La început a fost Cuvântul... poezii
EdituraEpiscopieiMaramureșuluișiSătmarului
BaiaMare
IOAN DOREL TODEA
La început a fost Cuvântul...
Descrierea CIPa Bibliotecii Naționale a României
TODEADORELIOAN
La început a fost Cuvântul... /poezii/ prof.dr.Todea Dorel Ioan
Baia Mare: Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului
și Sătmarului, 2023;
ISBN
Autor: prof.dr. Ioan Dorel Todea
Coperta: prof. Romeo-Daniel Todea
Dtp: prof. Romeo-Daniel Todea
Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 2023
Tipar:
La început a fost Cuvântul...
IOAN DOREL TODEA
EdituraEpiscopieiMaramureșuluișiSătmarului BaiaMare 2023
poezii
u
La început a fost Cuvântul... Atâtea taine-n el ascunde
Că nu-i putere nici cu gândul
Adâncul lui spre a-l pătrunde.
Reculegere
smeriţi în rugăciune.
E linişte în juru-mi
Genunchii mei se-apleacă e linişte în mine. Osana se înalţă
spre bolţile bătrâne,
ne rugăm de pace, de dragoste, de bine.
şi ne cuprind fiori.
E harul ce ne umple,
Aud un cântec sacru
Gustăm din Trupul Sacru deplin încrezători. cu darul îngeresc.
Aici unde-i iubire
mi-e dat să Te găsesc! 9
Cuvântul
Am deschis fereastra spre lumină. Norii s-au topit sub sărutarea soarelui.
Sufletul meu e o zare senină.
O nouă speranță la capătul drumului
a-nmugurit precum florile câmpului.
Nimic nu poate opri Cuvântul, El zboară mai iute ca vântul, adunându-le precum polenul din flori.
toate gândurile, doruri, fiori,
10
Un drum lung
sau mai scurt,
după cum ni-este dat.
Mi-am julit tălpile până-am aflat
Că viața e ca o visare, până la Întâlnirea cea mare.
Călătorie continuă
Smerit pășesc
prin aceste locuri pustii,
unde numai iubirea nemărginită
te-ndeamnă să vii
și-ți dă puterea neclintită
să trăiești doar crezând.
Aici gândul meu devine biserica
în care mi-odihnesc sufletul...
Mi-am întors fața către Soare
și umbrele au rămas în urma mea.
Pelerin...
11
Aș putea avea darul proorociei
și toate tainele le-aș ști, nici munții nu mi-ar sta în cale, i-aș putea muta din loc,
Imn Toate la ce mi-ar folosi?
Oasele mele, carnea mea
ar putea fi puse pe foc nici gândurile rele,
Ar folosi la ceva?
Ea e adevăr, bucurie, Niciodată nu-mi va aprinde mânia,
călăuzitoare stea, Toate le suferă, le crede,
rabdă clipele grele!
Am acum credința!
12
Rugă...
gânditor și tăcut,
în noaptea Cinei celei de Taină.
Pe calea aceasta, pe aici a coborât, Măslinii tăceau
Şi era întuneric, şi era frig.
Nu departe trădătorii Îl pândeau.
N-am fost acolo să-L strig!
El mereu se ruga, pregătit de suplicii
și-și mângâia îngândurat, ucenicii...
Întăreşte-ne şi pe noi,
în noaptea ispitelor
şi în întunericul patimilor!
Coboară şi urcă cu noi în calea vieţii!
Nu ne lăsa singuri,
nici în noapte,
nici în pragul dimineții!
Întăreşte-ne, Adevărul să
mărturisim,
să suferim pentru Tine,
să-i iertăm pe toţi şi să iubim...
13
Sentiment
Nu știu de ce, nu știu nici când inima-mi vestește, mai tare bătând,
neștiut un nou sentiment, ca un fior...
Ai răsărit, ca un curcubeu
printr-un nor…
Ramuri și flori ne înconjoară.
icoana sufletelor noastre. au devenit jurământ.
