Revista fila de Fila

nr.3-4 Aprilie 2012

Revista Școlii Creștine Filadelfia

Cuprins Creaţie *poezie *desen *eseu Meditaţii De 3x maniere Interviu: De vorba cu: *prescolarii *Dumitru Oniga-poetul luminii Legendele olimpicilor Recenzii *film *carte *muzica Concurs

Secretari de redacţie Onuţ Carmel Puşcaşu Beniamin Grafică şi tehnoredactare Clipa Andreea Calujac Raul Căilean Andrei Grab Ruben Grab Cosmin Grosu Denisa Hudiţ Iosif Ivan Emanuel Pauliuc Andrei Sebastian Purice Rebeca Ligia Sneider Andreea Daniela

Profesori coordonatori Nisteriuc Laurenţia Mihaela Ştefănescu Daniela Narcisa Jaucă Daniel Iulian

Toamna Cu pasul greu și încalțată cu bostani, Apare toamna zâmbitoare.

Având în brațe fructe dulci Și frunze ruginite la picioare.

Cunună-s norii cei zbârliți De vântul care șuieră pornit, Să dezgolească crengile bogate, De roade multe înmiresmate.

Fluturele fericirii Sunt un fluture venit din amintire, Să mă porți în suflet ca pe-o fericire, Să te fac să râzi când plouă Și să-ți aduc pe raze de soare rouă.

Am primit culori din aripile vântului, Din paleta de culori a Domnului.

Visul meu e chipul tău fericit, Fericirea ta e visul meu împlinit.

Doar ciocârliile doinesc Ca un suspin ce drag rămâne, În amintirile ce trec Cu toamnele bătrâne.

Și dacă frații tăi întru Domnul Își caută calea, își caută drumul, Visează-mă și-ți voi trimite-n dar Toți frații mei, să le fie far.

Mai este cântec de copii Ce zburdă ca și mieii, Iar toamna-i îmbrațisează scurt Căci merg la școală cumințeii.

Să le fie lumină, Să le fie mulțumire Să le aducă bine, Să le aducă fericire!

Sărutul toamnei este dulce Si cu aromă de gutui, De struguri și de mere coapte.

Ce mult aș vrea să mai rămâi!

Să nu te duci spre zarea albastră De unde iarna va veni.

Rămâi cu noi toamnă bogată Plină de rost și bucurii.

Eliza Ujeniuc

1

Creație

Veșmântul ei, țesut din frunzele din vii, Purtat e de cocorii care pleacă, Și rândunelele pe rând Spre alte zări care le-așteaptă.

Frânturi din viața cuiva

Am fost pe culmile de aur, Culmile de fericiri Și-am avut ca drept tezaur Steagul veșnicei iubiri.

Cuprindeam în suflet totul, Deși nu aveam nimic. Și vedeam tot Universul În foc sacru tencuit.

Dar acuma de o piatră Înspre poale mă prâval, Câinii toți la mine latră Și durerile vin val. Știu că doar prin mulțumire Voi ajunge iar pe culmi Contopit prin dăruire Pot cuprinde-n mine lumi...

Ioana Lidia Candrianu

2

Fragile

Nod 1

E-o îngrijorată umbră o palidă chemare un ţipăt, o strigare neliniştite glasuri.

Am început să critic, dar mai târziu, am regretat.

Am observat că poate ieşi ceva curat; curat, frumos, fermecător, un fluture multicolor.

Sunt frunze peste paşii ce mi-i înalț râzând un zâmbet, o părere, asemănări de gând.

O omidă te-am văzut, Şi poate n-am întrevăzut Ceea ce va urma.

Cine ştie? poate chiar o stea, sau, poate altceva…

E-o ascunsă apăsare lacrimogen sfârşit o undă de păsare o minte, cuvinte de nimic.

Fără prejudecăţi voi încerca, lumea s-o văd aşa… cu tot ce mişună prin ea.

Alina Ujeniuc

E-o încredere pătrunsă neîncetat mister o adiere, o nuanţă, suspine după cer.

Cesi Hreniuc

3

Creație

Sunt urme-nvăluite în vise de schimbare o licărire slabă, o voce înfrigurate lacrimi.

Dragul meu Tată,

Meditaţii

Îmi aduc si acum aminte cu bucurie și plăcere de acea seară când am fost fermecată de dragostea Ta, când mi-ai deschis ochii și mi-ai arătat cine ești cu adevărat. Nimeni nu mai făcuse asta până atunci, nimeni nu-mi mai atinse inima cu aceeași blândețe, pace și bucurie cum ai facut-o Tu... Tu ai scris în scrisoarea Ta, Biblia, că mai iubit înainte de a te fi iubit eu, dar nu am crezut asta din toată inima până când Tu m-ai cercetat și mi-ai deschis ochii. Dragostea Ta întrece orice dragoste, orice sentiment.... e acel sentiment divin...

Tată, cât de mult Te-a costat pe Tine, când cu milă și-ndurare Te-ai uitat la mine, acolo jos, în întuneric unde eram, și-ai întins mâna cu bucurie și mi-ai zis: ”Te iubesc! Vreau să fii cu Mine o eternitate!

Vreau sa te fac fericită!”. Ce mult ai investit in mine! Și câte bucurii nu am experimentat noi și câte lacrimi nu au fost șterse, câte mângâieri nu mi-ai oferit și câte binecuvântări nu mi-ai dat la fiecare pas. De aceea, Te iubesc, Tată, și pentru nimic nu Te-aș mai părăsi. Îți reverși darurile nenumărate în fiecare dimineață și glasul Tău mă călăuzește în fiecare zi. Tată, Tu ești stânca și ajutorul meu!

Adevăratul meu prieten! La cine aș putea căuta și găsi ajutor, dacă nu la Tine și cine ar fi putut să-mi dea Viața Veșnică, cine ar mai fi putut să mă faca prințesă, o fiică de Dumnezeu dacă nu Tu, Tată. Nu vreau să Te dezamăgesc ci vreau să fii mândru de mine. Știu că vei fi mereu lângă mine și dacă toți m-ar părăsi Tu nu o vei face! Vreau ca de acum înainte să Te slujesc mai mult decât am făcut-o până acum,

să-Ți arăt mai mult dragostea mea. Vreau ca la fiecare pas să nu lipseasca unul din noi. Niciodată nu mă mai satur să Te cunosc. Deși au trecut ani de când ochii Tăi au pătruns inima mea, dragostea mea nu s-a micșorat ci dimpotrivă, crește zi de zi. Te aștept să vii curând sau să mă chemi Tu la Tine. Abia aștept zilele când doar noi doi vom fi împreună și vom putea o veșnicie să colindăm zorile Universului, când nimic și nimeni nu va mai putea să ne despartă.Te iubesc și abia aștept să ne vedem!

Cu mult dragoste, a ta fiică, Mirela

4

Jurnal de licean Luni, 12 Februarie

Dragă jurnal,

5

Creație

Am început această săptămână, ca întotdeauna, cu un „mare” chef şi cu o „puternică” dorinţă de a începe mult iubita mea viaţă de licean. A fost o zi care este şi va rămâne veşnic neschimbată pentru mine. După două zile de weekend în care abia am început să simt şi eu mai multă libertate, m-am trezit că începe o nouă săptămână şcolară.

Totuşi, gândul că poate voi avea ocazia s-o văd pe ea mi-a dat putere să încep săptămâna oarecum entuziasmat. A fost o zi cât se poate de normală. După obişnuitele ascultări la română şi dictări la istorie, ora de chimie m-a găsit într-o puternică somnolenţă. Abia dacă îmi puteam ţine ochii deschişi. Somnul mă cuprindea pe nesimţite şi când brusc deschideam ochii, verificam ruşinat dacă cineva m-a observat.

