Judo-1

ANA-MARIA POP

JUDO ﾃ始drumar metodic

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP ANA-MARIA JUDO. Îndrumar metodic/ Ana-Maria Pop Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005 84 p.; 20,5 cm Bibliogr.

ISBN 973-725-206-3 796.853.23

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

Universitatea SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ANA-MARIA POP

JUDO Îndrumar metodic

Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti, 2005

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

CUPRINS

Cuvânt înainte ……………………………..………………………….. 11 1. SCURT ISTORIC ………………………………………………….. 13 2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE …………………………………

2.1. Costumul de judo (judogi) ……………………………………….. 17 2.2. Suprafata de luptă (tatami)…………….………………………….. 18 2.3. Platforma ……………………………………………………….… 18 3. NOŢIUNI DE IGIENĂ …………………………………………….. 19 4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ …………………………………………… 20 4.1. Salutul (ritzurei) ……………………….……………………….…

4.2. Priza ………………………………………...…..………………...

4.3. Poziţia fundamentală (shizen-tai) ……………………….………..

4.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a poziţiei fundamentale (shinzen-tai) ..………………………………………………

4.4. Descrierea deplasării pe saltea (shintai) .………………………….

4.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a deplasării (shintai) ….

22 25 26

5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI ……………………….

28

5.1. Utilizarea raţională a forţei …….…………………………………

5.2. Descrierea dezechilibrării adversarului (kuzushi) ……………….

5.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a dezechilibrării adversarului (kuzushi) ……………………………………..

5.3. Deschiderea tehnică a căderilor (ukemi) ………………………….

5.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a căderilor (ukemi) …..

20 21 22

28 28 31 32 36 5

Universitatea SPIRU HARET

6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTĂ ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA) ………………..……………………

6.1. De-ashi-barai (măturarea piciorului care înaintează) .…………….

6.1.1. Succesinea metodică de învăţare a procedeului de-ashi-barai ……………….………………………………

6.2. Uki-goshi (aruncarea peste şold) …………………………………

6.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului uki-goshi …………………………………………………..

6.3. O-soto-gari (secerarea mare exterioară) ….………………………

6.3.1. Succesiunea metodică de în văţare a procedeului o-soto-gari …………………………………………………

6.4. O-goshi (Aruncarea mare peste şold) ………...………………….

6.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic o-goshi …………...………………………………………...

6.5. O-uchi-gari (secerarea mare interioară) …………………………..

6.5.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic o-uchi-gari ……..……………………………………

6.6. Ippon-seoi-nage (aruncarea peste umăr) ………………………….

6.6.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic ippon-seoi-nage ……..……………………………………..

6.7. Ko-soto-gari (secerarea mică interioară) ………………………….

6.7.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic ko-soto-gari ………………………………………………..

6.8. Tai-otoshi (răsturnarea corpului) …………….……………….

6.8.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic tai-otoshi ………….………………………………………..

6.9. Tomoe-nage (aruncarea în cerc) …………….……………………

6.9.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic tomoe-nage ……...…………………………………………

6 Universitatea SPIRU HARET

37 39 40 40 41 41 43 43 44 44 45 46 47 47 48 49 50 50 51

7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL KATAME-WAZA ……………………………

52

7.1. Osae-komi-waza (tehnica imobilizăriloe la sol) ………………….

7.1.1. Kesa-katame (fixarea laterală) …………………………….

7.1.1.1. Sucesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic kesa-katame ………………………………..

7.1.2. Kami-shiho-gatame (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire) ………….……….……………..

7.2. Kansetzu-waza (tehnica articulară) ………..……………………..

7.2.1. Juji-gatame (acţiunea în cruce asupra braţului întins) …….

7.2.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic juji-gatame ………………………………...

7.2.2. Ude-gatame (controlul braţului întins) ….…………………

7.3. Shime-waza (tehnica ştrangulărilor) …………....………………...

7.3.1. Kata-juji-jime (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) ….

7.3.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic kata-juji-jime ……………………………...

7.3.2. Okuri-eri-jime (ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune) ………………………….…………………..

53 53 54 54 55 55 56 57 57 57 58 58

8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ANTRENAMENTULUI ÎN JUDO ……………………………….

60

8.1. Pregătirea fizică …………………….…………………………….

8.2. Pregătirea tehnică …………………………………………………

8.3. Pregătirea tactică ………………….………………………………

8.4. Pregătirea psihologică ……………….……………………………

8.5. Pregătirea teoretică ………………………………………………..

60 71 72 72 73

9. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO, bazată pe centuri colorate ………………………….………………

74

10. CONSPECTUL DE LECŢIE …………………………………….

76

11. SISTEME DE DESFASURARE A UNEI COMPETITII ………..

81

Bibliografie …………………………………………………………...

83 7

Universitatea SPIRU HARET

8 Universitatea SPIRU HARET

Judoka ANA MARIA POP – multipla campioană a României, a părăsit tatam-ul competiţional pentru a urca pe treptele ştiinţei sportului.

Ca asistent universitar şi arbitru de judo, autoarea îndrumarului metodic îşi valorifică talentul şi experienţa din competiţii la catedra universitară de unde va forma noi generaţii de specialişti în arta supleţii JUDO. Autoarea dovedeşte multă cutezanţă, fondată pe o bogată experienţă practică, ca sportivă de performanţă.

Tratarea şi prezentarea clasificării tehnice şi a consideraţiilor generale asupra antrenamentului modern în judo se realizează prin exemplificarea cu claritate a cerinţelor impuse de pregătirea fizică, tactică, psihologică şi teoretică a judoka.

Aprofundarea fiecărui aspect prezentat în acest îndrumar metodic se constituie un stimul în depistarea unor noi obiecţii pentru viitorii specialişti din judo.

Lucrarea poate constitui şi un model de abordare ştiinţifică prin care autoarea a realizat explicit şi competent o succintă şi accesibilă prezentare a judo-ului.

Considerentele menţionate, mă determină să recomand lucrarea de faţă studenţilor, antrenorilor şi tuturor celor care au tangenţă cu învăţarea şi predarea judo-ului.

Prof. Anton Muraru – antrenor emerit – 8 Dan K.D.K.

9 Universitatea SPIRU HARET

10 Universitatea SPIRU HARET

CUVÂNT ÎNAINTE

Am elaborat acest îndrumar metodic pentru studenţii facultăţilor de educaţie fizică şi sport, în baza studiului normelor şi cursurilor de specialitate şi a experienţei dobândite de-a lungul anilor în sportul de performanţă.

Obiectivul acestui îndrumar metodic este pregătirea practico-metodică individuală a studenţilor în vederea învăţării procedeelor tehnico-tactice de bază din judo, cât şi pregătirea teoretică a lor pentru cunoaşterea judo-ului în forma lui competiţională şi sportivă. Îndrumarul metodic însumează cunoştinţele necesare în probleme de judo, pentru un profesor de educaţie fizică.

Clasificarea procedeelor tehnice din lupta în picioare (Nage-Waza) şi a procedeelor tehnice din lupta la sol (NeWaza), cât şi succesiunea metodică de învăţare a procedeelor din aceste două grupe corespund noutăţilor apărute în tehnica modernă.

Autoarea

11 Universitatea SPIRU HARET

12 Universitatea SPIRU HARET

1. SCURT ISTORIC

Judo-ul este o artă marţială creată în 1882 de Jigoro Kano (18601938) ca o replică modernă a Jiu Jutsu-lui, prin sinteza celor mai eficiente şi mai puţin periculoase procedee tehnice de luptă, în dorinţa de a conserva valoarea educativă a tradiţiilor de luptă.

Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu , veche şcoală de Ju Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke, iar după moartea acestuia, în 1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu. În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de antrenament) în templul Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe Saigo Shiro, Yomoshito Yoshiachi, Yokahoma Sakuijiro şi Tairo Shiro căruia i se conferă prima centură neagră în 1883.

Jigoro Kano predă în Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe care o numeşte Judo Kodokan. Profesorul Jigoro Kano scria în 1898 N-am studiat Jiu Jitsu numai pentru faptul că-l găseam interesant, ci şi pentru faptul că-l consideram mijlocul cel mai eficient pentru educarea corpului şi spiritului. De aceea l-am popularizat pretutindeni. Era, însă necesar să modific vechiul Jiu-Jitsu pentru a-l face accesibil tuturor, căci vechiul stil nu a fost prevăzut şi nici imaginat pentru educaţia fizică şi morală sau pentru cultura intelectuală. Acestea sunt aspectele pozitive ale metodei mele faţă de vechiul Jiu-Jitsu , conceput exculsiv pentru luptă.

Jigoro Kano îşi perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un caracter universal. După primul Go Kyo (cele cinci forme – o grupare a celor mai reprezentative procedee tehnice de Judo în cinci clase disticte), formulat în 1895, urmează noul Go Kyo, în 1921.

Ca recunoaştere a activităţii sale intense – conferinţe, turnee de popularizare şi chiar demonstraţii în Japonia şi în străinătate – Jigoro Kano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul Japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional. În 1922 ia fiinţă Societatea Culturală Kodokon, care contribuie la transformarea Judo-ului într-o artă marţială naţională. Primele campionate ale Japoniei au loc în 1934.

13 Universitatea SPIRU HARET

Judo devine disciplină olimpică în anul 1964, când au loc Jocurile Olimpice de la Tokyo, primul campion olimpic fiind olandezul Anton Geesink.

Un rol important în promovarea Judo-ului l-a avut generalul Virgil Bădulescu – directorul ONEF, care reuşeşte în 1928 să îl aducă în România pe profesorul şi diplomatul japonez Ishiguro Keishichi 5 doni. Isiguro Keishichi predă studenţilor de la ONEF timp de 3 luni un curs complet de Judo şi formează, ca instructor, pe tânărul locotenent Emilian Teacă. În aprilie 1929, profesorul Ishiguro Keishichi revine la ONEF şi timp de o lună predă cunoştinţe noi în domeniul Judo Nage No kata. La sfârşitul cursului şi examenului, căpitanul Emilian Teacă, obţine centura neagră 1 don, ceilalţi cursanţi primind diferite gradaţii după modelul japonez.

Teacă a rămas responsabil al cursului de Judo până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. În perioada premergătoare a războiului, în diferite oraşe din ţară, foştii studenţi la ONEF au organizat întâlniri, popularizând cele învăţate la cursul de Judo. În 1948, profesorul de educaţie fizică Vasile Gotelet, având funcţie în OSP (oficiul şcolar şi primărie), al cărui preşedinte este Ioan Simion, îl ajută să înfiinţeze un cerc de Judo la Clubul „Dinamo” Cotroceni. Cercul este frecventat de elevii şcolii profesionale, care participă la mai multe demonstraţii organizate (până în 1951) arbitru fiind Vasile Gotelet.

Profesorul Florin Frazzei (elevul lui V. Orăşeanu), împreună cu prof. Anton Ionescu încep să predea oficial Judo în liceele Spiru Haret şi Caragiale din Capitală. În 1962 se înfiinţează comisia de Judo (în cadrul Consiliului Municipal pentru Educaţie Fizică şi Sport), coordonată de Federaţia de Lupte. Comisia Municipală de Judo din Bucureşti, organizează în incinta patinoarului artificial o întâlnire internaţională între echipa franceză de Judo (FSGT) şi echipele de tineret ale capitalei (E. Malschi, Z. Mocridin şi M. Sârbu – categoria uşoară, V. Maier, Şt. Iancu, I. Muşuroiu – categoria mijlocie şi V. Şerban – categoria grea). Principalii promotori ai acestei întâlniri au fost profesorii: Vasile Gotelet, Florian Frazzei şi Ioan Avram. Vasile Gotelet a arbitrat pentru prima dată o întâlnire internaţională. În 1963 are loc turneul internaţional de judo la care participă echipele: Bucureşti A, Bucureşti B şi selecţionata FSGT (Franţa), care se termină cu scorul de 7-3 în favoarea echipei bucureştene (A) având 14 Universitatea SPIRU HARET

componenţa: V. Şerban, C. Bogdan, Gh. Muşuroi, S. Marinescu, V. Mayer, E. Malski şi R. Şaramed, J. Pouillard, conducătorul echipei franceze, a declarat: „ Bucureştenii au fost mai buni decât anul trecut.

