PROBLEMATICA INSERŢIEI ŞI RENOVAREA CONSTRUCŢIILOR ÎN SITURI ISTORICE

PROBLEMATICA INSERŢIEI ŞI RENOVAREA CONSTRUCŢIILOR ÎN SITURI ISTORICE

CRISTIAN COMORAŞU

PROBLEMATICA INSERŢIEI ŞI RENOVAREA CONSTRUCŢIILOR ÎN SITURI ISTORICE

CRISTIAN COMORAŞU

Cuprins Cuprins ................................................................................................................................... 1 Introducere .......................................................................................................... 2 1.Problematica actuală a inserțiilor în sit istoric ............................................. 3 1.1.Intervenții în fondul construit existent ................................................................................. 3 1.2.Necesitatea sistematizării și problema conservării și a restaurării ansamblurilor istorice ......... 5 1.3.Problematica intervenției în zonele istorice .............................................................. 7

2.Valorificarea siturilor istorice ................................................................................. 10 2.1.Recunoașterea valorii patrimoniului construit ........................................................ 10 2.2.Principii și metodologii de valorificare a centrelor istorice ....................................... 12

3.Intervenții în fondul construit existent ................................................................. 14 3.1.Modalități de intervenție în situri istorice .............................................................. 14 3.2.Soluționarea raporturilor între vechi și nou ............................................................ 17 3.3.Tipuri de intervenții .......................................................................................................... 20 3.4. Exemple de intervenții în situri istorice ................................................................ 21 A. Exemple de intervenții în situri istorice - internationale ............................................ 21 B. Exemple de intervenții în situri istorice - România ............................................................ 23

4.Revitalizarea siturilor istorice ..................................................................... 25 4.1.Abordarea problematicii zonelor istorice în România .............................................. 25 4.2. Contribuția inserțiilor în redefinirea identității culturale ................................................. 28 4.3.Tendințe viitoare posibile ................................................................................... 30

Concluzii ............................................................................................................ 32 Bibliografie ......................................................................................................................... 33 Sursa ilustraţiilor ............................................................................................. 34

1

Introducere Orice ansamblu, obiect, spațiu construit existent înglobează un efort uman creator și, de aceea, are o valoare care merită recunoscută ca atare, recuperată prin păstrarea și folosirea elementului respectiv și perpetuată, evidențiată, înglobată prin revitalizarea acestuia.

Arhitecții sunt chemați să reprezinte o concepție etică, estetică și metafizică asupra lumii și vieții, ca rezultat al experienței comunității lor; ei știu că forma nu creează ideea, ci ideea își caută forma, simt nuanțele și ritmurile creației vremurilor de astăzi: asimilează idei nu forme, căutând să transforme o idee abstractă în formă concretă.

Ceva ne va atrage mereu către trecutul nostru plastic care va rămâne într-un fel patria noastră spirituală, în care suntem siguri că găsim ceea ce s-a făcut mai adânc și uman.

Să nu refuzăm autenticitatea noastră ignorând valorile arhitecturii tradiționale, să nu devenim artiști independenți în afara sensurilor arhitecturale ale tradiției. Înainte de a cerceta valorile plastice unviersale ale arhitecturii siturilor istorice, este necesar să fie reamnintite ideile asupra rostului și locului arhitecturii în arta și cultura umanității, idei pe care lumea le-a gândit construind din timpuri străvechi și le-a exprimat de la începuturile culturii antice până azi, dar care par să fie tot mai pronunțate sub influența tehnicismului și economicului.

2

1.Problematica actuală a inserțiilor în sit istoric 1.1.Intervenții în fondul construit existent Monumentul istoric - "prin monument, în sensul cel mai vechi și mod veritabil original al cuvântului, înțelegem o operă creată de mâna omului și edificată în scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent viu în conștiința generațiilor viitoare memoria unei anumite acțiuni sau a unui anume destin sau combinație între cele două. "1 Sentimentul poate fi doar unul de respect pentru ceva ce stă într-un loc de foarte mult timp și a fost martorul a diferitelor evenimente istorice. Timpul aduce și o învechire fizică, o fragilitate, care cu cât este mai avansată, cu atât este mai apreciată, întrucât ea trasnspune timpul în ceva atât de palpabil și perceptibil vizual. Alt efect palpabil este adecvarea din ce în ce mai dificilă la funcțiunile actuale care se schimbă permanent. Astfel, pentru a se adapta la prezent, o clădire mai veche trebuie să fie transformată funcțional și chiar vizual, ea trebuie consolidată și renovată ori de câte ori este nevoie, încât se poate ajunge să fie o clădire diferită.Și totuși o păstrăm pe cea veche și cu memorie, și nu o demolăm pentru a reconstrui alta nouă și complet echipată pentru a deservi cerințelor epocii ei. Facem acest lucru din dorința de a nu distruge identitatea noastră culturală, din dorința de a proteja ce am moștenit.

"Atât în părțile sale pozitive cât și în cele negative, epoca modernă este moștenitoarea, nu numai a Antichității, ci și a Evului Mediu. Cultura și civilizația modernă își au îndepărtatele origini în acea lungă și neînchipuit de fertilă perioadă care a fost Evul Mediu..." 2 Adevăratele doctrine ce au scopul de a proteja patrimoniul construit sunt inițiate abia în secolul al XIX-lea: "artistul trebuie să-și șteargă în întregime, să-și uite gusturile, instinctele, pentru a studia obiectul restaurării, pentru a urmări gândirea ce a prezidat execuția operei pe care vrea să o restaureze; căci nu este vorba de artă, ci doar a te supune unei epoci dispărute".3 Noua Carta de la Atena, tipărită în anul 1932, are ca scop conservarea și punerea în evidență a valoriilor istorice și estetice a monumentului și se bazează pe respectul vestigiilor și pe documente autentice.Cartea susține că "elementele destinate a înlocui părțile lipsă(...) să se integreze armonios ansamblului, desosebindu-se totuși de părțile originale pentru ca restaurarea să nu falsifice documentul de artă și de istorie". Pe lângă aceasta,Carta

1

Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor Drimba,Ovidu, Istoria culturii și civilizației - Volumul 2, București, ed.Științifică și Enciclopedică, 1987, pag.6 3 Viollet-le-Duc 2

3

recomandă folosirea mijloacelor moderne de conservare și construcție pentru asigurarea consolidării unui monument, atunci când mijloacele tehnice tradiționale se dovedesc inadecvate.

Clădirile vechi, de la clădiri fără regim juridic de protecție până la monumentele clasate, ocupă un loc remarcabil în ceea ce privește identitatea culturală a individului, a comunității și implicit, a spațiului urban ce le găzduiește. În zilele noastre, clădirile cu încărcătură istorică deosebită au un regim juridic de protecție în sensul Legii Monumentelor Istorice, fiind tratate aparte. Problema apare din partea arhitecturii minore, acea arhitectură fără regim juridic de protecție, constituită de cele mai multe ori din locuințele istorice.

Reabilitarea este identificată de literatura de specialitate ca fiind o re-proiectare a existentului construit, structurată pe principii, având în vedere adaptarea la exigențele contemporane.

Cultura modernă nu mai este o cultură omogenă; aceasta este observația pe care o face Nietzsche ăn estetica sa. Pe de altă parte el apreciază că: "Ceea ce lipsește culturii noastre este un subconștient metafizic creator. Trăim într-o vreme raționalistă, într-o vreme în care năzuința de căpetenie și cea mai înaltă a oamenilor este cultivarea luminilior rațiunii, încât cultura modernă a ajuns să suprime terenul profund din care se înălțau, ca niște plante, culturile vechi. "4 Întrucât acțiunea reabilitării implică atât corectarea non-valorilor cât și recuperarea și evidențierea valorilor, se formează un raport între conservare și modificare, al cărui rezultat trebuie să fie optim.

"Eu prefer restaurările făcute prost celor făcute bine. În timp ce primele, grație binefăcătoarelor ignoranțe, lasă să se distingă în mod clar partea veche de cea modernă, celelalte, cu o admirabilă știință și dibăcie, făcând să pară vechi ceea ce e nou, mă pun întro atât de sălbatică nedumerire de judecată încât plăcerea de a contempla monumentul dispare și, privindu-l, simți oboseala supărătoare".5 Domeniul specific reabilitării se situează în intervalul larg delimitat între conservarea și transformarea mediului construit ca poziții extreme.

4 5

Nietzsche, F.W., Între apollinic și dionysaic, din Originea tragediei, Secolul XX, 1870, pag.32 Camilo Boito

4

1.2.Necesitatea sistematizării și problema conservării și a restaurării ansamblurilor istorice Cadrul în care se desfășoară viața are, din punct de vedere fizic și spiritual, o influență profundă asupra individului: orașul, cartierul, strada, casa formează un ansamblu de care sunt legate strâns toate activitățile noastre. Specificul acestui cadru este constituit de elementele naturii, de ansamblul monumentelor, de arhitectura care, dacă a fost bine alcătuită, constituie nu numai un element de atracție ci și un bun cultural totodată, încetând de a fi numai al nostru și devenind parte integrantă din tezaurul cultural-artistic al unui întreg popor sau chiar al umanității.