Acum cuvintele
14
Mirul care izvorăște
Ruga mea, Aprinde în mine
credința cea mare.
ca o nouă răstignire. este clopotul care
Inima Ta, ...o sfântă chemare!
Izvor
alungă tristeți, 15
Doar EL!
În jurul meu pustiul se-ntinde
între răsărit și-apus.
Simt răsuflarea fiarelor înfometate...
Mă simt precum era Isus
În jurul meu pustiul se-ntinde Ispitit de cinice păcate.
între apus și răsărit.
Sunt singur, doar cu Dumnezeu.
Strigătul meu nu este auzit.
Și am rămas doar EL și eu.
În jurul meu pustiul se-ntinde nemilos.
16
Am fost și eu un fiu rătăcitor
Și dus de val mult am greșit.
Deasupra mea plutea un nor...
Și drumul drept greu l-am găsit.
Ispite pe întortocheate căi,
Lovituri și umilințe amare,
Oameni buni, și oameni răi,
M-au supus la grea-încercare.
Și de-aș fi stat ca în pustiu
Cu rădăcini să mă hrănesc,
Mai singur nu puteam să fiu
Când încercam să mă găsesc.
Și cum oțelul se călește-n foc,
Rătăcitorul s-a întors la loc
Acolo unde trebuie să fie.
Fiu rătăcitor Credința-ți dă puternică tărie, Am fost și eu un fiu rătăcitor,
Din anii mei frumoși risipitor,
Dar m-am întors învingător Cu sufletul curat, izbăvitor!
17
Am învățat...
Mi-am dat seama că nu sunt „Atlas".
Lumea nu se odihnește pe umerii mei
Și generos, cu căldură în glas
Ofer complimentele care le vrei !
Am învățat să nu mai fiu jenat
De emoțiile mele, de iubire...
La urma urmei, așa am aflat
Că sunt om, cu suflet plin de simțire.
Am învățat cum să trăiesc frumos
Fiecare zi ca și cum ar fi ultima.
La urma urmei, ești norocos
Când simți că-ți mai bate inima.
Fac ceea ce mă face fericit și visez.
La urma urmei, sunt responsabil
Pentru fericirea ce mi-o datorez.
Pentru mine ca om venerabil!
18
Dintr-o dată m-am trezit
Înţeleptul înţelept.
Cum am ajuns?
un loc printre înţelepţi?
Nu ştiu!
Şi, ar trebui să ştiu
dacă sunt înţelept!
Ce am făcut să merit Dintr-o dată
am început să ştiu tot:
să înţeleg sentimentele,
să cunosc durerile,
să visez spre ce va urma.
Dintr-o dată
am început să fiu bun,
să-i iubesc pe cei din jur
- chiar dacă ei mă urau -
să iert toate greşelile mele
şi ale altora.
De unde atâta înţelepciune
şi atâta iubire?
19
Cred că atunci când
de crucea trupului meu, am fost luminat suferind pentru păcatele lui, m-am răstignit spre iertarea Lui,
şi binecuvântat cu har...
20
Are o mie de ochi mintea noastră.
Atunci de ce totuși,
lumina vieții moare
când dragostea dispare?
Ascunsă boală plăcută, otravă bună la gust,
Doar inima are unul singur... un foc ascuns,
amărăciune dulce,
rană sălbatică dulce, zbucium plin de bucurie, un chin desfătător.
Focul
21
Lumina
Privesc cum lumânarea
Își topește ceara lin...
Primesc binecuvântarea, Privesc cum lumânarea
Mă rog și mă închin.
Lin lumina-și stinge...
Așa-și urmează calea
Clipa ce se scurge.
Privesc cum lumânarea
Se stinge pic cu pic...
Mă rog, mă-nchin, cântarea
Spre Domnul o ridic.
Privesc cum lumânarea
Tăcută se topește...
