revistă de poezie & arte Director: DANIEL VORONA
33
/
revistă de poezie şi arte
1
poem despre calorifere
soarele străluceşte. caloriferele sunt reci. vecinul e beat. copiii bat mingea. eu bat câmpii. toate lucrurile sunt lucruri. M e în lumea lui prelungă. eu îi ascult îndepărtarea. vorbesc prea mult despre mine. poate că mă iubesc excesiv. M crede că da. dar cântă mai departe fără să se întoarcă. vecinul e tot beat. nevasta lui are grijă ca el să nu o omoare. eu am grijă ca eu să nu mă omor. soarele străluceşte împotriva noastră şi a caloriferelor.
2
trece un om prin fața ta și din oboseala lui faci un cerc și te joci
au dispărut toate bicicletele din lume. au dispărut toate umbrelele. acum stai în picioare și din tine crește un zid. ai știut când te-a zidit. erai acolo și încercai să nu mai plângi să nu-l mai superi cu atâtea incertitudini și cu atâtea cuvinte. omul rămâne în tine și nu te întrebi până când. pentru că ești muiere și nu știi că timpul contează. viața nu e decât o înșiruire de clipe. tu ca o idioată crezi că e o înșiruire de lacrimi. mereu scotocești prin durere ca printr-un cufăr vechi. scoți rochia de mireasă. o porți zi și noapte până orbești. te joci de-a mama și de-a tata. drumul e lung. drumul ia tot. tăcerea nu-i pentru oamenii singuri. ei au cântece neasemuit de frumoase. ei păzesc armoniile lumii. omul trece prin tine. din carnea ta cresc flori și tu nu te întristezi și nu te alungi din lucruri ci te lași în somnul lui oricât ar fi el. 33
/
revistă de poezie şi arte
3
aspru
ai mușcat din mine. am mușcat din tine. între noi oameni vechi îmbrăcați în haine făcute la normă am pătruns în tine ai pătruns în mine mă cheamă varvara vorbele sunt aspre ca niște pleduri vechi din păr de cămilă ling ușor liniștea de acord cu tine lumea e o grotă plină de zarvă e o gaură din care ieșim ca niște tâmpiți crezând în reîncarnare dar cărnurile noastre putrezesc instantaneu din primul moment din momentul zero când începem să plângem împingându-ne spre ieșire afară cineva învață lumina pe de rost 4
încerc să înțeleg efortul tâmp al unora de a ști când nu e nimic de știut totul e vechi până și lumina se crapă absolut totul e perisabil uimitor cum aduc cerul în gura ta și-l închid acolo cu riscul de a te imacula. de data asta îmi iese albastrul își recapătă înțelesul am o rochie neagră cânepă. in. cânepă. mâini enorme îmi zdrobesc sânii îmi lasă urme pe trupul imens mă cheamă varvara aspru înghiți înghit taci tac. 33
/
revistă de poezie şi arte
5
Crizanteme eu nu țin minte decât ce-a fost frumos. nu țin minte că într-o noapte ai orbit nu țin minte că m-ai strigat cu alt nume nu țin minte moartea știu doar că era toamnă oamenii existau ca niște crizanteme nichita nu murea. tu respirai cu plămânul tău stâng străpuns de o baionetă în lupta cu umbra știu că ai îngenuncheat totuși ai ales toate zilele în care să ne fim ai inventat câteva cuvinte prin care am fi putut să ne recunoaștem la adică. ai plâns. până la urmă ai plâns. nu țin minte altceva te nășteam în fiecare zi. erai în mine. te înmulțeai în lumina asta de după amiază când citeam în liniște cu trupurile lipite unul de altul chiar dacă nu-ți dădeai seama uneori trupul tău fugea în al meu. în fiecare zi e toamnă. ți-am spus. nu țin minte decât mâna ta stângă. ochiul tău verde. ochiul tău negru. ochiul tău fierbinte în mine cea care nu vedea încă. paris. numele meu strigat din turn. numele meu izbit de pământ. numele meu în scaun rulant. nimic altceva. 6
Incendiul
