Jurnalul bihorean din 15.01.2011

Page 1

FONDAT 1993, APARE LA ORADEA, TEL. 0259/406.360, E-MAIL: REDACTIA@INFORMMEDIA.RO

Studenţii aşteptaţi la muncă în Germania

Gwen Stefani, imaginea L’oreal Paris

PAGINA 5

PAGINA 16

SÂMBĂTĂ

Geo-licee prin „Casa Verde”

15 IANUARIE 2011 ANUL XVII, NR. 5209 (12)

16 PAGINI - 1 LEU

Vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi minime cuprinse între 5 şi 6 grade.

DIMINEAŢA AMIAZA

SEARA

Avertizează şoferii cu radarele

ORADEA. Poliţiștii SPR Bihor au constatat joi trei infracţiuni rutiere, una consumată pe fondul consumului de alcool, celelalte două pentru conducere cu permis anulat respectiv pentru conducere JB - O.Ş. fără permis.

Primăria Oradea ar trece pe geo-încălzire, prin programul „Casa Verde”, două licee, trei colegii şi o grădiniţă.

ORADEA. Liceele teoretice „Ady Endre” și „Onisifor Ghibu”, colegiile tehnice „Andrei Șaguna”, „Mihai Viteazul” și „Traian Vuia” precum și Grădiniţa cu program prelungit nr. 28 vor i primele unităţi școlare orădene care vor tre-

ce pe încălzire geo-termală, mai ieftină decât cea produsă de CET Oradea pe combustibili fosili. Cel puţin aceasta este intenţia municipalităţii, direct interesată de scăderea facturii termice la școlile pe care le administrează. Ca atare, deși iniţial pe ordinea de zi a ședinţei Consiliului Local Oradea igura iniţial doar trecerea Maternităţii pe încălzire geo-termală, cu un efort susţinut s-a reușit pregătirea do-

cumentaţiei tehnice și pentru unităţile școlare. „Întârzierea ședinţei s-a datorat tocmai eforturilor făcute de colegii de la DMPFI (Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională) pentru a inaliza documentaţia proiectelor privind liceele și Grădiniţa nr. 28. Dorim să le trecem pe încălzire geo prin programul naţional „Casa Verde”, pentru care există un termen limită pentru depunerea proiectelor. Mă bucur că suntem

în graic”, a explicat primarul Oradiei. Apoi consilierii au votat în unanimitate proiectele ce vor i depuse spre inanţare la Administraţia Fondului pentru Mediu prin „programul pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”. Adică, pe scurt, Programul Casa Verde. JB - C.H.

EXPEDIŢII

Victorie în primul meci cu Steaua

Ioan Paul al II-lea

FOTO: EPA

Ioan Paul al II-lea va fi beatificat

Fostul papă Ioan Paul al II-lea va i beatiicat pe 1 mai 2011, după ce actualul papă, Benedict al XVI-lea, a aprobat, ieri, decretul oicial care validează miracolul atribuit fostului suveran pontif. În această săptămână, comisia cardinalilor și episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sinţilor a validat miracolul de care este nevoie pentru declanșarea procedurii de beatiicare.

VATICAN.

/P. 16

CSM Digi a disputat ieri seară primul meci al „dublei” cu Steaua, din deplasare, contând pentru etapa a X-a a Superligii Naţionale de polo pe apă. Poloiștii orădeni s-au impus fără probleme cu scorul de 7-4 (2-0, 2-4, 1-0, 2-0). Golurile echipei noastre au fost marcate de: Diaconu 2, Kadar 2, Negrean 2 și A. Creţu 1. Cea de-a doua partidă are loc azi, cu începere de la ora 12. Meciul va putea i urmărit JB - G.N. în direct la TVR 3. IZVORANI.

Crescătorii de vaci, sprijiniţi

ORADEA. Proprietarii de vaci de lapte care au exploataţia în zonele defavorizate pot beneicia de ajutor speciic sub forma unei plăţi suplimentare. Comunele situate în zona defavorizată de pe raza judeţului Bihor sunt: Aleșd, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Cădești, Câmpani, Criștioru de Jos, Curăţele, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lunca, Nucet, Pietroasa, Roșia, Șinteu, Șuncuiuș, Tărcaia și Vașcău. Pentru a beneicia de această formă de sprijin, crescătorii de vaci de lapte trebuie să îndeplinească anumite condiţii./P. 5 JB - S.AL.

