Valeriu Braniște, a4 by Curelea Dragos

VALERIU BRANIȘTE. UN PORTRET PENTRU EDUCAȚIE

Daniela Curelea

Dragoș Curelea Editura A.T.U. Sibiu – Hermannstadt 2013

ISBN: 978-606-8362-29-8

CUPRINSUL

ARGUMENT În introducerea acestei cărți dorim să amintim succint aici motivele care au stat la temelia acestui proiect. Acele premise necesare care ne-au determinat să abordăm, să analizez să urmărim cronologic, reconstituirea unui portret, de prim rang considerăm în galeria celor care au edificat Marea Unire de la 1918 - Valeriu Branişte. Un portret pentru educație pe nedrept trecut atâta timp sub uitare. Meritoriu este demersul său publicistic, însă totodată ar fi injust să-i trecem sub omisiune meritele publice, culturale, sociale, deloc puţine, atitudinea şi ideile sale, pentru care a fost silit în atâtea rânduri să peregrineze din Transilvania în Banat, de acolo în Bucovina, apoi din nou în Banat. Și nu în ultimul rând să ia drumul temnițelor statului dualist pentru curajul celor simțite, scrise, și spuse în mod răspicat într-o epocă în care libertatea de exprimare putea însemna închisoarea politică. Toate aceste schimări ale domiciliului, facilitându-i în atâtea rânduri observarea situaţiei, sociale şi culturale, economice şi politice a românilor pe deoparte şi totodată atitudinea adoptată de autorităţile maghiare și austriece în privinţa situaţiei politice a naţionalităţilor din Austro-Ungaria pe de altă parte, îndeosebi faţă de naţionalitatea românilor din spaţiul Transilvaniei şi al Banatului. Militant tenace, prin intermediul cuvântului rostit, deopotrivă prin cel scris, omul Valeriu Branişte, este silit să i-a în mai multe rânduri, drumul închisorilor procuraturii regale, precum cea de la Vacz, de la Timişoara, de la Seghedin, datorită temerarităţii privind articolele semnate şi cuvântul rostit. El nepertractând nimic din cele afirmate în aceste articole, chiar cu riscul de a suporta tratamentul sistemului detenţionar din Ungaria. Demersul său publicistic este laborios, iar ideile sale sunt vii, clar conturate şi exprimate în epocă fără ocolişuri, acestea repugnându-i, însă în atâtea rânduri costându-l atât propria libertate şi linişte, cât şi plata unor împovărătoare amenzi în acea epocă. S-au împlinit recent, mai bine precizat, pe data de 1 ianuarie anul curent, 85 de ani de la stingerea sa din viaţă. Consider acum, la mai bine de opt decenii, ca fiind necesar, elaborarea acestui demers din perspectiva reconstituirii portretului de viaţă şi activitate a Dr. Valeriu Braniște. Perioadă aceasta, dintre 1918 – 1928 fiind obiectivată în scrierile sale, cât şi în atitudinea pe care o adoptă faţă de marile evenimentele ale acelor ani, sfârşitul primei conflagraţii mondiale, disoluţia accentuată în toamna anului 1918 a edificiului dualist, austro-ungar, precum şi afirmarea răspicată a naţiunii române prin elita sa social-politică, culturală şi religioasă, în sensul autodeterminării, a independenţei sale politice şi a alipirii Transilvaniei şi a Banatului la România. Eminent gazetar, stând mărturie în acest sens articolele sale pe diferite tematici, în acestea surprinzând, diverse domenii de activitate, printre care demn de remarcat fiind, aplecarea sa cu atenţia cuvenită asupra mai multor genuri: precum monografia pe care o va redacta în volume şi broşuri, 4

editoriale de fond semnate, fie cu numele său, însă în multe situaţii am constatat că a recurs la pseudonim, existând în anexele acestei teze, chiar şi o prezentare succesivă a pseudonimelor pe care le-a utilizat în demersul său publicistic. Surprindem aspectul realizării şi al publicării de către Valeriu Branişte şi a schiţelor, foiletoanelor, documentelor istorice, a reportajelor tematice, a comentariilor şi a evocărilor istorice, a studiilor de filologie şi artă dramatică. Identificându-se în opera sa inclusiv, file despre pictură şi folclor. Amintim succint, încă din paginile introductive şi faptul că există încă inedite o serie de manuscrise asupra studierii cărora nu s-a aplecat până acum nimeni. Acestea fiind notate pe caietele sale astfel: Din zbuciumul vieţii – memorii. Note şi traduceri din temniţă. Jurnal 1921- 1923însemnări zilnice şi Monografia uzinelor Reşiţa în 1925. Articolele cele mai importante sunt acelea pe care le-a elaborat în timpul maturităţii discursului său publicistic, în paginile unor periodice ca: Dreptatea din Timişoara între anii 1893 1895, Foaia de Duminică între 1896 – 1897 apărută tot la Timişoara, Patria în perioada 1897 – 1900 care apărea la Cernăuţi în Bucovina şi îndeobşte la Drapelul între anii 1901 – 1919 , care apărea de trei ori pe săptămână, marţi, joi şi sâmbăta la Lugoj. În organizarea, redactarea şi distribuţia acestui periodic, Se poate observa felul în care, Valeriu Branişte înţelegea să conceapă articolele, însă să fie preocupat şi cu distribuirea şi administrarea în calitate de director-proprietar a acestui periodic românesc din Banat. Aspecte pe care am încercat a le surprinde într-o altă anexă. Semnificativ şi de remarcat sunt studiile sale de pictură, respectiv o serie de articole temeinice privind dramaturgia şi arta teatrală. Importante fiind şi conferinţele, respectiv alocuţiunile sale, susţinute cu diferite ocazii, amintirile autobiografice, recenziile semnate, necroloagele elaborate în memoria anumitor intelectuali de marcă din Banat, colgi şi prieteni din anii studenţiei de la Budapesta. Demersul său publicistic, subsumează, mai bine de trei decenii de activitate în paginile următoarelor periodice: Gazeta Transilvaniei, Transilvania, Tribuna, Dreptatea, Patria, Drapelul, Banatul, Voinţa Banatului, Răsunetul, Anuarul Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, Convorbiri Literare şi Universul” între anii 1893 – 1926. Nu dispunem până astăzi de o abordare sistematizată şi ordonată cronologic a discursului său publicistic şi nici de o urmărire atentă a atitudinii sale publice, respectiv a ideilor exprimate faţă de marile etape ale afirmării naţiunii române la contactul secolelor XIX-XX, deopotrivă faţă de evenimntele petrecute în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, şi primele trei decenii ale secolului al XX-lea. Bibliografia istorică necesară în orice tentativă de a reconstitui o pagină din trecut, m-a determinat să intitulez această teză: Valeriu Branişte. Un portret pentru educație Afirămăm aici că bibliografia necesară din perspectiva abordării acestui portret este departe de a fi abundentă, ea reducându-se în fond la articolele direct semnate de publicistul Valeriu Branişte. 5

I). – Identitate şi afirmare - Valeriu Branişte. Succint periplu biografic. Pornindu-se aici în construcţia capitolului de la sursele deja editate, adică cinci ample cercetări, din care trei exploatează, ce-i drept reprospectiv, tot lucrări care-i aparţin lui Valeriu Branişte. Şi amintesc pe scurt aici, care sunt cele cinci lucrări prin care s-au editat documente ale vremii privitor la omul, opera şi personaitatea sa. Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Timişoara, Editura Facla, 1980. Idem, Amintiri din închisoare, Bucureşti, Editura Tritonic, 2002, respectiv Idem, Oameni, fapte, întâmplări, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980. Deasemenea, amintesc în treacăt şi Omagiul lui Valeriu Branişte, volum colectiv, editat de Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968, p. 5 – 139. Şi Aurel Galea, în

Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei,

Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria. (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Târgu Mureş, Editura Tipomur, 1996. II). Demersul şi discursul publicistic în perioada celor 30 ani de activitate. Am pus accentul în a doua componentă a tezei mele pe parcursul de timp dintre anii 1918 – 1928. Am urmărit sistematic prin studierea articolelor din periodice ca, Drapelul din Lugoj, Răsunetul din Lugoj, Voinţa Banatului din Timişoara, Convorbiri Literare din Bucureşti, Universul din Bucureşti şi Dimineaţa, în mod succint paşii organizării sistemului de învăţământ din Transilvania şi Banat sub conducerea lui Valeriu Branişte în Resortul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor din Consiliul Dirigent, cât şi realizările sale după anul 1922, când înfrânt în mai multe rânduri în alegeri, se va orienta mai mult pe activitatea sa social-culturală, prin publicarea unor monografii, a unor pagini indeite la acea dată din istoria familiei marelui poet Mihai Eminescu, respectiv din viaţa cărturarului avrigean Gheorghe Lazăr, a unor necroloage. Perioada aceasta se remarcă şi prin realizarea unui jurnal zilnic între 1920 – 1923. Capitolul al III-lea reprezintă o succintă trecere în revistă a ideilor contemporanilor și a celor care mai apoi în diferite momente au scris despre Valeriu Braniște, despre activitatea, demersurile, atitudinile și proiectele sale, culturale, publicistice, politice, educaționale. A celor care l-au cunoscut și studiat ca om, spirit, operă și atitudine.

STRĂMOȘII LUI VALERIU BRANIȘTE Valeriu Braniște, a venit pe lume în 1869, la Cincu Mare, fiind primul fiu născut al familiei Moise și Maria Braniște. Tatăl său, Moise Braniște, provenea din satul Merghindeal aflat destul de aproape de Cincu Mare pe Valea Hârtibaciului în zona de sud-est a actualului județ Sibiu. Familia bunicilor paterni ai lui Valeriu Braniște era de origine țărănească provenind din satul Toarcla. Mama sa, Maria Braniște, născută Vlad, provenea din familia preotului greco-catolic, Pavel Vlad din Șialdorf, așezare aflată în apropierea comunei Șeica Mare Moiese Braniște (1834-1891) și-a început studiile școlare la maturitate, la puțin timp după evenimentele revoluționare de la 1848 din Transilvania, reușind să termine cu bine școala primară și să-și finalizeze la Sibiu studiile liceale prin obținera bacalaureatului în 1861. Tot aici la Sibiu, Moise Braniște și-a definitivat studiile universitare prin absolvirea Academiei de Drept prin susținerea licenței în drept în 1865. Atât în ceea ce privește studiile liceale, cât și cele universitare este demn de subliniat faptul că Moise Braniște a fost coleg cu doi dintre frații poetului Mihai Eminescu și anume cu Ilie și Nicolae Eminovici. După ce și-a finalizat studiile făcute în Sibiu, Moise Braniște, a ocupat o serie de funcții administrative la Cincu Mare, fiind ascultant în perioada 1865 – 1874, apoi la Sighișoara, fiind cancelist între anii 1874 – 1877. La Săliștea Sibiului, a activat în calitate de vice-pretor între 1878 – 1880, pentru ca la Tălmaciu să fie funcționar juridic principal între 1880 – 1881. La Sibiu, între 1881 – 1883, Moise Braniște a ocupat postul important de pretor principal al Primăriei, urmând apoi funcția de prim-pretor pe care a exercitat-o la Miercurea Sibiului în perioada 1883 – 1891. Inițial, Moise Braniște, a făcut parte, alături de Demetriu Răcuciu din biroul stenografic și juridic al Dietei de la Sibiu între anii 1863 – 1865. În această perioadă, beneficiind de un stipendiu din partea Asociațiunii de la Sibiu ( o bursă), Moise Braniște s-a specializat în stenografie. Aplecat înspre scris, Moise Braniște a publicat o serie de articole în paginile periodicelor. Telegrafului Român, Gura satului și Albina1. După 1865, tatăl lui Valeriu Braniște a colaborat cu articole la Observatorul lui George Barițiu, respectiv la Calicul lui Ioan Popa. Trebuie să apreciem faptul că existența acestor periodice în casa familiei Braniște, este una dintre cauzele care influențează de timpuriu, copilăria și adolescența viitorului gazetar Valeriu Braniște. Nu trebuie să uităm o clipă, faptul că familia Braniște era abonată la o serie de periodice de valoare în acea epocă precum: Tribuna din Sibiu, Convorbiri literare din Iași și Gazeta Transilvaniei, respectiv Transilvania, apărute inițial în Brașov, apoi la Sibiu. În educația tânărului Valeriu Braniște se poate urmări interesul acestuia pentru filosofie și istorie, pentru filologie și artă dramatică, 1

Telegraful Român, Sibiu, Anul XIV, nr. 275, p. 2; Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1980, p. 6-7.

discipline pe care tatăl său i le-a cultivat și l-a îndrumat, îndemnându-l să le urmeze și să se perfecționeze prin studiul acestora. Evidențiem aici, că direcțiile acestea ale cunoașterii l-au însoțit în demersurile sale pe tânărul Valeriu Braniște întreaga sa viață. Concluzia sumară a acestor rânduri ar fi că în acest climat de erudiție și simțire românească, a fost crescut Valeriu Braniște și fără îndoială și ceilalți copii ai familiei Braniște. Aceasta în ciuda frecventelor schimbări de domiciliu, situație reclamată de funcțiile deținute de Moise Braniște. Valeriu Braniște, a urmărit încă din timpul formării sale intelectuale să devină redactor, aceasta poate și ca urmare a contactului său de timpuriu cu scrisul românesc, cât și ca urmare a unei discuții purtate cu marele cărturar George Barițiu2, cunoscut de Valeriu Braniște încă din vremea Liceului pe care l-a urmat în Sibiu.

Preotul greco-catolic Pavel Lebu, bunicul matern al Lui Valeriu Braniște

Valeriu Braniște, O reminescență, dedicație colegilor mei gazetari din țările Coroanei Sfântului Ștefan, în Gazeta Transilvaniei, anul LXXI, număr jubiliar 1838-1908, iunie 1908, Brașov, p. 57-58.

Familia Branişte. Părinţii lui Valeriu Branişte. Maria Branişte (1848 – 1931) – mamă

Moise Branişte (1834 – 1891) – tatăl

CAPITOLUL I ISTORIOGRAFIA

DEMERSURILOR

MONOGRAFICE

PRIVIND

ACTIVITATEA OMULUI POLITIC, VALERIU BRANIȘTE Omul Valeriu Braniște, a fost un militant constant în favoarea națiunii române din AustroUngaria, manifestându-se prin scris și acțiune în toate cele trei provincii românești, Transilvania, Banat și Bucovina. A activat și a militat vreme de mai bine de trei decenii în sensul obținerii drepturilor politice, economice, sociale, culturale de către românii din cadrul statului bicefal. Istoriografia studiilor, articolelor, publicațiilor, memorialisticii despre Valeriu Braniște se înscrie în sfera mult mai atotcuprinzătoare a studierii și a înțelegerii momentului și a personalităților Marii Uniri din 1918. Reconstituirea tuturor demersurilor sale și a întregii activități, ca om politic, ca jurnalist, ca om de cultură nu s-a realizat într-un tot unitar până astăzi. Studii disparate și publicații adunate în următoarele scrieri, ne permit în actualitate, să realizăm, parțial, reconstituirea activității și a faptelor sale mai importante sub titlul: Valeriu Braniște. Un portret pentru educație. În Biblioteca pentru popor, apărută în 1902, Valeriu Braniște, descrie pe scurt necesitatea, rostul și rolul, acestor așezăminte culturale în toate comunele Transilvaniei în vederea formării și a emancipării spiritului românesc. Această activitate înscriindu-se pe linia promovării culurii naționale în cadrul tuturor despărțămintelor Astrei, la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.3 Nu trebuie dealtfel omis faptul că Valeriu Braniște a fost membru al Asociațiunii, participând la adunările sale generale ale Astrei și manifestându-se în plenul acestora pentru promovarea culturii și a literaturii române în rândul maselor. Amintim aici următoarele lucrări: Istoricul Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu, apărut în 1943 în Sibiu.4 În această monografie a celebrei unități de învățământ sibiene, autorul, Ioan Stanciu, surprinde și trece în revistă activitatea școlară a elevului Valeriu Braniște. În lucrarea: Revoluția din 1918 și unirea Ardealului cu România, apărută la Cluj în 1926, Ion Clopoțel, evocă amintirea marelui Valeriu Braniște, prieten, și coleg de detenție cu acesta. Autorul subliniază meritele lui Braniște, curajul și tenacitatea, care nu de puține ori, l-au silit să urmeze drumul privării de libertate. Autorul Aurel Cosma în lucrarea Istoria presei românești din Banat. Volumul I, apărută în 1936 la editura Traunfellner din Timișoara, evocă în mod viu, elocvent roulul lui Valeriu Braniște ca eminent gazetar român în Banat, cât și ca model jurnalistic de urmat de cei care se pregăteu pentru a se forma ca viitori gazetari. Sublinia, autorul mai sus evidențiat, că în tot ceea ce a făcut pe diferitele 3

Pamfil Matei, Asociațiunea transilvană pentru literature română și cultura poporului roman (Astra) și rolul ei în cultura națională (1861- 1950), Cluj Napoca, Editura Dacia, 1986, p. 302; Transilvania, nr. 4 jubiliar, iulie-august 1911, p. 327. 4 Vasile Mihai Câmpeanu, Liceul Gheorghe Lazăr Sibiu. Compendiu monografic 1692 – 1992, Editura Caleidoscop, Sibiu, 1992, p. 39-40.

planuri ale activității sale, Valeriu Braniște, a fost un reper, un model de urmat, un spirit curajos, care nu a pregetat să scrie adevărul, care nu a abjurat de la principiile sale, nici atunci, când viața îi era amenințată iar libertatea răpită, ca urmare a unor procese de presă, pe care inevitabil, le pierdea Din galeria marilor dispăruți ai Banatului, este prima monografie mai completă despre Valeriu Braniște. Meritul realizării acesteia îi revine lui Aurel E. Peteanu. Cartea aceasta a apărut în Lugoj la tipografia Corvin în anul 1938, fiind așa cum am evidențiat mai sus prima lucrare mai completă, unitară, serios realizată despre omul Valeriu Braniște, despre viața sa, despre opera acestuia. Totodată, Ion. I. Lapedatu, ne prezintă imaginea profesorului Valeriu Braniște, cadru didactic plin de tact în Brașov în perioada 1891 - 1893. Activitata profesorală și tactul său pedagogic este surprins de autor, Ion I. Lapedatul, unul dintre elevii lui Valeriu Braniște în extrasul intitulat: Din anii Memorandului, în Omagiul profesorului Ioan Lupaș, lucrare apărută în Bucureștii anului 1941. Sprijinirea coralelor ardelenești prin danii generoase făcute, este surprinsă de George Breazul în lucrarea: Muzica românească de azi în Cartea sindicatelor artiștilor instrumentiști din România, apărută în București în decursul anului 1939 la paginile 224 – 225. Contribuția sa la apariția Societății pentru constituirea unui fond de teatru, este surprinsă în paginile monografiei lui Gabriel Manolescu, intitulată: Două decenii de teatru românesc în Timișoara, apărută la Editura Facla în 1966. Totodată meritele sale culturale în direcția constituirii și a activității unor trupe teatrale în Banat sunt evidențiate, de Ioan Massof în lucrarea: Teatrul românesc, apărută la Editura pentru Literatură din București tot în decursul anului 1966. Demersul său publicistic și atitudinea sa politică pot fi surprinse în lucrări mai recente, precum: articolul: La commémoration de Valeriu Braniște, apărut în Revue romanine d’histoire tomme VIII, nr. 2, 1968, p. 489-490, realizat de cercetătorul Alexandru Porțeanu. Apoi, în volumele Omagiul lui Valeriu Braniște realizat în coordonarea d-nei Valeria Căliman, fiica profesorului Valeriu Braniște și a profesorului brașovean, Mircea Băltescu în 1968. Între 1985 – 1989, au fost publicate primele trei volume din corespondența lui Valeriu Braniște, apărute la editurile Dacia din Cluj Napoca și Minerva din București, lucrări îngrijite de fiica lui Valeriu Braniște și cercetătorul clujean Gheorghe Iancu. Corespondența marelui om a fost adunată și structurată pe patru ample perioade, după cum urmează: Corespondenţă, volumul I (1879 – 1895), cuvânt introductiv, revenindu-i academicianului Şefan Pascu. Corespondenţă, volumul II, (1895 – 1901). Corespondenţă, volumul III, (1902 – 1910). În anul 2001, apărea sub egida editurii Argonaut din Cluj Napoca, Corespondenţă, Volumul IV, (1911-1918), coordonat, de cercetătorii clujeni, Gheorghe Iancu și Stelian Mândruț. Doamna Valeria Căliman, fiica lui Valeriu Braniște, oferind ghidajul necesar, în complexitatea scrierilor tatălui său – Valeriu Braniște.

Bibliografia Istorică a României, (2006), în tomul XI, 2004 – 2006, apărut în Editura Academiei Române, București, respectiv în (2011), tomul XIII, 2009 – 2010, în aceiași prestigioasă editură reliefează personalitatea și opera marelui gazetar, om politic, ministru, Valeriu Braniște de-a lungul a mai bine de trei decenii de activitate militantă. Alte lucrări scrise care fac referință la faptele lui Valeriu Braniște, la memorialistica sa, la opera sa vastă socială, culurală, jurnalistic-editorială, sunt: Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului naţional unitar, carte apărută la Editura Dacia, Cluj Napoca, în decursul anului 1980, având ca autori pe universitarii, Constantin Botoran și Olimpiu Matichescu. Între 1973 – 1980, o serie de edituri, precum Facla din Timișoara, Dacia din Cluj Napoca, sau Minerva din București, au scrierile lui Valeriu Braniște: De la Blaj la Alba Iulia, în 1980, Oameni, fapte, întâmplări, în același an sau mult mai celebra carte biografică a marelui om român din Trasnilvania, Amintiri din închisoare, apărută în 1973, în care acesta trece în revistă propria viață, atât cu realizări, cât și cu inerente neajunsuri. Academicianul clujean Ștefan Pascu în Istoricul Academiei Române. 125 de ani de la înființare, carte apărută în 1991 la Editura Academiei în București, evocă pe scurt dar în mod definitoriu, figura și meritele lui Valeriu Braniște, care l-au consacrat pe acesta în pantheonul culturii noastre, ajungând până la înalta recunoaștre a sa de către înaltul for pe care îl reprezintă Academia Română. Între 1992 – 1996 apărea Aurel Galea publica în anul 1996 lucrarea Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), în cadrul editurii Tipomur din Târgu Mureş. Această cercetare este importantă îndeobște prin surprinderea activității lui Valeriu Braniște în calitatea sa de Șef al Resortului Instrucțiunii Publice și Cultelor în Consiliul Dirigent al Trasnilvaniei după Marea Unire. Autorul aduce în discuție noi informații privind activitatea ministrului Valeriu Braniște în cadrul vastului program de modernizare a Transilvaniei în sens cultural, educațional și spiritual. Apariția unor filarmonici de stat și a teatrelor naționale în toate județele din Ardeal, a Universității de la Cluj, a programelor de formare și pregătire a cadrelor didactice pentru școlile de stat secundare și normale, iată numai câteva dintre direcțiile de activitate ale lui Valeriu Braniște în calitatea sa de ministru al acestui resort între anii 1919 – 1920.5 Tot în anul 1996, vedea lumina tiparului cercetarea autorilor clujeni, Gheorghe Iancu și Stelian Mândruț, Branişte Valeriu, Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918), focalizată pe seria de scrisori realizate de Valeriu Braniște, în perioada întemnițărilor sale. Scrierea aceasta a apărut la Editura Banatica din Reșița, fiind esențială în procesul de reconstrucție a perioadelor în care acesta s-a aflat întemnițat la Vacz, la Seghedin, în Budapesta, ori în alte închisori de tranzit din Ungaria. 5

Aurel Galea, Formarea și activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1996, p. 159; Gheorghe Iancu, Contribuția Consiliului Dirigent la consolidarea statului național unitar român, (1918-1920), Editura Dacia, Cluj Napoca, 1985, p. 50.

În perioada 1992 – 1999, cercetătorul Dorina N. Rusu reușește să prezinte două lucrări de referință privind atât personalitățile care au făcut parte din Academia Română în: Istoria Academiei Române. Repere cronologice, apărută în 1992, în care este prezentat și Valeriu Braniște din perspectiva faptelor, a operei sale și a rostului său politic în cadrul mișcării naționale din Transilvania. Câțiva ani mai târziu în 1999, doamna Dorina N. Rusu în lucrarea: Membrii Academiei Române 1866-1999, apărută la Editura Academiei Române, Bucureşti, realizează un elogios portret celui care a fost Valeriu Braniște – lider al mișcării național române din Transilvania la cumpăna secolelor al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea în diferite domenii de activitate, cultural, social, educațional, politic etc.

CAPITOLUL II 13

VALERIU BRANIȘTE. UN PORTRET PENTRU EDUCAȚIE I.

1). - IDENTITATEA ȘI AFIRMAREA LUI VALERIU BRANIȘTE. UN SUCCINT PERIPLU BIOGRAFIC (1869-1928) Născut la Cincu-Mare pe data de 22 ianuarie 1869, Valeriu Braniște, a fost cel dintâi venit pe

lume în familia lui Moise Branişte. Fiu al acestuia din urmă şi al Mariei Vlad, provenea dintr-o veche familie de intelectuali de origine ţărănească din spaţiul sudic al Transilvaniei. Cei dintâi ani din viaţă îi petrece la Cincu-Mare, unde printre prietenii săi, se numără şi Virgil Oniţiu, viitorul profesor și director al Liceului din Braşov. Tatăl său Moise Branişte (1834 – 1899) era de obârșie din Merghindeal, de pe valea Hârtibaciului, așezare aflată lângă Cincu-Mare, însă familia bunicilor săi era originară din Toarcla. Mama sa Maria Vlad se născuse în familia preotului greco-catolic, Pavel Vlad din Şialdorf, sat situat în preajma comunei Şeica-Mare.6 Tatăl său și-a început studiile şcolare la maturitate după evenimentele revoluţionare pașoptiste din Transilvania. În 1861 acesta finaliza prin bacalaureat Liceul german de la Sibiu, pentru ca tot aici, să-şi continue studiile la Academia germană de Drept. În cursul studiilor liceale în anul şcolar 1860 – 1861, în a patra clasă de liceu, a avut drept coleg pe Ilie Eminovici unul dintre fraţii lui Mihai Eminescu 7 câţiva ani mai târziu, avându-l coleg la Academia germană de Drept din Sibiu pe Nicoale Eminovici, alt frate mai mare al poetului. După finalizarea studiilor la Sibiu, Moise Branişte a ocupat diferite funcţii administrative: la Cincu – Mare, Sighişoara, Săliştea-Sibiului, Tălmaciu, Sibiu şi Miercurea Sibiului. Alături de Demetriu Răcuciu, a făcut parte din biroul stenografic şi jurnalistic al Dietei din Sibiu în perioada 1863 – 1865. În aceeaşi perioadă stenograf care primeşte un stipendiu în vederea perfecţionării sale are şi Astra în persoana amicului lui Mihai Eminescu, Filimon Ilea. În acest sens, al prieteniei dintre marele poet şi primul stenograf al Astrei stă astăzi, mărturia Odă amicului F.I publicată în anul 1869 de către poet în paginile publicaţiei orădene conduse de Iosif Vulcan.8 Mihai Eminescu la întâlnit şi cunoscut pe Moise Branişte, atunci când a vizitat Sibiul, venind la fratele său Nicolae. Aici, în orașul transilvan la Academia germană de Drept fiind printre alţii la studiu şi fraţii Densuşianu. Pe de altă parte subliniem acum şi colaborarea lui Moise Branişte la diferite publicații din epocă precum: Telegraful Român, Gura Satului şi Albina.9 După 1869, tatăl său va colabora şi la periodice precum: Observatorul lui George Bariţiu, respectiv, la Calicul lui Ion Popa, acesta din urmă fiind unul dintre amicii săi. Fără îndoială, trebuie remarcat faptul că existenţa acestor periodice în casa familiei Branişte, a influenţat de timpuriu atât copilăria cât şi adolescenţă viitorului publicist şi om politic, în sensul formării sale pentru gazetărie. Familia Branişte 6

fiind deasemenea abonată la

Valeriu Branişte, Oameni, fapte, întâmpări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 6-7, Prefaţă realizată de Academician Dimitrie Vatamaniuc. 7 Idem, op. cit. p. 6. 8 Valeriu Branişte, Oameni, fapte, întâmpări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 6-7, Prefaţă realizată de Academician Dimitrie Vatamaniuc. 9 Telegraful Român, Sibiu, anul XIV, nr. 275, p. 2.

Tribuna, la Convorbiri Literare şi nu în ultimul rând la Gazeta Transilvaniei. Interesul familiei sale deopotrivă pentru filosofie, istorie, filologie şi artă dramatică se va răsfrânge în educația și formarea lui Valeriu Braniște. Acest aspect al educaţiei sale, fiind observat mai târziu în stilul adoptat în domeniul publicistic în cotidiene ca: Tribuna de la Sibiu, Patria de la Cernăuți, Dreptatea din Timișoara şi Drapelul din Lugoj. În acest climat de erudiţie şi simţire românească, au fost crescuţi copii familiei Branişte în pofida deselor schimbări de domicilu pe care le reclamau, funcţiile deţinute de capul familiei, Moise Branişte. În lista cu ilustraţii anexă la această lucrare, pot fi văzute poze ale familiei Branişte alături de copii lor. Cel mai mare dintre fii, Valeriu Branişte, vizând încă din perioada formării sale intelectuale să devină redactor.10 Acesta fiind un adept al măreţiei Blajului, al catehismului naţional al românilor de până la Marea Unire11 şi al marelui cărturar George Bariţiu, cunoscut încă din timpul studiilor liceale făcute la Sibiu. Odată întrebat de către acesta din urmă, la una dintre plimbările pe care le făcea cu tatăl său după-amiaza, către Dumbrava Sibiului, Şi ce vrei să te faci ?- a rostit imediat şi prompt: redactor!, nici pe departe conştientizând atunci, pe aleile parcului Sub Arini cum de nimerise, cariera şi demersul pe care le va sluji vreme de trei decenii, deloc simple, la întrepătrunderea veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea în peisajul vieţii sociale, culturale şi politice atât de complexe din Transilvania şi Banat. Un deceniu mai târziu după acel spontan răspuns, avea să se dedice cu adevărat demersului de natură publicistică, deşi se pregătise temeinic în cadrul Universităţii de la Budapesta între 1887–1891, pentru o carieră didactică profesată vreme de trei ani în răstimpul vieţii sale la Liceul din Braşov în perioada anilor 1891–1893 şi 1896–1897. Subliniez că în anexele acestei lucrări se poate urmări demersul său didactic la catedră în Liceul din Braşov. Deasemenea în ilustraţii se pot vedea profesorii tribunişti români din Braşov, inclusiv portrete din tinereţe ale lui Virgil Oniţiu şi Valeriu Branişte. Urmărim să punctăm în mod succinct în rândurile de mai jos principalele momente ale afirmării sale intelectuale dar şi politice. Încă din 1884, un inspector şcolar, care frecventa casa familiei Branişte, ca amic al tatălui său, înmânează copilului Valeriu o mare hartă murală, interzisă la acea dată de autorităţile austro-ungare, deoarece reliefa Principatul Transivaniei ca o provincie separată de Ungaria. Mulţi ani am silabisit pe ea, numele de ape şi oraşe ale Monarhiei, scrise româneşti.

Tot

acest inspector cu numele de Bardoşi, îi învăţa pe copii famiei Branişte, cântecul: Azi e zi cu soare, azi e sărbătoare. În 1875, începe şcoala primară săsească din Cincu-Mare, pe care o va continua la Sighişoara, acolo unde funcţionarul de stat Moise Branişte va trebui să se stabilească o vreme în 10

Valeriu Branişte, O reminescenţă, dedicaţie colegilor mei gazetari din ţările Coroanei Sfântului Ştefan, p. 57-58, număr jubiliar, 1838 – 1908 în Gazeta Transilvaniei, Braşov, anul LXXI, 1908. 11 Vasile Netea, Lupta românilor din Transilvania pentru libertate naţională (1848 – 188), Editura Științifică, Bucureşti, 1974, p. 7. 12 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, București, 1972, p. 49; Idem, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timişoara, 1980 p. 20 – 32.

interes de serviciu. În 1877 declară în amintirile sale, membrii familiei Branişte, trăiesc momente de mare mângâiere şi fericire Umblam acum cu capul ridicat, mândri că suntem români. Tata ne aducea ziare străine din care ne citea seara iar noi îl ascultam cu evlavie…Ne aducea şi ilustraţiuni din care înghiţeam cu ochii.13 Aceasta pe fondul participării României pe teatrul de operaţiuni militare din nordul Peninsulei Balcanice în vederea susţinerii Proclamaţiei de independenţă de la 9 mai 1877. Un an mai târziu din motive de serviciu se produce mutarea familiei Branişte de la Sighişoara, unde tatăl familiei fusese cancelist, la Săliştea Sibiului, unde acesta obţine prin diligenţele unor prieteni, foşti colegi de şcoală de la Sibiu, funcţia de subpretor mai bine indemnizată comparativ cu cea precedentă. Sublinia mai târziu Valeriu Branişte … pentru mine Săliştea a fost un noroc. Aici am ajuns în fine în şcoală românească, terminând clasa a treia primară şi urmând clasa a patra întreagă, fără întrerupere în anul şcolar 1878 – 1879. În Săliştea Sibiului, viitorul gazetar şi om politic roman urmează, unica şcoală românească de care a avut parte în calitatea de elev în viaţă sa. În treacăt fie spus traseul profesional al lui Moise Branişte este schițat sumar. Schimbarea domiciliului familiei având ca efect formarea lui Valeriu Braniște în contact cu populația românească din diferite părți ale Transilvaniei. La şcoala din Săliștea Sibiului va învăţa teminic, printre alte obiecte de învăţământ, istorie românească, mult, puţin, cât se ştia atunci. 14 Aici, în mărginimea Sibiului, stegul românesc tricolor se păstra în sala festivă a şcolii, ceea ce impregna o notă distinctivă, atât de curaj, cât şi de recunoaştere a afilierii la România cel puţin în spiritele săliştenilor, dacă pe moment această atitudine nu se putea manifesta liber în viaţa lor cotidiană social și politică. Se intonau în școala din Săliștea Sibiului cântece patriotice, care erau studiate şi învăţate pe de rost în întrunirile corului şcolii, printre care, el amintea ulterior în memorii15 despre: Deşteptă-te române!, Astăzi fraţilor romani, Saltă române și altele. Şcoala primară o finalizează aici în 1879, după care este bine cunoscut faptul adoptării de către Dieta de la Budapesta a legii Trefort (prima și a doua) privind obligativitatea învățării și folosirii limbii maghiare în cadrul şcolilor și a programelor școlare 16. Este momentul în care debutează denaturarea şcolilor primare şi populare româneşti, ajungându-se la interzicerea predării istoriei românilor și a geografiei României. În răstimpul cuprins între 1879 şi 1883 în cadrul liceului de stat din Sibiu 17, frecventat odinioară şi de tatăl său, s-a dedicat studiului limbii, istoriei şi literaturii româneşti, acest fapt venind ca un răspuns firesc în contra spiritului mortificării din şcoală. Citeşte şi aprofundează acum, operele 13

Idem op. cit . Tabel cronologic, p. 7. Valeriu Braniște, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 39-40. 15 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 8. 16 Mihai Racovițan, Alexandru Vaida Voevod, între Memorand și Trainon, Tipotrib Sibiu, 2000, p. 17; Paul Brusanowski, Învățământul confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2006, p. 30-31. 17 Ioan Popa, Învăţământul sibian. Repere istorice şi documentare, Editura Magister, Sibiu, 2007, p. 65; 142; 161 – 162. 14

clasicilor literaturii române apărute în epocă la editura Socec. Studiază pagini din opera lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, însă şi reviste româneşti, precum: Albina Carpaţilor, Observatoriul lui George Bariţiu, Telegraful Român de la Sibiu, oficios al Bisericii Ortodoxe, Familia din Oradea, fiind totodată în etapa studierii clasicilor culturii germane. Piesele de teatru ale lui Schiller, dar şi Goethe sunt acum citite de tânărul Braniște. Operele lui William Shakespeare făcând acum parte din lectura sa. În toată această perioadă de formare, trăieşte şi resimte, fiorul primei excursii făcute în România independentă, împreună cu întreaga sa familie. Fapt petrecut în răstimpul vacanţei de vară la sfârşitul anului şcolar 1879-1880. Câtă emoţie sfântă, când am pus piciorul întâia dată pe pământul românesc. Semtimentul acesta pregnant îl va urmări întraga sa viaţă, presimţind atunci înfăptuirea Marii Uniri de mai târziu sub vorbele: ,,va fi imposibil să dăinuiască la infinit statul acesta, referindu-se aici la construcţia dualistă a lui Deak Francisc, de la 1867. 18 În continuarea amintirilor sale descrie această vizită în cadrul Vechiului Regat, ,,Toţi am plâns şi am sărutat pajiştea. Chiar şi vizitiul sas, care parcă simţea la fel cu noi. Totul era altcumva. Aerul, verdeaţa, stâncile. Nu răzbăteam să tragem destul aer în plămâni şi să înghiţim totu cu ochii uzi de lacrimile emoţiei. Aici am văzut prima dată dorobanţii visurilor noastre. În esenţă, aceste sentimente, exprmate mai târziu în memoriile sale, au călăuzit temeinic personalitatea viitorului publicist, privitor la activitatea militantă pentru unitate cu românii, în sensul realizării unei coeziuni politice, dar şi socio-culturale a acestora din Transilvania în vederea dobândirii drepturilor lor cu cei din Vechiul Regat al României. Iar la finalul acestei călătorii prin România, nota: Ne-am luat rămas bun de la pământul scump, pe care l-a atins sărmanul tată atunci întâiaşi dată şi totodată pentru ultima dată. 19 O altă emoţie de neuitat a constituit-o prima manifestaţie politică ce am văzut-o, a fost românească, primul teatru la ale cărei reprezentaţii am asistat a fost românesc, trupele ambulante aparţinând actorilor Monolescu şi Petculescu cu repertoriu din dramaturgia lui Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi. Prima expoziţie ce am vizitat-o a fost românească, studiind-o din fir în păr, expunerea unor portrete la Sibiu ale fruntaşilor paşoptişti Avram Iancu, Axente Sever, Simion Bărnuţiu, Andreiu de Şaguna, expoziţie organizată de către pictorul Mişu Pop. Portretele lui Avram Iancu şi al Mitropolitului Andrei Şaguna, le va achiziţiona mai târziu la Timişoara în anul 1900. Prima operă ce am ascutat-o şi văzut-o, dacă nici în românească, dar cântată de români, româneşte . E mare lucru acesta pentru un suflet de copil. Formarea sa se desfăşuară în ambianţa românească conferită de instituţia familei, dar şi de receptarea diverselor trăiri din spectrul social şi cultural al momentului pe care îl parcurge. 18

Alexandru Porţeanu, Valeriu Branişte – memorialist, p 9 – 16 în Omagiul lui Valeriu Braniste, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 19 Alexandru Porțeanu, op. cit., p. 9-16; Valeriu Braniște, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 2122.

