„Și animalele sunt oameni!” (poezii pentru copii între 3 și 103 ani) by Claudia Popescu

Alexandru Mușina

Și animalele sunt oameni! poezii pentru copii între 3 și 103 ani

Proiect editorial co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.” Proiect editorial dezvoltat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și Biblioteca Națională a României. © 2018 Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov Redactor: Adrian Lăcătuș DTP: Cristina Palaș Copertă și ilustrații: Alina Marinescu Biobibliografie: Cristina Palaș

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov B-dul Eroilor, nr. 33-35, 500036, Brașov +40-268-419338; +40-368-450032 E-mail: biblgb@rdsbv.ro

Tipar executat de tipografia MAGIC PRINT.

Alexandru Mușina

Și animalele sunt oameni! poezii pentru copii între 3 și 103 ani

cu o prefață de Adrian Lăcătuș

ilustrații de Alina Marinescu

Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov

Fabule noi pentru copii deștepți Și animalele sunt oameni. În fabule și povești ele sunt de fapt întotdeauna oameni, iar umanitatea lor e mai vizibilă decât a noastră. Un animal într-o fabulă este o scurtătură spre înțelegerea mai clară a unei trăsături omenești. O mască blănoasă, cu dinți, urechiată, cu cioc, mustăcioasă, cu trompă, solzoasă, cu coarne te ajută să spui mai ușor adevărul, să fii tu însuți, puțin mai liber. Fabulele au o lungă tradiție, care merge cu mii de ani în urmă, încă înainte de Esop, poetul grec. De atunci și până azi animalele și-au mai schimbat obiceiurile, meseriile, accesoriile, mobila din casă și, mai ales, aspirațiile, și e nevoie de cei mai buni scriitori pentru a le descrie așa cum sunt ele acum, oameni contemporani. Alexandru Mușina, scriitor de oameni mari până atunci, s-a apucat de treaba asta, într-o bună zi. De fapt, la început nu părea chiar așa de bună, pentru că era o zi ploioasă de la începutul toamnei (anului 1992, cred), când poetul era răcit cobză și a trebuit să stea acasă. Nu s-a dus la universitate, unde era profesor de poezie. Dar și de proză. Și a stat în casă cam o săptămână, până s-a făcut bine și până a terminat de scris cartea asta de poezii pentru copii. Dar ce înseamnă să scrii pentru copii? Maurice Sendak, un mare scriitor și ilustrator de literatură pentru copii, autorul Sălbăticiunilor, se întreba odată cum ai putea să scrii o carte pentru copii, cum adică să o faci (doar) pentru copii, exclamând că nu e posibil așa ceva. Imaginația, inteligența, umorul, curiozitatea sunt fără vârstă, le ai sau nu le ai, nu le achiziționezi, nu le formezi, mai degrabă le pierzi, dacă nu ai grijă de ele, dacă nu le hrănești.

Cred că Alexandru Mușina gândea și el cam același lucru și a ieșit din capcana asta spunând că acestea sunt poezii pentru copii între 3 și 103 ani. Copiii mai în vârstă de atât pot citi și ei liniștiți, limita asta a fost pusă acolo de dragul rimei. Așa că a scris ce i-a plăcut lui să citească, și ce s-a gândit că le-ar plăcea și copiilor lui să citească, și tuturor copiilor deștepți de astăzi, indiferent de vârsta lor și de ce alte cărți au mai citit până acum. Dacă copiii mai în vârstă și mai duși la bibliotecă l-au citit pe Flaubert, o vor înțelege mai bine pe doamna Broscvary, dacă l-au citit pe Bacovia vor înțelege de unde vine frigul din hitul cocoșului roșu. Dar nu asta e cel mai important. O lume întreagă, foarte diversă, se dezvăluie în aceste poezii. Titlul cărții este adevărat și dacă îl inversăm: și oamenii sunt animale, din specii diferite. Nu suntem toți la fel, iar diferențele cele mai mari sunt pe dinăuntru. Dar merită să le descoperim, să fim atenți unul la celălalt, poate fi și un spectacol, poate fi o plăcere. Alice, din Țara Minunilor, se întreba, înainte să adoarmă și să cadă în vizuina adâncă a iepurelui, care e rostul unei cărți, dacă ea nu are imagini și dialoguri? Era și ea un copil, dar cu siguranță că avea mare dreptate. Artista Alina Marinescu a priceput ca nimeni altcineva nu doar că animalele sunt oameni, dar a înțeles foarte bine și ce fel de oameni sunt fiecare dintre ele. Și a dus mai departe poezia lui Alexandru Mușina, dincolo de cuvinte. Avem astfel o carte nouă, semnată A. M. & A. M., pe cât de deșteaptă, pe atât de frumoasă. Și viceversa.

Adrian Lăcătuș

„– Tu, de ce ai omorât melcul? Nu știai că și el e om?! – Ba nu, melcul nu e om! El e melc. E plin de microburi pentru că umblă toată ziua prin c…..turi. Mi-a zis mie mama mea, care e doctoriță. – Ba nu, ba nu! Și animalele sunt oameni!” Un băiat și o fetiță, în grădina din spatele blocului

PIXURILE

Omida are O sută de buzunare Și-n fiecare Câte un pix de altă culoare. (Și – culmea! – scriu toate).

Dar, din păcate, Omida nu știe Să scrie. Și n-are nici hârtie.

ANANASUL DOMNULUI HIPOPOTAM Domnului Hipopotam, Un domn pofticios și gras, I-a crescut în nas Un ananas. Se gândește: „Ce-am Eu de făcut? De-mi șterg nasul Sau strănut, S-a dus ananasul! Dacă-l las în pace, Poate că se face Maaare și se coace… Deși mă mănâncă Nasul, Tare-mi place Ananasul”.

PROBLEMA VEVERIȚEI Veverița știe să numere Numai până la trei, Deși are nuci și alune Câte vrei. Nicicând nu le poate ține socoteala: Tot numără până la trei, Și iar până la trei, Și iar până la trei, Și iar până la trei… Până o apucă amețeala. Căci veverița-i foarte ordonată Și, deși neșcolarizată, Ține mult la ordine și disciplină. (De fapt, nici nu-i de vină Că n-a fost primită în clasa întâie: Ea s-a dus Să se înscrie, Dar i s-a spus Că e prea mică de statură Și că, deocamdată, n-au bănci pe măsură). Și tare ar vrea Să știe Și ea Câte alune și câte nuci are în magazie.

