Raport SemiMaraton Sibiu 2013 - Sibiul in miscare

Page 1

SemiMaraton Sibiu 2013

Raport - Sibiul în mişcare

Semi maraton

SIBIU


Ce e SemiMaraton Sibiu? SemiMaratonul Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru proiecte și cauze din comunitatea sibiană, coordonat de Fundaţia Comunitară Sibiu. În tradiţia Maratonului de la Londra, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din lume, combinăm bucuria de a alerga, cu bucuria de a dărui. Prima ediţie a avut loc pe 16 iunie 2012 şi a mobilizat peste 750 de persoane din comunitate, care s-au implicat ca organizatori, alergători, voluntari sau susţinători. Evenimentul a primit premiul pentru cel mai bun proiect mobilizator de resurse din comunitate la Gala pentru Supervoluntari Sibiu şi premiul pentru cel mai bun eveniment de strângere de fonduri din partea Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare din Cluj-Napoca.

Cum funcţionează? Organizațiile non-profit, grupurile de iniţiativă, companiile sau persoanele fizice propun proiecte pentru comunitate. Alergătorii care doresc să se înscrie în competiție, aleg un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători. Aceştia pot susţine contribuind cu o sumă fixă sau variabilă (per kilometru alergat) pentru una dintre cauzele înscrise în competiţie.

2


În 25 mai, Sibiul s-a pus în mişcare Aşa cum arată cifrele, SemiMaraton Sibiu 2013, a fost un eveniment al întregii comunităţi. Alergători, susţinători, voluntari, ONG-uri, instituţii şi companii locale au contribuit la mobilizarea unei sume de 3 ori mai mari faţă de ediţia precedentă pentru proiecte şi cauze cu impact în comunitate. Aceasta este povestea lor.

1243 susţineri

23 proiecte propuse de ONG-urile sibiene

Pag. 12-13

Pag. 4-7

46 de organizaţii

implicate Pag. 16-17

460 de alergători pentru cauze din comunitate

Pag. 8

112.685 lei mobilizaţi din comunitate Pag. 12-13

155

de voluntari Pag. 14

3


Proiectele care au pus Sibiul în mişcare Asociaţia Baby Care – “Un vis, o speranţă, o viaţă”, pentru nou-născuţii şi prematurii internaţi în terapia intensivă neonatală (Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu). Suma mobilizată: 26.948 lei Număr susţinători: 311 YouthBank Sibiu – Program de educaţie non-formală pentru liceeni ce are scop dezvoltarea de abilităţi şi cunoştinţe precum: leadership, comunicare, negociere, cunoştinţe de management financiar şi contabil, noţiuni de strângere de fonduri, acordare de finanţări sau filantropie. Suma mobilizată: 5.061 lei

Număr susţinători: 36

Asociaţia Tură în Natură Sibiu – “Comorile Pădurii Dumbrava”. Concurs de orientare turistică ce se adresează tuturor celor care doresc să iasă la o “plimbare” cu bicicleta sau în alergare, prin pădurile din jurul Sibiului şi au la dispoziţie o zi, pe un sfârşit de săptămână tomnatec. Suma mobilizată: 642 lei

Număr susţinători: 15

Asociaţia “Micii Exploratori” – “Let’s Go!”. Organizarea taberei de vară pentru copiii cu vârstele de 8-13 ani din cluburile “Micii Exploratori”. Timp de o săptămână, copiilor le sunt prezentate diverse situaţii de învăţare prin experienţă, prin care sunt stimulaţi să înveţe în mod activ. Număr susţinători: 61 Suma mobilizată: 3.754 lei Crucea Roșie Sibiu – Banca de Alimente, o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor cu venituri foarte mici. Sibienii care îşi fac cumpărăturile în anumite hypermarketuri partenere, pot cumpara alimente neperisabile pe care le pot depozita la ieşirea din magazine, în urnele special amenajate. Suma mobilizată: 1.225 lei

Număr susţinători: 23

Magic Hands Studio – “Mânuţele magice descoperă lumea”. Atelierele handmade derulate în cadrul acestui proiect crează locul în care este stimulată creativitatea copiilor într-un mod plăcut. Suma mobilizată: 414 lei Număr susţinători: 5

4


Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor (S.K.V.) - “Prin drumeție mai aproape de natură”. Obiectivele proiectului: Promovarea drumeţiei ca formă de petrecere a timpului liber în şcolile de gimnaziu. Educarea elevilor în spiritul protejării naturii. Însuşirea de către elevi a cunoştinţelor necesare mersului pe munte.