Prima sa colaborare literară a fost o culegere de poezii populare de pe Valea Buii, publicate în patru numere consecutive din Tribuna.20 Entuziasmat, ca atâţia alţi tineri care studiau la Sibiu de apariţia acestui oficios al ortodoxiei amintea în memorii:, avea format mare, încăpător, mai mare decât al cotidienelor germane din Sibiu, hârtie bună, litere frumoase, aranjament cu gust. 21 Tot acum în perioada studilor liceale de la Sibiu, Branişte, fusese sedus pe de-a dreptul de arta dramatică, organizând în decursul vacanţelor sale reprezentaţii teatrale, în care interpreta roluri din opera lui Vasile Alecsandri. În răstimpul urmării liceului, împreună cu o serie de alţi colegi se aboneză la Tribuna, pretext pentru autorităţile şcolare să-i ţină sub o strict atenţie. Aceasta este perioada în care sunt suspectaţi de iredentism împotriva coroanei ungare, etapă de câteva luni în care autorităţile şcolare împreună cu poliţia le va percheziţiona gazdele şi camerele pe care le locuiau în chirie la Sibiu.22 Asistă, tânăr fiind la desfăşurarea Conferinţei alegătorilor români din Transilvania şi Banat, susţinută între zilele de 12-14 mai 1881 la Sibiu, unde s-a hotărît constituirea Partidului Naţional Român. Aici şi-a însoţit tatăl care va funcţiona ca stenograf pentru ultima dată din viaţa sa. La Sibiu, avut prilejul să cunoască şi să asculte pe fruntaşii politici ai românilor transilvăneni şi bănățeni. Programul Conferinţei de la Sibiu de la 1881 îl va călăuzi pe tânărul Branişte în acvtivitatea sa ulterioară, devenind în viața sa o linie directoare demnă de urmat. Pe unii dintre fruntaşii naţiunii române pe care-i cunoaşte acum îi va prezenta în evocările sale ulterioare, îndeosebi după anul 1922. Primăvara anului 1887 va aduce cu sine în ceea ce-l privea, finalizarea cu succes a studiilor liceale, el luându-şi Bacalaureatul cu bine, printre primii din clasă.23 Studiile universitare de licență și cele doctorale le-a urmat în cadrul Universităţii din Budapesta între anii 1887 – 1891, la Facultatea de Lietre și Filologie, ca urmare a primirii unei burse din partea Fundaţiunii Gojdu. Această nouă situaţie care s-a ivit în viaţa sa îl salvează de primejdia neagră cum îi plăcea să spună teologiei. Este remarcat la Budapesta de către profesorii săi, pentru buna cunoaştere a limbii germane şi pentru aplecarea temeinică asupra cercetării ştiinţifice 24. Se specializează în studierea limbilor maghiară şi germană, susţinând şi prezentând două teze şi anume: Traducătorii maghiari ai lui Schiller, demers de natură ştiinţifică, prin care procedează la rectificarea unor date greşite ale istoriografiei maghiare, de până la acel moment. Deasemenea susţine: Izvoarele piesei Die Rauber de Schiller, în care teză abordează chestiunea criminalului sublim.25 Susţine la Budapesta, teza de doctor, pe care îl promovează, la stăruinţele tatălui său, cu lucrarea-monografie: Mureşianu Andras pe care o tipăreşte şi o mediatizează în capitala Ungariei din resurse financiare 20

Tribuna, Sibiu, anul I, nr. 143 – 147, p. 2; Gheorghe Iancu, Valeriu Branişte (1869-1928) la Tribuna din Sibiu (1893), Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca”, 2005, p. 272-274. 21 Valeriu Branişte, Oameni fapte, întâmpări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980 p. 8. 22 Valeriu Branişte, Oameni fapte, întâmpări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980 p. 8. 23 Ibidem. 24 Ibidem. 25 Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 56.

proprii. Demn de remarcat acest fapt, Valeriu Branişte, şi-a susţinut doctoratul cu o monografie despre un scriitor român, la cea dintâi Universitate din Ungaria, pentru a cărui odă închinată evenimentelor revoluţionare pașoptiste, urmau calea judecării şi a detenţiei, tot mai mulţi luptători transilvăneni. Doctoratul său a fost coordonat de profesorul Alexandru Roman, care vedea în tânărul student, succesorul său la Catedra de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii din Budapesta. A publicat, în paginile revistei Philologiai Kozlony o serie de articole erudite privind opera lui Schiller, mărturisindu-şi în paginile acesteia, seducţia intelectuală faţă de opera clasicului german. După anul 1891, profesorul universitar, Alexandru Roman, îi trece numele pe copertă revistei de mai sus între colaboratorii permanenţi ai acestui periodic. În această direcţie, deschizându-i drumul pentru cercetarea ştiinţifică şi o carieră universitară. La Budapesta, tânărul student, a făcut parte din Societatea Petru Maior în care desfăşuară o intensă activitate, care-l îl va promova în anul universitar 1889–1890 în funcţia de vicepreşedinte al acesteia. 26 S-a implicat în mod activ acum în redactarea revistei: Rosa cu ghimpi din care apar 8 numere în cursul anului 1889–1890. Încă din anii studenţiei este de observant o aplecare a sa către gazetărie, în sensul vechiului îndemn făcut lui de Barițiu pe aleile parcului sibian Sub arini. Prezintă mai multe lucrări ştiinţifice, parte mediatizate în paginile revistei amintite mai sus, printre care amintesc aici: Urme de poezie populară românească în secolul al XVI-lea. Şi prezentarea respectiv, recenzia cărţilor: Jertfă. Gelozie apărută în Bucureşti la 1890, sub semnătura lui Nicolae Rădulescu-Niger, respectiv: Graiul ardelenesc în raport cu limba literară de dincoace de Carpaţi, având ca autor pe Alexandru Suluţ-Carpenişan o va realiza episodar în paginile revistei de mai sus. Prezintă parţial, în cadrul întrunirilor Societăţii Petru Maior şi lucrarea monografie Andrei Mureşanu 27 pe care o va dezvolta mai târziu ca teză de doctor în Filologie. Se împrieteneşte acum cu Iosif Blaga şi Virgil Oniţiu doi dintre colegii săi, care-i vor fi alături în episodara sa activitate la catedra de filologie maghiară şi germană a liceului din Braşov. Orientarea sa politică, cred eu, trebuie să o căutăm la începutul anului 1891 în:

Memoriul studenţilor

universiatari români privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, acesta generând un interes în presa vremii, polemici şi destul de multă patimă. Răspunsul părţii studenţimii maghiare nu se lasă aşteptat, ci vine sub forma: Românii ungureşti şi naţiunea ungurească. Răspunsul tinerimii de la şcolile înalte maghiare la Memorandul tinerimii universtare din România. 28 În acesta partea maghiară denunţa ca fiind doar o minciună, politica de oprimare a naţionalităţilor. Studenţii români, printre care şi Valeriu Branişte, au publicat la Sibiu, la începutul anului 1892, Replica junimii academice din Transilvania şi Ungaria la răspunsul oferit vehement şi deloc just în Răspunsul dat de junimea academică maghiară. Acum Valeriu Branişte îl va cunoaşte şi se va împrieteni cu Corneliu 26

Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 70-71. Alexandru Porţeanu, Valeriu Branişte memorialist, p. 9 – 16 în Omagiul lul Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968, p. 9 – 16. 28 Valeriu Branişte, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 16; Alexandru Porţeanu în Valeriu Branişte memorialist, p. 9 – 16 în Omagiul lul Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 27

Jurca, personalitate marcantă a intelectualităţii româneşti din Banat, pe care îl va omagia mult mai târziu29. A participat la elaborarea Replicei, alături de colegi de generaţie din Braşov şi Blaj. Evenimentele politice ale anilor 1891-1892, revin pregnant în articolele şi evocările sale. El însuşi afirma despre sine ca făcând parte din: generaţia Replicei

Mişcarea tribunistă, viza acum libertatea

românilor şi unitatea politico-teritorială a acestora. Aceste două mari direcţii, de activitate privind, discursul publicistic, demersul gazetăresc şi mai alesi ideile, respectiv atitudinea sa politică l-au contaminat atunci însoţindu-l până în 1928. Generaţia Replicei va activa în domenii practice precum învăţământ, medicină, administraţiune. Alţii mai temerari, intrând în activităţi semi-liberale, precum demersul gazetăresc, care presupunea nu doar publicarea de articole, ci mai ales, modalităţile prin care acestea să poată ajunge pe masa cititorului, însă subliniez aici era nevoie şi de prevedere şi atenţie privind cele scrise, altfel îţi era imediat intentat un proces de presă. Avem în vedere aici, organizarea periodicului Drapelul, atât din punct de vedere al conţinutului, al formei, însă şi a administrării şi distribuirii sale.31După doi ani, petrecuţi la Braşov, în calitate de profesor la Catedra de maghiarăgermană între septembrie 1891–iunie 1893, respectiv încă un an şcolar între 1896 – 1897, se va consacra prin cuvânt, tipărit, dar şi rostit, demersurilor militante din perspectiva politicii naţionale româneşti. Generaţia Tribunei şi chiar el, la început, nesocotind preceptele lui George Bariţiu, Dragul meu a fi redactor, e lucru greu, foarte greu. Nu-i destul să ştii scrie şi să ai idei şi sentimente. Nu! Trebuie să te şti şi păzii când scrii. Iată, eu scriu de aproape jumătate de veac. Şi stii cum scriu. La fiecare vorbă ce o scriu ţin înaintea ochilor codul penal şi îmi închipui că la spatele meu stă jandarmul! În vremile de astăzi numai aşa poate să scrie un redactor român. Cine nu scrie aşa, cine nu are necontenit paragraful legii în faţă şi jandarmul în spate când scrie, acela, dragul meu, mai mult strică decât drege cu scrierile sale. Dar poate că tu, dragul meu să ajungi zile mai bune. 32 Pe fondul condamnării tuturor redactorilor de la Tribuna, Valeriu Branişte este chemat de la Braşov la Sibiu în 1893 de către Ioan Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român, pentru a prelua conducerea cotidianului. Afirm aici, că demersurile sale publicistice, debuteză sub auspicii nu tocmai predilecte. Condamnat de la început la 8 zile de temniţă la Seghedin pentru un duel politic, problema conflictului de presă, a condamnării, a detenţiei devine un fel de permanenţă datorită curajului său în afirmaţiile scrise.33 El publică în paginile revistei Dreptatea de la Timișoara, articolul: În pragul 29

Răsunetul, Lugoj, anul V, nr. 38, 1926, p. 1. Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 35. 31 A se vedea studiul periodicului Drapelul, Lugoj, 1901 – 1919 în anexele acestei lucrări. 32 Valeriu Braniște, Rețeta pentru jurnaști-amintire, p. 3-4 în Gazeta Transilvaniei, anul LXXI, nr. jubiliar, iunie, 1908, Braşov. 33 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 15, note, aprecieri şi îngrijire Alexandru Porţeanu; 30

temniței. 34 În cadrul procesului Memorandului, se implcă şi apără, pro-bono, fără a fi jurist, în instanţă pe acuzatul Gavril Tripon.35 Odată cu preluarea conducerii ziarului de la Sibiu, el procedează la o serie de reorganizări, printre care, este de subliniat ca fiind importante: introducera în discutarea tuturor problemelor a tonului urban şi a unui limbajului adecvat nepătimaș, sistează invectivele şi atacurile asupra ramurei bănăţene a Partidului Naţional Român privind inoportunitatea înaintării Memorandului Curţii vieneze. Totodată, părăseşte în munca de realizare a numerelor ziarelor Tribuna sistemul de a pune redactori responsabili culegătorii de la tipografie, de teama de a nu le complica acestora viaţa. Conflictul din interiorul Partidului Naţional Român, îl determină la finele anului 1893 să părăsească redacţia, îndeosebi ca urmare a animozității deschise cu Eugen Brote.36 Aici publică de-a lungul a treisprezece numere un reportaj din închisoarea de la Seghedin, acolo unde l-a cunoscut, pe militantul slovac, Svetozar Hurban-Vajanschi, tot în detenţie politică fiind şi acesta. 37 Primul lucru pe care l-am introdus la Tribuna a fost tonul urban, liber de personalităţi, şi mai ales sistând atacurile.38 Subliniez acum ideea potrivit căreia, debutul activităţii sale pubicistice, se încheia în cursul anului 1893 cu o înfângere morală, care, fără tăria sa de caracter, îl putea conduce în mod definitiv, în afara demersului publicistic. Fire hotărâtă, tenace fiind nu cedează, ci reuşeşte print-o uriaşă mobilizare, atât a caracterului, cât şi a potenţialului financiar, să dovedească spirit organizatoric, prin editarea şi vânzarea a cinci publicaţii pe care le-a condus direct, şi în care a deţinut procente. Acestea fiind: Dreptatea între 1894–1895 împreună cu Foaia de Duminică pentru aceeaşi perioadă, la Timişoara în Banat. La anumite numere ale cotidianului Dreptatea, suplimentul Foaia de Duminică se distribuia gratuit. În perioada anilor 1897–1900, dând curs chemării deputatului Gheorghe Popovici și a cavalerului Iancu Flondor, Valeriu Branişte se află la Cernăuţi unde va redacta, bineânţeles, având concursul finaniar al elitei politice şi social-culturale din provincia bucovineană, cotidianul Patria. Maturitatea discursului său publicistic, se regăseşte în paginile periodicelor: Drapelul, Banatul, Răsunetul din Lugoj, respectiv Voinţa Banatului din Timişoara.39 La acestea publicând între anii 1900–1926. Traseul personal, cât şi cotidianele în care a funcţionat, în slujba afirmării intelectuale prin educaţie şi luminare a românilor, a fost surprins sistematic în anexele prezentei teze. Doresc să evidenţiez şi un alt aspect mai puţin cunoscut şi anume că demersul său la catedra de filologie maghiară-germană a Liceului din Braşov, a fost relatat mai târziu de foştii săi elevi, Ioan 34

Dreptatea, Timișoara, anul II, 1894, nr. 74, p. 2. Valeriu Braniște, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timişoara, 1980, p. 36-37; Dreptatea, Timișoara, anul I, nr. 377, 25 decembrie 1893, p. 2. 36 Mircea Băltescu, Valeriu Braniște ziarist, p. 56-57 în Omagiu lui Valeriu Braniște, Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, Brașov, 1968; Gheorghe Iancu, Valeriu Branişte (1869-1928) la Tribuna din Sibiu (1893), Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca”, 2005, p. 279; Alexandru Porţeanu, Clandestin prin imperiu p. 54-60 în Magazin Istoric, Bucureşti, anul V, nr. 10 / octombrie 1971. 37 Tribuna, Sibiu, anul X, 1893. 38 Valariu Branişte. De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 22. 39 Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul, p. 27 – 34 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 35

Lapedatu, Valeriu Moldovan40 şi Axente Banciu. Totodată merită să remarcăm că în perioada cât a activat a catedră, continuă activitatea publicistică la reviste precum: Tribuna și Transilvania, amintind aici articolul: Căluşerul jucat în secolul al XVI-lea. Urme de poezii popuare române. 41 Părăsirea Sibiului a avut loc, pe fondul neînţelegerii sale cu Eugen Brote, care viza, subordonarea intereselor mişcării tribuniste, faţă de politica naţional liberală a partidului de la Bucureşti. Ajunge la Timişoara, pune bazele alături de Corneliu Diaconovich, periodicului Dreptatea.42 Încă de când publica la Tribuna, de teamă faţă de politica restrictivă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, va începe să se folosească de o serie de pseudonime, printre care amintim doar în treacăt aici: Ler, B.A.Z, Bill a Zam, Dr. V. B. şi altele. Acum învaţă o chestiune esenţială şi anume că semnarea articolelor cu numele său e de preferat să se facă numai atunci, când atitudinea articolului angaja direct persoana sa, aceasta deoarece așa cum am subliniat mai sus, pe fondul apărării acuzatului Gavril Tripon, autorităţile maghiare i-au intententat un proces, chemându-l în instanţă în perioada 17 - 29 decembrie 1894. Apărat de Coriolan Brediceanu, în pofida eruditei pledoarii a acestuia, juraţii îl declară ca fiind vinovat în temeiul a 61 de puncte de acuzare. Este condamnat la o amendă de 1300 florini şi doi ani detenţie. 43 Discursul de apărare pe care îl rosteşte se constituie într-o vie acuză la adresa politicii de stat maghiare în Transilvania.44 Pentru a nu fi efectiv arestat, Coriolan Brediceanu depune o sumă de 5000 florini, drept cauţiune. Până în martie rămâne editor şi redactor a periodicului timişorean. În această perioadă publică sub pseudonimul Ler, sau nesemnând articolul. Anterior deplasării sale la închisoarea de la Vacz, publică articolul intitulat: La despărţire.45 Detenţia sa la Vacz, escala la Budapesta, viaţa din închisoare, despărţirea de prieteni, este relatată în articolele: În pragul temniţei 46, Sfintele Paşti între zăvoare şi baionete

, Sunt zece ani.48 Redactorul bănăţean, George Candrea, omagiază, salută şi

respectă persoana şi mai ales curajul omului Valeriu Branişte într-o pagină comemorativă. 49 În perioada lunilor martie 1895–iunie 1896 îşi exercită detenţia, însă în contextul unor largi amnistii, acordate în condiţiile serbării unui mileniu de existenţă a Ungariei este eliberat. O libertate pusă însă de autorităţi sub o atentă supraveghere. Atmosefera ieşirii sale din închisoare şi mai ales reluarea catedrei de filologie din Braşov, în septembrie 1896, este reliefată pe larg de cotidianul sibian Tribuna 40

Ioan Lapedatu Din anii memorandumului în Omagiul profesorului Ioan Lupaș la împlinirea a 60 de ani, București, 1943, p. 59-61; Patria, Cernăuţi, anul X, nr 26, 1910, p. 4; Ion Colan, Valeriu Braniște și Brașovul, p. 24-36 în Omagiu lui Valeriu Braniște, Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, Brașov, 1968. 41 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Timişoara, Editura Facla, 1980, p. 22. 42 Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul, p. 27 – 34 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 43 Valeriu Braniște, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, București, 1972, p.59-60. 44 Dreptatea, Timişoara, anul I, nr 277, 18 decembrie, 1894, p. 2. 45 Idem, Timişoara, anul II, nr. 61, 15 / 27 martie, 1895, p.1. 46 Idem, Timişoara, anul II, nr. 74, 15/27 aprilie, 1895, p.1. 47 Drapelul, Lugoj, anul I, nr. 40, 16 / 28 aprilie,1901, p. 1. 48 Idem, anul V, nr. 33, 14 / 26 martie, 1905, p. 2. 49 Idem, anul I, nr. 40, 16 / 28 aprilie, 1901, p.1.

în articolul:50 Lauri şi tricolor. În această perioadă, în pofida elogiilor care îi sunt aduse, atât cultural, dar şi politic, din condiţii de prevedere, nu i se mai încredinţează conducerea ziarului timişorean. 51 Aflat în răstimpul perioadei de vară în concediu la Tuşnad, îl cunoaşte şi se împrieteneşte cu Ioan Luca Caragiale, pe care îl recunoştea: el era măestru al limbii, noi ai teoriei. 52 Demersul său publicistic continuă după episodara trecere pe la catedră între 1897 – 1900 în Bucovina. El pune bazele organizatorice ale cotidianului Patria. Abil se înscrie aici ca student la Universitatea din Cernăuţi, stratagema făcând-o pentru a nu trezi suspiciunile autorităţilor austriece. În calitatea sa de director al ziarului bucovinean, va colabora bine cu editorul Emilian Criclevici, de profesiune medic şi cu Dimitrie Buschevschi profesor de drept, numele acestora sunt aşezate discret însă, la subsolul celei de-a trei pagini a fiecărui număr de-a lungul anilor cât a activat sub aspect publicistic în Cernăuţi. Editorialele sunt punctate cu un asterisc, iar foiletoanele sunt semnate vbr şi b.a.z. Aminteşte în memorii că: În Cernăuţi am trăit zile frumoase, foarte frumoase. Eram foarte mulţumit de activitatea apreciată de toţi. 53 Dintre articolele sale mai importante, aici este de semnalat necrologul profesorului său de la Budapesta, Alexandru Roman.54 Se remarcă prin discursul adoptat, prin retorica amintirii şi mai ales prin respectul pe care îl afişează în memoria acestuia. Activitatea sa ziaristică derulată în paginile Patriei din Cernăuți are drept efect un ecou în presa străină a epocii. În acest sens o serie de teme imediate tratate în articole sale au fost preluate și analizate pe larg în următoarele ziare: Cernovitzer Zeitung în perioada lunilor august-octombrie 1899, Bucoviner Zeitung în septembrie 1899 în Tribuna din Sibiu în nr 16 din 3 octombrie 1899, în paginile Evenimentului din București, nr. 1904 din anul 1899 și în Voința națională nr. 4376 din anul 1899. Aceste ziare și publicații comentează pe larg evenimentele descrise de Valeriu Braniște. La Viena în capitala imperiului era cunoscut sub denumirea: Ein rumänische Guèrrin semnalată în cotidianul Deutsches Volksblatt.55 Atras de dramaturgie, publică recenzii şi succinta biografie a actriţei de tragedie, Agata Bârsescu în descursul a mai multor numere apărute în anul al II-lea de activitate în Cernăuţi. 56 Demersul său şi îndeosebi discursul acestei etape cât a activat la Patria s-a axat în articole pe idei esențiale precum: 1. - apărarea ţărănimii, 50

Tribuna, Sibiu, anul XII, nr 130, 15 / 27 mai 1896. Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p.89; Dreptarea, anul II, nr. 130, 16 / 28 iunie p.2. 52 Omagiul lui Valeriu Branişte, Braşov, 1968, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov, Ion Colan, Valeriu Branişte şi Braşovul p. 17 – 26. 53 Valeriu Braniște, op. cit., p. 67; Ion Colan, Valeriu Branişte şi Braşovul p. 25 – 26, în Omagiul lui Valeriu Branişte, Braşov, 1968. Alexandru Porţeanu, Valeriu Branişte – memorialist p. 15-16 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Braşov, 1968. 54 Patria, Cernăuţi, anul I, Nr. 35, 5 / 17 martie 1897 , p. 1. 55 Mircea Băltescu, Valeriu Braniște-ziarist, în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 56 Idem, anul II, nr. 79, 80, 81, 82, semnate cu pseudonimul b-a-z. 51

2. – militarea în scris pentru limba naţională şi pentru drepturile românilor, 3. - pentru folosirea limbii române în învăţământ. Deasemeni a activat şi public în camapania electorală pentru Dieta ţării. Intransigenţa sa, discursul vehement, demascarea unor aspecte ale politicii baronului austriac Bourguignon a generat un scandal politic şi de presă, care a determinat guvernul să procedeze la suspendarea activităţii editoriale şi la confiscarea ziarului Patria. În decursul anului 1899 articolele sale devin vehemente pentru afirmarea caracterului românesc a Bucovinei, atât înăuntru, cât şi în afară. Comentează dezbaterile dietale din Viena, problematica şcolilor româneşti şi abordează făţărnicia înaltului prelat ortodox, Mitropolitul Arcadie. Afirma57 în cele scrise faptul că Guvernul adunând document contra mea în saltarele secrete ale prezidiului ţării, ca în momentul dat să pornească goana contra mea, pe faţă.

Pe fondul unor vagi bănuieli, că ar fi autorul, campaniei de demasăcri, atât în contra conducerii politice a provinciei dar şi a celei spirituale, autoritățile suspendă publicația sa și emit o ordonanță de expulzare.59 Odată cu data de 30 iulie, din diferite ascunzişuri, din Bucovina, dar şi de la Mihăileni din Moldova, a redactat mai departe Patria, numerele 301, 302, 303, anul III, 1899. Presiunea împotriva sa, peripeţiile bucoviniene, au generat un ecou notabil în ziarele acelei epoci .60 Redactează și editează în decursul primelor luni ale anului 1900, în mod clandestin, ziarul Patria. Acum se confruntă cu dificultăţui de ordin financiar, iar percheziţiile s-au înteţit la toţi aceia care erau bănuiţi că l-ar putea ascunde. La 21 aprilie / 04 mai 1900, ajunge clandestin la Cernăuţi 61 ajutat de amicii devotaţi ai cauzei româneşti. Tipăreşte ultimul număr al cotidianului pe care l-a condus la Cernăuţi62, după care ziarul se autosuspendă, el cu ajutorul unor complici trece în Transilvania. Este de subliniat aspectul că în perioada cât a fost director la Patria, are o serie de contacte politice și intelectuale iniţiate cu lideri ai românilor de la Iaşi şi Bucureşti. 63 Un alt aspect definitoriu și esențial al vieţii sale l-a constituit întoarcerea la Braşov, unde se va căsători cu Maria Popovici, văduvă a profesorului Nichi Popovici din Braşov. 64 A participat în cursul anului 1900 la adunarea generală de la Abrud, a Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, unde a susţinut un discurs despre Catharza.65

Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 183. Alexandru Porţianu, Valeriu Branişte – memorialist p. 9 – 16 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov. 59 Patria, Cernăuţi, anul III, nr. 299, 2 / 14 iulie 1899, p. 2; Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 98. 60 Tribuna, Sibiu, anul XVI, nr. 234, 3 0ct. 1899 p. 2. Evenimentul, Bucureşti, nr 1904 / 1899, şi nr. 1905 / 1899, Dreptatea, Timişoara, nr. 1076 / 1899. Voinţa Naţională, Vălenii de Munte,nr. 4376 / 1899. 61 Valeriu Branişte, Corespondenţă, vol II, 1895 – 1901, Cluj Napoca, Dacia, 1985. p 54. 62 Patria, Cernăuţi, anul III, nr. 406 din 25 aprilie / 7 mai, 1900, p 1. 63 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla Timişoara, 1980, p 85. 64 Ioan Colan, Valeriu Branişte şi Braşovul p. 24–26 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 65 Ibidem, p. 26. 58

Pe data de 14 ianuarie 1901 dând curs chemării elitei politice şi economice a românilor bănăţeni, pune temeiurile periodicului Drapelul la Lugoj, al cărui proprietar şi editor va fi până la 1919.66 Semnează primele aricole ale anului I, 1901, iar mai apoi reia mai vechea obişnuinţă de a se drapa înapoia unor pseudonime. Din cursul lunii mai a acelui an articolele sale nu mai sunt deloc semnate, procedeu care poate fi urmărit în paginile Drapelului lugojan până în 1919. Cea mai mare parte a Drapelului era redactată de el. Numai studiile istorice vor fi semnate cu numele propriu. A publicat documente istorice din trecutul Banatului, a militat pentru politica pasivismului în raport cu autorităţile maghiare. Este raportor şi conferenţiar al Sociatăţii pentru înfiinţarea teatrului românesc, la adunarea generală care s-a desfăşurat la Şimleul-Silvaniei.67 În desursul anului 1902 a consacrat coloanele periodicului Drapelul activităţii mililtante pentru redeşteptarea conştiinţei, pentru drepturi sociale, economice, politice ale românilor. Comentază şi analizaează în mod atent evenimentele internaţionale care aveau consecințe asupra Austro-Ungariei și inevitabil asupra situației locuitorilor acestui stat multietnic. În cadrul Societăţii pentru crearea unui fond de teatru, a susţinut în mai multe rânduri la Bistriţa, conferinţe pe tematica: Cum jucăm teatrul ?! A publicat, dezvăluind o serie de izvoare inedite, Societatea teatrală George Petculescu” Braşov, 1902, Tipografia Mureşianu

În cadrul Despărţământului Lugoj al Astrei, a editat o

Bibliotecă pentru popor astfel încât românii din mediul rural să aibe acces la creațiile culturale, literare și științifice ale epocii. Dintre lucrările mai importante editate aici, merită să amintim: Poezii bănăţeneşti a autorului Victor Vlad Delamarina şi Deprinderi păgubitoare a autorului Ioan Bănăţeanu; respectiv: Dialectul român-bănăţean autor Atanasie Marienescu.

Îl întâlnim pe Valeriu

Braniște începând cu anul 1903 ca proprietar-editor al Drapelului, în care cu talent și atenție a publicat peste 100 de editoriale, articole, informaţii şi foiletoane. Pe lângă numeroasele sale pseudonime, folosite anterior, acuma semnează cu un nou psudonim: Poganello. Demersul său publicistic, vizează acum, culturalizarea maselor prin conferiţe şi articole, teatru amator, prin educaţiunea istorică, în acest sens a publicat în foileton în decursul anului I al Drapelului în numerele de la 14 la 79 o serie de informații grupate sub genericul: File din trecut.70 La Adunarea Generală a Astrei, de la Sebeşul – Săsesc, a susţinut o conferinţă intitulată: Teatrul naţional.71 1904 se desfăşuară din perspectiva strict editorială deschizând coloanele periodicului pentru politica Partidului Național Român și pentru dezvoltarea conștiinței naționale românești. Drapelul apărea de trei ori pe sătpămână. În paginile acestui for românesc Valeriu Braniște adopta o atitudine clară în ceea ce priveşte problemele de 66

Valeriu Branişte Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 283. Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul p. 31 – 32 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 68 Ioan Masoff, Teatrul românesc, Bucureşti ,Enciclopedică, 1966, vol. II, p. 591 – 592. 69 Valeriu Branişte, Bibliotecă pentru popor, Traunfellner, Lugoj, 1902, note, prefaţă şi însemnări ale lucrărilor Dr. V.B. 70 Ion Crişan, Teatrul amator românesc din Lugoj, Timişoara, Facla, 1967, p. 10 – 235. 71 Mircea Băltescu, Valeriu Branişte-ziarist p. 37-40 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968 . 67

politică internă, solicită şi reclamă în scris necesitatea reformării legii electorale, 72 a simulacrul de viaţă parlamentară şi democratică. Se exprimă pentru afirmarea limbii române 73 şi a şcolii româneşti. În descursul acestui an se pronuţă şi scrie în contra participării Partidului Naţional Român la viaţa politică din Ungaria.74 Tot în paginile Drapelului găsim şi rubrica foileton, în care se pot lectura omagii la adresa lui Iosif Vulcan şi evocări privind figura tipografului Andrei Balteş, aprecieri făcute de autor în acest sens. Publică: Poezii uitate de la Andrei Mureşianu.75 Acum semnează cu un nou pseudonim, Ioța lui Toboc. Continuă editatrea mai vechilor documente din istoria Banatului, sub titlul: Din răzmeriţă.76 Participă activ la mişcarea cultural-artistică a românilor din Transilvania şi Banat. La 16 iulie 1905, pune bazele ziarului Banatul, în care va populariza cunoştiinţele necesare vieţii economice, fiind deopotrivă o tribună a operelor literare de excepţie a marilor poeţi: George Coşbuc, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Alexandru Donici şi a altora. 77 S-a pronunţat pentru moralitate și decență în viaţa politică, ceea ce demonstra idealismul său păgubos privind arta conducerii maselor. S-a pronunţat pentru reprezentarea poporului român în Dietă, pentru constituţionalism politico-juridic şi pentru organizarea societăţii pe temeiuri democratice. Evidențiază conflictul mocnit ce exista între Coroană şi Guvernul Ungariei, reliefând în mod subtil, care sunt cauzele poziţiei şubrede a politicii diferitelor guverne ale Ungariei.78 După schimbarea tacticii politice, ca urmare a Conferinţei de la Sibiu din 1905, care adoptă strategia activismului, îşi pliază atitudinea în acest sens. Nu se mai putea, să ne opunem acestui curent, fără a ne lua asupă-ne odiul pentru eventualul eşec al campaniei activiste. 79 La 1 aprilie 1906 este silit a sista activitatea periodicului Banatul din motive de interdicţie a acestui organ de presă de către autorităţi, cât şi realizarea şi distribuţia acestuia. În alegerile pentru Dietă, organul de presă Drapelul a susţinut lupta candidaţilor români. Când autorităţile guvernamentale maghiare de la Budapesta au contestat mandatul deputatului George Popovici ales la Lugoj, pe motivul că, alegătorii au excelat în tactica daco-românismului, se prezintă în instanţă ca apărător al mandatului şi este condamnat de autorităţi la plata a 2600 de coroane, cheltuieli de judecată. Ales în congregaţia comitatensă, un sfat judeţean, reprezintă drepturile şi interesele românilor. Organizează din fonduri proprii, participarea a 1200 de cântăreţi la festivalul corurilor româneşti de pretutindni, 72

Drapelul, Lugoj, anul IV, nr. 5, 6, 8, 10 şi 24, ianuarie-martie 1904; Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul p. 31 – 32 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 73 Idem, nr 17, 21, 60, 62, februarie-martie şi mai –iunie, 1904, p. 1-2. 74 Drapelul, Lugoj, anul IV, nr. 5, 6, 8, 10 şi 24, ianuarie-martie 1904 p. 1- 2; Idem, nr 70, 73, 115, 131, august-octombrie, 1904. p. 1-2; Idem, nr 17, 21, 60, 62, februarie-martie şi mai –iunie, 1904, p. 1-2; nr. 9, 23 ianuarie 1904 , p. 1-2; Idem nr. 123, 10 septembrie, 1904, p. 1-2; Mircea Băltescu, Valeriu Braniște-ziarist, p. 55 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 75 Mircea Băltescu, Valeriu Braniște-ziarist, p. 58-59 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov, 1968; Drapelul, Lugoj, Marşul lui Dragoş, nr. 20, 30 februarie, 1904, p.3. 76 Idem, nr. 63, 64, 65, 73, lunile mai - iunie, p 1. 77 Banatul, Lugoj, anul I, nr. 3,4,5,6, ianuarie februarie, 1905, p.1. 78 Drapelul, Lugoj, anul V, nr, 34, 36, 66, 73, 77, 81, 82, 100, februarie-septembrie 1905. 79 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 37.

desfăşurat la Bucureşti. Acestora le-a dedicat lucrarea Cântăreţii noştrii la Bucureşti, Lugoj, 1907.80 Susţine la Lipova cu ocazia adunării generale a Societăţii pentru fond de teatru român, conferinţa Modernul în artă.81 Anul 1907 se deschide sub perspectiva candidaturii sale la alegerile dietale, la Bocşa, unde este înfrânt. Suţine în paginile editorialelor sale de la Drapelul, o virulentă campanie de presă, în contra imixtiunilor autorităţilor în desfăşurarea alegerilor, a politicii de intimidare privind alegători români de la Bocşa şi Lugoj.82 A combătut cu argumente, fundamentate juridic şi istoric, legea contelui Apponyi. Recent cercetătorul Gelu Neamțu în lucrarea intitulată: Procese politice de presă antiromâneşti în epoca dualismului austro-ungar 1868-1890, apărută în anul 2004, opina în prima parte faptul că fuseseră condamnați pentru curajul exprimării doar până la 1890, un număr de 107 români la 59 de ani și 15 zile de închisoare și la 11840 florini amendă. Scrie apoi despre răscoala ţărănească din Vechiul Regat de la 1907, caracterizând-o ca: izbucnirea elementară a unei nemulţumiri adânci, care roade sufletul poporului de mult şi care a aşteptat numai momentul potrivit pentru a se da pe faţă şi a reclama sanare radicală 83 în care articole îşi informează publicul despre desfăşurarea acesteia în spaţiul Vechiul Regat al României. Elocvent este articolul Tolova mică din paginile Drapelului din 1907, scriere ce are ca subtitlu: Hotarele răbdării, unde autorul evidenția printre altele: De aceea nu vă mirați dacă vreodată firul răbdării se rupe și dacă la popor, la blândul nostru popor, simțul de dreptate pălmuit se răzbună.84 Răspunde prezent în anul 1908 la toate demersurile sociale, culturale şi politice ale românilor. Se afirmă în cadrul congregaţiei comitatense, este membru al Reuniunii române din Lugoj în rândurile căreia, a comemorat împlinirea a 25 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu. Susţine la Oraviţa, la adunarea generală a Societăţii pentru fond de teatru român, conferinţa: Muzică şi dansuri la români în veacurile XVI-XVII. 85 Comemorează pe Nicolae Popea în Drapelul.86 Comentează în mod interesant adunarea Societăţii Astra, în artricolul Solia de la Şimleu, sub pseudonimul: Raportor. În decursul aceluiaşi an, la Lugoj, apare şi monografia: Ciprian Porumbescu la editura Drapelului. Anul 1909 se deschide sub auspiciile articolelor din Drapelul. Periodicul lugojan relevă evident gîndirea şi atitudinea sa politică intransigentă, pentru care dealtfel va face și închisoare, respectiv, va plăti bani grei pe amenzi. Merită spus că libertatea de opinie nu era câtuși de puțin garantată în statul austro-ungar. Iar dacă cuvintele tale lezau, riscai, atât amenda, în cel mai bun caz,

Valeriu Branişte, Cântăreţii noştri la Bucureşti, Traunfellner, Lugoj, 1907, p 69. Ioan Crişan Teatrul amator românesc din Lugoj, Editura Facla, Timişoara, 1967, p. 65-66. 82 Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 98; Drapelul, Lugoj, anul VII, nr. 11, 17, 19, 27, 28, lunile ianuarie-martie, 1907, p. 1-2; Gelu Neamțu, Procese politice de presă antiromâneşti în epoca dualismului austro-ungar 1868-1890, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”, 2004, p. 69-71. 83 Drapelul, Lugoj, anul VII, nr. 11, 17, 19, 27, 28, lunile ianuarie-martie, 1907, p. 1-2; Idem, nr. 34, 15 / 27 martie 1907. p. 1-2. 84 Idem, anul VII, nr 13, 3 februarie 1907, p. 1-2. 85 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Timişoara, Facla, 1980, p. 27 – 28. 86 Drapelul, Lugoj, anul VIII, nr, 85, 16 / 28 iunie 1908. p. 1-2; Idem, 20 iunie / 2 iulie 1908, p. 2. 81

cât și temnița de la 1 la 15 ani.87 În afara editorialelor de fond, politice, apărute întotdeauna la pagina 1, realizează articole omagiale următoarelor personalităţi: Augustin Bunea, Ioan Russu-Şirianu, Aurel Mureşianu şi alţii.88 Acesta este anul decesului luptătorilor naţionali, Coriolan Brediceanu şi Alexandru Mocioni. Valeriu Branişte, fiind la acea dată cel mai documentat biograf al acestora. În Drapelul apare monografia: Alexandru Mocioni, publicată episodar, de-a lungul mai multor numere din ziar. Lucrare care se dovedeşte a fi o vastă şi temeinică frescă a situaţiei politice din Banat, atât în general, cât și în cazul particular dat de situația românilor de aici în decursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Un an mai târziu, în 1910, demersul său publicistic din paginile Drapelului, atestă: maturitatea sa politică, relism, consecvenţă în discursul său scris, cât și în cel rostit, pentru afirmarea şi existenţa poporului român și pentru recunoașterea oficială a drepturilor sale. Comentator obiectiv și atent al relaţiilor care se angajau între partidele politice maghiare, reliefează schimbarea sistemului şi criza de constituţionalism din Austro-Ungaria.89 Îşi afirmă intenţiile şi se exprimă răspicat pentru intoducerea sufragiului universal și liber.90 Angajat în campania electorală dietală prin candidatura sa în Cercul electoral al Bocşei, pierde încă odată mandatul91 ca urmare a imixtiunilor autorităților locale.92 Exprimă ideile sale pentru crearea unui fond bănesc al ziariştilor români din Ungaria devenind prin alegerea sa preşedintele societăţii acestora.93 Se procupă cu organizarea comemorării unui an de la săvârşirea din viaţă a lui Coriolan Brediceanu, rostind un discurs festiv, apărut în broşura: Coriolan Brediceanu-pro memoria.94 Publică în 1919 lucrările: Pagini răzleţe şi Alexandru Mocioni, compozitor şi muzician, la Braşov. Anul 1911, scoate în evidenţă discursul publicistic tot mai vehement, mai răspicat observat în articolele Drapelului, privind problematica majoră a politicii interne din Austro-Ungaria. Încrezător într-un final favorit pentru români, combate pe aceia, care considerau, ca fiind zadarnică activitatea politică a românilor pentru libertate şi drepturi. Formuleză în spiritul atitudinii sale politice ideea, potrivit căreia: suntem aici şi vom fi. Acesta e un rezultat pozitiv. Un fapt care nu se poate tăgădui ... doar nu succese efemere decid soarta unui popor, ci faptul că a rezistat şi rezistă orice a venit şi vine peste capul lui.95

Gelu Neamțu, Procese politice de presă antiromâneşti în epoca dualismului austro-ungar 1868-1890, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”, 2004, p. 326-327. 88 Drapelul, Lugoj, anul VIII, nr, 85, 16 / 28 iunie 1908. p. 1-2. 89 Idem, anul X, nr. 6, 12/ 22 ianuarie, 1910; nr. 10, 18/30 ianuarie 1910; 19, 17 februarie / 01 marie 1910. 90 Drapelul, Lugoj, anul IX, nr. 3, 4, 5, 20, ianuarie-februarie, p. 1 – 2. 91 Drapelul, Lugoj, anul VIII, nr. 23, 36, 48, 52, 55 – februarie-aprilie, 1908. p. 1-2. 92 Ioan D. Suciu, Valeriu Braniște și Banatul, p. 33 în Omagiu lui Valeriu Braniște, Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, Brașov, 1968. 93 Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 191. 94 Alexandru Porţeanu, Valeriu Branişte-Memorialist, p. 16 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 95 Valeriu Braniște, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, București, 1972, p. 99; Drapelul, Lugoj, anul XI, nr. 42 / 10 / 23 aprilie 1911.

Adoptă o atitudine combativă faţă de anumite curente politice, focalizând punctul său de vedere în articole ca: Zbuciumările politice ale domnului Ioan Slavici96, Mărturisirea domnului Octavian Goga,97 Ecce Mangra,98 şi Săracu popa!99 În foiletoane publică în decursul acestui an următoarele: Mihai Popovici-discurs 100 şi Murgu la Caransebeş.101 Susţine în cadrul adunării generale de la Blaj a Societăţii pentru fond de teatru român din 29 august 1911, lucrarea: Actul de botez al primei societăţi române din Ungaria.102 Drapelul lugojan se deschide în 1912 prin editoriale percutante, în acest fel procedând în scris, gazetarul Branişte viza să demonstreze lipsa de relism a politicii ungare, abuzurile de putere, relevând necesitatea libertăţii naţionale şi a constituţionalismului, a unor minime și necesare reforme. Scrie despre specificul naţional al românilor, îşi exprimă încrederea în masele populare văzând în tradiţia istorică, viitorul tuturor românilor. Sub pseudonimul Ioţa lu Toboc, publică un reportaj despre zborul lui Aurel Vlaicu la Lugoj.103 Un an mai târziu, paginile Drapelului, găzduiesc dezbateri consecvente în ceea ce priveşte actualitatea internaţională premergătoare izbucnirii Primului război mondial. Optimist, crede în dezvoltarea şi afirmarea în Europa a poporului român întregit în fruntariile sale istorice, în compensaţia evenimentelor istorice și conform cu principiul națiunilor. Face parte din: Comisia de zece şi Comitetul de trei, care au purtat negocieri la Budapesta cu contele Iszvan Tisza pentru reglementarea drepturilor românilor. Este

ales secretatrul comisiei şi întocmeşte toate

procesele verbale ale acesteia păstrate în manuscrisele sale. Tratativele purtate la Budapesta, stârnesc vii comentarii în presă. Cu prilejul şedinţei de doliu susţinută în Lugoj la 8 / 21 septembrie în memoria lui Aurel Vlaicu, rosteşte un discurs omagial. Publică în Drapelul, studiul: Românii la Lipsca – 1813.104 un temeinic articol istoric privind participarea unui regiment românesc în armata imperială la aceea mare încleştare supranumită şi a naţiunilor. În contextul inflamării arenei politico-militare europene şi mondiale, prin declanşarea primei mari conflagraţii a secolului al XX-lea începând cu anul 1914, putem remarca, tot mai mult, curajul şi intransigenţa discursurilor sale cu privire la revendicările românilor transilvăneni şi bucovineni din Monarhia bicefală Austro-Ungară. În temeiul acestor atitudini și acțiuni contribuind decisiv, la întreruperea tratativelor purtate în capitala Ungariei. Presa vremii din Budapesta, urmăreşte derularea tratativelor maghiaro-române şi rolul deţinut de frumtaşul politic Valeriu Branişte. A încercat să îi ajute pe românii aflaţi sub arest începând cu 1914, intervenind la toate autorităţile maghiare din 96

Idem, nr 12, 30 ianuarie / 12 februarie 1911. Idem, nr. 39, 7 / 19 martie p. 1-2. 98 Idem, nr. 59, 60, p. 1-2. 99 Idem, nr. 69, p. 2. 100 Idem, nr. 14, p. 1. 101 Idem, nr 147, p. 2. 102 Idem, nr. 100, p. 1-2. 103 Drapelul, anul XII, nr. 70, 72, 77, 80 , iulie – august, 1912, p. 1-2. 104 Drapelul, Lugoj, anul VII, nr. 11, 17, 19, 27, 28, lunile ianuarie-martie, 1907, p. 1-2. 97

comitatul de Timiş-Totontal pentru eliberarea acestora. Surprinde cu acuratețe în paginile Drapelului situaţia României, moartea regelui Carol I al României în 14 septembrie 1914, publică testamentul acestui suveran , pentru a linişti opinia publică privitor la neutralitatea României. 105 Atitudinea neînţeleasă la acea dată de către românii transilvăneni. Anul 1915, se caracterizează prin înăsprirea situaţiei românilor din Monarhie. Românii din monarhia austro-ungară luptau acum pe toate fronturile Europei pentru o cauză străină lor. Trei din cei mai buni profesori din Braşov, au căzut pe câmpul de luptă... Mai mulţi studenţi însă trecuseră în secret frontiera şi s-au înrolat în armata română, provocând astfel enorme bănuieli şi şicane din partea Guvenului.106 Se constată acum, că datorită cenzurii, editorialele sale, nu mai pot dezbate problemele de mare actualitate. Cititorii periodicului lugojan, ostaşii români de pe fronturi, trimit acestui ziar poezii în care deplâng soarta în care se găsesc. Sub pseudonimul, Spectator publică foiletoanele: Poezia în război – analize rapsodice, în care se pot întrezării opinii de critic literar, privind, forma şi conţinutul acestora. Deasemenea, procedează la o ordonare cronologică a poeziilor pe care le va publica în Drapelul, sub aparenţa unor analize folclorice, urmăreşte a strecura nădejdea în inima poporului român năpăstuit.107 Comentează pe larg în editoriale evenimentele internaţionale, rolul jucat de Italia, înfrângerea Rusiei în Galiţia care-i sugerează următoarele gânduri. Întru cât îşi poate dă seama soldatul rus de situaţi, trebuie să înţeleagăcă libertatea patriei sale, progresul în lumină şi bunăstare, este condiţionat prin înfrângerea ţarismului cotropitor. 108 Din toate articolele sale se remarcă acum tot mai clar conturată ideea necesităţii respectării dreptului popoarelor la libertate socială şi naţională. Cenzura scoate articole, pasaje, editoriale întregii lăsând spaţii albe în ziar.109Oricum, periodicul apărea și fără articolele sale, adică mai bine precizat cu acestea decupate, ceea ce dădea enorm de gândire tuturor celor care erau abonați, și nu erau deloc puțini aceștia. S-a străduit să surprindă și să reflecteze cât mai obiectiv în articolele sale perioada neutralității României, reflectând asupra faptului că țara noastră trebuia să intre, mai devreme sau mai târziu în război, nu de partea Puterilor Centrale, ci de partea Antantei. Sublinia în articole rolul și meritele reginei Maria în vederea apropierii României de blocul Antantei. Aceste două blocuri politico-militare, aflate în stare de conflict total, promiţând României enorm pentru a intra în război, fie de o parte, fie de cealaltă. 110 Odată cu intrarea României în război survenită la 15 august 1916, Valeriu Branişte este pus sub o atentă supraveghere a poliţiei şi a servicilor speciale maghiare. Acum coloanele Drapelului, marchează din plin albul cenzurii, articolele sale fiind efectiv scoase din ziar de aparatul cenzurii de 105

Drapelul, anul XIV, nr, 107 – 112, iunie – iulie 1914. p. 1-2. Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timișoara, 1980. p 29: Idem, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 56. 107 Drapelul anul XV, nr. 1 – 10 ianuarie, 1915, p. 1-2. 108 Idem, nr. 50 – 53 şi 64, aprilie – mai, 1915, p. 1-2. 109 Idem, nr, 97, 99, 112, septembrie – octombrie 1915, p. 1 - 2. 110 Zorin Zamfir, Jean Banciu, Primul război mondial, Bucureşti, Didactică şi Pedagogică, 1995, p. 37-183. 106

stat. Simpla parcurgere a numerelor Drapelului pe anii 1916-1917 evidențiază din plin această situație, remarcată prin părți albe pe diferite pagini și coloane ale ziarului. Situaţia financiară a periodicului bănăţean, devine tot mai precară. Ajutoarele materiale primite din România încetează, iar refugiul populaţiei din părţile de margine conduce inevitabil la scăderea abonamentelor cu mai bine de trei sute de exemplare.111 În cursul anului 1917, Valeriu Branişte este convocat de prefectul de Caraş-Severin la solicitările contelui Iszvan Tisza să semneze o declaraţie de fidelitate faţă de Monarhia Austro-Ungară în semn de abdicare de la idealurile sale naţionale și de loialitate față de statul dualist. Refuză cu obstinaţie să semneze un asemenea act, considerându-se pe drept cuvânt jignit de autoritatea maghiară în sentimentele sale și în moralitatea sa creștinească. A a avut curajul civic de a răspunde: ,,Viaţa mi-o puteţi lua, dar o iscălitura, care sămi necinstească numele nu veţi putea stoarce niciodată de la mine”.112 Publică pe mai departe în Drapelul, o seamă de necroloage în memoria unor personalităţi pe care le-a apreciat. Astfel la moartea lui Iacob Mureşianu, Titu Maiorescu, Aurel C. Popovici, mutilate de cenzură, însă reconstituite mai târziu după şpaltul de probă. 113 În acest răstimp, a scris articole despre Alsacia şi Lorena, un permanent măr al discoriei dintre Franţa şi Germania încă din zorii medievalității, tocmai pentru a readuce în actualitate chestiunea Transilvaniei. Scrie și prezintă date despre evenimentele revoluţionare izbucnite în Rusia în cursul lunii februarie 1917, apreciind că toate acestea pot avea o importanţă notabilă sub perspectiva istorică şi consemnează ca un prim triumf al democraţiei şi constituţionalismului, independenţa Poloniei.114 La începutul anului 1918, este din nou arestat sub învinuirea de spionaj în favoarea României, şi interogat de tribunalul militar din Seghedin în stare de detenţie 115. După o seamă de cereri şi intervenţii, capătă îngăduinţa de a efectua scrieri şi traduceri în celula sa. Ca o apreciere personală am evidențiat în ilustrațiile-anexă, atât locația închisorii cât și cea a celulei în care a fost încarcerat pe nedrept, neexistând date clare că ar fi făcut spionaj în favoarea României. Concomitent îşi scrie, fără ştirea gardienilor, memoriile. Faptul că în aceste împrejurări, nu şi-a pierdut încrederea în cauza românească şi în triumful idealului naţional este dovedit de alegerea autorilor şi textelor pentru traduceri. Amintirile din închisoare, fiind publicate în acest titlu, cu anul 1972 fiind apreciate ca informații esenţiale pentru cunoaşterea temeinică a vieţii socio-politice a Transilvaniei şi Bucovinei la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, a rolului lui Valeriu Braniște, a permanentelor sale 111