Își va păstra sclipirea,
Ce veșnic ne-nsoțește!
22
Poveste repetată...
adus pe tipsie
la picioarele frumoasei
Salomeea...
Ioan cel Sfânt și-a pierdut capul, Eu mi-am pus inima în palme
ca dar surâsului amăgitor.
N-am învățat nimic
din povestea biblică!
Am totuși noroc, capul meu e pe umeri!
23
Poetul şi Madona
Sunt candelă arzând
ofrandă frumuseţii tale.
Te mângâi cu lumina mea
şi vraja te-nconjoară şi mai mare.
Se ard miresme de tămâie.
Dorinţa
este veşnic omenească.
icoană născătoare
de dragoste,
Doar tu rămâi credinţă
şi speranţă.
24
Lumina Învierii
Au tăcut clopotele în Vinerea Mare
Toaca vestește-o cernită-nserare,
Oameni-aprind
nu se văd jocuri sus pe dealuri focuri...
Nu se-aud cântece, Pământul a-mpietrit în așteptare.
Numai la Ierusalim
e-un freamăt tăcut,
E rugăciune-n genunchi,
de iertare...
Timpul în fulger albastru
s-a desfăcut
Aprinzând în candele
Vestea cea Mare!
25
Valea lui Iosafat
Aici fiecare pas, răsuflare, sunet,
Sparge tăcerea precum un tunet.
Aici orice șoaptă purtată de vânt
Tulbură liniștea văii - mormânt.
Aici așteptarea la veșnicie privește.
Aici și prin moarte speranța trăiește!
„Poarta de Aur” cu sigiliu zidită
De mii de morminte temeinic păzită,
Se va deschide cândva, sigur, odată, Chemând la „Înfricoșata Judecată”!
26
Renaștere...
Când plesnesc mugurii pe ramuri
Și iarba e mai verde ca oricând,
Ne primenim în case și în gânduri,
O nouă Înviere așteptând.
Acum când ziua e scăldată-n soare
Și salcia se-apleacă peste ape line,
Ne luăm straiele de sărbătoare
Pentru Înviere care vine.
Se scutură magnolia de floare
Așternând covor multicolor,
Frumoasă, efemeră vestitoare
A Învierii care vine-izbăvitor!
Lumină din lumină-mpărtășită,
Speranță și putere prin credință,
O nouă și curată viață dăruită
Din iubire și din suferință.
27
Pregătire...
Am început să nu mă mir
De ce aprind o lumânare, De ce mă duc mai des la cimitir, Că una – alta, mă mai doare.
Mai duc un prieten azi la groapă
O lacrimă îmi scapă pe obraz.
Acolo omul sigur scapă
De-orișice durere și necaz!
Bat clopotele trist, în dungă
Și popa spune rugăciuni, Orele și zilele se-alungă, Poate învăț de pe acum
Pe catafalc nu sunt minuni!
Care va fi ultimul drum,
Ce mă așteaptă, ce-o să fie, Ce-nseamnă veșnicie?!
Oare ce-ar mai fi de spus Privind cum trece viața toată?
Să credem c-a-nviat Isus
Și noi vom învia odată!
28
Clipa
Am închis ochii o clipă...
M-am cutremurat mirat:
Doar atât a durat,
Cât o zbatere de-aripă,
Tot ce-am trăit, tot ce-am visat?
Îmi pipăi ochii și fața, Sunt tot eu, ce s-a schimbat?
M-am cutremurat mirat:
Doar o clipă este viața,
Tot ce în urmă-am lăsat?
Cuvintele mele, pe albele foi,
Gânduri în versul sculptat...
M-am cutremurat mirat:
Ce-a însemnat pentru noi
Tot ce-am trăit, tot ce-am visat?
Cine sunt eu, care-i al meu rost?
Timpul nostru-i măsurat?
M-am cutremurat mirat:
Ce voi fi, ce am fost?
Ce-am trăit, ce-am visat?