Lecţia de zi era compusă doar din indescifrabile frânturi de propoziţii, eu tot continuând să mă întreb când au apărut toate acele definiţii şi exerciţii pe tablă. Nimic nu mă ajuta. Nici muşcatul degetului, nici pişcatul de picior nu puteau să mă ţină treaz. Doar când profesoara s-a apropiat de mine, în timp ce eram în plin delict cu capul pe bancă şi cu o voce pe care am auzit-o ca prin somn a întrebat „Are cineva o pernă pentru cavalerul?”, m-am trezit. Ruşinea a avut puterea să mă trezească şi şă mă ajute să fiu fresh şi activ tot restul orei. În pauză, în timp ce mergeam la chioşc, căutam cu privirea acei ochi verzi pe care speram atât de mult să-i văd. În sfârşit, am văzut-o cum venea cu prietenele ei cu acelaşi zâmbet firav pe buze. ”Ok, here we go” mi-am zis. Când am văzut-o că se îndreaptă înspre mine cu ochii ei gânditori inima a început să-mi bată cu putere, fluturaşii au inundat stomacul meu şi pământul parcă nu mai era sub picioarele mele. Parcă nimic nu era în regulă la mine. Mâinile şi picioarele mi se păreau într-o poziţie atât de ciudată. Parcă clipa în care ea trecea pe lângă mine se derula cu încetinitorul iar eu nici nu îndrăzneam să respir. După ce am ieşit din chioşc şi încă eram emoţionat, m-am îndreptat spre clasă nu fără să întorc privirea. În continuare ziua a decurs absolut normal eu, cu toate că încercam să fiu atent, zburam departe cu gândul spre cele mai frumoase plaiuri ale imaginaţiei. Orele parcă au prins un oarecare avânt, timpul mişcându-se parcă mai repede. Când în sfârşit clopoţelul mult aşteptat a anunţat sfârşitul ultimei ore mi-am luat servieta şi m-am îndreptat spre staţia de autobuz. Pe drum îmi tot repetam hotârâtor: “Mâine îmi voi face curaj şi am s-o salut!”, ”Mâine îmi voi face curaj şi am s-o salut!”

Marţi, 13 Februarie

Creație

Dragă jurnal, Dacă aş putea putea rezuma această zi la un singur cuvânt acela ar fi ,,eşec”. Nici nu mă gândeam dimineaţa în drum spre şcoală că voi avea o zi ,,perfectă” din toate punctele de vedere. Oare cine a blestemat catalogul încât acesta s-a deschis, nu doar la ora de matematică la mine, ci şi la materia la care continuii să excelez precum codaş, fizica? Noroc că la mate nu ştiu ce gând binecuvântat m-a îndemnat să-mi fac tema şi să arunc o privire pe lecţie. Exerciţiul pe care mi l-a dat profesorul a fost simplu şi deja mă gândeam bucuros la un minim 8, notă pe care nu totdeauna o iau având în vedere că media pe primul semestru a fost 6. Numai că toate speranţele mele s-au năruit atunci când, nu ştiu de ce, profesorul s-a gândit să verifice dacă aveam şi unele teme din urmă. Când a început să răsfoiască filele am început să mă gândesc la câţi sfinţi ştiu să mă rog. Proful a observat că îmi lipseau vreo patru teme în total, aşa că nota 5 pe care am luat-o mi s-a părut un cadou. Păcat că am primit şi pedeapsa să scriu temele din urmă.

Ora de fizică am să încerc s-o rezum cât mai mult. N-am ştiut nimic, iar colegii abia s-au abţinut să nu râdă de mutra mea nătângă când au auzit verdictul: nota 3.

Mi-am zis că mai rău de atât nu se poate. Ca un câine plouat am stat următoarele două pauze în bancă. Colegul meu Ionuţ îmi împărtăşea durerea stând lângă mine şi încercând să învinuiască profesorii pentru a mă face să mă simt mai bine. În pauza mare am ieşit să ne plimbăm amărâţi pe hol. Chiar atunci o văd pe ea cum vine din sensul opus şi hotărârea pe care am luat-o ieri a început să-mi străpungă gândul. Curajos, aştept să ni se intersecteze drumurile. Tot ce îmi amintesc e că ea a trecut pe lângă mine, frumoasă ca întotdeauna iar eu, ca un bleg, mă pierd şi cuvintele refuză să-mi iasă din gură. ”Bravo mă, te credeai mare şi puternic şi uităte: umilit şi înfrânt în faţa unei perechi de ochi verzi.” Voiam să merg să mă dau cu capul de perete în baie dacă nu mă oprea Ionuţ. Întâmplarea aceasta a fost cireaşa din vârful tortului a acestei zile. Ziua în continuare a trecut infernal de greu, uitându-mă la ceas din minut în minut. M-am îndreptat spre casă amărât şi cuprins de melancolie. Singurul efort de care creierul meu a mai fost în stare în ziua aceasta a fost somnul. Un somn traumatizat şi el săracul, în care am visat doar cum mă scoteau profesorii la lecţie iar eu mă blocam. “Zi absolut minunată!”

6

MAMA....

MAMA

este cea cu care a început viața mea. Ea determină existența mea…îmi dăruiește dragostea și grija ei fără a cere nimic în schimb, dar se bucură dacă dragostea îi este impărtășita. MAMA este cea care leagă în dragoste și înțelegere bucuriile și întristările vieții mele. De când eram mică, MAMA a fost un model puternic pentru mine și m-a ajutat să pășesc cu încredere pe drumul care-mi stătea înainte. Ori de câte ori am avut o suferință, MAMA a vindecat-o cu bunătate…ori de câte ori au fost vise neîmplinite în viața mea, ea a umplut cu dragoste golul lăsat. Ea a fost și este un refugiu cert și sigur pentru toată viața mea...Bunătatea ei pare să nu se termine niciodată.

Fiecare strop de dragoste pe care mi-l dăruiește mă încurajează și mă face să fiu mai puternică. Prin ochii MAMEI mele am descoperit minunile și darurile vieții. Pe masură ce am crescut, ea m-a invățat să fiu realistă și înțelegătoare, dar cel mai important este că m-a invățat să nu mă las biruită de problemele vieții ci să merg demn, cu capul sus, având credință în Dumnezeu că El este cel care îmi poate da biruință.

Ea râde când râd eu, plânge când plâng eu, trăiește când trăiesc eu. Îmi aduc aminte de o întâmplare de când eram mică: mă jucam cu fratele meu și din geșeală i-am spart capul…toți m-au certat iar ca drept pedeapsă a trebuit să stau singură toată ziua in altă cameră. Însă MAMA, după un timp a venit la mine și m-a mustrat cu blândețe, m-a mângâiat și m-a făcut să mă simt ințeleasă de ea. Atunci am simțit că ea a fost pentru mine un sprijin și un refugiu.

Orice s-ar întampla pot avea încredere in MAMA deoarece pentru ea nimic nu este prea grav ca să-i spun și mă va ințelege ori ce ar fi. Anii au trecut ca un fulger, dar amintirile cu MAMA au rămas întipărite în mintea mea, însă nu regret trecerea lor, deoarece MAMA mă uimește în fiecare zi și oriunde aș fi în lumea aceasta știu că dragostea ei mă însoțește și se învârte deasupra mea precum zborul unor rândunici. MAMA este motivul pentru care văd fiecare zi mai limpede ca și cum ar fi pentru prima dată.

Recunosc că de multe ori am supărat-o dar ea mi-a arătat de fiecare dată o iubire constantă și neschimbată și de aceea aș vrea să-i mulțumesc din toată inima pentru toate momentele când am uitat să-i mulțumesc, neprețuind la adevarata valoare dragostea,bunătatea si răbdarea ei…

TE IUBESC MĂMICO!!!

Aș vrea . . .

Aș vrea să-ți spun acum când iarna se termină Și într-un verde pal a frunzelor pădurii, Când ziua ta e astăzi și primăvara vine, Că tu ești pentru mine o mamă mult prea bună.

E-o zi prea minunată cu ciripit de păsări, Cu licăriri de ape și zile-nseninate, Cu frunze colorate și-apusuri înroșite E ziua ta mămico și primăvara vine.

M-am intebat adesea când tristă-mi era calea, Ce rost mai are viața, ce rost să mai zâmbesc?

Dar tu cu bunătate și plină de răbdare, Mi-ai arătat într-una cum trebuie să trăiesc.

Așa cum pentru vulturi exemplu sunt cei mari, Așa tu pentru mine ai fost curat exemplu.

Credința și curajul la tine-am învățat Și-acum pot să zbor peste probleme, spre cerul Său curat.

Nu cred că pot vreodată să-ți mulțumesc de-ajuns, Dar pot ca a mea rugă să o înalț în sus, Iar Dumnezeu cel Veșnic spre tine v-a privi Și cu iubire blândă atent te va-ngriji. Și-n loc de incheiere aș vrea să-ți spun mai multe, Dar tot n-ar fi de-ajuns să-ți scriu ceea ce simt. Știu doar atâta: că tu mi-ai dăruit, Tot ce-a fost bun, frumos și vrednic de iubit.

7

Sneider Andreea Daniela

Crea?ie

Diana Cerniþov Cristina Ostafi

Diana Cerni?ov

Calujac Raul

Nisteriuc Daniel

8

*

Lucrãri premiate la concursuri internaþionale

Cum au plecat pietrele...