Ioan D. Suciu Valeriu Branişte şi Banatul p. 33 – 34 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 112 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 78 – 81; Renaşterea română, Sibiu, anul I, nr. 123, 22 iunie 1919, p.1. 113 Drapelul, anul XVII, nr. 13, 56, 69, 1917, p. 1-2.; Alexandru Porţeanu, Valeriu Branişte-Memorialist p. 14 – 15 Omagiul lui Valeriu Branişte, în Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 114 Drapelul, anul XVII, nr. 79 – 86, mai / iunie 1917, p. 1-2. 115 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Bucureşti, Minerva, 1972, p. 57-60. Note şi îngrijiri Alexandru Porţianu.

detenții pe motive politice.116 Între octombrie noiembrie a anului 1918, desfăşuară o activitate susţinută, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional Român din Timiş-Torontal pentru pregătirea şi desfăşurarea marelui act al autodeterminării Banatului şi unirii cu România. În rândurile Drapelului, lansează în cursul întregului an 1918 chemarea de a se constitui la Lugoj un prim batalion românesc, la redacţia periodicului lugojan deschizându-se liste de subscripţie pentru formarea batalionului lugojenilor şi pentru confecţionarea steagurilor tricolore.117 Articolul reliefează constituirea la Timişoara a primului batalion românesc sub comanda Locotenent-colonelului Simion Brânduşa, a căpitanilor, Aurel Cosma, Ioan Popoviciu şi Aurel Borbaş, a locotenenţilor, Lucian Gheorghevici, Gheorghe Adameşi şi Vasile Eremiaş. Consiliul militar român de la Timişoara a adus la cunoştinţa tuturor centrelor militare formarea sa ca prim batalion românesc alcătuit din 5 companii. În temeiul regulamentului şi a programului său acest prim batalion romnânesc din Banat a înaintat o depeşă la Consiliu Naţional Român Central la Arad, prin care se punea în totalitatea sa la dispoziţia acestui for reprezentativ românesc din Transilvania. În acest sens a se vedea anexele acestei lucrări unde în care s-a efectuat organigrama de comandă și compunere a acestui prime mari unități românești din Banat. În ziua de 7 noiembrie, 1918, Valeriu Branişte solicită încetarea puterii de stat a Ungariei şi deopotrivă instaurarea stăpânirii româneşti. Organizează trimiterea delegaţilor bănăţeni la Alba Iulia. În cadrul marii adunări a tuturor românilor din 1 Decembrie 1918, este numit în temeiul meritelor sale, sociale şi politice, membru fără portofoliu în cadrul Consiliului Dirigent. 118 În cursul anului 1919, susţine o vie activitate pentru introducerea, regimului politic românesc în Banat. Editează periodicul lugojan Drapelul şi în limba franceză, pentru orientarea și informarea unităţilor militare franceze de ocupaţie din zona vestică a Transilvaniei. 119 În martie 1919, predă periodicul Drapelul unui comitet redacţional şi se mută cu domiciliul la Sibiu, fiind numit Şef al Resortului Instrucţiune Publică şi Culte. În această nouă calitate a sa este preocupat de așezarea învăţământului românesc din Transilvania-Banat pe baze noi, europene, științifice. Urmărește emanciparea școlilor de sub influența politică, dând curs cererilor naţionalităţilor din Transilvania, de a-şi constitui şcoli cu limba de predare maternă. Este cazul unor licee și școli cu predare în limba maghiară, sârbească, germană, ebraică. A căutat în mod atent să atenueze diferendele confesionale dintre românii ortodocși şi cei uniţi. Pentru întreaga sa activitate este ales membru de onoare al Academiei Române. 120 În Banat se constituie în 116

Gheorghe Iancu; Simion Mândruț, Branişte Valeriu, Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918), Editura Banatica, Reşiţa, 1996, p. 51. 117 Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 89; Drapelul, anul XVIII, Nr. 112, 20 octombrie 1918, p. 2. 118 Aurel Galea, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu-Mureş, Tipomur, 1996, p. 105-106. 119 Drapelul, anul XVIII, nr. 116, 30 octombrie 1918, p. 1-2. 120 Mircea Băltescu, Valeriu Branişte-ziarist, p. 57-59 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968; Ştefan Pascu, Istoricul Academiei Române. 125 de ani de la înfiinţare, Editura Academiei Române, București, 1991, p. 207-208.

această perioadă, Partidul Uniunii Naţionale, care îi opune în cadrul alegerilor pentru primul Parlament al României Mari, un contracandidat, care reuşeşte să-l înfrângă politic datorită unui discurs mai populist, în comparaţie cu discursul savant al lui Valeriu Branişte. La 31 ianuarie 1920, inaugura festiv Universitatea din Cluj-Napoca numită și a Daciei Superioare. Pentru crearea acestui prim for academic al Transilvaniei, a depus mari stăruinţe, reuşind a aduce la Cluj profesori de certă anvergură, printre care putem evidenția: pe Emil Racoviţă care părăsea Franţa, pentru a se muta la Cluj în urma insistenţelor lui Valeriu Branişte. Alte figuri proeminente la începutul anilor 1920, au fost doctorul în medicină Cornel Iacobovici şi filologul Sextil Puşcariu, dealtfel acesta din urmă şi prim rector al Universităţii clujene. 121 Ar fi deasemenea, interesant de elaborat şi o organigramă a resortului condus de Valeriu Braniste, îndatorire, pe care doresc să o realizez mai târziu. În decursul lunii februarie 1920, este trimis în misiune diplomatică la Londra, 122 de către Delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris. În alegerile parlementare din ţară este din nou înfrânt. Această ultimă înfrângere politică l-a determinat să renunțe a se mai implica în competiții pentru Cameră sai pentru Senat. Ca om moral, dar și ca politician, a așezat întotdeauna interesele naţionale, deasupra intereselor meschine şi partizane ale unui partid, neputându-se deloc încadra în ritmul noii vieţi politice de după Marea Unire. La desfiinţarea Resortului Instrucţiune Publică şi Culte în temeiul decretelor regale,123 adresează Ministerului Învăţământului, proiectul unui program – pe care nu l-a putut duce la îndeplinire. Nu mai ocupă nici o demnitate publică după 1920 deşi meritele sale i-ar fi permis-o din plin. Candidează încă odată în alegerile de la Oraviţa, ajunge la balotaj cu oponentul său politic şi îşi pierde mandatul datorită unei erori de calcul. Publică o Contestaţie, rămasă fără de efect.124 Programul său politic după 1922 se regăsește în: Scrisoare către alegător, apărută la Lugoj în Tipografia Szidon. Candidează iarăşi la Oraviţa şi încă odată este înfrânt politic. Presa vremii urmăreşte cu interes ieşirea sa din viaţa politică, atât a Transilvaniei, cât şi a României. 125 Anul 1923 se caracterizează în ceea ce-l priveşte, prin refuzul său de a mai candida politic, preocupându-se acum de o istorie a luptelor politice a românilor din cadrul fostei Monarhii Austro-Ungare. Deschide paginile unui jurnal zilnic, în care îşi notează, evenimentele petrecute în fiecare zi, manuscris abundent în material documentar. Se dedică studiului şi publică următoarele lucrări: Andrei Baron de Şaguna, la Tipografia, periodicului Convorbiri Literare în 1923. Cu prilejul congresului Astrei la 121

Aurel E. Peteanu, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului, volumul IV, Lugoj, 1938, p. 12-14. Constantin Botoran; Oliviu Matichescu Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului naţiona lunitar, Cluj Napoca, Dacia, 1980, p 243. 123 Aurel Galea, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu-Mureş, Tipomur, 1996, Decret lege nr. 1462 / 10 aprilie 1920, p. 361 – 366. 124 Valeriu Braniște, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 123; Valeriu Braniște Contestație în Lupta, anul XII, nr. 18, 16 aprilie 1920, p. 1. 125 Adevărul, Bucureşti, nr. 11652, din 16 iulie 1922, p. 3; Voinţa Banatului, Timişoara, anul II, nr. 51, 1922; 122

Timişoara în Universul, anul XLI, nr. 225, Pe pragul congresului Astrei din Timişoara, în Voinţa Banatului, anul III, nr 34. În anul 1924, publică: Alexandru Mocioni – la a 15-a aniversare a morţii în Voinţa Banatului, anul IV, nr. 14. Altă lucrare importantă a fost: Un ungur-poet român în Convorbiri Literare, anul LVI, nr. 1 ianuarie-februarie, p. 25-35. În cursul anului 1925 a activat doar pe tărâm cutural. El susţine acum mai multe conferinţe cum ar fi: Destămarea monarhiei Habsburgilor, la Turnul Severin în ziua de 21 februarie 1925.126 O altă lucrare o reprezintă: Începuturile gazetăriei româneşti în Banat, apărută la Timişoara, în 06 a XIIa 1925.127 A mai publicat: Aşa a fost să fie amănunt din viaţa lui Gheorghe Lazăr, care apare în paginile Convorbirilor Literare.128 Anul 1826 este definitoriu din perspectiva retragerii sale din viaţa politică, acum îşi clasează materialul în vederea realizării unei lucrări istorice, pe care nu mai reuşeşte a o scrie, datorită, deselor atacuri de anghină pectorală. Publică încontinuare ,, Izvorul de zeste al mamei lui Eminescu,”

129

,,Certificatele lui Eminescu”130. Tot în paginile Convorbirilor Literare,

publică ,, Scrisori de la Eminescu”131 În anul 1927, grav bolnav,trăieşte retrs la Lugoj şi nu mai publică nimic. Ion Clopoţel, colaborator şi camarade de închisoarea de la Seghedin, descrie în presa vremii ultimele vizite făcute la Valeriu Branişte.132 În dimineaţăa zile de 1 ianuarie 1928, Valeriu Branişte se stinge din viaţă ca urmare a bolii de inimă. A fost înmormântat la Lugoj în cripta din capela cimitirului orășenesc, alături de marele paşoptist Eftimie Murgu şi fruntașul politic Coriolan Brediceanu.133

2. VALERIU BRANIȘTE ÎNTRE DEMERSUL SĂU PUBLICISTIC ȘI

ATITUDINEA POLITICĂ Din perspectiva studierii ideilor şi atitudinilor sale sale politice, respectiv a demersul său publicistic întins pe o perioadă de 30 ani, se poate trata mai pe larg această chestiune, privind personalitatea sa jurnalistică între 1893 – 1926. Demers studios şi de aprofundare care va fi analizat, înt-o lucrare mai amplă, pe care urmăresc a o realiza mai târziu, întrucât mi se pare fracţionar să scindez, demersul său publicistic şi ideile sale politice numai pe intervalul ultimului deceniu din viaţă. Pe moment, însă, în paginile acestui capitol, urmăresc a surprinde ultima decadă din viaţă şi activitatea desfăşurată între 126

Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Timişoara, Facla, 1980, p. 31. Ibidem. 128 Valeriu Braniște, Așa a fost să fie amănunt din viața lui Gheorghe Lazăr în Convorbiri Literare, Iași, anul LVII, nr. 12 din decembrie, 1926, p. 803 – 812. 129 Idem. nr. 1, ianuarie-februarie, 1926, p. 44 – 48. 130 Idem, nr. 5, aprilie, 1926, p. 244 – 248. 131 Idem, nr. 9, septembrie, 1926, p. 669 – 677. 132 Ion Clopoţel, O vizită la bătrânul luptător de peste munţi, p. 4 în Dimineaţa, nr. 7311, 22 iulie 1927. 133 Argeş, anul III, nr. 7, iulie, 1928; Ion Clopoţel, Valeriu Branişte-Omul şi Idem discuţii şi recenzii, în Pagini postume ale lui Valeriu Branişte, Editura Societății de mâine, Cluj Napoca, 1923, p. 236. 127

1918 – 1928. Atitudinile sale sale şi ideile politice, fără îndoială, pot fi surprinse şi analizate, încă din perioada în care datorită stringenţelor epocii, era chemat de către Ioan Raţiu să exercite conducerea periodicului sibian Tribuna.134 Perioada sa de maximă afirmare din perspectiva demersului publicisitic, cât şi a atitudinilor sale naţionale în favoarea românilor, este cea pe care o desfăşuară, în paginile periodicelor Patria din Cernăuţi între 1897-1901 şi Drapelul din Lugoj între anii 1901-1919. Vom încerca să surprindem în cele ce urmează, în mod succint, însă cu atenţie şi scrupulozitate, momente ale demersului său publicistic, respectiv ideile şi atitudinea sa politică pe această ultimă și plină perioadă din viața sa. Urmăresc să surprind reacţia şi atitudinea sa în plan politic, 135 dar şi sociocultural între 1918 – 1928. Este demn de remarcat faptul că ideile sale desprinse din feluritele articole erau de mare sobrietate, sinteză şi profunzime, pagini de superbă gândire politică şi impresionantă fineţe sufletească. Erau convingătoare, documentate, pătrunse de ideile unui mare luptător pentru cauza românească animate de imperativul datoriei naţionale: Marea Unire. Valeriu Branişte s-a străduit, ca nimeni altul, să abordeze un scris cuminte, dar entuziast, în special pe timpul Primului Război.136 În articolul: O nouă contrabandă politică137 Valeriu Branişte reliefa inadvertenţele noului discurs şi program political domnului prezident Wekerlee, (șeful guvernului de la Budapesta) din care nu se putea înţelege decât perplexitatea şi disperarea căutării alcătuirii unei noi majorităţi dietale, care să-i confere acestia sprijin parlamentar, interesant în ce mod - fără a se apela la alegători. Aceştia fireşte, nemulţumiţi, printre altele, de lunga desfăşurare a războiului și de efectele sale nefaste pentru societate. Braniște, surprinde în mod atent și evidențiază în articolele sale demersul culiselor Budapestei, al căror eminenţă de prim plan se dovedea a fi încontinuare contele Iszvan Tisza. Progrmaul politic maghiar, sublinia în periodicul lugojan, Valeriu Branişte, era axat pe un compromis, pentru a fi pe placul tuturor în vederea susţinerii guvernului remaniat al domnului prezident Wekerlee aflat la 1918 într-o situaţie destul de incomodă şi extrem de precară privind menţinerea sa la putere în Ungaria. Se pot extrage din acest articol, eforturile depuse de autorităţile maghiare de-a drapa cu disperare o situaţie ce nu mai putea fi, nici depăşită şi cu atât mai mult nici rezolvată. Pe mai departe articolul face un rechizitoriu la politica acestui guvern, născut-mort.138 Pentru viaţa românilor din spaţiul Transilvaniei şi al Banatului, politica acestui nou guvern budapestan, era similară cu a precedentului for executiv, nevoind acesta a înţelege şi acceptată problema naţionalităţilor, iar soluţia 134

Ioan D. Suciu, Valeriu Braniște și Banatul în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968; Mircea Băltescu, Valeriu Branişte ziarist, p. 57-59 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 135 Valeriu Branişte Amintiri din închisoare, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, pp. 78 – 81; Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consilului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria ( 2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920) Târgu-Mureş, Tipomur, 1996, p. 105 – 106. 136 Aurel Cosma – Junior, Istoria presei româneşti din Banat, volumul I, Timişoara, 1932, p. 87 – 88; Aurel E. Peteanu, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului, volumul IV, Lugoj, 1938, p. 60-62. 137 Drapelul , Lugoj, anul XVIII, nr. 8, 20 ianuarie / 2 februarie, 1918, p. 1. 138 Drapelul , Lugoj, anul XVIII, nr. 8, 20 ianuarie / 2 februarie, 1918, p. 1-2.

identificată de gazetarul român, consta în dreptul, dreptatea şi încrederea reciprocă.139Dealtfel, neîncrederea în acest guvern, este exprimată răspicat de prezidentul clubului politic român din Budapesta, domnul doctor Teodor Mihali. În întregimea sa articolul reliefează neîncrederea autorului în guvernul de la Budapesta. Valeriu Branişte temându-se pe mai departe de influenţa exercitată din umbră prin intermediul culiselor, asupra programului şi intenţilor politice ale acestui for executiv. Poate fi surprinsă în şi o atitidine corectă şi de perspectivă a autorului iar ceea ce se obiectivează ca fiind mai important, subliniez este, neimplicarea partizană.140 Valeriu Branişte fiind o fire cumpătată şi echilibrată. Nu a fost deloc un antimaghiar, sentimente și idei șovine neexistând niciunde în scrierile sale. Tocmai de aceea trebuie să remarcă că în scrierile sale a avut cuvinte elogioase pentru omul politic maghiar Ludovic Mocsary, care se pronunța la Budapesta pentru acordarea tuturor drepturilor și recunoașterea românilor ca națiune politică. A publicat poziționându-se pe temeiuri științifice, europene și liberale o biografie a fruntașului revoluționar maghiar de la 1848, Ludovic Kossuth. Aduce vii elogii lui Isztvan Szecheny unul dintre fondatorii Academiei Ungariei pentru vederile sale deschise și echilibrate, pentru probitatea sa științifică, care evidenția în scrierile sale că toate popoarele Europei pot trăi în mod pașnic pornindu-se de la înlăturarea fricii și a suspiciunilor, văzute ca reminescențe ale trecutului. Elogiază pe Iosif Eitvös, care reliefase odiniară necesitatea unei apropieri pe temeiuri corecte și egale între poporul maghiar și cel român. 141Merită evidenţiat şi articolul: Indiscutabil subiect de drept142 în care autorul combate practicile malversaţioniste ale Dietei de la Budapesta, unde doctor Teodor Mihali a fost trecut într-o comisie, fără a fi câtuşi de puţin consultat, numai pentru a se reliefa, în plan internaţional faptul că în comisile Parlamentului Ungariei, fac parte şi deputaţi ai naţionalităţior existente, adică faptul că democraţia funcţionează. Şeful clubului politic român, exprimându-se în această direcţie şi refuzând a fi doar o unealtă în mâna puterii, a declinat oferta. Un alt articol intitulat: Un fenomen particular al politicii de la Budapesta143 scoate în evidenţă tactica culiselor în ceea ce priveste politica Dietei având ca subiect poltica de reformă electorală, mai mult mimată decât urmărită în realitate. O problematică complexă în Ungaria acelui moment se demonstrează a fi şi sufragiul universal şi liber exprimat. Această chestiune şi necesitatea rezolvării ei este proclamată în scris şi susţinută de Valeriu Branişte în articolul: Trebuinţa inexorabilă.144

139

Ibidem, p. 1. Ibidem. 141 Aurel E. Peteanu, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului, volumul IV, Lugoj, 1938, p. 75 142 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 10, 25 ianuarie / 7 februarie 1918, p. 1. 143 Idem, nr. 14, 6 / 19 februarie, 1918, p.1. 144 Idem, nr, 49, 8/21 mai 1918, p. 1. 140

Interesant este faptul că articolul a fost scris și publicat din prizionieratul său de la Seghedin. 145 În acest articol, autorul, subliniază încă odată conflictul dietal între orientările politice existente în Ungaria pe fondul disoluției statului dualist. Critică în acesta atitudina pasivă a Coroanei AustoUngare care dispunea de modalităţi mai simple, mai directe în a impune sufragiul unversal în Imperiu. Conchide articolul prin aceea că nu e deloc în interesul Coroanei, în a forţa o schimbare atât de radicală în ordinea lucrurilor existente. Subliniază deasemeni prin trimiteri cauzal–istorice, justificarea titlului articolului său din perspectiva lumii nou apărute şi a necesităţii de progres a societăţii ungare. Afirmă faptul că democraţia este o necesitate istorică şi nu o mărinimie, un capriciu al claselor dominante.146 Un vehement articol îl constituie şi Din legea de fier a necesităţilor evoluţiei 147 în care abordează cu solide şi temeinice cunoştinţe istorice evoluţia societăţilor umane din trecut şi a formelor de stat pe care acestea le habitează geografic. Face în paginile articolului temeinice incursiuni în istoria mai îndepărtată ori mai apropiată. Recursul la istorie este elocvent în ceea ce priveşte Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776) şi a Revoluţiei Parisului din august 1789, autorul identificând în paginile istoriei și în exemplele sale, un liant care leagă între ele evenimente epocale, dar şi pe cele mai puţin importante, nu ca întâmpări strict izolate, ci văzute și înțelese ca manifestări organizate ale geniului politic al omului şi ale eternei vieţi. În accepţiunea sa libertatea unui popor nu poate fi decât naţională, sabie de farmec, care cutremură toate popoarele şi adună la aceeaşi conlucrare pe oamenii gândirii, ai simţirii şi ai faptelor, ai bisericii și politicului. Afirmând că prin istorie: ne primenim în simţire şi cugetare, în nestrămutata credinţă ce se încheagă din perspectiva istorică, din legea de fier a necesităţilor evoluţiei. Este de remarcat că pe lângă ideile sale politice, naţional democratice are un discurs istoric fundamentat pe o bună cunoaştere a trecutului. Se pot vedea în acest discurs al său, influenţe din psihologia gândirii şi din filosofia istoriei și a artelor. Şi acest articol vede lumina tiparului, fiind trimis din închisoare. Vehement în exprimare, deopotrivă erudit în temeinicia cuvântului, este şi articolul: Unde este libertatea ?148în care face un excurs istoric prin care încearcă să releve ideea potrivit căreia principele Transilvaniei Francisc Rakoczy al II-lea era adept al noțiunii federative pentru Ungaria, încă de la începutul secolului a XVIII-lea. Afirmă în articol faptul că: flacăra libertăţii se alimentează de-a lungul secolelor din sângele naţionaliotăţilor expresie definitorie a mutării a toată floarea tinereţelor bărbăteşti din cuprinsu satelor, ogoarelor, oraşelor, în tranşee, în spitale şi în umbra morţii nemilostive.149 Cuprinsul articolului relevă

atitudinea sa de respingere a războiului ca mod de

soluționare și clarificare a diferendelor dintre state, indiferent de natura acestora. 145

Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Bucureşti, Minerva, 1973. p. 112 – 114. Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 57, 26 mai / 8 iunie 1918, p. 2. 147 Idem, Lugoj, anul XVIII, nr. 57, 26 mai / 8 iunie 1918, p. 2. 148 Drapelul, Anul XVIII, nr. 89, 21 august / 3 septembrie 1918, p. 2. 149 Ibidem. 146

Desprindem totodată, ca fundament al discursului său următoarele legitime întrebări: unde ne sunt şcolile noastre?, unde e autonomia bisericilor noastre?, unde este dreptul nostru asupra moşiei pentru care ne-am jertifit şi mai ales unde este libertatea pentru care am luptat şi ne-am schingiut? Răspunsul ...! vine imediat în articolul: Cea din urmă şi zadarnică zbatere, în care prezintă ştirea potrivit căreia, Budapesta, doreşte reducerea numărului de comitate administrative de la numărul de 31 în care majoritatea populaţiei nu este maghiară, la 7 comitate mai omogene din perspectiva etnică maghiară. În această zbatere ultimă a autorităţilor maghiare, privind o reformare administrativ-teritorială, Valeriu Branişte, vedea şi înţelegea, efortul susţinut al guvenului, care de dragul unor utopii urmărește să ascundă realitatea crasă a momentului 1918, prin tentative trecătoare şi aparenţe. Nu pe această cale, putându-se remedia chestiunea naţionaltăţilor, ci prin reorganizarea şi reformarea statului, pe noi temeiuri democratice, urmate de generarea unor instituţii democratice care să funcţioneze pe principiile eterne ale ideii de egală îndreptăţire, de respect reciproc, de egalitate, care să garanteze, libera dezvoltare a tuturor naţionalităţilor conform aptitudinilor lor. Afirma mai departe că nu este suficient să acoperi rana şi să te faci că nu o vezi, ori că aceasta nu există, că aceea trebuie sanată pentru a nu infecta întregul corp150 articolul fiind cenzurat, a fost mai târziu reconstituit pornindu-se de a spaltul de probă al ziarului.151 Alt articol semnificativ este: Proces firesc, în care autorul ne transmite gândul că orice edificiu statal, are un final, pornindu-se de la observaţiile sale cu caracter istoric, că la sfârşitul primului război mondial, caracteriza situaţia de fapt a statului multinaţional Austro-Ungaria. Relevă succint dezbaterile dietale de la Budapesta, aducând în discuţie cele două propuneri de uniune personală. Unul fiind cel al Proiectului contelui maghiar Mihai Karoly şi cel al oponentului său Andrassy Roth. Afirmă faptul că în Dietă, vraja trecutului milenar pirdut, învăţuie teminic judecata, factorilor decizionali care sunt chemaţi a diriugui, mersul veriginos al Austro-Ungariei.152Analizează cu atenție și temeinic manifestul Monarhului Austro-Ungar, Carol I Către popoarele mele credincioase în care, ca o ultimă strigare a Imperiului, monarhul propunea federalizarea. Apreciază acest demers, însă aminteşte, că mainfestul ar fi stârnit un viu interes dacă ar fi fost aplicat în cursul anului 1910, atunci când era cerut de realitatea politică a vremii, acum în 1918 este tardiv. Opinia sa era că publicarea amanifestului imperial în cursul lunii octombrie 1918, nu a mai avut câştig de cauză, deoarece naţionalităţile nefiind acum mulţumite cu seria de libertăţi şi drepturi, care erau prevăzute în acesta. Şi acum vectorii decizionali ai puterii de la Budapesta, tergiversează până şi mediatizarea acestui manifest, iar mai apoi în Dietă se opun vehement ca dovadă a buneicredințe a lor. Încercările 150

Drapelul, Anul XVIII, nr. 89, 21 august / 3 septembrie 1918, p. 2; Idem, nr. 90, 23 august / 05 septembrie 1918, p. 1. Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul p. 33-34 în Omagiu lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 152 Drapelul, nr. 112, 20 octombrie / 2 noiembrie, 1918, p. 1. 151

Ungariei de a trage frontiera răspândirii luminii şi libertăţii sunt declarate în articol ca fiind, anacronisme şi triste şi goale.153 Asistăm acum în toamna lui 1918, mai sublinia autorul la destrămarea dualismului, creaţia politică al lui Francisc Deak de la 1867, menită a salvgarda încă cinci decenii, prăbuşirea Monarhiei multinaţionale. Din ruinele acestui sistem politic prăbuşit, trebuia în accepţiunea autorului să se nască libertatea naţiunilor, văzută ca o premisă firească a păcii, a dreptăţii, a încrederii dintre oameni, a respectului de sine al fiecărui individ.154 Conchide acest articol, prin aserţiunea potrivit căreia popoarele nu mai pot fi stăpânitoare şi stăpânite, ci numai deopotrivă libere.155 Nr. Crt. 1.

Personalități românești care au publicat și au colaborat împreună cu Valeriu Braniște la periodicul Drapelul din Lugoj în perioada 1901 – 1919 Dr. Coriolan Bredicianu

Calitatea colaboratorului

DARPELUL DIN LUGOJ 1901 – 1919

co-proprietar, avocat membru fondator, membru onorar, lider politic al românilor din Banat 2. Dr. George Dobrin lider politic și co-autor, membru în redacție 3. Petre Țepeneag autor, membru în redacție 4. Ion M. Roșu autor 5. Dr. George Popoviciu autor 6. Dr. Iosif Popovici membru în consiliul de redacție 7. Dr. Cornel Jurca Autor, membru în consiliu de redacție 8. Dr. Dumitru Cioloca Autor, membru în consiliu de redacție 9. Dr. Aurel Văleanu autor, 10 Ion Vidu autor, muzicolog, compozitor 11. Dr, Petre Barbu autor, lider politic român 12. Mihail Gaspar Autor, membru în consiliul de redacție Tabel sumar conținând principalii colaboratori ai lui Valeriu Braniște în realizarea și publicarea Drapelului din Lugoj Publică în paginile Drapelului în articolul: Declaraţiunea156hotărârea Consiliului Naţional al Partidului Naţional Român, adoptată în Oradea-Mare, prezidată de Teodor Mihali. Aminteşte pe scurt faptul că după lupte purtate secular, naţiunea română aşteaptă şi pretinde, afirmarea înaltelor, nobilelor

şi imprescriptibielor sale drepturi la deplină viaţă naţională. În articolul: Adunarea de la Lugoj157 descrie participarea reprezentanţilor români din toate structurile sociale din Banat la întâlnirea avută cu vicecomitele de Timiş şi Torontal, baronul Victor Issekuvitz. Demn de amintit sunt şi următoarele articole scrise sub impresia marilor prefaceri pe care le înregistra lumea acelui moment, 153

Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 107, 9 / 22 octombrie 1918, p. 1. Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 107, 9 / 22 octombrie 1918, p. 1- 2. 155 Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Bucureşti, Tritonic, 2002, note, îngrijire, Alexandru Porţeanu, p. 9. 156 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 106, 6 / 19 octombrie 1918, p. 2. 157 Idem, nr. 113, 23 octombrie 1918, p. 1-2. 154

cutremurătoare, sub titlul: Singurul for competent.158 În rândurile acestuia, aminteşte despre desprinderea din cadrul monarhiei Austro-Ungare a slavilor de sud, văzând în acest demers şi în atitudinea politică un precedent demn de urmat pentru poporul român. Tot în acest articol face referinţe asuora proiectului Lui Mihaly Karoly care viza desprinderea Ungariei de Austria prin declarea nulităţii Pactului Dualist şi afirmare naţiunii ungare în temeiul principiului de autodeterminare a naţiunilor. Tot în acest articol reproduce opinia slavilor din sud, grupaţi în Veccea de la Zagreb, privitor la Declaraţia ulimului monarh al Austriei. În articolul său Adunarea de la Lugoj159 descrie participarea oamenilor astfel: Lume mare însufleţită într-o ordine exemplră, poliţia n-a fost deloc de faţă şi nu s-a ivit un singur moment de turbulenţe. S-a sublinita aici necesitatea libertăţii naţionale a românilor, întronarea ordinii şi a fost contestaă ideea potrivit căreia nelegiuirile comise de bande în întreaga ţară nu sunt acte proprii poporului român, ci rezultatul felului uşuratic şi neprevăzător în care s-a făcut demobilizarea. 160De remarcat a fost la întâlnirea de la Timişoara dintre reprezentanţii elitei politice şi religioase a românilor bănăţeni, discursul lui Valeriu Branişte, care s-a detaşat ca fiind decisiv, corect, expunând şi argumentând întreaga situaţie politică de când poporul român a fost oprit a se manifesta liber, suspendându-se libertatea cuvântului şi a presei, până în acel moment. Printre numeroasele aclamări ale discursului său de către cei prezenţi, Valeriu Branişte a susţinut opinia, cum din sălbăticia şi ororile războiului ne înalţă soliile mântuitoare în 14 puncte a lui Wilson, prezidentul Americii, cărora li se închină astăzi toate popoarele, la condiţiile păcii lumii, întemeiate pe libertate şi pe deplina ocârmuire proprie a tuturor popoarelor, fără stăpâni şi stăpâniţi.161 Relevă apoi pe larg rostul Declaraţiei de la Oradea citită în Dietă de către deputatul Alexandru Vaida-Voevod, prin care se anunţa consttuirea naţiunii române din perspectivă politică în Consiliul Naţional Român. A subliniat apoi cum ne aflăm astăzi a o epocă de tranziţie, în care înainte de toate, avem să susţinem, ordinea şi siguranţa publică, ferindu-ne de orice act, care ar putea trezi, neînţelegeri şi tulburări.162 Finalmente, oratorul anunţă constituirea consiliilor naţionale militare româneşti, cu programul şi comanda acestora. În acest sens salută prezenţa în cadrul adunării a comandanului corpului ofițerilor, locotenent-colonelul Simion Brânduşa, cât şi pe soldaţii primului batalion naţional românesc, a cărui înfiinţare s-a decretat pe teritoriul comandei militare a Timişoarei (a se vedea anexele acestei lucrări). Tot în Drapelul, a semnat articoul: Republica de la Timişoara163 în care mediatizează faptul că ultimul suveran la Casei de Habsburg, Carol I, a abdicat, urmând ca 158

Drapelul, Lugoj, nr. 113, 23 octombrie 1918, p. 1-2. Drapelul, Lugoj, nr. 113, 23 octombrie 1918, p. 1-2. 160 Elemer Iakabffy, Pagini din jurnalul meu politic, p. 8-9 în Temesvari Hirlap, Temesvar, Timișoara, anul LIX, nr. 12, 24 decembrie 1959. 161 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 112, 20 octombrie 1918, p. 2. 162 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 112, 20 octombrie 1918, p. 2. 163 Ibidem, p. 3. 159

Austria să se proclame republică, aspect pe care îl va face şi Ungaria. Aduce în discuţie, întrunirea consiliului permanent al ofiţierlor şi soldaţilor români de pe teritoriul comandei militare a Timişoarei, unde s-a ales un consiliu militar românesc. Acesta a dezbătut programul său de funcţionare militară şi un nou regulament pe baze naţionale româneşti. Consilul Militar Naţional Român din Timişoara a adus, prin intermediul depeşelor, la cunoşinţa tuturor centrelor militare din Banat şi Transilvania, formarea sa ca prim batalion românesc, constituit din patru companii de luptă şi una de sprijin. Consiliul militar de la Timişoara înaintează Consiliului Naţional Român Central în cadrul Prefecturii de la Arad, o depeşă în care, oficierii şi soldaţii români din Garnizoana Timişoarei şi cei de pe teritoriul comandei militare Timişoara, s-au constituit în consiliul militar naţional român, care vin să vă aducă la cunoştinţă, ca aceşti oficieri şi soldaţi, stau solidari la dispoziţia Consiliului Naţional Român, ales de organele politice reprezentative ale poporului nostru român.164 În articolele: Glasul intelectualilor maghiari şi Pragul lumii noi remarcă faptul că aceştia recunosc justeţea cauzei românilor şi dreptul lor de constituire naţională. 165Tot aici aminteşte de faptul că preşedintele Statelor Unite ale Americii, Wodroow Wilson, recunoştea prin telegramă oficială echitatea pretenţilor teritoriale ale României, susţinând drepturile istorice şi naţionale ale românilor din spaţiul fostei Monarhii.166 Articolele sale: Evacuarea militară a Ardealului şi Banatului şi în Apel către naţiunea română evidenţia ca fiind imperios necesare de respectat următoarele puncte şi anume, susţinerea ordinii publice, apărarea vieţii şi a avutului tuturor oamenilor, recunoaşterea Consiliului Naţional Român Central ca for unic competent privind jurisdicţia politică şi de stat, constituirea gărzilor locale mixte în vederea preîntâmpinării vărsării de sânge inutil, judecarea şi condamnarea celor care instigau public la nesupunere, pedepsirea celor care desfăşurau samavolnicii, fiecare soldat şi ofițer având datoria de a contribui la gestionarea şi păstrarea ordinei.167 Surprindem în articolul Ne cheamă libertatea naţională elaborarea unui excurs istoric temeinic, privind justificarea drepturilor românilor ardeleni de a exista ca stat naţional. Aminteşte pe scurt evnimentele istorice care conferă acestui popor dreptul de existenţă şi de manifestare în Transilvania şi Banat. Aricolul se conchide cu gândul pecării la Alba Iulia ca răspuns firesc al tuturor românilor la apelul publicat de Consilul Naţional Român Central, Către popoarele lumii.168În următoarele numere ale Drapelului publică articolele Convocare şi Adunarea Naţională, în care îşi exprimă deschis adeziunea sa la ideea unirii cu România, deasemenea se remarcă din rândurile celor două articole solicitarea participării unui număr cât mai mare de români, în vedrea conferirii caracterului plebiscitar şi îndeosebi pentru ca lumea să vadă şi să ştie ce vor românii.169De semnalat 164

Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr nr. 112, 20 octombrie 1918, p. 2. Idem, nr. 115, 27 octombrie 1918, p. 2. 166 Ibidem, p. 3. 167 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 116, 1 noiembrie 1918, p. 1-3. 168 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 116, 1 noiembrie 1918, p. 1-3; Idem, nr. 118, 1 / 14 noiembrie 1918, p. 1-2. 169 Idem, nr. 121, 12 / 26 noiembrie 1918, p. 1. 165

este discursul său din articolul: Ne cheamă libertatea naţională, văzând viitorul românilor din Transilvania şi Banat într-o uniune cu România, ca un fiior de împlinire a tuturor aşteptărilor istorice româneşti de veacuri. Tot în paginile acestui număr al Drapelului 170 publică proclmaţia Statului Major General al Armatei României, anume cea de Remobilizare. Apoi urmăreşte mişcarea unităţilor militare române înspre Oltenia şi afluirea acestora în Transilvania. Publică la pagina a doua poezia lui Octavian Goga, În nopţi de pribegie. În cadrul rubricii Informaţiuni: aduce în discuţie Solia Domnului Iorga şi Glas din România în care putem lectura apelul românilor din Vechiul Regat privind unitatea naţională pe fondul dreptului popoareor de a se organiza pe baze naţionale. Interesant pe această linie este şi articolul editorial: Libertatea şi unitatea naţională171 în care autorul, apreciază că prezenţa reprezentanţilor tuturor provincilor locuite de români, va conferii caracter plebiscitar Marii Adunări de la Alba Iulia. Articolul este în fond o privire retrospectivă în întreaga istorie a românilor. Afirma: ... că nu este al doilea popor în bătrâna Europă, a cărui istorie, să se constituie parcă din atâtea minuni. Astăzi se înfăptuieşte cea mai mare din toate aceste minuni: Unirea politică a tuturor românilor.172 Pe mai departe în aricol se spunea sus să avem inimile, să fim români, să fim creştini, să fim reprezentanţii lumninii şi libertăţii în lăuntrul nostru şi în afară de noi! 173 Deasemnea este de subliniat un alt aspect extrem de important prin faptul că reînvie prin noi şi faptele noastre acea glorie străbună, căreia avem să mulţumim, existenţa noastră! 174Toleranţa şi respectul faţă de celelate naţiuni ale Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului, este expresia libertăţii forului său interior, deopotrică şi a unei naivităţi politice, care-l va costa pe mai târziiu o serie de înfrângeri în alegeri, respectiv un conflict mocnit cu anumiţi membrii de seamă ai Partidului Naţional Liberal, 175 prin cuvintele de mai jos: Departe să fie de noi orice ură şi răzbunare, orice poftă de asuprire, orice instinct brutal, să fim pasnici, ai civilizaţiei, libertăţii, ai democraţiei,

cărora, avem astăzi să

mulţumim, renaşterea noastră. 176 Deşi a consacrat Unirii de la 1 decembrie 1918, mai multe articole, personal nu a putut fi prezent la Marea Adunare. Multe dintre articolele sale le-a dictat fiind ţintuit la pat, altcineva scriindui-le. Afirm aici că urmările detenţiei în mai multe rânduri, şi al răului tratament suportat în acestea, ale unei grave gripe spaniole, ale anghinei pectorale, l-au doborât în cele câteva săptămâni, de zbucium interior activ, după ce a fost pus în libertate la începutul lunii octombrie 1918. Toate aceste cauze i-au şubrezit tot mai mult starea de sănătate. 170

Idem, nr. 122, 15 / 28 noiembrie, 1918, p 3-4. Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 123, 18 noiembrie/1 decembrie 1918 p. 1 – 2; Idem, nr. 122, 15/28 noiembrie, 1918, p 3-4. 172 Idem, nr. 124, 20 noiembrie/3 decembrie 1918, p. 1. 173 Ibidem. 174 Ibidem. 175 Valeriu Braniște, Confidențele lui Valeriu Braniște și înmormântarea unui ilustru nevoiaș în Magazin Istoric, Bucureşti, anul VII, nr. 7 / iulie, 1973, p. 90 - 96; Idem, nr 9 / septembrie, 1973, p. 73 -76; Idem, nr. 10 / octombrie 1973, p. 16 – 19; 31. 176 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 124, 20 noiembrie / 03 decembrie, 1918, p. 1. 171

Dar dacă el nu a fost de faţă la evenimentele marii sărbători româneşti de la Alba Iulia, a făcut tot ce îi sta în putinţă ca reprezentanţii Banatului să fie prezenţi. Din cauza dificultăţior de circulaţie, ivite în acea perioadă şi ca urmare a războiului, generate în mod intenţoinat de autorităţile maghiare, el a împrumutat, suma necesară de bani pentru a plăti anticipat un tren, care să conducă delegaţii bănăţeni a Alba Iulia. Subliniem aici aspectul potrivit căruia acest act, prin care se dovedeşte împrumutul făcut, se găseşte actualmente în posesia familiei 177, iar scrisoarea de liberă circulaţie se află la Muzeul de Istorie al României. În cetatea Unirii, pe data de 1 decembrie 1918, a fost prezent prin multitudinea faptelor sale şi prin atitudinea spiritului său, toate închinate acestui mare deziderat multi-secular al românior. Pentru toate meritele sale în slujba românilor, pentru atitudinile sale politice clare și corecte, pentru atitudinea sa constantă în favoarea unirii, este numit în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, membru fără portofoliu. Jurământul în acestă calitate îl va depune ulterior, pe data de 26 decmbrie 1918/ 8 ianuarie 1919, în Aula Episcopiei GrecoCatolice din Lugoj, în prezenţa Prea Sfinţiei Sale, Epioscopul, Ferenţiu şi a lui Victor Bontescu ca însărcinat al Consiliului Dirigent de la Sibiu. 178 Ziarul Drapelul face un amplu reportaj al acestei ceremonii de depunere a jurământului domnului Doctor, Valeriu Branişte.179 Începând cu anul 1919, s-a angrenat în susţinerea şi impementarea regimului românesc în zona Banatuui, Valeriu Branişte va rămâne la conducerea periodicukui din Lugoj, până la 3 mai 1919, când îşi ia un bun rămas de la cititorii săi fideli. Ziarul îşi va continua activitatea până în cursul lunii 1920, însă în aceste numere Valeriu Branişte nu va mai publica, el fiind acum la Sibiu, după ce Vasile Goldiş Şeful resortului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, este avansat în Bucureşti în cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice, preluând la insistenţele lui Iuliu Maniu şefia Resortului în cauză. 180 În această calitate de şef al resortului învăţământulu, a sprijinit constituirea Universităţii din Cluj. Deasemeni, programul său de orgamizarea a învăţământului de stat în tRansilvania prevedea şi înfiinţarea Politehnicii din Timişoara. A reorganizat şi a reformat învăţământul primar, secundar şi liceal, uman, real şi tehnic în temeiul Conferinţelor Profesorilor şi învăţătorilor susţinute la Sibiu şi Alba-Iulia între anii 1919 -1920. A fost mereu preocupat și a avut drept obiectiv constituirea unei Case a Şcoalelor în vederea pregătirii și a perfecționării cadrelor didactice de toate gradele. În toate cele patru mari regiuni ale

177

Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul, p. 58 – 59 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 178 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 137, 27 decembrie 1918 / 09 ianuarie 1919, p. 2. 179 Drapelul, Lugoj, anul XVIII, nr. 137, 27 decembrie 1918 / 09 ianuarie 1919, p. 2-4; Aurel Galea, Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu- Mureş, Tipomur, 1996, p. 106. 180 Aurel Galea, op.cit., p.316-320; 367-371.

Transilvaniei şi Banatului numeşte directori generali de regiune181 şi revizori şcolari judeţeni, pentru judeţele nou alipite subordonate direct Resortului pe care l-a condus între 15 martie 1919 – 10 aprilie 1920.

I.3.

