Escalada, terapie pentru dizabilitate. Ghid de bune practici

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Proiect finanțat prin Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014.

Martie 2016

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici Proiectul a fost implementat de către Asociația Club Sportiv Climb Again și a fost finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Ghidul este un rezultat al proiectului.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.

Fotografiile au fost realizate la Galactic Gym și Fabrica de Cățărat Fotografi: Mircea Struțeanu & Răzvan Manea Proiect finanțat prin Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014.

Martie 2016

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici CUPRINS 0. CLIMB AGAIN - MISIUNEa noastră 1. De ce Climb Again 2. Escalada, terapie pentru dizabilitate 3. Prezentarea deficiențelor 3.1. Deficiența de vedere Impactul deficienței de vedere asupra dezvoltării 3.2. Deficiența de auz Impactul deficienței de auz asupra dezvoltării 3.3. Tulburarea de spectru autist (TSA) Impactul tulburării de spectru autist asupra dezvoltării 4. Escalada sportivă pentru tinerii cu dizabilități 4.1. Dicționar de termeni folosiți în escaladă 4.2. Limbaj și comunicare în escaladă 4.3. Escalada pentru copii cu deficiențe a) Prima dată în sală b) Escaladarea pereților c) Dezvoltarea unei atitudini potrivite 4.4. Structura antrenamentului a) Încălzirea b) Cățărarea tip manșă c) Motivarea psihică pentru abordarea traseelor dificile

6 9 11 14 14 14 17 17 18 19 22 22 29 30 30 32 35 36 36 37 38

d) Cățărarea tip cap de coardă e) Escalada bloc (Bouldering) f) Antrenamentul pentru hipoacuzici și nevăzători g) Antrenamentul pentru copiii cu tulburare de spectru autist 4.5. Despre risc și siguranță 5. Beneficiile escaladei 5.1. Încrederea în forțele proprii 5.2. Imaginea de sine 5.3. Capacitatea de a rezolva probleme 5.4. Dezvoltarea psihomotricității 5.5. Dezvoltarea abilităților sociale 5.6. Disciplina 6. Cățărarea, instrument de incluziune socială Incluziunea socială și activitățile fizice Terminologie Politicile publice pentru copiii cu dizabilități 7. Un campion 8. Concluzii și recomandări 9. Bibliografie

39 40 41 42 45 47 53 55 55 55 56 58 58 58 59 60 65 67 68

CLIMB AGAIN MISIUNEA NOASTRĂ

Asociația Club Sportiv Climb Again există în București din 2014 și are misiunea de a promova escalada în rândul copiilor și tinerilor cu nevoi speciale. Propunem activități în care cățăratul sportiv devine o metodă de dezvoltare a abilităților de viață, de creștere a încrederii în propriile forțe și de integrare socială a tinerilor cu dizabilități.

Vrem să introducem la scară națională escalada ca pe o metodă non-formală de învățare care se concentrează nu doar pe îmbunătăţirea izolată a unui anumit tip de abilitate, așa cum fac metodele tradiţionale, ci apelează în același timp la abilităţile fizice, psihice și sociale, folosind tehnici adaptate și jocul.

6

Avem programe stabile de terapie prin sport în două școli speciale pentru deficienți de auz și văz din București și am colaborat cu mai mult de 15 ONG-uri și instituții care lucrează cu persoane cu dizabilități în România.

Am format prima echipă de performanță în paraclimbing din România.

Echipa de antrenori, instructori și voluntari Climb Again lucreză săptămânal cu 50 de copii în sălile de escaladă din București.

Disciplina paraclimbing (cățărare sportivă de către persoane cu dizabilități) a fost recunoscută oficial de Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) prin eforturile clubului sportiv Climb Again. Am creat o echipă de 12 sportivi juniori cu deficiențe de auz și văz care participă constant la concursuri locale și naționale de cățărat. La sfârșitul lui 2015, cu sprijinul FRAE, am organizat primul campionat național de paraclimbing, categoria nevăzători; tot atunci, juniorii cu deficiențe de auz au concurat alături de copiii tipici în campionatul național de escaladă.

În ultimii doi ani am cunoscut peste 400 de copii și tineri, dintre ei în

În vara lui 2015 am organizat două cantonamente la Sinaia pentru

Ne dorim ca printr-un discurs pozitiv și prin promovarea poveștilor de succes de la Climb Again să influențăm percepția generală asupra potențialului tinerilor cu dizabilități și să contribuim la integrarea lor - fie că vorbim de integrarea directă a celor pentru care cățăratul devine o vocație, fie de cea indirectă, prin apartenența la comunitate.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

jur de 250 cu deficiențe senzoriale, motorii, psihice sau cu afecțiuni din spectrul autist și 60 de copii din centre de plasament din Capitală. În jur de 100 de copii tipici au luat și ei parte la activități la cățărat alături de micii sportivi cu dizabilități, în sala de sport, la evenimente și competiții.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

7

sportivii cu deficiențe de auz, văz și locomotorii; 16 copii au cunoscut atunci cățărarea în natură și s-au bucurat de o experiență unică, care i-a apropiat și mai mult de acest sport.

întreaga școală, aici și în alte școli speciale.

Tot în cadrul acestui program am proiectat și construit un panou de escaladă mobil, pe care îl folosim pentru promovarea activităților noastre și aducerea împreună a copiilor din toate categoriile și mediile.

Am organizat în ultimii doi ani peste 30 de evenimente și demonstrații sportive, în sălile de cățărat din București, în spații publice (la Street Delivery 2015) sau comerciale (magazinele Decathlon).

În sezonul următor, doi dintre copiii nevăzători, Alin și Flavius, câștigau deja locurile trei și patru la BMC Paraclimbing Series, campionatul național de paraclimbing al Marii Britanii - primii din România care au reușit acest lucru. Antrenamentele noastre au acum ca obiectiv de performanță participarea Climb Again la campionatul mondial de paraclimbing din Franța în septembrie Am participat sau am luat cuvântul 2016. la întâlniri cu societatea civilă sau 8

care susțin activ misiunea noastră, prin prezența alături de copii sau promovarea campaniilor Climb Again în rețelele proprii. Mulți și-au ales cauza noastră în campanii de fundraising la maratoane sau alte evenimente sportive, pe platforme online sau prin organizarea de evenimente la cățărat.

1. De ce Climb Again

Cei mai dedicați dintre voluntarii noștri au participat la cursuri de limbaj mimico-gestual organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, din dorința de a lucra mai bine și a se apropia de copiii cu deficiențe de auz. În toamna lui 2015 a avut loc și

Am fost multiplu campion național, vicecampion și campion balcanic, am participant în circuitul cupei mondiale de escaladă bloc în 2009 și 2010 unde am obținut cea mai bună clasare românească la aceasta disciplină.

Până să mă dedic escaladei competiționale am practicat ocazional toate ramurile sportive care intră în marea familie a alpinismului: escalada în sală și la stâncă, escalada bloc, escalada pe gheață, alpinism de altitudine, alpinism de perete. În 2010 aveam 26 de ani și mă aflam în vârful carierei mele sportive. În acel an am fost diagnosticat cu o formă severă de artrită reumatoidă și alte complicații—o boală degenerativă

Am adus cățăratul mai aproape de copii și comunități. În cadrul programului Escalada, terapie pentru dizabilitate am echipat cele două săli de sport ale școlilor pentru deficienți de vedere și auz din București (Austrului și Sf. Maria) cu două panouri de escaladă pentru începători, obiectivul pe termen lung fiind organizarea de ore de sport cu cățărare pentru

cu comunități locale, de sportivi sau persoane cu dizabilități, în instituții sau companii private, într-un efort continuu de promovare a activității și rezultatelor noastre. Avem o rețea de voluntari și prieteni ai cauzei

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

un training la Liverpool pentru doi antrenori Climb Again în cadrul unui schimb de experiență cu organizația parteneră OnThisROC din Marea Britanie.

Claudiu Miu, președinte Climb Again Am 31 de ani și sunt sportiv și antrenor de alpinism și escaladă.

Practic escalada de la vârsta de 14 ani cu o întrerupere de mai bine de doi ani din cauza problemelor medicale.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

9

care afectează și distruge toate articulațiile în timp. Curând a trebuit să mă retrag din activitatea sportivă.

10

Chiar dacă mă deplasam greu din cauza durerilor, am descoperit că escalada pe peretele vertical este posibilă, ba chiar mai puțin Tratamentul clasic nu a avut rezultate dureroasă decât mersul; curând semnificative așa că a urmat o mi-am dat seama că e chiar benefică perioadă dificilă de căutări și soluții. pentru recuperarea mea. O posibilă Boala a avansat repede și a produs explicație vine din faptul că în stricăciuni (inflamații, deteriorări și escaladă greutatea corpului este eroziuni ale oaselor și articulațiilor), preluată și de membrele inferioare, unele iremediabile. Deplasarea a și de cele superioare, spre deosebire devenit din ce în ce mai grea din cauza de mers, unde greutatea stă în durerilor, au apărut inflamațiile, eroziunile osoase și pierderea masei musculare; a fost perioada în care am și început să mă izolez de lumea înconjurătoare.

Am experimentat aproape toate etapele prin care trec bolnavii în căutarea soluțiilor: izolare, descurajare, nenumărate drumuri la doctori, tratamente, speranțe.

articulațiile picioarelor. În plus, în cazul deplasării pe verticală este nevoie de coordonarea întregului corp și folosirea diverselor grupe de mușchi, ceea ce distribuie solicitarea fizică. Așa am ajuns să caut informații despre escaladă ca formă de recuperare și integrare pentru persoanele cu deficiențe.

În 2013, după ce medicii au identificat tratamentul eficient care să se potrivească afecțiunii mele, am început recuperarea medicală și, încet, reintegrarea mea în comunitate.

Am hotărât să folosesc experiența mea Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

de sportiv, antrenor și persoană cu deficiență pentru a aduce o schimbare în viețile persoanelor cu deficiențe.

Mai mult, mi-am dorit să văd o schimbare a percepției celor din jur față de lucrurile grozave pe care le pot face oamenii, indiferent de condiția pe care o au sau situația în care se află. Cred că grija și mila cu care sunt înconjurați oamenii cu dizabilități trebuie schimbată cu încurajare, încredere și curaj.

beneficiile fizice și psihice, cum acești copii se integrează în comunitatea de cățărători din întreaga țară.

Vă invit să urmăriți parcursul campionilor și să vă alăturați pe drum!

2. Escalada, terapie pentru dizabilitate

Proiectul are două direcții importante: oferirea de servicii Cu toții putem fi campioni! sociale complementare inovative copiilor cu nevoi speciale și În 2014 am înființat Asociația Climb promovarea recunoașterii terapiei Again. Numele vine în primul rând de prin escaladă la nivel de politici la faptul că, așa cum am aflat-o și eu la publice. Pentru răspândirea efectelor momentul respectiv, cu toții ne putem benefice ale terapiei prin escaladă, cățăra din nou și putem ajunge în ne-am concentrat eforturile și în vârf. Putem experimenta schimbări în îmbunătățirea tehnicilor de lucru ale viețile noastre, atât fizic, cât și psihic, instructorilor. indiferent de situația în care ne aflăm.

Suntem datori să credem în schimbare În cadrul proiectului am lucrat cu 46 până la capăt. de copii cu nevoi speciale care au beneficiat de şedinţe de escaladă.

Am ales să lucrăm îndeosebi cu copii Obiectivul nostru inițial a fost și tineri cu deficiențe pentru că ei implicarea a 36 de copii, dar interesul au toate șansele să experimenteze a fost mai mare; s-au înscris 41, iar schimbări în viețile lor și pot fi o până la urmă au venit constant inspirație pentru cei din jur. la antrenament 46. Am asigurat transportul copiilor la sală, am împărțit Primii copii cu care am luat legătura au copiii în grupe în funcție de deficiență fost cei cu tulburare de spectru autist, și am conturat responsabilitățile după care au urmat pe rând toate membrilor echipei în funcție de categoriile de deficiențe, atât fizice, dinamica celor trei grupe. cât și intelectuale. A fost impresionant să văd cum se dezvoltă pasiunea Începând cu luna septembrie echipa pentru acest sport, cum se observă de proiect și voluntarii s-au întâlnit Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

11

regulat și au planificat ședințele de escaladă. În total am organizat 72 ședințe de escaladă, câte una pe săptămână pentru fiecare grupă de copii. Fiecare ședință a avut o durată de 2 ore, iar copiii au fost însoțiți de părinți și/sau profesori. Instructorii de escaladă împreună cu voluntarii, terapeutul și managerul de proiect au stabilit un plan de lucru individualizat pe fiecare copil, cu obiective clare

sport), dezvoltarea abilităților de viață independentă prin urmărirea, îndrumarea și încurajarea copiilor în a practica escalada, creșterea dinamicii de grup între copii cu aceeași dizabilitate, dar și între grupe cu dizabilități diferite, fair-play, educarea pentru susținere și încurajare reciprocă în atingerea obiectivelor propuse la antrenamente.

12

în ceea ce privește rezultatele dorite de la fiecare copil în parte, respectiv fiecare categorie de deficiențe. A fost urmărit progresul în plan fizic, evoluția copiilor în deprinderea de abilități de escaladă, îmbunătățirea musculaturii, lucrul în echipă (coordonarea instructorilor și a instructorilor voluntari pe panoul de escaladă, acomodarea cu regulile de siguranță și tehnici de escaladă specifice acestui

Grupul de copii cu deficiențe de vedere a fost format din 15 elevi, cu vârste curpinse între 10 și 15 ani.

Grupul copiilor cu deficiență de auz a fost alcătuit din 17 elevi cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, iar grupul copiilor cu tulburare de spectru autist a cuprins 14 copii, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

Selecția copiilor s-a făcut în baza

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

a cinci criterii: motivația copilului cu nevoi speciale, recomandările profesorilor, aptitudinile fizice, acordul părinților, vârsta și condiția ca pe parcursul sedințelor de escaladă copiii să fie însoțiți de un profesor sau părinte.

Alegerea copiilor s-a făcut din populația specifică reprezentativă: din Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București, Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” și Asociația „Puzzle” România (pentru copiii cu tulburare de spectru autist).

Copiii au fost evaluați înainte de începerea proiectului pe baza discuțiilor cu profesorii (în cazul școlilor) sau cu terapeuții ABA (în cazul Asociației „Puzzle”) și pe baza evaluărilor întocmite deja de aceștia, evaluări care au urmărit evoluția copiilor de-a lungul timpului, comportamentele adaptative sau dezadaptative, nivelul actual al motricității. S-a folosit de asemenea interviul cu părinții pentru a cunoaște cât mai bine copilul, și, acolo unde s-a putut, interviul direct cu copilul, pentru a-i sonda starea emoțională, atitudinea față de activitate, eventualele blocaje.

activitatea de cățărat, inclusiv a evoluției la nivelul motricității și al afectivității copiilor.

Psihologii - cu experiență în lucrul cu copiii cu aceste tipuri de dizabilități - au facilitat procesul de adaptare la noua situație și au asistat copiii în acomodarea cu sarcina și depășirea limitelor psihologice astfel încât fiecare copil să fie cât mai aproape de potențialul său. Evoluția copiilor nu s-a raportat la un standard, ci a fiecărui copil la el însuși și la resursele lui disponibile.

Pentru a evalua și a cuantifica evoluția fiecărui copil, ne-am raportat la: numărul de trasee finalizate, timpul necesar pentru un anumit traseu la început și la final (viteza), complianța la cerințele instructorilor, depășirea unor limite psihologice (pentru unii copii cu tulburare de spectru autist a fost dificil la început chiar și să se apropie de panou sau să atingă prizele).

Deși în cazul acestei intervenții nu am putut realiza o cercetare cantitativă (numărul redus de copii, resursele limitate), putem totuși vorbi de rezultate calitative și de studii de caz.

