N-a fost chiar aşa rău Nu aşa, îmi spuse ea, nemulţumită nu aşa prostule, neghiobule, neînvăţatule nu ţi-am arătat eu ultima dată, unde te uiţi, nu aşa, ci pe dinăuntru eu simţeam cum mi se topesc degetele simţeam cum îmi îngheaţă vorbele în gât de altfel i-am şi spus: simt că am o nucă de cocos în gât simt că alunec, că mă duc n-o să mai pot rămâne mult la aşa o mare depărtare de lume ea a râs, m-a mângâiat cu tandreţe pe lobul urechii hai că n-o să mai dureze mult, mi-a zis hai că n-a fost chiar aşa rău încă două trei zile şi ieşim la lumină prost mic ce eşti, stângaciule...
În fiecare noapte, ea În fiecare noapte, ea după ce mă vede fericit, topit, terminat adormit buştean în al nouălea cer fuge la amanţii ei fericit, topit, terminat cum sunt adormit buştean în al nouălea cer cum sunt eu o simt cum se strecoară afară din inima mea cum îşi extrage cu delicateţe degetele dintre degetele mele încleştate peste degetele ei cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut aripa ei protectoare fericit, topit, terminat cum sunt adormit buştean în al nouălea cer cum sunt eu o simt plutind prin încăpere o simt cum se duce la dulap cum îşi pune rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează cu parfumul suav pentru amanţi cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi când iese uşa suspină pragul se chirceşte sub pasul ei gol traversarea grădinii îi ia o eternitate pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte iarba fir cu fir aşa iese ea noapte de noapte şi se duce la amanţii ei nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie numai bufniţa deschide ochii o singură dată Înţelege totul şi se culcă la loc
Mă iartă, nu mă iartă
Supărată pe mine rău rău ea cânta când m-am aşezat la masă nu tu cuţit, nu tu lingură, nu tu pahar pâinea era netăiată, supa rece, vinul înăcrit eu nu făcusem însă nimic, de câte ori să-ţi mai spun că n-am făcut nimic, i-am spus jur cu mâna pe inimă, mâna mea n-a atins altă inimă şi ca să vadă ea mai bine că inima mea n-a atins altă inimă îmi smulg cu delicateţe inima şi i-o pun pe masă lângă pâinea învechită brusc în faţa mea lângă farfuria cu supă neagră lângă vinul care făcea spume în sticlă cinci minute am stat aşa, cu mâna pe inima mea palpitândă abia reuşind să-mi stăpânesc inima palpitândă excitată de imensa zonă de libertate întrezărită brusc pe faţa de masă cinci minute am stat aşa aşteptând ca ea să-şi termine cântecul întrebându-mă cu inima strânsă mă iartă, nu mă iartă
Ce să-i mai cer
Ce să-i mai cer când ea mă întreabă cu gura ei care mi-a şoptit dacă mai vreau ceva cu ochii ei care m-au orbit cu degetele ei care m-au înlemnit cu sânii ei care m-au topit cu parfumul ei care mi-a decantat de trei ori fiinţa (da, de trei ori a trebuit să trec prin alambic fără să zic nimic) ea mă întreabă dacă mai vreau ceva dar eu ce să-i mai cer când ea m-a învăţat deja pe de rost când fiecare cuvânt pe care-l pronunţ în faţa ei se face imediat din ce în ce mai mic şi dispare din limbă.