CONTRIBUȚIILE ȘI ROLUL LUI VALERIU BRANIȘTE ÎN

ORGANIZAREA

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

TOATE

GRADELE

DIN

TRANSILVANIA (1919-1920) A susţinut în cadrul Consiliul Dirigent o vie activitate privind reorganizarea şi reformarea pe baze româneşti a învăţământului de toate gradele din Transilvania și Banat, atât în plan instituţional prin note şi hotărâri ale cabinetului său precum şi în plan ierarhic instituțional, printr-o serie de măsuri menite a compatibiliza sistemului educaţional din Transilvania 182 cu cel din spaţiul Vechiului Regat al României. Abordăm în mod succint în paginile care urmează, rolul deținut de Valeriu Branişte, în calitatea sa de Şef al Resortului Instrucțiune Publică și Culte în Transilvania – ministerului n.a. – privind, atât implementarea şi aplicarea reformei prin modernizare, cât şi a reorganizării învăţământului după Marea Unire. Astfel, pe această linie în decursul lunii martie 1919, după susţinerea unei activităţi, prin articole scrise, prin alocuţiuni publice în cadrul mediului academic din Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara, prin implicarea personală privind organizarea pe baze româneşti a Banatului şi a Transilvaniei, va declanşa demersurile oficiale de organizare a învăţământului românesc de toate gradele și specializările. Este numit pe 1 decembrie 1918 membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, ocupându-se de reorganizarea învățământului și a cultelor în principal, pe baze noi românești și europene. În această direcție a activității sale este determinat de situație să se mute și să se stabilească temporar în Sibiu, oraș în care a învățat și în care a mai activat în perioada în care a condus pentru o perioadă interesele Tribunei. Acum a predat direcția redactării Drapelului unui comitet de redacție. S-a dedicat 181

Gazeta Oficială, Organ al Consiliului Dirigent, Sibiu, nr. 15, 23 februarie – 8 martie 1919, p. 14 – 17; Analele Uniunii Profesorilor români din ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom I, Actele Congresului Profesorilor şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară, ţinut în Sibiiu, în zilele de 19 – 21 ianuarie st. n. 1919, Sibiu, 1919, p. 18 – 54. 182 Analele Uniunii Profesorilor români din Ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom I, Actele Congresului Profesorilor şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară, ţinut în Sibiiu, în zilele de 19 – 21 ianuarie st. n. 1919, Sibiu, 1919, p. 18 – 54.

în întregime activității sale de șef al Resortului (ministerului) de Instrucțiune Publică și Culte între 15 martie 1919 – 10 aprilie 1920. Pentru întreaga sa activitate evidențiam și anterior faptul că înaltul for al Academiei Române l-a primit în rândurile sale. Redăm mai jos în mod succint discursul de primire în Academia Română a lui Valeriu Braniște, rostit de Ioan Lupaș în plenul acestui for: ,,Născut la 10/22 Ianuarie 1869 în Cincul mare, judeţul Târnava mare, ca fiu al judecătorului Moise Branişte, a absolvit studiile universitare la Budapesta, unde a luat la 1891 doctoratul în filosofie şi diploma de profesor pentru şcoalele secundare. A funcţionat timp de 3 ani ca profesor la liceul ortodox român din Braşov. Chemat apoi de marile mişcări politice ale ultimului deceniu din secolul trecut, a părăsit cariera de profesor şi a devenit ziarist. Aşezându-se la 1894 în Banat, unde avea cei mai mulţi prieteni de principii, a fondat la Temişoara ziarul «Dreptatea», dar în 1895, fiind condamnat în 23 procese de presă la 2 ani temniţă de stat, a părăsit ziarul ca să-şi facă osânda în temniţa de la Vaţ. Scăpat din temniţă, nu şi-a mai putut continua activitatea ziaristică în Banat. Dând ascultare prietenilor săi din Bucovina, a întemeiat acolo ziarul «Patria» (1897), ducând o luptă grea contra perfidului guvernământ austriac, până când a fost expulzat din Bucovina la 1900, când a încetat şi apariţia ziarului «Patria». Reîntors în Banat, a înfiinţat la 1901 ziarul „Drapelul”, pe care l-a condus fără întrerupere până ce în Fevruarie 1918 a fost arestat şi aruncat în temniţa din Seghedin, de unde a putut scăpa abia în Octomvrie a.tr., în preajma debandadei Puterilor Centrale. Adunarea naţională din Alba Iulia (18.XI.918) l-a ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei. De la 20 Martie 1919 i s-a încredinţat conducerea resortului de Culte şi Instrucţiune publică. Activitatea literară a dlui Branişte s-a desfăşurat mai ales pe teren ziaristic, purtând timp de un sfert de veac o energică şi impunătoare luptă pentru apărarea intereselor politice şi culturale ale românismului greu ameninţat. Afară de aceea, a ţinut peste 200 conferinţe publice din domeniul istoriei, literaturii şi esteticei, din cari o parte considerabilă a apărut în ziare, reviste şi în anuarele Societăţii teatrale. În general putem afirma însă, că d-l Dr. Valer Branişte atât ca profesor cât şi ca publicist şi ca membru al tuturor corporaţiunilor bisericeşti, culturale şi politice ale Românilor din Transilvania şi Banat, a fost şi este unul din cei mai de seamă oameni ai şcoalei, ai bisericii şi ai orientării prin presă a publicului românesc.”183 În răstimpul unui an de zile, între martie 1919 şi aprilie 1920, Valeriu Branişte, reușește la Sibiu printr-o activitate extrem de laborioasă să pe reorganizeze pe baze noi și moderne sistemul de

183

Analele Academiei Române, series II. tomul XXXIX, 1916-1919, Partea administrativă şi dezbaterile. Bucureşti, 1921, p. 197-200; Gheorghe Iancu, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920), Cluj Napoca, Editura Dacia, 1985, p. 281; Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române. Repere cronologice, București, Editura Academiei Române, 1992, p. 150; Idem, Istoria Academiei Române în date (1866-1996), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997, p. 195.

învăţământ.184 A fost adeptul declarat al formării omului nou, al cetățeanului român european. Noul cetățean, de această dată liber și cu drepturile sale recunoscute și respectate de sat, se impunea a fi format de o școală nouă, reformată, modernă, în spirit european. Acest viitor cetățean trebuia să fie – și aceasta a fost, am putea afirma aici, misiunea sa esențială, în fruntea resortului pe care l-a condus – conștient că aparține unui stat democratic, care recunoaște valorile libertății. Un stat, în care, noțiunea de etnie, se confunda pe plan egalitar cu noțiunea de cetățean al unei Românii întregite. Acestui misiuni de perspectivă trebuia în accepțiune sa subordonată și încadrată direcția de perspectivă a învățământului românesc. Se impunea o uriașă activitate de reformare și modernizare a acestui sistem esențial al statului român întregit, deoarece, deoarece educația pe baze științifice a avut de suferit de-a lungul stăpânirilor străine, atât în Transilvania, cât și în Basarabia și Bucovina. Deznaționalizarea și formarea așa ziselor zone culturale afectând în mod deosebit școala românească și misiunea sa. Statistica de mai jos era în mod real îngrijorătoare. Existau în Transilvania şi Banat, în perioada 1914 – 1919, 151127 de copii, (elevi potenţiali) dar care nu erau şcolarizaţi, mulţi fiind în această perioadă obligaţi să înveţe în şcolile maghiare, circa 67.589 iar în limba proprie învăţau în şcolile din Transilvania 163721 elevi, ceea ce reprezenta aproximativ 50% din totalul celor aflaţi în Transilvania și Banat, aspect care determina ca poporul român să deţină unul dintre cele mai ridicate procente de analfabeţi din cadrul Imperiului Austro-Ungar şi chiar din Europa acelui moment 79,7% faţă de 6,08% din rândurile germanilor din Austria, sau faţă de 13,7 % în Imperiul Britanic, faţă de 20 % în Belgia. Doar rutenii îi depăşeau în acea perioadă pe români cu un procent de analfabeţi de 85,2 %185. Numai pentru perioada 1917 – 1918, adică pe un an școlar, merită să evidențiem, eficența crescută a autorităților statului maghiar, care a procedat la desființarea a 322 de școli și înlăturarea din învățământ sub acest motiv a unui număr de 447 de profesori și învățători români. Moderat, deschis, receptiv la tot ceea ce era nou şi în favoarea naţiunii române, are privilegiul şi ocazia de a colabora foarte bine, în cadrul resortului pe care îl conducea cu mari personalităţi ale educaţiei și culturii româneşti precum: Ioan Lupaş, Constantin Dragomir şi filologul-poet, Octavian Goga. Tolerant şi modest, corect din fire, Valeriu Branişte, a reuşit, prin conduita sa personală şi prin erudiţie, să impună spre aprobare propriul proiect privind reorganizarea şi reformarea învăţământului de toate gradele din Transilvania şi Banat. (pre-şcolar, primar, gimnazial, liceal şi terţiar, academic prin Univeristate şi non-academic prin instituţe post-liceale în special, sanitare, religioase, cât şi politehnice)186, respectând şi aplicând dreptul naţionalităţilor conlocuitoare – maghiari, saşi, secui, 184

Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972; Constantin Andrei în volumul Omagiul lui Valeriu Branişte, Cuvânt de deschidere a Sesiunii Ştiinţifice, 60 de ani de la moartea prof. dr. Valeriu Branişte , Braşov, 1968, 7 – 9. 185 Aurel Galea, Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria. (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Tipomur, Târgul-Mureş, 1996.p. 203.

bulgari, serbi, slovaci etc. A cautat, în calitatea sa oficială prin mediere şi dialog, să atenueze luptele doctrinar-confesionale dintre ortodocșii și greco-catolicii din Ardeal. Pe fondul multora dintre adresele primite de la Ministerul Instrucţiunii Publice din Bucureşti, precum şi a notelor emise în calitate de Şef al Resortului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor către Prefectura de Cluj având contrasemnătura lui Iuliu Maniu, în calitate de Preşedinte al Consiliului Dirigent,187 Valeriu Branişte a inaugurat pe data de 31 ianuarie 1920, Universitatea din Cluj-Napoca, numită şi Ferdinand I, a Daciei Superioare. Aici la inaugurare a fost ovaţionat la scenă deschisă de către tineretul studios şi de către noul mediu academic clujean care acum se contura. Pentru acest institut superior de educaţie şi formare a tinerilor români, şeful resortului, a depus eforturi şi diligenţe considerabile pentru ca forul academic clujean să folosească limba română, văzută ca limbă obligatorie de comunicare pentru toţi locuitotii României şi pentru toate domeniile de activitate în învățare și cercetare.188 Este de subliniat în acest sens, rolul deţinut de acesta într-un moment extrem de fragil, atunci când un vechi sistem se descompunea şi dispărea, respectiv zorii unei noi ordini se întronau. Valeriu Branişte cât şi colaboratorii săi apropiaţi s-au confruntat de la bun început cu o multitudine de sarcini, majore, nefiindu-i deloc uşor să preia şi să conducă un asemenea resort, unde se impunea dintr-un bun început o organizare sau după caz, o reorganizare şi reformare a învăţământului de toate gradele pe baze româneşti şi pe principii moderne. Printre sarcinile de bază ale acestui resort putem enumera mai jos: 1). - crearea şi organizarea instituţională şi academică a unei Universităţi româneşti, ca o solicitare expresă a întregii intelectualităţi din România. 2). - constituirea pe baze legale a unui Institut Politehnic în Transilvania, de preferat la Cluj Napoca sau la Timişoara. 3). - organizarea Operei de Stat a României, cu sedii la Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea şi Sibiu ; cât şi a 4). – fondării unui Teatru Naţional, exigenţe care să se poată aplica în marile oraşe ale Transilvaniei şi Banatului. Avea de îndeplit, o solicitantă şi înaltă misiune încredinţată acestui delicat resort de către România, prin vocea celor mai înalţi factori decizionali interni: Regele Ferdinand I şi Parlamentul României, aceea de a garanta şi de a asigura, egalitatea în drepturi a tuturor naţionalităţilor din Transilvania, prin utilizarea limbilor materne în şcoală, presă, ştiinţă şi Biserică.

186

Lucian Predescu, Enciclopedia Română, Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999, p. 74 – 75; Magazin Istoric, Bucureşti, anul XII, nr. 9 / septembrie 1978, p. 10-11. 187 Biroul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale ale Statului, Fond, Resortul Cultelor şi Instrucţiunii Publice,f. 2. 188 Valeiu Branişte, Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 19; Aurel Galea, Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria. (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Tipomur, Târgul-Mureş, 1996.p. 159.

În contextul nou apărut acum, la finele unui război atotdistrugător, a enorm de multe valori, spirituale şi materiale pierdute, în condiţiile debutului unei noi perioade din istoria României; şcolii şi în special sistemului de învăţământ îi reveneau acum deosebite sarcini. Amintesc aici succint: 1). aceea de a forma şi educa tinerele generaţii în spiritul valorilor europene și culturaleducaționale românești; 2). de a forma şi pregăti puternice personalităţi şi mai ales 3). de a instrui specialişti în toate domeniile, oameni neceasari din perspectiva dezvoltării ulterioare a României întregite. De semnalat ca importantă în acest sens şi formarea unor cetăţeni din perspectiva valorilor promovate la acea dată de statul naţional. Locuitorii rezultaţi ca urmare a activităţii şcolii pe baze româneşti, cetățenii, trebuiau să fie conştienţi pe deplin că aparţineau unui stat unitar, democratic şi liber, european, unde noţiunea de etnie trebuia să se confunde pe plan egalitar şi identitar cu aceea de cetăţean al unei țări întregite şi libere. Acestui obiectiv cardinal din perspectiva opiniei sale, trebuia să-i fie subsumat şi subordonat întregul efort al învăţământului românesc. Trebuie subliniat în mod răspicat că reformarea învăţământului se impunea imediat deoarece în conformitate cu legile maghiare, se constatase o creştere – deloc dorită de autorităţile româneşti a procentului de analfabeţi din rândurile românilor dar nu numai pentru perioada anilor 1914 – 1919.189 Intelectualitatea românească, conştientă de moştenirea rezultată, ca urmare a guvernelor austro-ungare şi a politicilor aplicate de acestea, în domeniul educaţiei şi al instrucţiei publice, a depus un viu efort, dincolo de inerente polemici şi viziuni, mobilizând prompt toate energiile şi valorile materiale şi umane pentru reabilitarea și modernizarea învăţământului. Articolele din presa vremii, alocuţiunile şefului acestui Resort, susţinute la Sibiu şi Timişoara, numeroasele memorii înaintate Bucureştiului, întrunirile politice şi cele ale Astrei, au vizat să reliefeze oficialităţilor statului român-unitar, necesitatea reorgaizării pe temeiuri ştiinţifice moderne a sistemului educaţional, în paralel cu eforturile privind susţinerea şi dezvoltarea culturii naţionale. [...] ,, Numai un popor cult poate fi bogat, trainic şi fericit iar cultura unui popor se determină în primul rând nu la nivelul cultural al puţinilor intelectuali, ci prin a mesei mari, a poporului de rând 190...

189

Alexandru Pteancu, La problema instrucţiunii poporale, p. 2-5 în Românul, Arad, nr. IV din 5 / 18 ianuarie 1919; Aurel Galea, Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria. (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Tipomur, Târgul-Mureş, 1996.p. 203. Statistica era în mod real îngrijorătoare. Existau în Transilvania şi Banat, în perioada 1914 – 1919, 151.127 de copii, (elevi potenţiali) dar care nu erau şcolarizaţi, mulţi fiind în această perioadă obligaţi să înveţe în şcolile maghiare, circa 67.589 iar în limba proprie învăţau în şcolile din Transilvania 163721 elevi, ceea ce reprezenta aproximativ 50% din totalul celor aflaţi în Transilvania și Banat, aspect care determina ca poporul român să deţină unul dintre cele mai ridicate procente de analfabeţi din cadrul Imperiului AustroUngar şi chiar din Europa acelui moment 79,7% faţă de 6,08% din rândurile germanilor din Austria, sau faţă de 13,7 % în Imperiul Britanic, faţă de 20 % în Belgia. Doar rutenii îi depăşeau în acea perioadă pe români cu un procent de analfabeţi de 85,2 %. 190 Alexandru Pteancu, La problema instrucţiunii poporale, în Românul, Arad, nr. IV din 5 / 18 ianuarie, p. 3.

Sub patronajul Consiliului Dirigent al Transilvaniei şi cu susţinerea permanentă venită din partea Şefului de Resort, a colaboratorilor săi şi a celor 4 Revizori şcolari regionali din Transilvania şi Banat, cadrele didactice au organizat o serie de întruniri, dezbateri, chiar polemice şi acţiuni privind materile ce trebuiau să se studieze. O nouă lege a sistemului, o organizare regională şi o ierarhizare administrativă în sistem, o salarizare difernţiată în funcţie de o serie de factori, precum studiile, vechimea, nivelul de predare, funcţia ocupată etc, trebuiau luate în calcul în cadrul unei viitoare legi ... Este de remarcat aici, Conferinţa cadrelor didactice de la Sibiu din 2 decembrie 1918, pentru a-şi exprima adeziunea la actul Marii Uniri, apoi Congresul învăţătorilor şi al profesorilor desfăşurat la Sibiu din 23 ianuarie 1919, ocazii în care cadrele didactice au înaintat raporturi şi propuneri de reorganizare a sistemului de învăţământ Şefului Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, Vasile Goldiş şi Preşedintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu. Dezbaterile acestea desfăşurate la Sibiu,191 au propus, printre altele: 1). – uniformizarea învăţământului poporal, aplicarea unor programe moderne de învăţământ, eliminarea elementelor pseudo-culturale din învăţământ la toate gradele. 2). – codificarea unei noi legi a şcoalelor, care să asigure obligativitatea şi gratuitatea primei forme de învăţământ – cel primar. 3). – unificarea şi ierarhizarea administraţiei şcolare de toate gradele şi exercitarea acesteia prin organe alese dintre cei mai notabili pedagogi şi profesionişti. 4). – o atenţie deosebit, un respect manifest şi o remunerare pe măsură trebuiau să fie acordate dascălului.192 Așa ca o paranteză și în treacăt fie spus problematica remunerării obiective și corecte a muncii dascălului nu este pe deplin rezolvată nici în ziua de astăzi. Deasemeni se preconiza redactarea unor noi manuale şcolare utile elevului şi profesorului, pe cheltuiala statului de către cei mai destoinici pedagogi, învăţători sau o serie de profesori de prestigiu din învăţământul liceal și din cel universitar. Se prevedea mai apoi dotarea tuturor şcolilor şi la oraş, cât şi în mediul rural, cu rechizite, cărţi şi manuale, respectiv cu alt material de inventar necesar unei bune desfăşurări a demersurilor educaţionale pentru acel moment. Toate aceste măsuri care s-au adoptat în timpul lui Vasile Goldiş, însă, mai ales în vremea în care Valeriu Branişte a fost Şef al Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, vizau drept obiectiv, ridicarea valorică şi calitativă a tuturor formelor, cât şi a tuturor gradelor de învăţământ, din Transilvania şi Banat, lichidarea analfabetismului şi în final dezvoltarea patrimoniului spiritual și cultural naţional. Un rol deosebit în reorganizarea pe noi criterii, funcţie de exigenţele momentului, a învăţământului românesc din Transilvania, alături de Valeriu Branişte, l-a avut inspectorul-director 191

Biroul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale ale Statului Analele Uniunii Profesorilor români din ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom I, Actele Congresului Profesorilor şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară, ţinut în Sibiiu, în zilele de 19 – 21 ianuarie st. n. 1919, Sibiu, 1919, p. 18 – 54. 192 Aurel Galea, Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria. (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Tipomur, Târgul-Mureş, 1996, p. 204.

general ( n. a. - Revizorul Regional pentru zona Oradea Mare) doctor, Alexandru Pteancu, care în toate ocaziile s-a pronunţat pentru aplicarea de noi metode în sistemul de învăţământ, în acest sens a activat şi după desfiinţarea Consiliului Dirigent al Transilvaniei. În aprilie 1920, a militat pentru aplicarea unor măsuri radicale şi ferme în vederea modernizării învăţământului transilvan şi a întemeierii acestuia pe criterii performant-ştiinţifice, pur democratice şi transparente. În vederea elaborării unui plan regional de reorganizare şi reformare a sistemului de învăţământ de toate gradele şi formele, a fost convocată şi s-a organizat Conferinţa cadrelor didactice de la Alba-Iulia, care a elaborat proiectul unui program de reorganizare în perioada decembrie 1918–ianuarie 1919 a învăţământului. Proiectul cu anumite modificări, a fost supus spre aprobare Consiliului Dirigent de către Vasile Goldiş, nu înainte de a fi supus unor largi dezbateri publice de către cadrele didactice. Se prevedea în acesta un plan general de acțiune care să cuprindă: 1 ). – introducerea şi obligativitatea limbii române în locul celei maghiare la toate formele şi gradele de învăţământ. 2). – predarea facultativă a limbii maghiare şi a celei germane numai la clasele superioare de liceu. 3). – limba franceză devenea limbă străină studiată obligatoriu în toate şcolile din Transilvania şi România. La obiectul de studiu Geografie se introducea obligatoriu numai nomenclatura românească, se studia Geografia României şi cea a lumii. Se introducea studierea disciplinei Istoria Românilor la toate clasele de învățământ. Alte obiecte de studiu erau Constituţia Patriei şi Noţiuni de drept privat şi criminal. La Congresul cadelor Didactice susţinut la Sibiu între 19 – 21 ianuarie 1919, în baza propunerilor făcute s-a statutat forma de principiu a învăţământului din Transilvania. Profesorul George Dragoș propunea cu această ocazie, aplicarea unui program de acţiune a tuturor cadrelor didactice care să fie monitorizat atent de către Revizorii Şcolari Regionali de la Sibiu, Timişoara, Cluj Napoca şi Oradea, care să releve raportul dintre stat-şcoală şi biserică. A propus deasemenea, introducerea obiectului de studiu obligatoriu Religie. Noul proiect al acestui cadru didactic urma să fie aprobat de Consiliul Dirigent iar mai apoi corpul profesoral trebuia să treacă la aplicarea lui.193 Dintre ideile mai importante ale acestui program şcolar evidenţiem aici: statul român să fie îndrumătorul şcolilor de toate gradele, tot acesta să recunoasă şi să consolideze legăturile directe dintre stat şi biserică prin participarea tuturor dascălilor şi a elevilor la slujbele mari religioase şi la cele duminicale. Se urmărea să fie desfiinţate eforiile şcolare, directorii fiind răspunzători de buna funcţionare a şcolilor din perspectivă administrativă, a disciplinei şi a eficienţei predării și învățării. Revizorii regionali şi subrevizorii judeţeni urmau să controleze şi să coordoneze întreaga activitate 193

Biroul Județean al Arhivelor Naționale ale Statului, Sibiu, Analele Uniunii Profesorilor români din Ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom I, Actele Congresului Profesorilor şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară, ţinut în Sibiiu, în zilele de 19 – 21 ianuarie st. n. 1919, Sibiu, 1919, p. 49 – 50.

didactică, ei neputând fi destituţi din funcţie, decât ca urmare a unei judecăţi şi a unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.194 În fiecare judeţ se găsea şi activa un Sfat al Învăţătorilor pe lângă Revizoratul şcolar al judeţului respectiv. Acest sfat se preocupa de metodica şcolară şi avea atribuţiuni, ce-i drept limitate, privind sancționarea anumitelor abateri disciplinare făcute de învăţători. O problemă intens discutată a fost aceea a asigurării şcolilor cu cadre didactice calificate pentru toate obiectele de studiu. În acest sens s-a înaintat solicitarea înfiinţării unui organism academic în Transilvania pentru formarea de cadre specializate pe mari domenii didactice şi ştiinţifice. La acea dată se găseau în Transilvania şi Banat: 640 profesori români la şcolile de stat şi 161 profesori la şcolile confesionale. Congresul cadrelor didactice întrunit la Sibiu propunea Consiliului Dirigent, înfiinţarea unor cursuri pregătitoare, atât pentru profesorii din învăţământul secundar, cât şi pentru cei din învățământul special și confesional . Resorul Instrucţiune Publică şi Culte trebuiind să organizeze două cursuri de urgenţă, unul practic, altul de natură teoretică. La aceste cursuri erau admişi: 1). - studenţii care au făcut cel puţin 4 semestre la o Facultate de Litere-Filosofie, primirea fiind însoţită de obligaţia şi angajamentul scris al acestora de a-şi completa studiile şi examenele ulterior, şi 2). – absolvenţii Facultăţilor de Teologie şi preoţii mai tineri cu aptitudini literare, precum şi alte persoane cu pregătire literară şi cu o cultură specială. 195 Absolvenţii acestor cursuri urmau să predea, atât la liceele şi şcolile din Transilvania, cât şi la cele din Vechiul Regat, urmând a face practica pedagogico-metodică pe lângă mai vechii profesori de specialitate. Cercurile practice, pedagogice şi metodico-şcolare urmau a debuta odată cu semestrul al II-lea din anul şcolar 1919– 1920. Vacanţa urmând să fie folosită pentru perfecţionare. Cursurile teoretice erau urmate de către cadrele didactice la diferite facultăți ale Universităţii din Cluj-Napoca. Se organizau pe specialităţi sau pe grupe de materii înrudite 196. Cursurile erau obligatorii timp de doi ani. Aceia dintre cursanți care doreau să se perfecţioneze mai intens urmau şi cursurile doctorale în domeniul umanist, tehnic sau realist, în ţară sau străinătate. La finele studiilor şi odată cu promovarea examenelor şi a absolvirii cursurilor, cadrele urmau să primească un certificat în temeiul căruia erau repartizaţi în sistemul de 194

Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu Mureş, Tipomur, 1996, op. cit. p. 206. Sfatul pedagogilor şi al învăţătorilor funcţiona pe lîngă Revizorul Regional de la Sibiu, Timişoara, Cluj şi Oradea. Revizor-Director general, în Direcţia de Învăţământ care funcţiona în cadrul Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, condusă succesiv de către Onisifor Ghibu, Silviu Dragomir, Ioan Ursu al regionalei Sibiu era Andrei Bârseanu, Pentru regiunea Sibiu, Ioan Petrovici, pentru Regiunea Timişoara, Valer Seni pentru Regiunea Cluj şi Alexandru Pteancu pentru Regiunea Oradea (aceştia erau Revizori generali de Regiune). 195 Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu Mureş, Tipomur, 1996, op. cit. p. 206Idem, op. cit. p. 207; p. 228. 196 Aurel Galea, op. cit. p. 206. Sfatul pedagogilor şi al învăţătorilor funcţiona pe lîngă Revizorul Regional de la Sibiu, Timişoara, Cluj şi Oradea. Revizor-Director general, în Direcţia de Învăţământ care funcţiona în cadrul Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, condusă succesiv de către Onisifor Ghibu, apoi de Silviu Dragomir și Ioan Ursu. Revizor al regionalei Sibiu era Andrei Bârseanu, Ioan Petrovici, era revizor pentru Regiunea Timişoara, Valer Seni revizor școlar pentru Regiunea Cluj şi Alexandru Pteancu era revizor pentru Regiunea Oradea (aceştia erau Revizori generali de Regiune)

învăţământ în calitate de debutanţi. În vederea uniformizării şi a armonizării predării limbii române, a istoriei românilor şi a geografiei României, se solicita şi se recomanda participarea la aceste cursuri teoretice şi a profesorilor titulari, precum şi a profesorilor aparţinând minorităţilor naţionale, care doreau să pătrundă în învăţământul de stat romînesc.197 Congresul de la Sibiu dintre 19–21 ianuarie 1919, printre altele preconiza că perfecţionarea să se facă, atât în România, cât şi în străinătate, deoarece numai aşa se poate cunoaşte şi însuşi tot ceea ce este mai înaintat în ştiinţa pedagogică mondială

198

Tot în cadrul acestuia, profesor doctor Teodor

Negruţiu, în vederea eficientizării învăţământului şcolilor normale şi a reorganizării acestora potrivit noilor cerinţe, propunea organizarea unor cursuri pregătitoare pentru dascălii şcolilor normale pe timpul vacanţelor de vară. Se preconiza ca noul cod de lege, să recunoască numirea profesorilor în posturile respective în mod definitiv, pentru creşterea eficienţei demersului didactic. Se prevedea numirea în corpul profesoral care activa în şcolile normale, a absolvenţilor Facultăţilor de Teologie, a celor de la LitereFilosofie, a învăţătorilor şi învăţătoarelor cu rezultate deosebite, aceştia fiind recunoscuţi ca emeriţi de către Sfatul Pedagogilor şi al Învăţătorilor care activa pe lângă Revizoratul Şcolar al unui Judeţ. Profesorii şcolilor normale după doi ani de activitate, funcţie de prestanţa acestora la catedră, cât şi ca urmare a unui concurs sever şi drastic, erau titularizaţi potrivit rezultatelor obţinute. Şcoala Normală Superioară urmând a se organiza separat de cursurile unei Facultăţi de Litere sau Teologie, ca secţie separată a Universităţii din Cluj-Napoca a Daciei Superioare. 199 Tot în cadrul acestui Congres al cadrelor Didactice din învăţământul românesc de toate formele şi gradele, s-a propus Consiliului Dirigent şi a fost prins în Planul general privind dezvoltarea învăţământului din Transilvania înfiinţarea unei Universităţi la Cluj şi a unui Institut Politehnic, în acest sens Clujul fiind considerat locul cel mai propice centrul geografic al terenurilor româneşti din Transilvania.200 Privind recrutarea, selectarea şi alegerea cadrelor didactice de rang academic se preconiza în această direcţie a se ţine cont de profesorii cu pregătire de la noi. Până la înfiinţarea universităţii de la Cluj-Napoca, organele competente ale statului român, Consiliul Dirigent şi Resortul Instrucţiune Publică şi Culte prin şeful său aveau obligaţia de a solicita Prefecturii de Cluj, şi de a dispune introducerea limbii române, ca oficială și obligatorie la toate cursurile şi facultăţile, predarea acesteia, a Istoriei Românilor, cât şi a Geografiei României. Este de 197

Ibidem, p. 207. Biroul Județean al Arhivelor Naționale ale Statului, Sibiu, Analele Uniunii Profesorilor români din Ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom I, Actele Congresului Profesorilor şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară, ţinut în Sibiiu, în zilele de 19 – 21 ianuarie st. n. 1919, Sibiu, 1919, p. 55. 199 Teodor Negruţiu, Cursul pentru şcolile normale, p.3-4 în Românul, Arad, Anul VIII / 1919, nr. 12 / 24 februarie 1919; Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu Mureş, Tipomur, 1996, p. 228. 200 Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu Mureş, Tipomur, 1996, p. 206-207. 198

remarcat că s-a dezbătut în cadrul Congresului de la Sibiu, la propunerea profesorului Victor Păcală, ca în Cluj Napoca să se înfiinţeze şi organizeze o Grădină Botanică şi un Parc Zoologic iar cu precădere fiind înfiinţarea unui Muzeu de Arheologie şi Etnografie. Acesta trebuia să aibă în accepţiunea profesorului Victor Păcală trei secţii şi anume: una română, una maghiară şi una germană.201 S-a fotărât constituirea unei Comisiuni delegate formate din 5 membrii de marcă ai şcolii româneşti din Transilvania, care să înainteze la Sibiu, Consiliului Dirgent, propunerile la care Congresul de la Sibiu al Cadrelor Didactice din Transilvania-Banat şi Planul de reformare a învăţământului. Comisie condusă de revizorul-director general al Regiunii Sibiu, Andrei Bârseanu, secondat în acest sens de colegul său revizorul-director general al regiunii Oradea, Alexandru Pteancu şi de profesorul Ioan Stoica. A fost ales la Sibiu un Comitet central de acţiune, care urma să editeze o revistă periodică pentru îndrumarea învățământului din Transilvania, în coloanele căreia să se dezbată problemele educaţionale care se iveau în sistemul de învăţământ de toate gradele, dar și ceea ce este novator în cercetarea de specialitate. În concluzia acestui subcapitol, putem afirma, că dacă sunt studiate atent şi cu minuţiozitate propunerile făcute de către Congresul Cadrelor Didactice, întrunit la Sibiu între zilele 19–21 ianuarie 1919, putem evidenţia că scopurile directe urmărite de către toate cadrele prezente aici constau în: a). - fundamentarea învăţământului românesc pe baze noi. b). - utilizarea în cadrul predării şi învăţării a celor mai noi metode şi informaţii ştiinţifice. c).- introducerea limbii române la toate formele şi gradele învăţământului. d). - cultivarea tineretului în spiritul ideii naţionale, însă şi al respectării naţionalităţilor existete în România.202 Totodată merită apreciat faptul că învăţământul transilvan şi bănăţean a deţinut un rol de maximă importanţă în elevarea culturii materiale, cât şi a celei spirituale a poporului român. Congresul de la Sibiu acceptând pe mai departe Religia în şcoli, deşi se constata tot mai acut o ciocnire a ideilor ştiinţifice (din istorie, biologie, economie politică, fizică, chimie etc.) cu cele religios-tradiţionale. Urmarea propunerii acestui for școlar de la Sibiu, a susţinerii cu tenacitate a acestora de către şeful Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, ca urmare a eforturilor depuse de Consiliul Dirigent prin Prefectul judeţului Cluj, a cererilor expres formulate în acest sens de către intelectualitatea românească, se inaugura în 31 ianuarie 1920, Universitatea Daciei Superioare, numită şi Ferdinand I-ul în prezenţa Şefului Resortului a Revizorilor Şcolari Regionali, a Prefectului de Cluj, a generalului comandant al garnizoanei Cluj.

201

Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Tipomur, Târgu Mureș, 1996, p. 228. 202 Muscă Vasile, Filosofia ideii naţionale la Lucian Blaga şi Dumitru D. Roşca, Editura Apostrof, Cluj Napoca, 1996, p. 53-55.

Cu această ocazie în prezenţa Şeful Resortului Instrucţiune Publică şi Culte, Sextil Puşcaru, primul rector al acestei universități a făcut referinţe la rolul social şi de formare al profesorului universitar, al prefesorului secundar dar şi al studentului român. Ținând cont de faptul că a contribuit la constituirea unor licee cu limba de predare germană și maghiară în orașele mari ale Transilvaniei, precum Timișoara, Clujul, Sibiul, Brașovul, nu putem să-l plasăm pe Valeriu Braniște sub suspiciunea de a fi vrut o românizare a întregului sistem de învățământ. Câtuși de puțin, stau mărturie o serie de unități de învățământ în care era folosită în procesul predare-învățare-evaluare limbi ca: germana, maghiara, ebraica.203 Din uriaşa activitate depusă în vedrea reorganizării învăţământului românesc de toate gradele din Transilvania este în decursul lunii februarie 1920 trimis în misiune diplomatică la Londra de către Delegaţia română aflată la Conferinţa de Pace de la Paris. 204 (1919 – 1920). După ce a părăsit funcţia din Consiliul Dirigent pe 10 aprilie 1920, a candidat politic din nou fiind înfrânt în alegerile parlamentare, aspect care n-a mai avut nici o însemnătate pentru acesta, deoarece în întreaga sa activitate, a militat pentru interesele majore ale poporului român, şi nicidecum pentru interese politice meschine, partizane şi înguste şi de moment.205 La 4 şi 10 aprilie 1920, prin decretele guvernului Alexandru Averescu înceta activitatea Consiliului Dirigent de la Sibiu. Odată cu acest decret 1460 din 10 aprilie 1920,206 erau desfiinţate toate Resorturile, inclusiv cel al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor al cărui Şef de Resort fusese Valeriu Branişte. Cu această ocazie, a făcut o serie de recomandări extrem de importante pentru viitorul şcolii româneşti.

203

Aurel Cosma, Bănățeni de altă dată, Volumul I, Timișoara, 1933, p. 12. Valeriu Branişte De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 423 – 427. 205 Alexandru Porțeanu, Clandestin prin Imperiu, în Magazin Istoric, București, Nr. 10 / 1974, p. 54-58. 206 Decretul lege 1462 / 02 apriie 1920 în Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliuşlui Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Târgu-Mureş, Tipomur, 1996, p. 369. 204

4.) - OMUL VALERIU BRANIȘTE ÎNTRE 1920 - 1928 Nu a mai ocupat după 1920 nici o demnitate publică de mare importanță după candidatura sa

de la Oraviţa şi pierderea mandatului din cauza unei erori de calcul ca urmare a balotajului la care ajunsese cu contracandidatul său. Înfrânt politic din nou nu se resemnează ci publică o Contestaţie207 în care acuză pe aceia care în opinia sa au procedat la mistificarea alegerilor şi a numărării voturilor. Contestaţia nu înregistrează nici un ecou. Presa epocii mulţumindu-se a constata faptul că omul politic Valeriu Branişte a fost încă odată înfrânt în alegeri pentru Camera Deputaţilor. În răstimpul cuprins între anii 1920 – 1922, şi-a adunat şi sistematizat materialul documentar, urmărind a publica o istorie a Banatului. Aceasta este şi perioada în care, deschide un prim caiet-jurnal privind evenimentele mai importante din ţară şi străinătate. După 1922, conştient de marile transformări sociale, politice şi economice ale României, şi-a fixat programul politic în lucrarea intitulată: Scrisoare către alegători.208 Un an mai târziu, în 1923 va refuza să mai participe şi să candideze, fiind preocupat acum de scrierea şi publicarea unei monografii istorice privind luptele politice ale românilor transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni din cadrul fostului Imperiu Austro-Ungar.209 Acum se va dedica studiului, atent însă şi asupra sănătăţii sale tot mai şubredă datorită atacurilor de anghină pectorală. Mai publica lucrarea monografică Andrei Baron de Şaguna,210 reliefând rolul jucat de înaltul prelat ortodox în emanciparea românilor transilvăneni. În acelaşi an publica în paginile periodicului Voinţa Banatului 211 articolul: Pe pragul congresului Astrei la Timişoara, în care menţiona faptul că se împlineau 20 ani de când s-a întrunit la Timişoara în Banat, în cursul anului 1904, adunarea generală a Asociaţiunei noastre pentru literatura română şi cultura poporului român. Era cea de-a patra adunare ţinută la Timişoara pe plaiuri bănăţene, în scurtul răstimp, petrecut de la 1896 atunci când s-a extins de voie de nevoie212 activitatea Asociaţiunei şi asupra acestui colţ de pământ românesc. Sublinia deasemenea care au fost cauzele ce au permis şi îndeosebi au facilitat pătrunderea Asociaţiunei în spaţiul Banatului. Descrie deasemeni întâlnirea membrilor şi Asociaţiunii la Timişoara. Anul 1924 se caracterizează prin 207

Valeriu Braniște Contestație în Lupta, anul XIV, nr. 18 din 21 mai 1920, p. 2. Valeriu Branişte, Scisoare către alegători, Lugoj, Tipografia Szidon, 1922, 2-5. 209 Arhivele Naţionale Centrale ale Statului Bucureşti, Fond Valeriu Branişte, f. 96 -97, fond manuscris. 210 Valeriu Braniște, Andreiu Baron de Șaguna în Convorbiri Literare, Bucureşti, anul LV, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1923, p. 623 – 646. 211 Voinţa Banatului, Timişoara, anul III, nr. 34, 26 august 1923. p. 1. 212 Voinţa Banatului, Timişoara, anul III, nr. 34, 26 august 1923. p. 1. 208

publicările unor articole în memoria marilor personalităţi politice, dar şi socio-culturale ale românilor bănăţeni, însă nu numai. Alexandru Mocioni – 15 ani de la moarte213 și lucrarea Un ungur – poet român.214Aduce în discuţia acestui articol un actor maghiar din Ardealul începutului de secol XIX-lea, cu numele Iosif Koncz, întrebuinţând uneori în articol şi predicatul de nobleţe de Ormenyszekes (astăzi Armeni, comună, în judeţul Sibiu) Acesta, sublina Branişte, este cunoscut în istorile mai vechi ale literaturii româneşti ca traducătotul în limba română la 1816 a unei Batrachomiomachii după versiune maghiară a poetului Csokonai Vitez Mihalyi, fără a–i se da mulă atenţie. Poetul Iosif Koncz, pare a fi un descendent, în opinia sa al familiei nemeşe maghiare Koncz din Armeni, unde şi actualmente mai vieţuiesc maghiari nobili scăpătaţi de acelaşi nume.215 Odată cu anul 1925 a activat mai mult în domeniu cultural, susţine conferinţe, printre care remarcăm aici: Destrămarea monarhiei Habsburgilor, pe data de 21 a II-a 1925 şi: Începuturile gazetăriei româneşti în Banat, pe data de 6 a XII, 1925. 216 Publică:Aşa a fost să fie – amănunt din viaţa lui Gheorghe Lazăr.217Pare-se că acest articol a stat la temeiul zvonurilor potrivit cărora, avrigeanul Gheorghe Lazăr, ar fi fost fiul nelegitim al marelui guvernator Samuel von Bruckenthal. Articolul, punctează şi ideea potrivit căreia, lumina grafiei latine a fost dusă peste munţi la Bucureşti de către acesta. Deasemeni în decursul acestui an constată faptul că mulţi colegi din generaţia sa se stingeau treptat din viaţă. A fost mişcat de moartea colegului său. Pepi Jucu – pro memoria- 218 Mândrul călăreţ a descălecat... aşa mândru călăreţ noi n-am mai avut şi n-am mai văzut pe aici : El sta ca turnat pe cal şi calu său parcă fpcea parte din căăreţ, simţea cu el, cugeta cu el, şi grijea de el ca şi de sine. Elegant, uşor şi de o supleţe fermecătoare, multe priviri taincie, căutau să-l soarbă cu ochii, când trecea aşa, parcă în dans cu zâmbet uşor pe buze, în fruntea bateriei sale, salutând necontenit su sabia în dreapta şi stânga, un simbol al nefăţăritei bucurii că trăieşte. Ai trăit puţin, dar ai trăit frumos ! Destul!”219 Pepi Jucu va licări flacăra discretă a unei lumânări, concluziona în necrologul acestuia. În decursul anului 1926, pe fondul tot mai deselor atacuri ale inimii, retras din viaţa publică, procedează la clasarea materialului, pentru a publica, o amplă lucrare cu carcater istoric. Aceasta însă din motive de sănătate nu a mai putut fi scrisă. Mai publică episodar, în paginile Convorbirilor Literare articolele inedite la acea dată: Izvodul de zestre al

părinţilor lui Mihail Eminescu, 220

publicând acte, certificate şi scrisori relativ la Mihail Eminescu şi familia acestuia. Tot în 1926 213

Ibidem. Convorbiri Literare, Bucureşti, Anul LVI, nr. 1 ianuarie-februarie, 1924, p. 25 -35. 215 Ibidem. 216 Ioan D. Suciu, Valeriu Branişte şi Banatul, p. 58 – 59 în Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, Braşov, 1968. 217 Convorbiri Literare, Bucureşti, anul LVII, nr 12, decembrie p. 803 – 812. 218 Răsunetul, Lugoj, anul IV, nr. 7, 15 februarie 1925, p. 1-2. 219 Răsunetul, Lugoj, anul IV, nr. 9 28 februarie, 1925, p. 2. 220 Convorbiri Literare, Bucureşti, anul LVII, nr. 1 ianuarie-februarie, 1926, p. 44 – 48. 214

publica şi articolul: Corneliu Jurca,221practic acesta fiind un necrolog în amintirea marelui dispărut. Constata poate că mulți dintre cei care i-au fost colegi de generație începeau să se stingă. Articolul face o trecere în revistă a vieţii acestui intelectual cu drumul căruia s-a intersectat la Sibiu în 1893. Conchide necrologul prin exprimarea Recunoştiinţă amintirei lui! Acesta a fost o minte aleasă, o inimă caldă, un carcater neînfrânt, care nu cunoştea nici speculă, nici parvenire, ci numai cultul datorinţei.222 Anul 1927 îl trăieşte retras la casa sa din Lugoj fiind tot mai grav bonav de inimă, datorită acestui fapt nemaiavând puterea de a mai publica ceva. Mai primeşte vizitatori, prieteni, amici, foşti colegi din detenţie. Ion Clopoţel care l-a vizitat frecvent în acest an scria după stingerea din viaţă a gazetarului şi omului politic naţional, articolul: O vizită la bătrânul luptător peste munţi.223 La începutul lunii ianuarie, în dimineaţa primei zile a noului an se stingea din viaţă în Lugojul său atât de mult îndrăgit. Este depus, în urma seriviciului divin la care au asistat numeroşi lugojeni, în cripta din capela cimitirului orăşenesc, alături de militantul revoluţionar paşoptist bănățean, Eftimie Murgu şi de marele său amic, Coriolan Brediceanu.224