Suma mobilizată: 2.942 lei

Număr susţinători: 15

Asociaţia Salvatorilor Montani Sibiu – “Susţine ca să putem ajuta!”. Dotarea voluntarilor ASMS cu echipament absolut necesar derulării activităţilor de salvare pe munte. Număr susţinători: 46 Suma mobilizată: 2.627 lei Parohia Evanghelica C.A. Sibiu - “Guşteriţa turistică” . Realizarea unei hărţi şi marcarea de trasee tematice în Guşteriţa, menite să atragă cât mai mulţi sibieni, studenţi şi turişti din ţară şi străinătate în această zonă deocamdată destul de necunoscută. Suma mobilizată: 3.210 lei Număr susţinători: 19 Asociaţia ReGeneraţia – “Scoate voluntariatul din muzeu”. Proiectul îşi propune realizarea unui pictorial care să prezinte poveştile din spatele asociaţiilor din Sibiu, a voluntarilor şi proiectele acestora. Suma mobilizată: 1.073 lei

Număr susţinători: 26

Asociația Casa Calfelor Sibiu – Transfer european de cultură şi cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare 2013. Atelierele de lucru deschise, serile culturale şi expoziţia de fotografie, panouri informative şi diverse obiecte specifice calfelor. Suma mobilizată: 396 lei

Număr susţinători: 6

Asociaţia de-a arhitectura – De-a arhitectura în oraşul meu. Pentru a se simţi confortabil în oraşele de mâine, copiii trebuie să înceapă să se uite în jur cu un ochi “antrenat”. Programul constă în predarea unui curs despre arhitectură şi mediu construit în 12 clase din Sibiu. Suma mobilizată: 3.493 lei

Număr susţinători: 43

5


Asociaţia Prietenii Mocăniţei – Restaurarea vagoanelor Mocaniţei. Se doreşte restaurarea la exterior şi interior a unuia dintre cele patru vagoane vandalizate care au fost salvate de la tăiere pentru a forma un tren turistic. Număr susţinători: 40 Suma mobilizată: 4.070 lei Asociaţia Liga Suporterilor Sibieni – “Echipa oraşului tău!” . Proiectul îşi propune promovarea tinerilor fotbalişti din judeţul Sibiu, asigurarea condiţiilor pentru atragerea copiilor către sport, precum şi oferirea posibilităţii continuării activităţii fotbalistice celor care au terminat junioratul. Suma mobilizată: 1.747 lei

Număr susţinători: 27

Asociaţia Pentru Protecţia Animalelor şi a Naturii Animal Life Sibiu Adăpost pentru câinii abandonați. Animalele fără stăpân care necesită tratamente veterinare, puii şi mamele cu pui au nevoie de un spaţiu în care pot fi supravegheate şi îngrijite până la adopție. Suma mobilizată: 12.847 lei

Număr susţinători: 250

Fundaţia Comunitară Sibiu - Casuţa de Lectură. Amplasarea unor minibiblioteci în spaţii publice (locuri de joacă, spitale, mall, cafenele, restaurante, universitate etc.). Minibibliotecile funcţionează pe principiul “ia o carte şi pune alta în loc” sau “ia o carte, bucura-te de ea şi returneaz-o”. Număr susţinători: 18 Suma mobilizată: 1.130 lei Asociaţia ELIJAH inititiva socială Ruth Zenkert – O masă caldă. Asociaţia Elijah are misiunea de a asigura refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa. Suma mobilizată: 1.299 lei

Număr susţinători: 25

Organizaţia E.M.M.A ( Eternul Miracol Materna Alinare) – Prevenirea abandonului şi protejarea vieţii copilului prematur. Suma mobilizată: 1.861 lei Număr susţinători: 33

6


Organizaţia Voluntarilor SMURD Sibiu - Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale de urgenţă prin achiziţionarea unei lămpi de sterilizare a ambulanţei şi dotarea acesteia cu toate materialele necesare pentru ca un caz să funcţioneze cât mai eficient pentru persoanele aflate în suferinţă.