Așa încât, și-a luat inima-n dinți Și, trecând peste prejudecățile ambilor părinți, S-a dus la doctorul Huhurez, Doctor în logică și filosofie Al Universității Saint Tropez (Care, fiind filosof, pe toate le știe). Doctorul a dat Din umeri, încurcat: „Mergi la inginerul Kastor, Asta-i o chestiune pragmatică… Știi, eu sunt doctor În axiomatică”. Inginerul, un ins mai degrabă tăcut, Dintr-un cadru de lemn și câteva bețișoare I-a făcut O socotitoare. O socotitoare cu nuci și alune. Acum veverița știe Să numere, să scadă și să adune Până la zece. Și, oricui trece, Îi spune: „Știi, doctorii în filosofie, Deși rari, Sunt foarte necesari: Dau întotdeauna sfaturi bune”.

MIGRENA În fiecare zi, pe înnoptat, Coiotul se apucă de urlat Și urlă ca un apucat. Nu urlă de plictis sau supărare, Ci fiindcă-l doare Capul foarte tare. (Oricine suferă de migrenă Face mai rău ca o sirenă). Migrena coiotului, o formă rară, Este ereditară Iar în deșert, unde locuiește, Nu se găsește Algocalmin, Un medicament care potolește Durerile, mai mult sau mai puțin. Așa încât animalele din deșert Își astupă urechile cu ce pot Și își spun „Un lucru e cert: Nu mi-aș dori să fiu coiot”.

ELEFANTUL ȘI TRABANTUL Un elefant Și-a cumpărat un Trabant Ca să meargă cu el la servici. Dar, vezi, Trabanturile-s prea mici Ca să-ncapă-n ele și să stea elegant Un ditamai Elefant.

Așa că elefantul Și-a vândut Trabantul Și merge la servici cu tramvaiul. Vezi, de-aia-i Aglomerație în tramvai, Că, dimineața, n-ai Unde s-arunci un pai.

APICULTORUL Moș Martin, un tip cam ursuz, dar muncitor, Este un vechi apicultor. Deși mai în etate, Se mișcă cu agilitate Printre lăzile cu stupi frumos aliniate. Cu masca de tifon pe față, Face operațiile apicole toate, Pe care le știe de-o viață: Verifică nivelul mierii și dacă Regina-i activă sau tolomacă, Dacă sunt trântori prea mulți sau prea puțini, Dacă-s destule plante melifere prin vecini, Dacă a apărut vreo boală Sau dacă albinele s-au lăsat pe tânjală. Și așa mai departe, și așa mai departe… (Căci în apicultură sunt trebi nenumărate Și, de-aș sta să le înșir pe toate, Aș mai scrie o carte). E-o meserie Pe care Moș Martin o știe De pe când era abia un ursuleț. Și-n tot ce face depune Multă dragoste și pasiune.

(Deși cam hirsut și cam pădureț, Moș Martin e-o natură sensibilă: Muzica abia audibilă A harnicelor albine Îl îmbată precum acordurile sferelor divine). Însă, deși cel mai priceput Apicultor De pe întinsul întregii păduri, Moș Martin are mereu încurcături. Nu, albinele nu-i mor Și nici nu-i dau o producție de miere prea mică, Dar toamna… toamna nu-i mai rămâne nimică: Fie recolta de miere cât mai bogată, Moș Martin o mănâncă îndată Pe toată. Astfel, contractul Cu statul Nu-l poate respecta niciodată Și, ca atare, e bun de plată. (De-aia, deși are o vizuină spațioasă, Are așa puțină mobilă în casă.) Degeaba i-a explicat Vulpea, care – știți bine – e mare precupeață: „După ce ți-ai onorat, Normal, obligațiile față de stat, Trebuie să vinzi pe piață.

Astfel faci bani, cu care Poți să-ți cumperi ce și cât vrei de mâncare. De exemplu, ce rost mai are Să umbli bezmetic prin pădure După zmeură și după mure? Stai frumușel în piață și, pe miere, Îți cumperi mure câte ai plăcere. Ăsta-i progresul, Vere, Ăsta-i sensul lui, Epoca o cere… Desigur, nu-i O treabă pe-nțelesul Oricui”. Moș Martin, vă asigur, a înțeles Și vrea să participe și el la progres, Ar vrea să-și ia și el un covor, Să-și cumpere video și televizor, Desigur color. Dar – și aici e problema irezolvabilă – Oricât ar fi teoria vulpii de valabilă Și oricât Ar fi de lămurit Moș Martin că trebuie să participe La economicul pădurii circuit… Mierea e alimentul lui favorit.

DILEMA CROCODILULUI Crocodilul e foarte trist: Trebuie să meargă la dentist. Și, cum are dinți foarte mulți și mari în gură, Are și carii pe măsură. Stă pe malul fluviului în care locuiește Dus pe gânduri și se socotește: „Dacă nu mă tratez, Cariile îmi vor crește Și se vor face mari de tot, Până când, măcinate, Măselele-mi vor cădea toate,

De n-o să mai pot Mânca nici căprioare, nici porci mistreți, Nici oameni, dintre cei mai nătăfleți. N-o să mai pot mânca chiar nimic Și-o să-mi ies din condiție, Din condiția de carnivor, vreau să zic, Până am să mor de inaniție. Dar, hai să zicem că m-am dus… Plombele, se știe, sunt din amalgam Și, la câte plombe am De pus, Se-adună cam o sută și un kilogram. Păi, cu o asemenea greutate În gură, Cum să-mi mai mișc, măi frate, Agila făptură?! Și cum să-mi mai deschid botul?! Și s-a zis și cu înotul, Că dinții or să mă tragă-n jos De-o să mă-nec fain frumos… Așa că degeaba m-am tratat, Dacă mor înecat!” Conchise crocodilul, zdrobind între măsele Încă un kilogram de acadele.

SONETUL BABUINILOR Babuinul S-a dus la babuină Ca să-și facă plinul De benzină.

(Babuinul E vecinul Doamnei Babuină De la stația de benzină.)