Ne-au depăşit prin viteza şi rezistenţa lor. Mi-a plăcut cel mai mult Bogdan, pune mai puţin preţ pe forţă, dovedindu-se un bun tehnician”.

Apar noi echipe de Judo: „Politehnica” Braşov (Instructor Nicolae Purţuc), „Politehnica” Iaşi (instructor Vlad Grigore Saşcu), Sibiu (antrenor Ovidiu Bucur), Roman (instructor Vasile Şerban), „Politehnica” Bucureşti (antrenor Ion Herman), „Medicina” Iaşi (instructor Mircea Purţuc). Între 3-5 octombrie 1965, la Mediaş, sub egida Comisiei de Judo a Municipiului Bucureşti, se organizează Cupa Târnavei şi următorii judoka devin campioni neoficiali ai României: Francisc Gyermety (63 Kg), Târgu Mureş; Ilie Marinescu (70 Kg) – Bucureşti; Răzvan Mihu (80 Kg) – Bucureşti; Sente Werner (93 Kg) – Mediaş; Dumitru Zeamă (+93 Kg) – Bucureşti.

La 21 mai 1968 ia fiinţă Federaţia Română de Judo.

Din biroul federal au făcut parte: general Paul Marinescu (preşedinte), Alexandru Şiperco şi Titus Deac (vicepreşedinţi), Mihai Botez, Florian Frazzei, Ioan Avram, Ovidiu Moţeteanu (membri); Anton Muraru – secretar general; Silviu Urmă şi Ovidiu Bucur antrenori de lot. În perioada 27-30 martie 1969 au loc primele Campionate Internaţionale ale României.

Cele mai bune rezultate obţinute de sportivii români la această discilpină au fost: - medalia de bronz – Arpod Szabo la Campionatul European din 1977 din Germania şi medalia de argint (acelaşi Arpod Szabo) la CE din 1978 de la Helsinki; la Campionatul European din 1979: medalii de bronz obţinute de Nicolae Vlad şi Toma Mihalache. Prima medalie de Aur şi titlul de campion european i-a revenit lui Nicolae Vlad la Campionatul European de la Viena în anul 1980, secondat de Constantin Nicolae şi Mircea Frăţilă (ambii madialiaţi cu bronz). Alte titluri şi medalii de campioni europeni la Judo vor fi cucerite de Constantin Niculae (1981-Debrecen), Mircea Frăţică (1982-Rostock), Ilie Şerban (1984 - Hommer), Mihai Cioc (1987- Paris). Debutul românesc la Campionatul Mondial de Judo se face în anul 1979 la Paris. Sportivii Arpod Szabo şi Constantin Niculaie s-au situat pe locul 5, înaintea multor judoka din ţări cu veche tradiţie.

15 Universitatea SPIRU HARET

În anul 1981 la Campionatul Mondial de Judo din Olanda, judoka Constantin Niculae devine vicecampion mondial la categoria semiuşoară. Campionatul Mondial de la Moscova 1983, sportiva Mircea Frăţică (categ. mijlocie) şi Mihai Cioc (categ. grea) cuceresc medaliile de bronz. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, judoka Mircea Frăţică şi Mihai Cioc obţin medaliile de bronz. Tot bronz va cucerii şi judoka Adrian Croitoru la Campionatul Mondial de la Hamilton, în anul 1993.

Activitatea susţinută de realizări în domeniul judo-ului a fost recompensată prin acordarea titlului de antrenor emerit următorilor: Mihai Botez, Nicolae Bucur, Alexandru Vasile, Sorin Arjera, Ilie Gheorghe, Jacob Codrea, Constantin Bordea, Dorin Gavra, Constantin Nicolae, Nicolae Marinescu, Mihai Felechi, Mihai Brăileanu, Gheorghe Dumbravă, Anton Muraru, Gavril Doudoş, Ştefan Pop, Radu Abălaru, Alexandru Filip şi Ioan Houtin. La dezvoltarea Judoului în ţara noastră au mai contribuit şi alţi antrenori, printre care: Emilian Rabolu şi Ioan Petrof. În 1999, în urma alegerilor, Biroul federal era format din Marius Vizer (preşedinte), Petre Lăzăroiu şi Tache Ştefan (vicepreşedinte), Lazăr Loghin (secretar general), Ioan Ferţe (secretar general), Nicolae Marinescu (director tehnic, antrenor federal), Florin Berceanu, Constantin Bordea, Gelal Feuzi, Emilian Robolu, Ştefan Pop, Ioan Roman, Constantin Savu şi Mihai Ciur (membri). În anul 2000 componenţa Biroului Federal era următoarea: Marius Vizer – preşedinte, Petre Lăzăroiu şi Ştefan Tache – vicepreşedinte, Lazăr Loghin – secretar general, Nicolae Marinescu – antrenor federal. În anul 2000 Marius Vizer este ales preşedintele Uniunii Europene de Judo. În anul 2001, reprezentanţii Judo-ului practicat în România au obţinut: o medalie de argint şi o medalie de bronz, la Campionatul European de seniori, prin Laura Moise şi Ioana Dinea 4 medalii (2 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz), la Campionatul European de Juniori. În anul 2004, Ioana Dinea Aluaş şi Alina Dumitru obţin la Campionatul European de seniori din România, medalia de aur, în acelaşi an la Jocurile Olimpice de la Atena, Alina Dumitru obţine locul 7.

16 Universitatea SPIRU HARET

2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE

2.1. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI) Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă.

Această îmbrăcăminte, reprezintă costumul tradiţional japonez (cu ocazia unei sărbători religioase – gion – din Kzote, oamenii se îmbracă cu astfel de costume şi trag care alegorice).

Pantalonii au întăritură în dreptul genunchilor. Capetele şiretului se află în ambele flancuri şi pentru strângere se trag spre exterior şi se leagă în faţă, introducându-se într-o gaică ce împiedică alunecarea. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între cracul pantalonilor şi picior.

Bluza are croială kimono, cu o cusătură sub mânecă şi flancuri.

Partea superioară este confecţionată dintr-o pânză foarte rezistentă, cu buline în relief şi cusută de partea inferioară, care este din pânză mai subţire, peste care s-au tras romburi, cu ţesături mai groase. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între mâneci şi braţ.

Gulerul şi reverele sunt întărite prin cusături şi umplute cu material moale, în scopul de a nu roade pielea.

Costumul se leagă cu o centură de 4-5 cm lăţime, colorată corespunzător gradului combatantului, va fi legată peste brâu la nivelul taliei cu un nod pătrat, suficient de strânsă pentru a nu lăsa să iasă uşor din centură şi suficient de lungă pentru a înconjura talia de două ori şi să iasă afară din nod 20-30 cm la ambele capete.

Combatantele trebuie să poarte sub bluză oricare din: 1. o bluză simplă, albă sau aproape albă, cu mânecă scurtă, destul de rezistenţă şi suficient de lungă pentru a putea fi introdusă în pantaloni sau: 2. un body simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb.

2.2. SUPRAFAŢA DE LUPTĂ (TATAMI)

17 Universitatea SPIRU HARET

Este formată din mai multe saltele (tatami) care în general măsoară 1m x 2m şi sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă presată.

Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi şocul în timpul ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos nici prea rugos.

Elementele care formează suprafaţa de luptă trebuie să fie aliniate, fără spaţiu între ele oferind o suprafaţă netedă, fixată astfel încât să nu se deplaseze.

2.3. PLATFORMA Este facultativă şi trebuie să fie confecţionate din lemn rezistent, elastic, măsurând aproximativ 18 m pe fiecare latură şi cel mult 50 cm înălţime.

18 Universitatea SPIRU HARET

3. NOŢIUNI DE IGIENĂ

Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă de alte discipline sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costum specific, pe un spaţiu specific, numai în sală, cu picioarele descălţate.

Toate acestea impun respectarea cu stricteţe a normelor de igienă individuală şi colectivă, pentru evitarea apariţiei unor boli, pentru utilizarea ştiinţifică a sălilor, spaţiului de luptă, pentru desfăşurarea în condiţii optime a antrenamentelor şi concursurilor.

Se poate vorbi despre igiena individuală şi igiena colectivă.

Respectarea şi asigurarea normelor de igienă individuală şi colectivă revine atât sportivilor, cât şi antrenorilor şi tuturor celor care se ocupă de bazele sportive în cauză. Sportivii au datoria să vină la antrenamente spălaţi (cu atenţie deosebită în privinţa picioarelor), să anunţe antrenorul la apariţia unei plăgi infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt, unghiile tăiate scurt şi îngrijite, echipamentul curat, să aibă o pereche de papuci pentru deplasarea la vestiare sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul pentru ştergerea transpiraţiei şi unul pentru duş).

Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament, sau cel puţin spălarea sumară în cazul când lipseşte baia, mese la ore regulate şi cu un conţinut corespunzător al tuturor principiilor alimentare, asigurarea unui regim corect de viaţa privind raportul dintre activitatea zilnică şi odihnă, asigurarea unui număr suficient de ore de somn, evitarea alcoolului şi tutunului.

Igiena colectivă presupune o curăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de luptă, aerisirea permanentă a sălii încât să se asigure volumul de aer corespunzător colectivului de sportivi şi spectatori, asigurarea unei luminozităţi satifăcătoare în sală, o curăţenie desăvârşită a vestiarelor, băilor şi grupurilor sanitare.

Este de datoria fiecărui sportiv să respecte normele de igienă individuală şi să contribuie la menţinerea igienei colective, combătându-i cu tărie pe cei care le încalcă (căci din cauza acestora va avea de suferit întreg colectivul de sportivi).

19 Universitatea SPIRU HARET

4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ

4.1. SALUTUL (RITZUREI) Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă de profesor, partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte.

Chiar în competiţie, oricât de mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea, corectitudinea şi respectarea regulamentului nu trebuie să fie neglijate de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfârşitul diverselor forme de practicare a judoului.

Salutul se poate executa sub două forme: ¾ RITZUREI (salutul din picioare). Este utilizat des fie la începutul şi sfârşitul competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi antrenament. Acesta se execută din poziţia stând. Din această poziţie elevii se vor apleca înainte (aproximativ 30˚), apoi după câteva secunde ei vor reveni la poziţia iniţială. (Fig. 1).

Figura 1

¾ ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat).

Este mai ceremonios şi se foloseşte mai des în Extremul Orient, la începutul sau sfârşitul unei lecţii colective sau în Kata. Din această poziţie va duce palmele pe saltea la cca 10 cm înaintea genunchilor, şi o dată cu îndoirea braţelor, corpul se îndoaie înainte spre saltea. După un scurt timp corpul revine la poziţia iniţială (Fig. 2).

20 Universitatea SPIRU HARET

Figura 2

4.2. PRIZA Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al adversarului joacă un rol important în procesul de instruire în timpul luptei şi cu deosebire în tehnica de dezechilibrare şi aruncare a adversarului la sol. Priza se aplică în funcţie de acţiunea pe care intenţionăm să o întreprindem. În acest scop, pentru aruncarea adversarului spre stânga, se apucă cu mâna dreaptă reverul stâng al acestuia la nivelul axilei sau puţin mai sus, iar mâna stângă apucă mâneca lui dreaptă la nivelul cotului. Priza de la cot permite tracţiunea laterală sau înainte, care este mai eficace decât tracţiunea de la rever.

Această poziţie permite o coordonare a efortului mâinilor în scopul dezechilibrării adversarului înainte, înapoi sau lateral.

Dacă dezechilibrarea sau aruncarea adversarului se face spre dreapta, apucările de rever-mânecă se fac invers (Fig. 3).

Figura 3

4.3. POZIŢIA FUNDAMENTALĂ (SHIZEN-TAI)

21 Universitatea SPIRU HARET

Pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca elevul să aibă o poziţie naturală apropiată de verticală, având pe sol picioarele depărtate în acelaşi plan la lăţimea umerilor cu genunchii uşor îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată în mod egal pe ambele picioare, iar capul va păstra o poziţie normală.

Picioarele depărtate exagerat, cu capul aplecat favorizează, dezechilibrarea şi împiedică adaptarea luptătorului la acţiunile adversarului.