"Priveliștile punctate de operele trecutului sînt locuri prielnice în care gîndul se simte în securitate pentru a visa viitorul. "6 Artiștii

Renașterii,

crescuți

în

spiritul umanismului, au manifestat pentru operele de artă ale trecutului (în special pentru

arta

clasică

greco-romană)

o

dragoste și o prețuire nețărmurită. "Nimic din ceea ce, în timpurile trecute, a făcut să palpite sufletul uman ..nu poate și nu

IMG. 1 Florenta, Italia. Extinderea catedralei construite

trebuie să piară" spunea Picolo della in sec.13 de Amolfo di Cambio nu a fost completa fara Mirandola7.

adaugirea domului lui Brunelleschi.

După epoca Renașterii, reînoirea ideii de prețuire a monumentelor trecutului și a necesității păstrării lor nu numai ca valori în sine, ci și ca documente din cele mai sigure de explicare științifică a istoriei, aparține țelurilor promovate de Revoluția franceză în 1789.

6 7

IMG. 2 Milano, Italia. Bramante a adugat un amplu cor in stilul Renasterii bisericii romanice Santa Maria delle Grazie din Milano.

Cantacuzino,G.M., Tradiționalism și modernism Picolo della Mirandola citat de Ionescu,Grigore, Arhitectura românească

5

De la începutul veacului XIX încoace, problema conservării și a restaurării monumentelor istorice a constituit, astfel, o preocupare constantă pentru toate țările Europei și pentru alte multe țări de pe glob.

Amploarea transformărilor în domeniul economic al noutăților tehnice și al descoperirilor științifice a declanșat procese care schimbă din temelii structura socială tradițională. Arhitectura constituie, după definiția lui Schopenhauer: "Biruința spiritului asupra meteriei grele".8 Fiecare societate are capacitatea de a crea forma identității sale, determinată de elementele de producție, și definită prin sistemul instituțional, prin relații sociale și printr-o cultură specifică.

Walter Gropius întelegea că arhitectura reprezintă materializarea sociologiei. În acest sens stabilirea temelor și programelor de arhitectură este strict dependentă de cunoașterea problemelor legate de evoluția dinamică a fenomenelor sociale, de interdependența cauzală a relațiilor sociale precum și de problemele de ecologie a sistemelor acțiunii sociale.

Arhitectul Victor Bohm susține, în cartea sa Cuburile și omul9, că arhitectul trebuie să cunoască psihologie, pentru ca spațiile proiectate să fie conforme cu sentimentele și aspirațiile oamenilor.

Rezolvarea judicioasă a acestei imperioase probleme duce la obținerea a două rezultate deopotrivă de valoroase.

Primul dintre aceste rezultate este legat de necesitatea aproape unanim înțeleasă privind păstrarea mărturiilor de cultură materială pe care ni le-au lăsat înaintașii.

Al doilea rezultat bun este legat de necesitatea păstrării trăsăturilor specifice, tradiționale ale locurilor în care oamenii își petrec viața, trăsături pe care nu avem dreptul oricând și oricum să le distrugem. "[...]dacă am considera că trăsătura distinctivă a Bucureștiului tocmai alăturarea strânsă a tuturor acestor fragmente de oraș, problema ar deveni atunci cum să păstrăm diversitatea și varietatea, calitatea de a fi surprinzător și ingenios, în condițiile unei rapide înlocuiri a majorității fondului construit. "10 Cu o mare responsabilitate în acest domeniu, arhitecții și urbaniștii țării noastre trebuie să țină seama ca linia de urmat pentru rezolvarea practică și corectă a restaurării orașelor cu monumente și ansambluri arhitecturale este strâns legată de "formele și de 8

Hartman, Nicolae, Estetica ,București, ed. Univers, 1974, pag.145 Bohm, Victor, Uomini e cubi,in L’architettura cronache e storia, 1970, pag.213 10 Augustin,Ioan, Acum 1 Spațiul public și reinserția Socială a proiectului artistic și arhitectural, București ,ed. Universitara "Ion Mincu", 2010, pag.71 9

6

structura orașelor, adică de fizionomia lor globală raportată la plan, elevație și densitate de construcții"11 și de "gradul de conservare și de valoare istorică și estetico-artisitcă a monumentelor și ansamblurilor păstrate."12

1.3.Problematica intervenției în zonele istorice Arhitectura frumoasă nu are neaparată nevoie de arbori, de flori: este un univers închis în sine, a cărui finalitate și expresivitate nu are nevoie de accente vii spre a fi mai expresivă și elocventă.

"Orașul viu creștea ca un organism viu; organisme vii geometrice nu sînt foarte frecvente, arhitectura a realizat acest paradox fiind un organism geometric viu pentru că a încorporat cu poezia care dă geometriei fiorul vieții în plan dar mai ales în secție și fațadă."13 Fiecare epocă trebuie să-și lase amprenta în imaginea vizuală pe care o creează un oraș sau chiar o stradă. Fiecare perioadă are regulile ei, moda ei, avantajele ei. Este normal să apară în perioada în care trăim diverse obiecte ce se diferențiaza fundamental de tot ce s-a făcut până acum. "A pretinde că vechile clădiri împiedică producția de noi clădiri înseamnă pur și simplu a avea teamă că acestea din urmă sunt prea mediocre pentru a suporta comparația." 14 Rodwell Dennis dand ca exemplu centrul istoric din Sibiu in studiul sau, scria urmatoarele: "A shortage of minimum intervention adaptive skills has been identified

amongst

professionlas

-

especially architects and engineers - and an ongoing programme of seminars and workshops seeks to addres this. It is a problem that relates to the core training in the construction professions."15 IMG. 3 Piața Mică ,Sibiu Ionescu,Grigore, Arhitectura românească, pag.127 Constantin,Joja, Actualitatea tradiției arhitecturale românești 13 Rene Dinkel în „Encyclopedie du Patrimoine” (Paris, 1997), citat de Rodica Crișan „Reabilitarea locuirii urbane tradiționale” 14,15 Rodwell, Dennis, Conservation and Sustainability in Historic Cities, Blackwell Publishing Ltd, USA, 2007, pag. 168 11,12 12

7

IMG.4,5 Casa Artelor, Sibiu (fosta Hală a Măcelarilor) componentă a Pieței Mici, atestată în 1370,

păstrează

în

interior

si

exterior

ancadramente gotice din secolul XV, ea însăși ca factură, anunțând spiriutl Renașterii. Restaurarea a redeschis arcadele zidite, a înlăturat copertina și a refăcut învelitoarea. Au existat critici privind înlăturarea copertinei socotită atât ca etapă a existenței monumentului cât și un element pitoresc.

Conform reglementărilor privind protejarea monumentelor istorice aflăm că: "intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii și Cultelor; fac excepție intervențiile determinate de forță majoră, cu condiția ca modificările să fie reversbile".

Părerile sunt împărțite în ceea ce privește frumusețea unui obiect. Noțiunea de estetic este, de fapt, foarte abstractă chiar dacă ne referim la un timp fix comun, cu atât mai problematic este să comparăm frumosul - sau ceea ce este considerat de către majoritate ca fiind frumos dintr-o epocă, în raport cu frumosul alteia. "...această convingere nu trebuie să ne împiedice să studiem cu atenție principiile artei de a construi orașele, fie ele pur și simplu pitorești, și să le raportăm la condițiile moderne, spre a vedea clar aspectul artistic al problemei, pentru a ști cu certitudine care din calitățile vechilor amenajări pot fi încă salvate și să le păstrăm, cel puțin ca pe o moștenire a trecutului. "16 Modalitatea în care valoarea de vechime iese în evidență și este apreciată în cazul unui obiect vechi se datorează tocmai contrastului cu ceea ce este nou. Vechiul are o tendință de a se degrada și de a pierde detalii, culori, nu pentru că așa a fost conceput inițial, ci

16

Sitte, Camillo, Arta construirii orașelor, București, ed. Tehnică, 1992, pag.15

8

datorită trecerii timpului. "...nu construim ruine, iar o casă nouă cu tencuială scorojită, înnegrită de murdărie indispune observatorul." 17 În cazul în care ne referim la București, unde există numeorase case - monumente istroice, putem începe să înțelegem noțiunea de frumos prin prisma vechiului ajuns să fie atât de adânc prins în conștiința națională încât el devine idealul estetic acceptat. Astfel se poate ajunge la un acord ca o IMG. 6 Centru istoric Bucuresti - o zona urbana cu valoare de patrimoniu care in ultima vreme a beneficiat de o politica

locuință de secolul al XIX-lea este coerenta de conservare si revitalizare. frumoasă,

aceste

exemple

se

conturează ca idealuri, ele fiind vizbile preponderent în centrul istoric, în zonele protejate.