În timpul antrenamentelor săptămânale, copiii au fost observați de un terapeut și de un psiholog pentru urmărirea progresului în Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

13

3. Prezentarea deficiențelor

14

3.1. Deficiența de vedere Deficiența de vedere se referă la pierderea semnificativă a funcției vizuale ce nu poate fi corectată prin medicație, chirurgical sau prin lentile obișnuite. Conform clasificării internaționale (World Health Organization, 2014), există 3 nivele de afectare a funcției vizuale: • pierderea parțială a funcției vizuale, ambliopia, care este corectată prin lentile specifice. La acest nivel pot fi identificate formele și culorile și literele/caracterele foarte mari; • pierderea moderată a funcției vizuale: încă pot fi identificate formele și culorile la acest nivel, dar nu se realizează distingerea dintre lumină și întuneric; • pierderea severă a funcției vizuale: se pot distinge doar umbre sau schimbări majore de luminozitate și întuneric; • pierderea totală a funcției vizuale.

Impactul deficienței de vedere asupra dezvoltării Dezvoltarea senzorială În cazul unei deficiențe de vedere, informațiile despre mediul înconjurător obținute de persoana în cauză sunt inconsistente și fragmentare (Pring & Tadic, 2010).

Auzul este analizatorul valid care

transmite cele mai multe informații legate de mediul înconjurător, pe care le oferă numai în prezența sunetelor.

Aceste informații nu pot fi verificate de văz și de aceea se reduc doar la zgomote provenite din mediu în lipsa unei acțiuni directe a subiectului.

Pentru a deveni sunete, zgomotele au nevoie de informațiile provenite și de la ceilalți analizatori valizi (tact, miros)

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

și, după mai multe explorări, vor fi introduse în sistemul de reprezentări despre mediu. În cazul persoanelor cu deficiență de vedere, culorile, formele și localizarea/poziția sunt dimensiuni ce nu sunt accesibile. În mod general, lipsa vederii implică dificultăți în planul reprezentărilor și conceptelor spațiale; vederea este extrem de importantă în înțelegerea spațiului și a relațiilor spațiale.

Localizarea spațială a stimulilor tactili este influențată de păstrarea poziției sau familiaritatea locației. Percepția asupra mediului sau a stimulior din mediu se realizează predominant tactil.

Așadar, reprezentările stimulilor din mediu și a mișcărilor sunt realizate pe baza informației provenite de la analizatorii valizi: tactil, auditiv, olfactiv, kinestezic. Cercetările arată că și în lipsa vederii, imaginile mintale spațiale, complexe, prezentate secvențial pot fi integrate într-o singură reprezentare mentală.

Dezvoltarea motorie O persoană cu deficiență de vedere are întârzieri în dezvoltarea motorie.

Chiar și în primele 5 luni de viață, un copil ce prezintă această deficiență își ține mâna de exemplu pe lângă șold, nefolosind-o în explorarea mediului.

Ca urmare, coordonarea membrelor, postura, echilibrul, motricitatea fină, mersul, etc. sunt afectate.

Conceptul de sine Un copil sau o persoană cu deficiență de vedere este dependentă de prezența unei persoane care să medieze interacțiunile cu mediul și să-l ajute să se integreze. Ca atare, noțiunea de dependent trebuie luată în considerare ca fiind un factor care afectează dezvoltarea. O persoană cu deficiență de vedere are control doar asupra lumii lui interioare și de aceea are dificultăți de interacțiune cu ceilalți (Pring & Tadic, 2010). Înțelege cu dificultate complexitatea lumii din afara lui, care este separată de el.

Dezvoltarea cognitivă Copilul cu deficiență de vedere are abilitați reduse de coordonare și organizare a elementelor la un nivel ridicat de abstractizare și are dificultăți în verificarea informației. De aceea, construcțiile sale mintale sunt diferite de cele ale unui copil tipic. Procesul de conceptualizare și definire, de stabilire a relațiilor este mai problematic, la fel și rezolvarea de probleme.

Din cauza lipsei unui câmp vizual, permanența obiectului se realizează cu dificultate la copiii cu deficiență de vedere, după mai mult timp și doar

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

15

atunci când copilul are abilitatea de a integra informațiile provenite de la analizatorii valizi într-o singură schemă mintală unitară.

Relațiile cauzale sunt de asemenea afectate, iar copilul înțelege cu dificultate impactul pe care îl are asupra mediului extern prin relații de tip cauză-efect (lipsit de posibilitatea de a vedea procesul, s-ar putea să nu înțeleagă modul în care a cauzat un anumit lucru - spargerea unui pahar din neatenție, spre exemplu). De asemenea, îi va fi mai dificil să rețină stimulii plăcuți și să recreeze situația de recompensă.

16

permanentă.

Dezvoltarea limbajului Ca și în cazul copiilor tipici, limbajul este achiziționat prin imitarea celorlalți. Din limbajul lor pot lipsi adjective care implică observații vizuale (Landau & Gleitman,1985).

Treptat, prin intermediul limbajului,

3.2. Deficiența de auz Deficiența de auz se definește prin pierderea parțială sau totală a funcției analizatorului auditiv. Pierderea acestei funcții poate fi conductivă, senzorioneuronală, mixtă sau centrală, aceste subcategorii find determinate de localizarea deficienței (Clark , 1981).

Subiecții care suferă de o afectare conductivă a funcției auditive pot auzi prin intermediul aparatelor auditive, lucrul acesta nefiind posibil în cazul celorlalte trei subcategorii. În mod general, pierderea auzului este clasificată în: ușoară, moderată, severă sau profundă, în funcție de frecvențele

Dezvoltarea socială Copilul cu deficiență de vedere poate prezenta o implicare emoțională ambivalentă, poate părea dezinteresat de interacțiune, necomunicativ.

Ajunge să fie evitat de ceilalți sau, din contră, protejat în exces. Aceste dificultăți apar deoarece indicatorii vizuali sau expresiile faciale nu oferă informații despre ceilalți. De cele mai multe ori, copilul se simte diferit față de ceilalți și respins (Pring & Tadic, 2010).

Deprinderile de autoservire Multe dintre abilitățile de autoservire: îmbrăcatul, igiena personală, mâncatul, etc. devin deprinderi ca și la ceilalți copii, ele fiind importante și pentru scăderea dependenței față de a o doua persoană și pentru scăderea sentimentului de neputință

copilul poate obține informații de la ceilalți despre lumea înconjurătoare, astfel că limbajul devine un instrument de cunoaștere, interacțiune și obținere de informații.

Aceste particularități pot face mai dificilă evoluția în escaladă și în orice sport în general a copilului nevăzător, dar nu o împiedică.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

asociate limbajului verbal pe care individul le poate auzi.

Impactul deficienței de auz asupra dezvoltării Auzul este critic pentru învățarea limbajului verbal, pentru comunicarea cu ceilalți și pentru învățarea academică (Bess et al., 1988;

Culbertson & Gilbert, 1996).

Sunt identificate patru paliere ale dezvoltării ce sunt afectate de prezența unei deficiențe de auz: 1. întârziere în învățarea limbajului verbal și receptarea lui; 2. dificultăți în procesul de învățare ce rezultă în achiziții academic mai scăzute; 3. dificultăți de comunicare care conduc către izolarea socială și o imagine de sine scăzută; 4. impact asupra alegerii vocației.

Limbajul verbal: Copiii cu deficiență de auz care au fost demutizați nu-și aud propria voce atunci când vorbesc. Ei pot vorbi prea ascuțit, prea tare sau prea încet. Vocea prezintă puține inflexiuni și tonalități; apar greșeli în pronunție, iar unele sunete specifice limbii nu pot fi înțelese.

Vocabularul Acesta se dezvoltă mult mai greu în cazul copiilor cu deficiență de auz (American speechlanguage-hearing association).

Cuvintele concrete ca „pisică”, „sari”, „cinci”, „roșu” sunt învățate mult mai ușor în comparație cu cele abstracte „înainte”, „după”, „egal”, „plictisit”, etc. Copiii au dificultăți în a folosi și înțelege cuvintele de legătură și

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

17

cuvintele cu multiple sensuri.

Dezvoltarea vocabularului depinde de o intervenție în această direcție, ceea ce nu se realizează incidental, ca la copiii tipici. Încă de mici, copiii cu deficiență de auz sunt orientați către ore de logopedie unde sunt demutizați și unde își formează primele concepte. Propozițiile și frazele folosite de către cei demutizați sunt scurte, iar înțelegerea și scrierea frazelor complexe este dificilă. Sfârșitul cuvintelor este adeseori omis, ceea ce duce la dificultăți în stabilirea pluralului, a posesiei, a timpurilor verbului.

18

Achizițiile academice Conceptele matematice și cititul în special sunt arii unde apar dificultăți datorită neînțelegerii mesajului transmis sau a receptării lui eronate.

De obicei, achizițiile sunt sub nivelul vârstei, mai ales dacă deficiența de auz se asociază cu o întârziere mintală ușoară sau moderată.

Dezvoltarea socială Apare deseori sentimentul de izolare și respingere datorită dificultății de a comunica cu copiii ce nu prezintă aceeași deficiență. Problemele comportamentale sau emoționale datorate dificultății de a se exprima verbal duc de cele mai multe ori la un comportament de răzvrătire, episoade de furie, comportament non-compliant și la o imagine și stimă de sine scăzute.

3.3. Tulburarea de spectru autist (TSA) Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică ce afectează atât funcționarea senzorială, cognitivă și socială, cât și comunicarea (Baranek et al.,1997). Nu s-au descoperit încă factorii biologici specifici care provoacă apariția autismului, dar cercetările recente au relevat existența unor anomalii sau disfuncționalități la nivelul creierului, diferențe structurale, funcționale sau chimice.

severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei, care frânează dezvoltarea și îngreunează atingerea autonomiei.

Dezvoltarea copilului este dizarmonică – unele sectoare ale personalității rămân mult în urmă, altele pot fi foarte dezvoltate (mai mult decât în mod normal).

Tulburarea de spectru autist (TSA) se referă la o categorie de tulburări de dezvoltare ce includ diagnosticul de autism, sindrom Asperger și tulburări pervazive de dezvoltare (PDD-NOS) (Sturmey & Fitzer, 2007). Incidența tulburărilor de spectru autist (TSA) este în creștere. Astăzi, unul din 200 de copii din întreaga lume este diagnosticat cu TSA (Fombonne, 2003), iar băieții sunt de 4 ori mai afectați decât fetele (Fombonne, 1999).

Criteriile de diagnostic pentru TSA includ dificultatea în interacțiunea socială, abilități de comunicare limitate sau întârziere în limbaj, pattern-uri restrictive de comportamente sau interese (American Psychiatric Association, 2000).

Autismul este una dintre cele mai

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

prezența comportamentelor repetitive și stereotipe. Această tulburare afectează modul în care copilul percepe lumea exterioară, modul în care interacționează cu ceilalți, modul cum se comportă sau comunică.

Dificultățile se pot manifesta încă din copilăria timpurie, de la început, sau în al doilea an de viață, când are loc un regres și o pierdere a achizițiilor anterioare, deși până în acel punct dezvoltarea a fost liniară. Impactul asupra dezvoltării este diferit de la caz la caz, de la slab funcțional la înalt funcțional.

19

Tulburarea de spectru autist este un grup de tulburări de dezvoltare care pot cauza dificultăți în diferite grade, în plan social, al comunicării și în plan comportamental prin

Impactul tulburării de spectru autist asupra dezvoltării Comunicarea socială și interacțiunea Dificultățile sociale pe care le observăm la persoanele diagnosticate cu o tulburare de spectru autist provin în general dintr-o lipsă de înțelegere a comportamentului celorlalți (Vandereijcken et al., 2008), rezultând în inabilitatea de a interpreta adecvat și de a reacționa corespunzător la semnalele sociale și emoționale ale celorlalți, comunicate prin contactul vizual (foarte greu menținut de cei cu TSA) și expresiile

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

faciale. În general, aceste deficiențe în comunicarea non-verbală sunt atribuite de specialiști unei „teorii a minții” slab dezvoltate – capacitatea limitată de a observa și a lua în considerare sentimentele, planurile și intențiile celorlalți (ibidem).

Copiii cu tulburare de spectru autist nu fac contact vizual cu ceilalți și nu au în general un interes pentru celelalte persoane. Nu răspund ca

20

urmare a auzului propriului nume, nu inițiază comunicarea sau nu o pot susține, existând o întârziere în dezvoltarea limbajului. Atunci când comunică, folosesc un ton și o frazare neobișnuită, repetă sunete, cuvinte, fraze ce nu au legătură cu situația

sau pot folosi cuvinte pe care nu le înțeleg. Preferă jocul solitar, le este dificil să ceară ceea ce își doresc (lucru care duce uneori la frustrări). Se poate să nu înțeleagă instrucții simple sau întrebări, interacțiunea socială poate fi pasivă, agresivă sau neadecvată, iar aria lor de expresii faciale este restrânsă.

Comportamentul Repertoriul de interese și comportamente este restrâns la copiii cu autism, iar sistemul de valori este unul atipic și unic pentru fiecare copil în parte. Fără un scop sau un motiv anume, ei vor fi interesați de anumite obiecte sau anumite teme, subiecte.

Sunt fascinați de anumite detalii ale obiectelor (de exemplu pot învârti roțile unei mașini în mod obsesiv), prezintă mișcări repetate precum rotitul, fluturatul mâinilor, etc. Pot avea preferințe culinare neobișnuite (de exemplu, să mănânce doar ceea ce are o anumită culoare sau textură).

Caracteristice pentru acești copii sunt rutina și ritualurile specifice, rezistența la schimbare și pragurile de sensibilitate fie prea mari, fie prea mici.

Achizițiile academice Majoritatea copiilor cu tulburare de spectru autist au un ritm de achiziție a cunoștințelor redus. Unii prezintă o capacitate mare de învățare a cunoștințelor, în special într-un anumit domeniu, dar au dificultăți de a le

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

folosi sau aplica corespunzător în situații sociale specifice, generalizarea achizițiilor pentru acești copii fiind mai dificilă. Din acest motiv, IQ-ul este sub nivelul vârstei cronologice, iar integrarea în școala de masă se face cu greutate.

Dezvoltarea motorie Studiile au indicat prezența la copiii cu tulburare de spectru autist a unui deficit în abilitățile motorii și

mobilitate (Green et al., 2009; Leary & Hill, 1996), de la coordonarea motorie limitată, la deficiențe la nivelul abilităților motorii fine și grosiere (Emck et al., 2011; Pan, 2009).

Au dificultăți în realizarea mișcărilor globale, ca prinsul, aruncatul, alergarea sau balansarea. Problemele ce apar la balansare pot fi și rezultatul pattern-urilor atipice de mers și a acțiunilor neintenționate (VernazzaMartin et al., 2005).

Dezvoltarea limbajului Majoritatea copiilor cu autism au dificultăți în achiziția limbajului (inclusiv a limbajului intern), având ca urmare o comunicare deficitară cu ceilalți și o formare mai dificilă a noțiunilor, apărând deci îngreunarea achizițiilor cognitive. Își exprimă cu greutate nevoile, emoțiile și apar tulburări la nivelul interacțiunilor sociale (există și mai puțin interes pentru ceilalți).

Majoritatea copiilor cu autism dezvoltă ecolalia sau limbajul ecolalic. Copilul repetă cuvinte dintr-o frază auzită sau chiar toată fraza. Uneori repetă imediat ceea ce au auzit, alteori o fac mai târziu (ecolalia întârziată).

Dezvoltarea emoțională Copiii cu tulburare de spectru autist au aceleași emoții ca și copiii tipici, dar nu sunt întotdeauna adecvate la situație.

Uneori acestea au o intensitate prea mare, alteori prea mică, îngreunând adaptarea la contextual social.

