Jurnaul bihorean din 28.12.2010

Page 1

FONDAT 1993, APARE LA ORADEA, TEL. 0259/406.360, E-MAIL: REDACTIA@INFORMMEDIA.RO

Designerii orădeni îţi fac propuneri pentru noaptea de Revelion

Regina Marii Britanii a fost criticată pentru că a purtat căciulă de blană PAGINA 16

PAGINA 11

Aport retroactiv la pensii

MARŢI 28 DECEMBRIE 2010 ANUL XVII, NR. 5194 (299)

16 PAGINI - 1 LEU

-3°

Vremea va fi rece, cu temperaturi minime cuprinse între -10 şi -9 grade.

Contribuţiile se pot plăti pe o perioadă de până la cinci ani, cuprinsă între noiembrie 2005 – decembrie 2010. Bihorenii care doresc să primească pensie de stat sau să-și mărească contribu-

ORADEA.

DIMINEAŢA AMIAZA

SEARA

Două acroşaje mortale

ţia la asigurările sociale trebuie să se grăbească. La 31 decembrie 2010 expiră termenul până la care se pot plăti contribuţiile de asigurări sociale, retroactiv, pentru pensia de stat. 75 de bihoreni și-au dobândit calitatea de asigurat în sistemul public de pensii în

perioada 08.11 - 20.12.2010, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, potrivit lui Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de

Pensii (CJP) Bihor. „Totalul venitului asigurat din încheierea celor 75 de contracte de asigurare socială se cifrează la 868.970 lei”, a speciicat directorul executiv al CJP Bihor. Ordonanţa s-ar putea aplica și anul viitor, dacă vor mai i solicitări în acest sens.

/P.5

JB - D.B.

SERBARE

Două acroșaje mortale s-au produs vineri pe șoselele bihorene, după cum informează Poliţia bihoreană, prin purtătorul de cuvânt Alina Dinu. La ora 8:35, în satul Groși, șoferul orădean N.C. (28 ani) l-a accidentat mortal pe localnicul C.G. (79 ani), care traversa DN1 în zona trecerii de pietoni. Iar la ora 17:50, lângă Săcueni, localnicul V.C. (26 ani) a dat să traverseze DN 19 fără să se asigure, iind lovit mortal de autoutilitara condusă de băimăreanul H.P. (45 ani). Poliţiștii rutieri continuă cercetările în ambele cazuri. GROŞI/SĂCUENI.

Votaţi orădenii la Eurovision Bihorenii sunt invitaţi să-și susţină concitadinii la concursul Eurovision. Piesa „Change”, compusă de orădeanul Gabriel Băruţa, a fost caliicată în selecţia naţională a Eurovision 2011. Finalistul Selecţiei Naţionale Eurovision 2011 va i decis în noaptea de Revelion, în cadrul unui show realizat de TVR. Piesa „Change”, interpretată de Hotel FM, are numărul 12 în JB - C.D. concurs./P. 4

ORADEA.

ORADEA. Circa jumătate din angajaţii Primăriei au beneiciat în acest an în mod repetat de sume de bani dispuse de Executiv, pe lângă salariu. Aceste premii, denumite stimulente, sunt oferite angajaţilor în baza unei Ordonanţe de Urgenţă. Primarul Ilie Bolojan a socotit că e normal să-și stimuleze inanciar subalternii, pentru a-și eicientiza administraţia. Așa stând lucrurile, e interesantă totuși încăpăţânarea cu care responsabilii din Primărie refuză să furnizeze un tabel nominal, care să releve cine și cât a primit pe lângă salariu, în 2010. Motivul invocat, „conidenţialitatea salariului”, nu poate sta în picioare când vorbim despre o instituţie publică. /P. 3 JB - C.C.

FOTO: HABITAT

Habitat, alături de bihoreni La mai bine de 14 ani de la îniinţare, Habitat pentru Umanitate Beiuș se poate mândri cu ajutorarea a peste 1.000 de oameni în mai mult de 250 de proiecte în multe localităţi din judeţul Bihor. De la an la an, asociaţia beiușană sprijină tot mai multe familii nevoiașe să trăiască în locuinţe decente și să dezvolte programe noi, inovative și de pionerat. În sprijinul Habitat a venit și Consiliul Local Beiuș care a acordat un nou lot de 5.000 metri pătraţi de teren pentru construirea de case JB - S.AL. Habitat./P.5

FOTO: FAN

Mască pentru premiaţii Primăriei

JB - C.H.

Voluntarii la muncă

Hotel FM

ORADEA.

