caderii

INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT AL REPUBLICII MOLDOVA

Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 796.853.23+796.02

ROŞU DANIEL OPTIMIZAREA CĂDERILOR COMPETIŢIONALE ÎN PREVENIREA ACCIDENTELOR CE AFECTEAZĂ MEMBRELE SUPERIOARE, LA JUDOKA PUBERTARI (12-14 ANI)

Specialitatea 13.00.04 – Teoria şi metodica educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi culturii fizice recuperatorie

A UT O R E F E R A T al tezei de doctorat în pedagogie

Chişinău 2004 Teza a fost elaborată la Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport al Republicii Moldova Catedra de Probe Sportive Individuale Conducător ştiinţific: Manolachi Veaceslav – doctor habilitat în ştiinţe pedagogice, profesor universitar, antrenor emerit al Republicii Moldova I.N.E.F.S., Chişinău

Referenţi oficiali: Baciu Gheorghe - doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică ,,Nicolae Testimiţeanu”

Cotorcea Anatolie - doctor în pedagogie, conferenţiar universitar, Academia de Poliţie ,,Ştefan cel Mare” Chişinău.

Susţinerea publică a tezei va avea loc în ziua de ………….2004, ora …… în cadrul Şedinţei Consiliului Ştiinţific Specializat D 40-13.00.04-25.12.03 de pe lângă Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport al Republicii Moldova.

Adresa: Chişinău, str. Andrei Doga

24/1. Teza de doctorat poate fi examinată la Biblioteca Institutului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport al Republicii Moldova. Autoreferatul a fost expediat la ……………………….2004.

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, dr. în pedagogie, Conducător ştiinţific, dr. habilitat în ştiinţe pedagogice Autor

Rotaru Andrei Manolachi Veaceslav Roşu Daniel

CARACTERIZAREA GENERALĂ A TEZEI Actualitatea temei. Termenii prevenţie, asigurare, apărare se aud tot mai des în etapa actuală, caracterizând se pare dezvoltarea şi progresul societăţii. Cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât pune mai mare preţ pe grija pentru om în ansamblu, reconsiderând practic valoarea vieţii lui, a sănătăţii şi integrităţii sale fizice şi psihice. În cadrul tendinţelor manifestate de competiţiile şi antrenamentele sportive contemporane, tinerii practică sportul într-un număr din ce în ce mai mare, iar dorinţa lor de a realiza

performante sportive competitive, conduce la o creştere permanentă a numărului sportivilor accidentaţi sau afectaţi traumatologic. Sportul de performanţă este o activitate specifică de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului, ceea ce implică o oarecare acceptare a faptului că atingerea şi depăşirea acestor limite poate determina apariţia accidentelor cu urmări traumatologice.

Aceste evenimente nedorite determină implicaţii deosebit de importante pe mai multe planuri, remarcându-se urmările suportate de sportivul accidentat, caracterizate prin suferinţe, întreruperi temporale ale activităţilor cotidiene şi sechele mai mult sau mai puţin importante. Pentru sportivii de performanţă, accidentul reprezintă un fapt mai grav decât pentru alţi indivizi, deoarece corpul este instrumentul de practicare a respectivei activităţi şi o leziune cât de mică influenţează rezultatul sportiv.

Sunt de luat în seamă şi costurile spitalizărilor sau recuperărilor, suportate de către individul accidentat, familia acestuia, stat şi companiile asiguratorii. De asemenea trebuie ţinut cont de faptul că impresiile negative induse sportivilor accidentaţi, sportivilor martori, spectatorilor şi telespectatorilor, conduc la caracterizarea defavorabilă a activităţii sportive respective şi chiar a mişcării sportive în ansamblu. Având în vedere posibilităţile recidivante şi potenţialul evolutiv-agravant al accidentelor sportive, în perioada actuală se pune un mare accent pe responsabilităţile accidentaţilor, antrenorilor, medicilor, conducătorilor şi organizatorilor de activităţi sportive, cu implicaţii morale, administrative şi chiar medico-legale

(Stănescu N., 1972).

Cunoaşterea problematicii traumatologiei sportive, face trimitere la cunoştinţele multor ştiinţe particulare sportului precum fiziologia, anatomia, biomecanica, biochimia, psihologia, igiena şi pedagogia pe două direcţii fundamentale: preventivă şi recuperatorie.

Cercetarea de faţă, pleacă de la premiza că accidentele dintr-un sport de luptă şi contact direct, aşa cum este cazul judoului, nu pot fi eliminate, dar înţelegerea legităţilor de producere a acestora, poate concerta în stabilirea unor jaloane de pregătire şi conduită sportivă, ce va reuşi reducerea acestor evenimente, ca număr şi gravitate, alături de optimizarea în ansamblu a antrenamentului sportiv.

Ipoteza de lucru a cercetării: S-a presupus că elaborarea şi aplicarea experimentală a unei programe de pregătire tehnică, raportate la modelele de cădere competiţională, va determina scăderea riscului de accidentare la nivelul membrelor superioare şi va optimiza antrenamentul sportivilor judoka de vârstă pubertară.

Obiectul cercetării – Căderile defectuoase din cadrul pregătirii sportive ce pot determina producerea de accidente, la nivelul membrelor superioare, la judoka pubertari (12-14 ani).

Subiectul cercetării – Metodica de însuşire a căderilor competiţionale ce are la bază prevenirea accidentelor sportive, ale membrelor superioare, la judoka pubertari (12-14 ani).

Scopul cercetării. – Perfecţionarea procesului de pregătire sportivă la judoka pubertari, prin folosirea unei programe

experimentale de prevenire a accidentelor ce pot afecta membrele superioare.

Obiectivele cercetării. Pentru atingerea scopului, au fost formulate următoarele obiective: 1. 1. Studiul prevenirii accidentelor din judo, in cadrul literaturii de specialitate.

2. 2. Cercetarea retrospectivă, observaţională şi experimentală a accidentelor sportive cu urmări macrotraumatice, precum şi a modalităţilor tehnice de prevenire a lor.

3. 3. Elaborarea si argumentarea experimentală a unei programe operaţionale de prevenire a accidentelor sportive la nivelul membrelor superioare.

Programa are la bază căderile competiţionale şi s-a aplicat în procesul de antrenament sportiv, la judoka pubertari.

Metodele de cercetare Pentru soluţionarea obiectivelor propuse, au fost utilizate următoarele metode: - Analiza si generalizarea datelor literaturii de specialitate; - Observaţiile pedagogice; - Anchetarea prin chestionar, interviu şi convorbire, a specialiştilor şi sportivilor; - Studiul de caz; - Testarea pregătirii fizice, tehnico-tactice şi a capacităţii funcţionale;

- Metoda evaluării experte; - Analize biomecanice; - Experimentul pedagogic; - Metodele de prelucrare statistică şi de interpretare a datelor.