Suma mobilizată: 4.359 lei

Număr susţinători: 41

Asociația Sibiu 100% – Sibiu Bike 100%. Îsi propune să implice şi să responsabilizeze toţi participanţii la trafic din judeţul Sibiu. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Sibiu. Număr susţinători: 2 Suma mobilizată: 120 lei Asociaţia Joy Sibiu – Alerg în natură pentru natură. O echipă formată din voluntari alături de specialişti vor organiza mici evenimente/ conferinţe pe teme ecologice, vor merge în şcoli şi licee unde vor ţine prezentări pe aceeaşi temă. Suma mobilizată: 520 lei Număr susţinători: 13 HERITAS – Fundaţia Transilvană pentru dezvoltare integrată, protecţie şi revitalizare a patrimoniului cultural – Festivalul Huet.Urban – “Green is SMART” Suma mobilizată: 592 lei

Număr susţinători: 13

Asociaţia Mâini Unite din Sibiu – Mâini Unite pentru Parcul Sub Arini. Amenajarea şi modernizarea spaţiului de joacă pentru a beneficia cât mai mulţi copii, desfăşurarea activităţilor recreative în condiţii optime şi încurajarea socializării în aer liber a copiilor şi a părinţilor deopotrivă. Suma mobilizată: 6.165 lei

Număr susţinători: 174

7


Cei mai rapizi sibieni Semimaraton Masculin (21 km):

Cros Masculin (5 km):

1. Scrob Daniel - 01:17:57 2. Candescu Cosmin Marius - 01:24:22 3. Cirlan Gabriel - 01:24:57

1. Vieru Cristian - 00:21:27 2. Motronea Petru - 00:21:38 3. Candea Dan - 00:24:23

Semimaraton Feminin (21 km): 1. Teodorescu Angela - 01:48:02 2. Stoian Adela - 01:56:00 3. Cotie Denisa - 01:57:11

Cros Feminin (5km): 1. Indrei Olga - 00:26:22 2. Badiu Cristina - 00:27:45 3. Strimbeanu Diana - 00:27:47

Semimaraton ştafetă (2x10 km): 1. Broscuţele săltăreţe

Semimaraton ştafetă (4x5 km): 1. Runaways

Copii 4-6 ani: 1. Lee Maya Imani 2. Barb Adi 3. Rotaru Ioana

8

Copii 7-9 ani: 1. Rotaru Matei Alexandru 2. Iacob Darius 3. Nitu Daniel

Copii 10-12 ani: 1. Gavrilov Sabin 2. Iacob Sebastian 3. Tomescu Alexandru


Traseul START Piata Mare – Str. Al. Odobescu, Liceul de Arte, Teatru Gong – Str. Mos Ion Roata – Pasajul Scarilor – Liceul de Arte - Str. Al. Odobescu – Pta Huet – Podul Minciunilor – Casa Artelor – Turnul Scarii Aurarilor – Turnul Sfatului – Pta Mare – Str. N. Balcescu – Parcul Astra- Str I. Lupas – Biblioteca Judeteana Astra – Hotel Continetal Forum – Primaria Veche – Bdv. Victoriei -intersectie Str. Rennes - Bazin Olimpia – Parcul SubArini – Str. Avrig-Str. Ludus – Aleea Th. Amann – Gradina Zoologica – Muzeul Civilizatie Populare Traditionale Astra ( Scena de pe Lac – Centrul Administartiv – Poarta 1 – Biserica din Bezded - Scena de pe Lac – Centrul Administartiv – Poarta 1 - Biserica din Bezded) Aleea Elevilor- Intrare Zoo Pista de biciclete/parcul Sub Arini - Aleea Mihai Eminescu, Stadionul Municipal, Hotel Silva – Bazinul Olimpia – Bdv. Victoriei – Str. N. Balcescu – Piata Mare - FINISH

9




Statistici 41.224 lei

86.495,48 lei

86.495 lei atraĹ&#x;i pentru cauze

28

.84

26190,22 lei

16.