29
Resemnare
Încotro? Cu spaimă ne-ntrebăm!
Vom fi Sodoma și Gomora, scrum?
În ritmu-n care ne-narmăm
Nu vom găsi a păcii drum!
Bâjbâim ca pe-ntuneric,
Nu mai găsim nimic acum...
Că atacați în fiecare zi, isteric, Nimic nu mai vedem prin fum.
Suntem prea mulți, aici sub cer,
În fiecare zi așa ne spun, mereu...
Și hrana-i scumpă și e frig, e ger,
Și-n viață ne tot mai greu!
Se inventează tot mai multe leacuri
Și pandemii să ne sufoce-acum
Și arme, și rachete, tancuri,
Războaie, să ne facă scrum!
Opriți-vă să nu fie prea târziu!
Planeta să rămână-albastră
Și totul să rămână viu
Și bucurie viața noastră!
Nu ne-a rămas decât să ne rugăm,
Minune să se-ntâmple, odată!
Și liniștea pe care o visăm
Să cuprindă lumea toată!
30
Torța
nu ești un copac, trebuie să ajungi
ci o sămânță. să-nflorești,
Atunci când te naști, Trebuie să crești, să rodești.
Îmi întind mâinile și le privesc. La ce mă zbat atâta?
De ce mă agăț de viață
cu atâta iubire?
Poate că n-am trăit
în propriul meu corp; poate că am trăit viața altora...
Viața mea este o viața făcută din toate viețile poetului.
Viața nu e doar o lumânare!
E o torță care vreau să o fac să ardă
cu cea mai mare strălucire
Odată ce ai ales speranța, înainte de a o preda
totul este posibil. generațiilor viitoare.
31
Întrebare
drum pavat cu regrete, Atâtea pietre dureroase sub tălpile înlăcrimate, speranțe, gânduri ecoul atâtor clipe
pe suflet imprimate,
Lanțuri de întuneric, dorințe râuri, râuri...
Arde o lumină și pentru noi în ceruri?
32
Chemare...
Ne cheamă mănăstirea la Bârsana,
Credința să ne-o primenim.
Aici gustând spirituală hrana
Ne va-ntări mai buni să fim.
Străvechiul codru lemn a dat
Așa cum e în datina străbună.
Meșterii lăcaș au înălțat
Unde credința ne adună.
Apostolii din ceruri ne veghează
Și voievozii vrednici ctitori...
Aici conștiința de român e trează
Iar cerul e albastru fără nori...
Măicuțele din zori și până-n noapte
Se roagă ridicând cântare...
Aicea veșnicia o găsești în toate
Și Mănăstirea-i a Credinței floare!
Din sufet ne rugăm pentru iertare,
Și ne-nchinăm lângă altarul sfânt.
E-n mănăstire o putere care, Leagă cerul sacru de pământ!
33
(pantum)
Draperii de umbre de boltă atârnate,
Mai vechi ca însuşi timpul atât de-mbătrânit,
Îmbracă-n taină sfinţii din turlele-afumate
Oprindu-şi veşnicia-n apus şi răsărit.
Mai vechi ca însuşi timpul atât de-mbătrânit,
Un Dumnezeu păzeşte altarului intrarea,
Oprindu-şi veşnicia-n apus şi răsărit,
Cu mâna ridicată dând binecuvântarea.
Un Dumnezeu păzeşte altarului intrarea
Şi lumânări de ceară în sfeşnice veghează.
Cu mâna ridicată dând binecuvântarea
Un slujitor spre Domnul rugând îngenunchează.
Şi lumânări de ceară în sfeşnice veghează
Împrăştiind mireasma credinţei neclintite.
Un slujitor spre Domnul rugând îngenunchează,
Iar clopotele-n turle la slujbă chem grăbite.
Împrăştiind mireasma credinţei neclintite,
Te-mbată busuiocul şi fumul de tămâie, Iar clopotele-n turle la slujbă chem grăbite,
Spre cer un cânt de slavă tărăgănat se suie.