Subiecţii experimentali au fost componenţi ai echipelor de juniori II şi III, din cadrul Liceului cu Program Sportiv Piteşti, Clubul Sportiv Municipal Piteşti şi Clubul Sportiv Universitar Piteşti. În cadrul cercetărilor prealabile, datele au fost culese în mod direct de la judoka de diferite vârste din cadrul Lotului Naţional, Cluburilor Sportive din Piteşti şi în mod indirect (prin înregistrări statistice) de la judoka participanţi în competiţiile Campionatelor Naţionale, Campionatelor Europene şi Jocurilor Olimpice.

Etapele investigaţiei Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum urmează: Etapa I-a (1999-2000) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de specialitate pe problematica producerii accidentelor în legătură cu tehnica judoului.

Etapa a II-a (2000-2001) a constat în organizarea cercetărilor prealabile ce au stat la baza elaborării metodicii experimentale de predare a căderilor competiţionale. Etapa a III-a (2001-2002) a constat în efectuarea experimentului pedagogic şi totodată în verificarea eficienţei metodicii experimentale propuse de noi.

Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparatele şi instrumente: cronometru, metru,

raportor, dispozitiv pentru măsurarea echilibrului static, plasă verticală gradată pentru observarea deviaţiilor segmentelor corporale în cadrul măsurării preciziei mişcărilor, aparat de filmat, aparat foto, video, fişe de înregistrare, fişe de interviu şi chestionare.

Baza teoretică a lucrării este reprezentată de literatura de specialitate din domeniul antrenamentului sportiv, medicinii sportive, fiziologiei, anatomiei, igienei, psihologiei, pedagogiei şi biomecanicii precum şi de cercetările şi experienţa proprie.

Inovaţia ştiinţifică constă în evidenţierea unor tehnici noi de cădere (numite de noi căderi competiţionale), care aplicate corect, determină diminuarea accidentelor sportive ce afectează membrele superioare şi simultan optimizează evoluţia judoka în concurs. Aceste tehnici noi asigură totodată, o îmbogăţire a arsenalului tehnico-tactic pus la îndemâna judoka, spre deosebire de metodologiile consacrate care, în scopul diminuării accidentelor sportive, elimină de regulă anumite manifestări sau procedee tehnice. Însemnătatea teoretico-ştiinţifică a lucrării este constituită de metodica învăţării şi perfecţionării căderilor competiţionale la judoka de vârstă pubertară. Însemnătatea practică a lucrării constă în diminuarea numărului şi gravităţii accidentelor sportive suferite de judoka, precum şi de posibilitatea utilizării programei experimentale de prevenire a accidentelor sportive, ce afectează membrele superioare, în procesul antrenamentului sportiv al judoka pubertari, de către instructorii şi antrenorii de judo.

Rezultatele cercetării au fost publicate în opt sesiuni de comunicări ştiinţifice din România şi Republica Moldova, în cadrul a două reviste de specialitate şi o carte de specialitate.

Tezele de bază ale lucrării pentru susţinere: 1. 1. Cele mai multe accidente la sportivii de judo se soldează cu traumatisme la nivelul membrelor superioare.

2. 2. Vârsta pubertară prezintă o fragilitate osteo-articulară pronunţată, dar totodată şi o antrenabilitate motrică mare.

3. 3. Cele mai multe accidente sportive cu urmări traumatologice din judo se produc în cadrul căderilor defectuoase, ca urmare a tendinţei de evitare a căderilor pe spate în cadrul concursurilor. Soluţionarea acestei probleme se realizează prin reconsiderarea căderilor ventrale, adică printr-o execuţie eficientă a căderilor în concurs, cu efecte benefice în planul securităţii corporale şi a punctajului.

4. 4. Soluţionările alese de noi în prevenirea accidentelor de la nivelul membrelor superioare, rezolvă simultan şi cerinţele de optimizare a antrenamentului.

Structura şi volumul tezei. Teza a fost structurată în patru capitole, concluzii, recomandări practico-metodice, bibliografie şi anexe constituind 203 pagini de text dactilografiat, 19 desene, 8 grafice, 31 de tabele şi 8 anexe. Bibliografia cuprinde un număr de 232 de titluri.

CONŢINUTUL TEZEI Analiza literaturii ştiinţifico-metodice, pe problemele producerii şi prevenirii accidentelor, la judocanii pubertari (12-14 ani) (Conţinutul

capitolului 1) Literatura ştiinţifico-metodică este unanimă în aprecierea că judo fiind un sport de luptă, judoka sunt expuşi producerii de accidente, în special traumatisme, prin contactul direct, manifestarea capacităţilor de forţă, acţiunile de proiectare-cădere, precum şi alte manifestări complexe determinate de specificul luptei. Tipologia traumatismelor sau accidentelor suportate de judocani vizează, în cadrul literaturii de specialitate, criterii multiple de analiză. Studiile complexe privind apariţia sau prevenirea traumelor de orice tip din judo sunt rare şi incomplete. Totuşi, toţi autorii care se referă la aceste probleme arată că accidentele cu urmări traumatologice grave din judo se produc, în general, asupra oaselor - în legătură directă cu procesele continue de adaptare, suprasolicitare, cu densitatea minerală osoasă -şi asupra articulaţiilor - în relaţie cu starea cartilajelor şi ligamentelor-(Tittel K. şi Schmidt H., 1974; Baciu C., 1977; Israael şi colab., 1983; Slemenda C.W. şi colab., 1991; Costill D.L. şi colab., 1992; Drăgan I., 1994; Niţescu V., 1995; Weineck J.,1995; Jianu M. şi Zamfir T., 1995 etc…)

Vârsta pubertară este caracterizată de un important puseu de creştere, organismul puberilor fiind foarte antrenabil dar şi foarte sensibil la sarcinile ce depăşesc toleranţa individuală la efort, structurile aparatului locomotor pasiv prezentând un risc mărit pentru traumatisme sau leziuni Dintre relaţiile critice ale acestei vârste, se evidenţiază următoarele aspecte: oasele sunt mai suple, rezistenţa lor la tracţiune şi presiune este mai mică,

ceea ce limitează capacitatea ansamblului sistemului scheletic de a suporta sarcini ridicate, ţesuturile tendinoase şi ligamentare nu sunt încă destul de rezistente la tracţiune, datorită structurii lor micelare slab dezvoltate şi proporţiei mai mari de substanţă intracelulară, cartrilajele de conjugare nu sunt încă osificate şi prezintă un risc foarte mare de accidentare în cazul presiunilor puternice sau forfecărilor. În acelaşi timp, raporturile pârghiilor faţă de potenţialul muscular devin mai puţin favorabile. Datorită adaptărilor mai lente ale aparatului locomotor pasiv în comparaţie cu cel activ în raport cu solicitările fizice, se impune ca dozarea efortului să se facă după o progresie riguroasă. La aceste aspecte s-au referit numeroşi cercetători dintre care amintim pe Demeter A. (1989), Drăgan I.(1989), Mănescu S., (1991), Weineck J. (1994), Buhlmann U (2001) etc…

Efortul specific din lupta de judo este mare şi mediu, dar cuprinde şi momente de efort mediu şi mic. Oboseala senzorială sau scăderea sensibilităţii analizatorilor, face să scadă considerabil siguranţa efectuării procedeelor. (Stănescu N, 1972; Hantău I, Manolachi V., 2000; Bocioacă L, 2003). În acelaşi timp volumul şi intensitatea efortului de la antrenamente, trebuie să semene cât mai mult posibil cu cel caracterizat de competiţie ( Alexe N., 1993). În funcţie de diferiţii parametrii ai efortului, antrenamentul sportiv atrage după sine apariţia unei oboseli mai mult sau mai puţin marcante sau chiar a epuizării, care poate influenţa factorul de producere a accidentelor. Thomas R., Eclache J.P.(1997), arată că, datorită oboselii apărute în finalurile eforturilor fizice, se produce declinul controlului

motor, însoţit de rănire.