O voi, munţilor cu creastă rară Nu lăsaţi strajă să piară.

Dacă piere straja voastră, Va pieri şi ţara noastră.

Beniamin Pușcașu

9

Creație

Demult, când pietrele erau încă tinere, în ţara din Carpaţi şi de la nord de Dunăre trăiau vestiţii zimbrii carpatini.

Acum când pietrele-s bătrâne și zimbrii parcă nu se mai întorc, în ţara noastră, cine poate să conducă?

Mai conduce câte un porc.

Conduce un popor de corbi, ca aceia din legendă. Însă porcul, ştie bine şi legenda și agenda-n care scrie fiecare plan codat. Şi aşa al nostru porc spune vorbe şi cuvinte, spune multe şi-nflorite, spune corbului de toate!

Că va avea autostrăzi suspendate şi conturi umflate, o viaţă plină de bunătate! Însă al nostru porc fireşte minte corbul mişeleşte, minte corbul până-n ziua în care acesta pune ştampila.

Acum când porcul are, munţii țări-n pumnul drept, Oltenia la piept Ardealul la picioare şi Moldova-n buzunare, corbul nostru osândit, necrezut şi păcălit moare de foame negreşit.

Anii trec, trec câte cinci, iar al nostru porc a rămas fără noroc.

El agenda şi-a pierdut şi nici nu mai e crezut, însă fără prea multă aşteptare apare un porc şi mai mare care să conducă țara cu minciuna şi povara. Şi aşa din țara noastră până şi pietrele au plecat, iară corbul a rămas neajutorat.

NOBLEŢEA OPTIMISMULUI

Creație

De ce atâtea complexe de superioritate si inferioritate?

De ce tot timpul `se poate şi mai bine`?

De ce nu ne folosim de lucrurile slabe ale celor din jur pentru a construi rampe de salvare?

De ce ingăduim altora să ne subestimeze fără voia noastră?

De ce nu ne gândim că toate defectele noastre au fost trecute în agonia crucii?

De ce lăsăm pe alţii să decidă valoarea noastră?

De ce căutăm să rămanem uneori invizibili?

De ce punem semnul întrebării când Dumnezeu pune punct?

De ce răspunsul nostru la `ce faci?` e.. `bine` şi nu `foarte bine`?

De ce ne abţinem să zâmbim?

De ce ne simţim în plus?

De ce ne retragem în `carapacea` noastră când ceva nu iese după cum planificasem?

1 Samuel 1:1-20 Iubirea soţului Anei nu era suficientă şi acel dar a fost chiar intervenţia lui Dumnezeu.

Există în viaţa fiecăruia un dar în care Dumnezeu se implică. Acest MARE Dumnezeu nu e mai puţin interesat de viaţa ta! De fiecare data când ne confruntăm cu acel dar, noi ne retragem în sinea noastră, însă răspunsul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru tine este următorul: Harul MEU îţi este îndeajuns!

Nu te mai îngrijora, căci viaţa e cea care ne-a învăţat să stăm şi să ne facem griji... Uităm uneori că avem un Dumnezeu care ne ia greutăţile şi le poartă în locul nostru. Sau... îţi face plăcere să te necajeşti pentru fiecare lucru mic care îţi iese în cale? Eu nu văd de ce n-am putea radia de bucurie şi mulţumire. Dumnezeu, ca un Tată adevărat, ne spune aşa: `Dragul Meu, draga Mea, de aici, de sus, se văd o mulţime de lucruri pe care nu le poţi vedea de acolo, de pe pământ. Ai încredere în Mine, că ştiu ce fac. Te iubesc cu o iubire veşnică şi nimeni nu te va putea smulge din mâna Mea!` Pentru că suntem copii ai Creatorului măreţ, trebuie să trăim cu optimism fiecare clipă de viaţă. Optimismul e credinţa care duce la realizări. Niciun lucru măreţ nu a fost realizat fără entuziasm. Deci, cum să ne trezim entuziasmul, acea calitate pe care grecii o credeau divinitatea din interiorul omului?

Urmează-ţi scopul.

Este o regulă de aur. În tot ce faci, aminteşte-ţi că Dumnezeu e unicul scop: El si glorificarea Lui! Când tot ce faci, faci pentru El, e imposibil să fii trist, descurajat sau pesimist.

Nu fi numai bun! Fii bun pentru ceva, căci poţi continua mult timp după ce ai spus că nu mai poţi..

Atitudinea creeaza aptitudinea.

Doar manifestându-te mai vesel şi optimist decât te simţi, uneori poţi realmente să creezi acest nivel de bucurie interioară în Hristos. E de ajuns să zâmbeşti, să te mişti, să respiri ca atunci când ai o stare de efervescenţă.. Păşeşte dincolo de imaginaţie!

Gâdeşte pozitiv. `Ce frumoasă e viaţa!` exclamăm când suntem fericiţi. Dar dacă suntem realişti, recunoaştem că nu e întotdeauna roz. Ne lovim de probleme, tipice fiecărei vârste, care uneori sunt atât de multe şi grave încât adevărata fericire pare să fie doar un vis.

10

Dar, oare aşa trebuie să fie? Viaţa noastră trebuie să-L aibă în centru pe Dumnezeul nostru cel Bun, Adevărat şi Iubitor, dacă vrem să fim fericiţi cu adevărat. Priveşte partea plină a paharului şi vei vedea că atunci, cuvântul `imposibil` e negru, dar `pot totul in Hristos` e ca o flacără aurie.

Fii recunoscător.

Pentru tot ce ai: pentru relaţii, pentru daruri şi talente, pentru oportunităţi, pentru viaţă..mulţumeşte Bunului Tată care se ocupă de tine. Concentrează-te pe ceea ce ai din belşug, nu pe ceea ce lipseşte. Totul se întămplă cu un scop şi Dumnezeu îngăduie în vieţile noastre suişuri şi coborâşuri; datoria noastră e să mulţumim pentru ambele.

Dăruieşte.

Fii tu cel generos, nu cel care pretinzi să primeşti. Oferă fără măsură, precum face Tata cu tine. Oferă atenţia, talentul, energia, cunoştinţele, carisma, timpul.. acelor oameni cu care aveţi o legătură binefăcătoare. Când vă folosiţi darurile pentru a transforma lumea intr-un loc mai bun, aveţi cea mai împlinitoare activitate din câte pot exista. Spunea Octavian Paler că `paradoxul vremurilor noastre in istorie este că avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile; am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor; am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune; am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre; plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.. sunt nişte vremuri în care sunt prea multe în vitrină, dar nimic în interior.` Vă dau o veste foarte bună: ce am citat mai sus, e LUMEA! Noi nu facem parte din lume, deci ce-ar fi să ne încăpăţânăm să dovedim contrariul?

Iubiţi, iubiţi şi iar iubiţi.

Iubiţi-L pe Minunatul Tată din ceruri, iubiţi-vă copilul, părinţii, soţul sau soţia, prietenii, echipa, câinele, pisica, grădina, strada, vecinii, oraşul, ţara, iubiţi-vă pe voi inşivă, iubiţi TOT! Iubirea zboară, aleargă, ţopăie de bucurie, este liberă, transcende orice hotar. Nimic nu i se pare prea greu şi îndrazneşte peste putinţă! Ura nu poate înfrânge ura, dar iubirea poate, şi o şi face. Acea iubire care crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, sângerează şi moare pentru o cauză nobilă doar pentru a renaşte apoi mai puternică.

Aş dori din toată inima să vă doriţi la fel ca mine să incercaţi să entuziasmaţi existenţa voastră: să ne trezim în fiecare dimineaţă luminaţi de valoarea unui zâmbet, să dăm Domnului Isus primul gând şi mulţumirea pentru clipele minunate ce ni le va oferi în acea zi, să avem clar în gând, chiar şi în lucruri mărunte, scopul trăirii noastre, să ne întâmpinăm semenii cu zâmbetul pe buze şi iubire în inima, să fim blânzi, amabili, curtenitori, milostivi, mulţumiţi, nobili, optimişti şi entuziaşti aşa mi-aş dori să decurgă mereu zilele noastre. , ASCULTĂ cu intenţia de a înţelege. ÎNVAŢĂ tot ce poţi.

IUBEŞTE necondiţionat, cu toată inima ÎMPĂRTĂŞEŞTE toate darurile tale şi te vei bucura de Pace în suflet şi PROSPERITATE în viaţă.

Fiţi binecuvântaţi!