221

Răsunetul, Lugoj, anul V, nr. 39, 19 septembrie 1926, p. 1. Ibidem. 223 Patria, Cernăuţi, anul X, nr. 2 , 03 ianuarie 1928, p. 1. 224 Dimineaţa, Cluj Napoca, anul XXVIII, nr. 7311, 27 iulie 1927, p. 1. 222

III VALERIU BRANIȘTE ÎN MEMORIA CONTEMPORANILOR ȘI A POSTERITĂȚII Fără niciun fel de îndoială, omul Valeriu Braniște prin ceea ce a fost, prin tot ceea ce a creat, a publicat, a susținut s-a afirmat în mod evident și răspicat în memoria tuturor acelor care l-au cunoscut în diferitele ipostaze ale vieții sale, ca profesor, ca gazetar, ca om politic și ca un împătimit de teatru, atât de scurte parcă din plin încărcata sa viață, prin atitudine și cuvânt, în favoarea românilor ardeleni. Personalitatea sa lăsând o puternică și vie memorie în sufletul și conștiința contemporanilor săi și a posterității * Ieri am primit la redacție vizita domnului dr. Braniște, fondatorul și directorul ziarului Patria din Cernăuți și unul din principalii luptători ai cauzei românilor din Bucovina. Domnul dr. Braniște a sosit la București venind de la Iași. ( Voința Națională din 3/15 septembrie 1899 ). * Un nou ziar politic daco-român. Așa cum ne telegrafiază corespondentul nostru din Lugoj și cum a semnalat-o cu săptămâni înainte Magyar Szó, știre atunci dezmințită de presa lui Széll, apare la Lugoj o nouă foai politică daco-română, sub direcția lui Valeriu Braniște, de mai multe ori deferit justiției pentru daco-românism. Titlul noului ziar este Drapelul. În numărul 1 își definește astfel programul: foaia noastră pornește de la programul național din 1881 ( acesta se întemeiază pe programul revoluțional de la 1848, nota redacției ) și va lupta în toate în baza acestui program; arma ziarului va fi rezistența pasivă și scopul luptei va fi ca românii din țările coroanei sfântului Ștefan să se unească în lupta lor politică. În articolul program Valeriu Braniște declară că s-a alcătuit un comitet în interesul dobândirii drepturilor românilor, pentru editarea Drapelului, care va lupta pentru interesele românești. Biroul acestui comitet va sluji cu sfaturi pe români în domeniul politic, juridic și economic, iar țelul comitetului va fi să unească pe românii bănățeni într-o tabără, pentru a-și putea dobândi drepturile naționale, împreună cu frații ardeleni. Românimea – scrie în sfârșit articolul-program – se va strădui să închege o solidaritate și cu celelalte popoare din acest stat poliglot. Din partea noastră nu facem un comentar mai amplu desfășurării Drapelului românilor și așteptăm să vedem ce măsuri va 58

lua ministrul de interne Széll Kálmán, care n-a avut până acum habar despre noile acțiuni ale românilor. Așteptăm ce va întreprinde cu comitetul român dizolvat de guvernele anterioare și cu noua sa manifestare actuală, așteptăm ce dispoziții polițienești va lua față de biroul de ațâțare alcătuit de d-l. Valeriu Braniște, contra căruia a intentat mai mult de 60 de procese de presă în timpul șederii lui de 2 ani în Bucovina și pe care guvernul austriac l-a expulzat din teritoriul provinciei ca pe un agitator periculor ... ( Cotidianul Magyar Szó din 10 ianuarie 1901) Românii din Ardeal și Banat au suferit o grea pierdere. A murit unul din conducătorii care a stat de decenii în slujba străduințelor de eliberare a românilor din Ardeal și a dus o luptă militantă pentru înfăptuirea idealului poporului român.Ieri, dis-de- dimineață, după suferințe îndelungate, de do ani, a murit dr.Valeriu Braniște, marele dispărut al românilor din Banat.... ( Temeswári Hirlap din 4 ianuarie 1928). Braniște a fost în timpul vieții un neînfricat și dezinteresat luptător pentru libertatea și drepturile neamului său. El ne-a apărut nouă, germanilor, ca unul din ci mai nobili reprezentanți ai poporului frate român din Ardeal. Pentru personalitatea sa și pentru faptul că dispărutul a cinstit întotdeauna dreptul și libertatea noastră, poporul nostru, reprezentat în toate organizațiile sale în urma tratatului semnat, îi va fi pururea recunoscător și îi va păstra amintirea. ( Rudolf Brandsch, 5 ianuarie 1928, Asociația germanilor ). Îndeplinesc o datorie morală, dar, vă mărturisesc, și o datorie foarte grea, să rostesc niște cuvinte în numele partidului maghiar, în onoarea memoriei marelui meu prieten Valeriu Braniște. Este foarte caracteristic, d-lor, că Valeriu Braniște, acest mare luptător al națiunii române, a înțeles să aibă simpatii și prietenii așa de sincere pentru luptătorii altor idei, pentru că Valeriu Braniște a înțeles să fie un luptător de idei, fără să fie un dușman personal. Și noi, d-lor deputați, maghiarii și germanii din Banat, totdeauna am apreciat marile marile sale calități, inima sa nobilă și strălucitoare, mintea sa, și atunci când, în timpul războiului, a căzut unui denunț din partea conaționalilor săi, noi, maghiarii, am mers până la marginea posibilităților să-l salvăm din temniță. Și când n-am reușit, ne-am ambiționat să ușurăm cel puțin situația gravă a familiei sale. Și Valeriu Braniște a arătat cine este el, chiar în zilele cele mai grave ale minorităților, în zilele după primirea administrației române. El, care a fost un luptător înverșunat al ideii române, a devenit cel mai mare sprijin al nostru, pentru că el a înțeles cel mai bine starea noastră sufletească, devenind minoritari. Cu toată recunoștința amintim că el n-a uitat niciodată prietenia sa. Ca șef al resortului de instrucție, el a manifestat un larg spirit și a înțeles 59

întotdeauna punctul nostru de vedere. Acum când spun: ,, să-i fie țărâna ușoară’’, vă rog, d-lor deputați români, să luați pildă din viața sa….. ( Jozsef Willer, Monitorul oficial, Dezbateri parlamentare din 1 martie 1928). Lugojul a pierdut în decurs de o săptămână al doilea și poate ultimul om mare ce l-a avut în trecutul său de luptă românească.... se stinge și Valeriu Braniște, un mucenic al scrisului românesc și al luptelor naționale din grele vremi.... ( Viitorul Graniței din 15 ianuarie 1928). Frontul patrioților ardeleni, cari au contribuit la pregătirea unirii tuturor românilor, a pierdut încă o mare și valoroasă figură. A murit Valeriu Braniște, mare cărturar și gazetar de elită... Moartea lui Valeriu Braniște a pricinuit mare durere și a lăsat un gol care cu greu va fi împlinit..... ( Lupta din 3 ianuarie 1928). Făcând parte dintr-un partid care totdeauna a luat parte și a luptat cu hotărîre și cu însuflețire la apărarea intereselor generale ale neamului, și care totdeauna și-a îndreptat privirile lui cu admirație și cu cucernicie către marile figuri ale neamului, permiteți-mi ca să mă asociez la cuvintele de îndurerare și de adâncă emoție în credința că sînt interpretul simțămintelor d-voastră pe care le adresăm memoriei marelui dispărut, Valeriu Braniște.... ( Mitiță Constantinescu, Monitorul Oficial, Dezbateri parlamentare din 1 martie 1928). Am aflat cu multă durere trecerea la o altă viață a lui Braniște. Regretăm că țara noastră, care nu este condusă de cei mai buni fii ai ei, nu a știut aprecia și profita de capitalul –om al acestui bărbat. Dar nici că ne mai putem mira, pentru că nu știe să exploateze nici capitalul material, cu atât mai puțin pe cel spiritual. Când pierdem bărbați de talia unui Braniște, noi, cei din generațiunea veche, simțim că pierdem ceva din noi înșine... ( Traian Vuia, cf.I.D.Suciu, Studii, tomul 26,nr.1, p.204.) Îmi aduc aminte cu duioșie de timpul pe care l-am petrecut în intimitatea ilustrului dispărut, de colaborarea noastră imediat după război, de obiectivitatea gândirii, de noblețea simțirii acestui mare cărturar român.... (George Oprescu, Geneva, 6 ianuarie 1928, Societe des Nations. Scrisoare în arhiva familiei). Valeriu Braniște a fostcel mai mare orator pe care l-a avut Ardealul. Moartea a venit să pună capăt amărăciunilor pămîntești. Și pe mormîntul proaspăt vărsăm și noi, regățenii, o lacrimă fierbinte 60

pentru fratele de peste Carpați, al cărui nume va fi trecut la loc de cinste în istoria neamului, ca unul care a contribuit la izbânda visului de unire al tuturor românilor..... ( Lupta din 5 ianuarie 1928). Și am venit în numele Societății culturale ,, Astra’’, care în lungi decenii de muncă a întărit conștiința națională, ca prin rostul cuvintelor mele, pentru partea de inumă și de suflet ce i-ai dat-o în ierarhiile mici și mar ice le-ai avut în sînul ei, să-și plece flamura sa în ziua cînd Tu ai trecut prin largile porți ale morții... (L.Marila, Semenicul din 1 februarie 1928). În cele mai grele clipe de rătriște Valeriu Braniște a fost de un optimism robust, avînd credința nestrămutată în învingerea cauzei noastre. Noi, care îl cunoaștem mai de aproape și îi sîntem prieteni, nu putem să emitem vreo formulă de apreciere obiectivă, istoria însă va releva cu litere frumoase faptele lui extraordinare... (Simedrea Nistor, Patria din 5 ianuarie 1928 ). * Domnul Ion Clopoțel, directorul nostru, a făcut o intervenție, de la tribuna Parlamentului, pe lîngă guvern pentru a iniția și griji de publicarea operei postume a marelui luptător și intelectual al Ardealului, Valeriu braniște. Intervenția directorului nostru e nu se poate mai binevenită, căci datorăm o mare reparație eroului național, valeriu Braniște. Activitatea lui politică s-a înscris în istoria rezistenței eroice a românilor ardeleni și a triumfului Unirii; iar atitudinea lui față de evoluția noastră de după Unire e de o concludență impresionantă. Dacă n-ar fi decît rolul lui politic, și nu însușirile de intelectual excepțional și bărbat de mare cultură, și încă, pentru generațiile de azi și de mîine, opera scrisă a lui Valeriu Braniște trebuie înșirată printre scrierile de înaltă valoare educativă și națională. Dar aceste însușiri excepționale au conturat de multă vreme personalitatea lui Braniște. Datorăm memoriei lui Valeriu Braniște o mare reparație națională, dacă mai există un sentiment de recunoștință pentru marii bărbați ai neamului. Eternizîndu-i figura în bronz și dînd publicității opera lui literară și culturală vom face acest act de mare reparație. (Patria, 14 martie 1929). * Dr. Valeriu Braniște a fost unul dintre cei mai buni ziariști de dincoace de Carpați. Cu pregătiri temeinice. Articolele lui erau clare și profund documentate, contribuind mult la educarea și instruirea maselor. A fost unul dintre apărători în procesul Memorandumului. Dr. Valeriu Braniște nu s-a mulțumit cu luminarea maselor prin presă, ci a coborât adeseori la săteni, în mijlocul poporului, cu 61

echipele culturale ale Astrei ținând conferințe pentru țărani și muncitori, vorbindu-le în graiul înțeles de toată lumea. Dispariția lui timpurie a fost socotită ca o mare pierdere pentru presa noastră ... ( Ion Agârbiceanu – Manuscris aflat în arhiva familiei) * Ținând seama de glasul vremii, dr. Valeriu Braniște schimbă în anul 1893 catedra de profesor de la gimnaziul superior român din Brașov cu redacția ziarului politic Tribuna de la Sibiu. Distinsul profesor devine astfel dupăr rânduiala providenței, ziaristul și publicistul cel mai de seamă al renașterii noastre naționale, cucerind prin scrisul său energic și hotărât, prin caracterul său integru și prin puterea sa de muncă, încă de la început, un loc de frunte în viața noastră politică, alăturea de cei mai aleși luptători ai neamului nostru de dincoace de Carpați ... ( Dr. Aurel E. Peteanu, Acțiunea din 1 ianuarie 1923 ) * În coloanele ziarului Patria din Cernăuțiul Bucovinei, Braniște a dus o campanie contra politicii guvernului de la Viena și sfârșitul acestei campanii era sistarea apariției ziarului și expulzarea lui Braniște. Cu toate acestea dr. Valeriu Braniște a mai stat în Bucovina, ascuns pe la moșia marelui român Dr. Iancu de Flondor, până ce n-a fost din nou chemat în Banat ca să pună bazele ziarului Drapelul ( Dr. Aurel Cosma junior, Istoria Presei Române din Banat, vol. I, 1932 ) * Prin poziția sa independentă, Valeriu Braniște, om de vastă cultură și probitate profesională, șia înscris numele între ctitorii presei române din această parte a țării, întemeind și organizând cele două organe de presă pe baze moderne și etice. Cotidianul Dreptatea, de pildă, a fost primul ziar care, pe lângă serviciul telegrafic, a introdus și pe cel telefonic, având corespondenți în toate capitalele. În coloanele ziarului respectiv, Braniște a susținut și lupta pentru cauza memorandistă, fiind și apărător la procesul din sala Reduta. La rândul său, Drapelul din Lugij a fost timp de două decenii stegarul luptei pentru unitate națională ... ( Octavian Metea, Drapelul roșu din 26 mai 1972 ) * Cine rezumă mai sintetic rolul și calvarul ziaristului român dinainte de Unire, decât redactorul Drapelului din Lugoj ? De la primul lui pas făcut în ziaristică vedem trăsătura caracteristică a profesiunii noastre sub regim străin. El părăsește o catedră pentru a se dedica noii lui misiuni de învățător al nației ... Ziaristica nu este pentru el un refugiu al neisprăviților, nici trambulina pentru a face saltul amiețitor pe piscurile puterii. Un doctorat în filosofie, luat la Budapesta, la vârsta de numai 22 de ani în 1891 cu o teză despre poezia lui Andrei Mureșianu, îl calificase pentru ocupațiuni mai recepte, mai bine văzute socialmente, mai bine răsplătite financiar în comparație cu boema ziaristică. 62

Da, dar la catedra de la liceul ortodox din Brașov avea prea puțini elevi, cuvântul lui și-l socotea căzut în pustiu. Ziaristica îl punea în contact cu nația întreagă, dornică de a fi îndrumată cu curaj, nația care se găsea în momentele cele mai culminante ale luptei sale pentru dezrobirea națională și culturală. Temperament de luptător, Braniște nu putea să-și renege chemarea, oricâte riscuri avea pe vremea acea meseria de gazetar. Deveni colaborator la Tribuna din Sibiu, unde a început să publice articole de o factură atât de nouă și atât de personală – ca să nu mai vorbim de curaj, căci fără acesta nimeni nu se încumeta să semneze un articol – încât numele lui deveni repede cunoscut și apreciat. În anul 1894, Braniște este invitat de Alexandru Mocioni la Timișoara, pentru a înființa un ziar românesc. Astfel vede lumina tiparului ziarul Dreptatea, care a înscris în analele gazetăriei bănățene pagini de neuitată măreție. Articolele pline de vervă, de adevăr rostit domol dar crud, îmbrăcate într-o aleasă haină românească, publicate de Braniște fac senzație atât în sânul publicului românesc, cât și în cabinetele procurorilor maghiari. Epoca Braniște, cum spunea fruntașul bănățean Caius Brediceanu că vor trebui numite ultimele două decenii ale frământărilor bănățene de sub steagul unguresc, începea ... ( Aurel Buteanu, Azi din 7 ianuarie 1940 ) * Cu domnul Bogdan Duică, cu alt ardelean, d. Braniște, spiritul ardelenesc, de politică păpulară sprijinită pe o literatură având și ea caracterul popular, trece în Bucovina, întocmai cum spiritul de la 1848 trecuse prin Aron Pumnul și apariția trecătoare a lui bariț în aceeași Bucovină, creând cea mai însemnată până atunci din publicațiile periodice ale micii provincii moldovenești de sub sceptrul Austriei ... Rareori i s-a dat unui popor un mai potrivit organ de manifestare a intereselor și aspirațiilor sale decât Patria de la cernăuți, care, apărând în 1897, continuă până în 1900, cu toate progoniriile aprige la care a fost supusă de regimul de opresiune al unui Bourguignon (Nicolae Iorga, Istoria presei române, București, 1935 ) Ne-am adunat înaintea localității activității tale, a ziarului tău, să sărbătorim evenimentul, că sau împlinit 10 ani de când ai dat viață aici primului ziar politic național... Ai venit ca să continui, mai bine zis: ca să întregești munca marilor noștri bărbați. Și care este rezultatul muncii și activității tale de 10 ani de zile în orașul și comitatul nostru îl știe toată suflarea românească cinstită, fiecare român cinstit. Dar ca să fiu scurt și bine priceput: Tu ești maestrul nostru ... Atât prin coloanele ziarului tău, cât și prin atitudinea și activitatea ta publică: ai întemeiat o școală politică, o școală a gazetăriei. Tu ne-ai învățat, a tale principii sânt: să susținem spiritul genuin al politicii noastre naționale. De la tine am învățat să păstrăm cu sfințenie disciplina de partid și solidaritatea națională... ( dr. Aurel Vălean, Drapelul din 4/17 ianuarie 1911) * 63

Drapelul nu s-a desfășurat din întâmplare sau din capriciul cuiva, ci s-a desfășurat pentru că împrejurările de atunci reclamau desfășurarea lui ... În această situațiune un grup de bărbați, nu numai din Lugoj, ci din întreg Banatul, au hotărât să desfășoare Drapelul cu menirea ca în cele strict politice să fie pază a programului nostru național din 1881 ... Pe bărbatul căutat cu însușirile indicate l-au găsit în persoana amicului nostru, dr. Valeriu Braniște. Stimate amice din răspunsul pe care l-ai dat amicului nostru comun, dr. Aurel Vălean, ai zis că nu tu ești chemat să spui judecata asupra activității tale. Ai deplină dreptate, pentru că nime nu poate fi judecător corect în ale sale. Unii nu pot fi din îngâmfare, alții – între aceștia tu – din modestie exagerată. Te va judeca istoria când îți vei fi terminat cariera pe toate terenele ... ( dr. Ștefan Petrovici, Drapelul din 4 / 17 ianuarie 1911) În sesiunea generală din anul acesta Academia Română a ales cu unanimitate de voturi pe domnul dr. Valeriu Braniște membru onorar al ei. Această distincțiune pe deplin meritată din partea domnului Braniște este de o însemnătate deosebită pentru ziaristica românească din Transilvania, Banat și Bucovina. Căci prin votul unanim al celui mai înalt areopag al științei românești s-a dat nu numai domnului Braniște personal, ci ziaristicii noastre naționale din cele trei provincii românești atențiunea și răsplata cuvenită. Domnul dr. Valeriu Braniște a fost la începutul carierei sale politice unul dintre cei mai entuziaști și mai bine pregătiți profesori ai Liceului român din Brașov. Dar când luptele politice au reclamat caractere întregi și condeie agere în serviciul cauzei noastre naționale, dânsul n-a stat un singur moment la îndoială să-și schimbe cariera liniștită și sigură de profesor cu munca atât de zbuciumată, pândită de procurori și amenințată de temnițele Vacz-ului și Seghedin-ului, pururea gata de a înfunda în ele pe orice ziarist român, care avea îndrăzneala să-și apere cu bărbăție convingerile și neamul. După activitatea lui din coloanele Tribunei din Sibiu, domnul Braniște trecu la Timișoara, unde a înființat ziarul Dreptatea. Pentru articolele sale din acest ziar, procurorii maghiari lau încurcat în 23 de procese de presă și fiind osândit a stat în temnița Vacz-ului... Dacă Valeriu Braniște și-ar aduna laolaltă nenumăratele articole politice, literare, folcloristice și estetice, ar putea îmbogăți literatura noastră cu o respectabilă serie de volume prețioase pentru cunoaștera amănunțită a oamenilor cu care a trăit și muncit împreună, precum și a problemelor care lau interesat pe dânsul și pe contemporanii săi. Iar dacă și-ar lua osteneala să-și scrie memoriile de ziarist și om politic din creștet până în tălpi, ar da generațiilor actuale și celor viitoare un excelent mijloc de a se informa exact și cu folos asupra felului cum se putea face la sfârșitul secolului al XIXlea și începutul secolulu al XX-lea cea mai bună propagandă națională de ordin cultural și politic prin o ziaristică atât de încătușată și prigonită, cum era ziaristica națională română ... În zilele cele mai crâncene, care s-au dezlănțuit asupra românilor ciscarpadini după intrarea României în război, când atâția dintre fruntași s-au clătinat în credință și au început a se cufunda în nămolul patriotismului 64

împintenat prin diferite declarațiuni și telegrame dictate de sentimentul lașității, dr. Valeriu Braniște a fost aproape singurul ziarist și bărbat politic care a știut să poarte cu toată dmnitatea stindardul luptelor și aspirațiunilor naționale, chiar și în zile de cea mai grea cumpănă. ( Renașterea Română din 22 iunie 1919 ). În baza consfătuirilor avute cu domnul ministru al instrucțiunii, dr. Valeriu Braniște, se aduce la cunoștință că în Timișoara se va înființa un gimnaziu real de stat cu limbă de propunere germană pentru băieți și fete, dacă se vor prezenta pentru fiecare clasă cel puțin douăzeci de elevi. ( Deutsche Wacht, 30 septembrie 1919). Am cu toate aceste nădejdea de a vă găsi încă la Paris la începutul lui aprilie, căci la Paris sînt multe lucruri de regulat ce interesează universitatea noastră... Din cele ce am văzut la fața locului, din cele ce am experimentat, rezultă pentru mine convingător că tot ceea ce ați hotărît, și tot ce a hotărît senatul universitar e cît se poate de bun și trebuie numaidecît executat. Cum mă simt solidar cu interesele universității noastre și oarecum amestecat în deciziile luate, voi face tot ce îmi va sta în puteri ca să fie realizate toate hotărîrile. Căci pentru oamenii ,, practici’’, cum trebuie să fim, realizarea import mai ales. În raportul meu n-am atins toate afacerile universitare de care m-am ocupat. Astfel nu v-am vorbit de construcția absolut indispensabilă a celor 5 institute științifice. ( Emil Racoviță, 28 februarie 1920 – Scrisoare în arhiva familiei). Valeriu Braniște a fost acesta și atât: cărturar, profesor, scriitor, gazetar – mai ales gazetar, pe un timp când în țara lui roabă nu era un loc mai expus ca acesta. A gustat temnița pentru libera expresie a gazetăriei sale. A gustat-o de la dușmani, cari nu știau că prin sila făcută ideii se prăbușesc toate regimurile. Iar după ce visul lui a devenit faptă ... de două ori a căzut la alegeri ... Să ni fie rușine obrazului ! ... ( Nicolae Iorga, Oameni care au fost, București, 1928 ). Valeriu Braniște a sădit în inimile elevilor săi dragostea de carte și iubirea de neam cu focul sacru al sufletului său însetat de frumos și de adevăr. Și rostul său de dascăl n-a încetat nici după ce am părăsit băncile școlii, căci pilda vieții sale, vorba lui caldă și scrisul luiînțelept ne-au călăuzit necontenit. Iar cînd, după ani de zile, soarta a vrut ca să colaborăm la înjghebarea celei dintîi universități a Ardealului românesc, povețile celui ce s-a mulțumit să protejeze opera cea nouă au fost cimentul trainic pus în temelia clădirii. ( Sextil Pușcariu, Cluj, 3 ianuarie 1928 – Scrisoare păstrată în arhiva familiei). 65

Inteligență vie, spirit pătrunzător și clar, a fost tovarășul de luptă credincios acelora care sub stăpânirea străină au luptat fără șovăire pentru libertate și dreptate. A suferit martiriul temniței din Seghedin, acuzat de înaltă trădare. Dar într-o zi ușile ferecate s-au deschis și lanțurile s-au rupt; Braniște s-a putut reîntoarce la Drapelul său iubit spre a saluta armata Franței în Lugojul eliberat. Chemat a doua zi, încă suferind de pe urma temniței, în fruntea resortului de culte și instrucțiune a Consiliului Dirigent, a întemeiat în cîteva luni învățămîntul secundar romîn dincoace de Carpați și Universitatea Daciei superioare. Universitatea din Cluj era mîndria lui, singurul fapt în lunga sa carieră publică care îl revendică ca al său. A fost și ultimul, căci în afară de sfatul cu care a contribuit la înfăptuirea unificării bisericii ortodoxe, nu i-a mai fost dat... Prea a fost dintr-o bucată acest om al unei singure credințe. ( Petre Poruțiu, Patria, din 3 ianuarie 1928). Da ! Ideile propagate de dr. Valeriu Braniște au fost crezul poporului român din Ardeal și Banat. Citiți filă de filă istoria Ardealului și cititți colecția ziarelor Tribuna din Sibiu, Gazeta Transilvaniei din Brașov, Patria din Cernăuți, Dreptatea din Timișoara și Drapelul din Lugoj și adânciți istoria luptelor naționale și veți simții fiorii vieții de odinioară. S-a scris această istorie cu sânge și foc, după cum ne-o mărturisește marele Nicolae Iorga. Doctorul Valeriu Braniște s-a jertfit pentru idealul scump al libertății și românității noastre. ( Constantin Rudnean, Răsunetul din 8 ianuarie 1928 ). Războiul pusese Drapelul sub controlul cenzorilor lui Tisza. Totuși mintea genială a lui Braniște găsește o limbă specială pentru bieții noștri soldați din tranșee, care s-au obișnuit să descifreze între rândurile inofensive ale ,, micilor știri’’ speranțele neamului și biruința finală a neamului românesc.Dar tot războiul l-a dus în urma unei trădări infame în temnița militară din Seghedin, de unde după nouă luni de chinuri fizice și sufletești nu s-a mai întors întreg. De atunci corpul de atlet al lui Valeriu Braniște a fost zdruncinat și a trebuit să-l vedem cum s-a topit cu zile în urma martiriului care l-a suferit pentru dreptatea aspirațiunilor poporului românesc.... ( Caius Brediceanu, Patria din 5 ianuarie 1928 ). Valeriu Braniște a fost un adevărat gazetar. Înzestrat cu cunoștințe cum nu cunosc să le aibă altul la noi, era o formală enciclopedie – dispunea de o claritate exasperantă în a vedea lucrurile.Puterea lui de pătrundere era cunoscută și nu era chestie mai complicată în viața noastră politică, în care să nu i se ceară sfatul... ( Mihail Gașpar, Drum nou din 8 ianuarie 1928 ). 66

Braniște a fost unul din rarele exemplare de eroi, care s-au înfipt mereu în primele rânduri cît a fost vorba de riscuri și care au dispărut aproape cu totul cînd izbînda îi deschidea putințele cele mai legitime ale satisfacțiilor. Numele lui se auzea mereu în Ardeal și în România liberă, atîta vreme cît era vorba de pușcărie, de surghiunuri, de suferință; a dispărut din circulație cînd a venit vremea onorurilor și aspirațiilor fără risc.Mare și măreață figură. Ce-a însemnat și ce-a săvârșit Braniște în viața provinciilor robite ? Nu e nevoie să amănunțim. E destul pentru a-l înfățișa în toată onoarea ce i se cuvine ca să spunem că era posesorul celor mai multe sentințe de condamnare sub regimul maghiar.Cunoscuse toate temnițele ilustre de la Vaț pînă la Seghedin. Revoluția din 1918 îl găsește în pușcărie. Ce ,, palmares’’de cinste mai mare pentru un luptător al Ardealului! Dar, în salutul cu care se închină recunoștința noastră românească, se adaugă un fior de mândrie – Valeriu Braniște a fost gazetar, numai gazetar. Gazetărește a luptat, gazetărește a murit, adică luptînd într-una pentru frumusețea luptei și rămînînd mereu în umbra victoriei și departe de beneficii, chiar de beneficiile cele mai nevinovate. Un mare român, un mare gazetar – unul din rasa uriașă a lui Bărnuțiu și a lui Șincai, dezrobitorii prin slovă ai sufletelor.... ( Constantin Graur, Dimineața din 5 ianuarie 1928). * Trupește zdrobit, iese din temnițele maghiare Valeriu Braniște, atunci cînd a sunat clopotul vremii noastre și, deși era de un fizic debil, a primit resortul celo mai greu care i s-a conferit resortul Instrucțíunii Publice. D-lor, să mă credeți că n-a fost o operă ușoară a organiza învățământul în 1918 în Transilvania și Banat. S-a achitat de această datorie atît de admirabil, încît, deja în luna februarie 1920, am putut inaugura prima universitate românească în Cluj, sub conducerea înțeleaptă a lui Valeriu Braniște. Ce să vă mai spun de zecile de licee și gimnazii, de sutele și sutele de școli normale și primare de stat. D-lor, el a suferit martiriul ca un clasic român; niciodată nu s-a încovoiat, niciodată nu s-a supus, niciodată nu s-a plîns și niciodată nu a cerut vreo remunerație; a fost, în sensul cel mai nobil al cuvîntului, figura romană clasică, căreia, cu drept cuvînt, i se pot spune cuvintele lui Horațiu: ,, Justum et tenacem propositi virum. Nec ardor civium, nec prava Jubentium. Nec voltus instantis tyranni. Mente qua tit solida’’. A fost un bărbat în accepția ce4a mai nobilă a cuvîntului, a fost român falnic, cum numai rasa aceasta admirabilă a poporului român poae produce. Să vărsăm o lacrimă fierbinte pe mormîntul acestui mare român. ( Ștefan Cicio- Pop, Monitorul Oficial. Dezbateri parlamentare din 1 martie 1928 ). * Braniște a fost un luptător mare pentru cauza națională română, dar ceea ce trebuie să fie relevant din partea noastră este faptul că a fost un om de convingere și de înțelegere și după izbânda cauzei naționale. În 1919, cînd Valeriu Braniște a luat conducerea resortului învățămîntului public, el a fost inițiatorul politicii școlare loiale a Consiliului Dirigent față de minoritățile etnice și atunci am văzut că 67

era un suflet nu numai pentru nația lui, dar era un suflet pentru toate popoarele pe care le-a cunoscut și pe cari le-a stimat întotdeauna. ( Hans Otto Roth, Monitorul Oficial. Dezbateri parlamentare din 1 martie 1928 ). * Valeriu Braniște a fost un om de mare însemnătate, avînd o cultură și educație vest-europeană și de talie vest- europeană. Un fiu care s-a dăruit poporului său fără precupețire și a adus cele mai dezinteresate jertfe pentru români. A ispășit de mai multe ori cu închisori de mai scurtă sau mai lungă durată neacceptarea compromisului în luptele pentru dobîndirea libertăților poporului său.... Noi, germanii din Banat, îi datorăm în special regermanizarea școlilor noastre. Școala noastră germană de stat din Timișoara, diferitele școli medii din Timișoara și aiurea au luat ființă mulțumită intervenției lui puternice, am putea chiar spune inițiativei lui. A rămas aproape clasică în acestă privință declarația pe care a făcut-o de nenumărate ori în calitate de ministru al instrucțiunii: ,, Eu nu vreau să vă românizez, ci să vă germanizez ‘’. ( Lugoscher Zeitung din 5 ianuarie 1928 ). * Știu, domnule ( Braniște ), că dacă cineva e deplin competent în țara aceasta de a organiza învățământul din Ardeal, și ca pricepere și ca tragere de inimă, acela sunteți d-voastră, care nu numai aveți experiența de profesor, dar sînteți un vechi și distins purtător al cuvântului și al condeiului românesc și ca atare deplin chemat cu deosebire de a aprecia necesitățile învățămîntului, limbii și literaturii românești. Eu întrevăd limpede motivele d-voastră care v-au îndemnat să cereți comisiunii înființarea catedrei de estetică literară, motive unele de ordin general și altele de ordin special pentru starea lucrurilor de la universitatea din Cluj și pentru cultura literară din Ardeal. Cluj,21 august 1919. ( Profesor I. Paul – Scrisoare în arhiva familiei ). * Vrem să reținem acest cuvînt, pe care l-a rostit recent dr.Valeriu Braniște, ministrul cultelor din Consiliul Dirigent, în cercul profesorilor de la școlile săsești din Sibiu. El a spus că acolo unde domnește cultură și libertate nu se consideră străin, ci acasă.Au fost cuvinte simple, rostite cu un prilej simplu.Dar gîndul trezește lucruri ce păreau dispărute în vifornița timpurilor trecute. Ne gîndim că există o lume în care spiritele – eliberate de toate piedicile și patimile cotidiene – se pot întîlni într-o comunitate liberă. Omenirea are nevoie să se elibereze prin libertate spirituală și prin cultură, pentru ași găsi drumul spre lumină, din mizeriile timpului nostru. De aceea ne bucurăm că omul căruia i s-a încredințat protecția vieții spirituale în țara noastră recunoaște că patria lui se găsește în împărăția libertății și a culturii. Căci educația popoarelor și libertatea spirituală trebuie să pornească din școală, așezământ unde se făurește cultura. 68

( Herman Plattner, Siebenburgisch – Deutsches Tageblatt din 3 aprilie 1919). * 1919, toamna. Ardealul era de ne recunoscut. Un furnicar de personalități binecunoscute, investite cu demnități mari, o activitate febrilă de a organiza noua viață. În sînul Consiliului Dirigent activau cu entuziasm și competență personalități ca Valeriu Braniște, T. Brediceanu, O. Ghibu, pentru preluarea și punerea în funcțiune imediată a principalelor instituții culturale din Cluj: Universitatea, Teatrul, școlile de toate gradele, Conservatorul de muzică și cîte altele încă, în centre de veche cultură ca Aradul, Timișoara, Brașovul, Sibiul etc. Cum am putea uita, noi, vechii ardeleni, care mai supraviețuim acestor timpuri înfrigurate, imensa recunoștință ce o păstrăm în suflet acelor strălucite personalități, care s-au rupt din ambianța radioasă a marilor centre europene de cultură, alergînd cu însuflețire pentru a se pune în serviciul noii Universități române din Cluj, viitoarea capitală a Ardealului românesc, precum și marilor personalități române de la Institițiile culturale din vechea Țară Românească, care și-au părăsit vetrele și legăturile intime familiale și sociale și s-au așezat în orașele transilvane. Ne închinăm pe rînd în fața mormintelor lor și ar fi trebuincios și cuviincios ca să se rostească numele lor într-un cadru festiv la Universitate, invitînd puținii eprezentanți în viață ai acestor primi ani eroici ai culturalizării românești în Ardeal să-și depene amintirile emoționante... ( Ana Voileanu- Nicoară, Chipuri și mărturii, București, 1971, p. 89-90 ). La sfîrșitul lunii august 1893 Valeriu Braniște este chemat la Sibiu de dr. Ioan Rațiu pentru a prelua Tribuna, în urma condamnării redacției acesteia. După condamnarea lui Aurel C. Popovici în procesul ,, Replicei’’ la o pedeapsă neobișnuit de aspră pînă atunci, membrii comitetului P.N.R. adoptă soluția plecării clandestine a lui Popovici prin Austria, însoțit de Braniște. Împrejurările deosebit de palpitante din cauza riscurilor descoperirii de către autorități a acestei călătorii de la începutul lui septembrie sunt evocate cu multă culoare în memoriile lui Braniște. Astfel ajung cei doi la Veneția unde întîlnesc o mică societate românească din care făceau parte C. Dobrogeanu – Gherea, poetul Stravi ș.a. Mențiunea asupra prezenței lui Gherea în această împrejurare, pe care o face Braniște, are o valoare deosebită, fiind pînă în prezent,din cîte se pare, singura sursă ce o atestă; nu e vorba de un simplu detaliu biografic asupra lui Gherea, ci de semnificații politice mult mai profunde. ( Alexandru Porțeanu, Valeriu Braniște și Memorandul în Revista de istorie, nr.9, din 1974 ). * Ieri, Evenimentul a avut plăcuta surprindere de a fi vizitat de unul din cei mai inimoși luptători din Bucovina, domnul dr. Valeriu Braniște. Înainte de a relata importantul interviu, pe care l-am avut cu domnia sa, voi căuta să-i portretul în cîteva linii. Domnul Braniște e de stat mijlociu, dar bine prins și proporționat. Părul și barba, tăiate scurt, sunt de culoare chatein închis. Ochii, apărați de un pincenez de miop, au aceeași culoare, dar mai luminată. De o remarcabilă frumusețe sînt dinții și mîna sa de 69

patrician. Vorbește lin și cadențat, ca un om care e obișnuit a vorbi în public și care știe sublinia ce trebuie și a sistematiza gîndurile. Vocea e plăcută, cu vibrații din cînd în cînd mai sonore. Gestul scurt întărește des vorbirea, ca printr-o subliniere materială. Om de o vastă cultură, e în curent cu mișcarea politică din Europa întreagă. Cunoaște perfect situația din România și admirabil tot ce se raportă la mișcarea națională din grădina Moldovei. În gestul scurt și în privirea ațintită și hotărîtă se arată voința nestrămutată de care s-au temut micii tirani din Bucovina și încearcă să-l exileze. Limba e curgătoare și literară cu, pe ici colo, cîteva provincialisme ca substrat etc. ( Nicu Dracinschi? Interviu cu dr. Braniște, în Evenimentul din 2 septembrie 1899 ). Dumineca trecută damele române din Brașov au făcut o surprindere plăcută domnului dr. Valeriu Braniște, care, eliberat din temnița Vacz-ului (închisoare de stat maghiară în care s-a aflat în detenție pentru curajul celor spuse și scrise în periodicele în care publica) a alergat să petrecă câtva timp și în cercul familiei, care atât l-a dorit. Tânărul militant pentru drepturile națiuii române la egală îndreptățire a primit, pe lângă niște cuvinte de bunăvenire (bineventare), o cunună de lauri, de care atârna o bandă de tricolor național cu inscripțiunea: ,,Damele române din Brașov – Bravului luptător național, dr. Valeriu Braniște” și o serie de alte cadouri. Impresionat de aceste dovezi de iubire și recunoștiință, tânărul sărbătorit a răspuns printr-o scurtă vorbire, pe care cu placer o cităm din cuvânt în cuvânt: ,,Înaltele dumneavoastră sentimente mă emoționează adânc. Înrolat ca gregar în serviciul cauzei poporului roman, am căutat după cea mai bună convingere să lupt fără rezervă pentru validitarea ( validarea și recunoaștera, n.n.) noastră ca națiune de stat alcătuitoare în patria noastră străbună. Din lupta aceasta am tras toate consecvențele, abzicând de ale mele și ținând neclintit marele ideal al românilor înaintea ochilor mei. Astăzi, când am încheiat un capitol din modesta mea activitate, mă fericește recunoștiința și asigurarea dumneavoastră de iubire și aderență. Primesc cu entuziasm votul dumneavoastră, dar nu ca echivalent al lucrării mele, căci ceea ce am prestart până acum este prea neînsemnat, îl primesc însă drept stimul pentru viitor, nu numai pentru mine personal, ci pentru întreaga generațiune, care intră astăzi în prima linie de foc.” ( Tribuna din Sibiu, 13 / 25 iulie 1896 ) * Se știe că guvernul din Bucovina a luat la goană pe domnul dr. Valeriu Braniște, directorul ziarului Patria din Cernăuți, și a decis expulzarea din Bucovina a energicului ziarist român. Lucru ciudat însă că nu poate pune mîna pe el. Deutsches Volksblatt de la Viena îl numește pe domnul Braniște ,, Ein rumanischer Guerin’’ și scrie următoarele despre pățania sa: ,, redactorul organului partidului român Patria din Cernăuți, dr. Braniște, a fost expulzat din Austria din partea autorităților politice din motivul că e cetățean ungur. Ordinul de expulzare nu i se poate înmîna, pentru că partizanii săi îl ascund din calea poliției. În ruptul capului umblă poliția după dr. Braniște, și aproape 70

zilnic primim rapoarte că în Cernăuți și Storojineț sînt împresurate de jandarmerie și poliție casele în care se presupune prezența mult căutatului. Pînă acum i-a succes de două ori doctorului Braniște să scape prin coridorul poliției din fortărețele sale ,, împresurate’’. Noa, că-i tare minunat domnul Bourguignon! ( Tribuna, din 3 octombrie 1899 ). * Domnul dr.Valeriu Braniște, directorul ziarului Drapelul din Lugoj, a publicat, nu demult, în Neamul românesc, două articole privitoare la necesitatea de a înlesni, prin intervenția guvernului român, libera intrare a trupei Teatrului Național din București în Ungaria.Voința Națională a reprodus primul articol al domnului Valeriu Braniște. Ceva mai târziu, adică în preziua serbărilor de la Oravița, noi am publicat o notiță prin care formulam, în treacăt, propunerea ca societatea de fond pentru teatru românesc să se ocupe de aproape de această chestie, încercând să aplaneze peste munți dificultățile prime ce ar întîmpina realizarea planului expus de domnul dr. Valeriu Braniște. Cu alte cuvinte propuneam ca societatea care deocamdată nu se poate ocupa decît cu strîngerea fondului necesar unui teatru,să îndeplinească rolul de impresar, orînduind în ținuturile ungurești locuite de români reprezentații cu trupe din București. Ideea aceasta este irealizabilă, mi-a spus domnul dr.Braniște la Oravița. De ce? Se împotrivesc statutele societății de fond pentru teatrul românesc. De atunci n-am mai vorbit cu domnul dr. Braniște despre această chestie... Acum, aflându-mă la Lugoj, mi-am adus aminte de ceea ce directorul Drapelului mi-a spus la Oravița. Și pentru că o oră de conversație cu domnul dr. Braniște este tot ceea ce poate fi mai plăcut, am căutat să nu pierd prilejul unei asemenea plăceri. Deci m-am dus la redacția Drapelului ... Intrăm în cabinetul domnului Braniște. O cameră largă, pătrată. Mobilă deosebită : două gramofoane pentru experiențe gramofonice. La stânga, într-un colț al odăii, este biroul domnului Braniște. Domnul Braniște este un om a cărui fotografie nu se poate obține. Dar nu acesta este singurul domniei sale titlu ... În primul rând – a spus domnul Braniște – noi ținem ca frații noștri din România să facă culturii noastre serviciul de-a obține intrarea în Ungaria a trupelor teatrale din România, pentru că numai după ce vom avea aici teatru românesc de peste hotare vom putea izbuiti să ni se îngăduie teatru românesc indigen. Dacă noi astăzi am cere să ni se permită alcătuirea unor trupe teatrale sau construirea unui teatru românesc, am fi acuzați de trădare. Dacă același lucru l-am face după doi-trei ani – adică după ce trupe din România au trecut pe aici – același lucru ar apărea ca ceva patriotic. Fiindcă, orice s-ar zice, dar ungurilor mai bine le-ar conveni ca noi să avem teatru românesc indigen, decât teatru românesc din România – a încheiat domnul Braniște. (Petre Locusteanu, Voința Națională din 4 / 17 septembrie 1908) Față de sacrificiu ce faceți, venind la noi pe acest timp atât de aspru, cum și de cinstea ce-o faceți Doinei de a vorbi la șezătoarea ei, țin cu tot dinadinsul ca, găsindu-vă în mijlocul nostru, să nu 71

aveți nimic de reproșat și nici noi de imputat de a nu fi fost după așteptarea domniei voastre ... Asupra programei, șezătoarea fiind în preajma zilei de 24 și considerând-o ca o vecernie a acestei zile, am dori să se cânte ,,Hora Unirii” imnul unirii Moldovei și Munteniei, Deșteaptă-te române ! și alte bucăți patriotice ... ( Ion Ștefan Paulian, Drobeta Turnu Severin, 17 ianuarie 1909, Scrisoare în arhiva familiei) * Mult stimate domnule doctor. Ajunși în Severin, gândurile noastre se înalță spre frumosul și fericitul Lugoj, bogat în cele mai alese suflete și în cele mai generoase porniri patriotice românești. Nu găsim cuvinte de mulțumire pentru primirea și dragostea cu care ne-ați cinstit; vă asigurăm însă că momentele petrecute în mijlocul domniilor voastre vor rămâne neșterse în amintirea noastră. Să trăiți și Neamul Românesc să aibă parte cât va exista de români ca domniile voastre. (Protoereu econom stavrofor Ioan Vasile Raiculescu și Ion Ștefan Paulian – Florin I. Flueraș, în Turnu Severin, 4 martie 1910, Scrisoare în arhiva familiei) * Totodată v-aș ruga de ar fi cu putință să vie din când în când mult prețuitul dumneavoastră ziar, ca să știm și noi ce se mai întâmplă prin lumea mare, căci viața asta este foarte monotonă. Și primesc de acasă câte o epistolă, aceasta îmi aduce numai vești triste. (Sofron Cernescu, K.u.k. Kadett, inf. Regt. 43, 12 Feldkomp, Feldpost 109, Granița Italiei, 30 iunie 1915, Scrisoare în arhiva familiei) * Iarăși liber. La vremea sa a produs mare senzație arestarea preventivă a redactorului ziarului român din localitate, Drapelul, dr. Valeriu Braniște, fiind toată lumea convinsă de nevinovăția acestui bărbat foarte sincer, care a luptat totdeauna pe față și n-a uneltit nimic în secret. După cele 9 luni petrecute în Seghedin a fost eliberat, și marți seara s-a înapoiat în cercul familiei sale (SüdUngarn din 7 octombrie 1918) * În cercurile românești se comentează cu mare interes că Valeriu Braniște, redactorul ziarului Drapelul care apare la Lugoj, a fost eliberat din închisoarea de la Seghedin după mai bine de 8 luni de cercetări judiciare. Înainte cu 8 luni, când a fost arestat Braniște, românii au fost foarte necăjiți, pentru că autoritățile cele mai șoviniste maghiare nu i-au putut reproșa nimic și activitatea lui n-a fost suspectată de nimeni. (Carol Pop, în Aradi Hirlap din 8 octombrie 1918) * Am scris la timpul său că dr. Valeriu Braniște, redactorul ziarului românesc Drapelul, a fost arestat și înschis în temnița din Seghedin din motive pur politice, în închisoarea militară de honvezi. 72