O atenţie deosebită trebuie acordată programelor de reducere a greutăţii în relaţie cu practicile caracterizate de deshidratarea prin însetare, sudoraţia excesivă, diuretice (înscrise de altfel şi pe lista doping), purgative, saună şi implicaţiile nutriţionale (deficienţe de minerale, în special fier, magneziu, calciu, cu implicaţii directe în rezistenţa oaselor şi articulaţiilor la acţiunile complexe de tracţiune, torsiune, răsucire, etc.,). Metodele de slăbire nepotrivite pentru organism au fost descrise de numeroşi cercetători dintre care menţionăm: Singer R.M., Weiss S.A. (1968), Lind A.R. (1973), Petrofski J.S. (1973), Ribisl P.M. (1974), Weineck J. (1992), Drăgan I. (1994). În sporturile de luptă, tehnica influenţează în mod prioritar soluţionarea situaţiilor complexe de luptă, între acestea înscriindu-se şi momentele critice în care se pot produce accidente. În cadrul luptei de judo, cele mai multe accidentări apar în cadrul proiectărilor şi/sau căderilor. Astfel fiecare sportiv trebuie să-şi însuşească corespunzător, tehnica proiectărilor pentru a nu produce accidentarea partenerului sau chiar accidentarea proprie. Mai importantă apare, însă, însuşirea tehnicii căderilor, pentru obţinerea unei siguranţe depline în practicarea judoului. Orice judocan va efectua proiectări şi căderi, indiferent de valoarea sa trecută, prezentă sau viitoare, fiind practic expus riscului de accidentare atunci când aplică greşit tehnica cerută de situaţia concretă.

Astfel se poate considera că, pregătirea tehnică insuficientă

este cea mai responsabilă de producerea accidentelor din judo. În acelaşi timp, însă, pregătirea tehnică interacţionează cu ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv. Numeroşi cercetători arată că principala condiţionare a pregătirii tehnice este pregătirea fizică, dar în special capacităţile coordinative (Joch W. 1988, 1995; Dahnovschi V.C. şi Lescenko S.S., 1990; Bordea C., 2000, Manolachi V., 2003).

Una dintre cele mai mari discrepanţe dintre conţinutul antrenamentelor şi aplicabilitatea lui în competiţiile de judo se referă la executarea căderilor. În literatura de specialitate se fac referiri asupra faptului că cea mai mare parte a căderilor sigure din judo se efectuează pe spate. De fapt, în cadrul învăţării, toate tehnicile luptei în picioare (Nage-Waza) se sfârşesc prin căderea pe spate a partenerului. În concurs, aplicarea acestora duce la pierderea prin IPPON a meciurilor. O singură cădere este sigură şi nepunctabilă. Aceasta este căderea ventrală (Mae-Ukemi).

Această cădere este de fapt, singura modalitate de a rezolva favorabil situaţia. În concurs, toţi sportivii încearcă să o aplice, dar numai unii reuşesc acest lucru, din moment ce în antrenamente nu se dezvoltă aceste abilităţi. Sportivii care nu reuşesc evitarea căderilor pe spate în competiţii înregistrează efecte împotriva performanţei sportive, adică fie se accidentează (nereuşind o cădere sigură), fie pierd punctele sau întâlnirea ca urmare a unei căderi sigure pe spate.

Repetarea căderii ventrale (Mae-Ukemi), în forma actual acceptată, adică la finalul părţii de încălzire, nu rezolvă nici pe departe cerinţele aplicării ei competiţionale. În condiţiile expuse

mai sus, Mae-Ukemi trebuie practic reconsiderată. Modalităţile de predare şi folosire a acesteia trebuie dezvoltate. Pentru a se minimiza punctajul aceste acţiuni, mişcări şi gesturi efectuate în cădere de sportivul aruncat, se pot constitui într-un capitol separat al tehnicii judoului, nedezvoltat în momentul actual, dar care poate fi obiectivizat pe baza observaţiilor practicii competiţionale actuale.

Dezvoltarea tuturor calităţilor motrice poate influenţa prevenirea accidentelor sportive, dar cele mai importante sunt laturile îndemânării. Rolul major al îndemânării reiese chiar din definirea sa, ca o capacitate a organismului de a coordona precis acţiunile, mai ales în timpul angajării, când pot să apară situaţii noi, schimbătoare, neîntâlnite anterior (Popovici V. şi colab., 1972; Hahn E., 1996; Tudor V., 1999; Dragnea A., Teodorescu M., 2002). Încălzirea se constituie ca unul dintre cele mai importante mijloace active de antrenament şi concurs, cu rol însemnat în prevenirea accidentelor sportive. Rolul major al încălzirii în prevenirea rănirilor este recunoscut de mulţi specialişti, dintre care amintim: Devries H. (1959), Adam K. şi Werchoshanskij J. (1974), Rollof K.( 1976), Gottschalk S., (1991), Weineck J.(1992), Hahn E. (1996). Literatura de specialitate nu face referire la specificitatea încălzirii pentru concurs, cu trimiteri la capacităţile de autoconducere şi autoorganizare şi nici la soluţii de compromis, valabile atunci când nu există posibilităţi optime de desfăşurare a încălzirii în concurs.

Aplicarea căderilor competiţionale din judo, în legătură cu prevenirea accidentelor de la nivelul membrelor superioare (Conţinutul capitolului 3) Acest capitol a constat în organizarea cercetărilor prealabile, în scopul scoaterii în evidenţă a rolului căderilor competiţionale în producerea accidentelor sportive (în special la nivelul membrelor superioare) suportate de judoka. Aceste cercetări s-au efectuat pe mai multe direcţii, după cum urmează: a. În primul rând am efectuat chestionarea a 53 de antrenori pentru completarea cunoştinţelor privitoare la problema cercetată prin fructificarea experienţei practice a acestora (graficul 1).

Graficul 1. Cauzele accidentelor. În urma interpretării rezultatelor a reieşit că prevenirea

accidentelor din judo este foarte importantă. Cele mai multe accidente la judoka sub 13 ani, se produc datorită slabei pregătiri tehnice şi încălzirii insuficiente.