11

Grijincu Petruţa

Creație

Porcul şi Câinele Şuncă fiartă de dulău Şi-ncă altele mai rău! Însă dacă pân-atunci Ai s-ajungi, cum spui tu, şuncă Şi-or să-mi dea şi mie-un os Îţi promit porcule,frate, C-am să-l rod cu pietate Cum n-a fost vreodată ros Mădular de porc în lume! Şi-am să-l rod, s-o ştii anume Ca un semn de prietenie De frăţie Şi câinie.

Porcul, de acest lătrat A fost foarte încântat Şi uitând de tot napasta, Ce-l aşteaptă, a strigat Exaltând de bucurie : - Tot mai e pe lumea asta Tot mai e prietenie!

Porcul bine îngrăşat Grohăia înspăimântat -Măi Grivei, vor să mă taie!

Doar aşteaptă mâncăcioşii Caltaboşii La tigaie Şi cârnaţi în măruntaie Nu-i păcat de anii mei, Măi Grivei?

Câine, de-aş fi fost,trăiam Până ce îmbătrâneam, Şi muream plâns de copii Nu poftit pentru piftii.

- Da ! I-a zis Grivei, aşa-i Aparent dreptate ai; Dar citind colea-n ziare Ce se-ntâmplă în lumea mare, Cu reţete de slăbire Cu regimuri şi cartele Drept să-ţi spun, parcă mi-e frică Să nu văd cu ochii mei Cârnăciori de Azorica Lebervustri de Grivei

Ilciuc Emanuel

Sfârşit Rătăceam prin furtuna uitării Gonit de gândul plecării Te căutam adesea grăbit Dar nu găseam un semn pierdut.

Te căutam prin frunze, Iubirea s-o găsesc, Te căutăm în om, în mine Dar nu găseam nimic.

Ce prost...

Te căutam adeasea-n mine Dar am aflat, tu eşti plecată Ce chip, ce zâmbet…

Ce mister....

Zăgan Ovidiu

12

Sabina Tcaciuc

Creație Camelia Hapenciuc

Diana Cernișov

13

Articol

Nevoia de altfel

Perpetua stare de tranziție de care România suferă în ultimii 23 de ani ridică adesea și această problemă a „altfelului” sau a necesității acestuia. Făcând abstracție de ipostazele în care se face apel la această chestiune ca fiind una care conferă act de conștiință și responsabilitate discursului, problematica este una reală. Am putea numi „altfel” o posibilă ipostază a unui concept care nu este „astfel”. Conturăm așadar o relație de excludere a celor doua ipostaze, „nevoia de altfel ” conturându-se în această situație ca o negare a ipostazei prezente, adică a „astfelului”. Situația în care ne găsim justifică această relație de excludere.

Nevoia de altfel este o consecință logică a nemulțumirii față de prezent, a insuficienței acestuia.

Avem într-adevăr de-a face cu un prezent insuficient? Da, prezentul pe care îl trăim este insuficient pentru că așa îl creăm noi. Dorim cu înverșunare să ne depășim condiția fără să ținem cont de pragul de sus. Tragedia este că nici pragul de sus nu mai este ce era odată. S-a dat și el cu vremea, a învățat pedagogie. Acum nu mai lovește arătând lungul nasului, el încurajează, dă speranță... Adevărul este că mimăm fără discernământ forme sociale, culturale și chiar psihologice impuse de atotcuprinzătoarea globalizare. Pierdem timpul la mall, vrem cafea de la Starbucks și vorbim „romgleză” având bine întipărită în minte convingerea că „anglomania salvează România”. Nu face obiectul interesului meu să contest această convingere. O fi salvând „anglomania România”, dar pe români cine îi salvează?

Nu ezităm nici o secundă înainte de a ne dezbrăca în fața unor stăini și de a renunța la orice formă de intimitate pe care o mai aveam. Facem asta virtual, desigur și nu ne dezbrăcăm de haine, ne dezbrăcăm de secrete, de singurătate. Măcar nu o facem degeaba, o facem ca să socializăm... Esteicul aproape că nu mai există. L-am înlocuit cu forme violente de expresivitate pentru că doar acestea mai stimulează sensibilitatea noastră tocită. Suntem „îndulciți la acru”.

Tradiționaliștii de altădată credeau că trebuie să ne orientăm spre orient pentru că orientul suntem și noi. „Nevoie de altfel”? Altfel avem destul, nevoie avem de noi înșine!

Beniamin Puscaşu 14 ,

,

Primul sosit … primul servit?! ,, Poate că pentru lume ești o singură persoană, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume.” ( Gabriel Garcia Marquez ) Atunci când intru pe 'mess' sunt obișnuită să citesc statusurile celor care sunt online. Nu mă întreba de ce, pentru că nu ți-aș putea da un răspuns. Însă, doresc să-ți spun că citatul de mai sus l-am întâlnit în ultimele două săptămâni la cel puțin două persoane. Probabil îmi vei spune că interpretez greșit lucrurile, dar, pentru ca persoana care a pus citatul să fie sigură că se înțelege bine ceea ce a dorit să transmită, a pus la avatar o fotografie cu 'partenerul ideal'. Presupun că e un gest drăguț și m-aș bucura ca prietenia lor să nu fie ca ploaia de vară.

Eu, personal, nu cred că e greșit să ai un prieten sau o prietenă. Însă problema se pune în felul următor : CÂND? Consider că un rol important în relațiile de prietenie îl joacă și timpul; trebuie să aștepți atât persoana potrivită cât și momentul potrivit. Chiar și în Cântarea Cântărilor Solomon transmite adolescenților, tinerilor și altor persoane în cauză: “…nu treziți dragostea până nu vine ea…”. Nu doresc ca cei care citesc aceste rânduri să le considere niște sfaturi, ci doar o părere din partea uneia ca voi. Îmi dau seama că pe zi ce trece, cei care au fost ieri doar niște copii inocenți astăzi sunt tineri responsabili, iar mâine vor fi cei ce vor influența în bine sau rău societatea în care trăim. Dacă bobocul de floare are imperfecțiuni, poți fi sigur că și floarea acelui boboc va fi la fel… sau poate chiar mai rău.

Când aveam vreo 5 anișori visam ore întregi la un Făt-Frumos care venea să mă ia de la grădiniță cu un buchet de trandafiri albi în mâna stângă și cu o 'cutiuță misterioasă' în mâna dreaptă. Apoi urma inevitabila întrebare: “Vlei să ne cățătolim când o sa fim mai mali?”. Dar am realizat că lucrurile nu sunt chiar așa cum am crezut. Mi-am dat seama că dacă urmez principiul 'primul venit - primul servit' eu, în calitate de fată, sigur nu voi avea de câștigat.

Probabil unele fete, care au ajuns la 14, 15 ani și sunt panicate din cauza faptului că niciun băiat nu le-a arătat că a remarcat existența lor. Dar ai răbdare! Poate te-a observat, dar îți va arăta lucrul acesta la momentul potrivit. Și atunci sunt sigură că îi vei fi recunoscătoare că te-a lăsat să-ți petreci liniștită anii de liceu alături de prietenele tale. Mai rău e cand ea nu-l lasă pe Făt-Frumos să-și petreacă anii de liceu liniștit…dar acesta e alt episod. În final, cred că ar trebui să ne gândim fooooarte bine la relațiile de prietenie. Imaginează-ți o inimă făcută din bucățele de ciocolată. Știu că sună tentant, dar sper să poți urmări până la final ideea pe care doresc să o transmit. Această inimă este așezată la intrarea unei încăperi, iar din ea poate lua oricine intră câte o bucățică. Acum gândește-te: dacă a fost luată numai o singură bucățică din inimă, poți susține sus și tare că acea inimă e neatinsă, pură? Dacă da, atunci cred, cu părere de rău, că ai pierdut timpul citind aceste rânduri . Tot așa e și cu inima ta; dacă nu o păzești și dai voie oricărui venit să fie servit, atunci partenerul pe care l-a lăsat Dumnezeu să-ți fie alături pentru toată viața va avea parte doar de 'bucățelele de inimă' rămase…de niște reziduri! Și tu ești responsabil pentru cele care nu mai sunt deoarece ele au fost luate cu permisiunea ta. TU ai fi bucuros de un astfel de cadou? Nu uita că ceea ce vrei să primești, trebuie să oferi și tu la rândul tău.

Propun să ne păstrăm în totalitate inimile pure pentru “jumătatea pachetului cu etichetă”.