430

atraĹ&#x;i din comuntate

lei

112.685 lei

1l

ei

Participarea la "Semimaraton 2013" pentru mine a ĂŽnsemnat ocazia perfectă de-a ajuta Ĺ&#x;i de-a ĂŽmi ajuta prietenii să ajute. Acest eveniment reuneĹ&#x;te oamenii ĂŽntr-un mod minunat Ĺ&#x;i oferă sentimentul apartenenĹŁei la comunitate. EvoluĹŁia pe care a avut-o faĹŁÄƒ de 2012 a fost una remarcabilă, iar ĂŽn 2014 sper să reuĹ&#x;ească să mobilizeze Ĺ&#x;i mai multe forĹŁe, pentru că ĂŽmpreună putem creĹ&#x;te valoarea oraĹ&#x;ului ĂŽn care trăim. Vreau să mulĹŁumesc tuturor prietenilor care s-au implicat ĂŽn acest eveniment, ca susĹŁinători sau ca alergători, organizatorilor Ĺ&#x;i autoritÄƒĹŁilor administraĹŁiei publice locale pentru că fac posibilă realizarea acestui eveniment ĂŽn Sibiu. Maria Cismaru, cel mai bun fundraiser SemiMaraton Sibiu 2013 (63 de susĹŁinători)

12


Particip de 2 ani la semimaraton, cu emoţie şi mult entuziasm, susţinând cauzele Asociaţiei Mâini Unite. Emoţie pentru că nu sunt o mare alergătoare şi de fiecare dată kilometrii parcurşi sunt un pariu cu mine şi entuziasm pentru că e minunat să alergi alături de oameni cu adevarat frumoşi, dedicaţi unor cauze atât de necesare comunităţii. E minunat să vezi că de la an la an, evenimentul creşte frumos, cu oameni implicaţi atât din partea alergătorilor cât şi a celor care susţin. Sunt mama şi alerg pentru copilul meu, el este imboldul meu, el este puterea care mă împinge să ajung la finish, iar pentru cauză, finsh-ul nu e locul unde te opreşti, ci e punctul din care kilometrii se transformă în şanse de îndeplinire. Îmi doresc să crească frumos acest semimaraton şi cu el comunitatea sibiană de fapte bune. Felicitari organizatorilor pentru desfaşurarea de forţe şi pentru meritul de a aduna cu bucurie atâţia oameni. Ne vedem anul viitor, mai ales că juniorul meu s-ar încadra la crosul copiilor, deci vin întăriri! Florenţa Cioconea, Asociaţia “Mâini Unite” Semimaratonul e un eveniment prin care sibienii de peste tot se reîntâlnesc acasă şi se bucură de tot ce are oraşul lor mai bun de oferit: natură, istorie, sport şi mai ales comunitate. Spiritul că prin noi înşine, Sibiul îşi menţine statutul de cel mai frumos şi proactiv oraş din România. Susţin Fundaţia Comunitară Sibiu pentru că reuşeşte să mobilizeze această conştiinţă şi pasiune comunitară. Nicolae Ştefanuţă, Washigton DC, Membru board FCS Participarea la un astfel de eveniment a fost o premieră atât pentru mine cât și pentru Asociația De-a Arhitectura. A fost o provocare căreia i-am răspuns onorabil: toți alergătorii echipei au terminat cursa în care s-au înscris. Din donațiile obținute vom putea susține parțial costurile cursului pentru clasa a III-a și a IV-a în 12 scoli din Sibiu, în anul școlar 2013-2014. Am fost impresionată de numărul mare de participanți, de diversitatea proiectelor înscrise și nu în ultimul rând de devotamentul organizatorilor! Sper ca Semimaratonul să aibă continuitate, să mobilizeze cât mai mulți oameni și cât mai multe resurse financiare, să ajungă un motiv de mândrie pentru comunitatea sibiană și de ce nu, un obiectiv de atracție pentru turiști. Ne pregătim deja pentru următoarea ediție! Iulia Nistor, Asociaţia de-a Arhitectura