Cea mai utilă calitate motrică in prevenirea accidentelor este îndemânarea. În cadrul luptei, cele mai multe accidente se produc datorită căderilor defectuos efectuate, care trebuie repetate în cadrul fiecărui antrenament. În cadrul competiţiilor, tinerii judoka nu se încălzesc corect şi suficient. De asemenea aceştia nu stăpânesc corespunzător tehnicile de bază. b. După aceea am cercetat condiţiile producerii traumatismelor din punctul de vedere al subiecţilor accidentaţi.

Au fost intervievaţi în acest sens 34 de sportivi de performanţă cu privire la 77 de accidente grave. A reieşit că pe criteriul segmentelor corporale, accidentele membrului superior sunt cel mai des întâlnite la toate vârstele (Tabelul 1 ).

Tabelul 1 Raportul vârstă -parte corporală în accidentele cercetate (%); VÂRSTE ŞI PĂRŢI CORPORALE Membru superior Ax corporal Membru inferior Total

COPII JUN 10-12 III 13-14 66,6 54,5 13,3 18,9 20 27,7 100 100

JUN II 15-16 63,1 15,7 21,1 100

JUN I SENIORI 17-19 peste 20 40 26,6 30 100

66,6 0 33,3 100

Luând în consideraţie cele 77 de accidente cercetate,

acestea au fost localizate pe segmente corporale după cum urmează în tabelul 2 şi graficul 2.

Tabelul 2 Localizarea traumatismelor pe segmente corporale (%) Membre degete superioare: 58.3 2.5 Ax cap corporal: 15.7 4 Membre inferioare: 26

pumn 2.5 coaste

antebraţ 9.1

6.5

cot

umăr

20.8 testicule

23.4 lombar

gleznă

1.3 3.9 genunchi

7.8

18.2

16%

membre superioare membre inferioare ax corporal

Graficul 2. Localizarea traumatismelor pe segmente corporale (%) De asemenea riscul accidentării creşte aproape uniform odată cu vârsta practicanţilor, vârsta seniorilor prezentând un risc de două ori mai mare decât cea a copiilor.

Competiţia sau întâlnirile de judo cu miză mare reprezintă un factor mare de risc traumatologic. Evitarea căderii pe spate din timpul proiectării, se evidenţiază a fi a. o cauză de prim rang în producerea traumatismelor, nesesizată până în prezent. b. c. Al treilea studiu a fost efectuat în legătură cu asocierea cauzelor în producerea accidentelor sportive, prin două studii de caz. Prin intervievarea a doi subiecţi ce au suferit accidentări la nivelul membrului superior (imediat după accident), am constatat că în momentul producerii evenimentului primul subiect era deficitar la 7 indicatori ai pregătirii sportive sau ai ambianţei, iar al doilea la 5 astfel de indicatori. Datele recoltate conduc la presupunerea că oricare din aceşti indicatori ar fi putut fi numiţi responsabili de producerea accidentelor, dar se poate accepta ideea că aceste evenimente au putut fi declanşate ori favorizate de acţiunea asociată a tuturor factorilor incriminaţi sau doar a unora dintre ei. c. d. Observaţiile pedagogice efectuate la 122 de antrenamente de judo de la diferite eşaloane de vârstă, au determinat măsura în care se aplică diferitele tipuri de cădere pe parcursul pregătirii sportive. Aceste cercetări au concluzionat că abordarea

căderilor privită din unghiul conţinutului de antrenament, pregăteşte judoka pentru efectuarea căderilor dorsale, în proporţie de 94,4%, iar pentru efectuarea căderilor ventrale în proporţie de 5,6%, aşa. Având în vedere că evoluţia judoka în concurs impune folosirea cu precădere a căderilor ventrale (singurele căderi ce tind să fie nepunctabile) rezultatele demonstrează o contradicţie evidentă între conţinutul antrenamentelor şi aplicabilitatea lui în concurs. Măsura în care sunt folosite în antrenamente diferitele tipuri de cădere este prezentată în graficul 3.

6%

laterale inapoi rostogolire inainte

Graficul 3. Abordarea diferitelor tipuri de cădere în

antrenamente e. Interviul adresat unui lot de 22 de judoka seniori şi juniori I, cu prezenţe remarcabile pe scena internaţională, ne-a permis formularea unor concluzii referitoare la modalităţile preferate de aceştia, în efectuarea unor căderi eficiente în cadrul concursurilor. Între concluziile acestui studiu se remarcă faptul că sistematizarea unor mijloace de antrenament referitoare la evitarea competiţională a căderilor dorsale este absolut necesară.

O concluzie foarte importantă reiese din faptul că, în timp ce doar 18% din judoka exersează căderile competiţionale la antrenamente (graficul 4), ei evită căderile dorsale în competiţii într-o măsură foarte mare de 91% (graficul 5). Evitând să execute căderi dorsale, aceşti judoka încearcă de fapt să execute căderi competiţionale, pe care nu le repetă în antrenamente, ceea ce duce firesc la accidentări.

Aceste aspecte evidenţiază că în ceea ce priveşte aplicarea căderilor, există în momentul de faţă o mare contradicţie între conţinutul antrenamentului sportiv din judo şi aplicabilitatea lui în concurs.

niciodata rar des Graficul 4. Măsura în care judoka au repetat de-a lungul timpului căderile competiţionale

9%

evita caderea dorsala accepta caderea pe spate daca miza e mica

Graficul 5. Determinarea judoka în concurs de a efectua căderi f. Pe baza analizelor biomecanice ale căderilor defectuoase din judo se poate aprecia că expunerea apărătorului (Uke) într-una

din situaţiile prezentate în tabelul 3, se va solda cu apariţia unui traumatism grav al membrului superior. În afara situaţiilor descrise, apărarea mai poate dezvolta la impactul cu solul una din următoarele soluţii: acceptarea căderii pe spate sau efectuarea unei căderi ventrale în ciuda opoziţiei adversarului Tabelu l 3 Situaţiile clasice de producere a traumatismelor membrelor superioare ca urmare a evitării căderii pe spate Tipul

Acţiunea atacantului

căderii Cădere spre înapoi pe şezut şi coate

apărătorului Aruncări spre Cădere spre înainte prin înapoi în şezut agăţare sau şi coate împiedicare: -O încercând să Uchi Gari Ko fragmenteze Uchi Gari căderea pe Morote Gari spate Aruncări din Conservarea lateral: -Uchi Mata orientării ventrale a -Hiza Guruma corpului

fractura oaselor

-Te Guruma

antebraţului.