Dragostea adevărată așteaptă! Ești gata să aștepți? Asumă-ți …riscul ! Astfel vei fi surpins/ă –în mod plăcut- când vei afla ce se ascunde în spatele celeilalte jumătăți a pachetului. În cazul în care ești gata să accepți provocarea de a aștepta poți completa formularul de mai jos, punându-l apoi într-un loc la vedere (de exemplu, într-o ramă fotografică) .

15

Eu, ___________________ , dorindu-mi tot ce are Dumnezeu pregatit pentru mine, promit inaintea Lui sa ma pastrez curat/a pentru viitorul meu partener incepand de astazi.

Semnatura_________________ Data__________

Dragoste de sus Simt cum raza mă sărută, Vântul m-a îmbrățișat Și uimită eu stau mută...

Dragostea Ți-ai revărsat.

Astăzi totul mi se pare Tot mai proaspăt, mai frumos, Chiar și picurul de soare Care freamătă duios.

Ceasul fredonează-n taină Cântec de căsătorie. Și orașul e-ntr-o haină De frumoasă veselie.

Candrianu Ioana Lidia

16 Material realizat de Purice Rebeca

Cei de la grădinita ne spun lucruri noi despre școală Cosmin Chibici‐6 ani

Alex Lăzurcă‐6 ani 1.Ce crezi că fac copiii la şcoală?

R:Fac sportul, mate, germană...

2.Şi de ce e mai fain sportul la şcoală decât la grădiniţă?

R:Că ne pune să stăm în cap, să facem flotări...

3.Crezi că e frumos să ai teme?

R:Da. Nu ne mai uităm la calculator ca să ne stricăm ochii.

4.Ce crezi că e geografia?

R:Mie geografia îmi sună a matematică.

5.Dar a ce îţi sună educaţia anteprenorială?

R:A. ..germană...

6.Cam în ce an a avut loc bătălia de la Posada?

R:Cam în 2009...

7.Dar Al Doilea Război Mondial, în ce an crezi că a avut loc?

R:În 30 î.Hr.

17

Interviuri

1.Aştepţi să ajungi la şcoală?

R:Da. 2.Cum crezi că e la şcoală?

R:Fain, faci sport mai fain ca la grădiniţă.Acolo se face informatică...

3.Despre ce învaţă copiii la şcoală?

R:Despre corpul omenesc, despre limba română, limba germană.

4.Ce crezi ca înseamnă geometria?

R:Matematică, din asta simplă.Cred că scriu de mână, cifre de mână.

5.Ce crezi că fac copiii la psihologie?

R:Fac cred că din manual, despre limba română.

6.Dar ce crezi ca se face la dirigenţie?

R:Cred că se scrie în engleză.

7.În ce an crezi că a fost Primul Război Mondial?

R:Cred că în anul 11 d.Hr. 8. Pe ce continent se află România?

R:Cred că pe continentul Marea Neagră.

9.Ce culoare are oglinda?

R:Cam albă, cam aşa...Un fel de argintiu, gri...

10.Din ce e făcută zăpada?

R:Din fulgi de zăpadă.

11.Şi fulgii?

R: Din zăpadă.

12.Ce este la Polul Nord?

R:Sunt urşi polari, morse, foci, eschimoşi.Şi la Polul Sud sunt pinguini imperiali, foca leopard...

13.Cam ce temperaturi crezi că sunt la Polul Nord?

R:Cam 0 grade Celsius...

14.În ce ţară sunt cangurii?

R:În Africa.

15.În ce an s‐a născut Domnul Isus?

R:În anul 10 după Hristos.

8.Din ce e făcută zăpada?

R:Din apă.Picură şi e tot mai frig şi îngheaţă şi se fac fulgi.

9.În ce ţară sunt canguri?

R:În Anglia.

10.Câţi dinţi are omul?

R:10 dinţi.

Interviuri

Beni Candrianu-6 ani 1.Ce crezi ca fac copiii la şcoală?

R:Învaţă engleză, în clasele mai mari învaţă spaniola, fac chimie...

2.Crezi ca e frumos la şcoală?

R:Chiar îmi place că ne dă test, când se termină şcoala ne dă premii...

3.Ce crezi că însemnă psihologia?

R:Cred că înveţi să cânţi la instrumente.

4.Dar „botanică” de la ce crezi că vine?

R:Cred ca vine de la buzdugan.

6.Pe ce continent se află România?

R:Pe continentul Pământ.

7.Ce este un ocean?Dă-mi exemplu de câteva oceane!

R:Oceanul este o apă foarte mare.Râul Negru, Râul Sucevei, Italiei, Râul America...

8.De ce crezi că s-au inventat numerele?

R:Oamenii au gândit şi au inventat numerele de la 1 la un infinit.Le-au inventat ca să numere oamenii, copiii, dacă e atat cât trebuie...

9.Cum e la Polul Nord?

R:Foarte frig.Acolo sunt pinguini, eschimoşi care îşi fac iglu din gheaţă.

10.Câţi dinţi are omul?

R:20.

Naomi Şoltuzu 1.Crezi că e frumos la şcoală?

R:Da.Am vorbit la telefon cu prietena mea care e la şcoală şi mi-a spus că e foarte frumos.

2.De ce aştepţi să ajungi la şcoală?

R:Ca să fac litere de mână, să învăţ să citesc, ca să nu mai trebuiască sa îi chinui pe părinţi...

3.Ce este geografia?

R:Este ceva foarte important care trebuie să învăţăm, despre cum au trăit oamenii.

4.Pe ce continent se află ţara noastră?

R:Pe continentul Islanda.

5.Ce este oceanul?Da-mi exemplu de un ocean.

R:Oceanul este o apă mare.Marea Neagră.

Ştefan 1.Aştepţi să ajungi la şcoală?

R:Nu.De fapt...da...Cred că o să fie grozav...Poate învăţ maghiara...Aştept să văd ce o să fie.

2.Ce crezi că fac copiii la şcoală?

R:Scriu, fac liniuţe...De fapt ceva asemănător cu ce fac la grădiniţă...

3.Ce înseamnă educaţie anteprenorială?

R:Matematică.

4.Ce înveţi la limba română?

R:Lucruri...

5.Pe ce continent se află ţara noastră?

R:Continentul România.

Interviu realizat de Iulia Badeliță

18

BUNELE

Codul bunelor maniere pe INTERNET

Noemi Sofronie

19

Maniere

Probabil că cei ce vorbesc zi de zi pe Messenger, dependenţii de Mess, nu au citit nici măcar o dată vreun cuvânt din "Codul bunelor maniere". De aceea ei nu ştiu cum să se adreseze corect oamenilor, crezând că totul e permis, aşa cum e în lumea internetului; pot vorbi ce vor, în limba lor (inventată tot de ei), folosind cuvinte pe care nici ei probabil nu le-ar înţelege dacă le-ar citi după ce au terminat de scris, prescurtări ale prescurtărilor…

Nu ne deranjează acele "sh"-uri sau "tz"-uri, cât greşelile gramaticale, atât de des întâlnite pe la statusuri: "să" în loc de "s-a" şi invers. De asemenea, îi compătimim pe cei care îşi dezvăluie secretele şi sentimentele cele mai adânci pe la status, în faţa a vreo 300 de peroane pe care le au în lista… că doar toată lumea o face(exemplu: "sunt singur… nimeni nu mă iubeşte… nu mai am pentru ce să trăiesc… dnd, că vă dau ignore dacă nu"). Le sugerăm, cu cea mai bună intenţie, să nu fie atât de "deschişi" faţă de… toată lumea, ci să spună acele lucruri doar prietenilor lor apropiaţi, care (probabil) nu vor râde de el/ea (şi să nu exagereze… nu cred că jumătate din prietenii din listele noastre de mess chiar ar vrea să moară din cauză că i-a părăsit prietena/prietenul).

De fiecare dată când deschidem Messengerul, ne apar zeci de offline-uri, care de fapt nu ne sunt adresate nouă, ci… nimănui; nu cred că cel care a trimis un mass de genul "cine îmi împrumută un gel de dus până vine mama de la serviciu?" sau "mănânc cartofi prăjiţi şi voi nu, haha… cine vrea să vină să pape cu mine?" chiar se aştepta să primească vreun răspuns. Acelor persoane le sugerăm să facă un duş(cu gelul lor de duş), să se aranjeze şi să iese afară, unde e lumina şi soare, şi să se întâlnească cu nişte prieteni adevăraţi, să lege prietenii reale, nu virtuale… şi poate vor avea şi cu cine să mănânce cartofi prăjiţi.

