Yin (versuri) - Felix Rian Constantinescu by Constantinescu Felix-Gelu

Felix Rian Constantinescu

Yin -versuri-

Editura Genius BucureĹ&#x;ti, 2016

Coperta: Alensis De Nobilis Editura Genius Bucureşti, sector 5, str. Spătarul Preda nr. 5, birou 4 tel: 0213241450 e-mail: genius.editura@yahoo.com Director: Alensis De Nobilis 0771423738 de_nobilis@yahoo.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CONSTANTINESCU, FELIX RIAN Yin / Felix Rian Constantinescu. - Bucureşti : Genius, 2016 ISBN 978-606-94241-0-0 821.135.1-1

Felix Rian Constantinescu

Yin

Jumătate de gând Pornit în asceză pe drumul poeziei, tânărul poet Felix Rian ne invită să privim din umbră în miezul lucrurilor înconjurătoare, astfel vom trece de detaliile nesemnificative şi vom pătrunde cât mai departe în Univers. Aşa cum din fântâni putem vedea stelele strălucind pe cer în mijlocul zilei, astfel ne învaţă şi tânărul poet să facem: să privim întotdeauna din întuneric pentru a vedea clar lucrurile aflate la lumină. Aparent, poetul ne prezintă o lume stranie, cu lucrurile întoarse pe dos în firea lor obişnuită. Dar dacă straniul este firescul şi firescul straniul? Privind cum copilul învaţă să meargă, întâi de-a buşilea şi apoi în picioare, treptat, ne întrebăm dacă nu cumva este mai bine să eliminăm etape din gândirea logică şi să accedem direct la adevăr prin intuiţie. Pătrunzând în universul poetic, pare că uneori lucrurile capătă dimensiuni hiperbolice, urieşeşti şi ne acoperă cu umbrele lor, decapitându-ne gândurile micşorate ca nişte chipuri pe o placă fotografică. Alteori parcă un ochi ciclopic ne priveşte din orizont, măturând cu laserul ochiului său câmpiile pustii ale nimicului. Ca un arc întins spre un gând, omul se resoarbe în sine, de parcă intră într-o conservare pentru mai târziu, după Apocalipsă, după amurgul gândurilor. Repetitiv, sună în noi ecoul unui gol amplificat la nesfârşit, din om în om, din stare în stare, din clipă în clipă. Electrizantă, tăcerea ne îngheaţă momentul cinetic, fiinţe descărnate de vise şi iluzii, entităţi colorate de lumea visului. În cerul gol ca o oglindă concavă, ne obser5

văm chipurile albite de frici şi ne întrebăm care dintre noi suntem cei adevăraţi, noi cei în care simţim eul sau proiecţiile noastre. Prea sărac alfabet al faptelor, empirică târâre în absurd, istorică regăsire în greşeală, repetitiv şi elucubrant, cercetăm resturi de gânduri. Frumuseţea lumii ni se înfăţişează doar în clipe de pustietate şi evadare, ceasuri oprite ni-s ochii. Feline preschimbate în urşi, cu lanţuri în loc de gânduri, cu ferestrele închise în pleoape, imităm îngerii decăzuţi în pedeapsă, ne rugăm la un Dumnezeu obosit să ne poarte de grijă, ca un tată mereu cu gândul dus spre veşnice datorii. Arbitrar sau nu, spiritul adâncurilor ne ocoleşte ca un fum subţire de pipă şi ne învăluie într-o ceaţă înşelătoare. Pentru a ne continua mersul spre mai departe, purtăm în mâini felinare cu melci răsuciţi de mâini nevăzute. Călătorind în Yin, în penumbră, între rază şi ceaţă, între cunoaştere şi confuzie, oprim pendularea între închis şi deschis, liberi să ne urlăm singurătatea oaselor albite în noi. Un zvâcnet spre decădere molatică şi absurdă a unei lumi redusă la retrageri în sine străbate poezia lui Felix Rian, un strigăt de ajutor al omenirii într-un singur om. Salvarea de sine prin mântuire e încă departe. Aici suntem abia la început, în Golgota însingurării, a înstrăinării omului faţă de sine. Nu am citat din poezii. Vă invit la lectură! Alensis De Nobilis 6

Motto: Postmodernismul a murit de mult. Cred că noi, generația domnișoarei Linda Maria Baros, vreau să spun cei mai leali, putem ﬁ numiți copiști, de la bibliotecile noastre de manuscrise, de la TO COPE ȘI DE LA COPILĂRIA PE CARE NU AM AVUT-O NICIODATĂ. NOI am ucis postmodernismul. Suntem istorie. Felix Rian, Păclișa, 1 iunie 2016