4.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A POZIŢIEI FUNDAMENTALE (SHINZEN-TAI) - execuţia poziţiei de gardă, imitând adversarul ; - trecerea printr-o poziţie de gardă în alta, la comanda antrenorului; - mers de voie pe saltea şi oprire în poziţie de gardă la comandă; - imitarea execuţiei poziţiilor de gardă de către partenerul din faţă (,,lucrul în oglindă”); - execuţia diferitelor jocuri de mişcare cu alergări şi opriri în poziţie de gardă (se apreciază corectitudinea poziţiei) (Fig. 4).

Figura 4

a) MIGI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre dreapta).

22 Universitatea SPIRU HARET

Această poziţie cu piciorul drept puţin înainte, constituie uneori un avantaj pentru atacant (Fig. 5).

Figura 5

b) HIDARI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre stânga). În funcţie de poziţia adversarului se recomandă uneori poziţia cu piciorul stâng înainte (Fig.6).

Figura 6

În funcţie de aceste poziţii şi în special SHIZEN-TAI, favorizează un echilibru bun şi oferă posibilitatea de a se schimba rapid poziţia corpului atât în atac cât şi în apărare. c) JIGO-TAI (poziţia defensivă).

23 Universitatea SPIRU HARET

În această poziţie picioarele sunt mai depărtate ca în poziţia fundamentală şi cu genunchii flexaţi în direcţia frontală (Fig. 7).

Figura 7

Poziţia de apărare se poate executa la dreapta (MIGI-JIGO-TAI) sau la stânga (HIDARI-JIGO-TAI), în funcţie de direcţia piciorului avansat. Această poziţie nu este recomandată decât în cazuri extreme şi pentru puţin timp, deoarece chiar dacă ea reprezintă uneori o siguranţă mai mare, în schimb reduce posibilitatea coordonării acţiunii corpului şi a vitezei de atac (Fig. 8).

Figura 8

4.4. DESCRIEREA DEPLASĂRII PE SALTEA (SHINTAI) 24 Universitatea SPIRU HARET

Un luptător trebuie să se obişnuiască să se deplaseze uşor şi tehnic fără a-şi pierde echilibrul. Shintai reprezintă forma de înaintare, de retragere sau de deplasare la dreapta sau la stânga.

Combinaţia SHINTAI-TAI-SABAKI, constituie adevărata deplasare în judo. Aceasta permite efectuarea în acelaşi timp a tehnicilor de atac şi apărare. Indiferent de direcţia deplasării, greutatea corpului se va repartiza în principiu pe vârful piciorului care înaintează.

Distingem următoarele forme de deplasare: 1. AYUMI-ASHI (deplasare normală), este deplasarea obişnuită asemănătoare cu mersul normal al omului, însă cu picioarele depărtate: un picior îl depăşeşte pe celălalt şi pe cât posibil, nu se ridică prea mult de pe sol (deschiderea picioarelor este de aproximativ cât lăţimea umerilor) (Fig. 9).

Figura 9

2. TSUGI-ASHI (deplasare cu paşi adăugaţi)este deplasarea prin paşi adăugaţi, însă fără a apropia picioarele. Din poziţia naturală se duce înainte piciorul stâng, după care cel drept se duce la acelaşi nivel, fără însă a-l depăşi. Distanţa dintre picioare trebuie să fie egală cu lăţimea umerilor (Fig. 10).

Figura 10

4.4.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE 25 Universitatea SPIRU HARET

A DEPLASĂRII (SHINTAI) - deplasare de voie prin paşi de mers sau paşi adăugaţi cu autocontrol; - efectuarea deplasării în oglindă; - schimbarea direcţiei de deplasare la indicaţiile antrenorului; - trecerea printr-o formă de deplasare în alta; - deplasări cu schimbarea ritmului de execuţie a paşilor, - deplasări împreună cu partenerul în condiţii tot mai apropiate de cele din timpul angajării.

3. TAI-SABAKI (întoarcere rotativă).

Reprezintă o mişcare de rotaţie a corpului, care se realizează prin deplasarea unui picior (înainte sau înapoi), pivotând pe celălalt picior de sprijin. Implicit se schimbă raportul poziţional dintre direcţia pieptului lui Tori şi cea a adversarului. (Tori este cel care atacă, iar Uke cel care se apără). ¾ SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TAI-SABAKI: - din poziţia de gardă, având talpa piciorului din faţă pe o linie (perpendiculară), ducerea celuilalt picior prin spate pe aceeaşi linie, pe pingea (toată greutatea rămâne pe piciorul din faţă); - acelaşi exerciţiu cu răsucirea bazinului, pieptul rămânând pe aceeaşi direcţie; - acelaşi exerciţiu, cu pivotare pe ambele tălpi şi întoarcere 180º; - în timpul pivotării se fixează genunchii, trunchiul menţinându-se cât mai aproape de verticală, privirea înainte; - execuţia pivotării având fixate prize asupra unui partener; - execuţia pivotării concomitent cu dezechilibrarea partenerului.

Indicaţii metodice Răsucirea trunchiului are un rol important, iar capul se deplasează împreună cu corpul. Musculatura abdominală se încordează.

Mişcările principale se produc concomitent cu răsucirea trunchiului, deplasarea piciorului şi lucrul cu braţele.

26 Universitatea SPIRU HARET

Importanţa cea mai mare o are mişcarea piciorului, care trebuie să se efectueze în acelaşi timp şi în acelaşi sens cu deplasarea adversarului şi să fie legată de acţiunea următoare declanşatoare a atacului (secerare, ridicare etc).

Marele rol al lui Tai-sabaki este de a folosi cu maximum de profit energia propriului corp (de exemplu, începătorii când se întorc cu spatele spre adversar în tsukuri se rezumă doar la modificarea poziţiei; în schimb avansaţii folosesc cu succes în efectuarea aruncării energia cinetică a corpului propriu, pe care o transmite adversarului).

27 Universitatea SPIRU HARET

5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI

5.1. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI Judo-ul este o luptă bazată pe supleţe şi forţă. Principiul de bază, constă în a ceda în aparenţă pentru a învinge ulterior. În acest scop, luptătorul se va strădui să evite o risipă inutilă de energie prin dozarea forţei proprii, prin folosirea forţei adversarului în vederea realizării eficacităţii maxime cu minim de efort.

Aplicând regulile economiei dinamice se va căuta folosirea şi canalizarea forţei adversarului în direcţia deplasării lui. Astfel: ¾ dacă adversarul se va deplasa înainte şi va împinge, îl vom trage spre noi iar dacă se va retrage, îl vom împinge înapoi; ¾ dacă tragem de adversar şi el va reacţiona prin retragerea înapoi, îl vom împinge; ¾ dacă tragem de adversar într-o parte şi el va reacţiona în direcţia opusă, îl vom dirija în direcţia opusă; ¾ dacă tragem de adversar în jos şi acesta va reacţiona în sus, îl vom trage spre noi.

5.2.DESCRIEREA DEZECHILIBRĂRII ADVERSARULUI (KUZUSHI) În lupta în picioare, este necesar ca orice procedeu de aruncare să fie precedat de o dezechilibrare uşoară a adversarului, fără ca acesta să sesizeze acţiunea următoare. În acest scop, în funcţie de direcţia în care intenţionăm să acţionăm şi ţinând cont de utilizarea raţională a forţei şi de direcţia de deplasare a adversarului, vom distinge 8 forme de dezechilibrare.

28 Universitatea SPIRU HARET

1. dezechilibrarea oponentului înainte prin tracţiune (MAEKUZUSHI) (Fig. 11).

Figura 11

2. dezechilibrarea oponentului înapoi prin împingere (USHIROKUZUSHI) (Fig. 12).

Figura 12

3. dezechilibrarea oponentului spre dreapta prin tracţiune laterală (MIGI-KUZUSHI) (Fig. 13).

Figura 13 29 Universitatea SPIRU HARET

4. dezechilibrarea oponentului spre stânga prin tracţiune laterală (HIDARI-KUZUSHI) (Fig. 14).

Figura 14

5. dezechilibrarea oponentului înainte spre dreapta prin tracţiune (MIGI-MAE-KUZUSHI) (Fig. 15).

Figura 15

6. dezechilibrarea înainte spre stânga prin tracţiune (HIDARIMAE-KUZUSHI) (Fig. 16).

Figura 16 30 Universitatea SPIRU HARET

7. dezechilibrarea înapoi spre dreapta prin împingere (MIGIUSHIRO-KUZUSHI) (Fig. 17).

Figura 17

8. dezechilibrarea înapoi spre stânga prin împingere (HIDARIUSHIRO-JUZUSHI) (Fig. 18).

Figura 18

5.2.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A DEZECHILIBRĂRII ADVERSARULUI (KUZUSHI) - executarea prizelor cu partener pasiv şi semiactiv; - fixarea prizelor şi execuţia unei dezechilibrări cu partener pasiv; - schimbări repetate ale direcţiei de dezechilibrare cu partener semiactiv; - execuţia unei dezechilibrări, provocând în prealabil reacţia partenerului; - din deplasare, cu partenerul având fixate reciproc prizele, execuţia diferitelor dezechilibrări la momentul oportun (partenerul nu opune rezistenţă); 31 Universitatea SPIRU HARET

- acelaşi exerciţiu cu semirezistenţa partenerului; - execuţia dezechilibrării pentru un anumit procedeu, urmată de intrarea la procedeul respectiv; - acelaşi exerciţiu executându-se concomitent dezechilibrarea şi intrarea; - execuţia dezechilibrării şi intrării în condiţii de angajare cu temă (YAKU-SOKU-GEIKO); - acelaşi exerciţiu în condiţii de angajare liberă (RANDORI).

Indicaţii metodice Indiferent dacă deplasarea se face de pe loc sau din deplasare, problema esenţială, constă din utilizarea greutăţii corpului atacantului în direcţia dezechilibrării.

Menţionăm că folosirea energiei nu se poate realiza cu maximum de eficienţă, decât în cazul când acţionăm în momentul deplasării centrului de greutate al adversarului de pe un picior pe altul. Kuzushi face parte integrantă din Tsukuri, adică prin pregătirea pentru atac. ¾ TSUKURI (pregătirea): constituie acţiunea pregătitoare pentru atac, caracterizată prin amplificarea dezechilibrului oponentului şi stabilirea contraatacului în cea mai potrivită poziţie pentru aplicarea unui procedeu ¾ KAKE (execuţia): este continuarea lui TSUKURI şi costă în aplicarea unui procedeu finalizând astfel dezechilibrarea şi pregătirea.

5.3. DESCHIDEREA TEHNICĂ A CĂDERILOR (UKEMI) Cunoaşterea tehnicii căderilor, reprezintă o importanţă deosebită pentru cei care doresc să se iniţieze în tainele acestui sport . Şcoala căderii stă la baza învăţării şi aplicării procedeelor tehnice de judo, permiţând evitarea accidentelor când practicanţii sunt aruncaţi la sol. În timpul căderii, corpul se încarcă cu energie cinetică care în contact cu solul poate provoca traumatisme.

Prin lovirea energetică a saltelei cu braţele, cu o fracţiune de secundă înaintea căderii, se reduce o parte din energia cinetică şi în acest fel se micşorează şocul.

Predarea căderilor trebuie făcută cu multă atenţie, pornind în mod gradat din poziţii joase la poziţia stând şi abia după această iniţiere se va trece la tehnica căderilor din mişcare.

32 Universitatea SPIRU HARET

În judo, în funcţie de direcţia mişcărilor, se întâlnesc trei feluri de căderi: - înapoi; - lateral; - înainte.

USHIRO-UKEMI (cădere înapoi) În cazul căderilor înapoi, cu o fracţiune de secundă înainte de a atinge salteaua cu spatele, se loveşte puternic în ea cu ambele braţe, întinse, cu palmele orientate spre sol. Bătaia este scurtă, iar capul este aplecat înainte cu privirea orientată spre nodul centurii.

Braţele efectuează bătaia pe saltea într-un unghi de 35-40º. În metodica învăţării se lucrează gradat: mai întâi din poziţia aşezat, apoi din ghemuit, iar la final din stând (Fig. 19).

