revistă de poezie & arte Director: DANIEL VORONA
33
/
revistă de poezie şi arte
1
DEZBRĂCAREA DE SINE A SINELUI
( ce durere acest nod supus chinurilor facerii ) va veni o zi o singură zi în care îmi voi petrece tot restul vieţii ultima treaptă o voi urca fără teamă cu picioarele strânse în lanţuri de oxigen va veni o zi în care-mi va fi atât de frig încât va trebui să strig. toate lucrurile care nu se mai termină se vor strânge într-un singur cerc alb impenetrabil şi voi simţi o durere ascuţită aproape congenitală ca atunci când mergi pe vârfuri şi genunchii rămân în dezechilibru şi reci şi sticloşi într-un aer fierbinte ca nişte rugăciuni frigul mă va pătrunde şi va pune stăpânire pe înlăuntrul meu şi pielea mi se va strânge în jurul trupului ca o coajă de măr păianjenul va depune ouă pe inima mea şi gura mea se va-ntoarce la Tine ( precum apa însetând însetaţii la judecata de apoi aşa voi fi eu )
2
voi arăta spre tine şi-ţi voi spune că tu eşti precum gratiile luminii că vii şi că pleci şi spaţiul se va micşora şi se va îngropa în toate aceste lucruri care nu se mai termină niciodată şi voi privi spre lemne şi voi spune mă lepăd de voi nearselor şi voi arăta cu degetul în întunericul cel mai atotcuprinzător şi voi spune tu eşti tăcere de tine mă lepăd tu eşti nimic de tine mă lepăd tu eşti născut din păcat de tine mă lepăd şi voi ajunge în faţa Ta şi degetul îmi va fumega oarbă Te voi vedea şi-Ţi voi cădea la picioare nimicul nu va mai naşte doar nimic în pântecul meu şi-atunci voi urla cu toate lucrurile care nu se mai termină strânse în jurul meu Doamne de Tine nu mă lepăd! ( va fi zi şi noapte şi strigătul meu nemaiauzit va aduna oasele celor şapte zile şi lumile vor arăta ca la începuturi )
33
/
revistă de poezie şi arte
3
AUTOPORTRET CU VEŞMINTE
dacă n-aş fi venit eu pe lume acum o mie acum o sută acum treizecişitrei de ani e-hei ai mei ar fi fost goi atât de goi, încât veşmintele nu le-ar mai fi încăput pe trupurile rupte dacă n-aş fi venit eu pe lume aşa haotică şi cu suflet înnodat (cum sunt şi-acum) prietenii mei ar fi fost plini de remuşcarea că nu m-au cunoscut atât de plini ar fi fost încât greutatea lor s-ar fi triplat şi ar fi fost nevoiţi să se dezbrace sau să rămână goi şi-atunci, mormanul acestor veşminte tinere de o mie o sută 33 de ani ar fi fost atât de înalt, încât ar fi ajuns tuturor dezbrăcaţilor şi fiecare ar fi luat câte-o haină şi ar fi pus-o pe trup ca un fular învelindu-se cu mine nenăscuta
4
SUFLET SUSPENDAT
în camera de la mansardă am stat trează până târziu îmbrăţişată de lemnul unui scaun spaţiul anonim dintre mine şi eu era plin de noduri care învăţau să strige pentru întâia oară numele tău îmi vedeam oasele odihnindu-se pe cuiele înverzite din faţa ferestrei Doamne Tu aveai febră şi eu aveam ochii carbonizaţi
33
/
revistă de poezie şi arte
5
UN SINGUR TRIUNGHI
miroase a umezeală şi a deznădejde în biserica nenăscuţilor lumina galbenă şi slabă ca o îmbătrânire prematură bate cu pumnul de trei ori calendare cu sfinţi potirul ciobit pofte trupeşti pline pe jumătate întru iertare (în capul scărilor o pasăre trage clopotul a pustiu) dintr-o dată ca şi cum nimic altceva nu mai contează povara păcatului mi se pare violetă mai violetă decât un singur triunghi conjugal atât de singur încât nu mai avem nevoie de identitate numele noastre se preling pe trupuri le aud cum alunecă într-o simfonie a umilinţei spre genunchii rupţi şi însinguraţi precum cele şapte lumânări (Dumnezeu îmi măsoară pulsul cu barba rigidă alb obosit transformat lăsându-mi la îndemână anafură şi apă pentru împărtăşanie) avem răzbunări colorate şi goale ca nişte baloane cumpărate din târguri pentru zile negre le fluturăm înainte de masă ca şi cum ar fi adevărurile de care avem nevoie să digerăm desfrâul
6
(nu vei şti niciodată dacă eu recit psalmii cu dicţie perfectă) ca şi cum ar fura o piatră din mijlocul focului tăcerea neîndestulătoare apasă nordul cu trup uscat câinii deşertului se-mperechează între mărăcini confuz tulburat (nu vei şti niciodată unde începe săptămâna oarbă şi unde se termină nebunia) hainele cad răpuse de boală peste explicaţii inutile într-un absurd joc al orbirii mai oarbe decât mijlocul unui lotus (eu simt urlu negociez cu mine însămi eliberarea ta din minţile ibovnicelor) sâmburele fructului interzis nu are spini 33