O LUME MAI BUNĂ Thank you! Fran AM MERS PE DRUMURI AM MERS PE TOATE DRUMURILE PE DRUMURILE NOPȚII ȘI PE DRUMURILE ZILEI PE DRUMURI DE SÂNGE ȘI PE DRUMURI DE LUMINĂ. AM MURIT ȘI AM ÎNVIAT PE DRUMURI CA VAGABONZII DE CARE NU ÎI PASĂ NIMĂNUI. MI-AM PIERDUT VIAȚA ȘI AM CÂȘTIGAT ÎMPĂRĂȚII. AM MURIT ÎNGENUNCHIND PRESCHIMBAT ÎN CENUȘĂ. AM CĂLĂTORIT DEPARTE ȘI NIMENI NU A CĂLĂTORIT CU MINE SPUNE PROFETUL DAR CINE CREDE ÎN CEI UCIȘI? AM UITAT TOT CE AM ȘTIUT VREODATĂ ȘI MI-AM AMINTIT PRIVIREA UNIVERSULUI ȘI MOARTEA ERA MAMA MEA. VOI MERGE DEPARTE PRECUM COPIII ȘI MĂ VOI ÎNTOARCE DOAR CÂND SOARELE VA MURI ÎN FRUNZE ȘI TĂCEREA VA FI PIETRE ÎN PRIVIREA MEA CA ÎN PERIOADA EMBRIONARĂ A FIINȚEI. ÎMI VOI AMINTI DE TINE CU MINTEA MEA FIXĂ ÎN TIMP CE VOI DEVENI PĂMÂNT PE CARE ÎL VEI SFINȚI. MI-AM SCHIMBAT LINIILE DIN PALME DUPĂ O CARTE SECRETĂ CARTE A RÂURILOR SĂPÂNDU-LE CU LACRIMI DE CRISTAL. EROII AU VENIT ÎN CALEA MEA ȘI EU AM MERS ÎN CALEA LOR. AM MERS DEPARTE ȘI AM CĂUTAT IZVOARELE VIEȚII. 8

Felix Rian Constantinescu

Yin

Ab initio Încețoșare a necunoscutului în ochi prin spasmele înserării dezamăgire luminată albastru de asﬁnțit; plutesc undeva umbre între privirile unor galbene ﬂori de păpădie ce pâlpâie precum licărul frunților celor aleși, poeții care în ardere înaltă sub aripi mistuie umbre

Felix Rian Constantinescu

Moartea, Iubita mea azi noapte am făcut dragoste cu Moartea asta înseamnă că sunt nemuritor dar nu mă gândeam la asta atunci moartea era moartă demult și făcea dragoste cu mine să ﬁ fost un demon demonii nu știu să iubească era Moartea care îmi spunea cât mă iubește moartea – iubita mea

Yin

Vreau… de aici lumea mi se pare urâtă vreau să iubesc să simt ce n-am mai simțit până acum iubesc iubirea iubesc prietenia iubesc pasiunea nu urăsc nimic încep a iubi ura de aici lumea mi se pare urâtă vreau să ştiu să aﬂu să cunosc cocleală veche pe aramă muşchi pe oasele lor cei ce au fost dar sunt osândiți la viață veşnică de aici lumea mi se pare urâtă câteodată urăsc viața de ce? uneori viața e frumoasă dar nu acum am impresia că doar poezia asta mă ține în viață 11

Felix Rian Constantinescu

viața e urâtă viața e frumoasă viața e moarte de abia când voi muri mă voi naşte cu adevărat când voi fi țărână, voi trăi voi părăsi temnița cu ziduri grele de oase, carne şi sânge de aici lumea mi se pare urâtă dar va avea milă Cel De Sus şi de mine nimeni nu poate fi osândit veşnic triste ruine triste ogive triste suflete pierdute

Yin

Vis lupi… am visat lupi lupi mari lupi negri lupi de coşmar în fugă... ploua, ningea... atunci mi-am dorit să ﬁu lup liber atunci i-am înțeles şi nu mi s-au mai părut înfricoşători

Felix Rian Constantinescu

Elegia unei ploi dispărute plouă şi-s singur am rouă pe gânduri în jur e noapte mi-e capul confuz vreau printre şoapte cu rouă să uzi. aş vrea să pleci aş vrea să te țin în brațe acuma să ne drăgostim cum ai iubit huma ploaie să ploi în capu-mi cu lupi cu rouă de gheață cu ochi de ciclopi dar tu te-ai dus ploaie te-ai dus ca un nor da, tu ai plecat mie-mi va ﬁ dor ai lăsat roua... ca amintire mă uit în neştire 14

Yin

e noapte adâncă asemenea ție mă voi scufunda într-un bob de rouă rămas din anțărț poate chiar două dar n-am voie să intru şi o ştiu prea bine nu e loc acolo pentru unul ce-i câine nu e loc acolo pentru unul ca mine aşa că, Doamne, te rog fă să plouă să plouă să plouă îngroapă-mă-n rouă

Felix Rian Constantinescu

Obsesia obsesie prelungă obsesie cu lupi obsesie cețoasă în suﬂet mă rupi mi-l laşi pustiu şi totuşi mi-l umpli... o, tu cel ce citeşti sper să înțelegi oroarea ce-o am față de ceva şi totuşi aş vrea să ﬁu însumi aşa