Figura 19

33 Universitatea SPIRU HARET

YOKO-UKEMI (căderea laterală) Căderile laterale sunt cele mai frecvente atât în timpul antrenamentelor, cât şi în timpul competiţiilor. Ele se însuşesc în ambele părţi urmând aceeaşi succesiune în învăţare ca şi căderile înapoi. Bătaia care amortizează căderea se face prin lovirea energică în saltea a braţului de aceeaşi parte a căderii (Fig. 20).

Figura 20

MAE – UKEMI (căderea înainte) Însuşirea tehnicii căderilor înainte, pe lângă valoarea lor utilitară, permite elevului să-şi dezvolte mult îndemânarea şi siguranţa de a executa, în special, procedeele din Kata. a) Căderea înainte fără rostogolire Se execută la început pe genunchi. Din această poziţie trunchiul se dezechilibrează înainte, apoi cu antebraţele, se va bate pe saltea. În cădere corpul trebuie să rămână drept, iar degetele în contact cu salteaua vor fi dirijate la 45º, spre interior, ceea ce va permite o amortizare mai bună.

34 Universitatea SPIRU HARET

După învăţarea acestei căderi se execută succesiv căderile din ghemuit, din picioare şi apoi din săritură (Fig. 21).

Figura 21

b) Căderea înainte prin rostogolire Este de fapt o rostogolire în care cotul drept, şoldul stâng şi picioarele întâlnesc în mod succesiv salteaua. Capul este aplecat înainte şi se evită încrucişarea picioarelor la terminarea rostogolirii. La finalul acesteia urmează o bătaie fermă cu braţul stâng pe saltea, la 30º de corp. Picioarele sunt întinse şi uşor depărtate (Fig. 22).

Figura 22 35 Universitatea SPIRU HARET

5.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A CĂDERILOR (UKEMI) - din culcat dorsal bătăi repetate pe saltea; - acelaşi exerciţiu cu săltarea bazinului şi a capului (bărbia în piept) - din aşezat, rulări repetate pe spate şi revenire; - acelaşi exerciţiu, bătând cu palmele în saltea; - din ghemuit rulare pe spate fără bătaie şi apoi cu bătaie în saltea; - din ghemuit, ducerea unui picior prin lateral şi rulare pe partea externă a gambei, coapsei, pe şold şi trunchi; - acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ; - rostogolire înainte-lateral ca bătaie, fără ridicare ; - din ghemuit cădere înapoi cu săritură; - acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ; - diferite căderi cu sprijinul partenerului ; - căderi în condiţii concrete de aruncare .

36 Universitatea SPIRU HARET

6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA)

După însuşirea corectă a elementelor de bază, luptătorul poate trece la învăţarea procedeelor tehnice din picioare . Lupta din picioare cuprinde un mare număr de procedee cu ajutorul cărora se poate acţiona asupra unor adversari mai grei şi mai puternici. La învăţarea şi aplicarea procedeelor din picioare, luptătorul trebuie să ţină seama de tehnica dezechilibrării adversarului, utilizarea raţională a forţei, direcţia mişcărilor şi momentele de aplicare a forţelor.

Această tehnică cuprinde în general cele mai spectaculoase procedee şi se împarte în două mari grupe: a) Tachi-Waza, care cuprinde tehnica aruncărilor din picioare; b) Sutemi-Waza, tehnica de sacrificiu, în care cel care aruncă, coboară el însuşi la sol pentru a-l proiecta pe adversar.

TACHI-WAZA, la rândul ei cuprinde: - Te-Waza (tehnica cu braţele): aruncări care se realizează în principal, cu ajutorul braţelor sau al trenului superior.

- Koshi-Waza (tehnica cu şoldul): aruncări în care corpul adversarului se sprijină pe regiunea bazinului sau în care şoldul intervine activ.

- Ashi-Waza (tehnica cu piciorul): aruncări care se efectuează cu ajutorul piciorului, fie prin blocări, fie prin secerări cu balansarea mare a piciorului, fie prin măturări în care laba piciorului acţionează razant cu şoldul.

- Sutemi-Waza, se subâmparte în: MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate) şi YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latură).

Clasificarea prezentată are mai mult un scop didactic, deoarece în realizarea unui procedeu tehnic participă toate părţile corpului.

Criteriul ales indică însă preponderenţa cu care activează segmentul respectiv (Schema nr. 1).

37 Universitatea SPIRU HARET

Schema nr. 1 TAI-OTOSHI SEOI-NAGE TE-WAZA (tehnica de braţe)

KATA-GURUMA UKI-OTOSHI SUMI-OTOSHI

UKI-OTOSHI TACHI-WAZA (tehnica aruncărilor din picioare)

HARAI-GOSHI TSURI-KOMI-GOSHI KOSHI-WAZA (tehnica cu şoldul)

HANE-GOSHI O-GOSHI USHIRO-GOSHI , ETC.

ASHI-WAZA (tehnica cu piciorul)

HIZA-GURUMA O-UCHI-GARI O-SOTO-GARI SASAE-TSURI-KOMI-ASHI HARAI-TSURI-KOMI-ASHI OKURI-ASHI-BARAI DE-ASHI-BARAI KO-UCHI-GARI KO-SOTO-GARI, ETC.

MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate)

TOMOE-NAGE URA-NAGE SUMI-GAESHI, ETC.

SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu) UKI-WAZA YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latură)

YOKO-GAKE TANI-OTOSHI YOKO-WAKARE, ETC.

Pentru a asigura o gradare mai judicioasă în prezentarea procedeelor tehnice de aruncare, am considerat că e bine să urmărim ordinea clasică stabilită de canoanele Institutului Kodokan (în anul 1882 Jigoro Kano fondează la Tokyo propria şcoală, pe care a denumit-o Kodokan). În felul acesta, descrierea procedeelor va începe cu cele mai simple, care nu solicită prea multă forţă. Fiecare procedeu va constitui 38 Universitatea SPIRU HARET

o bază pentru însuşirea următoarelor tehnici de aruncare, în aşa manieră încât studentul sau elevul să treacă succesiv de la simplu la complex, de la uşor la greu.

6.1. DE-ASHI-BARAI (măturarea piciorului care înaintează) a) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care se efectuează cu ajutorul unui picior şi se bazează pe o poziţie naturală a corpului, fapt care permite luptătorului să acţioneze în viteză la momentul potrivit. Priza este clasică, cu menţiunea că atacantul (Tori) va apuca mâneca dreaptă a oponentului (Uke) deasupra cotului. Pentru a executa acest procedeu, trebuie la început să-l obligăm pe oponent prin tracţiune de mâneca dreaptă să înainteze cu piciorul de aceeaşi parte, care, în momentul în care va atinge cu călcâiul drept solul (înainte să cadă centrul de greutate asupra lui), va fi măturat spre înainte şi puţin spre exterior din zona gleznei în regiunea maleolei externe (Fig. 23).

Figura 23 39 Universitatea SPIRU HARET

6.1.1. SUCCESINEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI DE–ASHI-BARAI - balans lateral din exterior spre interior, alternativ cu piciorul stâng şi drept, simulând lovirea cu talpa; - acelaşi exerciţiu, împingând înainte şoldul, corespunzător piciorului care balansează; - sincronizarea mişcărilor de balans ale picioarelor cu acţiunile de dezechilibrare; - ,,măturarea” piciorului avansat al unui partener care stă pe loc; - acelaşi exerciţiu, partenerul păşind spre înainte. Se urmăreşte momentul oportun; - dezechilibrarea partenerului o dată cu simularea ,,măturării”; - execuţia sincronizată a ,,măturării” şi dezechilibrării, fără aruncare; - execuţii repetate ale procedeului cu partener pasiv şi semiactiv.

Indicaţii metodice O dată cu acţiunea piciorului stâng asupra gleznei oponentului, atacantul, pentru a accentua viteza căderii, va executa o tracţiune bruscă cu mâna stângă în jos spre stânga –înapoi.

6.2. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de bază, care va servi pentru învăţarea numeroaselor tehnici de şold.

Ambii luptătorii se află în poziţie naturală, cu picioarele pe aceeaşi linie. Tori înaintează cu piciorul drept în apropierea piciorului drept al lui Uke, apoi pivotând spre stânga pe vârful stâng puţin în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. O dată cu această acţiune a picioarelor, părăsind reverul stâng al lui Uke, Tori introduce braţul drept pe sub axila stângă a adversarului, cuprinzându-i spatele la nivelul centurii. În continuare atacantul cu ajutorul braţului drept, printr-o mişcare de rotaţie spre stânga şi tracţiune puternică a braţului stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul cu spatele pe saltea (Fig. 24).

40 Universitatea SPIRU HARET

Figura 24

6.2.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI UKI-GOSHI - execuţia pivotării (Ţai-Sabaki) fără partener; - execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener; - execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener; - execuţia dezechilibrării şi a pasului înainte lateral cu piciorul drept, cu prize asupra partenerului; - execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din mişcare cu partenerul semiactiv.

Indicaţii metodice În competiţii de cele mai multe ori acest procedeu se efectuează din deplasare, când oponentul înaintează cu piciorul stâng sau drept.

Dezechilibrarea oponentului se face înainte pe ambele picioare.

6.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară) Descrierea procedeului tehnic Acest procedeu este preferat de judokas înalţi, dar poate fi executat de oricine şi prezintă mari posibilităţi de combinaţii cu alte procedee.

41 Universitatea SPIRU HARET

În general, O-SOTO-GARI se aplică atunci când atacantul (Tori) dezechilibrează oponentul (Uke) către colţul drept înapoi sau în momentul în care oponentul (Uke) înaintează şi-şi mută greutatea corpului pe piciorul de dinainte. În primul caz, atacantul (Tori) apucă oponentul (Uke) cu mâna dreaptă de rever, iar cu stânga de mâneca dreaptă în dreptul cotului. Din această poziţie, după dezechilibrarea adversarului spre dreapta şi înapoi, atacantul (Tori) înaintează cu piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul drept al lui Uke şi printr-o mişcare de secerare oblic în sus, efectuată cu piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul drept asupra gambei drepte, spaţiul popliteu al oponentului (Uke) provoacă aruncarea acestuia cu spatele pe saltea. Cu braţul drept se imprimă o mişcare circulară de răsturnare spre stânga şi înainte, iar cu braţul stâng se trage înapoi şi în jos.

Acest procedeu se va executa şi din deplasare. În acest scop atacantul, retrăgând piciorul drept, provoacă reacţia oponentului care înaintează succesiv cu piciorul stâng şi apoi drept, moment în care atacantul trece cu piciorul stâng la nivelul şi în afara piciorului drept al acestuia. Faza finală se execută ca şi la procedeul precedent (Fig. 25).

Figura 25 42 Universitatea SPIRU HARET

6.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI O-SOTO-GARI - din poziţia de gardă pas înainte cu piciorul stâng şi balansarea spre înainte a piciorului drept; - acelaşi exerciţiu combinat cu înclinarea trunchiului spre înainte, imitând şi dezechilibrarea cu braţele; - imitarea secerării, balansând puternic piciorul spre înapoi şi aplecând trunchiul înainte (mâinile ating salteaua); - cu partenerul, având prizele fixate reciproc, pas înainte cu piciorul stâng şi dezechilibrare; - acelaşi exerciţiu ducând piciorul drept înainte şi izbind cu pieptul în pieptul partenerului; - având prizele fixate, agăţarea reciprocă cu piciorul drept (la nivelul spaţiului popliteu), încercarea reciprocă de doborâre la semnal.

6.4. O-GOSHI (Aruncarea mare peste şold) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care face parte din grupa de aruncări KOSHIWAZA şi care se execută cu multă uşurinţă. Pentru efectuarea lui se porneşte din poziţia Shizen-Tai. Atacantul înaintează cu piciorul drept înaintea piciorului drept al oponentului, efectuând în acelaşi timp o tracţiune cu mâna stângă, în scopul dezechilibrării spre înainte a acestuia. Prin pivotare pe piciorul drept, atacantul (Tori) retrage piciorul stâng din faţă şi puţin în interiorul piciorului stâng al lui Uke (oponentului) pe aceeaşi linie cu piciorul drept. Genunchii atacantului (Tori) sunt flexaţi, iar şoldul depăşeşte puţin în afara şoldului drept al oponentului (Uke).