La nivelul afectivității pot apărea tulburări sau discordanțe – râs sau plâns fără motiv sau absența reacției emoționale, teamă excesivă față de

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

21

anumite lucruri (inclusiv inofensive) sau absența fricii (inclusiv la pericol).

mintală. În timpul cățărării sportivul se confruntă mereu cu o multitudine de situații în care trebuie să ia decizii: Recunoașterea și gestionarea emoțiilor „ce priză să apuc cu mâna stângă?” se realizează cu dificultate, copilul sau „care e cea mai bună variantă putând avea o sensibilitate ridicată la pe care ar trebui să o aleg?” (Kidd & anumiți stimuli uzuali, cotidieni. De Hazelrings, 2009). Acesteia i se adaugă exemplu, unii nu suportă să fie periați și provocarea de a își depăși senzația pe păr sau sunt deranjați de anumite de frică - ceea ce face ca acest gen de atingeri sau zgomote. Fiecare copil sport să fie considerat un fel de „fitness este diferit și are particularități pe mintal” prin creșterea auto-disiplinei și care cei din jur trebuie să le cunoască încrederii de sine (Mittelstaedt, 2004). și să le înțeleagă pentru a ușura interacțiunea.

4.1. Dicționar de termeni folosiți în escaladă 4. Escalada sportivă pentru tinerii cu dizabilități 22

Kidd & Hazelrings (2009) definesc escalada sportivă ca fiind echivalentul cățărării folosind doar abilitățile fizice ale cățărătorului (forța întregului sistem muscular) pentru a urca o rută/un traseu prestabilit; mijloacele de protecție există numai pentru a minimaliza la maxim riscurile unei căderi și nu au rol de ajutor pentru ascensiune. Obligația primordială a acestui sport este de a asigura siguranța cățărătorului, astfel ca acesta să-și poată căuta și testa limitele fizice și tehnice. În aceste condiții cățărătorul își începe fiecare ascensiune orientându-se și asigurându-se în spiturile/ancorele preexistente, la o distanță medie de 1,5 - 2 m (Wheaton, 2004). Cățăratul include, pe lângă caracterul fizic, și componenta

UIAA = Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism FRAE = Federația Română de Alpinism și Escaladă IFSC = Federația Internațională de Escaladă Sportivă (International Federation of Sport Climbing) Instructor = persoană competentă, care îi instruiește pe alții.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Antrenor = persoană calificată alt domeniu de activitate (bicicletă, (atestată), care se ocupă cu antrenarea parapantă, construcții etc.), deoarece sportivilor. acestea sunt gândite să reziste la alt gen de solicitări.

Bucle = folosesc la prelungirea lanțului de asigurare în scopul micșorării forțelor de frecare rezultate din contactul corzii cu carabinierele sau prin prezența unghiurilor datorate schimbărilor de direcție pe linia traseului. Un lanț de asigurare format din două carabiniere și o buclă poartă Coardă = important material tehnic, numele de buclă echipată. Buclele de calitatea și folosirea ei corectă fiind foarte elastice (au alungiri depinzând securitatea membrilor procentual mult mai mari decât echipei. La achiziționarea unei corzi, coarda), absorb și ele o parte din forța unul din principalele criterii este de șoc, protejând coarda, pitonul, eticheta UIAA care atestă faptul că carabinierele și implicit securitatea produsul respectiv respectă normele celui ce cade. de calitate si securitate impuse de UIAA.

Cască = acoperământ realizat din material sintetic, folosit pentru protecția capului. Căștile pentru alpinism și cățărare au anumite caracteristici specifice de rezistență, conform standarelor de producție și există modele diferite pentru activități diferite: cățărare pe stâncă, alpinism, cățărare pe gheață etc. Nu este recomandată înlocuirea căștii de alpinism cu o cască de protecție din

Cotația franceză numerică = gradația se face în funcție de dificultatea tehnică generală a traseului. Gradația începe de la 1 (foarte ușor), până la 9 (cel mai dificil traseu abordat și confirmat până în prezent). Fiecare grad numeric poate fi subdivizat prin adăugarea unei litere (a, b sau c). Exemplu: 2, 4, 4b, 6a, 7c. Opțional, un „+” poate fi utilizat

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

23

pentru a diferenția mai în detaliu dificultatea. Exemplu: rute clasificate ascendent în funcție de dificultate 5c+, 6a, 6a+, 6b, 6b+. Deși unele țări din Europa utilizează un sistem cu gradații similare (nu în mod necesar și cu aceeași dificultate), cotația franceză rămâne cotația principală utilizată în majoritatea țărilor europene, cât și în multe evenimente internaționale.

Diedru = două fețe de stâncă sub forma unei cărți deschise. De obicei, în mijlocul diedrului există o fisură care se folosește ca priză pentru mâini. Pentru a escalada un asemenea obstacol se folosește tehnica opoziției de forțe.

24

Dispozitiv de filare = dispozitiv de asigurare (nod sau piesă metalică) prin care trece coarda, având rolul de a o bloca în caz de cădere. În funcție de modalitatea de blocare a corzii, dispozitivele de blocaj se pot clasifica în patru mari categorii: dispozitivul plăcuță (cu frecare mare), tub (cu frecare mică), opt (cu torsiune în trei direcții) și gri-gri (cu autoblocare).

Dispozitivul Gri-Gri = acest dispozitiv reprezintă cea mai sigură metodă de asigurare în acest moment. Omologat de UIAA, Gri-Gri-ul se blochează automat la șoc și ramâne blocat suportând sarcini de pâna la 9 KN. În momentul în care se depășește această valoare critică a rezistenței echipamentului și a corpului uman începe să scape coarda, permițând celui ce asigură să oprească căderea prin frânare cu mâna. Întrucât solicită destul de puternic pitoanele, Gri-Griul nu este recomandabil în traseele pitonate clasic, ci în cele pitonate cu spituri (pitoane forate). Deci domeniul exclusiv de utilizare este escalada sportivă.

Escaladă = este sportul care presupune cățărarea pe un perete de stâncă (în natură) sau pe un panou artificial (în sală) folosind propriile forțe. Obiectivul este unul singur – de a ajunge în vârf sau de a termina un traseu predefinit fără a cădea. Calea prin care se atinge obiectivul, însă, nu e niciodată singulară – escalada este un sport complex, care te solicită atât fizic, cât și psihic, și care testează permanent forța, rezistența, echilibrul

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

și controlul mintal al cățărătorului.

Poate fi practicată de oricine, de la copii mici până la adulți.

Escalada bloc (bouldering) = este o formă de cățărare, care este efectuată fără utilizarea corzii sau a hamului, pe bolovani și alte formațiuni de rocă mici; se pot exersa astfel mișcări specifice la o distanță sigură față de sol (saltea, în cazul cățăratului în sală); ajută totodată la creșterea rezistenței și puterii degetelor.

Grad de dificultate = sistem de cifre și litere, utilizat pentru a clasifica traseele de alpinism și cățărare, în funcție de dificultate. Există mai multe scări de gradație, diferite, atât pentru traseele de alpinism, cât și pentru toate formele de cățărări (pe stâncă, pe gheață, mixtă, pe bolovani). Pentru traseele de alpinism se folosește o cotație per ansamblu, care trebuie să reflecte lungimea, periculozitatea și anduranța traseului.

Ham = piesă din chingă (de cel puțin 5 cm lățime) care se fixează in jurul bazinului. Prin intermediul hamului, cățărătorul se leagă în coardă.

Anumite modele sunt prevăzute cu curelușe pentru reglarea și ajustarea în funcție de grosimea piciorului, aceste modele numindu-se hamuri reglabile.

Hamul trebuie să corespundă perfect cu dimensiunile utilizatorului, trebuie bine strâns pentru a repartiza uniform efortul în caz de șoc. Modelele omologate de UIAA sunt cele recomandate.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

25

Nod = realizarea unui ochi pe coardă, cu un scop anume sau legarea a două fire între ele. Nodurile folosite în alpinism trebuie să aibă următoarele caracteristici principale: să se realizeze ușor și să nu se desfacă sub tracțiune, indiferent de modul și unghiul în care sunt utilizate; să nu alunece decât în anumite cazuri specifice; să se desfacă cu ușurință după utilizare.

26

folosi eficient astfel de prize.

Prize de înţepat = prizele care oferă posibilitatea agățării lor cu vârful degetelor, acestea luând formă de cârlig, creând un efect de pârghie.

Buzunare = sunt de fapt găuri care se pot întâlni pe stâncă, cu diferite forme sau mărimi; se găsesc mai des în pereţii de calcar.

Prize laterale = sunt de regulă margini ale stâncii orientate vertical sau oblic

Gastons = poartă numele căţărătorului francez Gaston Rebuffat şi sunt prize ce funcţionează în mare ca cele laterale; pot fi verticale sau oblice şi de regulă se folosesc atunci când ajung în dreptul torsului; palmele se poziționează astfel: una mai sus şi una mai jos, orientate una spre dreapta şi una spre stânga şi se trage de fisură în direcţii opuse, ca şi cum ai deschide o uşă glisantă.

Priză = priza de cățărat este o formă de prindere (proeminență) a unui perete de alpinism, pe care alpiniștii o pot apuca sau păși pe ea; în sălile de escaladă, prizele sunt amenajate (aranjate succesiv) sub forma unor trasee; există o gamă largă de dimensiuni și forme a prizelor, pentru a oferi diferite niveluri de provocare unui cățărător.

Tipuri de prize: Riglete = prizele întâlnite cel mai des sunt de obicei prize orizontale cu marginea exterioară puţin ridicată, pot fi drepte sau uşor în arcadă, pot fi între 1 şi aproximativ 10 cm. Se folosesc mai mult cu vârful degetelor sau falangele distale.

Prize căzute (scurse) = prizele fără o margine ridicată spre exterior, de obicei rotunjite, fără ceva de care degetele să se poată agăţa. Prizele căzute (scurse) se folosesc cu palma întreagă (se pot folosi și cu vârful degetelor – prima sau a doua falangă), prin presiune asupra ei. E necesară destul de multă practică până se pot

şi sunt situate mai degrabă lateral faţă de corp decât deasupra; prizele laterale sunt prize de care se trage lateral, nu direct în jos, ca în cazul rigletelor.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Prize răsturnante sau inverse = sunt prize de orice formă sau mărime care, pentru menţinerea echilibrului sau pentru înaintare, trebuie agăţate de jos în sus, trăgând de ele în sus și nu

în jos aşa cum se obişnuiește cu alte tipuri de prize. Se folosesc ca prizele laterale sau Gastons, cu opoziţia picioarelor sau tensionarea torsului.

Carabinieră = inel metalic, sub formă trapezoidal ovală, cu o clapetă mobilă înspre interior, care se folosește ca element de conexiune; se confecționează de obicei din duraluminiu. Pentru a se evita deschiderea involuntară a clapetei se folosesc carabiniere cu filet sau autoblocante. Ele își găsesc utilizări la dispozitivele de asigurare și la rapel.

Pe fiecare carabinieră trebuie să scrie producătorul, norma de securitate și la ce forță de șoc rezistă, în trei situații distincte: axial, transversal și axial cu clapeta deschisă.

Tipuri de carabiniere Carabinieră autoblocantă = carabinieră cu siguranță în care sistemul de blocare se închide singur.

Carabiniera cu siguranță = carabinieră prevăzută cu un sistem de blocare a clapetei mobile. Se folosește peste tot unde deschiderea accidentală a carabinierei poate determina

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

27

accidente, de exemplu la ancorarea unei corzi fixe.

Carabinieră de coardă = carabinieră cu clapetă mobilă curbată spre interior, pentru a ușura intrarea corzii. Este una dintre cele două carabiniere cu care este echipat un expres.

Tipuri de cățărare Cățărarea tip manșă = urcarea unui traseu de escaladă sau a unei lungimi de coardă dintr-un traseu mai lung, cu asigurare de sus. Această metodă de cățărare este utilizată numai pentru antrenament, parcurgerea unui traseu în manșă neavând nicio valoare sportivă.

28

de a vedea pe altcineva cum se cațără în traseu, o înregistrare video, precum și primirea indicațiilor de la altă persoană înaintea sau în timpul cățărării.

Maniera „flash” = admite obținerea unor informații anterioare despre traseu, fiind permisă chiar și vizionarea ascensiunii unui alt cățărător.

Bavareză = tehnică de urcare a fisurilor verticale, orizontale sau oblice, prin opoziție orizontală de forțe între mâini și picioare (acțiunea prizelor de mână și apăsarea în prizele de picior). A fost inventată de Hans Dulfer la începutul secolului XX, fiind numită și tehnica Piaz, după numele lui Tita Piaz, cel care a introdus această tehnică în Italia. A fost prima tehnică de cățărare liberă

Escalada este sportul prin care copiii, indiferent dacă au sau nu deficiențe, își pot depăși frici și limite, și are beneficii atât psihice, cât și fizice. Prin escaladă, copiii de toate vârstele se pot cunoaște mai bine și pot învăța să aibă încredere în abilitățile lor. Se creează un mai bun control corporal, astfel încât escalada devine la fel de naturală ca mersul.

Cățărarea tip cap (de coardă) = parcurgerea cap de coardă a unui traseu este principala regulă în escalada sportivă. Un traseu este considerat ca fiind cățărat/parcurs/ terminat doar dacă este parcurs în această manieră. A parcurge un traseu „cap”, înseamna să tragi coarda în urma ta (coarda să vină de jos), asigurându-te în ancorele mecanice plasate pe traseu.

Maniera „la vedere” = a face un traseu la vedere înseamnă a cățăra integral, dintr-o singură încercare, fără a avea nicio informație anterioară despre acel traseu, adică fără a cunoaște caracteristica, prizele, mișcările etc.

Singurele observații permise sunt cele ce se pot observa de la baza traseului.

La acestea se adaugă și interdicția

4.2. Limbaj și comunicare în escaladă Cățăratul nu cere o adaptare specială a mediului sau a echipamentului în cazul persoanelor cu deficiență de vedere, auz sau cu tulburare de spectru autist (Ardito M., Roberts J., 2010). Deficiența nu se dovedește a fi un impediment în obținerea performanței. Adaptarea este comună cu alte sporturi sau activități la care participă copiii cu deficiențe.

Maniera „după lucru” = din momentul în care încercarea unui traseu la vedere sau flash a eșuat, realizarea lui după încercări ulterioare se consideră a fi fost făcută după lucru.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

a unei fisuri. Termenul provine de la cățărătorii din regiunea Bavaria, care au promovat aceasta tehnică ca o tehnică „bavareză”.

Toate acestea se dezvoltă într-un mediu prietenos, de încredere și siguranță între toți participanții. Pereții înalți par greu de urcat la prima vedere pentru toată lumea și multora le este teamă la primul contact cu cățăratul.

Limbajul folosit de către instructori este unul mereu pozitiv, de încurajare și susținere a celor temători. De obicei se leagă prietenii între cățărători, pe de o parte, și antrenori, psihologi, terapeuți, pe de cealaltă parte. Sunt situații în care cățăratorii nu mai vor să urce din diferite motive – frica de înălțime, nesiguranța legată

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

29

de echipamente sau în cel care îl asigură, oboseala fizică. Important e că acestea pot fi depășite. Se ține mereu cont de dorința cățărătorului, fără a-l forța; cei instruiți nu trebuie să piardă încrederea în forțele proprii și în antrenorii cu care lucrează. Altfel, plăcerea poate să dispară și să fie înlocuită cu temeri și reticențe.

reduce ezitarea datorată fricii în fața necunostulului. Experiența concretă, prezentarea stimulilor, a prizelor, atingerea lor, măsurarea sălii prin numărarea pașilor pe orizontală și a prizelor pe verticală este o metodă de cunoaștere și de formare a unor reprezentări reale despre mediu

În ceea ce privește limbajul descriptiv al mediului, acesta nu trebuie să cuprindă termeni ce țin de culoarea prizelor sau comparații. Cunoașterea stimulilor (prizelor) este predominant tactilă și poate include indicii privitoare la textură (Ardito & Roberts, 2010).

