5 minute read
Astérix & Obélix: Regatul de Mijloc
Astérix & Obélix: L'Empire du Milieu, unul dintre cele mai așteptate filme ale acestui an, va fi lansat în cinematografele din România pe data de 24 februarie, sub titlul Astérix & Obélix: Regatul de Mijloc Pentru numeroșii fani ai benzilor desenate, tandemul Astérix-Obélix nu mai necesită o introducere, cei doi războinci ai Galiei reușind încă din 1961 să-i încânte pe oamenii din întreaga lume cu peripețiile și aventurile lor care mai de care mai amuzante, măreţe și impresionante. Micuţul Astérix – șiret, hâtru și curajos, împreună cu prietenul său loial, Obélix – înzestrat cu puteri fizice supraomenești, trec de mai bine de jumătate de secol prin numeroase evenimente comice, doar pur distractive sau și satirice ori parodice, reușind astfel să cucerească iremediabil publicul de pretutindeni.
Cu peste 300 de milioane de volume vândute și cu traduceri disponibile în peste 100 de limbi, seria de benzi desenate s-a bucurat de o atenție deosebită din partea industriei cinematografice, de-a lungul anilor fiind lansate numeroase adaptări, atât animate, cât și lungmetraje live action, printre cele mai de succes creații regăsindu-se cele care i-au trimis pe Astérix și Obélix în Marea Britanie (1986), alături de vikingi (2006) sau în Grecia Antică, la Jocurile Olimpice (2008).
Advertisement
Sequel la Astérix & Obélix: God Save Britannia, din 2012, filmul de anul acesta, Astérix & Obélix: Regatul de Mijloc este regizat de actorul şi cineastul Guillaume Canet, care îl și interpretează pe Astérix, consacrat pentru filme precum Jeux d'enfants, Ne le dis à personne sau Les petits mouchoirs, iar povestea originală are la bază un scenariu de Philippe Mechelen și Julien Hervé, inspirat de universul din benzile desenate ale lui René Goscinny și Albert Uderzo, fără a fi însă adaptarea unei anume istorioare create de aceştia.
SINOPSIS. ASTÉRIX & OBÉLIX: REGATUL DE MIJLOC
Comedia de aventuri Astérix & Obélix: Regatul de Mijloc are acţiunea plasată în China anului 50 î.Hr, unde prințesa Fu Yi (Julie Chen), singura fiica a împăratului, întemnițată în urma unei lovituri de stat, reușește să se elibereze de prințul Deng Tsin Qin și decide să fugă în Galia pentru a solicita ajutorul celor doi războinci curajoşi, Astérix (Guillaume Canet) și Obélix (Gilles Lelouche), în speranța că magica poțiune care le oferă puteri supraomenești ar putea-o ajuta... iar pentru că cei doi viteji nu se dau niciodată înapoi în fața unei noi provocări, aceștia acceptă fără să stea pe gânduri solicitarea prințesei, care vrea să se întoarcă pentru a-și salva atât mama, cât și țara. Astfel, cei trei pornesc într-o aventură primejdioasă spre China, neștiind că și Cezar (Vincent Cassel), alături de puternica lui armată, se îndreaptă deja spre Regatul de Mijloc.
Iată că, odată cu apariția numeroaselor producții cinematografice care au plasat aventurile lui Astérix și Obélix tot mai departe de Galia, ei ajungând până în India, Sarmația și chiar în Rusia și Ucraina, scenariștii s-au încumetat să-i trimită de data aceasta pe cei doi neînfricați și mai departe, pe meleaguri chineze.
În ceea ce privește realizarea sa efectivă, blockbuster-ul francez ar fi trebuit să fie filmat în nu mai puțin de trei țări - China, Franța și Maroc -, doar că, din raţiuni acum evidente, Guillaume Canet a fost nevoit să se reorienteze asupra locaţiilor
Titlu original: ASTÉRIX & OBÉLIX: L'EMPIRE DU MILIEU
Regia: Guillaume Canet
Cu: Marion Cotillard, Vincent Cassel, Guillaume Canet, Zlatan Ibrahimovic
Gen: Aventură, Comedie
Durata: 112 minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 24 Februarie 2023 din cauza pandemiei de COVID-19, care izbucnise tocmai atunci în China, în martie 2020. Astfel, întreaga echipă a trebuit să se mobilizeze și să îşi adapteze planurile de filmare ale scenelor programate pentru Extremul Orient... în Franța.
Realizat în acest context aparte, este de înţeles de ce Astérix & Obélix: Regatul de Mijloc, primul film live action din franciză care nu a fost adaptat după o poveste deja existentă în benzile desenate şi primul în care Gérard Depardieu îi face loc, fără ranchiună, lui Gilles Lelouche în rolul lui Obélix, este mult așteptat de amatorii de comedii efervescente, mai ales că o vor vedea pe îndrăgita Marion Cottillard preluând de la Monica Bellucci rolul Cleopatrei şi pe veteranul actor comic Pierre Richard ca Panoramix, iar regizorul-actor Guillaume Canet a declarat că şi-a propus să revină la stilul memorabilului Astérix & Obélix: Mission Cléopâtre. Vom vedea din 24 februarie ce mai face poţiunea magică din eroii noştri!