incendiul a cuprins cimitirul. crizantemele urlă în somnul meu eroic. salvez o parte. cealaltă o las îngropată în cenuşă. oamenii mor în zori. în clipa aceea dintre noapte şi zi. de mult am observat că atunci se rupe ceva. când am intrat mirosea doar a flori. zâmbeam puţin. mama plângea. nu ştiu ce să-i spun mamei când îi e dor de tata. în astfel de momente nu se poate spune nimic. la început s-au aprins crucile. s-au aprins ca nişte catarge. morţii porneau într-o nouă călătorie într-o combustie arămie cu tulpini de crizanteme pocnind în aerul torturat. am împărţit în stânga şi-n dreapta visele mele de gheaţă. am adăpostit în memorie nume lungi ale unor oameni necunoscuţi. am ţinut minte data naşterii. numai data naşterii şi lumina. un câine s-a aşezat pe mormântul unui copil. nimic altceva nu se poate atinge de atâta durere. nici focul. nimic. 33
/
revistă de poezie şi arte
7
21 am disimulat durerea ta am închis ochii și am strigat lebădă. punct. lebădă. stockholm. amsterdam. paris. am anulat kilometri întregi de tăcere am strigat din toate turnurile în care tu nu aveai acces am luat toate sedativele din sertarul de jos și toate tabletele de imovane prescrise ție de un medic oarecare din stockholm am înghițit timpul ăsta care nemaifiind al nostru ne ucidea cu bună știință am plâns în fața unei statui din centrul unui oraș care nu a fost niciodată al meu am rămas goală noaptea pe covorul alb din dormitorul tău de o singură persoană am mirosit toate lumânările parfumate din magazinul de la parterul blocului acolo unde arabii vindeau fructe dar și valize am cumpărat o valiză mai mare și am plecat cu toate cu totul am strigat cât am putut de tare în aeroportul arlanda călătorii erau nepăsători dar până și ei s-au mirat că noi nu ne mai sărutam la plecare ai spus că părem niște rude care se despart după crăciun. dar era vară și nouă ne era frig 8
eu am rămas singură în sala de așteptare găsisem poarta. de obicei nu găsesc niciodată porțile fără tine mă rătăcesc oriunde. mai ales în paris. fii sigur de asta. parisul fără tine nici nu există e doar un labirint cu un cer nefiresc de albastru dar de data asta am găsit poarta din prima. biletul era mototolit în palma stângă acolo unde mai păstram un M și nu mă gândeam la moarte decât ca la o ieșire în caz că tu nu ai fi dar tu ești și cu tine întreaga lume zboară în același timp spre amsterdam acolo unde se poate povesti nestingherit despre ființare și timp se poate cumpăra un suvenir o lalea din lemn sau absolut orice la orice oră acolo unde un barcagiu beat poate să te ia în toiul nopții de pe malul canalului să te ducă absolut oriunde dar de data asta am găsit semnul și poarta am găsit ieșirea am găsit biletul de avion mototolit în buzunarul de la blugii tăi găuriți cu țigara am nimerit un loc lângă fereastră am văzut cum devii tot mai mic cum mașina ta de o culoare incertă se împotmolește în trafic și totuși totuși tu ajungi mereu acasă și eu ajung mereu nu știu unde. 33
/
revistă de poezie şi arte
9
nu suntem triști
oamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora. apoi vine M. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine m-ar interesa. bine. doar pentru că suntem prieteni îmi vorbeşte puţin despre aristotel. altfel nu şi-ar mai răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune. nu suntem trişti. M nu e trist. într-un mod straniu M e mereu grăbit. să nu-l reţin. mai bine îmi povesteşte despre vecinul lui care s-a sinucis cu detartrant. spăla weceul şi chiuveta. eu nu aş face una ca asta. nici eu. M nu e trist. e puţin grăbit. nişte chestii. totuşi de ce m-am sinucis în felul acesta cam ca o proastă. îi spun că nu ştiu. el are oricum alte priorităţi, treaba mea. eu nu mai am nicio prioritate. de aceea. aş vrea să-l întreb despre vise. ştiu că e tare în vise. imaginaţia lui e scara mea de incendiu. nu îndrăznesc să-l întreb. îl las să-mi vorbească despre realitate. e grea ca o ancoră. aş vrea să ştiu dacă de la fereastra lui se vede marea. el nu mai termină cu vecinul cu detartrantul. probabil că nu. îmi imaginez totuşi că vede marea atunci când îmi 10
vorbeşte despre aristotel. şi asta numai pentru că suntem prieteni. şi numai foarte puţin.
33
/
revistă de poezie şi arte
11