O dată cu deplasarea picioarelor atacantului (Tori) părăseşte reverul oponentului (Uke), introducând braţul drept la nivelul centurii sau mai sus pentru a cuprinde spatele acestuia. În continuare, atacantul (Tori), stabilind un contact strâns cu ajutorul braţului drept prin întinderea bruscă a piciorului şi prin tracţiunea cu braţul stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul (Uke) peste şoldul drept (Fig. 26).

43 Universitatea SPIRU HARET

Figura 26

6.4.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC O-GOSHI - execuţia pivotării TAI-SABAKI fără partener; - execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener; - execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener; - execuţia dezechilibrării şi a pasului înainte lateral cu piciorul drept, cu prize asupra partenerului; - pivotarea, dezechilibrarea şi intrarea sub partener pasiv, de pe loc; - acelaşi exerciţiului din deplasare; - execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din deplasare cu partenerul pasiv şi semiactiv.

6.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care face parte din grupa ASHI-WAZA, constituind un exerciţiu de echilibru dinamic care permite multe combinaţii în atac, des utilizat în competiţii.

Acest procedeu se aplică cu uşurinţă atunci când oponentul (Uke) se găseşte în poziţie statică de apărare (Jigotai) sau în poziţie naturală (Shizen-tai) cu picioarele pe aceeaşi linie. Din această poziţie, atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu mâna stângă, deplasând piciorul drept aproape de piciorul drept al oponentului (Uke). În continuare atacantul (Tori), retrăgând piciorul stâng, înapoia piciorului 44 Universitatea SPIRU HARET

drept, pe oponent (Uke) înapoi cu mâna dreaptă, care este în felul acesta dezechilibrarea înapoi şi spre stânga având greutatea corpului pe călcâi.

Apoi, fără a întrerupe acţiunea atacantului (Tori), introduce în faza finală piciorul drept între picioarele oponentului (Uke) şi execută o secerare a gambei stângi a acestuia. Acţiunea de secerare a piciorului este însoţită de o împingere puternică a oponentului (Uke) cu braţul drept înapoi. Greutatea corpului este repartizată în momentul acţiunii pe partea anterioară a piciorului stâng, fapt care ajută acţiunea de pivotare (Fig. 27).

Figura 27

6.5.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC O-UCHI-GARI: - execuţia de pe loc a secerării cu piciorul; - mişcare controlând extensia trunchiului şi împingerea bazinului înainte.

45 Universitatea SPIRU HARET

- execuţia dezechilibrării şi secerării cu cădere înainte în sprijin pe braţe; - cu partenerul, execuţia dezechilibrării şi intrării fără secerare; - execuţia dezechilibrării şi imitarea secerării fără agăţarea piciorului partenerului, - execuţia secerării fără dezechilibrare şi aruncare.

Indicaţii metodice În timpul execuţiei finale a procedeului se recomandă înclinarea capului spre umărul drept al oponentului (Uke).

6.6. IPPON–SEOI–NAGE (aruncarea peste umăr) Descriere procedeului tehnic Este considerat unul dintre cele mai eficace procedee tehnice, chiar contra unui adversar mai înalt şi mai greu atunci când este executat corect şi cu maximum de viteză.

Acest procedeu face parte din tehnica aruncărilor cu ajutorul braţelor (TE-WAZA).

Ambii luptători se află în poziţie statică naturală (SHIZEN-TAI).

Atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu ambele braţe pentru a dezechilibra oponentul (Uke) înainte şi piciorul drept al acestuia.

Imediat, atacantul (Tori) pivotează pe piciorul drept, se întoarce spre stânga şi duce piciorul stâng în faţa şi în interiorul piciorului stâng al adversarului. În timpul întoarcerii corpului spre stânga, atacantul (Tori) părăseşte reverul drept al oponentului (Uke) şi trece braţul drept sub axila dreaptă a acestuia, apucându-l cu mâna de umărul drept. Această fază este însoţită de o uşoară flexie a genunchilor şi de stabilirea unui contact cât mai strâns cu pieptul şi abdomenul oponentului (Uke) prin tracţiunea efectuată de braţul stâng în direcţia şoldului stâng.

Faza finală se execută prin conjugarea tracţiunii braţelor cu întinderea genunchilor şi aplecarea bruscă a trunchiului înainte (Fig. 28).

46 Universitatea SPIRU HARET

Figura 28

6.6.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC IPPON-SEOI-NAGE - dezechilibrarea lui Uke prin tracţiune cu ambele braţe o dată cu începerea pivotării; - acelaşi exerciţiu o dată cu eliberarea prizei de kiminou cu mâna dreaptă şi fixarea braţului drept a lui Uke; - dezechilibrarea, intrarea şi săltarea lui Uke de pe saltea prin întinderea picioarelor; - execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc şi din deplasare.

6.7. KO-SOTO-GARI (secerarea mică interioară) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de luptă, executat prin secerare cu un picior, care, aplecându-se asupra unui punct de sprijin (călcâiul), poate surprinde cu uşurinţă adversarul.

47 Universitatea SPIRU HARET

Acest procedeu poate fi executat în diferite împrejurări. Să presupunem că luptătorii se află într-o poziţie naturală, cu piciorul drept înainte. Din această poziţie, atacantul (Tori), executând o tracţiune înainte, îl determină pe oponentul (Uke) să se dezechilibreze înapoi pe călcâie. În acelaşi timp atacantul (Tori) duce piciorul stâng în afara piciorului drept al oponentului (Uke),iar piciorul drept în afară în unghi drept faţă de piciorul drept al adversarului.

Secerarea călcâiului drept se face cu ajutorul labei piciorului stâng. Concomitent cu această acţiune a piciorului stâng, atacantul (Tori) trage puternic în jos de mâneca dreaptă a oponentului (Uke), iar cu mâna dreaptă îl va împinge înapoi (Fig. 29).

Figura 29

6.7.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC KO-SOTO-GARI - execuţia „secerării” de pe loc fără partener; - acelaşi exerciţiu precedat de pasul spre înapoi cu piciorul de sprijin; - execuţia ,,secerării” alternativ cu piciorul stâng şi drept de pe loc; - acelaşi exerciţiu combinat cu paşii spre înapoi cu piciorul de sprijin; - execuţia ,,secerării” fără dezechilibrare cu partenerul care stă pe loc; - acelaşi exerciţiu cu dezechilibrare; - execuţia ,,secerării” fără dezechilibrare din mişcare cu partenerul; - execuţia integrală a procedeului cu partener semiactiv.

Indicaţii metodice Genunchiul drept (de sprijin) este uşor îndoit în momentul secerării, care se efectuează cu talpa piciorului stâng.

48 Universitatea SPIRU HARET

6.8. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de mare amplitudine, bazat în special pe acţiunea braţelor. Practicarea acestui procedeu dezvoltă simţul echilibrului dinamic, forţa picioarelor şi fortifică muşchii abdominali; se poate aplica în multe ocazii şi se pretează la numeroase combinaţii. Poate fi greu contraatacat.

Din poziţia MIGI-SHIZEN-TAI, printr-o mişcare de rotaţie, atacantul retrage piciorul stâng şi-l aşează înaintea piciorului stâng al oponentului (Uke), înaintează cu piciorul drept, fiind dezechilibrat spre dreapta şi înainte.

Fără a întrerupe acţiunea cu braţul stâng, atacantul (Tori) împinge oponentul (Uke) cu mâna dreaptă, aşezând piciorul drept în afara gleznei a lui. O dată cu aşezarea piciorului drept în exteriorul gleznei drepte, atacantul (Tori) împinge pe oponent (Uke) cu ambele braţe spre dreapta şi în jos. Acesta este astfel ridicat de pe sol şi răsturnat cu spatele pe saltea (Fig. 30).

Figura 30 49 Universitatea SPIRU HARET

6.8.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC TAI-OTOSHI: - dezechilibrarea şi plasarea piciorului din spate în suprafaţa de sprijin a lui Uke; - acelaşi exerciţiu, executând pivotarea şi trecera greutăţii pe piciorul de sprijin cu ducerea celuilalt picior înainte; - dezechilibrare, intrare şi simularea proiectării; - execuţia cu săltarea lui Uke de pe saltea, fără aruncare; - execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc; - acelaşi exerciţiu din deplasare.

Indicaţii metodice Pentru dezechilibrarea oponentului (Uke), se recomandă coordonarea tracţiunii cu mâna stângă spre axilă, iar cu dreapta înainte şi spre dreapta oponentului (Uke).

6.9. TOMOE-NAGE (aruncarea în cerc) Descrierea procedeului tehnic Este procedeul cel mai reprezentativ din grupa procedeelor SUTEMI. Cunoscut şi sub numele de PLANŞETĂ JAPONEZĂ, este folosit în special de cei de talie mică.

Pentru a executa acest procedeu, atacantul (Tori) înaintează împingând înapoi oponentul (Uke) până în momentul când acesta reacţionează în direcţia dorită (spre înainte). În acel moment atacantul (Tori) accelerează dezechilibrarea printr-o acţiune bruscă circulară. Când oponentul (Uke) avansează cu piciorul drept, atacantul (Tori) introduce piciorul stâng între picioarele oponentului, apoi se aruncă pe spate cât mai aproape de călcâiul piciorului stâng. În acelaşi timp, îndoind piciorul drept, se sprijină cu talpa piciorului pe abdomenul oponentului (Uke), ceva mai jos de centură, apoi, întinzând brusc piciorul şi trăgând cu ambele braţe, îl aruncă pe acesta în arc de cerc peste cap, cu spatele pe saltea.

Piciorul drept se întinde în momentul în care oponentul (Uke) este deasupra atacantului (Tori) (Fig. 31).

50 Universitatea SPIRU HARET

Figura 31

6.9.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC TOMOE-NAGE: - căderea înapoi cu rulare pe spate; - acelaşi exerciţiu cu simularea dezechilibrării şi acţiunii piciorului de împingere; - cu partener în poziţie de gardă joasă, dezechilibrare, cădere înapoi şi plasarea piciorului în abdomenul acestuia; - acelaşi exerciţiu cu săltarea piciorului partenerului de pe saltea şi revenire; - execuţia aruncării cu partener care se rostogoleşte înainte; - execuţia integrală a procedeului de pe loc, partenerul împingând spre înainte; - execuţia procedeului din deplasare căutând momentul oportun.

Indicaţii metodice Se recomandă să se efectueze coordonarea tracţiunii braţelor cu întinderea piciorului drept.

51 Universitatea SPIRU HARET

7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL (KATAME-WAZA)

Procedeele tehnice descrise în capitolul precedent înmănunchează o serie de mijloace prin care adversarul poate fi aruncat cu spatele pe saltea. În timpul competiţiilor nu se realizează întotdeauna o aruncare corectă a oponentului pentru a obţine un punct (ippon) şi totodată victoria asupra lui. În cazul acesta, atacantul (Tori) poate, în anumite situaţii, să continue lupta la sol pentru a-l imobiliza pe oponentul (Uke), sau printr-o acţiune asupra articulaţiilor sau ştrangulare să-l oblige să ceară încetarea luptei.

Paralel cu însuşirea procedeelor de luptă în picioare se impune cunoaşterea luptei corp la corp (la sol).