Însă Babuina Zise: „N-am. N-a venit mașina Ce-aduce benzina.

Însă, dacă vrei, Am ulei. Costă paișpe lei.”

MARELE COCOȘ ROȘU Astăzi s-a întors pe meleagurile natale, După o serie de turnee triumfale, Celebrul star de muzică rock Supranumit „The Big Red Cock”. Șlagărul său „Cucurigu, I just think că vine frigu’” A ajuns numărul unu în top Din California până-n Prislop.

Iar el, împreună cu pletoșii Săi cântăreți din formația „The Cocoșii Roșii”, A încântat milioane de fani, Fie ei lupi, urși, vulpi sau fazani.

A dat concerte mai peste tot: La Liverpool, în insula Wright și la Woodstock, În Dumbrava Sibiului și-n Forestlandia, La Cape-Town, la Atena și în Normandia, La Vladivostok, Peredelkino și-n insula Kandia, La „Madison Square Garden” și-n sala „Finlandia”…

Peste tot, ore în șir, Mulțimi în delir, Tineri dansând transfigurați, Orgi de lumini, artificii, difuzoare cu milioane de wați, Amplificând vocea fără reproș A marelui cântăreț cocoș. Care, stârnind în inimi fiori, A cântat din noapte până-n zori. La aeroport se adunase-o mulțime Imensă de galicime Ca să-l întâmpine cum se cuvine. Tinerii cocoși, Cu pinteni de-argint la cizme și privind fioroși, Își vopsiseră crestele violet Și purtau lănțișoare De fier cromat la picioare. Desenând cu laba-n țărână, cochet, Stele mici, trecătoare, Puicuțele-așteptau nerăbdătoare Un autograf, Cu care să le facă praf Pe prietenele mai puțin norocoase Rămase În ogradă sau lângă incubator. Și, de dragul idolului lor, Se epilaseră toate, proaspăt, la rotisor.

Până și găinile mai mature, Care văzuseră la viața lor destule În curtea de păsări și în pădure Și ascultaseră destui cântăreți, Păreau emoționate, Deși-și păstraseră mersul măreț De doamne de societate. În fine, nu mă mai întind fără rost, Vă puteți imagina ce a fost Când ușa avionului personal „Boeing 743” S-a deschis și au apărut chiar ei, Celebrii, pletoșii, Chiar ei, „The Cocoșii”, În frunte cu idolul muzicii rock, Însuși „The Big Red Cock”. O nebunie, ceva aiuritor… De altfel s-a transmis și la televizor Întoarcerea marelui star. Stam singur în fotoliu și priveam Și-ncet melodiile i le fredonam. Apoi am dat drumul cass-ului și-am ascultat, Iar și iar, Șlagărul care l-a impus și lansat, Celebrul de-acum „Cucurigu, I just think că vine frigu’”.

VULPEA PRECUPEAȚĂ Vulpea vinde în piață, Căci dumneaei e mare precupeață, Roșii, vinete și varză creață. Are un șorț cu buzunare De culoare portocalie, În care ține banii de hârtie Și, atârnată de coadă, O pungă roșie, umflată, Cu monezi sunătoare. Fiindcă e tare șireată, Nu dă restul cum trebuie niciodată Și mai înșală și la cântar. Adună bani o grămadă. Apoi se așază la coadă Să cumpere pui de la Aprozar. Căci, vezi, coana vulpe e gingașă de stomac, Numai puii și rațele fragede-i plac.

NEA ARICI Într-o dimineață, nea Arici S-a dus să-și cumpere un brici La prietenul său din copilărie, Nea Gică Dihor, Care, toată lumea știe, Este vânzător Într-o drogherie. Dihorul, mirat, L-a-ntrebat: „Ce te-a apucat? Chiar vrei să te razi? Ai vreun necaz? Voi, din moși-strămoși, Ați fost toți țepoși.” „Deh, zise ariciul, De vină-i serviciul… Șeful meu, Guiț, De când s-a-nsurat Are un ambiț: Orice angajat Este obligat S-arate ca el, Care, Din născare, E și spân și chel.”

BUCĂTĂREASA Dropia e-așa grasă Fiindcă e bucătăreasă. Are șorț, halat și bonetă, Fiindcă, deși grasă, e foarte cochetă. E stăpână peste crătiți și oale, Mestecă-n sosuri și-n ciulamale Și-mpachetează mii de sarmale, Face ciorbă, soté-uri, baclavale, Pui umpluți la cuptor și fazani… Și asta de ani și ani. Din toate gustă câte ceva, Nu că vrea ea, Nu că ar fi pofticioasă, Sau că n-are destulă mâncare acasă, Ci fiindcă așa-i cere meseria. Iar dropia, Deși ar vrea Să aibă și ea Siluetă, Căci, v-am spus, e foarte cochetă, Își face, eroică, datoria. Știți și voi că toate Aceste bucate Trebuie mai întâi gustate:

Să vezi dacă e destulă sare, Sau piper, sau oțet, Dacă trebuie să dai focul mai tare Sau mai încet. Degeaba face, biata de ea, Gimnastică aerobică, jogging și vibromasaje, De celulită nu poate scăpa, Ba chiar continuă să se îngrașe.

Dar, robace, Își vede de treabă-nainte Și face: Saleuri, parfeuri, plăcinte, Alivenci, piftii, borșuri, chiftele, Pilafuri, musacale, ștrudele, bezele, Șnițele, pateuri, cozonaci de casă…

Fiindcă e orgolioasă Și-acum câțiva ani a fost evidențiată, Felicitată, Premiată, Decorată, Declarată Cea mai bună bucătăreasă.

PILOTUL AMATOR Cărăbușul e mecanic și aviator Amator. Și-a construit singur un planor Și i-a pus și motor. În nopțile senine de vară Iese cu planorul pe-afară Și se-nvârte, iar și iar, În jurul câte unui bec sau felinar. Se visează pilot militar Și exersează Tot soiul de lupinguri, viraje, Picaje Și-aterizaje. (Când le ratează, Vine cu capul drept în trotuar.) Deși tehnica din dotare E cam primitivă și zornăitoare Și are capul umflat, Cărăbușul îi dă înainte, netulburat. În sinea lui, își spune Că, dacă, vreodat’,

Animalele-ar pune Și ele la cale Zboruri spațiale, El, care e perfect antrenat, Va fi primul trimis în misiune.

