FONDAT 1993, APARE LA ORADEA, TEL. 0259/406.360, E-MAIL: REDACTIA@INFORMMEDIA.RO
Claudia Ignat, de la Bollywood în sălile de dans din Oradea
Starleta americană Nicole Richie se va căsători în decembrie
PAGINA 9
PAGINA 20
MIERCURI
Bolojan reduce unde poate
10 NOIEMBRIE 2010 ANUL XVII, NR. 5155 (262)
20 PAGINI - 1 LEU
17°
Vremea va fi călduroasă, cu temperaturi minime cuprinse între 7 şi 8 grade.
La spitalele trecute la Primărie s-a concediat personal nemedical. Măsuri similare se anunţă şi la Judeţean. În paralel cu anunţurile privind investiţiile și măsurile menite să ridice standardul sistemului sanitar orădean, municipalitatea acţionează și pe cealaltă parte. A
ORADEA.
DIMINEAŢA AMIAZA
SEARA
Moratoriu propus de preşedinte
Președintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în plenul Camerelor reunite, că propune forţelor politice un moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului, el precizând că sunt necesare acţiuni ferme și consecvente la nivelul Guvernului și Legislativului în următoarele 30-45 de zile. „Sper că veţi lua decizia corectă. Și, ca om politic cu experienţă, vă pot spune că românii îi vor aprecia pe aceia care se vor bate cu criza, și nu pe aceia care se ascund de efectele măsurilor anticriză”, a concluzionat președintele. /P.2
tăiat deja din personalul spitalelor trecute în administrarea Primăriei. Edilii nu se ating de personalul medical, atât din cauza deficitului de personal medical cât și datorită faptului că nu poţi face medicină fără medici. La Urgenţele Spitalului Judeţean s-a susţinut un prim concurs pentru ocuparea posturilor de asistenţi medicali. În curând se va mai susţine un concurs, pentru posturi
de asistenţi și medici la UPU. În schimb, s-au redus pe cât posibil personalul TESA și muncitorii din cele patru spitale orădene. Primarul pleacă de la premisa că orice economie ajută, în condiţiile în care CAS Bihor are în permanenţă dificultăţi să deconteze cheltuielile spitalelor. Mai mult, tot ce reprezintă peste 70% din bugetul unui spital la capitolul cheltuieli cu persona-
lul, nu se mai decontează de la CAS! Și cum în unele spitale cheltuielile cu personalul „mănâncă” toţi banii, din cauza bugetelor mici, soluţia disponibilizării personalului nemedical nu e de natură să mai mire pe cineva. Asemenea disponibilizări se anunţă și la Spitalul Judeţean, prin comasarea bucătăriei și laboratorului de la cele două staţiJB - C.C./O.Ş. onare. /P. 3, 10
Sebastian Secoşan, comisarul-şef al CJPC Bihor FOTO: EPA
Atenţie la buteliile pentru aragaz! ORADEA. În urma multelor sesizări primite de la consumatori, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor a făcut o serie de verificări a respectării prevederilor legale privind condiţiile de comercializare a buteliilor pentru gaz petrolier lichefiat (GPL) tip aragaz. Totodată, CJPC Bihor face o serie de recomandări consumatorilor, de care trebuie să ţină seama la achiziţionarea, montarea și utilizarea buteliJB - D.B. ilor. /P.5
BUCUREŞTI.
ANIVERSARE
Utilaje cumpărate pe bani europeni
Cererile de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea exploataţiilor agricole depășesc 350 de milioane de euro. În cadrul celei de-a șaptea sesiuni de cereri de proiecte ce s-a desfășurat în perioada 1 - 29 octombrie 2010, oficiile judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit au primit 325 de cereri de finanţare conforme. „În Bihor au fost depuse pe această măsură 15 proiecte”, ne-a spus Florian Vesa, directorul adjunct al Oficiului Judeţan de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Bihor. /P.9 JB - S.AL.
ORADEA.
Recuperaţi de la proxeneţi FOTO: EPA
La doi ani de existenţă Exclusive Dance Oradea împlineşte, în acest an, doi ani de existenţă. De-a lungul celor doi ani, copiii de la Exclusive Dance au participat la o sumedenie de competiţii naţionale şi internaţionale, de unde s-au întors cu numeroase premii, titluri şi medalii. De asemenea, ei au onorat invitaţiile la diferite manifestări locale şi naţionale. FOTO: FAN
Valentin Tocuţ, un orădean pentru Haiti Va crea proteze pentru localnicii afectaţi de pe urma cutremurului.