Tehnica controlării adversarului la sol (Katame–Waza) cuprinde: – OSAEKOMI–WAZA→ tehnica fixărilor cu scopul de a imobiliza pe adversar la sol; – KANSETSU–WAZA→ tehnica articulară cu rolul de întinde sau răsuci articulaţiile pentru a provoca adversarului durere; – SHIME–WAZA→ tehnica ştrangulărilor Schema 2

OSAEKOMI-WAZA (tehnica fixărilor)

KANSETSU-WAZA (tehnica articulară)

SHIME-WAZA (tehnica ştrangulării)

KESA-GATAME KAZURO-KESA-GATAME USHIRO-KESA-GATAME KATA-GATAME KAMI-SHIHO-GATAME KUZURE-KAMI-SHIHO-GATAME YOKO-SHIHO-GATAME TATE-SHIHO-GATAME, ETC. UDE-GARAMI UDE-HISHIGI-JUJI-GATAME UDE-HISHIGI-HIZA-GATAME NAMI-JUJI-JIME KATA-JUJI-JIME GYAKU-JUJI-JIME HADAKA-JUJI-JIME OKURI-JUJI-JIME

52 Universitatea SPIRU HARET

Procedeele care urmează să fie prezentate în acest capitol fac parte din tehnica luptei la sol KATAME–WAZA şi cuprind o parte din procedeele de imobilizare: OSAE-Komi–WAZA, tehnica acţiunilor asupra articulaţiei cotului KANSETZU–WAZA şi în sfârşit o parte din tehnica ştrangulărilor SHIME–WAZA. 7.1. OSAE-KOMI-WAZA (tehnica imobilizăriloe la sol) În cazul unei lupte la sol între doi adversari de valoare egală, aproape în 70% din cazuri, victoria se obţine prin unul din procedeele de imobilizare. Acest fapt denotă însemnătatea învăţării imobilizărilor, care constituie baza tehnicii la sol şi permit în acelaşi timp combinaţia cu diferite chei şi acţiuni de ştrangulare. Pentru aplicarea lor trebuie să se cunoască tehnica controlului asupra punctelor de contact ale oponentului cu solul. De asemenea, trebuie să ştie să-şi folosească raţional energia şi tehnica plasării corpului în vederea obosirii maxime a oponentului şi a fixării lui la sol.

7.1.1. KESA-KATAME (fixarea laterală) Descrierea procedeului tehnic Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit începătorilor să se iniţieze în lupta la sol. Este un procedeu foarte eficace, prezentând în acelaşi timp posibilitatea trecerii la imobilizări prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor.

Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe spate, atacantul (Tori) se aşează lateral aproape de şoldul lui drept.

Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept al adversarului ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna apucă mâneca acestuia la nivelul tricepsului.

Cu braţul drept cuprinde ceafa oponentului (Uke), apucându-l de guler cât mai aproape de umărul drept al lui sau aşează palma dreaptă pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un contact cât mai strâns între flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul stâng cu genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în jos în contact cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui.

53 Universitatea SPIRU HARET

Este important ca braţul drept al oponentului să fie blocat în permanenţă sub axila atacantului, care are şi capul aplecat înainte şi întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe bărbia acestuia (Fig. 32).

Figura 32

7.1.1.1. SUCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC KESA-KATAME: − fixarea prizelor specifice procedeului învăţat, partenerul fiind pasiv; − fixarea braţelor şi plasarea corpului în funcţie de acţiunile partenerului; − fixarea şi menţinerea prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze; − fixarea parţială a prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze, iar Tori să execute imobilizarea.

Aceste exerciţii sunt valabile pentru toate procedeele de imobilizare care sunt prezentate în continuare.

Indicaţii metodice Dacă oponentul (Uke) încearcă să se degajeze, este urmărit, păstrând poziţia fundamentală, iar dacă încearcă să se ridice, se apasă puternic asupra lui în jos şi cu toată greutatea corpului.

7.1.2. KAMI-SHIHO-GATAME (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire) Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află la capul adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi şoldurilor acestuia.

Oponentul (Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenunchind, înapoia capul acestuia, introduce braţele sub umerii oponentului, 54 Universitatea SPIRU HARET

apucându-l cu mâinile de ambele părţi al centurii. Apoi se întinde cu greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe cap cu partea superioară a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea, atacantul (Tori) apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace.

Picioarele sunt flexate cu genunchii la nivelul umerilor oponentului, iar şezutul se sprijină pe călcâie. Atacantul (Tori) poate de asemenea să întindă picioarele, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol (Fig. 33).

Figura 33

7.2. KANSETZU-WAZA (tehnica articulară) Această grupă de procedee cuprinde o serie de mişcări cu acţiuni asupra articulaţiilor (în special asupra articulaţiilor cotului), bazate pe folosirea raţională a mecanismului pârghiilor. Este important ca oponentul (Uke), pentru a evita accidentările, să nu reziste până la limita posibilităţilor sale, ci printr-o bătaie cu palma pe saltea (Maitta) sau pe corpul atacantului să ceară încetarea luptei. În funcţie de priza mâinilor, de poziţia corpului şi a punctelor de control, distingem două forme de aplicare a acestor procedee şi anume: - torsiune - extensie.

7.2.1. JUJI-GATAME (acţiunea în cruce asupra braţului întins) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de acţiune asupra cotului utilizat deseori în competiţii.

O ocazie favorabilă pentru aplicarea acestui procedeu se iveşte atunci când oponentul (Uke), după ce a fost aruncat pe saltea, mai 55 Universitatea SPIRU HARET

păstrează încă priza asupra reverului stâng al adversarului, cu mâna dreaptă, sau când se află în partea dreaptă cu genunchiul drept ridicat iar stângul aşezat pe sol.

Atacantul (Tori), după apucarea pumnului drept, introduce laba piciorului sub omoplatul drept al oponentului, trece cu piciorul stâng în cerc pe deasupra corpului, apoi, lăsându-se pe spate, introduce vârful piciorului stâng sub umărul stâng al oponentului (Uke), aşezând călcâiul aproape de gâtul acestuia. În continuare, atacantul (Tori), apropiind coatele, trage braţul drept al oponentului (Uke) cu faţa internă în sus peste abdomenul şi pieptul acestuia, apoi prin ridicarea bazinului şi arcuirea corpului acţionează asupra gâtului provocând abdomenul.

Fazele descrise mai sus trebuie să se desfăşoare fără întrerupere (Fig. 34).

Figura 34

7.2.1.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC JUJI-GATAME - fixarea prizelor de luxare asupra unui partener pasiv; - fixarea prizelor de luxare şi control asupra corpului partenerului; - începerea execuţiei luxării, căutând direcţia de luxare cu cea mai mică rezistenţă a partenerului; - execuţia integrală a acţiunii articulară fără forţarea finalizării; - forţarea prizelor şi luptă pentru realizarea luxării, partenerul căutând să se degajeze.

Acest complex de execuţii se poate utiliza pentru învăţarea tuturor procedeelor de luxare.

56 Universitatea SPIRU HARET

7.2.2. UDE-GATAME (controlul braţului întins) Descrierea procedeului tehnic Oponentul (Uke) este culcat dorsal, iar atacantul (Tori) se află în dreapta lui, cu genunchiul drept ridicat, cu tibia în contact cu abdomenul acestuia. Oponentul (Uke), pentru a se apăra, ridică braţul stâng pentru a apuca reverul încât antebraţul oponentului (Uke) să ajungă la nivelul claviculei lui drepte.

Apoi se redresează aplicând mâna dreaptă deasupra părţii exterioare a cotului, iar mâna stângă peste dreapta apasă în direcţia abdomenului, provocând abandonul adversarului.

Presiunea asupra cotului este însoţită de o uşoară răsucire a corpului spre stânga şi de o rotaţie a mâinilor în aceeaşi direcţie (Fig. 35).

Figura 35

7.3. SHIME-WAZA (tehnica ştrangulărilor) Procedeele de ştrangulare care fac parte din această categorie urmăresc aducerea oponentului (Uke) într-o poziţie în care atacantul (Tori), acţionând cu marginea radială sau cubitală a mâinii, determină abandonul acestuia. Ştrangularea trebuie efectuată cu hotărâre şi cât mai repede posibil.

Este interzisă ştrangularea prin foarfece cu picioarele peste gât sau peste corpul oponentului (Uke).

7.3.1. KATA-JUJI-JIME (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) Descrierea procedeului Este o ştrangulare foarte eficace utilizată deseori în competiţii. Se urmăreşte în esenţă o strângere prin apăsarea carotidei şi apoi a traheii.

57 Universitatea SPIRU HARET

Atacantul se află călare cu unul sau ambii genunchi pe sol, cu ajutorul cărora fixează şoldurile oponentului (Uke). Mâna stângă cu palma în sus trece pe sub antebraţul drept pentru a apuca gulerul din partea stângă a oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu palma în jos apucă partea dreaptă a reverului cât mai sus posibil, apoi, trăgând simultan cu ambele mâini în acelaşi plan, se acţionează asupra regiunilor carotidiene ale oponentului (Uke), care este obligat să cedeze. Şoldurile oponentului (Uke) se blochează prin strângerea genunchilor, iar ştrangularea se efectuează prin tracţiune cu ambele braţe şi apoi prin apăsarea cu mâna dreaptă (Fig. 36).

Figura 36

7.3.1.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC KATA-JUJI-JIME Şi în cazul tehnicilor de ştrangulare, vom indica un complex de exerciţii metodice, valabil pentru majoritatea ştrangulărilor, desigur cu adaptare la particularităţile fiecărui procedeu: - fixarea prizelor de ştrangulare asupra unui partener pasiv; - fixarea prizelor de ştrangulare şi luarea celei mai favorabile poziţii; - fixarea prizelor şi execuţia ştrangulării cu forţă redusă, partenerul încercând eliberarea din prize; - fixarea parţială a prizelor şi luptei pentru realizarea completă a lor, în timp ce partenerul încearcă să se degajeze.

7.3.2. OKURI-ERI-JIME (ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune) Descrierea procedeului Această ştrangulare este în acelaşi timp de natură respiratorie şi sanguină.

58 Universitatea SPIRU HARET

Oponentul (Uke) se află în poziţia aşezat. Atacantul (Tori) este în spatele lui cu genunchiul drept ridicat şi genunchiul stâng pe sol.

Atacantul (Tori) introduce braţul stâng sub axila stângă a oponentului şi apucă cu mâna reverul stâng al acestuia la nivelul stomacului. În acelaşi timp trece braţul drept pe deasupra umărului drept şi apucă cu mâna reverul stâng al oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu degetul mare în interiorul kimonoului alunecă cât mai sus după urechea stângă a oponentului (Uke) în timp ce mâna stângă trece reverul în jos.

Mâna stângă a atacantului părăseşte apoi reverul şi apucă reverul drept la nivelul pectoralului drept al oponentului.

Atacantul (Tori) aşează capul pe umărul stâng al oponentului şi retrage genunchiul stâng pentru a-l dezechilibra pe acesta înapoi. În acest timp, atacantul (Tori), accentuând tracţiunea în jos cu mâna stângă şi trăgând cu braţul drept înapoi, provoacă ştrangularea oponentului (Uke) care anunţă abandonul.

Este foarte important ca acţiunea ambelor braţe să fie bine coordonată. Acest procedeu se aplică deseori din poziţia culcat dorsal în care atacantul (Tori) întinde picioarele în formă de foarfece peste corpul oponentului (Uke). Acelaşi procedeu se poate aplica şi când oponenul (Uke) este culcat cu faţa în jos (Fig. 32).

Figura 37

59 Universitatea SPIRU HARET

8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ANTRENEMENTULUI ÎN JUDO

Antrenamentul în judo este un complex şi cuprinde pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihologică şi teoretică.

Aceşti factori ai antrenamentului sunt în strânsă interdependenţă şi alcătuiesc împreună un tot unitar, care se subordonează procesului de instruire şi educaţie a sportivilor.

8.1. PREGĂTIREA FIZICĂ „Acest indicator asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici (întărirea articulaţiilor, ligamentelor, dezvoltarea musculară şi, mai corect, prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic) şi în consecinţă a calităţii motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a organismului, care va permite evidenţierea bagajului tehnico-tactic prevăzut de regulamentul de concurs al probei în care este specializat sportivul” (Nicu A. 2000) În activitatea sportivă de performanţă organismul este foarte mult solicitat pentru obţinerea victoriei finale. În acest scop, ca şi în celelalte ramuri sportive, paralel cu înşiruirea procedeelor tehnice de luptă în procesul de instruire şi pentru asigurarea pregătirii multilaterale, se recurge la pregătirea fizică generală şi specifică, pe de altă parte, pregătirea fizică urmăreşte de asemenea folosirea interacţiunii pozitive între formarea deprinderilor motrice şi a aptitudinilor fizice necesare acestui sport.