Cine nu îşi doreşte să vadă un film despre un urs care consumă droguri? Încă de la anunţul lansării filmului, „Cocaine Bear”, cunoscut şi sub numele de Pablo Eskobear, a devenit rapid o figură virală pe reţelele de socializare, filmul fiind bazat pe povestea reală a unui urs care, în anii ’80, a făcut supradoză, după ce a ingerat o pungă de cocaină abandonată în nordul Georgiei!
Istoria spune că, pe 11 septembrie 1985, doi traficanţi de droguri, printre care un fost ofiţer american de narcotice, Andrew C. Thornton II, aduceau cocaină din Columbia în Statele Unite, într-un avion Cessna. Pe drum, cei doi au aruncat în sălbăticie o încărcătură de 40 de recipiente de plastic cu cocaină, din cauza greutăţii prea mari în zbor, înainte de a abandona avionul deasupra oraşului Knoxville, din Tennessee. Thornton a murit, fiindcă paraşuta lui nu s-a deschis, viaţa sa sordidă ca ofiţer de poliţie şi traficant de droguri fiind documentată în cărţi precum The Blue Grass Conspiracy. Ofiţerii Biroului de Investigaţii din Georgia căutau drogurile contrabandistului atunci când au găsit un urs fără viaţă lângă 40 de pachete de cocaină rupte şi împrăştiate pe versantul dealului.
Povestea adevărată nu a avut nicio manifestare de furie criminală, în schimb, filmul se concentrează pe apetitul ursului cocainoman de a măcelări oameni, iar sinopsis-ul oficial sună cam aşa: „Un grup caraghios de poliţişti, infractori, turişti şi adolescenţi se sudează într-o pădure din statul Georgia, unde un baribal (ursul negru american) de peste 200 de kilograme începe să atace cu sălbăticie pe oricine îi iese în cale, după ce ingerează
Titlu original: COCAINE BEAR
Regia: Elizabeth Banks
Gen: Thriller
Distribuit
Premieră accidental o mare cantitate de cocaină.”
„Cocaine Bear” este un titlu atât de potrivit pentru acest film, încât orice încercare de a-i da un iz realist ar putea fi cu uşurinţă o dezamăgire, fiind exact genul de entertainment pe care ar trebui să-l guşti dacă eşti în căutarea unei note de umor foarte negru... aproape sadic.
„Cocaine Bear” îi are în distribuţie pe regretatul Ray Liotta (aici, în ultimul său rol), Keri Russell, O’Shea Jackson Jr., Christian Convery-Jennings, Alden Ehrenreich şi Jesse Tyler Ferguson.
Regizat şi co-produs de Elizabeth Banks (Charlie’s Angels, Pitch Perfect 2), filmul va fi lansat pe 24 februarie.
Aftersun, tulburătorul debut despre un tată care îşi duce fiica în vacanţă în Turcia, marchează un nume de urmărit pe viitor, anume cel al regizoarei scoţiene Charlotte Wells.
Filmul semi-autobiografic explorează memoria, copilăria şi depresia, iar de la premiera Cannes 2022, unde a fost distins cu French Touch Prize of the Critics' Week Jury, a stârnit valuri din ce în ce mai puternice în comunităţile cinefile.
Interpretează Paul Mescal, numit de fanii săi „the Sad Boy of his generation” pentru ochii visători şi sensibilitatea cu care joacă în serialul Normal People, alături de Frankie Corio, aleasă pentru rolul lui Sophie din peste 800 de candidate şi care e precoce în toate felurile potrivite. Cei doi se completează magnetic unul pe celălalt, iar chimia lor conferă filmului o frumuseţe nestudiată, firească.
Când Sophie se gândeşte la tatăl ei, Callum, îşi aduce aminte de vacanţa petrecută la un resort all-inclusive din Turcia de acum douăzeci de ani. E vacanţa în care ea a împlinit 11 ani, iar tatăl său avea 32. Nu de puţine ori, sunt confundaţi cu un duo frate-soră. Sophie, acum o adultă pe care o vedem episodic, derulează caseta VHS a acelei vacanţe în căutare de indicii care i-ar fi putut scăpa la vremea aceea despre Callum.
Emoţia filmului vine din autenticitatea şi intimitatea cu care Well urmăreşte procesul de rememorare a bucuriilor, stângăciei şi melancoliei acelei vacanţe de pe litoral.
Aftersun e un film memorabil datorită frumuseţii pe care o surprinde în zădărnicia încercării de potrivi piesele unui puzzle incomplet.
Titlu original: AFTERSUN
Regia: Charlotte Wells
Cu: Paul Mescal, Frankie Corio, Celia Rowlson-Hall, Sally Messham
Gen: Dramă
Durata: 102 minute
Distribuit de: Bad Unicorn
Premieră în România: 3 Martie 2023
PREMII:
French Touch Prize of the Critics' Week Jury, Cannes Film Festival, 2022
Nominalizat la Best actor (Paul Mescal), European Film Awards, 2022
Best British Independent Film, Best Director, Best Screenplay, Best Cinematography, British Independent Film Awards, 2022