13


Semimaratonul Sibiu 2013 este o iniţiativă admirabilă, un eveniment cu efecte benefice asupra tuturor părților implicate. Ca alergător, în momentul startului, observând numărul atât de mare de participanți și voluntari din jurul meu, am avut un puternic impuls de fericire și un sentiment de unitate cum rar ți-e dat să ai. Realizând că acești oameni se implică din pură bunătate, după un astfel de eveniment rămâi cu un sentiment de mulțumire față de lume și față de viață. Irina Ana Lechinţan, aleargă pentru AnimalLife Fiecare aleargă în viaţă pentru sine, familie, şef sau bani, dar când ai un scop de ajutorare, motivaţia e mai puternică când ştii că banii strânşi pot ajuta pe cineva sau îndeplinesc un ideal. Aş vrea ca în viitor tot mai mulţi să participe şi doar ca exemplu pentru cei tineri, fără mişcare un popor moare încet şi sigur. Felicitari organizatorilor! Fane Tulpan, primul român pe Everest, Asociaţia Salvatorilor Montani Chiar daca aveam o condiţie fizică destul de bună nu m-am gândit niciodată să alerg la un semimaraton. Faptul că mi s-a dat posibilitatea să alerg pentru o cauză la alegere m-a convins să intru în concurs. A fost o zi minunată. Radu, aleargă pentru Mocăniţă Am ramas cu o impresie excelenta dupa semimaratonul "Sibiul se pune in miscare" 2013, a fost prima competitie de alergare la care am participat. Am alergat traseul de semi cu colega de echipa, la stafeta de 2. Un traseu foarte interesant prin centrul Sibiului si-apoi prin minunata "oaza verde" de care noi sibienii ne bucuram zi de zi. Multumesc organizatorilor si voluntarilor, a fost o experienta minunata. Succes pe mai departe! Angi Lica, aleargă pentru ReGeneraţia Semimaratonul Sibiu consider că reprezintă una dintre cele mai bune iniţiative de strângere de fonduri din oraşul nostru. Din postura de participant la Semimaraton mi s-a părut că ediţia de anul acesta a evoluat mult faţă de cea de anul trecut şi cred că anul viitor va fi şi mai reuşită. În calitate de reprezentant al unei organizaţii nou înfiinţate consider că fondurile strânse de organizaţie în cadrul Semimaratonului ajută foarte mult la punerea în practică a unor iniţiative sportive şi comunitare ale asociaţiei. Multumim Fundaţiei Comunitare Sibiu care ne-a dat prilejul de a mobiliza fonduri pentru îndeplinirea scopurilor şi proiectelor organizaţiei. Mihai Proca, aleargă pentru Tură în natură

14


Comunicare online maratonsibiu.ro

facebook.com/MaratonSibiu/

15


Implicare companii Evenimentul din 25 mai nu ar fi fost posibil fără sprijinul generos al mai multor companii sibiene, care ne-au susţinut pentru a duce la bun sfârşit acest proiect care creşte de la an la an. Fie că ne-au susţinut prin bani, tricouri, produse, fructe, premii sau servicii si discounturi, companiile locale au contribuit la organizarea în cele mai bune condiţii a SemiMaratonului Sibiu 2013. Le mulţumim sponsorilor noştri: Clinica Polisano, Takata, Boromir, ProLanguage, Soft32.com, Bosch, SmartBill, TabeleElectronice.ro, Sory, Metropolis, OduRom, Avon, Ceprocs, Restaurantul Hermania, Ambient, Geiger şi Bohemian Flow pentru sprijinul acordat în încercarea noastră de a asigura o experienţă cât mai plăcută alergătorilor, voluntarilor şi susţinătorilor. Ne-am bucurat de asemenea ca în acest an să avem la start un număr mare de alergători din partea companiilor partenere, care au susţinut astfel proiectele înscrise în concurs. Felicitări companiilor Takata (30 de alergători), Polisano (30 de alergători), Visma Software (12 alergători), IT&T (4 alergători), SmartBill (4 alergători) pentru implicarea în comunitate!