A. Pregătirea fizică generală: ¾ exerciţii ajutătoare nespecifice, unanim recunoscute prin eficacitatea lor în judo, se grupează astfel: a) exerciţii cu greutate: → sunt folosite în special pentru dezvoltarea forţei şi a detenţei (forţă-viteză): - Stând depărtat cu o mână pe şold, ridicarea greutăţii prin înainte, deasupra capului (Fig. 38).

60 Universitatea SPIRU HARET

Figura 38

Se execută printr-o smulgere energică până la piept şi apoi întinde braţul în sus.

- Se poate efectua din stând cu ambele braţele întinse (Fig. 39).

Figura 39

Din stând cu picioarele uşor depărtate, rotarea braţelor cu haltere mici înainte-înapoi. Se pot efectua şi cu uşoare genuflexiuni (Fig. 40).

Figura 40 61 Universitatea SPIRU HARET

Ridicări energice ale trunchiului cu haltere de mână (Fig. 41).

Figura 41

Poziţia culcat dorsal, ridicări ale picioarelor cu papuci metalici din culcat pe spate (Fig. 42).

Figura 42

b). Exerciţii cu extensoare şi cordoane elastice: - Din stând, îndoiri înainte ale trunchiului (Fig. 43)

Figura 43

- Din stând cu braţele înainte, ridicări energice cu braţele în sus (Fig. 44) 62 Universitatea SPIRU HARET

Figura 44

- Din fandat lateral, răsucirea trunchiului şi întinderea prin înainte a braţului (Fig. 75)

Figura 45

- Din stând cu picioarele uşor depărtate, extensorul este prins prin spate în „căpăstru”, aplecarea înainte a capului (Fig. 46).

Figura 46 63 Universitatea SPIRU HARET

- Din stând, în aplecat înainte cu braţele înapoi, întinderea braţelor şi reveniri energice (Fig. 47)

Figura 47

c). Exerciţii la aparatele de gimnastică → folosirea aparatelor de gimnastică duce la dezvoltarea mobilităţii articulare şi a membrelor articulare, cât şi la dezvoltarea calităţilor fizice; - Ridicări ale trunchiului la scară fixă (Fig. 48)

Figura 48

- Îndoiri ale trunchiului la scară fixă (Fig. 49)

Figura 49 64 Universitatea SPIRU HARET

- Îndoiri şi întinderi ale braţelor cu sprijinul picioarelor pe scara fixă (Fig. 50)

Figura 50

- Sărituri din sprijin pe braţe la paralele, cu deplasare înainteînapoi (Fig. 51).

Figura 51

- Trecere în atârnat îndoit cu capul răsturnat (Fig. 52)

Figura 52 65 Universitatea SPIRU HARET

d). Exerciţii libere şi cu partener → exerciţiile libere au o largă răspândire folosindu-se în special în partea pregătitoare a lecţiei, ca mijloc de încălzire, de angrenare în efort. Exerciţiile cu partener creează o gamă variată de posibilităţi de angrenare în lucrul simultan sau diferenţiat al majorităţii grupelor musculare ale corpului. Ajută la dezvoltarea mobilităţii, supleţei şi îndemânării şi se execută din stând pe genunchi, aşezat, culcat etc.

- Poziţia aşezat depărtat talpă-n talpă, braţe întinse înainte de mâini apucat (Fig. 53).

Figura 53

- Din ghemuit faţă în faţă, simultan pivotări de 180º în fandare mare spre stânga şi spre dreapta. Se execută la comandă (Fig. 54).

Figura 54

- Din stând faţă în faţă, unul dintre sportivi execută o săritură înaltă, iar celălalt trece rapid pe sub el (Fig. 55).

66 Universitatea SPIRU HARET

Figura 55

- Din stând faţă în faţă cu braţele întinse înainte la nivelul umerilor, întinderea şi îndoirea alternativă a braţelor cu rezistenţă redusă şi uşoare răsuciri ale trunchiului (Fig. 56)

Figura 56

- Exerciţii pregătitoare din atletism: - şcoala alergării - sărituri - Joc sportiv: - fotbal – un teren redus cu reguli simplificate - baschet - Jocuri dinamice - Sporturi complementare B). Pregătirea fizică specifică: • gimnastică specială: TAISO 67 Universitatea SPIRU HARET

- Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii gâtului (Fig. 57)

Figura 57

Combinate cu îndoiri şi întinderi ale braţelor (Fig. 58).

Figura 58

- Îndoiri laterale ale trunchiului cu arcuire (Fig. 59)

Figura 59 68 Universitatea SPIRU HARET

- Îndoiri ale trunchiului înainte şi extensie (Fig. 60)

Figura 60

- Îndoiri şi întinderi ale braţelor din poziţie de luptă normală (SHIZEN-HONTAI) (Fig. 61)

Figura 61

- Extensii ale trunchiului cu ajutorul partenerului (Fig. 62)

Figura 62

69 Universitatea SPIRU HARET

- Aşezat. Îndoirea trunchiului înainte cu arcuire (Fig. 63)

Figura 63

Aşezat depărtat (Fig. 64).

Figura 64

• Circuite specifice: Exemple - circuitul I → NAGE - KOMI la 3 Uke persoane) DE-ASHI-BARAI dreapta/ stânga la fiecare O-UCHI-GARI dreapta/ stânga la fiecare TAI-OTOSHI trecere în SHIME-WAZA.

(proiectări la 3

- circuitul II →- semi - genoflexiuni 5x - răsuciri trunchi 10 x dreapta, 10 x stânga - deplasare 5 m Tori în sprijin pe palme, Uke îl susţine de glezne: flotări în sprijin 10 x, deplasare 5 m; - circuitul III → abdomene 20 x - extensii trunchi 20 x - flotări 20 x - pod în faţă 20 x - pod în spate 20 x - flotări val înainte 8/8 înapoi - sărituri din ghemuit în ghemuit 20 m - flotări din sprijin pe pumni 10 x.

70 Universitatea SPIRU HARET

În funcţie de sex, nivel de pregătire, profesorul va stabili intensitatea şi durata efortului.

8.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ „Este reprezentată de ansamblul mijloacelor, care, prin forma şi conţinutul lor specific, permit practicarea unei ramuri de sport în conformitate cu regulamentul concursului şi alcătuiesc tehnica ramurii de sport respective” (Nicu A. 2000) Se realizează prin însuşirea procedeelor tehnice folosite în atac şi apărare în vederea pregătirii luptătorilor pentru competiţii. Astfel, paralel cu pregătirea fizică se trece la însuşirea corectă a căderilor şi a deplasărilor pe saltea folosind următoarele forme de învăţare şi perfecţionare a procedeelor tehnice. Prima formă de antrenament, după ce o parte a procedeelor tehnice a fost învăţată, este antrenamentul individual pe care japonezii îl numesc TANDOKUREN.SHIU. Aplicarea cu eficacitate a procedeelor tehnice de judo constă în numărul mare de repetări ale unui procedeu.

Fiecare sportiv se va antrena şi singur repetând fazele procedeului : KUZUSHI, TSUKURI, KAKE. A doua formă de antrenament este cunoscută sub denumirea UCHI-KOMI. În aceasta, partenerul opune rezistenţă statică şi permite un număr mare de repetări într-un timp relativ scurt şi într-o cadenţă rapidă.

YAKU-SOKU-GEIKO. Acest exerciţiu se bazează pe aplicarea procedeului în deplasare. Ambii luptători se deplasează liber pe saltea, studiindu-se reciproc, în clipa în care se iveşte o ocazie favorabilă, atacantul (Tori), fără nici o ezitare, trece la execuţia procedeului potrivit poziţiei partenerului. Angajările se efectuează în mod relaxat şi suplu pentru a evita oboseala şi stângăcia în mişcare.

KAKARI-GEIKO are sarcina de a mări atacul combinat şi a folosi diferitele forme de atac. După efectuarea prizelor, unul dintre luptători devine în mod convenţional oponent pe toată durata antrenamentului. Atacantul încearcă să acţioneze fără încetare utilizând diferitele procedee în ambele direcţii şi combinându-le în funcţie de deplasarea oponentului care nu atacă şi doar încearcă să blocheze sau să eschiveze atacurile partenerului.

71 Universitatea SPIRU HARET

RANDORI, înseamnă exerciţiile libere practicate în condiţiile unei competiţii. Ambii luptători sunt liberi să utilizeze orice procedeu doreşte cu condiţia să respecte regulile luptei.

SHIAI este o competiţie în care dacă un luptător realizează un punct devine câştigător. În timp ce în RANDORI un luptător poate arunca adversarul de mai multe ori la sol.

8.3. PREGĂTIREA TACTICĂ „Valorificarea complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajului în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu condiţiile cerute de adversitate şi cu obiectivele de performanţă (victorie, puncte, rând, titlu, loc, calificare, etc.) prestabilitate” (Nicu A. 2000).

Pentru aplicarea procedeelor tehnice în Randori şi competiţii, este necesară urmărirea permanentă a acţiunilor adversarului, sesizarea şi fructificarea diferitelor ocazii favorabile şi adaptarea rapidă la anumite situaţii noi care apar în cursul luptei. Luptătorul trebuie să-şi construiască în mod creator atacul în funcţie de mişcările adversarului şi deficienţele acestuia. Ţinând seama de acest considerent, luptătorul trebuie să cunoască cât mai multe procedee tehnice, executate în ambele părţi şi să se adapteze cu uşurinţă situaţiilor nou create. Şansele unui luptător sunt sporite dacă prin antrenament ajunge la acţiuni succesive şi dacă a studiat şi practicat în mod conştiincios elementele de bază: Kuzushi, Tsukuri şi Kake.

8.4. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ „Pregătirea psihică determină, prin mijloacele antrenamentului şi ale acţiunilor educaţionale, creşterea capacităţii psihice pentru a-i permite sportivului desfăşurarea unor acţiuni eficiente şi obţinerea unor rezultate superioare în concursuri” (Nicu A. 2000).

Trebuie să fie o preocupare permanentă a antrenorului făcând parte integrantă din procesul instructiv educativ. Pentru obţinerea celor mai bune rezultate, antrenorul nu trebuie să uite că omul este o fiinţă complexă, o persoană care gândeşte, simte, se emoţionează şi suferă uneori de anumite complexe.

72 Universitatea SPIRU HARET

Antrenorul trebuie să găsească mijloacele de a înlătura inhibiţiile şi eventualele complexe ale luptătorilor săi şi de a le dirija instinctele spre acţiuni pozitive. Fără un echilibru psihofizic, fără încredere în capacitatea lui, sportivul nu poate face faţă în competiţii. Astfel, se fac cu sportivii: - exerciţii de concentrare a gândirii şi reprezentare a procedeelor şi combinaţiilor tehnice folosite în competiţii; - analiza cauzelor diferitelor complexe, emoţii, inhibiţii; - exerciţii de relaxare şi decontractare fizioterapeutică.

8.5. PREGĂTIREA TEORETICĂ „Ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în vederea cunoaşterii şi explicării principiilor, regulilor şi metodelor care determină creşterea capacităţii sale de efort şi de performanţă, ca şi anticiparea concursului următor pentru abordarea lui adecvată” (Nicu A. 2000) Cunoştinţele teoretice oferă sportivului posibilitatea de a analiza mai bine pregătirea şi rezultatele obţinute. Cu cât sportivul posedă mai multe cunoştinţe, cu atât se orientează mai bine în pregătirea lui.

73 Universitatea SPIRU HARET

9. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO, bazată pe centuri colorate

În judo există un criteriu de clasificare sportivă original şi în acelaşi timp stimulativ, care crează în permanenţă preocuparea măiestriei sportive.

Centura cu care se leagă costumul de judo reprezintă şi o valoare simbolică (onorifică), indicând gradul de măiestrie sportivă a unui judoka.

Un neofit (care se prezintă pentru prima oară la antrenament) va purta o centură de culoare albă, care sugerează că el se iniţiază în elementele de bază ale judoului.