Judecătoria militară l-a eliberat în aceste zile și el s-a întors acasă la Lugoj. Dar nu a putut prelua conducerea foii sale, pentru că s-a îmbolnăvit de gripă spaniolă și acum zace cu febră mare. Împreună cu dr. Valeriu Braniște au fost puși în libertate din închisoarea militară și alți români de seamă, precum: Aurel Raica, preot greco-ortodox în Utvin și Ion Clopoțel, catihet la Caransebeș. (Știrea în Temesvári Hirlap din 8 octombrie 1918) * Prea stimate domnule Braniște, Iubitul nostru, de zece zile la noi n-a umblat poșta și așa n-am știut nimic din cele de afară – astăzi prmind foile cu dor așteptate între multe bune primii de mult așteptata veste că te afli iarăși în mijlocul scumpei familiei. Te salut cu toată ardoarea sufletului meu, dorindu-ți de la bunul Dumnezeu tot binele prin care să poți uita urâtul vis al unui veac ce se topește precum ceara în fața focului mistuitor (Vasile Popovici, Scrisoare datată pe 7 octombrie 1918, aflată în arhiva familiei) * Citim în numărul de vineri al lui Asz est: Dr. Valeriu Braniște, șef-redactorul ziarului românesc Drapelul din Lugoj, a fost arestat acum 8 luni din ordinul autorităților militare, pe motiv că stă în legătură cu un român din Ungaria, arestat pentru înaltă trădare. Dși domnul dr. Braniște a dovedit că nu are nicio legătură cu cel deținut, totuși a fost arestat și transferat în închisoarea din Seghedin în Ungaria. În interesul eliberării sale au intervenit mai mulți colegi ai lui, ba chiar unii deputați ai partidului guvernamental din Lugoj. ( Foaia Poporului Român din Budapesta din 13 octombrie 1918 ) * Domnul ministru al instrucției, dr. Valeriu Braniște, își rostește discursul de inaugurare: deschiderea solemnă a cursurilor pregătitoare de profesori. Cuvântarea domniei-sale răsună răspicat, cu accente metalice ... Singur o dată glasul ministrului se învăluie într-o undă de duioșie, când spune: ,,Să mulțumim lui Dumnezeu și vitejiei dorobanțului român că ne aflăm în Aula universității din Cluj ... noi, al căror loc era până acu în întunericul temnițelor”. (Patria din 3 iulie 1919) * S-a prezentat la directorul închisorii fratele Victor, pe atunci student la Universitatea din Budapesta, cerând ca de obicei permisiunea de a-și vizita fratele. A urmat un dialog vehement între directorul închisorii și solicitatorul vizitei, primul învinuind pe sollicitator de campania dusă în presa minoritară pe atunci, iar acesta negând complicitatea. După o ciorovăială mai îndelungată, directorul s-a mai înmuiat și i-a dat solicitatorului voie și permisiune să-și vadă fratele, cu condiția însă ca convorbirea purtată între frați să se facă în prezența gardianului și în limba maghiară. Sosind gardianul cu fratele în împărăția închisorii – o curte mică, situată pe malul Dunării și împrejmuită cu ziduri 73

înalte – gardianul a comunicat deținutului, care tocmai se preumbla cu câțiva tovarăși de suferință, ordinul domnului director. Deținutul s-a oprit brusc din mers și sfredelind cu ochii săi pătrunzători pe gardian, i-a spus răspicat: Du-te la directorul dumitale și spune-i că n-am vorbit niciodată cu fratele meu în limba maghiară. Mai bine renunț la vizita lui. Îmbrățișând apoi pe fratele său l-a dat afară din închisoare, împreună cu gardianul care-l însoțea. (Patria din 15. I. 1928) * Timp de 9 luniîn 1918 l-am văzut zilnic pe domnul Braniște în cele două temnițe ale Seghedinului. Ultimele trei luni ne-au adus în uriașa temniță Csillag (Steaua) binefăcătoarea libertate de a putea petrece împreună multe ceasuri pe zi. Câte nu ne-a povestit cu talentul său fermecător și câte lucruri nu ne-a citit din memoriile extrem de prețioase ce și le-a scris în cele șase luni din temnița tribunalului ? Cuvântul său viu are o mare superioritate asupra cuvântului scris, care-și pierde din puterea de cucerire și vrajă ... (Ion Clopoțel, în Dimineața din 22 aprilie 1927) * Pe dinaintea celulei cu nr. 14 arunc o privire în locul de adăpost și arest al celui mai temut conducător al iredentiștilor din Ardeal și Banat, al lui Valeriu Braniște. Toate erau cele vechi, priciul, mescioara de brad, scaunul, dulăpiorul de haine și latrina portabilăr. Dar de data asta pe masa de brad, pe lângă cărți și unelte de scris, erau și trei ouă roșii, așezate în șir: unul era roșu, altul galben iar celălalt albastru ... Atunci mă gândeam: mare om mai este și Braniște. El și acum mai crede în izbânda Drapelului, când mulți și-au pierdut credința; de aceea a întocmit ouăle astfel, ca să-și formeze drapelul și în pușcărie. Viitorul i-a dat lui dreptate ... Mai târziu, încă în Seghedin fiind, am purtat tovărășii de suferință să ne întâlnim. Ne-a spus Braniște, tâlcul ouălelor roșii: ,,Lasă să vadă ungurii că noi arborăm drapelul nostru și în întunericul pușcăriilor lor.” (Dr. Dumitru Manu, Patria din 5 ianuarie 1928) * Astfel a luat sfârșit sesiunea. Participaníi din Sibiu au plecat din Timișoara, dimineața la orele zece și jumătate, după ce și-au luat rămas bun în gară de la noii prieteni timișoreni. Plănuiau să facă la Lugoj – unde aveau de așteptat patru ore – o serenadă ministrului Cultelor, dr. Valeriu Braniște. Dar acesta plecase deja de aici. În schimb au avut o veselă întâlnire cu amabilii coriști din Lugoj, care au promis să vină în curând la Sibiu. Marți la orele 12 au sosit participanții acestei călătorii în Sibiu. Ei vor păstra în inimi multă vreme înălțătoarele impresii culese în sesiunea de la Timișoara. (Siebenburghiche Deutsche Tageblat din 11 septembrie 1919) * 74

În foișorul profesorilor au sosit ministrul cultelor și instrucțiunii din Consiliul Dirigent, dr. Valeriu Braniște, apoi secretarii de stat Korodi și Ghibu. Înalții oaspeți au fost salutați de episcopul Teutsch și parohul evanghelic Schullerus. În răspunsul său ministrul Braniște a declarat că el nu se consideră oaspe, pentru că pretutindeni unde domnește libertatea și cultura el se simte acasă. Iar la sași există pretutindeni libertate și cultură. A venit să asiste la o serbare școlară, dar aceasta s-a transformate într-o serbare populară, o dovadă că pentru sași școala reprezintă o problemă a poporului. (Siebenburghiche Deutsche Tageblat din 11 septembrie 1919) * Am să vă vizitez cât de curând pot, cu ocazia aniversării Revoluției de la 1848. Și anul acesta s-a făcut înțelegere între Astra și Universitatea liberă ... Al doilea, organizarea serbării o faceți dumneavoastră. Delatfel sunteți indicat să țineți cuvântarea ocazională și să reamintiți evenimentele de la 1848. În privința altor cuvântări ori dispozițiuni, Comitetul organizator va hotărî cum va crede mai bine. Cuvântarea mea despre Românii din America, pe care i-am vizitat în vara trecută, o veți așeza cum veți crede de cuvință, fără nicio pretenție de niciun fel din partea mea. Gheorghe Țițeica, București, datat 3 mai 1925 (Scrisoare în arhiva familiei) * În anul 1920 a fost chemat nenea Braniște de domnul Vaida Voevod la Londra pentru a-i ajuta să combată propaganda de defăimare dusă de prietenii ungurilor contra noastră. Fostul șef de resort al cultelor și instrucțiunii s-a achitat în mod strălucit de munca grea, creându-și vii simpatii în cercurile conducătoare engleze, care și azi își amintesc de înțăleptul transilvănean. (Victor V. Tilea, Patria din 3 ianuarie 1928) * Cu Drapelul și cu luptele pentru parlamentul ungar începe epoca de glorie a lui Valeriu Braniște. De aici înainte nu mai este în Banat mișcare politică, chestiune bisericească sau acțiune culturală fără ca Valeriu Braniște să nu fie în prima linie de luptă și să nu aibe cuvântul hotărâtor. În Drapelul lugojan își dezvoltă talentul său de scriitor politic tot mai mult, ajungând la un gen de ziarist de un înalt nivel intelectual și moral, la care puțini ziariști au ajuns până acum la români. În întruniri politice și culturale, în conferințe de tot genul și-a propagat el, credința sa nestrămutată în viitorul strălucit și european al poporului noastru. Caracterul său puritan, doct și altruist, corectitudinea sa, cunoștiințele sale vaste și temeinic fundamentate pe erudiție și cultură l-au înălțat între cei dintâi fii ai neamului românesc. După moartea lui Mocioni și a lui Coriolan Brediceanu în 1909, devine șef și conducător al mișcării politice a românilor din Banat. (Caius Brediceanu în Patria din Cernăuți din 5 ianuarie 1928) * 75

Aproape nu este cruce în mijlocul satelor mândrului nostru Banat, unde figura Ta de tribun, ridicată pe vreo masă sau pe vreo ladă, stăpânea mulțimile cu vocea ta de tulnic ai propovăduit dreptul nostru de existență pe acest pământ. Portdrapel, purtător de drapel, singur ți-ai cusut Drapelul – Drapelul tău Lugojan. Singur ți-ai țesut flamura și ai purtat-o cu strășnicie aproape un sfert de secol, prin toate redutele, prin toate tranșeele câmpurilor noastre de bătălii, și nu ți l-a smuls nimeni din mâini, până când singur nu l-ai încredințat prietenilor, dar numai pe vremea cât te odihneai în temnițele Vacz-ului și ale Seghedinului, după trudnica ta muncă. Te văd în Sinoadele eparhiale, în congresele naționale bisericești, unde cuvintele Tale încheiau discuțiile și erau declarate cu putere de concluzii, cu putere de hotărâri unanime. Te văd prezidând examenele de capacitate învățătorească, când cu cunoștiințele Tale, în duelurile cu inspectorii porniți de pe vremuri, le smulgeai sabia din mână, trimițând cât mai puțini purtători de făclii în satele noastre îndurerate. Dar cine nu știe, cine nu cunoaște colecțiile Tale de Drapeluri, care constituie tablele legii celei nouă. Un articol cultural, politic și din orice domeniu alina durerile, întărea și oțelea credința în steaua noastră cu noroc ... (Ion Mărăilă în Semenicul, nr. 2 / 1928, p. 14.) * Am aflat cu multă durere trecerea la o altă viață a lui Valeriu Braniște. Regretăm că țara noastră, care nu este condusă de cei mai buni fii ai ei, nu a știut aprecia și profita de capitalul-om al actui erudit și înțelept bărbat dar nici că ne mai putem mira, pentru că nu știe, sau poate chiar mai rău, nu vrea să exploateze nici capitalul material, cu atât mai puțin pe cel spiritual. Când pierdem bărbați de talia unui Braniște, noi, ceo din generația veche, simțim că pierdem ceva din noi înșine ... (Traian Vuia conform lui Ioan D. Suciu în Studii și Articole de Istorie, tom 26, nr. 1 / 1967, p. 204) * În dimineața zilei de 3 ianuarie a.c. catedralicele clopote ale orășenilor greco-orientali, așezate numai cu vreo 10 zile în urmă în turnul bisericii, vesteau în sunete nespus de plângătoare că cineva este mort ... De aceea noi cei de la sat, vasiovenii, uimiți din calea afară de duioșia sunetelor clopotelor, ne întrebam tremurând : dar cine o fi murit, măi ?! de trag clopotele orășenilor așa de jalnic. Timp de două ore n-a știut nimeni că cine e mort, și tot satul era în fierbere. Iar când înspre amiază a venit un sătean de-ai noștri ce fusese la oraș, și se întorcea cu capul gol, ținând pălăria în mână în semn de jale, cu tot gerul groaznic din ziua aceea, și-a spus înecându-se în plâns: Șciți, voi, mă ! cine e mort ? ! Branișce ăla de la Lugoj, ortacu lu Brediceanu ... A urmat o zguduire sufletească ca rare ori, și zeci de țărani ce se aflau pe uliță, la auzul acestei știri, își descopereau capetele cu evlavie și, întorcându-se spre Lugoj, murmurau făcându-și sfânta cruce : Dumnezeu să-l ierte pe Branișce ! Dumnezeu să-l ierte și să-l oginească – adăugau ei în dialect popular – că tarie frumos vorbea prîla aliegeri. Nie mirăm că dășie nu o închieput ministru, că tarie mult ni-o apărat. (Petru E. Oance (Tata Oancea) în Gura lumii din 19 ianuarie 1928) 76

* Cercetătorii politici ai vremii nu se vor mai putea dispensa de prețioasele informații pe care le oferă memoriile lui Valeriu Braniște. (Nicolae Liu în România Liberă din 24 iunie 1927) * Doresc să închin un număr din Universul Literar memoriei lui Valeriu Braniște, marele luptător național. Numerele precedente au fost închinate dr. Ion Rațiu și părintelui Lucaciu ... Graba pe care o punem în realizarea acestui număr omagial nu este justificată decât de sentimentul de recunoștință și admirație pe care-l avem pentru marele dispărut ... (Camil Petrescu într-o Scrisoare fără dată aflată în arhiva familiei) * Îmi aduc aminte cu duioșie de timpul pe care l-am petrecut în intimitatea ilustrului dispărut, de colaborarea noastră imediat după război, de obiectivitaea gândirii, de echilibrul personal, de noblețea simțirii acestui mare cărturar român ... (George Oprescu, Reprezentant al României la Geneva în Societatea Națiunilor, 6 ianuarie 1928, Scrisoare în arhiva familiei) * Toți fiii cinstiți ai acestor trei provincii, pentru care Valeriu Braniște a luptat și a suferit prigoană și temniță, își descoperă creștetele în fața cosciugului acestui mare român, vărsând o lacrimă sinceră de durere. Toate instituțiunile mai de seamă ale țării: Academia Română, Ministerul Cultelor și Artelor, Liceul Andrei Șaguna din Brașov, Sindicatul ziariștilor și atâtea alte societăți culturalartistice, între care îndeosebi Societatea pentru fond de teatru, deplâng pe luptătorul de-o vastă cultură, care a lăsat cu adevărat un gol printre intelectualii din Ardeal și Banat ... (Aurel P. Bănuț, în Sighișoara, 3 ianuarie 1928, Scrisoare în arhiva familiei) * Decenii de-a rândul l-a călăuzit spiritul pe acel drum pe care trebuie să înainteze gândirea națională, și de la care orice abatere duce la catastrofă. Mormântul s-a deschis în fața corpului neînsuflețit al lui Valeriu Braniște, al marelui om care a fost și va rămâne în memoria noastră, acelor care l-am cunoscut. Noi stăm în fața lui ca să dăm expresie adâncii noastre cinstiri și durerii noastre. O simțim și noi: a trăit printre noi, a muncit alături de noi, a creat și a avut o atitudine mare și ireproșabilă. Dar a trăit și pentru istorie, și noi știm că această inimă, când s-a oprit, ea nu bătuse numai pentru națiunea sa, ci pentru principiile umanismului și ale întregii umanități ... (Jakabbfy Elemér, în Krassó-Szörenyi Lapok din 5 ianuarie 1928) * 77

Din acest jurnal al meu redau aceste rânduri pe care le-am scris la 7 noiembrie 1918 ... După masă la orele 4 a fost o consfătuire la vicecomitele Issekutz. Au luat parte: dr. Eöttevényi Olivér, comite suprem, dr. Valer Frențiu, episcop greco-catolic de Lugoj, dr. Valeriu Braniște, om politic și director-proprietar al ziarului Drapelul din Lugoj, Daniel Nikolitis și eu. În cuvântul de introducere vicecomitele s-a referit la chemarea pe care deputatul Hock János, în numele sfatului național maghiar, dr. Teodor Mihali, în numele sfatului național român și Wilhelm Meltzer, în numele deputaților sași, în care ,,sunt invitați toți fiii națiunilor române, maghiare și săsești să ia legătura unii cu alții, pentru ca să asigure ordinea internă, cu încredere reciprocă și în bună înțelegere să caute a înlătura orice dezordini, ca să se poată păzi avutul populației”. Vicecomitele a propus să se alcătuiască o comisie de 10 membri, dintre care să facă parte 5 maghiari și 5 români. De această comisie să țină seama autoritățile locale în rezolvarea tuturor problemelor mai importante. Daniel Nikolitis a salutat cu bucurie această propunere, în speranța vie că se poate astfel asigura o mai bună colaborare reciprocă, și eventualele măsuri greșite ale autorităților nu vor avea consecințe dăunătoare. După el, dr. Valeriu Braniște și-a expus punctual de vedere. Într-adevăr, captivantele lui motivări au produs o adâncă impresie. Știam foarte bine că printer noi se află cel mai serios și extreme de interest reprezentant al puterii politice care apărea acum ca învingătoare. Înainte de toate, Braniște s-a ocupat de evenimentele din capital. A demonstrate că prin faptul că consiliul national maghiar a silit guvernul Károly să se elibereze de jurământul prestart regelui și să nici nu-i mai depună jurământ, a devenit prin aceasta deținătorul întregii puteri legislative și executive, deci este singurul reprezentant al națiunii maghiare. Un astfel de reprezentant al poporului roman este demult comitetul national roman. Cum în monarhie fiecare factor, și prin urmare și sfatul national maghiar, stau pe principiul autodeterminării, iar acesta nu admite ca un popor să fie condus de altul, sfatul national maghiar și guvernul alcătuit de el și în subordinea lui nu are drept de dispunere asupra acelor teritorii care nu se mai pot considera drept teritorii maghiare. În interiorul comitatului Caraș Severin, locuit în marea sa majoritate de români, autoritățile care funcționează aici nu au altă menire decât să lichideze principiul de stat maghiar, pentru ca stăpânirea românească să se poată instaura fără zguduiri prea mari în acest teritoriu și mai ales fără dezordine. De aceea nu poate face din o organizație compusă pe jumătate din maghiari. Pe teritoriul comitatului s-au alcătuit în 40 de commune sfaturi, acestea au izgonit pe reprezentanții de stat maghiari, au luat în stăpânire și controlează poșta și primăriile și au declarant că nu recunosc altă autoritate decât Consiliul national roman. Dacă deci – a continuat Braniște – nu iau asupra mea acest rol de autodeterminare care mi s-a ivit, nu obțin decât pierderea poziției mele și în locul meu vine alcineva. Dar aceste evenimente derulate repede astăzi nu se mai pot întoarce din cale. De aceea roagă pe vicecomite să ia măsuri urgente ca să poată intra în legătură telefonică și telegrafică cu acele commune în care sfaturile dețin puterea, pentru a putea asigura securitatea generală pentru 78

toți locuitorii lor. Numai așa se poate face pacificarea, dacă se dă efectiv conducerea în mâna românilor. Conducătorii trebuie să lămurească poporul că orice tulburare primejduiește aceste idealuri. Dar o pacificare, așa cum o face stăpânirea, împușcând oamenii cu sutele, pentru că au jefuit pe vreun notar sau au pătruns într-un deposit de lemne erarial, nu se poate. Roagă deci guvernul maghiar să ia astfel de măsuri care să nu fie în contrazicere cu cele de mai înainte și să nu aducă la îndeplinire fapte care ar pute împiedica lichidarea, stingerea pașnică a situației. După cuvintele doctorului Valeriu Braniște mi-am exprimat punctual de vedere, având în vedere că la 2 noiembrie 1918 a fost și dânsul de părere că noi aici nu putem face politică mare și singura noastră obligație este de a asigura liniște populației și securitatea avutului acesteia. Vedem însă din cuvintele domnului Braniște că suntem departe de ceea ce consideram valabil acum 5 zile și că dânsul nu mai recunoaște altă autoritate decât stăpânirea românească. Noi, maghiarii, știim că ne așteaptă un viitor cu totul deosebit, dar acesta nu este aici. Comitele supreme și vicecomitele apără statul maghiar și independent lui. Să nu dorească domnul Braniște ca atunci când noi știm că idealul politic, statul national maghiar, este pierdut, să-I fim necredincioși, ca șobolanii care se salvează. Domnul Braniște a declarant că dacă se dezmembrează puterea statului maghiar, românul dorește să trăiască ca frate cu maghiarul. Cred că această înțelegere frățească se poate înfăptui mult mai ușor cu barbați cinstiți, decât cu acei care poartă pecetea trădării acțiunii lor. Vicecomitele Issekutz mi-a împărtășit părerile. Comitele suprem Eöttevényi Olivér a declarat că va lua măsuri pentru punerea în funcțiune a telefonului. După o scurtă cuvântare a episcopului Frențiu, a luat sfârșit consfătuirea. La plecare, Braniște s-a adresat lui Issekutz, care era foarte abătut: ,, Domnule vice-comite ! Stăpânirea românească este un lucru natural. Noi vom respecta drepturile dumneavoastră, ba chiar și sentimentele dumneavoastră. Nu vom uita niciodată și sunt mândru că pe crucea de lemn a fiului dumneavoastră o mână de român a scris românește că ,,a fost erou cel ce a căzut pentru patria sa”. Issekutz a izbucnit în plâns ... (Jakabffy Elemer, în Temesvári Hirlap, din 24 decembrie 1933) * La 1 ianuarie 1935 s-au împlinit șapte ani de la moartea celui mai cuprinzător creier politic român, care personificase rezistența etnică și aspirațiile naționale ale românilor de pe plaiurile bănățene în primul rând în primul sfert al veacului al douăzecilea. În lupta dramatică pe care o duce pentru drepturile poporului său, nu se lasă intimidat și înfricat de nicio primejdie, nu se ferește de nicio jertfă. Articolele sale din Dreptatea îl aduc pe banca acuzaților pentru agitațiune contra națiunii maghiare și este condamnat de curtea cu juri la doi ani recluziune, pedeapsă pe care p execută în temnița de la Vacz. În cursul procesului său de la Timișoara, caracterul de oțel, al lui Valeriu Braniște se reliefează în întreaga și impunătoarea sa frumusețe. Refuzând să răspundă în cursul instrucțiunii în limba maghiară, la întrebările procurorului și judecătorului de instrucție. Aceștia îl sfătuiesc să renunțe la această atitudine intransigentă, în care caz poate conta pe clemența judecătorilor.. răspunsul la acest 79

demers îl arată următorul dialog dintre președinte și acuzat în fața curții cu juri: Președintele curții (în ungurește) Numele și anul nașterii, domiciliul domniei-tale ? Acuzatul: răspunde în limba română, după ce i se repetă întrebarea în românește prin interpret. Președintele (în ungurește) Unde ai luat diploma de doctor ? Acuzatul (în românește): La Facultatea de Filosofie. Președintelele curții (în ungurește): La care universitate, din care studii ? Acuzatul (în românește): La Universitatea din Budapesta, din limba și literatura maghiară. În concluzie, România întregită a primit în Valeriu Braniște o zestre de rară valoare ... (Ion Țenchea, în Banatul, nr. 1 din 1935) * La Lugoj Valeriu Braniște scoate gloriosul său Drapel împreună cu Coriolan Brediceanu, dr. George Dobrin, Petre Țepeneag, Ion M. Roșu, dr. G. Popovici, dr. Iosif Popovici, dr. Cornel Jurca, dr. Dumitru Cioloca, dr. Aurel Văleanu, Ion Vidu, dr. Petre Barbu și Mihail Gașpar. Până în anul 1920 Drapelul din Lugoj a fost strigătul de alarmă al bănățenilor – în lupta lor politică, economică și națională cu dominația străină. Valeriu Braniște avea acum la îndemână această tribună, unde și-a publicat cele mai răsunătoare articole. În același timp, Valeriu Braniște participă la toate acțiunile politice ale fruntașilor ardeleni, prețuiți de toți fiind pentru echilibrul de care dădea dovadă și pentru rarele sale însușiri. Guvernul maghiar i-a zădărnicit mereu alegerea în Parlament, dar l-a condamnat din nou la temniță, în 1918, când a scăpat ca prin minune de o moarte sigură ... (Ion Pogană, în Tribuna din 11 februarie 1939) * În ultima sa lucrare bibliografică, prietenul dr. Aurel Peteanu ne vorbește cu toată căldura inimii de vrednic bănățean și cu toată iscusința penei sale fecunde despre viața zbuciumată și pilduitoare a marelul gazetar și redutabil luptător, prof. dr. Valeriu Braniște. Din cuprinsul interesantei lucrări biografice a vieții lui Valeriu Braniște aflăm că în istoria politică și culturală a Banatului acest gazetar neînfricat și neprihănit a ocupat un loc de frunte. El a ps talent, energie, cultură inteligență și curaj în serviciul cauzei naționale a Banatului și a întreg românismul de peste munți, cu o tărie eroică și o forță morală fără pereche în istoria noastră contemoprană. (Constantin Nicolau-Stroești în Acțiunea din 23 aprilie 1939) * În altă serie de caiete autorul memoriilor vorbește despre o perioadă iarăși interesantă, a tratativelor duse de către unii fruntași români cu guvernul de la Budapesta, la dorința exprimată a comitelui Tisza în 1910. Precum se știe aceste conversații s-au prelungit până în 1914, eșuând în cele din urmă, fiindcă niciun factor răspunzător al politicii românești din Ardeal n-a consimțit a recunoaște de drept statul maghiar. Valer Braniște le înfățișează aproape cu amănunțime și rezervă pagini inedite ce vor fi citite cu multă luare aminte în ziua când memoriile vor vedea lumina tiparului. 80

Sunt apoi îngândurări și impresii din temnița de la Seghedin, descrisă de Valeriu Braniște cu dramatismul unui scriitor rus. Mai ales primele sale zile de încarcerare pot aparține unui substanțial capitol de literatură urmărit nu numai ca documentare politică, ci deopotrivă pentru plastica prezentare a decorului și a mizeriilor morale ... (Universul din 22 octombrie 1939) * Sunt sigur că se mai găsesc încă mulți dintre contempornai, care își vor aduce aminte cu duioșie de timpul scurt, dar foarte intens trăit, de abia trei ani, cât Braniște a stat în slujba școlilor de la Brașov. Tânăr, viguros și plăcut, a cucerit tinerimea de la prima sa apariție în orașul de sub Tâmpa. Foarte comunicativ, vorbea deschis și însuflețit. Nu i-a trebuit mult să devină idolul tinerimii. Nu cunoștea nicio piedică în propovăduirea ideii naționale Mi-aduc aminte de o întâmplare foarte caracteristică pentru curajul și avântul său sufletesc și pentru modul și mijloacele prin care întălegea să facă educația românească a elevilor săi. La un maial al școlilor de la Blaj, studenții de acolo invitaseră și pe colegii lor de la Brașov. O delegație a acestora ia parte la frumoasa activitate școlară. În toiul însuflețirii și focului tineresc, se improvizează o spontană dar destul de răsunătoare manifestație la Piatra comemorativă de la Câmpia Libertății. Gazetele ungurești dau alarma și autoritățile cer pedepsirea exemplară a tinerilor agitatori. Conferința profesorală din Brașov osândește cu carceră pe cei ce luaseră parte la serbarea de la Blaj. Braniște se încarcerează și el cu tinerii lui elevi, petrecând ziua întreagă cu dânșii, citindu-le și comentându-le memorabilul discurs al lui Bărnuțiu de la 3/15 mai 1848. Ce admirabilă recompensă și încurajare pentru un tineret care trebuia pregătit pentru luptă ! ( Ion I. Lapedatu, Din anii Memorandului, în volumul Omagiul profesorului Ioan Lupaș, Cluj Napoca, 1941) * Meritul creării cadrului administrativ care avea să favorizeze desfășurarea vieții culturale în toată amploarea ei și obținerea rezultatelor astăzi cunoscute revine inevitabil Consiliului Dirigent, întâiul guvern românesc al Transilvaniei, reprezentat prin cei doi șefi ai resortului culte și instrucțiune publică: Vasile Goldiș și Valeriu Braniște. Activitățile creatoare pe plan cultural au continuat apoi să fie sprijinite după unificarea administrativă de Statul român întregit. (Olimpiu Boitoș, Progresul cultural al Transilvaniei după Unire, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1942) * La 1 ianuarie 1943 s-au împlinit 15 ani de la moartea lui Valeriu Braniște, marele luptător naționalist și bărbat politic, moment ce a scăpat neobservat și nerelevat de opinia publică, deși în aceste și pentru aceste vremuri evocarea excepționalei sale personalități este un adevărat program de 81

luptă și de atitudine românească. De aceea a fost fericită ideea Sindicatului Presei din Ardeal și Banat când în greaua fază a zvârcolirilor noastre, înțelegându-și marele rol ce are de îndeplinit, și-a stropit armele de luptă cu apă vie scoasă din cel mai sănătos și fecind izvor românesc, din inima lui Valeriu Braniște ... (Ion Bozdog în Gazeta Transilvaniei din 24 martie 1943) * Cimitirul din Lugoj este unul dintre cele mai îngrijite din întreg Ardealul și Banatul, lucru de care ne încredințăm numaidecât. Cărări drepte, bine prunduite, multe cruci albe de marmoră sau de fier, morminte măiestrit lucrate, toate dovedind un cult al celor dispăruți cum numai în apus se întâlnește. Cripta mult regretatului dr. Valeriu Braniște este lipită de capela din mijlocul cimitirului, locul obișnuit de onoare al figurilor mari dispărute ... Alături, un alt mare român dispărut, Eftimie Murgu ... De jur împrejur alte și alte cruci străjuind morminte ca: Ion Popovic Bănățeanu, nuvelist, Victor Vlad Delamarina, poet dialectical, Mia Cerna, autoare de povești și poezii, Ion Vidu, compozitor prea cunoscut, Virgil Simonescu, pictor, Coriolan Brediceanu și alții, și alții ... (C. H. În Ardealul nr. 13 / 1943) * În memoria simbolului pe care dr. Valeriu Braniște îl reprezenta pentru generația noastră de dincoace de Carpați încă de acum o jumătate de veac, când ne aflam pe băncile școlii ... Anii săi de temniță pe care i-a îndurat la Vacz și Seghedin în Ungaria dovedesc prea îndestul fermitatea neînduplecată a activității sale de combatant cultural, politic, național. Platonic, pentru toate meritele sale, incontestabile, a fost recompensat cu titlul de membru de onoare al Academiei Române. După unirea cea mare, el nu și-a întinat numele în niciun fel de activitate politică militantă. Nu a dorit să-și dezonoreze trecutul, ca atâția alții, prea destui ... (Cezar Petrescu, Scrisoare datată în 1959 din arhiva familiei manuscrisă) * Am citit cu mult interes lucrarea Din zbuciumul vieții – însemnări contemporane și autobiografice; ținem să subliniem de la început că paginile sunt scrise cu vervă, cu putere de evocare, finețe de spirit, ironie și umor, întrunind astfel toate calitățile necesare unor însemnări care trebuie să atragă cititorul și mai ales să-l rețină. (Miron Constantinescu în 1965, Scrisoare în arhiva familiei) * Toate opiniile, oricât ar fi de corecte, judecate izolat nu sunt decât părți constitutive ale aceleiași personalități de excepție. Ceva dintr-o singură existență, când profesorul Doctor Valeriu Braniște a fost numit, la Sibiu, după Unirea cea mare din 1918, șef al Resortului Cultelor și Instrucțiunii, era în această numire și recunoașterea oficială de către Consiliul Dirigent din Sibiu, a 82

unei mari competențe, aceea de ministru organizator de școală nouă, românească. Așadar, după trei ani de profesorat la catedra unui gimnaziu (liceu astăzi în Brașov), a trecut pentru toată viața la altă catedră, fără sonorități în titlu: Dascăl al neamului său (Ion Colan, în Omagiu lui Valeriu Braniște, Brașov, 1968, p. 12-24. * Nu putem încheia această comemorare fără să amintim contribuția directă și majoră la cunoașterea trecutului bănățean, făcută prin numeroase volume. El este primul care consacră un studiu trupei române de teatru ambulant a artistului cismar G. A. Petculescu, care prin turneele făcute în orașele ardelene și bănățene a stârnit mult elan în timpul războiului de independență. Nefericitul actor nu a fost ajutat de nimeni și a murit în mizerie. Numeroase articole și cronici le-a adunat într-un volum intitulat Pagini răzlețe, care s-a tipări la Lugoj în 1910. În acest volum, pe lângă studiile folclorice Vinerea mare și Paparuga, sonsacră peste 200 de pagini activității lui Alexandru Mocioni. Cine citește viața lui Mocioni își dă seama că în acest studiu e cuprinsă toată istoria Banatului de la Dualism și până la Memorand și rămâne uimit de bogăția informației istorice a lui Braniște. Peste un an, Braniște evocă viața unui prieten al său, Coriolan Brediceanu, în pagini care pe lângă valoarea artistică au și mare importanță documentară. Preocupările lui privitoare la trecutul Banatului le continuă până la sfârșitul vieții, lăsându-ne din epoca de după Unire două manuscrise: Monografia uzinelor de fier și domeniilor din reșița și Începuturile gazetăriei românești în Banat. Ion D. Suciu, în Omagiu lui Valeriu Braniște, Brașov, 1968, p. 27-33) * Memoriile lui Braniște sunt străbătute de la un capăt la altul de revolta împotriva politicii de asuprire națională. Totodată memoriile și notele adiacente și – aici este unul din marile lui merite – pun în lumină eforturile unor cercuri democratice maghiare de a obține în 1918 eliberarea din detenție a marelui ziarist și om politic român. Deasemenea, în volum își găsesc oglindire relațiile de colaborare cu cercuri ale altor naținalități conlocuitoare ... (Dr. Vasile Liveanu în Scânteia din 5 iulie 1972) * ... Volumul Amintiri din închisoare de Valeriu Braniște este o ediție științifică splendidă și de o importnață deosebită pentru cunoașterea mișcării naționale românești din Transilvania. Volumul va fi foarte folosito pentru preocupările mele în acest an ... (June, 3, 1972) (Keith Hitchins, Professor of History , Univerity of Illinois at Urbana Champaign, - Scrisoare în posesia familiei) * Personalitatea multilaterală a lui Valeriu Braniște (1869 – 1928) – pedagog, ziarist, istoric, sociolog, profesor și om politic – mult apreciată de contemporanii săi, pentru generația de azi abia în 83

ultima vreme se face cunoscută în întreaga ei amploare, printr-o serie de scrierei venite să lumineze din diferite unghiuri activitatea omului a cărui operă este străbătută de un cald și echilibrat patriotism și un înalt umanism, de dragoste față de popor și de preocupări permanente pentru desăvârșirea unității poporului român. (Emil Micu, în Astra, nr. 8 din august 1972) În cadrul Mesei Poganilor (cei mari și tari, năstrușnici, cum s-ar înțelege termenul unguresc pogany, devenit ulterior și nume, ca în celebrul portret al lui Brâncuși Domnișoara Pogany) s-au pus bazele ziarului Drapelul din Lugoj, condus de Valeriu Braniște, în anul 1901. Tot la Masa Pogany-lor s-a discutat – așa cum am arătat – participarea românilor bănățeni la Expoziția Jubiliară de la București, realizându-se acest lucru sub imboldul personalităților de frunte ale Lugojului (Iosif Constantin Drăgan, Prin Europa, București, 1973, p. 199-200.) Dacă amintirea lui Valeriu Braniște, alt luptător al unirii Transilvaniei cu Țara, se mai păstrează astăzi vie în Brașov, în rândul generației mai vârstnice, faptul se datorează desigur operei sale publicistice, istorice și memorialistice (aceasta recent tipărită. Rar mi-a fost dat să cunosc un om de carte care să pună mai presus de orice interes cotidian ideea de istorie. Așa a fost, așa mi-l închipui pe Valeriu Braniște: un îndrumător de conștiințe. Privind colecția ziarelor pe care le-a tipărit de-a lungul anilor, până la memorabila zi a anului 118, nu poți să nu te întrebi de und e a avut omul acesta atâta energie, atâta putere de muncă în a lăsa o operă publicistică imensă, colecții de ziare scrise în majoritatea cazurilor de el însuși: desigur că toată această forță de a te dărui ideii de unitate națională venea din aceeași conștiință a istoriei care îl caracteriza și pe Nicolae Iorga, ca pe generațiile de la începutul secolului. Iat-o aici, surprinsă într-un crâmpei epistolar, dovadă a bunelor relații dintre un gazetar, continuator direct al presei pașoptiste, l-am numit pe Valeriu Braniște, și un altul, mai tânăr, Nicolae Iorga, care știa că presa nu este decât o cronică, o arhivă a timpului, un liant între generații ... (M. N. Rusu, în Amfiteatru din iulie 1976) * ... Amintirile scrise în celula temniței din Seghedin, în primăvara anului 1918, nu sunt numai o mărturie – uneori subiectivă – a luptei duse de românii din Transilvania, pentru drepturi și pentru emancipare politică și națională în ultima jumătate de veac, ci reliefează și istoria dezvoltării unui spirit de consistența oțelului în vâltoarea luptelor secolului și epocii, adică un astfel de document ai istoriei culturii, al istoriei noastre, de care trebui să țină seama cu îndreptățire și istoriografia maghiară ... (Engel Károlly, Nyelv es Irodalomtudományi Közlemények, nr. 2, 1976, p. 366)

TABEL SINOPTIC CU DATELE MAI IMPORTANTE DIN VIAȚA LUI VALERIU BRANIȘTE (1869 – 1928) 1)

- 19 / 22 ianuarie 1869 – S-a născut la Cincu Mare, (astăzi în județul Brașov), Valeriu

Braniște ca fiu al pretorului Moise Braniște și al Mariei Braniște, născută Vlad, fiind cel dintâi copil al familiei. În documentul nașterii s-a înscris numele de familie ca Branisce. A fost fiul unei familii de intelectuali de origine românească, ridicață din rândurile țărănimii. Tatăl său, Moise Braniște (1834 – 1891) provenea din Merghindeal, iar familia bunicilor paterni era de obârșie din Toarcla. Moise Braniște a fost funcționar administrativ cu stdudii juridice, fiind primul stenograf român al Dietei din Sibiu, care s-a desfășurat în Sibiu între anii 1863 – 1865. Mama sa, Maria Vlad, se născuse într-o familie de intelectuali cu activitate în administrație. A fost nepoata preotului greco-catolic Pavel Lebu din Șialdorf, sat de lângă comuna Șeica Mare. Bunicul matern a participat în conducerea Revoluției de la 1848-1849 în Transilvania. A fost condamnat la moarte de autoritățile maghiare, însă sentința nu a fost pusă în aplicare. (Originea sa și primii ani din viața sa, Valeriu Braniște îi va petrece în spațiul actualului județ Sibiu) 2). - 1875 – 1879 începe să frecventeze Școala primară săsească din Cincu Mare, unde copilărește și îl are coleg de clasă pe Virgil Onițiu, cu care va rămâne prieten întreaga viață. 3). - 1876 - 1878 – În urma pretransferărilor succesive pe post ale tatălui său, Valeriu Braniște a continuat studiile primare la Școala săsească din Sighișoara, acolo unde familia lui Moise Braniște s-a stabilit o perioadă. Acum în 1877, familia Braniște trăia momente de caldă mulțumire, umblând cu capul ridicat, demnă și mândră fiind că erau de origine românească. În casa familiei Braniște se citeau articole din periodice românești și străine, în care se descriau operațiunile armatei României pe teatru de război din Balcani, în urma cărora România și-a dobândit Independența. 4). - 1879 – A continuat școala în Săliștea Sibiului, aceasta fiind singura în care va avea parte și dreptul de-a învăța limba și istoria românească. 5). - 1879 – 1887 – A urmat și absolvit prin Bacalaureat, studiile Liceului din Sibiu (actualul Colegiu Național Gheorghe Lazăr). Încă din vremea claselor liceale a manifestat preocupări literare. Acum, în

anul 1884, a publicat la Sibiu în paginile Tribunei o serie de culegeri de folclor. Manifestă interes pentru cuvântul scris și tipărit, realitate care l-a urmărit și consacrat în viața sa. 6). - 1887 – 1891 – Aceasta a fost perioada în care a urmat studiile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Budapesta. A activat aici, în capitala Ungariei, în cadrul Societății studențești Petru Maior, afirmându-se ca susținător al ideilor naționale și al dreptului românilor de a activa politic. Finalizează studiile universitare prin susținerea și promovarea unei teze de licență privind problematica gândirii în opera gânditorului geman Schiller, urmată mai apoi de susținerea și promovarea tezei de doctor în filologie și filosofie cu o cercetare despre Andrei Mureșianu sub îndrumarea profesorului dr. Alexandru Roman. A publicat cercetarea sa doctorală în 1891 la Budapesta în limba maghiară. Doctoratul a fost promovat cu titlul de Magna cum laude. 7). – 1891 – 1893 – A fost numit în temeiul unui concurs în septembrie 1891 profesor pentru disciplinele filologice la Liceul din Brașov ( actualul Colegiu Național Andrei Șaguna), în care activitate a funcționat doi ani școlar consecutivi. În această perioadă a colaborat cu articole la diferite publicații, afirmându-se ca susținător al ideilor promovate de Tribuna de la Sibiu. În 1891 a publicat în paginile revistei Transilvania articolele: Călușerul jucat în secolul al XVI-lea și Urme de poezii populare din secolul al XVI-lea. A fost în orașul de sub Tâmpa, corespondent fidel al Tribunei. Este demn de remarcat activitatea sa didactică, fiind bine apreciat, atât de inspectorii școlari, cât și de elevii pe care i-a îndrumat ca profesor de clasă (diriginte). Printre foștii săi elevi, viitoare personalități mai târziu amintim: Ioan Lapedatu, care îi face un portret ideal de dascăl în Omagiu profesorului Ioan Lupaș, lucrare apărută la București în 1941. Doctorul Valeriu Moldovan în paginile revistei clujene Patria, anul X, nr. 6, face deasemene un viu elogiu fostului profesor și nu în cele din urmă, Axente Banciu în Dreptatea din Timișoara, anul II, nr. 74, care subliniază tactul și blândețea de care Valeriu Braniște a dat dovadă pentru a le îndruma învățarea și pentru a le cultiva spiritul național românesc. 8). – 1893 – Ca urmare a întemnițării mai multor redactori ai Tribunei, Valeriu Braniște a părăsit catedra de filologie a Liceului din Brașov pentru a prelua conducerea Tribunei la invitația făcută de dr. Ioan Rațiu. Acesta este primul moment în vederea consacrării sale gazetăriei. Am putea spune că în acest fel a devenit prin ideiile pe care le-a promovat vreme de mai bine de trei decenii un dascăl al neamului nostru – un mare și adevărat român. Vreme de opt zile a fost închis la Seghedin în Ungaria pentru un duel politic. Este momentul din care va începe să scrie o serie de articole pertinente, pline de curaj, fulminante, pentru acea epocă, însă de teama de autorități va prefera să le semneze prin pseudonime, cel ales acum fiind Bill-a-Zam. Această precauție nu l-a salvat însă de temnițele statului maghiar. Ca urmare a unui conflict cu Eugen Brote, a părăsit redacția Tribunei, stabilindu-se la Timișoara, unde împreună cu Cornel Diaconovich, a pus bazele Dreptății, la cererea lui Alexandru Mocsoni. 86