Din această cauză clădirile moderne inserate în zonele cu arhitectură veche nu prea sunt acceptate vizual foarte ușor.

Vladimir Arsene spune: "...în București nu există prescripții de succes și de certitudine în arhitectură și urbanism, și ce se face acum face parte din istoria orașului.

Bucureștiul nu este nici Viena, nici Paris și spiritul orașului constă tocmai în fragmentarea și alcătuirea eclectică".

Sistematizarea centrelor istorice, cu variatele operații pe care le include, reprezintă un domeniu specializat al teoriei și practicii, situat la întâlnirea dintre știința urbanismului și știința conservării și restaurării monumentelor istorice.

Această sistematizare și valorificare a centrelor istorice constituie o operație de mare importanță, de ridicare a nivelului de trai pentru locuitori.

Leon Krier explică urmările intervențiilor necontroalte în siturile istorice. "The overstressing of the historical centres through peripheral growth and the following breaking up of their structures by the mechanical means of transport (as a result of zoning) have enforced the decomposition of the city as a complex sptial continuum. "18

17

Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor Leon,Krier, The Reconstruction of the City - "Suprasolicitarea centrelor istorice prin dezvoltări periferice și destrămarea structurilor lor prin mijloace mecanice de transport (ca urmare a zonificării) au forțat descompunerea orașului ca un continuum spațial complex . " 18

9

În general, specificitatea imaginii urbane corespunde unei anumite spiritualități pe care arhitectura o exprimă. G.M. Cantacuzino scria în acest sens: "Prin arhitectură, o rasă, sau mai bine zis o țară, se exprimă întotdeauna în mod instinctiv. Minciunile în arhitectură sunt ușor controlabile. După acest principiu, este natural să considerăm configurația unui oraș ca un document plastic de primă însemnătate, când vrem să cunoaștem o civilizație.

Orașele poartă însemnate pe ele, în ele, toate virtuțiile, toate păcatele celor ce le-au zidit. "19 În urma acestor lucrări, centrul istoric devine o zonă mai bine organizată, mai confortabilă, legată mai organic de funcționalitatea întregului oraș. Totodată, interesul ei istoric, arhitectural - artistic și prin aceasta turistic sporește, centrul istoric evidențându-și mai puternic valorile care le include. În toate cazurile, legătura care se creează între vechile cartiere cu caracter istoric și monumentele istorice asigură caracterul de continuitate a culturii urbanistice, arată că orașele contemporane au în urma lor un prețios trecut istoric.

2.Valorificarea siturilor istorice 2.1.Recunoașterea valorii patrimoniului construit Condiția care trebuie să fie nelipsită în inserarea în centrele istorice este respectarea calităților acestuia. Joseph Mordaunt Crook explica repercursiunile negării dialogului. "If it doesn’t; if it declines to engage in dialogue; if it tries to exist merely of itself, it is manifestly selfish." 20 Valoara culturală21 a fost definită drept complexul alcătuit de valori intrinseci și extrinseci (adăugate) de natură să atribuie obiectului semnificație, cu diferite trepte de interes și consecințe în ceea ce privește tratamentul.

Operarea într-un sit istoric și mai ales în cel care aparține patrimoniului necesită identificarea și definirea semnificațiilor lui. Înțelegerea acestora și implementarea lor în strategia intervențiilor în arii istorice poate deveni precursorul reactivării societății. "Dar viața omenească este un organism în care toate elementele se implică și se explică reciproc.

Cantacuzino,G.M., Arcade, firide și lespezi, Cartea Românească, București, 1932 Crook. Joseph Mourdaunt, Good and bad manners in architecture in Toy, Maggie(ed.), Interventions in historic centres, Londra, Academy Editions, 1993, pag.13 - "Dacă nu acționează, în cazul în care refuză să se angajeze într-un dialog; în cazul în care încearcă să existe pur și simplu de la sine, ea manifestă egoism ."

20 Management Guidelines for World Cultural Heritage Sites, ICCROM, 1993 19 20

10

Ca urmare, o nouă înțelegere a trecutului ne oferă în același timp o nouă perspectivă a viitorului, care, la rândul ei, devine un impuls pentru viața intelectuală și socială. "22 Funcția memoriei ramâne puternic ancorată în modul în care se prezintă un astfel de sit "Această legătură dintre prezent și trecut este de netăgăduit; (...).23 În intervențiile în zonele istorice trebuie să păstrăm calitățile care condiționează legătura omului cu esența existenței sale. "În istorie privim toate operele omului și toate faptele lui ca precipitate ale vieții sale; și dorim să le reconstruim în această stare originală, dorim să înțelegem și să simțim viața din care ele au purces. "24 O resursă de patrimoniu este unică în relație cu timpul istoric, ca atare este epuizabilă.

Siturile istorice sunt reflexii ale culturii unei comunități. Pentru "a dobândi încărcătura semantică specifică(...), construcțiile noi necesită referința trecutului." 25 Definirea unei intervenții trebuie să fie utilă, dar nu numai în sensul cel mai limitat al cuvântului. Ea trebuie să răspundă "exigențelor spirituale" ale locuitorilor și ale locului. 26 Prin inserții în cadre istorice poate fi realizată o armonie a spațiului din punct de vedere temporal. Astfel să oferim utilizatorului oportunitatea de a fi conectat la conștiința trecutului, de a experimenta prezentul și de a privi către viitor.

Conținutul arhitecturii, spațiul, îl vom modela, tot așa cum sculptura modelează materia brută, inserția sau renovarea unei clădiri în situl istoric reprezentând un mijloc de definire a unui spațiu sau de asamblare, articulare

a

unui

complex

de

spații

semnificative. Bruno Zevi a înțeles că spațiul reprezintă

folosirea

unui

vaocabular

tridimensional, care include și omul, deoarece omul deplasându-se în cadrul unei clădiri, creează a 4-a dimensiune a spațiului27 coordonata

spațiu

-

timp

continuu, IMG. 7 Cathedral Plaza - Westfourth Architecture 2010

Cassirer, Ernst, Eseu despre om, București, Humanitas, 1994, pag.247, pag 248, pag 255 Kovács, Kázmèr, Timpul monumentului istoric, București, Paideia, 2003, pag.118 26 Cantacuzino,G.M., Despre o estetică a reconstrucției, București, Paideia, 2001, pag. 13 27 Zevi, Bruno, Cum să înțelegem arhitectura, București, ed. Tehnica, 1969, pag. 6 22,23,24 25

11

conferindu-i interiorului întreaga sa realitate. În general, în actuala cultură a dispărut deosebirea exprimată de Pascal dintre "spiritul fintei" și "spiritul geometriei"28, care interferează în proporții diferite în fiecare moment al creației de tip științific, tehnic sau artistic. Prezentul se desăvârșește și construiește viitorul prin asimilare selectivă a elementelor trecutului pentru exigențele propășirii sale. Valoarea reprezintă astfel singura modalitate de evoluție, care deschide direcții și perspective noi prin trecerea din domeniul necesității în domeniul libertății.

2.2.Principii și metodologii de valorificare a centrelor istorice Simpla conservare a monumentelor din zonele istorice, trebuie depașită și se impune rezolvarea complexă a aspectelor funcționale și estetice rezultate din relațiile de intercondiționare ce există sau se nasc în zonele istorice și restul orașului, pentru a putea rezolva problemele valorificării urbanistice ale siturilor istorice în cadrul orașului contemporan.

Această operație, în opinia lui Gheorghe Curinschi "se poate face în condițiile păstrării valorilor istorice, arhitecturale și urbanistice și totodată a adaptării centrelor la cerințele actuale de salubritate și confort."29 Dar ideea de protecție trebuie legată de ideea de dezvoltare, iar dezvoltarea trebuie făcută pe baza unor cercetări (sursele de cercetare pentru o zonă istorică sunt: elementele care există pe teren; hărți și planuri; cunoștințele de arhitectură, urbanism și istorie), fiecare cu scopul său bine definit: "cercetarea istorică" (care stabilește memoria zonei, vechimea unor elemente, scoate la iveală hărți, planuri vechi, etc); "cercetare arheologică" (făcută de un specialist); "cercetarea de istorie a arhitecturii" (scoate în evidență stilurile clădirilor existente, programele de arhitectură, etc); " cercetarea urbanistică istorică" ( arată vechimea parcelarului, evoluția străzilor, așezarea clădirilor pe parcele, funcțiuni din trecut, etc.); "cercetarea de urbanism" (evidențiază funcțiunile actuale ale zonei din care cea mai evidentă este cea a circulației, prospecte de stradă, modul de utilizare al terenului, vederile, perspectivele, etc.); "cercetarea juridică" (evidențiază proprietatea actuală și cea trecută, statutul imobilelor). Obiectivul acestor cercetări este determinarea valorilor intrinseci ale elementelor componente din mai multe unghiuri de vedere.