123456 de fotografii… aceeaşi persoană, acelaşi cadru… unghiuri diferite. Ştiţi la ce ne referim, nu? La fotografiile de pe Hi5 ale unor persoane care pun multe fotografii cu ele în aceeaşi postură. Nu ne place să o spunem, dar e plictisitor. Iar acele massuri care sunt practic rugăminţi arzătoare de a primi cât mai multe commenturi sunt penibile: "am poze noi, vă rog lăsaţi-mi şi mie nişte commenturi, dau înapoi!".

Sunt impersonale toate acele massuri, email-uri trimise la toată lumea… nimeni nu este sensibilizat de aceste mesaje. Este mult mai frumos să îi spui o încurajare sau să împărtăşeşti ceva faţă în faţă cu prietenii tăi. Mai ieşiţi din lumea virtuală… staţi mai mult în lumea reală!

Legendele olrimpicilor

LEGENDELE OLIMPICILOR Cei încununaţi cu lauri.. ..Numele de „olimpiadă ” vine de la numele oraşului Olimp, locul unde se desfăşurau aceste competiţii. Jocurile Olimpice aveau un rol foarte important în Grecia antică, unde toată populaţia indiferent de statutul social avea voie să participe la întreceri. În urma acestora, câştigătorii erau răsplătiţi cu o coroană împletită din ramuri de măslini şi erau priviţi de ceilalţi participanţi sau spectatori ca adevăraţi eroi. Unul dintre cele mai importante lucruri, pe lângă faptul că învingătorii deveneau cunoscuţi în toată Grecia, era caracterul acestor întreceri care nu puneau în valoare doar calităţile fizice ale sportivilor ci şi modul în care aceştia îmbinau forţa cu voinţa şi inteligenţa. Cu timpul au apărut aşa cum era şi firesc reguli noi şi alte sporturi sau concursuri. Cu toate acestea începuturile nu trebuie neglijate şi, întorcându-ne la origini, trebuie să remarcăm că sportul are un rol foarte important şi în viaţa liceenilor de la „Filadelfia”. Pe lângă numeroşii noştri olimpici se numără şi echipele de fotbal şi volei ale şcolii, care au obţinut în repetate rânduri rezultate foarte bune la competiţiile sportive din cadrul olimpiadelor şcolare şi nu numai.

Coordonate de domnii profesori Narcis Georgescu, Daniel Hanuseac şi Ciprian Şerban, echipele de fotbal şi de volei au făcut parte de cele mai multe ori din echipele premiate.

Deşi sportivii noştri susţin că fără muncă nu ar fi ajuns niciodată în echipa şcolii, talentul şi motricitatea cu care au fost înzestraţi de Dumnezeu au făcut de foarte multe ori diferenţa. Premiile obţinute de băieţi nu sunt deloc puţine şi ele sunt cu atât mai valoroase cu cât echipele noastre au ţinut piept cu brio unor echipe formate din sportivi profesionişti şi specializate pe programul sportiv din cadrul orelor de curs.

Majoritatea băieţilor practică de mici fotbalul sau voleiul, pentru unii aceste sporturi fiind chiar moştenire de familie.

„ Este o pasiune să joc volei în echipa şcolii. Jucând volei pentru Filadelfia îmi doresc să ajut echipa de volei să fie printre cele mai bune din Suceava. ” Emanuel Ţetel „ Pentru mine a juca volei înseamnă în primul rând unitate. Acest cuvânt caracterizează echipa de volei a şcolii. Este nemaipomenit să ai încredere în cel de lângă tine, să şti că te poţi baza pe el, să şti că vei primi o pasă bună. Îmi place concentrarea de pe teren şi tensiunea din joc. Îmi pare totuşi rău că nu avem galerie.

Aceasta este formată numai din rezerve şi din profesorii noştrii de sport. Pe teren mă simt cel mai bine şi aştept cu nerăbdare campionatul de volei. Acolo noi facem jocul, noi suntem eroii. Este de nedescris cât de bine te poţi simţi. Aş vrea să fac o chemare pentru toţi elevii de liceu ai şcolii: veniţi la meciurile noastre să ne susţineţi deoarece prezenţa galeriei ne ajută foarte mult. ” Tudor Lazurcă 20

File din Gulagul românesc



·

·

·

·

Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist (a Se naște la 14 august 1925 suferit aproape 20 de ani de detenţie politică), este unul dintre mărturisitorii în comuna Stupca discreţi dar tenace ai unei credinţe din care nu l-au smuls nici torturile cele mai (Suceava).

Este absolvent al liceului cumplite şi nici ademeririle cele mai viclene.

Poet autentic, ca unul care a ucenicit într-ale poeziei pe lîngă Nichifor „Stefan cel Mare” din Suceava și a facultății de Crainic şi Radu Gyr, Dumitru Oniga a năzuit mereu spre Dumnezeu, cu preţul Științe Economice din sîngelui şi pe calea poeziei. Viaţa îi este cuprinsă în cîteva versuri: "De am băut otrava vieţii, dacă/ Am pipăit amare adîncimi,/ Hulit şi schingiuit, Dat în tărbacă,/ Iași.

A fost arestat pe motive Am sîngerat urcînd spre înălţimi/ Să caut urma paşilor divini". politice și a intrat la Eliza Ujeniuc- Ce ne puteţi spune desre perioada care aţi petrecut-o în închisoare încă de la închisoare la Alba Iulia, unde l-ați cunoscut pe Ion Gavrila, în vârstă vârsta de 17 ani. atunci doar de 18-19 ani, omul care avea să facă istorie în Făgărași Prima oară este arestat în D.O: La Alba Iulia l-am cunoscut. Am fost foarte buni prieteni. Gavrilă era 1942, este condamnat la interesat de viaţa din Bucovina, de cântecele, de horele noastre, de trei ani de închisoare și obiceiuri, port şi toate lucrurile ce-l puteau pasiona pe un tânăr, dornic încarcerat la Cernăuți. să-şi cunoască neamul. Am învăţat unul de la altul cântece, poezii, am povestit întâmplări şi am avut multe discuţii aşa cum puteau să aibă loc între Apoi a fost re-arestat și nişte tineri curaţi la suflet, condamnaţi la mulţi ani de închisoare, pentru un condamnat în repetate cântec, o carte, sau câţiva bănuţi, strânşi pentru camarazii din închisori.

Vremuri vitrege, când o ţară sub influenţe duşmane, îşi ucide cei mai buni rânduri: 1944, 1948, fii. Aici, la Alba-Iulia, erau în majoritate premianţii liceelor şi şcolilor din 1958. Dumitreu Oniga a ţară. În 1944, ne-am eliberat pe baza unui decret dat de mareşal şi datorită suferit aproape 20 de ani de detenție. A trecut prin comandantului închisorii, colonelul Muscă, un om deosebit de bun, ce a dat calificative favorabile tuturor copiilor închişi aici. La celelalte închisori, închisorile de la decretul respectiv nu a avut nici un efect pentru că nu s-au dat calificative bune decât la câţiva turnători. L-am întâlnit, pe Gavrilă, peste câţiva ani la Cernăuți, Cluj, Alba Cluj. El era student la agronomie, eu mergeam la Baia-Mare unde urmam Iulia, Sighet, Satu Mare, cursurile unei şcoli de Subingineri minieri. Printre altele îmi spune că la Noua Culme, Periprava Aiud se moare de foame. Eram în anul 1946 când a fost acea secetă grozavă în Moldova şi m-a întrebat dacă pot să adun şi eu ceva alimente şi bani să și Aiud. trimitem la Aiud. M-am executat în măsura posibilităţilor, pentru că şi eu Este autorul câtorva stăteam la cămin şi nu eram niciodată prea sătul. Am trimis bani şi alimente, volume de versuri: prin Cluj pentru Aiud, în anii 1946-47. Până la urmă securitatea a aflat de „Cântece triste” (1996), acţiunea noastră, socotită activitate legionară şi ajutor legionar. Eu am fost arestat condamnat și trimis la Aiud. Gavrilă a fugit în munţi. După 1989 m„Novisima Trisstia” am întâlnit deseori cu Ion Gavrilă, am depănat amintiri despre fraţii noştri (1998), ”Plantă Acvatică”care nu mai sunt, mi-a trimis cărţile ce le-a scris, a trecut prin Suceava, a (1999), „Fiorduri” (2000)dormit la mine şi mi-a cunoscut familia. și „Lumini, sublimele 21 lumini” (2010).

Interviuri

**Din interviul acordat de domnul Dumitru Oniga am spicuit câteva informaţii referitoare la întâlnirea cu 3 mari poeţi creştini în închisorile comuniste şi de asemenea despre cum vede domnia sa starea actual a României de azi.

