee.
Regia: Nicholas D. Johnson, Will Merrick
Cu: Nia Long, Ken Leung, Amy Landecker, Storm Reid, Megan Suri
Gen: Dramă, Thriller
Durata: 111 minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution
Premieră în România: 24 Februarie 2023