9). – 1894 – La începutul lunii ianuarie 1894 a înființat la Timișoara, împreună cu Cornel Diaconovich, atât cotidianul Dreptatea, cât și suplimentul acestuia, Foaia de Duminecă – supliment pentru popor. Continuă activitatea publicistică sub diferite pseudonime: L-r; d-r; v-r; b-r; Bill-a-Zam. Editorialele de fond le semnează numai atunci când atitudinea articolului respectiv angaja persoana lui. Alte multe articole apar fără a fi semnate cu numele său. A fost corespondent al ziarului Dreptatea din Timișoara la procesul Memorandului și apărător probono al acuzatului gavril Tripon. Pentru aceasta a fost judecat de autoritățile maghiare la 29 decembrie 1894, fiind apărat în instanță de Coriolan Brediceanu și de slovacul Ștefanovici. La cele 61 de puncte ale acuzării, sentința pronunțată de jurați a constatat vinovăția sa. Condamnarea pronunțată era de amendă 1300 florini și doi ani de temniță. Apărătorii săi au depus o cauțiune de 5000 de florini pentru a nu fi arestat în instanță. Discursul său de apărare, a fost înainte de orice, un aspru și corect rechizitoriu făcut statului poliglot maghiar, care nu respecta nici cele mai elementare drepturi ale naționalităților. (acest rechizitoriu a fost publicat de Valeriu Braniște în paginile Dreptății din Timișoara în anul I de apariție, la nr. 277, p. 1). 10). – 1895 – A rămas editor și redactor șef al Dreptății până în martie 1895. A continuat să publice o serie de editoriale, acestea fiind semnate Ler sau nesemnate. Ultimul său articol în Dreptatea s-a intitulat: La despărțire și a apărut în anul II, nr. 61 la 15/27 martie 1895. În drum spre închisoarea de stat de la Vacz, a făcut o scurtă oprire în Budapesta. Despărțirea de prietenii săi timișoreni, de cititorii săi și de colaboratori este descrisă de un autor sub pseudonimul Daciano, care publică un articol intiulat: În pragul temniței, apărut în Dreptatea, anul II, nr. 74. Evenimentele trăite în timpul detenței sale la Vacz le-a publicat în articolul de referință, intitulat: Sfintele Paști între zăvoare și baionete, în Drapelul lugojan, anul I, nr. 27 / 1901 și în articolul: Sunt zece ani, în Drapelul, anul V, nr. 33. George Candrea, redactorul responsabil al Dreptății, care i-a urmat la conducerea ziarului timișorean Dreptatea, a publicat o filă omagială în Drapelul, anul I, nr 40. 11). – 1896 – A executat din pedepasă primele șase luni, fiind pus în libertate în temeiul unei largi amnistii acordate de autoritățile maghiare la un mileniu de existență a statului Ungaria. Tribuna sibiană îi consacră articolul: Lauri și tricolor, anul XIII, nr. 130, iar Dreptatea din Timișoara a salutat eliberarea sa în anul III, nr. 129. I se aduc acum elogii naționale, însă nu i-a mai fost încredințată conducerea ziarului timișorean în condiții pe care Valeriu Braniște le-ar fi putut primi. Este chemat de conducerea Liceului din Brașov, unde și-a reluat catedra de filologie, în anul școlar 1896 – 1897. A activat aici în cadrul societăților culturale, făcându-se remarcat în cadrul inteligenței locale. 12). – 1897 – Desfășoară o intensă activitate culturală, în afara celei didactice. Se remarcă acum ca susținător al ideii formării unui fond de teatru românesc. Conferențiar, regizor de teatru amator, 87

colaborator la Gazeta Transilvaniei, dar și profesor de liceu, Valeriu Braniște, se simte din nou atras de mirajul publicisticii și al gazetăriei. 13). –iunie 1897 - La sfârșitul anului școlar, Valeriu Braniște, a răspuns chemării care i-a fost adresată de cavalerul Iancu Flondor și deputatul George Popovici și pune bazele ziarului Patria din Cernăuți în Bucovina. Pentru a nu trezi suspiciunile autorităților austriece s-a înscris ca student la Universitatea din Cernăuți. Primul număr al ziarului Patria a apărut sub îndrumarea sa la 2 / 14 iulie 1897. Director era Valeriu Braniște, editor era dr. Emilian Criclevici și redactor responsabil de număr era Dimitrie Bucevschi. Din considerente tactice, ziarul Patria, nu menționează în prima pagină nici numele directorului, deoarece acesta nu era cetățean austriac, nici organul politic de care aparținea ziarul. Ca o observație atentă, trebuie subliniat faptul că numele editorului și al redactorului responsabil se regăsesc trecute în mod discret la subsolul paginii a treia, firește caracterele fiind mai mici decât cele normale. În aceste condiții, Valeriu Braniște, ca director al ziarului Patria, și-a început lupta sa național-politică în Bucovina. Acum, este de subliniat, că editorialele sale, au ca semn distinctiv un asterisc, iar foiletoanele sunt semnate cu litere mici vlr și b-a-z. Articolele neutre sunt semnate cu numele său. A publicat în Patria, anul I, nr. 35, un necrolog de seamă în memoria profesorului său coordonator de doctorat, Alexandru Roman. Deasemnea semnează publicarea unor recenzii despre tragediana Agata Bîrsescu în Patria, anul II, nr 79 – 82. 14). – 1898 – În calitatea sa de director al ziarului bucovinean Patria, Valeriu Braniște, a desfășurat în această provincie o vie și intensă activitate de redeșteptare a națiunii române, totul pornind de la ideea de iluminare prin educație și emancipare socială prin recunoașterea de drepturi și mai ales recunoașterea drepturilor politice ale românilor și a dreptății acestora. Adoptă acum atitudine pentru protejarea și apărarea țărănimii exploatate (nu numai a țărănimii românești !). A militat în capitala Bucovinei, pentru recunoașterea limbii române, pentru recunoașterea drepturilor politice ale românilor, pentru chestiunea națională românească, pentru folosirea limbii române în învățământul de stat. Face în paginile ziarului Patria propagandă pentru pregătirea campaniei electorale în vederea formării Dietei provinciale. Răspunsul autorităților austriece nu se lasă așteptat. În urma campaniei sale de presă, guvernul local a trecut la confiscarea ziarului și la interzicerea apariție acestuia. Acum, Braniște a inițiat lupta politică cu guvernatorul austriac al provinciei baronul Bourguignon în Patria, anul II, nr. 181 – 209. 15). – 1899 – Lupta politică și de presă se acutizează. Acum articolele din ziarul bucovinean Patria, devin tot mai agresive, mai vehemente. Acestă camapanie de presă a inițiat-o sub deviza de afirmare a caracterului românesc, a afirmării acestui caracter al țării și al populației, în lăuntru și în afara țării (Patria, anul III, nr. 239 și 240). Atent analist al trebuirilor publice, Braniște, se angajează în a dezbate și a comenta treburile Dietei Vieneze în nr. 246, 250, 251; subliniază problemele învățământului 88

românesc și solicită rezolvarea acestora, dacă nu totală, cel puțin în parte și evidențiază punctele ce trebuiesc remediate. Revine cu noi atacuri politice împotriva guvernatorului local, acuzându-l de rea voință și incompetență; combate atitudinea plecată a mitropolitului ortodox Arcadie, care nu se ridică câtuși de puțin la exigenețele și demnitatea prelaților de dinaintea sa în scaunul arhieresc local. Acum, confiscările ziarului, în tiraje tot mai mari se succed. Studenții din Transilvania, fie români, fie armeni, fie greci, fie chiar maghiari și ruteni, sunt expulzați din provincie. Mai mult, apariția Patriei, anul III, nr. 299 anunța în mod răspicat ordinul de expulzare din provincie a lui V. B., bănuit de autorități a fi autorul campanie de demascări și de solicitări ce apăreau în presa locală. Începând cu data de 30 iulie 1899, continuă să redacteze ziarul, în diferite locuri ascunse din Bucovina, uneori chiar de peste graniță de la Mihăileni din Moldova. A redactat Patria, în condiții improprii, dar cu tenacitatea care l-a caracterizat mereu, vreme de încă un an, beneficiind de aportul economic al patrioților bucovineni. În numerele 301, 302, 303, ale periodicului Patria a scris o serie de articole fulminante abordând problemele vitale ale existenței poporului român. A publicat în numărul 304 al ziarului articolul demascator împotriva înaltului prelat ortodox local Arcadie. Acesta s-a plâns autorităților austrice, ceea ce a avut ca efect un nou val de urmăriri la adresa sa și a celor ce erau suspectați că l-ar ascunde și ajuta în redactarea și tipărirea ziarului. În cele din urmă a refuzat să mai semneze articolele pe care le redacta, neexistând începând cu nr. 306 al Patriei din Cernăuți niciun semn distinctiv. Peripețiile sale din Bucovina a stârnit în presa publicii o vie opine în favoarea dreptului la publicare, iar persoana sa a fost apărată în presa vremii, într-o serie de ziare precum: Czernovitzer Zeitung în lunile august, septembrie, octombrie 1899, Bukovinaer Zeitung în septembrie 1899, Tribuna din Sibiu în anul al XVI-lea, din 3 octombrie 1899, Evenimentul, nr. 1904/1899 și 1905/1899, Dreptatea de la Timișoara nr. 1076/1899, Voința națională nr. 4376/1899. Prestigiosul cotidian vienez Deutsches Volksblatt în numea pe curajosul român, Ein rumänischer Guérin. 16). – 1900 – În primele luni ale acestui nou an, reușește să editeze Patria din clandestinitate. Se confruntă acum cu dificultăți din ce în ce mai mari, printre care amintim seria de percheziții la cei bănuiți că l-ar putea adăposti, lipsa banilor, lipsa unor contracte ferme cu tipografiile, care se temeau de reacția autorităților locale. În 21 aprile 1900, cu ajutorul unor prieteni devotați, ajuns în Cernăuți, a scis și a editat ultimul număr (nr. 406, n. a.) al Patriei după care publicația aceasta își suspendă activitatea iar directorul său, Valeriu Braniște, părăsește Bucovina. Acum în 1900 se reîntoarce în Brașov, oraș în care, marele ziarist și scriitor român, s-a căsătorit cu d-na Maria Popovici. În acest an, a participat în Abrud la adunarea generală a Societății pentru crearea unui fond de teatru român, în care se evidențiază susținând o comunicare bine receptată de public despre Catharza. Din nou, Banatul, îl recheamă. Prezența și experiența sa sunt din nou solicitate în vederea înființării unui cotidian românesc la Lugoj. În decursul anului 1900, o serie de periodice, precum Tribuna, Deșteptarea, Bukoviner Post, Apărarea național au inițiat o vie campanie de presă în care l-au susținut 89

pe lui Valeriu Braniște, adoptând și impunând opiniei publice o atitudine favorabilă marelul gazetar român. 17). – 1901 – În data de 1 / 14 ianuarie 1900 apărea în Lugoj, periodicul românesc Drapelul, al cărui proprietar și editor a rămas Valeriu Braniște în perioada 1901 – 1919. În primele sale articole a semnat, asemenea ca toți membrii fondatori. Urmând apoi notarea articolelor cu pseudonimul Ler sau folosindu-se de inițialele numelui său, Dr. V.B.. din cursul lunii mai 1901, articolele sale nu mai au semnătură, procedeu pe care l-a folosit o îndelungă perioadă de timp, atâta vreme în care a fost unicul proprietar al Drapelului lugojan. A semnat articolele numai atunci când acestea îl angajau pe el în mod personal. Este de evidențiat că din mai 1901, editorialele sale nu mai au titlu și sunt precedate doar de data zilei apariției acestuia. Tot demn de semnalat este faptul că partea cea mai însemnată a acestui periodic era realizată de el, prelucrând informațiile astfel încât acestea să fie lesne accesibile opiniei publice, în fond clientelei române și nu numai a acestui periodic. Semnează foiletoanele sub mai vechiul său pseudonim utilizat încă din timpul în care a scris la Tribuna, Bill-a-Zam. În ceea ce privește studiile și articolele de istorie, acestea poartă semnătura sa. Tot acum, în concordanță cu politica generală a Partidului Național Român din Austr-Ungaria, a deschis coloanele publicație sale pentru politica de pasivism promovată de fruntașii politici ai P.N.R. Realizează

acum, în mod

voluntar, activitatea de raportor și conferențiar al Societății pentru înființarea teatrului românesc, remarcându-se în cadrul adunării generale ținută în Șimpleul Silvaniei. 18). – 1902 – Valeriu Braniște considera acum la începutul veacului al XX-lea, coloanele periodicului lugojan pe care îl conducea o tribună necesară pentru crearea conștiinței naționale. În editorialele sale, a comentat atent politica internațională. A militat deschis pentru drepturile românilor din cadrul Monarhiei Austro-Ungare. S-a ocupat de Procesul cărții de aur a lui V. Păcățianu. Deasemenea, cu ocazia trecerii la cele veșnice a lui Ioan Rațiu și Mihai Andreica evidențiind rolul acestor doi mari oameni politici români în viața poporului român. Continuă să activeze și să se facă remarcat în cadrul Societății Astra și în cadrul Societății pentru crearea unui fond de teatru român. În cadrul adunării de la Bistrița a acestei din urmă societăți a susținut conferința: Cum jucăm teatru ? A publicat în paginile Drapelului o serie de informații inedite până la acea dată despre: Societatea teatrală G. A. Petculescu, apărută la tipogrăfia Mureșianu din Brașov în 1902. (Ioan Masoff, Teatrul românesc, Editura Științifică, București, 1966, vol. II, p. 591-592.) Privitor la activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Despărțământului Lugoj al Astrei, a editat în funcție de programul Asociațiunii, o bibliotecă poporală în care a mediatizat în tiraje însemnate pe spese proprii, personalități și operele lor: Victor Vlad Delamarina cu lucrarea: Poezii bănățenești, prefață și glosar, Valeriu Braniște, Lugoj, 1902; Bănățeanu, cu lucrarea: Deprinderi păgubitoare, prefață, valeriu Braniște, Lugoj, 1902, și Atanasie Marinescu, cu opera, Dialectul român-bănățean, prefață și comentarii, Valeriu Braniște, Lugoj, 1902. Toate aceste trei lucrări apărute în biblioteca poporală a Despărțământului Lugoj au fost publicate la 90

Tipografia Traunfellner. (Valeria Căliman, Mircea Băltescu, Omagiu lui Valeriu Braniște, Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, Brașov, 1968, p. 66) 19). – 1903 – În decursul articolelor, editorialelor, informațiilor, foiletoanelor pentru acest an, demn de semnalat este faptul, că pe lângă mai vechile sale pseudonime acum, apar în ziar și altele noi: v-l-r, l-r, Poganello. Anul 1903 îl găsește pe Valeriu Braniște desfășurând o intensă activitate de culturalizare a maselor, atât prin conferințe, cât și în cadrul societății pentru fond de teatru (Ion Crișan, Teatrul amator românesc din Lugoj, Editura Facla, Timișoara, 1967, p. 100-102.) În cadrul adunării generale a Astrei de la Sebeșul-Săsesc s-a remarcat prin susținerea unei prelegeri despre: Teatrul național. 20). – 1904 – Începând cu editorialele sale din acest an se poate observa atitudinea pe care a adoptat-o în paginile Drapelului privind o serie de probleme legate de politica internă din cadrul monarhiei dualiste. Acum a abordat atent reforma legii electorale, a simulacrului organizat de viață parlamentară și democratic-burgheză, a luptei românilor și a altor naționalități pentru afirmarea și impunerea limbii naționale (româna în cazul românilor). A susținut necesitatea dezvoltării și a susținerii școlilor de către stat în vederea emancipării tinerilor, susține principiul pasivității în viața politică. A publicat o serie de foiletoane abordând activitatea și opera pictorului Octavian Smigelschi. Îl sărbătorește pe Iosif Vulcan, și face un viu elogiu tipografului Andrei Balteș. A publicat volumul Poezii uitate de la Andrei Mureșianu și Marșul lui Dragoș. Remarcăm, folosirea începând cu anul 1904 a unui nou pseudonim, și anume: Ioța lui Toboc. Publică articole istorice grupate sub titulatura: Din răsmeiță. Ia parte în mod direct în această perioadă la mișcarea culturală și artistică a românilor din Transilvania, făcându-se remarcat atât în cadrul Asociațiunii, cât și în Societatea pentru constituirea unui fond de teatru român. 21). – 1905 – A înființat în decursul acestui an, împreună cu doi colaboratori, ziarul Banatul, care apărea cu subtitlul sugestiv în epocă, foaie pentru poporul român. În paginile acestui ziar a popularizat p serie întreagă de cunoștințe necesare românilor în ceea ce privește viața economică, circuitul banilor, problema creditelor, profitul și economisirea. Totodată, Banatul este o tribună interesantă a operelor literare de valoare. Poezii ale clasicilor literaturii române, precum: Ștefan Octavian Iosif, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Andrei Mureșianu, Alexandru Donici, ș.a. mediatizează știri din Regatul României, capitole întregi de referință din istoria românilor, prinse de gazetar în galeria: Povestea neamului. În toate articolele sale, se poate observa linia menținerii și afirmării ideii unității poporului român, ca fapt legic, logic, firesc, dincolo de oricefel de adversități și opreliști de natură politică, pe care le considera doar episoade trecătoare. Putem surprinde acum în paginile articolelor sale o linie politică, un crez care-l definește, o serie de principii morale, pe care autorul considera ca fiind necesare în lumea politică. A militat pentru morală în politică, pentru reprezentare proporțională a poporului român în dietă, pentru constituționalism, libertatea tiparului, drept de afirmare națională. Subliniază conflictul care a apărut și care se adâncea zi de zi între coroana 91

imperiului și gernul maghiar. A exploatat cu abilitate poziția greșită a guvernelor Ungariei. Tot acum trebuie să remarcăm faptul că subiectele foiletoanelor sale, abordează și prezintă, oameni, evenimente, pagini de folclor și recenzii. În schița memorialistică, initulată: Sunt zece ani evocă procesul de presă de la Dreptatea din Timișoara. 22). – 1906 – La începutul lunii aprilie este silit să sisteze apariția ziarului Banatul, deoarece autoritățile maghiare locale au interzis difuzarea și distribuirea acestei publicații la cititori. Se remarcă ca susținător al noii linii politice a Partidului Național Român din Austro-Ungaria, susținând,atât activismul politic, cât și pe noii candidați români. În condițiile în care autoritățile de la Budapesta au contestat mandatul deputatului George Popovici, ales în Lugoj, pe motiv, că alegătorii ar fi făcut exces de sentimente daco-românești, Braniște, s-a prezentat în instanță ca apărător al mandatului, fiind condamnat la 2600 coroane cheltuieli de judecată. Acum, a fost ales în congregația comitatensă, (consiliu județean, am spune astăzi, n.a.) în care s-a străduit să reprezinte cât mai bine, drepturile și interesele românilor bănățeni. S-a afirmat ca bun organizator, în condițiile în care a susținut participarea a 1200 de cântăreți, la festivalul corurilor, care a avut loc în acel an în București. Un an mai târziu, în 1907, a publicat o monografie pe care a dedicat-o acestor cântăreți: Cântăreții noștri la București, Lugoj, 1907. A susținut în 1906, la Lipova, în cadrul Adunării generale pentru crearea unui fond de teatru român conferința: Modernul în artă. Foiletoanele publicate în decursul anului 1906, sunt semnate cu pseudonimele sale: B-a-Z, Poganeloo, Ioța (nota autorilor) 23). – 1907 – Susținut politic de ramura bănățeană a Partidului Național Român a candidat la Bocșa pentru Dietă, dar a fost înfrânt în alegeri. Drapelul acestui an este o tribună activă în care își justifică și medatizează programul politic. Combate virulent pe bază de argumente legea Apponyi și scrie despre răscoala țărănească din România anului 1907. Rostește un discurs în memoria lui Iosif Vulcan, la adunarea generală a Societății pentru fond de teatru, ținută la Cohalm. 24). – 1908 – În cursul acestui an Valeriu Braniște a fost prezent la toate marile manifestări sociale, culturale și politice ale românilor din Transilvania. Acesta este anul în care se face remarcat în cadrul Congregației comitatense, în cadrul Reuniunii române din Lugoj. Acum, împreună cu românii bănățeni, a comemorat un sfert de veac de la trecerea întru veșnicie a marelui compozitor Ciprian Porumbescu. A susținut în cadrul Adunării generale a Societății pentru fond de teatru, desfășurată la Oravița, conferința: Muzică și dansuri la români în vecurile al XVI-lea și al XVII-lea. Acum a publicat în numărul jubiliar al Gazetei Transilvaniei, un articol denumit: O reminescență – dedicație colegilor gazetari din țările Coroanei sfântului Ștfean, în care a evocat figura marelui român, George Barițiu. Dincolo de articolele sale politice, a comemorat în Drapelul, figura marelui episcop Nicolae Popea și comentează adunarea Astrei în articolul Solia de la Șimleu sub un nou pseudonim: Raportor. Recenzează piesa lui Nicolae Pandelea, denumită: Ultimul vlăstar, cu care s-a deschis în acel an stagiunea Teatrului Național din București. Tot în decursul acestui a a avut timpul necesar să 92

finalizeze un nou studiu de folclor intitulat: Paparuga și monografia despre compozitorul, Ciprian Porumbescu, apărute La Lugoj. 25). – 1909 – tot mai clar,articolele sale din Drapelul, relevă, pe deoparte, atitudinea sa, iar pe de alta, crezul său politic național. Pe lângă seria de editoriale și articole politice, acum realizează și o serie de articole în care omagiează personalități ale timpului: Augustin Bunea, Gherasim Domide, Ioan Rusu Șirianul, Aurel Mureșianu, Coriolan Bredicianu și Alexandru Mocioni (Mocsonyi). Până la jumătatea secolului al XX-lea, Valeriu Braniște, s-a dovedit a fi cel mai bine documentat biograf al acestor mari oameni politici români din Transilvania, celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Acum publică în Drapelul, monografia Alexandru Mocioni și în Anuarul Societății pentru fond de teatru, conferința: Muzică și dansuri la români în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. 26). – 1910 – Acum, articolele sale din Drapelul reliefează o mare maturitate politică, prudență și atenție, realism și perseverență, toate acestea depuse de Valeriu Braniște în lupta deschisă pentru existența poporului român. Comentator atent și pertinent al relațiilor care se angajau între partidele maghiare ale acelei epoci. Evidențiază în paginile Drapelului criza de constituționalism, schimbarea sistemului politic. Totodată, se remarcă ca partizan al introducerii sufragiului universal și al eliminării, sistemului cenzitar. Se preocupă de problema naționalităților, deloc puține, în cadrul monarhiei bicefale, și face analogii între ceea ce se petrecea în Bosnia, Herțegovina, Croația, Slovacia și viitorul poporului român din Trasnilvania. Este din nou susținut politic de Partidul Național Român, în bătălia electorală pentru obținerea unui loc în Dietă. A candidat politic în cercul de la Bocșa și a pierdut iarăși mandatul. Acum se face remarcat, ca viu promotoriu al ideii constituirii unui fond al ziariștilor români din Ungaria, în condițiile intensificării priogoanei exercitate de autorități împotriva spuselor românilor în paginile ziarelor, publicațiilor, cărților. A devenit în 1910, președintele acestei Societăți. A organizat comemorarea unui an trecut de la trecerea în veșnicie a lui Coriolan Brediceanu, rostind discursul de omagiu al marelui dispărut, pe care îl va publica într-o broșură. Publică în Lugoj, lucrarea Pagini răzlețe și la Brașov, monografia, Alexandru Mocioni, compozitor și muzician la Tipografia Mureșianu. 27). – 1911 – În decursul acestui an, în calitatea sa de ziarist, om de cultură, politician local, Valeriu Braniște, și-a spus în mod răspicat cuvântul, în toate marile probleme publice ale acelei perioade. Vizionar, tenace, realist, a combătut pe bază de argumente pe toți aceia care considerau zadarnică lupta pentru obținerea drepturilor naționale. Acum adoptă o atitudine combativă față de anumite curente politice, menționându-și punctul de vedere în articolele: Zbuciumările politice ale domnului Ioan Slavici, Treuga Dei – răspuns atent dat lui Octavian Goga, Mărturisirea domnului Goga, corectă și atentă, Ecce mangra, evidențiind atitudinea duplicitară a înaltului prelat, Adunarea de la Lugoj, Săracu popa ! În cadrul foiletoanelor sale întâlnim următoarele scrieri: Mihai Popovici – discurs, Murgu de la Caransebeș, idei politice și Națiune fără naționalitate – versuri din 1848. În cadrul 93

Adunării generale de la Blaj a Societății pentru fond de teatru, a prezentat lucrarea: Actul de botez al primei societăți române din Ungaria (Drapelul, anul XI, nr. 100). 28). – 1912 – În paginile Drapelului a continuat seria editorilalelor în care a demonstrat absurditatea politicii adoptate de autoritățile maghiare, abuzul de putere al acestora, lipsa de transparență și constituționalism al măsurilor pe care autoritățle le adoptau fără să țină cont de realitățile epocii. A subliniat începând din acest an, în mod constant, necesitatea libertății naționale a popoparelor din Austro-Ungaria. Își exprimă încrederea în masele de oameni, care prin acțiunea lor comună pot presa, pot determina guvernele să adopte măsuri noi, în favoarea tuturor naționalităților în Europa, dar și în alte părți ale lumii. În congregația comitatensă susține vii discursuri, pronunțându-se în favoarea modernizării metodelor folosite în învățământ. La moartea marelui pictor Octavian închină acestuia un articol comemorativ. Reportajul despre zborul lui Aurel Vlaicu la Lugoj este scris sub pseudonimul Ioța lui Toboc. 29). – 1913 – În paginile periodicului lugojan Drapelul, sunt dezbătute acum problemele de interes imediat, aceste articole erau o prefațare a viitoarei prime mari conflagrații mondiale. Totuși, din fire optimist, mesajul care răzbate la cititor din paginile scrierilor sale, ne evidențiază crezul lui Valeriu Braniște. Credea în legitatea istoric-cauzală a evenimentelor și în consecințele favorabile pentru românii transilvăneni și pentru România la sfârșitul războiului. Și așa a și fost. În numele națiunii române, a făcut parte, ca membru de marcă al P.N.R., din comisia de zece membrii și din comitetul de trei, care au purtat tratative cu contele Tisza, în vederea reglementărilor drepturilor politice, sociale, economice ale românilor din Transilvania. În calitate de secretar al comisiei mixte româno-maghiare, a redactat toate procesele verbale privind discuțiile purtate. Fin observator, a surprins în paginile ziarului pe care l-a condus în Lugog, aceste tratative, făcând observații pertinente, corecte, și echilibrate asupra lor. La întrunirea de comemorare a marelui pioner român într-ale aviației, Aurel Vlaicu, a ținut discursul de omagiere a curajului acestuia și evidențiat primele eforturi de realizare a unui aparat de zbor. Tot acum în numerele 113, 114, 115, 116, ale Drapelului pe anul XIII, a publicat amplu studiu istoric: Românii la Lipsca. 30). – 1914 – Fire corectă, hotărâtă, Valeriu Braniște a sesizat, abilitatea maghiară în derularea tratativelor cu partea română. A condamnat politicianismul meschin al membrilor din comisia maghiară, sublinind ideea, potrivit căreia, această comisie, nu era mandatată să hotărască ceva, ci doar să poarte discuții, să tergiverseze rezolvarea problemelor considerate în litigiu, să amâne orice decizie clară. În acest sens, a observat, că tratativele nu conduc la niciun rezultat. În aceste condiții, a avut rolul hotărâtor, în întreruperea acestor discuții, pe care le-a considerat pierdere de timp prețios. Atitudinea sa la indispus pe contele Tisza, având ca repercutări, o serie de procese de presă, amenzi și chiar perioade de condamnare la detenție, pentru dreptul și curajul de-a spune răscpicat care erau cerințele românilor transilvăneni. Presa din capitala Ungariei, a urmărit cu atenție sporită, aceste 94

tratative, mersul lor, obiectivele, și concluzile, respectiv, punctele comune la care se spera, ca părțile să ajungă. Deasemenea a fost urmărit îndeaproape Valeriu Braniște, atât în presa de limbă maghiară a epocii, cât și de serviciile polițienești și de urmărire ale autorităților de la Budapesta. La izbucnirea Primului Război Mondial, în august 1914, în editorialele sale, Valeriu Braniște, a urmărit și a încercat să explice opiniei publice, situația României și obiectivele statului român, în eventualitatea semnării unei alianțe politice și militare, cu statele Antantei (în aceast caz s-a dovedit un vizionar, intuind foarte bine intențiile diplomației din București, pe deoparte, cât și interesele cercurilor strânse în jurul liberalilor, pe de altă parte n. a.). la moartea suveranului României, Carol I, în septembrie 1914, a publicat testamentul politic al acestuia, în vederea calmării opiniei publice din Transilvania, privind adoptarea de către România a stării de neutralitate, în urma Consiliului de Coroană din Sinaia. 31). – 1915) – În decursul acestui an, situația materială, culturală, politică, educațională a românilor din Transilvania, Banat, Bucovina, a devenit tot mai critică, cu fiecare lună ce trecea și primul conflict mondial se prelungea. Românii înrolați în armatele cezaro-crăiești luptau pe toate fronturile Europei, pentru o cauză străină lor. Editorialele sale sunt cenzurate. Acum nu mai poate dezbate probleme de interes imediat și de mare actualitate. Ostașii români, cititori ai Drapelului, fie pe frontul din Galiția, fie pe frontul din nordul Italiei, trimit redacției Drapelului în Lugoj, o serie de scrisori conținând poezii, în care își deplângeau soarta și condamnau autoritățile care îi oblicau să lupte în armate străine lor, și mai ales pentru o cauză pe care, în mod normal, nu o considerau a lor. Sub un nou pesudonim: Spectator, Valeriu Braniște a publicat în Drapelul grupaje de foiletoane adunate sub titlul sugestiv: Poezia în război. În analizele pe care le-a făcut acestor poezii, răzbate mesajul de speranță. În editorialele sale, a comentat, situația Italiei și trecerea sa de partea Antantei, respectiv a surprins în paginile Drapelului, înfrângerea rusească din Galiția. Din toate articolele scrise începând cu anul 1915, putem desprinde două mari idei, și anume:dreptup popoarelor la libertatea socială și principiul autodeteminării naționale a popoarelor din Europa. Acuma aparatul cenzurii, scoate pasaje întregi, chiar coloane din ziar. Este perioada în care Drapelul începe să aibe tot mai multe spații albe, scoase de cenzura oficială maghiară. Reconstituirea acestor articole s-a putut face, ulterior, pornind de la spalurile de probă. 32). – 1916 – Odată cu intrarea României în război în alianță cu statele Antantei, a fost considerat agent al României și plasat sub o atentă supraveghere pe față, exercitată de aparatul polițienesc. Coloanele Drapelului marchează acum aproape în întregime albul exercitat de cenzura oficială asupra acestei tribune de presă a românilor. 33). – 1917 – Este convocat de prefectul comitatului Caraș, în numele primului ministru al Ungariei, contele Tisza să iscălească o declarație de fidelitate față de monarhia bicefală și față de Ungaria, ca semn de abdicare de la idealurile sale naționale românești. A refuzat să-și întineze demnitatea și memoria, ceea ce i-a pecetluit din nou soarta, fiind arestat, judecat și condamnat la executarea a doi 95

ani detenție la Seghedin în Ungaria. Înaintea hotărârii instanței publice a mai publicat în Drapelul necroloagele lui iacob Mureșianu, Titu Maiorescu, Aurel C. Popovici. Acest din urmă necrolog este mutilat de cenzură, apărând numai fragmentar. Aduce în discuție problematica Alsaciei și Lorenei, pentru a actualiza problema Transilvaniei. 34). – 1918 – La începutul acestui an, Valeriu Braniște, a fost arestat, sub învinuirea absordă, ridicolă, de spionaj desfășurat în favoarea României. Procesul său a fost instrumentat de un Tribunal militar din Seghedin. Reușește de dincolo de gratii să transmită, cu ajutorul unui soldat român aflat în escortă să trimită trei articole în vederea publicării în Drapelul. Evenimentele petrecute în octombrie 1918 soldate prin capitularea Austro-Ungariei în fața Antantei, urmate de disoluția imediată a statului bicefal, îi deschid porțile închisorii. În răstimpul petrecut în detenție în decursul lunilor ianuarie – octombrie 1918 a reușit să realizeze trei manuscrise, gupate de autor sub titlul: Din zbuciumul vieții, memorii; Note și traduceri, un manuscris actualmente păstrat fragmentar, în care descrie perioada judecății și cea a întemnițării sale și Qui pro quo, amintiri hazlii, în care prezintă lumea existentă în spațiul carceral, pe care a cunoscut-o în perioada ianuarie – octombrie 1918 în mod direct. A solicitat în decursul lunilor octombrie – noiembrie 1918, în mod deschis, lichidarea puterii de stat maghiare pe teritoriul Transilvaniei și Banatului și introducerea suveranității și a administarței românești (Jakabffy Elemer, Câteva pagini din jurnalul meu politic, în Temesvári Hirlap, 1933, nr. 24 decembrie). Atitudinea sa deschisă în favoarea României a fost surprinsă în gazetele Țara Bârsei din Brașov, anul VII, nr. 2; Parlamentul, anul I, nr. 2; Patria din Cluj, anul X, nr. 4; Aradi Hirlap, anul VII, nr. 212; Temesvári Hirlap nr. 225 / 1918; Foaia Poporului, anul VII, nr. 212. La 1 decembrie 1918, Marele Sfat Național a hotărât numirea sa membru fără portofoliu în Consiliul Dirigent al Transilvaniei de la Sibiu. Se reîntorcea în orașul în care învățase, se formase, debutase ca gazetar. Dar de data aceasta în calitate de membru în forul executiv al Transilvaniei, iar câteva luni mai târziu de Șef al Resortului Instrucțiune publică și Culte (ministru al educație, n. a.) în care calitate a activat pentru reașezarea școlilor pe baze moderne, atât pedagogic, câ și din punct de vedere ierarhicinstituțional. A urmărit și a realizat deschiderea unei maru universități în Cluj, constituirea de teatre naționale în marile orașe ale Transilvaniei, filarmonici județene. 35). – 1919 – S-a preocupat de introducerea regimului românesc în Banat, activând și în sensul modernizării școlilor din Transilvania și a instituțiilor de cultură (teatre, filarmonice, casine culturale, muzee, instituții de folclor). A publicat o ediție în limba franceză a ziarului Drapelul, în vederea informării și a orientării trupelor franceze aflate în Banat. În decursul lunii martie 1919, a predat redacția Drapelului unui comitet redacțional, el, mutându-se în Sibiu. În această perioadă a fost primit membru de onoare în Academia Română. În condițiile apariției unui curent politic extremist în Banat, care i-a opus în alegeri un contracandidat, Valeriu Braniște este înfrânt în alegeri. 96

36). – 1920 – În data de 31 ianuarie 1920 a inaugurat cu multă pompă și fast Universitatea din Cluj, numită inițial a Daciei Superioare. Pentru constituirea acestui înalt for cultural și științific, Valeriu Braniște a depus mari și atente stăruințe, reușind să aducă în orașul de pe Someș, personalități ilustre, precum: Sextil Pușcariu, primul rector și Emil Racoviță și alții și alții. În februarie 1920 a fost trimis în misiune diplomatică în Londra de către delegația română a Conferinței de la Paris. Este înfrânt în 1920 din nou în alegerile din Banat. Din punct de vedere politic, Valeriu Braniște s-a plasat mereu deasupra unor interese partizane, meschine, de moment. El a pus întotdeauna interesul național românesc, deasupra unor interese partinice temporare. (Autorii consideră că marele om politic, marele gazetar și omul de cultură, Valeriu Braniște, nu a mai fost capabil după 1919 să se încadreze în ritmul politic novator al României Mari, fiind oarecum marginalizat de generația tânără a Partidului Național Român; conservatorii nu l-au atras niciodată, iar liberalii au fost mai mereu duplicitari cu marele transilvănean; din aceste considerente după 1920, deși meritele sale erau enorme, el s-a depărtat de noua clasă politică românească, activând mai multe pe tărâm cultural și publicistic) După încetarea activității sale ca Șef al resortului de Instrucțiune Publică și Culte, el nu a mai ocupat nicio demnitate publică în România Mare. 37). – 1921 – Candidează în alegeri pentru Cameră la Oravița, ajunge la balotaj cu contracandidatul său și își pierde mandatul din cauza unor erori de calcul – de care nu erau străine autoritățile române locale. A publicat în cotidianul Lupta, pe anul II, nr. 18, la p. 1 o Contestație a felului în care s-au desfășurat alegerile și numărătoarea voturilor. 38). – 1922 – Începând din acest an, Valeriu Braniște și-a fixat programul său politic publicat într-o broșură apărută în Lugoj și intitulată: Scrisoare către alegători. A candidat din nou la Oravița, fiind iarăși înfrânt în alegerile pentru Cameră. Presa vremii urmărește cu un interes crescut ieșirea sa din viața publică (Adevărul nr. 11652 / 1922; Voința Banatului, anul II, nr. 51). 39). – 1923 – Este anul în care dezamăgit de noua clasă politică românească apărută după Marea Unire, Valeriu Braniște a refuzat să mai candideze în alegerile din Banat. Acum are ca proiect realizarea unei monografii privind o istorie a conflictelor politice a românilor din fosta monarhie austro-ungară. Realizează un jurnal de note zilnice pe anul 1923. Material de interes documentaristoric, dezvăluie cu acuratețe problemele zilnice ale României din anul 1923. Deși curtat politic de național-liberali, a refuzat cu politețea care l-a caracterizat, să colaboreze cu aceștia, nedezicându-se de vechea linie a Partidului Național Român din Trasnilvania. Se dedică în acești ultimi ani din viață studiului. Acum a publicat monografia lui Andrei Baron de Șaguna; studiul: Cu prilejul congresului Astrei la Timișoara în Universul anul XLI, nr. 225, un alt studiu: Pe pragul Congresului Astrei la Timișoara, apărut în Voința Banatului, anul III, nr. 34. 97

40). – 1924 – Jurnalul început pe anul 1923 este întrerupt. Acum a publicat monografia marelul fruntaș politic național-român din Banat: Alexandru Mocioni la a 15 aniversare a morții în Voința Banatului anul IV, nr. 14, urmată de studiul: Un ungur-poet român în Convorbiri literarea anul LVI, nr. Ianuarie-februarie, p. 25-35. Începând cu acest an este bolnav, începe să treacă la o clasare metodică a amlului său material scris vreme de mai bine de trei decenii, în domenii diferite de interes. 41). – 1925 – Activează numai în domeniul strict cultural. Își sistematizează scrierile, susține o serie de conferințe, printre care s-au remarcat: Destrămarea monarhiei Habsburgilor, la Turnu Severin, în data de 21 februarie 1925; Începuturile gazetăriei românești din Banat, în Timișoara, datată de 6 decembrie 1925. A publicat studiul istoric intitulat: Așa a fost să fie – amănunt din viața lui Gheorghe Lazăr, în Convorbiri literare, anul LVII, pe numărul din decembrie, p. 803-812; Pepi – Jucu-promemoria în Răsunetul, anul IV, nr. 7. 42). – 1926 – Retras definitiv din viața politică își clasează întreg materialul pe domenii de interes, urmărind să elaboreze o lucrare istorică amplă pe care însă nu o mai poate scrie datorită frecventelor atacuri de anghină pectorală. În decursul acestui an a publicat studiul istoric intitulat: Izvorul de zestre al mamei lui Eminescu, în paginile Convorbirilor literare, nul LVIII, nr. ianuarie – februarie, p. 44-48 și articolul cu titlu: Certificatele lui Eminescu, în aceiași revistă pe numărul din aprilie, la paginile 244-248. Scrisori de la Mihai Eminescu, au apărut tot în Convorbirile literare pe numărul din septembrie 1926 la paginile 669-677. Discursul despre Corneliu Jurca îl publică în Răsunetul, pe anul V, nr. 38. 43). – 1927 – Valeriu Braniște trăiește în Lugoj. Este grav bolnav, în decursul acestui an nu a mai publicat nimic. Unul dintre colaboratorii săi mai vechi și camarad în detenție, Ion Clopoțel, a descris în presă ultimele vizite pe care le-a făcut la marele gazetar și publicist. 44). – 1928 – În dimineața zilei de 1 ianuarie 1928, Valeriu Braniște, s-a stins din viață în casa sa din Lugoj fiind înmormântat în cripta din capela cimitirului din Lugoj, alături de alți mari bărbați ai neamului românesc, precum: Eftimie Murgu și Coriolan Brediceanu.

BIBLIOGRAFIA SUMARĂ A OPEREI LUI VALERIU BRANIȘTE Opera sa este realizată pe componenta publicistică. Scrisul a fost scena sa mare în care s-au adunat toate gândurile, toate ideiile sale. În această direcție este de sublinait faptul că tot ceea ce a scris se regăsește în ziarele editate și redactate de el, astfel: -

Tribuna din Sibiu, în numerele care au apărut în decursul anului 1893;

Dreptatea din Timișoara, în numerele în care semnează prin pseudonime în perioada 1894 – 1895;

Foaia de Duminică din Timișoara în apariții episoadre între anii 1894 – 1895;

Patria din Cernăuți și Mihăileni în perioada 1897 – 1900;

Drapelul din Lugoj în toate numerele care au apărut în perioada 1901 – 1919;

Banatul din Lugoj între 1905 – 1906;

și în alte periodice ziare, reviste, broșuri care apăreau în Ardeal și în Vechiul Regat al României. A publicat articole și studii temeinic fundamentate în: -

Gazeta Transilvaniei atât în Brașov, iar mai apoi la Sibiu, în revista Transilvania;

Răsunetul și

Voința Banatului;

Anuarul societății pentru crearea unui fond de teatru român;

Convorbiri literare și incidental în ziare din București. Întreaga sa activitate publicistică se întinde pe trei decenii. Ea cuprinde:  serie de editoriale bine realizate,  foiletoane pe tematici istorice universale și românești,  schițe viu conturate, 99

 amintiri și necroloage despre contemporanii săi trecuți în veșnicie,  reportaje,  schițe monografice,  memorialistică,  romane începute. Bibliografia întregii sale opere este un efort susținut care va fi cuprins de autori într-un capitol aparte în următoarea carte dedicată acestui mare om al istoriei noastre moderne. Însă, aici trebuie evidențiat faptul că bibliografia pune în relief preocupările ample și atât de diverse ale spiritului erudit care a fost Valeriu Braniște. Sfera bibliografică a întregii sale opere scrise este până la zi încă incompletă fiind de urmărit în accepțiunea noastră pe două mari paliere tematice și anume: 1). Culegerea titlurilor articolelor semnate de Valeriu Braniște în diferitele publicații; 2). Identificarea articolelor și a editorialelor sale nesemnate, deloc puține. Subliniem aici o caracteristică proprie a stilului său surprinsă de noi în studierea paginilor periodicului Drapelul care a apărut în Lugoj în perioada 1901 – 1919, și anume: scrierea abruptă, tenace, fără introducere, fără pregătire, direct în tematică. Lista pseudonimelor sale surprins de noi în bibliografia la care am avut acces se prezintă în felul următor: Nr. Crt.

Psudonimul

Periodicul în care a apărut cu acest pseudonim

Ler

Tribuna, Dreptatea, Drapelul.

Dr. V. B.

Patria şi Drapelul.

Bill-a-Zam

Tribuna.

Drapelul.

v-l-r l-r *

Poganello

Drapelul.

Ioţa lui Toboc

- // -

B-A-Z

-//-

Spectator

- // -

10.

Raportor

1. // -

Patria.

100

Tabel schematic nr. 1 privind pseudonimele utilizate de Valeriu Branişte în paginile publicațiilor sale Cercetarea bibliografică a operei lui Valeriu Braniște este enormă nefiind în totalitate studiată până astăzi. În viitor ne-am propus să studiem pe îndelete și în întregime opera sa. Activitate care se va cristaliza în realizarea unei monografii mai ample și mult mai temeinic documentate, pornind de la enorma sa biografie, care de curând a intrat în posesia noastră. Demersul nostru a urmărit punctual și sintetic, în documetația vremii la care am avut acces, sfera tuturor activităților publicistice ale sale, surprinse schematic în tabelul de mai jos: Nr. Crt.