Te-mbată busuiocul şi fumul de tămâie...
În biserica cea veche a sfintei mănăstiri
Spre cer un cânt de slavă tărăgănat se suie,
Un stareţ dă citire o rugă din psaltiri.
Putna
34
În biserica cea veche a sfintei mănăstiri
Lângă lăcaşul veşnic a lui Ştefan cel Mare
Un stareţ dă citire o rugă din psaltiri, Aprinde cu credinţă, smerit o lumânare.
Lângă lăcaşul veşnic a lui Ştefan cel Mare
Îngenunchează urmaşul în faţa unui Sfânt, Punând-o cu sfinţenie pe piatra de mormânt.
Aprinde cu credinţă, smerit o lumânare
Îngenunchează urmaşul în faţa unui Sfânt.
Un meşter şi-a scris slova cu dalta aurită
Punând-o cu sfinţenie pe piatra de mormânt.
Călugării se roagă în liniştea cernită.
Călugării se roagă în liniştea cernită,
Unduitoarea imagini păzite de vecie.
Un crucifix de aur, bătrân, stă mărturie,
Un meşter şi-a scris slova cu dalta aurită, Un crucifix de aur, bătrân, stă mărturie, Draperii de umbre de boltă atârnate,
Unduitoarea imagini păzite de vecie
Îmbracă-n taină sfinţii din turlele-afumate.
35
Veșnicie
În lumea mea
de lumină și-ntuneric
fac tot posibilul Stelele sunt picături de viaţă
să-mi prelungesc lumina.
Dar se scurg şi ele
Undeva fără întoarcere.
Eu îmi aprind faruri
îmi iau măsuri de siguranţă am grijă ca fiecare lumânare să ardă până la capăt.
Mai spre târziu le aşez cu grijă la căpătâi şi mă odihnesc puţin, pe întuneric.
36
u
Înţeleptul..................................... 19 Veșnicie........................................ 36 Reculegere................................... 9 Cuvântul...................................... 10 Imn.............................................. 12 Pelerin......................................... 11 Cuprins Întrebare...................................... 32 Putna(pantum)............................. 34 Sentiment.................................... 14 Pregătire...................................... 28 Izvor............................................. 15 Povesterepetată........................... 23 Rugă............................................ 13 Lumina........................................ 22 Clipa ........................................... 29 Torța ........................................... 31 DoarEL!...................................... 16 Amînvățat... ................................ 18 LuminaÎnvierii........................... 25 ValealuiIosafat........................... 26 Focul ........................................... 21 Renaștere..................................... 27 Chemare...................................... 33 Resemnare................................... 30
IoanDorelTodea
Poet,criticliterar,jurnalistradiofonic; profesordelimbașiliteraturaromână,dr.în filologie;membruînAdunareaEparhialăa EpiscopieiMaramureșuluișiSătmarului
Cărți tipărite:
-EdituraGrinta,ClujNapoca
Ruga de veci – volum de poezii, 2011;
Nicolae Breban și metamorfozele romanului – critică literară, 2011, reeditare 2013;
Epigrame şi catrene pentru prieteni, 2011;
Poeme Hai Hui, antologie de poezie, 2013, pp.215/228; Priere pour l'eternite, (volum de poezie bilingv, română-franceză), 2015; Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă de la Sighetu Marmației(folclorul obiceiurilor de iarnă din Maramureș), 2018; Ansamblul Folcloric Mara - 50 de ani de activitate, monografie, 2018;
-EdituraEpiscopieiOrtodoxeRomâne aMaramureșuluiși Sătmarului,BaiaMare
Biserica Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației; 50 de ani e activitate neîntreruptă 1969 – 2019 a Corului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, 2019; Veșnic drept lăcaș pentru cultura și credința tuturor maramureșenilor!
Centrul cultural-pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighetu Marmației, 2023
