Învățământul exclusiv online, „vlăstarul diavolului“ pentru educația viitorului. Pledoarie pentru „blended learning“ O descoperire surprinzătoare, făcută încă din secolul al XVIIlea, de către medicul german Scultetus, continuă să genereze mirare în rândul învățăceilor care se încumetă astăzi să studieze medicina, ca să nu mai zicem de noi „muritorii de rând“, care – întâmplător – aflăm de existența ei. Este vorba de descoperirea faptului că anumite tumori ale ovarului uman pot conține dinți și păr. Izbitoarea curiozitate medicală avea să fie numită mai târziu, de către Martin Luther ca fiind „vlăstarul diavolului“.
Sindromul gândirii de grup Deși fascinantă deopotrivă pentru medici și profani, această anomalie nu a deschis noi direcții consistente de cercetare, observația fiind făcută poate prea devreme pentru umanitate, pentru capacitatea științifică și tehnică a omului de a înțelege fenomenul și de a-i desluși semnificația. Cu alte cuvinte, simplul fapt de a conștientiza o ciudățenie, nu a fost de un folos real medicinei, căci Scultetus a observat ceva, dar – în fapt - nu a descoperit nimic. Revenind în actualitatea zilelor noastre, putem spune că multe dintre realitățile mediului online vin cu observații frapante, ca cele ale medicului german amintit. Odată cu creșterea fără precedent a gradului de utilizare a Internetului, pe
10
Mihai Talpoș Co-fondator Școala Informală de IT
fondul situației pandemice manifestate la nivel mondial, tot felul de „monstrum pilaris“ (monștrii păroși) își arată dinții, devenind „observabili“ în special pentru cei încă neafectați dramatic de sindromul „groupthink“ (sindromul gândirii de grup). Există numeroase situații marcate deja adânc în istoria recentă a omenirii, în care grupuri întregi de oameni inteligenți, bine intenționați și motivați, fac greșeli aparent inexplicabile, producând adevărate drame sociale, dezastre politice sau chiar economice. De pildă, cum a fost posibil ca, în 1976, toată America să intre în panică din cauza unei „inevitabile“ gripe porcine (aka aporkalipsa)? De ce, în anii 1990, întreaga planetă a început să „tremure“ de frica „iminentei“ catastrofe informaționale, numite Y2K (virusul mileniului, așteptat să distrugă computerele de pe întreg globul pământesc, pe data de 1 ianuarie 2000)?. O posibilă explicație a acestor fenomene (și a multor altora, similare) este: „groupthink“ (sindromul gândirii de grup).
Câți ani le-au trebuit milioanelor de utilizatori ai Facebook-ului să realizeze dimensiunea apocaliptică a impactului pe care rețelele de socializare îl au asupra psihicului uman? Apartenența consimțită la o comunitate globală, unită de dorința de a socializa, de posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute, ascundea de fapt un mare „monstru“, cu „dinți“ extrem de ascuțiți. Caracterul „tăios“ al respectivilor „dinți“ a început să se facă simțit în momentul în care marile companii au realizat câte oportunități nebănuite de business „zăceau“ în platformele de socializare, care conțineau milioane de informații referitoare la profilul fiecărui utilizator: pasiuni, muzică favorită, locație, vârstă, sex etc. Așadar, „dilema socială“ a fost observată, devoalata și chiar ecranizată, în final, dar cu ce folos real? S-a schimbat ceva concret și semnificativ în privința limitării efectelor nocive pe care utilizarea intensivă a rețelelor sociale le are asupra psihicului milioanelor de copii și tineri „abonați“? Sau ne-am limitat la conștientizarea „vlăstarului diavolului“?
Dar oare, ce să facem? La fel se întâmplă și în ceea ce privește trecerea copiilor noștri la impusul învățământ exclusiv online: observăm că ceva nu e tocmai în regulă, dar nu realizăm (încă) ce efecte – pe termen lung – va avea acest experiment asupra copiilor noștri. Ce „monștrii păroși“ își ascut chiar acum dinții, pregătindu-se („pofticioși“) să „muște“ din viitorul copiilor noștri? Anul 5, nr. 14
Dec ’20 - Ian ‘21