16


Polisano Împreună pentru o comunitate plină de viață

CLINICA

POLISANO

“Echipa Clinicii Polisano își propune să fie parte în construirea unei comunități mai sănătoase și vibrante prin angajamentul pentru excelența în medicină și pasiunea pentru viață. În comunităţile în care activăm punem la dispoziție o gamă completă de servicii medicale la cele mai înalte standarde, echipamente medicale de ultimă generație și întreaga noastra expertiză medicală. Prin tot ceea ce facem dorim să inspirăm oamenii să trăiască frumos, investind în sănătate. Această viziune ne-a determinat să ne implicăm în SemiMaratonul Sibiu 2013 organizat de Fundația Comunitară Sibiu, atât ca sponsor principal al evenimentului, cât și ca susținător al proiectului Asociației BabyCare Sibiu. Clinica Polisano crede în toate cauzele înscrise anul acesta la SemiMaraton și am dorit să fim alături de întreaga acțiune și de fiecare sibian, care contribuie prin resursele proprii la dezvoltarea comunității sibiene. În mod special am ales să îi susținem pe colegii noştri de la Asociația BabyCare în îndeplinirea obiectivului lor principal de a oferi nou-născuților internați în terapia intensivă neonatală o ingrijire în cele mai bune condiții. Pentru această cauză s-a pus în mișcare o echipă de alergători, angajați ai Grupului Polisano, care au alergat împreună o distanţă de peste 150 km. Sumele mobilizate prin implicarea fiecăruia și dublate ulterior de companie, vor fi utilizate în beneficiul nou-născuților prematuri. Investind în sănătate, investim în oameni și în viitorul acestora. Ca parte a strategiei noastre de responsabilitate socială, anul acesta ne-am propus în cadrul SemiMaratonului, să arătăm prin puterea exemplului că prin efortul fiecaruia dintre noi putem să realizăm o schimbare înspre bine, într-un mod plăcut. Echipa Polisano e foarte importantă pentru noi. Ne-am dorit cu aceastaă ocazie să le oferim colegilor noştri o experiență frumoasă, care să le aducă satisfacția de a aduce o schimbare în comunitate.” Ovidiu Gligor Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie

peste

13.000 lei contribuţia Clinicii Polisano in cadrul SM 2013

24.531 lei suma totală mobilizată de

Asociaţia “Baby Care”

30

de alergători, angajaţi ai

Grupului Polisano

17


Organizatori

,

Îşi propune să transforme oraşul Sibiu într-un spaţiu în care locuitorii, actorii economici şi autorităţile locale colaborează pentru crearea unei comunităţi puternice şi responsabile. Rolul Fundaţiei este de a încuraja şi grăbi procesul de schimbare socială, de a susţine iniţiativele comunitare şi de a cultiva spiritul filantropic. Fundaţia Comunitară Sibiu este un finanţator privat local care identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene – ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice contribuind astfel la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite transparent prin intermediul burselor sau granturilor. SemiMaraton Sibiu este unul din mecanismele de atragere de fonduri pe care FCS le pune la dispoziţia comunităţii sibiene şi prin intermediul căruia este posibilă finanţarea cauzelor sau proiectelor propuse de comunitate pentru comunitate. În acelaşi timp, FCS pune la dispoziţia companiilor sibiene care doresc să se implice în comunitate, servicii de consultanţă pentru identificarea domeniilor pe care acestea le pot susţine şi a mecanismelor prin care pot contribui la dezvoltarea comunităţii.

18


Asociaţia “PeDale” este alături de SemiMaratonul Sibiu de la prima ediţie asigurând expertiză tehnică şi logistică pentru organizarea curselor de alergare. A luat ființă în anul 2010 având ca scop promovarea valorilor europene în spiritul dezvoltării durabile prin proiecte pe teme antreprenoriale, culturale, artistice sportive și ecologice, scop susținut de proiectele inițiate sau la a caror organizare a participat pana acum: Bicicleta zilnica, EcoBucătari, Scoate voluntariatul din muzeu etc. Cindrel in Alergare, ajuns la ediţia a II-a, este primul maraton montan din Munţii Cindrel, competiţie care aduce la start alergători amatori şi profesionişti din toată ţara. Asociaţia “Micii Exploratori” a fost în 2013 partenerul pentru organizarea noilor curse de copii care au adus la start peste 100 de alergători cu vârstele între 4 şi 12 ani. Cluburile “Micii Exploratori” se adresează copiiilor între 9 şi 15 ani şi urmăresc dezvoltarea holistică a acestora. Asociaţia organizează prezentări ale conceptului, instruieşte liderii locali şi oferă resurse pedagogice şi coaching pentru deschiderea şi dezvoltarea de noi cluburi. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, unul dintre cele mai frumoase muzee în aer iber din Europa, a fost şi în 2013 gazda primitoare a cursei de semimaraton, purtând alergătorii printr-un peisaj de poveste. Muzeul se întinde pe 96 de hectare, este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri. Inventarul pieselor cuprinse în muzeu se ridică la 16.000.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului am primit sprijinul generos al mai multor instituţii publice, cărora dorim să le mulţumim pe această cale: Primăria Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, Poliţia Municipiului Sibiu, Poliţia Locală Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sibiu, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

19


Organizatori:

fundatia

comunitara Parteneri:

Cu sprijinul financiar al

Sponsor principal

CLINICA

POLISANO Sponsori:

proLanguage language excellence

Partneri media:


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.