DOMNIȘOARA GĂRGĂRIȚĂ Domnișoara Gărgăriță Este școlăriță Și-are o rochiță Cu buline Care-i vine Foarte bine. Crede-mă pe mine!

ȚÂNȚARUL ARMĂSAR Un oarecare Țânțar Visa să se facă armăsar. Și îi spunea Unui prieten apropiat, Împreună cu care stătea Agățat De o perdea: „Știi, conform ultimelor teorii sociale, Șansele ar trebui să fie egale În interiorul lumii animale. În fond – știe tot profanul – Funcția creează organul Și, până la anul, Dacă mă antrenez cât va fi necesar, Voi putea ajunge armăsar. Totul e să ai ambiție Și să te menții în condiție, În condiția fizică, vreau să zic.”. Și, mutându-se de pe perdea Pe zidul de-alături, proaspăt vopsit, Începu, cât era de mic, Un galop îndrăcit.

Imita, ce mai, perfect armăsarul! Numai că proprietarul Respectivului zid Zise „Uite țânțaru’!” Și – jap! – l-a și terciuit. „Păcat c-a murit.” Se gândea Amicul rămas pe perdea. „De mai trăia, Precis reușea!”

DOMNUL GIRAF Soțul Girafei, domnul Giraf, E controlor de linie la firma „Telephone & Telegraph”. Pentru el, e o meserie ușoară, Fiindcă n-are Nevoie de chingă sau scară Ca să poată verifica în ce stare Se află firele de pe traseu sau instalația. Dată fiind situația Lui profesională, Giraf e mereu binedispus. (Și, în plus, Privește pe toată lumea de sus.) Numai când Girafa spală-i supărat, Fiindcă trebuie să stea nemișcat Ore întregi în grădină Pe post de stâlp și să țină Frânghia cu rufele puse la uscat.

IPOHONDRUL În borcanul lui e curat Ca într-o farmacie, Căci domnul Hamster, se știe, E obsedat, Ca orice ipohondru-adevărat, De viruși, microbi și alte microorganisme. Umblă tot timpul în cizme Din piele și-n mâini poartă mănuși. Iar pe jos, în loc de covoare de pluș, Are un strat subțire de rumeguș, Pe care-l schimbă tot la două zile. Se hrănește mai mult cu pastile Și cu verdețuri bine spălate, Căci se socoate A suferi de bolile următoare: Atrofia glandelor sudoripare, Hepatită, Gastrită, Sinuzită, Nefrită, Dischinezie biliară, Diabet, glaucom, stomatită angulară, Dereglarea glandei suprarenale Și alte zeci de boli, bolicele și boale… Și pentru toate Are rețete, recomandări, medicamente.

Cunoaște toate bolile existente, Fiindcă tot timpul citește Numai cărți și tratate Cu subiect medical. De altfel, cum am mai spus, nici nu locuiește Normal, Ca orice jivină, Într-un cuib, o scorbură sau o vizuină, Ci într-un borcan de sticlă, Care, cică, Permite-o perfectă iluminare Și ionizare A încăperii, Distrugându-se astfel miliardele de microbi și bacterii Care veșnic ne înconjoară. În fine, ce să mai discutăm?! Mai bine să îl lăsăm Pe domnul Hamster în borcanul lui și să ieșim afară La aer și la soare, Să facem puțină mișcare.

LEOPARDUL Leopardul A sărit gardul. Ca orice persoană timidă, retrasă, Cu suflet gingaș, Simte și el nevoia să iasă Din când în când în oraș. Însă gardul – ați ghicit! – E proaspăt vopsit. Și pe el, cu litere de tipar, Scrie, mare și clar: „Afară e vopsit gardul, Înăuntru-i leopardul.” Leopardul, civilizat, Citește, Firește, Ce scrie. Apoi, Resemnat, Sare gardu-napoi, Spunându-și: „Să nu-mi mai ziceți mie Leopard Dacă nu pun laba-ntr-o zi Pe cel care scrie Pe gard Asemenea nerozii!”.

DOAMNA BROSCVARY Soața domnului Broscoi Cântă seară de seară în cor Pe „Lacul Lebedelor”. Deși nu-i solistă, Se simte artistă Și ar vrea Și ea Să se poată Afirma. Însă, vezi, originea ei umilă Și faptul că domnul Broscoi nu e-n stare Să-i facă rost de o pilă La șefii lacului lor O țin, sărmana, în cor. În timp ce domnișoara Privighetoare, Soprană de coloratură, Deși are O prea mignonă făptură Și nici nu locuiește pe lac, Ci într-un copac, Apare Numai în roluri de solistă. De-aceea broasca e melancolică și tristă.

Și, în plus, Deși nimănui din cor N-a spus Acest secret arzător, Am aflat De la cineva care nu inventează Că, deși cam bondoacă și plină, Broasca se visează Și prim-balerină.

MAESTRUL În fiecare vară Poți să vezi Prin grădini, prin livezi, Pe marginea drumurilor de țară Un bizar personaj: E maestrul Melc Melcian, Pictor și grafician, Ieșit în natură, „la peisaj”. Fire greoaie, prudentă, Dar și independentă, Maestrul cară, săracul, Tot timpul în spate Un ditamai rucsacul Cu de toate: Trepied, pânze, rame, creioane ascuțite, Paletă, pensule, guașe, tuburi de culoare, Gumă, scotch, hârtie, cărbune, cuțite Și, desigur, băutură multă și mâncare… (Toate-aceste lucruri – știe-orice profan – Îi sunt absolut necesare Unui pictor și grafician Pentru munca lui creatoare.)

Rucsacul, model special, E dintr-un material De import; De altfel, poate fi folosit, Când e timpul urât, Foarte bine drept cort. Maestrul pictează calm, egal, Pe frunze de brustur și de podbal, Veșnic cu pipa în gură. Căci, oricine face pictură Musai să aibă Pipă, beretă și barbă.