28 29

Pascal, Blaise, Cugetări - texte alese,Colecția Eseuri, București, ed.Univers, 1978, pag.102 Curinschi-Vorona,Gheorghe, Centrele istorice ale orașelor, ed. Tehnica, Bucuresti, 1967

12

Astfel, se ajunge la păstrarea caracteristicilor pozitive și reluarea lor pe o treaptă superioară în cadrul orașului (și anume conservarea și valorificarea lor), dar și respingerea (eliminarea sau atenuarea) celor negative. Dar prelucrarea acestor caracteristici pozitive se poate face numai prin intermediul unor măsuri care pot avea un caracter limitat, vizând un aspect sau altul, sau să aibă un caracter generalizat. Aceste măsuri "care nu se realizează în genereal izolat una de cealaltă, fiind legate între ele, completându-se, câteodată succedânduse în mod obligatoriu"30, concretizându-se în operații sau lucrării sunt: - precizarea funcțiilor centrului istoric ca parte componentă a organismului urban; - valorificarea trăsăturilor pozitive ale structurii stradale și organizarea traficului; - valorificarea ansamblurilor și spațiilor libere urbane din cadrul centrului istoric sub aspect funcțional și estetic; - lucrări de asanare și modernizare; valorificare sub aspect funcțional și economic a fondului de clădiri; - soluționarea rapoartelor între vechi și nou în cadrul centrelor istorice; - includerea de noi clădiri în componența unor ansambluri istorice; remodelarea și restructurarea unor zone cu caracter istoric; - valorificarea perspectivelor caracteristice din interiorul centrelor istorice; - valorificarea vederilor panoramice și a siluetei centrului istoric; - organizarea spațiilor plantate; - protejarea și valorificarea monumentelor de artă plastică; - rezolvarea unor probleme de echipare edilitare31 "...Peste aceasta se mai grefează și scepticismul aproape universal față de modernitate (care nu mai este considerată o sursă de progres), scepticism dublat de incertitudinea referitoare la aptitudinea noastră de a-i controla mișcăriile [...] Nici o activitate de compoziție formală, nici o ambiție de compoziție urbană nu face față șocului dat de asemenea accelerare a fenomenelor în timp ce atâtea schimbări se suprapun într-un timp contractat. Ceea ce înseamnă că ansamblul de valori vechi, care a devenit inoperant și contraproductiv, nu mai funcționează și îi paralizează azi pe cei care trebuie să gândească orașul. "32 Curinschi-Vorona,Gheorghe, Centrele istorice ale orașelor, ed. Tehnica, Bucuresti, 1967 Rem Koolhaas, în interviul dat lui Jean Michel- Place, citat în Acum 1 Spațiul public și reinserția Socială a proiectului artistic și arhitectural, ed. Universitara "Ion Mincu", 2010, pag.14 30,31 32

13

3.Intervenții în fondul construit existent 3.1.Modalități de intervenție în situri istorice Elementul comun exprimat în toate teoriile de implementare a unui artefact nou întrun mediu este obligația acestuia de a respecta condițiile și factorii determinanți ai mediului în care se operează. În toate domeniile vieții culturale se manifestă două curente principale: cel de conservare și cel de evoluție. Această tendință este vizbilă și în abordarea revitalizării și interevențiilor în situri istorice.

Există o luptă continuă între dorința de a păstra formele și tradițiile consacrate și cea de a produce unele noi. "În toate activitățiile omenești găsim o polaritate fundamentală care poate fi descrisă în moduri diferite. Putem vorbi despre o tensiune între stabilitate și evoluție, între tendința care duce la forme fixe și stabile ale vieții și altă tendință care sfarmă această schemă rigidă.

Omul este sfâșiat între aceste două tendințe, din care una tinde să păstreze forme vechi, pe când cealaltă se străduiește să producă forme noi. Există o luptă neîncetată între tradiție și inovație, între forțele reductive și cele creatoare. Acest dualism poate fi întâlnit în toate domeniile vieții culturale. "33 În problema intervențiilor în situri se observă aceași dualitate. Între cele două abordări o a treia se naște din dorinșa inovației, dar care în acealși timp respectă identitatea istorică.

Arhitecții sunt puși în fața unei mari răspunderi. Ei trebuie să conceapă o arhitectură care să răspundă cerințelor prezentului și în același timp să se integreze în context.

Direcția tradiționalistă își bazează principiile pe raționalitatea clasică și pe ideile lui Vitruviu. Credința tradiționaliștilor este că trăsăturile arhitecturii clasice dăinuiesc în timp și reprezintă paternul care trebuie urmat în arta construirii.

Direcția s-a născut ca o reacție la campaniile de restaurare și reconstrucție a orașelor în timpul modernismului. Epoca modernă este învinovațită pentru distrugerea simbolului orașului istoric, izolarea și denigrarea lui prin intervenții lipsite de caracter și semnificație.

33

Cassirer, Ernst, Eseu despre om, Bucuresti, Humanitas, 1994

14

Ei militează pentru extinderea reconstrucției istorice dincolo de situl istoric, fiind singura măsură de a umaniza orașul, dar și din dorința de a evita muzeificarea zonelor istorice.

Reproducerea este principala tehnică de intervenție folosită de tradiționaliști. Richard Economakis subliniează faptul că recuergerea la reproducții stilistice este principalul pericol al mișcării raționamentului clasic. 34 În Uitați de Heidegger, autorul vorbește de sentimentul pe care îl căută în intervențiile din siturile istorice. "Întradevăr, invocările domus-ului și regionalismului au în comun nostalgia pentru o tradiție pierdută - un paradis pierdut- care se materializează în proiectele noastre contemporane de regăsire a trecutului." 35 Rem Koolhaas se întreabă în The City: Construction, Re-Construction, DeConstruction, de ce într-o lume definită a transformării continue, noi , ca arhitecți, încercăm să luptăm împotriva curentului evoluționist și să luăm partea conservatorismului.

36

În

încercarea de a restabili idenitatea unei zone, nu trebuie să fim limitați, trebuie să ne gândim și la viitor.

Influneța trecutului nu poate fi negată. "O eliberare absolută de tradiție este imposibilă."37 În acest sens, au fost formulate direcțiile de integrare în situl istoric bazate pe analizarea contextului.

Un alt aspect ce caracterizează măsurile de integrare este realizarea construcțiilor noi prin filtrarea informațiilor rezultate din analize tipologice, morfologice și topologice.

Simplificarea și reinterpretarea elementelor istorice caracteristice contextului poate fi una din tipurile de intervenții.

Trebuie să renunțăm la "goana după originalitate, pitoresc și noutate" atunci când dorim realizarea unei armonii între construcția nouă și fondul istoric. O abordare modestă poate crea o imagine echilibrată. "E bine ca un arhitect să aibă curajul să fie banal.

Banalitatea născută din renunțarea unor manii ornamentale și tafnele temperamentale se poate astfel ridica la rangul de virtute. "38 Omul are capacitatea extraordinară de adaptare la condiții și elemente noi introduse în cadrul lui spațial. "Iar dacă societatea noastră contemporană este una deschisă, cosmopolită, 34

Economakis, Richard, Interventions in historic centers, Londra, Academy Editions Leach, Neil, Uitați de Heidegger, București, Paideia, 2006 36 Koolhaas, Rem, The City: Construction, Re-Construction, De-Construction 37 Andrew Benjamin citat de Cauciuc,Cosmin, Super-teoretizarea arhitecturii, București, Paideia, 2007 38 Cantacuzino,G.M., Despre o estetică a reconstrucției, București, Paideia, 2001 35

15

atunci desigur vom avea nevoie de o arhitectură ale cărei forme și limbaj să se potrivească cu un asemenea ideal: o arhitectură care transcende constrângerile rigide ale genius loci...

"39 Aceste observații creează premizele unui nou tip de abordare care depășește nevoia de integrare în situl istoric prin reintepretare: direcția inovativă.

Anti-contextualismul este o ramură ce dorește să se detașeze de nostalgia pentru spiritul istoric și să se axeze pe informațiile actulate pe care le prezintă mediul în care se face intervenția.

Arhitectura deconstructivitstă este o altă reprezentare a inovației. Deconstructiviștii îmbrățișează devastarea ca o stare a realității urbane și prin formele lor simbolizează acest lucru.

Abordarea modernă este opusă celei tradiționaliste, susținând că textul nou este presus celui vechi din toate punctele de vedere.

Late-moderismul, postmodernismul si poststructurialismul sunt reprezentări ale confruntării celor două și se axează pe interpretarea mediului construit prin intermediul analizei morfologice și fenomenologice. Aspecte rezultate în urma cercetării se aplică diferit.

