S C R I S O A R E
D E
I N T E N ลข I E
România trebuie să-şi regăsească locul printre ţările europene cu puternice programe de dezvoltare a sportului de masă! Din păcate, sportul în România a devenit o activitate contra-cost, ori în aceste condiţii nu mai putem vorbi despre un „bazin de selecţie” bazat pe aptitudini şi talent!
Anii în care copiii şi adolescenţii din România se roteau pe bara de bătut covoare, imaginându-şi că sunt Nadia sau Dan Grecu, au trecut. De domeniul trecutului sunt şi amintirile cu cei ce bubuiau mingea de tenis în peretele de la şcoală, crezându-se viitorii Năstase, Ţiriac sau Ruzici…
Perioada de după 89 ne-a adus, din păcate, un profund dispreţ pentru tot ceea ce înseamnă mişcare în aer liber, îngrădindune, multora dintre noi, dreptul la sport! Sintagma „bate mingea-n curtea şcolii” e un non-sens, atâta timp cât terenurile de sport din şcoli sunt închise şi păzite de bodyguarzi!
Locul maidanelor dintre blocuri a fost luat de parcuri cu tobogane şi leagăne, de parcă am fi o populaţie doar de bebeluşi şi de preşcolari… Dar, putem să mergem la fast food sau la fitness, pentru câteva sute de euro pe an sau să jucăm fotbal pe gazon sintetic şi tenis în baloane, tot contra-cost…
Copiii care sunt legitimaţi la un club sportiv privat intră în competiţii doar pentru că părinţii lor îşi permit achitarea unor costuri de minim 500 de lei lunar (taxa plus cheltuielile de deplasare, echipament, arbitraj etc.). De cele mai multe ori, copiii merg la sport doar pentru a le face pe plac părinţilor!
Toate acestea ne fac să nu ne mai mirăm când vedem în competiţii oficiale copii supraponderali care nu ştiu să alerge şi cu mari deficienţe motrice… Aşa se explică faptul că rezultatele în marile competiţii internaţionale încep să fie din ce în ce mai rare, odată cu degradarea ariei de selecţie…
S-au făcut totuşi câteva terenuri publice de baschet şi mini fotbal, piste pentru biciclete, skate park-uri, dar considerăm că acestea nu sunt suficiente şi nu acoperă necesităţile unei categorii largi de public (copii mici, adulţi supraponderali sau sedentari, persoane cu dizabilităţi, pensionari etc.).
Proiectul pe care vi-l propunem poate fi considerat o piatră de temelie pentru dezvoltarea durabilă a sportului de masă! „Pune SEDENTARISMUL la zid”, primul program naţional de consolidare a sănătăţii prin sport! Practic, propunem dezvoltarea unei reţele naţionale de terenuri de tenis la perete!
Costurile de construcţie sunt mici, iar beneficiile sunt imense! Pornind de la realităţile menţionate anterior şi de la statisitici, avem convingerea că acest proiect va avea cea mai mare adresabilitate de până acum! Tenis la perete vor putea juca: • începătorii, dar şi cei care vor să-şi îmbunătăţească jocul de tenis, • copiii preşcolari (xpress tennis), • copilul singur la părinţi (peste 60% din familiile cu copii nu au decât unul!), • adultul dornic să facă un pic de mişcare • persoanele cu nevoi speciale (da, se poate juca tenis la perete în scaun cu rotile), • pensionarii etc.
„Pune SEDENTARISMUL la zid” poate constitui şi o bună oportunitate pentru crearea de locuri de muncă pentru sportivii legitimaţi care au ieşit din circuitul competiţional! Aceştia pot fi angajaţi ca monitori de tenis, prin reconversie profesională, şi pot administra terenurile respective! Terenurile vor avea ataşată o construcţie uşoară, în care se vor desfăşura mici activităţi comerciale pentru autofinanţarea proiectului! Este un serviciu cu valoare adăugată ce poate fi susţinut de FRT prin accesarea de Fonduri Structurale! Nu în cele din urmă, putem crea o mişcare sportivă socială care poate juca rol de model pentru celelalte federaţii şi asociaţii sportive din România!
Din punct de vedere logistic nu avem nevoie decât de: • sprijinul autorităţilor pentru punerea la dispoziţie a unor terenuri de cca 200 mp • aceste terenuri pot fi amplasate în parcuri, în curtea şcolilor şi grădiniţelor etc. • eliberarea autorizaţiilor de construcţie • asfaltarea unei suprafeţe de cca 100 mp (5 x 10 m de fiecare parte a zidului) • montarea sau construirea zidului (3 x 5 m) • amplasarea unei mici construcţii (6 x 6 m) pentru monitori, dar şi pentru mici activităţi de autofinanţare a proiectului (închiriere şi vânzare de echipament specific, vânzare snacks-uri şi răcoritoare, bilete la competiţii sportive şi culturale etc.)
Ne vom bucura să vedem care va fi răsplata, pe termen mediu şi lung, a acestui program: • oameni responsabili pentru îngrijirea propriei sănătăţi! • copii sănătoşi la trup şi la minte! • diminuarea drastică a procentului alarmant de populaţie suferindă de obezitate! • români mai sănătoşi = mai puţine costuri decontate de CAS pentru medicamente! • o alternativă sănătoasă la proastele obiceiuri actuale de petrecere a timpului liber în faţa televizorului, consolei de jocuri virtuale, computerului, tabletei etc. • creşterea gradului de ataşament al copiilor pentru un sport atât de frumos. • posibilitatea de a promova viitori campioni!
Pentru îndeplinirea acestor idealuri, suntem obligaţi să demarăm acest proiect! Trebuie să dărâmăm „zidul nepăsării” şi să-l înlocuim cu peretele de tenis, pentru a fi siguri că putem „Pune SEDENTARISMUL la zid!”
Am convingerea că acest proiect va reprezenta o prioritate pentru toţi factorii de decizie din Guvern şi din administraţiile locale! O Românie puternică nu poate fi construită decât de români puternici!
Un proiect propus de Dan CĂŽMPEAN General Manager coffeemedia 0722.555.445