Pentru ca antrenamentul să fie unul atractiv și plăcut, în special în cazul copiilor, traseele primesc nume celebre de vârfuri muntoase, ceea ce poate spori satisfacția și însemnătatea fiecărei urcări (Everest, K2, Matterhorn).

30

Copiii cu deficiență de auz și-au manifestat singuri dorința de a explora mediul înconjurător și de a-l cunoaște.

4.3. Escalada pentru copii (cu deficiențe) a) Prima dată în sală Explorarea. La primul contact cu sala de escaladă, copiii (cu sau fără dizabilități) sunt lăsați să exploreze încăperea, să se obișnuiască cu spațiul; li se prezintă pereții, prizele, echipamentele. Sunt încurajați să pună mâna pe prize și să observe diferențele dintre ele. Pentru majoritatea copiilor sala este un spațiu prietenos, de joacă și aventură.

Li se explică ce vor face în sala de cățărare, inclusiv cum funcționează leagănul, de care sunt în general cei mai atrași la început. În cazul persoanelor cu deficință de vedere, cunoașterea și explorarea sălii unde se desfășoară escalada

Copiii cu tulburare de spectru autist au manifestat o anxietate față de mediul înconjurător: spațiu nou, persoane noi, zgomote din mediu. În cazul lor a fost nevoie de mai multe ședințe de adaptare la mediu. În cazul anxietății de adaptare nu s-a urmărit modificarea mediului sau reducerea zgomotelor specifice unei săli de sport, ci desensibilizarea gradată. Acești copii nu șiau manifestat dorința de a explora mediul, în concluzie s-a recurs la acceptarea acestei rețineri și expunerea treptată.

(Ardito & Roberts, 2010). Se poate lucra cu tot grupul odată sau se poate lucra în echipe. Copiilor li se explică pozițiile pereților de cățărat raportat la poziția propriului corp: în față, în spate, în stânga, în dreapta, deasupra capului.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Explorarea sălii se poate face la fiecare ședință de cățărat, individual, pentru a crește capacitatea copilului de a se descurca singur și de a descrește intervenția unui adult în ceea ce privește mișcarea liberă prin sală.

Echipamentul implică pantofi speciali de cățărat și ham. Copiilor li se explică importanța fiecăruia: pantofii ajută la o mai bună aderență a tălpii pe priză, iar hamul este o măsură de siguranță care nu va permite căderea. În cadrul orelor de escaladă s-a început cu explorarea tactilă a echipamentului (mai ales în cazul copiilor cu deficiențe de vedere), urmărindu-se echiparea independentă. Copiii au învățat să-și pună pantofii singuri și să-și pună și strângă hamul. În cazul copiilor cu deficințe de auz, demonstrația a fost metoda prin care au fost învățați cum

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

31

trebuie să-și strângă hamul sau să-și aleagă espadrilele. În cadrul tuturor grupelor s-a urmărit dezvoltarea independenței în ceea ce privește echiparea.

Copiii cu tulburare de spectru autist au avut nevoie de ajutor susținut în punerea echipamentului, dovedind la început o dependență de adult. Și în cazul lor s-a urmărit dezvoltarea independenței. Doi dintre copii au manifestat anxietate față de punerea pantofilor sau a hamului.

32

de escaladă timpul în care el își pune carabiniera cu un dispozitiv specific.

Unii dintre ei deja învățaseră în sesiunile anterioare ce aveau de făcut și aveau un timp cuprins între 6 și 9 secunde. Acest timp a devenit țintă și pentru cei care erau la primele ore de escaladă. Prinderea carabinierei a necesitat un timp mai mare pentru

La începutul programului, deoarece sala era un mediu de escaladă nou pentru fiecare, s-a început cu pereții cu trasee ușoare. Copiii care au mai escaladat au demonstrat o bună adaptare. În grupa copiilor cu TSA s-a manifestat la 5 dintre ei frica de înălțime. În cazul

b) Escaladarea pereților Treizeci și doi dintre copiii introduși în proiect nu au escaladat niciodată înainte. Sala de escaladă a fost un mediu nou pentru fiecare și a necesitat în cazul fiecărui copil o acomodare cu nivelul de dificultate al pereților de escaladă. Înainte de escaladare, copiilor li se face instructajul de către instructor, respectiv demonstrația: poziția corpului, plasarea greutății pe picioare, prinderea prizelor cu toată mâna, plasarea vârfului piciorului pe prize. De asemenea s-a stabilit că pentru a începe cățăratul trebuie să audă/să vadă semnalul dat de instructor. În cadrul proiectului s-a urmărit progresul copiilor în ceea ce privește prinderea carabinierei. S-a înregistrat pentru fiecare copil la fiecare secvență

cei care nu au mai escaladat niciodată.

Dacă la început timpul era cuprins între 42 secunde și 1 minut, treptat acest timp a ajuns între 8 și 11 secunde, observându-se o îmbunătățire semnificativă și pentru acei copii care au început escalada în octombrie 2015. Explicațiile verbale privind punerea carabinierei au suplimentat demonstrația mână peste mână.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

lor s-a recurs la reducerea anxietății, în primul rând prin legănatul în coardă fără a cere și escaladare. Apoi s-a stabilit pe traseele cele mai ușoare un punct limită la care trebuie să ajungă.

Acest punct limită a fost diferit de la copil la copil. Treptat, punctul limită s-a mutat către sfârșitul panoului, obținându-se astfel, pe lângă reducerea anxietății, escaladarea unui

traseu complet. Copiii au ajuns astfel la înălțimea de 12m pe traseu ușor. În cazul celor care nu au mai escaladat, progresul pe perete a fost mai lent și mai nesigur în mișcări: mai multe alunecări ale piciorului de pe prize, renunțare, dificultate în a executa indicațiile instructorului - de exemplu, dacă indicația era „piciorul stâng mai sus”, cei noi nu o respectau.

Indicațiile date de instructor includ: semnalul de începere (verbal sau vizual), mișcarea mâinii sau a piciorului stâng sau drept, plasarea vârfului tălpii pe prize, prinderea barei care indică terminarea traseului, prinderea sforii, lăsarea pe spate, coborârea cu ambele picioare prin balans pe perete, desfacerea carabinierei sau desfacerea nodului de legare în coardă. În cazul deficienței de vedere, aceste indicii auditive îl pot ajuta pe copil să știe unde se află, cât mai are de urcat, ce membru trebuie să miște și în ce poziție, și sunt ușor de urmărit. În cazul copiilor cu deficiență de auz, s-a stabilit un semnal (mișcarea corzii) pentru a-l face atent la instructor sau indicarea prizelor cu un laser.

Instrucțiile au fost demonstrative în cazul lor sau prin indicarea membrului ce trebuia mișcat.

Copiii cu autism nu au răspuns la început la instrucțiuni simple: (mâna stângă pe priza galbenă, piciorul drept

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

33

34

mai sus), fie din cauza neînvățării conceptului de culoare, respectiv a conceptelor: stânga, dreapta, sus, jos, fie din cauza lipsei de răspuns la persoane noi. Și în cazul lor s-a folosit indicarea cu laserul a prizei de care trebuia să se prindă. Pentru a asigura înțelegerea indicațiilor, limbajul a fost foarte clar, în cuvinte puține. De exemplu, s-a împărțit instrucția în două părți: întâi instructorul numea sau indica un membru, stâng sau drept, și după ce copilul își focaliza atenția pe el, urma indicarea sau numirea prizei de o anumită culoare. În toate cazurile s-a început cu instrucții simple și ușor de înțeles și s-a urmărit îndeplinirea lor înainte de a trece la activități complexe.

Copilul a primit în acest timp feedback imediat și clar asupra ajustărilor pe care trebuie să le facă.

Pentru copiii cu deficiență de vedere, memoria are un rol important în realizarea sarcinilor (Pring & Tadic, 2010) și este un instrument ce trebuie folosit. Permanența obiectului, respectiv a prizelor, îi ajută să memoreze traseul, poziția lor și chiar mișcarea pe care au făcut-o anterior.

De aceea, în urma chestionării individuale și a observației directe s-a concluzionat că memoria tactilă a prizelor a îmbunătățit pe parcurs performanța lor, prin coordonarea și siguranța în mișcări. S-a observat și o memorare de către grup a formei și texturii specifice a fiecărei prize.

Memorarea traseelor, a poziției fiecărui membru pe anumite prize, memorarea mișcării corpului și a balansului contribuie la formarea unei hărți mintale ce îmbunătățește tehnica de

cățărat printr-o mai bună execuție și anticipare a mișcărilor.

Pentru copiii cu deficiențe de auz se folosesc exemplificările vizuale și instrumentele ajutătoare (laserul); li se atrage atenția prin trasul sforii când sunt sus pe panou și se încearcă adaptarea limbajului semnelor pentru escaladă. Pentru copiii cu deficiență de vedere trebuie explicat în detaliu traseul: se pune mare accent pe explicarea poziției corpului, a

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

localizării prizelor și a formei acestora și sunt însoțiți în sală în permanență. În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist se recomandă utilizarea pragurilor mici.

• încurajarea de către colegii de grup; • identificarea gândurilor care au dus la blocare sau renunțare și modificarea lor cu gânduri pozitive, de încurajare; • învățarea contra-argumentării; Putem concluziona de aici că păstrarea • cererea de feedback la nevoie, unor trasee fixe, permanența prizelor, chiar și în timpul cățăratului: „e bine?”, „ memorarea indiciilor și exercițiul mai am mult?”; repetat sunt tehnici ce pot îmbunătăți • cererea de pauze în timpul performanța copiilor cu deficiență de escaladării; vedere. Toți copiii din grup s-au cățărat • respectarea dorinței copilului de a atât pe trasee medii ca dificultate, cât se da jos și neforțarea lui în general; • lipsa admonestării sau evitarea ridiculizării în grup; • discuții legate de preferințele personale, de ce cred ei despre ei înșiși; • stabilirea de ținte sau împărțirea pe pași a traseelor dificile; • stabilirea și pe trasee dificile. de roluri pentru susținere reciprocă: cei care au resturi de vedere au avut c) Dezvoltarea unei atitudini potrivite sarcina de a-i ajuta pe ceilalți; fiecăruia În cadrul grupului au fost identificate i s-a cerut să ofere feedback celuilalt ca și dificultăți personale atitudinea în pentru o mai mare congruență în fața eșecului, frica de înălțime, frica de cadrul grupului; cădere, descurajarea și renunțarea în • lipsa comparației între ei sau fața unei dificultăți. Pentru depășirea oferirea de exemple. acestor dificultăți s-a urmărit: • oferirea de feedback imediat de către instructor, terapeut, psiholog; Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

35

36

4.4. Structura antrenamentului Antrenamentul poate fi de escaladă, de escaladă bloc (bouldering) sau combinat. Aproape totul trebuie adaptat în funcție de deficiență și pentru fiecare copil trebuie găsite soluții pentru a depăși deficiența pe care o are și pentru a-și utiliza la maxim potențialul de care dispune.

Durata unui antrenament la sala de escaladă poate fi de 1,5 ore până la 2 ore, în funcție de structura antrenamentului și de dorința beneficiarului. La surzi, antrenamentul poate fi de 2 ore și chiar mai mult pentru cei cu înclinații spre performanță. a) Încălzirea Este bine ca încălzirea să aibă, pe lângă exercițiile tipice de încălzire a articulațiilor și a mușchilor, multă joacă, astfel încât să fie o activitate făcută de plăcere.

Poate dura până la 20 de minute dacă se folosesc exerciții de joacă care nu presupun o solicitare fizică intensă.

După exercițiile de încălzire generală urmează încălzirea specifică pentru cățărat, adaptată pentru fiecare nivel și categorie de beneficiari: abdomene, atârnări, tracțiuni, genuflexiuni și exerciții de mobilitate.

Exemple de exerciții de încălzire:

- rotiri de brațe în spate și în față; - rotiri de bazin; - aplecări cu mâna la piciorul opus; - extensie cu brațele întinse deasupra capului și aplecare cu atingerea cu mâinile a tălpilor; - foarfeca – cu brațele întinse înainte (orizontal), se intersectează brațele într-o mișcare energică; - rotiri ale pumnului și antebrațelor; - aplecări din șold în lateral și cu mâna arcuită deasupra capului;

- alergare pe loc; - fandări stânga-dreapta cu brațele întinse înainte; - cu brațele înainte se închid și se deschid pumnii energic; - alergare; - sărit coarda; - stretching. În cadrul celor 10-20 minute (în funcție de deficiență) alocate încălzirii se realizează exerciții de mișcare a brațelor, picioarelor, exerciții de alergat etc. Toți copiii fac două ore de

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

sport pe săptămână în cadrul școlii, un singur copil din grup făcând sport în particular. Treptat, sarcinile de a da instrucții grupului au fost plasate copiilor din grup, pe rând.

Copiii cu resturi de vedere au demonstrat o mai bună coordonare și execuție a mișcărilor de încălzire în comparație cu cei care erau nevăzători. În cazul acestora, mișcările erau dezorganizate, necoordonate și demonstrau o lipsă a imaginii

propriului corp și a plasării lui în spațiu. De aceea, pentru a îmbunătăți performanța lor fizică, fiecare copil a primit un ajutor din partea unui adult plasat în spate care să ajute pentru o execuție cât mai corectă a mișcărilor. Îndrumarea motorie a fiecărei mișcări și corectarea poziției a dat rezultate bune, pe lângă un feedback realist.

Copiii cu deficiență de auz nu au avut dificultăți în realizarea lor. Un singur copil prezintă o întârziere în

dezvoltarea motorie asociată și cu o ușoară întârziere în dezvoltarea mintală. În cazul lui, demonstrația unu la unu și corectarea fizică a dus la obținerea unei coordonări și acurateți mai bune în mișcări.

Unii copii cu tulburare de spectru autist au manifestat dificultatea de a urmări instrucțiuni plasate grupului sau de a urmări și imita mișcările instructorului. În cazul lor, intervenția a fost de unu la unu, adultului revenindu-i rolul de a orienta privirea către instructorul de referință și de a ajuta fizic în îndeplinirea mișcărilor. b) Cățărarea tip manșă În sala de escaladă există un număr de aproximativ zece trasee amenajate special pentru copii, cu diferite grade de dificultate, diferite culori, de la 5a la 6c (cotația franceză). În competiții, copiii ajung până la abordarea unui traseu 7A. Cățărarea durează de la o oră până la o oră și jumătate, în funcție de disponibilitatea fiecărui copil la efort și de motivația de a avea rezultate.

Se începe cu cățărarea tip manșă, pe trasee ușoare de escaladă, până la traseele care le forțează limitele, atât fizice, cât și psihice. Accentul cade pe acomodarea graduală cu efortul, cu exersarea plasamentului picioarelor pe

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

37

38

prize, cu mini-pauzele de recuperare și exersarea scuturării brațelor, pe găsirea unui ritm optim de cățărare pentru fiecare participant, pe validarea și creșterea încrederii în forțele proprii.

Pasajele dificile trebuie lucrate individual de traseu: antrenorul poate explica cățărătorului teoretic mișcarea care este apoi exersată mai aproape de sol, prin replicarea pasajului dificil pe panou, pe prizele de jos.

Traseele cu un grad de dificultate mai mare necesită o abordare și o pregătire specifică – stabilirea succesiunii de mișcări, cum se țin prizele, cum se poziționează corpul, picioarele, unde sunt locurile de odihnă, poziționarea centrului de greutate astfel încât partea inferioară a corpului să preia cea mai mare parte din masa corpului.