Nu trebuie să pierdem din vedere că toate aceste probleme privind martorii unei vaste activități constructive, azi desigur depășite, sunt totuși probleme esențiale de cultură.

Chestiunea vieții sau a morții monumentelor istorice ne privește în mod special, așa cum foarte clar ni se spune în încheierea manifestului pe care UNESCO l-a lansat în 1964 în cadrul unei campanii internaționale pentru monumente - această chestiune este înfățișată în două feluri foarte deosebite, dar clare: " sau ne luăm răspunderea față de viitor de a lăsa încetul cu încetul să dispară un mare număr din martorii civilizațiilor trecutului și renunțăm prin aceasta să dăm posibilitatea generațiilor viitoare să cunoască operele pe care înaintașii ni le-au lăsat ca moștenire și pe care noi le sacrificăm... "40; " sau acceptăm principiul solidarității umane în timp și spațiu, și , cu o stare de spirit nouă, ne intercalăm în lanțul istoriei, știind că trăim într-o lume care nu are nevoie să distrugă pentru a crea, care e întru totul capabilă să includă în planurile ei de viitor, oricât de îndrăznețe, respectul moștenirii trecutului... "41.

39

Leach, Neil, Uitați de Heidegger, București, Paideia, 2006 Manifestul UNESCO din 1964 citat de Ionescu,Grigore, Arhitectura românească, pag.140

40,41

16

"Adoptând această din urmă atitudine, sporim fără îndoială șansele de a vedea construindu-se o civilizație umană, în care cunoașterea trecutului și-ar găsi locul alături de descoperirile prin care umanintatea se străduiește să-și îmbunătățească viitorul. "42

3.2.Soluționarea raporturilor între vechi și nou "Relația între construit nou și patrimoniu, relația între construit și verde sunt și ele stricate...Este un tip de respect față de sine, un tip de iubire pentru locul în care traiești care trebuie cumva recuperat. "43 Zonele centrale includ în interiorul lor vestigii importante pentru istoria urbanismului și al arhitecturii.Prin valorile pe care le conțin, centrele istorice sunt totdeauna mărturii ale istoriei poporului și ale dezvoltării culturii sale.

IMG. 8 Pariser Platz -vedere spre poarta Brandenburg - Berlin

Viața urbană s-a născut în perioada de trecere de la comuna primitivă la societatea sclavagistă.În această perioadă, orașele cunosc o mare dezvoltare. Ținând seama de faptul că majoritatea orașelor contemporane datează din perioada feudalismului, se înțelege adesea prin centru istoric teritoriul corespunzător dezvoltării în perioada feudală. Limitele acestui teritoriu au fost în multe cazuri depășite de dezvoltarea orașelor în perioada capitalismului, în așa fel încât, adeseori, vechiul oraș feudal apare astăzi ca un nucleu al orașului actual.

Ceea ce conferă calitatea de centru istoric anumitei zone a unui oraș nu este deci numai vechimea acesteia, ci existența unui anumit caracter specific al respectivei zone urbane, existența anumitor trăsături caracteristice, valoroase. Aceste trăsături rezultă din

42 43

Manifestul UNESCO din 1964 citat de Ionescu,Grigore, Arhitectura românească, pag.140 Plesu, Andrei,în interviul dat lui Kázmér Kovács , Cum ne locuim orașul?, Dilema Veche, Nr.378/ 12-18 mai 2011

17

modul de dezvoltare pe plan urbanistic a problemelor funcționale și estetice în cadrul uneia sau a mai multor etape istorice ale dezvoltării orașului.

Gheorge Curinschi44 definește centrul istoric al unui oraș prin următoarele elemente: - o arie bogată în vestigii importante pentru istoria arhitecturii și urbanismlui - existența unor repere de natură urbanistică, arhitecturală sau arheologică (ziduri, șanțuri, străzi, clădiri existente sau scoase la iveală de săpături) care o delimitează. Aceste repere indică limitele orașului într-o anumită etapă a existenței sale.

- o structură funcțională, deservită de o compoziție planimetrică și volumetrică corespunzătoare, care prezintă un caracter specific prin faptul că s-a cristalizat în cadrul uneia sau mai multor formațiuni social-economice, în condițiile de teren proprii fiecărei așezări în parte. Întocmai ca și unele orașe, și unele sate au o zonă importantă istorică. Privită problema în mare, această zonă ar putea fi reprezentată de vatra inițială a satelor.

Sir John Smith, fondatorul trustului Landmark - ce a restaurat o serie considerabila de situri istorice in Marea Britanie - scria in 1992 "... Good buildings ... are not archaeological sites, at least until they are ruins, and not always even then ... Buildings are increasingly to be treated as documents, to be preserved for study, not as visual object at all, and not for use.

"45 Problema unei atitudini deosebite față de centrele istorice ale orașelor, în sensul conservării lor, a apărut în a doua jumătate a secolului trecut, când dezvoltarea producției capitaliste a pretins sistematizarea vechilor orașe, punând în pericol păstrarea valorilor istorice pe care le includeau centrele vechi ale orașelor.

Curinschi este de parere că până la cristalizarea unei atitudini pozitive față de vestigiile urbanismului din trecut, oamenii, împinși de cerințele vieții și de gusturile lor estetice, au manifestat adesea o totală desconsiderare față de patrimoniul arhitectural și urbanistic moștenit. Arhitecții au transformat în majoritatea cazurilor fără scrupule operele predecesorilor lor, adaptându-le noilor nevoi și gusturi.

44

45

Curinschi-Vorona,Gheorghe, Centrele istorice ale orașelor, Ed. Tehnica, București, 1967 Sir John Smith,citat de Rodwell Dennis in, Conservation and Sustainability in Historic Cities, Blackwell

Publishing Ltd, USA, 2007, pag. 211, -("Clădirile bune ... nu sunt situri arheologice, cel puțin până când acestea nu devin ruine, și nu întotdeauna, chiar și atunci ... Clădirile sunt din ce în ce mai mult tratate ca documente, care urmează să fie conservate pentru studiu, nu ca obiect vizual sau pentru utilizare. ")

18

Poziția care, așa cum reiese din literatura de specialitate, din materialele congreselor internaționale convocate pentru a discuta problemele centrelor istorice, începe a fi acceptată de marea majoritate a urbaniștilor, arhitecților, istoricilor și a celorlați oameni de cultură, este aceea că valoarea orașelor vechi constă în întregul lor, întregul care include o masă de edificii, ele însele fără o valoare istroică sau arhitecturală deosebită.Conservarea centrelor istorice, a ansamblurilor cu caracter istoric păstrate în orașele crescute și transformate este necesară pentru a asigura continuitatea dezvoltării formelor de cultură ale vieții citadine și a tradițiilor sale.

Principalele probleme ale centrelor istorice

sunt

determinate

de

creșterea

populației ce a dus la aglomerarea excesivă a zonei centrale, și de vechile străzi și piețe, ce nu pot satisface cerințele traficului modern.

Termenul de restructurare aplicat la centre istorice include ideea unei modificări a structurii stradale și organizării masivelor construite.

Componentele pozitive

ale

următoarele:

centrelor structura

caracterisitce istorice stradală,

pot

sau fi

spațiile

istorice constituite ale străzilor și piețelor cu profilul și regimul lor de construcție, ansamblurile

urbane,

monumentele

de

ahitectură și artă plastică, clădirile care

IMG.9,10 Gazometrul A, Viena, Austria

reprezintă interes istoric și arhitectural, modul arh. Jean Nouvel Motive - conservarea monumentului industrial

caracteristic de percepere al unor clădiri din Cerințe- ansamblu apartamente Metode- reconsruiea interiorului

interiorul orașului, silueta centrului văzută din Intervenții- structură nouă din beton și metal Rezultate - păstrare vechi la exterior în contrast cu nou exteriorul său, modul de utilizare a reliefului, și simplu la interior raportul cu natura înconjurătoare.

Caracteristicile negative, pe care intervețiile aplicate centrelor istorice urmăresc să le înlăture, sunt: traficul auto, suprapopularea și lipsa de salubritate și confort, clădirile parazitare fără valoare istorică, alterările spațiilor urbanistice și ale monumentelor care au suferit modificări necorespunzătoare, folosirea improprie a unor clădiri sub raport funcțional sau al eficienției economice.

19

3.3.Tipuri de intervenții Recuperarea și revitalizarea unor obiecte de arhitectură despre care am hotărât că sunt valoroase și că trebuie păstrate și perpetuate ar putea însemna, simplu, refolosirea lor.

Chiar dacă nu sunt incluse neapărat în patrimoniul istoric, edificile și ansamblurile ce fac parte din existentul construit în care ne mișcăm și trăim, sunt hărăzite lipsei de permanență datorită valorii de folosință a arhitecturii: sunt permanent reparate, adaptate și transformate, în funcție de necesități și de gust.