Yin

Sunt viaţa am văzut moartea singur moartea e asemeni mie dar nu știu cum în oasele sale nu poți vedea nimic decât dacă te apropii și privești mult între coaste vei vedea o inimă caldă cum tu nu o ai sângele pe care îl dă pentru sfârșitul binemeritat al fiecărui om am văzut moartea privind în oglinda inversă a sufletului meu și s-a destrămat eu sunt viaţa

Felix Rian Constantinescu

Sorrow m-ai părăsit sunt singur mi-i boală mi-i greu încerc să fiu bun dar văd că sunt rău nu mai pot trăi şi să mor n-am voie e-un coşmar că sunt om e-un coşmar să fii o fiară crudă gânditoare mi-e ciudă pe mine mi-e ciudă pe oameni văd cum moare clipa şi eu nu mai trec mi-e ciudă pe mine mi-e ciudă pe oameni văd cum moare clipa şi eu nu mai mor tencuială putrezită aici clipa a stat din coasta cea rănită şuvoi de sânge ne-ntinat 18

Yin

Gânduri ude un banc de peşti îmi sparge ochiul cu furie nebună cum ai sparge o nucă de cocos le aud dinții pe retină intră în mine le simt cozile ﬁerbinți cum mi se zbat prin creier fulgere gânduri

Felix Rian Constantinescu

Drum inﬁltrați prin necunoscute zgomote desculți vom păși-n pustiu nesfârșit luminați de arhanghelii cu ochi nestinși în apa tremurândă a cețurilor neștiutul sălbatic cu părul verde-nfrunzit de neatins între spini urmează drumul pelerinului sub nori duh de arsă tămâie în ﬂacăra răsăritului

Yin

Epistolă către prieten două crenguțe cruce de lemn două crenguțe legate c-o joardă cruce de lemn legată c-o joardă când eram mici, făceam cruci de lemn legate cu liană subțire şi le îngopam eram copii. ne simțeam aproape anul trecut am mai legat două crenguțe laolaltă în pădure dar n-am mai simțit acelaşi lucru acum văd că nu mai sunt copil şi m-am îndepărtat de tine

Felix Rian Constantinescu

Apusul beznei mă uit la linia orizontului camerei mele şi văd cum apune bezna matinal amurg văd soarele negru cum apune după un maldăr de cărți îl observ trimițându-şi ultimele raze negre în umbra mea

Yin

Versuri scrise la lumina întunericului [..] explorând necunoscutul şi găsesc ruine, ziduri goale rămăşițe ale unui vechi eu, care am fost şi din care a mai rămas doar râul mă-nghite bezna mă-nghite hăul

Felix Rian Constantinescu

Vedere expediată lui Hristos eu aduc întunericul mereu Tu aduci lumina suﬂetul mi-e îngropat în sodă caustică dar Mâna Ta atinge pentru că Tu salvezi din moarte din întuneric tu salvezi pentru că Tu salvezi din moarte din întuneric tu salvezi cu supușenie, Scardanelli

Yin

Lumina cariatidelor o, unde este uitată liniștea ce ne încercuia asemeni unei lumini tandre de crini în noapte? aici acum femeile țin arhitrava templului purtând podoabe de bronz în părul lor arde ﬂacăra iubirii nemărturisite în prezent liniște nu-i...

Felix Rian Constantinescu

Iluminare ochi arși, cântec ciobit întuneric-oglindă răsfrântei priviri abisale prin pletele râului curg constelații sub fruntea neadormitului nesfârșită ofrandă încercuiți de sens ne dăm duhul – fulger iluminare

Yin

*** greu Samsung I-phone unde e prietena mea cont dezactivat. *** maci, spini pilaştri verzi templu baroc din Carmel singurătate

*** măr, scoarță verde ﬁer. fructe? nu. frunze vechi creier ruginit

*** om. într-o armată de oameni mergând spre

Felix Rian Constantinescu

Mediu lachist undele serii rotunzi tumuli gorgane ude limbi de ﬂăcări printre pietre focul de apă pâlpâie verde

Yin

Linii verticale interioare muzici palpită inima însuși Dumnezeu prin invizibile înalte linii – orgile apei celeste cum pletele berenicei – miresme înﬂorite, privim ochii frumuseții-n extaz

Felix Rian Constantinescu

Bluesul zilei de muncă în ziua de muncă lucrez până seara zic când mă duc la lucru, mamă, cam lucrez până seara nu-i timp de singurătate n-am timp azi

Yin

Ce triști sunt copacii în ianuarie aș ﬁ vrut să văd azi o gâză în drumul meu dar nu n-am văzut ce triști sunt copacii în ianuarie uzi negri de lacrimi atunci le-am cântat copacilor ca un cărăbuș le-am sărutat scoarța înnegrită și mi-am sărat buzele

Felix Rian Constantinescu

Cuvinte arse de zăpadă, tinereţe și iubire eu am o aripă iar tu o ai pe cealalată. dacă ne-am ține de mână doar dacă ne-am ține de mână am putea zbura spre casă dar deși aripile noastre pornesc din aceiași umeri inimile noastre mâinile noastre sunt atât de departe una de cealaltă asemeni lacrimilor de seară de cele de dimineață iar inima noastră iar inima noastră e ruptă