Abordarea traseelor dificile se face prin încercarea traseului, respectiv a mișcărilor dificile din traseu de mai multe ori sau la mai multe antrenamente - pe o perioadă lungă de timp în cazul în care sunt trasee foarte dificile - pentru memorarea neuromusculară și reiterarea mișcărilor în cățărarea respectivului traseu în manieră sportivă. Abordarea la lucru are loc și la escaladă și la boulder.

c) Motivarea psihică pentru abordarea traseelor dificile Este important ca instructorul sau antrenorul să-i creeze copilului un cadru de încredere și siguranță în care acesta să perceapă activitatea pe care o face ca fiind cât mai sigură. Astfel, întreaga lui energie și concentrare va fi focalizată pe dificultatea intrinsecă

a succesiunilor de mișcări, fără a se mai gândi la siguranță, garantată de cel care îl filează de jos. Acest cadru de încredere se creează în timp, cu răbdare, ascultând și îndeplinind

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

dorințele cățărătorului când acesta se află pe panoul de escaladă.

Dificil înseamnă undeva aproape de limita personală, nu mult peste, dar nici cu prea mult sub aceasta. Deci un traseu dificil poate fi dificil doar în raport cu cel care îl cațără, așadar instructorul/antrenorul va alege cu grijă linia de prize care urmează a

fi cățărată și nu forțează niciodată copilul dacă acesta nu dorește să mai înainteze.

d) Cățărarea tip cap de coardă Se adresează copiilor pentru care continuarea pe traseele manșă nu ar aduce progres în antrenament și care dau dovadă de atenție, receptivitate și o bună înțelegere a procesului de învățare a normelor de siguranță și a riscurilor în cățărarea cap de coardă.

Aceștia vor fi filați doar de către instructorii de escaladă sau doar de voluntarii desemnați de instructor.

La început, cățărarea se face în regim cap de coardă și cu asigurare în manșă.

Se exersează în acest fel până când participantul dovedește că știe să asigure corect buclele echipate și că asigură fiecare buclă echipată de pe linia traseului (fără excepție). Legarea în coardă o va face în continuare instructorul de escaladă sau voluntarul desemnat de acesta.

Sunt explicate participanților comenzile vocale ce facilitează înțelegerea între filator și cățărator: „am plecat”‚ „strânge”, „cobor” etc. Cu participanții cu deficiențe de auz sunt stabilite semne.

Pentru cei avansați, la cățărarea cap de coardă se recomandă introducerea treptată a exersării căderilor în coardă, mai întâi prin sărituri în coardă de la capătul traseelor și, mai târziu, de la prima și a doua buclă.

Este foarte important ca aceste etape să fie pe larg discutate cu participanții, pentru că aceștia se vor confrunta cu teama de cădere. Copiii sunt încurajați să exprime ceea ce simt și să

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

39

primească asigurările necesare pentru a integra experiențele trăite. e) Escaladă bloc (Bouldering) Are potențialul de a-i captiva mai ușor pe copii, interacțiunea cu instructorul este mai frecventă, apare mai rar frica de cădere/înălțime. Participanții pot învăța tipurile de prize, feluri de a apuca prizele, pot exersa mai frecvent diferite tehnici de cățărare, se familiarizează mai repede cu echilibrul, mișcarea dinamică, tragerea pe picior etc. Copiilor li se pot da probleme pe culori, pe prize-volum, pe volume, pe prize dificil de apucat, cu bățul, sărituri la joasă înălțime. Ei pot învăța și repeta mai ușor tehnici și

tipuri de cățărare (cățărarea în diedru, în bavareză, într-un picior, cu o mână la spate etc).

După cățărare se vor face câteva exerciții de răcire și stretching și apoi un rezumat al ședinței de antrenament cu feedback din partea copiilor pentru evaluarea obiectivelor abordate.

Este recomandat ca planul de antrenament să fie prezentat sportivilor înainte de a începe antrenamentul de cățărare astfel încât să știe ce au de făcut și unde trebuie să ajungă. Este o tactică pentru a îi motiva să termine antrenamentul.

Pentru fiecare copil în parte trebuie

40

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

făcut un plan de antrenament cu numărul de trasee pe care trebuie să cațere. În unele cazuri, în special la copiii cu deficiență de spectru autist, trebuie stabilită o țintă până unde trebuie să urce pentru că adesea aceștia au nevoie de un stimul vizual, palpabil pentru a le crește motivația.

Pentru fiecare categorie de deficiență există un limbaj sau tehnici de comunicare specifice. Se dau indicații tehnice legate de pasajele dificile întâlnite în traseu, cum să poziționeze corpul, unde să ridice picioarele și cum să apuce prizele de mâini.

Cu grupele de copii cu deficiență de auz și deficiențe de văz se fac aproape toate exercițiile pe care le

fac oamenii fără deficiențe, punând accent la cei cu deficiență de auz pe comunicarea ostensivă, prin exemplu direct, iar la cei cu deficiențe de văz pe comunicarea verbală, cu explicarea tuturor termenilor, prin palpare și ajutor fizic. Se pot organiza și ședințe adiacente cățăratului, în cadrul cărora f) Antrenamentul pentru hipoacuzici și se desfășoară exerciții complementare nevăzători pentru dezvoltarea mușchilor Dintre cele 3 grupuri de cățărători, antagonici. copiii cu deficiență de auz sunt cei Exemple de exerciții: plank (eficient care se cațără cel mai bine, putând exercițiu pentru zona mediană a ajunge la performanțele copiilor tipici. corpului; este un tip de exercițiu În cazul lor se folosesc instrumente izometric, implică contracția și tehnici speciale pentru a putea maximă a mușchilor într-un exercițiu comunica în timpul antrenamentului staționar), exerciții pentru întărirea și pe panoul de cățărat când se află la zonei lombare, atârnări la placa de înălțime. Se folosește laser pointerul antrenament cu prize de diferite pentru a arăta prizele, iar pentru a-i mărimi, de 1, 2 sau 3 falange, exerciții atenționa se trage de coarda cu care pentru întărirea tendoanelor și sunt legați. ligamentelor de la mâini, pe care Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

41

42

cățărarea le solicită îndeosebi.

Copiii cu deficiențe de auz se pot cățăra cap de coardă, pot participa la concursuri naționale pentru copii tipici și se apropie de cățărătorii fără deficiențe, în timp ce copiii cu deficiențe de văz participă la campionate de paraclimbing.

Se fac exerciții specifice pentru copiii cu deficiențe de auz pentru a se cățăra cap de coardă: aceștia se cațără în manieră manșă (cățărare preasigurată), purtând o bucată de coardă de 3-4 metri cu care să asigure buclele din traseu ca o simulare a cățăratului cap de coardă, fiind în deplină siguranță.

Planul individual de antrenament pentru echipa de performanță a copiilor cu deficiențe de auz/văz cuprinde două zile pe săptămână în care sunt incluse următoarele exerciții fizice periodizate în funcție de competițiile vizate: tracțiuni, abdomene, flotări, atârnări în degete, exerciții calestenice (cu propria greutate), exerciții tip cardio, exersarea anumitor tipare de mișcări specifice, exerciții de găsire și menținere a echilibrului, exerciții de folosire a balansului corporal în avantajul cățărătorului.

Plan general de antrenament: 10 trasee escaladă sau 10 trasee boulder cu grade între 5A și 6C (cotația franceză), de la cele mai ușoare la cele mai grele. La cele grele e nevoie de o pregătire mintală, de vizualizarea

traseului, de realizarea unui plan de abordare, de memorare a secvențelor traseului împreună cu antrenorul.

Cățărătorul se auto-proiectează pe panou, realizează inițial traseul mintal (ca o succesiune mintală a unor mișcări în plan vertical), apoi se cațără după cum a gândit, iar dacă a „calculat” eronat își adaptează modul de gândire pentru următoarea dată.

Succesiunea de mișcări presupune aprecierea corectă a distanțelor, detaliile de priză, poziția corpului. g) Antrenamentul pentru copiii cu tulburare de spectru autist Copiii cu tulburare de spectru autist au un alt sistem de referințe față de copiii fără deficiențe. Ei vin pentru prima oară la panou și percep spațiul în care sunt ca pe unul nou, dar alte elemente sunt atractive față de ce ne-am aștepta. Unii dintre ei pot avea anumite temeri – de înălțime, de lipsă a siguranței, de necunoscut.

Prin escaladă, prin interacțiunea cu instructorul și relația care se formează, aceste temeri pot fi încet-încet depășite.

timp ce o a treia categorie de copii vor reuși să ajungă în sus și să încerce și trasee mai dificile.

Comunicarea cu acești copii este diferită: cu copiii înalt funcționali vom discuta în mod obișnuit, dar cu o mai mare atenție la starea lor emoțională, iar în cazul copiilor slab funcționali vom folosi mai puține cuvinte, mai clare, mai simple, folosirea culorilor ca ghidaj. Ei se vor simți oricum în siguranță dacă vor percepe atitudinea instructorului ca fiind pozitivă și empatică – percep mai degrabă tonul vocii decât sensul cuvintelor. Este bine să fie încurajați pentru micile sau marile realizări.

Pentru copiii cu tulburare de spectru autist este nevoie de multă răbdare,

atenție la detalii, la starea lor care poate fi diferită de la o ședință la alta și poate influența evoluția pe panou.

E important să nu fie forțați și să li se respecte ritmul, care va fi diferit de cel al copiilor tipici, dar în același timp trebuie ajutați să își depășească limitele - între cele două este o linie foarte fină.

Cel mai important aspect de care trebuie să se țină cont este că fiecare copil cu tulburare de spectru autist e diferit, iar metodele de lucru cu ei trebuie întotdeauna adaptate personalității și nevoilor copilului.

Unii reacționează bine la încurajări și la recompensa socială, afectivă, alții sunt mai independenți și trebuie să fie lăsați în activitate (își iau de acolo ce e nevoie); unii preferă prezența

Copiii cu tulburare de spectru autist au un tipic aparte, iar evaluarea progresului lor se va face în alți termeni – pentru unii copii va fi un progres apropierea de perete, atingerea prizelor și abia mai târziu primele 3-4 prize urcate, alții vor avea în vedere anumite ținte de atins (până la un anumit punct al traseului), în

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

43

44

părinților în apropiere (ca bază de siguranță), alții au nevoie ca părintele să fie departe și să lucreze doar cu instructorul de escaladă. În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist activitatea trebuie să fie cât mai bine structurată. Pentru a se implica în acțiune, ei trebuie să aibă clar în minte ce anume trebuie să facă și care este finalitatea, când se încheie. Pentru a obține această finalitate (care nu poate fi întotdeauna finalizarea traseului), la unii copii este nevoie de o țintă pe care să o atingă.

Dacă nu s-a format deocamdată o motivație intrinsecă pentru activitate, se folosește poziționarea unui stimul la un anumit nivel, pe care trebuie să îl atingă, după care copilul are o mică pauză.

acestea să fie respectate (altfel se poate naște un sentiment de frustrare și la instructor, și la „micul cățărător”).

Este la fel de important să nu i se promită ceva unui copil cu tulburare de spectru autist dacă nu poate fi realizat. Nu poate fi ademenit ca alți copii cu expresii de genul „Mai urcă o priză și apoi te dau jos” pentru ca apoi promisiunea să fie ignorată. În

O recompensă pentru ei poate fi leagănul, dar trebuie ținut cont că unii copii îi pot asocia o valență negativă, iar pentru alții e mai bine să se păstreze doar motivația intrinsecă a activității de cățărat.

O altă metodă este să învețe prin imitație - să se cațere cineva în paralel cu copilul, să îi arate mișcările și să îi solicite să le reproducă (programul „Fă ca mine” este lucrat timpuriu în terapia copilului cu autism, așa că se cere ceva ce există în resursele copilului).

Este important de știut care sunt limitele fiecărui copil (extrem de diferite de la un copil la altul), iar

terapia lor, constanța (inclusiv verbală și mintală) este foarte importantă și trebuie menținută de toți cei care lucrează cu copilul.

Ca la orice alt antrenament, se începe cu o încălzire, având în vedere că e nevoie de un număr de instructori egal cu numărul copiilor. În funcție de

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

gradul de funcționalitate, copiii pot avea nevoie de prompt (de ghidaj de la spate pentru executarea corectă a mișcărilor). Mișcările vor fi comune cu cele de încălzire menționate la celelalte două categorii de copii, având totuși în vedere că motricitatea copiilor cu autism este de obicei mai slabă și mai puțin precisă.

pe parcursul câtorva ședințe). Alți copii reușesc din prima ședință să se cațere pe două trasee ușoare. Dacă există un potențial la copil, se crește gradul de dificultate, se poate îndruma copilul în timpul cățărării să aleagă o priză de o anumită culoare sau mărime, folosind piciorul/mâna, dreapta/stânga, întărind astfel și achizițiile cognitive.

Se poate ușura activitatea atunci când este necesar, folosind un pointer sau o țintă palpabilă (spre exemplu, copilul trebuie să ia o șapcă de la un anumit nivel al panoului, să o pună pe cap și să coboare cu ea). De obicei este mai dificilă obținerea unui feedback verbal de la copilul cu tulburare de spectru autist, dar vom observa efectele activității în starea emoțională, în evoluția lui la următoarele ședințe și în motivația de lucru.

4.5. Despre risc și siguranță Practicarea escaladei în condiții de siguranță este foarte importantă, iar demersurile noastre în promovarea escaladei se concentrează asupra acestui aspect.

Acesta este motivul pentru care toate persoanele care intră în sala de Urmează apoi cățărarea propriu-zisă. escaladă trebuie să cunoască și să Copiii cu tulburare de spectru autist respecte regulile de securitate: se cațără în general pe trasee ușoare • accesul în sala de escaladă și ușoare spre medii. Unii dintre ei este permis numai în prezența vor avea un progres mai lent, de la instructorilor; apropiere de panou, atingere prize, • însoțitorii copiilor pot asista la întâi cu mâinile, apoi cu picioarele, antrenamente doar după ce au ridicare pe primele prize de jos, apoi luat la cunoștință regulamentul urcarea (toate acestea întâmplându-se sălii de escaladă; Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

45

• •

•

•

46

•

•

•

însoțitorii copiilor pot interveni doar cu acordul instructorilor; însoțitorii copiilor nu au voie să folosească echipamentele de siguranță, să îndrume sau să se cațere; este interzisă staționarea pe saltelele de aterizare (la peretele de bouldering) în timp ce alte persoane se cațără, o cădere a celui care se cațără peste cel care staționează pe saltele putând conduce la accidentări; coarda, centura și dispozitivele de asigurare, precum și orice alt echipament de siguranță trebuie să fie omologate UIAA pentru escalada sportivă; escaladarea peretelui este permisă numai cu încălțăminte adecvată pentru escaladă pe structuri artificiale și în niciun caz cu bocancii sau încălțămintea de stradă; instalarea corzilor pentru manșă se va face doar de către personalul sălii sau sub supravegherea acestuia; pentru legarea în coardă se va folosi obligatoriu nodul 8 (opt), trecut direct prin centură sau prin 2 (două) carabiniere cu siguranță

•

•

•

omologate UIAA (doar pentru manșă); cățărătorul și instructorul sunt obligați să se verifice reciproc în privința nodului, a modalității de asigurare și a competențelor de asigurare; este interzisă joaca cu echipamentul de siguranță, precum și orice fel de glume în ceea ce privește manevrele de securitate, echipamentul de siguranță și comportamentul la antrenamentele de escaladă; toți cățărătorii vor fi testați de către instructorii responsabili cu privire la legarea în coardă, verificarea reciprocă a echipamentului și, după caz,

cățărarea în manieră manșă, asigurarea în maniera manșă, cățărarea și asigurarea în manieră cap de coardă.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Reguli de securitate specifice cățărătorilor cu deficiențe Anumite categorii de deficiențe au nevoie de o atenție sporită din partea instructorilor. În unele cazuri (mai des întâlnite la persoanele cu tulburări de spectru autist) este nevoie de un terapeut pregătit să intervină în cazul în care apar dificultăți de comunicare, dificultăți la urcarea și coborarea traseelor.