"Dacă se poate concepe un spațiu, un timp abstract, matematic, pentru poet și arhitect, numai limitarea lor în raport cu trupul nostru are însemnătate. Nu o limitare abstractă, dar cea pe care trupul nostru o sugerează și o impune. Spațiul, îndată ce încercăm să-l închipuim, încetează de a fi gol. El ne apare ca interpretare a spiritului nostru, integrând monumentul care intepretează spațiul. "46 Intervenția propriu-zisă asupra existentului construit, cu cele două faze - recuperarea și revitalizarea elementelor cu valoare se poate produce la niveluri diferite.

La nivel de oraș sunt intervenții în centre sau zone urbane vechi făcute cu scopul revitalizării, punerii în valoare a acestora sau completării țesutului existent. Indiferent cât de profundă este intervenția, se păstrează caracterul urban și istoric al zonei, iar noul se subordonează vechiului.

La nivel de ansamblu este cel mai des tip de intervenție și de obicei include de asemenea intervenții făcute la nivel de obiect. O subcategorie importantă este cazul în care, prin intervenția unei construcții noi, se creează noi ansambluri.

La nivel de obiect intervențiile au în vedere de obicei construcții de sine stătătoare sau părți ale acestora. Operațiile la care sunt supuse acestea vizează, pe lângă reabilitarea fizică, refuncționalizări, extinderi, supraetajări și reconfigurări spațiale.

IMG.11,12 Cooper Union New York, USA Morphosis Architects 2009

46

Cantacuzino,G.M., Valéry - sau arhitectul, București, Simetria, 1946, pag. 72-73

20

3.4. Exemple de intervenții în situri istorice A. Exemple de intervenții în situri istorice – internaționale ●Muzeul de arta Kolumba Köln, Germania Intervenția s-a făcut atât la nivel de obiect, cât și de ansamblu. De asemenea este și o intervenție la nivel urban, pentru că reface miezul pierdut al unei din cele mai frumoase părți de odinioară a centrului istoric al orașului Köln.

IMG. 13,14,15 Muzeul de arta Kolumba Köln, Germania arh. Peter Zumthor 1997

●Caixa Forum Madrid , Spania Intervenția s-a făcut în primul rând la nivel urban, prin crearea unei mici piețe în locul stației de carburanți, spațiu de legătură cu gradina botanică și cu interiorul clădirii noi, prin prelungirea sub aceasta. Intervenția majoră este la nivel de obiect, prin remodelarea radicală a construcției vechi și dezvoltarea celei noi. Ansamblul obținut este clar în favoarea noului, în care intervenția se impune cu forță dominatoare.

IMG. 16,17 Caixa Forum Madrid , Spania arh. Herzog & de Meuron 2002

21

●Magazinul Prada, San Franciscom, USA Magazinul este situat lângă Union Square în San Francisco. Situl este pe un domeniu destinat conservării, astfel proiectul a avut nevoie de aprobarea comisiei de urbanism a orașului. Este de menționat că proiectul nu respectă prevederile pentru această zonă și nu are materialele cerute, nici cornișa și nici măcar nu se aliniază corect la registrele învecinate. Cu toate acestea, proiectul există și constituie un exemplu pozitiv.

●Centru Georges Pompidou - Paris, Franta Este situat în centrul istoric al Parisului, la 1km

IMG. 18,19 Magazinul Prada, San Franciscom, USA - arh. Rem Koolhaas

de bazilica Notre Dame și de Palatul Louvre, la marginea unui cartier cu clădiri dens populat.

După construirea Turnului Eiffel, nici o altă construcție

franceză

nu

a

ridicat

atâtea

comentarii pro și contra, atâtea dezbateri, atâtea aprecieri. Unii oamenii agreează originalitatea și

oportunitatea

acestei

noi

apariții

arhitectonice, alții nu apreciează aparenta răceala și aerul său industrial, îl cataloghează drept un „hangar al artei”.

IMG.20,21,22 Centru Georges Pompidou - Paris, Franta - arh. Renzo Piano, arh. Richard Rogers

22

B. Exemple de intervenții în situri istorice - România

IMG. 23 Charles de Gaulle Plaza - Westfourth Architecture IMG. 24 Sediul Uniunii Arhitecțiilor din România - Bucuresti. O reclivă-memorial, chiuretată funcțional și spațial pusă ca o broșă pe haina anostă a noului sediu al Uniunii Arhitecților din România (arh. Dan Marin și Zeno Bogdănescu).

IMG.25,26,27 Victoria Center - PZP Arhitectura 2005-2010

23

IMG. 28 Sus: Renovarea Bursei de mărfuri Rahova, București Re-Act Now 2008 IMG.29 Dreapta: Bastionul Maria Theresia Timișoara, Archaeus 2010 IMG. 30,31 Jos: Millenium bussines center, Bucuresti, Westfourth Architecture 2008 Clădirea însă a ars în 2009,în acest moment încă se lucrează la renovarea ei.

24

4.Revitalizarea siturilor istorice 4.1.Abordarea problematicii zonelor istorice în România Înlocuirea fondului construit vechi printr-un fond nou este un fenomen care a acționat ca legitate de-a lungul întregii istorii a arhitecturii.

Unele orașe, la interval de câteva secole au fost obiectul a doua sau chiar trei reconstrucții integrale. Orașul Suceava, în perioada postbelică, a fost complet reconstruit pentru a doua oară. În Transilvania, înlocuirea fondului construit urban, executat din lemn, cu unul de zid a avut loc în secolele XV-XVI; în provinciile românești extracarpatice, în cursul secolului al XIX-lea. În București, cu excepția caselor domnești și a câtorva case boierești, până în secolul al XIX-lea, fondul rezidențial era executat din lemn.

"Din momentul în care istoria a reținut intervenții ale domniei privind structurarea urbană a orașului București, cum a fost trasarea din voia domnitorului Constantin

Brâncoveanu

a

Podului

Mogoșoaiei, dar probabil că și anterior au existat măsuri privind ajustări, demolări, străpungeri care s-au înscris , nu fără dificultăți, dar fără violente și inserții agresive

în

dezvoltarea

organică

a

orașului. "47 În procesul înzestrării capitalei cu clădiri publice monumentale, sedii ale instituțiilor statului natâțional indepdendent, și cu alte construcții reprezentative, proces desfășurat în intervalul de timp care

IMG. 32,33 Teatrul National – București, construit pe traseul Caii Mogosoaiei (1846 - 1852) (arh. Anton Heft), cuprinde ultimele două decenii ale este cea dintâi clădire publică monumentală inclusă în zona centrală a orașului aproape de ieșirea arterei sale secolului trecut și primele decenii ale principale din centrul istoric medieval. Astăzi clădirea secolului al XX-lea, are loc, în ceea ce anonim-discretă a hotelului Novotel beneficiază de prezența (chiar și într-o replică discutabilă) a fațadei fostului Teatru Național (arh. Romeo Belea).

47 Curinschi-Vorona,Gheorghe, Arhitectură, urbanism, restaurare, Editura Tehnica, București, pag.393

25

privește amplasamentul acestora, un fenomen aparent paradoxal. Este de semnalat că cele dintăi construcții publice, edificate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost amplsate în afara zonei semnalate, dar în imediata apropiere. Se succed, în ordine cronologică: Teatrul Național (1846-1852), vechea Universitate (1857-1869), Palatul Justiției (1890-1895), Ateneul Român (1886-1888), palatele Băncii Naționale (1883-1885), al Poștelor (1890), al Casei de Economii și Consemnațiuni (1896-1900). 48 În

perioada

interbelică,

orașul

cunoaște o seamă de îmbunătățiri edilitare. În

același

interval

dintre

războaie,

pătrunderea arhitecturii moderniste a creat contraste între fondul de clădiri realizat anterior primului război mondial și noile construcții, constraste care se referă la scară, stil și amplsare, multe dintre noile clădiri preexistente, dând impresie că acestea sunt sortite dezafectării.

După război, în anii regimului totalitar, s-a produs un șir de fenomene cu

IMG. 34 Propunere de restaurare și amenajare a zonei Curtea Veche - Lipscani din București (studiu, coordonator arh. Gheorghe Leahu, 1987).

efect negativ asupra fondului construit istoric al orașului București. În prima jumătate a anilor `70, cerințele economiei au dus la considerarea demolării unor clădiri ca o decizie excepțională, cerându-se chiar analizarea întregului fond construit, "casă cu casă",

IMG. 35 Studiu privind restaurarea microzonei Palatului Voievodal din Curtea Veche a Bucureștilor (arh. Nicolae

pentru a stabili valoarea sa de întrebuințare Pruncu). și cea estetică. 49 Însă după cutremurul din martie 1977, atitudinea regimului față de conservarea fondului istoric s-a schimbat. A fost lansată teza "apropierii reconstrucției de centru", ceea ce echivala cu demolarea unor cartiere dotate cu un fond de clădiri valoros și înlocuirea acestora prin locuințe colective cu mai multe etaje.