Yin

Cuvinte către Isus din Nazaret vreau să te privesc și să am în ochi privirea unui nou-născut dar tu știi asta Isuse dar inima ta și inima mea sunt două râuri ce se întâlnesc inima ta e un râu foarte mare iar inima mea e un pârâiaș făcut de ploaie și ploaia ești tu

Felix Rian Constantinescu

Pianul și Îngerul coastele mele sunt clape albe de pian ploaia cântă la mine părul mi-e o harfă de coarde la care cântă Îngerul sunt frumos pentru prima dată sunt un pian negru plin de tăceri degetele Îngerului mă mângâie pe frunte suntem una muzică a ochilor sărutându-se în lacrimi asemeni mării și cerului

Yin

Sora Indiei România este la sfârșiturile răsăriturilor India la începuturi

Vis am privit cele din urmă răsărituri în contrapunct cu pâlpâirea morții torente de litere se varsă în matca râului transcendent izbind cerul dincolo de acest ars orizont continuu vis

Felix Rian Constantinescu

Isus Isus este stroboscopul din suﬂetul meu Isus este mișcarea eternă vie Isus este râul amplu în care sunt o pietricică Isus este muzica pe care am început s-o aud

Yin

Lux iubirea mea iubirea mea arde precum incandescenții centri ai galaxiilor în gerul cosmic o ﬂoare sunt exist doar pentru luxul de a ﬁ pus în pieptul iubitei fata morgana

Felix Rian Constantinescu

Didactica scrie cât e starea poetică nu cantitatea contează priveşte la cartea Epica Magna arde excesul în poezie citeşte mult simte enorm scrie puțin

Yin

Ochiul dreptunghiular lacrimilitere femeie cu chitara - A. Ciucurencu alb dialectica nebuniei cer de icoană strada pe care merg morți vii şi vioara stupeﬁată

Felix Rian Constantinescu

Natura brazde vii sunt femeile fiecare cuceritor de femei e un țăran semănător călugării au brazda în suflet sfântul în creier creierul – ogor mănos gras sub stea-n răsărit plin cu sâmburi de gânduri – floare a firii rodind

Yin

Ochii singurătăţii Singurătatea vine zilnic aură purtând o mască solară chipul tău arde în ochi ca o epifanie de aur prin frunzele în cădere semănă-n zăpadă aripi sub stele ochii pe râu blândă elegie de însorite lacrimi

Felix Rian Constantinescu

Cântecele Suferinţei tavanul închis cărțile cărțile oameni voci icoane şi fotograﬁi ultimul scâncet axonii zbârnâind ediție bilingvă

Yin

Versuri mozarabe sunt Leul ce doarme cu ochii deschişi şi veghează cu ochii închişi sunt Pasărea ce zboară cu aripile pe piept şi se odihneşte cu aripile în zbor sunt Viu în mormânt şi Mort pe pământ sunt Cartea deschisă pe care nu o vei închide niciodată sunt femeia pe care nu ai iubit-o

Felix Rian Constantinescu

Incantaţii în spasme moare ultima zi ieșind din ﬂăcări de-amurg; albastrul rotește vechi rune, împrejurul mi-e-n ﬂăcări, spre răsărit undele curg peste pietre uriașe incantații. Pământul va-nghiți-n noapte ultime raze luciul ierbii șoapte în vânt...

Yin

Poezii pentru 2017 Scrisoarea lui Manolino către Santiago Compadre, nu e minunat cum am făcut totul și am ﬁ putut face mai mult decât totul? nu e minunat că nu am avut nimic niciodată, nici mâncare, nici moarte, nici orice are omul și ține la piept precum boala? nu e grozav că am fost pe mare și pe lume și pe sânge de eroi ca pe pământ? că am ținut lumea în degetul mic și lumea nu ne-a ținut pe noi? știi vine un timp când tusea seacă nu vrea să se mai oprească dar în urma noastră stau cadavrele de lei și toți peștii morți ai mării. eu, Enkidu și tu, Ghilgameș, luptându-ne pe cadavrul pământului mut și extatic învingând și murind în același timp și devenind altă notă precum numerele râului de aur și de zlătari uzi până la os nu știu ce să-ți spun nu mă ajută mintea nici cuvintele dar nu crezi că unicul cel mai mare pește pe care l-am prins e noi înșine ori poate altul? din infern îți scriu, compadre, 45

Felix Rian Constantinescu

ce nu ți-am spus când eram acasă Infernul nu e neapărat locul în care să nu vrei să mergi orice paradis e un infern al luminii nu ne vom obișnui niciodată și nici infernul nu se va obișnui cu noi Compadre Santiago, tu în eternitate vei face skandenberg cu Dumnezeu și eu o să vă schimb țigările

Yin

Verde întunecat seara se umple de nori suprarealist albaștri indigo... eu mă pierd iarbă între grele negre ziduri aici sub aripi de frunze verde întunecat