E drept, maestrul nu are Barbă din născare… Are, însă, talent Suficient Ca să-i facă invidioși Pe confrații lui cei bărboși. Care, exasperați, Au spus: „Poate că are talent, Da’pictează așa de lent… Și, în plus, Are și ochii bulbucați.”. E-adevărat că, nepurtând ochelari Și nesuportând culorile tari Și, fiind miop, astigmatic, sașiu și prezbit, Ochii din cap i-au cam ieșit. Însă numai un pic, Vă asigur, exact Cât sa-i dea un aer mai șic, Un aer… cum să vă zic?... Un aer de pictor abstract.

ȘOFERUL DE TAXI Ursul e șofer de taxi. Te poartă prin oraș câte o zi Până s-ajungi unde vrei. Nu că ar fi Dintre cei Care vor să te fure, Ci fiindcă străzile nu prea le știe (El e obișnuit cu cărările din pădure.) Și, în plus, Nici nu-i prea stă lui mintea la condus, Ci la mure.

FAMILIA PANGOLIN Îl știți pe domnul Pangolin? Seamănă c-un submarin. Iar nevastă-sa, madam Pangolină, Parcă e-o havană fină. (Havana e o țigară mai groasă Și mai mare, Pe care-o fumează Cu înverșunare Niște domni eleganți de peste hotare, Obsedați să câștige bani, Și iar bani, Și care se cheamă boși americani.) Au și un băiat Ca un castravete murat Pe nume Bébé Pangolin, Pe care îl țin Călare Pe coadă, pe rând, fiecare. Ziua, ascunși prin locuri umbroase, Trag la aghioase. Noaptea se trezesc Și pornesc După mâncare.

Mănâncă, de obicei, furnici Care, Fiindcă-s așa de mici, Sunt lipsite total de apărare. Însă mănâncă foarte puțin. Normal! Cum să fie în stare Să găsească mâncare Pe săturat Un submarin, O țigară mai mare Și-un castravete murat?!

SUPERCAMPIONUL Aproape-n fiecare seară la televizor Apare calul: campion, Cel mai de seamă-alergător Din câți au existat vreodată În lumea-atât de agitată A sportului, profesionist sau amator. Mass-media e foarte-activă Și nu ratează nici un punct: Anchete, interviuri, filme de arhivă, Întreagă viața lui sportivă E prezentată-n amănunt. Ca orișice sportiv de performanță N-are concediu, nu are vacanță, Se antrenează zi de zi, Căci vin din urmă alții tare și Prestigiul e ușor să-l dobândești, Dar mult mai greu e sa-l păstrezi, chiar dacă ești Cel mai dotat La alergat. Știm totul despre el: cu ce viteză Parcurge suta, cine-i antrenor, Că s-a iubit cândva cu o diseuză, Dar s-a-nsurat c-o fată din popor, O iapă blândă, mare, lată-n crupă,

Care gătește cea mai bună supă, Că are-un mânz, pe care-ar vrea, se înțelege, Să-l facă tot un campion în lege. Un singur lucru n-a mărturisit, Deși l-au întrebat și-a tot vorbit: De viață, pasiuni, de unchiul Galopoc, Talent nativ, dar fără de noroc, Accidentat la prima alergare… A spus câți kilometri face la antrenament, Că e nefumător, antialcoolic, abstinent… Un singur lucru nu e-n stare Să recunoască-n gura mare: Că simte c-a îmbătrânit, că vremea trece, Că gloria îl lasă tot mai rece, Că nu-i mai pasă că-i o stea, Un super-cal, Și, de neînțeles, Tot mai ades Simte și el c-ar bea, Ca orice animal Normal, Din când în când câte o bere rece.

GREIERELE CORIGENT Greierele Cri Greiereanu A rămas corigent, Fiindcă n-a fost atent Și nu și-a acordat ca lumea pianul. Furnica, o persoană severă, Absolventă cu 10 de Conservator, Vrea să facă-n profesie carieră Și i-a dat un 4, neiertător. Degeaba Cri Greiereanu are talent Și furnica-i afonă sută la sută, Cri riscă să rămână repetent La materia cel mai bine știută. Corigența e-n toamnă. Cri e disperat: Profesoara-i incoruptibilă și morală. Și, în plus, n-are nici ureche muzicală, Așa încât degeaba pianu-i acordat.

PODUL ȘI MIRIAPODUL Miriapodul Vrea să treacă podul (Podul e-o surcică Subțirică.). Dar, cum are Din născare O sumedenie de picioare Și a auzit Ce-au pățit Acei soldați Care-au trecut Un pod, aliniați Și-n pas cadențat (Conform unui fenomen binecunoscut, Podul s-a rupt Și respectivii s-au înecat),

Se tot străduiește Și nu reușește Să nu pășească deodată Cu toată Partea stângă sau dreaptă. Cinci sute de picioare Lovind podul concomitent Sunt o primejdie atât de mare, Încât miriapodul, prudent, Trece de-a dreptul prin vad, Spunându-și, cu stoicism: „Decât înecat, Mai bine cu reumatism.”.

DOMNUL BÂTLAN Pleacă-n străinătate an de an, E foarte sobru îmbrăcat, Are servietă diplomat Și toată lumea-i zice „domnul Bâtlan”. Ziua stă, distant și scorțos, Pe malul lacului, într-un picior; Nici nu știi: e morocănos, Sau doar vag visător? Are maniere de lord englez, Poate învățate, Poate copiate De la lorzii cei adevărați din străinătate. Dar, oricum ar fi, nu mă aventurez Să dau un verdict. Cu dieta e strict: Nu consumă decât pește Crud, preparat După o veche rețetă franțuzească; Deși, în ce-l privește, Ca hrană Preferă picioarele de broască, După moda italiană.

De conversat, nu conversează Cu persoane necunoscute Și, când se înserează, În elegante volute, Se-ndreaptă spre casă. Locuiește singur, ca orice gentleman, În mijlocul unui parc, într-un platan. Nu degeaba unii îi zic chiar „Mister Betlan”.

Totul ne face să ne gândim La un fost ambasador, În Nord, în Sud, în Est sau Vest, Deși gurile rele susțin Că n-ar fi decât un modest Comis-voiajor.