Sunt și situații când cățărătorii nu sunt receptivi la comenzi și sunt hiperactivi,

ceea ce duce la asigurarea în două corzi (în două manșe separate).

Pentru cățărătorii cu deficiență de vedere trebuie eliberată zona de posibile obstacole de care s-ar putea lovi sau împiedica. Ei au nevoie în permanență de un însoțitor în sala de escaladă. În timpul urcării, cățărătorii trebuie ghidați în permanență astfel încât

să nu devieze de la linia traseului.

Această ghidare se realizează verbal pentru nevăzători și cu ajutorul laserului pentru cei cu deficiență de auz.

5. Beneficiile escaladei În ultimii ani, escalada a căpătat mai multă popularitate și a devenit un sport potrivit pentru copii, adolescenți și adulți (Regenald, 2009; Siderelis & Attarian, 2004). Un aspect unic al escaladei este faptul că oricine, de aproape orice vârstă și cu orice condiție fizică sau intelectuală poate participa, la un nivel de dificultate sau altul. Un plus la nivelul conexiunilor sociale este și relația care se creează între cățărător și cel care îl asigură.

Escalada facilitează dezvoltarea motorie, atât pe cea fină, cât și pe cea grosieră, având un efect pozitiv și asupra sistemului cardiovascular (Jasmin et. al, 2009; Rodio et. al, 2008).

Exercițiile și un antrenament fizic constant sprijină dezvoltarea copilului, nu doar în plan fizic, ci și mintal și psihologic: ajută în scăderea comportamentelor negative, creșterea

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

47

concentrării, a motivației, curajului, înțelegerii, creativității, abilităților de comunicare și de joc. Escalada în mod special, prin tipicul ei clar și bine structurat, devine astfel o formă de tratament complementară ce poate întregi eforturile terapeuților sau educatorilor în lucrul cu copilul. Pentru ca dezvoltarea să fie una armonioasă, trebuie lucrat pe toate palierele acesteia, inclusiv pe palierul fizic.

48

școală în internat, iar 3 prezintă întârzieri în dezvoltarea cognitivă.

Acei elevi care provin dintr-o familie organizată care se interesează de ei și îi acceptă manifestă o bună adaptare la mediul și cerințele școlare, s-au integrat ușor în grup și au rezultate bune. În cazul acestor copii

adaptarea la mediul școlar s-a realizat cu dificultate, au apărut probleme de comportament prin atitudine ostilă în fața profesorilor, nerespectarea regulilor și rezultate mai slabe la învățătură. Un copil ce provine dintr-o astfel de familie, fiind abandonat în grija bunicii, prezintă

Fiind o activitate complexă, escalada solicită cățărătorului să se organizeze mintal, să planifice mișcările, să anticipeze, să stabilească un scop și apoi să-l urmeze, încercând diferite rute, prize, testând iar și iar până la îndeplinirea sarcinii. Beneficiile în zona cognitivă sunt deci un plus al acestui tip de activitate.

Grupul de copii cu deficiențe de vedere a fost format din 15 elevi, cu vârste curpinse între 10 și 15 ani. În urma interviului realizat cu consilierului școlar de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” au fost obținute informații referitoare la situația familială a fiecărui elev, atitudinea și comportamentul în cadrul școlii, prezența unor deficiențe asociate, punctele forte și alte dificultăți.

Dintre cei 15 elevi cu deficiență de vedere care au intrat în program am aflat că 9 provin din familii organizate, 12 dintre ei râmân dupa orele de

Interviul realizat cu consilierul școlar de la școala de copii cu deficiență de auz a urmărit obținerea acelorași informații ca și în cazul elevilor cu deficiență de vedere. Grupul copiilor cu deficiență de auz a fost format din 17 elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, din care 13 rămân la internat după orele școlare, iar 14 provin din familii organizate. Doi dintre ei prezintă întârzieri în dezvoltarea cognitivă, iar unul și în dezvoltarea motorie. Și în cazul elevilor cu deficiență de vedere, rezultatele mai bune la învățătură, adaptarea la regulile specifice internatului și o inserție mai bună în viața socială o au acei elevi care provin din familii organizate, care manifestă interes față de progresul copilului. Dificultăți mai mari întâmpină acei elevi care nu sunt vizitați des de familie în internat, care nu au o relație bună cu familia sau provin din familii monoparentale.

Consilierul școlar a remarcat și faptul că o dependență prea mare față de părinte sau atitudinea lor supraprotectivă îi împiedică să devină independenți.

și integrarea socială este mai bună: doi elevi de 13, respectiv 15 ani merg singuri acasă după școală. În cazul copiilor care provin din familii dezorganizate (părinți divorțați, orfan sau abandonat în grija bunicilor),

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

întârziere în dezvoltarea cognitivă și motorie, atrage atenția prin plasarea inconștientă în situația de victimă, nu are relații de prietenie cu ceilalți copii din internat și nu este recunoscut în grup.

În grupul de copii cu tulburare de spectru autist au fost introduși 14 copii cu diagnostic de autism, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Doi dintre ei provin din familii monoparentale și 11 din familii organizate. Tot grupul urmează sau a urmat în trecut un

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

49

program individualizat de terapie comportamentală. Principalele manifestări comportamentale ce au fost descrise în fișele de caracterizare de către părinte sau terapeut au fost: - noncomplianța (nerespectarea regulilor, neacceptarea intervenției instructorilor); - întârziere în dezvoltarea limbajului - 5 dintre ei și-au asimilat limbajul verbal ca mijloc de comunicare, iar în cazul celorlalți limbajul se manifestă ca o imitare a vorbirii celorlalți sau la nivel de cereri; - stereotipii/autostimulări (fluturatul mâinilor, învârtitul corzii, ticuri verbale, țipăt).

50

Elevii au fost și ei intervievați. Au fost adresate întrebări referitoare la cotarea sentimentului de teamă (la începutul escaladei și la nivelul actual); dacă au existat momente când au vrut să renunțe; ce anume i-a ajutat să învingă teama; ce anume i-a determinat să meargă mai departe; dacă au primit suficient ajutor; cum apreciază propria performanță; li s-au cerut și sugestii.

Majoritatea copiilor au experimentat teama la începutul orelor de escaladă: frica de cădere și frica de înălțime. Ei au cotat frica pe o scală de la 1 la 5 ca fiind 4-5 la început și în prezent 1-2.

Factorul care i-a ajutat să depășească frica a fost susținerea și încurajarea din partea instructorilor, modelul celorlați.

Toți și-au manifestat dorința de a continua orele de escaladă și de a-și

îmbunătăți propria perfomanță. Din discuția purtată cu ei a reieșit faptul că pentru ei mersul la sala de escaladă este singura activitate extracurriculară și de socializare în afara școlii.

Observația din cadrul orelor de escaladă s-a desfășurat la aproape toate ședințele de escaladă. Terapeutul a ținut un jurnal și a înregistrat progresul fiecărui copil, atitudinea, integrarea în grup și acceptarea regulilor.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

În cadrul grupei de copii cu tulburare de spectru autist, principalele atitudini au fost respingerea instrucțiunilor instructorilor, necooperarea, nevoia de ajutor permanent, frica și prezența unor stereotipii sau comportamente de provocare. S-a urmărit acomodarea cu spațiul, cu cerințele plasate de persoane noi (instructorii), reducerea opoziționismului și scăderea stereotipiilor. În cazul unui băiat ce manifesta teama de a se urca și cerea insistent să se dea jos, mai întâi i se ofereau câteva minute de legănat în coardă, apoi i se cerea să se cațere pe panou până la un punct stabilit anterior. Acest lucru a dus la scăderea anxietății și cățărarea pe un traseu întreg.

fost un grup mai puțin compact, copiii fiind din clase diferite. Socializau între ei mai mult cei care veneau din aceeași clasă sau care mai participaseră la ore de escaladă. Întârzierile în dezvoltarea motorie au dus la dificultăți în escaladare în cazul unui băiat. Nu era integrat în grup, nu era recunoscut și ceilalți îl desconsiderau. Mișcările lui erau dezordonate, postura atipică, retrasă, cu umerii lăsați și o slabă coordonare mână-picior. A avut nevoie de încurajări de la sol, de implicarea celorlați colegi în susținerea lui. La început nu putea să se urce pe un traseu ușor, renunța deoarece nu putea susține efortul, apoi a reușit să-și mențină motivația. După prima reușită pe un traseu întreg și-a manifestat dorința de a se urca din ce în ce mai des, vorbea cu ceilalți, cerea să se cațere pe trasee dificile și nu se decepționa dacă nu reușea până sus. O fată din grup a obținut rezultate foarte bune deși nu mai urcase niciodată și deși îi era frică la început de traseele medii. Ea a acceptat să se urce și să-și depășească frica, Fiind foarte competitivă, le aducea la cunoștință colegilor reușitele ei. S-a observat că în cadrul acestui grup copiii care aveau rezultate mai slabe la învățătură erau etichetați de ceilalți. Acest comportament a fost descurajat și înlocuit cu cel de susținere.

Un alt aspect observat a fost nevoia de ajutor și de lucru unu la unu. Copiii din acest grup au avut nevoie de explicații cât mai scurte și clare și de ajutor fizic (mână peste mână), reușind astfel să înțeleagă ce se așteaptă de la ei. Trei dintre copiii acestui grup au mai participat la ore de escaladă; aceștia se cățărau cu ușurință pe trasee medii ca și dificultate și urmau instrucțiunile de jos ale instructorilor.

Doar în cazul a doi dintre copiii acestui grup s-a stabilit o relație de prietenie și susținere reciprocă. Doreau să se urce unul după altul, se încurajau, performanța unuia dintre ei devenea țintă de atins pentru cel de-al doilea, Un caz interesant este cel al unui băiat se bucurau de reușitele celuilalt. care avea o situație deosebită: era în Grupul de copii cu deficiență de auz a internat împreună cu sora lui, proveniți Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

51

52

dintr-o familie dezorganizată, cu dependență de droguri, nici mama și nici bunica nearătându-și interesul pentru copil. În luna octombrie mama a decedat. Acest copil se oprea pe orice panou dupa 2-3 mișcări și nu voia să se mai urce, deși era încurajat de la sol. El își justifica neputința prin durerea pe care o resimțea la nivelul mâinilor. Am presupus că era vorba de o frică de înălțime, o dificultate de depășire a blocajului emoțional și o nevoie mare de atenție din partea adulților.

Au urmat discuții de încurajare, implicarea colegilor, foi cu mesaje de încurajare care erau arătate când se uita în jos. Acest lucru a dus la obținerea încrederii și dorința de depășire a fricii sau blocajului.

Astfel a reușit să se urce pe trasee ușoare și apoi medii.

Copiii din cadrul grupului de deficiență de vedere au obiceiul de a se susține reciproc foarte mult. Cei cu resturi de vedere îi ajută pe cei nevăzători să se deplaseze, le oferă feedback de cum se văd pe panou. Și în cadrul acestui grup au fost copii care au mai participat la ore de escaladă - pentru ei era un antrenament pentru performanță,

atitudinea lor era una de încredere și de determinare. Toți copiii proveneau din familii organizate, care se implicau în educația lor și îi susțineau. În grupul copiilor cu deficiență de vedere s-a putut observa că la încălzire mișcările erau ușor necoordonate, unele prea ample, altele mult pe lângă corp, așa că au avut nevoie de ajutor în executarea lor cât mai corectă. În timpul escaladării, din cauza

deficienței, plasarea piciorului pe priză era realizată după 2-3 mișcări eșuate (piciorul trecea pe lângă priză și nu o nimerea). Acest lucru s-a îmbunătățit pe măsură ce au exersat mai mult.

Un caz este cel al unui băiat de 13 ani, aflat la primele ore de escaladă, stângaci în mișcări, dar deschis la feedback și corectare. Atunci când trebuia să-și aștepte rândul, începea să pipăie toți pereții pentru a simți textura fiecărei prize și pentru a

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

recunoaște traseele. Din ceea ce ne-a relatat apoi, am dedus că memorarea texturii prizei și a locului pe perete îl ajuta în orientarea pe panou. Solicitarea feed-back-ului, îndeplinirea cerințelor instructorilor, determinarea și dorința de reușită l-au ajutat să obțină rezultate atât în ceea ce privește escalada, cât și în plan personal.

5.1. Încrederea în forțele proprii Progresul în cățărat este unul personal. Fiecare nou obiectiv atins de copii a construit încrederea în sine și în capacitățile personale. Atunci când au fost întrebați ce anume i-a ajutat să depășească frica, aceștia au identificat doi factori: suportul oferit de instructor și reușita de la fiecare ședință de escaladă. La majoritatea a fost identificată o lipsă a cunoașterii potențialului personal și a propriilor capacități.

În cadrul grupei copiilor cu autism, care nu au putut fi chestionați, și a grupei de copii cu deficiență de auz, unul din lucrurile care au condus la obținerea progresului a fost spiritul competitiv. Motivația intrinsecă de a depăși frica de înălțime și tendința de a renunța a fost susținută de reușita celorlalți din grup. Ceilalți au constituit pentru ei și un punct de fixare a următoarei ținte personale.

Mai mult, deși copiii cu tulburare de spectru autist urmează un program de terapie comportamentală care folosește ca si motivație extrinsecă premiile materiale sau alimentare, în cazul escaladei s-a hotărât că acestea să nu fie folosite, iar acest lucru nu a afectat perseverența sau motivația copiilor. Într-un singur caz, cel al unei fetițe cu deficiențe asociate, cățăratul a necesitat munca susținută de a depăși frica prin stabilirea de pași mici ce trebuiau atinși: atingerea prizelor, susținerea cu ambele maini, ridicarea fiecărui picior pe rând, cățăratul pe treapta unei scări.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

53

54

Cel mai accesibil pentru copiii cu autism este cățărarea tip manșă.

Escalada este un sport care necesită încredere și depășirea unor limite, iar instructorii fac tot ce le stă în putință pentru a sprijini copilul în acest proces.

Unii copii cu tulburare de spectru autist pot avea o teamă pronunțată de necunoscut sau de înălțime, dar în mediul sigur din sala de escaladă, cu ajutorul instructorului, terapeutului și al psihologului specializat, aceste temeri pot fi depășite, iar copilul poate ajunge să își dorească activitatea și să prindă curaj, în ciuda reticențelor de la început. Acesta este și unul dintre scopurile escaladei, să ajute copilul să își depășească limitele - nu atât cele fizice, deoarece activitatea în sine poate fi realizată de orice persoană cu orice condiție fizică sau abilități, cât limitele psihice.

Copilul învață astfel indirect că poate întâlni obstacole și le poate depăși. La nivel metaforic, escalada presupune să mergi pe un drum, să te folosești de ce ai la îndemână, să depășești obstacole și pasaje dificile, să mergi mereu înainte și să ajungi în vârf. Implicându-se în această activitate, copilul (fie el un copil tipic sau un copil cu deficiențe) simte la nivel organismic și mintal, chiar dacă nu explicit, toate aceste lucruri.

Conform teoriei umaniste a lui Carl Rogers, cea mai importantă metodă de dezvoltare este experiența. Prin escaladă, copilul are parte de toate beneficiile oferite de activitatea fizică, așa cum le-am enunțat deja, dar are și experiența complexă a unui traseu, cu tot ce implică el, inclusiv experiența drumului în sine, a depășirii limitelor și a ajungerii în vârf.

5.2. Imaginea de sine Prezența unei deficiențe afectează modul în care o persoană se vede pe sine din cauza limitărilor pe care le impune în desfășurarea anumitor activități (Silber & Tippett, 1965).