Recital la Liceul de Artă

FOTO:C.D.

Inspiraţi din destinul lui Eminescu

Gală de proiecţii Spectaculoasa imagine face parte din „Expediţia Speologică Laos 2010”, a cărei videoproiecţie va avea loc astăzi. Clubul de Speologie Cristal şi Asociaţia Pro Expedition, în colaborare cu AIO organizează în acest week-end, în Grota Roşie din Cetatea Oradea, a VII-a ediţie a galei de proiecţii „Expediţia - Chemare în necunoscut”. Speologi şi alpinişti vor oferi comentarii şi explicaţii pe marginea imaginilor care vor prezenta reuşitele lor remarcabile. FOTO: ELENA BUDURAN

ORADEA. La 161 de ani de la naș-

terea poetului naţional, elevii Liceului de Artă din Oradea au dat viaţă unui spectacol omagial.„Ideea care a stat la baza acestui eveniment a fost destinul lui Eminescu. Destinul lui Eminescu se împlinește cu iecare generaţie care l-a urmat. De aceea, am selectat fragmente din poezia după Eminescu”, a declarat Mihaela Bondor. /P. 4

SALARII În unele domenii salariile sunt şi de 10 ori mai mari în străinătate.

CL Oradea - taxe, penalităţi şi reduceri CL Oradea a redus chiria pentru sală la cununii civile cât şi preţul terenurilor acordate prin Legea 15/2003. ORADEA. Consiliul Local a votat ieri câteva hotărâri care vor afecta buzunarul orădenilor. O veste dedicată tine-

rilor este că a scăzut de la 43 la 20 euro fără TVA/metru pătrat preţul de vânzare a terenurilor atribuite în zona Calea Clujului, în baza Legii 15/2003, pentru construirea de case. O altă veste pentru tineri este că taxa de închiriere a sălii „Traian Moșoiu” din incinta Primăriei pentru oicierea cununiei civile sâmbăta sau duminică s-a redus de la

350 lei la 300 lei. În schimb, s-a introdus o taxă nouă, de 300 de lei, pentru divorţul pe cale administrativă. O altă nouă taxă este cea instituită de Administraţia Imobiliară Oradea ca garanţie de la viitorii deţinători de carduri pre-pay pentru parcare, în cuantum de 20 de lei. Orădenii care pierd jetonul pentru parcările cu barieră

sau cartela de acces vor i penalizaţi cu 50 de lei. Preţul de acces în Turnul Primăriei, recent renovat, este de 5 lei respectiv de 3 lei pentru elevi, studenţi și grupuri. În ine, s-a mai votat tariful de un leu pentru accesul în WC-urile publice alate în parcurile 1 Decembrie, Libertăţii, Brătianu și Petoi, și concesioJB - C.H. nate unor irme.

Bihorul este campion la insolvenţe

ORADEA. Potrivit datelor statistice ale Oiciului Naţional al Registrului Comerţului, judeţul Bihor este fruntaș la insolvenţe în 2010, după București, cu 1.188 de irme trecute în insolvenţă. La nivel naţional, au fost declarate insolvente 21.692 de irme. Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor ne-a informat concret ce înseamnă acest lucru. „Din punctul nostru de vedere este o activitate pe care am desfășurat-o pentru a ne face ordine în evidenţa iscală”, a precizat Vasile Farc./P. 5

% petrol şi gaze

peste 5.000 4 4.500-5.000

medical construcţii administraţie transport

3.500-4.000 2.500-3.000 1.400-1.600

Grafica: J.b.

sursa: Tjobs

11013

9 771222 594066

Franţa a blocat raportul Franţa a blocat, ieri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la Schengen, cerând să reexamineze un raport tehnic privind implementarea în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen, conform RFI. Subiectul va i probabil înscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie,

BUCUREŞTI.

când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie elementelor textului. Raportul realizat de experţi europeni și prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata și din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii. Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre și aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.

NUMBER ONE Handbalista Cristina Neagu, componenta Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost declarată de Federaţia Internaţională de Handbal cea mai bună jucătoare din 2010. /p.10 FOTO: FAN


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.