Felix Rian Constantinescu

Amenthes vorbiți morților chirciți unii în alții în peşteri pictate spuneți cuvintele morții voastre unul o dată mâncați-vă creierul cu radiații de ametist stați întorşi în sarcofagele voastre şi navigați în veşnicia informatică a lui Amenthes veți orbi şi moartea va călca încet ca o gheişă tristă vi se ia creierul pentru că l-ați dat pe gunoi şi în loc să vină cu Evanghelia mântuitorul vă va circuita

Yin

Poezie electrică dicționar fotograﬁ ochi pigment telefon ceas erou în acest semn sinucidere ratată motocicletă în cap avioane rândunici de oțel morminte şi pietre de foc autodistrugerea şobolanilor poezie electrică

Felix Rian Constantinescu

În așteptare inutil poet jelind țărâna ne încălzim mâinile la tomberonul de ﬂăcări al rațiunii în așteptare zi de zi sub prăbușirea prezentului în gropile trecutului ridicăm păduri de mâini implorând gestul suprem de a șterge de pe ochi întunericul deznădejde cicatrizată

Yin

Invocaţie Muzei coboară muză gingașă și blândă revarsă-ți cristalele cântecului spre nesfârșitele întinderi ale nimicului privește-mă cu ochii tăi de Eumenidă tămăduitoare o, aceste mult nepătrunse adevăruri recităm Logosul fără a-l înțelege deplin tu muză sau însuși zeul ați sădit o liră în fragilul meu ulcior cu 22 de ani în urmă o cum de pot găsi ceva arhaic într-un atât de tânăr trup timpul e o magică săgeată iar pământul dă ocol eternității înscriind cercuri cercuri asemeni inelelor concentrice din arbori

Felix Rian Constantinescu

Lentilă zgâriată iubirea există iubirea a existat aproape dintotdeauna dar tu nu o știi dar eu nu o știu de aceea eu nu mai știu să spun nimic de aceea sunt mut față de tine de aceea tu de aceea tu

Yin

Efemeri suntem... parfum al ﬁlelor visând legate în cărțile vechi dureros de trecător chihlimbar licăr invizibil aproape efemeri suntem ținându-ne cărțile suﬂetului pe frunte balsam sau nenorocire trecătoare coroană în brațele neantului

Felix Rian Constantinescu

Lancrăm saxon mormintele sunt vegheate de omul de piatră tăcerea e prea pură doar îngerii latră cad grăunțe de apă cerul e o ciutură mamele sunt moarte noi strigăm la nori

Yin

Byzantium Byzantium cine nu s-a rătăcit în labirintul insular Antilele Europei Mediterane cântecele noastre duse până în irișii de oțel ai lui Tolstoi tu și eu și soldații întorcându-se acasă unul câte unul ca o presimțire a plânsului universal și săracii bucurându-se o zi înainte de moarte o lume întreagă plecând pe mare și pe munți părăsită și neuitată

Felix Rian Constantinescu

Blues în lumină văd soarele dimineața văd amurgul noaptea văd soarele dimineața văd amurgul noaptea lumină sacră în jur a blestematului neînțelesului Dumnezeu

Yin

Cerul din rouă cerul strălucește ca o sabie greu de pietre prețioase deasupra pământului în sânge poeți încununați cu frunze uscate praf și cenușă în umbră se risipesc miraje sub neînvinsa lumină a morții înrourată iarbă

Felix Rian Constantinescu

Lumini de amurg rugăciuni umplu pieptul celui cufundat în sine cu părul umbrit de absență; noaptea ne înconjoară, cădem în noi înșine ca într-un ponor adânc rostogolindu-ne imponderabil în templul privirii lumini de amurg

Yin

Zombi îmi ud ochii în monitor ca în sodă caustică merg pe stradă și strada nu mă vede orașul umblă după mine nu-mi irosesc apocalipsa dar o port în piept merg adesea pe câmp și tac e o lumină în moarte spre care ne îndreptăm toți asemeni autostopiștilor ce învață despre lumină și moarte

Felix Rian Constantinescu

Octombrie sufletul meu e fericit și trist sufletul meu e un vitraliu de frunze răvășite sufletul meu e lumina înlăcrimată a toamnei pentru că sufletul meu te vrea pe tine pentru că sufletul meu te iubește pentru că sufletul meu e octombrie

Yin

Noaptea noaptea e un geam mat nopțile sunt mult mai sălbatice decât zilele noaptea e ucidere și urlet leoparzii negri urlă drogați de sânge în cireșul meu zgâriat până la os greu de stele negre sub ceru-nstelat noaptea nu ies din casă noaptea omul e învins ca și zeul noaptea redevenim maimuțe iar dumnezeu adam focul ne arde în privirile evanescente luminând asemeni icrelor văzute la microscop în ﬁecare noapte se apropie iuda de patul meu și mă sărută pe frunte în ﬁecare noapte mă gândesc la Alaska verde între pământ și stele noaptea cred că orice drum umblat e o urâciune ziua a devenit noapte