Un începător parcurge 5 programe de instruire sportivă denumite Kyo. Fiecare Kyo cuprinde un complex de 8 procedee tehnice ale luptei din poziţia în picioare. Învăţând cele 5 Kyo, un judoka îşi însuşeşte deci 40 de procedee tehnice de aruncare, înglobate într-un sistem care se numeşte go-Kyo. Sportivul care a asimilat primele 8 procedee tehnice din programul Kyo obţine, în urma unei examinări, o centură de culoare galbenă şi i se acordă o categorie de clasificare sportivă bazată pe centuri colorate (denumită Kyu). Există 5 categorii numerotate în ordinea descrescătoare a cifrelor, treapta inferioară fiind 5 Kyu, iar cea superioară 1 Kyu. A nu se confunda cuvintele Kyo şi Kyu; primul reprezintă o grupare a procedurilor tehnice (un complex de exerciţii, o treaptă de instruire sportivă, o parte dintr-un program de învăţare), pe când celălalt termen indică scopul (adică gradaţia măiestriei sportive pe care a dobândit-o un judoka).

După obţinerea centurii galbene şi respectiv a categoriei 5 Kyu, sportivul va învăţa procedeele tehnice cuprinse în cea de-a doua treaptă de instruire sportivă, adică 2 Kyo, pentru a i se acorda 4 Kyu şi respectiv centura portocalie. Urmează apoi însuşirea procedeelor tehnice din 3 Kyo, 2 Kyo şi 1 Kyo pentru a dobândi respectiv 3 Kyu, centura verde, 2 Kyu, centura albastră şi în fine, 1 Kyu, centura maro.

Dacă socotim că pentru pregătirea în vederea obţinerii fiecărui Kyu este necesară o perioadă de 46 luni, deducem că pentru a dobândi centura maro se scurge un timp aproximativ de 3 ani.

74 Universitatea SPIRU HARET

Trebuie menţionat că pentru fiecare treaptă de instruire sportivă sunt incluse şi alte criterii de examinare, dintre care şi elemente ale luptei la sol.

Un judoka care a obţinut centura maro, după 3 ani, poate fi considerat un începător, având însă posibilitatea să se perfecţioneze şi să păşească în categoria maeştrilor în acest sport, devenind candidat la mult râvnita centura neagră.

Există 10 grade (grad=dan) ale centurii negre, numerotate în ordinea crescătoare a cifrelor de la 1 la 10. În ierarhia gradelor centurii negre, timpul pentru acordarea lor devine mai lung: 2 ani între 1 şi 2 dani, 3 ani între 2 şi 3 dani, 4 ani între 3 şi 4 dani.

Nu este de mirare deci că treptele superioare ale centurii negre se obţine la o vârstă foarte înaintată şi de cele mai multe ori după o viaţă întreagă consacrată judoului (de exemplu, celebrul Kyuso Mifune, posesorul gradului 10 dani, avea peste 80 de ani).

Nici o persoană în viaţă nu a obţinut mai mult de 10 dani. În schimb, lui Jigoro Kano, întemeietorul judoului, i s-a acordat postmortem 12 dani cu titlul de marele maestru Shihon.

Gradatia Categoria 6 Kyu 5 Kyu 4 Kyu 3 Kyu 2 Kyu 1 Kyu -

Gradul 1 Dan 2 Dan 3 Dan 4 Dan 5 Dan 6 Dan 7 Dan 8 Dan 9 Dan 10 Dan

Denumirea Japoneză ROKKYU GOKKYU SHIKKYU SANKYU NIKYU IKKYU SHODAN NIDAN SANDAN YODAN GODAN ROKUDAN SHICHIDAN HACHIDAN KODAN JUDAN

Culoarea Centurii albă galbenă portocalie verde albastră maro neagră neagră neagră neagră neagră neagră neagră neagră neagră neagră

10. CONSPECTUL DE LECŢIE: 75 Universitatea SPIRU HARET

EXEMPLIFICAREA UNUI PLAN DE LECŢIE PENTRU ÎNVĂŢAREA PROCEDEULUI TEHNIC MOROTE-SEOI-NAGE. Locul: Sala Polivalentă Secţia de Judo Anul: III zi

Materiale: saltele, scări fixe Verigile lecţiei 1 Organizarea colectivului Pregătirea organismului pentru efort

Teme: - Morote-Seoi-Nage - Ippon-Seoi-Nage Obiective: - Învăţarea procedeului Morote-Seoi-Nage - Perfecţionarea procedeului Ippon-Seoi-Nage.

- Purificarea calităţilor motrice: forţa, rezistenţa

Mijloace

Dozare

2 - adunarea şi raport - verificarea echipamentului - prezentarea sarcinilor lecţiei - mers, alergare, sărituri - deplasări în poziţie de gardă, sărituri pe ambele picioare, înainte, lateral dreapta, stânga

3

- deplasări prin sărituri din ghemuit 1

2

3'

8'

2 lungimi de saltea 3

Formaţie de lucru 4

Indicaţii metodice 5

Observaţii 6

- în linie pe două rânduri

- cerc în jurul saltelei

4

76 Universitatea SPIRU HARET

- gardă medie - sărituri elastice

5

6

- din stând, balansarea şi rotirea braţelor

Influenţarea selectivă a aparatului locomotor

- din stând, deplasări înainte şi înapoi prin pivotare (taisabaki) - din poziţie de gardă, simularea dezechilibrărilor spre înainte, lateral, înapoi - din culcat facial, extensia alternativă a braţului cu piciorul opus

1

4x8

- trunchiul pe - coloană verticală, contact cu de gimnastică salteaua pe toată talpa

4x4x5

- dezechilibrările se vor combina cu acţiuni ale picioarelor

2'

2x10

- culcat dorsal, ridicare în „pod” şi balansări înainte, înapoi.

2x30''

- culcat dorsal, forfecarea picioarelor pe verticală şi orizontală

1'

- flotări din culcat înainte în sprijin pe degete

2x5

2

3

- răsucirea corpului stânga, dreapta, execuţie în viteză

4

5

6 77

Universitatea SPIRU HARET

- pe perechi (în gardă) dezechilibrări - căderi înapoi şi lateral de pe loc şi din deplasare Demonstraţia şi explicarea procedeului „MOROTESEOI-NAGE” - prizele - dezechilibrarea - secerarea - aruncarea - asigurarea - simularea execuţiei prizelor, dezechilibrării şi introducerea cotului sub axilă

Tema

- simularea execuţiei integrale a procedeului.

-Repetarea procedeului cu partener care nu opune rezistenţă - prizele - dezechilibrarea - introducerea cotului sub axilă - execuţia integrale a procedeului 1

2

2'

2x8

- de pe loc şi din deplasare

- în - execuţii culoarul de alternative pe gimnastiambele părţi că

2x5

- pe 2x2x5 perechi

- sincronizarea între dezechilibrare şi secerare

2x2x6

3

4

78 Universitatea SPIRU HARET

5

6

Consolidarea procedeului „IPPON-SEOI -NAGE”

Repetarea procedeului „IPPON-SEOINAGE” - simularea execuţiei integrale a procedeului (tandoku-rentsiu) - execuţia procedeului cu partener care nu opune rezistenţă - execuţia procedeului cu partener care se apără şi se eschivează - execuţia procedeului cu partener care se apără şi contrează (yakusoku-geiko).

Perfecţionarea calităţilor motrice specifice: forţă, viteză.

1

- dezvoltarea forţei de apucare şi ridicare.

- din poziţie de gardă cu prize reciproce, tracţiuni diferite pentru dezechilibrări

2x4x5

- pe toată salteaua

- treptat va mări viteze de execuţie

2x4x6

- pe perechi

- din deplasare

2x2'

2x1'

- ridicarea partenerului culcat fixând costumul

2x2x4

2

3

- pe perechi

4

- fără trântirea partenerului

5

6 79

Universitatea SPIRU HARET

- ridicări repetate pentru „KATAGURUMA” - ridicări de coapse „MOROTEGARI”.

- dezvoltarea 2x2x8 rezistenţei specifice - repetarea procedeelor „OUCHI- GARI” şi „UCHI- GOSHI” (uchi-komi) - pe reprize 4x30'' scurte - pe reprize lungi 3x4'

Revenirea organismului după efort

- alergare uşoară cu relaxarea braţelor şi picioarelor - exerciţii de mobilitate - exerciţii de relaxare şi respiraţie Aprecieri Adunarea pentru asupra desîncheierea lecţiei făşurării lecţiei - aprecieri generale şi recomandări - însuşirea materialului nou - folosirea cunoştinţelor în condiţii de luptă

- cu viteză maximă se schimbă partenerul la fiecare repriză -cerc în jurul saltelei Exerciţii individuale

6' - pe toată salteaua

80 Universitatea SPIRU HARET

Sarcini individuale extralecţie

11. SISTEME DE DESFĂŞURARE A UNEI COMPETIŢII

În Judo competiţiile se pot desfăşura în general în două sisteme: - cu recalificări; - sistem turneu (poul).

A. Sistemul cu recalificări: după tragerea la sorţi, concursul se desfăşoară cu primele meciuri preliminarii, urmând turneele I, II, IV, …. Până la desemnarea câştigătorului seriei respective, după care se efectuează completarea tabelelor cu recalificări după cum urmează: - câştigătorul seriei A se va întâlni cu câştigătorul seriei B pentru locurile I şi II. Cei care au pierdut de la câştigătorii seriilor intră în recalificări şi pot obţine cel mult locul III, în cazul în care câştigă celelalte întâlniri.

B. Sistemul turnee (poul) 1. Dacă numărul combatanţilor este mai mare de 24, se constituie 8 grupe de câte 3,4 sau 5 combatanţi - numărul combatanţilor este, de obicei, 48; - dacă sunt 49 de combatanţi sau mai mulţi se constituie 16 grupe; - în cazul în care numărul combatanţilor este mai mic de 25, dar mai mare de 11 se constituie 4 grupe de câte: – atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 12, dar mai mare de 5 se constituie 2 grupe de câte 3,4,5 sau 6 combatanţi; – atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 6, competiţia se desfăşoară într-o singură grupă, iar rezultatul constituie clasamentul final. În capetele de grupă se plasează cei 4 finalişti din anul precedent (de exemplu, în campionatul naţional), bineînţeles dacă ei sunt prezenţi la aceeaşi categorie de greutate. Cei clasaţi pe locul III, vor fi plasaţi astfel ca ei să nu figureze în aceeaşi grupă cu primul sau al 81 Universitatea SPIRU HARET

doilea clasat care au avut victorii asupra celui de al treilea clasat în competiţiile din anul precedent. Ei vor fi repartizaţi conform tabelului: Ordinea combatanţilor în poul: Poul de 3 1x2-1x3-2x3 Poul de 4 1x2-3x4-1x3-2x4x1x4-2x3 Poul de 5 4x5-1x2-3x4-1x5-2x3-1x4 3x5-2x4-1x3-2x5 Poul 6 1x2-3x4-5x6 1x3-2x5-3x6 1x4-3x5-2x6 1x5-2x3-4x6 1x6-2x4 4x5 2. Competiţiile eliminatorii în două grupe şi repesaj A două fază este rezervată primilor 2 clasaţi din fiecare poul şi sunt repartizaţi în două grupe prin tragere la sorţi. Cei doi finalişti se stabilesc prin meciuri eliminatorii directe. Când cei doi sunt cunoscuţi, se trece la repesaj pentru a permite combatanţilor care au fost înfrânţi din finalişti să concureze pe locul 3.

Primele 2 locuri sunt stabilite prin tragere la sorţi.

82 Universitatea SPIRU HARET

BIBLIOGRAFIE Tudusciuc I., Gimnastica de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

Culda C., Dungociu, P. Culda, Manual de gimnastică, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 1998.

Todea, F., Jocuri de mişcare, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

Nicu A., Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

Muraru, A., Judo, Editura Sport-Turism, 1998.

Hantău, I., Manual de Judo, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.

Nicu A. Enciclopedia Educaţiei fizice şi sportului, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

83 Universitatea SPIRU HARET

Tehnoredactor: Marilena BĂLAN-GURLUI, Marian BOLINTIŞ Coperta: Marilena BĂLAN-GURLUI Bun de tipar: 07.03.2005; Coli tipar: 5,25 Format: 16/61x 86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei, nr.313, Bucureşti, Sector 6, Oficiul Poştal 83 Telefon, fax: 410 43 80; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro 84 Universitatea SPIRU HARET