Florian Vesa
FOTO: JB
EVOLUŢIE Evoluţia preţurilor mărfurilor în perioada 1 septembrie – 15 octombrie. %
porumb
26,8
plumb zinc nichel cupru platină Grafica: J.b.
Au fost trimişi în judecată
31,2
argint aluminiu
ORADEA. A plecat spre Haiti. Cu destinaţia Leogene, un oraș afectat în proporţie de 95% de pe urma cutremurului. Un loc unde clădirile au dispărut în totalitate, iar oamenii stau în corturi. Un loc unde lupta cu
holera face victime în fiecare zi. Orădeanul Valentin Tocuţ va instrui șapte tineri care vor să devină tehnicieni ortopezi. Vor face proteze pentru localnicii care au rămas fără mâini și picioare în urma cutremurului. Pentru copii și bătrâni. Orădeanul se află la cea de-a doua misiune de salvare. Misiunea este finanţată de Fundaţia Theranova care co-
20,0 17,0 16,0 15,0 14,2 12,3 sursa: Ziarul Financ Financiar a iar ar
10267
9 771222 594035
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a celor trei suspecţi în cazul furtului armelor din apartamentul notarului orădean Florin Pană, sub acuzaţia de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, a anunţat, luni, primprocurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra. Andrei Claudiu Benea (30 ani), Marius Vasile Junc Cioban (32 ani) și Ionuţ Radu Ștefănică (33 ani) sunt acuzaţi că,
ORADEA.
în luna ianuarie, au pătruns în apartamentul aflat la etajul opt, prin escaladare, de unde au sustras bani, bijuterii, cinci arme letale și muniţie. /P.10
Armele au fost găsite FOTO: IPJ BIHOR
laborează cu o fundaţie germană, aceasta luând decizia de a cumpăra și a trimite în Haiti un atelier mobil, având în vedere numărul mare de persoane care au nevoie de ajutor, după cutremurul produs. Centrul de protezare din Haiti, care este condus de americani și canadieni, a fost distrus în totalitate. Pe lângă Valentin Tocuţ care va rămâ-
Lumânări pentru cei cu probleme
ORADEA. Un milion de stele vor
străluci în toată ţara pentru sărmani, bolnavi și marginalizaţi. Organizaţiile diecezane și eparhiale ale Caritas România organizează sâmbătă, 13 noiembrie, în 21 de orașe din ţară, printre care și Oradea, a doua ediţie a evenimentului „Un milion de stele”. Evenimentul de la Oradea este organizat de Asociaţiile Caritas Eparhial și Caritas Catolica și se va desfășura în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. La manifestare vor participa episcopii Virgil Bercea și Laszlo JB - C.D. Bocskei. /P.4
ne o lună în Haiti, este necesară prezenţa a încă un specialist din Oradea până când serviciul local de protezare va funcţiona din nou. Fundaţia Theranova mizează pe sprijinul cetăţenilor, a persoanelor fizice sau juridice pentru a putea trimite acolo specialiști care să-și pună în practică meseria ajutând pe cei ce au JB - V.B. nevoi.
Autorităţile au salvat 69 de copii WASHINGTON. Poliţia americană a recuperat 69 de copii de la mai multe reţele de prostituţie, în cadrul unei operaţiuni de trei zile, în câteva zeci de orașe din ţară, au anunţat luni autorităţile. Au fost, de asemenea, reţinute 885 de persoane, dintre care 100 de presupuși proxeneţi. Suspecţii sunt acuzaţi, de asemenea, de obstrucţionarea anchetei, mărturie mincinoasă în faţa unui mare juriu, furt de mașină și escrocherie cu cărţi de credit, în valoare totală de 231.000 de dolari. În caz că vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. /P.20
CENTENAR CAO Amplasarea statuii „Centenar CAO” în Parcul Brătianu, în capătul dinspre Bazinul Olimpic, s-a terminat ieri, cu câteva ore înainte de ora stabilită pentru dezvelirea sa de către liderii UDMR. UDMR a plătit încă de luni amenda de 1.000 de lei pentru începerea lucrului la amplasarea statuii, fără autorizaţie de construcţie. /P.3 FOTO: C.GH.