Felix Rian Constantinescu

Înviere există un drum mai greu decât târârea la camera 101 un drum în care se întâlnesc toate drumurile groapa aceea în care vei ﬁ îngropat ca un vas de lut sau aur de la Marea Moartă de acolo trebuie să te ridici pe picioarele pe care niciodată nu ai stat cu creștetul capului precum crabii să sfărâmi coconul de chitină putredă al sicriului să te zbați căutând aer în argilă și pietre să te naști iar precum grăuntele de sare și să te ridici a doua oară din pământ din mormântul mamei tale

Yin

Loser sunt nopți fără rost în care mama ți-e în pământ și tata bătrân ca Iov iubești până la urmă o altă țară și copiii ți-s nenăscuți și viața îți trece ca un insuportabil meci berserk și în prelungiri

Felix Rian Constantinescu

18 ani totul e freamăt marea ca şi nucul plâns ca şi camera de zi tăcerea este bună ca rahatul colorat din cozonacul vechi timpul trece şi nu se mai întoarce oamenii aşijderea se spune vom muri pe front în biblioteci în lumină spun copiii deosebiți iar la 18 ani se îngroapă în noapte

Yin

Ochiul acoperit de lacrimi și pietre râul Mare curge de la începuturi curge râul mare e un ochi atât de deschis mereu râul mare e un ochi acoperit de lacrimi și pietre când vei vedea râul vei ﬁ tânăr

Felix Rian Constantinescu

Satul fantomă drumurile mele sunt uitate şopteşte satul fantomă aici a fost castelul desfrânat acum un morman de pietre şi colți de şarpe aici a fost satul arat acum o sută de ani de ultimul baron nu umbla pe străzi străzile sunt pustii şi doar morții le colindă înfometați şi plângând ca nişte amintiri

Yin

Lobul drept lobul drept poartă mâini obosite şi salopetă albastră de aceea îi place chitara şi berea femeile şi upercuturile şi singurătatea ce asemeni țigărilor dă cancer în lobul drept un meșter perpetuu în ritm de cîntece nesfârșite înalță universul

Felix Rian Constantinescu

Eroica am văzut marile mulțimi şi munții acoperiți de stoluri de zăpezi am văzut pietre strălucind precum arginții în pământ este acea lumină pe care n-o vom pierde din ochi chiar și în ziua când nu-i vom mai avea pe ai noștri în mormintele noastre neplânse de nimeni în seara din Cernăuți în seara din Cernăuți...

Yin

Arhitectura oraşul se preschimbă într-un muşuroi de beton toți oamenii au început să semene unii cu alții se spune despre furnici că trăiesc singure trebuie să ducem civilizația până la sfârşitul universului furnicile iubesc?

Felix Rian Constantinescu

Poezia totală văzut dintr-un avion de vânătoare omul e asemănător unui păianjen uriaş ori gândac verde nemaivăzut omul cu octavele lui de simțire nu e decât o formă neagră alergând prin sârmă ghimpată şi nisipul greblat spune-mi omule merită să trăiască?

Yin

Ochi ce sunt ochii noştri, coride sau prisme? dacă sunt sânge cine l-a plâns? dacă sunt gheață cine a strâns-o? vom şti sau nu vom şti înainte de-a muri?

Felix Rian Constantinescu

Revelaţie în urma adevărului rămân așternuți ultimii pași carbonizați precum aripile lui Icar; cercul unui Panteon mi-e suﬂetul înconjurat de bezna ferestrelor nopții un ediﬁciu rotund – nedistrus templu străjuit de îngeri asemeni mormintelor doar sus, amprentă a cerului zboară o pasăre albă

Yin

Meteoritul departe de drum se aﬂă o piatră nu ştim cum a ajuns acolo dar calul se împiedică de ea la ﬁecare drum cu căruța poate e chiar un meteorit mai toți țăranii înjură şi biciuiesc de atâta biciuit şi lacrimi de cal piatra şi-a pierdut volumul dintâi acum arată ca toate pietrele pe jumătate îngropată în cer poate că era un meteorit dar nu mai e

Felix Rian Constantinescu

Ideal mort într-un cinematograf privesc idealul mort al oamenilor creierul mi-e sidef cerul e un steag negru pe care pluteşte Luna lumea e o maşină tristă îmi caut numele pe generic şi nu îl găsesc

Yin

Pământul pământul e plin de rădăcini copacii şi oamenii devin pietre pământul sunt oamenii şi ﬁecare stea e un ochi închis şi deschis

Felix Rian Constantinescu

Poveste sunt o pădure plină de scuﬁțe roşii şi lupi rădăcinile sunt bordeiele piticilor şi uriaşilor am mers ades prin această pădure dar nu am văzut-o niciodată copacii nu sunt Briareu sunt creiere pulsând stând pe şerpi de măduvă prin frunzişul roşu ca o crimă lupii mă înconjoară ca o emisferă de oglinzi sunt scuﬁța roşie şi sunt această pădure

Yin

Întâmpin din naştere am avut un aprig dor de moarte să redevin pietre în izvor şi os sfânt să mă găsească Omul când în pământ rău vine să-l întâmpin plecatul Polichinelle şi tu eşti ca mine şi tu eşti ca mine