TALENTUL ASCUNS Ajunsă la maturitate, Capra a realizat dintr-o dată Că e talentată. „E drept, n-am studii de specialitate, Dar… ia să vedem, ce făceam Eu până acum Când rodeam Copacii, lăstarii, tufișurile de pe lângă drum? Mda… operația de prelucrare Prin incizare A scoarței de salcie și de prun În forme abstracte – clar: gravură… Roaderea bețelor de alun Până la forma lor ascunsă, albă, ideală – Ce altceva decât cea mai pură Sculptură… Și… și… da! modelarea tufișurilor, Subțierea mărăcinișurilor – Evident: artă ambientală… De fapt, fără sală de expoziție, fără simeză, Am realizat o sinteză Între arte, ceva cu totul deosebit, La care nimeni până acum nu s-a gândit!

Da, sunt o artistă, dintre puținii Care au schimbat fața artei: un Leonardo, un Bernini, Un Brâncuși, Picasso, Matisse, Renoir, Rafael, Van Gogh, Kandinsky, Chagall… Așadar Nu-mi mai rămâne Decât să găsesc un nume Actului meu, aparent banal, De-a roade tot ce-ntâlnesc… Să zicem: „pictosculptură ambientală”, Cea mai nouă formă de artă, Creată De o ființă genială Dotată cu un har dumnezeiesc… În fine, să mă grăbesc”, Își zise capra, ținându-și coada în sus, „Să nu întârzii prea tare la muls.”.

RINOCERII Într-o zi de vară, ploioasă, Rinocerul, Rămas singur acasă Și cuprins de spleen, de angoasă, A golit frigiderul. Nu, n-a scos totul pe masă, Ca să lase, cum se lasă, Frigiderul la dezghețat, Ci – pur și simplu – a mâncat Tot, tot, tot… S-a lins pe urmă pe bot (Botul lui cu piele groasă și tare,

Terminat într-un corn ascuțit) Și, simțindu-se puțin obosit, S-a dus la culcare. Întoarsă de la cumpărături, Cu plasele pline de ridichi, țelină, mărar, Cu borcane de muștar Și de murături, Rinocera a deschis frigiderul… Apoi și-a zis: „Iar A mâncat rinocerul Proviziile pe-o săptămână. Fie! Dar mie Ce-o să-mi rămână?” S-a așezat pe-un scaun de bucătărie Și s-a gândit, Și s-a gândit, Și s-a gândit… Apoi, cu gesturi tacticoase, A mâncat tot ce adusese în plase. (Rinocera are Și ea o burtă mare, În care Încape destulă mâncare.) „Ar fi fost bun și ceva dulce.” A mai zis. Și s-a dus și ea să se culce.

MOTANUL SCRIITOR Motanul și-a luat, din nou, Un stilou. Și-o fi zis, se vede treaba, Că nu mai face să scrie cu laba, Că, ajuns glorie literară, Nu mai poate da la iveală opere noi Cu-aceleași trăsături nervoase, de gheară, Ca pe vremea când era doar un pisoi. Problema e: și-a luat El stilou, Dar, cum e foarte distrat Și nu are nici buzunare la mantou, Riscă să-l piardă în vreun tufiș Sau pe-un acoperiș. Fiindcă – vedeți, dragii mei – nici Măcar motanii-scriitori Nu sunt, financiar, de sine stătători Și trebuie să facă serenade la pisici Iubitoare de artă și avute. Sau – și aici e aici! – Să vâneze șoareci, cu brutalele, Tradiționalele Metode de toată lumea știute.

LENEȘUL Cu toată masivitatea făpturii, Leneșul e misticul pădurii. Nu din lene se mișcă încet, Ci fiindcă e un înțelept. El știe că lumea și mișcarea Sunt aparențe, Iar lentoarea – O cale de a te apropia de esențe. Când stă, atârnat de o creangă, Ziua întreagă (În cea mai dificilă și plină De har poziție yoghină, În poziția „lotus întors”, Pentru profani „cu capul în jos”), El nu vegetează, Ci meditează. Departe de agitația lumii, Pătrunde în Nirvana Întocmai marelui Sakyamuni. Dealtfel și hrana Lui, strict vegetariană, E-n autentica tradiție mistică indiană.

Desprins de tot și de toate, De suferințe și chin, Leneșul e-un maharishi, un yoghin. Iar când, din păcate, Câte-un șarpe boa stă să-l înghită Încetul pe-ncet, Marele rishi și ascet Nu se zbate, nu se agită: Meditația-i prelungită Și profundă I-a relevat că, de fapt, se cufundă Nu într-un gâtlej, într-un bot, Ci în însuși Marele Tot.

BALENA H Balena Helena Iubește-atât de tare Igiena Încât a renunțat Să mai trăiască pe uscat Și s-a mutat Definitiv în mare. Acolo poate face Baie cât îi place. Și, în plus, găsește De mâncare Conform ultimelor exigențe sanitare: Alge, plancton, crustacei, pește. De-aia nici nu-i de mirare Că a ajuns așa puternică și mare.

MUSCA BALERINĂ Musca, descoperind că are Aripi străvezii, strălucitoare Și șase picioare, S-a dus să se-angajeze dansatoare Într-o formație de balet. Șeful trupei, un tip plinuț și cochet, Cu două mustăți răsucite, prelungi, Îmbrăcat într-un frac Cum numai în America se poartă și fac, Adică verde și galben, în dungi, Binecunoscutul Gândac de Colorado, I-a spus: „Scumpo, minunato, Mai am – de ce să te mint? – Locuri în formația mea de coleoptere, Dar, din păcate, nu pot să decid Singur, pentru că se cere, Obligatoriu, o aprobare scrisă de la Sanepid. Și – precum știi prea bine – Nici o muscă, oricât de seducătoare, N-a putut până acum obține O asemenea aprobare.”.

GAGADEMICIANUL Papagalul, repetând zi de zi, an de an, Cuvintele-nvățate de la unul, de la altul, A fost distins – într-un târziu – cu înaltul Titlu de – academician. Fiindcă și animalele socot Că până și un netot Patent și patentat Trebuie cinstit și onorat Dacă a atins o vârstă-naintată. Și, cum papagalii-s longevivi de la natură, Nu ar trebui să ne mirăm peste măsură Dacă, vreodată, O să ne trezim că o să fie Numai papagali în animalica Academie.