File din Gulagul românesc

Interviuri

E.U. În altă închisoare comunistă,l a Aiud, l-ați cunoscut pe Nichifor Crainic. Care au fost circumstanţele acestei întâlniri D.O: Lucram la un fel de presă mecanică cu un cetățean de la Cluj, un fost student de-al lui Ion Hălmaghi. A venit intr-o zi la mine și mi-a spus să merg repede cu el că vrea să mi-l prezinte pe Nichifor Crainic. M-am dus bineînțeles. Am ieşit în curte, cu ochii în toate părţile, ca să nu fim surprinşi de zbirii administraţiei sau de ticăloşii noştri de turnători. Lângă o movilă mare de rumeguş se afla un om în vârstă, mic de statură, brunet, slab, care spăla nişte piese metalice într-o tavă mare cu motorină. Ne-am apropiat și Hălmaghi i-a zis: „Domnule profesor, am venit să vă prezint un bucovinean pe care îl chinuiesc muzele. Vedeţi dacă este ceva de capul lui”. I-am sups o poezie scrisă de mine, m-a încurajat, în fine… Îmi spunea de fiecare dată când ne despărțeam: „Bucovinene, ne revedem la Gândirea”.

Pe atunci mai credeam că americanii vor veni și că nu ne vor lăsa în mâinile barbariei și a întunericului.

Ultima dată l-am văzut în martie 1953. Era o dimineaţă friguroasă şi, în timp ce ne-au scos afară cu tineta ca să o vărsăm la closet şi-mi aşteptam rândul, în spatele meu apare Nichifor Crainic, purtând cu greu vasul respectiv. În cursul nopţii fusese o percheziţie barbară şi mi s-a plâns că i-au luat totul, un pulovăr, o flanelă de corp, până şi periuţa de dinţi. A pus tineta jos, îi era frig, strângea pe lângă el o haină prea largă pe un trup firav şi slăbit. Tuşea des, iar pe faţă i se putea citi o imensă tristeţe, amestecată cu disperare. Atât am putut să-i spun: „Lăsaţi, domnule profesor, că de acum vine primăvara, se încălzeşte timpul şi o să ne ajute Dumnezeu să rezistăm”. „Parcă nu mai pot, sunt terminat”, mi-a spus. „Nu vă lăsaţi, nu deznădăjduiţi, nu vă lăsaţi! Şi a trebuit să intru în closet ca să vărs tineta şi să iau apă. Am aflat apoi că l-au eliberat. Şi totuşi, în acele condiţii groaznice, Nichifor Crainic a creat poezii nemuritoare, de o rară frumuseţe. Le învăţam şi le răspândeam, iar în clipe grele, când ajungeai la capătul răbdărilor, în momente de descumpănire şi deznădejde, te rugai şi le recitai. În general, poeziile din închisori se potriveau cu durerile noastre, iar poeţii erau preţuiţi şi stimaţi.

E.O: În aceeaşi perioadă era întemniţat la Aiud şi Radu Gyr. L-ați cunoscut și pe el?

D.O: Foarte puțin. În genere, administrația încerca să ponegrească mai mult pe oamenii deosebiți. Există o politică foarte parșivă. Te chemau la anchetă și te întrebau ce crezi despre unu` sau altu`. Dacă spuneai ceva pozitiv, respectivul era persecutat. Noi am prins chestia asta și când te chema să te îndrebe spuneai vrute și nevrute, important era să fie de rău. El a îndurat foarte mult și era foarte bolnav. O singură dată am reușit să ies din curte și să mă duc în celulă la el. El auzise de mine, cineva îi spusese mai multe poezii de-ale mele. Am vorbit în genere despre poezie, iubea poezia....

22

File din Gulagul românesc E.O. Ați avut vreodată parte de barbarii în anchete sau în detenție?

D.O: Eu am fost anchetat de Satu Mare. Acolo pur și simplu ne-au schingiuit. Era un regim foarte dur. În primul rând nu aveai mâncare. Joia venea cineva de la o organizație umanitară și ne aducea mâncare. Era foarte puțină, fiecăruia îi revenea câteva linguri de ciorbă și o felie de pâine. Când ajungei la pură epuizare, la un pas de moarte, te trimeteau la penitenciar. Stăteai acolo o lună, două, cu mâncare la fel de proastă dar măcar era mai multă. După ce te puneai pe picioare, te aduceau înapoi la interogatoriu unde reîncepeau bătăile. Erau foarte cruzi, foarte cruzi. Era unu Kul, de fiecare dată când mă vedea, mă izbea jos și începea să mă bată cu pumnii, cu picioarele, cu ce apuca. Avea niște bocanci foarte grei, cu niște ținte sau așa ceva. Întreg corpul îmi era vânăt. La Cluj era un evreu, Brainer, care lăsa foarte rar pe cineva în viața după anchetă. A venit la Aiud un cetățean de prin Satu Mare. Ăsta fusese anchetat de Brainer, la Cluj vreo lună și ceva. Mi-a povestit că a stat acolo într-o celulă care se afla sub biroul aluia. Cât a stat el acolo, Brainer a anchetat 32 de inși din care au murit 32. Am cunoscut și oameni care au fost anchetați de Brainer.

Mi-au spus ca au scăpat ca prin urechile acului. Mai era acolo la Cluj un țigan, unu Stanescu care se lua la întrecere cu Brainer; cine omoară mai mulți. Aceasta a fost realitatea! Lumea acuma nu prea o știe.

D.O: Nu mi-am dorit-o niciodată, dar nici mult nu mi-a mai lipsit. În `55 mă îmbolnăvisem foarte grav de tuberculoză. Aveam o formă galopantă. M-au internat la infirmerie, iar în prima noapte când au intrat doctorii să mă vadă, erau tot doctori de-ai noștri, deținuți, în cameră erau șapte cămăși întinse la uscat. Cu mine stătea un preot, părintele Ștefan din Constanța. L-au întrebat pe el ce se întâmplă, iar el le-a explicat că eu udasem toate cămășile transpirând. Lângă mine la infirmerie era un prieten de-al meu, unu` Lupașcu, care era în ultimul hal. Nici mâna nu și-o mai mișca. Tot corpul era prins de tuberculoză, venise de la mină. Lui i-au venit ceva medicamente, însă nu i-au mai trebuit... Mi-au dat mie o sută de Hidrazive. Ăsta e un bacteriostatic care se folosește împotriva tuberculozei. Am luat în prima zi zece pastile și în noaptea aceea am transpirat trei cămași. Am mai luat a doua zi încă zece și nu am mai transpirat. Părintele a făcut o rugăciune ca să îi mulțumească lui Dumnezeu că făcuse o minune cu mine. Acesta a fost un moment tare greu...Numai Dumnezeu știe cum am rezistat. Numai prin El am rezistat, altfel nu îmi închipui cum aș fi putut. Ar fi trebuit să fiu mort încă din timpul anchetelor, darămite în închisoare.

A mai fost la Aiud o perioadă de foame. Primeai pe zi o ciorbă de gogonele sau una de ardei iuți și 250 de grame de pâine. Era o pâine mare de două kilograme, era așa pufoasă, studiată de savanții sovietici, si când se împărțea nu cred ca primeai mai mult de 150 de grame. În perioada asta au murit foarte mulți de inaniție. Tot atunci a murit și Remus Daneș, un intelectual din Mitoc. Era foarte înalt și solid iar cei așa ca el, înalți, n-au rezitat. „ Mor de foame în țara pâinii. Oare cum va plăti neamul ăsta toate crimele?”, asta a spus înainte să moară. În fiecare zi se scoteau din închisoare câte 5-10 sicrie.

E.O.: Credeți că se exagerează atunci când se spune că urmările spirituale ale comunismului au fost la fel de grave sau poate chiar și mai grave decât cele fizice pe care atâția oameni le-au trăit?

D.O: Nu! Eu sunt copil de tăran. Când eram acasă lucram pământul. Plecam seara acasă și lăsai saci de cartofi, de multe ori lăsam și plugul, le lăsai acolo pe câmp. Nu se atingea nimeni de ele. Acum sunt capabili să îți scoată cartofii din pământ și să îi fure. Așa a ajuns tăranul român. Calitatea morală a scăzut extraordinar de mult, ori asta e o mare nenorocire pentru un neam, pentru o țară.

E.O: Seamănă România liberă de afară cu cea imaginată din temniță sau cu ceea pentru care s-au jertfit atâţia fii curajoşi ai neamului nostru?