Felix Rian Constantinescu

Arderea inimii cu fierul sunt acum mai bătrân ca Isus și inima mea arsă până azi de iubire e curată ca lacrima oricând îmi va ﬁ greu voi privi în inima mea și voi citi yhwh în cartea mea nu mai încape nici o altă iubire și când se va sfârși ﬁlmul pe generic va scrie înmormântarea contelui de Orgaz

Yin

Gheţarul urşii au murit uriaşi singuri noi țopăim în jurul lor mamuții au fost luați de ape acum suntem oamenii doar cioplitori în piatră şi rotitori în roată un om şi-a pus craniul celui mai mare urs pe creştet şi toți tremuram în lumina ghețarului

Felix Rian Constantinescu

Rugăciune plângi pâine încătuşată zvârlită-n întuneric Domnul vine în calea mea ca o carte coboară-mi-te din suflet infinite poliedru fii fericit torturat stâlp de sare umblu pe apă pe drumul fără capăt pietrele cerului îmi curg în spirit în lapidariul de sare şi stele tăcere în teatrul antic tăcere

Yin

Biblia Biblia mea neagră şi ruptă într-un moment de furie stă deschisă cu paginile în jos pe albumele de familie nu cred că Bibliile sunt făcute bine pentru că ne uităm păcatele nici oamenii nu sunt făcuți bine dar aceasta nu e important cu ﬁecare Biblie ruptă cât de puțin poți oricând cere alta de la fabricanții de Biblii dar toate sunt legate atât de neserios se rup în mâna oarbă a sﬁntei ca şi sub violul ghearelor păroase ale apostatului nu am încredere în Biblii de azi pe mâine

Felix Rian Constantinescu

Văzând-o pentru prima dată pe Marian Anderson în 1939 în acel an Ica noastră cânta și ea la Cernăuți lieduri în germana dulce avea cincișpe ani și începea războiul dar ce legătură este între Detroit și Cernăuți poate războiul și poate moartea în război și în moarte suntem toți frați mai mult decât în muzică și dialectică va veni și anul 2939 și nu va mai fi Marian Anderson nu va mai fi Eleonora nu va mai fi limba germană nici cincișpe ani nici războul nici detroit nici cernăuți nici moartea

Yin

Scurt cântec soarele strălucește ca o chemare tăcută cerul mă învinge cu armatele lui transparente singurătatea își înfășoară părul în diafane aromate pânze de păianjen țărâna e plină de aripi folosite oglindindu-se în umbre... pe frunte purtăm cununile nefericirii îngălbenite de versurile toamnei precum lebedele suntem ne naștem pentru un scurt cântec

Felix Rian Constantinescu

Nu nu voi arăta oamenilor adevăratul chip al lumii nu voi pătrunde până în mecanismul societății nu voi predica și nu voi fi predicat nu voi veni în umilința care îi dezvăluie pe sfinți iubirea aproapelui nu va fi scopul vieții mele nu voi prezice sfârșitul lumii și al oamenilor nici nu-l voi simți nu voi spune omului să-și ajute semenul voi cerși încă o zi încă un an încă o secundă

Yin

Hitler pe hârtia milimetrică societatea e fascinată de criminali i-am adorat cu toții anarhiștii ca și polițiștii bătându-ne vocea LUI erau vocile din cununa Europei celei nebune metal prețios nu ar fi existat nazism fără Hitler profetul nu ar fi putut fi nu a fost un cancelar un dictator un nebun a fost dincolo de morală și dincolo de viață precum Caesar a fost Hitler neîngropatul el întregul Berlin sub cenușă el Germania imperială și înnebunită el Europa moartă

Felix Rian Constantinescu

Orașul care a murit cruce de cruciulițe piroane de cuie lance de baionete crist de spermatozoizi și soldații au fost acolo și Hitler a fost acolo și Marlene Dietrich a fost acolo în orașul care a murit

Yin

Unu nu pleca din brațele mele e noapte dar tu ești mai multă lumină decât oriunde pe lume sărută-mă Înger iar suav miracol cu păr de flăcări negre și apă și albastre stele cu ochi de serafim blânzi și filosophici privește-mă din spațiu muzică a Lunii și sărută-mă te rog acum și după ce voi muri

Felix Rian Constantinescu

Cânt ireversibil liră cu șapte coarde tremurate de mâinile singurătății: bocetul seara e un strigăt de ﬁldeș în mirosul de ﬂăcări al iubirii corp străbătut de nervuri diademă pe frunte pierdută-n întuneric necunoscut ca ideograma liniilor scrise în palmă de gheara păsării-liră. Etern muritorule, privește, privește în oglinda ochilor ei deschiși scrutează-ți nimbul

Yin

Piezișe ploi de ochi vibrația concentrică a pietrei zvârlite-n apă dimineața când ne smulgem din vis cu inerte mâini – anticipare a neﬁinței... purtătorii de ﬂamuri vor cădea primii sub tăișul albastru al amurgului... în jur ochi străjuiți de cețuri, ochi cu priviri adânci precum fântânile-n zori pentru rația zilnică de neant moartea stă la rând în piezișe ploi de ochi vii

Felix Rian Constantinescu

Artă moartă cărți deletate artă moartă Polul Nord eșecuri ﬁecare om e un om ratat Alfred Nobel Albert Einstein Antoine Sfântul pământ tractoare devin cai Soarele e inconceptibil Dalai Lama este numele tău Dalai Lama?