Specificul publicistic

Articole din ziare

Articole privind teatrul

Numărul operelor / total

Publicația în care a apărut articolul

120

Dreptatea, Patria, Drapelul, Voința Banatului și Universul Drapelul, Anuarul IV al Societății pentru crearea unui fond de teatru român Tribuna, Drapelul, Drapelul Gazeta Transilvaniei, Drapelul, Atelierele Cartea Românească Drapelul Dreptatea, Patria, Drapelul Drapelul, Transilvania, Voința Banatului, Convorbiri literare Tribuna, Dreptatea, Transilvania, Drapelul Dreptatea, Drapelul, Transilvania Cartea Românească, Tipografia națională, Tipografia Traunffelner, Tipografia Andrei Mureșianu, Tipografia Guttenberg, Tipografia Iosef Szidon Din zbuciumul vieții memorii scrise de mână 30 caiete; Note și traduceri – întemnițarea din 1918 – manuscris Qui pro quo schițe și amintiri Jurnal 1 I – 31 XII 1923 Însemnări zilnice Monografia uzinelor Reșița – manuscris 1925 Patria, Drapelul

7 3. 4. 5.

Amintiri Comentarii istorice Conferințe susținute și publicate

7 6 48

6. 7. 8.

Documente istorice, izvoare istorice Editoriale Evocări

Folclor

10. 11.

Însemnări filologice În volume și broșuri;

35 1992 10

12.

Manuscrise nepublicate

13.

Necroloage

43 101

14. 14. 15. 16.

Pictură Recenzii Reportaje Schițe

17.

Studii literare

2 15 105 25

Drapelul Patria, Drapelul Dreptatea, Patria, Drapelul Dreptatea, Patria, Drapelul, Societatea de mâine Drapelul, Convorbiri literare

8 Tabel schematic nr. 2

privind opera lui Valeriu Braniște ordonată în funcție de specificul publicistic abordat Nr. crt. 1. 2. 3.

Bilanț general realizat astfel: 1897 - 1928  Pe genuri abordate în publicistică  Pe număr de publicații la care a scris  Pe numărul total al scrierilor publicate

Total general Total genuri abordate = 18 Total publicații și periodice = 11 Total scrieri publicate = 2461

Tabel schematic nr. 3 privind Bilanțul general al operei lui Valeriu Braniște Nr. Crt.

Specificul publicistic

Numărul operelor / total

Articole din ziare

7. 8.

Articole privind teatrul Amintiri Comentarii istorice Conferințe susținute și publicate Documente istorice, izvoare istorice Editoriale Evocări

Folclor

10.

Însemnări filologice În volume broșuri; Necroloage Pictură

3. 4. 5.

11. 12. 13.

114

și

5 7 6 47

1723 7

1 53 2 102

Publicați a în care a apărut articolul

14. 15. 16.

Recenzii Reportaje Schițe

8 86 17

17.

Studii literare

Drape lul din Lugoj

Tabel schematic nr. 4 privind activitatea publicistică a lui Valeriu Braniște ordonată în funcție de genul publicistic abordat în paginile ziarului Drapelul din Lugoj Nr. crt. 1. 2. 3.

Bilanț general realizat pentru perioada 1901 – 1919 astfel:  Pe genuri abordate în publicistică în Drapelul  Pe număr de publicații la care a scris  Pe numărul total al scrierilor publicate

Total general Total genuri abordate = 17 Total publicații = 1 Total scrieri publicate = 2126

Tabel schematic nr. 5 privind Bilanțul general al demersului publicistic în paginile Drapelului

Publicații Articole scrise în paginile altor

Total publicații Articole scrise în paginile

publicații (1897 – 1928)

Drapelului din Lugoj

335

(1901 – 1919) 2126

Tabel schematic nr. 6 Repartiția în procente a scrierilor lui Valeriu Braniște

103

104

VALERIU BRANIȘTE VALERIU BRANIȘTE – – MARE MARE OM OM POLITIC POLITIC

DR. DR. VALERIU BRANIȘTE VALERIU BRANIȘTE

VALERIU BRANIȘTE VALERIU BRANIȘTE – – OM DEDE CULTURĂ ȘI ȘI OM CULTURĂ CARTE CARTE

VALERIU BRANIȘTE VALERIU BRANIȘTE GAZETAR CELEBRU GAZETAR CELEBRU

Valeriu Braniște Schiță de personalitate – operă și realizări

105

NOTE DE BIBLIOGRAFIE ȘI REFERINȚE DESPRE VALERIU BRANIȘTE SCRISE ÎN DIFERITE PUBLICAȚII 1.

Adamescu, George, Contribuțiune la bibliografia românească, fascicula III, București, Editura

Casa Școalelor, 1928. 2.

Banciu, Axente, O mărturie prețioasă: un adversar maghiar despre dr. Valeriu Braniște, în

Țara Bârsei, anul VII, nr. 2, 1935. 3.

Băltescu, Mircea, Profesor doctor Valeriu Braniște în Anuarul Liceului nr 1 din Brașov, anul

LXXXII, 1968. 4.

Băltescu, Mircea, Valeriu Braniște ziaist, în Presa nouă, anul XIII, nr. 7 (147) iulie 1968, p.

37-38. 5.

Băltescu, Mircea, Valeriu Braniște. O figură impunătoare a culturii noastre, în Drum nou,

anul XXV, nr. 7168. 6.

Băltescu, Mircea, Un simpatizant al revoluției: Valeriu Braniște, în Astra, anul II, nr. 10 (17),

octombrie 1967, p. 2. 7.

Blaga, Lucian, Hronicul și cântecul vârstelor, București, Editura de stat, 1965, p. 248.

Bocu, Sever, dr., Valeriu Braniște cuvântare rostită la înmormântarea distinsului luptător, în

Patria, anul X, nr. 5 / 11 ianuarie 1928, p. 2. 9.

Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitatea națională, București, 1967, p. X.

10.

Bozdog, Ion, Statul polițist în Astra, Brașov, 1944, p. 109 – 112.

11.

Braniște, Victor, Figuri reprezentative. Dr. Valeriu Braniște în temnița Vacz-ului, în Patria,

anul X, nr. 11, 16 ianuarie 1928, p. 1. 12.

Breazul, George, Muzica românească de azi, Cartea sindicatelor artiștilor instrumentiști din

România (coord. Prof. Nițescu, I.), București, 1939, p. 224-225. 13.

Breazu, Ioan, Un gazetar erou, Valeriu Braniște, în Transilvania, 1943, p. 307-309.

14.

Breazu, Ion, Literatura Tribunei, București, 1936, p. 41.

15.

Buteanu, Aurel, Un ziarist ardelean de altădată, în Azi, nr. VIII, S. II, nr. 44, p. 2-3.

16.

Călinescu, George, Viața lui Mihai Eminescu, București, Editura pentru Literatură, 1964, p.

353. 17.

Clopoțel, Ion, Figuri reprezentative din Banat. Dr. Valeriu Braniște, în Dimineața, 22 aprilie

1927, p. 1. 18.

Clopoțel, Ion, O vizită la bătrânul luptător de peste munți, în Dimineața, nr. 7311 (22 iulie

1927), p. 2. 19.

Clopoțel, Ion, Revoluția din 1918 și Unirea Ardealului cu România, Cluj Napoca, Editura

Societatea de mâine, 1926, p. 13 și 145. 106

20.

Clopoțel, Ion, Ultimele două vizite la Dr. Valeriu Braniște, în Patria, anul X, nr. 2 / 1928.

21.

Clopoțel, Ion, Discuții și recenzii. Paginile postume ale lui Dr. Valeriu Braniște, în Societatea

de mâine, anul VI, nr. 3, 15 februarie 1929, p. 39. 22.

Clopoțel, Ion, Valeriu Braniște – omul, în Argeș, III, nr. 7 și VII / 1968.

23.

Colan, Ion, Mari ziariști ardeleni membri ai casinei române, în Casina Română (1835-1935),

Editura Astra, Brașov, 1935, p. 88-89. 24.

Constantinescu, Miron și Porțeanu, Alexandru, Valeriu Braniște memorialistul în Astra, III, nr.

4 / 23 aprilie 1968, p. 2-10. 25.

Cosma, Aurel, dr., Bănățeni de altă dată, vol. I, Timișoara, 1935, p. 65-69.

26.

Cosma, Aurel, dr., Istoria presei române din Banat, Timișoara, 1932, p. 86-96.

27.

Cosma, Aurel, dr., Dr. Valeriu Braniște, în Tribuna serie nouă, anul XII, nr. 38 / 1968.

28.

Crișan, Ion, Teatrul amator românesc din Lugoj, Timișoara, Editura Facla, 1967, p. 10-235.

29.

Daciano, (pseudonim), În pragul temniței, în Dreptatea, anul II, nr. 74 (1895), p. 11.

30.

Diaconivici, Cornel, Enciclopedia Română, Sibiu, 1898, vol. I, partea I.

31.

Domșa, Petre, Momente din viața lui Valeriu Braniște, în Patria, anul X, nr. 2 / 1928, p. 2-4.

32.

Gordianul (pseudonim), Opera postumă a lui Valeriu Braniște, în Patria, anul XI, nr. 58 /

1929, p. 2-3. 33.

Greif, Ionel, Ein Leben im Dienste des Fortschritts în Volkszeitung, an II, nr. 109 / 1967.

34.

Jakabffy, Elemér, Câteva pagini din jurnalul meu politic, în Temesvári Hirlap, 24 decembrie /

1959. 35.

Iancu, Traian, Figuri bănățene, în Societatea de mâine, an XX, nr. 5 mai, 1943, p. 96.

36.

Ion, Grigore, Valeriu Braniște, în Banatul, anul II, nr. 12 / 1927.

37.

Iorga, Nicolae, Pagini alese. Valeriu Braniște, București, Editura pentru literatură, 1965, vol.

II, p. 73. 38.

Iteanu, Alexandru, Denunțul a venit de la frații săi, în Parlamentul, an I, nr. 12, p. 1-2.

39.

Lapedatu, Ion. I., Din anii memorandumului, extras din volumul, Omagiu profesorului Ioan

Lupaș, București, 1941, p. 5-6. 40.

Lugoșianu, Ioan, dr., Valeriu Braniște, în Dreptatea, II, nr. 67 / 5 ianuarie 1928.

41.

Mărilă, Ion, În cimitirul Lugojului: La mormântul D-lui Valeriu Braniște, în Semenicul, an I,

nr. 2 / 1 februarie 1928, p. 1-2. 42.

Manolescu, Gabriel, Din istoria desvoltării teatrului în regiunea Banat, în Teatrul, anul XI, nr.

12 decembrie, p. 89-90. 43.

Manolescu, Gabriel, Două decenii de teatru românesc în Timișoara, Timișoara, Editura Facla,

1966, p. 1-18. 44.

Manu, Dumitru, prof., Paștile în anul 1918, în Patria, anul X, nr. 4 / 5 ianuarie 1928. 107

45.

Massof, Ioan, Teatrul românesc, București, Editura pentru Literatură, 1966, p. 93.

46.

Moldoveanu, Valer, dr., Prinos de la un fost elev, în Patria, anul X, nr. VI / 10 ianuarie 1928.

47.

Nasta, P., Liviu, Valeriu Braniște, în Adevărul, anul XLI, nr. 13512 / 5 ianuarie 128, p. 1-2.

48.

Netea, Vasile, George Barițiu, București, Editura de stat, 1966, p. 9.

49.

Nișca, Pompiliu, Dr. Valeriu Braniște, în Dacoromânia, an V 1927-1928, p. 885-886.

50.

Novacovici, Eugen, Dr. Valeriu Braniște, în Opinia noastră, anul I, nr. 2 / 2 9 ianuarie 1928,

p. 1-3. 51.

Oancea, E, Petru, La moartea lui dr. Valeriu Braniște, în Gura Lumii, an II, nr. 3 / 19 ianuarie

1928, p. 1. 52.

Peteanu, E., Aurel, Din galeria marilor dispăruți ai Banatului, Lugoj, Editura Corvin, 1938, p.

36-40. 53.

Peteanu, E., Aurel, Figuri bănățene – Valeriu Braniște, în Semenicul, anul I, nr. 2 / 1 februarie

1928, p. 1-3. 54.

Peteanu, E., Aurel, Dr. Valeriu Braniște la 7 ani de la moarte, în Acțiunea, anul II, nr. 1 / 1

ianuarie 1935, p. 1-3. 55.

Petra Petrescu, Horia, Valeriu Braniște. La moartea lui, în Transilvania, 1928, p. 9-11.

56.

Peteanu, Aurel, Valeriu Braniște, în Viața Nouă, anul IV, nr. 2, 8 ianuarie 1928, p. 1.

57.

Peteanu, Aurel, Sesiune științifică comemorativă, în Studii și Articole de Istorie, t. 21, nr. 2,

1968, p. 366-368. 58.

Porțeanu, Alexandru, La commémoration de Valeriu Braniște, în Revue Roumanine d’histoire,

t. VIII, nr. 3, 1968, p. 489-490. 59.

Poruțiu, Petre, Valer Braniște, în Patria, anul X, nr, 2, 1928, p. 1.

60.

Raportor (pseudonim), Valeriu Braniște, în Drum Nou, anul V, nr. 2, 8 ianuarie 1928, p. 2.

61.

Rudnean, Constantin, Valeriu Braniște, în Răsunetul, anul VII, nr. 2, 8 ianuarie 1928, p. 1.

62.

Șeicaru, Pamfil, Un necrolog întârziat, în Curentul, an I, nr. 1, 11 ianuarie 1928, p. 1.

63.

Stan, Elena, Eminescu și idealurile Unirii, în Tribuna, XII, nr. 34, 22 august 1968.

64.

Stanciu, Ioan, dr., Istoricul Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu, Sibiu, 1943, p. 167.

65.

Suciu, D., Ioan, Aspecte ale colaborării Partidului Național Român din Transilvania cu

mișcarea socialistă, în Studii, tomul 1, 21, 1968, p. 90-95. 66.

Suciu, D., Ioan, Revoluția de la 1848-1849 în Banat, București, Editura Științifică, 1968, p.

242-243. 67.

Țenchea, Ioan, dr., Valeriu Braniște, în Gazeta Transilvaniei, anul XCVIII, nr. 2, 1928, p. 1.

68.

Thévenin, Leon, La robe sans couture, Paris, Editeure de Vraie France, 1925, p. 252.

69.

Tilea, V. Victor, Nenea Braniște, în Patria, anul X, nr. 2, 1928, p. 1.

70.

Urlățianu, Radu, După Valer Braniște, Ion Vidu, în Cuvântul, februarie 1931, p. 2. 108

71.

Vaida-Voevod, Alexandru, dr., Cum e fapta și răsplata, în Dreptatea, anul II, nr. 69, 7

ianuarie 1928. 72.

Vatamaniuc, Dimitrie, acad., Ioan Slavici și lumea prin care a trecut, București, Editura

Academiei, 1968, p. 554-568. 73.

Velcean, Iosif, Crai noi la Lugoj, Valeriu Braniște, în Drapelul, IV, 41, 1901, p. 1.

74.

Vlaicu, Tiberiu, Valeriu Braniște, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7574, 1930, p. 2.

75.

***. Procesul Memorandului, Cluj Napoca, Editura Buletinului Justiței, 1933, vol. I, p. 274 și

vol. II, p. 40 – 41. Alte articole despre Valeriu Braniște pot fi aflate în paginile următoarelor publicații ordonate de noi alfabetic (nota autorilor) Nr.

Numele cotidianului în

Anul de apariție al

Anul apariției

Crt.

care a apărut articolul

cotidianului și

cotidianului

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24.

Adevărul (București) Adevărul (București) Apărarea Națională Apărarea națională Banater Bote (Timișoara) Contemporanul (București) Deșteptarea (București) Dimineața Drapelul Drapelul Drapelul Drapelul Drapelul Dimineața Drapelul Drapelul Drapelul Drapelul Dreptatea (Timișoara) Dreptatea Ellenzék Evenimentul Evenimentul Foaia Poporului

Nr. acestuia Nr. 3859 Nr. 13557 Nr. 99 Nr. 100 Nr. XXX, nr. 2 Nr. 51 / 1106 Nr. 10 / 1900 XXIII, nr. 7573 III, nr. 5 IV, nr. 78 X, nr. 52 X, nr. 53 X, nr. 54 XXIV, nr. 7574 XIX, nr. 19 XIX, nr. 57 XX, nr. 109 XX, nr. 111 III, nr. 129 Nr. 1076 XLIX, nr. 2 Nr. 1904 / 1899 Nr. 1905 / 1899 VII, Nr. 190

25. 26.

(Budapesta) Foaia Poporului Gazeta de Duminecă

27.

Simleul Silvaniei Gazeta Transilvaniei

Data

1900 1928 1900 1900 1928 1967 1900

26 aprilie 1900 5 februarie 1928 28 aprilie 1900 30 aprilie 1900 5 ianuarie 1928 22 decembrie 1967 06 mai 1900

1903 1904 1910 1910 1910 1928 1919 1919 1920 1920 1896 1899 1928 1899 1899 1918

14/27 ianuarie 1903 6/19 iulie 1904 11/24 mai 1910 26 mai 1910 28 mai 1910 5 ianuarie 1928 19 februarie 1919 21 iunie 1919 5 iunie 1920 8 iunie 1920 23 iunie 1896 4 septembrie 1899 2 ianuarie 1928 2 septembrie 1899 3 septembrie 1899 15 septembrie 1918

VII, Nr. 212 V, Nr. 36

1918 1908

10 octombrie 1918 31 august 1908

LIX, Nr. 130

1896

13 iunie 1896

109

28. 29. 30. 31.

(Brașov) Gazeta Transilvaniei Gazeta Transilvaniei Aradi Hirlap (Arad) Temesvári Hirlap

LIX, Nr. 193 LIX, Nr. 266 8 X 1918 Nr. 255 / 1918

1896 1896 1918 1918

1 septembrie 1896 29 noiembrie 1896 8 octombrie 1918 8 octombrie 1918

32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48.

(Timișoara) Temesvári Hirlap Temesvári Hirlap Krasso-Szörényilapok Luceafărul (Lugoj) Lupta Nădejdea Răsunetul Patria (Cluj) Patria Patria Patria Bucovïnaer Post Răsunetul Realitatea Renașterea Română România Jună Sindicatul Presei Române

XXVI, Nr. 3 XXVI, Nr. 4 LI, Nr. 2 I, nr. 1 VII, Nr. 1834 X, Nr. 698 XXVII, Nr. 7 Nr. 111 / 1919 X, Nr. 2 /1928 X, nr. 3 / 1928 X, nr. 4 / 1928 V / 1900 XXVII, nr. 1 II, Nr. 1 Nr. 123 / 1919 136 / 1900 Anuar pe anul 1931

1928 1928 1928 1926 1928 1928 1947 1919 1928 1928 1928 1900 1928 1928 1919 1900 1931

4 ianuarie 1928 5 ianuarie 1928 5 ianuarie 1928 7 februarie 1926 3 ianuarie 1928 5 ianuarie 1928 16 februarie 1947 3 iulie 1919 4 ianuarie 1928 4 ianuarie 1928 5 ianuarie 1928 1900 4 ianuarie 1928 8 ianuarie 1928 22 iunie 1919 27 aprilie 1900 1931

49.

din Ardeal și Banat (Anuar) Sindicatul Presei Române Dare de seamă 1932

1932

50. 52. 53.

seamă) Societatea de mâine V, Nr. 1 Südungarn Nr. 79 / 1918 Siebenbűrgisch Deutsches Nr. 13822

1928 1918 1919

15 ianuarie 1928 7 octombrie 1918 3 aprilie 1919

54.

Tageblatt (Sibiu) Siebenbűrgisch Deutsches Nr. 13878

1919

16 iunie 1919

55.

Tageblatt Siebenbűrgisch

Deutsches Nr. 13880

1919

18 iunie 1919

56.

Tageblatt Siebenbűrgisch

Deutsches Nr. 13952

1919

11 septembrie 1919

57.

Tageblatt Transilvania (Sibiu)

Portret

1928

Ianuarie 1928

58. 59. 60. 61. 62. 63. 64.

Tribuna (Sibiu) Tribuna Tribuna Tribuna Tribuna Tribuna Tribuna

Valeriu Braniște XIII, Nr. 130 XVI XVII, Nr. 89 XVII, Nr. 91 XVII, Nr. 92 XVII, Nr. 98 XVII, Nr. 99

1896 1899 1900 1900 1900 1900 1900

13 iunie 1896 3 octombrie 1899 4 mai 1900 7 mai 1900 22 mai 1900 30 mai 1900 31 mai 1900

din Ardeal și Banat (Dare de

110

65. 66. 67. 68. 69. 70. 71. 72. 73. 74. 75. 76. 77. 78.

Temesvári Uisag Aranyosvidék Délvidek Voința Banatului Voința Națională Voința Națională Voința Națională Deutsche Wacht Bucovinaer Zeitung Czernovitzer Zeitung Czernovitzer Zeitung Lugoscher Zeitung Temesvarer Zeitung Temesvarer Zeitung

Nr. 217 XVI, Nr. 47 Nr. 52 VIII, Nr. 6 Nr. 4376 XXII, Nr. 6089 XXV, Nr. 6967 Nr. 139 / 1919 1899 August 1899 Octombrie 1899 XXXVI, Nr. 2 77, Nr. 2 77, Nr. 3

1919 1908 1919 1928 1899 1905 1908 1919 1899 1899 1899 1928 1928 1928

29 septembrie 1919 24 noiembrie 1908 30 septembrie 1919 5 februarie 1928 15 septembrie 1899 1 decembrie 1905 17 septembrie 1908 30 septembrie 1919 Septembrie 1899 August 1899 Octombrie 1899 5 ianuarie 1928 4 ianuarie 1928 4 ianuarie 1928

CONCLUZIE Ca mai toţi oamenii de seamă ai generaţiei tribuniste aflaţi sub influenţa articolelor lui Ioan Slavici şi a Replicii tinerimii studioase din Transilvania, dr. Valeriu Branişte a creat, a publicat, a trăit şi simţit în spiritul Blajului şi al afirmării drepturilor naţiunii române. În spiritul viu așteptat al dobândirii recunoaşterii politice în drepturi şi libertăţi pentru românii transilvăneni și pentru cei bănățeni, care izvorau dint-un trecut milenar, dintr-o stirpe străveche europeană. În această direcţie, el se va afirma şi prin discursul său în plan publicistic, respectiv prin ideile sale şi atitudinea adoptată în plan politic, atât în paginile articolelor sale publictae la Tribuna din Sibiu, la Patria din Cernăuţi, Dreptatea din Timişoara şi cu precădere la Drapelul din Lugoj în perioada 1900 - 1919. Valeriu Braniște, omul a fost în cel puţin patru rânduri în detenţie, ca urmare a judecăţii şi condamnării sale pentru curajul celor înfăptuite, spuse şi simţite. În închisoare s-a aflat la Timişoara, apoi la Vacz respectiv, Seghedin în Ungaria. În cea din urmă decadă a vieţii sale, (1918 – 1928) a avut merite incontestabile. În urma eliberării sale din detenţie în decursul lunii octombrie 1918 s-a afirmat ca preşedinte al Consilului Naţional Român din Banat, a îndrumat şi stipenditat deplasarea tuturor delegaţiilor bănăţeni la Marea Adunare din Alba Iulia. Pe fondul realizării Unirii de la 1918 a Transilvaniei, Banatului şi a Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, cu Regatul României la 1 decembrie 1918, a fost propus, la Alba-Iulia, în temeiul meritelor sale în plan publicistic şi politic ca ministru fără portofoliu în Consiliul Dirigent de la Sibiu. Meritorie este întreaga sa activitate după preluarea portifoliului Instrucţiune Publică şi Culte în martie 1919 depusă în sensul reorganizării şi reformării pe baze noi, atât științifice, cât și româneşti a sistemului educaţional din spaţiul Transilvaniei şi al Banatului. Membru titular din 1919 al Academiei Române, situație care încununa meritele sale nu numai în plan reorganizatoric pe linia învățământului de toate gradele din Transilvania și Banat, ci mai ales pentru enorma sa activitate publicistică, pentru meritele 111

sale în vederea constituirii fondurilor de teatru și pentru rolul jucat în cadrul Astrei bănățene, vreme de mai bine de două decenii. Tot acum între 1919–1920, pe fondul demnităţii deţinute, va milita pentru o apropiere reală şi în spirit tolerant creştin, între confesiunile ortodocsă și greco-catolică. Pentru recunoașterea drepturilor minorităților, pentru înființarea Universității de la Cluj, a Teatrului național în toate marile orașe din Trasnilvania, a unui Institut tehnic superior la Cluj și Timișoara. După decretele din aprilie 1920 ale guvernului Alexandru Averescu, a părăsit demnitatea publică deţinută. A candidat pentru zona Banatului, în cercurile Lugojului şi ale Bocşei în mai multe rânduri fiind înfrânt politic de fiecare dată de oponenţii săi. Între anii 1920 – 1922 îi se acutizează o mai veche anghină pectorală, care-l va lega de domiciliul din Lugoj. A militat între anii 1922 – 1926, mai mult în plan cultural, colaborând episodar la periodicele: Răsunetul, Convorbiri Literare, Universul şi Voinţa Bantului. Concluzionez că demersul său politic este meritoriu din perspectiva publicisticii sale, a ideilor şi atitudinilor sale corecte în planul vieţii politice româneşti în anii imediat următori Marii Uniri, însă, mai ales în ceea ce priveşte eforturile de reformare şi reorganizare a sistemului de învăţământ din spaţiul Transilbvaniei şi al Banatului, activitate la care, împreună cu apropiaţii săi colaboratori de la Sibiu s-a angrenat între marie 1919 – aprilie 1920. Ultimii ani din viață îi petrece în Lugojul mult îndrăgit. Dealtfel aici în orașul bănățean s-a stins din viață pe data de 1 ianuarie 1928 fiind depus în cripta cimitrului orășenesc în urma unui serviciu divin de amploare la care a participat o mare de oameni.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ STRUCTURATĂ ASTFEL: I). – Izvoare 1). – Fonduri arhivistice 1. Analele Academiei Române, series. II. tomul XXXIX, 1916-1919. Partea administrativă şi dezbaterile. Bucureşti, 1921, p. 197-200 și 374. 2. Biblioteca Academiei Române, Bucureşti, Secţia manuscrise, fond Arhiva Valeriu Branişte. 3. Biroul Județean Sibiu al Arhivelor Naţionale ale Statului, Sibiu, fond Resortul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice. 4. Biroul Județean Timiș al Arhivelor Naționale ale Statului, Timișoara, fond Lugoj şi Valeriu Branişte. 112

5. Decret-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie 1918, în Monitorul Oficial (București), nr. 212 din 13/26 decembrie 1918, p. 374. 6. Decret-lege nr. 3632 din 11/24 decembrie 1918, în Monitorul Oficial, (București) nr. 212 din 13/26 decembrie 1918, p. 375.

2). – Documente editate 7. Bibliografia Istorică a României, (2006), tomul XI, 2004 – 2006, Editura Academiei Române, București; Idem, (2011),tomul XIII, 2009 – 2010, Editura Academiei Române. 8. Botoran, C.; Matichescu O., (1980), Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului naţional unitar, Editura Dacia, Cluj Napoca. 9. Branişte, V., (1980), De la Blaj la Alba Iulia, Editura Facla, Timişoara. 10. Braniște, V., (1980), Oameni, fapte, întâmplări, Editura Dacia, Cluj – Napoca. 11. Braniște, V., (1973), Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti. 12. Braniște, V., (1902) Biblioteca pentru popor, Traunfellner, Lugoj. 13. Constantinescu, M., Porțeanu, A., (1968), Omagiul lui Valeriu Branişte, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă Braşov. 14. Cosma, A., (1936), Istoria presei românești din Banat. Volumul I, Traunfellner, Timișoara. 15. Galea, A., (1996), Formarea şi Activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria (2 decembrie 1918 – 10 aprilie 1920), Tipomur, Târgu Mureş. 16. Iancu, G; Mândruț, S., (1996), Branişte Valeriu, Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918), Editura Banatica, Reșița. 17. Iancu, G., (1985), Contribuția Consiliului Dirigent la consolidarea statului na]ional unitar român (1918-1920), Editura Dacia, Cluj Napoca. 18. Omagiul profesorului Ioan Lupaș la împlinirea a 60 de ani, (1943). București, 1943. 19. Pascu, Ș. (1991), Istoricul Academiei Române. 125 de ani de la înființare, Editura Academiei, București. 20. Peteanu, E., A., (1938), Din galeria marilor dispăruți ai Banatului, Volumul IV, Traunfellner, Lugoj. 21. Rusu, N., D., (1999), Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti. 22.

Rusu, N., D., (1992), Istoria Academiei Române. Repere cronologice, Editura Academiei

Române, Bucureşti. 3). – Corespondenţă şi memorii 113

23. Branişte, V., (1985), Corespondenţă, volumul I (1879 – 1895), Cuvânt introductiv Şefan Pascu, Ediţie îngrijită de Gheorghe Iancu şi Valeria Căliman, Editura Dacia, Cluj Napoca. 24. Braniște, V., (1985), Corespondenţă, volumul II, (1895 – 1901), Ediție îngrijită de Valeria Căliman și Gheorghe Iancu, Editura Dacia, Cluj Napoca. 25. Braniște, V., (1989), Corespondenţă, volumul III, (1902 – 1910), Ediție îngrijită de Gheorghe Iancu și Valeria Căliman, Editura Minerva, Bucureşti. 26. Branişte, V., (2001), Corespondenţă, Volumul IV, (1911-1918), coordonat de Gheorghe Iancu, Stelian Mândruț, Valeria Căliman, Editura Argonaut, Cluj Napoca. 22. Căliman, V., (2008), Valeriu Braniște în 1923. Articole politice și jurnal, Editura de Vest, Timișoara.

27. Constantinescu, Miron; Porţeanu, Alexandru, (1968),Valeriu Branişte memorialistul, în Astra, anul III, nr. 4, 23 aprilie 1868. 28. Clopoţel, I., (1979), Amintiri şi portrete, Editura Facla, Timișoara. 29. Clopoțel, I., (1926), Revoluţia din 1918 şi unirea Ardealului cu România, Societatea de mâine, Cluj Napoca. 30. Clopoțel, Ion, (1929), Pagini postume ale lui Doctor Valeriu Branişte - discuţii şi recezii Societatea de mâine, Cluj Napoca. 31. Iorga, N., (1965), Pagini alese – Valeriu Branişte, Editura pentru Literatură, Bucureşti. 4). – Periodice 32. Analele Uniunii Profesorilor români din Ardeal, Bănat şi părţile ungurene, tom. I – II, Actele Congresului profesorilr şi profesoarelor dela şcoalele superioare, secundare şi speciale din Dacia Superioară ţinut în Sibiiu în zilele de 19 – 21 ianuarie 1919, p. 17 – 42. (Sibiu) 1919. 33. Anuarul Instititutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca”, (2005), Gheorghe Iancu, Valeriu Branişte (1869-1928) la Tribuna din Sibiu (1893), 34. Astra (1968), anul III, nr. 4, 23 aprilie 1868, Sibiu. 35. Convorbiri Literare (1925-1927), Iași. 36. Drapelul (1901 – 1920), Lugoj. 37. Gazeta oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, (1919-1920), Sibiu. 38. Magazin istoric, (1971 și 1973) Bucureşti. 39. Patria, (1898 – 1900), Cernăuți. 40. Răsunetul, (1925 – 1926), Lugoj. 41. Românul, (1920), Arad. 42. Voinţa Banatului, (1923 – 1926), Timișoara. 114

II). - Enciclopedii, Dicţionare, Sinteze 43. Alexandrescu I., Bulei, I., Mamina, I., Ioan Scurtu, I., (1995), Enciclopedia partidelor politice din România 1862 – 1894, Mediaprint, București. 44. Diaconovich, C., (1898 – 1904), Enciclopedia Română, tom. I – III, Sibiu. 45. Martinovici, C.; Istrati, N., (1921), Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi celorlalte ţinuturi alipite, Societatea de mâine, Cluj Napoca. 46. Predescu, L., (1999), Enciclopedia României.Cugetarea. Editura Saeculum, Bucureşti. III). – Lucrări generale 47. Blaga, L., (1965), Hronicul şi cântecul vârstelor, Editura pentru Literatură, București. Bordea, Din mărețele zile ale neamului. Unirea în Ardeal, Bucure}ti, 1919, p. 20. 48. Bordea, I., (1919), Din mărețele zile ale neamului. Unirea în Ardeal, București. 2.

Brusanowski, P., (2006), Învățământul confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-

1918, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 3.

Crişan, I., (1967), Teatrul românesc din Banat, Editura Facla, Timișoara.

Massof, I., (1966), Teatrul românesc, Vol. I – II, Editura Enciclopedică, București.

Neamțu, G., (2004), Procese politice de presă antiromâneşti în epoca dualismului austro-

ungar 1868-1890, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”. 6.

Popa, N. M., (1979), Primul război mondial (1914 – 1918), Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, București. 7.

Popa, I., (2007), Învăţământul sibian. Repere istorice şi documentare, Sibiu, Magister.

Zamfir, Z.; Banciu, J., (1995), Primul război mondial, Editura Didactică şi Pedagogică,

București.

115

ANEXE Anexele acestea vin să clarifice şi să puncteze anumite aspecte surprinse de mine în perioada conceperii, elaborării, structurării şi a tehnoredactării acestei teze pentru susţinerea gradului didactic I în învăţământ. ANEXA 1 Nr.

Domiciliul.

Funcţia tatălui .

1. 2. 3. 4. 5.

Cincu-Mare. Sighişoara. Săliştea Sibiului. Tălmaciu. Sibiu

( Moise Branişte ) Ascultant Cancelist Vice-pretor funcţionar juridic Pretor – principal al

1865 - 1874 1874 - 1877 1878 - 1880 1880 - 1881 1881 - 1883

Miercurea

Primăriei Sibiului. Prim-pretor.

1883 - 1991

Crt.

Perioada

Sibiului. Tabel sumar privind traseul profesional urmat de Moise Branişte 1865 – 1891 * ANEXA 2 Nr. Crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Localitatea

Funcţia

Perioada

Braşov

Profesor de liceu la catdra de filologie maghiară şi germană Sibiu Publicist şi director la Tribuna Sibiului. Timişoara Publicist, editor şi director la Dreptatea Cernăuţi şi Publicist, editor şi director la Mihăileni Patria Braşov Profesor-conferenţiar la Liceul din Braşov şi regizor de teatru Lugoj Editor-proprietar şi director al Drapelului. 116

1891 - 1893 1893 - 1894 1894 - 1897 1897 - 1900 1896 – 1897. 1900 - 1919

Sibiu

Şef de Resort, Instrucţiune Publică şi Culte în Consiliul Dirigent al Transilvaniei şi Banatului

Martie 1919 / aprilie 1920.

Tabel schematic privind traseul profesional al lui Valeriu Branişte. * ANEXA 3 Nr. Crt. 1.

Psudonimul

Periodicul

Ler

Tribuna, Dreptatea, Drapelul.

Dr. V. B.

Patria şi Drapelul.

Bill-a-Zam

Tribuna.

Drapelul.

v-l-r l-r *

Poganello

Drapelul.

Ioţa lui Toboc

- // -

B-A-Z

-//-

Spectator

- // -

10.

Raportor

9. // -

Patria.

Tabel schematic privind pseudonimele utilizate de Valeriu Branişte în paginile cotidianului Drapelul din Lugoj. ANEXA 4 1.1. Organigrama periodicului Drapelul care apărea la Lugoj. Era tipărit de trei ori pe săptămână în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Preţul abonamentelor era următorul pentru Monarhia Austro-Ungară Nr.

1 lună

3 luni

6 luni

1 an.

Crt. 1.

3 coroane

9 coroane

13 coroane

36 coroane

Preţul pentru România era de 40 franci / an. 117

* 1.2. Principalele rubrici ale Drapelului apăreau în casetele următoare: Nr. Crt. 1.

Casete şi rubrici

Foiţa în care apărea foiletonul.

Ştirile internaţionale

Articolul de fond

Informaţiuni

Ştiri mărunte

Ştiri ultime

Prezentarea unor maxime, aforisme şi cugetări Articole publicitare

Prezentarea ştirilor interne

Drapelul Cotidian românesc din Lugoj 1901 - 1920

Organigrama Drapelului şi Rubricile mai importante. * ANEXA 5 Nr. Crt.

Numele şi prenumele ofiţerului român din Consiliul Naţional Militar Român. Constituit între 15 – 18 octombrie 1918. Simion Brânduşa

Gradul.

Aurel Cosma

Căpitan

Ioan Popoviciu

Căpitan

Simion Borbeş

Căpitan

Lucian Gheorghevici

Căpitan

Gheorghe Adameşi

Locotenent

Vasile Eremiaş

Locotenent

Funcţia.

Locotenentcolonel

Comandant al primului batalion românesc Locţiitor de comandant şi Şef ul Statului Major al batalionului Comandantul primei companii Comandanutul companiei a doua Comandantul companiei a treia Comandanutul companiei a patra Comandantul 118

Zona de atribuţii şi jurisdicţie militară.

Teritoriul comandei militare Banat al Garnizoanei Timişoara Lugoj

companiei a cincia - companie de sprijin. Tabel schematic cu numele şi funcţia ofiţerilor comandanţi ai primului batalion românesc constituit la Timişoara în Consilul Naţional Militar Român, 15 – 18 octombrie 1918. Batalionul se compunea din patru companii de luptă şi una de sprijin. Era format din : - 1200 soldaţi, - 24 subofiţeri şi - 7 ofiţeri Importante sunt în acest sens privitor la acest prim batalion românesc din Banat următoarele :1). – decretarea constituirii acestui prim battalion românesc pe teritoriul comandei militarea a Banatului. 2). – atitudinea acestuia se va plia pe dispoziţia Consiliului Naţional Român 3). – batalionul se declara gata, prin vocea comandantului său de a conlucra în orişicare direcţie la susţinerea ordinei înlăuntru şi în afară (după Drapelul , Lugoj, anul XVIII, nr. 112, 20 octombrie 1918, p. 2 – 3. Valeriu Branişte, art. Regele a abdicat şi Noi avem astăzi un singur punct fix) ANEXA 6 Calitatea didactică / funcţia.

Profesor de filologie la Catedra de germană-maghiară-română profesor de filologie în Brașov conferenţiar regizor amator al unor piese de teatru - // - // -

Perioada ani şcolari la catedră

Locul exercitării profesiunii didactice.

2 ani 1891 – 1892

Liceul din Braşov

Nr. Crt.

1892 – 1893 1 an 1896 – 1897

Am dorit în această anexă să punctez succint perioada în care Valeriu Branişte a funcţionat didactic, anii şcolari petrecuţi la catedră şi locul în care a predat. * ANEXA 7 Nr. Crt.

Perioada detenţiei

Locaţia detenţiei

Deţinutul

1893

Seghedin

Doctor

Ianuarie 1894

Timişoara

Valeriu Branişte,

1300 fl. amendă şi gazetar şi fruntaş 16 zile detenţie intelectual al mişcării politice 5000 fl.

16 zile temniţă 2.

Amenzi plătite, cauţiuni depuse în cont pentru Valeriu Branişte 8 zile detenţie

Vacz 119

martie 1894 – iunie 1896 martie – octombrie 1918

româneşti Transilvania şi Banat.

Timişoara Seghedin

din depuşi cauţiune numele său.

2600 fl. amendă

Sunt surprinse aici într-un tabel perioadele în care Valeriu Branişte s-a aflat în detenţie : Notă: a). - perioadele de închisoare şi tratamenul suportat în detenţie i-au agravat anghina pectorală şi s-a îmbonăvit de gripă spaniolă; b). - se disting astfel mai multe etape ale încarcerării sale, toate în temeiul a unor motive strict politice, el nefiind delincvent sau criminal de drept comun. ANEXA 8 Organigrama Resortului Instrucíune Publică și Culte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei 1918 - 1920

Dr. Valeriu Braniște Șef al Resortului (Ministru) 15.03.11919 - 10 aprilie 1920

Dr. Onisifor Ghibu Secretar general pentru Instrucțiune publică

Dr. Alexandru Russu Secretar general pentru relația cu Biserica greco-catolică

Dr. Ioan Lupaș Secretar general pentru relația cu Biserica ortodoxă

120

Dr. Lutz Korodi Secretar general pentru relația cu Biserica protestantă

LISTA CU ILUSTRAȚII ILUSTRAŢII NECESARE PENTRU CAPITOLUL I:

1). – Portretul lui Valeriu Branişte (1869 – 1928)

121

2). – Portretul preotului greco-catolic Pavel Lebu (1791 – 1888) străbunicul matern al lui Valeriu Braniște

122

3). – Familia Branişte. Părinţii lui Valeriu Branişte. • •

Maria Branişte (1848 – 1931) – mamă Moise Branişte (1834 – 1891) – tatăl

4). Extrasul de căsătorie al părinților lui Valeriu Braniște

123

5). A) Moise şi Maria Branişte împreună cu primii doi copii: Valeriu şi Victor ( sus) B) Familia Branişte în anul 1886 copiii: - Valeriu; Victor; Victoria; Valeria; Veturia şi Virginia. (jos)

124

6). – Conspectul lui Moise Branişte, conţinând date despre cei şase copii ai săi, redactat în 16 martie 1889 la Miercurea Sibiului

125

7). Extrasul de botez al lui Valeriu BraniČ&#x2122;te

126

8). – Valeriu Branişte împreună cu colegii de clasă de la Liceul din Sibiu – anul şcolar 1883 – 1884. (de la stânga către dreapta, al treilea din primul rând)

127

9). Valeriu BraniČ&#x2122;te. Student la Universitatea din Budapesta

128

10). Carnetul de cursuri al lui Valeriu BraniČ&#x2122;te de la Universitatea din Budapesta

129

11). – Valeriu Branişte – profesor de germană-maghiară şi română în Liceul din Braşov între 1891 – 1893. (partea dreaptă pe pagină jos ) - profesorul Virgil Oniţiu – viitor cumnat şi director al Liceului din Braşov. - profesorii ,, tribunişti” din Braşov Virgil Oniţiu şi Petru Roşca ( în picioare) Valeriu Branişte, Iosif Blaga şi Ghiţă Pop ( stând pe scaune) ( partea stângă pe pagină)

130

12). Numirea lui Valeriu Braniște ca profesor în Brașov (actualul Colegiu Național Andrei Șaguna din Brașov)

131

13). – Valeriu Branişte ( al doilea din stânga sus) împreună cu ,,biroul apărării” în timpul procesului memorandist 1894

132

14). Valeriu Braniște. Reprezentant al Gazetei Transilvaniei la Adunările Astrei în 1896

133

15). Valeriu BraniČ&#x2122;te. Membru corespondent al Astrei 1902

134

16). Valeriu Braniște numit profesor definitiv în Liceul din Brașov (adresa de numire din partea Eforiei Centrale a Școalelor 30 august 1896)

135

17). Valeriu Braniște la Cernăuți 1897 – 1900. Cel din mijloc stând pe un scaun în fotografia aceasta (Aici a pus bazele cotidianului românesc Patria)

136

18). – Valeriu Branişte în mijlocul familiei sale în oraşul Lugoj ( 1902) - în picioare de la stânga către dreapta: Veturia şi Valeria – surori, Virgil Oniţiu – cumnat, Valeria fiică în braţe, Victor Branişte şi Virginia, fratele şi sora sa - stând pe scaune tot de la stânga către dreapta: - Lelia Popovici – fiică adoptivă, Victoria Oniţiu – soră, Maria Branişte – soţie ( 1872 – 1963), Maria Branişte – mamă ( 1848 – 1831), Marioara Popovici – fiică adoptivă.

137

19). Redacția publicației Drapelul din Lugoj în anul 1906 (în prim plan Valeriu Braniște stă jos la masa de scris)

138

20). – Închisoarea de stat maghiară din Seghedin ( sus) Pagină din calendarul captivităţii întocmit de Valeriu Branişte între aprilie – iunie 1918.

139

21). – Celula închisorii din Seghedin – desen de Valeriu Branişte în 1918.

140

22). Valeriu BraniČ&#x2122;te ales membru de onoare al Academiei RomĂ˘ne 1919

141

23). – Pagini din manuscrisele lui Valeriu Branişte: jos – Tache Ionescu – 1923, note sus – pagină din articolul ,, Aşa a fost să fie” – despre Gheorghe Lazăr, 1925 în Convorbiri Literare, anul LVII, nr. 12 / decembrie, 1925, p. 803 – 812,

142

143

25). – Valeriu Branişte basorelief sculptat de Dimitriu Bârlad, 1926 – 1927

144

26). – Valeriu Branişte în ultimul an din viaţa sa 1927 în biblioteca casei sale din Lugoj.

145