Cădere laterală în sprijin pe braţul întins

Acţiunea

(asemănătoare

Gravitatea accidentului Disjuncţii şi luxaţii scapulo-humerale, fracturi de claviculă Entorsa pumnului, luxaţia cotului,

Cădere în umăr

-Sasae T.K.Ashi Aruncări peste corp, cu întoarcerea spatelui: -Seoi Nage -Tai Otoshi -Harai Goshi -Kata Guruma

subrotaţiei) Subrotaţie sau suprarotaţie a apărătorului în opoziţie cu mişcarea de rotaţie pe care o doreşte atacantul

Disjuncţii şi luxaţii scapulo-humerale, fracturi de claviculă

g. Observarea şi clasificarea modalităţilor optime de executare a căderilor eficiente în concurs, s-a efectuat prin analizarea a 245 de căderi efectuate cu prilejul Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale, Campionate Europene şi Campionate Naţionale ale României. În urma acestui studiu au fost sistematizate modalităţile de cădere competiţională pe criteriul mecanismelor tehnice ale acestor execuţii. Considerăm că prin aceste tipuri de execuţii se evită traumatismul membrului superior simultan cu optimizarea evoluţiei apărătorului (Uke) în concurs. Această sistematizare reprezintă o noutate şi un bagaj suplimentar tehnico-tactic la îndemâna apărătorului (Uke), constituind esenţa conţinutului programei experimentale.

Aplicarea programei experimentale în procesul de antrenament la judoka pubertari 12-14 ani (Conţinutul capitolului 4) Pentru verificarea ipotezei de lucru am efectuat experimentul pedagogic şi

totodată am verificat eficienţa modelul experimental propus de noi, prin compararea rezultatelor testărilor iniţiale, intermediare şi finale ale grupelor de cercetare precum şi a rezultatelor competiţionale înregistrate de sportivii cercetaţi Programa experimentală propusă de noi se aplică pe două planuri diferite, constituite pe criteriul progresiei cunoştinţelor şi deprinderilor. Astfel, mai întâi s-a urmărit îndeplinirea cerinţelor ce vizează disponibilitatea fizică a subiecţilor şi abea apoi s-au predat procedeele de cădere competiţională. Această a doua etapă a constat în predarea descompusă a elementelor tehnice de răsucire ventrală după care s-au abordat execuţiile globale de învăţare, consolidare şi perfecţionare a întoarcerilor ventrale (căderile competiţionale) ca urmare a procedeelor de proiectare a adversarului. Mijloacele de pregătire ce compun programa experimentală pot fi sintetizate în următoarele planuri: .1. Planul pregătirii fizice de formare a deprinderilor necesare executării eficiente a căderilor competiţionale. Acesta cuprinde: .

• Exerciţii pentru formarea şi perfecţionarea capacităţii de coordonare; .

• Exerciţii pentru aprecierea preciziei mişcărilor în spaţiu; .

• Exerciţii pentru îmbunătăţirea funcţiei aparatului vestibular; .

• Exerciţii pentru diferenţierea gradului de încordare musculară. .2. Planul pregătirii tehnice de aplicare a căderilor competiţionale. Acesta cuprinde: .

• Însuşirea complexă a căderilor tradiţionale (dorsale); .• Însuşirea căderilor competiţionale. La rândul lor acestea cuprind: a. o Exerciţii simple specifice pentru formarea abilitaţilor tehnice de răsucire ventrală; b. o Exerciţii complexe pentru învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea abilităţilor tehnice de răsucire ventrală, în situaţii de luptă specifică.

Planificarea componentelor programei experimentale nu a necesitat eforturi speciale de implementare în cadrul structurii antrenamentului, deoarece acestea satisfac simultan atât problematica prevenirii traumatismelor cât şi cerinţele pregătirii sportive de ansamblu.

Pentru aplicarea programei experimentale s-a desfăşurat experimentul pedagogic. În acest sens au fost selecţionaţi 28 de subiecţi care au fost repartizaţi în 2 grupe, 14 în grupa experimentală şi 14 în grupa martor. Ei au fost testaţi iniţial (etapa I), intermediar (etapa II) şi final (etapa III) pe parcursul unui ciclu anual de pregătire, la 8 indicatori ai pregătirii fizice, 7 indicatori ai pregătirii tehnico-tactice şi 2 indicatori ai capacităţii funcţionale. În cadrul pregătirii fizice, grupa experimentală a înregistrat o superioritate semnificativă statistic atât în cadrul testărilor intermediare cât şi finale, la coordonare segmentară şi precizie în mişcări. În cazul coordonării generale, a încordărilor musculare, a mobilităţii articulare şi elasticităţii musculare, a echilibrului static şi a celui dinamic precum şi a susţinerii unor eforturi specifice s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic în favoarea grupei experimentale, numai la testările finale ale experimentului pedagogic (p<0.05 şi p<0.01). Rezultatele testărilor fizice sunt prezentate comparativ pe grupele de cercetare şi etapele cercetării în tabelul 4.

Privind rezultatele prezentate în tabelul 5 (progresul realizat de grupele de cercetare între etapa I şi etapa III) se remarcă o evoluţie generalizată a indicatorilor pregătirii fizice ale ambelor grupe pe parcursul desfăşurării experimentului, ceea ce demonstrează în primul rând veridicitatea concluziilor rezultate din analiza datelor literaturii de specialitate, respectiv că vârsta pubertară prezintă o antrenabilitate crescută. Astfel se confirmă concluzia că, dezvoltarea biologică a subiecţilor puberi, asigură progresul în pregătirea

sportivă. Pe de altă parte putem considera că şi programa tradiţională de instruire (aplicată grupei martor), contribuie la îmbunătăţirea parametrilor pregătirii fizice la vârsta pubertară.

Tabelul 4 Rezultatele testărilor pregătirii fizice - experimentul pedagogic OBIECTIVUL Etapa Grupa TESTĂRII experiment x±δ Coordonare I 3.71±0.61 segmentară (puncte) II 3.92±0.73 III 4.21±0.57 Coordonare I 402.14±62.90 generală (º) II 418.57±46.71 III 440.00±33.28 Precizia I 2.14±0.36 mişcării (puncte) II 3.50±0.65 III 3.78±0.80 Încordări I 3.42±0.85 musculare (puncte) II 3.78±0.80 III 4.28±0.72 Mobilitate I 55.92±5.21 articulară şi elasticitate II 57.71±5.59 musculară

Grupa martor x ± δ

t

p

3.50±0.75

0.812

>0.05

3.21±0.89 2.307 3.07±0.82 4.271 407.14±50.60 0.231

<0.05 <0.01 >0.05

411.42±46.38 0.406 408.57±42.76 2.170 2.21±0.42 0.473

>0.05 <0.05 >0.05

2.85±0.66 2.92±0.82

2.625 2.808

<0.05 <0.01

3.35±0.84

0.219

>0.05

3.50±0.75 3.71±0.72

0.955 2.094

>0.05 <0.05

57.57±5.65

0.803

>0.05

57.57±5.13

0.069

>0.05

(centimetri) Echilibru static (secunde) Echilibru dinamic (puncte) Circuit de eforturi specifice F-R (secunde)

III I

61.78±3.53 24.71±8.23

57.92±5.07 22.35±3.79

2.337 0.974

<0.05 >0.05

II III

27.14±7.04 31.14±7.20

24.21±6.30 24.64±3.95

1.160 2.961

>0.05 <0.01

I

3.21±1.12

3.28±1.20

0.159

>0.05

II III

3.35±0.92 4.21±0.69

3.14±0.86 3.21±0.69

0.623 3.834

>0.05 <0.01

I

91.50±4.98

92.92±5.07

0.747

>0.05

II

85.14±5.08

87.07±4.84

1.029

>0.05

III

81.14±5.02

87.35±5.19

3.217

<0.01

Tabelul 5 Evoluţia rezultatelor pregătirii fizice pe parcursul experimentului pedagogic OBIECTIVUL TESTĂRII Coordonare generală (º) Precizia mişcării (puncte) Încordări musculare (puncte) Mobilitate articulară

GRUPELE DE CERCETARE Experimentală

t

p

3,050

<0.01

Martor Experimentală

0,268 8,251

>0.05 <0.01

Martor Experimentală

3,237 4,837

<0.01 <0.01

Martor Experimentală

2,687 5,767

<0.05 <0.01

şi elasticitate musc. (cm.)