MAIMUȚA ȘI OMUL Maimuța Se dădea huța, Cum obișnuiesc maimuțele să facă, Atârnată de-o cracă. Și își zicea: „Să fii om, mare scofală!? Când te faci mare, Trebuie să umbli numai în două picioare, Ba chiar să mergi și la școală. Apoi, să muncești. Îngrozitor: Stai într-un fel de cutie Și dai telefoane de zor… Ce plictiseală! Omul, săracul, e o maimuță cheală, Dresată Și-mbrăcată, Care nu știe Ce-i aia viața adevărată.”

LEGEA TERMITEI Sunt unii care încă ezită Să devină termită. Fiindcă, pentru a fi primit în termitieră Și a face în ea carieră, Trebuie: să accepți o disciplină de fier, Să renunți la conștiință, sentimente, caracter, Să muncești fără încetare, Să mănânci orice fel de mâncare (Inclusiv lemn de esență tare) Și, mai ales, cerință esențială, Să renunți la orice opinie personală.

Dar, cui îi place Să înghită, Să înghită, Să înghită, Și iar să înghită… N-are ce face Și, până la urmă, ajunge tot termită.

CĂRĂMIDA O omidă Căra o ditamai cărămidă. „Nu, nu-mi fac casă”, Se opri să-i explice Unei furnice Care-o privea curioasă,

„Însă numai așa, Ducând în spate o cărămidă Mare și grea, Le voi putea Tuturor demonstra Cât sunt de solidă.”

PE VREMEA LUI DIPLODOC… (postfață) Pe vremea lui Diplodoc, Regele dobitoc, Nu existau oameni deloc. Dar animalele nu erau mult mai fericite. Veți spune că erau scutite De dresură, exploatare Și poluare. Bineînțeles! Dar și pe atunci – și la fel de des – Serveau drept mâncare, E drept, tot unor dobitoace, Care nu le știau prăji, fierbe sau coace. (Dar, credeți oare, Când te afli pe post de mâncare, Că mai au vreo valoare Subtilitățile culinare?) Iar Când o specie dispărea Din ecosistemul nostru planetar,

Fiindcă era Prea leneșă sau nătângă, Nu avea De cine să se plângă. Pe când acum… acum totul e foarte clar, Toate relele au o singură rădăcină, Căci: „Omul și numai omul e de vină.” (E deviza celor care Luptă pentru drepturi animale) În ceea ce mă privește – Care am fost, pe rând, celacant, Cal de mare, caracatiță, pește, Batracian, dinozaur, ornitorinc, koala gigant, Maimuță, pitecantrop, ramura africană, Și, de puțin, ființă aproape umană, Deci știu despre ce vorbesc – Pot să vă mărturisesc: Nimic, dar nimic, nu s-a schimbat în esență! Totul e un fel de pasiență, Pe care-o joacă și rejoacă nu știm cine. (Dar asta-i o altă problemă.)

Deci, ca să revenim în temă: Dincolo de absurdul vieții în sine, Aș spune că azi e mult mai bine Decât în trecut pentru animale. Deoarece: Unu: în Natură au șanse egale Cu omul. Și, în plus, au de cine Și cui să se plângă. Când nu le merge bine. Doi: calitățile lor originare, Cum ar fi carne, piele, coarne, gheare, De-abia acum sunt puse realmente în valoare, Inclusiv prin prelucrare. (Ați observat ce elegant Sculptează unii oameni colții de elefant?) Trei: animalele handicapate, Pe cale de dispariție, Care, altfel, ar muri împușcate Sau de inaniție, Sunt protejate În rezervații și parcuri naturale. Nu mai vorbesc de cele care, Privilegiate, Sunt ținute pe băutură și mâncare,

Ba chiar îngrijite De oameni, doar pentru a fi privite Și fotografiate. (Unele specimene Sunt mai celebre decât starurile hollywoodiene.) În fine: Se mai găsește și câte unul ca mine Care să le scrie Câte o poezie.

ALEXANDRU MUŞINA s-a născut la Sibiu, pe 1 iulie 1954. A făcut liceul la Brașov, la „Andrei Șaguna”, apoi facultatea de Limba şi Literatura Română, la Universitatea din Bucureşti. În 1995 devine doctor în filologie al Universității din București cu o teză care va deveni volumul Paradigma poeziei moderne. În timpul facultății, Alexandru Mușina frecventează cenaclul Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu. Din 1977 și până la dizolvarea acestuia de către autoritățile comuniste, în anul 1983, Alexandru Mușina este un membru fervent al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, unde se va remarca drept unul dintre cei mai importanți poeți ai Generației 80. Debutul editorial se produce odată cu publicarea, în 1982, a volumului colectiv Cinci, alături de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, cu toții membri ai Cenaclului de Luni. Debutul individual are loc 2 ani mai târziu, când editura Cartea Românească îi publică volumul Strada Castelului 104, recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Debut pe anul 1985. La începutul anilor 80 a fost mentorul literar al tinerilor poeți Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu și Marius Oprea, cunoscuți ulterior ca Grupul de la Brașov. Între anii 1978 – 1989, Alexandru Mușina e profesor de limba franceză la Liceul Industrial din Întorsura Buzăului. Între 1989 – 1990 renunță la învățământ, cultivă și vinde flori. Din 1990 și până în 1992, e redactor fondator al revistei Interval. În 1990 este, alături de alți scriitori precum Gheorghe Crăciun și Ovidiu Moceanu și de câțiva profesori de limbi străine, fondator al Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov, unde va preda cursuri de literatură comparată, folclor, dar și scriere creatoare, fiind un pionier al acestui domeniu în România. Aici va înființa și un masterat de scriere creatoare, iar în 2012, împreună cu Andrei Bodiu, va edita revista Corpul T, revistă a doctoranzilor și masteranzilor Facultății de Litere.