D.O: Acum trăim un dezastru. La mine la Stupca jumătate din pământul agricol e pârloagă, nu-l lucrează nimeni. Situația e la fel și în restul țării. Sunt atâția romăni care au preferat să plece și să lucreze ca slugi pentru străini. Am spus şi mai devreme: cel mai mare dezastru al nostru este calitatea morală. Dacă poporul nu va ști să își promoveze în conducere niște oameni cinstiți, niște oameni patrioți, suntem pierduți.

23

Interviuri

E.O: V-ați gândit vreodată la sinucidere în acele condiţii, sau a-ţi dorit vreodată moartea ca să vă elibereze de acea gozăvie?

Cântecul potirului de Nichifor Crainic

Când holda tăiată de seceri fu gata, Bunicul și tata, Lăsară o chită de spice-n picioare Legând-o cucernic cu fir de cicoare; Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Cănd pâinea-n cuptor semăna cu arama, Bunica și mama, Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii, Purtau parcă moaște cinstite și lucii Că pâinea, dând abur cu dulce miros, Părea că e fața lui Domnu Cristos.

Interviuri

Și iată potirul la gură te-adce, Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce, Hrenește-mă carne de sfânt Dumnezeu.

Cu bobul în spice și mustu-n ciorchine Ești toptul în toate și toate prin tine, Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viță ce-nfășură crama; Bunica și mama Mi-au rupt un ciorchine, spunându-i povestea; Copile, grăiră, broboanele-acestea Sunt lacrimi de sânge vărsate prinos La casnele Domnului nostru Cristos. Și-apoi când culesul de struguri fu gata, Bunicul și tata, În joc de călcâie zdrobing nestemate Ce lasă ca rana șiroaie-nspumate, Copile, grăiră, e must sângeros Din inima Domnului nostru Cristos. Și iată potirul la gură te-aduce, Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce; Adapă-mă sânge de sfânt Dumnezeu Ca bobul în holde și mustu-n ciorchine Ești totul în toate și toate prin tine, Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate și lanuri mănoase, Pământul acesta, Isuse Cristoase, E raiul în care ne- vrut Dumnezeu.

Privește-te-n vie și vezite-n grâne Și sângeră-n struguri și frânge-te-n pâine, Tu, viață de-a pururi a neamului meu.

24

Recenzie pictură

Recenzie Ştefan Luchian - "Anemone"(1908)

carte ŞTEFAN LUCHIAN C

Porteul,Ev'scmpziţfaădşn.gbxtAlerscuoipmază,dhnţfâ-î .Stercsxpimaoulş,dăBbngfvţÎâhezrctîpişmau.

Portretul ,,Evreul''este o compoziţie foarte simplă ca mod de realizare şi totodată ca motiv de inspiraţie. Pictorul se foloseşte doar de o singură culoare primară, galbenul, pentru a exprima starea naturală a subiectului vizat.

Alegerea acestei culori primare demonstrează măiestria pictorului, deoarece ea marchează centrul compoziţiei, transformându-se treptat în nuanţe diferite odată cu depărtarea de zona centrală a picturii. Simplitatea cromatică nu face decât să exprime ceea ce pictorul şi-a dorit, adică o simplitate a operei sale. Bărbatul din imagine este un om foarte simplu, dar care are ceva ce atrage totuşi atenţia. În primul rând ochii limpezi şi barba albă, ce duc cu gândul către înţelepciune şi maturitate.

Evreul-Ştefan Luchian, 1909

Din 1909 până la sfârşitul vieţii Stefan Luchian va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată. Tehnicii uleiului Stefan Luchian îi alătură, pentru peisaj şi pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicateţea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului.

SNEIDER ANDREEA

25

Casa din Brebu-Ştefan Luchian

Recenzii

Stefan Luchian este pictorul care l-a făcut pe Nicolae Grigorescu să exclame: În sfârşit, am şi eu un succesor! şi pe care Iosif Iser îl socotea cel mai roman dintre pictorii noştri. Deşi este cunoscut ca un poet plastic al florilor, înclinarea sa pentru acest domeniu foarte apreciat, dar şi foarte greu de parcurs fiind evidentă, opera sa privită în ansamblu nu conţine doar compoziţii florale. Peisajele, compoziţiile generale sau portretele sunt de asemeni puncte de reper foarte importante în opera lui Luchian.

Recenzie Film

Recenzii

Inception Inception prezintă o lume fantastică in care există o tehnologie prin care unele persoane pot intra în mintea altor persoane, prin vis, și pot fura informații. O echipă condusă de Leonardo DiCaprio profită de această tehnologie pentru spionaj industrial. Ultimul job este cel care îl poate reuni cu familia sa, dar, pe de altă parte, este și cel mai periculos; echipa sa nu trebuia să fure, ci să planteze o idee care să pară originală acelei persoane. Pentru aceasta, ei trebuiau să ajungă la o adâncime de trei nivele. Când realizează că persoana respectivă era antrenată să se apere în vis, lucrurile se complică; astfel, apar agenți speciali care doresc să oprească echipa.

Inception este un film care merită văzut; cu siguranță nu veți regreta. O simplă vizionare a filmului îi va face pe unii să îl revizioneze pentru a îi înțelege ideile și mai bine. Personal, am văzut filmul de 3 ori și l‐aș reviziona cu placere încă o dată.

Pauliuc Andrei

Operațiunea Valkyrie În timpul celui de‐al doilea Război Mondial, colonelul german Claus von Stauffenberg (Tom Cruise) este rănit în Africa şi se întoarce în ţară.

Nemulţumit de abuzurile naziştilor, Stauffenberg se alătura Rezistenţei şi acceptă să conducă Operaţiunea Valkyrie, al cărei scop era asasinarea lui Adolf Hitler şi înlocuirea acestuia cu un guvern mai liberal. Colonelul îşi ia sarcina de a introduce el însuşi în biroul lui Hitler valiza în care fusese aşezată o bombă cu ceas.

"Promisiunile de pace şi prosperitate ale Führerului s‐au abătut de la drum, lăsând în urma lor un val de distrugeri. Ororile comise de trupele SS ale lui Hitler sunt o pată pe onoarea armatei germane. Un dezgust răspândit predomina în rândurile ofiţerilor faţă de crimele comise de nazişti ‐ uciderea de civili, torturarea şi înfometare prizonierilor, executarea în masă a evreilor. Datoria mea de ofiţer nu mai este de a‐mi salva ţara, ci de a salva vieţi omeneşti.” Acestea sunt cuvintele colonelului, care observă cu amărăciune că interesele lui Hitler nu mai sunt aceleași cu cele ale Germaniei. O schimbare trebuie făcută....

Pe lângă informaţiile istorice extrem de valoroase, filmul mai prezintă şi o altă față a soldatului nazist.

26

Recenzie muzică

Chris Tomlin Având opt albume lansate, șase nominalizări la premiile GRAMMY, două premii Billboard Music, optsprezece premii DOVE, un album de platină și trei albume de aur, Chris Tomlin este unul dintre cei mai cunoscuți artiști și de asemenea unul dintre cântăreţii cu cea mai mare influență în muzica creștină contemporană.

“Isus, Ai luat păcatul nostru, Ai purtat rușinea nostră, Tu ne-ai adus la viață, Ai invins moartea, o IUBIRE ca aceasta lumea nu a mai cunoscut.”

Chris Tomlin a fost nominalizat anul acesta la trei categorii în cadrul premiilor GRAMMY: Cel Mai Bun Album de Muzică Creștină Contemporană, Cel Mai Bun Cântec Creștin Contemporan și Cea Mai Bună Performanță a Muzicii Gospel/Creștine Contemporane.

Premiul pe care artistul l-a dus acasă a fost cel pentru Cel Mai Bun Album de Muzică Creștină Contemporană, câștigat cu al șaptelea album worship “And If Our God Is With Us”, lansat în 16 noiembrie 2010.

27

Arată că ai talent !!! ’

Revista „Filă de Fila“ organizează un concurs pe tema COPILĂRIE / ADOLESCENŢĂ

Cele mai bune creaţii vor fi publicate Lucrările se trimit pe adresa de mail laurageo2009@gmail.com @

Data limită - 15 Mai Așteptăm creațiile voastre ( desen, eseu, poezie, fotografie)

Paşte binecuvântat! 

1

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?

2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintrun pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.  3 Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.  4 Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.  5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.  6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.  7 Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe carel duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.  8 El a fost luat prin apăsare și judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?  9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.  10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.  11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.  12 De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.

Isaia 53 

La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.