Echilibru static (sec.)

Circuit de eforturi specifice F.R. (secunde)

Martor

0.891

>0.05

Experimentală

3,198

<0.01

Martor Experimentală

2,828 6,651

<0.01 <0.01

Martor

7,948

<0.01

Din tabelul 5 lipsesc înregistrările testărilor referitoare la coordonarea segmentară precum şi cele referitoare la testarea echilibrului dinamic, datorită faptului că testările au fost efectuate prin probe diferite în cadrul etapelor experimentului.

Pregătirea tehnico-tactică a fost verificată prin testare având în vedere următorii indicatori: acurateţea tehnică, intervalul de atac, siguranţa atacului, siguranţa apărării, diversitatea tehnică, eficienţa şi rezultatul sportiv. Parametrii pentru aceşti indicatori au fost înregistraţi în urma participării sportivilor la competiţii individuale naţionale, prin analiza stenogramelor de concurs şi a înregistrărilor video, pentru fiecare sportiv în parte. Toţi indicatorii prezentaţi sunt în legătură strânsă cu problematica optimizării căderilor competiţionale, contribuie la previnirea accidentelor ce produc traumatisme ale membrului superior şi totodată optimizează evoluţia judoka în concurs.

Au fost obţinute trei secţiuni de date: primul set, numit de noi testarea iniţială, a fost obţinut cu ocazia participării sportivilor în Campionatul Naţional Individual din perioada aprilie-mai 2001 (fazele judeţeană, zonală şi finală); al doilea set, testarea intermediară, a fost constituit pe baza participării sportivilor la Campionatul Naţional pe Echipe, (pentru sportivii care nu au făcut parte din

echipă, s-au luat în calcul întâlnirile din cadrul selecţiei pentru formarea echipei) şi două competiţii amicale, cele trei competiţii fiind organizate în perioada oct.-dec.2001; al treilea set de date, corespunzător testării finale, a fost recoltat în urma participării sportivilor în Campionatul Naţional Individual – 2002.

La toţi indicatorii cercetaţi s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic în favoarea grupei experimentale, în finalul experimentului (p<0.05 şi p<0.01), iar în privinţa siguranţei atacului precum şi a raportului punctelor câştigate şi pierdute au apărut aceste diferenţe chiar din etapa intermediară a experimentului pedagogic.

Rezultatele statistice ale testărilor tehnico-tactice sunt prezentate comparative, pe grupele de cercetare şi etapele cercetării, în cadrul tabelului 6.

Tabelul

6

Rezultatele

testărilor pregătirii tehnico-tactice-experimentul pedagogic OBIECTIVUL Etapa Grupa TESTĂRII experiment x±δ Acurateţe I 2.71±0.72 tehnică (puncte) II 3.28±0.61 III 3.92±0.73 Interval de atac I 29.42±2.92 (sec.)

II 28.78±3.19 III 23.35±3.87 Siguranţa I 51.28±6.52 atacului (atacuri %) II 56.07±5.03

Grupa martor x ±δ

t

p

2.85±0.77 0.496

>0.05

2.92±0.73 1.415 3.35±0.64 2.196 29.21±2.99 0.188

>0.05 <0.05 >0.05

30.50±4.07 1.244 29.21±3.26 4.333 49.14±7.93 0.779

>0.05 <0.01 >0.05

50.92±5.38 2.616

<0.05

Siguranţa apărării (acţiuni tehnice %) Diversitatea tehnică (nr. procedee) Raportul punctelor câştigate şi pierdute (puncte) Rezultat sportiv (puncte)

III I

60.71±6.14 52.85±5.50 3.567 60.00±7,41 57,78±7,24 0.801

<0.01 >0.05

II

62.50±6.93 57.78±6.05 1.919

>0.05

III I

81.57±10.81 68.28±6.66 3.916 3.78±1.36 4.28±1.38 0.965

<0.01 >0.05

II III I

4.14±0.94 6.35±1.15 2.46±1.10

4.00±1.17 0.349 5.28±1.20 2.408 1.92±0.94 1.396

>0.05 <0.05 >0.05

II

2.97±0.78

2.34±0.60 2.395

<0.05

III I

3.47±0.59 9.35±3.10

2.78±0.35 3.763 9.07±2.92 0.246

<0.01 >0.05

II III

10.35±3.97 9.07±2.92 0.971 12.57±3.00 10.28±2.30 2.266

>0.05 <0.05

Evoluţia rezultatelor testărilor tehnico-tactice de-a lungul experimentului (progresul înregistrat de fiecare grupă în parte între etapele I şi III de testare) sunt prezentate în cadrul tabelului 7. Privind aceste rezultatele se remarcă ca şi în cazul testărilor fizice o evoluţie generalizată a performanţelor ambelor grupe pe parcursul desfăşurării experimentului. Se confirmă astfel şi la nivelul pregătirii tehnico-tactice antrenabilitatea crescută a vârstei pubertare. De asemenea se poate aprecia că şi programa tradiţională de instruire (aplicată grupei martor), contribuie la îmbunătăţirea parametrilor pregătirii tehnico-tactice, însă într-o măsură mai scăzută comparativ cu programa

experimentală.

Tabelul 7 Evoluţia rezultatelor pregătirii tehnico-tactice ale fiecărei grupe pe parcursul experimentului OBIECTIVUL TESTĂRII Acurateţe tehnică (puncte) Interval de atac (sec.)

Siguranţa atacului (atacuri %) Siguranţa apărării (acţiuni tehnice %) Diversitatea tehnică (nr. procedee) Raportul punctelor câştigate şi pierdute (pct.)

Rezultat sportiv (puncte)

GRUPELE DE CERCETARE Experimentală

t

p

4,050

<0.01

Martor Experimentală

2,876 4,164

<0.05 <0.01

Martor Experimentală Martor Experimentală

0 3,862 3,856 6,285

<0.01 <0.01 <0.01

Martor Experimentală

3,110 5,146

<0.01 <0.01

Martor Experimentală

2,081 3,741

<0.05 <0.01

Martor Experimentală

4,044 3,193

<0.01 <0.01

Martor

2,645

<0.05

Rezultatele testărilor fiziologice completează concluziile precedente referitoare la superioritatea programei experimentale în ceea ce priveşte

parametrii efortului specific din judo (tabelul 8).