84 În 1999 va înființa editura Aula, unde, în calitate de editor, va publica un număr semnificativ de tineri autori – poeți, prozatori, eseiști și critici literari. Alexandru Mușina moare la Brașov, la 19 iunie 2013, la numai 59 de ani. Omagiind preocuparea sa continuă de susținere și promovare a tinerilor scriitori, familia poetului, împreună cu Facultatea de Litere din Brașov, inițiază în 2014 Concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina”, realizat în colaborare cu editura Tracus Arte, unde au apărut până acum, în colecția specială a acestui premiu, 9 volume de poezie. În 2014 a avut loc la Universitatea Transilvania din Brașov o conferință națională despre opera lui Alexandru Mușina, iar în 2016 un festival de poezie dedicat lui. La Brașov, în cafeneaua Tipografia, poetul Robert Elekes coordonează clubul de lectură „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, fondat și numit după unul din volumele de poezie ale lui Alexandru Mușina. Volume publicate: Poezie: Cinci (volum colectiv), Litera, 1982; Strada Castelului 104, Cartea Românească, 1984; Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986), Cartea Românească, 1992 (ediția a II-a: Tracus Arte, 2013); Aleea Mimozei nr. 3, Pontica, 1993; Album duminical, Biblioteca „Poesis”, 1994 (ediția a II-a: Aula, 2008); Tomografia şi alte explorări, Marineasa, 1994; Budila-Express, Éditions Créaphys, Paris, 1994 (în limba franceză); Tea, Axa, 1997; Personae, Aula, 2001; Şi animalele sunt oameni! (prima ediție, ilustrată cu desenele fiicei scriitorului, Tania Maria), Aula, 2002; Hinterland, Aula, 2003; Poeme alese (1975-2000), Aula, 2003; Poeta, poetae, Aula, 2008; Regele dimineţii, Tracus Arte, 2009 (volum câștigător al Premiului revistei Observator cultural pentru poezie și al Premiului U.S.R. pentru poezie); Cordilio, Bibinia & comp., Tracus Arte, 2012. Antologii: Antropologie culturală și folclor, Leka Brîncuș, 1993; Antologia poeziei generaţiei ’80, Vlasie, 1993 (ediția a II-a: Aula, 2002); Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, Leka Brâncuș, 1997; Junii 003, Aula, 2003; Junii 007, Aula, 2007.

85 Eseu și teorie literară: Unde se află poezia?, Arhipelag, 1996; Paradigma poeziei moderne, Leka Brîncuș, 1996 (ediția a II-a: Aula, 2004); Eseu asupra poeziei moderne, Cartier, 1998; Sinapse, Aula, 2001; Supravieţuirea prin ficţiune, Aula, 2005; Scrisorile unui fazan, Cartier, 2006; Scrisorile unui geniu balnear, Aula, 2007; Pismata na edin gîsok, Editura Balcany, Sofia, 2008 (vol. Scrisorile unui fazan în limba bulgară); Poezia. Teze, ipoteze, explorări, Aula, 2009; Teoria şi practica literaturii, editura Muzeul Literaturii Române, 2013. Roman: Nepotul lui Dracula, Aula, 2012. Volume postume: Dactăr Nicu & his Skyzoid Band (poezie), Tracus Arte, 2013; Alexandru Mușina. Opera poetică, vol. I-II, Tracus Arte, 2015 (ed. alcătuită de Cristina Vasilică, cuvânt-înainte de Caius Dobrescu); Regele dimineții (antologie de Radu Vancu), Cartier, 2016; Eseu asupra poeziei moderne. Teoria și practica literaturii, Cartier, 2017. Atât volumele de versuri, cât și volumele de eseuri ale lui Alexandru Mușina au fost recompensate cu numeroase premii (Premiul USR pentru Debut, Premiul Revistei „Familia”, Premiul Revistei „Cuvântul”, Premiul Revistei „Transilvania”, Premiul Revistei „Observator Cultural” etc.), iar o parte din poemele și eseurile sale au beneficiat de traduceri în limbile franceză, engleză, rusă, spaniolă, germană, italiană, maghiară etc., fiind prezente în antologii și reviste din mai multe colțuri ale lumii. Dintre acestea, menționăm selectiv: Hajónapló: fiatal román költők antológiája, editor Mircea Scarlat, Criterion, București, 1990; Streiflicht: Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (Lumina piezișă, antologie bilingvă), traducător , editor Simone Reicherts, Dionysos Verlag 1994; A gyönyör román művészete. Kortárs román költők (Antologie de poezie română contemporană), ed. îngrijită de Bogdán Lázló, Arcuș, 2006; El Muro del Silencio. Antología de Poesía rumana contemporánea / Zidul tăcerii. Antologie de poezie română contemporană, editor și traducător Angelica Lambru, Huerga y Fierro Editores, Spania, 2007.

Cristina Palaș

CUPRINS Fabule noi pentru copii deștepți (prefață de Adrian Lăcătuș) ................... 7 Pixurile ............................................................................................................................. 9 Ananasul domnului Hipopotam ........................................................................... 10 Problema veveriței .................................................................................................... 12 Migrena .......................................................................................................................... 15 Elefantul și Trabantul ............................................................................................... 16 Apicultorul ..................................................................................................................... 18 Dilema crocodilului ................................................................................................... 21 Sonetul Babuinilor ..................................................................................................... 23 Marele Cocoș Roșu ..................................................................................................... 24 Vulpea precupeață ..................................................................................................... 28 Nea Arici ......................................................................................................................... 29 Bucătăreasa ................................................................................................................... 30 Pilotul amator .............................................................................................................. 32 Domnișoara Gărgăriță .............................................................................................. 34 Țânțarul armăsar ........................................................................................................ 36 Domnul Giraf ................................................................................................................ 38 Ipohondrul .................................................................................................................... 40

Leopardul ....................................................................................................................... 43 Doamna Broscvary .................................................................................................... 44 Maestrul .......................................................................................................................... 46 Șoferul de taxi .............................................................................................................. 49 Familia Pangolin .......................................................................................................... 50 Supercampionul .......................................................................................................... 53 Greierele corigent ....................................................................................................... 55 Podul și miriapodul ................................................................................................... 56 Domnul Bâtlan ............................................................................................................. 58 Talentul ascuns ............................................................................................................ 61 Rinocerii ......................................................................................................................... 63 Motanul scriitor .......................................................................................................... 65 Leneșul ............................................................................................................................ 66 Balena H ......................................................................................................................... 69 Musca balerină ............................................................................................................ 70 Gagademicianul ........................................................................................................... 72 Maimuța și omul ......................................................................................................... 74 Legea termitei .............................................................................................................. 76 Cărămida ........................................................................................................................ 78 Pe vremea lui Diplodoc (postfață) ...................................................................... 79 Alexandru Mușina – Fișă biobibliografică (de Cristina Palaș).................... 83