Curinschi-Vorona,Gheorghe, Arhitectură, urbanism, restaurare, Editura Tehnica, București pag.394, pag.398 Nota: În aceste condiții, catedrele de Istoria arhitecturii și Urabanism din Institutul de Arhitectură " Ion Mincu" au efectuat o cercetare fără precedent asupra fondului construit al capitalei, care a condus la formarea unor metode de selectare a monumentelor istorice și de precizare a întinderii centrelor și zonelor istorice ale orașelor.

48,49

26

Edificarea "Casei Poporului", idee aparută în procesul construcției orașului după cutremur, a reprezentat în raport cu fondul istoric al orașului, un adevărat masacru.

Fobia totalitarismului față de lăcașul de cult, justificată aparent prin rațiuni ideologice, a dus la pierderi grele suferite de patrimoniul religios istoric.

Reconstrucția nu a vizat numai fondul construit al capitalei, ci și majoritatea orașelor țării.

"Zona Lipscanilor cu vestigiile sale arheologice,

istorice,

arhitecturale,

culturale, memorialistice e un loc fascinant învăluit în aminitirea vieților, bucuriilor și durerilor generațiilor care ne-au premers.

Aici se află o lume de fapte și întâmplări, de taine încrustate pentru totdeauna în zidurile și bolțile sale străvechi. "50

IMG. 36 Palatul voievodal - curtea veche, Bucuresti

Necesitatea de a conserva, restaura, eventual restructura ansambluri de clădiri sau chiar de cartiere întregi, încadrându-le în viața activă a localităților - constituie și un fel de contrapondere la tot ceea ce structurile noi, cerute de viața modernă, prezintă ca forme adesea aspre și reci, dispuse în teren pe baze geometrice arbitrare (ex. clădiri din cartierul Balta Albă din București).

"Exemplu oferit în București de cartierul negustoresc Lipscani Curtea

Veche,

în

bună

parte

conservat, restaurat și restructurat, este o dovadă a justeței drumului pe care trebuie să-l urmeze restauratorii și autoritățile oficiale din multele noastre orașe care n-au fost înca atinse de graba cu care se crede că este bine să înnoim totul. "51

50 51

IMG. 37 Centrul istoric, Bucuresti

Leahu,Gheorghe, Lipscanii -Centrul istoric al Bucureștilor, Ionescu,Grigore, Arhitectura românească, pag.140

27

4.2. Contribuția inserțiilor în redefinirea identității culturale "Structura vieții umane"52 necesită împlinirea unei relații trecut-prezent-viitor. În același mod trebuie privit și orașul. O intervenție ce are ca scop redefinirea identității culturale trebuie să mențină relația cu trecutul dar și să prezinte o viziune pentru viitor - un mod sustenabil prin care aceasta să dăinuie și să încurajeze omul în demersurile sale.

"Un oraș istoric fără ipostasuri ale trecutului său, fără clădiri istorice este precum un om fără memorie. "53 Noi, ca arhitecți avem datoria de a propune prin proiectele noastre măsurile necesare pentru restabilirea identității; o clădire destinată comunității privită ca una ce va deveni rentabilă pe termen lung prin crearea unei armonii în societate și realizarea primului pas către desăvârșire. "Scopul nu era în primul rând de a crea noi venituri Statului, dar de a înviora viața unor regiuni întregi, de a provoca bogăția, de a da cât mai multe șanse civilizației. "54 Tragediile produse de războaie și politici nefavorabile care au lăsat orașul într-un asediu dezolant reprezintă în opinia lui G.M. Cantacuzino "o ocazie fără precedent" de a ne "ridica din ruine într-un spirit unitar și pentru noi de a intra în istorie în această armonie spirituală, morală și estetică." 55 Un spațiu liber trebuie privit ca o oportunitate pentru a reda locuitorilor sentimentul de apartenență. Trebuie constant să reinventăm spațiul, să găsim noi maniere prin care acesta să răspundă nevoilor locuitorilor săi.

Reabilitarea poate să fie făcută mai degrabă simbolic decât fizic. Elementul cel mai important pentru spiritul și semnificația lui. 56 Excluderea revitalizării prin redefinirea identității culturale și implementarea doar a unor măsuri de refacere a țesutului sunt în opinia lui Neil Leach "încercări neautentice de a reconstrui o mitologie a trecutului."

57

Pierderea morfologiei, a activităților tradiționale și a

ritualurilor conduce către îndepărtarea utilizatorului local și astfel a autenticității spațiului.

Reconstrucția ca modalitate de intervenție a avut rezultatul revigorării zonelor, dar readucerea spiritului locului - ca factor ce marchează această direcție nu prezintă atâtea Cassirer, Ernst, Eseu despre om, București, Humanitas, 1994 Mihailescu,Teofil, Orașul posibil, București, ed. Universitara "Ion Mincu", 2001, pag.195 54,55 Cantacuzino,G.M., Despre o estetică a reconstrucției, București, Paideia, 2001, pag.42,pag.13 56 Cantacuzino,G.M., Despre o estetică a reconstrucției, București, Paideia, 2001, pag.42 57 Leach, Neil, Uitați de Heidegger, București, Paideia, 2006, pag. 75 52 53

28

reușite. Astfel de măsuri au fost luate în orașele din Germania și Polonia. Aceste rezolvări au fost puternic contestate de autoritățile în domeniu.

Datorită lipsei unei strategii de implementare functională potrivită spiritului istoric, multe situri au ajuns să poarte emblema globalizării. Centrul istoric este plin de viață și este reintrodus în circuitul urban, dar utilizatorii săi sunt majoritari "trecători", turiști și astfel s-a născut conceptul de sit istoric muzeificat. Orașe precum Dubrovnik (Croatia) sau Brugge (Belgia) sunt doar niște exemple. "În reprezentarea muzeală, orașul vechi este amenințat cu dispariția, este conceput ca un obiect rar, fragil, prețios pentru artă și istorie, și care asemenea operelor conservate în muzee, trebuie plasat în afara circuitului vieții. "58 Utilizatorii

spațiilor

istorice

restaurate trebuie să fie cei "care le locuiesc în loc să le consume"59.Aceasta este soluția IMG. 38 Orașul Dubrovnik, Croația pe care o vede Françoise Choy pentru o revitalizare

sustenabilă

a

siturilor

și

ansamblurilor istorice.

Max Bense, fondatorul, alături de Abraham Moles, al esteticii informaționale, concepe problema comunicației estetice drept problema esențială a civilizației contemporane. În cadrul operelor de artă, există anumite raporturi de ordine, operele

IMG. 39 Orașul Brugge, Belgia

fiind subordonate unei "relații estetice de nedeterminare"60, indeterminare care se poate stabili prin calcul.

Choy, Françoise, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții depsre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, București, Simetira, 1998, pag.141,pag.181 60 Bense, Max,citat de Victor Ernest Maşek, în Artă și matematică, București,ed.Politica, 1972, pag.116 58,59

29

4.3.Tendințe viitoare posibile Necesitatea de a păstra construcțiile vechi ca mărturii și documente ale unor civilizații trecute se datorează importanței care a fost acordată metodei științifice folosite în veacul trecut la întocmirea studiilor istorice. Încetând de a mai face o simplă înșiruire cronologică a faptelor și evenimentelor istorice, istoricii și oamenii de cultură, îmbrățișând în studiile de cultură și toate năzunițele unui neam, au văzut în monumentele vechi materializarea însăși a istoriei.

"Vremurile creatoare au fost întotdeauna nemiloase și disprețuitoare față de trecut.

Numai epoca noastră modernă arată o pornire religioasă pentru rămășițele pământești ale marilor epoci de înflorire ale civilizațiilor perimate. "61 În România din totalul fondului construit existent, 27.6% reprezinta fond imobiliar vechi (mai vechi de 50 ani), iar din acesta, cateogoria monumentelor, siturilor și ansamblurilor istorice reprezintă doar 0.8%.62 Un alt aspect care impune reabiliatarea fondului construit este însuși organismul urban care, în dezvolatarea firească generează în timp zone inegale ca importanță socială, ambientală, valoare istorică sau sentimentală. Pentru relizarea echilibrului, la nivelul sistemului alcătuit din articularea relațiilor urbane, activitatea de potențare particulară a anumitor clădiri, zone microurbane (insule) sau macourbane (cartiere - zone tradițional constituite) trebuie să se integreze în normele activității de reabilitare. "În noile studii, peisajul urban se dorește reîmprospătat, revitalizat printr-o varietate de spații, forme, culori și lumini corespunzătoare modelelor de comprtament și valorilor vieții sociale moderne. "63 În cazul monumentelor, siturilor și ansamblurilor istorice

reabilitarea

trebuie

inteprinsă ca o datorie și un semn de respect față de păstrarea patrimoniului de înaltă valoare. În cazul siturilor subdezvoltate economic, revitalizarea acestora se poate face prin recuperarea unor meserii tradiționale, crearea unui comerț specific, organizarea de manifestări artistice și științifice.