/
revistă de poezie şi arte
7
ATÂT DE ADÂNCĂ LUMINA
Dumnezeu a creat lumea pentru doi rotindu-se dedesubtul zilelor ca o conjugare la imperfect a spaimelor şi a pielii goale a făcut lumina din întunericul mort (atât de mort încât toate peşterile se închideau ca nişte scuturi ) atât de adâncă lumină a făcut în lumină încât se devora pe sine curgându-mi pe spate ca un amănunt ca un chin Dumnezeu a îmblânzit pietrele şi le-a golit de sânge pentru ca acestea să intre-n rând cu lumea să se poată suporta să nu-şi piardă minţile
8
(eu stau fix în mijlocul punctului întorcându-mi buzunarele pe dos) Dumnezeu n-a citit afişul pe care l-ai atârnat la intrarea în mine şi dacă l-ar fi citit m-ar fi iubit atât de mult încât toate lighioanele ar fi venit să se adape din aşteptarea şi provocarea zilei de azi de ieri şi de mâine (nedesfigurată sunt ca un rug ca o împărtăşanie nestinsă atotcuprinzătoare şi numai cu câţiva centimetri mai înaltă decât o vedenie) doar tu revii mereu şi zici: Dumnezeu a creat lumea 33
/
revistă de poezie şi arte
9
LUPII SE VÂND LA PREŢ DUBLU
în fiecare vineri tatăl meu se ridică din trup şi se-ntoarce a doua zi târziu cu genunchii îngropaţi în aer (mama îl aşteaptă cu pâine şi vin într-un colţ de unde vede fântâna pe care tata a secat-o de curând să-ncapă pielea lupului ucis) cândva credeam că tata e un Dumnezeu mai mic pe care-L am întotdeauna la-ndemână că pot să-i spun toate lucrurile care mi se întâmplă atunci când răspund la telefon că-L pot desena ca pe un şarpe tatuat pe sânii mamei veninul Lui să-mi fie lapte că-mi pot sprijini urechea de pieptul Lui s-ascult ora exactă atunci când nu am ceas lipită de carnea Lui să mă nasc a doua oară din iarba portocalie care creşte înlăuntrul lui de fiecare dată când o cere pe mama în căsătorie 10
(nu am ştiut niciodată de ce îmi punea monede albe pe ochi în somn) în fiecare vineri genunchii mei se înnegresc şi mi se rupe câte-o coastă în fiecare vineri mă-ntreb dacă nu cumva pielea mea e pielea lupului ucis de tata dacă nu cumva pielea aceea s-a umplut de apa secată din fântâna ce m-a-mbrăcat pe mine (în fiecare zi de vineri mi-e foame de vin şi sete de pâine) în ce prăpastie mi-ai aruncat Doamne mărul vezi Tu eu am doar degete şi toate 11 le-am întors către Tine
33
/
revistă de poezie şi arte
11
SĂ NU UCIZI MAI MULT DE 7 IELE
spovedeşte-te de cămaşa ta albă de in care se înnoadă exact între coastele mele acolo unde am mai multă nevoie de aer (de opt ori m-am răzgândit. de şapte ori am trişat) am mâinile pline de ochi larg deschişi cu pupila răsucită îi port cu mine peste tot ochiul zilei de vineri e orb. nu mai am rugăciuni (doar lemne şi-un cuţit) mă sprijin de lucruri vândute care nu mi-au aparţinut niciodată să nu mă întrebi nimic de ochiul cu care încep ziua de joi când nu am altceva de făcut decât să sterilizez gurile cu care-mi repeţi că toţi greşim înaintea lui Dumnezeu că va veni ziua în care voi căuta cărţi de colorat realitatea şi-mi voi converti tăcerile la monogamie (întotdeauna vinerea întârziu la ultima cină) cu fân uscat îmi vindec ridurile să nu mai fiu frumoasă pentru ca joia să ne iubim precum cele douăsprezece seminţii curgând de jos în sus ca un echilibru între două călcâie între două absenţe care palpită
12
mirosind a trădare ochiul zilei de miercuri frânge pâine nedospită religii sălbatice se opresc să cerşească agrafe să-ţi prindă în păr anunţuri cu reveniţi în trei minute nu mai avem loc pe primul rând lângă femeile căsătorite (miercurea mă privesc în fântână. treizeci monede de argint) cel mai înţelept este ochiul pe care-l port marţea când împart vina ruşinea şi păcatul cu toate păsările dezlegate pe pământ îmi ridic ochii la cer ca şi cum aş strânge în braţe un trup de copil care mă goleşte de tine de mine ca şi cum aş spăla farfurii conversând luna nouă în miros de pictură pe sticlă (marţea gătesc pentru prânz peşte nevertebrat) lunea am ochii închişi precum o cameră de hotel după schimbatul lenjeriei (sunt la treizeci şi trei de paşi de zgomotul scrumierei căzând pe podea doar în noaptea în care te laşi de fumat) cămaşa ta albă de in proaspăt spălată pentru ziua întâia precum buzele golind un pahar de vin în plină stradă
33
/
revistă de poezie şi arte
13
14