Tabelul 8 Rezultatele testărilor fiziologice OBIECTIVUL Etapa Grupa TESTĂRII experiment x±δ I II III 8.62±2.00 Testul Ruffier 7.56±1.15 3.53±0.86 I II III 11.69±1.95 Indicele Dorgo 9.92±1.67 4.91±1.59

Grupa martor x ±δ 9.04±1.62 8.22±1.45 5.95±1.32 11.34±1.84 10.44±1.77 6.54±0.91

t

0.610 1.334 5.747 0.488 0.799 3.329

p

p>0.05 p>0.05 p<0.01 p>0.05 p>0.05 p<0.01

Concluziile experimentului pedagogic au arătat că programa experimentală propusă de noi asigură însuşirea de către judoka pubertari a unor modalităţi de cădere competiţională, cu efecte benefice în prevenirea accidentelor membrului superior şi totodată a ameliorat capacitatea de performanţă a subiecţilor.

CONCLUZII 1. 1. În urma analizării datelor din literatura ştiinţifico-metodică, reiese că judo, ca sport de luptă, expune practicanţii la producerea de accidente - în special traumatisme - prin contactul direct, manifestarea capacităţilor de forţă, a acţiunilor de proiectare-cădere, precum şi a altor manifestări complexe determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă de producerea accidentelor din judo, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv. În cadrul pregătirii tehnice se evidenţiază studiul complex al căderilor, ca o modalitate eficientă de prevenire a unor tipuri de accidente ce determină traumatisme.

2. 2. Cercetările prealabile au evidenţiat o mare discrepanţă între conţinutul

antrenamentelor şi aplicabilitatea lui în concurs. În timp ce în antrenamente se repetă cu prioritate căderile dorsale, în competiţii acestea sunt evitate de către toate categoriile de judoka, în încercarea de a minimiza numărul punctelor pierdute. De multe ori aceste încercări sunt nereuşite, rezultând, de regulă, accidente ale membrului superior, cercetate de noi în studiul biomecanic al căderilor defectuoase.

3. 3. Pentru evitarea situaţiilor de accidentare-traumatizare a membrului superior, se impun a fi repetate, în cadrul antrenamentelor, tehnicile de cădere competiţională. În prezent, acestea nu sunt cunoscute, sistematizate şi, implicit, nici predate sportivilor - aspecte la care se referă cercetarea de faţă.

4. Experimentul pedagogic a scos în evidenţă faptul că însuşirea de către judoka pubertari a tehnicilor de cădere competiţională ameliorează multe abilităţi necesare efectuării în siguranţă a diferitelor tipuri de cădere, prevenind astfel, pe termen lung, producerea unor accidente sportive ale membrului superior şi, totodată, optimizează evoluţia judoka în concurs. Laturile pregătirii fizice care ameliorează producerea accidentelor sportive şi care au înregistrat îmbunătăţiri semnificative prin aportul programei experimentale, au fost: coordonarea segmentară şi generală, preciziei mişcării, controlul încordărilor musculare, mobilităţii articulare şi elasticităţii musculare, echilibrului static şi dinamic. Laturile pregătirii tehnico-tactice care au legătură cu producerea accidentelor şi care au fost îmbunătăţite prin intermediul aplicării programei experimentale au fost: acurateţea şi diversitatea execuţiilor, atacul, apărarea, precum şi economia punctelor şi a rezultatului sportiv concret. Toţi indicatorii enumeraţi mai sus au desemnat superioritatea grupei experimentale în raport cu cea martor, la praguri de semnificaţie de p<0.01 şi p<0.05.

4. 5. Modelul de prevenire a accidentelor propus de noi vine să îmbogăţească nivelul de cunoştinţe tehnice ale practicanţilor de judo, alături de o dezvoltare superioară a preparării fizice, în timp ce măsurile de prevenire tradiţionale se concretizează de regulă prin restricţionări sau limitări de acţiuni pe diferite planuri legate de activitate şi manifestare sportivă.

5. 6. Întreg ansamblul de măsuri de prevenire a accidentelor sportive, se

impun a fi luate pe mai multe planuri de activitate, subordonate desfăşurării şi conducerii antrenamentului sportiv (a se vedea anexa 8). Punerea în practică a acestor măsuri aduce în prim plan antrenorul ca responsabil a patru tipuri diferite de activitate: instruirea sportivă, educarea sportivilor, organizarea activităţii şi conducerea acesteia. Îndeplinirea acestor sarcini de către antrenor face trimitere la pregătirea lui multilaterală sau la necesitatea existenţei echipei de specialişti pe lângă echipa sportivă

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE • Cercetarea de faţă demonstrează că, printr-o atenţie specială acordată căderilor, se pot preveni o categorie reprezentativă de accidente de la nivelul membrelor superioare, specifice judoului. Chiar dacă modelul propus de noi se referă prioritar la efectuarea căderilor competiţionale (ventrale), precizăm că nu dorim sub nici o formă să minimalizăm importanţa căderilor tradiţionale (dorsale), care, în viziunea noastră, reprezintă incontestabil cea mai sigură metodă de a cădea. De aceea, programa experimentală propune şi un subcapitol care optimizează efectuarea căderilor tradiţionale (C.T. 1-5), oferind specialiştilor şi practicanţilor mijloace atractive de perfecţionare a acestora. .

• Propunerea însuşirii tehnicilor de cădere competiţională la vârsta pubertăţii s-a făcut pe baza faptului că, la această vârstă, capacităţile motrice prezintă multă plasticitate, iar tehnica de bază a judoului a fost deja însuşită. La prima impresie aceste tehnici de evitare a căderilor pe spate pot fi incluse în ansamblul tehnicilor specifice eşalonului de seniori concomitent cu abordarea performanţelor superioare. Există însă argumente importante pentru predarea lor mai devreme, pe baza analizei vârstelor propice dezvoltării capacităţilor vizate.

Astfel, dacă se acceptă faptul că tehnicile de bază ale atacului trebuie predate şi însuşite la vârsta şcolară, nu vedem de ce tehnicile de apărare si prevenire a căderilor defectuoase ar fi predate cu mult mai târziu! Considerăm, astfel, necesară parcurgerea succesiunii tradiţionale de predare a tehnicii judoului la

vârstă şcolară mică, urmată, îndeaproape, de predarea acestui capitol de însuşire a căderilor competiţionale. Considerăm astfel că, perfecţionarea acestor tehnici va fi făcută simultan cu atingerea performanţelor sportive superioare, la vârsta junioratului şi senioratului. .