Sunt și alte variabile care conduc la o imagine de sine neadecvată în cazul copiilor cu deficiență: lipsa suportului familiei, supraprotecția adulților, respingerea celorlalți, trăirea deficienței în plan mintal, lipsa unor activități extracurriculare care să le pună în valoare aptitudinile și lipsa oportunităților de interacțiune cu mediul (Llewellyn & Chung, 1997). În urma chestionarului, copiii au afirmat că nu știau că se pot cățăra și că au devenit mai conștienți de propriile capacități după reușitele obținute în sala de escaladă și și-au manifestat dorința de a continua. Îmbunătățirea imaginii de sine a fost observată printr-o mai bună afirmare de sine și prin dorința de a escalada trasee dificile, ceea ce demonstrează o dorință de descoperire a propriilor limite și posibilități.

5.3. Capacitatea de a rezolva probleme Escalada nu este numai un sport, ci și o activitate mintală, de construire a hărților, de stabilire a traseelor, de analiză, adaptare și găsire a metodelor de soluționare a dificultăților întâlnite.

Identificarea prizelor „bune” sau modificări în traseul prestabilit demonstrează plasticitatea gândirii.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Aflați la sol, copiii își calculau mișcările adaptate prizelor dificile și își stabileau un traseu de abordare. În cazul copiilor cu autism s-a observat în mod special o îmbunătățire a atenției. În cazul acestei tulburări, atenția se manifestă prin dificultate de concentrare și menținere a atenției și printr-o slabă selectivitate a stimulilor relevanți din mediu. Dacă la început aceștia își pierdeau concentrarea după 30 de secunde, la sfârșitul programului acest timp a crescut între 2 și 4 minute.

5.4. Dezvoltarea psihomotricității În cazul copiilor cu deficiență de vedere, una dintre dificultățile prezente se referă la lipsa structurării spațiale, lipsa imaginii poziției propriului corp în raport cu spațiul.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

55

56

Aceste deficiențe s-au manifestat prin posturi neadecvate (la grup au fost remarcate posturi înclinate), slaba orientare în mediu, slaba coordonare mână-picior și nerespectarea comenzilor date de instructor : „mâna stângă mai sus”, „piciorul drept mai la dreapta”, etc). Prin observația directă s-a constatat că aceste instrucțiuni au fost îndeplinite până la finalul programului.

Mișcările de plasare a piciorului pe prize au devenit mai sigure (unii copii făceau aceeași mișcare de 2-3 ori până când reușeau să plaseze corect piciorul și să nu alunece). Aceeași dificultate de coordonare a mâinii sau a piciorului indicat de instructor a fost observată și la copiii diagnosticați cu autism sau tulburare de spectru autist. Deși inițial nu îndeplineau cerințele instructorilor, în urma demonstrațiilor de la sol au reușit să aibă o mai bună coordonare ochi-mână, ochi-picior. Comenzile instructorilor au fost adaptate nivelului de cunoștințe al copiilor (pentru copiii cu TSA s-au folosit mai mult culorile decât noțiunile de stânga-dreapta: de exemplu „pune piciorul la roșu”), dar s-a încercat și dezvoltarea unor noi achiziții cognitive.

Toți copiii au fost sprijiniți de instructori să își pună singuri hamul sau carabele, dezvoltând astfel motricitatea fină și deprinderile de autoservire.

În ceea ce privește nevăzătorii cu întârziere în dezvoltarea mișcărilor motrice grosiere, întârzieri observabile în cadrul exercițiilor de încălzire, aceștia au dezvoltat o mai bună acuratețe și siguranță în mișcări până la sfârșitul programului.

în a stabili contacte cu ceilalți sau cu persoane necunoscute. Cu câteva excepții, nici un copil nu a răspuns la începutul programului de escaladă instructorilor sau terapeutului, respectiv psihologului. În cazul acestei grupe s-a recomandat ca

5.5. Dezvoltarea abilităților sociale Dificultățile în ceea ce privește interacțiunea socială s-au manifestat diferit la fiecare deficiență în parte.

Copiii cu autism sau tulburare de spectru autist manifestă o reticență

părinții sau terapeuții prezenți să nu aibă nicio intervenție și chiar să se retragă. Răspunsul la instrucțiuni era consecvent la începutul programului, doar dacă erau lansate de persoanele cunoscute: terapeut personal/părinte.

S-a urmărit în cadrul ședintelor de escaladă obținerea răspunsurilor și a complianței și când acestea sunt lansate de către instructor sau terapeut, respectiv psiholog. Acest obiectiv s-a dovedit a fi unul dificil în

copilul nu răspundea cerinței el era ajutat fizic să îndeplinească cerința de către terapeut/psiholog) și consecință (feed-back social). În ceea ce privește dificultatea copilului cu autism de a generaliza răspunsuri în prezența altor persoane decât a adulților însoțitori, aceasta a fost depășită. În ceea ce privește frecvența comportamentelor de provocare sau de joacă, acestea au scăzut, putându-se observa o îmbunătățire a comportamentului de complianță, dificultate întâlnită în cadrul acestui tip de tulburare.

Copiii hipoacuzici sau surzi au manifestat la început o dificultate de a comunica cu instructorii de escaladă în lipsa unui limbaj comun. În cadrul grupului au manifestat un spirit competitiv ridicat și o tendință de ridiculizare a celor care nu reușeau.

Comunicarea în cazul lor s-a realizat prin stabilirea unui cod comun de semne. Au învățat că pot comunica și că se pot face înțeleși. Blamarea în cadrul grupului s-a redus considerabil prin cererea de a o înlocui pe loc cu încurajări.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Copiii cu deficiențe de vedere au manifestat o dorință mare de primele ședințe: copiii nu răspundeau, interacțiune și deschidere, o nevoie căutau cu privirea adultul însoțitor, de a fi ascultați și validați personal. așteptau premii. S-a obținut o bună Încurajarea și oferirea oportunităților cooperare în cazul lor prin folosirea de manifestare a felului de a fi unei scheme de răspuns specifice i-au ajutat să progreseze și să-și terapiei comportamentale: nondepășească limitele. răspuns-prompt (în cazul în care Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

57

58

5.6. Disciplina Fiecare grupă de deficiență s-a adaptat la cerințele de disciplină: să-și aștepte rândul, să urmeze instrucțiunile instructorilor, să se echipeze corespunzător, să urmeze instrucțiunile adresate grupului. Copiii diagnosticați cu o tulburare de spectru autist sunt de obicei incluși într-un program de terapie ABA (Applied Behavior Analysis), care se bazează pe crearea de noi comportamente prin întărire. De aceea, ei sunt obișnuiți cu realizarea unor sarcini și au nevoie de această structură unde finalitatea este clară. Un alt aspect pozitiv al escaladei este existența unor reguli simple și concrete care ajută copilul cu autism să practice această activitate.

Termenul a fost repede preluat în anii ‘80 și ‘90 de către Uniunea Europeană, regăsindu-se în programele care combăteau sărăcia; în anii ‘90 regăsim conceputul de incluziune socială ca parte integrantă a principalelor politici ale Uniunii.

Conceputul de incluziune socială intră în limbajul instituțional românesc în 2001, odată cu adoptarea H.G. 829/2002 privind aprobarea Planului Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Se regăsește apoi și în Documentul Comun în Domeniul Incluziunii (Join Inclusion Memorandum) elaborate de către Guvernul României împreună cu Comisia Europeană în 2005, dar și în

6. Cățărarea, instrument de incluziune socială Incluziunea socială și activitățile fizice Istoria termenului de incluziune socială se leagă puternic de cea a termenului de excluziune socială, folosit în Franța anilor ‘70 pentru a defini anumite categorii de oameni care nu erau incluși în sistemul de protecție socială (Lenoir, apud Arpinte, Baboi, Cace, Tomescu, Stănescu, 2008: 340). Într-o Franță de orientare destul de socialistă (dar nu numai) conceptul a avut o rezonanță specială având în vedere accentul pus pe coeziunea socială, element considerat esențial pentru menținerea contractului social.

Planul Național de Dezvoltare (20042006) pentru perioada de pre-aderare și Planul Național de Dezvoltare (20072013). În 2011 termenul intră direct în legislație. Regăsim o definiție în Legea asistenței sociale nr. 292

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

din decembrie 2011 care în cadrul articolului 6, punctual cc) concide că incluziunea socială este „ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informăriicomunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii”. În „Activități fizice adaptate pentru incluziunea socială” (2014) editată sub egida Special Olympics, România, Universitatea de Educație Fizică și Sport, București, Université de Lausanne și Special Olympics, Elveția se precizează că incluziunea este o „treaptă superioară a unui sistem educațional care urmărește <valorizarea și promovarea diversității și egalității de drepturi>” (A. Gherguț, 2006 apud Bota, Teodorescu 2014: 9).

Cele două autoare (Bota, Teodorescu 2014: 9) afirmă că „incluziunea promovează valori ca acceptarea, apartenența la grup, solidaritatea, depășirea barierelor interumane, prin restructurarea deprinderilor sociale și

formarea unei noi atitudini față de sine și față de ceilalți”.

Conform celor două autoare menționate anterior, această paradigmă face ca activitatea fizică

să aibă potențial în procesul de incluziune datorită potențialul de a: schimba atitudinea majorității față de persoanele cu dizabilități, „favorizând învățarea reciprocă, creșterea coeziunii și perceperea diferențelor dintre copii”; dobândi competențe sociale datorită unor „conținuturi curriculare flexibile și a unor strategii de inscruire”; contribui la „elaborarea unor modele educaționale care să răspundă diversității copiilor” (Bota, Teodorescu 2014: 10).

Terminologie: În România a fost preferat termenul de handicap, motivul fiind acela că așa este folosit în Constituție. Dar în timp, ca urmare a noilor curente, s-a trecut la termenul de dizabilitate,

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

59

introdus în spectrul reglementărilor juridice prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: „termenul generic pentru afectări/ deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, definite conform Clasificării internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, adoptată și aprobată de Organizația Mondială a Sănătații, și care relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context” (art. 5, pct. 16).

60

Politicile publice pentru copiii cu dizabilități România a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului (CDC) prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului. Au urmat apoi alte convenții și tratate internaționale. Se recunoștea trecerea de la o legislație care pusese bazele instituționalizării în masă a persoanelor cu deficiențe, în cele mai multe cazuri în instituții rezidențiale mari, unde condițiile de locuit erau sub limita decenței. Imediat după 1990 filmele documentare realizate în acest gen de instituții au îngrozit Occidentul (poate cel mai cunoscut este Cighid – Lagărul de exterminare a copiilor din România). Un an mai târziu, în 1991 sunt puse bazele sistemului de protecție a persoanelor cu handicap prin înființarea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap (SSPH) care a funcționat sub această denumire până în anul 2003.

În Constituția din 1991, Articolul 45 (Protecția copiilor și a tinerilor) și 46 (Protecția persoanelor handicapate) afirmă drepturile „persoanelor cu handicap” și face referire la „ajutorul de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat” (art. 45), dar și de protecția specială printr-o politică națională de „prevenire, de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor” (art. 46). În Constituția revizuită în 2003 textul celor două articole menționate anterior se regăsește în cadrul articolelor 49 (Protecția copiilor și a tinerilor) și 50 (Protecția persoanelor cu handicap). În anul 1992 apar două legi importante prin care problematica persoanelor cu dizabilități devine un subiect pe agenda publică: Legea nr.

53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate şi Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate.

Câțiva ani mai târziu apare OUG nr.

26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, ceea ce creează cadrul pentru reforma și construcția sistemului de protecție a copilului. În 1998 Direcția de Protecție a Copilului (DPC) lansează Strategia Guvernului privind protecţia copilului în dificultate, pas major spre

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

dezinstituționalizarea și crearea de servicii alternative. Un an mai târziu, în 1999 DPC se reorganiza ca Agenție Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), care a demarat procesul de închidere a instituțiilor vechi, moștenire de dinainte de 1989. În anul 2004 a fost adoptată Legea nr.

272 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului și care respectă prevederile Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. În cadrul acestui act normativ se precizează încă din primul articol (art. 1, pct. 2) că „Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte”.

Se extinde, prin acest act, sfera de acțiune de la protecția copilului aflat în dificultate la drepturile copilului.

Se promovează (art. 2, pct. 2) că „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie”. Articolul 49 se referă exclusiv la drepturile și serviciile de care

trebuie să beneficieze acesta pentru a garanta integrarea socială, dar și demnitatea, autonomia și facilitarea participării active la viața comunității.

Acest articol este o transpunere în legislația românească a articolului 23 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului. În 2003 SSPH este reorganizat ca Autoritate Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) care funcționează (cu denumirea schimbată în Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, ANPD) până în 2010 când este desființată ca urmare a reorganizării.

ANPH, Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului sunt desființate, iar activitatea lor este preluată de către Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității (OUG 68/2010).

Trec patru ani până când ANPD este reînființată în 2014, dar rămâne în subordinea directă a Ministerului Muncii. În 1995 România adoptă Planul național de acțiune în favoarea copilului, aprobat prin HG nr.

972/1995. Acesta este urmat de Planul de Acțiune pentru promovarea drepturilor şi a deplinei participări a persoanelor cu handicap în societate: îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu handicap

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

61

62

în Europa 2006-2015, lansat în România în mai 2006. În noiembrie 2010 Comisia Europeană a adoptat Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilități: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere care în România a fost transpusă ca Strategia naţională pentru protecția, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 „Șanse egale pentru persoanele cu handicap — către o societate fără discriminări”. Atât aceasta din urmă, cât și Strategia naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013 și-au încheiat perioada de implementare și valabilitate la sfârșit de 2013.

Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, precum şi Planul operaţional de implementare pentru perioada 2014-2016 au fost finalizate în ianuarie 2015 și aprobate de către Guvern. Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” pentru perioada 2015-2020 și Planul operațional privind implementarea acesteia au fost finalizate și aprobate în octombrie 2015.

cu dizabilităţi” 2015-2020 are ca viziune ca persoanele cu dizabilități să reușească să își exercite deplin și efectiv drepturile și libertățile fundamentale garantate de Constituția României și de tratatele internaționale la care România este parte.

Strategia are opt obiective generale: 1. Promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

2. Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții.

3. Eliminarea discriminării și asigurarea

I. Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 prevede măsuri destinate tuturor copiilor.

II. Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

egalităţii pentru persoanele cu dizabilități.

4. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil, atât în sectorul public, cât și în cel privat, concomitent cu asigurarea accesului lor efectiv la servicii de sprijin pentru creșterea ocupării pe piața muncii.

5. Promovarea educaţiei şi formării profesionale favorabile incluziunii la toate nivelurile și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități.

6. Promovarea şi protecţia dreptului persoanelor cu dizabilităţi la condiţii de trai decente pentru îmbunătățirea continuă a calității vieții lor.

7. Asigurarea accesului echitabil al

persoanelor cu dizabilități la servicii şi facilităţi de sănătate, de calitate, care acordă atenție problemelor specifice de gen, la un cost rezonabil şi cât mai aproape posibil de comunităţile în care acestea trăiesc.

8. Fundamentarea de politici pentru persoanele cu dizabilităţi pe baza informațiilor și datelor statistice şi de cercetare colectate din toate domeniile de activitate.