Yin

Risipă Câmpul copilăriei cuprins de fum toamna o albastră tristețe coboară cu înserarea; avioane-și scriu urme brăzdând cerul circulară oglindă spartă-n apus risipă roș-violet

Felix Rian Constantinescu

Rugă O viață în rugă... nu-mi răpiți turnul de ﬁldeș încercuit de râul singurătății arar clipocind cântec tăiat în trepte... notele nesfârșitei muzici mă vor ști mă vor însoți... cât de albastre ne sunt umbrele sub cupola de sidef a dimineții aidoma unor duhuri de închegate transparențe ce urcă în turn arpegii făclii

Yin

Pasărea Rock necunoscute căi arabescuri volute scrie Singurătatea pe nisip de când sună de la începuturi vântul și-n apus bat tobele disperat la orizont visele te-mprejmuie miraje urme în derivă cuvintele linii de raze pornesc de sub frunte dincolo de sârma ghimpată și kamikaze pe turnuri sfâșiate steaguri fâl-fâl în vânt pasărea rock cu clonț de rubin sfâșie zarea în cânt sincopat... urlă durerea umanității ghilotinată în patul lui procust

Felix Rian Constantinescu

Elogiul Poeziei cântă, aed, neîntrerupt rostește ascunsul melos, lăsându-te furat de vertjul feeling-ului și ca soldații în tranșee ﬁi pregătit vei privi în față ceva din propria-ți îndoială te vor însoți beznele, iubit urmaș al lui Dante îndoiala și neputința îți vor străluci în ochi precum două metafore spaima îți va însoți visul nefericit bard crezând că ai întâlnit Muzele ai îngenuncheat în mijlocul Eriniilor

Yin

Cuprins: Jumătate de gând/ 5 O LUME MAI BUNĂ/ 8 Ab initio/ 9 Moartea, Iubita mea/ 10 Vreau…/ 11 Vis/ 13 Elegia unei ploi dispărute/ 14 Obsesia/ 16 Sunt viaţa/ 17 Sorrow/ 18 Gânduri ude/ 19 Drum/ 20 Epistolă către prieten/ 21 Apusul beznei/ 22 Versuri scrise la lumina întunericului/ 23 Vedere expediată lui Hristos/ 24 Lumina cariatidelor/ 25 Iluminare/ 26 ***....................27 Mediu lachist...........28 Linii verticale/ 29 Bluesul zilei de muncă/ 30 Ce triști sunt copacii în ianuarie/ 31 Cuvinte arse de zăpadă, tinereţe și iubire/ 32

Cuvinte către Isus din Nazaret/ 33 Pianul și Îngerul/ 34 Sora Indiei/ 35 Vis/ 35 Isus/ 36 Lux/ 37 Didactica/ 38 Ochiul dreptunghiular/ 39 Natura/ 40 Ochii singurătăţii/ 41 Cântecele Suferinţei/ 42 Versuri mozarabe/ 43 Incantaţii/ 44 Poezii pentru 2017 Scrisoarea lui Manolino către Santiago/ 45 Verde întunecat/ 47 Amenthes/ 48 Poezie electrică/ 49 În așteptare/ 50 Invocaţie Muzei/ 51 Lentilă zgâriată/ 52 Efemeri suntem.../ 53 Lancrăm saxon/ 54 Byzantium Byzantium/ 55 Blues în lumină/ 56 Cerul din rouă/ 57 Lumini de amurg/ 58 Zombi/ 59 Octombrie/ 60 Noaptea/ 61 Înviere/ 62 Loser/ 63

18 ani/ 64 Ochiul acoperit de lacrimi și pietre/ 65 Satul fantomă/ 66 Lobul drept/ 67 Eroica/ 68 Arhitectura/ 69 Poezia totală/ 70 Ochi/ 71 Revelaţie/ 72 Meteoritul/ 73 Ideal mort/ 74 Pământul/ 75 Poveste/ 76 Intâmpin/ 77 Arderea inimii cu fierul/ 78 Gheţarul/ 79 Rugăciune/ 80 Biblia/ 81 Văzând-o pentru prima dată pe Marian Anderson în 1939/ 82 Scurt cântec/ 83 Nu/ 84 Hitler pe hârtia milimetrică/ 85 Orașul care a murit/ 86 Unu/ 87 Cânt ireversibil/ 88 Piezișe ploi de ochi/ 89 Artă moartă/ 90 Risipă/ 91 Rugă/ 92 Pasărea Rock/ 93 Elogiul Poeziei/ 94

Lector: Corneliu Dascălu Bun de tipar : 01.09.2016 Apărut: 10.09.2016 Tiraj: 100 ex.