• Aplicarea mijloacelor de antrenament B.1-6 (efectuarea căderilor competiţionale ca urmare a procedeelor tehnice), necesită o atenţie sporită din partea antrenorilor. Acestea se aplică respectând următoarea succesiune metodică: explicare, demonstrare a tehnicii globale; primele execuţii pe fiecare parte se vor face cu viteză foarte mică şi cu protecţie maximă; creşterea vitezei se va face progresiv; execuţiile cu viteze maximale, vor fi efectuate de către atacant cu înălţimi cât mai mari ale procedeelor de atac, asigurând apărătorului un timp şi un spaţiu suplimentar, care vor fi folosite pentru o corectă răsucire spre partea ventrală a corpului; După însuşirea căderilor competiţionale, ca urmare a repetării lor de pe loc şi din deplasare, se poate trece la etapele tactice de însuşire a acestora, iar apoi la efectuarea unor secvenţe de luptă cât mai aproape de parametrii de concurs (Randori şi Shiai). .

• Deoarece aceste execuţii pot perfecţiona şi controlul din partea atacantului (de a nu permite apărătorului să evite căderea pe spate), pentru evitarea situaţiilor de accidentare (când ambii sportivi pot încerca execuţii optimale), prioritate absolută va avea execuţia apărătorului. Aşadar atacantul va înlesni şi asigura, în permanenţă, căderea apărătorului, prin execuţii cu amplitudini cât mai mari, evitarea căderii peste adversar şi cedarea forţei ori de câte ori este cazul.

• Abordarea superficială a oricărei faze a învăţării, sau grăbirea nejustificată a predării tehnicilor competiţionale, fără o corectă preparare fizică sau fără însuşirea temeinică a mecanismelor acestor procedee tehnice, vor putea provoca accidentări sportivului proiectat. Astfel, se va putea ajunge la situaţia nedorită de a încerca promovarea unui program de prevenire a

accidentelor, iar în cadrul aplicării lui să se producă accidente. De aceea, atragem atenţia că responsabilitatea îndeplinirii etapelor de însuşire a căderilor competiţionale revine exclusiv antrenorului, singurul în măsură să decidă trecerea de la o etapă la alta, pe baza nivelului de însuşire de către judoka a elementelor predate anterior.

Rezultatele investigaţiilor ştiinţifice sunt reflectate în următoarele publicaţii: 1. 1. Roşu Daniel - Tipologia accidentelor din judo //,,Condiţionarea medicală şi psiho-socială a performanţei şi a stării de sănătate”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice - Piteşti, 1999, P. 35-38.

2. 2. Roşu Daniel - Descrierea accidentelor din judo după criteriul localizării anatomice //,,Condiţionarea medicala şi psiho-socială a performanţei şi a stării de sănătate”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice - Piteşti, 1999 - P. 38-41.

3. 3. Roşu Daniel - Prevenirea accidentelor la judoka copii //,,Cultura fizică: Problemele ştiinţifice în domeniul învăţământului şi sportului”, Materialele Conferinţei Ştiinţifice ale Doctoranzilor:- I.N.E.F.S. Chişinău, 2000 - P. 246249.

4. 4. Roşu Daniel - Studiu asupra accidentelor din judo, raportate la vârsta practicanţilor.-,,Studii şi cercetări în educaţie fizică, antrenament sportiv şi activitate psiho-medică”, Simpozion Naţional - Piteşti, 2000, - P. 280-283.

5. 5. Roşu Daniel - Cercetarea condiţiilor de producere a 77 de traumatisme osteoarticulare la judocani //,,Cultura fizică: Problemele ştiinţifice în domeniul învăţământului şi sportului”, Materialele Conferinţei Ştiinţifice ale Doctoranzilor -I.N.E.F.S. Chişinău, 2002 - P. 224-226.

6. 6. Roşu Daniel - Studiu comparativ asupra capacităţilor judocanilor cu indici diferiţi de accidentare //,,Cultura fizică: Problemele ştiinţifice în domeniul

învăţământului şi sportului”, Materialele Conferinţei Ştiinţifice ale Doctoranzilor - I.N.E.F.S. Chişinău, 2002 - P. 226-228.

7. 7. Roşu Daniel - Construcţia modelului matematic pentru căderile defectuoase din judo // Revista Citius Altius Fortius, nr 1-iunie 2003 Universitatea din Piteşti, 2003 - P.93-99.

8. 8. Roşu Daniel – Model tehnic al căderilor competiţionale în judo // Curricula Specifică Învăţământului Superior, Partea I , Conferinţa internaţională- Piteşti, 2003 - P. 136-141.

9. 9. Roşu Daniel – Dezvoltarea capacităţii de cădere competiţională // Curricula Specifică Învăţământului Superior, Partea I, Conferinţa internaţională - Piteşti, 2003 – P. 148-153.

10.Roşu Daniel – Efectele aplicării unei programe experimentale de însuşire a căderilor competiţionale, la judoka pubertari de 12-14 ani // Revista Citius Altius Fortius, Universitatea din Piteşti, , nr 1/2004, I.S.S.N. 1582-8138, P 41 46.

Din tema tezei au fost făcute comunicări ştiinţifice: Rezultatele parţiale şi finale ale cercetării noastre au fost prezentate şi publicate la Conferinţele ştiinţifice din Chişinău (2000 - 2003) şi Piteşti (1999-2003). Au fost publicate 14 lucrări în materialele conferinţelor şi simpozioanelor.

REZUMAT Teza „Optimizarea căderilor competiţionale în prevenirea accidentelor ce afectează membrele superioare, la judoka pubertari (12-14 ani)” este destinată

perfecţionării procesului de pregătire sportivă prin argumentarea teoretică şi experimentală a unei programe de prevenire a macrotraumatismelor membrelor superioare la judoka pubertari.

Cercetările prealabile demonstrează, că majoritatea accidentelor sportive la judoka de diferite vârste se produc asupra membrelor superioare, în urma acţiunilor de proiectare-cădere. Mijlocul cel mai eficient de prevenire a acestor accidente, reiese a fi însuşirea tehnicii căderilor competiţionale. În metodica tradiţională de însuşire a judoului, căderile cele mai frecvente sunt efectuate pe partea dorsală a corpului. Acestea sunt folosite şi perfecţionate cu prioritate în antrenamente, dar sunt evitate în concurs, în scopul minimizării punctajului. În tentativa de evitare a căderilor dorsale sportivii pot accidenta.

Alternativa propusă şi demonstrată de prezenta cercetare este de însuşire a unor tehnici noi de cădere (numite de noi competiţionale) care, aplicate în antrenamente şi concursuri, să prevină accidentările membrelor superioare şi să optimizeze evoluţia de concurs.

Aplicarea metodicii experimentale propusă de noi a contribuit la creşterea nivelul tuturor indicatorilor pregătirii fizice, tehnico-tactici şi funcţionali, care influenţează producerea accidentelor sportive.

Rezultatele cercetărilor pot fi folosite în perfecţionarea pregătirii sportive a judoka de performanţă în cadrul Cluburilor Specializate, precum şi ca material ştiinţifico-metodic în învăţământul superior de profil sportiv.

Cuvinte cheie: Antrenament sportiv, pregătire tehnică, judoka pubertari, căderi competiţionale, prevenire accidente, membrul superior.