Activitatea desfășurată de către Asociația Climb Again se încadrează în obiectivul general nr. 2. Participare (Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții). Se menționează în cadrul analizei situației că „Legea specială obligă autorităţile competente ale administraţiei publice să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber”. În același timp se menționează că „Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 obligă autorităţile administraţiei publice să asigure condiţii pentru practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic si mixt, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării în societate, precum şi mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiţii naţionale şi internaţionale destinate lor”. În cadrul obiectivului Participare există obiectivul specific nr. 9 care

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

63

64

afirmă nevoia de a asigura accesul și participarea „persoanelor cu dizabilităţi la programe şi contexte de educaţie nonformală, activităţi culturale, sportive, de timp liber şi recreative, adecvate intereselor şi cerinţelor specifice”. În planul de acțiune al acestui obiectiv specific sunt alocate următoarele măsuri (în cadrul cărora trebuie atinși anumiți indicatori de rezultat, sub responsabilitatea anumitor instituții, beneficiind de sprijin financiar din anumite fonduri): 9.1. Asigurarea condiţiilor de acces a persoanelor cu dizabilităţi la activităţi de educaţie nonformală, culturale, sportive, de timp liber şi recreative (seturi de materiale de informare adaptate, bune practici diseminate, număr evenimente media pe tema dizabilităţii realizate, număr programe adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi; Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului, ANPD și primăriile; cu fonduri de la bugetul de stat și fonduri europene); 9.2.

Organizarea la nivel local, judeţean şi naţional, de activităţi de educaţie nonformală, culturale, sportive, de timp liber şi recreative care implică participarea persoanelor cu dizabilităţi alături de ceilalţi, în condiţii de egalitate precum conferinţe, festivaluri, proiecte, concursuri (număr de activități realizate; Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului, ANPD, Inspectoratele Școlare Județene,

primăriile; cu fonduri de la bugetul de stat și fonduri europene); 9.3.

Promovarea voluntariatului în vederea participării persoanelor cu dizabilităţi la activităţi educaţionale, culturale, sportive (Inspectoratele Școlare Județene, primăriile; cu fonduri europene).

Nu trebuie trecute cu vederea nici noile prevederi din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 (unde se folosește terminologia de „persoane cu nevoi speciale” când se face referire la persoanele cu dizabilități, la fel ca în forma revizuită din 2015). În plus, la art. 161, pct. 2 se menționează că sportul practicat de persoanele cu nevoi speciale are valențe în ce privește dezvoltarea personalității, dar și în cel al integrării sociale a acestor persoane. În plus, în documentul legislativ este menționat Programul „Sportul pentru toți” care „ trebuie să cuprindă un subprogram dedicat sportului pentru persoanele cu nevoi speciale” (art. 161, pct. 3).

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

7. Un campion Alin s-a născut fără vedere, în 2001, într-o familie modestă de oameni muncitori. Alin este elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din Sectorul 2, București.

Alin locuiește în București împreună cu părinții și fratele său Gabi, care este mai mic cu doi ani. Părinții îl susțin să meargă la școală, dar și să practice escaladă - îl încurajează și îl însoțesc la ședințele săptamânale de escaladă, la evenimente și diferite concursuri de escaladă. Spre admirația tuturor, de

cele mai multe ori câștigă. Părinții sunt nelipsiți din viața lui Alin, muncesc din greu ca să îi ofere lui și fratelui său mai mic un trai decent. Amândoi părinții lucreză ca să își întrețină copiii la școală, iar mama cu precădere face multiple drumuri între serviciu și școală. Este o femeie puternică care luptă pentru a le oferi condiții mai bune de trai copiilor și ne-a mărturisit că: „ar face orice pentru băieții ei”.

Până de curând locuiau cu chirie într-o cameră fără încălzire, fără sobă sau calorifier, condiții foarte precare de locuit. Așa au locuit timp de șapte ani fără să se plângă. Se spălau la lighean, iar mama gătea într-un spațiu comun pe care îl împărțeau cu mai 65

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

mulți chiriași. Iarna aceasta au reușit să se mute într-un apartament cu două camere, fiind susținuți și ajutați financiar de câțiva oameni generoși care au aflat povestea lor.

Alin a început să practice escalada când am vizitat școala specială și am propus elevilor să participe la câteva ședințe gratuite de escaladă la Climb Again, într-o sală din București. Alin este un băiat liniștit, nu vorbește mult, își alege cu grijă cuvintele și acționează în baza a ceea ce crede.

Este un adolescent echilibrat și rațional, îi place să încerce diferite lucruri, dar este precaut.

66

a participat) a fost curios să să încerce și să vadă ce înseamnă escalada. A fost curios și dornic să vadă dacă poate să practice acest sport, cu toate că nu își putea imagina ce înseamnă de fapt și dacă este posibil. De atunci Alin nu s-a mai dezlipit de escaladă, a încercat și a văzut că se poate. A încercat o dată, de două ori și apoi a perseverat, ba chiar a convins-o pe mama lui să îl însoțească la antrenamentele săptămânale și să îi promită că o să învețe bine și o să își facă temele pentru școală. Înainte mergea și la înot, mama lui îl ducea de două ori pe săptămână, respectiv sămbăta și duminica, dar când voluntarii și-au încheiat activitatea la bazin a trebuit să renunțe.

Alin ne-a mărturisit că încă de la început (de la prima prezentare la care De când a început să practice escalada

Alin a crescut în forță, a prins mult curaj și încredere în el. E un băiat foarte motivat să ajungă în vârf. În această toamnă Alin a participat la primul campionat internațional de paraclimbing în Marea Britanie, împreună cu Flavius, colegul lui, un alt exemplu de campion nevăzător.

A concurat alături de alți cățărători cu deficiențe de vedere ca și el și a reușit să ajungă pe locul III, aducând o medalie pentru România.

Alin le mulțumește celor care au investit și au crezut în el. Datorită abilităților sale și a muncii intense depuse de voluntarii și instructorii Climb Again, Alin a reușit să atingă înălțimile și să își depășeasă limitele.

Este foarte încântat de perfomanțele sale și e mândru de el. Ne-a mărturisit că este foarte recunoscător familiei lui pentru susținerea continuă a părinților de a practica acest sport.

Alin este ambițios și își dorește să facă performanță. El visează să ajungă campion, să continue să practice escalada și să ajungă în top. Vrea să arate în continuare lumii că se poate, că deși nu vede și nu se poate bucura de lumina zilei, de culori, de natură, el nu renunță la a se cățăra și a simți înălțimea.

Alin este un exemplu pentru noi toți și pentru ceilalți copii cu și fără deficiențe. Ne dorim să îl sprijinim în a-și îndeplini visul.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

8. Concluzii și recomandări Concluzii: 1. Activitatea de cățărare sportivă are un potențial important de incluziune socială pentru copiii cu deficiențe de vedere, auz și tulburare de spectru autist.

2. Potențialul terapeutic și de incluziune socială este maximizat în condițiile în care copiii participă la activitatea de cățărare sportivă în sălile clasice destinate acestui sport și nu în spații care ar putea fi create special pentru ei (panou de cățărat în incinta școlilor speciale). Copiii trebuie să se adapteze unui mediu nou, impulsionați de plăcerea pentru practicarea sportului, depășind astfel mai ușor și cu mai multe resurse mintale.

3. Practicarea escaladei sportive de către copiii cu deficiențe împreună cu cei tipici are potențial în a schimba atitudinea majorității față de persoanele cu dizabilități, creșterea coeziunii, înțelegerii și acceptări diferențelor.

Recomandări: • Organizarea de dezbateri cu actori implicați în recuperarea persoanelor cu dizabilități pentru discutarea potențialului terapeutic și de incluziune socială a escaladei sportive;

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

67

• Recunoașterea de către instituțiile responsabile a escaladei sportive ca metodă non-formală de învățare care se concentrează pe îmbunătățirea constelației complete de abilități folosind tehnici adaptate și jocul;

68

9. Bibliografie Activități fizice adaptate pentru incluziunea socială (2014). Special Olympics, România, Universitatea de Educație Fizică și Sport, București, Université de Lausanne și Special Olympics, Elveția.

• Sprijinirea și finanțarea de către autoritățile publice locale și naționale a terapiei de recuperare pentru persoanele cu dizabilități prin escalada Aksay, E. (2013). The Importance of sportivă; Physical Activity in People with Down Syndrome. Inonu University Research Center for Children with Disabilities.

• Practicarea escaladei sportive de Life and Down Syndrome. 38-42. către copiii cu dizabilități în spațiile clasice destinate acestui sport, în Aksay, E., Bottger, A.V. (2012). locații unde au posibilitatea să se Cooperation between motor and întâlnească cu copii fără deficiențe, behavior in mentally disabled people să interacționeze cu persoane noi, să and the importance of sports for the aibă parte de lărgirea orizontului de mentally disabled. Proceedings Book. cunoaștere și explorare; “12th International Sport Sciences • Folosirea escaladei sportive de către Congress” Denizli 12-14 December ONG-uri și instituții ale statului pentru 937-939. schimbarea atitudinii majorității față de persoanele cu dizabilități, creșterea Aksay, E., Alp, A. (2014). The effects of a physical activity rehabilitation coeziunii, înțelegerii și acceptării program on the motor skills and diferențelor. physical performance of children with autism spectrum disorder (ASD) movement therapy and ASD. International Journal of Academic Research Part B; 6(1), 12-19.

American Psychiatric Association (APA) (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders-fourth edition, text revision. Washington, DC: American Psychiatric Association.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

American Psychiatric Association (2014). Autism spectrum disorder. http://www.psychiatry.org/dsm5, 24.

American speech-language-hearing association, Effects of hearing loss on development: http://www.asha.org/ public/hearing/Effects-of-HearingLoss-on-Development/ Ardito, M., Roberts, J., Physical activities for visually impaired youth, Worchester Polytehnic Institut: https://www.wpi.edu/Pubs/E-project/ Available/E-project-050307-055217/ unrestricted/Catalog.pdf Arpinte, D., Baboi, A., Cace, S., Tomescu, C., Stãnescu, S., Politici de incluziune socialã, Revista Calitatea vieții, XIX, nr. 3-4, 2008 (Social inclusion policies) - Life Qyuality Magazine.

Baranek, G.T., Foster, L.G. & Berkson, G. (1997a). Tactile defensiveness and stereotyped behaviors. American Journal of Occupational Therapy, 51, 91–95.

Bess, F.H., Dodd-Murphy, J., Parker, R.A. (1988). Children with minimal sensorineural hearing loss: Prevalence, educational performance, and functional status. Ear and Hearing 19(5):339-54.

Bota, A., Teodorescu, S. (2014). „Activități fizice adaptate pentru

incluziunea socială” în Activități fizice adaptate pentru incluziunea socială.

Special Olympics, România, Universitatea de Educație Fizică și Sport, București, Université de Lausanne și Special Olympics, Elveția.

Clark, J.G. (1981). Uses and abuses of hearing loss classification. ASHA 23:493-500.

Di Paola, M., Caltagirone, C. & Petrosini, L., (2012). Prolonged Rock Climbing Activity Induces Structural Changes in Cerebellum and Parietal Lobe, Human Brain Mapping 2012 Wiley Periodicals.

Emck, C., Bosscher, R.J., van Wieringen P.C.W., Doreleijers, T., Beek, P.J. (2011).

Gross motor performance and physical fitness in children with psychiatric disorders. Developmental Medicine & Child Neurology, 53, 150–155.

Fombonne, E. (1999). The epidemiology of autism: a review.

Psychol Med. 29:769-86.

Fombonne, E. (2003). Modern views of autism. Can J Psychiatr. 48:503-5.

Glickstein, M, Strata, P, Voogd, J (2009).

Cerebellum: History. Neuroscience 162:549–559.

Green, D., Carman, T., Pickles, A., Chandler, S., Loucas, T., Simonoff, A., Baird, G. (2009). Impairment in

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

69

movement skills in children with autistic spectrum disorders.

Developmental Medicine and Child Neurology, 51(4):311-316.

Hearing and speech center, Child development and hearing loss: http:// www.hearingspeech.org/main/caretreatment/concerns/hearing-losseffects-on-child-development/ Jasmin, E., Couture, M., McKinley, P., Reid, G., Fombonne, E., & Gisel, E. (2009). Sensori-motor and daily living skills of preschool children with autism spectrum disorders. Journal of Autism and Developmental Disorders, 10, 231–241.

70

Kidd, T. W., & Hazelrings, J. (2009).

Rock Climbing. Seattle: Wilderness Education Association.

Lancioni, G.E., O’Reilly, M.F. (1998).

A Review of Research on Physical Exercise with People with Severe and Profound Developmental Disabilities.

Research in Developmental Disabilities, 19, 477-492.

Landau, B., Gleitman, L. R. (1985).

Language and Experience: Evidence from the Blind Child. Cambridge: Harvard University Press.

Lang, R., Koegel, L.K., Ashbaugh, K., Regester, A., Ence, W., Smith, W. (2010). Physical Exercise and Children with Autism Spectrum Disorders: A systematic review. Research in Autism

Spectrum Disorders, 4:565-576.

Leary M., Hill D. (1996). Moving On: Autism and Movement Disturbance.

Mental Retardation, 34(1):39-53.

Levinson L.J., Reid G. (1993). The effects of exercise intensity on the stereotypic behaviors of individuals with autism. Adapted Physical Activity Quarterly, 10(3):255-268.

Luttenberger, K., Stelzer, E., Först, St., Schopper, M., Kornhuber, J., Book, S. (2015). Indoor rock climbing (bouldering) as a new treatment for depression: study design of a waitlist-controlled randomized group pilot study and the first results. BMC Psyhiatry, 15:201.

Pan, C.Y. (2009). Age, social engagement, and physical activity in children with autism spectrum disorders. Research in Autism Spectrum Disorders, 3, 22-31.

Pring L., Tadic V., Oxford University Press, 2010. Cognitive and Behavioral Manifestations of Pediatric Diseases: http://research.gold.ac.uk/5415/1/ Pring_%26_Tadic_CBMPD_VI_Nassr. pdf Regenald, S. (2009). Kids scale the walls, and the principal approves.

New York Times. 4 Mai, 2009, http:// www.outdoorfoundation.org/pdf/ Kids_Scale_Walls.pdf

Manto, M.U., Jissendi, P. (2012).

Cerebellum: Links between development, developmental disorders and motor learning. Front Neuroanat 6:1.

Rodio, A., Fattorini, L., Rosponi, A., Marchetti, M., & Quattrini, F. (2008). Physiological adaptation in noncompetitive rock climbers: Good for aerobic fitness? Journal of Strength and Conditioning Research The Research Journal of the NSCA, 22, 359–364.

Mittelstaedt, B. (2004). Indoor Climbing Walls: The Sport of the Nineties. The Journal of Physical Education, Recreation & Dance, 26.

Siderelis, C., & Attarian, A. (2004). Trip response modeling of rock climbers’ reactions to proposed regulations.

Journal of Leisure Research, 36, 73–88.

Pan, C.Y. (2008). Objectively measured physical activity between children with autism spectrum disorders and children without disabilities during inclusive recess settings in Taiwan.

Journal of Autism and Developmental Disorders, 38, 1292–1301.

Stanciu, M., (2013). Copiii cu dizabilități. UNICEF România.

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

Vandereijcken, W., Hoogduin, C. A. L., & Emmelkamp, P. M. G. (2008). Handboek Psychopathologie Deel 1: Basisbegrippen.

Houten: Bohn Stafleu Van Loghum.

Vernazza-Martin, S., Martin, N., Vernazza, A., Lepellec-Muller, A., Rufo, M., Massion, J. & Assaiante C. (2005). Goal Directed Locomotion and Balance Control in Autistic Children.

Journal of Autism and Developmental Disorders, 35, 91–102.

Wheaton, B. (2004). Understanding Lifestyle Sport: Consumption, Identity, and Difference. London: Routledge.

World health organization, visual impairment and blindness, 9/2014: http://www.who.int/mediacentre/ factsheets/fs282/en/

Sturmey, P., & Fitzer, A. (2007). Autism spectrum disorders: Applied behavior analysis, evidence, and practice. Austin, TX: Pro-Ed. Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici

71

72

Escalada, Terapie pentru dizabilitate Ghid de bune practici