LA TV ore/minute

Serbia Macedonia SUA Grecia Croaţia a Ungaria Italia Turcia Polonia Puerto Rico Grafica: J.b.

Naşterea Domnului Naşterea Domnului a fost sărbătorită şi în acest an la Biserica Greco-catolică „Sfântul Gheorghe” (din strada Louis Pasteur) printrun program religios şi un spectacol oferit de copiii din parohie, alături de elevii din clasa I B de la Liceul Greco-Catolic. Credincioşii prezenţi au fost încântaţi de candoarea şi drăgălăşenia micuţilor actori. /P. 4 FOTO: CRISTINA TODOREAN

Peste 230.000 de firme trase pe dreapta Numărul firmelor suspendate este în scădere, iar al radierilor în creştere. Circa 237.000 de irme și-au suspendat activitatea, au fost dizolvate sau radiate voluntar la nivel naţional,

ORADEA.

Timpul petrecut în faţa televizorului pentru o persoană.

05:39 05:18 05:04 05:03 04:49 04:47 0 04:18 04:17 04:14 04:06 sursa: Financiarul.com

10308

9 771222 594028

Îşi cer drepturile în instanţă

în perioada ianuarie - noiembrie 2010, potrivit ultimelor date ale Oiciului Naţional al Registrului Comerţului. Dacă suspendările voluntare de activitate sunt în scădere, radierile voluntare din primele unsprezece luni din 2010 sunt în creștere cu 324%.

Una dintre cauzele creșterii numărului de irme radiate voluntar ar i aplicarea prevederilor OUG 44/2008, irmele care nu au optat pentru una din prevederile ordonanţei iind radiate din oiciu. În judeţul Bihor, în primele unsprezece luni din 2010 și-au suspendat activitatea

2.639 de irme, cu 50,85% mai puţin ca în aceeași perioadă din 2009 când și-au suspendat activitatea 5.379 de societăţi. De asemenea, în aceeași perioadă s-au dizolvat voluntar 107 irme, cifră mai mică cu 93,18% faţă de 2009 (1.569 irme dizolvate). /P.5 JB - D.B.

Crăciun cu alcool şi AVC ORADEA. În weekendul dominat de sărbătoarea Crăciunului, bihorenii au dat dovadă de cumpătare la masa de Crăciun, ascultând sfaturile medicilor. Nu au consumat în exces mâncare, astfel că numărul cazurilor de colici biliare și abdominale nu a fost mai mare ca într-un weekend obișnuit. Nu același lucru se poate spune și despre consumul de alcool, numărul persoanelor în

stare de ebrietate, agitaţi psihomotoriu ce au ajuns la spitale iind mai mare de Crăciun (în jur de 15 în tot judeţul). La fel, numărul bihorenilor care au avut neșansa să sufere accidente cerebrale vasculare sau hemoragii cerebrale a fost mai mare decât într-un sfârșit de săptămână obișnuit, astfel că secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean a fost plină zilele trecute. /P.8 JB - O.Ş.

SUPERLATIVELE ATLETISMULUI

Cornelia Deiac, cea mai bună atletă bihoreană a anului 2010, a fost premiată de antrenorul său, Virgil Preda, de directorul coordonator al DJST Bihor, Sorin Buhaş şi de fostul conducător al DSJ Bihor şi al CSM Oradea, Ionel Bungău. /P.9 FOTO: GAVRIL NUŢIU

ORADEA. Salariaţii Spitalului Judeţean își cer drepturile pierdute în instanţă. Cei peste 1000 de angajaţi ai Spitalului Judeţean au dat în judecată conducerea unităţii, pentru neplata celui de-al 13-lea salariu. Declaraţia a fost făcută de liderul judeţean Sanitas Bihor, Ioan Giurgiu, care a relatat că directorii au fost daţi în judecată pentru că în 2008 și în 2009 au dat angajaţilor doar o treime din JB - O.Ş. suma aferentă. /P.8

Emoţii hibernale pentru şoferi

ORADEA. Iarna și-a revendicat hegemonia asupra Bihorului în a doua zi de Crăciun. Șoferii au simţit pe pielea lor ce înseamnă un drum-sticlă, care oricum arată deplorabil. E cazul drumului naţional ce leagă Oradea de Arad. Drumurile judeţene din zona Oradea au fost deszăpezite în măsura posibilităţilor, de vreme ce președintele CJ, Radu Ţîrle, a reziliat contractul pe această zonă în plină iarnă. Astfel, celelalte irme, cu contract pe zonele limitrofe, au acţionat care cum a putut și și-a adus aminte de comunele din jurul JB - C.C. Oradiei. /P. 3


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.