Cassirer, Ernst, Eseu despre om, București, Humanitas, 1994, pag.256 Daraban, Daciana, Contribuții metodologice și legislative la reabilitarea fondului construit existent, București, ed. Semne, pag.12 63 Rădulescu,Daniela, Arhitectura centrelor culturale moderne, București, ed. Tehnica, pag. 85 61 62

30

"Cultura nu este un fenomen izolat și separabil de viață; ea nu se împacă nici cu ceea ce numim medii culturale, nici cu fenomenele deocarative desprinse de viața reală. Cultura este firul care traversează și unește toate fenomenele." 64 "...intervențiile asupra calitătii vizuale a orașului presupun o abordare holistică; vizează atât proiectarea și detaliaerea elementelor individuale, cât și coordonarea lor în ansamblu. Calitatea vizuală rezultă din totalitatea expresiilor de estetică, design și arhitectură.

"65 Problematica reabiltării fondului construit, la nivel teoretic și metodologic, este pe plan internațional în mare parte clarificată. În Romînia însă acest tip de intervenții nu a fost practicat în mod sistematic și cu rezultate evidente. În prezent este dificil de declanșat în țara noastră o intervenție de reabilitare, chiar și într-o fază incipientă, din două considerente majore: lipsa unei motivații reale pentru atragerea și declanșarea unei finanțări, și ambiguitatea sau incertitudinea formei de proprietate, corelată cu actuala dezordine funciară. Țări precum Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Ungaria au dovedit realizări meritorii în domeniul restaurării. De menționat este cazul Bulgariei, Poloniei și Ungariei faptul că reabilitările fondului construit avute în vedere au fost concretizate ca efect al unei legislații, organizării și finanțări centralizate, specifice regimurilor țărilor din lagărul socialist. 66

Aalto, Alvar, Școala pentru viață - o arhitectură a temeiurilor de cultură,în Secolul XX, Nr.262-264, 1982, pag.241 Gehl, Jan, Orașe pentru oameni, Editia în limba română: Silvia Gugu (traducere), Igloo, București, 2012,pag 176 66 Daraban, Daciana, Contribuții metodologice și legislative la reabilitarea fondului construit existent, București, ed. Semne, pag.317 64 65

31

Concluzii Inserția în situri istorice trebuie considerată o oportunitate pentru restabilirea identității și a spitului locului, luând în considerare mai ales aspectele particulare care îi dau unicitate.

Fiecare epocă trebuie să-și lase amprenta în imaginea vizuală pe care o creează un oraș sau chiar o stradă. Fiecare perioadă are regulile ei, moda ei, avantajele ei. Este normal să apară în perioada în care trăim diverse obiecte ce se diferențiaza fundamental de tot ce s-a făcut până acum. În problema intervențiilor în situri se observă aceași dualitate. Între cele două abordări o a treia se naște din dorinșa inovației, dar care în acealși timp respectă identitatea istorică Elementul comun exprimat în toate teoriile de implementare a unui artefact nou întrun mediu este obligația acestuia de a respecta condițiile și factorii determinanți ai mediului în care se operează. Întrucât acțiunea reabilitării implică atât corectarea non-valorilor cât și recuperarea și evidențierea valorilor, se formează un raport între conservare și modificare, al cărui rezultat trebuie să fie optim.

Clădirea inserată nu trebuie să respecte neaparat designul clădirilor înconjurătoare atâta timp cât conceptul exprimă semnificația locului. Nu trebuie să neglijăm, totuși, condiția de a respecta mediul în care operăm și regulile impuse de legislație în domeniul patrimoniului.

Indiferent de zona în care este plasată clădirea, trebuie să se țină seama de faptul că el va deveni un reper urban, iar imaginea sa , prin volumetria și simbolistica folosită va reflecta atitudinea comunității față de cultură. Proiectarea sau renovarea unei astfel de clădiri devine un act cultural.

Revitalizarea siturilor istorice, prin sublinirea identității culturale, este cheia pentru o dezvoltare sustenabilă atât a zonei cât și a întregului oraș.

32

Bibliografie ALOI, Riegl, Cultul modern al monumentelor, Ed. Inpress, 1999 BOHM, Victor, Uomini e cubi,in L’architettura cronache e storia, 1970 CANTACUZINO,G.M., Arcade, firide și lespezi, Cartea Românească, București, 1932 CANTACUZINO,G.M., Despre o estetică a reconstrucției, București, Paideia, 2001 CANTACUZINO,G.M., Traditionalism și modernism CANTACUZINO,G.M., Valéry - sau arhitectul, București, Simetria, 1946 CASSIRER, Ernst, Eseu despre om, București, Humanitas, 1994 CAUCIUC, Cosmin, Super-teoretizarea arhitecturii, București, Paideia, 2007 CHOY, Françoise, Alegoria patrimoniului, București, Ed. Simetira, 1998 CRIȘAN, Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale DARABAN, Daciana, Contribuții metodologice și legislative la reabilitarea fondului construit existent, București, ed. Semne DRIMBA,Ovidu, Istoria culturii și civilizației - Volumul 2, București, ed.Științifică și Enciclopedica, 1987 ECONOMAKIS, Richard, Interventions in historic centers, Londra, Academy Editions GEHL, Jan, Orașe pentru oameni, Editia în limba română: Silvia Gugu (traducere), Igloo, București, 2012 GHEORGHE, Curinschi-Vorona, Arhitectura,urbanism, restaurare, Ed. Tehnica, București GHEORGHE, Curinschi-Vorona

Centrele istorice ale orașelor, Ed. Tehnica, București

HARTMAN, Nicolae, Estetica ,București, ed. Univers, 1974 IONESCU,Grigore, Arhitectura românească KOVÁCS, Kázmèr, Timpul monumentului istoric, București, Paideia, 2003 KRIER, Leon, The Reconstruction of the City KOOLHAAS, Rem, The City: Construction, Re-Construction, De-Construction LEACH, Neil, Uitati de Heidegger, Bucuresti, Paideia, 2006 Economakis LEAHU, Gheorghe, Lipscanii -Centrul istoric al Bucureștilor MAŞEK, Victor Ernest, Arta si matematica,București,ed.Politica, 1972 MIHAILESCU, Teofil, Orasul posibil, București, ed. Universitara "Ion Mincu", 2001 MOSTAEDI, Adrian, New trends in renovating, Ed. Carles Broto I Comerma NIETZSCHE, F.W., Intre apollinic si dionysaic,din Originea tragediei,Secolul XX, 1870 OPRIS, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural , București, ed.Meridiane, 1986

33

PASCAL, Blaise, Cugetări - texte alese,Colectia Eseuri, București, ed.Univers, 1978 RĂDULESCU, Daniela, Arhitectura centrelor culturale moderne, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1996 RODWELL, Dennis, Conservation and Sustainability in Historic Cities, Blackwell Publishing Ltd, USA, 2007 SITTE, Camillo, Arta construirii orașelor, București, ed. Tehnica, 1992 ZAHARIADE, Ana Maria, OROVEANU Anca, Acum 1 Spatiul public si reinsertia Sociala a proiectului artistic si arhitectural, ed. Universitara "Ion Mincu", 2010 ZEVI, Bruno, Cum să întelegem arhitectura, București, ed. Tehnica, 1969

Reviste AALTO, Alvar, Școala pentru viață - o arhitectura a temeiurilor de cultură,în Secolul XX, Nr.262-264, 1982 KOVÁCS, Kázmèr, Cum ne locium orașul?, Dilema Veche, Nr.378/ 12-18 mai 2011 Igloo Nr. 78/2008 Sursa ilustraţiilor:

Figura 1: The Story of Architecture,Ed. Könemann Figura 2: Restaurarea monumentelor,Ed. Tehnica Figura 3,4,5: arhiva personala Figura 6: Nicolae Moroianu Figura 7,25,26,27,28: Andrei Margulescu Figura 8: www.berlin-reise-dienst.de Figura 9,10: www.wien.info.ro Figura11,12: Iwan Baan Figura13,14,15: Jose Fernando Vazquez Figura 16,17: Iwan Baan Figura 18,19: www.danda.be Figura 20,21,22: Eric Schoendorf Figura 23: Bog’Art Figura 24: Constantin Mariela Figura 29: Stefan Tuchila Figura 30,31,33: www.skyscrapercity.com 34

Figura 32: G.Curinschi-Vorona, Arhitectura,urbanism, restaurare Figura 34,35: Leahu G., Lipscanii - Centrul istoric al Bucurestilor Figura 36: Matthew Reames Figura 37: Andrei Ionel Figura 38: www.wikitravel.org Figura 39: www.brugge.nl Coperta: www.aasarchitecture.com - London’s King’s Cross Station

35