2 minute read
ȘCOALA DE SUPEREROI Pag
from BE SMART
by clubul presa
ȘCOALA DE SUPEREROI
Programul intitulat „ȘCOALA DE SUPEREROI”, reprezintă una dintre activitățile desfășurate în cadrul Proiectului Erasmus+ ”Incluziunea copiilor și a tinerilor cu nevoi educaționale speciale prin activități nonformale și digitalizare" 2022-1-RO01-KA122-SCH-000078967 și implică un număr de 700 elevi, 70 cadre didactice, părinți. În cadrul acestei activități elevi ai școlii noastre au fost ”spiriduși” pentru copiii de la CSEI Buzău. ”Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești! Despre plăcerea de "a dărui" necondiționat și din tot sufletul, ne-au vorbit și elevii clasei a XII-a de la Colegiul Economic Buzău, însoțiți de doamna prof.diriginte Poștovei Cătălina. Aceștia au oferit daruri, îmbrățișări și zâmbete copiilor clasei a VIII-a A. Vă mulțumim din suflet!”
Advertisement
”Indiferent de vârstă, copiii cred în Moș Crăciun și în poveștile frumoase scrise despre el și despre oamenii de lângă el, care alină suferințele și împlinesc visele. O astfel de poveste a fost astăzi scrisă, de către elevii clasei a XII-a, de la Colegiul Economic Buzău, sub îndrumarea dnei profesor diriginte, Stancu Luciana. Mulțumiri din partea clasei a XII-a A!”
”Renii și Renuțele Moșului- așa s-au prezentat elevii cls a XI-a- Comerț de la Colegiul Economic Buzău. Au venit cu brațele încărcate de daruri și cu sufletele pline de gingășie.
Clasa a XI-a F, de la FRUMUSEȚE ȘI FERICIRE, după cum ne-au lămurit. " Bucătarii" clasei a XI-a B, CȘEI, (de la BUCURIE - am zis și noi, și de la BOGĂȚIE) au fost copleșiți de încărcătura emoțională a momentului. Am cântat colinde împreună și ne-am împrietenit pe Facebook, promițându-ne să ne întâlnim și cu alte prilejuri. Brăduțul a rămas undeva, în spate, acoperit de avântul tineresc și de entuziasmul adolescenței. Precum copilăria lor... ”
”Crăciunul bate și la ușa clasei a IX-a C! Este cel mai așteptat moment al anului. Crăciunul e o bucurie pentru toți: luminițe, miros de brad, aromă de portocale, ceai cald, emoții, zâmbete, daruri. Însă cel mai prețios cadou este sufletul, încărcat cu iubire, inocență, bucurie, pace. Mulțumiri Spiridușilor Colegiului Economic și doamnei profesor Veronica Veveriță! Vă mulțumim că ați ales să dăruiți mici bucurii, nouă, suflete speciale! Vă mulțumim din suflet că ați ales să dăruiți bunătate, empatie și fericire!”
”Poate nu știați, dar Moș Crăciun are nevoie de un meniu echilibrat și de ceva dulce pentru a avea forță și energie în aceste zile! A făcut un mic popas la noi, alături de elevii clasei a X-a, de la Colegiul Economic Buzău, prof.diriginte Jingan Gabriela. Copiii au fost încântați de cadourile primite, iar ajutoarele Moșului au plecat mai departe, entuziasmate și fericite. Vă mulțumim mult!”